DE SĂRBĂTORI tradiţii și obiceiuri
Sărbătorile de iarnă Sărbătorile de iarnă încep odată cu Postul Crăciunului, pe 15 noiembrie şi ţin până la Sfântul Ion, pe 7 ianuarie. Sărbătorile creştine ale Naşterii Domnului, Anului Nou şi Bobotezei au în viaţa credincioşilor semnificaţie aparte. Ele trezesc rezonanţe afective de înaltă sensibilitate şi de puternică intensitate, creând o atmosfera de bucurie şi un farmec cu totul specifice în trăirea religioasă.
Naşterea Domnului
Anul Nou
Boboteaza
SEMNIFICAŢIILE UNOR ÎNTÂMPLĂRI: AI NOROC: - dacă verşi vin pe masă, - dacă răstorni cutia de chibrituri, - dacă atingi cocoaşa unui cocoşat, - dacă strici un pahar de culoare albă, - dacă îţi ţiuie urechea stânga, - dacă dai pomană unui sărac.
Ignatie Teoforul Pe 20 decembrie este sărbătorit Sfântul Ignatie Teoforul, episcop de Antiohia, martir al Bisericii şi unul din cei mai de seama Părinţi apostolici. Este ziua în care tăiem porcul. În religia vechilor daci, porcul era sacrificat ca simbol al divinitătiii întunericului care slăbea Soarele în cea mai scurtă zi a anului, Solstiţiul de iarnă. Pentru a veni în ajutorul Sorelui oamenii sacrificau porci şi-l hrăneau spre întărire cu carne. După aceea ziua începea să crească şi Crăciunul devenea o sărbătoare a luminii şi a vieţii (poate de aceea Iisus a fost vestit Magilor de o stea).
Crăciunul românesc aproape că nu poate fi conceput fără porc. Pregătirea Sărbătorilor nu implică atât căutarea darului spiritual, cât umplerea mesei, pe cât posibil cu „porcării” .
Ajunul Crăciunului Ajunul Crăciunului, în tradiția populară, este sărbătoarea de sfârșit de an patronată de moș Ajun. Acesta se spune că ar fi fost frate geamăn cu moș Crăciun, deoarece seamănă între ei ca două picături de apă. Moș Ajun că ar fi fost ultimul dintre apostoli. El este cel care a poruncit să se dea flăcăilor colaci, să se umble cu colindatul și să li se dăruiască florinți de la părinți. Umblatul cu icoana este una din practicile tradiţionale creştine legate de Crăciun, este o vizită pastorală pe care Preotul o face în parohie. Cu această ocazie Preotul merge cu icoana Naşterii pe la casele oamenilor şi, cântând troparul “Naşterea Ta, HRISTOASE…”. binevestesc acest deosebit eveniment la credincioşi.
Obiceiuri laice de Ajun În Ajunul de Crăciun este bine să li se dea copiilor să mănânce bostan pentru a fi sănătoși tot anul. Gospodinele trebuie să fiarbă pentru masa de Ajun mai toate felurile de bucate, pentru a le avea și în anul următor. Se spune că pentru a avea noroc, în decursul vieții, nu trebuie să mănânci nimic în ajunul Crăciunului. Nu trebuie să dai nimic din casă în ziua de ajun, pentru ca să îţi meargă bine tot anul.
Decorarea caselor cu plante: busuioc, maghiran şi bumbişor, purtător de noroc. Prepararea de seară a bucatelor tradiţionale din carne de porc, tobă, caltaboşi, cârnaţi, piftie, sarmale sau poale-n brâu.
"Piţărăii" este un obicei de pe vremea dacilor care se practică în Oltenia şi care semnifică sacrificiul adus divinităţii drept mulţumire pentru rodnicia holdelor şi a pomilor.
Tradiţia spune că nu e bine să te baţi, nici măcar în glumă, cu cineva, căci faci buboaie peste an. Există obiceiul conform căruia fetele nemăritate trebuie să țină post negru pentru a-și putea visa ursitul. MOȘII DE CRĂCIUN - românii îi pomenesc pe cei adormiți la fiecare mare praznic. De aceea și în ziua de Ajun se împart pentru morți colăcei.
Crăciunul
Crăciunul Sărbătorile au fost dintotdeauna pentru Biserica repere veşnice de legătură a omului credincios cu DUMNEZEU. Crăciunul sau Naşterea Domnului, este una din aceste sărbători, ce e simţită sau trăită ca un moment de manifestare spirituală (slujba la Biserica, colinde, rugăciuni).
Crăciunul Crăciunul este o sărbătoare a luminii, a iubirii faţă de semeni, a păcii, a voioşiei, a bucatelor alese şi a clipelor de neuitat petrecute cu familia si cu cei dragi. Această sărbătoare ţinută pe tot Globul indiferent de rasă este binecuvantarea lui Dumnezeu, este steaua pomului de craciun, este ansamblul puterii divine.
Crăciunul De la inceputul secolului al XX-lea, Crăciunul devine şi o sărbătoare laică, celebrată atât de către creştini cât şi de către necreştini. Naşterea Mântuitorului aduce cu ea o multitudine de practici foarte vechi prin care se celebra Solstiţiul de Iarnă, momentul în care natura dă speranţe că va renaşte.
Nașterea Domnului 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15.
16. 17. 18. 19.
În zilele acelea a ieşit porunca de la Cezarul August să se Înscrie toată lumea. Această înscriere s-a făcut întâi pe când Quirinius ocârmuia Siria. Şi se duceau toţi să se înscrie, fiecare în cetatea sa. Şi s-a suit şi Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David care se numeşte Betleem, pentru că el era din casă şi din neamul lui David. Că să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită cu el, care era însărcinată. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele că ea să nască. Şi a născut pe Fiul sau, Cel Unul-Născut şi L-a înfăşat şi l-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei. Şi în ţinutul acela erau păstori, stand pe câmp şi făcând de straja noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată Îngerul Domnului a statut lângă ei şi slavă Domnului a strălucit împrejurul lor, şi ei s-au Înfricoşat cu frică mare. Dar Îngerul le-a zis: Nu va temeţi. Căci, iată, va binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Şi acesta va fi semnul: Veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle. Şi deodată s-a văzut, împreună cu Îngerul, mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire! Iar după ce Îngerii au plecat de la ei, la cer, păstorii vorbeau unii către alţii: Să mergem dar până la Betleem, să vedem cuvântul acesta ce sa făcut şi pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut. Şi, grăbindu-se, au venit şi au aflat pe Maria şi pe Iosif şi pe Prunc, culcat în iesle. Şi văzându-L, au vestit cuvântul grăit lor despre acest Copil. Şi toţi câţi auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori. Iar Maria păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa. Şi s-au întors păstorii, slăvind şi lăudând pe Dumnezeu, pentru toate câte auziseră şi văzuseră precum li se spusese. Sfanta Evanghelie dupa Luca, cap. 2
Istoria sărbătoririi Crăciunului
• În urmă cu 4000 de ani, primii care au sărbătorit perioada din mijlocul lunii decembrie au fost mesopotamienii prin celebrarea Anului Nou, care dura 12 zile. Ei venerau mai multe zeităţi, iar cel care îi conducea era Marduk. • În fiecare iarnă, Marduk ducea o lupta cu forţele răului, ale întunericului. Oamenii îl ajutau sărbătorind Zarmuk, iar la sfârşitul acestei sărbători regele se sacrifică pentru a-l ajuta pe Marduk în lupta (de fapt sacrificatul era un tălhar îmbrăcat în hainele regelui). Babilonienii şi persienii aveau Sacaea. • Românii sărbătoreau Saturnalia, în cinstea zeului Saturn. Aceasta era ţinută din mijlocul lunii decembrie până la începutul lunii ianuarie. În aceste zile se organizau carnavaluri, mese festive, se ofereau cadouri şi se mergea în vizită la prieteni. • În anul 274, împăratul Aurelian a proclamat ziua de 25 decembrie “Ziua soarelui invincibil” iar în 320 Papa Julius I a declarat această zi că ziua Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos pentru a contracara Saturnalia, sărbătoare ce era ţinută şi de creştinii convertiţi. Cu timpul această credinţă a fost adoptată, iar data de 25 decembrie este cunoscuta ca ziua Naşterii Domnului. • Acestă sărbătoare a devenit populară în anul 1860, când Washigton Irving l-a portretizat prima dată pe Moş Crăciun în cartea “Cum se sărbătoreşte Crăciunul la Bracebrige Hall”. • Tot în 1860, Thomas Nast, celebru caricaturist a promovat imaginea unui bătrân vesel, îmbrăcat într-un costum roşu cu nasturi negri şi cu o curea din piele în cotidianul Harper's Illustrated Weekly. Nast a contruit imaginea lui Moş Crăciun timp de 30 de ani, timp în care a stabilit reşedinţa Moşului la Polul Nord şi a construit legenda comercială. • Moş Crăciun aşa cum îl ştim în zilele noastre a fost creat de Harddon Sundblom, el atribuidu-i Moşului burtă, costum roşualb şi curea. Această imagine a fost promovată de o companie producătoare de băuturi răcoritoare, care avea culorile produsului similare cu costumul Moşului.
Obiceiuri laice de Crăciun 1.
2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12.
13.
În ajun de Crăciun, oamenii îşi iau de la vecini tot ce-au dat cu împrumut, spre a avea toată avuţia în gospodărie.eile pun un ban de metal şi o nucă în apa de spălat, spre a fi în anul ce vine mai frumoase şi bogate. Gospodarii, în ajunul Crăciunului, pun mâna pe toate uneltele din curte, ca să le poată folosi cu spor în anul următor. Cu o zi înainte de Crăciun se pune o potcoavă într-o găleată cu apă. Stăpânul casei bea primul, apoi o dă vitelor, ca să fie tari ca fierul. Păstorii pun sub pragul casei un drob de sare învelit, lăsându-l până la „alesul oilor“, în luna aprilie, când drobul este scos, măcinat şi amestecat cu tărâţe şi dat ca hrană turmei, să sporească. În ajun de Crăciun se curăţă hornul, iar funinginea e pusă la rădăcina pomilor pentru rod bogat. Masa pusă în ajun rămâne întinsă toată noaptea, timp în care focul trebuie să ardă în sobă. La Crăciun pâinea se aşează pe masă, să vină belşugul, şi tot în acelaşi scop, sub faţa de masă se pune pleavă de grâu. În ajun se pregătesc 12 feluri de mâncare în amintirea „Cinei cea de taină“ - Iisus şi 12 apostoli. Gospodarii stau la masă cu picioarele pe topor, ca să fie tari ca fierul în anul care vine. Când primul om intrat în casă de Crăciun este bărbat înseamnă bunăstare în anul viitor. În ajun de Crăciun sunt puse în tuspatru colţurile de mese căţei de usturoi şi seminţe de mere, ce apără de deochi şi farmece. Din ajunul Crăciunului până la Bobotează, casa e măturată de la prag spre răsărit şi nu din fundul locuinţei spre prag, ca să vină peţitori la fata de măritat. Fetele mari nu trebuie să dea gunoiul afară din casă. Ca să-şi viseze ursitul, fata va posti toată ziua de ajun, iar prima îmbucătură de seară s-o pună la brâu; când se culcă, întinde brâul pe jos şi face trei mătănii peste el. Aşa îşi va afla ursitul.
Bradul de Crăciun Bradul de Crăciun, ca pom ce trebuie îmbodobit înainte de Naşterea Domnului, a fost ales datorită faptului că el rămâne tot timpul verde. Bradul îl simbolizează pe Hristos, veşnic viu.
• Tradiţia împodobirii bradului şi a casei cu crenguţe de brad este un obicei preluat pe la jumătatea mileniului trecut de la triburile germanice, bradul simbolizând prin forma sa triunghiulară Sfânta Treime, iar podoabele cu care bradul este împodobit semnificând cunoaşterea şi bogăţia, asemeni pomului sacru din Grădina Edenului, în care se găseau merelefructele cunoaşterii.
BRADUL ÎMPODOBIT
TRADIŢIA
Primul brad împodobit înainte de sărbătoarea Naşterii Domnului a fost prezent în palatul principelui Carol I de Hohenzollern, în anul 1866. Începând cu această dată, românii au preluat obiceiul de a imbodobi bradul în apropierea Crăciunului.
Tradiţii de Crăciun În ajunul Crăciunului, oamenii își împodobesc casele cu coronite și vâsc ca simbol al bucuriei și pentru pacea sufletească.
CORONIŢA
VÂSCUL
• Împodobirea casei cu coronite de brad este un obicei Agăţarea coroniţelor de uşa casei este un obicei originar din Europa, unde, de Crăciun, porţile se decorau cu ramuri verzi, ca mod de a-şi întâmpina prietenii şi rudele. Forma circulară a coroniţei simbolizează natura veşnică a dragostei.
• În mitologiile europene, vâscul are un loc cu totul aparte. Este o plantă încărcată de magie, simbol al curățeniei spirituale, al libertății și armoniei, al dragostei. Vâscul căruia i se mai spune și ''creanga de aur'', este recunoscut acum drept simbol al Sărbătorilor de iarnă.
Obiceiuri de Crăciun Ciorăpei, crenguţe de brad şi de vâsc, globuleţe, fundiţe, ghirlande colorate, oameni de zăpadă, steluţe şi fulgi, toate sunt obiceiuri de Crăciun.
CIORĂPEII • Obiceiul ciorapilor de Crăciun provine dintr-o legendă despre un nobil care şi-a risipit necugetat averea, lăsându-şi fetele fără zestre.
LUMÂNĂRILE • Aprinderea lumânărilor în perioada Crăciunului este o tradiţie veche ce reprezintă naşterea lui Iisus şi reînnoirea vieţii, puritate, speranţă, găsirea drumului bun în viaţă.
Group 30
Amalia
Felicitările de Crăciun Papaioan Greece nou
32, Gidogiannou Str. -Amfissa 33100- Greece
Rosaria Frustillo
Italia
Istituto Omnicomprensivo Luigi Lilio Via San Francesco Snc, 88813 Cirò (KR) ITALY
Tuca
Maria
Romania
Rm. Valcea, Str. Pandurilor, no.3, Bl. B6, Sc.A, Ap.15, jud. Valcea, Cod 240069
Ipek
Ayaz
Turkey
Batikent mah Ali Ihsan G.cd Saruhan sitesi a blok k1 d2 Sehitkamil/Gaziantep Turkey
Olesia
Panova
Ukraine
Kharkiv Specialized School #156, 9A, Haribaldi Str, Kharkiv, 61121, Ukraine
Jerzy
Jastrzębs POland ki
Marie
Poláková
Czech Republic
Gymnázium, Školní 995, 37401 Trhové Sviny
Maria
Gusberti
Italy
Scuola Primaria "Uttini" via delle Scuole 3 Roveleto di Cadeo 29010 (PC)
05-120 Legionowo ul Zwycięstwa 2/4
Darurile creștine Dumnezeu este prin definiţie Marele Dăruitor. Ne dăruieşte în primul rând viaţă, şi, reluându-i pe Sfinţii Părinţi, se spune undeva că şi cea mai nenorocită existenţa este superioară neexistenţei. Apoi ne-a dăruit lumea cu toate câte le are în ea, că să fie (alături de altele, dar în primul rând) o cale de comunicare profundă cu Dumnezeu. Înainte de a crea omul, Dumnezeu gătise mai întâi darul pentru el. Darul, ca expresie a iubirii nesfârşite a lui Dumnezeu, premerge destinatarului sau, omului (Dumnezeu S-a pregătit să-l întâmpine pe om ca pe un prieten drag).
Masa de Crăciun Pentru praznicul Crăciunului, se prepară slănină, tochitură, salată de boeuf, cârnaţi, lebăr, caltaboşi, tobă, sarmale, piftie, friptură de porc, ciorbă de oase, jumări şi pomana. Dulciurile de sărbătoare sunt: cozonacul, plăcinta şi lipiile. Toate aceste preparate prezintă diversificări în funcţie de zona etnografică şi sunt însoţite de băuturi specifice fiecărei zone: ţuică, palincă, diverse vinuri.
Colindele - obiceiuri de iarnă Colindele reprezintă cântecul nostru strămoşesc şi una din cele mai vechi forme de manifestare a folclorului religios românesc. Colindele, "aceste minunate creaţii populare" s-au păstrat din generaţie în generaţie şi au răsunat în fiecare an, fără întrerupere, în casele creştinilor, în noaptea sfânta a Naşterii Domnului, în seara de Ajun şi la alte sărbători, îndatinându-se, răspândindu-se şi fiind nelipsite din manifestările religioase ale credincioşilor noştri. Ele exprimă, sub formă poeziei populare florile alese ale simţămintelor noastre creştineşti în faţa tainei celei din veac ascunse, precum şi binefacerile ce s-au revărsat asupra omenirii prin întruparea Fiului lui Dumnezeu.
Colindatul Ca parte integrantă a folclorului religios, colindele prezintă o valoare nepreţuită prin originea şi mai ales prin vechimea lor. Ele reprezintă cântecul nostru strămoşesc şi una din cele mai vechi forme de manifestare a folclorului religios românesc. Ele sunt înmiresmate de parfumul cel mai ales al evlaviei noastre creştineşti şi strămoşeşti, sunt o transpunere în formă populară cântată a credinţei noastre ortodoxe. Ele sunt inspirate din sfânta scriptură şi din sfânta tradiţie, din slujbele divine şi din iconografie. În ele respiră puternic duhul creştin şi se păstrează ceva din frăgezimea creştinismului primar.
În versurile lor duioase şi pline de credinţă se descifrează sensurile adânci ale unei trăiri religioase autentice, bazate pe mărturia de nezdruncinat a dreptei credinţe.
În noaptea sfântă şi plină de taină a Crăciunului, acest "praznic luminos", în faţa acestor podoabe minunate ale sufletului românesc, care ne aduc mesajul măririi lui Dumnezeu, al păcii şi înfrăţirii între oameni, porţile inimilor noastre se deschid mai larg pentru a cânta, după datină străbuna, "colindul sfânt şi bun" şi pentru a primi bunele vestiri ale colindelor şi urările lor, împreună cu Mântuitorul Hristos care vine, odată cu solia lor: "Să se nască şi să crească, Să ne mântuiască.“ Pr. Prof. Dr. Nicolae Necula
POVESTE DE CRĂCIUN
strămoșească. Să ningă cu daruri sfinte pe Pământ.
De Iarna așternută peste lume, sufletu-mi singuratic fulguiește. Fereastră de lumină-i Sărbătoatea Ascultă vântul când poveste-i spune Nașterii Domnului, să creștinească și-n ritual creștin se-adeverește. pe cei ce-așteaptă binecuvântarea. Germenele credinței să rodească. Povestea topește zăpada-n sânge, când fără prihană se naște Viață. © Maria Filipoiu Iar Nașterea pe moarte o învinge, Crezul să pună izbândă-n speranță. Eu am deschis portiță sufletească,
Adevaratul sens al Crăciunului
Isaiah 9:6
Crede și Cauta-L! Hebrews 11:6
Crede în Scopurile lui Dumnezeu! Luke 4:18
Crede în Bucurie! Nehemiah 8:10
Crede în Miracole!
Crede în iubire, har și speranţă! John 3:16
Crede în confort! Psalm 147:3
Anul, primul zeu al omenirii Anul este o personificare a Soarelui numit la solstiţiul de iarnă An Vechi, înainte de a muri la miezul nopţii de Revelion, şi, imediat după renaştere, An Nou
Anul Nou El se naşte, creşte, îmbătrâneşte şi moare împreună cu timpul calendaristic pentru a renaşte după 365 de zile, 366 în anii bisecţi.. Oricât de diferite ar părea vechile culturi ale lumii, acestea aveau în comun speranţa de regenerare anuală sau sezonală a universului înconjurător. Anul este o personificare a Soarelui numit la solstiţiul de iarnă An Vechi, înainte de miezul nopţii de Revelion, şi An Nou, după miezul nopţii, sinonim cu Zeus, Saturn, Crăciun, Sivă, Mitra, Iisus.
Anul Nou Anul este mai mult o sărbătoare laică decât una religioasă. Ea marchează trecerea în noul an civil), fiind și ziua de prăznuire a Sfântului Vasile cel Mare. În această perioadă se întâlnesc mai multe obiceiuri populare, având, în general, caracter distractiv sau de urare, dar implicând și tradiția românească, mai veche sau mai nouă.
Revelion
Anul Nou
Revelion
Revelionul este sărbătoare cea mai ținută. Fie în familie, fie cu prietenii, fie la vreo cabană, sau la marile revelioane organizate de autoritățile administrative, românii petrec cu joc, mâncare și băutură. La miezul nopții ciocnesc un pahar cu șampanie, aprind artificii, sau pocnesc; nu din bici, cum era odată obiceiul, ci cu petarde “Datul de grindă” se păstrează din vremea geto-dacilor şi se celebrează de Anul Nou, la bebeluşi, în primii trei ani de viaţă.
Obiceiuri de Anul Nou Anul Nou este marcat, în comunitatea românească, de urarea cu pluguşorul, cu sorcova, cu buhaiul, vasilca şi jocurile mimice cu măşti de animale sau personaje ţărăneşti. Sunt obiceiuri care încă se păstrează datorită caracterului lor spectacular, sau poate pentru prilejul de a petrece pe care-l oferă comunităţii, pentru câştigul pe care-l au cei ce le practică, pentru darul comuniunii.
STEAUA
CAPRA
PLUGU ŞORUL
COLINDE CÂNTATE
SORCOVA
Anul Nou este socotit a fi unul dintre cele mai favorabile momente pentru prognozarea vremii sau a recoltelor viitoare.(se taiau parti egale dintr-o ceapa, cojile astfel obtinute fiind botezate cu numele lunilor din an … Aprecierea lunilor ploioase se facea in dimineata de 1 ianuarie dupa cantitatea de apa acumulata in cupele foilor de ceapa.) Tot in noaptea din ajunul Anului Nou se facea si calendarul din carbuni pentru aprecierea rodului la culturile din anul viitor. (se alegeau carbuni aprinsi, egali ca marime, proveniti din aceeasi esenta lemnoasa, cate unul pentru fiecare cultura ce urma a fi semanata in anul care incepea (grau, porumb, sfecla, mazare, cartofi etc … cantitatea de cenusa rezultata in urma arderii complete si a stingerii carbunilor indicand rodul recoltei.
În ajun de Bobotează?
Darurile duhovnicești și bucuria nespusă a întâlnirii cu Mântuitorul Hristos continuă și prin proslăvirea Botezului Domnului, numită atât de frumos de înaintașii noștri, Teofania ori Boboteaza.
Praznicul Teofaniei, sau arătării Domnului în lume, ne mai bucură prin faptul că odată cu trupurile sfințim prin aghiazma mare și casele, fântânile, pământurile, gospodăriile noastre, locurile de muncă, mașinile cu care ne deplasăm, spațiile în care ne desfășurăm activitățile cotidiene.Prin aceasta sfințire se bucură toată făptura, arătând că Dumnezeu nu este doar biserică, ci prezent pretutindeni.
Înainte de luminatul praznic al Bobotezei, în ajun, Biserica a rânduit zi de post.
Acest post de o zi este rânduit de Biserică și pentru a ne reculege duhovnicește ca să înțelegem cât mai deplin iubirea lui Dumnezeu, Cel în Treime închinat, față de noi oamenii.
Postul din ziua premergătoare Botezului Domnului, are o vechime foarte mare fiind păstrat din secolele IV-VI, când catehumenii se pregăteau să primească botezul. După ce erau botezaţi, puteau să participe pentru prima dată la Liturghia credincioşilor şi să se împărtăşească cu dumnezeieștile merinde.
Dacă ajunul Bobotezei va cădea de luni până vineri inclusiv pravila bisericească prevede post aspru sau chiar negru. Se ajunează până la ceasul al IXlea, după care se consumă doar fructe și legume uscate ori fierte, fără untdelemn. Dacă ajunul va cădea în zi de sâmbătă ori duminică, atunci se pot consuma bucate gătite și cu untdelemn.
Obiceiuri de Bobotează Creştinii ortodocşi prăznuiesc, pe data de 6 ianuarie, Boboteaza, sărbătoare dedicată botezului Domnului în apele Iordanului. Boboteaza încheie ciclul celor 12 zile ale sărbătorilor de iarnă care încep în Ajunul Crăciunului, încărcate de practici magice şi obiceiuri agrare, precum fertilitatea, purificarea, cinstirea apei şi a focului. Între riturile de cinstire a sfinţirii apei, datina cea mai importantă este Sfinţirea cea Mare a Apei (Agheasma Mare), săvârşită de preoţi în biserică, lângă o fântână sau o apă curgătoare. După ce este adusă acasă, agheasma este luată pe nemâncate de credincioşi, având un rol purificator şi sfinţitor. Prezenţa preoţilor în casele credincioşilor de Bobotează, ne descoperă că nu doar credincioşii vin spre Biserica, ci şi Hristos prin cler vine către ei. Mântuitorul nu stă închis în biserica, ci este dus tainic în casele credincioşilor, spre a întări unirea cu ei. Sfinţirea caselor cu Aghiasmă Mare dăruieşte credincioşilor mai multă putere spre împlinirea voii lui Dumnezeu. • Feciorii satului care umblă întreaga noapte de ajun pe la casele sătenilor ce au fete de măritat şi le fac urări de sănătate şi belşug, stropindule cu apă sfinţită. Iordănitul
• Cei mai buni cai ai sătenilor sunt puşi la întrecere, iar tinerii călare, având în mână un steag, merg pe la casele oamenilor, stropindu-le cu apă rostind urarea de belşug, şi prosperitate: "Cum Întrecerea aruncăm apa, aşa cailor să fie holda bogată!".
• După sfinţirea apei, fetele şi flăcăii satului luau câte un tăciune și făceau un foc mare. Tinerii înconjurau focul şi jucau în jurul lui, iar când se potolea, săreau peste el. Ardeasca
SEMNE DE TIMP:
- Dacă începutul lui decembrie va fi geros, tot aşa va fi vremea zece săptămâni. - Când câinii latră la luna, urmează ger mare. - Când porcii de îngrăşat mănâncă bine, va fi timp senin. - După o iarnă grea, urmează un an mănos. - Zăpadă multă şi gerul din decembrie vestesc bucate din belşug. - Gâște sălbatice multe sunt vestitoare ale iernii grele. - Neaua multă de pe pomi însemnă muguri puţini în primăvară. - Ianuarie cald nu e semn de an mănos. - Ianuarie uscat şi geros aduce Februarie umed. - Când se trag norii spre miazăzi, urmează frig, iar când e spre miazănoapte, căldură.
SUPERSTIŢII:
- Pâinea să nu se pună cu coajă de jos în sus că trage a sărăcie. - Dacă cineva bea ceai şi varsă din el din întâmplare, e semn bun. - Când te mănâncă palmă dreapta e semn că vei da bani altei persoane, iar dacă te mănâncă palmă stânga înseamnă că vei primi bani. - Femeia care poartă cercei schimbaţi, adică unul de la o pereche şi altul de la altă, e semn că îşi va schimba şi bărbatul. - Dacă porţi o cămaşă pe dos e semn că ţi se întoarce norocul spre rău. - Când cineva îşi muscă limba e semn că cineva îl vorbeşte de rău. - Dacă la masă se varsă vin din pahar din greşeală înseamnă că va fi veselie. - Când cocoşul cânta în faţă uşii sau a ferestrei vesteşte sosirea unor musafiri. Bibliografie: https://ro.wikipedia.org/wiki/Cr%C4%83ciun http://www.crestinortodox.ro/
DE SĂRBĂTORI
Simpozion si Concurs Judeţean
”PE ULIȚELE SATULUI – TRADIȚII ȘI OBICEIURI DE IARNĂ”
2017, un an cu sănătate, pace si speranţă de mai bine!
Prof. MARIA ŢUCA