Emil Cioran-Despre neajunsul de a te fi născut (Humanitas, 2002) by Serkisof

DESPRE

NEAJUNSUL DE A TE FI NĂSCUT

OPERA LUI CIORAN

SCRIERI ÎN

UMBA

ROMÂNĂ

Pe culmile disperării

ediţia întîi

1934 / prima ediţie postbelică, Humanitas -1990 Cartea amăgiriior 1936/1991

Schimbarea la faţă a României

1936/ediţie revăzută de autor -1990 Lacrimi ?i sfinţi 1937 /1991

Amurgul gîndurilor 1940 /1991

Indreptar pătima?

Humanitas -1991

SCRIERI îN

UMBA

Precis de decomposition Gallimard -1949 Syllogismes de ['amertume - 1952

Tentation d'exister -1956 Histoire et utopie -1960

Chute dam

le temps -1964

Le Mauvais demiurg e -1969 De ['inconvenient d'ctre ne -1973

Ecarte!ement -1979 Exercices d'admiration -1986 Aveux et anathemes-1987

FRANCEZĂ

Tratat de descompunere

Humanitas -1992

Silogismele amărăciunii - 1992 Ispita de

exista -1992

Istorie şi u t op ie -1992

Căderea ÎIl

timp -1994

Demiurgul cel rău

1995

Despre neajunsul

de a te fi năswt -1995 Sfirtecare -1995 Exerciţii de admiraţie -1993 Mărturisiri şi anat e me -1994

Mon Pays/Ţara mea Humani tas - 1 996

PUBUCISTICĂ, CORESPONDENŢĂ, CONVORBIRI Singurătate ?i destin Humanitas -1992

Convorbiri Humanitas -1993 Scrisori către cei de-aeasă Humanitas

1995

CIORAN

Despre neajunsul de a te fi născut Traducere din franceză de FLORIN SICOIE

II HUMANITAS BUCUREŞTI

Coperta seriei

DONE

STAN

Descrierea CIP a B ibl i ot eci i Naţ iona l e a

României

CIORAN, EMIL

Despre

neajunsul de a te fi născut ICioran. ;

trad.: Florin Sicoie. - Bucureşti: Humanitas, 2003 ISBN 973-50-0330-9 1. Si c oie, Florin (trad.) 821.135.1-84

E.M.OORAN

DE L'INCONVENIENT D'fTRE NE

prezenta ver siune românească

1 Trei dimineaţa. Simt secunda de faţă, apoi pe cealaltă, fac bilanţul fiecărui minut. De ce toate astea? Pentru că m-am născut. Punerea în cauză a naşterii ţine de un tip spe cial de veghe. -

"De cînd sînt pe lume" - acest de cînd mi se pare încărcat de un înţeles atît de înfricoşător, încît devine de neîndurat. *

Există o cunoaştere care anulează orice con sistenţă şi importanţă a ceea ce facem: pentru ea, totul e lipsit de temei, în afară de ea însăşi. Atît de pură, încît are oroare pînă şi de ideea de obiect, ea exprimă acea ştiinţă supremă potri vit căreia a săvîrşi sau a nu săvîrşi o faptă este totuna şi care e însoţită şi ea de o satisfacţie ieşită din comun: cea de a putea repeta, cu fiecare ocazie, că nu merită să pui suflet în nici un gest pe care-l faci, că nimic material nu e de natură să înno bileze ceva, că "realitatea" ţine de absurd. O ast fel de cunoaştere ar trebui să fie numită postumă: ea are loc ca şi cum subiectul cunoscător ar fi

viu şi neviu, fiinţă şi amintire a fiinţei. "Ţine deja de trecut", spune el despre tot ce face, în chiar momentul actului, care e astfel privat pentru totdeauna de prezent. *

Nu alergăm spre moarte, ci fugim de cata strofa naşterii, zvîrcolindu-ne, supravieţuitori care încearcă s-o uite. Frica de moarte nu e decît proiecţia în viitor a unei spaime care-şi are în ceputul în prima noastră clipă . Nu ne place, desigur, să socotim naşterea un rău: n-am fost oare învăţaţi că ea e supremul bine, că răul se găseşte la sfîrşitul, şi nu la în ceputul vieţii noastre? Răul, adevăratul rău e to tuşi în urma, nu înaintea noastră . E ceea ce i-a scăpat lui Cristos, ce a înţeles Buddha: "Dacă n-ar exista pe lume trei lucruri, o, ucenici, De săvîrşitul n-ar apărea pe lume . . . " Şi, înainte de bătrîneţe şi de moarte, el aşază faptul naşterii, izvor al tuturor slăbiciunilor şi al tuturor neno rocirilor. *

Putem suporta orice adevăr, oricît de zdro bitor, cu condiţia să înlocuiască totul, să conţină tot atîta vitalitate cît speranţa căreia i s-a sub stituit. *

Nu fac nimic, se înţelege. Dar văd cum trec ore le - şi asta e preferabil încercării de a le umple. 6

Nu trebuie să ne ostenim cu o operă, trebuie doar să spunem ceva care să se poată murmu ra la urechea unui beţiv sau a unui muribund. *

Nimic nu dovedeşte mai bine cît de mult a decăzut omenirea ca imposibilitatea de a găsi fie şi un singur popor, un singur trib la care naş terea să mai provoace doliu şi bocet. *

Să te răzvrăteşti împotriva eredităţii înseam nă să te răzvrăteşti împotriva a miliarde de ani, împotriva primei celule . *

Există un zeu la originea, dacă nu la capă tul, oricărei bucurii. *

Niciodată în largul meu În imediat, nu mă seduce decît ceea ce mă precedă, ceea ce mă îndepărtează de prezent, clipele fără număr în care n-am existat: nenăscutul. *

Nevoie fizică de dezonoare. Mi-ar fi plăcut să fiu odraslă de călău. 7

Cu ce drept vă apucaţi să vă rugaţi pentru mine? N-am nevoie de mijlocitor, am să mă des curc singur. Din partea unui nenorocit, aş primi, poate, dar din partea nimănui altcuiva, fie el şi sfint. Nu pot tolera ca alţii să se preocupe de propria-mi mîntuire. Dacă mă tem de ea şi-ncerc să-i scap, nimic mai supărător ca rugăciunile voastre! Duceţi-vă cu ele de-aici; oricum, nu sîn tem în slujba aceloraşi zei. Dacă ai mei sînt ne voinici, am toate motivele să cred că nici ai voştri nu sînt mai grozavi. Presupunînd totuşi că ei sînt aşa cum vi-i imaginaţi, tot le-ar lipsi pute rea să mă vindece de o spaimă mai veche decît propria-mi memorie. *

Ce lucru jalnic o senzaţie! Poate nici extazul însuşi nu e mai mult. *

Să desfacă, să des-zidească e singura sarcină pe care şi-o poate fixa omul, dacă aspiră, aşa cum o arată totul, să se deosebească de Ziditor. *

Ştiu că naşterea mea e o întîmplare, un acci dent ridicol, şi totuşi, de cum uit de mine, mă port ca şi cum ea ar fi un eveniment capital, indis pensabil mersului şi echilibrului lumii. 8

Să fi comis toate crimele, în afara celei de a fi tată . *

Ca regulă generală, oamenii aşteaptă dezamă girea: ei ştiu că nu trebuie să se neliniştească, că, mai devreme sau mai tîrziu, ea va veni, ofe rindu-Ie răgazul necesar să se poată ocupa de problemele momentului. Cu dezmeticitul e alt fel: pentru el, dezamăgirea survine în acelaşi timp cu actul; n-are nevoie s-o pîndească, e acolo. Eliberîndu-se de succesiunea lucrurilor, el a de vorat posibilul şi a făcut inutil viitorul . "Nu vă pot întîlni în viitorul vostru, le spune el celor lalţi . N-avem nici măcar o singură clipă care să ne fie comună." Asta fiindcă pentru el întregul viitor e dej a acolo. Cînd simţim sfîrşitul în punctul de pornire, mergem mai repede ca timpul. Iluminarea, dez amăgire fulgerătoare, răspîndeşte o siguranţă care-l transformă pe dezmeticit în mîntuit. *

Mă eliberez de aparenţe şi, cu toate acestea, mă-ncurc în ele; sau mai degrabă: mă găsesc la jumătatea distanţei dintre aceste aparenţe şi ceea ce le neagă, ceea ce n-are nici nume, nici conţi nut, ceea ce nu e nimic şi este totul. Pasul deci siv dincolo de ele n-am să-I fac niciodată . Firea mă obligă să plutesc, să mă etemizez în echivoc, 9

şi, dacă mi-aş propune să mă hotărăsc într-un sens sau în celălalt, aş pieri prin propria-mi salvare. *

Capacitatea mea de a fi dezamăgit depăşeşte înţelegerea. Ea e cea care mă face să-I înţeleg pe Buddha, dar tot ea mă împiedică să-I urmez. *

Ceea ce nu ne mai poate înduioşa nu mai contează şi nu mai există . Ne dăm seama de ce trecutul nostru încetează atît de repede să ne aparţină, pentru a lua înfăţişare de poveste, de ceva ce nu mai priveşte pe nimeni. *

În cel mai adînc colţ al sufletului, să aspiri să fii la fel de sărac, la fel de vrednic de milă ca Dumnezeu. *

Adevărata legătură dintre fiinţe nu se stabi leşte decît prin prezenţa mută, prin aparenta ne comunicare, prin schimbul misterios şi fără cuvinte care seamănă cu rugăciunea interioară . *

Ceea ce ştiu la şaizeci de ani ştiam la fel de bine la douăzeci . Patruzeci de ani ai unei lungi, inutile munci de verificare . . . 10

Că totul e lipsit de consistenţă, de temei, de justificare, sînt de obicei atît de sigur, încît cel care ar îndrăzni să mă contrazică, chiar dacă e omul pe care-l stimez cel mai mult, mi-ar apărea ca un şarlatan sau un idiot. *

Încă din copilărie, percepeam scurgerea ore lor, independente de orice raport, de orice fapt şi de orice eveniment, disjuncţia timpului de tot ce nu era el, existenta lui autonomă, statutul său singular, autoritatea: tirania sa. Îmi amintesc cum nu se poate mai clar după-amiaza în care, pen tru prima dată, în faţa universului gol, nu mai eram decît scurgere de clipe răzvrătite împotriva propriei funcţii. Timpul se desprindea de fiinţă

pe seama mea .

Spre deosebire de Iov, eu nu mi-am bleste mat ziua în care m-am născut; pe celelalte, în schimb, le-am afurisit pe toate ... *

Dacă moartea n-ar avea decît laturi negative, ar fi un act irealizabil . *

Totul este; nimic nu este. Şi o formulă, şi cea laltă sînt purtătoarele unei egale împăcări. Anxi11

osul, spre nenorocirea sa, rămîne între ele două, înfricoşat şi perplex, mereu la discreţia unei nuanţe, incapabil să se fixeze în siguranţa fiinţei sau a absenţei faptului de a fi. *

Pe acea coastă normandă, la o oră atît de matinală, n-aveam nevoie de nimeni. Prezenţa pescăruşilor mă deranja: i-am gonit cu pietre. Şi am înţeles că ţipetele lor, de o stridenţă supra naturală, erau exact ceea ce-mi trebuia, că numai înspăimîntătorul putea să mă liniştească şi că doar pentru a-l întîlni mă trezisem înaintea ră săritului. *

sînt deodată izbit de ciudăţe nia acestei expresii, ca şi cum nu s-ar aplica ni mănui . A fi

în viaţă

De fiecare dată cînd ceva nu merge şi cînd mi-e milă de mintea mea, mă cuprinde o irezis tibilă dorinţă de a proclama. Atunci înţeleg din ce meschine abisuri apar reformatorii, profeţii şi mîntuitorii. *

Mi-ar plăcea să fiu liber, total liber. Liber ca un mort din faşă . 12

Dacă în luciditate intră atîta ambiguitate şi zbucium este pentru că ea e rezultatul faptului că nu am ştiut cum să ne folosim insomniile. *

Obsesia naşterii, transpunîndu-ne înaintea pro priului trecut, ne face să pierdem gustul vii torului, al prezentului şi chiar al trecutului. *

Rare sînt zilele în care, proiectat în postistorie, să nu asist la ilaritatea zeilor ieşind din episo dul omenesc. E cu adevărat nevoie de o viziune de rezervă, atunci cînd cea a Judecăţii de Apoi nu mai mul ţumeşte pe nimeni. *

O idee, o fiinţă, orice lucru care se întrupează îşi pierde înfăţişarea, devine grotesc. Frustrare a rezultatului. Să nu evadezi niciodată din posi bil, să te complaci în postura de etern veleitar,

să uiţi să te naşti. *

Adevărata, unica neşansă: aceea de a vedea lumina zilei. Ea îşi are obîrşia în agresivitatea, în principiul de expansiune şi de furie localizat în origini, în elanul spre rău care le-a agitat.

Cînd revezi pe cineva după mulţi ani, ar tre bui să te aşezi unul în faţa celuilalt şi să nu spui nimic ore în şir, pentru ca, profitînd de tăcere, consternarea să se poată autosavura. *

Zile atinse miraculos de sterilitate. În loc să mă bucur, să mă felicit, să convertesc această ari ditate în sărbătoare, să văd

în ea o ilustrare a

desăvîrşirii şi maturităţii, ca şi a detaşării mele, mă las cotropit de ciudă şi de proastă dispozi ţie, atît e de tenace în noi omul pe care-l ştim, secătura agitată, incapabilă să se aşeze în umbră. *

Sînt atras de filozofia hindusă, al cărei scop esenţial este de a învinge eul; şi tot ce fac şi tot ce gîndesc nu înseamnă decît eu şi suferinţă cum plită a eului. *

Cîtă vreme acţionăm, avem un scop; acţiunea o dată terminată, ea nu are pentru noi mai multă realitate decît scopul pe care-l urmăream. Nu exista deci nimic cu adevărat coerent în toate acestea, nu era decît joc. Dar există şi din aceia care au conştiinţa acestui joc chiar

în timpul acţi

unii: ei trăiesc concluzia în premise, rezultatul în virtual, subminînd gravitatea prin însuşi fap tul că există.

Viziunea nonrealităţii, a carenţei universale este rezultatul combinat al unei senzaţii cotidi ene şi al unui fior neaşteptat. Totul e joc fără această revelaţie, senzaţia pe care o purtăm cu noi pe firul zilelor n-ar mai avea acea ampren -

tă de evidenţă de care au nevoie experienţele metafizice pentru a se deosebi de contrafacerile lor, indispoziţiile. Pentru că orice indispoziţie nu e decît o experienţă metafizică avortată. *

Cînd curiozitatea pe care o încercăm în faţa morţii ni se epuizează, închipuindu-ne că nu mai avem nimic altceva de vămuit din asta, ne îndreptăm atenţia spre naştere, ne pornim să înfruntăm un abis la fel de fără sfîrşit . . . *

Chiar în acest moment, mi-e rău . Acest eveni ment, crucial pentru mine, este inexistent, chiar de neconcep�t, pentru restul fiinţelor, pentru toate fiinţele. In afară de Dumnezeu, dacă acest cuvînt poate avea vreun înţeles. *

Auzim din toate părţile că, din moment ce totul e inutil, să faci bine ceea ce faci nu repre zintă un bine. Totuşi, tocmai asta e bine. Ca să ajungi la această concluzie şi ca s-o înduri, nu trebuie să exerciţi nici o profesie; cel mult, pe aceea de rege, ca Solomon.

Reacţionez ca toată lumea şi chiar ca aceia pe care-i dispreţuiesc cel mai mult; dar îmi repar greşeala, deplîngînd orice faptă pe care o comit, bună sau rea . *

Unde-mi sînt senzaţiile? Au dispărut în . . mine, şi ce e oare acest eu, dacă nu suma acestor sen zaţii volatilizate? .

Extraordinar şi nul aceste două adjective se aplică unui anumit act şi, după aceea, la tot ce rezultă din el, vieţii în primul rînd. -

Clarviziunea e singurul viciu care te face liber - liber Într-un pustiu. *

Pe măsură ce trec anii, descreşte numărul celor cu care ne putem înţelege. Cînd nu vom mai avea pe nimeni căruia să ne adresăm, vom fi în sfîrşit aşa cum eram înainte de a eşua în tr-un nume . *

Cînd refuzi lirismul, e un chin să înnegreşti o pagină: la ce bun să scrii ca să spui exact ceea ce aveai de spus? 16

E foarte greu să accepţi să fii judecat de cineva care a suferit mai puţin ca tine . Şi cum fiecare se crede un Iov nerecunoscut . . . *

Îmi doresc un confesor ideal, căruia să-i spun tot, să-i mărturisesc tot, îmi doresc un sfînt blazat. *

De atîta amar de vreme de cînd se moare, viul a căpătat probabil obişnuinţa de a muri; fără de care nu s-ar explica de ce o insectă sau o roză toare, şi chiar omul, ajung, după cîteva sclifo seIi, să crape atît de demn. *

Paradisul nu era suportabil, altfel primul om s-ar fi obişnuit cu el; nici această lume nu este, de vreme ce se regretă paradisul sau se speră un altul. Ce-i de făcut? Unde să mergem? Foarte simplu: să nu facem nimic şi să nu ne ducem ni căieri. *

Sănătatea e desigur un bun; numai că acelo ra care o posedă le-a fost refuzată şansa de a-şi da seama de ea, o sănătate conştientă de sine fiind o sănătate compromisă sau pe punctul de a fi. Cum nimeni nu se bucură că e lipsit de infirmităţi, 17

putem vorbi fără nici o exagerare de o dreaptă pedepsire a celor sănătoşi. *

Unii au parte de nenorociri; alţii, de obsesii . Care sînt mai de plîns? *

Nu mi-ar plăcea ca oamenii să fie drepţi în privinţa mea: aş putea să mă lipsesc de orice, în afară de tonicul injustiţiei . *

"Totul e durere" - formula budistă, moder nizată, ar da: "Totul e cosmar." În acelaşi fel, nirvana, �hemată să pună capăt unei suferinţe şi mai răspîndite, ar Înceta să fie un mijloc rezervat numai unora, ca să devină universală asemeni coşmarului Însuşi. *

Ce înseamnă o crucificare unică, pe lîngă aceea, cotidiană, pe care o îndură cel care suferă de insomnîe? *

Pe cînd mă plimbam, la oră tîrzie, pe aleea mărginită de copaci, o castană mi-a căzut la pi cioare. Zgomotul pe care l-a făcut spărgîndu-se, 18

ecoul pe care l-a trezit în mine, precum şi o emoţie în vădită disproporţie cu acel incident mărunt m-au cufundat în miracol, în beţia irevocabilului, ca şi cum nu mai existau întrebări, ci numai răs punsuri. Eram ameţit de mii de certitudini ne aşteptate, cu care nu ştiam ce să fac . . . Puţin a lipsit astfel să intru în contact cu divi nul . Dar am socotit că-i mai bine să-mi conti nuu plimbarea. I *

Nu ne mărturisim altcuiva mîhnirile decît ca să-I facem să sufere, ca să le ia asupra lui. Dacă am vrea să-I legăm de noi, nu i-am împărtăşi de cît suferinţele noastre abstracte, singurele pe care se reped să le accepte toţi cei care ne iubesc. *

Nu-mi iert faptul că m-am născut. E ca şi cum, strecurîndu-mă în această lume, aş fi profanat o taină, aş fi călcat cine ştie ce legămînt impor tant, aş fi comis un păcat de o gravitate fără sea măn. Totuşi, mi se întîmplă să fiu mai puţin tranşant: naşterea îmi pare atunci o calamitate pe care aş fi nemîngîiat să n-o fi cunoscut. *

Gîndirea nu e niciodată nevinovată. Ne ajută să ne rupem lanţurile tocmai pentru că e nemi loasă, pentru că înseamnă agresiune. Eliminînd ce are ea mai rău şi chiar demonic, ar trebui să renunţăm la însăşi ideea mîntuirii . 19

Calea cea mai sigură ca să nu greşeşti e să subminezi o certitudine după alta . Faptul că tot ceea ce contează a fost făcut în afara îndoielii rămîne însă la fel de evident . *

De multă vreme, dintotdeauna, simt că lumea aceasta nu e ce-mi trebuia şi că n-aş putea să mă deprind cu ea; numai şi numai aşa am dobîn dit o fărîmă de orgoliu spiritual, propria-mi exis tenţă apărîndu-mi ca mutilare şi secătuire a unui psalm. *

Gîndurile noastre, în solda propriei paniei, se îndreaptă spre viitor, urmează calea fiecărei spaime, se deschid spre moarte. Şi numai schim bîndu-Ie cursul, făcîndu-le să curgă înapoi le în dreptăm către momentul naşterii şi le obligăm să se statomicească acolo. Prin asta, ele pierd în săşi forţa, acea tensiune de nepotolit care zace în adîncul spaimei de moarte şi care le e de folos gîndurilor noastre atunci cînd vor să crească, să se îmbogăţească, să capete forţă. Aşa înţelegem de ce, parcurgînd un drum contrar, le lipseşte elanul şi sînt atît de obosite atunci cînd, în sfîrşit, se lovesc de l im i ta lor originară, Încît nu mai au puterea să privească dincolo de ea, spre nicioda tă-născut. 20

Nu propriile-mi începuturi, ci începutul mă interesează. Dacă mă izbesc de propria-mi naş tere, de o obsesie minoră, e din cauză că nu pot 'să mă lupt cu primul moment al timpului. Orice suferinţă individuală se reduce, în ultimă instan ţă, la o suferinţă cosmogonică, fiecare din senza ţiile noastre ispăşind acea nelegiuire a senzaţiei primordiale, prin care eul s-a strecurat în afara a nu ştim ce .. . *

În zadar ne străduim să ne preferăm univer sului, ne urîm, cu toate acestea, mult mai mult decît credem. Dacă înţeleptul e o apariţie atît de insolită este pentru că pare neatins de aversiu nea pe care, asemeni tuturor fiinţelor, trebuie s-o nutrească pentru el însuşi. *

Nici o diferenţă între existenţă şi nonexisten ţă, dacă ne temem de ele cu o egală intensitate. *

Noncunoaşterea e temelia tuturor lucrurilor, ea creează Totul printr-un act pe care-l repetă în fiecare clipă, ea produce această lume şi oricare alta, fiindcă nu încetează să ia drept real ceea ce nu este. Noncunoaşterea e gigantica eroare care serveşte drept suport tuturor adevărurilor

noastre, noncunoaşterea e mai veche şi mai pu ternică decît toţi zeii la un loc. *

După asta îl recunoşti pe cel cu aptitudini pentru căutarea interioară: el va situa eşecul mai presus de orice reuşită, îl va căuta chiar, incon ştient, se înţelege. Asta pentru că eşecul, întot deauna esenţial, e cel care ne dezvăluie nouă în şine, ne permite să ne vedem aşa cum ne vede Dumnezeu, în vreme ce succesul ne îndepăr tează de ceea ce e mai profund în noi şi în toL *

A fost o vreme în care timpul încă nu exista . . . Refuzul naşterii nu e altceva decît nostalgia acelui timp de dinainte de timp. *

Mă gîndesc la atîţia prieteni care nu mai sînt şi-i compătimesc . Cu toate acestea, ei nu sînt chiar de plîns, căci au rezolvat toate problemele, începînd cu aceea a morţii. *

Există în faptul de a te naşte o asemenea lipsă de necesitate încît, dacă te gîndeşti la el ceva mai mult ca de obicei, neştiind cum să reacţionezi, ajungi să surîzi netoL 22

Două feluri de spirite: diurne şi nocturne. Nu osedă nici aceeaşi metodă, nici aceeaşi etică. p In plină lumină, te supraveghezi; în obscuritate, spui tot. Pentru cel care-şi pune întrebări la orele la care ceilalţi sînt pradă somnului, urmările salutare sau supărătoare a ceea ce gîndeşte con tează prea puţin. Iată de ce meditează elIa ghi nionul de a se fi născut fără să-i pese de răul pe care-l poate face altcuiva sau sieşi. După miezul nopţii începe beţia adevărurilor vătămătoare. *

Pe măsură ce se adună anii, îţi faci despre viitor o imagine din ce în ce mai întunecată. Să fie asta doar ca să te consolezi pentru că eşti exclus din el? În aparenţă da, în realitate nu, căci viitorul a fost întotdeauna atroce, omul nepu tînd să lupte împotriva nenorocirilor decît agra vîndu-le, astfel încît, în fiecare epocă, existenţa e cu mult mai tolerabilă înainte să fie găsită so luţia dificultăţilor momentului. *

În marile perplexităţi, impune-ţi să trăieşti ca şi cum istorîa s-a sfîrşit şi să reacţionezi ca un monstru măcinat de serenitate. *

Dacă, altădată, în faţa unui mort, mă între bam: "La ce i-a servit oare să se nască?", acum îmi pun aceeaşi întrebare în faţa oricărui om viu. 23

Accentul pus pe naştere nu e nimic altceva decît gustul pentru insolubil împins pînă la ne bunie. *

În privinţa morţii, ezit fără încetare între "tai nă" şi "nimic", între Piramide şi Morgă. *

E imposibil să simţi că a fost o vreme în care nu existai. De aici ataşamentul pentru persona jul care erai înainte să te naşti. *

"Meditaţi măcar o oră asupra inexistenţei eu lui şi vă veţi simţi alt om", îi spunea într-o zi unui vizitator occidental un bonz din secta ja poneză Kusha. Fără să fi frecventat mînăstirile budiste, de cîte ori nu m-am oprit asupra irealităţii lumii, deci a eului? Nu, n-am devenit alt om, dar mi-a rămas efectiv sentimentul că eul meu nu e cîtuşi de puţin real şi că, pierzîndu-l, n-am pierdut ni mic, în afară de ceva, în afară de tot. *

În loc să mă mărginesc la faptul naşterii, aşa cum îmi porunceşte bunul-simţ, mă aventurez, mă tîrăsc în urmă, dau din ce în ce mai înapoi 24

către nu ştiu ce început, trec din origine-n ori gine. Poate că într-o zi o să reuşesc să ating origi nea însăşi, ca să mă odihnesc sau să mă prăbu şesc acolo. *

X mă insultă. Sînt gata să-I pălmuiesc. După

ce mă gîndesc, renunţ. Cine sînt? Care e adevăratul meu eu: cel care ripostează sau ce] care dă înapoi? Prima mea reacţie e întotdeauna energică; unnătoarea, moale. Ceea ce se cheamă "înţelepciune" nu e, în fond, decît un veşnic "după ce mă gîndesc", adică nonacţiunea ca prim gest. *

Dacă ataşamentul e un rău, trebuie să-i cău tăm cauza în scandalul naşterii, căci să te naşti înseamnă să te ataşezi. Pentru a face să dispară urmele acestui scandal, cel mai grav şi mai puţin tolerabil dintre toate, ar trebui deci folosită de taşarea. *

În stările de anxietate şi teamă, calmul instan taneu la gîndul foetusului care am fost. *

În această clipă anume, nici un reproş venit din partea oamenilor sau a zeilor n-ar putea să mă atingă: am o conştiinţă atît de curată, de parcă n-aş fi existat niciodată. 25

E o greşeală să crezi că există o relaţie direc tă între suportarea nenorocirilor şi înverşunarea împotriva naşterii. Această înverşunare are ră dăcini mai adînci şi mai îndepărtate, şi pare să prindă viaţă chiar şi în absenţa celui mai mic reproş îm potriva existenţei. Ba chiar niciodată nu e mai virulentă ca în cazul sorţilor norocoşi. *

Tracii şi bogomilii - nu pot să uit că am co lindat aceleaşi meleaguri ca şi ei, nici că unii îi deplîngeau pe nou-născuţi, iar ceilalţi, ca să-I dez vinovăţească pe Dumnezeu, îl făceau pe Satana răspunzător de infamia Creaţiei. *

Pe timpul lungilor nopţi ale cavernelor, ne număraţi Hamleţi trebuie să fi monologat fără încetare, căci putem presupune că a pogeul su ferinţei metafizice se situează cu mult înaintea acestei fadori universale ce a urmat apariţiei Filozofieî. *

Obsesia naşterii ţine de exacerbarea memo riei, de omniprezenţa trecutului, ca şi de avidi tatea pentru impas, pentru primul impas. - Nici o deschidere, nici chiar care să-şi aibă obîrşia în bucurie, care să provină din revolut, ci doar din prezent, ca şi dintr-un viitor emancipat de timp. 26

Ani de zile, o viaţă de fapt, să nu te fi gîndit decît la ultimele clipe, ca să constaţi, cînd te apro pii, în sfîrşit, de ele, că va fi fost degeaba, că gîn dul morţii ajută la tot, doar să mori nu! *

Neliniştile noastre sînt cele care trezesc, care creează conştiinţa; după ce-şi îndeplinesc mi siunea, ele se atenuează şi dispar una după alta. Doar conştiinţa rămîne şi le supravieţuieşte, fără să-şi amintească ce le datorează, chiar fără s-o fi ştiut vreodată. Iată de ce îşi tot proclamă autonomia, suveranitatea, chiar şi cînd se urăşte şi ar vrea să se distrugă. *

Potrivit regulii Sfîntului Benedict, dacă un că lugăr devenea mîndru sau măcar mulţumit de munca pe care o făcea, trebuia să renunţe la ea şi s-o părăsească. Iată un pericol de care nu se teme cel care va fi trăit cu gustul insatisfacţiei, în orgia remuş cării şi dezgustului. *

Dacă e adevărat că lui Dumnezeu îi repugnă să se pronunţe, n-aş încerca nici o stinghereală în prezenţa lui, atît de mult mi-ar plăcea să-I imit, să fiu, în tot, asemeni Lui, un lipsit de opinie. 27

Să te trezeşti, să-ţi faci toaleta şi să aştepţi apoi cine ştie ce varietate neaşteptată de plictis sau de spaimă. Aş da tot universul şi pe Shakespeare în În tregime pentru o fărîmă de ataraxie. *

Marele noroc al lui Nietzsche că a sfîrsit ' cum a sfîrşit. În euforie! *

Să te tot duci cu gîndul la o lume în care încă nimic nu s-a înjosit să se ivească, în care presimţi conştiinţa fără să aspiri la ea, în care, tolănit în virtual, te bucuri de plenitudinea vidă a unui eu anterior eului. .. Să nu te fi născut, numai să te gîndeşti la asta, ce fericire, ce libertate, ce spaţiu!

II Dacă dezgustul faţă de lume e de-ajuns să confere sfinţenia, nu văd cum aş putea evita ca nonizarea. *

Nimeni nu cred că a trăit atît de aproape de scheletul său cum am trăit eu faţă de al meu: au rezultat de aici

dialog fără sfîrşit şi cîteva

adevăruri pe care nu reuşesc nici să le accept, nici să le resping. *

E mai uşor să avansezi cu viciile decît cu vir tuţile. Viciile, conciliante prin natura lor, se ajută reciproc, sînt pline de indulgenţă unele faţă de altele, în vreme ce virtuţile, invidioase, se înfrun tă şi se anulează, dezvăluindu-şi în toate in compatibilitatea şi intoleranţa. *

Să crezi în ce faci sau în ce fac alţii e ca şi cum te-ai da în vînt pentru fleacuri. Ar trebui să nu te prezinţi la întîlnirea cu iluziile şi chiar cu "rea-

litătile", să te situezi dincolo de tot si toate, să-ti alungi sau să-ţi reprimi aspiraţiile, să trăieşti, potrivit unei zicale hinduse, cu tot atît de puţine dorinţe ca un "elefant singuratic". ,

Îi iert totul lui X, din cauza surîsului său de modat. *

Nu e umil cel care se urăşte. *

La unii, totul, absolut totul, ţine de fiziologie: trupul le e gîndirea, gîndirea le e trupul. *

Timpul, bogat în resurse, mai inventiv şi mai milos decît credem, posedă o remarcabilă apti tudine de a ne veni în ajutor, de a ne procura în orice moment o nouă umilire. *

Am căutat întotdeauna peisaj ele de dinainte de Dumnezeu. De unde predilecţia mea pentru Haos. *

Am hotărît să nu mai dau vina pe nimenî de cînd am observat că sfîrşesc întotdeauna prin a semăna cu ultimul meu duşman.

Am trăit foarte multă vreme cu ideea că sînt fiinţa cea mai normală care a existat vreodată. Această idee mi-a deschis gustul, chiar pasi unea, pentru improductivitate: la ce bun să te pui în valoare într-o lume populată de nebuni, cufundată în neghiobie sau delir? Pentru cine să te oboseşti şi în ce scop? Rămîne să aflu dacă m-am eliberat cu totul de această certitudine, salvatoare în absolut, ruinătoare în imediat. *

Violenţii sînt în general oameni plăpînzi, "ter minaţi", care trăiesc într-o efervescenţă conti nuă, în detrimentul propriului trup, exact ca as ceţii, care, familiarizîndu-se cu chietudinea, pacea, ajung să se erodeze şi să se epuizeze tot atîta cît furioşii. *

N-ar trebui să scriem cărţi decît ca să spunem lucruri pe care n-am îndrăzni să le destăinuim nimănui. *

Cînd Mara, Ispititorul, încearcă să-i uzurpe locul lui Buddha, acesta-i spune, între altele: "Cu ce drept pretinzi să domneşti asupra oame nilor şi asupra universului?

Ai suferit pentru cu

noaştere?" 31

E întrebarea capitală, poate singura care ar trebui să ne frămînte cînd ne punem întrebări despre cineva, mai ales despre un gînditor. Nu putem, pe cît am vrea, să facem suficientă dis tincţie între cei care au plătit pentru cel mai mic pas către cunoaştere şi cei, incomparabil mai numeroşi, cărora le-a fost dăruită o cunoaştere comodă, indiferentă, o cunoaşterefără încercări. *

Se spune: Cutare n-are talent, n-are decît tim bru. Dar timbrul e tocmai ceea ce nu poţi să in ventezi, cu care te naşti. E un har moştenit, privi legiul pe care-l au unii de a-şi face simţită pulsaţia lor organică; timbrul înseamnă mai mult decît talentul, e esenţa acestuia. *

Acelaşi sentiment de neapartenenţă, de joc inutil, oriunde aş merge: mă prefac că mă intere sez de ceva de care nu-mi pasă deloc, mă agit din automatism sau milă, fără să particip vreo dată, fără să fiu vreodată prezent undeva. Ceea ce mă atrage se găseşte altundeva, şi acest altun deva nu ştiu ce înseamnă. *

Cu cît se depărtează de Dumnezeu, cu atît oamenii avansează în cunoaşterea religiilor.

"... Dar D umneze u şti e că în ziua în care veţi mînca din el vi se vor deschide ochii."· De-abia s-au deschis, şi începe drama. Să pri veşti fără să înţelegi, acesta-i paradisul. Infernul ar fi deci locul în care înţelegi, în care înţelegi prea mult... *

Nu mă înţeleg pe deplin cu cineva decît atunci cînd e la pămînt şi cînd n-are nici dorinţa, nici puterea de a reveni la iluziile sale obişnuite. *

Judecîndu-ţi fără milă contemporanii, ai toate

şansele să faci, în ochii posterităţii, figură de spi

rit clarvăzător. Totodată, renunţi la latura primej dioasă a admiraţiei, la riscurile extraordinare pe

care le presupune. Căci admiraţia reprezintă o aventură, cea mai imprevizibilă din cîte sînt, pen tru că se poate întîmpla să sfîrşească bine. *

Ideile îţi vin mergînd, spunea Nietzsche. Mer sul distrage gîndirea, declara Sankara. Cele două păreri sînt la fel de întemeiate, deci la fel de adevărate, şi oricine se poate încredin ţa de asta în răstimp de o oră, uneori de un mi nut. .. •

Facerea 3, 5

(n.t.). 33

Nu mai e posibilă nici o formă de originali tate literară dacă nu forţezi, dacă nu sfărîmi lim bajul. Situaţia e diferită dacă ne mărginim la exprimarea ideii ca atare. Ne găsim aici într-un do meniu în care exigenţele nu

s-au schimbat de

la presocratici încoace. *

De ce nu putem să ne întoarcem în timp înainte de concept, să scriem chiar din simţuri, să notăm variaţiile infime a ceea ce atingem, să facem ce ar face o reptilă dacă s-ar pune pe lucru! *

Tot ce poate exista mai bun în noi provine din indolenţa, din incapacitatea noastră de a trece la acţiune, de a ne pune în aplicare proiectele şi intenţiile. Neputinţa sau refuzul de a ne realiza ne păstrează "calităţile", iar voinţa de a da tot ce putem ne conduce la excese şi la desfrîu. *

Acel "glorios delir", de care vorbeşte Tereza

de Avila pentru a desemna una din fazele unirii cu Dumnezeu, reprezintă ceea ce un spirit secă tuit, invidios prin forţa lucrurilor, nu-i va ierta niciodată unui mistic.

Nici măcar o clipă în care să nu fi fost con ştient că mă găsesc în afara Paradisului. *

Nu e profund, nu e autentic decît ceea ce as cundem. De unde forţa sentimentelor abjecte. *

Ama nesciri,

spune

Imitatio.

Să-ţi placă să fii

neştiut. Nu eşti mulţumit de tine şi de lume decît dacă te conformezi acestui precept. *

Valoarea intrinsecă a unei cărţi nu depinde de importanţa subiectului (altfel teologii ar ieşi învingători, şi de departe), ci de modul de a abor da ceea ce e întîmplător şi neînsemnat, de a stă pîni infimul.

Esenţialul

n-a necesitat niciodată

nici cel mai mic talent. *

Sentimentul de a fi în întîrziere sau în avans cu zece mii de ani faţă de ceilalţi, de a aparţine începuturilor sau sfîrşitului omenirii. . . *

Negaţia nu provine niciodată dintr-un raţio nament, ci dintr-un nu ştiu ce obscur şi vechi.

Argumentele vin mai tîrziu, ca s-o justifice şi s-o susţină. Orice nu izvorăşte din sînge. *

Profitînd de erodarea memoriei, să-ţi aminteşti cele dintîi iniţiative ale materiei şi riscul de viaţă care le-a succedat. .. *

Ori de cîte ori nu mă gîndesc la moarte, am impresia că trişez, că înşel pe cineva din mine. *

Există nopţi pe care nici cei mai inventivi din tre torţionari n-ar fi putut să le imagineze. La capătul lor, eşti sfărimat, năucit, rătăcit, fără amin tiri şi presimţiri, şi chiar fără să ştii cine eşti. Şi atunci ziua pare inutilă, lumina vătămătoare, şi încă şi mai chinuitoare decît întunericul. *

Un păduche-de-frunze

conştient

ar avea de

înfruntat exact aceleaşi dificultăţi, acelaşi tip de insolubil ca şi omul. *

Mai bine animal decît om, insectă decît ani mal, plantă decît insectă, şi aşa mai departe. Salvarea? Tot ce micşorează influenţa con ştiinţei şi-i compromite supremaţia.

Am toate defectele celorlalţi şi totuşi tot ceea ce fac aceştia mi se pare inadmisibil. *

Privind lucrurile din perspectiva naturii, omul a fost făcut să trăiască orientat spre exterior. Dacă vrea să vadă în el însuşi, trebuie să închidă ochii, să renunţe la acţiune, să iasă din torent. Ceea ce numim "viaţă interioară" e un fenomen tardiv, care n-a fost posibil decît printr-o înceti nire a activităţilor noastre vitale, căci "sufletul" n-ar fi putut să apară, nici să se afirme decît în detrimentul bunei funcţionări a organelor. *

Cea mai măruntă schimbare atmosferică mă face să-mi reconsider proiectele, ba, de ce să n-o spun, convingerile. Această formă de dependen ţă, cea mai umilitoare din cîte sînt, nu încetează să mă bîruie, în vreme ce-mi risipeşte puţinele iluzii care-mi mai rămăseseră asupra şanselor de a fi liber, asupra libertăţiî, pur şi simplu. La ce bun să te umfli în pene cînd eşti la discreţia Umezelii şi Uscăciunii? Ţi-ai dori o robie mai puţin vrednică de milă şi alt soi de zei. *

E inutil să-ţi iei zilele, pentru că întotdeau na o faci prea tîrziu.

Cînd ştii absolut sigur că totul e ireal, nu văd realmente de ce te-ai obosi s-o d ovedeşti . *

Pe măsură ce se îndepărtează de momentul răsăritului şi înaintează în zi, lumina se pros tituează şi nu-şi obţine iertarea - etică a cre pusculului - decît în clipa cînd d ispare . *

În scrierile budiste, se vorbeşte adesea de "abi sul naşterii ". E într-adevăr un abis, o prăpastie, în care nu cazi, ci, di mpotrivă, din care ieşi, spre marea pagubă a fiecăruia. *

La intervale din ce în ce mai rare, izbucniri de recunostintă fată de Iov si Ch amfort, fată de , " , , vociferare şi vitriol. . . *

Fiecare opinie, fiecare părere e în Plod nece sar parţială, trunchiată, insuficientă. In filozofie şi în orice, originalitatea se rezumă la nişte de finiţii incomplete. *

Cîntărindu-ne bine faptele numite generoase, nu găsim nici una care, într-o anumită pri vinţă,

să nu fie condamnabilă şi chiar vătămătoare, de natură să ne inspire regretul de a o fi făcut, ast fel încît n-avem de ales, la urma urmelor, decît între a ne abţine şi a avea remuşcări. *

Forţa explozivă a chiar şi celei mai mici mor tificări. Orice dorinţă învinsă te face puternic. Avem cu atît mai multă putere asupra acestei lumi cu cît ne depărtăm de ea, cu cît aderăm mai puţin la ea. Renunţarea conferă o putere nemăr ginită. *

Dezamăgirile mele, în loc să conveargă spre un centru şi să se constituie, dacă nu într-un sis tem, cel puţin într-un ansamblu, s-au răzleţit, fiecare crezîndu-se unică şi dispărînd astfel, din lipsă de organizare. *

Au succes numai sistemele filozofice şi reli giile care ne linguşesc, fie că o fac în numele pro gresului, fie în cel al infernului. Damnat sau nu, omul simte o nevoie imperioasă de a fi în inima lucrurilor. Faptul că este, că a

devenit om se da

torează în exclusivitate tocmai acestui lucru. Şi dacă Într-o zi n-ar mai simţi această nevoie, ar trebui să se dea la o parte în folosul unui alt ani mal, mai orgolios şi mai nesăbuit.

Avea repulsie faţă de adevărurile obiective, de corvoada argumentării, de judecăţile logice elevate. Nu-i plăcea să facă demonstraţii, nu ţinea să convingă pe nimeni. Celălalt e o născo cire de dialectician. *

Cu cît eşti mai nedreptăţit de timp, cu atît mai mult vrei să evadezi din el. Faptul de a scrie o pagină fără cusur, o frază numai, te înalţă dea supra devenirii şi stricăciunilor ei. Transcendem moartea căutînd indestructibilul prin cuvînt, prin simbolul însuşi al caducităţii. *

În chiar miezul unui eşec, în clipa cînd ruşinea e pe punctul să ne doboare, ne apucă pe neaş teptate un acces de trufie, care nu ţine mult, doar cît să ne golească, să ne lase fără energie, să facă să scadă, o dată cu forţele noastre, intensitatea propriei ruşini. *

Dacă moartea e atît de cumplită pe cît se pre tinde, cum se face că, după o anumită vreme, socotimfericit orice individ, prieten sau duşman, care a încetat să trăiască? *

Nu o dată mi s-a întîmplat să plec de acasă pentru că, dacă rămîneam acolo, n-aş fi fost si-

gur că mă puteam împotrivi vreunei hotărîri su

bite.

Pe stradă eşti mai liniştit, pentru că acolo

te gîndeşti mai puţin la tine însuţi, şi totul slă beşte şi se estompează, începînd cu dezordinea. *

Îi e specific bolii să stea de veghe atunci cînd totul doarme, cînd totul se odihneşte, chiar şi bolnavul. *

T'măr, găseşti o anumită plăcere în infirmităţi. Par atît de noi, de pline! Cu vîrsta, ele nu mai surprind, le cunoşti prea bine. Or, fără un dram de neprevăzut, nu merită să fie îndura te. *

De îndată ce faci apel la ce e mai profund în tine şi începi să munceşti şi să te exprimi, îţi atribui calităţi, devii insensibil la propriile-ţi lip suri. Nimeni nu poate să admită că ce izvorăşte din profunzimile sale ar putea să nu valoreze ni mic. "Cunoaşterea de sine"? O contradicţie în termeni. *

Toate aceste poeme in care nu e vorba decît de Poem, o întreagă poezie care-şi este propriul conţinut. Ce s-ar spune despre o rugăciune al cărei obiect ar fi religia?

Spiritul care pune totul în discuţie ajunge, după mii de întrebări, la o vlăguire aproape totală, într-o stare pe care tocmai cel vlăguit

recu

noaşte cu uşurinţă, din instinct. Căci ce e vlă guirea dacă nu o perplexitate congenitală? *

Ce dezamăgire că Epicur, înţeleptul de care am cel mai mult nevoie, a scris mai bine de trei sute de tratate! Şi ce uşurare că s-au pierdut! *

- Ce faceţi de dimineaţa pînă seara? - Mă suport.

Gînd de la fratele meu în legătură cu tulbu rările şi bolile de care a suferit mama noastră: "Bătrineţea este autocritica naturii." *

"Trebuie să fii beat sau nebun, spunea Sieyes, ca să te poţi exprima bine în limbile cunoscute." Trebuie să fii beat sau nebun, voi adăuga, ca să mai cutezi să te slujeşti de cuvinte, de orice cuvînt. *

Fanaticul descurajării eliptice e destinat să ex celeze

în orice profesie, în afara celei de scriitor.

Trăind mereu cu teama de a fi luat pe nepre gătite de tot ce-i mai rău, am încercat, în orice împrejurare, să o iau înainte, lăsîndu-mă pradă nenorocirii cu mult înainte să se producă. *

Nu-i pizmuieşti pe cei care au puterea să se roage, în vreme ce eşti plin de invidie faţă de posesorii de bunuri, faţă de cei care cunosc bo găţia şi gloria . E ciudat că te resemnezi cu mîn tuirea celuilalt, dar nu cu avantajele trecătoare de care se poate bucura acesta. *

N-am întîlnit nici măcar un singur spirit vred nic de interes care să nu fi fost înzestrat din bel şug cu slăbiciuni de nemărturisit. *

Nu există artă adevărată fără o mare doză de banalitate. Aceea care recurge în mod constant la insolit oboseşte repede, nimic nefiind mai in suportabil decît uniformitatea excepţionalului . *

lnconvenientul de a folosi o limbă de împru mut e de a nu avea dreptul să faci prea multe greşeli în acea limbă . Or, doar căutînd incorec43

titudinea, fără să abuz ezi totuşi de ea, numai dacă eşti în orice moment la un pas de solecism dai scrisului o urmă de viaţă . *

Fiecare crede, în mod inconştient, se înţelege, că numai el urmăreşte adevărul, că ceilalţi sînt incapabili să-I caute şi nevrednici să ajungă la el . Această sminteală e atît de înrădăcinată şi atît de utilă, încît e imposibil să-ţi imaginezi ce s-ar întîmpla cu fiecare dintre noi dacă ea ar dispărea într-o zi. *

Cel dintîi gînditor a fost, fără nici o îndoială, cel dintîi maniac al lui de ce. Manie neobişnuită, deloc molipsitoare. Rari sînt, într-adevăr, cei care suferă de ea, pe care-i rod întrebările şi care nu pot să accepte nici o certitudine pentru că s-au născut în consternare . *

Să fii obiectiv înseamnă să-I tratezi pe celă lalt aşa cum se tratează un obiect, un leş, în seamnă să te porţi faţă de el ca un cioclu . *

Această clipă a dispărut pentru totdeauna, s-a pierdut în masa anonimă a irevocabilului. Ea nu se va întoarce niciodată . Sufăr şi nu sufăr pentru asta. Totul e unic - şi neînsemnat. 44

Emily Bronte. Tot ce vine de la Ea are darul să mă tulbure. Haworth e locul meu de pelerinaj . *

Să mergi de-a lllilgui llilui rîu, să te deplasezi, să aluneci o dată cu apa, fără efort, fără grabă, în vreme ce moartea îşi vede ,în noi mai departe de meditaţiile ei, de monologul ei neîntrerupt. *

Numai Dumnezeu are privilegiul să ne aban doneze . Oamenii nu pot decît să-ţi întoarcă spa tele. *

Fără facultatea de a uita, trecutul nostru ar apăsa atît de greu asupra prezentului nostru, încît n-am avea forţa să abordăm nici o clipă mai mult, şi cu atît mai puţin să pătrllildem în ea . Viaţa nu le pare suportabilă decît naturilor su perficiale, tocmai celor care nu-şi amintesc . *

Plotin, povesteşte Porfir, avea darul de a citi în suflete. Intr-o zi, pe nepregătite, îi spune disci polului său, extrem de surprins, să nu încerce să se omoare, ci să facă mai bine o călătorie. Por fir plecă în Sicilia: se vindecă acolo de melan colia de care suferă, dar, adaugă el plin de părere 45

de rău, a trebuit astfel să lipsească de la moartea maestrului, petrecută în absenţa sa. E multă vreme de cînd filozofii nu mai citesc în suflete . Nu e meseria lor, se va spune. Se poate. Dar să nu ne mai mirăm că ei nu prea ne mai interesează. *

o operă nu durează decît dacă e pregătită în

umbră cu atentia, cu meticulozitatea asasinului care-şi plănuieşte lovitura. În ambele cazuri, ceea ce primează este dorinţa de a ului. *

Cunoaşterea de sine, cea mai amară dintre toate, e şi cea pe care o cultivăm cel mai puţin: la ce bun să te surprinzi de dimineaţa pînă seara în flagrant delict de iluzie, să tot revii fără milă la rădăcina fiecărui act şi să pierzi proces după proces în faţa propriului tău tribunal? *

Ori de cîte ori am un lapsus, mă gîndesc la spaima pe care trebuie s-o resimtă cei care $tiu că nu-şi mai amintesc de nimic. Dar ceva îmi spune că, după un anumit timp, îi stăpîneşte o bucurie secretă, pe care n-ar accepta s-o schimbe pe nici una din amintirile lor, chiar şi pe cea mai înălţă toare. *

Să te pretinzi mai detaşat, mai străin de toate ca oricine, şi să nu fii decît un îndîrj it al indiferenţei! 46

Cu cît sîntem mai frămîntaţi de impulsii con tradictorii, cu atît ştim mai puţin căreia să-i ce dăm . Lipsă de caracter, asta e, şi nimic altceva . *

Timpul pur, timpul limpezit, eliberat de în tîmplări, de fiinţe şi de lucruri, nu se arată decît în anumite momente ale nopţii, cînd îl simţiţi trecînd, cu unica grijă de a vă tîrî spre o catastro fă exemplară.

III Să simţi pe neaşteptate că ştii tot atît cît ştie Dumnezeu despre toate lucrurile şi la fel de brusc să vezi cum dispare această senzaţie . .

Gînditorii de prima mînă meditează asupra lucrurilor; ceilalţi, asupra problemelor. Trebuie să trăieşti cu faţa la realitate, şi nu cu faţa la spirit. *

"Ce aştepţi ca să depui armele?" - Fiecare boală ne trimite o somaţie disimulată în între bare. Facem pe surzii, în vreme ce ne gîndim că farsa e prea cunoscută şi că data viitoare va tre bui să avem în sfîrşit curajul să capitulăm. *

Cu cît înaintez, cu atît reacţionez mai puţin la delir. Nu-mi plac, dintre gînditori, decît vulca nii stinşi. 48

Tmăr, mă plictiseam la culme, dar credeam în mine. Chiar dacă n-aveam presentimentul per sonajului şters ce eram pe cale să devin, ştiam în schimb că, orice s-ar întîmpla, Perplexitatea nu mă va abandona, că va veghea asupra anilor mei cu exactitatea şi zelul Providenţei. *

Dacă ar fi cu putinţă să ne privim cu ochii celorlalţi, am dispărea pe loc . *

Îi spuneam unui prieten italian că latinii sînt fără secrete pentru că sînt prea deschişi, prea gu ralivi, că le prefer popoarele devastate de timi ditate şi că operele unui scriitor care nu cunoaşte în viaţă acest sentiment n-au nici o valoare . "E adevărat, mi-a răspuns . Cînd, în cărţile p e care le scriem, vorbim de experienţele noastre, o fa cem fără sublinieri şi clarificări, căci le-am po vestit de o mie de ori mai înainte. " Şi, legat de aceasta, am vorbit despre literatura feminină, despre lipsa ei de mister în ţările în care au făcut ravagii saloanele şi confesionalul . *

N-ar trebui, a observat nu mai ştiu cine, să ne lipsim de "plăcerea evlaviei". 49

A fost vreodată justificată credinţa într-un mod mai delicat? *

Această poftă de a-ţi reexamina înflăcărările, de a-ţi schimba idolii, de a te ruga în alte părţi . . . *

Să te lungeş ti pe cîmp, să inspiri mireasma pămîntului şi să-ţi spui că el reprezintă cu ade vărat sfîrşitul şi speranţa deznădejdilor noastre, şi că ar fi inutil să cauţi ceva mai bun pentru a te odihni şi dezagrega . *

Cînd mi se întîmplă să fiu ocupat, nu mă gîndesc nici o clipă la "sensul" vreunui lucru, şi încă şi mai puţin, e evident, la sensul a ceea ce sînt pe cale să fac . Dovadă că secretul a toate rezidă în act, şi nu în reţinere, cauză funestă a conştiinţei . *

Fizionomia picturii, poeziei, muzicii peste un secol? Nu şi-o poate imagina nimeni. Ca după prăbuşirea Atenei sau Romei, se va produce o lungă întrerupere, din cauza epuizării mijloa celor de expresie, ca şi a epuizării conştiinţei înseşi. Omenirea, ca să restabilească legăturile cu trecutul, va trebui să-şi născocească o' nouă naivitate, fără de care nu va putea niciodată să ia artele de la capăt. 50

Într-una din capelele acestei biserici cît se poate de urîte, o vedem pe Fecioară înălţîndu-se, împreună cu Fiul ei, deasupra globului pămîn tesc. O sectă agresivă care a distrus şi cucerit un imperiu, moştenindu-i tarele, începînd cu gigan tismul. *

E spus în Zahar, "Îndată ce a apărut omul, au apărut imediat florile" . Aş crede mai curînd că ele se aflau acolo cu mult înaintea lui, şi că sosirea lui le-a cufundat pe toate într-o stupefacţie din care nu şi-au re venit încă. *

E imposibil să citeşti un rînd din Kleist fără să te gîndeşti că s-a omorît . E ca şi cum sinuci

derea i-ar fi precedat opera . *

În Orient, gînditorii occidentali cei mai ciu daţi, cei mai neobişnuiţi n-ar fi fost niciodată luaţi în serios, din pricina contradicţiilor lor. Pentru noi, tocmai aici se află cauza interesu lui pe care li-l purtăm. Nu sîntem atraşi de un mod de a gîndi, ci de evenimentele, de biografia unei gîndiri, de nepotrivirile şi aberaţiile care există acolo, într-un cuvînt de spiritele care, ne ştiind cum să se pună în acord cu celelalte, şi Î1.ltă şi mai puţin cu ele însele, induc în eroare 51

mai mult din capriciu decît din fatalitate. Sem nul lor distinctiv? Un dram de artificiu în tra gic, o urmă de joc pînă şi în incurabiL . . *

Dacă, în Principiile sale, Tereza de Âvila se opreşte îndelung asupra melancoliei, e pentru că o consideră fără leac. Doctorii, spune ea, n-au nici o putere în această privinţă, iar stareţa unei mînăstiri, în prezenţa unor bolnave de acest fel, n-are deCÎt o scăpare: să le inspire teama de autoritate, să le ameninţe, să le înfricoşeze. Metoda pe care o recomandă sfînta rămîne pînă în prezent cea mai bună: în faţa unui "depre siv", ne dăm bine seama că n-ar fi eficace deCÎt şuturile, palmele, o cotonogeală zdravănă. Este, de altfel, ceea ce face acel "depresiv" el în suşi atunci cînd se hotărăşte să pună punct: fo loseşte mijloace energice . *

Faţă de orice fapt din viaţă, spiritul joacă rolul celui care strică buna dispoziţie. *

Ne închipuim foarte bine elementele, obosite să repete întruna o temă răsuflată, dezgustate de combinaţiile lor, mereu aceleaşi, lipsite de variaţie şi de surpriză, căutînd cine ştie ce amu zament: viaţa nu e deCÎt o digresiune, o anec dotă . . .

Tot ce se face mi se pare primej dios şi, în cel mai bun caz, inutil . La rigoare, pot să mă agit, dar nu pot acţiona . Înţeleg bine, prea bine, cu vintele lui Wordsworth despre Coleridge: Etern

al activity without action. *

Ori de cîte ori ceva mi se pare încă posibil, am impresia că mi s-au făcut vrăji. *

Singura confesiune sinceră e cea pe care o fa cem indirect - vorbind de ceilalţi . *

Nu adoptăm o credinţă pentru că e adevărată (toate sînt aşa), ci pentru că o forţă obscură ne împinge spre ea. Dacă se întîmplă ca această forţă să ne părăsească, iată-ne înde noi cu ceea ce rămîne din persoana noastră: prostraţia şi de zastrul . *

"E specific oricărei forme perfecte ca spiritul să�mane din ea în mod nemijlocit şi direct, în timp ce forma defectuoasă îl ţine prizonier, pre cum o oglindă strîmbă care nu ne aminteşte de nimic altceva decît de ea însăşi . II

Făcînd acest elogiu - atît de puţin german - al clarităţii, Kleist nu se gîndise în mod deo sebit la filozofie, în orice caz nu pe ea o avea în vedere; cu toate acestea, e cel mai bun reproş care s-a făcut jargonului filozofic, pseudolimbaj care, vrînd să exprime idei, nu izbuteşte decît să capete relief pe seama lor, să le altereze şi să le întunece, să se pună pe sine în valoare. Prin tr-una din uzurpările cele mai jalnice, cuvîntul a devenit vedetă într-un domeniu în care ar tre bui să fie imperceptibil. *

0, Satan, Stăpîne, mă dăruiesc ţie pentru tot

deauna! " -

Cît de rău îmi pare că n-am reţi

nut numele călugăriţei care, pentru că a scris asta cu un cui muiat în propriul ei sînge, ar meri ta să figureze într-o antologie a rugăciunii şi la conismului! *

Conştiinţa e mai mult deCÎt ghimpe, ea e pum

naZuZ din carne. *

Există cruzime în toate stările sufleteşti, în afară de bucurie. Cuvîntul Schadenfreude, bucurie răutăcioasă, e

contrasens. Să faci rău e o plă

cere, nu o bucurie. Bucuria, singura victorie ade vărată asupra lumii, e pură în esenţa ei, este deci ireductibilă la plăcere, întotdeauna suspectă atît în sine, cît şi în manifestările ei.

o existenţă constant transfigurată de eşec. *

Înţeleptul e cel care se re semnează în faţa tu turor lucrurilor, pentru că nu se identifîcă cu nimic . Un oportunist lipsit de dorinţe. *

Nu cunosc decît o singură viziune asupra poeziei care să fie cu totul satisfăcătoare: e cea a lui Emily Dickinson atunci cînd spune că în faţa unui poem adevărat e cuprinsă de un ase menea frig, încît are impresia că nici un foc nu va mai putea s-o încălzească . *

Marele neajuns al naturii este acela de a l}u

fi ştiut să se mărginească la un singur regn. In

comparaţie cu vegetalul, totul pare nepotrivit, nereuşit . Soarele ar fi trebuit să se supere la ivirea primei insecte şi să-şi schimbe locul la apariţia neaşteptată a cimpanzeului . /

Dacă, pe măsură ce îmbătrînim, ne scormo nim tot mai mult propriul trecut în detrimen tul llproblemelor", e fără îndoială pentru că e mai uşor să cotrobăi printre amintiri decît prin tre idei . 55

Ultimii cărora le iertăm infidelitatea faţă de noi sînt cei pe care i-am decepţionat. *

Avem întotdeauna impresia că am putea face mai bine ceea ce fac ceilalţi. Din păcate, n-avem aceeaşi convingere faţă de ceea ce facem noi înşine. *

"Eram Profet, ne atrage atenţia Mahomed, cînd Adam se găsea încă între apă şi lut ." . . . Cînd n-ai avut orgoliul să întemeiezi o re ligie - sau cel puţin să distrugi una - cum să îndrăzneşti să te arăţi la lumina zilei? *

Detaşarea nu se învaţă: e înscrisă într-o civi lizaţie . Nu tinzi către ea, o descoperi în tine . E ceea ce-mi spuneam citind că un misionar, aflat în Japonia de optsprezece ani, nu putea să nu mere cu totul decît şaizeci de convertiţi, pe dea supra şi în vîrstă . Ba i-au mai şi scăpat în ulti mul moment: au murit după obiceiul japonez, fără regrete, fără chinuri, ca vrednici urmaşi ai strămoşilor lor, care, pentru a se căli pe vremea luptelor împotriva mongolilor, se lăsau pătrunşi de neantul tuturor lucrurilor şi de propriul lor neant . 56

Nu poţi medita la veşnicie decit lungit. Ea a fost, o perioadă considerabilă, principala preocupare a 0!Îentalilor: nu le plăcea lor poziţia orizontală? Indată ce te întinzi, timpul încetează să curgă, şi să conteze. Istoria este produsul unei stirpe

verticale.

În calitate de animal vertical, omul trebuia să se obişnuiască să privească drept înainte, nu numai în spaţiu, ci şi în timp . Ce jalnică obîrşie are Viitorul ! *

Orice mizantrop, oricît ar fi de sincer, ne aminteşte din cînd în cînd de acel bătrîn poet, ţintuit la pat şi cu totul uitat, care, furios pe con temporanii săi, decretase că nu mai voia să-I pri mească pe nici unul. Soţia lui, din milă, se ducea să sune din cînd în cînd la uşă . . . *

O lucrare e încheiată cînd n-o mai poţi îm bunătăţi, cu toate că o ştii nesatisfăcătoare şi incompletă . Eşti atît de sătul de ea, încît nu mai ailputerea să-i adaugi o singură virgulă, fie ea şi indispensabilă . Ceea ce hotărăşte gradul de finisare al unei opere nu e nicidecum o exigenţă artistică sau de fidelitate, ci oboseala şi, mai mult încă, dezgustul. *

În timp ce o propoziţie cît de mică pe care trebuie s-o scrii pretinde o aparenţă de spirit 57

inventiv, puţină atenţie e suficientă, în schimb, ca să pătrunzi într-un text, chiar dificil . Mai mult aduce a activitate creatoare să mîzgăleşti o carte poştală decît să citeşti Fenomenologia s p iritului. *

Budismul numeşte mînia "murdărie a sufle tului"; maniheismul, "rădăcină a arborelui mortii" . Ştiu . Dar la ce-mi foloseşte asta? *

Mi-era cu totul indiferentă . Gîndindu-mă dintr-o dată, după atîţia ani, că, orice s-ar întîm pla, n-o s-o mai întîlnesc niciodată, era cît pe ce să-mi vină rău . Nu înţelegem ce e moartea decît amintindu-ne pe neaşteptate chipul cuiva care nu va fi avut nici o importanţă pentru noi . *

Pe măsură ce arta se afundă în impas, artiştii se înmulţesc . Această anomalie Încetează să fie percepută ca atare, dacă te gîndeşti că arta, pe cale de ep uizare, a devenit în acelaşi timp im posibilă şi facilă . *

Nimeni nu e răspunzător de ceea ce este, nici chiar de ceea ce face. Lucrul e evident, şi toată lumea este mai mult sau mai puţin de acord cu asta . Atunci, de ce să elogiezi sau să ponegreşti? 58

Pentru că a fi echivalează cu a evalua, cu a expri ma judecăţi, şi pentru că abţinerea, cînd nu con stituie efectul indiferenţei sau al laşităţii, nece sită un efort pe care nimeni n-are de gînd să-I facă . *

Orice formă de grabă, chiar orientată spre bine, trădează un dezechilibru mintal . *

Gîndurile cele mai puţin impure sînt cele care apar între necazuri, în răstimpul dintre supă rările noastre, în acele momente de lux pe care şi le oferă nimicnicia noastră . I

Suferinţele imaginare sînt de departe cele mai concrete, pentru că avem statornică nevoie de acestea şi le născocim deoarece nu e chip să ne lipsim de ele. *

Dacă înţeleptului îi e specific să nu facă nimic inutil, nimeni nu mă va întrece în înţelepciune: nu mă cobor nici măcar la lucrurile utile. *

Imposibil de imaginat un animal decăzut, subanimal .

Dacă ne-am fi putut naşte înaintea omului! *

Mă străduiesc în zadar, nu reuşesc să nu iau în seamă toate secolele în decursul cărora oa menii nu s-au ocupat de nimic altceva decît de punerea la punct a unei definiţii a lui Dum nezeu . *

Modul cel mai eficace ca să scapi de o stare de descurajare motivată sau nu e să iei un dicţionar, de preferinţă într-o limbă pe care n-o cunoşti aproape deloc, şi să cauţi în neştire cu vinte, avînd grijă să fie dintre acelea de care nu te vei folosi niciodată . . . *

Atîta timp cît trăieşti dincoace de terifiant, găseşti cuvinte să-I descrii; de îndată ce-l cunoşti din interior, nu mai găseşti nici unul. *

Nu există suferinţă-limită . *

Insatisfacţiile de orice fel trec, dar fondul în care-şi au obîrşia dăinuie încă, şi nimic n-are 60

influenţă asupra lui . E inatacabil şi de nezdrun cinat. El e ja tum-ul nostru . *

Să-ţi aminteşti, şi în frenezie, şi în tristeţe, că natura, cum spune Bossuet, nu va consimţi să ne lase multă vreme în grijă "această fărîmă de materie pe care ne-o împrumută" . "Această fărîmă d e materie" - gîndul l a ea ne linişteşte, o linişte, e adevărat, pe care ar fi fost preferabil să n-o fi cunoscut niciodată . *

Paradoxul nu e admisibil la înmormîntări, nici, de altfel, la căsătorii sau naşteri. Evenimen tele sinistre - sau groteşti - cer locul comun; terifiantul, ca şi penibilul, nu se împacă decît cu clişeul . *

Oricît de lămurit ai fi, e imposibil să trăieşti fără nici o speranţă . Păstrezi mereu una fără să ştii, şi această speranţă inconştientă le compen sează pe toate celelalte, explicite, pe care le-ai respins sau le-ai secătuit . *

Cu cît e cineva mai împovărat de ani, cu atît vorbeşte de propria-i dispariţie ca de un eveni ment îndepărtat, cît se poate de improbabil. A 61

căpătat în aşa măsură deprinderea vieţii, încît a devenit incapabil de moarte. *

Un orb, de data asta unul autentic, stătea cu mîna întinsă: în atitudinea, în rigiditatea lui avea ceva care te impresiona, care-ţi tăîa respiraţia . Îţi transmitea cecitatea luî . *

Nu le îngăduim decît copiilor şi nebunilor să fie sinceri cu noi; ceilalţi, dacă au îndrăzneala să-i imite, se vor căi mai devreme sau mai tîr ziu pentru asta . *

Ca să fim "fericiţi", ar trebui să avem mereu vie in minte imaginea nenorocirilor de care am scăpat. Acesta ar fi, pentru memorie, un mod de a se răscumpăra, dat fiind că, neînregistrînd de obicei decît nenorocirile suferite, ea se stră duieşte să zădărnicească fericirea şi că asta-i reu şeşte de minune. *

După o noapte albă, trecătorii par nişte roboţi . Nici unul nu are aerul că respiră, că merge . Fie care pare pus în mişcare de un resort: nimic spontan; zîmbete mecanice, gesticulaţie de spec tre. Tu însuţi spectru, cum să vezi în ceilalţi oa meni vii? 62

Să fii steril - cu atîtea senzaţii! Nesfîrşită poezie fără cuvinte . *

Oboseala pură, fără motiv, oboseala care vine ca un dar sau ca un flagel; cu aj utorul ei, îmi repun în drfpturi eul, mă ştiu "eu" . Cum dis pare, nu mai sînt decît un obiect neînsufleţit. *

Tot ce e încă viu în folclor provine dinainte de creştinism . - La fel se întîmplă cu tot ce e viu în fiecare dintre noi . *

Cel care se teme de ridicol nu va ajunge niciodată departe, nici în bine, nici în rău, nu şi va pune în valoare aptitudinile şi, chiar dacă ar avea geniu, ar fi totuşi condamnat la medio critate . *

"În miezul activităţilor voastre cele mai in tense, opriţi-vă o clipă ca «să luaţi seama» la su flet" - acest sfat nu se adresează, desigur, celor care "iau zi şi noapte seama" la sufletul lor, şi care, prin asta, nu trebuie să-şi întrerupă nici un moment activităţile, din simplul motiv că nu desfăşoară nici una . 63

Nu dăinuie decît ceea ce a fost conceput in singurătate, cu faţa la Dumnezeu, fie că eşti cre dincios, fie că nu . *

Dragostea pentru muzică e deja prin ea însăşi o mărturisire. Ştim mai multe despre un necu noscut care i se dedică decît despre cineva care e insensibil la muzică şi de care ne lovim zilnic . *

Nu există meditaţie fără o înclinaţie către me ticulozitate. *

Cîtă vreme omul depindea cu totul de Dum nezeu, progresa lent, atît de lent încît nici măcar nu-şi dădea seama de asta. De cînd nu mai tră ieşte în umbra nimănui, se grăbeşte, şi asta-l întristează, şi ar da orice ca să regăsească vechea cadenţă . *

Am pierdut născîndu-ne tot atîta cît vom pierde murind . Totul. *

Saturaţie de-abia am rostit acest cuvînt, şi deja nu mai ştiu în legătură cu ce, în aşa măsură -

se potriveşte cu tot ce simt şi gîndesc, cu tot ce iubesc şi urăsc, cu saturaţia însăşi. *

N-am ucis pe nimeni, am făcut mai mult: am ucis Posibilul şi, exact ca în cazul lui Macbeth, lucrul de care am cea mai mare nevoie este să mă rog, dar, ca şi el, nu pot spune Amin .

IV Să împarţi lovituri care n-au nici o ţintă, să ataci pe toată lumea fără ca nimeni să-şi dea seama, să arunci săgeţi a căror otravă o primeşti numai tu ! *

X, pe care l-am tratat totdeauna cît se poate de rău, nu-mi poartă pică pentru că nu poartă pică nimănui . Iartă toate insultele, nu-şi amin teşte de nici una . Cît îl invidiez ! Ca să fiu ase meni lui, ar trebui să străbat mai multe vieţi şi să-mi epuizez toate posibilităţile de metempsi hoză . *

Pe vremea cînd o porneam cu bicicl eta, luni în şir, prin Franţa, cea mai mare plăcere a mea era să mă opresc în cimitire de ţară, să mă Întind între două morminte şi să fumez aşa ore întregi . Mă gîndesc la asta ca la perioada cea mai activă din viaţa mea. *

Cum să te domini, cum să te stăpîneşti, cînd vii dintr-un ţinut unde se răcneşte la înmormîn tări? 66

În anumite dimineţi, de-abia pun piciorul afară, că şi aud voci care mă strigă pe nume. De mine să fie vorba? Să fie cu adevărat numele meu? El este, într-adevăr, umple spaţiul, e pe buzele trecătorilor. Toţi îl pronunţă, chiar şi aceast ă' femeie din cabina învecinată, în oficiul p oştal. Stările de veghe ne mistuie ultimele urme de bun-simţ şi de modestie, şi ne-ar face să ne pier dem minţile dacă teama de ridicol n-ar apărea ca să ne salveze . *

Curiozitatea şi repulsia mea, spaima pe care o simţeam faţă de privirea lui alunecoasă şi me talică, faţă de slugărnicia lui, de şiretenia nemas cată, de ipocrizia pe care, ciudat, n-o ascundea, de repetatele şi văditele lui acte de prefăcăto rie, faţă de amestecul de canalie şi nebun. Impostură şi ticăloşie la lumina zilei . Nesince ritatea lui se simte în toate mişcările, în toate vorbele. Termenul nu e potrivit, căci nesinceri tatea înseamnă să ascunzi adevărul, înseamnă să-I cunoşti, dar în el nu există nici o urmă, nici o picătură, nici un dram de adevăr, nici de min ciună de altfel, nimic, în afară de o asprime scîr boasă, o nebunie interesată . . . *

Către miezul nop ţii, pe stradă, o femeie mă acostează jeluindu-se: "Mi-au omorît bărbatul, 67

mi-e scîrbă de Franţa, bine că sînt bretonă, mi-au furat copiii, m-au drogat timp de şase luni . . . " Nedîndu-mi imediat seama că era nebună, într-atît de reală părea durerea ei (şi, într-un fel, chiar era), am lăsat-o să vorbească singură o jumătate de ceas: vorbitul îi făcea bine . După care, am lăsat-o în plata Domnului, spunîn du-mi că deosebirea dintre ea şi mine ar fi cu totul neînsemnată dacă, la rîndul meu, aş începe să-mi debitez acuzaţiile în faţa primului venit. *

Un profeso r dintr-o ţară d i n Est îmi pove s teşte că mama lui, o ţărancă, a fost foarte mirată să afle că el suferea de insomnie . Cînd nu-i ve nea somnul, ea nu făcea decît să-şi închipuie un nesfîrşit lan de grîu unduit de vînt, şi adormea imediat după aceea . N-am ajunge la acelaşi rezultat imaginîndu-ne un oraş . E inexplicabil, e uluitor că orăşenii reuşesc totuşi să doarmă . *

La cîrciumă vin bătrînii care locuiesc la azilul de la capătul satului. Stau acolo, cu un pahar în mînă, p riv indu- s e fără să-şi vorbească . Unul dintre ei începe să povestească nu ş ti u ce care s-ar vrea interesant . Nu-l ascultă nimeni , în orice caz nimeni nu rîde. Au muncit cu toţii d i n greu , de-a lungul multor ani, ca să aj ungă a ici . A l tă dată, la ţară, ar fi fost înăbuşiţi sub () pern ă . 68

Soluţie înţeleaptă, perfecţionată de fiecare fami lie şi in<;.omparabil mai omenoasă decît aceea de a-i strînge la un loc, de a-i închide în ţarc, pen tru a-i tămădui de urît prin abrutizare . *

Dacă e să ne luăm după Biblie, Cain e cel care a întemeiat primul oraş, ca să aibă, potrivit spu selor lui Bossuet, unde să-şi înece remuşcările. Ce idee ! Şi de cîte ori nu i-am verificat exac titatea în preumblările mele nocturne! *

Î ntr-o noapte, urcînd scara, pe întuneric, m-a oprit o forţă de nebiruit, venită din afară şi dinăuntru . Incapabil să mai fac vreun pas, am rămas acolo, ţintuit locului, Încremenit. NEPU TINŢĂ cuvîntul acesta atît de uzual s-a po trivit, mult mai exact ca de obicei, să-mi deschidă ochii atît în ce mă priveşte, cît şi în privinţa lui: mă ajutase de atîtea ori, dar niciodată ca atunci. Am înţeles în sfîrşit pentru totdeauna ce însem na . . . -

o fostă fată-n casă îmi răspunde, fără să se

oprească, la "Merge?" prin " Toate-şi urmează cursul" . Acest răspuns ultrabanal m-a emOţio nat pînă la lacrim i . C u cît expresiile care a u legătură c u deveni rea, cu trecerea, cu cursul sînt mai uzate, cu atît mai mult capătă uneori forţa unei revelaţii. Ade69

vărul e totuşi că ele nu creează o stare excepţio nală, ci că noi ne găseam în această stare fără să ne dăm seama şi nu era nevoie decît de un semn sau de un pretext ca extraordinarul să se producă . *

Locuiam la ţară, mergeam la şcoală şi, amă nunt important, dormeam în aceeaşi cameră cu părinţii mei . Seara, tata avea obiceiul să-i ci tească mamei. Cu toate că era preot, citea orice, gîndindu-se, probabil, că, dată fiind vîrsta mea, era de presupus că eu nu înţeleg . Îndeobşte, nu ascultam si adormeam, dacă nu era vorba de vreo pove� tire mai neobişnuită . Într-o noapte, am ciulit urechile. Era, într-o biografie a lui Ras putin, scena în care tatăl, în ceasul morţii, pune să-I cheme pe fiul său şi-i spune: "Du-te la Sankt-Petersburg, pune stăpînire pe oraş, nu te da înapoi de la nimic şi nu te teme de nimeni,

căci Dumnezeu e un porc bătrîn ." O asemenea grozăvie în gura tatălui meu, pentru care preoţia nu era o glumă, m-a impre sionat tot atîta cît un incendiu sau un cutremur. Dar îmi amintesc, de asemenea, foarte clar sînt mai bine de cincizeci de ani de atunci - că tulburarea mea a fost urmată de o plăcere stra nie, ca să nu spun perversă . *

După ce am înţeles, în decursul anilor, des tul de profund două sau trei religii, am d a t îna poi de fiecare dată, în pragul "converti rii", de 70

frică să nu mă mint singur. Nici una dintre ele nu era, după părerea mea, destul de liberă ca să recunoască faptul că răzbunarea e o necesi tate, cea mai intensă şi mai profundă din cîte există, şi că fiecare trebuie să răspundă la ea, mă car în vorbe. Dacă o înăbuşi, te expui la tulburări serioase. Nu puţine tulburări mintale - poate chiar orice tulburare mintală - provin dintr-o răzbunare pe care ai amînat-o prea multă vre me. Să ştim să explodăm! Orice tulburare e mai sănătoasă decît cea pe care o provoacă o furie acumulată . *

Înţelepciune la Morgă . "Nepotul meu, e evi dent, n-a reuşit; dacă ar fi reuşit, ar fi avut un alt sfîrşit. - Ştiţi, doamnă, i-am răspuns acelei matroane corpolente, că, reuşeşti sau nu reu şeşti, e acelaşi lucru . - Aveţi dreptate", mi-a replicat după cîteva clipe de gîndire . Această consimţire atît de neaşteptată din partea uneia ca ea m-a mişcat aproape tot atît cît moartea pri etenului meu. *

Taraţii . . . Mi se pare că aventura lor, mai mult decît oricare alta, aruncă o lumină asupra vii torului, că numai ei dau posibilitatea să-I Între zăreşti, să-I înţelegi, şi că să faci abstracţie de faptele lor înseamnă să te dovedeşti pentru tot deauna nepotrivit să descrii vremurile care se anunţă. 71

- Păcat, îmi spuneaţi, că N. n-a creat nimic . - Ce-are a face! Există . Dacă ar fi produs cărţi, dacă ar fi avut nenorocul să se "realizeze", n-am avea acum chef să vorbim de el de o oră . Avantajul de a fi cineva e mai rar decît acela de a munci. Să produci e uşor; greu e să nu cata dicseşti să-ţi foloseşti propriul talent. *

Se toarnă un film, se reia aceeaşi scenă de multe ori. Un trecător, despre care se vede că e din provincie, este uluit: "Apăi, n-am să mai merg niciodată la cinema." Am putea să reacţionăm în acelaşi fel în pri vinţa oricărui lucru căruia i-am întrezărit de desubturile şi i-am înţeles secretul. Cu toate acestea, dintr-o lipsă de luciditate care ţine de domeniul miraculosului, sînt medici ginecologi care se îndrăgostesc de clientele lor, gropari care fac copii, bolnavi incurabili care sînt plini de proiecte, sceptici care scriu . . . *

T., fiu de rabin, se plînge că această perioadă de persecuţii fără precedent n-a produs nici o rugăciune originală, aptă să fie adoptată de co munitate şi rostită în sinagogi . Îl asigur că n-are dreptate să se întristeze sau să se neliniştească din această cauză: marile nenorociri nu produc nimic în plan literar sau religios . Numai jumă72

tăţile de nenorociri sînt fecunde, pentru că re prezintă un punct de pornire, în vreme ce un infern prea desăvîrşit e aproape la fel de steril ca paradisul . *

Aveam douăzeci de ani . Totul mă supăra . Într-o zi, m-am prăbuşit cu un "Nu mai pot" pe o canapea . Mama, îngrozită deja de nopţile mele albe, m-a anunţat că tocmai rînduise să se ţină o sluj bă pentru "liniştea" mea. Nu una, ci treizeci de mii, aş fi vrut să urIu, gîndindu-mă la numărul înscris de Carol Quintul în testamentul său, pen tru o "linişte" mult mai lungă, e adevărat. *

L-am revăzut întîmplător după un sfert de secol. E neschimbat, intact, mai proaspăt ca ori cînd, pare chiar să fi dat înapoi către ado lescenţă . Unde s-a ascuns şi ce-a pus la cale ca să se ferească de acţiunea anilor, ca să evite îmbătrî nirea şi zbîrciturile? Şi cum a trăit, dacă a trăit? Mai curînd un strigoi . Sigur a trişat, nu şi-a îm plinit datoria de trăitor, n-a intrat în joc. Un strigoi, da, şi un impostor. Nu descopăr nici un semn de ruină pe faţa lui, nici unul din acele indicii care confirmă că eşti o fiinţă reală, o persoană, iar nu o arătare . Nu ştiu ce să-i spun, mă simt stingherit, mi-e chiar teamă. Atît de mult ne tul bură oricine se sustrage timpului sau măcar îl evită . 73

D.C., care, în satul său, în România, îşi scria amintirile din copilărie, după ce-i povestise ve cinului său, un ţăran pe nume Coman, că o să-I amintească şi pe el, acesta a venit să-I vadă a doua zi devreme şi i-a spus: "Ştiu că nu fac doi bani, dar n-aş fi crezut să fi ajuns atît de rău încît să se vorbească despre mine într-o carte ." Cît era de superioară lumea viului grai lumii noastre ! Fiinţele (popoarele, ar trebui să spun) rămîn la adevăr doar atîta timp cît au oroare de scris . De cum se însoţesc cu prejudecata lui, trec de partea neadevărului, îşi pierd vechile super sti ţii ca să dobîndească una nouă, mai rea decît toate celelalte la un loc . *

Incapabil să mă scol, ţintuit în pat, mă las în voia toanelor memoriei mele şi mă văd hoină rind, copil, prin Carpaţi. Într-o zi, am dat peste un cîine pe care stăpînul său, fără îndoială ca să se descotorosească de el, î1 legase de un co pac, şi care ajunsese atît de slab şi atit de epuizat şi golit de viaţă, că n-a avut decît puterea să mă privească, fără să se poată clinti . Se ţinea în pi cioare, totuşi . . . *

Un necunoscut vine să-mi spună că l-a omo rît pe nu ştiu cine . Nu e căutat de poliţie, fi ind că nu-l suspectează nimeni. Numa i eu ştiu că 74

el e ucigaşul . Ce să fac? Nu îndrăznesc şi nici nu sînt lipsit de loialitate (căci mi-a încredinţat o taină, şi ce taină!) să merg să-I denunţ. Mă simt complicele lui, şi mă resemnez să fiu arestat şi pedepsit ca atare . În acelaşi timp, îmi spun că ar fi o prostie prea mare . Poate că merg să-I de nunţ, totuşi . Şi tot aşa, pînă mă trezesc . lnterminabilul e specialitatea nehotărîţilor. Ei nu pot să decidă nimic în viaţă, şi încă şi mai puţin în visurile lor, în care-şi continuă şovă ielile, laşităţile şi scrupulele . Sînt perfect apţi pentru coşmar. *

Un film despre animalele sălbatice: cruzime şi iar cruzime pe toate latitudinile . "Natura", torţionar de geniu, plină de sine şi de propria-i operă, exultă nu fără motiv: în fiece clipă, tot ce vieţuieşte e înfricoşat şi înfricoşează. Mila este un lux bizar, pe care numai cea mai perfidă şi mai feroce dintre fiinţe o putea născoci, din ne voia de a se pedepsi şi chinui, şi din ferocîtate . *

Pe un afiş care, la intrarea unei biserici, anun ţă Arta Fugii, cineva a scris cu litere mari: Dum nezeu e mort . Şi asta în legătură cu muzicianul care dovedeşte că Dumnezeu, în ipoteza că ar fi defunct, poate reînvia, pentru exact atîta timp cît ascultăm cutare cantată sau cutare fugă! 75

Am petrecut ceva mai mult de o oră împre ună. A folosit-o ca să facă paradă şi, străduin du-se să spună lucruri interesante despre sine, a izbutit. Dacă şi-ar fi adresat numai laude re zonabile, l-aş fi socotit plictisitor şi l-aş fi părăsit după cîteva minute . Exagerînd, jucîndu-şi bine rolul de fanfaron, nu a lipsit mult, ba chiar era cît pe ce să aibă spirit. Dorinţa de a părea sub til nu dăunează subtilităţii. Un debil mintal, dacă ar fi capabil să simtă nevoia de a epata, ar reuşi să ne inducă în eroare şi chiar să atingă inteligenţa . *

X, care a depăşit vîrsta patriarhilor, după ce s-a înverşunat, în decursul unei lungi întreve deri, împotriva unora şi altora, îmi spune: "Ma rea slăbiciune a vieţii mele cred că a fost că n-am urît niciodată pe nimeni ." Ura nu slăbeşte cu anii: mai curînd, sporeşte. Cea a unui ramolit atinge proporţii aproape de neimaginat: devenit insensibil la vechile sim patii, el îşi pune toată mintea în slujba propri ilor ranchiune, care, revigora te ca prin minune, vor supravieţui dezagregării memoriei şi chiar minţii sale . . . . Pericolul de a frecventa bătrîni constă în faptul că, văzîndu-i atît de departe de detaşare şi atît de inapţi s-o atingă, îţi arogi toate avan taj ele pe care ar trebui să le aibă ei, şi pe care nu le au. Şi e inevitabil ca avansul, real sau În76

chipuit, pe care crezi că-I ai asupra lor în materie de plictiseală sau de dezgust, să incite la în gîmfare . *

Fiecare familie îşi are filozofia ei . Unul din verii mei, mort tînăr, îmi scria: "Totul e aşa cum a fost întotdeauna şi cum fără îndoială va fi pînă cînd nu va mai fi nimic ./I Mama, la rîndul ei, încheia ultima scrisoare pe care mi-a trimis-o cu această frază-testament: "Orice ar face, omului îi va părea rău, mai de vreme sau mai tÎrziu./I Acest viciu al regretului nu pot deci nici mă car să mă laud că l-am căpătat prin propriile-mi decepţii . Mă precedă, face parte din patrimoniul tribului meu . Ce moştenire incapacitatea pen tru iluzie ! *

La cîţiva kilometri de satul meu natal se gă sea, cocoţat pe înălţimi, un cătun locuit numai de ţigani . În 1 9 1 0, un etnolog amator s-a dus acolo, însoţit de un fotograf. A reuşit să-i strîngă la un loc pe locuitori, care au acceptat să se lase fotografiaţi, fără să ştie ce înseamnă asta . În clipa în care li s-a cerut să nu mai mişte, o bătrînă a strigat: "Păzea! Se pregătesc să ne fure sufletul." Atunci, toţi s-au năpustit asupra celor doi vizi tatori, care cu greu au scos-o la capăt. Nu era oare India, ţara de origine a acestor ţigani pe jumătate sălbatici, cea care, în această împrejurare, vorbea prin intermediul lor? 77

În neîntreruptă răzvrătire împotriva propriei mele ascendenţe, toată viaţa am dorit să fiu alt ceva: spaniol, rus, canibal - orice, numai ce eram nu . E o absurditate să te vrei altceva decît eşti, să îmbrăţişezi în principiu orice condiţie, în afara celei proprii . *

În ziua în care am citit înşiruirea a aproape tuturor cuvintelor de care dispune sanscrita pentru a desemna absolutul, am înţeles că-mi greşisem drumul, ţara şi limba . *

o prietenă, după nu ştiu cîţi ani de tăcere, îmi scrie că nu mai are mult, că se pregăteşte "să intre în Necunoscut" . . . Acest clişeu m-a făcut să mă strîmb . Prin moarte, mi-e foarte neclar în ce putem intra . Orice afirmaţie, aici, mi se pare abuzivă . Moartea nu e o stare, ea nu este, poate, nici măcar o trecere. Atunci ce e? Şi prin ce clişeu am să-i răspund, la rîndul meu, acestei prietene? *

Asupra aceluiaşi subiect, asupra aceluiaşi eveniment se poate întîmpla să-mi schimb păre rea de zece, de douăzeci, de treizeci de ori în răstimp de o zi . Şi să mai spun că, de fiecare dată, ca ultimul dintre impostori, cutez să ros tesc cuvîntul "adevăr" ! 78

Femeia, încă viguroasă, îşi tîra după ea soţul, înalt, cocîrjat, cu privirea năucă; îl tîra ca şi cum ar fi fost o relicvă din altă eră, un diplodoc apo plectic şi rugător. O oră mai tîrziu, altă întîlnire: o bătrînă foarte bine îmbrăcată, peste măsură de încovoiată, "înainta" . Descriind un perfect semicerc, privea, prin forţa lucrurilor, pămîntul, şi-şi număra, după toate aparenţele, paşii mărunţi, neînchi puit de înceţi . Ai fi crezut că învăţa să meargă, că se temea că nu ştie unde şi cum să pună pi ciorul ca să se deplaseze . . . . Accept orice din ceea ce mă apropie de Buddha . *

În pofida părului ei alb, făcea încă trotuarul.

O întîlneam adeseori, în Cartierul Latin, pe la

trei dimineaţa, şi nu-mi plăcea să mă întorc aca să fără s-o aud povestindu-mi cîteva isprăvi şi cîteva anecdote . Anecdotele, ca şi isprăvile, le-am uitat. Dar n-am uitat promptitudinea cu care, într-o noapte în care mă pornisem să tun şi să fulger împotriva tuturor acelor "mizerabili " care dormeau, ea mi-a continuat replica, cu ară tătorul ridicat către cer: "Dar de mizerabilul de sus ce ziceţir *

"Totul e lipsit de temei şi de substanţă"; ori de cîte ori îmi repet asta, simt ceva ce se aseamănă cu fericirea . Necazul e că de prea multe ori nu izbutesc să mi-o repet. 79

v Îl citesc pentru senzaţia de naufragiu pe care mi-o dă tot ce scrie. La început, îl înţelegi, apoi te învîrţi în cerc, după aceea eşti prins într-o vîl toare searbădă, fără să-ţi fie teamă, şi-t.i spui că ai să te duci la fund, şi realmente te duci . Nu este, totuşi, un înec adevărat - ar fi prea fru mos ! Urci din nou la suprafaţă, respiri, înţelegi din nou, eşti surprins să vezi că pare să spună ceva şi că înţelegi ce spune, apoi te învîrţi din nou în cerc, şi te duci iarăşi la fund . . . Toate aces tea se vor profunde, şi aşa şi par. Dar de îndată ce-ţi vii în fire, îţi dai seama că nu e decît ab scons, şi că distanţa dintre adevărata profun zime şi profunzimea premeditată e la fel de con siderabilă ca între o revelaţie şi o marotă . *

Oricine se consacră unei opere crede - fără să fie conştient de asta - că ea va supravieţui anilor, secolelor, timpului însuşi . . . Dacă şi-ar da seama, în vreme ce i se consacră, că e pieri toare, ar părăsi-o pe parcurs, n-ar putea s-o isprăveas că . Acţiune şi înşelătorie sînt termeni înrudiţi. 80

"Rîsul a dispărut, apoi a dispărut surîsul ." Această observaţie, aparent naivă, a unui bio graf al lui Aleksandr Blok defineşte, cum nu se poate mai bine, schema oricărei decăderi. *

Nu-i uşor să vorbeşti de Dumnezeu cînd nu eşti nicî credincios, nici ateu: şi este, fără în doială, drama noastră, a tuturor, inclusiv a teo logîlor, că nu putem fi nici una, nici alta . *

Pentru un scriitor, evoluţia către detaşare şi eliberare e o nenorocire fără precedent. El, mai mult decît oricine, are nevoie de propriile-i de fecte: dacă le învinge, e pierdut. Să se păzească deci cît se poate de tare să devină mai bun, căci, dacă ajunge la asta, o va regreta amarnic. *

Nu trebuie să ne încredem în cunoaşterea de sine pe care o avem. Ceea ce ştim despre noi înşine ne nemulţumeşte şi ne neutralizează dai mon-ul . Aici trebuie căutat motivul pentru care Socrate n-a scris nimic . *

Ceea ce-i face pe poeţii fără talent încă şi mai stîngaci e că nu citesc decît poeţi (aşa cum filo81

zofii fără valoare nu citesc decît filozofi), deşi ar fi mai cîştigaţi cu o carte de botanică sau de geologie. Nu-ţi îmbogăţeşti spiritul decît intrînd în relaţie cu discipline depărtate de a ta . Lucru adevărat, bineînţeles, numai pentru domeniile în care eul face ravagii . *

Tertulian spune că, pentru a se vindeca, epilepticii se duceau "să sugă lacom sîngele cri minalilor cărora li se tăia beregata în arenă" . Dacă aş ţine seama de instinct, acesta ar fi unicul procedeu terapeutic pe care l-aş adopta . *

Ai oare dreptul să te superi pe cineva care te consideră monstru? Monstrul e singur prin de finiţie, iar singurătatea, chiar aceea a ticăloşiei, presupune ceva pozitiv, o elecţie oarecum spe cială, dar indiscutabil o elecţie . *

Doi duşmani sînt unul şi acelaşi om învrăjbit. *

"Nu judeca pe nimeni înainte de a te pune locul lui." Acest vechi proverb face imposibi lă orice apreciere, pentru că judeci pe cineva toc mai fiindcă nu te poţi pune în locul lui .

în

Cine ţine la libertatea lui trebuie, ca să şi-o apere, să consimtă la orice josnicie, să se expună chiar, dacă trebuie, ruşinii . *

Nimic mai îngrozitor decît criticul şi, cu atît mai mult, filozoful din fiecare dintre noi: dacă aş fi poet, aş reacţiona ca Dylan Thomas, care, cînd i se comentau poemele de faţă cu el, se trin tea la pămînt şi începea să se zvîrcolească . *

Toţi cei care se agită săvîrşesc nedreptate după nedreptate, fără să simtă nici cea mai mică remuşcare. Doar proastă dispoziţie. - Mustra rea de cuget e rezervată celor care nu acţionează, care nu pot acţiona . Ea le ţine loc de activitate, îi consolează pentru ineficienţa lor. *

Cele mai multe dintre decepţiile noastre apar o dată cu primele mişcări . Cel mai mic avînt se plăteşte mai scump decît o crimă. *

Cum nu ne amintim cu claritate decît suferin ţele, bolnavii, prigoniţii, victimele de orice fel se pare că au trăit, la urma urmei, cu maximum 83

de folos . Ceilalţi, norocoşii, au la dispoziţie o viaţă, dar nu şi amintirea unei vieţi. *

E plicticos cel ce nu-şi dă silinţa să atragă atenţia . Vanitosul e aproape întotdeauna supă rător, dar e perseverent, face un efort: e un pi sălog fără să vrea, şi-i eşti recunoscător pentru asta: sţîrşeşti prin a-l suporta, şi chiar prin a-l căuta . In schimb, eşti alb de furie în faţa cuiva care nu caută defel efectele. Ce să-i spui şi la ce să speri? Trebuie să păstrezi cîteva trăsături de maimuţă sau, de nu, să rămîi acasă . *

Nu teama de a face ceva, ci teama de a izbuti explică multe eşecuri . *

Mi-aş dori o rugăciune din cuvinte-pumnal. Din nefericire, din momentul în care te rogi, tre buie s-o faci ca toţi ceilalţi . Î n asta constă una dintre cele mai mari dificultăţi ale credinţei. *

Nu te temi de viitor decît atunci cînd nu eşti sigur că te poţi omorî la momentul dorit. *

Nici Bossuet, nici Malebranche, nici Fenelon n-au găsit de cuviinţă să vorbească d es p re Cu84

getări. După toate aparenţele, Pascal nu părea destul de serios .

li se

Antidotul plictisului e frica . Leacul trebuie să fie mai tare decît boala . *

Dacă m-aş putea înălţa la nivelul celui care mi-ar fi plăcut să fiu ! Numai că nu ştiu ce forţă, care sporeşte cu anii, mă trage în jos. Chiar ca să mă ridic din nou la propria-mi suprafaţă, tre buie să mă folosesc de stratageme la care nu mă pot gîndi fără să roşesc . *

A fost o epocă în care, de fiecare dată cînd înghiţeam vreun afront, ca să îndepărtez de mine orice intenţie de răzbunare, mă imaginam cît se poate de liniştit în mormîntul meu . Şi mă potoleam imediat. Să nu ne dispreţuim prea tare cadavrul: ne poate fi de folos la nevoie . *

Orice gînd provine dintr-o senzaţie contra riată . *

Singurul mod de a veni în contact în profun zime cu semenii e să te îndrepţi către ceea ce e 85

mai profund în tine . Cu alte cuvinte, să urmezi calea opusă celei pe care o apucă spiritele nu mite "generoase" . *

De ce nu pot rosti, o dată cu acel rabin ha sidic: "Binecuvîntarea vieţii mele e că niciodată n-am avut nevoie de un lucru înainte de a-l po seda ! " *

Făcînd posibil omul, natura a săvîrşit cu mult mai mult decît o eroare de calcul: un atentat con tra ei înseşi . *

Teama te face conştient, teama morbidă, şi nu teama firească . Fără de care animalele ar fi atins o treaptă de conştiinţă superioară celei la care am aj uns noi. *

Ca urangutan propriu-zis, omul e vechi; ca urangutan istoric, e relativ recent: un parvenit, care n-a avut timp să înveţe cum să stea în viaţă . *

După anumite experienţe, ar trebui să-ţi schimbi numele, de vreme ce, în fapt, nu mai eşti acelaşi. Totul ia o altă formă, începînd cu moartea. Ea pare apropiată şi atrăgătoare, te Îm paci cu ea şi ajungi s-o consideri "cea m a i bună 86

prietenă a omului", cum o numeşte Mozart într-o scrisoare către tatăl lui pe moarte . *

Trebuie să suferi pînă la ca păt, pînă cînd în cetezi să crezi în suferinţă . *

"Adevărul rămîne ascuns pentru cel pe care-l umplu dorinţa şi ura" (Buddha) . . . . Adică pentru orice om viu . *

Atras de singurătate, el rămîne totuşi în viaţa lumească: un stîlpnic fără stîlp . *

li N-aţi avut dreptate să contaţi pe mine." Cine s-ar putea exprima astfel? - Dunmezeu şi Ratatul . *

Tot ce realizăm, tot ce se iveşte din noi nă zuieşte să-şi uite originile, şi nu reuşeşte asta decît răzvrătindu-se împotriva noastră. De aici, senmul minus care ne marchează toate reuşitele . *

Despre nimic nu poţi spune nimic. Iată de ce e imposibil să existe o limită în privinţa nu mărului de cărţi . 87

Eşecul, chiar repetat, pare întotdeauna nou, în vreme ce succesul, sporind, îşi pierde orice interes, orice atracţie. Nu nenorocirea, ci norocul, norocul neruşinat, e adevărat, conduce la acrea lă şi sarcasm. *

"Duşmanul e la fel de util ca Buddha ." Chiar aşa e. Căci duşmanul veghează asupra noastră, ne împiedică să ne lăsăm în voia sorţii. Sem nalînd, dînd în vileag cea mai mică slăbiciune a noastră, el ne conduce direct spre mîntuire, se face luntre şi punte ca să nu fim nedemni de pă rerea pe care şi-a făcut-o despre noi . De aceea, recunoştinţa noastră faţă de el ar trebui să fie nemărgini tă . *

Redevii stăpîn pe tine şi aderi cu atît mai mult la existenţă cu cît ai luat atitudine împotri va cărţilor negativiste, distructive, forţei lor no cive. Cărţi stenice, în definitiv, pentru că dau naştere energiei care le neagă . Cu cît conţin mai multă otravă, cu atît exercită un efect mai salu tar, cu condiţia să le citeşti în răspăr, aşa cum ar trebui citită orice carte, începînd cu catehis mul . *

Cel mai mare serviciu pe care-l poţi face unui autor e să-i interzici să lucreze un a n u m i t t i m p Ar fi necesare tiran ii de scurtă dura tă, c(J r(' s-ar .

strădui să interzică orice activitate intelectuală . Libertatea neîntreruptă de exprimare expune persoanele talentate la un pericol de moarte, le obligă să facă eforturi peste posibilităţile lor şi le împiedică să înmagazineze senzaţii şi expe rienţe. Libertatea fără limite e un atentat împo triva spiritului. *

Autocompătimirea e mai puţin sterîlă decît am crede, căci, de îndată ce vreunul o simte cît de cît, ia o poză de gînditor şi, minune a mi nunilor, ajunge să gîndească . *

Maxima stoică potrivit căreia trebuie să ne supunem fără să cîrtim lucrurilor care nu de pind de noi nu ţine cont decît de nenorocirile externe, care scapă voinţei noastre. Dar cu cele care vin din noi cum să ne împăcăm? Pe cine să facem răspunzător cînd noi sîntem sursa pro priilor suferinţe? Pe noi înşine? Din fericire, fa cem în aşa fel încît să uităm că noi sîntem ade văraţii vinovaţi, şi, de altminteri, existenţa nu e suportabilă decît dacă reînnoim zilnic această minciună şi această uitare . *

Toată viaţa voi fi trăit cu sentîmentul de a fi fost izgonit din adevăratul meu fief. Dacă expre sia "exil metafizic" n-ar avea nicî un sens, sim pla mea existenţă i- �r da unul. 89

Cu cît e cineva mai dăruit, cu atît înaintează mai greu în plan spiritual . Talentul e un obsta col pentru viaţa interioară . *

Ca să salvăm cuvîntul "grandoare" de pom pierism, n-ar trebui să ne folosim de el decît în legătură cu insomnia sau erezia . *

În India clasică, înţeleptul şi sfîntul erau re uniţi în una şi aceeaşi persoană . Ca să ne facem o idee despre o asemenea izbîndă, să ne ima ginăm, dacă e posibil, o contopire între resemnare şi extaz, între un stoic nepăsător şi un mistic ne stăpînit. *

Fiinţa e suspectă. Ce să spui atunci despre "viaţă", care e devierea şi ofilirea ei? *

Cînd ni se aduce la cunoştinţă o părere defa vorabilă în ce ne priveşte, ar trebui, în loc să ne supărăm, să reflectăm la tot răul pe care l-am spus despre ceilalţi şi să socotim că e drept cînd despre noi se vorbeşte în acelaşi fel. Ironia face să nu existe individ mai vulnerabil, mai suscep tibil, mai puţin dispus să-şi recunoască p rop ri -

ile defecte ca bîrfitorul. E suficient să-i semnalezi o măruntă reţinere care s-a- exprimat în legătură cu el, ca să-şi piardă cumpătul, să se dezlănţuie şi să se umple de fiere . *

Privind din afară, în orice clan, în orice sectă, în orice partid domneşte armonia; privind di năuntru, discordia . Certurile dintr-o mînăstire sînt la fel de frecvente şi la fel de înveninate ca în orice colectivitate . Chiar şi atunci cînd pără sesc infernul, oamenii n-o fac decît ca să-I recon stituie în altă parte. *

Cea mai măruntă convertire e re simţită ca un progres . Există, din fericire, excepţii . Îmi place acea sectă evreiască din secolul al optsprezecelea, ai cărei membri aderau la creş tinism din dorinţa de a decădea, şi îmi place la fel de mult acel indian din America de Sud care, după ce se convertise şi el, se tînguia că avea să ajungă pradă viermilor, în loc să fie devorat de propriii săi copii, onoare de care s-ar fi bucu r at dacă nu s-ar fi lepădat de credinţele tribu lui său . *

E normal ca omul să nu mai arate interes pen tru religie, ci pentru religii, căci numai prin mij locirea lor va fi în stare să înţeleagă numeroase91

le interpretări ale propriei sale prăbuşiri spiri tuale. *

Recapitulînd etapele cursului vieţii noastre, e umilitor să constatăm că n-am avut parte de înfrîngerile pe care le meritam, la care eram în dreptăţiţi să sperăm. *

Unora, perspectiva unui sfîrşit mai mult sau mai puţin apropiat le stimulează energia, po zitivă sau negativă, şi-i împinge la o activitate frenetică . Îndeaj uns de naivi ca să vrea să-şi supravieţuiască prin munca sau opera lor, se în verşunează s-o termine, s-o definitiveze: nici o clipă de pierdut. Aceeaşi perspectivă îi îndeamnă pe alţii să se azvîrle în "la ce bun", într-o clarviziune stag nantă, în adevărurile irecuzabile ale descurajării. *

"Blestemat fie acela care, la viitoarele reedi tări ale lucrărilor mele, va fi modificat ceva cu bună ştiinţă, o frază, sau doar un cuvînt, o sila bă, o literă, un semn de punctuaţie! " Cine e cel care-l făcea p e Schopenhauer să vorbească astfel? Filozoful? Ori poate scriitorul? Amîndoi deopotrivă, şi această fericită îmbina re (să ne gîndim la înspăimîntătorul sti l al ori cărei lucrări filozofice) e foarte rară . Hegel n-ar 92

fi proferat astfel de blesteme. NIci oricare alt filo zof de primă mărime, în afară de Platon. *

Nimic mai exasperant decît ironia perfectă, continuă, care nu-ţi lasă timp să respiri, şi încă şi mai puţin să gîndeşti, care, în loc să fie de-abia perceptibilă, ocazională, e masivă, auto mată, în opoziţie cu natura ei prin excelenţă de licată . Aşa o foloseşte, în orice caz, germ anul, fiinţa care, pentru că a meditat cel mai mult asu pra ei, e cel mai puţin în stare să se slujească de ea . *

Neliniştea nu e cauzată de nimic, ea caută să-şi dea o justificare şi, ca să izbutească, se ser veşte de orice, de cele mai jalnice pretexte, de care se cramponează, după ce le-a născocit. Rea litate în sine care-şi precedă manifestările par ticulare, formele, se zămisleşte, se generează sin gură, e "creaţie infinită", mai potrivită, ca atare, să amintească de practicile divinităţii decît de cele ale sufletului . *

Tristeţe automată: un robot elegiac. *

În faţa unui mormînt, cuvintele: joc, impos tură, glumă, vis se impun. Imposibil de con93

ceput că a fi e un fenomen serios . Certitudinea unei înşelătorii în punctul de pornire, la temelie . Ar trebui scris pe frontonul cimitirelor: "Nimic nu e tragic . Totul e ireal." *

N-am să uit curînd expresia de dezgust pe ceea ce fusese faţa lui, rînjetul, spaima, extrema disperare, şi agresivitate . Nu, nu era împăcat. N-am văzut niciodată pe cineva atît de stinghe rit în coşciugul său . *

Nu privi nici înainte, nici înapoi, priveşte în tine însuţi, fără teamă sau părere de rău. Nimeni nu coboară în sine atîta timp cît rămîne sclavul trecutului sau viitorului. *

E neelegant să-i reproşezi cuiva sterilitatea, atunci cînd ea e postulată, cînd reprezintă forma lui de împlinire, visul lui . . . *

Nopţile în care am dormit sînt ca şi cum n-ar fi fost niciodată . În memoria noastră, nu rămîn decît acelea în care n-am închis ochii: noap te înseamnă noapte albă . 94

Mi-am transformat, ca să nu trebuiască să le rezolv, toate dificultăţile practice în dificultăţi teoretice. În faţa Insolubilului, în sfîrşit respir . . . *

Unui student care voia să ştie unde mă situ am în raport cu autorul lui Zarathustra, i-am răspuns că încetasem să-I mai citesc de multă vreme. De ce? m-a întrebat el. - Pentru că-I con sider prea naiv . . . Î i reproşez entuziasmele, şi chiar şi patimi le . N-a dărîmat idoli decît ca să-i înlocuiască prin alţii . Un fals iconoclast, cu trăsături de ado lescent şi cu nu ştiu ce puritate, ce nevinovăţie, inseparabile existenţei sale de singuratic . N-a cercetat oamenii decît de departe . Dacă i-ar fi privit de aproape, n-ar fi fost niciodată în stare să imagineze, nici să proslăvească supraomul, viziune extravagantă, ridicolă, dacă nu grotescă, himeră sau capriciu care nu se putea ivi decît în spiritul cuiva care n-a avut timp să îmbătrî nească, să cunoască detaşarea, îndelungatul dez gust senin. Cu mult mai aproape mi-e un Marc Aureliu. Nici o ezitare, în ce mă priveşte, între lirismul freneziei şi proza acceptării: găsesc mai multă mîngîiere şi chiar mai multă speranţă în preaj ma unui împărat istovit decît în preajma unui profet scînteietor.

VI Îmi place ideea hindusă potrivit căreia ne pu tem încredinţa mîntuirea altcuiva, de preferinţă unui "sfînt", dîndu-i voie să se roage în locul nostru, să facă orice ca să ne mîntuie. Adică să-ti vinzi sufletul Domnului . . . *

"Talentul are, aşadar, nevoie de patimi? Da, de numeroase patimi înăbuşite" (Joubert) . Nu există nici măcar un singur moralist pe care să nu-l putem transforma într-un precursor

al lui Freud . *

Eşti în to tdeauna surprins să constaţi că ma rii mistici au scris atît, că au lăsat un număr atît de însemnat de tratate. Fără îndoială că aveau în gînd să-I preamărească pe Domnul, şi nimic altceva. Acest lucru e adevărat în parte, dar nu mai în parte. Nu creezi o operă fără să te legi de ea, fără să-i devii sclav. Să scrii reprezintă acţiunea cea mai puţin ascetică din cîte există . 96

Cînd stau de veghe tîrziu în noapte, sînt vizi tat de geniul meu rău, aşa cum Brutus a fost vi zitat de al său înainte de bătălia de la Philippi . . . *

"Am eu oare mutra cuiva care trebuie să facă ceva pe lumea asta?" - Iată ce-mi vine să le răs pund indiscreţilor care se interesează de activi tăţile mele. *

S-a spus că o metaforă "trebuie să poată fi de senată" . - Tot ce s-a făcut original şi viu în lite ratură de un secol încoace contrazice această observaţie. Căci dacă şi-a trăit ceva traiul, aceas ta e metafora cu contururi definite, metafora "coerentă" . Tocmai împotriva ei s-a tot răzvrătit poezia, căci o poezie lipsită de viaţă e o poezie cizelată de coerenţă . *

Ascultînd buletinul meteorologic, emoţie in tensă din pricina "ploilor răzleţe" . Ceea ce do vedeşte într-adevăr că poezia se află în noi, şi nu în expresie, deşi răzleţ e un adjectiv suscep tibil să nască o anumită vibraţie. *

Cum formulez o îndoială, mai exact: cum simt nevoia să formulez una, încerc o bună-dis-

p oziţie ciudată, tulburătoare. Mi-ar fi de dep arte mai uşor să trăiesc fără urmă de convingere decît fără urmă de îndo ia lă Îndoială care pus tieşte, îndoială care hrăneşte! .

Nu exi s tă senzaţie falsă! *

Să cobo r i în tine însuţi, să simţi în tine o tă cere bătrînă ca e xistenţa, mai bătrînă chiar. *

Nu ne dorim mo artea decît în suferinţele ne definite; fugim de ea la cea mai mică sufe rinţ ă clară . *

Oricît detest omul, n-aş putea spune cu ace eaşi uşurinţă: detest fiinţa omene a scă, p entru simplul fapt că în cuvîntulfiinţă exi s tă, orice s-a r sp une, un ce de p lină tate, de enigmatic şi p asio nant, însuşiri străine noţiunii de om . *

În Dhammapada, eşti sfă tu i t ca să ob ţii mîn tuirea, să lepezi îndoitul lanţ al Binelui şi Răului. Că însuşi Binele reprezin tă un obstacol, sîntem prea înapoiaţi sp iritual ca s-o putem ad mite. De aceea, nu ne vom mîntui ,

Totul se învîrteşte în jurul durerii; restul e ac cesoriu, ba chiar inexistent, pentru că nu-ţi aduci aminte decît de ceea ce-ţi face rău. Senzaţiile du reroase fiind singurele reale, e aproape de pri sos să încerci altele. *

Cred o dată cu nebunul de Calvin că eşti pre destinat mîntuirii sau condamnării din pîntecele mamei. Ţi-ai trăit viaţa înainte de a te naşte. *

E liber cel care a descoperit zădărnicia tuturor punctelor de vedere şi eliberat cel care a tras din asta consecinţele. *

Nu există sfinţenie fără o predispoziţie pen tru scandal. Lucru adevărat nu numai în legă tură cu sfinţii. Oricine se exprimă, indiferent în ce fel, dovedeşte că posedă, mai mult sau mai puţin dezvoltat, gustul provocării. *

Simt că sînt liber, dar ştiu că nu sînt. *

Am suprimat din vocabularul meu

cuvînt

după altul. Masacrul o dată încheiat, un singur supravieţuitor: Singurătate.

M-am trezit satisfăcut. *

Dacă am putut să rezist pînă acum este pen tru că fiecărei descurajări, care-mi părea de ne suportat, îi urma o a doua, mai cumplită, apoi o a treia, şi aşa mai departe. Dacă m-aş găsi în infern, cît mi-aş dori să-i văd limitele extinzîn du+se, pentru a mă putea bucura de o nouă experienţă, mai bogată decît precedenta. Calcul salvator, cel puţin în materie de suferinţe. *

E greu de ştiut la ce face apel în noi muzica; ce este sigur e că ajunge într-o zonă atît de profun dă, încît însăşi nebunia n-ar putea să pătrundă pînă acolo. *

Ar fi trebuit să fim scutiţi de trupul pe care-l ducem după noi. Povara eului era suficientă. *

Ca să-mi recapăt pofta pentru anumite lu cruri, ca să-mi refac un "suflet", un somn de mai multe cicluri cosmice ar fi binevenit. *

N-am putut să-I înţeleg niciodată pe prie tenul care, întors din Laponia, îmi mărturisea 100

�

apăsarea pe care o simţi cînd, zile în şir,.nu întîlneşti nici cea mai mică urmă de om. *

Un jupuit de viu erijîndu-se în teoretician al detaşării, un convulsionar care face pe scepticul. *

Înmormîntare într-un sat normand. Cer amă nunte unui ţăran care privea cortegiul de la dis tanţă. "Era încă tînăr, de-abia împlinise şaizeci. A fost găsit mort pe cîmp. Ce vreţi? Asta e... Asta e ... Asta e... " Această expresie, care mi s-a părut în acel mo ment caraghioasă, nu mi-a dat pace după aceea. Unchiaşul nu bănuia că spunea despre moarte tot ce se poate spune şi tot ce se cunoaşte. *

Îmi place să citesc aşa cum citeşte o portă reasă: identificîndu-mă cu autorul şi cartea. Ori ce altă postură mă face să mă gîndesc la hăcu itorul de cadavre. *

Îndată ce cineva se converteşte la ceva, la în ceput îl pizmuim, după aceea îl compătimim, apoi îl dispreţuim. 101

N-aveam nimic să ne spunem şi, în vreme ce proferam vorbe inutile, simţeam că pămîntul curge prin spaţiu şi că eu mă rostogolesc o dată cu el, cu o viteză care mă făcea să ameţesc. *

Ani şi ani ca să te trezeşti din somnul în care ceilalţi sînt cufundaţi; şi apoi ani şi ani ca să scapi de această trezire ... *

Cînd trebuie să duc la bun sfîrşit o treabă pe care mi-am asumat-o de nevoie sau de plăcere, de-abia m-am apucat de ea, şi totul mi se pare important, totul mă atrage, în afară de ea. *

Să meditezi asupra celor care nu mai au mult, care ştiu că pentru ei totul s-a terminat, cu ex cepţia timpului ocupat de gîndul sfîrşitului. Să te adresezi acestui timp. Să scrii pentru gladia tori ... *

Fiinţa noastră erodată de defecte: vidul care rezultă e umplut cu prezenţa conştiinţei, ce spun? - vidul este conştiinţa însăşi. 102

Dezagregarea morală cînd te stabileşti llen tru un timp într-un loc prea frumos. Eul se di zolvă la contactul cu paradisul. Fără îndoială că tocmai pentru a evita acest pericol a făcut primul om alegerea pe care o ştim. *

Dacă e să ne gîndim bine, au existat mai mul te afirmaţii decît negaţii - cel puţin pînă acum. Să negăm, aşadar, fără să ne pară rău. Con vingerile vor atîrna întotdeauna mai greu în ba lanţă. *

Esenţa unei opere e imposibilul- ceea ce n-am fost în stare să atingem, ceea ce nu se putea să ne fie dăruit: e totalitatea lucrurilor care ne-au fost refuzate. *

Gogol, ducîndu-se, în speranţa unei "regene rări", la Nazaret şi plictisindu-se acolo ca "într-o gară din Rusia", reprezintă exact ceea ce ni se întîmplă tuturor cînd căutăm în afară ceea ce nu poate exista decît în noi. *

Să te sinucizi pentru că eşti ceea ce eşti, da, dar nu pentru că întreaga omenire te-ar putea scuipa în faţă! 103

De ce să ne temem de neantul care ne aşteap tă, cînd el nu se deosebeşte de cel care ne prece dă, acest argument al Anticilor împotriva fricii de moarte e inacceptabil drept consolare. Inain te, aveam norocul că nu existam; acum existăm, şi tocmai această părticică de existenţă, deci de nenoroc, se teme să nu dispară. Părticică nu e cuvîntul potrivit, căci fiecare se preferă sau, mă car, se socoteşte egalul universului. *

Cînd descoperim în toate irealitatea, devenim noi înşine ireali, începem să ne supravieţuim, oricît de puternică ne-ar fi vitalitatea, oricît de impetuoase instinctele. Dar nu mai sînt altceva decît false instincte şi falsă vitalitate. *

Dacă eşti sortit să te consumi, nimic nu te va putea împiedica: un fleac te va aţîţa în aceeaşi măsură ca o mare suferinţă. Resemnează-te că te va răzbate în orice împrejurare: aşa vrea soar ta ta. *

Să trăieşti înseamnă să pierzi teren. *

Să spui că atîţia şi atîţia au 104

reu$it să moară!

Imposibil să nu le purtăm pică celor care ne scriu scrisori tulburătoare. *

Într-o provincie izolată din India, totul era ex plicat prin vise şi, ce e mai important, oamenii se inspirau din ele pentru a vindeca bolile. Tot după ele îşi orînduiau problemele, cotidiene sau capitale. Pînă la venirea englezilor. De cînd se găsesc acolo, spunea un băştinaş, nu mai visăm. În ceea ce s-a convenit să numim "civiliza ţie" rezidă incontestabil un principiu diabolic de care omul şi-a dat seama prea tîrziu, cînd nu se mai putea lupta împotriva lui. *

Luciditatea lipsită de corectivul ambiţiei con duce la stagnare. Trebuie ca una să se întemeieze pe cealaltă, ca una să se războiască cu cealaltă fără s-o învingă, pentru ca o operă, o viaţă să fie posibile. *

Nu-i poţi ierta pe cei pe care i-ai ridicat în slăvi, eşti nerăbdător să încetezi relaţiile cu ei, să rupi lanţul cel mai delicat din cîte există: cel al admiraţiei..., nu din insolenţă, ci din năzuinţa de a te regăsi, de a fi liber, de a fi tu însuţi. Nu reuşeşti asta decît printr-un act de nedreptate. 105

Chestiunea responsabilităţii n-ar avea sens decît dacă am fi fost consultaţi înainte de naştere şi am fi consimţit să fim exact ceea ce sîntem. *

Energia şi virulenţa propriului meu taedium vitae nu-mi îngăduie să mă simt doborît. Atîta vigoare într-o suferinţă atît de lipsită de vlagă! Acestui paradox îi datorez neputinţa în care mă găsesc de a-mi hotărî, în sfîrşit, ceasul din urmă. *

Pentru actele, pentru vitalitatea noastră pur şi simplu, pretenţia de luciditate e la fel de fu nestă ca însăşi luciditatea. *

Copiii se întorc, trebuie să se întoarcă îm potriva părinţilor lor, iar părinţii nu pot face ni mic, pentru că sînt supuşi unei legi care gu vernează raporturile dintre vii în general, şi anume că fiecare îşi creează propriul duşman. *

Ni s-a tot spus atîta să ne agăţăm de lucruri, încît, atunci cînd vrem să ne eliberăm, nu ştim cum să procedăm. Şi, dacă nu ne-ar veni moar tea în ajutor, îndărătnicia noastră de a rămîne 1 06

în viaţă ne-ar face să găsim o modalitate de exis tenţă dincolo de epuizare, dincolo de senilitatea însăşi. *

Totul de explică de minune dacă recunoşti că naşterea e un eveniment nefast sau cel puţin ino portun; dar, dacă eşti de altă părere, trebuie să te resemnezi să nu înţelegi sau, de nu, să trişezi ca toată lumea. *

Într-o carte gnostică din secolul al doilea al erei noastre, se spune: "Rugăciunea omului trist n-are niciodată puterea să se înalţe pînă la Dum nezeu." .. . Cum nu te rogi decît atunci cînd eşti trist, vom trage din asta concluzia că nici o rugăciu ne n-a ajuns vreodată la destinaţie. *

Era deasupra tuturor şi nu participa la nimic:

uitase pur şi simplu să dorească... *

În vechea Chină, femeile, cînd erau pradă mî niei sau supărării, se urcau pe mici estrade, aşe zate în mod special pentru ele pe stradă, şi dădeau frîu liber furiei sau lamentaţiilor. Acest tip de confesional ar trebui reînviat şi adoptat 107

cam peste tot, de n-ar fi decît ca să-I înlocuiască pe cel, perimat, al Bisericii, sau pe acela, fără efect, al cutărui sau cutărui tratament. *

Acest filozof n-are ţinută sau, ca să ne con formăm jargonului filozofic, n-are "formă inte rioară" . E prea artificios ca să fie viu sau măcar "real". E un manechin sinistru. Ce fericire să ştiu că n-am să-i mai deschid niciodată cărţile! *

Nimeni nu strigă în gura mare că e sănătos şi că e liber, şi totuşi asta ar trebui să facă toţi cei care ştiu ce înseamnă această îndoită binecu vîntare. Nimic nu ne individualizează mai mult decît neputinţa de a ne striga reuşitele. *

Să fi ratat întotdeauna totul, din pasiune pen tru descurajare! *

Unicul mijloc de a-ţi apăra singurătatea e să răneşti pe toată lumea, începînd cu cei pe care-i iubeşti. *

o 108

carte e o sinucidere amînată.

Orice am spune, moartea reprezintă ceea ce a găsit natura mai bun ca să mulţumească pe toată lumea. Cu fiecare dintre noi, totul dispare, totul ia pentru totdeauna sfîrşit. Ce privilegiu, ce abuz! Fără nici cel mai mic efort din parte-ne, dispunem de univers, îl antrenăm în dispariţia noastră . Hotărît lucru, e imoral să mori . . .

VII Dacă încercările prin care treceţi, în loc să vă destindă, să vă transpună într-o stare de pu ternică euforie, vă demoralizează şi vă înăcresc, aflaţi că n-aveţi vocaţie spirituală. *

Să trăieşti în expectativă, să mizezi pe viitor sau pe un simulacru de viitor - ne-am deprins în aşa măsură cu asta, încît n-am născocit noţiu nea de nemurire decît dintr-o nevoie de a aş tepta cît veşnicia. *

Orice prietenie e o dramă ascunsă, o succe siune de răni subtile. *

Luther mort al lui Lucas Fortnagel. Mască în spăimîntătoare, agresivă, plebeiană, de un su blim porcin . .. care redă cît se poate de bine tră săturile celui pe care n-am putea să-I lăudăm îndeajuns pentru că a spus: "Visurile sînt min cinoase; să faci în pat, numai asta e adevărat." 110

Cu cît trăieşti mai mult, cu atît pare mai puţin util că ai trăit. *

La douăzeci de ani, nopţile în care rămîneam ore în şir cu fruntea lipită de geam, privind în beznă .. . *

Nici un autocrat n-a dispus vreodată de o putere comparabilă aceleia de care se bucură un biet individ care are intenţia să-şi curme viaţa. *

Să te educi ca să nu laşi urme înseamnă un război continuu pe care-l porţi cu tine însuţi, cu unicul ţel de a-ţi dovedi că ai fi capabil, dacă ai vrea, să devii înţelept . . . *

Să exişti e o stare la fel de greu de conceput ca şi contrariul ei, ba şi mai greu de conceput. *

În Antichitate, "cărţile" erau atît de scumpe, încît nu puteau fi adunate, dacă nu erai rege, tiran sau . . . Aristotel, cel dintîi care a deţinut o bibliotecă demnă de acest nume. 111

încă O piesă acuzatoare la dosarul acestui mo zof, deja atît de nefast în atîtea privinţe. *

Dacă m-aş conforma convingerilor mele cele mai intime, aş înceta să mă exprim, să reac ţionez în vreun fel. Or, sînt capabil încă de sen

zaţii .. . *

Un monstru, oricît de îngrozitor ar fi, ne atra ge în mod secret, nu ne dă pace, ne obsedează. El personifică, îngroşate, talentele şi slăbiciunile noastre, ne dă în vileag, e portdrapelul nostru. *

În decursul secolelor, omul si-a dat toată oste neala să creadă, a trecut din dogmă în dogmă, de la o iluzie la alta, şi a consacrat foarte puţin timp îndoielilor, scurte răgazuri între perioade le lui de orbire. La drept vorbind, nu erau în doieli, ci întreruperi, momente de repaus, care urmau ostenelilor credinţei, ale oricărei credinţe. *

E de neînţeles de ce vrea cel ce se bucură de nevinovăţie, stare perfectă, poate unica, să se desprindă de ea. Cu toate acestea, istoria, de la începuturi şi pînă la noi, e numai asta şi nimic altceva. 112

Trag perdelele şi aştept. De fapt, nu aştept ni mic, vreau doar să devin absent. Purificat, fie şi numai pentru cîteva minute, de impurităţile care întunecă şi stînjenesc spiritul, acced la o conştiinţă pe care eul a părăsit-o, şi sint atît de liniştit, de parcă m-aş afla în afara universului. *

Într-un exorcism din Evul Mediu, se enumeră toate părţile trupului, chiar şi cele mai puţin im portante, pe care diavolul e somat să le pără sească: un nebunesc tratat de anatomie, seducă tor prin excesul de precizie, abundenţa detaliilor şi prin neaşteptat. O incantaţie minuţioasă. Ieşi din unghii! E absurd, dar nu lipsit de valoare po etică. Căci adevărata poezie n-are nimic comun cu "poezia". *

În toate visurile noastre, chiar dacă merg pînă la Potop, sînt prezente fără excepţie, chiar şi numai pentru o fracţiune de secundă, incidente neînsemnate cărora le-am fost martori în ajun. Această ritmicitate, pe care am remarcat-o fără încetare în decursul anilor, e singura constan tă, singura lege sau aparenţă de lege pe care mi-a fost dat s-o constat în revoltătoarea confuzie nodurnă. *

Forţa distrugătoare a conversaţiei. Se înţelege de ce şi meditaţia, şi acţiunea cer linişte. 113

Convingerea că nu sînt decît un accident m-a însoţit în toate împrejurările, prielnice sau po trivnice, şî dacă m-a ferit de ispita de a mă crede necesar, în schimb nu m-a vindecat deloc de o anumită infatuare inerentă pierderii iluziilor. *

Rar se întîmplă să dai peste un spirit liber, iar, cînd întîlneşti unul, îţi dai seama că lucrul cel mai bun din el nu se dezvăluie în operele sale (cînd scrii, porţi misterios lanţuri), ci în destăi nuirile în care, eliberat de convingeri sau fa soane, ca şi de orice preocupare pentru rigoare sau onorabilitate, el îşi etalează slăbiciunile. Şi în care face figură de eretic faţă de sine. *

Dacă metecul nu e creator în ce priveşte lim bajul, e pentru că vrea să facă la fel de bine ca băştinaşii: fie că reuşeşte sau nu, această ambiţie e pierzania lui. *

Tot încerc să încep o scrisoare, nu înaintez, bat pasul pe loc: ce să spun şi cum? Nici măcar nu mai ştiu cui îi era destinată. Numai pasiunea sau interesul găsesc numaidecît tonul potrivit. Din nefericire, detaşarea înseamnă nepăsare faţă de limbaj, indiferenţă faţă de cuvinte. Or, toc114

mai pierzînd legătura cu cuvintele pierdem le gătura cu fiinţele. *

Fiecare a avut, la un moment dat, o experi entă extraordinară, care va fi, din cauza amintirii pe care i-o păstrează, piedica fundamentală pen tru prefacerea lui interioară. *

Nu cunosc liniştea decît atunci cînd ambiţii le mele adorm. De cum se deşteaptă, neliniştea îmi revine. Viaţa e o stare de ambiţie. Cîrtiţa care-şi sapă tunelele e ambiţioasă. Ambiţia e într-adevăr peste tot, şi-i vedem urmele pînă şi pe faţa morţilor. *

Să te duci în Indii din pricina Vedantei sau a budismului, totuna cu a veni în Franţa din pri cina jansenismului. Cel puţin acesta e mai re cent, pentru că n-a dispărut decît de trei secole. *

Nicăieri nici cea mai mică urmă de realitate,

în afara impresiî10r mele de nonrealitate. *

Să existăm ar fi o întreprindere cu totul irea lizabilă dacă am înceta să dăm importanţă la ceea ce nu are. 115

De ce Gită situează atît de sus "renunţarea la rodul faptelor"? Pentru că această renunţare e rară, irealiza bilă, contrară naturii noastre, şi, ca să ajungi la ea, înseamnă să distrugi omul care ai fost şi care eşti, să ucizi în tine tot trecutul, opera mileni ilor, să te eliberezi, într-un cuvînt, de Specie, de această respingătoare şi străveche pleavă. *

Trebuia să ne mulţumim cu starea de larvă, să ne sustragem evoluţiei, să rămînem neîmpliniţi, să ne simţim bine la siesta elementelor şi să ne consumăm în tihnă într-un extaz embrionar. *

Adevărul se întemeiază pe drama individu ală. Dacă sufăr cu adevărat, sufăr cu mult mai mult decît un individ, îmi depăşesc sfera eului, întîlnesc esenţa celorlalţi. Singurul chip ca să ne îndreptăm spre universal e să ne îngrijim ex clusiv de ceea ce ne priveşte. *

Cînd te-ai statornicit în îndoială, simţi mai multă voluptate să faci observaţii asupra ei decît s-o practici. *

Dacă vrei să cunoşti o ţară, trebuie să vii în contact cu scriitorii ei de mîna a doua, singurii 116

care-i exprimă adevăratul specific. Ceilalţî de nunţă sau transfigurează nulitatea compatri oţilor: ei nu vor, nici nu pot să se pună pe acelaşi nivel cu aceştia. Sînt martori suspecţi. *

În tinereţe, mi se întîmpla să nu închid un ochi cu săptămînile. Trăiam în ceea ce nu fuse se trăit niciodată, aveam sentimentul că timpul dintotdeauna, cu totalitatea clipelor sale, se strîn sese şi se concentrase în mine, unde-şi atingea apogeul, unde triumfa. Îl făceam, bineînţeles, să se scurgă, îi eram promotorul şi purtătorul, cau za şi esenţa, şi luam parte la apoteoza lui ca agent şi complice. Cum dispare somnul, extraor dinarul devine obişnuit, lesnicios: te strecori în el fără pregătiri speciale, te aşezi comod, te a funzi în el. *

Numărul considerabil de ore pe care le-am irosit punîndu-mi întrebări asupra "sensului" a tot ce există, a tot ce se întîmplă .. . Dar acest "tot" nu conţine nici un sens, spiritele serioase o ştiu. De aceea îşi întrebuinţează timpul şi ener gia pentru lucruri mai folositoare. *

Afinităţile mele cu byronismul rus, de la Pe ciorin la Stavroghin, plictiseala şi pasiunea mea pentru plictiseală. 117

X, pe care nu-l preţuiesc în mod deosebit, era pe cale să povestească o întîmplare atît de stu pidă, încît m-am deşteptat cu o tresărire bruscă. Cei care nu ne plac se disting arareori în visurile noastre. *

Bătrînii, din lipsă de preocupări, au aerul că vor să dezlege nu ştiu ce problemă foarte com plicată şi că-i consacră toată îndemînarea de care mai dispun. Acesta e poate motivul pentru care nu se sinucid în masă, cum ar trebui să facă dacă ar fi o idee mai puţin ocupaţi. *

Dragostea cea mai pătimaşă nu apropie două fiinţe atît de mult pe cît o face calomnia. De ne despărţit, calomniatorul şi calomniatul alcătu iesc o unitate "transcendentă", sînt pentru tot deauna legaţi unul de celălalt. Nimic nu va putea să-i despartă. Unul făptuieşte răul, celălalt îl îndură, dar dacă-l îndură e pentru că s-a deprins cu el, nu se poate lipsi de el, chiar are nevoie de el. Ştie că dorinţele îi vor fi pe deplin satisfăcute, că nu va fi uitat niciodată, că va fi, orice s-ar întîmpla, veşnic prezent în mintea ne obositului său binefăcător. *

Călugărul rătăcitor, iată tot ce s-a făcut mai bun pînă acum. Să ajungi să nu mai ai la ce să 118

renunţi! Acesta ar trebui să fie visul oricărui spirit trezit la realitate. *

Tăgada hohotitoare - singura formă supor tabilă de tăgadă . *

Fericitule Iov, care nu erai silit să-ţi comentezi strigătele! *

Tîrziu în noapte. Mi-ar plăcea să mă dezlăn ţui şi să proferez ameninţări, să întreprind o acţi une fără precedent ca să mă des tind, numai că nu văd contra cui, nici contra a ce . . . *

D-na d'Heudicourt, remarcă Saint-Simon, nu vorbise în viaţa ei pe cineva de bine decît înso ţindu-şi spusele cu "cîteva dar-uri zdrobitoare" . Minunată definiţie, nu pentru clevetire, ci pentru conversaţie în general. *

Tot ce e viu face zgomot. tru mineral!

Ce pledoarie pen

Bach era certăreţ, procesoman, calculat, înse tat de titluri, de onoruri etc . Ei bine! şi ce impor119

tanţă are? Un muzicolog, enumerînd cantatele care au ca temă moartea, a putut să spună că niciodată n-a existat atîta nostalgie la un muri tor. Doar asta contează. Restul ţine de biografie. *

Nefericirea de a fi incapabil de stări neutre altfel decît prin chibzuinţă şi efort. Trebuie să-ţi dai zi şi noapte osteneala să obţii, şi numai cu intermitenţe, ceea ce un nerod dobîndeşte fără greutate! *

Am trăit întotdeauna cu imaginea unei imen sităţi de clipe mărşăluind împotriva mea. TImpul îmi va fi fost ca pădurea Dunsinane*. *

Întrebările neplăcute sau jignitoare pe care ni le pun neciopliţii ne irită, ne tulbură şi pot avea asupra noastră acelaşi efect ca şi unele procedee la care recurg anumite tehnici orientale. De ce o prostie grosolană, agresivă să nu declanşeze iluminarea? Face cît o lovitură de ciomag în cap . *

Cunoaşterea nu e posibilă şi, chiar dacă ar fi, n-ar rezolva nimic. Aceasta e atitudinea celui care se îndoieşte. Ce vrea, ce urmăreşte el prin " Shakespeare, Macbeth, actul 120

(n.t.).

urmare? Nici . el, nici altcineva n-or să afle vreodată. Scepticismul e beţia impasului . *

Hărţuit de ceilalţi, încerc să mă eliberez, fără mare succes, trebuie s-o spun. Cu toate acestea, reuşesc să-mi înlesnesc în fiecare zi CÎteva clipe de conversaţie cu cel care aş fi vrut să fiu . *

Ajunşi la o anumită vîrstă, ar trebui să ne schimbăm numele şi să ne retragem într-un col ţişor îndepărtat unde să nu cunoaştem pe ni meni, unde să nu riscăm să întîlnim prieteni sau duşmani, unde să ducem viaţa netulburată a unui răufăcător extenuat. *

Nu poţi să meditezi şi să fii modest . Îndată ce spiritul se pune în mişcare, se substituie lui Dumnezeu şi oricărui lucru. E indiscreţie, ?-zurpare, pîngărire. Nu "acţionează", ci dizlocă . lncordarea pe care o trădează demersurile sale îi dezvăluie caracterul brutal, neîndurător. Fără o puternică doză de cruzime, n-ai putea să duci un raţionament pînă la capăt. *

Majoritatea revoluţionarilor, vizionarilor şi mîntuitori lor au fost fie epileptici, fie dispeptici. 121

Asupra virtuţilor epilepsiei există unanimitate; tulburărilor gastrice, în schimb, li se recunosc mai puţine merite. Cu toate acestea, nimic nu te îndeamnă mai mult să răstorni totul cu susul în jos ca o indigestie a cărei prezenţă o simţi tot timpul. *

Menirea mea e să sufăr pentru toţi cei care suferăJără 5-0 ştie. Trebuia să plătesc pentru ei, să le ispăşesc inconştienţa, norocul pe care-l au de a nu-şi da seama cît sînt de nefericiti . *

De fiecare dată cînd mă chinuie Timpul, îmi spun că unul dintre noi trebuie să sară în aer, că nu e posibil să continuăm la nesfîrşit această crîncenă înfruntare . . . *

Cînd ne găsim la limitele deznădejdii, tot ce o întreţine, tot ce-i dă un spor de substanţă o ridică pe o treaptă pe care n-o mai putem urma, făcînd-o prea mare, cu totul exagerată: şi ce e de mirare că ajungem să n-o mai considerăm a noastră? *

o nenorocire prevestită, cînd, în sfirşit, se produce, e de zece, de o sută de ori mai greu de îndurat decît o nenorocire la care nu ne aştep tam. Pe toată durata temerilor noastre, am trăi122

t-o cu anticipaţie şi, cînd se produce, aceste su ferinţe trecute se adaugă celor prezente şi for mează laolaltă o povară cu o greutate de nesu portat. *

E limpede că Dumnezeu era o soluţie şi că nu se va găsi niciodată una la fel de mulţumi toare. *

N-aş admira pe de-a-ntregul decît un om dezonorat - şi fericit. Iată pe cineva, mi-aş spu ne, care dispreţuieşte părerea semenilor lui şi care-şi ia fericirea şi consolarea numai din sine . *

Omul Rubiconului iertase, după Pharsalos, prea mulţi oameni. O asemenea mărinimie li s-a părut jignitoare acelora dintre prieteni care-l tră daseră şi pe care-i umilise purtîndu-se fără pică faţă de ei . S-au simţit înjosiţi, batjocoriţi, şi l-au pedepsit pentru bunătatea sau pentru dispreţul lui: aşadar, refuza să se coboare pînă la ură! r;?acă s-ar fi comportat ca un tiran, l-ar fi cruţat. Insă îi purtau pică fiindcă nu găsise de cuviinţă să le inspire destulă frică . *

Tot ce există provoacă, mai devreme sau mai tîrziu, coşmarul. Să ne străduim, prin urmare, să inventăm ceva mai bun decît existenţa. 123

Filozofia, care-şi fixa se drept misiune să sub mineze credinţele, cînd a văzut creştinismul răs pîndindu-se şi pe punctul de a birui, s-a alătu rat păgînismului, ale cărui superstiţii i s-au părut de preferat neroziilor triumfătoare. Ata cînd zeii şi distrugîndu-i, ea crezuse că eliberea ză sufletele; în realitate, le lăsa pradă unei servi tuţi noi, mai rea decît cea veche, zeul care era pe punctul să se substituie zeilor neavînd o încli naţie specială nici pentru toleranţă, nici pentru ironie . Filozofia, se va obiecta, nu e răspunzătoare de venirea acestui zeu, nu pe el îl recomanda. Fără îndoială, numai că ar fi trebuit să presimtă că nu-i subminezi nepedepsit pe zei, că alţii vor veni să le ia locul şi că ea n-avea nimic de cîştigat din această schimbare . *

Fanatismul e moartea conversaţiei . Nu fle căreşti cu un candidat l a martiriu. Ce să-i spui cuiva care refuză să-ţi înţeleagă argumentele şi care, din moment ce nu te supui în faţa alor sale, ar prefera să piară decît să cedeze? Repede, să vină diletanţii şi sofiştii care, măcar ei, împăr tăşesc toate argumentele . . . *

Ca să spunem cuiva ce credem despre el şi despre ce face înseamnă să ne arogăm o supe124

rioritate cu adevărat abuzivă . Francheţea nu e compatibilă cu un sentiment delicat, nu e com patibilă nici măcar cu o exigenţă etică. *

Rudele noastre, mai ales, sînt cele maî dis puse să ne pună meritele la îndoială. Regula e universală: nici Buddha însuşi nu a scăpat: l-a urmărit cu cea mai mare înverşunare unul din veri, şi de-abia după aceea Mara, diavolul. *

Pentru anxios, nu există nici o diferenţă între reuşită şi eşec. Reacţia lui în privinţa uneia şi a celuilalt e identică. Amîndouă îl stînjenesc deo potrivă. *

Cînd îmi fac prea mult sînge rău că nu lucrez, îmi spun că puteam la fel de bine să fiu mort, şi că aşa aş lucra şi mai puţin . . . *

Mai bine în mocirlă decît pe piedestal . *

Avantajele unei stări de veşnică virtualitate mi se par atît de însemnate, încît, atunci cînd încep să le număr, sînt uluit să constat că trece rea la existenţă s-a putut totuşi produce . 125

Existenţă = Suferinţă. Ecuaţia mi se pare evi dentă . Ea nu e aşa pentru cîte unul din prietenii mei. Cum să-I conving? Nu pot să-i împrumut senzaţiile mele; or, doar ele ar avea puterea să-I lămurească, să vină cu adaosul de indispoziţie pe care-l cere cu insistenţă de atîta vreme . *

Dacă vedem lucrurile în negru e pentru că le cîntărim în negru, pentru că gîndurile sînt, în general, rodul insomniilor, avîndu-şi izvorul în întuneric. Ele nu se pot adapta vieţii pentru că n-au fost concepute pentru viaţă. Ideea urmă rilor pe care le-ar putea avea nici măcar nu im presionează spiritul. Ne găsim în afara oricărui calcul omenesc, a oricărei idei de salvare sau pierzanie, a existenţei sau a nonexistenţei, ne gă sim într-o tăcere specială, modalitate superioară a vidului . *

Să nu fi înghiţit încă afrontul naşterii . *

în

Să te consumi în conversaţii ca un epilep tic crizele lui. *

Pentru a învinge spaima sau o nelinişte per sistentă, nu există nimic mai potrivit decît să-ţi 126

imaginezi propria înmotmîntare . Metodă efi cace, la îndemîna tuturor. Ca să nu trebuiască să recurgi la ea prea des în timpul zilei, cel mai bine ar fi să-i încerci acţiunea binefăcătoare chiar de la sculare. Sau, mai bine, să n-o întrebuinţezi decît în momente excepţionale, ca papa Inno centiu IX, care, după ce-şi comanda se un tablou în care era înfăţişat pe patul de moarte, îl privea ori de cîte ori trebuia să ia o hotărîre importantă . *

Nu există negativist care să nu tînjească după vreun da catastrofal . *

Poţi să fii sigur că omul nu va atinge nicio dată profunzimi comparabile celor pe care le-a descoperit în timpul secolelor de convorbire egoistă cu Dumnezeul său. *

Nici un moment în care să nu fiu exterior universului! . . . De-abia reuşisem să fiu cuprins de milă în ce mă priveşte, în ce priveşte condiţia mea de biet individ, că mi-am şi dat seama că expre siile prin care-mi caracterizam nefericirea erau chiar cele care definesc cea dintîi trăsătură a "fiinţei supreme" . 127

Aristotel, Toma d' Aquino, Hegel- trei înro bitori ai spiritului . Cea mai vătămătoare formă de despotism e sistemul, în filozofie şi în toate . *

Dumnezeu e ceea ce supravieţuieşte eviden ţei că nimic nu merită să fie gîndit. *

Cînd eram tînăr, nici o plăcere nu preţuia ca aceea de a-mi face duşmani. Acum, de cum îmi fac unul, primul gînd e să ne împăcăm, ca să nu trebuiască să-mi bat capul cu el . Să ai duşmani reprezintă o mare răspundere. Propria povară îmi e de-ajuns, nu mai sînt în stare s-o duc pe-a altora. *

Bucuria e o lumină care se autodevorează, neîncetat; e soarele la începuturi. *

Cu cîteva zile înainte de moarte, Claudel nota că nu trebuia să-I numim pe Dumnezeu infinit, ci inepuizabil. Ca şi cum n-ar fi acelaşi lucru, sau aproape! Ca să nu spun că această preocu pare pentru exactitate, această scrupulozitate le xicală în clipa cînd îşi dădea seama că "înţele gerea" lui cu viaţa era pe punctul să înceteze, 128

' e mai înălţătoare decît o frază sau un gest "su blim" . *

Insolitul nu-i un criteriu. Paganini e mai sur prinzător şi mai imprevizibil decît Bach. *

Ar trebui să-ţi repeţi în fiecare zi: Sînt unul dintre cei care se tîrăsc, cu miliardele, pe supra faţa globului . Unul dintre ei, şi nimic mai mult. Această banalitate îndreptăţeşte orice concluzie, orice atitudine sau faptă: desfrîu, nevinovăţie, sinucidere, muncă, crimă, trîndăvie sau răz vrătire . . . . De unde reiese că fiecare are dreptate să facă ceea ce face. *

Ţinţum. Acest cuvînt caraghios indică un con cept major al Cabalei. Pentru ca lumea să ia fiinţă, Dumnezeu, care era totul şi pretutindeni, a acceptat să se restrîngă, să lase un spaţiu gol pe care să nu-l mai ocupe: tocmai în această "gaură" s-a aşezat lumea . Aşa am ajuns noi să ocupăm locul viran pe care ni l-a concesionat din milă sau capriciu. Ca să existăm, el s-a contractat, şi-a limitat suve ranitatea . Sîntem rezultatul restrîngerii lui vo luntare, al estompării, al absenţei lui parţiale. În nebunia lui, s-a ciuntit aşadar pentru noi. De ce n-a avut bunul-simţ şi eleganţa să rămînă întreg! 129

În "Evanghelia după Egipteni", Isus declară: "Oamenii vor fi victimele morţii atîta timp cit femeile vor naşte ." Şi precizează: "Am venit să nimicesc rodul femeii ." Cînd intri în contact cu adevărurile extreme ale gnosticilor, ţi-ar plăcea să mergi, dacă ar fi posibil, şi mai departe, să spui ceva ce nu s-a mai spus niciodată, care împietreşte sau prefa ce istoria în pulbere; ceva ce ţine de un neronism . cosmic, de o demenţă la nivelul materiei. *

Să tălmăceşti o obsesie înseamnă s-o proiectezi

în afara ta, s-o alungi, s-o exorcizezi. Obsesiile sînt demonii unei lumi lipsite de credinţă . *

Omul acceptă moartea, dar nu ceasul morţii sale. Să mori oricînd, numai cînd trebuie să mori nu ! *

De cum pătrunzi într-un cimitir, un senti ment de totală bătaie de joc alungă orice preo cupare metafizică. Cei care caută peste tot "mis terul" nu merg neapărat pînă la esenţa lucrurilor. Cel mai adesea, "misterul", ca şi "absolutul", nu corespunde decît unui tic al spiritului . E un cuvînt pe care n-ar trebui să-I întrebuinţăm decît atunci cînd nu putem face altfel, în cazuri cu adevărat disperate. 130

* ..

Dacă-mi recapitulez proiectele care au rămas neîmplinite şi pe cele care s-au realizat, am toate motivele să regret că ultimele n-au avut soarta primelor. *

"Cel care e înclinat către desfrîu e compă timitor şi milostiv; cei care sînt înclinaţi către ne prihănire nu sînt aşa" (Sfîntul Ioan Scărarul). Ca să se denunţe cu o asemenea limpezime şi o asemenea energie nu minciunile, ci însăşi esenţa moralei creştine, şi a oricărei morale, era nevoie de un sfint, nici mai mult, nici mai puţin. *

Acceptăm fără frică ideea unui somn neîntre rupt; în schimb, o veghe eternă (nemurirea, dacă ar fi de conceput, cam asta ar fi) ne scufundă în spaimă. Inconştienţa e o patrie; conştiinţa, un exil . *

Orice impresie profundă e voluptuoasă sau macabră, sau şi una, şi alta .. *

Nimeni n-a fost convins în măsura în care am fost eu de inutilitatea a toate, nimeni nu va fi luat în tragic un număr atît de mare de lucruri inutile. 131

Ishi, indian american, ultimul din tribul său, după ce s-a ascuns ani în şir de frica albilor, aflat la strîmtoare, s-a predat într-o zi de bunăvoie exterminatorilor alor săi. Credea că-i era menit acelaşi tratament . L-au sărbătorit . N-avea urmaşi, era într-adevăr ultimul. Omenirea o dată nimicită sau numai atinsă, ne putem imagina un supravieţuitor, unicul, care ar rătăci pe pămînt, fără să aibă măcar cui să se predea . . . *

În adîncul sufletului său, omul năzuieste să regăsească starea pe care o avea anterior conştiinţei . Istoria nu e decît ocolul pe care-l foloseşte ca să ajungă acolo . *

Nu contează decît un lucru: să înveţi să pierzi. *

Orice fenomen reprezintă o versiune degra dată a unui alt fenomen, mai complex: timpul, o tară a veşniciei; istoria, o tară a timpului; viaţa, şi ea o tară, a materiei. Ce e în cazul acesta normal, ce e neatins? Veş nicia? Ea însăşi nu e decît o infirmitate a lui Dumnezeu.

VIII Fără ideea unui univers ratat, spectacolul nedreptăţii sub toate ocîrmuirile l-ar aduce pînă şi pe un abulic în cămaşa de forţă. *

Faptul de a distruge ne dă un sentiment de forţă şi măguleşte în noi ceva întunecat, origi nar. Nu clădind, ci nimicind putem ghici satis facţiile secrete ale unui zeu. De aici atracţia pen tru distrugere şi iluziile pe care le provoacă ea freneticilor de toate vîrstele . *

Fiecare generaţie trăieşte în absolut: se com portă ca şi cum ar fi ajuns la apogeul, dacă nu la capătul, istoriei. *

Orice popor, într-un anumit moment al exis tenţei sale, se crede ales. E clipa în care oferă tot ce-i mai bun şi mai rău în el. 133

Nu e o întîmplare în faptul că ordinul trapist* s-a născut în Franţa mai degrabă decît în Italia sau Spanîa. Spanioliî şi italienii vorbesc tot tim pul, se ştie, numai că nu se ascultă vorbind, în timp ce francezul îşi savurează elocinţa, nu uită niciodată că vorbeşte, e cum nu se poate mai conştient de asta. Numai el era în stare să so cotească tăcerea drept o încercare şi o asceză. *

Ceea ce strică la Marea Revoluţie e că totul se desfăşoară acolo pe o scenă, că protagoniştii ei sînt actori înnăscuţi, că ghilotina nu e decît un decor. Istoria Franţei, în întregul ei, pare o istorie la comandă, o istorie jucată: în ea, totul e perfect din punct de vedere teatral. E o repre zentaţie, o înlănţuire de acţiuni, de evenimente pe care mai degrabă le priveşti decît li te supui, un spectacol a zece secole . De aici, senzaţia de frivolitate pe care o dă pînă şi Teroarea, văzută de la distanţă. *

Societăţile prospere sînt de departe mai fragi le decît celelalte, pentru că nu le rămîne decît să-şi aştepte propria. ruină, bunăstarea nefiind un ideal atunci cînd o posezi, şi încă şi mai puţin * Ordin monahal cistercian refonnat (de la numele mînăstirii Notre-Dame-de-Ia-Trappe, întemeiată în 1140),

caracterizat de severitatea regulii, începînd din lugării fiind obligaţi la tăcerea absolută

134

(n-t.).

1662 că

atunci cînd există de generaţii. Fără să mai ţinem seama de faptul că natura n-a inclus-o în pla nurile ei şi că n-ar putea s-o facă fără să dispară . *

Dacă naţiunile ar deveni simultan apatice, n-ar mai exista nici conflicte, nici războaie, nici im perii . Din nefericire însă, există popoare tinere, şi tineri pur şi simplu - obstacol major pentru visurile filantropilor: să procedezi în aşa fel încît toţi oamenii să ajungă la acelaşi grad de dezgust sau de decrepitudine .. . *

În orice împrejurare, trebuie să ne situăm de partea asupriţilor, chiar atunci cînd n-au drep tate, fără să pierdem totuşi din vedere faptul că sînt plămădiţi din acelaşi aluat cu asupritorii lor. *

Specificul regimurilor muribunde e că per mit un amestec confuz de credinţe şi doctrine şi că lasă, în acelaşi timp, impresia că momen tul alegerii se va putea amîna la nesfîrşit. De aici - şi doar de aici - provine farmecul situaţiilor prerevoluţionare. *

Nu au căutare decît falsele valori, pentru că toată lumea poate să se identifice cu ele, să le 135

falsifice (falsul de gradul al doilea) . O idee care reuşeşte e negreşit o pseudoidee . *

Revoluţiile sînt sublimul literaturii de proastă calitate. *

Partea proastă a dezastrelor publice e că ori cine se socoteşte îndeajuns de competent să vor bească despre ele . *

Dreptul de a-i elimina pe toţi cei care ne sîcîie ar trebui să figureze pe primul loc în constituţia Cetăţii ideale . *

Singurul lucru pe care ar trebui să-I facem cunoscut tinerilor e că nu există nimic, sau fie! - aproape nimic, de aşteptat de la viaţă . Visez la un Tabel al Dezamăgirilor în care să figu reze toate decepţiile menite fiecăruia, şi care să fie afişat în şcoli. *

După spusa prinţesei palatine, Dna de Main tenon avea obiceiul, în timpul anilor în care, re gele murind, ea nu mai juca nici un rol, să repete: "De CÎtva timp domneşte un spirit de nebunie, care se răspîndeşte pretutindeni." Acest "spirit de nebunie" e cel pe care învin şii l-au constatat întotdeauna, pe drept cuvînt 136

de altfel, formulă de la care pornind s-ar putea reconsidera toată istoria . *

Progresul e nedreptatea pe care o săvîrşeşte fiecare generaţie faţă de generaţia care a prece dat-o. *

Îmbuibaţii se urăsc pe ei înşişi nu pe ascuns, ci în mod public, şi doresc să fie îndepărtaţi într-un fel sau într-altul. Oricum, preferă ca asta să se întîmple cu sprijinul lor. În asta constă as pectul cel mai ciudat, cel mai original al unei si tuaţii revoluţionare . *

Un popor nu face decît o singură revoluţie. Germanii n-au reeditat niciodată fapta eroică a Reformei sau mai degrabă au reeditat-o fără s-o egaleze. Franţa a rămas pentru totdeauna tribu tară lui optzeci şi nouă. Deopotrivă de adevărată pentru Rusia şi pentru orice ţară, această ten dinţă de autoplagiere în materie de revoluţie e în acelaşi timp liniştitoare şi dezolantă. *

Romanii din epoca decadenţei nu preţuiau decît odihna grecească (otium Graecum), lucrul pe care-l dispreţuiseră cel mai mult pe vremea cînd erau puternici . 137

Analogia cu naţiunile civilizate de astăzi e atît de bătătoare la ochi, încît ar fi necuviincios să insistăm asupra ei. *

Alaric spunea că un "demon" îl împinge îm potriva Romei. Orice civilizaţie istovită îşi aşteaptă barbarul, şi orice barbar îşi aşteaptă demonul . *

Occidentul: o putreziciune care miroase fru mos, un cadavru înmiresmat. *

Toate aceste popoare erau mari pentru că aveau mari prejudecăţi . Nu le mai au. Mai sînt ele naţiuni? Cel mult mulţimi dezagregate. *

Albii îşi merită din ce în ce mai mult numele defeţe palide pe care li-l dădeau indienii din Ame rica . *

În Europa, fericirea se termină la Viena . Mai de parte, nenorocire peste nenorocire, dintotdeauna. *

Romanii, turcii şi englezii au fost capabili să întemeieze imperii durabile pentru că, refrac138

tari la orice doctrină, n-au impus nici una na ţiunilor cucerite. Niciodată n-ar fi izbutit să exercite o hegemonie atît de îndelungată dacă ar fi fost atinşi de vreun viciu mesianic. Opre sori nesperaţi, administratori şi paraziţi, stăpîni fără convingeri, posedau arta de a îmbina auto ritatea şi indiferenţa, asprimea şi absenţa con strîngerii . Această artă, secret al adevăratului stăpîn, le-a lipsit odinioară spaniolilor, aşa cum trebuia să le lipsească cuceritorilor din vremea noastră. *

Atîta timp cît o naţiune îşi păstrează conşti inţa propriei superiorităţi, e crudă şi respectată; - îndată ce o pierde, se îmblînzeşte, şi nu mai contează . *

Cînd tun şi fulger împotriva epocii, mi-e de ajuns, ca să-mi regăsesc calmul, să mă gîndesc la ce se va întîmpla, la invidia retrospectivă a celor care vor veni după noi . În anumite privin ţe, aparţinem vechii omeniri, celei care era încă în stare să regrete paradisul. Dar cei care ne vor urma nu vor avea nici măcar posibilitatea aces tui regret, vor ignora pînă şi noţiunea, pînă şi cuvîntul! *

Viziunea mea asupra viitorului e atît de clară încît, dacă aş avea copii, i-aş sugruma pe loc . 139

Cînd te gîndeşti la saloanele berlineze din epoca romantică, la rolul pe care-l jucau atunci o Henriette Hertz sau o Rachel Levin, la pri etenia care o lega pe cea din urmă de principele moştenitor Ludovic-Ferdinand, şi cînd îţi spui după aceea că dacă ele ar fi trăit în acest secol ar fi pierit în vreo cameră de gazare, nu te poţi împiedica să nu consideri credinţa în progres drept cea mai făţamică şi mai neroadă dintre superstiţii. *

Hesiod e cel dintîi care a elaborat o filozofie a istoriei. Tot el a lansat ideea de declin. Cît de mult a clarificat prin asta evoluţia istorică! Dacă, în miezul începuturilor, în plină lume postho merică, el considera că omenirea se găsea în epoca de fier, ce-ar fi spus cîteva secole mai tîr ziu? Ce-ar spune astăzi? Cu excepţia perioadelor obnubilate de frivo litate sau utopie, omul a crezut mereu că a ajuns în pragul răului. Ştiind ceea ce ştia, prin ce mi nune a fost oare în stare să-şi diversifice do rinţele şi spaimele? *

Cînd, imediat după războiul din nouă sute paisprezece, în satul meu natal s-a introdus elec tricitatea, a fost un murmur general, apoi o pro fundă mîhnire mută . Dar, cînd a fost instalată în biserici (erau trei), fiecare a fost convins că venise Anticristul şi, o dată cu el, sfîrşitul lumii . 140

Acei ţărani din Carpaţi văzuseră clar, vă zuseră departe. Ei, care ieşeau din preistorie, ştiau deja, la acea dată, ceea ce lumea civilizată n-a aflat decît de puţin timp . *

Gustul pentr u lecturile istorice mi s-a format din prejudecata mea împotriva a tot ce sfîrşeşte bine. Ideile sînt improprii pentru agonie; ele mor, se înţelege, dar fără să ştie să moară, pe cîtă vre me un eveniment nu există decît din perspec tiva sfîrşitului său . Motiv suficient ca să preferi tovărăşia istoricilor celei a filozofilor. *

În timpul celebrei sale solii la Roma, în seco lul al doilea înaintea erei noastre, Carneade a profitat ca să vorbească în prima zi în favoarea ideii de justiţie, iar a doua zi împotriva ei. Din acel moment, filozofia, pînă atunci inexistentă în acea ţară cu moravuri sănătoase, a început să-şi exercite spiritul dezintegrator. Ce e aşadar filozofia? Viermele din fruct ... Succesele dialectice ale grecului l-au înspăi mîntat pe Cato Cenzorul, care fusese de faţă şi care a cerut Senatului să dea satisfacţie delega ţilor Atenei cît mai curînd posibil, într-atît de vătămătoare şi chiar primejdioasă socotea pre zenţa lor. Tineretul roman nu trebuia să intre în contact cu spirite atît de distrugătoare . 141

Din punct de vedere moral, Carnea de şi în soţitorii săi erau la fel de redutabili ca şi carta ginezii din punct de vedere militar. Naţiunile în ascensiune se tem mai presus de orice de lipsa de prejudecăţi şi interdicţii, de impudoarea in telectuală, care dau farmecul civilizaţiilor aflate la apus . *

Pentru că a izbutit în toate acţiunile sale, He rade e pedepsit. La fel, prea norocoasă, Troia tre buia să piară. Gîndindu-te la această viziune comună auto rilor de tragedii, eşti fără voie determinat să crezi că lumea numită liberă, cu sorţii de partea ei, va cunoaşte în mod inevitabil destinul Ilio nului, căci invidia zeilor a supravieţuit dispari ţiei 1 Of. *

"Francezii nu mai vor să muncească, vor cu toţii să scrie", îmi spunea portăreasa, care nu ştia că prin asta critica civilizaţiile bătrîne. *

o societate

e condamnată cînd nu mai are tă ria să rămînă mărginită . În ce fel s-ar putea apă ra - cu o concepţie deschisă, prea deschisă de excese, de primejdiile de moarte ale libertăţii? *

Disputele ideologice nu ajung la paroxism decît în ţările în care oamenii s-au luptat pen142

tru cuvinte, în care şi-au dat viaţa pentru ele . . . într-un cuvînt în ţările care au cunoscut războa iele religioase. *

Un popor care şi-a epuizat misiunea e ca un autor care se repetă, nu, care nu mai are nimic de spus. Căci să te repeţi înseamnă să dovedeşti că mai crezî încă în tine şi în ceea ce ai susţinut. a naţiune epuizată nu mai are însă nici măcar forţa de a repeta mereu devizele de altădată, care-i asiguraseră supremaţia şi măreţia . *

Franceza a devenit o limbă provincială . Au tohtonii s-au împăcat cu asta . Singur metecul e inconsolabil . Numai el poartă doliu după Nu anţă .. . *

Temistocle, printr-un decret aprobat de toţi, l-a condamnat la moarte pe tălmaciul solilor tri mişi de Xerxes ca să le ceară atenienilor pămînt şi apă, "pentru că a îndrăznit să folosească limba greacă ca să exprime poruncile unui bar bar" . Un popor nu săvîrşeşte o asemenea faptă decît la apogeul existenţei sale . E În plină de cădere, e scos din cursă de îndată ce nu mai crede în propria-i limbă, de îndată ce încetează să creadă că ea reprezintă suprema formă de ex primare, Limba însăşi. 143

Un filozof din secolul trecut a susţinut, în candoarea lui, că La Rochefoucauld avea drep tate în privinţa trecutului, dar că va fi infirmat de viitor. Ideea de progres dezonorează inte lectul . *

Cu cît progresează, omul e mai puţin capa bil să-şi rezolve problemele, iar în momentul în care, aflat în culmea orbirii, va fi convins că e pe punctul să reuşească, va înterveni nemaivă zutul. *

M-aş deranja, la rigoare, pentru Apocalips, dar pentru o revoluţie . . . Să participi la un final sau la o geneză, la un dezastru ultim sau iniţial, da, nu însă la o schimbare într-un bine sau rău oarecare. *

N-are convingeri decît cel care n-a cercetat nimic temeinic. *

Cu timpul, toleranţa generează mai multe in conveniente decît intoleranţa. - Dacă acest lu cru e adevărat, el reprezintă cea mai gravă acu zaţie care s-ar putea aduce omului . *

De îndată ce animalele nu mai au nevoie să se teamă unele de altele, devin năuce şi capătă 144

acea înfăţişare abătută pe care le-o observăm în grădinile zoologice. Poate că indivizii şi popoa rele ar înfăţişa acelaşi spectacol dacă ar ajunge într-o zi să trăiască în armonie, să nu mai tre mure de frică pe faţă sau pe ascuns . *

Considerînd lucrurile de la distanţă, nimic nu mai e nici bun, nici rău . Istoricul care se ocupă de judecarea trecutului face gazetărie în alt secol. *

Peste două sute de ani (pentru că trebuie să fim exacţi!), supravieţuitorii popoarelor prea norocoase vor fi închişi în rezervaţii, şi oamenii vor merge să-i vadă, să-i contemple cu dezgust, compătimire sau uimire, şi, în plus, cu o admira ţie răutăcioasă. *

Maimuţele care trăiesc în grup le resping, se pare, pe acelea dintre ele care, într-un fel sau altul, au întreţinut relaţii cu oamenii . Cît regret că Swift n-a cunoscut un asemenea amănunt! *

Trebuie să-ţi deteşti epoca sau toate epocile? Ni l-am imagina oare pe Buddha părăsind lumea din pricina contemporanilor săi? 145

Dacă omenirii îi plac atît de mult mîntuitorii, înverşunaţi care cred fără ruşine în ei înşişi, e pentru că-şi închipuie că aceştia în ea cred. *

Forţa acestui şef de stat e de a fi utopic şi cinic. Un visător fără scrupule. *

Cele mai cumplite ticăloşii sînt comise din en tuziasm, stare morbidă, răspunzătoare de aproape toate nenorocirile publice sau private . *

Viitorul? Mergeţi să vedeţi, dacă aşa vă place! Prefer să mă mulţumesc cu incredibilul prezent şi cu incredibilul trecut. Las în seama voastră grija de a înfrunta Incredibilul însuşi. *

- Sînteţi împotriva a tot ce s-a făcut de la ul timul război încoace, îmi spunea acea doamnă la curent cu noutăţile. - Vă înşelaţi în privinţa datei . Sînt împotriva a tot ce s-a făcut de la Adam încoace . *

Hitler e, fără nici o îndoială, personajul cel mai sinistru din istorie . Şi cel mai patetic. A izbutit 146

să înfăptuiască exact contrariul a ceea ce dorea, şi-a distrus idealul punct cu punct. Pentru asta e un monstru aparte, cu alte cuvinte de două ori monstru, căci pînă şi patetismul lui e monstruos . *

Toate marile evenimente au fost declanşate de nebuni, de nebuni . . . mediocri . Asa vor sta lucrurile, să fim siguri de asta, cu însuşi "sfîr şitul lumii". *

Zaharul ne învaţă că toţi cei care fac rău pe pămînt nu erau cîtuşi de puţin mai buni în cer, că erau nerăbdători să plece de acolo şi că, nă pustindu-se la intrarea în abis, au "devansat mo mentul în care trebuiau să descindă în această lume" . Descoperim cu uşurinţă ce e mai profund în această viziune a existenţei anterioare a sufle telor şi de ce folos poate fi ea cînd trebuie să ex plicăm aplombul şi succesul "răilor", seriozitatea şi priceperea lor. Cum îşi premeditaseră de multă vreme lovitura, nu-i de mirare că-şi împart pă mîntul: l-au cucerit înainte de-a ajunge acolo . . . din vremuri imemoriale, de fapt. *

Ceea ce-l diferenţiază pe profetul autentic de ceilalţi e faptul că se află la originea unor mişcări şi doctrine care se exclud şi se combat. 147

Într-o metropolă, ca şi într-un cătun, ceea ce încă ne place cel mai mult e să asistăm la căderea unuia din semenii noştri. *

Pofta de distrugere e atît de ancorată în noi, încît nimeni nu reuşeşte s-o stîrpească. Face par te din alcătuirea fiecăruia, esenţa fiinţei înseşi fiind, cu siguranţă, demonică. Înţeleptul e un distrugător domolit, pensio nar. Ceilalţi sînt distrugători în funcţie. *

Nenorocirea e o stare pasivă, pe care-o înduri, în vreme ce blestemul presupune o alegere de-a-ndoaselea, aşadar ideea de menire, de forţă interioară, care nu e implicată în nenorocire. Un individ - sau un popor - blestemat face parte, în mod necesar, dintr-o altă categorie decît un individ - sau un popor - nenorocit. *

Istoria, de fapt, nu se repetă, dar, cum iluzii le de care e capabil omul sînt limitate la număr, ele revin întotdeauna sub o altă înfăţişare, dînd astfel unei mîrşăvii arhidecrepite un aer de nou tate şi un lustru tragic. 148

Citesc pagini despre Iovinian, Sfîntul Vasile şi alţi cîţiva . Conflictul, în primele secole, din tre dreapta credinţă şi erezie nu pare mai puţin absurd decît cel cu care ne-au deprins ideologiile moderne. Felurile controversei, patimile aflate în joc, smintelile şi aspectele ridicole sînt aproa pe identice. În amîndouă cazurile, totul se în vîrte în jurul irealului şi neverificabilului, care alcătuiesc bazele înseşi ale dogmelor, atît religi oase, cît şi politice. Istoria n-ar putea fi tolerabi Iă decît dacă ne-am sustrage şi unora, şi celorlal te. E adevărat că atunci ea ar lua sfirşit, spre marele bine al tuturor, al celor care o îndură, ca şi al ce lor care o fac. *

Ceea ce face distrugerea suspectă e facilitatea ei. Primul venit poate să exceleze. Dar dacă să distrugi e uşor, să-ţi iei viaţa e mai puţin lesne . Superioritatea decăzutului faţă de agitator sau anarhist. *

Dacă aş fi trăit la începuturile creştinismu lui, aş fi căzut, mă tem, pradă seducţiei lui. Urăsc acest simpatizant, acest fanatic ipotetic, nu-mi iert aderarea de acum două mii de ani . . . *

Sfîşiat între violenţă şi dezamăgire, am aerul unui terorist care, plecat cu gîndul de a săvîrşi 149

vreun atentat, s-ar fi oprit pe parcurs ca să con sulte Ec1eziastul sau pe Epictet. *

Omul, dacă ar fi să-I credem pe Hegel, nu va fi cu totul liber "decît înconjurîndu-se de o lume creată în întregime de el" . Dar e tocmai ce a făcut, şi n-a fost niciodată mai încătuşat, mai aservit ca acum. *

Viaţa n-ar deveni suportabilă decît în mijlocul unei omeniri care n-ar mai avea nici o iluzie de rezervă, al unei omeniri cu totul trezite la reali tate şi încîntate că-i aşa . *

Tot ce am putut simţi şi gîndi se confundă cu un exerciţiu de antiutopie . *

Omul nu va dura . P"mdit de epuizare, el va trebui să ispăşească pentru existenţa lui prea ori ginală. Căci ar fi de neconceput şi contra naturii s-o tărăgăneze multă vreme şi 8-0 sfîrşească bine . Această perspectivă e deprimantă, deci plauzibilă . *

"Despotismul luminat" : unicul regim care ar putea să seducă pe cineva pe care nu-l mai inte150

resează nimic, incapabil să fie complicele revo luţiilor, pentru că nu e nici măcar complicele istoriei . *

Nimic mai peni bi l ca doi profeţi contem p o rani. Unul din ei trebuie să se dea la o parte şi să dispară, dacă nu vrea să se expună ridicolu lui . În afară de cazul în care cad amîndoi în ri dicol, ceea ce ar reprezenta soluţia cea mai echi tabilă . *

Sînt mişcat, tulburat chiar, de fiecare dată cînd dau peste un nevinovat. De unde vine? Ce caută? Apariţia lui nu anunţă oare vreun eveni ment neplăcut? E o emoţie cît se poate de spe cială pe care o încercăm În faţa cuiva pe care n-am putea să-I numim În nici un chip seamănui nostru. *

Oriunde şi-au făcut apariţia pentru prima dată, oamenii civilizaţi au fost consideraţi de băştinaşi ca fiinţe nefaste, strigoi, fantome. Nici odată ca oameni vii! Intuiţie neegalată, privire profetică perfectă . *

Dacă fiecare ar fi "înţeles", istoria ar fi înce tat de multă vreme. Numai că sîntem cu desă vîrşire, sîntem biologic inapţi "să înţelegem" . Şi chiar dacă ar fi Înţeles toţi, în afară de unul, isto151

ria s-ar perpetua, din pricina lui, din cauza în căpăţînării lui . Din pricina unei singure iluzii! *

X susţine că ne găsim la capătul unui "ciclu cosmic" şi că totul se va duce de rîpă. Nu se în<ţoieşte nici o clipă de asta . In acelaşi timp, e tată de familie, o familie nu meroasă. Cu certitudini ca ale lui, din ce nebu nie s-a pus să arunce într-o lume compromisă un copil după altul? Dacă intuieşti Sfîrşitul, dacă eşti sigur că nu va întîrzia, chiar şi numai dacă-I presupui, e mai bine să-I aştepţi singur. La Patmos nu se procreează. *

Montaigne, un înţelept, n-a avut urmaşi; Rousseau, un isteric, agită încă neamurile. Nu-mi plac decit gînditorii care n-au inspi rat nici un tribun. *

În 1441, la Conciliul de la Florenta, s-a decre tat că păgînii, evreii, ereticii şi schismaticii nu vor avea parte deloc de "viaţa veşnică" şi că toţi, dacă nu se întorc, înainte de a muri, la adevărata credinţă, vor merge drept în iad . Pe vremea cînd Biserica proclama asemenea enormităţi, ea era cu adevărat Biserică . O insti tuţie nu e vie şi puternică decît dacă respinge tot ce nu e ea. Din păcate, la fel se întîmplă cu o naţiune sau cu un regim . 152

Un spirit serios, onest nu înţelege nimic, nu poate înţelege nimic din istorie . Ea e, în schimb, admirabil de bună să procure desfătare unui erudit sardonic .

Plăcere extraordinară la gîndul că, om fiind, te-ai născut sub o stea nefastă şi că tot ce-ai între prins şi tot ce-o să întreprinzi va sta sub sem nul ghinionului .

Plotin legase prietenie cu un senator roman care-şi elibera se sclavii, renunţase la bunurile lui, şi mînca şi dormea la prieteni, pentru că nu mai poseda nimic. Acest senator era, din punct de vedere "oficial", un rătăcit, cazul lui trebuie să fi părut îngrijorător, şi chiar era, de altminteri: un

sfint în Senat . . .

Prezenţa lui, chiar faptul că

acest lucru era cu putinţă, ce semn! Hoardele nu erau departe . . .

Omul care şi-a învins complet egoismul, nemaipăstrîndu-şi nici o urmă, nu poate rezista mai mult de douăzeci şi una de zile, se învaţă într-o şcoală vedantică modernă. Nici

moralist occidental, nici măcar cel mai

sumbru, n-ar

fi îndrăznit să avanseze despre

natura umană o precizare atît de înfricoşătoare, atît de revelatoare . 153

Se invocă din ce în ce mai rar "progresul" şi din ce în ce mai mult "mutatia", si tot ce se in vocă drept mărturie ca să se ilustreze avanta j ele acestui fapt nu reprezintă decît tot atîtea semne ale unei catastrofe fără seamăn. *

Nu poţi răsufla - şi răcni - decît într-un regim putred. Numai că nu-ţi dai seama de asta decît după ce ai contribuit la nimicirea lui, cînd nu mai ai decît posibilitatea să-I regreţi. *

Ceea ce numim instinct creator nu reprezin tă decît o deviere, o pervertire a firii noastre: n-am venit pe lume ca să inovăm, să dăm totul peste cap, ci ca să ne bucurăm de simulacrul nostru de existenţă, să-i punem cu răbdare capăt şi să dispărem după aceea fără zarvă . *

Aztecii aveau dreptate să creadă că zeii tre buiau îmblînziţi, oferindu-li-se în fiecare zi sînge omenesc ca să se evite năruirea universului, recăderea lui în haos . De mult nu mai credem în zei şi nu le mai oferim sacrificii . Lumea e totuşi încă la locul ei . Fără îndoială . Atîta doar că nu mai avem ocazia să aflăm de ce nu se destramă imediat . 154

IX Tot ce căutăm să facem e din nevoia de sufe rinţă . Căutarea mîntuirii e ea însăşi o suferinţă, cea mai subtilă şi mai bine ascunsă dintre toate . *

Dacă-i adevărat că, murind, redevenim ceea ce eram înainte să existăm, n-ar fi fost mai bine să ne mărginim la pura virtualitate, şi să nu ne clintim de acolo? La ce bun acest înconjur, cînd puteam să rămînem pentru totdeauna într-o plenitudine neîmplinită? *

Cînd propriul trup mă lasă baltă, mă întreb cum să lupt, cu un asemenea hoit, cînd mă lasă organele . . .

Vechii zei îşi băteau joc de oameni, îi invidi au, îi hărţuiau şi, uneori, îi omorau . Dumnezeul Evangheliilor e mai puţin batjocoritor şi mai puţin invidios, astfel că muritor ii nu au, în mij locul necazurilor lor, nici măcar mîngîierea de 155

a-l p utea învinovăţi. Aici ar trebui căutat mo tivul absenţei sau al imposibilităţii unui Eschil creştin. Dumnezeul cel bun a ucis tragedia . Zeus a adus servicii mult mai mari li teraturii . *

Obsesie, manie a renunţării, de cînd mi-aduc aminte . Dar, la ce să renunţi? Dacă altădată îmi doream atîta să fiu cineva, nu era decît ca să am într-o zi satisfacţia de a putea spune, asemeni lui Carol Quintul la Yuste* : " N u mai sînt nimic ." *

Anumite

Provinciale

au fost rescrise chiar şi

de şaptesprezece ori . Rămîi surprins că Pascal a fost capabil să cheltuiască atîta însufleţire şi timp pentru o operă pentru care există astăzi un interes minim . Orice p olemică se învecheşte, orice polemică cu oamenii . Î n Cugetări, discuţia era cu Dumnezeu. Acest lucru ne mai interesea ză un pic .

Sfîntul Serafim din Sarov, în timpul celor cinci sprezece ani pe care i-a petrecut într-o izolare completă, nu deschidea nimănui uşa chiliei sale, nici măcar episcopului care vizita cînd şi cînd sihăstria . "Tăcerea, spunea el, îl apropie pe om *

156

Mînăstire din Extremadura

(n . t . ) .

de Dumnezeu şi-l face aici, pe pămînt, asemănă tor îngerilor. " Ceea ce ar fi trebuit să adauge sfîntul e că tă cerea nu e niciodată mai profundă ca în nepu tinţa de a te ruga . . .

Modernii au pierdut simţul destinului şi, toc mai prin asta, gustul tînguirii . La teatru, ar tre bui, întrerupînd orice altceva, să reînviem co rul, si, la funeralii, bocitoarele . *

Anxiosul se cramponează de tot ce-i poate in tensifica, stimula providenţial a nelinişte: să vrei să-I vindeci de ea înseamnă să-i zdruncini echili brul, anxietatea fiind temeiul existenţei şi pros perităţii sale . Confesorul abil ştie că e necesară, că nu te poţi lipsi de ea o dată ce ai cunoscut-o . Cum nu cutează să-i declare binefacerile, se serveşte de un tertip, laudă remuşcarea, anxie tate îngăduită, anxietate vrednică de stimă . Cli enţii îi sînt recunoscători pentru asta . De aceea reuşeşte să şi-i păstreze fără dificultate, în timp ce colegii săi laici se zbat şi se umilesc ca să şi-i menţină pe-ai lor. *

Îmi spuneaţi că moartea nu există . Sînt de acord, cu condiţia să precizăm imediat că nimic nu există . Să dai realitate oricărui lucru şi s-o 157

refuzi la ceea ce pare atît de vădit real e curată extravaganţă . *

Cînd ai săvîrşit nebunia să încredinţezi cuiva un secret, singurul mijloc ca să fii sigur că-I va păstra pentru el e să-I ucizi numaidecît . *

"Bolile, unele ziua, altele noaptea, după bu nul lor plac, le dau oamenilor tîrcoale, aducînd muritori lor suferinţa - în tăcere, căci înţelep tul Zeus le-a refuzat vorbirea " (Hesiod) . Din fericire, căci, chiar mute, ele sînt atroce . Ce-ar fi dacă a r mai şi vorbi? N � -am putea ima gina măcar una anunţîndu-se? In locul simpto melor, proclama ţii ! Zeus, de data asta, a dat do vadă de delicateţe . *

Î n perioadele de sterilitate, ar trebui să hi bemăm, să dormim zi şi noapte ca să ne păstrăm forţele, în loc să le cheltuim în jigniri şi accese de furie . *

Nu poţi admira pe cineva decît dacă e pe trei sferturi iresponsabil . Admiraţia n-are nimic de-a face cu respectul. *

Avantajul, deloc neînsemnat, de a fi urît mult oamenii e că ajungi să-i suporţi prin secarea urii înseşi. 158

După ce las j aluzelele, mă întind în întune ric . Lumea exterioară, freamăt din ce în ce mai puţin distinct, dispare. Nu mai rămîne nimic în afară de mine şi. . . ăsta-i lucrul cel mai impor tant. Unii pustnici şi-au petrecut viaţa dialogînd cu ceea ce era mai tainic în ei. De ce nu pot, după exemplul lor, să mă las în voia acestui exerciţiu extrem, în care regăseşti intimitatea propriei fiinţe! Căci tocmai această convorbire a eului cu sine, această trecere de la eu la sine prezintă im portanţă, şi ea n-are însemnătate decît dacă o reînnoim fără întrerupere, astfel încît eul să sfîr şească prin a fi absorbit în sine, în varianta lui esenţială . *

Chiar şi în preajma lui Dumnezeu vuia ne mulţumirea, după cum o atestă revolta îngerilor, prima la rînd . E de presupus că, la toate nive lurile creaţiei, nîmănui nu i se iartă superiori tatea. Ne-am putea chiar imagina o floare invi dioasă. *

Virtuţile n-au chip . Impersonale, abstracte, convenţionale, ele se istovesc mai repede decît viciile, care, mult mai pline de vigoare, se pre cizează şi se agravează o dată cu vîrsta . *

"Totul e plin de zei", spunea Thales, în zorii filozofiei; la celălalt capăt, la crepusculul la care 159

am ajuns, putem proclama, nu numai din ne voia de simetrie, ci şi din respect pentru evi denţă, că "totul e lipsit de zei" . *

Eram singur în cimitirul care domina satul, cînd a intrat în el o femeie însărcinată . Am ieşit imediat, ca să nu trebuiască s-o privesc de aproa pe pe acea purtătoare de cadavru, nici să medi tez asupra contrastului dintre un pîntece agre siv şi mormintele modeste, dintre o făgăduială înşelătoare şi finalul oricărei făgăduieli . .

Nevoia de a te ruga n-are nimic de-a face cu credinţa. Ea provine dintr-o deznădejde specială şi va ţine cît deznădejdea însăşi, cînd chiar zeii şi amintirea lor vor dispărea pentru totdeauna . *

"Nici un cuvînt nu se poate aştepta la altce va decît la propria-i înfrîngere" (Grigore Palama) . O osîndire atît de radicală a oricărei literaturi nu putea veni decît de la un mistic, de la un pro fesionist al Inexprimabilului . *

În Antichitate, se recurgea de bunăvoie, in deosebi printre filozofi, la asfixia voluntară, ţi nîndu-se respiraţia pînă cînd intervenea moartea. 160

Acest procedeu atît de elegant, şi totuşi atît de practic, de a o sfîrşi a dispărut cu desăvîrşire, şi nu-i deloc cert că ar putea reînvia într-o zi . *

S-a spus şi s-a tot spus: ideea de destin, care presupune schimbare, istorie, nu se aplică unei fiinţe imuabile. Astfel, n-am putea vorbi de "des tinul" lui Dumnezeu. Teoretic nu, fără îndoială. Practic, numai asta facem, mai ales în epocile în care credinţele se dezagregă, în care religia se clatină, în care nimic nu mai pare să poată sfida timpul, în care Dum nezeu însuşi e antrenat în decadenţa generală. *

Cum începi să vrei, intri sub jurisdicţia Dia volului . *

Viaţa nu e nimic; moartea e totul. Cu toate acestea, nu există ceva care să fie moartea, inde pendent de viaţă . Tocmai această absenţă de realitate distinctă, autonomă face moartea uni versală; ea n-are un domeniu al ei, e omnipre zentă, ca tot ce-i lipsit de identitate, de limită şi . ţinută: o lipsă indecentă de finitudine. *

Euforie. Incapabil să-mi reprezint umorile obişnuite şi reflecţiile pe care le provoacă, îm161

pins de nu ştiu ce forţă, mă simţeam bucuros fără să am motive şi, îmi spuneam, tocmai această jubilare de origine necunoscută trebuie să o simtă cei care se agită şi se luptă, cei care produc. Ei nu vor, şi nici nu pot să mediteze la ceea ce îi neagă . Se vor fi gîndind că asta nu va avea urmări, cum a fost cazul cu mine în acea zi memorabilă . *

De ce să mai vii şi tu cu ale tale în privinţa unui lucru ce exclude comentariul? Un text ex plicat nu mai e text. Trăim cu o idee, n-o dez articulăm; ne luptăm cu ea, nu-i descriem eta pele . Istoria filozofiei e negarea filozofiei. *

Vrînd să aflu, dintr-un scrupul destul de du bios, exact de ce lucruri eram sătul, m-am apu cat să fac o listă cu ele: deşi incompletă, mi s-a părut atît de lungă şi deprimantă, încît am con siderat preferabil să mă limitez la oboseala în sine, formulă măgulitoare, care, graţie ingredientu lui ei filozofic, ar înzdrăveni şi un ciumat . *

Nimicire şi spargere a sintaxei, victorie a am biguităţii şi aproximaţiei . Toate astea sînt foarte bune. Încercaţi însă să vă redactaţi testamentul şi veţi vedea dacă defuncta exactitate era atît de demnă de dispreţ. 1 62

Aforismul? Foc fără flacără . Î ţi dai seama că nimeni nu vrea să se încălzească la el . *

N-aş fi în stare să mă ridic pînă la "rugăciu nea continuă", aşa cum au recomandat-o isihaş tii, chiar dacă mi-aş pierde minţile. Din sentimen tul evlaviei nu înţeleg decît excesele, exagerările suspecte, iar asceza nu mi-ar reţine nici o clipă atenţia dacă n-am da în ea peste toate acele lu cruri care sînt atributul călugărului fără vocaţie: indolenţă, lăcomie, înclinaţie către tristeţe, avi ditate şi aversiune faţă de lume, sfîşiere între tra gedie şi echivoc, nădejde Într-o prăbuşire inte rioară . . . *

Împotriva acediei, nu mai ştiu ce Sfînt Părinte recomandă munca manuală . Admirabil sfat, pe care l-am practicat întot deauna în mod spontan: nu există descurajare, această lumească acedie, care să reziste mereme tiselii . *

De ani şi ani

fără cafea, fără alcool, fără tutun! Din fericire, anxietatea, care înlocuieşte cu fo los excitantele cele mai tari, e la locul ei. *

Învinuirea cea mai gravă care se poate adu ce regimurilor poliţieneşti e că obligă, ca măsu1 63

ră de prevedere, la distrugerea scrisorilor şi jur nalelor intime, adică a ceea ce e mai puţin fals în literatură . *

Calomnia se vădeşte la fel de eficace ca şi boala în a menţine spiritul în stare de veghe: ace laşi mod de a sta cu ochii în patru, aceeaşi aten ţie crispată, aceeaşi nesiguranţă, aceeaşi scoatere din minţi care vă stimulează, aceeaşi îmbogăţire funestă . *

Nu sînt nimic, e clar, dar, cum multă vreme mi-am dorit să fiu ceva, nu reuşesc să-mi înăbuş această dorinţă: ea există fiindcă a existat, mă frămîntă şi mă stăpîneşte, cu toate că o resping . Degeaba o surghiunesc în trecutul meu, ea se împotriveşte şi mă hărţuieşte: nefiind satisfăcută niciodată, s-a menţinut intactă, şi nu înţelege să se supună somaţiilor mele. Prins între mine şi dorinţa mea ce pot să fac? *

În a sa Scară a Paradisului, Sfîntul Ioan Scă rarul notează că un călugăr orgolios n-are ne voie să fie chinuit de diavol: îşi e diavol sieşi. Mă gîndesc la X, care şi-a ratat viaţa la mînăs tire . Nimeni nu era mai bine alcătuit să se remarce şi să strălucească în lume . Incapabil de umilinţă, de supunere, a ales pustnicia şi s-a înfundat în ea . N-avea nimic în el ca să devină, potrivit expresiei aceluiaşi Ioan Scărarul, "iu1 64

bitor al Domnului" . Prin sarcasm, nu poţi lucra la propria-ţi mîntuire, nici să-i aj uţi pe ceilalţi să lucreze la mîntuirea lor. Prin sarcasm, nu poţi decît să-ţi ascunzi rănile, ori poate dezgustul. *

E un mare talent şi un mare noroc să poţi trăi fără nici o ambiţie . Eu unul mă străduiesc . Dar faptul că mă străduiesc ţine totuşi de ambiţie . *

Trmpul vid al meditaţiei este, într-adevăr, sin gurul timp bine folosit. N-ar trebui să ne ruşi năm niciodată că acumulăm clipe goale. Goale în aparenţă, pline în fond. Să meditezi e cel mai important răgaz, al cărui secret s-a pierdut. *

Gesturile nobile sînt întotdeauna sus p ecte . Îţi pare rău, de fiecare dată, că le-ai făcut. Inseam nă falsitate, teatru, poză . E adevărat că-ţi pare aproape la fel de rău de gesturile ignobile. *

Dacă stau şi mă gîndesc la momentele vieţii mele, oricare ar fi ele, la cele mai agita te, ca şi la cele mai neutre, ce a mai rămas din ele şi ce diferenţă mai există acum între acestea? Totul devenind asemănător, lipsit de relief şi de reali tate, cel mai aproape de adevăr eram atunci cînd 165

nu simţeam nimic, îmi dau seama de asta din starea mea de acum, cînd îmi recapitulez expe rienţele . La ce bun să fi simţit ceva ? Nu există nici un "extaz" pe care memoria sau imaginaţia să-I poată reînvia! *

Nimeni nu reuseste, înaintea ultimei sale clipe, să-şi consume pe deplin moartea: ea păs trează, chiar pentru muribundul din naştere, o fărîmă de noutate. ,

Potrivit Cabalei, Dumnezeu a creat sufletele încă de la început, şi ele se găseau cu toatele înaintea lui, sub forma pe care aveau să o ia mai tîrziu întrupîndu-se . Fiecare din ele, cînd îi vine vremea, primeşte porunca să meargă să pătrun dă în trupul care-i este hărăzit, dar fiecare îşi imploră Creatorul să-I cruţe de această servitute şi de această înj osire. Fără rezultat însă. Cu cît mă gîndesc mai mult la ceea ce a tre buit să se întîmple cînd a venit rîndul sufletu lui meu, cu atît mai mult îmi spun că, dacă e unul care, mai mult decît celelalte, trebuie să se fi opus întrupării, al meu a fost acela . *

Îl certăm pe sceptic, vorbim de "automatis mul îndoielii", în timp ce în legătură cu un cre dincios nu spunem niciodată că a alunecat în "automatismul credinţei" . Cu toate acestea, cre1 66

dinţa are un caracter mult mai maşinal decît în doiala, care are scuza că trece din uimire în uimire - în spaţiul confuziei, e adevărat. *

Grăuntele de lumină din fiecare dintre noi şi care-şi are obîrşia cu mult înainte de naşterea noastră, cu mult înainte de toate naşterile, re prezintă ceea ce trebuie să ocrotim, dacă vrem să reînviem legătura cu acea lumină îndepărtată, de care n-o să ştim niciodată de ce am fost despărţiţi. *

N-am cuno s cu t o singură senzaţie de pleni tudine, de adevărată fericire, fără să mă gîndesc că atunci ori niciodată trebuia să dispar pentru totdeauna .

Vine un moment în care ni se pare de prisos să avem de ales între metafizică şi diletantism, între insondabil şi anecdotă. *

Ca să evaluăm cu exactitate regresul pe care-l reprezintă creştinismul în comp ara ţie cu păgî nismul, n-avem decît să comparăm banalită ţile pe care le-au debitat Părinţii Bisericii despre sin ucidere cu opiniile exprimate despre acel a şi subiect de un Pliniu, un Seneca şi chiar un Cicero . 167

Ce sens are ceea ce spunem? Succesiunea de propoziţii care constituie vorbirea are vreo sem nificaţie? Şi aceste propoziţii, luate una cîte una, au un scop? Nu putem vorbi decît dacă facem abstracţie de această întrebare sau dacă ne-o punem cît mai rar posibil . *

"Nu-mi pasă de nimic" dacă aceste cuvinte au fost rostite, fie şi numai o da tă, cu nepăsare, în perfectă cunoştinţă a semnificaţiei lor, isto ria e îndreptăţită şi, o dată cu ea, noi toţi . -

"Vai vouă cînd toată lumea va vorbi frumos despre voi!" Cristos îşi prezicea acolo propriul sfîrşit. Toţi vorbesc frumos despre el acum, chiar şi necre dincioşii cei mai inveteraţi, mai ales ei. El ştia bine că avea să sucombe într-o zi în aprobarea universală . Creştinismul e pierdut dacă nu suferă perse cuţii la fel de nemiloase ca şi cele cărora le-a fost obiect la începuturi. Ar trebui să-şi creeze, orice ar fi, duşmani, să-şi pregătească mari nenorociri . Numai un nou Nero ar fi poate în stare să-I mai salveze . . .

Am încredere în vorbirea recentă, îmi ima ginez cu greutate un dialog care să dateze de 168

mai mult de zece mii de ani. Îmi imaginez cu şi mai mare greutate că ar putea să existe vre unul, nu zic în zece mii, într-o mie de ani numai. *

Dintr-o lucrare de psihiatrie, nu-mi reţine atenţia decît ceea ce spun bolnavii; dintr-o carte de critică, numai citatele . *

Nimeni nu poate face nimic pentru această poloneză, care e dincolo de sănătate şi de boală, chiar dincolo de viaţă şi moarte. Nu vindeci o nălucă, şi mai puţin încă un descătuşat în viaţă . Nu-i vindeci decît pe cei care aparţin lumii pămînteşti şi care au încă rădăcini acolo, oricît de superficiale. *

Perioadele de sterilitate pe care le străbatem corespund unei exacerbări a discernămîntului nostru, eclipsei nebunului din noi. *

Să mergi pînă la extremele propriei arte şi, mai mult încă, ale propriului eu, iată legea celui ce se consideră, cît de puţin, ales . *

Din pricina vorbirii dau oamenii impresia că sînt liberi . Dacă ar face - fără un cuvînt - ceea 169

ce fac, ar putea fi luaţi drept roboţi . Vorbind, se înşală singuri, aşa cum îi înşală pe ceilalţi: a nunţînd ce urmează să facă, cum am putea oare crede că nu sînt stăpîni pe actele lor? *

În sinea sa, fiecare se simte şi se crede nemu ritor, chiar dacă ar fi să ştie că-şi dă suflarea în clipa următoare. Poţi înţelege, accepta, pricepe orice, în afară de propria moarte, deşi te gîndeşti la ea fără întrerupere şi te-ai resemnat în privinţa ei . *

Priveam la abator, în acea dimineaţă, vitele pe care le duceau să fie masacrate . Aproape toa te, în ultima clipă, refuzau să înainteze . Ca să le oblige, le loveau peste picioarele de dinapoi . Scena îmi revine adesea în minte atunci cînd, ejectat din somn, n-am puterea să înfrunt tor tura cotidiană a Timpului . *

Mă fălesc că excelez în sesizarea caracterului trecător al oricărui lucru. Halal excelare, care mi-a stricat toate bucuriile; mai mult: toate senzaţiile . *

Fiecare-şi ispăşeşte prima clipă. *

Timp de o secundă, cred că am simţit ceea ce poate reprezintă cu adevărat, pentru un fer170

vent al Vedantei, absorbirea în Brahman. Mi-aş fi dorit atîta ca acea secundă să poată fi dilatată, la nesfîrşit! *

Am căutat în îndoială un leac împotriva neli niştii. Leacul a sfîrşit prin a face cauză comună cu boala. *

"Dacă o doctrină se propagă, e pentru că va fi voit-o cerul" (Confucius) . . . Mi-ar plăcea să cred asta ori de CÎte ori, în faţa cutărei sau cută rei aberaţii victorioase, furia mea frizează apoplexia . .

Marele număr de exalta ţi, de smintiţi şi de degeneraţi pe care am fost în stare să-i admir! Uşurare vecină cu orgasmul la gîndul că n-o să mai îmbrăţişezi niciodată vreo cauză, oricare ar fi ea . . . *

E oare un acrobat? Un dirijor înşfăcat de Idee? Se înflăcărează, apoi se domoleşte, alter nează allegroul şi andantele, se stăpîneşte aşa cum o fac fachirii sau escrocii . Tot timpul cît vor beşte, dă impresia că urmăreşte ceva, dar nu vom şti niciodată ce: un maestru în arta de a face pe gînditorul . Dacă ar spune o singură chestie perfect clară, ar fi pierdut. Cum n-are habar, ca 1 71

şi auditoriul său, unde vrea să ajungă, poate continua ore în şir, fără ca uluirea marionetelor care-l ascultă să se istovească. *

E � privilegiu să trăieşti în dezacord cu epo ca ta. In fiecare clipă eşti conştient că nu gîndeşti ca şi ceilalţi. Această stare de acută neasemănare, oricît de demnă de compătimire, de sterilă ar părea, posedă, cu toate acestea, un statut filo zofic, pe care degeaba l-am căuta în cugetările aflate în acord cu evenimentele. *

"N-ai ce să-i faci", îmi tot răspundea nonage nara la tot ce-i spuneam, la tot ce-i urlam în u rechi, despre prezent, despre viitor, despre mer sul lucrurilor. . . Cu speranţa de a-i smulge vreun alt răspuns, continuam cu temerile, cu plîngerile, cu văică relile mele. Neobţinînd din partea ei decît inva riabilul "N-ai ce să-i faci", pînă la urmă m-am săturat şi am plecat, supărat pe mine, supărat pe ea . Ce idee să te confesezi unei imbecile! O dată ieşit, completă schimbare de opinie. "Dar bătrîna are dreptate. Cum de nu mi-am dat seama că refrenul ei ascundea un adevăr, pe cel mai important, fără îndoială, de vreme ce tot ce se întîmplă îl dezvăluie, şi totul din noi îl refuză?"

Două feluri de intuiţii: cele originare (Homer, Upanişade, folclor) şi cele tîrzii (budism Maha yana, stoicism roman, gnosticism alexandrin) . Fulgere primare şi palide licăriri. Trezirea con ştiinţei şi plictiseala de a fi treaz. *

Dacă-i adevărat că tot ce piere n-a existat nici odată, naşterea, obîrşie a ceea ce e pieritor, există nu mai mult decît celelalte. *

Atenţie la eufemisme! Ele măresc grozăvenia p e care se presupune c-o maschează. Să foloseşti dispărut, în loc de răposat sau mort, mi se pare straniu, ba chiar absurd. *

Cînd omul uită că e muritor, se simte îndem nat să facă lucruri mari, şi cîteodată reuşeşte. Această uitare, rod al lipsei de măsură, e totodată 173

cauza nenorocirilor sale. "Muritorule, gîndeşte ca un muritor." Antichitatea a inventat modes

tia tragică. *

Dintre toate statuile ecvestre de împăraţi ro mani, n-a supravieţuit invaziilor barbare şi ero ziunii secolelor decît cea a lui Marc Aureliu, cel mai puţin împărat dintre toţi, şi care s-ar fi mul ţumit cu oricare altă stare socială . *

Sculat cu multe planuri în minte, urma să lu crez, eram convins de asta, toată dimineaţa . De-abia m-am aşezat la masă, că mîrşavul, jos nicul şi convingătorul refren: "Ce cauţi pe lumea asta?" mi-a curmat dintr-o dată elanul. Şi m-am întors, ca de obicei, în patul meu, cu speranţa de a găsi vreun răspuns, de a adormi din nou mai degrabă. *

Optezi, iei hotărîri cîtă vreme te menţii la suprafaţa lucrurilor; cum mergi în profunzime, nu mai poţi nici să iei hotărîri, nici să optezi, nu mai poţi decît să regreţi suprafaţa . . . *

Teama de a fi înşelat e versiunea vulgară a căutării Adevărului . 174

Cînd te cunoşti bine, dacă nu te dispreţuieşti întru totul e pentru că eşti prea dezgustat ca să te laşi pradă sentimentelor extreme. *

Devii sterp urmînd o doctrină, o credinţă, un sistem - mai ales dacă eş ti scriitor; în afară de cazul în care trăieşti, cum se întîmplă adesea, în contradicţie cu ideile de care te foloseşti. Această contradicţie, sau această infidelitate, te stimulează şi te menţine în nesiguranţă, încurcă tură şi ruşine, condiţii prielnice creaţiei. *

Paradisul era locul unde se ştia totul, dar unde nu se explica nimic. Lumea de dinainte de păcat, de dinainte de comentariu . . . *

N-am credinţă, din fericire. Dac-aş avea-o, aş trăi cu teama stăruitoare că o pierd. Astfel, de parte de a mă ajuta, n-ar face decît să-mi dăuneze. *

Un impostor, un "mistificator", conştient că e aşa, deci propriul său spectator, e în mod nece sar mai avansat în cunoaştere decît un spirit serios, plin de merite şi dintr-o bucată . 175

Oricine posedă un trup are dreptul la titlul de damnat. Dacă, pe deasupra, e chinuit de un "suflet", nu există anatemă la care să nu poată năzui. *

Ce mod de exprimare să foloseşti în faţa cuiva care a pierdut totul? Cel mai vag, cel mai difuz va fi totdeauna cel mai eficace . *

Supremaţie a regretului: faptele pe care nu le-am săvîrşit formează, pentru că ne obsedează şi pentru că ne gîndim la ele fără încetare, sin gurul conţinut al conştiinţei noastre . *

Ţi-ai dori uneori să fii canibal, nu atît din plă cerea de a-l devora pe cutare sau cutare, cît din aceea de a-l vomita . *

Să nu mai vrei să fii om . . . , să visezi la o altă formă de decădere. *

Ori de CÎte ori te găseşti la o cotitură, cel mai bine e să te Întinzi şi să laşi să treacă orele. De1 76

ciziile luate în picioare n-au nici o valoare: ele sînt dictate fie de orgoliu, fie de teamă . Culcat, resimţi încă aceste două nenorociri, dar sub o formă mai atenuată, mai atemporală . *

Cînd cineva se plînge că n-a reuşit în viaţă, n-avem decît să-i aducem aminte că viaţa însăşi se găseşte într-o situaţie analoagă, dacă nu mai rea. *

Operele pier; fragmentele, netrăind, nu pot fi mai pieritoare . *

Oroarea de accesoriu mă paralizează . Or, accesoriul reprezintă esenţa comunicării (şi deci a gîndirii), e carnea şi sîngele vorbirii şi scrisu lui . Să vrei să renunţi la el e ca şi cum ai păcă tui cu un schelet. -

Satisfacţia pe care o re simţim în urma înde plinirii unei sarcini (mai ales cînd nu credem în ea şi chiar o dispreţuim) arată limpede cît de mult ţinem încă de gloată. *

Meritul meu nu e că sînt cu totul ineficace, ci că m-am vrut aşa . 1 77

Dacă nu-mi reneg originile e pentru că e mai bîne, în definîtiv, să nu fii absolut nimic decît aparenţa a ceva . *

Amestec de automatism şi capriciu, omul e un robot cu defecte, un robot stricat. Numai să rămînă aşa, şi să nu fie reparat într-o zi. *

Ce aşteaptă fiecare dintotdeauna, fie că are răbdare, fie că nu, e, bineînţeles, moartea . Nu mai că n-o ştie decît atunci cînd vine . . . , cînd e prea tîrziu să-I mai poată bucura . *

Omul a început cu siguranţă să se roage cu mult înainte să fi ştiut să vorbească, căci cum ar fi putut oare să îndure - fără mormăieli şi gemete, prefigurări, semne premergătoare ale rugăciunii - chinurile pe care trebuie să le fi cunoscut cînd s-a despărţit de animalitate, re negînd-o? *

În artă si în toate, comentatorul e de obiceî mai avîzat şi mai lucid decît cel comentat. Aces ta e avantajul asasinului faţă de victimă . 1 78

"Să aducem mulţumiri zeilor, care nu ţin pe nimeni în viaţă cu forţa ." Seneca (al cărui stn, după părerea lui Ca ligula, e lipsit de liant) e deschis către esenţial, şi asta nu atît din pricina afilierii lui la stoicism, cît a exilului său de opt ani în Corsica, deosebit de sălbatică în acea vreme. Această încercare a conferit unui spirit frivol o dimensiune pe care, în mod normal, n-ar fi dobîndit-o. Ea l-a scutit de ajutorul unei boli. *

Clipa aceasta, încă a mea, iat-o scurgîndu-se, scăpîndu-mi, iat-o risipită. Mă voi expune ur mătoarei? Mă hotărăsc: e aici, îmi aparţine, şi e deja departe. Să fabrici trecut, de dimineaţa pînă seara! *

După ce a încercat, fără efect, totul în direcţia misticilor, nu i-a mai rămas decît o soluţie: să se cufunde în înţelepciune . . . *

De cum îţi pui întrebări aşa-zis filozofice şi întrebuinţezi inevitabilul jargon, iei un aer supe rior, agresiv, şi asta într-un domeniu în care, insolubilul fiind de rigoare, şi modestia ar tre bui să fie la fel. Această anomalie nu e decît apa rentă. Cu cît problemele pe care le abordezi sînt 1 79

mai importante, cu atît îţi pierzi mai mult capul: sfirşeşti chiar prin a-ţi atribui dimensiunile pe care le posedă ele. Dacă orgoliul teologilor e încă şi mai insuportabil decît cel al filozofilor e pen tru că nu te ocupi de Dumnezeu fără urmări grave: ajungi să-ţi arogi, fără voie, unele din atributele sale, pe cele mai rele, se înţelege. *

În armonie cu sine şi cu lumea, spiritul se ofi leşte . El înfloreşte la cea mai măruntă contra dicţie. Gîndirea nu e, în definitiv, decît valorifi carea cinică a stingherelilor şi necazurilor noastre. *

Trupul acesta, devotat odinioară, nu mă mai urmează, a încetat să-mi fie complice . Respins, trădat, dat la rebut, ce-aş face dacă vechi infir mităţi n-ar veni, ca să-mi dovedească loialitatea lor, să-mi ţină de urît la orice oră din zi şi din noapte? *

Oamenii "distinşi" nu aduc inovaţii în ce pri veşte limbajul. În asta excelează, dimpotrivă, toţi cei care improvizează din fanfaronadă sau care se lăfăie într-o trivialitate colorată de emoţie. Sînt fireşti, trăiesc direct din cuvinte. Să fie oare geniul verbal apanajul locurilor rău famate? El necesită, în orice caz, un minimum de murdărie. 1 80

Ar trebui să ne mărginim la un singur idiom şi să-i adîncim cunoaşterea cu fiecare oc azie. Pentru un scriitor, să flecărească cu o portăreasă e cu mult mai profitabil decît să se întreţină cu un savant într-o limbă străină . *

" . . . sentimentul că eşti totul şi evidenţa că nu eşti nimic". Î ntîmplarea a făcut să dau, în tine reţea mea, peste acest fragment de frază . M-a tulburat. Tot ce simţeam pe vremea aceea şi tot ce trebuia să simt mai tîrziu se găsea concentrat în acea extraordinară formulă banală, sinteză a creşterii şi eşecului, a extazului şi impasului. Cel mai adesea, o revelaţie se iveşte nu dintr-un pa radox, ci dintr-un truism. *

Poezia exclude calculul şi premeditarea: e in completitudine, presentiment, vlltoare. Nici geo metrie gînguritoare, nici înşiruire de adjective anemice. Sîntem cu toţii prea răniţi şi prea de cepţionaţi, prea istoviţi şi prea cruzi în oboseala noastră ca să mai preţuim meşteşug ul. *

Nu te poţi lipsi de ideea de progres, şi totuşi nu merită să zăboveşti asupra ei. E ca şi cu "sen sul" vieţii. Trebuie ca viaţa să aibă unul. Dar există 181

vreunul care, la o cercetare mai atentă, nu se vă deşte derizoriu? *

Arbori masacraţi. Răsar case . Mutre, mutre pretutindeni. Omul se extinde. Omul e cancerul pămîntului . . . *

Ideea de fatalitate are ceva seducător şi voluptuos: vă ţine de cald. *

Un troglodit care va fi străbătut toate gradele dezgustului . . . *

Plăcerea de a te calomnia preţuieşte mult mai mult decît aceea de a fi calomniat. *

Cunosc mai bine ca oricine pericolul de a te fi născut însetat de toate . Un dar otrăvit, o răz bunare a Providenţei. încărcat astfel, nu puteam ajunge nicăieri, în plan spiritual, se înţelege, sin gurul care are importanţă. Deloc întîmplător, eşecul mi se confundă cu esenţa mea. *

Misticii şi "operele lor complete" . Cînd te adresezi lui Dumnezeu, şi numai lui Dumnezeu, 182

cum pretind ei, ar trebui să te fereşti să scrii . Dumnezeu nu citeşte . . . *

De fiecare dată cînd mă gîndesc la esenţial, cred că-I întrezăresc în tăcere sau explozie, în stupoare sau strigăt. Niciodată în cuvînt. *

Cînd stai şi te gîndeşti cît e ziua de lungă la inoportunitatea naşterii, tot ce plănuieşti şi tot ce faci pare meschin şi frivol . Eşti ca un nebun care, vindecat, n-ar face decît să se gîndească la criza prin care a trecut, la "himera" din care iese; s-ar întoarce la ea fără încetare, astfel că vinde carea nu i-ar fi de nici un folos . *

Pofta de suferinţă e pentru unii ceea ce e atracţia cîştigului pentru alţii. *

Omul a pomit-o cu stîngul. Păţania din para dis a fost prima consecinţă a acestui fapt. Res tul trebuia să urmeze. *

Nu voi înţelege niciodată cum poţi trăi ştiind că nu eşti - măcar! - nemuritor. 1 83

Fiinţa ideală? Un înger pustiit de umor. *

Cînd, în urma unui şir de întrebări despre do rinţă, dezgust şi seninătate, Buddha e întrebat: "Care e scopul, sensul ultim al nirvănei?", el nu răspunde. Zîmbeşte. S-a tot comentat acest zîm bet, în loc să se vadă în el o reacţie firească în faţa unei întrebări fără obiect. E ceea ce facem în faţa de ce-urilor copiilor. Zîmbim, fiindcă nici un răspuns nu e de conceput, fiindcă răspun sul ar fi şi mai lipsit de sens decît întrebarea . Co piii nu acceptă pentru nici un lucru o limită; vor totdeauna să privească dincolo, să vadă ce e mai departe. Dar nu există mai departe. Nirvana e o limită, limita . E eliberare, impas suprem . . . *

Existenţa, e sigur, putea să mai prezinte atrac ţie înainte de apariţia vacannului, să zicem înain te de neolitic. Pe cînd omul care va şti să ne descotoro sească de toţi oamenii? *

În zadar îţi spui că n-ar trebui să depăşeşti în longevitate un copil născut-mort; în loc să speli putina cu prima ocazie, te cramponezi, cu forţa unui alienat, de o zi în plus . 184

Luciditatea nu-ţi extirpă dorinţa de a trăi, mai e mult pînă la asta, ea te face numai nepotrivit pentru viaţă . *

Dumnezeu: o boală de care te crezi vindecat pentru că nu mai moare nimeni din cauza ei. *

Inconştienţa e taina, "principiul vital" al vie ţii . . . E unicul recurs împotriva eului, împotri va răului de a fi individualizat, împotriva efec tului şubrezitor al stării de conştienţă; stare atît de redutabilă, atît de dificil de înfruntat, încît ar trebui să fie rezervată doar atleţilor. *

Orice reuşită, oricum s-ar rîndui, are drept consecinţă o secătuire interioară . Ea ne face să uităm ce sîntem, ne privează de supliciul pro priilor limite . *

Nu m-am considerat niciodată o fiinţă. Ci un non cetăţean, un marginal, un nimic absolut care nu există decît din excesul, din supraabundenţa propriului neant. *

Să fi naufragiat undeva între epigramă şi sus pin! 185

Suferinţa îţi deschide ochii, te ajută să vezi lucruri pe care altminteri nu le-ai fi sesizat. Ea nu e aşadar de folos decît în cunoaştere, şi, în afară de asta, nu slujeşte decît la înveninarea existenţei. Ceea ce, în treacăt fie spus, înlesneşte tot cunoasterea . "A suf� rit, deci a Înţeles ." E tot ce poţi spune despre o victimă a bolii, a nedreptăţii sau a oricărei forme de nenorocire. Suferinţa nu face pe nimeni mai bun (în afara celor care erau buni mai dinainte), e uitată aşa cum sînt uitate toate lucrurile, nu intră în "patrimoniul omenirii", nici nu dăinuie Îp vreun fel, ci se pierde aşa cum se pierde totul. Incă o dată, ea nu slujeşte decît ca să deschidem ochii. *

Omul a spus ce-avea de spus . Ar trebui acum să se odihnească. Nu acceptă asta şi, cu toate că a intrat în faza de supravieţuire, se agită ca şi cum s-ar găsi în pragul unei existenţe mirobo lante. *

Strigătul n-are înţeles decît într-un univers creat. Dacă nu există în el un creator, ce sens are să atragi atenţia asupra ta? *

"Ajuns în Place de la Concorde, gîndul meu era să mă sinucid." 186

Nimic, din toată literatura franceză, nu m-a obsedat atît. *

În toate, nu contează decît punctul de plecare

şi deznodămîntul, facerea şi desfacerea . Calea către existenţă şi calea de ieşire din existenţă asta e respiraţia, suflul, în vreme ce existenţa ca atare nu e decît un loc unde te sufoci. *

Pe măsură ce trece timpul, mă conving că primii mei ani au fost un paradis. Dar probabil că mă înşel. Dacă va fi existat vreodată paradis, ar trebui să-I caut Înainte de orice vîrstă . *

Regulă de aur: să laşi o imagine de sine in completă . . . *

Cu cît omul e mai om, cu atît pierde din rea litate: e preţul pe care trebuie să-I plătească pen tru natura lui distinctă. Dacă ar reuşi să meargă pînă la limita singularităţii sale şi să devină om la modul total, absolut, n-ar mai avea în el nimic care să amintească de vreo formă de existenţă, oricare ar fi aceasta. *

Muţenia în faţa hotărîrilor destinului, redes coperirea, după secole de rugă tunătoare, a anti187

cului Taci, iată ce ar trebui să ne impunem, iată lupta noastră, dacă totuşi acest cuvînt e potri vit cînd e vorba de o înfrîngere prevăzută şi acceptată . *

Orice reuşită e dezonorantă: nu-ţi revii nicio dată, în propriii ochi, se-nţelege. *

Chinurile adevărului despre propria-ţi per soană sînt dincolo de ceea ce poţi suporta. Cît e de plîns cel care nu se mai minte singur (dacă cumva o asemenea fiinţă există) ! *

Nu-i voi mai citi pe înţelepţi. Mi-au făcut prea mult rău. Ar fi trebuit să mă las în voia instinc telor, să-mi las nebunia să se afirme. Am făcut exact contrariul, mi-am pus masca raţiunii, iar masca a sfîrşit prin a se substitui chipului şi prin a uzurpa restul. *

În momentele mele de megalomanie, îmi spun că e imposibil ca diagnosticele pe care le dau să fie eronate, că n-am decît să rabd, să aş tept pînă la sfîrşit, pînă la venirea ultimului om, unica fiinţă capabilă să-mi dea dreptate . . . *

Ideea că ar fi fost mai bine să nu fi existat niciodată e dintr-acelea care întîlnesc cea mai 1 88

mare împotrivire. Fiecare, incapabil să se pri vească altfel decît dinspre interior, se crede nece sar, ba chiar indispensabil, fiecare se consideră şi se percepe ca pe o realitate absolută, ca pe un întreg, ca întregul . Din clipa în care te identifici Întru totul cu propria fiinţă, reacţionezi ca Dum nezeu, eşti Dumnezeu. Numai cînd trăieşti în acelaşi timp înăuntrul şi în afara propriei persoane poţi să concepi cu toată seninătatea că ar fi fost preferabil ca acci dentul care sîntem să nu se fi produs niciodată. *

Dacă mi-aş urma pornirea naturală, aş arun ca totul în aer. Şi pentru că n-am curajul s-o ur mez, drept pedeapsă mă străduiesc să mă abru tizez sub influenţa celor care şi-au găsit liniştea . *

Un scriitor nu ne-a marcat pentru că l-am citit cu asiduitate, ci pentru că ne-am gîndit la el mai mult decît de obicei. Nu i-am adîncit în mod deosebit nici pe Baudelaire, nici pe Pascal, dar m-am tot gîndit la slăbiciunile lor, care m-au întovărăşit pretutindeni, la fel de statornic ca ale mele. *

La orice vîrstă, semne mai mult sau mai puţin clare ne avertizează că e vremea s-o luăm din loc. Ezităm, amînăm, convinşi că, o dată cu bă trîneţea, aceste semne vor deveni atît de limpezi, 1 89

încît ar fi necuviincios să mai şovăim. Limpezi sînt într-adevăr, numai că nu mai avem destulă energie ca să ducem la bun sfîrşit unicul act decent pe care-l poate săvîrşi un om viu. *

Numele unei vedete, celebră în copilăria mea, îmi vine pe neaşteptate în minte . Cine-şi mai aduce aminte de ea? Cu mult mai mult decît o meditaţie filozofică, detalii de acest soi ne dez văluie revoltătoarea realitate şi irealitate a tim pului. *

Dacă reuşim să rezistăm orice-ar fi e pentru că defectele noastre sînt atît de variate şi de con tradictorii, încît se anulează reciproc . *

Singurele momente la care mă gîndesc con solat sînt cele în care am dorit să nu Însemn nimic pentru nimeni, în care am roşit la gîndul de a lăsa cea mai mică urmă în memoria oricui ar fi . . . *

Condiţie indispensabilă pentru desăvîrşirea spirituală: să fi mizat întotdeauna greşit . . . *

Dacă dorim să vedem micşorîndu-se numă rul decepţii10r sau furiilor noastre, e necesar, în 190

orice împrejurare, să ne aducem aminte că sîn tem aici ca să ne facem nefericiţi unii pe alţii, să te ridici împotriva acestei stări de lucruri în semnînd să subminezi însuşi temeiul vieţii în comun. *

o boală nu ne aparţine cu adevărat decît începînd din momentul în care ni se spune nu mele ei, în care ni se pune ştreangul de gît . . . *

Toate gîndurile mele sînt îndreptate spre resemnare, şi, cu toate acestea, nu trece o zi în care să nu coc vreun ultimatum la adresa lui Dumnezeu sau a oricui. *

Cînd fiecare va fi înţeles că naşterea e o înfrîn gere, existenţa, în sfîrşit suportabilă, se va în făţişa ca ziua care urmează unei capitulări, ca uşurarea şi împăcarea învinsului . *

Atîta timp cît credeam în Diavol, tot ce se întîmpla era inteligibil şi clar; de cînd nu mai credem, trebuie, în legătură cu fiece eveniment, să căutăm o explicaţie nouă, pe cît de laborioasă pe atît de arbitrară, care intrigă pe toată lumea şi nu satisface pe nimeni. 191

Nu urmărim totdeauna Adevărul; dar cînd îl căutăm cu sete, cu violenţă, urîm tot ce în seamnă exprimare, tot ce scoate în faţă cuvinte şi forme, toate minciunile nobile, şi mai înde părtate de adevăr decît cele vulgare. *

Nu e real decît ceea ce-şi are obîrşia în emoţie sau cinism. Tot restul e "talent" . *

Vitalitatea şi refuzul merg împreună . Îngă duinţa, semn de slăbiciune, anulează rîsul, căci se înclină în faţa tuturor formelor de neasemă nare . *

Neplăcerile fiziologice ne ajută să privim viitorul cu încredere: ele ne scutesc de prea mul tă bătaie de cap, fac totul ca nici unul din pro iectele noastre de perspectivă să n-aibă timp să ne epuizeze toate disponibilităţile de energie . *

Imperiul se clătina, barbarii se puseseră în mişcare . . . Ce să faci, decît să evadezi din veac? Fericite vremuri în care aveai unde să fugi, în care spaţiile solitare erau accesibile şi pri192

mitoare! Am fost deposedaţi de tot, chiar şi de pustiu. *

Pentru cel care a deprins obişnuinţa supără toare de a demasca aparenţele, eveniment şi ne înţelegere sînt sinonime . Să mergi la esenţă înseamnă să abandonezi partea, să te recunoşti învins . *

X are probabil dreptate să se compare cu un "vulcan", dar n-are dreptate cînd intră în detalii. *

Cei săraci, prin faptul că se gîndesc la bani, şi se gîndesc tot timpul, ajung să piardă avan tajele spirituale ale nonposesiei şi să decadă la fel de mult ca şi cei bogaţi. *

Vechii greci considerau psihicul aer şi nimic altceva, vînt la urma urmei sau, cel mai bine, abur, şi le dai cu plăcere dreptate ori de cîte ori eşti sătul să scormoneşti în propriul eu sau în al celorlalţi, în căutare de profunzimi neaştep tate şi, dacă e posibil, suspecte. *

Ultima treaptă către indiferenţă e nimicirea ideii înseşi de indiferenţă. 193

Să mergi într-o pădure printre două şiruri de ferigi transfigura te de toamnă, iată un triumf! Ce sînt pe lîngă asta adeziunile şi ovaţiile? *

Să-ţi denigrezi familia, s-o tratezi cu dispreţ, s-o faci una cu pămîntul, să-ţi învinuieşti stră moşii, să-ţi înfrunţi rădăcinile, să-ţi anulezi obîrşia, să te pedepseşti pentru origini . . . , să-i blestemi pe toţi aceşti nealeşi, stirpe măruntă, oarecare, sfîşiată între impostură şi elegie, şi a cărei unică misiune e să n-aibă curaj . . . *

Anulîndu-mi toate legăturile, ar trebui să am un sentiment de libertate. Am într-adevăr unul, atît de puternic încît mi-e teamă să mă bucur de el . *

Cînd obiceiul de a privi în faţă lucrurile tinde către manie, îl deplîngi pe nebunul care ai fost şi nu mai eşti .

Cineva pe care-l aşezăm foarte s'Us ne devine mai apropiat cînd săvîrşeşte o faptă ne demnă de el. Prin aceasta, ne scuteşte de calvarul vene raţiei. Şi numai din acel moment simţim faţă de el o reală afecţiune . *

Nimic nu întrece în gravitate mojiciile şi gro solăniile pe care le săvîrşim din timiditate. *

În faţa Nilului şi Piramidelor, Flaubert nu se gîndea, după cum afirmă un martor, decît la Normandia, la obiceiurile şi priveliştile viitoarei Doamne Bovary. Nimic nu părea să existe pen tru el în afară de ea . Să imaginezi înseamnă să te restrîngi, să elimini: fără o capacitate extraor dinară de refuz, nici un proiect, nici o operă, nici un mijloc de a realiza ceva. *

Ceea ce seamănă de aproape sau de departe cu o victorie mi se pare atît de dezonorabil, încît 195

nu pot s-o combat, în orice împrejurare, decît cu hotărîrea fermă de a fi în dezavantaj . Am de păşit stadiul în care aveau importanţă fiinţele, şi nu văd nici o raţiune să lupt în universurile cunoscute. *

Filozofia nu se predă decît în agora, într-o grădină sau acasă. Catedra e mormîntul filo zofului, moartea oricărei gîndiri vii, catedra e spiritul în doliu. *

Faptul că pot încă dori dovedeşte că n-am o percepţie exactă a realităţii, că bat cîmpii, că mă găsesc la mii de leghe de Adevăr. "Omul, citim în Dhammapada, nu e victima dorinţei decît pen tru că nu vede lucrurile aşa cum sînt." *

Tremuram de furie: onoarea mea era în joc. Orele treceau, se apropiau zorii. Să-mi stric, din pricina unei bagatele, noaptea? Degeaba Încer cam să minimalizez incidentul, argumentele pe care le născoceam ca să mă domolesc rămîneau fără efect. Au Îndrăznit să-mi facă asta! Eram pe punctul de a deschide fereastra şi de a urla ca un nebun furios, cînd imaginea planetei noas tre învîrtindu-se ca un titirez a p us dintr-o dată stăpînire pe mintea mea . Furia mi s-a potolit pe dată. 196

Moartea nu e pe de-a-ntregul inutilă. Tocmai datorită ei ne va fi dat, poate, să redobîndim to tuşi răstimpul de dinainte de naştere, unicul nostru spaţiu . . . *

Cîtă dreptate aveau odinioară oamenii să înceapă ziua cu o rugăciune, cu o chemare în ajutor! Neştiind cui să ne adresăm, vom sfîrşi prin a ne prosterna în faţa celei dintîi divinităţi smintite . *

Conştiinţa acută de a poseda un trup, asta e lipsa sănătăţii . . . . Ca şi cum ai spune că n-am fost sănătos niciodată . *

Totul e înşelătorie, am ştiut-o dintotdeauna; cu toate acestea, certitudinea aceasta nu mi-a adus nici o alinare, cu excepţia momentelor în care mi-era acut prezentă în minte . . . *

Percepţia precarităţii ridicată la rangul de vi ziune, de experienţă mistică . *

Singurul chip de a îndura o înfrîngere după alta e să-ţi placă însăşi ideea de înfrîngere. Dacă 197

ajungi la asta, nu mai există surprize: eşti dea supra a tot ce se întîmplă, eşti o victimă invin cibilă . *

În senzaţiile de durere foarte intense, cu mult mai mult decît în cele uşoare, te controlezi, te dedublezi, rămîi în afara ta, chiar dacă gemi sau urli. Tot ce se învecinează cu suferinţa trezeşte în fiecare psihologul, curiosul, ca şi experimen tatorul: vrei să vezi pînă unde poţi merge în in tolerabil . *

Ce e nedreptatea pe lîngă boală? E adevărat că poţi socoti nedrept faptul de a fi bolnav. De altfel, aşa reacţionează fiecare, fără să se sinchi sească să ştie dacă are sau nu dreptate. Boala este: nimic mai real decît ea. Dacă o de clari nedreaptă, trebuie să procedezi în acelaşi fel cu existenţa însăşi, să vorbeşti despre nedrep tatea de a exista .

Creaţia, aşa cum era, nu valora prea mult; re parată de mîntuială, valorează şi mai puţin. De ce n-am lăsat-o în autenticitatea, în nulitatea ei primară! Înţelegem de ce Mesia care trebuie să vină, cel adevărat, întîrzie să apară. Sarcina care-l aş teaptă nu e uşoară: cum ar putea să procedeze ca să scape omenirea de man ia mai binelui? 198

Cmd, furios că te-ai obişnuit prea mult cu tine însuţi, începi să te deteşti, îţi dai imediat sea ma că e mai rău ca înainte, că a te urî întăreşte şi mai mult legăturile cu tine însuţi. *

Nu-l întrerup, î1 las să cîntărească meritele fiecăruia, aştept să mă execute . . . LiEsa lui de înţelegere faţă de fiinţe e uluitoare. In acelaşi timp subtil şi candid, el vă evaluează ca şi cum aţi fi o entitate sau o categorie . Timpul neavînd nici o influenţă asupra lui, nu poate admite că n-am nici o legătură cu ceea ce apără el, că nimic din ce proslăveşte nu mă priveşte. Dialogul devine fără obiect cu cineva care fuge de trecerea anilor. Le cer celor la care ţin să-mi facă favoarea de a îmbătrîni. *

Tracul faţă de orice, faţă de plin şi de gol deo potrivă . Tracul originar . . . *

Dumnezeu

este,

chiar dacă nu este. *

D. e incapabil să asimileze Răul . Îi constată existenţa, dar nu-l poate îngloba în gîndirea sa. 199

Chiar de-ar scăpa din infern nu s-ar observa, în aşa măsură e, în tot ce spune, mai presus de ceea ce-i dăunează. În van am căuta în ideile sale cea mai mică urmă din încercările pe care le-a suferit. Din vre me-n vreme are reflexe, numai reflexe, de om rănit. Refractar la negativ, el nu-şi dă seama că tot ce posedăm nu-i decît un capital de nefiinţă. Cu toate acestea, cîteva din acţiunile sale dez văluie un spirit demonic. Demonic fără s-o ştie. E un distrugă tor pe care Binele îl întunecă şi sterilizează. *

Curiozitatea de a-ţi evalua progresele în ce priveşte decăderea e singurul argument pe care-l ai ca să înainte zi în vîrstă. Te credeai ajuns la limită, te gîndeai că orizontul era închis pentru totdeauna, te tînguiai, te lăsai pradă descurajării. Şi apoi îţi dai seama că poţi cădea şi mai jos, că există lucruri noi, că nu e pierdută orice spe ranţă, că e posibil să te mai afunzi puţin şi să înlături astfel pericolul de a încremeni, de a te scleroza . . . *

"Viaţa nu pare un lucru bun decît nebunu lui", îi plăcea să spună, acum douăzeci şi trei de secole, lui Hegesias, filozof din Cyrenaica, de la care aproape că nu ne rămîne decît această frază . . . Dacă există o operă care mi-ar plăcea să fie reinventată e chiar a lui. 200

Nimeni nu se apropie de condiţia înţeleptu lui dacă n-are marele noroc să fie uitat încă din viaţă. *

Să gîndeşti înseamnă să subminezi, să te sub minezi. Să acţionezi are drept consecinţă mai puţine riscuri, pentru că acţiunea umple spaţiul dintre lucruri şi noi, în vreme ce reflecţia îl măreşte în mod primejdios . . . . Atîta timp cît mă dedic unui exerciţiu fizic, unei munci manuale, sînt fericit, satisfăcut pe deplin; îndată ce mă opresc, mă apucă o ame ţeală neplăcută şi nu mă mai gîndesc decît s-o şterg pentru totdeauna . *

În punctul cel mai profund din noi, cînd dai de fund şi pipăi abisul, eşti răvăşit pe neaştep tate - reacţie de apărare sau orgoliu ridicol de sentimentul de a-i fi superior lui Dumnezeu. Latura grandioasă şi impură a ispitei de-a o sfîrşi. *

emisiune despre lupi, cu tipuri de urlete. limbaj! Nu există ceva mai sfîşietor. N-am să-I uit niciodată, şi-mi va fi de ajuns, în viitor, în clipele de prea mare singurătate, să mi-l amin tesc cu claritate, ca să capăt sentimentul că apar ţin unei comunităţi. o

201

Începînd din momentul în care înfrîngerea era previzibilă, Hitler nu mai vorbea decît de victorie. Credea în ea - se comporta, în orice caz, ca şi cum ar fi crezut - şi a rămas claus trat pînă la capăt în optimismul său, în credinţa sa. Totul se prăbuşea în jurul lui, fiecare zi adu cea speranţelor lui o dezminţire, dar, continuînd să mizeze pe imposibil, făcîndu-şi iluzii aşa cum numai incurabilii o pot face, a avut puterea să meargă pînă la capăt, să născocească grozăvie după grozăvie, şi să continue dincolo de pro pria-i nebunie, chiar dincolo de propriu-i des tin. Astfel că putem spune despre el - despre el, cel care a ratat totul - că s-a realizat mai bine decît oricare alt muritor. *

"După mine, potopul" e deviza nemărturisită a oricui: dacă îngăduim ca alţii să ne supravie ţuiască, e cu speranţa că vor fi pedepsiţi pen tru asta . *

Un zoolog care, în Africa, a cercetat de aproa pe gorilele se miră de monotonia vieţii lor şi de inactivitatea lor aproape totală. Ore în şir în care nu fac nimic . . . Nu cunosc, aşadar, plictiseala? Această întrebare aparţine într-adevăr unui om, unei maimuţe ocupate. Departe de a evita monotonia, animalele o caută, şi de nimic nu se tem mai tare decît de a o vedea luînd sfîrşit. Căci 202

ea nu ia sfîrşit decît pentru a fi înlocuită de tea mă, cauza oricărei agitaţii. Inactivitatea e divină. Cu toate acestea, toc mai împotriva ei s-a ridicat omul. Numai el, în natură, e incapabil să îndure monotonia, numai el îşi doreşte cu orice preţ să se întîmple ceva, orice . Prin aceasta, se arată nedemn de strămo şul său: nevoia de noutate e atitudinea unei gorile afla te pe căi greşite . *

Ne apropiem din ce în ce mai mult de Ires pirabil. Cînd vom ajunge acolo, va fi Ziua cea mare . Nu sîntem, vai, decît în ajunul ei. *

o naţiune nu atinge supremaţia şi nu o păs trează decît atîta timp cît acceptă convenţii nece sar inepte şi cît e înfeuda�tă prejudecăţilor, fără să le considere ca atare . Indată ce le spune pe nume, totul e demascat, totul e compromis . Să vrei să domini, să joci un rol, să faci legea nu merge fără o puternică doză de stupiditate: istoria, în esenţa ei, e stupidă. . . Ea merge mai de parte, înaintează pentru că naţiunile se des cotorosesc fiecare la rîndul ei de prejudecăţi . Dacă s-ar debarasa de ele în acelaşi timp, n-ar mai exista decît o preafericită dezagregare uni versală . *

Nu poţi trăi fără temeiuri . Eu nu mai am te meiuri, şi trăiesc. 203

Eram perfect sănătos, mă simţeam mai bine ca niciodată . Dintr-o dată, m-a cuprins un frig pentru care mi s-a părut evident că nu exista leac. Ce mi se întîmpla? Nu era totuşi pentru prima oară cînd eram cuprins de o asemenea senzaţie . Dar înainte o suportam fără să încerc s-o-nţe leg . De data aceasta, voiam să aflu, şi numai decît. Am respins o ipoteză după alta: nu putea să fie vorba de boală . Nici măcar umbra unui simptom de care să mă agăţ. Ce era de făcut? Eram în plină derută, incapabil să găsesc măcar un simulacru de explicaţie, cînd mi-a venit ideea - şi asta a fost o adevărată uşurare - că nu era vorba acolo decît de o versiune a marelui, ulti mului frig, că era pur şi simplu el care se pre gătea, care făcea o repetiţie . . . *

Î n paradis, lucrurile şi fiinţele, împresurate din toate părţile de lumină, nu aruncă umbră . Mai bine zis, sînt lipsite de realitate, ca tot ce e neatins de întuneric şi renegat de moarte . *

Primele noastre intuiţii sînt cele adevărate . Ceea ce gîndeam despre o grămadă de lucruri în prima tinereţe mi se pare din ce în ce mai în dreptăţit şi, după atîtea rătăciri şi ocoluri, mă întorc acum la asta, îndurerat că am putut să-mi clădesc existenţa pe ruina acelor evidenţe . 204

Nu-mi amintesc de un loc pe unde am tre cut decît dacă am avut norocul să cunosc acolo vreo depresiune morală provocată de gînduri negre . *

La bîlci, în faţa măscăriciului care se strîmba, răcnea, se ostenea, îmi spuneam că-şi face dato ria, în vreme ce eu mă eschivam de la a mea . *

Să te faci cunoscut, să munceşti, în orice do meniu, e opera unui fanatic mai mult sau mai puţin ascuns . Dacă nu te socoteşti investit cu o menire, e greu să exişti; să acţionezi, imposibil . *

Certitudinea că nu există mîntuire e o formă de mintuire, e chiar mîntuirea. Pornind din acest punct, poţi la fel de bine să-ţi organizezi pro pria-ţi viaţă, ca şi să construieşti o filozofie a isto riei. Insolubilul ca soluţie, ca unică salvare . . . *

Propriile infirmităţi mi-au irosit existenţa, dar tocmai datorită lor exist, îmi închipui că exist. *

Omul nu-mi stîrneşte interesul decît de cînd nu mai crede în el însuşi . Atîta timp cît era în 205

plină ascensiune, nu merita decît indiferenţă . Acum provoacă un sentiment nou, o simpatie specială : aversiunea înduioşată. *

În zadar m-am eliberat de atîtea superstiţii şi lanţuri, nu pot să mă consider mîntuit, rupt de toate . Nebunia renunţării, care a supravieţuit celorlalte patimi, refuză să mă părăsească: mă istoveşte, stăruie, îmi cere continuu să renunţ . Dar la ce? Ce-mi rămîne de respins? Mă întreb . Rolul meu s-a terminat, cursul vieţii e gata, şi totuşi nimic în viaţa mea nu s-a schimbat, sînt în acelaşi loc, trebuie să renunţ mereu şi de-a pururi .

XII Nu există postură mai falsă decît că ai înţe les şi că mai rămîi în viaţă . *

Cînd examinezi la rece raţia de durată acor dată fiecăruia, ea pare tot atît de îndestulătoare, pe cît de derizorie, fie că se întinde pe o zi sau pe un secol . " Mi-am trăit traiul." Nu există expresie pe care s-o poţi profera mai potrivit în orice mo ment al vieţii, inclusiv în primul . -

Moartea e salvarea celor care vor fi avu t gus tul şi darul eşecului, e răsplata tuturor celor care n-au reusit, n-au tinut să reusească . . . Ea le dă dreptate; e triumiu l lor În schimb, pentru cei lalţi, pentru cei care au tras din greu ca să reu şească şi care a u reuşit, ce ruşine, ce palmă ! .

Un călugăr din Egipt, după cincisprezece ani de izolare completă, a primit de la rudele şi prie207

tenii săi un întreg pachet de scrisori. Nu le-a deschis, le-a aruncat în foc, ca să scape de agre siunea amintirilor. Nu poţi rămîne în comuniu ne cu tine însuţi şi cu gîndurile tale dacă le îngă dui strigoilor să se arate, să bîntuie .

Pustiul nu

înseamnă atît o viaţă nouă, cît moartea trecu tului: ai evadat, în sfîrşit, din propria-ţi istorie . În lume, nu mai puţin decît în pustnicie, scriso rile pe care le scrii, ca şi cele pe care le primeşti atestă că eşti încătuşat, că n-ai rupt nici o legă tură, că nu eşti decît un sclav şi că meriţi să fii aşa .

Un pic de răbdare, şi va veni momentul cînd nimic nu va mai fi posibil, cînd omenirea, în colţită-n ea însăşi, nu va mai putea face, în nici o direcţie, nici un pas mai mult. Chiar dacă reuşim să ne imaginăm în mare acest spectacol fără precedent, am dori totuşi de talii . . . Şi ne e teamă mai ales să nu lipsim de la

sărbătoare, să nu mai fim îndeajuns de tineri ca să avem norocul să asistăm la ea. *

Fie că iese din gura unui băcan, fie a unui fi lozof, cuvîntul existenţă, atît de minunat, atît de tentant, atît de bogat în semnificaţii în aparenţă, nu înseamnă în fond absolut nimic . E de ne crezut că un spirit cu judecată l-ar putea Între buinţa în vreo ocazie . 208

În picioare, în toiul nopţiî, mă învîrteam prin cameră cu certitudinea că sînt un ales şi un ne

le giuit, îndoit privilegiu, firesc pentru cel ce ve

ghează, revoltător sau de neînţeles pentru pri zonieriî logicii dîurne . *

Nu-i e dat oricui să fi avut o copilărie neferici tă. A mea a fost mai mult decît fericită . A fost

încoronată. Nu găsesc calificativ mai potrivit ca să indic ce avea ea mai măreţ, pînă şi în suferin ţă . Asta trebuia să se plătească, nu putea rămîne nepedepsită .

Dacă-mi place atîta corespondenţa lui Dos toievski e pentru că acolo nu e vorba decît de boală şi de bani, unice subiecte "arzătoare" . Tot restul nu e decît înflorituri şi talmeş-balmeş . *

În cinci sute de mii de ani Anglia va fi, se pare, reacoperită în întregime de apă . Dacă aş fi englez, aş depune armele, întrerupînd totul . Fiecare-şi are unitatea lui de timp. Pentru unul, e ziua, săptămîna, luna sau anul; pentru altul, zece ani, ba chiar o sută . . . Aceste unităţi, încă la scară omenească, sînt potrivite oricărui pro iect şî oricărei munci . 209

Există şi din cei care iau timpul însuşi drept unitate, şi care se ridică uneori deasupra lui: pentru ei, ce muncă, ce proiect merită luat în se rios? Cel care vede prea departe, cel care e con temporanul oricărui viitor, nu mai poate să se agite, nici chiar să mai facă vreo mişcare . . . *

Gîndul precarităţii mă întovărăşeşte în orice ocazie: punînd, în dimineaţa asta, o scrisoare la poştă, îmi spuneam că ea era adresată unui

muritor.

o singură experienţă absolută, legată de orice, şi faci, în propriii tăi ochi, figură de supravie ţuitor. *

Am trăit întotdeauna cu conştiinţa neputinţei de a trăi. Şi ceea ce mi-a făcut existenţa suporta bilă e curiozitatea de a vedea cum aveam să trec de la un minut, de la o zi, de la un an la altul. *

Prima condiţie ca să devii sfînt e să-ţi placă pisălogii, să suporţi vizitele . . . *

Să zgîlţîi oamenii, să-i trezeşti din somn, deşi ştii că prin asta săvîrşeşti o crimă şi că ar fi de 210

o mie de ori mai bine să-i laşi să-şi vadă de trea ba lor, pentru că, de altfel, cînd se trezesc, n-ai nimic să le propui . . . *

Port-Royal. În mijlocul acelei vegetaţii, atîtea lupte şi frămîntări din pricina cîtorva nimicuri! Orice credinţă, după un anumit timp, pare fără rost şi de neînţeles, ca, de altfel, şi credinţa con trară, care a distrus-o. Nu dăinuie decît conster narea pe care au provocat-o şi una, şi cealaltă. *

Un biet individ care simte timpul, care-i e vic timă, care e excedat de el, care nu percepe nimic altceva, care e timp în fiecare clipă ştie ceea ce un metafizician sau un poet nu ghiceşte decît prin mijlocirea unei prăbuşiri sau a unei minuni. *

Aceste mormăieli interioare care nu duc ni căieri, şi în care eşti limitat la starea de vulcan grotesc. *

Ori de cîte ori sînt apucat de un acces de furie, la început mă întristez din cauza lui şi mă dispreţuiesc, apoi îmi spun: ce noroc, ce şansă! Sînt încă în viaţă, fac încă parte dintre aceste nă luci în carne şi oase . . . 211

Telegrama pe care tocmai o primisem nu se mai sfîrşea. Toate ambiţiile şi toate lipsurile mele erau trecute acolo . Cutare ciudăţenie, de-abia bănuită de mine însumi, era indicată, divulgată acolo . Ce fIer şi ce migală! La capătul intermi nabilului rechizitoriu, nici un indiciu, nici un semn care să îngăduie identificarea autorului. Cam cine-ar putea să fie? Şi de ce această grabă şi acest gest neobişnuit? 1 s-a spus vreodată cui va verde în faţă ceva cu mai multă asprime, la supărare? De unde a apărut acest justiţiar atot ştiutor care nu cutează să-şi declare numele, acest laş la curent cu toate tainele mele, acest in chizitor care nu-mi acordă nici o circumstanţă atenuantă, nici chiar pe aceea pe care i-o admi tem celui mai inveterat dintre torţionari? Şi eu am putut să cad în greşeală, şi eu am dreptul la puţină indulgenţă. Mă trag înapoi din faţa in ventarului defectelor mele, îmi pierd răsuflarea, nu mai pot să suport această defilare de adevăruri . . . Blestemată telegramă! O rup, şi mă trezesc . . . *

Să ai păreri e inevitabil şi firesc; să ai convin geri, mai puţin. Ori de cîte ori întîlnesc pe cine va care are, mă întreb ce defect al minţii lui, ce hibă l-a făcut să le dobîndească . Oricît de În dreptăţită ar fi această întrebare, obiceiul pe care-l am de a mi-o pune îmi strică plăcerea con versaţiei, îmi dă mustrări de conştiinţă, mă face odios în propriii mei ochi. 212

A fost o vreme în care scrisul mi se părea lu cru mare . Dintre toate superstiţiile mele, pe aceasta o consider cea mai compromiţătoare şi cea mai greu de explicat. *

Am abuzat de cuvîntul dezgust. Dar ce alt ter men să aleg pentru a indica o stare în care exas perarea e neîncetat temperată de plictiseală, iar plictiseala de exasperare? *

Toată seara, încercînd să-I explicăm, am tre cut în revistă toate eufemismele care să ne îngă duie să nu pron u nţă m , în legătură cu el, cuvîn tul perfidie. Nu e perfid, e n U ll1ili n('sincer, d i abol i c de nesincer, şi, în acelaşi t i m p, n('v i n ova t, n a i v, ba chiar angelic . Să ne i m a g i n.'i Il1, daCi) pu ll'Il1 , un amestec între A l i oşa � i Snw rd l',I " O V. *

Cînd nu mai crezi În t i t H' Î n s l I l i , i l l n ' I I ' /. i � .... creezi sau să polemizezi, Înc(' ( ( ' z i cl l i " " s;1 l i p i l i întrebări sau să răspunzi l a ('I l ', ! I I '� i . t i ' 1 1 '1 '\ 1 1 1 I să se întîmple invers, avînd î n v p d p \'( ' 1' .... I OI ' l I l , t j din acel moment, elibera t d t.' l eg M u r i , ( '� I i ( ', t pd bil să percepi adevărul, să d i s t i n g i ( ( ' ( ' J'( '. I 1 d . · ceea ce nu este. Dar o dată seca ti) erl'd i l l l " i n p n ) priu-ţi rol sau în propria-ţi soa r t i'\ , dl'v i i l i p� t l .

.., 1 . \

de interes faţă de tot, chiar faţă de "adevăr", deşi eşti mai aproape de el ca niciodată . *

În paradis, n-aş rezista nici un "anotimp ", nici măcar o zi . Cum să explic atunci nostalgia pe care o am faţă de el? N-o explic, ea săIăşlu ieşte în mine dintotdeauna, era în mine dinainte de mine . *

Oricine poate avea din cînd în cînd senti mentul că doar un punct şi o clipă sînt ale lui; să cunoşti acest sentiment zi şi noapte, ceas de ceas de fapt, e mai puţin obişnuit şi, tocmai pornind de la această experienţă, de la aces t fapt, te întorci către nirvâna sau către sarcasm, sau spre amîndouă deodată . *

Deşi am j urat să nu păcătuiesc niciodată îm potriva sfintei concizii, rămîn totuşi complicele cuvintelor, şi, deşi sînt sedus de tăcere, nu cutez să pătrund în ea, dau numai tîrcoale pe la peri feria ei . *

Gradul de adevăr al unei religii ar trebui sta bilit după cît de mult caz face de Diavol: cu cît îi acordă un loc mai deosebit, cu atît dovedeşte mai mult că se preocupă de realitate, că nu con simte la şiretlicuri şi minciună, că e serioasă, că 214

ţine mai degrabă să constate decît să bată cîmpii, să aline . *

Nimi c nu merită să fie distrus, fără îndoială pentru că nimic nu merită să fie creat. Aşa te desprinzi de tot, de originar ca şi de final, de Început ca şi de prăb uşire . *

Că s-a spus totul, că nu mai e nimic de spus o ştim, o simţim. Dar ceea ce simţim mai puţin e că această evidenţă conferă limbaj ului un statut straniu, chiar îngrijorător, care-l eliberea ză . Cuvintele sînt În sfîrşit salvate, pentru că au Încetat să trăiască . *

Imensul bine şi imensul rău cu care mă voi fi ales din meditaţiile mele asupra condiţiei morţilor. *

Incontestabilul avantaj de a îmbătrîni e ace la de a putea cerceta de îndeaproape lenta şi metodica degradare a organelor; încep să pîrîie toate, unele bătător la ochi, celelalte în mod dis cret. Se detaşează de trup, aşa cum trupul se detaşează de noi: ne scapă, fuge de noi, nu ne mai aparţine. E un fugar pe care nu-l putem nici măcar denunţa, pentru că nu se opreşte nicăieri şi nu se pune în serviciul nimănui . 215

Nu mă mai satur să citesc despre pustnici, de preferinţă despre cei de care s-a zis că "obosi seră să-I caute pe Dumnezeu" . Sînt fascinat de rataţii Pustiei. *

Dacă, nu se ştie cum, Rimbaud ar fi putut continua (ceea ce e totuna cu a ne imagina ce e dincolo de extraordinar, un Nietzsche în plină putere creatoare după Ecce Homo), ar fi sfîrşit prin a da înapoi, prin a se cuminţi, prin a-şi co menta izbucnirile, prin a le explica, prin a se ex plica . Sacrilegiu în toate cazurile, excesul de con ştiinţă nefiind decît o formă de profanare . *

N-am aprofundat decît o singură idee, şi anu me că tot ce realizează omul se întoarce în chip necesar împotriva lui . Ideea nu e nouă, dar am trăit-o cu o forţă de convingere, cu o îndîrjire cu care nici fanatismul şi nici delirul n-au avut de-a face. Nu există martiriu, nu există dezonoare pe care să n-o îndur pentru ea, şi n-aş da-o în schimbul nici unui alt adevăr, al unei alte re velaţii . *

Să mergi şi mai departe decît Buddha, să te ridici peste nirvana, să înveţi să te lipseşti de ea . . . , să nu mai fii oprit de nimic, nici măcar de ideea de mîntuire, s-o consideri un simplu po pas, o neplăcere, o eclipsă . . . 216

Slăbiciunea mea pentru dinastiile condam nate, pentru imperiile pe cale să se prăbuşească, pentru regii Montezuma dintotdeauna, pentru cei care cred în semne, pentru cei care suferă şi cei hăituiţi, pentru cei otrăviţi de ineluctabil, pentru cei ameninţaţi, cei sfîşiaţi, pentru toţi cei care-şi aşteaptă călăuL . *

Trec fără să mă opresc prin faţa mormîntu lui acestui critic căruia i-am rumegat nenumă rate vorbe veninoase . Nu mă opresc mai mult timp nici în faţa aceluia al poetului care, în viaţă fiind, nu s-a gîndit decît la disoluţia sa finală . Mă urmăresc alte nume, nume de altundeva, le gate de o învăţătură nemiloasă şi liniştitoare, de o viziune făcută să alunge din minte toate obse siile, chi � r şi pe cele funebre . Nagarjuna, Can draklrti, Santideva , despicători nepereche, dia lecticieni munciţi de obsesia mîntuirii, acrobaţi şi apostoli ai Vacuităţii . . . , pentru care, înţelepţi între înţelepţi, universul nu era decît un cu -

vînt . . .

În zadar urmăresc de atîtea toarnne spectaco lul acestor frunze atît de grăbite să cadă, de fie care dată încerc totuşi aceeaşi surpri ză, în care "frigul din spate" ar birui de departe de n-ar fi revărsarea, în ultima clipă, a unei bucurii a cărei origine nu sînt în stare s-o lămuresc . 217

Există momente în care, oricît de departe ne-am găsi de orice credinţă, nu ni-l imaginăm decît pe Dumnezeu ca interlocutor. Să ne adresăm alt cuiva ni se pare o imposibilitate sau o nebunie . Singurătatea, în faza ei extremă, necesită o formă de conversaţie, extremă şi ea . *

Omul emană un miros special: dintre toate animalele, numai el miroase a cadavru . *

Orele nu voiau să treacă . Lumina zilei părea îndepărtată, de neconceput. într-adevăr, nu zorii zilei îi aşteptam, ci uitarea acestui timp îndărăt nic ce refuza să înainteze. Fericit, îmi spuneam, condamnatul la moarte care, în ajunul execuţiei, e cel puţin sigur că va petrece o noapte bună! *

Mai fi-voi în stare să rămîn în picioare? Am să mă prăvălesc? Dacă există o senzaţie

interesantă, e chiar cea

pe care ne-o dă presimţirea epilepsiei . *

Oricine-şi supravieţuieşte se dispreţuieşte fără să şi-o mărturisească, şi uneori fără s-o ştie . 218

Cînd ai depăşit vîrsta revoltei, şi încă te dez lănţui, îţi faci ţie însuţi impresia unui Lucifer ramolit. *

Dacă n-am purta stigmatele vieţii, cît ar fi de uşor să te eschivezi şi cum ar merge totul de la sine! *

Mai mult decît oricine, sînt în stare să iert de îndată . Pofta de a mă răzbuna nu-mi vine decît tîrziu, prea tîrziu, în momentul în care amintirea insultei e pe punctul de a se şterge şi în care, după ce incitarea la acţiune devine aproape nulă, nu-mi mai rămîne decît să-mi dezaprob "bunele sentimente" .

Numai în măsu ra în ca n' a i , în fi e ce clipă, de a face cu m oar te a a i oca zia sn în trevt'zi pe ce nerozîe se întemei a zi'i mi el' l'x i sh.'n�(� . *

La urma urmei, e a b s o l l l l i nd i fl ' n ' l l t c(� eşti ceva, că eşti chiar DU Ill lll'I',l'I I , I )l ' . l S I . I , ClI p ll � i nă stăruinţă, am putea fan' si'\ Sl' n ll i v i l lg.� a p roape pe toată lumea . Dar a t u nci l 'I I I " st ' / . 1 1 '( ' c.) fjl'ca re aspiră la un surpl us dl' {' x i sh'I I \ .\ � i ( '(� 1 1 1 1 l ' x i s t ă nimeni care să-şi i m puni� s.) ( 'oho. l n', s.� d ( 's cindă spre carenţa idea l :\ '? 2 19

Potrivit unei credinţe destul de răspîndite la anumite populaţii, morţii vorbesc aceeaşi limbă ca şi cei vii, cu diferenţa că pentru ei cuvintele au un sens opus sensului pe care-l aveau: mare înseamnă mic, aproape - dep arte , alb - negru . . . La asta să se reducă deci moartea? Cu toate acestea, mai mult decît oricare invenţie funebră, această răsturnare completă a limbajului arată ce cuprinde moartea mai neobişnuit, mai uluitor . . . *

Vreau cu adevărat să cred în viitorul omu lui, dar cum să reuşeşti una ca asta cînd eşti to tuşi în posesia tuturor facultăţilor? Ar fi nevoie pentru asta de ruina lor aproape totală, cel puţin! *

Un gînd care nu e tainic marcat de fatalitate e interschimbabil, nu face doi bani, nu e decît gînd . . . *

La Torino, la începutul crizei sale, Nietzsche se năpustea fără întrerupere către oglindă, se privea, se întorcea, se privea în ea din nou . În trenul care-l ducea la Basel, singurul lucru pe care-l cerea stăruitor era tot o oglindă. Nu mai ştia cine era, se căuta, şi el, cel atît de legat de ideea păstrării propriei identităţi, atît de avid de sine, nu mai dispunea, ca să se regăsească, decît de cel mai grosolan, de cel mai jalnic dintre mijloace .

220

Nu cunosc pe nimeni mai inutil şi mai inuti lizabil ca mine. E un fapt pe care ar trebui să-I accept pur şi simplu, fără să mă consider cîtuşi de puţin mîndru pentru asta . Dacă nu va fi aşa, conştiinţa inutilităţii mele nu-mi va servi la nimic. *

Orice coşmar ai avea, joci în el un rol, îi eşti protagonist, eşti acolo cineva . Dezmoştenitul tri umfă în timpul nop ţii. Dacă s-ar elimina visurile urîte, ar exista revoluţii în serie . *

Spaima deauna pe

în faţa viitorului se grefează întot dorinţa de a simţi această spaimă . *

Dintr-o dată, m-am trezi t s i n g u r în fa ţi'i , Am simţit, în acea după-� m i i1 l',iî d i n cop i l ;'l r i , l Illeil , f că tocmai se produsese un eVl'n i J l ll 'n l I l ). 1 1'( ( ' g r,l V. A fost prima mea alarm ii , p r i m l l l i I l l i i e i l l , Sl' l l l nul prevestitor a l cOI}ştiinţe i , I 'i I I ,) , I I I I I II ' i , 1 1 \ 1 fu sesem decît o fiinţă. Incepînd d i n , 1 1 '1 , 1 I I l 1 l 1 1 1 1 ' n t , eram mai mult şi mai puţin d P1 ' 1 1 . I s I " , h t 'l ' d re eu începe cu o fisură şi o rev l' l , , ! 1 I ' . .

Naştere şi lanţ s în t sinonimI ' � ;,) na zilei înseamnă s ă vezi cătu !:" ,

VI '/ I

IlIlIli

�)2 1

Să spui: "Totul e iluzoriu" înseamnă să te laşi pradă iluziei, să-i recunoşti un înalt grad de reali tate, poate cel mai înalt, chiar dacă ai vrea, dim potrivă, s-o discreditezi . Ce-i de făcut? Cel mai bine e să încetezi s-o proclami sau s-o denunţi, să i te supui gîndindu-te la ea. E un obstacol pînă şi ideea care descalifică toate ideile . *

Dacă am putea dormi douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru, am regăsi cu repezi ciune marasmul primordial, beatitudinea lîn cezelii fără cusur de dinaintea Facerii - visul oricărei conştiinţe excedate de sine. *

Să nu te naşti este, fără doar şi poate, cea mai bună formulă care există. Ea nu e, din nefericire, la îndemîna nimănui . *

Nimeni n-a iubit mai mult ca mine această lume şi, cu toate acestea, dacă mi-ar fi fost ofe rită pe tavă, chiar copil aş fi exclamat: "Prea tîr ziu, prea tîrziu ! " *

Ce aveţi, ce s-a întîmplat? N-am nimic, n-am nimic, am făcut o săritură în afara destinului meu, şi nu mai ştiu acum spre ce să mă întorc, spre ce să fug . . . -

222

Cuprins

II III IV V VI VII VIII IX X

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. ... ... ... .. ... ... ... ... .. .... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

5 29 48 66

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

207

. . . . . . XI . XII .

. . . . .

. . . . . . . . . . ...

. . . . .

. . . . . . .

. . . . .

. . . . . . . ....

. . . . . .

. . . . .

. . . . . . . ..

. . . . . . .

. . . . .

. . . . . .

. . . . . . .. .

. . . . .

. . . . . . .

. . . . .

. . . . . . ..

. . . . . . .

. . . . . .

. . . . . . .

. . . . . .

. . . . . . .

. 80 . 96 . 110 . 133 . 1 55 . 1 73 195 .

La preţul de vînzare se adaugă 2%, reprezentînd valoarea timbrului literar ce se virează Uniunii Scriitorilor din România, Cont nr. 2511 .1-1 71 .1 / ROL, B .C.R. Filiala sector 1, Bucureşti

Redactor

S. SKULTETY Apărut 2003 BUCUREŞTI - ROMÂNIA Ti parul

executat l a Reg i a Autonomă "Mo n i torul

O ficial"