2 minute read

Colorado prinde culori cu surprizele moldovenilor

Advertisement

Totul a început de la două surori, ca două flori. Una jurnalistă și cealaltă juristă, au activat în Republica Moldova, ca într-un final, să ajungă floriste cotate peste ocean. Este vorba despre Nina Cerescu și Tatiana Castro, care locuiesc în statul “Colorful Colorado”, de aici a venit dragostea pentru natură și, în special, pentru flori. De doi ani, fondatoarele transformă nunțile americanilor în amintiri pentru o viață, așa au decis să-și împlinească visul de a construi o poveste de succes în SUA.

Așa s-a născut “Red Tie Innovations”, o companie ambițioasă, precum sunt și fondatoarele care și-au pus în gînd de a aduce un suflu inovativ în lumea floristică. Denumirea e de la sine înțeleasă, pentru că livrarea este făcută la cel mai înalt nivel, fie că este vorba despre o nuntă, sau o zi de naștere. Simbolul companiei, un papion roșu, nu lipsește unei ținute prezentabile. Inovația afacerii este livrarea acompaniată de video, poze, mesajul transmis celor dragi și muzica preferată a destinatarului. Astfel, fondatoarele transformă nunțile americanilor în amintiri pentru o viață. Această frumoasă istorie a început cu nopți de nesomn și vise, care au fost scrise pe hârtie, își amintește Nina Cerescu. Pentru că pe acest continent supraviețuiesc doar cei ambițioși, au decis să-și îndeplinească visul american. “Pe hârtie, totul arăta mult mai simplu, însă făcând primii pași, am înțeles că fără produsele personalizate necesare nouă și importate din China, scopul nostru nu putea deveni realitate. Desigur, a fost nevoie de o investiție mult mai costisitoare decât ne așteptam, însă, am decis sa mergem înainte și am ales colaborarea cu China. Istoria nu se oprește aici. Pentru a ne poziționa afacerea pe piața americană, am participat la diverse expoziții, concursuri și târguri. Succesele nu au ezitat să apară după participarea la evenimentul anului “ Bridal Show” din Colorado.

Potrivit Tatianei Castro, diaspora moldo-română a fost alăturide primii pași de la înființarea companiei și mereu găsește îndrumarea și susținerea lor, pentru care le este recunoscătoare. “E atât de frumos atunci când ești departe de meleagurile tale, dar oricum te simți ca acasă. Astfel, noi suntem prezente la majoritatea evenimentelor organizate de basarabeni și frații noștri români”, mai adaugă Tatiana. Fondatoarele sunt în proces de a-și deschide și magazinul cu aceeași denumire, “Red Tie Innovations Flowers and Gifts”, iar pentru aceasta, au și o listă de vendori locali cu care colaborează. Potrivit fondatoarelor, cererea vine și din alte state, dar este deocamdată un proiect de viitor, ceea ce le-ar permite să-și extindă arealul de distribuție.

“Clientela noastră este foarte diversă, de la consumatori indieni, chinezi, coreeni, ruși, americani și desigur diaspora românească. De fapt, dacă așteptările clientului sunt atinse și le oferi o experiență plăcută, succesul companiei va fi garantat. “You bring the thoughts, We will bring the flowers” este motto-ul nostru, bazat pe calitate”, ne explică Tatiana Castro. Nina Cerescu crede că nu e important de unde vii, ci e important unde mergi. Cheia succesului este să țintești un scop care vine din adâncul inimii, numai așa, eșecurile te pot ocoli. Indiferent de greutățile întâmpinate, fondatoarele ne îndeamnă să nu cedăm, să mergem doar înainte! Pentru asta, compania “Red Tie Innovations” îți va livra cele mai proaspete și frumoase flori.

This article is from: