FELICIA MUNTEANU POVESTE DE LUMINA www.hristianus.net
1/19
FELICIA MUNTEANU POVESTE DE LUMINA www.hristianus.net
DESPRE PREOCUPARILE MELE –FELICIA MUNTEANU Sunt profesor, cadru didactic universitar şi preuniversitar, am fost jurnalist, am publicat în colaborare cu Cartelul ALFA revista „Împreună magazin”, am realizat emisiunea TV „Lumina Călăuzitoare”, am scris 90 de cărţi, am susţinut cursuri de instruire spirituală, de eficienţă în studiu, autocontrol mental şi multe altele. Iată cum ar arăta pe scurt filmul vieţii mele: -Trezirea – revelaţia: 1992, profesor universitar la Colegiul Naţional Sfântul Sava; -Cadru didactic universitar la Universitatea Ecologică Bucureşti – Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe Cognitive, colegă de catedră cu Dan Seracu, părintele Constantin Galeriu, Valeriu Popa, Marioara Godeanu şi alţii; -Activitate în presă la revista „Magazin”, „Paranormal”, „Oameni singuri” , „Evenimentul zilei”; -Întâlnire interviu cu Paco Rabanne pentru revista la care colaboram – „Paranormal”, Terapii; -Invitaţii în emisiuni TV la posturile TVR1, TVR2, Antena1, ProTV, AcasăTV, TVRM, Naţional, OTV, B1TV; -Impact spiritual mesaje către Papa Ioan-Paul al doilea în 1999 prin ambasadorul nostru la Vatican – Teodor Baconski; -Întâlnire cu preşedintele României la expoziţia artistului plastic Camilian Demetrescu şi oferirea cărţii „Misiunea România”. Discursul preşedintelui Emil Constantinescu a conţinut ideile cărţii în proporţie covârşitoare; -În 1998 – întâlnire cu stareţul mânăstirii Cotmeana unde s-au vândut primele mele trei cărţi: „Dumnezeu ne vorbeşte”, „Iisus din voi”, „Voi şi îngerii voştri”; -Editarea propriei reviste – 2006 – „Împreună magazin” – 10 numere; -Susţinerea de cursuri de educaţie spirituală; -Scrierea a 90 de cărţi prin scriere creativă; -Conştientizarea stării de channeling vorbit – 2007. Preluarea mesajelor prin propria voce.
Video http://youtu.be/ybyh3EnJvLU http://youtu.be/yV-x6obQOgk http://youtu.be/EMFget3_1G8 http://youtu.be/T0umYieuFnM scriere prin dicteu https://profiles.google.com/104918381299666744175
2/19
FELICIA MUNTEANU POVESTE DE LUMINA www.hristianus.net
POVESTE DE LUMINĂ Partea I - TREZIREA Am venit pe lume în urmă cu 62 de ani. De-a lungul vieţii mele am făcut multe, am urmat o facultate tehnică, m-am căsătorit, am dat naştere unui copil, am divorţat, am fost cercetător, cadru didactic în învăţământul universitar şi preuniversitar, am făcut presă colaborând la mai multe reviste, am publicat propria revistă, am scris peste 90 de cărţi, am realizat o emisiune TV şi multe altele. După cum vedeţi, lista activităţilor mele pământene este destul de cuprinzătoare dar partea cea mai importantă a ei a fost completată în ultimii 19 ani. Când a început povestea mea adevărată, naşterea mea din nou, vă pot spune în câteva cuvinte. Am trecut prin viaţă trăind nenorocirile ei cu stoicism dar nu am înţeles dacă eu eram responsabilă pentru ceea ce trăiam. Experienţele înălţătoare ale vieţii mele le-am trăit după revelaţie. Revelaţia este o stare de conştientizare a adevărurilor profunde ale vieţii fără efort personal. Şi eu am avut parte de un astfel de dar. În timpul unei slujbe de sfinţire la Colegiul Naţional Sfântul Sava din Bucureşti unde eram profesoară am trăit o transformare instantanee după ce lumina divină a coborât peste mine. Nu ştiam atunci ce mi se întâmplă dar simţeam transformarea interioară profundă prin care trecusem. După două săptămâni de la acest eveniment, în cadrul emisiunii „Viaţa spirituală” de la TVR în care s-a difuzat filmarea acelei slujbe la care participasem, mi-am văzut chipul plin de lacrimi. Aproape că nu mă recunoşteam. Prietenii, elevii şi studenţii mei aveau o nelămurire: de ce eram atât de transfigurată. Evident nu le puteam răspunde. Era mult prea proaspătă şi necunoscută mie propria mea trăire. Am înţeles atunci că oamenii au căutări spirituale, sunt mai mult sau mai puţin credincioşi şi totuşi puţini sunt cei ce au parte de trăire. Sunt aspecte ale vieţii despre care este greu să vorbim. Povestea vieţii mele de după trezire este un miracol continuu pe care îl trăiesc de 19 ani. Clipă de clipă, ceas de ceas viaţa mea a fost un miracol. Trezirea a fost cea care a generat trăirea şi mi-a deschis cărări noi pe care am mers cu încredere. Puterea mea de înţelegere profundă a vieţii s-a schimbat continuu iar eu, ca atitudine şi ca exprimare umană sunt de atunci în continuă transformare. Eu nu cred ca Dumnezeu există, eu ŞTIU că Dumnezeu există şi este viu în fiinţa noastră. Această viziune asupra vieţii mă ajută să-mi orientez preocuparile spre cărarea împlinirii spirituale. Astfel, pas cu pas am înţeles că nu toţi oamenii care vorbesc despre Dumnezeu au şi o legătură cu El. Puterea de disimulare a vieţii interioare o au foarte mulţi oameni. Păstrarea unor legături curate cu lumina divină ţine de un anumit nivel de moralitate şi de o anumită atitudine. Cultivarea discernământului este esenţială în urcarea treptelor înalte spre lumină. Şi acum, introducerea fiind făcută, să parcurgem împreună prin poveste câteva etape din viaţa mea care m-au amprentat puternic şi m-au ajutat să devin mai înţeleaptă. 3/19
FELICIA MUNTEANU POVESTE DE LUMINA www.hristianus.net După revelaţie am trăit trezirea la o nouă viaţă prin practica rugăciunii inimii. Am reuşit în câteva luni, prin schimbarea completă a modului de a gândi şi de a mă raporta la viaţă, să-mi elimin toate bolile de care sufeream şi aveam o colecţie foarte impresionantă. Lumea şi-a deschis pentru mine porţi înalte. Am înţeles apoi pas cu pas cât de multe am de făcut pentru curăţarea propriului suflet. După o perioadă de practică isihastă am simţit cum în timpul rugăciunii un flux de energie iese din palmele mele. Am început apoi să mă rog cu încredere atât pentru mine cât şi pentru alţii. Am trăit experienţa primelor vindecări miraculoase: un om a început să vadă cu ochiul cu care nu vedea, un altul a început să audă deşi nu auzea aproape deloc, altuia i-a dispărut o tumoră, altuia i s-a refăcut structura osoasă, un altul a eliminat leucemia şi multe altele. Toate aceste miracole vindecătoare m-au ajutat să înţeleg că eu nu sunt decât un releu care poate aduce lumina peste cei care nu o pot coborî singuri. Nu mi-am propus niciodată să îmi deschid un cabinet de vindecare pentru că nu consider ca eu vindec pe cineva. Am început cu frenezie să mă documentez. Am colaborat la mai multe reviste între care amintesc: „Magazin”, Paranormal 69”, „Terapii” şi am determinat mărirea tirajelor acestor reviste prin oferta mea de indrumare spirituală.Am creat un „camp de vindecare” prin rugăciune pentru care primeam la redacţie mii de scrisori. Am făcut toate acestea sub pseudonim pentru că lucram ca profesoară la Colegiul Naţional Sfântul Sava şi nu doream ca elevii şi colegii mei să ştie exact cu ce mă ocupam în afara şcolii. De-a lungul anilor am descoperit calea către lumina lăuntrică. Pe când colaboram cu redacţia „Evenimentul Zilei” la mai multe publicaţii, redactorul de atunci, dl.Voicu mi-a cerut să încerc să iau un interviu lui Paco Rabanne deşi nu era în programul lui acest interviu. Împreună cu fiica mea i-am luat interviu lui Paco Rabanne pe teme spirituale. Interviul a durat cel puţin o oră şi a fost pentru noi o mare bucurie. Paco Rabanne a recunoscut căutarea noastră spirituală şi după interviu a declarat la postul TV „TELE7 ABC” că a venit la Bucureşti pentru a se întâlni cu discipolii lui Iisus. La întrebarea reporterului Mihai Tatulici dacă s-a întâlnit, Paco a răspuns: „Tocmai m-am despărţit de doi dintre ei”. El a fost cel care ne-a vorbit pentru prima oară despre dialogul cu îngerii. La momentul acela eu nu ştiam nimic despre asta. Frenezia căutării m-a ajutat ca destul de curând să înţeleg care sunt cauzele problemelor noastre de viaţă şi cum le putem elimina. Responsabilizarea faptelor, gândurilor şi vorbelor mele a devenit o acţiune continuă. În paralel m-am transferat la Universitatea Ecologică – Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe Cognitive. Acolo am predat ştiinţe spirituale, psihologie transcendentală, isihasm alături de persoane cunoscute în media românească cum ar fi: Părintele Constantin Galeriu, Dan Seracu, Marioara Godeanu, Valeriu Popa. În relaţia mea cu studenţii am descoperit multe nevoi spirituale pe care nu le conştientizasem. În acelaşi timp susţineam conferinţe în cadrul Universităţii Ecologice orgnizate de profesorul Măruţă la care erau participanţi din toată ţara. Mulţi veneau să ne cunoască pentru că rubrica mea din revista „Paranormal” pe care am susţinut-o timp de doi ani- Autocunoaştere, Autovindecare, Autotransformare- le fusese de mare folos.
Partea a II-a - CĂUTAREA 4/19
FELICIA MUNTEANU POVESTE DE LUMINA www.hristianus.net Ceea ce am trăit de-a lungul acelor ani m-a ajutat să devin mai sigură de mine dar şi mai dornică să aflu mult mai mult. Căutările spirituale au continuat cu frenezie deşi nu pot spune că făceam altceva decât să-mi schimb continuu atitudinea faţă de mine, de oameni şi de viaţă. Descoperirea propriului sine, transcenderea adevărurilor cunoscute şi admise a devenit preocuparea mea de bază. Toate întâmplările trăite în acea perioadă au fost menite să mă orienteze continuu spre interior. Pe măsură ce mi-am îngenunchiat orgoliul am şi primit haruri spirituale mai înalte. Încetul cu încetul am ales să organizez cursuri de ARMONIZARE, AUTOVINDECARE şi seminarii ateliere , intalniri pentru rugăciune. Pentru o scurtă perioadă de timp am oferit consultanţă spirituală spunându-le celor ce mă căutau ce schimbări ar trebui să facă pentru ca viaţa lor să se schimbe. În anul 1997 în luna decembrie am descoperit scrierea prin dicteu creativă, intuitivă sau inspirată. Această exprimare conştientă a puterilor interioare mi-a fost utilă. Începeam să aflu conştient tot felul de lucruri. Atunci am încetat să mai citesc. Am început să scriu şi să descopăr prin scris care este calea spre lumina şi puterea divină. Încă din primele luni am scris 5 – 6 cărţi pe care am dorit să le tipăresc. Mesajul de Sus era unul care se tot repeta: să mă duc la editura „Humanitas”. Am refuzat să fac acest lucru timp de câteva luni până într-o zi când am acceptat să am această întâlnire în speranţa că îmi vor fi publicate unele cărţi. Din păcate directorul de atunci şi de acum al editurii Humanitas nu era accesibil oricui, aşa că mi-am făcut curaj şi m-am dus la secretariat. Secretara domnului Liiceanu, care de altfel era o femeie foarte amabilă m-a întrebat de ce am venit fără programare. I-am răspuns că am un mesaj urgent pentru domnul Liiceanu, care este personal. Atunci, ea a acceptat să-l deranjeze prevenindu-mă însă că în mod sigur voi fi refuzată. După două minute a ieşit din biroul directorului, evident nemulţumită. Imediat după aceea a ieşit foarte furios şi domnul Liiceanu făcându-mi reproşuri că am venit la el neanunţată. Eu le-am primit şi i-am spus că are libertatea să mă refuze iar în gând i-am spus Tatălui: „Vezi, Tată, nu aveam de ce să vin aici!” Într-o fracţiune de secundă dl.Liiceanu s-a liniştit şi mi-a spus: „Vă primesc imediat!”. Evident, eu nu-mi pregătisem un discurs, o abordare prestabilită a întâlnirii cu el aşa că am răspuns onest întrebărilor lui. M-a invitat în birou iar după ce m-am aşezat în faţa lui m-a între bat sec: -De la cine aveţi un mesaj personal pentru mine? -De la Creator - am răspuns. Stupefiat, a mai întrebat odată: -De la cine? -De la Dumnezeu, pentru că El v-a creat şi pe Dumneavoastră. -Nu vă înţeleg! -Vă voi explica. Atunci i-am relatat pe scurt câteva dintre dialogurile mele cu Cioran, Noica, Eugen Ionesco, iar dumnealui s-a arătat interesat să parcurgă manuscrisele mele. În timpul acesta, secretara l-a anunţat că a venit Eugen Cioran iar dl.Liiceanu m-a întrebat dacă doresc să-l invite pentru a-i vorbi despre dialogurile mele. I-am răspuns că nu, întrucât eu nu urmăresc să fac circ în jurul meu. 5/19
FELICIA MUNTEANU POVESTE DE LUMINA www.hristianus.net Concluzia la care a ajuns m-a stupefiat. A spus ceva de genul: „Cum aţi primit dumneavoastră aşa un dar, sunteţi un fel de dactilografă, iar eu şi dl.Pleşu deşi cerem de mult o astfel de putere nu am primit nimic.” Întrebarea lui a rămas fără răspuns.M-a rugat să mă întâlnesc cu unul dintre redactorii editurii, Vlad Zografi să discutăm şi despre una dintre piesele mele. După o convorbire de câteva ore cu Vlad Zografi am înţeles că nu pot avea nici o aşteptare şi nici o înţelegere din partea celor doi. La finalul discuţiei noastre de aproape două ore m-a întrebat: „De ce aveţi nevoie de aşa ceva? Văd că sunteţi şi deşteaptă şi instruită, arătaţi bine, cred că sunteţi şi bogată, la ce vă foloseşte?”. Răspunsul meu a fost simplu: „Nu aţi înţeles nimic. Ceea ce fac eu ţine de esenţa vieţii. Spiritul supune materia întotdeauna.” Apoi i-am cerut o linguriţă pe care în câteva secunde am torsionat-o complet. M-a privit stupefiat şi mi-a spus: ”Cu asta ar fi trebuit să începeţi!” . Apoi ne-am despărţit. După ce ne-am întâlnit la un târg de carte şi l-am întrebat dacă îşi aminteşte de mine mi-a răspuns: „În fiecare zi pentru că ţin linguriţa pe birou şi încă mă mai întreb cum aţi făcut-o.” I-am răspuns: „Studenţii mei şi toţi cei care participă la cursurile mele reuşesc să o facă cu uşurinţă încă din primul nivel de curs. Îndepărtarea limitărilor mentale este esenţială”. Prin urmare, am renunţat să mai încerc o colaborare cu editura Humanitas. Am ajuns apoi la editura NEMIRA care m-a abordat să îi ajut să scoată o revistă. Aflaseră că am colaborări importante cu presa care au dat rezultate. Aşa l-am cunoscut pe directorul de atunci al editurii NEMIRA , dl.Nicolescu, care ulterior a devenit director general al TVR. Am avut mai multe discuţii cu domnia sa. Iniţial mi-a dat un vraf de cărţi editate la NEMIRA pentru a crea structura revistei. După ce le-am răsfoit i-am spus că eu nu pot gândi o revistă bazată pe acelor idei, din punctul meu de vedere învechite. Mi-a cerut să concep o revistă cu ideile mele pe care să o realizez şi să o coordonez. Neam înţeles la o sumă destul de mică pe care ulterior a diminuat-o. Văzând că renunţ la aşa-zisa colaborare mi-a promis suma cerută fără însă să încheiem vreun contract. Naivitatea mea era atât de mare încât l-am crezut. Împreună cu o prietenă am creat revista, am cules-o şi ne-am dus să i-o prezentăm. După ce a luat dischetele şi a încărcat conţinutul lor în calculatorul lui, pentru că avea un program mai vechi în computer nu a putut vizualiza materialele cu diacritice, s-a enervat, a ridicat tonul, prietena mea a ripostat, aşa că am plecat vădit nemulţumite. A apărut ulterior un singur număr din revistă, care conţinea o parte din ideile noastre, dar departe de ceea ce am creat noi. Astfel am realizat că nu pot tipări la nici o editură cărţile mele. La editura HERALD mi sa spus că mi-ar putea tipări o carte pe an. Atunci m-am întrebat ce pot face. Prin diferite cunoştinţe am fost pusă în legătură cu dl.Papuc Ion, scriitor şi editor în acelaşi timp, care mi-a promis că-mi va tipări o carte fără costuri. Aveam la momentul acela câteva cărţi scrise. M-am întrebat cu care dintre ele să încep. Studenţii mei m-au sfătuit să încep cu „Dumnezeu ne vorbeşte”, carte ce nu era terminată la acel moment. Atunci mi-am canalizat eforturile pentru terminarea ei. M-am dus timidă la dl.Papuc să-l întreb dacă aş putea să dau publicului cititor o astfel de carte-mesaj. Răspunsul dânsului m-a şocat. A scos din bibliotecă o carte foarte groasă cu titlul „Cuvântul lui Dumnezeu” tipărită sub îngrijirea soţilor Zidaru de la Pucioasa şi mi-a spus: „Fiecare om are dreptul să se exprime. Aveţi acces atât de sus şi vă mai faceţi probleme?” „Bine, dar cine va 6/19
FELICIA MUNTEANU POVESTE DE LUMINA www.hristianus.net crede că eu vorbesc cu Dumnezeu?”- am răspuns. „Nu contează, aveţi dreptul să spuneţi ceea ce trăiţi, eu vă tipăresc prima carte, dumneavoastră înfiinţaţi-vă editura pentru a o distribui.” Şi atunci am decis să îmi înfiinţez o editură. Cu cunoştinţele dobândite în urma conceperii revistei pentru „Nemira” aveam curajul să încep. Din păcate bani nu aveam deloc. În plus, după ce am descoperit lumea spirituală cerusem de la Tatăl Ceresc sărăcie. O cunoscută mi-a prezentat un tipograf care mi-a cerut pentru tipărire o sumă mult prea mare. Am ajuns apoi la o tipografie din Bucureşti a lui Iosif Constantin Drăgan, la care suma cerută era de trei ori mai mică. Am plecat câteva zile în vacanţă cu fiica mea la mânăstirea Curtea de Argeş şi pe când mă aflam la moaştele sfintei muceniţe Filofteia am primit mesajul că s-a rezolvat problema cu tipărirea cărţilor mele. Când am revenit în Bucureşti, primul tipograf la care apelasem pentru tiparire mi-a făcut oferta tipăririi cărţilor la o treime din preţ cu banii achitaţi la finalul fiecăreia din lunile următoare. Astfel am tipărit primele trei cărţi: „Dumnezeu ne vorbeşte”, Iisus din voi” şi „Voi şi îngerii voştri”. Deşi eram o necunoscută şi semnam sub pseudonim Alida Avram, cărţile mele se vindeau ca pâinea caldă, aşa încât eu îmi puteam achita datoriile la tipografie. Apoi, tipograful mi-a făcut oferta de a-mi tipări 9 cărţi iar eu să achit doar pentru 8, ceea ce am şi făcut. În luna august, la doar două luni de la lansarea editurii aveam deja 12 cărţi pentru care în toamna aceluiaşi an am pregătit lansarea. Nu ştiam aproape nimic despre edituri, târguri de carte, promovări, dar am primit îndemnul de a mă duce la târgul de carte de la Neptun, ceea ce am şi făcut. Împreună cu câţiva colaboratori entuziaşti am plecat la târg. Am primit acolo cele mai bune locuri de cazare la jumătate de preţ, masă gratuită din partea soţiei primarului Mangaliei. Am ajuns alături de edituri cunoscute printre care Nemira. Domnul Nicolescu a venit la standul meu şi m-a felicitat. Eu eram autorul, editorul, distribuitorul şi directorul editurii. I-am spus că trebuie să-i mulţumesc lui şi că îi datorez această reuşită. Evident, aceste cuvinte ale mele nu l-au incantat. S-a făcut destul de multă vâlvă în jurul meu, presa scrisă, media şi TV. Am fost pentru prima oară expusă unui public mai mult sau mai puţin cunoscător. La final am simţit că ceva se întâmpla, se „aranjau” premiile. Eu oricum eram departe de toate acestea şi deşi fusese evident că stârnisem interesul publicului, spre sfârşitul târgului nu mai existam pentru organizatori. Când cel care a organizat târgul m-a întrebat de ce m-am supărat şi nu vreau să particip la masa de rămas bun i-am răspuns cam aşa: „Nu m-am supărat pentru că nu am motiv. Ceea ce fac eu nu trebuie să-mi aducă mie bogăţie ci să îmbogăţească sufletul oamenilor. În plus, sponsorul meu este total diferit de al celorlalţi.” „Dar cine v-a sponsorizat pe dumneavoastră?” „Dumnezeu!” – a fost răspunsul meu. Evident, l-am şocat. Am participat la masa de final. Premiată a fost o carte publicată de editura „Nemira” a unui autor italian cu titlul şocant „Dumnezeu S.R.L.” care era o blasfemie la adresa divinităţii. La masa festivă l-am apostrofat pe autorul italian care făcea demonstraţii de prestidigitaţie. Am făcut şi eu o o demonstraţie de torsionare a unei linguri pe care toţi au savurat-o fără să înţeleagă. Aş putea spune că am început să realizez faptul că intram într-o lume pentru care nu eram pregătită. La întoarcerea în Bucureşti am găsit toţi banii de care aveam nevoie proveniţi din vânzarea cărţilor pentru a plăti şi tipografia şi angajaţii. În luna septembrie am fost la mânăstirea Cotmeana împreună cu nişte colaboratori. Stareţul mânăstirii Ioasaf Boiciuc era asaltat de oamenii care primeau îndrumări religioase de la el în 7/19
FELICIA MUNTEANU POVESTE DE LUMINA www.hristianus.net urma a ceea ce el vedea în duh. Eu pe atunci nu ştiam nimic despre vederea în duh, nu credeam că cineva poate şti totul despre ceilalţi. După participarea la slujbă am rămas şi noi în curtea mânăstirii pentru că prietenii mei doreau să vorbescă cu stareţul, aşa încât am rămas împreună cu ei. Am vrut să-i dau primele mele trei cărţi unuia din grupul nostru să le dea stareţului, eu neavânvând dorinţa să vorbesc cu el. Mesajul pe care l-am auzit a fost acesta: „Tu să i le dai pentru că va fi primul care va recunoaşte că sunt de la Mine”. Eu am râs în sinea mea dar răspunsul a venit neîntârziat:”Să nu râzi, aşa va fi!”. După ce oaamenii au plect acasă şi a venit rândul meu, m-am apropiat timid de stareţ care m-a întâmpinat cu cuvintele: ”Unde sunt cărţile pe care v-a trimis Dumnezeu să mi le daţi?” Am înlemnit. Am scos cărţile de la subraţ şi am spus: „Citiţi dumneavoastră aşa ceva?” „Da, cum să nu le citesc dacă sunt de la Dumnezeu?”,a venit răspunsul. „Să-mi aduceţi cărţi să le vând în mânăstire .” Apoi a început să-mi spună despre mine lucruri care nu puteau fi cunoscute pe căi obişnuite. Mi-a spus că trebuie să citesc cum să mă curăţ de păcatele mele şi ale neamului meu. Mărturisesc că mult mai târziu am început să practic tainele bisericii şi să le înţeleg rostul. Acest stareţ a fost cel dintâi om cu care am vorbit despre Misiunea România. Ulterior a venit la lansarea pe care am făcut-o la Bucureşti a primelor mele 12 cărţi. Situaţia s-a schimbat încetul cu încetul. Am început să devin din ce în ce mai sigură pe ceea ce făceam. Rectorul Universităţii Ecologice avusese parte de o moarte clinică şi era destul de preocupat de domeniul parapsihologic. Din păcate rămăsese cu nişte sechele pe creier iar medicii erau destul de sceptici în ceea ce priveşte viaţa lui. Am făcut pentru el terapii distale iar cheagurile de sânge s-au resorbit. După ce a făcut nişte investigaţii la Viena în urma cărora i se spusese că situaţia lui nu este bună, el a venit şi mi-a cerut sprijinul. Relaţia dintre noi a fost la un moment dat mai strânsă. Admira destul de mult ceea ce făceam. Într-una din seri am simţit printr-un semn că-mi cere ajutorul . Biblia de pe biroul meu, care stătea în picioare, a căzut. A doua zi l-am întrebat dacă mi-a cerut ajutorul la ora respectivă şi el mi-a confirmat. Am trăit ulterior multe astfel de minuni. În dialogurile mele cu Magda Ianculescu pe care o cunoscusem în viaţă mi-a cerut să-i transmit soţului ei nişte informaţii ceea ce am şi făcut iar informaţiile s-au confirmat. Am reuşit întrun dialog subtil cu ea să înregistrez audio vocea ei din celălalt plan. Am practicat terapii la distanţă mai mult timp şi rezultatele au fost excelente. Aş vrea să mai amintesc una din întâmplările destul de emoţionante pe care le-am trăit. Îl cunoscusem pe Teodor Baconski în urmă cu câţiva ani la o întâlnire interreligioasă de la Palatul Parlamentului San Egidio , după ce tipărisem câteva cărţi. Înţelesesem atunci cât de teoretică este căutarea spirituală a majorităţii religiilor. Cu câteva săptămâni înainte de venirea Papei Ioan Paul al doilea în România mi s-a comunicat că trebuie să preluăm nişte mesaje pe care să le trimitem Papei. Ne-am aşezat trei persoane la birou şi am primit prin scriere directă acelaşi mesaj cu alte cuvinte. Mesajele vorbeau despre România ca despre Grădina Maicii Domnului, despre unirea religiilor şi despre misiunea spirituală a României. Am cules textele la calculator, le-am ataşat originalele şi am pregătit plicurile pentru a le trimite Papei. Întrucât nu ştiam cum să procedez am fost îndrumată către Teodor Baconski al cărui număr de telefon îl aveam. L-am sunat şi i-am spus că trebuie să-i dau nişte mesaje. Mi-a răspuns că după plecarea Papei pentru că este foarte ocupat. Eu am insistat, spunându-i că este foarte urgent şi că mesajele sunt chiar pentru Papă. A acceptat să trimită un aghiotant să le ia. A doua zi 8/19
FELICIA MUNTEANU POVESTE DE LUMINA www.hristianus.net când am auzit discursul Papei în limba romănă care a conţinut în mare şi ceea ce primiserăm noi am fost extraordinar de emoţionată. Am înţeles încetul cu încetul că pe nici unul dintre oamenii pe care-i întâlnesc nu-i cunosc întâmplător şi că toţi au un anumit rol în viaţa mea. Încrederea mea că tot ceea ce fac eu vine de la Dumnezeu mi-a sporit exprimările spirituale. Am primit un mesaj că trebuie să fac o revistă şi m-am întrebat cu ce mijloace. L-am cunoscut pe dl.Hossu Bogdan, preşedintele Cartel Alfa, căruia i-am propus colaborarea. După ce am citit toată Psaltirea într-o singură zi, domnia sa a acceptat colaborarea în editarea şi tipărirea unei reviste. Am reuşit să tipăresc şi să editez revista „Împreună Magazin” cu eforturi mari, cam zece numere. Publicitatea o primeam prin intermediul domnului Hossu. Revista a fost apreciată ca excelentă de arhiepiscopul Varsanufie Prahoveanul cu sprijinul căruia am şi realizat secţiunea de spiritualitate. Din păcate, pentru că nu am acceptat compromisuri politice de promovare PSD, contractele cu publicitatea nu au fost onorate şi am renunţat la a o mai tipări. Revista creată de mine era mult prea decentă pentru lumea aceasta murdară. Doar revistele gen „Click” ‚CACAN” sunt cele care dăinuie. Am fost apoi invitată la diverse emisiuni de televiziune . Prima persoană cu care am realizat emisiuni TV la postul TELE7abc a fost regretatul Aristide Buhoiu care era fascinat de puterile spirituale. La prima emisiune pe care o filmam m-a întrebat dacă pot să vorbesc 30 de minute. I-am răspuns că pot să vorbesc trei ore. Şi i-am demonstrat acest lucru pentru că am înregistrat trei emisiuni. Era destul de dornic de cunoaştere. Ne-am propus să colaborăm pe mai multe planuri. Din păcate, nu a reuşit să-şi îndeplinească visul înfiinţării unei televiziuni iar boala cu care s-a luptat ani la rând l-a răpus mult mai devreme. Imediat după ce am tipărit primele cărţi l-am cunoscut pe preşedintele ziariştilor europeni care mi-a vorbit pentru prima dată despre Misiunea România ca manifestare din afara lumii religioase. El împreună cu un alt prieten al meu din Târgu Mureş care m-a sprijinit în tipărirea unor cărţi a decis să începem o acţiune pe această temă. Ne-am dus pentru binecuvântare la Părintele Constantin Galeriu care ne-a întâmpinat astfel: „Aţi venit pentru Misiunea România. Cine-i mesagerul, doamna?”. Evident, am fost şocată. Ulterior aveam să aflu nişte lucruri care au pus în altă lumină această înţelegere. Ceea ce aş putea spune în continuare este legat de faptul că nu mulţi dintre cei pe care iam cunoscut de pe cărarea exprimării spirituale m-au impresionat cu adevărat. Am înţeles destul de devreme că nu mulţi dintre cei care vorbesc despre Dumnezeu sau au capacităţi de clarvedere chiar sunt în lumină. Atunci am început cu adevărat să-mi cultiv discernământul. Este foarte important să ştii adevărul despre un om ,ca să stii ce rol îi poţi încredinţa în viaţa ta. Nu este important să îl judeci tu, dar să ştii de care parte a baricadei se află este esenţial. După mulţi ani am început să mă eliberez de nevoia de a mă face ascultată şi acceptată. Am înţeles că nu trebuie nici să explic nici să impun nimănui punctul meu de vedere. Am învăţat să-mi las cursanţii liberi să decidă pentru viaţa lor. Sincronicităţile din viaţa noastră le înţelegem mult prea greu. Am cunoscut în aceşti ani mulţi oameni preocupaţi de spiritualitate, unii autentici, alţii nu. Am fost invitată la multe conferinţe, talk-showuri, emisiuni TV. Am trăit însă o întâmplare a cărei sincronicitate m-a bulversat. 9/19
FELICIA MUNTEANU POVESTE DE LUMINA www.hristianus.net La o întâlnire cu Manuela Golescu pentru o manifestare .româno-americană pe teme de comunicare am cunoscut mai mulţi oameni, între care unul destul de preocupat de latura spirituală a vieţii. După câteva luni de la prima noastră întâlnire m-a sunat să-mi spună că ar fi foarte bine să merg la expoziţia de la Teatrul Naţional a artistului Camilian Demetrescu care trăieşte în Italia şi că el e dispus să mă însoţească pentru că soţia lui nu a văzut-o. A doua zi de dimineaţă pornesc televizorul (ceea ce nu făceam de obicei) şi pe un post TV (Antena 1 cred) artistul Camilian Demetrescu îşi prezenta telespectatorilor preocupările. Am urmărit cu mare interes emisiunea, artistul pur şi simplu m-a fascinat. Vorbea aceeaşi limbă cu mine, numai că el era un artist complet. Am devenit foarte interesată de expoziţia lui. M-am pregătit să plec la expoziţie. Prietenul meu mi-a spus că nu poate veni cu mine pentru că s-a ivit ceva neprevăzut. I-am mulţumit oricum pentru informaţie. La ieşirea din casă am primit un mesaj de Sus: ”Ia o carte „Misiunea România în geantă”, ceea ce am şi făcut. Când am ajuns la expoziţie în faţă era dl.Oroveanu cel ce se ocupa de organizarea expoziţiilor. M-am întrebat pe cine aşteaptă. Am urcat în sala de expoziţie unde se aflau artistul, soţia sa, un fotograf – fost elev de-al meu şi un cameraman. M-a surprins cât de puţini oameni sunt deschişi spre artă şi înţeleg importanţa ei mai ales atunci când are un profund caracter spiritual. Expoziţia m-a uimit de la prima vedere. La câteva minute după intrarea mea în sală, dl.Oroveanu a intrat în sala de expoziţie împreună cu preşedintele de atunci al României, dl. Emil Constantinescu. Singurii vizitatori ai expoziţiei eram eu şi preşedintele. Am vizitat cu plăcere, uimire şi bucurie creaţiile acestui artist, filozofice: picturi, sculpturi, tapiserii. Ulterior l-am cunoscut şi pe el şi pe soţia lui şi i-am putut mărturisi admiraţia. În dreptul unor tapiserii absolut minunate artistul îi spunea preşedintelui: „Ştiţi, viitorul omenirii va fi al spiritului nu al materiei, aceasta este simbolistica degetelor pe care o vedeţi aici”. Am fost cutremurată de declaraţie. Am întrebat „Sus” de ce era important să fiu atunci acolo. Răspunsul a fost simplu: „Cartea pe care o ai în geantă trebuie să ajungă la preşedinte”. Am înţeles ce am de făcut. Când preşedintele s-a apropiat de lift m-am dus către dânsul şi i-am spus: „Domnule preşedinte, trebuie să citiţi o carte!” „Dacă este îndemnul dumneavoastră o voi face” a răspuns preşedintele. Am scos cartea din geantă şi i-am înmânat-o. Am întrebat de ce era atât de important să-i dau acea carte. Mi se transmite că voi afla peste două săptămâni. După două săptămâni preşedintele a ieşit la Televiziunea Română şi a făcut declaraţia de neparticipare la următoarele alegeri. Ceea ce a fost şocant pentru mine şi pentru apropiaţii mei care citiseră cartea a fost că discursul a conţinut peste 90% ideile cărţii. Am trăit şi alte întâlniri speciale. Aş vrea să mai amintesc câteva. La un moment dat, Marioara Godeanu, cu care eram colegă la Universitatea Ecologică ma invitat la o sesiune de comunicări ştiinţifice la care tema era „proporţia de aur”. Împreună cu câţiva studenţi făcusem câteva scurte experimente ale efectului proporţiei de aur şi aflasem nişte lucruri speciale. Între altele, folosind această proporţie se refăcuse în câteva minute structura energetică a unei femei care era imobilizată la pat din cauza unor probleme grave de sănătate. Femeia a fost foarte încântată că starea ei de sănătate s-a îmbunătăţit atât de repede şi uşor. Pornind de la această observaţie am aprofundat cercetarea şi am ajuns la nişte informaţii excepţionale. La sesiune era prezent şi academician Aurel Sehneanu care avea probleme de sănătate, între altele boala Parkinson cred, pentru că îi tremurau foarte tare mâinile. Marioara 10/19
FELICIA MUNTEANU POVESTE DE LUMINA www.hristianus.net Godeanu m-a rugat să-l ajut pe academician. M-am străduit să-i refac structura energetică şi am observat că tremurăturile i s-au diminuat. L-am întrebat dacă doreşte să-l ajut de la distanţă pentru aşi regăsi starea de sănătate. Academicianul m-a privit plin de suspiciune şi mi-a răspuns:”nu”. La finalul primei zile de conferinţe am prezentat destul de timid şi neconvingător rezultatele cercetărilor mele. M-am simţit destul de inutilă în ceea ce am spus aşa încât mi-am propus să fac nişte completări a doua zi. Din păcate, în a doua zi a conferinţei au fost foarte multe lucrări şi nu am mai putut adăuga ceea ce aş fi avut de transmis. Erau prezenţi acolo oameni de ştiinţă care făceau studii la nivelul ştiinţelor de graniţă. Şi eu simţeam că mă îndepărtasem de ştiinţa clasică dar nu aveam încă nici limbajul ştiinţei spirituale cu adevărat corect exprimat. La finalul conferinţei, academicianul a ţinut un discurs memorabil despre nevoia omului de spiritual, despre observaţia lui Malraux cu referire la mileniul trei care „va fi spiritual sau nu va fi deloc”. După ce a încheiat discursul am simţit că mi-a pregătit terenul pentru ceea ce aveam de spus, astfel încât m-am ridicat în picioare şi am continuat să-mi susţin propriile idei despre ştiinţă şi credinţă. Am susţinut că toate cercetările ştiinţifice pot duce la rezultate inedite şi imediate dacă omul este un comunicator din lumină, că prin puterea lăuntrică omul poate primi răspunsuri la toate întrebările. Am fascinat cu discursul meu şi foarte mulţi participanţi la conferinţă m-au invitat să colaborăm iar un reporter de la studioul cinematografic „Alexandru Sahia” mi-a făcut un scurt reportaj. Dar cea mai mare bucurie a fost atunci când academicianul Săhleanu s-a apropiat de mine şi mi-a spus:” Vă felicit stimată doamnă, se pare că eu am cercetat o viaţă întreagă pe o cale care era complet greşită, dumneavoastră aţi găsit-o pe cea corectă. Dacă doriţi să mă ajutaţi în problema sănătăţii v-aş mulţumi mult”. Aproape că mă paralizase abordarea lui. Am discutat cu el de câteva ori din dorinţa de a aborda împreună cercetări fundamentale dar din păcate, foarte curând după aceea a plecat de pe pământ. Aşa a fost prima mea participare la o sesiune de comunicări ştiinţifice în domeniul ştiinţelor de graniţă. Am fost apoi invitată la foarte multe altele, am şi participat la suficiente asemenea sesiuni. Am înţeles uneori că limbajul şi dezinvoltura cu care abordam temele erau mult prea diferite de punctele de vedere ale majorităţii participanţilor. Deşi eu îmi pregăteam materialele de prezentare vorbeam liber foarte convingător. În anul 2009 am participat împreună cu o prietenă conferenţiar la Politehnică la o sesiune de comunicări ce se ţinea pe tema „Miracolul apei” cu o lucrare simplă dar foarte profundă: ”Influenţa luminii asupra câmpurilor de vibraţie ale apei”. Prietena mea a prezentat destul de timid lucrarea aşa încât a trebuit să o completez. Demonstraserăm cu mijloacele tehnice de care dispuneam că lumina este în primul rând informaţie şi abia apoi are proprietatea de a fi şi corpuscul şi undă. Din păcate, atunci când am subliniat că această observaţie va schimba fundamental viziunea ştiinţifică asupra luminii şi a apei am constatat că nu prea ne înţelegea nimeni. Spre finalul sesiunii a venit cineva care a prezentat fotografiile lui Masaru Emoto despre efectul luminii, gândurilor, muzicii şi formei asupra apei. Acestea demonstrau adevărul celor exprimate de mine. La alte sesiuni ştiinţifice simţeam că puţini sunt cei ce acceptă ceea ce eu susţin. După una din participările mele la ANATECOR când am vrut să vorbesc despre punctualitatea temporală şi generarea continuă a spaţiului cei din prezidiu mi-au spus că nu mă înţeleg. 11/19
FELICIA MUNTEANU POVESTE DE LUMINA www.hristianus.net În urma unei creşteri spirituale am scris o carte care demonstrează filozofic punctualitatea temporală şi generarea continuă a spaţiului. Am crezut că nu voi mai vorbi despre acest lucru pentru că oricum nu m-ar înţelege nimeni. Dar la o întâlnire la Ministerul Cercetării cu un director cu care eram prietenă de mai mulţi ani un general mi-a spus ca din întâmplare: ”Ştiţi doamnă, am demonstrat matematic că timpul e punctual şi spaţiul se generează continuu.” I-am spus că eu scrisesem o carte pe aceeaşi temă. Ulterior, doi medici din Cluj au venit să participe la cursurile mele şi mi-au demonstrat punctualitatea temporală. Am înţeles atunci că informaţia ajunge la cei ce o pot transmite mai departe după ce au înţeles-o. M-a fascinat foarte mult latura ştiinţifică căreia din păcate i-am acordat foarte mult timp. Aceluiaşi amic care a devenit director la Ministerul Cercetării şi care fusese şi consilier prezidenţial i-am mărturisit că primesc informaţii despre modul în care se poate construi un motor cu apă. Atunci, el mi-a spus că a fost deja construit şi că există un român, Radu Misăileanu care a brevetat şi protejat la PST mai multe descoperiri inedite, iar atunci când au venit să viziteze Institutul de Cercetări, cei de la PST au avut surpriza să găsească un om la un birou cu o Biblie şi o icoană. Cred că marile descoperiri ştiinţifice apar la momentele potrivite în mintea celor ce le pot înţelege. Între multele participări la emisiuni TV am să vă povestesc despre câteva. Din păcate, posturile TV abordează temele spirituale din perspectiva anormalităţii şi foarte des în bătaie de joc. La un moment dat, după mai multe participări la diferite emisiuni ale postului ProTV am fost invitată la emisiunea „Poveştiri adevărate” pe postul ACASĂ TV. Aveam la momentul acela peste douăzeci de cărţi tipărite şi mă aflam într-un anumit nivel de popularitate în rândul căutătorilor spirituali. La emisiune, Corina Dănilă mă abordase într-un mod foarte civilizat dar mă anunţase că mai are un invitat care ştie să hipnotizeze. Am râs în sinea mea. Între altele, eu mă declar ferm împotriva acestor tehnici prin care îi este luată omului libertatea de a decide pentru el. Înainte de a intra în platou l-am cunoscut pe acest domn pe nume Vlaicu dacă nu mă înşel. M-a întrebat dacă am citit toate cărţile pe care le aveam în teanc. I-am răspuns că le-am scris. El mi-a spus atunci că de şase luni este pensionar şi a aflat totul despre spiritualitate şi despre Dumnezeu. Eu i-am mărturisit că studiez de peste zece ani iar impresia mea este că nu ştiu mai nimic. În emisiune, Corina ştiind că eu nu mă las hipnotizată s-a oferit ea, de dragul spectacolului. Din fericire nu l-am lăsat să-şi facă demonstraţia, deci Corina nu a fost hipnotizată. Deşi pe prompter apăreau întrebări ciudate, Corina cu greu mi le putea pune pentru că erau cel puţin agresive. M-a întrebat între altele dacă mă simt o aleasă. I-am răspuns că nu, întrucât eu consider că fiecare dintre noi este o cărămidă din marea construcţie a Creaţiei. În final, chiar şi atotcunoscătorul domn şi-a dat seama că fusese doar un instrument, din păcate uşor de manevrat. V-aş mai putea povesti pe scurt încă o apariţie de-a mea televizată la postul B1TV unde am participat la o emisiune spirituală. Propusesem realizatorului o emisiune cu tema „Punctul de comunicare cu Dumnezeu”. Acesta îmi spusese că după una cu o întâlnire mai specială o vom realiza şi pe aceea. Când am ajuns la filmare am întâlnit acolo un preot despre care ştiam deja că dumineca la Sfânta Liturghie nu prea are participanţi şi că în postul Paştelui nu prea posteşte. Mă mai întâlnisem cu el la o manifestare a femeilor unde vorbisem despre relaţia omului cu Dumnezeu. El fusese foarte impresionat de ceea ce eu spusesem şi îmi dăduse o carte de vizită cu invitaţia de a ne întâlni. Din păcate, întâlnirea s-a realizat în platoul de filmare. Eu aveam la mine una dintre ultimele 12/19
FELICIA MUNTEANU POVESTE DE LUMINA www.hristianus.net cărţi care văzuseră lumina tiparului „Îndumnezeirea fiinţei”. Am simţit în timpul înregistrării o agresiune din partea realizatorului, a prezentatorului şi a preotului. A trebuit să le ţin piept fără să intru în luptă şi să împroşc pe nimeni cu noroi. Preotul a vorbit foarte mândru despre studiile sale teologice. Cu toate că ştiam despre el lucruri care ar fi dovedit contrariul am preferat să nu fac nimic în acest sens. Am simţit nevoia să argumentez ceea ce el susţinea altfel. Deşi s-a străduit foarte mult să anuleze ceea ce eu susţineam, nu a reuşit. Mi-a spus că ştie totul despre Dumnezeu. Răspunsul cu care am anulat tot ce a spus el a fost simplu: „Dumneavoastră îl aveţi pe Dumnezeu în minte, eu îl am în inimă. Diferenţa este uriaşă.” La finalul înregistrării maşina televiziunii ne-a dus pe fiecare acasă. Pe drum, preotul, evident iritat dorea să continue duelul. Eu am refuzat să intru în luptă la care el mi-a spus: „ Ştiţi, puteam să vă iau apărarea dar nu am făcut-o”. „Dumneavoastră să mă apăraţi pe mine? De cine?” „Da, aş fi putut să spun ceea ce spune şi Biblia: „Binecuvântaţi sunt cei ce vin în numele Meu””. „Nu aţi fi putut să o faceţi. Cred că sunteţi foarte bolnav şi cred că şi înţeleg de ce. Vă doresc numai bine.” Ulterior am aflat că are foarte multe probleme de sănătate. Ceea ce a fost însă mai fascinant a ţinut de aprecierea celor care au urmărit emisiunea. Am primit felicitări pentru emisiune chiar şi după doi ani de la transmiterea ei. Oamenii m-au căutat să îi învăţ cum să ajungă la Dumnezeu pentru că au consierat că de la preot nu ar fi putut să înveţe. Am făcut emisiuni interesante la TVRM, OTV, Antena1, ProTV. Multe emisiuni am făcut cu Aristide Buhoiu dar el aprecia ceea ce fac şi se comporta civilizat. Vă voi dezvălui şi participarea mea de-a lungul multor luni la emisiunea realizată de Marian Megan la postul de radio „România Actualităţi”. Îl cunoscusem pe Marian Megan la un dineu şi îmi făcuse invitaţia de a participa la o rubrică din emisiunea lui „Dialog cu scriitori”. Treceam atunci printr-o perioadă proastă în care nu îmi înţelegeam prea bine propriile încercări. I-am răspuns domnului Megan că nu doresc publicitate cu orice preţ, drept pentru care nu particip la o emisiune despre care nu ştiu nimic. La insistenţele domnului Megan am acceptat în cele din urmă să particip în direct dacă emisiunea rezonează cu mine. Emisiunea se difuza între orele 0:00 şi 3:00 şi avea deja un public al său. A venit la ora 23:00 să mă ia din Piaţa Victoriei spunându-mi că se simte foarte rău şi că trebuie să intre la spital să facă o injecţie deoarece are nişte dureri de coloană foarte puternice. În maşină se mai afla un colaborator de la radio pe bancheta din spate. I-am spus că nu are nevoie de nici o injecţie că îl voi ajuta eu să scape de dureri. Am închis ochii, am făcut o rugăciune simplă preţ de un minut sau două, iar după ce am deschis ochii şi l-am întrebat dacă mai are dureri mi-a răspuns: ”Nu”. M-a întrebat ce i-am făcut. I-am răspuns simplu: ”Ceva ce ţine de lumea cealaltă şi are efecte în lumea de aici” şi l-am rugat să nu mai spună nimic despre aceasta pentru că este un lucru absolut obişnuit. Când am ajuns la radio şi a văzut o parte dintre cărţi şi reviste m-a rugat să rămân la emisiune şi în ora de dialog cu ascultătorii. Am acceptat. După cele cincisprezece minute în care am prezentat o mică parte din preocupările mele am aşteptat începerea dialogului cu ascultătorii. Ora a început cu „Crezul”. Atunci am înţeles: ajunsesem acolo ca o şansă pentru revenirea mea printre oameni. La începutul acestei ore, domnul Megan a povestit ascultătorilor cum scăpase el de durere cu ajutorul meu. Dezvăluirea avusese loc. Ascunsesem atât de mult timp acest potenţial de vindecare la care am acces încât m-am simţit complet trădată. Am încercat să neg, să explic că eu sunt doar un om obişnuit dar nu am avut nici o şansă. Am fost accesată de foarte mulţi oameni pentru 13/19
FELICIA MUNTEANU POVESTE DE LUMINA www.hristianus.net a le fi de folos. Ştiam că nu e cazul să-i fac pe oameni să creadă că eu sunt omul miracol şi le-am fost de folos cu măsură celor ce puteau credeam eu să se schimbe. Din păcate, unul dintre ascultători care a început să vadă în urma terapiilor mele distale nu a înţeles nimic şi m-am convins atunci că nu mai trebuie să fac astfel de daruri oamenilor fără să le spun şi ceea ce ei trebuie să înveţe prin boală. Am participat la emisiunea de radio ca invitat aproape un an de zile. Dar ceea ce a fost mult mai important a fost că domnul Megan a suferit un accident foarte grav în urma căruia a fost foarte puternic afectat. După ce şi-a revenit şi am putut să-l vizitez am văzut cum chipul lui se luminează. Deşi medicii nu-i dădeau multe şanse, şi-a revenit aproape complet. În ce măsură s-a datorat aceasta intervenţiei mele numai Dumnezeu ştie. Cert este că el nici acum nu are idee cât îmi datorează. Am să vă mai spun o scurtă poveste. Am cunoscut-o pe doamna Mona Muscă căreia i-am luat şi un interviu. La o manifestare de la Palatul Parlamentului am promovat revista mea . Era momentul în care PDL decidea să desemneze drept candidat la funcţia de preşedinte pe dl.Teodor Stolojan. Mona Muscă m-a întrebat care este părerea mea despre Stolojan. I-am spus că nu are discurs, deci din punctul meu de vedere nici o şansă de a câştiga funcţia de preşedinte. Imediat după aceea s-a anunţat că dl.Traian Băsescu va candida pentru funcţia de preşedinte al României deoarece Stolojan era bolnav. La următoarea întâlnire a PDL-iştilor am participat din nou şi-mi amintesc că iam spus domnului Băsescu că va fi preşedinte. A zâmbit şi a mers să-şi ţină discursul. Ulterior, după câştigarea alegerilor i-am dat Monei Muscă un proiect foarte amplu pentru trezirea spiritului românesc, proiect care s-a plimbat între minister şi preşedinte. Am înţeles că nimeni de la conducere nu era interesat ca oamenii să devină conştienţi de puterea lor spirituală şi mai ales liberi. Am cunoscut-o pe Marcela Ghiulbenghian care are preocupări în domeniul spiritual încă din 1999. Aceasta a fost mirată că în timp ce preluam un mesaj am început să miros a mir. Prin intermediul întâlnirilor organizate de ea am ajuns să cunosc mulţi oameni marcanţi din România. Am cunoscut-o pe doamna Păunescu care tipărea la New York revista „Mioriţa” şi căreia i-am tipărit o carte. A venit în România să facă lansarea cărţii având o durere de coloană foarte puternică. După ce am făcut pentru ea câteva minute de rugăciune i-a dispărut complet durerea. Am dat la un moment dat un interviu la revista „Flacăra” a regretatului poet Adrian Păunescu. Datorită acelui interviu l-am cunoscut pe Adrian Păunescu la el acasă. Era la acel moment preşedintele comisiei de cultură şi s-a oferit să sprijine demersurile mele. Din păcate am înţeles că era foarte puţin ascultat la Parlament şi devenea deja nemulţumit de ceea ce poate face pentru alţii. Şi acum cred că nu era înţeles şi ar fi avut încă multe de dăruit dacă nu ar fi avut aşteptări de la cei ce nu-l puteau nici iubi, nici înţelege. Am participat la multe întâlniri de la UNESCO unde am cunoscut mulţi oameni deosebiţi. Din păcate nu puteam aborda limbajul ştiinţific faţă de cei care nu puteau înţelege punctul de plecare al demersului ştiinţific spiritual. Căutarea a continuat, la fel şi bucuriile şi nemulţumirile dar am simţit în permanenţă ajutorul divinităţii în tot ceea ce am înfăptuit, deşi uneori piedicile erau uriaşe. O cursantă m-a rugat să ajut pe un prieten de-al său bolnav de cancer şi am acceptat. Acesta a participat la cursuri, a început încetul cu încetul să practice şi tainele creştine şi a intrat în 14/19
FELICIA MUNTEANU POVESTE DE LUMINA www.hristianus.net proces de vindecare. Pentru că i-am spus că femeia cu care era îi dorea moartea şi că evident nu-i dorea nici vindecarea, aceasta a făcut un lucru foarte urât: m-a reclamat la tot felul de instituţii şi mia trimis doi reporteri deghizaţi pentru a le face o consultaţie. M-am trezit critcată pe postul TV de la care veniseră reporterii respectivi iar a doua zi şi cu control financiar. După ce am făcut suficiente rugăciuni, cel care a venit să mă controleze a început să mă provoace la discuţii spirituale. După ce a văzut cărţile scrise de mine a realizat că nu sunt o persoană care să poată fi uşor înţeleasă şi a fost deosebit de amabil. Pentru că începusem să aud ce-mi spune Dumnezeu am aflat că nu trebuie să mă supăr ci să admit că unii oameni nu pot trece dincolo de limitele minţii. Am trăit atunci ultima dintre fericirile descrise în biblie în Predica de pe munte şi care spune aşa: ” Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, că aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi” (Matei 5, 11-12). Eu am fost împroşcată şi umilită pentru că veneam în numele Lui cu soluţii dincolo de cunoaşterea limitată a minţii. Am trecut peste această încercare dar am renunţat la a da consultaţii deoarece am înţeles că puţini oameni sunt dispuşi şi capabili să facă schimbarea interioară.
Partea a III-a: DESĂVÂRŞIREA Calea mea spre desăvârşire a trecut prin biserica creştin ortodoxă. Încetul cu încetul am început să înţeleg şi să practic ortodoxia nu doar ca participare la slujbele religioase dar şi ca trăire. Am înţeles că dacă nu eşti practicant nu te poţi curăţa de negura adusă de tine şi de neamul tău. Înţelesesem destul de repede că cei ce vorbesc despre Dumnezeu nu au nepărat şi o legătură cu El. Pot spune că nu am crezut în farmece şi în blesteme deşi stareţul mânăstirii Cotmeana mia vorbit prima dată despre ele. A trecut mult timp până când am acceptat ca o realitate aceste lucruri deşi ar fi fost foarte simplu să-mi dau seama că nu ar fi avut sens să existe slujbe de dezlegare dacă nu ar fi existat şi posibilitatea legării prin diferite practici întunecate. Eu însămi am trecut printr-o încercare la limită înainte de a deveni practicantă religioasă. Unul dintre cursanţii mei, medic de profesie, în timp ce participa la un curs de homeopatie m-a îndemnat să iau nişte pastile homeopatice pentru a-mi reveni în urma unor eforturi susţinute. Deşi din principiu nu acceptam să iau nici un fel de pastile, totuşi pe acestea le-am luat. La un moment dat, mi-am uitat cheile la birou iar când am revenit angajaţii mei plecaseră, aşa încât m-am dus acasă. La fel ca de fiecare dată când trăiam ceva ce nu înţelegeam, m-am întrebat de ce am uitat cheile pe birou. Destul de repede după ce am simţit că nu-mi este foarte bine din punct de vedere fizic am realizat că nu trebuie să mai iau pastile. A doua zi, şoferul pe care-l aveam m-a dus la birou unde pur şi simplu am căzut. Mi-am deschis canapeaua şi am bolit. Simţeam că plec, dialogul meu cu Tatăl era imposibil, nu mai eram pe aici. Fiica mea a venit din provincie simţind că nu-mi este bine. Am ştiut că pastilele homeopatice mi-au provocat starea de rău. Am sunat-o pe o prietenă a mea văzătoare în duh iar aceasta mi-a spus că-mi recomandă un homeopat. Homeopatul m-a invitat la el a doua zi unde m-a şi dus prietena mea pentru că eu nu mă mai puteam ţine pe picioare. Homeopatul după ce mi-a făcut o anamneză detaliată mi-a spus că pur şi simplu am sângele otrăvit şi că trebuie să-mi prescrie el o contraotravă. Fiica şi prietena mea mi-au făcut 15/19
FELICIA MUNTEANU POVESTE DE LUMINA www.hristianus.net preparatul. În zona inferioară îmi crescuse pur şi simplu o pungă care mă deranja rău. După administrarea produsului am început să îmi revin din punct de vedere fizic. Într-o noapte am simţit că îmi este foarte rău. Dimineaţa fiica mea m-a întrebat cum mă simt. Eram pe jumătate plecată. Când a ridicat plapuma de pe mine, a observat că eu eram într-o substanţă cleioasă, transparentă şi foate urât mirositoare. Vreme de câteva zile am eliminat acea substanţă. Când mi-am revenit cât de cât am aflat de ce a trebuit să trec prin această încercare la limită. Mi se făcuseră vrăji de moarte iar pastilele homeopate îmi eliminaseră prin trup vraja. Cantitatea mai mare de substanţe introduse în corp eliminaseră elementele vrăjii. Medicul a venit la mine să-şi ceară iertare dar eu i-am mulţumit pentru că de fapt greşeala lui m-a salvat de la moarte. Mi-am revenit complet în câteva luni. Între timp am înţeles că-i deranjasem pe mulţi dintre cei ce caută ca din întunericul vieţii să vorbească despre lumină. De-a lungul mai multor ani am înţeles că nimic din ceea ce trăiesc nu e o întâmplare şi că încercările vieţii te fac mai puternic. Scrisul intuitiv m-a ajutat să-mi conştientizez relaţia cu Dumnezeu, să o accept şi să o trăiesc cu bucurie. Am scris de-a lungul acestor ani mai multe cărţi, peste 90, dar nu am mai dorit să tipăresc nimic. Am ales să le pregătesc în formă electronică, ceea ce între timp am şi făcut. Dar deşi am ajuns să scriu cărţi de educaţie spirituală, poezii, piese de teatru şi chiar romane spiriuale mereu aşteptam şi altceva. În dialogurile mele cu Tatăl Ceresc mi se spusese că trebuie să devin Glas de Dumnezeu. Ulterior am aflat, că trebuie să vorbesc din biserica Lui. Eu înţelesesem că trebuie să-mi urmez calea şi să scriu. Îmi era la îndemână să scriu, mă obişnuisem cu acest mod de manifestare divină. Iar îndemnul Lui de a vorbi din biserica Lui eu îl înţelegeam că trebuie să devin practicantă religioasă. Din nefericire pentru mine era mult mai mult decât atât. Am cunoscut mulţi preoţi văzători în duh de la care am învăţat multe şi care mi-au facut cunoscute tot felul de canoane,de solutii spirituale pentru curăţare. Am învăţat să mă rog, să postesc, să mă spovedesc, să mă împărtăşesc şi în felul acesta am trecut mai uşor prin încercările dure ale familiei mele şi ale apropiaţilor mei. Am făcut în această perioadă mai multe lucruri: am predat cursuri, am ajutat oameni, am scris, m-am purificat. După o emisiune la TV cu Dan Diaconescu acesta mi-a oferit timp de emisie două ore pe săptămână, de la ora 22:00 la ora 24:00. Am realizat emisiunea „Lumina călăuzitoare” timp de un an de zile. Invitam oameni speciali pentru a dezvălui telespectatorilor din preocupările lor, dintre care amintesc: Gheorghe Mencinicopschi, Pavel Chirilă, d-na Truşcă, dl.Neacşu şi foarte mulţi din cursanţi. Mie îmi era greu să mă promovez pe mine în propria emisiune. În urma unei vizite speciale la mine acasă a unui preot recunoscut ca văzător în duh am început să vorbesc fără să pot controla ceea ce spuneam. Au vorbit atunci prin mine Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt şi Maica Domnului. Preotul ştia că voi avea această trăire. El mă asistase şi la altele asemănătoare. Eu pur şi simplu m-am speriat. Am simţit că o forţă uriaşă din afara mea îmi ia în stăpânire aparatul vocal şi îl foloseşte. M-am dus la un preot din apropierea Bucureştiului pe care-l cunoscusem şi care apreciase ce fac dar care pur şi simplu s-a purtat ca un laş. Am început să mă tem să mai merg la Liturghie. De foarte multe ori am fost în provincie în biserica preotului în prezenţa căruia se întâmplase prima vorbire. Forţa care cobora pe mine după rugăciune era uriaşă, nu o puteam controla deloc. 16/19
FELICIA MUNTEANU POVESTE DE LUMINA www.hristianus.net Mesajele care curgeau prin mine se refereau la aceleaşi teme: schimbarea din lume, misiunea spirituală a României.Vorbisem cu mulţi preoţi despre asta dar acum totul era mai special. Am simţit că dacă spun lumii ce trăisc voi primi pietre. Unul dintre preoţii foarte dragi mie mi-a spus aşa: „Toate pietrele acestea Dumnezeu le va transforma în flori şi vă va face un postament în cer.” Chiar la începutul acestei manifestări mi s-a spus că voi vorbi în mai multe limbi şi că prima va fi italiana. A doua zi transmiteam un mesaj fluent în limba italiană, limbă pe care o cunosc foarte puţin. Destul de speriată am întrerupt emisiunea deoarece îmi era teamă că nu voi putea controla nici ceea ce spun, nici în ce limbă. Îndemnul a fost să mă duc la Vatican, ceea ce nu am făcut. Am fost la arhiepiscopul Varsanufie Prahoveanul căruia îi mărturisisem că eu vorbesc cu Dumnezeu şi el ştia despre trăirile mele. I-am dat un CD video cu una dintre primele înregistrări din timpul channelingului făcut în biserică. Preasfinţitul nu a avut îndoieli cu privire la autenticitatea trăirilor mele deşi existau două variante: trăirea să fie de la Dumnezeu sau de la celălalt. Am mers împreună cu el la cel ce putea să mă introducă la Patriarh, pe vremea aceea Teoctist. Din păcate nu m-am mai dus deoarece am simţit că nu am nevoie de nici o recunoaştere, ba chiar în plus recunoaşterea mi-ar face mult mai rău. În ultimii ani am refuzat apariţiile la TV deoarece nu doream să duc în derivă idei atât de înalte. Ceea ce pot să spun despre această perioadă este că a fost destul de greu să-mi accept condiţia şi să o depăşesc. Am realizat că puţini sunt cei ce pot accepta aceste trăiri şi mi-a trebuit mult timp ca să înţeleg şi să accept că nu am nevoie de încuviinţarea nimănui, cine mă poate înţelege mă înţelege, cine nu e doar problema lui. În anul 2009 am făcut un test la conferinţa ANATECOR la care am prezentat mai multe lucrări. La lucrarea „Misiunea România” am făcut un channeling în direct întregii săli iar la sfârşit am întrebat dacă cineva crede că a fost autentic sau a fost un teatru ieftin din partea mea. În sală s-a aşternut o tăcere mormântală. O doamnă s-a ridicat în picioare şi a spus:” Tot ce aţi făcut a fost un channeling, totul a fost autentic” şi nimeni nu a contrazis-o. În ultimii ani am creat multe produse IT, am reuşit să fac lucruri pe care nu credeam vreodată că le pot face. Pentru mine a devenit un lucru simplu să scriu, să vorbesc, să mă rog, să meditez. Acest text l-am început azi 30 aprilie 2011 ora 14:00 şi l-am terminat în aceeaşi zi la ora 21:00. O singură dată am mai scris o carte într-o zi „Cum poţi reuşi” iar peste zece zile se vindea pe piaţă. Sper ca povestea mea adevărată să stârnească interesul cât mai multor oameni şi să le fie de folos în găsirea cărării spre lumină. Tatăl spune că trebuie să transmitem poveştile noastre adevărate pentru a fi de folos semenilor noştri.
EPILOG
După atât de mulţi ani de căutări mă simt mai tânără, mai puternică, mai înţeleaptă, mai sănătoasă şi mai dispusă să-mi duc menirea până la capăt. 17/19
FELICIA MUNTEANU POVESTE DE LUMINA www.hristianus.net Fie ca toate eforturile mele să fie de folos cât mai multor oameni. Această cale spre lumină trebuie găsită de cât mai mulţi dintre semenii noştri. Lumea se schimbă şi noi trebuie să ne schimbăm pentru a transforma această planetă întrun paradis al luminii şi al iubirii.
Vizitati site www.hristianus.net Si blogurile mele :
, http://feliciamunteanu.blogspot.com/
http://sanatateasiarmonia.blogspot.com/,
http://banipeweb.blogspot.com/,
http://hristianus.blogspot.com/,
http://adevaruridinumbra.blogspot.com/
http://reteteculinareinedite.blogspot.com/,
http://filmeartistice.blogspot.com/
http://clubasteriafelicia.blogspot.com/
18/19
FELICIA MUNTEANU POVESTE DE LUMINA www.hristianus.net
19/19