Revista ASTO nr. 08

REVISTA

ASTO

ASOCIAȚIA STUDENȚILOR TEOLOGI ORTODOCȘI

Anul II, serie nouă

nr. 8 (15)/oct. 2011

din acest număr: DIALOGURI

Interviu cu pr. prof.

Vasile Răducă de la catedra de Teologie Morală din cadrul FTOUB

p. 20 DIDACTICĂ

Apostolatul unui profesor de religie

p. 26 MANIFEST

Tinerii - încotro?

p. 16-17 PUBLICAȚIA ÎN CARE CULTURA ȘI CREDINȚA SE ÎNTÂLNESC

Un nou început de drum

ASTOisme MARIUS-ŞTEFAN CIULU

I

ată-ne ajunşi din nou la indictionul universitar... A mai trecut un an peste noi, cu bune şi cu rele. Dar mai ales, cu rele. Din păcate, în ultimul timp, nu numai învăţământul e într-un impas (aş folosi acest eufemism) profund. Societatea, în ansamblul ei, se află în impas.

Criza a devenit un cuvânt la modă, un clişeu, un tertip, în obscuritatea căruia ne complacem şi în care ne refugiem cu convingerea că suntem absolviţi de toate slăbiciunile, păcatele şi suferinţele noastre. Ceea ce este cel mai dureros este faptul că am ajuns să confundăm cauza cu efectul şi acest lucru ne pune în imposibilitatea de a vedea lucrurile limpede şi a acţiona în consecinţă. Criza pe care o invocăm în orice discuţie, este, în definitiv, o pedagogie dumnezeiască, al cărei scop este acela de a ne determina să devenim, mai cumpătaţi, mai toleranţi cu aproapele nostru, mai înţelepţi, mai buni, cum spunea un poet contemporan: mai ca Hristos. Iar tinerii au un cuvânt greu de spus în această privinţă. Sau ar trebui să-l aibă. Cu toate acestea, frământările sociale şi ispitele de tot felul ce îi asaltează zi de zi îi depersonalizează, aproape îi dezumanizează. Libertatea de a acţiona bine moralmente şi social le este anihilată. Fără fapte, credinţa este moartă spune Sfântul Apostol Iacov în Epistola sa. Sfântul Antim Ivirea­ nul, ce reprezintă tema centrală a acestui număr al revistei, prin activitatea sa pastoral-misionară şi cărturărească este un exemplu grăitor în ce priveşte importanţa faptelor în viaţa creştinilor. Faptele înseamnă acţiune, iar acţiunea este efectul mişcării. Tot ceea ce există se mişcă sau, cum spunea Aristotel, mişcarea este esenţa a tot ceea ce există în univers. Dar, dacă în filosofia antică mişcarea nu este decât forţa motrice care face ca universul să existe după nişte reguli precise, imuabile, ducând mai departe raţionamentul spre ideea că nimic nu se pierde, totul se transformă (în cu totul altceva), în creştinism însă, mişcarea e principiul acţiunii ce are ca scop dezvoltarea continuă, ascensiunea permanentă spre Dumnezeu; iar tot ceea ce există, nu se transformă în altceva, ci se transfigurează. Căci dezvoltarea înseamnă transfigurare, care nu anulează ceea ce există deja, ci face ca acel ceva să rămână acelaşi în esenţa lui, şi totuşi altul. Un altul mai bun, mai complet, mai desăvârşit. Din păcate, o altă cauză a crizei actuale o reprezintă teologia şi filosofia apuseană care a dezumani­zat omul sub pretextul egalităţii între oameni; omul a fost degradat de la Persoană la individ; consecinţa e devastatoare, căci anulează tot ceea ce face ca fiecare om să fie unic. Societatea actuală a devenit ca o pădure în care copacii mai înalţi sunt retezaţi pentru a ajunge la măsura celor mai mici, ajungând astfel la acelaşi nivel axiologic. Însă, un popor, o societate care nu are valori şi principii, vorba lui Caragiale, „vasazică nu există“.

De aceea, la acest început de an, afirm cu tărie că tinerii de azi, şi nu numai, trebuie să înţeleagă că dezvoltarea lor intelectuală şi morală are consecinţe nu numai asupra lor înşile, ci asupra întregii comunităţi din care fac parte, asupra societăţii, asupra umanităţii pe care o reprezintă, în ultimă instanţă. Tinerii au misiunea de a reîndrepta ochii umanităţii spre Dumnezeu, spre Viaţă; şi nu este o misiune imposibilă; ea cere doar dorinţă, voinţă şi iubire. Dar, mai presus de toate, iubire de aproapele şi iubire faţă de Dumnezeu. Să ne rugăm, deci, Bunului Dumnezeu să ne dăruiască duhul înţelegerii, al cunoştinţei şi al înţelepciunii spre a săvârşi cele bineplăcute Lui şi spre folosul sufletelor noastre. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Justinian Constantinescu Redactor-șef

... de vacanţă Şi chiar dacă suntem în vacanţă pentru noi nu contează. Noi tot pe holurile facultăţii alergăm, holuri care sunt pustii şi cărora parcă le lipseşte ceva: tumultul şi agitaţia provocată de mulţimea studenţilor care între cursuri îşi împărtăşesc opinii şi poartă diverse discuţii. Ce-i drept, nu hoinărim pe aceste coridoare pentru a nu întârzia la cursuri (unele din ele extrem de plictisitoare şi anoste), ci pentru a termina, mai bine spus definitiva, proiectele pe care ni le-am propus pentru data de 1... pardon 3 octombrie.

Despre ce este vorba? GST 2 – cu facelift without surgery – apoi numărul 8 al revistei ASTO, dar şi realizarea unei baze de date digitale cu primele 8 numere ale publicaţiei noastre – pe care o veţi putea achiziţiona în cel mai scurt timp (de data aceasta, în schimbul unei mici sume de bani). Apoi ar mai fi o noutate: site-ul www.asto.ro – o pagină de web nou-nouţă pentru astoiştii noştrii de zi cu zi, prin intermediul căreia, sperăm, vom putea fi mai comunicativi decât până acum...

Plictisiţi de discuţii poilitice, supoziţii legate de viitorul (gri) al României şi al învăţământului (nu doar teologic) românesc ne dorim ca prin intermediul Revistei ASTO să fim şi anul acesta cel puţin de două ori mai competitivi decât anul trecut şi să reuşim să vă fim unul dintre cei mai buni prieteni...

Deşi redactarea acestul editorial a durat aproximativ o lună, în încheiere pot spune că toate au început să se lege destul de bine şi că vă aşteptăm criticile...

Pe data viitoare!!!

Asociația Studenților Teologi Ortodocși

3

Interese

Canonizarea Sfântului Antim Ivireanul ROBERT VASILE NECHIFOR

F

iecare popor creştin are o suită de sfinţi ocrotitori, sfinţi care sunt cinstiţi cu mai multă evlavie, sfinţi care rămân în conştiinţa credincioşilor pentru multele învăţături sau minuni pe care le-au făcut în timpul vieţii. Însă, de multe ori, aceşti sfinţi sunt străini de neamul care îi cinsteşte cu atâta evlavie... sunt străini ca naţionalitate, nicidecum ca suflet şi simţire.

Acesta este şi cazul Sfântului Antim Ivireanul, care, după îi spune şi numele, era de loc din Iviria (Georgia), crescut în robia turcilor otomani, dar care şi-a găsit o a doua casă în Ungrovlahia lui Constantin Brâncoveanu şi un al doilea neam în cel românesc.

Adus de Sfântul Voievod în Ţara Românească (1690), el va ajunge în scurt timp Mitropolit al Ungrovlahiei (1708), dar pe toată perioada şederii sale în principatul român îşi va da silinţa pentru propăşirea culturală şi spirituală a românilor.

Mărturie stau numeroasele cărţi tipărite de el sau sub supravegherea sa în tipografiile din Bucureşti sau de la Mănăstirile Govora şi Snagov, majoritatea în limba română.

Acest lucru a făcut ca Sfântul Antim să rămână în conştiinţa populară ca sfânt încă din timpul vieţii sale, la care s-a adăugat şi moartea sa martirică, pentru credinţa cea adevărată, dar şi pentru poporul român.

4

Asociația Studenților Teologi Ortodocși

În anul 1992 el avea să fie recunoscut ca sfânt în Biserica Ortodoxă Română, fiind trecut în rândul sfinţilor români. Astfel, în fiecare an, la 27 septembrie, în bisericile din cuprinsul Patriarhiei Române se face pomenirea unui sfânt român, acest lucru fiind atât de bine întipărit în tradiţia noastră încât nimeni nu spune că Sfântul Antim este de neam georgian şi nu român. Întreaga sa activitate misionară şi tipografică a făcut ca românii să îl primească în mijlocul lor ca pe unul de-ai lor. Predicile sale faimoase, munca depusă în toate domeniile în care a activat şi moartea martirică pentru Hristos şi pentru patria românească i-au conferit identitatea de român, care astăzi, mai mult decât oricând, este recunoscută de oricare dintre români, chiar dacă de cele mai multe ori acest lucru se face în mod tacit.

Formalitatea îndeplinită în 1992 de către membrii Sfântului Sinod a însemnat recunoaşterea unei vieţi dedicate în întregime lui Hristos şi neamului. Aceste două coordonate ale vieţii sale sunt, de fapt, ancorele care îl fixează pe Sfântul Antim în ceea ce se poate numi identitatea spirituală naţională. Cu siguranţă, spiritualitatea românească ar fi mai săracă fără autorul Didahiilor.

Astfel, Sfântului Antim îi mai atribuim numirea de „Ivireanul“ doar din considerente tradiţionale, el rămânând în mentalitatea românilor mai degrabă ca Sfântul Antim „Românul“, Mitropolitul Ungrovlahiei. 

Ediția a II-a, Nr. 8/2011

Părerea mea

Taina Cununiei sau despre: Ne-au invitat la nuntă. Câţi bani dăm?

ANDREEA MELANIA

N

u am reuşit niciodată să înţeleg entuziasmul general care se manifestă în rândul tuturor cunoscuţilor mei şi nu numai, când vine vorba despre nunţi.

Tradiţionale, de cartier, de epocă, medievale, cu sau fără stil, amestecuri zgomotoase şi nepotrivite de mâncăruri, băuturi şi muzică proastă, nunţile de astăzi sunt văzute adesea chiar de către miri şi familiile acestora drept afaceri bănoase şi deci, tratate în consecinţă.

Momentul este oportun pentru viitorii soţi să adune banii pentru prima casă sau maşină (în funcţie de chimirul fiecărui invitat), pentru socri să mai facă o dată caz de odraslele lor, grosimea lanţurilor de aur sau veleităţile organizatorice de care au dat dovadă cu ocazia fericitului eveniment iar pentru invitaţi să se mai afişeze pe sine şi ultimele realizări sau achiziţii deşi unii dintre ei nu s-au mai întâlnit vreodată până atunci şi probabil nici nu o vor face după încheierea balamucului.

Ba mai mult, parcă proporţional cu numărul nunţilor creşte şi cel al colegilor din sfera teologică, cuprinşi şi ei desigur de trendul Facebook sau deja învechitul Yahoo Messenger, care aleg să îşi afişeze fotografii, în toate spaţiile online alocate socializării, de la astfel de evenimente. Nunţile devin aşadar momentul optim pentru a ne fotografia în ţinute epatante cu partenerii, în vederea actualizării conturilor active din diversele reţele de socializare sau pretexte pentru a ne afişa ultimele ţinute sau parteneri(e). Evenimentul în sine îşi pierde valoarea, fiind astfel redus la o serie de târguieli contra timp. Cine se târguieşte mai bine câştigă.

Până la urmă constatăm că de la un restaurant de fiţe din centrul urbei până la tradiţionalul cort ancorat în grădina din fundul curţii sau de la sărmăluţa românească la cele mai pretenţioase soufflé-uri nu e decât un pas, diferenţa

fiind simţită doar din generozitatea „darului“ oferit de către invitaţi. Felicit pe această cale pe toţi cei care nu privesc nunta - de altfel, o taină în spaţiul ortodox- într-o manieră meschină sau sarcastică fie ei organizatori, miri sau invitaţi. În loc de încheiere voi reda un paragraf din Jurnalul Filosofic, care mă distrează de fiecare dată când îl citesc asumându-mi erorile unei judecăţi din afară, sau de la alt etaj deşi Steinhardt amintea prin experimentul MichelsonMorely că doar privind din afara unui sistem, poţi să îţi formezi o opinie obiectivă cu privire la acesta: „Stăteam de cîtăva vreme într-un bloc. Deasupra mea era o nuntă. Dansau, dar fără nici un ritm parcă. Din când în când o voce răguşită se ridica peste celelalte; probabil cântau un refren. Un geam se spărgea, cu zgomot. Ce haos o petrecere, ce absurditate!

Dar aşa este şi dinăuntru?

Totul se organizează privit de acolo, şi ritmul dansului e ritm, iar vocile sînt una, ba chiar geamul acela care se sparge intră în desfăşu rarea petrecerii. Există o lege de creştere interioară a petrecerii, întocmai cum cresc lucrurile în scena în care se sparge, trebuie să se spargă, vasul din Idiotul lui Dostoievski. Cei dinăuntru cunosc legea aceasta de creştere, iar pentru ei totul se ţine, chiar si excesul; în timp ce pentru cel de afară totul e haos. Aşa trebuie să fie cu cei care judecă din afară orice acţiune, orice fapt de viaţă: stau la alt etaj. Şimi dau seama, cum stau treaz în noapte, ce adînc fapt de viaţă e o petrecere. Cine spunea că nu se poate «povesti» un bal? E aproape un miracol, ca orice fapt de viaţă. E atît de frumoasă viaţa, cu creşterea ei spre nu ştii ce! O creştere riguroasă, geometrică, strictă, ca în Bach - spre nu ştii ce. A doua zi întâlnesc un cunoscut din bloc. «Ce frumoasă e viaţa!», exclam eu destul de abrupt. «Ai fost ieri la nuntă?», mă întreabă el.“ (C. Noica)  Asociația Studenților Teologi Ortodocși

5

Din viața studențească

Conducerea Universităţii Bucureşti MARIUS-ȘTEFAN CIULU

Pentru că majoritatea studenţilor nu ştiu cine sunt cei care ocupă funcţii de conducere la nivelul Universităţii, şi în consecinţă nu ştiu cine sunt acele persoane care încearcă zi de zi să creeze condiţii din ce în ce mai bune

pentru desfăşurarea activităţii didactice, ne-am decis ca în acest prim număr al anului universitar 2011-2012 să vă prezentăm în linii mari conducerea UB:

1. Rector: Prof. dr. Ioan Pânzaru: Preşedinte • conducerea compartimentelor administrative; al Senatului Universitar; Preşedintele Con- • execuţia bugetului aprobat. siliului de Administraţie. b) Compartimente în subordine directă: a) Responsabilităţi directe: • Directorul General al Universităţii; • raporturi cu autorităţile publice; • Secretarul General al Universităţii; • raporturi juridice; • Contabil şef; • relaţii internaţionale; • Şeful Serviciului Organizare, Salarizare şi • programe europene; Resurse Umane; • managementul calităţii învăţământului; • Direcţia Juridică • organizarea şi funcţionarea bibliotecilor; • Biroul de Relaţii Externe coordonarea Bibliotecii virtuale; • Biroul de Relaţii Publice • organizarea şi funcţionarea muzeului Universităţii; 2. Prorector: Prof. dr. Dana Marinescu Sectorul: probleme sociale studenţeşti, Preşedinte al Consiliului pentru Probleme Sociale Studenţeşti, Preşedinte al Comisiei Paritare

studenţilor; • relaţii cu poliţia de campus; • relaţii cu sindicatele.

b) Compartimente în subordine directă: • Serviciul Social a) Responsabilităţi directe: • organizarea şi funcţionarea căminelor, • Administratorii căminelor şi cantinelor cantinelor şi a altor servicii oferite studenţilor; • Comisia de protecţia muncii (preşedinte) • burse şi alte forme de sprijin pentru studenţi; • Centrul de Informare, Orientare şi Consiliere Profesională • relaţii cu organizaţiile şi asociaţiile 3. Prorector: Prof. dr. Romiţă Iucu Sectorul: programe şi diplome de studii, publicaţii, Preşedinte al Comisiei de Evaluare şi Atestare a Universităţii, Preşedinte al Colegiului Academic a) Responsabilităţi directe: • programe de studii; • evaluarea calităţii programelor de studii;

6

Asociația Studenților Teologi Ortodocși

Ediția a II-a, Nr. 8/2011

• organizarea evaluării studenţilor; • certificate şi diplome de studii; • examene de admitere, absolvire, licenţă, disertaţie; • concursuri pentru ocuparea posturilor didactice; • activităţi de perfecţionare a personalului didactic (formarea iniţială şi formarea continuă) şi managementul educaţional;

• doctorat; • plan editorial; • arhivă. b) Compartimente în subordine directă: • Direcţia Secretariat General:

4. Prorector: Prof. dr. Emil Barna Sectorul: cercetare ştiinţifică şi finanţare a) Responsabilităţi directe: • contracte economice cu terţii; • cercetarea ştiinţifică; • relaţii cu CNCSIS şi CNFIS; • pregătirea contractelor instituţionale; • date şi indicatori instituţionali;

5. Prorector: Prof. dr. Maria Voinea Sectorul: resurse umane, materiale şi financiare a) Responsabilităţi directe: • probleme de personal şi contracte de muncă; • gestionarea curentă a resurselor financiare ale Universităţii; • gestionarea investiţiilor de capital; • gestionarea patrimoniului Universităţii; 6. Secretar Ştiinţific al Senatului: Conf. dr.

Bogdan Logofătu a) Responsabilităţi directe: • organizarea şedinţelor Senatului Universitar, Colegiul Academic, Consiliul de Administraţie şi Biroul Senatului; • evidenţa deciziilor adoptate de organismele de conducere ale Universităţii; comunicarea deciziilor şi urmărirea executării lor; • informarea comunităţii academice asupra stării Universităţii din Bucureşti (buletine informative, notificări, scrisori circulare etc.);

• Biroul Diplome • Biroul Doctorate • Biroul Perfecţionarea personalului didactic • Biroul Şcolaritate • Arhiva Universităţii • Editura Universităţii

• rapoarte instituţionale. b) Compartimente în subordine directă: • Biroul Contabilitate; • Biroul Cercetare Ştiinţifică; • Biroul Autofinanţare; • Biroul Baze de date;

• concursuri pentru ocuparea posturilor; • achiziţii. b) Compartimente în subordine directă: • Direcţia economică; • Biroul Resurse Umane; • Serviciul Financiar; • Biroul Organizare şi salarizare; • Muzeul Universităţii.

• coordonarea Secretariatului Rectoratului; • informatizarea evidenţei studenţilor; • TIC în educaţie, Universitatea Vituală, eLearning; • promovarea ofertei educaţionale a Universităţii. b) Compartimente în subordine directă: • Secretariat General; • Biroul de Statistică şi informatizare; • Biroul Internet şi e-mail.

Asociația Studenților Teologi Ortodocși

7

Invitații la cultură

Itinerarii în teatrul românesc

S

alutare tuturor! La sugestia colegilor, am ales ca pentru acest început de an universitar să nu vă invit într-un loc anume, dimpotrivă, mi-am propus să vă invit în toate locurile demne de vizitat în perioada studenţiei şi nu numai. Vom face aşadar în această rubrică o trecere în revistă a teatrelor bucureştene.

1. Teatrul Naţional Bucureşti cunos-

Piccolo Teatro di Milano, Teatre Lliure de Barcelona etc. Din august 2002, sub conducerea regizorului Alexandru Darie, Teatrul Bulandra cunoaşte o nouă viziune artistică. Adresa: Str. Schitu Măgureanu 1 (Sala Izvor), Str. Jean Louis Calderon 76 (Sala Toma Caragiu), Bucureşti

3. Teatrul Odeon, unul dintre cele mai reprezentative teatre din București, a fost fondat în 1946, sub numele de Teatrul Muncitoresc CFR Giulești. Sala Majestic a fost inaugurată în 1974, fiind una dintre cele mai elegante săli de teatru din Bucureşti şi singura din Europa cu tavan glisant. În anul 1990 Teatrul Giuleşti îşi schimbă numele în Teatrul Odeon. Adresa: Calea Victoriei Nr. 40 – 42, Sector 1, Bucureşti.

cut drept Societatea Filarmonică din anul 1834, a evoluat treptat şi a trecut prin grele încercari, clădirea acestuia acestuia fiind bombardată de către nazişti în anul 1944. În 1864 Teatrul cel Mare devine instituţie publică de cultură când, printr-un decret semnat de primul ministru de atunci, Mihail Kogălniceanu, „s-a hotărât să se ia pe contul statului şi să devină instituţie naţională“. În perioada comunistă, Teatrul continuă să funcţioneze în sălile: Comedia (Majestic), Studio din Piaţa Amzei, sălile de festivităţi ale liceelor Sfântul Sava şi Matei Basarab, Cercul Militar; după o vreme, rămâne doar cu sălile Comedia şi Studio. Adresa: B-dul Nicolae Bălcescu Nr. 2, sector 1, Bucureşti

2. Teatrul Bulandra s-a înfiinţat în 1947, în jurul personalităţii remarcabile a doamnei Lucia Sturdza Bulandra. În 1991, la iniţiativa regizorului Elie Malka, Bulandra devine membru al Uniunii Teatrelor din Europa, cel mai important for teatral continental fondat de Giorgio Strehler, alături de renumite companii teatrale precum: Odeon Theatre de l‘Europe, 8

Asociația Studenților Teologi Ortodocși

4. Teatrul Nottara, situat pe Bulevardul Ma-

gheru, una dintre cele mai importante artere comer­ ciale ale capitalei, a fost fondat în 1947, ca Teatrul Armatei, căpătând mai târziu drept patronimic numele marelui actor român Constantin Nottara (1859-1935).

La acea vreme, în fruntea teatrului se afla George Vraca, nume de prestigiu al scenei româneşti. În

Ediția a II-a, Nr. 8/2011

1964, după moartea lui Vraca, al cărui ultim rol a fost Richard al III-lea, la direcţia teatrului a fost numit dramaturgul Horia Lovinescu.

Adresa: B-dul Magheru Nr. 20, sector 1, Bucureşti.

5. Teatrul Naţional de Operetă Ion Dacian: Între 1946-1950, secţia muzicală a Teatrului

Armatei a impus şi a statornicit în noi dimensiuni şcoala românească de operetă. Graţie acestei bogate tradiţii a fost posibilă înfiinţarea Teatrului de Stat de Operetă-inaugurat la 7 noiembrie 1950 cu premiera „Vânt de libertate“ de I. Dunaevski. Din nefericire, clădirea teatrului a fost demolată în august 1986. De atunci, opereta bucureşteană îşi primeşte spectatorii în cocheta Sala Mică din cladirea Teatrului Naţional.

Adresa: Bulevardul Nicolae Bălcescu 2, Bucureşti

6. Teatrul de Revista: „Revista românească

modernă este legată de numele şi activitatea lui Constantin Tănase şi a Companiei „Cărăbuş“, înfiinţată la 2 iulie 1919. După Compania Cărăbuş (1919 1939) şi după dispariţia marelui actor popular „C. Tănase“ (1945), Teatrul a funcţionat sub alte denumiri temporare (Ansamblul de Estradă, apoi Teatrul de Stat de Estradă şi, în 1962, Teatrul satiric - muzical „C. Tănase“) până în anul 1990, când a primit titulatura cea mai adecvată, sub care funcţionează şi astăzi: Teatrul de

Revistă „Constantin Tănase“.

Adresa: Calea Victoriei Nr. 33, Bucureşti

7. Teatrul de Comedie La 5 ianuarie 1961, Radu Beligan inaugurează, în calitate de director, un teatru unic în Romania prin repertoriul dedicat în întregime genului comic. Prima stagiune a început cu spectacolul „Celebrul 702“ de Alexandru Mirodan (secretar literar al teatrului), regia Moni Ghelerter.

Teatrul de Comedie a avut, de-a lungul timpului, actori de valoare ai scenei româneşti - Radu Beligan, Ştefan Ciubotăraşu, Grigore Vasiliu Birlic, Aurel Giurumia, Nineta Gusti, Mircea Şeptilici, Amza Pellea, Ştefan Tapalagă, Silviu Stănculescu, Marcela Rusu, Ion Lucian, Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Sanda Toma, Mircea Albulescu etc. Adresa: Str. Sf. Dumitru nr. 2, sector 3, Bucureşti 8. Teatrul Act este primul teatru independent,

de proiecte, din România, deopotrivă producător de spectacole, coproducător şi scenă gazdă, respectiv promotor de acţiuni culturale (lansări de carte, de numere ale revistelor culturale, emisiuni radiofonice, întâlniri pe teme sociale, întâlniri cu personalităţi ale vieţii culturale naţionale şi internaţionale, ateliere de creaţie pe diverse teme) - toate în încercarea de a-şi diversifica oferta şi de a-şi atrage fideli din toate mediile, oferindu-şi cu înţelepciune spaţiul pentru orice exerciţiu de cultură bine intenţionat şi de calitate. De la începutul anului 2002, Teatrul Act a iniţiat turnee în ţară (Timişoara, Târgu-Mureş, Lugoj, Braşov, Focşani, Oradea, Bacău, Arad), acest program de visiting performances, sub forma microstagiunilor, urmând a fi continuat. Adresa: Calea Victoriei Nr. 126, Sector 1, Bucureşti. 

Pagină realizată de ANDREEA MELANIA Asociația Studenților Teologi Ortodocși

9

Redescoperirea Bucureștilor

Piața Matache PETRU DEACONU

L

ocurile Capitalei, în care s-au născut cele mai frumoase poveşti urbane, s-au legat mai întotdeauna de oameni. Dintre cei care au lăsat în urmă istoria unui comerţ frumos, de stradă, este şi Matache Măcelarul, înviat în capitalism de publicitate şi de mezeluri „meşteşugite“.

Matache, măcelarul bucureştean de la 1900, a intrat în folclorul urban nu pentru specialităţile lui din carne, ci datorită localizării halei în care îşi desfăşura activitatea. Astăzi, piaţa care poartă numele comer­ ciantului parcă stă să cadă, printre pepeni, fastfooduri şi berării de duzină.

Când Bucureştiul nostru avea orchestre şi cântăreţi, birjă şi muscali, la Matache opreau chirigii.

Cei ce-şi câştigau pâinea cu căruţa şi perechea de cai, poposeau cel mai adesea în apropierea marilor piețe. Aici era halta finală. La Matache Măcelaru, jupân pe care voia bună îl ştia pe de rost, azi piaţa Matache, era loc de voie bună și de băut adălmaşul.

Intersecţia Căii Griviţei cu Calea Buzeşti a fost locul de tranzit al comercianţilor de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Printre ei, Matache era măcelarul care făcea bani şi din carne, şi din piatră seacă.

Matache Loloescu își ținea afacerea la intersecția dintre Ulița Târgoviştei şi Strada Buzești, la răscruce de drumuri și interese. E încă un mister cum istoria l-a reținut pe cel născut pentru negustorie. „Matache Măcelarul este un exemplu tipic de legendă urbană.

Numele lui adevărat a fost Loloescu Matache şi a început afacerea după Războiul de Independenţă, către 1879. La acea vreme, intersecţia Căii Griviţei cu

Calea Buzeşti se afla la marginea oraşului. Matache a mai avut un frate mai mare, Marin, care, la 1866, cu prilejul căderii lui Cuza, a fost concentrat. Refuzul de a primi ordinul s-a lăsat cu bătăi straşnice şi intervenţia jandarmilor“, spune istoricul Adrian Majuru. La capăt de oraş, trăgeau şi birjarii, şi vânzătorii de nimicuri. Matache parcă era acolo de când lumea, într-o negociere continuă cu „muşteriii“. A murit curând după 1900. Potrivit istoricului, comunitatea l-a făcut renumit pe Matache, nicidecum flerul de negustor sau măiestria de măcelar. Intersecţia locului era ca un nod, care-l punea în mijlocul a două drumuri. „Nu a creat un preparat special şi nici nu a făcut ceva demn de luat în seamă. S-a stins curând după 1900. Deoarece măcelăria lui se afla la marginea oraşului, care la 1879 semăna mai mult cu un sat, erau foarte puţine repere de care să se ancoreze comunitatea. «La Matache Măcelarul» a fost mai întâi o localizare pentru aceia care locuiau în cartierele vecine. Astfel a intrat Matache în folclorul urban, cu mari şanse de transformare într-un brand comercial.

Mult mai celebru a fost Leopold Patac, a cărui fabrică de mezeluri şi produse din carne a rezistat până la naţionalizare. Leopold Patac era cu mult mai prezent în cotidianul Bucureştilor, dar pentru că fusese «burghez», a fost evacuat din istorie“, încheie Majuru. „La Matache“ a rămas, peste ani, cel mai bun reper al negustorimii de carne.  1900

2010

Piaţa Matache (fosta Haralambie Botescu)

10

Asociația Studenților Teologi Ortodocși

Ediția a II-a, Nr. 8/2011

Tradiții

A venit toamna...

EMANUELA PETRE

T

oamna, anotimp al melancoliilor atât pentru om, cât și pentru natură, reprezintă un moment de bilanț. Acesta pare a fi uitat de cei de la orașe, dar obiceiurile de toamnă sunt pentru cei de la sate clipe de împlinire, păstrate cu sfințenie pe multe dintre meleagurile românești.

Luna octombrie (brumărel) însumează o sumedenie de tradiții și obiceiuri care erau (mai sunt?) păstrate și respectate de români. Venirea lui octombrie, în tradiția populară, anunță venirea sezonului rece, iar lucrările din aceasta perioadă vizează pregătirea pentru iarnă. 1 octombrie PROCOAVELE (Sf. Pocroavă, Acoperământul Maicii Domnului pocrov).

Sfânta Procoavă este cel care acoperă iarna pământul cu zăpadă.

Fetele se roagă la acest sfânt pentru a le acoperi capul cu păr bogat, plăcând astfel mai mult flăcăilor și măritânduse mai repede. Schimbarea statutului civil atrage după sine și obligaţia tinerelor femei de a-şi acoperi capul cu basma.

Una dintre tradițiile cu vechime la români este cea dedicată culesului viilor. 14 Septembrie - Ziua Crucii, este ziua în care podgorenii cheamă preoții pentru a sfinți viile și pivnițele în care urmează să fie așezate butoaiele cu vin. Tot în această zi, toate elementele ce poartă semnul Sfintei Cruci trebuie tratate cu atenție și protejate: crucile ferestrelor sunt spălate și împodobite deoarece apără casa de rău; fetele își spală părul cu busuioc pentru a-l avea frumos tot timpul anului; nucile, usturoiul și pepenii nu sunt mâncați, deoarece crucea din interiorul lor trebuie sfințită.

Oamenii se gândesc la cei morți dintre rudeniile lor și împart pentru aceștia ulcele din lut cu apă și miere, lumânări și colaci în formă de cruce. De pe câmp se culeg mătrăguna și năvalnicul (plante medicinale) care

se usucă și se folosesc pe parcursul anului. Ziua Crucii mai poartă și numele de Ziua Șarpelui, deoarece se crede că târâtoarele intră sub pământ pentru iernat și ca, înainte de a se retrage, șerpii se adună pe un deal pentru a da naștere unei pietre scumpe, iar cel ce găsește aceasta piatră va fi ferit de rele și boli tot anul. Astfel, dacă de „Răpciune“ este cald, atunci luna următoare, „Brumărel“, timpul va fi rece și cu multă umezeală.

Pământul se închide nu doar pentru animale, ci și pentru plante. Este ziua în care florile vorbesc între ele, știind că se vor usca. Doar plantele necurate vor rămâne verzi. Fragii găsiți după această dată nu mai sunt buni de mâncat, fiind destinați morţilor.

Nașterea Sfintei Marii, una dintre cele mai emblematice și îndrăgite figuri feminine ale creștinătății, este celebrată în calendarul creștin ortodox toamna, pe data de 8 Septembrie. Tradiția populară românească cunoaște mai multe legende despre nasterea Fecioarei Maria, însă toate au la baza dorința lui Ioachim, descendent al regelui David și a Anei, urmașă a neamului lui Aaron (părinții Mariei) de a avea un copil. În calendarul arhaic, sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului este cunoscută sub denumirea de Sfânta Maria Mică și este echivalența încheierii anotimpului de vară și începutul celui tomnatic. De acum încolo, frigul și ploile se pot instala oricând, pământul își cere dreptul, iar lucrările de toamna trebuie neapărat să fie întreprinse. Insectele văzduhului și ale pământului încep să se refugieze din calea frigului. Totodată, rândunelele își încep pelerinajul spre meleaguri de iernat, plecarea lor fiind considerată in tradiția populară un indiciu al timpului propice începerii muncilor agricole de toamnă.

Tradiţiile şi obiceiurile noastre populare sunt încărcate de vitalitate şi mister, dar, în acelaşi timp, pot spune că ne-am născut şi creștem odată cu aceste tradiții... Un an universitar prosper şi Bun venit boboceilor!  Asociația Studenților Teologi Ortodocși

11

Documentar

Mucenicul român din Iviria. Ierarh şi cărturar neobosit al dreptei credinţe (cca. 1650 – 1716) DAMIAN ANFILE

Î

n decursul existenței sale, Ortodoxia românească a interacționat îndeaproape cu celelalte popoare creștinrăsăritene, preluând din cultura spirituală a acestora prin personalități precum Sfântul Nicodim de la Tismana, întemeietorul monahismului cenobitic românesc ori Sfântul Ierarh Nifon, patriarhul Constantinopolului și ulterior mitropolitul Ungrovlahiei, ori oferindu-le sprijin și îndrumători precum este cazul Sfântului Ierarh Petru Movilă, mitropolitul Kievului.

Unul dintre cele mai inedite exemple ale acestei interacțiuni îl reprezintă Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, mitropolitul Ungrovlahiei între anii 1708 și 1716. Țara de origine a acestuia, după cum se poate observa din însuși numele său, este Iviria, actualmente Georgia sau Gruzia. Evoluția istorică a acestei națiuni este în mare parte asemănătoare celei a românilor: fragmentată în mai multe state, ea va intra în decursul secolelor XIV-XV sub influența a două imperii învecinate – statul otoman și Iranul safavid – la care se va adăuga începând din secolul XVIII, ca și în cazul Principatelor Române, Rusia. Dominația turcească a reprezentat, însă, paradoxal, șansa lui Antim – numit ca mirean Andrei. Născut în jurul anului 1650 – dată stabilită convențional, în lipsa unor documente care să o ateste –, a căzut de tânăr în sclavie, fiind dus la Constantinopol – Istanbul. Oarecum se pare că aici a fost răscumpărat pe seama Patriarhiei Ecumenice, calitățile sale native fiind cel mai probabil observate de un reprezentant al acesteia. Studiind cel mai probabil la celebra Școală patriarhală din Constantinopol, tânărul georgian a devenit în scurtă vreme un cărturar exemplar, vorbind fluent - pe lângă limba maternă - araba, turca și greaca și fiind deprins cu exercițiul artelor eclesiale, precum caligrafia, sculptura în lemn, pictura bisericească ori broderia. Mai multe informații cu privire al perioada șederii sale la Constantinopol nu sunt din păcate disponibile. În preajma anului 1690, Antim a fost remarcat de către Constantin Brâncoveanu, voievodul Țării Românești (1688-1714) și luat de acesta pentru a-l ajuta la îndeplinirea planurilor sale culturale. În ultimul secol, Moldova și Valahia

12

Asociația Studenților Teologi Ortodocși

cunoscuseră o perioadă relativ pașnică și înfloritoare pe plan cultural, știința și artele fiind sprijinite de domnitori luminați precum Vasile Lupu ori Dimitrie Cantemir în Moldova, Matei Basarab, Șerban Cantacuzino ori Constantin Brâncoveanu în Țara Românească. De o deosebită atenție s-a bucurat meșteșugul tiparului, sprijinit atât de voievozi, cât și de ierarhii acestor două țări, cum era cazul contemporanilor lui Antim, mitropolitul Varlaam al Ungrovlahiei ori episcopul Mitrofan al Hușilor, ulterior al Buzăului.

Sosit în Țara Românească, Antim a devenit pentru scurtă vreme ucenicul ultimului dintre ierar­hii antemenționați, acesta încredințându-i ulterior conducerea tipografiei, începând cu anul 1691. Timp de trei ani, viitorul mitropolit își va continua activitatea la București, până când a fost numit egumen al mănăstirii Snagov – după ce fusese, bineînțeles, tuns în monahism și hirotonit ieromonah de către mitropolitul Teodosie – unde a luat cu sine întreg utilajul tipografic și pe ucenici. Perioada șederii la Snagov este una deosebit de rodnică din punct de vedere al activității tipografice, Antim reușind să tipărească în mai multe limbi și alfabete, anume grec, slavon și arab. Tot acum devin cunoscuți ucenicii ierarhului cărturar, dintre care cei mai prolifici au fost Mihail Ștefan sau Ștefanovici și Gheorghe Radovici. Cel dintâi dintre aceștia va fi de altfel și omul de încredere al viitorului mitropolit, fiind trimis de Antim mai întâi în Ardeal, unde tipărește mai multe cărți de slujbă pentru folosul clerului și al credincioșilor ortodocși de acolo, și ulterior chiar în țara sa, Georgia, unde va înființa, la Tbilisi, prima tipografie cu caractere georgiene – realizate chiar de ierarh - și de unde avem ultimele informații despre el. Această tipografie nu a fost de altfel singurul dar făcut de către Antim, Constantin Brâncovea­nu și, în fapt, întreaga Biserică Română, Ortodoxiei orientale: o altă tiparniță, de această dată cu caractere arabe, va fi dăruită patriarhului Atanasie III Dabbas al Antiohiei, devenind prima de acest fel din întreaga creștinătate aflată sub stăpânirea Imperiului Otoman (în cadrul căruia tiparul era interzis de legea islamică). Și în țara sa de adopție Antim a fost un promotor activ al pionieratului cultural, el înființând prima tipografie de la Râmnic, odată cu numirea sa ca episcop al acestei eparhii,

Ediția a II-a, Nr. 8/2011

european. Această orientare fermă a ierarhului a fost cauza la anul 1705. Intervalul dintre numirea lui Antim ca egumen răcirii întrucâtva a relațiilor cu protectorul său, Constantin al mănăstirii Snagov și până la alegerea sa ca mitropolit Brâncoveanu, celebru pentru prudența și realismul său reprezintă de altfel perioada cea mai fecundă a activității politic; domnitorul înțelesese faptul că turcii, care suferiseră tipografice întreprinse de către ierarhul de origine gruzină. înfrângere după înfrângere în deceniile următoare ultimului Numărul cărților ieșite de sub teascurile tipografiilor asediu al Vienei, fuseseră nevoiți să se arate toleranți, însă înființate și conduse de Antim a fost de 63, în mai multe odată cu reechilibrarea balanței puterii în regiune, otomanii limbi și cu multiple slove, după cum am văzut – multe erau au revenit la o atitudine intransigentă. de altfel bilingve sau chiar trilingve (greco-slavo-române).

Un deosebit merit al acestor tipărituri îl reprezintă deplina Domnitorul valah va fi cel dintâi care va cădea introducere a limbii române victimă acestui spirit revanșard al în cultul bisericesc, prin otomanilor, fiind mazilit și executat traducerea a numeroase împreună cu fiii săi la anul 1714. rugăciuni și cântări – dintre Fostul său protejat, Antim, va mai care multe au rămas până rămâne în scaun vreme de doi astăzi în uz sub aproximativ ani, datorită în mare parte bunelor aceeași formă - de către relații pe care le avea cu familia ierarhul ce învățase deosebit Cantacuzinilor, al cărei reprezentant, de bine limba noii sale Ștefan, va urca pe tron în locul lui patrii, alături de slavona Brâncoveanu, și căruia mitropolitul îi bisericească. adresează un scurt tratat cuprinzând În fine, la data de 22 sfaturi creștino-politice. Din februarie, anul 1708, după nefericire însă, turcii doreau să se trecerea la cele veșnice asigure pe viitor de fidelitatea Țărilor a mitropolitului Teodosie, Române, drept pentru care vor Antim Ivireanul va fi ales ca începe să numească la conducerea nou mitropolit al Ungrovlaacestora principi greci, proveniți hiei. Înainte de înscăunare, din cartierul constantinopolitan al noul întâistătător al Bisericii Fanarului. Ștefan Cantacuzino va din Țara Românească va fi mazilit la rându-i, în locul său rosti o scurtă cuvântare, în Pagina de gardă a Liturghierului de la Târgovişte din fiind numit de către Poartă, Nicolae 1713, în care se menţionează „cu cheltuiala Prea care își va exprima grija și Sfinţitului Mitropolit al Ungro­vlahiei Antim Ivireanul“ Mavrocordat. Primul domnitor considerația pentru noii săi fanariot al Țării Românești va avea păstoriți, „pre carii eu nu vă am, nici vă țiu turmă mică, ci în scurtă vreme un conflict cu mitropolitul Antim și va cere, mare și înaltă; mare pentru buna închinăciune și dreapta în consecință, Patriarhiei Ecumenice caterisirea acestuia, credință care o păziți curată și nespurcată, fiind încongiurați destituindu-l din demnitatea sa arhierească și trimițându-l și îngrădiți între hotarele celor străini de fel și împresurați în exil pe viață la mănăstirea Sfânta Ecaterina din Muntele de atâtea nevoi și scârbe ce vin totdeauna, neîncetat, de la Sinai. Pe drum însă, în preajma datei de 20 septembrie cei ce stăpânesc păntul acesta, înaltă pentru buna ascul1716, soldații turcii care îl escortau îl vor ucide pe Antim, tare și supunerea care arătați de-a pururea către biserică și aruncându-i trupul în apa râului Tungia, în apropiere de către arhiereu“.

Adrianopol. Astfel și-a aflat sfârșitul martiric ierarhul care Mitropolitul va sprijini de-a lungul păstoririi sale scrisese o pagină de mare cinste în viața Bisericii Ortodoxe desprinderea Țării Românești de sub dominația Imperiului Române și căruia istoria îi va face dreptate prin ridicarea Otoman, care intrase în perioada sa de declin, și apropierea caterisirii de către patriarhul ecumenic Athenagoras din de Rusia pravoslavnică, a cărei prezență începea să se anul 1966 și prin canonizarea sa de către Sfântul Sinod al afirme, chiar dacă timid încă, în spațiul pontic și sud-est Bisericii Ortodoxe Române, la 27 septembrie 1992.  Asociația Studenților Teologi Ortodocși

13

Cronici

Scrieri despre Antim Ivireanul VICKY CIOBANU

T

eolog, artist, autor, tipograf, episcop și mitropolit român, Antim Ivireanul a fost subiectul unor scrieri interesante, destinate cunoașterii aprofundate a propriei vieți și a operelor sale. El a fost cel care a pus bazele primei biblioteci publice, în secolul al XVIII-lea, în București. A fost un veritabil creator de limbaj bisericesc în limba română și întemeietor de tipografii în limbile arabă și georgiană ( pentru prima dată în lume ).

O primă carte apărută cu scopul cinstirii și cunoașterii lui Antim este cea a lui Ștefan Dinulescu, în anul 1886: „Vieața și activitatea Mitropolitului Țerei Românești Antim Ivireanul (1708-1716)“. El încearcă să treacă în revistă opiniile criticilor până la acea dată, purtate în jurul originii mitropolitului: „unii zic că a fost iberian, alții român“ (p.2).

Episcopul Melchisedec al Romanului îi atribuie numele de „străin“. I.D.Petrescu, Filaret Scriban și însuși autorul acestei cărți susține „românitatea“ lui Antim, Ștefan Dinulescu făcând printre altele, referire la testamentul mitropolitului, unde sunt amintite numele părinților săi: „Numele părinților renumitului mitropolit, de Ioan și Maria, precum și numele de Andrei (numele mitropolitului), atât de comune la

14

Asociația Studenților Teologi Ortodocși

români, încât ne-ar putea servi în câtva și ne-ar face să ne gândim de nu cumva Antim a fost român de origine“ (p.7).

Meritele sale deosebite sunt recunoscute din plin de către autor: „Antim conducea cu îngrijire afacerile mânăstirii Snagovului și întrebuința tot timpul ce-i rămânea spre tipărirea opurilor folositoare națiunii și bisericii române. El lucra astfel cu zel într-un timp când cultura la români nu sta pe o treaptă îmbucurătoare și când limba română nu mulți o puteau mânui cum trebuie“. (p.21). Antim Ivireanul este cel care a reușit să elimine limba slavonă din cult, înlocuind-o cu una liturgică românească clară, înțeleasă de contemporani: „Antim e unul dintre bărbații aceia care au dat naștere dialectului bisericesc“ (p.57).

Lucrarea „Vieața și activitatea Mitropolitului Țerei Românești Antim Ivireanul (1708-1716)“, bogată în surse încearcă și reușește în mare parte să îndeplinească cele două mari obiective propuse în titlu. În 1910, apare „Viața și faptele lui Antim Ivireanul, Mitropolitul Ungrovlahiei“ de Nicolae Dobrescu.

Această lucrare se împarte în două mari capitole: „Viața lui Antim Ivireanul“ și „Faptele și meritele lui Antim“, cea din urmă fiind împărțită pe teme, precum: „Tipograful“, „Artistul“, „Oratorul“, „Păstorul“, „Filantropul“, „Iubitorul de țară“. N. Dobrescu insistă, spre deosebire de Șt. Dinulescu și asupra îndeletnicirilor sale.

Ediția a II-a, Nr. 8/2011

A fost un desăvârșit sculptor, brodeur, grevor, caligraf, artist în feronerie, pictor și portretist, miniaturist și conform tradiției, arhitect. Ștefan Gr. Berechet a publicat un prim studiu privind activitatea de artist plastic a Ivireanului, în 1928, „Un manuscris de zugrăveală al mitropolitului Antim“.

Este vorba despre manuscrisul: „Chipurile Vechiului și Noului Testament...“, cu 22 foi text, 515 portrete și trei schițe. Șt. Gr. Berechet analizează cu atenție veșmintele personajelor din ilustrații. În „Antim Ivireanul. La 250 de ani de la moartea sa“ (1966), Gabriel Ștrempel menționează „celebrul său cuvânt de înscăunare“, din anul 1708, spunând: „Este un monument de elocință românească, cum nu rostise nimeni înaintea lui, care respiră multă modestie“ (p.682). În același an, 1966, Prof. Alexandru Elian publică studiul: „Antim Ivireanul - apărător al prerogativelor scaunului mitropolitan al Ungrovlahiei“, privind scrisoarea lui Antim către patriarhul ecumenic Atanasie, la 26 decembrie 1710, tradusă de C. Erbiceanu. Prof. Alex. Elian menționează despre aceasta: „Scrisoarea lui Antim este a unui biruitor, care primise satisfacție la cererile sale, dar care își acordă plăcerea de a servi patriarhului ecumenic o lecție“ (p.7), spunând despre ironia utilizată că „nu-i lipsită nici de forță, nici de finețe“. În teza sa de doctorat în teologie: „Mitropolitul Ungrovlahiei Antim Ivireanul, cârmuitor bisericesc și propovăduitor al Evangheliei“, Mihail-Gabriel Popescu

studiază pentru prima dată opera lui Antim folosindu-se: „criterii omiletice și didactice, ca și metode științifice“ (p.5). Autorul insistă asupra unui fapt înainte neglijat: sprijinul mitropolitului pentru românii din Transilvania, spunând despre o scrisoare către credincioșii din Șcheii Brașovului, din 15 februarie 1713: „Textul acestei scrisori a atât de grăitor pentru legăturile dintre românii ortodocși transilvăneni și arhipăstorul Țării Românești încât comentarea lui n-ar putea fi decât săracă și palidă“.

M.G. Popescu realizează un studiu lexical, morfologic și semantic al „Didahiilor“: „Antim Ivireanul a contribuit la progresul limbii române literare, întărind elementele sale neaoșe populare și înmulțindu-le. El a prelungit viața unor arhaisme, a căror dispariție ar fi sărăcit limba ei și izul ei din străbuni. Totodată a introdus neologisme, mai ales de origine greacă, îmbogățind astfel limba“. (p.80). În „Antim, logos și personalitate“ (1971), Eugen Negrici spune despre scrierile mitropolitului că sunt „meteorice“. El realizează, de asemenea, o analiză atentă asupra operei lui Antim. Pentru E. Negrici: „...ea constituie o revoluție și în sens beletristic, avansând ideea de public (...). Actul de naștere al discursului românesc nu poate fi în altă parte“. (p.7).

Antim Ivireanul, „cel mai învățat mitropolit ce a stat vreodată în scaunul Ungrovlahiei“ (G. Ștrempel) rămâne în istorie drept unul dintre marii ctitori ai limbii noastre, cel căruia îi datorăm „izbânda ei ca limbă liturgică, reușind prin talentele sale multiple și abilitatea sa neîntrecută să joace un rol important în viața Țării Românești“.  Asociația Studenților Teologi Ortodocși

15

Manifest

Tinerii - încotro? orientării în haosul mediatic, revine dascălilor şi Bisericii deopotrivă.

MARIUS-ŞTEFAN CIULU

I

deea centrală a acestor două pagini se regăseşte în cuvintele de introducere ale unui eseu aparţinând monumentalului Nichifor Crainic (după numele său real Ioan Dobre): „Haotica rostogolire a evenimentelor deturnă în sensibilitatea contemporană cu o putere care ne zguduie până la zdruncinarea nervilor. Sentimentul de panică şi nesiguranţă al acestor zguduiri profunde ne împăienjeneşte vederea, Orizontul se învăluie în ceaţă groasă. Fiecare ne întrebăm, fără să vrem; şi întrebările noastre sunt azvârlite afară de însuşi forţa instinctelor, adică din adâncul fiinţei noastre: încotro ne îndreptăm? Care sunt pârghiile pe care ne vom opintii pentru a sări dincolo de haos, în luminile salvatoare?“ Într-o societate românească ce încearcă din răsputeri să se alinieze la standardele postmodernităţii, omul este obligat să îşi ducă existenţa zilnică bulversat de multitudinea extremelor existenţiale ce îl bombardează la tot pasul.

Dintre acestea vom aminti doar două: creştinismul (şi aici mă refer la ortodoxia mărturisită de neamul acesta românesc încă de la apariţia sa) şi ateismul – acesta din urmă bucurându-se de o puternică susţinere mediatică (vezi Codul lui Davinci, Mişcarea Zeitgeist etc.) ce duce la producţia de serie a unor atei care în ultimă instanţă sunt docili, tolerând şi chiar „respectând“ religia şi religiozitatea. Acestea reprezintă „punctele cardinale“ în care generaţia tânără îşi duce existenţa. În acest context, sarcina de a-i forma pe tineri (elevi şi studenţi), oferindu-le reperele necesare

16

Asociația Studenților Teologi Ortodocși

Un alt element ce contribuie esenţial la definirea spaţiului în care tânăra generaţie îşi duce existenţa şi se chinuie să îşi găsească „drumul“ îl reprezintă neglijenţa parentală – manifestată prin timpul prea puţin petrecut de părinţi alături de copiii lor, sau chiar lipsa acestora din viaţa odraslelor pentru perioade mari de timp - la care se adaugă o veritabilă criză a modelelor. Trebuie evidenţiat faptul că această criză este generată nu de lipsa efectivă a persoanelor demne de a fi luate drept exemplu, ci de mediatizarea şi promovarea excesivă şi sistematică a nonvalorilor – evenimentele mondene ţin prima pagină a ziarelor de scandal, „personaje“ obscure şi inculte devin formatori de opinie, vulgaritatea şi sexualitatea devin componente „vitale“ ale vieţii de zi cu zi.

La toate acestea se adaugă, fără doar şi poate, lipsa totală de interes, indiferenţa nonşalantă faţă de tineret din partea oficialităţilor. De unde se poate observa această indiferenţă? Din precaritatea sistemului educaţional, din lipsa fondurilor pentru finanţarea corespunzătoare pentru dotarea şcolilor şi universităţilor, din salariile de nimic de care „beneficiază“ dascălii noştri ca recompensă pentru eforturile depuse pentru formarea celor care vor conduce şi stăpâni România de mâine.

Unde va duce această atitudine? La scăderea din ce în ce mai acută a nivelului învăţământului, la un adevărat laxism intelectual şi la o migrare masivă a valorilor în străinătate (acolo unde sunt recunoscute ca atare). Dar

Ediția a II-a, Nr. 8/2011

toate acestea, nu fac obiectul preocupărilor statului român, ci dimpotrivă, statul acesta indiferent şi fără nicio direcţie clară pentru enigma zilei de mâine, se face complice prin toleranţă la coruperea sufletului tânăr.

Iar realitatea vieţii contemporane pare să fie definită cu foarte mare precizie de marele gânditor rus Mereşcovki care afirma: „În omenire Dumnezeu a murit, în om nu a murit totuşi; a murit în societate, dar n-a murit în personalitate; a murit în toţi, dar n-a murit în fiecare.“ Într-un asemenea context, formarea şi pregătirea pentru viaţă (a se citi viaţă creştină autentică) revine, aşa cum am mai spus, dascălilor şi Bisericii. Însă, atunci când vorbim despre sarcina profesorilor (a şcolii, în general) în formarea caracterelor este necesar să evidenţiem că personalul didactic trebuie să îşi asume misiunea cu mare băgare de seamă, căci „învăţăcelul“ învaţă pentru viaţă, nu pentru şcoală. Această expresie nu are valoare dacă este asumată în sensul occidental – adică acela de a învăţa pentru o carieră de cât mai mare succes personal, însuşindu-şi abilitatea de a-i trage pe ceilalţi pe sfoară spre beneficiul personal (întrun scop individualist). De ce? Pentru că viaţa în acest context trebuie înţeleasă ca cel mai mare bun pe care l-a dat Dumnezeu pe pământ. În ceea ce priveşte contribuţia esenţială a Bisericii în formarea caracterelor, trebuie avut în vedere antagonismul dintre politic şi religios, deoarece dacă Biserica, făuritoare de conştiinţă, este într-o permanentă căutare a absolutului spiritual din care izvorăşte autoritatea şi ordinea, politicul, pe de altă parte, avid de putere, stârneşte instinctele primare şi le împinge către materialism. În această ecuaţie nu trebuie uitat faptul că Dumnezeu, transcendent lumii create, este în acelaşi timp şi imanent acestei lumi prin harul revărsat asupra ei, ca să o scoată din materialismul ei şi să o călăuzească spre scopul ei ultim: îndumnezeirea.

Prin urmare, viaţa la care suntem chemaţi, fie prin creaţie, fie prin opera de mântuire a lui Hristos, este deopotrivă un dar al lui Dumnezeu, pe care îl stăpânim numai dacă îl recunoaştem ca atare, cât şi o asumare

conştientă a statutului nostru de fiinţe create.

Aici se concretizează rolul Bisericii. Slujitorii altarelor sunt datori să îi facă pe credincioşi, cu precădere pe cei tinerii care se află la început de drum şi ale căror suflete sunt aşa cum spunea Sfântul Ioan Gură de Aur „preum ceara“ care trebuie modelată cu mare grijă, să conştientizeze că participarea la viaţă nu este doar o simplă funcţie biologică, ci este o adevărată misiune spirituală, acceptată printr-un act de conştiinţă şi de voinţă continuă. Biserica trebuie să îi îndemne pe tinerii societăţii actuale să trăiască în spirit creştin, să devină colaboratori ai lui Hristos la propria fericire şi a lumii întregi. Iar acest lucru nu se poate realiza decât prin cultivarea unui discernământ duhovnicesc, care să îl ajute pe tânăr în a alege între bine şi rău, între Adevăr şi minciună.

Reuşind să facă distincţia între elementele enumerate mai sus, tânărul se află pe drumul cel bun şi putem spune că este pregătit pentru viaţă... pregătit pentru a pune bazele propriei sale desăvârşiri, învăţându-i şi pe ceilalţi prin puterea exemplului.

Dar pentru ca această teorie să poată fi pusă în practică se cere un element catalizator care să genereze energia necesară coagulării spiritului „revoluţionar“ al tinerei generaţii: entuziasmul.

Această componentă-cheie nu se cumpără, nu este dăruită, nu poate fi învăţată, ci trebuie dobândită.

Cum? Prin năzuinţa spre mai bine... dar cred că mult mai revelator este un alt pasaj din Nichifor Crainic: „Ce este România?

Răspântie de drumuri, moarte unde moştenitorii caută, certându-se, comori deşarte de împărţit?

Răspântie de strădanii noi la hotarele Europei cu Asia? Tineretul român are de ales...

Eu mă gândesc la acei tineri studenţi, la acei tineri profesori, la acei tineri funcţionari, la acei tineri ofiţeri, la acei tineri ingineri, care ambiţionează pentru patria lor ceva mai bun decât un decor de principat amabil şi indolent...“ Aşadar. Tineretul are alegerea!!!!

Asociația Studenților Teologi Ortodocși



17

Spiritualitatea Ortodoxă

Convorbire cu Părintele Arhimandrit Sofian Boghiu SILVIU-CONSTANTIN NEDELCU

P

ărintele Ioanichie Bălan, urmând exemplul Sfântului Ioan Cassian (360-435), a cules în cartea intitulată „Convorbiri duhovniceşti“, peste 60 de dialoguri cu diferiţi părinţi îmbunătăţiţi, stareţi, călugări, sihaştri, trăitori în mănăstirile din ţară sau diaspora.

Sfântul Ioan Cassian, călugăr daco-roman, din Dacia Pontică, a călătorit în Egipt vizitând mănăstirile şi stareţii din acele locuri. În urma acestor călătorii a scris o lucrare în 24 de volume intitulată „Collationes“, adică „Convorbiri cu Părinţii“.

Scopul acestei cărţi a Părintelui Ioanichie Bălan, a fost acelaşi ca şi al celorlalte 2 lucrări scrise anterior: Patericul românesc (1980) şi Vetre de sihăstrie românească (1982), acela de a face cunoscută şi de a populariza spiritualitatea monahală românească cu specificul ei.

Răsfoind cartea părintelui Ioanichie Bălan, a dat peste una din convorbirile sale care mi-a stârnit curiozitatea, şi anume, cea cu Arhimandritul Sofian Boghiu de la mănăstirea Antim din Bucureşti. Înainte de a începe „interviul“ propriu-zis, părintele Ioanichie Bălan îi conturează interlocutorului său un scurt portret ce se remarcă prin simplitate, delicateţe şi discreţie,

18

Asociația Studenților Teologi Ortodocși

afirmând: „Prea Cuvioşia Sa este cunoscut şi apreciat în chip deosebit prin trei calităţi sau daruri cu care l-a înzestrat Dumnezeu. Pictor bisericesc consacrat, duhovnic şi povăţuitor de suflete iscusit şi cântăreţ de strană cu vocaţie“. Tot el continuă spunând: „Să împodobeşti biserici cu icoane frumos gândite şi realizate şi să faci din sufletele credincioşilor biserici vii... să restaurezi icoane vechi preţioase şi să restaurezi suflete omeneşti pentru care s-a jertfit Domnul pe cruce. Iată vocaţia şi rostul Arhimandritului Sofian Boghiu pe pământ“.

După această sumară descriere, Părintele Sofian Boghiu, întrebat fiind, începe să povestească despre sine. S-a născut în anul 1912 în comuna Cuconeştii Vechi - Bălţi, din părinţii Ioan şi Alexandra, fiind numit la botez Serghie. La vârsta de 14 ani, în anul 1926, a intrat ca frate de mănăstire în Schitul Rughi – Soroca, iar după 11 ani de ascultare, în anul 1937, a fost călugărit în Mănăstirea Dobruşa, fiind elev în clasa a V-a la Seminarul Monahal din Mănăstirea Cernica. A urmat apoi Şcoala de Cântăreţi de la Dobruşa, unde a deprins „desenul, pictura şi gustul pentru frumos“ de la Arhimandritul Ioachim Popescu, care era şi director. În ziua de 11 aprilie 1945, în Duminica Sfântului Ioan Scărarul, a fost

Ediția a II-a, Nr. 8/2011

hirotonit preot pe seama Mănăstirii Antim din Bucureşti, iar în Vinerea Mare, 1947, a fost făcut duhovnic.

Părintele continuă spunând că a vieţuit în mai multe mănăstiri precum: Rughi, Dobruşa, Episcopia Bălţi, Cernica, Neamţ, Plumbuita şi Antim, şi mărturiseşte că „toate îmi sunt aproape de suflet pentru că în toate m-am format şi folosit duhovniceşte de-a lungul vieţii“.

Dintre toate acestea, părintele Sofian afirmă că cea mai apropiată de sufletul său este Mănăstirea Antim, unde a intrat în anul 1940, fiind cămin pentru studenţii monahi. În acel an a intrat ca student în anul I la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, iar în anul 1941 a intrat la Facultatea de Teologie. Îşi aminteşte de stareţul Mănăstirii Antim din acea perioadă, care era Protosin­ ghelul Nicodim Ioniţă, cu studii la Strasbourg, pe care îl considera un bun predicator care „prin cuvântul său cald şi convingător, atrăgea mult popor la biserică“.

Totodată, vorbeşte şi despre atmosfera din mănăstire zicând: „...prin slujbele cu sobor şi cântările frumoase ale călugărilor cernicani studenţi, Mănăstirea Antim a început să se contureze ca un modest loc de evlavie pentru mulţi credincioşi ai Capitalei“. În anul 1945 a absolvit atât Facultatea de Teologie cât şi Facultatea de Arte Frumoase, având ca teză de licenţă „Chipul Mântuitorului în iconografie“. În vremea studiilor întreprinse la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Cernica, între anii 1932-1940, a cunoscut doi duhovnici iscusiţi, şi anume: pe părintele Gheorghe Roşca, „mare cunoscător al Sfintei Scripturi şi foarte bun sfătuitor duhovnicesc din Bucureşti“, şi pe părintele Ioan Culighin, „duhovnic şi dascăl al rugăciunii inimii de renume, trăitor la Cernica, un rugător autentic şi iscusit lucrător al rugăciunii lui Iisus“, de la amândoi culegând sfaturi pentru sporirea duhovnicească şi pentru viaţa de rugăciune.

După terminarea studiilor de licenţă, în anul 1945, a par-

ticipat activ la viaţa duhovnicească a Mănăstirii Antim, unde a fost ales ulterior ca stareţ. Întrebat fiind de Părintele Ioanichie, în ce fapte bune a simţit mai multă pace, bucurie şi mângâiere duhovnicească, Părintele Sofian, i-a răspuns că în timpul Sfintei Liturghii, apoi în timpul şi după rugăciunea făcută cu luare aminte şi umilinţă. Pentru el Sfânta Liturghie înseamnă „odihnă, bucurie, mântuire şi împăcare cu Dumnezeu, cu conştiinţa şi cu semenii“. Întrebările părintelui Ioanichie continuă, iar părintele Sofian răspunde în acelaşi ton la toate. În încheiere, fiind rugat să adreseze un cuvânt fiilor săi duhovniceşti, Părintele Sofian spune: „Să asculte şi să pună în practică sfaturile date în numele lui Hristos, să iubească cel mai mult Biserica, slujbele, cărţile sfinte, şi pe cei ce sunt în suferinţă şi să se roage pentru mine“.

Această convorbire duhovnicească dintre Părintele Ioanichie Bălan şi Părintele Sofian Boghiu reprezintă un numai un strop din personalitatea unui om discret ce a trăit în mijlocul cetăţii. Unii dintre ucenicii părintelui, astăzi preoţi remarcabili în Bucureşti, şi nu numai, continuă tradiţia rugăciunii lui Iisus pe care a cultivat-o toată viaţa sa.

Cred că Părintele Sofian Boghiu a încercat să transmită cititorilor prin această convorbire faptul de a descoperi, sau redescoperi, rugăciunea inimii sau rugăciunea lui Iisus, ca întâlnire personală cu Dumnezeu.  Asociația Studenților Teologi Ortodocși

19

Dialoguri

Interviu cu Pr. Prof. Dr. Vasile Răducă, titularul catedrei de Teologie Morală în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti (I) - Preacucernice părinte profesor, referindu-ne atât la slujirea altarului, cât şi la catedră, când aţi simţit chemarea pentru Teologie?

- Am crescut într-o familie ai cărei membri nu erau nici foarte fervenţi într-ale religiei, dar într-o relație foarte bună cu preoții. Îmi amintesc de faptul că preotul venea la tata (care era croitor) să-i repare odăjdiile sărace și vechi, într-o perioadă în care rar se putea procura veșminte. Cum era perioada anilor ’50, preotul venea la tata noaptea. Și atunci tata repara veșmintele, ca nu cumva să fie văzut de cineva că are relații bune cu popa. În 1958 (nu aveam încă patru ani, preotul a fost arestat). Mi-au marcat copilăria slujbele din Săptămâna Mare și nopţile din noaptea de Paşti, când plecam cu tata de mână la Slujba de Înviere, după ce mama făcea tot ce-i sta în putință să arătăm deosebit. În familia mea era întotdeauna o atmosferă de respect pentru cele sfinte.

Mama ţinea toate obiceiurile din mediul rural. Îmi amintesc cât s-a indignat de o Zi a Crucii (duminica a III-a din Post), când, fără să înțeleg de ce fierbea oala de fasole pe plită, într-un moment când mama se afla pe la vite, mi-am pregătit micul dejun cu mâncare de dulce. Nu știam că de Ziua Crucii se postește. Cel care m-a determinat să urmez calea aceasta a fost un văr de-al meu, seminarist, care a absolvit Seminarul Teologic în anul 1969, când am intrat eu la seminar. Pentru noi, acest văr a fost un model de tânăr care m-a marcat prin ţinuta lui deosebită, prin felul lui de a fi, dar şi pentru respectul pe care rudele îl aveau faţă de el. Ulterior, a devenit preot și a păstorit cu multă evlavie. Nu m-a determinat schimbându-mi sau modelându-mi convingerile, ci mi-a fost un model viu de trăire. În vara anului în care am terminat clasa a VII-a, am citit Mica Biblie şi am rămas impresionat de Patimile Mântuitorului, fapt ce a devenit hotărâtor în decizia mea de a merge la Seminar. Şi ulterior am mers la Facultatea de Teologie din Bucureşti.

- Cine a fost mentorul dumneavoastră în facultate? Aveaţi un profesor preferat?

- Pe mine m-au marcat mai mult profesorii de seminar. La facultate era altceva, deşi am avut o serie de profesori foarte buni, conştiincioşi.

- Ne puteţi da nişte exemple de profesori care v-au plăcut în mod deosebit?

- Aş putea menţiona pe pr. prof. Radu, de limba română, pe părintele Bordaşiu, care era şi diriginte, apoi spiritualul seminarului, părintele Gheorghe Sârbu, părintele Dumitru Rădună, profeso-

20

Asociația Studenților Teologi Ortodocși

rii de muzică: pr. Velea, dl. Chiril Popescu. În Seminar am avut alţi profesori de excepţie, printre care pr. prof. Sebastian Chilea, omul pe care l-am auzit vorbind cel mai frumos în viaţa mea. Era doctor în Teologie, și, pe nedrept, a făcut închisoare. L-am mai avut pe părintele Jean Constantinescu, de asemenea doctor în Teologie, cu studii în Franţa; dl. Gheorghe Muşu, profesor de limbi clasice, un om deosebit; pr. Vasile Bria, pr. Gheorghe Calciu, profesor de limba franceză, teologie dogmatică şi studiul Noului Testament, care mi-a cultivat predispoziţia pentru studiile sistematice. În anul IV de seminar, pr. Calciu ne-a spus că dacă vom învăţa Dogmati­ ca pe care ne-o predă el, nu vom avea probleme la facultate. Și așa a fost. Era un om cu o minte limpede, foarte precis. Tot el m-a dus la Biblioteca franceză, ulterior Institutul Francez, unde mi-a făcut permis ca să împrumut cărți. Nu pot să spun că m-am legat de un anumit profesor. I-am admirat pe toţi în calităţile lor, tot aşa cum i-am apreciat mai puţin pe alţii de la care nu am avut prea multe de învăţat. În general, am avut profesori care nu se jucau cu materia pe care o predau. În facultate a fost cu totul altceva. Acolo, la fel, am avut profesori care m-au impresionat şi profesori de care nu m-am apropiat în mod deosebit. Dar, în general, am avut profesori conştiincioşi, iar dintre aceştia i-aş menţiona pe pr. prof. Rămureanu, la Istoria Universală, un om de mare calitate, la biblice pe pr. Chialda de Vechiul Testament, la ebraică; la Noul Testament şi ulterior la Patrologie l-am avut ca profesor pe Constantin Corniţescu, un om foarte muncitor şi conştiincios L-am avut profesor pe părintele N. Balca, la Pedagogie, pr. Galeriu, pr. Ilie Moldovan, la Teologie Fundamentală, un om deosebit, care-şi dădea multă osteneală să ne prezinte cât mai pertinent. Am vut și profesori mai tineri, cum ar fi Pr. Nicu Moldoveanu, un om de mare onestitate, pr. N. Necula, un om deștept, care a prețuit și a stimulat totdeauna studenții buni, spre deosebire de alții care-I persecutau.

- Pe pr. Stăniloae l-aţi avut profesor?

- Nu. I-am audiat câteva cursuri la doctorat şi apoi am avut relaţii cu el ca doctorand. În anul când am intrat eu la doctorat, n-a mai ţinut cursuri la doctorat. Ne-am întâlnit însă, cu alte ocazii şi mi-a dat sfaturi deosebite.

- Părinte, cum era învăţământul înainte de ’89 şi cum este cel de acum? Cum îl vedeaţi ca student şi cum îl vedeţi ca profesor?

- În primul rând, la Seminar exista un program după care puteai să studiezi. Sistemul de internat era astfel conceput, încât chiar dacă n-aveai chef, tot citeai ceva.

- Nu existau provocările lumii de astăzi...

- Nu erau... apoi, nu puteai ieşi oricând în oraş. La fel era programul şi în facultate. De pildă, după ora 7 seara nu mai aveai

Ediția a II-a, Nr. 8/2011

voie să părăseşti căminul, iar pentru ieşire în oraş îţi trebuia bilet de voie. Dacă lipseai din clădire după acea oră, erai în pericol să fii exmatriculat. La cursuri, studenții erau împărţiţi pe grupe de aproximativ 30 de studenţi, iar fiecare grupă avea un şef; exista o condică de prezenţă şi fiecare şef de grupă făcea prezenţa la fiecare oră.

Profesorul verifica prezența și semna condica. La un anumit număr de absenţe se luau măsurile ce se impuneau: fie se scădea nota la purtare, fie studentul respectiv pierdea bursa. Toţi studenţii cu medie peste 8 erau bursieri şi trebuie menţionat că bursele nu erau limitate. Bursa consta în masă, cazare şi în decontarea transportului în vacanţă. În cămin erau condiţii foarte bune de cazare, aşa încât studenţii nu aveau altceva de făcut decât să citească. Atunci însă, interesul pentru studiu era mult mai mare decât acum. E adevărat că nu aveam nici explozia de carte teologică bună pe care o avem acum. Erau însă revistele teologice în care se publicau studii foarte bune. Nu exista student care să facă o lucrare de seminar şi care să nu cerceteze texte într-o limbă străină pentru elaborarea respectivei lucrări, fie că era franceză sau engleză sau orice altă limbă străină.

Profesorul nu-ţi accepta lucrarea dacă nu constata în ea o anumită rigoare.

- Cum aţi început cariera didactică aici, în facultate?

- A fost foarte greu, o istorie întreagă. Am terminat totdea­una ca şef de promoţie; în 1979 m-am înscris la doctorat, în 1980 am plecat în Grecia la studii unde am rămas până în 1982. În primăvara lui ’82, am participat la nişte conferinţe în Elveţia unde am câştigat o bursă de studii la un concurs. Am luat doctoratul cu magna cum laude în Elveţia în 1984.

Eram şi doctorand la Bucureşti. Eram printre puţinii studenţi care luaseră doctorat în străinătate. Întorcându-mă aici, profesorul meu, care avusese alte gânduri cu mine, mi-a luat teza de doctorat şi a aruncat-o spunândumi: „Nu stau de vorbă cu tine!“. M-am trezit angajat la Relaţii Externe la Patriarhie, fără să depun cerere, pe postul de traducător de greacă şi franceză.Țin să vă spun că, venind în vacanță, în iarna ultimului an de studii în Elveția, când a trebuit să mă întorc la studii, m-am trezit blocat la un moment, chiar de profesorul meu şi de pr. Pârvu, fără să-mi explice motivul blocării. Pe vremea aceea se practicau asemenea metode. Au trecut şi alţi profesori prin situaţia mea, părintele Caraza, Dl. Remus Rus, pr. Remete și alții. În vremea aceea, era o regulă ca cel ce se întorcea din străinătate, să depună paşaportul la Departamentul Cultelor în termen de 48 de ore. Îl reluai doar dacă ce Patriarhia trimitea o scrisoare în care îşi dădea acordul pentru acest lucru. Dacă Departamentul (desigur, cu concursul Serviciilor Secrete) era de acord, puteai să te întorci la studii. De data aceasta, mie nu mi-a dat voie atotputernicul pr. Pârvu, vicarul Patriarhiei, coleg și prieten cu „îndrumătorul“ meu la teză. De fapt, explicaţia era că cei care se întorceau din străinătate refuzau preoția. Cum eu eram trimis la studii în străinătate, aș fi fost un candidat la refuzarea hirotoniei.

Absurdități! Însă, i-am spus pr. Pârvu că prima cerere pe care o voi face la întoarcere va fi aceea pentru hirotonie. Nu a acceptat, însă nimic. Între timp, părintele Profesor Ion Bria, ce se găsea la Geneva, a aflat că am

fost blocat. A trimis o telegramă patriarhului în care îi cerea să fiu lăsat să mă întorc la studii, întrucât avea nevoie urgentă de mine și la parohie. Era un mod de a spune. De fapt, dorea ca eu să-mi termin studiile în Elveția.

Când se primea o scrisoare din partea unei comunităţi româneşti din străinătate, exista o grijă deosebită pentru a nu ne face de râs. Şi astfel, s-a rezolvat imediat deblocarea mea. În 1985, m-am întors în ţară, şi m-am trezit angajat la Relaţii Externe la Patriarhie, fără să depun cerere, pe postul de traducător de greacă şi franceză. În acelaşi timp, însă, am venit şi cu cererea mea pentru hirotonie, arătându-le astfel că sunt un om de cuvânt. Hirotonia mi-a fost refuzată cu violență. Prin urmare, m-am angajat cântăreț bisericesc. Și am rămas în această calitate până în primăvara lui 1990, chiar dacă, între timp, fusesem hirotonit diacon și chiar preot. Cântam la strană. În mai 1986, am candidat la un post de asistent pe Practica, nu pe Sistematică. Examenul consta în două probe: una, de acte, a doua, proba propriu-zisă. Dacă câştigai la proba întâi, a doua nu mai conta. Prorectorul de atunci, de altfel, profesorul meu, a vrut să-mi scoată din concurs dosarul pentru că nu veneam din secția practică,ci din Sistematică. M-a salvat adeverința de cântăreț, nu diploma de Doctor. Contracandidatul meu nu era decât în anul III de doctorat, dar avea meritul de a fi cântăreț la M-rea Antim, dar într-un sistem de relații care i-au dat curaj și sprijin necondiționat. Eu am câștigat examenul. A fost titularizat și domnia-sa pe baza examenului pierdut. Anii au trecut.

El s-a călugărit și a devenit ierarh. După ce a părăsit Capitala, am devenit oarecum prieteni.Așa este în viață. Ar fi multe de spus,nu este locul,nici momentul să le spun pe toate. Aș dori, totuși, să treacă și alții prin ceea ce am trecut eu (totdeauna șef de serie), în perioada 1985-1998. Pentru toate dau slavă lui Dumnezeu, Căruia îi datorez toate. La o zi după examen, același prorector, folosindu-se de o frază spusă de mine în examen, m-a acuzat de erezie și a vrut să-mi scoată dosarul din concurs. Fraza incriminată era, de fapt, un citat din studiul „Iisus Hristos, învăţătorul nostru Suprem“ al Părintelui Galeriu. Mi s-a impus să aduc textul în maximum o oră, spre a-l convinge. Am reușit să revin cu textul în intervalul de timp cerut și i-am probat adevărul. Din comisia de examinare făceau parte pr. Necula, pr. Moldoveanu, pr. Galeriu – preşedinte şi pr. Dumitru Radu, prezent în toate comitetele şi comițiile de examinare. Părintele Radu era prorector, la acea vreme, conducând practic facultatea. Cu mare greutate am reuşit să aduc ciornele pe care le aruncasem şi care au fost puse la dosar. În cele din urmă, am câştigat concursul, ajungând asistent. Cei trei profesori s-au comportat admirabil. A urmat o perioadă de 12 ani, în care nu am scăpat niciodată de ochiul îngrijorător de atent al acestui om, pe care, din nefericire, l-am avut profesor. Abia, după pensionarea lui, am putut să intru pe specialitatea în care îmi dădusem doctoratul. În Elveția l-am luat la Dogmatică, iar aici la Morală. În 1998 am ajuns conferențiar pe Morală și spiritualitate creștină, iar în 2001, profesor, calitate pe care o dețin și în prezent. Nu a fost ușor, dar țin să precizez că totdeauna am simțit ajutorul lui Dumnezeu, care mi-a fost dat cu o evidență deosebită. De aceea, simt că am o responsabilitate deosebită în tot ceea ce fac, în calitatea pe care o am. 

Interviu realizat de Marius-Ştefan Ciulu şi Silviu-Constantin Nedelcu Asociația Studenților Teologi Ortodocși

21

Omul de lângă noi

Teologia - de la aspiraţii la întâlnirea cu Dumnezeu

A

m găsit, în vacanţa ce tocmai s-a încheiat, câteva momente de răgaz pentru a sta de vorbă cu unul din viitorii noştri colegi şi pentru a afla de la el cu ce sentimente, gânduri şi perspective păşeşte ca student pe holurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti. În rândurile ce urmează, vă prezentăm discuţia pe care am purtat-o cu acesta într-o seară răcoroasă de iulie...

- În câteva cuvinte, de unde eşti şi cum ai ajuns la Facultatea de Teologie?

- Mă numesc Minciu Răzvan. Sunt din Bucureşti.

Până la a ajunge să merg la Seminarul Teologic, am trecut prin mai multe încercări, dar în acelaşi timp, a fost şi o dorinţă lăuntrică. Am avut în familie oameni cu multă evlavie care mi-au insuflat dragostea de Dumnezeu, acesta fiind primul dintre motivele care m-au făcut să aleg Seminarul. Durata celor patru ani de seminar a fost o perioadă extraordinară din adolescenţa mea, în care am învăţat foarte multe lucruri. Pe lângă a fi o şcoală obişnuită, Seminarul este un loc de întâlnire între oameni şi, în acelaşi timp, de întâlnire cu Dumnezeu. Este o şcoală deosebită, în care învăţăm ce este iubirea de aproapele şi cum să ne apropiem mai mult de Dumnezeu. Acolo am învăţat ce este responsabilitatea, ce înseamnă să fii devotat Bisericii şi să-I slujeşti lui Dumnezeu cu multă dragoste şi jertfelnicie. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am ajuns până aici, la admiterea în Facultatea de Teologie şi nădăjduiesc ca şi în continuare să fie o perioadă frumoasă din existenţa mea şi să ajung să cunosc cât mai multe lucruri şi să fiu un om pregătit, atât duhovniceşte, cât şi pentru viaţă.

- Cum vezi tu relaţia între oameni şi între om

22

Asociația Studenților Teologi Ortodocși

şi Dumnezeu? Există sau ar trebui să existe un echilibru?

- Există un echilibru în toate. Cred că dacă ajungi să cunoşti oamenii, ajungi să cunoşti şi pe Dumnezeu. Fiecare om este purtător de chip al lui Dumnezeu. În fiecare om este Dumnezeu care ne întâmpină.

Este un echilibru fantastic în toate lucrurile cu care interacţionăm în viaţa de zi cu zi. Pe Dumnezeu Îl întâlnim în toate împrejurările concrete ale vieţii noastre şi în special, în ceea ce aşteaptă oamenii de la noi.

- În Seminar te-ai apropiat de un model de trăire, de înţelepciune?

- Un model de trăire şi înţelepciune mi-a fost Sfântul Nectarie (n.red. - din Eghina), de care nu auzisem înainte de a veni la seminar, dar mi-a fost o călăuză în cei patru ani. Prezenţa sfintelor sale moaşte la mânăstirea Radu Vodă m-au făcut să simt seminarul ca pe o oază de linişte şi de spiritualitate. Înaintea examenelor şi în încercările prin care am trecut am cerut cu multă încredere ajutorul sfântului şi mi-a ajutat.

- Ce te-a atras mai mult la acest sfânt: înţelep­ ciunea, modul său de vieţuire?

- În primul rând, modul de viaţă. A fost un om sfânt, un om desăvârşit, un om al rugăciunii şi un model de jertfelnicie pentru oameni.

- În ziua de azi mai avem repere vii ?

- Sigur. Cred că în fiecare om găsim un sprijin. Încă se mai formează oameni cu adevărat jertfitori, dar pe care noi nu-i cunoaştem. Mai sunt şi unele aspecte fizice sau morale care ne împiedică să vedem în omul de lângă noi bogăţia trăirilor sale.

- Cum a fost interacţiunea cu părinţii profesori?

Cum ai simţit-o la început şi cum o simţi acum, la sfârşitul seminarului?

- Am simţit, şi o spun cu toată sinceritatea, o căldură sufletească pe care o transmit sau încearcă

Ediția a II-a, Nr. 8/2011

s-o transmită şi elevilor. Am observat că au trecut de acea graniţă scolastică şi s-a realizat o apropiere între dascăl şi elev. Pe lângă aspectul strict pedagogiceducativ, părinţii profesori încearcă să se apropie de elevi şi sufleteşte, să le simtă nevoile, să le simtă aşteptările pe care ei le au de la materiile respective.

- Aceasta se întâmplă în general, la toate materiile, sau ţinea de materia predată? Sau e o chestiune generală pe care ai perceput-o tu? În sensul că, dacă mâ gândesc la Liturgică, poate apropierea sufletească era mai mare, decât la o materie, să zicem Istoria Bisericii Universale...

- Da, într-adevăr. La materiile cu o încărcătură duhovnicească mai mare, şi apropierea era mai mare.

- Ai reuşit să echilibrezi balanţa cunoştinţelor teologice cu trăirea în Seminar? Ţi s-a părut că ţi se cere mai mult dintr-o parte şi mai puţin din cealaltă?

Cum crezi că ar trebui să se desfăşoare viaţa ta de acum înainte?

- În seminar, existau multe materii pe care trebuia sa le învăţ mai ales teoretic, dar au apărut în ultimii doi ani, materii cum ar fi Patrologie sau Liturgică, unde se cerea şi trăire din partea celui ce învaţă din ele. Cred că un teolog, un viitor preot, nu trebuie să fie un teoretician în cuvânt, ci şi un trăitor a ceea ce propovăduieşte.

- Bun. Întorcându-ne la momentul actual...ajungând la Facultatea de Teologie, crezi că vei dobândi mai mult sau nu, ca bagaj de cunoştinţe şi ca trăire? În sensul în care, în Seminar, se presupune că acumulezi foarte multe cunoştinţe de ordin practic, liturgic mai ales...

- Adevărat. În seminar am pus o oarecare bază de cunoştinţe, de care sunt însetat şi pe care doresc să le aprofundez. Însă, nădăjduiesc că voi obţine mult mai mult. Sunt anumite lucruri de care doar am auzit sau pe care mi le-au explicat unii oameni, dar sunt şi unele convingeri pe care eu însumi doresc să mi le întăresc şi să le pot împărtăşesc celorlalţi.

- Spre ce ai aspirat în copilărie? Ţi-a schimbat seminarul viziunea asupra a ceea ce doreai să faci în viaţă?

- În copilărie nu mi-am imaginat că voi ajunge să merg pe această cale a Bisericii, deşi mi-am dorit.

Pe viitor, însă, ce îmi va rândui Dumnezeu, aceea voi urma.

- Te-ai gândit la preoţie sau să urmezi facultatea şi ce va urma după?

- Am privit înainte şi m-am gândit şi la preoţie. Ştiu că este cea mai frumoasă misiune. Preoţia nu este o meserie. Însuşi Sfântul Grigorie Teologul afirma că teologia este ştiinţa ştiinţelor şi arta artelor.

Mi se pare un lucru absolut extraordinar să poţi sluji şi lui Dumnezeu şi oamenilor în acelaşi timp.

- Ce înseamnă pentru tine Teologia? Dincolo de clişeele cu care suntem familiarizaţi...

- Teologia trebuie să fie un ideal şi un orizont la care ar trebui să aspire toţi oamenii. Este un domeniu fascinant, la care nu mă gândisem că voi ajunge să aspir, dar în cele din urmă s-a dovedit a fi ceea ce rezonează cu sufletul meu şi cu aspiraţiile mele.

- În cazul în care termini facultatea şi nu vei fi hirotonit, ce vei face?

- Mi-am propus ca încă din anul II sau III să urmez şi o altă facultate. Încă din seminar, m-am apropiat foarte mult de limbile clasice vechi, mai ales de culturile greacă şi latină, în care am găsit o bogăţie extraordinară de cultură.

- Înţeleg că tinzi spre urmarea unei facultăţi de filologie-litere?

- Da. Pentru că se îmbină foarte mult limbile clasice cu teologia.

- Şi ca perspectivă profesională? Poate că nu vei reuşi să-ţi câştigi existenţa din studiu...

- Nădăjduiesc în ajutorul lui Dumnezeu şi am încredere că va rândui bine pentru fiecare dintre noi.

- Mulţumim.

- Dumnezeu să ne ajute! 

Interviu realizat de Justinian Constantinescu Asociația Studenților Teologi Ortodocși

23

Tehnici artistice

Antim Ivireanul, artist desăvârşit păstrează în original la Academia din Kiev.

Anca-Mihaela MogoŞ

D

upă cum sugerează şi titlul articolului meu, mi-am propus să vă prezint o altă latură a mitropolitului Antim Ivireanul, aceea de artist. Pe lângă activităţile sale de tipograf, de cărturar de mare clasă sau de scriitor, Sfântul Antim a desenat mult, realizând superbe miniaturi şi viniete pentru cărţile tipărite de el. De asemenea, a sculptat în lemn şi în piatră cu mâinile sale până în pragul morţii şi a schiţat planurile unei mănăstiri care astăzi îi poartă numele.

De o mare importanţă culturală este manuscrisul intitulat „Chipurile Vechiului şi Noului Testament“, pe care Sfântul Antim l-a scris pentru domnitorul Constantin Brâncoveanu, nu doar prin raritatea temei abordate, „Arborele lui Iesei“ – temă ce se regăseşte în compoziţii iconografice athonite sau moldoveneşti –, ci şi prin cele peste cinci sute de desene şi portrete miniaturale în medalion, care îmbogăţesc această operă, încântătoare prin colorit şi prin rafinamentul delicat al detaliilor. Literele mari şi frumoase, frontispiciul şi iniţialele artistic împodobite cu miniaturi din flori învolte, stema ţării şi a Cantacuzinilor, chipuri vesele şi diafane de îngeri şi hieratice de sfinţi, toate vădesc marele talent al Sfântului mitropolit Antim Ivireanul şi al şcolii sale. Acest manuscris preţios se

Stema Sfântului Antim Ivireanul

24

Asociația Studenților Teologi Ortodocși

Aminteam puţin mai devreme de Mănăstirea Antim sau Mănăstirea Tuturor Sfinţilor, cea care îi poartă numele mitropolitului. Aici s-a păstrat tradiţia zugrăvirii icoanei hramului şi a unei alte icoane de către Sfântul Antim, precum şi cea a lucrării efective a la zidire, unde a sculptat, între altele, uşile din lemn masiv, realizând o adevărată dantelărie, pe cât de dificil de cioplit în lemn, pe atât de impresionantă.

Motivele vegetale şi florale care predomină în sculpturile în lemn şi în piatră ce împodobesc mănăstirea, atât la exterior, dar mai ales în interior, şi care au fost executate tot la iniţiativa ctitorului, simbolizează renaşterea şi învierea. O raritate, catapeteasma impunatoare sculptată în piatră se integrează armonios în stilul brâncovenesc, scoţând în evidenţă bunul gust, dragostea pentru frumos, pentru măreţie şi pentru echilibru a marelui mitropolit. Deasupra uşii de la intrare, sub pisanie, se află decoraţia sculptată a emblemei Sfântului Antim, melcul, simbol al credinţei şi smereniei, încadrat de o cunună de lauri şi având în partea superioară o stea. Aceeaşi formă de melc a avut-o şi prima cheie a uşii bisericii, fierăria broaştei aflându-se din 1855 la Muzeul Naţional.

Pentru domnitorul Constantin Brâncoveanu, Antim Ivireanul a fost o mană cerească şi un adevărat om providenţial fără aportul căruia epoca brâncovenească nu ar fi avut atâta splendoare. Darurile şi înzestrările sale naturale, sensibilitatea artistică deosebită, înclinaţiile intelectuale, setea de erudiţie, răbdarea, şi ignorarea suferinţei personale, au făcut din Antim Ivireanul „cel mai de seamă dintre mitropoliţii munteni“.

Pe drept cuvânt îl putem considera pe Antim unul dintre cei mai mari artişti ai ţării noastre, cu o performanţă unică şi greu de egalat, realizată de cineva care, la un moment dat, a trebuit să înveţe limba română şi care a avut o viaţă atât de zbuciumată şi de greu încercată. Harurile sale cu totul deosebite şi puterea sa de muncă imensă continuă să ne uimească în continuare. 

Ediția a II-a, Nr. 8/2011

Corespondent

Durham University University Charity Kommitee) organizează evenimente şi derulează programe caritabile în Sri Lanka, Thailanda, niversitatea Durham este una dintre cele mai mai multe ţări africane, dar şi în România şi Polonia. vechi şi mai prestigioase universităţi din Marea Departamentul de Teologie şi Religie al universităţii Britanie. A fost plasată pe cel de-al treilea loc este considerat a fi pe primele locuri între instituţiile în topul universităţilor britanice realizat de publicaţia teologice din Marea Britanie, cu cel mai ridicat nivel de Sunday Times (pentru anul 2012) şi se află constant în recunoaştere a cercetării pe plan internaţional (conform Top 100 al celor mai bune universităţi din lume. Însă nu ultimei clasificări guvernamentale a cercetării – Research topurile fac din această universitate una dintre cele mai Assessment Exercise – din anul 2008). Este deopotrivă respectate instituţii de învăţământ din lume, ci calitatea şi cel mai vechi departament şi acoperă în prezent 8 arii ridicată a cursurilor şi a corpului profesoral, o cercetare de cercetare (Vechiul şi Noul Testament; Iudaism; Studii recunoscută internaţional si o tradiţie neîntreruptă timp Catolice, Anglicane şi Ortodoxe; Istoria Creştinismului şi de mai bine de 1000 de ani. Este, de asemenea, una Teologie Creştină; Etică Teologică; Teologie Sistematică şi dintre cele trei universităţi britani­ce, alături de Oxford Filosofică; Studiul Religiei şi Spiritualităţii). Astăzi, aproxişi Cambridge, care încă păstrează sistemul „colegiat“ mativ 150 de studenţi înscrişi la cursurile de Licenţă şi (colegiile universităţii având biblioteci, spaţii de cazare şi peste 200 în programele postuniversitare studiază în de socializare, iar două dintre ele chiar şi corp profesoral cadrul Departamentului de Teologie şi Religie. De asemeşi programe de învăţământ proprii, nea, departamentul organizează ce funcţionează în paralel cu anual 7 programe de masterat cele oferite de departamentele (Teologie şi Religie; Studii Biblice; academice). În prezent, universiTeo­logie Creştină; Religie şi tatea este compusă din 16 colegii Societate; Credinţă şi Globalîmpărţite în două campusuri (Durizare; Spiritualitate, Teologie şi ham City şi Stockton-on-Tees), 25 Sănătate; Cercetare Teologică). de departamente împărţite în 3 Din corpul academic fac parte facultăţi, 8 institute de cercetare, 3 22 de profesori de o înaltă ţinută, Împreună cu Prof. Andrew Louth biblioteci (în afară de cele ale colemajoritatea fiind adevărate giilor şi departamentelor) şi 2 musomităţi ale cercetării teologice zee. Universitatea este guvernată de un consiliu condus contemporane. Aş aminti numai câţiva dintre foştii sau de un Cancelar (cu rol onorific) şi un Vice-cancelar (cu rol actualii profesori ai acestui departament: Andrew Louth executiv). Episcopul de Durham (al Bisericii Angliei) are (Patristică şi Studii Bizantine, Emeritus), James D.G. Dunn un rol deosebit de important în conducerea universităţii, (Noul Testament, Emeritus), C.K. Barrett (Noul Testao moştenire a vremurilor în care universitatea se afla ment, Emeritus), Loren Stuckenbruck (Noul Testament şi sub patronajul Catedralei din Durham şi a episcopului Iudaism, Princeton), John M.G. Barclay (Noul Testaei. Peste 130 de cluburi şi organizaţii studenţeşti ce se ment), Francis Watson (Noul Testament), Lewis Ayres află sub umbrela Uniunii Studenţilor din Durham (DSU) (Patristică), Douglas J. Davies (Istoria Religiilor), Robert funcţionează în cele două campusuri asigurând un cadru Hayward (Vechiul Testament şi Iudaism), William R Telideal pentru implicarea celor peste 15.000 de studenţi ford (Noul Testament) ş.a. În cei doi ani de când studiez în activităţi extra-curiculare. Mai multe reviste, un teatru în această universitate m-am bucurat de o caldă primire (Durham Student Theatre) şi numeroase organizaţii şi susţinere, atât din partea profesorilor, cât şi a colegilor. caritabile sunt conduse şi gestionate de studenţii din Dur- Mediul multi-cultural, pluri-confesional şi interdisciplinar ham. Una dintre cele mai active organizaţii studenţeşti, mi-a oferit cadrul propice de desfăşurare a cercetării, Comitetul Caritabil Universitatea Durham (Durham precum şi a dezvoltării personale.  JUSTIN MIHOC

U

Asociația Studenților Teologi Ortodocși

25

Didactică

Apostolatul unui profesor de religie MALVINA PREDA

M

eseria unui profesor e însoţită de o mare responsabilitate pentru că în mâinile lui se află mintea, inima şi sufletul preţios al copilului. Educatorii eficienţi trec dincolo de graniţa unui simplu transfer de cunoştinţe şi disciplină către student (elev). Aceştia au un rol foarte important în dezvoltarea globală a copilului, influenţând viaţa unui elev la nivel social, intelectual, emotional şi personal.

Aş putea spune că, pe lângă cerinţa de bază – de a-i educa pe copii - profesorul de religie, mai mult decat profesorii care predau orice altă materie, e pus faţă în faţă cu una dintre cele mai mari oportunităţi şi provocări: aceea de a fi apostol.

Responsabilitatea unui profesor de religie este să îi catehizeze pe copii, să-i înveţe despre misiunea Mântuitorului pe Pamant, despre moartea Lui pe Cruce, despre Învierea Lui şi despre Împărăţia Cerurilor ca obiectiv esential în viaţa omului. Un profesor de religie se confruntă cu provocarea unică de a se adresa nu numai minţii unui copil prin educaţie, ci şi sufletului lui veşnic. Misiunea are un impact dublu, dat fiind că aceasta catehizare facută în şcoală are un ecou atât în lumea asta, cat şi în cealaltă. Eforturile unui profesor influenţează atât realizările unui copil, cât şi viaţa lui veşnică. Acesta este un lucru foarte serios pe care toţi profesorii de religie ar trebui să îl aibă în vedere în orice moment.

După părerea mea, profesorul de religie ar trebui să ştie, în primul rând, că a preluat iresponsabilitatea apostolatului, cu toate implicaţiile unei astfel de sarcini. Aşadar profesorul de religie ideal ar trebui să devină un adevărat apostol în propria viaţă, altfel îşi va pierde credibilitatea în faţa studenţilor. Având în vedere faptul că obiectul religiei nu e constituit din o înşiruire de învăţături lipsite de esenţa care să poată fi predate fară participarea activă la ele, un profesor de religie trebuie să fie capabil să le arate elevilor săi roadele unei vieţi în Hristos prin propriul exemplu. De aceea, profesorul trebuie să fie pregătit nu numai din punct

26

Asociația Studenților Teologi Ortodocși

de vedere academic, ci trebuie să ducă şi o viaţă în virtute.

Pentru a avea un efect pozitiv asupra vieţilor elevilor săi, el trebuie să aducă povaţă Bisericii de la teorie la realitate, arătându-le cum să facă legătura cu Hristos. Profesorii vor preda cel mai bine prin exemplu.

Pentru ca materia se ocupă cu revelarea lucrurilor care nu sunt „lumeşti“, religia nu este o „ştiinţă exactă“ care să poată fi studiată doar prin metode empirice. Cu toate acestea, învătăturile nu încetează să fie nu numai adevărate, ci şi de o importanţă esenţială în viaţa oricărui om. Din această cauză, viaţă şi deprinderile unui profesor de religie trebuie să fie în concordanţă cu ceea ce predă. Prin puterea propriu­lui exemplu, el trebuie să îşi „convingă“ elevii ca ceea ce predă (învăţăturile Bisericii) este adevărat. Cu alte cuvinte, ar trebui să pună în practică ceea ce predică.

Un profesor de religie participă la mântuirea elevilor săi şi prin virtutea misiunii pe care o şi-o asume, el devine responsabil pentru ei.

Ceea ce predă şi modul în care o face poate avea un efect asupra întregului curs al vieţii altor persoane. Într-un fel, el este un reprezentant, şi imaginea lui corectă sau necorespunzătoare asupra a ceea ce Biserica ne învaţă poate să ajute sau să îi împiedice pe ceilalţi să se apropie de Biserica – o decizie ce are consecinţe veşnice.

Mulţi profesori din istoria Bisericii, precum Origen, au predat după propria autoritate, uitând că Dumnezeu a fost cel care i-a învestit pe ei să predea. Ca o consecinţă a faptului că s-au bazat doar pe ei înşişi, s-au împiedicat şi au căzut în erezie şi în loc să lumineze sufletele şi minţile studenţilor săi, le-au întunecat şi le-au otrăvit. Unii dintre aceşti profesori au refuzat să-şi recunoască greşelile atunci când alţii au încercat să-i aducă pe calea cea dreaptă, ceea ce a condus la autodistrugere. Un profesor de religie nu trebuie să uite că numai prin smerenie poate avea succes în încercarea de a-i influenţa pe ceilalţi în mod pozitiv şi că Dumnezeu este cel care i-a însărcinat cu această misiune extraordinară şi cu responsabilitatea apostolatului. 

Ediția a II-a, Nr. 8/2011

Online documentary

Hoinar prin arhiva prăfuită a internetului OCTAVIAN NEGOIŢĂ

www.archive.org

Internet Archive este o organizaţie non-profit fondată în anul 1996 în San Francisco cu scopul creării unei biblioteci virtuale. În prezent Internet Archive cuprinde o gamă largă de documente, atât texte cât şi fişiere audio, video sau hărţi, din toate domeniile. De exemplu, pe archive.org vă stau la dispoziţie numeroase tomuri din colecţia Patrologia Graeca (ed. Migne), ori numeroase volume din periodicul Byzantinische Zeitschrift. Pentru a putea descărca fişiere nu este necesară crearea unui cont, ci doar introducerea în Text Box-ul Search a unui cuvânt-cheie legat de documentul in cauză (numele sau prenumele autorului, o parte din titlu, colecţia din care lucrarea face parte).

După ce selectaţi volumul mergeţi şi selectaţi PDF (meniul din stânga paginii) pentru a descărca fişierul dorit; dacă volumul nu este disponibil pe site, în loc de opţiunea PDF o să găsiţi Google books download de unde puteţi descărca sau vizualiza documentul. Acest site nu conţine lucrări recent publicate. Archive. org reprezintă prima opţiune pentru cei ce îşi doresc construirea propriei biblioteci virtuale.

gallica.bnf.fr

reprezintă biblioteca online a Bibliotecii Naţionale a Franţei începând cu anul 1997. Site-ul cuprinde 120.000 de volume scanate (inclusiv manuscrise şi periodice), 1.000 documente audio şi 110.000 imagini.

Pe gallica.bnf.fr puteţi găsi lucrări (preponderent limba franceză) pe teme de istoria religiilor, istoria bizanţului, literatura franceză, filosofie, teologie (traduceri din sfinţii părinţi, dogmatică, ediţii ale Sfintei Scripturi, etc.). Pentru a putea descărca un volum nu este necesară crearea unui cont, ci ca şi la archive.org, introduceţi un cuvânt cheie (cartea poate fi lecturată şi online) şi după ce selectaţi documentul dorit daţi click pe download / print din colţul dreapta sus al paginii, bifaţi căsuţa de la conditions d’utilisation non commerciale apoi click pe Envoyer.

library.nu

este fostul site gigapedia.com. Pe acest site puteţi găsi documente recent apărute din toate domeniile (medicină, tehnică, istorie, literatură, artă etc.). Library. nu necesită crearea unui cont (numai cu adrese de @gmail.com ori @googlemail.com). După crearea contului, pentru a descărca, introduceţi keyword-ul în căsuţa de search şi daţi click pe lucrarea în cauză. Mai departe, library.nu vă va pune la dispoziţie unul sau mai multe link-uri pentru a vă descărca volumul dorit; accesaţi unul dintre ele. Volumul va putea fi dezarhivat cu programul 7zip ce necesită parola pe care o puteţi găsi în dreptul site-ului pe care l-aţi accesat. Tip: pentru a nu fi nevoie de parolă ori arhivatorul 7zip, recomandăm link-ul ifile.it.

www.scribd.com

este un site ce pune la dispoziţia utilizatorilor săi numeroase documente şi lucrări ştiinţifice din domenii variate. Pe scribd.com utilizatorii pot posta documente ori lucrări personale. Pentru a descărca un document de pe scribd.com este necesară crearea unui cont. După ce selectaţi lucrarea dorită şi daţi click pe download vă puteţi selecta formatul fişierului dorit (.pdf, .doc, .txt).

Tip: scribd.com vă pune la dispoziţie numeroase volume din colecţia The Cambridge Histories ori colecţia PSB. Recomandăm şi www.issuu.com, un site construit pe acelaşi sistem ca şi www.scribd.com.  Asociația Studenților Teologi Ortodocși

27

Sfinţi români

Sfântul Dionisie Exiguul - întemeietorul calendarului creştin SILVIU-CONSTANTIN NEDELCU

S

fântul Dionisie Exiguul a fost unul dintre sfinţii din secolul al VI-lea, şi a trăit cu aproximaţie între anii 460 – 555. El s-a născut în Scythia Minor, Dobrogea de azi, şi rămânând orfan de mic, a fost crescut la una din mănăstirile din zona, avându-l ca mentor pe părintele episcop Petru, căruia îi va purta recunoştinţă toată viaţa pentru hrana duhovnicească ce i-a oferit-o când era mic. Deaici va pleca în Orient, poate la mănăstirea Mabboug (Ierapole) în Siria, unde va rămâne o perioadă, dar nu foarte mare, căci va pleca şi de-aici din cauza răspândirii ereziei monofizite. Nu ştim dacă va fi călătorit şi în alte locuri, cert este că la sfârşitul secolului al V-lea se va afla în Constantinopol. Aici va fi remarcat de către apocrisiarhul papal, care îl va recomanda papei Ghelasie al Romei (492-496), pentru cunoaşterea la perfecţie a limbii greceşti şi latineşti. În anul 496, după moartea papei Ghelasie (21 noiembrie), se afla în Roma, unde se va stabili pentru o vreme, poate, la Mănăstirea Sfânta Anastasia de la poalele Palatinului. Aici, în fosta capitală a imperiului, va lucra sub păstorirea a zece papi, începând cu Anastasie II şi sfârşind cu Vigiliu. Aici în Roma, datorită activităţii sale la Cancelaria pontificală ca arhivist, traducător, teolog ş.a., îl va fi cunoscut pe primul ministru Teodoric, regele ostrogot al Italiei, Casiodor, cu care va lega o strânsă prietenie. În anul 540, Casiodor se retrage din viaţa publică şi se călugăreşte la mănăstirea înfiinţată de el la Vivarium în Calabria (sud-estul Italiei). Aici va înfiinţa o „universitate“ sau „academie“, cum este numită de istorici, unde îl va lua pe prietenul său, deja înaintat în vârstă şi în înţelepciune, şi va preda alături de el dialectica. Spre sfârşitul vieţii resimte singurătatea şi dorul de locurile natale. După ani

28

Asociația Studenților Teologi Ortodocși

mulţi petrecuţi în „învăţământul glorios“, Sfântul Dionisie Exiguul, a adormit în Domnul în jurul anilor 545-555.

Singura mărturie directă despre viaţa sa o avem de la prietenul său Casiodor, care îi creionează un portret înduioşător.

Sfântul Dionisie Exiguul este cunoscut astăzi în aproape toată lumea creştină pentru faptul că a început numărătoarea anilor de la Hristos, iar nu de la întemeierea Romei (ab urbe condita, anul 753 î.Hr.), fiind numit totodată şi părintele erei creştine.

Cea mai mare controversă cu privire la persoana sa, şi anume: identitatea cu Sfântul Dionisie Pseudo-Areopagitul.

Părintele Profesor Gheorghe Drăgulin a propus această teză, începând cerceta­ rea sa încă din anul 1965, şi încearcă să o demonstreze în două lucrări consacrate acestei teme şi în numeroa­ se studii din diverse reviste teologice.

Cazul identităţii dintre cei doi nu a fost pe deplin rezolvată şi, aşa cum spunea Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, „nu va fi elucidat, poate, niciodată“.

Canonizarea sa oficială ca sfânt de către Biserica Ortodoxă Română, a avut loc în anul 2008, şi i s-a stabilit ca zi de prăznuire data de 1 septembrie, la începerea anului bisericesc deoarece el a numărat anii de la naşterea lui Hristos.

Troparul Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul glasul 1 Ca o rază strălucitoare care luminează toată lumea te-ai arătat, Sfinte Cuvioase Dionisie, cel ce ai socotit curgerea timpului mântuirii după naşterea lui Hristos şi ai făcut cunoscute rânduielile Sfinţilor Părinţi în toate laturile creştinătăţii. Pentru aceasta cu bucurie cântăm: Slavă Celui ce ţi-a dat înţelepciune; slavă Celui ce te-a binecuvântat; slavă Celui ce dăruieşte mântuire sufletelor noastre. 

Ediția a II-a, Nr. 8/2011

Sfântul Ierarh Iachint de Vicina, primul mitropolit al Țării Românești CRISTIAN BOSTAN

E

ste ultimul mitropolit al Vicinei și cel dintâi păstor al Bisericii lui Hristos din Țara Românească și Dobrogea, reunită sub numele de Mitropolia Ungrovlahiei și recunoscută de Patriarhia Ecumenică în 1359. Sfântul Ierarh Iachint de Vicina, pentru credința statornică, viața sfântă și curată, pentru întemeierea și păstorirea Bisericii din Țara Românească cu râvnă, înțelepciune, răbdare, dragoste și smerenie, a fost canonizat de Biserica noastră în anul 2008.

Sărbătorit în fiecare an pe 28 octombrie, Sfântul Ierarh Iachint apare pentru prima oară în istoria Bisericii Române în anul 1348, pe când era mitropolit al Vicinei, mitropolie înființată probabil în secolul al XI-lea, situată în Dobrogea. Îndemnat de domnitorul de atunci, Nicolae Alexandru Basarab, acesta s-a mutat la Argeș, unde a devenit primul mitropolit al Ungrovlahiei.

După ce domnitorul Nicolae Alexandru Basarab a trimis mai multe scrisori către Patriarhia Ecumenică pentru recunoașterea numirii noului mitropolit, Constantinopolul a recunoscut, în mai 1359, înființarea Mitropoliei Ungrovlahiei și pe Iachint, primul său mitropolit.

Vicina a fost o cetate importantă în secolele XIII-XIV, identificată de istorici în nordul Dobrogei, cel mai probabil pe o insulă din fața așezării actuale Isaccea (fosta așezare Noviodunum). Astăzi ruinele ei nu sunt cunoscute, fiind probabil pierdute în apele Dunării. Perioada de la jumătatea secolului al XIV-lea, când Iachint a devenit mitropolit, a fost marcată de criza Imperiului Bizantin, care, slăbit de războaie interne, a tratat regiunea cu o oarecare indiferență. Drept urmare, prin anii 1337-1338, Vicina a fost deja cucerită și prădată de tătari, pentru ca din 1352 să intre sub ocupație genoveză. Acesta ar putea fi motivul

pentru care mitropolitul Iachint să se fi retras la Curtea Domnească de la Argeș. Nu știm cu certitudine data la care Sfântul Iachint a fost nevoit să părăsească scaunul mitropolitan de la Vicina. Cert este că, în anul 1359, se afla în Țara Românească, la Curtea Domnească a lui Nicolae Alexandru Basarab, ca mitropolit al Ungrovlahiei.

Cunoaștem puține despre profilul spiritual-moral al lui Iachint. Actul sinodal și scrisoarea patriarhului Calist către voievodul Alexandru îl numesc „Preasfințitul mitropolit a toată Ungrovlahia, preacinstit, frate iubit în Domnul și coliturghisitor al nostru“. Știm însă, că rolul Sfântului Ierarh Iachint în Biserica Ortodoxă Română a fost unul covârșitor pentru acea vreme, după cum subliniază acad. prof. dr. Emilian Popescu: „Iachint a avut un rol hotărâtor în orientarea religioasă spre Constantinopol a domnitorului Nicolae Alexandru Basarab, iar legământul făcut în scris și cu jurământ față de patriarh, Sfântul Sinod și împăratul bizantin, și apoi respectat, a așezat pentru vecie creștinismul românesc în vatra Bisericii Ortodoxe a Răsăritului“. Ca arhipăstor al românilor dintre Dunăre și Carpați, Sfântul Iachint a organizat viața bisericească din Țara Românească, hirotonind preoți și construind biserici de mir pentru popor. Cunoaștem despre el că ar fi fost prieten și ucenic al Sfântului Grigorie Palama.

De la Sfântul Munte Athos l-a adus pe Sfântul Nicodim de la Tismana, pentru a organiza mănăstirile românești după model athonit. El a trimis numeroși călugări „vlahi“ la Mănăstirea Cutlumuș din Muntele Athos. În țară, a organizat mai multe mănăstiri, cum ar fi cea de la Tismana, Curtea de Argeș, CâmpulungMuscel, Cozia, Snagov, Târgoviște, Bolintinul din Deal și din Vale, Tânganu, Cotmeana și altele. Ca „exarh al plaiurilor“, mitropolitul purta de grijă românilor transilvăneni, cărora le hirotonea clerici și le trimitea misionari.  Asociația Studenților Teologi Ortodocși

29

Poezie

Întru Iubire şi Viaţă

Noapte. Doar noapte…

Alexandru PĂDURARU

Emilia Cosmina Potocea

Oameni cereşti, luminători şi sfinţi Deasupra tuturor în lume vă rugaţi şi trăiţi, Cu-o bucată de pâine şi lacrimi v-adăpaţi, Dar nu că săraci vă e numele, ci adevăraţii împăraţi!

Prin pământ pustiu Şi fără de apă Pluteam...

Ce sfânta şi mângâietoare minune!

Cum Hristos Cel peste toate veghetor Nu cauta la cei bogaţi cu vistieriile pline, Ci în inimile smerite locuieşte cu bucurie şi dor!

Pietre nestemate, de oameni alungate Pălmuite şi lăsate flămânde şi fără adăpost!

Cerul v-a hrănit, însă cu mai gustoase bucate Şi pe cele sărace şi fără apărare, le-a făcut puternice şi cu rost!

O, tu, umil cuvânt al meu şi nedrept…

Căci ce frumuseţe să cutezi a cere într-un vers grăbit?

Cine eşti tu? Sau cine te crezi... eşti umbră şi nu înţelept Comoara ta este: învaţa să ierţi, aşa vei fi de-a pururi fericit!

Pluteam, Plângeam, Nu-nţelegeam...

Nu-nţelegeam „De ce…?!?...“, „De ce atât pustiu, Atâta noapte?!?...“ Arşiţa mă transforma În pământ pustiu Şi fără de apă...

Gându-mi fereca Lumina transfiguratului apus În zidiri de şoapte...

Pasu-mi luneca, Inima-mi zvâcnea În zvârcoliri de noapte..., Doar Noapte...

Noaptea-şi întindea Haina-i de stea În irizări deşarte... E noapte. Doar noapte...

Doru-mi adormea, În inimă se întorcea, Dorul meu nespus, Dor la margine de-apus... Noapte..., doar noapte...

30

Asociația Studenților Teologi Ortodocși

Ediția a II-a, Nr. 8/2011

Învaţă cum să mori...

Visul

Alexandru PĂDURARU

NICOLETA ENCULESCU (Anul III - Teologie Didactică)

Din gânduri flori alese din veşnicie Le-am cules cu dorul infinit, Să i le dăruiesc din cer iubitei Şi dragostei ce-o doresc desăvârşit!

Unde eşti întuneric când dragostea apare? Şi tu păcat ce-arunci pe om în moarte?

Căci iubirea sosind asemenea soarelui ce răsare Risipeşte necunoscutul deschizându-se precum o carte...

Te păstrez în suflet că pe o comoară mare Trimisă din ceruri de Tatăl-Dumnezeu, Pe care-L rog să mă ajute din nou, să am răbdare Să nu o pierd, nepriceputul-eu...

Înveşmântată-n alb, Priveam cu drag În depărtări senine...

Sclipiri de-azur, În revărsări divine, Mă-nconjurau, Mă îmbătau, Mă ridicau la tine...

Coroană de laur – Acesta-mi era VISUL – Mai ştrengar, Mai stingher, Mai mut, Mai mult, Mai bine...

Sclipiri de stea, Raze de aur,

Sincere, divine, bucurii, senine...

Cer de sfinţi şi răi de flori Luminaţi întunericul din mine: „Înalţă-te spre cer şi-nvaţă cum să mori!“

Veşnicii brazi De mult,mult timp Cunosc doi brazi, Care-şi leagãnã veşnic crengile, Care-mi cunosc gândurile şi visele, Care mã aşteaptä mereu Şi care-mi spun Sã nu-i pãrãsesc.

Stau şi-i privesc Şi mã cuprinde o jale, Parcã-mi inspirã teamã, Imi prevestesc ceva.

Poate moartea,sau sentimentul Eternului mult aşteptat.

Dar jalea îi cuprinde şi pe ei Cãci dacã eu mã voi duce Nu-i va mai vizita nimeni, Iar singurul trecãtor prin viaţã A plecat şi nu se va mai întoarce.

Asociația Studenților Teologi Ortodocși

31

Memorial

Arsenie Papacioc - duhovnicul iubirii SILVIU-CONSTANTIN NEDELCU

Arsenie Papacioc (n. 15 august 1914, satul Misleanu, comuna Perieți, județul Ialomița; d. 19 iulie 2011, Techirghiol) a fost un duhovnic ortodox român.

Din anul 1976, era duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol. Părintele Papacioc a trecut prin pușcăriile comuniste unde a pătimit alături de Părintele Iustin Parvu, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu și alții. A fost arestat și condamnat sub regimul mareșalului Ion Antonescu, în 1941, pentru apartenența la Mișcarea Legionară.

S-a călugărit în 1946, după eliberare și s-a nevoit la Mănăstirea Antim din București până în 1949. Între 1949-1950 a fost sculptor la Institul Biblic, iar în anul 1951 a devenit preot la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamț. Între 1952-1958 a fost preot la Mănăstirea Slatina. În vara anului 1958 a fost arestat din nou, pentru că facea parte din grupul „Rugul Aprins“. Condamnat la 20 de ani de muncă silnică, a fost grațiat în 1964 de la închisoarea Aiud. Considerat unul dintre cei mai importanți duhovnici ai Ortodoxiei Arsenie Papacioc s-a născut în 1914 ca al șaptelea copil al părinților Vasile și Stanca.

Casa părintească se afla în satul Misleanu, comuna Perieți din județul Ialomița. Numele civil al lui Arsenie a fost Anghel. De mic, Anghel dovedește o memorie bogată și o vie inteligență, de multe ori fiind premiant cu coroană. Membru în cercul literar constituit în jurul revistei „Vraja“, tânărul Anghel Papacioc are aptitudini atât intelectuale, cât și fizice. La întrecerile interșcolare, organizate în București, obține locul I la

32

Asociația Studenților Teologi Ortodocși

viteză și locul II la sărituri.

După vârsta de douăzeci de ani, Anghel, care avea o evlavie deosebită, a avut intenția de a intra ca frate la Mănăstirea Frăsinei din Vâlcea. Starețul mănăstirii, părintele Simeon, l-a refuzat spunându-i: „Nu te pot primi, frate. Te văd că ești nițel mai învățat și nu te pot pune la boi. Ce o să zică frații? Pe acesta îl ții la cancelarie și pe noi ne pui la greu?“. Nu a renunțat la gândul său și a mers la Mănăstirea Cozia, unde a fost primit în obștea monahilor. Tot acolo primește ascultarea de paraclisier și predă educația civică elevilor. Deoarece vorbea copiilor despre Iisus Hristos, comuniștii din Râmnicu Vâlcea i-au interzis să mai propovăduiască celor mici învățătura creștină. A fost nevoit să părăsească mănăstirea și s-a retras la o moșie pe care călugării de la Cozia o aveau aproape de Caracal. Acolo a rămas un an și jumătate, de unde a fost luat de părintele Gherasim Iscu, starețul Mănăstirii Tismana. Acesta l-a ascuns la Ciclovina.

Mitropolitul de atunci al Olteniei, Firmilian, a aflat însă de cel care stătea la Cioclovina și i-a propus postul de spiritual al Seminarului Teologic. Securitatea însă nu a aprobat acest gest al mitropolitului și Anghel a ajuns la Mănăstirea Sihăstria. Acolo a fost călugărit, la slujbă participând părintele Sofian Boghiu, părintele Benedict Ghiuș, iar naș de călugărie a fost părintele Petroniu Tănase. După ce a primit preoția, Arsenie a fost numit spiritual la Seminarul Monahal de la Neamț.

A urmat mutarea la Mănăstirea Slatina, unde a fost egumen. De aici a fost arestat și dus la Suceava, ținut

Ediția a II-a, Nr. 8/2011

SCURTĂ BIOGRAFIE • 15 august 1914 – s-a născut în satul Misleanu, com. Perieți, din județul Ialomița.

• 1941 – a fost arestat și condamnat, sub regimul mareșalului Ion Antonescu, pentru apartenență la mișcarea legionară.

• 1946 – este eliberat din închisoare și se călugărește. Își face anii de ucenicie monahală la Mănăstirile Cozia și Antim din București.

• 1947 – se retrage într-o pădure și trăiește ca un pustnic aproape doi ani.

• 1949 – este călugărit la Mănăstirea Sihastria, sub ascultarea duhovnicilor Arhimandritul Cleopa Ilie, în calitate de stareț, si Ieroschimonahul Paisie Olaru.

• 1949-1950 – este sculptor la Institutul Biblic.

• 1951 – este hirotonit preot la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamț. Poartă numele de Părintele în anchetă nouăzeci de zile, bătut și chinuit pentru acuzații fără nici un suport real. După ani de detenție, de interminabile anchete și deplasări de la un penitenciar la altul, de la Vaslui, unde era un lagăr de muncă

Anghel.

• 1952-1958 – este preot la Mănăstirea SlatinaSuceava.

• 1958 – este arestat din nou, pentru ca facea parte din grupul „Rugul Aprins“. Condamnat la 20 de ani muncă silnică, a fost grațiat în 1964 de la Închisoarea Aiud.

• 1965 – este numit paroh în comuna Filea de Jos, din eparhia Clujului; a mai fost preot și duhovnic la Mănăstirile Căldărușani, Dintr-un Lemn și Cernica.

• 1969 – 1970 – este stareț al Mănăstirii CheiaPrahova; • din 1976 – este duhovnicul Schitului Sfânta Maria-Tomis, întemeiat de Patriarhul Justinian la Techirghiol • 2011 - moare pe 19 iulie. forțată, la închisoarea de la Aiud, a fost eliberat și i s-a permis să slujească la o parohie din Ardeal. De aici, a ajuns, în 1976, la Mănăstirea Sfânta Maria - Techirghiol. 

Asociația Studenților Teologi Ortodocși

33

Activităţi ASTO

Proiecte pentru un nou an universitar MARIUS-ŞTEFAN CIULU

I

ată că ne aflăm la început de am universitar... şi probabil mulţi dinre voi vă întrebaţi ce surprize vă mai oferă ASTO anul acesta... Păi, pe lângă evenimentele cu care v-aţi obişnuit deja (Filmul săptămânii, Serile de muzică, Revista Asto etc.) semestrul acesta avem două evenimente majore de care ne vom ocupa (cu ajutorul vostru, al studenţilor, bineînţeles). Despre ce este vorba?

Despre Concertul de Colinde „După datini colindăm“. Şi acum, în câteva fraze, să facem lumină asupra acestui eveniment realizat sub egida ASTO: anul trecut, după cum bine ştiţi, Asociaţia Studenţilor s-a ocupat de organizarea concertului de colinde mai sus menţionat, concert pe care în mod normal corul Facultăţii l-ar fi susţinut oricum. Noutatea constă însă în faptul că implicarea ASTO în organizarea evenimentului a făcut ca acesta să capete un scop caritabil şi să se desfăşoare la Sala Polivalentă, unde corul s-a bucurat de un public de câteva mii de spectatori. Fondurile strânse au fost transformate în bunuri şi medicamente şi au mers către copilaşii de la Aşezământul Sfântul Stelian.

Aşa că anul acesta principalul proiect care ne va ţine în priză pe parcursul primului semestru va fi concertul de colinde, proiect la organizarea căruia ne

34

Asociația Studenților Teologi Ortodocși

dorim să participaţi cât mai mulţi dintre voi. O altă activitate la care vom participa, însă de data aceasta ca parteneri, va fi organizarea Unifest. Probabil, unii dintre voi vă întrebaţi ce este Unifest. Nimic mai simplu: un mare festival cultural ce se desfăşoară pe parcursul mai multor zile, concomitent, în mai multe centre universitare din ţară. Pe întreaga durată a Unifestului, studenţii în baza unei invitaţii beneficiază de gratuitate la diverse manifestări artistice şi culturale (piese de teatru, concerte, pot vizita muzee gratis etc.).

Ca şi anul trecut, tot ASTO împreună cu studenţii FTOUB se vor ocupa de reprezentarea Facultăţii la Târgul Educaţiei din primăvara anului viitor. Va trebui să încercăm să facem o prezentare cât mai atractivă a ofertei educaţionale viitorilor noştri colegi...

Pe lângă toate acestea, ne vom face simţită prezenţa în facultate prin organizarea de expoziţii de fotografie, icoane, mosaic etc.pe holurile Facultăţii de Teologie. În încheierea prezentării principalelor proiecte pe care le va desfăşura ASTO pe parcursul acestui an Universitar, ASTO vă doreşte un an universitar cât mai bun...

P.S. Ne găsiţi în sediu... NU EZITAŢI

Ediția a II-a, Nr. 8/2011

„Nimeni nu pune lumina sub obroc...“

L

a 7 februarie 2005, în mijlocul unei echipe de laici iubitori de Hristos, care l-a avut în frunte pe renumitul gazetar Florin Zamfirescu, s-a născut unul din cele mai îndrăzneţe proiecte jurnalistice ale vremii. Atunci a văzut lumina tiparului primul cotidian creştin ortodox din lume: Ziarul Lumina. Mai târziu publicaţia a devenit cotidianul oficial al Patriarhiei Române şi a început să fie distribuit la nivel naţional.

Astăzi, conform Biroului Român de Audit al Tirajelor

(BRAT), a ajuns unul dintre cele mai citite cotidiene din ţară, deşi pentru o vreme, majoritatea oamenilor de presă nu ar fi dat zile multe unui ziar „religios“ şi chiar se întrebau cum putea să arate o astfel de publicaţie cotidiană. Trebuie să recunoaştem, întreţinerea zilnică a „Luminii“ este o sarcină deloc facilă, ţinând cont de specificul deosebit al ziarului. Cu toate acestea, cotidianul a crescut zi de zi, încet, dar cât se poate de firesc.

Ştim că succesul şi prosperitatea oricărei publicaţii depinde de autorii care îi dau viaţă şi de aceea, prin intermediul Revistei ASTO, venim înaintea voastră, a studenţilor teologi, cu o invitaţie de a contribui la menţinerea unui conţinut mereu proaspăt şi interesant în paginile noastre. Articolele trebuie, desigur, scrise cu responsabilitate, iar conţinutul lor să fie adaptate stilului jurnalistic specific ziarului nostru. Aşteptăm articolele, propunerile şi întrebările voastre pe adresa de email lumina.asto@gmail.com sau la numărul de telefon al redacţiei: 031.405.33.37.

Asociația Studenților Teologi Ortodocși

35

Filmul săptămânii

Cronică de film ANDREEA MELANIA

V

om continua proiectul „Serilor de Film“ şi în acest an şi vă invităm pe această cale dragi colegi, să vă implicaţi şi voi în organizarea acestor seri, venind în continuare cu propuneri de subiecte sau titluri de film pe care aţi vrea să le vizionaţi cu prietenii voştri. Pentru acest început de an, noi vă propunem două filme inspirate din cazuri reale, astfel: „The way back“ (2010), un film emoţionant despre iertare sau despre cum dorinţa de a-i ierta pe cei dragi care ne-au rănit, ar putea să ne ţină în viaţă în condiţii inumane. Acţiunea are loc într-un lagăr Siberian şi se continuă în Mongolia, Tibet şi India, urmând traseul parcurs de 6400 km parcurs de Janusz, un ofiţer polonez pentru a-i dărui soţiei sale împăcarea cu sine, după ce aceasta, sub presiunea violenţei fizice îl acuzase de spionaj şi uneltire, semnându-i condamnarea la moarte în Gulagul Siberian. Acestuia i se alătură alţi patru deţinuţi care sătui de frig, foame, persecuţii, lipsă de îngrijiri medicale şi execuţii nemeritate decid să sfideze autorităţile sovietice şi să evadeze din lagărul de muncă. Nevoiţi să traverseze cu piciorul teritorii necunoscute şi sălbatice şi să înfrunte vitregiile naturii, mărşăluiesc prin Mongolia, China şi Tibet, prin deşertul Gobi şi prin Munţii Himalaya, cu scopul de a ajunge în India. În timpul călătoriei lor dramatice, în cursul căreia unii dintre ei îşi pierd viaţa şi alţii îşi rătăcesc

36

Asociația Studenților Teologi Ortodocși

credinţa şi speranţa, Janusz, Valka Tomasz, Smith şi Voss o întâlnesc pe adolescenta Irena şi o iau sub aripa lor ocrotitoare pentru a o ajuta să supravieţuiască.

Inspirată din romanul „The Long Walk: The True Story of a Trek to Freedom“ al autorului polonez Slawomir Rawicz, drama „The Way Back“ ni-I prezintă alături de Jim Sturgess, Ed Harris şi Colin Farrell pe tinerii actori români Dragoş Bucur şi Alexandru Potocean, în regia lui Peter Weir.

Hachi (2009) remake al filmului japonez Hachiko Monogatari, din anul 1987, şi inspirată dintr-o poveste reală, petrecută în Japonia în prima parte a secolului al XX-lea, drama Hachiko: A Dog’s Story urmăreşte relaţia specială, apărută între un profesor universitar şi un câine pe care îl găseşte pe stradă şi îl duce în casa lui. Ani de-a rândul, loialul animal Hachiko îşi însoţeste în fiecare dimineaţă stăpânul la staţia de cale ferată şi îl aşteaptă în fiecare seară la aceeaşi oră şi în acelaşi loc să se întoarcă de la serviciu. Într-o zi nefastă însă, profesorul suferă un atac de cord în sala de clasă şi decedează, neîntorcându-se niciodată în oraş cu trenul. Timp de 9 ani, Hachiko merge zi de zi la gară pentru a-şi întâmpina stăpânul, uimindu-i pe localnici prin devotamentul lui şi predându-le acestora o lecţie despre iubire, loialitate şi compasiune.

Regizor: Lasse Hallström Distribuţia: Richard Gere, Joan Allen, Cary- Hiroyuki Tagawa, Sarah Roemer. 

Ediția a II-a, Nr. 8/2011

Diverse

Mic ghid pentru parcurgerea în siguranţă a unui traseu montan DANIEL CONSTANTIN ȘOVĂIALĂ

D

eşi zilele însorite ale verii s-au sfârşit, iubitorii de natură se mai pot bucura încă de căldura acestui început de toamnă, pentru a planifica

drumeţii montane în compania prietenilor sau a colegilor.

Chiar dacă în această perioadă vremea pare a ne fi un aliat de valoare, trebuie să respectăm câteva reguli elementare pentru ca parcurgerea traseului ales să se desfăşoare în siguranţă iar amintirile să fie dintre cele mai frumoase.

Cum spuneam, există o serie de „legi“ pentru ca aventura întreprinsă să se dovedească a fi un succes.

Putem începe cu planificarea şi alegerea traseului.

Trebuie să fim atenţi care sunt previziunile meteorologice pentru zilele alese, evitând astfel pe cât posibil, neplăcerea de a fi surprinşi de ploi sau vijelii, care pe munte se pot dovedi deosebit de periculoase. În ce priveşte alegerea traseului, trebuie să ţineţi cont ca acesta să nu fie peste măsura puterilor voastre, mai ales dacă sunteţi începători şi nu profesionişti în astfel de drumeţii. Există nenumărate trasee dintre care puteţi alege, în funcţie de pregătirea voastră fizică.

De asemenea puteţi vizita forumuri de discuţii online, pentru a vă hotărâ asupra dificultăţii unui traseu sau pentru a cunoaşte, atât cât este posibil, eventualele surprize care vă pot pândi în această ascensiune.

Odată stabilit traseul puteţi începe pregătirea rucsa­ cului. Acesta trebuie să conţină doar ceea ce consideraţi că este absolut necesar. Nu vă încărcaţi niciodată rucsacul cu lucruri inutile, deoarece vă puteţi afla în neplăcuta situaţie de a fi nevoiţi să vă întrerupeţi urcuşul din cauza greutăţii pe care o transportaţi! Trebuie să vă asiguraţi necesarul de alimente, evitând produsele condimentate. La fel de importantă, atunci când vă aflaţi pe munte, este hidratarea. Pe scurt, apa nu trebuie să

vă lipsească din rucsac. Sub nici o formă alcool, care duce la deshidratare şi la creşterea şanselor de a vă accidenta pe munte! Este foarte important să aveţi asupra voastră şi o trusă de prim ajutor. Există câteva sfaturi pe care alpiniştii profesionişti le oferă amatorilor traseelor montane şi care sunt bine de urmat, în special atunci când vă încumetaţi să alegeţi un traseu cu un grad de dificultate mediu sau ridicat.Ei ne sfătuiesc ca ţinuta (îmbrăcămintea şi echipamentul) să fie adecvată anotimpului; să ne informăm la cabanieri asupra marcajelor itinerariului, pe care dorim să-l parcurgem, asupra prognozei, dar şi asupra celui mai apropiat punct Salvamont; telefonul mobil pe care-l deţinem să aibă bateria încărcată, ca în cazul unor accidente, să putem apela serviciul de urgenţă 112.

Traseu Piatra Craiului În ce priveşte urcuşul, este necesar ca ritmul impus să nu fie nici prea rapid dar nici prea lent. Nu trebuie să pierdeţi timpul, iar pauzele să nu fie de lungă durată, pentru a nu vă reduce randamentul. În ce priveşte respiraţia, încercaţi să respiraţi pe nas şi nu pe gură, pentru a preveni instalarea oboselii. Este recomandat să nu vorbiţi prea mult pentru o mai bună concentrare şi pentru menţinerea controlului asupra propriului organism.

Atunci când călătoriţi în grupuri (fapt recomandat de altfel) purtaţi întotdeauna de grijă camarazilor vostri. Nu fiţi autoritari, îngâmfaţi sau încăpăţânaţi. Hotărârile unui conducător de grup trebuie să tină cont de cel mai slab membru. În concluzie, organizarea în amănunt a drumeţiei, disciplina şi dorinţa de finalizare a ascensiunii vă vor oferi garantat satisfacţia reuşitei. O astfel de ieşire se poate dovedi modul perfect de deconectare de la rutina zilnică, fie că vorbim de şcoală sau de serviciu dar şi un mod de recuperare a psihicului şi de menţinere a încrederii în sine.  Asociația Studenților Teologi Ortodocși

37

Replică

Dragi cititori,

C

onştienţi de misiunea pe care ne-am asumat-o la începutul proiectului Revista ASTO, anume aceea de a mărturisi credinţa şi valorile creştine, suntem nevoiţi să vă adresăm prin aceste rânduri scuze în legătură cu un articol care, avem convingerea, nu ne face cinste şi pe care îl dezaprobăm cu toată tăria.

Este vorba despre articolul de la rubrica Schiţă, care a generat o serie de acuze şi reproşuri la adresa membrilor redacţiei, prejudiciind în mod, credem, nemeritat, atât imaginea Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian“, cât şi imaginea re­vistei ASTO şi a membrilor ei. În rândurile respectivei schiţe literare, altfel apreciată până la acel moment şi care se dovedea a avea în spate un autor cu o anumită experienţă de viaţă, apar câteva expresii triviale (adresate în mod indirect unui reprezentant al clerului bisericesc) care, vă asigurăm, nu reprezintă convingerile şi principiile echipei redacţionale. Dincolo de acele expresii, se mai face referire şi la aspectul fizic şi moral al preotului, care umbreşte în bună măsură percepţia împământenită în conştiinţa oamenilor faţă de un reprezentant al Bisericii noastre.

Considerăm, de aceea, că este de datoria noastră să reaşezăm lucrurile în matca lor firească, mai cu seamă pentru că o mare parte din vină ne aparţine nouă, redactorilor, dar mai ales redactorului-şef, care îşi asumă responsabilitatea apariţiei acelor rânduri, deşi nu el este autorul lor.

38

Asociația Studenților Teologi Ortodocși

Nu dorim să facem aici apologia creştinis­ mului sau reprezentanţilor clerului, deşi s-ar impune acest lucru, întrucât Biserica Ortodoxă Română reprezintă la ora actuală instituţia în care poporul român are cea mai mare încredere. Şi mai mult decât atât, s-ar impune pentru simplul motiv că noi, studenţi înainte de toate ai Facultăţii de Teologie, ar trebui să apărăm valorile morale creştine şi pe reprezentanţii Bisericii în rândurile cărora unii dintre noi poate vor intra cândva.

Ne exprimăm tristeţea că nu am avut vigilenţa de a preîntâmpina gestul colegului nostru, premeditat fie el, sau nu; ne pare rău pentru faptul că am avut încredere în principiile sale de viaţă; cu toate acestea, nu îl judecăm, luând în considerare bunăvoinţa şi sprijinul pe care le-am avut din partea lui în realizarea revistei, şi că, în definitiv, fiecare este responsabil de acţiunile lui şi îşi poate asuma, cu maturitate şi demnitate, principiile şi percepţiile despre realitatea în care trăieşte.

Totodată, adresăm scuzele noastre şi preoţilor-profesori şi reprezentanţilor clerului care poate s-au simţit lezaţi de cuvintele redate atât de direct şi de non-şalant de colegul nostru. În final, dorim să vă reasigurăm că cele ce s-au petrecut în numărul respectiv, nu reprezintă decât un accident cu totul neobişnuit şi nedorit, şi că, pe viitor, vom încerca să fim mult mai selectivi şi mai atenţi în ce priveşte articolele ce se doreşte a fi publicate în revista noastră. 

Ediția a II-a, Nr. 8/2011

Redacţia ASTO

COLECTIVUL DE REDACȚIE Editor coordonator Marius-Ştefan Ciulu Editor şef Silviu-Constantin NEDELCU Redactor-şef Justinian CONSTANTINESCU

RUBRICI ¢ EDITORIAL ¢ INTERESE ¢ PĂREREA MEA ¢ DIN VIAȚA STUDENȚEASCĂ

Redactori coordonatori: Victoriţa CIobaNu Andreea Melania PasEre Andrei SOLOMON Vasile NICHIFOR Emanuela Petre Daniel Şovăială Colaboratori: Diac. ALEXANDRU Cristian, Cristian BOSTAN, Nicoleta ENCULESCU, Octavian NEGOIŢĂ, Alexandru Valentin NISTOR, Petru DEACONU, Anca-Mihaela MOGOŞ, Andreea BUCUR, Emanuela PETRE, Alexandru Păduraru, Robert Vasile NECHIFOR, Malvina PREDA, Justin MIHOC, Damian ANFILE, Emilia POTOCEA FOTO: Redacția ASTO

¢ INVITAȚII LA CULTURĂ

Concepție grafică și DTP Justinian Constantinescu

¢ ONLINE DOCUMENTARY

Corectura Cristian BOSTAN, Justinian CONSTANTINESCU

¢ POEZIE

Apariția acestui număr a fost posibilă cu sprijinul financiar al BNP Bucur şi Asociaţii

¢ REDESCOPERIREA BUCUREȘTILOR ¢ TRADIȚII ¢ DOCUMENTAR ¢ CRONICI ¢ MANIFEST ¢ SPIRITUALITATEA ORTODOXĂ ¢ DIALOGURI ¢ OMUL DE LÂNGĂ NOI ¢ TEHNICI ARTISTICE ¢ CORESPONDENT ¢ DIDACTICĂ ¢ SFINȚI ROMÂNI ¢ DIN EXTERIOR ¢ ACTIVITĂŢI ASTO ¢ FILMUL SĂPTĂMÂNII ¢ DIVERSE

Tipărit la C.N.I. Coresi S.A.

ASOCIAȚIA STUDENȚILOR TEOLOGI ORTODOCȘI Tel. 0732 277 252, justinian75@yahoo.com/gmail.com

Ne puteţi scrie şi trimite materiale pe următoarea adresă: revista.asto@gmail.com

ISSN 2069 – 9190

ASOCIAȚIA STUDENȚILOR TEOLOGI ORTODOCȘI Date contact: Marius-Ștefan CIULU - Președinte: Tel. 0722 604 561, marius.ciulu@yahoo.com Tiberiu ANGHELINA - Vicepreședinte: Tel. 0745 480 360, anghelina.tiberiu@yahoo.com http://astobucuresti.wordpress.com, www.asto.ro