4 minute read

Muncii

Next Article
Trenduri în

Trenduri în

Proiectul de Hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii

Guvernului nr. 905/2017 privind registrul general de evidență a

salariaților Dreptul

Modificările și completările semnificative ale legislației în domeniul relațiilor de muncă au avut impact și asupra legislației care reglementează metodologia de întocmire, completare și transmitere în registrul general de evidență a salariaților a elementelor contractelor individuale de muncă. În acest context, se impune corelarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 905/2017 privind registrul general de evidență a salariaților (denumită în cele ce urmează “HG nr. 905/2017”), referitoare la serviciul de completare si transmitere a datelor în registru, prin încheierea de contracte de prestări servicii cu prestatori care își desfășoară activitatea în condițiile prevederilor legale în vigoare.

Proiectul de Hotărâre pentru modificarea și completarea HG nr. 905/2017 aduce o serie de modificări dintre care le vom puncta pe cele mai relevante în continuare.

În primul rând, alin. (5) al art. 2 din HG nr. 905/2017 urmează a fi completat și va avea următorul cuprins: “Angajatorii prevăzuți la art. 1 lit. a) pot contracta serviciul de completare și transmitere a datelor în registru prin încheierea de contracte de prestări servicii cu prestatori care își desfășoară activitatea în condițiile prevederilor legale în vigoare, inclusiv ale prevederilor privind protecția datelor cu caracter personal, după cum urmează: (a) cu servicii externe specializate în resurse umane și salarizare coordonate de către un expert în legislația muncii; (b) cu servicii externe de contabilitate autorizate de Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România.”. Astfel, se completează mențiunea privind serviciile externe specializate și serviciile externe de contabilitate cu care angajatorii pot contracta serviciul de completare și transmitere a datelor în registru.

În al doilea rând, alin. (6) al art. 2 din HG nr. 905/2017 se modifică, precizând faptul că “completarea și transmiterea datelor în registru se realizează de către reprezentantul legal al angajatorului ori de către una sau mai multe persoane desemnate de către acesta și care au aceste atribuții stabilite prin fișa postului, ori, după caz, de către prestatorii prevăzuți la alin. (5).”. Așadar, datele din registru vor putea fi completate și transmise, pe lângă persoanele desemnate de către angajator sau de către reprezentantul legal al angajatorului sau de către prestatorii indicați anterior la alin. (5) al art. 2.

De asemenea, alin. (8) al art. 2 din HG nr. 905/2017 se modifică și se completează precizând faptul că “Angajatorii prevăzuți la art. 1 lit. a) au obligația de a notifica, în scris, în format letric sau electronic prin e-mail, inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială își au sediul/domiciliul, despre încheierea/încetarea contractelor de prestări servicii prevăzute la alin. (5) în termen de 5 zile lucrătoare de la data încheierii/încetării contractului, precum și următoarele informații: (a) datele de identificare ale prestatorului și ale expertului în legislația muncii care coordonează serviciul extern specializat în resurse umane și salarizare, precum și data încheierii/încetării contractului; (b) datele de identificare ale prestatorului și ale contabilului autorizat sau, după caz, ale expertului contabil, precum și data încheierii/încetării contractului.”. Acest alineat a fost completat cu mențiunea privind obligația de notificare care se va face în scris, în format letric sau electronic prin e-mail, și s-a extins termenul în care trebuie să se facă notificarea, de la 3 zile la 5 zile lucrătoare de la data încheierii/încetării contractului. În plus, au fost adăugate și alte informații care trebuie cuprinse în notificare.

Mai mult, la art. 2 din HG nr. 905/2017 se introduce un nou alineat 9¹ care prevede următoarele: “La încetarea contractului de prestare servicii pentru completarea și transmiterea datelor în registru, serviciul extern este obligat să elibereze angajatorului baza de date în format electronic, care conține toate înregistrările făcute de prestator pe durata contractului”.

În plus, la art. 5 din HG nr. 905/2017 se adaugă un nou alineat 3¹ care prevede faptul că “În situația în care angajatorul nu mai deține din diferite motive datele din registru, poate solicita inspectoratului teritorial de munca sa-i elibereze o copie a acestora. Inspectoratul teritorial de munca eliberează o copie a acestor date, pe suport electronic/letric în termen de cel mult 15 zile de la data solicitării”

În final, este completată o nouă literă (e) la alineatul (3) al articolului 8 din HG nr. 905/2017 privind faptele care constituie contravenție și se sancționează cu amenda de la 3.000 la 6.000 de lei, având următorul cuprins: “nerespectarea prevederilor art. 2 alin. (9¹) privind obligația serviciului extern de a elibera angajatorului baza de date în format electronic, care conține toate înregistrările făcute de prestator în registru pe durata contractului”

Carmen Crețu

Associate Manager, KPMG LegalToncescu și Asociații

Legislative

În Monitorul Oficial nr. 662 din 19 iulie 2023

au fost publicate Ordinele nr. 2.386/555/2023 și

2.387/554/2023 pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate.

Dintre modificarile prevăzute de aceste ordine menționăm următoarele:

-Sintagma „Data/Semnatura” se înlocuiește cu sintagma

„Data/Semnatura/Parafa pe formularul certificatului de concediu medical, la rubrica „Urgența medico-chirurgicală/Boli infectocontagioase din grupa A/Boli infectocontagioase pentru care se instituie masura izolării”;

-Codul de indemnizație 09 „Îngrijire copil bolnav în varstă de pana la 7 ani sau copil cu handicap pentru afectiuni intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani” se înlocuiește cu codul de indemnizație 09 „Îngrijire copil bolnav în varsta de până la 12 ani sau copil cu handicap pentru afecțiuni intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani” a fost publicata Legea nr. 241/2023 pentru completarea Legii nr. 53/2003 – Codul Muncii prin care se produc următoarele modificari:

-Formularele de certificate de concediu medical în formatul în vigoare până la data intrării în vigoare a prezentului ordin se utilizează până la epuizarea stocului existent.

-se introduce art. 118¹, care menționează faptul că salariații care au în întreținere copii în varstă de până la 11 ani beneficiază la cerere, de 4 zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă, în conditiile Legii nr. 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă, cu modificările și completările ulterioare, cu excepţia situaţiilor în care natura sau felul muncii nu permite desfăşurarea activităţii în astfel de condiţii;

-În situaţia în care ambii părinţi sau reprezentaţi legali sunt salariaţi, cererea prevăzută la alin. (1) va fi însoţită de o declaraţie pe propria răspundere a celuilalt părinte sau reprezentant legal, din care să rezulte faptul că, pentru aceeaşi perioadă, acesta nu a solicitat concomitent desfăşurarea activităţii în regim de muncă la domiciliu sau telemuncă.

În Monitorul Oficial nr. 691 din 27 iulie 2023

a fost publicată Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare conform căreia se modifică începand cu data de 1 august 2023, valoarea nominală a unui tichet de masa la 35 lei.

Începand cu data de 1 ianuarie 2024, valoarea nominală a unui tichet de masa nu va putea depăși suma de 40 lei, această valoare urmând a fi aplicabilă și pentru lunile august și septembrie 2024.

This article is from: