Depresii in jurnal by Iulia Gherghei

Depresii in jurnal

„Fericiţi cei săraci cu duhul” Pe ei, sper că nu i-a atins depresia!

Joc Mă mângâi... Iți înfășori privirile ca pe un fus Mă învălui tiptil... ca un motan în căutarea prăzii Dansezi un dans nebun pe margine de buză… Adulmecată de un animal flămând provoc, înghesui, fug... Cu o mișcare tandră mă-mpresori și pofticios îți sorbi prea cuvenita pradă Eu... Mii de sori par să-mi zâmbească Acum când dăruită-ți sunt în abandon...

1 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

In ultimul timp

Septembrie 1988 Poruncă Fereşte trupul de mireasma cărnii E un lichid mai volatil ca sensul Durerea vine-n urmă precum miezul Ia formele buzei şi-şi smulge cu dinţii simbolul Satisfacţia ţi-o dă negrăitul Mai nimic nu e sfânt decât trupul Rupt în bucăţi sfărâmat de poverile cărnii Saliva e un adaos murdar la plăcerile foamei

2 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Iluzii Nu avem nevoie de vise Sunt ca o boală Se lipeşte de sânge spintecând carnivor orificiul lung al pupilei Ne macină frunza Scuipă cotorul Iluzionându-ne trupul în mii de fărâme S-au aprins ruguri Cenuşa are acelaşi gust Mormanele au chipuri sfinte În aer merele Sunt acre

3 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Preludiu Ploaia pătrunde Pe pielea mea Sunt dâre lungi mirosuri tari Beţia stă în fulger Dă-mi buzele tale să le strecor licoarea amarul unui dinte înfipt adânc în carne

Putrefacţie Am uitat un cuvânt între buze Avea gustul amar al unei secete Dezlipirea de formă n-a avut umbră Somnul a fost o vindecare de trup

4 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Fără pete Greul se rupe de mine alunecă linguşitor şi hidos Are chipul de lut Se sfărâma cu sângele meu Şi negru îi e cerul gurii Voi muşca trupul lung al nisipului Cristale vor eroda dinţii mei Voi curge liber fără pete

August Valea Vinului 1988 Supunerea trupului faţa de trup trece prin carne Forma se supune mirosului Foamea curge prin mine Singură Liberă

5 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Nicăieri Nicăieri ca în sufletul meu n-am găsit răcoarea de mâine De oriunde poate veni Mahmureala În gură S-au scrijelit pereţii

Nicăieri ca într-o piesă de şah n-am găsit atâţia viermi despletiţi de minciuni Se pocăiau smulgându-şi ce le-a mai rămas

Calul alb

Acesta-i calul alb pe care l-am văzut eu Umbla liber patruped în copite şi în viziuni Şi de aceea pe balega lui nu scuipa nimeni 6 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Să mai muşc

Să mai muşc aş dori dorul vândut de pomană Erau ţigani cu dinţii de aur Dinţii mei mai păstrau între ei realitatea

De verde Mestec gunoiul amar al propriei fiinţe E o sfidare din fălci un scrâşnet de cuţite Conştiinţa devine un ciur Primprejur Se asortează la verde o vacă

7 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Vis Am împărţit un vis în două Seminţele rodeau amurgul iar setea fructului era amară Am înţeles tristeţea ca pe un fruct în ruginirea toamnei Departe de mine iubirea melancolia deşartă a bălţilor stătute Rugăciunea fecioarei e ca un vânt crestat de păcate Biciul n-ajunge umilinţa Iubirea e un spin din coastele noastre Am înţeles dar prea târziu Lumea îşi ajunsese cotorul Am rămas doar gustul dorinţelor noastre Şi am nutrit păcatul Doar cu gândul

8 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Lup

Am sângele rece pe buze port dezvelite semne de trup Mă vând în fiece iarnă la dinte şi muşc blestemul din fruct Ghicesc şi în palmă De frunte lipesc sorocul de toamnă Iubire în cotoare cu seminţe de vii Şi ochiul mă cheamă salivând pentru încă o zi Am sângele rece Fierbintele trup Se dezminte de oase pe buze de lup

9 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Rugăciune Am dansat cu tălpile în flăcări adulmecând pielea mea sfârâind Sângele meu astfel era mai roşu mai timid Pietrele aveau rost în drama aceasta de sfânt Ne sfidau cu cântecul lor Mi-am depus urma în palmă şi am strâns cat am putut Am rămas un praf pe buzele altora scuipat cu veneraţie în orice oglindă Pe stradă se adunau apele Şi încă o dată Rugăciunea de seară

10 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Contemplu Am înfipt sângele în băţul de după pleoapă Şi mi-am biciuit coapsele cu priviri sătule de colţuri paralele inundate de simţuri Am respirat cu plămânii umbriţi zgâriaţi de ultimele ştiri drogul rămas în pahare

11 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Eros? Ghici cine s-ar putea desprinde de ochiul meu rotund fără ca palma sau dinţii să-i poată da formă Mi-e sete acum de semnul întrebării rămas pe urechea internă a buzelor tale Mereu ne adăpăm din urma sărutată lung Avem intre clipirea buzei şi scrijelirea pleoapelor pe roţi o ură cultivată adânc Şi sfântă-i încruntarea sânilor când plâng

12 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Pe nisip O casă pe care marea se ridică își construieşte metaforele albe izbind în gândurile noastre Va reuşi să ne transforme carapacea? Mai arşi de focul dintre palme nemângâiaţi ne vom întinde cerşind o nouă îndurare

13 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Amiază Am uneori senzaţia ca plouă numai în mine Aud picăturile lunecând in timpanele mele excitate de groază Vad soarele ironic şi galben biciuind trupuri plăpânde şi totuşi pentru mine… Plouă E ca-ntr-o poveste

14 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Evadare Merg cu drumul alături De tălpi mi s-au lipit gândurile încercând evadării să-i dau orizont Merg gol, întins nerăbdător să ating ultimul stâlp ce-mi sprijină lumea Merg sau poate stau pe loc așteptând gravitaţia să se spulbere

15 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Lumânări Venisem să aprind lumânări Cerşetori cu feţe gri îşi sugeau rănile Am înţeles de ce există viermii-n pământ Şi am lăsat sa mă picure ceara Aşa apropierea de ei avea un obstacol

Fără zestre Un măr care să-ti umple gura Şi atât Înnebunit nebunul tace rozându-şi mai departe unghia Un zgomot sec sinucigaş alunecă pe vârful limbii Şi viermele măsoară timpul cotorului ce l-a răpus În urmă se zăresc seminţe Sărmane umbre fără zestre

16 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Migrena Voi aştepta până când întunericul îşi va răsuci rădăcinile în pământul privirilor sorbite de vânt Ca o mângâiere mă voi întinde între suprafeţele pupilei uscate de vise Îmi voi stoarce un urlet Coridoare in fugă se vor deschide în arterele nebuniei Şi sângele va răbufnii înfuriat

S-ar putea S-ar putea undeva să existe o rană În centrul de unde iese izvorul S-ar putea ca sufletul să se coaguleze pana la măduvă Şi dincolo de ferestrele mângâiate de soare întâmplarea să se desfăşoare lent Disperarea ivită în cioburi să-nţepe apusul Atunci el va curge

17 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Ciob Acum este un cuvânt rotund în aşteptarea unui colt care să-i spargă începutul Rostogolind vocala ca pe condamnare noi victime ne facem de prea plin În dezolare ne retragem singuri Capcane întinse pentru cei puţini

18 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Privesc zi de zi cerul Privesc zi de zi cerul aşteptând să-mi vorbească Şi tace picurându-mi în ochii otrăvuri albastre Simt cum mă prefac într-un şarpe incapabil să zboare Doar să târască cu el minunea cerească Sunt rece blestemat să mă pierd printre colţuri nostalgice cercuri

19 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Îndemn

21.12.1989

Trăim mai orbi ca cerşetorii din biserici Cei ce cerşesc a zilei firmituri Mai orbi şi mărginiţi de propria zăbala decât o vită in grajdul ei Trăim târşind un stârv lipsit de vlagă al cărui puls se stinge otrăvit Găsiţi-mi antidotul acestui fel de moarte Inoculaţi în vine curajul şi revolta Loviţi în putregaiul ce sângele ni-l soarbe Şi sfărâmaţi şi zidul ce-mprejmuieşte ochiul Luptaţi cu carnea voastră Căci sângele-şi va face drum

20 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Mucegaiuri cotidiene Putred şi putrezi ne trezim cu încă o dimineaţă Şi ne-ntrebăm cum s-o fărâmiţăm Mai putrezi spre prânz cu burdihane otrăvite cu râgâitul între nări ne-ntoarcem pletoşi înspre seară Şi inspectăm căminul conjugal al cărui putred e între scânduri Şi astfel cuprinşi de evlavie ne punem la cale meniul de mâine ianuarie 1990

21 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Fluturi Eram între noi linguşitorii Ne lingeam feţele într-un cerc compact al minciunii Răsăritul ne găsea osteniţi cu fumul ţigării în oglindă așteptând lichidul incendiat să se spargă Eram nişte stârvuri cu limba uscată timpane-nfundate de vorbe Năzuiam la albastru cu pleoapele arse Se scurgea de pe noi sufletul irosindu-se în crăpături de parchet Eram praf nobil cu iz cochet

22 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Nu lătraţi Nu ne vedem prelungirile de dincolo de cer Dar le simţim când plouă Acolo stelele îşi spun povestea Mereu aceeaşi cu gura lipită de spatele meu fără coloana caii lactee am fi pierduţi cu oxigenul în laţ Protejaţi căţelandrii cei tineri Priviţi cum stelele se sugrumă Oare de ce nu lătraţi

23 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Geografie Sunt obosită Şi nu sunt copaci să mă ridice Prăpastia asfaltului mă-nghite Anemic opun rezistenţă enormului întuneric de ochi Mă las strivită de pupile orbite şi mânjite de impertinenţă Murdar construit apusul lipsit de sângele vieţii Îmi biciuieşte simţul Obişnuit cu verdele frunzei Fără şansă, aruncată pe mare mai respir o dată

24 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Bat Iam O ţeapă îndreptată spre sufletul meu E doar o frunză de palmier ce acoperă chipul acesta botos ce-şi mestecă creierul cu aerul ca buricul pământului s-a oprit undeva în zona lui dorsală scoţându-şi pălăria şi întrebând Pot să intru Mi-e scârbă Dar oare la ce te poţi aştepta de la o mare fără crepuscul un răsărit steril îmbibat cu mirosuri fetide Aici nici alcoolul nu purifică Limba omului putrezit

25 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

In pragul sincerităţii 1993 Turbare in fiecare clipă Fur aer Fur Oare vreau să trăiesc Oare vreau să respir Viermuiesc Rod secunde mestec priviri Adulmec Am conştiinţa propriei inutilităţi Parazit sug sângele existenţei celorlalţi Îmi plâng de milă iar ei se îmbată cu setea lor de viață Mă urăsc pentru că nu mai pot visa Îmi imaginez moartea Mireasma Nectarul pe care ţi-l toarnă prin vine E liniştea pacea unui vierme alunecând Moartea acea dizolvare a firescului Aripi pentru cei neterminaţi Ne rezumăm la speranţă Un fel de borş pentru ciorba maţelor noastre Aşteptaţi cu viaţa între sex si felul întâi Încă nu auziţi torsul molcom al viermilor Ce fac loc celor ce vin

26 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Mă urăsc tot ce am învăţat de la voi se rezumă în vinovăţia pe care o simt când respir Aerul plămânilor mei atârnă greu in pupilele voastre Fiţi liniştiţi Când mă vor sufoca crizele voastre de conştiinţă voi pune capăt acestui joc Penaltiuri nu se acceptă

27 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Intrusul Să mă gonească ar vrea Le stau de a curmezişul în gâtlejuri Nu au curajul încă să mă privească cu ochiul lor ca un colţ Îşi ţin pumnalele ascunse şi-le şlefuiesc în fiece zi Ar vrea ca sângele meu să le spele picioarele iar ochii mei să-i strivească în pumni Eu le ignor existenţa suferinţa, ura… Degeaba aruncă cu biciul în mine Nu-mi vor sfărâma citadela Pot să şi râd de apriga lor viermuială Mă sapă, mă îngroapă Eu însă vie respir şi îi sfidez Sus, de deasupra pare o nesfârşită comedie

28 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

19 octombrie 1995 De vreme ce aerul ne mai mângâie Şi frunza ne gâdilă ochiul Şi mărul îşi sticleşte mireasma Propun să uităm Să uităm că în fiece gură de aer se lăfăie letala otravă Să uitam cum că frunza ar putea în spin pentru ochi să apară Să uităm deci că viermele şi-a săpat drum spre comoară în carnea mărului tău Devreme ce moartea nu are miros, gust, culoare nu ne rămâne decât s-o gătim noi cum vrem

29 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Întoarcere Vino acasă mamă Aici soarele străluceşte altfel Lacrima în vin se preface Vino acasă Mai fericită, mai plină de lumină Adu-ne surâsul tău în globuri pentru pom să se oglindească Şi iar vino acasă Şi noi să-ţi dăruim fiinţa noastră întru totul Te aşteptăm, dară cuminţi

30 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Oxigen 01 Martie 2003 Acum că am socotit fiecare picătură de oxigen pe care plămânul meu drept o va împărţi cu cel stâng Somnul îmi va fi mai liniştit Mă desfac în organe ca un puzzle de care m-am plictisit Şi încerc să alcătuiesc altă lume În visul acesta chinuit le voi găsi loc şi lor rinichilor mei nisipoşi Voi număra piatră cu piatră construind baraje în calea durerii Iată un organ care le cuprinde pe toate Se topeşte în fiecare din ele şi transformă totul în coşmar Chinul un cuvânt pe care durerea l-a inventat e mai mult decât un organ E zeama în care plutim în care ne înecăm Da, în mod cert oxigenul îmi va ajunge pentru un somn liniştit cu durerea la pândă pregătindu-mi un nou chin

31 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Recunosc Nu reuşesc să mă despart de vechile răni Am dezvoltat o dependenţă de vechile furii Aproape îmi provoacă plăcere căldura ce-mi inundă prin vene O poţi confunda cu nostalgia unei prime iubiri bântuindu-mi singurătatea Trebuie să mă-mpac cu neputinţele mele să-mi accept limitările Recunosc am ales prost Şi, în orbirea mea aş fi mers pan' la capăt probabil disoluţia completă m-ar fi lăsat o legumă Abisul vegetal încă îmi face cu ochiul Timpul însă promite o depărtare o uitare alunecând pe răni Lumina nu va mai fi atât de crudă Poate vântul îmi va scormoni prin hormoni Şi iar voi alege sa fim doi

32 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Musafirii mei Am în faţa ochilor un scaun în aşteptarea unui musafir Rând pe rând îmi aşez surorile pe el Port dialoguri imaginare cu ele Cel mai trist e când acesta redevine un simplu scaun Dar pereţii... sunt plini de vorbele noastre Şi ecoul se loveşte de sufletul meu Îl umplu Astfel la căldura lui mai fac un pas pe drumul reîntâlnirii cu ele, surorile mele gălăgioasele mele surori Prietenele mele 6 decembrie 1998

33 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Scrisoare către mama mea, singurul locuitor al Paradisului Mamă, Lăsa-mă să-ţi construiesc Paradisul Ai fi un fluture mângâiat de soare Iar şarpele împietrit la a ta vedere si-ar pierde veninul Întreaga privelişte şi-ar împrumuta culoarea din curcubeul aripilor tale Odihna ţi-ai găsi-o în căuşul palmelor mele Acolo unde te-ai înveli cu sufletul meu Somnul ţi l-aş veghea împreună cu creaţa cea gri căţeluşa Drept hrana ţi-aş da ochii mei Lacrimile mele ţi-ar ostoi setea Da, mamă, cu voia ta o să-ti construiesc paradisul

34 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

De Paşte Lumina eşti tu În tine Dumnezeu sălaş şi-a aflat Pentru mine pentru tot ce-mi e drag Mă rog Ruga mea sa fie ascultată Şi tu din Lumină în Lumină să ne călăuzeşti mereu paşii!

35 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Rai nepopulat Eu cred că oamenii au inventat moartea să se răzbune pe Dumnezeu Stau şi mă uit ce eforturi uriaşe a făcut sacrificii să desfiinţeze urâta graniţă Şi-a pus chiar sângele pe cruce Ce-am învăţat noi din asta? Am pus la catastif o noua metode de savurat moartea Suntem maeştrii în a crea şi produce durere cu o fineţe de artizan Şi răzbunare după răzbunare distrugem orice şansă de a ne-ntoarce acolo unde ustensilele durerii sunt doar colţii şarpelui

36 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Despre un părinte beteag sufleteşte Mi s-a golit sufletul de amintirea lui Îmi tot spun că n-a lăsat urme Poa' sa şi moară acum Nici ca îmi pasă S-a dizolvat, evaporat Praf pe o lamelă uitată în soare sângele cel care cică uneşte Nu, vă spun eu e o iluzie Între noi au rămas doar micile vârfuri de suliţă cu otrava lor mereu activată de saliva celui ce aruncă mănuşa Vine şi palma care distruge compromisul Parcă ascult acelaşi disc al urii Doar că acum cu o voce sâsâită pe măsură ce şarpele pune stăpânire pe omul acela ce cândva îmi era tată Cu fiecare zi îmi e clar iertare nu poate să existe acolo unde s-a sfărâmat umilit şi scuipat sângele Revoltat A. D.N.-ul şi-a cocârjat serpentinele şi astfel m-am eliberat

37 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Despre ura omului alungat Ura omului alungat din cetatea inimii mele îmi va fi umbră mai fidelă decât umbra mea Va creste în întuneric cu fiecare impas în care mă voi afla Şi se va tupila vestejită de cate ori în zâmbet mă voi îmbăia Ura omului alungat din cetatea inimii mele este palpabilă Survolează porţile cetăţii mânjind tot împrejurul cu graffitti-ul neruşinării Insuportabilele miasme Însă nu au cum să-mi mai otrăvească izvoarele Ura omului alungat din cetate Va fi un vector cu vârful întors Şi va zdrobi, nimicii generatorul mâlos al neiubirii

38 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

În aer Se simte în aer în vântul acesta ce gâdilă mângâie, alină degeratul suflet Se simte în aer Nările adulmecă Se dezgheaţă pustiitul Ochi Şi totul prinde culoare Se simte în aer norocul de primăvară E verde in gust E verde-n miros Auzul de verde răsună Foşnesc frunze noi Petale se-nfioară Azi avem noroc de primăvară

39 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Autobiografie Pe lumea asta, Doamne am avut parte de toate De-un tată ce m-a părăsit De-o mamă ce a adormit şi m-a uitat când în vis s-a scufundat Abandonat am fost un prunc ce a uitat să vorbească Ignorat celulele roşii nu au mai vrut să se înmulţească Anemic Vezi tu ,Doamne atunci, ai hotărât să-mi fi Tată şi Mamă mi-ai dăruit şi o nouă viaţă Renăscut acum iţi cânt Doamne Pe lumea asta mi-ai dăruit de toate Şi gust de moarte Şi apă de iubire Şi aştept la înviere Iertare Căci plină de păcate mă întorc

40 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Baba rea Vreau s-o alung pe Baba rea şi orice urmă de furie amară şi grea care-mi accelerează pulsul şi-mi transformă vocea în muget şi vorba în blestem şi numai sunt eu… M-am pierdut în nopţile acestea ce prevestesc dimineţi fără somn

41 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

postdivorce Durere, Dezgust Greaţă, Furie, Fiere, Izbucnire Lacrimă, Teama Urlet, Ură Boli de care trebuie să mă vindec Să zicem ca am depistat cauza Şi chiar am înlăturat-o Dar din când în când se adună în capul pieptului toate Să sfâşii aş vrea de pe oase să smulg bucată cu bucată să macin fiecare molecula de otravă doar să dispară Vreau sa respir un senin de albastru fără să-mi roadă viermele în ureche Şi amarul să-mi ponegrească răsăritul Un nor să pot să-l degust să-mi ia din gură gustul de vată îmbibată în moarte Degeaba vreau Aceasta tinichea îmi este adânc tatuată în acizii sucului gastric S-au vorbit să roadă din mine Le-am permis să vină la festin mai devreme Pentru ei toaca a bătut Le aud clănţănitul dinţilor Mişcarea mecanică a fălcilor Îmi răneşte dimineţile Şi aşa mă găsesc sau mă pierd în acelaşi oranj Cum să respir?

42 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Jocul de-a mortul viu 2 Jurnal Am vrut să mor Sfârşitul să mi-l văd venind Aproape că mă sufocau cu speranţa cu dorinţa lor de-a mă face bine Dar eu ştiam Condamnarea sunase la uşă Chirurgul strigase verdictul Morfina daţi-i morfina Mai târziu când orice speranţă plecase când eram eu doar undeva unde nimeni nu pătrundea când le-am simţit abandonul aproape nerăbdarea cu care aşteptau să mă lepăd de infernul durerii Mai târziu mi-am dorit cu fiecare strop de fiinţă să trăiesc să trăiesc Nu renunţaţi la mine Sunt aici Gem, plâng Mă auziţi Ştiu pisica a venit Urlă odată cu mine Vom pleca împreună Şi vă iert nerăbdarea Ştiu că iubirea v-a împins La această nobilă renunţare

43 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

A fost Aş vrea să vă povestesc despre un destin luminos Da aşa ar fi trebuit sa fie Dar la ea chiar naşterea a fost un hop trecut doar cu forcepsul De fapt viața ei a fost o înşiruire de renaşteri Moartea mereu îi dădea ocol Şi neînfricată cu vântul iubirii de viaţă în nări lupta să-şi recapete zâmbetul batjocorind zdreanţa morţii A fost o luptă Şi a fost o victorie Însuşi Dumnezeu trebuie să recunoască a pus într-un singur destin atâta durere şi chin cât pentr-un Mesia Şi încă puţin

44 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Jocul De-a Mortu’ Viu -jurnalMai întâi n-am mai avut picioare Doar o imensa Amorţeală Şi Neputinţa Mă sufoca Mă enerva Toţi îşi puneau miere în voci Condamnarea li se prelingea pe gene Speranţa era prinsă în copci Şi moartea era La o bere Salteaua îşi scosese colţii la bâlci Sfârtecau oasele mele Acum nu mai eram Decât un sac plin de viermi cu o oarecare rânduială La intervale egale de timp Mă răsuceau îmbăiau păstrau aparenţa unui trup Să vă mai povestesc despre miasme si zemuri... Cum mă priveam din tavan Aş fi băut şampanie cu sticla Şi caviar aş fi înghiţit Îmi udau doar buzele cu apă Cei buni si cei rai laolaltă De ce n-aveam un buton pe care sa scrie Oprit Singura mea alinare în moarte duceam tot ce era în mine de neoprit Şi pana la urmă războiul celulelor mele l-am câştigat Atunci în ianuarie când pentru mine "Tânăr şi Neliniştit" s-a sfârşit!

45 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

În ultimul timp În ultimul timp mereu mă trezesc cu aceeaşi întrebare pe buze De ce mie nu mi se cuvine Iar ceilalţi mereu mă acuză de nemulţumire Recunosc Nimeni nu-mi convine Nimic nu-mi place Să-mi pun capul pe pernă Să dorm Să mă trezesc odihnită Să nu-mi fie frică E oare prea mult Mie nu mi se cuvine Eu trebuie să alerg Să gâfâi Să stau jos doar în autobuzul care mă duce la serviciu Să dorm doar când semaforul e roşu Odihnită doar când zâmbeşte copilul alunecând pe tobogan Faci pipi, mamă?! Vrei la desene? E ora de masă, Doamnă?! Hai să ne jucăm! Mie nu mi se cuvine un timp să fiu om Sunt mamă

46 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Stare de infinită dumnezeire Oare noi l-am iertat Izgoniţi cu mânia cerească asupră-ne Uimiţi şi ruşinaţi de goliciunea hâdă ce ne invadase Oare ne-am făcut timp să iertăm sa observăm că peisajul era neschimbat? Lipsa era în noi Din noi Dumnezeu a plecat Da, am primit mântuirea am primit calea întoarcerii la starea de infinită dumnezeire dar i-am primit sacrificiul? Oare? Am înţeles că s-a supus aceluiaşi supliciu doar fiindcă icoana lui este în noi şi noi suntem El Durerea noastră nu-i e străină Dar am înţeles noi transferul acesta de energii Aceste iubiri primordiale ce traversează şi timpul şi sângele Acest du-te vino ameţitor pe care uneori îl blocăm şi instalatorul ceresc in marea lui nevoie de tine vine şi-l eliberează?! Minune Oara noi l-am iertat Oare l-am iubit suficient încât să suferim atunci când a plecat?!

47 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Indigestie Sunt sătulă Mă simt vinovată Toţi înfometaţii lumii ar trebui să mă arate cu degetul Nu , să nu arunce cu piatra Ruşinea îmi va fi destulă pedeapsă Am întrecut limita decenţei Şi oglinda mă va scuipa înapoi cu cruzime Nu ştiu când să mă opresc Nici din mâncat Nici din băut Nici din iubit Şi ura îmi este la fel Fără margini Pe încheieturi broboane mi se adună Stomacul ghem, blestem, gem Promit o penitenţa crudă Şi torn în mine ceai Iar greaţa se amână Mărturisesc aici, acest păcat de lăcomie De ciocolata însă n-o să mă despart Mă întreb dacă în rai o fi destulă… Da, mă puteţi ucide cu pietre voi înfometaţii lumii…

48 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Exerciţiu de primăvară Aş putea fi veselă Au înflorit copacii Peste oraş plutesc miresme De vesele flori albe şi galbene Aş putea fi tristă Mergând pe trotuarele cetăţii Urâţite de emisia noastră de gaze Aş putea fi veselă Copiii au un apetit infinit pentru joc E pace Aş putea fi tristă Cancerul îşi vede de treabă Prin oraş oamenii îşi ascund scalpul gol Cu cele mai penibile eşarfe Aş putea fi şi sunt Oraşul mă calcă pe nervi Azi mi-am aruncat din troace Sunt mai uşoară cu un grăunte de praf pe care aştept să-l respir la primul colţ de stradă E primăvară

49 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

De ce? De ce nu m-au iubit? De ce nu au iubit-o Încât să vină să-o vadă în moarte Băltind în cancerul ce înciupercea în ea? Nu! Ei au dorit să-o păstreze intactă Aşa cum n-au iubit-o in viaţă Aşa se pregăteau s-o uite Chiar se grăbeau să şteargă orice urmă Să mă simt trădată?! Doar un pic de amar în colţul buzei M-am minţit şi acum minciuna îmi sare-n faţă Iubirea lor, fuga mea de realitate! Toate acum sunt fum Dacă or să vină la mormânt să mi-l stropească cu lacrimile lor pângărite de frică atât am ale spune: nu Nu vă mai obosiţi! eu vă aştept în alte locuri Voi fi acolo aşa cum mă ştiaţi, Aştept încă iubirea voastră

50 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Câinelui meu, Toto O priveam În ultimul timp dormea un somn frumos Ceva minune se înfiripa în pântecul ei Eu, căţelul credincios, fidel până la ultimul fir de păr veneam la canapea şi o amuşinam pe ea Prietena mea Mult timp am petrecut împreună Multe frustrări blana mea a vindecat De multe ori aici aerul era de nerespirat Dar acum se înfiripă minunea În ochii ei se va oglindi fericirea Chiar daca eu o să plec spre alţi prieteni Altora să le fiu fidel Mereu o să-mi amintesc de ghemotocul mirosind a lapte Pe care l-am vegheat Când ea dormea pe canapea Un vis frumos

51 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Intenţie Să plec spre văzduhuri spre ceruri mai bune Să zbor lin planat prin puf de nori Să mă rostogolesc prin fulgii penelor de înger Să beau apa pură a izvoarelor din tainicul eden Să respir aerul rece de pe muntele munţilor Să miros florile începutului de lume Să mă fărâmiţez în mii de oglinzi până când adevărul se va iţi de deasupra simţurilor Voi avea mii de ochii şi milioane de guri cu care să văd şi să gust Să mestec praful stelar din care s-a înjghebat prima lume Voi fi mai uşoară deşi voi concentra în inima mea tot copacul cunoaşterii Voi fi un fluture polenizând noul rai. Se vor naşte lumi noi mai drepte mai fără pată Şi distilând astfel esenţa primară ne vom întâlni în gând cu Dumnezeu

52 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Inocenţa Doamne, cât de mare îţi e iubirea?! Sincer, îmi e lehamite de tot ce mă înconjoară Dar, de fiecare dată, îmi aduc aminte cu uimire de marea ta dragoste de oameni Încerc, nu reuşesc întotdeauna să-i vad cu ochii tăi, să-i simt cu simţurile tale cosmice Să pun între mine şi ei prăpăstii şi înălţimi ameţitoare Poate aşa, de acolo de sus părem mai buni, mai generoşi Bubele şi mâlul invidiei se ascund sub un val de tăcere Şi strigatele noastre de ură nu mai ajung până la tine Învaţă-mă Doamne să-i iubesc, să-i iert pe oameni Să întorc obrazul Să nu mai păstrez în mine frustrarea Dăruieşte-mi uitarea! Inocenţa fetiţei care întreabă prin parc: Vrei să fi prietena mea? Iar mie îmi tremură sufletul aşteptând palma pe care după un timp o va primii de la noi oamenii

53 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Pe deasupra stelelor Data viitoare când trecem pe deasupra stelelor să luăm una în palmă Aşa m-a rugat copila într-o dimineaţă Am rămas mută Fusese probabil în vis într-o călătorie stelară Şi i se părea firesc ca data viitoare să mergem împreună Stelele sunt precum florile Le poţi culege buchet în căpşorul ei scump Înţeleg şi mă cutremur Acum, ea îşi construieşte lumea Noţiune cu noţiune Dimensiune cu dimensiune Şi n-aş vrea să fie un castel de nisip pe care orice maree sa-l poată nărui

54 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Fir-ar Fir-ar.... Se supără copila Păpuşii nu-i vine pantoful Rochiţa roz nu merge la poşeta verde Supărare mare Zâmbesc Sunt liniştită se joacă acolo în camera ei Şi-a construit basmul Vine şi prinţul pe calul său alb Peste tot zâne bune Mamă mi-e foame Şi iată am şi eu rolul meu Hrănesc o prinţesă O mică teroristă de 1m si 10 căreia mereu trebuie să-i amintesc că propoziţiile nu încep cu Vreau Te rog, mamă, dă-mi la desene Îţi dau ciocolată dacă mănânci măr Nu mergem afară dacă nu dormi Ce vine după 3 dacă vrei să joci „Piticot” Şi uite aşa negociem Eu balaurul-mamă Cu mica bestie-prinţesă împreună dornice de „Piua” Ziua când începe Grădiniţa

55 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

În cireş Cireşe în care să-mi înfig dinţii Pârâie carnea lor roşie Buzele mele se desfată cu mângâierea perfectului sărut În sângele lor îmi înec muşchiul neprihănit al rostirii E un act de iubire să frămânţi trupul firav de cireaşă prins în capcana furiei noastre solare E un act de dezmăţ dezlipirea de sâmbure Viitoarea cireaşa îşi începe povestea Cândva se va întoarce să-şi strivească făptura de cerul gurii mele Promit să aştept o livadă Cenuşa să mi-o las odihnindu-se la umbra lor a cireşilor

56 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Praf de stea Viitorul conţine o literă care se repetă Pană la urmă totul e o repetiţie infernală oglindită în miliarde de stropi Buclă după buclă construim spirala unui A.D.N. din praf de stea dar tot praf Din supernovă în supernovă ne regăsim rădăcina extrasă din pătratul perfect Perfect a fost doar începutul Acum repetăm Aproximăm Limita a prins vântul infinitului Posibilităţile nu mai au număr Dumnezeu a obosit să aştepte toboganul stelar pe care i l-am promis

57 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

De jale Mi-a înțepenit sufletul Vertijul îmi este a doua natura Mestec, vorbesc, amețesc... într-o râna sfârșesc Când o sa-ți dai jos „gâtiera” e întrebarea ce-mi răsuna întruna-n urechi De parcă le pasă că pe gat duc acum precum Atlas pământul Brusc am îmbătrânit cu juma de secol Până si mama pare mai vie in orice caz poate să care o pâine țiuie, țiuie urechea mea stângă pe nări fiori reci se strecoară vine... vine pentru a doua oară durerea nătângă explodez Am ajuns intr-un punct unde durerea mă înfurie Simt cum mi se încinge ceafa pulsează in ritmul deznădejdii Plâng țiuie, țiuie urechea mea stângă curg ochii mei mă-ndop cu pastile Aștept migrena de mâine

58 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Ea știe Trec în drumurile mele Pe lângă un trist felinar Nu ştiu de ce e trist O fi oare Pentru că aproape ca într-o îmbrăţişare Stă de el rezemat un om Ce i-a împrumutat culoarea E ziuă afară Si ochii-i sunt stinşi Simt însă cum vibrează in el o tensiune Ceva sub pământu-i se mişcă Freamătă umbra Ar vrea să-mi zâmbească Mă cuprinde o mila pufoasă Pentru omul înţepenit în felinare Neputinţă Trec mai departe şi las în urmă parfumuri amare E tot ce pot face

59 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Anonim, iubitul transmite de la fata locului Încă o zi să o privesc cum buclele-i alintă vântul să sorb tot aerul prin care a trecut şi să-l păstrez în mine pentru o secundă Sunt ţintuit pe această bucată de trotuar una cu stâlpul ce face lumină Încă o zi irumpe în mine căldura secundei când o privesc cum vine şi veselă îi e făptura de promisiuni e plină ziua Umil, mă las absorbit de adâncul ochilor ei şi aruncat în ceruri… Caci sunt doar un străin… Dar, da, am fost acolo in câmpul ei vizual şi asta-i o victorie Sămânța a mii de vise Aici sub felinar

60 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Meteosensibila Iarna asta îmi leagă cărămizi de suflet Mă scufund în pătura norilor Gri, umed, rece Vată de sticlă-n plămâni Scârţâie geru' în genunchi Articulaţiile fericirii şi-au aflat obştescul sfârşit! Mă târăsc Mă agăţ de orice rază de soare Urlă instinctul în mine O să trăiesc! Pe drum trec alte umbre... bete, îngenunchiate în propriile depresii E un război surd şi mut Suntem o armată amorfă în care musteşte speranţa Nebuni care aşteaptă... primul fir de iarba Antisepticul acestei gripe sta să înmugurească Nu disperaţi!

61 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Despre bunătate Pâinea e caldă, Pâinea e bună Aburul ți se lipește de nări Şi nu știi de ce ești fericit un pic E bună, e caldă, e aproape dulce ca o mamă Şi e o însorită toamnă Un pic e frig dar la piept duci pâinea caldă Şi e bună că te afundă in copilărie lângă mamă când maidanu-ți era tată și beai lapte din sticla cu capac de poleială Şi e caldă și aburul ți se lipește de nări și-ți ești aproape Prieten în toamna goală

62 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Nerozie, Anestezie,Artroză Erau vremuri când jinduiam după marile pasiuni și anticipam suferința Îmi permiteam să dau definiții durerii Nerozie Acum când fiecare dimineața e inundată de icnete când paralizată ca un gândac dat cu roțile în sus mă agăț cu privirea de lustră când îmi strig copilul sa mă tragă de mână ca să mă pot da jos din patul-capcană Ieri am îmbrățișat durerea și o noua pasiune îmi străbate viața colecționez dimineți în care accidental ea lipsește Răsuflu ușurată s-a întors Durerea Azi îmi voi lega șalele cu șalul albastru și-mi voi aminti că trăiesc Aștept De mult iubitul nu mai vine Aștept Vine însa pumnalul ce mă despică în două O parte vie și una moartă Aceeași poveste Aceeași suferință Cumplită măcinare de cartilagii Criza osului pe os Azi iubirea are artroză Ieri gândacul m-a ros

63 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Vino, prietene! Vino, prietene! în templul meu Aprinde lumânări pe rănile-mi deschise către lume Vino! Am o poveste pentru tine Stai liniştit la umbra zidurilor mele Îţi voi turna-n urechi doar vorbe de iubire Deşertul luminos ţi-l uită Vino! În întunericul picurat din oglindă Vino! În poveste mai e loc d-un destin În înalt bolta templului meu fie-ne oază şi susurul lacrimilor lor fie izvorul de unde a pornit povestitorul Vino aici în umbra densă Răstoarnă-ţi sufletul în palmele mele ţi-l voi înapoia îmbogăţit cu fumul cenuşii mele Vino! De nimic nu ai teamă Templul meu Doar pe tine te cheamă!

64 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Astăzi in parc Astăzi am fost în parc galbene flori mi-au zâmbit timid Erau tinere... precum copilul meu care a simţit impetuos nevoia să-şi reverse dragostea asupră-mi smulgându-le din pământ M-am trezit într-un duş galben mirosind a iarbă Ea rădea, era fericită M-a durut ca şi cum raiul ar fi fost pângărit Draguţe, galbene flori mi-au zâmbit un instantaneu paradis

65 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Ziua florii de cactus Azi am făcut un cactus Sângele a ţâşnit şi i s-a aşezat în ţepi precum florile M-am înălţat la cer şi de sus pata aceea în imensul deşert atingea perfecţiunea Sunt un artist, mi-am spus Ce-aş mai putea face din sângele meu pe acest bulgare de pământ? În ce mi-aş putea oglindi desăvârşirea şi am simţit un cumplit dor de albastru I-am spus apa Apa, pământ, cactus... Voi lăsa pe mâine lutul care va lua forma prădătorului Voi lăsa pe ultima zi naşterea monstrului care îmi va pângări gradina Încă o vreau doar pentru mine Doar ochii mei cereşti să se înţepe în flori de cactus şi din rana lor să se nască îngeri Să zburăm împreună Să respiram beţia acestei ultime zi Ziua florii de cactus

66 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Noaptea Te rog, vino în noapte cu mine Vino să călărim întunericul, să atingem lumina stelelor moarte… Trăim o nesfârşită minciună, o hologramă pusă în scenă de sori deja stinşi Deci, cum ai defini tu realitatea, cum ai defini visul? Este realitatea ceea ce rămâne dintr-un vis distrus? De curând, am aflat că cenuşa stelelor moarte formează o noua stea... Asta explică de ce visarea nu se termină niciodată Așa că, vino în noapte să visăm următoarea galaxie!

67 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

A glimpse of heaven

Floare de april atât de pură, atât de curată îți e răsuflarea... Într-o secundă mă transporți înapoi în vremea tinereții Aripile mi se deschid din nou Zbor, parcă, când îți simt mirosul de iarba când stropii albi, galbeni si roz îmi îneacă privirea Parcă sunt în tornada perfectă Parcă o ploaie țâșnită din ochii Domnului mă inundă ... Lacrimi din rai... Si atunci ce-mi mai trebuie?!!

68 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Pastila Pastila, ia pastila - spuse el pastila care te tine în înăuntrul sistemului te calmează, îţi adoarme curiozitatea De fapt, ce este adevărul?! O convenție, un lucru reciproc acceptat Mâine un alt târg, un alt adevăr , dar acum, ca să rămâi în joc trebuie să-ţi înghiți pastila aceasta mică minciună împreună cu aceea mică minciună înghiţite zi după zi până când numai ai nevoie de adevăr - Daţi-mi pastila, striga el - Nu pot ţine piept realităţii... Totul se rezumă cu ce pastilă te decizi să-ţi începi ziua… Adevărul îi va împrumuta culoarea

69 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Niciodată îndeajuns

Niciodată îndeajuns Niciodată îndeajuns întotdeauna nesătul, vreau mai mult Sunt un colecționar al dorințelor împlinite grăbindu-mă să ating următoarea bucată lucitoare de nimic Mă simt mort numai când buzunarele îmi sunt goale de pasiune Posesia e al meu drog "Sunt a ta", "e a mea" este cântecul care-mi toarnă miere în vine astfel, intoxicat mă întorc în pământ așteptând ca țărâna să mă înece

70 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Gaura neagră

Am nevoie să-mi explic lumea asta să mă aşez la locul meu în punctul care mi se cuvine în acest univers Vreau să cred că există o ordine un algoritm pentru care atomii fuzionează cu alţi atomi pentru care albina pluteşte deasupra florii ei doar pentru care respir aerul cu ambele nări pentru care încă mai sper că iubirea este centrul oricărei galaxii chiar dacă am ales s-o numim Gaura neagră

71 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Nimicul Nimicul s-a repezit la mine Era moale, era umed şi cald M-am lăsat copleşită de nimic Golul defineşte volumul Deci, nimicul a venit precum vidul M-a sărutat, m-a abandonat într-o ceaţă binecuvântată Eu însămi mi-am rupt orice legătură cu tărâmurile astea Nimicul este pretendentul perfect Cel pe care îl aştepţi cu plăcere, mai mult sau mai puţin, o vară întreagă

72 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei

Galaxii noi E târziu în noapte, ceruri întunecate de nori ascund stele indiferente, îmi acoperă ochii uscați uscați de speranță, de visuri uscați de atâta suferința nesfârșită " mi se relaxează gâtul" " mi se relaxează gâtul" Repet întruna ca să scap de chin Frica de moarte, frica de suferință... toată viața îmi este un dans pe marginea hăului Unde e promisa fericire? Ce e aceasta iluzie după care alerg de nebună? E târziu în noapte jocul de "snooker" s-a terminat stelele se ciocnesc noi galaxii se nasc așa se explică artificiile din ochii mei...

73 „Depresii in jurnal” de Iulia Gherghei