Priorităţi pentru perioada 2014 - 2019
Cine suntem Suntem cea mai mare familie politică din Europa și ne ghidăm după o viziune politică de centru-dreapta. Suntem Grupul Partidului Popular European din Parlamentul European.
În ce credem Credem în potențialul individual al oamenilor de a-și crea viața pe care și-o doresc. Suntem în favoarea întreprinzătorilor, a comerțului, a educației, a cercetării și inovării. Creăm cadrul care le permite indivizilor să preia inițiative de care pot beneficia atât ei, cât și societatea în ansamblu. Facem parte din aceeași echipă, ne ajutăm reciproc și depunem toate eforturile necesare pentru a găsi soluții la provocări. În viziunea noastră, continentul european reprezintă un loc unde oamenii călătoresc, fac afaceri, investesc, învață unii de la ceilalți, cumpără, vând, colaborează și lucrează împreună. Împărtășiți aceeași viziune?
Oamenii noștri Credem în oameni dinamici, întreprinzători, talentați, motivați și dedicați, în oameni care au idei strălucite și sunt motivați să își urmeze visul. Credem în oameni care încearcă să pună în practică idei noi, își asumă riscuri și nu se tem de eșec, în oameni care se redresează și își urmează drumul până la final, care se adaptează, se schimbă, învață, se transformă, cresc și creează.
Dorim să contribuim la reușita cetățenilor și să îi ajutăm să facă față dificultăților. Credem în oferirea unei plase de siguranță celor care au nevoie de ea și în acordarea de șanse egale de reușită pentru toți. Oamenii sunt economia noastră. Cetățenii europeni sunt cea mai mare economie din lume. Toți oamenii din Europa beneficiază de cea mai mare piață la nivel mondial, care furnizează locuri de muncă în domeniul exporturilor, comerțului electronic, turismului extern, investițiilor și prețurilor competitive. Dumneavoastră sunteți unul dintre acești oameni? Ne dorim ca întreprinderile familiale, întreprinderile mici, inovatorii, inventatorii, cercetătorii, oamenii de știință și lucrătorii independenți să fie modele de inovare și excelență în Europa și dincolo de granițele acesteia.
Credem în oameni. Putem conta pe dumneavoastră?
Alăturaţi-vă nouă aici:
www.eppgroup.eu
Viziunea noastră 1. Planul nostru pentru economie • • • • •
Dacă vrem să concurăm cu China, India, Brazilia și Rusia, economiile noastre europene trebuie să devină moderne, competitive și inovatoare și să genereze know-how. Credem că Europa poate deveni un vârf de lance în domeniul cercetării și al inovării. Industriile europene trebuie să fie lideri mondiali în crearea și utilizarea de tehnologii cu emisii reduse de dioxid de carbon care să asigure independența energetică și să genereze locuri de muncă. Vom crea un mediu în care întreprinzătorii și întreprinderile familiale să poată prospera iar calitatea de întreprinzător să fie recompensată. Vom asigura o mai bună guvernare la nivel european în domeniul fiscal pentru a reduce costurile și birocrația. Credem că piaţa unică, cu alte cuvinte spațiul pentru comerț și exporturi transfrontaliere din cadrul pieței europene, constituie cel mai bun mod de a stimula competitivitatea Europei. Ne dorim să eliminăm obstacolele din calea comerțului, atât în cadrul Uniunii cât și la nivel mondial, deoarece liberul schimb și accesul liber la alte piețe pentru bunurile și serviciile noastre stimulează creșterea economică în fiecare țară europeană. Planul nostru privind o economie socială de piaţă oferă o coardă de siguranță libertății întreprinzătorilor. Toată lumea are o șansă de a reuși iar noi îi ajutăm să se redreseze pe cei care se află în impas.
2. Planul nostru privind locurile de muncă • •
Vom investi în învățământul superior și în educaţia antreprenorială, în formare, inovare și cercetare (3 % din PIB) pentru sectoarele de creștere viitoare. Vom ajuta mediul afacerilor, crea locuri de muncă de calitate pentru lucrătorii de toate vârstele, femei și bărbați, care vor beneficia de o educație care să le garanteze ocuparea unui loc de muncă, precum și de învățare și formare continuă pe toată durata vieții lor profesionale.
• • •
Vom aduce din nou investiţiile în Uniunea Europeană, atrăgând capital și investitori privați. Vom acorda finanțare publică cercetării și dezvoltării și vom încuraja parteneriatele de tip public-privat. Vom sprijini persoanele cu spirit întreprinzător care doresc să își înființeze propria afacere, îndeosebi femeile de afaceri. Vom apăra interesele noastre economice la nivel mondial, urmărind stabilirea de relaţii comerciale internaţionale și investiții cu piețele externe, fără a ne refugia în protecționism și naționalism. Vom face din Europa un continent favorabil întreprinderilor și atractiv pentru investitori.
3. Planul nostru privind băncile și îndatorarea publică • • •
•
Băncile trebuie să fie în serviciul oamenilor și al economiei. Rolul lor este să stimuleze spiritul întreprinzător și dezvoltarea economică. Oamenii în care credem creează prosperitate, nu datorii. Oamenii noștri sunt administratori responsabili, nu risipitori iresponsabili. Noi vom cheltui numai banii și resursele de care dispunem. Eliminând costurile și cheltuielile inutile, vom reduce datoria publică și privată. Vom elibera oamenii de povara datoriei suverane și a salvării băncilor. Vom crea o uniune bancară la nivel european care se va caracteriza printr-o supraveghere strictă a băncilor, norme privind nivelul capitalului propriu de care ar trebui să dispună acestea, precum și modul în care ele ar trebui lichidate sau ajutate să se redreseze, după caz. Ne vom asigura că economiile și depozitele populației sunt protejate. Vom garanta stabilitatea monedei euro și a piețelor financiare.
4. Planul nostru pentru întreprinderile mici •
În viziunea noastră, microîntreprinderile, întreprinderile mici și mijlocii reprezintă fundamentul economiei europene; ele furnizează două treimi din locurile de muncă din sectorul privat. Vom ajuta oamenii să își înființeze propria afacere (în trei zile) și să reducă din timpul necesar pentru rezolvarea formalităților legate de TVA, impozite și taxe vamale.
•
•
Vom încuraja întreprinderile să creeze noi locuri de muncă, să se dezvolte și să exporte, să își mențină fluxul de lichidități, vom asigura accesul la împrumuturi destinate înființării de întreprinderi, acordate de bănci, de BCE și de BEI și ne vom asigura de plata promptă a facturilor emise de acestea. Vom finaliza piața unică. Vom crea piaţa unică digitală cu scopul de a dezvolta comerțul într-o Europă deschisă, conectată, supusă unei reglementări unice.
5. Planul nostru pentru o Europă mai sigură la nivel mondial • • • • •
Credem în gestionarea migraţiei, acordând azil persoanelor care îl solicită în mod legitim și împiedicând imigranții ilegali să pătrundă pe teritoriul Uniunii. Credem în coordonarea eforturilor naționale de prevenire a criminalităţii organizate și de combatere a corupției politice. Considerăm că toată lumea are dreptul la alimentaţie sigură, la a primi informații fiabile privind ingredientele și proveniența alimentelor. Vom depune eforturi în vederea protejării în mediul online a dreptului la viaţă privată și a datelor cu caracter personal ale cetățenilor. Credem în respectarea drepturilor omului și promovăm acest principiu în toate politicile noastre.
Credem în oameni. Construim o echipă. Putem conta pe dumneavoastră?
Publicat de:
Editor : Internet: E-mail: Drepturi de autor:
Echipa de publicații Serviciul de presă și comunicare Grupul PPE din Parlamentul European Pedro López de Pablo Șeful Serviciului de presă și comunicare www.eppgroup.eu epp-publications@europarl.europa.eu Grupul PPE din Parlamentul European