rosu alternativ by INSEMNE CULTURALE

Ovidiu Cristian Dinică

‘ ÎNSEMNE CULTURALE – 2012

Coordonator: Lector de carte: Tehnoredactare: Arhivare: Coperta:

Ion Lazăr da Coza înv. Vasilisia Lazăr Gina Zaharia Maria Ileana Belean Sofia Sincă

Biblioteca ÎNSEMNE CULTURALE http://insemneculturale.ning.com/

Ovidiu Cristian DinicÄ&#x192;

RoĹ&#x;u alternativ

Ovidiu Cristian Dinică Chip al luminii

Cu nesăbuinţă mă dăruiesc ţie înscăunându-te peste dimineţi de iubire în care sapi adânci fântâni fără ciutură bând vinul roşu al vieţii adus de vulturi, să-mi întorci suspinul de la inima vântului rostogolind din vechi clepsidre, în care marea se naşte mai flămândă cu un val, mai întinsă cu o aripă.

Ovidiu Cristian Dinică Inimă de curcubeu

Te voi bea cu înghiţituri mici din colţul tău de inimă în care ţi-ai lăsat lacrima ca semn al întoarcerii de la noapte la zi. Te regăsesc în pasărea rămasă în gând de ochiul ei mă pot agăţă ca de o plasă de prins fluturi, pentru a renaşte. Aştept să-mi vorbeşti despre soare în inima curcubeului.

Roşu alternativ Lacrima

Lacrima acoperă inima rătăcită în amintiri comune în care ochii tăi aduc frunzelor verdele crud minţind blând amiaza. Acum în stele se nasc copiii cuvântului cu muguri să hrănească păsările întoarse la cuib din învoiri purtate de vânt în care se pierde chipul tău chemând ploaia mai presus de cântec.

Ovidiu Cristian Dinică Anotimpuri

Ţărmurile care mă cuprind se pierd între a fi si a avea unul se întinde spre amiază, în celălalt un curcubeu se înalţă în inima mea ele sunt situate la distanţe egale, ţărmul de la amiază ocupă ochiul stâng din el lipsesc câteva amintiri în care pasărea albă a timpului s-a aşezat pe tâmple, în ţărmul din ochiul drept rătăcesc prin livada cu rouă si melci ca într-o copilărie târzie unde trag de barbă norii şi ating cerul cu mâna să aud cântecul ploii de primăvară. Voi anotimpuri lăsaţi-mi ţărmul copilăriei în pace

Roşu alternativ Iubito

Iubito, ca o prinţesă răsfăţată, ai atâta nerăbdare cuprinsă în holdele singurătăţii încât soarele întârzie cu un veac să apară. Apele tale întoarse la matcă deplâng fântânile secate, sub genunchi ploile adună paşii în aşteptări, pe fruntea ta stelele întârzie să se cuprindă în cer, iar umerii tăi nesărutaţi se înstrăinează înserării lacrimile se strâng în noianul cuvintelor nerostite, doar ochii cunosc solfegiul întoarcerii din vis.

Ovidiu Cristian Dinică Nimb

Iubind avem două suflete, unul de schimb ca o haină îndelung purtată, altul punte şi nimb cu el înconjuram patima norilor, să poarte de griji păsării răzvrătite din necuprinsul strigatului ca o plutire în care somnul nu are vamă inima nu poartă încălţări de dor, chipul rătăcit al vântului ne lasă numele purtat în aripi.

Roşu alternativ Poetul

Sunt astăzi mult mai multe ferestre locuite de gânduri pe care poate să intre o data cu vântul de primăvară, fiind firul de iarbă din palma ta sau aripa născută din fructul ploii de vară. În cuvinte pune zborul rătăcind clepsidre şi ca inimă pune lumină în mult mai multe ferestre deschise.

Ovidiu Cristian Dinică Inimă se dedică Gerrei Orivera

Ca un fluture flămând voi pleca spre lumină în căutarea corăbiilor cu mateloţi înnobilaţi de îngeri să ocupe insule cucerite de ploi târzii în care seminţele pline vor da chipul fraged al fructelor, din furtuni să eliberez vulturi, să colorez din iertarea mării vântul cu cântecul sirenelor fecioare. La întoarcerea acasă din prispă voi face cu ochiul norilor roşii care vor lăsa ploaia să aştepte primăvara, apoi voi săruta o duzină de cadâne care îşi vor face intrarea în sânul toamnei, voi întreba cât este ora şi de ce soarele fuge din calea vântului. Tu inimă, cu grabă îmi vei găsi timpul împlinirii.

Roşu alternativ Întoarcerea

Sălbatic, vântul aduce crâng de cuvinte să-ţi acopere chipul, lăsând inima ca o stea să vibreze prin braţele înălţate spre soare, acolo gândul tău năstruşnic aleargă asemeni copilului desculţ şi-n straie de duminică, să întâmpine ploaia, răsturnând norii într-un capăt al străzii în căutarea casei bunicilor, unde merinde proaspete îl aşteaptă, iar ochii părinţilor sunt două corăbii de lumină, la adăpostul lor desfaci buclele albe ale timpului cu aripile întinse peste anotimpuri de iubire lângă cununa de cuvinte legată de cer.

Ovidiu Cristian Dinică Strident

În casa cu pereţi verzi timpul are rădăcini care ating conturul rotund al viselor pe care calcă strident bătrâna ce stăpâneşte rostul zilei printre balauri şi saci de cartofi se răsteşte la chiriaşul cu aripi de greier, care îi tulbură apa cu săpun de crini şi-n sufletul căruia ninge cu flori de cireş, pe scările înalte ale inimii sale în timp ce el recită ploii din poemele amiezii

Roşu alternativ Cercul

Interiorul cercului este asemenea căderii continue din care extragi rădăcina pătrată a timpului de la înălţimea variabilă a ploii spre marginea oglinzii. În interiorul cercului copacii singuri se circumscriu după diametrul norilor, din marginea dreaptă a drumului care începe cu tine.

Ovidiu Cristian Dinică Zbor

Mai sus de zborul tău, pasăre, este cerul înălţat sublim din speranţe, pe norii cerniţi cu tipar de gând revărsat, peste fricile gonite din inimi îndrăgostite. Tu, pasăre, ca piatră în gând, fii zbor de albastru decupat din cuvânt!

Roşu alternativ Chipul tatei

Pereţii galbeni din camera mea sunt plini cu ochii peştilor cuprinşi în amurgul verde de lacrima uitată a tăcerii din care chipul rămas tânăr al tatei apare aşteptând, ora exactă când aripile mele prinzând contur vor aduce mai aproape cerul cu vulturi iar inima va aprinde stelele învăţând mersul aştrilor.

Ovidiu Cristian Dinică Despre mine

Scriu vântului scrisori de amor în singura formă pe care o cunosc – a furtunii, întorcând aripi în culorile azurului, răvăşind cerul în gând, şi uitând acolo unde se nasc griji, ploaia să stingă durerea. Lângă chemările întârziate ale vântului când vara seacă fântâni iar paşii poartă întrebări aflu în zborul păsării cântecul împlinit al aştrilor. din care mă nasc, să caut lumina în firul de iarbă şi-n zâmbetul trandafirului.

Roşu alternativ Oraşul

Astăzi, am regăsit oraşul între două ridicări de sprâncene asemeni unei inimi situată între două rafale ale vântului, gata să piardă zborul înalt al păsării de zi răstignind cuvinte peste aripi meticulos şi aspru ca o făclie care aprinde cerul din marginea de jos a devenirii.

Ovidiu Cristian Dinică Cozia

Sub povara privirii apa scaldă truda muntelui cu umbre şi stânci priponite de cer, de unde se întorc acoperite cu trup de lumină păsări în zbor avântat să iubească întinderi de piatră în cuiburi ivite sub coroana de nori. Pe piscuri zidite teluric se rătăceşte cântecul vântului în slujbele sfinţilor răstigniţi pe care îi odihnesc stinghere, albe biserici din colb de istorie.

Roşu alternativ Fata de aur

Fata de aur va exista dacă mâinile noastre jucându-se o vor plămădi din nisip şi mare ca într-o tragedie antică menită să zidească într-o nouă naştere cuvintele cu ivire de prunc, pentru a umple călimara cu seva recoltei târzii. Ea va avea umerii înnobilaţi cu îngeri, iar fruntea acoperită cu părul răvăşit de chipiul marinarului care zâmbeşte de pe raftul inimii sale aşteptând să-i ofere la braţul său – sceptrul iubirii.

Ovidiu Cristian Dinică Fata cu broasca

Fata cu broasca pictată pe umăr risipeşte ploaia în paşi adânc măsuraţi de stele, în ochii săi este marea iar la marginea acesteia galaxiile de pe care pleacă corăbii cu catarge sfâşiate prin care soarele ajunge în inima mateloţilor plictisiţi să aştepte întoarcerea berzelor. Sub fusta galbenă, pătată de blândeţea fetei zac izvoare iscoditoare, holdele trupului său se coc sub privirea corbilor care o însoţesc ţinându-i trena plăpândă de vise.

Roşu alternativ Corăbier

Ca un fluture flămând voi pleca spre lumină în căutarea corăbiilor cu mateloţi înnobilaţi de îngeri să ocupe insule cucerite de ploi târzii în care seminţele pline dau chipul fraged al fructelor, din furtuni să eliberez vulturi, să colorez din iertarea mării vântul cu cântecul sirenelor fecioare. La întoarcerea acasă din prispă voi face cu ochiul norilor roşii care vor lăsa ploaia să aştepte primăvara, apoi voi săruta o duzină de cadâne care îşi vor face intrarea în sânul toamnei, voi întreba cât este ora şi de ce soarele fuge din calea vântului. Tu, inimă, cu grabă îmi vei găsi timpul împlinirii.

Ovidiu Cristian Dinică Chipul zilei

La capătul acesta al zilei eşti tu – cea care mi-a deschis uşa fără să mă întrebe de unde vin şi cu ce paşi am colorat timpul, tu eşti cea care mă chemi să ne îmbrăţişăm în dimineaţă. Sunt acele dimineţi în care mă feresc de paşii întârziaţi în care nu-ţi pot recunoaşte căldura cuvintelor şi atunci umbra ne urcă pe umeri chipurile zeilor trişti, de fiecare dată în locul aripilor lovite ca paznici ai viselor.

Roşu alternativ Oglinda

În camera mea oglinda cuprinde cerul colorat cu peşti verzi care se pierd printre păsările mari de pe malul cu nisip roşu, unde inima se plimbă învăţând să uite ziua în care a pierdut un deget înrobit de inelul rostogolit pe ţărm.

Ovidiu Cristian Dinică Setea

Meticuloşi şi curaţi strângem în piept tot ce putem pierde – trudă depusă în fapte. Cu sete împlinim gândul roditor din amintiri culese dintre ţărmuri în seri de odihnă şi veri de atins, strigând „atât se poate”. Deschidem inima să fim parte din freamătul vremii, trăind paşii istoriei scrise, legaţi de credinţe şi mituri.

Roşu alternativ Arheologie

M-ai căutat stingheră pe bolţi de gând. Te-am aflat în foşnetul frunzelor legănate de vânt, cu privirea ai deschis în mine un şantier incomod. Ca un arheolog ai săpat cu ochii după cuvinte pe care le-ai recompus din cioburi cu smalţul sărit găsindu-mi inima, sub un strat fin de tencuială. Ai mai răzuit până ai ajuns la icoană, lacrima s-a contopit cu lumina. Umerii tăi rotunzi ne-au acoperit cu filele toamnei întoarse în argint.

Ovidiu Cristian Dinică Gândul tău pentru Gerra Orivera

Iubito, pe drum de lumină înalţ dorinţa de a-ţi fi aripă în duh să şterg umbrele din calea ta poieni răcoroase să aşternem dorului. Tu cu lacrima mea să stingi focul ce vântul îl înteţeşte, nu strânge în piept mireasma lemnului ars şi nici nu sfărâma poteci pe care calci lasă-te condusă în dans de braţul meu cu proaspăt gând să aducem primăveri îmbrăcând cuvintele cu arşiţa păsării care ne iubeşte.

Roşu alternativ Zeul

În mine un zeu zâmbeşte cu chipul înconjurat de lumina florilor de mai. Pe zâmbetul său conturul dulce al ploii sapă ritmic dinspre trecut spre legendă, lângă el calul cu aripi atinge marginea de sus, infinită până în inima nerăbdătoare să-l primească. Aici eşti tu, cea care mă aştepţi să desfac aripile pentru a îmbrăţişa primăvara.

Ovidiu Cristian Dinică Ecoul

De pe umărul meu s-a rupt cuvântul toamnei, sub el arde inima unui soldat mai înaltă cu un cântec decât memoria pietrei slobozind apa să ne cuprindă până la genunchi, apoi până la coapse. Să curgă în ploi deasupra morţii fiindu-ne biserică de trup cu palidă vestire a mirilor în inimă şi-n cuget de vântul ce ne îmbrăţişează din linia întâi a vieţii.

Roşu alternativ Dimineaţă discretă

În dimineaţa aceea de toamnă, discret m-ai lăsat să aştept. Erai călare pe un vultur de mărimea unui curcubeu. Pentru început, ai dat drumul gândurilor să respire În dreptul inimii i-ai aflat visele pe care le-ai deşertat peste oraş. Au căzut silabe captive; oraşul s-a asediat cu poeme – ploua mărunt în metafore. Era din ce în ce mai cald în inima ta; lăstari te înconjurau în iubire – am întârziat să te acopăr adunând vers lângă vers... Ca o inimă, toamna ne primea.

Ovidiu Cristian Dinică Cerul

Stelele îmi pregătesc aşternutul în iarba proaspătă în care fac rondul inimii tale trăgând barca mai aproape de sânul primăverii cu lupi şi nuferi să îmbrac pădurea având luna mai înaltă cu un gând în cerul din ochii tăi mari ca un răsărit.

Roşu alternativ Taina cuvintelor

Între inimă şi camera de gardă vocea ta aprinsă rătăceşte stingheră drumul în zilele în care se scot din piept inimile cu mâinile reci asemeni fructelor otrăvite din visele supuse înecului în somnul alb al lunii brăzdat de furtuni în care se naşte singurătatea.

Ovidiu Cristian Dinică Prietenul

Cunosc un om care are în inima sa o pasăre de argint; în ea locuim noi, ceilalţi. Privirea sa, uşor întoarsă spre sine, se sprijină pe pereţii înalţi ai sufletului unde se află un curcubeu cu aripile ridicate spre cer. Până acolo sunt şi hotarele toamnei. În pieptul său timpul a săpat văi ce le-a umplut cu iubire. Cu degetele răsfiră norii printre gândurile pe care le afişează isteţ. Are o mulţime de vise. Pe fiecare cu puterea dăruirii ni le oferă. Nu îl striviţi! Iubiţi-l!

Roşu alternativ Portret

Zilnic găsesc un sâmbure de nor în piept printre cuvinte care intră în visul toamnei unde culorile amurgului asemeni insulelor din arhipelagul în care ploaia mă recompune sunt lacrimi şi frunze.

Ovidiu Cristian Dinică Rugul ploii

Lacrima acoperă inima cu aripa primăverii rătăcită în amintiri comune, în care ochii tăi aduc frunzelor verdele crud minţind blând amiaza. Acum în stele se nasc copiii cuvântului să hrănească păsările întoarse la cuib din învoiri purtate de vânt în care se pierde chipul tău chemând ploaia mai presus de cântec.

Roşu alternativ Sandale de iarbă

Vara, câinii nopţii smulg petale de trandafiri dimineţii din bolţi avântate de vis nu ştiu să dezbrace aripa tristă a ploii şi nici cântecul vântului nu-l află În sandale de iarbă cuvintele devin glasul verii sărutul devine toartă pe trupul pomilor ramuri de cireşi sunt cântări pentru stele în mantia albă de gând.

Ovidiu Cristian Dinică Cuibul meu de vis

Cuibul meu de vis se află între salcâmi şi cireşi la marginea dealului ce aşteaptă ploaia în braţele copiilor nenăscuţi al căror murmur odihneşte lacrima fântânilor pe luna risipind cuvinte albastre în somnul de la stână al ciobanului cu fluier de os în paşii trecători peste caldarâmul frunzelor şi-n sămânţa cu tihna adâncă.

Roşu alternativ Pasărea fără zbor

Priveşti înserarea în oglindă cu sârguinţa celei ucise în somn de pasărea fără zbor având inima sa lângă urechea vântului aşteaptă naşterea în cuvânt a verilor fericite în care desculţi învăţăm să iubim sărutul pe coaja de nucă.

Ovidiu Cristian Dinică Bătrânul

Bătrânul smerit din chioşcul de sticlă este zilnic înghiţit de vise în aşteptarea porumbeilor care i-au furat inima, în vestonul său decolorat de fluturi şi timp aşteaptă umil cartea de vizită a doamnelor din colţul străzii ce-i traversează bezmetic mintea răsfăţând-o cu câte un sărut. De sub veston se poate vedea cum şi astăzi îl părăseşte un curcubeu în alergarea uşoară a cailor traşi de sfoară de câte un copil rătăcit din cartea de colorat pe care o răsfoieşte tot mai des în căutarea timpului zidit în cuvânt.

Roşu alternativ Esenţe

O tragedie falsă joacă noaptea gândacii din bucătărie, în lumea lor, ne cheamă să le fim oaspeţi. Noi, o vagă idee, răstignim credinţe cu greutatea silabelor pe oase. Tăiem în rădăcina cuvintelor cu plugul tainic al vremii să însămânţăm din holda memoriei zâmbetului lunii pe care îl afişăm peste trupul păsărilor înţelegând zborul ca singura cale de a nemuri moartea.

Ovidiu Cristian Dinică Femeia de ciocolată

Femeia aceasta de ciocolată cu tivul de hârtie, îţi surâde în palmă tăind cântecul lunii în două, prima parte ţi-o spune la ureche fredonând a târziu peste vama viselor, seara va adăuga partea finală când ochii tăi vor lumina stelele cu secunde de aramă.

Roşu alternativ Cântecul

Lanuri de gânduri aşteaptă în camera mea să împlinească în lumina verde zborul înalt al amiezii când din firide apar braţele toamnei să odihnească rodul în bucuria curată a inimii cu întoarcerea primăverii din văile pline ale cântecului răscolite de rădăcini adânc zidite în cuvânt.

Ovidiu Cristian Dinică Timp

Nu mă strânge la piept în sărutul tău pasăre nehotărâtă, ce stingher mă însoţeşti cu ploaie şi vânt, lasă întâmplarea să-mi aducă primăvara, să mă poţi zăvorî în lacrimă sau cuvânt.

Roşu alternativ Visele tale

Iubito, visele tale sunt pline cu păsări, câte un vultur se zbate să iasă din somnul de toamnă spre a-şi găsi gândul rotund. Când timpul întârzie la masă cu un ochi absent la cerul zugrăvit cu bolţi de biserici, ce naşte ploi dăruite cu îngeri secunda din casă se ascunde în mătase.

Ovidiu Cristian Dinică Timpul

Privită de afară, lumea pare reală; întoarsă în sine, irupe cu miez o stare nebună, necitită de stele, ce umple Carul Mare cu setea de dragoni de hârtie în cascade de cuvinte curgând peste liniştea ploii de ieri în care deschid acoladă orei din casă să se adune timpul pe tâmple sau pe creştet cu secunde plecate în cascadă

Roşu alternativ Caii

În locul în care mor caii se adună ploile să acopere gândurile singurele care deplâng moartea zeilor, zeii rămăşi stăpânesc fântânile cu zborul lor. Un zeu cu o piatră aruncată a zugrăvit cerul nechezând a târziu peste graniţa viselor, unde speranţele iau conturul inimii.

Ovidiu Cristian Dinică Portretul

În fiecare zi mai aflu un sâmbure de nor pe cer şi gândul mă îndreaptă să rostesc cuvinte în care ochii descriu culoarea amurgului ivit sub piele. Un vis ce-mi decojeşte inima asemeni oului spart în palmă pentru povestea timpului, pe care iarba a rătăcit-o în ploaia care mă recompune din insule pierdute pe un arhipelag inundat de cuvinte.

Roşu alternativ Ordinea

Prima este fântâna pe care o zidesc peste marginile colorate ale timpului ca ploaia să o umple. Apoi este copacul cu crengile răsturnate peste furtuni să strângă amiezi şi nectar. Gândul de toamnă îmbrăţişează holde şi păsări ivite din braţele ierbii ca într-o răspântie a cuvintelor prinse cu rădăcini de soare.

Ovidiu Cristian Dinică Geneză

Gândul devenit cuvânt a dăltuit cerul şi-n cer s-a arătat lumina, din prea multă linişte s-au ivit oamenii în inimile lor Dumnezeu a pus iubirea primelor cuvinte cu celelalte gânduri a colorat pământul şi apele. Din ape s-au ridicat holde rumegate în liniştea dimineţii născând tot atâtea înţelesuri răstignite în răsărituri târzii.

Roşu alternativ Fântâna

Zidesc fântână peste marginile aspre ale timpului ca ploaia să o umple cu inima copacului răsturnat peste furtuni din care vreau să strâng în zborul dimineţii fructele toamnei. Să îmbrăţişez holde şi păsări ivite din firele ierbii rătăcite într-o răspântie a cuvintelor cu rădăcinile prinse de soare.

Ovidiu Cristian Dinică Gândul tău

Scânteia gândului tău este menită să aprindă cerul din marginea de jos a paralelelor inegale pe care le vopseşti curgând, marginea de jos este mai înaltă decât marginea de sus, având un ochi de pasăre care grăieşte în el. Singurătatea adună fărâme de cuvinte scurse din lacrimi pentru câinele cu laba sângerândă care scheaună în vestibulul inimii.

Roşu alternativ Înalt

Eu înăuntrul tău tu înăuntrul meu sprijiniţi de raze ca două jumătăţi de zi

Ovidiu Cristian Dinică Albastru

Suntem doi sori la capătul cerului, tu îmi numeri cuvintele odihnindu-le pe o rază albastră. Eu dezbrac eticheta sărutului expirat la culoarea închisă a norilor în timp ce sar peste scara de lemn cu trepte arse să ajung la marginea zilei în care mâinile noastre au unghiile tocite de linişte.

Roşu alternativ Femeia Vasilisiei

Ea, femeia hrănind porumbeii cu liniştea iubirilor de primăvară, aduce în odihna zeilor inima curată a curcubeului răsărită din sânii albaştri ai zării pentru a dărui îngerilor îndrăgostiţi lumină.

Ovidiu Cristian Dinică Cântec

În visul meu, în acea dimineaţă pământul luase foc. Tu erai la capătul zilei şi-mi întindeai mâna să traversăm străzile acoperite de păsări care aşteptau un cuvânt să le înalţe, eu aveam paşii agăţaţi de umărul tău rostogolit spre ţărmul cu fluturi şi flori de la capătul lumii. Eterni ne zdrobeam de zâmbetul florii de salcâm, tu în partea de jos a inimii, eu rostind partea de sus a unui cântec pe care amândoi îl ştiam.

Roşu alternativ Păsările

Păsările care s-au rotit în această noapte deasupra oraşului au lăsat goale visele, răpind din ele scenele de dragoste şi cu infinită atenţie au îngropat inimile rătăcite în aripi, plecând spre înălţimi pentru a însămânţa ca ploaie emoţia.

Ovidiu Cristian Dinică Visul

În camera mea solitară şoarecii se ascundeau printre jucării între stele de plastic şi flori de hârtie, ronţăind începutul de zi între mobila gri şi inimă pe care o desfăceau în lumină bucăţică cu bucăţică şi o cărau apoi în cuibul cu porumbei bălţaţi să-i înveţe să zboare, astfel mi se făcea frig neavând inimă în piept şi temerar învăţam să escaladez cuvintele.

Roşu alternativ Caii verzi

În mijlocul răcelii de care mă tratez cu leacuri, citesc dureros poezii ale după-amiezii care mă pot vindeca de singurătate sau cel puţin îmi pot întoarce acasă caii verzi pe care să-i pun pe pereţii sufletului, ca tablouri ale viselor care s-ar fi putut împlini dacă răceala aceasta m-ar fi părăsit la timp. Acum, inima ca o pasăre veghează în uşa coliviei, înainte de a se învoi să iubească.

Ovidiu Cristian Dinică Pastel

Din relatarea pădurii, la locul faptei s-au găsit: lemnul în care vântul a sculptat cu migală şi seva necesară frunzelor la prepararea iubirii, te vor ispiti furnicile, cu răbdarea lor în reconstituirea amănuntelor, ce te va conduce spre liniştea târzie a sălciilor, apa se află ca martor în apropiere, aici s-au spălat paşi rătăciţi în iubire, iar primele concluzii vor înălţa semnul de mirare spre amurgul toamnei.

Roşu alternativ Îmbrăţişarea

Pentru a îmbrăţişa un copac lăsaţi păsările să-şi facă loc în inima lui acestea cu aripile vor trasa cerul dintre frunze şi ploaie apoi o carte se strânge la pieptul copacului, printre larvele fluturilor tineri, iubindu-l se curăţă copacul de toate crengile uscate, ca inima lui proaspătă să poată primi în curăţenie iubirea care se va auzi strigată de pe toate orbitele planetelor curăţate în primăvară.

Ovidiu Cristian Dinică Unsprezece Septembrie

Bem, la New York se moare, şi pasărea fără aripi se aşază la masă cu noi; are ciocul îmbibat în sângele scurs, uimitor, peste timpul rănit pe care îl cercetăm prin ecranul cu peşti toxici, alături de halba cu bere sortită să aducă aerul bolnav al raţiei de viaţă. Liniştita prăbuşire ne inundă venele. Mâine este ziua mea.

Portret Zilnic găsesc un sâmbure de nor în piept printre cuvinte care intră în visul toamnei unde culorile amurgului asemeni insulelor din arhipelagul în care ploaia mă recompune sunt lacrimi şi frunze.

Ovidiu Cristian Dinică