2 minute read
"Am decis sa fiu schimbarea"- Rodica Rusu
ELECTORALA 2019
Advertisement
AM DECIS SĂ FIU SCHIMBAREA DE CARE AVEM NEVOIE CU TOȚII
Rodica Rusu, o tânără jurnalistă, cu aproape zece ani de experiență în mass media și TV, a decis să candideze pentru funcția de deputat și să reprezinte cetățenii din SUA și Canada în alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, fiind susținută de Partidul Șor. A ales Circumscripția nr.51, pentru că îi este mai aproape de suflet, aici a învățat și a muncit prin intermediul programului Work and Travel. A absolvit Facultatea Bănci și Finanțe la ASEM și Facultatea Comunicare și Jurnalism la ULIM.
Potrivit ei, a obosit de promisiunile și minciunile clasei politice din ultimii 20 de ani și a așteptat prea mult această schimbare. În acești ani, a avut ocazia să descopere o clasa politică de care a rămas profund dezamăgită. "În ultimii ani, politicienii nu au făcut decât “rebranding”, migrând de la un partid la altul, negociind în interese personale și mizând în continuare că noi, cetățenii, o să le mai dăm votul de încredere.
Am decis să mă las de criticat în fața televizorului, în special la emisiunile de business de acum doi ani și am decis să fiu eu schimbarea de care avem nevoie, acționând cu fapte concrete. Atunci când cei capabili să facă schimbări aleg să nu o facă, triumfă cei răi.
Merit un vot de încredere, în primul rând, pentru faptul că nu am făcut parte din actuala și fosta guvernare și acest aspect este important. Guvernanții actuali, cât și cei precedenți, sunt prea compromişi ca să mai merite o șansă. Deși mai sunt și din cei care pretind că sunt dintre cei noi, de fapt, sunt un “rebranding”, conținutul lor a rămas același. În al doilea rând, am studii în finanțe și bănci, jurnalism și comunicare și experiență de muncă mai bine de 10 ani. O persoană care dorește să ajungă în orice instituție de guvernare trebuie neapărat să posede capacitățile absolut necesare pentru orice formă de guvernare sau administrare.
Am dorința și determinarea de a schimba lucrurile spre bine, cu ajutorul și încrederea acordată de diasporă. Potențialul moldovenilor aflați peste hotare nu este valorificat. Diaspora contribuie enorm la economia țării, dar nu participă deloc sau foarte puțin la actul de guvernare.
Mandatul de deputat mă va ajuta să pun în aplicare o agendă care se bazează pe necesitățile oamenilor și este elaborată împreună cu ei. Este o abordare simplă, dar eficientă. Din discuțiile pe care le-am purtat, inclusiv cu prietenii și cunoscuții stabiliți în SUA și Canada, dorul de casă e ceea ce-i leagă pe toți. Ținem, tocmai de asta, să oferim posibilitatea celor plecați peste hotare să revină acasă cât mai des, beneficiind de zboruri directe și tarife accesibile.
Moldovenii stabiliți cu traiul în SUA au enunțat necesitatea unui proiect de a deschide centre cultural-educaționale în acele orașe unde locuiesc cei mai multi conaționali. Aceste centre ar putea oferi posibilitatea imigranților să-și aducă copiii aici, la școli de duminică, unde ar avea cursuri de limba romană. La fel, ar putea beneficia de asistență juridică gratuită. Voi precăuta ca cei din diasporă, care investesc acasă, să simtă beneficiile fiscale.
Sunt exemple funcționale chiar și în țara vecină, România. De-ar exista dorință, mai multe proiecte de acest gen ar fi prins deja roade. Am și o echipă în spate, care a demonstrat că a putut să realizeze și să implementeze proiecte la nivel de țară, fără a se afla la guvernare".
F E B R U A R I E 2 0 1 9 • H O R A | 1 9