Sfânta şi Marea zi de Miercuri

Sfânta și Marea zi de

Miercuri

Reeditare electronică necomercială după cele 12 volume „Vieţile Sfinţilor" apărute între anii 1991 şi 1998 la Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor (volumele consacrate lunilor septembrie-aprilie) şi apoi la Editura Episcopiei Romanului (volumele consacrate lunilor mai-august), sau după articole specifice de pe web realizată de Ioan Muntean.

Lucrarea conţine fotografii cu icoane, biserici şi/sau opere de artă referitoare la sfântul evocat, coleţionate şi prelucrate de pe internet.

Reproducerea - integrală sau parţială - a lucrării şi difuzarea ei pe cale electronică sunt autorizate pentru folosul privat al cititorului şi pentru scopuri necomerciale.

Sfânta și Marea zi de Miercuri În Sfânta şi Marea Miercuri dumnezeieştii Părinţi au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă care a uns cu mir pe Domnul, pentru că lucrul aceasta s-a întâmplat cu puţin înainte de mântuitoarea patimă.

Când Iisus S-a suit în Ierusalim şi era în casa lui Simon leprosul, o femeie păcătoasă, s-a apropiat de El şi a turnat pe capul Lui acel mir de mare preţ. Pomenirea ei s-a pus în această zi, pentru ca, după cuvântul Mântuitorului, să se predice pretutindenea şi tuturor fapta ei cea plină de multă învăţătură. Cea îndemnat-o, oare, la asta?

Dragostea pe care ea a văzut că o are Hristos pentru toţi, prietenia Lui cu toţi oamenii şi mai cu seamă faptul de acum, când L-a văzut că intră în casa unui lepros, pe care legea îl socotea necurat şi poruncea să fie îndepărtat dintre oameni.

Se gândea deci femeia că-i va vindeca şi boala ei, după cum a vindecat-o pe a aceluia. Şi într-adevăr, pe când şedea la masă, I-a turnat pe capul Lui mir în valoare cam de trei sute de dinari.

Ucenicii, dar mai ales Iuda, au certat-o. Hristos însă i-a luat apărarea ca să nu îndepărteze gândul ei cel bun. în urmă, Hristos face pomenire de îngroparea Sa spre a întoarce pe Iuda de la vânzare şi a învrednici pe femeie de marea cinste

de a se propovădui pretutindeni, în toată lumea, fapta ei bună.

Trebuie să se ştie că femeia aceasta pare că este una şi aceeaşi la toţi Evangheliştii, dar nu este aşa.

După cum spune dumnezeiescul Hrisostom, la cei dintâi trei Evanghelişti este vorba de una şi aceeaşi femeie, numită îndeobşte femeia cea păcătoasă. La Evanghelistul Ioan însă nu e vorba de această femeie, ci de altă femeie, care are o viaţă curată, Măria, sora lui Lazăr, pe care n-ar fi iubit-o Hristos de-ar fi fost o păcătoasă. Măria, spre deosebire de celelalte, cu şase zile înainte de Paşti, pe când Domnul şedea la masă în casa ei din Betania, a întrebuinţat mir şi la turnat pe dumnezeieştile Lui picioare şi I le-a şters cu părul capului ei, arătând faţă de Hristos un respect nespus de mare, oferindu-i mirul ca lui Dumnezeu.

Ea ştia bine că la jertfe se aducea untdelemn lui Dumnezeu, preoţii se sfinţeau cu mir, iar Iacov altădată a uns cu untdelemn stâlpul înălţat lui Dumnezeu. I-a adus Lui acest mir şi l-a dăruit învăţătorului ca lui Dumnezeu, pentru că l-a sculat din morţi pe fratele ei. Din pricina asta nici Domnul nu-i făgăduieşte vreo răsplată. într-adevăr, cu acest prilej numai Iuda murmură, din pricina iubirii sale de arginţi.

Cealaltă femeie, adică cea păcătoasă, după cum au istorisit Sfinţii Evanghelist! Matei şi Marcu, a turnat acel mir de preţ pe capul lui Iisus, cu două zile înainte de Paşti, pe când Iisus era tot în

Ierusalim şi tot pe când stătea la masă, dar în casa lui Simon leprosul. Pe această femeie păcătoasă şi ucenicii s-au supărat, pentru că se gândeau bine la dorinţa Iui Hristos de a face milostenie. Mai mult: acestei femei păcătoase i s-a dat şi răsplata de a se duce vestea despre fapta ei bună în toată lumea.

Prin urmare unii spun că este vorba de una şi aceeaşi femeie, pe când învăţătorul Hrisostom spune că este vorba de două femei.

Sunt însă unii care spun că e vorba de trei femei: două cele amintite mai sus, care l-au turnat mir nu cu mult înainte de Patima Domnului, iar o a treia cu mult înainte de acestea, dar, mai bine spus, prima care a turnat mir pe Hristos, aproape pe la mijlocul predicării evanghelice; ea era şi desfrânată şi deci păcătoasă.

Aceasta a venit în casa fariseului Simon, şi nu a lui Simon leprosul; i-a turnat numai mir pe picioarele lui Hristos; de fapta ei s-a scandalizat numai fariseul; şi, în sfârşit, ei îi dăruieşte Mântuitorul iertarea păcatelor. Despre această păcătoasă aminteşte numai dumnezeiescul Luca, pe la mijlocul Evangheliei sale, după cum s-a spus mai sus.

Căci după ce istoriseşte fapta acestei femei păcătoase, adaugă îndată aceste cuvinte: «După aceasta Iisus a mers prin oraşe şi sate, binevestind şi propovăduind împărăţia Iui Dumnezeu». Din aceste cuvinte se vede că fapta acestei femei păcătoase nu s-a întâmplat în timpul Patimilor. Prin urmare, şi din pricina timpului, şi din pricina celor ce L-au primit pe Hristos, şi din pricina persoanelor

şi din pricina caselor, dar încă şi din pricina chipului în care au turnat mirul, urmează că au fost trei femei: două păcătoase, iar a treia, sora lui Lazăr, Măria, care strălucea printr-o viaţă curată. în privinţa caselor: una este casa fariseului Simon, alta casa lui Simon leprosul în Betania, şi alta iarăşi casa surorilor lui Lazăr, Măria şi Marta, tot în Betania. Din acestea rezultă iarăşi că Hristos a luat parte la două cine în Betania: una cu şase zile înainte de Paşti, în casa lui Lazăr, când a mâncat împreună cu El şi Lazăr. După cum istoriseşte Fiul tunetului, grăind aşa: «Cu şase zile înainte de Paşti, a venit Iisus în Betania, unde era Lazăr, cel ce murise şi pe care Hristos I-a înviat din morţi. Şi I-au făcut Lui acolo cină şi Marta slujea, iar Lazăr era unul din cei ce şedeau cu El la masă. Iar Măria, luând o litră de nard curat de mare preţ, a uns picioarele lui Iisus, şi I-a şters picioarele Lui cu părul capului ei».

Cealaltă cină I s-a făcut Lui cu două zile înainte de Paşti, pe când Hristos era tot în Betania, în casa Iui Simon Ieprosul: atunci s-a apropiat de El femeia păcătoasă şi a turnat mirul cel de mare preţ. Că aceasta s-a petrecut cu două zile înainte de Paşti, o arată Sfântul Evanghelist Matei, când scrie că Hristos a spus ucenicilor: «Ştiţi că după două zile sunt Pastile». Iar mai jos puţin, Sfântul Evanghelist Matei adaugă: «Şi fiind Iisus în Betania în casa lui Simon leprosul s-a apropiat de el o femeie păcătoasă, având un alabastru cu mir

de mare preţ şi l-a turnat pe capul Lui pe când şedea la masă». Tot aşa spune şi Marcu: «Şi după două zile erau Pastile şi Azimile; şi pe când era în Betania în casa lui Simon leprosul şi şedea la masă, a venit o femeie» şi celelalte.

Sunt şi unii care susţin că femeia care a uns cu mir pe Domnul, despre care vorbesc cei patru Evanghelişti, este una şi aceeaşi persoană. Ei socotesc că Simon fariseul şi Simon leprosul sunt una şi aceeaşi persoană și fac din el tatăl lui Lazăr şi al surorilor sale. Măria şi Marta. Mai susţin că este una şi aceeaşi cină; apoi că este una şi aceeaşi casă, cea din Betania, a lui Simon, care a pregătit foişorul cel aşternut, unde a avut ioc Cina cea de taină.

Părerea acestora însă nu este dreaptă. I s-au dat lui Hristos două mese în Betania, în afară de Ierusalim; una cu şase zile, iar alta două zile înainte de Paștile evreilor, după era s-a spus. Atunci, şi femeile au adus lui Hristos mir şi l-au turnat pe El în chipuri diferite. Cina cea de taină şi foişorul cel nut au fost pregătite în Ierusalim şi cu o zi înainte de Paștile evreilor şi de pătimirea lui Hristos. Unii spun că au pregătit cina în casa unui om necunoscut; alţii, că au pregătit-o în Sfântul Sion, în casa ucenicului Ioan, cel care şia rezemat capul pe pieptul lui Iisus. Aici, în adevăr, au fost ascunşi ucenicii de frica iudeilor; aici, după înviere, a pus Toma degetul în coasta lui Hristos; aici a avut Ioc Pogorârea Sfântului Duh în ziua Cincizecimii, şi încă alte fapte nespuse şi tainice.

Se pare însă, şi este adevărat, că este mai exactă susţinerea lui Hrisostom, că două sunt femeile care au turnat mir pe Hristos. Una despre care vorbesc cei trei Evanghelişti, o femeie desfrânată şi păcătoasă; ea a turnat mir pe capul lui Iisus. Alta, cea din Evanghelia după Ioan, este Măria, sora lui Lazăr; ea a adus mir şi l-a turnat numai pe dumnezeieştile picioare ale lui Hristos.

Altele sunt cinele din Betania, şi alta este Cina cea de taină. Şi se vede asta din aceea că, după ce se istoriseşte fapta femeii păcătoase, Mântuitorul trimite pe ucenici în Ierusalim ca să pregătească Paștile: «Mergeţi, le-a spus El, în cetate la cutare şi spuneţi-i: învăţătorul zice: La tine vreau să fac Paștile cu ucenicii». Şi iarăşi: «Şi vă va întâmpina un om cu un ulcior cu apă... şi el vă va arăta un foişor mare aşternut.

Acolo pregătiţi-l.

Iar ei plecând... au aflat precum le zisese şi au pregătit Paștile» adică Paștile evreilor, care băteau la uşă. Şi Mântuitorul a venit şi le-a sărbătorit împreună cu ucenicii Lui, după cum zice dumnezeiescul Hrisostom. Apoi după ce s-a făcut Cina cea de taină şi după ce între timp a spălat picioarele ucenicilor, s-a aşezat din nou la masă şi ne-a înfiinţat pe aceeaşi masă Paștile nostru, după cum spune Ioan Gură de Aur. Dumnezeieştii Evanghelişti, Ioan împreună cu Marcu, au arătat şi cum era mirul. L-au numit «curat şi de mare preţ». Prin «curat» este obiceiul să se arate ceea ce este nefalsificat şi

neamestecat. Poate că acest cuvânt era numele celui mai bun mir şi de mare preţ. Marcu adaugă că femeia în grabă a spart vasul, care era strâmt la gură; un astfel de vas îl numeşte alabastru. Acest vas, după Sfântul Epifaniu, era de sticlă şi făcut fără toartă; un astfel de vas se numeşte amforă.

Mirul acela era făcut din multe materii: flori de smirnă, scorţişoară bine mirositoare, stânjenei, trestie aromată şi untdelemn.

Iar Tu, Hristoase Dumnezeule, care ai fost uns cu mir, slobozeşte-ne de patimile ce vin asupra noastră şi miluieşte-ne pe noi ca un singur bun şi de oameni iubitor, Amin.

Sfânta și Marea Libertatea dragostei

Miercuri

–

Dragostea ne face smeriți. Dragostea ne face să înțelegem că este nevoie de întristare pentru ceea ce ne desparte de Hristos și de pocăința care ne aduce lângă El. Dragostea ne ajută să înțelegem că nu putem să fim de sine stătători, ci că avem nevoie de Hristos. Dragostea este cea

care ne face să îndrăznim. Să iertăm, ca să fim iertați. Să izvorască din inima noastră lacrima compătimirii pentru toți. Să cădem la picioarele Izbăvitorului, străduindu-ne să punem un început nou.

Sfânta și Marea Miercuri este prilej pentru Biserică de a ne aminti de femeia păcătoasă, cea care unge picioarele lui Hristos cu mir și cu lacrimi, le șterge cu părul capului ei și primește de la Dumnezeu iertarea păcatelor ei. La Utrenia zilei cântăm troparul Casianei, marele imnograf din secolul al IX lea, în care se spune despre femeia ce căzuse în păcate multe, dar și despre alte cântări ce mărturisesc manifestarea dragostei față de Hristos, cea care îl eliberează cu adevărat pe om. Într-una din stihirile de la Stihoavna Utreniei citim o frază care ne spune multe: „Cea deznădăjduită pentru viaţă şi încredințată pentru întoarcere, purtând miresme, s-a apropiat de Tine”.

Viața este păcătoasă. Iubim și trăim păcatul în fiecare clipă a vieții noastre, fie făcându-ne voia și sprijinindu-ne pe egoismul nostru, fie dedându-ne păcatelor și plăcerilor, fie respingând prezența lui Hristos din viața noastră. Și nu numai aceasta. De cele mai multe ori nu conștientizăm cât de mult ne iubește Hristos, de aceea disprețuim cu totul

prezența Lui, ne lepădăm de ea și nu auzim mesajul Lui. Femeia păcătoasă era deznădăjduită de viața ei. Însă era încredințată pentru calea către mântuire. Dragostea către Iisus îi arăta calea adevăratei libertăți. Căci dragostea ne face smeriți.

Dragostea ne face să înțelegem că este nevoie de întristare pentru ceea ce ne desparte de Hristos și de pocăința care ne aduce lângă El. Dragostea ne ajută să înțelegem că nu putem să fim de sine stătători, ci că avem nevoie de Hristos. Dragostea este cea care ne face să îndrăznim. Să iertăm, ca să fim iertați. Să izvorască din inima noastră lacrima compătimirii pentru toți. Să cădem la picioarele Izbăvitorului, străduindu-ne să punem un început nou.

Epoca noastră are ca punct de referință stăpânirea și puterea. Cel care iubește nu înseamnă mai nimic.

Chiar și dragostea este închistată în logica autosuficienței și a desfătării și devine egoism pentru doi sau mai mulți. Biserica ne propune dragostea care eliberează. Dragostea Crucii și a Învierii, fiindcă Hristos este Dragostea. Dar și toți câți L-au urmat, cu femeia păcătoasă drept pildă în această zi, au trăit dragostea și au gustat bucuria adevăratei eliberării.

Nu-l eliberează pe om nici cunoștințele, nici plăcerile, nici puterea tehnologiei, nici cea a banului, nici afecțiunea trupului. Nici iubirea de

oameni, precum nici comunicarea socială nu sunt puteri eliberatoare. Contribuie, dar nu rezolvă această nevoie profund existențială a fiecăruia.

Numai comuniunea adevărată cu Hristos conduce la cunoașterea căii de eliberare. Este de ajuns o lacrimă, tăcerea pocăinței, iertarea, prinosul și jertfirea pentru aproapele. Și în sfârșit, prezența lui Hristos în viața noastră.

Predică la Sfânta și Marea Miercuri Cumpăna celor două prăznuiri ale zilei: păcătoasa - ucenicul Iuda, este răsturnată de pocăință. Păcătoasa se află în starea cea mai de jos a căderii: desfrânarea, iar Iuda, în starea cea mai de cinste: ucenic al Stăpânului. Pe aceea, pocăința o ridică și o face mironosiță; pe acesta, lipsa ei, îl coboară la cea mai de jos cădere, îl face trădător și-l duce la spânzurătoare. Această răsturnare ne umple de teamă și îngrijorare pentru mântuirea noastră, dar totodată și de mare încredere și nădejde, pentru puterea cea mare a pocăinței, ce ne stă la îndemână.

Ultima Liturghie de pocăință din Miercurea cea Mare este o încheiere și pecetluire a întregii lucrări de pocăință a postului, arătându-ne ce minuni poate săvârși ea când se lucrează și câtă pagubă aduce când lipsește.

Dar să ne oprim mai stăruitor asupra acestora.

Fariseii și cărturarii, îndeosebi, și poporul evreu în general, aveau credința că ei, ca popor ales și chivernisitori ai Legii ce erau, erau destinați din oficiu să fie moștenitori ai împărăției cerurilor.

Mântuitorul, în repetate rânduri, le-a arătat că această credință este greșită. Pilda Vameșului și a Fariseului arată tocmai aceasta: un păcătos și un drept, prin poziția și prin faptele lor, își schimbă între ei locurile, prin poziția lor sufletească.

Vierii necredincioși, deși la început se bucură

de încrederea Stăpânului viei, vor auzi hotărârea: „Se va lua împărăția de la voi și se va da neamului care va face roadele ei“ (Matei 21, 43).

Ucenicul și păcătoasa, pomeniți în Miercurea Sfântă, arată și mai deplin acest lucru. Ucenicul cunoaște mai bine ca oricine pe Domnul său: trăise ani de zile împreună, văzuse atâtea minuni, auzise atâtea învățături minunate și cu toate acestea, pentru că s-a lăsat robit de iubirea de argint, a ajuns la pieire veșnică.

Dimpotrivă, desfrânata cea înstrăinată de Dumnezeu aducând cu mare căință lacrimi și mir de mult preț, devine mironosiță și pregătește spre

îngropare pe Domnul, iar lucrul ei se va vesti în toată lumea spre pomenirea ei. (Mc. 14, 9).

Slujba Utreniei ne pune mereu față în față cele două stări: ale ucenicului și a păcătoasei; schimbarea cea bună adusă de pocăință și căderea pricinuită de iubirea banilor. „Desfrânata a venit la Tine, vărsând mir cu lacrimi pe picioarele Tale și s-a vindecat cu puterea Ta de mirosul greu al răutăților; iar ucenicul cel nemulțumitor, vânzându-Te pentru dragostea banilor, s-a amestecat cu noroiul“ (sedealna); sau: „Când aducea păcătoasa mirul, atunci s-a tocmit ucenicul cu cei fărădelege; aceea a cunoscut pe Stăpânul, iar acesta s-a despărțit de Stăpânul; aceea s-a slobozit, iar acesta s-a făcut rob vrăjmașului; rea este lenevirea, mare este pocăința...“.

Iar Casiana Monahia, în vestita Slavă a stihoavnei, ne arată aievea zbuciumul sufletesc și tânguirea păcătoasei la picioarele Domnului: „Doamne, femeia ceea ce căzuse în păcate multe, simțind Dumnezeirea Ta, luând rânduială de mironosiță și tânguindu-se, a adus Ție mir mai înainte de îngropare, zicând; Vai mie, că noapte îmi este mie înfierbântarea desfrâului și întunecată și fără de lună pofta păcatului. Primește izvoarele lacrimilor mele, Cel ce scoți cu norii apă din mare; pleacă-Te spre suspinurile inimii mele, Cel ce ai plecat cerurile cu nespusa plecăciune; ca să sărut preacuratele Tale picioare și să le șterg pe ele iarăși cu părul capului meu. Cine va cerceta mulțimea păcatelor mele și adâncurile judecăților

Tale, Mântuitorule de suflete, Izbăvitorul meu, să nu mă treci cu vederea pe mine roaba Ta, Cel ce ai nemăsurată milă“. Învățătura veșnică ce rezultă din întâmplările acestei zile nu trebuie nici o clipă uitată. Ceea ce s-a întâmplat cu Israelul de altă dată, cu cărturarii și preoții săi, se poate întâmpla și cu Israelul cel nou, cu creștinii și cu slujitorii săi: preoții și monahii. Nu starea de a fi popor ales, creștin, preot etc, este mântuitoare, ci răspunsul la această chemare, faptele corespunzătoare chemării, starea lăuntrică, căința, smerenia. De aceea, Sf. Părinți zic adesea: „Mai bine un păcătos smerit decât un drept mândru“.

La sfârșitul postului, pomenirea păcătoasei și a vânzării lui Iuda are un tâlc îndoit.

Ne apropiem de Sfintele Paști, după o îndelungată vreme de pregătire cu multe osteneli. Să nu fim fără de grijă; o neatenție ne poate pierde toată agoniseala sufletului, ca ucenicului celui iubitor de argint.

Tot așa, cel împovărat cu multe și înstrăinat de Dumnezeu, are și el pricină de nădejde: o pocăință sinceră, din adâncul inimii și cu lepădare de păcate, îl poate învrednici de iertare, ca pe păcătoasa, ceea ce căzuse în păcate multe.

Cu frică și cu nădejde deci, se lucrează mântuirea. Cu frică, pentru nestatornicia și șubrezenia firii omenești, cu nădejde în puterea pocăinței ce ne stă la îndemână și în nemărginita milostivire a lui Dumnezeu, înaintea cărora nici un păcat nu rezistă. Și Iuda putea fi iertat de se căia.

Ne-o adeverește păcătoasa cea de mulți ani, care

vărsând mir cu lacrimi „s-a izbăvit de puterea răutăților“ și ne-o va arăta de asemenea și celălalt ucenic, Petru, căruia, după întreita lepădare, lacrimile cele amare îi vor aduce iertare ca și păcătoasei.

Miercurea cea Mare este întunecată de târgul lui Iuda și de hotărârea cărturarilor și fariseilor de a ucide pe Domnul, precum o spune limpede troparul Ceasului VI din această zi: „Astăzi s-a adunat soborul cel viclean și a gândit asupra Ta cele deșarte; astăzi Iuda, pentru tocmeala ce a făcut, și-a arvunit spânzurare; iar Caiafa și nevrând a mărturisit că unul pentru toți a luat patima cea de bună voie, Izbăvitorul nostru...“.

Pentru fapta atât de josnică a ucenicului și a poporului iudeu, care s-a lepădat de Mesia Cel atât de mult așteptat, Biserica se va îndolia în toate miercurile din curgerea anului cu post și cu întristare. Căci păcatul vânzării și lepădării de Stăpânul nu s-a consumat cu moartea lui Iuda, ci se continuă peste veacuri și apasă cu aceeași greutate și asupra creștinilor. Fiindcă și aceștia, ca și poporul evreiesc, după ce s-au învrednicit de darurile cele mari ale Stăpânului: răscumpărarea, înfierea, cinstea de ucenic, târguiesc pe Domnul pe bani și pe un preț de nimic, adică pe grijile cele zadarnice ale veacului de acum.

Izbăvește Doamne, de o nelegiuire ca aceasta, sufletele noastre!

(Părintele Petroniu Tănase)

 Sfânta şi Marea zi de Marţi  Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil (26 martie)  Sfinta Nina cea întocmai cu Apostolii şi luminătoarea Georgiei (14 ianuarie)  Pătimirea Sfântului Întâiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan (27 decembrie)  Sfântul Ioan de Kronstadt (20 decembrie)  SfântuL Proroc Daniel (17 decembrie)  Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica (3 decembrie)  Sfântul prooroc Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul (5 septembrie)  Sfântul Apostol Iuda, ruda Domnului (19 iunie)  Sfânta Treime (lunea de după Pogorârea Duhului Sfânt)  Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica (11 aprilie)  Cuviosul Antonie cel Mare (17 ianuarie)  Explicarea icoanei Naşterii Domnului (25 decembrie) Ne puteţi vizita şi aici: Biblioteca Cronopedia - colecţia Credo Contact editura Biblioteca Cronopedia: mail: cro no staifas@gmail. co m tel: 0771 6 4 775 0, 07704 06 86 5