Jurnal Israelian Nr. 80- mai 2023

Un misogin, două misogine, niște oameni...

Am recitit de curând un volum interesant, actual ca tematică, intitulat Istoria misoginiei din Antichitate și până în zilele noastre, apărut la Editura Arkhê, cunoscută publicului pentru interesul său marcat pentru volume de dezbateri și gândire socială. Autorii, Adeline Gargan, specialistă în texte literare ale secolului al XVIII-lea, profesoară universitară în NouaCaledonie, și Bernard Lançon, profesor de istorie antică la Universitatea din Liomoges cercetează condiția femeii ca victimă a disprețului, adversității și urii masculine.

Voireținedinvolumunaspectfundamental, anume, misoginia este o construcție, de naturamasculină,cearecascop organizarea unei lumi în favoarea dominației bărbaților. Autorii disting cu precizie misoginia de 1)macism, de sexism și falocrație. Aflăm că termenul misoginie se atestă în timpul Renașterii, dar devine uzual doar în secolul al XIX-lea. Se atrage atenția asupra faptului că deși gândirea misogină ia forme și reprezentări diverse, argumentația ei este prezentă încă din mitologia Greciei antice fiind în sine o invariabilă, doar justificările se restaurează. Vom înțelege de unde reprezentareaAmazoanelorcafăpturiferoce și criminale, cântărețe la harpă cu o alură aproape animală. Pandora este prea curioasă, zeițele prea geloase, Eva este transgresivă. Hippocrate, Aristotel și Galien prezintă în texte științifice o femeie cu o

1 Macism, atitudine caracterizată prin accentuate sentimente de superioritate și pretenții de dominare a femeii. Se manifestă în mod deosebit în societățile latino-americane, sexism, discriminare sexuală care funcționează, de regulă, în defavoarea femeilor și în favoarea bărbaților, la nivel individual, dar și instituțional, falocrație, dominația bărbaților (și a

fiziologie debilă, fragilă. Sexul femeiesc, reprezentat ca un animal concupiscent, o condamnă să fie o făptură libidionoasă și ca atare, periculoasă. Științele avansează pe tărâmul cunoșterii, dar secolul al XVIII-lea nu aduce modificări acestui portret feminin damnat, este recunoscută anatomia corectă a femeii, constituită din oase. Mai mult, studiul fibrelor nervoase la femeie conduce la concluzia că acestea sunt mai fragile, mai slabe decât ale barbatului, ceea ce ar dovedi o sensibilitate și o slăbiciune a sistemului său cerebral.

Lovitura de grație vine în secolul al XIX-lea când acestui portret i se adaugă concepția 2)frenologică care justifică inferioritatea femeii prin greutatea creierului, mai mică decât la bărbat, prin urmare, aceasta îi este, evident, inferioară din punct de vedere intelectual. Deși frenología a fost ulterior recunoscută ca o pseudo-știință, sceastă concepție a persistat.

În sfârșit, în secolulul XX, cercetătorii aduc alte argumente în favoarea debilității femeiești de natură genetică, endocrinologică. Neuroștiințele vor consolida dimorfismul sexual, fostul discurs arhaic devine noul discurs bazat pe elementele modernității.

Aceste discursuri au avut un impact major, femeia fiind cantonată în sarcini menajere, reproductive, și, prin urmare, expusă abuzuluimasculinladistanțăfațădeputerea politică, de instituțiile politice și etice. Dominația masculină devine societală,

simbolului falic) asupra femeii, Ideologie care are la bază asigurarea și justificarea acestei dominații 2 Frenologie, teorie conform căreia există o corelație între caracterul și funcțiile intelectuale ale individului, pe de o parte, și conformația craniului, pe de altă parte

culturală, politică și economică, iar misoginia este garantată printr-un discurs moralizator. Efectul este atât de puternic, încâtfemeileînseleauintegratacestdiscurs, cele care s-au opus fiind condamnate la erezie, la azilul de boli mintale, la marginalitate.

Astăzi, violențele domestice, hărțuirea sexuală, violul cu autori majoritari bărbați continuă dominația masculină, dar se poate constata o schimbare recentă datorată grupurilorfeministecareplaseazămisoginia într-un cadru injust moral și șubred conceptual. Mai mult decât atât, feminiștii consideră că e vorba de o gândire retardară și discriminatorie, probabil, ivită din frică. Întrebarea se pune. Frica de cine? De o femeie competentă, fiabilă, capabilă să decidă, să conducă, de o eventuală pierdere a puterii…

Trecutul verbului to wake, a se trezi, a rămâne vigilent, cuvântul woke a devenit o veritabilă construcție ideologică în argotica afro-americană, începând cu anii 60, care semnalează faptul de a fi conștient de injustițiile comise împotriva minorităților etnice, sexuale, religioase. Martin Luther King cerea tinerilor americani să rămână vigilenți, să devină o generație angajată cu ocazia unui discurs istoric la universitatea Oberlin din Ohio în 1965. De atunci, termenul woke cunoaște o ascensiune marcată în dezbateri publice, peste tot în lumea occidentală, fiind identic cu orice mișcare care invită la o sensibilizare acută față de justiția socială, precum și față de angajamentul activ împotriva discriminărilor și inegalităților. Folosit în mod peiorativ de oponenți ideologici cuvântul ar desemna grupuri indoctrinate și străine de dialogul democratic, după cum corectitudinea politică ar fi o formă de abuz în raport cu libertatea de opinie, o formulă

de a asasinare a umorului, chiar dacă umorul este constituit din mereu aceleași personaje, la români, femei blonde, mai mult decât sărace cu duhul, femei ușoare, vulgare, homosexuali fragili și debili, oameni de orice alta culoare decât albul caucazian, handicapați diverși. Dacă feminiștii iau atitudine, cer interzicera formulărilor stereotipe și prejudecățile sunt imediat acuzați de atac la libera exprimare, la extremism de stânga, sunt acuzați că sunt grupuri fără…Dumnezeu.

În timp ce feminismul este acuzat că îngrădește libertatea de exprimare, oponenții săi sunt pentru o libertate absolută a cuvântului, neîngrădită de nimic, susținând inclusiv libertatea de a profera insulte, intimidări, discursul la ură...În

Occident, curentele progresiste, feministe au reușit să impună o contra putere, să valideze principii și reguli ale unei societăți moderne inclusive. Niciodată în istoria modernă nu a existat o asemenea amploare a unui fenomen social, poate și pentru că elementelevizates-aureunit,numaivorbim acum de celule independente care încercă timide negocieri cu puterea, ci de un adevărat val seismic constituit din toate categoriile vizate de inechități. Am încercat să înțeleg de unde vine pasiunea antiprogresistă, antifeministă în România de azi, în cadrul larg, societal, dar și în cultură. Raportul inegalităților de gen arată, de pildă, că în viața literară românească, de la distribuția premiilor la participarea scriitoarelorlafestivaluriimportantecevasa mișcat. La nivel de tradiție de gândire și ideologie este însă un deșert. Atenția la marginalul etnic, sexual sau politic este inexistentă. Feminismul este o ideologie care se implementează prin educație. În România, în afara universităților de profil nu există o reflecție constantă cu privire la

egalitate de șanse. Absența unei reflecții culturale asupra drepturilor femeilor ar corespunde, prin urmare, cu dezinteresul față de doctrinele de stânga în spațiul public românesc, se spune, discursul cronic anticomunist a descurajat interesul față de domenii universitare legitime precum studiile de gen sau postcoloniale. Achizițiile academice ale stângii au fost notate, după 1990, ca fiind comuniste, discreditate, disprețuite, ca și cum nu ar avea sens să vorbim de dreptate socială, noi fiind creștini toleranți, ospitalieri, care își respectă femeile. Corectitudinea politică nu are obiect. Acesta este punctul mort cu repercusiuni directe asupra unor concepte sociale și culturale cu mize majore. Să amintim că o singură femeie scriitoare, Hortensia Papadat-Bengescu, se află, de pildă, în canonul literar studiat în liceu. Misoginismul și scenele violente nu sunt dezbătutecueleviisaudacăsunt,dezbaterea se reduce la o observație sterilă de tipul „așa era în vremurile acelea”. Nu intervenția în operă este necesară, opera descrie de cele maimulteoriorealitate,cicomentariuljust, fără de care se poate modeliza violența. Criticul literar Carmen Mușat, editor șef al revistei literare „Observator Cultural” și profesoară universitară la Universitatea din București, afirmă că abordarea critică a misoginismului în clasă este cel mai important lucru când vine vorba de scenele dure din literatură.

„Care este numitorul comun în romanele Mara, Ion, Baltagul și Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război? Violul Anei în Ion, abuzul Persidei în Mara, sau misoginismul față de Ela în Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, de ce un sunt dezbătute, la clasă? De ce nu sunt incluse scriitoarele în lista autorilor canonici”?

Asta este soarta femeilor! Îi spune Mara fiicei sale, Persida, în romanul lui Ioan Slavici, urmare a abuzului suferit în relația cu Națl. Romanul Ion, de Liviu Rebreanu, conține scene de violență împotriva personajelorfeminine.Anaesteabuzatăatât fizic, cât și psihic, de tatăl ei, Vasile Baciu, și de Ion. Nu există o metodologie care să precizeze felul în care trebuie dezbătută scena în clasă, rămâne la latitudinea profesorului. Ceea ce era social acceptabil atunci și ceea ce este astăzi este important pentru înțelegerea mentalității personajului Ion, dar și pentru înțelegerea progresului societal. „Dacă nu ne deranjează lucrurile astea, atunci am ratat ținta, am ratat scopul discuției”, afirmă Carmen Mușat. Ovidiu Ivancu afirmă că există manifestări ale misoginismului, unele subtile, discrete, altele vulgare, agresive, în funcţie de societateaîncaremisoginultrăieşte.DEX-ul defineşte misoginismul ca „lipsă de încredere față de calitățile morale ale femeilor; atitudine negativă față de femei”. Misoginismul poate fi cronic sau punctual. Adolescentul părăsit de prietenă cultivă în mod efemer aversiune faţă de sexul opus, susceptibilă a dispărea odată cu următoarea mare iubire, cronicul trăieşte toată viaţa cu ideea superiorităţii „castei” din care face parteşigăseşteînoricemomentalexistenţei argumente care îi confirmă teoriile. Acesta din urmă este tipul predominant în România. Invectivele, înjurăturile, vulgaritatea, disprețul față de femei care îndrăznesc să aibă opinii solid susținute, argumentate, care exprimă tranșant puncte de vedere opuse se pot vedea frecvent pe diferite platforme de socializare, pe bloguri. Este un loc de predilecție, identitatea hărțuitorului fiind neclară, obscură. Administratorii nu reacționează sau dacă o fac va fi prin a-l susține pe el versus ea. O frăție trebuie apărată și protejată.

Am constatat pe propria mea piele, comentând pe un blog renumit, al carui administrator este scriitorul Liviu Antonesei, că există o linie de demarcație între drepturi civice în funcție de sexul persoanei care se exprimă. Un bărbat anonim are o libertate totală de a exprima grosolănii și amenințări, în timp ce femeia, recte subsemnata, deși se exprimă sobru și reținut, este acuzată de administratorul blogului,înmodobstinat,căacomisunatac la persoană. Normalitatea și decența sunt blamate de "delictul" de corectitudine politică,întimpcetrivialitateaestelibertate. Această maltratare a conceptului de libertate ne face să asistăm, în fapt, la confiscarea acestuia în favoarea fundamentalismului libertarian. Și, ca și cum nu ar fi fost prea mult, cu excepția a două scriitoare, comunitatea blogului a trecut... peste.

În România asistăm la o tendință către un misoginism sistemic. Băieţii sunt încă educaţiînideeacăbărbăţiaseafirmăviolent în propria familie sau la locul de muncă, fetele sunt educate în ideea că bărbatului trebuie să i se tolereze orice. Violenţa domestică, tatăl care lovește cu pumnul până la sânge, iar mama care încasează este încă în societatea românească de azi o normalitate. A doua zi, mama va etala machiajulcareștergeleurmeleagresiunii,și, poate, tumefacțiile vor dispărea până la următorii pumni.

Trebuie spus, Ana Blandiana, Nora

Iuga, Ileana Mălăncioiu, Gabriela

Melinescu, Mariana Marin, Gabriela Adameșteanu, Dana Dimitriu, Simona Popescu stau lângă Marin

Preda, Nicolae Breban. Dar, atrăgea atenția Claudiu Turcus, doctor în fologie, lector la Facultatea de Teatru şi Televiziune, la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj

profesorii ar trebui să beneficieze de cursuri de formare încât „concepte ca democrația, egalitatea de gen sau drepturile omului să integreze modelul educațional în mod concret”.

Vigilența civică, justiția civică nu sunt de stângasaudedreapta.Suntedificiifireștiale unei societăți democratice, concepte care aparțin societății civile, care ne privesc pe noi toți și toate. De corectitudinea lor depinde esența modernă a relațiilor umane, relații construite pe raționament și care un au nimic de a face cu strămoșul nostru animalic. Este timpul ca ființele umane să relizeze un pericol la fel de mare (poate mai mare decât ne putem închipui) ca războaiele, schimbările climatice, anume faptul că, ne apropiem de apogeul dezacordurilor noastre interumane pe care le-am diversificat, amplificat, intensificat așa încât dintr-o umanitate am reușit să facem o grămadă de entități, indisponible celorlalte.Unlucruestecert,nuexacerbarea discursurilor și a poziționărilor ne va aduce alinarea. Nu extremismul,nici eschivarea.

de Elsa Tofan Dorval

Poezii pentru Jurnalul israelian de Brîndușa Palade

raiulmeuhipnotic

pentruEdithStein

sionul erape vremea aceeavis așa că a ales ritmul laudelor sub văl un prieten atins de cerul gurii cum ar fi un prinos sau o liniște o piatră înălțată invers așa n-a simțit gazul gust miros nimic doar un far licărea acolo încetau șinele o poartă deschisă spre reducția ad hitlerum

laînceput vei merge cu mine în rai

dă-mi mâna și atâtea umbre

învinse uite și azi se luptă sionul cu îngerul

ilegal nu mai există rai de când indigo în triunghiul de sticlă

și mahalaua vine spre noi în șerpi năuciți

se face înger

primăvara o să uit carcasele moartea pruncilor fără fir o să scriu basmeîngerul îmi face cu mâna hai iartă

neatins

cerul la est război pandemie unii înoată în triunghiul bermudelor alții discută medieval mai jos de șolduri

limuzine iau startul din depoul prelins pe șine

revine stins cerul de piatră norii spre flota

țarilor

ciomăgarilor copii neatinși de rachete plâng iar în gunoi

multăluminăpentrutimpulnegrudeportări de

vise în scutece la sud e viață triluri campania aduce vântul

lui ramses în plete

la nord moartea împarte aspiratoare învinșilor

în șoaptă visezi flori albe nu vezi că împarte culori

carcasele

...ucid prunci în camere de gazare cu motorirod

scurge plânsul părinților prin guri de canalizare un copil din 20 dar răul e ordinar de ce să scrii poeme cu girofar înaltul

miluiește sub falduri oul festiv de lamall tu o papistașă cu topolino omorând

cursul de climate change se ivesc gheare de polițiști călare

leoaice vânează noaptea pisicile nu dorm

dragi prieteni au înflorit pomii pe geamul industrial mâine voi trece pe lângă piersic

Scrisoareadedragostecodificatăalui GoyacătreducesadeAlba

Goyasepierdeînlumeasadefantezie:ova cuceri în cele din urmă! În viață, unde realitatea este mult mai rece, a fost, din păcate, să fie altfel.

Cum să descriem farmecul uimitor al acestui mareportret al lui Goya? L-a păstrat în atelierul său ani de zile. De fapt, din câte știm, nu s-a despărțit niciodată de el. Acesta l-afascinat.Șitotuși,tabloulpareatâtfoarte personal, cât și ciudat de aparte, ca și cum subiectul posedă toată realitatea unei prezențe umane vii și toată irealitatea a ceva care nu poate fi decât fragil și instabil, la fel deinaccesibilșideneatinscaoricealtobiect al fanteziei. Priviți-i fața înroșită, de exemplu, și dramatismul acelor sprâncene negre arcuite. Pare să posede toată fragilitatea porțelanului - sau a unui ou intact - și toată claritatea unui vis. Iar privirea ei este... ce anume? Un pic tristă? Un dram de neajutorare? O tentă rugătoare? Există, de asemenea, o anumită mândrie, o anumită rigiditate, dacă nu chiar aroganță,înpozițiaei.Fațaaratăcaomască.

Pictorul îi aduce omagiul cuvenit chiar dacă easeridicădeasupralui.Esteșisingurătatea aici? Ar putea să pozeze pentru nimeni altcineva decât pentru ea însăși.

Goya a pictat și desenat această femeie aristocrată cu un nume extravagantcea de-a 13-a ducesă de Alba a fost botezată Maria del Pilar Teresa Cayetana de SilvaAlvarezdeToledoySilvaBazanîn mai multe rânduri. O versiune în alb, mai blândă, a precedat cu doi ani această versiuneneagră.Goyaalocuit,deasemenea, pe proprietatea ei din când în când - ea și soțul ei erau patroni bogați. Această pictură a fost realizată în 1797, anul următor morții

acelui soț, motiv pentru care ea este îmbrăcată în negru de doliu. Oare Goya a văzut în această moarte o oportunitate de a stabili un fel de legătură? Ce om trist și vanitos! Atâta ardoare fără speranță...

Cașimulțialțibărbați(multecorespondențe dovedesc acest lucru), Goya era complet înnebunit de frumusețea ei. Ea se juca cu ei. Era volubilă și cochetă. Era o dansatoare pricepută. Goya însuși nu era nici frumos, nici tânăr: ea avea 35 de ani când a pictat-o, el 51 de ani. Legenda frumuseții ei a trăit mult timp în viitor. Ava Gardner a interpretat-o, într-un film din 1958 numit The Naked Maja. A fost acest portret poate

un mod de posesiune, un substitut aproape viu și respirabil al relației cu ea pe care, aproape sigur,nu a avut-o niciodată?

Goya a devenit un mare portretist în anii 1790. Capacitatea sa de a picta portrete de o strălucire extraordinară a coincis, de asemenea, cu apariția surdității, o afecțiune care a pus stăpânire pe el în 1792. Poate că pierderea unui simț a adăugat un grad de intensitate și particularitate naturii și calității privirii sale.

Eloplasează singură -poatepeproprietatea eidelațară -într-unpeisajdestuldeprăfuit, fumuriu, care pare să se sustragă atenției noastre(cașicumși-arcunoaștelocul)chiar dacă ea merge înainte. Este atât de bine redată. În comparație, copacii sunt niște mingi de puf cețoase. Uitați-vă la modul în care capătul de la marginea acelei eșarfe roșii, care pare să definească parțial curbura șoldului ei drept, se află în raport cu perspectiva copacilor din spatele și de lângă ea, definită de indefinirea ei. Această schimbare în tehnica sa de pictură se produce instantaneu. De la particularitatea ascuțită, atent observată, la puful palid al distanței. Aceste două pasaje ar putea fi la o distanță de 80 de ani.

Femeia se ridică impunătoare în proporțiilepânzei,înălțatăpoateșimaimult defelulîncare rețeauadepânză de păianjen a mantalei sale se înalță peste buclele sale negre, încadrând și aproape amplificând liniapărului.Griuluniformalceruluiesteun fundal potrivit pentru melancolia doliului. Însă nu este doar atât - doliul este doar o parte a acestei povești. Există și ceva potențialludicînlegăturăcuea,cașicumtot acest negru este, de asemenea, negrul tachinării ascunse, cel puțin în parte. Mai mult, deși culoarea hainelor ei este în cea mai mare parte sumbră, nu se poate nega

faptul că este îmbrăcată cu o ținută la modă, de genul celor pe care Goya adora să le picteze. Și cât de fin este brodată jumătatea inferioară a rochiei ei lungi! Goya vede toate acestea și le pune în valoare.

Să privim cum strălucesc antebrațele ei (poate că există perle mici și gingașe împletiteînțesătură?),mânastângăpeșold. Și cum mantia ei alunecoasă și șerpuitoare, care îi înfășoară pieptul, admite și ea câteva sclipiri de culoare, ca și cum ar putea exista mai mult decât o urmă de alură erotică, măcar o jumătate de promisiune de dezvăluire a cărnii goale. Și uite cum își fac de cap acei pantofi aurii orbitori. Piciorul ei stâng, ascuțit și provocator, este întors destuldedramatic,cașicumacestaarputea fi primul pas de deschidere al unui dans pe care îl conduce.

Și apoi mai este, bineînțeles, acel deget arătătoral mâiniidreptesubțirișiceeace ne spune acesta. Sau poate că ar fi mai bine să spunem ceea ce pictorul evocă în mod deliberat,pentrucăînacestdegetarătătorși în ceea ce indică pe pământul prăfuit de dedesubt, găsim aproape toate urletele de dor neputincioase ale lui Goya atât de bine cuprinse. Un mesaj este mâzgălit în nisip.

Este o scriere legată, cu degetul, de genul celor pe care și le-ar putea permite doi intimi. Cele două cuvinte se citesc - trebuie să le descifrăm cu susul în jos; mesajul este doar pentru ochii ducesei - "Solo Goya" (doar Goya). (Observați că data picturii, de asemenea, languros scrijelită cu nisip, este cu fața spre noi; această informație utilă trebuie împărtășită). Există o oarecare ambiguitate în această afirmație: că Goya și ea sunt doi inseparabili; că ea îi este destinată doar lui. Ar putea sugera, de asemenea,cănumai Goya arfi capabil de un lucru atât de magnific ca acest tablou, iar degetul ei arătător recunoaște acest fapt. La fel ca Hitchcock, Goya se implică deseori în propria operă lăsând astfel de mesaje în nisipsaupunândopasăreneagrăsă-iținăîn mod convenabil cartea de vizită în cioc.

Modul în care degetul ei recunoaște prezența acestui mesaj este și el fascinant (vârful unghiei este vopsit într-un roz moale). Antebrațul ei pare să cadă și să se îndrepte neputincios, ca și cum ar fi tras în jos de forța pură a gravitației emoționale, pentru aface un astfelde gest,și nu sepoate abținesănufacăceeaceface.Eaestevictima a ceea ce pare aproape inevitabil. Și încă un detaliu: cele două inele care stau unul lângă

altul pe degetele ei. Pe unul dintre ele este inscripționat cuvântul Alba, iar pe celălalt Goya. Numele lui este înfășurat în jurul degetului ei.

ȘiastfelGoyaseînfășoarăcugrijăînpropria sa lume a fanteziei: o va avea în cele din urmă. Ei sunt inseparabili. Și așa a reușit să o dovedească - în ceea ce privește această pânză, oricum.

Michael Glover & AG

Sofia Gelman

Oameni suntem

Trăim în virtutea inerției, se instalează un soi de rutină în derularea zilelor, ele se adună în ani iar anii trec extrem de repede.

Zenitul abia perceptibil a și trecut, la orizontul existenței noastre atât de fragile și provizoriisecontureazăapusul…„Cumtrece timpul” – spunem nu rareori, dar potrivit unei maxime atribuite Chinei antice, lucrurile se petrec altfel . Timpul este acela care conchide ca pentru sine : „omul trece”.

Pentru o oarecare ameliorare a situației, să facem apel la înțelepciunea formulată de Horațiu „carpe diem”, adică bucură-te de ziua de azi ! Viața e scurtă, nu irosi în zadar nici o clipă

ÎNTRE COMIC ȘI SOBRU

Vasilica Grigoraș

Finele anului 2022 a fost bun cu mine. În noiembrie și decembrie am primit în dar de la prof. univ. dr. docent Nicolae Mătcaș trei cărți a câte două volume. Fiecare volum alcătuitdincirca350depaginișicuprinzând în jur de 1300 de epigrame/catrene. Nu am precizat aceste date cantitative pentru a scoate în evidență valoarea lucrărilor, ci să confirm încă o dată, dacă mai era nevoie, capacitatea și puterea de observație și de muncă a autorului, harul și delicatețea de a surprinde „tot ce mișcă în țara asta” (nu în senseminescian),citotcemișcăfărănoimă, rațiune și luciditate în lumea de azi în minunata noastră patrie și pe multe din meridianele globului. Un portret minunat și realist al autorului este conturat cu deosebit respect și atenție sporită de scriitoarea Veronica Bâtcă: „Serios, glumeț, tacticos, sobru, relaxat, adunat și… solemn. Mai cu seamă solemn: în fața vieții, în fața profesiei, în fața Patriei, în fața omului, în fațafemeii,înfațapoezieiși,înmodaparte, în fața Cuvântului. Asta-i măsura pasului cucare-și străbate existența.”

„Cartuș & revolver - Sare și piper: Delicii epigram(at)ice”, Iași, Editura PIM, 2022, un titlu extrem de sugestiv care ne deschide întrucâtva ușa înțelegerii conținutul cărții, restul depinde de puterea noastră de a pătrunde în universul,înțelesulșisemnificațiaversurilor și slovelor scrise de autor. De obicei, se spune: „ca la noi, la nimenea”, însă poetul Nicolae Mătcaș infirmă această zicere. Cu atenție distributivă și distincție intelectuală percepe viața reală așa cum este ea pretutindeni. Analizează profund comportamenteșiatitudinialeoamenilorde rând, le ironizează blând, șfichiuindu-le cu pana domoală a unui epigramist de certă

valoare. Maniera de a scrie despre manifestările diforme și grobiene ale mai marilor lumii este cu totul alta. Îi dă în vileag, pune harapnicul pe ei, îi persiflează pe un tot ironic ascuțit, percutant. Semnalează și face cunoscute publicului cititor manifestări, situații concrete, demascând faptul că ceea ce se întâmplă la noi are loc și în lume. Astfel, în vol. I: „Mai nou, un prezident, la Casa Albă,/ Și-a aranjat tot neamul - ca-ntr-o salbă./ Zadarniccrede căne-atraspesfoară,/Căci nepotismul nostru-i rege-n țară.” (La noi și la ei); Și ce dacă?? Totul se rezolvă: „Curțile o iau cu-ncetul:/ Greu dosarul. Amânare./ Poate, -n timp, moare parchetul,/ Poate inculpatul moare...” (Tergiversare ca în bancul cu măgarul). Autorul nu rămâne impasibil la ororile războiului declarat UcraineideRusia: „IvanPutincă -mintea-n loc să-ți steie!/ Nu-i ca Turbincă: votcă, drog, femei./ Lui nu-i ticnește-o singură Crimee!/ Lui nu-i ajung o sută de Crimei!” (Nesătulul). Venirea în România a unor soldați din NATO este surprinsă sarcastic în vol. II: „Până să le stea în cale/ Ditamai rachetelor,/ Protectorii, în escale,/ Dau târcoale fetelor.” (Scutierii de la Deveselu nu ard gazul de pomană).

Pentru a cunoaște mai bine personalitatea și opera poetului N. Mătcaș, ne vine în ajutor epigramistul și jurnalistul Georgică Manole: „Eu cred că Nicolae Mătcaş nu scrie pentru a se afla în treabă. El o face ca cititorul să găsească şi gramul acela de morală. Dacă îi citim biografia, opera scrisă, aceste două volume, putem concluziona că Nicolae Mătcaş se află întro permanentă stare de veghe, un veritabil soldat al românismului.”

O altă carte a distinsului literat și lingvist Nicolae Mătcaș, român cu iubire de țară și neam, cu demnitate și devotament pentru adevăratele valori umane, cetățean de onoare în țara poeziei, a epigramei, este „Punctochit–punctlovit”,edituraPIM, același an: Epigrame și cvasiepigrame

densigrame (vol. I) și Epigrame și cvasiepigrame cu nevroame (vol. II). În primul volum ne aduce la cunoștință, ne atrage atenția că viața în România este deosebit de grea pentru popor, „Că tot înghețăm în casă,/ Cârma a-ntocmit scenariul,/ Spre-a reține că îi pasă,/ Să nenghețeși ...salariul.” (Colac peste pupăză), însă împricinații acestei stări de lucruri sunt absolviți de orice vină: „Condamnat în propriul stat,/ Pus la zdup, de toți uitat,/ Iar transfug în stat vecin,/ Noii ștabi în brațe-l țin.” (Care-o fi secretul oare?). Parcă trase laindigo,fapte reprobabile se regăsesc și în „case mai mari”: „Bull Terrier-ii, la Bruxelles,/ S-au bătut pe ciolănel./ Doar al nostru, mărginel, / Niște oase-a strâns și el.” (La împărțirea ciolanului la Bruxelles). Din volumul II, înțelegem că totul are o explicație, pe lângă multe altele. În funcții cheie sunt numiți, instalați și susținuți nemeritat de „proptele” politice ori administrative indivizi neistruiți, needucați, doar: „Cu licențe inventate,/ Cu lucrări, de fapt, ce nu-s/ Sau, în mare, plagiate.../ S-a retras. Cu capulsus.” (Toată pasăreape CVul ei piere) și „Ca s-acceadă-n post ușor,/ Bunul Domn le-ar fi icoana,/ Doar că Dumnezeullor/Nu-iși-alnostru:esatana.”

(Cu mâna pe Biblie)

Știam de apariția celor două cărți menționate mai sus, însă mare mi-a fost surpriza să primesc de la publicistul Nicolae Mătcașșicartea „Vocabuleterne– Perle eterne”, apărută la Editura Tipo Moldova din Iași, 2022, tot în două tomuri: Vol. I: Catrene dolmene, Vol. II: Catrene coraligene. Epigramele din ambele volume, prin puterea de a pătrunde în profunzimea stărilor și situațiilor pe care le ridiculizează au chipul unor lespezi mari de piatră care produc trémor și furori prin sobrietateașiluciditatea mesajului pecare îl degajă, îl transmite. Spicuim din vol. I: „Stăpânul de-și face silă,/ N-o să-ți moară el de milă./ Mila ce-i de la străin/ E ca umbra de la spin.” (Mila străinului) și din

vol. II: „Se cerea o lege dată/ Să-l scoată basma curată./ Și-a intrat legea-n vigoare,/ Doar că neica-i la răcoare” (Contrar așteptărilor).

Toate aceste cărți au apărut la timp potrivit: în preajma sărbătorilor de iarnă. Momente de întâlniri cu cei dragi, de socializare și comunicare cu familia, cu prietenii, dar și răgaz pentru a oferi sufletului, prin lectură, o stare de bună dispoziție și antren, iar minții, posibilitatea de a conștientiza ceea ce se petrece astăzi neplăcut și apăsător pentru oameni. Spun acestea,pentrucăîntâlnimînacestecărți,pe lângă un șugubăț și finuț haz, și un umor acid, șerpesc, luând în colimator tarele lumii, apucăturile și dezechilibrele provocate de ființe umane fără suflet, egoiste, egocentriste, parvenite…. Apreciindu-i scriitura epigramistică, scriitorul Georgică Manole precizează: „Nicolae Mătcaş face un voit joc al alternanţelor dintre comic şi sobru, cu o perceptibilă dominaţie din partea celui dealdoilea.Deşiaflateîncontradicţie,ambele sunt modalităţi de cunoaştere a naturii realităţii.”

Trăitor și cunoscător al vieții din Republica Moldova și din România, distinsul profesor universitar, scriitor N. Mătcaș a reușit să se individualizeze prin munca de-o viață, prin slujirea binelui public și a frumosului, prin dezvoltarea lingvisticii și literaturii române. După umila mea știință, mi-aș permite să spun că este o personalitate de rang înalt, cu talent remarcabil în literatura română, în general și în genul satirico-umoristic. Această apreciere este completată și argumentată și de poetul Theodor Răpan: „Citind, recitind poemele lui Nicolae Mătcaș, constatăm că fiecare lectură aduce un spor de cunoaștere, întrucât valoarea creației crește cu fiecare nouă interpretare și cu deschiderea de noi orizonturi în înțelegerea ei. Este o certitudine faptul că ne aflăm în

fața unei înalte conștiințe creatoare și civice.”

Cred că explicația autorului Nicolae

Mătcaș este extrem de importantă în înțelegereacorectăamaniereideabordareși creare a speciei literare în patru versuri: „Catrenele mele cuprind, în mare, fapte şi evenimente reale alarmante la zi peste care nu poţi trece indiferent, ele referindu-sela vâltoarea vieţii cotidienecu dornele, neplăcerile, necazurile, durerile ei, acestea reclamând, dacă nu poţi fi indiferent, o luare de atitudine civică de sesizare,indignare,combatere,respingere; nu toate sunt haz de necaz, jocuri de cuvinte, luare în băşcălie; nu toate se pretează, vreau să spun, la ironie, umor, poante, drept pentru care eu însumi mă jenez să le numesc epigrame, apelând la substitute mai puţin pretenţioase gen „catrene”: alergene, migrenogene, spasmogene, frigorigene, fumigene spumogene,pirogene etc.”

înfruptat de fiorii ninsorilor dalbe din camera de curat a imaginației, apoi cu smerenie îmi reazăm tâmpla brumată de cerul nopții și mă las pradă candorii fără sfârșit.

PĂSĂRILE LUI HITCHCOCK

Păsările lui Hitchcock mișună fără nicio opreliște, întreg globul este stăpânit de teamă existențială.

Am devenit masochiști sadea, în nopți târzii și zile mohorâte stăm neclintiți în fața unor ecrane și privim nesătui imaginile în care curge vâlvătaia focului ce pârjolește oameni și lumi nevinovate, lăsând în urmă o rană vie cu gemete necontenite.

VasilicaGrigoraș - Poezii

ÎNDORURATĂ DE INOCENȚĂ

De la o vreme adun toate temerile, le așez cu răbdare în desaga încă verde a cuvintelor roditoare care vibrează

în sângele-mi îndorurat de dulceața inocenței.

În curgerea fină

a boabelor în șiragul de metanie, mă răsfăț în anotimpul versului alb așezat cu migală

în poemele zvăpăiate din avalanșa dorurilor neostoite.

Iubesc adânc și alintos precum un flutur jucăuș

Din orice unghi am privi, observăm doar opinii destructurate emanate de minți rătăcite în vidul nimicniciei.

Ciobite de un ger cumplit, ghearele înghețate ale păsărilor ne-acoperă cu șiretenie cu un lințoliu cernit, prăvălindu-ne cu ură pe o pantă abruptă în dangătul clopotului bătut într-o dungă fără niciun răspuns.

CândvaArmata

în armată am debutat lagazetade perete agarnizoanei, evenimentele regimentului nostru le comentam pe tăcute noaptea sub păturile

Cristian Dinică

pe care le legam de grumazul nopții cu sârme

să nu ni le fure gradații

învestiți cu ordinea cuvintelor și precizia tăcerii, ne transformam în licurici să alergăm gândurile de parcă am fi căutat să prindem posturi străine

înarmați cu galenă și sârmă ca antenă, cel mai răsfățat post cerut era postul santinelei unu, la miezul nopții ascultam metronom la radio europa liberă

înroșiți de emoții ca în fața unei mari dileme

oare ne toarnă cineva, dimineața ne legănam ca sălciile, bătuți de vânt prin arături tușeam ca anemonele lui luchian nădușiți de speranțe, transpirați de urzeli infantile, căutam liniștea în bocancii uzi, înviorați pășeam spre cantină să ne echilibrăm energetic cu murături și ceai dezvirginat cu biscuiți rigizi precum coaja de copac, lecții de echilibristică primeam zilnic între două alergări și ora mesei la firul ierbii în care gustareane indispunea cu pateu din resturi și așteptări prăjite, timpul trecea ca un glonț înecat în osânză, la poligon exercițiile de tragere ne îmbogățeau imaginația cu lovituri risipite prin iarbă, cartușe și ținte virusate, alergam ca pișcoturile în șampanie ori ca pătrunjelul în oală, eram instruiți pentru ugerul viei și sticlele de pe rafturile

alimentării în care conservele de pește dețineau recordul la înjurături, la cantină șlefuiam cu privirea pardoseala râncedă și pescuiam pe îndelete

cartofii ori fasoleadin cazan

cape cele mai tari oferte pentrugurmanzi, către dormitor băteam cadența în ritmul

stropilor de nămol de la un ștrand

improvizat și invizibil

în care membrii de vază erau comandanții, pe margini înfloreau magnoliile

soarele ne păcălea că aduce în tacâmuri de lux ploaia

să o imortalizăm pe cimentul proaspăt vopsit cutrupuri tinere, speranțele înfloreau ca ciupercile după ploaie

ne doream permisii și elogiam amr-ul de la jurământ până la lăsarea la vatră ca pe cel mai important sfânt al tinereții noastre.

IMPRESIE

în ultimul timp mă gândesc, mai bine zis, las creierul în mod dezorganizat

să caute, să constate, să potențializeze efectul alternativ al acestei realității la care nu aș putea ajunge fără fereastra de la parter

cu expunere către grădina prinsă sub zăpada, peluză de gheață, o platitudine generatoarede confort după cum nemișcarea se transformă, cu timpul, în alianță funcțională cu toleranța la contracție și cu speranța stereotipă.

să aștepți este limita imprevizibilă dintre letragie și revolta non-verbală devenirea trecută, imediat inutilă alterărilor cu cernoziomul suculent domeniul predilect al liberei circulații a râmelor obeze și a plojnițelor răspânditoare de miros amar.îmi doresc un contrast, un fragment de negru, dar zăpada este o mlaștină orbitoare de alb, îmi feresc ochii, mușc dintr-un biscuit brut,

îl mestec, și îl mestec, amân să înghit, disfagia are stricte reguli, iminet se simte schimbarea, platitudinea asuferit o breșă

veverițe roșcate decid să transforme scena în reprezentație, se rostogolesc fac tumbe, sapă zăpada descoperă pământul, relevă opoziția pe care o accept incapabilă să manifest, să mișc, nu este o impresie, timpului îi lipsește urma

ELSA DORVAL TOFAN

Adrian Grauenfels

Acum 10 Ani

Amos Oz – Între condei şi politică

Într-o mare informaţională plină de autori, puţini reuşesc să ajungă la renume mondial şi candidatură la premiul Nobel. Amos Oz este omul nostru în sala de aşteptare. Profesor de literatură şi autor de succes, este publicat în 41 de limbi, cărţile sale se găsesc în 35 de ţări printre care şi China.

S-a născut în 1939 în Ierusalim (fiul unor emigranţi din Lituania). Familia sa avea vederi revizionist -sionistede dreapta. Majoritatea cărţilor sale se petrec pe o rază de 1 milă în jurul casei natale, aflată pe strada Amos. Suferind de depresie, mama autorului se sinucide când băiatul avea numai 12 ani. La 15 ani Amos se înscrie în mişcarea Muncitorul sionist, părăseşte casa natală ca să fie primit la kibbutzul Hulda. În kibbutz OZ capăta o zi pe săptămână pentru scris, dar după ce cartea Soţul meu Mihael (1968) devine best seller, i se acorda 3 zile pentru scris, apoi patru. În final, kibbutzul sau îl trimite la studii la universitatea ebraică din Ierusalim, unde va căpăta diplomă în literatură şi filosofie în anul

1963. Face armata la Nahal, participa ca tanchist la războiul de 6 zile şi în 1973 la războiul de Yom Kipur. A scris 18 de cărţi şi 450 articole şi eseuri. Are 3 copii, azi locuieşte la Arad împreună cu fiul său astmaticDaniel.Deţinemultepremiiprintre care Premiul Israel pentru literatură, premiile Goethe, Kafka,Bialik, etc.

Spre deosebire de alţi autori Oz construieşte o lume structurată de un discurs aparte, un mixaj tradiţional şi inovator prin care el adresează subiecte tabu, ocolite de colegii săi de condei. Vor urma "Odihnă desăvârşită" în 1982, "Cutia neagră" în 1987, "Aceiaşi mare" (1999). Despre Cutia neagră Oz spune că este o meditaţie în formă epistolară care urmăreşte cercetarea condiţiei umane în contextul israelian. La fel este tratată şi cartea publicată în 1994: "Să nu pronunţi noapte". Protagoniştii exersează dorinţa de a-şi evalua sentimentele, mediul este familiarautorului:deşertulNegev,minuscul oraş Tel Keidar. El are 60 de ani, un antreprenor de succes, ea mai tânără, profesoară la liceul orăşelului. Cei doi se retrag în liniştea deşertului căutând să-şi trăiască iubirea care curând se va sufoca în lumea prea mică care îi înconjoară deşi cei doi se afla într-un infinit simbolizat de enormitatea deşertului. Viaţa trăită separat duce la înstrăinare şi cei doi, Noa şi Teo

descoperă că au devenit incapabili să refacă bucuria micilor amănunte care dăduseră sens vieţii împreună. Oz are intuiţia importanţei mediului, a peisajului, cu talent el plasează destinul comunicaţiei dintre cei doi într-un mic orăşel prăfuit, ars de soare, aflat la capătul lumii.

Deşi refugiaţi departe de rutina metropolelor cei doi nu sunt feriţi de paradigma care transforma iubirea în obişnuinţă.Oztransformă opovesteaparent banală într-o fabulă semnificativă care conţine o tragica întâmplare: Emanuel, un adolescent de la liceul unde Noa preda literatura îşi pierde viaţa în urma unui exagerat consum de droguri. Tatăl elevului, om de afaceri stabilit în Nigeria,oferăluiNoaînfiinţareaunuicentru detratamentpentrudependenţiidedroguri. Noa se înrolează cu abnegaţie la această sarcină deşi nu are pic de spirit practic sau cunoştinţe de contabilitate.

Ba mai mult, reface momente semnificative din viaţa lui Emanuel, descoperind că tânărul o iubea în secret. Teo neştiind cum să facă faţă situaţiei stă deoparte, păstrând distanţa cerută de Noa. Cei doi se îndepărtează, clipele petrecute împreună se răresc, monotonia zilei devine o corvoadă. Ozsurprindeaspectelenecercetatedemulţi, ale vieţii de cuplu, momentele delicate ale căsniciei, înţelegerea, nevoia de afecţiune şi tandreţe. Deşertul devine un personaj, este pretutindeni prezent şi necesar evoluţiei conflictului, aşa cum îl găsim şi la alţi mari romancieri: Faulkner, Saul Bellow. Înfinal,ceidoiseregăsesccasăsebucurecu prezentul şi capacitatea de iubire despre careNoaciteazăspuseleuneieleve:"Celmai puţin ştiu oamenii despre dragoste".

În afară romanelor sale Oz scrie regulat despre politică şi pace. Apare în

ziarele Davar şi Yedioth Aharonot. Este studiat şi citat frecvent, fiind unul dintre cei mai influenţi şi bine cotaţi intelectuali ai Israelului. La universitatea Ben Gurion, o secţie specială se ocupă de Oz şi opera să. Într-un eseu din 2004 "Cum să vindeci un fanatic", Oz argumentează despre conflictul Israelo-Palestinian care nu ar fi o dispută religioasă sau un război cultural ci o bătălie teritorială care nu se va rezolva prin înţelegeri ci printr-un compromis dureros. Ozsenumăraprintreprimiicareau pledat soluţia a două state, imediat după conflictul izbucnit cu ocazia războiului de 6 zile. În ziarul Davar el scrie: " Chiar şi o inevitabilă ocupaţie este o ocupaţie coruptă". Deasemeni, în problema Ierusalimului Oz a lansat ideea divizări oraşului în mai multe cartiere separate: Israelian, Palestinian, Ortodox evreiesc, Hasidic, şi cu o zonă internaţională neutră. Despre celebra sa carte autobiografică "Poveste despre dragoste şi întuneric" care ne duce în perioada înfiinţării statului Israel Oz spune: " lumea descrisăseînvârteînjurulmâiniicarescrie ..oriundete-aiafla...acoloseaflaşicentrul universului". În discursurile sale a susţinut Acordul de la Oslo şi negocierile cu Fatahul. Se identifică prin vederile sale sioniste, de stânga, pe care le rescriem aici: Două războaie Israeliano-palestiniene au izbucnit înregiune.Unul este războiul deeliberareal Palestinienilor de sub ocupaţie şi pentru dreptullorlaunstatindependent. Aldoilea, a fost iniţiat de fanaticii islamici sprijiniţi de Iran,şideextremiştiidinLibancuscopul de a distruge Israelul şi populaţia sa. Orice persoană decentă este obligată să denunţe vehement această cauză. Problema noastră esenţială este dispariţia solidarităţii sociale. Un uriaş egoism s-a dezvoltat aici. Dacă o fetiţă din Bet Shean să zicem, apare la TV şi declară: "sunt flamândă" nimic nu se

întâmplă, în afară de rating care creşte spre bucuria producătorului de programe. Mulţi naivi au crezut că trenul antreprenorilor bogaţi vă remorca şi vagoanele săracilor. Fals! Aceasta nu s-a întâmplat.Locomotivelesemişcă,vagoanele din urmă au rămas pe loc ca să ruginească pe şine. Mulţi ani Oz a fost membru în Partidul Muncii şi prieten cu Shimon Peres care îl numeşte eventualul succesor la conducerea partidului, după retragerea sa. În 2006, în timpul războiului cu Libanul Oz scrie: În trecut pacifiştii noştrii au criticat militarismulisraelian.Nuşidedataacesta, acum nu este vorba de expansiune Israeliană şi de colonizare. Nu există o dispută teritorială cu Libanul ci atacuri sălbatice ale teroriştilor Hizbullah. Avem dreptul la autoapărare, dar trebuie să ferim pe cât posibil viaţa civililor libanezi.

Ca alti colegii ai săi, scriitorii David Grossman şi A. B. Yehoshua, Oz îşi revizuie poziţia alăturându-se lui Grossman care criticădeciziaIsraeluluisăextindăoperaţiile

în Liban spunând: "Dreptul la auto apărare afost epuizat ".

În cazul scandalului vasului turcesc Marmara, Oz scrie: "Hamas nu este o organizaţie teroristă. Este o idee disperată, fanatică, bazată pe dezolarea şi frustrarea multor palestinieni. Nu există idei anihilate prin forţă. Ca să respingi o idee trebuie să oferi alta mai bună, mai atractivă şi mai acceptabilă. Ca de pildă cea a unui stat independent având graniţele stabilite în 1967 cu capitala în Ierusalimul de est. Israelul trebuie să negocieze acest aranjament cu Fatahul şi Hamasul care controlează fâşia Gaza" .

O recentă creaţie a sa este "Scene din viaţa campestră", în care 8 povestiri sunt plasate acum 100 de ani, când liniştea era reală,

oamenii construiau case într-un prezent marcat de forţele modernităţii care ameninţă să distrugă pacea zonei şi cu ea întreaga lor existenţă. Cu plăcere descoperim textul dnei Rodica Grigore în revistă Vatra, sumarizând esenţa acestor povestiri de acută semnificaţie:

" Vom observa că mai toate personajele sunt nefericite, situate sub semnul solitudinii, fiecare îşi trăieşte singurătatea în felul său: unii sunt singuri, alţii se simt singuri, altora le-au plecat cei apropiaţi, unii jelesc copiii timpuriu decedaţi, iar cei mai mulţi par captivi în mrejele unor vieţi care le rămân străine. În ciuda titlului nu întâlnim scene pitoreşti, ci dimpotrivă, efectele pe care teama şi incapacitatea de a comunica o au asupra oamenilor. Citită astfel, ultima povestire - Într-un loc îndepărtat - capătă o nouă semnificaţie. După o sută de ani în localitatea cândva fermecătoare totul s-a degradat, în acest mediu poate supravieţui doar partea întunecată a vechii comunităţi. Fabulă apocaliptică, este oare nouă variantă a unui Macondo israelian distrus de nesăbuinţa oamenilor incapabili să mai aibă răbdare unii cu ceilalţi şi de loc dispuşi să se asculte unii pe ceilati până la capăt? Tot Amos Oz propune o rezolvare. Dovada că până şi atunci când toate inimile par a fi împietrit, mai există o rază de speranţă, o şansă de salvare, o soluţie fie ea parţială: să faci armele să tacă prin intermediul muzicii, iar dacă armele nu pot fi reduse la tăcere definitivă măcar să ştii cum să cânţi mai tare."

AG 2013

STRĂVEZII VEȘMINTE

Din tânăr rod îmi pregătesc merinde

Să îmi pătrundă seva lor ținutul.

Mi-or amâna poverile sărutul Și rădăcini de glod lutos s-or prinde.

Din iarba chibzuinței țes avutul.

De-o-mbucătură foamea mea depinde. Pe cruci de fum primejdia mă-ntinde Și îmi mângâie tâmpla neștiutul.

Târziu le strâng pe toate-acestea-n minte Și-mi fac sălaș din zvelte crengi de măr Ce s-or zvânta când vremea-n jur, fierbinte.

Îmi va lua-ndoiala în răspăr. Zidesc nădejdi din străvezii veșminte, Iubirea mea de vis și adevăr.

Adrian Munteanu

Beatrice Vaisman Cugetaripentru“Jurnal’

Nu tot ce nu-ți place ție Esteo mare prostie.

Constatare: Uneori, oamenii aud același lucruri, dar le înțeleg în mod diferit.

Situaţie (din filme) : L-au sinucis în pușcărie.

Compliment unui tânăr : Sper că eşti căsătorit cu o fată care te merită.

Cât de puţin îţi trebuie uneori ca să crezi că eşti fericit....

Niciodată n-am crezut că există D-zeu, dar acuma sunt sigură...Sau dacă totuşi e acolo, poate se răzbună pe mine ?

Uneori trebuie să lupţi împotriva efectului, fără să-i cunoşti exact cauzele. Detest să fiu tratată cu o indiferenţă politicoasă.

Există situaţii în viaţă Care-ţi şterg zâmbetul de pe faţă.

Când dăruiesc cadouri, gesturi sau cuvinte, nu sunt atât pentru "destinatar", cât pentru mine.

E ciudat să trăieşti destul, încât să asişti la preluarea profesiei tale de către roboţi.

E foarte bine că sunt tot timpul ocupată, Dar cu lucruri plăcute, nu ca altădată.

Și statuile dorescPACE

Vrem să fim israelieni !

Știu,mă repet,scrisesemunarticolcu același titlu acum câțiva ani, dar, între timp evenimente diverse care s-au perindat sub ochii noștri mă determină să revin la acest subiect. Populația țării este în continuă creștere și odată cu ea și împărțirea sectorială – după părerea mea la modul artificial – iarcarezultatapareprejudicierea consensului diferitelor grupări în ceea ce priveșterezolvareaunorconflictepolitice(și nu numai). Argumentam în articolul precedent motivul pentru care cred că ar trebuisăfimisraelienicutoții,prinfaptulcă în pașaportul nostru, al tuturor cetățenilor țării la rubrica naționalitate scrie ISRAEL

!!! Mozaicul deosebit de bogat din care este format Israelul aduce o culoare aparte acestei țări: specificitățile culinare proprii fiecărei grupări etnice, muzica cu caracter particular al fiecăreia alături de cultul veșmintelor tradiționale, conturează un splendid tablou multidimensional. Nu suntem la fel desigur! Avem propriile noastre personalități, gânduri diferite, păreriuneorichiarcontradictorii,dar,nimic nu ne poate împiedica să avem puncte comune, aspirații frumoase spre binele locuitorilor țării ! Ne-am născut în diversele regiuni ale lumii, am venit aici în mod deliberat pentru sentimentul apartenenței, originea etnică diferită nu are alt rol decât acela de a înnobila dorința de a deveni cetățenii egali ai ISRAELULUI !

Din păcate, unele grupări politice, conform dictonului latin „divideetimpera” vor să reînvie animozitățile trecutului : este vorba despre sublinierea în diverse circumstanțe a apartenenței fiecăruia la originea etnică proprie. Interesant, sunt și unii jurnaliști

care prin definiție ar trebui să judece lucrurile la modul obiectiv, totuși sprijină ideea segregației – din cine știe ce motive…

La un moment dat, după niște ani buni, s-a ajunslaunconsens – nescrisdar adoptatde mai toată lumea – potrivit căruia originea persoanei se poate ignora… S-a convenit ca în buletinul de identitate (teudat zehut) să nu mai apară naționalitatea în funcție de țara în care fiecare dintre noi s-a născut –cum fusese odinioară - spre a evita discriminarea. În locul cu pricina apar steluțe ******. Totuși, spre a deosebi evreii de non evrei, s-a recurs la o înșelătorie transparentă potrivit căreia, data nașterii fiecărui cetățean evreu se menționează cu litere ebraice, alături de data calendarului gregorian. Ca atare, cine nu este evreu, va beneficia doar de data nașterii menționată cu cifrele calendarului gregorian. Ingenios ! Nu?Astfelsepoatedeconspiracineeste„de încredere” și cine nu… pentru cei suspicioși desigur !

Visul meu – și probabil și al altora - de a deveni israelieni, se pare că se îndepărtează pe zi ce trece. La întâi noiembrie, cu ocazia alegerilor parlamentare, „evreii i-au învins pe israelieni !” – spunea cineva cu multă maliție. În traducere liberă afirmația se referă la faptul că partidele de dreapta, partidele religioșilor și extrema dreaptă, au obținut 64 de mandate din cele120posibile. După alcătuirea guvernului, premierul Benjamin Netanyahu în tandem cu ministrul justiției Yariv Levin, a trecut la fapte: a anunțat reformarea radicală a sistemului judiciar, precum și atribuirea puterii maxime guvernului și – implicit parlamentului. Cu alte cuvinte, coaliția vrea să desființeze orice posibilitate de control asupra hotărârilor guvernului, deci drumul către dictatură este (ar fi) asigurat. Legile democrației adevărate nu îngăduie

Sofia Gelman

guvernului putere nelimitată ! Democrația veridică ocrotește minoritatea, pe de altă parte, în nici un caz nu admite celor care s află la putere răsturnareavalorilor unei societăți chiar și cu o relativă majoritate în parlament…

Grupări liberale – din ce în ce mai multe –protestează împotriva drumului guvernului; manifestațiile se țin lanț și după anunțul premierului în ajunul sărbătorii Pesach potrivit căruia proiectul de lege este suspendat pentru moment. Ideea este de a îngădui coaliției și opoziției un timp delimitat sub oblăduirea președintelui Israelului Itzak Hertzog în încercarea de a ajunge la un compromis. La ora la care redactez aceste rânduri, capii manifestărilor refuză să abandoneze protestul din pricina neîncrederii. Existăomicăsperanță–totuși – în drumul către visul de a deveni israelieni: Statele Unite ale Americii sunt pe cale de a acorda viză de intrare pentru toți cetățenii Israelului ! Fără nici o discriminare, fără necesitatea de menționa naționalitatea, religia sau apartenența etnică,decievreișinonevrei toți locuitorii țării vor beneficia de intrarea liberă în America. Or, dacă acordul vizei se va fi votat în S.U.A., în mod automat, cu toții vom fi israelieni… în America. Întrebarea este dacă vom deveni în sfârșit ISRAELIENI și în interiorulțării – lanoi acasăadică !?

JUDAISM

Profetul Eliyahu (Elijah)

Biblia ebraică este populată cu multe personaje bogate, dar puține la fel de colorate și memorabile ca profeții - bărbați și femei care au primit mesaje directe de la Dumnezeu.

Cuvântul ebraic pentru profet, navi, a fost mult timp obscur, chiar și pentru comentatorii biblici medievali erudiți, deși mulți cred că înseamnă ceva de genul "curge" - deoarece cuvântul lui Dumnezeu curge prin profeți. Ar putea însemna, de asemenea, "chemare", deoarece un profet este atât chemat de Dumnezeu, cât și cheamă poporul să acționeze în conformitate cu mesajul lui Dumnezeu.

Astăzi, evreii nu mai au profeți. Potrivit tradiției evreiești, epoca profețiilor s-a încheiat acum mai bine de două milenii și nimeninuamaiprimitdeatuncicomunicări divinedirecteașacumauprimitMoise,Isaia și Ezechiel. Dar cuvintele profeților rămân o parte centrală și inspirată a tradiției evreiești. Treimea de mijloc a Bibliei ebraice estededicatăexclusivscrierilorprofetice,ale

căror puncte culminante sunt citite la Shabbat și de sărbători ca haftarot. Aceste texte au puterea de a-i trezi pe cei indiferenți, de a-i mângâia pe ceisuferinzi și de a-i inspira pe teologi și activiști. Nu există un singur mod de a fi profet. Profeții au mesaje diferite și relații diferite cu Dumnezeu și între ei. Ei își împărtășesc mesajele în moduri diferite. Unii sunt triumfători. Unii eșuează. Unii sunt șarlatani. Unii nici măcar nu sunt israeliți. Unii nici măcar nu sunt buni. Puterea adevăratei profeții este că rezonează profund,privindfărăsăclipeascălacelemai crude și mai emoționante aspecte ale experienței umane. Profeții s-au adresat direct oamenilor care trăiau în zilele lor, dar ei ne vorbesc și nouă.

Eliyahu este un profet biblic și o figură centrală în folclorul evreiesc, care este plin depoveștidespreelcarecutreierăpământul, face minuni și oferă vindecări spirituale și fizice. Talmudul prezintă multe povești în care rabinii antici îl întâlnesc pe Ilie, care intervine în conversațiile lor juridice, răspunde la întrebări, dă sfaturi și raportează ce se întâmplă în ceruri. În tradiția evreiască, Eliyahu este cel care va anunța venirea lui Mesia și răscumpărarea Israelului, fapt sărbătorit într-un cântec cântat în mod tradițional în timpul serviciului Havdalah de la sfârșitul Sabatului, care se roagă pentru întoarcerea lui Ilie "repede în timpul nostru". Unii cântă acest cântec și în timpul Sederului de Pesah, cândîlinvităpe Ilieîncaselelorpentruabea dintr-un pahar de vin turnat doar pentru el, și în timpul circumciziilor rituale, când un nou-născut de sex masculin este adus în legământul dintre Dumnezeu și poporul evreu.

Deși povestea sa se întinde doar pe o mână de capitole din Biblie și nu există nicio carte

biblică care să-i poarte numele, moștenirea lui Ilie o depășește pe cea a aproape tuturor colegilor săi. Dar cine a fost Ilie și cum a ajuns să câștige un loc atât de important în tradiția evreiască?

Numele ebraic Eliyahu înseamnă literalmente "Dumnezeul meu este Yahu", o formă a numelui biblic al lui Dumnezeu, simbolizând poate zelul său pentru Dumnezeu și eforturile sale de a-i împiedica pe israeliți să se abată de la calea lui Dumnezeu. El provenea din Tisbeh, un oraș dinGalaad,laestderâulIordan,înIordania de astăzi, ceea ce îl face un fel de străin la curtea regelui din nordul Israelului, unde a fost trimis să transmită mesajul lui Dumnezeu.

Perioada în care Eliyahu a fost profetacoincis cuoperioadăîncarepoporul israelit a fost rătăcit, fiind determinat să se închine divinității străine Baal, despre care credea că este aducător de ploaie. Un moment definitoriu are loc atunci când Eliyahu cheamă poporul pe Muntele Carmel și îi provoacă pe profeții lui Baal să ofere un sacrificiu fără a folosi focul. Profeții îl cheamă pe Baal în mod repetat, dar fără succes - sacrificiul lor rămâne neconsumat. Ca răspuns, Eliyahu pune o jertfă pe altar și o stinge cu apă. El strigă la Dumnezeu și cheamă un foc din ceruri care mistuie nu numai jertfa, ci și altarul de piatră și pământul din jur. Transformat pentru moment, poporul proclamă că numai Dumnezeu este adevăratul Dumnezeu - un

moment de vârf pentru Eliyahu. Dar se dovedește a fi de scurtă durată. Credința poporului se clatină, iar Izabela, soția regelui, caută să-l ucidă pe Eliyahu. Temându-se pentru viața sa, Eliyahu fugeîn deșert, unde, într-un moment care amintește de revelația de pe Sinai, Dumnezeu trimite un vânt zdrobitor, un cutremur și apoi un foc. Eliyahu nu Îl întâlnește pe Dumnezeu în niciunul dintre acestefenomeneputernice,ciîncalmulcare urmează,cândaude un"glasliniștitșimic"și în el, îl găsește pe Dumnezeu. Pentru teologi, acest moment este unul arhetipal, subliniind faptul că efectele speciale spielbergiene nu sunt o condiție prealabilă pentru o întâlnire revelatoare cu Divinul. MomentulputernicdeintimitatealuiIliecu Dumnezeu în deșert nu îl restaurează și nu poate continua să slujească în calitate de profet. El îl caută pe Eliyahu, care își asumă rolul de purtător de cuvânt al lui Dumnezeu în fața regilor din Israel.

La prima vedere, povestea lui Eliyahu nu esteunicăpentruunprofetbiblic - șialțiifac minuni, pedepsesc poporul, se confruntă cu rezistență și pedeapsă și au experiențe personale de revelație care îi apropie de Dumnezeu. Cu toate acestea, povestea lui Eliyahu îl diferențiază de colegii săi și ajută la explicarea locului neobișnuit de proeminent pe care a ajuns să-l ocupe în imaginația evreiască.

Capitolele în care apare el sunt printre cele mai dramatice din întreaga Biblie. Zelul lui Eliyahu pentru Dumnezeu, angoasa sa profetică și singurătatea sa existențială au o intensitate care nu este egalată de alți profeți. Tora declară că "niciodată nu s-a mai ridicat în Israel un profet ca Moise, pe care Dumnezeu l-a întâlnit față în față". Dar întâlnirea lui Eliyahu cu Dumnezeu îl face pe acesta să fie pe locul doi - cu excepția

unui singur mod în care intimitatea lui Eliyahu cu Dumnezeu o depășește chiar și pe cea alui Moise.

Când timpul său pe Pământ se încheie, Eliyahu nu moare; mai degrabă, Biblia relatează că Dumnezeu îl transportă în ceruri pe un car de foc. În timp ce Dumnezeu l-a onorat pe Moise, îngrijindu-l în momentul morții sale, Eliyahu este cel care este invitat în tărâmul divin. În timp ce Cartea Regilor oferă puține explicații cu privire la această trăsătură curioasă a poveștii lui Eliyahu, călătoria sa în ceruri a captat imaginația multor interprețitimpurii ai Bibliei,careauînceput să dezvolte viziuni despre viața de după moarte unică a lui Eliyahu. Încă din perioada celui de-al Doilea Templu, rolul său devestitor al răscumpărăriidivine a fost remarcat de către profetul biblic Maleahi.

Rabinii din Talmud și-l imaginau pe EliyahustândînintimitatecuDumnezeu în curtea cerească și călătorind înainte și înapoi între tărâmul divin și cel uman. Acestepovești,precumșicelecareauurmat, descriu un Eliyahu care continuă să se intereseze de lumea pe care a lăsat-o în urmă, oferind asistență celor aflați în nevoie și căutându-l pe cel care va inaugura era mesianică.

Eliyahu a devenit o parte nu numai din trecutul evreiesc, ci și din prezentul evreiesc și din speranțele noastre pentru viitorul evreiesc. Întâlnirile întâmplătoare cu un străin care au dus la o răsturnare fortuită a norocului au fost transformate în povești de întâlniri personale cu Eliyahu . De-a lungul secolelor, evreii au ajuns să-l caute pe Eliyahu în momentele dificile, în speranța unei răscumpărări personale sau comunitare.

Și astfel, Eliyahu a devenit parte din viața noastră rituală. Îl cântăm când Sabatul se apropie de sfârșit, în speranța că în noua săptămână el va anunța că răscumpărarea este aproape. Îl primim în casele noastre în timpul Paștelui, sărbătoarea care celebrează răscumpărarea noastră. Îl căutăm atunci când aducem un nou-născut în legământ, în speranța că nou-născutul ar putea fi Mesia care va inaugura era răscumpărării noastre. Iar aceia dintre noi care au fost suficient de norocoși să îl întâlnească de-a lungul drumului povestesc despre cum ne-a ajutat în momentele de nevoie.

TextAG -Desen MinaLoy

Roboții ne sperie?

Kongkee: Warring States

Cyberpunk is organized by the Asian Art Museum of San Francisco and curated by Abby Chen, Senior Associate Curator of Contemporary Art at the Asian Art Museum of San Francisco.

Walter Bejamin esteungânditoreclectic, care a combinat elemente ale idealismului german, ale romantismului, ale marxismului occidental și ale misticismului evreiesc, și a adus contribuții durabile și influente la teoria estetică, la critica literară și la materialismul istoric. A fost asociatcu Școala de la Frankfurt (1)șia întreținut, de asemenea, prietenii formale cu gânditori precum dramaturgul Bertolt Brecht și Gershom Scholem, specialist în Cabala. De asemenea, a fost înrudit cu teoreticiana politică și filozofa germană Hannah Arendt prin prima căsătorie a acesteia cu vărul lui Benjamin, Günther Anders.

Walter Benjamin este considerat a fii unul din cei mai importanţi filosofi şi critici din perioda interbelică. S-a născut la Berlin, a făcut studii la un liceu de elită, apoi călătorii la Freiburg şi Paris de unde se întoarce pentru a se înrola voluntar în primul război mondial. Este refuzat pe motive medicale şi din acest moment tânărul Benjamin se dedică filosofiei, literaturii şi lingvisticii neglijând aspectele politice şi sociale ale vieţii. În 1915 îl cunoaşte pe Gershom Scholem cu care leagăostrânsăprietenie.Din1917îlgăsimla Berna unde studiază filosofie, literatură şi estetică. În 1920 revine la Berlin ca să lucreze ca traducător şi critic la diverse reviste. Scholem îi obţine o bursă pentru a studia ebraica la Ierusalim, dar Benjamin preferăsărămânăînGermaniapânăîn1933 când naziştii ajung la putere. Caută să fugă înSpaniadarestereţinutla graniţaspaniolă şi ameninţat că va fi predat Franţei şi mai departe Gestapoului. Benjamin se sinucide cu o supradoză de morfină.

Muzeuldeartă TelAvivaprezentatînIsrael, arhiva marelui filosof german care se distinge prin stilul aparte cu care a tratat subiecte extreme: trecutul şi viitorul, nostalgia şi revoluţia, istoria şi politica, materialism şi misticism. La fel de ferm şi inovativ este tratat subiectul identităţii sale: este oare evreu-german sau un germanevreu? Vom găsi în expoziţie manuscrise, note, scrisori, agende şi cărţi poştale. Diverse aspecte ale activităţii sale sunt adresate: copilăria, Berlinul anilor prebelici, dialogurile sale cu alţi gânditori: Theodor

Adorno, G Scholem, Hannah Arendt, Bertolt Brecht. Este subliniată aprecierea sa pentru Goethe, meditaţiile sale asupra spaţiului şi timpului cât şi interesul sau special pentru Zionism, Messianism şi Identitatea Evreiască.

Ca autor Benjamin este inspirat de conceptul arhivării, de ideea că o opera trăieşteprinpercepţia,comentarea,criticaşi reproductibilitatea ei. În expoziţie apar numeroasecorespondenţecu ErnstBloch, Franz Hessel, Bertold Brecht, Arendt, Adorno, Gisele Freund. Benjamin interpretează texte din Kafka, le consideră a fii o muncă în progres, o transcendenţă.

Mai găsim ecouri ale unor vizite la Moscova, Riga, Toscana, Insulele Baleare. Cu un simţ profetic al relelor care vor scufunda Europa Benjamin reuşeşte să salveze arhiva

să personală fiind conştient că un viitor este posibil numai acelui prezent care se leagă şi se bazează pe generaţiile precedente.

DesendepaulKlee pentruBenjamin

modelează personalitatea şi intelectul individului.

- Amiciţia cu Ghershom Scholem (18971982): Zionist din tinereţe Scholem emigrează în Palestina în 1923. Devine profesor la Universitatea Ebraică. Cei doi devin prieteni. La Berna, în 1918-19 cei doi fondează Universitatea Muri, o instituţie fictivăcareparodiaviaţaacademică.Discuţii aprige poartă cei doi pe tema Zionismului, a identităţii Iudaice, a materialismului şi a metafizicii. Cei doi discută faţă în faţă şi ulterior prin corespondenţe impresionante. În centrul discuţiilor lor târzii se află Kafka. După al doilea război mondial, Scholem şi Teodor Adorno işi asumă sarcina de a edita inestimabila moştenire rămasă de la Walter Benjamin.

- Despre copilărie: Percepţia copilului este deschisă şi nealterată. Fiecare copilărie este importantă şi ireplasabilă umanităţii. Copiii suntcurioşi,seintereseazădetehnologie,de fenomene şi invenţii, înainte de a inventa ei însuşiceva,eileagăprogresuldesimbolurile şi realizările trecutului.

- Despre mediul Intelectual: În 1932 în

Cronica Berlineză, Benjamin scrie: Diagrama vieţii mele seamănă cu cea a unui labirint. În centrul labirintului locuieşte egoul sau soarta individului spre care numeroase poteci aduc cunoştiinţe, personaje, femei şi bărbaţi, care la un loc

-DespreKafka:ÎntimpulExiluluiBenajmin scrie un important eseu: "10 ani de la moartea lui Kafka". În vederea lui Benjamin, Kafka este preocupat de condiţia opresivă a umanilor, a animalelor, depresia este starea fizică a personajelor sale obidite, învinse. Eseul se închide cu o imagine optimistă, o utopică idee a salvării: "Indiferent dacă este un cal sau un om, important este să i se dea jos povara cărată în spate. "

- Lucrări Critice: Benjamin traduce critică şi comentează din Baudelaire, Marcel Proust, AndreGide,Goethe,KarlKraus,PeterHebel şi alţii. Într-un studiu critic el afirmă că impactul cultural al unei opere nu este imediat. El este stabilit indirect prin mediile care preiau opera, cât şi din spiritul autorului: de predecesor, contemporan sau futurist.

-

Întâlnirea cu

Andre Gide: Berlin

1928Benjamin este unicul jurnalist german pe

Din ideile lui Walter Benjamin:

care Gide acceptă să-l vadă. Întâlnirea devine o delicioasă experienţă, 2 ore de discuţii interesante, cei doi se simt atraşi reciproc.

-ProiectulArcade.ÎnacestproiectBenjamin intenţiona să refacă în propria sa interpretare secolul XIX. Reconstrucţia arhitecturii, a modei, reclamele, prostituţia şi fotografia completau viziunea sa despre filosofia istoriei. Din proiectul lui Benjamin au rămas colecţii de citate culese de acesta din Biblioteca Naţională a Parislui. Ca şi Baudelaire, Benjamin se axează pe cele refuzate de public şi de istorie. Cercetând negaţia el pune lumină asupra adevărului. Ne luăm rămas bun de la acest mare filosof şi arhivist repetând ultimele sale cuvinte adresate în franceză în anul 1940 amicului sauTeodor Adorno:

" Nu îmi rămâne destul timp să scriu toate scrisorile pe care aş fi vrut să le scriu".

realizarea dezvoltării sociale a unei societăți și a unei națiuni.

Perspectiva Școlii de la Frankfurt a investigației critice se bazează pe premisele freudiene, marxiste și hegeliene ale filosofiei idealiste. Pentru a umple omisiunile marxismului clasic din secolul al XIX-lea, care nu aborda problemele sociale din secolul al XX-lea, au aplicat metodele sociologiei anti pozitiviste, ale psihanalizei și ale existențialismului. Lucrările sociologice ale Școlii au derivat din sinteze ale lucrărilor relevante din punct de vedere tematic ale lui Immanuel Kant, Georg Wilhelm Friedrich Hegel și Karl Marx, ale lui Sigmund Freud și Max Weber, precum și ale lui Georg Simmel și György Lukács.

Notă (1)

Școaladela Frankfurt (FrankfurterSchule) este o școală de teorie socială și filozofie critică asociată cu Institutul de Cercetări Sociale de la UniversitateaGoethedinFrankfurt,înființatăîn 1929. Înființată în Republica de la Weimar (1918-1933), în perioada interbelică europeană, Școala de la Frankfurt cuprindea inițial intelectuali, academicieni și disidenți politici nemulțumiți de sistemele socio-economice contemporane (capitalist, fascist, comunist) din anii 1930. Teoreticienii de la Frankfurt au propus că teoria socială era inadecvată pentru a explica fracționismul politic turbulent și politica reacționară care se manifestau în societățile capitalisteliberaledinsecolulXX.Criticândatât capitalismul, cât și marxism-leninismul ca sisteme de organizare socială inflexibile din punct de vedere filosofic, cercetările teoriei critice ale Școlii au indicat căi alternative pentru

Desen-MidjourneyAI

CĂLĂTORII INTER NIVELARE

În anul 1964, când împlineam 12 ani, citeam în revista „Știință și tehnică” la care era abonat domnul inginer Ion Draga, vecinul nostru, un mare geofizician care mă angaja în vacanțele de vară să lucrez ca și culegător de probe ale apelor din împrejurimile minelor din Ciudanovița și Lișava. Acest lucru se făcea în virtutea cercetărilor omului de știință sovietic, Nikolai Kardashev care dezvoltase o scară a NIVELELOR civilizațiilor existente în univers. O scară clasificată în funcție de consumul de energie și producerea acesteia. Pe primul loc pusese Civilizația Planetară, pe al doilea Civilizația Stelară și pe al treilea Civilizația Galactică.

Azi, în 2023 suntem aproape de a atinge nivelulîntâi,adicăamatins75%.Casăacoperim și restul de 25% s-a propus să înconjurăm pământul cu oglinzi reflectorizante și fotodiode care să capteze restul de energie necesară de la soare. După calcule, oamenii de știință au ajuns la concluzia că trimiterea rachetelor în spațiu pentru a instala aceste oglinzi ar mări amprenta de carbon a pământului încât ghețarii de la poli s-ar topi și ar ridica nivelul apelor cu 60 de metri, scufundând astfel mai multe țări și orașe mari ale lumii. În urma acestei lăcomii de progres, civilizația ar regresa fiind împinsă înapoi spre comuna primitivă. În această situație, călătoriile în spațiu pentru a descoperi și atinge alte civilizații sunt imposibile cu tehnologia cunoscută azi.

O ALTĂ ALTERNATIVĂ VIABILĂ ESTE CONȘTIINȚA. CĂLĂTORIA SPIRITUALĂ.

Privită cu ani în urmă de mine, sugestia REGRETATULUI profesor universitar Terence

McKenna precum că plantele comunică cu alte plante din univers prin constiință, m-a dus cu gândul la ideea visului ca platformă de călătorie spre alte conștiințe ale universului. Accesând parola, (și asta se învață) poți intra în camera supercivilizațiilor planetare. Primeșți dreptul de

a-ți însuși trupul acelei specii. Dacă e gigant, devii gigant, egalul lui cu toate caracteristicile speciei, iar dacă e furnică, devii furnică cu toate calitățile

ei SAU GUȘTER FĂRĂ SĂ REALIZEZI

CĂ EȘTI UNUL. În felul acesta poți învăța lucruri noi sau poți dărui idei și ajutor.

Unii din acești candidați pot hotărî să rămână acolo și atunci ei vor deceda aici pe pământ. Înainte au fost civilizații pe pământ care au avut astfel de legiuni și practicau astfel de misiuni, fiind protejate de sistem. Prin aceste legiuni sau obținut toate aceste schimbări în evoluția rapidă a conștiinței și a nivelului de organizare a speciei omului, ÎMI DECLARA Nefertiti în subteranul minelor de uraniu din Ciudanovița. De asemenea, mai menționase că acest uraniu extras de ruși se va reîntoarce înapoi de unde a plecatcumaricosturi-nudoarfizicecisidivine.

Eram în vizită la Țața Pachița din Iezer, lângă Puiești și mă întrebam de ce noaptea nu încuie ușa la casă pentru că acesta era primul lucru înainte de culcare la Ciudanovița. Pe la miezul nopții, sunt trezit de pașii ei și o urmez afară în curte. Era lună plină. Mă retrag lângă ea. Aveam 10 ani. Ea privea cerul și strălucirea lunii și deodată capacul ușii podului de pe acoperiș se deschide. Mă sperii și mă apropii mai mult de ea. Îmi face semn cu degetul pe gură să nu țip. Îl văd pe fiul ei Nițu, în pijama mergând pe acoperișul casei. Ce naiba l-o fi apucat pe ăsta? Mă întreb în gând. Lângă casă, la o distanță de câțiva metri era un coșar înalt cât casa și plin ochi cu porumb. Îl știu pentru că din curiozitate, ziua mă mai cățărasem și eu pe el. Priveam înlemnit cum se apropia acum de capătul casei pășind sigur pe el. Casa e destul de înaltă ca să sperie pe oricine. Am înghețat. El continua să pășeascăprinaercașicumarmergepeun drum invizibil. Inima-mi zvâcnește în piept. Ăsta nu e filmșinicicirccasăascundăvreuncablupecare să nu-l văd. Nițu ajunge pe coșar. Acolo, Pachița aveașiocușcăcuporumbeicareacumdormeau. Nițu ia din coșar câțiva porumbi și începe să-i curețe de boabe, frecându-i unul de altul în tava de lemn de lângă cușca porumbeilor, apoi coboară pe scara de lemn în ogradă. Trece prin fața noastră, întră în casă și se culcă în locul de

Ben Todică

unde plecase. Uite așa, îmi face la fiecare lună plină, îmi spune mama lui. E SOMNAMBUL și dacățipișiîltrezești,cadejosșimoare.Aumurit câțiva la noi în sat de-a lungul anilor și ne-am învățat. Oarba din sat, bătrâna lui Hurduc ne-a învățat. Era și vrăjitoare. Le era frică la oameni de ea. Comuniștii o luau în râs, ei nu credeau, dar noi am chemat-o odată la noi pentru că nu mai dădea vaca lapte și ne-a spus că cineva o suge noaptea. Când am intrat la miezul nopții în grajd, m-a întrebat dacă recunosc vreo schimbare înăuntru. După puțină căutare am dat peste o roată de căruță așezată în paie. I-am spus că nu-mi aduc aminte s-o fi avut. Oarba m-a rugat să-i dau o bucată de funie pe care a băgat-o prin gaura butucului roții și a legat-o deasupra circumferinței făcând câteva noduri zdravene și ne-am culcat. A două zi, intrând în grajd să scoatem vaca pentru a merge la pășune cu turma satului, am găsit în locul roții o cotoroanță bătrână cu funia trecută prin ea și moartă. Nu o cunoștea nimeni din sat.

Plecând de la premiza că Nițu nu era afectat de atracția pământului, adică de gravitație și combinând întrebările jurnalistului Graham Hancock despre construirea piramidelor și a călătoriilor în alte dimensiuni ale lui Terence McKenna, atuncipotconcluzionacădacăașgăsi cheia comunicării cu Nițu, atunci l-aș putea folosicusuccessăridiceblocuriledezecidetone fără a-i fi frică de greutatea lor pentru că un somnambul întră într-o altă „cameră” de forțe ale materiei. La construirea piramidelor au fost folosite legiuni de specialiști Somnambuli conduse de Maeștri ai Călătoriei și Comunicării Multiversale. La atingerea blocurilor, acestea devin antimaterie și când sunt neatinse se reîntorc la materie. Așa a reușit Moise să îi scoată pe evreii sclavi din Egipt, concentrând armata de legionari „somnambuli” printre mase care să creeze tunelul antimaterie care a despărțit marea. Acesta a fost marele triumf a lui Iisus Hristos a cărei reînviere s-a întâmplat împreună cu ELIBERAREA SCLAVILOR.

Acum înțelegeți de ce astfel de forțe pozitive nu pot fi acceptate de forțele globaliste care preferă să-și păstreze lagărul de sclavi numit Terra? Ei cu ce s-ar mai făli? Și pe cine ar mai beșteli? Vă dați seama că o armată de somnambuli ar fi imposibil de controlat de guvernele actuale. Ar fi de o mie de ori mai periculoasă decât inteligența artificială. Așa că batem pasul pe loc. Acum câteva zile, îi vedeam pe Gabriel Liceanu și pe Horia Roman Patapievici la Timișoara, lansând și promovând cartea din seria aniversară „Monica Lovinescu“ și Virgil Ierunca, cel care i-a stat o viață alături autoarei, dar și coautor al multor volume.

Eliberarea României a fost marele triumf a lui Iisus Hristos. A fost ca atunci când Moise i-a cerut lui Ramses să-i elibereze pe evrei. Acum, după mai mult de 30 de ani în care, ca în Biblie, România a trecut prin tot felul de ciume, boli ale oamenilor, animalelor și păsărilor, EDUCAȚIE și ECONOMIE etc., acești doi înțelepți arătau ca doi fochiști de locomotivă, însă așfidorit să-ivăd capedoieroi care la rândul lor se sacrifică și ca în exemplul celor lansați (Monica Lovinescu și Virgil Ierunca) să lupte împotriva mincinoșilor DE AZI, care nu s-au ținut de cuvânt pentru a crea condițiileuneiviețimaidrepteșimaibunedecât cea din vremea lui Ceaușescu. Mai mult, ne-au aruncat din baltă-n puț. Monica și dictatorul, ȘI UNUL și ALTUL în felul lor se învârt în mormânt pentru STAREA ÎN CARE A FOST ADUSĂRomânia. Mașinileelectrice sunt un tric

dacă ne gândim la ecologie. Astea nu ne conduc spre o civilizație de prim nivel. Orașe de 15 minute, zero net în climă sunt toate tricuri care să ne bage în Șah Mat. Monedele digitale ale băncilor, totul se îndreaptă spre noi... Mă uitam la copiii mei și mă întrebam dacă au dreptul la viața pe care am avut-o cei din generația mea. Au ei dreptul la libertățile pe care le-am avut noi?

Acum e șansa să devenim EROI. EROI nu PROȘTI. LIBERTATEA e un DREPT DIVIN, însă,... DREPTURILE NU SUNT GRATUITE.

Unde sunt românii? Au scăpat cașcavalul? Din 25 au rămas doar 10.

Restu-s pribegi?

Când dragostea...

Autor- Lilioara Macovei

Mina era cea mică din familie. Soră-sa cea mare, Rifca, își terminase studiile superioare și era profesoară.

La liceu, Mina nu excela, dar nici nu era ultima și nu că nu putea, ci că nu avea legături bune cu timpul. Era în urnă lui și vraiștea lăsată de ea, nu se putea recupera. Cândaterminatacestecursuri,nus-asfârșit lumea pentru că nu a mers la facultate. Nici nu a vrut, nici nu a fost forțată. Părinții admiteau totce voiau fetele.

Tatăl, Strul lucra ca brutar, iar mama Ruhla era casnică și viața lor era plină de bucuria că aceste două copile sunt sănătoase și cuminți.

Mina a intrat suplinitoare la o școală din apropierea casei părintești. Îi plăcea sau nu, în fiecare zi mergea la școală. Colectivul era cu profesori calificați și câțiva suplinitori, dar pe Mina nimic nu o deranja. Aveai impresia, dacă te uitai la ea, că trăiește întro mare plictiseală, poate că era pe undeva adevărat, dar cine a intrat în amănunte?

Era singura evreică din școală, dar nimeni nu avea vreo problemă cu asta. În liceu avea mulți colegi evrei, toți foarte buni la învățătură, dați mereu de exemplu.

Mina nu era o frumusețe inspirațională, dar îți atrăgea atenția prin ochii mari, negri și gura care mereu parcă ar fi spus ceva.

A trecut un an de muncă, Mina încă se gândea, dacă trebuie să urmeze cursurile vreunei facultăți. Ar fi vrut doar pentru diplomă, cine știe ce-ți poate oferi viața, dar nu găsea niciun domeniu care să-i facă tot

timpul cu ochiul. Sora ei era profesor de biologie,pe eanu oîncânta asaceva.

Într-un final s-a hotărât, mai sta un an suplinitoareșisevagândi cevaface.Timpul trece și la urma urmei, orice facultate ar putea-o face, are ambiție, doar că nu este încă timpul.

În toamna aceea ploioasă și rece, școala undeeraMina,afost"invadată"deprofesori cu repartiție. Unul de fizică de prin centrul țării, cel de geografie din Ploiești, profesorul de sport din nordul Moldovei și încă un profesor de chimie din vestul țării. Se umpluse cancelaria cu bărbați parfumați, îmbrăcați cu blugi originali sau poate, contrafăcuți, unii cu ochelari de vedere, dar toți cu multe întrebări pe buze.

Căutau gazde cu tot cu masă, voiau să știe dacă numai "la centru" vor avea ore, se interesau cât de înțelegătoare este directoarea și câte altele.

Mulți nu-și dorise acest post la capătul lumii, dar nu te puneau cu "regimul", aveau repartiție și punct.

Mina îi privea pe toți când și când cu indiferență.

Cemofturoși,avețifițe,vădațiinteresanți! Ce-o să vă mai placă varza...! Ce-o să vă cumpărați cizme de cauciuc! Și saci de plastic să vă puneți în cap când va ploua...

Acest dialog l-ar fi spus cu glas tare, dar poate mai târziu, nu acum că se vor speria.

Zi de zi, Mina se distra de ce povesteau noii ei colegi. Nu le plăcea mâncarea, le era departe gazda de școală, se întrerupea curentul electric, numai necazuri pe bieții profesori.

Profesorul de chimie era mai reținut. Zâmbea și el la glumele colegilor și ochii lui se tot intersectau cu ai Minei.

Mina nu-l băga în seamă neapărat, era un blond spălăcit și tăcut, de aceea îl cam ignora.

Zi de zi Adam o căuta din priviri pe Mina. Nu se dădea de gol atunci când colega întârzia și el își imagina alte nenorociri și nici când era învoită și el afla târziu. Voia să se convingă de sentimentele lui. Abordarea pe care o va avea față de Mina o mai aprofundează. Timp de un an asta a făcut.

Amelia Earhart împreună cu navigatorul ei, Fred Noonan, în Brazilia, la 11 iunie 1937, înainte de a pleca pentru zborul lor în jurul lumii.

Amelia Earhart este probabil cel mai bine cunoscută pentru două lucruri: a devenit prima femeie care a traversat singură Atlanticulînzbor,în1932,șiadispărutcinci ani mai târziu.

M-am întâlnit cu Mina după vreo cinci ani.

Avea trei copii cu Adam și un post de profesorlașcoalaundeaintratpentruprima dată ca suplinitor. Fericirea i se vedea în ochii ei mari și luminoși. Cine ar fi crezut că dragosteate face supus ei, dar cât de fericit?

Două povești misterioase

I - Amelia Earhart - 2 iulie 1937 (dispărută)

La 2 iulie 1937, Earhart și navigatorul ei, Fred Noonan, se aflau într-una dintre ultimele și cele mai dificile etape ale încercării lor de a face ocolul lumii - o călătorie fără escală de la Lae, Noua Guinee, lainsulaHowlanddinPacificuldeSud,unde cei doi plănuiau să se realimenteze înainte deacontinuaspreHawaii.Înaceazi,înjurul orei 6 dimineața, avionul ei a contactat prin radio cuirasatul Itasca al Pazei de Coastă, care era ancorat în largul insulei Howland pentru a le cere îndrumare. Dar au existat probleme de comunicare: Nava folosea lățimi de bandă pe care Earhart nu le putea recepționa, iar unele echipamente radio cheie de pe Itasca rămăseseră fără baterii. Timp de ore întregi, nava a transmis mesaje pecareEarhartnuleputeaauzi,iarmesajele pe care aceasta le trimitea înapoi erau îngrijorătoare - menționa că a rămas fără combustibil și că nu putea vedea pământul. La ora 8:45 dimineața, nava și avionul au pierdut contactul.

În ciuda unei căutări extinse pe mare și în aerdecătreItascașiguvernulamerican,nici Earhart și nici Noonan nu au mai fost contactați. Explicația oficială este că avionul lui Earhart a rămas fără combustibil și s-a prăbușit în Pacific, dar, întrucât nimeni nu știe cu siguranță unde s-a prăbușit avionul, găsirea epavei s-a dovedit a fi dificilă. Cu toate acestea, unii cercetători cred că Earhart și Noonan ar fi putut supraviețui

pentru scurt timp ca naufragiați pe o insulă din apropiere, înainte de a ceda în cele din urmă în fața elementelor naturii.

Teoria naufragiatului a fost acceptată în parte datorită eforturilor depuse de o organizație nonprofit numită Grupul Internațional pentru Recuperarea Avioanelor Istorice (TIGHAR). Directorul său executiv, Richard Gillespie, crede că Earhart și Noonan au ajuns pe Nikumaroro, laaproximativ350demilemarinelasud-est de Howland, în Republica Kiribati. Locația insulei se potrivește cu linia de zbor pe care Earhart a identificat-o în ultimul său mesaj radio, iar cercetătorii cred că au descoperit fotografii care arată trenul de aterizare printrerecifuriledecorali,precumșiapeluri de ajutor ale naufragiaților. Mai multe expediții TIGHAR pe insulă au descoperit, de asemenea, fragmente de plexiglas și aluminiucarearputeafacepartedinavionul lui Earhart, plus bucăți din ceea ce ar putea fi un borcan de cremă de pistrui și părți de pantofi din piele care ar fi putut aparține unei femei.

Pentru a face lucrurile și mai ciudate, speculațiile naufragiatului implică și un craniu și alte oase găsite pe Nikumaroro în 1940,careaufostpierdutedeatunci.Analiza inițială a spus că oasele au aparținut unui bărbat în vârstă, dar mai recent TIGHAR a anunțat că o nouă analiză a arătat că acestea au aparținut probabil unei femei de aproximativ aceeași înălțime cu Earhart și cel mai probabil europeană. Cu toate acestea, în 2015, cercetătorii criminaliști au puslaîndoialăconcluziileTIGHAR.Întrucât scheletul este atât lipsă, cât și incomplet, pare puțin probabil ca problema să fie rezolvată curând. Cu toate acestea, în iulie 2019, geologul marin Robert Ballard - cel care a găsit epava Titanicului în 1985 - a anunțatcăvafaceoexpedițielaNikumaroro

pentru a căuta indicii atât pe insulă, cât și în largulmării,încadruluneiemisiunispeciale a National Geographic intitulată Expedition Amelia, care va fi difuzată în octombrie.

Dacă teoria naufragiatului pare puțin probabilă, este departede a fi ceamaibizară care circulă. Unii susțin că Earhart a fost capturată de japonezi după ce avionul ei s-a prăbușit (sau a fost doborât în mod deliberat),iarapoiafostținutăcaptivă -unii spun chiar că pentru că era un spion angajat de administrația Roosevelt pentru a supraveghea instalațiile militare japoneze din Insulele Marshall. În această versiune a evenimentelor, dispariția ei a făcut parte dintr-o mușamalizare a guvernului american, iar Earhart ar fi fost eliberată în 1945,dupăcareși-atrăitrestulzilelorsubun alt nume, ca bancher în New Jersey.

Edgar Allan Poe - 7 octombrie

1849

În 1849, Edgar Allan Poe a dispărut timp de șase zile. Când a reapărut pe 3 octombrie, lângă un pub din Baltimore, vorbea greșit și purta costumul altcuiva. Un bun samaritean l-a observat pe Poe comportându-se ciudat și a cerut ajutor, chemând un prieten al scriitorului la tavernă.Darpânălasosireaprietenului,Poe delira și a trebuit să fie dus la spital. A mai zăbovit acolo câteva zile, cuprins de febră și halucinații și, din când în când, strigând numele Reynolds. Când medicul curant, Dr. JohnJ.Moran,aîncercatsă-lîntrebepePoe ce se întâmplase înainte de a ajunge la tavernă, "răspunsurile lui Poe au fost incoerente și nesatisfăcătoare", a scris mai târziu Moran. La patru zile după ce a ajuns în mod misterios în Baltimore, Poe a murit lafel de misterios.

Cauza oficială a morții lui Poe este uneori menționată ca fiind o frenită, sau o inflamație a creierului, dar nu s-a făcut niciodată o autopsie, iar dosarul medical a dispărut. Ziarele din acea vreme au pus moartea lui Poe pe seama obiceiurilor sale de băutură, dar analiza postmortem a părului nu a arătat nicio urmă de plumb adăugat în mod obișnuit în vin în secolul al XIX-lea, ceea ce sugerează că Poe se ferea probabil de băutură la sfârșitul vieții sale (într-adevăr, jurase unei noi logodnice să renunțe la ea). Un articol din 1996 din Maryland Medical Journal a dat vina pe rabie, susținând că Poe a suferit simptomele clasice ale bolii: tremurături și halucinații, comă și delir care l-a făcut să devină combativ. Totuși, alte relatări au emis ipoteza gripei, a unei tumori cerebrale, a sifilisului sau a unui fel de otrăvire - chiar și a unei crime din partea fraților logodnicei sale, care s-ar fi opus căsătoriei sale iminente.

Cu toate acestea, una dintre cele mai acceptate explicații se referă la un tip vicios defraudăelectoralăcunoscutsubnumelede cooping.ÎnAmericasecoluluialXIX-lea,nu era neobișnuit ca bandele să răpească bărbațișisăîiforțezesăvotezedemaimulte ori pentru un candidat, purtând de fiecare dată haine diferite pentru a se deghiza. Locația în care a fost găsit Poe pe 3 octombrie dă greutate acestei teorii: Pub-ul, Gunner's Hall, servea atunci ca secție de votare la alegerile pentru Congres din 1849. Alegătorii din acea vreme primeau, de asemenea, alcool drept recompensă pentru căîșifăceaudatoriacivică,ceeacearexplica starea de beție a lui Poe; costumul ieftin al străinului arfi putut fi odeghizareoferită de o bandă. Se pare că Poe reacționa rău la alcool, așa că, dacă a fost târât la mai multe secții de votare și de fiecare dată i s-a dat să bea alcool, fără a mai menționa că a fost bătut, așa cum erau adesea victimele răpirilor, combinația ar fi putut fi prea mult pentruel.Cutoateacestea,SocietateaEdgar Allan Poe din Baltimore atrage atenția asupra unui defect al acestei teorii: Poe era "rezonabil de cunoscut în Baltimore și probabil că ar fi fost recunoscut" - chiar și în hainele murdare ale altcuiva. S-ar putea să nu cunoaștem niciodată întreaga poveste din spatele morții lui Poe, ceea ce nu pare nepotrivită pentru maestrul macabrului.

https://www.jurnal-israelian.com/

ZILNIC Jurnalul Israelian -

Transformarea Mikveh-ului evreiesc

Isabella Segalovich*)

Artista Nicki Green consideră că ritualul tradițional de îmbăiere este un loc în care persoanele trans și non-binare își pot îmbrățișa identitateadegen.

Chiarînaintedeaîncepesăscriuacest articol, eu și partenerul meu am aprins o lumânarecupatrubrațe.Întrerugăciuni,am gustat vin, am mirosit cuișoare parfumate și ne-am inspectat unghiile în strălucirea lumânării. Sărbătoream havdalah, scurtul ritual evreiesc care separă sfârșitul lui Shabbat, ziua noastră sfântă de odihnă, de restul săptămânii.

Omarepartedinreligiaevreiascăcelebrează frumusețea tranzițiilor: între sacru și laic, între curat și necurat, între o stare de a fi și următoarea. La fel ca havdalah, aceste tranziții sunt adesea marcate de ceremonii care sunt impregnate de materializare: vederea, sunetul, mirosul, gustul și atingerea lucrurilor pe care le găsim frumoase.

Unul dintre cele mai puternice locuri de tranziție este o baie rituală numită mikveh. Convertiții se scufundă complet sub apa dătătoaredeviațășiieslasuprafațăcaevrei. Femeile ortodoxe își curăță corpul la sfârșitul ciclului menstrual. Mulți se scufundă în apă pentru a marca alte tranziții: absolviri, b'nai mitzvahs și vindecareadupăoboalăîndelungată.Astăzi, unii evrei transsexuali vizitează mikveh ca o modalitate de a marca tranziția către o nouă întruchipare diferită a sexului.

Prin modelarea argilei care căptușește aceste băi rituale, artista evreică și transsexuală Nicki Green încearcă să atragă atenția și să cerceteze mikveh-ul. Ce este acest obiect? Cum, de ce și de către cine este făcut? Cine sunt oamenii care îl folosesc, cum interacționează corpurile lor cu el și

Nicki Green, "The Porous Sea (Tub)" (2019), glazed earthenware with cotton quilt

Detail of Nicki Green, “The Porous Sea (Tub)” (2019)

care este natura tranziției pe care o experimentează sub suprafața apelor sale? De unde provine, în cele din urmă, puterea sa?

La fel ca mulți evrei, Green a crescut înconjurat de o abundență de obiecte care sunt esențiale pentru viața evreiască: cutii de condimente, cupe de kiddush, farfurii de seder, sfeșnice, kippot-uri și miriadele de obiecte pe care le găsești în dulapurile din sufragerie și în magazinele Judaica. Green își amintește în mod special de Chanukiah (menora de Hanuca) a familiei sale. "Era ceva legat de prezența ei în casă și de modul în care reapare în fiecare an, care deținea toată această energie, chiar și doar pe masa noastră din bucătărie sau la fereastră, care părea semnificativ. Este vorba de puterea unui obiect, de semnificația sau energia obiectului."

Sculpturile din lut ale lui Green nu funcționeazăcaobiecterituale.Maidegrabă, ele întruchipează un alt aspect cheie al practicii iudaice: sunt comentarii. Ele ne provoacă să ne gândim la limitele și potențialul obiectelor pe care le folosim în practica religioasă și spirituală. Sculptura "The Porous Sea" (Tub) (2019) a lui Green esteunbazinpreamicpentrucamajoritatea oamenilor să se scufunde în el, dar care deține totuși o spiritualitate complexă și puternică. Frumusețea tranziției este clară: doar atunci când ne aplecăm gâtul pentru a privi peste exteriorul neterminat și dur putem vedea interiorul strălucitor, decorat în mod complex. O suprafață ondulată sugerează apa, ceea ce face ca picturile de mâini, capete și alte modele ornamentale să se încrețească, să se onduleze, să se mute și să se transforme.

Îndepărtarea funcționalității unui obiect

ritual îi permite lui Green să experimenteze cu forma, formulând ipoteze despre ceea ce ar putea fi posibil într-o baie rituală. "Mikveh for Mycoltheology" (2018) este un bazin rupt în două, așezat pe jos și împărțit în felii. La fel ca în "The Porous Sea", ne uităm în interior pentru a vedea o ilustrație orbitoare în interiorul unei piei rugoase: o figură feminină colectează ciuperci, suprapunându-se în etape de tranziție, poateeaînsășireproducândcicluldeviațăal ciupercilor.

Argilaestestrânslegatădecorpulnostru:de la pământ tasat, ea formează farfuriile pe care se află mâncarea noastră și căptușește dușurile care ne spală pielea. Lucrul cu argila - frământatul, tăierea, aruncarea, modelarea - implică un contact intim cu mâinile umane.

Nicki Green, "Splitting/Unifying (rezervoare de toaletă, spițe de alunecare și laviță de chiuvetă medicală

Nicki Green, “Mikveh for Mycotheology” (2018

"Deoarece particulele de lut sunt atât de mici și de strânse, ele primesc amprentele noastre și forma corpului nostru într-un mod foarte direct și devin aproape o mărturie aatingerii de mâna omului",

"Androginul" este unul dintre cele opt genurimenționateînTalmud.Acestgeneste descris ca având atât caracteristici masculine, cât și feminine.

La fel ca apele din mikveh, focul cuptorului fuzionează o suprafață pictată cu corpul de lut modelat. Green observă că, în mod tradițional, confecționarea formei unei lucrări în lut era o treabă de bărbați, în timp ce decorarea suprafeței sale era o muncă de femeie."Esteprocesuldeardereunfeldeloc de mijloc ciudat? Este un mediu trans, în care construcția masculină a unei forme și decorarea feminină a suprafeței devine un fel de lichid, unificat sau complicat?", se întreabă artista.

În timp ce, lucrările sale pun în mod inerent sub semnul întrebării rolurile tradiționale de gen în meșteșuguri, Green se apleacă, de asemenea, asupra feminității presupuse a picturii cu ornament dens. Omareparte din acest ornament face el însuși referire la procesul de tranziție: mandala alchimică, ciuperca fără gen, figurile suprapuse în diferite stadii ale ființei.

Maleabilitatea lutului îl face un material perfect pentru a investiga corpurile în stare deschimbare.Abiadeanultrecut,Greens-a aplecat asupra creării de forme umane, marcând o tranziție pentru artista însăși. În Eye of the Fountain (Ochiul fântânii), Knot Thick (Nod gros) și Fruitful Vine (2022), ea prezintă trei figuri care participă la ritualul mikveh, pielea lor aspră și marginile lor nerafinate oferind un contrast cu precizia strânsă a plăcilor de mikveh. Acești participanți sunt înfățișați în mai multe stadii de tranziție, inclusiv unul care răsare dintr-un morman de ciuperci.

Nicki Green, "Androgyne Study 6" (2022), gresie

Nicki Green, “Eye of the Fountain” (2022), Pentru Green, legătura dintre mikvah și homosexualitate este clară. "Sub suprafața apei se află un spațiu liminal", spune ea cu blândețe în vocea din off pentru proiectul video Blessing for Fermentation (2017), în timp ce o figură intră șovăitoare într-o piscinăturcoaz."Materiasetransformăaici, iar noi, ca gay, cunoaștem acest loc de întrepătrundere. Suntem oameni limitrofi", continuă ea.

Dar nu toți evreii împărtășesc această perspectivă.Multemikvenusuntprimitoare pentru evreii trans și cei non-binari. Nici mikvele nu sunt întotdeauna un spațiu eliberator pentru femei: o vizită lunară la mikvah poate fi o obligație pentru femeile ortodoxe de a fi considerate curate de către bărbații din comunitatea lor.

Nicki Green, “Knot Thick” (2022)

Nicki Green, “Fruitful Vine” (2022)

Noțiunea unui mikveh care afirmă frumusețea tuturor corpurilor și a tuturor tranzițiilor în termenii lor proprii este, în multe privințe, un fenomen mai recent. Pe măsură ce continuăm să explorăm această posibilitate, întrebările și comentariile întruchipate în opera lui Green ne ajută să alegemo cale.

NickiGreen

Povestea jurnalistului Martin Kohout [ceh] care a vizitat Parisul în weekend

și a surprins câteva lucruri șocante în timpul călătoriei.

„Recent am mers cu soția la Paris pentru weekend. Nu am mai vizitat acest orașpentru mai mult de10 ani.Unaltmotiv pentrucareamdecis sănediversificămnițel sfârșitul de săptămână a fost costul extrem de mic al biletelor Air France. Biletul de întoarcere pentru o singură persoană a fost la numai 100€, inclusiv comisioanele, și asta ar trebui să fie un semn de alertă, dar din păcate, nu am considerat nimic dubios în afacerea planificată intenționat. Zborul spre Paris a decurs normal și ajunși la aeroport, ne-am urcat în trenul care trebuia să ne conducă spre centrul orașului. După sosirea la Gara de Nord, eu și soția mea am avut primul șoc: pretutindeni dezordine și haos și cel mai important –niciun francez alb.

*) Isabella Segalovich este artistă, designer, scriitoare și Tik-Tokker din Philadelphia. Munca ei se concentrează pe istoria artei anti-autoritare, pe subiecte precum însușirea și ștergerea culturală, rasismul înrădăcinat în designul modern și forme de artă subapreciate, cum ar fi arta populară, broderia și graffiti.

web isasegalovich.com.

Traducere -AG

Ne-am urcat în metrou și am mers să vizităm principalele obiective turistice. În timpul unei călătorii cu metroul de la Grand Etoile la muzeul Luvru, ne-am dat seama dintr-odată că din tot vagonul doar 2 persoane erau albe – eu și soția mea. Acțiunea s-a desfășurat în ziua de vineri, la ora 14.00. La intrarea în muzeu nu puteai găsi pe cineva cu cine să poți împărtăși viziunea asupra artei, în schimb peste tot patrulau soldați înarmați până în dinți cu arme de foc, cu degetele fixate pe trăgaci. La scurttimpamaflatdelaunprietencăFranța se află într-o stare de urgență de acum un an..

Mai târziu am luat prânzul cu prietenii la câțiva pași de Grands Boulevards, pe strada căruia am întâmpinat doar migranți. Seara ne-am îndreptat către Turnul Eiffel, unde, ca de obicei, puteai da

de zero turiști și de un duium de solați și jandarmi, care îi percheziționau corporal pe toți turiștii cu excepția femeilor mulsumane acoperite cu straie din cap până-n picioare – probabil că astfel se manifestă egalitatea franceză. În schimb în cartierulTrocaderoamtrăitiadulpepământ – pretutindeni ne poticneam de vânzători africani ciudați „de suvenire”, vagabonzi din Africa și hoți de buzunare arabi.

blestemații „creștini”. După o asemenea discuție am preferat să revenim cât mai curând la hotel.

Era abia sâmbătă, însă noi eram în așteptarea duminicii și plecării acasă.

Franța de odinioară a luat aspectul Africii musulmane, în care noi nu mai aveam dorința să revenim…

Poliția închide ochii la infracțiunile mici. Seara, în apropierea Turnului Eiffel imigranții arabi au violat tânără franțuzoaică.

Firește, la noutăți aceste eveniment s-a menționat în treacăt. Probabil, cele întâmplatereprezintăunfenomennormalîn cadrul îmbogățirii culturale…

În dimineața următoare, i-am sunat pe prietenii meu cu propunerea de a ne întâlni launpicnicîncentru,capevremurile anilor de studenție. Aceștia mi-au răspuns că e mai sigur să ne întâlnim într-un restaurant pentru că picnicul poate fi foarte periculos. Nu prea am înțeles despre ce era vorba, dar am acceptat invitația și ne-am îndreptat spre Bastille.

Aici din nou am dat peste mizerie, murdărie șiuncârdderefugiați.Punctulculminant al seriiafostvizitalaunbistromicundene-am

oprit pentru a savura câte un pahar de vin. Dar un bărbos „francez” de undeva de prin Algeria ne-a spus că nu va vinde niciodată alcool în țara lui, după care i-a înjurat pe

Weekendul la Parisul de azi a fost o experiență cu adevărat teribilă.

Nici nu-mi pot imagina ce s-a făcut din orașeleCalaisșiMarseilleundeimigranțiide facto au capturat și au preluat controlul acestora.Franțava trăifieo dictatură, fie un război civil. Adio, dulce Franța! Noi vom face totul, ca Republica Cehă să nu experimenteze ceea ce suportă actualmente țara modei și a parfumului!”

ViaDimitrie Grama

Fotografie generată de AI, Dall - E

Un refuz și o reacție * .

În timpul diferitelor noastre schimburi de opinii cu Boris Eldagsen, înainte de anunțarea câștigătorului categoriei Creative în cadrul concursului deschis din 14 martie, acesta a confirmat "co-crearea" acestei imagini cu ajutorul inteligenței artificiale. În corespondența noastră, el a explicat cum, după "două decenii de fotografie, atenția mea artistică s-a îndreptat mai mult spre explorarea posibilităților creative ale generatoarelor de inteligență artificială" și a subliniat în continuare că imaginea se bazează în mare măsură pe "bogăția sa de cunoștințe fotografice". În conformitate cu

regulamentul concursului, fotografii oferă garanții pentru participarea lor.

Categoria creativă a concursului deschis salută diverse abordări experimentale ale realizării de imagini, de la cianotipuri și rayografii la practici digitale de ultimă oră.

Ca atare, în urma corespondenței cu Boris și a garanțiilor pe care le-a oferit, am considerat că lucrarea sa îndeplinește criteriile pentru această categorie și am sprijinitparticipareasa.Înplus,așteptamcu nerăbdare să ne angajăm într-o discuție mai aprofundată pe această temă și am salutat dorința de dialog a lui Boris, pregătind întrebări pentru o sesiune de întrebări și răspunsuri dedicată cu el pentru site-ul nostru.

Întrucât a decis acum să refuze premiul, am suspendat activitățile noastre cu el și, în conformitate cu dorința sa, l-am eliminat din competiție. Având în vedere acțiunile sale și declarația sa ulterioară, în care a remarcat încercările sale deliberate de a ne induce în eroare și, prin urmare, de a invalida garanțiile pe care le-a oferit, considerăm că nu mai suntem în măsură să ne angajăm într-un dialog semnificativ și constructiv cu el.

Recunoaștem importanța acestui subiect și impactul său asupra imaginii de astăzi. Așteptăm cu nerăbdare să explorăm în continuare acest subiect prin intermediul diverselor noastre canale și programe și salutăm conversația în jurul acestuia. În timp ce elemente ale practicilor de IA sunt relevante în contextele artistice de creare a imaginilor, Premiile noastre au fost întotdeauna și vor continua să fie o platformă de promovare a excelenței și abilităților fotografilor și artiștilor care lucrează în acest mediu. (Hyperalergic)

* 2023 Sony World Photography Awards (SWPA)

PARTICULĂ ELEMENTARĂ

vehiculul se oprise exact în fața mea ciudată concepție fără geamuri, fără uși, cu scaune lungi orientate pe diagonalatimpului, azimut lasoare, odihnind secunde muncitoare pe o lirică carteziană, delimitând abrupt,pâna aici, stareade fapt de absurdul explicației subiective

susținută de o voce pe cât de metalică, pe atât de profesională prin urmare,capcanele posibile ivite din exaltări fără conținut, interjecții sau orice imitație se anulau reciproc. aveam dreptul,

totuși, la o întrebare ce opinie aveți despre limuzina zburătoare?!

(eu o vedeam așa, ineditul cereaverificare) percepția mea stranie cu acustică inefabilă, lumina difuză și protectoare nu eracarburantul pentru vehiculul materiei dezorganizate transportată clasic cu motorul exploziei interne, scânteie, flacără, fără rază în timp ce, silențiosul vector autonom și ubicuu, garantând mișcare erapropulsat vertical de particula elementară

75

Iată cadoul meu: trei fire de mentă 75 de rozmarin.

Ți le ofer ție țară ude de la ploaie

strălucind în lumină

menta miroase din vaza

alb cu albastru

rozmarinul invită vara în toate grădinile tale...

AG - aprilie2023

Elsa Dorval Tofan

Dicționar selectiv de civilizație

iudaică: Noah

Unul dintre principiile fundamentale ale iudaismului este liberul arbitru. „Totul este prevăzut de Dumnezeu, dar libertatea este dăruită omului”, afirmă Rabi Akiva. Dumnezeu nu ar putea judeca echitabil fapteleomului,dacăomulnuaralegeînmod libersăleînfăptuiască.LegeaDivinitățiieste o lege morală, se adresează unui subiect autonom, capabil să aibă o atitudine autentic etică. Totuși alegerea între Bine și Rău e complicată. Discernământul uman e fragil: „...și scapă-ne de firea cea rea” sună unversetpsalmic. Omulgreșește cusaufără știință, de unde și îndemnul la căință, întoarcere spre Dumnezeu, laitmotiv biblic. Noah trăia într-o lume a cărei nesocotință față de Legea Divinității depășise cu mult linia roșie. Ce fel de om era Noah? Un țadik „în vremea lui”, care „merge cu Dumnezeu”. Respectălegeamorală,darcomportamentul celorlalți nu-l privește. Nu are maturitatea credinței,nu-iînțelegedinamismulcare-lva caracteriza mai târziu pe Avraham. Dar, în epoca sa, Noah este singurul pe care Dumnezeu îl considerădemn să fie punct de plecare pentru reînnoirea vieții pe Pământ, după Potop. „Fă-ți o corabie din lemn de chiparos”,iseadresează.„Corabiaaceastaso împarți în cămăruțe și s-o tencuiești cu smoală pe dinăuntru și pe dinafară. / Iată cum s-o faci: corabia să aibă trei sute de coți în lungime, cincizeci de coți în lățime și treizeci de coți în înălțime. / Să faci corabiei o fereastră, sus, lată de un cot; ușa s-opui în latura corabiei; și să faci un rând de cămări jos,altullamijlocșialtulsus”(Geneza6,1416). „Să intri în corabie tu și fiii tăi, soția ta și soțiile fiilor tăi împreună cu tine. / Din tot cetrăiește,dinoricefăptură,săieiîncorabie câte două din fiecare soi (...), să fie o parte bărbăteascăși opartefemeiască”(Geneza 6, 18-19).

După patruzeci de zile și patruzeci de nopți, durata Potopului dezvăluită lui de Divinitate, Noah deschide fereastra corabiei oprite pe Muntele Ararat și dă drumul unui porumbel să vadă dacă apele încep să scadă. Porumbelul nu găsește loc de popas; totul era acoperit de ape. Se întoarce pe corabie. După șapte zile îi dă drumul din nou. Porumbelul se întoarce cu o frunză de măslin, umedă încă, semn că apele scăzuseră. După alte șapte zile Noah procedează la fel, dar porumbelul nu se mai întoarce. Însemna că pământul se uscase. CândNoahcutoțisupraviețuitoriiPotopului ies din corabie, are loc încheierea primului Legământ între Divinitate și creația Sa, parafat prin curcubeu:

„Când se vor strânge nori deasupra pământului, curcubeul se va arăta în nor și Eu îmi voi aduce aminte de legământul între Mine și voi.”

Legământulconstăînșapteporuncinoahite, pe care toate popoarele au datoria să le respecte: a procrea și a avea grijă de regnurile animal și vegetal, interdicția de a blestema,interzicereaidolatriei,aomorului, a incestului și a adulterului, a furtului, interzicerea consumului de „carne cu viața ei, adică cu sângele ei, căci voi cere înapoi sângele vieților voastre” (Geneza 9, 4-5).

Suntem încă departe de momentul în care Dumnezeu face Legământ cu poporul lui

Israel ieșit din țara robiei, Mițraim, la poalele Muntelui Sinai, când este dat Decalogul care include Tora, când Dumnezeu Unicul consfințește alegerea poporului evreu ca proprietate a Sa. Dar moralitatea este temeiul acestui prim Legământ divin cu Noah și cu pasagerii corabiei sale.

IULIA DELEANU (text preluat din Realitatea Evreiască)

inundația dispare în cele din urmă, Deucalion și Pyrrha repopulează Pământul aruncând cu pietre peste umeri, în conformitate cu o enigmă dată de Oracolul Delphic.

Se pare că legenda potopului este universală, doar scrisă cu ale personaje si altegeografii.

Mitul Marelui Potop

Mitul Marelui Potop conduce povestea lui Ghilgameș. După ce zeul Enlil a decis să distrugă omenirea pentru aroganța oamenilor, Utnapiștim construiește o arcă mare, și se urcă în ea împreună cu familia sa și o mulțime de animale. Când apa se retrage, Utnapiștim se supune zeilor și eliberează animalele pentru a repopula Pământul. În răsplată pentru loialitatea și ascultarea sa, zeii îi acordă lui Utnapiștim viața eternă. El relatează povestea distrugerii potopului către Ghilgameș, care vine la el căutând soluția nemuririi sale.

În mitologia greacă veche, Zeus trimite marele potop pentru a extermina omenirea pentru impietatea și violența lor –raționament care sună familiar cu cel din Biblie. Cu toate acestea, chiar înainte de potop, Titanul numit Prometeu îi spune fiului său Deucalion să fie pregătit pentru dezastrulcarevaurma.Deucalion și soția sa Pyrrha urcă pe un cufăr mare pe care l-au construitînpregătireșigăsescunterenînalt în vârful unui munte, cel mai adesea despre care se spune că este Muntele Parnas. Când

Tema genocidului divin care apare din cauza unui comportament nepotrivit este prezentă atât în mitul potopului Greciei antice, cât și în Epopeea lui Ghilgameș. Fiecare om își construiește propria navă la avertismentul unui zeu, și atât Utnapiștim, cât și Deucalion repopulează pământul odată cu apele potopului, chiar dacă prin propriile lor metode unice. Deci, din fericire, a existat un final fericit pentru aceste cupluri, dacă nu chiar pentru toți ceilalți.

Epopeea lui Ghilgameș a rezistat chiar și în cultura modernă, deși poate mai discret. Cu toate acestea, trebuie doar să examinăm cultura actuală cu un ochi mai fin pentru a descoperi modurile în care poveștile din Mesopotamia o modelează. Miturile inundațiilor din Epopeea lui Ghilgameș au influențat nu numai grecii antici, ci și evreii. De exemplu, povestea lui Noe cu care oamenii moderni sunt atât de familiarizați este extrasă direct din Ghilgameș, cu Noe ca Utnapiștim și arca drept barca lui.

EvidențealepoveștiiluiNoah.

Spre deosebire de alte legende Biblia Ebraică oferă date precise în legătura cu episodul marelui deluviu. Dzeu indică cu precizie dimensiunile arcei, ce fel de animale vor fi salvate, și cât timp va dura potopul (40 de zile ). Nemulțumit de creația sa pentru om în prima sa formă (descendenții din Eden) Dzeu decide și alte aspecte, ca de ex.. în ce loc va eșua arca lui Noah, câți ani vor trăi el și urmașii lui, care sunt apoi enumerați într-o listă exactă timp de generații. Noah trăise șase sute de ani două luni și 17 zile până la potop.(Geneza 7.11). Avem și numele călatorilor - Noah, Sem,Ham,Iafet,sisoțiilelor -optpersoane.

După oprirea ploilor, Arca rămâne pe ape mari timp de o sută cinzeci de zile. (7-24)

Debarcarea se produce la o data fixă – luna a șaptea în ziua 17- arca eșuează sus pe munteleArarat(aziînTurcia). Oaltadecizie importantă este limitare vieții la 120 de ani. O excepție se face pentru Noah care moarelavârstade 950de ani.

-NRArarat – aerial photo

Ladan Osman - poezii

De la soare la vid

Nu-mi pot mutaprivirea

și nu am ales asta.

Am fost o adunătură de atomi.

Am fost o scânteie dezasamblată.

Am dorit impresii.

Am vrut să am urmași.

Atunci Domnul mi-a spus: Să presupunem o fiică.

Îți face plăcere?

Imens. Imensurabil.

Dar nu eram eu însămi o fiică, și nu aș putea fi mama unei fete sau mai multe

Așa că mi s-au dat toate fiicele.

Toate florile, toate fructele. La început, am fost o lampă legănată deasupra unei grădini acoperite.

Rădăcinile, sugeau țărâna,

și s-au răspândit

peste tot pe pământul timp de eoni.

Privirea mea a căutat spre orizont.

Origineameas-a încețoșat.

Ochii mei căutau la nesfârșit

L-am rugat pe Dumnezeu să-mi arate un drum,

să-mi dea pleoape, să-mi dea un văl.

Să-mi dea un acoperământ, ca oricare altul.

Doamne, te rog. Te rog să mă ușurezi, Doamne.

până când Dumnezeu s-a săturat de obosealamea

și mi-afixat oîntâlnire.

Dumnezeu a spus: Așteaptă.

A repetat: Așteaptă.

Ți-am dat fiice peste fiice.

Nu ești mulțumit?

Nu cunosc plăcere.

Nu știu ce am devenit.

Dumnezeu aspus: Ruga ta este de neînțeles.

Acum Mă cunoști.

Nu există nici o brazdă între noi.

Toți oamenii își întorc fața spre tine, dar, cu adevărat, ei se întorc pe o cale. Ei întârzie acasă.

În seara asta

În această seară e un om beat, cămașa lui murdară.

Nu există un cuplu care să discute lângă tomberoanele de reciclare, care să mă ajute să-mi descarcplasticele.

Nu există nici măcar pisica albă și neagră care se balansează elegant pe buza tomberonului de gunoi.

Există doar mirosul de respirație acră. Transpirația de pe gulerul cămășii mele. O sticlă de apă minerală care se rostogolește sub o mașină.

Eu, în pantalonii mei de pijamaprea mici, stivuind sticle de suc peste sticlele de suc ale vecinilor.

Mă uit să văd dacă nu cumva e cineva sus, care beaîn balcon.

Îmi spun că o să-i fac cu mâna.

Soare pentru Dumnezeu

Copiii mergeau.

Apoi au început să alerge.

De ce alergăm, a întrebat unul dintre ei?

Nimeni nu știa. Au alergat mai repede.

Au început să râdă.

De ce râdem?

Nici unul nu știa. Au râs și mai mult.

Era ajunul războiului, dar ei nu știau. Copiii mergeau.

Părinții copiilor mergeau.

Părinții părinților lor mergeau.

Umbrele lor se revărsau în față.

Umbrele lor rămâneau în urmă.

Apoi, toți au început să alerge.

Nimeni nu râdea.

Ladan Osman este poetă și profesoară somalez-americană. Poezia sa este centrată pe moștenirea sa somaleză și musulmană și a fost publicată în mai multe reviste literare importante. În 2014, a primit premiulanualSillermanFirstBookPrizepentru colecția sa The Kitchen Dweller's Testimony.

Jane Hirshfield

Cuvinte

Cuvintele sunt loiale. Indiferent de numele pe careîl dau, ele iau partea.

Așa cum cuvântul curaj va strânge după aceealafel de bine fetița soldat speriată care stă de o parte a sârmei ghimpate, băiatul soldat speriat care stă de cealaltă parte. Lutul morții, se privesc unul pe celălalt cu ochii larg deschiși.

Iar cuvintele - careiubesc pacea, iubesc bârfa - refuză să-i condamne.

În a cincea zi

În acinceazi oamenilor de știință care studiau râurile li s-a interzis să vorbească sau de astudia râurile.

oamenilor de știință care studiau aerul li s-a spus să nu vorbească despre aer, iar cei care lucrau pentru fermieri au fost reduși la tăcere, ca și cei care lucrau pentru albine.

Cineva, din adâncul Ținuturilor rele, a început să posteze fapte.

Faptelorli s-a spus să nu vorbească și au fost îndepărtate. Faptele, surprinse vorbind, au tăcut.

Acum erau doar râurile care vorbeau despre râuri, și doar vântul vorbea despre albinele sale,

în timp ce mugurii neostoiți ai pomilor fructiferi

își continuau transformareaspre adeveni fructe

Tăcerea vorbea cu voce tare despre tăcere, iar râurile continuau să vorbească despre râuri, despre bolovani și despre aer.

Obligate de gravitație, fără urechi și fără limbă, râurile neexperimentate au continuat să vorbească.

Șoferii de autobuz, magazionerii de marfă, scriitori de coduri, mașiniștii, contabilii, tehnicienii de laborator, violonceliștii au continuat să vorbească.

Au vorbit, a cincea zi, despre tăcere. ***

NEWS @SAGA – The English

Pages:

https://www.jurnal-israelian.com/

READ WEEKLY ESSAYS AND NEWS ABOUT ART AND CULTURE IN ENGLISH.

direct LINK:

https://www.jurnalisraelian.com/theenglishcourier

A free SAGA Ebook:

https://www.jurnalisraelian.com/_files/ugd/62b9aa_7784454 e43f048429a8884683598b097.pdf

Traduceri: AG

ilustrații-NightCafe studio AI

Exclusiv pentru SAGA

Papa Francisc despre FERICIRE

"Puteți avea defecte, puteți fi neliniștiți și chiar supărați, dar nu uitați că viața voastră esteceamaimarecompaniedinlume."Doar tupoțisăoîmpiedicisăeșueze.Eștiapreciat, admirat și iubit de atât de mulți. Aminteșteți că a fi fericit nu înseamnă să ai un cer fără furtună, un drum fără accidente, o slujbă fără efort, o relație fără dezamăgiri.

A fi fericit înseamnă să găsești putere în iertare,speranțăînbătălii,siguranțăînfrică, iubire în discordie." Nu înseamnă doar să te bucuri de zâmbet, ci și să reflecte tristețea. Nu este vorba doar de a sărbători succesul, ci și de a învăța din eșecuri. Nu e vorba doar de a te simți fericit cu aplauze, ci de a fi fericitînanonimat.Fericireanuesteosoartă adestinului,ciorealizarepentruceicarepot călători în interiorul lor.

A fi fericit înseamnă să nu te mai simți victimă și să devii autorul propriului destin.

Este a merge prin deșerturi, dar a fi capabil să găsești o oază în adâncul sufletului tău.

Înseamnă să-i mulțumești lui Dumnezeu în fiecare dimineață pentru miracolul vieții. A fi fericit înseamnă să nu-ți fie frică de sentimentele tale și să poți vorbi despre tine însuți. Să ai curajul de a auzi un "nu" și să găsești încredere în critici, chiar și atunci când acestea sunt nejustificate.

Înseamnă să-ți îmbrățișezi copiii, să-ți îmbrățișezi părinții, să petreci clipe poetice cu prietenii, chiar și atunci când aceștia ne rănesc.

A fi fericit înseamnă să lași să trăiască creatura care trăiește în fiecare dintre noi, liberă, veselă și simplă.

Aveți maturitatea de a putea spune: "Am făcut greșeli". Să ai curajul de a spune "îmi pare rău" Este să ai sensul de a spune "am nevoie de tine". Este să ai capacitatea de a spune"Teiubesc".Fieca viața ta sădevină o grădină de oportunități fericite... ca primăvara să fie un iubitor de bucurie și iarna un iubitor de înțelepciune.

Și când faci o greșeală, ia-o de la capăt. Pentru că numai atunci te vei îndrăgosti de viață. Vei descoperi că a fi fericit nu înseamnăsăaioviațăperfectă.Darfolosește lacrimile pentru a iriga toleranța. Foloseșteți înfrângerile pentru a-ți antrena răbdarea.

Folosește-ți greșelile cu seninătatea sculptorului. Folosiți durerea pentru a vă conecta la plăcere. Folosiți obstacolele pentru a deschide ferestrele inteligenței. Nu renunțați niciodată... Mai presus de toate, nu renunțați niciodată la oamenii care vă iubesc. Nu încetați niciodată să fiți fericiți, pentru că viața este un spectacol uimitor. "

(PAPAFRANCISC)

Delia Bodea Jacob - Poze din Japonia

Phenomenal: A talk between Vivek and James Lindsay

By Andrea Widburg

We've been watching this play out for decades:theleftco-optsinstitutions,leaving conservatives with nowhere to go. For leftists, it's been a never-fail tactic, so they always come back to it. And the reason it never fails is because of us: leftists' greatest advantage is that they're lucky in their enemy because conservatives never learn. We conservatives are the living embodiment of Einstein's definition of insanity, repeatedly responding the same waytotheleftists'tacticsandhopingagainst hope for adifferent outcome.

Vivek* invited James Lindsay ** on his show to discuss leftist strategies. If Lindsay's name sounds familiar to you, it's because he was one of the three scholars (Lindsay, Peter Boghossian, and Helen Pluckrose) who highlighted the corruption in academia by submitting 20 manifestly bogus articles for publication. Seven of those articles got accepted, including one about "rape" in dog parks and anotherthatwasostensibly about feminism but was, in fact, a rewrite of portions of MeinKampf.

The stunt should have destroyed academia. Instead, Lindsay, Boghossian, and Pluckrose, all of whom characterized themselves as coming from the left, found that it made no difference that they had revealed not only that the emperor is naked, but also that he is riddled with corruption. Academia healed itself and moved on.

Lindsay, who is also a mathematician (meaning that he thinks logically), explains that leftists have mastered certain war tactics, whether you want to view them through the lens of Sun Tzu's adages or just as the type of thing you learn at your local martial arts dojo. The best way to do battle is to provoke your opponent to react in a predictable way so that you already have a devastating counter-tactic waiting. Nor is theleftsecretiveaboutthis. Youcanfindthe tactics spelled out at Beautiful Trouble. This is second-generation Saul Alinsky stuff... and conservatives still haven't even figured out how to use Rules forRadicals to their advantage.

Vivek and Lindsay explore Sun Tzu's insight that, if you surround your enemy, he will fight you to the death, because there is no way out. However, if you surround him on three sides, he will head for the fourth, seeing it either as an opening for escape or an opportunity. He doesn't realize, of course, that it's a trap. Think of Boudica's final battle against the Romans, when the Romans inveigled the Briton army into a canyon where they could be picked off like fish in a barrel.

What fascinated me was how they described thewayinwhichleftiststakeoverinstitutions and this is part of that "trapped on three sides" approach. The example Lindsay and Vivek used was school choice. Leftists take over public schools, and conservatives have the answer: school choice!! Leftists fight

back, but they know something we don't know. Once conservatives finally win this battle, which they think is the ultimate battle, they find that they've simply been inveigled into a canyon: they've got school choice, but leftists control the accreditation institutions.

Listening to Lindsay describe how leftists take over institutions is fascinating. I vividly recall the American Bar Association's transition from a traditional standards institute into a hard-left organization changing the law in real time. If you're wondering how the law switched from "equality" to "equity," thank the ABA. And I, although I still thought myself a Democrat at the time, had the typical conservative reaction: I threw up my hands in disgust and walked away. I thought the law itself the institutions of lawyers and judges would pushbackagainstthisnonsense,but that'snot what happened. The ABA set the standards, and they followed them.

I'm not going to say too much more because it's much more interesting listening to them than reading me trying to write about a sparkling and insightful conversation that helps explain the endless trajectory of leftist victory and conservative rearguard actions that invariably fail. All I can do is recommend that you listen to this yourself. It's interesting and, I think, very important insofar as it offers insights into the fact that, even as conservatives seem to win battles, they always lose the war:

If you prefer podcasts, as I do, you can also listen to the conversation at every podcast outlet. Just search for The Vivek Show. https://www.youtube.com/watch?v=uXg56 vmA-SM&t=5s

NOTES

* The Vivek Show

Vivek Ramaswamy, a product of the American Dream, shares his journey from being a nerdy kid to becoming a biotech entrepreneur and founder of multi-billion-dollar companies. He faced challenges, but never saw hardship as victimhood. Instead, he found opportunities in adversity. After creating successful biotech companies that developed life-saving drugs, Vivek turned his attention to the rise of the ""woke cult"" and woke capitalism, writing bestselling books on these subjects. Ramaswamy decidedtotakeactionandfoundedStriveAsset Management to compete with ESG-pushing asset management firms, urging companies to focusonmakingproductsandservicesforprofit. Realizing the need for a cultural revival in America,hedecidedtorunforUSpresident.He aims to lead, not follow, and plans to use his podcast to open up the Overton window to discuss ideas that are currently seen as taboo, with the hope that these ideas will become mainstream in thefuture.

** James Lindsay is arenownedculturalcritic, author,andspeaker,bestknownforhisincisive analysis of critical theory, social justice ideologies, and the culture wars. Holding a Ph.D.inmathematics,Lindsaytransitionedfrom academia to focus on examining the philosophical underpinnings and real-world implications of postmodern thought and identity politics. He has co-authored several influential books,including"CynicalTheories:HowActivist Scholarship Made Everything about Race, Gender, and Identity and Why This Harms Everybody" and "How to Have Impossible Conversations: A Very Practical Guide."

Lindsay's work has garnered attention from various mediaoutlets,andhefrequentlyshares his insights through public speaking engagements and on his social media platforms. As a thought leader, he strives to promote open dialogue, critical thinking, and intellectual honesty in a rapidly changing sociopolitical landscape.