GUVERNUL ROMÂNIEI ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de neutralizare a deşeurilor de origine animală Având în vedere respectarea parţială a prevederilor Regulamentului (CE) nr.1069/2009 de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr.1774/2002 (Regulament privind subprodusele de origine animală), luând în considerare iniţierea dosarului EU Pilot nr.4210/12/SNCO – Colectarea, transportul și eliminarea subproduselor de orgine animală SNCU) provenind de la așa – numitele gospodării de subzistență din România, datorită identificării de către reprezentanţii Comisiei Europene a unor deficiențe grave în ceea ce privește neutralizarea deşeurilor de orgine animală, ținând cont de recomandarea Comisiei în urma întâlnirii bilaterale din data 29 ianuarie 2015 ca ”autoritățile române să identifice, cât mai repede posibil, un Plan de acțiune pentru un sistem adaptat condițiilor din România și viabil din punct de vedere financiar și al rentabilității”, și pentru a evita deschiderea acțiunii de infringement împotriva României, cu repercusiuni asupra producătorilor români care vor fi penalizați prin interzicerea accesului la piața europeană, întrucât asigurarea siguranţei şi securităţii alimentare, obiectiv major al politicii Românei, poate fi periclitată în lipsa unor măsuri adecvate şi viabile, cu finanţare corespunzătoare, în ce priveşte activitatea de neutralizare a deşeurilor, de asemenea, în considerarea necesității revizuirii Planului de măsuri transmis de România, pentru aplicarea şi garantarea respectării Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 de către Statele Membre ale UE, respectiv de îmbunătăţire a sistemului de colectare, transport, depozitare şi eliminare a SNCU provenite de la gospodării, se impune stabilirea atribuţiilor autorităţilor compenetente responsabile de organizarea sistemului, stabilirea cheltuielor eligibile şi a cuntumului sprijinului financiar pentru eficientizarea sistemului de colectare a animalelor moarte provenite din gospodăriile populaţiei și identificarea surselor de finanţare, având în vedere scrisoarea Comisarului European cu privire la deficienţele privind subprodusele de origine animală provenite din gospodăriile populației şi iminenţa declaşării procedurii de infrigement, prin care se solicită implicarea autorităţilor relevante în gasirea de soluţii eficiente și ținând cont că această situație trebuie tratată ca o problemă de interes național la nivelul tuturor gospodăriilor populației și pentru evitarea declanşării procedurii de infringement, şi faptul că, neadoptarea în regim de urgenţă a măsurilor de reglementare prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă va avea ca efect periclitarea gradului de securitate a populaţiei, deoarece toate aceste elemente vizează interesul naţional şi constituie situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgență. CAPITOLUL I. Prevederi generale Art. 1. Prezenta ordonanţă de urgență stabileşte cadrul legal privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de neutralizare a deşeurilor de origine animală, referitoare la sistemul de colectare, transport şi eliminare a acestora.