Larisa Petcut - Portofoliu 2022

Page 1

1


2


3


4


PETCUȚ LARISA OANA design textil portofoliu 2022 1


SECOND SKIN Abordarea relației dintre corp și material textil mi-a oferit prilejul de a investiga cum anume vestimentația poate modela identitatea personală a unui individ. Mai exact, haina ce devine o expresie și reflexie a sinelui, o a doua piele a purtătorului său. Am căutat să pornesc de la corpul uman, pe care mai apoi să îl deconstruiesc și reconstruiesc, ca în final să rezulte piese ce pot fi transpuse în design textil. Astfel, aceste rezultate nu au fost doar inspirate din corpul uman, ci și destinate acestuia. M-a atras investigharea acestui subiect al corporalității datorită analizei efectelor valorilor tradiționale patriarhale puternic prezente în societatea românească, alături de efectele propagandei comuniste încă întipărite în mentalitatea românilor. Împreună, acestea conduc la o percepție greșită asupra corporalității, îndeosebi asupra celei feminine.

2


Am realizat aceste lucrări din dorința de experimentare cu materiale ce sunt similare cu textura pielii umane. Utilizând aceste texturi pentru a crea piese destinate purtării, mi-am dorit să creez obiecte ce nu sunt doar ergonomice și destinate strict utilizării, ci primesc o anumită personalitate în încercarea lor de a-și imita purtătorul.

3


4


LARISA PETCUȚ

portofoliu 2022 5


6


7


8

- second skin -


LARISA PETCUȚ

portofoliu 2022 9


10


LARISA PETCUȚ

portofoliu 2022 11


12

- second skin -


13


index SECOND SKIN , pag 2 - 15 pag 4 - Piesă vestimentară modulară, mastic acrilic, piele artificială, bumbac, 2021; Model: Diana Cimpoeșu pag 5 - Detaliu piesă vestimentară modulară, mastic acrilic, piele artificială, bumbac, 2021 pag 6-7 - Detaliu textură, mastic acrilic, piele artificială, 2021 pag 8 - Mostre texturi, mastic acrilic, piele artificială, 2020 pag 9 - Mostre texturi, mastic acrilic, piele artificială, 2021 pag 10 - Accesorii cu texturi realizate din mastic acrilic, 2020 pag 11 - Detalii texturi și obiecte de design ( accesoriu, mâneci, small for the pocket), mastic acrilic, tehnică mixtă, 2021 pag 12 - Simulare digitală piesă vestimentară, 2020 pag 13 - Simulare digitală accesoriu, 2020 pag 15 - Simulare digitală piesă vestimentară, 2020

14


15


WOOL STORIES În vederea realizării acestor lucrări am utilizat tehnici textile tradiționale pentru a continua discursul despre identitate, cât și despre rolul femeii artiste est-europene. De-a lungul timpului, lucrările de artă de natură textilă, ce preponderent erau realizate de autori feminini, au fost desconsiderate și catalogate la nivel de meșteșug. Consider că tocmai această revendicare a moștenirii culturale și artistice are ca acțiune în sine un caracter emancipator. Un lucru pe care l-am realizat recent, dar pe care încerc să-l prețuiesc acum mai mult ca oricând, este posibilitatea de a continua o moștenire culturală a familiei prin abordarea tehnicilor textile. Bunicile mele, care au avut un rol esențial în dezvoltarea mea personală, au trăit într-o perioadă în care țeserea și realizarea de piese textile în cadrul propriei gospodării era o necesitate, și nu un act cu o însemnătate artistică. Prin textilele realizate de mine încerc să aduc un omagiu amintirii și muncii lor.

16


Pe lângă aceste tehnici tradiționale am căutat să experimentez cât mai mult cu materiale sustenabile și în special cu expresivitatea plastică a lânii ținând cont de căldura sa intrinsecă și de rolul ce l-a jucat de-a lungul timpului în dezvoltarea artelor textile, căutând în același timp să-i găsesc o interpretare contemporană.

17


18


LARISA PETCUȚ

portofoliu 2022 19


20


21


22


23


24


25


26


LARISA PETCUȚ

portofoliu 2022 27


28


29


30


LARISA PETCUȚ

portofoliu 2022 31


index WOOL STORIES , pag.16 - 33 pag 18, 19 - Second Skin, împâslire și vopsire lână, 2021; Model: Diana Cimpoeșu pag 20, 21 - Detaliu Second Skin, împâslire și vopsire lână, 2021 pag 22 - Skin, împâslire și vopsire lână, 2021 pag 23 - Skin și Second Skin, împâslire și vopsire lână, 2021 pag 24, 25 - Detaliu Skin, împâslire și vopsire lână, 2021 pag 26 - Detaliu Skins, împâslire, vopsire și coasere lână, 2021 pag 27 - Skins, împâslire, vopsire și coasere lână, 2021 pag 28, 29 - Skins, împâslire, vopsire și coasere lână, 2021 pag 30 - Detaliu Unleaning, împâslire și vopsire lână, 2021 pag 31 - Detaliu Unleaning, împâslire și vopsire lână, 2021 pag 33 - Detaliu textură, lână împâslită, silicon, 2021

32


33


SURFACE DESIGN În vederea realizării acestor piese aplicate în exerciții de design textil am pornit de la crearea unor module grafice și picturale. Aceste colecții au luat naștere din dorința de a căuta noi modalități de expresie plastică. Motivele utilizate au fost realizat manual, fiind unice prin tușe și texturi, ce de multe ori au reieșit în urma unor accidente. Astfel, fiecare piesă celebrează imperfecțiunea și autenticitatea. Pattern-urile rezultate au fost aplicate în mod digital pe diverse suprafețe, de la tapet contemporan, la tapițerie pentru mobilier și accesorii textile pentru casă. Drept urmare, aceste designuri își pot găsi o aplicabilitate într-o arie diversă a surface designului, aducând cu ele o notă de expersivitate.

34


35


36


37


38

- surface design -


LARISA PETCUȚ

portofoliu 2022 39


40


41


- surface design 42


LARISA PETCUȚ

portofoliu 2022 43


44


45


46

- surface design -


LARISA PETCUȚ

portofoliu 2022 47


48


49


50

- surface design -


LARISA PETCUȚ

portofoliu 2022 51


index SURFACE DESIGN , pag.34 - 53 pag 36, 37 - Unknown gardens, colecție de tapet contemporan, modul realizat manual, prelucrare și simulare digitală, 2021 pag 38, 39 - Pattern-uri din colecția Ethnic Heritage aplicate digital pe obiecte de surface design, 2021 pag 40, 41 - In Between, colecție de tapet contemporam, modul realizat maunual, prelucrare și simulare digitală, 2021 pag 42, 43 - Simulări In Between, respectiv Unknown Gardens, 2021 pag 44, 45 -In Between, colecție de tapet contemporam, modul realizat maunual, prelucrare și simulare digitală, 2021 pag 46, 47 - Pattern-uri din colecția Unknown Gardens aplicate digital pe obiecte de surface design, 2021 pag 48, 49 - In Between, colecție de tapet contemporam, modul realizat maunual, prelucrare și simulare digitală, 2021 pag 50 - Simulare In Between, 2021 pag 51 - Detaliu pattern In Between, 2021 pag 53 - Detaliu pattern Ethnic Heritage

52


53


LABELS - a difference in perception Colecția LABELS s-a născut din dorința de a contribui la conturarea unui discurs diferit asupra percepției corpului feminin prin intermediul designului textil. În acest sens, am conceput ținute vestimentare care nu urmează întocmai silueta umană și ies astfel din convențiile sociale. Exercițiile de forme și structuri textile atipice au rezultat în piese masive, sculpturale și ușor androgine, ce nu respectă împărțirea tipică pe genuri. Colecția vrea să transmită mesajul că feminitatea nu trebuie să fie mereu echivalentă cu delicatețea sau cu formele sinuoase, ci mai degrabă aceasta poate primi orice definiție îi este acordată de către o persoană, aducând controlul asupra identității și reprezentării în mână purtătorului. Întregul concept a pornit de la o analiză a tematicii corporalității în artă, privită din perspectiva mișcărilor feministe. Corpul uman a constituit subiectul predominant în artă de-a lungul timpului, însă felul în care oamenii s-au raportat la acesta a fost mereu condiționat de societatea din care făceau parte.

54


Vorbim astfel de utilizarea corpului feminin ca obiect sau subiect pentru artă, înțeles însă printr-un „male gaze”. Apare deci necesitatea unei priviri asupra corpului feminin din propria sa perspectivă, subiectivă și autoreferențială. Prin urmare, prin aceste piese vestimentare am căutat să contribui la conturarea unui discurs legat de efectele negative pe care așteptările nerealiste, tabuul și presiunea socială le pot avea asupra imaginii de sine a femeii est-europene, cât și a liberei exprimări a femeii artiste, motiv pentru care am adoptat un discurs asumat feminist.

55


56

- LABELS -


LARISA PETCUȚ

portofoliu 2022 57


58

- LABELS -


59


60


61


62

- LABELS -


63


64


LARISA PETCUȚ

portofoliu 2022 65


66

- LABELS -


67


68


LARISA PETCUȚ

portofoliu 2022 69


70

- LABELS -


71


72


LARISA PETCUȚ

portofoliu 2022 73


74

- LABELS -


75


76


LARISA PETCUȚ

portofoliu 2022 77


78

- LABELS -


79


80


81


82


LARISA PETCUȚ

portofoliu 2022 83


84

- LABELS -


85


86


87


88

- LABELS -


LARISA PETCUȚ

portofoliu 2022 89


90

- LABELS -


91


92


93


index LABELS - a difference in perception , pag. 54 - 93 pag 56, 57 - Detalii texturi. bumbac plisat și destrămat, 2021 pag 58 - Accesorii(cercei, broșe) ceramice, porțelan, inox, 2021 pag 59- Detaliu broșă de porțelan și textură din lână împâsită, 2021 pag 60 - Detaliu colier și cercei, porțelan, bumbac, 2021/2022 pag 61 - Detalii accesorii(cercei, colier, inele), porțelan, 2021/2022 pag 62 - Detalii accesorii și texturi(încălțăminte, broșe, geantă), 2021W pag 63 - Detaliu cercei, porțelan, inox auriu, 2022I pag 64 - 3 ținute accesorizate din cadrul colecției LABELS, lână împâslită, bumbac plisat, deșirat, porțelan, 2021 ; Modele : Maria Untilov (pag. 64, 67, 72, 78, 80, 81, 83, 84, 85) Diana Cimpoeșu (pag. 64, 66, 74, 75, 80, 81, 82, 84, 85) David Gligor (64, 67, 68) ; Foto: George Nechifor(pag. 59, 62, 64, 67, 68) pag 65 - Detaliu pulover colecție LABELS, lână împâslită și cusută, 2021 pag 66 - Detaliu texturi piese din colecția LABELS(sacou, top, fustă), lână împâslită, bumbac plisat, deșirat, porțelan, 2021/2022; Foto: Vlad Hădărășan( pag. 66, 70, 74, 76-85) pag 67 - 2 ținute accesorizate din cadrul colecției LABELS, lână împâslită, bumbac plisat, porțelan, 2021 pag 68 - Rochie și palton,lână împâslită, bumbac plisat,deșirat, 2021 pag 69 - Detaliu palton, lână împâslită și porțelan, 2021/2022 pag 70 - Detaliu texturi piese din colecția LABELS(sacou, top, fustă, broșă), lână împâslită, bumbac plisat, deșirat, porțelan, 2021/2022 pag 71 - Detaliu sacou, bumbac plisat, deșirat, porțelan, 2022 pag 72 - Detalii texturi (fustă, top, geantă), bumbac plisat, lână împâslită, lemn, 2021/2022 pag 73 - Detaliu sacou, bumbac plisat, deșirat, porțelan, 2022 pag 74 - Piese din colecția LABELS(sacou, top, fustă, broșă), lână împâslită, bumbac plisat, deșirat, porțelan, 2021/2022 pag 75 - Detaliu piese colecția LABELS(top, pantaloni), lână împâslită,2022 pag 76 - Detaliu piese colecția LABELS(cămașă, rochie), lână împâslită, bumbac cusut, 2022 94


pag 77 - Ținută din colecția LABELS(cămașă, rochie), lână împâslită, bumbac cusut, 2022 pag 78 - Ținută accesorizată din colecția LABELS(top, fustă, geantă), amestec lână și bioplastic, bumbac plisat, 2021/2022 pag 79 - Detalii texturi(top, fustă, geantă, broșe), amestec lână și bioplastic, bumbac plisat, porțelan, lemn), 2021/2022 pag 80, 81 - 3 ținute accesorizate din cadrul colecției LABELS, lână împâslită, bumbac plisat, deșirat și cusut, porțelan, 2021/2022 pag 82 - 2 ținute accesorizate din cadrul colecției LABELS(cămașă, rochie, top, pantaloni), lână împâslită, bumbac, porțelan, 2022 pag 83 - Ținută accesorizată(cămașă, pantaloni), lână împâslită, bumbac, porțelan, 2022 pag 84 - 3 ținute accesorizate din cadrul colecției LABELS, lână împâslită, bumbac plisat, deșirat și cusut, porțelan, 2021/2022 pag 85 - 3 ținute accesorizate din cadrul colecției LABELS, lână împâslită, bumbac plisat, deșirat și cusut, porțelan, 2021/2022 pag 86, 87 - Imagini din cadrul performance-ului LABELS - a difference in perception din cadrul ExpoMaraton UAD, 19 mai 2022; performance: Raluca Buta, Smaranda Ciubotariu, Anca Maria, Vasiana Sălăjan, Maria Untilov; Sound: Cosmos în Buzunar; Foto: Crina Gîlca, Nicu Nistor, Daniel Benchea pag 88, 89 - Imagini din cadrul performance-ului LABELS - a difference in perception din cadrul ExpoMaraton UAD, 19 mai 2022 pag 90, 91 - Imagini din cadrul expoziției LABELS - a difference in perception din cadrul ExpoMaraton UAD, 19 mai 2022

95


Larisa Oana PETCUȚ petcutlarisa@gmail.com 0742 744 706 n. 18.04.1998, Arad Educație 2013-2017 - Colegiul de Arte ”Sabin Drăgoi” Arad, Arte Textile 2017-2020 - Universitatea de Artă și Design Cluj - Napoca, Licență în Arte Textile - Design Textil 2020-2022 - Universitatea de Artă și Design Cluj - Napoca, Master în Design Textil Expoziție personală 2022 - LABELS - a difference in perception, expoziție în cadrul ExpoMaraton Cluj-UAD, Galeria Casa Matei, 19 mai 2022 Expoziții de grup 2022 - Salonul de Artă Textilă ARIADNAE, Galeria Art Nouveau, TârguMureș 2021 - Salonul Anual de Artă, Muzeul de Artă din Cluj-Napoca - PopUP Expo Arte Textile, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Cluj-Napoca - Salonul Național de Artă Contemporană, Muzeul Țăranului Român, București 2020 - “T3XT1L” , La Cave, Institutul Francez Cluj-Napoca 2019 - “Ce mai face Penelopa?” - expoziție de tapiserie, sculptură și artele focului, Galeria “Casa Matei”, Cluj-Napoca” 2017 - Expoziția absolventilor promoția 2017, Galeria Națională “Delta”, Arad 2016 - “Drumul spre Artă – Retrospectivă 2009-2016”, Muzeul de Artă din Arad

96


97


98


99


100


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.