Traduceri arhaice, Școala de la New York, LGBT

Traduceri - Volumul X

Adrian Grauenfels

Cuvânt înainte Cu destulă trudă(dar șipasiune) am realizat al zecelea volum de traduceri din poezia modernă. Odată pornită, munca de selectare, cercetare, traducere și șlefuire a textului devine adictivă. Este un contact cu o lume nouă, diferită, nu numai prin limbaj ci prin problematică, atitudine, latitudine și mai ales fondul cultural și etnic al scriitorului. Un poet indian nu va gândi și nu va scrie ca un poet palestinian sau unul din insule. Engleza oferă o flexibilitate imensă de sinonime, dar și capcane care rezidă în lipsa genului într-o propoziție. Cine vorbește? Un el sau o ea? Printre autori întâlnim gays, asexuați, hetero sau transgenderi. Cei mai mulți tineri nu își ascund preferințele ba chiar le expun vădit cu o sinceritate inexistentă acum 5-6 decenii. Indiferent de miezul lucrurilor găsim talent și originalitate, curaj, libertate de expresie, cinism sau maliție. Un festin al cuvintelor ne rimate. Dar traduse clarșiexplicateacoloundeamsimțitnevoia. Ilustrațiile sunt produse de artiști moderni contemporani poeților traduși, o completare a unui mood mental al secolului XX care marchează cu suflul lui geo socio politic majoritatea textelor originalelor folosite de traducător. Lectură plăcută!

Robert Motherwell: Collage” at Bernard Jacobson Gallery, London

Poem de Tarik Dobbs Orice pasăre e o dronă omul a invidiat întotdeauna pasărea & acum eu invidiez crima & acum ucid crima și acum păsările care se joacă trăiesc în aer și acum păsările moarte trăiesc în aer și... acum oamenii numesc o crimă șampania & acum bărbații numesc șampanie semnul crimei & pumnul unui om toarnă un pahar de șampanie & acum sticla lui șuieră prin aer & a fost carbonatare sau o bătaie de aripi? & acum păstoresc o casă & acum soldații din spatele unui birou cântă șampaniei & acum păstoresc o altă casă & acum șampanie & acum păstoresc până la o pană de curent & acum crima copacului este propria lui pană de curent & acum un zid al crimei & acum conspirația devine realitate: un copac în care fiecare pasăre este o dronă.

Hotel de ....... stele

Drumul între planete este un câmp atâta timp cât fantomele spun că este un câmp cu zborul lor ne urmăresc, în vid și vidul durează de mult timp. dar nu le deranjează nici lumina, sunetul sau dansul cometelor aproape că ne ajung din urmă politicoase, unele ne fac semne prietenești cu aripile lor ultraviolete antena de bord captează mai mult de șase dialecte suntem pe la mijlocul galaxiei si încerc să mă adaptez la gravitație la spațiu și la permanența lui izotropică nu există aici scurtături și nici repere cosmice sau vamă doar un ciubăr cu apă proaspăta pentru însetați și un motel de odihnă intergalactică undeva pe la mijlocul drumului semnalizat de un far cu lumini ieftine de neon. AG

Impresie

De ce, palmierule, ești negru? Și de ce arăți în sus? Ai și tu nevoie de Dumnezeu?

Tocmai am văzut un lucru foarte frumos, subțire și nemișcat, pe un cer auriu, auriu, de la soarele ars

Un palmier negru și drept, Sensibil, rafinat, cu un deget snob Arătând în sus.

Despre patru litere des folosite *

Ochii tăi în mare parte închiși. De la soare ai zis și eu ți-am cumpărat niște ochelari ieftini. Exilul lent al soarelui traversa prin peretele de deasupra patului nostru Aveam doar o bere si o mare jenă venită dinspre oceanul imens Înecații ne fluierau cu buzele pline de scoici si gelozie

Apoi mâna s a ridicat și m a apucat de braț. Nu se uita la mine, erau perdele la distanțe de netrecut

Când a rostit cuvintele, am auzit : "Mă duc să fumez, nu mă părăsi".

Încă de la început, am iubit-o așa: capetele noastre se întorceau spre ceea ce duce spre sânii mamei, gurile fierbinți căutau flămânde gustul numelor noastre.

* Love AG

Gili Haimovich

Să fii o girafă

Ca niște nori galbeni și moi, pătați de maro, girafele Masai traversează safariul Kenyei. Și eu am fost cândva o girafă, în mintea mea, chiar dacă eram cea mai scundă din clasă, agățându-mă de ramurile înalte pentru a fi hrănită de susimaginația mea, cărțile, artele. Pe pământ, singuratică, fără să mă potrivesc cu colegii mei de clasă, căutând cu vigilență, de la distanță, posibilele pericole. Un copil în școala primară Ramat Sharet din Ierusalim cu capul sus în munții Africii, citind în mod repetat "Regele Lobengulu din Zulu" de Nahum Guttman. "Care este animalul tău preferat dintre toate?" l am întrebat pe Francis, ghidul nostru turistic în safariul din Masai Mara. A venit cu pușca și uniforma lui kaki, ca și cum ar fi fost camuflat ca un soldat. "Girafele", a răspuns el instinctiv. "Nu fac rău nimănui", a spus un om care le cunoaște de dinainte de a mă naște.

Școala de la New York

Școala de la New York se referă la un grup de pictori experimentali și la un grup de poeți care au trăit și au lucrat în centrul Manhattanului în anii 1950 și 1960. Pictorul Robert Motherwell a inventat numele, făcând aluzie la École de Paris de dinaintea celui de al Doilea Război Mondial, un grup de pictori care îi includea pe Pablo Picasso și Henri Matisse. În mod similar, Școala din New York nu era o instituție academică, ci mai degrabă o comunitate construită pe proximitate, relații și asemănări de stiluri, metode și subiecte. Deși exista diversitate stilistică în cadrul grupului, poezia Școlii de la

New York tindea să fie spirituală, urbană și conversațională. Poeții au permis ca momentele cotidiene, cultura pop, umorul și spontaneitatea să se regăsească în lucrările lor, căutând să surprindă viața așa cum se întâmpla. Influențați de suprarealismul literar și de pictura expresionistă abstractă, ei au răspuns la evenimentele zilei fără a îmbrățișa seriozitatea gravă caracteristică unor intelectuali postbelici. Școala de poeți din New York este adesea organizată în două generații: prima a fost centrată în jurul unui grup de bază de cinci poeți: John Ashbery, Barbara Guest, James Schuyler, Kenneth Koch și Frank O'Hara. A doua generație i a inclus pe poeții Alice Notley și soțul ei, Ted Berrigan; Bill Berkson; și Ron Padgett. În timpul celei de-a doua generații, membrii au fondat centre de învățare non-academice care au servit comunitățile locale, cum ar fi Proiectul de poezie de la Biserica St. Mark. Polenizarea încrucișată dintre scris și arta vizuală a fost un semn distinctiv al Școlii din New York. Poeții din prima generație a Școlii de la New York au colaborat și au socializat cu pictori expresioniști abstracți, printre care Jackson Pollock și Willem de Kooning. Cea de-a doua generație a găsit inspirație în mișcarea de artă pop în plinăexpansiune. Culegerea care urmează este menită să vă ofere o imagine a principalilor actori ai Școlii de la New York, dar nu este exhaustivă. De fapt, nu există o listă definitivă a celor care au constituit cu exactitate Școala de la New York: unii poeți au contestat această etichetă; contribuțiile

altora au fost neglijate. Colecția cărții oferă o mostră de poezie, eseuri despre poeții Școlii de la New York, și discuții despre opera lor. De asemenea, puteți citi traduceri ale poeților din prima și a doua generație a Școlii de la New York.

Poezie În ceea ce privește poeții Școlii de la New York, criticii au susținut că opera lor a fost o reacție la mișcarea confesionalistă din poezia contemporană. Subiectele lor poetice erau adesea ușoare, violente sau contemplative în timp ce stilul lor de scriere era adesea descris ca fiind cosmopolit și călătorit prin lume. Poeții scriau adesea într-o manieră imediată și spontană, care amintește de scrierea în flux de conștiință, folosind adesea imagini vii. S au inspirat din suprarealism și din mișcările artistice contemporane de avangardă, în special din pictura de acțiune a prietenilor lor din cercul lumii artistice din New York, precum Jackson Pollock și Willem de Kooning. Printre poeții adesea asociați cu Școala de la New York se numără John Ashbery, Frank O'Hara, Joe Brainard, Kenneth Koch, James Schuyler, Barbara Guest, Ted Berrigan, Bernadette Mayer, Alice Notley, Tom Clark, Clark Coolidge, David Shapiro, Lorenzo Thomas, Ted Greenwald, Eileen Myles, Kenward Elmslie, John Giorno, Barbara Barg, Jerome Sala, Elaine Equi, Frank Lima, Ron Padgett, Lewis Warsh, Tom Savage și Joseph Ceravolo.

Desen - Robert Motherwell

Arta vizuală

Școala newyorkeză, care a reprezentat expresioniștii abstracți newyorkezi din anii 1950, a fost documentată printr o serie de expoziții pe bază de invitație ale comitetelor de artiști, care au început cu 9th Street Art Exhibition în 1951 și au fost urmate de expoziții consecutive la Stable Gallery, New York între 1953 1957. Din Școala din New York au făcut parte artiștii Bradley Walker Tomlin, Robert Goodnough, Rosemarie Beck, Joan Mitchell și Philip Guston.

Alți artiști ai Școlii de la New York, inclusiv cei din anii 1960, au fost pictorii Richard Pousette Dart, Cecile Gray Bazelon, William Baziotes, Nell Blaine, Seymour Boardman, Ilya Bolotowsky, Ernest Briggs, Peter Busa,[8] Lawrence Calcagno, Nicolas Carone, Nanno de Groot, Beauford Delaney, Lynne Mapp Drexler, Edward Dugmore, Amaranth Ehrenhalt, John Ferren, Perle Fine, Karl Hagedorn, John Hultberg, Albert Kotin, Clarence Major, Knox Martin, Hugh Mesibov, Ray Parker, Misha Reznikoff, William Scharf, Ethel Schwabacher, Kendall Shaw, Gloria Shapiro, Thomas Sills, Merton Simpson, Hedda Sterne și Jack Stewart. În plus, pictorii/sculptori Karel Appel, Claire Falkenstein, Betty Parsons și Antoni Tàpies sunt cunoscuți ca membri ai Școlii din New York.

Barbara Guest

Mâncând înghețată de ciocolată: Citind Maiakovski

De când m-am hotărât să-mi revoluționez viața de când a decis a revoluționa viața

Cât de devreme este! Este ora opt dimineața. Ei bine, porumbeii s-au trezit mai devreme Ți-ai mâncat tot oul?

Acum vom face o plimbare lungă.

Acum? E prea multă iarnă. O să admir zăpada de pe haina ta. E timpul pentru o supă caldă, deja?

Ai muncit trei ore bune.

Am scris patruzeci și opt, nu patruzeci și nouă, nu 51 de poezii. Câte state sunt?

Nu mi amintesc ce anume unește America.

Atunci e timpul pentru somn. Ce vis frumos și plăcut tocmai am avut. Dar îmi place mai mult să mă trezesc. Admir realitatea ca zăpada pe haină. Vrei smântână sau lămâie în ceaiul tău? Fără zahăr? Și fără țigări. Ziua e bine, dar seara e mai bine. Îmi plac discuțiile noastre de seară. Ieri am vorbit despre Kant. Astăzi să ne gândim la Hegel. Peste o săptămână vom ajunge la Marx. Bine. Viața este o bucurie dacă ai mâini harnice. Cina? Tocană și bine gătită. Delicioasă. Ei bine, poate încă un pahar de lapte. Ora nouă! E timpul pentru baie! Săpun și un prosop curat și aspru. Ora de culcare! Armata Roșie mărșăluiește în seara asta. Vor mărșălui prin visele mele în noile lor cizme de piele strălucitoare, în cămășile lor proaspăt spălate. Toate acele pete urâte de caviar și șampanie... și săruturi au fost șterse. Se îndreaptă spre cazarmă. Răspund la sute de mesaje roz. de la telefoane roz, galbene, albastre și albe.

Cât de fericiți, mulțumiți și bine hrăniți par... tolăniți pe divanele lor de blană, cântând, "Rusia, ce bună ești cu noi. Cât de bună ești cu toată lumea. Vrem să trăim veșnic" Înainte să mă trezesc, vor arunca la gunoi pistoalele lor, și în mod magic vor apărea fabrici acolo unde altădată unde se trăgea cu pușca, o fabrică de rulete, acolo unde odată a căzut un cadavru de la o fereastră deschisă. Grăbește te, dragă visătorule. Te aștept sub plapumă. Și mâine va fi mai real, poate, decât ieri. **

James Schuyler

Libertatea de exprimare

un cer amestecat o noapte semi-tropică care a aruncat cea mai neagră umbră a frunzei de bananier ușor de rupt, netrebnică.

sau Quebec! Ce oraș oribil! deci Steubenville e mai bun? senzația de scufundare când cineva se îneacă gândindu se: "Nu se poate să mi se întâmple mie!". norocul de a excava câmpul de luptă unde Hannibal i-a bătut pe romani frumusețea sinuoasă a unor cuvinte precum "alergie rezonanța tonică a pilulei atunci când este folosită literal "ea este o pastilă" pe de altă parte, nu am de gând să mă alătur niciunei povestiri scurte în care mașinile de tuns iarba claxonează. Nu, este absolut interzis cuvintele să aibă ecou în actul descris; sau să încerce să o facă. Cu excepția celor foarte directe ca în bong. Și gâdilat. Oh, este inevitabil sărutul. Căsătorii ale atmosferei merită sărbătorite

unde orașul Tudor prinde cerul sau partea de sticlă a unei clădiri luminate noaptea în ceață "Ce este acel tetraedru verde-auriu în josul râului?". "Experimentați o nouă senzație".

dacă nu se poate atinge nu sunt în floare nici crizantemele nu sunt baloanele de vată de zahăr roz în lumina oblică sunt cireșii decorativi. Verdele din jurul lor și maronii, griurile, sunt parcul.

Este. Hmmm...Nu. Scoica lor de liniște este S.S. Statele Unite. Nu este atât de liniștită și ei sunt un cuplu de dimensiuni medii care atunci când se pliază unul pe celălalt ei bine, emoționează. Aceasta este povestea lor. **

Se dădea peste tot pentru cluburile de noapte din nord. Dar papagalul și-a lăsat steagul jos și turiștii vorbeau de acasă. "Avril, Avril", cânta ea Și paietele îi ascundeau ochii înghețați.

Oameni periferici Pentru Ruth Yorck

Cum să i deosebești pe oamenii marginali de tine, de el însuși; de noi, de tine, de ea? Ei vânează paturi centrale curate și pline de iubiți pe care să-i înșele

Când intră în camere, cele mai valoroase naturi moarte se sparg Ei strigă "Capcană!", se împiedică în mod deliberat (nu se ridică, nu pleacă niciodată)

Astfel, aspectul lor hollywoodian se strică Forțați să țintească invizibilitatea, ei se ascund ore întregi, săptămâni întregi Ups, iată i! Prinși mușcându-și buzele, ei formează Liga ProCompătimire Clovni îngrozitori, motto-ul lor: pentru fiecare râs o cicatrice

Ultimul lor film? "Centrează te" este mistica noastră de anul acesta, Idealul nostru de refugiu este ochiul unui uragan, o normă calmă Și la naiba cu ceilalți!" Verbatim. Din păcate, masca lor Chiar și la câțiva centimetri distanță arată ca o piele perfectă și zâmbetul lor, ah cald.

Gabrielle Glancy

Felul în care apare lumea

Turnul de apă reprezintă o provocare. Împotriva umbrele cerului se află planuri de lumină. Se pare că nu există nicio atingere, dar de fapt deschizându se în fața lui există o îngustare, așa cum apare lumea. El crede că vede un pod... cabluri, o lumină prăfuită care traversează înainte și înapoi între ele. Un pin mare și geometric, verde argintiu, întins până când acele sale sunt subțiri ca ceața, milioane de mici linii punctate, care leagă continentele între ele. Chiar și cel mai slab contrast dintre asta și aia, o pagină care se întoarce, este la fel de ascuțită ca norii pe cer. Dar cum pot fi nori în contrast cu cerul, din moment ce cerul apare infinit de înapoi, iar norii sunt doar centrul unui gând fără margini? Totuși, prin plutirea lor lentă, el poate vedea, ca și limbile ceasornicului, mișcarea buzelor în stare de veghe, prin care vrea mereu să treacă.

Bernadette Mayer * Helen Parsons Sestina **

Bună ziua, sunt Paris

Am predat în Cambridge, sunt din Whitehall Tot ceea ce facem noi este destul de arhaic Lumea adolescenților este foarte egocentrică

Helen Melville a trăit în Lansingburgh Aceasta este o casă din anii 1920.

Există o bibliotecă în această casă

Iubitul lui Helen din Troia antică a fost Paris Canalul de istorie a realizat un documentar despre Lansingburgh.

Nu era White Hell, ci Whitehall. Să crezi că tu sau pământul sunteți centrul lumii este egocentrism să crezi că acest lucru este adevărat este incorect și arhaic.

Înotul într-un lac nepoluat ar putea fi arhaic mai ales dacă lacul se află în apropierea casei tale

Un narcisist e ca un adolescent egocentric Odată am auzit o femeie spunând "mon dieu" la muzeul d'Orsay din Paris. Femeile fac dragoste în Whitehall? Trebuie să facă dragoste în Lansingburgh.

Cea mai burgheză zonă din Troy este Lansingburgh

A avea copii este atât arhaic, cât și ne-arhaic Odată am întâlnit un bărbat în Whitehall Dacă soarele nu strălucea, nu se putea uita la televizor în casa lui. Poate că ar fi trebuit să mi numesc fiul în New York, așa cum Parisul era Paris să crezi că New York este centrul lumii e egocentric Să crezi că fiul tău e drăguț și că arată ca tine e egocentric Cea mai sigură parte a orașului Troy ar putea fi Lansingburgh

Nu te gândești niciodată la locurile periculoase din Paris dar sunt sigur că există unele, deși ideile sunt arhaice ca și cum ai avea o galerie în casa ta din Troia antică, nu în Whitehall-ul modern

Să mergem la Whitehall în secolul 21, plin de egocentrism Copernicani, să construim o casă plină de soare. și să ne prefacem că suntem în siguranță în Lansingburgh unde până și jocurile video au devenit arhaice și vom face dragoste mai bună decât Paris în Paris

Mă întreb dacă există un Paris în Whitehall Este arhaic să fii egocentric? ca un balon lansat în Lansingburgh, mare cât o casă

*

Bernadette Mayer - Scriitoare de avangardă asociată cu Școala de poeți din New York, Bernadette Mayer s a născut în Brooklyn, New York, și și a petrecut cea mai mare parte a vieții în New York. Printre colecțiile sale de poezie se numără Midwinter Day (1982, 1999), A Bernadette Mayer Reader (1992), The Desire of Mothers to Please Others in Letters (1994), Another Smashed Pinecone (1998), Poetry State Forest (2008) și Works and Days (2016), care a fost finalistă la National Book Critics Circle Award. Cunoscută pentru utilizarea inovatoare a limbajului, Mayer a fost aclamată pentru prima dată de critici pentru expoziția Memory, care combină fotografia și narațiunea. Mayer a filmat câte o rolă de film în fiecare zi în iulie 1971, aranjând fotografiile și textul în ceea ce criticul A.D. Coleman de la Village Voice a descris ca fiind "un document unic și profund emoționant". Poezia lui Mayer sfidează adesea convențiile poetice experimentând cu forma și cu fluxul de conștiință; cititorii au comparat-o cu Gertrude Stein, cu scriitorii dadaiști și cu James Joyce. Poeta Fanny Howe a comentat în American Poetry Review despre Midwinter Day, un poem scris pe parcursul unei singure zile în Lenox, Massachusetts: "Într-un limbaj alcătuit din idiom și lirism, Mayer anulează granițele dintre proză și poezie, ... Căutarea ei de tipare țesute din acțiuni mărunte confirmă ideea că a vedea ceea realitatea este un gest uman radical."

** Sestină = formă de vers elaborat, de origine italiană, în mod normal fără rimă, compus din șase strofe a câte șase rânduri fiecare și un terțet final. Cele șase cuvinte finale ale versurilor din prima strofă se repetă într-o ordine diferită în fiecare dintre celelalte cinci strofe și în terțul final. Helen Parsons Sestina este o secvență luxuriantă care abordează conceptele de arhaic și egocentrism, susținută de estetica poeziei lingvistice a lui Mayer. Ea creează seturi lexicale multiple prin dubla utilizare a Parisului și schimbă narațiunea înainte și înapoi între mai multe locuri de interes Whitehall, Troia, Paris și New York, adăugând de fiecare dată noi straturi la ciclul de semnificații în curs de dezvoltare. Reintroducerea motivelor anterioare din primul poem, împletirea lor în forme noi și deconstrucția lor amintește de secvențele de sestine mai lungi ale lui Paul Muldoon. Desen-Philip Guston

După Catullus și Horațiu

doar manierele de acum câteva secole mă pot învăța cum să mă adresez ție, iubitul meu, așa cum ești tu O, Sestius, cum ai putut să-mi suporți copiii? gândindu-te în tot acest timp că mă purtai ca în oglinda ta nu mai contează dacă primăvara face ravagii de foc sau ca un mielușel în zorii ascetismului meu nou descoperit, vreo glumă Nu m-aș culca cu tine sau cu alt bărbat nici dacă m-ai plăti și oricum majoritatea poeților nu au bani așa că vă rog să vă alăturați cărților voastre frățește pentru totdeauna în timp ce dormiți în somnul cel mai sigur doamna Roza cu degete trandafirii care ar fi putut fi indusă să digitalizeze o parte din tine dacă nu ar fi fost răzbunarea ta autoindusă de lipsa de onestitate e bine să trăiești fără frigider! de ce să te deranjezi să răcești opera lui Ceres și a lui Demeter? și a singuraticei Sappho. Să-i lăsăm la cald deocamdată. **

Bernadette Mayer

[Sonet] nume, adresa, data

Bernadette Mayer nume adresa data Nu mi amintesc Ochi pentru ochi. atunci și acolo asta este ...a ta condiție, șansa ta Istoria se repetă și un dinte pentru un dinte este un dinte: **

Sonet - Nesimțitule, nu m-ai sunat. Bernadette Mayer

Nenorocitule, nu m-ai sunat

Nu te-am mai văzut de atâta timp Probabil că ai un bronz nenorocit Și în afară de asta, în loc să facem dragoste în seara asta Adapi cu alcool părinții până la aeroport

Am terminat cu voi, băieți burghezi. Tot ce faci este să te întorci la confortul ancestral Doar banii pot obține chiar și Catullus era bogat, dar...

În zilele noastre, voi vă mulțumiți cu o canapea Lângă un televizor color cu cablu soporific În locul oricărui arc de iubire, nu e de mirare Echipa G.I. Joe o dă în bară de fiecare dată

Treziți-vă! E miezul nopții Poți să faci dragoste sau să mori de mâna comandantului Cobra.

Pentru a face dragoste, mergi la pagina 121. Pentru a muri, mergi la pagina 172. **

Helen Hypatia Bailey Bayly

pe lângă faptul că nu este din Troia antică Helen Bailey provine din Australia Al doilea prenume al ei este Hypatia, mama ei s a gândit că dacă prenumele ei ar fi fost Helen al doilea trebuie să fie matematicianul grec A fost ucisă cu pietre de Sfântul Chiril, pe care l-a supărat Așa că Helen Hypatia Bailey a întâlnit un bărbat drăguț pe nume Brian Bayly și au devenit creierul Troiei, el a predat geologie la RPI (Institutul de Geologie și Istorie Rurală). iar ea a predat astronomie, probabil cometa Halley până când el și ea, acum o Elenă din Troia s au retras la o fermă în apropiere de cetate de care și eu, scriitorul, sunt aproape în australia, femeile au fost relegate la kinder, küche & kirche (copii, bucătărie și biserica), dar când am întâlnit o pe Helen Bailey Bayly purta o pancartă pe care scria: Troia înapoi la poveste, ne-am întâlnit în fața poverii de fier, cândva alimentată de cea mai mare fabrică de fier din lume din lume, unde muncitorii făceau potcoave de cai și clopote și sobe și garduri în jurul arenelor. credeți că unul dintre Bailey a cântat la ukulele? Acum, deși președintele RPI primește cel mai mare salariu din țară, cel al Regelui Toiei deținut de RPI, va fi redus la zero

privându-i din nou pe troieni de moștenirea lor iar săraca Troie va deveni și mai săracă, poate cea mai săracă? nu e asta ceva pentru care să bei un cocktail* la Troy!

* campari, lime, sifon, numit și Joe Brainard **.

** Joe Brainard (1942 -1994) a fost un artist și scriitor american asociat cu Școala de la New York. Opera sa prodigioasă și inovatoare a inclus ansambluri, colaje, desene și pictură, precum și desene pentru coperte de cărți și albume, decoruri și costume de teatru. În special, Brainard a inovat în utilizarea benzilor desenate ca mediu poetic în colaborările sale cu alți poeți ai Școlii de la New York. Este cunoscut mai ales pentru cartea sa de memorii I Remember, despre care Paul Auster spunea "Este ... una dintre puținele cărți cu totul originale pe care le-am citit vreodată".

pansele de Joe Brainard

Sonet de război

Bernadette Mayer

Chiar înainte de a vedea nautilusul cu camerele lui Am vrut să navighez - nu în marina americană În seara asta te aștept pe tine, scrisoarea ta În același timp scrisoarea lui, cum te vede el și apoi ești văzut de mine în parc, fără rime Te am văzut, asta e în proză, ba nu… Stând cu moluștele și anemonele într-o Întâmplare de toamnă goală, iubito, ești frumoasă Cu părul tău lung eventual, este oare iubirea rege? Ce i asta? Un sonet? Dragostea e un copil, știm asta Vin, vin, vin, Shakespeare a rămas blocat La un singur subiect, dar voi menționa că nimeni nu a declarat o Trebuie să aduci tinerilor americani niște înghețată În lumina artificială în care ei s-au trezit **

Dick Gallup

Moartea și fecioara

Călătoriile ne fac să trecem prin breșă Purtând o în jos Pe apă Această imagine revine Scrisoarea albastră împăturită lângă castron Ai auzit despre asta Aceste lumini pe apă Au fost o glumă geografică

O antichitate mare și urâtă

Bună dimineața. Era cerul în stil englezesc A fost până atunci un civil Prin care mâinile noastre se întorceau. Privind jos în gură

Ca și sentimentele acestei vieți rustice Un câmp de plante de pământ În care ea era vie În piei de capră

Stând în câmpul deschis Când aparența își face efectul Și apoi părăsește povestea Ca o după amiază coaptă și strălucitoare

Dar numai pentru un minut

Willem de Kooning - Woman and Bicycle 1952 1953

Ted Berrigan 3 pagini

Pentru Jack Collom

10 lucruri pe care le fac în fiecare zi joc poker beau bere fumez iarbă mă masturbez blestem LÂNGĂ APELE DIN MANHATTAN floare pozitiv și negativ go home citește poezii la prânz Îngropat schimbări Viața trece

destul de veselă

albastru NU SE CERE AJUTOR

Vânătoare de balene

"Și dacă vremea îmi joacă feste sunt fericit în fiecare zi."

Albul care se usucă limpede atacul de cord medalia de onoare a Congresului O casă la țară NOT ENOUGH Ted ------

Oameni care au murit

Ted Berrigan

Pat Dugan........ bunicul meu........cancer la gât........1947.

Ed Berrigan........tatăl meu........ atac de cord........1958.

Dickie Budlong........frate mai mare al celui mai bun prieten al meu Brucie, când eram de la cinci la opt ani........ ucis în Coreea, 1953.

Red O'Sullivan........star de hochei și alergător de cros care a stat la masa mea de prânz în liceu... accident de mașină...

Jimmy "Wah" Tiernan........prietenul meu, în liceu, Fotbal și hochei All State......car crash....1959

Cisco Houston........a murit de cancer........1961

Freddy Herko, dansator....a sărit de la o fereastră din Greenwich Village în 1963.

Anne Kepler....fata mea....a murit otrăvită de intoxicație cu fum în timp ce cânta la flaut la Spitalul de Copii din Yonkers în timpul unui incendiu provocat de un piroman de 16 ani....1965.

Frank......Frank O'Hara......distrus de o mașină pe Fire Island, 1966.

Woody Guthrie......mort de boala Huntington în 1968.

Neal......Neal Cassady......a murit din cauza expunerii, dormind toată noaptea în ploaie, lângă liniile de cale ferată din Mexic....1969.

Franny Winston......doar o fetiță....a condus mașina ei pe șoseaua Detroit-Ann Arbor Freeway, întorcându-se de la dentist....sept. 1969.

Jack......Jack Kerouac......a murit din cauza băuturii și a furiei....în 1969.

Prietenii mei ale căror morți mi-au încetinit inima rămân cu mine și acum.

Joan Mitchel

Seara celei de-a 44-a aniversări,

la Harris's Ted Berrigan

Nouă etaje pe Second Avenue Pe acoperiș e o petrecere Toți prietenii sunt acolo și se uită La lumina lunii, soarele arzător Coboară peste partea laterală a planetei Să lumineze partea de jos a Pământului

Prietenii au telescoape lungi și îndoite Să privească prin intermediul lor.

Prietenii sunt cu toții în umbră Îi pot vedea din patul meu, din capul meu. 44 de ani am iubit aceste vise de azi 17 ani de când am scris pentru prima dată o poezie De ziua mea de naștere, de ce am așteptat atât de mult? pământul meu e un pământ bun autostrăzile sale merg spre multe locuri bune unde s au găsit mulți oameni buni; un pământ natal, al cărui cântec se ridică din gâtul unei păsări colibri și se termină acolo unde soarele se duce să traverseze cerul albastru Trăiesc acolo cu tine.

Pentru tine

Te iubesc așa cum un șerif caută o nucă care va rezolva un caz de crimă nerezolvat de ani de zile Pentru că ucigașul a lăsat-o în zăpadă lângă o fereastră Prin care a văzut capul ei, conectându se cu Umerii ei de un gât, și a așezat un roșu Acoperiș în inima ei. Pentru asta trăim o mie de ani; Pentru asta iubim, și trăim pentru că iubim, nu suntem În interiorul unei sticle, slavă Domnului!

Te iubesc ca pe un Puști care caută o capră; Sunt mai nebun decât un șnur de cămașă În vânt, când ești aproape, un vânt care suflă dinspre Marea mare și albastră, atât de strălucitoare atât de adâncă și atât de diferită de noi; Mi se pare că traversez pe bicicletă o Africă de câmpuri verzi și albe Întotdeauna, ca să fiu lângă tine, chiar și în inima mea Când sunt treaz, care înoată, și de asemenea cred că tu Ești de încredere ca trotuarul care mă duce spre locul unde mă gândesc din nou la tine, o nouă Armonie de gânduri! Te iubesc ca lumina soarelui care conduce prora

Kenneth Koch

Unei corăbii care navighează

De la Hartford la Miami, și te iubesc Cel mai bine în zori, când chiar înainte de a mă trezi Soarele Mă primește cu întrebările pe care le pui mereu.

Adolph Gottlieb Alchimistul 1945

Partea a II-a

LGBT - Poeme de mândrie

O colecție de poezii și eseuri ale poeților LGBT pe teme și subiecte legate de identitate, gen și sexualitate

Danez Smith

uneori îmi doresc să simt efectele secundare

dar nu există decât dovezi nu există nici o marcă, ci veștile bune că nu există încă nicio veste proastă. din nou. aș vrea să știu greața, urletul ei gros

dimineața, dovada de graviditate că în tine, viața se umflă. Știu. că nu sunt un...

Bradley Walker Tomlin

Tânărul de 17 ani la barul gay

acest rai plin de gin, pământ binecuvântat pentru a gândi gay & adică noi. Binecuvântează legitimația falsă și portarul care știa această nevoie de a fi necesar, de a aparține, de a ști că... un om are gustul plin de vodcă - e liber de păcat. nu știu la ce Dumnezeu să mă rog. Mă uit la Hristos, mă uit la fiecare gură de pe ringul de dans, comand un whisky cu cola, îi dau numele de sângele noului meu salvator. El este drept. el mă roagă să dansez, să mă minunez de oameni cu figura de șolduri pe care le-am adus, el consideră că gura mea în gura unui străin este necesară. Binecuvântează gura acelui bărbat, cântecul pe care ne legănăm, ritmul, podul, lungimea... a mâinii lui pe coapsa și pe spatele meu și nu știu din ce țară sunt. Vreau să trăiesc pe limba lui, să construiesc o casă de fericire și veselie. vreau să ridic un oraș în spatele dinților lui pentru toți băieții de coruri și de dulapurile în care să se refugieze. Vreau ca noul meu zeu să se uite la Mecca pe care i-am construit-o și să o numească al naibii de bună sau poate că sunt doar amețit și liber pentru prima dată, dispus să mă închin la tot ce pot gusta...

Danez Smith

Donika Kelly Dragă...

Eu nu sunt pământ sau lemn și nici tu nu ești ocean sau corp ceresc, ci mai degrabă noi suntem animalele mici care am fost dintotdeauna. Pământul și marea se cunosc reciproc în prag unde se întâlnesc, așa cum noi știm ceva unii despre alții, după ce am arătat, în momente diferite, câte o bucățică de carne, un sentiment.

Noi numim această manifestare cunoaștere în loc de practică. Se pare că spunem, că în momente diferite, Vine un sentiment. Care este metafora pentru două animale care împart același spațiu? Căsătoria? Împărtășim o practică, tu și cu mine, o serie de poziții. Iată cum eu devin un copac [ ] iar tu [ ] un corp în spațiu.

Jack Spicer Un al doilea cântec de tren pentru Gary

Când trenurile vin în orașe străine

Cetățenii ies în întâmpinarea străinilor. Te iubesc, Jack, a spus el Te iubesc, Jack, a spus el În altă stație.

Când pasagerii sosesc din orașe străine

Cetățenii ies să îi ajute pe străini. Și eu te iubesc, am spus. Și eu te iubesc, am spus.

Din altă stație. Cetățenii sunt amabili cu străinii în trecere Și-i hrănesc și le sărută buzele cu bunătate.

Eu merg pe străzile necredincioase Merg pe străzile necredincioase Într-un oraș străin. Noaptea, în paturi noi și reci, străinii bineveniți Reușesc în memorie promisiunea orașului. Mă trezesc îndrăgostit de tine Mă trezesc îndrăgostit de tine În gara de anul trecut.

Apoi îmi iau rămas bun de la cetățeni și de la oraș Recunoaște acest lucru - că au fost buni cu străinii. Îmi las dragostea cu tine Îmi las dragostea cu tine În acest oraș străin. 2008

Marilyn Hacker

[Nu spunea Sappho că i se strângeau mațele așa?]

Nu spunea Sappho că i se strângeau mațele așa? În fața unui chip brusc amorțit, Ochii îi lăcrimau, genunchii i se topeau. Oare a lactat din nou, lapte adus de sărutul unei fete? S-a dovedit că torenții sunt dezlănțuiți de evenimente precum cele produse recent nu dorința, ci nevoia, de a consuma, în noi, o halbă de Maalox, una de Imodium. Ochii și inghinala mea sunt permanent umflate, Sunt alternativ strălucitor și fără minte -și insomniac: patul e doar o mlaștină în care să mă rostogolesc. Deși mi-aș da cu cremă blugii atingându-ți sânii, draga mea, nu e vorba de poftă, ci de tot restul tot ceea ce vreau cu tine mă sperie de moarte.

Oswaldo Vargas

Domnule..

Nu am actele necesare pentru a călători la White Cliffs of Dover, dar îmi imaginez că se simte ceața care se ridică în zori. Colierul meu de cupru rămâne metalic chiar și atunci când este aburit. Mă uit după statuia idolului local care a făcut posibil acest lucru; Poate că are timp să oficieze o nuntă între mine și el. și ceața care s-a adunat astăzi aici.

Vreau să fiu mirele despre care vorbește cel mai mult, mai ales pentru străinii care vin de peste tot să facă poze.

Terisa Siagatonu

Meritoriu

Îmi trece pistolul pe stern Încheieturile apăsate pe sânii mei cerneala ascuțită de buza zumzetului pistolului. Expir doar când el slăbește. Carrie surprinde toate astea pe film. Fotografiile nu reușesc să să surprindă strămoșii mei ghidându i mâna pe pieptul meu. Îl întreb despre Rihanna, și mi-a spus că prietenul lui a fost presat să o facă. Își face o nouă programare pentru un tatuaj. după ce se va întoarce în America, pentru a acoperi cerneala autohtonă pe care a primit o aici iar eu îmi amintesc de propria mea nevrednicie pe care uneori o arunc pe bancheta din spate de mândria mea. Ea nu merita acel tatuaj. Am înțeles asta. Plănuiesc să-mi fac și eu malu * într-o zi, dar nu simt că-l merit încă, îi spun. în timp ce corpul lui este încă lipit de al meu, precizia lui sub bărbia mea, constantă și solemnă. Mi se pare interesant, spune el, când oamenii spun că nu simt că "își merită" malu.

Pentru mine, malu-ul tău se simte ca un drept din naștere, nu? Eu înghit fără să vorbesc. Îmi țin respirația captivă în mâinile lui indigene. Între fiecare bâzâit al gurii pistolului. pe pielea mea indigenă. ______________

* malu malu este un cuvânt din limba samoană pentru un tatuaj specific femeilor cu semnificație culturală. Malu acoperă picioarele, de la puțin sub genunchi până în partea superioară a coapselor, și este de obicei mai fin și delicat în design în comparație cu pe'a, tatuajul echivalent pentru bărbați. În mod tradițional, malu era aplicat femeilor tinere în anii de după pubertate.

Audre Lorde * Litanie pentru supraviețuire

Pentru aceia dintre noi care trăiesc la malul mării stând pe marginea constantă a deciziei cruciali și singuri pentru aceia dintre noi care nu se pot răsfăța visele trecătoare ale alegerii care iubim în praguri pe cei care vin și pleacă în orele dintre zori privind înăuntru și în afară în același timp înainte și după căutând un acum care să nască viitorul ca o pâine în gura copiilor noștri pentru ca visele lor să nu reflecte moartea noastră;

Pentru aceia dintre noi care au fost marcați de frică ca o linie slabă în centrul frunții noastre învățând să ne fie frică de laptele mamei noastre pentru că prin această armă această iluzie a unei siguranțe pe care o găsim cei cu picioarele grele sperau să ne reducă la tăcere Deși noi toți prin această clipă și acest triumf N-am fost meniți să supraviețuim.

Și când soarele răsare ne e frică că s ar putea să nu rămână Când soarele apune ne este teamă că s ar putea să nu mai răsară dimineața Când stomacul nostru e plin ne e teamă de indigestie când stomacul este gol, ne este teamă că s-ar putea să nu mai mâncăm niciodată Când suntem iubiți, ne este frică că dragostea va dispărea când suntem singuri, ne e teamă că dragostea nu se va mai întoarce niciodată și când vorbim ne e teamă că vorbele noastre nu vor fi auzite

și nici nu sunt bine primite iar când tăcem tot ne este tot frică. Așa că e mai bine să vorbim amintindu-ne că nu am fost meniți să supraviețuim.

* Audre Lorde, care s a autointitulat "negresă, lesbiană, mamă, războinică, poetă", și-a dedicat atât viața, cât și talentul său creativ pentru a înfrunta și a aborda nedreptățile rasismului, sexismului, clasicismului și homofobiei. Lorde s a născut în New York City din părinți imigranți din India de Vest. A urmat

școlile catolice înainte de a absolvi Liceul Hunter și și-a publicat primul poem în revista Seventeen pe când era încă elevă acolo. Despre începuturile sale poetice, Lorde a comentat în Black Women Writers: "Obișnuiam să vorbesc în poezie. Citeam poezii și le memoram. Oamenii îmi spuneau: "Ei bine, ce părere ai, Audre. Ce s-a întâmplat cu tine ieri? Iar eu recitam un poem și undeva în acel poem se afla un vers sau un sentiment pe care îl împărtășeam. Cu alte cuvinte, am comunicat literalmente prin poezie. Și când nu găseam poezii care să exprime ceea ce simțeam, asta m-a făcut să încep să scriu poezii, iar asta se întâmpla când aveam doisprezece sau treisprezece ani."

Tatăl, Fiul și Sfântul Duh

Audre Lorde

Nu am văzut niciodată mormântul tatălui meu

Nu că ochii lui de judecată au fost uitați nici amprenta mâinilor sale mari pe clanța ușilor noastre de seară o jumătate de tură în fiecare noapte și el ar veni "Încurcat de treburile lumii masiv și tăcut ca o dorință a întregii zile gata să redefinească fiecare dintre formele noastre dar acum clanțe de seară așteaptă și nu ne recunosc când trecem. În fiecare săptămână o femeie diferită obișnuită ca și paharul lui scurt în fiecare seară trage în sus iarba în care crește liniștea lui numind-o buruiană. În fiecare săptămână o femeie diferită are chipul mamei mele iar el

pe care timpul îl are neschimbat trebuie să fie uimit el care a cunoscut și a iubit pe unul singur.

Tatăl meu a murit în tăcere iubind creația și răspunsul bine definit a trăit încă hotărâri asupra lucrurilor familiare și a murit știindu-mă într-o zi de 15 ianuarie a acelui an

Ca să nu mă transform în țărână Nu am văzut niciodată mormântul tatălui meu.

K-Ming Chang

Spațiu din dulap Știu că sunt fără Dumnezeu când setea mea transformă apa în viespi, țara mea într-un covor pe care-l ating cu degetul pentru firimituri. O țară în care bunica mea crește câini în loc de fiice, pentru că doar una singură poate fi numită acasă. Sunt antrenată să pierd accentele, să păstrez o sarcină sau să o anulez cu un alt bărbat. Limba mea este geamănă, una care traduce tăcerea celuilalt. Aici este lista nevoilor plămânului meu: cum să țină apa ca o femeie și să nu mă înec. Vreau bărbați să nu mai scrie și să devină mame. Promit, asta este ultima dată când o sun pe mama mea ca să-i aud vocea alături de a mea. Vreau să am privilegiul unei istorii pe care să o înapoiez nepurtată pentru a crește la atingerea mamei mele ca o rochie din din copilărie. De fiecare dată când flirtez cu fetele, spun

că știu să mă descurc cu o rană. Spun să ne-o tragem să deschidem ca niște uși, să răspundem lui Dumnezeu. Renunț la pielea mea, o las să îmbătrânească în dulapul meu și mă legăn prin întuneric, ca o distrusă rochie de bal. În dulap urne de cenușă: l-am incinerat pe bunicul meu pe un aragaz, amestecat cu fiecare nație pe care am încercat în care am încercat să-l îngropăm avea un trecut de război care se numea primul. Rămân închisă cu cu el, mirosul lui răsunând în urnă, ghimbir și praz vechi de câteva săptămâni, scurgeri. de lumină unde oasele lui s-au înjumătățit și s-au vindecat. Cu mici mâini mici, l-am pus la loc. M-am ascuns de umbra lui în dulapuri picioarele lui ca ale unei găini, cu oase jeleu și fără carne. Mâncarea lui preferată era

picioarele de pui, cu oasele prinse în carne Când a ajuns la demență,

a flirtat cu mama mea, mi-a supt sânii ca un copil. Am turnat lapte în ochii lui până când a văzut totul până la albul din gât culoarea chinezească de doliu, de ghinion, deși doctorul... spune că totul este genetic. Mă închid în cele mai mici camere care încap în mintea mea, în cea a bunicului meu: o casă pe care am închiriat-o de la foc. Așa că voi avea pentru totdeauna o mamă, devin o fiică care se numește Dumnezeu. Mă urnesc fantomele mele, le cunosc pe fiecare după un nume al meu. **

Partea a III-a ALTE TRADUCERI

Foto – Alex Howitt

Asiya Wadud

black star*

Unii cred că sunt legați solid de țărm apărați de o aripa aurită să facem o presupunere: să presupunem că lacul are fund să presupunem că toată lumea va jeli lipsa cormoranilor recunoașterea rolului peisagistic ce înseamnă să ai o țară ? cine ar visa să golească un lac? Mi-am petrecut zilele uitându-mă în mare pentru că sunt ca un corp de apă

Am creat o memorie solidă este atât de greu să vorbim despre anihilare, vreau să spun dispariție începi cu un cuvânt care nu ți place începi cu un popor pe care nu îl cunoșți începi cu un cartier, fără fasoane începi cu orice miros nou, cu mirare putem să vorbim despre poveri să vorbim despre muncă sau job un împrumut infernal dat de bancă să vorbim despre înmulțire despre palmele mele - înălțate spre cer cu răbdare

să sărbătorim substanța noastră râurile de chihlimbar ale vieții constelații noi concepute țara cum am devenit-o longitudinea este o graniță contestată cel mai lung mușchi este familia cuiva...

* Asiya Wadud este autoarea cărții Crosslight for Youngbird (Nightboat Books, 2018), finalistă la Hurston/Wright Legacy Award in Poetry. Printre celelalte colecții ale sale se numără day pulls down the sky/ a filament in gold leaf, scrisă în colaborare cu Okwui Okpokwasili (Belladonna/ Danspace, 2019) și Syncope (Ugly Duckling Presse, 2019). No Knowledge Is Complete Until It Passes Through My Body (Nicio cunoaștere nu este completă până nu trece prin corpul meu) va apărea la Nightboat Books. Asiya predă poezie copiilor de la Saint Ann's School și conduce ocazional un grup de conversație în limba engleză pentru noii imigranți la Biblioteca Publică din Brooklyn.

Marilyn Nelson

Despre praf

Vă mulțumim pentru aceste mici particule de sare oceanică, viruși de colier de perle, protozoare înaripate: pentru infinit, forme complicate de submicroscopice viețuitoare

Pentru sporii de alge și pentru sporii de ciuperci, legate prin legături vitale cooperare genetică reciprocă, care își răspândesc viețile inseparabile de la ecuator la pol.

Mâna mea, brațul meu, fac cercuri ample. Praful urcă pe scara de lumină. Pentru această corvoadă infernală și nesfârșită, pentru aceste semințe eterne de ploaie: Mulțumesc. Pentru praf. **

Amanda Pecor

Dacă Mântuitorul s-ar întoarce în Boneville, Georgia

L-am văzut pe Preacher Benson cum își ara grădina din spate cu un catâr. în ritmul de trosnitură a ușii de la paravan, și așa va suna și când se va schimba secolul. Ce se va întoarce? Mă șterg la gură și se întoarce Catfish Heaven* din anii '50. cu bucăți lungi de pâine Wonder Bread ** împărțite în două pe mesele pliante. Doar ștergându-mă la gură așa, un gest, ca și cum ai pune degetul în buza rănii din coasta Lui. Oare micii stropi roșii care înfloresc pe mușchiul lemnului au fost vreodată destinați ochilor noștri? Albina vede o pistă de aterizare psihedelică în gura crinului. Dacă ceva ne poate salva, nu este nimic din ceea ce putem face pentru noi înșine.

* Catfishing este atunci când cineva își creează o identitate falsă pentru a păcăli persoanele care caută dragostea, de obicei pentru a obține bani de la ele

** Wonder Bread a luat naștere în Statele Unite în 1921

și a fost unul dintre pâinile vândute feliate la nivel național în 1930.

Kazimir Malevich

Ángel García *

Vestigii

Nu pe malul râului. Nici sedimentele sau zumzetul negru al muștelor care se hrănesc cu un cadavru. Nu râul. Nu curentul său indiferent. Nu podul sau cum se deplânge pierderea cuiva care a părăsit orașul -Anul, data, fără importanță. Nu adresa mâzgălită pe o foaie de hârtie. Nici spitalul sau camera de acasă, pulsând și umedă. Nici moașa care se roagă între picioarele despărțite. Nu copilul abia născut. Nici gura lui deschisă care își formează primul său cuvânt, pentru că acel cuvânt este născut mort. Nu nașterea de după naștere,

prăbușirea sa, o amintire a ultimei sale respirații. Nu. Nimic din toate astea.

Mă prefac că sunt manierat și politicos. Ud de durerea mea.

Desculț. Împovărat de urmele pe care le urmez, cele pe care le-am parcurs în noroi. Am venit fără bun simt. sau discreție. Caut păcate și secrete, ceea ce rămâne, eu excavez din sicriu sau din confesional. Limba mea este murată într-un borcan de cerneală.

Lunile s au hrănit din trupul meu cu mâinile pline. Chiar și așa, fac spume la gură pentru ceea ce nu a fost niciodată al meu.

"De ani de zile îmi urmăresc descendența, istoricul de unde și din cine provine familia mea. În timp ce

cercetarea a fost un proces de recuperare, prin anecdote și artefacte ocazionale, am ajuns să realizez că am ajuns prea târziu. Există fâșii largi și profunde de ceea ce nu știu și nu voi ști niciodată cu privire la strămoșii ale căror trecuturi încerc să le scriu. În ciuda singurătății pe care o provoacă acest lucru, a sentimentului profund de pierdere, acest poem oferă o critică ce se bazează pe egoismul vorbitorului meu. Se întreabă: "Cine sunt eu să scriu prin viețile lor?".

Ángel García

* Ángel García este un poet mexican și autorul cărții Teeth Never Sleep (University of Arkansas Press, 2018), câștigătorul premiului CantoMundo Poetry Prize 2018 și al American Book Award 2019. Este profesor asistent la departamentul de engleză al Universității Illinois din Urbana-Champaign.

Plierea unei stele cu cinci colțuri, astfel încât colțurile să se întâlnească

Această tristețe pe care o simt în seara asta nu este tristețea mea.

Poate că este a tatălui meu. Pentru că nu a fost niciodată prețuit de tatăl său. Pentru că nu a profitat niciodată de fiul său.

Această singurătate este a nimănui. Nimeni nu e singur. pentru că nimeni nu s a născut niciodată. și nu va muri niciodată.

Această melancolie este a altcuiva. Altcineva este melancolic pentru că el este întotdeauna altcineva.

Timp de atâția ani, am răspuns la un nume, și nu pot spune cine mi-a răspuns.

Domnul Nu Știu Nimic? Fratele Inconsolabil? Sora Fiecare lucru secret? Oricine? Cineva?

Cineva crede: Cu moartea ca partener de pat,

cum ar putea fi gândirea altfel decât neliniștită?

Cineva se gândește: Doamne, îmi întorc mâna cu fața în jos și Tu ești Tu și eu sunt eu. Îmi întorc mâna cu fața în sus și Tu ești eu iar eu sunt Tu. Ce se întâmplă când îți întorci mâna?

Doamne, adu-ți aminte de mine. M-am născut în Orașul Victoriei, pe o stradă numită Jalan Industri, unde, în fiecare dimineață, omul care vindea prăjituri de orez trecea împingându-și căruciorul, cu micul său vaporaș fluierând, în timp ce la brâu, la capătul unui șnur roșu, un clopoțel de alamă. tremura într-o convulsie fină și constantă.

Această insomnie nu este insomnia mea. Trebuie să fie insomnia stelelor. Iar eu sunt urmașul lor pământean.

Cineva, Oricine, Nimeni, Nimeni, eu și Altcineva. Cinci într un pat și niciunul dintre noi nu poate dormi. Cinci într un singur trup, născut, nu făcut. Și durerea pe care o purtăm împreună nu este a noastră.

Poate că e a Ta, Doamne.

Pentru că trăiești atât de aproape de creaturile Tale. Pentru că ai suferit atâtea încarnări necunoscute de Tine.

Pentru că ai rămas străin de iubiți și prieteni, și apoi să le supraviețuiești lor și tuturor numelor lor pentru Tine.

Pentru că trăiești uneori ani de zile fără un nume. Și toate primăverile Tale deșirate. Și toate iernile Tale o singură iarnă.

**

Pernă

Li-Young Lee *

Nu e nimic ce nu pot găsi acolo sub ea. Voci în copaci, pagini lipsă ale mării.

Totul în afară de somn.

Iar noaptea este un râu care face poduri între malurile care vorbesc și cele care ascultă, o fortăreață, fără apărare și inviolabilă.

Nu există nimic care să nu încapă sub ea: fântâni înfundate cu noroi și frunze, casele copilăriei mele. Și noaptea începe când degetele mamei mele dau drumul la ața cu care au legat și dezlegat tivul poveștii noastre care se destramă.

Noaptea este umbra mâinilor tatălui meu care reglează ceasul pentru înviere.

Sau este ceasul defect, numerele zburătăcite?

Nu există nimic care să nu-și fi găsit un cămin acolo: aripi aruncate, pantofi pierduți, un alfabet rupt.

Totul în afară de somn. Și noaptea începe

cu prima decapitare a iasomiei, cu parfumul ei captiv scăpat în sfârșit de hainele de înmormântare. **

Ora și ceea ce este mort Li-Young Lee

În seara asta fratele meu, în cizme grele, merge prin camere goale peste capul meu, deschizând și închizând uși. Ce ar putea să caute într-o casă goală? De ce ar putea avea nevoie acolo, în rai? Își amintește oare de pământul lui, de locul lui de naștere pus în torțe? Iubirea lui pentru mine este ca apa vărsată care se întoarce la vasul ei.

La ora asta, ceea ce e mort e neliniștit. și ceea ce e viu arde.

Cineva să-i spună că ar trebui să doarmă acum.

Tatăl meu ține o lumină aprinsă lângă patul nostru. și se pregătește pentru călătoria noastră. El repară zece găuri în genunchi la cinci perechi de pantaloni de băiat. Dragostea lui pentru mine e ca și cum ar coase: culori diferite și prea multă ață, cusături inegale. Dar acul străpunge cu fiecare lovitură a mâinii lui.

În acest ceas, ceea ce este mort este îngrijorat și ceea ce e viu e fugar.

Cineva să-i spună că ar trebui să doarmă acum.

Doamne, acest cuptor vechi, continuă să vorbească cu gura lui plină de dinți, o barbă pătată la sărbători, și respirația lui... de benzină, de avion, de cenușă de om. Iubirea lui pentru mine se simte ca focul, se simte ca porumbeii, se simte ca apa de râu.

La ora asta, ceea ce e mort e neputincios, bun și neajutorat. În timp ce Domnul trăiește.

Să-i spună cineva Domnului să mă lase în pace. M-am săturat de dragostea lui care se simte ca focul, ca zborul și fuga. **

*Li Young Lee s a născut în 1957 în Jakarta, Indonezia, din părinți chinezi.

José B. González

Ruperea liniilor stilou roșu în mână, îmi spune că liniile ar trebui să se rupă pentru a accentua... dimensiunea anumitor cuvinte precum cele din istoria familiei mele: în primul rând... schimbare al doileaschimbare a treia tură, cuvintele sunt ca pământul care se schimbă înapoi și înainte în timpul unui cutremur acest verset are mai mult sens atunci când cuvintele se pot clătina... se clatină. dar oricât de mult aș încerca să împart rândurile la locul lor poetic

există cuvinte pe care nu le pot separa, ca tată, mamă și copil, cuvinte pe care nu le pot despărți. ca tată și plecarea, mamă și părăsire, copil și suferință, cuvinte care rămân împreună de la sine, ca imigrație, izolare, dezolare. **

José B. González

Zilele lui mami

Toată ziua coase pentru a coase mâneci, adăugând brațe la cămăși, și pleacă dimineața înainte ca prima ciocolată să se topească, se întoarce cu brațele întinse care atârnă de parcă ar fi fost trase din articulații, și chiar și atunci când pare că restul corpul ei nu o va ajunge din urmă cu voința ei, ea tot coase pentru a coase, astfel încât în cele din urmă să ne putem alătura lui papi în SUA. și să fim din nou întregi. **

José B. González

fuga în SUA

în cele din urmă, o zi atât de perfectă încât bombele de la trezire din această dimineață sunt depășite de clopotele de vânt ale unei femei. de "tamales, tamales * ".

în drum spre aeroport iguane atârnă cu capul în jos, chiar și ele zâmbesc. de-a lungul fermelor și câmpurilor semințe de glonț putrezite sunt depășite de buruienile înflorite.

pe marginea autostrăzii un copac înalt stejar de savană dă naște petale roz prematur iar

în interiorul unui avion care se îndreaptă spre nord, Yani și eu zburăm atât de sus încât nu ne putem deosebi câmpurile de porumb de garduri; E o zi atât de perfectă ultima zi.

*Tamale, în spaniolă tamal, este un fel de mâncare

tradițională meso-americană făcută dintr-un un aluat făcut din făină de porumb , care este gătit la abur într o coajă de porumb sau într-o frunză de banană.

Tamara de Lempika

George Abraham

Unarheologia lui "Father

un sonet Markov, cu mulțumiri lui Fargo Tbakhi

Baba, te-am ținut de mână în timp ce mureai Pe jumătate adormit, plutind între Neștiință Și aici: privirea ta fixată în peretele cenușiu.

*

Pe jumătate adormit, plutind departe de un necunoscut Aici, privirea ta era fixată dincolo de zidul încărunțit de la spital la ospiciu la dormitor la cer.

*

Aici, privirea ta a devenit fixă. Trecând de perete, cenușiu de la spital la ospiciu, la dormitor, cerul tinereții tale de neuitat s-a jucat în fața noastră.

*

De la spital la ospiciu, de la dormitor la rai, Tinerețea ta de neuitat s-a desfășurat în fața noastră. 1967, Vara șoptindu se în ferigi, aligatorul mort pe manta.

*

Ți-ai uitat tinerețea și ai lăsat-o să se desfășoare în fața ta.

Vara a șoptit în ferigile moarte. Un aligator pe șemineu Însemna că începea sezonul de vânătoare, căldura lui venind din urmă

*

Vara a fost o șoaptă. Ferigi, moarte pe manta. Un aligator Însemna că sezonul de vânătoare era căldură pe care ai numit-o început: Așa te ai convins că ești american.

*

Am scris căldură și început, dar am vrut să spun sezon de vânătoare.

Așa știu că sunt american: Mă pot convinge alți oameni că sunt demn de cele mai dure cuvinte.

*

Aceasta este forma cunoașterii mele: Sunt un american convingător. Pentru alți bărbați care văd, în mine, o intrare dură. Un demn nimeni ar ști când să se supună, cum să spună "tati".

*

Pentru alți bărbați, eu sunt o piesă dură, o vrednică gaură. Știu cum să mă supun, cum să spun "tati". Bărbați nemerituoși: numai scuipat, dinți și bătaie.

*

Scârba la care m-am supus cândva, Tăticul care odată

A fost bărbat nemeritat: în tot scuipatul și bătaia, A fost prima mea dragoste, Prietenul meu din copilărie.

*

Când eram scuipat și bătut, Mă credeam nevrednic. De el. Fiind îndrăgostit de cel mai vechi prieten din copilărie

A fost modul în care corpul meu a învățat să înghită.

*

Am fost odată îndrăgostită de primul meu prieten din copilărie. Așa a învățat prima dată corpul meu să înghită rana imposibilă a lui însuși: vara s a liniștit pentru a șopti.

*

Mi am învățat prima dată corpul să se înghită pe sine Ca o rană răzlețită tăcută într-o vară imposibilă.

Baba, tu ai fost cel care m-a ținut de mână când eram pe moarte. *

Am liniștit rana imposibilă a corpului meu, Baba. Eu te am ținut de mână în timp ce tu mureai, pe jumătate adormit. Te-am lăsat să plutești, neștiind.

"După ce tatăl meu s-a îmbolnăvit de o boală neurodegenerativă rară, care i-a dezmembrat creierul în șase săptămâni, am ales să nu mă destăinui în fața lui pe patul de moarte. Crescând ca palestinian în sudul Statelor Unite, tatăl meu a moștenit o mare parte din homofobia sa din America - imaginațiile eșuate ale iubirii din tabăra de coloniști, care l-au îndepărtat de noțiunile palestiniene indigene de dragoste și grijă. L-am lăsat pe tatăl meu să treacă în neștiință, pentru a l lăsa să moară în pace și, de asemenea, pentru a-mi revendica dreptul de acțiune asupra propriei mele narațiuni gay, împotriva pericolelor și dezmembrărilor pe care homosexualitatea occidentală și pozitivitățile toxice din jurul poveștilor de "dezvăluire" le pot impune unor corpuri ca al meu. Această decizie a fost, pentru a invoca termenul lui Fargo Tbakhi, o "unarheologie", care, în schimb, m-a lăsat cu o altă formă de necunoaștere: ce s ar întâmpla dacă tatăl meu mi ar accepta homosexualitatea? Eu nu i am permis să-mi vadă homosexualitatea decât în fragmente. Și eu, de asemenea, mi-am cunoscut tatăl doar în fragmente. În acest fel, ne cunoșteam și ne iubeam unul pe celălalt în

mod necunoscut. Trebuia să găsesc un poem de dragoste nu aceasta a fost originea sonetului de la bun început?" - în mijlocul unor astfel de imposibile fragmentări."

George Abraham **

George Abraham este un poet american de origine palestiniană și autorul cărții Birthright (Button Poetry, 2020), câștigătoare a trofeului Arab American Book Award. Beneficiar al unor burse de la Kundiman, Muzeul Național Arab American, Conferința Scriitorilor Sewanee și alte organizații, locuiește în Chicago, pe pământurile desemnate ale Consiliului celor Trei Focuri. Ilya Zomb

Phillip B. Williams

"Ne Me Quitte Pas": "I Put A Spell On You": Nina Simone: 1965

Un singur picior de pantalon atârnă de scaun. Noroiul de pe tiv lasă morminte pe podea.

Semilună crescătoare: ultimul nasture de la cămașa ta prins între dinții mei.

Greierele: un casetofon repetă obsesiile sale sărite.

Un singur picior de pantalon atârnă de scaun.

Stele: praful de pe gleznele tale urcă pe stâlpi de iluminat public.

Où l'amour sera roi: gropile din spatele genunchilor îndoiți sunt regatul.

Noroiul din tiv lasă morminte pe podea.

Subrațul tău ține un cuib de frunze arse. de care îmi frec fața. Ard în nota de animal.

Un singur picior de pantalon atârnă de scaun, o panteră derulând colonia

de căprioară de pe limbă.

Où l'amour sera loi: picioarele mele goale aleargă departe de căpătâiul patului.

Noroiul din tiv lasă morminte pe podea. Un singur picior de pantalon atârnă de scaun. **

David Hockney

Jenny George

Floarea-soarelui

Sunt în lume, dar încă mai vreau lumea. Sunt plină de dor și nu mă pot mișca, captivată în grădină. După ce am murit până la rădăcini, cresc din nou într o versiune a lucrurilor pe care le iubesc. Eu sunt ea și nu ea, hermafrodit cu o inimă ca o farfurie de flăcări negre. Albinele mă inspectează ca niște doctori. Toate lacrimile mele mici și grele, viitoarele mele ființe care nu au crescut. Lenjeria de pat se umflă pe sârmă în timp ce în jurul meu floarea-soarelui arde uriașă prin măștile lor de dorință radiată.

Când lucrez într-un loc intim, caut corespondențe. Am scris "Floarea soarelui" pentru a mă ajuta să mă gândesc la ciclurile vieții plantelor din grădina mea, alături de ciclurile dorinței și ale morții în relațiile umane."

Jenny George este autoarea cărții The Dream of Reason (Copper Canyon Press, 2018). Câștigătoare a Premiului de poezie Discovery/Boston Review, este beneficiara unor burse de la Bread Loaf Writers' Conference, Lannan Foundation, MacDowell și Yaddo.

Jenny George

Susan McCabe

Degustarea ultimului episod al erei glaciare Ne-am umplut gura cu zăpadă și am lătrat pe sănii până la graniță. Hotelul de gheață nu a fost uitat. Săniile și au păstrat calotele de gheață și au alunecat între păduri... au făcut cu mâna, au plâns, am văzut totul.

Trăim în hotelul de dincolo de înstrăinare.

Se inundă, se scufundă, se învârte. Aurorele ultraviolete de pe cărțile poștale alunecă din ramele lor ploioase. Candelabrele de diamante țin în brațe adormiți prismatici între foi de sticlă. Când scările coboară ne pierdem diferențele. Încă emoționat, da, emoționant ca întotdeauna... soarele de la miezul nopții rămâne pe cer.

Nu ne gândim oricum să plecăm. Orașele sunt aproape toate incendiate. Trupuri în bucăți se clatină în gheața care se topește. Unul bea dintr-un pahar înghețat apoi bea și paharul,

cu fața la îngheț se îndepărtează. Fulgii dor să se recompună.

La răsărit, o pereche de îndrăgostiți, au fost prinși într-o alcovă de gheață, care se prăbușește, sub o Patagonie pătată

Piatra a spus-"uită-te sub mine". Erau deja morți.

Aproape nimeni nu observă o tandră fericire înfiorătoare. Uriașii cumulus sunt niște piedestaluri pentru permanență. Toată noaptea lentă stau acolo.

"Acest poem face parte dintr o secvență mai amplă de poeme despre schimbările climatice. Mediul său distopic abordează dorințele noastre umane ca fiind adesea în contradicție cu lumea naturală și cosmosul. Deși are un element capricios, dorește să trezească cititorii la consecințele ignorării creșterii temperaturilor globale."

-Susan McCabe

Marwa Helal

zilele sunt numărate surprinzătoare sensibilitate sacadată semestrială la sentință într-un sezon de tăieri și despărțiri la așa-zișii funcționari publici ai streșinii și separării presimt o serie de spectatori sau investigatori nu ne vor salva ca pe niște generatoare furate nimic speculativ despre spectacole noi, bestiile, scuipăm și scuipăm scuipat și scuipăm despicând suturile din occipitalul tău până în occidentalul tău sceptic de această spectaculoasă moliciune a acestui plex flexibil aleg eu cei mai bun pentru mine însumi înjurând învârteala duhului de pucioasă cu spuză și spirit umed de suliță, petrecut pentru a se uni în acest nonsens, asta e chestia cu limba ta, că o fac să sune atât de bine încât nu trebuie să aibă sens, ei sunt toți ceea ce ești tu, de unde vii, un cineva care să declame aceste oximoronii, noi suntem cetățeni cu dublă cetățenie, foști rezidenți străini și abia am început să numărăm zilele acestei societăți cu eficiența cifrelor arabe.

______

"Acest poem a apărut din frustrarea de a fi rugat să iau cuvântul la câteva lecturi recente, în timpul cărora am început să observ două tipare: 1. Solicitarea venea adesea de la un anumit tip de femeie care credea că face o favoare restului audienței și 2. Era întotdeauna după ce

citeam "poemul rapid care l-am scris cu fiere, pentru a fi citit" așa că mi am dat seama că nu e vorba că nu mă aud, ci că nu pot ține pasul. Așa că am făcut un poem la o frecvență pe care ei 'nu o pot auzi'. Acesta se adresează fraților mei de fițe. Inspirându-mă din Justin Phillip Reed, Harryette Mullen și Rirkrit Tiravanija. O întrebare totuși: Ce fac ei cu atâta yoga și meditație dacă nu pot fi prezenți la poem?".

Marwa Helal

poemul e un vis care îți spune că e timpul

Marwa Helal

este un câmp atâta timp cât fluturii spun că este un câmp cu zborul lor ce durează mult timp pentru a vedea ca și lumina, sunetul sau limba să ajungă și să continue să sosească mai mult de șase dialecte de sens și eu încă mă adaptez la timp

la distanța și permanența lui mi am găsit scurtăturile și reperele pentru a localiza unde am luat formă pentru prima dată în câmp *

Vito Hannibal Acconci

Folosind un tropot

El a spus: "Direct din gura calului." A spus că a ieșit direct din gura calului. A spus-o direct din gura calului. Calul era mare, puternic, cu patru picioare, cu copite solide și cu coama și coada curgătoare. (Ceva de genul pe care stătea, călărea sau era purtat. Era un cadru cu picioare pentru a susține ceva). Și ceva sau altceva era rostit prin gură, care conținea dinții și limba. Exista o expresie ironică! Acolo, apa se vărsa într-o altă întindere de apă. Corpul, așadar, se dezvolta prin intermediul hranei.

El fusese menționat înainte. Acum, nici îndoit, nici strâmb, el ieșea din deschizătură. Nu mai era pe calul acela înalt.

Manuel Arturo Abreu *

Sunetul are urechi În mila surorii mai găunoase o ceață senină de zi de luni stropită cu apă de prune haina supărată a lui Quasimodo are răbdare limba îi sare din gură ca o piatră de mormânt de trei ori.

Netedă ca cenușa Cuvântul ei preferat este "farmacie" Fericirea din mine este ca interiorul unei frici care se topește în timp ce ea mișcă timpul cu o privire egală cu nicovala de ploaie în timp ce mă conduce într o râpă și mai departe, în plămânii de colindător ai surorii goale învățându-mă să aud în tăcere așa cum fac inimile

* Manuel Arturo Abreu (născut în 1991) este artist, poet, critic și curator dominican din Bronx. Abreu a scris două cărți, poezii și eseuri și a participat la instalații artistice de grup.

Mark Strand

Omul și cămila

În ajunul celei de-a patruzecea aniversări Stăteam pe verandă savurând o țigară când, din senin, un bărbat și o cămilă au apărut. Niciunul dintre ei nu a scos un sunet la început, dar pe măsură ce înaintau pe stradă și au ieșit din oraș, cei doi au început să cânte. Ce cântau este încă un mister pentru mine... cuvintele erau neclare și melodia... prea pompoasă pentru a mi-o aminti. În deșert au plecat și, în timp ce mergeau, vocile lor se ridicau la unison deasupra sunetului cernut prin nisipul suflat de vânt. Minunea cântecului lor, amestec evaziv de om și cămilă, părea... o imagine ideală pentru toate cuplurile neobișnuite. Era oare aceasta noaptea pe care o așteptam? atât de mult timp? Am vrut să cred că da, dar, în momentul în care au dispărut, bărbatul și cămila au încetat să mai cânte și au pornit în galop. înapoi în oraș. Au rămas în fața verandei mele, uitându-se la mine cu ochii mari, și au spus: "Ai stricat totul. Ai distrus o pentru totdeauna".