Petzoom nr.11 by Maravet S.A.

anul III, nr. 11 • ianuarie - februarie 2014 • 8,9 lei • 96 pagini

30 de ani

de la apariţia „Piticului texan”

ISTORII „rasate”: • Tosa • Karelian Bear Dog • Bichon Havanese • Shih Tzu

unicat

PRIMUL PRIMUL CÂINE CÂINE SALVATOR SALVATOR MINIER MINIER • PLUS: povestea curajoasei GINNY

Exclusiv

Lora şi Maxi,

un cuceritor nativ: „Guest star în videoclipul la Puişor, a făcut senzaţie!”

Hrăneşte-ţi câinele cu arome autentice italiene!

m o r A

Cu jambon crud, orez și lăptișor de matcă

i! o N

100% Bunăstare garantată 100% Produs în Italia 100% Ingrediente la 0 km* 100% Produse naturale

Aceasta este o re etă exclusivă pentru câini adul i, preparată 100% cu şuncă crudă italiană - un aliment alternativ pentru animale de companie, uşor de digerat şi care are caracteristici organoleptice excelente. Trainer Natural a ales ca materie primă de calitate jambonul crud, un simbol și o garan ie a autenticită ii și a tradi iei originale din Italia. * Şunca crudă: preparată cu ingrediente ce provin de la "km 0", în scopul de a respecta mediul și de a păstra standardele de calitate ale bucătăriei italiene.

Cuprins IANUARIE - FEBRUARIE 2014 • ANUL III - nr. 11

Sfaturi utile

40 Comportament: Arată-i cine-i şefu’ şi bebeluşul 42 Câinele Sunteţi preocupaţi de modul în care

companionul patruped va reacţiona la sosirea în casă a unui nou membru al familiei: un bebeluş? Pentru câine va exista un anumit grad de stres, iar pregătirea sa trebuie făcută corect şi din timp.

SPECIALIŞTI

Rubrici

4 Pet NEWS 5 Editorial: Puterea de a accepta 6 CACIB: Baia Mare, Turda, Craiova 38 DOSAR: Câini utilitari 50 Câinii în literatură 90 iPet - gadgeturi şi tehnologii

56 Sterilizarea, o decizie imporantă Despre efectele adverse şi efectele pozitive ale sterilizării câinelui, o intervenţie chirurgicală care îi prelungeşte viaţa patrupedului şi îi îmbunătăţeşte sănătatea acestuia. 58 Igiena dentară a câinelui 62 Otitele externe la câini Dr. Weisz Levente: Soluţii de vindecare a câinilor suferinzi de inﬂamaţii ale canalului auricular extern. 20 TOSA. Povestea unei rase„dure”, din perspectiva lui Pluto - un Tosa născut într-o canisă cu reputaţie, despre care se spune că e un „om întrupat în câine”.

66 CONCURS. Cum s-au impus „bijuteriile coroanelor bulgăreşti şi ruseşti” la ultima mare expoziţie din anul 2013 din România: SoﬁstiCAT.

23 Interviu cu preşedintele Dobermann Club România, Majoros Csaba, un om convins că „prima dragoste nu se uită”.

72 Himalayan Persian. Himmie, minunea persană cu ochi albaştri. 82 ŞOIMUL FLACĂRĂ Ca-n reclama la berea aia care e „probabil cea mai bună din lume”, şi Neocirrhitus armatus este probabil cel mai popular şoim din acvaristică, nu doar datorită coloritului său fascinant, ci şi datorită... personalităţii sale.

26 KARELIAN BEAR DOG. Legenda încă nespusă despre curajosul „nebun” din Finlanda - pentru că atunci când ai cu puţin peste o jumătate de metru înălţime şi 25 de kilograme greutate, îţi trebuie o doză de nebunie să ataci un... urs! 30 Bichon Havanese sau cum este văzută „jucăria vie din ţara havanelor” în prima canisă a acestei rase din România: Karvil’s Havanese din Constanţa. 32 ARISTOCRAŢII. Despre clanul pedanţilor din Vladimirescu: canisa Rega Voise.

36 Știu ce-ai făcut astăvară! „Ai vrut să ne-arăţi că Labradorul e câine de şi pentru apă, că e tributar mlaştinii şi că e legat e natură. Prin noroiul de sub blană. Te bucurai de tină, te întorceai ca să ne aduci şi nouă argilă moale şi tot aşa...”.

ianuarie - februarie 2014

84 Anolisul Verde - una dintre cele mai comune şopârle arboricole care sunt crescute în terarii, ﬁind recomandată chiar şi începătorilor, ﬁind uşor adaptabilă şi rezistentă. 86 Mini Rex, iepurele texan, ajuns la 30 de ani de existenţă a rasei.

88 INEDIT. Animale de companie ale preşedinţilor Statelor Unite ale Americii.

PET NEWS

Ştiri din lumea animalelor de companie RECORD. Ediţia 2014 a Guinness World Records are un nou lider la categoria „Cel mai mic câine din lume”. Mai mic decât un bocanc, acesta locuieşte în Vega Alta, pe coasta nord-estică a statului insular american Puerto Rico, şi îi aparţine Vanessei Semler, originară din Argentina. Milly este o femelă din rasa Chihuahua, s-a născut în decembrie 2011 şi măsoară doar 9,65 centimetri. Ea a detronat-o de la „şefia mondială” pe Boo Boo, un Chi-

huahua cu păr lung (proprietar: Lana Elswick din Raceland, statul american Kentucky), care măsura 10,16 centimetri. RECUNOAŞTERE. În semn de recunoştinţă pentru eroismul de care au dat dovadă, câinilor utilitari americani folosiţi în operaţiuni militare le-a fost dedicat un monument. Acesta este amplasat la baza de la San Antonio-Lackland, cel mai mare centru de formare şi perfecţionare a câinilor militari din lume. Iniţiatorul proiectului este John Burnam, un fost handler militar în războiul din Vietnam, acum redactor specializat pe scrieri militare, fost şef al departamentului care pregăteşte câini pentru operaţiuni militare şi pază. Acesta a făcut lobby în Congresul SUA timp de patru ani pentru a primi aprobare de construcţie a monumentului care a costat 2 milioane de dolari şi care a fost finanţat de Maddie's Fund (o fundaţie de salvare a animalor de companie) din donaţiile câtorva firme producă4

toare de hrană pentru animale, ale asociaţiilor de veterani de război şi cele făcute cu ocazia unor eveni-

www.petzoom.ro

IANUARIE - FEBRUARIE 2014 anul III, nr. 11 ISSN 2285 - 0236 revistă editată de S.C. MARAVET S.R.L. Director: dr. Korponay Ferenc

mente caritabile. Monumentul din bronz a fost realizat de artista plastică Paula B. Slater şi înfăţişează un handler militar înconjurat de patru câini din cele mai folosite rase în operaţiunile militare ale SUA: Malinois, Doberman Pinscher, Ciobănesc German şi Labrador Retriever. FASCINAŢIE. Un motan din rasa Singapura i-a cauzat stăpânului său, James Cocksedge, o însemnată pierdere financiară din cauza fascinaţiei pe care o are pentru... butoanele telefonului. Pe nume Bruce, motanul, lăsat singur acasă, a apelat 999 (numărul unic de urgenţă din Marea Britanie). Pentru că a fost consemnat de operator ca „apel tăcut”, o patrulă a poliţiei londoneze s-a deplasat de urgenţă la locul apelului. Membrii acesteia au spart uşa şi l-au găsit în casă pe... Bruce, care îi privea „cu foarte mult tupeu” de pe un dulap. Pe lângă amendă, englezul, care le-a explicat poliţiştilor că Bruce nu este la prima ispravă de acest gen, a trebuit să-şi cumpere şi o uşă nouă.

Project manager: ing. Attila Geiger attila.geiger@petzoom.ro Redactor şef: Cătălin Vischi catalin.vischi@petzoom.ro Editor: Cosmin Valentin cosmin.valentin@petzoom.ro Layout - DTP: C.A.V.G. Design design@petzoom.com ECHIPA REDACŢIONALĂ Andreea Archip (Bucureşti) Corina Berciu (Maramureş) Oana-Cristina Butta (Timiş) Răzvan Buzoianu (Bucureşti) Liviu Cătană (Iaşi) Miruna Chiriac (Bucureşti) Oana Raluca Ciceu (Cluj) Anca Zoe Georgescu (Cluj) Roxana Grosu (Bucureşti) Daniel Purcaru (Maramureş) Sandra Stoler (Arad) Doris Savu (Bistriţa-Năsăud) Livia Şchiopu (Braşov) Olimpia Triţă (Sibiu) Dragoş Tudose (Argeş) Consultanţi, experţi, colaboratori: dr. Weisz Levente dr. Konyicska Tiberiu CONTACT

Baia Mare (jud. Maramureş) str. Maravet nr. 9 tel./fax: 0262.211 964 tel.: 0753.151.632 e-mail: redactie@petzoom.ro www.petzoom.ro TIPAR:

de Cătălin Vischi catalin.vischi@petzoom.ro

• Conţinutul revistei „Petzoom” nu poate ﬁ preluat şi reprodus decât cu acordul scris al S.C. Maravet S.R.L. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolelor publicate aparţine în exclusivitate autorilor acestora. În cazul unor personalităţi citate sau al reprezentanţilor unor instituţii, responsabilitatea juridică le aparţine acestora.

ianuarie - februarie 2014

E D I TO R I A L

Puterea de a accepta

… concurenţa e un păcat („competition is a sin”). Revelaţia asta datează de la începutul veacului trecut, iar cel care a popularizat-o a fost cel considerat şi astăzi „cel mai bogat om din istorie” - surprinzător, ţinând seama că acesta şi-a creat impresionanta avere tocmai datorită existenţei competitivităţii, care l-a determinat să creeze produse mai uşor vandabile decât ale concurenţilor săi. Descendentul unor calvinişti obligaţi în 1685 să emigreze în Germania (în urma revocării de către regele Ludovic al XIV-lea a Edictului din Nantes, decizie ce a scos în afara legii protestantismul), ﬁu al unui tâmplar uriaş şi excentric care se credea alchimist şi vindea elixiruri, John Davison Rockefeller a ajuns la concluzia de mai sus în urma analizării „bătăliei de la Baku”, pe care a purtat-ode-a lungul timpului, în Azerbaidjan, cu fraţii suedezi Nobel şi cu bancherii Rothschild pentru supremaţia pe piaţa petrolului. Argumentul lui Rockefeller e strict contabilicesc: producând din ce în ce mai mult petrol, preţul pe baril a scăzut. Dar este oare concurenţa un păcat doar în economie, aşa cum era convins fostul cămătar şi comerciant de curcani, cartoﬁ şi bomboane devenit multimiliardar, sau întrecerea e o abatere în toate domeniile, implicit şi în chinologie? Să mergem spre răspuns. … nu trebuie să demonstreze nimic suplimentar, spune un domn din Arad, proprietar al unui Tosa cu pedigree de campion care participă la show-urile canine doar din postură de... spectator. Sigur, ca arădeanul sunt mulţi. La fel de mulţi sunt şi ceilalţi crescători de câini, care consideră importantă înscrierea companionilor la competiţii (expoziţii de frumuseţe canină). O sinteză a celor mai importante argumente ale proprietarilor care-şi înscriu câinii la expoziţii: acestea produc bucurie expozanţilor şi spectatorilor (dar câinilor?); sunt expresia de performanţă a unui hobby - acela al creşterii unor animale de companie sănătoase, de rasă, apropiate de standardul rasei în termeni de aspect şi temperament; posibilitatea de a compara câini de aceeaşi rasă (numai că regulamentul FCI, organism la care a aderat şi AChR, prevede şi compararea unei rase cu altele vezi competiţiile pentru titlurile Best Of Group, Best In Show şi Supreme Best In Show); des-

Următorul număr al revistei ianuarie - februarie 2014

cendenţii unui câine campion sunt mai râvniţi decât cei fără pedigree (şi mult mai scumpi, ceea ce e logic, dar nepomenit, de parcă toţi am ﬁ reîncarnările sﬁnţilor); socializarea cu oameni care au aCătălin Vischi ceeaşi pasiune redactor şef fapt privit ca sursă de informaţie şi de camaraderie -; popularizarea raselor prin facilitarea publicului de a le admira şi a discuta cu expozanţii despre avantajele de a deţine un exemplar dintr-o anumită rasă.

... am eliminat din noianul de argumente „pro CACIB” câteva aspecte pe care, subiectiv fiind, le consider hilare: călătoreşti mult alături de câinele tău şi astfel îţi cunoşti ţara şi construieşti o legătură strânsă cu companionul tău (pentru asta nu e necesar să-l înscrii la CACIB, ajunge să te urci în maşină); având un „câine de expoziţie” devii un groomer mai bun (de parcă mersul la frizer e condiţionat de existenţa unei invitaţii la o recepţie la Ritz); coeziunea familială - fiecare membru al familiei poate avea sarcini în pregătirea câinelui pentru expoziţie (poate şi dacă-l scoţi la o plimbare). Pe de alta parte, expoziţia este un concurs, o competiţie. E sau nu e un păcat, vorba lui Rockefeller? ... nu-i. Şi opţiunea de a transforma un câine într-unul de expoziţie şi alegerea de a coabita cu un companion sunt exclusiv decizii ale stăpânului. Nu cred nici în argumentele care acreditează faptul că „aceşti câini, participând la expoziţii, sunt chinuiţi (transport pe distanţe lungi, stres suplimentar)”, nu cred nici în celelalte, care susţin că „doar proprietarii câinilor fără valoare refuză să-i înscrie în expoziţii şi îi critică pe ceilalţi din frustrare”. Cred însă că ar fi bine să ne recâştigăm cu toţii PUTEREA DE A ACCEPTA şi opţiunea celorlalţi. Şi unii, şi alţii sunt în aceeaşi (b)Arcă, toţi doresc binele câinelui său, aşa cum îl înţelege fiecare. În 2014, în România vor fi doar 17 expoziţii CACIB (9 evenimente), faţă de 22 câte s-au organizat în 2013. Dar despre asta, în numărul viitor.

va apărea în martie 2014 5

2 x CACIB BAIA MARE

În Baia Mare, după negru urmează alb

• Supreme BIS: Samoyed-ul Spring Tulip Set Chatanga din Polonia de Corina Berciu corina.berciu@petzoom.ro

eşi la început de toamnă 2013, zâmbetul soarelui n-a avut nimic din melancolia anotimpului, mai degrabă a presărat sclipiri primăvăratice peste participanţii competiţiei chinologice din nordul ţării care, în 5-6 octombrie, în Baia Mare, au declanşat ultima şarjă CACIB din anul trecut (bonus, maramureşenii au

asezonat evenimentul cu expoziţiile de club pentru Ciobănesc de Bucovina, Ciobănesc German şi Câini de Aret). Peste 300 de câini înscrişi (puţini faţă de precedentul eveniment similar) au fost arbitraţi de Gianercole Mentasti (Italia), Boris Baic (Slovenia), Ljubisa Balabanovic (Serbia), Călin Mărgineanu, Călin Mitrea, Egidio Bravetti şi Sorin Dragomir (România).

La faţa locului „Expoziţia fost foarte bună şi vremea la fel, ceea ce ne-a încântat, mai ales că se prognozase ploaie pentru acele două zile! Câinii prezenţi au fost de calitate şi am observat că România atrage tot mai mulţi străini în ce priveşte evenimentele chinologice. De exemplu, aproape 50% dintre participanţii la expoziţia din Baia Mare au fost din străinătate - Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria şi Ucraina sunt bine reprezentate şi ne bucurăm să avem printre cei înscrişi şi câini din Italia, Austria, Norvegia, chiar şi Lituania. Problema cu care ne-am confruntat a fost lipsa sponsorilor - a trebuit să ne descurcăm singuri! Totuşi, sperăm la o organizare mai bună pentru anul viitor”, a declarat pentru „Petzoom” preşedintele Asociaţiei Chinologice (ACh) Maramureş, Egidio Bravetti. Handlerul arădean Adriana Covaşa a prezentat în expoziţie cinci câini: un Ciobănesc Unguresc (Puli), două exemplare de Akita şi doi reprezentanţi ai rasei pe care o creşte cu pasiune încă de la vârsta de 19 ianuarie - februarie 2014

ani, Malamut de Alaska. „Organizarea este bună, la fel şi arbitrii. Ne bucurăm de rezultatele obţinute, deşi din păcate sunt mult mai puţini participanţi decât anul trecut. Acest lucru se datorează probabil perioadei, anul trecut a fost organizată vara”, a menţionat arădeanca. Din punctul de vedere al Katarzynei Mirowska, handler polonez, „călătoria de 11 ore pe care am făcut-o pentru a ajunge aici a meritat! Vremea a fost fantastică, am obţinut rezultate bune, iar show-urile româneşti sunt foarte populare în Polonia. Ne face plăcere să fim aici! Am venit cu cinci Boston Terrieri şi un Clumber Spaniel şi, pe lângă participarea la show-ul propriu-zis, am profitat de ocazie pentru a vizita puţin şi oraşul, iar impresiile cu care ne întoarcem acasă sunt plăcute”. Printre prezenţele deosebite,

un Lagotto Romagnolo, Bono Black Diamond. Masculul în vârstă de doi ani şi şapte luni îl însoţeşte pe Daniel Murczko la „vânătoarea de trufe”, o pasiune care, în orele de colindat munţii, a clădit un ataşament deosebit între om şi afectuosul câine. Ca mai peste tot însă, au existat şi puncte slabe. Unul dintre acestea a fost lipsa apei - dacă anul trecut mai toţi expozanţii apreciau faptul că le-a fost pusă suficientă apă la dispoziţie, anul acesta nu a existat nici măcar un robinet, deşi locaţia a fost aceeaşi (fostul stadion „Phoenix”). Nemulţumiri în ce priveşte arbitrajul au apărut în special sâmbătă, în legătură cu rasele mari, unele exemplare fiind descalificate din cauza agresivităţii, cum ar fi un superb exemplar de Ciobănesc de Asia Centrală (Sredneasiatskaia Ovtcharka), al cărui proprietar nu i-a

putut garanta italianului Mentasti că îşi va păstra integritatea fizică dacă va atinge câinele - „judele” a plătit însă pentru „îndrăzneală”, fiind numit de susţinătorii ciobănescului... „arbitru de mâţe”. Pentru titlul Supreme Best In Show au dat elegant din coadă nişte veritabile jucării. Samoyed-ul Spring Tulip, de un alb imaculat şi parcă de pluş, BIS-ul zilei de sâmbătă, a concurat cu veselia şi spontaneitatea unui exemplar desăvârşit din rasa Beagle, BIS în cea de-a doua zi, Maglodi Biggy-Boys Eminem (proprietar bihoreanul Laszlo Istvan) în foto sus -, în vârstă de 4 ani. Votul italianului Gianercole Mentasti a mers spre Samoyed, care a cucerit astfel titlul suprem al dublei CACIB Baia Mare.

Poveste în alb Dacă Supreme BIS-ul din Baia Mare în anul 2012 a fost un impozant Russkiy Tchiorny Terrier negru ca tăciunele venit din Ucraina (Oskar Yablunevyi Tsvit, proprietar: Irina Yablonka), în 2013 titlul a fost dus în Polonia de Samoyedul cu blana înfoiată, alb ca zăpada (o fi un semn că lucrurile aici, în nord, se văd numai în alb şi negru? Sper că nu!). Câinele îi aparţine Beatei Murawska şi provine din canisa Annei Jaśkiewicz, Chatanga Samoyeds. „Este o surpriză frumoasă pentru noi, mai ales datorită vârstei mici a lui Spring Tulip Set Chatanga - are doar 17

ianuarie - februarie 2014

luni (n.red., masculul este născut în 20 martie 2012). Femela Day Dream Bulla Chatanga şi masculul Arctic Aivik Canadian Vidnavska Zare au transmis o moştenire genetică impecabilă, astfel că puiul lor este acum un adevărat campion! Rasa aceasta e perfectă pentru familii, chiar şi pentru cele care au copii. În ce priveşte întreţinerea blănii, nu apar probleme, deoarece îi place să fie mereu curat. Desigur, dacă iese afară în noroi, se va murdări din cap până în picioare, dar acest lucru, împreună cu responsabilitatea de a curăţa mereu firele de păr care cad, sunt doar niște mici incoveniente în comparaţie cu satisfacţia oferită de personalitatea extraordinară a Samoyed-ului!”, a declarat pentru „Petzoom” poloneza care a condus în ring bulgărele de zăpadă.

Competiţie „retrogradată”

În calendarul expoziţional pentru 2014, Baia Mare nu figurează decât cu CAC, astfel că se ridică întrebarea firească: de ce nu CACIB? Răspunsul unei oficialităţi din ACh Maramureş a fost: „Pentru că aşa am vrut”, îndulcit apoi de un „sperăm ca mai târziu să organizăm şi CACIB...” - pentru că speranţa moare ultima? Însă arbitrul internaţional sătmărean Molnar Zsolt a menţionat pentru revista „Petzoom” că motivul „retrogradării” constă în carenţele organizatorice: „Deşi am auzit anii trecuţi multe cuvinte frumoase şi promisiuni ce demonstrau un elan deosebit în ce priveşte priveşte chinologia maramureşeană, acum se simte mai degrabă o doză destul de ridicată de oboseală. Atât anul trecut, cât şi acum, au fost anumite goluri în organizare, astfel că pentru anul viitor Baia Mare a primit CAC”.

ianuarie - februarie 2014

CACIB TURDA

TOSCAna la Turda de Oana Raluca Ciceu raluca.ciceu@petzoom.ro

enultimul CACIB programat în România în anul 2013 a avut loc în 20 octombrie, pe stadionul din Turda şi a fost organizat de asociaţia chinologică din localitate, fapt care a constituit o premieră pentru oraşul clujean şi de care turdenii s-au achitat cu brio, fapt subliniat public de

vicepreşedintele ACh Română, Petru Muntean (aflat la Turda în postură de arbitru internaţional), care a afirmat că a fost „cea mai bine organizată expoziţie canină din toate timpurile, luând în considerare toate punctele: participanţi, coordonare, vizitatori - până şi vremea a fost însorită, deşi e octombrie”.

Observator la Turda O statistică privind evenimentul chinologic de la Turda arată aşa: 278 de proprietari de câini din şapte ţări (Ungaria, Italia, Polonia, Republica Moldova, Republica Cehă, Grecia şi România), 5 arbitri din patru ţări (Ungaria - Csaba Petko -, Italia -

ianuarie - februarie 2014

Gianfranco Bauchal -, Serbia - Darko Brobnjak - şi România - Cristian Ştefănescu şi Petru Muntean, care sunt şi preşedinte, respectiv vicepreşedinte al Asociaţiei Chinologice Române), care au jurizat 355 de exemplare canine din 77 de rase. Pe lângă competitori, sute de vizitatori (mai ales copii) care au putut admira strategiile de grooming (îngrijire) prin care câinii erau periaţi şi coafaţi cu mare grijă de proprietarii care se gândeau deja cum vor mai adăuga o medalie la gâtul campionilor necuvântători. Cum nu există show fără peripeţii, unii dintre câini şi-au exteriorizat nerăbdarea şi le-au cam dat bătăi de cap handlerilor, iar cu zâmbetul pe buze unul dintre arbitri a dat sfaturi unui junior handler, care abia reuşea să ţină la pas un pui de ciobănesc românesc, stârnind un ropot de aplauze care a încurajat tânăra pereche de competitori: „Fă-l să ştie că tu eşti stăpânul”. La capitolul incidente se înscriu doi Fox Terrieri cu păr sârmos care au decis să îşi rezolve bărbăteşte disputa campionilor, astfel încât, la ieşirea din ringul de arbitraj au tras o zdravănă bătaie de abia au reuşit proprietarii să îi despartă. Au existat inclusiv handleri iritaţi peste măsură de comportamentul câinilor duşi în ringul de arbitraj, ca de exemplu o tânără, poate prea puţin iniţiată în tainele acestei ocupaţii, care a urlat la Beagle-ul condus de ea în ring, deoarece acesta, probabil din cauza oboselii cauzate

ianuarie - februarie 2014

de acerba competiţie, a refuzat să se mai perinde prin faţa arbitrului alături de celelalte exemplare patrupede. De asemenea, în lupta pentru titlul Best Romanian Dog, unul dintre handleri a întârziat la intrarea în ring, arbitrul Petru Muntean - care a impresionat asistenţa printr-un discurs de susţinere, cu deosebită consideraţie, a raselor noastre româneşti - hotărând deja locurile pe podium şi astfel refuzând intrarea în competiţie a exemplarului canin întârziat, dar îngăduindu-i totuşi acestuia să facă un tur de onoare.

Câştigătoarea Deşi la Turda n-au răsunat acordurile operei compuse de Giacomo Puccini sub imperiul emoţiilor declanşate în primele zile ale secolului trecut de scenariul lui Victor Sardou, interpretat magistral de actriţa Sarah Bernhardt la „Teatro Costanzi” din Roma - premieră de la care, la ora la care citiţi această scriere se-mplinesc 114 ani -, Tosca a fost pe buzele tuturor. E numele de alint al câştigătoarei titlului suprem. Best In Show (BIS) a fost arbitrat de Cristian Ştefănescu, care a decis ca trofeul suprem al competiţiei organizată în Turda să fie Eisendachs Xani (Tosca), o femelă din rasa Dachshund (Teckel), varietatea Standard Rauhhaar (cu păr sârmos), de culoarea mistreţului, care are 2 ani (născută în 23 aprilie

2011 - tatăl: Quillo de Vianzar, mama: Eisendachs Kappa) şi care provine din canisa lui Lina şi Rareş Nicola (acesta din urmă fiind un au-

todeclarat „discipol” al Margaretei Nilsson, proprietara canisei Del Lago Prile din Italia). Tosca (proprietari: familia Adriana şi Cristian Ilie

din Cluj-Napoca) l-a determinat pe arbitrul Petru Muntean să-şi amintescă de faptul că „buturuga mică răstoarnă carul mare”.

ianuarie - februarie 2014

2 x CACIB CRAIOVA

Kelly, frumoasa ultimului bal de Cătălin Vischi catalin.vischi@petzoom.ro

Cum a fost la Craiova În organizarea competiţiei din inima Olteniei, s-au implicat... „patru persoane”, conform spuselor preşe-

foto de Casa Braty

tânără femelă din rasa Whippet, care de-abia a depăşit vârsta junioratului, a câştigat titlul suprem la ultimul dublu CACIB al anului 2013 desfăşurat în România. În sala Centrului Transfrontalier din Craiova, Save My Life Happyness de Casa Braty (proprietari: Adriana Brătianu şi Dan Arsenie) a fost desemnată Supreme BIS a celor două expoziţii canine internaţionale „Oltenia Dog Show”. La verdict au contribuit trei arbitri (românii Cristian Ştefănescu şi Petru Muntean - preşedintele şi vicepreşedintele Asociaţiei Chinologice Române - şi Erodotos Neofytou - preşedintele Asociaţiei Chinologice din Cipru), aceştia considerând-o pe cea cunoscută după numele de „alint” Kelly, condusă în ring de handlerul Ambruş Botond, „cel mai reuşit exemplar al competiţiilor” din 26 şi 27 octombrie 2013, organizate excelent de către Asociaţia Chinologică Oltenia (preşedinte Sorin Tănasie).

• Save My Life Happyness de Casa Braty, Supreme BIS dintelui ACh Oltenia. „De 14 ani de când sunt preşedinte, asociaţia nu a avut nicio persoană salariată. Toţi suntem voluntari şi toţi banii strânşi din cotizaţiile membrilor sunt folosiţi exclusiv pentru organizarea dublului CACIB. Nimeni nu vorbeşte de par -

• My Alaskan North Face, BIS în ziua a doua 12

tea financiară a organizării unei expoziţii internaţionale? Păi, ieşi pe minus! Aşa am fi şi noi dacă nu am completa banii strânşi din înscrieri cu puţinele sponsorizări şi cu cotizaţiile membrilor asociaţiei. E drept, ne-au ajutat şi Primăria şi Prefectura (am avut un ansamblu de muzică folclorică premiat pe plan internaţional care a susţinut o reprezentaţie înainte de concursul BIS), dar dacă n-ar fi cotizaţiile membrilor clar am fi ieşit pe minus. Prezenţa a fost mai slabă decât în alţi ani, peste 300 de câini, însă faptul îmbucurător este că au participat mulţi începători. Am avut câţiva participanţi şi din străinătate, nu mulţi, din Bulgaria, Serbia, Republica Moldova şi Franţa (o doamnă de acolo, proprietară a câtorva exemplare pe care le ţine însă în România), însă marea majoritate a participanţilor a fost din România. Este drept, au fost şi ianuarie - februarie 2014

Ciobăneştii româneşti Deşi, ca în fiecare an, la Craiova s-a oferit gratuitate la înscrierea Ciobăneştilor Româneşti Corbi, numărul acestora a fost mic. „Gratuitatea la înscrierea Corbilor e modul nostru de a promova această rasă autohtonă şi un ajutor pentru crescători. Au fost puţini înscrişi, mulţi dintre aceştia nici nu s-au prezentat (n.red., în prima zi au fost şapte exemplare înscrise, dar patru au ab-

ianuarie - februarie 2014

foto Claudia Marusteri

mulţi care s-au înscris, dar care nu au mai ajuns la expoziţii, mai ales în prima zi am avut cazuri în care unii au întârziat şi nu au mai apucat să fie arbitraţi. A fost şi un caz în care un praticipant a avut un accident rutier, însă a ajuns până la urmă în Craiova, dar nu în timp util pentru a fi arbitrat pentru BIS - conform regulamentului, a fost arbitrat doar pentru calificativ. Participanţii au fost mulţumiţi, cei mai mulţi, sigur or fi existând şi nemulţumiţi am înţeles că pe un forum au scris unii că nu au fost amenajate spaţii pentru grooming, însă acestea au existat, numai cine nu a vrut să-şi pregătească câinii nu şi i-a pregătit”, a declarat, în exclusivitate pentru cititorii revistei „Petzoom”, preşedintele ACh Oltenia, Sorin Tănasie. În prima zi, grupa 4 FCI nu a avut niciun câştigător pentru că... a fost un singur câine înscris, un Teckel, iar acesta n-a primit de la arbitrul Alin Dumitrescu calificativul necesar pentru a fi declarat BOG (Best Of Group) - în schimb, a doua zi, acelaşi câine a fost văzut de arbitrul Cristian Ştefănescu drept câştigător al grupei, primind calificativul „Excelent, CAC, CACIB, BOB”.

• Hamzabegi-Cimboram Aszu, asul Grupei 1 sentat, iar în cea de-a doua zi au fost opt Corbi înscrişi, din care au absentat trei). În general au fost destul de puţini ciobăneşti româneşti, deşi şi aceştia, crescătorii de Mioritic, Carpatin şi de Bucovina au avut o facilitate, trebuind să plătească doar 50% din taxa de înscriere. Şi în prima, şi în a doua zi au fost arbitraţi doar 16 ciobăneşti româneşti (n.red., în prima zi au fost înscrişi opt Mioritici, cinci Bucovineni şi doi Carpatini - au lipisit doi Bucovineni -, iar în a doua zi au fost înscrişi şase Mioritici, trei Bucovineni şi doi Carpatini). Nu ştiu de ce n-au venit măcar cei care s-au înscris... întrebaţi-i pe ei. Noi am arătat bunăvoinţă”, a mai precizat Tănasie. La categoria autohtonă (Cel Mai Bun Ciobănesc Românesc),

desfăşurată doar în cea de-a doua zi a evenimentului „Oltenia Dog Show”, a triumfat un Corb (care încă nu împlinise vârsta de un an!), Zăgan de Predeal, încă junior (este născut în 9 decembrie 2012, în canisa De Predeal - proprietar: Sebastian Fleşieru, preşedintele clubului naţional al rasei). În clasament, pe locul 2 s-a clasat femela de Mioritic Luna de Gotcă (proprietar: Constantin Gotcă - acesta a mai participat cu un exemplar promiţător, Mioriticul Molda De Gotcă, situată pe locul 3 în competiţia Junior BIS), pe 3 a fost Carpatinul Iureş Ot Aral Dream (al lui Dan Sârbu, care a reuşit şi un loc 2 în Grupa 1 FCI, fiind devansat doar de cel mai valoros Puli din România, veteranul HamzabegiCimboram Aszu - proprietari: Octavian Draja & Adriana Covaşa), iar 13

pe 4 s-a situat un Bucovinean: Pintea Pastorum Romanorum (proprietar: Laurenţiu Florin Puicin).

Kelly s-a născut în 10 ianuarie 2012 (tatăl: Charming Style de Casa Braty „Eliot”; mama: Boxing Helena's Hi Sunshine „Saby”) şi în acest an a mai câştigat titlul Supreme BIS la CACIB Ploieşti. În aparenţă nu a fost o surpriză, cei familiarizaţi cu concursurile de acest gen cunoscând valoarea exemplarelor din canisa De Braty. Însă dacă punem în balanţă şi pasiunea oltenilor pentru câinii puternici (Tosa Inu, Cane Corso, Rottweiler, Amstaff, Ciobăneşti Românesc Mioritic, German şi Caucazian, Bull Terrier etc. - preşedintele ACh Oltenia a şi menţionat faptul că crescătorii din Craiova sunt recunoscuţi şi peste hotare, dând

foto Romeo Aronescu

Câştigătoarea supremă

• Ed Hardy Di Caresi Nice, campionul Dobermann-ilor exemplu „un Bull Terrier născut la Şimnic”, care a fost declarat „Câinele anului 2007” în Italia), apariţia elegantei Kelly pe prima treaptă a podiumului poate fi considerată o surpriză.

În prima zi a competiţiei (333 de înscrişi, 35 de abandonuri), Kelly s-a luptat pentru titlul Best In Show (BIS) cu două exemplare din rase impozante: cu Dream Light Fiesta De La Noche (o femelă din rasa Staffordshire Bull Terrier, proprietar: Oana Marinescu, clasată pe locul 2) şi cu cel mai frumos Dobermann din România, Ed Hardy Di Caresi Nice (proprietar: sibianul Romeo Aronescu), care şi-a câştigat oficial această titulatură la expoziţia naţională de club din mai 2013, de la Lăpuşel, şi care s-a clasat pe locul 3 în competiţia BIS. În cea de-a doua zi au fost 329 de câini înscrişi, însă numărul celor care au absentat a fost surprinzător de mare: 41! Pentru titlul BIS s-a impus cunoscutul şi experimentatul Monty, Malamutul de Alaska al arădencei Adriana Covaşa, urmat de Dobermann-ul Ed Hardy Di Caresi Nice şi de miniona care a câştigat Grupa 9 FCI, Laracroft From Audreys Paradis „Chelsea” (rasa Shih Tzu, canisa Piccolo Tibet, proprietar: Iulian Vrabie din Chişinău Republica Moldova). În competiţia Supreme BIS, cipriotul Erodotos Neofytou a decis ca titlul să meargă spre Whippet-ul lui Adriana Brătianu, Kelly. În 2014, „Oltenia Dog Show” se va desfăşura „într-o sală de patru ori mai mare, la Centrul Expoziţional”, a mai promis preşedintele asociaţiei chinologice locale, Sorin Tănasie. ianuarie - februarie 2014

BRIT ESTE UNICA HRANĂ PREMIUM PENTRU CÂINI , CONCEPUTĂ PENTRU TOATE CATEGORIILE DE GREUTATE ȘI TOATE ETAPELE DE VÂRSTĂ

Maxi

Cuceritor nativ,

L-a primit pe Maxi când nu mai spera să-şi îndeplinească visul de a avea un căţeluş şi de atunci, de când în viaţa ei şi-a făcut loc puiul de Yorkshire Terrier, universul Lorei s-a schimbat radical. Cântăreaţa îl tratează pe micuţul companion ca pe un membru al familiei cu drepturi depline. Mai multe detalii despre viaţa simpaticului patruped alături de cunoscuta artistă aﬂaţi chiar de la ea, în interviul exclusiv, acordat revistei „Petzoom”.

nterviu de Andreea Archip andreea.archip@petzoom.ro 16

„P

e Maxi îl atrag papucii, şoşonii... Deocamdată nu-i strică. Are câinele lui de pluş cu care doarme de când este mic şi pe care... îl respectă foarte mult! Nu i-a făcut niciodată nimic, nu îl muşcă, nu trage de el, nu îl latră - îl mai plimbă prin casă, dar nu îl strică.” La un an după căsătorie, soţul tău ţi-a făcut un cadou inedit. Cum ai reacţionat când ai văzut puiul de Yorkshire Terrier? Am avut un şoc, mai ales că m-am rugat foarte mult de el să ne cumpărăm o „pufoşenie” că era pisică sau căţel, nu conta, voiam ceva, un sufleţel în casă, dar soţul meu încerca să mă convingă că programul nostru nu ne permitea să avem un animăluţ, pentru că nu am putea să avem grijă de el, că ar rămâne mult timp singur acasă... Dar mi-a făcut această surpriză şi acum avem un câine foarte inteligent, care poate să stea câteva ore singur acasă fără să plângă. Se joacă, doarme singurel, fără să ne deranjeze, este un câine extraordinar. Îl cheamă Maxi şi are 3 luni. Cum s-a acomodat căţeluşul în noua lui casă? S-a acomodat foarte repede. Prima seară a fost mai grea, pentru că era foarte mic şi l-am primit şi în cadrul

unei petreceri-surpriză, deci era foarte multă lume la noi, gălăgie... Acum, îl mai iau cu mine când plec undeva, pentru că i-am făcut toate vaccinurile, însă când ajunge acasă se comportă ca şi când este cel mai fericit căţel din lume. Ce reguli i-ai impus? În primul rând, are un pampers special în baia mică, unde îşi face nevoile - doar acolo! A învăţat deja şi câteva comenzi: Şezi!, Culcat!, Mort!, Treci la locul tău! Ştie că atunci când greşeşte şi, în joacă, muşcă mai tare - câteodată îl ia valul -, îl pedepsim trimiţându-l la locul lui. Şi se duce spăşit şi stă acolo până când îi spunem noi că este iertat. Nu roade nimic, decât ce îi dăm noi - dar îl lăsăm să se joace cu papucii. E cuminte. Bine, după ce se trezeşte, când încă e somnoros, îl ducem noi la baie să-şi facă nevoile, pentru că altfel este posibil să şi le facă în locul unde a dormit. Ce fel de bonusuri primeşte? Dar pedepse? Am cumpărat un fel de jeleuri mai tari, care conţin pui şi astea sunt recompensele. La un moment dat, îl recompensam pentru orice chestie. Ca pedepse... mă răsteam la el (când, de exemplu, îşi făcea nevoile altundeva decât unde trebuie) şi îl trimiteam la locul de pedeapsă. La un moment dat, a făcut o criză de nervi şi m-a muşcat de mână cam tare, nu ştiu de ce, pentru că nu îi făcusem nimic, voiam doar să îl iau în braţe şi cred că era somnoros. L-am certat, l-am

• HAIOS. Din prima clipă, Maxi i-a demonstrat Lorei că este simpatic foc 17

trimis la locul lui şi... l-am muşcat puţin de ureche - nu mai ştiu unde am văzut chestia asta. Din momentul acela nu m-a mai muşcat niciodată. Care dintre voi doi este mai sever cu Maxi? La început eu eram mai severă, dar de când petrecem mai mult timp împreună, situaţia s-a schimbat. Acum Dan (n.red., soţul Lorei) este mai sever cu Maxi, pentru că şi-a dat seama că m-a cucerit şi că mi se urcă-n cap! Dar amândoi suntem îndrăgostiţi de el, pentru că e un câine foarte deştept şi foarte bun. Cine are grijă de Maxi atunci când eşti plecată la concerte? De regulă, Dan. Însă când şi el are show-uri în ţară, vine fie fratele meu, fie, dacă şi el e plecat, mama lui Dan. Dar de obicei ne facem programul în aşa fel încât să fie unul dintre noi cu Maxi. Cum vă întâmpină atunci când vă întoarceţi acasă? Cred că toţi căţeii îşi întâmpină stăpânii cu entuziasm. El este foarte fericit, nu mai ştie ce să facă să ne pupe, să ne arate cât de mult ne iubeşte. Te ocupi de look-ul lui sau îl duci la saloane de specialitate? Deocamdată mă ocup eu de el, dar sunt convinsă că, la un mo-

• ÎMPREUNĂ. Nici frigul nu poate împiedica o plimbare-n doi ment dat, o să-l şi răsfăţ puţin şi o să-l las pe mâna unor specialişti. Încă nu a fost nevoie să fie tuns, decât puţin, în spatele urechilor - ca să nu mai fie grele, să şi le ţină singur în sus - şi sub codiţă. Ce s-a schimbat de când în viaţa ta a apărut Maxi? Sunt mai atentă. Am o grijă, dar pe care nu o simt ca pe o povară. Am grijă să fie pieptănat, sătul, curat, să nu lăsăm pe jos chestii pe care ar putea să le roadă, să-i lăsăm aprinse noaptea lumini de veghe. Acum intrăm în petshopuri să ne uităm după tot felul de chestii, hăinuţe, jucării... Când sunt plecată, mă gândesc foarte mult la el, îmi e dor. Îi fac multe poze, le pun pe face-

book... Ţin foarte mult la Maxi. Suntem atenţi să fie sănătos, este un nou membru al familiei şi mă bucur foarte tare. Maxi este guest star în cel mai recent videoclip al meu, care se numeşte „Puişor”, şi a făcut senzaţie! Reuşeşte Maxi să-ţi schimbe starea de spirit? De când îl am pe Maxi nu prea mai sunt supărată, pentru că e un câine foarte vesel şi foarte jucăuş. Te face să uiţi de lucrurile neplăcute. De altfel, eu las problemele la intrarea în casă, nu le mai iau în intimitatea noastră, pentru că suntem prea frumoşi şi veseli să ne înconjurăm cu energie negativă.

• AFECŢIUNE. Un pupic binemeritat pentru Maxi 18

ianuarie - februarie 2014

TOSA

Pluto - n-are nimic de demonstrat

de Sandra Stoler sandra.stoler@petzoom.ro

foto Sabina Mladin

ând am dat cu ochii de Pluto mi-am adus aminte de Ferdinand, taurul din desenul animat, creat în urmă cu mulţi, mulţi ani, de Walt Disney. Tăuraşul a devenit un personaj tipic, cu nume folosit pentru personificări, dar asta-i altă poveste. Ei bine, Pluto are în comun cu Ferdinand dimensiunea cu care-şi face imediat loc în mulţime. Mulţi îl găsesc intimidant. Pe mine, iubitoare de blănoşi big size, cum mă ştiu de când eram copil, nu m-au înşelat aparenţele. Pluto este blândeţea întruchipată. Cântăreşte cât un viţel de vreo câteva luni şi dacă se ridică pe două labe e mai mare decât un om, dar nu trebuie să facă asta pentru a face impresie. Pluto e un Tosa Inu, dar un „om întrupat în câine”. Provine din tată campion şi s-a născut pe 16 septembrie 2011, la Timişoara, într-o canisă de Tosa Inu cu reputaţie - Nik Majestic (prima canisă din ţară care a importat exemplare negre şi tigrate - nuanţe aflate în standardul rasei). De altfel, în familia de sânge a lui Pluto există şi membri cu o ramură genealogică japoneză, Ţara Soarelui Răsare fiind locul de origi-

ne al rasei. Mihai Pascal, un arădean împătimit al raselor grele, l-a ales din cuib taman după mărime. Între pui, Pluto ieşea în evidenţă cu o burtică ceva mai mare decât a fraţilor săi.

Secretul japonezilor Marele Tosa - Mastiff Japonez vine din arhipelagul nipon şi este originar al oraşului Tosa din insula Shikoku, insula dând şi numele rasei. Câinele pentru care japonezii au făcut un adevărat cult a fost creat special pentru luptele care, pentru acest popor, au o tradiţie istorică. Dacă pentru europeni trecutul de câine de luptă este o etichetă, în Japonia luptele se organizează şi astăzi, însă în mod legal şi după reguli stricte. Strămoşii câinelui numit şi Tosa Ken au fost câini întrebuinţaţi la vânătoarea de bivoli sălbatici, rasa locală numindu-se Kochi. Când rasele europene au ajuns în Asia, a început selecţia vechii rase, care era cu mult mai mică faţă de exemplarele de Tosa de azi. Tosa are caracter molossoid şi este diferit de celelalte rase japoneze, de origine lupoidă. În 1872, câinele Kochi a fost încrucişat cu Bulldog-ul şi doi

ani mai târziu cu Mastifful, de la care rasa are apanajul vigurozităţii. În selecţia rasei a fost introdus şi Bracul German în 1876, iar mai apoi, în 1924, chiar şi Dogul German, care a atenuat din masivitatea acesteia, dându-i şi un aspect mai atletic. În selecţia rasei a intervenit şi Bull Terrierul, de la care Tosa şi-a însuşit tenacitatea. În timpul celui de-al doilea Război Mondial, rasa a ajuns pe cale de dispariţie, puţinele exemplare rămase reuşind să asigure totuşi perpetuarea acesteia. Pentru că americanii au interzis luptele de câini, salvarea rasei s-a făcut în secret, de către câţiva crescători ambiţioşi care nu concepeau ca sângele vechilor câini luptători să se piardă. Rasa a fost standardizată la începutul anilor '60 de către Clubul Crescătorilor Japonezi. Toţi câinii Tosa sunt masivi, emanând forţă şi curaj. Acest luptător sumo pe patru labe poate trece de 100 de kilograme, cu o înălţime a greabănului de peste un metru.

Trai pe vătrai Pentru Pluto al nostru, viaţa de samurai canin pe care au trăit-o strămoşii lui e legendă. Trăieşte mai ianuarie - februarie 2014

ianuarie - februarie 2014

foto Sabina Mladin

foto Sabina Mladin Uriaşul Pluto n-a fost crescut - precum alţi câini forţoşi - în spirit războinic. N-a fost instigat la agresivitate, nici n-a fost legat ori izolat. Chiar dacă unora li se poate părea de necrezut, Pluto n-a ieşit niciodată la plimbare legat cu lanţ şi nici n-a fost pus în post de paznic peren al unei curţi, care, poate, e singurul

univers pentru alţi câini. Pentru unii, Pluto are alură de dulău dur şi periculos, dar în realitate e un sensibil, pe care nu-l calcă pe coadă decât oamenii violenţi şi hoţii. „Mulţi au impresia că, dacă este mare şi puternic, Pluto este un câine rău. Se înşeală, Pluto a crescut altfel decât alţi câini de talia lui. E adevărat, pe domeniul lui este un redutabil paznic, neînfricat. Tosa sunt câini care şi-ar da şi viaţa pentru stăpân, însă care nu se luptă decât dacă e cazul. Iar la noi nu a fost şi cred că nu va fi niciodată”, adaugă Mihai Pascal. Uriaşul Tosa a crescut fără constrângeri, mereu alături de stăpân şi familie. Când vine vorba de joacă, Pluto are multă răbdare şi îi lasă pe cei mici să-l cerceteze pe

foto Sabina Mladin

degrabă viaţa pe care şi-ar dori-o orice patruped - mereu în centrul atenţiei şi mai tot timpul părtaş la ce fac oamenii. „Câinele «senzaţie» e şi el un şef, care face ce-i place, pentru că i se permite şi e cu bun simţ. Ne petrecem mult timp împreună şi, bineînţeles, îl ştie toată lumea”, povesteşte Mihai Pascal. Tosa nu sunt câini foarte activi, de aceea, contrar dimensiunilor, sunt recomandaţi chiar şi celor care locuiesc în apartamente. „Îşi concesionează doi metri din casă şi îi ajunge ca să se simtă confortabil. Degeaba i-a fost construită o cuşcă mare şi frumoasă, că nu dă nimic pe ea. Preferă să stea în casă, în preajma familiei. Totuşi, Pluto are maşina lui. Adică autoturismul, care e folosit numai pentru propriile interese - plimbări la pădure, plecări la scaldă ori alte ieşiri”, dă din casă arădeanul. Cam leneş din fire, Pluto adoră să trândăvească, să se amuze săpând gropi şi să... roadă beţe. Că tot mi-a amintit de taurul Ferdinand, care lenevea sub un copac, de unde contempla natura, Pluto îşi mai pierde timpul lătrând la muşuroaie de furnici, ori alte insecte care-şi fac treaba prin preajma lui. Altă trăsătură de caracter care iese în evidenţă e încăpăţânarea. Uneori, cu toate insistenţele stăpânului, n-are chef să plece de lângă groapa pe care zelos a săpat-o, ori merge glonţ, taman unde i se spune că nu are voie. Când e vorba să facă mişcare,

Pluto trebuie (?!) să se bată cu propria-i lipsă de chef. Dacă o dovedeşte, atunci rezistă şi la plimbări lungi, motivat de prezenţa stăpânului, pe care îl urmează oriunde. Pe cât e de mare, Pluto nu e gurmand - mănâncă zilnic cam un kilogram de mâncare.

Lanțul, un obiect străin

îndelete, chiar dacă asta înseamnă să-i bage mâna în nas sau gură. În ciuda dimensiunilor, Pluto devine foarte delicat cu copiii.

Protector şi campion al inimilor Victor Rafael, mezinul familiei de doar un an şi patru luni, şi-a făcut tovarăş de joacă din Pluto, care îşi pune blana la bătaie când e vorba de cel mic. Calmul tânărului Pluto e de netulburat până când vine vorba despre micuţul Rafa, pe care nu-l scapă din priviri. Dacă vreun străin e în preajma celui mic, fără să-şi trădeze neliniştea, Pluto devine circumspect până când se asigură că cel mic nu este în primejdie. Nu face niciun gest necugetat, nu scoate niciun mârâit, dar urechile ciulite, ochii atenţi şi poziția „ca pe spini” îl dau uşor de gol în faţa celor care-l studiază. Pluto este echilibrat şi chibzuit, ca un om mare. „E un câine ideal pentru o familie care iubeşte copiii şi chiar are tendinţa să-i ocrotească. Este foarte ataşat de familie”, confirmă Diana Pascal, soţia crescătorului arădean. După sloganul „Make love, not war”, Pluto şi-a făcut o grămadă de prieteni între cei care au înţeles că e un suflet mare, într-un corp pe măsură. Ce-i drept, e selectiv. Îi

ignoră pe cei cu care pare să nu aibă afinităţi şi îşi copleşeşte cu afecţiune favoriţii. Are lipici la fete,

pe care le „tratează” cu săruturi uriaşe. Unul ajunge cât pentru toată... faţa. Se înţelege binişor şi cu alte animale, atâta timp cât este respectat. Dacă vreun alt patruped are chef de sfadă, uriaşul îl măsoară din priviri şi se retrage sfidător. Nu se complică cu fleacuri şi nu ripostează decât dacă trebuie să se apere. Pe el sau familia lui. Apoi, uriaşul este un campion, însă nu la concursurile chinologice, unde merge împreună cu stăpânul doar ca spectator. Este campionul familiei, el fiind cel mai mare câştig pentru Mihai, Diana şi Rafael. „Am o relaţie specială cu Pluto şi am ajuns chiar să ne înţelegem din priviri. Nu l-am dus la expoziţii pentru că nu are nimic de demonstrat nimănui. Nu ne dorim nimic mai mult de la el decât avem deja”, a explicat Mihai Pascal. ianuarie - februarie 2014

DOBERMANN

„Prima dragoste nu se uită!”

• Interviu cu preşedintele Dobermann Club România, Majoros Csaba de Corina Berciu corina.berciu@petzoom.ro

ermanii Karl Friedrich Louis Dobermann şi Otto Goeller şi-au propus, la sfârşitul secolului XIX, să creeze un câine de pază desăvârşit, iar în anul 1890, în urma încrucişărilor controlate între Rottweiler, Pinscher Manchester Terrier şi a unor ameliorări succesive în care s-au folosit exemplare de Weimaraner, Ogar Englez şi Old German Shepherd Dog, a apărut oficial rasa Dobermann Pinscher, în oraşul german Apolda. Calităţile pe care au căutat să le obţină cei doi crescători pasionați au fost inteligenţa şi loialitatea faţă de stăpân, dublate de forţă şi ferocitate. Rasa a fost recunoscută oficial în anul 1900 şi de atunci încoace a devenit tot mai apreciată şi mai răspândită. Pentru iubitorii rasei Dobermann, cititori ai revistei „Petzoom”, am intervievat un crescător cu experienţă, maramureşeanul Majoros Andrei Csaba, care, din anul 2005, este preşedin-

tele clubului naţional al rasei (Dobermann Club România) şi care este proprietarul canisei Von Gini House (www.dobermann.nt.ro)

De la Axel încoace Petzoom: Care este povestea ce stă în spatele pasiunii? Majoros Csaba: Îmi doream un Dobermann încă din timpul liceului, însă părinţii nu au fost de acord. Timpul a trecut, m-am căsătorit şi a venit momentul să iau decizii împreună cu soţia mea. I-am vorbit despre dorinţa mea de a avea un câine, ea a fost de acord şi astfel, în 1986, l-am cumpărat pe Axel, pe care l-am numit „copilul nostru”, şi îl luam cu noi peste tot - dacă nu puteam să îl ducem undeva, preferam să rămânem şi noi acasă! Mai întâi, lucrurile au luat o turnură neplăcută. Stăteam la casă, iar imediat lângă noi era un bloc. Unul dintre vecinii care locuiau acolo - mai

ianuarie - februarie 2014

apoi am aflat cine - ne-a otrăvit patru Dobermanni, probabil deranjat de lătratul lor, ceea ce ne-a făcut să „luăm o pauză” şi, pentru o perioadă, nu am mai avut câini. Timpul a trecut, ne-am mutat de la casă în apartament, am cumpărat un Teckel pentru băiatul nostru, iar în anul 2002 am participat cu el la o expoziţie de câini, un CAC, în Baia Mare. Acolo am văzut câţiva Dobermanni frumoşi. Atunci, cum prima dragoste nu poate fi uitată, mi-am spus: „Îmi trebuie!”. Şi am cumpărat o femelă frumoasă, cu care puteam participa în expoziţii. Aceea a fost întemeietoarea canisei noastre! Am început să caut pe internet informaţii despre crescători la care să găsesc şi pui de calitate, fiind hotărât să merg oriunde în Europa pentru un astfel de exemplar, însă în acea perioada nimeni nu avea pui disponibili. Întâmplător am găsit un anunţ într-o revistă din România. Căţeluşul era în Bucureşti şi am 23

mers să îl văd. Era o femelă (n.red., Focus Ishtar), puiul bine cunoscutului Gino Gomez del Citone (n.red., campion mondial, DV Sieger, IDC Sieger), şi când am văzut-o am ştiut că era ceea ce îmi doream. Focus Ishtar şi-a dovedit apoi calităţile în nenumărate expoziţii de club şi ale FCI. Astăzi, canisa Von Gini House este compusă din opt Dobermanni - cinci ai mei şi trei deţinuţi în coproprietate. Petzoom: Cum este convieţuirea cu Dobermanii? Majoros Csaba: Atât timp cât nu le lipseşte strălucirea din ochi, înseamnă că totul este în regulă şi sunt foarte jucăuşi. Copiii trebuie învăţaţi să comunice cu ei încă de mici şi în aceste condiţii nu se vor ivi probleme, însă contactul cu alţi copii din afara familiei e de preferat să fie evitat. Pentru Dobermann, stăpânul trebuie să fie o persoană activă, să iasă cu el cel puţin o oră zilnic, altfel câinele va fi mai degrabă o pacoste! Însă, dacă toate necesităţile îi sunt satisfăcute, Dober-

mannul asigură zilnic cel puţin o surpriză plăcută!

şi foarte importante (campion naţional, campion internaţional etc.),

Expoziţii şi controverse

pentru care e necesară multă muncă. Totuşi, adevăratele competiţii sunt expoziţiile de club! Arbitrii sunt specializaţi pe rasă, peste 90% sunt crescători de Dobermann şi, în mod clar, le place rasa... Aceasta e diferenţa majoră! Pentru că un arbitru nu poate juriza atât de multe rase diferite fără să fie măcar puţin subiectiv. Expoziţiile de club sunt însă foarte puţine în România, iar dacă eşti pasionat nu te poţi limita la o expoziţie pe an. Tocmai de aceea ne înscriem şi la alte competiţii, inclusiv internaţionale. Accesul la ele însă ne e acum oarecum limitat, deoarece în anumite ţări nu mai sunt acceptaţi câinii cu urechi şi coadă cupate, iar noi avem în prezent doar două exemplare necupate. Petzoom: Vorbiţi-ne puţin despre acest subiect controversat, care practic a creat două tabere în lumea chinologică...

Petzoom: Aţi amintit de expoziţiile de club. În ce fel sunt acestea diferite de expoziţiile CACIB? Majoros Csaba: În cadrul CACIB se pot obţine titluri valoroase

ianuarie - februarie 2014

Majoros Csaba: Activiştii pentru protecţia animalelor au reuşit să obţină schimbarea, din anul 2015, a standardului rasei. Oamenii însă nu vor Dobermanni cu coadă şi urechi (n.red., cupate), ceea ce va duce la probleme cu rasa. Numărul de exemplare reproduse va fi probabil redus la jumătate, ceea ce înseamnă o pierdere enormă din punct de vedere genetic. Dacă nu poţi să dai câinele, nu o să poţi nici să-l creşti, pentru că, să fim raţionali!, chiar şi pasiunii celei mai nestăvilite i se pune o limită. De fapt, foarte mulţi crescători cu experienţă din Germania şi Olanda au renunţat deja, iar la CAC-urile şi CACIB-urile unde înscrierea câinilor cupaţi este interzisă se adună cu mare dificultate chiar şi 10-20 de câini! Din punctul meu de vedere, aceşti activişti fac mai mult rău decât bine şi, mai mult decât atât, dau dovadă de ipocrizie crasă. Vânătoarea „de plăcere” nu au reuşit să o oprească şi nenumărate animale nevinovate sunt ucise de dragul sportului. Tot ei au propus şi sterilizarea câinilor fără stăpân şi eliberarea lor pe stradă după trei zile. Am o clinică veterinară şi ştiu bine ce presupune această operaţie, în special la femele, şi de câtă îngrijire post-operatorie e nevoie, însă pentru ei nu contează, ci se ocupă tocmai de cuparea urechilor la Dobermann, care este o operaţie făcută sub anestezie şi care chiar nu creează absolut niciun risc pentru câine... ianuarie - februarie 2014

Sfaturi de la specialişti

Cel puţin în primele luni, ca proaspăt proprietar de Dobermann va trebui să dai dovadă de multă răbdare şi să dedici mult timp socializării cu puiul, întrucât aceasta este cheia creşterii unui exemplar cu un temperament şi o personalitate plăcută. Totuşi, pregătirile trebuie să înceapă încă dinainte, prin dezvoltarea atentă a unui plan de antrenament şi îngrijire, în paralel cu acumularea de cunoştinţe despre rasă. Pe lângă faptul că este un câine puternic, ceea ce solicită un dresaj temeinic, Dobermannul este extrem de iubitor şi sociabil. Tocmai de aceea, în mod sigur nu este un câine de exterior şi nu poate în niciun caz fi lăsat singur pentru perioade lungi de timp, pentru că atunci câinele ar fi nefericit şi ar dezvolta probleme comportamentale. De altfel, la întrebarea: Ce ar trebui să ştie o persoană înainte de a achiziţiona un Dobermann?, preşedintele clubului naţional al rasei, Majoros Csaba, a răspuns: „Trebuie să fie conştient că un câine, indiferent de rasă, solicită mult timp şi înseamnă o responsabilitate pentru toată viaţa, întrucât nu e un obiect de moft! Necesită îngrijire, atenţie, iar întreţinerea costă (de la vaccinurile regulate până la mâncarea de calitate). Câinii, deşi omnivori, sunt alt gen de vietăţi decât oamenii, de aceea nu trebuie să fie hrăniţi cu mâncare de casă, pentru că vor apărea probleme de sănătate. De fapt, noi nu expediem niciodată câinii cumpărătorului. Viitorul proprietar trebuie să vină la noi, să îl cunoaştem, să îi explicăm ce are de făcut. De asemenea, nu vindem masculi cuiva care nu a mai avut Dobermanni, pentru că un mascul dominant vrea să conducă el şi apar conflicte, astfel că pentru începători sunt potrivite femelele”. 25

KARELIAN BEAR DOG

Curajosul „nebun” de Cătălin Vischi catalin.vischi@petzoom.ro

ornim povestea de faţă de la premisa că atunci când ai cu puţin peste o jumătate de metru înălţime şi 25 de kilograme greutate, îţi trebuie o doză de nebunie să ataci un ditamai ursul. De aia-i acest câine primitiv finlandez un curajos şi tot de aceea-i un nebun (în sensul eroic al cuvântului, dacă ne e permisă alăturarea asta). De altfel, până şi denumirea sa, Karelian Bear Dog, a fost generată de aspectul deja prezentat. Ca şi „vecinul” său norvegian (Elkhound), Karelian Bear Dog a fost folosit iniţial exclusiv drept câine de vânătoare, pentru hăituirea elanilor, râşilor, lupilor şi urşilor bruni. Cu toate acestea, unii specialişti care au întreprins cercetări pentru a determina cu exactitate trecutul acestei rase au consemnat faptul că, iniţial, aceşti câini încadraţi astăzi în cate-

ianuarie - februarie 2014

goria Spitz erau folosiţi de către vikingi la vânătoarea de animale de blană mici, respectiv veveriţe, jderi etc. Însă aceiaşi cercetători au descoperit că ancestralii Karelian Bear Dog nu erau nişte simpli câini de vânătoare, în mormintele războinicilor vikingi găsite în actuala Danemarca şi Insula Man din Marea Irlandei (teritoriu controlat de vikingi între anii 700 şi 900 d.Hr.) fiind descoperite oase ale acestora, fapt care a dus la speculaţia că erau consideraţi şi companioni, iar la moar tea stăpânilor erau îngropaţi împreună cu aceştia „pentru a-i însoţi în lumea tenebrelor”.

Comoara care era să dispară Mai mulţi călători şi vânători de urşi care au trecut în urmă cu două secole prin regiunea Karelia

(astăzi împărţită între Rusia şi Finlanda) au consemnat prezenţa în zonă a unor „câini curajoşi, care de multe ori le-au salvat viaţa localnicilor, ce vânau cu ajutorul suliţelor, luptându-se cu urşii”. Lauri Hannikainen, un artist care a călătorit la începutul secolului XX prin Karelia, însoţit de doi localnici, fraţii Arehkais din Suojärvi, a consemnat într-o scriere datată 1917-1918: „Harmia şi Virkkua, câinii tovarăşilor mei din Karelia, sunt pestriţi, cu o conformaţie solidă şi sunt extrem de rezervaţi cu străinii. Sunt nişte vânători versatili, indiferent că vânatul este un urs, râs, elan, cerb, iepure sau pasăre de apă. Mereu răspund prompt la comanda stăpânului”. Vechii chinologi finlandezi consideră că strămoşul acestei rase a fost câinele zyrienilor (sau komi,

popor de origine finlandeză care în secolul X trăia în zona montană a Uralilor), cunoscut sub denumirea Câinele Komi. Când zyrienii au migrat la sud de Urali, pe cursul inferior al râului Vienan, care se varsă în Ocanul Arctic, au adus cu ei şi câinii Komi şi o parte dintre ei i-au vândut karelienilor care-i solicitau pentru vânătoare - o altă supoziţie este că aceşti câini au fost utilizaţi în secolul al X-lea şi la vânătoarea de foci, în Suursaari. Deşi a trecut printr-o perioadă extrem de grea, fiind la un pas de extincţie, această rasă de câini a devenit astăzi parte din istoria culturală a Finlandei - fiind considerată „comoară naţională” -, iar promovarea şi dezvoltarea ei „o chestiune de onoare” pentru chinologii şi vânătorii din Ţara Celor O Mie De Lacuri. „A oferit continuitate strămoşilor noştri”, argumentează poporul care îl menţionează pe „acest câine alb-negru, cu ochi întunecoşi şi privirea arzătoare, care-l captivează pe vânător ca o bucată de sălbăticie neîmblânzită şi pustie” şi în „Kalevala”, străvechiul poem finlandez. Cel care a făcut primii paşi în conservarea şi dezvoltarea rasei a fost Olof Berg, care a înfiinţat clubul naţional de rasă (în 1936, pe 16 august în acel an fiind consemnată prima lor prezenţă, prin Musti, la un show canin, la Sortavala, un orăşel de pe malul lacului Ladoga, astăzi

aflat pe teritoriul Rusiei) şi care s-a implicat în reproducerea şi popularea ţării cu aceşti câini. Când totul părea atât de promiţător, războiul a distrus aproape complet populaţia de Karelian Bear Dog, cea mai mare parte din aceasta fiind concentrată în anul 1939 în zona Lacului Ladoga în Karelia. Din fericire, un grup mic de câini (63 de exemplare), aflaţi în vestul Finlandei şi dincolo de graniţă, au supravieţuit războiului, 43 dintre aceştia constituind „filonul” care a refăcut populaţia de Karelian Bear Dog - sunt cunoscute şi numele unora dintre aceşti supravieţuitori: masculii Selki, Tuusik şi Mokki şi femela Saida. În anul 1939, clubul naţional de rasă din Finlanda a nominalizat un comitet care s-a ocupat cu primul standard al rasei, fapt finalizat în 14 decembrie 1945, când rasa a adoptat oficial denumirea Karjalankarhukoira (Karelian Bear Dog). Dacă în anul 1951, clubul de rasă din Finlanda avea 106 exemplare înscrise, în 1963 avea deja 1.021 de exemplare - în ultimii ani, sunt înregistraţi anual 800-900 de Karelian Bear Dog.

Kosto şi relansarea Această rasă nedrept ignorată până acum în concursurile internaţionale FCI - deşi are canise în Finlanda, Danemarca, Ungaria, 28

Canada, Polonia, Spania, Cehia, Malta etc. -, a fost readusă în actualitate de Kosto (pe numele „complicat” TsarShadow’s I Speak Of War în foto stânga jos) -, un câine care trăieşte în Canada (proprietar: Doug Belter) şi care a câştigat titlul Reserve BIS la European Dog Show 2013 din Geneva (Elveţia) - „răii” au speculat că titlul ar fi un promo pentru ediţia din 2014, care se va desfăşura în Finlanda, ţara de origine a acestei rase excepţionale.

Ştiute şi neştiute • Karelian Bear Dog este o rasă de talie mijlocie (înălţime la greabăn: masculii - 54-60 centimetri -, femelele - 49-55 centimetri; greutate de 30-40 kilograme.). • Blana are fire drepte, procentul de culoare fiind de 70% negru (uneori cu accente maronii pe capetele firelor de păr) - 30% alb. • Este teritorial şi, de multe ori, este agresiv faţă de alţi câini poate ucide un animal dacă se simte ameninţat, însă nu se cunosc cazuri în care să fi atacat o fiinţă umană. • Este un câine de vânătoare tăcut, latră doar după ce vânatul a fost încolţit. • Poate fi instruit şi pentru a putea participa la concursuri Obedience, de sanie, precum şi pentru operaţiuni de căutare-salvare. ianuarie - februarie 2014

BICHON HAVANESE

Jucăria vie din ţara havanelor de Corina Berciu corina.berciu@petzoom.ro

ecolul al XVI-lea, Cuba, necesitate şi dorinţă două concepte pe cât de diferite, pe atât de vag diferenţiate încă din urmă cu cinci secole. Coloniştii spanioli aduc cu ei în cursele lor spre insulă mai mult decât le este strict necesar, stimulându-şi dorinţa de companie, prietenie, veselie. Astfel, Bichonul Tenerife - presupusul strămoş al majorităţii celorlalţi Bichoni, acum dispărut ca rasă - şi-a găsit un loc de seamă în căminele coloniştilor spanioli, câştigând chiar şi aprecierea celor mai înstăriţi. Indiferent de încrucişările făcute de-a lungul timpului între Bichonul Tenerife (numit şi „Blanquito de la Habana”, sau „micuţul alb de Havana”) şi alte rase - încrucişări asupra cărora nici măcar specialiştii în chinologie nu au reuşit să ofere informaţii foarte exacte -, cel care acum este câinele naţional al Cubei poartă numele capitalei insulei (Bichon Havanese) şi este răspândit şi în alte zone ale lumii, deşi în urma revoluţiei cubaneze a suferit un serios declin numeric, cauzat de faptul că aristocraţii, printre care Bichonul se bucura de cea mai mare popularitate, au fost nevoiţi să fugă în SUA, însă prea puţini au avut posibilitatea să îşi ia cu ei şi animalul de companie. Pare incredibil, însă doar 11 exemplare au stat la baza refacerii rasei, începută în anii

1970, când a intrat în atenţia chinologilor americani.

Povestea primei canise româneşti Poate că popularitatea acestor câini s-a datorat blănii a cărei textură se aseamănă cu mătasea, sau poate voioşia şi maniera în care ştiu să împletească independenţa pe care şi-o doresc atât de mult cu afecţiunea dăruită stăpânului i-a făcut atât de iubiţi. Consideraţi încă rari, menţinerea rasei constituie şi astăzi o provocare pe care a acceptat-o şi constănţeanca Carmen Vilcea, proprietara primei canise de Bichon Havanese din România: Karvil’s Havanese (www.bichonhavane-

se.ro). „În prima fază, m-au ales Havanezii pe mine. La un moment dat, un pui de metis de Bichon Havanese, rasă despre care nu auzisem până atunci, s-a ataşat de mine atât de mult, încât stăpânii lui, care nu se prea descurcau cu el, ni l-au oferit cadou. În încercarea de a-i identifica nevoile şi modul în care l-aş putea îngriji cât mai bine, am studiat şi am concluzionat cu ce rasă se aseamănă cel mai mult şi aşa am descoperit această rasă. Ulterior, nu am dorit decât să îi iau un partener de joacă acestui metis, pentru a-i fi mai uşor în orele cât eram plecaţi de acasă, aşa că, având cunoştinţe despre rasă, am decis să luăm un Havanese rasă pură, cu pedigree. Aşa a apărut în familia noastră

ianuarie - februarie 2014

primul Havanese, în anul 2008, Tessie, cu care am decis să mergem în concursuri pentru a afla mai multe informaţii despre încadrarea ei în standard şi potenţial. Ideea de a înfiinţa canisa a apărut în momentul în care am descoperit că Tessie este un Havanese tipic, apreciat pozitiv de arbitrii chinologi”, a declarat Carmen Vilcea pentru cititorii revistei „Petzoom”.

Primii „roşii” După ce Galdombi-Mini Barbie (Tessie) a introdus familia Vilcea în lumea chinologică, a determinato să spere că poate crea „Havanezi cât mai frumoşi, atât structural, cât şi temperamental”. „În dorinţa de a atinge perfecţiunea, testele de sănătate au devenit obligatorii în canisa noastră, astfel încât niciun câine nu este reprodus dacă nu corespunde din toate punctele de vedere criteriilor noastre: încadrare în standard, temperament potrivit, stare de sănătate perfectă. Pentru a contribui la promovarea şi ameliorarea rasei, am decis să contactăm canisa care a importat primii Havanezi în Europa (n.red., în 1981!, canisa Pillowtalk's din Marlow - Germania, proprietar: Monika Moser), cea care a dat cei mai mulţi campioni şi care a contribuit la recunoaşterea rasei de către FCI. Astfel, în 2009, au ajuns la noi femela Pillowtalk's It's

ianuarie - februarie 2014

Angelita (Maya) şi, ulterior, masculul Pillowtalk's Icing On My Cake (Jessy). Dat fiind că am fost prima canisă din România specializată pe această rasă, am avut primul cuib de Havanezi din ţară şi apoi primul cuib de Havanezi roşii (varietate foar te rară), a trebuit să ne per fecţionăm singuri şi să participăm la cât mai multe concursuri în străinătate, unde aveam ocazia să comunicăm cu crescători, să vedem cât mai multe exemplare de calitate astfel încât să ajungem să cunoaştem rasa la perfecţie. Participările anuale la Campionatele Mondiale şi Europene erau principalele surse de informaţii, iar rezultatele bune obţinute în aceste competiţii ne demonstrau că suntem pe drumul bun. Ulterior, faptul că puii noştri au

ajuns campioni în America, Polonia, Serbia, Bulgaria, România etc. ne-a stimulat să muncim şi să devenim mai buni cu fiecare zi”, a subliniat Carmen Vilcea. Rezultatele excepţionale obţinute o motivează pe constănţeancă, însă la final am întrebat prima crescătoare de Havanese din România ce înseamnă convieţuirea cu Havanese şi ce efect au aceste vesele creaturi asupra vieţii lor de zi cu zi. „Havanezii noştri sunt membri cu drepturi depline ai familiei noastre. Ei nu sunt crescuţi în mediu de canisă, ci trăiesc cu noi în casă şi ne bucurăm de fiecare moment petrecut împreună. Am învăţat să trăim împreună, să împărţim patul, canapeaua, masa, viaţa, vacanţele, timpul şi toate clipele frumoase cu cei care ne înseninează sufletul în fiecare zi. Fiecare zi e mai frumoasă când avem havanezii lângă noi!”, a conchis constănţeanca Carmen Vilcea. 31

SHIH TZU

Clanul aristocraţilor din Vladimirescu de Sandra Stoler sandra.stoler@petzoom.ro

acă unii crescători pun pasiune şi îşi dedică timpul pentru doi, trei câini de valoare, alţii fac totul înmulţit cu… 7! Este vorba de un adevărat clan al câinilor din rasa Shih Tzu, care numără 21 de membri. Cu Ginger, veterana grupului de Shih Tzu, a început toată povestea, în urmă cu 14 ani, când Terezia şi Mircea Rusu, proprietarii canisei Rega Voise, din localitatea Vladimirescu, de lângă Arad, s-au gândit să îşi ia un animal de companie. Nouvenita, o aristocrată isteaţă, le-a intrat atunci repede la suflet, aşa că şi-au dorit mai mulţi asemenea ei. Când Ginger avea 8 ani, au înfiinţat şi canisa, de care astăzi aparţin exemplare din linii deosebite din Franţa şi Polonia. Proprietarii i-au amenajat clanului de patrupede un adevărat resort canin, iar canisa a devenit în scurt timp una de notorietate, datorită performanţelor obţinute de membrii marii familii. „Ne-am dorit să aibă parte de condiţii foarte bune şi confort şi le-am dedicat atenţia şi timpul nostru. Am primit însă mai mult în schimb”, spune Terezia Rusu.

Originile câinelui leu Shih Tzu poartă numele unui animal sălbatic, în limba chineză însemnând „câinele leu”. Nicio asemănare de caracter cu regele junglei, blajinul patruped având înfăţişarea care aduce doar puţin cu cea a leului datorită blănii foarte bogate, care poate duce cu gândul la

o coamă. Însă pentru că leul este sfânt pentru preoţii budişti şi câinelui Shih Tzu i s-a cuvenit respect. Câinele cu faţa crizantemă - cum i se mai spune - are un trecut tumultuos, fiind descendent al rasei Lhasa Apso. Unele ipoteze susţin că strămoşii lui ar fi trăit încă din secolul al III-lea, pe timpul Dinastiei Tang. Oricum, câinele Shih Tzu a fost ade-

ianuarie - februarie 2014

sea imortalizat pe obiecte de artă chinezeşti, astfel că s-a putut stabili că rasa s-a făcut mai bine cunoscută de prin secolul al X-lea. Studiile legate de apariţia rasei Shih Tzu susţin că aceasta a rezultat din încrucişarea câinilor Pechinez şi a celor de origine tibetană. Se cunoaşte şi că Dalai Lama dăruia împăraţilor chinezi câini Shih Tzu, aceste patrupede indicând la acea vreme asociaţia statutul regal şi bunăstarea materială. Tocmai pe acest considerent, regimul le-a adus pierzania, mulţi câini fiind omorâţi în perioada Revoluţiei Chineze. Rasa s-a făcut cunoscută cu numele chinezesc abia începând din anul 1935, când a fost înfiinţat şi „Clubul Canin Shih Tzu”. Primii Shih Tzu au ajuns în Marea Britanie în 1935, dar rasa a fost recunoscută şi trecută în categoria „Toy Group”, de American Kennel Club, de-abia în anul 1969. Câinii ce poartă numele leului

au o constituţie armonioasă şi musculatura bine dezvoltată. Având spatele drept, pieptul adânc şi coada stufoasă, ridicată şi rulată de-a lungul spatelui, patrupezii din această rasă au mai mereu o alură ţanţoşă, de altfel specifică rasei. Înălţimea lor ajunge până la 27 de centimetri, iar greutatea, la 7 kilograme. Se fac remarcaţi cu o podoabă de blană, deasă, bogată şi mătăsoasă, ce creşte în două straturi şi poate fi văzută în mai toate varietăţile de culori. Chiar dacă au blana lungă, Shih Tzu este considerată o rasă hipoalergenică. Shih Tzu sunt câini liniştiţi, dornici să fie prieteni cu toată lumea. Încrezători şi exuberanţi când îşi arată dragostea faţă de cei din jur, aceştia se vor întotdeauna în centrul atenţiei. Din fire nobili, câinii Shih Tzu pretind răsfăţ şi fac nazuri când ceva nu le convine. Sunt uşor de dresat şi se poartă ca şi cum s-ar fi născut la curtea regală. „Dacă liniile

• Chiar şi redactorul se poate îndrăgosti de subiectul articolului ianuarie - februarie 2014

din care provin sunt deosebite, învaţă repede şi dresajul de ring şi se comportă ca şi cum succesul în expoziţii le este predestinat”, povesteşte crescătoarea.

Un resort canin Clanul Rega Voise trăieşte cu adevărat regeşte (de la cuvântul „regat” a fost şi inspirat numele canisei) şi nu-şi împarte domeniul cu nimeni. Camerele în care locuiesc aristocraţii sunt spaţioase, luminate, încălzite pe timp de iarnă şi dotate cu instalaţie de climatizare, pentru ca nimeni să nu sufere de căldură vara. Confortul este completat de saltele speciale pentru odihna câinilor. În recuzita pedanţilor patrupezi din Volintiru mai intră şi pet strollere (cărucioare pentru plimbarea patrupedelor), o droaie de articole vestimentare, ustensile şi produse de îngrijire. Totul e asortat, nimic nu e la voia întâmplării, aşa cum nicio şuviţă din podoaba campionilor nu are voie să stea câş, înaintea unei ieşiri în înalta societate a mediului expoziţional. Când clanul pleacă în turneu, spre expoziţii de pe mealeaguri autohtone, ori peste graniţă, maşina este doldora cu... de-ale câinilor. Bagajele se fac cu atenţie ca nimic să nu lipsească din arsenalul de produse de îngrijire şi coafură ale modelelor canine. „Câinii sunt pe primul loc. Când mergem la drum, pentru noi nu mai rămâne loc pentru bagaje, iar maşina e mai tot timpul înclinată din cauza lucruşoarelor lor”, povesteşte Terezia Rusu. 33

Vedetele clanului În casa proprietarilor, avutul campionilor Rega Voise - sute de diplome, cupe şi medalii - stă expus într-o vitrină mare, la vedere. Unul dintre cei mai titraţi membri de clan este masculul Kaiser Benji, un cuceritor de podiumuri în marile expoziţii chinologice. Câştigător de tânăr, Benji - acum în vârstă de aproape 5 ani - are în palmares o sumedenie de titluri şi a fost ales al patrulea cel mai frumos mascul de Shih Tzu din lume. Solaris Avis Grande Canne Elegans, în vârstă de 2 ani şi jumătate, este deja Campion al României şi Serbiei, atât la clasa junior, în anul 2012, cât şi la cea intermediară, în 2013. Mai mult, anul trecut a ieşit şi Campion România Cum Laude. Cu un pedigree excelent, Solaris Avis Sunny Bear, un mascul alb-auriu, acum în vârstă de 5 ani şi jumătate, a pus laba pe cam toate titlurile posibile. Campion în ţara noastră, Ungaria şi Serbia, masculul a fost ales şi Campion internaţional în 2010, la Euro Dog Show Slovenia. Din rândul doamnelor din clan se face remarcată Nina - Helios Barbie Rega Voise pe numele din pedigree -, născută în 2005 şi multiplă campioană în România şi Ungaria. După cum bine se ştie, câinii Shih Tzu au nevoie de îngrijire specială, pentru a străluci la adevăratul potenţial, aşa că exclusivista canisă

are şi propriul salon de toaletare şi cosmetică canină. Oricum, întreţinerea şi înfrumuseţarea a 21 de podoabe de Shih Tzu a transformat-o cu timpul pe Terezia Rusu într-un

expert în înfrumuseţarea pletelor canine. „Când nu mă ocup de tuns sau băi, pun blană pe moaţe. Când suntem gata, plecăm la concursuri, aşa că nu are rost să explic cât de mult timp le este dedicat lor”, spune Terezia Rusu. Desigur, salonul nu este unul cu circuit închis, aici clientela de toate mărimile şi din toate rasele fiind binevenită. Toaletarea unui Shih Tzu nu devine extenuantă dacă este făcută cu regularitate. Depinde, desigur, de stilul de viaţă al patrupedului, dacă este doar un câine de companie sau un patruped care participă la concursuri de frumuseţe. Dacă nu se pregătesc de expoziţii, câinii pot arăta foarte bine şi cu o tunsoare scurtă. Oricum, întreţinerea minimă pentru un aspect îngrijit presupune băi la interval de zece zile şi pieptănare zilnică, astfel evitându-se formarea nodurilor. De preferat este ca, periodic, câinele să fie dus la un salon specializat de toaletare canină, unde poate beneficia de un tratament dedicat specificului blănii. ianuarie - februarie 2014

POVESTE ADEVĂRATĂ

Știu ce-ai făcut astă-vară de Livia Şchiopu livia.schiopu@petzoom.ro

i venit cu maşina în Codlea. Era Fordul ăla alb în care, îţi place sau nu, tre’ să stai în spate. Io cred că-ţi place, altfel n-ai ţopăi-ntr-una până nu ţi se deschide uşa mult aşteptată. Tu admirai drumul prin lunetă, Miha conducea şi Cristi era şocat, din nou. Ţie nu-ţi păsa, ţie-ţi place cum conduce Miha. Chiar dacă te ceartă şi trebuie s-asculţi de ea. Ai urcat în apartament la tata Geza ca să fii admirat şi giugiulit nu-ţi strica un pic de atenţie sporită după atâta drum. Ai auzit-o pe Miha vorbind cu mine la telefon, te-ai prins de fază şi ai început să faci talente dezordonante prin casă. Riscai să rămâi acolo, botos şi deprimat. Ai avut noroc, ca de fiecare dată. Fireşte, consideri că ei n-au rezistat farmecelor tale. Poate că aşa e. Te-ai îndreptat spre mine când m-ai văzut lângă maşină. M-ai dărâmat călduros, în semn că te bucuri de revedere. Ai devenit nerăbdător şi ai făcut-o pe Miha şi mai nerăbdătoare să te educe drăgăstos pentru că nu vrei să asculţi şi gata!

Am luat-o la pas spre ştrand prin pădure şi ai vrut să ne arăţi drumul doar pentru că ai mai fost acolo, şi nu o dată. Te-ai îndepărtat prea mult şi Cristi a plecat să te caute. Ai urcat greu malul abrupt şi te-ai dat de gol cu toată extraporţia de mâncare pe care o primeşti... nu ştim de la cine. Ai măsurat pădurea cu limba şi ţi-ai prins în bot, cosmogoniceşte, o creangă de foioase. Bogdan te tot poza şi ţie nu-ţi păsa câtuşi de puţin. Te-ai luat de păsări, ai lătrat la insecte şi la oamenii care, de fapt, nu erau prin zonă. Ai intrat în greva motricităţii nu o dată, pleoştindu-te pe cărare. Miha s-a întors să te îmbuneze şi te-a pupat, probabil a zecea oară în ziua aia călduroasă. L-ai însoţit pe Bogdan apoi o bucată de drum şi te-ai plictisit.

… şi mai ştiu Ţii minte băltoacele ălea cu noroi din mijlocul pădurii? Ălea în care apa s-a adunat de la ploi şi ălelalte în care fusese cândva un izvor. Ălea în care te-ai aruncat ca un mistreţ teleportat din Sahara (chiar dacă în Sahara nu sunt mistreţi, doar nisip). Ai vrut să ne-arăţi că Labradorul e câine de şi pentru 36

apă, că e tributar mlaştinii şi că e legat e natură. Prin noroiul de sub blană. Te bucurai de tină, te întorceai ca să ne aduci şi nouă argilă moale şi tot aşa. Şi acum am fusta curăţată cu zâmbetul pe buze şi gândul la tine şi la coada ta-ngălată şi neagră. M-am întrebat atunci de ce n-am ajuns mai repede la lac. Acela în care-ai plonjat de pe cărare. Acela în care-ai înotat sub privirile noastre admirative şi temătoare ale Mihaelei. Mai ştii cum era să se sacrifice Cristi în încercarea de a te scoate din apă pentru că era malul prea înalt ca să poţi ieşi de-acolo? Sau cum am primit cu toţii un duş spontan şi bucuros din partea ta? Ai mâncat cot la cot cu mine o pară. Pară! Adică nu un nume extravagant de mezel, fructul acela purgativ! Mi-ai numărat fiecare îmbucătură şi m-ai convins s-o împart cu tine. I-ai mâncat cotorul; am fost dezarmată. Te-ai înfruptat cu napolitane, te-ai luptat pentru raţie, bătălie pentru care pătura de pe jos era insuficientă. Te-ai iubit cu Miha a-nu-ştiu-câta-oară în ultima jumătate de ceas. Şi te-ai jucat cu Cristi de-a „cine sare mai sus, dacă nu mai tare?”. Mai apoi ai făcut duş în lac şi ianuarie - februarie 2014

după şamponare repetată ai aşteptat faza cu clătitul. Şi ca să ne arăţi cine-i şeful cenuşei în propriul basm, aşa curat cum erai te-ai tăvălit într-o mare de cenuşă, urmă indubitabilă a antropizării pădurii. Te cheamă Athos, eşti un muşchetar canin fericit şi după prima serie de stăpâni ai ajuns în casă la Cristi şi Miha. Labrador sangvinic, dacă putem să te băgăm prin vreo clasificare, baţi din ochi Marele Alb. Sau... tu eşti acela. Eşti rău când vrei, pupăcios nevoie mare în toate celelalte vrute ale tale. Dresorul tău, adică un fel de profesor pentru bel canto canin, bănuieşte că ai gene de Amstaff. Şi-o genă de porcuşor, ar bănui Mihaela, resemnată la priveliştea noroioasă pe care

ianuarie - februarie 2014

i-o oferi în plimbările spre lac. Încrezut şi cu botul pe sus, te dai mare cu o sănătate de invidiat şi cu multe fete care te ţuţuie prin parc în speranţa sordidă că le bagi în seamă. Miha te laudă cu drag descriindu-ţi activitatea domestică: sforăi ca un urs, îl „puriceşti” pe Cristi, trăgându-l de părul de pe picioare cu dinţii aia mici din faţă aşa, mărunt, ca şi cum l-ai scărpina. Of, Doamne, să fie vreo analogie genetică cu Alexandre Dumas şi secolul ciumei? Sau aşa or fi toţi muşchetarii? Eşti leneş şi-l laşi pe companionul de spaţiu să ţi se urce-n cap fără metafore. Nu te impacienta, nu vorbim de el în reportajul ăsta. Tu eşti vedeta, una atât de leneşă încât nici măcar iepuraşul adormit pe

urechile tale nu merită deranjul. În dimineţile ocupate ale stăpânilor găseşti orice loc în care te poţi camufla ca să nu fii băgat în ţarc. Dacă nu te lezează prea tare, îmi permiţi înc-o asemănare porcină, pe lângă faza aia cu tina: cum îi vezi gata de plecare, te târăşti pe burtă precum ştim-noi-cine la Ignat, până-n magazine, sperând să nu fii văzut. O fi şi asta vreo reminiscenţă a comportamentului belicos specific Gărzii Regale. Am toate pozele-n faţă şi-un sfârşit de săptămână bine memorat. Dacă ai vreme să mai treci pe la noi. Te duc şi-n centru, unde ţi-a plăcut. Bineînţeles că ştiu! Crezi c-am uitat c-am ieşit la bere?

CÂINI UTILITARI

Singurul câine din lume salvator minier de Cătălin Vischi catalin.vischi@petzoom.ro

riviţi cu atenţie această frumoasă femelă de Ciobănesc Olandez (Dutch Shepherd Dog, în limbaj FCI) pentru că aveţi în faţa ochilor primul câine din lume specializat pe salvarea minerilor aflaţi în dificultate! Acum are 22 de kilograme şi ceva mai mult de 3 ani. S-a născut primăvara, în 10 aprilie 2010, în cea mai cunoscută canisă de Ciobănesc Olandez de peste Ocean, Logan Haus din Greenbrier Valley (West Virginia - SUA). Din acest adevărat „filon”, care alimentează servicii militarizate din mai multe ţări cu câini care reuşesc să înveţe să îndeplinească operaţiuni speciale de mare risc, a fost selectat din 44 de „mici olandezi tigraţi”. Însă cum a devenit Ginny „pionier” în acest mereu fascinant domeniu al câinilor salvatori?

Povestea unui unicat Este extrem de rapidă şi agilă - poate depăşi un obstacol de 1,8 metri - şi poate detecta mirosurile emanate de la o distanţă de 1,6 kilometri. Această uimitoare reprezentantă a rasei Ciobănesc Olandez a fost instruită pentru a asista echipele de salvatori minieri, mai exact localizează, semnalează şi asistă (până la venirea echipei umane) minerii răniţi sau imobilizaţi sub dărâmături, chiar dacă aceştia sunt inconştienţi şi nu pot emite semnale sonore de ajutor sau se află în locuri în care ochiul uman nu-i poate vedea. Antrenorul ei, Bill Dotson (preşedinte al departamentului de Tehnologii Aplicate K9 şi un recunoscut expert în căutare şi salvare al victimelor dezastrelor şi căutare a cadavrelor cu ajutorul câinilor) a precizat că Ginny a fost dresată

„să nu-şi părăsească victima pe care a găsit-o şi să o asiste, adică să rămână lângă ea, până când semnalele pe care le emite sunt interceptate de echipa umană şi membrii acesteia nu ajung la faţa locului”. Adică, a fost învăţată să fie un câine erou. Cum a ajuns însă la acest nivel Ginny? Povestea a început în decembrie 2010, atunci când K9 a primit o propunere de a îmbunătăţi sau de a completa segmentul de salvare asistată canin prin instruirea unui câine care să poată fi utilizat în căutarea şi salvarea minerilor aflaţi în dificultate. Pentru acest proiect au fost selectaţi cel mai bun câine, cel mai bun antrenor şi cel mai bun potenţial beneficiar al produsului proiectului (aşa „a intrat pe fir” Alpha Natural Resources - o firmă care deţine cea mai mare mină de cărbune din SUA, având un departament specializat în salvări ale minerilor aflaţi în dificultate, şi care astăzi este angajatorul lui Ginny şi

ianuarie - februarie 2014

beneficiază de serviciile ei). Cei implicaţi în proiect susţin că astăzi, minerii americani o consideră pe Ginny „bruma de speranţă, ultima”. De altfel, tot conducerea de la Alpha Natural Resources se află şi la originea botezului ei. I s-a spus Ginny, după Virginia „Ginny” Tate Tobias, soacra lui Kevin Crutchfield, CEO al Alpha Natural Resources. Bill Dotson a precizat că cel mai greu a fost să transforme instinctele naturale de vânare/atac al prăzii ale acestui Ciobănesc Olandez în abilităţile obligatorii pentru un câine de căutare şi salvare. Astfel, „prada” a devenit minerul aflat în dificultate, iar vânarea/atacul s-au transformat în operaţiunea de căutare şi găsire a celui dispărut sau imobilizat în subteran. După şcolarizare, în acest an, „profesorul” Dotson a predat „eleva” lui Rick McAl-

ianuarie - februarie 2014

lister, unul dintre membrii echipei de salvare a Alpha Natural Resources din partea de sud a statului Virginia. El a iniţiat-o în antrenamentul practic, învăţând-o să asculte, să caute, să alerteze echipa umană atunci când prinde mirosul celui dispărut. Tot McAllister a familiarizat-o pe Ginny cu echipa de căutare, cu • Ginny, o femelă în vârstă de 3 ani din rasa Ciobănesc Olandez (Dutch Shepherd Dog) este primul câine din lume specializat pe salvarea minerilor aflaţi în dificultate. utilajele, cu sunetele şi traficul asociat operaţiunilor miniere. Ginny a învăţat astfel să pornească în misiune fără ezitare, să calce pe orice suprafaţă, peste orice obstacol, să găsească victime acoperite de moloz. Şi, spre deosebire de omologii

ei din alte categorii de operaţiuni de salvare, a învăţat să facă toate acestea într-un întuneric absolut.

Astăzi, Ginny Astăzi, Ginny este în grija celui de-al doilea ei handler, Joey Kennedy, salvator miner cu 13 ani de experienţă, şi trăieşte în Chapmanville. Kennedy este ajutat şi de Scotty Earnest, care a fost numit un fel de „handler secund” al preţiosului animal. Ginny poartă un detector portabil de gaz a cărui alarmă o atenţionează sonor atunci când a pătruns într-o zonă cu gaze periculoase sau cu o slabă calitate a aerului. Ginny reacţionează la alarmă: se retrage imediat şi îi anunţă pe salvatorii umani de pericolul unei potenţiale explozii. Ea este protejată cu o vestă specială de înţepături sau alte răni ce pot fi cauzate de rocile dislocate din abataj. De asemenea, pe vestă sunt montate lămpi şi o cameră video cu infraroşu, care transmite imaginile la echipa de salvare. În operaţiunile grele din subteran, Ginny mai este echipată cu ochelari de protecţie şi cu o glugă. Ea a devenit un adevărat ambasador pentru firma care a angajat-o, fiind folosită şi pentru promovarea imaginii pozitive a industriei miniere în zonă. Însă este răsfăţată, susţine handlerul ei, Joe Kennedy, cu „mâncare inteligentă” („pui cu orez sălbatic”) şi cu multă dragoste. 39

COMPORTAMENT

Arată-i cine-i șefu' (V)

• Dezvață-ți patrupedul să mai cerșească la masă de Sandra Stoler sandra.stoler@petzoom.ro

ereu, la ora mesei intră în „fibrilaţii”, parcă la comandă. Fie mic dejun sau cină, când sunt musafiri sau nu, cerşitul la masă e la ordinea zilei. Se manifestă zgomotos, plânge, sare pe toată lumea şi nu se lasă până când nu primeşte câteva bucăţele de mâncare. Oferindu-i gustări când cerşeşte înseamnă să încurajezi un obicei deranjant şi nesănătos pentru animalul de companie. Cu toate acestea, cerşitul la masă este un obicei pe care unii stăpâni de câini sau pisici nu îl consideră supărător, cât timp patrupedul cerşeşte „discret” şi nu-i deranjează pe cei din jur - mulţi găsesc chiar înduioşător ca în timpul mesei căţelul să aştepte febril să primească mâncare „gătită”, pentru „oameni mari”.

Stimul şi program strict Compania patrupedului la masă nu creează probleme atâta timp cât acesta nu-şi face un obicei din a pofti la gustări şi nu primeşte decât anumite alimente, în cantităţi mici. A permite câinelui să cerşească mâncare şi a i-o oferi necondiţionat este o greşeală făcută adesea

de oameni, din tendinţa acestora de umanizare a animalelor. Bucuria de a-i avea aproape nu trebuie însă să influenţeze educarea şi încurajarea unui comportament adecvat pentru animalul de companie. Un câine educat prezintă un risc de îmbolnăviri mai mic decât unul răsfăţat, care nu respectă nimic din ce i se cere. Pentru câine, hrana este cel mai puternic stimul ce se leagă de supravieţuire, astfel că cerşitul este instinctiv. Un stimul nu va face altceva decât să dezvolte un anumit tip de comportament. Ca şi în cazul e-

ducaţiei, oferirea hranei atunci când câinele o cerşeşte înseamnă recompensarea acestui tip de comportament, pe care animalul o va percepe ca încurajare. În scurt timp, acesta va înţelege că primeşte ce vrea dacă se comportă astfel şi îşi va forma un obicei din cerşitul la masă. Deşi uneori câinii par să aibă un stomac „de fier”, chiar numai poftitul la mâncarea stăpânului le poate face mult rău în timp. Atunci când vede şi cere gustări, patrupedul salivează din abundenţă. Dacă şi-a făcut un obicei din asta, hipersalivaţia îi poate cauza arsuri stomacale, iritaţii ale mucoasei intestinale şi indigestie. Aduceţi-vă aminte de reflexul lui Pavlov, care demonstrează cât de uşor poate fi stimulat câinele şi cum răspunsul imediat este salivaţia în exces. După exerciţii, câinele lui Pavlov ajunsese să saliveze doar la auzul clopoţelului care vestea masa. Dacă tendinţa animalului de companie de a cerşi hrană nu este combătută, acesta poate ajunge să aibă un comportament exagerat mai târziu: va ianuarie - februarie 2014

fi agitat, va lătra excesiv şi va invada spaţiul personal al stăpânului. Animalul de companie trebuie să înveţe programul meselor încă de pui. O legătură puternică se va crea între stăpân şi acesta, dacă va fi hrănit din palmă în primele săptămâni şi chiar luni de viaţă. Acest mod de hrănire îi va arăta animalului de companie că stăpânul deţine controlul asupra mâncării. Puii trebuie hrăniţi în cantităţi mici, de patru-cinci ori pe zi, în timp ce un animal adult are nevoie de doar două mese pe zi, dimineaţă şi spre seară. În cazul seniorilor sunt recomandate trei mese pe zi, dar cantitatea hranei trebuie să fie aceeaşi ca în cazul adultului. Animalul trebuie să-şi ia masa la aceeaşi oră, în fiecare zi, iar vasul cu mâncare nu trebuie să-i rămână la dispoziţie mai mult de 20 de minute. După expirarea timpului, vasul trebuie luat, chiar dacă nu şi-a terminat mâncarea. În acest fel, câinele învaţă care este timpul alocat mesei lui şi, în plus, nu devine un mofturos la mâncare. Un câine care va şti că nu este ora mesei lui şi va cerşi nu va primi gustări între mese, decât sub formă de recompensă, pentru încurajarea unui comportament pozitiv. Dacă la masă ia poziţia de cerşit, ignoră-l ori du-l în altă încăpere. Gustările nu fac decât să-l încurajeze să poftească mai departe la hrana stăpânului, îi alungă foamea şi îl obişnuiesc cu gusturi diferite, ceea ce înseamnă că poate face nazuri la mâncarea destinată

ianuarie - februarie 2014

exclusiv lui. Dacă totuşi îi permiţi patrupedului să asiste la masă, acesta trebuie să înveţe că poate rămâne doar dacă aşteaptă liniştit. Nu toate animalele pot fi educate să aştepte liniştite în timp ce se ia masa. Gurmanzii vor suporta cu greu să-şi privească liniştiţi stăpânii mâncând. În aceste cazuri, cel mai bine este ca patrupedul să fie dus într-o altă încăpere. Chiar dacă în aceste situaţii va deveni recalcitrant pentru început, cu timpul va învăţa să se supună.

cesul în apropierea locului unde se ia masa îi poate fi permis doar atunci când s-a liniştit. În timp, patrupedul va înţelege că dacă insistă are numai de pierdut. Stăpânul trebuie să dea întotdeauna dovadă de stăpânire de sine şi răbdare în educarea animalului de companie. Trebuie să acţioneze autoritar, dar cu calm şi fără ridicări de ton. Deşi alimentaţia de bază a animalelor de companie trebuie să fie mâncarea specială, există şi pe

Recompensă pentru bune maniere Când animalul de companie asistă la masă, acesta trebuie educat să se ducă la comandă la locul lui ori într-un alt loc în care nu deranjează. Ca să nu perceapă comanda ca pe o pedeapsă, câinele poate fi recompensat pentru că o respectă. După ce i s-a dat comanda „la loc“, iar acesta s-a conformat, va putea primi o gustărică pe post de recompensă. Timpul în care patrupedul aşteaptă liniştit la locul lui poate fi crescut gradual, acesta putând fi recompensat apoi şi pentru că respectă comanda de a rămâne acolo. Prin exerciţiu, câinele va ajunge să se bucure să respecte perioada de masă a stăpânului, în aşteptarea unor bonusuri alimentare. Dacă totuşi câinele devine agitat şi insistent, trebuie ignorat. Ac-

masa noastră alimente pe care acestea au voie să le mănânce şi chiar le sunt recomandate. Carnea de pui sau de vită fiartă ori gătită uşor la grătar, legumele fierte precum morcovii şi broccoli, orezul şi, mai rar, ouăle fierte, dar şi lactatele slabe, ocazional, sunt câteva alimente recomandate patrupedelor. Interzise în alimentaţia lor sunt: ciocolata, oasele - în afara ciolanului de vită -, mezelurile, grăsimea, usturoiul, ceapa şi mâncărurile picante, sosurile, strugurii, stafidele şi nucile. Dacă animalul mănâncă hrană umană, porţia zilnică de boabe trebuie redusă. 41

SFATURI

Câinele şi bebeluşul de Oana Raluca Ciceu raluca.ciceu@petzoom.ro

amenii sunt adesea preocupaţi de modul în care iubitul lor patruped va reacţiona la sosirea în casă a unui nou membru al familiei: un bebeluş. Cunoscătorii domeniului canin recomandă ca toată familia, inclusiv câinele, să fie pregătiţi chiar dinainte de a sosi pe lume bebeluşul. Pentru câine va exista un anumit grad de stres, iar pregătirea acestuia trebuie făcută corect şi din timp - chiar dacă în aparenţă pare greu de crezut, venirea pe lume a încă unui membru al familiei este o schimbare majoră şi pentru patruped.

Cum obişnuim câinele Din start este exclus ca un bebeluş să fie lăsat în preajma unui câine nedresat sau care nu are idee ce înseamnă obedienţa ori comanda stăpânului. Câinii iubesc foarte mult bebeluşii, însă totodată sunt foarte geloşi. Americanul Cesar Mil-

lan, cunoscutul antrenor de câini, susţine că un câine va simţi că se întâmplă ceva chiar dinainte să vină pe lume bebeluşul, dar asta nu înseamnă că animalul va şi înţelege ce se întâmplă. Siguranţa noului-născut este primordială, deci câinele trebuie să fie socializat în special cu un mediu în care există copii. Puteţi să-i ară-

taţi câinelui un cărucior de copii sau să aduceţi haine ale bebeluşului să vedeţi care este reacţia lui ori să îl puneţi să asculte scâncete de copil. În derularea acestor exerciţii trebuie să stabiliţi exact care sunt limitele, câinele trebuie să păstreze distanţa şi să ştie că are voie să adulmece doar de la distanţă, astfel creându-se gradul de respect necesar. Repetaţi

aceste exerciţii de câteva ori înainte de a aduce acasă bebeluşul. Cele nouă luni sunt mai mult decât suficiente pentru a pregăti câinele, de către familie sau chiar un antrenor profesionist. Gândiţi-vă că este foarte important ca un câine să poată face faţă stărilor şi emoţiilor prin care trece familia. Odată ce copilul este în stare de explorare, este important să supravegheaţi toate interacţiunile dintre copil şi câine. Aceasta este o oportunitate de a învăţa copilul să nu deranjeze câinele sau să nu îl tragă de coadă. Aceste cursuri de respect reciproc nu pot fi absolvite însă din prima zi în care s-au văzut cei doi. Trebuie timp, stăruinţă şi interes. Au existat cazuri în care copiii au provocat accidental câinele aflat într-o stare paşnică, pur şi simplu pentru că au fost lăsaţi nesupravegheaţi sau părinţii lor nu au avut grijă ca aceştia să primească instrucţiunile corespunzătoare. Nu uitaţi nici de câine. Un câine nu are nevoie doar de jucării sau o atenţie specială ca să se simtă important şi iubit, pentru acesta este necesară o rutină, care să-i ofere plimbări zilnice şi un minim de dresaj consecvent. Acest lucru va ajuta câinele să se simtă sigur şi îi va permite să se relaxeze chiar și în prezenţa noului membru al familiei.

Prima întâlnire Chiar înainte de prima întâlnire dintre cei doi începeţi prin a

ianuarie - februarie 2014

duce câinele la o plimbare lungă, astfel încât să îşi consume toată energia. Înainte de a reveni acasă, aşteptaţi la uşă şi vă asiguraţi de calmul câinelui. La intrare, câinele imediat va adulmeca un nou miros, va şti că este cineva în casă, un necunoscut. Dacă aţi introdus mirosul până în acel moment, prin aducerea unor hăinuţe deja purtate, acesta va fi oarecum familiar câinelui. Persoana care ţine copilul în braţe trebuie să fie într-o stare de complet calm. Câinele trebuie să aibă permisiunea de a mirosi copilul, însă doar de la distanţă. În această primă întâlnire, nu aduceţi copilul prea aproape. Cu timpul, îi puteţi permite câinelui să se apropie mai mult de copil, însă doar cu supravegherea unui adult. Făcând acest lucru, câinele va învăţa să respecte copilul ca pe un alt membru al familiei. Este foarte important să duceţi câinele la veterinar pentru anali-

ze aprofundate, ca nu cumva bebeluşul, dacă va intra în contact cu câinele, să primească diverse boli de care nu aţi avut habar. Nu lăsaţi niciodată copilul doar cu câinele, nici chiar dacă ambii dorm, fără să fie altcineva în preajmă, câinii pot deveni agitaţi din cauza sunetelor scoase de bebeluşi şi se cunoaşte faptul că un câine, dacă vrea să mute ceva din loc în loc, o va face cu gura. De multe ori într-o fracţiune de secundă se pot întâmpla fapte la care nu ne aşteptam şi care se pot dovedi imposibil de remediat. Nu este ceva bătut în cuie că un câine reprezintă o problemă doar prin prisma staturii sau a rasei din care face parte. Sigur, au existat copii muşcaţi de Rottweileri, dar pe de altă parte au existat cazuri de accidente cu copii răniţi de către Labradori sau alte rase. Cheia unei socializări perfecte între bebeluş şi câine este ca acesta din urmă să ştie să execute întocmai comenzile, să asculte de stăpân, într-un cuvânt: conducere. Înainte de a aduce copilul acasă întrebaţi-vă sincer dacă veţi putea controla câinele în orice moment şi în toate situaţiile. Siguranţa copilului vostru este pe primul loc. Dacă, după ce câinele a lucrat cu un profesionist sau cu unul dintre membrii familiei, tot nu sunteţi sigur cu privire la siguranţa copilului, atunci există varianta în care să îi găsiţi câinelui o altă casă pentru a proteja bunăstarea atât a bebeluşului, cât şi a patrupedului. 43

INEDIT

Istoria transportului câinilor

de Răzvan Buzoianu razvan.buzoianu@petzoom.ro

n ultimul secol, modalităţile de transport al câinilor s-au modificat radical. Neam mutat animalele din cuştile sau sacii amplasaţi pe pragurile maşinilor în adevărate oaze de lux care oferă tot confortul „copiilor cu păr”. Şi nu ştiu dacă ăsta e neapărat un fapt pozitiv. De fiecare dată când mă urc în maşină, mă gândesc cu invidie la scaunul ejectabil al piloţilor avioanelor de vânătoare. De ce? Prima reacţie, automată: deschid geamul - să aerisesc. Ei, atunci se produce inevitabilul, sub forma unei tornade de păr. Acum hainele şi, bonus, toate orificiile maşinii şi ale mele sunt ticsite cu păr. V-aţi prins, am un câine. Şi ştiţi cine s-a mai prins de poveste? Băiatul de la spălătoria auto, care nu mai ştie pe unde să se pitească atunci când îmi vede maşina. „Copilul meu cu păr” nu este vreun lăţos, ci unul cu păr scurt, de talie medie. Şi cine crede că patrupedele cu păr scurt sunt o binecuvântare la casa (respectiv maşina) omului, fiindcă nu lasă păr, se înşeală amarnic. Blana unui câine lăţos este, de obicei, lungă şi moale şi poate fi strânsă mult mai uşor decât „ţepii” care aproape că pătrund în piele. Nu mai amintesc de ruşinea faţă de pasageri, care coboară din maşină cu hainele impregnate de păr.

Cuşca şi sacul

sus, fiindcă maşinile de atunci erau mult mai rare şi mai preţioase, inventând o soluţie alternativă de transport al animalului de companie. Dacă astăzi ne batem capul să le oferim cât mai mult confort pe mijloacele de transport (le cumpărăm cuşti cu puf şi huse speciale pentru canapeaua maşinii, sau ne cumpărăm maşini break, pentru comoditatea petului), la începutul secolului câinele îşi avea locul... pe pragul exterior al maşinii! Da, sună ciudat - şi periculos -, dar normal pentru acele vremuri. Poate străbunicii noştri se gândeau că un câine aflat pe pragul unei maşini în mers avea parte de aer curat (maşinile nu poluau pe atunci sau poluau, dar încă nu se „descoperise” încălzirea globală?). Practic, fie că era aşezat într-un sac sau într-o cuşcă, câinele

era... integrat în caroseria maşinii. În acele vremuri era o obşnuinţă să procedezi astfel. Acum pare hilar. Dar dacă cercetăm mai bine problema, vom vedea lucruri mult mai ciudate în zilele noastre: câinele pe post de pasager în habitaclul maşinii, câini călare pe motorete, câini cu limba scoasă pe geam etc. Pare că am involuat, acestea fiind metode rudimentare şi iresponsabile, pe când cuşca sau sacul de câine pentru maşină erau produse omologate care încercau să soluţioneze probleme ca transportul câinelui. Spre exemplu, cuşca de transport de la începutul secolului trecut era numită de producător „Birddog’s Palace” şi era dotată cu un fel de cortină pentru a proteja animalul de praf sau ploaie. Bineînţeles, putea fi comandată în diverse

Poate că la începutul secolului XX oamenii au vrut să evite problemele de tipul celor descrise mai

ianuarie - februarie 2014

mărimi, iar câinele putea fi eliberat de şofer fără ca acesta să coboare din maşină. Unde mai pui că această cuşcă era... capitonată! Producătorul încerca să ofere tot confortul. Un adevărat produs de lux care îşi merită numele. Sacul pentru transportul animalului avea o gaură pentru capul cîinelui şi se agăţa cu două cârlige învelite în cauciuc, pentru a preveni zgârierea vopselei, de marginea ferestrei maşinii - însă în situaţia în care se opta pentru această variantă de transport trebuia să călătoreşti cu un geam deschis, indiferent de anotimp! Partea de jos a sacului era prevăzută cu o prindere pentru pragul maşinii. Din două rele trebuia să o alegi pe cea mai bună. În cazul ăsta, soluţia mai bună pare cuşca „Palace”, dar era şi cea mai scumpă variantă.

ianuarie - februarie 2014

Exerciţiu de imaginaţie Recent, am văzut o cuşcă de câine montată pe o motocicletă. Bineînţeles, pentru un câine de talie medie, că un Dog German ar avea nevoie de cel puţin un ataş. În fine, deşi era construită fără reproş, parcă nu m-ar lăsa conştiinţa să-mi plimb câinele cu motocicleta în jungla din oraşe. Dar ce ne mai miră de ce făceau oamenii în trecut, când unii dintre noi, în 2013, merg cu măgarul în maşină (în Rusia, de exemplu) sau lasă câinele să preia controlul volanului să-şi fac-o poză bună pentru postarea pe reţeaua de socializare. E drept, există câini (puţini, nu fiţi îngrijoraţi), care sunt capabili să conducă o maşină (am consemnat acest fapt în articolul apărut în numărul 7 al revistei noastre, despre experimentul reuşit făcut

în Noua Zeelandă cu câţiva câini fără stăpân), dar într-un mediu controlat, nicidecum pe vreo autostradă sau într-o intersecţie aglomerată. Până acum nu am văzut mini-rulote pentru animale, dar asta nu înseamnă că cineva, poate chiar în momentul ăsta, nu-şi scoate câinele la aer gonind cu 50 km/h prin oraş - mai sunt şi cazurile câinilor bogaţi (nu ai celor bogaţi, ci moştenitori ai unor averi de zeci de milioane de dolari), care merg doar cu limuzina, dar asta e o altă poveste. Am văzut adesea biciclişti cu câinii alergând în dreptul roţii şi m-am întrebat ce te faci atunci când ai un Bulldog Englez mereu dornic de plimbare? Cu toţii ştim că un astfel de fălcos britanic nu e chiar cel mai bun alergător şi că după câţiva zeci de metri începe să horcăie cât îl ţin nările moment în care se va aşeza în fund fără să se mai ridice o bună bucată de timp. Ei bine, pentru a evita situaţiile acestea, ai putea să-i cumperi sau să-i construieşti o mică rulotă de unde poate să adulmece şi să privească relaxat tot felul de picioare lungi de ogar sau cârlionţii vreunui Caniche. Deşi mişcarea te menţine sănătos, există unele cazuri când câinele tău nu poate face faţă „distracţiei”, iar atunci un mijloc de transport dedicat lui (cu un maxim de siguranţă oferit) este binevenit. Nu mergeţi până la airbag-uri, dar luaţi în calcul şi posibilitatea asta. 45

STUDIU

Câinele, după chipul şi asemănarea ta de Oana Raluca Ciceu raluca.ciceu@petzoom.ro

a competiţiile canine, pe străzi sau în parcuri putem observa că există o asemănare izbitoare între multe „cupluri” câine-proprietar. Fără îndoială, aţi văzut măcar o blondă înaltă plimbându-şi Ogarul Afgan, o domnişoară mignonă însoţită de un Bichon sau un tip dur alături de Rottweilerul său. Oricât de amuzantă este această ipostază, trebuie să existe o explicaţie ştiinţifică în ceea ce priveşte acest fenomen. De la simpla observaţie şi până la justificarea empirică a acestui fapt au mai rămas doar câţiva paşi, pe care cercetătorii n-au ezitat să îi parcurgă.

Alegere inconştientă În principiu, ar exista două posibilităţi care duc spre această asemănare, pe de o parte oamenii care într-adevăr îşi aleg un câine după asemănarea lor şi pe de altă parte, odată cu trecerea timpului, cei doi converg. Se pare că numeroşi câini, în special de rasa pură, într-adevăr par să semene cu proprietarii lor. Americanii Michael M. Roy şi Nicholas J. S. Christenfeld de la Universitatea

California - San Diego au condus un studiu în care 45 de câini şi proprietarii lor au fost fotografiaţi separat, iar fotografiile le-au fost arătate unor străini. Acestora li s-a cerut să potrivească o persoană cu un câine, astfel încât să se formeze echipa câinestăpân exclusiv pe baza asemănării fizice. „Judecătorii” implicaţi în acest studiu au primit fotografia proprietarului, plus două fotografii cu câini: a câinelui ce aparţinea respectivului proprietar şi a unui alt câine, ales aleator. Acest studiu a scos la iveală faptul că stăpânii câinilor de rasă pot fi identificaţi în mod corect, cel mai adesea, nu doar cu ajutorul norocului, ci chiar prin

această asemănare fizică dintre ei. Pe de altă parte, această teorie nu se confirmă în cazul persoanelor care deţin câini metişi. Studiul a mai constatat că nu există nicio legătură între cât de des un câine ar putea fi pus laolaltă cu proprietarul său în mod corect şi durata de timp în care cei doi au locuit împreună, sugerând că, departe de convergenţă în timp, oamenii îşi aleg de multe ori câinii de rasă pe baza caracteristicilor pe care le posedă aceştia şi care seamănă cu ale lor. Desigur, foarte puţini oameni vor face această alegere în mod conştient, dar se pare că acest lucru se întâmplă frecvent. Atunci când un proprietar adoptă însă o corcitură, acest lucru ar putea fi pur şi simplu considerat un simplu impuls, iar câinele nu ar putea avea astfel de trăsături bine definite ca rasele pure. Când selectaţi o rasă pură, decizia este luată atunci când reuşiţi să obţineţi caracteristicile pe care le doriţi, indiferent dacă sunteţi conştient de asta sau nu, dar câinele o să vă semene (ca aspect şi/sau temperament). Prin urmare, câinii de rasă pură tind să semene cu proprietarii lor, dar nu putem spune acelaşi lucru pentru „maidanezi”. ianuarie - februarie 2014

Ştiinţa sprijină intuiţia Se pare că atunci când un proprietar îşi selectează prietenul patruped, el face acest lucru pe baza unor trăsături comune, alegând însă animalul în mod instinctiv. Studiul nu a reuşit însă să definească exact care este procentul în care ajung să se asemene proprietarii şi câinii lor, acesta variind destul de mult. Toată această idee care sugerează similitudinea dintre animal şi stăpân ar putea fi una doar la nivel de atribute fizice, dar nu se poate exclude faptul că un proprietar de Golden Retriever se dovedeşte a fi o persoană caldă şi prietenoasă, tocmai această trăsătură de comportament determinându-l să aleagă această rasă, şi nu aspectul fizic. De asemenea, în studiul amintit unele perechi nu au fost formate doar pe baza unei singure caracteristici comune, de exemplu părul lung sau înălţimea, ci au putut fi identificate mai multe astfel de „afinităţi elective”. Poate că există ceva mult mai subtil care stabileşte această asemănare, ajungându-se chiar la sugestia că un câine şi proprietarul său pot avea chiar aceleaşi trăsături de personalitate. Această constatare nu este deloc surprinzătoare,

ianuarie - februarie 2014

chiar fără studii elaborate, luând în considerare proverbul românesc „Cine se aseamănă se adună”, putem afirma că fiinţele umane caută compania altora care posedă atribute şi caracteristici identice sau asemănătoare atunci când îşi selectează persoanele cu care petrec timpul. Probabil, acelaşi lucru este valabil şi atunci când omul îşi alege cel mai bun prieten. Deci, ştiinţa sprijină intuiţia noastră şi se pare că patrupezii chiar au tendinţa de a arăta ca proprietarii lor sau invers.

Paul Keevil şi Crosby

Fotograful şi ar tistul Paul Keevil (în foto) crede că el şi câinele său sunt tot mai morocănoşi pe măsură ce îmbătrânesc. Keevil este stăpânul lui Crosby, rasa Dandie Dinmont Terrier, în vârstă de 8 ani. Nu numai că cei doi arată la fel, dar artistul spune că, de-a lungul anilor, şi-au dezvoltat acelaşi tip de personalitate: „Cred că, de fapt, cu cât înaintăm în vârstă, suntem din ce în ce mai asemănători. Am devenit amândoi foarte dificili. Ne place să avem propriul nostru spaţiu intim şi cu certitudine nu suntem la fel de toleranţi cum am fost până acum. Eu în mod sigur mă bucur de mâncarea mea la fel de mult ca el, deşi eu sunt puţin mai agitat decât Crosby. În schimb, cred că sunt totuşi (încă?) mai inteligent decât el. Cred că este posibil ca animalele de companie şi proprietarii să semene cu cât înaintează în vârstă şi petrec timp împreună. Se poate să existe ceva subliminal atunci când vine vorba de alegerea animalelor noastre de companie”. 47

CONCURS

Walle, urâtul urâţilor

de Răzvan Buzoianu razvan.buzoianu@petzoom.ro

n general, oamenii îşi aleg câinii după nivelul de drăgălăşenie, de eleganţă sau nobleţe, căutând mai mereu simetria şi normalitatea. Nu e nimic de comentat, dar mai sunt şi alţii care caută urâţenia, sluţenia şi asimetria şi le aşază pe podium. Cui nu-i place eleganţa unui câine de vânătoare sau cine nu se înmoaie la vederea unui pui de Rottweiler? Aşadar, majoritatea oamenilor preferă drăgălăşeniile şi nici nu putem fi învinovăţiţi prea tare pentru aceste alegeri automate pe care le facem, pentru că multe din tendinţe sunt dictate de codul nostru genetic, care ne spune că frumuseţea şi simetria înseamnă sănătate, în general. Dar asta este o regulă care se aplică, de obicei, la oameni, nu şi la patrupezi.

Raţiunea „World Ugliest Dog” Un câine urât nu este neapărat nesănătos, la fel ca şi în cazul nostru, al oamenilor. Lăsând filosofia şi genetica la o parte, ceea ce voiam să spun este că unii oameni îndrăgesc câinii mai puţin înzestraţi cu frumuseţe de la mama natură şi mai fac şi o mare paradă din asta.

Încă din anii '70, în America s-au organizat zeci de concursuri dedicate câinilor urâţi. Să nu credeţi că este o mare bătaie de joc, organizată an de an, pe seama unor câini absolut nevinovaţi şi cam urâţei. Acei oameni îşi iubesc mult animalele lor hâde, fiind conştienţi de urâţenia acestora, şi tocmai de asta au vrut să spargă bariera clasificărilor în funcţie de aspect cu o expoziţie diametral opusă a ceea ce înseamnă un clasic concurs canin. Acolo nimeni nu caută pefecţiunea, armonia sau mai ştiu eu ce. Dimpotrivă, pe toată durata evenimentului singura anomalie este normalitatea. Şi aici vorbim de un concurs la scară înaltă: „World Ugliest Dog”, unde

câini din absolut toată lumea, din toate rasele şi toate combinaţiile posibile de rase, sunt expuşi spre admirare unui public larg. Se desfăşoară în Petaluma (statul California - SUA), iar în ultimii ani a beneficiat de o creştere rapidă în popularitate, beneficiind chiar de emisiuni şi transmii live, ani la rândul, pe postul TV Animal Planet, şi de un documentar filmat, numit „Worst in Show”. Nu ştim, ce-i drept, dacă au apărut deja şi „oamenii” care vor să profite de popularitatea şi premiile unor astfel de concursuri, făcând încrucişări dubioase pentru a rezulta exemplare hidoase. Sperăm că nu. Oricum ar fi, niciunul dintre a-

ianuarie - februarie 2014

ceşti câini nu trebuie judecat, din mai multe considerente: nu e vina lor că s-au născut în acest fel, ba din contră, unii oameni au produs încrucişările cu un scop, alţii doar le-au lăsat să se întâmple, iar în cazul altora s-au produs din neglijenţă sau din accident. Şi, în plus, ar trebui să ne amintim că nu suntem noi în măsură să judecăm fiinţele din jurul nostru. Umorul pe seama lor este nevinovat atunci când îi iubeşti indiferent de înfăţişare. Cu limbile curgând din gură prin dinţii găuriţi, chiori sau orbi, cu unele picioare mai lungi decât altele, chei şi cu creastă, cu urechi asimetrice, dinţi poziţionaţi pe nas, aşa arată câinii dintr-un tablou perfect demn de concursul „World’s Ugliest Dog”. Partea bună a acestui concurs este că orice câine, indiferent de standarde sau rasă, este binevenit. Vă imaginaţi că la evenimentul ăsta tocmai câinii „normali”, eleganţi şi graţioşi sunt motiv de glumă? La fiecare sfârşit de iunie, se adună aproximativ 3.000 de spectatori pentru a vedea zecile de patrupede pocite, venite parcă de pe planeta Urâţeniei. Majoritatea e-

ianuarie - februarie 2014

xemplarelor provin din rasele Câinele Chinezesc cu creastă (chel şi cu creastă) şi Chihuahua, sau din mixuri dintre cele două. Dar oricând te poate surprinde un Boxer cu prognatism morbid, corp de Pug şi coadă de... Golden Retriever. Deci aici nu vei avea timp să te plictiseşti, pentru că fie vei face o criză de râs, fie o vei lua la fugă, îngrozit de cele văzute. La „World’s Ugliest Dog”, câinii sunt arbitraţi pe două categorii: cei cu pedigree şi cei fără. Dar întotdeauna este verificată starea de sănătate.

Campioni de neuitat La ultimul concurs, desfăşurat în anul 2013, un arbitru a descris câinele câştigător ca fiind „realizat în Photoshop, din bucăţi ale altor câini şi chiar ale altor animale”. Îl cheamă Walle, are 4 ani şi este o încrucişare de Beagle, Boxer şi Basset. Acesta a reuşit să le ia trofeele exemplarelor enumerate mai sus, care dominau de ani buni podiumul. A câştigat un premiu de 1.500 de dolari şi atenţia multor televiziuni, fiind invitat la o serie de emisiuni. Unii câştigători au luat trofee

ani de-a rândul şi sunt deja legende ale urâţeniei şi cunoscuţi în lumea întreagă. Unul dintre ei, pe nume Pabst, a câştigat de la unul dintre sponsori chiar un contract de modelling pe durata unui an. Dar asta nu e aproape nimic în comparaţie cu povestea lui Rascal. Rascal, „Regele sluţeniei”, este un Câine Chinezesc cu creastă, descendent al celui mai faimos câine urât, pe nume Chi Chi - intrat în Cartea Recordurilor pentru 8 (opt!) titluri câştigate -, şi a câştigat la rându-i multe trofee, devenind faimos în toată lumea. De urât ce e, a fost invitatul lui Jay Leno dinainte de a câştiga vreun concurs de urâţenie şi a jucat în patru filme horror (în caz că vă doriţi să-l vedeţi de mai aproape, vă invităm să vizionaţi următoarele filme: „The view”, „The last call” sau „The Insider”). De asemenea, Rascal a mai apărut şi în revistele „People”, „Star” şi „Hello”. În felul acesta a devenit ultra-cunoscut, iar acum are propria linie de... lese, o revistă de bandă desenată şi este subiectul unui documentar. Banii din urma acestor afaceri merg către binefacerea altor animale. Acum parcă vă doriţi şi voi să aveţi un câine urât, nu?

CÂINI ÎN LITERATURĂ

Sirius - Steaua Câinelui de Dragoş Tudose dragos.tudose@petzoom.ro

n tradiţia spirituală a umanităţii, Sirius, cea mai strălucitoare stea de pe bolta cerească, a fost colocvial denumită drept Steaua Câinelui, în semn de recunoaștere a importanţei sale în constelaţia din care face parte (Canis Major - Câinele Mare). Dincolo de strălucirea ei alb-albăstruie, dincolo de faptul că navigatorii romani o foloseau pentru a se orienta în călătoriile lor, dincolo de legătura pe care vechii egipteni o vedeau între răsăritul ei şi începutul unui an nou, Sirius a fascinat omenirea încă din cele mai vechi timpuri, a fost divinizată şi a fost acuzată de diferite dezastre, a stârnit pasiuni şi, mai ales, a continuat să fie înconjurată de mister. Un aspect fascinant al acestei stele este consecvenţa simbolismului ataşat ei. În majoritatea zonelor geografice din lumea antică, s-a creat o tradiţie şi o mitologie în legătură cu această stea, mitologie care, invariabil, implica şi comparația cu un câine. Care ar putea să fie originea acestor mituri? Greu de răspuns. Poate faptul că steaua (de fapt o stea dublă) este cea mai strălucitoare din constelaţia Canis Major, sau poate faptul că se mişcă foarte repede pe cer, aseme-

nea unui ogar de vânătoare, sau poate asocierea sa cu Soarele, ca un companion al acestuia din urmă, sau, cine ştie?, poate o altă legătură, pe cât de misterioasă, pe atât de ascunsă, pe care lumea cea veche o avea cu această stea... Cine poate şti? Însă indiferent de răspunsul la această întrebare, absolut remarcabil rămâne faptul că din Anzii Stâncoşi şi până în delta Fluviului Galben, trecând prin Europa şi Asia Mică, întreaga lume veche avea realizată în mentalul ei colectiv această sinapsă: Sirius = Steaua Câine. Astfel, în mitologiile vechilor • În majoritatea zonelor geografice din lumea antică, s-a creat o tradiţie şi o mitologie în legătură cu steaua Sirius, mitologie care, invariabil, implica analogia cu un câine. Nici astăzi nu există un răspuns unanim acceptat privind originea acestor mituri... civilizaţii din zona Asiei de Sud-Vest, Sirius apare drept „Steaua Lupului Ceresc”. În mitologia Egiptului antic, venerată sub numele de Sothis şi asociată zeiţei mamă Isis, Sirius era considerată cea mai importantă stea. În vechiul Irak (Caldeea antică), steaua era cunoscută sub numele de „Steaua Câinelui”, în timp ce în Asiria,

ea se numea „Câinele Soarelui”. În Akadia (între Tigru şi Eufrat), Sirius era cunoscută sub numele de „Câinele stelar al Soarelui”. În nenumărate rânduri, în literatura Greciei antice, este menţionat Canis Major ca fiind câinele de pază al lui Orion. Triburile de amerindieni Cherokee (America de Nord) o identifică sub numele de „Steaua Câinelui” şi îi atribuie puterea de a păzi cărările sufletelor celor morţi. Alte triburi din America Nord o recunoşteau sub nume de genul „Steaua Câinelui” sau „Steaua Lupului”. Inuiţii din Alaska îi spuneau „Câinele Lunii”. Triburile Seri şi Tohono O’odham asociau steaua cu un câine care urmează oile pe munte, în timp ce tribul Picioare negre o numeau „Faţă de câine”. Pentru ca informaţia să fie în totalitate corectă este necesară menţiunea celor câteva excepţii de la acest simbolism. De exemplu, în Indonezia, Sirius era privit ca o pasăre mare care împarte cerul în două şi era numită „Regina Raiului”. De asemenea, în sanscrită, ea este cunoscută drept „Vânătorul de cerbi”, în timp ce, în Scandinavia, numele ei era „Torţa lui Loki”. În zoroastrism, Sirius era cunoscut ca Tishtrya şi era considerată divinitatea ploii şi a fertilităţii. ianuarie - februarie 2014

INEDIT

Câinii care au fost regi de Cătălin Vischi catalin.vischi@petzoom.ro

legendă nordică spune că, în secolul al XI-lea d.Hr., Eystein Cel Rău (Eysteinn illráði), nepotul lui Raum Cel Bătrân (un crud rege al vikingilor), a cucerit actuala regiune Trondheim (Norvegia) şi l-a desemnat rege pe unicul său fiu, Onund. La scurt timp, însă, în anul 1035, în urma unei revolte a localnicilor, acesta a fost ucis. După ce tiranul Eystein Cel Rău a cucerit din nou regiunea, devastând-o în semn de pedeapsă pentru moartea fiului său, le-a dat posibilitatea „supuşilor nesupuşi” să-şi aleagă singuri regele din două variante: Thorer Faxe (unul dintre sclavii săi) sau Saur (câinele său). Oamenii l-au ales pe Saur (nume dat de Eystein tot ca o pedeapsă pentru cei care i-au asasinat copilul şi care însemna... „excrement”), gândindu-se că pot scăpa mai uşor de un animal decât de un om. Aşa a devenit câinele tiranului Eystein rege. Se spune că acest câine era înzestrat cu înţelepciunea a trei bărbaţi (asta ar putea da „apă la moară” feministelor :) - unii spuneau chiar că este vrăjitor, iar alţii că poate vorbi -, că avea o zgardă din aur şi argint, că şedea pe tron şi că era purtat de slujitori. Până şi castelul său era denumit după numele său: Saurshaug. Saur (după unele surse Saurr) a domnit timp de trei ani, până când şi-a găsit sfârşitul nu răpus de oameni, ci sfâşiat de o haită de zece lupi. Legenda spune că într-o noapte de iarnă, lupii au atacat grajdul regal şi că odată cu slujitorii care au ieşit să salveze vitele a ieşit şi Saur. Acesta s-a aruncat între lupi, însă, depăşit numeric, a sfârşit sfâşiat. Însă, cel puţin din perspectiva legendelor şi scrierilor vremii, fără nicio acoperire cu dovezi ştiinţifice, ianuarie - februarie 2014

în cartea a şaptea din „Gesta Danorum”, Saxo Grammaticus a scris că atunci când vikingul Gunnar, „cel mai viteaz dintre suedezi”, a invadat actualul teritoriu al Norvegiei, masacrând oastea regelui Ragnald şi jefuind tot ce i-a stat în cale, a decis, în scopul de a-i umili pe norvegieni, ca aceştia să fie conduşi de un câine. Apoi, el a numit câţiva guvernatori care, în numele câinelui, să aibă grijă de afacerile de stat, precum şi mai mulţi nobili care să formeze suita noului rege. De asemenea, Gunnar a poruncit ca acel norvegian

care nu-i va arăta câinelui respectul cuvenit unui rege să fie mutilat. Lethrense Chronicon şi Analele de Lund vorbesc despre o întâmplare petrecută în secolul al VIlea, când, după moartea regelui danez Halga, regele suedez Eadgils le-a trimis danezilor un câine mic şi le-a impus să-l încoroneze ca rege, avertizându-i că acela care-i va anunţa moartea acestuia va fi la rândul său ucis - un avertisment care întărea faptul că „darul” şi dorinţa sa nu sunt o glumă. Până la urmă, micul câine a fost ucis după ce a „intervenit” într-o luptă dintre câţiva Great Dane (rasă cunoscută şi sub denumirile Marele Danez sau Dog German).

FENOMEN

Prietenii lui „cuţu șchiop”

• Animalele cu dizabilități și poveștile lor uimitoare de Oana Raluca Ciceu raluca.ciceu@petzoom.ro

„Eu am numai trei picioare...” Mulţi se jură cu mâna pe inimă că iubesc animalele, dar câţi dintre aceştia sunt pregătiţi, ca stăpâni, atunci când animăluţul lor ajunge să fie afectat de o problemă majoră de sănătate sau de o dizabilitate? Cum aţi reacţiona dacă ar trebui să îi administraţi animalului dumneavoastră antidepresive, deoarece acesta are tendinţe suicidale din cauza unor probleme emoţionale cauzate de traumele fizice sau psihice, abuzurile sau lipsa de so52

@ Carli Davidson

hici ghicitoarea mea: cine îşi foloseşte doar două picioare şi latră? Poate nu v-aţi gândit la asta, dar e un câine. Îl cheamă Lucky, e un maidanez găsit pe stradă, în Reşiţa, şi într-adevăr este un câine foarte norocos, pentru că de curând a devenit vedetă în Marea Britanie, câştigând un concurs al revistei „Dogs Today Magazine” şi va fi promotorul tuturor campaniilor pentru „The Pet Portrait Makeover Company”. Lucky (în foto mic) este un câine special, pe lângă faptul că are o inteligenţă sclipitoare şi o moacă de-ţi vine să-l pupi. Este paralizat la picioarele din spate şi se deplasează ajutat de un cărucior cu rotiţe făcut pentru dimensiunile sale. Este un câine normal, se joacă, iese la plimbare şi aleargă. Spre deosebire de alţi câini cu probleme locomotorii, el se bucură de viaţă, e drept în altă ţară decât cea de baştină, dar ştim cu toţii, iubirea nu are graniţe, fie ea între orice fiinţe vii.

cializare cu oamenii? De curând, chiar gigantul farmaceutic Pfizer a lansat anunţul că a creat un antidepresiv special conceput pentru câini pentru a-i ajuta să treacă mai uşor peste greutăţile ce le macină sufletul. Unii stăpâni merg până în pânzele albe pentru a-i ajuta pe necuvântătorii lor prieteni, care au ajuns cu picioarele amputate, cu diabet, orbi, surzi, pe când alţii îi abandonează sau eutanasiază fără milă. Animalul de companie care suferă de o dizabilitate nu este o ciudăţenie, ci o fiinţă care, în pofida problemelor, duce o viaţă incredibilă. De fapt, uneori ajunge chiar un mic erou pe pământ. Animale de companie cu un singur ochi, oarbe, surde sau doar cu trei picioare pot trăi o viaţă pe deplin fericită, independent de afecțiunea de care su-

feră - oricine a petrecut timp cu un câine sau pisică cu handicap ştie că această problemă diminuează doar puţin din capacitatea fizică a unui animal de companie, animăluţul respectiv oferind în schimb la fel de multă dragoste şi afecţiune. Căţeii şi pisicile care se nasc cu o dizabilitate sau o dobândesc la început în viaţă poate că nici măcar nu percep faptul că sunt diferite de exemplarele „normale”, ba chiar şi animalele adulte se pot adapta adesea în condiții optime la un handicap pe care poate oamenii l-ar găsi greu de gestionat. Ei pur şi simplu învaţă să zburde pe trei picioare. Cele mai frecvente deficienţe ale animalelor de companie sunt orbirea, surzenia sau pierderea unui membru. ianuarie - februarie 2014

picioare sau paralizat având dispozitiv ajutător ne vor năvăli anumite sentimente de tristeţe şi milă, dar de multe ori aceste animăluţe pot face chiar mai mult decât cele considerate normale din punct de vedere fizic. Multe dintre aceste animale cu dizabilităţi sunt un real sprijin în şcolile sau în centrele în care există cu copii aidoma lor. Aceste animale îi motivează pe oa• „Singurul handicap în viaţă este o atitudine nepotrivită.” Scott Hamilton menii cu dizabilităţi şi îi învaţă că în pofida problemelor toţi suntem fiinţe care în primul rând trebuie să primim şi să oferim sentimente de iubire şi afecţiune.

Renumita fotografă americană Carli Davidson, mare iubitoare de animale, a realizat un proiect inedit, numit „Animale de companie cu dizabilităţi”, pozând astfel de exemplare canine după ce a văzut un câine paralizat în scaun cu rotile jucându-se „aport” cu stăpânul său pe o plajă. „M-am gândit mult la această pereche în următoarele săptămâni şi am decis să creez un proiect prin prezentarea acestor animale, spunând în imagini poveştile lor, în scopul de a arăta lumii că aceşti tovarăşi sunt fericiţi împreună şi nimic nu stă în calea prieteniei lor înfloritoare. Aceste animale nu sunt triste şi nu au dureri, iar proprietarul şi animăluţul se pot dovedi parteneri extrem de valoroşi unul pentru celălalt”, a explicat Carli Davidson.

@ Carli Davidson

Un animal de companie se poate naşte orb, surd sau cu trei picioare, sau poate dobândi handicap prin intermediul unei boli, accident sau leziuni. Se poate întâmpla ca un stăpân nici să nu-şi dea seama de la început dacă un animal este orb sau surd, pentru că acesta învaţă foarte repede să se adapteze şi să comunice folosindu-se de alte simţuri, astfel încât doar printr-o examinare atentă se poate descoperi dizabilitatea. Contrar opiniei generale, oamenii nu trebuie însă să facă foarte multe sacrificii pentru a întreţine un animal cu astfel de probleme. Trebuie doar ca în cazul animalelor cu probleme de vedere să nu schimbe locul mobilierului, iar vasele cu mâncare, apă, litiera şi jucăriile să fie puse mereu în acelaşi loc, pentru a fi găsite cu uşurinţă. Nici chiar pierderea auzului nu ar fi o problemă devastatoare, deoarece câinii şi pisicile se vor adapta destul de bine la mediul înconjurător folosindu-se de vibraţii, unii stăpâni folosind chiar lanterne pentru a transmite comenzi vizuale. În schimb, câinii care au probleme locomotorii, paralizii sau cărora le este amputat un membru au mai mult stres pe articulaţiile picioarelor sănătoase, de aceea trebuie să aibă unghiile tăiate în mod regulat (în general toţi necesită o asemenea îngrijire), pentru a le oferi cele mai bune poziţii de deplasare pe suprafeţe. În cazul pisicilor care au un membru lipsă, proprietarii trebuie să fie atenţi ca toate suprafeţele de pe care pisica poate să sară să se afle la o distanţă sigură faţă de podea. Cu siguranţă că atunci când vedem o pisică sau un câine cu trei

@ Carli Davidson

De la dizabilitate la artă

ianuarie - februarie 2014

NUTRIŢIE CORECTĂ

Secretele hranei industriale de Miruna Chiriac miruna.chiriac@petzoom.ro

ândiţi-vă că aţi decis să vă achiziţionaţi un aspirator, un alt aparat electrocasnic, un telefon mobil sau chiar automobil. Cu siguranţă nu vă repeziţi asupra unui produs ieftin şi de o calitate foarte proastă. De aici se naşte întrebarea firească: dacă pentru noi nu facem compromisuri, de ce pentru animalul de companie mergem la supermarket şi încurajăm astfel producătorii de hrană ieftină pentru animale, care este vizibil de o calitate proastă? Ce este mai important: să cheltuim puţini bani, cumpărând însă un tip de hrană care ar putea afecta sănătatea companionului mult iubit sau să cheltuim un pic mai mult, dar să cumpărăm o hrană de calitate, mai sănătoasă pentru prietenii noştri patrupezi?

Citirea etichetelor Ca proprietar de patruped, aveţi obligaţia să verificaţi mereu eticheta care indică faptul că produsul are aprobarea Uniunii Europene şi a Ministerului Agriculturii, ceea ce demonstrează că produsul

pe care urmează să îl cumpăraţi oferă o hrană de calitate - Uniunea Europeană, în colaborare cu Ministerul Agriculturii îşi asumă rolul de a verifica ingredientele folosite, validând profilele nutrienţilor, certificând siguranţa acestora pentru consum, respectarea standardelor şi a legislaţiei în ceea ce priveşte fabricarea produsului, de aceea este foarte important ca produsul să fie aprobat de aceste instituţii. În primul rând, etichetele trebuie să menţioneze procentajele maxime de proteine, grăsimi, fibre şi apă conţinute în acest tip de produse alimentare. Ingredientele trebuie să fie enumerate şi ele, în funcţie de gramaj. Dacă atunci când citiţi eticheta veţi constata, de exemplu, că peştele este primul din listă înseamnă că acesta este ingredientul cu cel mai mare gramaj din acel produs. De asemenea, este important să ştiţi că producătorii de mâncăruri folosesc metoda numită „împărţire” pentru a deghiza conţinutul real al mâncării. Spre exemplu, dacă mâncarea conţine în mare majoritate porumb, unii producători vor „deghiza” conţinutul acesteia, trecând pe etichetă ca ingredient principal carnea de pui şi vor împărţi porumbul în

două categorii (porumb şi gluten din porumb). De asemenea, dacă în urma citirii etichetei aţi constatat că produsul conţine coloranţi artificiali, arome, conservanţi, hormoni de creştere, carne de la animale care au fost trate cu antibiotice, puneţi produsul înapoi pe raft şi mergeţi în căutarea unuia care să îi ofere animăluţului dumneavoastră numai nutrienţii necesari.

Tipuri de hrană Pentru a ajunge să ne hrănim animăluţele ca la carte, trebuie în primul rând să ştim ce înseamnă nutriţia corectă. O dietă inadecvată poate duce la foarte multe probleme de sănătate ulterioare, cum ar fi: afecţiuni dentare, condiţie fizică scăzută, obezitate, deficienţe ale sistemului imunitar. Mâncarea potrivită este cea care respectă, din toate punctele de vedere, fiziologia digestivă: rasă, talie, vârstă, gestaţie, lactaţie, antrenament etc. Cea mai mare parte a mâncărurilor industriale, indiferent că sunt cumpărate din supermarketuri sau petshopuri, este completă, echilibrată, cu toţi nutrienţii necesari, gata să ofere animăluţului o siluetă şi sănătate per ianuarie - februarie 2014

fectă.

Pe piaţă există trei tipuri de mâncare, care diferă prin conţinut, beneficii nutriţionale, cost şi caracteristici: umedă, uscată, moale. Mâncarea umedă. Se găseşte la conservă şi conţine între 75-80% apă, 8-15% proteine, 2-15% grăsimi. Acest tip de hrană se poate consuma şi în cantităţi mai mari fără să provoace apariţia kilogramelor în plus. Mâncărurile la conservă au şi gustul cel mai bun, fiind recomandate câinilor pretenţioşi, care au probleme cu dantura sau apetit scăzut. Mâncarea uscată. Poate fi gă-

ianuarie - februarie 2014

sită în saci şi conţine 18-40% proteine, 7-22% grăsimi, 12-50% carbohidraţi, 10% apă. Ţine locul periuţei de dinţi, ajutând la îndepărtarea tartrului şi a plăcii bacteriene. Spre deosebire de mâncarea umedă, aceasta se păstrează nealterată mai mult timp. Mâncarea moale. Se găseşte la cutie şi conţine porţii pentru fiecare masă, iar fiecare porţie are în compoziţie 5-10% grăsimi, 25-35% carbohidraţi, 30% apă. Are un gust bun, conţine toţi nutrienţii necesari pentru o masă copioasă şi o sănătate excelentă.

Nu se recomandă substituirea permanentă a mâncării uscate sau umede cu cea moale, pentru că aceasta din urmă are un conţinut ridicat de sare şi zahăr.

Câteva ponturi Ce este recomandat să conţină hrana ideală pentru patruped? • Coloranţii artificiali au rolul doar de a oferi un gust bun şi de a îmbunătăţi aspectul hranei, dar nicidecum de a oferi animalului o nutriţie corectă. • Vitamina H sau Biotina este o vitamină solubilă, compusă din nitrogen ce ajută la creşterea şi menţinerea animalului sănătos. Ouăle sunt principala sursă de biotină. • BHA/BHT sunt conservanţii chimici care împiedică mâncarea să se altereze. • Vitamina C (acidul ascorbic) este un antioxidant recomandat pentru un metabolism normal. • Calciul pantotenic este o sursă de vitamina B3, fiind catalizator în producţia de grăsimi, colesterol, bilă, vitamina D, globule roşii. • Cuprul este un mineral esenţial, necesar pentru absorbţia şi transportul fierului în organism. • Acidul folic face parte din complexul de vitamine B şi esenţială în metabolismul animal. 55

SFATURI

Sterilizarea, o decizie importantă de Oana Raluca Ciceu raluca.ciceu@petzoom.ro

tăpânii de câini sunt puşi în faţa unei decizii importante atunci când trebuie să decidă dacă să îşi sterilizeze sau nu patrupedul. În cazul în care nu aveţi un câine de rasă ori nu doriţi ca animalul să facă puiuţi pentru a-i da spre vânzare sau donaţie, ar trebui să luaţi în calcul sterilizarea sa. Este dovedit din punct de vedere medical că sterilizarea prelungeşte viaţa câinelui şi, implicit, îmbunătăţeşte sănătatea acestuia. Crescătorii profesionişti (proprietarii de canise) cu siguranţă că ştiu foarte bine ce înseamnă procedeul de reproducere la câini, iar decizia privind sterilizarea poate că ar fi mai bine să fie lăsată în seama lor. Acest procedeu de a face animalul incapabil de a procrea nu se realizează oricum, nici oricând, nici oriunde şi nici de oricine.

Efecte pozitive Sterilizarea se face la o vârstă tânără. Femelele până la 6 luni, iar masculii oricând, dar e recomandată vârsta cuprinsă între 6 şi 9 luni. Dacă animalul este tânăr, el se

va reface mult mai repede postoperatoriu. Sterilizarea se va efectua într-un cadru adecvat (cabinet/clinică veterinară) sau loc special amenajat, cu ustensilele şi aparatura necesare. Există anumite zvonuri cum că o femelă trebuie lăsată să aibă pui cel puţin o dată, însă acestea nu au fost demonstrate ca fiind veridice din punct de vedere medical. Prin sterilizare scade frecvenţa apariţiei unor boli cum ar fi tumorile, tocmai prin extirparea ovarelor sau uterului (la femele) sau a testiculelor (la masculi). La masculi procedura este mult mai lejeră, însă pentru femele paleta de opţiuni este mai stufoasă, putându-se face ovariohisterectomie, histerectomie, în care este scos numai uterul, sau legarea oviductelor sau ovariectomie, deci extirparea doar a ovarelor. Animalul nu va fi privat de nimic, dimpotrivă, atât el, cât şi stăpânul sunt avantajaţi. Proprietarii de câini sterilizaţi vor fi mult mai liniştiţi când îşi vor scoate câinii la plimbare, nu se va lua după ei o haită de doritori ai activităţii sexuale (la femele este în funcţie de tipul sterilizării făcute). Câinii în călduri adesea manifestă anumite tulburări de comportament, însă din momen-

tul procedurii de sterilizare, în principiu, acestea vor fi anihilate. Un alt avantaj este pur şi simplu tihna proprietarilor că nu îşi vor face apariţia inopinat nişte puiuţi care le vor da bătăi de cap în ceea ce priveşte găsirea de viitori stăpâni. Masculii odată castraţi nu vor mai manifesta un comportament agresiv faţă de alţi masculi. Iar un câine sterilizat nu îşi va modifica nimic din comportamentul său normal, va fi la fel de jucăuş, plin de afecţiune şi dinamic. Sterilizarea este şi cel mai eficient mijloc pentru controlul numărului mare de câini fără stăpân, deoarece are drept consecinţă stoparea definitivă şi ireversibilă a manifestărilor sexuale (perioada de călduri) şi a activităţii de reproducere, deci pentru câinii străzii este deosebit de importantă, prin această intervenţie aceşti „homleşi” problematici şi îndelung mediatizaţi ai zilelor noastre urmând să dispară pe cale naturală, nu prin exterminare prin intermediul serviciilor de ecarisaj. De altfel, la momentul actual aceasta este singura soluţie dovedită a fi eficientă la nivel internaţional. ONG-urile au recurs chiar la programe de sterilizare oferite gratuit, au fost zile când prin ianuarie - februarie 2014

bunăvoinţa unor oameni minunaţi s-au făcut sute de sterilizări, chiar medicul veterinar Madaras Péter din Cluj-Napoca spunând că trebuie să înţelegem o dată şi pentru totdeauna că sănătatea acestor câini este de fapt şi sănătatea noastră. O sterilizare şi o vaccinare corect făcute unui câine vor limita numărul cazurilor de îmbolnăvire a oamenilor. Chiar şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, în Raportul tehnic al Comitetului de Experţi pentru prevenirea rabiei, precizează „Controlul populaţiei canine se bazează prioritar pe sterilizări, vaccinări, (implicând înregistrări şi marcaj), plus educaţie şi supraveghere”. Există o alternativă a sterilizării, însă doar în ceea ce priveşte latura stopării reproducerii, mai exact folosirea pastilelor contraceptive şi a medicamentelor special concepute pentru câini. Se administrează pe cale orală, dar nu pot fi folosite pe durate lungi de timp şi s-au semnalat cazuri frecvente de apariţie a unor efecte secundare grave.

Efecte adverse Unul dintre efectele negative sau de nedorit în ceea ce priveşte sterilizarea este creşterea greutăţii corporale, care poate aluneca cu uşurinţă în obezitate. Trebuie ţinut cont de hrana administrată câinelui

ianuarie - februarie 2014

după efectuarea procedurii. Se va renunţa la suplimente alimentare, putând fi adoptat chiar un regim adecvat masei corporale a câinelui. Incontinenţa urinară (eliminarea involuntară de urină), îndeosebi la femele, este o altă problemă care

poate să îşi facă apariţia ca o consecinţă a sterilizării, însă şi aceasta are tratament, fără a prezenta alte riscuri. Procedura chirurgicală a sterilizării se face sub anestezie, deci nu va exista suferinţă fizică pentru câine, dar nici traume psihice ulterioare. În adăposturile din SUA se utilizează aceeaşi tehnică de sterilizare, atât la femele, cât şi la masculi, cu diferenţa că la femele se efectuează la vârsta de 8-16 săptămâni, iar la masculi chiar şi între 6 şi 8 săptămâni. Tehnica aceasta este mai puţin acceptată la noi de către medicii veterinari, deoarece are anumite dezavantaje - pe lângă cele amintite până acum ar mai fi complicaţiile operatorii frecvente şi vizibile pe termen lung (exemplu: dezvoltarea incompletă a scheletului). Ca avantaj este precizat timpul de recuperare, care este semnificativ redus în cazul acestei operații făcute la vârste timpurii. 57

IGIENA DENTARĂ

Zâmbiţi, vă rog, strălucitor de Miruna Chiriac miruna.chiriac@petzoom.ro

acă la începutul secolului stomatologia umană era efectuată de frizeri, reducându-se la extracţiile dentare ale unui pacient aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, acum tehnologia a evoluat, inventându-se computere sofisticate, capabile să producă automat coroane dentare din diferite aliaje, iar anestezicele locale de ultimă generaţie uşurează munca doctorului stomatolog şi reduce şi... teama care-l încearcă pe pacient. De exemplu, astăzi, lipsa dinţilor poate fi înlocuită de implanturi dentare din titan, stomatologia transformându-se astfel din „meseria vracilor şi a frizerilor” într-o ramură medicală complexă şi elaborată.

Stomatologia veterinară Similar stomatologiei umane, cea veterinară a cunoscut în ultima perioadă de timp o evoluţie semnificativă, putând rezolva probleme considerate în trecut ca fiind extrem de complexe. Dacă până nu de mult în cabinetele veterinare se realizau

doar extracţii şi detartraj manual, astăzi, prin apariţia specializării de stomatologie veterinară, ştiinţa a evoluat, astfel că un veterinar stomatolog efectuează tratamente de canal asupra dinţilor fracturaţi, aplică aparate fixe ortodontice pentru îndreptarea dinţilor, montează implanturi dentare din titan, coroane şi punţi dentare şi chiar face corecţii cosmetice dentare. Însă când este necesar să mergem cu animalul de companie la stomatologul veterinar? Primul

• În ultima perioadă de timp, stomatologia veterinară a cunoscut o evoluţie semnificativă, putând rezolva probleme considerate în trecut ca fiind extrem de complexe. semn care trebuie să ne dea de gândit şi să ne trimită către cabinetul veterinar al unui doctor de specialitate împreună cu companionul nostru este halena sau halitoza (adică mirosul urât exalat de gura animalului de companie). Acest miros provine din descompunerea de către bacterii a resturilor de mâncare din cavitatea bucală, în special a proteinelor care conţin sulf. Foarte rar putem vorbi la carnivore de apariţia cariilor dentare, deoarece, spre exemplu, saliva câinelui are un pH de până la 8,5, în comparaţie cu cea a omului care are 6,5, fiind mai acidă. Ordinea apariţiei problemelor dentare la câine este următoarea: placa dentară, tartrul, gingivita, parodontita. Însă cu o igienă dentară corectă, veţi putea preveni o eventuală apariţie sau puteţi încetini apariţia şi dezvoltarea unei eventuale boli parianuarie - februarie 2014

odontale (sau, mai grav, căderea dinţilor).

Păstrează-i dinţii curaţi După ce cavitatea orală a animalului de companie a fost igienizată corespunzător şi au fost îndepărtate focarele de infecţie, tar trul dentar, placa bacteriană sau orice altă formă de inflamaţie gingivală, trebuie aplicate măsurile de profilaxie. Aceşti paşi trebuie făcuţi doar de către un medic veterinar avizat, care să ştie să folosească aparatul cu ultrasunete şi răcirea cu apă, gumele speciale şi pasta de lustruit, elemente folosite în lustruirea post-detartaj a dinţilor. Dacă nu luăm în seamă acest detaliu, putem agrava inflamaţia gingivală şi progresia parodontitei. Îndepărtarea mirosului neplăcut din gură (halenă) şi a plăcii bacteriene se face printr-un periaj corect, executat cu ajutorul periilor şi al pastelor de dinţi speciale pentru câini. Să nu vă gândiţi că veţi putea folosi o pastă de dinţi umană, căci aceasta poate deveni chiar toxică pentru companion atunci când este înghiţită, dacă pasta respectivă conţine mentol şi unele enzime incompatibile cu digestia câinelui. În schimb, pasta de dinţi spe-

ianuarie - februarie 2014

cială pentru căţei conţine arome de carne de pui, antiseptice, particule abrazive şi arome de vanilie, glucozoxidaze, lacto-peroxidaze, enzime acceptate de către sistemul digestiv al acestuia, vitamina C, vitamina E cu efect antioxidant, precum şi clorhexidină cu efect antiinflamator. Periajul dentar se efectuează la fel ca la om, adică de la gingie spre dinte şi dinspre incisivi spre molari. Există situaţii când câinii sunt

predispuşi la formarea tartrului dentar, fiind nevoiţi să ţină diete speciale dentare pe tot parcursul vieţii lor. Aceste diete speciale constau în hrană special concepută în acest sens, a cărei formă, textură şi mărime, reuşeşte, în urma masticaţiei, să îndepărteze placa bacteriană şi tartrul dentar. Ceara dentară se foloseşte doar în cabinetele veterinare, după curăţarea profesională a dinţilor cu ajutorul aparatului cu ultrasunete. Rolul ei este de a îngreuna formarea unei noi plăci dentare. Spre deosebire de apa de gură pe care noi, oamenii, o folosim şi pe care o eliminăm după clătire, apa de gură specială pentru câini se adaugă în apa de băut şi poate fi înghiţită fără niciun fel de probleme de către aceştia. De asemenea, putem înlocui periile dentare cu produse care curăţă dinţii prin efectul mecanic abraziv. Prin mestecare, consistenţa elastică a batonului are efect abraziv şi care reduce grosimea şi structura plăcii dentare. Datorită proprietăţilor antibacteriene ale ingredientelor active din baton (zinc, eucalipt, ceai verde), acest produs ajută la limitarea proliferării bacteriene, reducând mirosul urât mirositor. 59

SĂNĂTATE

Diroﬁlarioza - Un asasin ascuns în inimă de câine de Miruna Chiriac miruna.chiriac@petzoom.ro

irofilarioza este o biohelmintoză ce afectează în special canidele, determinată de prezenţa în cordul drept şi artera pulmonară a speciei de paraziţi Dirofilaria immitis, transmisă de culicide. Se caracterizează prin tulburări cronice cardio-vasculare şi posibile manifestări cutanate şi nervoase.

Viermele inimii Popular, dirofilarioza mai este cunoscută şi sub denumirea de „viermele inimii” („heartworm”), însă această denumire este greşită, deoarece doar în infecţii foarte grave, masive, aceşti paraziţi ajung sa invadeze şi teritoriul inimii. Parazitoza este endemică în regiunile cu climă caldă, având ca şi vectori ţânţarii. În trecut, arealul ţânţarilor-vectori cuprindea doar Europa Centrală şi de Sud, mai exact ţările din bazinul Mării Mediterane, dar în prezent acesta s-a extins, ajungând şi în ţara noastră. În România, zonele cele mai predispuse la dirofilarioză sunt Delta Dunării,

zona sudică, dar cazuri izolate s-au înregistrat chiar şi în unele zone din nord-est (Iaşi). Câinii ţinuţi în spaţii deschise (de curte, maidanezii) sunt predispuşi la filarioză cardio-pulmonară, chiar şi cei de vânătoare, care investighează teritoriile din jurul apelor. Infestarea cu Dirofilaria immitis se face prin înţepătura de ţânţar - de asemenea, prezenţa ocazională a microfilariilor la căţeii nou-născuţi arată ca aceşti paraziţi pot traversa placenta. Receptivitatea la infestaţie depinde de specie, vârstă şi sex - femelele sunt mai receptive decât masculii, la căţele găsindu-se o prevalenţă a infestaţiei de 66%, faţă de 38,6% la căţei. Ciclul biologic este diheteroxen (termen parazitologic care denumeşte un parazit care are gazdă definitivă un animal, iar gazdă intermediară un alt animal), realizându-se cu participarea ţânţarilor, gazde-intermediare, care se infestează ingerând microfilariile în momentul hrănirii cu sânge de la animalele bolnave. Microfilariile se dezvoltă în tubii Malpighi al culicidelor, ajun-

gând infestante (L3) în aproximativ 14 zile, atunci când revin la nivelul trompei. Prin înţepare, larvele L3 părăsesc labiumul ţânţarului şi pătrund în tegumentului animalului. Din momentul în care gazda-definitivă (câinele) a fost înţepată, timp de 70 de zile acestea se dezvoltă în ţesutul conjuctiv sau muşchiul acesteia, realizând două năpârliri,

• Tratamentul specific al dirofilariozei este foarte dificil de susţinut şi depinde de gradul de infestare şi de activitatea pe care o are câinele, lăsarea în repaos a acestuia ducând la o uşoară ameliorare a bolii. iar apoi, pe cale venoasă, ajung în cordul drept, unde în circa trei-patru luni devin adulţi, capabili de reproducere. Perioada prepatentă este de şase luni - şase luni şi jumătate, ciclul integral realizându-se în aproximativ opt-nouă luni. Adulţii pot să ajungă până la 3-6 ani, faza reproductivă (cu prezenţa larvelor în circulaţia sangvină) fiind de 2-3 ani. ianuarie - februarie 2014

Evoluţie şi tratament Boala prezintă un tablou clinic polimorf - care se prezintă sub mai multe stări -, uneori evoluând cu semne şterse, alteori mai grav, simptomele fiind exprimate printr-un sindrom de insuficienţă cardiacă, sindrom nervos sau cutanat. De regulă, câinele nu prezintă semne clinice concrete în primele şase-şapte luni de la infectare, aceasta fiind perioada „mută”, când viermele creşte şi nu eliberează microfilarii. Larvele care ajung în stadiul 5 (L5), în drumul lor către inimă se pot „rătăci” şi ajung la nivelul ochilor, al creierului, sau al arterelor membrelor. Astfel apar semne nespecifice bolii precum: orbire, convulsii, şchiopătat. Odată ce tusea seacă, sângerările nazale şi oboseala au apărut, acestea sunt semnele clinice specifice, clare care trimit stăpânul cu căţeluşul la veterinar. Medicul îi va efectua o serie de teste sanguine care vor confirma sau infirma prezenţa în sânge a microfilariilor, precum şi a anticorpilor specifici dirofilariozei. După seria de teste, va urma radiografia toracală care îi va oferi veterinarului informaţii cu privire la gradul de obstrucţie arterială. Prognosticul bolii este rezervat sau grav, infestaţiile masive putând cauza decesul câinelui.

Tratamentul specific este foar te dificil de susţinut, el depinzând de gradul de infestare şi de activitatea pe care o are câinele, lăsarea în repaos a acestuia ducând la o uşoară ameliorare a bolii. În momentul de faţă, în România, nu există un tratament specific împotriva acestui parazit, acesta atacând de foarte puţin timp canidele

din zona noastră - există un vaccin de prevenire a dirofilariozei, dar care la noi în ţară nu este accesibil. Şi totuşi, un rol foarte important în viaţa căţelului dumneavoastră trebuie să o aibă deparazitarea externă cu substanţe cât mai puternice, atopice care se găsesc în diferite produse comerciale ca: Frontline, Advantix, Parachil etc.

SFATUL MEDICULUI VETERINAR

Inﬂamaţia urechii externe la câine de dr. Weisz Levente weisz.levente@petzoom.ro

titele sunt printre principalele cauze pentru care un proprietar apelează la serviciile medicului veterinar. Această afecţiune se poate vindeca printr-un tratament corespunzător şi aplicat la timp, însă în lipsa acestuia, nu de puţine ori, câinele îşi pierde auzul.

Factorii declanşatori Otita externă este printre principalele afecţiuni ale câinilor - afectează şi pisicile (îndeosebi otita parazitară), dar cu o frecvenţă mai redusă. Urechea câinelui este compusă din trei părţi (urechea externă, urechea medie şi urechea internă), cel mai adesea fiind afectată partea externă, prin inflamaţia tegumentului care acoperă conductul auditiv extern (această afecţiune este denumită „otită externă”). Otita externă poate să apară la orice vârstă şi la toate rasele de câini, însă unele (Labrador Retriever, Ciobănesc German, Cocker Spaniol etc.) sunt mai sensibile şi mai predispuse la această afecţiune. În

dezvoltarea otitei intervin foarte mulţi factori, printre care: pătrunderea apei în urechea externă în timpul îmbăierilor, corpi străini în canalul auricular extern (de exemplu, aristele de pe câmp), precum şi paraziţi, bacterii sau miceţi.

Tratamentul afecţiunii În cazul otitelor externe este obligatorie eliminarea factorului cauzator (eventuali corpi străini), după care se curăţă şi se menţine igiena conductului auditiv extern. Soluţiile pentru curăţarea urechii externe pot conţine unele enzime cu rol foarte important în îndepărtarea secreţiilor şi a excesului de ceară, de celule moarte şi, nu în ultimul rând, a acelor secreţii ce apar din cauza inflamaţiei locale. În acest fel, se înlătură total mediul prielnic pentru colonizarea organismelor patogene de la acest nivel. Foarte benefice în acest sens sunt produsele care conţin aloe vera, ulei de jojoba, gălbenele (Calendula officinalis) acestea protejează canalul auricular extern -, precum şi produsele care conţin vitaminele A şi E - acestea sunt indispensabile pentru proce-

sele regenerative ce au loc în urma aplicării unui tratament corect şi aplicat la timp. Un produs care îndeplineşte cerinţele descrise este cel conceput de firma Veyx Pharma, denumit Sanditan Enzyme Ear Cleanser (în foto jos). Pentru că acest produs este bine tolerat de animalul bolnav, este recomandat pentru curăţarea şi îngrijirea urechilor câinilor şi pisicilor. Ingredientele sunt armonizate dermatologic şi acţionează simultan, de aceea produsul poate fi utilizat pentru curăţarea preventivă săptămânală a canalului auricular extern sau, în caz de otite externe, înaintea altor produse terapeutice şi complementare. După această etapă, urmează tratamentul medicamentos şi complementar, care constă în aplicarea soluţiilor auriculare zilnice, aplicarea picăturilor efectuându-se în funcţie de recomandarea producătorului şi a medicului veterinar curant. Tratamentul complementar este foarte important în această afecţiune, deoarece urechea inflamată are nevoie de susţinere pentru procesele regenerative. De asemenea, este foarte important ca proianuarie - februarie 2014

dusul complementar să conţină un component cicatrizant, un calmant şi un antiseptic. Un alt produs din aceeaşi categorie, dar şi cu proprietăţi antifungice şi antibacteriene (Phyto -C2) împotriva Staphylococcus pseudintermedius şi Malassezia pachydermatis, antiinflamatorii (propolis), antiseptice (mirt roşu) şi cu efecte ceruminolitice (lipoaminoacizi din extract de măr verde), a fost conceput de LCDA Franţa şi comercializat sub denumirea Dermoscent Pyo Clean Oto (în foto sus). Este un produs pentru curăţarea şi purificarea urechilor conceput 100% pe bază de ingrediente naturale, special adaptat pentru optimizarea managementului otitei externe. Ambalat în monodoze, asigură atât o dozare exactă, cât şi evitarea riscului de contaminare încrucişată. Are o acţiune „3 în 1” care permite curăţarea, purificarea şi calmarea conductului auditiv extern într-un mod eficient şi sigur datorită formulei non iritante, cu pH fiziologic. Graţie acţiunii ceruminolitice şi de purificare, produsul este recomandat pentru câini cu otită recurentă şi pentru pregătirea conductului audi-

ianuarie - februarie 2014

tiv extern pentru administrarea tratamentului. Cu o formulă fără săpun şi cu ingredient natural cu pH fiziologic, produsul este sigur pentru o utilizare frecventă, fără efecte secundare chiar şi pentru urechile cele mai sensibile. După o utilizare frecventă produsul ajută la procesul de reepitelizare, un proces foarte important ce acţionează în curăţarea şi vindecarea conductului auditiv extern. Soluţiile otice medicamentoase pot conţine un antibacterian, an-

tifungic, antiparazitar şi un antiinflamator. Medicaţia este prescrisă şi începută de către medicul veterinar, fiind continuată acasă de către proprietar. Periodic, la cererea medicului veterinar, câinele trebuie adus la controlul de specialitate.

În lipsa rezultatelor dorite Dacă în ciuda tratamentelor aplicate nu se produce vindecarea nici după un timp îndelungat, dacă inflamaţia este recurentă fără un

Conştientizarea afecţiunii De unde ştim că patrupedul nostru are otită externă? Câinele îşi scutură frecvent capul, se freacă cu capul de diferite obiecte sau poziţia capului este una anormală - de obicei, animalul ţine capul într-o parte (cel mai adesea aplecat spre partea cu urechea afectată). La o primă inspecţie a urechii se poate observa o roşeaţă şi o inflamare a pielii de la nivelul conductul auricular extern - de asemenea, se poate simţi şi o secreţie urât mirositoare. Câinele poate fi afectat de otită unilaterală (caz în care este afectat o singură ureche) sau bilaterală (caz în care ambele urechi sunt afectate). Această problemă se poate trata relativ uşor, însă în unele cazuri este nevoie de câteva săptămâni până la vindecarea completă. Cel mai important aspect constă în decizia proprietarului de a se prezenta cu câinele la medicul veterinar, la primele simptome observate. motiv vizibil, atunci trebuie să ne gândim la existenţa unui factor predispozant sau a unei boli primare (alta decât otita externă, care în acest caz este un simptom secundar al respectivei boli). Cele mai frecvente afecţiuni în care otita externă apare ca simptom secundar sunt alergiile - la aproximativ 70% dintre câinii cu diferite alergii apare ca afecţiune secundară otita externă. Din rândul afecţiunilor care pot să producă otite externe secundare mai fac parte: insuficienţa tiroidiană, sindromul Cushing şi unele boli autoimune. În unele cazuri rebele la tratament, canalul auricular extern se îngustează foarte mult şi nu mai este posibilă aplicarea unui tratament corect. În aceste cazuri se apelează la des64

chiderea urechii medii, dar în aceste condiţii auzul câinelui nu se mai poate salva. O posibilă complicaţie foarte gravă se produce şi prin perforarea timpanului şi propagarea infecţiei la nivelul urechii medii, complicaţie care este tradusă prin mers nesigur, vomă, câinele cade de pe picioare, menţinerea capului într-o parte, prezenţa nystagmusului (stare patologică manifestată prin mişcări oscilatorii ritmice ale globilor oculari în toate direcţiile, din cauza contracţiilor muşchilor ochilor). Această problemă necesită terapie intensivă din partea medicului veterinar şi implică internarea animalului. Dacă otitele externe şi toaleta (curăţarea) conductului auricular extern sunt tratate cu maximă seriozitate, în urma vizitei efectuate la cabinetul medicului veterinar de către proprietarii de câini vindecarea patrupedelor este garantată şi, de asemenea, riscul de apariţie a recidivelor este foar te redus. ianuarie - februarie 2014

CONCURS

La HalloWinner Cat Show s-au purtat diamante şi saﬁre

de Răzvan Buzoianu razvan.buzoianu@petzoom.ro

n cel de-al şaptelea an al existenţei, una dintre cele două asociaţii feline din România care formează Federaţia Asociaţiei Felinelor „Felis România”, afiliată la FIFe, Sofisticat din Bucureşti, a organizat ultimul mare show din 2013: Expoziţia Internaţională Felină de Toamnă.

Regie malefică cu pisici La început de noiembrie, chiar în preajma sărbătorii vrăjitoarelor şi a dovlecilor luminaţi, Halloween, Sofisticat a ales ca temă pentru ediţiile 31 şi 32 ale expoziţiilor pe care le organizează tocmai atmosfera importată de peste Ocean, sub denumirea HalloWinner Cat Show. Alegerea s-a dovedit inspirată, astfel că în 2 şi 3 noiembrie, Sala Palatului din Bucureşti a fost luată cu asalt nu doar de expozanţi, ci şi de spectatori curioşi să admire cele peste 250 de pisici din rasele cunoscute şi mai puţin cunoscute publicului neavizat, venite din toate colţurile lumii: Persană, Exotică, Maine Coon, Norvegiană de Pădure, Ragdoll, Siberiană, Angora Turceas-

• Black Diamond Persy de Gal şi Ivetty Jewel Sapphire, Best of Best că, Sacra de Birmania, Bengaleză, Burma, British Shorthair, Cornish Rex, Devon Rex, Don Sphynx, Albas-

tru de Rusia, Singapura, Sphynx şi Peterbald. Scenariul expoziţiei-concurs a

ianuarie - februarie 2014

urmărit recrearea atmosferei malefico-comice, specifică sărbătorii Halloween - a fost integrat şi un show special pentru pisici negre, au fost măşti, vrăjitoare călare pe mături şi dovleci „înspăimântători”. Recomand astfel de evenimente şi celor mai puţin îngăduitori cu pisicile, pentru că atunci când ai în faţă un bulgăre alb cu nas turtit sau o felină aproape sălbatică, cu blană ca de tigru, toate „pisicesc” de graţioase, e greu să nu fii sensibilizat şi să-ţi reconsideri poziţia faţă de pisici. Şi asta o spune unul... alergic la pisici, bucuros că a avut din nou şansa, în ciuda strănuturilor şi a ochilor umflaţi, să vadă, printre expozanţi costumaţi în fel de fel de personaje malefice (rar puteai să faci o poză fără să fereşti o pălărie de vrăjitoare sau vreun dovleac!), exemplare feline superbe şi valoroase din „20 de ţări”, cum au anunţat organizatorii (România, Republica Moldova, Bulgaria, Rusia, Belarus, Ucraina, Letonia, Estonia, Slovacia, Ungaria, Polonia, Cehia, Germania, Olanda, Danemarca, Elveţia, Marea Britanie, SUA, Israel şi Italia).

tigător al Categoriei 1 FIFe (Exotice şi Persane), dar şi al concursului special „The Dark Moon”. Acest Persian cu blană neagră vine din Persy De Gal, o felisă din Plovdiv, recunoscută în Bulgaria - federaţia naţională a declarat-o „Felisa Anului 2011” -, care este deţinută de Galia Pramatarova (creşte pisici din rasele Persană şi Exotică cu păr scurt din anul 1998, iar felisa sa a fost fondată pe baza unor excelente linii de sânge din felise din SUA şi Europa care au produs numeroşi campioni). Diamantul Negru din Plovdiv s-a impus în faţa unor câştigători ai categoriilor FIFe din rasele British Shorthair (categoria Rase cu păr semilung), Maine Coon (categoria Rase cu păr scurt şi Somali) şi Peterbald (categoria Rase orientale). În cea de-a doua zi, nestematul a fost un „safir”, o pisicuţă de doar o jumătate de an, Ivetty Jewel Sapphire (născută în 4 aprilie 2013), din rasa British Shorthair, proprietate a

rusoaicelor Angela Mihailova (felisa Beauty Star’s din Kursk, specializată pe rasa Scottish Fold) şi Nadezhda Gerasimova. Ivetty s-a impus la categoria Kitten, iar apoi a câştigat şi titlul suprem al zilei, devansând exemplare câştigătoare ale celorlalte categorii din rasele British Shorthair, Maine Coon şi Peterbald, inclusiv pe motanul Persan cu blană neagră din Bulgaria, câştigător al primei zile a HalloWinner Cat Show. De semnalat prezenţa mare a spectatorilor, precum şi decizia organizatorilor de a oferi intrare liberă copiilor sub 12 ani.

La faţa locului Cei şase arbitri - Tetiana Boiko (Ucraina), Thea Friškovec (Slovenia - a arbitrat şi la campionatul mondial din 2013), Marina Vinkel (Estonia), Henry Hornell (Nor vegia), Vladimir Isakov (Belarus), Sebastian Pruchniak (Polonia) - au decis ca marile premii (Best Of Best - BOB) din cele două zile să meargă în Bulgaria şi Rusia. Concursul din 2 noiembrie 2013 a fost câştigat de masculul Black Diamond Persy De Gal, câşianuarie - februarie 2014

ISTORIC

65 de ani de la crearea Federaţiei Internaţionale a Felinelor

de Corina Berciu corina.berciu@petzoom.ro

n urmă cu mai bine de jumătate de secol, o franţuzoaică iubitoare de pisici visa la o omogenizare a idealurilor celor ce-i împărtăşeau pasiunea, indiferent de graniţele geografice. Marguérite (Miggy) Ravel şi-a început misiunea în anii 1930, ţinta fiind înfiinţarea unei federaţii feline la nivel european. Aproape două decenii au trecut până la fondarea, încă neoficială, a Fédération Internationale Féline d’Europe (FIFE), ca urmare a unei întâlniri, în anul 1949, a conducerilor Koninklijke Kattenvereniging van Vlaanderen (Societatea Felină Regală a Flandrei, Belgia), Fédération Féline Française (Federaţia Felină Franceză) şi Società Felina Italiana (Societatea Felină Italiană). Primul eveniment organizat de FIFE a fost o expoziţie la care au fost prezentate aproximativ 200 de pisici din cinci ţări: Franţa, Italia, Elveţia, Belgia şi Olanda.

Oficializarea şi sculpturile cu pisici În mod oficial, Fédération Internationale Féline d’Europe a fost recunoscută în 10 decembrie 1950, când a avut loc în Belgia prima în-

trunire generală, stabilindu-se statutul şi regulile asociaţiei. Momentul a fost marcat de împătimita Miggy Ravel, care a dăruit fiecărui delegat câte o sculptură în formă de pisică, acestea fiind realizate la comandă de către fraţii Martel, doi celebri artişti francezi ai vremii. Motto-ul nescris al FIFE a fost încă din prima zi de la înfiinţare: „pisici sănătoase şi fericite”, acest lucru reflectându-se în regulile federaţiei, care pun accent pe bunăstarea felinelor. Tocmai de aceea, pe parcursul anilor, această asociaţie a crescut considerabil ca număr de membri. În 1972, graniţele bătrânului continent au fost depăşite, fiind inclus şi clubul brazilian Brasi-

leiro do Gato. Ca urmare a acestui lucru, denumirea FIFE nu mai era actuală, astfel că în anul 1973 Fédération Internationale Féline d’Europe (FIFE) a devenit Fédération Internationale Féline (FIFe). Potrivit Statutului FIFe, datat 1 ianuarie 2013, „scopul FIFe este să unească toate cluburile, asociaţiile şi federaţiile de cluburi, indiferent de naţionalitate sau domiciliu legal, care sunt interesate de pisici, fie acestea cu pedigree sau fără. FIFe încurajează creşterea pisicilor şi îmbunătăţirea raselor şi promovează bunăstarea acestora.” În prezent, Consiliul Executiv al FIFe are membri din şase ţări, preşedintele în exerciţiu fiind sue-

ianuarie - februarie 2014

FIFe în cifre

• 63 de ani au trecut de la recunoaşterea oﬁcială a FIFe (10 decembrie 1950); • 41 de federaţii membre din 39 de ţări; • 230 de arbitri internaţionali; • 187 de arbitri în curs de formare; • peste 110.000 de pedigree-uri şi 3.000 de nume de felise înregistrate anual; • peste 700 de show-uri anual, la care sunt expuse peste 200.000 de pisici. deza Annette Sjödin. În vederea bunei funcţionări, acestui consiliu i se adaugă cinci comisii, fiecare fiind axată pe un anumit domeniu şi alcătuită din profesionişti: Comisia Disciplinară (alcătuită din cinci membri, examinează problemele disciplinare şi face recomandări în privinţa lor Comitetului Executiv); Comisia de Sănătate şi Bunăstare (compusă din trei membri, care obţine şi pune la dispoziţie informaţii referitoare la starea felinelor); Comisia Arbitrilor şi a Standardelor (este cea mai numeroasă, formată din şase membri: trei arbitri internaţionali pentru Categoriile I şi II şi trei arbitri internaţionali pentru Categoriile III, IV, şi analizează admiterea de noi rase, stabileşte standardele pentru acestea, modifică standardele unor rase deja recunoscute, stabileşte regulile pentru arbitri, organizează instruirea viitorilor arbitri şi pe cea a arbitrilor existenţi); Comisia

ianuarie - februarie 2014

de Creştere şi Înregistrare (are trei membri - menţine regulile referitoare la înregistrare şi verifică armonizarea cu standardele); Comisia pentru Expoziţii (are cinci membri, responsabili cu modificările necesare pentru a asigura organizarea eficientă a evenimentelor şi aplicarea regulilor prestabilite).

Alegerea numelui pentru felisă FIFe păstrează o carte internaţională a numelor feliselor înregistrate de membrii federaţiei. Numele este proprietatea privată şi personală a crescătorului şi nu poate fi schimbat, cedat sau transferat decât în condiţii excepţionale. În alegerea numelui, sunt trei elemente esenţiale de care trebuie să se ţină cont: nu poate avea mai mult de 15 caractere, nu trebuie să conţină un nume de rasă ori abre-

vierea unui nume de rasă şi nu poate include cuvântul „felisă” în nicio limbă. Membrii FIFe pot solicita un nume de felisă prin intermediul asociaţiei înregistrate la FIFe din ţara în care fac parte şi pot să înregistreze o singură felisă. Numele poate fi înregistrat doar dacă nu există deja unul asemănător, pentru a se evita orice confuzie. Potrivit Regulilor Generale FIFe, taxa de înregistrare a numelui de felisă este de 20 euro. În prezent, taxa anuală pentru membrii FIFe este de 350 euro, iar înscrierea la o expoziţie naţională costă 60 de euro, de trei ori mai puţin decât cea la o expoziţie internaţională (180 euro). România a devenit membră FIFe în anul 2007, prin Asociaţia Federaţiilor Feline Felis România (preşedinte Beverly Elian), formată din Asociaţia Felină Catstanta (cu sediul în Constanţa) şi Asociaţia Felină Sofisticat (din Bucureşti).

NORVEGIANA DE PĂDURE

Wegie, moştenire de la zei de Cătălin Vischi catalin.vischi@petzoom.ro

unoscută şi sub denumirea Skogkatt (Pisică de Pădure), Norvegiana de Pădure este o supravieţuitoare care s-a adaptat perfect climei vitrege din Peninsula Scandinavă. Mare, cu păr lung şi ochi migdalaţi, trecutul acestei pisici se pierde în teritoriile împădurite controlate de vikingi, aceştia fiind cei care le-au îmblânzit pentru a le folosi ca „antidot” împotriva şoarecilor de pe navele lor. Legendele nordice menţionează şi capacitatea acestora de a urca pe stânci atât de abrupte încât alte rase de pisici domestice nici nu îndrăzneau să le abordeze. O supoziţie privind crearea acestei rase se referă la încrucişarea pisicilor cu păr alb-negru, aduse de către vikingi din Britannia controlată de celţi, în jurul anului 1.000 î.Hr., cu pisicile cu păr lung aduse (acest scenariu nu menţionează provenienţa lor) de cruciaţi pe actualul teritoriu al Norvegiei. Altă supoziţie acreditează ideea că strămoşii acestei rase sunt Siberiana şi Angora Turcească În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, rasa a fost aproape

de dispariţie, însă clubul norvegian al rasei (constituit în 1938) a reuşit să o salveze prin implementarea unui program de reproducţie controlată. Cu toate acestea, abia în 1970 această rasă a fost înregistrată de FIFE (European Fédération Internationale Féline), eforturile aparţinându-le mai multor entuziaşti conduşi de proprietarul unei felise, Carl Fredrik Nordane, fostul preşedinte al clubului norvegian de rasă. Astăzi, Norvegiana de Pădure este foarte populară nu doar în Norvegia (unde este alintată Wegie şi este considerată, parcă inutil s-o spunem, „comoară moştenită de la vechii zei”), ci şi Suedia, Islanda şi Franţa.

Aspect şi temperament O pisică mare, care are un corp de lungime medie, musculos (este oarecum similară cu rasa American Maine Coon), care inspiră putere (greutatea medie a masculilor este cuprinsă între 12 kg şi 16 kg, iar a femelelor între 8 kg şi 12 kg) şi are picioarele din spate mai mari decât cele din faţă, cu coapse bine dezvoltate. Acestea sunt principalele aspecte de ordin fizic pe care le remarci la rasa de pisici ale cărei exemplare devin pe deplin mature 70

doar la vârsta de 5 ani. Conformaţia capului este triunghiulară, cu profil lung, drept şi bărbie puternică. Are ochii extrem de expresivi, migdalaţi, urechile par ca ale râsului (la multe exemplare au smocuri de păr în vârf), iar coada este lungă şi stufoasă. Ca o particularitate a acestei rase, la care retenţia căldurii corpului a fost esenţială pentru supravieţuire: blana, densă şi încâlcită, cu păr lung, dar moale - necesită periaj de suprafaţă zilnic, iar o dată pe săptămână un periaj mai aprofundat, cu toate că mama-natură nu are saloane de coafură în pădurile scandinave -, este formată dintr-un strat dublu de păr, care ţine de cald chiar şi la temperaturi extrem de scăzute. Stratul superior de păr este aidoma unei pelerine de ploaie, care păstrează pielea pisicii uscată atunci când plouă sau ninge. Pregătirea unui exemplar pentru intrarea în ringul expoziţiilor trebuie să ţină cont de faptul că blana ei naturală, „proiectată” de natură pentru a rezista la apă, este uleioasă. Trebuie îndepărtat acest ulei prin aplicarea unui şampon special pe blana uscată, pe post de „degresor”. Este foarte important să întindeţi acest şampon şi pe partea ianuarie - februarie 2014

frontală şi pe blana din spatele urechilor. Apoi, adăugaţi un pic de apă şi periaţi blana, pentru ca şamponul să pătrundă până la piele. În cele din urmă, clătiţi blana şi apoi spălaţi-o din nou cu un şampon special pentru pisici. Practic, prima şamponare este pentru degresare, iar a doua pentru a-i da strălucire blănii. Atenţie, unui Wegie îi e la fel de greu să se usuce, cum îi este să se ude – blana densă păstrează apa pentru o lungă perioadă de timp, aşa că folosiţi fie o cuşcă cu uscător, pentru o uscare uniformă (acţiune care comportă totuşi un risc, pentru că trebuie să fiţi atenţi ca pisica să nu se apropie de laturile cuştii), fie insistaţi cu un uscător de păr, însă cu atenţie, să nu supraîncălziţi animalul. În medie, această operaţiune durează 45-60 de minute. O atenţie deosebită trebuie acordată părului de pe burtă, care are tendinţa de a se răsuci - problema se poate rezolva cu un truc, periaţi pisica în acel loc în timp ce o uscaţi. La final, pentru a nu avea o pisică electrizată, aplicaţi un spray antistatic pe blană şi masaţi corpul pisicii. În speranţa că nu v-am speriat cu destul de elaborata operaţiune de spălare-uscare, aflaţi că Norvegiana de Pădure este uşor adaptabilă, sociabilă - nu-şi doreşte chiar să toarcă-n braţele stăpânului, dar vrea să fie în preajma lui -, se

ianuarie - februarie 2014

înţelege bine şi cu copiii şi cu alte animale. Nu este o leneşă, dar nici o temperamentală, însă-i place să se caţere (dacă n-are copaci, atenţie la dulapuri sau la cele mai înalte locuri din casă). De regulă, nu este foarte vocală (dar are un mieunat extrem de variat, ca o... pasăre cân-

tătoare!), doar dacă nu o creşteţi alături de un câine care o şicanează, şi este loială unei singure persoane din familie, de care se ataşează - asta nu înseamnă că îi ignoră pe ceilalţi membri ai familiei, ci doar că se ataşează mai mult de o singură persoană. Unii crescători de Norvegiene de Pădure au semnalat obsesia acestora pentru anumite jucării şi în special pentru spoturile de lumină, cu care sunt în stare să se „lupte” până la epuizare, atunci când cad într-un somn adânc - este atât de preocupată de această „bătălie” încât îţi dai seama repede că este inutil orice artificiu pentru a-i deturna atenţia! Ca şi la alte rase de pisici, evitaţi în dietă „otrăvurile”: băuturile alcoolice, fructele de avocado, toate formele de ciocolată şi cafea, nuci de macadamia, ceapa, stafidele, strugurii, sarea şi usturoiul. Cu o îngrijire adecvată, durata de viaţă a unui exemplar din această rasă robustă atinge în medie 14-16 ani. 71

HIMALAYAN PERSIAN

Himmie, minunea cu ochi albaștri de Miruna Chiriac miruna.chiriac@petzoom.ro

şti un mare iubitor de animale, dar preferatele sunt pisicile, mai ales cele Persane şi Siameze? Încă de la prima întâlnire te-au cucerit atât de tare prin pufoşenie, temperament, atitudine, încât ai fi în stare să le iei pe amândouă acasă, dar te gândeşti că nu ai suficient spaţiu pentru ambele, iar ca să faci o alegere nu eşti încă pregătit? Ei bine, dacă le iubeşti atât de tare, soluţia optimă ar fi să îţi achiziţionezi o pisică Himalayană. Şi nu, nu te gândi că va trebui să escaladezi vreun vârf din Himalaya ca să poţi intra în posesia ei.

Trecut şi sugestii În 1924, un genetician suedez a făcut o încercare (reuşită) de a obţine o felină care să îmbine cuceritoarea înfăţişare a Persanelor cu eleganţa Siamezelor. Rezultatul a fost peste aşteptări: Himalayana (cunoscută şi sub denumirile Himalayan Persian sau Colourpoint Persian şi alintată Himmie, dar nerecunoscută ca rasă distinctă de

unele asociaţii internaţionale care susţin că este doar o varietate coloristică a Persanelor). Cu toate acestea, „părintele” rasei este considerată americanca Marguerita Goforth, care şi-ar fi prezentat „produsele încrucişării” în anul 1950. Frumoasa blană deasă şi lungă, ce poate varia de la alb până la crem, cu nuanţe mai închise la nivelul capului şi al membrelor, şi minunaţii ochi albaştri de care te îndrăgosteşti pe loc i-au consacrat un loc fruntaş în casele multor iubitori de animale. Dacă te gândeşti să ai în locuinţă o astfel de minge de puf, te

sfătuim să renunţi la hainele negre din garderobă. Să nu faci parte din categoria acelora care îşi imaginează că dacă au înghiţit un fir de păr dezvoltă chisturi hidatice la nivelul pulmonilor ori dintre cei care măsoară calitatea vieţii în metri pătraţi de covor periat şi curăţat zilnic. Trebuie să accepţi şi faptul că o parte din roba ce îmbracă minunatul ghem de blană o vei regăsi, mai ales în perioadele de năpârlire, prin mai toate locurile casei. Cea mai importantă şi reală problemă este ca aceasta să nu înghită mari cantităţi de păr prin autotoaletare, lucru care poate duce la formarea tricobezoarelor (gheme de păr în stomac). Înghiţirea în exces a părului poate duce la obstrucţii intestinale ce necesită intervenţii chirurgicale de urgenţă. Dacă stai la curte şi te gândeşti că acestei pisici îi prieşte viaţa afară, află că această felină este strict de interior. Blana ei, pentru a arăta spectaculos şi pentru a i se păstra sănătatea, necesită o întreţinere periodică neîntreruptă, care constă în pieptănarea de cel puţin o dată la trei zile în perioadele fără căderi de blană şi neapărat zilnic în perioadele de năpârlire. În perioadele în care Himalayana îşi schimbă ianuarie - februarie 2014

roba complet, trebuie să primească de două-trei ori pe săptămână un supliment alimentar care constă în pastă de smalţ - o ajută la eliminarea prin fecale a firelor înghiţite în urma toaletării, evitându-se astfel şi obstrucţiile intestinale. O dată pe lună este recomandat să îi faceţi şi câte o baie pentru a elimina în totalitate firele de păr moarte şi a favoriza degresarea pielii.

Temperament şi sănătate Minunea cu ochi albaştri combină perfect tandreţea pisicii Persane cu sociabilitatea, curiozitatea şi voinicia Siamezei, rase care stau la baza formării ei. Datorită faptului că este o felină extrem de afectuoasă şi tolerantă, nu este recomandată familiilor cu copii foarte mici, deoarece poate manifesta o afecţiune uşor agresivă faţă de micuţii lipsiţi de apărare. O Himalayană ajunsă la maturitate îşi va petrece foarte multe ore pe zi... dormind. În cazul în care mai are şi un alt partener de joacă este o adevărată desfătare să o priveşti în acţiune, pufoşenia aparent greoaie transformându-se într-o jucărie amuzantă, plină de energie. Felina nu îţi va crea probleme cu vecinii, aceasta mieunând foarte discret şi rar, nu este o pisică „vorbăreaţă” nici măcar în perioadele

ianuarie - februarie 2014

de călduri. Ajunge la maturitate sexuală după vârsta de 16-18 luni. Din cauza popularităţii crescute şi a cererii intense de pe piaţă, aceste pisici au fost înmulţite excesiv de persoane nu tocmai responsabile, interesate doar de bani. Astfel, s-a ajuns la fixarea defectelor în bagajul genetic al descendenţilor, dându-se naştere la pisici cu temperament atipic, cu probleme de respiraţie cauzate de deviaţii de sept sau de nări insuficient deschise, grave probleme oculare, boli de piele sau de inimă. Proprietarii trebuie să ştie că vor fi nevoiţi să facă vizite foarte dese la medicul veteri-

nar, dacă vor achiziţiona un pui din petshopuri sau de la samsari. Polichistoza renală (PKD) este un alt diagnostic pus foarte frecvent de către veterinar. PKD este o boală ce se transmite genetic, produsă de o genă dominantă şi care poate fi eliminată foarte uşor prin testele genetice. Se vor folosi doar reproducătorii diagnosticaţi negativ, obţinându-se astfel pui sănătoşi. Speranţa de viaţă a unui astfel de exemplar este de aproximativ 14-16 ani. O altă problemă de natură hormonală şi întâlnită foarte des la masculii necastraţi este acneea cozii. Odată castraţi, aceasta va dispărea însă în totalitate. La început, ea apare ca nişte puncte negre, apoi se transformă într-o seboree neagră care murdăreşte pielea şi blana de pe coadă, după care apar pustule cu puroi, dureroase. Din cauza canalelor lacrimale scurte, pot apărea scurgeri oculare mai mult sau mai puţin abundente, motiv pentru care blăniţa din jurul ochilor se şterge cel puţin o dată pe zi cu un tampon demachiant, cu ser fiziologic, ori cu soluţii speciale. Reţineţi că dragostea stăpânului pentru Himalayană se exprimă prin aspectul pe care îl are aceasta. Întreţinută „ca la carte”, pisica dumneavoastră va arăta în final ca o adevărată bijuterie cu ochişori albaştri. 73

NUTRIŢIE

Gama de hrană Brit Care Kitten

• Sortiment hipoalergenic super-premium destinat pisicuţelor tinere şi pisicilor gestante şi care alăptează de dr. Weisz Levente weisz.levente@petzoom.ro

evoile nutriţionale ale unei pisici variază începând din momentul înţărcării până la vârsta maturităţii, perioadă în care, în funcţie de sexul animalului, orice pisică poate trece prin diferite stări fiziologice, schimbări de mediu, ce aduc noi cerinţe nutriţionale de bază. Nu este permis să uităm că pisicile sunt animale carnivore, acesta fiind un aspect foarte important în asigurarea cerinţelor nutriţionale prin diferitele sortimente de hrană destinate acestei specii. De aceea, această scriere porneşte de la premisa exprimată de către dr. Louise Murray de la Bergh Memorial Animal Hospital din New York: „Pisicile sunt... diferite de noi, oamenii, şi de câini. Atunci când vine vorba de nutriţia lor, pisicile sunt inflexibile, iar proprietarii lor trebuie să înţeleagă asta!”.

Nevoile pisicilor Pisicile au nevoie de o hrană bogată în surse de proteine (carne) şi grăsimi, iar cerinţele nutriţionale ale lor diferă semnificativ de cele

ale câinilor. Mai mult, diferitele sortimente destinate câinilor pot fi chiar fatale pisicilor, deoarece acele sortimente de hrană sunt bogate în carbohidraţi ce nu pot fi digeraţi complet de către pisici. Practic, pisicile „pot dezvolta stări de obezitate foarte gravă din cauza excesului de carbohidraţi, ajungând până la diabet, organismul lor nefiind „conceput” pentru prelucrarea carbohidraţilor, aceştia trebuind evitaţi din raţia lor zilnică”[2]. Alegerea tipului de hrană (uscată, umedă sau combinaţia acestora) se face la recomandarea medicului veterinar şi după testarea palatabilităţii - dacă pisica nu

prezintă niciun disconfort GI, sortimentul ales este unul potrivit. Însă pentru pisicile „mofturoase” trebuie întotdeauna asigurată o alternativă, deoarece această specie este predispusă la refuzul total al unor sortimente de hrană, fapt care conduce la repercusiuni grave ce pot ajunge până la insuficienţă hepatică [3]. De asemenea, trecerea de la un sortiment destinat unei categorii de vârstă la altul - de la „perioada de creştere” la adult, sau de la o stare fiziologică la alta (adulte gestante sau „în lactaţie”, perioadă post-operatorie - OVH sau orhidectomie) - se face treptat, în decurs de 7-10 zile, administrând porţii mici.[3] Pentru a asigura toate aceste cerinţe, producătorul de hrană pentru pisici a conceput cinci sortimente din categoria hipoalergenic-superpremium, care din punct de vedere nutritiv asigură toate cerinţele pentru menţinerea sănătăţii pisicilor în funcţie de vârstă, rasă, stare fiziologică, mediu de creştere. Pentru a asigura o dezvoltare armonioasă încă din timpul vieţii intrauterine, mai apoi după naştere şi, nu în ultimul rând, după înţărcare până la vârsta de 12 luni trebuie ianuarie - februarie 2014

acordată o atenţie maximă hrănirii pisicilor, utilizând o hrană de foarte bună calitate. Totodată, pentru a evita ulterioarele reacţii alergice traduse prin diferite patologii specifice, se recomandă utilizarea unei game hipoalergenice. Primele 12 luni de viaţă ale unei pisici sunt considerate de nutriţioniştii felini ca reprezentând fundaţia unei viitoare vieţi sănătoase. Totodată, în această perioadă avem ocazia să obişnuim pisica şi cu obiceiurile de hrănire şi astfel

ianuarie - februarie 2014

putem efectua un „start” corect şi sănătos.

Brit Care Kitten Având în vedere toate aspectele descrise mai sus, pentru categoria „tineret” a fost concepută gama de hrană sub formă uscată Brit Care Kitten Chicken&Rice, care este recomandată de la vârsta de 4 săptămâni şi până la vârsta de 12 luni, fiind potrivită şi pentru femelele gestante şi în lactaţie. Acest sortiment

asigură 38% proteine şi 20% grăsime, având la bază carne de pui (minimum 40%) şi orez, 7,5% fibră brută, 1,2% calciu, 1% fosfor, 0,12% magneziu, 0,25% sodiu, respectiv 4.468 kcal energie metabolizabilă/kg sortiment. Brit Care Kitten asigură nevoile nutriţionale, fiind bogat în surse de proteine de calitate superioară, având o palatabilitate şi digestibilitate ridicată, un conţinut echilibrat şi fiind un „susţinător” al sistemului imunitar al pisicilor. Pe lângă cele două componente principale, mai conţine: porumb deshidratat, tărâţe de orez, drojdie de bere, pulpă uscată de sfeclă, ulei de somon, fibre naturale, DL-metionină, L-Lizină, MOS, FOS, seleniu organic, niacină, pantotenat de calciu, acid folic, Biotină, Colin-clorid, vitamina A, D3 şi E (sub formă de α-tocoferol), precum şi taurină (pentru sursa de energie). Din punct de vedere nutriţional, conţine 24.000 UI vit. A, 2.000 UI vit. D3, 600 mg vit. E, 40 mg Zinc E6, 36 mg fier E1, 15 mg mangan E5, 0,38 mg Iod E2, 20 mg Cupru E4, 0,15 mg Seleniu E8,1 mg Biotină, 320 mg. Prin conţinutul ridicat de vitamina E şi seleniu organic, Brit Care Kitten asigură protecţie împotriva radicalilor liberi, permiţând proceselor antioxidative să protejeze membrana celulară şi fiind un real „factor de anti-îmbătrânire”. Uleiul de somon din compo-

ziţie are un nivel ridicat de AG Ω3 şi Ω6 (într-un raport de 4:1) şi asigură sănătatea pielii şi a părului, astfel pisica fiind protejată de eventualele afecţiuni dermatologice cunoscute.

Alte beneficii şi recomandări Procesele imunologice de bază au loc la nivelul intestinului, iar un mediu intestinal normal şi o microfloră sănătoasă asigură o imunitate puternică şi o capacitate de apărare a organismului ridicată. Prebioticul MOS din compoziţia acestui produs influenţează pozitiv echilibrul florei intestinale, asigurând un suport puternic de „apărare” împotriva agenţilor patogeni de la nivelul tubului digestiv, prin procesul de aglutinare, iar FOS influenţează pozitiv multiplicarea bacteriilor benefice organismului, sprijinind astfel activitatea imunologică a organismului pisicii. Prin forma bobiţelor, gama Brit Care Kitten asigură prevenirea formării plăcii dentare şi ulterioara organizare a acesteia în tartru dentar, menţinând o dentiţie sănătoasă. De asemenea, prin conţinutul echilibrat de calciu şi fosfor în perioada de gestaţie, lactaţie şi nu în ultimul rând în perioada de creştere, produsul asigură dezvoltarea armonioasă şi menţinerea osaturii sănătoase. Acest produs este comercializat în ambalaje de 400g, 2 kg şi 7,5 kg. Pentru alegerea unei raţii echilibrate este necesară respectarea cantităţilor/zi recomandate de către producător. Hrănirea pisicilor cu Brit Care Kitten se face conform tabelului alăturat:

Atenţie!, nevoile nutriţionale ale pisicilor în lactaţie sau ale celor gestante sunt foarte mari. În această perioadă „ad libitum”, este necesar să le asigurăm acest sortiment de hrană, iar după înţărcarea puilor trebuie să li se asigure necesarul de hrană din sortimentaţia pentru categoria pisicilor adulte. Pentru această categorie există şi un sortiment de hrană umedă sub denumirea de Brit Care Cat Kitten Chicken conservă. Aceste

conserve asigură o alimentaţie alternativă între hrana uscată şi cea umedă. Ingredientele uşor digestibile şi hipoalergenice ale conservei asigură evitarea intoleranţelor frecvente la această specie, fiind uşor digerabile de către organism. Conserva conţine piept de pui, apă şi orez. • Surse: [1], [2] - dr. Louise Murray - Bergh Memorial Animal Hospital in New York; [3] - dr. Matt McMillen WebMD Pet Health Feature

ianuarie - februarie 2014

GÂNDACUL ASASIN

Dezgustător, inteligent, letal! de Cătălin Vischi catalin.vischi@petzoom.ro

nii susţin că este „cea mai dezgustătoare insectă din lume”, după ce, în primăvara anului 2012, fotograful malaezian Hock Ping Guek a imortalizat un Asasin care se deplasa având în spate trupurile a aproximativ 20 de furnici pe care le omorâse (în foto dreapta). Explicaţia comportamentului Gândacului Asasin (Stenolemus bituberus), numit în România şi Ploşniţa Asasină, constă într-un obicei absolut fascinant. Acesta ucide furnica injectându-i o enzimă extrem de toxică, o „goleşte” de conţinut, iar apoi se camuflează cu trupurile moarte, ca o formă de apărare împotriva altor prădători, ca păianjenii-săritori, de exemplu. Deşi nu e extrem de rapid sau agil, e unul dintre cei mai vorace prădători din lumea insectelor, deşi are doar 4 centimetri. Recent s-a demonstrat unul dintre tertipurile pe care Gândacul Asasin le foloseşte pentru a-şi face rost de hrană. El induce în eroare păianjenul, bătând repetat cu picioarele în pânza acestuia, ca şi cum ar fi o viitoare victimă căzută-n plasă. Când apare păianjenul, Gândacul Asasin îl ucide, injectându-i o enzimă letală. Poate părea excentric, însă sunt destul de multe persoane îndrăgostite de această insectă inteligentă pe care au ales să o crească în captivitate. Din cele peste 1.000 de specii de Gândac Asassin, cele

ianuarie - februarie 2014

mai des preferate de aceste persoane sunt speciile africane Platymeris biguttata şi Asasinul Roşu (Platymeris rhadamanthus - în foto jos). Asasinul este una dintre insectele cel mai uşor de crescut în captivitate. Pentru o colonie de şase adulţi e necesar un terariu de 25 x 25 x 20 cm, iar pentru o colonie de 12 adulţi, un terariu de minimum 45 x 30 x 30 cm. Baza rezervorului poate fi acoperită cu un strat de 2

cm de vermiculită uscată - acesta nu trebuie înlocuit decât după câteva luni. Vermiculita e denumirea geologică a unui grup de minerale laminare hidratate, bogate în ioni de fier, magneziu şi silicaţi. Este o rocă uşoară, cu aspect de mică - cea comercializată pentru uz horticol sau ca substrat pentru terarii este în formă de granule asemănătoare cu... acordeonul (aerează solul şi reţine umiditatea şi nutrienţii) şi se găseşte în florării şi în pet shopuri. În substrat trebuie „plantată” din loc în loc şi scoarţă de plută naturală (pentru crearea unei suprafeţe de trecere naturală a gândacilor). Temperatura trebuie păstrată la 20-24 grade Celsius (uscată, nu necesită pulverizare cu apă). Se hrăneşte cu greieri, viermi de făină (Tenebrio molitor) şi larve de molii. Preţul unui exemplar adult: 66 de lei - dar ce asasin este ieftin în ziua de azi :)? 77

FLUTURI

Fluturland - culori care zboară Oana Raluca Ciceu raluca.ciceu@petzoom.ro

entru prima oară în ClujNapoca, între 18 octombrie şi 30 noiembrie 2013, a avut loc o expoziţie de fluturi tropicali vii, Fluturarium, organizat de Greenworks (care a „livrat” fluturii) şi Muzeul Zoologic al Universităţii „Babeş-Bolyai”. Cum este „la fluturi”? Un spaţiu îmbrăcat în pânze albe, special destinat insectelor alungite cu aripi catifelate, decorul care simula mediul natural al fluturilor (plante viu colorate, iarbă, muşchi, plante agăţătoare), climă tropicală. Muzeograful Cristian Sitar, unul dintre cei care au preluat muzeul zoologic de vreun an şi care încearcă să-l readucă la viaţă, spune că acţiunea este o promovare a muzeului. „În ultimii ani, muzeul a căzut într-un con de umbră şi ne-am gândit că expoziţiile temporare cât mai atractive şi mai inedite ar fi cea mai bună metodă de a-l promova”, a menţionat Sitar, supraveghind zburători din 11 specii de zi şi de noapte (în ultima categorie s-a remarcat molia Attacus Atlas, a doua ca mărime din lume).

Ferma de fluturi Fluturii prezentaţi au fost crescuţi în ferme şi nu capturaţi din natură, iar speciile lor trăiesc de la două-trei zile până la o săptămână sau două, în funcţie de varietate. Se hrănesc cu sucuri dulci, sevă, iau minerale de pe pământul umed, iar organizatorii le-au oferit fructe le plac foarte mult şi fructele puţin fermentate. Aflăm şi că zburătorii coloraţi au nevoie de umiditate ridicată. Mulţumit de prezenţa numeroasă a publicului, Cristian Sitar a subliniat că expoziţia nu este „doar” una de fluturi, tema fiind mai complexă: „Expoziţia este una în care încercăm să oferim publicului un pachet de informaţii, astfel încât copiii care nu mai au ocazia de a interacţiona foarte mult cu natura să înveţe ce înseamnă metamorfoza şi cum se nasc de fapt fluturii”. Aşadar, au fost prezentate toate cele patru faze

ale vieţii fluturelui (ou, omidă sau larvă, nimfă sau pupă şi fluture matur) - în stadiu de pupă, viitorii fluturi ies cu aripile „împachetate” (fluturele are în interior un lichid hemolimfă - pe care-l pompează în interiorul nervaţiunilor din aripi, după care le lasă „la uscat” circa două-trei ore şi apoi este apt de zbor). Ca întindere de timp, metamorfoza de la ou până la zbor depinde de specie - sunt specii din zonele tropicale care au 10 sau 12 generaţii pe an sau specii din zonele temperate care au o singură generaţie pe an, caz în care ciclul durează 12 luni.

Fluturele ca... pet În pofida aparentelor dificultăţi, sunt oameni care cresc fluturi nu pentru „cauze industriale” (producţia de mătase), ci pentru frumuseţea lor neasemuită. Am lecturat de curând experienţa descrisă de o ianuarie - februarie 2014

asemenea persoană, Daniela Caride, care şi-a botezat fluturele cumpărat de la Butterfly Place, un pet shop din Westford, Filomena (pentru că, da, există magazine specializate care au în oferta lor viitori fluturi, aceştia fiind vânduţi în al doilea sau al treilea ciclu al vieţii atunci când sunt omidă, ori pupă sau crisalidă): „A fost minunat timpul petrecut cu fluturele meu, chiar dacă a fost scurt, doar câteva zile”. La transformarea pupei în fluture, aveţi două opţiuni: să-l creşteţi sau să-l eliberaţi în natură (în cazul în care specia este endemică). Dacă

ianuarie - februarie 2014

optaţi pentru prima variantă, reţineţi o vorbă din bătrâni: fluturelui i se pare mică orice incintă. În plus, aceasta nu trebuie să fie din sticlă sau material plastic (acestea sunt potrivite doar până când fluturele intră în cel de-al patrulea stagiu al vieţii), pentru a evita accidentele fatale - variante: plasă de ţânţar, perdea. Unii susţin că, pur şi simplu, îşi lasă fluturii liberi prin camere atunci când camerele sunt sigure, este o modalitate bună măcar din punctul de vedere al spaţiului: reţineţi că fluturii vor şi trebuie să zboare. În privinţa hranei, situaţia e

diferită de la specie la specie. În timp ce unele specii nu mănâncă deloc (decât în stadiu de omidă) şi nici măcar nu au gură/trompă, sunt specii care se hrănesc şi în stadiu de adult, aşa că au nevoie de nectar (găsit în flori proaspete). Ca substituent se recomandă furnizarea unei soluţii zaharoase hrănitoare: dizolvaţi zahăr sau miere în apă (procent: şapte părţi apă, o parte zahăr sau miere) - această soluţie trebuie amestecată foarte bine şi reîmprospătată zilnic (se poate pune într-o ceaşcă acoperită cu plasă de ţânţari, caz în care soluţia trebuie să urce până la aproximativ 0,5 centimetri de plasă, pentru ca fluturele să ajungă la hrană). Sisificii crescători de fluturi mai trebuie să se asigure că temperatura şi umiditatea din incintă este potrivită pentru specia de fluturi crescută - cel mai bun mod pentru a încălzi incinta în care se află fluturii este cu ajutorul unui bec, însă trebuie să vă asiguraţi că aceştia nu pot să se apropie de bec, pentru că în acest fel se pot arde. Printre speciile comercializate sunt Molia de mătase (Cricula trifenestrata), Fluturele monarh (Danaus plexippus), specii din familia Coadă de rândunică (Papilio troilus, Papilio glaucus, Papilio polyxenes - Negrul rândunicii) etc. 79

SFATURI

Îngrijirea păsărilor decorative de Cătălin Vischi catalin.vischi@petzoom.ro

ăsările decorative au devenit în ultimii ani din ce în ce mai atractive pentru cei care-şi doresc o vietate „de companie”, fapt explicat prin calităţile de ordin estetic, dar nu numai, ale acestora. Fireşte, fiecare proprietar de păsări decorative vrea ca înaripata lui să trăiască cât mai mult şi să aibă o viaţă de o calitate cât mai bună. În consecinţă, acest articol despre îngrijirea păsărilor decorative nu are nevoie de argumente suplimentare pentru stăpânii responsabili. În condiţii optime de îngrijire, păsările de dimensiuni mai mici pot atinge o limită de vârstă de circa 10 ani, în timp ce multe specii de papagali ajung chiar şi la 80 de ani, o viaţă de om, ai spune. De aceea, cel mai important lucru pentru posesorii acestor păsări este să înţeleagă de la bun început faptul că şi-au luat un angajament de lungă durată.

Siguranţa cuştii Deşi, de regulă, păsările decorative fac parte din specii rezistente, adaptate vieţii în captivitate, proprietarii animalelor trebuie să găsească un medic veterinar la care să apeleze atât pentru îngrijirile de rutină, cât şi pentru controale anuale. Însă pentru cazuri grave şi de urgenţă asiguraţivă serviciile unui medic veterinar specializat în sănătatea păsărilor. Alt aspect important este habitatul creat păsării „de apartament”. Cuşca este locul unde pasărea îşi petrece cea mai mare parte a timpului. Sigur, indicat ar fi să o găzduiţi într-o volieră, însă dacă asta nu e posibil, măcar fiţi generos cu dimensiunile cuştii. Gândiţi-vă la faptul că are nevoie de spaţiu măcar pentru a-şi putea întinde aripile, iar cintezele şi alte specii de păsări mici trebuie să 80

aibă suficient spaţiu pentru a zbura, însă în cazul acestora gratiile trebuie să fie mai dese, pentru a evita evadările sau accidentele. Colivia trebuie amplasată pe un stativ sau agăţată (suspendată de plafon sau pe perete), însă în ambele cazuri suporturile trebuie să confere siguranţă maximă - dacă în cursul zilelor de vară obişnuţi să mutaţi cuşca la fereastră, nu lăsaţi geamul deschis, pentru a evita accidentele ce pot fi create de vânt. Multe cuşti sunt dotate cu stinghii, dar pentru că pasărea obişnuieşte să le roadă, gândiţi-vă să le înlocuiţi cu substituenţi naturali (ramuri de copac), care nu sunt tratate chimic. De asemenea, jucăriile, necesare pentru stimulare şi alungarea plicitiselii, trebuie alese în aşa fel încât să aveţi siguranţa că pasărea nu le va înghiţi sau nu se va răni cu ele. Nu este recomandat să amplasaţi colivia în bucătărie - mirosurile generate de gătit şi produsele de curăţenie pot fi toxice pentru animalul dumneavoastră. De asemenea, menţineţi temperatura constantă în încăperea în care se află colivia.

Hrana şi igiena Păsările au nevoie de acces permanent la apă proaspătă. Îngrijiţi-vă ca recipientele din care bea apă sau în care se scaldă să fie în permanenţă curate. E recomandat să nu-i oferiţi păsării suplimente de vitamine (de regulă se adaugă în apă şi, din păcate, este o practică comună), cu excepţia cazului în care v-au fost recomandate de către un medic veterinar - pentru un papagal sănătos, un regim alimentar variat şi complet conţine toate vitaminele necesare, adăugarea unor suplimente poate duce la probleme de sănătate cauzate tocmai de supradoză şi poate favoriza şi înmulţirea mai rapidă a bacteriilor din apă. Nu neglijaţi dotarea cuştii cu un os de sepie - este disponibil în majoritatea pet shop-urilor -, acesta ajută la completarea necesarului de calciu. Tot la capitolul „Elemente nutritive”, există multe diete care conţin peleţi şi mixuri de seminţe şi care sunt furnizate de obicei alături de o varietate de cereale, seminţe şi legume proaspete, însă doar un specialist sau un medic veterinar vă poate ianuarie - februarie 2014

spune care este cea mai bună combinaţie pentru hrana specifică păsării dumneavoastră. Pentru că au un metabolism rapid, păsările decorative „produc” multe excremente, aşa că e important să curăţaţi zilnic partea inferioară a coliviei pentru a preveni infecţiile cu diverse bacterii - multe cuşti au partea inferioară detaşabilă, simplificând astfel procesul de curăţare şi igienizare. Puteţi să vă daţi seama dacă pasărea pierde în greutate, are probleme de piele sau alte boli „mascate” de penaj dacă sunteţi atenţi la următoarele simptome: pierderea poftei de mâncare, depresie, pierderea penelor, secreţii din nări sau ochi. În aceste cazuri, solicitaţi prompt asistenţa medicală de specialitate. Una dintre cauzele frecvente (şi banale) care pun în pericol sănătatea păsărilor decorative este lipsa odihnei - unele specii au nevoie de un somn nocturn de 10-12 ore -, aşa că este bine ca noaptea să acoperiţi colivia.

Zborul Un element important pentru calitatea vieţii şi sănătatea păsărilor decorative este zborul. Cele mai multe specii de papagal nu trebuie păstrate în permanenţă în colivie, ci trebuie să le creaţi un orar de zbor pentru a-şi păstra libertatea de mişcare şi pentru a-şi exersa inteligenţa - papagalii, spre deosebire de canari, au o memorie spaţială mai mare, fapt care-i face să-şi negocieze bine distanţa de zbor, astfel încât să găsească cu uşurinţă drumul spre colivie (unii proprietari îşi lasă papagalii să zboare nu numai în camere, ci şi în curte, dar aceasta este o opţiune personală). Nu încercaţi să prindeţi pasărea pentru a o băga înapoi în cuşcă, riscaţi să vă epuizaţi şi enervaţi, iar aceasta va fi stresată. ianuarie - februarie 2014

În mod normal, pasărea se reîntoarce singură în colivie sau se aşază pe aceasta, dând semnalul că s-a săturat de „plimbare” şi doreşte să se reîntoarcă la „cuib”. De asemenea, este indicat să acoperiţi ferestrele atunci când „eliberaţi” pasărea, pentru a reduce riscul ca aceasta să se izbească de geamuri. Unii proprietari de păsări decorative apelează la medicul veterinar pentru a „ciupi” aripile acestora, pentru a le împiedica astfel să zboare la înălţime sau pe distanţe mari, reducând şi riscul unor evadări în natură - la fel, acest gen de tratament e o opţiune personală a fiecăruia. 81

FLAME HAWKFISH

Torﾅ｣a lui Castelnau de Cﾄフﾄネin Vischi catalin.vischi@petzoom.ro

cest spectaculos peşte marin este numit de către acvarişti în atât de multe feluri încât e greu să-i găsim un nume prin care să fie identificat corect de către toţi cei interesaţi. I se spune Flame Hawkfish, Red Hawkfish (denumire cu care sunt acreditaţi mai mulţi peşti-şoim), Fire Hawk, Brilliant Hawkfish sau Scarlet Hawkfish. Această nebunie în care nimeni nu mai ştie dacă vorbeşte de acelaşi peşte sau de unul diferit ar putea fi tranşată de unicul „arbitru” incontestabil: contele de Castelnau - pe numele său complet, de nobil, François Louis Nompar de Caumont LaPorte -, cel care l-a descris ştiinţific pentru prima dată, observându-l pe coastele Australiei în 1873. Din nefericire, nu s-a „inventat” nemurirea, iar Castelnau nu mai este printre noi, aşa că numele popular al acestei specii rămâne în coadă de... peşte (evident). Apropo de „descoperitorul” acestui peşte, o anecdotă reală, de final de an, care-l are ca subiect pe Castelnau. Francez născut în Londra, acestui om de ştiinţă i s-a atribuit „descoperirea” unui alt peşte, în Australia, numit Ompax spatuloides şi declarat otrăvitor. O comisie din Gayndah Queensland i-a trimis lui Carl Staiger, directorul Muzeului din Brisbane, o schiţă a Ompax spatuloides şi o descriere „din 1879” atribuită lui Castelnau. În fapt, aceasta a fost o farsă ianuarie - februarie 2014

făcută lui Staiger, membrii comisiei „construind” peştele ca un puzzle (corp de barbun, coadă de anghilă şi cap ascuţit, ca un cioc, de zărgan). Revenind la denumirea acestui mic biban, o să-i spunem Şoimul Flacără (denumire ştiinţifică: Neocirrhitus armatus) şi aici îi începem povestea. Ca-n reclama la berea aia care e „probabil cea mai bună din lume”, şi Şoimul Flacără este probabil cel mai popular şoim din acvaristică. Nu doar datorită coloritului său fascinant, roşu strălucitor cu o fină tuşă de negru în jurul ochilor (ca o mască a lui Zorro) şi pe înotătoarea dorsală, ci şi personalităţii sale. Conformaţia expresivă a ochilor săi i-a determinat pe mai mulţi acvarişti să afirme public că acest peşte este „extrem de sociabil”, că „s-a împrietenit” cu ei, că îi „urmăreşte cu privirea de după sticla acvariului” şi că „are capacitatea de a privi cu interes ce se întâmplă dincolo de acvariu”. Să ne păstrăm capul pe umeri, totuşi. E un peşte simpatic, cu dimensiunea de 7-10 centimetri, care preferă fundul bazinului, stând pe pietre sau ascuns printre corali (e imun la „urzicăturile” acestora) şi avansează în căutarea hranei parcă sărind, ca un iepure. Este originar din Fiji, Tahiti, Insula Cook şi Australia, face parte din grupa peştilor carnivori, semi-agresivi, însă poate deveni agresiv doar faţă de peştii mai mici din comunitate şi

sigur va fi agresiv faţă de nevertebrate (crabii, melcii, dar în special creveţii, pe care-i devorează urgent). De altfel, atunci când sunt rugaţi să-i găsească nod în papură acestui simpatic biban, acvariştii se referă exclusiv la agresivitatea sa faţă de peştii mai mici şi de melci şi creveţi - soluţia constă în eliminarea altor „înotători pe fundul acvariului” de dimensiuni mici, pe care şoimul îi percepe ca o ameninţare la teritoriul „său”. Dacă exceptăm aceste argumente, Şoimul Flacără este un peşte paşnic, curios, care-şi va petrece timpul pe pietre vii sau ascuns printre corali. Este rezistent şi uşor de întreţinut, nu face mofturi la mâncare, dar ţineţi cont că este un carnivor. În dieta sa introduceţi creveţi uscaţi, crustacee mici, nevertebrate, crabi, melci şi alte produse proaspete sau congelate destinate peştilor marini carnivori. Toţi şoimii se nasc femele, iar cele dominante devin masculi (de obicei, masculii sunt mai mari decât femelele - nu există deosebiri coloristice între sexe). În libertate, un mascul domină un terioriu care include două-şapte femele. Acvariul trebuie să aibă peste 100 de litri, iar apa să respecte caracteristicile: temperatură: 22-26° C; pH: 8,1-8,4; salinitate: 1.020-1.025. Preţul unui exemplar este cuprins între 200 şi 650 de lei, depinde de loc şi de noroc - preţul mediu la pet-shopurile din UE fiind de 70 de euro. 83

ANOLISUL VERDE

Şopârla cameleonică de Cătălin Vischi catalin.vischi@petzoom.ro

n România i se spune Anolisul Verde (o traducere „din topor” a englezescului Green Anolis - Anolis carolinensis) sau Anolis de Bahamas şi chiar Anolis cu Gâtul Roşu ori, mai rar, Cameleonul American. Însă nu indecizia „naşilor” săi a determinat scrierea de faţă, ci o tot mai repetată falsă informaţie, conform căreia specia aceasta de reptile este foarte rară, pe cale de dispariţie chiar!, sau că nu se recomandă creşterea sa în captivitate decât în cazurile „terariştilor” experimentaţi, ori că „este posibil să nu se adapteze la viaţa în captivitate”. În fapt, această şopârlă arboricolă este una dintre cele mai comune reptile crescute în terarii, fiind recomandată în special începătorilor tocmai datorită faptului că este uşor adaptabilă, rezistentă şi... destul de ieftină - dacă aş fi scris acest articol în SUA, îndrăzneam să menţionez „foarte ieftină”, un exemplar costând între 5 şi 15 dolari, însă în pet shopurile autohtone, preţul urcă, neargumentat, ca în cele mai multe situaţii, la peste 150 de lei (parcă le aduc cu vaporul, pe rând, câte una la fiecare transport).

Caracteristici Cameleonul American (sau Carolina Anole, cum îi spun cei din SUA, locul de origine al şopârlei) nu este propriu-zis un cameleon (nu face parte din familia Chamaeleonidae), însă i se spune aşa pentru că este cameleonic - are capacitatea de a-şi schimba culoarea de la verde-smarald la maro, reacţia fiind determinată atunci când stă la umbră, mai ales, pentru a se camufla în aşteptarea prăzii sau pentru a se proteja de intruşi. Şopârla Anolis carolinensis este

• Această şopârlă arboricolă este una dintre cele mai comune reptile care sunt crescute în terarii, fiind recomandată chiar şi începătorilor tocmai datorită faptului că este uşor adaptabilă, rezistentă şi... destul de ieftină. întâlnită frecvent în sud-estul SUA (cele mai dense populaţii sunt în statele Carolina de Nord, Carolina de Sud, Florida, Georgia, Alabama, Mississippi, Louisiana, Texas, Tennessee şi Virginia), insulele Hawaii şi Ogasawara. Trăieşte atât în zonele cu vegetaţii de la liziere, însă chiar şi în păduri, ascunsă în vegetațiile forestiere - coroanele copacilor, pe trunchiurile acestora sau chiar în scorburi. Are corpul şi botul alungit şi la maturitate ajunge la o dimensiune cuprinsă între 15 şi 20 de centimetri. Are coada mai lungă decât corpul, gheare ascuţite şi membrele posterioare mai lungi decât cele anterioare. Caracteristică este guşa de nuanţă roz, mai pronunţată şi mai aprins colorată la masculi, aceştia „utilizând-o” în ritualurile de curtare şi pentru intimidarea altor Cameleoni Americani care râvnesc să le ocupe teritoriul ianuarie - februarie 2014

(nu este recomandat să ţineţi mai mulţi masculi într-un terariu, ci un singur mascul adult şi patru-cinci femele).

În captivitate Pentru că este o „alpinistă” nativă, în captivitate are nevoie de un terariu mai mare, calculaţi o capaci-

ianuarie - februarie 2014

tate de 35 de litri/exemplar, bine securizat, prevăzut cu capac (nu uitaţi că este o şopârlă arboricolă, aşadar se va căţăra în permanenţă pe ramurile din terariu - de asemenea, capacul devine obligatoriu în cazul în care aveţi şi o pisică). Substratul ideal include sol (fără perlit), turbă sau strat de coajă (ideal: scoarţă de orhidee). În esenţă, trebuie să le creaţi un mediu tropical, cu temperaturi cuprinse în timpul zilei între 26 şi 28 de grade Celsius, iar noaptea de 18-24 de grade Celsius - utilaţi terariul cu termometru, însă nu folosiţi neoanele pentru încălzire şi pe timp de noapte, soluţia recomandată fiind elementele ceramice de încălzire. Evitaţi soluţiile de încălzire „nenaturale”, adică cele care emană căldură de jos în sus, fără să aveţi certitudinea că şopârlele sunt 100% în siguranţă. De asemenea, trebuie menţinută o umiditate de 60-70% (pentru asta e recomandat să pulverizaţi apă pe plantele din terariu, cel puţin de două ori pe zi). Este recomandat să alegeţi plante ce ajută la păstrarea umidităţii - încercaţi filodendron (Philodendron bipinnatifidum), limba soacrei (Sansevieria trifasciata), plan-

te tropicale din familia Bromeliaceae (acestea sunt dispuse în rozete bazale în formă de cornete sau pălărie, unde se colectează apa, fapt care le face preferatele şopârlelor şi şerpilor), iederă, orhidee, chiar viţă de vie. Menţineţi terariul curat - în captivitate şopârlele sunt sensibile la microbi -, eliminaţi resturile alimentare imediat după masă şi înlocuiţi substratul săptămânal (unii crescători de şopârle pun în terariu o folie de plastic înainte de a aşeza substratul, tocmai pentru a-l putea înlocui mai uşor). Nu o introduceţi într-un terariu cu alte specii. Nu apucaţi şopârla de coadă (se zbate până când şi-o rupe şi, chiar dacă aceasta se regenerează, nu va mai fi la fel cu „originalul”). Este timidă, sperioasă, dar cu consecvenţă şi blândeţe în manipulare va deveni oarecum prietenoasă cu stăpânul. Se hrăneşte cu insecte (adoră greierii de mici dimensiuni, dar mănâncă şi muşte, păianjeni, furnici etc.), fluturi, viermi - este un abil „vânător”, aşadar puteţi să-i lăsaţi plăcerea de a-şi prinde singură hrana. Se hrăneşte o dată la două-trei zile. Îngrijite corespunzător, aceste reptile au o speranţă de viaţă de 10 ani. 85

MINI REX

Piticul texan, 30 de ani de existenţă de Cătălin Vischi catalin.vischi@petzoom.ro

acalii financiari au dat dovadă de lipsă crasă de previziune atunci când au inventat expresia „nimic nu e gratis”. Treci azi printr-o gură de metrou şi o să primeşti de la ziare până la mostre de săpun. Consider că mai nimerit ar fi: „Almost everything is free, but what you must have is very expensive” („Aproape totul e gratis, însă ceea ce îţi este obligatoriu necesar este foarte scump”). Revenind la gratuităţi, nici subiectul acestei scrieri nu e gratuit: în 2014 (Anul Calului de Lemn, zic chinezii - adică al „troianului”, al jucăriei tip balansoar, sau ce?) se împlinesc 30 de ani de la crearea rasei Mini Rex, o aniversare suficientă pentru a stărui puţin asupra celui mai deştept şi popular iepure din lume.

Din Paris în Texas Prin venele lui Mini Rex curge sânge albastru, clocotitor, sălbatic, incestuos, strămoşii săi fiind originari din Franţa începutului de secol XX. Se spune că în 1919, un ţăran a găsit într-un cuib de iepuri sălbatici două exemplare care aproape că nu aveau păr, din cauza unei mu-

taţii genetice (numită „rex”, care dă numele rasei). Ştiind că stăpânul fiului său e un pasionat crescător de iepuri, ţăranul a luat cei doi pui de iepure sălbatic, frate şi soră, şi i-a dus la monsieur Gillet. Din încrucişarea celor două exemplare au rezultat pui cu blană pufoasă, dar scurtă, în nuanţa castaniu închis. Primul nume ales pentru noua rasă a fost Castor, dar Gillet a aflat că în Anglia există o rasă cu această denumire, aşa că a decis să numească rasa Castorrex. Primul Castorrex a fost prezentat de Gillet în 1923 la Societe Centrale d’Aviculture din Paris. În încercarea de a obţine recunoaşterea noii rase de iepuri, el a dus o blană jupuită, însă prima

reacţie a specialiştilor a fost de a-l acuza pe Gillet de înşelătorie, spunând că acesta ar fi tuns blana animalului. Jignit, Gillet a adus un iepure viu, de talie mijlocie şi cu blană scurtă, şi în acel moment toţi specialiştii au fost convinşi că se află în faţa unei rase noi. Cinci ani mai târziu, John C. Fehr, un arbitru american care a jurizat la Paris International Rabbit Show, şi partenerul său Alfred Zimmerman au cumpărat câteva exemplare de Rex şi le-au dus peste Ocean. Ei au fost primii care au redactat standardul rasei şi s-au ocupat de adoptarea acestuia, în anul 1929, şi tot ei au pus bazele primului club Castorrex din SUA: Castorrex and Colorrex Rabbit

ianuarie - februarie 2014

Breeders of America. Astăzi, americanii recunosc 17 varietăţi, iar francezii 20. Din rasa Rex standard, care a devenit extrem de populară în SUA, s-a format varietatea Mini Rex. Creatoarea varietăţii mini este texana Monna Berryhill, care în 1984, pe când se afla în Orlando (Florida) la Convenţia ARBA (American Rabbit Breeders Association), a câştigat o pereche de iepuri din rasa Dwarf Rex (de la crescătoarea Marylouise Cowan). Un accident a făcut ca femela să moară, iar Berryhill, din dorinţa de a-i alunga singurătatea masculului (pe nume Zoro) i-a adus o femelă (pe nume Cotton) numai că... din altă rasă (Lynx Mini Rex). Cel mai probabil această rasă s-a născut accidental, doamna Berryhill crezând că femela este din aceeaşi rasă cu Zoro. Din împerecherea celor doi a rezultat un cuib de şapte pui. Trei dintre

ianuarie - februarie 2014

aceştia (Happy, Bashful şi Dopey) au fost păstraţi şi au devenit baza rasei Mini Rex. Primul Mini Rex a fost prezentat public de Berryhill în 1986, la Convenţia ARBA desfăşurată în Columbus, unde a fost adus şi standardul noii rase şi supus dezbaterii comitetului de specialitate. După doi ani, în 1988, la finalul expoziţiei ARBA din Madison (Wisconsin), Mini Rex a fost recunoscută ca rasă, iar apoi Happy şi Bashful au fost trimişi de Berryhill la două crescătoare din Sarasota (Florida), Linda Thompson şi Gloria Middleton, fiind folosiţi într-un program de reproducţie a noii rase - Linda Thompson este şi astăzi una dintre cele mai apreciate crescătoare de Mini Rex, exemplare de la crescătoria sa, Southern Belle's, au fost primul şi al doilea Mini Rex din istoria rasei care au câştigat tiltul BIS (Best In Show) la Convenţia ARBA.

Aspect şi întreţinere Mini Rex are spatele bine rotunjit, gâtul şi picioarele scurte, iar urechile sunt erecte, cu lungimea maximă de 9 centimetri. Adulţii au greutatea cuprinsă între 1,6 kilograme şi 2 kilograme. Blana este extrem de densă, cu fire de păr drepte şi situate în poziţie verticală, de consistenţă elastică (părul moale, mătăsos este considerat un defect) şi de lungime cuprinsă între 12 milimetri şi 22 de milimetri. În concursuri, Mini Rex este jurizat în felul următor: 35 de puncte pentru corp, 5 puncte pentru cap, 5 puncte pentru urechi, 35 puncte pentru blană, 15 puncte pentru culoare şi 5 puncte pentru starea generală. Rasa prezintă mai multe varietăţi coloristice ale blănii. Sunt docili, foarte inteligenţi (se spune chiar că ar fi cea mai inteligentă rasă), nu foarte temperamentali (sunt activi mai mult dimineaţa şi seara). Femelele au instict matern puternic, fiind folosite ca doici. Poate fi crescut în sisteme de cuşti amplasate afară (nu-i place căldura excesivă nu-i expuneţi direct la soare şi vara încercaţi chiar să le amplasaţi un sistem de ventilaţie), însă în locuri ferite de curenţi de aer puternici şi de umezeală - iarna trebuie să mutaţi cuştile în încăperi aerisite. Pentru un singur exemplar, cuşca poate să aibă dimensiunile: 90 centimetri lungime, 60 centimetri lăţime, 50 centimetri înălţime. Preţul unui exemplar: 30-35 de lei. 87

INEDIT

Animale de companie ale preşedinţilor SUA de Roxana Grosu roxana.grosu@petzoom.ro

-ar putea să vă mire faptul că asemeni titulaturii de „prima doamnă” există şi cea de „primul câine”. Ce-i drept, nu este uşor de luat în serios o asemenea găselniţă, mai ales pentru că pare a nu fi altceva decât unul din instrumentele care ajută la campaniile de imagine americane şi care nu are prea multe de a face cu practicile PR-iste ale politicienilor europeni. Cu toate acestea, dacă vă spunem că dragostea pentru câini i-a asigurat lui Franklin Roosevelt un mandat în plus la Casa Albă şi l-a umanizat pe Richard Nixon în faţa populaţiei americane, s-ar putea să vă gândiţi de două ori înainte de a mai pune ştampila la alegeri pe un candidat - chiar de-al nostru -, al cărui devotament faţă animale nu se ridică la un potenţial similar. Mark Twain avea o vorbă: „Cu cât cunosc mai bine oamenii, cu atât îmi iubesc mai mult câinele” - şi umblă vorba că al 33-lea preşedinte american, Harry Truman, ar fi spus: „Dacă îţi doreşti un prieten la Washington, ia-ţi un câine”. În SUA, de-a lungul istoriei, a fi

stăpân de animale a venit cu „fişa postului” pentru locul din Biroul Oval al Casei Albe, această calitate contribuind substanţial la umanizarea imaginii celui mai puternic om din stat.

Prietenii celor puternici Cu toate că cele mai preferate animale de companie au fost câinii, preşedinţii americani au lăsat şi alte patrupede să ajungă la Casa Albă. Printre acestea s-au numărat catâri, urşi grizzly, papagali, capre, curcani,

porcuşori de Guineea, porci, cocoşi şi - desigur - pisici. Şi da, aţi fi surprinşi, dar chiar şi o vacă a fost numită la vremea ei „prima vită din stat”. În urmă cu 100 de ani, în timpul mandatului lui William Taft, al 27-lea preşedinde al SUA, Pauline Wayne a fost ultima vacă de la Casa Albă. Primul preşedinte american, considerat şi fondatorul „tărâmului făgăduinţei”, este cunoscut şi ca tatăl speciei câinelui pentru vulpi american (Foxhound). Pasionat crescător de animale, de-a lungul vieţii sale, George Washington şi-a crescut (şi

ianuarie - februarie 2014

încrucişat) propriii câini. Ştiind de această pasiune a sa, marchizul de Lafayette - aliatul american din timpul Războiului Revoluţionar şi prieten apropiat al preşedintelui - i-a trimis lui Washington mai mulţi câini. Primul şef de stat al SUA a crescut, de asemenea, şi catâri. Thomas Jefferson, al treilea preşedinte al SUA şi autorul Declaraţiei de Independenţă, a primit o pereche de urşi grizzly de la căpitanul Zebulon Pike. Pike, care a ajuns accidental pe teritoriu spaniol în timpul unei expediţii, a cumpărat urşii de la un localnic, în timp ce era escortat înapoi pe tărâm american. Jefferson nu a păstrat urşii pentru multă vreme, însă atâta timp cât i-a ţinut, puii de urs au trăit într-o cuşcă, pe pajiştea din faţa casei preşedintelui. Thomas Jefferson a avut şi animale de companie ceva mai convenţionale, cum ar fi câini Briard (o rasă cunoscută şi sub denumirea Ciobănesc de Brie, care a fost descrisă prima dată în secolul al XIV-lea şi înfăţişată pe tapiseriile care datează încă din secolul al VIII-lea) şi o pasăre pe nume Dick. Andrew Jackson, al şaptelea preşedinte american, şi-a învăţat papagalul să... înjure. Pol i-a supravieţuit preşedintelui, iar vorbele umblă că a trebuit să fie îndepărtat de la ceremoniile funerare, pentru că nu se putea opri din înjurat. Jackson a mai avut şi cocoşi de luptă, care, de asemenea, se zvoneşte că au făcut spectacol la petrecerea de preluare a şe-

ianuarie - februarie 2014

fiei în stat de către acesta, suficient încât însuşi preşedintele ar fi fost nevoit să iasă din încăpere... pe geam! Abraham Lincoln a avut o întreagă armată de animale care a locuit cu el la Casa Albă: caprele Nanny şi Nanko, preferatele fiului său Tad, care dormea cu ele în pat; un câine pe nume Jip; pisici pe care Lincoln le-a primit de la secretarul de stat William Seward; şi chiar şi un curcan pe nume Jack, pentru care Tad a obţinut o graţiere prezidenţială, ca să nu fie sacrificat la cina de Crăciun din anul 1863. Theodore Roosevelt ar fi putut lejer să îşi deschidă o grădină zoologică, întrucât, probabil, a avut mai multe animale decât membri de cabinet. Numai câini a avut cinci. Primele animale din stat în administraţia sa au mai fost o mică armată de porcuşori de Guineea, un cocoş cu un singur picior, un papagal Macaw, un şarpe, un porc, o şopârlă, un bursuc, pisici, iepuri, bufniţe, ponei şi chiar o hienă.

lui cel mic”. Datorită acestor cuvinte, Roosevelt a fost mult mai apreciat de alegătorii săi şi se spune că ineditul discurs i-ar fi adus încă un mandat. Ajungând în zilele noastre, la actualul preşedinte al SUA, Barack Obama, mulţi deja sunteţi familiari cu Bo, câinele de apă portughez, în vârstă de cinci ani, al primei familii americane. Toată lumea ştie că actualul preşedinte american este un mare iubitor de câini, continuând astfel tradiţia de la Casa Albă, conform căreia toţi preşedinţii au fost mari admiratori ai celui mai bun prieten al

De la Fala, la Bo Revenind la povestea de la început, privind administraţia lui Roosevelt, acesta a petrecut un număr generos de ani la Casa Albă în cei 12 ani de preşedinţie şi, deşi a avut timp suficient să strângă în jurul său multe animale, preferatul său a fost terrierul Fala. Se spune că preşedintele ar fi întors o întreagă delegaţie din drum ca să îl ia şi pe căţel cu el, lucru care ar fi costat foarte mulţi bani publici. În ceea ce a fost ulterior numit faimosul discurs Fala, Roosevelt a replicat, la momentul respectiv: „Mă puteţi critica pe mine, pe soţia mea şi pe întreaga mea familie, dar nu îl criticaţi pe căţelul meu. E scoţian şi mic, iar toate aceste afirmaţii despre cheltuirea banilor i-au supărat sufleţelul

omului. Bo nu a scăpat nici el atenţiei publice, numeroase fotografii cu preşedintele şi fetele sale jucându-se cu câinele împânzind internetul. Abia odată cu Bo a fost inaugurată categoria de „prim animal de companie” din stat, Wikipedia consemnând-o astfel. Desigur, va mai trece un timp generos până se va scrie o istorie a animalelor politicienilor europeni, de această parte a Atlanticului încă dându-se bătălii pentru drepturile animalelor. Până una alta, figurile politice (chiar şi de la noi din ţară) ar putea învăţa mai multe despre îmbunătăţirea imaginii cu ajutorul animalelor de companie. 89

SPECIAL

iPET - Gadgeturi şi tehnologii pentru animale de companie de Răzvan Buzoianu razvan.buzoianu@petzoom.ro

Cu ochii-n soare Întotdeauna un câine cu ochelari este amuzant. Mulţi dintre noi, oamenii, i-am fotografiat şi ne-am amuzat teribil când ne-am personificat câinii şi i-am pus în nenumărate ipostaze nenaturale, cu ochelari de soare, şepci ş.a.m.d. Unora le stă bine cu ochelari Lennon, altora cu cei Aviator, şi tot aşa, dar rar ne gândim dacă ei chiar au nevoie de ochelari de soare. Cică nu ar fi rău să le punem şi lor o pereche, spune producătorul Doggles, cel care produce aceşti ochelari de protecţie pentru câini. Cu o experienţă de 16 ani în spate, cei de la Doggles recomandă produsul pentru cei sensibili la lumină, dar iubitori de soare, pentru cei care fac plimbări cu motocicleta sau maşina şi pentru cei ai căror stăpâni vor să aibă un câine cool. Ochelarii au lentile interşanjabile, cu protecţie UV 100%, se pot comanda în diverse modele şi culori şi costă aproximativ 21 de dolari americani. Detalii pe site-ul www.doggles.com.

Litiera ghiveci Pentru un crescător de animale, pisica este unul dintre companionii cei mai prietenoşi cu casa. Bineînţeles, cu excepţia micilor escapade în decor. În magazinele cu produse pentru animale de casă nu găseşti altceva în afara clasicelor tăviţe, de culori diverse, ce-i drept. Dar indiferent de asta, tot litiere pline de nisip, urât mirositoare, rămân pentru toată lumea. Cei de la compania Good Pet Stuff s-au gândit la o variantă de litieră care să aibă şi un rol decorativ. Mai exact, este o litieră-ghiveci imensă care găzduieşte o plantă destul de drăguţă. Părţile bune sunt că litiera este ascunsă, iar planta mai absoarbe din miros alături de un ﬁltru de praf. Vasul este dintr-un material dur - polipropilenă -, dar pentru plantă nu credem că mai garantează cineva. Poate ﬁ plasată oriunde în casă, sigur nu va da de bănuit nimănui. O puteţi comanda pe site-ul w w w. G o o d p e t stuff.com.

Pumnul lui Hulk minte nu are Pumnul lui Hulk este jucăria perfectă pentru un câine extrem de arţăgos, de talie mică. Probabil pentru un Chihuahua, pentru că este un câine la fel de nervos ca bestia-erou şi parcă totdeauna te-aştepţi să se-nverzească atunci când are un acces de furie. Oricum, este singurul câine care ar avea curaj să-l şi muşte pe Hulk, pentru că nu are frică de nimic, poate doar de pisici... Dacă o faceţi pe durii, mai trebuie să ştiţi că jucăria asta are şi o prindere pentru tine şi că este foarte rezistentă (polyester 100%). Poate ﬁ spălată, verdele Hulk nu se va decolora, pentru că este un produs original marca Marvel. Costă 10 dolari americani şi poate ﬁ comandat pe site-ul www.amazon.com.

Igiena cu gândul la el

Eşti glumeţul grupului şi îţi întreţii prietenii cu glume non-stop? Eşti atât de ataşat de câinele tău încât nici la baie nu-ţi vine să te duci fără el? Păi atunci ar trebui să ai aşa ceva în casă, mai exact în baie sau poate chiar în bucătărie.. Da, e.. un fund de câine care te ajută întotdeauna la nevoie. În caz că uiţi cine-i cel mai bun prieten al omului, suportul ăsta de hârtie igienică sau de şerveţele de bucătărie îţi va aduce aminte de fiecare dată când vei avea nevoie. Sulul de hârtie se introduce în interior foarte uşor şi îşi face treaba imediat: te curăţă cu zâmbetul pe buze. Designerul acestui obiect se numeşte Chaiyut Plypetch. Costă 21 de euro şi poate fi comandat de pe site-ul de internet www.thegadgetflow.com.

ianuarie - februarie 2014

CONCURS

„Eu sunt VEDETA lunii!”

• Maravet şi Petzoom o premiază pe Ofelia, din Baia Mare, cu hrană pentru o lună Taman de ziua ei (în această lună împlineşte 11 ani de existenţă pe Terra şi vreo... 40 de kilograme!), Ofelia, o splendidă femelă din rasa Dog Argentinian, şi-a câştigat singură premiul: hrana care îi este necesară timp de o lună. E drept, a ajutat-o şi stăpânul ei, Bogdan Groza (str. Olteniei, nr. 2A, ap. 39, Baia Mare - jud. Maramureş), care a declanşat aparatul de fotografiat în speranţa că-i va convinge pe toţi că Ofelia merită titlul de „Vedeta lunii”. Şi a reuşit (cel puţin pe cei care compun juriul concursului). În primul concurs al anului 2014, pe locul II s-a clasat Brutus, un extrem de simpatic „viitor greu” „un Saint Bernard în devenire”, cum spune stăpâna sa, Crina Iordache din Bucureşti, iar pe locul III a fost Alice, o German Shorthair Pointer în vârstă de 4 luni, care ne-a fost „recomandată” de Andrei Barbu din Caraş Se-

Ofelia

Brutus

Alice

verin. Acesta a fost primul podium al anului, însă acum, înainte de obişnuita noastră recomandare, îi felicităm pe toţi concurenţii, invitându-i să participe şi la următoarele concursuri. Poţi şi tu să câştigi un premiu asemănător, dacă trimiţi, până în 5 februarie 2013, o singură poză cu animalul tău de companie pe adresa de

OFERTĂ SPECIALĂ

e-mail: redactie@petzoom.ro. Clasamentul celor mai reuşite fotografii va fi stabilit de un juriu format din redactori ai revistei. Pozele clasate pe primele trei locuri vor fi publicate în numărul următor, iar fotografia clasată pe locul I va fi premiată cu hrana necesară animalului de companie timp de o lună. Succes!

• comandă acum un ABONAMENT pe un an la PETZOOM - revista companionilor cu personalitate - şi plăteşti doar Avantaje: • primeşti acasă cele şase reviste care apar pe durata a 12 luni • taxele poştale sunt achitate de editor • chiar dacă preţul revistei creşte pe parcursul anului în care eşti abonat, preţul abonamentului rămâne acelaşi • ai certitudinea accesului la cea mai spectaculoasă şi complexă revistă de proﬁl, singura care prezintă în detaliu toate competiţiile de tip CACIB desfăşurate în România, precum şi Euro Dog Show şi World Dog Show • este singura revistă care prezintă informaţii despre companioni din toate categoriile (câini, pisici, peşti, păsări decorative, reptile, insecte, animale mici)

53,4 lei

• ai acces la informaţii de specialitate despre nutriţie, menţinerea sănătăţii şi socializarea corectă a animalului tău de companie • citeşti reportaje şi poveşti adevărate despre cei mai spectaculoşi companioni, precum şi interviuri în exclusivitate cu vedete despre animalele lor de companie • ai acces sigur la toate concursurile organizate de revista „Petzoom” şi partenerii ei Te abonezi simplu: •plăteşti 53,4 lei în contul bancar al SC MARAVET SRL (editorul revistei „Petzoom”) cu nr. RO43 RZBR 0000 0600 0487 2899, deschis la Raiffeisen Bank • trimiţi pe adresa de e-mail redactie@petzoom.ro numele, prenumele, adresa completă, numărul de telefon şi numărul documentului de plată • începând cu primul număr care apare după efectuarea plăţii, primeşti acasă revista PETZOOM.

ianuarie - februarie 2014

TALON de ANUNŢ GRATUIT

valabil numai pentru persoane fizice



Completează talonul, decupează-l şi trimite-l prin poştă pe adresa Baia Mare, str. Europa nr. 9. De asemenea, poţi trimite talonul completat, scanat sau fotograﬁat, pe adresa de e-mail: redactie@petzoom.ro

........................................................................................... ........................................................................................... ........................................................................................... ........................................................................................... ........................................................................................... ............................................................................... Date de identificare (nu vor fi publicate în revistă, dar sunt obligatorii pentru publicarea anunţului): Nume şi prenume: ........................................................... Adresa completă: ............................................................ ........................................................................................... telefon: ............................................................................. e-mail: ............................................................................... • Taloanele care nu au completate datele de identificare nu vor fi luate în considerare.

CONCURS



CONCURS

CÂŞTIGĂ cu petzoom şi Maravet hrana animalului tău de companie pentru o lună! Scrie o scrisoare despre o întâmplare deosebită din viaţa animalului tău de companie, decupează talonul, completează-l integral şi trimite-l împreună cu scrisoarea pe adresa: Baia Mare (jud. Maramureş), str. Europa nr. 9, până la 5 februarie 2014 (data poştei). Poţi trimite scrisoarea şi pe adresa de e-mail redactie@petzoom.ro, alături de talonul scanat sau fotograﬁat. SCRISOAREA LUNII va ﬁ publicată (integral sau parţial) în numărul viitor al revistei, iar semnatarul acesteia va CÂŞTIGA cantitatea de hrană necesară animalului său de companie timp de O LUNĂ. Datele dumneavoastră Nume şi prenume: ................................................................ Adresa: .................................................................................. ................................................................................................ telefon: .................................................................................. e-mail: .................................................................................... Datele animalului de companie Nume: ..................................................................................... Vârstă: ..................................................................................... Greutate: ................................................................................ Categoria (câine, pisică etc.): .............................................. Rasă/specie: ….......................................................................

„EU SUNT VEDETA LUNII!”

• Câştigă hrană pentru o lună pentru animalul tău

rimite, până în 5 februarie 2014, o singură poză cu animalul tău de companie pe adresa de e-mail redactie@petzoom.ro şi poţi câştiga. Clasamentul celor mai reuşite fotografii va fi stabilit de un juriu alcătuit din redactori ai revistei. Pozele clasate pe primele 10 locuri vor fi publicate în numărul viitor al revistei, iar fotografia clasată pe locul I va fi premiată cu hrana necesară animalului de companie timp de o lună. În e-mail, precizaţi numele şi prenumele dumneavoastră, adresa completă, numărul de telefon şi numele şi vârsta animalului de companie. Succes! 94

ianuarie - februarie 2014