4 minute read

Un suflet liber care isi picteaza enigmatic copilaria

UN SUFLET LIBER, CARE PICTEAZĂ ENIGMATIC VISELE UNEI COPILĂRII

Advertisement

N E G U L E S C U F I N E A R T

S A N D I E G O

T H E I N G A L L E R Y |

W W W . N E G U L E S C U . C O M

În 1988 a absolvit Școala Populară de Artă din Constanța, iar peste un an emigrase în SUA, unde și-a continuat studiile la Mesa College si apoi la Universitatea de Stat din San Diego. Educată în perioada comunistă în România, în pictură se regăsește drept un suflet liber, fapt care și explică capacitatea excepțională a Irinei de a surprinde esența subiecților ei, în special copiii și figura femeii. Toate acestea o caracterizează drept o adevărată artistă, unică în felul său. “Îmi place să arăt senzualitatea femeii prin culorile transparente a pânzelor care ating corpul, prin razele soarelui care strălucesc pe părul lung și pe pielea senzuală. Reacția pe care o primesc în timpul pictatului este un sentiment mixt. Unii sunt mai conservatori și se simt mai însiguranță când văd copii, apusul de mări (oceane), dar și în picturile soare Natalia și le Ghilașcu: admiră foarte

De la înființarea mult. Cu organizației murale până angelice. “Nu m-am gândit trecerea acum, câte timpului, inimi am de copii adunat ați fani reușit să atingeți?

niciodată de ce pictez. Sunt foarte atrași de arta figurativă. Simt o inspirată, încep să pictez și nici nu enormă Ștefania bucurie Magidson: să expun Am conceput lucrările și implementat observ câteva cum trece timpul. Am trăit alături programe, de alți incluzând artiști care angajarea exprimă de referenți vremuri educaționali grele la când eram copilă, așa aceeași orfelinatul artă”, Micul spune Prinț,

Irina. construirea unui teren că visele de joacă mele și erau pline de realități de sport la orfelinatul din Rupea și o colaborare cu “Hospice of Hope” pentru un program dedicat copiilor cu boli paliative și pregătirea personalului medical în acest omeniu.

Veți observa că majoritatea artei Irinei redă viața sub apă, ceea ce este foarte dificil de portretizat în artă. Cei interesați să admire frumoasele ei operele pot vizita galeria ei personala “The IN Gallery” în San Diego, California, unde pictează și își expune lucrările. “Admiratorii mei sunt de pretutindeni, cei care îmi văd munca pe rețelele de socializare, sau la deschideri, devin cu timpul fani, oaspeți și chiar clienți. Unii își pot permite lucrările mele, alții le admiră”. Eu una, mă bucur că sunt văzute și admirate. Picturile Irinei Negulescu le veți observa și în alte galerii din San Diego și Laguna Beach. Astăzi, pasiunea Irinei revine în pictura expresivă figurativă, în apusuri și inaccesibile și de o imaginație pozitivă despre rochii frumoase, prinți și prințese, fluturi și trandafiri, totuși noaptea, visele sunt încă foarte sumbre, sinistre și din altă lume întunecată”, ne explică artista. Periile sale enigmatice arată profunzimea și realismul cu o forță de viață vibrantă. Talentul ei incredibil este prezentat în picturile sale unice subacvatice de femei frumoase.

Mă simt mai atrasă și maiinspirată să pictez lumina șifrumusețea, așa că am alesteme fericite și culori calde.Este o adevărată terapie.”

I R I N A N E G U L E S C U , A R T I S T Ă

“M-am născut și crescut în Constanța, chiar vizavi de 'Plaja Modern'. În timpul verii, încă de copil săream în apă de pe dig și înotam pană la mal. În SUA tot lângă mare am ales să mă mut cu traiul. Acum am chiar și licență pentru scufundare. Culorile văzute sub apă mi se par mai puternice și mai clare decât cele din natură. Femeile sunt foarte accesibile pentru a fi foto-model, am două surori, nepoate, foarte multe prietene care se bucură să pozeze pentru mine pe gratis. De cate ori am nevoie să pictez un profil, o mână, un picior, mă ajută fetița mea de 16 ani să pozeze”.

În România, își expunea picturile la Casa de Cultură, împreună cu alți studenți de la Școala Populară de Artă și picta deseori pentru prieteni și familie, fără să pună valoare pe ele. Ajunsă în SUA, a început să-și expună lucrările alături de grupuri de artiști, apoi a făcut expoziții cu patru artiști, apoi trei până a fost gata să prezinte un show solo. Cu timpul, valoarea artei sale a crescut.

Irina a făcut și o facultate de Design Vestimentar și Arte Fine. Pe vremurile studenției, a mers la competiții de design în Los Angeles, unde a luat și premii. Cu toate acestea, premiile se refereau mai mult la talentul ei artistic, motiv pentru care a abandonat facultatea de design și s-a orientat mai mult pe pictură, ceea ce i-a plăcut cel mai mult.

Înainte de a deveni o artistă renumită, Irina a câștigat multe premii pentru expozițiile sale. A apărut de nenumărate ori la radio, la televiziunea locală din San Diego, și a fost prezentată și pe show-ul transmis la nivel național, "Păgânii maeștrilor”.

Inspirația mea provine din libertatea pe care o exprim, din pasiunea pentru dans și muzică și din dragostea față de marea albastră, cerul strălucitor și o lume frumoasă care mă înconjoară în fiecare zi.

D E C E M B R I E 2 0 1 8 • H O R A | 3 7

This article is from: