Noul STRALIS NP

Page 1

NOUL NOUL


noul

NP

În orice tehnologie există un „punct de cotitură” atunci când se depăşeşte bariera recuperării investiţiei economice. De asemenea, există un „produs de cotitură” care marchează fiecare astfel de punct; iar în cazul gazelor naturale, acesta este NOUL STRALIS NP.

PRIETENOS CU PLANETA NOASTRĂ Gazele cu efect de seră şi poluarea reprezintă o problemă care nu poate fi neglijată sau abordată cu soluţii depăşite. Pentru a face transportul de marfă mai fiabil, este nevoie de noi paradigme. Pe baza celor 25 de ani de optimizare continuă, autovehiculele IVECO NATURAL POWER sporesc la maximum avantajele ecologice ale gazelor naturale. Gazul natural este carburantul cu cel mai puternic caracter ecologic pentru motoarele cu ardere internă, oferind avantaje semnificative în ceea ce priveşte protecţia mediului: • acesta îmbunătăţeşte calitatea aerului la nivel local, eliminând aproape toţi poluanţii atmosferici (-70% NOx, -99% PM, -90% NMHC raportat la limitele EURO 6), • atenuează efectul de încălzire globală prin reducerea semnificativă a emisiilor de CO2 (aproximativ -15% comparativ cu un motor diesel echivalent, cu până la -95% biometan), • şi poate reduce semnificativ nivelul de poluare fonică în centrele oraşelor şi în cadrul operaţiunilor efectuate pe timp de noapte. Acestea sunt motivele pentru care autorităţile europene susţin o dezvoltare rapidă a reţelei de distribuţie a gazelor până în anul 2025, reducând distanţa maximă dintre staţii la 150 de kilometri pentru GNC şi la 400 de kilometri pentru GNL. Industria gazului este pregătită pentru a cunoaşte un progres semnificativ. Sunteţi pregătiţi să optaţi pentru funcţionarea pe gaz?

DEDICAT AFACERII DUMNEAVOASTRĂ O alternativă reală la carburanţii tradiţionali trebuie să fie la fel de eficientă ca motorina în ceea ce priveşte performanţele, sarcina utilă şi versatilitatea. Pentru a reuşi, este nevoie, de asemenea, să se garanteze acelaşi cost total de proprietate sau chiar unul mai bun. Noi vă oferim această alternativă. NOUL STRALIS NP este primul autovehicul pe gaz conceput pentru transportul pe distanţe lungi. Acesta este dotat cu un motor de 400 CP, are aceeaşi sarcină utilă ca un camion pe motorină echivalent şi, cu o autonomie de până la 1.500 km, se poate deplasa de la Madrid până la Frankfurt fără a fi necesară realimentarea. STRALIS NP este dedicat mediului de afaceri. În misiunile pe distanţe lungi (în funcţie de preţul carburantului), acesta poate fi o opţiune profitabilă la 120.000 km/an şi poate asigura economii suplimentare semnificative odată cu depăşirea acestui kilometraj. STRALIS NP vă oferă siguranţă şi relaxare în ceea ce priveşte viitoarele reglementări mai restrictive, care vor limita accesul autovehiculelor pe motorină în centrele oraşelor şi pe unele coridoare alpine. STRALIS NP vă oferă o multitudine de oportunităţi, întrucât cererea de autovehicule nepoluante este în continuă creştere la nivel european - de la organizaţii mari de vânzare cu amănuntul şi până la întreprinderile din cadrul sectorului energetic, de la industria auto şi până la cea alimentară.

CUPRINS PRIMA TRANSMISIE AUTOMATIZATĂ PENTRU UN CAMION PE GAZ NATURAL

8

6

CEL MAI RIDICAT NIVEL AL VIEŢII LA BORD DIN CLASA SA

9

7

O SCURTĂ PREZENTARE A NOULUI STRALIS NP

CAMPION TCO2 4 CEL MAI ÎNALT NIVEL DE PUTERE DIN CLASA SA CEA MAI BUNĂ AUTONOMIE A CARBURANTULUI DIN CLASA SA

10 3


Cel mai scăzut TCO + CELE MAI SCĂZUTE EMISII DE CO2 = Campion TCO2

NOUL STRALIS NP: COSTURI PENTRU CARBURANT CU PÂNĂ LA -40% MAI MICI FAŢĂ DE CAMIOANELE PE MOTORINĂ

NOUL STRALIS NP: TCO MAI MIC CU PÂNĂ LA -7% FAŢĂ DE CAMIOANELE PE MOTORINĂ

UN CAMPION ÎN MATERIE DE TCO PENTRU FIECARE MISIUNE Forţa naturii este pe cale să ia cu asalt piaţa. NOUL STRALIS NP reprezintă o inovaţie în domeniul transporturilor: pentru prima dată, un autovehicul alimentat cu carburanţi alternativi oferă posibilitatea de a îmbunătăţi atât durabilitatea, cât şi randamentul investiţiilor - cu un cost total de proprietate cu până la 7% mai mic decât în cazul camioanelor pe motorină. Acest lucru se datorează faptului că NOUL Stralis NP utilizează până la 15% mai puţin carburant, precum şi faptului că gazul natural este semnificativ mai puţin costisitor decât motorina în majoritatea ţărilor europene. Această economie poate fi îmbunătăţită în continuare cu noile servicii de consultanţă în materie de carburanţi oferite în exclusivitate de IVECO.

4

NOUL STRALIS NP: EMISII DE CO2 CU PÂNĂ LA 15% MAI MICI FAŢĂ DE CAMIOANELE ALIMENTATE CU MOTORINĂ

NOUL STRALIS NP CU BIOMETAN: REDUCERI ALE EMISIILOR DE CO2 CU PÂNĂ LA 95% FAŢĂ DE CAMIOANELE ALIMENTATE CU MOTORINĂ

UN CAMPION ÎN CEEA CE PRIVEŞTE REDUCEREA EMISIILOR DE CO2 PENTRU FIECARE MISIUNE Datorită NOULUI STRALIS NP, economia şi ecologia merg mână în mână. Gazul natural este cel mai performant carburant alternativ de când motorina a câştigat „lupta” cu benzina. Aceasta nu este o soluţie în curs de dezvoltare, ci o soluţie deja implementată: o tehnologie cu eficienţă dovedită, implementată de IVECO din anul 1996, a cărei fiabilitate este demonstrată de zeci de mii de autobuze şi camioane Iveco alimentate cu gaz şi care circulă pe drumurile din Europa.

Bazându-se pe anii de experienţă în domeniul gazelor naturale şi al gestionării energiei, TCO2 live este un pachet complet de soluţii integrate de reducere a costurilor. Acesta include:

Noul STRALIS NP este primul camion alimentat cu gaz care oferă putere, autonomie de carburant, confort la condus şi utilitate la nivelul standardelor internaţionale de transport, prezentând o dublă oportunitate pentru profesioniştii din domeniul transporturilor care doresc să adopte un caracter ecologic în activitatea lor de zi cu zi:

• CONSULTANŢĂ TCO2 (consultanţă în materie economisire a carburanţilor), • CURSURI DE CONDUCERE TCO2 (cursuri de conducere orientate spre economisire), • şi formula exclusivă de GARANŢIE UPTIME.

• reducerea emisiilor poluante, a zgomotului şi a tuturor efectelor externe, • precum şi reducerea emisiilor de CO2 , contribuind la reducerea amprentei de carbon a industriei de transport, prin reducerea emisiilor de CO2 cu până la 95% datorită utilizării de biometan comprimat sau lichefiat.

5


CEL MAI ÎNALT NIVEL DE PUTERE DIN CLASA SA

CEA MAI BUNĂ AUTONOMIE A CARBURANTULUI DIN CLASA SA

NOUL MOTOR CURSOR 9 PE GAZ NATURAL Obiectivul nostru în ceea ce priveşte NOUL Stralis NP a fost de a crea ceva complet nou: un camion pe gaz de cursă lungă. În acest scop, am dezvoltat cel mai performant sistem de propulsie pe gaze naturale conceput vreodată pentru aplicaţii în domeniul transporturilor comerciale. Cu o cilindree de 8,7 litri, un proces de ardere îmbunătăţit şi o greutate optimizată, noul motor Euro 6 CURSOR 9 oferă cel mai optim consum de carburant în cadrul misiunilor pe distanţe lungi. Injectoarele de gaz de nouă generaţie, rampa de injecţie şi pistoanele au fost concepute pentru a oferi cea mai mare putere şi cuplu. Noul catalizator cu 3 căi contribuie la respectarea limitelor de emisie stricte, asigurând în acelaşi timp un nivel de zgomot scăzut şi oferind suficient spaţiu pentru creşterea capacităţii rezervorului de carburant.

PERFORMANŢE SIMILARE CU CELE ALE MOTOARELOR DIESEL CURSOR 9 este primul motor de acest tip care oferă un nivel de putere şi cuplu egal sau mai mare decât cel al motoarelor pe motorină de aceeaşi dimensiune. CURSOR 9 întrece orice record din categoria sa, oferind:

DOAR GNL până la 1.500 km

GNC + GNL până la 285 + 750 km

DOAR GNC până la 570 km

• o putere cu 18% mai mare comparativ cu concurenţii direcţi, • cea mai bună densitate de putere din clasa de apartenenţă, • şi cel mai bun raport putere/greutate din clasa sa. Noua funcţie „mod silenţios de 72 dB(A)” face ca acest motor să fie perfect pentru deplasarea în mediul urban şi efectuarea livrărilor pe timp de noapte. Intervalele de înlocuire a uleiului au fost extinse la 75.000 km şi componentele specifice cu funcţionare pe gaz au fost modificate pentru a se reduce la minim costurile de întreţinere.

putere maximă 400 CP cuplu maxim 1.700 Nm

FĂRĂ ADBLUE® FĂRĂ SISTEM DE POST-TRATARE COMPLICAT FĂRĂ FILTRU DE PARTICULE FĂRĂ REGENERARE ACTIVĂ FĂRĂ ÎNTREŢINERE POST-TRATARE

N2 CO2 H 2O

NOX CO HC

EMISII DE CO2 ŞI DE POLUANŢI ATMOSFERICI EXTREM DE REDUSE Filtrul cu purjare centrifugal asigură separarea durabilă şi eficientă a uleiului pentru a garanta emisii de PM foarte scăzute şi nu necesită un filtru de particule la sistemul de evacuare.

-70% NOx faţă de Euro 6

6

-99% PM faţă de Euro 6

-90% NMHC faţă de Euro 6

7


PRIMA TRANSMISIE AUTOMATIZATĂ PENTRU UN CAMION PE GAZ NATURAL

CEL MAI RIDICAT NIVEL AL VIEŢII LA BORD DIN CLASA SA

TRANSMISIE AUTOMATIZATĂ EUROTRONIC CU 12 TREPTE DE VITEZĂ NOUL STRALIS NP este primul camion cu alimentare pe gaz cu transmisie automatizată care satisface cerinţele misiunilor pe distanţe lungi: • garantează un consum mai mic de gaz pentru proprietarii de flote, • şi oferă un nivel sporit de confort la conducere pentru şoferi. Cutia de viteze EUROTRONIC cu 12 trepte de viteză asigură o deplasare lină la o sarcină a motorului constantă şi performanţe de top în pantă, asigurând totodată şi economii substanţiale de carburant datorită funcţiei Eco-Roll. Transmisia EUROTRONIC previne deteriorarea arborelui cardanic ca urmare a utilizării excesive a cutiei de viteze şi asigură o durată de viaţă mai lungă a ambreiajului, reducând costurile de întreţinere. Transmisia este prevăzută cu un retarder hidraulic integrat şi un sistem Hill Holder (sistem de menţinere a autovehiculului în rampă) standard pentru siguranţa maximă a şoferului şi a încărcăturii.

PROIECTAT PENTRU CONFORTUL ŞOFERULUI Cabina NOULUI STRALIS NP este concepută pentru o oferi un nivel înalt de confort pentru şofer, cu scopul de a asigura un mediu de lucru optim pentru o productivitate maximă în cadrul misiunilor solicitante pe distanţe lungi. Cabina HI-WAY cu pavilion înalt are o înălţime interioară de aproximativ 2 m şi un volum de peste 10 metri cubi. Acesta poate fi dotată cu1 sau 2 paturi şi toate funcţiile de info-divertisment şi confort importante. Tabloul de bord este ergonomic şi funcţional, fiind realizat din materiale omogene pentru a se preveni producerea de zgomote deranjante. Şoferul poate accesa cu uşurinţă toate comenzile, fără a se îndepărta de spătarul scaunului, fiind asigurat astfel un nivel maxim de siguranţă.

8

9


O SCURTĂ PREZENTARE A NOULUI STRALIS NP ÎN INTERIOR

LA EXTERIOR UN PACHET DE SERVICII CUPRINZĂTOR IVECO TCO2 LIVE este mai mult decât o propunere comercială; acesta este o promisiune: suntem de partea Clientului aflat în căutarea unei soluţii de optimizare a TCO. IVECO a creat cel mai cuprinzător pachet pentru reducerea costului total de proprietate care, pentru prima dată, oferă o gamă completă de servicii de consultanţă în materie de carburanţi.

GARANŢIE UPTIME CONSULTANŢĂ TCO2

CABINĂ ÎNCĂPĂTOARE HI-WAY DE 2,5 m

CURSURI DE CONDUCERE TCO2 ASISTENŢĂ NON-STOP 24/7

Noul motor Cursor 9 de 400 CP pe gaz natural

PROGRAME DE ÎNTREŢINERE ŞI REPARAŢIE GESTIONAREA FLOTEI

PENTRU REDUCEREA PE TERMEN LUNG A CONSUMULUI DE CARBURANŢI ŞI A TCO

TRANSMISIE EUROTRONIC AUTOMATIZATĂ CU 12 TREPTE DE VITEZĂ CU RETARDER INTEGRAT, FUNCŢIE ECO-ROLL ŞI HILL-HOLDER (SISTEM DE MENŢINERE A AUTOVEHICULULUI ÎN RAMPĂ)

GESTIONAREA PNEURILOR

GARANŢIE UPTIME Ca o garanţie a fiabilităţii produsului şi a excelenţei reţelei de service, IVECO vă pune la dispoziţie noua formulă de GARANŢIE UPTIME. un nou aspect al rezervoarelor de GNC şi GNL

Cu GARANŢIA UPTIME, în cazul în care noul dumneavoastră camion STRALIS devine nefuncţional din cauza unor probleme tehnice, acesta va fi reparat în decurs de 24 de ore de la încredinţarea sa unui CENTRU DE CAMIOANE IVECO (conform programului stabilit de către CENTRUL DE ASISTENŢĂ CLIENŢI IVECO). Dacă acest lucru nu este posibil, IVECO va pune la dispoziţia Clientului:

CONFIGURAŢIE DUBLĂ PENTRU ALIMENTAREA CU GNL CU O AUTONOMIE DE PÂNĂ LA 1.500 km

• un camion înlocuitor (în limita disponibilităţii), • sau o compensaţie zilnică pentru fiecare 24 de ore de nefuncţionare în care camionul se află în atelier (până la 4 zile). GARANŢIA UPTIME este inclusă ca acoperire standard în NOUL STRALIS NP şi este integrată în contractele ELEMENTS 3XL/2XL (până la 5 ani).

O nouă platformă de acces la rezervor

CONSULTANŢĂ TCO2 IVECO este un veritabil „consultant în materie de carburanţi” – un partener cu normă întreagă pentru găsirea soluţiilor de eficientizare şi asigurare a durabilităţii transportului. Experienţa noastră în domeniul celor mai eficiente tehnici de economisire a carburanţilor se bazează pe ani de colectare şi prelucrare a datelor operaţionale (în colaborare cu clienţii noştri) în cadrul unei varietăţi de misiuni şi trasee.

O NOUĂ PUNTE DIN SPATE O nouă suspensie din spate

În prezent, IVECO oferă aceste competenţe unice în cadrul unui serviciu care este asigurat de echipe speciale de experţi în materie de carburanţi pentru fiecare piaţă, care monitorizează în mod constant indicatorii cheie de performanţă ai flotelor pentru a elabora planuri de optimizare particularizate. Cu noul model STRALIS NP, beneficiaţi de un an de CONSULTANŢĂ TCO2.

UN NOU ASPECT AL ŞASIULUI ŞI COMPARTIMENT PENTRU BATERIE ÎN SPATE

CURSURI DE CONDUCERE TCO2 Şoferii eficienţi pot realiza economii de carburant utilizând cele mai performante dispozitive tehnologice: acesta este motivul pentru care IVECO oferă programe specifice de formare pentru şoferi, cu scopul de a dezvolta abilităţile de conducere ale şoferilor clienţilor.

SISTEM DE MONITORIZARE A PRESIUNII DIN PNEURI (TPMS)

Vă învăţăm cum puteţi reduce consumul de carburant, spori durabilitatea autovehiculului şi creşte la maxim nivelul de siguranţă pe drum. Cursurile pot fi particularizate în funcţie de cerinţele clientului şi au loc la sediul acestuia sau la sediul IVECO. Printre subiectele abordate se numără:

PNEURI ECOLOGICE DE ULTIMĂ GENERAŢIE TRIPLU „A”

10

• cunoaşterea autovehiculului, a caracteristicilor şi funcţiilor acestuia, • şi un curs de conducere cu un instructor profesionist.

11


IVECO SpA

via Puglia, 35

10156 TUrin - ItalY

INFORMAŢIILE ŞI IMAGINILE DIN ACEST CATALOG SUNT APROBATE DOAR CA INSTRUCŢIUNI ORIENTATIVE. IVECO ÎŞI REZERVĂ DREPTUL DE A EFECTUA MODIFICĂRI ASUPRA ACESTORA ÎN SCOP COMERCIAL SAU STRUCTURAL ÎN ORICE MOMENT, FĂRĂ NOTIFICARE PREALABILĂ

WWW.IVECO.COM PUBLICAŢIE H1613401RO - 10 /16


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.