Psihologie ll

Psihologie ll

ASPECTE PSIHOLOGICE ALE MINCIUNII Ralierea la adevăr nu este întotdeauna facilă sau urmărită în mod pragmatic. Sunt destule cazuri în care omul se adăposteşte (de lucruri, de alţii sau de sine) sub faldurile expresiei ticluite.

Constatând că „invenţia” îi asigură confort, siguranţă şi succes, individul perseverează în acest sens, reiterând sau perfecţionând formula de ascundere, de inducere în eroare, de forţare a răgazurilor imaginare.

Hulită de unii, negată de alţii, invocată în împrejurări dintre cele mai felurite, minciuna are o prezenţă ubicuă. Minciuna este o „figură” a raţionalităţii desfăşurată în vederea înfruntării unei dificultăţii şi în perspectiva rezolvării ei spre beneficiul agentului ce o propagă. Minciuna este întotdeauna motivată, supradeterminată de dorinţe, de interese.

Minciuna are o coloratură instrumentală. Ea este o cale de împlinire facilă a scopului. Se minte la tot pasul din motive dintre cele mai diferite: din dorinţa de a ataca pe cineva, pentru disculpare, pentru punerea în valoare, pentru ascunderea timidităţii, din nevoia de protecţie, pentru a face plăcere, de a ascunde un adevăr dureros, pentru a apăra pe cineva ori pe noi, pentru a rezista presiunilor şi normelor comunităţii. Minţim pentru ca să rezistăm. Îi minţim pe alţii şi ne minţim pe noi înşine.

Ne autoiluzionăm că nu am greşit, că suntem buni, drepţi şi frumoşi, că suntem sau nu suntem în pericol, că iubim şi/sau nu suntem iubiţi îndeajuns. Minţim în mod conştient şi, câteodată, inconştient. Minţim din interes sau minim din interes sau minim nemotivat. Minţim candid, cu vădită seninătate şi inocenţă, minţim voit, cu sârg, cu neruşinare. Minţim vinovaţi sau nevinovaţi.

Minţim pe faţă sau pe ascuns. Minţim prin exagerare, adăugare, inventare, dar minţim şi prin diminuare, omisiune, tăcere.

Minţim falsificând sau minţim …adeverind.

Minciuna constituie un act psihic complex, cu rezonanţe socio-culturale, ce vizează mai multe straturi existenţiale: ontologice, gnoseologice, retorice, axiologice, antropologice, culturologice, sociologice. Ea este o formă de administrare eficientă a ficţiunii, de plonjare motivată în ireal, de îndepărtare prin limbaj sau gestică de la cea ce îndeobşte este recunoscut ca existent, ca adevărat, ca valoare. Ca modalitate de abatere de la ceea ce este , minciuna dă seama de faptul că distanţa dintre real şi ireal este reglabilă prin mecanisme semiotice, că nu întotdeauna este urmărită corespondenţa dintre ceea ce se afirmă şi stările de fapt (şi că, în anumite circumstanţe, acest lucru este chiar contraindicat!), că instrumentele limbajelor verbale sau paraverbale sunt excelente mijloace de a trişa, de a ascunde, de a născoci. Minciuna este o achiziţie culturală ce se rafinează pe măsură ce subiectul dobândeşte o anumită experienţă praxiologică, ajunge la o anumită performanţă cognitivă, ştie să selecteze şi să ierarhizeze, dispune de o anumită performanţă discursivă, este integrat în comunitate şi are anumite interese. Nu minţi doar de dragul de a minţi.

Mincinosul este un om bine situat. Discursul contrafactual presupune unele premise: structurarea unui scop, redat sub forma unui material imaginar, posibilitatea de exprimare în contrasens cu scopul urmărit, capacitatea unui subiect de a alege între mai multe opţiuni favorabile. Actul de a minţi presupune: anumită capacitate proiectivă, ideaţională, care să treacă dincolo de prezent (în general, mincinosul este un ins nemulţumit) cunoaşterea adevărului, dar, atenţie!, şi abţinerea de a-l spune, de a te da de gol fructificarea efectivă a avantajului de a şti mai mult decât alt subiect, de a fi cu un pas înaintea lui Editarea unei minciuni presupune o maturitate a conştiinţei, o gândire de tip simbolic, o decentrare şi dedublare subiectivă, o dezvoltare minimală a limbajului. Cele mai dese minciuni ale fiinţei umane sunt antrenate prin limbaj, întrucât acestea sunt cele mai economicoase. Este mai uşor să ascunzi sau să te ascunzi în spatele cuvintelor. Te trădezi mult mai uşor prin mimică sau gestică. Mâinile sau faţa noastră sunt mai sincere, mai transparente.

Jankelevitch M. a explicat că punerea la index a minciunii se face „prin mecanisme sociale pe care trişorul le afectează, ci prin periculoasa facilitate a înşelătoriei sale. Totul se poate spune, dacă nu se face, căci dacă nu se poate acţiona asupra lumii fizice în întâlnirea cu determinismul, limbajul, el, este la dispoziţia noastră autocrată şi la o desăvârşită discreţie…Unde se va opri mincinosul? Cine ar putea să-l împiedice să se servească de pârghiile trucurilor sale, de a falsifica conform bunului plac al manevrei semnelor? Cuvintele sunt primele care-l ispitesc pe om de a minţi. Prin recul, limbajul este primul atacat de minciună.

Legată indisolubil de actul de limbaj, minciuna se prezintă ca un ordin disimulat printr-o simplă informare.

Atunci când comunic adversarului meu că „Drumul spre care tu te îndrepţi este blocat” (ştiind că aserţiunea este contrară adevărului, dar gândind că prezenţa altuia pe acest drum jenează sau dezavantajează), îi sugerez aproape la modul imperativ s-o ia în altă direcţie. Sub masca unei simple descrieri a unei realităţi (drumul acesta este blocat), se ascunde un ordin (n-o lua pe acest drum!).Discursul langajier este penetrat de o puternică dispoziţie de prevalorizare şi preorientare asupra lucrurilor. Cuvintele fac ca influenţa şi puterea să se manifeste, să se distribuie mai tot timpul disproporţionat, preferenţial. Se vorbeşte când trebuie, cât trebuie, cui trebuie, unde trebuie. Simpla împrăştiere de informaţii nu rămâne inocentă. Substanţa limbii – îngemănată cu contextul manifestării ei – conţine o insiduoasă apetenţă de dominare, care se împrăştie de îndată ce circumstanţele devin favorabile.

Omul minte şi prin actele pe care le întreprinde, printr-o conexiune interesată a gesturilor şi comportamentelor sale. Nu-i nevoie să mai apeleze la cuvinte. Reuşeşti să minţi în deplină tăcere. Poţi foarte bine să induci în eroare acţionând într-un anumit mod, exagerând sau alternând semnificaţiile unor acte sau îmbinându-le şi articulându-le astfel încât să se creeze impresiile dorite. Combinatorica actelor, ca şi a cuvintelor, este nelimitată şi, de aceea, ea creează spaţiul de manevră suficient de larg pentru reuşite strategii de înşelare. Minţim gesticulând, râzând, mirându-ne, înfuriindu-ne, bucurându-ne,…minţindu-ne. Minţim de cum facem prima mişcare, dar şi în nemişcare.

Din punct de vedere axiologic, minciuna este un semn că omul este o fiinţă nemulţumită de ceea ce este sau are. El transcede ceea ce (îi) este dat, tinzând să stăpânească şi alte orizonturi pe care le identifică după prealabile ordonări, ierarhizări, selectări. Trebuie să fii capabil de a construi şi alte trasee, să le înnobilezi cu valori superioare, pentru ca apoi să ajungi la ele. Întotdeauna minţi având în minte „ mai multul , „ mai binele ”, „ mai frumosul ” etc.

Din punct de vedere psihosociologic, minciuna este o strategie protectivă, adaptivă şi succesivă de inserţie optimală a individului în complicata reţea socială. Aceasta îi asigură atât neutralitatea sau distanţarea necesară, atunci când societatea nu-i este pe plac, cât şi implicarea inteligentă în vederea obţinerii unei poziţii sau profit maxim când crede de cuviinţă. În acelaşi timp, prezenţa minciunii poate de seama de calitatea relaţiilor care reglementează societatea, de profilul comunicării dintre diferiţii protagonişti sociali.

Din punct de vedere cognitiv, minciuna nu se opune atât de vehement adevărului precum falsitatea pură.

Dimpotrivă, ea este o formă de adevăr refuzat, trunchiat, „de necrezut” în stare brută; este un adevăr călduţ, afabil, acceptabil, mascat, aparent inofensiv. Este un adevăr ce-şi face drumul cu greu. În situaţia în care adevărul este prea stânjenitor sau doare, se oferă o replică mai slabă a acestuia, un artefact tămâiat şi tămăduitor. Se ştie doar că, în multe situaţii, omul fuge de adevărul gol-goluţ. De aceea minciuna este un substitut ocazional- dar necesar- al adevărului. Uneori, minciuna se naşte în vecinătatea sau prelungirea adevărului; este o fată nouă a acestuia; minciuna nu este refractară la adevăr, ea se „ amestecă ” cu puţin adevăr pentru a deveni credibilă. Poate fi şi o primă „ fază ” a adevărului, o poartă de intrare şi acceptare a lui.

Agentul care minte nu este atât de preocupat de consecvenţa spuselor sale cu realitatea. Puţin importă dacă cele invocate concordă cu faptele. El este interesat de soliditatea emisiunii sale ficţionale. Primează scopul său (ascuns, neprobat) şi nu conformitatea cu adevărul sau falsul. Atitudinea privitoare la adevăr este diferită dacă ne raportăm la agentul mincinos şi pacientul minţit.

Şi iată cum: Mincinosul nu se sinchiseşte atât de mult de adevăr sau falsitate, ci de grija de a desfăşura un mijloc eficient pentru a modifica sensibil conduita celui minţit, de a ajunge cât de repede la o ţintă; Minţitul este dezavantajat din acest punct de vedere, pentru că se raportează la adevăr, la univocitatea sterilă a acestuia, ce mai mult îl limitează, îi încurcă mintea decât o limpezeşte; el se centrează mai ales pe spusa mincinosului, pe discursul său care mai întotdeauna pare impecabil (este congruent logic, consistent gramatical, plauzibil practic, etc); furat de aparenţele şi frumuseţile construcţiei, cel minţit uită că aceasta foloseşte la ceva.

Minţitul se opreşte la suprafaţa lucrurilor, la idiosincraziile unei logici abstracte, „ idealiste ” pe când mincinosul are priza profunzimilor şi operează după o logică concretă, elastică şi spornică.

Fapt pentru care sorţi de izbândă are mincinosul, pentru că el are un referenţial valoric care-l avantajează.

Minciuna nu se naşte pe un teren gol. Ea este aşteptată şi adulată. Credulii trebuie să-i vină în întâmpinare. Terenul inserţiei ei este de mult pregătit. Se găseşte ceea ce este căutat. De aceea, în actul înşelării se exploatează predispoziţia conştientă sau inconştientă a auditoriului către minciună. Într-un fel receptorii minciunii „ îşi dau acordul ” cu ceea ce urmează să se denatureze.

Credibilitatea şi eficienţa minciunii se nasc şi sunt asigurate prin coparticipare. Încât merită a fi interogaţi nu numai cei ce mint, ci şi cei care cred în minciună!

Minciuna este o afirmaţie care este contrazisă de către experienţă, observaţie sau bun simţ (Bunul simţ este o construcţie verbală folosită pentru a descrie ceea ce este considerat ca fiind larg acceptat de majoritatea oamenilor. .Ideile si conceptele care sunt considerate de bun simţ sunt acelea care se referă la experienţa şi interacţiunea umana (cum ar fi bunăvoinţa), şi de aceea sunt posibil de intuit. ), care este oferită de mincinos în mod premeditat sau spontan prin contorsionarea totală sau parţială a faptelor şi a adevărului sau prin argumentarea selectivă, dar aparent semnificativă, a faptelor. De regulă, minciuna se consideră o acţiune intenţională de declarare a unei stari modale necomfirmabile sau imediat (ori uşor) confirmabilă, pentru a produce confuzie, a oferi false speranţe, a determina o anume acţiune sau a crea o anume stare intelectivă, socială ori afectivă care serveşte într-un fel sau altul mincinosului. Deşi minciunile premeditate sunt cele care sunt considerate a fi mult mai devastatoare şi de neiertat, se pot totuşi identifica şi minciuni spontane, nepremeditate, posibil determinate de lipsa de informare, de înţelegere corectă şi/sau de interpretarea greşită a informaţiilor existente sau accesibile la un moment dat.

Privit dintr-o anumită perspectivă, se poate afirma că minciuna caracterizează personalitatea iar adevărul realitatea, în sensul că personalitatea poate produce afirmaţii confirmabile sau infirmabile cu privire la realitate, dar reflectarea realităţii în individ, care este un adevar, este o distinctă transpunere a unei cantităţii purtătoare de informaţii care se metamorfozează “realitate” cu o structură şi fenomenalitate distinctă.

Astfel, se pot identifica diferite variante ale minciunii, precum ar fi Minciuna individuală cotidiană, produsă spre a genera convingeri, atitudini sau emoţii predeterminate, aşteptate, în partenerii de acţiune sau de afectivitate; Minciuna individuală politică, orientată către schimbarea opiniei şi convingerilor unui individ sau a unei mulţimi de subiecţi, cu obţinerea posibilităţii de a manipula intenţiile şi comportamentele altora în favoarea unui singur individ; Minciuna colectivă practicată de un grup sau de către o comunitate cu o anume poziţie socială şi privilegii. Minciuna politică colectivă vizează păstratea statutului şi privilegiilor de catre o minoritate aflată în conflict de interese cu o majoritate defavorizată, lipsită de privilegiile grupului; Minciuna economică, individuală sau colectivă, ascunde intenţionat starea reală a unei economii locale, regionale, statale sau globale din diferite motive.

Minciuna socială este acea afirmaţie sau ansamblu de afirmaţii care declară sau susţin existenţa unor deosebiri de performanţă şi calitate umană între indivizi, grupuri de indivizi sau mari colectivitati umane. Aceasta minciună de tip social (care poate fi adesea orientată rasial sau cultural) caută să introducă diferenţe de valoare între oameni sub raport conceptual sau afectiv şi să motiveze orice acţiuni discriminatorii aplicate şi aplicabile celor indezirabili.

Acest tip de minciuna segregantă, construită pe baza pretinsei diferenţe de calitate dintre subiecţi, a declanşat în decursul istoriei numeroase conflicte sociale mai mici sau mai mari, a intreţinut adversitatea şi chiar ura dintre indivizi şi/sau grupuri, a înjosit calitatea de om şi a făcut mult rău societăţii, producând, prin standarde diferite de evaluare, umilire, suferinţă şi degradare umană.

Minciuna ştiinţifică derivă din construcţia unei ipoteze incorecte de mecanism cauzal, indiferent dacă este conjunctural, fenomenal sau social, şi pretenţia valabilităţii acelui model (împotriva evidenţei ştiinţifice), respectiv a incapacităţii modelului de a oferi predicţii corecte sau de a explica coerent acele segmente ale realităţii, societăţii sau individului, pe care pretinde a le teoretiza, legifera şi/sau explica.

Minciuna culturală vizează împraştierea intenţională a unor afirmaţii false (care pot fi atât degradante cât şi laudative) cu privire la conţinutul sau la valoarea diferitelor produse culturale (dintre care unele pot fi opere de artă), prin propunerea şi susţinerea unui sistem de valori preferenţial, sistem care neagă valori consacrate şi recunoscute. În schimb, apreciază drept opere fundamentale, creaţii banale, partizane, uneori antisociale, fără calitate artistică, incapabile să producă satisfacţii de natură emoţională şi intelectuală superioare şi să extindă orizontul uman al individului sau colectivităţii.

Taxonomia minciunii conform Sfântului Augustin Augustin de Hipona, cunoscut şi ca Sfântul Augustin [de Hipona], conform numelui său din latină Sanctus Augustinus, a scris o carte dedicată minciunii De Mendacio, Despre minciună. Anterior scrisese “Carte despre minciună” şi “Împotriva minciunii”. Conform textului cărţii De Mendatio, care este o operă târzie a sa, Sfântul Augustin grupează minciunile în opt categorii grupate în ordinea severităţii: Minciuni din texte religioase.

Minciuni care rănesc pe toţi şi nu servesc nimănui.

Minciuni care rănesc pe toţi şi servesc cuiva.

Minciuni spuse pentru plăcerea de a minţi.

Minciuni spuse pentru “a mulţumi pe alţii într-o manieră elegantă”.

Minciuni care nu rănesc pe nimeni şi servesc cuiva.

Minciuni care nu rănesc pe nimeni şi salvează viaţa cuiva.

Minciuni care nu rănesc pe nimeni şi salvează “puritatea” cuiva.

Pe scurt.

Hulita de unii, negata de altii, invocata în împrejurari dintre cele mai felurite, minciuna este omniprezenta.

Minciuna este o „figura” a rationalitatii desfasurata în vederea înfruntarii unei dificultatii si în perspectiva rezolvarii ei spre beneficiul agentului ce o propaga.

Minciuna este întotdeauna motivata, supradeterminata de dorinte, de interese. Mintim pe fata sau pe ascuns. Mintim prin exagerare, adaugare, inventare, dar mintim si prin diminuare, omisiune, tacere, mintim fara nici cel mai mic regret sau constiinta.

Ralierea la adevar nu este întotdeauna facila sau urmarita în mod pragmatic. Sunt destule cazuri în care omul se adaposteste (de lucruri, de altii sau de sine) sub faldurile expresiei ticluite. Constatând ca „inventia” îi asigura confort, siguranta si succes, individul persevereaza în acest sens, reiterând sau perfectionând formula de ascundere, de inducere în eroare.Se minte la tot pasul din motive dintre cele mai diferite: din dorinta de a ataca pe cineva, pentru disculpare, pentru punerea în valoare, pentru ascunderea timiditatii, din nevoia de protectie, pentru a face placere, de a ascunde un adevar dureros, pentru a apara pe cineva ori pe noi, pentru a rezista presiunilor si normelor comunitatii. Mintim pentru ca sa rezistam. Îi mintim pe altii si ne mintim pe noi însine.

In general, mincinosul este un ins nemultumit.

Abordare mistică a proceselor psihice Abordare mistică a proceselor psihice Înainte de a încerca să definim, în limbaj psihologic, modul în care misticul leapădă cătuşele simţurilor şi îşi începe călătoria spre casă, ar fi bine să examinăm mecanismul aflat la dispoziţia sinelui normal, conştient; creatura sau partea creaturii pe care o recunoaştem ca „noi înşine”.

Psihologii de odinioară obişnuiau să spună că mesajele din lumea exterioară trezesc în acest sine trei forme principale de activitate.

(1) Ele stârnesc mişcări de atracţie sau de repulsie, de dorinţă sau de aversiune, care variază în intensitate de la poftele semiconştiente ale copilului flămând până la pasiunile îndrăgostitului, ale artistului sau fanaticului.

(2) Ele stimulează un tip de proces digestiv, prin care sinele îmbină şi adastă asupra materialului cu care este confruntat, absorbind în final un anumit număr de concepte obţinute şi integrându-le lui sau lumii lui.

(3) Mişcările dorinţei, sau acţiunea raţiunii, sau ambele, în combinaţii variabile, trezesc în sine o hotărâre prin care obiectul percepţiei şi conceptul au ca rezultat acţiunea —corporală, mentală sau spirituală. De aici, principalele aspecte ale sinelui au fost clasificate ca emoţie, ‘intelect şi voinţă; iar temperamentul individual a fost considerat emoţional, intelectual sau voliţional, în funcţie de acela dintre cele trei elemente – emoţia, intelectul sau voinţa care şi-a asumat rolul predominant.

Psihologii moderni au părăsit această concepţie diagramatică şi sunt tot mai mult înclinaţi să se ocupe de unitatea psihicului – acel sine ipotetic pe care nimeni nu l-a cunoscut vreodată – şi de un aspect al dorinţei sale energetice, libido-ul său sau „pulsiunea vitală înspre un scop”, ca factor determinant al vieţii sale. Aceste concepte îi sunt de folos studentului în mistică, deşi nu pot fi acceptate într-un mod necritic şi nici considerate complete.

Deci, psihicul nesatistăcut din punct de vedere emoţional doreşte, după cum spuneam, să iubească mai mult; iar intelectul său investigator doreşte să cunoască mai mult. Creatura umană conştientă bănuieşte că ambele dorinţe sânt supuse la o uşoară dietă; că există cu adevărat mai multe lucruri de iubit şi mai multe lucruri de cunoscut undeva în misterioasa lume din afară, şi că, în plus, puterile sale afective şi capacitatea sa de înţelegere sunt demne de un obiectiv mai important şi mai durabil decât cel furnizat de iluziile simţurilor. Prin urmare, impulsionată de aceste porniri ale sentimentului şi ale gândirii, conştiinţa încearcă mereu să alerge în întâmpinarea absolutului şi este mereu forţată să se întoarcă înapoi. Sistemul filosofic riguros, diagramele ştiinţei, „atingerea apusului de soare” — toate sunt încercate rând pe rând. Arta şi viaţa, accidente ale umanităţii noastre, pot făuri o perspectivă emoţională; până în momentul în care intelectul neglijat se trezeşte şi afirmă că o astfel de perspectivă nu are nici un fel de validitate. Metafizica şi ştiinţa par să ofere intelectului o fereastră deschisă înspre adevăr; până când inima întrevede acest peisaj şi declară că nu e decât un deşert rece în care ea nu-şi poate găsi hrana. Aceste aspecte diverse ale lucrurilor trebuie fie fuzionate, fie depăşite, pentru ca sinele în întregul său să fie satisfăcut; căci realitatea pe care acesta o caută trebuie să întrunească ambele cerinţe şi să se achite din plin.

Când Dionisie Pseudo-Areopagitul a împărţit acei îngeri din preajma lui Dumnezeu în serafimi, care sunt înflăcăraţi de iubirea perfectă, şi heruvirni, care sânt plini de cunoaşterea perfectă, el n-a tăcut decât să dea glas la două dintre cele mai intense aspiraţii ale sufletului uman, şi a descris printr-o singură imagine dubla condiţie a acelei viziuni beatifice. pe care sufletul şi-o ia drept scop. Într-un anume sens se poate spune că dorinţa de cunoaştere este o parte a dorinţei de iubire perfectă; căci un aspect al acestei pasiuni atotcuprinzătoare este, în mod sigur, pornirea de a cunoaşte, în cel mai profund. mai deplin şi mai intim sens, lucrul adorat. Activitatea caracteristică iubirii – căci iubirea, cu totul înaripată, este activă in mod inerent şt „nu poate fi leneşă”, cum spun misticii este o căutare, o cale de acces înspre un obiect dorit, care numai când e posedat va fi cunoscut întru totul şi numai când e cunoscut întru totul poate fi adorat în mod desăvârşit.

Comuniunea intimă, dar nu mai puţin idolatria fac parte din esenţa iubirii. împ1inirea fericită este scopul său propriu-zis. Acest lucru e adevărat pentru toţi căutătorii iubirii, fie că cel iubit este de ordin uman sau divin – mireasa, Graal-ul’ roza mistică, plenitudinea lui Dumnezeu. Dar nu se poate spune în nici un caz că dorinţa de iubire nu e decât o parte a dorinţei de cunoaştere perfectă; fiindcă acea ambiţie strict intelectuală nu include nici un fel de adoraţie, nici un sacrificiu de sine. nici o reciprocitate a sentimentelor dintre cel care cunoaşte şi obiectul cunoscut. Doar cunoaşterea, luată singură, e o chestiune de receptare, nu de acţiune; ţine de ochi, nu de aripi; e o problemă moartă în viaţă, în cel mai bun caz. Trebuie astfel făcută o distincţie categorică între aceste două mari expresii ale vieţii: iubirea plină de energie şi cunoaşterea pasivă. Una este legată de activitatea pasionata, novatoare, de impulsul dinamic de a face ceva, în plan fizic, mental sau spiritual, impuls inerent tuturor lucrurilor vii şi numit de psihologi conaţie cealaltă este legată de conştiinţa lăuntrică, de cercetarea pasivă a ceva, numită proces cognitiv.

Acea „conaţie” este aproape în întregime o chestiune de voinţă, dar o voinţă stimulată de emoţie; căci orice tip de acţiune voită, oricât de intelectuală ar putea părea, este întotdeauna rezultatul interesului, iar interesul implică sentiment. Acţionăm fiindcă simţim că voim astfel; simţim că trebuie. Fie că forţa care ne inspiră c o simplă preferinţă sau un îndemn copleşitor, impulsul nostru de a acţiona este o sinteză a hotărârii şi a dorinţei. Toate realizările omului sunt rezultatul acelei conaţii, niciodată rezultatul exclusiv al gândirii. „Intelectul nu realizează nimic prin sine însuşi”, spunea Aristotel, iar psihologia modernă n-a făcut decât să confirme această lege. De aceea, căutarea realităţii de către om nu este niciodată iniţiată deşi poate fi ajutată în mare măsură prin aspectul intelectual al conştiinţei sale; căci puterile raţiunii ca atare au o iniţiativă redusa. Competenţa lor nu e de a explora, ci este analitică.

Ele rămân pe loc, disecând şi ordonând problemele aflate la îndemână. nu se aventurează dincolo de propriul lor domeniu în căutare de hrană. Gândirea nu pătrunde prea departe într-un obiect pentru care sinele nu simte nici un fel de interes – ie., faţă de care nu are o mişcare „conativă” de atracţie, de dorinţă – căci interesu1 e singura metodă cunoscuta noua de a stârni voinţa şi de a asigura fixarea atenţiei necesară oricărui proces intelectual. Nimeni nu meditează prea mult asupra unui lucru de care nu-i pasă; cu alte cuvinte, un lucru care nu-i marchează viaţa emoţională. Lumea trebuie să urască, să iubească, să se teamă sau să dorească un anumit lucru; dar trebuie să aibă faţă de el un sentiment oarecare. Sentimentul este acel tentacul pe care-1 întindem înspre lumea lucrurilor. În acest punct, lecţia pe care ne-o oferă psihologia este aceeaşi cu cea pe care Dante a adus-o din pelerinajul său; e vorba de suprema importanţă şi de mişcarea armonioasă a lui 1l desiro şi il velle. Si come rota ch ‘egualmente è mossa, acestea se mişcă laolaltă pentru a împlini planul cosmic. În întreaga viaţă umană, în măsura în care aceasta nu este doar o condiţie a stării pasive de „a fi conştienţi”, legea pe care Dante o consideră implicită în univers este legea minţii individuale. Nu logica, nu „bunulsimţ”, ci l ‘amor che move il sole e le altre stelle este forţa motrice a spiritului omului, atât pentru inventatori, filosofi şi artişti, cât şi pentru eroi şi sfinţi.

PUTEREA MINTII „Omul este ceea ce gandeste“.

PUTEREA MINTII VISURILE “Doar cel ce a visat a cunoscut indoiala” Sharmas O’Sheel Cel care viseaza si trece la fapte, intarindu-si credinta, facand-o de nezdruncinat, este in stare sa mute muntii din loc. Un vis este ca o samanta de mustar – cand o semeni, ea este cea mai mica dintre toate semintele din gradina, dar pe masura ce se dezvolta, ajunge planta cea mai mare. Ingrijirea sa necesita atentie din partea gradinarului, pentru ca pamantul trebuie cultivat, plivit si irigat; mai trebuie insa ca gradinarul sa aiba o incredere de neclintit, staruind pana la vremea culesului.

Visatorii pot cunoaste succesul in diferite cariere: ei sunt clerici, oameni de afaceri, oameni de stat, agenti de vanzari, personal administrativ, antreprenori, inventatori, oameni de stiinta, medici, profesori, artisti, scriitori, compozitori. Aspiratiile lor influenteaza vietile celor care muncesc si dau fiecaruia sansa de a se ridica deasupra unei existente obisnuite. Visele lor sunt lumina care arata calea pe care altii sa paseasca.

Omul ce are un vis captivant, aproape de sufletul lui, va reusi sa-l vada implinit. Dintrun vis drag se naste scopul, iar scopul naste telul. Urmarirea unui tel necesita un plan de actiune. Omul cu teluri bine definite, care concepe un plan pentru atingerea lor, isi va vedea scopul realizat, iar visele ii vor fi implinite, la fel de firesc precum fireasca este succesiunea anotimpurilor.

La inceputul anului 1959, Jay Van Andel si Richard De Vos s-au intilnit intr-un birou din subsolul casei lui Van Andel din Ada, Michigan. In acest loc modest s-au pus bazele celei mai mari societati particulare de afaceri. Ei au visat sa realizeze o retea de companii de marketing care sa se dezvolte rapid. Visul a devenit un scop pe care ei l-au transformat in teluri concrete si planuri. Avea sa fie o afacere care promoveaza spiritul antreprenorial si libera initiativa, bazandu-se pe principii sanatoase care, respectate, garantau succesul. Avea sa fie o companie in care afacerile sa fie conduse in cel mai tipic “stil american”.

Au fost zile si nopti fara sfarsit in care s-au luat decizii, s-au definit teluri, s-au conceput planuri, s-au dezvoltat proceduri administrative, s-au creat produse, au avut loc intilniri, s-au recrutat si instruit distribuitori independenti, carora le-a fost stimulat interesul in domeniu. Van Andel si De Vos erau entuziasti si credeau in ei insisi. Au muncit ca si cum vietile lor ar fi depins de asta. “Sunt capabil” a fost sloganul lor.

Astazi, acest vis original s-a transformat intr-o corporatie gigant: Amway Corporation.

Mii de distribuitori independenti care lucreaza pentru aceasta companie aproape in toata lumea au propriile lor istorisiri despre succes; unii au devenit milionari. Toti lucreaza pentru ei insisi, isi creeaza o viata mai buna, mai bogata in recompense.

Povestea corporatiei Amway este dovada faptului ca visele pot transforma realizarile oamenilor obisnuiti in ceva extraordinar. Visul face ca realizarea sa devina fapt implinit.

Majoritatea marilor visatori au avut inceputuri umile. Este si cazul lui Martin Luther King Jr., un ministru baptist georgian care si-a dorit din tot sufletul aplicarea principiilor biblice de viata si libertate, fericirea pentru fiecare barbat, femeie si copil din America.

Era convins ca, prin Declaratia de Independenta, inaintasii au acordat aceste drepturi fundamentale fiecarui cetatean.

Intelept si prudent, Martin Luther King a inteles ca americanii sunt norocosi sa se fi nascut in acest tinut maret, si-a dat seama ca nu mai exista o a doua natiune la fel pe pamant. De ce? Pentru ca semnatarii Constitutiei au oferit cu intelepciune cetateanului puterea de a se conduce prin intermediul unor reprezentanti corect alesi, care sa faca parte dintr-un organism federal. De asemenea, au decretat prin Constitutie ca toti oamenii sunt egali in fata legii, au pus bazele unei societati libere in care individul poate ajunge oricat de departe nazuieste. Printr-un document a carui perfectiune sugereaza inspiratie divina, s-a asigurat cadrul pentru o democratie reala si pentru libera intiativa.

Martin Luther King nu a gasit nici un cusur Constitutiei; dimpotriva, a elogiat-o, aceasta fiind un instrument unic in slujba libertatii. A reprosat insa societatii neaplicarea prevederilor Constitutiei referitoare la rasa, culoare si credinta; a condamnat aceasta societate deoarece unii se bucurau de mai multa libertate decat altii. El a spus: �Nu exista ceva mai periculos pe lume decat ignoranta sincera si constiinciozitatea prostiei.�

Aceasta caracterizare reflecta intocmai societatea americana din acea perioada.

Dr. King a fost tizul lui Martin Luther, conducatorul Reformei Protestante de la inceputul anilor 1500, care a schimbat religia Eurasiei. Coincidenta a facut ca tizul lui sa conduca ceea ce a reprezentat cea mai ampla reforma sociala de pe continentul Nord American. Destinul l-a chemat, iar el a raspuns chemarii.

Martin Luther King Jr. a fost un visator. El spunea: “Visez ca cei patru copii ai mei sa traiasca intr-o zi intr-o natiune in care sa nu fie judecati dupa culoarea pielii, ci dupa caracterul lor.”

Visul sau s-a transformat intr-un tel atotcuprinzator, care a inspirat scopuri precise, planuri amanuntite si actiune. Telul sau a fost un angajament total. In aceasta privinta, el spunea: “Daca omul nu a descoperit ceva pentru care sa-si poata da viata, atunci nu merita sa traiasca.” Orice om care se poate astfel darui unui scop isi poate indeplini aspiratiile.

Telul predicatorului baptist a fost puternic si bine conturat; i-a starnit emotiile si i-a inflacarat spiritul. Adesea declara: “Nu vreau decat sa indeplinesc voia Domnului, si El mi-a permis sa urc muntele; am privit in zare si am vazut Pamantul Fagaduintei” – o referire biblica la Moise, care de pe varful Pisgah al muntelui Nebo a vazut tara Canaan. Fiecare visator are de urcat un munte pentru a putea vedea cu adevarat Pamantul Fagaduintei.

Entuziasmul si convingerea doctorului King au devenit molipsitoare, transmitandu-se altora care au ales perfect constienti sa ii urmeze visul ca si cum ar fi fost al lor. De asemenea, acestia au vorbit despre libertatea conferita prin Constitutie – care ii face pe oameni egali in fata legilor tarii si care asigura fiecarui cetatean posibilitatea de a reusi sau nu, asumandu-si de bunavoie intreaga responsabilitate pentru consecinte. Visul lor arzator a devenit mai intai o cauza, transformandu-se apoi intr-o miscare ce a depasit durata vietii celui care a initiat-o, la fel ca si pe aceea a multora dintre entuziastii deschizatori de drum care au facut-o sa devina realitate.

Astazi visul se indeplineste. O serie de oameni isi cladesc o viata plina de impliniri, bazandu-se pe realizarile doctorului King si ale celor care i-au urmat. Indeplinirea acestui vis asigura noi forte umane pentru antreprenoriat, afaceri, munca bruta, politica, guvernare, academie, religie, medicina, stiinta, industrie, sport, spectacol, arta. Multi altii vor putea de asemenea ajunge in functii inalte dupa ce au descoperit cum sa gandeasca la fel ca oamenii care au succes si sa aplice principiile care sa le asigure indeplinirea idealurilor. Pentru a ajunge pe inaltele culmi ale succesului, se vor lasa purtati pe aripa magica a puterii mintii.

Pentru ca Martin Luther King a fost un om cu principii, care s-a inspirat din cunostintele sale despre Sfanta Scriptura, continua sa viziune ar fi trebuit sa nu aiba limite. Imediat ce prima parte a visului sau a fost indeplinita – crearea unei sanse egale pentru toti americanii – avea sa treaca la pasul urmator. El a patruns adanca semnificatie a aforismului lui Solomon: “Omul este ceea ce gandeste”, un precept profund din Pildele Vechiului Testament.

Bazandu-se pe acest principiu, King avea sa-si sfatuiasca intelept urmasii sa isi cultive spiritul si sa invete cum sa foloseasca puterea mintii. Ideile bine canalizate sunt semintele maturizarii si ale implinirii. Educarea mintii este esentiala pentru a-ti atinge scopul; o minte instruita nu cunoaste alte limite in afara celor impuse de ea insasi.

Legile statului pot asigura libertatea unui individ din punct de vedere fizic, dar daca indivizii nu isi educa mintea, vor ramane inrobiti spiritual. Aceasta stare de umilinta spirituala este la fel de apasatoare ca robia fizica, iar cei care i se supun nu se pot ridica deasupra pragului impus de gandirea lor limitata, pe cand cei care viseaza la o viata mai buna si opteaza in mod constient pentru cultivarea spiritului, vor descoperi libertatea in adevaratul sens al cuvantului. Din nefericire, formarea unei gandiri principiale este un lucru pe care fiecare trebuie sa-l infaptuiasca pentru sine; nimeni altcineva nu-l poate face in locul sau. Norocosii indivizi care isi educa mintea vor atinge un inalt nivel de gandire, iar starea lor materiala se va modifica in consecinta.

Adevaratul succes este prelucrarea unei gandiri principiale, corect directionate. Indivizii care isi doresc sincer ce este mai bun de la viata trebuie sa isi schimbe de buna voie vechea mentalitate cu una diferita – mentalitatea care a trecut proba timpului si care a permis altora sa atinga succesul. Este important sa inveti din experienta celor care in viata se conduc dupa principii, decat sa fii condus de emotii, relativism si materialism.

Alege-ti concurentii cu grija pentru ca destinul lor va fi de asemenea si al tau. Mai mult, studiaza si insuseste-ti principiile adevaratului succes de unul singur si astfel vei deveni tu insuti. Oamenii cu principii reprezinta adevaratul succes al acestei perioade confuze.

Prosperitatea durabila nu le este harazita celor care nu sunt pregatiti sa o primeasca.

Pregatirea consta in insusirea legilor care guverneaza bunastarea – legi care de fapt, respectate in viata de zi cu zi, iti pot aduce bogatia.

Nimeni nu atinge o bunastare durabila prin nesabuinta, noroc sau sansa. Aceasta se obtine printr-o continua respectare a legilor, care confirma valoarea unor cunostinte aprofundate prin vise, teluri, scopuri, planuri, efort, cumpatare si rabdare. Drumul catre prosperitate nu mai este deloc necunoscut celor care l-au gasit; insa el ramane o enigma pentru cei care nu cunosc legile.

Persoana instruita, capabila sa recunoasca adevarul infinit, dr. King a inteles ca desi fiecare cetatean are anumite drepturi inalienabile, orice muritor este o creatie unica.

Fiecare este inzestrat cu o inteligenta si cu o abilitate distincte, diferite de ale oricarei alte persoane; fiecare are un anumit grad de potential si limitare; fiecare are preferintele sale.

Nimeni nu este copia fidela a altcuiva, chiar daca exista persoane cu interese comune.

Acesta este miracolul creatiei divine.

Logica obisnuita cere ca indivizii sa isi gaseasca locuri in ierarhia sociala, lucru esential pentru cunoasterea fericirii si a implinirii. O natiune prospera, sanatoasa, trebuie sa aiba o ierarhie sociala bine stabilita, care sa actioneze ca un intreg. Unicitatea indivizilor cu aptitudini si interese diferite armonizeaza nevoile acestui intreg.

In America, fiecare este liber sa aleaga cum si unde sa fie de folos societatii, cel mai bine prin omogenitatea propriilor sale idealuri. Iata de ce societatea americana ofera atat de multe sanse fiecarei categorii sociale: muncitori, manageri, patroni, specialisti si investitori. Este nevoie de toti pentru a se asigura succesul intregului.

Viziunea lui Martin Luther King Jr. a fost una cuprinzatoare. El si-a imaginat un viitor in care sa existe sanse egale pentru toti, indiferent de rasa, culoare sau credinta, in care fiecare individ ar cunoaste maretia Visului American si ar participa cu buna stiinta la indeplinirea lui, atunci cand toti americanii capabili vor accepta provocarea implinirii personale si a autoaprecierii pozitive.

Astazi exista o multime de posibilitati pentru fiecare visator dispus sa plateasca pretul succesului. Alte etape ale visului dr. King sunt in plina desfasurare; se vor realiza atunci cand cei indusi in eroare sau scepticii vor descoperi ca fiecare om este o forta creatoare independenta, capabila sa isi transforme visele in realitate. Pentru a fi oferit ideea sansei egale, acest om remarcabil trebuie incontestabil rasplatit: a realizat un vis intr-adevar valoros.

Exista indivizi ale caror aspiratii sunt aparent imposibil de realizat. Un exemplu in acest sens este povestea aparitiei meteorice a doamnei Margaret Thatcher intr-o inalta functie oficiala in Marea Britanie. Visul sau era aparent imposibil pentru ca ea s-a hotarat sa-si impinga destinul catre lumea dominata de barbati – politica. Doar un vizionar foarte hotarat, cu o puternica forta morala si-ar fi asumat o astfel de provocare dificila. Numai o persoana condusa de inflacarare si principii ar fi crezut ca aceasta tinta neverosimila ar putea fi atinsa. Doar o femeie curajoasa putea lua viata in piept, invingand-o.

Adevaratul motiv pentru care Margaret Thatcher s-a hotarat sa intre in scena politica a fost enormul ei patriotism. S-a temut ca guvernul si infioratorul spectru al socialismului vor distruge natiunea britanica daca nu se vor lua masuri. Ea, ca si predecesorul sau, Sir Winston Churchill, era convinsa ca socialismul inseamna doar o egalitate in mizerie.

Margaret Thatcher a fost un aparator agresiv al capitalismului si un avocat devotat al pietei libere. Fiind ea insasi o persoana foarte independenta, a sustinut cu mandrie dreptul la libertate individuala. Acestea au fost ideile pentru care s-a luptat cu entuziasm in decursul ascensiunii sale politice.

Doamna Thatcher a fost aleasa in Parlament in 1959. Datorita inteligentei sale, a capacitatii de intelegere a politicii si a calitatilor de conducator politic, a castigat rapid respectul opozitiei, cat si pe cel al colegilor de partid. Si-a facut publice convingerile si a fost cu adevarat respectata pentru asta. In 1975 a venit la conducerea Partidului Conservator, inlocuindu-l pe Edward Heath; acesta a constituit punctul de lansare pentru a ajunge prima femeie primministru al Angliei, in 1979. Si a fost cu adevarat un mare prim-ministru.

Margaret Thatcher a initiat o noua politica monetara care a diminuat inflatia amenintatoare, reducand finantarea si eliminand o serie de programe sociale gratuite.

In 1982, hotararea si discernamantul sau au respins incercarea Argentinei de a anexa prin forta armelor Insulele Falkland. Leul britanic a reactionat prompt, oprind invazia argentiniana si punand rapid capat razboiului. Increderea doamnei Thatcher intr-o piata libera a determinat-o sa vanda multe intreprinderi de stat, actiune cu un impact pozitiv asupra economiei in a doua jumatate a anilor ‘80. In ceea ce priveste politica externa, Margaret Thatcher a fost un puternic aliat al Statelor Unite.

Doamnei Thatcher i s-a spus cu afectiune “Doamna de Fier”, datorita modului curajos de a conduce tara si a caracterului sau integru. A fost un prim-ministru capabil al Imperiului Britanic, ocupand aceasta functie pentru cea mai lunga perioada de timp din acest secol.

Dupa retragerea sa din Camera Comunelor in 1992, i-a fost acordat titlul de Baroana Thatcher de Kesteven.

Margaret Thatcher a reusit sa indeplineasca ceea ce parea de nerealizat. Ceea ce altora li s-a parut imposibil, pentru ea parea foarte posibil. Si-a cultivat idealul rabdatoare, fiind permanent convinsa ca la momentul oportun, in ordinea universala, acesta se va implini.

Lucru care de altfel s-a intamplat, ea devenind in acest fel prim-ministru. Aspiratiile se realizeaza pentru cei care cred din tot sufletul, asa cum fac copiii – credinta despre care Iisus spunea ca este atat de puternica, incat poate muta muntii din loc.

A visa inseamna a imagina. A imagina inseamna a actiona. A actiona inseamna a realiza.

Poate oare un om fara minte, un om de nimic sa obtina vreodata o realizare atunci cand isi abandoneaza aspiratiile si renunta la puritatea sufletului? Niciodata, pentru ca sfideaza Legea Suprema. El pierde binecuvantarea acelui “Cere si ti se va da�; el respinge linistea, care este cu mult mai presus decat mintea omeneasca poate intelege.

Marea provocare a vietii este sa ai vise marete, nobile, la care sa tii, pentru ca ele sunt urzeala din care se va tese viitorul – un viitor fascinant, presarat cu valoroase posibilitati.

Cele mai mari realizari ale omenirii au inceput prin sadirea viselor. Dintr-o singura ghinda se naste o padure. Dintr-un bob de porumb se nasc lanuri intregi. Vita-de-vie daruieste nenumarati ciorchini. Tot asa, visele sunt semintele tuturor realitatilor viitoare.

In saracacioasa si nevoiasa familie a unui dulgher se nascu un fiu. Si-a petrecut copilaria ajutandu-si tatal in munca sa, ore in sir, zi dupa zi. Nu a primit o educatie in deplinul inteles al cuvantului; nu a urmat o pregatire in domeniul artistic; nimeni nu l-a invatat sa se descurce in societate.

In aceste conditii vitrege, el a simtit o inalta chemare care i-a cerut sa gandeasca, sa studieze, sa se educe. A ajuns la maturitate incarcat de dragoste si frumusete sufleteasca.

Idealul sau a devenit scop, scopul s-a transformat in misiune, iar misiunea l-a mistuit, nedandu-i pace si fortandu-l sa actioneze. Dorinta devenise atat de puternica, de arzatoare, incat atelierul dulgherului ii era insuficient. Isi lasa astfel uneltele deoparte si urma chemarea sufletului.

S-a hotarat sa transforme lumea, s-o faca mai buna. Vorbea despre Dumnezeu, dragoste si fratie, uluindu-si chiar si criticii cu inteligenta sa. Nimeni nu mai propovaduise astfel inaintea lui. Oamenii il ascultau si ii cantareau cuvintele, care erau foarte simple, dar in acelasi timp mult mai profunde decat orice alte vorbe rostite vreodata. Au fost schimbate vieti; regii au remarcat acest lucru, iar faima si influenta sa au crescut spectaculos. Renumele sau, intarit de faptele iesite din comun, nu avea limite.

Responsabilitatea pe care si-o asumase era covarsitoare. Puterea sa a fost unica in istorie.

Cu toate acestea, niciodata nu a profitat de pozitia sa ori de cineva. A lasat omenirii o mostenire eterna. Contributiile sale la dezvoltarea umanitatii sunt fara egal.

Tanarul pornit de jos a devenit cea mai importanta figura din istorie. Tot ce s-a scris despre el nu poate incapea in nici o biblioteca din lume. El si-a indeplinit visul; a reusit sa isi atinga scopul.

Cuvintele profunde ale lui Richard De Vos dezvaluie cu o simpla frumusete totul despre secretul succesului si al esecului – “Oamenii care nu au teluri inalte, in general le ating: isi doresc foarte putin si asta primesc. Viata nu trebuie traita astfel. Cred ca una din cele mai puternice forte din lume este vointa omului care crede in sine, care indrazneste sa tinteasca sus, sa urmareasca increzator lucrurile pe care si le doreste in viata.�

Nestiutorii, martorii invidiosi si spectatorii gelosi, care nu reusesc sa patrunda puterea viselor, pun succesul altora pe seama norocului sau a lipsei de scrupule. Asemenea oameni ii judeca din prisma perspectivelor limitate, a convingerilor lor etice si morale pe visatorii care se imbogatesc. Nu sunt in stare sa vada adevarul pentru ca nu au putut sal afle. Propriile idei ii leaga de conditia lor fara principii. In ignoranta lor, arunca cu pietre in cei care reusesc sa se realizeze pe deplin.

Astfel de critici nu pot intelege ce inseamna viziunea, angajamentul, organizarea, efortul, provocarea si perseverenta necesare pentru ca o afacere valoroasa sa poata atinge succesul. Ei nu pot intelege numeroasele sacrificii facute, nu sunt constienti de nenumaratele piedici depasite. Nu iau in calcul riscul, ingrijorarea, dezamagirea si durerea intampinate; nu stiu nimic despre durata calatoriei si rabdarea necesara. Ei vad doar rasplata finala pe care o privesc drept favoare, sansa sau noroc.

Theodore Roosevelt, un vizionar care a inteles prea bine criticile frecvente la care sunt supusi visatorii, a spus: “Nu conteaza cel ce critica, nici cel care atrage atentia asupra sovaielii unui om puternic sau asupra a ceea ce putea fi facut mai bine. Cel care de fapt conteaza este luptatorul din arena, cu fata naclaita de praf, sudoare si sange, straduindu-se din rasputeri, vitejeste, care greseste si isi pierde puterile iarasi si iarasi, pentru ca nu exista efort fara greseala si puncte slabe, dar care se lupta cu adevarat sa indeplineasca faptele, care cunoaste extraordinarul entuziasm, devotamentul fara margini, care se daruieste unei cauze merituoase, care in cazul cel mai fericit cunoaste triumful unei mari realizari, sau in cel mai rau caz, daca esueaza, aceasta se intampla cel putin pentru ca a avut planuri indraznete, astfel ca locul sau nu va fi nicicand alaturi de cei distanti si sfiosi care nu cunosc nici victoria, nici infrangerea.�

Adevarul este ca omul trebuie sa se supuna atotputernicei Legi a Cauzei si Efectului, pentru ca aceasta este omniprezenta si imuabila. Milionarul, muncitorul, cersetorul, toti se supun ei. Fiecare atinge o anumita pozitie sociala datorita acestei legi, care hotaraste ca orice individ sa primeasca ceea ce a castigat in mod corect.

Efortul sau cauza determina rasplata sau efectul. Cu cat efortul este mai mare, cu atat mai valoroasa va fi rasplata. Favoarea, sansa, norocul nu conteaza in ordinea universala.

Orice realizare, sau lipsa acesteia, reprezinta rasplata efortului, sau nevoia acestuia. In esenta, succesul sau esecul sunt idei manifestate, vise implinite sau scopuri realizate.

Faureste-ti un vis; nu-l lasa sa scape; pastreaza-l cu sfintenie, ca pe un bulgare de aur. Lasa-l sa-ti rascoleasca sufletul si sa-ti stimuleze gandurile, pentru ca el va determina cursul vietii tale. Urmeaza-ti visul cu incredere si intr-o zi se va realiza.

Astazi, situatia ta materiala poate fi apasatoare si dificila, dar acest fapt nu va fi de lunga durata daca iti fauresti un vis incitant pe care sa il urmezi din tot sufletul.

Cand visul iti va schimba lumea interioara a ideilor, lumea exterioara va raspunde schimbarii. Un vis entuziast aduce cu sine schimbarea.

Fii prudent in ceea ce visezi in mod constient, daca vrei ca visul sa se implineasca.

Visul care te inflacareaza si pe care il pastrezi in suflet este sursa unei realizari care va dura o viata.

Intr-o buna zi visul din sufletul tau se va realiza, indiferent de natura sa: bun sau rau, sau si bun si rau, nu are importanta. In final, viata ta va urma cursul pe care ti-l doresti cel mai mult. Vei primi adevarata rasplata pentru efortul depus, pe masura propriilor tale idei. Indiferent de ceea ce esti acum, vei accepta status-quo-ul, vei reusi sau vei esua in functie de esenta gandurilor tale. Poti ajunge la inaltimea celui mai nobil vis al tau sau te poti cobori la nivelul cel mai josnic al imaginatiei tale. Pentru ca ai libertatea de a gandi, soarta este in mainile tale. Tu esti singurul raspunzator.

DE RETINUT Viziunea este pecetea destinului tau.

Oglinda mişcătoare. Tehnici de propagandă, manipulare şi persuasiune.

Televiziune, societate şi cultură Tehnici de manipulare Luarea şi combinarea imaginilor.

Pentru că nu întotdeauna imaginea surprinsă prin intermediul aparatului de filmat conţine elemente în mişcare ( constanţa sau imobilismul lor creând impresia de monotonie ) se poate obţine senzaţia de mişcare, de dinamism prin schimbarea încadraturilor şi prin mişcările camerei. Dar nu acesta este singurul efect obţinut. Prin tipurile de încadratură folosite, prin schimbarea lor şi prin mişcările camerei se pot crea telespectatorului senzaţii care să influenţeze percepţia elementelor prezentate şi, implicit, să obţină o reacţie dorită de realizator. Ca şi în cazul redactării ştirilor, şi la filmarea şi montarea unui material, majoritatea încadraturilor şi a mişcărilor camerei sunt întâmplătoare, ţinând mai mult de criterii estetice decât de intenţia operatorului sau a editorului de montaj de a manipula. Chiar şi în aceste condiţii, efectele obţinute sunt aceleaşi, reacţia telespectatorilor putând varia în funcţie de modul în care a fost surprinsă şi apoi transmisă o imagine. Este extrem de important pentru un operator bun să ştie ce elemente poate sublinia şi ce senzaţii poate naşte în telespectator prin folosirea uneia sau alteia dintre încadraturi.

Pentru necunoscători, elementele de prezentare a imaginilor ( încadratură, montaj, etc. ) pot părea un simplu accesoriu neimportant ( asemeni cusăturii interioare a unui veştmânt ). Ba chiar, mulţi nici nu le observă în mod conştient, importanţa lor nefiind mai mică, totuşi. Ba chiar am putea spune că, cu cât telespectatorul este mai neavizat şi mai neatent în ceea ce priveşte tehnica de producere şi montare a imaginilor, cu atât cresc şansele ca acestea să aibă un rol important în perceperea într-un anumit mod ( dorit de realizator ) a subiectului materialului. Astfel se explică de ce o suită de imagini care nu descriu decât un fapt banal, un eveniment sau o persoană care ne-ar lăsa indiferenţi în viaţa reală, reuşesc să ne capteze atenţia şi să ne dea senzaţia de interesant în timp ce alte imagini, filmate şi montate într-un anumit mod scad importanţa subiectului abordat până la a o reduce la 0, prin plictisirea telespectatorilor.

Putem aşadar, împărţi în trei categorii elementele de creare a imaginii folosite la manipulare : încadrarea subiectului, trecerea de la un element al imaginii la altul şi montarea secvenţelor ( a cadrelor ).

1. Încadraturile Încadratura ( planul sau cadrul ) se caracterizează prin distanţa aparentă dintre camera de filmare ( şi a telespectatorului ) de subiect şi, implicit, prin diferenţa dintre cantităţile de elemente componente ale subiectului care apar în cadru ( a informaţiilor despre subiect care pot fi receptate privind la imagine ). În funcţie de planul folosit la încadrarea subiectului putem transmite telespectatorilor senzaţia receptării unor informaţii suplimentare faţă de cele existente în imagine. Cu alte cuvinte, folosirea unei anumite încadraturi determină transmiterea către telespectator a unui mesaj relaţional. Din motive tehnice, de standardizare şi estetice, se folosesc în toată lumea 4 tipuri de încadraturi. Există şi filme de artă caracterizate prin încadraturi neşablonarde, dar acestea sunt ca poeziile suprarealiste, din care fiecare înţelege ceea ce poate sau vrea. Cele 4 încadraturi oficiale sunt : gros-planul, prim-planul, planul mediu ( şi varianta sa americană – planul american ) şi planul general.

1.1. Gros-plan Este încadrare foarte de aproape a subiectului, astfel încât sunt vizibile detalii care, în mod normal, cu vederea liberă, nu ar fi observabile. Se pot vedea ridurile şi petele de pe pielea unei persoane, vinişoarele sângerii de pe ochi, fibrele unui material, zgârieturile unui obiect etc. Aproape întregul ecran este ocupat de un detaliu, ceea ce îi conferă acestuia o greutate deosebită şi, eventual, nejustificată. Gros-planul se foloseşte în special pentru a întări sau pentru a contrazice o afirmaţie făcută de subiectul uman sau pentru a confirma sau nu afirmaţia despre un obiect sau altă persoană. Cele mai des încadrate astfel sunt mâinile şi ochii. Există o convingere populară ( întărită în ultimii ani de psihologii mişcărilor corpului uman – specialiştii în limbajul trupului ) că ochii şi mâinile „te trădează“, cu alte cuvinte sunt acele elemente care pot fi foarte greu controlate mental şi astfel, prin observarea lor, se pot trage concluzii despre ceea ce gândeşte cu adevărat persoana în cauză, dacă minte sau nu atunci când face o afirmaţie, dacă este tensionată sau calmă, preocupată sau nu. Este absolut clar că prezentarea în gros-plan a unor ochi frumoşi, limpezi şi mari va transmite telespectatorului senzaţia de sinceritate, de inocenţă, de credibilitate. Astfel, o afirmaţie făcută de persoana în cauză este mult mai uşor acceptată şi considerată veridică de către telespectator, chiar dacă, în condiţii normale, ar avea dubii.

Prin contrast, nişte ochi mici, pe jumătate închişi, cu o culoare nedefinită, cu uşoare defecte fizice sau care se mişcă necontenit au darul, prezentatţi în gros-plan să transmită senzaţia de nesiguranţă, de neadevăr, de dorinţa de a ascunde ceva, de răutate etc. Ochii îmbătrâniţi, înconjuraţi de riduri au darul de a da senzaţia de înţelepciune. Evident că, în acest caz este vorba de şi de publicul telespectator. Nu vor fi folosite gros-planuri cu astfel de ochi la o emisiune distractivă pentru tineret. Dar sunt bineveniţi la un material educativ. Nişte ochi „blegi“ nu vor avea darul de a da tărie unei afirmaţii în timp ce unii „vii“ au toate şansele de a da greutate unei afirmaţii banale sau stereotipe. Mâinile sunt un alt element prezentat des prin gros-planuri. Mâinile frumoase, cu degete lungi şi unghii îngrijite au darul de a întări afirmaţiile şi de a da telespectatorului o senzaţie de „ţinută“ în privinţa vorbitorului. Mâni crăpate de muncă au darul de a da tot ideea de înţelepciune şi cer respect. Evident că, în cazul unor telespectatori tineri, acest efect poate fi contraproductiv pentru intenţiile realizatorului, mâinile declanşănd reacţia specifică unora la auzul termenului „muncitor“. Mâini cu unghii neîngrijite sau murdare au darul de a diminua importanţa spuselor. Mâini care se freacă sau se strâng dau senzaţia de nesiguranţă. Dacă mişcarea este accentuată, putem avea ideea de nervozitate. Mâini aşezate calm , în poală, ne pot da senzaţia de simplitate dar şi de profunzime. Mâini care se agită prin aer dau senzaţia unui om expansiv, care vrea să spună mai multe decât are capacitatea într-un timp limitat sau care vrea să impună prin gesturi o idee insuficient exprimată prin cuvinte. O ultimă senzaţie de luat în seamă în cazul folosirii gros-planurile se referă la receptarea televiziunii care dă posibilitatea telespectatorului să-i „privească în ochi pe cei care le vorbesc“, lucru demn de toată stima şi admiraţia. Astfel se întăreşte convingerea că televiziunea este mijlocul prin care oamenii se pot convinge „singuri“ de adevăr. Pentru a înţelege mai bine cum funcţionează acest mecanism subliminal, gândiţi-vă la afirmaţiile făcute sau auzite de voi în dese ocazii : „Nu i s-a mişcat nici un muşchi pe faţă !“, „M-a privit drept în ochi !“, „Mi-a evitat privirea !“, „Nici n-a clipit când a spus… !“, „Bătea darabana pe masă !“, „Stătea cu mâinile liniştite în poală !“, „Ce-şi mai freca mâinile de satisfacţie !“.

1.2. Prim-plan Prim-planul este încadrarea care prezintă o persoană de la torace în sus, fără să i se vadă mâinile ( palmele ). Folosirea acestui cadru are drept scop sublinierea afirmaţiilor acestei persoane, prin transmiterea ideii că motivul pentru care se află în centrul imaginii, fiind mult mai clară şi mai mare decât restul elementelor din imagine, este importanţa ei. De exemplu, o declaraţie luată pe stradă are mult mai mare impact dacă persoana care o dă este filmată în primplan în timp ce restul trecătorilor se vădîn planuri largi sau medii. Persoana filmată în prim-plan dă senzaţia de apropiere faţă de telespectator, ca şi când ar fi un interlocutor din viaţa de zi cu zi. Ambianţa are importanţă minimă, greutate dându-se persoaneşi afirmaţiilor sale. În cazul ştirilor, prezentatorii versaţi vor folosi prim-planuri atunci când citesc ştiri interesante sau importante pentru telespectator şi plan mediu atunci când citesc despre crime şi catastrofe.

Oamenii tind să asocieze chipul pe care îl văd cu informaţiile transmise. De aceea, atunci când vorbesc, politicienii inteligenţi vor folosi cadrele adecvate pentru a întări sau diminua importanţa unei idei, pentru a crea o asociaţie între chipul său şi o idee sau pentru a se disocia subtil de cele spuse. Cu alte cuvinte, cu cât este mai apropiat de mine ( eu-telespectator ) cu atât vorbitorul „crede“ mai mult în ceea ce spune.

La prim plan, putem vedea mişcările tipice ale capului care însoţesc anumite gânduri.

Acceptarea sau respingerea unor idei pot fi însoţie de mişcări ale capului. De asemenea neîncrederea, surprinderea sau amuzamentul pot fi desluşite din mişcările sprâncenelor şi ale buzelor.

1.3. Planul mediu Planul mediu cuprinde toată partea de deasupra taliei, inclusiv mâinile şi palmele. Aici, un rol important încep să capete hainele ( eleganţa lor sau culorile folosite ) şi gesturile făcute cu capul sau mâinile. Anumiţi cercetători au dat o mare importanţă mesajelor transmise de modul în care cineva îşi foloseşte mâinile. Palmele deschise în sus transmit ideea de sinceritate, în timp ce mâinile încrucişate pe piept dau senzaţia de atitudine de apărare.

O variantă a acestui cadru este planul american, folosit cu precădere de operatorii din ţările anglofone. El cuprinde corpul unei persoane de la jumătatea distanţei dintre genunchi şi talie în sus. În cazul în cae persoana încadrată stă pe scaun, se vede corpul de la nivelul genunchilor. În acest caz intră în joc şi poziţia genunchilor ( lipiţi – apărare, depărtaţi-siguranţă de sine ).

Oricum, folosirea cadrului mediu are rolul de a transmite o senzaţie de relaxare, de linişte, de calm, de importanţă redusă a subiectului discutat sau de diminuare a contradicţiilor. În general, talk-show-rile care doresc să transmită senzaţia de destins folosesc metoda aşezării invitaţilor pe fotolii sau canapele ( pentru a li se putea face des încadraturi medii sau americane ) în timp ce la discuţiile cu aer de „importanţă“, de dezbateri de idei esenţiale, invitaţii stau pe cvaun la masă pentru a se folosi în special prim-planurile şi pentru a nu lăsa telespectatorii să fie „furaţi“ de alte elemente care pot apărea în cadru. Discursurile politice se ţin la prim-plan, în timp ce întâlnirile politice se redau la plan-mediu.

Folosind cele două tipuri de încadrare ( prim-plan şi plan mediu ) se poate manipula telespectatorul prin inducerea unor senzaţii care nu au legătură cu fondul problemei discutate. Astfel, personajul „pozitiv“ va fi prezentat la prim-plan iar cel „negativ“ la plan mediu. Astfel, telespectatorii vor da o importanţă crescută personajului filmat de aproape în timp ce imaginea depărtată a celuilalt diminuând greutatea spuselor sale. De asemenea, scăpările ( momente de nervozitate şi de confuzie ) celui „pozitiv“ se transmit în cadru mediu sau chiar general, în timp ce ticurile faciale sau rictusurile celui „negativ“ trebuie surprinse în prim-plan pentru a servi intereselor realizatorului.

1.4. Planul general Folosirea acestei încadraturi ne permite să vedem ambianţa în care se desfăşoară acţiunea dar, în acelaşi timp, avem posibilitatea să-i urmărim concomitent pe cei angajaţi în discuţie, putând pune în balanţă senzaţiile date de gesturile lor. De obicei, planul general este folosit ca un cadru de legătură, având scopul de a detensiona pentru o clipă atmosfera. Discuţiile foarte „încinse“ vor fi transmise printr-o succesiune de prim-planuri iar folosirea unui plan general are rolul de a da un respiro telespectatorului. Palnurile generale nu sunt folosite foarte des pentru că transmit telespectatorului senzaţia de detaşare, dezinteres şi de pasivitate a operatorului ( şi, implicit a realizatorului ) şi de neimportanţă a subiectului abordat. Atunci când cineva spune un lucru extrem de important iar tu, ca realizator ai interesul ca acesta să nu fie receptat ca atare, vei folosi cadrul general. De foarte multe ori, folosirea excesivă a planurilor generale ( dintr-o gransomanie a realizatorului care doreşte să se vadă înconjurat de zeci de invitaţi sau din ambiţia de a i se admira decorul ) duce la plictiseală, la senzaţia de tern, de tărăgăneală, de platitudine.

Sigur că în cazul documentarelor, este recomandată folosirea cadrelor generale, dar şi aici, ele trebuie intercalate cu grijă printre prim-planurile naratorului şi gros-planurile cu detalii ale subiectului descris.

2. Trecerile Trecerea de la o imagine la alta ( în timpul filmării şi nu în urma montajului ) se poate face, în principal prin două metode : transfocarea şi panoramarea. În filmările complexe se mai folosesc macaraua şi travelingul ( deplasarea camerei odată cu subiectul filmat ). Ca şi în cazul încadraturilor, şi mişcările camerei pot modifica senzaţiile avute de telespectator şi, ulterior, reacţiile acestuia. Ca şi în cazul planurilor, alegerea mişcărilor ţine de criteriile estetice ale operatorului sau ale regizorului dar asta nu înseamnă că ele nu au un efect asupra telespectatorului.

2.1. Transfocările Transfocările constau în mişcarea lentilelor aparatului de filmat astfel încât un element al ansamblului filmat sau chiar întreg ansambul să dea senzaţia că se apropie sau se depărtează de telespectator. Un element extrem de important în acest artificiu tehnic este viteza cu care se face. Cu cât viteza creşte, cu atât efectul este mai puternic. În principal, transfocarea este destinată transmiterea senzaţiei de creştere a importanţei subiectului discutat. Dacă în timp ce vorbeşte la plan mediu sau general, un personaj începe să se apropie de trelespectator ( graţie transfo-cării ) el va da aceeaşi senzaţie ca atunci când, într-o discuţie obişnuită, celălalt se apropie mai mult de tine pentru a-ţi împărtăşi ceva extrem de important. Dacă mişcarea este inversă, senzaţia este contrară, de diminuare a importanţei celor spuse. O transfocare rapidă înainte are efectul de „pumn în nas“, informaţia subliniată astfel având toate şansele de a se întipări profund în mintea telespectatorului. Invers, o transfocare brutală înapoi ar putea duce la „ruperea“ telespectatorului de subiectul prezentat. În general transfocarea înapoi este folosită pentru a încheia un material. Nu este recomandată folosirea excesivă a transfocărilor pentru a nu rupe ritmul prea des şi a nu obosi telespectatorul. În cazul filmărilor de studio se folosesc transfocările lente. La ştiri, acestea sunt folosite în special înaintea publicităţii pentru a da o senzaţie mai puternică telespectatorului că merită să aştepte pentru că materialul de după publicitate va fi cu adevărat extrem de interesant. La talk-show-rile politice nu veţi vedea prea des transfocări pentru că discuţiile sunt, de obicei extrem de dinamice şi ideile nu aşteaptă „apropierea sau depărtarea“ vorbitorului de telespectator.

2.2. Panoramarea Panoramarea este mişcarea obiectivului aparatului de filmat aşa cum ne-am mişca noi ochii dacă am fi în locul lui : de la stânga la dreapta sau de jos în sus ( sau, evident, invers ).

Mişcarea are drept scop principal reliefarea relaţiilor cauzale sau de alte natură între elementele subiectului filmat. Panoramarea permite introducerea în cadru a unor elemente noi a căror importanţă este foarte mare dar pe care nu dorim s-o diminuăm prin lărgirea cadrului. Astfel, trecerea se face de la un tip de plan la acelaşi tip de încadratură. De exemplu, de la prim plan se trece tot la prim plan, pentru a da senzaţia de echivalenţă între spusele celor doi vorbitori. Toate elementele prezentate au importanţă egală, senzaţia transmisă telespectatorului fiind cea de „dezvăluire“ a unor noi amănunte importante.

3.Montajul Combinarea ulterioară a cadrelor filmate se numeşte montaj. Acesta poate fi simplu, realizat prin lipirea cadrelor într-o succesinue oarecare sau complex, prin scurtarea unor cadre, prelungirea altora, intercalarea cadrelor şi trecerile „artistice“ dintr-un cadru în altul ( prin dizolvare sau cu ajutorul efectelor computerizate ). Aparatura modernă de montaj permite şi decuparea unui element dintr-un cadru dat şi folosirea lui ca un cadru de sine stătător. Nu ne vom ocupa aici de multiplele posibilităţi de trucare a cadrelor ci doar de montajul obişnuit într-o televiziune. Există şi în acest caz anumite reguli care ţin de senzaţiile estetice şi nu de intenţia celui care montează de a manipula. De exemplu nu se montează prim-plan după primplan pentru a nu avea aşa-numita „săritură în cadru“. Dar există şi aici anumite modalităţi de a transmite telespectatorului senzaţii diferite în funcţie de modul de asamblare a imaginilor.

Succesiunea rapidă a unor cadre foarte scurte are drept scop tensionarea telespectatorului în timp ce cadrele lungi pot plictisi. Evident că astfel se forţează atenţia lui, informaţiile reţinute fiind extrem de puţine. Senzaţia de tragism este uşor de obţinut folosind o înlănţuire de cadre la ralanti ( cu încetinitorul ) în timp ce senzaţia de dinamism şi chiar unele efecte comice putând fi obţinute prin conccentrarea unei imagini într-un timp mai scurt. Introducerea unor cadre caer prezintă obiecte sau persoane despre care vorbeşte o persoană va da greutate spuselor acesteia sau, dimpotrivă, prin intercalarea unor cadre care prezintă elemente ce-l contrazic se obţine o diminuare a veridicităţii afirmaţiilor. De exemplu, un discurs al primarului despre realizările din oraş poate fi prezentat în mai multe feluri, efectele obţinute fiind diferite. Astfel, se poate prezenta discursul doar cu imagini ale primarului, surprins în diferite încadraturi ( planuri ), înlănţuite prin tăieturi simple sau artistice. Efectul va depinde în mare măsură de cele spuse de primar şi de comparaţia mentală pe care o vor face telespectatorii între afirmaţiile acestuia şi realiatatea cunoscută de ei. Discursul poate fi prezentat voit pozitiv, intercalând imagini cu realizările administraţiei locale ( blocuri noi, străzi curate şi asfaltate, locuri de joacă, parcuri îngrijite, autobuze noi ) sau se poate obţine efectul contrar prin intercalarea unor imagini cu câini vagabonzi, cu găurile din carosabil, cu munţii de gunoaie etc. Astfel de procedee sunt extrem de folosite în campaniile electorale.

La ştiri, trecerile de la un cadru la altul se fac prin tăietură, succesiunea „agresivă“ a acestora dând senzaţia de dinamicitate, de nou, de actual. Un documentar sau o emisiune culturală va folosi trecerea de la un cadru la altul prin dizolv, adică prin ştergerea contururilor unei imagini concomitent cu apariţia alteia, dând senzaţia continuităţii de semnificaţie.

Sunetul Sunetul este extrem de important pentru senzaţiile pe care vrem să le transmitem telespectatorilor. Este evidentă importanţa lui pentru transmiterea informaţiilor dar noi ne vom ocupa de folosirea sunetului ca mijloc de manipulare.

O succesiune rapidă de sunete duce la distragerea atenţiei de la imagine. Sau, dimpotrivă, absenţa sunetului provoacă o conccentrare a atenţiei la imagine. Sunetele extrem de puternice au darul de a trezi o reacţie de respingere de către telespectator a informaţiei obţinute. Suprapunerea comentariului pe sunetul original al materialului are darul de a creşte veridicitatea informaţiilor prezentate, Uneori se foloseşte şi muzica pentru a sublinia importanţa unei informaţii. La ştiri acest procedeu se foloseşte foarte rar şi numai în cazul reportajelor sau a ştirilor soft.

Pentru a vă convinge de importanţa sunetului ( nu ca informaţie transmisă ci ca intensitate, formă şi combinare cu elementele vizuale ) urmăriţi un film de groază fără sonor. Veţi constata că nu veţi mai fi aşa de uşor impresionaţi de ceea ce vedeţi.

Regia Regia reprezintă amestecul elementelor componente astfel încât filmarea lor să transmită telespectatorului o idee sau o senzaţie dorită de regizor sau de realizator. „Aşezarea în cadru“, în cazul filmărilor din platou nu este deloc întâmplătoare. Astfel, invitatul cu greutate va sta în dreapta ecranului ( respectiv în stânga moderatorului ). Cel mai puţin important invitat ( ale cărui idei trebuie receptate ca fiind cel mai puţin corecte ) este ultimul invitat din dreapta moderatorului ( respectiv primul din partea stângă a ecranului ). Folosirea unor scaune diferite ca mărime induce ideea diferenţei importanţei. De obicei invitaţii au acelaşi tip de scaun el diferind însă de cel al moderatorului. Un scaun mai mare sau aşezat mai sus induce senzaţia de superioritate. Cu cât invitatul stă mai departe de moderator, cu atât scade impactul diferenţelor dintre scaunele lor. folosirea unei mese rotunde are drept scop inducerea ideii de egalitate între poziţii şi ideile invitaţilor. Moderatorii au grijă, însă, să folosească mese ovale sau mai multe mese astfel încât, în cazul mai multor invitaţi, ei să se afle în mijlocul acestora. Aşezarea unui invitat într-un scaun incomod îl va face pe acesta să stea tensionat şi să se foiască în continuu.

Este clar că astfel diminuează impactul pozitiv al vorbelor sale. De asemenea, un om corpolent aşezat într-un scaun strâmt sau un om mărunţel aezat într-un fotoliu imens vor avea mai puţine şanse să-şi transmită eficient ideile.

Persoanelor cărora li se doreşte sublinierea importanţei afirmaţiilor vor fi filmate fie de la nivelul ochilor fie uşor de jos în sus. Dimpotrivă, ideile îşi vor pierde din importanţă dacă filmăm persoana care le prezintă de sus în jos ( plonjat ). De asemenea, o persoană mică de statură va fi filmată de la nivelul ochilor sau de jos în sus în timp ce un om înalt va fi filmat uşor plonjat. În general, atenţia telespectatorilor este atrasă prima dată de elementele din dreapta sus a cadrului, apoi de cele din dreapta jos, stânga jos şi stânga sus. Astfel poziţionarea unor sigle sau simboluri poate fi foarte importantă pentru perceperea lor de către telespectatori.

Culorile Nu este nevoie, cred, să subliniez importanţa culorilor în viaţa noastră. Dar trebuie să spun aici, pentru cei care nu ştiau acest lucru, că ele au nu numai un rol estetic, de decorare a lumii înconjurătoare ci au şi efecte extrem de puternice asupra psihicului nostru, asupra sentimentelor şi emoţiiloe noastre, asupra stării de spirit şi, evident, asupra modului în care recepţionăm o informaţie. Există în întreaga lume o mulţime de institute care cercetează efectele culorilor asupra psihicului uman iar rezultatele au fost folosite în toate domeniile de activitate, în principal, pentru a ajuta omul să se integreze într-un anumit sistem. Evident că şi televiziunea a profitat din plin de pe urma cercetărilor şi a învăţat să folosească toate culorile în scopurile pe care şi le-a propus : informare, divertismnent, educare. Ar fi naiv să credem că deosebita influenţă pe care o au culorile asupra modului de receptare a informaţiilor a trecut neobservată de cei care folosesc televiziunea ca pe un mijloc de propagandă. Astfel, fără a fi evidente ( şi, prin urmare, aproape imposibil de conştientizat ) efectele folosirii unei anumite culori într-o anumită situaţie pentru a transmite o anumită informaţie în scopul de a obţine o reacţie anume, există şi sunt mai puternice decât credem. De cele mai multe ori, telespectatorii sunt preocupaţi de folosirea culorilor din punct de vedere estetic, aprecierile lor fiind strict subiective şi având la bază criterii superficiale.

Ei fac judecăţi de valoare asupra potrivirii culorii unui element de vestimentaţie cu aculoarea altuia, alegerea fericită sau nu a nuanţei care pune în valoare tenul sau ochii moderatoarei, reuşita estetică a combinării culorilor într-un decor etc. Aproape niciodată nu se întreabă de ce un studio de ştiri este decorat în albastru sau de ce mulţi politicieni îmbracă cămăşi bleu. Vom vedea în continuare care sunt efectele culorilor de bază şi ce tipuri de reacţii poate naşte folosirea lor.

Roşu Efecte psihologice : dă senzaţia de căldură, excită, irită, provoacă, incită la acţiune, stimulează intelectual, provoacă nelinişte, dă senzaţia de apropiere, mobilizează, însufleţeşte, facilitează asociaţiile de idei. Semnificaţia psihologică şi rezonanţă afectivă : exprimă dorinţă, excitabilitate, dominanţă, erotism. Este specifică tipului activ, excentric, ofensiv-agresiv, autonom, competitiv, operativ. Portocaliu Efecte psihologice : induce optimism, veselie, dă senzaţie puternică de apropiere, sociabilitate, sănătate. În cantităţi mari pare dulceag şi iritant. Semnificaţia psihologică şi rezonanţă afectivă : la fel ca la roşu. Galben Efecte psihologice : crează senzaţia de intimitate, provoacă satisfacţie, admiraţie, înviorare, veselie, stimulează vederea, calmează, stimulează starea de vigilenţă, sporeşte capacitatea de mobilizare şi de concentrare a atenţiei, predispune la comunicabilitate. Galbenul puternic poate fi obositor. Semnificaţia psihologică şi rezonanţă afectivă : exprimă spontaneitate, aspiraţie, originalitate şi veselie. Este caracteristic tipului activ, expansiv, investigativ. Verde Efecte psihologice : aduce linişte, creează bună dispoziţie, relaxare, predispune la meditaţie şi contemplare, dă senzaţia de echilibru, stimulează asociaţii multiple de idei, dă prospeţime, dă senzaţia de depărtare în spaţiu. Semnificaţia psihologică şi rezonanţă afectivă : exprimă elasticitatea voinţei, concentrare, siguranţă, introspecţie, persistenţă, îndrăzneală. Caracterizează tipul pasiv, defensiv, autonom, posesiv, imuabil.

Albastru Efecte psihologice : dă senzaţia de linişte, calm, reverie, stimulează concentrarea, seriozitate, tendinţă spre evocare, îngăduinţă, nostalgie, distanţă, infinit şi meditaţi. În cantitate mare poate provoca depresie.

Semnificaţia psihologică şi rezonanţă afectivă : se caracterizează prin profunzimea trăirilor şi sentimentelor. Este caracteristic pentru tipul concentric, pasiv, senzitiv, perceptiv, unificativ,.

Exprimă linişte, satisfacţie, tandreţe, iubire şi afecţiune.

Violet Efecte psihologice : este o culoare rece, neliniştitoare şi descurajatoare. Stimulează, induce optimism şi nostalgie, dă senzaţia de gravitate.

Semnificaţia psihologică şi rezonanţă afectivă : tristeţe, melancolie, penitenţă.

Negru Efecte psihologice : dă senzaţia de reţinere, nelinişte, depresie, interiorizare, înduioşare. Impresie de adâncime, plinătate şi greutate.

Semnificaţia psihologică şi rezonanţă afectivă : moarte, tristeţe, sfârşit, singurătate, despărţire.

Alb Efecte psihologice : expansivitate, uşurinţă, suavitate, robusteţe, puritate, răceală. Este obositor prin strălucirea sa.

Semnificaţia psihologică şi rezonanţă afectivă : pace, împăcare, linişte, inocenţă, virtute, castitate, curăţenie, sobrietate.

Mulţimea nuanţelor şi a posibilităţilor de combinare a culorilor dau regizorilor artistici şi realizatorilor de emisiuni posibilităţi practic nelimitate de a le folosi pentru transmiterea unor senzaţii şi obţinerea unor reacţii dorite de la telespectatori. Asta nu înseamnă că folosirea culorilor în televiziune are de multe ori alt substrat decât gustul celui care este pus să facă acest lucru.

Sugestopedia, metoda holistica de superînvatare Sugestopedia este: – Un mod uşor, rapid şi nestresant de a învăţa, care stimulează rezervele intelectuale (mobilizînd pînă la 90% din potenţialul creierului) şi dezvoltă abilitătile mintale, în primul rînd capacitatea memorării semifotografice.

- O metodă holistică ce valorifică somaticul şi psihicul; conştientul şi inconştientul; emisfera cerebrală dreaptă şi cea stîngă; factorul raţional şi cel emoţional.

- O metodă în care oferta de informaţie, intonaţia, muzica, respiraţia şi ritmurile organice sînt sincronizate astfel încît constientul se racordează la inconstient, accedînd la banca lui de date.

- O metodă utilă pentru orice vîrstă, nivel intelectual sau profesie, pe care o putem utiliza în cadru instituţional sau acasă, pe cont propriu. Sugestopedia o metoda prin care inveţi uşor şi uiţi greu…

Sugestopedia ca metodă de învăţare extrem de rapidă si temeinică a fost elaborată de medicul şi psihiatrul bulgar Gh. Lozanov, în Institutul de Sugestologie din Sofia, primele experienţe debutînd în 1 960. Ea permite asimilarea de material factual (informaţii statice şi descriptive: cuvinte, expresii, cifre, date, formule, dar si sisteme largi de idei) din orice domeniu. In zeci de şcoli de masă din Bulgaria elevii învaţă în numai două luni materia unui an şcolar, clasele realizînd spectaculoase “accelerări ale studiilor”.

In fosta Uniune Sovietică centrele de sugestopedie sînt un fapt curent: programele de învăţare a limbilor străine, care folosesc în special manualele redactate de Alexo Novacov muzician, actor şi profesor, sînt parcurse în trei luni, patru ore pe zi, timp în care cursanţii asimilează 6 000 unităti lexicale şi structuri lingvistice, ceea ce reprezintă dublul fondului activ al unei limbi. În 1969, ziarul Pravda afirma că “este posibilă învăţarea unei limbi străine într-o lună”. Un savant japonez anunţa că “Am învăţat engleza în 7 zile; franceza în 15″. Însuşi Lozanov raportează că unii subiecţi pot asimila 3 000 de cuvinte pe zi (să nu uităm că fondul activ al vocabularului unei limbi este de 2 500 3 000 cuvinte), eficienţa învăţării crescînd de 5-50 de ori.

Centrele de sugestopedie din Berlin si Leipzig au constatat o memorie de durată de peste 90%, cifră pe care o susţin rezultatele lui Lozanov: retine rea materialului este în proporţie de 88% după 6 luni şi 57% după 22 luni. Or, după o învăţare obişnuită, lucrurile stau cu totul alt fel: după 6 luni persoana reţine 60% din tezele principale, 36% din unitătile logice şi 21,5% din materialul textual, pentru ca din materialul pregătit pentru examene să se prezinte la apel doar 20% după numai 15 luni!

Sugestopedia în lume. Se pare ca Zeitgeist-ul ultimelor decenii este marcat de deschiderea culturii occidentale, prin excelenţă ştiinţifică, materialistă şi pozitivistă, spre filozofia şi experienţa orientală traditională.

Dincolo de amatorismul profanilor atraşi de senzaţional sau căpătuială, tot mai mulţi oameni de stiintă au cunozitatea să verifice intuitiile anticilor chinezi, indieni, japonezi, greci sau egipteni prin experimente riguros controlate sau să le confrunte cu teorii stiintifice deja validate, după care le încorporează în propriile constructe. Aşa se face că în ultimii 30 de ani au proliferat în lume diferite metode de superînvăţare şi hipermnezie, hrănite din surse relativ comune şi bazîndu-se pe principii similare, dacă nu identice. Actualmente, sugestopedia şi diferite sisteme derivate se practică pretutindeni: în tările fostei Uniuni Sovietice, sugestopedia se utilizează în diferite centre specializate, în universităţi (numai în Universitatea din Novosibirsk ea este folosită anual de 10 000 de studenţi), în Institutul Pedagogic de Limbi Străine din Moscova, în armată sau de către publicul larg (Studioul “Mosfilm” a realizat chiar un film didactic).

Dar harta sugestopediei este mult mai vastă: în SUA există institute si fundatii speciale, conferinţe anuale (continuînd traditia deschisă de prima Conferinţă intemaţională de sugestopedie, Varna, 1971), publicaţii şi acţiuni de diseminare a metodei în învătămînt, afaceri, armată, public. Inspirate de asemenea de alte sisteme holistice, cum este psihosinteza psihiatrului italian Roberto Assagioli, sau antropozofia lui Rudolf Steiner, institutele, metodele sau autorii europeni care fac sugestopedie / învăţare accelerată / învăţare rapidă / superînvăţare / educaţie holistica / metodă Lozanov mai pot fi identificaţi în pedagogia autogenică a lui Friedrich Doncet (Germania), în metoda lui Alfred Tomatis sau a lui Jean Coureau (Franţa), în sistemul lui Jacques de Coulon (Elveţia) sau chiar în programul de tehnici autogene elaborat de sovieticul A.G. Odesski (1971).

Fosta URSS exporta metoda în Africa; Ungaria si R.D. Germană cunosteau înainte de revoluţie o sugestopedie relativ autentică, iar Canada înregistrase iniţial un esec răsună tor în urma aplicării unei formule “după ureche” de sugestopedie. În România, sugestopedia, pe care o aplică o lume întreagă, este practic necunoscută. Sursele sugestopediei Sugestopedia distilează elemente din raja yoga, muzică, învăţare în somn, achiziţii ale fiziologiei si psihologiei contemporane, hipnoză, autogenie, parapsihologie, dramă. Gh. Lozanov a studiat yoga mintală (rajas în India şi a practicat-o sistematic timp de 20 de ani. De aici a preluat antrenamentul în concentrare, vizualizare, hipermnezie foto grafică si tehnica respiraţiei ritmice (prana yama, din tehnicile orientale de meditaţie). Parapsihologia a fost aprofundată de Lozanov prin studierea în laborator a facultătilor extrasenzoriale a peste 65 de persoane.

Pentru Vanga Dimitrova, “resursa naţională” a statului bulgar, el a deschis un laborator fiziologic chiar în satul acesteia. Aici i-a studiat capacităţile paranormale timp de 10 ani. Concluziile lui Lozanov au fost că informatiile privind trecutul si viitorul individului sînt preluate de persoane ca Vanga chiar din inconstientul acestuia; că inconstientul reţine o cantitate enormă de informaţie, provenită chiar si de Ia stimuli subliminali; problema este de a avea acces la aceste cunostinţe.

De altminteri, neurochirurgia actuală a demonstrat, prin operaţiile făcute de dr. Wilder Penfield din Montreal, că orice experienţă se înregistrează în creier sub formă de pattern care persistă decenii întregi sau o viaţă. Lozanov merge mai departe, considerînd că omul înregistrează permanent si altfel de informaţii: cele percepute intuitiv si telepatic sau prin clarviziune. Aceste percepţii, consideră el, îsi au rolul lor în reactualizare.

O descoperire prin serendipitate (din întîmplare) îi relevă lui Lozanov secretul învătării în somn: autosugestia. Două grupuri de studenti veniseră să-si consolideze cunostinţele prin învăţarea în somn. Lozanov a observat că membrii unuia din cele două grupuri sforăie, semn că intraseră în somnul profund, si a scos magnetofonul din priză. A doua zi ambele grupuri au performat la fel.

Simpla sugestie că vor învăţa mai bine le-a fost suficientă si celor care dormiseră normal, fără învăţare în somn.

Muzica este indispensabilă în sedinta de sugestopedie si nu orice muzică, ci doar anumite compoziţii în stil baroc ale lui Bach, Handel, Vivaldi, Corelli si Teleman. Acestea au măsura 4/4 (uneori 3/4) si ritmul largo (60 bătăi pe minut). Ritmurile organismului se racordează la cadenta muzicii, efectul fiind similar recitării unei mantre; pulsul scade cu 5 unităti tensiunea cu 4 diviziuni, iar frecvenţa undelor cerebrale creste cu aproximativ 6%. Se obtine o stare de relaxare fizică însoţită de lărgirea si acutizarea conştienţei. Cimatica, noua stiinţă fundată de dr. Hans Jerry, care studiază efectul muzicii asupra lumii însufleţite si neînsufletite, se întîlneste cu ideile anticilor (Pitagora, Hermes Trismegitus), după care muzica este o punte care uneste toate lucrurile. Totul în univers este în stare de vibraţie, chiar si electronii din atom, ceea ce face ca unele substanţe, culori si note muzicale să rezoneze. Dovezile experimentale sînt concludente.

Aceasta l-a determinat pe Donald Hatch Andrews, doctor în chimie, să exclame uimit:”… descoperim că universul nu este compus din materie, ci din muzică”.

Personalitati masculine de evitat – si de ce Barbatul iti este drag, te atrage, te rasfata, te admira, te iubeste, iti ofera cadouri, iti da buna-dispozitie si te relaxeaza. Iata cateva dintre atitudinile si gesturile care te-ar putea convinge ca barbatul ales este cel potrivit, cel de care numai soarta te va desparti.

Acest profil insa ar putea constitui unul ideal, pe care orice femeie si l-ar dori.

Din pacate, exista si tipuri de personalitati masculine care iti pot face viata foarte grea: te enerveaza, iti fura timp si energie, te constrang si te manipuleaza, iti pot induce sentimente de vinovatie sau te pot face sa suferi.

Recomandarea cea mai importanta pe care ti-o pot face este sa incerci sa-l cunosti cat mai bine pe barbatul de langa tine inainte de a lega o relatie foarte stransa. De aceea, am sa-ti prezint cateva tipuri de personalitati masculine care trebuie evitate, daca si-au facut un fel de a fi din urmatoarele caracteristici: 1. Conflictualul Niciun prilej nu este pentru el prea mic pentru a initia o dezbatere ampla. Se cearta cu orice persoana ai carei ochi nu-i plac sau care are o anumita autoritate. Este impotriva a tot sau aproape tot ce-i spui, fie si doar de dragul discutiei. Incapatanarea lui enerveaza.

Vede peste tot aproape reavointa si neputinta. De aceea este intotdeauna gata de lupta, devenind un om plin de suparari, care se raneste singur si apoi se simte tot el nedreptatit.

Te poate face sa devii agitata si nervoasa, in acelasi timp obligandu-te sa adopti o atitudine defensiva‌ s-ar putea, treptat-treptat, ca dupa atacurile sale permanente, chiar si tu sa devii usor certareata.

2. Snobul Te face sa simti permanent ca de fapt el este prea bun ca sa se ocupe de ceilalti, inclusiv de tine. Cu un gest de aversiune, iti acorda totusi favoarea companiei sale.

Caracteristicile care te-ar putea afecta sunt: vanitatea, aroganta, tendinta de a fi plin de sine, blazarea si laudarosenia.

3. Morocanosul Aceasta persoana fierbe in interiorul ei, ca un vulcan amenintator, care, dupa ce a mocnit timp indelungat, erupe dintr-o data. Prin aceasta prezenta a sa, reuseste de multe ori sa strice buna dispozitie, fara ca tu sa afli vreodata motivul starii sale.

4. Zgarcitul Acesta simte intotdeauna posibilitatile de economisire a banilor, stie toate ofertele speciale si in general este foarte zgarcit in complimente, in dragoste, in recunostinta.

Chiar daca iti starneste rasul, in timp, zgarcitul devine o persoana enervanta, greu de suportat, mai ales atunci cand si-a facut din zgarcenie un stil de viata.

Acesta te-ar putea lasa cu foarte multe datorii neplatite, la restaurant nu plateste, se eschiveaza, fumeaza tigarile altora si nu mai da inapoi ce-a imprumutat, devenid penibil.

5. Absentul In prezenta lui ingheata total orice sentiment, orice discutie, orice ras. In exterior este un tip linistit, inabordabil, dar linistea sa inspira teama; nimic nu tradeaza ceea ce se petrece in el, are un aer plictisit si absent.

In contactul interuman, asemenea oameni sunt foarte obositori, deoarece nu te poti apropia niciodata de unul dintre ei si tot timpul trebuie sa ghicesti ceea ce se petrece in spatele mastii pe care o poarta.

6. Criticul Cu el niciodata un poti sa faci ceva cum trebuie. Este inrudit indeaproape cu certaretul incapatanat, dar, spre deosebire de acesta, el face uz nu atat de satisfactia disputei, cat de gesturile acuzarii, aratand cu degetul. Nu intreaba si nu argumenteaza, ci imediat invinovateste. Dintr-o adanca nesiguranta de sine, se transforma in avocat al propriei sale cauze.

Poate fi mereu pe urma greselilor tale, plin de reprosuri, cinic si perfectionist. Ti-ar putea strica placerea oricand si chiar ti-ar putea, in anumite cazuri, provoca mustrari de constiinta.

Toate aceste tipuri de personalitate ti-ar putea influenta si determina nesiguranta interioara, indoiala de sine si, in acelasi timp, exploata nevoile tale sociale.

De aceea, atunci cand simti simptomele psihice (incordare, palpitatii, furie crescanda) induse de una dintre persoanele de mai sus, intr-o eventuala relatie, trebuie sa le eviti sau sa le lasi la periferia cercului vietii tale pe cat posibil, pentru a te autoproteja.

Cum trebuie sa procedezi cu partenerul infidel Infidelitatea, o problema care poate fi depasita?

La nivel global este principala cauza a divorturilor, urmata de violenta fizica, dependenta de alcool sau de medicamente si asa-numita “nepotrivire de caracter”, sub umbrela larga a careia se pot ascunde foarte multe probleme de cuplu. Intr-adevar, infidelitatea unuia dintre parteneri poate zgudui din temelii orice relatie. In functie de o suita de factori, aceasta s-ar putea darama sau ar avea sanse sa ramana in picioare.

Usor de zis, dar, la o adica, teribil de greu de facut. Multe persoane sunt ingrozite de asemenea perspectiva, dar in acelasi timp ferm convinse ca nu ar putea ierta o asemenea greseala. Dar nu are rost sa te gandesti “ce-ai face daca…”, pentru ca este vorba despre o situatie foarte complexa si… complicata, iar reactiile tale te-ar putea surprinde chiar si pe tine.

Bineinteles ca nu exista retete si nici recomandari universal valabile. Unele cupluri reusesc sa depaseasca momentul – desigur, cu sprijin reciproc si, de multe ori, al consilierului marital sau al psihologului. Pe de alta parte, alte cupluri se despart, uneori dupa o perioada de “agonie” a relatiei. Dar inainte de a ajunge acolo, ar trebui incercate toate caile posibile.

Infidelitatea – cauze si efecte Ei bine, in ceea ce priveste motivele care ar putea duce la un asemenea deznodamant, probabil ca sunt sute. Cati oameni in situatia aceasta, cel putin tot atatea argumente.

Cateodata nici nu e “necesar” sa fi aparut probleme in relatie; pur si simplu unul dintre cei doi a ramas pana mai tarziu la birou impreuna cu un coleg sau o colega pentru a termina un proiect… iar pe fondul oboselii acumulate si a starii de tensiune, lucrurile ar putea scapa de sub control.

Da, pentru partenerul inselat aceasta nu reprezinta nici pe departe o scuza; de fapt, probabil ca nu exista niciun motiv plauzibil. Tocmai de aceea, cel care a gresit ar trebui sa nu complice si mai mult situatia si sa nu alunece in penibil incercand sa gaseasca cine stie ce pricina, de natura sa-i justifice greseala. N-ar face decat sa-l enerveze pe celalalt.

Si, in definitiv, nici macar nu vorbim de sinceritate aici; daca macar unul din cei doi simte ca intr-adevar relatia ar mai putea fi salvata, atunci trebuie sa lupte, canalizandusi toate eforturile in aceasta directie. Nu ar fi exclus sa reuseasca sa-l determine si pe celalalt sa mai acorde o sansa relatiei.

Dar nu va fi deloc simplu. Nimic nu afecteaza mai mult increderea, respectul de sine si relatia ca atare, decat infidelitatea. De multe ori ar putea fi comparata cu balaurul caruia ii tai un cap si ii cresc noua; sunt atat de multe aspecte care depind de increderea dintre parteneri incat, atunci cand aceasta se pierde, e foarte dificil sa mai poata fi regasita.

Ar fi bine ca emotiile sa fie exprimate; stapanirea de sine prelungita nu ar face decat sa agraveze problemele, pentru ca furia si durerea mocnesc, iar sentimentele negative se acumuleaza. Iar dupa descarcare, ce nu ar trebui prea mult timp amanata, se pune problema reparatiilor. Acolo unde este posibil. Iata cateva recomandari in acest sens.

Daca vrea intr-adevar sa salveze relatia, cel care a gresit trebuie sa puna imediat capat legaturii clandestine. Desigur, daca a fost vorba despre o aventura, nu se pune problema asa. Nu ca ar fi mai putin grav, dar, daca in ce-l priveste relatia s-a incheiat, sansele de a repara lucrurile sunt… un pic mai mari. Cateodata, unii se asteapta ca simplul fapt ca totul a iesit la iveala sa rezolve de la sine problema. Au incheiat cealalta relatie, au recunoscut ca au gresit… si acum, lucrurile ar trebui sa revina la normal. Ei bine, nu numai ca nu se intampla (aproape niciodata) asa, dar ar putea avea surprize: partenerul inselat spune ca a iertat si crede acest lucru la momentul respectiv, dar nu peste multa vreme ar putea avea reactii diametral opuse: disperarea si furia sunt numai doua exemple. Aceste fluctuatii sunt, in esenta, normale. In cazul in care partenerul inselat doreste sa stie cum si de ce s-a intamplat totul, celalalt ar trebui sa-i respecte dorinta si sa-i relateze, oricat de penibil s-ar simti. Unii au nevoie sa coboare pana in fundul prapastiei si sa experimenteze umilinta extrema, pentru a se putea “vindeca”. De fapt, numai daca intelegem pe deplin ceea ce a simtit celalalt, putem vorbi despre o eventuala iertare a greselilor acestuia. De asemenea, o data ce au ajuns la concluzia ca merita sa incerce sa isi salveze relatia, cei doi trebuie sa stea de vorba indelung. Fiecare trebuie sa inteleaga de ce s-a ajuns aici si cum s-ar putea preveni acest lucru pe viitor. In masura in care acest lucru este posibil, ar trebui sa apeleze la un psiholog specializat in terapia de cuplu. Persoana inselata ar trebui sa-si acorde un interval de timp pentru a se gandi in liniste, pentru a reflecta si… da, pentru a jeli. Increderea tradata constituie un motiv firesc. Nu ar trebui sa ia lucrurile prea lejer; o asemenea trauma emotionala nu se va “obloji” nici prea curand, nici prea usor. Daca partenerii forteaza lucrurile si isi impun sa isi reia imediat viata normala, problemele s-ar putea agrava, pana cand nu ar mai fi nimic de facut.

Cum trebuie sa procedezi cu partenerul infidel A gandi pozitiv, intr-o relatie inseamna a proiecta asteptari pozitive, atat in ceea ce te priveste, cat si in ceea ce il priveste pe celalalt. Acest lucru determina folosirea unei gandiri, a unui limbaj si a unor actiuni, intr-o maniera pozitiva. Sensul acestora este unul constructiv si nu distructiv.Referitor la anumite cazuri si anumite cupluri, ma gandesc insa ca nu intotdeauna este constructiva o astfel de gandire, deoarece ar putea favoriza o “relaxare” comportamentala a partenerului. Acesta va spune in sinea sa: “Nu voi avea necazuri daca imi permit mai multe aventuri, deoarece partenera gandeste pozitiv, adica nu-si va face probleme si nu o voi pierde niciodata”. Efectul este unul de bumerang pentru tine.De cele mai multe ori, barbatii infideli se folosesc de acest mod de gandire, care de fapt reprezinta o gandire pozitiva din partea lor, referitor la “vanatoarea” neintrerupta nici macar de “pirostriile” casatoriei sau fidelitatii.Se poate remarca insa ca se sprijina pe gandirea pozitiva a partenerei, de cele mai multe ori.Daca se intampla astfel, consecintele sunt nedorite pentru tine, motiv pentru care incerc sa te fac sa constientizezi situatia si sa te sfatuiesc cum trebuie sa procedezi ca sa o eviti pe cat posibil. Aceleasi sfaturi pot fi urmate si pentru prevenirea infidelitatii partenerului.

1. Incearca sa mentii sentimentul de iubire in timp Elementele care pot mentine sentimentul de iubire sunt diferite pe parcursul timpului, permanent putand interveni unele noi, simultan cu disparitia altora mai vechi. Pe parcurs, sentimentul se poate modifica, in general in sens negativ si mai rar in sensul accentuarii. Acesta nu mai necesita acelasi fundament, ca la inceput. Anii trec, viata isi pune amprenta asupra ta si a lui… asupra relatiei…Unii spun ca intervine obisnuinta. Intr-adevar, aceasta este “buruiana” care trebuie transformata. In acest sens, este important sa descoperi ceea ce este nou in gandirea si simtamintele partenerului, pentru a-i satisface aceste trebuinte, sa-i reactualizezi profilul afectiv-emotional pentru a descoperi cum anume il poti face sa se simta iubit si implinit alaturi de tine.

2. Incearca sa-i sustii partenerului respectul de sine Aceasta actiune porneste de la faptul ca trebuintele se transforma in timp, sub incidenta mai multor factori, insa cele care trebuie tot timpul sustiunute de catre tine sunt legate de increderea si respectul de sine al partenerului tau. Iata ce este bine sa faci in acest sens: sa-l determini sa simta ca ai incredere in el; sa-i acorzi intelegere ori de cate ori este necesar; sa il admiri, prin cuvinte si gesturi; sa il aprobi direct si/sau indirect, dupa caz; sa il incurajezi in ceea ce crede el ca este bun.

3. Imbunatateste-ti comunicarea cu partenerul Este un fapt arhicunoscut ca aceasta trebuie permanent alimentata cu lucruri noi, care trebuie sa fie cele mai potrivite, in functie de partener. Iata la ce se refera acestea: intretinerea unei atmosfere de incredere reciproca, insa fara exagerari; evitarea respingerilor afectiv-emotionale, a sentimentelor negative, in general; evitarea duelului de idei si conceptii; folosirea unor modele inofesnsive de comportament; comportarea normala si adevarata; cunoasterea si vindecarea sentimentelor negative; acceptarea faptului ca nimeni nu este perfect.

4. Accepta compromisurile Dupa cum se stie, compromisul este o atitudine temporara in situatii de criza a relatiei.

In acest scop trebuie sa renunti la principiile pe care partenerul nu le intelege si constati ca nu le accepta.

Daca vrei sa-l vindeci de infidelitate, trebuie sa-i accepti si defectele, sa-l accepti asa cum este el si eventual chiar sa preiei si sa adaptezi in sens personal anumite comportamente, pentru a-l pune pe el insusi in situatia in care te pune el pe tine. Bineinteles, nu ma refer la a fi si tu infidela. Este exclusa aceasta preluare de comportament.

5. Alte sfaturi - Nu-i pune prea multe intrebari. Eventual numai una singura: adica sa cuprinda, concis, tot ceea ce te intereseaza.

-Nu-i tine predici. In primul rand, nu te va urmari, in mod sigur. In al doilea rand, il obosesti degeaba. In al treilea rand, il poti enerva si toata predica ta se va transforma intr-o cearta serioasa.

-Toate aceste sfaturi trebuie aplicate cu diplomatie, fara ca partenerul sa constientizeze strategia ta.

-In caz contrar, efectele vor fi materializate intr-un comportament defensiv si incapatanat care nu accepta “schimbarea� sau intr-un comportament de acceptare rapida soldata cu uitarea si neaprecierea la justa valoare a eforturilor tale, situatia ramanand neschimbata.

6. Recomandare - Multa, multa diplomatie si rabdare, speranta si incredere in relatia dorita.

Magia Divina OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV CARTEA MAGIEI DIVINE Cap I REVENIREA PRACTICILOR MAGICE ŞI PERICOLUL LOR Iniţierea este o muncă pe care fiecare o face asupra lui însuşi, o muncă neântreruptă de organizare interioară, de purificare, de stăpânire de sine. Ori, ceea ce se petrece acum, acest interes pe care îl constatăm din ce în ce mai mult pentru lucrările de magie şi ocultism este mai mult decât îngrijorător. Pentru că el nu exprimă nevoia unei spiritualităţi adevărate ci dorinţa de a intra într-un domeniu necunoscut, misterios, interzis. De altfel, vedem rezultatele: aceste cărţi nu fac oamenii mai înţelepţi, mai echilibraţi, mai puri; din contră, ele descătuşează în ei forţe obscure, zăpăcesc ideile lor, fac din ei victime ale entităţilor inferioare, care nu caută decât să se hrănească pe seama oamenilor.

Timp de secole Biserica a combătut, pe nedrept, tradiţia iniţiatică. Dar ceea ce este pe cale de a se produce acum: ştiinţele oculte puse la dispoziţia tuturor oamenilor slabi, vicioşi, rău intenţionaţi, nu este de dorit. Dacă Iniţiaţii din trecut au dat ca precept: “a tăcea” este pentru că ştiau că secretele Ştiinţei iniţiatice puteau deveni arme foarte periculoase în mâinile oamenilor care nu erau pregătiţi să le primească. Pentru că natura umană este astfel făcută că, orice îi veţi revela, adevărurile cele mai sublime, mai divine, ea va încerca să le utilizeze pentru a servi interesele sale cele mai personale şi egoiste. De aceea tot ceea ce se dă oamenilor pentru binele lor, pentru salvarea lor, ei deturnează şi utilizează în realitate pentru ruina lor şi a altora.

Din ce în ce mai multe experimente se fac acum pentru a descoperi puterile gândirii, influenţarea obiectelor sau fiinţelor umane, acţiunea la distanţă, aflarea de informaţii secrete. Există persoane care se exersează pentru a influenţa prin gândire atleţii care participă la competiţii sportive şi astfel să-i facă să câştige pe unii şi să-i facă să piardă pe alţii. Fără să vorbim de cei care se ocupă să impregneze obiecte cu influenţe nocive pentru a le trimite, sub aparenţa cadourilor, unor demnitari sau înalte personalităţi în scopul de a le dăuna şi a slăbi ţara lor. Toate aceste cercetări care se fac asupra puterii gândului, pentru a o utiliza într-un scop distructiv, sunt la fel de periculoase ca şi cercetările asupra armei atomice şi, din punct de vedere moral, ele sunt încă şi mai de condamnat. Omul nu are dreptul de a se servi de acest factor divin, gândirea, pentru a face rău. Aceasta este magie neagră, iar cei ce o practică trebuie să ştie că mai repede sau mai târziu vor fi pedepsiţi.

Nu este nimic rău în sine a vrea să cunoşti puterile gândului. Dar şi aici, există din nefericire tot felul de oameni care vor să utilizeze aceste cunoştinţe în sensul în care le convine. Întotdeauna natura inferioară este cea care se manifestă în om pentru a-l împinge să profite de toate mijloacele care-i cad în mână. Iată de ce atâtea civilizaţii au dispărut până acum, şi a noastră de asemenea va dispărea, dacă aspectul moral, dragostea, bunătatea nu vor fi biruitoare. Când lăsăm intelectul să domine, cum el nu are prin el însuşi nici o moralitate, el nu se preocupă decât de a pune noi mijloace stinţifice şi tehnice la dispoziţia omului, fără să se întrebe cum le va folosi. Şi este de asemenea pentru ştiinţele oculte. Pentru că nu trebuie să credem că, dacă oamenii sunt atraşi de ştiinţele oculte, este pentru că ei au aspiraţii mistice, sau un elan spre spiritualitate. Deloc. Ei pot fi chiar cei mai mari materialişti. Dar, deoarece s-au convins că pot găsi aici mijlocul de a-şi satisface ambiţiile lor, să obţină succese, îşi spun: “De ce nu? Să încercăm, vom vedea cum va fi”, şi încearcă.

Oamenii au dorinţe, nevoi… acestea nu lipsesc! Ceea ce le lipsesc, sunt calităţile de inteligenţă, răbdare, perseverenţă, pentru a obţine ceea ce îşi doresc. Ei caută mereu să ajungă cât mai repede folosind mijloacele cele mai uşoare. Şi când li se propune magia, ei cred că ea le poate aduce succese rapide şi sunt gata să se avânte în orice experienţă.

Priviţi câţi editori, de câţiva ani încoace, s-au apucat să publice lucrări de ocultism! Unele dintre aceste cărţi conţin reţete înspăimântătoare, mergând până la a indică cum să faci un pact cu diavolul. Ceea ce este foarte grav şi poate nu o ştiţi, este că există mulţi oameni, mai mulţi decât vă imaginaţi, care se interesează de aceste practici. Şi cei mai puternici reuşesc! De ce? Pentru că pasiunile lor, ambiţiile lor, invidia şi încăpăţânarea pe care o depun pentru îndeplinirea acestora, serveşte drept hrană, momeală spiritelor infernului; ei reuşesc astfel să le atragă, să comunice cu ele, şi aproape să le dea viaţă.

Oamenii nu îşi dau seama de pericolul pe care îl prezintă practicarea magiei negre. Ce responsabilitate exista pentru autorii şi editorii acestor cărţi! Cum ei nu se gândesc decât cum să câştige bani, ei se păzesc să explice în detaliu cititorilor toate pericolele care decurg din aplicarea reţetelor lor, nu le pasă că alţii îşi vor pierde sufletul din cauza lor. Ei pun la dispoziţia unor oameni care nu au învăţat încă să-şi stăpânească impulsurile lor instinctive mijloace de satisfacere a tuturor ambiţiilor… Cum putem să credem că aceşti oameni vor rezista? Unii doresc să obţină dragostea unui bărbat sau a unei femei, sau să se răzbune pe un duşman, sau să-şi satisfacă ambiţia sau lăcomia de bani, şi cum aceste dorinţe sunt mai puternice decât gândirea, ei decid să recurgă la magie neagră. Este atât de tentant să vezi toate aceste dorinţe îndeplinite! Câţi oameni, care ştiu că alcoolul sau tutunul le distruge sănătatea, nu pot să învingă nevoia de a bea şi de a fuma!

Este la fel cu practicile magice: de ce să pui la dispoziţia unor oameni slabi mijloace care, sub influenţa unei dorinţe sau a unei pasiuni necontrolate, le vor folosi la a pierde pe alţii sau a-i pierde pe ei? Ei da! Pentru că ei atrag entităţi malefice care vor să-i prade, de asemenea, şi pe ei. Numai că, nimeni nu-i previne. Autorii cărţilor de magie neagră ar trebui să ştie că sunt nişte criminali şi că într-o zi justiţia divină îi va pedepsi. Să nu fie miraţi, în ziua aceea. Nu avem dreptul de a atrage oamenii în regiunile infernului, nu avem dreptul să-i antrenăm decât spre Cer.

Câte cazuri se cunosc, în istorie, de oameni care au pierit lamentabil pentru că s-au amestecat în magia neagră! Desigur, se pot obţine şi rezultate, dar trebuie cunoscute pericolele pe care aceasta le reprezintă şi ar trebui să nu se angajeze nimeni pe acest drum, pentru că abisul îi aşteaptă pe vrăjitorii şi magicienii negri. La ce serveşte să ai ambiţii spirituale, dacă nu ai conştiinţa consecinţelor apropiate sau indepărtate ale actelor tale?

Când oamenii încep să presimtă existenţa lumii invizibile cu fiinţele care o populează şi cînd devin conştienţi de prezenţa facultăţilor psihice din ei, care le permit să acţioneze în această lume, este tentant pentru ei să încerce. Îmi amintesc, cînd eram foarte tânăr (paisprezece sau cincisprezece ani) făceam experienţe care nu erau totdeauna foarte “catolice”. Aveam prieteni, şi aşa, pentru a vedea dacă reuşesc, mă amuzam concentrându-mă asupra lor pentru a-i sugestiona: unuia i-am ordonat să-şi ridice bereta, altuia să caute un obiect pe pământ sau să se oprească traversând strada. Erau experienţe pe care le făceam aşa, pentru a vedea.

Mi se întâmpla, de asemenea, să mă plimb prin parc pe malul Mării Negre (locuiam la Varna, în acea perioadă), şi câteodată nu găseam nici un loc pe bănci pentru a mă aşeza. Atunci, mă îndepărtam puţin, şi mă concentram asupra unuia care stătea aşezat, gândindu-mă: “Haide, ridicaţi-vă, ridicaţi-vă!” Câteva secunde după aceasta, respectivul se ridica, şi eu, inocent, îi luam locul! Mai aveam un alt prieten, şi într-o zi, văzându-l înaintea mea pe stradă, m-am concentrat asupra piciorului lui drept pentru a nu mai putea avansa. El s-a oprit aproape de un arbore, asupra căruia s-a aplecat, şi, ca şi cum aş fi sosit din întâmplare m-am apropiat de el. “Oh, Mikhael, mi-a spus, nu ştiu ce mi s-a întâmplat, nu mai pot să merg. – Nu te îngrijora, o să treacă”, i-am răspuns, fără a-i spune că eu eram cauza! Iată, făceam astfel de lucruri. Desigur, nu aveam dreptul, dar eram foarte tânăr şi auzisem vorbindu-se de puterile gândului şi nimeni nu mi-a spus ce era bine şi ce era rău.

Dar într-o noapte, stând în pat, mi s-a întâmplat ceva ce n-am mai putut uita de atunci: am văzut apărându-mi două personaje. Nu eram adormit, dar nu eram nici treaz. Deci, în acest semi-somn, mi-au apărut două fiinţe: unul avea o statură împresionantă, respira forţa, puterea, dar faţa sa era dură şi privirea sa sumbră, înspăimântătoare. Celălalt, alături de el, strălucea: era o fiinţă foarte frumoasă, a cărei privire exprima imensitatea dragostei divine… Şi era ca şi cum ar fi trebuit să aleg între cele două fiinţe… Eram impresionat de puterea primului, dar în inima mea, în sufletul meu eram speriat de ceea ce simţeam înspăimântător în el. Atunci, m-am lăsat atras mai mult de celălalt, şi l-am ales pe acela care avea faţa lui Cristos, care era imaginea blândeţii, bunătăţii, sacrificiului.

Acum, când mă gândesc la toate acestea, înţeleg că dacă Providenţa nu m-ar fi ajutat să aleg drumul bun, aş fi putut deveni un mag negru, pentru că aveam din tinereţe capacităţi psihice foarte mari. Ce m-a salvat, a fost faptul că nu eram rău, eram numai curios să fac experienţe. Ei da, dar eram foarte tânăr, fără discernământ, fără un ghid, şi toate acestea se puteau termina foarte prost. Pentru că, să nu credeţi că toţi aceia care au căzut în practicarea magiei neagre au făcut-o cu bună ştiinţă. Se poate întâmpla desigur şi aşa, dar sunt foarte puţini oameni care şi-au spus într-o bună zi: “Iată, vreau să devin un mag negru şi am să fac totul pentru a ajunge”. Mulţi dintre ei nu aveau poate la început nici cea mai mică intenţie rea, dar erau ignoranţi, imprudenţi, şi s-au bizuit pe forţele lor şi pe stăpânirea lor de sine şi s-au lăsat antrenaţi.

Trebuie să lăsăm deoparte toate practicile oculte care permit realizarea ambiţiilor personale. De altfel, ocultismul nu este adevărata ştiinţă spirituală şi nu îmi place acest cuvânt “ocult”, pentru că ştiinţele oculte sunt bine cu rău amestecate, şi există mulţi ocultişti care s-au înpotmolit în regiunile tenebroase ale acestei ştiinţe. Eu, cu ştiinţa pe care v-o transmit, nu o să vă aduc niciodată spre astfel de practici. La ce v-ar servi să obţineţi bogăţii, puteri, plăceri, pentru a vă trezi mai departe legaţi, persecutaţi, posedaţi şi obligaţi să recurgeţi la exorcişti pentru a vă elibera?

Există magie şi magie. Adevărata magie, magia divină, constă în a şti să utilizezi totul, absolut totul, pentru realizarea Împărăţiei lui Dumnezeu. Invers, toate practicile care pun achiziţiile cele mai elevate ale spiritului uman în serviciul naturii inferioare, ţin de vrăjitorie. Din păcate, puţini magi ajung la acest grad superior la care nu-i mai interesează magia în sine, unde încetează chiar să mai facă operaţii magice, unde încetează să mai comande spiritelor, elementalilor, geniilor, de a realiza dorinţele lui personale. Foarte puţini, numai cei mai mari printre ei, nu se gândesc decât cum să-şi folosească forţele, energiile, cunoştinţele lor pentru realizarea Împărăţiei lui Dumnezeu. Aceştia sunt teurgi, adică fiinţe care practică magia sublimă: munca lor este absolut dezinteresată. Desigur, pentru a ajunge la acest grad de elevare, este nevoie de o abnegaţie şi de o puritate excepţionale, ei nu trebuie să caute nici puterea, nici gloria, ei trebuie să dorească să transforme Pământul, pentru ca Dumnezeu să vină să locuiască printre oameni.

Măreţia unui om, puterea sa cea adevărată, este de a nu se servi de puterile pe care le posedă în propriul său interes. De aceea eu cer tuturor fraţilor şi surorilor fraternităţii noastre să nu recurgă niciodată la practicile magice pentru a obţine dragoste, glorie, bani sau pentru a scăpa de un inamic, pentru că aceasta este pură magie neagră. Dacă voi auzi că se întâmplă acestea, voi lua măsuri foarte severe. Discipolul unei Şcoli iniţiatice nu trebuie să caute să-şi satisfacă dorinţele inferioare, trebuie să aibă ca unic ideal de a lucra în lumină şi pentru lumină, pentru a deveni un adevărat fiu a lui Dumnezeu, un binefăcător al umanităţii.

De acum înainte trebuie să exersaţi numai magia albă, să lucraţi cu lumină, cu dragoste.

Pentru că vă previn: magii negri se vor manifesta din ce în ce mai mult, deci exersaţi să trimiteţi lumină şi armonie pentru a împiedica tenebrele să triumfe.

Cap II CERCUL MAGIC: AURA Reprezentarea tradiţională a magului – pe care o găsim de altfel mai des în povestiri iniţiatice – este aceea a unui bătrân maiestuos ţinând în mână un baston cu care trasează în jurul lui un cerc magic. Odată cercul trasat, el pronunţă formule pentru a convoca spirite cărora le dă misiuni determinate. Important nu este de a şti dacă această reprezentare corespunde unei realităţi concrete. Important este că simbolic, ea este perfect exactă: bagheta magică, cercul magic, formulele magice sunt realităţi ale lumii spirituale. În descrierea creării lumii pe care Moise a făcut-o în Geneză, există un punct a cărui importanţă nu a fost bine subliniată de teologi: acela, că prima creaţie a lui Dumnezeu a fost lumina. Dumnezeu a spus: “Să fie lumină!” Odată creată lumina, Dumnezeu a făcut să apară toate celelalte creaturi. După Ştiinţa iniţiatică, pentru a crea lumea, Dumnezeu a proiectat în jurul Său un cerc de lumină prin care a stabilit şi fixat frontierele universului. Apoi, în această lumină Dumnezeu a proiectat imagini care s-au condensat, s-au materializat, devenind plante, animale, oameni. Deci, lumina a furnizat substanţa creaţiei.

Acest proces al creaţiei îl putem regăsi la marii magi. Ei sunt de asemenea înconjuraţi de un cerc de lumină: aura lor. Până acum, nu aţi înţeles prea bine rolul şi importanţa aurei. Atunci când un Iniţiat vrea să creeze, el foloseşte aceleaşi mijloace pe care Dumnezeu Însuşi le-a folosit când a creat universul: el proiectează o imagine sau pronunţă un cuvânt care trebuie să-i traverseze aura. Această aură care îl înconjoară furnizează materia pentru manifestare. Imaginea proiectată, cuvântul pronunţat se îmbracă în materia aurei. Nici o realizare spirituală nu este posibilă fără materia subtilă a aurei. Puterea magilor, a Iniţiaţilor, le vine din faptul că ştiu să impregneze cuvintele pe care le pronunţă în materia aurei lor, care este abundentă, intensă, pură.

Cuvântul este ca un recipient, el produce efecte cu atât mai mari cu cât este impregnat mai mult cu un element creator: lumina.

Aţi remarcat, fără îndoială, pentru voi înşivă: în unele zile vorbiţi fără a putea produce nici un efect în sufletele celorlalţi, iar în alte dăţi, din contră, cu nişte cuvinte foarte simple produceţi mari efecte. Acest cuvânt este viu, cuvintele pe care le folosiţi au fost în prealabil scufundate în aura voastră, au prins viaţă, s-au întărit, şi astfel investite cu putere au putut penetra până la sufletul celorlalţi, facându-i să vibreze. În zilele în care aura voastră este slabă, cuvintele vă sunt nesemnificative, nu există nimic în ele; vorbiţi, dar nu obţineţi nici un rezultat. Înţelegeţi acum originea cercului pe care magul trebuie să-l traseze în jurul său: această practică provine dintr-o cunoaştere foarte veche privind aura umană. Atunci când se spune că magul trebuie să intre în cercul pe care l-a trasat, aceasta nu semnifică numai că trebuie să deseneze în jurul lui un cerc material, ci că trebuie să creeze un cerc viu al aurei şi să se plaseze în centrul ei, adică spiritul său trebuie să fie activ, vigilent. Dacă magul se mulţumeşte să traseze în jurul lui un cerc material, fără să fi lucrat în prealabil asupra aurei sale pentru a o face pură şi luminoasă, puternică, se expune la mari riscuri; chiar dacă reuşeşte să obţină ceea ce doreşte, în momentul în care va ieşi din cercul magic, toate fiinţele care i s-au supus când era în cerc (pentru că entităţile invizibile respectă acest simbol ca şi cuvintele magice pronunţate) se pun să-l urmărească.

Aceste întâmplări neplăcute le apar tuturor magicienilor care ignoră sau neglijează legile muncii spirituale. Spiritele invizibile, care văd că aura lor nu este nici pură nici luminoasă, se răzbună pentru că au fost constrânse să se supună oamenilor care nu posedau o autoritate veritabilă. Înainte de a se avânta în realizări vaste, discipolul trebuie să-şi construiască aura ca un veritabil cerc de lumină. Acest cerc nu se trasează automat cu creta sau cu un alt mijloc, el se pregăteşte cu dragoste, puritate, abnegaţie, sacrificiu.

De ce, adesea, cei care se lansează în practici magice nu numai că nu obţin nici un rezultat, dar mai mult, atrag nenorociri? Pentru că aura lor nu este nici puternică, nici pură. Atunci când vor să-şi proiecteze gândirea, nu se produce nimic care ar îmbrăca-o, ar face-o puternică. Pentru ca gândirea să-şi ia zborul, trebuie să-i dăm aripi şi aceste aripi se găsesc în aură. Ei da, trebuie să înţelegeţi că adevărata magie nu este prestidigitaţie. Pentru a transforma existenţa noastră, pentru ca dorinţele pe care le formulăm să poată da rezultate, trebuie ca gândurile, sentimentele, cuvintele noastre să fie impregnate de materia aurei noastre. Nici o creaţie spirituală veritabilă nu este posibilă fără materia, lumina pură a aurei.

Cercul aurei este spaţiul în care putem crea; de asemenea el este şi cea mai bună protecţie.

Se povesteşte despre unele persoane bolnave a căror boală nu are nici o cauză fizică: aura lor nu este într-o stare bună şi ele sunt expuse tuturor perturbaţiilor atmosferei psihice. O aură pură, luminoasă, puternică este o barieră de netrecut, ea se opune tuturor curenţilor nocivi care parcurg lumea vizibilă sau invizibilă. Înconjurat de o astfel de aură, omul este ca într-o fortăreaţă şi chiar şi atunci când în jurul lui sunt tulburări, dezordini, agitaţii, el rămâne paşnic, stabil, plin de dragoste şi de curaj: el se simte locuit de o lumină interioară. Această aură puternică poate fi creată de oricine prin rugăciune, meditaţie şi prin practicarea virtuţilor.

Dacă aveţi o aură puternică, o fortăreaţă de lumină, aceasta nu înseamnă că nu veţi fi niciodată deranjaţi sau asediaţi. Din nefericire, atât timp cât suntem pe pământ, nu suntem niciodată la adăpost faţă de asalturi şi bătălii. Dar dacă suntem bine baricadaţi cu lumină, este altfel. Chiar şi Iniţiaţii sunt obligaţi să se protejeze. Da, chiar şi cei mai tari, cei mai puternici dintre ei, trebuie să se gândească fără încetare să pună între ei şi spiritele răului care vin să-i asalteze bariere de lumină, cercuri de foc. Atunci, cum pot oamenii slabi să-şi imagineze că nu au nevoie de nici o protecţie?

A sosit momentul să înţelegeţi importanţa muncii asupra aurei. În fiecare zi, de mai multe ori pe zi, gândiţi-vă că vă înconjuraţi cu lumină, cu culori, pentru a forma o barieră de netrecut pentru influenţele negative, pentru entităţile malefice. Formaţi în jurul vostru un cerc de lumină, imaginaţi-vă că plasaţi în acest cerc o sursă luminoasă care străluceşte fără încetare şi că această lumină se răspândeşte pe voi şi în jurul vostru. Iisus spunea: “Vegheaţi şi rugaţi-vă.” A ne ruga înseamnă a trimite curenţi luminoşi în spaţiu. Dacă nu obţineţi ajutorul Cerului este pentru că nu i-aţi trimis lumină. Cerul nu vrea să se ocupe de ceva care se stinge. Vreţi să răspundă apelurilor voastre? Aprindeţi toate luminile.

Unii vor spune: “Dar nu avem timp să facem aceste exerciţii.” Când cineva îmi spune: “Nu am timp, sunt prea ocupat…” îi răspund: “Ei bine, bine, înţeleg, înţeleg. – Ce înţelegeţi? – Înţeleg că aveţi timp pentru nenorociri, pentru a vă răsuci la stânga şi la dreapta în patul vostru şi pentru a vă lamenta. Când nu ai timp pentru bine, ai timp pentru rău.” Mă priviţi şi vă gândiţi: “Cât este de crud, cât este de dur!” Nu este vorba de aşa ceva, ci aşa se petrec lucrurile în realitate: dacă nu aveţi timp pentru lumină, îl veţi avea pentru tenebre. Ei da, aşa este, este matematic, este absolut.

Cap III BAGHETA MAGICĂ Ce este o baghetă magică? Un simplu băţ, dar cu o funcţie specială: cea de a lega două lumi, lumea de sus cu lumea de jos.

O baghetă magică este în general făcută dintr-o ramură de migdal sau de alun, de grosimea unui deget şi lungă de un cot (de la cot la extremitatea degetelor). Pentru a o prepara, magul o taie dimineaţa înainte de răsăritul soarelui pronunţând anumite formule, o cojeşte şi pune pe cele două capete ale sale două mici capişoane: unul de aur, altul de argint, pe care sunt gravate anumite simboluri, şi în final, o consacră Cerului. După acestea, el se poate servi de această baghetă pentru a realiza lucruri foarte bune.

Dar nu este suficient, aşa cum îşi imaginează unii, a ţine o baghetă în mână pentru a fi un mag şi a comanda spiritelor. Nu se comandă atât de uşor spiritelor. Unii au auzit vorbindu-se despre cele şaptezeci şi două de spirite (Genii) planetare, şi iată-i, înarmaţi cu o baghetă magică vor să le dea ordine! Ce ignoranţi sunt! Şi ce cer aceştia? Să îi ajute să facă bine întregii umanităţi, să lucreze pentru pace şi pentru lumină?… Din păcate, nu. Ei vor să le comande celor şaptezeci şi două de spirite pentru ca să le procure bani, dragoste, reuşită, fără a face nici cel mai mic efort pentru a-şi dezvolta facultăţi, virtuţi. Ei bine, ei ar trebui să ştie că astfel intră în Loja neagră, pentru că aceasta îi inspiră să comande spiritelor înainte de a fi demni, înainte de a fi adevăraţi fii a lui Dumnezeu.

E un sacrilegiu a vrea să puneţi spiritele luminoase în serviciul poftelor umane. Şi apoi, trebuie ştiut că ele nu sunt fiinţe care se supun, aşa, primului venit. Trebuie mai întâi să dobândiţi o anumită statură în lumea spirituală, altfel spiritele vor vedea imediat cu cine au de-a face şi vă vor lăsa să plătiţi singur.

Cele şaptezeci şi două de spirite nu sunt obligate să vină să vă satisfacă capriciile. Pentru a le da ordine, trebuie să fi dezvoltat o mare puritate, o mare voinţă, o mare stăpânire de sine; nu este suficient să cunoaşteţi numele lor şi să-l pronunţaţi pentru a obţine rezultate.

Trebuie deci să înţelegeţi că adevărata baghetă magică nu este numai un băţ, ci o legătură vie interioară pe care omul a ştiut să o creeze între lumea din înalt şi lumea de jos. Această mică tijă care face legătura între Cer şi Pământ trebuie să se afle, de fapt, în interiorul adevăratului mag.

Rolul baghetei este de a permite o legătură, pentru ca energiile să circule între cele două lumi. Există undeva în înalt o centrală electrică care dă curent, dar pentru ca lampa să se aprindă jos, ea trebuie branşată, întrodusă în priză. Deci, când magul posedă această priză în capul său, în inima sa, în sufletul său, şi în plus ţine în mână bagheta magică care reprezintă această priză în planul fizic, poate face să treacă forţele lumii divine în lumea fizică. Iată simbolul baghetei magice. Şi când Iisus se ruga spunând: “Facă-se voia Ta, precum în Cer aşa şi pe pământ”, el crea această legătură între sus şi jos, această legătură care este simbolizată de bagheta magică. El voia să spună că toate fiinţele umane au un rol magic de jucat: să atragă din înalt puritatea, lumina, armonia, pentru ca pământul să devină o reflectare a Cerului, un altar pentru Divinitate. Singurul mijloc de a realiza acest ideal este de a ne lega de Cer, de a menţine fără încetare, din toată fiinţa, contactul cu Cerul, pentru a face curentul să circule. Centrala electrică se află sus, în regiunile sublime, şi pentru a face să circule curentul, să aprindem lămpile şi toate aparatele care sunt în noi, trebuie să ne legăm la priză.

Bagheta magică este deci ca o priză pe care o branşăm în primul rând la Cer.

Dar trebuie să ştiţi că noi avem în noi mai multe baghete, da, una în fiecare plan: în planul atmic pentru a ne lega spiritul cu Spiritul lui Dumnezeu; în planul budhic pentru a ne lega sufletul cu Sufletul universal, în plan mental pentru a lega intelectul nostru de cel al Inteligenţei cosmice; în planul astral pentru a lega inima noastră la Dragostea dezinteresată, şi în fine, în planul fizic există acest mic baston numit baghetă magică. Dar există şi mâna noastră. Da, mâna este o baghetă magică, şi putem spune că bagheta este o prelungirea a mâinii. Dacă nu aveţi baghetă, puteţi ridica braţul – iată bagheta voastră – şi pronunţa câteva cuvinte. În acel moment, dacă sunteţi pur, luminos, în armonie cu Cerul, forţele naturii vă vor înţelege, vi se vor supune, vă vor asculta, şi vă vor îndeplini rugăminţile. Dacă nu, puteţi să întindeţi braţul cu anii, nu veţi obţine nimic… sau poate veţi atrage câteva observaţii din partea entităţilor celeste care vă vor spune: “De ce te joci aşa? Ne deranjezi!” Ei da, nu trebuie să vă jucaţi cu lumea invizibilă. În realitate, putem spune că adevărata baghetă magică este fiinţa umană, care este ea însăşi un intermediar între Cer şi pământ. De aceea, trebuie să se pună în contact permanent cu Cerul, pentru a acţiona benefic pe pământ. Adevăraţii Iniţiaţi nu se servesc de bagheta magică, sunt ei înşişi baghete magice.

Cap IV CUVÂNTUL MAGIC Există două categorii de magi: cei care practică magia cu ajutorul unui instrument, cel mai adesea o baghetă, şi cei care o practică prin unica putere a Cuvântului. Aceştia din urmă sunt mai evoluaţi, pentru că instrumentul lor magic este chiar gura lor: nu este separată de ei, nu o părăsesc, în timp ce ceilalţi sunt obligaţi să aibă o baghetă în mână, şi bagheta rămâne exterioară lor. Caduceul este atributul lui Mercur, zeul magiei, şi Mercur coordonează simultan gura, cuvântul şi mâinile.

Cunoaşteţi primele cuvinte ale Evangheliei Sfântului Ioan: “La început a fost Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi cuvântul era Dumnezeu. Tot ce a fost făcut, a fost făcut prin El…” Tradiţia povesteşte că, într-un trecut îndepărtat, şi omul ştia să creeze prin Cuvânt. Dar de când a comis întâiul păcat care l-a separat de Dumnezeu, el a coborât încet-încet în materie, pierzând astfel puterea Cuvântului, şi a fost obligat să creeze cu mîinile. La origine, omul era un rege, nu trebuia decât să dea ordine şi aceste ordine erau executate, pentru că un rege are întotdeauna servitori pentru a-i executa ordinele şi a-i îndeplini dorinţele. Dar omul, pierzând regalitatea, nu a mai putut domina materia şi, pentru a obţine de la ea ce voia, a fost obligat să lucreze cu mâinile sale. Astfel, umanitatea este obligată acum să se bată cu materia pentru a o fasona şi a-şi câştiga existenţa, aşa cum Dumnezeu a spus lui Adam: “Îţi vei câştiga pâinea cu sudoarea frunţii.”

Dar această putere a Cuvântului omul poate să o regăsească cu condiţia de a începe o muncă de transformare interioară. Această muncă, care a fost tot timpul învăţată în Iniţiere, începe prin stăpânirea gândurilor şi sentimentelor. Pentru că dacă oamenii vorbesc, vorbesc fără a-şi da seama de ceea ce spun şi de ce spun, din cauză că nu-şi controlează nici gândurile nici sentimentele lor. Ei o ştiu, de altfel, dar cred că nu este prea grav. Cuvintele, sunt aer, acestea nu produc consecinţe, iar ei pot aranja uşor lucrurile… Ei nu, tocmai, acestea nu se pot aranja aşa de uşor.

Se povesteşte de un om care a venit într-o zi la Mahomed şi i-a spus: “Sunt foarte necăjit pentru că m-am purtat rău faţă de un prieten de-al meu. L-am acuzat pe nedrept, l-am calomniat, iar acum nu ştiu cum să repar toate acestea. Ce mă sfătuieşti?” Mahomed a ascultat atent şi i-a răspuns: “Iată ce trebuie să faci: pune o pană în faţa fiecărei case de pe stradă şi revino la mine mâine.” Omul a plecat, a făcut ce i-a spus Mahomed: a pus în faţa fiecărei case de pe strada sa o pană. Următoarea zi s-a dus la el. “Bine, a spus Mahomed, du-te acum şi caută penele şi adu-le aici.” Câteva ore mai târziu omul revine ruşinat: nu a mai găsit decât o pană. Atunci Mohomed îi spuse: “Este la fel şi pentru cuvinte: odată spuse, nu le mai poţi retrage, ele şi-au luat zborul.” Şi omul a plecat foarte necăjit.

Acum, aş vrea să prelungesc această conversaţie. Să presupunem că cineva vine să mă vadă pentru a mă întreba cum să repare o bârfă sau unele acuzaţii injuste pe care le-a făcut. Îi povestesc aceeaşi poveste, dar adaug ceva foarte important. Îi spun: “Trebuie să vorbeşti din nou de această persoană, dar insistând asupra calităţilor sale, virtuţilor sale, bunelor sale intenţii. Cum există totdeauna ceva bun în fiecare creatură, caută şi vei găsi. – Şi în felul acesta îmi voi repara greşeala? – Nu, nu este posibil, pentru că cuvintele pronunţate au provocat deja stricăciuni în regiunile invizibile, şi chiar vizibile câteodată; dar vei crea astfel ceva diferit care va şterge un pic cuvintele tale. Şi când va veni momentul când Karma te va obliga să plăteşti, puţin timp după aceea vor veni şi consecinţele cuvintelor bune pe care le-ai pronunţat de asemenea în trecut, şi vei fi consolat.

Ce este un cuvânt? este o rachetă care parcurge spaţiul, care declanşează forţe, excită entităţi şi provoacă efecte ireversibile. Da, şi dacă este un cuvânt răuvoitor, criminal, stricăciunile pe care le provoacă sunt ireparabile. Evident, dacă putem remedia situaţia imediat nu va fi aşa grav, dar cu cât trece timpul, cu atât acele cuvinte produc mai multe stricăciuni. Veţi spune: “Dar am reparat, pentru că am spus apoi chiar contrariul. – Pentru cuvintele bune vei fi recompensat, dar pentru cuvintele rele va trebui să plăteşti, adică vei fi pedepsit.“

Iată ceea ce nu ştiaţi. Credeaţi că putem repara totul? Nu, pentru că binele şi răul pe care-l facem merg în două regiuni diferite, în două straturi diferite, şi aceste straturi se suprapun. Nu putem retrage cuvintele pe care le-am lansat pentru că ele se găsesc deja scufundate sub alte straturi terestre sau supraterestre. Timpul este deci un factor foarte important.

Să presupunem că aţi dat ordinul de tăiere a capului cuiva: cei care trebuie să execute ordinul au plecat deja. Ce puteţi face pentru a repara greşeala, odată ce capul va fi căzut? Oare îl veţi lipi la loc? Când un ordin a fost dat, ce mai putem face? Să dăm un contraordin, deci să trimitem alţi mesageri, alţi servitori mai rapizi, ca să interzică execuţia. Dar dacă a trecut prea mult timp, nu mai este nimic de făcut.

Nu trebuie întârziat, dacă este posibil, pentru a repara răul pe care l-am făcut altora, dacă nu, dreptatea sau karma vor intra în acţiune şi vom plăti până la ultimul bănuţ. Majoritatea oamenilor nu ştiu cum acţionează legea karmei: îşi lasă sentimentele să fiarbă, povestesc ce le trece prin minte despre unii şi alţii, dar într-o bună zi karma le va suna la uşă şi va spune: “Plătiţi acum!” Trebuie deci reparat de îndată efectul cuvintelor negative, fără a aştepta ziua de mâine, pentru că cuvântul îşi ia repede zborul: este o forţă, o putere care parcurge spaţiul şi acţionează.

Dar ceea ce trebuie să ştiţi acum este că există o forţă încă mai puternică decât cuvântul, este gândirea; şi dacă vă puneţi imediat la muncă gândirea, puteţi imediat ajunge din urmă unele cuvinte nefericite. este dificil, desigur, pentru că gândirea şi cuvântul aparţin unor regiuni diferite.

Cuvântul aparţine planului fizic, este o vibraţie, o deplasare de aer; în timp ce gândirea aparţine deja domeniului eteric. Dacă vreţi să remediaţi consecinţele rele ale cuvintelor voastre puteţi să vă concentraţi şi să cereţi servitorilor lumii invizibile să împiedice răul să se producă. În acest fel, nu veţi repara complet, dar evitaţi să fie mai rău. Numai că, trebuie să fiţi foarte rapid şi gândirea voastră trebuie să fie foarte intensă, dacă nu, ordinul de execuţie va fi dat şi veţi fi responsabil de toate stricăciunile pe care le-aţi produs.

Unii îşi imaginează că este suficient să se scuze pentru răul care l-au comis. Nu, trebuie reparate greşelile, numai în felul acesta ne eliberăm. Spunând: “Sunt mâhnit, iartă-mă…”, este bine, dar aceasta nu ajunge. Când vi se face un cadou spuneţi “Mulţumesc”, dar acest cuvânt nu este echivalent cu ceea ce aţi primit. În aceeaşi manieră, cuvântul “iertare” nu poate repara răul pe care l-aţi făcut. Dacă aţi dat foc casei cuiva, nu este suficient să vă cereţi iertare: trebuie să-i construiţi altă casă, numai atunci veţi fi iertat. Veţi spune: “Şi dacă persoana pe care am lezat-o mă iartă?” Nu, problema nu se rezolvă aşa uşor, pentru că legea şi persoana nu sunt acelaşi lucru.

Legea nu vă iartă, ea vă urmăreşte, până când reparaţi totul.

Evident, acel care a iertat a dat dovadă de nobleţe, de generozitate, el se eliberează de frământări, de supărare, care l-ar menţine în regiunile inferioare. În timp ce acela care nu a iertat, suferă, este reţinut de imaginea persoanei care i-a făcut rău, se gândeşte la ea tot timpul, este legat, nu mai avansează. Dacă Iisus a spus că trebuie să ne iertăm duşmanii, este pentru ca omul să se poată elibera de gândurile negative şi ranchiuna care l-ar dezagrega. Da, este o lege extraordinară. Dar când iertaţi pe cineva, problema persoanei care v-a făcut rău nu este rezolvată.

Iertarea eliberează pe cel ce a fost maltratat, lezat, calomiat dar nu îl eliberează pe cel care a comis greşeala. Pentru a se elibera, vinovatul trebuie să repare.

Când aţi calomiat pe cineva, i-aţi luat prestigiul sau onoarea sa, şi de atunci vor urma evenimente neplăcute pentru el, pentru evoluţia sa. Să presupunem acum că mergeţi şi cereţi iertare acestei persoane; dacă ea vă iartă, bineînţeles, ea se eliberează, dar cum nu aţi reparat nimic, calomiile pe care le-aţi semănat continuă să producă şerpi, tigri, lupi – simbolic vorbind – care vin să masacreze şi să-şi devoreze oile. Aceasta vrea să spună că relele consecinţe ale cuvintelor voastre vor dăuna de asemenea părinţilor şi prietenilor victimei. Deci, nimic nu s-a rezolvat. Trebuie acum să găsiţi alte cuvinte, alte gânduri, alte forţe, care să repare stricăciunile. În acel moment veţi fi iertat de persoana pe care aţi lezat-o şi de asemenea şi de legea care a înregistrat aceste stricăciuni.

Deci, nu vă imaginaţi că puteţi rezolva totul cu scuze: nu, este o rezolvare pentru persoana ce vă iartă, dar nu este o rezolvare din punct de vedere al justiţiei.

Câţi oameni sunt nemulţumiţi de destinul lor! Ei sunt porniţi împotriva lumii întregi pentru că viaţa lor este grea şi cuvintele pe care le aruncă în acel moment împotriva celor care sunt mai privilegiaţi decât ei sau pe care îi cred responsabili de situaţia lor sunt cu adevărat distructive: ele sunt pline de o forţă pe care poate nu o cunosc, dar care crează pagube celorlalţi.

Nu este permis a face aceasta, trebuie să o ştiţi. Dacă simţiţi nevoia să-i umiliţi pe alţii sau să le faceţi rău cu cuvintele voastre, pentru că vă simţiţi dezavantajaţi, plângeţi-vă sau compătimiţi-vă, dacă aceasta vă face bine, dar lăsaţi-i pe alţii în pace, dacă nu, karma va veni într-o zi şi vă va cere socoteală.

Trebuie deci, ca fiecare să se supravegheze, să vadă pericolele acestor tendinţe, să înţeleagă că ele sunt o slăbiciune şi nu o forţă cu care să se mândrească. Dacă nu sunt precauţi şi nu încearcă să domine aceste tendinţe distructive, într-o zi, mai repede sau mai târziu, oamenii vor fi dominaţi de acestea. Nu veţi triumfa niciodată, dacă credeţi că este minunat să acţionaţi aşa. Şi chiar presupunând că un alt individ care îi seamănă i se împotriveşte şi îl striveşte la rândul său, arătându-se tot atât de mândru de atitudinea lui, cel în cauză va constata că nu este atât de corect şi minunat! Ei da, cel care vrea să vorbească tare trebuie să ştie că va găsi oricând pe cineva care va vorbi mai tare decât el, cine este grosolan va găsi pe cineva care este mai grosolan decât el. Trebuie luate precauţii ca acestea să nu se întâmple.

Nici un cuvânt pronunţat nu rămâne fără consecinţe. Atunci, dacă vă scapă nişte cuvinte nejuste sau răutăcioase despre cineva încercaţi, imediat ce vă daţi seama, să vă concentraţi pentru a-i transmite multă iubire, multă lumină. Dar chiar şi în acest caz anumite pagube s-au produs deja şi este nevoie de timp pentru a simţi efectele gândurilor voastre bune.

Cuvintele lui Mohamed sunt foarte profunde: penele şi-au luat zborul, nu le mai puteţi găsi.

Proiectaţi forţe benefice, pozitive şi veţi avea rezultate benefice, pozitive. Proiectaţi forţe negative, vor urma consecinţe negative. Iată cum binele şi răul coexistă, dar o repet, în două straturi diferite. Răul produce rău, binele produce bine.

De aceea trebuie să lucraţi zilnic pentru a vă face cuvântul inteligent, luminos, armonios, pentru a face minuni asupra voastră înşivă, apoi asupra altora, şi asupra naturii întregi. Adevărata magie este cea a cuvântului puternic, viu, a cuvântului care vine de la Dumnezeu, care curge din sursă. Încă din antichitate, Iniţiaţii cunoşteau puterea cuvântului. De aceea binecuvântarea ocupă încă un loc de seamă în ritualurile religioase. Cuvântul “a binecuvânta” înseamnă a spune lucruri bune, în sensul pronunţării de cuvinte care aduc binele. Adevărata binecuvântare este un act de magie albă. Bineînţeles, pentru a realiza acest act de magie albă omul trebuie să fie dezinteresat, pur, stăpân pe sine însuşi. Cât despre cel care primeşte această binecuvântare, trebuie ca el să fie cel puţin receptiv, doritor în a se ameliora şi de a munci pentru bine. Dacă aceste condiţii nu sunt îndeplinite, binecuvântarea rămâne fără efect. Dar cu toate acestea este bine a păstra acest ritual al binecuvântării, cu speranţa că într-o zi oamenii vor deveni conştienţi de semnificaţia lui, atunci el va deveni un cuvânt, un gest eficace. Şi voi, de asemenea, trebuie să vă obişnuiţi să binecuvântaţi, să spuneţi cuvinte bune.

Când atingeţi capul copilului vostru, mâinile sau picioarele lui mici, sau când ţineţi în braţe fiinţa pe care o iubiţi, de ce să nu le binecuvântaţi, pentru ca îngerii să vină şi să facă din ele fiinţe magnifice? Trebuie să binecuvântaţi tot ceea ce atingeţi, obiecte, hrană, fiinţe. Trebuie să vorbiţi cu dragoste şi blândeţe, nu numai cu oamenii, dar şi cu florile, păsările, arborii, animalele, pentru că este un obicei divin.

Cel ce ştie să spună cuvinte care inspiră, care dau viaţă, posedă o baghetă magică în gura sa. El nu pronunţă niciodată aceste cuvinte în van, pentru că există tot timpul în natură unul din cele patru elemente: pământ, apă, aer sau foc care este acolo, atent, aşteptând momentul de a participa la realizarea a ceea ce exprimaţi. Se întâmplă, deasemenea, ca realizarea să se producă foarte departe de cel care a dat germenii şi nu mai putem să o vedem. Dar să ştiţi că se produce. Aşa cum vântul duce seminţele departe, tot aşa cuvintele voastre bune îşi iau zborul şi vor produce rezultate magnifice departe de ochii voştri.

Dar, pentru a vorbi pietrelor, plantelor, animalelor trebuie să ştiţi unde se găsesc entităţile lor. În tot cazul, ele nu sunt în planul fizic, ca pentru om. Da, dacă omul posedă conştiinţă, este pentru că entitatea sa a coborât până în planul fizic. Entitatea unui animal se află în planul astral; acelea ale plantelor se află în planul mental, de aceea ele sunt extrem de limitate în privinţa manifestărilor lor. Cât despre entităţile pietrelor, ele se află foarte, foarte departe, în planul cauzal, şi acesta este motivul pentru care ele par moarte; dar chiar dacă viaţa lor este foarte redusă, în realitate, ele sunt vii. Luaţi o piatră în mână şi spuneţi-i cuvinte bune: aceste cuvinte vor fi înregistrate. Vorbiţi de asemenea seminţelor, florilor şi arborilor înainte de a le pune în pământ: ele vor creşte mai bine.

Vedeţi, există tot timpul ceva util de făcut în viaţă. Natura este imensă, este atât de bogată!

Dar, evident, pentru ca cuvântul vostru să fie întradevăr eficace şi să dea rezultate benefice trebuie să respectaţi câteva reguli. Dacă aţi învăţat să vă stăpâniţi, să vă puneţi într-o stare de armonie, de puritate, de lumină, veţi putea degaja forţe, puteri, care vor acţiona asupra întregii naturi, altfel, puteţi pronunţa toate cuvintele pe care le vreţi şi nu se va întâmpla nimic, cu excepţia înregistrării câtorva prostii. A înregistra este ceva – totul se înregistrează – dar a ajunge, graţie acestor înregistrări, la a influenţa favorabil natura sau conştiinţa fiinţelor este cu totul altceva.

Cuvintele sunt puternice, dar trebuie să învăţaţi cum să vă serviţi de ele pentru a transforma totul în jurul vostru şi să vă transformaţi pe voi înşivă. Atunci când vă este frig, când vă simţiţi singur, descurajat, când aveţi impresia că nimeni nu vă iubeşte, pronunţaţi cuvântul “iubire” o dată, de două ori, de zece ori şi în diferite feluri: veţi declanşa astfel puterile cosmice ale dragostei şi nu vă veţi mai simţi singur, abandonat… Atunci când vă simţiţi în obscuritate, ca şi cum aţi fi căzut în fundul unei prăpăsti, pronunţaţi cuvintele “înţelepciune”, “lumină”, până când ele vor vibra şi vor cânta în toate celulele corpului vostru. În acel moment, totul se va lumina… Atunci când vă simţiţi îngrijorat, limitat, tulburat pronunţaţi cuvântul “libertate”. Puteţi de asemenea să pronunţaţi cuvintele “frumuseţe”, “adevăr”, “forţă”… Trebuie să faceţi aceste exerciţii în fiecare zi pentru a înţelege ce a vrut să spună sfântul Ioan prin: “La început a fost cuvântul.” (A se vedea “Cuvântul vibrant” cap XI al tomului 32 din Opere Complete)

Cap V TALISMANELE Lucrurile şi fiinţele sunt, evident, ceea ce sunt, dar prin gândurile şi sentimentele sale, omul are facultatea de a acţiona asupra lor pentru bine… sau pentru rău, din păcate. Un mag, fie că este alb sau negru, este o fiinţă care este capabilă să dea unui obiect proprietăţi pe care nu le poseda înainte: el ia din elementele propiei sale chintesenţe pentru a le introduce în obiect şi acest obiect devine viu, capabil să acţioneze.

Un obiect există prin el însuşi, se înţelege, nu are nevoie de voi pentru a exista, dar existenţa sa este neutră, şi depinde de voi ca el să dobândească anumite calităţi. Dacă proiectaţi asupra unui obiect dragostea şi lumina voastră, el se va impregna cu fluidele voastre care sunt de o chintesenţă superioară propriei sale existenţe, şi astfel va deveni un talisman care va acţiona favorabil asupra voastră înşivă şi asupra creaturilor care se află în apropierea lui.

Cuvântul talisman vine de la grecescul “telesma”. Telesma, este termenul folosit de Hermes Trismegistul atunci când vorbeşte de “forţa tare a tuturor forţelor”, şi despre care spune: “Soarele îi este tată, luna îi este mamă, vîntul a purtat-o în pântec şi pământul îi este dădacă”. Un talisman este deci un obiect (piatră, floare, insectă, inel, brăţară…) purtător al unei forţe cu care a fost impregnat fie de către natură, fie de către o fiinţă foarte puternică în lumea psihică. Numai cel ce ştie să fuzioneze cu “forţa tare a tuturor forţelor”, cu Fiinţa supremă, cu Creatorul poate prepara talismane cu adevărat operante şi puternice.

Desigur, şi voi, de asemenea, la nivelul vostru, puteţi cu ajutorul gândului, iubirii voastre să susţineţi şi să reîmprospătaţi virtuţile unui obiect, scopul existenţei umane este de a deveni creator, aşa ca Dumnezeu. Desigur, natura există, creaturile, obiectele există, nu noi suntem aceia care putem să le creăm, dar putem să le dăm o viaţă mai puternică, mai luminoasă, mai pură.

Multe obiecte pot deveni astfel talismane.

Există, desigur, şi talismane preparate negativ de magii negri, obiecte încărcate cu forţe malefice, care sunt trimise anumitor persoane pentru a le dăuna, a-i face bolnavi, pentru a le provoca accidente sau rupturi cu anturajul lor. Dar noi nu vorbim aici decât de talismane benefice. În epoca noastră, din punctul acesta de vedere, oamenii au pierdut sensul sacrului, pentru că se găsesc talismane la piaţă, la târguri, unde vi se vând lucruri de diferite culori purtând semnele zodiacului, asigurându-vă că sunt talismane unice care pot să vă protejeze, să vă aducă succes şi să vă pună în legătură cu puterile cosmice. Ce prostie! Cel ce prepară un talisman trebuie să cunoască legile corespondenţei între obiectele fizice şi astrele, forţele, fiinţele invizibile. Magicianul prepară un obiect ştiind că graţie metalelor din care este format, semnelor şi literelor pe care le poartă, poate absorbi şi reţine forţe determinate. El pune obiectul în legătură cu entităţile invizibile pentru a deveni o sursă de influenţă bună sau rea, armonioasă sau dizarmonioasă. Dar magul alb nu prepară decât talismane capabile să producă cele mai bune influenţe.

Munca magului este în realitate identică cu a naturii. Natura umple toate fiinţele vii cu o esenţă particulară care permite hrănirea, creşterea, şi magul face la fel. Da, pentru că putem utiliza prezenţa energiilor naturale din toate lucrurile, dar trebuie să cunoaştem legile şi să nu ne servim de aceste energii pentru interesul nostru personal.

Talismanele adevărate nu pot fi preparate de oricine. Trebuie să fii pur şi dezinteresat, pentru că singură puritatea vă permite să acţionaţi eficace asupra obiectelor şi fiinţelor.

Majoritatea celor care întreprind o preparare a unui talisman ignoră adesea un lucru capital: ei evocă entităţi pe care le ataşază obiectului pentru a-i da o anumită misiune, dar ceea ce nu ştiu este că mai departe aceste entităţi invizibile cer o plată. Ele vor să servească bine, dar ele vor să fie remunerate. Sunt convocate, este perfect, devin servitoare, dar vor să fie hrănite, dar există suficiente alimente pentru a le satisface?

Care este adesea situaţia celui care vrea să poarte un talisman? Imaginaţi-vă un rege violent şi ambiţios care se hotărăşte să aibă o armată mare pentru a lupta contra inamicilor şi care, pentru aceasta, închiriază serviciile mercenarilor. Aceşti mercenari nu sunt devotaţi cu adevărat regelui pe care îl servesc: sunt străini, nu au afecţiune pentru el. Numai interesul îi leagă de el. Dar ei simt că banii pe care îi primesc îi constrâng să rămână subjugaţi unei fiinţe fără virtuţi şi, din această cauză, au un resentiment împotriva regelui. Deci, atunci când regele întreprinde o expediţie împotriva unei ţări străine, mercenarii, obosiţi să se suporte lungi chinuri pentru un suveran pe care nu-l iubesc, îl abandonează, îl lasă singur, şi regele nu înţelege de ce armata sa nu îl mai protejază. Dacă regele nu ar fi avut o armată de mercenari, ci de oameni ataşaţi persoanei sale prin dragoste şi respect, ar fi fost susţinut cu o ardoare şi o fidelitate extraordinare.

De ce credeţi că vor oamenii talismane? În general, pentru a obţine succese, pentru a dobândi puteri, şi în acel moment seamănă acelui rege care întreţine o armată de mercenari.

Pentru prepararea unui talisman ei fac uz de violenţă, obligă astfel fiinţele lumii invizibile să-i servească. În spatele acestei dorinţe de a avea un talisman sunt cel mai adesea ambiţia şi lenea.

Vrem să reuşim sau să ne protejăm şi ne spunem: “Dacă voi avea un talisman pot să dorm liniştit, alţii vor veghea în locul meu”. Astfel vrem să ne realizăm dorinţele fără a face nici un efort. Încetăm să mai muncim, să studiem, să reflectăm, să medităm, să ne rugăm, bazându-ne numai pe puterea talismanului. Natural, există şi excepţii, dar în general, oamenii utilizează talismanele căutând protecţia a ceva din exterior: ei închiriază mercenari fără a dezvolta în ei virtuţi, care sunt adevăraţii lor protectori. De aceea, chiar dacă posedă un talisman puternic, acesta îşi pierde puţin câte puţin puterea.

Să luăm cazul unuia căruia i s-a preparat un talisman pentru a fi susţinut într-o întreprindere onestă, spirituală. El constată că acest talisman îi aduce inspiraţie, îi alimentează credinţa, speranţa, ardoarea.

Cât timp continuă să trăiască cu aceleaşi preocupări de bunătate, puritate şi spiritualitate, el răspândeşte în jurul său o hrană subtilă care alimentează toate fiinţele invizibile care au fost atrase, chemate şi angajate pentru construcţia talismanului. Cât timp sunt hrănite, aceste fiinţe sunt satisfăcute şi continuă să servească pe proprietarul talismanului. Dar dacă acesta, uitând de proiectele sale bune, îşi orientează în mod diferit gândurile şi sentimentele, el încetează să mai alimenteze fiinţele invizibile care îl servesc, iar acestea se îndepărtează de el. El constată astfel că acest talisman care acţiona aşa de bine alte dăţi, este acum ineficace. Motivul este în faptul că fiinţele spirituale care erau legate de talisman nu mai sunt hrănite prin gânduri pure şi elevate.

Când aceste fiinţe îl părăsesc, talismanul moare. La fel se întâmplă şi în cazul pietrelor, obiectelor, care erau la început pline de viaţă şi care sunt după un timp moarte.

Cel care îşi imaginează că poate continua să se bazeze pe un talisman trăind oricum, se înşeală. În aceste condiţii, talismanul nu poate să-l ajute. Nu putem conta pe puterea unui talisman decât dacă muncim fizic şi psihic în armonie cu ceea ce reprezintă, cu ceea ce conţine ca puteri şi virtuţi.

Un talisman nu este cu adevărat puternic decât dacă voi îl susţineţi constant prin propria voastră viaţă. Dacă el este impregnat de puritate, pentru a continua să fie eficace, trebuie să trăiţi o viaţă pură; dacă este impregnat de lumină, trebuie să întreţineţi lumina, dacă este impregnat de forţă, trebuie să vă exersaţi pentru ca forţa să fie alimentată, etc. Dacă nu, ceea ce se face pe de o parte, voi demolaţi pe de alta. Ca în poveştile acelea, unde spirite rele distrugeau în timpul nopţii munca pe care tânărul prinţ sau frumosul cavaler o făcea în timpul zilei. Nu trebuie să uitaţi că, în toate cazurile, singurul mijloc de a obţine rezultate este de a ameliora calitatea propiei vieţi. (Vom găsi o altă dezvoltare a acestei idei în “Puterile vieţii” cap I , tomul 5 din Opere Complete) În viaţa spirituală, nici mijloc exterior nu poate acţiona într-un fel durabil dacă omul nu trăieşte o existenţă pură şi cu bun simţ.

Numai că, deoarece nu se explică aceste adevăruri oamenilor, ei îşi fac iluzii. Ei poartă cruci crezând că, dacă Iisus i-a salvat vărsându-şi sângele pe cruce, simbolul acestei cruci îi va salva.

Din păcate, nu. Vedem tot timpul oameni purtând cruci, dar care se complac în condiţii deplorabile. Pentru că ele trebuie purtate în interior, sub o altă formă: ca şi calităţi şi virtuţi.

Numai cu această condiţie crucea este eficace, benefică, magică. Dacă purtaţi o cruce în exterior, fie că este din aur, din fildeş sau din orice alt material, ea nu va putea face nimic ca să vă ajute.

Dar dacă în această cruce puneţi credinţa şi dragostea voastră, dacă prin intermediul ei vă legaţi de Cristos, pentru a transforma viaţa voastră, în acel moment da, ea poate deveni o putere extraordinară.

Această lege se aplică de asemenea pentru locurile sacre. Există pe pământ locuri care au devenit adevărate talismane pentru că sfinţi sau Iniţiaţi care au trăit şi muncit acolo au lăsat amprente pure şi luminoase. Graţie acestor amprente, se pot produce miracole: anumite persoane pot fi vindecate, alţii au revelaţii care le transformă întreaga viaţă. Dar, pentru a-şi conserva puterile magice, aceste locuri trebuie să fie păzite cu vigilenţă, la adăpost de tot ce ar putea tulbura atmosfera. Pentru că, oricare ar fi sfinţenia unui loc şi oricâte amprentele pure şi luminoase s-ar fi depus peste tot, pe pereţi, pe obiecte, totul va dispărea dacă acel loc va fi expus venirii şi plecării oamenilor care, din cauza gândurilor şi sentimentelor lor, transportă cu ei entităţi tenebroase. De aceea trebuie vigilenţă: dacă, prin gândurile şi sentimentele lor, oamenii nu sunt capabili să respecte locuri care au fost sfinţite prin trecerea unei fiinţe luminoase, locuitorii invizibili care sunt acolo pentru a-i ajuta pleacă în altă parte, în alte locuri mai propice manifestării lor.

Câţi oameni îşi imaginează că, pentru că au fost botezaţi la naştere, sunt la adăpost pentru tot restul vieţii! Ei au fost botezaţi, bineînţeles, dar dacă ei cred că spiritele rele nu vor îndrăzni să intre din cauză că li s-a pus apă şi pământ sfinţit pe frunte atunci când au fost mici, se înşeală!

Toţi diavoli vor intra, nu le este frică, să ştiţi că nu sunt impresionaţi de botez. Botezul, ca şi toate celelalte acte sacre, este un talisman şi dacă cei botezaţi nu lucrează asupra lor toată viaţa pentru a conserva, a amplifica efectele botezului, nu va mai rămâne nimic din el. Sunteţi botezaţi, sunteţi spălaţi de păcatele voastre, este bine, dar trebuie să continuaţi toată viaţa să menţineţi ceea ce a fost depus în voi în momentul botezului. În fiecare zi trebuie să vă purificaţi conştienţi, din toată inima şi din tot sufletul. Unii sunt atât de mândri şi satisfăcuţi că au fost botezaţi, că îşi imaginează că nu mai au nevoie de nimic. Dar dacă vedem cum trăiesc, vedem că sunt ca şi ceilalţi care nu au fost botezaţi, sau chiar mai rău!

Numai că, încercaţi să explicaţi asta creştinilor. Ei sunt încăpăţânaţi, ei cred în eficacitatea absolută a botezului, ca şi în faptul că, vărsându-şi sângele, Iisus i-a salvat o dată pentru totdeauna. Ei bine, nu, ei pot fi botezaţi, pot purta cruci sau medalii, pot să aprindă lumânări, pot să spună rugăciuni, dar în realitate, cât timp nu fac nimic ei înşişi pentru a se apropia de exemplul pe care l-a dat Iisus, nimic nu-i va salva şi toate aceste practici devin chiar ridicole.

Poate fi foarte benefic pentru evoluţia voastră să purtaţi talismane, cruci, medalii, să vizitaţi locuri sfinte, să primiţi binecuvântări, dar nu contaţi numai pe acestea pentru a fi mântuiţi dacă nu faceţi nimic asupra voastră înşivă. Voi sunteţi aceia care prin atitudinea interioară, prin gândurile voastre, trebuie ca în fiecare zi să umpleţi cu viaţă talismanele pentru ca ele să continue să acţioneze favorabil asupra voastră.

E spus că Dumnezeu a creat omul după chipul Său. Dar şi omul îl crează pe Dumnezeu în el însuşi. Pe măsură ce se apropie de Dumnezeu şi lucrează formându-şi despre El o imagine fidelă şi adevărată, această imagine, în interior, acţionează ca un receptor şi ca un condensator al forţelor divine.

Talismanele sunt, şi ele, receptoare şi condensatoare de forţe, exact ca şi condensatorii din electricitate: se introduce şi se condensează într-un obiect o energie bună sau rea care se eliberează progresiv, producând efectele pentru care ea a fost condensată. Dar acest proces este realizabil de asemenea în domeniul psihic, adică puteţi forma în voi o imagine şi să o întreţineţi, să o alimentaţi, să-i insuflaţi viaţă prin gânduri, dragoste, prin voinţa voastră, iar astfel această imagine va acţiona din aproape în aproape asupra tuturor corpurilor voastre subtile şi va putea chiar transforma vibraţiile celulelor voastre. Puteţi astfel să puneţi în voi imaginea unui mare Maestru, cea a lui Cristos sau chiar cea a lui Dumnezeu, concentrându-vă asupra înţelepciunii Lui, asupra dragostei Lui, puterii Lui, perfecţiunii Lui. Dacă veţi păzi întocmai această imagine, veţi simţi cum lucrează magic în voi.

La ce ar servi să credeţi în Dumnezeu dacă credinţa voastră nu ar produce nici un efect, dacă ea nu v-ar transforma? Cineva spune: “Eu sunt credincios, cred în Dumnezeu”, dar nu vedem nici un efect bun a acestei credinţe. Cum se face că Dumnezeu este atât de slab, inutil, atât de ineficace în această fiinţă? Dacă El nu-i aduce nimic, nu mai merită să crezi în El! Dintr-un anumit punct de vedere, ateii au dreptate în a nu crede în Dumnezeu: când văd ce puţine rezultate produce credinţa la credincioşi, ei cred că este la fel de bine să te descurci fără Dumnezeu.

A crede în Dumnezeu nu este deci suficient. Trebuie să daţi viaţă imaginii sale din voi înşivă, să vă opriţi des asupra ei pentru a o contempla, a o adora, trimiţându-i ce este mai bun în voi. Această imagine va acţiona apoi magic, ca un talisman: vă va ghida, vă va proteja, vă va lumina. Sunteţi pe punctul de a comite o eroare sau de a vă rătăci, şi iată, această imagine vine să vă salveze.

Magia, v-am mai spus-o, este o altă formă a fizicii. Dacă, pentru a se proteja, un mag se serveşte de un talisman, este pentru că el îi cunoaşte legile.

În timpul războiului, oamenii obişnuiau să lipească panglici de hârtie pe vitrinele din apartamentele lor pentru a le proteja de zgomotul exploziilor. Acestea le împiedicau să se spargă: micile panglici de hârtie neutralizau vibraţiile. Cineva care ignoră că aici este vorba de aplicarea unei legi fizice, ar putea să se gândească că este vorba de magie!

Deci, să transpunem acest fenomen. Dacă sunteţi atacaţi de gânduri sau sentimente rele, acestea sunt ca bombardamentele, şi “vitrinele” voastre pot să se spargă. Dacă dacă veţi încerca să lipiţi panglici de hârtie pe vitrinele voastre, adică dacă purtaţi imaginea unui sfânt, a unui profet sau a lui Cristos şi dacă vă concentraţi asupra ei, pentru că o veneraţi, pentru că o iubiţi, această imagine se va opune acestor vibraţii şi veţi rezista. este simplu, dar oamenii nu sunt gata să admită că sunt aceleaşi legi care dirijează toate aceste fenomene. Prin vibraţiile sale, un talisman respinge alte vibraţii contrare şi, simultan, prin legea simpatiei, atrage vibraţii care îi corespund. În creştinism, au existat tot timpul mistici care au adorat faţa lui Cristos, considerând-o ca pe un talisman care putea să-i lumineze şi să-i protejeze de tot răul. Feţele marilor sfinţi sunt de asemenea talismane eficace. Oamenii le utilizează încă, şi vă asigur că este mai bine să contemplaţi faţa lui Cristos şi a sfinţilor decât să utilizaţi talismane cumpărate de la buticuri specializate, despre care nu puteţi şti cu certitudine dacă semnele pe care le poartă sunt eficace sau nu! Dacă vreţi neapărat să aveţi un talisman, alegeţi faţa unei fiinţe puternice, pure, dreaptă, înţeleaptă, un adevărat Fiu sau Fică a Domnului, şi contemplaţi-o: veţi fi protejat eficace. În Tibet, adepţii învaţă cum să lucreze cu statueta unei divinităţi. Prin concentrare, prin recitarea unor formule magice, ei învaţă să impregneze statueta cu vitalitatea lor, până în ziua în care divinitatea va veni cu adevărat să locuiască în statuetă, şi adeptul va intra în contact cu ea pentru a primi ajutorul şi sfaturile sale.

Am vrut să verific eficacitatea acestei metode, şi este adevărat, este eficace. Dar eu am găsit o metodă mai bună. Am găsit că în loc de a pierde toate energiile pentru a impregna o statuetă concentrându-ne asupra ei, este preferabil a ne concentra asupra soarelui, de exemplu. Soarele, nu este mai viu decât o statuetă?… Şi dacă, timp de ani de zile, îi adresaţi privirile, gândurile, dragostea voastră, nu voi îi veţi da viaţă, el nu are nevoie, ci el vă va da vouă viaţă, şi va fi mai bine aşa!

Este deci preferabil de a introduce vibraţii bune în obiecte, dar munca spirituală este departe de a consta numai în aceasta. Chiar dacă obiectul vă este benefic, el rămâne exterior vouă, şi toată vitalitatea pe care i-aţi da-o vă părăseşte, ea nu mai este a voastră. Din acel moment, acest obiect sau această statuetă va trăi propria sa viaţă şi va extrage din voi elemente pentru a se hrăni. Alimentaţi astfel pe cineva aflat alături de voi, pe care riscaţi să-l pierdeţi. Nu este mai bine să vă lăsaţi animaţi şi vitalizaţi de soare, simbolul lui Cristos? În acest fel toate forţele voastre sunt ale voastre, rămân ale voastre şi soarele este cel care le va alimenta mereu.

Totul este posibil în viaţă cu ajutorul magiei albe. Atunci, în loc să vă mulţumiţi de a da viaţă obiectelor, vitalizaţi-vă voi înşivă. Pentru că “obiectul” cel mai important sunteţi voi… da, voi! Şi atunci chiar voi deveniţi un talisman. “Dar cum, veţi spune, talismanele sunt obiecte!” Bineînţeles, dar iată: cineva este angajat într-un magazin ca funcţionar, şi din acel moment, afacerile nu mai merg, clienţii devin mai rari, etc. Acest angajat este ca un “talisman” malefic. Peste tot, în familii, în intreprinderi, instituţii sau în guverne pot exista astfel de “talismane” care distrug ceea ce erau pe cale de a construi. Din contră, există oameni care, atunci când ajung într-un anumit loc, aduc prosperitatea şi succesul. Ca şi în alte domenii, există printre oameni talismane care aduc fericirea şi talismane care aduc nefericirea.

Atunci, de voi depinde acum să utilizaţi metodele pe care vi le-am dat pentru a purifica, a anima şi a vitaliza fiinţa voastră în toate planurile. Astfel, veţi deveni un talisman magnific, capabil de a respinge de departe entităţile şi curenţi negativi, şi capabil de a proteja toate fiinţele din jurul vostru.

Cap VI DESPRE NUMĂRUL TREISPREZECE Auzim des spunându-se că numărul treisprezece este un număr care aduce ghinion şi mai ales că nu trebuie să fim niciodată treiprezece la masă, şi mulţi se întreabă ce-i de făcut, pentru că sunt tulburaţi de tot felul de poveşti despre acest subiect.

Pentru a înţelege de ce numărul treisprezece a fost considerat un număr malefic, trebuie să începem prin a ne opri un moment asupra numărului doisprezece. O zi se împarte în de două ori doisprezece ore, un an în doisprezece luni şi există cele doisprezece semne ale zodiacului. În Biblie, numărul doisprezece se găseşte de mai multe ori: Iacob avea doisprezece fii care au fondat cele doisprezece triburi ale lui Israel; aceste doisprezece triburi erau reprezentate prin doisprezece pietre preţioase care figurau pe pectoralul marelui Preot Aaron, fratele lui Moise. Ierusalimul celest descris de sfântul Ioan în Apocalipsă este aşezat pe doisprezece temelii de pietre preţioase şi zidurile sale au doisprezece porţi care sunt doisprezece perle.

Doisprezece este deci numărul a ceea ce este terminat, a ceea ce formează un tot, un întreg: o zi, un an, un popor, un oraş. Treisprezece este doisprezecele plus unu, şi acest unu care vine să se adauge este în afara ansamblului; el este ca un element străin, şi dacă nu este pur, dacă nu vibrează în armonie, tot ansamblul este ameninţat. Iată de ce numărul treisprezece este considerat ca un număr dificil care aduce încercări grele şi chiar moartea.

Acum, putem spune de asemenea că acel unu care se adaugă la doisprezece reprezintă un început al unui alt ciclu, sau a unui alt ansamblu. În Ştiinţa iniţiatică, moartea nu a fost considerată niciodată ca ceva definitiv, ci ca un început a unei vieţi noi. Numărul treisprezece nu este deci un număr malefic, dar el nu suportă impurităţile şi dizarmonia. Şi cum este foarte activ, dinamic, acest număr poate da peste cap creaturile care nu posedă calităţile feminine de bunătate, dragoste şi blândeţe pentru a compensa influenţa sa.

În planul fizic, numărul treisprezece este legat de cruce (1 + 3 = 4), deci suferinţelor. Crucea este dezvoltarea cubului în spaţiul cu două dimensiuni, şi cubul, schematic, reprezintă o închisoare.

Cu toate acestea, dacă numărul treisprezece acţionează nefavorabil asupra creaturilor, aceasta nu ţine de el, ci de maniera particulară în care fiecare creatură primeşte influenţa sa şi influenţele ce-l înconjură. Aceasta este valabil de asemenea pentru apă, aer, lumină, şi chiar pentru hrană: fiecare creatură le primeşte într-un fel particular, aceasta depinde de sănătatea sa, de structura sa, de dezvoltarea sa, de elevarea sa spirituală. Unii sunt stimulaţi, alţii se îmbolnăvesc, alţii se pun să reflecteze. În ele însele, numerele, ca multe lucruri în viaţă, sunt neutre, dar acţionează diferit depinzând de individ. Pentru un Iniţiat, care ştie să transforme totul, numărul treisprezece poate fi foarte favorabil, atunci când busculează pe alţi oameni; este un număr care curăţă, care purifică, şi cei care nu pot rezista acestei purificări sunt rejectaţi sau eliminaţi. De aceea este mai bine pentru ei să-l evite, mai ales să evite să se aşeze treisprezece la masă. Ce este curios, este că adesea nenorocirile, accidentele ce se produc în acel moment cad asupra celor mai tineri, care pot chiar muri. Da, am observat şi eu asemenea evenimente şi am văzut că nu sunt superstiţii.

Evident, dacă ar fi să studiem toate tradiţiile care prescriu să facem sau să nu facem anumite lucruri am umple mai multe volume, pentru că fiecare ţară le posedă pe ale sale, mai ales popoarele primitive, cu toate obiceiurile lor privind căsătoria, naşterile, ritualurile de observat în momentul pubertăţii, etc. Se poate ca în multe domenii ele să fie adevărate, graţie clarvederii lor, mediumnităţii lor şi comunicărilor pe care le-au avut cu entităţile lumii invizibile. Dar dacă vom începe să supraveghem toate aceste detalii, ne autolimităm şi nu mai putem face nimic.

Să luăm cazul astrologiei. Astrologii vă sfătuiesc să întreprindeţi o anumită activitate la o anumită oră a zilei sau a nopţii pentru că în acel moment precis intraţi în comunicare cu o anumită planetă, cu un anumit spirit, cu un anumit geniu planetar. Eu cred în astrologie; de milenii, multe fiinţe inteligente şi profunde au lucrat în acest domeniu, dar în viaţa cotidiană, în viaţa curentă, nu ne putem limita asupra acestui punct de vedere în munca cuiva: dacă cineva este bolnav sau este în necaz, nu trebuie să aşteptăm pentru a-i salva viaţa o anumită oră, o lună sau un an favorabil.

Când v-aţi decis sincer să faceţi bine, toate momentele sunt favorabile. Numai că, pentru majoritatea oamenilor, şansele succesului sunt determinate de gradul lor de evoluţie. Să luăm un exemplu din viaţa curentă: aveţi de făcut o intervenţie de făcut; dacă nu-l cunoaşteţi personal pe ministrul sau directorul respectiv, trebuie să mergeţi din birou în birou, şi mai mult, poate intervenţia voastră nu va reuşi niciodată. În timp ce, dacă îl cunoaşteţi pe director, dacă este prietenul vostru, intraţi direct la el pentru cererea voastră, şi sunteţi imediat ajutat. Pentru voi, nu mai există regulament şi nu veţi mai aştepta ore întregi pe coridoare. Este la fel şi în viaţa spirituală: totul depinde de ce sunteţi.

Când sunt nori, pentru că soarele nu mai ajunge la voi, trebuie să luaţi măsuri pentru a vă încălzi sau a vă lumina. Dar să presupunem că sunteţi deasupra norilor, soarele este acolo şi nu mai aveţi de ce să vă îngrijoraţi. Deasupra norilor, condiţiile sunt diferite: sunteţi într-o regiune unde alte forţe intră în acţiune. Evident, este simbolic, acestea semnifică că, atât timp cât suntem prea jos în materie, există tot timpul condiţii de îndeplinit, reguli de respectat. Dar dacă ne putem înălţa mai sus, în domeniul spiritului, aceste reguli dispar.

Dar să revenim la numere. Există o ştiinţă de a combina numere şi cei care o cunosc o utilizează uneori pentru a-i distruge pe alţii. În spatele tuturor combinaţiilor, numerele de bază 0, 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, nu sunt în sine nici bune nici rele.

Dar combinându-le putem forma numere dintre care unele pot fi distructive şi malefice, iar altele favorabile şi benefice. Scrieţi numai un număr pe uşa cuiva sau daţi-i să poarte un număr, şi totul începe să-i reuşească sau să-l distrugă. Eu cred aceasta. Cred, pentru că ştiu că numerele sunt forţe. Cât despre numărul treisprezece, el aduce unora succes şi nenorociri altora. Numărul treisprezece este de vină? Nu, aceasta depinde de cine sunteţi şi dacă ştiţi să-l utilizaţi.

Veţi spune: “Dar, de ce în viaţa curentă numerele nu ne influenţează mai mult?” Pentru că suntem prea departe de ele. Dintre toate realităţile pe care le cunoaştem, numerele sunt cele mai abstracte. Reacţionăm imediat la realităţi sensibile: căldura, frigul, gustul alimentelor, parfumul florilor, sunete, culori, forme, etc., dar numerele sunt realităţi aşa de subtile, aşa de îndepărtate, că ne par inaccesibile. Dar dacă ne apropiem de ele spiritual, simţim imediat influenţa lor. este ca în cazul mirosurilor sau sunetelor: Când sunteţi prea departe, ele nu ajung până la voi, dar apropiaţivă, şi veţi fi înspăimântat sau transportat în paradis. În principiul lor, în esenţa lor, numerele sunt foarte departe de noi. Cu toate acestea, râurile, arborii, munţii, nu sunt altceva decât numere, numere materializate. Dacă aprofundăm chestiunea, vom descoperi că nimic nu există în afara numerelor. Totul este număr. Natura, universul întreg, sunt construite pe numere, dar sunt atât de bine disimulate încât nu le putem nici asculta, nici simţi, nici înţelege. Trebuie să ne apropiem de ele, să le penetrăm, să ne dăm seama că vorbesc, cântă, emană parfumuri… Fără îndoială este greu pentru voi să acceptaţi acestea, dar pentru mine aşa este. Eu o ştiu, pentru că le-am pipăit, le-am gustat.

Cap VII LUNA, ASTRUL MAGIEI Luna joacă un rol foarte important în domeniul magiei. Mai întâi, pentru că magicienii au observat diversele sale faze (creştere, descreştere, lună plină, lună neagră), pentru a se folosi de ele în operaţiile lor. Apoi, pentru că luna însăşi şi entităţile ce o populează sunt des invocate în aceste operaţii.

Luna este şi astrul magiei albe şi astrul magiei negre. Iniţiaţii au subliniat aceste două aspecte, pur şi impur, benefic şi malefic. La greci, cele două aspecte erau personificate prin zeiţa Diana (sau Artemis) numită neprihănita Diana şi prin zeiţa Hecate, divinitate a infernului. Luna este o regiune cu două feţe şi faţa a ascunsă are proprietatea de a aduna tot răul ce se face pe pământ. Pentru că gândurile, sentimentele se deplasează: gândurile, sentimentele oamenilor inspiraţi de rău sunt atrase de această faţă ascunsă pe care Ştiinţa iniţiatică îl numeşte conul negru. Conul negru trimite acest rău pe pământ sub forma influenţelor nefaste; din această regiune atrag vrăjitorii entităţi tenebroase care tulbură şi pierd oamenii, şi extrag de asemenea elemente nocive pentru vrăjile şi conjuraţiile lor.

Cât despre cealaltă faţă expusă influenţei soarelui, este regiunea purităţii, regiunea Îngerilor care aduc viaţa pură. Luna domneşte peste ape. Dacă vreţi să vă purificaţi, să deveniţi precum apa limpede, trebuie să vă legaţi de lună, dar de regiunea superioară a lunii, pentru că luna coordonează apele cristaline la fel de bine ca apele poluate. Cum soarele are afinităţi cu focul şi aurul, luna are afinităţi cu apa şi cu argintul. Cel ce ştie să lucreze cu luna se purifică.

Puteţi face acest lucru ţinând în mână un obiect de argint, legându-vă de Arhenghelul Gabriel, care este Arhanghelul lunii – cum Mihail este Arhanghelul soarelui – şi pronunţând numele său.

Perla, de asemenea, prin emanaţiile sale şi simbolismul său are afinităţi cu luna.

Luna acţionează magnetic asupra mareelor, vegetaţiei, dar şi asupra ciclurilor femeii.

Din acest motiv vrăjitorii folosesc în special sânge menstrual pentru practicile magice. Sângele este un fluid care poartă forţe şi energii şi în particular sângele menstrual, cu atât mai mult cu cât pierderea sa este asociată la femeie cu stări psihice determinate, care impregnează acest sânge. Ştiinţa iniţiatică învaţă chiar că entităţile lumii astrale sunt acolo, în jurul femeii, gata a se hrăni cu emanaţiile sângelui ei. Dacă femeia nu este vigilentă, dacă ea se lasă pradă sentimentelor şi gândurilor inferioare, sau pronunţă răutăţi la adresa cuiva, aceste entităţi pun stăpânire pe emanaţiile sângelui care se evaporă şi pot face astfel rău oamenilor. De aceea Moise, de exemplu, a interzis femeilor de a intra în locurile sfinte în timpul perioadei de menstruaţie. În realitate, menstruaţia este neutră în sine, nu are nimic impur, totul depinde de femeie, de gândurile sale, de sentimentele ei, şi cum le foloseşte. Cât despre vrăjitoare, este cunoscut că ele utilizează acest sânge în mod conştient pentru a-şi realiza proiectele; ele impregnează obiecte pentru a hrăni larvele, elementalii, cărora le cere apoi să execute ordinele lor oribile.

Adesea, vrăjitoarele se expun goale pentru a capta influenţele lunii, pentru că ele cunosc puterile nudităţii. Efectiv, Ştiinţa iniţiatică învaţă că corpul fizic posedă cu adevărat antene eterice, graţie cărora bărbaţii şi femeile sunt în comunicare cu forţele naturii şi prin care pot astfel emite sau capta curenţi. În general, veşmintele formează un fel de ecran între corp şi aceste energii cosmice, şi dacă magicienii se expun goi, este pentru a avea mai multe posibilităţi de a capta aceste energii, de a acţiona asupra lor şi de a le orienta în direcţia pe care o doresc. Numai că, atunci când vrem să facem rău, nu atragem în noi decât curenţi tenebroşi care circulă prin spaţiu, şi ne expunem pericolului de a fi într-o zi complet invadat şi “posedat”.

Acum, eu ştiu de asemenea că nudismul se dezvoltă din ce în ce mai mult şi, evident, aceia ce îl practică nu au în general nici o intenţie de a face magie.

Totuşi, eu îi pun în gardă şi pe ei, pentru că nuditatea atrage la fel de bine forţele benefice ca şi forţele malefice, şi este riscant de a te expune gol, dacă nu eşti aşa de conştient şi stăpân pe tine pentru a te închide la tot ce este negativ şi tenebros şi a te deschide numai curenţilor luminoşi. este bine să vă expuneţi la aer, la soare, ca să vi se deschidă porii fizici; dar trebuie să învăţaţi să vă deschideţi şi porii spirituali şi nu oricum, ci cu mult discernământ.

Dar să ne ocupăm acum de o problemă de o mare importanţă în viaţa noastră cotidiană. Ciclul lunar este de aproximativ o lună: pe timpul a patrusprezece de zile luna creşte, pe timpul a patrusprezece zile ea descreşte, şi această alternanţă produce schimbări în natura şi în fiinţa umană. Putem spune, în general, că perioada creşterii lunii favorizează activitatea, şi din contră, perioada descreşterii lunii favorizează somnolenţa, toropeala, repausul. Cel ce nu cunoaşte existenţa acestor ritmuri naturale se poate îngrijora de schimbările pe care le simte că se produc în el în momentul când luna descreşte. Nu are rost să se sperie, trebuie numai să se supravegheze pentru ca să nu-şi epuizeze rezervele.

Chiar dacă nu o facem cu aceeaşi eficacitate, cu aceeaşi intensitate, cu aceeaşi eficacitate ca în timpul creşterii lunii, putem să continuăm să lucrăm în timpul lunii descrescătoare. Cu toate acestea, dacă aveţi treburi importante de făcut, este preferabil să aşteptaţi luna crescătoare, mai favorabilă pentru realizare.

Invers, dacă vrem să punem sfârşit unei afaceri, unei relaţii, este mai bine să aşteptăm luna descrescătoare.

Deci, vedeţi, oricare ar fi fazele lunii, este posibil să utilizaţi fiecare perioadă pentru o muncă spirituală determinată. Vreţi să vă dezvoltaţi voinţa sau sănătatea, să aveţi mai multă dragoste, înţelepciune, lumină: aşteptaţi primele zile a lunii crescătoare; şi în timpul nopţii, priviţi luna, ridicaţi mâna dreaptă şi spuneţi: “Aşa cum creşte luna şi se împlineşte în cer, tot aşa toată fiinţa mea se umple de sănătate, de vigoare… sau de lumină, dragoste, pentru a deveni un slujitor al Domnului.” Pronunţaţi formula de trei ori. Şi pe timpul lunii descrescătoare, pronunţaţi formula contrară: “Aşa cum luna descreşte, tot aşa acest defect, acest viciu al meu, se diminuează şi dispare, pentru gloria lui Dumnezeu.” Şi aici pronunţaţi de trei ori formula ridicând mâna. Dacă faceţi aceste exerciţii regulat, cu convingere, veţi avea rezultate.

Luna are mari puteri asupra materiei, de aceea ea joacă un mare rol pentru realizare, concretizare.

Dacă vreţi să întreprindeţi o muncă, să realizaţi un proiect, sau dacă vreţi să-i puneţi capăt, veţi obţine rezultate mai bune dacă ştiţi să vă serviţi de influenţa lunii.

Cap VIII

LUCRUL CU SPIRITELE NATURII

Dacă putem intra în comunicare cu natura, este pentru că ea este vie şi inteligentă. Ea este vie şi inteligentă pentru că este locuită de creaturi de toate felurile care lucrează asupra pietrelor, plantelor şi animalelor. Aceste creaturi sunt menţionate în tradiţiile lumii întregi. Poate că ele nu se prezintă aşa cum au fost descrise de fiecare religie sau de fiecare cultură, dar esenţialul este să ştiţi că natura este vie pentru că este locuită, că cele patru elemente: pământul, apa, aerul, focul sunt locuite şi că noi putem intra în comunicare cu creaturile care le locuiesc pentru a face diverse munci. (Spiritele morţilor sunt de asemenea evocate în anumite ceremonii magice. Despre acest subiect, vedeţi: “Moartea şi viaţa de dincolo?” (cap XV tomul 32 din Opere Complete.)

Această realitate este cunoscută de milenii de magi, magicieni şi vrăjitori de pe toate continentele. Ei se străduie să pună aceste entităţi în serviciul lor şi mulţi dintre ei au reuşit… din păcate. Pentru că, în general, ei nu o fac decât pentru a-şi satisface poftele, senzualitatea, dorinţa de răzbunare, etc., şi spiritele li se supun. Pentru că spiritelor naturii le place să li se dea o treabă de făcut, şi ele o fac fără să se preocupe dacă este benefică sau dăunătoare: ele execută sarcină ce au primit-o, împinse de teama acestei voinţe superioare lor care a reuşit să le domine. De aceea atât de mulţi oameni le utilizează pentru intreprinderi condamnabile: ele se supun, pentru că aşa sunt făcute, nu au nici o conştiinţă morală, ele fac deopotrivă şi răul şi binele. Deci, de noi depinde să le orientăm în vederea unor lucrări divine.

Când mergeţi în natură, trebuie să fiţi conştienţi de prezenţa tuturor acestor spirite care o populează şi care existau deja înaintea apariţiei noastre pe pământ. este bine să vă legaţi de ele, să le vorbiţi, să vă minunaţi în faţa frumuseţii muncii pe care o îndeplinesc pe pământ şi sub pământ, în apă, în aer, etc. Atunci, ele vor fi fericite, se vor împrieteni cu voi, vă vor surâde, şi vă vor da cadouri: vitalitate, bucurie, inspiraţie poetică şi chiar clarviziune.

Dar nu trebuie să vă opriţi aici. Pe toate aceste miliarde de spirite care populează natura trebuie să le faceţi să participe la o muncă divină. Când vă plimbaţi prin pădure sau la munte, adresaţi-vă tuturor acestor creaturi invizibile care contribuie prin activitatea lor la viaţa pietrelor, plantelor, animalelor, şi cereţi-le să-şi aducă aportul, ajutorul, tuturor celor care lucrează pentru dragoste, lumină, pace: pentru realizarea Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ.

Iar atunci când mergeţi pe malul mării sau pe malul unui fluviu, adresaţi-vă spiritelor care le locuiesc, spunându-le: “Ce faceţi voi pentru binele umanităţii? Încercaţi să influenţaţi pe toţi acei care vin să se scalde şi pe cei ce călătoresc pe ape, inspiraţi-le dorinţa de schimbare, de a se ameliora… Desigur, sunt încăpătânaţi, dar voi aveţi puteri, şi dacă insistaţi, ei vor sfârşi prin a vă asculta, în ciuda lor, şi vor urma voinţa voastră. Mergeţi, la treabă!” Astfel, într-o zi, miliarde de spirite se vor pune în mişcare pe întreg pământul şi vor lucra asupra inimilor şi creierelor umane.

De ce să fim zgârciţi şi nu ne gândim niciodată să spunem două cuvinte pentru binele umanităţii? Pentru noi înşine, câte nu suntem capabili să facem? Punem în mişcare cerul şi pământul… dar pentru alţii!… Ei bine, este timpul de a schimba această mentalitate. De acum înainte, oriunde veţi merge în natură, gândiţi-vă să vă adresaţi tuturor fiinţelor care locuiesc în grote, arbori, pârâuri, lacuri, chiar şi în frunze, şi cereţi-le să vină să participe la realizarea Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. Astfel, Cerul va vedea în voi un constructor al noii vieţi, un izvor, un fiu al Domnului. Cerul, pământul, oceanele, toate elementele au jurat în faţa Eternului să-i ajute pe cei care lucrează să devină făcători de pace, armonie, frumuseţe.

Cap IX FLORILE, PARFUMURILE… A oferi flori este o tradiţie aproape universal răspândită. Oferim flori pentru a ne manifesta admiraţia, respectul, dragostea. Femeile, mai ales, sunt sensibile la flori; dacă vreţi să câştigaţi prietenia unei femei, oferiţi-i flori. Evident, poate acest lucru nu va fi suficient. Există anumite femei cărora puteţi să le oferiţi toate florile pe care le găsiţi la piaţă fără să puteţi să le câştigaţi prietenia; pentru că există alte flori de oferit, flori invizibile, şi pe ele trebuie să ştiţi să le oferiţi: florile sufletului vostru.

Priviţi un trandafir: simţiţi imediat ceva atât de poetic, încât starea voastră interioară se va transforma. O senzaţie, oricât de slabă ar fi ea, un sentiment, cât de slab ar fi, modifică deja ceva în profunzimea fiinţei voastre. Floarea pe care o priviţi vă vorbeşte prin culorile sale, forma sa, parfumul său, ea îşi deschide drum în voi, prin intermediul corpurilor subtile, pentru a trezi în sufletul vostru forma, parfumul, culoarea căreia îi corespunde. Şi este la fel, bineînţeles, pentru un obiect respingător. De aceea, trebuie să fiţi atenţi să nu vă înconjuraţi decât de prezenţe armonioase, frumoase, pure… pentru că influenţa lor pătrunde în voi. Şi cum în domeniul spiritual există calităţi şi virtuţi care corespund acestei armonii, puţin câte puţin, aceste calităţi şi virtuţi se vor manifesta în voi.

Tot ceea ce vă înconjoară exercită o influenţă asupra voastră, chiar dacă nu sunteţi conştienţi de acest lucru. Dar tocmai, este important să deveniţi conştienţi de acest lucru pentru a face o muncă benefică. Dacă simţiţi că un obiect sau o creatură vă influenţează favorabil, trebuie să deschideţi conştient porii voştri interiori pentru ca aceste influenţe să vă penetreze profund.

Dacă nu-i deschideţi, chiar şi cele mai bune lucruri vor rămâne ineficace, ele nu vă vor atinge.

Mergeţi pe malul unui pârâu, după un izvor care străluceşte, şi gândiţi-vă că este imaginea adevăratei surse a vieţii, care trebuie să strălucească şi să curgă pentru voi…

Mergeţi după soare, contemplaţi-l, deschideţi-vă lui ca să trezească în voi soarele spiritual, căldura sa, lumina sa… Mergeţi după flori pentru a le cere secretul parfumului lor, şi ascultaţi-le ca să învăţaţi să extrageţi şi voi chintesenţele cele mai parfumate ale inimii voastre şi ale sufletului vostru… Totul vorbeşte, numai oamenii nu ştiu să asculte, nu ştiu să asculte nici soarele, nici arborii, nici stâncile, nici lacurile, nici munţii, nici păsările, nici propria lor voce interioară care vorbeşte fără încetare. Dar dacă trebuie să asculte bârfe sau calomii, imediat îşi deschid urechile.

Nu înţeleg de ce sunt aşa stupizi: sunt atâtea lucruri frumoase de ascultat, de privit, de înţeles, de ce se opresc tot timpul asupra a ceea ce este inutil şi meschin?

Priviţi acest trandafir: el este mic, dar este mare în mine pentru că îmi revelează multe lucruri, de aceea îl iubesc. El este fericit, îmi surâde, şi eu la rândul meu îl privesc cu dragoste pentru că el intră în mine şi trezeşte alţi trandafiri în inima mea şi în sufletul meu. De ce nu încercaţi şi voi? Sfătuiesc chiar şi femeile care aşteaptă un copil să se gândească în această perioadă a gestaţiei să lucreze din când în când cu trandafirii, ca să influenţeze favorabil copilul ce-l poartă.

Spiritele trandafirilor sunt entităţi ce vin de pe planeta Venus şi care au acceptat să se încarneze pe Pământ pentru a ajuta oamenii. Dar nu cunoaştem încă această misiune a trandafirilor, ne servim de ei pentru a orna apartamentele şi grădinile, pentru a atrage un bărbat sau pentru a seduce o femeie. În realitate, trandafirul este aici pentru a ne revela un drum de cea mai mare perfecţiune, drumul adevăratei iubiri, dragostea care nu întemniţează, dragostea care eliberează. Iată rolul şi mesajul trandafirului. Dacă el este regele florilor, este pentru că el ne învaţă dragostea adevărată. În ziua în care oamenii vor înţelege sacrificiul pe care el îl face venind printre ei şi vor accepta mesajul său, poate vor începe să-i semene: pe unde vor trece, ei vor înmiresma atmosfera cu un parfum delicios.

În Paradisul terestru, Dumnezeu i-a încredinţat Evei îngrijirea vegetaţiei, de aceea, trăind printre flori, Eva a început să degaje ea însăşi un parfum de flori. În momentul primului păcat, ea a pierdut această calitate. Înainte de cădere, aceste parfumuri emanau din ea pentru că poseda calităţi şi virtuţi care se manifestau întocmai în plan fizic, sub formă de parfumuri. Pentru că un parfum este expresia fizică a unei virtuţi, de asemenea, un miros urât este expresia fizică a unui viciu. Dacă femeile sunt acum atât de atrase de parfumuri şi simt nevoia de a se parfuma, este pentru că doresc inconştient să regăsească acest dar pe care-l aveau în Paradis, de a degaja natural parfumuri. Dar a se parfuma nu este cea mai bună metodă: dacă ele vor învăţa să-şi dezvolte anumite calităţi şi virtuţi, ele vor regăsi parfumul lor, ele vor regăsi adevărata lor frumuseţe.

Dintr-un punct de vedere mai general, problema parfumurilor, mirosurilor pe care fiinţa umană le degajă, este un subiect foarte interesant. Dacă vă veţi observa, veţi vedea că corpul vostru nu are tot timpul acelaşi miros. Când sunteţi tulburat, sau furios, veţi remarca că mirosurile devin dezagreabile. Iar când trăiţi sentimente magnifice, corpul vostru poate produce emanaţii aproape tot atât de parfumate ca cele ale florilor.

De mult, îmi amintesc, în timpul unei plimbări în pădure pe care am făcut-o cu prietenii mei în regiunea Lyon-ului, am remarcat o tânără fată de aproximativ optsprezece ani pe care nu am cunoscut-o până atunci. Aparent, ea nu avea nimic particular, dar când a trecut pe lângă mine, am simţit că degajă un parfum, dar un parfum de o puritate, de o prospeţime, de o poezie extraordinară. Am rămas stupefiat, avea, aş putea spune, parfumul unei flori de munte. Eram atât de intrigat, că am întrebat-o dacă s-a parfumat. Ea mi-a răspuns că nu, şi după expresia feţei sale, era evident că spunea adevărul. Deci corpul ei degaja acest parfum de flori. Nu am mai revăzut-o după acea plimbare, dar n-am uitat niciodată acel parfum. Eu nu cred că îşi dădea seama de acest dar extraordinar.

Există femei care ar da averi pentru a avea natural un astfel de parfum.

Vrăjitorii, vrăjitoarele aveau cunoştinţe care le permiteau să fabrice duhori insuportabile pentru a atrage demonii. Şi dacă există obiceiul de a arde parfumuri, esenţe în temple, biserici şi locuri sacre, este tocmai pentru a alunga spiritele tenebrelor şi a atrage spiritele luminii. Se spune în Biblie că parfumul sacrificiilor celor drepţi urca până la nările lui Dumnezeu care se delecta.

Da, este adevărat, Dumnezeu respiră suflete, este o realitate: sufletul celor drepţi degajă un parfum care atrage prezenţa entităţilor luminoase, şi chiar Sfântul Duh vine să respire parfumul acestor suflete.

Evident, aceste parfumuri spirituale sunt aşa de subtile că nu le putem simţi în planul fizic. În tinereţea mea în Bulgaria, când locuiam aproape de Maestrul Peter Deunov şi când mă invita să-l vizitez acasă la el, eram tot timpul impresionat de un parfum ce mă mira, care nu semăna cu un altul, un parfum care nu venea nici din flori, nici din fructe, din nimic altceva. Era cu siguranţă parfumul sufletului său, a inimii sale. Eram foarte tânăr, nu puteam încă să-mi explic astfel, dar la fiecare vizită simţeam aceeaşi senzaţie de puritate, de sfinţenie, ca un parfum, şi nu l-am mai întâlnit în altă parte, pentru că în realitate, acest parfum nu exista în planul fizic, şi probabil sufletul meu îl percepea în planul astral.

Este deci foarte important de a ajunge prin munca noastră spirituală să ameliorăm calitatea parfumurilor corpului nostru fizic, nu pentru a atrage oamenii ci pentru a atrage prietenii din lumea invizibilă, pentru că ei iubesc parfumurile unui suflet pur. De ce să nu le oferim această bucurie? Prin arderea esenţelor, alungaţi spiritele tenebroase şi atrageţi entităţile celeste, este minunat. Dar aceasta nu ajunge, trebuie să ştiţi cum să răspândiţi din interior parfumul purităţii, al sfinţeniei.

Cap X FACEM MAGIE CU TOŢII Pentru majoritatea oamenilor cuvântul “magie” este un cuvânt care îngrijorează. Am văzut oameni îngroziţi când se pronunţa acest cuvânt în faţa lor. Şi totuşi, toţi fac magie, nu fac decât aceasta, numai că ei cred că în magie este obligatoriu să faci anumite ceremonii purtând veşminte bizare, bolborosind incantaţii, pronunţând formule de conjuraţie, de vrajă, şi manipulând în mijlocul vaporilor mai mult sau mai puţin rău mirositori tot felul de obiecte heteroclite. Şi tocmai aici se înşeală.

Magia, este toată existenţa noastră. Toate actele (adică gesturile, privirile, cuvintele), toate sentimentele şi gândurile sunt magice. Tot ceea ce omul este susceptibil să facă în cele trei planuri: fizic, astral, mental, este magie. Şi după natura bună sau rea a ceea ce face, dacă construieşte sau distruge, dacă crează armonie sau dezordine, el se manifestă ca un mag alb sau negru. Numai ignoranţa oamenilor îi împiedică de a şti unde se află, şi ce fabrică.

Desigur, pentru majoritatea oamenilor, se poate spune că actele lor nu sunt nici perfect albe nici perfect negre, ei nu sunt cu adevărat puternici într-o formă de magie sau în alta. Dar faptul că fiecare bărbat şi fiecare femeie este un magician, o magiciană, este absolut adevărat.

Când aveţi sentimente rele, gânduri rele, este vorba deja de magie neagră, pentru că murdăriţi, dezagregaţi ceva, şi după legile universale, tot ceea ce produce un astfel de efect intră în categoria magiei negre. Şi tot ceea ce este armonizează, construieşte, înfrumuseţează, iluminează, intră în categoria magiei albe. Deci, în loc de a scoate strigăte când aud vorbind de magia neagră, oamenii ar face mai bine să conştientizeze importanţa a tot ceea ce fac. Da, pentru că vedem destui oameni care n-au deschis niciodată o carte de magie neagră, care nici măcar nu cred că magia neagră este posibilă, dar care, prin comportamentul lor, sunt în realitate adevăraţi magicieni negri.

Un mag este un medium care furnizează spiritelor materia primă graţie căreia ele pot intra în contact cu planul fizic şi pot acţiona asupra lui. Natura preocupărilor sale, activităţile sale fac ca să se degaje din el fluide determinate şi aceste fluide permit spiritelor de a lua formă şi de a acţiona. La simpla prezenţă a unei fiinţe animate de gânduri criminale, o multitudine de spirite au şi venit pentru a se servi de toate miasmele care se degajă din ea, pentru a face rău. Nu ea este cea care face răul, dar furnizează mijloacele, materia de care ele se servesc. Şi invers, prezenţa unui mag alb furnizează spiritelor luminoase materia de care ele se servesc pentru a aduce binecuvântări. Vreţi să lucraţi pentru lumină, vreţi să faceţi bine? Se degajă atunci din voi o materie foarte pură pe care spiritele lumii invizibile vin să o culeagă, exact cum albinele vin să culeagă nectarul florilor pentru a face mierea.

Vă voi da acum un exemplu pentru a vă arăta cum trebuie să citiţi în cartea naturii vii.

Când lăsaţi resturi de mâncare în bucătăria voastră, de ce sosesc aşa de repede tot felul de insecte, furnici, viespi, etc… pentru a se hrăni? Pentru că murdăria le atrage pe aceste mici gângănii. Dar faceţi curăţenie, şi ele vor dispărea. În acelaşi fel trebuie să ştiţi că dacă veţi păstra anumite impurităţi în sentimentele sau în gândurile voastre, acestea vor atrage indezirabili cărora le place să se hrănească cu aceste murdării, şi nu veţi mai putea scăpa de ei. Priviţi: chiar dacă încercaţi să omorâţi insectele sau să le vânaţi, nu faceţi nimic: de îndată ce veţi lăsa din nou deşeuri la iveală, ele vor apărea din nou, pentru că vin tot timpul altele. Pentru a le alunga, faceţi curăţenie şi gângăniile vor merge să-şi caute hrana în altă parte. Şi în planul astral, în planul mental, există de asemenea gânduri şi sentimente care fermentează, putrezesc, este aceeaşi lege. Trebuie deci să vă debarasaţi de aceste impurităţi şi indezirabilii vor pleca.

Când văd comportamentul unor anumite persoane, ştiu deja că ele atrag o întreagă delegaţie de spirite tenebroase care vin să le solicite, pentru ca ele să intre în confreria lor.

Spiritele tenebroase le spun: “Vei avea bani, vei avea un loc în societate, vei avea o putere formidabilă, vei avea toate femeile pe care le vei vrea, vino cu noi.” Şi ele sunt atât de ignorante şi proaste încât le urmează. Veţi spune: “Dar n-am mai văzut aşa ceva!” Ei bine, eu o văd în fiecare zi. Spiritele tenebroase sunt îmbrăcate, ele nu se prezintă la voi cu coarne, cu o coadă despicată şi cu toate cazanele Infernului, ele nu au interesul de a vă speria; din contră, ele vă promit că o să vă vedeţi toate dorinţele satisfăcute, şi revin până când, ca un fruct prea copt, cădeţi în capcana lor. Iată cum se întâmplă să seducă oameni: prin promisiuni de putere, plăcere şi bani. Astfel, mulţi devin candidaţi pentru Loja neagră, pentru că nu pot obţine rapid toate aceste avantaje fără a manifesta egoism, duritate, necinste.

Dar Loja albă, şi ea, trimite o delegaţie; şi aici sunt creaturi magnifice care încearcă să lumineze oamenii despre toate binecuvântările care-i aşteaptă dacă se angajeajă pe drumul luminii. Spiritele răului şi cele ale binelui lucrează în acelaşi fel, dar în direcţii opuse. Metodele sunt aceleaşi, nu este nici o diferenţă, în afară de scop, de direcţie. Spiritele binelui vă spun: “Se poate să nu obţineţi nici gloria, nici bogăţie, pentru că ele sunt ale Prinţului acestei lumi, dar noi avem alte lucruri să vă dăm: lumina, pacea, cunoaşterea şi mai ales viaţa, viaţa abundentă. Vreţi să veniţi cu noi?“ Dacă sunteţi luminaţi, dacă aveţi discernământ, ascultaţi vocea spiritelor celeste; dacă nu, desigur, veţi cădea în capcanele spiritelor tenebroase.

Nu există creaturi în faţa cărora spiritele luminoase să nu se prezinte, dar dacă aceste creaturi rămân surde la vocea lor, ce pot ele face? Sunt obligate să le abandoneze şi să le lase în faţa propunerilor Lojei negre, care se prezintă într-un mod mult mai încântător pentru ele, pentru că se referă la nevoile şi satisfacţiile planului fizic. Cât despre nevoile planului spiritual, ne simţim mai puţin stimulaţi să le satisfacem – este atât de departe! – şi astfel ne lăsăm în voia spiritelor tenebroase.

Da, şi mai departe vedem consecinţele: tot ceea ce emană dintr-o fiinţă care refuză să ia drumul ascensional al luminii, al dragostei, al dezinteresului, este prozaic, tern, distructiv. Peste tot pe unde trece această fiinţă, fără a o şti, fără a vrea, produce stricăciuni. Cum? Imaginaţi-vă că detestaţi pe cineva: spuneţi des că v-ar aranja mai bine să fie mort. Desigur, nu aţi merge până la a-l omorî, nu se decide chiar aşa de uşor o crimă, pentru că vă expuneţi la riscuri. Dar vă gândiţi la această moarte, o doriţi… Ei bine, să ştiţi că veţi fi responsabili de moartea altcuiva din oameni. Pentru că dorinţele voastre, gândurile voastre circulă şi influenţează undeva, mai departe, persoane care sunt în aceeaşi dispoziţie ca şi voi şi care doresc, la rândul lor, să scape de un duşman. Dacă dorinţa lor de răzbunare este mai puternică, sau dacă au o voinţă mai mică de a rezista instinctului lor criminal, într-o zi, sub influenţa a ceva pe care ele nu-l înţeleg – un impuls, un curent care-i poartă – ele comit o crimă. Nu veţi şti niciodată nimic, dar în realitate, şi voi veţi fi vinovaţi. Şi într-o zi, când veţi merge în cealaltă lume şi vi se vor prezenta consecinţele gândurilor, sentimentelor şi dorinţelor voastre negative, veţi fi înspăimântaţi să vedeţi că aţi fost cauza atâtor nenorociri.

Din contră, dacă toată viaţa voastră v-aţi străduit să nu aveţi decât gânduri şi sentimente de lumină şi dragoste, ele vor circula şi vor influenţa favorabil multe persoane de pe pământ. Şi aici, atunci când veţi merge în cealaltă lume, vi se vor arăta toate realizările bune a căror cauză aţi fost. Veţi fi mirat, stupefiat. Veţi spune: “Dar nu este posibil, nu eu am făcut aceste lucruri!… – Ba da, ba da, vi se va răspunde. Priviţi, de exemplu, aţi trăit în acel an pe strada aceea unde anumite persoane erau gata să comită o crimă. Dar emanaţiile bune pe care le-aţi răspândit în trecere le-au făcut să se răzgândească şi ele au renunţat în final.” Adesea este nevoie de foarte puţin pentru ca o persoană să execute un proiect sau să renunţe, şi este posibil ca acest “foarte puţin” să depindă chiar de influenţele bune sau rele pe care le recepţionează fără ştirea sa.

Nu trebuie să uităm niciodată că omul este plasat la limita lumilor superioară şi inferioară.

Religia creştină a exprimat această idee prin imaginea îngerului păzitor care stă în dreapta sa şi a demonului care stă la stânga sa. Îngerul îl sfătuieşte, îl luminează, în timp ce demonul, din locul său, vrea să-l inducă în eroare pentru a deveni victima sa. este un fel simplist de a prezenta lucrurile, dar el corespunde unei realităţi. Cum v-am explicat, omul posedă două naturi: o natură inferioară, pe care am numit-o personalitate, şi o natură superioară, pe care am numit-o individualitate (a se vedea “Natură umană şi natură divină” Colecţia Izvor Nr. 213). După gradul său de evoluţie, omul dă importanţă uneia sau alteia dintre naturi, şi evident, după cum una sau alta se manifestă, el intră în contact cu entităţile lumii tenebrelor sau cu cele ale lumii de lumină.

Unii spun că nu cred în entităţile lumii invizibile. Ei bine, chiar dacă cred sau nu, aceasta nu schimbă nimic: natura lor inferioară şi superioară există şi nu pot să nu le vadă manifestându-se.

Omului îi revine sarcina de a şti sub ce influenţă vrea să se plaseze.

Veţi spune: “Dar de ce Dumnezeu nu distruge aceste spirite ale răului?” Pentru că ele au permisiunea de a tenta, este meseria lor, iar voi nu trebuie să fiţi aşa de stupizi pentru a cădea în capcanele lor! Dumnezeu nu l-a pedepsit niciodată pe Diavol pentru că tentează oamenii; oamenii sunt cei care trebuie să fie mai tari şi mai luminaţi, ei trebuie să înţeleagă unde înfloresc cu adevărat, trebuie să înţeleagă de ce este preferabil de a lua o anumită direcţie decât de a lua alta. Trebuie să fie convinşi cu adevărat. Nu ar fi un veritabil avantaj pentru o fiinţă umană să fie împinsă împotriva voinţei ei pe drumul binelui şi al luminii. Creatorul şi spiritele celeste o lasă liberă pentru a-şi dezvolta conştiinţa şi a învăţa să devină responsabilă de orientările ei.

Deci de noi depinde să ne întrebăm în fiecare zi: “Să vedem, astăzi, ce am spus, ce am făcut? Care au fost gândurile, sentimentele mele?” Şi dacă aţi acţionat rău, dacă aţi avut sentimente rele, gânduri rele, să ştiţi că aţi fost dat în lături de forţele negre şi trebuie să reveniţi pentru a o lua pe un alt drum. Cel ce intră în viaţa spirituală este obligat să ia în considerare lucrurile cu o conştiinţă lărgită; el trebuie să-şi dea seama că există legi pe care el nu le cunoaşte

Cel ce intră în viaţa spirituală este obligat să ia în considerare lucrurile cu o conştiinţă lărgită; el trebuie să-şi dea seama că există legi pe care el nu le cunoaşte şi trebuie să înţeleagă acum necesitatea de a le cunoaşte şi de a le respecta. Magia nu este numai un act al voinţei, ea îmbrăţişează totalitatea activităţilor umane. În realitate, magia nu este altceva decât o prelungire a fizicii. Fizica studiază proprietăţile materiei şi legile care o guvernează. La fel este şi cu magia, cu diferenţa că magia merge mai departe, acţionând într-un domeniu mai subtil: cel al forţelor şi materiilor psihice. Şi este bine că magia nu a fost despărţită de fizică, pentru că într-o zi, aceeaşi oameni de ştiinţă, mai obişnuiţi, mai înţelegători, vor fi obligaţi să admită această realitate pe care până acum o calificau ca fiind neştiinţifică.

Cap XI CELE TREI MARI LEGI ALE MAGIEI 1.

Legea înregistrării

Se poate să ne îndoim de existenţa lui Dumnezeu, să credem sau să nu credem în îngeri sau în diavoli, în Cer şi în Infern, dar există un lucru asupra căruia nu ne putem îndoi, anume că gândurile, sentimentele noastre se înregistrează în noi şi în afara noastră, lasă deci urme.

Cunoaşterea acestei legi este la baza întregii vieţi morale şi spirituale: din moment ce totul se înregistrează, nu ne putem permite să facem orice, să avem orice gând, orice sentiment, orice dorinţă, pentru că vor exista consecinţe.

Evident, această idee este nouă pentru mulţi. Faptul că există oamenii care sunt inteligenţi, instruiţi, avansaţi tehnic, care fac înregistrări, asta da, aşa e, nu avem decât să vedem atâtea imagini, cuvinte, muzică care sunt înregistrate. Dar natura, cum poate ea face înregistrări?

Ei bine, aici vedem câţi oameni sunt ignoranţi. În realitate, nu putem găsi nimic în lumea vizibilă care nu există deja în lumea invizibilă. Inteligenţa cosmică a devansat oamenii şi chiar i-a depăşit: înregistrările sale sunt de o natură mult mai subtilă decât aceea pe care ei ar putea-o face.

Inteligenţa cosmică, care a vrut să aibă arhive, a decis ca toată istoria universului să fie înregistrată; ea a conceput creaţia în aşa fel încât pământul, munţii, şi mai ales pietrele să conserve această istorie.

Fiecare eveniment se reflectă în toate obiectele din jur şi lasă urme, şi putem spune că aceste urme sunt de neşters, ele sunt profund ascunse sub alte straturi care sunt îngrămădite deasupra, dar există şi putem să le regăsim. Aceste urme reprezintă arhivele “Akashe”.

Dar cum oamenii nu şi-au dezvoltat acele facultăţi care le-ar permite să descifreze aceste înregistrări, ei emit ipoteze şi construiesc teorii pe care sunt repede obligaţi să le abandoneze pentru că se arată inexacte.

Marile evenimente ale istoriei universului sunt înregistrate, de asemenea şi micile evenimentele ale vieţii noastre cotidiene. Tot ceea ce facem în locurile în care locuim lasă amprente, imagini, clişee, o întreagă memorie este acolo, fixată în planul eteric, pe pereţi, pe mobile, pe obiecte, şi dacă apelăm la un medium sau la o persoană sensibilă, ea vă va putea spune în detaliu ce s-a întâmplat în aceste locuri.

Lăsăm urme pe toate obiectele pe care le atingem, şi chiar dacă nu le atingem, însăşi prezenţa noastră, corpul nostru astral, etc., se imprimă pe ele. Iar asupra locurilor pe unde trecem, asupra persoanelor pe care le frecventăm, lăsăm de asemenea urme, bune sau rele, luminoase sau întunecate. De aceea este atât de important de a lucra asupra gândurilor şi sentimentelor pentru a le ameliora, a le purifica, pentru că ştim că nu numai prin actele noastre, ci şi prin gândurile, sentimentele noastre putem face rău sau bine.

Dar înainte de a se înregistra şi de a lăsa urme în exteriorul nostru, gândurile şi sentimentele noastre se înregistrează şi lasă urme în noi. De aceea, cel care a nutrit mult timp gânduri şi sentimente de gelozie, egoism, răutate va sfârşi într-o zi prin a fi paralizat şi otrăvit de toate urmele lipicioase şi întunecoase pe care gândurile şi sentimentele lui le-au lăsat în el.

Proba că totul se înregistrează în noi este că o persoană poate să-şi aducă brusc aminte o scenă petrecută cu zeci de ani în urmă, în copilărie. Altele, victime ale unui grav accident în care erau pe punctul de a muri, povestesc cum şi-au văzut toată viaţa derulându-se invers cu o mare viteză, ca o bobină de film. Cum se face că acestea nu au fost şterse?

Cunoscând această lege a înregistrării, sunteţi obligat să fiţi rezonabil, prudent, atent, pentru a nu comite acte reprobabile, pentru că, mai repede sau mai târziu, nu numai că acestea vă vor reveni în conştiinţă şi veţi avea remuşcări, dar vor produce evenimente şi fenomene supărătoare. Pentru că, nu numai că totul se înregistrează, ci în virtutea legii afinităţii, ceea ce aţi înregistrat rău va produce efecte în lumea vizibilă şi invizibilă, perturbând ordinea atomilor şi electronilor şi atrăgând forţe ostile care vor veni să vă înhaţe într-o zi.

Desigur, mulţi acceptă această idee a unei legi a înregistrării, dar nu ajunge de a o accepta, trebuie ca în viaţa cotidiană să ţinem cont de existenţa ei peste tot, orice aţi face, străduiţi-vă să nu lăsaţi decât urme luminoase. Sunteţi pe un drum: binecuvântaţi acest drum cerând ca toţi cei ce trec pe acolo să primească pacea şi lumina şi să fie antrenaţi spre calea bună. De ce să trăiţi în inconştienţă şi să nu înregistraţi decât dezordini şi murdării? De ce să nu încercaţi să lucraţi ca soarele care impregnează fără încetare universul cu lumina sa, căldura sa, viaţa sa, generozitatea sa? Încercaţi să nu vă lăsaţi atraşi de activităţi haotice, distructive, negative, pentru a învăţa cum să acţionaţi faţă de creaţie şi creaturi. Şi peste tot, asupra a tot ce atingeţi, peste tot pe unde mergeţi, gândiţi-vă să nu lăsaţi decât urme de lumină şi de dragoste, pentru ca oamenii să vibreze la unison din ce în ce mai mult cu lumea divină.

2. Legea afinităţii Toţi cei care au studiat relaţiile dintre fiinţa umană şi cosmos au descoperit că există între acestea o corespondenţă absolută. Fiecare vibraţie tinde să găsească o altă vibraţie asemănătoare cu ea pentru a fuziona cu ea, toate creaturile, prin vibraţiile lor şi prin lungimea lor de undă, intră în raport cu alte fiinţe, alte entităţi şi alte forţe în univers care posedă aceeaşi lungime de undă, aceleaşi vibraţii.

Deci, prin gândurile, sentimentele, actele sale, omul întră în afinitate cu regiuni, creaturi vizibile sau invizibile care posedă aceleaşi lungimi de undă şi le atrage. Dar cum oamenii ignoră aceste adevăruri, ei fac totul fără să se gândească şi apoi sunt miraţi de a se găsi în situaţii groaznice.

Să presupunem că avem pe o masă mai multe diapazoane dintre care numai două sunt de lungimi egale. Dacă facem să vibreze fiecare dintre aceste diapazoane, ele vor da un sunet diferit, dar dacă facem să vibreze unul dintre cele două diapazoane care au aceeaşi lungime, al doilea, fără a fi atins, va răspunde la vibraţia primului, emiţând acelaşi sunet ca el. Cunoaşteţi toţi acest fenomen, dar ceea ce nu cunoaşteţi este importanţa acestei legi. Pentru că, în realitate, se petrec exact acelaşi lucruri între fiinţa umană şi tot ceea ce există în univers. Dacă vă străduiţi să aveţi numai gânduri luminoase, sentimente pure, generoase, veţi atrage din spaţiu entităţi, elemente, care sunt în afinitate cu gândurile şi sentimentele voastre, şi astfel veţi fi din ce în ce mai mult ajutaţi, susţinuţi.

Lumina Ştiinţei iniţiatice ne dă toate puterile de a crea viitorul pe care îl dorim. Şi dacă ştim să alimentăm în noi anumite stări interioare elevate, nimic nu va putea să ne împiedice să întâlnim fiinţe frumoase, luminoase, nobile, pe care dorim să le întâlnim, De câte ori nu vă simţiţi dezorientaţi, nefericiţi! Nu mai ştiţi ce să faceţi pentru a ieşi din această stare şi rămâneţi aşa, făcându-vă griji. De ce nu încercaţi să mergeţi lângă fiinţe care vă pot ajuta? Aceste fiinţe sunt aici, peste tot, aproape de voi, şi dacă nu fac nimic pentru a vă ajuta, este pentru că nu ştiţi să le chemaţi. Pentru a le face să vă audă vocea, trebuie cel puţin să încercaţi să aveţi o gândire benefică, sentimente benefice, să îndepliniţi un act dezinteresat; atunci, aceste fiinţe simţind că vibraţi pe aceeaşi frecvenţă cu ele, vor fi obligate să se apropie de voi pentru a vă veni în ajutor.

Gândurile, sentimentele, actele voastre sunt cele care determină absolut natura elementelor, forţelor şi fiinţelor care vor fi trezite undeva în spaţiu şi care, mai repede sau mai târziu vor sosi la voi. Această lege a afinităţii este una dintre cele mai mari legi magice şi ea trebuie să vă conducă întreaga viaţă. În fiecare zi, când simţiţi anumite gânduri, sentimente ce vă traversează spuneţi-vă: “Iată, acest gând, acest sentiment, este obligatoriu în afinitate cu elemente, regiuni ale spaţiului, de o natură determinată. Dacă intru în relaţie cu ele, voi atrage ceva bun sau ceva rău?”

Dacă vedeţi că este bun, mergeţi, dacă nu, atenţie!

V-am mai spus: noi suntem ca nişte peşti în oceanul cosmic. Peştii trăiesc în mare, în oceane, şi fiecare atrage spre el elementele care corespund naturii sale, pentru a forma corpul său: o anumită talie, un anumit cap, mare sau alungit, o anumită coadă, anumiţi solzi, strălucitori, coloraţi, sau şterşi şi cenuşii. este la fel şi pentru noi: suntem peşti aruncaţi în oceanul vieţii şi devenim într-un fel sau altul după elementele pe care le-am atras pentru a forma diferitele noastre corpuri: fizic, astral, mental, etc. Întâlniţi, de exemplu o fiinţă handicapată în toate domeniile: aceasta vine din încarnările anterioare unde, din ignoranţa sa sau din voinţa sa slabă, a atras entităţi şi curenţi negativi care acum o tulbură şi o ţin legată. Alţii, din contră, au atras în încarnările lor precedente toate elementele care fac din ei acum fiinţe inteligente, capabile, frumoase, pe care toţi le iubesc şi le admiră. Vedeţi cât este de important să cunoaşteţi această lege a afinităţii şi trebuie să vă puneţi imediat pe treabă pentru a atrage particule de o natură aşa de luminoasă, încât totul să înceapă să se amelioreze în voi.

3. Legea acţiunii şi reacţiunii Putem studia lucrurile din multe puncte de vedere: fizic, chimic, astronomic, politic, financiar, etc., şi este foarte bine, dar când nu le studiem din punct de vedere magic, nu cunoaştem esenţialul. Da, dacă nu cunoaştem cum acţionează lucrurile asupra noastră, cum ne influenţează, nu cunoaştem esenţialul. Ori, totul acţionează asupra noastră, tot ce trăieşte în natură ne influenţează: soarele, stelele, plantele, pietrele, animalele…

Chiar şi comportamentul oamenilor este şi el magic: privirile, gesturile, cuvintele. Din păcate, prea puţini dintre ei sunt conştienţi de efectele care se produc: ei gesticulează, aruncă priviri rele, proferează cuvinte negative, fără a şti că, de fapt, cosmosul este ca un imens perete care le retrimite ca un ecou fiecare din manifestările lor. Dacă vă plimbaţi într-o căldare de munţi şi începeţi să strigaţi: “Vă iubesc”, ecoul va răspunde: “Vă iubesc… iubesc… iubesc…” Pentru tot din viaţa noastră este la fel: nu numai că nimic nu rămâne fără efect, dar mai mult, cum o arată legea ecoului, tot ceea ce faceţi revine înapoi: este ceea ce numim legea acţiunii şi reacţiunii.

Dar consecinţele conduitei noastre nu se fac simţite imediat, ele ating mai întâi alte persoane, părinţii, prietenii şi uneori chiar fiinţe foarte îndepărtate, pe care nu le cunoaştem şi care recepţionează undele emise de gândurile, sentimentele, actele noastre.

Voi lua acum un alt exemplu: o experienţă care a fost făcută de fizicianul Graversande. Se suspendă alăturat o serie de bile ce se ating unele de altele. La o extremitate a rândului, depărtăm prima bilă şi apoi o lăsăm să cadă: ea va lovi imediat a doua bilă.

Dar în acel moment se va petrece ceva de mirare: toate bilele vor rămâne imobile cu excepţia ultimei, care se îndepărtează cu un anumit unghi din poziţia sa iniţială. Iată un fapt de o importanţă considerabilă: ultima bilă din serie este cea care suportă consecinţele şocului, în timp ce celelalte bile acţionează ca simpli transmiţători.

Dacă vom reflecta asupra acestei legi, vom găsi un mare număr de aplicaţii în existenţa noastră. Fiecare ţară, fiecare societate reprezintă un sistem de bile legate între ele; dacă unul dintre membrii săi comite o crimă, care este bila ce se va depărta, adică va plăti greşeala? Ultima bilă din seriea căreia îi aparţine această societate. Dar ignorăm tot timpul cine va fi această ultimă bilă. Înţelegeţi acum natura legăturii care există între oameni. Credeţi că puteţi face un anumit lucru fără consecinţe pentru voi înşivă. Da, poate pentru moment, dar alţii vor fi atinşi, ei reprezintă ultima bilă din serie. este adevărat pentru bine, ca şi pentru rău. Prima bilă poate să spună: “Am lovit vecina mea şi nu s-a întâmplat nimic.” Da, aparent, nu s-a produs nimic, dar ea nu ştie că ultima bilă din serie a fost atinsă. Şi aceasta nu este totul. Pentru că ultima bilă care a suportat şocul se îndepărtează şi recade şi se produce acelaşi fenomen în sens invers, noi vibraţii se propagă din aproape în aproape şi acum prima bilă din serie este cea care se îndepărtează şi recade. Ea suportă deci şocul reacţiunii.

Aceasta semnifică că nefericirile noastre provin din greşelile pe care le-am făcut în trecut sau chiar în vieţile anterioare; suportăm acum reacţiunea. Cel ce are timp să studieze şi să verifice va recunoaşte adevărul acestei legi.

Vreţi să fiţi iubit? Iubiţi, este foarte simplu. Cel ce iubeşte provoacă aceleaşi forţe în univers şi aceste forţe vor reveni într-o zi la el. Chiar dacă vrea să scape, nu v-a putea, toată lumea îl v-a iubi. Sunt, dacă vreţi, aceleaşi legi ca în agricultură. Da, putem spune că agricultura se bazează pe legea acţiunii şi reacţiunii: recoltăm ceea ce semănăm. Aţi semănat un grăunte de

Chiar dacă vrea să scape, nu v-a putea, toată lumea îl v-a iubi. Sunt, dacă vreţi, aceleaşi legi ca în agricultură. Da, putem spune că agricultura se bazează pe legea acţiunii şi reacţiunii: recoltăm ceea ce semănăm. Aţi semănat un grăunte de grâu şi recoltaţi zece. Vedeţi, totul vine amplificat.

Atunci, de acum înainte, fiţi atenţi, nu numai la tot ceea ce faceţi, dar şi la gândurile, sentimentele, dorinţele voastre, pentru că dacă încep prin a face rău altora, într-o zi voi veţi fi loviţi la rândul vostru.

Cap XII MÂNA Totul trece şi se transmite prin mâini şi asupra a tot ce atingeţi lăsaţi urme pe care voi singuri le imprimaţi. Faptul că se poate ca după amprentele digitale să se descopere identitatea unei anumite persoane, şi că în întreaga umanitate nu există două amprente identice dovedeşte că mâna este capabilă să exprime caracterul unic al unei fiinţe. Tot ceea ce trece prin mâinile voastre, fluidele voastre, emanaţiile voastre, se impregnează cu chintesenţa fiinţei voastre. Un adevărat medium, un adevărat clarvăzător poate, plecând de la un obiect pe care l-aţi atins, să cunoască calităţile voastre, defectele voastre, starea voastră de sănătate, evenimentele vieţii voastre actuale şi ale vieţii voastre trecute.

Lăsaţi deci amprente pe toate obiectele pe care le atingeţi. Când dăruiţi un obiect cuiva, odată cu acel obiect daţi şi ceva din voi înşivă, şi dacă nu trăiţi o viaţă convenabilă, el va transmite undele negative pe care le-aţi introdus în el. Chiar dacă acel cadou este un obiect magnific şi de mare preţ, el nu va face nici un bine celui căruia l-aţi dăruit. Pentru că nu este suficient a dori să facem o plăcere cuiva pentru a-i face şi un bine. Pentru a face bine, trebuie ca nu numai inima, dar şi intelectul şi corpul fizic, prin emanaţiile lor pure şi luminoase, să realizeze acel bine. Dacă nu, daţi ceva bun, dar învelit de miasme.

Mâinile noastre sunt ca nişte antene care au posibilitatea de a atrage şi de a recepţiona curenţi de energie din oceanul cosmic în care suntem scufundaţi. Şi dacă nu captăm decât foarte slab aceşti curenţi, este pentru că conştiinţa noastră este în altă parte sau este adormită. Magii ştiu să se folosească de mâinile lor pentru a primi forţe sau de a le proiecta, pentru a le reţine sau a le orienta, pentru a le amplifica sau a le diminua… Se spune în Vechiul Testament că atunci când Moise ridica mâna în timpul bătăliilor, poporul său obţinea victoria. Pentru că Moise cunoştea puterile mâinii, el proiecta forţe şi atrăgea entităţi care veneau să-i ajute pe războinici; şi când bătălia se prelungea şi el începea să obosească, veneau alţi bărbaţi să-i susţină braţul.

Dacă putem utiliza puterea mâinii pentru ostilităţi, de ce să nu o utilizăm pentru a crea dragoste şi armonie? Când unii sunt pe cale de a se masacra, ridicaţi mâna şi ei vor arunca armele pentru a se îmbrăţişa. Ei nu vor mai vrea să se bată, pentru că vor recepţiona undele benefice pe care le trimiteţi.

Doar cel ce ştie cum să ţină mâna pentru a primi forţe şi a le proiecta asupra lui însuşi şi asupra altora pentru a echilibra, a curăţa, a hrăni, a anima, devine un fiu al lui Dumnezeu.

Importanţa mâinii apare în particular în viaţa cotidiană, pentru că ea serveşte ca mijloc de comunicare între fiinţe. Când oamenii se întâlnesc sau se despart, ce fac ei? Ei ridică braţul, pentru a saluta, sau îşi strâng mâna. De aceea, trebuie să fiţi vigilenţi asupra a ceea ce daţi cu mâna. Dacă o faceţi pentru a saluta, este pentru a face bine, este pentru a da ceva. Cel ce nu ştie să dea nimic arată cât de sărac şi mizerabil este.

Evident, pentru mulţi, o strângere de mână sau un salut al mâinii nu sunt decât semne convenţionale, şi în acest caz, ar fi mai bine să se abţină. Dacă salutăm distant, rămânând închişi, este inutil. Dar pentru cei care au conştiinţa trează, este un gest formidabil de semnificativ şi operant prin care poate încuraja, consola, umple de viaţă creaturile, prin care le poate da multă dragoste. Un salut trebuie să fie o adevărată comuniune, să fie puternic, armonios, viu.

Dar mâna nu este numai un mijloc de a intra în relaţie cu fiinţe umane, ea este de asemenea un mijloc de a intra în relaţie cu natura. Când un adevărat mag deschide uşa sa, dimineaţa, el salută toată natura, arborii, cerul, soarele… El ridică mâna şi spune bună ziua întregii creaţii. Poate vă întrebaţi la ce serveşte acest lucru… Ei bine, pentru a se lega de îndată la sursa vieţii. Da, pentru că natura vă răspunde. Când mă apropii de un lac, de un minte, de o pădure, le salut şi le vorbesc. Şi de câte ori, dimineaţa, ies în grădina mea, salut toată natura şi îngerii celor patru elemente, îngerul aerului, al pământului, al apei şi al focului, şi chiar gnomii, ondinele, syfele, salamandrele. Atunci, îi văd, cântă, dansează, sunt mulţumiţi. Şi arborilor, pietrelor, vântului le spun de asemenea: “Salut! Salut!” Încercaţi să faceţi şi voi la fel, şi veţi simţi în interior că ceva se echilibrează, se armonizează, şi multe obscurităţi şi lucruri neînţelese vă părăsesc, foarte simplu, pentru că v-aţi decis să salutaţi natura vie şi creaturile care o locuiesc. În ziua în care veţi şti să întreţineţi aceste legături vii cu întreaga natură, veţi simţi adevărata viaţă intrând în voi.

Mâna este un instrument magic. Tot ceea ce fac oamenii în prezent cu ea este nimic în comparaţie cu ceea ce ar putea face. Prin mâini, omul ajunge la tot ce posedă şi tot viitorul său este încă în mâinile lui. Mâna este o fiinţă vie, ea are creierul său, sistemul său nervos, stomacul său. Da, la fel cum universul se reflectă în diferitele organe ale corpului nostru, organele corpului nostru se reflectă în mână. Faţă de corpul nostru, mâna are aceleaşi relaţii pe care la are corpul nostru faţă de univers.

CAP XIII PRIVIREA Ochii ne permit să percepem lumina, culorile şi formele, aşa cum urechile ne permit să percepem sunetele. Urechile sunt organe pasive, receptive. Dar spre deosebire de urechi, ochii pot deveni emisivi, activi, pentru că prin privirea sa omul vorbeşte, sugerează, influenţează, comandă. Astfel putem plasa privirea în categoria gesturilor şi, ca şi gesturile, ea trebuie stăpânită, educată, pentru a nu produce decât efecte benefice.

Prima regulă este de a nu privi oamenii fix pentru a ne impune lor, nu avem acest drept.

Dar nu este bine nici să-i privim pasiv, cu ochi neexpresivi, pentru că ei se vor simţi demagnetizaţi, vampirizaţi. Da, vampirismul există sub tot felul de forme: gesturi, cuvinte, privire… Anumite persoane sunt atât de dezvoltate în vampirism, conştient sau inconştient, încât prin privirea lor aspiră întreaga voastră vitalitate. Am constatat-o adesea. Există oameni a căror privire nu îmi place să o întâlnesc, pentru că ei paralizează energiile mele, simt o senzaţie de toropire ce mă năpădeşte, şi nu pot face nimic pentru ei. În timp ce alţii, care au o privire vie, îmi dau ceva privindu-mă, şi eu pot atunci să le dau mai mult.

Trebuie să vă gândiţi să observaţi şi să supravegheaţi expresia ochilor, întrebându-vă: “Oare dau sau primesc?” este bine să dai şi nu este deloc rău a primi în schimb, pentru că este important să facem schimburi. Avem dorinţa de a fura celui care nu încetează să tot ia, pentru că este ca un hoţ, în timp ce suntem atraşi de cel care ştie să dea, să strălucească, pentru că practică cea mai înaltă magie.

Trebuie deci să-i priviţi pe ceilalţi cu dragoste, dar fără insistenţă, într-un fel în care îi lăsaţi liberi. Nu încercaţi să-i obligaţi să răspundă la privirile voastre şi să se manifeste conform dorinţelor voastre.

Pentru că cel ce primeşte o astfel de proiecţie a voinţei voastre se simte deranjat, violentat, şi nimic nu-l mai poate face să se deschidă către voi. El rămâne insensibil la toate manevrele voastre. Secretul pentru a-i câştiga pe ceilalţi este dragostea dezinteresată, care nu încearcă niciodată să pună mâna pe sufletul sau inima lor prin violenţă.

Astrologii vă vor spune că oamenii au o anumită privire după planeta care domină în tema lor. Dacă este Luna, au o privire vagă şi visătoare, arătând că sunt cu capul în nori. Dacă este Mercur, ochii lor cercetează peste tot, şi descoperă câteodată… ceea ce se găseşte în buzunarele voastre! Venusienii vă trimit o privire languroasă şi vă aruncă ocheade pentru a vă atrage.

Marţienii vă fixează cu un aer sfidător ca şi cum v-ar spune: “Atenţie, sunt gata să lupt cu dumneavoastră!” Jupiterienii vă înconjoară cu priviri protectoare care semnifică: “Bazaţi-vă pe mine, pot să vă ajut, cunosc persoane importante, le voi vorbi de dumneavoastră.” Privirea saturnienilor este plină de bănuieli, vă examinează cu neîncredere, pentru că ei cred că aveţi de gând să le faceţi un rău. Soarele vă priveşte deschis, cu o mare limpezime.

Cum trebuie să ne privim? În tot cazul, nu în maniera lui Saturn care aruncă priviri bănuitoare. Îmi veţi obiecta că dacă nu ne îndoim un pic, vom fi înşelaţi şi jecmăniţi. este adevărat, dar dacă veţi rămâne de acum înainte neîncrezător, veţi crea aceeaşi stare de spirit în alţii şi traiul nu vă va fi mai uşor. În majoritatea cazurilor, când oamenii se întâlnesc unii cu alţii pe stradă sau în altă parte, ei se privesc cu indiferenţă, ca nişte străini sau chiar ca nişte inamici. Dacă nu au nici un interes să atragă atenţia cuiva, ei nu se gândesc să-şi arunce priviri de bunătate, de lumină, care ar putea ajuta. Cu toate acestea, când cineva este scufundat în îndoială, durere, disperare, aveţi, prin intermediul privirii voastre, posibilitatea de a-i da curaj. Peste tot, pe străzi, în trenuri, autobuze, metrou, întâlniţi mulţi oameni pe care puteţi să-i ajutaţi cu priviri bune şi cu gânduri pozitive pentru a-i susţine.

Pe moment, nu îşi vor da seama de ce faceţi pentru ei, dar sufletul lor şi entităţile spirituale care locuiesc în ei vor şti să primească ceea ce le trimiteţi, şi astfel starea lor se va îmbunătăţi.

Câteodată, vă simţiţi subit fericit, dilatat, fără a şti pentru ce. Totuşi, este foarte simplu.

Nu vi s-a întâmplat niciodată, mergând pe stradă, să întâlniţi pe cineva pe care l-aţi plăcut şi căruia i-aţi trimis în trecere un gând, un sentiment de iubire sincer? Această persoană nici măcar nu v-a văzut, dar ea a primit ce i-aţi trimis şi fără îndoială s-a simţit înbogăţită. Ei bine, atunci când sunteţi subit fericit, este pentru că un locuitor al lumii invizibile, trecând pe lângă voi, v-a privit şi v-a lansat o rază de iubire care a atins inima voastră.

Da, în lumea invizibilă există fiinţe care vă îndrăgesc şi când vă întâlnesc, ele vă aruncă o privire bună. Dar se poate să întâlniţi un inamic, şi în acel moment vă veţi simţi brusc rănit, lovit.

Peste tot pe pământ, mulţimi de oameni se întâlnesc, se amestecă şi fac schimburi între ei. Este la fel şi în lumea invizibilă: aici, deasemenea, ne mişcăm în mijlocul unei mulţimi de fiinţe; unele ne trimit unde benefice, altele curenţi nocivi, şi astfel se explică multe din stările noastre. Puterea privirii este imensă şi se întâmplă ca unele persoane să se îmbolnăvească pentru că, fie că în lumea vizibilă, fie că în lumea invizibilă, fiinţe care nu le iubesc le-au privit cu răutate.

Trebuie să ne purtăm în aşa fel încât să nu privim urât orice ar fi. Pe pământ, oamenii se fulgeră fără încetare cu priviri ostile. Mulţumiţi că pe pământ legile sunt mai puţin severe decât în Împărăţia lui Dumnezeu, pentru că dacă un locuitor al Împărăţiei lui Dumnezeu îşi permite o singură privire ostilă, va fi imediat alungat şi va trebui să coboare şi să rătăcească în regiunile inferioare. Desigur, noi toţi am fost expediaţi pe pământ pentru că am aruncat măcar o privire rea!

Ni s-a închis în nas poarta Paradisului şi am căzut într-un loc unde aceste greşeli sunt comise în mod cotidian. De altfel, războiul este una din consecinţele privirilor pe care oamenii nu încetează să şi le arunce unii altora.

Trebuie să ne apropiem de alte fiinţe uitându-ne la ele cu dragoste spirituală, ca soarele, care privindu-ne în fiecare zi, ne trimite unde de viaţă. Soarele este o imagine a lui Dumnezeu, cea mai frumoasă, cea mai sublimă. În fiecare zi trebuie să ne prezentăm în faţa lui Dumnezeu pentru a-L contempla şi a încerca să atragem o privire a ochilor Lui. O singură privire de-a lui Dumnezeu poate să ne transforme, şi nu o vom mai uita niciodată. De aceea trebuie să lucrăm mult timp în a ne apropia de Dumnezeu, pentru a obţine ca El să ne arunce o privire.

Viaţa spirituală începe prin educarea privirii. Evident, cuvântul privire este aici simbolic.

Totul poate fi exprimat prin acest cuvânt: privirea este o proiectare de forţe, de energii benefice sau malefice, tenebroase sau luminoase. Astrologia a înţeles bine importanţa privirii. Studiaţi-o şi veţi vedea că ea se explică pe de-antregul prin privire: o planetă într-o temă aruncă o proastă privire la o alta şi aceasta atrage pentru persoana respectivă anumite condiţii dificile din care ea nu poate ieşi decât cu mare suferinţă; pentru că “privirile” pe care astrele şi le aruncă se cristalizează în planul fizic, şi cum planul fizic opune o mare rezistenţă, nu putem să le modificăm foarte uşor.

Pentru a neutraliza influenţele proaste ale planetelor, trebuie să începem prin a învăţa să privim cu bunătate toată creaţia, de la pietre, plante, la stele… Pentru că atunci Cerul însuşi ne va arunca priviri favorabile, neutralizând tot ceea ce am primit de la duşmanii noştri din planurile fizic, astral, mental, pe timpul tuturor încarnărilor.

Privirea este punctul de plecare a multor lucruri în viaţă. Dragostea, accidentele încep cu o privire. Un bărbat a văzut o femeie, i-a aruncat o anumită privire şi ea s-a îndrăgostit de el; înlănţuirea tuturor evenimentelor care vor urma provin din această privire. La fel, cel ce priveşte urât declanşează dezordini şi conflicte.

Studiaţi această problemă în viaţa voastră familială, în viaţa socială, şi veţi vedea că multe lucruri depind de maniera în care fiinţele se privesc unele pe altele. A se privi, este o întreagă ştiinţă; nu s-a studiat încă suficient influenţa privirii asupra destinului omului. Nu spuneţi că este un detaliu fără importanţă. Totul este în privire, pentru că este o sinteză a fiinţei, şi în plus, imprimă o pecete peste tot unde se pune. Pentru a vă schimba privirea, trebuie să vă schimbaţi toată existenţa, felul vostru a gândi, de a simţi, de a acţiona, pentru că prin intermediul privirii se manifestă tot caracterul şi temperamentul unei fiinţe, toate calităţile şi defectele sale care se revarsă asupra altor fiinţe sau lasă o amprentă asupra obiectelor. Privirea este de o foarte mare importanţă, de aceea astrologia nu se înşeală definind horoscopul unui om ca o sinteză a privirilor pe care le-au aruncat astrele la naşterea sa.

Când sunteţi furios pe cineva, aveţi tendinţa de a-i arunca priviri rele. Aveţi grijă, nu trebuie niciodată să aruncaţi priviri ostile; în astfel de momente, închideţi mai bine ochii şi transformaţi forţa ce acţionează în voi. Dacă aruncaţi priviri rele, veţi proiecta o forţă care va începe să acţioneze fără voia voastră, şi care se va întoarce într-o zi împotriva voastră. Încercaţi de asemenea să nu ţineţi prea mult ochii plecaţi, pentru că vă legaţi astfel de puterile subterane. Ridicaţi-vă privirea din când în când spre cer, pentru a vă detaşa. Desigur, nu este bine să priviţi prea mult nici în sus. Şi dacă vorbiţi cu cineva privindu-l, nu vă îndreptaţi brusc privirea spre sol; nu este bine. Când vreţi să ştiţi ce este pe cale să facă cineva care este în apropierea voastră, întoarceţi fără grabă capul spre el; nu vă mulţumiţi să-i aruncaţi o privire ca de verificare, este un obicei rău care dovedeşte că vă lipseşte sinceritatea, francheţea. În timpul unei conversaţii, nu trebuie să ascundeţi ochii, pentru că acest gest pune o barieră între lumea exterioară şi privirea interioară.

Va veni o zi când oamenii se vor privi aşa cum îi priveşte Dumnezeu. Nu vor mai avea gânduri rele unii faţă de alţii şi fiecare va exprima liber dragostea şi surâsul său prin intermediul ochilor.

Privirea este limbajul lui Dumnezeu. Dumnezeu şi îngerii vorbesc prin intermediul privirii. În Cer, nimeni nu are timp să se oprească pentru a vă vorbi: îngerii parcurg spaţiul cu o mare viteză, superioară celei a luminii, iar în trecere vă aruncă o privire de care vă veţi aduce aminte o eternitate şi care vă va vindeca, vă va ilumina, vă va salva. Nimic de pe lume nu se poate compara cu aşa o privire. Este adevăratul limbaj al Cerului. În viitor, oamenii nu îşi vor vorbi decât prin ochi, pentru că gura nu este capabilă să exprime toate sentimentele subtile. Imaginaţi-vă că, trecând pe stradă, întâlniţi anumite persoane care vă aruncă fiecare o privire pură, sinceră, luminoasă. Veţi avea impresia că intraţi în Împărăţia lui Dumnezeu. Dacă sunteţi dezdădejduit, veţi fi imediat vindecat, reactivat de aceste priviri pline de încredere. Experienţa deja v-a învăţat care este puterea privirii. Este păcat că aţi făcut numai experienţe cu priviri care v-au tulburat sau v-au rănit.

Să ne oprim acum câteva minute şi fiecare dintre voi să încerce să trimită tuturor fiinţelor de pe pământ priviri de lumină şi de dragoste…

Cel care nu este stăpânul privirii sale nu poate fi acceptat într-o Şcoală iniţiatică. Dacă declanşaţi zilnic inconştient forţe negative, cum speraţi să primiţi cele mai mari revelaţii din Cer? Adevăraţii discipoli ai Ştiinţei divine ştiu să trimită privirea şi salutul lor fiinţelor luminoase ale lumii invizibile. Ei ştiu să-şi trimită în fiecare zi salutul lor acestor fiinţe şi să-l primească pe al lor în schimb; ei se simt astfel din ce în ce mai întăriţi şi iluminaţi.

Cap XIV PUTEREA MAGICĂ A ÎNCREDERII Bănuielile, neîncrederea, îndoiala sunt forţe distructive. Eu nu spun că nu trebuie să fiţi niciodată neîncrezători sau să aveţi îndoieli, nu, orbirea nu este un sfat. Dar vreau să vă atrag atenţia asupra forţelor negative pe care fiinţa umană le declanşează şi le proiectează la rândul său, întreţinând în ea neîncrederea şi bănuiala.

Când bănuiţi pe cineva, fără a vă da seama, îl împingeţi să facă ceea ce bănuiţi. Un soţ, de exemplu, o bănuieşte pe soţia sa că a fost în braţele unuia sau altuia şi o acuză că a fost infidelă. În realitate, nu este adevărat, ea protestează, se justifică, dar degeaba, soţul este de o gelozie maladivă şi o interoghează fără încetare asupra celui mai mic gest, îi face scene. Ce se petrece după un timp? Această femeie, care a vrut să rămână fidelă soţului ei, ajunge să-l înşele şi ea este prima care se miră, nu înţelege cum a ajuns să fie antrenată să comită un adulter. Este foarte simplu: soţul ei a împins-o: da, prin acuzaţiile sale, el a creat condiţii favorabile, a sugestionat-o în planul astral, şi săraca, a sfârşit prin a comite acest lucru. Cu toate acestea, ea era cinstită, voia să reziste… Atunci vedeţi cum aceşti nefericiţi soţi provoacă chiar căderea propriilor lor soţii! Şi este la fel pentru un bărbat care, forţat să asculte reproşurile soţiei lui că o înşeală, sfârşeşte prin a o face. Doar este necesar ca cuvintele să corespundă realităţii! Câte tragedii şi drame au ca origine îndoiala, bănuielile şi lipsa de încredere!

Deci, femeile, bărbaţii sunt creatorii inconştienţi ai binelui şi răului. De ce este atât de greu să înţeleagă această lege psihologică şi magică? Şi asta nu este totul. Cum v-am spus de mai multe ori, trebuie să ţinem cont de faptul că fiinţa umană posedă două naturi: o natură superioară şi o natură inferioară, şi efectele pe care le produceţi asupra unei fiinţe depind deci de forţele pe care le treziţi în una sau alta din aceste două naturi.

Atunci când nu încetaţi să emiteţi bănuieli asupra cuiva, vă legaţi de natura sa inferioară, şi nu numai că o întăriţi, dar primiţi de la ea curenţi, şi, într-o zi, veţi avea aceleaşi defecte şi slăbiciuni ca şi cel asupra căruia aţi fost pornit. Dacă vă ocupaţi continuu de defectele altora, deschideţi în voi înşivă o poartă pentru a le lăsa să intre şi prin această manieră de a acţiona vă întârziaţi propria evoluţie.

Când nu aveţi în cap decât viciile şi crimele oamenilor, atrageţi toate entităţile rele care sunt acolo, la adversarul vostru, vecinul vostru, sau la membrii familiei voastre; atunci să nu vă miraţi dacă într-o zi vă veţi simţi degradat. Este un fenomen magic, este foarte simplu. Şi contrariul este valabil, de asemenea. Dacă vă veţi decide să nu vă mai gândiţi la defectele cuiva, ci să vă legaţi de virtuţile sale, de spiritul său, fie că o ştie, fie că nu, se vor stabili legături şi curenţi între el şi voi, şi într-o zi veţi ajunge să aveţi calităţile sale. Când vom cunoaşte această lege mare a schimburilor, a osmozei, a fuziunii, vom înţelege că trebuie să încetăm să ne legăm de slăbiciunile altora, şi din contră, va trebui să căutăm fiinţe foarte evoluate pentru a avea schimburi cu ele. Astfel lucrează cei ce sunt inteligenţi. Ceilalţi, care sunt biete creaturi slabe, mizerabile, stupide, nu se înverşunează decât asupra defectelor altora, asupra urâţeniei altora, fără a şti ce îi aşteaptă.

Trebuie să încetaţi să mai trăiţi cu îndoieli, bănuieli. Vă imaginaţi că eu trăiesc cu îndoieli? Nu, de la început eu lucrez cu certitudine şi încredere, le dau credit oamenilor. Eu ştiu că mulţi oameni sunt handicapaţi pentru că destinul li se împotriveşte, dar ştiu că, dacă le dau un mic capital, simbolic vorbind, ei vor putea să-şi deschidă un mic butic şi să câştige atâţi bani încât sămi dea după aceea înapoi acest capital, iar apoi vor putea chiar să-i ajute pe alţii. Deci, şi ei vor putea să le dea credit altora pentru ca să se poată redresa şi ieşi din dificultăţi. Dacă Dumnezeu nu ar da credite oamenilor, nici unul dintre ei nu ar putea subzista. Şi eu, mă străduiesc să acţionez ca şi Dumnezeu.

Mulţi oameni au venit după mine, eu vedeam că sunt doar bieţi oameni cumsecade, dar le-am acordat încredere; unii au lucrat, au învăţat, şi acum îmi dau înapoi din ceea ce le-am dat. Dacă nu le-aş fi dat credit, bieţii de ei, s-ar fi chinuit etern.

Fără încredere, nimic nu poate să meargă. Chiar când mergeţi cu maşina voastră, sunteţi obligaţi să aveţi încredere în toţi ceilalţi conducători care sunt pe şosea. Dacă vă gândiţi fără încetare: “O, acesta nu ştie să conducă! Acesta mă va lovi!…” veţi fi tulburat şi voi veţi fi cei care vă veţi arunca peste ei. Încrederea este absolut necesară pentru ca totul să funcţioneze. Dacă voi credeţi că, atunci când privesc anumite persoane, eu nu văd slăbiciunile care sunt acolo, marcate pe feţele lor, vă înşelaţi! Să presupunem însă că eu nu am nici intuiţie nici clarviziune, că nu am studiat figzionomia şi nu vă voi spune ceea ce văd. De altfel, nu o spun niciodată, acestea le ţin pentru mine. Eu dau credit la toată lumea, acesta este secretul meu. Graţie acestei încrederi, am reuşit să fac ceva. Dar nimeni nu vrea să mă imite. Nu vreţi să înţelegeţi că încrederea trezeşte tot ceea ce este divin la alţii.

Când aveţi încredere în cineva, chiar dacă este beţiv, vicios, slab, această încredere pe care o manifestaţi îl împinge să se amelioreze pentru a vă arăta că nu v-aţi înşelat asupra nobleţii sale. Chiar şi un criminal căruia îi arătaţi încredere va reuşi să se transforme. Încrederea dezarmează fiinţele, dar voi nu vreţi să-i studiaţi puterea. Evident, din timp în timp, din cauza încrederii voastre, veţi avea câteva surprize… Sunt riscurile meseriei! Dar în comparaţie cu lucrurile bune pe care le-aţi primit, nu merită pentru acestea să nu aveţi încredere. Într-o ladă de pere sau fructe sunt totdeauna câteva care sunt stricate, şi pentru aceasta merită să aruncăm toată lada? Printre cei cărora le-am arătat încredere, sunt unii care mi-au făcut mult rău. Da, dar sunt şi mai mulţi care sunt aici pentru a-mi reda încrederea însutit.

Toţi cei care nu au înţeles rolul magic al încrederii sunt prudenţi, închişi, rezervaţi, bănuitori, şi trec ca inteligenţi. Evident, nimeni nu-i va muşca, poate, dar nimeni nu-i va iubi. Atunci, nu merită să fii puţin muşcat, împuns, dar pentru a avea în final întreaga lume de partea ta? Poate că unii nu vor fi la înălţimea încrederii voastre şi vă vor trăda… Cui o sa-i spuneţi? Dar, sub pretextul că unii oameni sunt slabi, egoişti, necinstiţi, ingraţi, trebuie să-i dispreţuim şi să-i rejectăm pe toţi ceilalţi, definitiv? Ei nu, nu este o filozofie bună.

Dacă oamenii ar cunoaşte legile magice, în ciuda nenorocirilor, în ciuda accidentelor, în ciuda răutăţilor şi trădărilor, ei ar continua să aibă încredere, să-i lumineze pe alţii, să-i ajute, să le deschidă comorile întregii naturi. Pentru că, într-o zi, toate creaturile care le-au făcut rău vor plânge cu lacrimi amare dându-şi seama că erau pe cale să masacreze pe cel mai mare binefăcător al lor. Da, atunci când se vor vedea cât de josnice au fost, nu vor mai şti unde să se ascundă pentru a plânge. Când am înţeles acestea, am ales încrederea, dragostea şi răbdarea, iar pe toţi acei care nu se gândesc decât cum să-mi sape mormântul încec să-i suport şi continui să le dau tot ceea ce am mai bun. În realitate, nu există o fiinţă mai crudă decât un Iniţiat, pentru că el a găsit cea mai teribilă răzbunare.

El îşi spune: “Toţi ceilalţi se răzbună cu critici, acuzaţii, arme, dar acestea nu sunt eficace. Nu te răzbuni cu adevărat pe inamicii tăi căutând să le faci rău, ci continuând să-i luminezi, să-i hrăneşti, pentru că într-o zi, când vor înţelege că au fost mârşavi şi ingraţi, nu vor mai şti cum să se scuze şi să-şi repare greşelile.”

Eu am decis o dată pentru totdeauna să nu mă ocup de ceea ce fac oamenii. Mă gândesc că alţii, cei ce i-au trimis pe pământ au ştiut ce trebuie făcut cu ei. Eu nu sunt un judecător şi îmi fac numai treaba mea. Voi, dacă vreţi, ocupaţi-vă de tot ceea ce este inferior şi negativ în alţii, şi veţi vedea rezultatele! În acest timp, eu mă ocup de fiinţa voastră superioară, de Divinitatea care este în voi: vreau să o eliberez, să o hrănesc şi astfel voi câştiga într-o zi întreg Cerul. Da, am o întreagă ştiinţă în cap. Dacă nu o aveam, aş fi făcut şi eu la fel ca toată lumea. Dar graţie cunoştinţelor mele, graţie acestei lumini pe care mi-a dat-o Dumnezeu, încerc să beneficiez de tot ce există mai minunat. De ce nu v-aţi decide să faceţi ca mine?

Cap XV MAGIA VERITABILĂ: DRAGOSTEA Dragostea a fost cea care a învăţat pe oameni magia. Atunci când iubiţi pe cineva, proiectaţi asupra lui gândurile voastre, dorinţele voastre, încercaţi să penetraţi în inima sa, în capul său; astfel acţionaţi asupra lui, şi după calitatea şi forţa dragostei voastre, faceţi ravagii sau creaţi în el Împărăţia lui Dumnezeu. De ce credeţi că femeile, tocmai, sunt cele mai mari magiciene? Pentru că pe parcursul secolelor au fost mai mult persecutate de societatea în care trăiau: erau supravegheate, încuiate, nu puteau să-şi exprime dorinţele, sentimentele; atunci, ele au descoperit mijloace ocolitoare pentru a exprima ceea ce doreau. Aceste mijloacele sunt gesturile, vocea, privirea, surâsul, parfumurile. Astfel au devenit magiciene, maestre în farmece.

Da, dragostea este mama magiei, şi dacă unii sunt scandalizaţi de aceste cuvinte, nu au decât să analizeze lucrurile. Dacă se observă un pic cum acţionează atunci când sunt îndrăgostiţi, vor vedea că, inconştient deja, ei fac magie: se concentrează tot timpul asupra celui sau celei pe care îl (o) iubesc pentru a-i capta atenţia şi a-l (o) atrage, aleg condiţiile, situaţiile, care le permit să-l (o) seducă sau chiar să-l (o) prindă în capcană… Mai mult, alţii au mers mai departe: ei au utilizat puterile gândului, ale cuvintelor şi, prin incantaţii, conjuraţii au făcut apel la entităţile lumii invizibile şi la puterile astrelor. A ieşit o întreagă “ştiinţă” şi un întreg ritual care s-a transmis din secol în secol, din ţară în ţară.

Magia nu este nimic altceva decât expresia unei iubiri care se cere împlinită. Apoi, s-a extins şi în alte domenii. După ce a fost în serviciul lui Venus, ea s-a pus în cel a lui Marte, Jupiter, etc. O persoană care se simte ofensată, rănită, vrea să se răzbune pe un duşman şi, în loc să ia o armă pentru a se debarasa de el, ea recurge la magie, o altă formă de magie cu alte invocaţii, alte obiecte, alte ritualuri. Sau, devorată de ambiţie, ea se serveşte de magie pentru a obţine puteri sau locuri pe care le doreşte, eliminând concurenţii săi.

Atunci, vedeţi, există tot felul de magii, dar prima magie a fost acea a lui Venus, dragostea a fost cea care a inventat toate celelalte magii.

Când vedem cum înţeleg unii dragostea, cum se manifestă, ce metode folosesc, ne dăm seama că sunt pe cale de a se amesteca inconştient în magia neagră. Nu avem dreptul de a face tot posibilul pentru a seduce pe cineva, a vrea să ne impunem lui, a exercita o violenţă asupra lui.

Dar când dragostea pune stăpânire pe anumite persoane, ele nu se interesează să ştie dacă acel sau acea pe care-i iubesc le împărtăşesc sentimentele, ele vor să fie iubite cu orice preţ şi, în acel moment sunt capabile de orice, chiar de vrăji. Dar vă previn, nu faceţi niciodată asta. De ce?

Să presupunem că prin conjuraţii şi formule magice, ajungeţi să forţaţi o fiinţă – bărbat sau femeie – să vă iubească, şi astfel să devină îndrăgostită pînă peste cap de voi: când vă va îmbrăţişa şi vă va da ceea ce doriţi, Infernul vi le v-a da pe acestea. Pentru că să nu credeţi că spiritele invocate prin formulele voastre magice care au venit şi s-au instalat în acea fiinţă pentru a satisface dorinţele voastre sunt spiritele cel mai luminoase. Nu, acestea sunt entităţi tenebroase care vor să intre în voi şi să vă ia forţele. Dacă aţi putea să le vedeţi, vi s-ar ridica părul în cap, aţi implora Cerul să vă elibereze. Practicile magice sunt cea mai rea metodă de a obţine dragostea cuiva. Veţi avea poate în planul fizic ceea ce doriţi, dar veţi bea de pe buzele lui (ei) o otravă care se va infiltra până în sufletul vostru.

Trebuie să înţelegeţi că există în bărbaţi şi femei un element mai subtil cu ajutorul căruia trebuie să vă conduceţi relaţiile. Astfel veţi deveni mai larg, metodele pe care le veţi folosi în privinţa fiinţei pe care o iubiţi vor deveni mai inteligente, mai delicate, şi această fiinţă va începe să se ataşeze mai mult mai mult de voi pentru că va vedea că raţionaţi, că nu o violentaţi, că poate avea înceredere în voi. Când va dispărea teama de nu a captura cea ce râvniţi, veţi înceta să mai fiţi tensionat, grosier, vidicativ, şi veţi vedea mai clar pentru a găsi soluţii problemelor care vi se pun.

Să presupunem chiar că soţul sau soţia nu vă mai iubesc. Spuneţi-vă atunci că acel suflet este liber, că el nu va fi cu voi etern, că înainte de voi ea (el) a iubit deja sute de soţi (soţii), şi va mai iubi şi după voi. De ce să vă spargeţi capul dacă nu vă mai iubeşte? Şi voi, iubiţi tot timpul?… Laţi iubit de la creaţia lumii? Nu. Ei bine, staţi liniştiţi, şi să ştiţi că este injust să ceri totul de la o fiinţă atunci când voi vă consideraţi liberi să faceţi ceea ce vă place.

E mult mai important să învăţaţi să vă transformaţi dragostea. Ţineţi în mână fotografia bărbatului sau femeii pe care îl (o) iubiţi… De ce trebuie să murdăriţi şi să limitaţi această fiinţă proiectând asupra ei dorinţe senzuale, gâdindu-vă la mijloacele de a o înrobi, de a o face a voastră? Din contră, trebuie să o încredinţaţi Domnului, Mamei Divine spunând: “Iată, este fiica voastră, este fiul vostru, binecuvântaţi această fiinţă şi inspiraţi-mi cele mai bune gânduri pentru a putea să o ajut în calea evoluţiei sale.“ Şi chiar când vă mângâiaţi iubitul (iubita), capul său, părul său, în loc de a căuta numai plăcerea, gândiţi-vă să faceţi ceva pentru binele lui (ei) şi spuneţi: “Să te binecuvânteze Dumnezeu, fie ca în acest cap să domnească lumina, fie ca toţi îngerii să vină să se instaleze aici.” În acel moment, dragostea voastră se va transforma, nu va mai fi numai senzualitate, va deveni un sentiment extraordinar cum nu aţi mai cunoscut.

Ceea ce constituie cu adevărat bogăţia fiinţei umane, chintesenţa sa, adică gândurile, sentimentele, nu poate fi capturată. Cea mai mare iluzie este să vă imaginaţi că puteţi înlănţui un suflet uman. Este la fel cum aţi vrea să legaţi nisipul sau cum aţi vrea să dirijaţi vântul. Sufletul nu poate fi dominat. Putem stăpâni corpul fizic, dar nu fiinţa misterioasă care locuieşte mai sus.

Putem invoca entităţi ale lumii astrale şi putem să le impunem voinţa noastră, dar spiritul este liber, nu poate fi legat sau înlănţuit.

Doriţi să atrageţi iubirea cuiva? Toate mijloacele vă sunt interzise, cu excepţia unuia: să-i trimiteţi lumină. Nu trebuie să căutaţi să câştigaţi dragostea sau prietenia fiinţelor nici prin bani, nici prin seducţie, nici prin surâsuri.

Ştiu că lumea întreagă foloseşte aceste mijloace, dar sunt cele mai slabe dintre toate. Singurul care este autorizat, cel mai puternic, este de a trimite celui sau celei de care vreţi să fiţi iubiţi cadouri de lumină, gânduri pure. Chiar dacă acea fiinţă este dură şi necinstită, aveţi răbdare, suportaţi tot şi continuaţi să o ajutaţi, să o iubiţi: dacă ţineţi cu adevărat la ea, mai devreme sau mai târziu sufletul său o va simţi şi va începe să se ocupe mai mult de voi.

A vrea să posezi o fiinţă este o lipsă de inteligenţă. Unde este scris că soţul sau soţia voastră vă aparţin? Îl cunoaşteţi de doi ani, zece ani, dar el a fost creat înainte de a-l întâlni. El are părinţi, un Creator, există de milioane de ani, nu vă aparţine. Sunteţi amândoi asociaţi, este foarte simplu. Dacă vreţi să evitaţi grave neînţelegeri, şi chiar mari suferinţe, consideraţi-l nu ca posesia voastră ci ca asociatul vostru… voluntar sau involuntar.

Numai iubirea adevărată este cea care se întreabă cum poate hrăni natura superioară a unei fiinţe, cum să o susţină, cum să o lumineze, cum să o întărească. Din păcate, nu o vedem prea des; întâlnim mai curând oameni care nu se gândesc decât la ei înşişi, care caută numai să se satisfacă şi nu le pasă, orice s-ar întâmpla cu ceilalţi; ei îi sfâşie, le bulversează viaţa, le pradă viitorul, dar ceea ce contează este că-şi astâmpără foamea. Câţi se întreabă dacă dragostea lor va aduce ceva bun celei sau celui pe care îi iubesc? Câţi încearcă să discearnă natura nevoii care îi împinge? Ei au o nevoie, iată singurul lucru important pentru ei. Această nevoie este egoistă sau dezinteresată? Vine din Cer sau din regiunile infernului?… Ei nu o ştiu, şi nici nu vor să o ştie.

Iar voi, de acum înainte, înainte de a intreprinde ceva pentru a atrage spre voi pe cel sau pe cea pe care credeţi că îi iubiţi, reflectaţi, analizaţi-vă, şi întrebaţi-vă ce va aduce dragostea voastră acelei fiinţe: va progresa, va deveni mai liberă, sau îi va complica existenţa dezlănţuind în ea instinctele cele mai inferioare?

Trebuie să învăţaţi să vă gândiţi mai întâi la alţii. Dacă nu o veţi face, legile reîncarnării şi ale karmei vor veni să vă aducă aminte şi vă vor reexpedia pe pământ pentru a vă repara greşelile, şi adesea în mari suferinţe. Deci, pentru a evita să suferiţi, străduiţi-vă să iubiţi într-un fel mai nobil şi mai dezinteresat.

Prin spiritul lor, bărbatul şi femeia sunt reprezentanţii celor două principii masculin şi feminin care au creat lumea: bărbatul reprezintă Spiritul cosmic, al Tatălui Celest, şi femeia este reprezentanta Sufletului universal, al Mamei Divine. Ei nu trebuie să uite niciodată aceasta, pentru că această idee îi va ajuta să se vadă diferit şi să-şi transforme dragostea lor. Atunci când consideraţi fiinţa pe care o iubiţi ca reprezentatul sau reprezentanta Divinităţii, sunteţi obligat să vă purtaţi cu respect, cu veneraţie, şi ceea ce veţi primi de la această fiinţă este de o altă calitate, mai pură, mai luminoasă; fiecare devine pentru partenerul său un conductor de energii divine. Şi când vă veţi apropia unul de altul, în loc să vă limitaţi schimburile în planul inferior, vă veţi lega la Izvorul care este Dumnezeu, vă veţi extrage forţele din rezervoarele sale inepuizabile, vă veţi simţi adăpaţi, luminaţi, reînprospătaţi, întinereţi… şi fericiţi!

Trebuie să lucraţi în fiecare zi pentru a vă ameliora felul vostru de a iubi, şi nu numai felul de a iubi oamenii, ci şi felul de a iubi întreaga natură, universul întreg, îngerii, arhanghelii, Creatorul, pentru că această iubire va reveni într-o zi într-un fel sau altul şi vă va aduce o fericire pe care nu o gustaţi în braţele unui bărbat sau a unei femei. Îmi aduc aminte, acum mulţi ani, era la Paris… Am meditat mult timp, m-am rugat, şi am ieşit să mă plimb pe bulevard pentru a mă destinde puţin. Era multă lume şi m-am încrucişat cu sute de persoane. La un moment dat, am văzut venind spre mine un cuplu, un băiat foarte tânăr şi o foarte tânără fată; şi în trecere, tânăra fată mi-a aruncat o privire, dar ce privire, indescriptibilă, inexprimabilă!… întreg Cerul era în ochii săi, lumina, frumuseţea, dragostea… Cine a trecut prin această tânără fată?

Desigur, nu ea m-a privit aşa, ci altcineva prin intermediul ei, ea nu era decât un instrument.

Pentru că adesea, există fiinţe în lumea invizibilă care vor să ne arate dragostea lor: este poate sufletul nostru soră care nu este încarnat şi care uneori, prin intermediul ochilor altei persoane vrea să ne arunce o privire…

Zile întregi nu am putut uita acea privire a tinerei fete. Veţi spune: “Dar de ce nu aţi încercat să-i vorbiţi sau să o reîntâlniţi?” Nu, pentru că există lucruri pe care le ştiu şi pe care voi nu le cunoaşteţi. Pentru că nu ea mi-a aruncat acea privire, dacă aş fi încercat să o reîntâlnesc pentru a primi din nou acea privire, aş fi fost decepţionat: privirea sa nu ar fi putut exprima dragostea pe care o creatură celestă a vrut să mi-o dea prin intermediul ei. De aceea, dacă vi se întâmplă şi vouă ca un bărbat sau o femeie să vă arunce o privire prin intermediul căreia simţiţi că primiţi dragoste divină, rămâneţi cu această senzaţie, nu alergaţi după acea persoană crezând că va putea continua să vă privească astfel, pentru că nu ea v-a privit, ci entităţile luminoase care s-au servit de ea ca intermediar şi care acum au plecat mai departe.

Deci, înţelegeţi-mă bine, în loc să căutaţi cum să atrageţi în năvoadele voastre pe acel sau pe acea care vă place prin mijloacele cele mai reprobabile, gândiţi-vă că trebuie să vă schimbaţi felul vostru de a iubi. Nu magia este cea care aduce dragostea, ci dragostea, dragostea pură, dezinteresată, este adevărata magie. De aceea, întoarceţi-vă spre lumea divină în fiecare zi şi spuneţi: “O Îngeri, Arhangheli şi Divinităţi, dacă este un lucru pe care vreau să-l cunosc, acesta este dragostea. Instruiţi-mă, învăţaţi-mă cum să iubesc.” În ziua în care veţi ştii cu adevărat să iubiţi, totul va cânta în voi, totul va vibra în armonie. Chiar dacă nu vorbiţi de ea, această dragoste se exprimă prin intermediul întregii voastre fiinţe şi influenţează benefic întreg anturajul voastru înainte de a reveni la voi. Chiar şi o piatră pe care o atingeţi cu dragoste va începe să vibreze diferit pentru voi. Numai dragostea ordonează, linişteşte, îndulceşte, armonizează, iluminează, aceasta este adevărata dragoste. Atunci, câţi oameni, credeţi, sunt capabili să iubească?

Cap XVI NU CĂUTAŢI NICIODATĂ SĂ VĂ RĂZBUNAŢI Se întâmplă ca anumite persoane să vină la mine să se plângă că s-a făcut împotriva lor magie neagră; ele au avut o anumită boală sau un anumit accident, simt prezenţe ostile în jurul lor, şi sunt sigure că cineva le vrea răul şi le-a făcut magie neagră. Evident, privind aceste persoane, înţeleg că nu este adevărat, chiar ele însele sunt de vină pentru că au ajuns în această stare jalnică. Ele nu sunt rezonabile şi atunci este inevitabil, după un anumit timp, să nu întâlnească tot felul de dificultăţi în exterior şi în interior. Numai că, în loc de a recunoaşte erorile lor, este mult mai uşor să-i acuzi pe alţii. Pentru a ajuta aceste persoane, eu le spun: “Iată, pentru a şterge efectele acestei magii negre – pentru că trebuie câteodată să facem să pară că luăm în serios ceea ce ne povestesc – trebuie să vă puneţi serios pe treabă: în fiecare zi să vă rugaţi, să meditaţi, să învăţaţi să vă stăpâniţi gândurile, sentimentele, gesturile. Imaginaţi-vă că lumina intră în voi şi penetrează toate celulele voastre.“ După câtva timp, ele se vor simţi mai bine.

Celui ce crede că trebuie să se apere, voinţa îi argumentează: există un inamic care vrea să-i facă rău, şi voinţa îl împinge să facă ceva pentru a riposta. Dacă îi spun că el însuşi s-a autoâmbolnăvit, voinţa sa nu se va mobiliza pentru a lupta. Dacă boala vine de la el, el nu va lupta: nu ne place să ne batem cu noi înşine. În timp ce, dacă el crede că altcineva i se opune, este stimulat. De aceea, dacă unii cred că sunt victimele magiei negre, trebuie uneori să-i lăsăm să creadă totul, dându-le cele mai bune metode pentru a-şi ameliora starea. Şi cele mai bune metode sunt de a lucra asupra lor înşişi, pentru a se purifica şi a se lega de Cer. Acum, este adevărat, magia neagră există şi unii pot fi victimele ei, dar nu trebuie să luptăm cu aceleaşi mijloace.

Chiar dacă aveţi dovezi că cineva a făcut magie neagră împotriva voastră sau contra altei persoane, nu ripostaţi folosindu-vă şi voi tot de magia neagră. Utilizaţi numai metodele magiei albe, adică metodele luminii: protejaţi-vă, sau protejaţi persoana cu lumină. De câte ori v-am spus: cea mai bună protecţie este aura; forţele şi spiritele tenebroase nu au nici o priză asupra celui care are o aură puternică.

Desigur, există mijloace mai materiale, mai concrete. Puteţi, de exemplu, să vă puneţi acasă, sau mai bine afară, în faţa uşii voastre, o plantă cu spini: cactus, aloe, etc., şi cereţi acelei plante să vă protejeze dezagregând prin spinii ei curenţii negativi care vă sunt trimişi. Dar, repet, nimic nu face cât aura pe care aţi reuşit să o formaţi în jurul vostru graţie unei vieţi pure şi luminoase. Această viaţă pură, ca un izvor strălucitor, respinge tot ceea ce este rău.

Ei da, priviţi un izvor: el curge şi străluceşte fără încetare, şi chiar dacă cineva ar vrea să-l murdărească aruncând mizerii în apă, el continuă să curgă şi curentul va duce mizeriile. Izvorul va rămâne mereu curat, viu, pentru că nu încetează să curgă. Atunci, luaţi izvorul ca model, deveniţi asemănător lui, faceţi să strălucească dragostea voastră şi veţi fi protejaţi de entităţi şi de influenţe răufăcătoare, nici măcar nu veţi observa cum acestea încearcă să vă murdărească şi să vă facă rău, le veţi rejecta, aşa cum face izvorul.

Puteţi să vă protejaţi împotriva magiei negre, dar nu încercaţi să luptaţi împotriva magilor negri, pentru că nu este aşa de uşor, bunele intenţii nu ajung. Trebuie să fii luminos, foarte puternic, îndrăzneţ, pentru a înfrunta forţele răului, pentru că ele sunt înspăimântătoare şi cel căruia îi este frică, este doborât. Trebuie, de asemenea, să fi protejat de Arhanghelii Tsadkiel, Kamael şi Mikhael care sunt Arhanghelii sefiroturilor Hesed, Gebourah şi Tipheret. Tsadkiel este Arhanghelul milostiveniei şi culoarea sa este albastru safir. Kamael este Arhanghelul forţei şi culoarea sa este roşu rubiniu.

Mikhael este Arhanghelul luminii şi culoarea sa este galben de aur. Dacă veţi învăţa să lucraţi cu aceste culori, cu virtuţile care corespund acestor culori, veţi ajunge puţin câte puţin să vă construiţi un zid de lumină.

Desigur, este natural, dacă cineva v-a făcut rău, sunteţi tentat să vă răzbunaţi, dar nu trebuie să o faceţi. Ştiţi exact, după dreptate, ce pedeapsă merită? A da o amendă de mii de franci unui om care nu are alţi bani pentru a trăi, este la fel cu a da acceaşi amendă unui miliardar? Dacă credeţi că o persoană care v-a lezat merită neapărat o pedeapsă, adresaţi-vă lumii invizibile spunând: “Iată, această persoană mi-a făcut asta şi asta, şi din cauza a ce mi-a făcut am acum mari dificultăţi în acel domeniu. Vă rog, deci, să înterveniţi pentru ca răul a cărui victimă sunt să fie reparat.” Depuneţi astfel o plângere în faţa Cerului, ca şi cum aceasta s-ar petrece în cadrul vieţii curente în faţa tribunalelor, şi Cerul va vedea cum trebuie acţionat. Dar voi, în orice caz, nu faceţi nimic, nu căutaţi să vă răzbunaţi în nici un fel.

Cap XVII A EXORCIZA ŞI CONSACRA OBIECTE Chiar dacă sunt foarte strâmtoraţi, majoritatea oamenilor au un loc unde locuiesc şi se servesc în viaţa cotidiană de tot felul de obiecte. Dar câţi dintre ei s-au gândit să le consacre? “Şi, de ce, spuneţi voi, să le consacrăm?” Pentru ca aceste locuri, aceste obiecte să acţioneze favorabil asupra voastră. Iată încă o problemă necunoscută. Oamenii nu ştiu că există mijloace pe care le pot folosi pentru a pune în acţiune forţe armonioase, benefice, care, dacă se gândesc să le folosească, îi vor ajuta în evoluţia lor. În munca spirituală, trebuie, evident, să aveţi ca scop binele, dar răul există de asemenea, trebuie să o ştim şi să ţinem cont. Nu este suficient să invocăm binele pentru ca el să vină şi să se instaleze; cât timp nu aţi făcut să dispară anumite elemente impure, nocive, binele pe care l-aţi chemat se va învârti în jurul vostru, dar nu v-a putea intra. Iată de ce adevăraţii magi, care au studiat cele două aspecte ale naturii, binele şi răul, au înţeles că înainte de a consacra sau a sfinţi un obiect sau o fiinţă, trebuie mai întâi să respingă, să îndepărteze, să facă să dispară straturile opace depuse pe el.

Evident, este preferabil să intrăm în comunicare cu Cerul, cu forţele binelui, dar trebuie să ştiţi că, în planul materiei, primul lucru care trebuie făcut este de a exorciza, de a elibera obiectele şi fiinţele de toate impurităţile, pentru a putea apoi a le umple cu bine. Pentru ca binele să vină să se instaleze, trebuie mai întâi să-i pregătim terenul. De aceea, Iniţiaţii au lăsat anumite rugăciuni, anumite formule, destinate alungării răului. Se poate ca aceste formule să şocheze anumite persoane, dar când eşti ignorant, eşti des şocat. În loc de a fi şocat, trebuie să studiezi. Noi trăim într-o lume polarizată, ceea ce ne obligă să lucrăm cu două forţe: binele şi răul.

Toate ceremoniile religioase încep prin ritualuri de purificare: spălări, fumegări, rugăciuni sau formule care cer ca răul şi impurităţile să fie alungate. Aceste ritualuri presupun cunoaşterea binelui dar şi cunoaşterea proprietăţilor răului şi a puterii sale. Binele este paralizat atât timp cât există prezenţe care îi sunt ostile. De aceea, adeptul trebuie să se spele, să se purifice, şi atunci când este pur, virtuţile Sfântului Spirit coboară în el. Sfântul Spirit este atotputernic, dar când omul este pur.

Dacă cineva crede în puterea binelui, acesta sunt eu, dar eu ştiu că a crede nu este suficient. Dacă binele nu vine pentru a salva oamenii, pentru a-i hrăni, pentru a-i face inteligenţi, este pentru că ei nu îi deschid nici inima nici sufletul, şi binele se învârteşte în jurul lor fără a putea intra. Binele nu merge decât la cei la care totul este deschis, la cei care-l acceptă. Binele, binele… da, de acord, dar răul? Dacă nu ne gândim să-l respingem, nu o va face binele în locul nostru.

Câte nenorociri nu s-au văzut întâmplându-se cu obiecte sau locuri care au aparţinut răufăcătorilor sau fiinţelor cu adevărat tenebroase! Intrate în posesia altor persoane, ele au provocat accidente; răscumpărate apoi de alţii, acestea nu le-au adus decât nenorociri, şi tot aşa, până au fost ori exorcizate ori distruse. Se povestesc numeroase istorii privind bijuterii, statuete, sau locuinţe care nu au provocat decât tragedii, pentru că ori au trecut prin mâinile vrăjitorilor şi au fost blestemate, ori au fost martore la evenimente teribile şi au fost impregnate cu vibraţii malefice.

Acestea nu sunt, din fericire, cazurile cele mai frecvente. Chiar dacă nu se ajunge la o asemenea situaţie, se poate spune că majoritatea obiectelor şi locurilor au fost expuse influenţelor a tot felul de persoane care nu au fost obligatoriu cele mai bine intenţionate şi s-au acoperit cu un strat fluidic opac care se opune ca un ecran trecerii luminii.

Trebuie deci să începeţi prin a debarasa obiectele de aceste straturi, adică să le exorcizaţi, pentru a introduce apoi în ele fluide care le vor face adevărate talismane. Încercaţi să fiţi conştienţi faţă de toate obiectele care vă cad în mână şi de care vă serviţi.

Primul lucru care trebuie să-l faceţi este de a cere lumii invizibile să le purifice, să le exorcizeze, în cazul că anumite persoane, anumite evenimente, ar fi lăsat urme dizarmonioase susceptibile să acţioneze defavorabil asupra voastră. Deci, începeţi prin a ruga Cerul să vă trimită ajutorul spiritelor luminoase pentru a curăţa aceste obiecte de toate particolele şi influenţele negative.

Apoi, consacraţi-le unei virtuţi, unei entităţi celeste, cerând entităţilor celeste să binevoiască să locuiască în acel loc sau obiect sau să impregneze acel obiect pentru a vă fi favorabil. Dacă vă obişnuiţi cu astfel de practici, veţi vedea cât de mult veţi fi ajutaţi, susţinuţi, întăriţi. Viaţa voastră va lua un sens nou şi veţi binecuvânta Cerul pentru această lumină nouă.

Câte mănâncă şi beau oamenii, câte veşminte poartă, câte obiecte utilizează care sunt încărcate cu amprente obscure… şi nu îşi dau seama! Ei bine, acestea îi împiedică în evoluţia lor.

Iată, vă revelez astăzi un mare adevăr, pe care toate învăţămintele iniţiatice îl cunoşteau încă din Antichitate, şi care trebuie să ia loc din ce în ce mai mult în viaţa voastră.

Locuiţi într-o casă… gândiţi-vă să o binecuvântaţi, să o consacraţi lui Dumnezeu pentru ca ea să acţioneze favorabil asupra familiei voastre, asupra sănătăţii copiilor voştri, asupra intelectului lor, asupra sufletului lor, asupra spiritului lor. Şi în loc să vă serviţi de aparate şi de ustensile gândindu-vă la altceva sau chiar bruscându-le, deteriorându-le, de ce nu o faceţi conştienţi, cu dragoste? Eu nu vă spun, desigur, să transformaţi o mătură, o cratiţă sau un aspirator într-un obiect magic, dar cine ştie dacă maniera în care vă serviţi de obiecte nu le influenţează într-un fel nociv sau benefic? Ceea ce este sigur în orice caz, este că voi veţi fi influenţaţi. Faceţi experienţe şi veţi vedea că bruscarea obiectelor nu produce aceleaşi efecte ca şi a vă servi de ele cu dragoste.

Orice aţi face, trebuie să învăţăţi să o faceţi încercând să aduceţi ceva bun vieţii.

Să luăm o zi, cam aşa: dimineaţă vă treziţi, şi imediat o întreagă serie de procese se declanşează, gânduri, sentimente, acte, de asemenea: vă sculaţi, aprindeţi lumina, deschideţi ferestrele, vă spălaţi, pregătiţi micul dejun, etc. Câte lucruri de făcut, şi toată lumea este obligată să le facă! Diferenţa este că unii le fac maşinal, mecanic, în timp ce alţii caută să introducă viaţa în ele, şi din acel moment, totul se transformă, totul ia un nou sens şi ei vor fi fără încetare inspiraţi.

Evident, vedem mulţi oameni care se arată dinamici, întreprinzători, dar întreaga lor activitate este limitată la a urmări succesul, banii, gloria; ei nu fac nimic pentru a-şi face viaţa mai armonioasă, mai simţită, şi nu este prea inteligent, pentru că această activitate debordantă nu reuşeşte decât să-i epuizeze şi să-i îmbolnăvească. Când vor înţelege aceştia că scopul vieţii omeneşti nu este de a reuşi în plan material? Succesul nu durează decât puţin timp, şi apoi se văd în lumea cealaltă, goi şi săraci?.

Deci, ceea ce vă rămâne de făcut este foarte simplu: gândiţi-vă să binecuvântaţi obiectele de care vă serviţi, consacraţi-le lui Dumnezeu, cereţi spiritelor luminoase să binevoiască să se servească de ele pentru evoluţia voastră şi aceea a întregii umanităţi. Iată esenţialul, fără a intra în detaliile gesturilor şi formulelor. Faceţi-le, este foarte important.

Cât despre cei care se îndoiesc, care refuză să creadă, ei nu îşi au locul într-o Şcoală iniţiatică, îşi pierd timpul. Aici învăţaţi adevăruri esenţiale, divine, eterne, care vă permit să vă restabiliţi, să vă reconstruiţi, să deveniţi un fiu a lui Dumnezeu, o fiică a lui Dumnezeu. Acceptaţi aceste adevăruri, aveţi încredere în mine, puteţi să o faceţi, pentru că tot ceea ce vă spun, am verificat mai întâi pe mine însumi.

Cap XVIII PROTEJAŢI-VĂ LOCUINŢA Dacă observăm natura, putem constata că toate creaturile caută un adăpost şi îl apără.

Păsările îşi construiesc cuiburi, alte animale au gaura lor, vizuina lor, culcuşul lor, teritoriul lor, etc., şi se luptă dacă un alt animal încearcă să le ia locul. Da, vânătoarea interzisă! Inteligenţa cosmică a fost cea care a împins toate creaturile să-şi rezerve un mic loc în univers pe care altele nu au dreptul de a pune mâna: ea a vrut să le asigure pacea şi liniştea pentru a aduce pe lume progenituri sau pentru a crea. este o lege.

Fiecare fiinţă a primit deci de la natură dreptul de a poseda un domiciliu care să-i aparţină. este valabil pentru lumea vizibilă ca şi pentru lumea invizibilă. Fiecare spirit are de asemenea un loc care îi este rezervat în spaţiul infinit. Fiecare creatură spirituală ocupă un loc delimitat şi protejat de anumite vibraţii, de anumite culori sau de o chintesenţă particulară, un domeniu unde cel ce posedă vibraţii contrare nu poate veni să provoace perturbaţii.

Acolo unde locuieşte un Iniţiat, nici un spirit rău nu are dreptul să intre. Un Iniţiat poate interzice intrarea în locuinţa sa a acestor spirite folosindu-se de simboluri, prin care le ameninţă cu acea sau acea pedeapsă dacă nu respectă interdicţiile. Astfel, mulţi amplasează o pentagramă deasupra uşii (Despre pentagramă a se vedea cap IV din “Limbajul figurilor geometrice” colecţia Izvor). Şi când vrea să facă o ceremonie magică, o mare muncă spirituală, când trebuie să invoce entităţile divine, un Iniţiat rezervă un loc şi îl consacră pentru a interzice intrarea spiritelor rele: el aprinde una sau mai multe lumânări, înconjură locul într-un cerc, unde înscrie nume sacre, arde esenţe, şi în acest spaţiu purificat, are toate condiţiile de a lucra.

Singurele care au dreptul de a intra sunt entităţile benefice, în timp ce cele malefice rămân în afară, urlând, ameninţând, şi dacă încearcă să pătrundă ele sunt fulgerate.

Acum, veţi spune, de ce aprinde un mag lumânări sau făclii? Pentru că înainte de a întreprinde o muncă sacră, o ceremonie magică, el trebuie să cheme lumina. Lumina trebuie să prezideze totul, iar magul care trebuie să facă o ceremonie, preotul care trebuie să spună slujba, aprinde cel puţin o lumânare pentru ca lumina să fie prezentă. Şi când lumina este prezentă, tenebrele sunt îndepărtate. Magul ştie de asemenea că focul este o uşă care se deschide lumii de sus, pentru că focul reprezintă limita între lumea fizică şi lumea eterică. Prin foc, este mai uşor să ai acces la lumea divină.

Cât despre cei care utilizează lumânările sau făcliile pentru practicile lor de magie neagră, ei trebuie să ştie că comit un veritabil sacrilegiu. Focul, despre care mitologia povesteşte că a fost furat din Cer pentru salvarea omului, nu trebuie să fie folosit la orice. Vă spuneam chiar că, atunci când trebuie să folosiţi o lumânare, este preferabil ca mai înainte să o consacraţi unei idei sau unei entităţi celeste: Mama Divină, Tatăl Celest, Spiritul Sfânt, Sufletului universal, Arhanghelul Mihail… Flacăra acestei lumânări va forma astfel în invizibil o barieră de lumină în jurul vostru. În locurile unde trăiesc oameni, milioane şi miliarde de entităţi vin, pleacă, circulă, fără ca ei să-şi dea seama. Deci, dacă nu faceţi nimic pentru a le împiedica, creaturile inferioare, găsind uşa deschisă, pot veni să fure sau pot comite alte stricăciuni. Iar voi nu puteţi să vă plângeţi Justiţiei divine, ea vă va răspunde: “E vina voastră, nu aţi pus o pancardă “Proprietate privată.

Intrarea interzisă”, sau cel puţin o sârmă subţire, în mod simbolic”.

Dacă via voastră nu este îngrădită, nu vă miraţi dacă vi se fură strugurii.

La fel, dacă inimile voastre, sufletele voastre, spiritele voastre rămân deschise celor patru vânturi fără a fi consacrate, protejate, înconjurate de o barieră de lumină, spiritele tenebroase, indezirabilii, au tot dreptul de a intra, au dreptul de a face stricăciuni şi de a pleca luându-vă toate comorile. Nu putem să le pedepsim, propietarul trebuie să-şi ia precauţii. În acelaşi fel cum în trecut se protejau vilele şi castelele cu ajutorul zidurilor şi şanţurilor pline cu apă, la fel discipolul trebuie să ridice în jurul lui pereţi, ziduri şi fortificaţii. Voi faceţi asta? Nu, rămâneţi expuşi venirii şi plecării nepoftiţilor, şi apoi vă plângeţi că aţi fost prădat sau că vă simţiţi trist şi nefericit, epuizat. Priviţi în natură: nimeni nu are încredere, păsările, fiarele, insectele ridică în jurul lor obstacole pentru a împiedica ca cineva să le găsească şi să le captureze. De ce omul este aşa de naiv şi încrezător şi crede că nici un inamic nu îl ameninţă, şi că el va fi menajat? Desigur, în plan fizic el este apărat, da, dar în planul invizibil el aleargă spre cel mai mari pericole.

Unii se întreabă cum se face că Dumnezeu a lăsat spiritele răului să intre la ei, de ce nu îi protejază… Ce întrebare stupidă! Dacă ei nu se protejază ei înşişi, de ce Să-i protejeze Dumnezeu? Ei da, sunt reguli şi legi care trebuie cunoscute. Omul are toate puterile de a se opune, de a spune nu spiritelor tenebroase, dar dacă nu o face, nimeni nu o va face în locul său.

Nu depinde decât de voi să faceţi ce trebuie făcut pentru a ţine la distanţă entităţile răufăcătoare şi să atrageţi spirite luminoase, spunând în fiecare zi: “Domnule Dumnezeu, Maică Divină, Sfântă Treime, Îngeri şi Arhangheli, servitori a lui Dumnezeu, servitori ai luminii, amici celeşti, toată fiinţa mea vă aparţine, veniţi să vă instalaţi, serviţi-vă de mine pentru gloria lui Dumnezeu şi pentru venirea Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ

.” Iată ce trebuie să repetaţi în fiecare zi. Dacă nu o faceţi, nu vă miraţi că alţii vor fi cei care se vor instala.

Pentru ca locuinţa voastră să fie protejată, trebuie ca voi, proprietarul, să fiţi decis să o încredinţaţi spiritelor divine; din acel moment, spiritele tenebroase ce s-au introdus fără ştirea voastră sunt obligate să o părăsească. Dar atât timp cât le toleraţi, ele continuă să abuzeze. Totul depinde de voinţa proprietarului, stăpânului casei. Decizia sa este cea care contează. Îngerii şi Arhanghelii nu au nici un drept să vină să se instaleze la noi fără consimţământul nostru, pentru că ei nu comit niciodată vreo violenţă. În timp ce alţii, care sunt născuţi sub semnul violenţei, nu ezită să se instaleze cu forţa.

Aşa cum spiritele luminii sunt respectuoase şi aşteaptă pentru a intra ca voi să le invitaţi, tot aşa spiritele tenebrelor sunt îndrăzneţe şi fără respect. Da, ce diferenţă în atitudinea acestor două categorii de creaturi! Dar cum fiinţa umană nu este instruită, ea nu ştie cum să acţioneze şi lasă să intre diavolii, care se instalează şi se cramponează, în timp ce îngerii rămân în afară spunându-şi: “E ocupat, noi nu mai putem intra”. Însă dacă luaţi chiar voi decizia şi vă adresaţi entităţilor celeste pronunţând aceste cuvinte magice: “Iată, eu sunt stăpânul casei: dispuneţi de tot apartamentul, de toate piesele, sunt ale voastre”, în acel moment ele devin foarte puternice şi îndrăzneţe, se aruncă asupra celorlalţi, care o şterg.

Vă revelez purul adevăr, şi trebuie să vă străduiţi să ajungeţi până la acest grad de conştiinţă şi în fiecare zi să pronunţaţi aceste cuvinte de consacrare: “Spirite luminoase, dispuneţi de mine, vă dau totul, sunt în serviciul vostru”.

Puteţi să adăugaţi şi alte cuvinte mai poetice dacă vreţi, dar în acelaşi sens adăugând şi: “pentru realizarea Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ”. Da, nu trebuie niciodată să uităm aceste cuvinte: realizarea Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ, pentru că, dacă nu le precizaţi, toată fiinţa şi energiile voastre pot fi utilizate pentru alte realizări, pentru alte activităţi. Şi de ce realizarea Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ? Pentru că este sarcina pe care Iisus ne-a lăsat-o când a spus: “Cereţi Împărăţia lui Dumnezeu şi Dreptatea sa”, şi mai ales în rugăciunea Domnească: “…vie Împărăţia Ta, fie Voia Ta, precum în Cer aşa şi pe pământ.” Prin aceste cuvinte Iisus a repetat şi amplificat, vrând să extindă asupra întregii lumii omeneşti, această cugetare a lui Hermes Trismegistul: “Ceea ce este jos, este ca şi ceea ce este sus”.

Afirmând această corespondenţă între sus şi jos, Hermes Trismegistul a pus bazele magiei.

Magia nu este altceva decât o comparaţie între pământ şi Cer. Iată definiţia cea mai veritică a magiei: o muncă unde se compară fără încetare pământul şi Cerul. Şi prin această comparaţie, omul înţelege ce muncă are de făcut pe pământ: să facă să vibreze pământul în armonie cu Cerul, să facă să coboare Cerul pe pământ…

Realizarea divinului în materie, este magia divină, teurgia.

Cum apar complexele la copil ?

Parintii care au impresia ca nu au reusit sa dea viata unui copil ÂŤ perfect Âť, adica un copil care sa fie tocmai cum au visat ei, au sentimentul ca nu sunt buni parinti.

Copilul resimte acest lucru si suferinta pe care o manifesta este mai intai de toate a parintilor. Cu cat un copil simte ca sperantele parintilor in privinta lui sunt mai mari, cu atat devine mai complexat. Si, din nefericire, nefiind la inaltimea stachetei fixate de parinti, el isi inchipuie ca nu are nici o valoare, ca nu este bun de nimic.

A fi parintele unui copil perfect este un lucru imposibil. In schimb este foarte simplu sa ajungi parintele care determina complexe unui copil. Acest fapt nu cere nici o aptitudine speciala : este suficient sa nimicesti personalitatea si dorintele copilului de la o varsta mica. Sarcina usoara, mai ales ca tocmai atunci el are nevoie de tot ajutorul parintilor pentru a-si fauri eul, pentru a deveni o persoana care gandeste si aspira.

Copilul complexat este pregatit sa fie astfel chiar inainte de nasterea sa. Reteta nu presupune cine stie ce mari dificultati. Tuturor parintilor din lume le place sa viseze ca vor da nastere unui viitor mare om , unei viitoare femei celebre. Ei isi proiecteaza narcisismul si visele marete in fiinta care urmeaza sa vina pe lume . Mai intai de toate , orice copil este un copil imaginat care traieste in mintea parintilor. Or, pentru a-i permite sa creasca, sa-si formeze personalitatea, parintii trebuie sa poarte doliu dupa copilul imaginat. Parintii care refuza sa renunte la expectativa unui bebelus ideal, atribuind copilului lor misiunea de a ajunge un om mare, nu vor reusi altceva decat sa aiba un copil, complexat. Zdrobit de modelul fantomatic impus de parinti, copilul se va simti , prin forta imprejurarilor, un nimeni. Si, in plus, nefiind conform exigentelor nebunesti ale parintilor, el nu va fi iubit.

Or, crestrea si formarea copilului, iubirea are acelasi rol indispensabil ca si cel al hranei.

Parintii au in minte adesea o imagine vaga, idealizata in care si-ar dori sa se inscrie copilul lor. Din nefericire, genetica nu tine seama de dorintele lor. Micutul cu siguranta nu va avea urechi frumoase ca ale unchiului. Cea mai mare parte dintre parinti renunta sau mai bine zis uita de imaginea ideala. Dar cei care se incapataneaza si nu inceteaza sa reexamineze cu atentie « de ce nu este el exact cum am vrea noi » nu vor depune mare efort pentru a-si convinge copilul ca nu este urat, facand din acesta un etern nemultumit de el insusi, un probabil candidat la operatia estetica.

Familia dezorganizata si dezvoltarea psihica a copilului Experienta a demonstrat ca principalele cauze raspunzatoare de tulburarile in plan afectiv, mai ales in cazul copiilor , sunt regasite, cel mai adesea, in familie, acolo unde copilul isi petrece cea mai mare parte a timpului sau ( mai ales pana la 3 ani) , acolo unde au loc primele experiente si relatii cu terte persoane si unde este educat si format ca om si personalitate. Cele mai acute probleme educative , culminand cu esecul scolar provin din absenta sau ignorarea atentiei parintilor fata de dezvoltarea si supravegherea copilului, dar mai ales datorita « eroziunii » afective intalnite in familiile dezorganizate. Rolul familiei ca principal mediu de dezvoltare psihica a copilului este foarte important, indeosebi in etapele timpurii ale evolutiei si dezvoltarii sale. Iata de ce o familie prea exigenta sau prea permisiva, cu un nivel economic precar sau in care sunt prezente unele boli psihice, alcoolismul, consumul de droguri, delincventa, violenta fizica sau verbala, despartirile dintre soti sau concubinajul, genereaza dezechilibre si tensiuni care influenteaza in mod direct procesul evolutiei si dezvoltarii armonioase a membrilor ei minori.

Pe de o parte, specialistii sunt de parere ca divortul este, pentru copil, cea mai traumatizanta forma de dezorganizare a familiei deoarece acest proces , de cele mai multe ori ireversibil, « destrama » toata imaginea despre lume si viata, despre sine si despre ceilalti, construita de copil in mintea sa ; pe de alta parte, copilul considera ca este o lege a firii ca el sa-i aiba alaturi pe parintii sai , care au obligatia de a-l ingrijii si ocroti.

In lucrarea « Copiii din familii despartite : intre trauma si speranta. Un studiu psihanalitic », psihologul si pedagogul austriac Helmuth Fidgor constata ca obiectiile pe care psihologia le aduce divortului si care sunt de foarte multe ori aproape de condamnarea morala a parintilor ( ar trebui ca parintii sa se gandeasca mai intai de toate la copii) par sa fie sprijinite de catre o multitudine de rezultate obtinute de cercetarile ultimilor 10-15 ani, indreptate inspre tema divortului si a influentei acestora asupra copiilor . Astfel, s-a dovedit ca divortul parintilor si recasatorirea parintelui caruia ii este incredintat copilul sunt cele mai des intalnite cauze ale simptomaticii care-i determina pe respectivii parinti sa apeleze la srviciile de psihiatrie infantila sau la alti specialisti ( psihologi, consilieri scolari ). Exista probleme de climat psihologic special in cazul recasatoririi parintilor ( a amandurora sau numai a unuia dintre ei ). Mama sau tatal vitreg vor fi priviti cu suspiciune de copil aproape in toate cazurile. Cand in noua casnicie apar alti copii, lucrurile se complica si mai mult.

Pe de alta parte, datorita spiritului de imitatie prezent la copii si a faptului ca stilul si mentalitatrea din familie actioneaza ireversibil asupra caracterului, copiii vor fi « asediati » pana la varsta de 7 ani de dominantele psihomorale fundamentale constituite sub influenta relatiilor si climatului general de afectiune din familie.

Uneori, sub influenta familiei, apare fenomenul de opozabilitate in dezvltarea copilului.

Este vorba de copiii la care se dezvolta insusiri opuse insusirilor parintilor. Fenomenul apare mai ales atunci cand parintii si-au pierdut din prestigiu in fata propriilor copii.

Exista si situatii cand apar paramodele in raport cu modelele , oferite de parinti prin deformari ale trasaturilor unuia sau altuia dintre acestia. Perturbarea prin conflicte majore a universului familiei transforma copilul in victima si-i zdruncina atat echilibrul neuropsihic, cat si bazele psihomorale ale personalitatii. In plus, prin agresare, copiii acumuleaza o serie de traume neuropsihoactive care vor declansa la un moment dat, fie in adolescenta, fie la varsta adulta, o mare cantitate de acte agresive. Prin urmare, problemele copiilor proveniti din familiile dezorganizate sunt foarte complexe, avand un impact psihosocial foarte puternic si cu o mare rezonanta in timp. Ca urmare a dezechilibrului produs, familia dezorganizata nu mai poate oferi in toate cazurile un climat afectiv si educational cu efecte benefice asupra personalitatii copiilor. Adesea, copiii si tinerii care provin din familii dezorganizate prezinta dificultati de adaptare, labilitate educationala, fragilitate morala, stari de anxietate, etc.

In urma unor activitati cu un numar destul de mare de copii, am putut observa ca unii dintre ei prezinta anumite probleme de comportament sau de relationare. Din discutiile purtate cu ei si cu membrii familiei, s-a putut constata ca cei mai multi dintre acesti copii datoreaza problemele lor propriei familii. Ei fac parte din familii cu neintelegeri intre parinti sau cu nivel economic problematic, familii cu un singur parinte, sau familii in care parintii nu-si asuma in totalitate rolul de parinti. In general sa putut observa ca parintii nu constientizeaza pe deplin modul in care aceste aspecte de structura si climat familial ii afecteaza pe copii, ei considerand ca daca cerintele de baza le sunt asigurate, tot mecanismul functioneaza perfect.

Astfel, simptome ca : neliniste generala, bulimie, anorexie, enurezie, devieri comportamentale , dificultati in respectarea disciplinei scolare si familiale, furt, simptome psihosomatice ( dureri stomacale, cefalee, migrene.. ), stari anxioase, nervozitate accentuata, fobii, cresterea potentialului agresiv, dependenta / retinere sociala, slaba concentrare a atentiei, etc nu sunt considerate ca manifestari datorate problemelor afective pe care le are copilul. Nu este suficient ca relatia individuala a copilului cu fiecare parinte sa fie buna , el are nevoie de o realtie armonioasa si intre parinti. Copilul raporteaza aceste relatii intre ele, stabilind o ierarhie si un sistem de determinari in functie de care isi ÂŤ ajusteaza Âť comportamentul si retesteaza realtiile familiale, incercand mereu o ameliorare. Uneori, ajustarea comportamentului echivaleaza cu tulburari ce apar in sfera afectiva , volitiva, cognitiva si de personalitate., iar aparitia tulburarilor la aceste niveluri poate fi atat de complexa incat sa necesite ajutor specializat inca din perioada prescolaritatii pentru a evita cronicizarea unor stari afective nocive si a unor practici comportamentale care pot influenta, pe o durata mai mare de timp, dezvoltarea armonioasa a personalitatii copilului, chiar daca , uneori, aceste tulburari sunt dirijate inconstient de copil cu scopul de a-i retine pe parinti in jurul lui cat mai mult timp.

In plus, neintelegerile, conflictele si agresiunile dintre parinti il determina pe copil sa suporte o anumita nervozitate, sa traiasca intr-un climat de tensiune, ceea ce duce la cresterea reactiilor de prudenta si aparare fatisa ori la dezvoltatea unui caracater inchis.

Se adauga si faptul ca repetatele conflicte intre parinti depreciaza imaginea acestora in ochii copilului sau creeaza conditii ca unul dintre ei sa fie favorizat , iar celalalt sa fie respins.

Pentru a evidentia rolul structurii familiei si climatului ei afectiv in formarea si dezvoltarea personalitatii copilului, iata pe scurt datele unei cercetari efectuate pe un lot de copii cu varste cuprinse intre 3 si 11 ani. Scopul cercetarii a fost acela de a demonstra ca dezorganizarea din familie, cu intreg cortegiul de factori stresori, influeteaza negativ formarea si dezvoltarea personalitatii copiilor, referindu-ne cu predilectie la urmatoarele aspecte : nivelul intelectual, anxietatea si frustrarea. In acest sens s-au folosit , pe langa alte metode, si urmatoarele teste : testul omuletului (Goodenough), testul arborelui (Koch – Storra), testul familiei – si un test verbal – testul fabulelor Düss ( alcatuit din 10 fabule care vizeaza anxietatile copilului, raportul acestuia cu parintii si raportarea la propria lor maturizare).

Conform rezultatelor obtinute la testul omuletului, un procent foarte mic de copii din familii dezorganizate au un nivel intelectual scazut datorat dezorganizarii din familie. Intre cele doua grupe de copii nu exista nici o diferenta semnificativa, ceea ce demonstraza ca tipul de familie nu afecteaza in mod necesar dezvoltarea inteligentei.

Analizand rezultatele obtinute la testul arborelui, se pot face urmatoarele observatii : copiii din familiile dezorganizate sunt mai anxiosi, mai interiorizati si se simt mai frustrati decat copiii din familiile organizate. Prescolarii din familiile dezorganizate sunt inhibati, se simt dominati de tensiunile din familie, dar si neglijati, neapreciati si uneori exclusi. Fac incercari firave de a atrage atentia asupra lor ; ei doresc sa se afirme, in sensul sa fie bagati in seama, sa li se arate ca sunt mai importanti decat toate celelalte probleme ale parintilor. Copiii din familii dezorganizate au realizat desene care indica dificultati de adaptare la mediu, relatii defectuase cu mediul, atasament fata de trecut si fata de mama, introversiune, prudenta. Sunt caracteristici ale desenelor copiilor frustrati si anxiosi, care au conflicte interne si care se centreaza pe trecut.

Testul fabulelor D端ss scoate in evidenta urmatoarele aspecte : copiii din familiile dezorganizate sunt mai anxiosi decat copiii din familiile organizate; odata cu varsta se manifesta o tendinta accentuata din partea lor de a-si asuma esecul relatiei dintre parinti, isi neaga cresterea, maturizarea din cauza presiunilor psihologice pe care le exercita neintelegerile dintre parinti, asumandu-si rolul de copil neajutorat, iar in cazul unor parinti hiperprotectori isi asuma incisiv maturizarea si nevoia de independenta (copii rebeli, copii problema).

Si rezultatele la testul familiei au evidentiat ca dezorganizarea vietii intime a copilului influenteaza semnificativ formarea si dezvltarea personalitatii ; copiii sunt anxiosi, frustrati, interiorizati, sunt copii care se intreaba mereu daca nu au gresit si daca, din aceasta cauza, nu sunt cumva pe punctul de a pierde ceva, fie ca acel ceva inseamna atentia sau dragostea cuiva, fie ca e vorba de un parinte, fie ca e vorba de un obiect, etc.

Tulburarile de afectivitate sunt mai accentuate in categoria de varsta 3-7 ani decat in categoria 7-11 ani, pentru ca primii sunt mai vulnerabili si imaturi afectiv, avand resurse limitate pentru a se adapta si apara. Pentru copiii din familiile in care dezorganizarea se datoreaza tatalui, acesta ramane totusi un personaj important, incarcat de semnificatii afective, fie ca sunt negative , fie ca sunt pozitive, uneori copilul iubindu-l si detestandu-l in acelasi timp.

Putem conchide ca dezorganizarea din familie implica dezorganizarea vietii intime a copilului, lasand loc unor tulburari ce apar la nivelul personalitatii. Acesti copii sunt anxiosi, frustrati, interiorizati, dar, in acelasi timp, sunt copii care pot si trebuie sa fie ajutati.

Cunoasterea personalitatii copilului prin desen ÂŤ Desigur, putem studia desenele unor copii necunoscuti, afirma Daniel WidlĂścher, dar desenul copilului are o slaba valoare informativa, este necesar sa interogam copilul asupra intentiilor sale, sa-l punem sa ne explice desenul Âť Prin marturia sa, copilul dezvaluie nu numai certe aptitudini practice (abilitate manuala, calitati perceptive, buna orientare in spatiu), dar mai ales trasaturi ale personalitatii sale (reactiile sale emotionale de moment, atitudinile sale afective in situatii determinate, preferintele, centrele sale de interes, viziunea asupra lumii, s.a.)

Prezentam in continuare trei dintre planurile multiple in care se manifesta personalitatea copilului in desen, asa cum au fost conturate prin studiile psihometrice, clinice si de generalizarile statistice.

Valoarea expresiva a desenului Gestul grafic, maniera in care copilul trateaza suprafata alba, alegerea formelor si culorilor sunt elemente ce exprima starea sa emotionala, temperamentul sau ceea ce numim valoarea expresiva a desenului.

Cu privire la gestul grafic, se distinge linia furioasa, agresiva (care poate, la limita, sa antreneze o ruptura, o sfarsire a liniei), de linia ezitanta, abia subliniata. In acest sens, unii autori considera ca studiul desenului nu difera fundamental de grafologie, el putand sa constituie un simplu caz particular. S-a realizat o clasificare a diferitelor tipuri de trasaturi si s-a incercat o corespondenta intre un anumit tip de trasatura grafica si un anumit tip de emotie. S-a putut de exemplu, verifica existenta unei mari concordante intre expresia grafica, umor si caracter. .

O analogie ar exista, de asemenea, intre cadrul spatio-temporal in care se situeaza copilul si spatiul grafic sau, altfel spus, un paralelism intre pulsiunile sale si miscarile grafice. Copilul ambitios, care cauta sa-si afirme prezenta sa in tot locul si in orice moment, va avea un desen care va acoperi pe cat posibil spatiul foii. Deseori insa, umplerea sistematica a intregii foi poate fi in egala masura un semn de imaturitate, dupa cum utilizarea unui spatiu exagerat de mic poate fi un semn de dezechilibru.

Conceptia simbolica asupra spatiului (Pulver) propune o divizare a foii de desn in trei zone orizontale si doua zone verticale : zona orizontala superioara ar simboliza idealul, zona mediana centrul de interes cotidian al copilului, zona orizontala inferioara pulsiunile sale primitive ; banda verticala dreapta ar reprezenta viitorul, iar cea stanga trecutul.

Aceasta conceptie este mult discutabila. Tendintele spre zona superioara a paginii ar indica si propensiunile spre orgoliu, pe cand zona inferioara, de la baza foii, ar ilustra stabilitate si puternica inradacinare.

Studiul formelor (Rose Alschuler si B. Weiss Hattwick) a urmarit realizarea unei comparatii intre stilul grafic si viata afectiva a copilului. Astfel, copiii care manifesta interes mai ales pentru liniile drepte si pentru unghiuri sunt copii realisti, deseori deseori destul de agresivi si opozanti, dotati cu o buna capacitate de organizare si initiativa.

Dimpotriva, cei care prefera liniile curbe sunt copii sensibili, foarte imaginativi, dar fara incredere in ei, cautand aprobarea adultilor.

De asemenea, predominarea formelor circualre ar fi un semn de imaturitate si totodata de femintate ; echilibrul dintre formele circulare si liniile verticale ar indica un echilibru si control al impulsivitatii ; predominarea verticalelor ar fi proprie temperamentelor active, energice, barbatesti, orientate spre exterior. Mai rara, predominarea liniilor orizontale ar fi adesea un indicator al conflictelor psihologice.

Cercetatorii s-au preocupat si de studiul dispunerii, al orientarii liniilor in spatiu. Astfel, a fost opus spiritul de decizie, al celor care-si orienteaza liniile in directii coerente, celui impulsiv, al celor care-si orienteaza liniile in toate directiile.

Predominarea formelor unghiulare ar reflecta maniera agresiva ; dispunerile in zigzag si linile sparte, din bucati, ar fi semne ale instabilitatii, iar preferinta pentru puncte sau mici pete ar exprima ordinea si meticulozitatea.

Fata de cele mentionate, mai sus, cercetarile intreprinse de noi in ultimii ani ne obliga sa precizam urmatoarele aspecte : pana la 7 ani prezenta unor elemente grafo-motorii (linii, forme, directii, etc.) si repetarea acestora sunt in sine putin relevante, deoarece copilul are nevoie sa-si exerseze mana, sa-si insuseasca aceste elemente ; unele perseverari stereotipe, coroborate cu raspunsurile copilului la alte probe, pot indica fenomene de rigiditate mintala, chiar de retardare, dupa cum nu orice linie curba inseamna imaturitate, dimpotriva, precocitatea in realizarea liniei curbe si a a personajelor in miscare poate fi un semn al flexibilitatii in miscare, al creativitati. Dupa intrarea copilului in scoala, aceleasi elemente dobandesc semnificatii psihologice noi.

Culoarea are, de asemenea, o valoare expresiva. Fiecare culoare are efecte proprii.

Culorile reci, in particular tonurile albastre, au tendinta sa se concentreze, sa “fuga” din fata privirii noastre, pe cand tonurile de rosu iradiaza, tind sa « avanseze » spre noi.

Exista culori care se completeaza sau se opun.

Anumite combinatii dau o impresie de armonie, de coerenta, altele, din contra, provoaca efecte contrastante. Notiunea insasi de « ton cald » sau « ton rece » este semnificativa si pare sa fie legata de proprietatile fizice elementare ale culorii.

Aceste efecte ale culorilor sunt induse si de coerspondentele naturale dintre culori si anumite elemente naturale. De exemplu, intre rosu si sange, simbol al vietii , dar si al ranirii, al ferocitatii ; intre bleu si cer sau apa ; intre verde si vegetatie ; intre galben si foc sau lumina, etc.

Corespondentele dintre culori si natura vizeaza nu numai lucrurile, ci si diefritele stari ale substantei. De exemplu, tonurile opace si terne evoca o substanta materiala rezistenta, in timp ce tonurile vii au o calitate aeriana, care evoca jocul luminii traversand lucrurile.

Impresiile de tristete sau de bucurie, de armonie sau de tensiune pot fi citite prin desenele copiilor. In ansamblu, culorile calde sunt apanajul copiilor deschisi, adaptati grupului, in timp ce culorile neutre caracterizeaza copiii inchisi in sine insisi, independenti si adesea agresivi.

Rosul, culoarea preferata de copiii mici, mai tarziu va exprima manifestari de ostilitate si dispozitii agresive.

Printre copiii care utilizeaza albastru putem distinge doua grupe : cei care cauta sa se conformeze regulilor exterioare, dar care in profunzime nu le accepta, si cei care se conformeaza, de asemenea, regulilor grupului, dar sunt suficient de evoluati ca sa le accepte.

Negrul ar exprima inhibitie, teama si s-ar asocia cu un comportament depresiv ; portocaliul o stare de fericire, de relaxare ; verdele o reactie fata de disciplina prera riguroasa ; violetul tensiuni conflictuale.

Prezinta, de asemenea, interea alegerea nuantelor si repartizarea acestora : suprapunerea exprima conflictul dintre diverse tendinte ; izolarea acestora exprima rigiditate si teama ; amestecul fara discriminare ar exprima imaturitate si impulsivitate.

Valoarea proiectiva a desenului Stilul general de reprezentare exprima dispozitiile fundamentale ale viziunii copilului asupra lumii si constituie valoarea proiectiva a desenului.

Sensul de « proiectiv » utilizat aici este diferit de cel psihanalitic. Reamintim ca in psihanaliza proiectia are un sens bine determinat. Valoarea proiectiva a desenului copilului se refera la efectul provocat de acesta, stilul sau personalitatea ca totalitate.

Astfel, in desenele unor copii domina miscarea si culoarea, miscari ascendente si descendente ale personajelor, arborilor, etc. , preferinta pentru anumite culori, in timp ce la altii domina un echilibru, personajele au atitudini rigide, parca sunt inghetate, linia este riguros uniforma, iar juxtapunerea culorilor da ansamblului un aspect armonios.

Françoise Minkowska distinge in acest sens doua tipuri de comportament : « rationalul », care se complace in abstract, in imobil, solid, rigid, caruia ii scapa miscarea, si intuitivul, care mai mult gandeste decat simte, care separa si discerne obiectele prin contururi precise ; « senzorialul », din contra, aplecat spre concret, mai mult simte decat gandeste, vede lumea in miscare, in imagini totdeauna vii, departe de orice abstractie.

In desenul copilului se regaseste aceasta opizitie, atat in desenele libere, cat si in desenele cu tema.

Copilul « senzorial » se intereseaza de obiecte familiare, ii place sa le acumuleze, ceea ce da desenului sau impresia de extrema bogatie. In peisaje apar case, arbori, strazi, personaje.

In detaliu, fiecare obiect este reprezentat cu o grija deosebita, totul este viu, totul se misca, totul este in curbe si sinusoide. Alegerea culorilor este, de asemenea, caracteristica. Tipul senzorial iubeste tonurile vii, realiste, culoarea domina forma si da ansamblului o impresie de lumina si viata.

Copilul ÂŤ rational Âť este exact opus : constructia este precisa, echilibrata, statica, trasaturile sunt nete, domina simetria, obiectele lasand intre ele suprafete vide.

Noi consieram ca aceasta opozitie nu defineste doua grupuri de copii, ci mai curand doi poli in particularitatile formale ale desenelor copilului. In general, ambele tendinte se regasesc, dar in modalitati schimbatoare.

Valoarea narativa a desenului Desenul copilului reflecta, de asemenea, centrele sale de interes, gusturile, preferintele. Aceste mobiluri determina copilul sa faca un anumit desen si nu un altul.

Rareori copilul alege tema desenului pe baza sugestiei altei persoane. Cel mai adesea, alegerea obiectului este determinata de situatie : un sejur pe malul marii, la munte, o vizita la gradina zoologica sau la circ. Sunt apoi evenimetele de sezon : Anul Nou, cu peisaje de iarna, cadouri, sau Pastele, cu oua colorate, s.a.

Vederea unui obiect care marcheaza constient sau nu imaginatia copilului constituie, de asemenea, o ocazie pentru alegerea temei. De exemplu, noutatea obiectului, un avion, etc. Deseori, nu obiectul insusi va stimula optiunea, ci o imagine, o fotografie care il reprezinta. Nu atat obiectul il fascineaza , cat reproducerea sa, mai ales cand copilul descopera mijloacele pentru a-l reprezenta in imagine.

Tot astfel, desenele anterioare exercita o atractie puternica si favorizeaza repetarea acelorasi teme.

Uneori, cu ocazia unei erori, a unei improvizatii, copilul gaseste in schema sa obisnuita un sens nou si descopera posibilitatea de a reprezenta un nou tip de obiect.

Alegerea temei este deci in general determinata de doua serii de mobiluri : dorinta de reprezentare a unui anumit obiect, placerea de a reproduce anumite scheme grafice obisnuite si, cu ocazia mutatiilor deliberate sau inopinante, de a incerca sa le aplice in reprezentarea altor obiecte care nu erau alese anterior .

Imitarea directa a unui obiect perceput nu joaca aici decat un rol secundar. Ceea ce ii place lui nu este sa dea iluzia prezentei unui obiect absent, ci sa se asigure de puterea sa de a semnifica prin imagine. Copilul copiaza putin obiecte reale pentru ca acest exercitiu il ajuta sa-si perfectioneze schemele sale obisnuite.

Daca alegerea obiectelor este legata adesea de circumstante, ea depinde , de asemenea, de preferintele sale obisnuite, de lumea cotidiana, de cartile al caror continut il impresioneaza, de reveriile lui s.a.

Alegerea obiectelor si a temelor este, de altfel, in intregime curioasa : un anumit copil va reproduce scene de razboi, de agresiune, un altul scene domestice, cu animale, etc. In spatele acestor teme se afla preocuparile cotidiene, dorintele, visurile copilului.

Repetarea unor teme are o mare valoare indicativa. De exemplu, in desenul satului (sau al orasului), la copiii instabili emotional apar cu mare frecventa strazi mai lungi si mai sinuoase.

In acest sens nu trebuie uitata valoarea simbolica a temelor. Unele obiecte, scene sau particularitati de reprezentare a acestora trimit la experienta trecuta, la interesele actuale sau de viitor, dar ele au in plus o valoare simbolica. Universul nostru este o lume de forte si raporturi.

Astfel, soarele simbolizeaza caldura, viata. Lumea obiectelor este o lume de simboluri.

Copilul poate desena un leu pentru ca a vazut unul, dar pentru el leul este purtator unui sens, care-l distinge de alte animale. Acest domeniu al imaginarului, care ocupa un spatiu larg in viata copilului, se exprima in mod natural in desenele lui.

Precizam cu aceasta ocazie, ca interpretarea simbolica a desenului copilului nu trebuie confundata cu interpretarea psihanalitica, aceasta din urma avand alte referinte topologice.

In concluzie, desenul copilului si dialogul adultului cu acesta dezvaluie structura si dinamica personalitatii copilului, relatiile lui afective cu lumea, miscarile de apropiere sau de retragere, care marcheaza raporturile cu fiintele si cu lucrurile.

Anxietatea, constiinta de sine si expectanta Anxietatea poate fi definita ca o stare sau conditie emotionala neplacuta ce este caracterizata de trairi subiective, de tensiune si teama, prin activarea excesiva a sistemului nervos central (Spielberger, 1972). Componenta cognitiva acestui fenomen a fost luata in atentie in ultimele doua decenii. S-a observat, noteaza cercetataorul german Ralf Schwarzer, ca persoanele anxioase nu acorda suficienta atentie sarcinii de realizat si, ca urmare, sunt oarecum ÂŤ handicapate in procesul de implinire personala Âť.O intreaga pleiada de ganduri-intrusi invadeaza mintea subiectului anxios, interferand cu informatia necesara realizarii scopului propus.

Dupa cum observa Eysenck (1988), deficitul de atentie la persoanele puternic anxioase ar putea fi descris in termenii a patru caracteristici, cuprinzand continutul, capacitatea, neatentia si selectivitatea:

El afirma ca in starile accentuate de anxietate apar tendinte a priori ale atentiei favorizand procesarea informatiei, ceea ce reprezinta o amenintare pentru eu, in timp ce persoanele cu o slaba anxietate pot avea o tendinta opusa. Astfel, atentia este directionata spre continuturi diferite. Persoanele cu o anxietate accentuata se pare ca au mai multa informatie depozitata in memoria de luga durata, ceea ce ii face meditativi.

Anxietatea reduce considerabil capacitatea memoriei active, care ar trebui sa fie corelata eficient cu informatii complexe. O mare parte a memoriei este ÂŤ ocupata Âť cu gandurileintrusi de neliniste si teama, nemaifiind deci disponibila pentru scopul cognitiv actual (Tobies, 1986). O parte a resurselor personale sunt pierdute in numele unor preocupari pe cat de sterile , pe atat de indepartate de scopul propus.

Anxietatea predispune la neatentie, distragere de la o activitate in desfasurare.

Neatentia se refera la stimulii externi (orice eveniment care apare) cat si la stimulii externi( griji de tot felul, diverse simptome somatice). Persoanele anxioase continua sa cerceteze amanuntit mediul extern pentru a detecta alte eventuale surse de temeri si neincrederi, astfel ca o mare cantitate de informatie neutra intrerupe cursivitatea gandurilor si actiunilor focalizate spre un scop real, concret.

Anxietatea este caracterizata de o atentie selectiva in care subiectul foloseste numai anumite dispozitii (toane), ceea ce poate duce la excluderea tocmai a acelor dispozitii care ar fi facut posibila realizarea cu succes a sarcinii propuse. Concentrarea atentiei are aceeasi semnificatie cu focalizarea asupra unei sarcini principale si inlaturarea celor secundare. Acest lucru poate fi interpretat ca o strategie de compensare in cazuri de reducere a capacitatii memoriei active.

In majoritatea explicatiilor date anxietatii regasim ideea ca gandurile centrate pe sine reprezinta un element fundamental al aparitiei si dezvoltarii ei. Individul cerceteaza cu atentie mediul, selectand tot ceea ce este legat de sine, fie pareri sau actiuni. Numeroase cercetari au relevat importanta cunoasterii legate de sine ( Barason, 1984, 1988 ; Schwarzer, 1981, 1986, ; Wine, 1982). Pesoanele anxioase pot fi caracterizate ca fiind excesiv preocupate de sine si astfel sunt distrase de la sarcinile actuale, inregistrand automat performante mai scazute. Ele sunt preocupate cu precadere de defectele sau neajunsurile proprii, de pretentiile mai mult sau mai putin amenintatoare, de pericolele potentiale.

Gandurile legate de sine patrund adanc in viata de zi cu zi a persoanei, punandu-si puternic amprenta asupra realizarilor individuale. Daca devierea atentiei de la sarcina principala spre sine este o caracteristica esentiala a anxietatii, atunci masurarea ei trebuie sa fie reconceptualizata corespunzator.

Constiinta de sine sau autoconcentrarea psihica a devenit o variabila importanta in cercetarea anxietatii . Buss (1980) face distinctie intre constiinta de sine personala, privata si constiinta de sine publica. Constiinta de sine personala este prezenta cand individul se autoanalizeaza, cand isi investigheaza propriile sentimente si atitudini interioare, cand mediteaza asupra propriei identitati. Constiinta de sine publica intervine atunci cand persoana simte ca este observata si evaluata de altii. Sentimentul acesta conduce la preocuparea de a-si fauri o imagine publica adecvata.

Constiinta de sine, ca stare psihologica, este diferita de constiinta de sine ca dispozitie.

Aceasta distinctie are implicatii in reprezentarea de sine si in anxietatea sociala. Ca trasatura, un inalt grad al constiintei de sine face ca persoana sa se orienteze spre o inalta frecventa de autofocalizare. Inteleasa ca atare, autofocalizarea poate fi indusa, avand o oglinda sau orice alt mijloc tehnic care ofera feedback pentru vocea, mimica sau

Inteleasa ca atare, autofocalizarea poate fi indusa, avand o oglinda sau orice alt mijloc tehnic care ofera feedback pentru vocea, mimica sau comportamentul cuiva. De asemenea, ea poate fi indusa natural prin stimularea anxietatii. Persoana percepe astfel schimbarile somatice ale propriului corp, cum ar fi cresterea pulsului, rosirea fetei, transpiratia etc. , ceea ce va muta atentia spre interior.

Autofocalizarea este adesea pusa in contrast cu focalizarea asupra sarcinii, implicand faptul ca directia atentiei este determinata in principal de persistenta si nevoia de realizare a ei. Totusi, cercetarile facute de Carver si Scheier (1981, 1986, 1989) au aratat ca aceasta dihotomie este prea simpla si inselatoare ; in locul acestora, se va acorda importanta diferentelor individuale, in ceea ce priveste expectanta. Autofocalizarea conduce la o intrerupere a actiunii si provoaca o evaluare subiectiva a rezultatelor.

Autorii sustin existenta, in acest caz, a unei « linii de demarcatie » legata de continutul atentiei autofocalizate. Vom distinge astfel un grup care va avea expectante pozitive, investind mai mult efort, aratand mai multa perseverenta si dobandind mai mult succes cu un alt grup cu expectante negative care se va retrage din fata sarcinii, preocupat fiind de meditatiile autodevalorizatoare.

Similara acestei perspective este si teoria « expectantei eficientei proprii » a lui Bandura (1977, 1988). El isi pune problema daca eficienta proprie poate fi o componenta cognitiva a anxietatii. Oricum, el defineste anxietatea ca pe o « stare de apreciere anticipatoare asupra unor posibile evenimente vatamatoare ». Bandura nu este de acord cu parerea generala ca anxietatea ar avea doua componente, una cognitiva si una emotionala. Ea poate fi mai bine conceptualizata ca o stare de spaima , insotita de schimbari fiziologice sau de stari subiective, de neliniste.

Autorul stabileste ca expectanta eficientei proprii reprezinta ea insasi un element cognitiv, cu efecte directe in aparitia anxietatii.

Astfel, intr-o situatie care produce spaima, neliniste, peroanele care au o eficienta scazuta, datorata defectelor, lipsurilor proprii, vor propune scenarii de insucces, mutandu-si atentia de la situatie catre consecintele nefaste. Din contra, cei cu o eficienta proprie inalta nu sunt afectati de temeri personale, iar scenariile de succes pe care le propun fac posibila folosirea efectiva a capacitatilor de a rezolva situatia intr-o maniera directa.

In concluzie, cunoasterea legata de sine are o importanta deosebita in aparitia anxietatii si se pot face corelatii intre stima de sine si anxietate. Un individ anxios are tendinta sa acumuleze mai multe date autodevalorizatoare decat informatii care sa-i sustina actiunile, ceea ce hraneste permanent frica de sine. Aceasta se reflecta in grade diferite de anxietate, cat si in stima de sine, ducand in final la o deteriorare a expectantei proprii, care influenteaza alegerea sarcinii si perseverenta in a o realiza.

Tickled Pink = un program pentru copiii handicapati Elevii de la Greenmead School din Londra, au participat in vara anului 1996 la o experienta inedita: ei au asistat la un spectacol mai special, numit Tickled Pink. Este vorba despre un spectacol in doua parti, in timpul caruia actorii recita, canta si danseaza in fata unui public mai putin obisnuit – copii intre 3 si 12 ani, toti cu handicapuri fizice sau psihice severe. Micii spectatori au participat la o reprezentare care a pus accentul pe lumini si pe constientizarea perceptiilor senzoriale, intre actori si public creandu-se o relatie directa : copiii sunt atinsi si li se spune pe nume.

Actorii canta la diferite instrumente pentru copiii orbi si danseaza pentru cei surzi, apeland la pene, parfumuri, pentru a stimula simturile.

Copiii, care asista la spectacol in scaunele lor cu rotile, impodobite cu stegulete roz si cu clopotei, prezinta o mare varietate de handicapuri: paralizie, epilepsie, neuron motor central (sindrom caracterizat clinic prin paralizie, determinat de leziuni situate la nivelul ariilor motorii si caii piramidale), spina bifida (malformatie congenitala a coloanei vertebrale si a maduvei spinarii, exprimata prin modificarea reflexelor, diminuarea sensibilitatii, paralizii falsce, tulburari vasomotorii si trofice ale extremitatilor ),etc.

Umbrelele roz Rezultatele nu au intarziat sa apara. Nu mica le-a fost mirarea actorilor si pedagogilor cand unul dintre copii, un baietel de 10 ani, a incercat sa mearga, iar un altul, in varsta de 8 ani, care isi legana capul in permanenta, a chicotit fericit privind la actrita care ii zambea.

In cele din urma, copiii sunt asezati pe perne moi, parfumate in Pavilionul roz, unde asculta mai multe cantece. Apoi sunt racoriti cu uriase evantaie de culoare roz si atinsi pe fata si maini cu voaluri de materiale roz – catifele si brocarturi bogate care stralucesc in lumina tortelor.

Dupa o pauza in care li se serveste masa de pranz, elevii asista la partea a doua a specatcolului cvartetului Tickled Pink, de data aceasta in cortul Seherezadei, de un roz mai inchis, sugerand securitatea pantecelui matern.

Imagini si umbre Pe perete sunt proiectate imaginile si umbrele unor papusi in miscare, iar copiii sunt rugati sa le imite miscandu-si capul si mainile. Ei asculta sunetele tobei si creeaza ritmuri proprii. In cele din urma, li se aplica din nou un masaj relaxant de aromoterapie si li se prezinta un cantec de despartire.

Cei care joaca in acest spectacol sunt actori si muzicieni de la Oily Cart Company, care de opt ani experimenteaza acest gen de spectacol senzorial pentru copiii cu dificultati severe si multiple de invatare.

Oily Cart Company a fost fondata de Tim Webb, care a hotarat sa creeze un gen de specatcol care sa distruga barierele izolarii si privarii traite de persoanle cu handicap. In urma unor cercetari, el a ajuns la concluzia ca perceptiile senzoriale pot fi « trezite » cu o abordare teatrala complet noua, recunoscuta astazi ca fiind o reusita.

In Marea Britanie exista 1300 de institutii educationale specializate in scolarizarea copiilor cu handicap sever. Tim Webb a descoperit ca rozul este o culoare calda, care inspira confort, si ca actorii trebuie sa aiba roluri bine definite prin care sa isi transmita mesajele si sa atraga atentia. Tickled Pink este un spectacol mai degraba visceral decat narativ, fiecare personaj adresandu-se unui anumit simt.

Oily Cart ofera fiecarei scoli, inainte de specatcol, doua pachete de actiuni educationale.

Primul, numit « Before » (inainte), are diagrame cu modul in care pot fi decaorate scaunele cu rotile si o explicatie destinata profesorilor in legatura cu structurarea specatcolului. Al doilea, « After » (dupa), este un ghid gen « fa-o singur » in care se arata cum poate fi folosita ulterior, de catre profesori, recuzita din Tickled Pink pentru a continua tipul de spectacol educational multisenzorial.

Astazi, compania este solicitata foarte mult in toata Anglia, cu patru spectacole, inclusiv unul de doua zile, pentru persoanele cu handicap mintal sever intre 3 si 19 ani. « Specatcolul este rezultatul unui mare numar de cercetari si in general este recunoscut faptul ca acest gen de abordare da rezultate. Copiii reactioneaza la culorile si sunetele extravagante si noi le oferim timpul necesar pentru a reactiona.

Atunci cand se intorc dupa-amiaza sunt si mai entuziasmati decat dimineata Âť, spune Jonny Quick, director de scena. Jocul actorilor este extraordinar, dar mult mai impresionante sunt rabadarea si devotamentul de care dau dovada. Pentru trupa Tinckled Pink rozul va fi intotdeauna culoarea lucrurilor placute.

Tendinte moderne in psihoterapie Psihoterapia dinamica este un demers psihodiagnostic si terapeutic caracterizat prin aceea ca persoana umana, mecanismele care stau la baza comportamentului sau sunt intelese prin prisma unor conflicte de natura inconstienta. Bazele teoretice lae psihoterapiei psihodinamice isi au originea in conceptia psihanalitica a lui Freud. De altfel, termenii de psihodinamic si psihanalitic sunt aproape sinonimi.

Desi conceptul central al gandirii psihodinamice este notiunea de conflict, sistemul conceptual al acesteia a evoluat, in timp acordandu-se o atentie tot mai mare unor aspecte variabile ale personalitatii, aspecte ce se refera la niste structuri psihice interne, care nu mai sunt abordate doar ca reprezentatnd produsul unor conflicte dintre trebuintele primare (sex, agresivitate), ci sunt in mod semnificativ influentate de experientele interpersonale cu persoane semnificative din istoria vietii individului.

Problemele si dificultatile din sfera personalitatii influenteaza forta sau, dimpotriva, slabiciunea structurilor interpsihice.

Un rol important in demersul terapeutic psihodinamic il joaca accentul pus pe experientele subiective ale pacientului. Acest accent a fost treptat deplasat de la trebuintele de baza, asa cum erau ele concepute de Freud, spre experiente subiective si structuri motivationale mai complexe. Cu toate acestea, concepte ca motivele inconstiente, determinismul intrapsihic, transferul si contratransferul s-au dovedit extrem de viabile in timp.

Dupa moartea lui Freud in 1939, teoria si practica terapeutica psihanalitica au suferit o serie de modificari. Modelul clasic de cura psihanalitica (cinci sedinte pe saptamana, prelungirea terapiei pe ani de zile, atitudinea pasiva a terapetului, a carui activitate se concentra mai ales asupra analizei relatiei transferiale) a suferit un declin evident si aceasta datorita mai multor factori, dintre care mentionam costul prea ridicat al psihoterapiei, durata excesiv de indelungata a curei, selectia prea restrictiva a pacientilor pentru terapie, cat si rezultatele adesea discutabile ale terapiei.

Strupp (1992) este de parere ca in domeniul terapiei de orientare psihodinamica se contureaza urmatoarele tendinte semnificative : Cresterea interesului pentru abordarea tulburarilor psihice aparute la copiii mici.

Terapeutii se ocupa in mod special de consecintele psihopatologice ale carentelor afective si ale altor deficiente legate de relatia mama – copil. Complexul Oedip, considerat pana acum sursa tuturor conflictelor, nu mai este privit ca un fenomen universal. Mai mult, cand acesta se manifesta, el este considerat ca un postefect al unei psihotraume timpurii pe care copilul nu a fost capabil sa o depaseasca.Aceasta noua abordare, departe de a simplifica sarcina psihoterapeutului, nu face decat sa complice procesul terapeutic.

Deplasarea accentului de la tratamentul tulburarilor nevrotice clasice (anxietate, isterie, fobii,tulburari obsesiv-compulsive etc.), pe care Freud le considera domeniul specific al psihanalizei, spre tulburari ceva mai complexe, cum ar fi tulburarile cronice de personalitate, pacientii ÂŤ borderline Âť sau tulburarile narcisiste ale personalitatii. Desi multi din acesti pacienti dificili pot beneficia de avantajele psihanalizei, sarcina terapeutului este deosebit de dificila si demersul terapeutic se prelungeste in timp.

Datorita integrarii in psihanaliza clasica a conceptelor si tehnicilor specifice psihologiei relatiilor interpersonale se remarca o accentuare a cea ce specialistii numesc « caracterul diadic al relatiei psihoterapeutice » ceea ce presupune o redimensionare a conceptelor clasice de transfer si contratransfer. Astfel, transferul nu mai este privit ca o distorsionare a unei realitati psihologice, ci ca un fenomen complex si multidimensional, pacientul si terapeutul contribuind reciproc la bunul mers al terapei. Mai mult, contratransferul nu mai este considerat ca un accident nefericit in cursul psihoterapiei, accident ce trebuie eliminat sau macar tinut sub control prin intermediul analizei personale a terapeutului.

Dimpotriva, se accepta tot mai mult faptul ca terapeutul interactioneaza emotional cu pacientul, acesta avand rolul de a sustine in mod empatic procesul insight-ului si al transformarii lumii interioare a pacientului. Terapeutul nu mai este deci o oglinda pasiva sau un ecran alb pe care se proiecteaza problemele pacientului, ci el devine, in cursul relatiei diadice, un ascultator empatic si un participant activ la procesul terapeutic. Conceptia si practica psihodinamica au evoluat si prin aceea ca se recunoaste tot mai mult importanta relatiei terapeutice (terapeut-pacient), ce depasesete cadrul relatiei de tip transferential.

Astazi, accentul deplasat asupra acestei relatii imbraca forma « aliantei terapeutice », care este o relatie simpatetica si cordiala si este departe de a se confunda cu relatia austera si impersonala dintre pacient si analistul clasic. In cadrul aliantei terapeutice, terapeutul renunta la atitudinea distanta si devine o persoana reala, care manifesta si actioneaza cu grija si interes, respect si intelegere umana fata de pacient.

Progresele realizate in domeniul neuropsihofiziologiei si farmacoterapiei si-au spus cuvantul mai ales in tratamentul tulburarilor depresive. Tot mai multi specialisti sunt de parere ca in unele situatii clinice psihoterapia si farmacoterapia pot fi combinate cu rezultate foarte bune , cea ce presupune insa o buna colaborare intre specialisti. Un element mai deosebit al acestei orientari il reprezinta tentativa psihologilor de a obtine dreptul de a prescrie medicamente, drept ce a apartinut in exclusivitate psihiatrilor (Strupp, 1992).

Desi psihoterapia dinamica este in primul rand o terapie individuala, se constata astazi, o data cu dezvoltarea psihoterapiilor de grup, de familie sau materiale, patrunderea in cadrul unora dintre acestea din urma a unor principii de natura psihodinamica.

Psihoterapiile de grup, maritale si de familie, desi mai limitate sub aspectul profunzimii, au un caracter mai economic, ii inarmeaza pe pacienti cu modalitati de functionare eficienta in colectivitate si in acelasi timp permit terapeutului sa abordeze cuplurile si familiile ca sisteme complexe.

O alta tendinta ce se remarca in domeniul psihoterapiei dinamice consta in cresterea interesului pentru psihoterapiile scurte de orientare dinamica, ce raspund solicitarilor tot mai numeroase ale pacientilor care doresc rezultate rapide si nu au posibilitati financiare de a-si permite o pihanaliza clasica.

Aceste psihoterapii dinamice scurte merg de la 2 – 3 sedinte pentru rezolvarea unei situatii de criza pana la aproximativ 25 de sedinte in alte variante.

Studiile clinice au demonstrat faptul ca un numar foarte mare de pacienti pot fi ajutati prin intermediul unor interventii de scurta durata. Koss si Butcher (1986, citat de Strupp, 1992 ), trecand in revista literatura de specialitate, au ajuns la concluzia ca, indiferent de orientarea lor teoretica, psihoterapiile scurte au urmatoarele caracteristici : promptitudinea interventiei ; stabilirea rapida a unei relatii interpersonale in urma careia de obtine un beneficiu terapeutic ; stabilirea de catre terapeut a unei limite de timp ; limitarea obiectivelor terapeutice ; manevrarea directiva a sedintelor de psihoterapie de catre terapeut ; centrarea sedintelor de psihoterapie in jurul unor teme cu caracter dinamic ; utilizarea chatarsis-ului ca un element central al psihoterapiei ; flexibilitatea in alegerea tehnicilor de interventie.

Aceste particularitati ne fac sa credem ca psihoterapiile scurte, inclusiv cele de orientare dinamica, vor castiga in viiotr tot mai mult teren. Succesul acestor psihoterapii scurte depinde insa si de o serie de particularitati ale pacientilor, dintre care mentionam : o buna capacitate de adaptare si de formare a unei relatii terapeutice eficiente, motivatia crescuta de a se lasa ajutati de un profesionist, cat si absenta unor tulburari severe psihotice sau din sfera personalitatii.

Este tot mai evidenta presiunea exercitata de catre specialistii din domeniul sanatatii mintale sa se elaboreze mijloacele specifice de tratament pentru tulburari specifice, clasificate de Manualul diagnostic si statistic ( D.S.M. IV) al Asociatiei Americane de Psihiatrie. Acest manual mai este considerat de majoritatea psihoterapeutilor de orientare dinamica un fel de ÂŤ pat al lui Procust Âť, acesti tepaeuti accentuand unicitatea fiecarui caz in parte. Cu toate acestea, tendintele actuale in domeniul serviciilor de sanatate mintala tind sa forteze pe terapeuti sa adopte acest nou stil de gandire.

Mai mult, dezvoltarea experimentelor in domeniul psihoterapiei, ca si a celor din domeniul testarii unor noi medicamente, tinde sa incurajeze aceasta orientare care presupune elaborarea unor « retete » terapeutice pentru diverse entitati nosografice, « retete » ce se concretizeaza in aparitia masiva pe piata a unor manuale de psihoterapie.

Cu toate acestea, practicarea riguroasa a unui set de tehnici nu garanteaza in mod obligatoriu sucesul obtinut de psihoterapeut si aceasta deoarece psihoterapia, ca si practica medicala, ramane inca in mare masura o arta si mai putin o stiinta.

In practica foarte putini terapeuti mentin o pozitie teoretica ortodoxa, majoritatea preferand orientarile electice in psihoterapie. Mai mult, asa cum a rezultat in analiza psihoterapiiloer scurte, se contureaza tendinta de abandonare a scopurilor terapeutice prea inalte si pretentioase, realitatea clinica punand in evidenta faptul ca psihoterapia vindeca rareori pentru totdeauna si mai ales rareori izbuteste sa obtina modificari durabile si profunde in sfera personalitatii pacientului. Din acest motiv chiar si terapeutii moderni de orientare analitica urmaresc mai mult ameliorarea decat vindecarea pacientilor

Explicatii si interpretari ale conduitei sexuale Psihanaliza ( prin Sigmund Freud) a permis rediscutarea explicatiilor care vedeau, printre altele, in perversiunile sexuale sau in frigiditate, anomalii constitutionale.

Freud le-a considerat ca fiind conduite infantile retardate (anormale) la adulti.

Sexualitatea a fost un subiect tabu pana la aceste abordari prin care au inceput numeroase studii privind ansamblu de caractere morfologice, fiziologice si psihologice legate de sex, ca fenomene ale vietii sexuale.

Functiile sexualitatii nu se limiteaza la reproducere biologica. Dincolo de aceasta functie biologica se deosebeste o sexualitate regenerativa, una fortificativa si una selectiva.

Dupa Freud, comportamentul sexual reflecta caracteristici de esenta ale unei persoane umane, atitudini fata de sine, fata de viata, fata de lume. Viata sexuala nu incepe, dupa Freud, la pubertate ci in prima copilarie. Freud a stabilit cronologia etapelor prin care trece in mod normal sexualitatea copilului avand drept criteriu activismul zonelor erogene (care provoaca placere si relaxare) preponderente dupa varsta.In primul an de viata, zona bucala este zona tuturor satisfactiilor.In al doilea si al treilea an interesul se deplaseaza catre zona anala.Intre 3-5 ani, organele genitale devin prevalente (apare masturbatia). De la 6 ani pana la adolescenta, in timpul somnului apar pusee sexuale latente.In aceasta etapa are loc orientarea catre sexul opus.

Nu pot fi ignorate nici contributiile lui Alfred Kinsley, cu vastele sale anchete asupra comportamentelor sexuale umane, dar mai ales William Masters si Virginia Iohanson care au studiat foarte complex componente electroencefalografice si electrocardiologice in comportamentele sexuale.

Exista doua categorii de tulburari si de patologie a sexualitatii. O categorie este legata de patologia anatomica, alta de conduitele sexuale. Si una si alta pot fi marginale si grave. Tulburari mai discrete se manifesta prin conlucrarea caracteristicilor sexuale secundare foarte devreme sau foarte tarziu. Uneori acestea apar la tinerele fete evident la 7-8 ani, iar la baieti la 9-10 ani. Pot sa se manifeste cu pilozitate pubiana sau ca dezvoltare a glandelor mamare sau cu intarzieri ale maturizarii anatomice si functionale.

Conduitele sexuale timpurii pun in evidenta masturbatia care consta in manipularea organelor genitale pentru a provoca satisfactia voluptoasa, orgasmul. Onanismul nu provoaca tulburari mentale, cum se credea in prima jumatate a secolului nostru, dar provoaca sentimente de culpabilitate, izolare, nedezvoltare a conduitelor sexuale.

Uneori are loc lipsa dezvoltarii puberale(eunucoidism la baieti) sau si ginecomastie (marirea glandelor mamare). Patologia mai grava se manifesta mai grav la adulti prin masochism, sadomasochism si sadism, conduite sexuale ce implica agresivitatea returnata spre altii sau spre tine, homosexualitate (deturnarea dorintelor sexuale spre acelasi sex), pederastie (masculina) si lesbianism (feminina), hemafroditism (persoana dotata cu malformatie congenitala privind prezenta ambelor organe sexuale la o persoana, cu caile genitale mixte si imperfecte).

Sexul poate fi vazut ca placut, inofensiv sau un eveniment periculos. De exemplu, intro societate se poate afirma ca sexul este cel mai bun lucru din viata, in vreme ce in alta se poate sustine contrariul.

Sigmund Freud a insistat asupra faptului ca sexualitatea este una din componentele ce stau la baza personalitatii umane, pentru ca energia sexuala este factorul motivator fundamental al conduitei.

Freud sugereaza ca femeia poate experimenta sexualitatea matura numai prin orgasmul vaginal, ca rezultat al contactului sexual. Alte moduri de a avea orgasm, cum sunt stimularea directa a clitorisului, reflecta inadecvat feminitatea. Desi Freud a crezut ca intre orgasmul clitorial si cel vaginal exista deosebiri fizice si psihice, cercetarile ulterioare au dovedit ca cele doua sunt identice atat fiziologic cat si ca senzatiile pe care le produc.

La animale legaturile sexuale sunt performate instinctiv.Formele si ciclurile lor variaza de la o specie la alta. La om aceasta variatie este considerabila si nu putem sa explicam aceste diferente numai pe o baza instinctuala. In consecinta, teoreticienii au inceput sa se intereseze de factorii cognitivi care influenteaza alegerea sexualitatii.

Paul Abramson (1981) a elaborat un model al sistemului sexual, avand in vedere presupozitia ca toate deciziile cu privire la exprimarea sexuala sunt controlate de un mecanism reprezentat ca o schema cognitiva.

In acest model, structurile cognitive influenteaza major conduita sexuala. Structurile cognitive sunt formate pe baza unor input-uri si ele, la randul lor, monitorizeaza variatia stimulilor sexuali pentru a determina expresia sexuala. O multime de factori influenteaza structura cognitiva: standardele parentale, normele sociale, maturarea, experienta sexuala anterioara. De exemplu, parintii ne pot instrui cu privire la ceea ce este corect si decent in conduita sexuala. Alte norme si valori pot fi invatate de la biserica sau de la cel egali cu noi. Procesele de maturare, invazia pubertatii pot sa ne influenteze credintele cu privire la sexualitate. Experienta sexuala actuala – fantezia, mastrubatia sau legaturile sexuale afective – poate juca un rol important in dinamica credintelor noastre. Din suma acestor experiente, noi derivam un set de principii in legatura cu conduita sexuala. Insa, pe langa experienta trecuta mai exista si alti factori ce determina conduita sexuala. O varietate de stimuli sexuali interni si externi pot actiona asupra ei si aceste evenimente sunt, de asemenea, procesate de structura cognitiva mediatoare. Intern, exista influenta hormonilor si a sistemului nervos. Extern, exista o multime de stimuli care pot fi asociati cu sexualitatea, cum sunt filmele erotice, romanele sau imaginea anumitor personaje particulare. Unele situatii pot sa incurajeze expresia sexuala: ambianta in care permisivitatea este sprijinita sau in care este utilizat alcoolul sau alt drog. Pe baza principiilor stabilite social, indivizii vor cantari acceptabilitatea anumitor forme de conduita sexuale si vor face eventual o alegere.

Modelul propus de

Abramson este complex. El se bazeaza pe doua presupozitii.Prima consta in aceea ca noi invatam din experienta anterioara, iar principiile invatate pot fi aplicate la diferite forme de conduita sociala, inclusiv la cea sexuala.Cea de-a doua subliniaza importanta cognitiilor sociale in jurul sexualitatii. Expresia (conduita) sexuala nu este una instinctuala, ci este mai degraba rezultatul gandirii rationale.

Evidenta ca invatarea joaca un rol important in definirea raspunsului nostru la stimulii sexuali este legata de problema conduitei heterosexuale in raport cu cea homosexuala.

De ce unele persoane prefera parteneri sexuali de acelasi sex decat parteneri de alt sex?

Pentru a raspunde, trebuie mai intai facuta distinctia dintre identitatea de gen si preferinta sexuala. Identitatea de gen inseamna la autoconstientizarea faptului de a fi barbat sau femeie.

Teoriile initiale asupra homosexualitatii au presupus ca, pentru homosexual, identitatea de gen este opusa sexului biologic, adica barbatul homosexual se identifica pe sine cu femeia si deci prefera partenerul sexual barbat. Aceasta teorie, a inversiunii de sex-rol, sugereaza ca homosexualii se imbraca, actioneaza si se comporta pe cat posibil mai asemanator cu sexul opus. Studii mai recente au aratat ca identitatea de gen si preferinta sexuala sunt lucruri distincte si ca homosexualii nu confunda identitatea de gen, ci pur si simplu prefera parteneri sexuali de acelasi sex. Prin contrast, transsexualismul se refera la cazul in care identitatea de gen este in opozitie cu aparitia corporala proprie si cu organele sexuale.

Scriitorul James Morris, devenit Jane Morris dupa operatia de schimbare de sex, descrie in felul urmator sentimentul transsexual: “m-am nascut cu un corp gresit, fiind feminin prin gen, dar barbat prin sex. Eu pot sa dobandesc fericirea numai cand unul este ajustat de altul” (Morris, 1974).

Desi nu exista societate in care expresia homosexuala sa fie o forma dominanta, conduita homosexuala este prezenta de-a lungul intregii istorii. In Grecia antica, Sapho, nascuta pe Insula Lesbos (de aici termenul de “lesbianism”), scrie un inflacarat poem de dragoste, descriind atat dragostea heterosexuala, cat si dragostea homosexuala.

Romanii erau la curent cu toate formele de conduita sxuala, dar odata cu crestinismul, normele privind conduita sexuala devin mai restrictive. In secolul al nouasprezecelea, Oscar Wilde a fost ruinat cand justitia l-a gasit vinovat de practici homosexuale.In SUA numeroase institutii au propus a se limita drepturile civile ale homosexualilor. Freud nu considera homosexualitatea o boala, dar este ambivalent in legatura cu normalitatea unei asemenea conduite. In 1973, Asociatia Americana de Psihiatrie scoate homosexualitatea de pe lista afectiunilor mintale, sprijinind astfel punctul de vedere ca alegerea partenerului de acelasi gen nu este in mai mare masura un indicator de tulburare decat este alegerea partenerului de acelasi sex.Investigatia extinsa, sponsorizata de Institutul Kinsey, arata ca persoanele care prefera partenerul de acelasi sex sunt la fel de bine adaptate, comparabil cu esantionul heterosexualilor.

Majoritatea homosexualilor studiati sunt implicati in relatii regulate, sunt multumiti de slujba pe care o practica, au un cerc larg de prieteni si se descriu pe ei insisi ca fiind “destul de fericiti”.

De ce totusi unii oameni prefera homosexualitatea? Explicatiile de orientare psihanalitica apreciaza ca experientele critice din copilarie pot sa determine preferinta sexuala adulta. Sunt invocati, drept factori determinanti, relatia cu mama si tata, natura experientelor sexuale si relatiile cu egalii. Storm (1981) sugereaza ca orientarea sexuala este rezultatul legaturii temporare dintre dezvoltarea fiziologica si dezvoltarea sociala. Daca impulsul sexual se dezvolta relativ timpuriu, atunci fanteziile erotice vor fi asociate cu acelasi sex din grupul de egali. Daca impulsul sexual se dezvolta mai tarziu, cand interactiunea sexuala cu alt sex este mai comuna, atunci fanteziile erotice si conduita asociata lor vor fi heterosexuale. Dar Storm invoca si argumentul natural, sugerand ca homosexualii, in general, cunosc mai devreme impulsul sexual.

Studiile efectuate de Institutul Kinsey (1981) pe aproape 1000 de homosexuali barbati si femei – comparativ cu un grup de heterosexuali- constata unele diferente intre homo si heterosexuali in ceea ce priveste sentimentul fata de mama si tata, fata de relatiile parentale si in ceea ce priveste conformitatea din copilarie fata de rolul de gen traditional. Pe masura ce baietii si fetele isi prelungesc adolescenta, preferinta lor sexuala este probabil deja determinata si diferenta de socializare reflecta o preferinta sexuala deja fixata.

Date recente ale Institutului Kinsey furnizeaza o perspectiva interesanta asupra bisexualitatii, adica asupra conduitei sexuale cu cei de acelasi sex si cu cei de sex diferit in cursul unei perioade similare de timp.In vreme ce Freud credea ca oamenii sunt inerent bisexuali, Kinsey considera ca alegerea sexuala poate fi reprezentata cel mai bine ca un continuum, de la heterosexualitatea exclusiva la homosexualitatea extrema, multe persoane fiind plasate intre cei doi poli. La bisexuali, invatarea sociala si experienta sexuala specifica apar ca fiind mai influente decat la homosexuali.

Trei tipuri de circumstante par a avea o influenta comuna asupra inclinatiei catre homosexualitate: experimentarea, in contextul prieteniei si indeosebi la femei, a anumitor tipuri de relatii sexuale; ambianta liberala hedonista in care se practica sexul in grup, pozitiile ideologice, fundamentate erotic, in interiorul carora noul reprezinta unul din aspectele filosofiei mai generale asupra vietii. Alte situatii care incurajeaza sau permit conduite homosexuale sunt detentia, taberele militare, viata in internate, unde debuseurile heterosexuale sunt limitate sau excluse.

Fundamentala ramane, in toate cazurile, contributia factorilor sociali la sexualitate.

Motivatia Caracterizare si definitie Omul desfasoara multe activitati: mananca, se joaca, invata, colectioneaza lucrari de arta, isi agreseaza semenii, ii ajuta, etc. O trasatura comuna acestor activitati este motivatia, fiind primul lor element cronologic.

A cunoaste motivatia unei persoane echivaleaza cu gasirea raspunsului la intrebarea ,,de ce’’ inteprinde o activitate. Raspunsul este dificil, deoarece cauzele declansatoare sunt multiple si nu se pot reduce la stimulii externi. Activitatea, reactiile sunt declansate si de cauze interne; ansamblul lor a fost numit motivatie de la latinescul motivus (care pune in miscare). Pentru unii psihologi, motivul este numele generic al oricarei componente a motivatiei fiind definit ca fenomen psihic ce declanseaza, directioneaza si sustine energetic activitatea. Componentele sistemului motivational sunt numeroase, variaza ca origine, mod de satisfacere si functii, clasificarea si explicarea lor fiind controversate. Cei mai multi psihologi accepta azi ca motivatia umana include trebuinte, tendinte, intentii, dorinte, motive, interese, aspiratii, convingeri.

Pentru descrierea motivatiei s-au utilizat in psihologie metafore construite pe baza unor notiuni imprumutate din fizica.

Motivatia actioneaza ca un camp de forte (Kurt Lewin) in care se afla atat subiectul cat si obiectele, persoanele, activitatile. Pentru a caracteriza o componenta a motivatiei sa folosit conceptul de vector care poseda in fizica: marime, directie si sens. Analog vectorilor fizici, vectorii-motivatiei sunt caracterizati prin intensitate, directie si sens, proprietati care pot fi masurate prin anumite metode psihologice. Directia si sensul unui vector exprima atractia, aproprierea sau evitarea sau respingerea. Intensitatea lui, se regaseste in forta de apropiere sau respingere. Intre motivatiile active la un moment dat, ca si intre fortele fizice, pot exista relatii diverse, dar mult mai complexe.

Rolul motivatiei Motivatia este esentiala in activitatea psihica si in dezvoltarea personalitatii: -

este primul element cronologic al oricarei activitati, cauza ei interna;

semnalizeaza deficituri fiziologice si psihologice (ex: foamea semnalizeaza scaderea procentului de zahar din sanga sub o anumita limita, in vreme ce trebuinta de afiliere este semnalizata de sentimentul de singuratate);

selecteaza si declanseaza activitatile corespunzatoare propriei satisfaceri si le sustine energetic (trebuinta de afirmare a unui elev declanseaza activitati de invatare, participare la concursuri);

contibuie, prin repetarea unor activitati si evitarea altora, la formarea si consolidarea unor insusiri ale personalitatii (interesul pentru muzica favorizeaza capacitatea de executie a unei lucrairi muzicale).

La randul ei, personalitatea matura functioneaza ca un filtru pentru anumite motive: cele conforme orientarii ei generale sunt retinute, cele contrare sunt respinse Sistemul motivational Componentele sistemului motivational sunt numeroase, variaza ca origine, mod de satisfacere si functii. Asa cum s-a afirmat, motivatia umana include trebuinte, motive, interese, convingeri, tendinte, intentii, dorinte, aspitarii 1.Tendintele sunt componente ale motivatiei care semnalizeaza o stare de dezechilibru fiziologic sau psihologic. Ele sunt traite ca stari de agitatie, alerta interioara, tensiune.

Din numeroasele clasificari ale trebuintelor mai utila in explicarea diferentelor de comportament dintre indivizi, pare cea realizata de A. Maslow, psiholog american, numita si piramida trebuintelor (1954)

Ulterior in 1970 el a mai adaugat trei trepte: -

trebuite cognitive: a sti, a intelege, a invata, a descoperi;

-

trebuinte estetice: de ordine, de simetrie, puritate, frumos, respuingere

-

trebuinte de concordanta: acord intre cunoastere, afectivitare, actiune

Psihologul american clasifica trebuintele si astfel:

a. Trebuinte inferioare prezente la om si la animale, dar satisfacute de primul diferit si trebuinte superioare specifice omului si plasate spre varful piramidei. b. Trebuinte homeostazice si trebuinte de crestere. Homeostazia este o notiune imprumutata din fiziologie si care denumeste tendinta organismului de a mentine constanti parametrii mediului intern, asa cum un termostat mentine temperatura intr-un congelator. Prin extensiune, s-a utilizat termometrul si pentru relatia dintre persoana si mediu. Trebuintele homeostazice explica doar activitatea de adaptare. Trebuintele de crestere nu urmaresc mentinerea starii date, ci atingerea unor parametrii superiori, ce presupun perfentionarea.

Cunoasterea ierarhiei trebuintelor sete utila in explicarea comportamentelor deoarece:

diferite trepte apar pe rand in funtie de dezvoltare psihica, prima cuprinzand trebuinte dezvotandu-se in copilarie, adolescenta sau mai tarziu -

intensitatea trebuintelor scade de la baza spre varf;

o trebuinta superioara nu se satisface decat daca n-au fost satisfacute intr-o oarecare masura, cele inferioare ei, (este dificil pentru un profesor sa activeze trebuinta de a sti a unui elev daca cele de hrana si adapost nu sunt satisfacute); -

cu cat o trebuinta este mai inalta, cu atat este mai caracteristica pentu om.

Dupa criteriul genezei, psihologii diferentiaza trebuintele primare, innascute, care tind sa se manifeste la toti indivizii, in toate timpurile si trebuinte secundare dobandite numai de unii indivizi. S-a presupus ca trebuintele secundare se dezvolta din cele primare, dar dupa formare funcioneaza independent de ele. Satisfacerea trebuintelor fiziologice ale unui sugar este asociata cu aprobarea mamei. Treptat, aprobarea adultilor este folosita pentru a sustine invatarea mersului sau a vorbirii. Copilul devenit elev invata la inceput pentru a face placere parintilor, apoi este absorbit de studiu. La preadolescenti fumatul sau consumul de alcool sunt initial activitati realizate pentru satisfacerea nevoii de afilierea la grupul de egali si apoi devin obisnuinte. In funcie de oferta comrciala sau culturala apar trebuinte noi care sunt doar mijloace pentru satisfacerea unor trebuinte devin ulterior motive ale altor activitati. De exemplu automobilul a fost la inceput un mijloc pentru satisfacerea trebuintei de confort, dar a devenit treptat un motiv pentru ore de lucru suplimentate din care sa se castige mai mult. Astfel, aria trebuintelor uname este in continua diferentiere si extindere, determinand aparitia unor comportamente anterioare cat si fata de etapele instoriei trecute. Nesatisfacerea trebuintelor duce la stingerea lor.

Este posibila si aparitia unor anomalii in satisfacera trebuintelor primare: astfel persoanele cu bulimie nevrotica (pofta de mancare exagerata) desi isi satisfac nevoia de hrana, continua sa manance; s-a observat ca acest comportament insoteste de multe ori carentele afective , prin supraalimentare, subiectul compensandu-si nevoia de dragoste.

La polul opus, anorexia mentala (lipsa poftei de mancare) se presupune ca ar fi deretminata de un conflict cu anturajul, in special cu mama.

Daca in calea satisfacerii unei trebuinte exista un obstacol, apare o stare de incordare numita frustrare. Raspunsurile la frustare sunt diferite, cel mai frecvent fiind agresivitatea. Frustarea este un fenomen inevitabil in viata psihica; cand este moderata, ea are efecte benefice asupra dezvoltarii personalitatii. Astfel imposibilitatea indeplinirii iubirii datorita diferentelor de statut poate determina o munca indarjita pentru a urca in ierarhia sociala. Datorita caracterului inevitabil al fustrarii, personaluitatiile echilibrate poseda toleranta la frustare, suportand, in a numite limite, stari de tensiune intensa fara a dezvolta comortamente patologice. In legatura cu trebuinta , circula si alte notiunu mai vag definite.

Dorinta este trebuinta constientizata

Tendinta (impulsul sau propensiunea) este trebuinta aflata in starte de exicitabilitate accentuata care determina o portiune spre miscare, actiune spontana Intentia este tendinta cu un grad superior de alaborare mentala, orientata spre un scop.

Valenta este forta de atractie sau de respingere exercitata de lucruri, persoane, activitati (obiecte psihologice) asupra unui subiect, rezulta din interactia proprietatilor obiectelor cu trebuinte le subiectului; este pozitiva cand proportiile obiectului corespund unei trebuinte; este negatica in caz contrar, determinand respingerea.

2.Motivele sunt trebuinte atat de puternice incat determina, declanseaza actiunile, activitatiile prin care se satisfac. Ele poseda doua segmente corespunzatoare functiilor motivatiei: segmentul energizant, forta cu care este declansata si sustinuta activitatea (aspectul orientativ – directional) Vectorii-motive nu exista izolati ci formeaza grupuri sau constlatii de motive. Intr-o constelatie relatiile dintre motive sunt analog celor dintre fortele fizice: motive diferite pot avea aceeasi directie si acelasi sens, energia lor cumulandu-se; un elev invata pentru a primi o nota mare, pentru ca doreste sa se afirme in grup sau pentru ca este interesat de un domeniu;

motivele pot avea orientari diferite, fiecare vizand realizarea altei activitati; poti dori sa vizionezi un spectacol sau sa mergi in excursie la munte. Uneori aceste activitati se ordoneaza in timp, satisfacandu-se succesiv; cand nu este trait pe plan subiectiv ca o stare de tensiune foarte puternica, care se cere inlaturata.

Cea mai buna sistematizare a conflictelor este si azi considerata cea a lui Kurt Lewin (1931) El diferentiaza: conflicte de apropiere – apropiere conflicte de evitare – evitare conflicte de apropiere – evitare

Sfarsit