Jurnal Israelian No.2

Jurnal Israelian

JURNAL ISRAELIAN ISRAEL, ROMÂNIA, DIASPORA - No.2, 20.08.2020

DOINA MEISELES Ştiri interne/externe

LASZLO ALEXANDRU Viaţă şocantă

RAUL ANCEL Pietrele!

SERGIU BRANDEA Dileme

GHERASIM LUCA Texte alese

GHEORGHE BĂLŢĂTESCU Roni Caciularu un maestru al reportajului

SOFIA GELMAN Oameni suntem

LIVIU ANTONESEI Arestaţi ilegal, cu probe false

MARTHA EŞANU Alexandru Mirondan

OSCAR MARTINEZ Descoperirea Troiei

BEATRICE BERNATH Scrisori la redacţie

Myra Viola Wilds Roua vieții

Urmărește roua, dimineața Scutură ochii de diamant, Scânteietoare, intermitentă, mereu mișcătoare…

Din mărgele delicate e făcută viața

Vezi iarba! Fiecare lamă este luminată, Rădăcinile se întăresc de la șederea lor în pământ; La fel ca stropul de rouă, pe o �loare scurs să împrăștiem și noi dragoste, pe parcurs.

MARIA SAVA Lecturi –Axel Munthe

MAIA MORGENSTERN Prietena Jurnalului

EVITA ŞTIRU Sport

DOREL SCHOR Umor

Myra Viola Wilds s-a născut în Kentucky. Ea a fost autorul colecției de poezii " Gânduri pentru ora de odihnă " (National Publishing Board, 1915), scrisă cu propria mână, după ce și-a pierdut vederea din cauza suprasolicitării într-un atelier de croitorie.

Traducere: AG

Jurnal Israelian - No. 2, 20 August 2020

pagina 1

Actualităţi

JURNAL ISRAELIAN Editor: Adrian Grauenfels Președinte de onoare: Ing. Baruch Tercatin Director: Doina Meiseles Redactori: Zoltan Terner, Biti Caragiale, Roni Căciularu, Viorel Maier, Luiza Kohn Tehno: Claudia Popovici Colaboratori: Prof. Acad. Carol Iancu Prof. Dr. Riri Manor, Prof. Dr. Hava Haas, Andrei Fischof, Dr. Lucian-Zeev Herscovici, Dan Romascanu, Lică Bluthal, Evita Știru, Harry Ross, Dorel Schor, Arnold Helman, Bibiana Goldenthal, Liana Herman, Ruth Oren, Sergiu Brandea, Paul Farkas, Dr. Sofia Gelman-Kiss Dr. Jacqueline Flavian, Beatrice Bernath, Eva Galambos (România) Iulia Deleanu (România) Martha Eșanu (România) Martha Izsak (România) Dr. Alexandru Cristian Editura SAGA gadrian40@gmail.com Redacția nu este răspunzătoare pentru conținutul reclamelor sau opiniile colaboratorilor.

DOINA MEISELES Acord de pace istoric între ţara noastrǎ şi Emiratele Arabe Unite.

Netanyahu: Inaugurǎm o nouǎ eră de pace între Israel şi lumea arabă În cursul zilei de joi ştirea despre un „acord de pace istoric între Israel și Emiratele Arabe Unite a fǎcut vâlvǎ în întreaga lume. Acordul a fost realizat sub egida Statelor Unite a anunțat joi, pe Twitter, președintele american Donald Trump. Acesta a adǎugat cǎ este vorba despre un „progres spectaculos”, calificând normalizarea relațiilor dintre Israel şi EAU drept „un acord de pace istoric între cei doi mari prieteni ai noștri”. Mike Pompeo, şeful diplomației americane, a declarat la rândul sǎu: „Este un succes remarcabil pentru două state aflate printre cele mai dezvoltate și avansate tehnologic din lume”. El a subliniat cǎ: „Statele Unite speră că acest pas curajos va fi primul dintr-o serie de acorduri ce vor pune capăt celor 72 de ani de ostilități în regiune.” În cadrul unui discurs rostit in aceeași zi, premierul Netanyahu a declarat: “Inaugurǎm o nouǎ eră de pace între Israel şi lumea arabă. Anunţǎm încheierea unei pǎci depline şi oficiale între Israel şi UEA care include deschiderea de ambasade, zboruri directe şi multe alte acorduri bilaterale.

Acesta este cel mai mare pas către pace dintre Israel şi lumea arabă din ultimii 26 de ani: în 1979 premierul Menahem Begin a încheiat pacea cu Egiptul, în 1994 Itzhak Rabin a încheiat pacea cu Iordania şi astǎzi sunt onorat sǎ anunţ încheierea tratatului de pace cu EAU. Sunt sigur cǎ în curând vom vedea mai multe naţiuni arabe alǎturându-se acestui grup de pace.

Vreau sǎ-i mulţumesc preşedintelui Trump pentru ajutorul sǎu esențial la încheierea acestui acord istoric, vreau sǎ-i mulţumesc pentru viziunea sa revoluţionarǎ pentru pace. Planurile sale de pace pentru Orientul Mijlociu au reprezentat baza acestui acord istoric. Israel şi EAU sunt douǎ dintre cele mai avansate ţǎri din lume şi împreunǎ vom transforma regiunea oferind un viitor mai bun popoarelor noastre. Am motive sǎ fiu optimist cǎ acest acord de pace va fi urmat şi de alte ţǎri care ni se vor alǎtura. Oamenilor din Abu Dhabi şi prinţului Muhammad ben Zayad le transmit un sincer Salam Aleykum, Shalom Aleikhem”.

Sponsori: Andrei Klein Herman Victorov Beatrice Bernath Paul Mircea Goreniuc

Jurnal Israelian - No. 2, 20 August 2020

pagina 2

Actualităţi

DOINA MEISELES

Campania de alegeri în USA

Teroriștii Hamas din Gaza lansează zilnic zeci de baloane incendiare asupra așezărilor și orașelor isrealiene În ultimele săptămâni teroriștii Hamas din Gaza au marcat un nou record în lansarea a zeci de baloane incendiare asupra orașelor și kibuțurilor din Israel. Peste 60 de asemenea baloane au fost lansate de teroriști mascați într-o singură zi a săptămânii trecute, incendiind mari suprafețe de culturi agricole, ba chiar și o casă a unor cetățeni din regiune. Răspunsul aviației militare israeliene a fost foarte moderat și lipsit de forța necesară pentru a le arată bandelor de teroriști Hamas că a da foc terenurilor agricole muncite din greu de kibuțnici și a periclita viața cetățenilor pașnici din așezările situate în vecinătatea Gazei reprezintă un “sport” care-i poate costa enorm. Culmea este că bandele teroriste din Gaza, ca și conducătorii acestora, știu precis că între Israel și fâșia Gaza NU EXISTĂ NICI UN CONFLICT TERITORIAL. Aceasta după ce Israelul s-a retras în mod unilateral la granița recunoscută internațional. În aceste zile s-au împlinit 15 ani de la retragerea impusă de fostul premier Ariel Sharon care a decis evacuarea forțată a tuturor așezărilor evre- iești înfloritoare situate dincolo de granița cu Gaza. Atunci, în 2005, Sharon și-a pus în aplicare decizia retragerii din Gaza explicând tuturor - dar mai ales acelora pe care el însuși îi trimisese acolo că în felul acesta dacă vom fi atacați vom putea riposta cu maximum de duritate și nimeni nu ne va putea condamna!

Realitatea tristă este că întreg teritoriul înfloritor cedat de Israel a fost imediat împânzit de teroriști care se ascund în spatele populației civile - și impun LEGEA JUNGLEI în întreaga regiune… În 2005 Israelul s-a aflat în fața primejdiei unui război civil și traumele cumplite pe care acea “evacuare” impusă de Sharon le-a creat nu vor trece probabil niciodată. Iar astăzi ne vedem în situația de a ne pune două întrebări la care nimeni nu este dispus să ne răspundă… DE CE ne-am retras unilateral din Gaza? Pentru că cetățenii și copiii israelieni din Sderot, Ashdod, Ashkelon să fie terorizați de rachete și incendii? A doua întrebare care se impune ar fi…PÂNĂ CÂND?

Joe Biden, candidatul democrat la președinția SUA, a anunţat că dacă va câștiga alegerile o va numi pe Kamala Harris pentru funcția de vicepreşedinte al SUA. Joe Biden a declarat săptămâna trecută că a desemnat-o pe senatoarea Kamala Harris pentru funcţia de vicepreşedinte în cazul în care va câştiga alegerile prezidențiale. Senatoarea Harris va deveni astfel prima femeie de culoare propusă pentru această funcție. Kamala Harris (55 de ani), fiica unor imigranți din Jamaica și India, a fost aleasă în 2016 în Senatul SUA din partea statului California. După cum ne amintim senatoarea Harris își pusese candidatura pentru Casa Albă, dar a abandonat cursa la începutul lunii decembrie, din lipsă de fonduri pentru a continua Campania electorală.

Motivând părăsirea cursei pentru alegeri ea a spus: “Nu sunt o miliardară şi nu-mi pot finanţa singură propria campanie. În timp ce campania avansează, a devenit tot mai dificil să facem rost de banii de care aveam nevoie pentru a o continua.” Ea a dezvăluit susţinătorilor săi că a trebuit să ia “una dintre cele mai dure decizii” din viaţa sa. În 2019, senatoarea Kamala Harris l-a criticat aspru pe Joe Biden pentru că s-a asociat cu alți democrați dispuşi să susțină segregarea rasială. Dacă Biden va ieşi învingător în scrutinul din 3 noiembrie, aceasta ar putea deveni prima femeie vicepreședinte al SUA. Soţul senatoarei Kamala Harris este evreu şi o susţine cu mult devotament în activitatea sa politică.

Jurnal Israelian - No. 2, 20 August 2020

pagina 3

Ştiri externe

DOINA MEISELES Robert, fratele mai mic al preşedintelui SUA Donald Trump, a decedat.

Robert Trump, fratele mai mic al președintelui SUA Donald Trump a murit la sfârşitul săptămânii trecute la New York lăsând un mare gol în urma sa. Anunțul decesului lui Robert Trump, a fost comunicat de însuşi preşedintele Donald Trump: “Anunţ cu inima îndurerată că minunatul meu frate, Robert, a murit liniştit în această noapte. Robert nu era numai fratele meu, era cel mai bun prieten al meu.

Amintirea lui va trăi mereu în inima mea. Robert, te iubesc. Odihneşte-te în pace”.

Robert Trump a fost internat în ultimul timp într-un spital din New York. Presa americană a relatat că era grav bolnav, dar nu a dezvăluit amănunte privind natura bolii sale.

Preşedintele l-a vizitat pe fratele său la spital vineri şi a dezvăluit doar că fratele său trăieşte “un moment dificil”.

Robert Trump, s-a născut în 1948, a participat activ la afacerile familiei şi a fost întotdeauna foarte apropiat de fratele său Donald.

Ivanca Trump, fiica preşedintelui a scris următorul mesaj la moartea unchiului ei: “Unchiule Robert, te iubim. Eşti mereu în inimile şi în rugăciunile noastre.

Este posibil ca Donald Trump, aflat în plină campanie electorală pentru un nou mandat de președinte, să-şi atragă simpatia electoratului faţă de drama familială prin care trece, ceea ce ar putea avea un efect pozitiv asupra realegerii sale.

Cei care s-au bucurat prea devreme prezicând înfrângerea președintelui Trump la viitoarele alegeri din Statele Unite ar putea avea o surpriză. Este adevărat că evenimentele legate de izbucnirea pandemiei Corona au avut efecte devastatoare în America ceea ce a dus la scăderea popularităţii președintelui Trump, dar se pare că recent lucrurile au început să capete o turnură favorabilă. Sondajele publicate la începutul acestei săptămâni îi atribuie adversaru lui său democrat Joe Biden 50 de procente iar lui Donald Trump 46 de procente. Este vorba de o diferenţa destul de ușor de depășit dacă ținem seama de faptul că la alegerile anterioare contracandidata lui Trump, Hillary Clinton se afla în fruntea tuturor sondajelor, clasamentelor, preferințelor, dar... alegerile au fost câștigate de Donald Trump.

Jurnal Israelian - No. 2, 20 August 2020

pagina 4

Păreri

SERGIU BRANDEA Dileme Se pare că d-l Prim Ministru, Netanyahu, n-are dileme. Se pare că este foarte decis când ia hotărâri cruciale care, ne privesc pe noi, muritorii de rând, ce trăiesc în Israel. Parcă, Marele Ben Gurion spunea că, nu-i important ce vrea poporul, că el știa mai bine ce-i trebuie acestuia. Oare și d-l Benjamin Netanyahu gândește la fel? Israelul n-a avut niciodată zile liniștite, cred însă că în ultimul timp, s-a ajuns la un apogeu.

Pandemia de coronavirus a izbucnit în Israel cu forță, determinând autoritățile la măsuri drastice de izolare a populației care, deși a oprit temporar epidemia, a avut urmări deosebit de grave asupra economiei, sute de unități economice și-au încetat producția cel puțin parțial, având ca urmare reducerea activității economice, a veniturilor statului, a populației și creștere catastrofală a șomajului. După o perioadă în care s-a moderat substanțial numărul de infectați, epidemia a reizbucnit cu forță. O primă dilemă care, încă n-a fost rezolvată este: dacă se impune o nouă izolare a populației ce implică în consecință stagnarea activității economice sau, epidemia poate fi diminuată substanțial prin măsuri organizatorice rigide. Părerile specialiștilor sunt împărțite, ale guvernanților, influențate de interese politice, tot nehotărâte, cifrele statistice îngrijorează și soluția salvatoare întârzie să fie enunțată. Asta se întâmplă când avem un guvern în care partidele politice se neutralizează unul pe altul. Cum spuneam, economia este într-o situație critică, deosebit de gravă și un factor important care trebuie luat în considerație este aspectul politic.

Economia a avut de suferit și din cauza celor trei campanii electorale desfășurate în ultimul an care, n-au permis formarea unui guvern, în lipsa unei coaliții majoritare. Totuși, după ultimele alegeri, două partide: Likud și „Albastru-Alb” s-au coalizat, formând un guvern „mamut” care, de la început s-a dovedit problematic, iar înțelegerea de colaborare guvernamentală dintre ele, cu multe lacune, au fost încălcate de la început, amenințarea cu cel de-al patrulea scrutin persistând, ca „sabia lui Damocles” deasupra capetelor cetățenilor țării. Unul din motivele ultimative este bugetul țării care, a creat dilema: buget pentru anul în curs, cum dorește Primul Ministru Netanyahu sau, duanual, cum vrea Primul

Ministru Alternativ Gantz, ca fiind o prevedere din înțelegerea de guvernare, fiecare având în substrat motivele sale personale, de aș susține punctul de vedere, departe de interesele cetățenilor Israelieni. Este locul să completez că am ascultat părerea mai multor specialişti Israelieni de renume mondial care, susțineau că în momentul de față este necesar ca bugetul să fie duanual și aprobat urgent. Contra-argumentele prezentate de d-l Netanyahu nu sunt viabile și spectrul unor alegeri în momentul de față, așa cum lasă acesta să înțelegem, reprezintă o dovadă a indiferenței față de interesele țării și a populației, condamnată de aceasta prin repetatele manifestații desfășurate săptămânal în ultimul timp, în fața locuințelor d-lui Prim Ministru. D-l Netanyahu este suspectat că preferințele d-sale pentru un buget anul, au mai multe cauze străine intereselor țării și alegerile probabile, trebuie să-i servească intereselor personale, în fața diverselor evenimente problematice ce vor avea loc în viitorul apropiat. În ultimile zile, mass media ne aduce la cunoștință că au loc tratative între componenții coaliției guvernamentale, pentru un compromis în privința viitorului buget și evitarea unor noi alegeri... până la apariția unui nou conflict. O altă și nouă dilemă „agită spiritele” în țara noastră neliniștită și bineînțeles, cauza este iarăși Primul Ministru.

De data aceasta sunt puse în balanță două probleme capitale: este învinuit că nu a respectat promisiunile electorale de a anexa acum, anumite zone din teritoriile Cisiordaniei, acceptând în schimb condiția unor țări arabe din golful Persic pentru încheierea unui tratat de pace, mult dorit de Israel. D-l Netanyahu a ales a doua alternativă considerând că încheierea tratatului de pace cu țările din golful Persic este un act istoric pentru statul Israel care, trebuie să capete prioritate în momentul de față, urmând ca anexarea teritoriilor din Cisiordania să se înfăptuiască în viitor, moment care va fi ales de comun acord cu administrația Americană, autoarea planului de pace al Președintelui Trump. Alternativa aleasă de D-l Prim-ministru, nu este agreată de majoritatea locuitorilor evrei din teritoriile despre care vorbim, dar și de partidele de „dreapta”, considerând că și anexarea teritoriilor respective și realizarea promisiunilor electorale, reprezintă de asemenea, un „act istoric” care, așa cum afirmase

Jurnal Israelian - No. 2, 20 August 2020

pagina 5

Cronică rimată în trecut chiar d-l Netanyahu, poate reprezenta o ocazie ce nu se va repeta poate, în următoarele decenii. Oare situația creată poate fi o cauză ca partidul Likud să piardă un număr important de voturi la viitoarele alegeri, cum susțin locuitorii din așezările respective și astfel să piardă majoritatea parlamentară? Înțelepciunea conducătorilor statului nostru, a fost un factor hotărâtor care a transformat Israelul într-un stat modern, eu cred că și în prezent se vor găsi elementele înțelepte care să știe să facă acest lucru și să nu uităm niciodată, Israelul este țara Sfântă unică al poporului evreu de pretutindeni, s-o apărăm de tot ce-i poate dăuna.

LICĂ BLUTHAL (Cronică rimată)

Specialiști în medicină Încep ca să studieze Ca să nu existe riscuri Un robot să opereze Rabinul robot cu țițis Dar în jeans și cu bretele Va sluji la cununie Rugi în ritmuri de manele S-a aflat că japonezii Un robot au inventat Să descopere toți hoții Când se-apucă de furat În America, Europa Zeci de hoți au curățat Dar ajuns în Ţara Sfântă Chiar robotu’ a fost furat

Era roboților Lumea a ajuns candrie Nu mai știi cum s-o socoți Se-inventează-n permanență Multe feluri de roboți Mintea este o sfârlează Nici nu poți a urmări Cum “materia cenușie” Inventează nebunii Ba aspirator ce spală Fără nici un menajer Ba un Mercedes ce zboară Singur fără de șofer Ba sunt muște manuale Bune pentru spionaj Avioane dirijate De roboți din aliaj Câini ce cară bombe grele Că-s dresați ca patrioți Şi parașutiști din gumă Comandați tot de roboți A ieșit televizorul Fără de șalatul vechi Poți ca să-ți alegi canalul Miști din ochi sau din urechi

S-au făcut multe transplanturi Când auzi rămâi perplex E un plan să cerceteze Un robot bun pentru sex Va dispărea și Viagra Nu se va mai pomeni Chiar robotul cu pricina Va crea și mulți copii Veți gândi că am țicneală Vreau ca să trăiesc mereu Vreau să-mi fac robot ca mine Să-l îngroape-n locul meu

Jurnal Israelian - No. 2, 20 August 2020

pagina 6

Avangarde

GHERASIM LUCA Texte selectate de Petre Răileanu Partea I-a 10/23 iulie 1923, București, strada Lazăr – 9 februarie/10 martie 1994, Paris, Sena. Dubla dată a naşterii şi diferenţa de treisprezece zile se explică prin adoptarea în România în 1923 a calendarului gregorian (în vigoare în ţările catolice de la 1582) care recupera astfel decalajul înregistrat în vechiul sistem. De-a lungul mai multor ani, documentele oficiale, referindu-se la datele anterioare adoptării noului sistem, ezită între cele două zile sau le menţionează pe amândouă. Cât despre dubla dată a dispariției, prima reprezintă ziua în care s-a aruncat în Sena iar a doua cea în care a fost scos din apele fluviului. Acest ultim „detaliu” a fost presimțit și notat, cu precizia de care doar poezia e capabilă, cu o jumătate de secol înainte: „Dacă e adevărat, așa cum pretind erorile, că după moarte omul continuă o existență fantomatică, am să te anunț. Dacă nu dau semne de «viață» timp de o lună, să știi că se moare așa cum putrezește o ceapă, un scaun, o pălărie. Mă sinucid din dezgust.”

Scrisoare lăsată pe masă la a cincea tentativă de sinucidere din Moartea moartă. Cinci tentative de sinucidere non-oedipiană din volumul Inventatorul iubirii, urmat de Parcurg imposibilul și de Moartea moartă, Editura Negarea negației, București, 1945. În 1958, la solicitarea poetului argentinian Tilo Wenner, Gherasim Luca redac- tează o notă biobibliografică, fiind conștient de caracterul relativ și incomplet al demersului: „E dificil de închis o viață într-o biografie, aceasta fiind în mod fatal deformantă, literară și fals mitică”. Exercițiul la care se pretează poetul este semnificativ mai ales pentru configurarea spiritului creator așa cum reiese el din percepția propriului parcurs, din descrierea și ierarhizarea evenimentelor care-l compun: „Inculpat pentru atentat la bunele maniere pentru primul lui poem pe care poliția se grăbește să-l confiște a doua zi după apariție, Gherasim Luca este arestat, închis și, nouă zile după, pus în libertate provizorie: el s-a născut deci la vârsta de 17 ani la București. Aderă, puțin timp după aceea, la un partid revoluționar subversiv și face parte din redacția unui ziar clandestin. Studii de matematică la Universitatea București.

Îl întâlnește pe André Breton în ajunul ostilităților.

Activitate suprarealistă la București într-un grup perfect original și combativ care încearcă să proiecteze automatismul scris sau pictat în chiar derularea vieții. Descoperă o cheie capabilă să elibereze dragostea de fide fixația ei naturală și, timp de mai mulți ani, trăiește în interiorul unui scenariu relațional în care raporturile dintre bărbat și femeie sunt complet bulversate și smulse din imaginea lor primordială (activitate non-oedipiană). Trăiește în Israel între 1950 și 1952. Sosit la Paris în primăvara anului 1952, lansează o circulară care propune «puterea Himerei prin trecerea de la somn la somnambulie» – de la cuvânt la act –, dar cum grupul suprarealist de la Paris refuză să se angajeze pe această cale, părăsește grupul. Cu câțiva prieteni îndepărtați (Somalia, România, Argentina) stabilește raporturi la distanță, în care ubicuitatea domnește peste câteva fantome, iar cu cei din jurul lui caută, în cadrul câtorva ritualuri spontane și imprevizibile, funcționarea reală a gestului și a actelor. A publicat numeroase cărți, reflex fragmentar al unei activități care scapă clasificării. Explorează «limba păsărilor» (la langue des oiseaux) în Héros-Limite, culegere de poeme care reia, dacă nu în litera ei, cel puțin în spiritul aceleiași rigori, tradiția cabalistică a limbajului.

Are în curs de apariție o importantă culegere de 7 ritualuri: L’Extrême-Occidentale, pe care prietenii săi Brauner, Ernst, Herold, Arp, Matta, Lam și Dorothea Tanning o ilustrează cu șapte aqua-forte.”

Această autoprezentare confirmă, procedând prin contopirea a două evenimente și deplasarea cronologică și fatalismul deformării, și tentația mitică: „Gherasim Luca s-a născut la vârsta de 17 ani la București”. Cele două evenimente sunt: găsirea numelui Gherasim Luca, în 1930, când avea 17 ani; al doilea, experiența închisorii „pentru primul lui poem”, Roman de dragoste, 1933, expediat, împreună cu alte publicații ale grupului Alge, gest de ju-

Jurnal Israelian - No. 2, 20 August 2020

pagina 7

Recenzie venilă provocare și simbolică „ucidere a tatălui”, lui Nicolae Iorga. Gherasim Luca nu concepe declarația de stare civilă altfel decât intens simbolică, deformată în sens mitic, și aceste două evenimente reunite într-unul singur constituie nașterea lui ca poet, singura pe care o recunoaște. „Şi cum v-am spus, ceea ce mă doare acum e faptul că, câinele meu e poet și niciodată nu vă veți putea da seama că în clipa asta umblu într-adevăr prin mijlocul străzii și că în realitate poetul și câinele gherasim luca urlă în mijlocul străzii române”.

(Fragment din poemul Câinii ar putea juca un rol destul de important în relațiile mele cu oamenii, publicat în Alge, seria a II-a, martie 1933.) *** Artistul Mircea Paul Goreniuc, în fața sculpturii sale “Space Dance for Peace IV” în colecția permanentă de sculptură a Muzeului Național Chinez de Artă Modernă, Parcul Internațional de Sculptură, 1 Beijing

BENJAMIN BALINT Ultima carte a lui A.B Yehoshua este o poveste splendidă despre uitare într-o țară obsedată de amintiri.

“Tunelul”, de A. B. Yehoshua (tradus din ebraică de Stuart Schoffman) Houghton Mifflin Harcourt

A.B. Yehoshua - Foto: Rafaela Fahn Schoffman

Zvi Luria pierde lupta împotriva demenței. Dar, în timp ce se confruntă cu uitarea, în ultimul roman maestrului A.B. Yehoshua, „Tunelul”, eroul descoperă, satisfacția care vine cu noile libertăți. Ficțiunile lui A.B.Yehoshua rareori se preteaza la trivial.

Autorul onorează realismul și subscriu la acel contract cu straturi simbolice pline de sens. Poveștile sale reprezintă în mod plauzibil vieți obișnuite și, în același timp, el alegorizează în mod clar. Cel mai recent roman al lui Yehoshua, cel de-al 12-lea al său, confirmă faptul că niciun scriitor israelian în viață nu realizează această dublă fază cu mai multă măiestrie. „Tunelul”, tradus impecabil din ebraică de Stuart Schoffman, este o poveste despre amintiri și milă. În centrul ei, un om care dă o luptă pierdută, ostilă, împotriva demenței. Unii dintre noi doresc să uităm trecutul pentru a evita să realizăm adevărul despre noi înșine. În acest roman, uitarea pare să atragă pacientul spre sine. Zvi Luria, în vârstă de 72 de ani, recent pensionat după 40 de ani de inginerie la Autoritatea de Drumuri din Israel, prezintă primele semne aproape imperceptibile de demență.

Neurologul său emite două soluții: Dă-ți frâu pasiunii sexuale cu soția ta, Dina și continuă să lucrezi în domeniul tău de expertiză. Îndeplinirea primei instrucțiuni - vine destul de natural. Spre deosebire de familiile disfuncționale care populează adesea scrisul lui Yehoshua, aici există afecțiune conjugală, schițată cu dragoste. (Yehoshua dedică „Tunelul” soției sale de 56 de ani, Rivka, un psihanalist care a murit în timp ce scria romanul.) Cu toate acestea, Luria se întreabă dacă starea lui ar fi putut rezulta din faptul că, la o ocazie, și-a reprimat libidoul și a

Jurnal Israelian - No. 2, 20 August 2020

pagina 8

Recenzie refuzat să se culce cu soția unui coleg. Amintirea acelei întâlniri îl oprimă. El bănuiește că boala sa are propria ei logică, conectând relația unui bărbat cu femeile din viața sa și relația cu sufletul său. În conformitate cu cea de-a doua instrucțiune, Dina, medic pediatru practicant, își convinge soțul să lucreze ca asistent neplătit la un tânăr inginer rutier pe nume Asael. „Abilitatea mea de a gândi trăiește din timpul furat bolii”, Luria îi avertizează pe noul său partener. „Aveți un medic la îndemână pentru a vă îngriji”, răspunde Asael.

“Este doar un pediatru.” „Spre final”, spune Asael, „și tu vei deveni un copil”.

O copioasă Shakshuka Semnele sunt deja acolo. De la grădinița nepotului său, Luria pleacă acasă cu un alt copil. Uitând că a cum- părat roșii, cumpără o a doua porție și trebuie să facă o cantitate copioasă de shakshuka pentru a-și ascunde gafa. La o reprezentație la Tel Aviv a operei „Romeo și Julieta”, aproape că se rătăcește pe scenă pe la mijlocul spectacolului. Tot el, ne explică comportamentului său. „Știam că Julieta era pe punctul de a face o greșeală fatală”, „mi s-a făcut milă de ea și am încercat să o urmăresc pe cântăreață și să o avertizez”. „Personajele lui Yehoshua”, „se nasc cu o conștientizare exasperantă a dorinței de independență și a imposibilității de a fi independenți”. Prevenit de soarta sa, Luria alunecă în dependență. Începe să uite prenumele, adresa de domiciliu (amintindu-și doar un nume de rabin) și codul de activare al mașinii sale (are cifrele tatuate pe braț). Gramatica lui pierde timpul trecut, iar intonația vorbirii slăbește. Spre groza sa, permisul de șofer îi este revocat după o discuție confuză cu poliția rutieră. Dina sugerează că soțul ei dorea suspendarea licenței, „motiv pentru care le-a dezvăluit demența fără să i se fi fost cerut”.

Luria și Asael au sarcina de a planifica un drum secret de uz militar în Craterul Ramon din deșertul Negev. La fel ca în romanul său „La începutul verii lui 1970” și romanul său „Iubitorul” (1977), aici Yehoshua asociază deșertul cu nebunia; pustia stearpă și monotonia ei devin un fel de pământ al nimănui în care memoria se evaporă. Se pare că tunelul propus - are un scop umanitar. Un tată palestinian și cei doi copii ai săi s-au refugiat deasupra dealului într-o ruină nabateană abandonată, rămășiță a unei culturi dispărute. Fugiseră de acasă din zona Jenin din Cisiordania, ca urmare a unei vânzări disperate și neplăcute de terenuri destinate să finanțeze transplantul de inimă al mamei în Israel.

Alungați din oraș pentru că au „colaborat” cu evreii, ei trăiesc acum incognito, ceea ce Luria numește „rezidenți fără identitate”.

Luria compară lipsa lor de identitate cu soarta sa degenerativă.

Cei doi ingineri planifică tunelul pentru a evita deplasarea familiei a doua oară, Asael menționează o teorie atribuită lui Yitzhak Ben-Zvi, istoricul și al doilea președinte al Israelului, potrivit căreia mulți arabi din Israel sunt descendenți ai evreilor convertiți la Islam, dar au rămas loiali pământului.

Spune Asel: „Toți cei din jurul nostru sunt evrei a cărr identitate a fost uitată.” Tunelul, devine alegoria pentru descendența progresivă a eroului în întunericul sinei, dar și o reprezentare a conexiunilor între identități. Nu este prima dată când în cariera sa Luria s-a încurcat cu întrebări de identitate. Cu câțiva ani înainte de a se retrage, a fost solicitat de Ministerul Apărării să planifice un drum pentru o așezare evreiască în nordul Cisiordaniei. Dar apoi s-a dovedit că acest vechi drum a traversat și, mai degrabă decât să lupte un cimitir cu autoritățile de înmormântare ultra-ortodoxe care se opun, s-a decis să abandoneze planul și, în schimb, să construiască un zid de piatră de-a lungul caselor arabe, mai aproape de drumul de acces, separând astfel palestinienii de evrei și evreii de palestinieni, astfel încât fiecare parte să trăiască fără teama de privirea celeilalte. Bătălia este pierdută din start; sfârșitul lui Lurie este la fel ca al Julietei.

Cu milă, autorul evită scenele finale. În schimb, își înzestrează protagonistul cu noi libertăți. În aprecierea lumii ca fiind efemeră și tranzitorie, Luria salută debutul uitării nu cu panică, ci cu prestanță și umor. Într-o țară obsedată de ceea ce A.B. Yehoshua a numit în altă parte „o manie a amintirii”, uitarea deschide un spațiu pentru ca Luria să-și scuture atât propriul trecut reprimat, cât și să repete critici adesea adresate societății israeliene. Ultima scenă a romanului sugerează că, dacă memoria este uneori o formă de tiranie, pentru Luria - în ciuda demnității sale rănite - este neîngrădită și liber expusă. * Benjamin Balint, care locuiește în Ierusalim, este autorul “Ultimul proces a lui Kafka”, câștigător al Premiului Sami Rohr pentru literatură evreiască 2020.

Jurnal Israelian - No. 2, 20 August 2020

pagina 9

Cărţi recomandate

GHEORGHE BĂLŢĂTESCU Roni Căciularu, un maestru al reportajului. „Acuarele de demult” Primesc un mesaj pe email de la scriitorul Viorel Savin. Îl deschid și ofer și cititorilor noștri conținutul: „Ne bucură să vă oferim o nouă carte, „Acuarele de demult”, un cadou din partea unui fost băcăuan!

Să-l primim după cum se cuvine! „Cadoul” este semnat de ziaristul Roni Căciularu și poartă girul Editurii „SAGA”, Israel, 2020 (Adrian Grauenfels), pentru o eventuală lectură, în aceste zile de pandemie!

O carte de memorialistică (Bacău – Israel), prin condeiul fermecat al scriitorului Roni Căciularu, cu o introducere de Răzvan Voncu.” Și el, la rândul lui, îl primise de la Adrian Grauenfels. Cei mai tineri se vor întreba pe bună dreptate cine este Roni Căciularu, iar dacă nu i-au întâlnit numele în revistele de limbă română din Israel şi din întreaga lume, se cuvine să amintim că scriitorul s-a născut în Bacău, la 8 martie 1939. Este absolvent al Liceului „George Bacovia” din localitate și al Facultăţii de Litere (Filologie) – cursuri de zi – din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Aceste două diplome explică, în parte, excelenta cunoaştere a limbii române, pe care o mânuieşte cu strălucire. Nu e deloc întâmplător că lucrarea sa de diplomă se intitula „Reportajul literar şi Geo Bogza”. A fost profesor de limba şi literatura română în perioada 1963-1966 la Şcoala profesională din Hemeiuşi – Bacău. Ca student, dar şi mai târziu, a colaborat la presa locală băcăuană (ziarul „Steagul Roşu”), abordând toate genurile gazetăreşti. Va fi îndepărtat din presă tocmai când gazetarul căpătase notorietate şi se bucura de simpatia cititorilor datorită spiritului său critic, obiectiv, curajos. A continuat să scrie, cu talent şi cu acelaşi sentiment al datoriei civice, şi după plecarea în patria strămoşilor săi, în 1983, în Israel. După numeroase ocupaţii minore, devine secretarul general al Uniunii Originarilor din România, organizaţie care reprezintă interesele a circa 400.000 de membri. Şi-a continuat, cu succes, activitatea publicistică, în presa de limbă româna din Israel, mai ales

la ziarul central de limba română „Viaţa Noastră”, dar și în presa băcăuană („Deşteptarea”, „Ziarul de Bacău”, „Observator”, „Informaţia Bacăului”), păstrând legături amicale cu ţara de origine, cu oraşul natal, precum si cu foştii colegi şi prieteni.

Fără îndoială, scriitorul nu a părăsit niciodată limba română, cartea de faţă fiind scrisă cu o strălucire de veritabil maestru.

Dragoste și parfum de…epocă Nu l-am cunoscut personal pe ziaristul Roni Căciularu, i-am citit însă câteva reportaje publicate în Steagul Roșu, remarcând stilul și limba, apoi am vorbit despre dumnealui cu foștii lui colegi, Mihai Buznea, Eugen Verman, Constantin Nancu, iar mai târziu i-am citit una dintre cărțile sale: „Cafea și fum de țigară”, din care am remarcat excepționalul portret făcut ziaristului de talie mondială Marius Mircu, și el băcăuan, și el plecat în Israel, fratele academicianului Solomon Marcus și al criticului literar Marcel Marcian. Nu-i cunosc toate cărțile apărute, recomand însă cititorului băcăuan „Reporterul, angajatul nimănui” (Ed. SAGA), „Hoinar de suflet halandala” (ed.cit., 2017), „Dragoste și parfum de portocală” (2013).

Indiscutabil, aşa cum remarca un fin comentator, Zoltan Terner, „Roni Căciularu e un reporter din familia lui Geo Bogza, inclusiv prin tendinţa lui de a hiperboliza, de a privi totul prin lupa impresiilor şi sentimentelor.Roni Căciularu este un artist al cuvântului, un reporter în care coexistă deopotrivă un poet şi un filosof, un om cu o inimă mare, capabil să imprime o vibraţie artistică chiar şi unei pagini în care descrie un mărunt fapt cotidian”, un maestru al reportajului, aș adăuga, gen publicistic, după cum îmi spunea și criticul Constantin Călin, pe cale de dispariție din presa românească, fără soluții, deocamdată, de salvare! „Acuarele de demult” are și un subtitlu: Mărunte…amintiri. „Roni Căciularu s-a întors acasă. Nu singur, ci însoțit de cea mai recentă dintre cărțile sale, un cadou sentimental pe care îl oferă foștilor săi concitadini cu bucuria regăsirii.

Pentru că „acuarelele (sale) de demult” sunt, după propria-i mărturisire, nu doar „mărunte amintiri” ci o adevărată frescă pe care a creionat-o în timp, a copilăriei, adolescenței, tinereții școlare și universitare, cât și a maturității profesionale și de viață”,

Jurnal Israelian - No. 2, 20 August 2020

pagina 10

Memorialistică Umor

SOFIA GELMAN

scrie Mihai Buznea, în cronica-reportaj, publicată pe site-ul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

Amintiri din orașul cu statui vii Cartea cuprinde 21 de reportaje în care autorul a apelat la memoria afectivă, la anii petrecuți în orașul în care s-a născut, introducând cititorul în atmosfera anilor post-belici, un oraș în care poți să visezi și să-ți faci planuri de mari împliniri, și nu un oraș pustiu, „în care ninge ca-ntr-un cimitir”. Din pana reporterului scriitor, cei mai în vârstă, dar și cei mai tineri, se pot transpune în frumusețea și tumultul vieții din parcurile, de pe străzile, din magazinele de altădată, dar mai ales, Roni Căciularu ne prezintă oamenii, cu fabuloasele sărbători, obiceiuri și tradiții. Da, sunt în „Acuarele de demult” mărunte și sclipitoare priviri în iatacul amintirilor pe care le-a păstrat nealterate, astfel că avem privilegiul unic de a trăi sau retrăi atmosfera de la teatrul „Fantazio”, de a-i cunoaște apoi pe marii și întrăgiții actori Mișu Rozeanu, Lory Cambos sau Carol Marcovici, care au înfrumusețat inimile și sufletele băcăuanilor, cu spectacolele lor, deschidem ușile și intrăm în școlile timpului, privim chipurile sculptate în memorie a dascălilor, în instituțiile de stat și de partid, unde cunoaștem foști șefi zugrăviți în culori reale. Este această carte, dacă vreți, moștenirea de suflet a unui om a cărui viață s-a împărțit în două, în patru, dureroase și, totodată, fericite perioade, pe care scriitorul s-a străduit, a luptat, să le țină unite și aproape. Este o carte revigorantă, ca un balsam de pus pe rană ce își așteaptă leacul, scrisă cu talent și cu suflet deschis, fără ranchiună și nici urmă de ironie gratuită. Alături de alte (puține însă) cărți de memorialistică, de reportaj autentic, din viața Bacăului, adăugăm și adevărata frescă zugrăvită de Roni Căciularu.

Oameni suntem Reclamele reprezintă într-un fel oglinda epocii în care au fost create. Ele vorbesc despre produse la modă în acel răstimp, despre felul în care se vindeau bunurile și cum anume se încerca ademenirea cumpărătorului în a-l convinge să-și deschidă portmoneul… Uneori textele reclamelor poartă pecetea obiceiurilor locului, astfel încât ele reflectă într-o oarecare măsură (și) mentalitatea dominantă la acea oră. Cu câțiva ani în urmă, la radio se putea auzi recomandarea unui nou produs cu care se asigura aproape instantaneu apă caldă la bucătărie sau la baie. Textul, după prezentarea obiectului în cauză, se termina astfel: „(…) am dat crezare celor auzite, am cumpărat dispozitivul și - surpriză mare!!! - el funcționează excelent!

Eu înțeleg să promiți dar să te și ții de cuvânt!?”

Să fie oare aserțiunea valabilă și pentru politicieni?

Preluat din Revista Deșteptarea.ro - Bacău

DOREL SCHOR Într-o ureche * Funia stă verticală numai când atârnă de sus. * Să trecem în revistă realizările noastre...

Sau, mai bine, în ziar !

* Istoria se scrie, se rescrie şi se prescrie (Liviu Antonesei). *Când dormi prost toată noaptea, cum să te trezeşti dimineaţa deştept?

Jurnal Israelian - No. 2, 20 August 2020

pagina 11

Scriitori din România

LIVIU ANTONESEI Arestați ilegal și cu probe false Practic toate măsurile luate de șefii pandemiei, politici și medicali, de la 15 martie și până acum câteva zile, au fost luate fără temei legal. Starea de urgență, prelungirea acesteia, starea de alertă, prelungirea acesteia, de asemenea, au fost sută la sută ilegale. De ce? Pentru simplul motiv că Ministerul Sănătății a omis până acum câteva zile să emită ordinul prin care se declara existența unei epidemii în România. Ocupați cu mânăriile și abuzurile predecesorul lui Minte Oblică, apoi el însuși, au uitat un detaliu esențial, fără de care este imposibil să te apuci de lupta cu epidemia. Nu poți lupta, nu poți lua măsuri, care adesea au lezat dureros drepturile și libertățile cetățenilor, când este vorba despre ceva care nu există! Faptul că, întârziind vreo două luni, OMS a declarat că există o panemie, nu ține loc de lege internă. Tot mai penibila instituție nu dă legi internaționale, face numai recomandări. Problema este însă și mai gravă când ne uităm la cele mai recente informații privind testările, mai ales erorile masive care survin în practica acestora. Prin urmare, acești ipochimeni, de la cel mai înalt, Ficusul, la cel mai mărunt, să spunem Harap Alb sau Rafila de obediență OMS, ne-au arestat și ne-au abuzat din toate pozițiile nu doar ilegal, ci și apelând la probe falsificate!

Aflăm, de pildă, că din cele 26 de teste aplicate la un club de fotbal, 23 s-au dovedit fals pozitive, ceea ce a dus la suspendarea unui meci. Mai aflăm, de la omul miracol de la Timișoara, cel care a „vindecat” zeci, poate sute de asimptomatici, ceea ce poate să însemne și oameni sănătoși, fals pozitivi, că până și rezultatele obținute de testarea a nouă nou-născuți au ieșit fals pozitive. Se știa încă de atunci că nu există transmisie de la mamă la făt, mai mult, mamele au ieșit negativ la testare. Asta se știa de mult, dar doctorul timișan revine la caz abia acum, când scandalul rezultatelor fals pozitive tinde să devină exploziv. Deși se străduie, nici el, nici Minte Oblică nu reușesc să fie convingători în explicații, deși cel din urmă ține să repete că vorbește „ca specialist”! Ca specialist în ce?

Formația sa nu este nici de epidemiolog, nici de virusolog, nici de infecționist.

Se pricepe la lucrurile astea cam cât am ajuns să mă pricep și eu, care m-am calificat la locul de muncă, acest loc de muncă, jurnalul! Neluțu este în fapt un chirurg generalist, ca atâția alții, la micul spital municipal din Huși. Or, orășelul, în afara unor vestigii medievale și loc de origine a familiei Zelea-Codreanu, este celebru nu prin școala sa medicală, ci prin vinurile sale, adesea excelente.

Aș recomanda oricui un Muscat Hamburg din anii faști, nu și spitalul din Huși cu tot cu chirurgul său, în ultimele decenii, de fapt, mai mult manager.

Pe acest fond, merită citată o declarație a Vraciului de Sănătoși de la Timișoara. Nu știu cum i-a scăpat porumbelul, dar acesta e mare cât un vultur american. Interesant este că această declarație este păstrată numai de Adevărul și câteva site-uri, presa de partid și de stat, care dă restul declarațiilor, aneantizând-o. Încercând, destul de silnic, ca și Neluțu, să formuleze o explicație plauzibilă pentru numărul mare de teste fals pozitive, la un moment dat Vraciul afirmă: „Testele de coronavirus pot da o eroare de 70%. Poate că, uneori, n-au fost calibrate echipamentele”. Nu pot să nu subliniez afirmația asta, care valorează mai mult decât greutatea sa în aur!

Ce înseamnă asta? Că este foarte posibil ca numărul de infectați cu care se bat în piept gestionarii pandemiei să fie mărit artificial cu 70%! E o eroare enormă.

Până acum, știam că numărul de infectați e cu atât mai mare cu cât testezi mai mult, dar nu-mi imaginam că un număr atât de mare indică de fapt falși infectați!

Eroarea ar fi fost enormă și dacă raportul ar fi invers, adică eroarea ar fi fost de doar 30%…Dacă aceste falsuri ar fi pur statistice, nu ar fi mare problemă, nu știu ăștia să testeze, nici să socotească. Cum oricum nu par să știe nimic, mai treceam și asta în listă. Din păcate, aceste falsuri ne-au adus porecla de „Brazilia Europei”, tot ele au stat și stau la baza tuturor abuzurilor polițienești care se exercită asupra noastră.

Lucovid tocmai planifică niște noi măsuri de restrângere a relaxării începând de la 1 august. Oricum, vacanțele românilor sunt deja compromise. Nu doar în țară. Cipru a închis insula pentru turiști iromâni, iar Grecia schimbă condițiile de acces de la o zi la alta.

Da, pe baza cifrelor false raportat ede autoritățile băștinașe, depășite de situație și incapabile să facă

Jurnal Israelian - No. 2, 20 August 2020

pagina 12

Scriitori din România pasul înapoi atunci cînd greșelile sar deja în ochi. Și dacă toate aceste consecințe abracadabrante nu sunt suficiente, există și altele cel puțin la fel de grave. Încrederea în autorități a început să scadă deja sub zero, e cu semnul minus. Cum poți să crezi în cei care-ți propăvăduiesc purtarea măștii, în curând și în aer liber, când îi vezi pe Ficus, pe Lucovid, pe Pînză de Corabie și pe Batistuță, la mare înghesuială, la chefuri fără nici o măsură de protecție. Ficusul pe la UE, Lucovid pe la govern și în alte locuri, Batistuță la nunți și alte paranghelii cu sute de persoane! Pînză de Corabie s-a deplasat cu elicopterul ministerului la o nuntă pe tărâmurile natale. E adevărat că, deosebit de un predecesor, tot liberal, și-a luat precauția să completeze nunta cu instalarea unui prefect sau subprefect! Deștept omul! Aceste comportamente duplicitare au zdruncinat încrederea oamenilor, care nu mai cred în măsurile luate de autorități, tind să nu respecte măsurile de autoprotecție și tare îmi este frică nu cumva să nu mai creadă nici în existența virusului…

Că nici teoriile conspirației nu stau degeaba”.

MARIA SAVA Jean-Michel Basquiat Născut în New York, din mamă portoricană şi tată haitian, Basquiat (1960-1988) vorbeşte, de copil, fluent, engleza, spaniola şi franceza. Deşi părăseşte de timpuriu şcoala, în urma lecturilor dobândeşte o temeinică pregătire în simbolistică, antropologie, mitologie, poetică şi, bineînţeles, estetică picturală.

La 17 ani începe să se producă, pe zidurile clădirilor din Manhattan (şi in metrou), devenind primul artist de grafitti. Faimoasa lui semnătură SAMO devine cunoscută în lumea artiştilor.

La 20 de ani, începe să picteze în atelier – nu numai pe pânză, ci şi pe carton, placaj, planşee, uşi, afişe.

Faimosul critic al epocii, Rene Ricard, scrie elogios despre el, lansându-l în lumea galeriştilor de artă şi într-o carieră internaţională. Prietenia tânărului artist cu mai vârstnicul Andy Warhol (materializată prin mai multe lucrări comune) dă substanţă faimei lui.

Scurta carieră (moare la 27 de ani), întreruptă pe parcurs de perioade de inactivitate datorate depresiei şi drogurilor, îi asigură, totuşi, o faimă mondială.

După moartea lui, lucrările vândute la faimoase case de licitaţii aduc venituri de milioane de dolari (cel mai scump,14.6 milioane După 1982, prin faptul că expunea alături de artişti ca Julian Schnabel, David Salle, Clemente, Enzo Cucchi, este afiliat curentului Neo-Expressionist, Trans-avangardist, Noua Figuraţie. Aceasta, fără a fi o mişcare artistică coerentă, este mai curând o viziune asupra omului contemporan, fiind o prelungire a picturii informale şi gestuale.

Este un protest la adresa non-figurativului, promovând revenirea la o artă informativă. Printre predecesorii săi se numără Picasso, Soutine, Dubuffet. Basquiat, ca de altfel şi ceilalţi artişti aparţinând Noii Figuraţii, are un stil greu de încadrat în curente.

Prin faptul că a debutat ca street artist, lucrările lui continuă să folosească texte, semne, simboluri proprii acestui mod de exprimare. Chiar şi când a trecut la munca de atelier, el rămâne credincios acestui stil. Întreaga suprafaţă a lucrării este acoperită de graffitti, peste care revine cu sprayuri de culoare, pensulaţii largi, gestuale, colaje şi creioane pastel. Simbolurile, ca şi figurile, îşi trag inspiraţia din arta primitivă africană, din mitologie – aducând însă conotaţii moderne.

Personajele sunt imigranţi, cântăreţi, boxeri...personaje întâlnite de artist în Bronx, Brooklyn – locul unde şi-a petrecut viaţa. Apar în lucrările lui, deseori, clădiri, maşini, benzinării, şi jocuri de caldarâm ale copiilor. Folosirea de cuvinte, colaje de fragmente de postere, simboluri, aduce în discuţie problema rasială, identitatea celor numiţi „displaced people” – precum şi propria identitate ca fiinţă umană. Artistul îşi caută identitatea ancestrală, dar şi pe cea modernă, mai ales ca membru al comunităţii afro-americane, alături de muzicieni, sportivi – dar şi muncitori, cerşetori, homeless. Neavând o pregătire clasică, nu a încercat să redea lumea prin desen. În schimb, a urmărit expresia, folosind la maxim ceea ce ştia: mâzgăleli, semne, cuvinte pictoriale („faţă”, „mână”, „trup”). Folosea tehnicile învăţate din ”Jurnalul lui da Vinci”, arta boşimană, pictura murală egipteană. A avut o linie foarte expresivă, o coloristică de mare rafinament,

Jurnal Israelian - No. 2, 20 August 2020

pagina 13

Fenomenul Mirodan

MARTHA EŞANU Alexandru Mirodan, de zece ani în liniştea cerului, printre stele…

ritm a elementelor – dar „teama” lui „de gol”, ca şi folosirea stupefiantelor, a făcut ca, în calitate , lucrările să varieze mult. Sunt perioade în care aproape nimic din ceea ce a făcut nu poate fi considerat de valoare.Totuşi, prin simbolistică şi iconografie, fiecare lucrare are un mesaj. Mai toate lucrtările lui Basquiat încorporează cuvinte şi imagini. Unele cuvinte apar în mai multe lucrări, uneori cu sensuri diferite. Dar a şi creat un grup de imagini-simbol cu semnificaţii precise (© – posesiunea artistului; coroana – admiraţie; ştampila notarului – aparenţă). Pictând personaje vestite ale epocii, nu a încercat să le redea trăsăturile faciale, ci doar le numea – căutand să le redea personalitatea. Celor pe care îi admira (Duke Ellington, Joe Luis, Cassius Clay, Dizzi Gillespie) le punea „coroana”, sau o aură (ca de sfinţi): erau eroii lui şi ai puştimii din cartierele sărace newyorkeze. Toţi criticii recunosc că cele mai valoroase lucrări ale lui au fost executate în perioada 1982-83 şi spre sfârşitul vieţii (după 86). Lucrările din aceste perioade sunt considerate a fi printre cele mai complexe şi mai puternice ale secolului XX. După moartea lui Warhol, neputând renunţa la droguri şi presimţindu-şi moartea, picturile lui capătă adâncime. Folosind titlul unei lucrări, putem spune că artistul conştientizează că i se apropie moartea. Foloseşte simboluri noi - sau adaptează simboluri folosite anterior (craniul, de exemplu). Inspirat de propria tradiţie şi viaţă, Basquiat nu numai că a contribuit la înţelegerea rolului pe care cetățeanul modern afro-american îl joacă în cultura americană modernă, dar şi la înţelegerea generaţiei din care făcea parte: austeră, cerebrală, exclusivistă, detaşată de problemele vieţii curente. A fost inovator prin efortul lui de a face artă înţeleasă de publicul larg.

Keith Haring a afirmat (în 1983) că Basquiat „a făcut a doua revoluţie în NY, după pătrunderea femeilor în artă” iar David Shapiro a spus despre el - „un poet al străzii care a pătruns în sufrageria înaltei societăţi”. Întrebat într-un interviu (în 1983) dacă există furie în picturile lui, Basquiat a recunoscut: „Cam 80%”.

S-au împlinit anul acesta zece ani de când Alexandru Mirodan, autentică stea a literaturii şi publicisticii din România şi Israel, a trecut în nemurire şi, presupunem că, în liniştea cerului, gândeşte încă la viitoarele volume ale “Dicţionarului…” pe care le doreşte continuate… Ziaristul, dramaturgul, eseistul şi istoricul literar Alexandru Mirodan s-a născut în 5 iunie 1927 în satul Budeasa din judeţul Argeş în familia evreiască Saltman şi a primit prenumele de Alexandru Zissu. Adolescenţa şi prima sa tinereţe au coincis cu anii grei ai Holocaustului. A absolvit liceul la Bucureşti şi apoi Facultatea de Litere şi Filosofie din cadrul Universităţii Bucureşti. A debutat ca ziarist, la sfârşitul anilor `40, fiind redactor la diverse publicaţii de tineret din epocă. printre care: „Tinereţea”, „Tânărul muncitor”, „Scânteia tineretului”. A fost secretar de redacţie la „Gazeta literară” şi la revista „Teatrul”.

Prima piesă de teatru, “Ziariştii”, scrisă în 1956, i s-a jucat cu succes pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti înregistrând un număr record de reprezentaţii, peste 900. Teatrul de Comedie din Bucureşti s-a inaugurat la 5 ianuarie 1961 cu piesa sa “Celebrul 702”, rolul principal fiind interpretat de marele actor Radu Beligan, care era şi directorul teatrului nou înfiinţat. Regia spectacolului a fost semnată de reputatul regizor Moni Ghelerter. Mulţi ani Alexandru Mirodan a fost secretar literar al acestui teatru.

Piesa “Celebrul 702” a fost tradusă în limbile spaniolă, engleză, franceză, sârbă, cehă iar în 1981 şi în ebraică. După această piesă a fost turnat şi un film ce a purtat acelaşi titlu. Regia filmului i-a aparţinut lui Mihai Iacob iar autorul piesei a fost co-scenarist.

Alexandru Mirodan, iubitor al operei lui Mihail Sebastian, a fost co-scenarist al filmului “Steaua fără nume” realizat de Henri Colpi, regizor francez, pe baza piesei cu acelaşi titlu scrisă de Sebastian.

Deasemenea el a fost şi un cunoscut traducător literar.

A tradus romane poliţiste de Agatha Christi şi Georges Semenon dar şi piese de teatru de Jean Anouilh, Leonid Andreev, ş.a. Alexandru Mirodan a dramatizat romanul lui Lion Feuchtwanger “Evreica din Toledo”, piesa fiind jucată cu mult succes pe scena Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti cu îndrăgita actriţă Trici Abramovici în rolul principal.

Jurnal Israelian - No. 2, 20 August 2020

pagina 14

Fenomenul Mirodan Treptat, cu trecerea timpului, dramaturgul s-a îndreptat spre teme incomode autorităţilor comuniste.

Piesa sa “Camuflaj” publicată în anul 1969 a fost jucată doar la Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti, în traducere în limba idiş, autorităţile comuniste au interzis prezentarea ei în limba română pe scenele altor teatre din ţară. Alte piese scrise de Mirodan au fost scoase de pe afiş sau au fost interzise. Alte piese scrise de Mirodan au fost scoase de pe afiş sau au fost interzise. Aşa cum relatează dr. Lucian-Zeev Herşcovici în articolul “Mirodan: “şeful sectorului suflete” publicat în revista “MAXIMUM” nr. 24 / 2013: „Generaţia mea şi-l aminteşte ca “Şeful sectorului suflete” sau ca “Celebrul 702”.(…) Alexandru Mirodan este un repre- zentant atipic al generaţiei lui.

Atipic pentru că pe de o parte a urmat drumul generaţiei căreia îi aparţinea, pe de altă parte a ales o cale personală, individuală, specifică. De la “realismul socialist” de care probabil că fusese vrăjit, ca toţi tinerii generaţiei sale, el a ajuns la nonconformism intelectual în România comunistă şi apoi la orientarea naţională evreiască exprimată în limba română în Israel”. În cele din urmă a decis să părăsească România şi să se stabilească în Israel unde a ajuns în anul 1977. A colaborat o perioadă la presa de limbă română din Tel Aviv şi a lucrat la Muzeul „Casa Diasporei” (Beith Hatefutzoth). Apoi, în anul 1987, a editat şi publicat revista lunară „Minimum”, revistă a cărei orientare era de dreapta, naţională, laică. Revista „Minimum”, pe care a scris-o în mare parte singur, a devenit cea mai bună publicaţie de limbă română din Israel şi a avut marele merit că „a restabilit dialogul între evrei şi români, dialog care fusese întrerupt, fusese anulat de naţionalismele ambelor părţi”. Opera sa de referinţă a fost „Dicţionarul neconvenţional al scriitorilor evrei de limbă română”. Volumul I, ce cuprinde literele A,B,C a fost publicat în anul 1986, volumul 2 cu literele D, E, F, în anul 1997 iar volumul 3, ultimul apărut în anul 2008 cuprinde literele G. H. I. Toate cele trei volume au apărut în Editura Minimum din Tel Aviv, editură fondată tot de Alexandru Mirodan. Despre această lucrare, Alexandru Mirodan a scris: „Dicţionarul nostru reprezintă cea dintâi încercare de a aduna într-un singur loc tot ceea ce este mai de valoare şi semnificativ în universul numit

SCRIITORII EVREI DE LIMBĂ ROMÂNĂ...nu numai autori şi opere extrase din magma vieţii, şi izolate, ci şi aerul timpului, mişcarea ideilor, starea pasiunilor, apoi lumea propriu-zisă a literaturii: reviste, editori, animatori, librari, anticari, cenacluri, asociaţii scriitoriceşti, cafenele, prieteni ai artei, duşmani ai artei...” Dicţionarul a fost foarte bine primit şi apreciat de critica de specialitate şi de cititori. Redăm doar câteva din aprecieri. Criticul şi istoricul literar Iosef Eugen Campus, consideră că „Dicţionarul neconvenţional al scriitorilor evrei de limbă română” este „o lucrare care se înalţă, impunătoare, ca o piatră de hotar în spaţiul literaturii evreieşti de limbă română”. În revista „Tribuna” de la Cluj-Napoca, criticul Mircea Popa scria: „O carte excepţională, care deschide noi punţi de legătură între România şi Israel, aşezând lucrurile şi într-o perspectivă istorică...” Într-o emisiune transmisă la Radio Kol-Israel, istoricul literar Leon Volovici aprecia: „Acest Dicţionar Mirodan este o operă de seducătoare originalitate şi savoare literară, incitantă ca un tensionant eseu de idei şi saturată de informaţii ca un lexicon de specialitate. Calităţile eseistului Mirodan se întâlnesc aici cu arta dramaturgului de a pune în scenă personajele. De data aceasta, “personajele autentice ale vieţii literare””. Alexandru Mirodan, a încetat din viaţă în noaptea de 10 spre 11 martie 2010 dar el “trăieşte” în timp prin scrierile lăsate moştenire posterităţii, ca efigii ale talentului şi activităţii sale perseverente şi neobosite pe “ogorul“ literelor româneşti.

NOTĂ Din culisele revistei Mirodan menţine legături cu personaje influente ale culturii evreieşti, ca de exemplu: Aharon Appelfeld, Nina Cassian, Geo Şerban, Soţii Juster, Norman Manea, poetul Andrei Fischof.

Publică pe Efraim Kishon, Carol Feldman, Leon Volovici, Dorel Dorian, Gabriel Liiceanu, Lucian Herscovici, Shaul Carmel etc ... lista fiind inepuizabilă. (NR)

Jurnal Israelian - No. 2, 20 August 2020

pagina 15

Vecinii Israelului

DOREL SCHOR 9 secrete grecești ca să trăiești mai bine Grecii sunt renumiți pentru stilul lor de viață. Modernismul și antichitatea se îmbină perfect în cultura grecilor, iar înțelepciunea lor ar putea fi împrumutată și de restul popoarelor pentru un stil de viață sănătos. Iată ce poți învață de la greci pentru a fi longeviv, sănătos și fericit.

1. Dietă mediteraneană Această dietă este bogată în legume, măsline, grăsimi sănătoase, pește, cereale integrale și vin (cu moderație).

Toate acestea contribuie la o scădere a incidenței bolilor cardiovasculare, obezității, cancerului și chiar a Alzheimerului.

2. Siesta Grecii cred cu tărie că somnul de după-amiază este sfânt. Vei vedea că în unele orașe toate firmele își încetează activitatea la prânz pentru siestă și se deschid din nou în jurul ore 17:00. “Somnul de după-amiază este o adaptare la climatul cald al Greciei. Siesta este un obicei plăcut care, practic, dublează ziua. Oamenii își încep din nou activitatea după ora 17:00 și o prelungesc până la orele 23:00-24:00. E un obicei foarte des întâlnit în Grecia”, a explicat Dimitrios Trichopoulos, cercetător de origine greacă de la Harvard School of Public Health.

3. Plimbarea În timpul verii, grecii “trag obloanele” și la propriu și la figurat, până când soarele se domolește. Apoi ies la plimbare pe străzile principale sau pe insule. Grecii au un ritm lent de viață. Ei savurează viață și se bucură de ea. Plimbări lungi, mese lungi, pauze de cafea. “În Grecia nimeni nu poartă ceas. Niciun ceas nu merge corect. Când invită pe cineva la prânz, ar putea veni la ora 10 dimineață sau la ora 6 seara.

4. Întrebările Obișnuiți încă din antichitate cu filosofia, grecii sunt tot timpul preocupați de întrebări precum “Cum să trăim bine?”, “Cum să fie guvernat orașul?”, “Ce este moral?” “Cum să-i tratăm pe ceilalți?. Grecii au o viață foarte bine structurată și cred în vorba lui Aristotel “Cunoașterea de sine este începutul înțelepciunii”.

5. Ospitalitate Ospitalitatea grecească este proverbială. Generozitatea și spiritul cu care își întâmpină oaspeții, îi fac pe greci să fie considerați unul dintre cele mai prietenoase popoare.

6. Secretul longevității Insula mediteraneană Ikaria are cea mai sănătoasă și longevivă populație din lume. Oamenii din Ikaria trăiesc cu patru ani mai mult decât americanii. Pe lângă faptul că sunt foarte sănătoși și au speranța de viață la 90 de ani, ikarienii au cele mai scăzute rate de depresie și demență. Secretul lor constă în dieta mediteraneană, ieșirile în aer liber, legături strânse între familie și membrii comunității și somn cât cuprinde. “Ne trezim târziu și dormim după-amiază.

Nici nu deschid cabinetul înainte de ora 11:00, pentru că nu-mi vine niciun pacient la acea ora”, a declarat pentru New York Times, medicul Ilias Leriadis.

7. Poveștile Poveștile grecești sunt minunate. Cu toții am copilărit cu Legendele Olimpului. Pe lângă faptul că din povești copiii învață de mici lecții de înțelepciune și moralitate, studiile de specialitate spun că poveștile ajută creierul să dea vieții o structură și un sens.

8. Mese în familie Grecii iubesc mâncarea, dar și mai mult le place să mănânce împreună cu prietenii și familia. În Grecia este o tradiție să aduci la masă oameni, prieteni.

“Mâncatul rupe barierele comunicării și a separării de străini. Mâncând alături de prieteni îți arăți dragostea, respectul, atenția. Mama mea spunea că, la masă se vindecă răni și se leagă prietenii noi. Ne amintea de fiecare dată că atunci când îndepărtăm o persoană străină, ne negăm nouă înșine oportunitatea de a trăi fericiți și prosperi”.

9. Cheia fericirii Stoicismul este una dintre cele mai vechi școli de filosofie din Grecia, fondată în Atena, care și astăzi e relevantă. Stoicii credeau că stresul și nefericirea nu sunt rezultate ale unor evenimente externe, ci produsul unor trăiri interioare, judecăți, prejudecăți.

Ca atare, fericirea este tot o stare internă. “Alungă grijile despre lucrurile care sunt dincolo de puterea sau de dorința ta”, spunea Epictet, unul dintre filosofii stoici. Stoicii nu promiteau securitate materială, ci o fericire de nezdruncinat.

Jurnal Israelian - No. 2, 20 August 2020

pagina 16

Tineri Autori Israelieni

LEA SAREL ZÂMBETUL CENUŞII Sorb încet încântarea de a iubi și dori cu sfielnică părere de bine. Nu-i atât de rară dragostea pe cât încercăm s-o facem noi, umanoizii parcă hibrizi detașabili de emoții intense, de sentimente care să dureze o viață, de lealitatea care, asemenea unui diamant, dezvăluie mereu fațete și transparențe miraculoase. Doar la primele ore, acelea muiate în răsmerița nopții, în strania despletire a strămoșilor care coboară în vise, doar atunci ne găsim o patrie comună, sau mai degrabă ne veghează pe amândoi un ținut pulsatil, vibrant, neliniștitor. Putem face minuni și totuși, totuși ne afundăm cât mai adânc înapoi, smintindu-ne iar și iar cu depresia aceasta sprințară care, neînacdrabilă într-o formulă clinică, joacă feste tuturor celor din jur, asemenea unei fete morgana plictisite de același orizont jucăuș în iluzii. Iubind tarziu, în carnea frugală a metazorilor noastre, ne așteptăm în gări-fantomă unde nimic nu este ce pare a fi, sexul e doar o străfulgerare iconoclastă iar tandrețea se furișează acolo unde nu poate fi îngrădită sau vânată de zoomuri alienabile ale glisării pixelate.

Se trage prea des asupră-ne cu momeli și paradigme incongruente, cu demențele inutile ale fugilor de grație.

Suntem ținta atâtor stranietăți, rictusuri și jazzuri neuniforme, ne amestecăm în dileme și metamorfoze atât de ciudate încât ne pot șterge într-o clipită de pe suprafața lumii. Dar nu ne pasă, putem chiar dispare în această fulgerare de vise, de conștiințe interzise ale iubirii și iertării umile, bucuroși că rolurile noatre psihedelice ardente au dat aripi altora, pe ale noastre le ardem asemenea lui Icar.

ÎNLĂUNTRU Dincolo de auz, de văz, de orice simț plauzibil, mângâi imaterialul deșirat al firii întoarse ca-n găoace, știu că sunt așa mulți idoli în camera mă împiedic de o întreagă istorie a mâinilor tale nerăbdătoare, îmbătrânite, a gândului comună, tu aduni, reciclezi, modelelzi, reliefezi, îngenuncheat în știința pietrei, împachetat în fecunde cartoane, măresc umbra aiuritoarelor peneluri care împrăștie sensuri dure pe planșete rapid decupate din răbdarea universală, din amăruia loterie a destinului artistic livid, salivând, poticnit, dansând, cumva mistic, un actor grăbit să descifreze sfârșitul măreței partituri, silabisind pe umerii celor din sală gongul final, trăgând cortina și după ea o piesă de liniște absolută.

Din interior îmi iei măsura lucrurilor care nu pot fi la fel, clănțăni în întuneric fără să recunoști ce te-ar scoate din singurătatea suavă ca o sclavă slavă, dintre mormanele sau șiragurile de zâmbete convenționale și seci. Tresar și-ți aștern la mine în vagin ca să fie suficientă iubirea. Tu alergi într-o colonie de sfârcuri sublimându-ți poftele. Mă strâng arc, lumescul sau te iubescul alunecă în tihnă ca o pată de mir din candela călită-n priviri furișe, mici furtișaguri de sfinți cuminți în toate cele nespuse.

UN EGO VULNERABIL Visezi? Mă întrebi deoadată din vidul tău. Ce poți tu visa? Ego-ul meu vulnerabil care-ți vine mănușă în gând?Îți scapără celulele ca fosforul pe-o mare de ceață după vin. În bărbatul prelins pe mine ce cauți oare? Să înot, să găsesc miniaturale comori în nisip, chiar, pământ peste tot, morți înșurubați spre ghiocei, grădini suspendate în ochiul setos, țărâna, asta e, o aglomerare, înșiruire de morminte, un foișor pentru târziul menstrelilor, un morman cuminte care ne minte, sub soarele tot mai cald. Și acum imago-ul bulgărilor proaspeți. Masca tresare, apoi se scurge încet ca o pictură de Dali, ca un psalm inventat în deruta timpurie a mugurilor lui marte.Toată viața o udăm la rădăcina lucrurilor. Nu dragoste, însingurare, nici măcar amăgire - uneori doar o entitate ca un abur care ne măsoară de la margine patului, ne înconjoară ca din alta lume. Și este de ajuns. ***

August - Desen de Ana Hanit

Jurnal Israelian - No. 2, 20 August 2020

pagina 17

Roman Biografic

VIAŢĂ ŞOCANŢĂ Laszlo Alexandru – profesor de limbă italiană Rózsi s-a născut întâmplător, după ce Simon Berla a primit o scurtă permisie de pe front, în primul război mondial. Mama ei o trata cu asprime şi avea grijă să-i amintească mereu: “Tu eşti un accident”. Fata a dezvoltat o fire dură. “Era o fiinţă corectă, inteligentă, împăciuitoare, cu o personalitate puternică, în contrast cu starea ei de sănătate şubredă. Avea o energie şi dorinţă de viaţă de invidiat. Foarte directă şi consecventă, încăpățânată, dar nu la nesfîrşit. Cumpătată, dar curajoasă în toate, realistă, cu picioarele pe pământ, arareori visătoare.”A fost arestată, bătută la Siguranţă şi condamnată la 3 săptămâni de detenţie, pentru că a participat la manifestaţia de 1 Mai în 1933.

Cu ce impresii a ieşit de după gratii? O mărturiseşte într-o scrisoare către sora sa Mariska: “Un lucru e sigur: aici am primit o dovadă că gândirea mea este corectă. Ei au vrut să mă slăbească, dar de fapt mai mult m-au întărit. Sângele meu tânăr fierbe în mine”.

A schimbat, ca vânzătoare de magazin, mai multe locuri de muncă, pentru a-i evita pe patronii care îi făceau avansuri. Într-o seară de bal, s-a ciocnit pe ringul de dans cu un tinerel care o mai enervase deja, în aceeaşi zi, cu insistenţele. Din vorbă în vorbă, cei doi “au descoperit că proveneau din acelaşi mediu familial, din părinţi evrei foarte religioşi şi cu mulţi copii, muncitori, dar foarte săraci, că amândoi aveau acelaşi ideal – dreptatea socială – şi mai credeau că pot contribui la schimbarea vieţii oamenilor într-una mai corectă şi mai bună. Asta i-a apropiat şi mai mult”. Rózsi s-a măritat aşadar cu Ernő Klein, care mai apoi s-a calificat ca tâmplar în atelierul tatălui său. Din păcate tânăra femeie avea o sănătate fragilă, care nu s-a remediat după numeroasele internări la spital. Slăbise la doar 40 de kilograme şi, în timpul unei operaţii, s-a constatat că avea probleme cu intestinele. O complicaţie la plămâni i-a pus viaţa în pericol. Cheltuielile mari cu îngrijirile medicale şi lipsa unui salariu în casă au redus noua familie la un trai sărăcăcios. După Dictatul de la Viena, cei doi se refugiază în Sud, la o soră a lui Ernő. “Mă cunoşti, m-am hotărât şi am pornit la drum şi acum sânt locuitoare a capitalei Bucureşti. Nici pe departe nu e cum am sperat. E o catastrofă din toate punctele de vedere.

Evreimea din România este într-un mare pericol.

Noi legi antievreieşti ne fac viaţa aproape imposibilă.

Sânt diferite persecuţii făcute de mişcarea legionară. Îngrijorarea în comunitatea noastră e mare. Ştim că nici la Cluj nu e mai bine, dar crezi că l-aş putea părăsi pe soţul meu, care nu mai vrea să se întoarcă?” Legile rasiale îi lasă pe drumuri, în imposibilitatea de a-şi găsi un loc de muncă. Sfătuiţi de nişte prieteni, pleacă la Vatra Dornei, de unde sânt arestaţi şi deportaţi în Transnistria, împreună cu alte mii de evrei. Pe drumul străbătut în marşuri istovitoare sau înghesuiţi în vagoanele de marfă, erau cazaţi prin grajduri, jefuiţi, ameninţaţi şi bătuţi. Mulţi n-au rezistat, s-au îmbolnăvit şi au murit. În ghetoul din Moghilev stăteau cu toţii claie peste grămadă, purtând în piept steaua cu şase colţuri. Şi totuşi, marele dar al acelor timpuri teribile a fost naşterea copilului, în 1942. Unii deţinuţi s-au angajat să lucreze pentru refacerea teritoriului distrus de război, ceea ce le-a mai atenuat din condiţiile aspre de detenţie. După eliberarea lagărului de către armata sovietică, tatăl naratorului a fost luat pe front, ca “voluntar”, mama şi copilul s-au refugiat la Cernăuţi, iar apoi la Cluj, cu dorinţa de a-şi regăsi rudele. Aici îi aşteptau veşti îngrozitoare. Unele dintre ele sunt transmise mai departe prin scrisori în Israel.

“Nimic nu mă mai leagă de acest loc în care nici la cimitir nu am pe cine să plâng.” “Nu mai sunt copilă, dar mă doare tare că nu mai am părinţi. Sunt o femeie de 30 de ani cu părul alb, care am trăit în partea urâtă a vieţii. Sunt după zvarcolirile refugiului şi trei ani jumate de lagăr de concentrare, unde în condiţii mizere şi inumane l-am născut pe băiatul meu şi, ca printr-o minune, am reuşit să-l aduc acasă în viaţă.”

Pe măsură ce treceau săptămânile şi lunile, câțiva dintre fraţii Berla s-au regăsit la Cluj şi au ajuns să locuiască laolaltă, în singura cameră obţinută de Rózsi. De pe front a revenit şi soţul ei, Ernő. Viaţa cunoştea un respiro. Traumele psihice ale războiului erau acoperite de greutăţile materiale. Fiecare a încercat să se descurce după puteri. Iosi şi Jenő au emigrat în Israel. Marci s-a însurat la Cluj. Ernő s-a angajat ca maistru la o şcoală profesională. Rózsi s-a implicat o vreme în activismul politic, înainte de-a fi doborâtă de boala care i-a impus lungi perioade de spitalizare.

S-a stins în 1955, când copilul ei avea doar 13 ani.

Va urma...

Jurnal Israelian - No. 2, 20 August 2020

pagina 18

Autori Israelieni

RAUL ANCEL

“Ah păi este o”… și a mormăit numele unei flori.

Eu oricum nu aveam idee! “O data pe săptamână” un pahar plin de apă dar așteaptă să se scurgă” mi-a Pietrele! îngânat tipul. “Să nu-i putrezească rădăcinile!”

Ieri mă plimbam prin piața din oraș în căutare de fructe. Mi-am luat tălpășița mulțumit să scap de tipul ăsta Acum, spre sfârșitul primăverii, la noi, există cam orice antipatic…Am ajuns la părinți… Cele două pietre de la caise, piersici, mere, pere, pepeni până la cireșe, mari stăteau liniștite una lângă alta. struguri și căpșuni… Unele dintre ele chiar au și gustul ce-mi aduce aminte de fructul de altădată. Fructul cu același nume… Tot plimbându-mă am zărit un tip ce vindea flori. Radioul tocmai ruga lumea să cumpere flori de la agricultorii autohtoni, care au suferit de pe urma coronei. Am ales un ghiveci de lut. Nu sunt specialist în flori, nu cunoșteam florile astea… În ghiveci parcă erau 2 tipuri de flori. Unele mai măricele, ca niște trandafiri denaturați, nelăsați de grădinari invidioși, să crească mari. Altele mai micuțe, cu patru petale roșii în permanență deschise. Acestea din urmă zâmbeau “și noi suntem aici”. Toate înghesuite între mănunchiuri mici de boboci cu gurile întredeschise, anunțându-și visul înfloriMediere – Anica Andrei Fraschini rii. Completul înconjurat delicat de o paletă verde de frunze groase, era pământesc, era țărănesc de mă înțepa Una înspre alta. Le curățam cam o dată pe lună, parcă pielea de plăcere, privindu-l. Totul era aranjat străluceau în soare…Între pietre era ceea ce eu frumos într-un vas alb, pictat cu păsărele albastre. Un numeam promenada furnicilor. Nu reușeam să albastru (bleu ciel) preferatul meu. Îmi dădea o bucurie scap de ele. Se ascundeau printre frunze și țepi palpabilă. Am renunțat la cumpăratul fructelor, mi-am și-și arătau indiferența de câte ori mă vedeau… luat ghiveciul și acasă. Așezat pe terasă îl contemplam Am curățat locul cu o măturică, pe care o țin în încântat, ca pe o realizare personală a acestei zile… permanență-n mașină. La capătul promenadei era Citeam “Îndrăgostiții” de “Judith Krantz”. Din când în o vază de marmură gri. În ea eu înghesui flori de când, ridicam ochii din carte și-mi îmbătam simțurile pânză frumos colorate, asortate, fără miros, fără privind colajul miraculous de culori. Îndragostiții se țepi. Le schimb odată la câteva luni… Câteodată luptau cu dragostea a cărei intensitate depășea puterea lor mai aduc și flori proaspete. Alea își trăiesc viața de acceptare. Soarele strălucea din ce în ce mai puternic. lor printre pietrele alea mari. Ele au miros. Ele Deși stăteam sub o umbreluță de soare îmi era tare cald, înfloresc zilnic, zile în șir. O dată pe săptămână le transpiram. Florile se deschiseseră complet. Roșu deve- pun apă. Am așezat ghiveciul pe piatra mamei. nea din ce în ce mai provocator, mai dur, mai sângeriu...Îl Mi-am amintit cum tata îi aducea câteodată mamei simțeam prelingându-mi-se pe tot corpul. Într-o decizie flori. Crizantemele erau preferatele ei. Cu cozi de o secundă, am luat ghiveciul într-o pungă și m-am lungi, ciorchine albe mirositoare… Mama își șterîndreptat spre părinți…Era ora 11:30. Am luat mașina. Pe gea mâinile de un șorț, ce-i atârna totdeauna de drum am oprit la o florărie. Impresionat de delicatețea gât. Lua florile și se grăbea să le pună într-o vază. florilor, uitasem să-l întreb pe florarul din piață la cât Făcea asta repede ca nu cumva florile să sufere de timp trebuie udate… Sper că la o săptămână. Nu merg lipsa apei. Ochii ei albaștri verzui străluceau mai des la părinți… Îl întreb pe florar, arătându-i buchet- ciudat în clipele alea, iar focul privirii ei putea ul: “La cât timp să le ud? Cu masca pe față, din cauza suda în secunde, cele mai delicate vine împingânCoronei, am câteodată senzația că lumea mă aude mai du-ne mie și tatei, sângele spre fețe, spre cap, prost. Repet întrebarea… Tipul nimic! Asta e o obrăzni- înfășurându-ne în dragoste… Atunci tata îi dădea cie, să nu răspunzi, îmi spun! De când cu Corona am un pup… Dar eu nu-mi amintesc exact privirea decis să nu mai trec peste obrăznicii, cu cei ce cred că li tatei… Ochi mari căprui, dar privirea nu i-o pot se cuvine totul…După vreun minut tipul îmi spune: ”Nu vedea. Cum de am uitat-o, privirea lui din clipele ai cumpărat-o de la mine!”N-am avut timpul necesar alea. Necăjit am luat florile de pe piatra mamei, și să-mi arăt nemulțumirea, că tipul continuă. le-am pus pe cea a tatei.

Jurnal Israelian - No. 2, 20 August 2020

pagina 19

Prin Lume Numai că trandafirii mici se revărsau acum spre piatra ei. Sângerii zâmbeau soarelui… Erau parcă de la el…

Mi-am purtat mâna încet pe crestătura numelor lor sculptată în piatră. A fiecăruia dintre ei. Lumânări de suflet nu aveam cu mine, din păcate. După obicei am pus niște pietre mici pe fiecare dintre cele două pietre mari. Una de la fiecare strănepot. În drum spre casă am oprit la florărie… I-am mulțumit florarului…

Parcă a zâmbit. De când cu Corona am decis să nu mai supăr pentru orice fleac…

11. Când zborurile au fost deturnate în perioada 9/11, Canada a găzduit, a hrănit și a adăpostit peste 33.000 de pasageri.

Lucruri si fapte pe care poate nu le știți despre Canada.

14. Cetățenii din Canada pot să comande un portret al Reginei Elisabeta a II-a și să-l aibă livrat gratuit la domiciliu.

1. Canada este a doua țară ca mărime din lume, imediat după Rusia.

15. Numele alternative propuse pentru Canada în 1867 au fost: Borealia, Cabotia, Transatlantica, Victorialand și Superior. O șansă că oamenii au fost înțelepți și au ales Canada.

2. Locuitorii din Churchill, Canada, își lasă mașinile deblocate pentru a oferi o scăpare pentru pietonii care ar putea întâlni urșii polari.

12. Unul dintre cele treisprezece articole ale primei constituției din 1781 a confederației S.U.A. afirmă că, dacă Canada dorește să fie admisă în S.U.A., va fi automat acceptată.

13. Pizza hawaiană a fost inventată în Canada și este cea mai populară pizza din… Australia.

3. Canada are mai multe lacuri decât restul lacurilor din lume la un loc.

4. Prostituția este legală în Canada. Cumpărarea serviciilor unei prostituate nu este ilegal.

5. La fiecare Crăciun, un milion de scrisori sunt adresate lui Moș Crăciun la propriul său cod poștal: „H0H 0H0, Polul Nord, Canada”.

6. Canada nu are arme de distrugere în masă din 1984 și a semnat tratatele care interzic posesia acestora.

7. Canada are a treia cea mai mare rezervă de petrol din lume după Arabia Saudită și Venezuela.

8. Cea mai joasă temperatură înregistrată de Canada a fost -81,4 grade Fahrenheit (-63 C) în 1947.

9. Canada consumă cele mai multe gogoși și are cele mai multe magazine care vând acest produs, pe cap de locuitor, dintre toate țările din lume.

10. Canada și Danemarca se luptă pe o insulă nelocuită (Hans Island) lăsând reciproc sticle de alcool și schimbându-și drapelul, din anii 1930.

Jurnal Israelian - No. 2, 20 August 2020

pagina 20

Mitologie

OSCAR MARTINEZ Descoperirea Troiei Descoperirea recentă a orașului Tenea, un vechi oraș grecesc construit de supraviețuitorii războiului troian, continuă sa fascineze publicul cu poveștile epice ale lui Homer, o tendință începută de Heinrich Schliemann, pasionatul arheolog care a cautat Troia.

Heinrich Schliemann, se afla în Turcia la sfârșitul secolului 19 într-o căutare excentrică. El excava un “Tel” - o movilă artificială care acoperă așezări îndelung abandonate. Locul, cunoscut sub numele de Hisarlik, era familiar doar câtorva specialiști. Însă, în timp ce Schliemann conducea excavațiile, își punea speranțele în depistarea ruinelor celui mai cunoscut oraș din literatura clasică: Troia.

Se credea că Troia nici nu ar fi existat. Vestitul poet grec Homer a popularizat cu poezii epice scrise în sec. VIII BC, troienii și orașul lor în Iliada și Odiseea.

Aceste epopei au spus povestea unui război de 10 ani între Grecia și Troia, luptat de personaje atemporale precum regii Priam și Agamemnon, războinicii curajoși Hector și puternicul Achile, și supraviețuitorii loiali și iscusiți Odiseu și Aeneas. Poemele povestesc despre bătălii sângeroase, aventuri fantastice, fapte eroice și consecințe tragice. Dar a fost Troia un loc real? Schliemann și-a propus să demonstreze că a existat. Și a făcut-o. Hisarlik este acum acceptat pe

scară largă ca fiind scena pentru poveștile epice ale lui Homer. Studiile au dezvăluit că movila de 100 de metri înălțime conține nu doar una, ci nouă așezări Troiene, fiecare construită peste ruinele celei dinainte. Astăzi, arheologii consideră Troia a șasea, numărând de jos în sus - cea mai probabilă candidată pentru Troia lui Homer. Acest oraș datează din jurul anilor 1700 - 1250 B.C, iar cetățenii săi au trăit timpuri zbuciumate.

De-a lungul mai multor secole, Troia a fost distrusă în mod repetat, dar un nou oraș se va ridică peste ruinele ultimului. Oamenii au trăit acolo până în epoca romană. Ruinele pot fi văzute și astăzi, la aproximativ 220 de mile spre sud-vestul Istanbulului. La estul Troiei s-a aflat în decădere Imperiul Hittit, iar la vestul lor, puternicii greci micenieni. Troia însuși a ocupat o locație strategică care controla intrarea în ceea ce este acum Dardanele. Cine stăpânea Troia ar controla traficul pe acea rută comercială aglomerată, fapt care nu ar fi scăpat din atenția rivalilor lor greci.

Rădăcinile războiului

Cu toate acestea, reprezentarea lui Homer despre Troia se învârte în jurul pasiunii și nu a politicii. Începe cu relația de dragoste dintre prințul troian, Paris și Elena, soția regelui spartan Menelaus, fratele puternicului Agamemnon, liderul forțelor elene. Ei se îndreaptă spre Troia declanșând război între națiuni și asediul pe parcursul a zece ani pe care grecii îl finalizează printr-un sfârșit cumplit, cu celebra capcană a calului de lemn. În realitate, motivele pentru un astfel de război au fost probabil mai pragmatice. Indiferent dacă a existat sau nu o Elenă, atât de frumoasă încât chipul ei ar lansa o mie de nave, valoarea comercială și strategică a Troiei a făcut din ea o țintă de dorit pentru oricare dintre vecinii săi. Cetățenii Troiei au anticipat amenințările exterioare.

Construiseră un zid defensiv și chiar săpaseră tranșee pentru a opri căruțele de război, vehiculele de asalt ale lumii antice. Problema pare să fi atins apogeul în jurul anului 1250 B.C. când rămășițele arheologice prezintă semnele unui atac și ale unui incendiu devastator. Dar nu putem ști cine au fost atacatorii sau dacă distrugerea a fost cauzată de o singură acțiune sau o serie de atacuri de-a

lungul timpului. Acolo unde certurile arheologiei se estompează, nu putem să apelăm decât la poezia antică

Jurnal Israelian - No. 2, 20 August 2020

pagina 21

Mitologie pentru a relata căderea Troiei. Și aici găsim modul cel mai inteligent în care grecii câștigă în cele din urmă războiul și transformă un oraș mândru și impugnabil în ruine fumegătoare. Iliada lui Homer prezice căderea orașului, dar nu vorbește de nimicirea sa. În continuare, epopea Odisea, menționează sumar sfârșitul războiului. De-a lungul secolelor, alți autori au adăugat text la povestea originală, dar doar fragmente din lucrările lor au supraviețuit.

Acestea includ două capitole din Iliupersis, un text posibil din secolul al VII-lea BC. care se referă la ruinarea cetății condamnate. Rapoarte mai detaliate despre ultimele zile ale Troiei au fost scrise secole mai târziu. Acestea includ Eneidul lui Virgil, din jurul primului secol I.BC și Posthomerica lui Quintus Smyrnaeus, scrisă în secolul al III-lea A.D. Quintus își începe povestea în momentul care Iliada lui Homer se termină: înmormântarea lui Hector, fiul lui Priam și moștenito-rul tronului Troiei.

asalta orașul, Paris, ghidat de zeul Apollo, trage o săgeată care îl lovește pe Ahile în singurul său punct slab - călcâiul său. Spre groaza grecilor, eroul lor moare.

Înșelăciunea Zece ani de război sfâșietor par brusc inutili: comandantul grec, regele Agamemnon, ordonă retragerea. Odysseu întră în acest moment al dezolării și înfrângerii cu cel mai faimos tric de război din istorie. Odysseu îi convinge pe greci să construiască un cal de lemn imens și gol, care ascunde o mică trupă de războinici curajoși.

Căderea unui erou Potrivit lui Quintus, orașul părea sortit pierii, după moartea lui Hector, cel mai mare războinic troian.

Cu toate acestea, unii troieni au menținut vii speranțele unei victorii în timp ce așteptau venirea aliaților pentru a ajuta la ridicarea asediului.

Primele întăriri sunt Amazoanele, luptătoare ale reginei Penthesilea, dar ele nici măcar nu pot ține piept furiosului eroului grec Ahile, cel aproape indestructibil. Unul dintre cele mai memorabile povești din ciclul epic al Troiei este duelul dintre Achile și Penthesilea: Eroul grec se îndrăgostește de adversara sa chiar în momentul în care îi rănește fatal trupul cu sulița. Etiopienii urmează Amazoanele. Etiopia menționată de Homer este un loc îndepărtat de pe malurile râului mitic Oceanus, probabil identificabil cu Nilul care furnizase de mult mercenarii faraonilor egipteni. Armata etiopiană, comandată de regele Memnon, este ultima linie de apărare între Ahile și porțile Troiei. Cei doi războinici sunt de acord să decidă bătălia printr-o singură luptă. În soarele fierbinte cei doi schimbă lovituri puternice de sulițe, apoi trec la săbii și Achile găsește în sfârșit o fantă în armura rivalului său. Cu o singură mișcare, el ia viața lui Memnon. Victoria aparține lui Ahile, dar este de scurtă durată. Prințul troian Paris urmărește duelul din spatele parapetelor zidului orașului. Când Ahile este pe punctul de a

Armata greacă ridică ancora, navigând într-o insulă din apropiere și lasă calul de lemn pe plajă ca ofrandă. După un deceniu de război, această veste cade că o mană pe pământ și troienii cad în plasă.

Dar Laocoön, preotul lui Apollo, bănuiește capcana.

Când avertismentele lui sunt ignorate, el își aruncă sulița în burta calului. Șerpii se ridică din mare pentru a-l sugruma pe el și pe fiii săi. Troienii interpretează acest lucru că Poseidon, zeul mării, îl pedepsește pe Laocoön pentru sacrilegiu.

O asemenea intervenție divină dramatică nu face decât să consolideze dorința troiană pentru ofrandă și în curând calul de lemn este primit între ziduri.

Planul lui Odysseu se bazează pe troienii care poartă darul înăuntrul Troiei; odată înăuntru, soldații greci vor ieși noaptea și vor deschide porțile Troiei. Armata greacă, întorcându-se sub acoperirea întunericului, asaltează orașul. Chiar și acum, planul grec poate da greș, deoarece Elena suspectează falsul. Se apropie de cal, imitând vocile soțiilor grecești, în încercarea de a provoca o reacție din partea oricărui războinic din interior. Înăuntru, Odysseu vede vicleșugul care afectează bărbații,

Jurnal Israelian - No. 2, 20 August 2020

pagina 22

Jurnal Literar dar îi obligă la tăcere, chiar „punând mâna peste gura” unuia. Cassandra, o prințesă troiană, strigă că darul are în el soldați și că orașul va fi luat. Dar zeii par să rămână cu grecii, căci Cassandra a fost condamnată să nu fie crezută niciodată în profețiile ei. Pe fondul flăcărilor și al sângelui, Troia cade și apărătorii săi sunt măcelăriți: regele Priam este ucis împreună cu restul armatei sale. Potrivit lui Virgil, un singur războinic troian scapă: Aeneas. Cu un oraș arzând în spate, este înfățișat purtându-l pe tatăl său în vârstă și strângând mâna fiului său, în timp ce fug în Italia, unde va găsi o nouă Troie, orașul acum cunoscut sub numele de Roma. Între timp, Paris este rănit de o săgeată otrăvită la care numai nimfa Oenone are un antidot. Dar, geloasă că Paris a abandonat-o pentru Elena și, în ciuda rugăminților sale, ea refuză și el moare. Cât despre Elena însăși, când Menelaus își ridică sabia pentru a da o lovitură ucigașe soției sale necredincioase, ea își deschide rochia și își dezvăluie trupul. Captivat încă o dată, Menelaus o cruță. Povestea Troiei are personaje memorabile, dar poate cea mai fascinantă figură este cea care nu vorbește niciodată - calul de lemn. Acest lucru a fost adesea reimaginat în literatură, poezie, artă și cinematografie. Teoriile despre calul de lemn abundă.

Unii propun că a fost o reprezentare poetică a navelor de lemn cu care au ajuns grecii, și care au evoluat într-un aspect tangibil al mitului. O altă ipoteză sugerează că un troian a trădat orașul, schițând un cal pe o poartă secretă ca semn pentru greci. Caii erau strâns legați de zeul Poseidon, uneori cunoscut drept „zguduitorul pământului”. Animalul reprezintă un cutremur care a determinat căderea zidurilor Troiei?

Savanții moderni oferă teorii mai pragmatice, inclusiv faptul că acest cal de lemn era de fapt o armă de asediu. Un astfel de dispozitiv poate fi văzut într-un basorelief asirian de la palatul lui Assurnasirpal II (883-859 B.C.) din Nimrod.

Scenă de luptă pe un vas antic grecesc

Jurnal Literar Trei povești cu fantome: 1944 –1948 de Bhanu Kapil *

Nicio problemă. Totul este roșu. Copacii par că se apleacă. Camionul se apropia de satul Nurpur. Să nu spui nimănui că era Nurpur. Spune doar că era un sat vechi. O motocicletă venea din direcția opusă. Șoferul motocicletei nu avea cap. Pentru că rănile erau foarte de proaspete. De aceea, tot el conducea motocicleta. Trebuie să fi fost decapitat de curând.

- S-a întâmplat în timpul războiului?

Nu, în zile normale. Șoferul camionului s-a speriat atât de tare, încât a învârtit volanul și s-a prăbușit într-un șanț.

- Ce vârstă aveai?

Cinci.

- Spune-mi o altă poveste.

Imaginați-vă un stup. Atârna de o ramură ca o praștie. Picura ploaia. Chacha-ji se căsătorește.

După trei zile, el trebuie să-și ducă mireasă înapoi în casa mamei sale.

- De ce?

Așa este tradiția. Așteptau să vină autobuzul. Chachi-ji poartă un frumos sari, mătase argintie și roz, cu o margine aurie brodată cu flori de culoarea ciocolatei maro. Autobuzul vine după cinci minute. Cu greu au mers un kilometru, doi.. când acoperișul autobuzului lovește o ramură joasă. Tot roiul de albine cade pe autobuz. Albinele zboară direct prin ferestrele deschise și înțeapă fețele, trupurile, ochii pasagerilor. Un autobuz gol vine din direcția opusă. Șoferul autobuzului trage pe stânga și semnalizează autobuzului gol pentru al opri. Toți pasagerii sunt duși acasă. Bat la ușă. Nu sunt recunoscuți.

Fețele lor sunt umflate. Sunt demoni?

Jurnal Israelian - No. 2, 20 August 2020

pagina 23

Jurnal Literar Sunt morți? Nu au ochi. Urlăm! Doar mama mea, care recunoaște sariul lui Chachi-ji, știe cine suntem și ne lasă să intrăm. Apoi începe tratamentul.

- Cum au fost tratate înțepăturile?

Există un fruct care crește sălbatic. Ne-a frecat pe trup cu el. Ochii lor erau ca niște fante. Nu-mi amintesc numele fructului. Corpul, totul, era umflat. Puteam să mor. Îți spun aceste povești, pentru că eu nu știu cât timp voi mai trăi.

- Nu fi prost. Nu ești prost.

Spune-mi o altă poveste.

- Ce fel de poveste?

- O poveste cu fantome!

Bine, a fost o femeie bătrână, prietena mamei mele și a bătut la ușă, fără suflu. Tivul sariului ei era plin de noroi umed. Era amiază și, deși plouase, căldura era mare A vorbit: nu vă voi spune de ce, dar trebuie să faceți exact cum vă spun, dacă doriți să vedeți ceva ciudat.

Duceți-va la Sectorul patru, la casa din colțul opus pieței, cea cu poartă de bronz și luați cu voi niște fructe. Dacă vrei să vezi despre ce vorbesc, trebuie să mergeți imediat. Mama s-a pregătit. M-am sculat și eu.

- Ce vârstă aveai? - Șapte. Mama a spus: Nu, tu rămâi acasă. Am spus nu. Mama a spus: Este foarte periculos. Dar eram amărât. Deci, am plecat. Am mers în spatele mamei cu ochii în jos, în pământ.

Am ajuns la casa cu pricina. Ușa era deja deschisă.

A văzut o doamnă așezată pe un pat cu șnururi, arătând foarte deprimată. Ea a făcut un gest către camera din spatele ei cu bărbia.

Am intrat. Fiica ei culcată pe pat, cu un cearceaf pe față. Mama a pus două portocale pe pat. Portocalele din India arată ca mandarinele, dar au dimensiuni enorme. Îți amintești de ele? Dintr-o dată, fata a început să urle. Mama ei s-a stresat. Care este problema? Fața a țipat: Mă bat tare și acum m-au aruncat de pe munte. Mama fetei a ridicat bustul fetei și ceea ce am văzut a fost îngrozitor: sângele curgea pe tot corpul, îi curgea din stomac. Mama a întrebat: De ce se întâmplă asta? Mama fetei a spus: Nu este nimic nou. Acest lucru se întâmplă de un an și jumătate. Sângele pe corp, dar și lucrurile din valiza ei sunt acoperite cu pete de sânge. Când mănâncă, cheaguri de sânge cad din hrana ei.

În momentul în care spunem: iată mâncare, iată o rochie pe care trebuie să o porți, sângele se revarsă din ea. În acel moment, mama fetei a văzut cele două portocale pe pat. Acestea sunt pentru fiica mea? Da, a spus mama. Mama fetei a început să cojească fructele. Apoi a țipat, arătând portocala către mămica mea. Era plin de sânge. Mama mi-a șoptit, du-te acasă. Dar nu m-am putut mișca. Portocala era umplută cu cheaguri de sânge. Fiica mea nu a mâncat de un an și jumătate, a spus mama fetei. Am plecat cât de repede am putut. În drum spre casă, ne-am oprit la casa bătrânei. “Această seară este decisivă”, a spus bătrâna. Fata este posedată de o fantomă. O persoană foarte faimoasă vine să o trateze. Este o fantomă ciudată.

Mulți oameni din diferite religii au încercat să gonească fantomă, dar toți au eșuat.

Odată, a venit un domn sikh. A călătorit de la Lucknow și, după câteva rugăciuni, a atârnat poze cu Guru Gobind Singh și Guru Nanak deasupra patului fetei. Apoi a scos o sabie mare și a atârnat-o și pe ea.

Cu toate acestea, pozele s-au învârtit dintr-o parte în alta, la fel și sabia, și au căzut pe podea. În această seară la 2 dimineața, un alt bărbat va începe tratamentul. Vino cu mine. Vom merge să ne uităm.

- Mama ta s-a dus?

Ea i-a spus bătrânei că nu poate merge, pentru că la 4 dimineața trebuia să se scoale și să înceapă să gătească pentru ziua următoare. Dar până la urmă, a pus alarma pentru ora 2, iar când a plecat, am urmat-o.

- Ce ai văzut?

Un bărbat stătea pe podea, recitând. O sută de oameni îl priveau sau așteptau în curte afară sau aruncau priviri prin ferestre. După un timp, bărbatul a luat un vas care era destinat picioarelor unei doamne. Se opri din cântec și i-a cerut fetei să stea în vas. Și ea a făcut-o. A început să recite din nou.

Acesta era un vas simplu, din nichel. Fata a început să se învârtă. Bărbatul a rostit mantrele cu mare viteză. Când părea că fata avea să cadă, vrăjitorul, pentru că asta era, o prinse și o duse jos pe pământ.

El a spus publicului că dacă fantoma ar fi părăsit trupul fetei, arborele din curte va începe să tremure.

Dacă ramurile se mișcă, fantoma a dispărut.

Jurnal Israelian - No. 2, 20 August 2020

pagina 24

Scrisori la Redacţie Uite. Exact asta s-a întâmplat. Copacul a început să se agite de la sine. Niciun alt copac nu se mișca. În noaptea aceea nu a fost niciun pic de vânt. Toată lumea a aplaudat!

- A fost vindecată?

- Nu. Vrăjitorul a luat-o pe fată și a așezat-o pe patul ei. În acel moment, părul lung al fetei a început să se miște de la sine și să i se înfigă în gură. Trupul ei era pătat de sânge adus de mâini nevăzute. Am putut auzi zgomotul mâinilor care plesneau corpul ei, în timp ce o băteau cu sânge. Curând, ea a fost acoperită de la cap până la picioare de sânge. Am trecut prin mulțime spre piciorul patului. Am văzut cum amprentele mâinilor apar pe corpul ei. Toată lumea a fost uimită și apucată de groază. Vrăjitorul era jenat și rușinat că încercarea lui a eșuat. Și-a luat plata și a plecat. Toată lumea știa că fata era posedată acum.

- Ce s-a întâmplat cu ea?

- Părinții au aflat despre un iaz în care oamenii duceau pe cei dragi, atunci când erau posedați de duhuri rele. Un vrăjitor locuia într-o colibă de lângă iaz și oferea tratamente tuturor celor care veneau în acel loc îndepărtat. Deci, părinții au mers la iaz și au plătit vrăjitorului o sumă imensă de bani. Li s-a spus că imediat ce vor ajunge acasă, fiica lor va fi perfect în regulă. Au ajuns acasă, dar simptomele au reapărut. Fata a trăit în acea stare și a murit după șase luni. Sfârșit!

Traducere: AG * Bhanu Kapil (născuta în 1968) este o scriitoare britanica-indiana care locuiește în prezent în Colorado. Predă la Universitatea Naropa și ca parte a programului MA pentru refugiați a Colegiului Goddard. Este autoarea mai multor cărți, printre care The Vertical Interrogation of Strangers (2001), Incubation: A Space for Monsters (2006) și Ban en Banlieue (2015).

BEATRICE BERNATH Scrisori la Redacție Sunt Om, punct. Mă definesc cum vreau și nu dau cont, este dreptul meu de om să fiu exact ce și cum vreau și toate poliloghiile religioase nu mă interesează, sunt basme. Singurele lucruri în care cred, sunt BUNUL SIMȚ, UMANITATEA, RESPECTUL DE SINE, AUTODEZVOLTAREA. EU sunt cea care mă auto-definesc și nimeni altul și sunt mândră că sunt OM așa cum m-a născut mama care la rândul ei este un om minunat născută de părinți buni și acest OM care sunt este cetățean israelian deci această este a două definire a mea cu mândrie ISRAELIANĂ. Cine e curios și mă întreabă, pot adăuga: născută din toate generațiile mele ancestrale, în România. Nimănui nu dau dreptul să mă definească în afară de mine. Fără supărare, așa consider eu că e dreptul meu de Om și cetățean: AUTODEFINIRE. Azi au murit oameni. privesc întunericul așteptând lumina zorilor fără să o doresc noaptea e doar a mea, înot în ea la fel cum plutesc pe spate în marea caldă de august vorbind cu norii. în necesitatea strângerii în pumn al unor certitudini număr stele. stau acolo în fiecare noapte atârnate stângaci pe plafonul cerului spălat de sunetul valului. o stea călătoare-mi traversează gândurile îngrijorată de căderile mele în adânc, o cioară croncăne trezirea la realitate sau cine știe o presimțire rea dar, cât mai rău poate fi? eu număr stele noaptea mâine, la știrile de dimineață se vor număra morții.

Desen: BB

Jurnal Israelian - No. 2, 20 August 2020

pagina 25

Jurnal Poetic

BIANCA MARCOVICI Nu mai trăiesc în lumea poveștilor Împăratul gol e mereu prezent pe la noi În concluzii perfecționiste Cu rimă la mine, la tine: La știri, pe internet, oriunde Nu rimează cu versul închipuit, cel Perfect din dicționarul secolului trecut doar se ascunde Sub mantia perfidă a inocenței, incoerenței Dă impresia numai că poetica Reprezintă literele muzicale ale copilăriei, Iluzionista îl ajută, Până ce trece puntea dintre grupurile Falimentare ale scrisului compilat Din presa neînțeleasă de începători!

Nimeni nu-l va da de gol, pe împăratul Dezbrăcat de cuvinte... poartă însă o mască al omului invizibil Cât e de caraghios că visează să treacă Prin ziduri!

Nisipul din Haifa Nisipul șterge totul în urma valurilor Am scrijelit cuvântul corona...

Zgomotul valurilor a rămas ca o undă Perturbată de aruncare unei pietre răzlețe Scoicile și meduzele sunt prin preajma mea Nu mă recunoaște nimeni

VIOREL PLOIEŞTEANU

mulți scriitori, dar și oameni pasionați de cultură. La început a fost concursul de literatură Peregrinări, cu prima ediție în toamna anului 2012 și care s-a ținut bianual pentru o perioadă, poezie în primăvară și proză în toamnă, apoi anual, comasând cele două secțiuni. Anul acesta va avea loc cea de-a XIII-a ediție.

Apoi s-a înființat Revista Itaca, în ziua de 4 ianuarie 2013, când fondatorii Dorina Șișu, Emanuel Pope și Viorel Ploeșteanu, în jurul unei mese din Dublin, au hotărât că trebuie să existe o revistă culturală exclusiv pentru scriitorii români din diaspora. Itaca are apariție trimestrială și este (acum) editată online, cu acces gratuit pentru toți cititorii.

La sfârșitul lunii septembrie 2020 va apărea numărul 31. Arhiva revistei poate fi accesată pe site. Începând cu anul 2015, Revista Itaca acordă Distincția pentru Cartea anului – diaspora. Este un eveniment cultural important în diaspora românească, bucurându-se de un real interes și participare, atunci când decernarea premiilor se face în cadru organizat, la Dublin. Nu întotdeauna este posibil acest lucru, din motive obiective. La evenimentul din anul 2018 au fost prezenți și doi dintre membrii juriului, criticul Alexandru Cistelecan și poetul Paul Vinicius.Pentru a intra în concurs, scriitorii înșiși pot să-și înscrie cărțile sau o pot face editurile. În luna iulie 2019 am creat site-ul Biblioteca Diaspora, un spațiu în care orice scriitor român din diaspora poate avea (gratuit) o pagină de autor, unde să-și promoveze creațiile, reușitele, premiile, cronici la propriile cărți sau datele de contact, ori să-și vândă cărțile. Până acum există 63 de pagini de autor.

Acest site este accesat de scriitori, cititori, edituri și critici literari. Anul 2020 a adus o nouă realizare a grupului Itaca și anume înființarea unei edituri de carte electronică, Itaca Publishing House, înregistrată la Dublin, cu baza de date ISBN în UK și Irlanda. Până acum au fost publicate 10 cărți, care pot fi găsite pe site-ul editurii, în Librărie.Mai multe informații despre activitățile noastre veți găsi pe cele două site-uri dedicate: www.itaca.ie , www.bibliotecadiaspora.eu

Scrisori din Dublin - Proiectele Itaca La rugămintea prietenului Adrian Grauenfels, am acceptat invitația dumnealui de a face o scurtă prezentare a proiectelor grupului Itaca, prezentare care sper să ajungă prin intermediul Jurnalului Israelian la cât mai

Jurnal Israelian - No. 2, 20 August 2020

pagina 26

Literaturi recomandate

MARIA SAVA Lecturi (Axel Munthe, Cartea de la San Michele) “Am de gând să-i cânt un umil cântec dragului meu Schubert, cel mai mare cântăreț al tuturor timpurilor, drept mulțumire pentru tot ceea ce-i datorez.

Căci îi datorez totul. Chiar în nesfârșitele săptămâni când zăceam în beznă, aproape fără nădejde că voi mai ieși dintr-însa, obișnuiam să fredonez pentru mine însumi, unul după altul, cântecele lui, ca școlarul care trece prin pădurea întunecoasă fluierând pentru a se amăgi că nu i-e frică. Schubert avea 19 ani când a compus Erlkonig a lui Goethe și i-a trimis-o cu modestă dedicație. Nu voi ierta niciodată celui mai mare poet al timpurilor moderne că n-a răspuns un cuvânt de mulțumire celui ce i-a făcut nemuritoare poezia, același Goethe care a avut timp să compună scrisori de mulțumire lui Zelter, pentru o muzică mediocră. Goethe n-avea deloc gust muzical, după cum n-avea nici pentru artele plastice. A trăit un an întreg în Italia fără să priceapă nimic din arta gotică...Schubert n-a văzut niciodată marea - și totuși nici un compozitor, nici un pictor, nici un poet în afară de Homer nu ne-a făcut să simțim mai bine ca el liniștea și splendoarea, misterul și mâniile ei năprasnice. N-a văzut niciodată Nilul și totuși primele măsuri din minunatul Memnon ar fi putut răsuna în templul de la Luxor. Nu cunoștea arta și literatura elenă decât din cele ce-i putea spune prietenul său Mayrhofer - și totuși Die Gotter Griechelands, Prometeu, Ganymede, Fragment aus Aeschylus sunt capodopere din vremurile de aur ale Eladei. N-a fost niciodată iubit de o femeie și cu toate acestea nu ne-a fost dat să auzim strigăt de pasiune mai zguduitor ca cel din Gretchen am Spinnrade, resemnare mai sfâșietoare ca în Mignon, mai dulce cântec de iubire ca în Standchen. A murit la treizeci și unu de ani, sărac lipit cum trăise. Cel care a scris An die Musik n-avea măcar un pian al lui...”

Cum arăta "VIAȚA NOASTRĂ" în urmă cu 30 de ani -Viorel Maier Precizez de la început că este vorba despre ziarul "VIAȚA NOASTRĂ", deci un fel de străbunic jurnalistic al Jurnalului Israelian pe care îl citiți acum.

Mai exact, am regăsit în arhiva personală acest ziar, nr.11.368, anul XXXVI, de vineri 6 iulie 1990, care avea 16 pagini și costa 3,80 shekeli (ce vremuri).

Foarte bogat în informații diverse (politice - interne și internaționale, sociale, culturale, sport, turism, ale comunității noastre, anunțuri, reclame, etc.), cu semnături de prestigiu, ca Jean Steiger și I. Schechter. Iar motivul pentru care am păstrat acest exemplar este că în pagina a doua poate fi citit un articol despre “Prima vizită a delegației Asociației culturale de prietenie România-Israel”, care avea loc chiar în acea perioadă. Delegația, din care am avut onoarea să fac și eu parte, a fost condusă de prof. docent dr. Edmond Nicolau, prim vice-președinte al Asociației. Din ea mai făceau parte preotul Gheorghe Cunescu, compozitoarea Liana Alexandra, dramaturgii Radu F.Alexandru și Dorel Dorian, avocatul Constantin Vișinescu, general prof. dr. Gheorghe Niculescu, scriitorul și ziaristul de limba maghiară Galafalvi Zsolt, scriitorul și ziaristul Victor Bârlădeanu, ing. Tiberiu Roth, criticul de artă Radu Bogdan.

Jurnal Israelian - No. 2, 20 August 2020

pagina 27

Umor

UMOR cu LENNY RAVICH Terapia prin Râs Mi-a fost recomandat un psihiatru care, în ciuda tuturor acreditărilor şi diplomelor sale, nu putea să mă desluşească, să mă înţeleagă, să ajungă la mine. Ştia să facă un singur lucru: să-mi dea pastile. „Uite, ia pastilele astea înainte de a merge la şcoală", spunea el cu solemnitate. „De ce?” l-am întrebat, iar el mi-a explicat că aşa mă voi simţi mai bine. „Mă simt bine”, am răspuns. „Şi, în plus, ştiu că sunt mult prea fericit pentru profesorii mei.” Luam pastilele în fiecare dimineaţă, iar după două zile nu apăruse nicio schimbare demnă de luat în seamă. Totul era la fel ca înainte... doar că un pic mai lent. Colegii mei erau deja în holul toaletei atunci când eu terminam, în sfârşit, de adresat o întrebare cuiva. Mi-am dat seama că nu mai aveam energie nici pentru a-mi mânca untul de arahide şi biscuiţii imaginari. Singurul lucru pe care îl puteam face era să mă holbez la pantofii mei.

Mă holbam chiar şi ore întregi. L-au adus până şi pe tatăl meu ca să asiste la îmbunătăţirea mea. Dacă nu crezi că a te holba la pantoful tău înseamnă o evoluţie educaţională, atunci îţi spun că am primit cele mai bune note atât timp cât am fost de acord să mă las drogat. Cercetările realizate la Universitatea din Chicago au demonstrat că copiii până la vârsta de şase ani râd de 300 de ori pe zi. La vârsta de şapte ani, ei râd de doar 15 ori pe zi. Ştiţi de ce? Au mers la şcoală şi au fost pedepsiţi! Mulţi ani mai târziu, am ajuns supervizor de limba engleză la Comisia Educaţională din Israel şi am fost martor cum copiii erau pedepsiţi fiind obligaţi să stea cu faţa la perete. Când întrebam ce crimă săvârşiseră, profesoara explica: „Au râs fără motiv în timpul orelor!” Minunat! Copiii încă mai sunt pedepsiţi pentru vioiciune. De ce să nu-i punem şi în lesă şi să-i întemniţăm?

Apropo, există şi o parte bună a faptului că te afli într-o şcoală specială. Elevele au 14 sau 15 ani, iar pentru un puşti de 12 ani, o fată ca asta este o femeie adevărată! Să vii dintr-o clasă în care fetele sunt micuţe şi cu pieptul plat şi să te trezeşti deodată printre femei care poartă tricouri şi se rujează, ofe- rind ochilor tăi imaginea unei ţări a făgăduinţei, era un spectacol care nu te putea lăsa rece. Printre fetele din clasă era una cu un posterior incredibil. O rugam adesea pe profesoară dacă nu Doris poate fi chemată la tablă pentru a rezolva problema de matematică, astfel încât să mă pot bucura de miraculoasa privelişte.

Probabil că vă întrebaţi cum este posibil ca un copil dintr-o clasă specială din America să ajungă supervizorul profesorilor de engleză din Israel. Vedeţi, acest lucru ne face să înţelegem starea jalnică în care se află sistemul educaţional din Israel. Abilitatea de a te juca cu suferinţa, aşa cum am deprins-o de la mama mea, am descoperit-o când am început să-i citesc pe Shalom Alehem, Isaac Bashevis Singer şi Woody Allen. Spre sfârşitul poveştilor lor, nu ştiam niciodată dacă este cazul să plâng sau să râd. Am realizat că abilitatea de a te juca cu suferinţa reprezintă modul de a supravieţui al evreilor. Am fost martor la aceasta într-un film văzut demult, în care o gaşcă de gentili urmărea un tânăr evreu, bătându-l nemilos şi spărgându-i ochelarii. Scenariul s-a repetat un timp, până când, într-o zi, evreul a văzut că gentilii se îndreaptă spre el pentru a-l ciomăgi din nou: aşa că şi-a scos singur ochelarii şi i-a strivit cu piciorul, de bunăvoie. „Mi-o fac singur, înaintea lor!”

Acesta este felul evreilor de a se juca cu propria durere. De fiecare dată când apar în faţa unui audienţe, mică sau mare, îmi încep prezentarea spunând: „Niciunul dintre voi nu ştie asta, dar în curând mă veţi ovaţiona”. Îi rog să se ridice şi ei îmi dăruiesc exact ceea ce le cer. Totodată, respect formula Da-Nu-SCD, pe care am învăţat-o de la Jack Canfield, coautorul colecţiei de cărţi intitulate Chicken Soup for the Soul.

Mi-am făcut curaj să mă întreb ce anume îmi doresc, şi există posibilitatea (Da) - Cineva îmi va da ceea ce doresc. Cealaltă posibilitatea este Nu - Cineva nu-mi va da. Iar SCD este Şi Ce Dacă? Optimiştii nu vor renunţa niciodată la visurile lor, pentru că ei cred că există şi un alt SW - Cineva aşteaptă. Am realizat că, atunci când alung ruşinea şi nesiguranţa asociate cu gândul „Voi fi oare suficient de bun?” şi râd de mine însumi, acel Cineva aşteaptă uneşte audienţa de mine şi pe mine de ea, rapid şi cu umor. Walter E. O’Connell a descoperit că umoristul este persoana care se antrenează în vederea dezvoltării propriei stime de sine. Unul dintre acei Cineva ai mei mi-a spus cândva: „Nu lua viaţa prea în serios. Oricum nu scapi din ea viu”.

Va urma…

Jurnal Israelian - No. 2, 20 August 2020

pagina 28

Prietenii Jurnalului

MAIA MORGENSTERN Prietenii Jurnalului

Teatrul Evreiesc de Stat O clădire... O instituție. Un teatru. Un loc unde se adună oameni. Un refugiu. Întâia oară a fost o policlinică, un loc unde oamenii se vindecau. Apoi, a devenit un adăpost. Pentru artiști, artiștii evrei alungați, zvârliți peste noapte de prin locurile unde artisticăreau și ei. Era război, funcționau legile rasiale ( ale unui regim după care unii sunt nostalgici și astăzi, bag seamă). Și s-au strâns aici, în / la Policlinica doctorului Iuliu Barasch...Care actori, care muzicieni, care dansatori, textieri... în fine: artiști. Mai mari, mai mici, mai cunoscuți, mai...în căutarea gloriei. Aici, la Barașeum au găsit adăpost și alinare.Poate și-au găsit / regăsit sensul unei existenței aristice: o scenă. Și o bucată de pâine. Talent și ambiție, lacrimi, zâmbete și orgolii, și iar talent și dăruire, s-au împletit și s-au completat și în foarte, foarte scurt timp s-a născut TEATRUL EVREIESC. De fapt, a renăscut. Sau a continuat. Și a trăit. Cu artiști, pentru artiști, despre artiști. Dar mai ales pentru public. Un public pe cât de divers, pe atât de numeros.

Paradoxal, nu-i așa? Era război, era dezastru, nenorocire. Dar TEATRUL trăia, supraviețuia, rezista. Sigur că frica, nesiguranța, disperarea erau acolo, mușcau în fiecare clipă: oare nu ar fi fost mai simplu să renunțe?

Să caute alte cărări ale supraviețuirii? Ar merge și altfel... FRICA. Niște artiști au decis să continue. Să rămână artiști: să repete, să caute, să se certe, să se iubească, să exerseze, să se pregătească, și iar să se certe și să se împace. Să creeze. Teatru. Viață. În fiecare clipă amenințați cu dispariția, cu deportarea. Cu dispariția. Teatrul Barasheum. Trăia. Cânta. Dansa. Declama. Recita. Respira. Apoi, la 1 august 1948 s-a născut TEATRUL EVREIESC de STAT.

Adriana Aron Teatrul Evreiesc de Stat celebrează 72 de ani!

La data de 1 august 1948 a fost înființat Teatrul Evreiesc de Stat din București, la propunerea Comitetului Democrat Evreiesc și a Asociației Culturale IKUF. Astfel, la mai bine de șapte decenii de la momentul apariției primului teatru idiș profesionist – la Iași, în anul 1876 – grație lui Abraham Goldfaden, atât în București și, un an mai târziu, la Iași funcționau două noi instituții de cultură care aveau să pună în lumina reflectoarelor opere semnificative ale dramaturgiei idiș.

Clădirea din strada Dr. Iuliu Barasch a devenit sediul permanent al trupei de teatru, deja binecunoscute de public în urma spectacolelor susținute sub egida IKUF. Nume celebre precum Sevilla Pastor, Dina König, Seidy Glück, Mano Rippel, Isac Havis și alții, în coordonarea primului director, Bernard Lebli și a lui Ury Benador ca secretar-literar au prezentat un număr important de premiere.

După anul 1954, scena și clădirea teatrului trec printr-o serie de modernizări, direcția fiind asigurată de Franz Auerbach. Similar perioadei 2014-2016, Teatrul Evreiesc de Stat se bucură în intervalul 1954-1956 de ospitalitatea marilor scene bucureștene, prilej cu care își desfășoară activitatea în mod neîntrerupt. În anul 1955, Israil Bercovici devine secretar-literar al Teatrului Evreiesc de Stat, el rămânând o figură emblematică a istoriei teatrului idiș din spațiul românesc. Un element de noutate în dezvoltarea teatrului îl constituie înființarea, în anul 1957, a unui Studio Idiș de pregătire actoricească, el reunind contribuții importante ale unor personalități teatrale precum Beate Fredanov, Alexandru Finți, David Esrig sau David Rubin.

Se montează piese de rezonanță, precum Tevie Lăptarul, Lozul cel mare, Comoara, Sender Blank, Nathan Înțeleptul, Vioara lui Stempeniu sau binecunoscuta Vrăjitoare a lui Abraham Goldfaden, ilustrând creațiile unor clasici ai dramaturgiei evreieşti (Shalom Alechem, I.L. Peretz, S. Ansky, Iacob Gordin, H. Leivik), dar și ale unor dramaturgi evrei din România (Mihail Sebastian, Aurel Baranga, Alexandru Sever, Dumitru Solomon) şi din lume (Arthur Miller, Israel Horovitz, Mario Diament).

Acestora li se adaugă scrierile unor iluştri autori din dramaturgia universală (Jean-Baptiste Molière, Gotthold Ephraim Lessing, Henrik Ibsen, Bertolt Brecht, Lion Feuchtwanger, Max Frisch, Friedrich Dürrenmatt, Arnold Wesker).

Jurnal Israelian - No. 2, 20 August 2020

pagina 29

Sport Dincolo de talentul actoricesc, ilustrat de Tricy Abramovici, Sevilla Pastor, Carol Marcovici, Leonie Waldman-Eliad, Bebe Bercovici Carol Feldman sau Rudi Rosenfeld, se disting contribuțiile unor personalități precum regizorul George Teodorescu, dirijorul emerit Haim Schwartzman, actorul și regizorul Adrian Lupu, dar și ale altor numeroși membri ai orchestrei, referenți și secretari-literari. După anul 1990, regizorul Harry Eliad preia conducerea Teatrului Evreiesc de Stat, acesta continuând menirea instituției de a promova limba și cultura idiș din România. Repertoriul cunoaște o diversificare tematică, iar trupa teatrului, îmbogățită cu nume noi - încă din anii ‘80-’90 – Theodor Danetti, Cornel Ciupercescu, Andrei Finți, Nicolae Călugărița, Dorina Păunescu, Maia Morgenstern, Roxana Guttman, Mihai Ciucă - completează astfel tradiția începută acum 72 de ani. Direcția instituției trece în coordonarea actriței Maia Morgenstern, începând cu anul 2012, iar Teatrul Evreiesc de Stat oferă publicului spectator un repertoriu vast, care ilustrează o simbioză între tradiție și actualitate. Începând cu anul 2016, Teatrul Evreiesc de Stat organizează la București Festivalul Internațional de Teatru Idiș TES FEST, împlinindu-și menirea de a conserva și promova limba și cultura idiș prin intermediul unui spectru larg de evenimente teatrale și culturale. În pofida vicisitudinilor actuale, instituția noastră și-a continuat misiunea asumată, prin intermediul mediului virtual, unde spectactorii au putut urmări transmisii live și imagini din arhiva video a teatrului.

Cu doar două luni în urmă, cea de-a V-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Idiș TES FEST, a fost difuzată în mediul online.

EVITA ŞTIRU Tenisul mondial sub semnul întrebării Să începem cu o veste bună. La Palermo, în perioada 3-9 august a avut loc primul turneu oficial din circuitul feminin de tenis WTA, după înghețul de cca. 5 luni, cauzat de apriga pandemie Covid-19, care „domnește” încă peste Terra. Simona Halep, numărul 2 mondial și-a anulat participarea. Nu au fost prezente jucătoare din top 10 și câștigătoarea competiției este Fiona Ferro Franța, situată pe locul 44 în lumea tenisului feminin.

S-au respectat măsurile impuse pentru evitarea răspândirii virusului. Pe arena cu o capacitate de 1500 de locuri au fost admise numai 300 de persoane.

Au urmat alte două turnee WTA: Praga Open, 8-16 august și Lexington-statul Kentucky din sudul SUA, 10-16 august. Simona Halep, favorita turneului de la Praga a învins-o în ultimul act pe belgiana Elise Mertens și a cucerit trofeul. Oraganizatorii ATP Tour, asociația mondială de tenis masculin au rămas în urmă. Oare tenismenii nu au ieșit încă din șocul eșecului turneului demonstrativ Adria Tour, organizat de jucătorul sârb, Novak Djokovic numărul 1 mondial, în Serbia și Croația în luna iunie? Au fost ignorate cu desăvârșire măsurile de apărare în lupta cu virusul ucigaș; spectatorii, fără mască de protecție au umplut tribunele, la petrecerile de după meciuri, dansul și voia bună au fost stăpânii barurilor iar păstrarea distanței fizice de 2 m era ceva de domeniul fanteziei. Ca urmare, câțiva jucători, inclusiv Djokovic s-au îmbolnăvit și turneul s-a suspendat. Turneele WTA și ATP găzduite de China au fost anulate în anul în curs., inclusiv Turneul Campioanelor de la Shenzen. Una dintre marile probleme ce poate împiedica desfășurarea turneelor de tenis în viitorul apropiat este obligativitatea jucătorilor de a se deplasa de la o țară la alta, de la un continent la altul, la intervale foarte scurte de timp. Cele 2 turnee Grand Slam reprogramate, US Open (31august-13 septembrie) și Rolland Garros (27 septembrie-11 octombrie) bat la ușă și reacțiile starurilor sportului alb sunt diferite. Sir Andy Murray (33 ani), care a fost pe tușă în ultimul timp a declarat că va fi prezent la US Open pentru a nu pierde poate ultimul tren de a juca la un mare turneu.

Roger Federer nu va concura în 2020. Djokovic, dușman al restricțiilor și-a confirmat totuși participarea la US Open, Nadal va absenta dela competiția americană pentru a fi în formă la Roland Garros.

Jucătoarele din top 10 s-au înscris pentru a lua parte la US Open dar nu au confirmat încă prezența. Face excepție australiana Ashleigh Barty, lidera circuitului feminin mondial care și-a anulat participarea.

Adevărul este că americancele nu sunt dispuse să evolueze în Europa iar europencele nu sunt încântate să joace în SUA. Să sperăm că nu se va aplica formula lansată la începutul crizei coronavirus de Amélie Mauremo, fostă glorioasă tenismenă din Franța: NU este vaccin = NU este tenis.

Fotbalul european nu se predă în fața virusului Corona Competițiile de fotbal europene, Liga Campionilor și Liga Europa 2019-2020 galopează spre marile

Jurnal Israelian - No. 2, 20 August 2020

pagina 30

Sport finale și meciurile cu suspans și surprize uluitoare fac deliciul fanilor sportului rege. Vom prezenta pe scurt cele 4 partide din sferturile Ligii Campionilor desfășurate în perioada 12-13-august pe 2 stadioane din Lisabona.

PSG a întâlnit pe italiana Atalanta, echipă calificată pentru prima oară în această competiție. Italienii au condus cu 1:0 până în minutul 90 și se credeau cu un picior și jumătate în semifinale. Dar, Fortuna, zeița norocului a trecut de partea parizienilor care au înscris de 2 ori, în minutele 90 și 93, au câștigat 2:1 și au avansat în semifinale.

Disputa RB Leipzig/Atletico Madrid s-a încheiat cu scorul 2:1 pentru nemți. După egalitate 1:1, RB Leipzig a marcat golul victoriei în minutul 88 și a promovat în semifinale, în premieră, în istoria clubului.

Senzația fazei pătrimilor și a întregii actualei ediții Liga Campionilor a oferit-o meciul FC Barcelona/Bayern München. Buldozerul bavarez a nimicit-o fără milă pe Barça cu un scor fluviu 8:2. Este cea mai umilitoare înfrângere suferită de echipa catalană care a părăsit rușinată întrecerea. A fost o luptă între o echipă obosită, în decădere, care depinde de un singur jucător, Leo Messi și o mașină de fotbal unită, bine unsă profesional și organizatoric, care a prestat un joc tehnic, fizic și tactic la limita perfecțiunii. În meciul care a încheiat faza sferturilor de finală, am avut parte de o nouă surpriză. Bogata și falnica echipă engleză, Manchester City, dirijată de Pep Guardiola a cedat în fața mai modestei Olympique Lyon 1:3 și nu va juca în penultima fază. Cuplurile semifinaliste sunt deci, PSG/RB Leipzig și Bayern München/Lyon. Spre regretul nostru, semifinalele s-au jucat în serile de 18 și 19 august și nu putem transmite numele finalistele. Încă un motiv stimați cititori, de a aștepta cu nerăbdare viitorul număr al Jurnalului Israelian. În Europa League, finala, în care s-au înfruntat Sevillia cu Inter Milano va avea loc mâine la Köln.

O dovadă în plus că fotbalul nu se predă în fața virusului dușmănos, este campania calificărilor pentru sezonul 2020-2021 al prestigioaselor compeiții europene care ia startul în această lună. În primul și al 2-lea tur se va juca o singură manșă eliminatorie și în play-off, 2 manșe, tur/retur.

Primul tur preliminarii Liga Campionilor s-a derulat ieri. Campioana Israel, Maccabi Tel Aviv s-a luptat cu Riga FC-Letonia pe stadionul Bloomfield și Campioana României CRF Cluj, cu Floriana FC - Malta, în deplasare. În meciurile de calificare Liga Europa, în primul tur

din 27 august vom urmări confruntările: Maccabi Haifa/Zeljeeznič Sarajevo, Beitar Ierusalim/Teuta-Albania și Hapoel Beesheva /Dinamo Batumi.

Echipele românești au căzut la sorți, în același tur, astfel: FCSB/Shirak-Armenia, Botoșani FC/Ordabasy - Kazahkstan și Universitatea Craiova/Lokomotive Tbilisi. Un august fierbinte, nu numai la propriu.

Stadionul Teddy - Ierusalim

DOREL SCHOR Diverse E plină de temperament, domnule. Ba-i blondă, ba-i brună...

Ocoliți pe la mijloc, vă rog!

Gazda era foarte amabilă și primitivă.

Una era așa și așa, cealaltă dimpotrivă.

Fructul păcatului original...

Avea o pereche de pantaloni fără pereche.

Fiecare soț cu problemele ei.

Un moment, numai să pun ceva pe mine că sunt în neglijență.

Vorba englezului, te bei, ori nu tu bei.

Pană una altă, hotărârea mea e definitivă. În ce mă privește, consider că nu e destul de suficient.

Pe cuvântul meu dacă nu te mint...

E foarte greu să faci profeții, mai ales în privința viitorului.

Bucățele se gătesc în oală dar onoarea o capătă farfuria.

Soacra mea e ca un ziar. Apare la noi zilnic.

Cum aș putea ghici ce a gătit soția, înainte de masă, când nu reușesc să ghicesc ce a gătit după masă.

Jurnal Israelian - No. 2, 20 August 2020

pagina 31

Promo Carmen Doreal

princepsmultimedia@gmail.com Str.Vasile Conta, Nr.4, Iasi, Tel; 0745404435 www.princepsmultimedia.ro

„Editura Fides are plăcerea să anunțe apariția celui Cel de-al 73-lea volum al colecției Phantasia, versiunea în limba română a romanului scris de Charles Ferdinand Ramuz, „Separarea raselor“ (1922), în traducerea doamnei Petruța Spânu.

Comenzile pot fi trimise fie pe adresa editurii (editura_fides@yahoo.fr), fie la www.librarie.net.

Cartea a făcut obiectul unui film (Rapt) bazat pe o adaptare făcută de Benj amin Fondane în 1933.”

Adina Rosenkranz Herscovici

Râvnesc la o lume (carte în lb. română) Mevakeșet Olam - în lb.ebraică email:adina1sdrh@gmail.com.

Tel: 03-5044398

Cartea “Sub aripa neagră a războiului”, autori: Herman Victorov și Mihaela Victoria Ignat este oferită gratuit celor interesați în relatările unui copil de 11 ani, care se ascunde împreună cu familia de ororile pogromurilor din Moldova ca 70 de ani mai târziu să-și așterne amintirile în scris, într-o dramatică poveste care se desfășoară până la plecarea tânărului Herman în Israel - Editura SAGA – Tel: 0545751946

Jurnal Israelian - No. 2, 20 August 2020

pagina 32