Legendele tarii barsei

- Promovarea potentialului turistic al Tarii Barsei -

Histories from the Land of Barsa

- Tourism Potential Promoting of the Land of Barsa -

Nicolae Pepene Bogdan Florin Popovici

Legendele Ţă r i i Bâ r sei - Promovarea potenŢialului turistic al Țării Bârsei -

Histories from the land of Barsa - Tourism Potential Promoting of the Land of Barsa -

AgenŢia Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov 2011

Responsabil proiect: Dragoș David Manager proiect: Gabriela Meleacă Documentație științifică: Nicolae Pepene, Bogdan Florin Popovici Design grafic: Mihail Ungureanu, Adina Băncilă Traducere lb. engleză: Vifor Rotar Traducere lb. maghiară: Eva Dinu Traducere lb. germană: Veronica Vlad - Popovici

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României: Legendele Ţării Bârsei / Nicolae Pepene, Bogdan Florin Popovici. – Braşov : Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov, 2011 Bibliogr.

ISBN 978-973-88054-5-3 I. Pepene, Nicolae II. Bogdan Florin Popovici

94(498 Braşov)

© Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov

—5—

FLOAREA DE COLŢ EDELWEISS

ra după ce Dumnezeu a făcut lumea în şase zile și s-a odihnit în a şaptea zi. Ca să-i mai treacă de urât, s-a dus să se plimbe în rai.

Aici, găsi fericire şi pace deplină: leii se gudurau pe lângă căprioare, lupii stau de vorbă frăţeşte cu oile, vulpile glumeau cu iepurii; într-un colţ, un uliu cât toate zilele, scărpina în cap, ca o mamă bună, pe un puişor de găină.

Dumnezeu era mulţumit; întâlnind pe Adam şi Eva, îi întrebă dacă aerul raiului le priia.

— Cum să nu ne priiască, Stăpâne plin de bunătate, se grăbi să răspundă Adam.

Dar Eva, de colo: — Da, da, ne prieşte, nici vorbă: numai că soarele dogoreşte prea tare şi-mi înegreşte pielea trupului.

— Aşa? zise, zâmbind Dumnezeu, ei lasă că o să trimit ceva nori, să domolească arşiţa soarelui. Şi se îndepărtă; noaptea sosise. Într-un ungher al raiului, răsunau strigăte voioase, ca de la nişte copii jucăuşi. Apropiindu-se Domnul de acel loc, văzu o puzderie de stele, şi mai mari şi mai mici, care însoţiseră pe Dumnezeu şi acum se jucau deavaţascunselea.

They say that after creating the world in six days, God rested in the seventh. He went for a walk in Heaven.

God found there full happiness and peace : the lions were cuddling with the dears, the wolfs were talking with the ships, the foxes were joking with the rabbits: in one of the corners, a very big kite was scratching a little chicken, like a good mom.

God was pleased. When he met Adam and Eve he asked them if the air in Heaven was good for them.

- Of course it is, Good Master, quickly answered Adam.

- Well, it is, Eva said, but the sun is too hot, it tans my body too much.

- Really, asked God smiling, I will send some clouds to cool down the heat.

And of He walked away. The night was there.

One of the corners of Heaven was resounding with laughter and joy, as if some small children were playing.

When God came nearer, He could see thousands of stars, bigger or smaller, who accompanied Him and now were playing hide and seek.

They were hiding all over, some in the bushes, some in the trees, some in Mother Moon's lap, who stood there, watching them while the Evening Star was seeking and chasing them. It was not easy for the stars to hide well because of their shining light that was revealing them.

—6—

Se ascundeau, unele în tufişuri, altele în copaci, altele în poalele mamei Luna, care sta la o parte, supraveghindu-le pe când Luceafărul le căuta şi fugea după ele.

Le era greu stelelor să se ascundă bine de tot, din pricina strălucirii lor, care le scotea la iveală, fără de voie. Şi râdeau zburdalnice şi se zbenguiau, ca fetiţele, când ies de la şcoală.

Dar Dumnezeu zăreşte, pe lângă Lună, o steluţă stând sfioasă, strălucind cumpătat.

— Tu, steluţo, de ce stai pe lângă mama ta Luna, în loc să te joci cu surorile tale?

— E tare sfioasă, Doamne, lămuri Luna. Îi era teamă să nu te superi de atâta gălăgie... Şi apoi îmi povestea un vis ce a avut: se făcea că nu mai era pui de stea, ci stea mare, luminoasă şi că într-o seară a plecat de la Răsărit şi a mers tot spre Apus...

La auzul acestor vorbe, Dumnezeu stete gânditor o clipă, apoi mângâind steluţa părinteşte, îi zise: ,,Steluţo, fiindcă eşti cuminte, să şti că visul tău se va împlini: tu o să călăuzeşti pe cei trei Crai, care, după hotărârea mea, vor merge să se închine fiului meu iubit”.

Trecură apoi sute de sute de mii de ani, dar Dumnezeu nu-şi uită făgăduiala.

And they were laughing, skittish, and they were romping just like the little girls do when they get out of the school.

But God perceives, around the Moon, a sheepish star, sparkling sparing.

- You, little star, why are you twiddling around your mom, the Moon, in stead of playing with your sisters?

- She's very sheepish, the Moon enlightened Him. She is afraid not to upset you with all the jazz…and she was telling me about this dream that she had: it seemed that she was no longer a baby star, but a mighty bright one, and one night she left East and travelled further, to West…

When God heard that, He thought for a moment, caressed fatherly the little star and spoke: - Little star, because you're so meek, your dream will come true: you will guide The Three Wise Men who will go to worship my beloved son.

Hundred thousand years passed, but God never forgot his promise.

When Jesus Christ was born, in the Eastern skies of Judea arose a star like there have never been before: as big as the sun, and so bright that it could blind someone who stared at it longer. When the Three Wise Men saw the star, they

—7—

Când se născu Domnul Iisus, se arătă, la Răsăritul Iudeei, pe cer, o stea cum nu se mai văzuse până atunci; era mare cât soarele şi luminoasă, de te orbea, când te uitai mai lung la ea.

Trei înţelepţi ai Răsăritului, trei Crai puternici, văzând steaua, înţeleseră că se născuse un împărat mare. Porniră spre Apus, să-l afle şi să i se închine. Dar, minune, steaua strălucitoare îi îndrepta într-una, noaptea risipind raze, care, prin lumina lor, stingeau luminile celorlalte stele, ziua licărind încă destul, ca să le arate, fără greş, drumul.

Dar deodată steaua se opri. Craii, cercetând împrejurimile locului, descoperiră o peşteră, în care, intrând, văzură pe pruncul Iisus într-o iesle, se închinară lui şi-l dăruiră cu aur, smirnă şi tămâie.

Steaua prevestitoare a naşterii Mântuitorului îşi împlinise menirea dată de Dumnezeu. Stând ţintă deasupra Betleemului, se gândea: ,,Ce rost mai am eu acum? Pe cer nu mai pot sta, fiindcă Mântuitorul s-a născut. Unde să mă aciuesc? Pe pământ? Da, poate n-ar fi rău. Vorba e să-mi găsesc un colţişor pe plac...”

Plecă steaua, să-şi afle locul de repaos. Călătorea numai ziua, iar noaptea se odihnea.

Trecu peste nouăzeci şi nouă de ţări, văzu fel de fel de lighioane şi tot soiul de oameni: galbeni, roşii, negri, albi.

Dar niciunul din ţinuturile peste care zbura nu-i fu pe plac, fiind locuit de oameni: aci un neam care ţinea în robie pe altul, dincolo, mai multe neamuri, pentru gustul a doi împăraţi, se războiau şi se măcelăreau fără milă. Nedreptăţi şi cruzimi, omoruri, jafuri, jale, groază, râuri de sânge... Cum să se scoboare pe acele locuri pline de oameni mai fioroşi decât fiarele cele mai sălbatice.

Aşa că biata stea rătăci mult, mult, de obosise şi zbura alene şi amărâtă pe spinarea vântului. Într-o dimineaţă, sosi deasupra unor munţi înalţi, cu coamele îmbrăcate cu o iarbă scurtă, verde. Frunţile coastelor lor erau presărate de stânci golaşe, pe ale căror ace şi vârfuri, ici şi colo, se căţăra câte un brad semeţ: mai jos, împresurând steiurile de piatră răsfirate, păduri de brazi trufaşi, în fund de tot fagi şi anini, oglindindu-se în apele strânse din izvoare, care, mai la deal, săreau, zglobii ca nişte căprioare, din stâncă în bolovan, iar, mai la vale, susurau printre pietricele şi pe nisip.

Steaua se afla pe deasupra munţilor Bucegi. Era acolo o linişte, o pace, cum nu întâlnise steaua nicăieri, în lunga ei rătăcire în jurul pământului. Nici chiote sălbatece chemătoare la măceluri, nici bubuituri de arme, nici plânsete, nici vaete: o tăcere adâncă, nemărginită. Steaua nu stete mult pe gânduri: ,,Aici mi-e locul de odihnă!” Şi desfăcându-se în mii de steluţe, căzu, de se agăţă de steiurile acoase şi repezi de pe coastele şi plaiurile înalte ale Bucegilor. Şi fiecare steluţă se făcu o floare albă, în chip de stea, moale ca lâna, care nu se veştejeşte niciodată, Floarea Reginei.

acknowledged that a mighty emperor was born. They left for West, to find Him and worship Him. But, miracle, the shining star was guiding them all the time, in the night glimmering so powerful and covering the light of all the other stars, and in the day sparkling hard enough to show them the right way.

Suddenly, the star stopped. The Three Wise Men, exploring the surroundings, found a cage where, entering, they saw Baby Jesus in a rack. They worshiped him and gave him gold, myrrh and incense.

The premonitory star had accomplished the mission bid by God. She stood there, above Bethlehem, thinking: what is my purpose now? I cannot stay longer in the sky, for the Saviour is born. Where should I hide? On the earth? Well, that is not a bad idea.. the only thing is that I have to find a pigeon hole that I like…

Thus, she left to find a resting place. She would only travel in the daytime, and in the night she would rest.

She passed over ninety-nine countries, she saw all kinds of beasts and all kinds of men: yellow, red, black, white.

But none of the counties she flew over pleased her, for they were lived by savage people: here, one kind was slavering another, there, some tribes were fighting wars, killing each other and butchering each other merciless for the happiness of some emperors they had. Injustices and atrocities, killings, murders, grief, terror, rivers of blood all over… How could she come down in those places that were lived by more forceful than the beasts.

Thus, the poor star roamed around for a long, long time…until she got tired and mounded with the wind.

One day she came over some high mountains, with crests covered in green, short grass. Their crags were strewed with callow rocks where, here and there, some daring firs were clambering. Lower, the stones were surrounded by haughty fir forests, and phages and alders, mirroring in spring waters that, upper were jumping like frolicsome dears, from rock to rock, and, downhill, purled in between pebbles and sands.

The star found itself on top of Bucegi Mountains. It was so quiet and peaceful like the star had never felt before in her long roaming around the world. Neither savage howls, calling for carnage, nor gun rumble, or weeping; just a deep, endless silence. The star didn't hesitate: "this is my resting place! " And, spreading apart in thousands of little stars, fell, clinging to the crests of the high realms of Bucegi. And every little star became a white, flower, shaped as a star, soft like wool, that never withers, the Queen's flower .

—8—

URIAŞII

d i n

țA R A

B â R S E I

Toiagul regelui uriaşilor The legend of the Ogre’s K ing’s cane

ai demult, în vremuri străvechi, ţinutul era acoperit de apă şi domneau uriaşii. Într-o zi, toiagul regelui uriaşilor cade în mare, iar acesta porunceşte să fie secată marea.

Astfel, a apărut ţinutul Bârsei, iar în locurile unde s-a scurs apa s-au format trecătorile.

Uriaşii şi-au uscat pantalonii pe muntele de la Sânpetru, lăsând urme ce se văd şi azi dinspre Şapte Sate.

In ancient times, the land was covered in water and ogres were lording. Once, the king’s cane fell into the sea, and the king commanded his people to drain the sea. There, the land of Barsa appeared, and in the places where the waters drew off, the defiles have formed. The ogres dried their pants on the Sanpetru mountains, and the marks left by them can still be seen from Seven Villages.

—9—

— 10 —

Uriașii din Cristian The giants of Cristian

Se pare că uriaşii sau hunii au stăpânit lumea înainte de timpurile străvechi. Astfel de huni au trăit şi în Ţara Bârsei. Odată, un copil de hun care se juca, adună nisip şi pământ în poală. Tatălui nu îi plăcea să vadă astfel de distracţie şi îi dădu fiului său o palmă că se vărsă conţinutul şorţului. Acolo unde a căzut nisipul s-au format aşa-numitele Coline de la Cristian.

Altădată, pe când hunul din păduricea de tei se întorcea acasă dintr-o vizită la tovarăşul său de pe dealul Prejmerului, a nimerit în luncă, în mlaştina pârâului. De aceea îşi uscă pantalonii rezemat de munte, spre Breitenberg. De atunci în locul acela nu creşte nici un copac sau arbust. Încă se mai pot recunoaşte şi acum locurile pleşuve unde odată au fost întinși pantalonii hunului la uscat.

It seems that the Giants or the Huns ruled the world before the ancient times. The Huns once also lived in Tara Barsei. Once upon a time, a baby Hun was cheerfully playing outside, filling his lap with dirt and dust. His dad hated seeing him play with such things, so he slapped him so hard that all the sand the kid managed to collect in his leap spilled. In the very spot the sand spilled, the so-called Hills of Cristian took form.

At some other time, while the Hun of the lime-tree forest was heading back home after visiting his friend settled on the hill of Prejmer, he lost the right path and ended up in the meadow, in the creek’s swamp. He dried his wet pants leaning against a mountain, towards Breitenberg. Since then, in that village don't grow any trees or shrubs. One can still recognize the bald spots, the marks made by the Hun's socks and pants.

Câmpul Uriaşilor de la Crizbav The Giant’s land of Crizbav

Cetatea de la Crizbav a fost construită de uriaşi.

Un copil de uriaş a luat de pe câmp un ţăran cu boi şi cu căruţă şi l-a dus în cetate. Copilul l-a întrebat pe Marele uriaş ce fel de gândac a prins el. Uriaşul i-a cerut să-l ducă pe ţăran înapoi pe câmp, pentru că uriaşii trăiesc după munca acestor ,,gândaci”.

Zona se numeşte acum ,,Câmpul Uriaşilor”.

The citadel of Crizbav was built by the ogres.

A baby ogre took from the field a farmer with his ox-cart and brought him up into the fortress.

The child ask the Big Ogre what kind of bug was that one he caught on the field. The Big Ogre commanded the baby to take back the farmer, because all the ogres are living on the back of these “bugs”. The area is still called the Ogre’s land

Muntele de brânză The cheese mountain

În timpuri străvechi trăiau în Țara Bârsei uriași, care se ocupau cu creșterea oilor. Din laptele de oaie pregăteau bucăți uriașe de brânză. Într-o zi, printre uriași s-a răspândit o epidemie și toți au murit. În urmă a rămas doar o grămadă mare de brânză. Cu timpul, peste aceasta a crescut iarba și așa a apărut ,,Muntele de Brânză”.

In ancient times, in the land of Barsa were living ogres who were breeding sheep. From the sheep milk they were preparing giant pieces of cheese. Once, an epidemic spread among the ogres and all of them died. Just a big bunch of cheese was left behind. In time, the grass grew over that cheese, and so the Cheese Mountain appeared.

— 11 —

— 12 —

Craniul uriaş din Crizbav The giant skull of Crizbav

Se spune că unde se află azi satul Crizbav ar fi existat odinioară o cetate a unui uriaș. În secolul trecut, un țăran a găsit un craniu mare de om în timp ce săpa o fântână în apropierea pârâului.

Se spune că acesta era mare cât capul unui urs. Țăranul l-a dus în casa lui și vecinii veneau și se minunau de descoperirea ciudată.

Noaptea, țăranul a avut un vis ciudat: se făcea că s-a uitat în oglindă iar în locul capului lui a văzut capul de mort. De frica unei nenorociri, acesta a îngropat a doua zi capul uriaș în pădure.

They say that in the very place where Crizbav is located now, there was a fortress that belonged to an ogre. In the last century, a villager found a giant skull while he was digging to make a fountain, near the spring. they say that the skull was bigger than the head of a bear. The villager tool the skull home, and all the people were coming to see it, marveling at the strange discovery.

During the next night, the peasant had a strange dream: he was looking in a mirror, but in stead of his own head he saw the dead head. He was afraid that some catastrophe could hit him, so he buried the skull into the woods, the second day.

Piatra Cocoșului din Hărman The rooster’s rock from Harman

Piatra Cocoșului se afla odinioară pe muntele Paltinului — la poalele Dealului Lat, acolo unde strada de la hotarul Hărmanului se bifurcă spre Bod. Aceasta se întâmpla încă pe vremea când în Țara Bârsei trăiau uriași. Într-o zi se certau doi huni pentru un vițel, pe care unul dintre ei îl furase dintr-o vale. Când cel mai puternic fugi cu vițelul sub braț, cel învins aruncă cu o piatră după el. Nu l-a nimerit iar piatra se află și azi sub Dealul Lat. Odinioară aceasta era numită ,,Piatra Uriașilor”, mai târziu, numele a fost schimbat în ,,Piatra cocoșului”, fiindcă țăranii nu-și mai aminteau de uriași. În schimb, ţăranii povestesc că în cea mai lungă noapte a anului, de Sf. Toma, la 21 decembrie, la ora 12 noaptea fix, când cântă un cocoș din satul apropiat, piatra se învârte singură pe partea cealaltă și rămâne așa până mai trece un an și cântă alt cocoș.

The rooster’s rock used to be on the Paltin Mountain - at the bottom of Lath Hill, there where the street that stands as Harman’s border splits in two towards Bod. This was happening back in the times when Barsa’s Land was still populated by ogres. Once, two Huns were fighting for a calf which was stolen by one of them from a valley. When the most powerful of them ran away with the calf under his arm, the other one threw a rock at him. He didn’t hit him, but the rock still is there, under the Lath Hill. Some time ago, it was called the Ogre’s rock, but later the name was changed into the Rooster’s rock, because the peasants were unable to remember the ogres. Instead, the people tell that in the longest night of the year, on St Toma, 21st of December, at 12 o’clock sharp, when some rooster from the nearest village sings, the rock turns itself on the other side, and stays like that until the next year comes and another rooster sings.

— 13 —

COMORILE

Comorile din cetăţi The treasures from the citadels

a început, ţinutul Bârsei era acoperit de ape şi locuit de zâne şi uriaşi. Uriaşii au construit cetatea de la Crizbav şi de la Bran, iar între cetăţi zânele se deplasau cu barca. Se spune că într-un timp s-au mutat tâlharii în cetăţi şi ar fi ascuns aur acolo. Multă lume a căutat comorile, dar acestea nu au fost găsite până acum.

In the ancient times, Barsa’s Land was covered with waters and lived by ogres and fairies. The ogres built the citadels of Crizbav and Bran, and in between them, the fairies were traveling by boats.

They say that after a while, the place became a retreat for the thieves, who hid in the fortresses a lot of gold. Many have tried to find those treasures, but no one could.

— 14 —

Sub Dealul Lat Under the Lath Hill

În secolul trecut, pe o câmpie sub Dealul Lat se vedeau deseori ,,luminițe jucăușe”. Țăranii erau de părere că acolo se afla îngropată o comoară. Într-o noapte, un învățător a pornit echipat cu târnăcop și hârleț să caute presupusele comori.

Când a ajuns la locul unde ,,dansau luminițele” a zărit un țap negru, care păștea la lumina lunii. Învățătorul a fugit de acolo, știind acum că ,,necuratul” păzește aceste comori.

In the last century, on some field that was situated under the Lath Hill, you could see frolicsome little lights. The villagers thought that there should be buried a treasure.

One night, a teacher went there, carrying a paddle and a pick axe, to hunt the so called treasures. When he got there, he saw a black goat, cropping the grass in the moonlight. The teacher ran away, knowing that the evil one is guarding those treasures.

Cetatea de Pământ The Soil Fortress

Acum o sută de ani, trei flăcăi se îndreptau într-o seară din Râșnov spre Vulcan. Când s-au aflat în apropierea Cetății de Pământ, au auzit deodată tropote de cai și țipete. Au văzut un pâlc de călăreți îmbrăcați în veșminte albe, care au călărit de la Cetatea de Pământ peste câmp. A doua zi nu s-a găsit nicio urmă a acestora, doar într-o brazdă s-a găsit o potcoavă aurită. În aceleaşi timpuri, într-o seară, un țăran din Vulcan se îndrepta peste câmp spre Râșnov. Deodată a zărit în apropierea Cetății de Pământ cinci călăreți în veșminte albe lungi cu un semn negru pe spate asemănător unei cruci. Aceștia au călărit de trei ori în jurul cetății și au dispărut apoi.

Un țăran din Tohanul Vechi a mers într-o seară din Vulcan peste Primul, Al Doilea și Al Treilea Deal prin Pădurea Bisericii spre casă. Încă nu părăsise pădurea când a auzit deodată un tropot de cai și strigăte sălbatice în urma lui. Speriat, s-a întors și a zărit un călăreț străin în veșmânt alb, care dispăru în grădina de cucuruz (porumb). Apoi, țăranul auzi sunete de clopot în depărtare și văzu, acolo unde fusese odată Cetatea de Pământ, multe lumini. După câteva minute, stafia dispăru.

One hundred years ago, three young men were heading Vulcan, from Rasnov. When they got near the Soil Fortress, they heard horse noises and screaming. They saw some riders, dressed in white clothes, who were riding across the fields, from the Soil Fortress. The second day there were no tracks of them. The villagers found just one golden horseshoe.

In the same old times, one evening, a farmer from Vulcan was heading Rasnov, across the fields. He suddenly saw, around the Soil Fortress, five riders dressed in white, wearing on the back a sign that looked like a cross. They rode around the fortress for three times, then disappeared.

A villager from Tohanu Vechi was heading home one night, crossing the first, the second and the third hill, through the church’s forest. He was still in the forest when he heard horse noises and savage screaming. He turned back, scared, and saw a rider dressed in white, who vanished in the corn field. Then the villager heard bells ringing far away and saw, in the place of the Soil Fortress, lights. After some time, the ghost vanished.

— 15 —

— 16 —

Cetatea roșie The red citadel

Acum 700 de ani trăia în Crizbav un conte numit Michael. El a construit ,,Cetatea Roșie”, pe care poporul a numit-o mai târziu ,,Cetatea Eroilor”. În nopți liniștite de vară, când luna nu răsare și e foarte întuneric — povestesc țăranii — se poate vedea contele cum își păzește comorile. El poartă un veșmânt larg alb și ține în mână un toiag strălucitor, așa se plimbă printre ziduri, se oprește din când în când și verifică dacă aurul îngropat mai e acolo.

700 years ago, in Crizbav there lived a count named Michael. He built the Red Citadel, which was named, after, by the people the Hero’s Citadel.

In the quiet summer nights, when the moon never arises and the night is very dark - the peasants tell - you can still see the count guarding his treasures. He wears large, white clothes and hold a bright cane, and he walks between the walls of the citadel, stopping from time to time to verify if the buried gold is still there.

— 17 —

ÎNTEMEIEREA

Aşezarea locuitorilor Ţării Bârsei The settling of Barsa’s people

ste greu de spus cum şi-au împărţit locuitorii Ţării Bârsei pământurile. Legenda spune că saşii, maghiarii şi românii şi-au ales singuri zonele unde s-au stabilit în Braşov şi Ţara Bârsei. Românul, ungurul şi sasul au hotărât că plece toţi din acelaşi punct şi fiecare până unde poate să fugă acolo se aşează. Sasul era încălţat cu cizme grele şi s-a oprit în mijlocul câmpiei, ungurul având bocanci a fugit până la piciorul muntelui, iar românul cu opincile uşoare în picioare s-a oprit pe coasta muntelui.

The Saxons, the Hungarians and the Romanians chose the areas where to settle, in Brasov and Barsa’s Land. The Romanian, the Hungarian and the Saxon decided to leave in the same time, from the same spot, and to where everyone of them can run, there they will settle. The Saxon was wearing heavy boots, so he had to stop in the middle of the plain, the Hungarian was wearing boots, so he ran to the foot of the mountain, and the Romanian was wearing light foot plates, so he stopped only on the flank of the mountain.

— 18 —

Stema Braşovului Brasov’s Armoury

Încă înainte de stabilirea germanilor în Transilvania, regele maghiar Solomon a purtat război cu sălbaticii cumani şi i-a alungat victorios până la teritoriile de graniţă. Totuşi, aici duşmanii îl încercuiră pe rege şi pe războinicii săi şi îi puseră în mare pericol. Dintr-un ascunziş sigur, cumanii traseră săgeţi către armata regală, care se micşora treptat. Săgeţile şuierau cel mai mult în jurul regelui, căci coroana de pe coif îl dădea de gol duşmanilor. Când regele observă aceasta, luă coroana din coiful său şi o aşeză, în timp ce călărea, pe un trunchi de copac. Acum cumanii nu îl mai recunoșteau pe rege şi credeau că l-au omorât. Acest lucru i-a încurajat şi înaintară cu forţă.

Armata regală a trebuit să bată în retragere, însă păgânii nu l-au recunoscut pe regele fugar, căci l-ar fi ucis cu siguranță.

Regele Solomon s-a salvat prin sacrificarea coroanei sale. Coroana regală rămase însă neobservată mulţi ani pe trunchiul de copac, până când o găsiră saşii. Între vârf și șaua Tâmpei, cavalerii teutoni au construit cetatea Braşovia. Saşii fondară o comunitate şi construiră primăria pe locul unde fusese găsită coroana. În cinstea coroanei, numiră noul oraş Kronstadt (Oraşul Coroanei). Toate clădirile orăşeneşti, drapelele, scuturile etc. s-au decorat ori cu stema cu coroana, ori cu stema cu coroana pe trunchiul de copac și rădăcinile copacului.

Mai târziu s-a încercat interpretarea stemei: Rădăcinile reprezintă cele 13 comunități rurale săsești din Țara Bârsei, ale căror locuitori, asemenea rădăcinilor, lucrează în pământ și își duc produsele la oraș. Așa cum rădăcinile nu doar susțin trunchiul copacului, ci îl și întăresc, pentru a nu putea fi doborât de furtuni, așa ajută și comunitățile săsești orașul și îl feresc de pieire. Așa cum rădăcinile unui copac nu sunt observate, așa e trecută cu vederea și munca tăcută a țăranilor.

Trunchiul puternic simbolizează orașul: scoarța aspră și tare se aseamănă cu zidurile orașului și bastioanele.

Coroana se aseamănă cu regele. Pe trunchi, coroana poate sta în siguranță, așa cum și regele se poate baza pe susținerea și loialitatea orașului Brașov și a sașilor.

Even before the German's establishment in Transylvania, the Hungarian King Solomon went to war against the savage Cumanians, and succeeded in throwing them away to the border territories. However, the enemies surrounded here The King and his warriors and put them in great danger. From a safe hiding-place, the Cumanians shot many arrows towards the royal army which was growing weaker and smaller. The arrows were hissing mostly around the king, for the crown that he had on the helmet was showing the enemies who he was. When the king noticed this, took the crown from the helmet and put it, while riding, on a tree trunk. Now, the enemies were no longer able to recognise him, so they imagined they've killed him. Therefore, they felt inspirited and advanced in force.

The royal army had to withdraw, but the pagans didn't recognize the runaway king and believed he was dead; otherwise they would have killed him certainly.

This is how King Solomon saved his life by sacrificing his crown. But the royal crown remained on that tree trunk, unnoticed for many, many years, until the Saxons found it.

Between the peak and Tampa Saddle the Teutonic Knights erected Brasovia citadel. The Saxons settled a community and built the city hall on the very sport the crown has been found. In honour of the crown, they called the town Kronstadt (The Crown Burg). All the urban buildings, the flags, the shields etc have been decorated with the blazon depicting the crown or the crown on the tree trunk and the tree roots.

Later, the historians tried to describe the signification of the blazon: The roots would represent the 13 rural Saxon communities of Tara Barsei, which inhabitants are like the roots: they labor the land under the surface in order the get rich harvests they sell after in the city. Just like the roots not only sustain the tree trunk but they also consolidate it, to make it able to stand up tempests, so the German communities protect the town and keep it safe. Just like the tree's roots pass unnoticed, so does the silent work of the peasants.

The solid trunk symbolizes the town: the crusty hard bark is like the town's walls and bastions.

The crown is like the king. On the trunk, the crown can stay safely, just like the king can count on the support and the loyalty of the town and of the Saxons.

— 19 —

— 20 —

Fondarea Hălchiului Foundation of Halchiu

Locuitorii Hălchiului povestesc că Ţara Bârsei fusese înainte un lac mare înconjurat de păduri şi abia la venirea saşilor, un bărbat german numit Held (Eroul) Hilvin a săpat cu multă trudă o breşă prin pădurea virgină, a secat lacul şi a aşa a apărut Ţara Bârsei. La poalele munţilor, pe care se afla cetatea sa Heldenburg, a fondat satul Hălchiu. În amintirea sa, Hălchiul a preluat în blazonul său bărbatul puternic cu buzdugan şi în onoarea lui poartă şi numele care mai întâi era Hiltvinsdorf (Satul lui Hiltvin).

Despre fondarea Hălchiului se povestește încă o legendă. Comunităților Feldioara și Codlea le-au crescut locuitorii curând după întemeiere atât de repede că ordinul cavalerilor teutoni a încredințat experimentatului conducător Heltvin întreprinzătorul popor tânăr ca să întemeieze o nouă comunitate. Acolo unde hotarele se întâlnesc au fondat noul sat care a fost numit după contele său Heltvinsdorf (satul lui Heltvin). Pe partea dreaptă a râului au construit biserica și au consacrat-o Sf. Andrei. Pe locul unde înainte se afla piatra de graniță între Feldioara și Codlea, a fost construit un altar. În amintirea recunoscătoare la fondarea Hălchiului a fost adusă mai târziu stema Feldioarei și vis-a-vis de ea stema Hălchiului, în minunata aripă de altar atât de bogat ornamentată cu picturi scumpe.

The inhabitants of Halchiu tell that Tara Barsei was once a big lake surrounded by forests and only when the Saxons came, a German man, named Held (The Hero) Hilvin painfully dug a breach through the virgin woods. He dried up the lake and so Tara Barsei was born. At the foot of the mountains, surmounted by his citadel Heldenburg, he established the village Halchiu. In his memory, Halchiu heraldry includes the powerful man holding a mace and in his honour the village was once called Hiltvinsdorf (Hiltvin's Village).

About the foundation of Halchiu they tell another legend. The number of the villagers in Feldioara and Codlea grew very fast, so that the Teutonic Knights gave given this young people in the hand of the experimented leader Heltvin, to start a new community. In the place where both of he boundaries connected, they founded a new village, called, as it's leader, Heltvinsdorf - Heltvin's village. On the right side of the river they build the church that is named St. Andrew. It's altar was built on the spot where there was the stone that stood as a border for the two villages- Codlea and Feldioara. In the memory of the foundation, in the beautiful altar, ornamented with precious paintings, ware brought both the coat of armies of Feldioara and Halchiu.

— 21 —

— 22 —

Întemeierea Bodului The establishment of Bod

Comunitatea Bod a fost întemeiată probabil ceva mai târziu decât comunitățile învecinate ei: Feldioara, Hărman și Sânpetru. Se pare că aceasta s-a întâmplat abia după anul 1225, când cavalerii teutoni nu mai erau în Țara Bârsei.

Se știa că ordinul construise un pod la trecerea peste Ghimbavul care pe atunci era plin de apă, pe drumul cel mai important între Feldioara și Teliu.

La acest pod a fost instalat un post de pază și treptat se așezară în regiunea fertilă tot mai mulți coloniști germani și lângă pod a luat ființă un sătuc: ,,Satul de la pod”. În 1377 satul se numea Breckendorf, în 1456 într-o cronică austriacă despre atrocitățile voievodului Vlad Țepeș se numea Brekendorf.

The Bod community has been established probably a bit later than the communities on the surroundings: Feldioara, Harman and Sanpetru.

The event might had been occurred only after 1225, when the Teutonic Knights were not anymore in Tara Barsei.

What is sure is that the Teutonic Order built a bridge on the main road between Feldioara and Teliu, on the passage across Ghimbav river, which had then a considerable flow. A picket has been installed at the bridge and gradually more and more German colonists settled on the fertile region. Near the bridge came into being a small village, „The village at the bridge” (=Brückendorf).

In 1337, the village was called Brigondorf; in 1456, in an Austrian chronicle describing the atrocities of the Voivode Vlad the Impaler, it was called Breckendorf.

Numele Vulcanului The Name of Vulcan

Se spune că în pădurile împrejmuitoare Vulcanului existau pe timpuri mulți lupi. Astfel, cele mai vechi forme ale numelui satului Wolkan și Wulkendreff derivă probabil din cuvântul slav wylk (lup). O altă legendă spune însă că numele ar veni și de la norii (germ. Wolken) care determină vremea în acest colț al Țării Bârsei. La Primăria Veche se găsește denumirea Wolkau, asta ar putea însemna și ,,Lunca norilor” (Wolken-Au).

The story goes that in the woods that surrounded Vulcan lived, in the ancient times, many wolves.

Thereby, the ancient forms of the name of the village Wolkan and Wulkendreff are coming, most likely, from the Slavic word wolf- wylk. Another legend says that the names could come from the clouds (the German word for cloud is Wolken) that influence the weather in this corner of Barsa’s Land.

At the old City Hall one can find the name Wolkau, which could also mean the Valley of Clouds.

— 23 —

Întemeierea Cristianului Foundation of Cristian

Cristianul s-a întemeiat pe teritoriul Râşnovului şi de aceea a primit numele de ,,Neustadt” (Oraşul Nou). Acolo unde în prezent se află Cristianul a avut odată văduva contelui Cristian din Râşnov grajdurile de vaci şi o moară. Aici, pe lângă această femeie darnică începură să se stabilească tot mai mulţi germani până când, în cele din urmă, s-a întemeiat o comunitate nouă. Comunitatea nouă de saşi a fost numită de români ,,Cristian” şi de către maghiari ,,Keresztenyfalu”, chiar și Lunca Cristianului poartă numele contelui.

Cristian locality was founded on the territory of Rasnov and this is the reason why it was named ''Neustadt'' (the New City). On the nowadays location of Cristian, the widow of Count Cristian from Rasnov had once the cow stables and a windmill. Around the properties of this generous woman more and more Germans settled down until a new community was finally born. The new Saxons community was called by the Romanians ''Cristian'' and by the Hungarians ''Keresztenyfalu'', just like the beautiful grassland of Cristian took the Count's name.

— 24 —

Valea Trandafirilor Rose’s Valley

Când primii imigranți au ajuns în Țara Bârsei, câțiva bărbați au călărit de-a lungul râului Ghimbășel până au ajuns aproximativ în locul, unde s-a aflat odinioară Cetatea de pământ (Erlenburg/Cumidava). Aici s-au oprit, unul dintre ei a urcat pe un deal, pentru a privi în zare.

Când bărbatul a privit de pe deal spre miazăzi, i s-a arătat o priveliște rară: toată valea — și locul de astăzi al cetății — era acoperită cu trandafiri înfloriți.

– Dacă rămânem aici, le-a spus el apoi însoțitorilor lui, satul nostru să se numească ,,Valea Trandafirilor” (Rosen-Au) — în amintirea acestor numeroși trandafiri sălbatici.

De aceea se pot vedea în stema veche a comunității trei trandafiri.

When the first immigrants got to Barsa’s Land, few men rode along Ghimbasel river till they reached the place where the Soil Fortress (Erlenburg, Cumidava) stood, in the old times.

They stopped there and one of them climbed on the hill, to look around. When he looked south, he saw a incredible view: all the valley - and the place where the citadel stands - was covered with roses in bloom.

- If we decide to stay here, he said to his companions, our village will be called Rose’s Valley (Rosen-Au) - in the memory of these many wild roses.

This is why, on the old emblem of the city, there can be seen three roses.

— 25 —

l e g e n d a

s tâ n c i i

MÂNA DRACULUI Legenda stâncii „Mâna dracului”

ai demult, în timpurile străvechi, în valea Dăl-ghiului (magh. - Döblen), în Câmpul Mare, (magh. - Nagymező), se ara şi se semăna peste tot. Oameni paşnici, cu frică de Dumnezeu, şi harnici, îşi lucrau conştiincioşi terenurile ca să-şi asigure pâinea cea de toate zilele.

Aceştia erau păziţi de un înger bun care locuia într-o cetate deasupra norilor în vârful muntelui Ciucaş. El nu-şi dorea altceva decât ca aceşti oameni să fie buni la suflet şi conştiincioşi la muncă.

Once upon a time, in the ancient times, in the valley of Dal-ghiu (Hungarian: Doblen), in Campul Mare (hungarian: Nagymezo), the ground was ploughed and seeded all around. Peaceful and industrious men, with fear of God, were working their fields in order to earn their everyday bread. They were all protected by a guardian angel that was living in a citadel over the clouds that surrounded the peaks of Ciucas Mountains.

All that the angel wanted from these people was that they were kind and hand over hand in their work.

The people were doing fine, for they had heavy crops of wheat in Campul Mare, crops that guaranteed their everyday bread. God

— 26 —

— 27 —

Le mergea bine oamenilor, deoarece în Câmpul Mare aveau recoltă frumoasă şi bogată de grâu, care le asigura hrana zilnică. Dumnezeu le binecuvântase rodul muncii lor şi aveau hrană din belşug: oi, capre, vaci, porci, gâşte, căprioare, dar şi păstrăvi în bulboanele apelor limpezi ce izvorau din inima muntelui. Iar familiile lor erau numeroase şi îndestulate. Acest înger le asigura de toate oamenilor, fapt pentru care aceştia erau foarte fericiţi. Într-o noapte adâncă, cu o lună mare şi sângerie, diavolul şi-a înălţat dintr-o dată o cetate în apropierea Movilei cu brusturi (magh. - Huréc ponkja). Dimineaţa s-a ivit o cetate sclipitoare, iar oamenii erau fascinaţi de strălucirea ei. Mare le-a fost mirarea când cetatea şi-a deschis porţile şi a apărut un tânăr chipeş. Avea o coroană de un negru abanos pe cap, iar hainele îi erau din mătase fină, tot neagră. Obrajii îi erau roşii ca bujorul de pe munte la sfârşitul primăverii, iar statura îi era înaltă cât bradul. Doar ochii galbeni şi înguşti îl trădau ca fiind o fiinţă malefică. Avea o caleaşcă condusă de 12 lebede care se mişca uşor ca un fulg ca nu cumva să-l zdruncine pe tânăr.

Diavolul a coborât între oamenii care lucrau pe câmp şi care îl priveau fermecaţi. Apoi le grăi făţarnic. Vorbele lui mieroase şi ispititoare ascundeau răutatea: „Apropiaţi-vă, oameni buni, şi ascultaţi-mă puţin… O, săracii de voi, şi pe această căldură înăbuşitoare trebuie să trudiţi! Dacă aţi lucra pentru mine, v-aş da mai mult pământ şi aţi avea şi slugi, care ar lucra pământul în locul vostru şi nu v-aţi zdreli mâinile. Aţi fi invitaţii mei la cetate, unde v-aş servi cu de toate şi ar fi numai cântec, joc şi voie bună. În schimb nu vă cer decât să-mi faceţi un mic serviciu. Vă cer să sărbătoriţi şapte zile într-una. Până acum, aţi lucrat necontenit şase zile şi în a şaptea zi vă odihneaţi. Începând de azi nu aţi avea altceva de făcut decât să mâncaţi şi să beţi, iar în a şaptea zi a săptămânii veţi fi oaspeţii mei. Nu trebuie nici să vă mai rugaţi lui Dumnezeu, căci voi avea eu grijă să nu vă lipsească nimic. Gândiţi-vă la ce v-am propus, vă las termen o săptămână!”

După ce a rostit aceste vorbe ademenitoare, diavolul a plecat. Au plecat şi oamenii, fiecare la treaba lui, însă unora le mai răsuna în minte propunerea chipeşului tânăr. Munca începuse să li se pară grea, tot mai insuportabilă, iar la sfârşitul zilei erau mult mai obosiţi ca de obicei, nici nu mai puteau glumi ca înainte. Nu s-au

had blessed their work and they had plenty of food: sheep, goats, cattle, swine, geese, deer but also trout in the whirlpools of the clear waters that sprang from the heart of the mountains. And their families were manifold and bellyful. This angel gave everything to the people, therefore they were quite happy.

One dark night, with a round, lurid moon, the devil suddenly built a citadel, near the Hammock covered with burdocks. In the morning, a shining citadel revealed to the people who were fascinated by its blaze. They were amazed to see the gates opening, and one good-looking young man showing up. He had a black crown on his head, his clothes were silky and black, too. He had cheeks as red as the roses at the end of the spring, and he was high as a fir. Only his small and yellow eyes betrayed him to be an evil creature. He had a carriage led by 12 swans who were moving very aerial not to shake him.

The devil descended among the people who were working the fields and who were astonished by him. He spoke to them, dissembler. His tempting and candied words concealed his malice.

Come nearer, good fellows, and listen for a moment. O, poor you, you have to work on this muggy ardour. If you would work for me, I'd give you more land and you'd have servants to work the field, and you wouldn't graze your hands.

You'd be my guests, in the citadel, where I'd keep a good table, and there would be only joy and singing. In return, I am asking only one small favour. I ask you to celebrate seven days in a row.

Until this moment, you had worked continuously, six days and in the seventh, you had rested. From now on, the only thing for you to do is to eat and drink, and in the seventh day of the week you'll be my guests. You are not ought to pray to God any more, for I'll take care of you. Just think of my proposal, you have one week to do it!

After speaking these tempting words, the devil left. The people left, too, to their houses, but in some of the minds the proposal of the good looking young man was still blasting. The work seemed harder now, every day more unbearable, and at the end of the day they felt more tired than ever, they could not even joke as they used to.

There were some of them who didn't listen to the proposal of the young man, didn't go to meet him and kept working as they used to. These men hadn’t been bewitched and remained industrious and cheerful, for they stayed together. The others

— 28 —

gândit nicio clipă că această stare le-a fost insuflată de vorbele ispititoare ale diavolului.

Au fost însă şi oameni care nu au dat ascultare propunerii tânărului, nu s-au prezentat în faţa lui, ci şi-au văzut de treabă cum făceau de obicei.

Aceştia nu au fost prinşi în mreje şi au rămas în continuare veseli şi harnici, căci au rămas uniţi.

Ceilalţi nu se mai puteau odihni nici noaptea.

Sămânţa cea rea încolţea în inimile lor. După mai multe zile şi nopţi în care s-au perpelit, într-un miez de noapte cu lună plină, a ieşit fiecare la adunare pentru a discuta cele întâmplate.

Majoritatea au fost de acord cu cele propuse de tânărul cu chip frumos, deoarece, gândeau ei, nu li se poate întâmpla nimic rău. Din contră o ţineau dintr-o petrecere în alta şi viaţa ar fi fost mult mai uşoară. Nu le trecea prin minte că astfel s-ar îndepărta de Dumnezeu pentru a se dedica plăcerilor trupeşti şi materiale. S-au hotărât să accepte propunerea tentantă.

La termenul stabilit a apărut din nou tânărul, dar de data aceasta caleaşca nu mai era condusă de lebede, ci de nişte corbi croncănitori. Unul dintre oameni a prezentat decizia luată de ei, iar îngerul rău i-a întrebat pe fiecare: „Vrei să mă slujeşti?” Apoi le-a întins mâna, dar nu pe cea dreaptă cum fac cei drepţi, ci pe cea stângă.

I-a chemat în vârful muntelui la castel şi a făcut un ospăţ mare ca un dezmăţ. Când toţi s-au îmbătat, i-a legat prin jurăminte malefice să fie slugile lui şi le-a interzis să mai rostească numele lui Dumnezeu.

La înapoiere, oamenii vrăjiţi şi îndrăciţi au făcut hărmălaie speriind vieţuitoarele pădurii, au început să taie pădurea ca să facă drum spre cetatea diavolului, au dat foc la recoltă pentru a găsi drumul cel mai drept spre casă, cu gândul că nu le mai este de folos, deoarece noul stăpân le va oferi tot ce au nevoie, fără să mai trudească în fiecare zi. Problema a fost însă că ei nu au incendiat doar recolta lor, ci şi pe cea a vecinilor, a celor care nu s-au alăturat lor.

A doua zi dimineaţă, era într-o duminică, cei drepţi şi-au găsit recolta în paragină. Văzând că de tot rodul muncii lor s-a ales praful, s-au sfătuit şi au găsit de cuviinţă să se plângă la îngerul bun de pe vârful Ciucaş. Nu vroiau să se sfădească cu fraţii lor cei nejudecaţi.

Pe vremea aceea încă nu existau stânci pe Ciucaş, nici pe Dungu (magh. - Danghavas) şi nici pe Tesla (magh. - Tészla). Erau doar păduri de brad şi fag, păşuni înflorite, fâneţe cu iarbă

could not even sleep at night. The bad seed was growing inside their hearts. After many days and nights of stewing, one night with full moon they met together to discuss what happened. The majority agreed with the beautiful young man, because, they thought, nothing bad could happen to them. On the contrary, a life of feats and joy was awaiting. They were not even thinking that they would alienate from God for a life of material pleasures. So they decided to accept the tempting proposal.

On the decided day, the young man revealed himself again, but this time his carriage was not led by swans anymore, but by croaking ravens.

One of the men spoke out loud their decision, and the evil angel asked everyone of them: will you serve me? Then he offered his hand to them, but the left hand, not the right one, like the righteous men do. He invited them at his castle, on the top of the mountain, and gave a big party, an orgy. When everyone was drunk, he bewitched them with evil vows to be his slaves forever, and forbid them ever to mention God's name.

When to come back, the bewitched men were so noisy that they scared away the animals of the forests. Then they began to cut the woods to make a way back to the castle, and they burnt the crops thinking that now they didn't needed them anymore, since the new lord will offer them everything they needed. Though, they didn't burn only their own harvests, but also the ones of their neighbours, who stayed out of this.

The second day, it was a Sunday, the righteous men found their harvests wretched. Seeing their heavy crop wasted, they talked and decided to complain about it to their guardian angel who lived on Ciucas's peak. they didn't want to squabble with their lost brothers.

In those times, there were no cliffs on Ciucas mountain, or in Dungu, (Hungarian Danghavas) nor or Tesla (Hungarian. - Tészla). There were only firs and beechwood, flourishing grazing lands, and green meadows where the cattle were cropping; the people could wander about Ciucas Mountains.

Once they got to the guardian angel, the people thanked him for their strength, their health, their kindness, for the wild flowers, for the roundelays in the forests, for the animals, for all the harmony.

Then they told him what happened and asked him to help them to bear out of the devil that had built a new citadel and had made mischief between them.

— 29 —

mănoasă unde turmele satului păşteau şi oamenii se puteau plimba în voie spre vârful Ciucaşului.

Ajungând la îngerul păzitor, oamenii i-au adus mulţumire pentru puterea, sănătatea şi bunătatea din inima lor, pentru florile de pe câmp, pentru ciripitul păsărilor din pădure, pentru animale, pentru armonia dintre ei. Apoi i-au povestit cele întâmplate şi l-au rugat să-i ajute să-i ferească de demonul ce-şi făcuse cetate nouă şi băgase zâzanie între ei.

La aceste vorbe îngerul deveni foarte supărat.

A fost pentru prima oară când s-a produs ceaţă pe Ciucaş şi muntele a fost acoperit de vălătuci învolburaţi. Începând cu acea zi, se ştie că, dacă Ciucaşul e în ceaţă, va ploua cu siguranţă. Îngerul le-a poruncit oamenilor să coboare în Valea Dălghiului şi să aştepte acolo. Oamenii au ascultat porunca, şi-au adunat uneltele, lucrurile şi au plecat imediat spre locul unde i-a îndrumat îngerul.

Au pescuit păstrăvi gustoşi din râul din apropiere şi au servit cina, iar de atunci râul poartă numele de Părâul cu peşte (magh. - Halaság).

După plecarea oamenilor, îngerul rămas singur şi-a propus să-l pedepsească pe demon. Duşmani vechi, din totdeauna, când cei doi s-au întâlnit pământul s-a cutremurat. Demonul îi râdea în faţă. Pentru a-l enerva mai mult pe îngerul cel bun, diavolul a ridicat o piatră şi a aruncat-o spre el. Acesta a suflat puternic şi a reuşit să o devieze, piatra oprindu-se pe vârful stâncii Dungu (magh. Dang havas). Este imensă, ca o căciulă a muntelui.

Văzând că lovitura sa dat greş, demonul s-a supără mai tare. A luat o altă piatră, şi a aruncat-o din nou. Îngerul o deviază iarăşi, de data aceasta un pic mai departe, iar acolo s-a format o cuşmă, iar mica stâncă se numeşte Tesla (magh. - Tészla).

Văzând cele întâmplate diavolul deveni mai nervos. Îşi adună oamenii slugi aflaţi sub jurământ şi porni după îngerul cel bun ca să-l prindă de picioare şi să-l tragă pe pământ, pentru a se răzbuna.

A simţit el că în ceruri nu are putere suficientă, ci doar aici, pe pământ.

Slugile oameni în frunte cu diavolul, care îi îndemna să fie curajoşi, promiţându-le o masă copioasă, urcau spre vârful Ciucaş. Pe la jumătatea drumului când se credeau deja învingători, unul dintre ei, mai bătrân, îşi aduse aminte de Dumnezeu. Se duse la diavol şi îi spuse: — Stăpâne, aş vrea să-ţi propun ceva...

— Spune.

— Înainte, orice dorinţă aveam, o ceream prin rugăciune. Propun să-l chemăm şi acum pe

Hearing this, the angel became very angry. It was then for the first time when the Ciucas Mountain was covered in thick fog and mist. Since that day, it is well known that, if Ciucas covers in fog, it will definitely rain. The angel commanded to the people to descend in Dalghiu's Valley and wait there. They listened to him and after bringing together their tools and stuff, they left for the place where the angel guided them.

They fished tasty trouts from the river nearby and had dinner, and since then that river is called The fish's river (hungarian Halaság).

The angel was left alone and set himself to punish the demon. Old enemies, when they met one another the whole earth quaked. The demon was laughing out loud. To make the angel even more nervous, the demon took one rock and threw it toward him. But the angel blew strongly and deflected it to the top of the Dungu cliff. It is enormous, like a hat on the top of the mountain.

When he saw that he couldn't hit the angel, the demon grew angrier. He took another rock and threw it, again. The angel deflected it once more, this time a bit further, and it that place a canopy formed, and that little rock is called Tesla.

The devil grew madder and madder. He called his servantpeopleandfollowedtogethertheangeltotrygrab his feet and drag him down on the earth, for vengeance.

The servant people, led by the devil who impelled them to be brave and promised them a good meal, climbed the mountain. At the half of the way, when they were already feeling winners, one of them, an old man, remembered God. He went to the devil and told him: — Master, I would like to propose something..

— Name it.

— Before, any wish we had, we used to pray for it. I propose to call God in our help this time, too, because nothing can be done without him.

When the devil heard that, he whipped sorely the old man. But it was too late. Only by hearing the name of God, their minds became clearer. Their courage faded and all of them started to draw back.

At the foot of the mountain, the devil's wife was trying hard to lead them back with a fire whip.

Fume and fret descended upon them, and many of them perished then. The devil raised his hand to the sky, cursing God and swearing that he will crash down the guardian angel and make him his servant.

His unmeasured arrogance attracted immediately God's judgment. While he was cursing, arrogant and vain, a thunder stroke him so strongly that buried him completely into the ground, and only one hand remained on the surface, transformed into a stone.

— 30 —

Dumnezeu ca să ne ajute, căci fără de el nu putem face nimic.

La cele auzite Diavolul îl lovi amarnic cu biciul pe bătrân. Era deja târziu. Rostirea numelui lui Dumnezeu şi amintirea despre el, le luă vălul de întuneric de pe ochi. Curajul tuturor păli dintr-o dată şi începură să se retragă.

Soţia diavolului, care se afla la poalele muntelui, încerca din răsputeri să-i întoarcă din drum cu un bici de foc. Foc şi pară se porni asupra lor şi mulţi se prăpădiră. Diavolul a ridicat mâna către cer blestemându-l pe Dumnezeu şi jurând că îl va doborî pe îngerul păzitor şi-l va face slugă.

Trufia lui nemăsurată a atras însă imediat judecata lui Dumnezeu. În timp ce se jura trufaş şi sigur pe el, un fulger îl lovi atât de puternic, încât îl băgă de tot în pământ, rămânându-i doar o mână la suprafaţă şi transformându-l într-o stană de piatră. De atunci stânca poartă numele de Stânca Mâna Dracului. Oamenii au înţeles lecţia şi mesajul pe care îl transmite: „fii bun, fii harnic şi cu frică de Dumnezeu. Nu te mândri împotriva lui Dumnezeu, că te poate nimici cu o suflare”. Îngerul cel bun dispăru împreună cu cetatea lui, deoarece oamenii s-au întors cu faţa spre Dumnezeu. Nu mai avea de ce să le poarte de grijă. La fel dispăru şi cetatea îngerului malefic.

Acestei întâmplări adevărate şi pilduitoare au supravieţuit numai 7 familii, care au coborât pe la Culmea Szakadát, unde s-au despărţit.

Patru familii au pornit la stânga. De la Brădet (sau Şanţuri, magh. - Ósánc) au ajuns la vale unde s-au stabilit. Şi-au construit case cu distanţe mari între ele, dar cu timpul s-au înmulţit şi casele acestora s-au unit. Această aşezare se numeşte Săcele sau Patrusate (magh. - Négyfalu).

Celelalte trei familii s-au despărţit când au ajuns la Culmea Făget (magh. - Bikkostető). Două au luat-o la dreapta şi una la stânga. Cele de la dreapta au format satele Zizin (magh. - Zajzon) şi Purcăreni (magh. Pürkerec), iar la stânga au format satul Tărlungeni (magh. - Tatrang).

Dar la origini, toate aceste familii au fost din acelaşi trunchi, aşa cum degetele aparţin aceleiaşi mâini…

from that moment on, that stone bore the name of "devil's hand rock" . The people got the lesson and its message: Be good, be hard-working, and afraid of God! Don't take pride against God, for He may blow you away in a grasp.

The good angel disappeared along with his citadel, because the people returned to God. His job was done - there was nothing more to do there.

So did the citadel of the evil demon.

Only 7 families survived this true and exemplifying story, and they descended to the Szakdat Hill where they split.

Four of the families headed left. From Bradet they reached the valley, and they settled there.

They built houses at large distances from one to the other, but in time their number increased and their houses conjoined. This location is called Sacele or Patrusate (hungarian: Négyfalu). The other three families split when they got to Faget Hill.(hungarian: Bikkostető). two of them headed right and one headed left. The ones in the right formed the villages Zizin (hungarian: Zajzon) and Purcareni. (hungarian: Pürkerec) and the one in the left formed the village Tarlungeni (Hungarian Tatrang).

But the roots of all these families are the same, as the fingers belong to the same hand...

— 31 —

PIETRELE

Legenda de la Omu The Man's Legend

dată un păstor se rătăci în masivul Bucegi.

El urcă încoace și încolo îndelung, ca să găsească drumul bun.

Așa ajunse până la urmă în vârful cel mai înalt al muntelui. Însă, nici aici nu putu să se orienteze. Atunci, se înfurie și începu să înjure și să blesteme. Ca pedeapsă Dumnezeu îl transformă într-o stâncă, care și astăzi se poate vedea. De aceea românii au numit acest vârf al Bucegiului – Omu.

Once upon a time, a shepherd was lost in Bucegi Mountains. He climbed for a long time, roaming all over the place, but he never found the right path.

Thereby, he got to the highest peak of the mountain. Not even there he was able to orientate. So he got vey mad and started to curse and imprecate. In order to punish him, God turned him into a rock that can be seen even today.

Therefore, the Romanians called this peak of Bucegi Mountains the Man.

— 32 —

Bisericuta păgânilor The Pagan’s Little Church

Pe drumul spre Poiană există o piatră stranie; popular, acel loc se numește și astăzi ,,Bisericuța păgânilor”. Se spune că, în cele mai vechi timpuri păgâne, aici ar fi fost într-adevăr un templu.

Atunci bântuiau prin aceste păduri întunecate oameni sălbatici. Mai târziu oamenii pădurii au dispărut. Nu se știe ce s-a întâmplat cu ei — însă a rămas amintirea locului, unde se spune că a fost odinioară ,,Bisericuța păgânilor”.

Despre acest loc se mai povesteşte că în timpul unuia dintre numeroasele asedii asupra Râșnovului, turcii au fost înfrânți iar câțiva călăreți refugiați s-au rătăcit în pădurile din apropiere. Deoarece se temeau că vor fi prinși de locuitorii Țării Bârsei, s-au ascuns într-o peșteră.

Astfel au rămas ascunși o vreme în pădure și au ridicat o masă de piatră pentru ofrandă și o casă şi de aici numele locului, păstrat până azi, ,,Bisericuța păgânilor”.

On the way to Poiana Brasov there is a strange stone. That place is called even today the Pagan’s Little Church. They say that, in the oldest pagan times, there was, indeed, a temple. Back then, in these dark forests, wild men were wandering. Later, the wood men vanished. Nobody knows what happened to them but there still remains the memory of this place, where they say that it used to stand the Little Church of the Pagans.

About this place, they also say that, during one of the many sieges of Rasnov, the Turks were defeated and some refugees were lost in the forests. They feared that the villagers will find and catch them, so the hid in a cave. They remained there for a while and built a stone table for the offerings they made to their gods.

That is why the place kept the name of The Pagan’s Little Church, until nowadays.

— 33 —

Împărăteasa Neagră The Black Empress

Se spune că în munţii Piatra Craiului, în vremurile străvechi, locuiau zâne, iar pe coastele stâncoase şi întunecate ale Măgurii-Codlei îşi avea scaunul domnesc Împărăteasa Neagră. Împărăteasa avea un băiat voinic, care cutreiera adeseori codri după vânat şi rătăcea şi prin ţara zânelor din Piatra Craiului. Odată băiatul zări într-o poiană o zână mândrenie de frumoasă, ca ruptă din soare şi o îndrăgi foc. De atunci fiarele codrului erau lăsate în pace, căci băiatul îşi petrecea tot timpul cu zâna prin văile şi luncile romantice ale munţilor. Şi mumă-sa, împărăteasa era veselă, căci spera a se face rudă cu zânele.

They say that, in the old times, in Piatra Craiului Mountains were living fairies, and, on the rocky and dark flanks of the Codlea’s Hill, was lording The Black Empress. The Empress had a young son, who was roaming into the woods chasing his game, meandering to the land of the fairies. Once, the boy saw in a glade a beautiful fairy, brighter than the sun and fell for her that instant. From that day on, the beasts of the forest had peace, because the boy was spending all his time with his beloved fairy, in the romantic valleys and water meadows of the mountains. And his mother was happy, for she believed she would become relative with the fairies.

— 34 —

Veni vremea de băiatul peţi pe frumoasa zână.

Dar vai, zâna îl refuză, spunând că nu vrea să fie nevasta unui om muritor!

Din acel ceas băiatul începu să se topească pe picioare, de dor şi de bănat şi nu peste mult timp i se sfârşiră zilele. Atunci împărăteasa Neagră, care era vrăjitoare, luă la goană pe gingaşa zână şi ajungând-o pe ţara Oltului, o schimbă într-o stană de piatră. Şi stana s-a văzut mult timp pe teritoriul comunei Vaida - Recea, în formă de femeie pietrificată.

The proposing time came. But oh, the fairy refused to marry him, saying that she wouldn’t become ever the wife of a mortal man.

From that hour on, the boy started to lose ground, out of love and yearning for his fairy, and not long after, his days on earth came to an end. The Black Empress, who was a witch, chased the delicate fairy away, to the Olt’s Country, and transformed her into a stone.

And the people of Vaida - Recea village could see, for a long time, the stoned woman on their territory.

Legendă despre locul de unde izvorăşte Tărlungul The legend about the place where Tarlung springs

Cândva, se spune că un cioban nu avea voie să-şi vadă nevasta până nu cobora cu oile din munţii Ciucaşului. Soţia s-a hotărât să meargă după el în munţi. A plecat la drum şi când a trecut de Gârcini a început să bată vântul tare şi i-a apărut un moş în cale. Moşu i-a zis să se întoarcă, dar ea şi-a văzut de drum. Când a ajuns în Valea Dracului a început furtuna şi a apărut iar moşul spunându-i să se întoarcă. Ea şi-a continuat drumul şi atunci a fulgerat şi a tunat şi a fost transformată în stană de piatră. Furtuna s-a oprit şi ciobanul a trecut pe lângă stâncă şi i s-a părut că seamănă cu soţia lui. El a început să cânte la fluier de dorul nevestii şi atunci au început să curgă şi lacrimile femeii transfomate în piatră. De aici izvorăşte Tărlungul.

Once upon a time, they say that a shepherd was not allowed to see his wife until he brought down the sheep from the Ciucas Mountain. The wife decided to follow him in the mountains. She left the house, and after she passed through Garcini, the wind started to blow hard and an old man appeared in her way. He told her to turn around and go home. She didn’t listen and continued to walk. When she got to Devil’s Valley, the storm began, and the old man appeared again, telling her to go back. She continued to walk, and then some lightnings and thunders hit her and transformed her into a stone. The storm stopped, and when the shepherd descended from the mountains and passed by the stone, he thought that the stone looked like his wife. So he began to blow his flute, because he was missing her, and the stone woman began to weep. This is where Tarlung springs.

— 35 —

Piatra de pe Lempeș The rock on Lempes

În timpuri străvechi, la marginea satului locuia într-o cocioabă sărăcăcioasă un bărbat, Hannes, care era cunoscut și în afara granițelor Țării Bârsei pentru puterea lui.

Acest Hannes avea un cocoș arțăgos și periculos, care le sărea deseori oamenilor în față și îi rănea grav. De aceea, Hannes s-a hotărât într-o zi să-l taie. Când acesta s-a apropiat cu cuțitul în mână de cocoș, animalul mânios a fost mai rapid: a sărit la el și i-a scos ochii.

Orbit și țipând de durere, Hannes a rătăcit prin ținut până a ajuns pe Dealul Lempeș. Aici s-a ghemuit în iarbă și nu s-a mai mișcat din loc.

Așa a fost transformat într-o piatră. Și se spune că, dacă la miezul nopții cântă un cocoș în sat, Hannes se întoarce o dată de jur împrejur.

In ancient times, on the side of the village there lived, in an hovel, a an called Hannes, well known even abroad for his power.

This Hannes had an angry, dangerous rooster, who often would jump on people, hurting them badly. That is why Hannes decided to kill him.

When he approached, with the knife in one hand, the rooster was faster: jumped him and drag out his eyes.

Blinded, and screaming in pain, Hannes meandered around, until he got to Lempes Hill.

There, he curled up in the grass and didn’t move.

He was transformed into a stone. They say that, if at midnight, some rooster sings in the village, the stone turns itself around.

— 36 —

Bolovanul de pe Dealul Romurilor The boulder on Rum’s Hill

În Braşov, pe Dealul Romurilor s-a aflat ani în șir un bolovan pe care era scris: ,,Dac-ai știi ce este sub mine, m-ai fi întors demult!”

Unii au încercat să miște bolovanul din loc — din simplă curiozitate sau sperând la comori ascunse, însă nimeni nu a reușit. Într-o zi, trei flăcăi voinici s-au pus pe treabă și nu s-au lăsat până nu au întors bolovanul, pe spatele acestuia putând citi următoarele vorbe: ,,Vă mulțumesc că m-ați întors”.

In Braşov, on Rum’s Hill there was, for many years in a row, a boulder that had written on it: “If you would know what lays under me, you would have turned me around long ago!”

Some people tried to move the boulder - out of simple curiosity or hoping to find hidden treasures, but no one could do it. One day, tree strong built young men got down to work and didn’t quit until they turned over the boulder.

On its back they could read these words: “Thank you for turning me over! “

— 37 —

r e g e l e

SIGISMUND La Braşov At Brasov

egele Sigismund a vizitat în anul 1395 comunitățile din Ţara Bârsei şi a fost foarte bine primit și ospătat, observând și cât de bogate erau comunităţile. În Codlea, funcţionarii braşoveni, care-l însoţeau pe rege, i-au povestit cum satele din Ţara Bârsei erau reținute față de oraș, atât pe timp de pace cât și de război. Îl rugară pe rege să oblige comunităţile să ajute Braşovul.

Atunci binevoitorul rege ordonă ca întreaga Ţară a Bârsei să ajute brașovenii la construirea zidului și clădirilor rezidențiale ale oraşului lor, mai ales cu transportul de piatră şi nisip.

The benevolent King Sigismund visited in 1395 the communities of Tara Barsei, where he was royally welcomed and taking care of. It was a good opportunity for him to see how rich the communities where.

At Codlea, the clerks of Brasov accompanying the King tolled her Majesty how reserved the communities were towards the town, in both times of war and peace. The asked the King to determine the communities to support Brasov.

The King ordered then to the entire Tara Barsei to help the people of Brasov to erect the walls and the residential buildings of their town, especially with the transport of stones and the sand.

Later, in 1421, the King gifted the town with the amounts collected in occasion of Saint Martin census for those money were destined to rebuilt the town's walls.

— 38 —

Mai târziu, în 1421, regele a dăruit orașului sumele strânse din censul de Sf. Martin pe zece ani. Cu acești bani trebuiau reconstruite zidurile orașului.

Comunităţile au participat şi la construcţiile ulterioare ale zidului oraşului. Astfel, la construcţia bastionului şi zidului aurarilor, românii din Tânțari (azi Dumbrăvița), Zărneşti şi Tohan au săpat fundaţia, iar locuitorii din satele săseşti au cărat nisipul. Locuitorii din Brașovul Vechi şi cei din Şapte Sate au procurat piatra şi varul iar locuitorii din Șcheii Brașovului şi cei din Blumăna au făcut amestecurile.

Pe atunci, zidurile oraşului erau împodobite cu proverbe potrivite: ,,Toţi pentru unul, unul pentru toţi” ,,Când Dumnezeu nu ocroteşte oraşul, în zadar veghează paznicii” ,,Aşa cum fiului nu-i este rușine când își batjocorește tatăl, aşa nu le este odios oamenilor când acuză autoritatea publică” ,,Dumnezeu este încrederea şi puterea noastră, un ajutor în greutăţile mari care ne-au lovit. De aceea nu ne temem dacă ar veni sfârșitul lumii şi muntele s-ar scufunda în mijlocul mării”.

The communities also participated the the further constructions of the town's wall. Therefore, at the construction of the goldsmiths' bastion and wall, the Romanian inhabitants of Tantari - today Dumbravita - Zarnesti and Tohan made the foundations while the inhabitants of the German villages carried the sand. The inhabitants of Old Brasov and those from Seven Villages got the stones and the quicklime and the inhabitants of Schei and Bluma made the mixtures.

By that time, the town's walls were ornate with appropriate sayings: „All for one and one for all!”. „If God doesn’t protect the city, the guardians’ watch is in vain”. „As the son feels no shame when he dishonors his father, so the people don't find abominable accusing the public authority”. „God is our trust and power, a great help in the very troubled times we are living. So we feel no fear even if the end of the world would come and the mountains would sink in middle of the see”. „Better poor and honest than reach and thief”.

Brasov was the most pleasant halt of King Sigismund in Transylvania. In 1427 he spent nine

— 39 —

,,Mai bine sărac și cinstit decât bogat și hoț.”

Braşovul a fost cel mai plăcut popas al regelui Sigismund în Transilvania. În anul 1427 a petrecut nouă luni la Brașov, alături de soţia sa, Barbara, şi curteni. Pe vremea aceea, braşovenii aveau o dispută de hotar cu cristolovenii, din cauza Poienii Brașov. Regele Sigismund a trimis o comisie pe terenul disputat, a pus să-l cerceteze, a mers și el la fața locului apoi emise braşovenilor un document prin care se adeverea că terenul era al braşovenilor şi nu al adversarilor lor. De aceea braşovenii au pus să se picteze regele cu sceptrul şi coroana peste poarta vechii străzi a Mănăstirii.

Pentru teritoriul câştigat, oraşul Braşov a dăruit CristianuluiunterennăpăditdemărăcinilângăBran.

months in Brasov, along with his wife, Barbara, and his courtesans. About that time, the inhabitants of Brasov were heaving a border controversy with the people of Cristian about Brasov's Glade. King Sigismund sent a commission to investigate the territory in dispute and he even came himself on the spot. He eventually issued a document testifying that the land was owned by the inhabitants of Brasov and not by their opponents. In sign of gratitude, the people of Brasov depicted the king wearing his scepter and his crown on the gate of the old Monastery Street.

In change of the territory they've just acquired, the rulers of Brasov offered Cristian a piece a land overgrown with thorn bushes near Bran.

— 40 —

— 41 —

Culmea Înaltă (Ciuma) Plague Mountain

Legenda povestește cum locuitorii Vulcanului au ajuns în posesia pășunii montane de pe vârful înalt, Ciuma.

Când regele maghiar Sigismund, viitorul împărat al germanilor, a revenit odată în Transilvania, a ținut o vânătoare în apropierea Pietrii Craiului. Din păcate, vinul i s-a terminat și el putu să-și servească oaspeții: juzii și villicii din Țara Bârsei, numai cu apă. Atunci el spuse că ar fi vrut mai mult să aibă în acel moment 40 vadre de vin.

Judele din Vulcan însă se grăbi furiș spre casă ca să procure vinul. Pe vremea aceea locuitorii din Vulcan încă mai aveau podgorii numai că vinul tocmai li se terminase atunci. Numai o fată a preotului mai avea trei butoaie. Și pentru că atunci când vilicul îi ceru vinul nu vru însă niciun ban ci numai respect pentru comunitate.

Vinul a umplut 40 vadre, butoiul s-a demontat, vulcănenii au urcat pe un cal, au lăsat cele 40 vadre, doagele pentru butoaie ambele funduri pentru butoi și au scos cercurile și au călărit până la muntele îndepărtat și precauți până la înalta pășune montană. Aici butoiul a fost din nou montat cu îndemânare la un izvor bogat în apă, umplut cu vin și împodobit cu flori.

Când regele Sigismund văzu aceasta, a fost foarte mulțumit că își trata oaspeții foarte bine și lăudă promptitudinea lor în ajutorare. Atunci, el dărui acest munte donatoarei vinului. Aceasta îl lăsă moștenire comunității și astfel îl deține Vulcanul până astăzi, deși Zărneștiul și l-a disputat timp de mai mulți ani. De atunci locul unde s-au alăturat atât de veseli, ,,la masă” și vulcănenii își pasc anual câteva luni vitele pe vârful înalt și povestesc despre regele Sigismund și străbunii lor.

The legend says how the residents of Volcano have seized hold of the grassland from the Plague Mountain.

When the Hungarian King, Sigismund, the future German Emperor, once returned in Transylvania, he organized a hunt nearby the Stone of Lovelace.

Unfortunately, the wine finished and he could serve but water to his guests, the judges and the clerks of Tara Barsei. Then, he told everyone how wonderful would it be if he had a barrel of forty buckets of wine.

The clerk of Vulcan secretly ran home, to get the wine. Back in those times, the citizens of Vulcan still had vineyards, but they were running out of wine.

Only the priest's daughter had three barrels of wine.

When the clerk asked the girl for some whine, she didn't ask for any money, she only wanted honour for her community.

With the whine from the barrels, forty buckets were filled. The barrel was dismantled, the inhabitants of Vulcan mounted on horses, took the buckets of wine and the dismantled barrel and rode carefully up till the mountain. Arrived near a spring source, they assembled the barrel, filled it with wine and embellished it with flowers.

King Sigismund was very happy to see this; he could treat royally his guests and boasted the people’s help. As a reward, he offered this mountain to the donor of the wine. She endowed it to the community and the mountain is today among Vulcan's possession, although the inhabitants of Zarnesti kept claiming it for several years. Since then, the place where King Sigismund partied with his guest is also called „At the tables” (Zu Tischen) and the inhabitants of Vulcan tell the story of King Sigismund and their ancestors every year, while pasturing their cattle on the high peak.

— 42 —

VLAD TEPES şi MATIA CORVIN î n

ţa r a

b â r s e i

Domnitorul Vlad Țepeș în Ţara Bârsei Prince Vlad the Impaler in Land of Barsa

e povesteşte că în anul 1456, Vlad Țepeș, domnitorul Munteniei, a pustiit foarte rău Brașovul Vechi și Țara Bârsei. A poruncit arderea tuturor roadelor pământului și să-i adune pe toți prizonierii. Şi-a așezat tabăra lângă capela Sf. Iacob pe Dealul Cetății. La porunca lui au fost furate toate veșmintele bisericești, pocalele și nestematele Bisericii Sf. Bartolomeu, care a fost incendiată.

In 1456, Vlad the Impaler, the Prince of the Valacchia, ravaged savagely the Old Brasov and Land of Barsa. He ordered the burning of all the harvests and gathered all the prisoners. He settled his camp on Saint Jacob Chapel, on The Stronghold Hill. At his order, the entire ecclesiastic array, all the ornaments and the jewels of Saint Bartholomew Church was stolen and the church was burnt down.

The next morning he ordered the impalement of all the prisoners - young

— 43 —

— 44 —

În dimineața următoare a dat ordin să fie trași în țeapă pe dealul de lângă capelă toți prizonierii, femei și bărbați, tineri și bătrâni. Întâi au fost înfipte multe țepe în pământ, ascuțite în partea de sus și sărmanii au fost trași în țeapă, murind în chinuri groaznice. În acest timp, domnitorul servea masa printre țepe.

Mult popor din Țara Bârsei a fost dus în pribegie până la Dunăre, la Brăila. Au fost cam 600, lipsiți de bunurile lor și trași în țeapă în același mod inuman. În aceiaşi campanie de pedepsire, Vlad Ţepeş a poruncit să fie ars Bodul din Țara Bârsei. Bărbați, femei, copii, mici și mari, pe care nu i-a ars, i-a luat cu el în Valahia, legați în lanțuri și i-a tras pe toți în țeapă.

Mai departe se spune că băieți tineri și alții, din diferite țări, care au fost trimiși în Valahia, pentru a învăța limba și alte lucruri, trebuiau să răspundă la întrebările voievodului. Iar pe cei, care nu au putut să-i răspundă, i-a adunat într-o încăpere și a poruncit să li se dea foc. Au fost 400. În anul 1456, domnitorul Vlad Țepeș i-a poruncit unuia dintre căpitanii lui: ,,Un sat mare numit Codlea să fie ars”. Dar acesta nu a putut să-l ardă din cauza rezistenței țăranilor, apoi a venit la stăpânul lui și i-a spus: ,,Stăpâne, nu am putut arde satul, pe care mi-ai poruncit.” Atunci domnitorul a poruncit să fie tras în țeapă.

and old men - on the hill near the chapel. They first stuck in the ground many pales, edged in the upper part. Then the enemies were impaled and died in terrible pain while the prince was having dinner between the pales.

Many people from Land of Barsa were taken prisoners and relocated at he Danube strands, in Braila. About 600 inhabitants were separated from their families and impaled in the same inhuman manner.

In 1456, he ordered the burning of Bod from Tara Barsei, along with its inhabitants, men, women, children, of all ages. He put those who did not burn in chains and took them with him in Valacchia, where he impaled them all.

And below it goes that: „The young boys and others, from different countries, sent in Valacchia to learn the language and the customs had to answer the voivode's questions. All those who didn't know the answers were gathered in a room and set on fire. They were about 400.

In 1456, the Prince Vlad the Impaler ordered one of his captains: <<„A big village called Codlea must be burnt”. But the captain couldn't burn it because of the resistance of the peasants. He came then to his lord and said: „Milord, I couldn’t burn the village, as you ordered me.” Then the prince ordered to be impaled.

— 45 —

Regele Matia la Brașov K ing Matthias Corvinus in Brasov

Regele Matia cel drept avea adesea obiceiul să călătorească deghizat prin țara sa și acolo să se familiarizeze cu poporul fără să fie recunoscut.

O dată a intrat în Brașov deghizat în student și a mers într-o cârciumă de pe ulița Porții. Cetățenii care discutau în sala de oaspeți a hanului nu observară străinul. Ei discutau liniștiți treburi ale orașului. Câțiva lăudau regele dur și drept, alții îi reproșeau setea de stăpânire și dorința de război. La o masă alăturată, regele însă ascultă liniștit, mâncă șase ouă și bău ulciorul său cu vin. Se bucură în liniște de fidelitatea brașovenilor pe care aceștia o demonstraseră atât de des. Înainte de a pleca, scrise pe un bilet în limba latină care atunci era cunoscută pretutindeni, o poezioară și împinse biletul, precum și un gulden sub farfurie. Pe bilet era scris: ,,Aici a fost regele Matei și a mâncat șase ouă”. Când hangița a eliberat masa și oaspeții au citit biletul nu mică le-a fost consternarea.

Curând după aceasta, regele Matei intră în Brașov cu un alai pompos și a fost ospătat și i s-a urat un bun venit călduros de la orașul său credincios. În amintirea acestei întâmplări, hangiul a pus să se aducă într-o nișă a casei sale o coroană.

King Matthias the Righteous usually travelled disguised in his country, to know his subjects without being recognized.

Once upon a time, the king, disguised as a student, went into a tavern on Gate street. The people, who were discussing in the khan's guest room, didn't notice the presence of the stranger. They were talking about city affairs. Some of them were praising the right and rough king, the rest were reproaching his spirit of domination and his desire to go to wars. But at one of the nearby tables, the king was silently listening, eating six eggs and drinking his jug of wine. He was enjoying the Brasov's people fidelity, which was demonstrated so often. Before he left, he wrote on a paper, in Latin, a language known everywhere, a little poem. He put under the plate the little piece of paper and a guilder as well. On the card was written as follows: '' King Matthias was here and ate six eggs. '' When the innkeeper lady cleaned the table, and the guests read the card, they were surprised.

Soon after that, king Matthias entered with pump attendants in Brasov, his favourite town. The king was feasted and received a warm welcome.

In the memory of this event, the innkeeper ordered to place a crown in one of his house's closet.

— 46 —

CREŞTINI şi TURCI

Iertarea păcatelor The forgiveness of the Sins

ai demult, în timpul regelui Sigismund, turcii au început să invadeze tot mai des Transilvania.

Deoarece trebuiau să se apere, bătrânii, tinerii, chiar și preoții plecau să lupte împotriva vrăjmașului. În anul 1398, când turcii au pătruns încă o dată în Țara Bârsei, a pornit la luptă și preotul brașovean Johann Jakobi.

Apărându-se, a rănit cu lancea un turc. Însă când turcul s-a ridicat și l-a atacat încă o dată, Jakobi scoase spada și îl răni, astfel că turcul a rămas întins pe jumătate mort.

Curând veniră tovarășii săi de luptă brașoveni și îl decapitară pe turc, deși preotul voia să-i împiedice de la această faptă.

Preotul regretă moartea viteazului turc și nu-și mai putea găsi liniștea în inimă, deși mintea îi spunea că luptase pentru siguranța

During King Sigismund reign, the Turks started to invade more and more often Transylvania. As the inhabitants had to defend themselves, all the men - old, young and event the priests - went to fight against the enemy. In 1398, when the Turks were ravaging once again Tara Barsei, the priest Johannes Jakobi went to war. During the battle, as he was defending himself, he injured a Turk with his spear. But the Turk arose and attacked him once again, forcing the priest to take his sword and injure the enemy so hard that the Turk felt half dead.

Soon after, the priest's companions from Brasov came and beheaded the Turk, in spite of the opposition of the priest, who wanted to deter them from doing this.

The priest mourned the brave Turk's death and couldn't find ever since the tranquility of his heart , although his mind kept telling him that he fought for

— 47 —

patriei, păstrarea credinței creștine și pentru salvarea vieții sale amenințate. După patru ani de neliniște lăuntrică, Jakobi s-a adresat celui mai înalt cleric catolic, papei din Roma, pentru iertarea păcatelor.

Papa îl iertă de păcate și îi dădu chiar dreptul să dețină ranguri bisericești mai înalte. Papa și-a dat seama cu această ocazie la ce chinuri lăuntrice sunt supuși slujitorii serioși ai bisericii, după război. El trimise în anul următor un înalt funcționar de-al său, un cardinal, cu împuternicirea de a acorda iertarea păcatelor tuturor preoților plecați să lupte împotriva turcilor, cu sau fără spadă, sau îi îndemnaseră pe semenii lor să lupte contra necredincioșilor. Din păcate, avarul Papă Bonifaciu a pus să i se plătească o bună parte din indulgențele acordate pentru iertarea păcatelor.

his country, for the salvation of his menaced life and the Christian faith. After four years of inner anxiety, Jakobi addressed the higher ranked catholic cleric, The Pope of Rome, in order to obtain the forgiveness of his sins.

The Pope forgave his sins and even allowed him to posses higher ecclesiastic ranks. The Pope find out on this occasion about the inner lacerations of the brave servants of the Church after the horrid experience of the war. In the next year, he sent a high official of the Curia, a cardinal, whom he invested with the power to give the forgiveness of the sins for all the priests that fought against the Turks, with or whiteout swords, or exhorted their fellow subjects to fight against the infidels. Unfortunately, the money grubber Pope Boniface pretended payment for a part of the indulgences given for the forgiveness of the sins.

— 48 —

Vârful de fier de la hersa cetăţii Prejmer The iron head of the Prejmer Fortress’s Grid

Se poate observa că de la hersa cetății fortificate din Prejmer lipsește vârful unei zăbrele. Odată, pe când turcii au năvălit iar în Țara Bârsei, locuitorii din Prejmer s-au refugiat în biserica lor. Din cauza dușmanilor care înaintau rapid, apărătorii nu au reușit să tragă foarte repede podul mobil, iar când au coborât hersa, sub aceasta se afla deja un soldat turc. Coiful i-a salvat viața, însă vârful unei zăbrele din hersă s-a rupt în capul turcului.

One can easily notice that one iron head is missing from the Prejmer Fortress’s grid. Once, when the Turks invaded again Barsa’s Land, the villagers of Prejmer retreated in the fortified church. As the enemies were advancing fast, the defenders did not succeed to pull down the mobile bridge in time, and when they tried to draw down the grid, one enemy soldier as already under it.

The iron hat that he wore saved his life, but one of the iron heads of the grid had been broken.

Un gest clar An explicit gesture

Când turcii au asediat iar Prejmerul acum vreo 200 de ani, în biserica fortificată proviziile erau spre sfârșite. Atunci femeile s-au gândit la o viclenie: cea mai frumoasă și mai voluptoasă dintre ele a urcat pe zidurile rotunde care înconjurau biserica, ținând în mână o pâine mare albă şi a strigat către turci: – Priviți, mai avem încă destul de mâncare! Însă turcii au început să fluiere, să înjure și amenințau cu săbiile. Acest lucru a supărat-o pe femeie și nu a stat mult pe gânduri, și-a ridicat fusta în spate și și-a bătut cu palma peste fund. Acest gest evident l-au înțeles și turcii. ,,Cu astfel de oameni nu mai vreau să am nimic de-a face”, ar fi spus pașa turc, înainte de a se îndepărta de cetate cu soldații lui.

When the Turks besieged again Prejmer, a couple of hundred years ago, in the fortified church the food reserves were almost finished. Then, the women thought to an artifice: the most beautiful and voluptuous of them climbed the walls that surrounded the church, holding in her hand a big, white bread and shouted, so the Turks can hear her: – Look, we still have plenty of food!

But the Turks started to whistle, curse and threaten with their swords. The woman got upset and, without too much thinking, she pulled up her skirt and spanked herself. Her explicit gesture had been fully understood by the Turks.

"I don’t want to deal with this kind of people", the head of the Turks had said, before drawing away from the fortress, together with his soldiers.

— 49 —

— 50 —

Scaunul fecioarelor The maiden’s chair

Acum vreo 400 de ani, nobilul secui Farkas János (fost ambasador al lui Gabriel Bethlen în Istanbul) a vrut să devină principele Transilvaniei. De aceea le-a promis tribut turcilor, că le va da în fiecare an câte 200 de fecioare și 200 pungi cu aur. Dealul de pe hotarul Prejmerului (în munţii Ciucaş) pe care s-a încheiat această tocmeală, se numește și azi ,,Scaunul fecioarelor” — ca amintire la fecioarele care trebuiau să îi aștepte aici pe turci.

400 years ago, the Hungarian baron Farkas János (ex ambassador of Gabriel Bethlen in Istanbul) wanted to become the prince of Transylvania. That’s why he promised to the Turks as a tribute 200 maidens and 200 golden sacks, each year. The hill that stands on Prejmer’s borders, in Ciucas Mountains, where this bargaining was closed is still called the Maiden’s chair, in the memory of the maidens that were supposed to wait here for the Turks.

— 51 —

Acul Cel Încăpăţânat The Stubborn Needle

Odată pe când turcii au cotropit din nou Țara Bârsei, au devastat și satul Sânpetru. Însă oamenii locuiau în căsuțele din cetatea bisericii și își apărau de acolo din ultimele bunuri libertatea și viața.

Numai nevoia de a se lupta cu pușca se sfârșise și când observară aceasta, turcii se apropiară calmi și se înarmară pentru atac. Aduseră din hambarul locuitorilor scări lungi. Pașa stătea pe o bancă aflată vizavi de cetatea bisericească și dădea porunci cum putea fi cucerită cel mai ușor cetatea.

Sașii văzură toate acestea cu teamă crescândă însă nu puteau să se apere deoarece terminaseră toate gloanțele. Atunci o săsoaică luă un ac de argint mare din basmaua de pe creștet și îl introduse forțat într-o flintă. Apoi, îl ochi pe pașă care stătea liniștit pe bancă și îl nimeri din fericire astfel încât căzu mort pe loc. Turcii fugiră cu cadavrul comandantului lor.

One upon a time, as the Turks invaded once again Ţara Bârsei, they also devastated Sânpetru village. But the inhabitants, indwelling the little houses located in the church's courtyard, were defending from there their last belongings, their freedom and their lives.

But the defenders ended their ammunition; noticing that, the Turks came closer and closer, preparing their weapons for the last attack. They even brought the long ladders to climb the walls. The Pasha was sitting on a bench, nearby the church's citadel, giving orders about how they could more easily conquer the stronghold.

The German locals under siege were seeing all this arrangements with growing fear but they were unable to defend themselves as they finished all the bullets.

A woman took then the biggest silver needle she was wearing on the kerchief wrapping her head and strainedly put it in a matchlock. She aimed the pasha sitting quietly on the bench and fortunately hit him.

The pasha felt dead and the Turks run away carrying the body of their dead chieftain.

— 52 —

Femeia din Ghimbav The Woman From Ghimbav

La 25 august 1658, turcii şi tătarii au pătruns în satul Ghimbav și au jefuit toate proprietățile și oamenii pe care i-au prins, în număr mare i-au asasinat în biserică, copii și adulți, iar pe restul i-au luat prizonieri. Apoi dușmanul a incendiat satul și cetatea bisericească. În ziua următoare, dușmanul aduse o parte din prizonierii din Ghimbav la Brașov, în fața porții străzii Bisericii și îi oferiră spre vânzare: un bărbat adult pentru 10 taleri, copiii pentru 2-4 taleri. Lipsa mare de bani nu a permis răscumpărarea și prizonieri au fost doborâți fără inimă. În cetatea bisericească au fost întemnițați 909 ghimbăveni. 65 au fost eliberați fără răscumpărare și 155 au fost răscumpărați pentru 3751 guldeni ungurești. Acești puțini rămași au început să reconstruiască satul, ajutați de brașoveni și alți oameni miloși.

Se povesteşte că printre locuitorii din Ghimbav care au fost duși în Turcia se afla și o tânără cu fii ei gemeni. Un turc bogat a cumpărat-o și a tratat-o cu multă blândețe și milă. Ceilalți prizonieri însă au fost foarte dur întreținuți și tratați cu barbarie.

Astfel s-au scurs patru ani și femeii îi era foarte dor de patria ei. Odată când turcul plecă într-o călătorie ca să-i dea pe cei doi gemeni ai femeii să crească la ieniceri, ea a mers la țăranii prizonieri și au pus la cale să fugă. Întemnițații s-au lăudat că femeia nu va pune temei pe evadarea lor.

Le-a desfăcut cătușele și și-au umplut la sfatul lor un sac cu lucruri de valoare. Apoi își luă îndurerată rămas bun de la copiii ei pe care nu a putut să-i ia cu ea în călătoria periculoasă și dificilă. Mai prețioasă decât copiii era libertatea.

Au mers numai o bucată de drum scurtă când unul i-a furat sacul. Ceilalți o abandonară din șir pe femeia cea lipsită de putere și curând rămase singură. Plină de durere mergea pe drum însă se încumeta să meargă numai noaptea. Pe timp de zi se ascundea pentru că se gândea că o urmărea turcul. Și nu se rătăci. Odată, pe când se ascunse sub un pod, el veni călare înspre ea, însoțit de mulți servitori și câini de vânătoare, Când aceștia începură să latre turcii scotociră împrejurimile după urmărită și găsiră urmele. Însă, ea se scufundase în râu. Astfel, turcii nu o găsiră și plecară călare afurisind.

In 25th august, 1658, the turkeys and the tartars broke in Ghimbav and robbed all the properties and villagers.

After that, they assassinated some of the villagers in the church, some of them were taken hostages, thus some peasants escaped, running away at the perfect time. Not long after that, the enemies burnt the city church and the village down. In the next few days, the enemies took the hostages from Ghimbav to Brasov, on the custom's street, and sold them: an adult male is worth 10 talers and a child is worth 2-4 talers. The ones that weren't sold, due to the lack of money, were merciless killed. In the city church 909 villagers were imprisoned, of which 65 were released without ransom and 155 were ransomed for 3751 Hungarian guilders.

The few survivors started to re-built the village helped by brasovean and other compassionate people. From the public buildings, they first re-built the mill, the next year the choir, and after six more years, the church nave.

The virtuous priestess supported more than half of the expenses. Eventually, the tower of the church was built, but not as tall as it used to be.

Among the citizens of Ghimbav that had been taken to Turkey there was a young woman with her twin sons.

A very rich Turkish man bought them and treated them kindly and pitifully. All the others prisoners were kept in harsh conditions and treated barbarically. Four years passed by, while the woman was dying to see her country again. Once, the Turk left to take the twin sons to the Janissaries, so they raise the children in their tradition, and the woman took the opportunity to reach the other prisoners and planned to escape together. The fellow prisoners promised her that they will stand by her once they are free, so she unlocked their handcuffs. Following their advices, she filled a sack with jewels and other valuable things. Then she said a painful good-bye to her twin sons, whom were not prepared for such a long and hard trip. She felt that her freedom and country were more precious than her own children. They were travelling only for a short while, when one of the fellow prisoners stole her sack. One after the other, they leaved the strengthless woman, and soon she remained alone. She continued to walk, but only during the night. In the daytime, she was hiding, for she believed that the Turk was following her. And she was right to believe that. Once, while she was hiding under a bridge, she saw him riding a horse, surrounded by many servants and hunting dogs. When

— 53 —

Cu trudă imensă, chinuită adesea de foame și sete ajunse în cele din urmă în satul natal, Ghimbav.

Păși pragul casei și găsi acolo o femeie necunoscută.

O salută și se așeză pe sobă. În hainele ei turcești gospodinei de acum – căci bărbatul se recăsătorise, i se păru ceva ciudat. Aceasta îi oferi una și alta, ca s-o facă să vorbească, numai că totul era zadarnic.

Când nici mustrările nu au ajutat la nimic îl chemă pe soțul său care era ocupat cu treieratul. Acesta abia o văzu pe străină că o îmbrățișă și o strânse în brațe. Niciodată nu crezuse că o va revedea. De aceea după un doliu îndelungat și-a luat o altă gospodină care acum însă trebuia să cedeze locul ca urmare a verdictului clerului. Și bărbatul cu femeia au trăit după aceea unul cu altul mulți ani în pace și mulțumire.

the dogs started to bark, the Turks rummaged the surroundings and found all the other fugitives but her. She had sank into the river, so the Turks could not attach her and were forced to leave, cursing.

With great effort, tormented by hunger or thirst, she eventually reached her native village, Ghimbav. She entered the old house and found there a woman that she didn't know. She saluted her in vallach language and then sat on the oven. The new housewife - her former husband was remarried now - found her strange, dressed in those clothes.

Still, she offered her things, hoping that she will make her talk, but in vain. Not even the … helped, so she called for the husband, who was working in the field. He recognized her in the first moments and held her in his arms. He had lost the hope that he will ever see his long disappeared wife again.

After a long mourning, he remarried with another woman. But this one had to step away and leave the place free for the first wife. And the man with his woman liver happily, peacefully forever after.

— 54 —

ARHITECTUL i n v i d i o s The Envious Architect

ată că noul oraş de la poalele crestei s-a mărit repede şi braşovenii s-au pus să construiască o casă a Domnului mare pe locul unde era o biserică mică, care trebuia să vorbească despre bogăţia şi puterea lor.

Orăşenii se luau la întrecere şi se depăşeau reciproc cu daruri la construcţia bisericii. Parohul Thomas a obţinut de la papă o indulgenţă în care înregistra mulţi bani pentru construcţia bisericii.

Since the new town at the foot of Tampa Mountain was growing quickly, the inhabitants began to build in the place of the to small church a bigger one, able to mirror their wealth and power.

The citizens were competing in giving presents for the construction of the church.

The parson Thomas got from the Pope a tax exemption that allowed him to save a lot of money he was using then to erect the halidom. Moreover, by Pope’s indulgence, all those who were working to erect the church had their sins pardoned.

— 55 —

Un meşter excepţional care în pereglinările sale prin Germania participase la construcţia mai multor biserici gotice frumoase făcu planul. Însă deoarece construcţia a fost adesea întreruptă din cauza numeroaselor frecvente tulburări cauzate de război, meşterul nu supravieţui să-şi desăvârşească opera. Locul său a fost luat de un meşter care avea cunoştinţe mult mai reduse şi care era foarte orgolios şi avid de bani. Slujitorii săi se plângeau mult de tratamentul dur şi prost şi trebuiau adesea să-şi dărâme din nou munca încheiată pentru că ordinele şefului fuseseră proaste.

Printre mulţii muncitori se evidenţia un tânăr cumsecade. El era deosebit de iscusit în desen, sculptură şi construcţii. Meşterul a aflat curând despre dibăcia tânărului şi îi încredinţa lucrări importante. Însă când văzu că slujitorul ştia mai multe decât el însuşi şi că muncitorii ceilalţi îl întrebau mai mult şi îl apreciau mai mult decât pe el deveni invidios. Meşterul se temu că va fi destituit şi că în locul său va fi numit acest tânăr ucenic.

An exceptional stonemason who took part, during it’s peregrinations across Germany, at the construction of many beautiful gothic churches, made the plans of the new halidom. Unfortunately, as the works have been often interrupted because of the frequent turmoil caused by the war, he couldn't see his masterpiece accomplished. His place was taken by a stonemason whose knowledge was far more diminished, but who was instead very hubristic and avid for money. His servants were complying a lot because of the harsh treatment they were getting from him and were often forced to demolish their accomplished work because the mason's orders were wrong.

Among the countless workers distinguished a goodhearted young fellow, skilled in design, sculpture and constructions. The stonemason shortly noticed the young man skills and entrusted him the most important works. But as he so that the servant was knowing more than himself and the other workers used to ask for his

— 56 —

Ura sa creştea tot mai mult şi meşterul supărat atentă la viaţa iscusitului ucenic. Îi încredinţa mereu sarcinile cele mai grele şi mai periculoase pentru viaţa lui. Pentru că ucenicul cel îndemânatic şi curajos însă îndeplinea atât de bine şi aceste lucrări era iubit şi apreciat tot mai mult. În acelaşi timp, creştea şi invidia şi ura meşterului şi în teama său că va pierde postul de meşter îşi propuse să-l ucidă pe ucenic. Pe partea nordică fusese ridicat zidul până la acoperiş şi ucenicul zelos rămase singur după terminarea zilei de lucru pe locul periculos. Când meşterul văzu aceasta se furişă într-acolo. În momentul în care ucenicul voia să verifice exactitatea muncii sale cu firul de plumb şi se aplecă înainte foarte tare, crudul meşter îl îmbrânci în adâncul înfiorător.

Bietul ucenic se zdrobi de pietrele de construcţie şi nimeni nu ştiu cum s-a petrecut fapta îngrozitoare. L-au înmormântat cu mare cinste şi tovarăşii săi duseră la locul unde lucrase ultima dată o imagine aşa cum el se apleca înainte şi verifica zidul.

Meşterul invidios însă din acea clipă nu mai a avut linişte. Mereu îl vedea în faţa ochilor pe ucenic căzând şi cum îl mai privea trist încă odată. Adesea se ducea noaptea la locul unde îl ucisese până când, în cele din urmă, meşterul ucigaş îşi puse capăt chinului se denunţă justiţiei şi fu executat.

advice and were appreciating him more than himself, he became envious. He was fearing to loose his place and get replaced by the young apprentice.

The stonemason was getting more and more hateful and the master begun to attempt on the skilled apprentice's life. He was now entrusting him the more difficult and dangerous tasks. But as the dexterous and courageous apprentice was executing so good even those painful tasks, he was getting even more cherished and appreciated.

Meanwhile, the envy and the hatred of the stonemason were getting to their apex; fearing to lose his job, he decided to kill the apprentice. On the northern side of the church, the wall has been erected till the roof and the zealous apprentice used to hang alone in this dangerous place after the end of the working day. One evening, the stonemason slunk there. In the very moment the apprentice was trying to verify the precision of his work using the plumb line and was bending down very hard, the merciless stonemason gave him a thrust into the threatening abyss.

The poor apprentice’s body crushed against the stones and nobody knew how the terrible accident actually occur. They buried him in great honour and his companions put on the spot he was working for the last time a statue immortalizing him bent outside while verifying the wall.

But the envious stonemason lost his tranquillity ever since. He never stopped to dream the apprentice and his sad look just before the fall. He used to go often at night at the spot where he had killed him until eventually he put an end to his suffer, gave himself up and got executed.

— 57 —

l e g e n d a

l u i

HONTERUS Honterus’s Legend

radiţia săsească spune că Johannes Honterus se numea de fapt ,,Graß” (urât, îngrozitor). Abia la bătrâneţe a preluat numele care sună latineşte. Totuşi, el nu a făcut aceasta din orgoliu şi fantezie ca mulţi alţii, ci din recunoştinţă.

Despre aceasta legenda povesteşte că încă din copilărie se distingea prin sârguinţă şi curaj. Toţi care îl cunoşteau îl iubeau. Odată curajul său i-a pus viaţa în mare pericol. În timpul scăldatului a făcut tovarăşilor săi o propunere şi a spus: ,,Să nu mai mergem să facem baie în micul pârâu Timiş, acolo unde nu găsim apa decât până la genunchi. Să lăsăm acest loc de scăldat copiilor mai mici. Să mergem deci la Ghimbav care are apă limpede şi este de departe mai bogat în apă decât pârâul nostru. Colegii săi însă nu au fost de acord cu acesta. ,,Este prea departe”, spuse unul,

The legend says that the real name of the great humanistic scholar Johannes Honterus was actually Grass (The Ugly). Only in his older years he assumed the Latinised form of his name. However, he did not do this by vanity and fantasy, like many others, but in sign of gratitude. As the legend recounts, since his childhood, Honterus distinguished among his fellows by diligence and courage. All those who knew him loved him. His courage put once in great danger his life. During the bath he was taking along with his companions, he made them a daring proposal: „Let's not swim anymore in Timis creek which is not deep enough and the water only gets us till the knees. Let's leave this bathing place to the kids. Lets' go the Ghimbav creek, which has a clear water and is deeper than our little creek”. But his companions did not agree with the reckless idea. „It is too far”, said one of them. Another one deemed that „Ghimbav creek could be too deep for us and something bad could easily happen if we go there”. Every one of them had his pretext not to go there but as the idea of taking a bath in Ghimbav’s waters already sprang

— 58 —

altul socoti că ,,Ghimbavul va fi prea adânc pentru noi şi am putea uşor să dăm de ghinion”. Astfel, fiecare avea un pretext şi deoarece micului Hans îi intrase în cap o baie în Ghimbav, se despărţi de tovarăşii săi. Curând găsi un loc care îi plăcea cel mai mult. Pe ambele maluri, aici se aflau trunchiuri uriaşe de sălcii. Râul curgea liniştit şi paşnic şi ademenea la o baie răcoritoare. El îşi aruncă repede hainele uscate şi sări în puhoiul răcoritor. Însă, vai! Nu găsea fundul. Încercă să vină la mal însă nu ajungea la el.

Se scufundă din nou şi se ajută din nou cu mare efort să ajungă la suprafaţă. Imediat apa ameninţătoare îl trăgea din nou la fund. Bietul băiat se gândi cu groază la iubiţii săi părinţi şi la moartea sa. Când apa l-a ridicat din nou afară observă la scurtă distanţă de el o ramură subţire.

Imediat o prinse şi se ajută de ea cu uşurinţă la mal. Ce-i drept rupsese ramura salvatoare totuşi băiatul scăpase de pericol. Aproape leşinat de frica pericolului de a muri, mulţumi iubitului Dumnezeu pentru salvarea sa. Apoi ceru ajutorul în nevoie. Era un arbust de soc şi băiatul culese ca amintire o crenguţă cu miros plăcut de plantă umbeliferă.

Acasă mărturisi totul părinţilor săi şi promise că în viitor să aibă grijă şi să fie mai serios. Johannes nu a uitat niciodată acest eveniment şi a rămas permanent recunoscător tufei de soc. Mai târziu se numi în cinstea arbustului salvator, care în săseşte se numeşte ,,Honter”, ,,Honter” sau ,,Honterus”.

into the little Hans's mind, he separated from his fellows. He found soon a spot just like he wanted. Giant willows were growing on both strands. The river was flowing smoothly and peacefully, luring him to take a refreshing bath. In a blink of an eye he took off his clothes and jumped into the cooling stream. But, Alas!

He couldn't find the bottom. He tried to reach the strand, but he couldn’t' make it. He drowned again and painfully managed to reach surface. But immediately, the threatening waters dragged him again to the bottom of the river. The poor boy thought horrified to his beloved parents and his death. When he emerged once again, he noticed above him a thin elder branch.

He grabbed it and easily managed to reach the strand.

The branch finally broke but the boy was already out of danger. Almost fainted by the fear of death, he thanked God for his salvation. Than raised a prayer to the saint protector of the souls in danger. As an elder shrub was growing nearby, the boy took a sweet scented branch, in memory of what happened that day.

Once at home, he confessed everything to his parents and promised them to be more careful and serious in the future.

Johannes didn't forget the adventure and conserved a deep gratitude to the elder tree. Later he called him self Honter or Honterus, in honour of the saving shrub, which name is „Honter” in German.

— 59 —

Studentul Cel Vârstnic The Old Student

Cu mulți ani în urmă, la școala Honterus era un student erudit și pios și putea de asemenea să predice bine. Dacă trebuia să învețe o predică, încerca să găsească un loc izolat. Cel mai mult îi plăcea să învețe pe Tâmpa, pentru că acolo nu îl deranja nimeni. Odată, pe când trebuia să predice în biserica evanghelică de pe strada Sf. Ioan și tocmai terminase de învățat, observă o păsărică minunată, care țopăia încoace și încolo sprintenă și se uita la student încrezătoare. El se apropie încet de ea, însă atunci când era cât pe ce s-o apuce, aceasta zbură pe următorul tufiș și îl ademeni mai departe. El o urmă și urcă astfel treptat, până la Grota Călugărițelor . Aici păsărica dispăru într-o crăpătură a stâncii. Curios, păși în grotă, merse câțiva pași mai departe și zări un pitic, care îl întrebă cu glas grav cine este și ce vrea. Când piticul auzi că era studentul care își exersa predicile în cetate, deveni prietenos și îl conduse adânc în munte. Acolo îi arătă o boltă mult mai înaltă și mai largă decât Biserica Neagră și cele mai minunate pietre prețioase, a căror strălucire luminau sala. Era o splendoare.

Pe podeaua peșterii se aflau grămăjoare de metale prețioase, aur, argint și pietre scumpe de toate formele și culorile.

Many years ago, at Honterus School there was an erudite and devote student, who was also able to preach good. If he had to learn a prayer, he was trying to find a isolated spot. The place where he loved most to learn was on Tampa Mountain, for there was nobody to disturb him.

Once, as he was about to preach on the evangelic church on St. John Street and had just finished to learn, ho noticed a wonderful little bird briskly bouncing hither and thither and confidently looking at him. He slowly approached but when he was just about to grabbed it, the bird flew towards the next bush, luring him further. He continued to follow the little creature until he gradually arrived to the Nuns' Cave. Here the bird vanished into a cranny on the rock. He entered the cave, made a few steps further and saw a dwarf, who asked him low-voiced who he was. When the dwarf knew he has the student who used to exercise his sermons in the citadel, he became friendly and invited him deeper into the mountain. He showed him there a dome much larger and higher than the Black Church and wonderful precious stones, which brightness was illuminating the cave. It was a splendor. On the floor of the cave there were

— 60 —

Studentului nostru îi trecură prin cap tot felul de idei la văzul acestor splendori. Cât își dorea măcar un buzunar plin cu pietre prețioase! Acestea ar fi fost suficiente ca el să poată urma școala superioară în Germania. Speră zadarnic că bătrânul îi va face un cadou.

Trebuie să fi stat cam o oră în peșteră, când îl rugă pe spiritul muntelui să-i dea drumul. Acesta spuse: ,,Păsărica îți va arăta din nou drumul spre ieșire”. Când se apropiară de ieșire, studentul se prefăcu că se împiedică și, în timp ce se aplecă, luă un pumn de pietre prețioase și le vârî repede în buzunar. Piticul se strâmbă, zâmbind disprețuitor, însă nu spuse nimic și dispăru. Păsărica îl călăuzi către lumina zilei și dispăru de asemenea.

Cât de vesel a fost studentul nostru când s-a aflat din nou în frumoasa lume a lui Dumnezeu! Când însă se îndepărtă grăbit peste podețul peste pârâiașul cetății, văzu că, pe locul unde școlarii de la Honterus plantaseră în primăvara trecută un puiet de tei tânăr și subțire, se afla un tei bătrân și viguros, care își întindea crengile departe. Când intră pe Poarta Ecaterinei în oraș, se miră că oamenii pe care îi întâlnea nu erau îmbrăcați după obiceiul de atunci și nu cunoștea pe nimeni. Și multe case aveau alt aspect. În timp ce se minuna, își aminti de comoara sa și i se trezi conștiința. Dacă el s-a ferit să încalce cele 10 porunci și în predicile sale îndemnase adesea la virtute, acum încălcase cea de-a șaptea poruncă. Alergă la Valea Lată, vru să-și elibereze conștiința și să arunce în apă averea furată. Ce să vezi!

Mâna sa găsi numai nisip. Îl trecu un fior de spaimă pe șira spinării. Alergă îngrozit în clădirea școlii. Și aici văzu doar fețe necunoscute. Când intră în camera sa, găsi totul schimbat.

Nu era nici o masă, nici un scaun și nici un scrin, așa cum le lăsase dimineață la plecare.

Deoarece nu îl recunoștea nimeni, alergă cu inima plină de teamă la rectorul pentru care trebuia să predice astăzi. Dar și aici găsi un bărbat complet necunoscut. Atunci povesti tot ce i se întâmplase în ziua aceea, însă tăinui hoția. Când studentul își spuse numele, rectorul începu să fie tot mai atent și mai încordat. El apucă o carte legată în piele de porc și citi cu voce tare studentului consternat că, în urmă cu 100 de ani, un student care trebuia să predice în biserica Sf. Ioan dispăruse fără urmă.

Timpul petrecut în peștera duhului muntelui i-a părut studentului o oră, dar de fapt trecuseră o sută de ani. Însă el rămăsese neschimbat, era la fel de tânăr cum plecase.

Ne putem închipui ce vâlvă a făcut strania poveste.

Deoarece era chiar vremea prânzului și foamea se voia potolită, conduseră studentul la masă. Însă minune! Abia luase prima înghițitură, când, dintr-o dată, înfățișarea sa se schimbă. Părul său întunecat se albi, trăsăturile sale tinerești se zbârciră și căzu mort la podea.

small amounts of precious metals, gold, silver and precious stones of all the forms and colors.

Seeing this magnificence, all kind of ideas crossed our student's mind. How hard he wished to have his pockets full of jewels! it would have been enough to pay for his further studies in Germany. He vainly hopped that the old dwarf would made him a present.

It must have been stayed about an hour in the cave, when he begged the spirit of the mountain to let him go. The dwarf said: "The same bird will show your way out". When they approached the exit, the student feigned to stumble. While he was bending, he took a handful of precious stones and quickly put them in his pocket. The dwarf maid a grimace, smiling disdainfully, but didn’t say a word and vanished. The little bird accompanied the student towards the exit and vanished as well.

How frolic was our student when he came back in God's wonderful world! But as he crossed in hurry the little bridge over the creek flowing near the citadel, he saw that in the spot where the pupils from Honterus had planted the passed spring a young and thin lime tree, there was now an old and vigorous tree, which branches were spreading till far. While entering the city through Ecaterina's Gate, he noticed astonished that the people were not dressed according the custom and nobody seemed the know him. Many houses had other features to.

While wondering, he remembered the treasure and his consciousness woke op. He realized that, although he always kept himself from breaching the Ten Commandments and had often exhorted to virtue, he had just broke the Seventh Commandment. He ran at Valea Larga, troubled by the desire to relieve his soul and to throw into the water the stolen treasure.

But, miracle! All that his hand found was sand. A fright shiver travelled across his spine. He ran frightened in the school courtyard. He saw but unknown faces. Entering his room, he found everything changed. There were no table, no chair and no chest, as he left them in the morning.

As nobody seemed to recognize him, he run, with fear in his heart, to the rector for whom he had to preach that day. But even here he found a completely unknown man. He nevertheless told him all the strange thinks that happened that day, but concealed the theft. When the student revealed his name, the rector became more and more agitated and tensed. He grabbed a pig leather-binding book and read the consternated student that 100 years ago a student who was about to preach in St. John Church had vanished without a trace.

The time he had passed into the mountain spirit's cave seemed an hour to the student but actually 100 years had passed ever since. But he remained unchanged, just as young as he left.

We can easily imagine the stir the strange happening engendered. As it was lunchtime and he had to quiet his hunger, they invited the student to the table. But miracle! He just took the first gulp when his appearance suddenly changed. His black hair turned white, his juvenile features corrugated at once and he felt dead on the floor.

— 61 —

— 62 —

Apollonia Hirscher Apollonia Hirscher

Pe când Johannes Honterus introducea credinţa evanghelică, virtuoasa şi cuvioasa văduvă Apollonia Hirscher îl ajuta cu sârguinţă. Era o femeie inteligentă, înțelegătoare şi bogată, care făcea multe pomeni şi avea grijă de săraci. În anii tinereţii a șezut cu şalurile ei de lână în fiecare zi de târg în piaţă, pe vreme bună sau rea, dar a fost alături și de soţul ei, care a fost mulţi ani jude al Braşovului. A agonisit o avere mare şi, când soţul ei muri, se bucură de norocul unicei sale fiice, logodnica lui Hans Benkner, cel mai nobil şi mai bun flăcău al oraşului.

Atunci, draga ei fiică se îmbolnăvi grav, muri deodată şi a fost dusă în cripta bisericii parohiale. Noaptea, paznicii părăsiră sicriul. Un hoţ mizerabil se strecură şi vru să jefuiască cadavrul plin de bijuterii. În acest timp, logodnicul se întoarse din Sibiu şi în marea sa durere, merse imediat la biserică şi îşi luă rămas bun de la logodnica sa moartă. Când plecă, hoţul fură lanţul de la gât, apoi încercă să ia şi cel mai frumos inel, pe care fata îl primise de la logodnicul ei. Însă inelul îi cuprindea degetul atât de strâns, încât hoţul se ajută de cuţit. Atunci se trezi aşa-zisa moartă, hoţul fugi îngrozit şi paznicii, care sosiră în grabă, duseră mamei fiica crezută moartă. În bucuria şi recunoştinţa faţă de Dumnezeu, construi în anul 1545, în amintirea salvării miraculoase a fiicei sale, marea casă a negustorilor şi o dărui oraşului.

De atunci meşteşugarii braşoveni îşi pot ţine mărfurile la vânzare în adăpostul Casei negustorilor a doamnei Hirscher. În amintirea doamnei mărinimoase, strada Hirscher a primit numele ei.

ApolloniaHirscheramuritîn1547,lasfârşitulluidecembrie.

Tabloul ei împodobeşte sala şcolii evanghelice de fete şi clădirea Băncii săsești a Ţării Bârsei, care este decorată cu coarnele unui cerb.

By the time when the humanist scholar Johannes Honterus was implementing the evangelical faith, the virtuous and pious widow Apollonia Hirscher was diligently helping him. She was a rich, intelligent and common sensed woman, who always cared for the others and helped the ones in need.

As a young woman she was always sitting in the market, no matter the weather, wearing her wool wrap and strongly sustaining her husband, who had been for many years the mayor of Brasov. She put together a big wealth and, when the husband died, she found joy in contemplating the lucky fate of her only daughter, who was the fiancée of Hans Benkner, the most noble and respectable fellow of the city.

But suddenly her beloved daughter fell sick, died and her body was placed in the parish church crypt. As the night set, the guardians left the coffin; a despicable thief insinuated into the crypt with the intention to rob the corpse full of priceless jewelleries. In the mean time, the girl’s fiancé came back from Sibiu and with great sorrow he immediately went to the church to say his last goodbyes to his dead fiancée. While he was leaving, the thief stole the girl’s necklace, then tried to take the most beautiful ring that she had, the one she got from her fiancé. But the ring was so tight around her finger that the robber had to use his knife to cut it off. In that very moment the so called ''dead'' girl rouse from the coffin. The thief, scared to death, took off and the guardians immediately carried the girl to her mother who thought her dead.

In joy and gratitude towards God, in 1545 the mother built, in the memory of the miraculous salvation of her daughter, the great house of merchants and donated it to the city.

From that day on, the craftsmen from Brasov sell their goods under the shelter of Ms. Hirscher’s House of Merchants.

In the memory of the generous lady, the Hirscher Street got her name.

Apollonia Hirscher died in the late December of 1547. A canvas depicting her garnishes the hall of the evangelical school for girls and the building of Tara Barsei Bank, which is decorated with a deer's horns.

— 63 —

— 64 —

HOTARELE ță r i i

b â r s e i

Capitala Ţării Bârsei Tara Barsei's Capital

u se poate spune că Braşovul a fost de la început capitala Ţării Bârsei. După venirea saşilor, comunităţile Cristian şi Vulcan s-au aflat sub jurisdicţia Râşnovului, iar satele Hălchiu, Rotbav și Măieruş sub cea a Feldioarei. Râşnovul, Feldioara, Prejmerul şi Codlea aveau dreptul să se pronunţe în cazurile penale şi chiar să hotărască condamnările la moarte. Abia treptat Braşovul a devenit capitala Ţării Bârsei.

Mai ales Codlea îşi disputa prioritatea (întâietatea) cu Braşovul. Se spune că, pentru a se pune capăt acestei dispute, s-a hotărât să

Brasov was not since the beginning the capital of Tara Barsei. The communities Cristian and Vulcan were under the jurisdiction of Rasnov, and the villages Halchiu, Rotbav and Maierus under Feldioara's administration. Along with Rasnov and Feldioara, the communities of Prejmer and Codlea as well had the right to intervene in penal controversies and even to decide the capital punishment. It was only gradually that Brasov became the capital of Tara Barsei.

Especially Codlea was challenging Brasov's primacy. The legend goes that, in order to put an end to this controversy, the two

— 65 —

seţinătârgînaceeaşiziînambelelocalităţi,iarlocalitatea a cărei zi de târg va fi cea mai aglomerată, urma să devină capitală. Din cauza apropierii trecătorilor, au năvălit spre Braşov mult mai mulţi oameni, iar de atunci, acesta a devenit capitală.

Poate din această cauză stema Codlei este foarte asemănătoare cu cea a Braşovului. Însă stema Codlei are trunchiul cu mai puţine rădăcini şi de ambele părţi câte o stea.

communities decided to held a fair in the same day, in both localities. The locality in which the fair day should the most crowded would become the capital. As there were many gorges and passes in the surroundings of Brasov, much more people rushed towards Brasov, which is the capital ever since.

Codlea's coat of arms is very similar to Brasovs's one, only that the tree trunk has less roots and on both sides there is a star.

— 66 —

Un obicei ciudat A strange habit

După ce vulcănenii au primit de la regele Sigismund muntele Ciuma, mai jos de Piatra Craiului, au avut deseori conflicte cu locuitorii din Zărnești, care ridicau pretenții asupra unui teren de-a lungul hotarului. Într-o zi, zărneștenii au propus să pună ban lângă ban din sat până la terenul cu pricina, pentru a-l câștiga. Vulcănenii au fost de acord.

După ce locuitorii din Zărnești au adunat toți banii, pe care îi aveau, au început să tragă o linie lungă și să pună ban lângă ban, înaintând rapid. Însă înainte de a ajunge la piatra hotarului, vulcănenii au observat că cei din urmă adunau monedele și le dădeau în față. Înșelăciunea a fost astfel descoperită.

Din acea zi a fost păstrat la vulcăneni următorul obicei ciudat: când cineva merge pentru prima dată pe Muntele Ciuma și trece de piatra hotarului, trebuie să se întindă pe piatră și capătă atâtea lovituri cu bățul până spune ,,Hotarul e sfânt, Domnul Dumnezeu îl păzeşte”.

After the people of Vulcan received as a gift from king Sigismund the mountain called The Plague, down by Piatra Craiului, they had many conflicts with the villagers of Zarnesti, who were claiming some land situated along the borders.

One day, the people of Zarnesti proposed to lay on the ground coin by coin from the village to the thereof land, in order to win it. The villagers of Vulcan agreed.

After the people of Zarnesti gathered together all the money they had, they drew a long line and started to lay down on the ground the coins, moving forward quickly. But, even before they reached the border, the villagers of Vulcan had noticed that the people left behind were picking up the coins and were bringing them in the front. The fraud had been discovered.

From that day on, the people of Vulcan kept the following strange habit: whenever someone from Zarnesti was going to the Plague Mountain and was crossing the border for the first time, he was supposed to lay down on the stone that was marking the borderandbebeatenwithastickuntilhe’dsay:“Theborderisholly, God Himself is guarding it!”

Podul Regelui The K ing's Bridge

De partea cealaltă a pasului Bran, cam la două ore de oficiul vamal, ,,La cruce”, acolo unde muntele de var, cu stânci impetuoase către înaltul cerului, coboară abrupt până în Valea Dâmboviței, se întind ruinele unei cetăți construite de către cavalerii teutoni. Un drum forestier lung pe o anumită porțiune a podului, ducea în jos pe partea muntelui prăpăstios. Regiunea se numește ,,Podul Regelui”.

Locuitorii din Ghimbav cunoșteau cel mai bine locul căci lor din vremuri străvechi le fusese zălogit și ei țineau acolo anual, primăvara târziu, după semănat, timp de o lună, vitele și herghelia și în acest timp nimeni nu avea voie să-și ia vitele de acolo.

On the other side of Bran's transient, about two hours away from the boarder's customs service ''Crossover'', where the calk mountain, whose cliffs rise into the sky, lowers abruptly until Dambovita Valley, lay the ruins of a fortress built by the Teutonic Knights. A wood floored partial path led down, to the steep mountain side. The area is called ''The King's bridge''. The villagers of Ghimbav knew best the place, because they were entrusted to maintenance from ancient times. They were annually keeping they're cattle and the studs there, for a month, in the late spring, after sowing and in the mean time no one was allowed to take they're animals away from there.

— 67 —

Hotarul Cristianului The border of Cristian

Hotarul Cristianului este în raport cu mărimea satului, mic de-a dreptul. Se pare că odată a fost mare şi se întindea până la Bârsa. Însă a izbucnit o dispută de graniţă cu Râşnovul.Cânds-avenitlajurământrâşnoveniităgăduiră bucata mare a hotarului Cristianului de la Bârsa. Ei jurară pe Dumnezeu şi pe mântuirea sufletului lor că ei stăteau pe pământul Râşnovului. Juraseră uşor, căci înainte de a pleca la hotar îşi puseseră în cizme pământ de la Râşnov şi, oriunde ar fi mers, se aflau într-adevăr pe pământul Râşnovului.

The border of Cristian, compared to the size of the village, it's quite small. It seems that the border was once big, spreading until Barsa river. But a border controversy brook out opposing Cristian and Rasnov. When they came to oaths, the inhabitants of Rasnov disclaimed the big piece of border pertaining to Cristian near Barsa.

They swore on God and on the salvation of their souls that they were sitting on Rasnov's land. It has been an easy way to swear, as they have filled their boots with Rasnov soil before leaving for the border, so they would always walk on Rasnov’s land.

— 68 —

Cele două dealuri din Vulcan The two hills of Vulcan

Se spune că, acum vreo 300 de ani, cele două dealuri (Dealul Vechi și Dealul Nou) de la Vulcan ar fi ținut de curtea unui conte; casa seniorală ar fi fost așezată în depresiunea dintre dealul vechi și cel nou.

Deoarece ultima contesă nu avea urmași, vulcănenii au vrut să o exproprieze. Atunci contesa i-a rugat să o lase să mai semene și să recolteze o singură dată. Țăranii au fost de acord, iar contesa a semănat ghinde. Așa au ajuns cele două dealuri doar după moartea ei în hotarul vulcănenilor. Și astăzi mai există pe aceste dealuri stejari care amintesc de acele timpuri.

They say that, 300 years ago, the two hills of Vulcan (The Old Hill and the New Hill) were holding a Count’s Court; the house was standing between the two hills.

Because the last of the countesses had no sons, the people of Vulcan wanted to expropriate her. She asked them to let her plough and plant her field one more time. The villagers agreed, and the countess planted the land with oak seeds. Thereby, the land got to the villagers only after her death. Even nowadays, on the hills there are oak trees that still remind those times.

Pâinișoara uscată The dry flat-bread

Când, după războaie, în Țara Bârsei era iar foamete, vulcănenii le-au cerut ajutorul locuitorilor din Codlea.

Aceștia le-au trimis o pâinișoară uscată și au cerut în schimb o bucată de pământ de lângă hotarul lor. Cum vulcănenii nu au avut de ales, au acceptat târgul. Câmpul se numește și astăzi ,,Pâinișoara uscată” (Die Trockene Hanklich).

When, after the wars, Barsa’s Land was suffering hunger, the people of Vulcan asked the villagers of Codlea for help.

They sent them dry flat bread and asked for it a piece of land from the border. The villagers of Vulcan had no choice but to accept the deal. The land is still called The dry flat-bread.

Femeia cu lemnele The firewood woman

Se povestește că într-o duminică din anul 1561, în fața bisericii satului Comloș stătea o femeie bătrână care avea lângă ea un mănunchi de lemne tăiate. Când au ieșit câțiva bărbați tineri din biserică, aceasta i-a rugat să o ajute să ducă lemnele la cocioaba ei de la râu, fiindcă avea dureri de spate. Râzând și batjocorind, bărbații au plecat mai departe. Atunci bătrâna a strigat în urma lor: ,,Toți veți pieri, fiindcă sunteți atât de răi!” Dar nimeni nu a ascultat-o. În același an, brașovenii au șters Comloșul de pe fața pământului.

They say that, one Sunday, in the year of 1561, outside the church of Comlos village there stood an old lady and beside her, a bunch of chopped firewood. When the young men of the village got out of the church, the woman asked them to help her carry the firewood to her hovel, on the side of the river, for she had pain the back.

Laughing at her, the young men walked away. “You all shall perish, for you are all so mean”, the woman shouted after them. But nobody listened to her.

That very year, the people of Brasov erased the village of Comlos from the face of the Earth.

— 69 —

Distrugerea Comloşului Hop’s Valley

Cândva, între Satu Nou și Crizbav, încă mai exista o mică comunitate maghiară denumită în maghiară Komlos (Komló = hamei) şi în germană Hopfseifen. În anul 1558, această comunitate se răsculase împotriva Brașovului. Brașovenii erau indignați pentru că astfel de conflicte erau frecvente în Comloş. Răsculații pricinuiseră adesea mari tulburări până când orașul își pierdu în cele din urmă răbdarea și trimise împotriva lor războinici orășenești. Însă, garda orașului a fost primită violent și au fost morți și răniți din rândul brașovenilor. De aceea braşovenii pustiiră trei ani mai târziu satul, îl devastară în întregime, că nu mai rămase nicio piatră peste alta. Locuitorii liniștiți care mai rămaseră au fost strămutați în Satu Nou și Crizbav. Hotarul Comloşului a fost adăugat însă la Satu Nou. De atunci s-a pierdut orice urmă a locuitorilor satului. Între Satu Nou și Crizbav mai există încă pe câmpul liber, la un părău, o așezare țigănească, poate pe locul unde a existat odată Comloşul.

One upon a time, between the villages Satu Nou (New Village) and Crizbav, there was a small Magyar community called Komlos (from Komlo, which means hop in Magyar).

In1558,Brasovhadalotoftroublesbecauseofthiscommunity.

The conflicts were getting more and more frequent in Komlos.

The mutineers used to cause often great turmoil, until the town’s leaders lost their patience and sent against them the town’s warriors. The urban guard incurred a violent opposition and many of the fighters was injured or killed. The retaliations were rush; three years later, the inhabitants of Brasov ravaged and entirely destroyed the village, so that no stone remained on its place. The remained peaceful inhabitants were relocated in Satu Nou and Crizbav. Komlos territory was annexed to Satu Nou's borders and every trace of the locality got lost ever since.

Between Satu Nou and Crizbav there still is, on the field, near a creek, o gipsy settlement, maybe on the very spot it used to be once Hopfseifen („The Hop's Valley”).

— 70 —

— 71 —

Prejmerul şi familia Béldi Prejmer and Beldi

Locuitorii din Prejmer aveau cu familia nobiliară Béldi, stabilită în Budila, numeroase tratative şi procese din cauza hotarelor proprietăţilor lor. Puternicul conte îşi permitea tot felul de încălcări pe teritoriul Prejmerului şi a restului saşilor din Ţara Bârsei. În una din numeroasele dispute de hotar pe care Prejmerul le avusese cu familia nobiliară Béldi prin anul 1509, un Beldi a venit cu căruţa până în uliţa Frasinului şi a spus comisiei de judecată, care a apărut împreună cu el: ,,Pământul meu se extinde până la pârâul care curge pe această uliţă”. Se pare că el vroia să demonstreze aceasta, pentru că locuitorii din Prejmer deviaseră acest pârâu din râul Tărlung, ori această apă era graniţa sa.

S-au adunat mulţi oameni ca să vadă şi să audă ce doreau judecătorii în Prejmer. Astfel veni un rotar robust, în şorţul de lucru, cu mânecile cămăşii suflecate din cauza muncii sale, cu securea lată în mână. S-a aflat cu amărăciune că Béldi îndrăzni să pretindă că hotarul său se întinde până în comunitatea Prejmer. Oamenii cârteau şi erau în mare agitaţie. Când Béldi se aplecă din nou în afară din căruţa sa ca să arate cu mâna până unde ajunge hotarul său, meşterul rotar se uită plin de înţeles la judecătorul de târg din Prejmer şi întrebă arătând toporul său: ,,Ar trebui?” Judecătorul înclină din cap şi rotarul execută o lovitură puternică la ceafa aplecată în faţă a lui Béldi, capul lui Béldi rostogolindu-se în nisip. În anul 1678, când un Beldi a pus să se ridice o construcţie solidă în Budila, angajaţii saşi l-au întrebat ce construieşte acolo. El a răspuns mândru: ,,Un castel solid”. Şi când a fost întrebat mai departe cum se va numi castelul, Beldi răspunse ironic: ,, Ţara Bârsei îl regretă”. Judele din Codlea însă replică: ,,Şi totuşi Ţara Bârsei îl doboară”. Şi atunci saşii din Ţara Bârsei plecară şi distruseră construcţia, care ar fi pus în primejdie drepturile şi libertatea lor. În minunata biserică fortificată din Prejmer se mai văd şi astăzi uşile cămării prevăzute cu armături de fier puternice şi câteva sculpturi în lemn, care se pare că provin de la construcţia distrusă a lui Beldi.

Prejmer inhabitants were involved in countless bargaining and controversies with the noble family Beldi, established at Budila, because of the confines of their properties.

The powerful count Beldi used to perpetrate all kind of infringements on Prejmer territory and on the Saxon lands of Tara Barsei.

There is one the innumerous boundary controversies Prejmer had with the noble family Beldi: In 1509, a Beldi came on his carriage till the Ash Alley and said to the local law commission: „My land spreads out till the creek flowing across this alley”. He was also ready to prove his vainglorious allegation, as the inhabitants of Prejmer had deviated the creek course from the river Tarlung, which used to be the boundary of this lands.

Many people gathered to see and hear what the judges would decide about it. Among them there was a strong wheeler with his shirt sleeves rolled up, wearing his leather apron and his wide ax. He bitterly knew that Beldi had the dearness to claim that his property spread till Prejmer community. The people were agitated and nervous murmurs rose from the unleashed crowd. When Beldi bent again over his carriage to show with the hand the limits of his lands, the master wheeler cast a meaning glance at the judge from Prejmer showing his ax, as if we was asking: „Should I?” The judge bowed slowly his head and the wheeler stroke so hard Beldi’s neck that the head of the nobleman rolled down in the sand.

In 1678, when a Beldi ordered the erection of a solid construction at Budila, his Saxon employees asked him what he was building there. He asked them proudly: „A solid castle”.

And when they asked him again what the castle’s name will be, Beldi answered ironically: „Tara Barsei regrets it”. But the judge of Codlea replied: „And yet, Tara Barsei crashes it”. Immediately after, the Saxons of Tara Barsei destroyed the castle which would had endangered their rights end their freedom.

Even today one could see in the beautiful fastened church of Prejmer the doors of the larder reinforced with strong iron armature and several wooden sculptures, which might be the remains of the smashed Beldi’s castle.

— 72 —

Prudentă și ospitalitate Prudence and Hospitality

Ceangăii din Șapte Sate povestesc că atunci când au venit sașii și maghiarii în Țara Bârsei și au vrut să traseze granițele, s-au înțeles să împartă domeniul frățește. În zorii zilei stabilite, fiecare parte trebuia să pregătească un fel de mâncare și să meargă pe domeniu. Unde se vor întâlni, acolo va fi granița.

Sașii au pregătit rapid o mâncare de mei fiert, maghiarii au pregătit gâște fripte ore în șir si au pornit la drum. S-au întâlnit în apropiere de Șapte Sate. Au stabilit semnul graniței și au început să se ospăteze. Conducătorul sașilor s-a ridicat atunci și a spus: ,,Vecini maghiari, voi sunteți oameni buni. Ne sunteți dragi și de aceea am fiert mei, pentru a putea pleca mai repede la drum și voi să nu fiți nevoiți să vă osteniți prea mult.” La care conducătorul maghiarilor a răspuns: ,,Noi de aceea am fript gâște, ca să vă putem primi pe voi, buni vecini, așa cum se cuvine, cu ospitalitate maghiară.” Atunci sașii au strigat, ciocnind paharele: ,,Trăiască prudența!” Maghiarii au răspuns: ,,Trăiască ospitalitatea!”

The Ceango Magyars from Seven Villages (Sacele) treasured the following legend: When the Saxons and the Magyars came to Tara Barsei and wanted to mark the borders, they agreed to divide equally the domain. At dawn of the established day, each party should cook a special meal and walk on the domain. The place of their encounter would be the new border.

The Saxons rushed to cook a porridge meal while the Magyars prepared for hours roast gooses and both parties set forth. They met near Seven Villages. They established the border mark and start to litigate. The Saxons' chief arose and said: „Magyar neighbors, you are good people.

We like you; this is why he prepared porridge so that we could leave as soon as possible and spear you the effort to travel too much”. The Magyars' leader answered: „And we cooked roast gooses to properly welcome you, our good neighbors, with Magyar hospitality”. The Saxons rose then the glasses, hailing: „Up the Prudence!” The Magyars answered: „Up the Hospitality!”

— 73 —

p r i n c i p e l e

BATHORY La Codlea At Codlea

e povesteşte că atunci când maleficul principe Gabriel Bathory a vrut să distrugă Brașovul a venit prin Făgăraș, prin Pădurea Fantomelor, mai întâi până la Codlea. Codlenii s-au refugiat în cetatea bisericească fortificată și au apărat-o. Vestitul jude Michael Weiss le-a trimis în ajutor 32 de războinici. Principele a bombardat cetatea bisericească timp de două zile fără succes. Acum a fost ciuruit de gloanțe și clopotul cel mare din turnul cetății. Deoarece principele nu voia și nu putea să zăbovească atât de mult, le făcu codlenilor o ofertă de pace. A poruncit să li se spună că dacă vor preda de bună voie cetatea, le-ar cruța

When the evil prince Gabriel Bathory decided to destroy Brasov, he came along from Fagaras, to Codlea, through the Forest of Ghosts.

The villagers of Codlea took refuge in the fortified church, defending it. The renown judge Michael Weiss sent them 32 warriors to help. The prince bombed the fortress for two days in a row, but in vain. Because the prince was in a hurry and didn't have time to lose, he made an offer to the villagers. He told them that, if they will surrender the fortress, their lives and properties will be spared. The people from Brasov advised the villagers not to trust the evil prince, for he had broken his promises many times. But the villagers were tired with the siege, so they

— 74 —

— 75 —

viața și proprietățile lor. Brașovenii i-au sfătuit pe codleni să nu aibă încredere în principe pentru că își încălcase adesea cuvântul dat. Codlenii însă erau istoviți de asediul greu și i-au promis principelui că îi vor preda cetatea dacă nu le va face nimic nici celor 32 războinci brașoveni. Bathory promise aceasta și lăsă să plece brașovenii nestânjeniți. Ocupă cu soldații săi cetatea. Însă principele se ținu de cuvânt ca un câine de post. În apropiere de Ghimbav brașovenii au fost luați prizonieri de către cavaleria principelui. După aceea Bathory ordonă să fie trași în țeapă, în modul cel mai barbar, pe drumul spre Râșnov, contrar promisiunii sale solemne.

Când codlenii auziră despre trădarea principelui și despre moartea îngrozitoare a prietenilor s-au supărat foarte tare și au regretat că îl crezuseră pe răul principe.

Trebuia ca de acum înainte să îndure multe umilințe și rușine din partea brașovenilor, pentru că au fost atât de creduli și îi lăsaseră pe cei 32 de brașoveni să plece în nesiguranță.

Trupele de ocupație din cetate au făcut ce au vrut.

Dacă soldații erau flămânzi, mânau boul cel mai frumos și mai gras în cetate și îl tăiau. Nimic nu era sigur în fața lor. Codlenii au încercat să se pună în posesia cetății, însă își puseră în pază propria cetate atât de bine cu ziduri înalte și gropi adânci că atacurile lor erau zadarnice.

Atunci un codlean inteligent cu numele Thomas Göbbel se gândi cum putea să recâștige cetatea prin viclenie. Luă două oale mari de vin și aduse din han vin vechi și bun apoi merse în fața porții cetății. Paznicii îl opriră, îi confiscară vinul și îl băură. Göbbel se prefăcu a fi foarte furios și aduse vin încă o dată. De data aceasta însă puse un praf somnifer în vin și se prefăcu că voia să ocolească poarta cetății. Paznicii îl pândiră, alergară după el și îi luară cu mare bucurie din nou vinul. Însă de abia îl băuseră când adormiră unul după altul și căzură ca și morți. Atunci veniră ajutoarele lui Göbbel și îi încătușară pe paznici, apoi cei care s-au apărat au fost doborâți sau întemnițați.

promised the prince that they will surrender if he will spare also the lives of the 32 warriors. Bathory agreed, so he let the warriors leave, and then he occupied the fortress. He didn't keep his promise, though. Close to Ghimbav, the 32 warriors had been taken prisoners by his cavalry. Contrary to his promise, Bathory had the warriors impaled, barbarically, on the road that headed Rasnov.

When the villagers of Codlea found out about the prince's betrayal and about the dreadful death of the warriors, they became angry and regretted that they ever believed Bathory. From now on, they would bear up a lot of humiliation and shame for their simplicity and letting the 32 warriors in the hands of the evil prince.

The soldiers did whatever they wanted inside the fortress. If they were hungry, they would kill and eat the fattest ox. Nothing was certain with them around.

The villagers tried to reconquer the fortress, but the fortress was so well defended that they were incapable to do it.

Then, Thomas Gobbel, a very intelligent villager, had an idea to conquer the fortress by wiliness. He took to the fortress two big jugs filled with good, old wine. The soldiers stopped him and confiscate the wine, and they drink it. Gobbel pretended that he was very upset, and he brought the jugs filled with wine once again at the entrance of the fortress. This time, he had put some sleeping powder into the wine. He pretended that he was going to avoid the soldiers, but they saw him, chased him and confiscated the wine.

They drank again the wine, but this time they fell asleep very deeply, one after the other. He got help to handcuff them and then they overcame the others that were left in the fortress.

— 76 —

Asediul de la Bod The Bod’s Siege

Când principele Gabriel Bathory a mai pustiit încă o dată Țara Bârsei, unul dintre comandanții săi a asediat cu mai mulți secui cetatea bisericească din Bod. Michael Weiss, judele orașului Brașov, trimisese mai înainte pe prietenul său Johann Böhm cu 50 mercenari la Bod. Când căpitanul bohemian intră în cetate îi avertiză pe țărani să lupte și să jure că mai degrabă vor renunța la persoana și viața lor decât să cedeze cetatea. Böhm însă consolidă și întări zidurile și turnul, luă scânduri groase de stejar și le agăță sus pe ziduri. Comandă să se arunce mănunchiuri de paie în șanțurile și gropile din jurul cetății și făcu mai multe torțe din osânză. Seara, când dușmanul dădu ocolul și văzu că întreaga cetate se află în tăcere rezemară vreo 100 de scări.

Johann Böhm îngădui să se petreacă toate acestea și porunci să se aprindă luminile pe un turn. Când dușmanii văzură aceasta socotiră că erau oameni numai pe un turn și toți traseră cu armele după lumină. Între timp, bohemianul și cei mai buni arcași ai săi se ascunseră într-un alt turn și de aici se năpustiră asupra multor dușmani.

Deoarece dușmanul se îndârji și începu un asalt dur și urcară pe scări și voiră să-și pună steagul pe zid.

Deasupra îi așteptau apărătorii. Böhm le dădu un semn mercenarilor săi și atunci ridicară frânghiile pe care atârnau grinzi grele. Acestea se rostogoliră peste scări și peste toți dușmanii, ca și când ar fi fost măturate cu mătura și mulți au fost uciși. Atunci aruncă rachete și multe alte artificii, aruncă snopul cu făclii pentru ca să poată vedea dușmanul ca pe o zi senină la care se țintea bine și putură să răpună mulți dușmani.

Căpetenia se înverșună, țipă la oamenii săi să atace din nou. El însuși stătea într-o casă la fereastră.

Ucenicul dascălului din Bod luă însă o archebuză, îl ținti și îl nimeri astfel că el trebui să se retragă și a treia zi își dădu duhul. Atacul a durat de la 8 la 12 noaptea și acolo au căzut mulți dușmani.

About the time when Prince Gabriel Bathory was ravaging once again Tara Barsei, one of his captains, along with several Magyars „secui” soldiers, put under siege the fastened church of Bod. Michael Weiβ, the mayor of Brasov, sent to Bod his friend Johann Böhm, accompanied by 50 soldiers. When Böhm get to the stronghold, he exhorted the peasants to fight and made them swear to give up their lives rather than surrender the stronghold. Böhm consolidated and fastened the walls and the tower, took some thick oak boards and hung them up on the walls. He ordered his men to throw straw wisps on the dikes and holes around the church and made them confection several fat torches. In the evening, the enemy went round the stronghold, they saw the entire fortress emerged in a deep silence, so they leant hundreds of ladders against the stronghold walls.

Johann Böhm allowed all those manoeuvres to happen and ordered his soldiers to light the torches only at one tower. When the enemy saw this, they thought the tower was the only one who was guarded and fired their matchlocks towards the light. Meanwhile, Böhm and his bests archers were hiding in another tower and flung from there upon the enemy.

But the besiegers hardened and became a rush assault; they climbed on the ladders and wanted to stick the flag on the wall. The defenders were waiting them on the crenels. Böhm made a sign to his soldiers and they lifted the ropes on which heavy logs were hanging.

The wooden girders rolled over the ladders sweeping away the enemies.

He then threw on them many fireworks and pyrotechnics, he ordered to be lit the straw wisps with the torches in order to see the enemy like in a bright day and aim good. He could thereby kill many of his enemies.

But their chieftain was decided to resist and begun yelling his soldiers to attack again. he himself was sitting on the window of a house nearby. The apprentice of the Bod's teacher took a harquebus, aimed and hit him so he had to retire. Three days later he passed away. The attack lasted from eight o’clock till midnight and many enemies found their death there.

— 77 —

Curaj Bărbătesc și Viclenie Feminină Men's Courage And Women's Wiliness

În anul 1612, Țara Bârsei a trebuit să îndure persecuții și multe nedreptăți din partea crudului principe Gabriel Bathory. Maleficul principe a vrut să distrugă Brașovul și pe sașii și astfel a cotropit toate localitățile săsești.

Numai Brașovul și Hărmanul nu au fost învinse.

Brașovul a fost condus cu temeritate și succes de către vestitul jude Michael Weiss. El l-a trimis pe prietenul său, pictorul Johann Böhm care provenea din Boemia, la Hărman să ajute comunitatea cu vorbă și faptă.

Acest bărbat viteaz a poruncit să se transporte un tun pe înaltul turn bisericesc și a provocat cu el multe pagube dușmanului. Mai întâi, răul principe a ispitit cu viclenie

Back in 1612 the Land of Barsa had to endure many persecutions from the cruel prince Gabriel Bathory.

The evil prince wanted to destroy Brasov and the Saxons. He conquered all the Saxon’s villages, except Brasov and Harman.

Brasov was leaded with great courage and success by the renown judge Michael Weiss. He sent his friend, the painter Johann Bohm from Bohemia, to Harman, to help the community with deeds and advices. This brave man ordered the citizens to transport a big gunner on the top of the church's tower, so they made many damages to the enemy.

— 78 —

— 79 —

și a promis că o să cruțe comunitatea dacă i se preda tot aurul și argintul. Atunci când le dobândi însă, porunci să se incendieze satul. Atunci cei din Hărman începură din nou lupta. Bathory își ridicase tabăra în grădinile dintre Strada Teiului și a Contelui. Tunul lui Bathory avariase într-adevăr zidul solid al bisericii fortificate. A fost dărâmat un zid de 40 stânjeni din zidul circular însă cei din Hărman se apărau cu dârzenie. Se apărau cu pietre, apă clocotită, stupi și astupară toate breșele cu strane bisericești și cu saci umpluți cu pământ.

După un asediu care a durat opt zile, asediații și-au epuizat aproape toate rezervele însă rezistau și doreau mai degrabă să moară de foame decât să se predea cumplitului principe.

La 10 aprilie 1612, de Duminica Floriilor, principele consideră că toate atacurile sale erau zadarnice. Plecă la Sibiu în capitala sa pe care o devastase atât de inuman.

Cu toate acestea își menținu soldații încă în fața cetății Hărmanului ca să o cucerească.

Femeile din Hărman observaseră cât de greu le era aceasta soldaților lui Bathory și se gândiră să elibereze cetatea de asediatori prin viclenie. Cu ultima făină, ultima untură și alte ingrediente au copt prăjituri. Apoi cei din Hărman au celebrat amintirea celor mai viteji flăcăi care aruncaseră în aer cu prețul vieții praful de pușcă al principelui. Aruncară însă prăjiturile secuilor din afara fortăreței astfel ca ei să creadă că în cetate era mâncare și băutură din belșug. În batjocură și de formă că nici nu duceau lipsă de nimic atârnară de picioare, în afara cetății, o capră și o scroafă, vii.

Vicleniafemeilorafostdeajuns.Secuiis-auretrasșicei din Hărman erau liberi. În amintirea vicleniei feminine reușite, de atunci înainte femeilor din Hărman li s-a permis să vândă în târgul din Brașov colaci în fiecare zi de vineri, fără ca să plătească ceva pentru asta, totuși cu condiția că dacă lipseau numai o singură zi de vineri, să-și piardă acest privilegiu. În amintirea recunoscătoare a apărării eroice a cetății, a curajului bărbătesc, turnul bisericesc grav distrus de proiectile a fost prevăzut cu patru turnulețe de colț.

In Harman, too, the angry prince tried to get on hold of the whole silver and gold, promising that, for it, he will spare the lives of all the members of the community. But once he got the gold, he ordered to his soldiers to set the village on fire. The villagers started to fight once again. Bathory had his camp in the gardens that surrounded the Linden and the Greavilor streets. Since then, this place is called "the Camp".

Bathory's gunner had destroyed the solid wall of the fortified church. In the camp's side, a 40 meters wall had been broken down, but the villagers were still fighting resoluteness. They were defending themselves with rocks, boiled water, beehives, and they filled in all the holes with aisles from the church and sacks full of clay.

After 8 days of siege, the beleaguered had used up all the food reserves, but they were still holding on, wishing better to die than to surrender to the evil prince. In April 10th, 1612, the prince had considered that the siege was inexpedient, so he left for Sibiu, his capital that he devastated so cruelly.

Nevertheless, he kept his soldiers in Harman, in front of the fortified church, hoping that they will conquer it.

The women of the village had seen that the soldiers were weak, so they thought that some wiliness would save them all. They used the last measures of flour, oil and other ingredients and baked some cookies. Then, they celebrated the wedding of the most courageous lad, the one who had blown up all the gunpowder of the enemy. The women threw away all the cookies, over the walls, to the soldiers, so that they think that the sieged had plenty of food and beverage. To mock them and show them that they had everything they needed inside, they also hanged on the walls some goats and sows. The women's wiliness turned out right.

The soldiers backed off, and the villagers had become free. To remember their stratagem, the women of Harman got the permission of selling braids without paying the fee, every Friday in Brasov's market. Still, if one day they would be absent in the market, they would lose their privilege.

In the memory of their courage, the church's tower, seriously destroyed by the gunner, had been rebuilt with four little towers, one in every corner.

— 80 —

BALAURUL d e

p e

c r e a s tă

The Dragon on Tampa Mountain

e spune că un balaur periculos a locuit în grota mică de pe creastă, la scurt timp după ce Braşovul a fost ridicat între munţi. Când oribilul monstru era flămând, zbura în vale şi înghiţea oameni şi animale şi era astfel groaza întregii împrejurimi.

Atunci merse odată un student, fiul judelui de atunci, la munte ca să-şi înveţe predica pe de rost. Îşi caută un locşor frumos în apropierea zidului oraşului şi în zelul său îşi spunea predica atât de tare că balaurul îl auzi. Studentul nu putu să fugă şi fu înghiţit.

Atunci a fost mare jale în oraş căci toată lumea îl iubea pe tânărul plin de speranţă.

Părinţii săi nu puteau să suporte deloc durerea.

Shortly after Brasov had been erected among the mountains, the story goes that a dangerous dragon made its dwelling in a little cave on the heights, called today „Bethlen” cave. When the horrible monster was hungry, it used to fly in the valley, swallowing men and beasts, terrifying all the surroundings.

A student, the son of the then mayor, came to the stronghold to learn by heart his prayer. He found a little peaceful spot near the town’s wall and become to say his prayer with such fervour that the dragon heard him. The student couldn't run and got swallowed.

A deep sorrow spread across the entire town, because the people loved the hopeful young man. His parents could hardly bear the pain.

— 81 —

Însă un străin merse la judele oraşului şi vorbi: ,,Cu violenţă nu se poate reuşi nimic împotriva acestui animal înspăimântător. Însă se poate ucide balaurul cu viclenie. Dacă ne grăbim, mai putem încă să-l salvăm pe fiul vostru”. Judele îi promise o mare recompensă. Străinul umplu o blană de viţel cu var stins şi o puse pe o pajişte în oraş. El se ascunse şi mugi ca un viţel. Balaurul îl auzi, văzu viţelul, zbură spre el şi îl înghiţi cu foame de lup.

După înghiţitură simţi o sete mare, zbură la apa cea mai apropiată şi îşi potoli setea. Atunci însă, varul începu să absoarbă apa cu lăcomie şi se încinse atât de tare că balaurul crăpă.

Aşa a fost salvat studentul care încă mai trăia.

Tatăl recunoscător răsplăti bărbatul viclean din belşug şi puse să se plaseze în amintirea salvării miraculoase a fiului său imaginea balaurului pe zidul care duce în sus pe creastă din colţul estic al oraşului până la refugiul pentru vite de pe creastă.

A stranger went then to the mayor and said: „Nothing can be done with violence against this horrid animal. But artfully we might be able to kill it. If we hurry, we can save your son”. The mayor promised him a big reward. The stranger filled a calfskin with burnt lime and put the trap on a meadow within the stronghold walls. He then hid and bellowed like a calf. The dragon heard him, saw the calf, flew towards it and swallowed it with ravenous appetite. It felt then deeply thirsty so it flew to the nearest water to quench its thirst.

But the burnt lime began to absorb the water and engirt so hard that the dragon cracked.

This is how it was saved the student who was still living. The grateful father plenty rewarded the cunning stranger. In memory of the miraculous saving of his son, he ordered his subjects to carve the image of the dragon on the wall climbing Tampa hill, from the eastern corner of the town to the cattle shelter on Tampa heights.

— 82 —

p o v e s t i r i

HAZLII Cântatul din Fluier e Periculos Blowing the flute can be dangerous

espre un țăran bogat din Râșnov se spune că a luat în slujba lui un cioban din Bran. După o vreme, țăranul a observat că oile lui erau tot mai slăbite și abia se țineau seara pe picioare, în ciuda pășunilor bune. De aceea l-a urmărit într-o zi pe cioban când acesta a dus oile la păscut. Spre surprinderea lui a observat cum ciobanul cânta la fluier și oile lui dansau nebunește. Țăranul a știut acum că brăneanul a încheiat un pact cu diavolul și l-a dat pe mâna călăului.

Când ciobanul stătea sub spânzurătoare, judele, care nu bănuia nimic rău, i-a îndeplinit o ultimă dorință: ciobanul și-a scos repede fluierul și a început un cântec vesel. Deodată călăul l-a apucat pe jude de braț și amândoi au început să danseze, preotul a dansat cu paznicul închisorii și toți spectatorii au început să danseze – totul era minunat.

Cântând în continuare la fluier, ciobanul s-a îndepărtat încet, dispărând în pădure.

A very wealthy farmer from Rasnov employed a shepherd from Bran. After a while, the farmer noticed that his sheep were weaker and weaker, could hardly stand on their feet, in spite of the very rich pastures he had. So, he followed him one day, when he was on the pasture with the sheep. To his amazement, he observed that the shepherd was blowing his flute and the sheep were dancing like crazies. The farmer knew immediately that the shepherd had made a contract with the devil, so he handed him to the hangman.

When the shepherd was standing under the gallows, the judge, who wasn’t suspected anything, let him have his last wish: the shepherd quickly grabbed his flute and started to sing a marry song. Suddenly, the hangman held the judge’s arm and started to dance together, the prison’s priest danced with the guardian, and all the people who were watching started also to dance everything was wonderful!

Blowing his flute continuously, the shepherd walked away slowly, vanishing into the woods.

— 83 —

Acreala lui Toma The sourness of Toma

În secolul al XV-lea un deal din Vulcan se numeşte în săsește ,,Acreala lui Toma” (în românește ,,Dealul Viilor”). Se povesteşte că un anume Toma a încercat să cultive viță-de-vie pe versantul sudic al unui deal din Vulcan. Însă ceea ce a cultivat Toma a fost atât de acru, încât nu se putea bea vinul din acești struguri. De atunci, dealul se numește ,,Acreala lui Toma”. Acesta se află pe drumul spre Holbav, lângă Dealul Românilor. O vale din spatele Dealului Viilor se numește și azi ,,În spatele Viilor”.

In the XV-th century, a certain Toma tried to grow grape vine on the southern flank of a hill in Vulcan. But the grapes were so sour, that no one could drink Toma’s wine.

From that time on, that hill is called Toma’s sourness (The Hill of Grape Vine, in romanian language). This hill is situated on the way to Holbav, near the Romanian’s Hill. A valley, situated in the back of the Hill of Grape Vine is still called “in the back of the grape vine”

— 84 —

Plapuma din Codlea The quilt of Codlea

Se spune că odată, o locuitoare din Codlea a vrut să împrumute de la vecina ei plapuma matlasată.

— Dați-mi plapuma voastră, a spus ea, eu dorm cu copiii într-un pat și tot mi-e frig.

— Nu vă pot împrumuta plapuma, a răspuns vecina, fiindcă e cusută de salteaua de paie.

De atunci se spune că locuitorii din Codlea își cos plapuma de saltea, pentru a nu fi nevoiți să o împrumute.

They say that once upon a time, a woman from Codlea wanted to borrow a quilt from her neighbour.

— Give me your puff, she said, I sleep in the same bed with my children and we are very cold.

— I can not borrow you my puff, the neighbour answered, for it it sewed to the mattress.

From that day on, they say that all the villagers of Codlea sewed their quilts to the mattresses, so they can not borrow them to nobody.

Stejarul Ursului The Bear’s Oak

În apropierea Dealului Preotului din Bod era secolul trecut un stejar măreț, numit ,,Stejarul ursului”. Dacă 12 bărbați se țineau de mâini, abia dacă îi puteau cuprinde trunchiul.

Pe atunci, pe Dealul Preotului, trăia un urs, care cobora deseori noaptea în sat, făcând pagube în grajdurile și hambarele țăranilor. Într-o zi, ursul s-a cățărat în stejar, fiindcă aici s-au cuibărit câteva colonii de albine, la a căror miere vroia să ajungă. Albinele însă au trecut la atac și au aranjat atât de bine blănosul maro, încât acesta urlând s-a prăbușit din copac direct în râul Olt și s-a înecat.

Stejarul ursului nu mai e acolo, însă se spune că o dată pe an, la miezul nopții, se aude un mormăit de urs dinspre Dealul Preotului departe peste câmpii.

In the last century, in Bod, near the Priest’s Hill, there was a mighty oak, called The Bear’s Oak. 12 men, holding hands, could barely embrace its block.

Back then, on the Priest’s Hill, there lived a bear who would often come down into the village, making a dash among villager’s barns and granaries.

Once, the bear climbed the oak, because up in the tree there was honey bee and he wanted it. But the bees started to attack him and they stung the brown furry bear so hard, that he fell down, roaring, from the tree into the Olt river and drowned.

The Bear’s Oak is no longer there, but they say that, once in a year, at midnight, one can still hear the bear grumbling coming from the Priest’s Hill, far away, over the fields.

— 85 —

Recolta de Slănină a Locuitorilor din Ghimbav The bacon crop of the villagers of Ghimbav

În Vulcan se povestește că, odată, când n-au mai avut slănină, locuitorii din Ghimbav au mers la Codlea și au cumpărat o bucată frumoasă de slănină. Cu aceasta au mers pe câmp, au arat și au semănat bucățele de slănină în brazde. ,,La toamnă vom recolta cea mai frumoasă slănină”, au spus ei. Însă nu mare le-a fost mirarea când toamna nu au mai văzut urmă de slănină: ciorile au mâncat toată ,,sămânța”.

They say that once, in Vulcan, when the villagers were out of bacon, they went to Codlea and bought a big piece of pork bacon. Then, they went to the field with it, plough the land and planted little pieced of bacon.

“In the autumn we will crop a very big and beautiful piece of bacon”, they said. But when the fall came, they were very surprised to see that there was no bacon: the crows had eaten all the “seeds”.

— 86 —

Locuitoarea din Vulcan în Bârsa The woman from Vulcan who fell into Barsa

Despre un vulcănean se spune că într-o zi se îndrepta, împreună cu soția lui, spre Râșnov. Când treceau un pod, femeia alunecă și căzu în apă.

După un timp, trecu pe acolo un țăran din Holbav cu oile lui și îl văzu pe vulcănean alergând în susul râului.

— Hei, ce faci acolo? strigă locuitorul din Holbav.

— O caut pe soția mea, care a căzut în apă.

— Dar cum de o cauți în susul râului, așa nu o vei găsi niciodată.

— Știi, răspunse vulcăneanul, soția mea e întotdeauna atât de sucită, ea face totul pe dos, așa că trebuie s-o caut în susul râului…

A man from Vulcan was heading Rasnov, together with his wife. When they were passing over a bridge, the woman slipped and fell into the river.

After a while, a shepherd from Holbav passed by, with his sheep and saw the man from Vulcan running up the river.

— Hey, what are you doing there? the shepherd asked.

— I am looking for my wife, she fell into the water.

— How come you are looking for her up the river? You’ll never find her!

— You know, answered the villager, my wife is always so twisted; she does everything backwards, so I have to look for her up the river.

Marele cazan de aramă The big copper pot

Acum vreo 500 de ani, un țăran din Codlea a dat în timpul plugăritului peste un cazan de aramă. L-a încărcat în carul cu boi, l-a dus în sat și a pus să se facă un clopot din acesta. Locul în care s-a găsit cazanul nu a mai fost astupat. Se spune că în secolul trecut, după moartea lui, judele orașului Brașov, Samuel Herbert, a fost dus prin aer și aruncat de un drac prin această groapă în iad. Uneori se aude noaptea un zgomot ciudat și niște înjurături: acesta e judele brașovean Herbert, care nu e mulțumit cu soarta lui.

500 years ago, a villager from Codlea found, while ploughing his land, a big copper pot. He put it in his oxcart, carried it to the village and made a bell out of it.

The place where the pot had been found remained open.

They say that, in the past century, the judge of Brasov, Samuel Herbert, had been brought and thrown into the Hell through that hole, by a devil. Sometimes, during the night, one can hear curses and strange noises: it’s the judge Herbert, who is very unpleased with his faith.

— 87 —

Odaia din cetatea Prejmerului The chamber of Prejmer’s Fortress

În biserica fortificată din Prejmer exista odinioară o încăpere în care erau încuiați soții, dacă nu mai vroiau să trăiască unul cu celălalt. Aici, amândoi trebuiau să mănânce dintr-o farfurie cu o singură lingură, să bea dintr-un singur pahar și să doarmă într-un pat îngust (podeaua era umedă și rece).

Se spune că cei mai mulți se împăcau după câteva zile.

Azi, această odaie nu mai există…

Once, in the fortified church of Prejmer there was a chamber where the men and wives who didn’t get along together anymore were locked. There, both of them had to eat with the same spoon from the same plate, drink from the same glass and sleep in the same strait bed - the floor was wet and cold. They say that, after a short while, most of them were making peace with the other. Today, this chamber no longer exists...

— 88 —

ǷǷ Ţara Bârsei (reconstituire istorică grafică Radu Oltean) ǷǷ The land of Barsa (historical graphical reconstitution by R adu Oltean)

— 89 —

Privire generală asupra istoriei Tării Bârsei General Overview of the History of the Land of Barsa ,,Pentru un oraş ca şi pentru o ţară, aşezarea geografică este ceea ce pentru viaţa efemeră a oamenilor era închipuirea celor vechi, hotărârea Parcelor1” (Nicolae Orghidan, Braşovul.

Aşezarea geografică în ,,Ţara Bârsei”, an V, nr. 6, noiembrie – decembrie 1933).

“For a town, as for a country, the geographical location is what the decision of the Parcae1 used to be, in the imagination of the ancients, for the ephemeral life of the people,” (Nicolae Orghidan, Brasov. Its geographical settlement in “the Land of Barsa”, year V, no. 6, November - December 1933).

Aşezată pe drumul comercial care uneşte pe linia cea mai scurtă podişul Transilvaniei şi inima Europei cu porturile de la gurile Dunării şi Peninsula Balcanică, Ţara Bârsei a intrat din cele mai vechi timpuri în legătură cu pieţele orientale şi a beneficiat de comerţul înfloritor dinspre şi înspre acestea. Ferindu-se de dublul val al Carpaţilor Orientali şi de zidul înalt al munţilor Făgăraş, drumul comercial amintit se îndreaptă spre cotul Carpaţilor şi aici descoperă un şes mare şi frumos, înconjurat din toate părţile de munţi. Aşezarea centrală şi trecătorile numeroase care se deschid radial prin munţii mărginaşi (numai înspre Muntenia şi Moldova există 11 trecători) au făcut din şesul Ţării Bârsei de-a lungul istoriei un ţinut de trecere şi de amestec de populaţii şi culturi. Țara Bârsei / Burzenland / Barcaság este un toponim cu înțelesuri diferite. Din punct de vedere istoric, după cum remarca Joseph Benkö în secolul al XVIII-lea, Țara Bârsei are ca echivalent o structură administrativteritorială: Kronstädter Distrikt. Geografii au delimitat această ,,ţară” prin ,,depresiunea Bârsei”, o zonă joasă intramontană tectonică, subcomponentă a depresiunii Brașovului, care acoperă spațiul dintre munții Perșani (vest), Munții Bodoc - Baraolt (nord), Munții Vrancei (est), Munții Ciucaș - Bârsei – Bucegi - Piatra Craiului (sud). În schimb, etnografii extind Țara Bârsei, incluzând bazinul hidrografic al Oltului şi râului Negru, până spre Sfântu Gheorghe, respectiv Brețcu.

The Land of Barsa is located on the shortest trade route that connects the Transylvanian Plateau and the heart of the Europe with the Mouths of the Danube and the Balkan Peninsula. The inhabitants of this Land were, since the most ancient times, in connection with the Oriental markets and benefitted from the flourishing commerce out of and towards those markets. Avoiding the several lines of the Oriental Carpathians and the high wall of the Fagaras Mountains, the above mentioned trade route goes towards the Carpathians elbow and discover here a large and beautiful plane, surrounded from all over the places by mountains. The central settlement and the countless passes that open transversally across the bordering mountains (there are 11 passes only towards Wallachia and Moldavia) made of the the Land of Barsa's plane across the history a land of passage and mixture of cultures and populations.

The Land of Barsa / Burzenland / Barcasag is a toponym with various meanings. From a historical point of view, as Joseph Benko noticed in the XVIIIth century, the Land of Barsa has as equivalent a territorial and administrative structure: Kronstadter Distrikt.

The geographers delimitated this “country” as “Barsa’s depression”, an intra-mountain tectonic low area, a subcomponent of the Brasov's depression, which covers the territory between Persani Mountains (west). Bodoc – Baraolt Mountains (north), Vrancea Mountains (east),

1 Parcae = Cele trei divinități din mitologia romană, despre care se credea că prima toarce, a doua deapănă, iar a treia taie firul vieții omului. Numele lor vine de la cuvântul ,,parere” = a naşte. Romanii credeau că de ele depindea soarta noului născut. În timp, Parcele au devenit zeiţe ale destinului. Ele erau identice cu moirele din mitologia greacă.

Parcae = The three divinities of the Roman mythology, whereof the ancient used to believe that the first one was spinning, the second one reeling while the third one was cutting the course of the human life. Their name comes from the word “parere” = to give birth. The Romans used to believe that the faith of the newborn depended on them. Meanwhile, the Parcae became the goddesses of the destiny. They were identical to the Moirae of the Greek mythology.

1

— 90 —

În cele ce urmează vom considera Țara Bârsei în sensul său istoric, de zonă administrativ-teritorială, în care alături de districtul săsesc al Țării Bârsei, includem și satele aservite acestuia. Ca urmare, Țara Bârsei cuprinde următoarele localităţi: Apața, Baciu (azi Săcele); Bod; Bran-Poarta; Brașov; Cernatu (azi Săcele); Codlea; Cristian; Crizbav; Feldioara; Fundata; Ghimbav; Hălchiu; Hărman; Măgura; Măieruș; Moeciul de jos; Moeciul de Sus; Peștera; Predeal (PredeluțBran); Prejmer; Purcăreni; Râșnov; Rotbav; Sânpetru; Satu nou; Satulung (azi Săcele); Şimon; Șirnea; Sohodol; Țânțari (azi Dumbrăvița); Tărlungeni; Tohanul nou; Tohanul vechi (azi Zărnești); Turcheș (azi Săcele); Vlădeni; Vulcan; Zărnești; Zizin.

Denumirea ,,Țara Bârsei” se pare că provine de la hidronimul ,,Bârsa”, care este unul din principalele cursuri de apă din depresiunea Brașovului, un râu care străbate Ţara Bârsei de la sud-vest la nord-est, vărsându-se aproape de Feldioara în râul Olt. Originea toponimului ,,Bârsa” este disputată. Unele surse susțin că numele „bârsa” provine din slavonul bistroe, şi înseamnă „repede”. După W. Tomascheck toponimul ,,Bârsa” ar fi traco-dac şi ar însemna Birkenbach, deci ,,Părăul mesteacănului”. Tot o origine antică găseşte şi Melich, însă avansează şi înţelesul ,,Pârâul alb”, considerând ,,Bârsa” un toponim de origine dacă, un dublet al vechiului indic bhurjas şi al corespondentelor acestuia în celelalte limbi europene. În a doua jumătate a secolului XVIII, preotul Thomas Tartler din Prejmer credea că ţinutul bârsan a fost ocupat mai întâi de ,,buri”, un trib german, după care ţara stăpânită de ei s-a numit Burisland, transformată de saşi în Burzenland. Alte surse remarcă existența în limba română a cuvântului „bârsă”, care denumește o „bucată de fier sau de lemn care leagă între ele brăzdarul, cormana și plazul plugului”. Însă, varianta care a avut cel mai mare succes în cronicile medievale a găsit originea denumirii Burzenland / Ţara Bârsei / Barcaság în cuvântul german Wurzel = ,,rădăcină”. De altfel, două dintre cele mai importante aşezări din Ţara Bârsei, Braşov şi Codlea, despre care legenda spune că şi-au disputat la începuturile colonizării germane rolul de capitală a ţinutului săsesc, au în emblema heraldică rădăcina de copac.

Ciucas – Barsa – Bucegi – Piatra Craiului Mountains (south). Conversely, the ethnographers extend Barsa Land, including the hydrographical basin of Olt River and Black River, towards Sfantu Gheorghe, and Bretcu respectively.

We will consider below the Land of Barsa in its historical meaning, as a territorial and administrative area within which, along with the German district of the Land of Barsa, we will consider included its subjected villages. Therefore, the Land of Barsa includes the following localities: : Apața, Baciu (today Săcele); Bod; Bran-Poarta; Brașov; Cernatu (today Săcele); Codlea; Cristian; Crizbav; Feldioara; Fundata; Ghimbav; Hălchiu; Hărman; Măgura; Măieruș; Moeciul de jos; Moeciul de Sus; Peștera; Predeal (PredeluțBran); Prejmer; Purcăreni; Râșnov; Rotbav; Sânpetru; Satu nou; Satulung (today Săcele); Şimon; Șirnea; Sohodol; Țânțari (today Dumbrăvița); Tărlungeni; Tohanul nou; Tohanul vechi (today Zărnești); Turcheș (today Săcele); Vlădeni; Vulcan; Zărnești; Zizin The name “the Land of Barsa” seems to come from the hydronym “Barsa”, which is one the main watercourses flowing in the depression of Brasov , a river crossing the Land of Barsa from South-West to North-East, disemboguing into River Olt near Feldioara.

The origin of the toponym “Barsa” is on dispute. Some sources mention that the name “barsa” comes from the Slavonic bistroe and means “quickly”. According to W. Tomasheck, the toponym “Barsa” would be ThracoDacian and would mean Birkenbach, which means hich means “The Birch Creek”. A Thracian origin also find Melich, but he proposes the “White River” meaning as well, considering “Barsa” a toponym of Dacian origin, a doublet of the ancient Hindi bhurjas and of its correspondents in the other European languages. In the second half of the XVIIIth century, the priest Thomas Tartler of Prejmer was believing that the Land of Barsa have been first occupied by the “Burs”, a German tribe, who gave their name - Burisland - to the country under their government, transformed by the Germans in Burzenland. Other sources notice the existence in the Romanian language of the word “barsa”, which designates “a piece of iron or wood connecting between them the sliding-share, the mouldboard and the sole shoe of the plough”. But the version who found the biggest success in the medieval chronicles discovered the origin of the name Burzenland / the Land of Barsa / Barcasag in the German word Wurzel = “root”.

Besides, two of the most important settlements of the Land of Barsa, Brasov and Codlea, whereof the legend says they had disputed at the beginnings of the German colonisation the role of capital of the German region and which have in the heraldic armoury the tree root.

— 91 —

ǷǷ Harta Transilvaniei (Johannes Honterus, 1536 – reproducere după Fabritius Károly, Erdélynek Honter János által kéztett térképe 1532-böl, Budapest, 1878) ǷǷ The map of Transylvania (Johannes Honterus, 1536 — în Fabritius K ároly, Erdélynek Honter János által kéztett térképe 1532-böl, Budapest, 1878)

Structura geologică a depresiunii Bârsei este de origine tectonică, formată prin fracturarea și scufundarea repetată a unor fragmente centrale ale Carpaților de Curbură. Ulterior prăbușirii, apele au invadat această groapă, formând un lac în care, de-a lungul vremii, s-au adunat straturi sedimentare de sute de metri grosime.

Pe urma lacului de odinioară au rămas frumoasele şesuri înşirate ca o salbă în lungul Ţării Bârsei (după unii specialişti, mlaştinile de la Reci, cu relicte glaciare din lumea vegetală, reprezintă resturi ale vechiului lac).

Astfel, vatra Ţării Bârsei are înfăţişarea unei câmpii veritabile, deşi ne găsim în inima muntelui şi altitudinea absolută nu coboară nicăieri sub 500 m.

Această structură geologică a creat condiții favorabile producerii unor cutremure care, alături de cele produse în zone seismice limitrofe, au produs de-a lungul timpului evenimente semnificative în istoria locală.

The geological structure of depression of Barsa is of tectonic origin, created by repeated fractures and immersions of several central fragments of the Carpathians of the Curve. Subsequent to the crash, the waters invaded this hole, creating a lake in which, in the course of the time, gathered sedimentation beddings of hundreds of meters depth. On the very spot of the bygone lake remained beautiful planes threaded like a necklace around the Land of Barsa (according to certain specialists, the swamps of Reci, with glacial relicts from the vegetal world, represent remains of the ancient lake).

This is way the Land of Barsa hearth has the resemblance of a vegetal plane, although we are here in the heart of the mountain and the absolute altitude doesn’t descend anywhere under 500 m.

This geological structure created favourable conditions to some earthquakes taking place which,

ǷǷ Cetatea Crizbav/Hălchiu (desen Greguss János în Orbán Balázs, A szekélyföld leírása, VI, Budapest, 1872) ǷǷ Crizbav/Hălchiu fortress (drawing by Greguss János in Orbán Balázs, A szekélyföld leírása, VI, Budapest, 1872)

— 93 —

Într-un interval de 500 de ani (sec. XV–XX) în Ţara Bârsei au avut loc peste o sută de cutremure. Cel mai vechi cutremur în Ţara Bârsei este consemnat atât în Analele mănăstirii Melk din Austria, cât şi într-o scrisoare păstrată în Arhivele Braşovului: ,,În ziua Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august – n.a.), între orele 10 şi 11, s-a întâmplat un mare cutremur la Braşov, astfel că au fost mişcate toate clădirile, dealurile şi văile. În biserica parohială a căzut cheia de boltă de deasupra altarului (...)

O mare parte din zidurile oraşului s-au prăbuşit, multe turnuri au crăpat şi acoperişurile lor s-au prăbuşit, multe acoperişuri ale clădirilor s-au prăbuşit. Oamenii au fugit de la mese pe stradă ca nebunii şi au pălit ca morţii. De asemenea, de pe dealul cu cetatea (probabil Tâmpa – n.a.), de la culmea dealului dinspre oraş, prin crăparea dealului, s-au desprins două stânci mari care s-au prăvălit la vale”.

Apoi, mai multe mărturii despre astfel de evenimente apar în secolele XVI–XVII, când, comparativ cu întreaga Transilvanie, se pare că activitatea seismică în Țara Bârsei a fost mai intensă. Dacă la 1531 cutremurul a fost însoțit „cinci zile de o cometă”, peste 15 ani, fără alte semne prevestitoare..., s-a produs un alt cutremur puternic şi ,,multe case s-au prăbuşit, împreună cu o parte din zidurile oraşului”. După câteva cutremure care au fost fără urmări

ǷǷ Pasul Bran (stampă de J.K. Weiss, 1735, Kriegsarchiv, Wien) ǷǷ The pass of Bran (stamp by J.K. Weiss, 1735, K riegsarchiv, Wien)

along with those generated in the seismic contiguous areas, created in the course of the time significant events in the local history.

During a period of 500 years (15th 20th centuries) in the Land of Barsa took place over one hundred earthquakes. The most ancient earthquake in the Land of Barsa is mentioned both in the Annals of Melk Monastery in Austria and a letter preserved in Brasov Archives: “In the day celebrating the Beheading of Saint John the Baptist (i.e. 29th August) between 10 and 11 o’clock, a great earthquake occurred in Brasov, so that all the buildings, the hills and the valleys were shaked. In the parochial church the apex of the arch above the altar collapsed (...) A significant part of the town’s walls crashed, many towers fractured and their roofs fell down, many roofs of the buildings collapsed. People ran away like crazies from their houses in the streets and faded like corpses. Furthermore, on the hill with the citadel (i.e. Tampa), from the apex of the hill to the town side, after the hill was fractured, two huge rocks fell out and came down”.

Several testimonies of those events issued subsequently in the 16th -17th centuries, when, compared with the entire Transylvania, is seems like the seismic activity in the Land of Barsa was more intense. If in 1531, the earthquake was accompanied “for five days by a comet”, 15 years later,

— 94 —

ǷǷ Biserica evanghelică fortificată din Hălchiu (desen de Andreas Altomonte, 1727) ǷǷ The Evangelical fortified church in Hălchiu (drawing by A ndreas Altomonte, 1727)

grave, la 19 mai 1571, la ora 18, are loc unul foarte puternic (,,violentissimus”). Şi în anul 1590, la 11 august, s-a simțit în Țara Bârsei un cutremur atât de puternic încât „clopotele Brașovului singure se trăgeau și multe case s-au prăpădit”.

La 8 noiembrie 1620, duminica, pe la orele 13-14, în urma unui cutremur, în Braşov, Turnul Tâmplarilor şi Turnul Butnarilor s-au crăpat şi de pe biserica Sf. Nicolae din Șchei s-au dărâmat trei cruci. La 19 august 1681, la ora 1 noaptea, un cutremur face din nou clopotele să bată, iar în „biserica mare” (= Biserica Neagră) o parte a bolţii s-a prăbuşit peste strane. Peste 10 ani, un seism puternic distruge clădiri și biserici la Brașov, precum și 15 stânjeni din zidul orașului. În cutremurul din 11 iunie 1738, în Braşov ,,au fost distruse aproape toate casele din cetate”, iar la Rotbav, Codlea şi Bod, clopotele au bătut singure. În seara zilei de 27 noiembrie 1793 s-a produs un nou seism care la Brașov a alungat oamenii din teatru, iar la Codlea, bolta corului bisericii evanghelice a fost fisurată. Cu doi ani înainte, în urma unui cutremur, la Bod, prin prăbuşirea turnului bisericii evanghelice, s-au spart clopotele căzute, iar paznicul lăcașului cu cei doi copii ai săi au fost îngropaţi sub dărâmături. Bodul a fost afectat şi la 1802, când 90 de case și biserica evanghelică s-au prăbușit. În acelaşi cutremur, la Hălchiu, s-a prăbuşit nava bisericii evanghelice, a fost distrusă orga, rămânând

without other foregoing signs..., another powerful earthquake occurred and “many houses collapsed, along with a part of the town’s walls”. After several earthquakes not followed by severe incidents, at 19 May 1571, at 6 o’clock in the afternoon, occurred a very powerful one (“violentissimus”). In 1590 as well, at 11 August, in the Land of Barsa it was felt a earthquake so powerful that “the bells of Brasov churches were ringing by themselves and many houses were destroyed”. At 8 November 120, Sunday, about 2-3 in the afternoon, after an earthquake, in Brasov, the Carpenters Tower and the Coopers Tower got fissured and three crosses collapsed from the Saint Nicholas Church in Schei. At 19th August 1681, an hour after midnight, an earthquake make again the bells ring by themselves and in “the big church” (which is the Black Church), a part of the arch collapsed over the choirs. Ten years later, o powerful earthquake destroys buildings and churches in Brasov, as well as 15 fathoms of the town’s walls. In the earthquake of 11 June 1738, in Brasov, “almost all the houses of the town have been destroyed”, and in Rotbav, Codlea and Bod, the bells rang by themselves. In the evening of 27th November 1793 occurred an earthquake that chassed the people out of the theatre in Brasov and at Codlea the arch of the evangelic church choir got fissured. Two years before, after another earthquake, at Bod, by the breakdown of tower of the evangelic church, the crushed

ǷǷ ,,Stefanoplis” – Braşov (copie autor anonim după desenul lui Hans Jakob Schollenberger, în Johann Tröster, Das Alt- und Neu- Teutsche Dacia, Nürnberg, 1666) ǷǷ “Stefanoplis”—Braşov (anonnymous artist, a copy by Hans Jakob Schollenberger in Johann Tröster, Das Alt- und NeuTeutsche Dacia, Nürnberg, 1666).

în picioare numai turnul şi altarul, iar la Râşnov s-a prăbușit un turn al cetății, acoperind rezervele de recoltă.

Preotul sas J. Teutsch din descrie ,,cutremurul suprafeţei pământului” la Râşnov: ,,O femeie, care nu obişnuieşte să spună neadevăruri, povesteşte cu multă siguranţă că, din curtea ei de pe strada Lungă, atunci când a fost cutremurul de pământ, ar fi văzut dealul pe care se afla cetatea sau castelul, cum se înclina spre strada Lungă, în aşa chip, încât ea a putut să deosebească ulcioarele din cetate”.

Deşi cutremurele ce au urmat în secolul al XIX-lea au fost mai slabe, remarcăm că seismul din 23 ianuarie 1838, la ceasurile 8,30 seara, a dus la prăbuşirea pe jumătate a Turnului cel mare (al Steagului) din Prejmer. În secolul al XX-lea, Ţara Bârsei a trecut cu bine peste cele două mari cutremure (10 noiembrie 1940, ora 3,34 şi 4 martie 1977). În ciuda apropierii de epicentru, curbura Carpaţilor a protejat zona Braşovului. În 1940, ziarele au considerat că avusese loc ,,cel mai puternic cutremur din Braşov”, însă ,,daunele considerabile” au cuprins numai hornuri şi case avariate.

bell got broken and the guardian of the halidom, along with its two kids, were buried under the wreckages. The locality was also affected in 1802, when 90 houses and the evangelic church collapsed. During the same earthquake, at Halchiu, the nave of the evangelic church collapsed, the pipe organ was destroyed; only the tower and the altar remained intact. At Rasnov, a tower of the stronghold collapsed, covering the harvest reserves. The German priest J. Teutsch describes “the earthquake of the earth surface” occurred at Rasnov: “A woman, who was not accustomed to tell lays, counts with great resolution that, from her courtyard located at Lunga Street, when the earthquake occurred, she would see the hill on which there were the stronghold and the castle, inclining towards Lunga Street, so that she could distinguish the alleyways inside the stronghold”.

Although the subsequent earthquakes in the 19th century were somewhat wicker, it can be noticed that during the earthquake occurred on 23 January 1838, at 8:30 in the evening, caused the collapsing of the half of the Big Tower (The Flag Tower) of Prejmer. In the 20th century, the Land of Barsa managed to get through two earthquakes (10

— 96 —

Întorcându-ne la geografia regiunii, amintim cum, la începutul secolului al XVII-lea, călătorii străini remarcau că ,,Ţara Bârsei este foarte atrăgătoare şi este astfel împărţită, că aproape ar putea fi numită o a doua Transilvanie”. Înconjurată din toate părţile de munţi, Ţara Bârsei are înfăţişarea unui amfiteatru, care coboară în trepte, ajungând, pe o distanţă de numai 50 km, de la 2500 m în Munţii Bucegi sau 2200 m în Piatra Craiului, până la mai puţin de 550 m în albia Oltului. Deşi nu face parte din depresiunea Bârsei, coroana muntoasă a influenţat decisiv destinul geografic şi istoric al Ţării Bârsei.

Din punct de vedere geografic, depresiunea Bârsei începe la circa 400–550 m şi cuprinde trei zone distincte: suprafață înaltă (550-600 m), de coline piemontane marginale (Zărnești, Sohodol, Săcele), alcătuite din nisipuri și pietrișuri, având la bază o puternică pânză freatică, provenită de la apele de infiltrație; suprafață joasă (sub 550 m), de câmpie piemontană, umedă și mlăștinoasă, străbătută de numeroase pâraie, pătura de sol fiind destul de fertilă; suprafața de luncă aluvională inundabilă, situată în imediata vecinătate a Oltului. Relieful depresiunii este completat de o serie de culmi muntoase (Postăvaru - 1.802 m, Tâmpa - 960 m, Măgura Codlei - 1.294 m) și dealuri (Lempeș, dealurile brașovene, dealurile brănene, dealurile săcelene).

Toate apele curgătoare din Țara Bârsei se află în bazinul hidrografic al Oltului, care intră în zonă în dreptul localității Lunca Câlnicului și iese în dreptul localității

November 1940, at 3:34 in the afternoon, and at 4 March 1977). Despite the vicinity of the epicentre, the Carpathian Curve protected Brasov area. In 1940, the newspapers related that “the most powerful earthquake in Brasov” has been occurred, but the “considerable damages” only encompassed damaged chimneys and houses.

Turning back to the geography of the region, it worth recording that, at the beginning of the XVIIth century, the foreign travellers were noticing that “the Land of Barsa is very attractive and divided in such a way that it almost could be called the second Transylvania”.

Surrounded by all over the places by mountains, the Land of Barsa resembles to an amphitheatre, descending on steps to arrive, after o distance of only 50 km, from 2500 m high in Bucegi Mountains or 2200 m high in Piatra Craiului, to less than 550 m in river Olt pan. Although it doesn’t pertain to the Barsa depression, the mountain crown definitively influenced the geographic and historical destiny of the Land of Barsa.

From a geographical point of view, the Barsa depression starts from about 400-550 m and encompasses three distinct areas: the high surface (550-600 m), the contiguous piedmont hills area (Zarnesti, Sohodol, Sacele), constituted by sands and gravels, with a powerful underground water table at the base, proceeding from the infiltration waters; the low area (under 500 m),of piedmont plane, moist and swampy, crossed the countless creeks, the soil cover being rather fertile; the of floodable alluvial plane area, located in the nearest vicinity of river Olt. The relief of the depression is completed by a series of rocky hills (Postavaru – 1802 m, Tampa - 960 m, Magura

ǷǷ Drumul Buzăului la Vama Buzăului (desen Greguss János în Orbán Balázs, A szekélyföld leírása, VI, Budapest, 1872) ǷǷ 7. The road of Buzau Budapest, 1872)

at

Vama Buzăului (drawing

by

Greguss János

in

Orbán Balázs, A

szekélyföld leírása,

VI,

ǷǷ Vedere spre Feldioara. În prim plan podul şi digul de cale ferată în construcţie, aprox. 1890 ǷǷ Sight to Feldioara. In the foreground, the bridge and the barrage for the then-building railway, approx. 1890

Apața. Alte cursuri de apă semnificative sunt: Râul Negru cu Tărlungul, Bârsa (cel mai lung afluent al Oltului din Țara Bârsei), Turcu, Ghimbășel, Timișul şi Homorod.

Apele freatice se află la un nivel apropiat de suprafață, ceea ce permite o bună folosire a lor. În această privinţă, se pare că aşezarea cea mai bogată în ape freatice este Prejmerul, supranumit şi ,,satul cu o mie de izvoare”. Sute de izvoare se află la cel mult 0,5 m adâncime.

Existența unor cursuri de apă relativ bogate ca densitate și debit a creat avantaje pentru agricultura din Ţara Bârsei, dar a condus şi la inundaţii spectaculoase și devastatoare, amintite de documentele medievale. Astfel, dacă la 1508 inundațiile din Țara Bârsei au generat o foamete care a continuat și în anul următor, la 1523 o inundaţie a distrus aproape în totalitate Râşnovul, iar după trei ani o „rupere de nori” a produs o mare inundație la Braşov, în urma căreia, se spune că în Biserica Neagră se puteau prinde peşti veniţi din heleșteiele de deasupra oraşului. La mijlocul lunii august 1670, pârâul Graft s-a revărsat și a prăbușit o lungă porțiune a zidului de incintă, făcând pagube în curțile și grădinile cetăţenilor. Şi în zilele de 29–30 iulie 1779, o rupere de nori a produs viituri și pierderi mari în Ţara Bârsei, câmpurile din jurul localităților Râşnov, Cristian și Ghimbav fiind acoperite de ape, iar recoltele în bună parte distruse.

Coldlei – 1.294 m) and hills (Lempes, the hills of Brasov, the hills of Brans and the hills of Sacele).

All the flowing waters of the Land of Barsa are located in the hydrographical basin of River Olt, which enters in the area near the locality Lunca Calnicului and exits near Apata.

Other significant water courses are: Black River and Tarlung, Barsa (the longest affluent of River Olt in the Land of Barsa), Turcu, Ghimbasel, Timis and Homorod. The underground waters are at a level contiguous to the surface, which allows an efficient usage. In this regard it seems like the most rich locality in underground waters is Prejmer, also called “the village with thousand sources”. Hundreds of sources are at 0,5 m depth at the most.

The existence of such water courses passably rich as density and output capacity created significant advantages for the agriculture of the Land of Barsa, but also generated spectacular and devastating flooding, recorded by the medieval documents. Thereby, if the flooding of 1523 generated starvation in the Land of Barsa and continued the next year, in 1523 another flooding destroyed almost entirely Rasnov; three years later, a “cloud burst” caused big flooding in Brasov; the story goes that fishes from the upstream ponds of Brasov could be captured in the Black Church. Mid-August 1670, the creek Graft overflow and caused the collapse of a

— 98 —

O mențiune specială se cuvine a fi făcută despre amenajările „hidrotehnice” din Țara Bârsei. Astfel, H. Wachner susține că după ce regii unguri şi-au extins dominaţia asupra Transilvaniei, au creat de-a lungul graniţei, ,,nişte locuri pustii, pentru a îngreuna invaziile duşmanilor. (...) Văile de la graniță au fost transformate cu ajutorul unor baraje în mlaştini. Un astfel de baraj se poate identifica şi astăzi (1934 – n.a.) între Dârste şi Baciu (Săcele) şi altul în zona stepei de la Reci, la trecerea de la Depresiunea Braşovului la cea a Celor Trei Scaune (Depresiunea Tg. Secuiesc)”. Ulterior, la 1360 există o mențiune despre „râul Timiș”, dar din contextul istoric și lingvistic reiese că ar fi vorba despre așa-numitul „canal Timiș” — amenajare hidrotehnică de amploare, care a adus apele râului Timiș mai aproape de Braşov. Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, la Brașov se construiește și o aducțiune de apă, din Răcădău, prin Curmătură, pe versantul nordic al Tâmpei.

Datorită reliefului şi nivelului ridicat al apei freatice, mult timp, zona centrală a depresiunii Bârsei a fost o zonă mlăștinoasă. Această zonă a fost asanată abia la sfârșitul secolului al XIX-lea (1894–1908), iar cursul râurilor a fost regularizat, astfel încât mai multe localități au beneficiat de terenuri noi pentru agricultură: La volumul de pământ dislocat, s-a spus că de-a lungul liniei ferate dintre Brașov și Fiume (Italia) s-ar fi putut construi un canal lat și adânc de 1 m. În secolul trecut, în 1975, a fost realizată ultima amenajare hidrotehnică importantă din Ţara Bârsei prin ridicarea unui baraj pe râul Tărlung, acumularea de apă creată fiind menită să asigure aprovizionarea orașului Brașov.

Clima Țării Bârsei este temperat continentală. Zona este ferită de vânturi şi intensitatea curenților de aer este slabă. Însă, acest climat de adăpost este afectat de inversiunile de temperatură care determină valori extreme foarte coborâte în şesul Bârsei, cu deosebire iarna şi la începutul primăverii, când masele de aer rece şi dens se îngrămădesc în depresiune, fiind dificil de dislocat, datorită ramei montane înconjurătoare. Astfel, pe 25 ianuarie 1942, la Bod s-a înregistrat –38,5°C, recordul de temperatură minimă din România.

Pe de altă parte, trebuie menționat că, în funcție de diverse perioade istorice, regimul climatic s-a modificat, astfel încât valorile de temperatură, precipitații și eoliene actuale nu pot fi aplicate, retrospectiv, pentru toate epocile istorice. S-a demonstrat că în intervalul 1540/50—1840/50, când a avut loc așa-numita „mică eră glaciară”, temperaturile au fost în medie mai coborâte decât cele de astăzi. În prezent, temperatura medie la Brașov este de 7,8°C.

long segment of the enclosure wall, causing severe damages in the people's courtyards and gardens. At 29th-30th July 1779, a cloud burst caused big flooding and great losses in the Land of Barsa; the fields surrounding the localities Rasnov, Cristian and Ghimbav were covered by waters and a significant part of the harvest was destroyed.

Itisworthmakingaspecialmentionaboutthe“hydrotechnical” setting-ups of the Land of Barsa. H. Wachner asserts that, after the Magyar kings extended their domination upon the Transylvania, they created along the border “some deserted places, in order to obstruct the invasions of the enemies. (…) The border valleys were transformed in swamps, by means of some dams. Such a barrage can be identified even today (1934) between Darste and Baciu (Sacele) and another one in the cold steppes of Reci, at the passage from Brasov Depression to the Three Chairs Depression (Tg. Secuiesc Depression)”. Subsequently, in 1360, there is a mention about “the river Timis”, but from the historical and linguistic context emerges that it is about the so-called “Timis canal - a complex hydrotechnical facility, which brought the waters of river Timis closer to Brasov. By the end of the 18th century, in Brasov it is built a water adduction, from Racadau neighbourhood, across Curmatura, on the northern versant of Mount Tampa.

Because of its relief and the elevated level of the underground waters, the central area of Barsa depression used to be, for a long period, a swampy area. The said region was reclaimed only at the end of the 19th century (1894-1908), and the rivers courses were regularized so that several localities took profit from the new lands for the agriculture.

Considering the huge volume of dislocated soil, they say that along the railway connecting Brasov and Fiume (Italy), it could have been constructed a 1 m wide and depth canal.

In the last century, in 1975, it was accomplished the last important water engineering facility in the Land of Barsa, by the construction of a dam on river Tarlung; the water amount thereby created is meant to ensure the water resources for Brasov city.

The climate in the Land of Barsa is temperate-continental.

The area is protected against the winds and the intensity of the air currents is weak. Nevertheless, this protecting climate is affected by the temperature inversions which are responsible for the very low extreme values registered in Barsa plane, especially during winter and the beginning of the spring, when the masses of cold and dense air congest in the depression, being difficult to dislocate, because of the surrounding mountain frame. Therefore, on 25 January 1942, at Bod was registered –38,5°C, the record of minimum temperature in Romania, On the other hand, is has to be mentioned that, according the various historical periods, the climate regime was modified, so that the temperature, the rainfalls and the aeolian values cannot be applied, retrospectively, for all the historical periods. It was demonstrated that, during the interval 1540/50-1840/50, when occur the so-called “little glacial era”, the temperatures were in average lower than those registered today.

The average temperature in Brasov is nowadays of 7,8°C.

Poziția geografică a Țării Bârsei a permis dezvoltarea, mai ales începând din Evul Mediu, a unei bogate rețele de căi de comunicație terestre. Situată administrativ la marginea sud-estică a Regatului maghiar, zona asigura atât legătura cu spațiul est-carpatic, cât și cu cel sudic, cele două direcții principale de comunicație ale Transilvaniei intersectându-se aici. De altfel, se cuvine menționat că drumurile figurau pe materiale cartografice încă din antichitate. Tabula Peutingeriană, alcătuită după o hartă a lumii vechi din secolul al IV-lea d.H., ne arată existenţa unui drum roman care mergea de la Dunăre spre estul Munteniei, îndreptându-se apoi peste trecătoarea Branului spre centrul Daciei.

Un fenomen interesant, produs în secolele XII-XIV, pare a reflecta modificările geo-politice produse în Țara Bârsei, între centrele urbane existente. Cercetătorul brașovean Bakó Géza, bazându-se pe configurația geografică a drumurilor și a amplasării așezărilor, a conchis că în secolul al XIII-lea „toate drumurile duceau la Feldioara”. Ulterior, odată cu impunerea Brașovului ca pol urban principal al Ţării Bârsei, au devenitprincipaledrumurile care duceau la Brașov.

De asemenea, în epoca medievală, Prejmerul era una dintre intersecțiile de bază ale drumurilor din Țara Bârsei, pe aici trecând atât drumul Oituzului (prin Brețcu și pasul Oituz, spre Moldova), cât şi drumul Teleajenului (prin Tabla Buții sau Valea Buzăului,spre Gurile Dunării), ceea ce explică importanța localității.

Cele mai scurte legături ale Ţării Bârsei cu Gurile Dunării au fost ,,Drumul Buzăului”şi ,,Drumul Teleajenului”. Denumirea trecătorii prin care drumul Buzăului intra în Muntenia, ,,Tabla Buţii”, reprezintă o dovadă directă a comerţului cu vinul din podgoriile Prahovei în Braşov. Totodată, se pare că trecătoarea era şi traseul preferat al cumanilor şi apoi al tătarilor în incursiunile militare peste Carpaţi, de aici şi numele de ,,Pasul tătarilor”.

Până în secolul al XIX-lea, cel mai important drum comercial din Țara Bârsei peste Carpați a fost drumul Branului, denumit şi ,,drumul regelui” sau ,,drumul vămii”. Drumul de care a legat sute de ani Transilvania de Câmpulung și de aici de Târgoviște sau Curtea de Argeș, capitalele medievale ale Țării Românești. Drumul Branului (documentat încă din antichitate) a fost legătura

The geographic location of the Land of Barsa allowed for the development, especially starting from the Middle Age, of a rich terrestrial commercial routes network. Located at the south-eastern border of the Hungarian Kingdom, the area ensures the connection of both Eastern and Southern Carpathian territories, here being the crossroad of the two main routes of Transylvania. Moreover, beseems to emphasize that the roads appeared on the cartographic materials since the Antiquity. Tabula Peutingeriana, constituted according a map of an ancient world of the 4th century A.D., shows the existence of the Roman road going from the Danube towards the East, heading then, across the pass of Bran, towards the centre of Dacia.

An interesting phenomenon, occurred in the 12th -13th century seems to reflect the geo-political modifications produced in the Land of Barsa, between the existing urban communities. The researcher of Brasov Bako Geza, reckoning upon the geographical configuration of the roads and the position of the settlements, concluded that in the 13th century “all the roads were heading to Feldioara”. Subsequently, along with the consecration of Brasov as the main urban pole of the Land of Barsa, they became the main roads heading to Brasov.

Moreover, in the medieval age, Prejmer used to be one of the basic crossroad in the region.; about here go both Oituz Road (through Bretcu and Oituz passes, towards Moldavia), and Teleajen Road (through Tabla Butii or Buzau Valley, towards the Mouth of the Danube), which explains the importance of the locality.

The shortest connections between the Land of Barsa and the Mouth of the Danube used to be “Buzau Road” and “Teleajen Road”. The name of the pass through which Buzau roads entered in Wallachia, “Tabla Butii” represents a direct proof of the wine commerce from the vineyards of Prahova in Brasov. It also seems that the pass used to be the preferred route by the Cumanians and then the Tartars in their military invasions over the Carpathians, wherefrom the name “The Tartars Pass”.

Until the 19th century, the most important commercial route of Tara Barasei over the Carpathians used to be the Bran road, also called “The King's Road” or “The Custom Road”. Bran Road, (documented

ǷǷ Lazarus, Chronographia Hungariae, Ingolstadt, 1528 ǷǷ Lazarus, Chronographia Hungariae, Ingolstadt, 1528

— 101 —

ǷǷ Vama de la Timişul de Sus la hotarul cu Predealul (desen Greguss János în Orbán Balázs, A szekélyföld leírása, VI, Budapest, 1872) ǷǷ The Custom Office at Timișu de sus, near Predeal (drawing by Greguss János in Orbán Balázs, A szekélyföld leírása, VI, Budapest, 1872)

comercială cea mai importantă a Transilvaniei cu teritoriile de la sud de Dunăre, precum și cu coloniile italiene de la Marea Neagră. Importanța drumului Branului a început să scadă odată cu schimbarea polului geopolitic al Munteniei spre București, care a dus la amenajarea, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, a unei noi căi de comunicație, Drumul Prahovei. Deja la 1850, drumul prin pasul Predeal asigura principala legătură între Țara Bârsei și Muntenia.

Din Țara Bârsei alt drum pornea spre vest, prin Ghimbav, Codlea și Dumbrăvița, spre Țara Făgărașului şi Sibiu. Remarcăm faptul că, în secolele XIV–XV, legătura Feldioarei cu acest drum era atât de importantă, încât a fost edificată cetatea de la Crizbav, cu scopul evident de asigurare a securității circulației; astăzi, acest drum este complet secundar. Lângă Ghimbav, drumul traversa Ghimbăşelul pe un pod de piatră, apoi Bârsa. ,,La Vad”, pe locul unde era traversat râul, se întâlneau hotarele localităţilor Codlea, Vulcan, Râşnov şi Ghimbav. Pe hotarul Codlei dinspre munţii Perşani, drumul medieval era acoperit de bârne.

Un alt drum important conducea din Țara Bârsei spre nord, trecând prin Feldioara, Măieruș, în direcția Sighișoara. În 1419, regele Sigismund de Luxemburg ordona

since the Antiquity), the road that connected for centuries Transylvania to Campulung and from here to Targoviste or Curtea de Arges, the medieval capitals of Wallachia, used to be the most important commercial connection of Transylvania with the territories at the south of the Danube, as well as with the Italian colonies ot the Black See shore. The importance of the Bran Road became to decrease simultaneously with the change of the geopolitical pole of Wallachia towards Bucharest, which leaded to the development, in the second half of the XVIIIth century, of a new commercial road, the Prahova Road. In 1850 already, the road over Predeal pass was the main connection between the Land of Barsa and Wallachia.

From the Land of Barsa, another road was heading west, through Ghimbav, Codlea and Dumbravita, towards the Land of Fagaras and Sibiu. It is to be noticed that, in the 14th–15th centuries, the connection between Feldioara and this road was so important that the citadel of Crizbav has been built, with the obvious purpose to ensure the security of the traffic; nowadays, this road became completely secondary. Near Ghimbav, the road used to cross Ghimbasel creek on a stone bridge, then Barsa, “La Vad”, on the spot where the river was crossed, it was the encounter point of the boundaries of

— 102 —

secuilor să nu perturbe comerţul Ţării Bârsei pedrumul Oituzului. Acesta era în Evul Mediu şi a rămas până în prezent, cea mai importantă legătură a Ţării Bârsei cu Moldova. Drumul de care apare în documente şi sub numele de ,,drumul Prejmerului”, ,,drumul Hărmanului” sau ,,drumul de jos”.

Drumurile principale au fost întreținute mult timp de comunitățile locale, fie voluntar (ca expresie a intereselor comerciale locale), fie obligate de autoritățile de stat (reflectând interese economice și militare strategice).

Reţeaua locală de drumuri a fost îmbunătăţită în prima jumătate a secolului XIX, prin construirea unui drum nou, o ,,şosea comercială”pe lângă Hărman, Prejmer şi mlaştina de la Ozun până în teritoriul secuilor (1825), o şoseanouă şi largă spre Sânpetru şi spre Cristian (1827) şi o şosea nouă prin pădurea de la Codlea, la care fiecare gospodar din Ţara Bârsei a contribuit anual cu câte 12 zile de muncă neplătită (1833-1837). În 1836, întreaga Ţară a Bârsei a trebuit să care piatră sfărâmată pe şoseaua comercială de la Vlădeni, ,,pentru fiecare vită trăgătoare o jumătate de stânjen”. În 1838 a fost făcut şi drumul spre Teliu, modernizat şi continuat până la Buzău în anul 1876.

La lucrările de amenajare, au fost folosiţi ,,multe zile, cu carul sau mâinile” şi locuitorii Prejmerului.

La mijlocul secolului al XIX-lea, interesele

Codlea, Vulcan, Rasnov and Ghimbav villages. On Codlea boundary from Persani Mountains, the medieval road was paved by logs.

Another important road was leading to the Land of Barsa towards north, passing through Feldioara, Maierus, towards Sighisoara.

In 1419, King Sigismund of Luxembourg ordered the Magyars Noblemen not to perturb the commerce of the Land of Barsa on Oituz Road. This used to be in the Middle Ages, and remained until nowadays, the most important connection of the Land of Barsa to Moldavia. The road also appears in documents under the name “Prejmer Road”, “Harman Road” or “the lower road”.

The main roads have been maintained for long time by the local communities, either voluntary (as an expression of the local commercial interests), or constrained by the state authorities (reflecting economic interests and military strategies).

The local network roads has been improved in the first half of the 19th century, by the construction of a new road, a “commercial road” near Haran, Prejmer and the swamp of Ozun until the territory of the Magyars (1825), a new and wide road towards Sanpetru and Cristian (1827) and a new road through the forest of Codlea, to which every inhabitant of the Land of Barsa contributed annually with 12 days of unpaid work each (1833-1837). In 1836, the entire the Land of Barsa had to carry crushed stone on the commercial road

ǷǷ Poarta Sf. Ecaterina (desen Greguss János în Orbán Balázs, A szekélyföld leírása, VI, Budapest, 1872) ǷǷ The St. Catherine’s Gate (drawing by Greguss János in Orbán Balázs, A szekélyföld leírása, VI, Budapest, 1872)

ǷǷ Râşnovul şi Munţii Bucegi, sfârşitul sec. XIX (desen de Háry Gy., Die Österreichisch-Ungarisches Monarchie in Wort und Bild, VI, Wien, 1902) ǷǷ 12. R âşnov and Mt. Bucegi, end of 19th c. (drawing by Háry Gy., Die Österreichisch-Ungarisches Monarchie in Wort und Bild, VI, Wien, 1902)

economice ale locuitorilor Țării Bârsei au determinat Camera de Comerț din Braşov să ceară statului realizarea unor şosele moderne spre Oituz și spre Predeal-Ploieşti, cu ramificație la Bucureşti şi Brăila; se considera că timpul pentru transportul de mărfuri de la Braşov spre Brăila s-ar fi redus de la 14 zile la doar 3-4 zile. Aceasta şi în condiţiile în care transportul de mărfuri pe drumurile Carpaţilor era deosebit de scump: pentru transportarea a 100 kg mărfuri din Anglia până la Brăila cu vaporul se plătea de 10 ori mai puțin decât transportul aceleiași mărfi de la Brăila la Brașov.

De la începutul secolului XX, rutaprincipală a Ţării Bârsei spre Moldova trece prin pasul Oituz, iar spre Muntenia, prin pasul Predeal, drumurile pe Buzău și Bran devenind secundare. De asemenea, drumrile spre Făgăraș și cel spre Sighișoara sunt astăzi principalele magistrale auto transilvănene înspre și dinspreȚara Bârsei. În a două jumătate a secolului al XIX-lea, se pune tot mai puternic problema transporturilor pe calea ferată. Gara Brașov a fost inaugurată oficial la 1 iunie 1873, după ce în perioada 1869 - 1873 a fost finalizat traseul Oradea – Cluj - Brașov, care făcea legătura cu Budapesta și Viena și astfel, cu statele din vestul Europei. Trebuie precizat că edificarea acestui traseu de cale ferată s-a lovit de opoziția puternică a Sibiului, interesat în realizarea liniei Szeged – Arad – Alba Iulia – Sibiu – Turnul Roşu. Apoi, după numai patru ani, Ţara Bârsei avea drum de fier şi peste Carpaţi. La 10 iunie 1879 a fost dată în folosinţă linia ferată Braşov – Predeal şi astfel s-a realizat legătura spre Bucureşti. Până la sfârşitul Primului Război Mondial, prima oprire după trecerea frontierei dintre România şi Austro-Ungaria era gara Predeal (până în prezent, gara Predeal, situată la 1057 m, este cea mai înaltă staţie de cale ferată din România).

La 11 octombrie 1891 a fost deschis tronsonul Brașov– Târgu Secuiesc (76 km), după ce, în vara aceluiași an, o cale ferată particulară a fost inauguratăpe ruta Brașov – Râşnov

of Vladeni, “for every working cows a half line of wood”. In 1838 it was also constructed the way to Teliu, modernized and continued until Buzau in 1876. At the construction works the inhabitants of Prejmer have been used “for many days, with the carriage and the hands”.

At the mid 19th century, the economical interests of inhabitants of the Land of Barsa determined the Chamber of Commerce of Brasov to ask the state to construct some modern roads towards Oituz ant towards Predeal-Ploiesti, with a ramification to Bucharest and Braila; it was considered that the time for the transportation of merchandises from Brasov to Braila diminished from 14 days to just 3-4 days. All the more so as the transport of the merchandises on the Carpathians roads was particularly expensive: for the transportation of 100 kg of merchandises from England to Braila with the ship, the costs were ten times less than the transportation of the same merchandises from Braila to Brasov.

Since the beginning of the 20th century, the main road of the Land of Barsa towards Moldovia crosses the Oituz pass, and towards Wallachia, through Predeal pass, the roads through Buzau and Bran became secondary. Moreover, the roads towards Fagaras and Sighisoara are today the main Transylvanian highways towards and from the Land of Barsa.

In the second half of the 19th century, the question of the transports on the railway was arising unremittingly. Brasov railway-station was officially inaugurated on 1st June 1873, after the finalisation of Oradea – Cluj – Brasov line, connecting with Budapest and Vienna and thereby with the states of the Western Europe. It has to be mentioned that the construction of this railway section faced the strong opposition of Sibiu, interested in constructing the run Szeged - Arad - Alba Iulia - Sibiu Turnul Rosu. Subsequently, after only four years, the Land of Barsa had its railway over the Carpathians. At 10 July 1879, Brasov - Predeal railway was inaugurated, making therefore the connection towards Bucharest. Until the end of the World War

— 104 —

–Zărnești (25 km). La 6 noiembrie 1908 a fost inaugurat şi traseul de la Brașov la Făgăraș (66 km). Pentru această cale ferată, la ieșirea din Țara Bârsei, între Valea Homorod și Șinca Veche, au fost construite primele două viaducte din beton armat de pe actualul teritoriu al României. După 1948, aceste viaducte, depășite tehnic, au fost abandonate. În fine, o cale ferată proiectată, dar niciodată finalizată, urmărea traversarea Carpaților prin Pasul Buzău, pentru a se ajunge, apoi, la Dunăre. În 1931, o parte a drumului dinspre Țara Bârsei (Brașov–Întorsura Buzăului) a fost inaugurat împreună cu tunelul Teliu, care, prin lungimea sa de 4.369 m, este considerat cel mai lung de pe întreaga rețea feroviară românească. În Brașov şi Predeal, sistemul feroviar a fost martorul sau actorul mai multor evenimente istorice, dintre care menționăm lupta de la Braşov-Bartolomeu şi gara Predeal(octombrie 1916)sau bombardamentele repetate din Al Doilea Război Mondial (1943-1944).

La 27 decembrie 1960, în staţia CFR Predeal a fost montat primul stâlp metalic de electrificare din România. După ce în 1962 a fost inaugurată noua gară de călători Braşov, considerată la acea vreme o capodoperă arhitecturală, la 9 decembrie 1968, pe ruta Predeal – Braşov, a fost inaugurată prima linie de cale ferată românească electrificată. Încă din 1913, Albert Zigler din Codlea a decolat de la Ghimbav şi a zburat desupraŢării Bârsei. De asemenea, la

Two, the first stop after crossing the boundary between Romania and Austro-Hungary was railway station Predeal (until nowadays, Predeal railway station, located at 1057 m high, is the highest railway station of Romania).

At 11 October 1891 the railway section Brasov - Targu Secuiesc (76 km) has been opened, after the inauguration, in the summer of the same year, of a private railway on Brasov - Zarnesti line (25 km). At 6th November 1908, it was also inaugurated the section from Brasov to Fagaras (66 km). For this railway, outgoing the Land of Barsa, between Homorod Valley and Sinca Veche, the first two viaducts in reinforced concrete on the actual territory of Romania have been built. After 1931, the said viaducts, technically superseded, have been abandoned. Finally, a designed, but never finalized railway, planned to cross the Carpathians through Buzau pass, in order to get to the Danube. In 1931, a part of the railway coming from the Land of Barsa (Brasov-Intorsura Buzaului) was inaugurated along with Teliu tunnel which is considered, thanks to its 4.369 m length, the longest section of the entire Romanian railway network.

In Brasov and Predeal, the railway system has been the testimony or even the actor of several historical events, among which it has to be mentioned the battles of Brasov-Bartolomeu and Predeal station (October 1916) or the repeated bombings of World War Two (1943-1944).

At 23 December 1960, in Predeal railway station was installed the first electrification metallic pillar of Romania. After the inauguration, in 1962, of the new travellers station of Brasov,

ǷǷ Gara Predeal ǷǷ Predeal R ailway station

— 105 —

Braşov, după ce primele construcţii aeronautice au fost două aeroplane (RA-BO-1), realizate între 1924-1926 la fabrica ,,Fraţii Schiell”, în 1925 statul român a deschis o fabrică de avioane (societatea ,,Industria Aeronautică Română” – IAR) cu un aerodrom. Cu toate acestea, primul aeroport civil al Braşovului a fost amenajat la Ghimbav abia în 1939.

La 7 mai 1941, societatea,,LARES” (,,Liniile Aeriene Române Exploatate cu Statul”) a dat în exploatare linia aeriană zilnică Bucureşti-Braşov-Sibiu-Turda. Braşovul era legat pe calea aerului cu oraşele Bucureşti şi Sibiu în 30 de minute, după cum remarca ziarul,,Tribuna”, ,,cât îi este necesar omului să meargă pe jos din centrul oraşului până la gara mare”. Succesul acestei linii a determinat Direcţia Aeronauticii Comerciale şi societatea LARES să o dubleze din 19 mai 1941 cu o linie nouă până la Sibiu, prelungită până la Arad. Schimbând avionul la Arad, după numai 55 minute de aşteptare, clienţii aeroportului Braşov puteau să ajungă rapid la Berlin, Praga, Viena sau Budapesta.

La Braşov pasagerii erau transportaţi gratuit la aeroport cu autobuzele LARES, acestea plecând spre Ghimbav din faţa hotelului Coroana, cu 45 minute înainte de decolarea avionului.

Intrarea României în război (22 iunie 1941) şi eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord determină compania LARES să îşi reorienteze traseele, deschizând curse noi în oraşe din estul ţării şi renunţând printre altele, încă din vara anului 1941 şi la cel care trecea prin Braşov.

ǷǷ Hala de montaj a fabricii de avioane de la Braşov (,,România ilustrată”, noiembrie 1927) ǷǷ Assemblage line in the Plane Factory (”România ilustrată”, November 1927)

in

Brasov

considered an architectural masterpiece in those times, at 9 December 1968, on Predeal - Brasov section, it was inaugurated the first electrified Romanian railway.

Since 1913, Albert Zigler from Codlea took the air from Ghimbav tarmac and flew over the Land of Barsa. At Brasov, after the construction, between 1924-1926, of two airplanes (RABO-1) at “Schiell Brothers” factory, considered the first aeronautic constructions, in 1925, the Romanian state opened a airplanes factory (“The Romanian Aeronautic Industry” Company IAR), endowed with a aerodrome. Nevertheless, the first civil airport of Brasov was setup at Ghimbav only in 1939.

At 7 May 1941, “LARES” Company (“The Romanian Airlines Operated with the State”) inaugurated the daily airway Bucharest-Brasov-Sibiu-Turda. Brasov was connected on air with Bucharest and Sibiu in 30 minutes, as noticed by the newspaper “Tribuna”, “as long as it takes to go on foot from the centre of the towntilltherailwaystation”.Thesuccessofthisairlinedetermined the Commercial Aeronautic Direction and LARES Company to double it, starting from 19th May 1941, with a new airline until Sibiu, extended to Arad. By changing the plane at Arad, after only 55 minutes of waiting, the clients of Brasov airport could rapidly arrive to Berlin, Vienna or Budapest.

At Brasov the passengers were gratuitously transported to the airport with the LARES buses, which were leaving to Ghimbav in front of Corona hotel, 45 minutes before the plane took off.

The entrance of Romania in the war, in 22 June 1941, and the liberation of Bessarabia and North Bucovina determined the LARES Company to reorient its airlines, by opening new lines in the cities in the east of the county and renouncing other, since the summer of 1941. Among them, also the line passing by Brasov.

— 106 —

ǷǷ Străpungerea tunelului Teliu, meniu din 24 octombrie 1926 ǷǷ Teliu tunnel breakdown, menu from 24 October 1926

Pe teritoriul Ţării Bârsei, locuirea umană este atestată încă din epoca pietrei. Prezenţa oamenilor aici cu 30.000 de ani înaintea naşterii lui Hristos este demonstrată prin descoperirile arheologice de la Peştera Gura Cheii (Râşnov), Peştera Valea Coacăzei şi Peştera Mare (sat Peştera - Moeciu).

De asemenea, şi din neolitic s-au păstrat dovezi care indică viaţa omenească. Din această perioadă preistorică datează aşezările situate pe malul Oltului, pe terasa cetăţii de la Feldioara, pe dealul Gorgan (Bod), pe dealul Caşului/ Lempeş (Hărman). Alte urme de locuire neolitică au fost descoperite în Braşov pe Valea Cetăţii, Dealul Şprenghi (Dealul Bălţilor), Dealul Melcilor şi pe Dealul Măgurele, spre Cristian. În jurul anului 1700 î.H. pe teritoriul viitorului oraş Braşov au trăit purtătorii aşa-numitei culturi Schnekenberg(Dealul Melcilor), aparţinând epocii bronzului, perioada consolidării civilizaţiei vechilor traci.

Tot pe teritoriul Brașovului de astăzi se afla şi aşezarea eponimă pentru cultura arheologică Noua. Materiale arheologice aparţinând acestei culturii, răspândită din centrul Transilvaniei până la Nistru, au fost descoperite şi la Prejmer (un teasc), Rotbav şi Hălchiu (ace de bronz), Cristian şi Feldioara (seceri).

On Tara Barsei territory, the human inhabitation is attested since the Stone Age. The presence of the humans here, 30,000 years before Jesus Christ naissance, is demonstrated by the archaeological discoveries of Gura Cheii (Gorge Mouth) Cave (Rasnov), Valea Coacazei (Ribes Valley) Cave and the Big Cave (in Pestera-Moeciu village).

There are also Neolithic proves indicating the human life.

From this prehistoric period date back the settlements located on the River Olt banks, on the terrace of Feldioara stronghold, on Gorgan Hill (Bod), on Casului (Ewe-chese)/Lempes Hill (Harman). Other traces of Neolithic inhabitation were discovered in Brasos on Valea Cetatii (The Citadel Valley), Sprenghi Hill (Baltilor – Ponds Hill), Melcilor (Snail Hill) and on Magurele Hill, towards Cristian.

Around the year 1700 b.C., on the territory of the future town Brasov lived the bearers of the so-called culture Schnekenberg (The Snail Hill), pertaining to the Bronze Age, the period of the consolidation of the ancient Thracians' culture. On the territory of the nowadays Brasov there also was the eponym settlement for the archaeological culture Noua. Archaeological materials pertaining to this culture, spread from the heart of Transylvania till Dnestr River, were also discovered at Prejmer (a grape crusher), Rotbav and Halchiu (bronze needles), Cristian and Feldioara (reaping hooks).

ǷǷ Materiale arheolgice din preistorie (1) şi antichitate (2,3) descoperite în Ţara Bârsei ǷǷ 16. Pre-historical (1) and antique (2-3) archaeological relics, discovered in the Land of Barsa.

— 108 —

În prima ediţie a Cosmographiei (Cracovia, 1530), Honterus identifica Braşovul - ,,Corona” – cu vechea capitală dacică ,,Zarmizegetusa”, iar în 1968, într-un film despre cucerirea Daciei de către romani, cetatea Râşnov a jucat rolul capitalei regatului dac. Deşi nu a avut puterea oferită în ficţiune, şi era departe de centrul de putere al dacilor situat în Munţii Orăştiei, Ţara Bârsei a făcut parte din civilizaţia dacilor. Îndeosebi după secolul al IV-lea î.H, mai multe aşezări dacice au existat pe Tâmpa, la Pietrele lui Solomon, Valea Răcădăului/ Valea Cetăţii, dealul Şprenghi, Bartolomeu-Braşov, Stupini, Râşnov, Hărman, Sânpetru, Bod, Cristian, Crizbav, Rotbav, Prejmer etc.

Geograful Claudius Ptolemeu din Alexandria Egiptului aminteşte ,,Cumidava” între ,,oraşele strălucite ale Daciei”. Se pare că în timpul celui de al doilea război daco-roman (105-106 d.H), aşezarea dacică, identificată de arheologi pe Dealul Cetăţii din Râşnov, a fost incendiată şi parţial distrusă de cuceritori. În schimb, pentru supravegherea ieşirii din actuala trecătoare a Branului, romanii au ridicat un castru lângă râul Bârsa (drumul antic trecea pe lângă castru).Fortăreaţa antică se află în punctul ,,Grădişte” (,,Cetatea de pământ”/ Erdenburg), la circa 500 m în dreapta pârâului Bârsa şi la 4 km nord de oraşul Râşnov. Castrul a fost abandonat la retragerea armatei şi administraţiei romane ordonată de împăratul Aurelian (270-275 d.H.). Demantelarea zidurilor castrului în anumite locuri, iar în alte locuri lipsa prăbuşirilor, demonstrează că romanii, la părăsirea castrului, nu au distrus în întregime zidurile, dar şi că fortificaţia militară antică a fost sursă de materie primă la construcţiile aşezărilor din apropierea castrului, precum Vulcan, Râşnov şi Cristian în epoca medievală şi modernă. În Ţara Bârsei, din perioada ocupaţiei romane, provin şi castrul de marş de la Drumul Carului (Moieciu), turnul de observaţie de la Crizbav şi fortificaţia de la Teliu (pe ruinele unei cetăţi dacice din sec. I î.H).

După retragerea aureliană, prezenţa unei populaţii în sud-estul Transilvaniei este confirmată şi de aşezările, datate în secolul al IV-lea, descoperite la Braşov (dealul Şprenghi, Valea Cetăţii şi Măgurele), Hărman, Cristian, Rotbav, Prejmer, Bran-Poartă. În anul 376, la hotarele imperiului roman, şi-a făcut apariţia venind din Asia Centrală, primul val de populaţie migratoare – hunii. Deşi sunt personaje principale în legendele locale, hunii nu sunt atestaţi arheologic în Ţara Bârsei. Călăreţii stepei au fost urmaţi în secolele următoare de alţi migratori, însă, până în prezent, în Ţara Bârsei, slavii sunt singura prezenţă notabilă, începând cu sfârşitul secolului al VI-lea (Dealul Şprenghi, Hărman).

In the first edition of Cosmographia (Cracow, 1530), Johannes Honterus identified Brasov – „Corona” with the ancient Dacian capital „Zarmizegetusa”, and in 1968, in a movie about the conquer of Dacia by the Romans, Rasnov Citadel impersonated the capital of the Dacian Realm. Although it never had the power offered it in the fictional story and was very distant from the centre of power of the Dacians located on Orastie Mountains, Tara Barsei (Barsa’s Land) used to be a part of the Dacian civilisation. Especially after the 4th century b.C, there were several Dacian settlements on Mount Tampa, at Pietrele lui Solomon (Solomon's Rocks), Racadau Valley / Citadel Valley, Sprenghi Hil, Bartolomeu-Brasov, Stupini, Râşnov, Hărman, Sânpetru, Bod, Cristian, Crizbav, Rotbav, Prejmer etc.

The geographer Claudius Ptolemy from Egypt Alexandria mentions „Cumidava” among „the glorious towns of Dacia”. It seems like, during the second war between the Romans and the Dacians (105-106 a.D.), the Dacian settlement, identified by the archaeologists on the Citadel Hill in Rasnov, has been burnt and destroyed by the conquerors. In return, in order to watch and guard the exit from the actual clough of Bran, the Romans built a castrum near Barsa river (the antic road used to pass near the castrum). The antic stronghold is located in the point „Gradiste” („The Earth Stronghold”/Erdenburg), at 500 m at the right of Barsa creek at 4 km north from Rasnov town. The castrum was abandoned during the retirement of the Roman army and administration, ordered by the Emperor Aurelian (270-275 a.D.).

The dismantling of the castrum walls in several points, and at other ones the lack of any sign of collapsing demonstrates that the Romans, abandoning the castrum, did not destroyed entirely the walls, but also that the military antic fortification was source of raw material for the establishment of the settlements contiguous to the castrum, such as Vulcan, Rasnov and Cristian in the medieval and modern ages.

In Tara Barsei, from the Roman occupation period, also date back the march castrum from Drumul Carului – Chariot’s Way (Moeciu), the watch tower of Crizbav and the stronghold of Teliu (on the ruins of a Dacian citadel built in the 1st century b.C.) After the Aurelian retirement, the presence of a population in the south-east of Transylvania is also confirmed by the settlements, dating back from the 4th century, discovered in Brasov (Sprenghi Hill, Citadel Valley and Magurele), Hărman, Cristian, Rotbav, Prejmer, Bran-Poartă.

In 376, at the borders of the Roman Empire, emerged from the Central Asia, the first wave of migratory populations - The Huns.

Although being main characters in the local legends, The Huns aren't nevertheless archaeologically documented in Tara Barsei.

The steppes' riders were followed in the subsequent centuries by other migratory waves but, till nowadays, in Tara Barsei, the Slavons remained the only notable presence, starting by the end of the 6th century (Sprenghi Hill, in Harman).

Around the year 1000, according to the Romanian historiography, on the territory of Barsa's Land, there were several

— 109 —

ǷǷ Materiale arheolgice din preistorie (1) şi antichitate (2,3) descoperite în Ţara Bârsei ǷǷ Materiale arheolgice din preistorie (1) şi antichitate (2,3) descoperite în Ţara Bârsei

ǷǷ Braşov - Pietrele lui Solomon (desen Greguss János în Orbán Balázs, A szekélyföld leírása, VI, Budapest, 1872) ǷǷ Braşov—Solomon’s Rocks (drawing by Greguss János in Orbán Balázs, A szekélyföld leírása, VI, Budapest, 1872)

În jurul anului 1000, conform istoriografiei româneşti, pe teritoriul Ţării Bârsei existau mai multe aşezări ale populaţiei autohtone româneşti, situate mai ales la poalele dealurilor şi munţilor. Fragmente ceramice, datate din secolele X-XII, au fost descoperite la ,,Pietrele lui Solomon”, în zona ,,Între pietre”. Originea legendară a denumirii stâncii, numită în săseşte şi ,,Cetatea lui Solomon”, a fost legată însă de regele maghiar Solomon (1063-1077). Cronicarii saşi povestesc că regele arpadian, fugărit de bulgari, s-ar fi refugiat cu comorile sale în peştera ce se găseşte în apropiere.

Dincolo de legendă, Ţara Bârsei a devenit parte a regatului maghiar la începutul secolului al XIII-lea. În anul 1211, regele ungar Andrei al II-lea (1205-1235) a conferit aşa numita ,,Terra Borza” Ordinului Cavalerilor Teutoni. Călugăriisoldaţi trebuiau să apere regatul împotriva cumanilor şi să fie avangarda expansiunii maghiare spre Răsărit.

Conform tradiției săsești, în cei 14 ani de stăpânire cruciată, au fost înființate o parte din așezările Ţării Bârsei.

S-a presupus că că ordinul teuton şi-a organizat feuda după principii militare în ,,case”. Au fost recrutaţi colonişti din Germania şi din zonele deja populate în Transilvania de germani. Noii ,,oaspeţi” ai Ţării Bârsei, denumiţi saşi (expresie folosită în cancelaria regală ungară pentru toți acei colonişti germani, care proveneau din regiuni mai îndepărtate decât Austria şi Bavaria) erau buni meseriaşi şi

settlements of the Romanian autochthonic population, located especially at the foot of hills and mountains. Ceramic fragments, dating back to the X-XIIth centuries, were discovered at „Pietrele lui Solomon”, in „Intre Chietri” - „Between the Rocks” area. The legendary origin of the rock's name, also called in German „The Solomon's Stronghold”, was nevertheless linked to the Magyar King Solomon (1063-1077). The German chroniclers relate that the king of Arpad bloodline, chassed by the Bulgarians, would find refuge, along with his treasures, in the cave located in the surroundings.

Beyond the legend, Tara Barsei became part of the Magyar Kingdom at the beginning of the XIIIth century. In 1211, the Hungarian king Andrew II (1205-1235) conferred the so-called „Terra Borza” to the Order of the Teutonic Knights. The soldiers monks had to defend the kingdom against the Cumans and were meant to be the avant-garde of the Magyar expansion towards The Orient.

According to the German tradition, during the 14 years of Crusade domination, a part of the settlements of Tara Barsei were established. The historians assumed that the Teutonic Order organized its feud in „houses”, according military principles. Colonists from Germany and from the areas of Transylvania already populated by Germans were recruited. The new „guests” of Barsa’s Land were called Saxons (expression used in the royal Hungarian chancellery to name

— 110 —

pricepuţi cultivatori de pământ şi crescători de vite.

Deoarece multe din toponimele germane din Ţara Bârsei, ca de exemplu Hălchiu (Heldsdorf), Hărman (Honigberg), Braşov (Kronen), Măieruş (Nussbach), Sânpetru (Petersberg), Râşnov (Rosenau), Ghimbav (Weidenbach) sunt similare cu cele din împrejurimile posesiunii de la Koblenz a ordinului cavalerilor teutoni, s-a apreciat că o parte din coloniştii germani din Ţara Bârsei au provenit de pe malul stâng al Rinului şi căo parte din denumirile aşezărilor săseşti poate fi o amintire a originii primilor colonişti, veniţi în sud-estul Transilvaniei tocmai din posesiunea germană a ordinului cruciat.

Potrivit unui document din anul 1222, s-a stabilit că locuitorii de până atunci ai Ţării Bârsei erau supuşi ai ordinului cavalerilor teutoni, iar pe viitor s-a interzis aşezarea în feuda teutonă a supuşilor regali şi a ,,oaspeţilor” din teritoriile limitrofe, ordonându-se ca locatorii ce aduceau asemenea colonişti să fie extrădaţi regelui sau reprezentanţilor săi. Coloniştii trebuiau să fie aduşi numai de locatori ai ordinului teuton. De asemenea, din documentul amintit rezultă că, înainte de 1222, au fost aşezaţiîn Ţara Bârsei şi locuitori din provincia Sibiu. Astfel, este explicabil de ce dialectele săseşti din Codlea, Prejmer şi Cristian au trăsături comune cu dialectele din scaunul Cincu.

Se pare că sunt amintite cinci „case” (Häuser) amenajate în Ţara Bârsei. S-a presupus că la fiecare din aceste ,,case” aparținea o cetate, care trebuia construită, întreținută, aprovizionată şi apărată de către o ,,centurie” de colonişti, formată din o sută de gospodării. În cadrul fiecărei ,,centurii” existau câte zece ,,decurii”, formate din grupuri de zece gospodării aşezate pe un şir.O aşezare se compunea inițial din trei sau patru ,,decurii”. Astfel, așezările fondate de teutoni ar fi fost: centuria Feldioara (reședința cavalerilor), cu localitățile Feldioara, Măieruș, Rotbav, Bod și Hălchiu şi cetatea Feldioarei; centuria Prejmer, cu localitățile Prejmer, Hărman și Sânpetru şi cetatea ,,Cruceburg” de la Teliu (numele se pare că provine după biserica catolică din Prejmer, care avea hramul sfintei Cruci); centuria Codlea, cu localitățile Codlea, Vulcan și, probabil, alte două așezări dispărute ulterior, Stoindorf şi Arlsdorf şi ,,Cetatea Neagră”; centuria Râșnov, cu localitățile Râșnov, Cristian și Ghimbav şi cetatea Râşnov; centuria Brașov, cu așezările Corona, sf. Martin și Bartolomeu şi cetatea de pe Tâmpa sau o cetate pe dealul Sf. Martin.

Este semnificativ faptul că primele cinci localităţi săseşti, atestate documentar până în anul 1241, adică Braşov, Sânpetru, Feldioara, Hărman şi Prejmer, se află tocmai pe locul unor vechi aşezări autohtone, confirmate de cercetări arheologice, cu vieţuire continuă până la venirea saşilor. În ciuda legendelor săsești locale (care, de altfel, au început să se dezvolte spre sfârșitul secolului al XVIII-lea),

all those German colonists issuing from regions more remote as Austria and Bavaria); they were skilled artisans and land growers and cattle breeders.

Because many of the German toponyms of Tara Barsei, such as Hălchiu (Heldsdorf), Hărman (Honigberg), Braşov (Kronen), Măieruş (Nussbach), Sânpetru (Petersberg), Râşnov (Rosenau), Ghimbav (Weidenbach) are similar to those located in the surroundings of the Koblenz possession of the Teutonic Knights Order, it was considered that a part of the German colonists of Tara Barsei issued from the left bank of river Rhine and that a part of the Saxons settlements’ names could be a reminiscence of the origin of the first colonists, settled in the south-east of Transylvania from the very possession of the crusade order.

Accordingtoadocumentdatingbackto1222,iswasestablishedthat the since then inhabitants of Tara Barsei were subjects of the Teutonic Knights Order; for the future, it was prohibited the settlement within the Teutonic feud of the royal subjects and the „guests” in the bordering territories. The authorities also ordered to be extradited to the King and his representatives the locators bringing in their territories such colonists.Thecolonisthadtobebroughtonlybythelocatorspertaining to the Teutonic Order. Moreover, the said document mentions that, before 1222, in Tara Barsei were also settled inhabitants of Sibiu county.

It is therefore explicable why the Saxon dialects spoken in Codlea, Prejmer and Cristian have commune features with the dialects of Cincu dominion.

In the register of the Teutonic Order (Ordenskopialbuch) it seems to be mentioned five „houses” (Hauser) settled in Tara Barsei. It was assumed that every single „house” of this kind had its own citadel, which had to be built, maintained, refurnished and protected by a „century” of colonists, constituted by one hundred households. Within every single „century” there were ten „decuria”, constituted from groups of ten households placed in a row. A settlement was constituted initially by three or four „decuria”. The settlements established by the Teutonic Knights were therefore: the century Feldioara (the residence of the Knights), with the localities Feldioara, Măieruș, Rotbav, Bod and Hălchiu and Feldioara stronghold; the century Prejmer, with the localities Prejmer, Hărman and Sânpetru and the stronghold ,,Cruceburg” of Teliu (the name seems to have been chosen after the catholic church of Prejmer, sacred to the Holly Cross); the century Codlea, with the localities Codlea, Vulcan and probaly, other two settlements subsequently vanished, Stoindorf and Arlsdorf and,,The Black Stronghold”; the century Râșnov, with the localities Râșnov, Cristian and Ghimbav and the stronghold Râşnov; the century Brașov, with the settlements Corona, Saint Martin and Bartholomew and the citadel erected on Mount Tampa or a stronghold on Saint Martin hill.

It is significant that the first five Saxon localities, documentary testified till the ed of 1241, namely Braşov, Sânpetru, Feldioara, Hărman and Prejmer, are settled on the very spot of the some ancient autochthonic settlements, confirmed by archaeological researches, whit continuous inhabitation till the arriving of the Saxons.

Diploma acordată de Regele Andrei al II-lea Ordinului Teuton pentru aşezarea în Ţara Bârsei „În numele Sfintei Treimi una și nedespărțită, Andrei, din mila lui Dumnezeu, Regele Ungariei, Dalmației, Croației, Ramei, Serbiei, Galiției și Lodomeriei, de-a pururea. Între semnele osebitoare ale măreției regale, semne cu care e împodobită amintirea vrednică de pomenire a înaintașilor noștri, cel mai de seamă și mai pilduitor e acela de a întinde o mână cât mai darnică oaspeților vrednici de laudă, a căror așezare se vede că e folositoare regatului și despre a căror rugăciune se știe că este prețuită de Dumnezeu.

Așa se face că, mânați de o evlavioasă dorință, apucând pe urmele părinților noștri de cucernică pomenire și dorind, după trecerea acestei vieți, să împărtășim cu dânșii răsplata vieții veșnice, am dăruit cruciaților Ospitalieri ai ordinului Sfintei Marii, care pe vremi a fost la Ierusalim, iar acum, pentru că așa cer păcatele [noastre], este așezat la Acra, din dragoste frățească o țară numită Bârsa, în Transilvania între Cumani, deși este deșartă și nelocuită, ca să o locuiască în pace și să o stăpânească slobod pe veci, pentru ca prin conviețuirea cu ei să se întindă regatul nostru, iar prin rugăciunile lor milostenia noastră să fie adusă în fața lui Dumnezeu celui prea înalt, spre binele sufletului nostru și al părinților noștri.

Afară de aceasta, le-am îngăduit ca, de se va găsi în sus-numita țară a Bârsei aur și argint, o parte să se dea visteriei, iar restul să rămână lor. Pe deasupra le-am lăsat pe deplin târgurile libere și vămile târgurilor din acel ținut și le-am dat voie să-și ridice cetăți de lemn și orașe de lemn ca să apere regatul împotriva Cumanilor. Mai hotărâm ca nici un voievod să nu aibă drept de găzduire la ei. I-am mai iertat de dinarii liberi și de pondere și le-am îngăduit să fie scutiți și liberi de plata oricărei dări. Să nu fie supuși judecății sau jurisdicțiunii nimănui altuia decât a regelui și să aibă dreptul de a-și alege dintre ei pe judecătorul ce-i va judeca. Iar noi am poruncit ca sus-zișii cruciați să fie așezați în stăpânirea sus-pomenitei țări a Bârsei de către pristavul nostru Fecate Juna, care a înconjurat susnumitul ținut și l-a dat lor, împrejmuindu-l cu anumite semne de hotar, după porunca voievodului Mihail. Iar primul hotar al acestui ținut începe de la întăriturile cetății Hălmeag și merge până la întăriturile cetății Ungra și de aici merge până la întăriturile lui Nicolae, pe unde curge apa ce se numește Olt și, așa urcând pe Olt, merge până acolo unde Prejmerul se varsă în Olt; iarăși merge până la izvorul aceluiași Prejmer și de la izvorul apei ce se cheamă Timiș merge până la vărsarea apei ce se numește Bârsa; apoi, de-a lungul munților Carpați ce încing același pământ, hotarul merge până la Hălmeag. Tot acest pământ, după cum îl înconjoară sus-numiții munți și râuri, se numește Bârsa. Măcar că ceea ce noi am făcut mânați de dragoste frățească nu poate fi acoperit de uitare în fața aceluia care el însuși este dragoste, totuși din prevederile pentru viitor am poruncit ca această milostenie să fie întărită cu mărturia peceții noastre.

Dat de mâna magistrului Toma, cancelar al Curții regale și prepozit de Veszprém, în anul o mie două sute unsprezece de la întruparea Domnului, în vremea când venerabilul Ioan era arhiepiscop de Strigoniu, reverendul Bertold [arhiepiscop] ales de Calocea și Pécs, Boleslav de Vác, Cathapan de Agria, Simion de Oradea, Desideriu de Cenad, Wilhelm al [episcopiei] Transilvaniei, Gothard de Zagreb, Petru de Györ, Robert de Veszprém; pe când Poth era palatin și comite de Moson, Mihail voievod, Petru comite de Bács, Jula de Bodrog, Banco de Bihor și comite curial al reginei, Marcel comite de Kewe și comite curial, Nicolae comite de Pojon [Bratislava], în anul al șaptelea al domniei noastre”.

ǷǷ Cetatea Feldioarei (reconstituire grafică) ǷǷ Feldioara Fortress (graphical reconstitution)

arheologia a demonstrat că oaspeţii germanii au sosit în Ţara Bârsei şi anterior stăpânirii cavalerilor teutoni. De asemenea, colonizarea a continuat şi după plecarea ordinului. Pornind de la asemănările între dialectul din Braşov-Cetate şi cele din împrejurimile Bistriţei şi Reghinului, s-a presupus că după năvălirea tătarilor din 1241, comiţii de Braşov, originari din familia Zsombor (Sommer), din nordul Transilvaniei (comitatul Dobâca), au adus la Braşov noi colonişti, tot din nordul Transilvaniei. În 1224, papa Honoriu al III-lea a răspuns afirmativ la cererea cavalerilor teutoni de a lua Ţara Bârsei şi teritoriile ocupate de către aceştia la sud de Carpaţi sub jurisdicţia şi în proprietatea Bisericii catolice. Imediat, în 1225, armata regală, condusă de însuşi regele Andrei al II-lea, a intervenit şi a alungat Ordinul teuton, pedepsind încercarea cavalerilor de a-şi crea în locul feudei regale un stat propriu. După părăsirea Transilvaniei, teutonii se stabilesc în Prusia, unde reuşesc să-şi întemeieze un stat propriu, cu reşedinţa la Marienburg. În secolul al XV-lea, regele Sigismund de Luxemburg, confruntat cu pericolul otoman, încearcă să readucă ordinul teuton, pentru paza hotarelor regatului, însă suveranul avea în vedere Banatul de Severin(9 aprilie 1427,document emis la Feldioara).

Cu această ocazie, magistrul general al ordinului, Nikolaus de Redwitz, a adus documente privind vechea stăpânire a teutonilor prin care revendica Ţara Bârsei.

Se pune pe seama cavalerilor teutoni întemeierea multor

In spite of the local Saxon legends (which, besides, began to develop by the end of the XVIIIth century), the archaeology demonstrated that the German guests arrived in Tara Barsei even before the domination of the Teutonic Knights. Moreover, the colonisation continued as well after the Order left the area. Starting from the resemblances between the dialect spoken in BrasovCitadel and those spoken in the surroundings of Bistrita and Reghin, it was assumed that, after the invasion of the Tartars in 1241, the counts of Brasov, having their origins in the Zsombor (Sommer) family, of the north of Transylvania (Dobaca shire), brought to Brasov new colonists, from the same north of Transylvania.

In 1224, Pope Honorius the IIIrd responded affirmatively to the Teutonic Knights request to take under control Tara Barsei and the territories occupied by them at the south of the Carpathians under the jurisdiction and the control of the Catholic Church.

Soon after that, in 1225, the royal army, leaded by King Andrew the IInd himself, intervened and chassed away the Teutonic Order, punishing therefore the attempt of the knights to establish, instead of the royal feud, a state of their own. After the retirement from Transylvania, the Teutonic Knights settled in Prussia, where they manage to establish a state of their own, with the residence in Marienburg. In the XVth century, King Sigismund of Luxemburg, facing the ottoman danger, tries to recall the Teutonic Order, in order to ensure the safeguard of the kingdom boundaries, but the sovereign was thinking at the so-called „Banat of Severin” (9th April 1427, document issued at Feldioara). On this occasion, the general

ǷǷ Cetatea Feldioarei (foto Leopold Adler, aprox. 1890) ǷǷ Feldioara Fortress (photo by Leopold Adler, approx. 1890)

cetăţi, dintre care Cetatea Crucii (Cruceburg), Feldioara (Marienburg/Cetatea Sf. Fecioare Maria), Braşovia, Rucăr şi Codlea (Cetatea Neagră) sunt cele mai importante. E greu de crezut că teutonii au construit singuri cetăţi în scurta lor şedere în Transilvania. Mult mai credibil pare scenariul coordonării de către cruciaţi a lucrărilor de arhitectură militară realizate de coloniştii germani. Apoi, opera de fortificare a teritoriului începută de ei a fost continuată de meşteri aflaţi în slujba regilor maghiari. Se presupune că îndatoririle şi drepturile cavalerilor teutoni au fost preluate de comiţii de Braşov; aceştia dispunând de organizarea militară a Ţării Bârsei, numind castelani şi garnizoane. Din împuternicirea regelui, judecători supremi ai comitatului, ei încasau taxele vamale, deţineau monopolul comerţului cu sare şi uzufructul morilor şi apelor.

Sediul comitelui se crede că a funcţionat în Braşov, pe dealul Sf. Martin, unde ar fi existat o cetate.

O categorie cu aspiraţii nobiliare ce a jucat un rol important în viaţa politică a Ţării Bârsei, la începuturile epocii medievale, a fost pătura conducătoare a saşilor, greavii. Până la eliminarea lor din această poziţie de către comunităţi, greavii au jucat un rol important în procesul colonizării săseşti din Transilvania. În calitatea lor de reprezentanţi ai coloniştilor şi mijlocitori între aceştia şi puterea centrală, greavii au supravegheat

magister of the order, Nikolaus of Redwitz, brought documents testifying the ancient dominion of the Teutonic Knights, through which he was claiming Tara Barsei.

The Teutonic Knights are credited with the establishment of several strongholds, among which the Cross Stronghold (Cruceburg), Feldioara (Marienburg / The Stronghold of Saint Virgin Mary), Brasovia, Rucar and Codlea (The Black Stronghold) are the most important. It is hard to believe that the Teutonic Knights built alone those strongholds during their short staying in Transylvania. Much more credible seems to be the scenario of the coordination by the Crusaders of the military architectonic works carried out by the German colonists. The fastening works of the territory, initiated by them, was subsequently continued by the stonemasons employed by the Magyar Kings. It is to be assumed that the liabilities and the rights of the Teutonic Knights were taken over by the shire leaders of Brasov. They used to have under control the military organization of Tara Barsei and had the privilege to appoint castellans and establish garrisons. By king’s commission, supreme judges of the shire, they had the right to collect the customs duties, they got the monopole of the salt commerce and the usufruct of the mills and the waters. The shire’s seat is believed to have functioned in Brasov, on Saint Martin hill, where a stronghold seems to be existed.

ǷǷ Biserica evanghelică fortificată Prejmer (reconstituire grafică) ǷǷ The Evangelical fortified church in Prejmer (graphical reconstitution)

împărţirea pământului şi ridicarea aşezărilor. În mediul sătesc reuşesc să-şi asigure ereditatea funcţiei şi profitând de drepturile regale primite (acordarea unui teren mai mare şi mai bun, scutirea de impozite) se îmbogăţesc, cumpără terenuri devenind proprietari funciari cu veleităţi nobiliare. În Ţara Bârsei, împreună cu elemente ale nobilimii de funcţii, de origine maghiară, greavii formează în secolul al XIII-lea o pătură asemănătoare celei nobiliare. În Braşov, se pare că o reşedinţă de greav a fost ridicată pe dealul Sf. Martin, iar greavul de Râşnov îşi avea sediul în cetatea Râşnov. Ultima afirmare pe plan politic a greavilor a fost în timpul răscoalei din 1467, când greavii au susţinut tabăra antimonarhică a nobilimii. Apoi, ei au dispărut, asimilaţi de nobilimea maghiară sau reduşi la funcţia de juzi săteşti. În primul secol după întemeierea lor, aşezările Ţării Bârsei au trebuit să suporte şase invazii ale tătarilor (1241/1242, 1278, 1284-1285, 1335, 1344, 1345). În prezentarea marii invazii din 1241, persanul Raşid od-Din menţionează şi lupta susţinută în sudul Transilvaniei de tătarii conduşi de strănepotul lui Ginghis-han, Büri, cu poporul ,,sasan” (saşii). O altă cronică medievală povesteşte cum a fost zdrobită în Ţara Bârsei oastea Transilvaniei, în fruntea căreia se afla voievodul Pousa. Apoi, Ţara Bârsei a fost devastată şi ,,civitas que vocatur Burza” distrus. Civitas/ oraşul Burza/Bârsa probabil că se referă la oraşul Braşov, care în primele forme documentare apare şi sub numele ,,Barasu”

A social category with noble aspirations, which played an important role in the political life of Tara Barsei, at the beginning of the medieval age, was the leading stratum of the Saxons, the so-called Greavi. Until their elimination from this position by the communities, Greavi played a significant part in the process of the Saxon colonisation of Transylvania. In their quality of representatives and intercessor between the colonists and the central power, greavi supervised the land's partition and the establishment of the settlements. In the rural environment, they manage to ensure the heredity of their function and got rich, by profiting of the royal liberties conferred (the endowment of a better and a larger domain, the tax exemption), they buy lands becoming land owners with noble claims. In Tara Barsei, along with the representatives of the title holders nobility of Magyar origin, Greavi form in the XIIIth century a stratum similar to the one formed by the nobles. In Brasov, is seems that a greav residence was built on Saint Martin hill, while the greav of Rasnov has its seta within Rasnov Stronghold. The last assertion on the politic plan of the greavi was during the uprising of 1467, when greavi supported the antimonarchic side of the nobility. They vanished subsequently, assimilated by the Magyar nobility or reduced to the dignity of rural judges.

During the first century flowing their establishment, the settlements of Tara Barsei had to face six invasions of the Tartars (1241/1242, 1278, 1284-1285, 1335, 1344, 1345).

In its presentation of the great invasion of 1241, the Persian Rashid od-Din also mentions the battle fought in the south of Transylvania by the Tartars leaded by the great grandchild of Genghis Khan, Buri,

— 115 —

(1252) sau ,,Brasu” (1271). Acum dispar satele Toindorf şi Arndorf din scaunul Codlea.

Un alt mare asalt – denumit de sursele ungare ,,a doua invazie” – s-a produs în iarna 1284-1285, spre sfârşitul domniei regelui maghiar Ladislau Cumanul. Potrivit unei cronici ruse, hoardele tătare, însoţiţi de unii dintre cnejii ruşi, au năvălit în Transilvania: ,,Blestematul şi cel fără de lege Nogai şi Telebuga cu el au lovit cu război Ţara Ungurească. Nogai a mers la Braşov (Braşev), iar Telebuga a trecut peste munţi, străbătând peste ei trei zile şi a umblat treizeci de zile rătăcind în părţile muntoase, dus de mânia lui Dumnezeu”. În legătură cu invazia tătarilor a fost pusă şi construirea celei mai vechi fortificaţii medievale din Braşov: ,,Cetatea Brasovia”. Aşezată pe vârful Tâmpei, cetatea de refugiu se întindea pe o suprafaţă foarte mare (23000 mp). În interiorul cetăţii au fost descoperite urmele unei capele, care ar fi existat încă din secolul al XI-lea şi ar fi aparţinut călugărilor benedictini. În 1335, tătarii au ars Prejmerul şi au asediat Râşnovul, ,,trăgând un şanţ mare între Râşnov şi Vulcan, lângă Bârsa”.

Cronica lui Joseph Teutsch arată că în Ţara Bârsei au fost

ǷǷ Biserica evanghelică fortificată Prejmer (sf. sec. XIX) ǷǷ The Evangelical fortified church in Prejmer (end of 19th c.)

against the „sasan” (Saxon) people. Another medieval chronicle counts how it was crushed in Tara Barsei the army of Transylvania, leaded by the voivode Pousa. Tara Barsei was subsequently devastated and the „civitas que vocatur Burza” was destroyed. The civitas/the city Burza/Barsa probably refers to the town of Brasov, which is mentioned in the first documentary materials under the name „Barasu” (1252) or „Brasu” (1271). Now also vanish the villages Toindorf and Arndorf pertaining to Codlea dominion.

Another great assault – called by the Hungarian sources „the second invasion” - occurred during the winter of 1284-1285, by the end of the reign of the Magyar king Ladislau the Cuman. According to a Russian chronicle, the Tatars hoards, accompanied by some of the Russian princes, swept in Transylvania. „The damned and outlaw Nogai along with Telebuga, brought the war in the Hungarian Land. Nogai headed to Brasov (Brasev) while Telebuga crossed the mountains, marching across them for three days and wandered for thirty days on the rocky lands, guided by the anger of God”. The construction of the oldest medieval stronghold of Brasov – „Brasovia Stronghold”, was also connected to the Tartars invasion.

Located on the apex of Mount Tampa, the refuge stronghold was spreading on a very large area (23.000 square meters). Inside the

ǷǷ Biserica evanghelică fortificată Sânpetru (reconstituire grafică) ǷǷ The Evangelical fortified church in Sânpetru (graphical reconstitution)

dărâmate castelele ,,cu excepţia cetăţilor Braşov şi Râşnov, iar oamenii au fost prinşi şi jefuiţi”. După 10 ani, tătarii au devastat din nou Ţara Bârsei. Preotul Th. Tartler din Prejmer susţine că în această invazie, episcopia Milcovului, ,,sub care stăteau şi bârsenii”, a fost exterminată de tătari. Potrivit tradiţiei locale din Prejmer, de acum prejmerenii şi ceilalţi locuitori din Ţara Bârsei şi-au ridicat fortificaţiile în jurul bisericilor. Se spune că denumirea germană a Prejmerului, Tartlau, ar însemna Tartar-Au (Lunca Tătarilor), deoarece pe aici le-a fost la îndemână tătarilor să năvălească pentru prima oară în Ţara Bârsei şi tot pe aici obişnuiau să se întoarcă acasă. În 1308, rege al Ungariei este ales Carol Robert (1308–1342) din casa Anjou. Datorită abuzurilor voievodului transilvănean, numit de rege, sașii se răzvrătesc. Cronicile săseşti povestesc despre ,,puternicul cavaler sas” Salamon/ Solomon, fiul lui Simon de Braşov, care a ocupat Cetatea Neagră, şi abia în anul 1331, printr-o trădare a rudelor lui Salamon, Johann şi Jakob, cărora li se încredinţase apărarea cetăţii, aceasta va fi ocupată de oamenii regelui. ,,Toate părţile” din stăpânirea pe care comitele Solomon le moştenise de la tatăl său, comite de Braşov, au fost dăruite de rege fraţilor Johann şi Iakob, fiii lui Nicolae cel Mare de Râşnov. În schimb, fiul lui Carol Robert, Ludovic I (1342–1382) a

stronghold were discovered the remains of a chapel, which seems to have been existed since the XIth century and have pertained to the Benedictine monks.

In 1335, the Tartars burnt Prejmer and put under siege Rasnov, „digging a deep dike between Rasnov and Vulcan, near Barsa”.

The chronicle of Joseph Teutsch shows that in Tara Barsei they dismantled the castles „except for the strongholds of Brasov and Rasnov, and the inhabitants were captured and robbed”. The years later, the Tartars devastated again Tara Barsei. The priest Th. Tartler of Prejmer says that during this invasion, the Milcov bishopric „under which obedience were also the inhabitants of Barsa”, was exterminated by the Tartars. According to the local tradition of Prejmer, this is now when the inhabitants of the locality and those of the entire Tara Barsei started to build their strongholds around the churches. The story goes that the German name of Prejmer, Tartlau, would mean Tartar-Au (The Tartars Meadow), as it was here that the Tartars founded more suitable to invade for the first time Tara Barsei and they used to take the some way to return home.

In 1308, Carol Robert (1308-1342) of the House of Anjou was elected King of Hungary. Because of the abuses perpetrated by the Transylvanian voivode, appointed by the king, the Saxons mutiny against him. The Saxon chronicles count about „the powerful Saxon

— 117 —

avut relații mult mai bune cu așezările din Țara Bârsei. Aflat în conflict cu nobilimea, el a găsit aliați în oraşele regatului. În 1344, la numai doi ani de la urcarea pe tron, suveranul a vizitat Brașovul. În această perioadă, Brașovul devenise deja cel mai mare oraș din Transilvania. Populația de atunci a Brașovului este estimată la 3000 persoane, în timp ce Sibiul și Sebeșul aveau 2200, Clujul și Bistrița 2000, Sighișoara peste 1000. În perioada domniei lui Ludovic cel Mare, orașul Brașov a primit o serie de privilegii, prin care a devenit cel mai important oraș comercial al Transilvaniei și Ungariei medievale: dreptul de târg (1364), dreptul de depozit (1369), libertatea comerțului în Transilvania, Țara Românească și Moldova, în Ungaria și Austria, din Bulgaria până la Marea Adriatică, precum și jurisdicție comercială proprie.

Importanța economică a Brașovului este confirmată și de privilegiul regal acordat la 19 noiembrie 1377, prin care Ludovic dispunea construirea de către brașoveni a cetății Bran. În schimb, a fost confirmată legătura administrativă de subordonare față de orașul Brașov a celor 13 localități săsești din Țara Bârsei (Ghimbav/ Woydemboh, Cristian/ Noua Civitas, Râșnov/Rasnow, Vulcan/villa Wlkan, Codlea/ Cidinis, Feldioara/Mergenburg, Măieruș/villa Nucum, Rotbav/Ruffarippa, Hălchiu/villa Heltwen, Hărman/ Mons Mellis, Sânpetru/Mons Sancti Petri, Bod/Brigondorf

knight” Salamon / Solomon, the son of Simion from Brasov, who occupied The Black Stronghold, and it wasn't until 1331 when, by a treachery of Salamon' relatives, Johann and Jakob, which was entrusted the defence of the stronghold, the citadel was conquered by the king's soldiers. „All the lands” under the dominion that the shire leader Solomon has inherited from his father, the leader of Brasov shire, have been given by the king to Johann and Jakob brothers, the sons of Nicholas the Great of Rasnov.

Conversely, the son of Carol Robert, Louis I (1342-1382) had much better relationship with the settlements of Tara Barsei.

Engaged in a conflict with the nobility, he found allies in the kingdom towns. In 1344, only two years after his ascending to the throne, the sovereign visited Brasov. During this period, Brasov had already become the biggest town in Transylvania. The population of the Brasov of those times is estimated at 3000 persons, while Sibiu and Sebes used to have 2200, Cluj and Bistrita 2000, Sighisoara over 1000.

During the reign of Louis the Great, Brasov has been given a series of privileges, through which it was becoming the most important commercial town of Transylvania and the medieval Hungary: the fair privilege (1364), the warehousing right (1369), the freedom of commerce in Transylvania, Wallachia and Moldavia, in Hungary and Austria, from Bulgaria till the Adriatic Sea, as well as its own commercial jurisdiction. The economic importance of Brasov is also confirmed by the royal privilege granted at 19th

ǷǷ Biserica evanghelică fortificată Sânpetru (foto Carl Muschalek, sf. sec. XIX) ǷǷ The Evangelical fortified church in Sânpetru (photo by Carl Muschalek, end of 19th c.)

ǷǷ Cetatea Râşnov (reconstituire grafică) ǷǷ R âşnov fortress (graphical reconstitution)

și Prejmer/Tortalen. Poziţia dominantă a Braşovului în Ţara Bârsei a fost reconfirmată în 1380, printr-o reglementare a ierarhiei bisericeşti. Cu sprijinul episcopului de Esztergom, Braşovul a preluat de la Feldioara primatul bisericesc (capitlul) din Ţara Bârsei. Însă clerul Ţării Bârsei a acceptat mutarea sediului capitlului la Braşov, numai după ce a fost ameninţat cu excomunicarea.

Din timpul regelui Ludovic I se cunosc și primele date privind construirea de fortificații pentru apărarea orașului.

Atunci a început construcția zidurilor de incintă ale ,,Coronei”, care au împărţit oraşul în ,,Cetate” (centrul administrativeconomic) şi Suburbii.

La hotarele aşezărilor conduse de saşi, Ludovic cel Mare şi voievodul Transilvaniei au răsplătit fidelitatea unor supuşi prin acordarea de feude. În 1366, regele a donat lui Petru, fiul lui Nicolae din Ghimbav, posesiunea Satu Nou (Uyfalu), cerând, totodată protecţia abatelui mănăstirii Cârţa pentru acest vasal. Anul următor, voievodul Petru i-a dăruit lui Iacob din Braşov, nobil de Drag, aşezările Bodola (Budila), Zayzen (Zizin), Domonkushaza (Satul lui Dominic?), Puchna (?), Terch (?), Tuhan (Tohan) şi Zernehaza (Zărneşti). Odată cu stăpânirea lui Iacob se pare că a încetat şi conducerea locală a satelor românești din Ţara Bârsei prin cneji.

November 1377, through which King Louis was ordering the construction of the Bran stronghold by the inhabitants of Brasov.

Instead, it was confirmed the administrative subordination to Brasov town of the 13 Saxon localities of Tara Barsei - (Ghimbav/ Woydemboh, Cristian/ Noua Civitas, Râșnov/Rasnow, Vulcan/ villa Wlkan, Codlea/Cidinis, Feldioara/Mergenburg, Măieruș/ villa Nucum, Rotbav/Ruffarippa, Hălchiu/villa Heltwen, Hărman/ Mons Mellis, Sânpetru/Mons Sancti Petri, Bod/Brigondorf and Prejmer/Tortalen. The dominant position of Brasov in Tara Barsei was reconfirmed in 1380, through a regulation of the ecclesiastical hierarchy. With the support of the bishop of Esztergom, Brasov took from Feldioara the ecclesiastical primacy (the capitol) in Tara Barsei.

But the clergy of Tara Barsei accepted the relocation of the capitol's seat in Brasov only after it was menaced to be excommunicated.

Since the reign of King Louis I there were also known the first data concerning the construction of ramparts to protect the town. There was then when begun the construction of the enclosure walls of the „Corona” - „The Krown”, that divided the town into the „Stronghold” (the economical and administrative centre) and the Suburbs.

At the borders of the settlements conducted by the Saxons, Louis the Great and the Voivode of Transylvania rewarded the fidelity of some subjects by granting them feuds. In 1366, the King ordered Peter, the son of Nicholas of Ghimbav, the possession Satu Nou (Uyfalu), asking therewith the protection of the abbot of Carta monastery for this vassal. The next year, voivode Peter endowed Jacob of Brasov, noble of Drag, the settlements Bodola (Budila), Zayzen (Zizin), Domonkushaza (Dominic’s village?), Puchna (?), Terch (?), Tuhan (Tohan) and Zernehaza (Zărneşti). Along with Jacob's domination it seemed to have ceased the local government of the Romanian villages of Tara Barsei through Russian princes.

After the building of Bran stronghold, it was constituted the royal

— 119 —

După ridicarea cetăţii Bran a fost constituit domeniul regal al Branului. Cetatea Bran a posedat, de la construire până la sfârşitul secolului al XV-lea, un număr de 12 sate din Ţara Bârsei: Baciu, Cernatu, Satulung, Turcheş, Tărlungeni, Zizin, Purcăreni, Crizbav, Budila, Apaţa, Zărneşti, Tohan. Primele posesiuni, care apar în documente sunt Tohan şi Zărneşti, în anul 1395, şi Budila în 1404. Într-un document din anul 1467 se spune că şi satul Crizbav aparţinea de cetatea Bran (prima menţiune documentară a Crizbavului este în anul 1410, când comitele secuilor, Mihail de Nadeş, permite locuitorilor din Feldioara să aducă apă dintr-un pârâu ce trecea prin satul Crizbav). În amintirea saşilor braşoveni, un alt monarh iubit a fost ginerele şi urmașul lui Ludovic, Sigismund de Luxemburg (1387–1437). Prima vizită în Braşov a suveranului Ungariei s-a desfăşurat în februarie-martie 1395, după o campanie militară în Moldova. Acum, Sigismund a răsplătit vitejia plebanului Thomas Sander de Sancta-Agatha şi a comitelui Herbord von Zeiden (Codlea), prin acordarea stăpânirii satelor Tohan şi Zărneşti, în mod egal, celor două familii.

Nicolae Iorga susţine că la începutul anului 1395, înaintea venirii regelui, plecaţi în urmărirea domnitorului Mircea cel Bătrân, retras cu familia la Braşov, după luptele din toamna anului precedent, turcii pătrund pentru prima oară în Ţara

kingdom of Bran. Bran Stronghold possessed, since its building up till the end of the XVth century, a number of 12 villages of Tara Barsei: Baciu, Cernatu, Satulung, Turcheş, Tărlungeni, Zizin, Purcăreni, Crizbav, Budila, Apaţa, Zărneşti, Tohan. The first possessions mentioned in documents are Tohan and Zarnesti in 1395, and Budila in 1404. In a document of 1467 it is said that Crizbav village pertained to Bran stronghold (the first documentary mention of Crizbav dates back to 1410, when the Magyars shire ruler, Michael of Nades, allows the inhabitants of Feldioara to bring water from a creek crossing Crizbav village).

As a remembrance of the Saxons of Brasov, another beloved monarch was the son-in-law and the heir of Louis, Sigismund of Luxemburg (1387-1437). The first visit of the Hungary's sovereign at Brasov occurred in February-March 1395, after a military campaign in Moldavia. Now, Sigismund rewarded the bravery of the plebeian Thomas Sander of Sancta-Agatha and of the shire ruler Herbord von Zeiden (Codlea), by granting the possession of the villages Tohan and Zarnesti, equally for both families.

Nicolae Iorga asserted that at the beginning of 1395, before the arriving of the king, engaged in chasing the sovereign Mircea The Old, retired with his family at Brasov, after the battles occurred during the Fall of the precedent year, the Turk entered for the first time in Tara Barsei and sacked whatever they found on their way.

The presence of the ottoman danger on the kingdom’s

ǷǷ Ruinele căsuţelor din Cetatea Râşnov (aprox. 1900) ǷǷ The ruins of the little houses in the R âșnov fortress (approx. 1900)

— 120 —

Bârsei şi pradă tot ce întâlnesc în cale.

Prezenţa pericolului otoman la hotarele regatului crește importanța așezărilor din flancul sudic al Transilvaniei — prima linie de apărare. În 1395, după ce se întâlnește la Braşov cu domnitorul Mircea cel Bătrân, Sigismund întreprinde două campanii împotriva turcilor. După reinstalarea lui Mircea pe tronul Ţării Româneşti, în luna august, regele se întoarce la Braşov şi decide fortificarea oraşului. Se pare că, la începutul secolului al XV-lea, prima centură de zid a cetăţii Braşovului era terminată, însă, aşa cum o să o dovedească asediile otomane, fortificaţiile trebuiau îmbunătăţite şi astfel şantierul a continuat încă un secol. Potrivit tradiţiei, pentru ridicarea construcţiilor militare au fost folosiţi şi locuitorii satelor învecinate Braşovului: cei din Bod, Sânpetru şi Ghimbav au transportat piatră şi nisip din albiile râurilor şi piatră masivă tăiată din stânca muntelui.

Sigismund de Luxemburg a revenit la Braşov în 1397 şi 1398, cu ocazia unor noi campanii militare în Moldova.

Moartea lui Mircea în 1418 și slăbirea rezistenței muntene va face posibilă prima mare invazie a turcilor în Ţara Bârsei în 1421. În anul 1420, alarmat de incursiunea otomană în Ţara Haţegului, regele Sigismund ordona braşovenilor terminarea zidurilor şi turnurilor din cetatea Braşovului, ,,fără a se teme de oboseală şi veghe”. Regele cerea locuitorilor din Ghimbav, Sânpetru, Hărman şi Bod să sprijine lucrările braşovenilor, primind în schimb dreptul de a se refugia în oraş din faţa turcilor. Cu toate acestea, în primăvara anului 1421, când turcii intră în Ţara Bârsei prin pasul Bran, zidurile de apărare ale Braşovului a căror construcţie începuse deja cu 30 de ani în urmă, încă nu erau terminate.

Conduse se spune de sultanul Amurat al II-lea, armatele otomane au devastat Braşovul şi localităţile Hărman, Sânpetru, Bod, Hălchiu, Ghimbav şi Vulcan. Biserica parohială catolică ,,Sf. Fecioara Maria” din Braşov a fost distrusă şi jefuită de darurile papei Martin V (1417-1431). O parte din locuitorii Braşovului au reuşit să se refugieze în cetatea de pe Tâmpa. Cronica povesteşte cum turcii ,,au distrus sate și cetăți și au dus mai multe mii de sași în sclavie.

Cetatea mică de pe Dealul Șprenghi a fost apărată în zadar cu vitejie de atacul turcilor, superiori numeric. Tot Magistratul — judele Weyrauch, villicul Stephan Feuten, senatorii Reuel, Plecker, Schunn, Ruperti, Conrad, Schankebang, Lang și Graef — a ajuns în prizonieratul turcesc. Cetatea a fost distrusă în întregime și — precum părți ale Orașului Vechi, în partea vestică și nordică a Bisericii din Bartolomeu — n-a mai fost reconstruită mai târziu”.

După plecarea turcilor, braşovenii şi ceilalţi locuitori ai Ţării Bârsei încep reconstrucţia aşezărilor, unele sate pustiite fiind din nou populate. Casele, în majoritate construite din lemn, au fost refăcute destul de repede. Consiliul orăşenesc, răscumpărat de la turci, s-a întors acasă. Regele Sigismund a

boundaries arises the importance of the settlements of the south side of Transylvania - the first line of defence. In 1395, after he meets at Brasov the prince Mircea The Old, Sigismund undertakes two campaigns against the Turks. After the re-ascending of prince Mircea to the throne of Wallachia, in August, the king returns to Brasov and decides to fasten the town. It seems like, at the beginning of the XVth century, the first wall belt of Brasov stronghold was finished, as the future ottoman sieges would demonstrate, the fortifications needed to be improved, so that the works continued for another century. According to the tradition, for the construction of the military buildings were also used the inhabitants of the villages surrounding Brasov; those of Bod, Sanpetru and Ghimbav carried stones and sand from the rivers' beds and massive stoned curved into the mountain rock.

Sigismund of Luxemburg returned to Brasov in 1397 and 1398, on the occasion of some new military campaign in Moldavia.

The death of prince Mircea in 1418 and the weakening of the wallachian resistance will make possible the first big invasion of the Turks in Tara Barsei in 1421.

In 1420, worried about the ottoman incursion in Tara Hategului, King Sigismund ordered the inhabitants of Brasov to finish the walls and the towers of Brasov stronghold, „without fearing tiredness and vigil” The King also asked the inhabitants of Ghimbav, Sânpetru, Hărman and Bod to support the works undertaken by the people of Brasov, receiving in exchange the right to take refuge in the town to escape the Turks. Nevertheless, in the Sprinng of 1421, when the Turks entered in Tara Barsei trough Bran gorge, the defence walls of Brasov, which construction has been already initiated 30 years ago, were not yet ready.

Leaded, as they say, by the sultan Amurat the IInd, the ottoman armies devastated Brasov and the localities Hărman, Sânpetru, Bod, Hălchiu, Ghimbav and Vulcan. The catholic parochial church „Saint Virgin Mary” of Brasov was destroyed and spoiled of the gifts donated by Pope Martin V (1417-1431). A part of the inhabitants of Brasov managed to take shelter in the stronghold on Mount Tampa. The chronicle counts as the Turks „destroyed villages and strongholds and took several thousands of Saxons in slavery. The little stronghold on Sprenghi Hill was vainly defended with great bravery against the attack of the Turks, superior in number. The entire Magistrate – the judge Weyrauch, the bailiff Stephan Feuten, the senators Reuel, Plecker, Schunn, Ruperti, Conrad, Schankebang, Lang and Graef – became prisoners to the Turks. The stronghold was entirely destroyed and – such as parts of the Old City, in the western and the northern side of the Church of Bartholomew neighbourhood – was never rebuilt later”.

After the Turks left, the inhabitants of Brasov and of the entire Tara Barsei begin the reconstruction of the settlements, so that several devastated villages were populated again. The houses, the majority of which were built of wood, were pretty soon restored.

The town council, redeemed from the Turks, turned home. King Sigismund exempted Brasov and the communes around it from the payment of taxes for ten years.

— 121 —

scutit oraşul Braşov şi comunele afectate de plata impozitului timp de 10 ani. În anul 1427, oraşul era refăcut. Astfel, obligat să coordoneze apărarea regatului în faţa ofensivei otomane, regele Sigismund de Luxemburg poate să îşi stabilească pentru o jumătate de an (decembrie 1426-iulie 1427) Curtea regală la Braşov. Găzduirea regelui şi reginei şi a întregii curţi regale, a fost onoarea, dar şi cheltuiala, judelui oraşului, Valentin Gotfard. În perioada stabilirii reşedinţei la Braşov, Sigismund a dăruit oraşului ,,Poiana” (locul viitoarei staţiuni turistice Poiana Braşov), o păşune folosită pentru vite de românii şcheieni, de unde şi numele ,,Pratum Walachorum”.

De bunăvoinţa regală s-au bucurat şi alte două localităţi importante ale Ţării Bârsei, care au primit dreptul de a ţine târg săptămânal: Râşnov şi Prejmer. De asemenea, în 1428, regele a donat comunei Vulcan un islaz mare, pe masivul Ciuma, în apropierea Zărneştiului.

Activitatea intensă de fortificare a Braşovului a permis respingerea invaziei turceşti din anul 1432. O armată condusă de beglerbegul Anatoliei, estimată după unele surse la peste 70.000 de oameni, a pustiit Ţara Bârsei, dar nu a reuşit să cucerească Braşovul. După invazie, regale Sigismund le-a acordat tuturor comunelor din Ţara Bârsei o scutire a plăţii impozitelor pentru şase ani, iar pentru Feldioara pe o perioadă de 12 ani.

Zidurile oraşului i-a protejat pe braşoveni şi în 1438, când turcii conduşi de sultanul Murad al II-lea atacă din nou Transilvania. Încărcaţi de pradă, după ce au cucerit Alba Iulia şi Sebeş, ei se întorc peste munţi prin Ţara Bârsei. Braşovul rezistă

In 1427, the town was already rebuilt. Forced to coordinate the defence of the kingdom against the ottoman offensive, King Sigismund of Luxemburg can therefore establish for a half of year (December 1426 - July 1427) the Royal Court at Brasov. The accommodation of the King and the Queen and the entire royal court was the honour, but also the expense of the town’s judge, Valentin Gotfard. During the establishment of his residence at Brasov, King Sigismund gave the city „Poiana” - „The Glade” (the place of the future touristic resort Poiana Brasov), a pasturage used by the Romanian cattle breeders of Schei, which gave its name – „Pratum Walachorum”.

Other two important localities of Tara Barsei – Rasnov and Prejmer, which received the right to held weekly fairs, also enjoyed the royal kindness. Moreover, in 1428, the king donated the commune Vulcan a big grazing ground, on Ciuma (The Plague) Massif, near Zarnesti.

The intense activity of fastening the walls of Brasov stronghold allowed the rejection the Turkish invasion of 1432. An army led by the Beglerbeg of Anatolia, which some sources estimated to 70.000 soldiers, ravaged Tara Barsei, but failed to conquer Brasov. After the invasion, King Sigismund granted all the communes of Tara Barsei a tax exemption for six years, and for Feldioara a 12 years allowance.

The town's walls also protected the inhabitants of Brasov in 1438, when the Turks guided the Sultan Murad the IInd attacked again Transylvania. Loaded with pillage, after having conquered Alba Iulia and Sebes, they returned home across the mountains through Tara Barasei. Brasov resisted the Turks’ attacks, but the town’s suburbs and the surrounding villages were destroyed.

ǷǷ Braşov - Bastionul Curelarilor, demolat în 1887. Se afla în zona Livada Poştei (foto Carl Mushalek, 1886) ǷǷ Braşov—The Saddlers’ Bastion, demolished in 1887. It was situated near Livada Poştei area (photo by Carl Mushalek, 1886)

— 122 —

turcilor, însă suburbiile oraşului şi satele învecinate au fost distruse.

Până în prezent, pentru prima dată folosirea armelor de foc în Ţara Bârsei este consemnată în anul 1435. Comitele secuilor cerea braşovenilor pulbere pentru apărarea cetăţii Branului împotriva turcilor. Apoi, în timpul campaniilor militare conduse de Ioan de Hunedoara remarcăm că Braşovul devine, alături de Sibiu, principalul furnizor de arme de foc. În 1443, Ioan de Hunedoara solicită braşovenilor bombarde (tunuri rudimentare de fontă sau aramă, cu ghiulele de piatră sau fier), puşti, maşini de război, arbalete.

Cererea a fost repetată şi în anii 1444 şi 1448. În 1451, Ioan de Hunedoara comanda braşovenilor 200 lănci şi 4000 de săgeţi, iar trei ani mai tîrziu, pentru apărarea cetăţii Chilia, la Braşov soseşte o nouă comandă pentru 2000 de săgeţi, 15 arcuri, 200 corzi de arc şi două măji (încărcătura unei căruţe)de fier.

La mijlocul secolului al XV-lea, modernizarea tehnicilor de asediu şi dotarea armatelor cu arme de foc au impus o extindere a fortificaţiilor Braşovului. Din motive strategice, în 1454, a fost demolată cetatea Braşovia de pe Tâmpa, iar cu materialele recuperate au fost întărite zidurile şi turnurile oraşului. În aceiaşi perioadă, regele Ladislau al Ungariei a emis din Praga o dispoziţie prin care cerea locuitorilor din Ghimbav, Bod, Sânpetru şi Hărman să participe la fortificarea şi apărarea Braşovului. În 1436, decanul, şeful religios al Sibiului, informa pe Papă ,,că saşii ameninţaţi de turci îşi caută scăparea fortificând curţile bisericilor”. Dreptul de a-şi întări biserica, pus în discuţie la sfârşitul secolului al XIII-lea, este îngăduit şi

The first mention ever of the use of the gunfire in Tara Barsei is reported in 1435. The shire leader of the local Magyars asks the people of Brasov gun powder to protect Bran stronghold against the Turks.

Later, during the military campaigns led by John of Hunedoara, Brasov becomes, along with the city of Sibiu, the main gunfire provider. In 1443, John of Hunedoarea requested the inhabitants of Brasov the so-called „bombarde” (rudimentary canons made of cast-iron and copper, using stone or iron canon balls), guns, war machines, arbalests. The request had to be renewed in 1444 and 1448. In 1451, John of Hunedoara commissioned the gunsmiths of Brasov 200 spears and 4.000 arrows; three years later, a new order of 2.000 arrows, 15 bows, 200 bow strings and a chariot of iron arrives at Brasov, to defend the stronghold of Chitila.

At the mid-XVth century, the modernization of the siege techniques and the endowment of the armies with gunfire requested the extension of Brasov fortifications. By strategic reasons, in 1454, Brasovia stronghold on Mount Tampa was dismantled and the recovered materials were used to fasten the walls and the towers of the town. During the same period, King Ladislau of Hungary issued in Prague a royal enactment demanding the inhabitants of Ghimbav, Bod, Sanpetru and Harman to participate to the fortification and the defence of Brasov.

In 1436, the dean, the ecclesiastic ruler of Sibiu, informed the Pope that „the Saxons menaced by the Turks found a solution to resist the attacks by strengthening the churches' courtyards”. The right to consolidate the church, challenged by the end of the XIIIth century, is now allowed and even recommended by the central authority.

Sometimes, in order to allow the construction of the enclosure walls or the arming of the church, the king used to exempt the village

ǷǷ Măieruş – Biserica evanghelică şi podul peste pârâul Măieruş (foto Leopold Adler, aprox. 1895) ǷǷ M ăieruş—The Evangelical church and the bridge over the creek M ăieruş (photo by Leopold Adler, approx. 1895)

— 123 —

chiar recomandat acum de autoritatea centrală. Uneori, în vederea construirii zidurilor incintei sau a înarmării bisericii, regele scuteşte satul de a trimite soldaţi în oastea regală sau acordă scutirea de impozite acelor care vor lupta în bisericacetate, cum face Matei Corvin.

Spre deosebire de Braşov, aşezările săseşti din Ţara Bârsei nu au fost fortificate. Potrivit tradiţiei, în faţa invaziilor tătarilor, comunităţile au folosit la început cetăţile de refugiu (Râşnov, Feldioara, Cetatea Neagră, Tâmpa). Însă după şocul invaziei otomane din 1421, locuitorii Ţării Bârsei, luând exemplul braşovenilor, dar neavând la dispoziţie mijloacele materiale ale acestora, spre a încerca o fortificare integrală a comunelor, şi-au îndreptat privirea asupra singurei clădiri puternice de zid pe care o aveau, biserica.

Bisericile săseşti au fost fortificate şi înconjurate cu ziduri, creându-se în jurul lor incinte spaţioase, în stare să cuprindă, când pericolul se anunţa, populaţia întreagă a comunei. Începută în secolul al XV-lea, înarmarea bisericilor, punerea lor în stare de a rezista unui atac sau unui asediu, se continuă şi se perfecţionează până tîrziu, în secolul al XVII-lea. Experienţa câştigată de una sau de alta dintre comunităţi slujeşte şi celorlalte. Meşterii erau folosiţi de la o fortificaţie la alta, de la o comunitate la alta. După fiecare luptă, nu numai că erau reparate distrugerile suferite, dar se şi întăreau acele porţiuni care nu se dovediseră destul de tari, se mai construia un turn nou, se mai înălţa cu un etaj sau cu două, o parte sau alta a bisericii, se înalţa acoperişul, pe măsura ultimelor modificări ale zidurilor. În 1456, la scurt timp după ce a revenit pe tronul Ţării Româneşti (prima domnie, de numai câteva luni, a fost în 1448), Vlad Țepeș, fiul lui Vlad Dracul,a încheiat cu magistratul orașului Brașov un tratat de alianță împotriva turcilor, brașovenii promițându-i domnitorului protecția lor în incinta cetății Brașov în cazul când ar fi fost alungat de turci. În schimb, Țepeș le asigura libertatea comerțului în Țara Românească și protecția juridică. Însă, tratatul nu a fost respectat de niciuna din părţi, Vlad închinându-se Înaltei Porţi, iar braşovenii ajutându-l pe Dan, un pretendent la tronul Ţării Româneşti. În primăvara anului 1457, Ţepeş a trecut la represalii împotriva saşilor şi, după o expediție în zona Sibiului, a atacat Țara Bârsei. Au fost pustiite comuna Bod și alte câteva sate, care nu sunt menționate de cronică. Pedepsirea saşilor a continuat şi în anii următori, atât prin expediţii peste munţi, cât şi prin prigonirea negustorilor braşoveni prinşi în Ţara Românească. Într-una din incursiuni, în primăvara anului 1460, Vlad a atacat Brașovul. Au fost arse și pustiite suburbiile, iar biserica de la Bartolomeu a fost jefuită. Se povesteşte că prizonierii din Ţara Bârseiau fost trași în țeapă lângă tabăra domnească, pe dealul Șprenghi. Între cei executaţi se afla şi un căpitan al lui Ţepeş, care asediase fără succes Codlea.

the obligation to send soldiers for the royal army or grant the tax exemption for those who would fight in the church-stronghold, as Mathew Corvin did.

In contrast with Brasov, the Saxon settlements of Tara Barsei were not being consolidated. According to the tradition, facing the Tartar invasions, the communities used at the beginning the refuge strongholds (Rasnov, Feldioara, The Black Stronghold, Tampa). After the devastating impact of the ottoman invasion in 1421, the inhabitants of Tara Barsei followed the example of the people of Brasov but, lacking their material means to try an overall consolidation of the communes, they concentrated on the powerful wall building they had – the church.

The Saxon churches were strengthened and surrounded by walls, creating therefore around them wide enclosures, able to encompass – when at danger – the entire population of the communes.

Started in the XVth century, the works meant to consolidate the churches by making them able to resist an attack or a siege continued and enhanced till late, in the XVIIth century. The experience earned by one or the other community served to others too. The stonemasons were used from a fortification to another, from a community to another. After every single fight, they not only restore the damages but they also fasten the parts that revealed not strong enough, they built a new tower, a level or two in this or the other part of the church. The roof was also erected higher and higher, according to the last modifications of the walls' shape.

In 1456, short time after his second ascension to the Wallachia's throne (his first reign, of only several months, occurred in 1448), Vlad the Impaler, son of Vlad Dracul, signed with the magistrate of Brasov a alliance treaty against the Turks; the inhabitants of Brasov promised the prince their protection inside the stronghold walls, in case he would be chassed by the Turks. In exchange, Vlad Tepes would ensure them the liberty of commerce in Wallachia and juridical protection.

But both parties violated the treaty: Vlad the Impaler became a Porte subject while the inhabitants of Brasov helped Dan, a claimer of the Wallachia's throne. In the spring of 1457, Vlad Tepes started reprisals against the Saxons and, after a military expedition in Sibiu area, he attacked Tara Barsei. His army ravaged Bod commune and other several villages, which are not mentioned by the chronicle.

The punishment of the Saxons continued the following years, by both military campaigns across the mountains and the persecution against the tradesmen of Brasov, captured in Wallachia. During one of those incursions, during the spring of 1460, Vlad attacked Brasov. The suburbs were burnt and devastated and the church in Bartholomew neighbourhood was sacked. The story goes that the prisoners captured in Tara Barsei were impalled near the lordly camp, on Sprenghi hill. Among the executed victims there also was one of his captains, who unsuccessfully put Codlea under siege.

By the end of the XVth century, the conflict between Vlad the Impaler and the Saxons of Brasov was already becoming a legend, hosted by the German chronicles printed in Strasbourg and Nurnberg. The stories of the Saxons about Draculea/Dracula

ǷǷ Braşovul văzut dinspre Dealul Cetăţuii/ Straja (desen de Háry Gy., Die Österreichisch-Ungarisches Monarchie in Wort und Bild, VI, Wien, 1902) ǷǷ Braşov seen from Dealul Cetăţuii/Straja (drawing by Háry Gy., Die Österreichisch-Ungarisches Monarchie in Wort und Bild, VI, Wien, 1902)

La sfârşitul secolului al XV-lea, conflictul dintre Vlad Ţepeş şi saşii braşoveni intrase deja în legendă prin preluarea sa în naraţiunile germane tipărite la Strasbourg sau Nürnberg.

Poveştile saşilor despre Drăculea/Dracula au fascinat şi inspirat spaţiul germanic şi, în prezent, probabil, sunt cele mai cunoscute legende pe plan mondial despre Ţara Bârsei, Transilvania şi România. În schimb, în epocă, braşovenii au putut să treacă peste duşmănia faţă de Drăculea, şi în preajma campaniei lui Mahomed al II-lea la nord de Dunăre, între foştii rivali creştini se încheiase pacea. Într-o scrisoare către magistratul Braşovului, Vlad Ţepeş îi numea pe braşoveni ,,bunii şi dulcii prieteni ai domniei mele”…

Deşi îşi arătase curajul în luptele cu turcii, Vlad Ţepeş a fost acuzat că a uneltit pentru o campanie a sultanului peste Carpaţi şi a fost arestat undeva în Trecătoarea Branului, aproape de Piatra Craiului (1462). Se pare că la originea ordinului de arestare dat de regele Matei Corvin ar fi fost o scrisoare falsificată de braşoveni, în care Ţepeş apărea trecut în slujba turcilor.

După 12 ani de prizonierat la Vişegrad (Buda), în octombrie 1476, Vlad Ţepeş se afla din nou la Braşov. Înainte de a trece munţii, Drăculea a trebuit să recunoască privilegiile comerciale ale braşovenilor şi să renunţe la măsurile de protecţie pentru negustorii din Ţara Românească. La 17 noiembrie 1476, din Cristian, pârcălabul de Târgovişte, îi cerea magistratului din Braşov să laude pe Dumnezeu ,,cu orgi, cântări şi cu clopote”, pentru cucerirea cetăţii Bucureşti de către Vlad Ţepeş. În anul 1462, prezenţa armatelor otomane în Ţara

fascinated and inspired the Germanic cultural area; nowadays they are probably the most known legends worldwide about Tara Barsei, Transylvania and Romania.

On the contrary, in the epoch, the inhabitants of Brasov found the power and reasonableness to forget the hostility to Draculea; around the campaign of Murad the IInd at the north of the Danube, the ex Christians enemies made peace. In a letter sent to the magistrate of Brasov, Vlad the Impaler called the inhabitants „the good and sweet friends of mine”...

Although he proved his courage during the battles against the Turks, Vlad the Impaler was accused to have intrigued for a sultan's campaign across the Carpathians and get arrested somewhere in Bran gorge, near Piatra Craiului (1462). Is seems that, at the origin of the arresting order given by Mathew Corvin, was a letter forged by the tradesmen of Brasov, in which Vlad Tepes was mentioned as a subject of the Turks.

After 12 years of captivity in Visegrad (Buda), in October 1476, Vlad the Impaler was again in Brasov. Before crossing the mountains, Draculea had to reaffirm the commercial privileges of the inhabitants of Brasov and deny the protection measures for the tradesmen of Wallachia. At 17th November 1467, the prefect of Targoviste, visiting Cristian, was asking the magistrate of Brasov to preach God „with pipe organs, songs and bell rings” for the conquer of Bucharest stronghold by Vlad the Impaler.

In 1462, the presence of the ottoman armies in Wallachia and the requests for help of Vlad the Impaler determined King Mathew Corvin to leave his residence in Buda and come to the south-eastern borders of the kingdom. The first visit of John of Hundoara's son in

ǷǷ W. Lazius, Chronographia Vera, Wien, 1556 ǷǷ W. Lazius, Chronographia Vera, Wien, 1556

— 126 —

Românească şi cererile de ajutor ale lui Vlad Ţepeş, l-au determinat pe regele Matei Corvin să-şi părăsească reşedinţa de la Buda şi să ajungă la hotarele sud-estice ale regatului.

Prima vizită a fiului lui Ioan de Hunedoara la Braşov a avut loc în perioada 4 noiembrie - 5 decembrie 1462. Pe lângă arestarea lui Drăculea, Matei Corvin îi câştigă de partea sa pe braşoveni prin acordarea unor donaţii care reprezintă primele posesiuni feudale dobândite de oraşul Braşov. Regele confirmă comunităţii braşovene dania posesiunilor Satu Nou (Neudorf) şi Comloş (în prezent dispărut).

Posesiunea Comloş, situată în partea nordică a Ţării Bârsei, între cetatea Hălchiu şi târgul Hălchiu, fusese donată în anul 1404 de către Iacob Lackfi, voievodul Transilvaniei, lui Iohannes Sydenswencz, judele Braşovului, şi lui Antonius Sander, cetăţean braşovean, cu obligaţia pentru cei doi stăpâni de a întemeia un sat. Satul Hopsyfen (Hopfen=Hamei), numit în unele acte cu sinonimul maghiar Komlos, apare în acte numai până la anul 1496. În anii 1480, 1489 şi 1495, în Ţara Bârsei a bântuit o epidemie de ciumă. Apoi, în perioada 15301556, ciuma a bântuit de alte şase ori satele bârsane. Probabil că satul ,,Hamei” a dispărut în timpul acestor calamităţi.

Tendinţele autoritare ale regelui Matei Corvin (1458–1490) şi creşterea impozitelor au determinat în 1467 o răscoală a stărilor privilegiate din Transilvania. Deşi saşii din Sibiu şi Bistriţa au trecut de partea aristocraţiei transilvănene, braşovenii au

Brasov occurred in the 4th November - 5th December 1462. The king not only arrested Draculea, but Mathew Corvin gained over the inhabitants of Brasov by giving them donations representing the first feudal possessions acquired by the city of Brasov. The king confirmed the community of Brasov the donation of the possessions Satu Nou (Neudorf) and Comlos (nowadays disappeared).

The Comlos possession, located on the northern side of Tara Barsei, between the stronghold Halchiu and Halchiu fair, has been donated in 1404 by Jakob Lackfi, the voivode of Transylvania to Johannes Sydenswenscz, the mayor of Brasov, and to Antonius Sander, a citizen of Brasov, with the obligation for the two owners to establish a village. The village Hopsyfen (Hopfen=Hops), named in some documents with the Magyar synonym Komlos, is mentioned in documents only until 1496. In 1480, 1489 and 1495, Tara Barsei was devastated by a plague pestilence. Later, between 1530-1556, the plague haunted six times more the villages in the area. „Hops” village probably disappeared during those calamities.

The authoritarian tendencies of King Mathew Corvin (14581490) and the tax growth provoked in 1467 an uprising of the privileged stratum in Transylvania. Although the Saxons from Sibiu and Bistrita supported the Transylvanian aristocracy, the inhabitants of Brasov remained faithful to the king. After repressing the mutiny, the king comes to Brasov and rewards the faithfulness of its inhabitants by the extension of the warehousing privilege of the city and the right to make commerce from Wallachia towards

ǷǷ Braşov - Biserica evanghelică din Bartolomeu (desen de Háry Gy., Die Österreichisch-Ungarisches Monarchie in Wort und Bild, VI, Wien, 1902) ǷǷ Braşov—The Evangelical church in Bartolomeu (drawing by Háry Gy., Die Österreichisch-Ungarisches Monarchie in Wort und Bild, VI, Wien, 1902)

— 127 —

ǷǷ Vlad Ţepeş (gravură, Lübeck, 1485) ǷǷ Vlad Ţepeş (engraving, Lübeck, 1485)

rămas fideli regelui. După ce a înăbuşit răscoala, regele vine la Braşov şi răsplăteşte fidelitatea braşovenilor prin extinderea dreptului de depozit al oraşului şi pentru comerţul dinspre Ţara Românească spre Transilvania şi interzice castelanului şi vameşilor de la Bran să perceapă vămi de la negustorii din Braşov şi Ţara Bârsei. Acum au fost stabilite şi obligaţiile militare ale Braşovului şi Ţării Bârsei: participarea cu 50 de luptători în campaniile din vestul regatului şi participarea cu toate contingentele la războaiele purtate de rege la graniţa de răsărit.

Gesturile de bunăvoinţă ale regelui Matei faţă de Ţara Bârsei şi Braşov au continuat până la sfârşitul domniei sale. În 1469, printr-un document emis la Brno, regele scuteşte de impozite Ghimbavul, distrus de incendiu, pentru doi ani. În 1471, Matei Corvin donează Braşovului satele Şercaia şi Părău din Ţara Făgăraşului.În 1485, după ce a ordonat magistratului din Braşov să întreţină fortificaţiile,

Transylvania; the king also prohibited the castellans and the custom officer of Bran to toll the merchants of Brasov and Tara Barsei. There were contemporary established the military obligations of Brasov and Tara Barsei: the inhabitants had to participate with 50 fighters at the campaigns on the western side of the kingdom and with all the contingents at the wars fought by the king at the eastern borders.

The benevolent gestures of King Mathew Corvin in relation to Tara Barsei and Brasov continued till the end of his reign. In 1469, by a document issued at Brno, the king exempts Ghimbav of taxes for two years, after the locality has been devastated by a fire. In 1471, Mathew Corvin donates Brasov the villages Sercaia and Parau in Tara Fagarasului. In 1485, after having ordered the magistrate of Brasov to ensure the permanent maintainability of the fortifications, the armies and the munitions, the king prohibited the voivodes of Transylvania to constrain the inhabitants of Brasov and Tara Barsei to military

— 128 —

armele şi muniţiile mereu în stare de funcţionare, regele a interzis voievozilor Transilvaniei să constrângă locuitorii Braşovului şi ai Ţării Bârsei la servicii militare în regatul Ungariei, ei trebuind să participe numai la campaniile militare din Transilvania şi Ţările Române. În 1486, braşovenii îşi demonstrează din nou fidelitatea faţă de coroană şi refuză săparticipe la o nouă răscoală a nobilimii transilvănene. După înfrângerea revoltei, regele a confirmat pentru toţi saşii liberi din Transilvania privilegiul acordat saşilor din provincia Sibiului de către regele maghiar Andrei al II-lea în anul 1224, prin recunoaşterea ,,Universităţii Naţiunii Săseşti” (,,Universitas Saxonum”), din care făcea parte şi districtul Braşov. În semn de recunoştinţă pentru protecţia acordată, şi pentru că a donat bani pentru construirea Bisericii Negre, care în timpul guvernării sale a fost terminată; în antreul sudic al lăcaşului supuşii braşoveni au aşezat stema regelui Matei şi a soţiei sale Beatrix, iar pe coloana de vizavi de amvon stema nobililor de Hunedoara: corbul cu inelul de aur în cioc.

După moartea lui Matei Corvin (1490), prestigiul Regatului maghiar a decăzut şi, în final, după înfrângerea de la Mohács (1526), Ţara Bârsei va împărtăși soarta întregii Transilvanii, intrând timp de 150 de ani sub suzeranitate turcească.

Braşovul a profitat de slăbiciunile regalităţii şi în anul 1498 a ajuns să controleze cea mai importantă cale comercială spre Ţara Românească, Trecătoarea Branului, prin primirea cetății și domeniului Bran ca zălog pentru împrumuturile făcute vistieriei regale. În perioada imediată morţii regelui Ludovic al II-lea în bătălia de la Mohács (1526), a izbucnit un război intern pentru succesiunea la fostul tron al Ungariei. O parte a nobilimii ungureşti a trecut de partea lui Ferdinand de Habsburg, celalaltă partidă însă a dorit un conducător de origine maghiară şi l-a ales pe Ioan Zápolya. Saşii au rămas fideli lui Ferdinand, Braşovul fiind primul oraş, din toate oraşele săseşti, care deja în anul 1527 s-a alăturat taberei prohabsburgice. A urmat o perioada de războaie urmate de foamete, ciumă, holeră şi alte epidemii, care au pustiit Țara Bârsei.

Prima intervenţie în conflict a braşovenilor a fost în 1528, prin cucerirea cetăţii Făgăraşului, apărată de un căpitan al lui Zápolya, cu ajutorul a 2000 de puşcaşi (archebuzieri), înarmaţi cu bombarde primite de la braşoveni şi plătiţi de saşii din principalele oraşe transilvănene.

La începutul anului 1529, armatele lui Petru Rareş s-au apropiat de Ţara Bârsei, însă domnitorul moldovean a fost întâmpinat cu daruri de solii Braşovului şi înduplecat să cruţe oraşul. În iunie 1529, după încheierea tratatului de alianță cu Zápolya, Petru Rareș a trimis în Țara Bârsei o armată sub conducerea vornicului Grozav.

Bătălia a avut loc la 22 iunie 1529, la Feldioara. Moldovenii i-au învins pe susținătorii lui Ferdinand şi au capturat toate tunurile brașovenilor.

La 29 iulie 1529, Petru Rareș le-a cerut brașovenilor să renunțe imediat la rebeliunea împotriva lui Zápolya, însă saşii rămân alături de Habsburg. În toamna anului 1529 a avut loc a treia campanie

services in the Hungary Kingdom; they were obliged to participate only at the military campaigns in Transylvania and Wallachia.

In 1486, the inhabitants of Brasov proved once again their faithfulness to the crown by refusing to participate at a new uprising of the Transylvanian nobility. After having repressed the uprising, the king confirmed for all the free Saxons of Transylvania the privilege given to the Saxons of Sibiu by the Magyar King Andrew the IInd in 1224, through the recognition of „The Saxon Nation's University” („Universitas Saxonum”), to which also pertained the district of Brasov.

As a sign of gratitude for the protection granted and for the money the king gave for the construction of the Black Church, which works finished during his reign, the subjects of Brasov put on the southern hall of the church the armoury of King Mathew and his wife Beatrix.

On the column across the pulpit they also put the blazonry of the nobles of Hunedoara: a raven with a golden ring on its beak.

After the death of Mathew Corvin (1490), the prestige of the Magyar Kingdom decayed and, finally, after the defeat of Mohacs (1526), Tara Barsei shared the faith of the entire Transylvania, entering for 150 years under Turkish suzerainty.

The city of Brasov profited of the royalty's weaknesses and in 1498 was already controlling the most important commercial road towards Wallachia – The Bran Pass – by receiving Bran stronghold and domain as a pledge for the borrowing made to the royal treasury.

During the period immediately subsequent the death of Louis the IInd in the battle of Mohacs (1526), an internal war arose for the succession to the Hungary’s throne. A part of the Magyar nobility took the side of Ferdinand of Habsburg, while the other side wished a leader of Magyar origin, so it chose Ioan Zapolya. The Saxons remained faithful to the King Ferdinand; from all the Saxon towns, Brasov was the first to join, since 1527, the pro-Habsburg side. It was a period of wars followed by famine, plague, cholera and other epidemics, which ravaged Tara Barsei.

The first intervention in the conflict of the inhabitants of Brasov occurred in 1528, through the conquer of Fagaras stronghold, defended by a captain of Zapolya, with the help of 2.000 harquebusiers, endowed with canons received from the dwellers of Brasov and paid for by the Saxons of the main towns of Transylvania.

At the beginning of 1529, the armies of Peter Rares approached the borders of Tara Barsei but the Moldavian prince was welcomed with presents by the messengers of Brasov and relented to spare the town. In June 1529, after the conclusion of the alliance treaty with Zapolya, Peter Rares sent an army in Tara Barsei, under the guidance of the high steward Grozav. The battle took place at 22nd June 1529, in Feldioara. The Moldavians defeated Ferdinand’s partisans and captured all the canons of the inhabitants of Brasov.

At 29th April 1529, Peter Rares requested the people of Brasov to cease immediately the rebellion against Zapolya, but the Saxons remained at the side of the Habsburgs. In the autumn of 1529, the prince communicated the magistrate of Brasov that he wanted to conquer the town for Zapolya; three days later, he established his camp near Sprenghi hill. The following day, his soldiers attacked the

— 129 — ǷǷ Bod – Biserica evanghelică, primăria şi şcoala (aprox. 1910) ǷǷ Bod—The Evangelical church, City Hall and the School (approx. 1910)

a domnitorului Petru Rareş împotriva Braşovului. Din tabăra de la Prejmer, domnitorul a transmis magistratului că vrea să cucerească orașul pentru Zápolya şi după trei zile și-a așezat tabăra lângă dealul Șprenghi. A doua zi, a fost atacată fortificația de lemn de pe Șprenghi. Garnizoana formată din 20 de oameni s-a predat și au fost capturate două tunuri. Apoi, moldovenii au bombardat Cetatea. În fața primejdiei ocupării orașului, ,,bătrâni înverșunați” din sfatul orașului au fost obligați să cedeze și după negocieri s-a ajuns la o înțelegere; braşovenii se obligau să plătească lui Petru Rareş 4000 de florini şi se angajau să-l recunoască drept rege pe acela care guvernează la Buda și care deține coroana Sfântului Ștefan. În schimb, Petru Rareș a promis că-i va apăra ,,împotriva tuturor relelor” pe locuitorii Țării Bârsei și le-a îngăduit comerțul liber în Moldova și Transilvania. Și domnitorul moldovean s-a ținut de cuvânt.

După două săptămâni de la înțelegere, el a poruncit secuilor să restituie brașovenilor vitele înstrăinate. În 1530, Ţara Bârsei a fost atacată de Vlad Înecatul.

Domnitorul Ţării Româneşti a vrut să-i pedeapsească pe braşoveni pentru sprijinul acordat lui Moise Vodă, duşmanul său. Însoţit de un corp de oaste turcesc, Vlad a pătruns în Ţara Bârsei prin pădurea de la Codlea. Mai întâi, şi-a făcut tabăra la Vulcan, apoi, lângă cetatea Braşovului, pe

wooden fortification on Sprenghi hill. The garrison, constituted by 20 persons surrendered and two canons were captured. The Moldavians bombarded then the Stronghold. Facing the danger to see their town under occupation, „the fierce elders” of the town council were forced to relinquish. After bargaining, they reached an agreement: the inhabitants of Brasov committed to pay Peter Rares 4000 florins and to recognize as king the one who governs Buda and possess the crown of Saint Stephen.

In exchange, Peter Rares promised he would defend the inhabitants of Tara Barsei „against all odds” and allowed them the practice of the free commerce in Moldavia and Transylvania.

And the Moldavian prince kept his word. Two weeks after the agreement, he ordered the local Magyars to render the people of Brasov the cattle they have taken before.

In 1530, Tara Barsei is attacked by Vlad Inecatul – Vlad the Drowned. The prince of Wallachia wanted to punish the people of Brasov for the support they gave to Moise Voda, his enemy.

Accompanied by a regiment of Turkish army, Vlad trespassed theTara Barsei’s borders through the forest of Codlea. He first installed his camp at Vulcan, then near Brasov stronghold, on Sprenghi hill From here, he put at sack the entire region. Once again, hopeless, Brasov surrendered and submitted to Wallachian prince, the King of Hungary, Ioan Zapolya and the ottoman Sultan Soliman, as mentioned in a letter to the magistrate by Vlad

— 130 —

dealul Şprenghi. De aici a prădat întreaga regiune. Din nou, fără speranţă, Braşovul a cedat şi s-a supus domnitorului muntean, regelui Ungariei, Ioan Zápolya şi sultanului otoman Soliman, după cum apare într-o scrisoare trimisă de Vlad Înecatul magistratului. În anii care au urmat, braşovenii au păstrat relaţii bune cu Ioan Zápolya, iar în 1531, regele i-a răsplătit pentru că au trecut de partea sa, cu satul Grid, din Ţara Făgăraşului, alături de alte posesiuni braşovene mai vechi, Părău şi Ţânţari (azi Dumbrăviţa). În anul 1538, după ce a încheiat pace cu Ferdinand, regele Ioan Zápolya a vizitat Braşovul. Primit festiv, găzduit şi copleşit cu daruri, a zăbovit în oraş timp de o săptămână. În vederea vizitei regale, oraşul a fost iluminat şi noaptea, folosindu-se, conform documentelor, 58 de torţe şi 4 chintale de lumânări. La nunta sa cu Isabella, fiica regelui Poloniei, pe care o sărbătoreşte în anul următor la Székesfehérvár, Zápolya a invitat şi sfatul din Braşov.

Delegaţii Braşovului, Johann Fuchs şi Johann Hoch, au călătorit cu un car tras de şase cai şi i-au oferit regelui un cadou de nuntă din partea oraşului Braşov format din două căni de argint aurite, un cal de paradă cu şa şi frâu şi două covoare mari. În anul 1541, din ordinul Porţii Otomane, Petru Rareş a năvălit, împreună cu o armată turcească, în Ţara Bârsei şi a atacat din tabăra amenajată la Bod toată zona. Sultanul îi pedepsea pe saşi pentru că refuzau să recunoască legitimitatea numirii fiului lui Zápolya, Ioan al II-lea Sigismund, în vârstă de un an, pe tronul Ungariei. Anul următor, ordinul s-a repetat, însă pentru a nu pricinui pagube Țării Bârsei, brașovenii au ajuns la o înțelegere cu domnitorul moldovean , acțiune care a costat orașul 1500 florini. Recunoscători, brașovenii au trimis în tabăra moldovenilor vin, cozonac, pâine, legume şi păsări. În schimb, aceştia supravegheau suburbiile – Brașovul vechi și Blumăna, pentru a le apăra de jaf sau incendiere. Tot acum, în tabără, Petru Rareș a fost tratat de chirurgul Braşovului, Georgius Barbitonsor, timp de două săptămîni.

Atitudinea curtenitoare a braşovenilor faţă de Petru Rareş a continuat şi în anii următori, când domnitorul a primit o caleașcă pictată și aurită de meșterul Gregorius Pictor, un ceas care aparținuse judelui primar al orașului, Johann Fuchs, şi o bucată de sare gemă pe care era încrustată stema Moldovei. Dar poate gestul cel mai special a avut loc în 1546, când Petru Rareş a solicitat de la Brașov ochelari, ceea ce pentru perioada respectivă era o raritate. Câteva săptămâni mai târziu, Johannes, fiul fostului jude primar Martin Draud, îi înmâna domnitorului ochelarii ceruţi.

Necazurile locuitorilor Ţării Bârsei au continuat şi sub domniile urmaşilor lui Petru Rareş. În 1552, Ştefan (1551-

the Drowned.

During the following years, Brasov kept good relationships with Ioan Zapolya; in 1531, the king rewarded them for having taken his side, by donating them the village Grid, in Tara Fagarasului, along with other more ancient possession in the surroundings of Brasov, Parau and Tantari – Mosquitoes (today Dumbravita).

In 1538, after he made peace with King Ferdinand, King Ioan Zapolya visited Brasov. Welcomed with feats, hosted and overwhelmed by presents, the king lingered in town for an entire week. In honour of the royal visit, the town was illuminated all night; according to the documents, the hosts used 58 torches and 4 quintals of candles. At the wedding of Isabella, the daughter of the King of Poland, celebrated the next year at Székesfehérvár, Zápolya also invited the council of Brasov. The town’s delegates, Johann Fuchs and Johann Hoch, travelled in a six horses chariot and offered the king as wedding present from the town of Brasov two gold-plated silver cups, a parade horse garnished with saddle and bridles and two big carpets.

In 1541, by order of the Ottoman Porte, Peter Rares, accompanied by a Turkish army, invaded Tara Barsei and attacked from the camp installed at Bod the entire area. The Sultan was punishing the Saxons for their refusal to recognize the legitimacy of the appointment of Zapolya’s one year old son, Ioan the 2nd Sigismund, on the Hungary's throne. The next year, the invasion order repeated, but this time Tara Barsei didn't suffer any damages. The inhabitants of Brasov had reached an agreement with the Moldavian prince, in exchange of 1500 florins. To express their gratitude, the people of Brasov sent wine, cake, bread, vegetables and poultry in the Moldavian camp, while the invaders was watching the suburbs - Brasovul Vechi and Blumana, to protect them from pillage and fire. On the same occasion, in his camp, Peter Rares was treated for two weeks by the surgeon of Brasov, Georgius Barbitonsor.

The benevolent attitude of the locals towards Peter Rares continued in the next year, when the prince was given a calash painted and covered with gold by master Gregorius Pictor, a watch that belonged to the mayor of Brasov, Johann Fuchs and a piece of rock salt on which there was inwrought the Moldavia's armoury. But maybe the most peculiar gesture occurred in 1546, when Peter Rares asked a pair of glasses at Brasov, which was a rarity in those times. A few weeks later, Johannes, the son of the mayor Martin Draud, was handing the prince the glasses requested.

The troubles of the inhabitants of Tara Barsei also continued under the reigns of Peter Rares descendants. In 1552, Stephen (1551-1552), Peter Rares's son, extended his pillage incursion in the territory inhabited by the Magyars until Prejmer and Harman, and in 1558, Tara Barsei was sacked by the army of Alexander Lapusneanu.

ǷǷ Biserica evanghelică fortificată Rotbav (Das sächsische Burzenland. Zur Honterusfeier, Braşov, 1898) ǷǷ The Evangelical fortified church in Rotbav (Das sächsische Burzenland. Zur Honterusfeier, Braşov, 1898)

1552), fiul lui Petru Rareş, a prelungit o incursiune de pradă în Secuime, până la Prejmer şi Hărman, iar în 1558, Ţara Bârsei a fost prădată de oastea lui Alexandru Lăpuşneanu. În februarie 1572, Braşovul a fost înfrumuseţat şi iluminat pentru primirea unui nou oaspete de seamă, noul principe al Transilvaniei, viitor rege al Poloniei (1575-1586), Ştefan Báthory.

Sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul secolului al XVII-lea reprezintă o perioadă deosebit de dramatică în istoria Ţării Bârsei, marcată de bătălii sângeroase, foamete şi ciumă, de abuzurile, violenţele şi şantajul trupelor încartiruite în comunele bârsane. Însă, aceiaşi perioadă este apreciată ca ,,epoca de glorie a Braşovului”, prin vitejia şi îndârjirea cu care a fost dusă ,,lupta de eliberare a braşovenilor sub Michael Weiss împotriva tiranului Gabriel Báthori”, după cum o caracterizează Heinrich Wachner în Istoria Ţării Bârsei. În anul 1595, domnitorul Ţării Româneşti, Mihai Viteazul a trebuit să se retragă cu armata sa din faţa turcilor în Ţara Bârsei, unde aliatul său, principele Transilvaniei, Sigismund Báthori îşi avea tabăra, între Râşnov şi Codlea; apoi, împreună, au trecut munţii şi l-au învins pe Sinan Paşa. Din armata creştină care a luptat împotriva turcilor la Călugăreni și Giurgiu au făcut parte şi 5000 de trabanţi plătiţi de oraşele transilvănene: 1000 de trabanţi albaştri de la Braşov, conduşi de Michael Weiss, judele primar de mai târziu al Brașovului,

In February 1572, Brasov was embellished and illuminated to receive a new noble guest, the new prince of Transylvania, the future King of Poland (1575-1586), Stephen Bathory.

The end of the XVIth century and the beginning of the XVIIth century represent particularly dramatic period in the history of Tara Barsei, marked by sanguinary battles, famine and pestilence, the abuses, the violence and the blackmail of the squads quartered in the localities of the region. But the same period in also considered „the glorious age of Brasov”, thanks to the bravery and the fierceness of „the liberation fight of the people of Brasov, led by Michael Weiss against the tyrant Gabriel Bathory”, as Heinrich Wachner calls it in his book The History of Tara Barsei In 1595, the prince of Wallachia, Michael the Brave (Mihai Vireazul) had to retreat with his army in front of the Turks in Tara Barsei, where his ally, the prince of Transylvania, Sigismund Bathory had his camp between Rasnov and Codlea; after that, they crossed the mountains together and defeated Sinan Pasha. 5000 halberdiers maintained by the Transylvanian towns ranked among the soldiers of the Christian army that fought against the Turks at Calugareni and Giurgiu: 1000 blue halberdiers from Brasov, under the command of Michael Weiss, the Brasov’s mayor to be, 1000 black halberdiers from Sibiu, 1000 green halberdiers from Sighisoara and Medias, 1000 red pedestrian from Bistrita and

— 132 —

1000 de trabanţi negri de la Sibiu, 1000 de trabanţi verzi de la Sighişoara şi Mediaş, 1000 de pedeştri roşii de la Bistriţa şi 1000 de trabanţi albaştri ,,de la Curtea măriei sale”, toţi înarmaţi cu archebuze. În 1599 se desfăşoară prima campanie militară în Ardeal a voievodului Mihai. O parte din trupe au intrat prin valea Oltului, iar un corp de oaste, format din 8000 de haiduci şi 80 de guri de foc, sub comanda lui Mihai Viteazul, a trecut prin pasul Buzăului în Ţara Bârsei. La 20 octombrie, Mihai i-a primit pe reprezentanții Brașovului în tabăra de la Prejmer, iar a doua zi în tabăra de la Codlea. Delegaţia l-a rugat pe domnitor să cruţe Braşovul şi satele Ţării Bârsei. Mihai Viteazul le-a promis protecţia sa, cerându-le în schimb braşovenilor să jure credinţă împăratului austriac Rudolf şi să-i acorde un împrumut de 15.000 taleri. Mai târziu, domnitorul va refuza să restituie banii, justificându-şi gestul prin dreptul de război. De asemenea, trupele sale de mercenari au tratat în continuare Ţara Bârsei ca pe o ţară duşmănoasă şi au jefuit şi incendiat satele. În această campanie, numai Cristian, Râşnov şi Vulcan, care nu s-au aflat pe drumul armatei, au scăpat; în schimb, Prejmerul a fost complet distrus. Cetatea bisericii din Hălchiu a fost asaltată de şase ori, dar nu a fost cucerită. Învingător la Şelimbăr, în faţa cardinalului Andrei Báthori, Mihai Viteazul a fost recunoscut principe al Transilvaniei de Dieta întrunită la Alba Iulia (20-28 noiembrie 1599). În această calitate, la 1 martie 1600, el s-a întors la Braşov, unde convocase Dieta Transilvaniei. A fost prima şi unica Dietă a Transilvaniei, ţinută la Braşov.

Mihai Viteazul a venit la Brașov, însoțit de 600 de ostași, care au fost încartiruiți în oraș și în suburbiile acestuia. Domnitorul a fost găzduit în casa judelui primar Valentin Hirscher, situată în Târgul Cailor (azi str. G. Barițiu). A doua zi după sosirea domnitorului, au venit și trimișii împăratului Rudolf al II-lea, care însă au fost încartiruiți în afara zidurilor orașului. La 4 martie, Mihai Viteazul a convocat dieta Transilvaniei pentru data de 12 martie. În această perioadă, Mihai a guvernat din Brașov și tot aici a negociat cu trimișii străini. Astfel, la 9 martie, domnitorul primește la Brașov solia turcească, care aducea domnitorului și fiului acestuia, Nicolae Pătrașcu, din partea sultanului, însemnele domnești. Mihai Viteazul, împreună cu 4000 de călăreți, a ieșit în întâmpinarea soliei turcești, până aproape de Ghimbav. ,,Când s-au întâlnit, domnitorul și trimisul, amândoi, au sărit de pe cai și s-au întâmpinat cu plecăciuni adânci”, se povesteşte în cronica lui Massa şi Fuchs. Trimisul, Huraim-Aga, a luat sabia lui Mihai Viteazul și i-a dat în schimb o sabie prețioasă, aurită și bătută cu pietre scumpe. Apoi i-a dăruit un penaj din pene negre de egretă și pene albe de cocor, două steaguri roșii ca simbol al domniei, mai mulți cai de rasă și șoimi de vânătoare. La

1000 blue halberdiers „from His Majesty's court”, all of them armed with harquebus.

In 1599 occurred the first military campaign in Ardeal of the voivode Michael the Brave. A part of his troops entered trough the Olt Valley, while a array formed by 8000 outlaws and 80 canons, under the command of Michael the Brave, crossed the border of Tara Barsei through Buzau pass. At 20th October, Michael received the representatives of Brasov in his camp installed at Prejmer, and the next day at Codlea. The delegation begged the prince to spare Brasov and the villages of Tara Barsei.

Michael the Brave promised them his protection, and asked the locals in exchange to take the vassalage oath for the Austrian Emperor Rudolph and handle him a loan of 15.000 talers. Later, the prince will refuse to return the money, invoking the right of war. Moreover, his armies of mercenaries continued to treat Tara Barsei as a hostile country and sacked and burnt the villages.

Only Cristian, Rasnov and Vulcan, which were not on the army route, escaped of this campaign; Prejmer was conversely entirely destroyed. The stronghold of Halchiu’s church has been assaulted six times, but the attackers didn’t manage to conquer it.

Proclaimed conqueror at Selimbar, against the cardinal Andrew Bathory, Michael the Brave was recognized prince of Transylvania by the Diet assembled at Alba Iulia (20-28th November 1599). In this quality, at the 1st March 1600, he returned to Brasov, where he had convoked the Diet of Transylvania. It was the first and the only Diet of Transylvania assembled at Brasov.

Michael the Brave came at Brasov, accompanied by 600 soldiers, who were quartered in the town and its suburbs.

The prince was accommodated in the house of the mayor Valentin Hirscher, located in the Horses Fair (today George Baritiu Street). The next day after the prince’s arrival, also came the messengers of King Rudolph II, who were quartered outside the town’s walls. At the 4th March, Michael the Brave convoked the Diet of Transylvania for the 12th March. During this period, prince Michael governed Brasov and negotiated with the foreign envoys. At 9th March, the prince received at Brasov the Turkish embassy, which brought the prince and his son, Nicholas Patrascu, the princely armouries, from the sultan. Michael the Brave, accompanied by 4000 riders, left the town and ridded almost till Ghimbav to greet the Turkish embassy. „When they met, both the prince and the messenger jumped off the horses and made profound reverences”, counts the chronicle of Massa and Fuchs. The messenger, HuraimAga, received Michael's sword and gave him in exchange a precious gold-plated and covered with precious stones sword.

Then he gave him a plumage of black egret plumes and white crane plumes, two red flags as a symbol of his reign, several hot-blooded horses and hunting hawks. At noon, Michael with the ottoman messenger at his left side – the place of honour at the Turks – entered in Brasov trough The Custom Street

ǷǷ Biserica evanghelică fortificată Codlea (desen Greguss János în Orbán Balázs, A szekélyföld leírása, VI, Budapest, 1872) ǷǷ The Evangelical fortified church in Codlea (drawing by Greguss János in Orbán Balázs, A szekélyföld leírása, VI,

ora amiezii, Mihai, împreună cu solul otoman așezat în stânga sa – locul de onoare la turci –, a intrat în Brașov pe strada Vămii (în prezent str. Mureşenilor).

De la poarta orașului și până la locuința domnitorului, soldații lui Mihai, îmbrăcați în uniforme roșii și albe, au prezentat onorul. S-au tras în întâmpinarea oaspeților douăsprezece salve de tun, iar din toate turnurile s-a tras cu arme de foc. În oraș, conducătorii soliei otomane au fost cinstiți cu daruri.

Dieta din Braşov se pare că s-a desfășurat în Biserica Neagră. Acum a fost decisă legarea țăranilor de feudă, iobagii fugari fiind pedepsiți cu moartea.

Mihai Viteazul, împreună cu trupele sale și solia turcă, a părăsit Brașovul, la 16 martie, la ora 8 dimineața.

Fanfara militară turcă a dat onorul, iar judele brașovean l-a condus pe Mihai până la marginea hotarului orașului.

După două săptămâni, în drum spre Moldova, Mihai a revenit în Țara Bârsei. S-a oprit la Codlea şi Prejmer, dar nu a mai intrat în Brașov. În cinstea victoriei din Moldova, la Brașov, s-au tras salve de tun. Apoi, la 27 iunie, ,,voievodul şi domnul a toată Ţara Românească şi a Ardealului şi al Ţării Moldovei” s-a întors la Brașov.

Ultima şedere a Viteazului între zidurile Brașovului a durat cinci zile. În septembrie 1600, în timpul răscoalei împotriva

(nowadays Muresenilor Street). From the town’s gates till the prince’s house, Michael’s soldiers, wearing red and white uniforms, stood and saluted. Twelve canon gunshots were shot to welcome the guests and the soldiers shot the gunfire from all the towers. In the city, the leaders of the ottoman embassy have been given presents.

The Diet of Brasov seems to got assembled in the Black Curch. It was then that they decided to bend the peasants to the feud and established the death penalty for the fugitive serfs.

Michael the Brave, along with his troops and the Turkish errand left Brasov at 16th March, at 8 o’clock in the morning.

The Turkish military fanfare saluted and the mayor of Brasov accompanied Michael till the town's boundaries.

Two weeks later, in his way towards Moldavia, Michael returned in Tara Barsei. He installed his camp at Codlea and Prejmer but didn't enter in Brasov. To honour his victory in Moldavia, the inhabitants of Brasov fired canon shots. A few months later, at 27th March, „the voivode and the prince of the entire Wallachia, Ardeal and Moldavia” returned to Brasov. The last sojourn of the Brave within Brasov's walls lasted 5 days.

In September 1600, during the uprising against Michael the Brave, the troop of Brasov soldiers attacked by surprise the Wallachian army camped on the borders of Tara Barsei.

ǷǷ Biserica evanghelică fortificată Cristian (foto Leopold Adler, 1889) ǷǷ The Evangelical fortified church in Cristian (photo by Leopold Adler, 1889)

lui Mihai Viteazul, trupele braşovenilor au atacat prin surprindere trupele munteneşti aflate pe hotarul Ţării Bârsei. Familiile boierilor munteni şi ale soldaţilor români şi sârbi, din care cronica aminteşte 600 de femei, adăpostite în Şcheii Braşovului, au fost considerate ostatice. La 15 septembrie, trupele braşovenilor se retrag în spatele zidurilor oraşului, iar trupele muntene, secuii şi moldovenii, şi-au aşezat tabăra în apropiere. După o zi, trupele lui Mihai au renunţat la negocieri şi s-au grăbit să ajungă în sprijinul domnitorului care se pregătea pentru confruntarea cu Basta. În urma lor, crezând că soţiile sechestrate în Braşov au fost ucise, alţi soldaţi ai domnitorului, susţine Nicolae Iorga, ,,căutară a pedepsi prin dări de foc, la 18 septembrie”.

Au ars atunci Prejmerul, Hărmanul, Sânpetru, Feldioara, Rotbav, Măieruş şi Satu Nou. Retrase în Ţara Făgăraşului şi Ţara Bârsei, după înfrângerea de la Mirăslău, trupele lui Mihai Viteazul s-au strâns la 1 octombrie în faţa zidurilor Braşovului. Secuii, veniţi în sprijinul lui Mihai, au trecut Ţara Bârsei prin foc şi sabie. Asediatorii s-au poziţionat pe Dealul Furcilor, pe drumul spre Hărman şi la moara de hârtie de la Stupini.

Românii din Şchei au trecut de partea lui Mihai, luând parte la asalt. Ei au încercat să ocupe prin surprindere zidurile oraşului şi să predea cetatea domnitorului român, dar au fost respinşi și au suferit represalii. Oprit de fortificaţiile puternice, Mihai Viteazul nu a reuşit să cucerească Braşovul, în schimb, la 24 octombrie, mercenarii săi au ars din nou Ţara Bârsei. Au scăpat numai Râşnovul, Ghimbavul şi Cristianul.

Anul următor, în luna iulie, Mihai a intrat din nou în Ardeal prin Ţara Bârsei şi iarăşi tabăra a fost aşezată la Prejmer. În august, în bătălia de la Gurăslău, armatele

The families of the Wallachian nobles and of the Romanian and Serbian soldiers, of which the chronicle mentions 600 women, sheltered in Schei neighbourhood, were considered hostages. At 15th September, the Brasov troop retired behind the town’s walls, while the Moldavian, Magyar and Wallachian army camped nearby. A day later, Michael's troop gave up the negotiations and rushed to help the prince, who was making the preparations for the battle against general Basta. Suspecting that the wives sequestered in Brasov have been killed, other soldiers of the prince, writes Nicolae Iorga, „punished the inhabitants by fire, at 18th September”. Prejmerul, Hărmanul, Sânpetru, Feldioara, Rotbav, Măieruş and Satu Nou were burnt after this punishment campaign.

Withdrawn in Tara Fagarasului and Tara Barsei, after the defeat of Miraslau, Michael the Brave's army gathered at the 1ts October in front of Brasov walls. The Magyars, came to support the prince, put Tara Barsei to fire and sword. The besiegers camped on the Forks Hill, on the way to Harman and at the paper mill as Stupini. The Romanians of Schei took the side of the prince and participated to the assault. They tried to occupy by surprise the town’s walls and surrender the stronghold to the Romanian prince, but they were rejected and suffered retaliations. Stopped by the powerful fortifications, Michael the Brave failed to conquer Brasov; as reprisals, at 24th October, his mercenaries burnt once again Tara Barsei. Only Rasnov, Ghimbav and Cristian managed to escape.

The next year, in July, Michael entered again in Ardeal through Tara Barsei and installed once again his camp near Prejmer. In August, during the battle of Guraslau, the imperial armies, led by General Basta and Michael the Brave, defeated the Transylvania army. In this occasion, several battle flags of the inhabitants were captured.

ǷǷ Biserica evanghelică fortificată Cristian (reconstituire grafică) ǷǷ The Evangelical fortified church in Cristian (graphical reconstitution)

imperiale, conduse de Basta şi Mihai Viteazul, au învins trupele transilvănene. Acum, au fost capturate şi mai multe steaguri de luptă ale braşovenilor.

După asasinarea lui Mihai, generalul imperial Basta a devenit stăpânul absolut al Transilvaniei. Cronicarii saşi au recunoscut că a urmat ,,o perioadă groaznică pentru țară, întrucât soldaţii lui bântuiau mai rău decât trupele lui Mihai”. În 1602, Basta a intrat în Braşov, a arestat conducerea oraşului şi a eliberat-o numai după ce i s-a plătit o răscumpărare frumoasă. În 1603, împotriva imperialilor a izbucnit o răscoală condusă de Moise Székely, care însă a fost înăbuşită de către Radu Şerban, ajuns cu ajutorul lui Basta domnitor în Muntenia. Şi de data aceasta luptele au avut loc în Ţara Bârsei. Două corpuri de oaste muntene au trecut Carpaţii. În ziua de 6 iulie 1603, oastea condusă de banul Craiovei, Gheorghe Raţ, a intrat pe la pasul Tătarului şi a învins avangarda lui Székely, într-o bătălie sângeroasă lângă pădurea Codlei. Avangarda lui Radu Şerban a trecut prin pasul Bran, după care şi-a întins tabăra între Râşnov şi

After the assassination of prince Michael, General Basta became the indisputable master of Transylvania. The Saxons chronicles reveal that it was „a terrifying period for the country, as his soldiers were a worse plague than Michael’s troops”. In 1602, General Basta entered in Brasov, arrested the town's leadership and released it only after he was given a consistent ransom.

In 1603, u rebellion led by Moise Szekely burst against the imperials, but the uprising was repressed by Radu Serban, who ascended to the throne of Greater Wallachia with the help of General Basta. This time too, the battles took place in Tara Barsei. Two Wallachian arrays crossed the Carpathians. At 6th July 1603, the army led by the Ban of Craiova, Gheorghe Rat, entered though the Tartar Pass and defeated the avantgarde of Szekely, after a bloody battle near Codlea forest. The avant-garde of Radu Serban crossed Bran pass and installed the camp between Rasnov and Cristian. Meanwhile, Moise Szekely broke through with his army at Halchiu. His allies, the inhabitants of Brasov, paid him a war tax and put at his disposal 150 soldiers. In the battle near the paper mill of Brasov

— 136 —

Cristian. Între timp, Moise Székely a apărut cu oastea sa la Hălchiu. Aliaţii săi, braşovenii, i-au plătit un impozit de război şi i-au pus la dispoziţie 150 de dorobanţi. În bătălia de lângă moara de hârtie din Braşov (17 iulie 1603), Székely a fost ucis şi armata sa distrusă (4000 soldaţi morţi).

Domnitorul Radu Şerban a rămas în Ţara Bârsei încă patru luni. Cronicile săseşti povestesc că ,,haiducii săi jefuiesc satele şi fură orăşenilor toţi caii. Pe câmp, ei incendiază grâul şi în Ţara Bârsei izbucneşte o foamete încât lumea mânca mortăciuni”.

După plecarea lui Radu Şerban, apare şi Basta, care ,,stoarce până şi ultima picătură din ţară”. Haiducii şi valonii săi au incendiat Hărmanul şi au omorât 52 de ţărani din Rotbav,dupăceşiaceastăcomunăfusesejefuităşiincendiată. În această perioadă, în Braşov bântuia ciuma, aşa încât zilnic 70-100 de persoane trebuiau să fie înmormântate. Se pare că epidemia de ciumă a produs la Braşov peste 900 de victime. Heinrich Wachner a scris despre această perioadă: „Mizeria şi nevoia nu cunoşteau limite (...) în acest an (1604) oamenii s-au înhămat singuri la plug, câte opt la un plug şi au arat şi au semănat, pentru că n-au avut vite... Pisicile şi câinii au fost priviţi ca o mâncare bună, s-au mâncat chiar şi cadavre". Întrucât îi considera trădători, Basta i-a pedepsit pe braşoveni prin anularea tuturor privilegiilor şi plata

(17th July 1603), Szekely was killed and his army was destroyed (4000 dead soldiers).

The prince Radu Serban remained in Tara Barsei for four other months. The Saxon chronicles relate that „his outlaws sack the villages and stole the citizens all the horses. On the fields, they burn the corn harvests; in Tara Barsei ravaged a so fierce famine that the people were forced to eat dead animals”.

The prince Radu Serban was followed by General Basta who „sucks dry the country”. His outlaws and Walloons burnt Harman and killed 52 peasants of Rotbav, after having sacked and burnt the locality. During this period, Brasov was ravaged by pestilence, so that 70-100 persons had to be buried every day. Is seems like the plague epidemic made 900 victims in Brasov. Heinrich Wachner wrote about this period: „The distress and the neediness were unlimited (...) in this year (1604) people harnessed themselves at the ploughs by eight and they ploughed and sowed because the had no cattle... The cats and the dogs were considered a good meal, and even the corpses became good enough to be eaten”.

Since they were traitors for him, General Basta punished the inhabitantsofBrasovbycancellingalltheirprivilegesandimposing thepaymentofa80.000florinsfine,whiletheannualexpenditures of the city arouse at 10.000 florins. The mercenary Jacques Baurin, one of the killers of Michael the Brave, was appointed by the General Gheorghe Basta „Imperial governor” of Brasov.

ǷǷ Biserica evanghelică fortificată Hălchiu (aprox. 1895) ǷǷ The Evangelical fortified church in Hălchiu (approx. 1895)

ǷǷ Biserica evanghelică fortificată Hălchiu (reconstituire grafică) ǷǷ The Evangelical fortified church in Hălchiu (graphical reconstitution)

unei amenzi de 80.000 de florini, în condiţiile în care cheltuielile anuale ale oraşului erau atunci de 10.000 florini.

Mercenarul Jacques Baurin, unul din ucigaşii lui Mihai Viteazul, a fost numit de către Gheorghe Basta ,,guvernator imperial” al Braşovului.

La începutul anului 1604, braşovenii au reuşit să câştige bunăvoinţa lui Radu Şerban. Popa Mihai de la biserica Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului a fost trimis la curtea domenască din Târgovişte cu misiunea de a-l chema pe domnitor la Braşov. În martie, Radu Şerban a intrat în Braşov, împreună cu 150 de slujitori. Aici era aşteptat de generalul Basta, consilierii imperiali şi magistratul oraşului.

Basta venise însoţit de o gardă de 500 mercenari valoni. La scurt timp după această întâlnire, Braşovul şi-a recăpătat privilegiile, ,,guvernatorul imperial” a plecat, administraţia oraşului revenind magistratului, iar amenda a fost scăzută la 20.000 florini. Însă în anul următor, din nou, braşovenii au ales greşit tabăra. Împotriva trupelor imperiale a izbucnit o răscoală condusă de Ştefan Bocskay. Răsculaţii erau susţinuţi de Înalta Poartă otomană şi Ieremia Movilă, domnul Moldovei. Saşii braşoveni au fost de partea austriecilor şi au refuzat să-l recunoască pe Ştefan Bocskay ca principe al Transilvaniei. Drept pedeapsă, la 19 iulie 1605, beglerbegul Ali Paşa cu 12.000 soldaţi, turci şi tătari, s-a aşeazat pe hotarul Prejmerului. O delegaţie a braşovenilor l-a rugat să le cruţe ţara. În final, cu inamicul lângă zidurile oraşului,

At the beginning of 1604, the inhabitants of Brasov managed the gain the benevolence of Radu Serban. The priest Mihai from Saint Nicholas church of Schei was sent at the princely court in Targoviste with the mission to make the prince come to Brasov.

In March, Radu Serban entered in Brasov, accompanied by 150 servants. The General Basta, the imperial counsellors and the town's magistrate waited for him. Basta came accompanied by a guard of 500 Walloons mercenaries. Shortly after this meeting, Brasov regained its privileges, the imperial governor left, the town's administration reverted to the magistrate and the fine diminished to 20.000 florins.

Nevertheless, the next year, the people of Brasov chose once again the wrong side. A rebellion led by Stephen Bocskay burst up against the imperial troops. The mutineers were supported by the ottoman Great Porte and by Ieremia Movila, the prince of Moldavia.TheSaxonsofBrasovtookthesideoftheAustriansand denied to recognize Stephen Bocskay as prince of Transylvania.

As punishment, at 19th July 1605, Ali Pasha with 12.000 Turkish and Tartar soldiers installed his camp at the borders of Prejmer. A delegation of the people of Brasov begged him to spare the country.

Finally, with the enemy near the town’s walls, the inhabitants made the vassalage oaths to Bocskay.

At the 7th March 1608, the three strata of Transylvania chose as regnant prince Gabriel Bathori, the last 18 years old descendant of the rich house of Bathori, which had already given four princes.

For the young prince, partisan of an authoritarian leading,

— 138 —

braşovenii au jurat credinţă lui Bocskay.

La 7 martie 1608, cele trei stări ale Transilvaniei, l-au ales drept principe domnitor, pe ultimul descendent al bogatei case Báthori, care dăduse ţării deja patru domnitori, Gabriel Báthori, în vârstă de 18 ani.

Pentru tânărul principe, adept al unei conducerii autoritare, oraşele săseşti, libere şi puternice, erau, după cum spune cronicarul, ,,ca un ghimpe în ochi”.

Mai întâi, Báthori a căutat sprijinul saşilor şi în 1609 a obţinut de la braşoveni un împrumut de 5000 florini pentru nevoi militare, zălogul pentru datorie oferit Braşovului fiind posesiunile princiare Grid, Perşani şi Holbav. Aceste sate au rămas în posesia oraşului până în 1625, când au fost cedate cetăţii Făgăraş. În preajma Crăciunului anului 1610, înainte de campania militară împotriva lui Radu Şerban, Gabriel Báthori a ajuns cu trupele sale în Ţara Bârsei. Brașovenii s-au văzut nevoiţi să livreze armatei princiare grâu, făină, pâine, vin, pulbere şi plumb, iar Báthori a primit un însemnat cadou în bani.

Datorită intervenţiei lui Michael Weiss, principele a intrat în oraş, cu un număr mic de însoţitori, fiind primit în mod festiv. După câteva zile, armata transilvăneană a trecut mai departe, peste pasul Bran, în Muntenia.

ǷǷ Codlea - Restaurantul ,,Cetatea Neagră”, primăria veche, biserica evanghelică fortificată (foto Leopold Adler, 1898) ǷǷ Codlea—R estaurant ”the Back Fortress”, old City Hall, Evangelical fortified church (photo by Leopld A dler, 1898)

the Saxon free and powerful towns were, as the chronicler says, „like a thorn in the eye”.

Bathori tried to get first the Saxons support and in 1609 obtained from the inhabitants of Brasov a loan of 5000 florins for military necessities. As a pledge for the borrowing he offered Brasov the princely possessions Grid, Persani and Holbav. Those villages remained in the town's possession till 1605, when they were given to the stronghold of Fagaras.

In 1610, around Christmas, before the military campaign against Radu Serban, Gabriel Bathori arrived with his troops in Tara Barsei. The inhabitants of Brasov were constrained to deliver the princely army corn, flour, bread, wine, gun powder and lead while Bathory was given a significant present in money. Thanks to the intervention of Michael Weiss, the prince, accompanied by a small number of pursuers, was welcomed at Brasov in a festive manner. A few days later, the Transylvanian army marched forward, across Bran pass, in Greater Walachia.

Radu Serban, caught by surprise by this attack, although forewarned by Michael Weiss, went into retreat in Moldavia and from here in Poland. In Wallachia, Bathori's troops „kill and sack, burn churches and monasteries”. At his return in Transylvania, in March 1611, Bathoi remained for three days at Brasov where he organized rejoicings to celebrate the victory. He left then for Sibiu, that he conquered cunningly.

ǷǷ Biserica evanghelică fortificată Codlea (reconstituire grafică) ǷǷ The Evangelical fortified church in Codlea (graphical reconstitution)

Radu Serban, nepregătit pentru acest atac, deşi a fost prevenit de către Michael Weiss, s-a refugiat în Moldova şi de aici în Polonia. În Ţara Românească, trupele lui Báthori ,,jefuiesc şi ucid, ard biserici şi mănăstiri”. La întoarcerea în Transilvania, în martie 1611, Báthori rămâne trei zile în Braşov şi organizează serbări pentru victorie, apoi pleacă la Sibiu, pe care-l ocupă prin viclenie. Între timp, Michael Weiss s-a plâns de ,,tirania” principelui Gabriel Báthori, atât împăratului austriac cât şi sultanului turc. Aflând de aceste tratative, Báthori a trimis în primăvara anului 1611 o armată în Ţara Bârsei, pentru a ocupa Braşovul. Andreas Nagy, conducătorul său de oaste, a devastat cartierele periferice, dar apărătorii cetăţii nu au fost luaţi prin surprindere şi au rezistat.

Pentru că braşovenii i-au trimis lui Nagy un cadou, o trăsură de paradă înhămată cu ,,şase cai bălani plini de foc”, soldaţii l-au suspectat de trădare şi pentru că nici nu primiseră solda, l-au abandonat, Nagy fiind obligat să se retragă. În vara anului 1611, Gabriel Báthori decide să conducă personal armata îndreptată împotriva Braşovului.

Braşovenii au cerut ajutorul domnitorului Radu Şerban, care reuşise cu ajutor polonez şi moldovean să-şi

Meanwhile, Michael Weiss complained to both the Austrian Emperor and the Turkish Sultan for „the tyranny” of Prince Gabriel Bathori. Getting the wind of those bargainings, Bathori sent an army in Tara Barsei in the spring of 1611, with the order to occupy Brasov. Leaded by Andreas Nagy, the army devastated the suburbs, but the stronghold's defenders weren’t caught by surprise and resisted the attack. As the inhabitants sent Nagy a magnificent present, a parade coach carried by „six white quick-tempered horses”, the soldiers suspected Nagy of treason; as they didn't received their pay, they abandoned him and Nagy was constrained to withdraw.

In the summer of 1611, Gabriel Bathori decides to lead in person the army against Brasov. The inhabitants of the stronghold requested the help of Prince Radu Serban, who had managed to recover his throne with the support of the Moldavians and the Polacks.

At 9th July 1611, Radu Serban surreptitiously crossed the mountains, on footpaths, and arrived in Tara Barsei. „After having beautifully arranged his troops, he came out from the mountains gorge” and descended upon the enemy. Radu Serban’s troops put to sword the guard installed by Bathori on Tarlung Valley, a 500 outlaws troop. The Transylvanian army met the troops of Radu Serban, coming from the Prejmer's camp,

— 140 —

recupereze tronul. În ziua de 9 iulie 1611, în secret, Radu Şerban a trecut peste munți, pe poteci, în Ţara Bârsei şi după ce ,,a aranjat frumos trupele a ieşit din gura munţilor” şi s-a năpustit asupra duşmanilor. Trupele lui Radu Şerban au trecut ,,prin sabie”straja lăsată de Báthori pe valea Tărlungului, o ceată de 500 de haiduci . Trupele transilvănene au întâmpinat armata lui Radu Şerban, venind din tabăra de la Prejmer, prin Hărman şi Sânpetru. Bătălia s-a desfăşurat la moara de hârtie de pe valea Timişului şi s-a încheiat cu victoria lui Radu Şerban. Întregul traseu de la Braşov la Sânpetru a fost semănat cu cadavre, peste 6.000 au fost îngropate într-o groapă comună.

Principele Báthori s-a refugiat în mare grabă la Sibiu, iar Radu Şerban a rămas timp de trei luni în Ţara Bârsei. Oraşul trebuia să-i răsplătească trupele cu o sumă mare de bani.

Nerăbdători, ostaşii au devastat şi jefuit în Secuime şi Ţara Bârsei. Au ars Hălchiu, Bod, Rotbav, Măieruş şi ,,au stricat grâul din câmp”. Apoi, trupele domnitorului muntean au părăsit ţinutul pentru a participa la asediul Sibiului, ocupat de Gabriel Báthori. Principele a rezistat şi după retragerea asediatorilor, în septembrie 1611, a atacat Braşovul lipsit de ajutor. Legenda spune că „în sentimentul de siguranţă dat de supremaţia sa, Báthori bate o monedă comemorativă de aur: calul unui călăreţ înarmat calcă oraşul. Drept răspuns braşovenii bat o monedă comemorativă cu inscripţia: «El crede în cal şi car, noi însă în ajutorul Domnului!»”.

trough Harman and Sanpetru. The battle took place at the paper mill on Timis Valley and concluded with the victory of Radu Serban. The entire road from Brasov to Sanpetru was besprent with corpses, over 6.000 were buried in a common grave.

Prince Bathori rushed to take refuge at Sibiu, while Radu Serban remained for three months in Tara Barsei. The town had to reward the troops with a great amount of money. Impatient, the soldiers devastated and sacked Tara Barsei and the Magyars' territory. They burnt Halchiu, Bod, Rotbav, Maierus and „damaged the wheat on the fields”. Then, the troops of the Wallachian prince left the region to participate at the siege of Sibiu, occupied by Gabriel Bathori. The prince resisted and, after the withdrawal of the besiegers, in September 1611, his armies attacked the undefended Brasov. The legends says that „animated by the security feeling given by his supremacy, Bathori ordered the coinage of a commemorative golden piece, depicting the horse of an armed rider trampling the city. As response, the inhabitants of Brasov casted their own commemorative coin marked with the inscription: „He believes in horse and carriage, but we believe in God's help!”.

Bathori’s attack of the autumn of 1611 has also been supported

by Turkish and Tartar troops, under the command of Omar Pasha. His hoards crossed the mountains through Buzau pass and burnt Prejmer and Sacele. After he allegedly received a letter from Michael Weiss, the Turkish commander ordered the withdrawal. The Tartars left therefore the region, but they took with them in Crimea about 80 people.

ǷǷ Biserica evanghelică fortificată Hărman – latura sudică (aprox. 1900) ǷǷ The Evangelical fortified church in Hărman—Southern side (approx. 1900)

ǷǷ Biserica evanghelică fortificată Hărman (reconstituire grafică) ǷǷ The Evangelical fortified church in Hărman (graphical

Atacul lui Báthori din toamna anului 1611 a fost susţinut şi de trupe turceşti şi tătare, aflate sub comanda lui Omar Paşa. Hoardele au trecut munţii prin pasul Buzăului, au ars Prejmerul şi Săcelele. După ce se pare că a primit o scrisoare de la Michael Weiss, comandantul turc a ordonat retragerea. Astfel, tătarii au părăsit ţinutul, însă au dus cu ei în Crimeea cam 80 de oameni.

Potrivit cronicii, Báthori simţindu-se singur prea slab, a trebuit să se retragă şi să renunțe la asediu. Această retragere nu va proteja însă comunele din Ţara Bârsei, unde incendiază cele Șapte Sate, Prejmer, Sânpetru, Ghimbav, Cristian, Râşnov, Vulcan, Codlea, Tohan, Satu Nou şi Crizbav. „Cel mai mult a avut de suferit Vulcanul.

Când trupele lui Báthori asaltează biserica fortificată, 250 de apărători se retrag într-un turn solid. Dar oamenii lui Báthori adună lemne de foc în jurul turnului şi le aprind, aşa încât majoritatea apărătorilor moare de căldură şi de fum. Numai şase rămân în viaţă, care împreună cu refugiaţii întorşi, se apucă încet să-şi reclădească comuna complet distrusă”. Întrevăzând viitoarele confruntări, Braşovul s-a pregătit de luptă. A doua zi de Crăciun, Michael Weiss

According to the chronicle, feeling too weak alone, Bathori had to withdraw and give up the siege. However, the retreat would not protect the localities of Tara Barsei. He burnt Seven Villages, Prejmer, Sânpetru, Ghimbav, Cristian, Râşnov, Vulcan, Codlea, Tohan, Satu Nou and Crizbav. „Of all them, Vulcan suffered the most. When the Bathori’s troops attack the fastened church, 250 defenders withdraw in a solid tower.

But Bathori’s soldiers gather firewood around the tower and lit them, so that the majority of the defenders die because of the heat and the smoke. Only six of them stayed alive; along with the refugees returned home, they start the reconstruct painfully the entirely destroyed commune”.

Foreseeing the battles to come, Brasov started to prepare for war. The next day after Christmas, Michael Weiss was elected judge mayor of Brasov. Weiss recruited mercenaries and augmented the weapons and munitions reserves. The messenger of Prince Bathori to Constantinople, Andreas Geczi, betrayed his master and came in Brasov. Thanks to his warrior experience, he was appointed chief of the mercenaries.

The legend goes that every single inhabitant of Tara Barsei swore in front of the magistrate that they would not serve Bathori.

— 142 —

a fost ales jude primar al Braşovului. Weiss a recrutat mercenari şi a mărit rezervele de arme şi muniţie. Trimisul principelui Báthori la Constantinopol, Andreas Geczi, și-a trădat stăpânul și a venit la Braşov, unde fiind războinic cu experienţă, a fost pus la conducerea mercenarilor. Apoi, legenda spune că toţi cetăţenii Ţării Bârsei, cu mic cu mare, au jurat în faţa magistratului că nu-l vor sluji pe Báthori. Între timp, în martie 1612, Báthori a intrat în Ţara Bârsei. În ziua de 24 martie 1612 a ajuns la Codlea.

Trupele sale au asaltat zadarnic biserica fortificată, la a cărei apărare au participat şi 35 de braşoveni, printre care şi elevi ai liceului Honterus, pe care Michael Weiss i-a trimis în ajutor codlenilor. În această situaţie, Báthori a promis codlenilor protecţia sa şi respectarea drepturilor, dacă-i vor preda cetatea şi pe cei 35 de braşoveni. Codlenii au acceptat. Principele a ordonat ocuparea bisericii şi la Ghimbav i-a tras în ţeapă pe braşovenii predaţi.

Descurajate, Ghimbavul şi Cristianul şi-au predat cetăţile lor fără luptă. În schimb, cetatea Râşnov s-a predat după un asediu de cinci zile. O lovitură neaşteptată pentru braşoveni a fost predarea Cetăţii Bran fără nici un fel de

In the meantime, in March 1612, Bathori entered in Tara Barsei. At 24th March 1612 he arrived at Codlea. His squads vainly attacked the fastened church, among which defenders there also were 35 soldiers from Brasov, some of them students at Honterus Gymnasium, sent by Michael Weiss to support the people of Codlea. In those circumstances, Bathori promised Codlea his protection and the observance of its inhabitants' rights, if they would surrender the stronghold and deliver the 35 people of Brasov. The besieged accepted.

The prince ordered the seizer of the church and, at Ghimbav, he impaled the delivered inhabitants of Brasov. Disheartened, Ghimbav and Cristian surrendered their strongholds without fighting. After a five days siege, Rasnov stronghold surrendered as well. A unexpected strike for the inhabitants of Brasov was the surrender of Bran stronghold, without any resistance at all. Subsequently, the coward castellans, accused of treason, were tortured and executed at Brasov by their townsmen.

The fastened church of Harman, defended by the local people, supported by the troops sent from Brasov, resisted several days the siege. The people of Halchiu and Prejmer,

ǷǷ Biserica evanghelică fortificată Ghimbav (Das sächsische Burzenland. Zur Honterusfeier, Braşov, 1898 ǷǷ The Evangelical fortified church in Ghimbav (Das sächsische Burzenland. Zur Honterusfeier, Braşov, 1898)

ǷǷ Biserica evanghelică fortificată Ghimbav (reconstituire grafică) ǷǷ Biserica evanghelică fortificată Ghimbav (reconstituire grafică)

rezistenţă. Ulterior, castelanii laşi, acuzaţi de trădare, au fost torturați și executaţi la Braşov de către concetăţenii lor.

Biserica fortificată din Hărman, apărată de localnici, împreună cu trupe trimise din Braşov, a rezistat asediului mai multe zile. Hălchienii şi prejmerenii, deşi l-au recunoscut pe Báthori drept principele lor, nu s-au predat. În vara anului 1612, braşovenii au reuşit să reziste atacurilor trupelor lăsate în zonă de Báthori şi apoi să elibereze Ţara Bârsei. Prin masacrarea ocupanţilor îmbătaţi, codlenii au ajuns din nou în posesia cetăţii lor şi s-au alăturat braşovenilor. Un atac al secuilor asupra Bodului a fost respins de localnici, cu ajutorul braşovenilor.

La 8 octombrie, armata condusă de Weiss, formată din cetăţeni ai oraşului Braşov, printre care se aflau şi 40 de elevi ai gimnaziului Honterus, câteva sute de ţărani ai satelor săseşti, 800 de mercenari unguri şi 800 de călăreţi români, trimişi în ajutorul Braşovului de domnitorul Radu Mihnea, la ordinul sultanului, se afla în tabăra de la Prejmer. Judele Braşovului a ordonat trecerea peste Râul Negru în Secuime, drept represarii la atacurile secuilor în Ţara Bârsei. Locuitorii celor Trei Scaune, care nu s-au aşteptat la atacul braşovenilor în

although they recognized Bathori as their prince, did not surrender.

In the summer of 1612, the inhabitants of Brasov managed to resist the attacks of the troops left behind by Bathori and then release the entire Tara Barsei. Massacring the drunk occupants, the inhabitants of Codlea managed to regain possession of their stronghold and joined the people of Brasov.

An attack of the Magyars against Bod was rejected by the locals, with the support of Brasov's inhabitants.

At 8th October, the army led by Weiss, constituted by citizens of Brasov borough, among which there also were 40 students of Honterus Gymnasium, several hundreds of peasants from the Saxon villages, 800 Magyar mercenaries and 800 Romanian riders, sent to help Brasov by the Prince Radu Mihnea, at the Sultan's orders, was camped at Prejmer.

The mayor of Brasov ordered the crossing of the Black River into the Magyar territories (Secuime) as retaliation for the Magyar incursions in Tara Barsei. The inhabitants of the region called Three Chairs, caught by surprise by the attack of Brasov troops in the area inhabited by them, took refuge in Ciuc Depression. Ozun village, endowed with a fastened church, tried to make resistance but, after only three gunshots fired by the heavy canons of Brasov's army, the enclosure walls collapsed. The stronghold felt therefore into Brasov people’s hands and the village was burnt. Ilieni and other localities

— 144 —

zona locuita de ei, s-au refugiat în Depresiunea Ciucului.

Ozunul, având o biserică fortificată, a încercat să opună rezistenţă, dar după doar patru împuşcături din mortierele grele ale braşovenilor au căzut zidurile înconjurătoare.

Astfel, cetatea cade în mâinile braşovenilor, iar satul a fost incendiat. llieni şi alte localităţi s-au predat singure. Pe prizonieri, Michael Weiss i-a tratat îngăduitor, încercând, cu ajutorul unor tratative, să-i aducă pe secui de partea sa. În schimb, secuii au lungit tratativele şi au trimis, în acelaşi timp, curieri după ajutor la Báthori. Câteva zile, Weiss a aşteaptat degeaba delegaţii secuilor, apoi s-a retras de-a lungul Oltului, prin Ilieni şi Hăghig, spre Belin. Aici a aflat, în 14 octombrie, că se apropia o armată de haiduci trimisă de Báthori. Încrederea în sine a braşovenilor, după ultimele succese militare, l-a făcut pe Michael Weiss să accepte o bătălie decisivă cu trupele principelui. În noaptea de 15 spre 16 octombrie 1612, armata braşovenilor a executat un marş până în dreptul localităţii Feldioara. Pe malul opus, pe înălţimea de la Feldioara, era postat deja inamicul.

ǷǷ Biserica evanghelică fortificată Vulcan (foto Carl Muschalek, 1898) ǷǷ The Evangelical fortified church in Vulcan (photo by Carl Muschalek, 1898)

surrendered without fight. Michael Weiss treated mercifully the prisoners, trying to attract at his side the Magyars, through peaceful negotiations. Conversely, the Magyars lengthened the bargaining and sent concurrently couriers to Bathori to ask for help. Weiss waited vainly three days the Magyar delegates then withdrew across the river Olt, through Ilieni and Haghig, towards Belin. It was here that he knew, at 14th October, that an army of outlaws sent by Bathori was approaching.

The self-confidence of the people of Brasov, after the last military victories, made Michael Weiss to accept a decisive battle against the prince’s armies. During the night of 15-16th October 1612, Brasov’s army marched until the locality Feldioara. On the opposite bank, on Feldioara hills, the enemy was already installed.

The army led by Weiss, constituted by approximately 8000 soldiers, was tired and hungered, after spending all night in marching. The commander of Brasov's mercenaries, Geczi, a warrior with considerable fighting experience, proposed not to engage a battle in that unfavourable position, but to order the retreat to Brasov or at least to Harman, where the stronghold

ǷǷ Biserica evanghelică fortificată Vulcan (reconstituire grafică) ǷǷ The Evangelical fortified church in Vulcan (graphical reconstitution)

Armata condusă de Weiss, formată din aproximativ 8.000 de soldaţi, era obosită şi flămândă, după ce aproape toată noaptea fusese pe drum. Comandantul mercenarilor braşoveni, Geczi, om cu experienţă în luptă, a propus să nu se înceapă o luptă aici, într-o poziţie nefavorabilă, ci să se ordone retragerea la Braşov sau cel puţin până la Hărman, unde cetatea ar fi oferit o acoperire sigură. Weiss însă nu a urmatsfatulprofesionist.Dincontră,înmaregrabăatrecut Oltul. În lunca Feldioarei, între Olt, Bârsa şi Vulcăniţa, Weiss şi Geczi au aranjat armata în ordinea de luptă. Dar după primul atac, trupele muntene şi mercenarii unguri au fugit de pe câmpul de bătălie. În zadar s-a străduit Weiss să-şi regrupeze trupele. Chiar şi saşii săi şi-au pierdut curajul şi aruncând armele au fugit dezordonat în toate direcţiile, urmăriţi de călăreţii duşmani. Pe când fugea, şi-a pierdut viaţa şi vicejudele Braşovului, George Heltner. În cronica lui Fuchs se povesteşte cum au fost ucişi ,,mulţi cetăţeni din Braşov şi aproape toţi studenţii, căci aceşti fii ai muzelor ţineau, ba au trebuit să ia în mână, în loc de pană şi carte, puşti şi săbii, şi când fiorosul duşman i-a atacat seara în tabără, studenţii, după ce băuseră mult

would offer a sure covering. But Weiss didn't follow the wise advice. On the contrary, he crossed in a hurry the river Olt. On the Feldioara meadow, between the rivers Olt, Barsa and Vulcanita, Weiss and Geczi disposed the army in battle order.

But, after the first attack, the Wallachian troops and the Magyar mercenaries deserted the battlefield. It was in vain that Weiss tried to regroup its squads. Even his own Saxons lost their courage and, throwing away their weapons, ran disorderedly in all directions, followed by the enemy riders.

Even the vice mayor of Brasov, George Heltner, lost his life while running away.

The chronicle of Fuchs counts how „many citizens of Brasov and almost all the students got killed, as those sons of Muses, who were used to held in their hands only plumes and books, had know to carry guns and swords. As the fierce enemy attacked them in their camp, in the evening, the students, after having drunk a lot of mead, wine and brandy, felt more secure than ever. One of them told the others: „Cantemus forte, non defecabunt”, which means: „Let's sing laud, maybe they will not kill us”. But the grim Bathori's outlaws swept upon them like the Furies and killed them all; only one of them managed

ǷǷ Braşov - Piaţa Sfatului (desen de Háry Gy., Die Österreichisch-Ungarisches Monarchie in Wort und Bild, VI, Wien, 1902) ǷǷ Braşov—City Hall Square (drawing by Háry Gy., Die Österreichisch-Ungarisches Monarchie in Wort und Bild, VI, Wien, 1902)

ǷǷ Cetatea Braşovului (reconstituire grafică) ǷǷ The citadel of Brașov (graphical reconstitution)

mied, vin şi rachiu, pe când erau mai siguri, unul dintre ei le zise: ,,Cantemus forte, non defecabunt”, adică: ,,Să cântăm tare, atunci poate nu ne vor tăia”. Însă haiducii, întărâtaţi, năvăliră ca nişte furii asupra lor şi îi uciseră pe toţi; unul singur se vârî repede cu viclenie printre cei morţi, ca şi când şi el ar fi fost ucis. Iar după ce se depărtară haiducii, el ieşi la iveală se ascunse într-o peşteră şi merse noaptea în oraş, mai târziu ajunse preot la Feldioara şi ţinu apoi, în fiecare an, ziua Sfântului Gallu, ca zi de rugăciune, de pocăinţă, de mulţumire şi de post în peştera unde i-a scăpat Dumnezeu, atât de minunat, viaţa”. În lupta de la Feldioara au căzut 300 de cetăţeni şi ţărani saşi, printre care studenţii, iar 200 au fost făcuţi prizonieri.

Conducătorul lor, Michael Weiss, ,,care încerca să-i reţină pe fugari şi să-i adune şi care prea târziu se gândeşte la propria-i viaţă, cade de pe cal, în timpul săriturii peste Bârsa şi este ucis de haiducii urmăritori. Capul lui îl duc lui Báthori la Sibiu drept dovadă a victoriei”.

Capul primarului a fost adus la Braşov de o fată, care fusese mai înainte bucătăreasa sa şi servea la Sibiu, ca apoi să fie îngropat cu cinste lângă altar, în Biserica Neagră.

Braşovenii l-au cinstit pe eroul lor şi prin baterea unei monede comemorative de aur, cu inscripţia: ,,Michael Weiß 1612. Şi-a făcut datoria faţă de patrie”.

to cunningly crawl among the corpses and feigned to be death too. After the departure of the outlaws, he came out from his hiding place and hide again in a cave. After the nightfall he walked in the town. He became later a priest in Feldioara and celebrated every year ever since the Saint Gallu’s day, as prayer, penitence, gratefulness and fasting day in the very cave where God spared in so wonderful way his life”.

During the fight of Feldioara, 300 citizens and Saxon peasants died, among which the students, and 200 of them were made prisoners. Their leader, Michael Weiss, „who tried vainly to hold and gather the fugitives and who cared too late for his own life, felt from the horse, while the stallion was jumping over Barsa creek and got killed by the pursuer outlaws.

They delivered the Weiss’s head to Bathori at Sibiu, as a proof of the victory”.

The mayor’s head was brought back to Brasov by a girl, who used to be once his cook and was serving now in Sibiu, to be buried with due solemnities near the altar, in The Black Church. The inhabitants also honoured their hero by coining a commemorative golden piece marked with the inscription: „Michael Weiß 1612. He made his duty to the country”.

In spite of the hard defeat and the lost of their leader, the people of Brasov did not lost their courage. The Bathori's soldiers were constrained to stop their incursion in front of the

— 148 —

În ciuda grelei înfrângeri şi a pierderii conducătorului, braşovenii nu şi-au pierdut curajul. Soldaţii lui Báthori s-au văzut nevoiţi să se oprească în faţa oraşului bine apărat. În 1613, cu ajutorul celor trei Stări ale Transilvaniei, Gabriel Báthori a încheiat pace cu braşovenii. În mod solemn, principele recunoaştea toate drepturile şi libertăţile braşovenilor şi contra sumei de 7.000 de guldeni a restituit cetăţile Branului şi Râşnovului, care încă erau în posesia sa.

Dar, după cum spune cronica, ,,zilele tiranului Báthori erau numărate”. Deja în iulie 1613 sultanul l-a numit principe al Transilvaniei, pe Gabriel Bethlen. Drept sprijin, două armate otomane au trecut munţii. Una, sub conducerea lui Magyaroglu Paşa, întărită cu trupe din Moldova şi Muntenia, au trecut pasul Buzăului, la 25 septembrie 1613, şi au ridicat tabăra între Prejmer şi Săcele.

Gabriel Báthori a trebuit să fugă din Transilvania şi curânddupăaceea(23octombrie1613),înurmauneiinstigări a fostului colaborator al braşovenilor, Geczi, principele a fost ucis la Oradea. La aflarea morţii duşmanului, braşovenii au organizat mari serbări publice.

Gabriel Bethlen a primit steagul de domnie de la Înalta Poartă la Braşov, în 1614. Perioada domniei sale (1613-1629) a fost apreciată ca epoca de glorie a principatului Transilvaniei. În timpul domniei sale, Ţara Bârsei îşi revine, după ce în timpul predecesorilor a fost atât de greu încercată, chiar dacă relaţiile între principe şi Braşov, temporar, au fost destul de tensionate, deoarece în anul 1615 Bethlen a pus la îndoială dreptul de posesiune al braşovenilor asupra cetăţii Bran. În februarie 1616, de teamă să nu ocupe oraşul, braşovenii nu i-au permis principelui Bethlen să intre prin porţile cetăţii cu mai mult de 200 de oameni. ,,Mândrul principe” s-a simţit jignit şi a plecat supărat la Prejmer, fără să viziteze Braşovul.

După ani de tratative, în 1625, pentru a rămâne în posesia cetăţii Bran, oraşul a trebuit să renunţe la satele Părău, Grid, Perşani, Holbav şi Şercaia, aşezate dincolo de Pădurea Bogăţii, şi la o datorie de încasat de la principe în valoare de 15.000 de guldeni. De asemenea, s-a obligat la angajarea unui castelan ungur, care trebuia să depună jurământul de credinţă atât faţă de Braşov, cât şi faţă de Bethlen. Şi sub domnia urmaşului lui Bethlen, Gheorghe Rákóczi I (1631-1648), Ţara Bârsei a fost scutită de războaie. Totuşi, în această perioadă, în ţinut se desfăşoară un întreg program de întărire a fortificaţiilor. La Braşov, pe latura nordică a oraşului au fost ridicate ziduri de apărare şi un bastion.

Construcţia militară a fost realizată în perioada 16391641 şi predată spre apărare şi întreţinere breslei aurarilor.

Fundaţiile au fost săpate de locuitorii din Ţânţari, Zărneşti şi Tohan, transportul materialelor de construcţie a fost asigurat de locuitorii din Braşovechi şi satele săcelene, iar locuitorii din Cetate, Şcheii şi Blumăna au ridicat zidul şi bastionul. Conform surselor istorice, se pare că la mijlocul secolului al XVII-lea s-a încheiat construcţia fortificaţiilor

well-defended town.

In 1613, with the help of the three Strata of Transylvania, Gabriel Bathori made peace with the inhabitants of Brasov.

The prince recognized solemnly all the rights and the liberties of Brasov's inhabitants and, in exchange of an amount of 7.000 guldens, he rendered the strongholds Bran and Rasnov, which were still in his possession.

But, as the chronicle relates, „Bathori the tyrant was not long for this world”. In July 1613 already, the Sultan appointed Gabriel Bethlen Prince of Transylvania. Two ottoman armies crossed the mountains to support the decision. One of them, under the command of Magyaroglu Pasha, reinforced by troops came from Moldavia and Greater Walachia, crossed Buzau pass, at 25th September 1613, and installed the camp between Prejmer and Sacele.

Gabriel Bathori had to leave in a hurry Transylvania; soon after that, at 23rd October 1613, following an intrigue machinated

by Geczi, the former collaborator of Brasov, the prince got killed at Oradea. Getting knowledge of his death, the inhabitants of Brasov organized sumptuous public celebrations.

Gabriel Bethlen received the reign flag from the Sublime Porte at Brasov, in 1614. The period of his reign (1613-1629) was considered as the age of glory for the Transylvania's princedom.

During Bethlen’s reign, Tara Barsei recovers, after being so hardly tried at the time of his predecessors, although the relationshipsbetweentheprinceandBrasovhavebeentemporarily rather tensed, as in 1615, Bethlen contested the possession right of the inhabitants of Brasov over Bran stronghold. In February 1616, fearing that the prince would occupy the town, the people of Brasov did not allow Bethlen to pass through the citadel’s gates accompanied by more than 200 soldiers. „The proud prince” felt offended, left the city black of anger and reached Prejmer, without visiting Brasov. After years of bargaining, in 1625, in order to keep possession over Bran stronghold, the borough had the renounce the villages Părău, Grid, Perşani, Holbav şi Şercaia, located over Bogatii Forest, and a debt to be collected from the prince in amount of 15.000 guldens. It also committed itself to employ a Magyar castellan, who would made the oath of allegiance to both Brasov borough and the prince Bethlen.

Under the reign of Bethlen’s successor, Gheorghe Rakoczi (1631-1648), Tara Barsei was spared of wars. Nevertheless, in this period, an entire program of fastening the fortification is carried on in the whole region. In Brasov, on the northern side of the borough, defence walls and a bastion were erected. The military construction was achieved between 1639 and 1641 and was entrusted to defence and maintenance to the goldsmiths’ guild.

The foundations have been excavated by the people of Tantari, Zarnesti and Tohan, the transport of the construction materials was ensured by the inhabitants of Brasovechi and the villages of Sacele while the dwellers of Cetate, Schei and Blumana erected the wall and the bastion. According to the historical sources, is seems like the construction of Brasov's fortifications was achieved the

— 149 —

ǷǷ Săteni saşi din Ţara Bârsei în costum de sărbătoare (desen Gerhard Lajos în Orbán Balázs, A szekélyföld leírása, VI, Budapest, 1872) ǷǷ Saxon villagers from the Land of Barsa in holidays suits. (drawing by Gerhard Lajos in Orbán Balázs, A szekélyföld leírása, VI, Budapest, 1872)

Braşovului. Evoluţia armamentului şi a tehnicii de apărare au determinat de la acest moment pierderea importanţei militare a fortificaţiilor medievale.

După războaiele cu Báthori, o măsură importantă luată pentru cetăţile Ţării Bârsei a fost aprovizionarea cu apă. La cetatea Râşnov, lucrările la fântână au început în 1623 şi s-au încheiat în 1640, când s-a dat de apă. Fântâna avea o adâncime de 146 m şi a fost opera unor meşteri, pietrari şi dulgheri, tocmiţi de râşnoveni. Primii meşteri la amenajarea fântânii din cetate au fost făgărăşenii Baltres şi Andreas. În cadrul lucrărilor de refacere a Cetăţuii din Braşov, începute în 1625, în 1627 a fost terminată şi construcţia unei fântâni cu o adâncime de 81 m. De asemenea, fântâna cetăţii

by the mid XVIIth century. The evolution of the weaponry and the defence techniques determined, starting from this moment, the lost of the military importance of the medieval fortifications.

After the wars against Bathori, an important measure taken by the strongholds of Tara Barsei was the water supply. At Rasnov stronghold, the works of the fountain started in 1623 and finished in 1640, when the workers found water. The fountain was deep 146 m and was the masterpiece of several stone masons and carpenters employed by the inhabitants of Rasnov. The first artisans in establishing the fountain within the stronghold’s walls were Baltres and Andreas from Fagaras. The works carried on to renewal the Citadel of Braspv, started in 1625, also included the construction of a fountain 81 m deep, which was achieved in 1627.

— 150 —

ǷǷ Săcele – Baciu, Turcheş, Satulung, Cernatu În fundal, Piatra Mare şi Postăvarul (desen Greguss János în Orbán Balázs, A szekélyföld leírása, VI, Budapest, 1872) ǷǷ Săcele—Baciu, Turcheş, Satulung, Cernatu. In the background, Piatra Mare şi Postăvarul Mts. (drawing by Greguss János in Orbán Balázs, A szekélyföld leírása, VI, Budapest, 1872)

Feldioara a fost săpată abia după 1612. În 1637, probabil speriaţi de problemele anterioare alesibienilor cu Gabriel Bathori, braşovenii repetă episodul intrării condiţionate în cetate a principelui Gabriel Bethlen şi în timulvizitei principelui Gheorghe Rakoczi I (1631 – 1648) la Braşov; paznicii au închis poarta străzii Vămii, temându-se de o pătrundere a armatei principelui. În urma acestui incident, principele a pedepsit oraşul cu obligaţia furnizării a 200 de baloturi de postav şi o amendă de 6000 florini, iar braşovenii au promis că nu vor mai împiedica vreodată nici un principe să intre în oraş. În 1651, oraşul Braşov a cumpărat, ,,cu drept de veci şi în mod irevocabil”, cetatea şi domeniul Bran.

Braşovul a primit domeniul Bran de la principele Gheorghe Rákóczi al II-lea (1648-1657), în schimbul plăţii sumei de 11.000 florini, a cedării posesiunilor Grid, Perşani, Holbav, Părău, Şercaia şi Ţânţari, a angajamentului privind întreţinerea cetăţii Bran şi a garnizoanei acesteia şi a garantării că în timp de război se pot refugia în Braşov şi membrii celorlalte ,,naţiuni” (nobilii maghiari şi secuii). De această dată, contractul a fost înscris în „legile țării” — Constituțiile Aprobate.

Pentru a-l pedepsi pe principele Gheorghe Rákóczi al II-lea care s-a opus mazilirii şi a continuat politica anti-otomană, în anul 1658, sultanul a trimis în Transilvania o armată compusă din tătari, turci,

The fountain of Feldioara stronghold was dug only after 1612.

In 1617, probably scared by the previous problems of the people of Sibiu with Gabriel Bathori, the dwellers of Brasov repeated the episode of the conditioned entrance of Gabriel Bethlen in the borough also during the visit of prince Gheorghe Rakoczi I (1631 – 1648); the guardians closed the gate of Custom Street, fearing a penetration attempt of the prince's army. After this incident, the prince punished the town, constraining its people to provide him 200 ballots of felt and a fine of 6000 florins and the inhabitants of Brasov promised never to deter a prince again from entering the town.

In 1651, Brasov borough bought „for ever and ay and irrevocably”, the stronghold and the domain Bran. Brasov received Bran domain from the prince Gheorghe Rakoczy II (1648-1657), in exchange of the amount of 11.000 florins, the possessions of Grid, Perşani, Holbav, Părău, Şercaia and Ţânţari, the commitment to maintain Bran stronghold and its garrison; they also had to guarantee they would allow the members of the other „nations” (the local Magyar nobles) to take shelter at Brasov in times of war. This time, the contract was registered in „the country's laws” - The Approved Constitutions.

In order to punish the prince Gheorghe Rakoczy II, who had resisted the relegation and continued the anti-ottoman policy, in 1658 the Sultan sent in Transylvania an army constituted by Tartars, Turks, Cossacks and Moldavians.

George Kraus narrates in his Transylvania’s Chronicle: „It has be to known that the powerful Turkish Sultan ordered, as he

— 151 —

cazaci şi moldoveni. Georg Kraus povesteşte în Cronica Transilvaniei: ,,Trebuie ştiut că puternicul împărat turc poruncise, potrivit numeroaselor sale ameninţări, hanului tătarilor, MehmedGhirai, apoi paşii din Silistra, voievodului moldovean şi celui al Ţării Româneşti, să năvălească în Transilvania şi s-o nimicească. În ziua de 5 august ei au năvălit în Transilvania cu o putere armată de vreo două sute de mii de oameni prin Valea Buzăului, au pustiit prin prădăciuni, pârjol şi omoruri cele Trei Scaune şi Ţara Bârsei, astfel încât nici un sat n-a rămas nevătămat, ci toate au fost făcute scrum. Îndeosebi comuna şi cetatea Ghimbav au fost nimicite şi dărâmate până la temelie, toţi oamenii au fost prinşi şi ucişi, de mai mare jalea. După ce întreaga Ţară a Bârsei a fost prefăcută în cenuşă şi nimicită, hanul tătarilor a sosit cu întreaga oaste în ziua de 25 august, în faţa Braşovului. Îndată ce-şi dădură seama de marea mulţime de duşmani şi de pieirea lor, pentru a nu se socoti că s-au lepădat de Poartă, ei propuseră pace hanului tătarului. Trimiseră în tabăra hanului pe domnul Mihail Hubess, căpitanul oraşului, ca ostatic şi zălog. Drept răscumpărare, braşovenii dădură treizeci de mii de taleri şi un înscris învestit cu pecetea oraşului; hanul la rândul său, dădu de asemenea o scrisoare de întărire ”.

Despre invazia din 1658, preluând tradiţia săsească, Heinrich Wachner povesteşte cum ,,ceata sălbatică” a năvălit în Ţara Bârsei peste pasul Buzău. ,,Populaţia se refugiază în bisericile fortificate, pe care duşmanul nu reuşeşte să le cucerească. Doar ghimbășenii îşi pierd curajul şi îşi predau cetatea. Tătarii şi turcii se aruncă asupra populaţiei adunate în biserică, cu mare cu mic o masacrează sau o duce ca prizonieri. În faţa porţii de pe strada Vămii tătarii ofereau braşovenilor prizonierii spre cumpărare. Adulţii aveau preţul de 10 taleri şi copii mici de 2-3 taleri. Cei rămaşi au fost maltrataţi şi omorâţi în faţa braşovenilor. Oraşul Braşov şi cartierele marginale şi le-au răscumpărat locuitorii contra sumei de 20.000 de taleri de la hanul tătarilor spre a nu fi distruse”. Se spune că braşovenii au plătit tătarilor răscumpărarea în bani şi... potcoave.

La devastările tătarilor s-a mai adăugat, în anul 1660, o epidemie de ciumă, care zilnic răpea în Braşov 40 de vieţi. ,,Ciuma cea mare”, cum a fost numită de braşoveni, a ucis pe judele primar Michael Hermann şi pe medicul oraşului, TrostfriedHegentius.

Tot în 1660, trădat de braşoveni, care au transmis informaţii turcilor despre discuţiile purtate de principe în Dieta Transilvaniei, Rákóczi al II-lea l-a trimis pe Mihail Mikes, cancelarul şi generalul său, cu câteva mii de ostaşi ungureni în Ţara Bârsei pentru, spune Georg Kraus, ,,a-i îngrozi şi a le aduce pieirea braşovenilor şi câtorva nobili care se lepădaseră de el”. Mikes a cucerit cetatea Bran, ,,unde paza era rea a trecut peste ziduri şi a cucerit-o în

was accustomed to menace, the Tartars Khan, MehmedGhirai, the Pasha of Silistra, the Moldavia and Walachia’s voivodes, to sweep in Transylvania and smash it away. At the 5th of August, they invaded Transylvania with an army of about two hundred thousand people trough Valea Buzaului; they devastated the Three Chairs and Tara Barsei by sackings, burnings and killings, so that no village remained unharmed, but all were turned into ashes. Ghimbav commune and stronghold in particular were reduced to nothing and demolished till the foundations; all the people were captured and killed, to everybody’s sorrow. After the entire Tara Barsei was turned into ashes and devastated, at the 25th of August, the Tartars' Khan arrived with his armies in front of Brasov's walls. As soon as they realized the threat ad foreseeing their doom, also fearing that the enemy could suspect they had betrayed the Sublime Porte, the inhabitants proposed peace to the Tartars’ Khan. They sent in the Khan’s camp as hostage and bail Mihail Hubbs, the borough's captain. The dwellers paid as ransom thirty thousand talers and handled the Khan a document vested with the town’s seal; in return the Khan issued a confirmation letter”.

About the invasion of 1658, quoting the Saxon tradition, Heinrich Wachner narrates as „the savage hoard” invaded Tara Barsei across Buzau pass. „The population takes shelter in the fastened churches that the enemy cannot conquer. Only the people of Ghimbav lose their courage and surrender the stronghold. The Tartars and the Turks burst into the church, slaughter all the population or makes it prisoner. In front of the gate on the Custom Street in Brasov, they put on sale the prisoners – the adults for 10 talers, the children for just 2-3 talers. The unsold prisoners were mortified and killed in front of Brasov’s inhabitants. The dwellers ransomed the town and its suburbs in exchange for the amount of 20.000 talers from the Tartars' Khan, to prevent them from destruction”. The story goes that the inhabitants paid the Tartars the ransom in money and... horse shoes.

The Tartars' devastations were followed in 1660 by a plague epidemic, killing 40 people every day in Brasov. „The Big Plague”, as the inhabitants called it, also killed the judge mayor Michael Hermann and the borough's doctor, TrostfriedHegentius.

In 1660, betrayed by the inhabitants of Brasov, who have transmitted the Turks information about the prince's discussions in the Transylvania’s Diet, Rakoczi the IInd sent Mihail Mikes, his general and chancellor, along with a few thousands of Magyar soldiers in Tara Barsei, to, as Georg Kraus narrates, „terrify and kill the inhabitants of Brasov and a few nobles who have betrayed him”. Mikes conquered Bran stronghold, „where the vigilance was weak, he crossed the walls and conquered it during the night” than he marched till Brasov stronghold. Shortly after, the inhabitants of Brasov „renewed their oaths of allegiance to Rackoczy, after he promised to forgive them”.

Terrified by the cruelty of the times they were living, the

— 152 —

timpul nopţii”, apoi a înaintat până în faţa Braşovului. În scurt timp, braşovenii ,,jurară lui Rákóczy din nou, credinţă, după ce li se făgădui iertare”.

Disperaţi de ,,urgia” anilor trăiţi, braşovenii bat pe monedele lor: ,,Doamne ajută-ne, că murim”.

Până la sfârşitul secolului, Ţara Bârsei nu a mai fost în calea invaziilor. În 1683, când Viena a fost supusă ultimului asediu otoman, o parte a oştilor turceşti au trecut prin Ţara Bârsei. De frica tătarilor, potrivit unui codice de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, ,,mare spaimă s-a făcut între oameni şi cine au avut, au dus tot în cetate”.

După înfrângerea turcilor la Viena şi succesele în Ungaria, Imperiul Habsburgic era tot mai aproape de anexarea Transilvaniei. La 9 mai 1688, prin tratatul de la Făgăraş, încheiat cu Dieta Transilvaniei, armata imperială a primit dreptul să-şi pună garnizoane în mai multe oraşe din Transilvania. La Braşov, Cetăţuia a fost aleasă pentru sediul garnizoanei austriece.

Predarea fortificaţiilor în mâinile unei armate străine era ceva neobişnuit pentru braşoveni şi o parte a cetăţenilor, avându-l în frunte pe Ştefan Stenner, un meşter pălărier de 85 ani, a refuzat predarea Cetăţuii trupelor austriece. Mai

inhabitants of Brasov engraved on their coins a desperate inscription: „Help us God, as we are dying!”.

Till the end of the century, Tara Barsei was not anymore on the invasions way. In 1683, when Wien suffered the last ottoman siege, a part of the Turkish armies marched through Tara Barsei. Fearing the Tartars, according to a codex dating back to the end of the XVIIIth century, „people were seized with dismay and took everything they got into the stronghold”.

After defeating the Turks in Wien and the successes in Hungary, The Habsburg Empire was every day more close to annex Transylvania. At the 9th May 1688, by the treaty of Fagaras, stipulated with the Transylvania's Diet, the imperial army received the right to install garrisons in several towns of Transylvania. At Brasov, the Citadel has been chosen as the seat of the Austrian garrison.

Handing over the fortifications to a stranger army was something unusual for the inhabitants of Brasov so that a part of the dwellers, led by Stefan Stenner, an 85-year-old hatter, refused to surrender the Citadel to the Austrian troops. Moreover, facing betrayal accusations, the borough governors got arrested.

Another important reason for the Brasov inhabitants' uprising was the huge contribution (over 100.000 florins) they had to pay

ǷǷ Feldioara (desen Greguss János în Orbán Balázs, A szekélyföld leírása, VI, Budapest, 1872) ǷǷ Feldioara (drawing by Greguss János in Orbán Balázs, A szekélyföld leírása, VI, Budapest, 1872)

— 153 —

mult, acuzată de trădare, conducerea oraşului a fost arestată.

O cauză importantă a revoltei braşovenilor era şi contribuţia de bani imensă (peste 100.000 de florini) ce trebuia plătită pentru întreţinerea armatei imperiale.

Răsculaţii au cerut ajutor şi de la domnul Munteniei, Şerban Cantacuzino. O delegaţie a dus domnitorului două scrisori redactate de logofeţii Mihai şi Ioan din Şcheii Braşovului.

La 22 mai 1688, la ordinul generalului comandant al Transilvaniei, Anton Caraffa, 3000 de soldaţi, cu tunuri şi mortiere, comandaţi de generalul Frederico Veterani, s-au apropiat de Braşov, venind prin Codlea. La 26 mai 1688, după o scurtă rezistenţă, a fost ocupată Cetăţuia şi celelalte fortificaţii ale Braşovului. Răsculațiibraşoveni s-au predat imediat după primele salve de tun. Populaţia a trebuit să predea toate armele, iar conducătorii răscoalei au fost arestaţi şi întemniţaţi. Se spune că după ocuparea oraşului, în faţa Casei Sfatului, toţi cetăţenii au trebuit să depună în genunchi jurământ de credinţă împăratului. Timp de trei zile, suburbiile oraşului au fost prădate de austrieci şi trupele de secui, chemate ca întărire, în virtutea aşa-zisului ,,drept al războiului”. Totuşi, Veterani a interzis prădarea Cetăţii Braşovului, stârnind nemulţumirea trupelor sale. Garnizoană austriacă a fost instalată pe Dealul Cetăţuii.

La 27 decembrie 1688, a sosit noul comandant militar imperial, colonelul Pace. Pentru întreţinerea trupelor au fost solicitate de la populaţie contribuţii şi impozite foarte mari.

După aproape un an de la intrarea trupelor habsburgice în Braşov, la 19 septembrie 1689, în piaţa oraşului, înconjurată de ruinele marelui incendiu din 21 aprilie 1689, s-a executat sentinţa capitală hotărâtă împotriva conducătorilor răscoalei. În faţa mulţimii, sub paza trupelor imperiale, au fost decapitaţi Ştefan Stenner şi alţi patru conducători ai răscoalei. Capetele lor au fost expuse unul la stâlpul infamiei din piaţa oraşului, altele la cele trei porţi ale oraşului şi unul la Cetăţuie. Abia în 1718 craniul lui Stenner a putut fi luat de la stâlpul infamiei. Încartiruirea trupelor austriece era o povară pentru întreaga Transilvanie. Impozite, rechiziţionări de alimente, muncă gratuită, măsuri abuzive au fost impuse de imperiali în contul intereselor militare. În Ţara Bârsei, saşii din Codlea trebuiau să transporte grâul, ovăzul, fânul şi vitele confiscate pentru armată la Sibiu, Cluj sau Bistriţa. În 1690, sultanul l-a numit principe al Transilvaniei pe Emeric Tököly, care a încercat să strângă împreună pe nemulțumiții de stăpânirea habsburgică. În vara anului 1690, o armată formată din turci, tătari şi munteni, a intrat în Ţara Bârsei. Armatele au trecut spectaculos peste Măgura Branului pe poteci și au surprins inamicul. La 11 august, trupele austriece şi transilvănene, conduse de baronul Donat Heissler, au fost înfrânte la Zărneşti. Heinrich Wachner povesteşte că trupele aliate au produs austriecilor un ,,măcel şi o doborâre, ca şi cum s-ar tăia verzele grămadă într-o grădină”. Cronicile susţin că

for the maintenance of the imperial army.

The rioters asked for the help of the Walachia’s prince, Serban Cantacuzino. A delegation handled the prince two letters written by the boyars Mihai and Ioan from Schei neighbourhood.

At the 22nd of May 1688, at the order of the general commander of Transylvania, Anton Caraffa, 3.000 soldiers, endowed with cannons and field guns, under the command of general Frederico Veterani, approached Brasov, coming from Codlea. The rioters of Brasov surrendered immediately after the first cannon shots. The population had to handle all the guns and the riot leaders got arrested and imprisoned. The story goes that, after the seizure of the town, the inhabitants had to kneel and make the oath of allegiance to the emperor. For three days, the borough's suburbs were sacked by the Austrians and the Magyar troops, mustered to support the occupation, in virtue of the so-called „right of war”. However, Veterani forbade the sacking of Brasov’s Citadel, stirring the discontent of his soldiers.

The Austrian garrison was installed on the Citadel’s Hill.

Atthe27thDecember1688,thenewmilitaryimperialcommander, colonel Pace, arrived. Huge taxes and contributions were requested fromthepopulationsforthemaintenanceofthetroops.

After an year since the Habsburg troops entered in Brasov, at the 19th September 1689, on the city market, surrounded by the ruins of the great fire of 21st April 1689, they put on execution the capital sentence decided against the riot's leaders. In front of the crowd, under the escort of the imperial troops, Stefan Stenner and four other leaders of the riot were beheaded. Their heads were exposed - one in the pillory in the town’s market, one on the Citadel and the others at the three gates of the borough.

Only in 1718, Stenners’s skull could be removed from the pillory.

The quartering of the Austrian troops was a hard burden for the entire Transylvania. Taxes, food put in requisition, free work and abusive measures were imposed by the imperials to support their military interests. In Tara Barsei, the Saxon inhabitants of Codlea had to transport to Sibiu, Cluj or Bistrita the corn, the oat, the hay and the cattle brought into requisition for the army’s needs.

In 1690, the Sultan appointed as Prince of Transylvania Emeric Tököly, who tried to gather all those discontent with the Habsburg government. In the summer of 1690, an army constituted of Turks, Tartars and Walachians penetrated into Tara Barsei. The armies crossed spectacularly Bran Hill on mountain paths and caught by surprise their enemy. At 11th August, the Austrian and Transylvanian troops, led by Baron Donat Heissler, were defeated at Zarnesti. Heinrich Wachner recites that the ally troops provoked the Austrians „such a massacre and destruction as one would have cut off cabbages in a garden”. The chronicles tell that of an army of 8.000 soldiers, only 1000 escaped. Almost all the Austrian officers perished on the battlefield. Among them, Aga Constantin Balaceanu; his head was exposed at Bucharest, as traitor, while his body was

ǷǷ Braşov - Poarta de pe strada Neagră (foto Carl Muschalek, aprox. 1873) ǷǷ Braşov—The Black Street Gate (photo by Carl Muschalek, approx. 1873)

dintr-o armată de 8000 soldaţi, au mai scăpat mai puţin de 1000. Au căzut în luptă aproape toţi ofiţerii austrieci. Între aceştia şi aga Constantin Bălăceanu; capul său a fost expus la Bucureşti, ca trădător, iar trupul a fost înmormântat la biserica Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului. Baronul Heissler a fost făcut prizonier. Imperialii au pierdut 40 de tunuri, muniţie şi steagurile de luptă primite de la Papă.

Locuitorii Ţării Bârsei l-au primit pe Tököly ca un eliberator. Braşovenii i-au trimis provizii şi o delegaţie l-a întâmpinat cu aclamaţii. Tökölyşi-a făcut tabăra la Prejmer şi apoi la Feldioara, după care a trecut în Secuime. La câteva zile după victorie, fiind mare sărbătoare creştină (15 august - Sf. Maria), Constantin Brâncoveanu a asistat la slujba din biserica Sf. Nicolae din Şchei.

După înfrângerea și alungarea lui Tököly din Transilvania, trupele imperiale au revenit în Ţara Bârsei în toamna anului 1690. La scurt timp însă, începe o nouă rășcoală anti-habsburgică, cunoscută drept „războiul curuților”.

Garnizoana din Braşov, întârită după evenimentele din anii anteriori, și ca urmare oraşul nu a căzut în mâna curuţilor. În schimb, Ţara Bârsei a fost stăpânită, în mai multe rânduri, de duşmanii austriecilor.

Astfel, în ianuarie 1704, curuţii au jefuit Codlea şi Prejmer.

Apoi, şi-au stabilit tabăra la Hărman, de au terorizat

buried in Saint Nicholas Church of Schei. Baron Heissler was taken prisoner. The imperials lost 40 cannons, ammunition as well as the battle flags received from the Pope.

The inhabitants of Tara Barsei received Tököly as a liberator.

The dwellers of Brasov sent him supplies and a delegation that welcomed him with acclamations. Tököly installed his camp at Prejmer and then at Feldioara, to pass later in the Magyar territory. A few days after the victory, at 15th August, on the Blessed Virgin day, Constantin Brancoveanu attended the religious service at Saint Nicholas church in Schei.

After Tököly’s defeating and relegation out of Transylvania, the imperial troops came back in Tara Barsei in the fall of 1690.

Shortly after, a new anti-Habsburg uprising, known ad „the peasants war”, burst out. The garrison of Brasov, strengthened after the events of the precedent years, prevented the town from falling into the peasants' hands. Conversely, Tara Brasei felt more than once under the dominance of the Austrians' enemies.

In January 1704, the insurgent peasants sacked Codlea and Prejmer. They installed then their camp at Harman, from where they unleashed the terror upon Tara Barsei. At the 16th of February, the rioters entered in Bartholomew neighbourhood and burnt 150 houses in the town's suburbs.

Although they have prepared for the siege of Brasov, they did not attack the stronghold. At the beginning of April, the

ǷǷ Braşov - Casa Sfatului (desen Bicsérdy J. în Orbán Balázs, A szekélyföld leírása, VI, Budapest, 1872) ǷǷ Braşov—City Hall (drawing by Bicsérdy J. in Orbán Balázs, A szekélyföld leírása, VI, Budapest, 1872)

— 156 —

ǷǷ Braşov - Cetăţuia (desen Greguss János în Orbán Balázs, A szekélyföld leírása, VI, Budapest, 1872) ǷǷ Braşov—The fortress (drawing by Greguss János in Orbán Balázs, A szekélyföld leírása, VI, Budapest, 1872)

satele Ţării Bârsei. La 16 februarie, curuţii au pătruns în Bartolomeu şi au incendit 150 de gospodării din suburbiile oraşului. Deşi s-au pregătit pentru asediul Braşovului, răsculaţii nu au atacat cetatea. La începutul lunii aprilie, austriecii au eliberat punctul vamal din Valea Timişului, iar o armată de 800 de dragoni şi ,,raţi” (ratzen = trupe de călăreţi recrutate din rândul românilor şi sârbilor), venind de la Sibiu, a atacat 6000 de curuţi, aflaţi la Codlea. George Bariţ scrie că ,,fiind toţii beţi” soldaţii curuţi au fost învinşi uşor. Cu toate acestea, la 17 aprilie 1704, armata austriacă s-a retras din Ţara Bârsei. În Braşov, locuitorii suburbiilor, cei mai expuşi la raidurile curuţilor, s-au organizat în ,,Compania liberă”. Cei 60 de membri iniţiali erau voluntari saşi, români, soldaţi lăsaţi la vatră. Până la sfârşitul războiului, ,,compania” a ajuns la peste 200 de membri. În iulie 1704, curuţii îşi mută tabăra mai aproape de Braşov, în Sânpetru. Ei au ocupat şi cetatea Râşnov pentru patru luni şi le-au cerut râşnovenilor să plece în Secuime. La începutul lunii noiembrie, imperialii au trimis din nou trupe în Ţara Bârsei, determinându-i pe curuţi să-şi lichideze tabăra şi să se retragă din ţinut. Totuşi, cete de curuţi au continuat să jefuiască împrejurimile Braşovului. După plecarea curuţilor

Austrians liberated the custom house on Timis Valley, and an army of 800 dragons and „rati” (from ratzen = riders squads recruited among the Romanians and the Serbs), came from Sibiu, attacked 6000 peasants (the so-called „curuti”), settled at Codlea. George Bait says that „as they were all drunk”, the peasants-soldiers were easily defeated. Nevertheless, at 17th April 1704, the Austrian army withdrew from Tara Barsei.

In Brasov, the suburbs' inhabitants, the most exposed to the peasants’ incursions, gathered and formed the „Free Company”. The 60 initial members were Saxons and Romanians volunteers, but also disbanded soldiers. Until the end of the war, the „company” had reached over 200 members.

In July 1704, the peasants transferred their camp closer to Brasov, at Sanpetru. They even occupied Rasnov stronghold for four months and asked the inhabitants to relocate in Magyar territories. At the beginning of November, the imperials sent more troops in Tara Barsei, constraining the peasants to decamp and withdraw from the region. However, bands of rioters continued to sack Basov surroundings. After the peasants' departure from Rasnov stronghold, in November 1705, the Austrian general Rabutin installed an imperial garrison in the stronghold, constituted by „musketeers”, who resisted the siege of some Magyar troops in 1707.

ǷǷ Braşov - Piaţa Sfatului cu Turnul Alb, în fundal, şi în prim plan, casa Seuler care a fost pe rând casa de oaspeţi a magistratului, sediul comandamentului militar austriac, sediul comandantului grănicerilor şi primul sediu al Casinei Române (foto aprox. 1900) ǷǷ Braşov - City Hall Square and The White Tower. in the foreground, Seulers’ House, that served as a Guest House for the City Council, the centre for the Austrian M ilitary H eadquarter, centre for the Border police Commander and first centre of the Romanian Casino (photo by approx. 1900)

din cetatea Râşnov, în noiembrie 1705, generalul austriac Rabutin a instalat în cetate o garnizoană imperială, formată dintr-un detaşament de ,,muschetari”, care a rezistat unui asediu executat de trupe secuieşti în anul 1707.

Pentru conducătorul răsculaţilor, principele Francisc al II-lea Rákóczi, cucerirea Braşovului reprezenta un obiectiv strategic important. La sfârşitul anului 1706, principele a trimis avangarda, o armată de 6000 de curuţi, înspre Braşov, sub conducerea generalului LörinczPekri, însă Pekri a ordonat retragerea după ce a primit informaţia că trupe imperiale de sprijin, 5000 de ostaşi şi 1000 de ,,raţi”, au intrat în Ardeal. În toată această perioadă tulbure, locuitorii din Cristian şi Ghimbav au fost obligaţi să-şi părăsească gospodăriile, iar râşnovenii şi celelalte comunităţi s-au refugiat în cetate, respectiv, în bisericile fortificate. În numeroase rânduri locuitorii erau obligați să le furnizeze bani, vite, grâu, fân, servicii în muncă şi chiar şi luptători. De pildă, preotul Thomas Tartler din Prejmer povesteşte că în anul 1707, „nouă comune săseşti trebuiau să livreze 1.090 de ouă, 757

They forced in several occasions the inhabitants to supply them with money, cattle, corn, hay, work services and even warriors. The priest Thomas Tartler from Prejmer relates, for instance, that in 1707 „nine Saxon communes had to deliver 1.090 eggs, 757 poultry, 128 gooses, butter, pea, lentil, onion, parsley, garlic and… music players”).

For the rioters' ruler, prince Francisc the IInd Rakoczi, the conquering of Brasov represented an important strategic objective. At the end of 1706, the price sent the avant-garde, an army of 6000 peasants, towards Brasov, under the command of the general Lörincz Pekri, but Pekri ordered the retreat after he received the information that the imperial supporting troops – 5000 soldiers and 1000 „rati”, entered in Ardeal.

During all these troubled period, the people of Cristian and Ghimbav have been forced the leave their households, while the inhabitants of Rasnov and the other communities took refuge within the stronghold and the fastened churches respectively. Is has to be noticed that a part of the peasants bands have been neutralized by troops of Brasov dwellers. „The Romanians, who fight under the name of „rati”, went

— 158 —

ǷǷ Biserica evanghelică fortificată Prejmer (desen Bicsérdy J. în Orbán Balázs, A szekélyföld leírása, VI, Budapest, 1872) ǷǷ The Evangelical fortified church in Prejmer (drawing by Bicsérdy J. in Orbán Balázs, A szekélyföld leírása, VI, Budapest, 1872)

de păsări, 128 de gâşte, unt, mazăre, linte, ceapă, pătrunjel, usturoi şi... muzicanţi”. În raidurile de jefuire prin Ţara Bârsei, curuţii jefuiau localnicilor caii şi vitele de pe păşune şi de multe ori cetăţenii erau omorâţi în timp ce lucrau la câmp.

Trebuie remarcat şi faptul că o parte din cetele de curuţi au fost neutralizate de trupele braşovenilor. ,,Românii, care luptă sub numele de raţi, porniră împotriva curuţilor; pe unii îi tăiară, pe alţii îi făcură prizonieri, aşa că mulţimea prizonierilor curuţi nu mai încăpea nici în castelul Cetăţuii”, scria A.A. Mureşianu în 1930, în revista ,,Ţara Bârsei”, citându-l pe secuiul Mihail Cserei. În secolul al XVIII-lea, schimbarea situaţiei politicomilitare din sud-estul Europei în favoarea Imperiului Habsburgic, securizarea graniţelor sale sudice, a permis o dezvoltare economică neîntreruptă a Ţării Bârsei.

Diminuarea pericolului invaziilor militare şi introducerea regimentelor regulate şi stabile în Transilvania au determinat anularea implicării comunităţilor locale în

to war against the „curuti”; they killed some of them, they made prisoners some other so that even the castle of the Citadel got to small for the amount of curuti prisoners” was writing A.A. Muresianu, in 1930, in „Tara Barsei” magazine, quoting Mihail Cserei.

In the XVIIIth century, the mutations in the politicalmilitary situation in the south-eastern Europe at the benefit of the Habsburg Empire, the measures taken to secure its southern borders allowed an uninterrupted economical development of Tara Barsei. The diminution of the military invasions danger and the implementation of the regular and stable regiments in Transylvania put an end of the involvement of the local communities in the military organisation of the area and wakened their interest for the fortification they have inherited.

In the second half of the XVIIIth century, within the establishment of the military garrison of Transylvania, the central authorities requested the magistrate of Brasov the disposal of the localities Zarnesti and Tohan in order to

— 159 —

organizarea militară a zonei şi slăbirea interesului acestora pentru fortificaţiile moştenite. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în cadrul înfiinţării graniţei militare a Transilvaniei, autorităţile centrale au cerut magistratului Braşov cedarea localităţilor Zărneşti şi Tohan pentru organizarea regimentelor gărnicereşti. La insistenţele magistratului, a fost militarizat numai satul Tohan. Alături de Ţânţari (Dumbrăviţa) şi alte comune din Făgăraş, Sibiu, Orăştie şi Hunedoara, Tohanul a făcut parte din regimentul 1 românesc de graniţă.

La 6 septembrie 1765, în cadrul vizitelor pentru organizarea regimentului, generalul Siskovits a venit în Tohan. La întâlnirea cu sfatul bătrânilor, generalul a comunicat condiţia obligatorie pentru intrarea în regiment şi eliberarea de iobăgie: unirea comunităţii cu Biserica romano-catolică. Pentru că sătenii au refuzat unirea religioasă, generalul a ordonat evacuarea caselor şi popularea cu grăniceri aduşi din Ţânţari. O parte din vechii tohăneni s-au stabilit în localităţile învecinate (16 familii în Zărneşti, 13 în Bran, şapte în Râşnov, una în Bod), însă cei mai mulţi au fost așezați pe un teren al Brașovului, pe malul râului Turcu, unde li s-au ridicat locuințe; din 1769, noua așezare a primit numele de Tohanul Nou sau satul Turcu (după numele râului). În 1784, în timpul răscoalei lui Horea, Cloşca şi Crişan, magistratul Braşovului a luat măsuri de prevenţie atât în oraş, cât şi pe domeniul său, Braşovul fiind al doilea stăpân feudal ca mărime din Transilvania. S-a ordonat confiscarea armelor din suburbiile Stupini şi Dârste, s-a interzis

ǷǷ Hălchiu - Cazarma de cavalerie ridicată în 1864 (foto 1925) ǷǷ Hălchiu—Calvary Barracks, erected in 1864 (photo by 1925)

organize the border regiments. At the magistrate’s insistences, only the village Tohan was organized. Along with Ţânţari (Dumbrăviţa) and other communes of Făgăraş, Sibiu, Orăştie and Hunedoara, Tohan was included in the first Romanian border regiment.

At the 6th September 1765, during the visits meant to organize the regiments, general Siskovits came at Tohan. At themeetingwiththeelder’scouncil,thegeneralcommunicated the mandatory conditions to become part of the regiment and the deliverance from the serfdom: the union with the Roman Catholic Church. As the villagers refused the religious union, the general ordered the evacuation of the houses which he populated with border guard he brought from Tantari. A part of the former inhabitants of Tohan settled in the contiguous localities (16 families in Zarnesti, 13 in Bran, 7 in Rasnov and one family at Bod), but the majority settled on a piece of land within Brasov territory, on river Turcu’s bank, where dwellings were built for them; in 1769, the new settlement received the name of Tohanul Nou or Turcu village (after the river’s name).

In 1784, during the uprising of Horea, Cloşca şi Crişan, the magistrate of Brasov took preventive measures on both the borough and his domain, as Brasov was then the second largest feudal domain in Transylvania. He ordered his men to confiscate the weapons in Stupini and Darste suburbs and he forbade the selling of gunpowder and lead to the peasants.

To enter trough the town's gate, a travel certificate had to be exhibited.

In 1788, during the war engaged by the Austrians against the Ottoman Empire, when a part of the armies crossed the mountains trough Timis-Predeal pass, Brasov felt for a short

— 160 —

vânzarea de praf de puşcă şi plumb ţăranilor, iar trecerea prin porţile oraşului se făcea numai după prezentarea unui certificat de călătorie. În 1788, în timpul războiului purtat de austrieci cu Imperiul Otoman, în care o parte din trupe au trecut munţii prin pasul Timiş-Predeal, Braşovul a fost ocupat, pentru scurt timp, de trupele domnitorului Ţării Româneşti, Nicolae Mavrogheni (1786-1790), ce lupta alături de turci. În iarna anului 1788/1789, 3000 de grăniceri au fost aduşi în districtul Braşovului. La 9 aprilie 1789, trupele imperiale austriece au câştigat bătălia de la ,,Valea Muierii”, din Giuvala, iar la 10 noiembrie, acelaşi an, sub conducerea principelui de Coburg au ocupat Bucureştii. În campania din Muntenia, pentru transportul fânului şi ovăzului, armata austriacă a

period under the occupation of the armies of Walachia's prince, Nicolae Mavrogheni (1786-1790), who was fighting on the Turks side. In the winter of 1788/1789, 3000 border soldiers have been brought in Brasov district. At the 9th of April 1789, the Austrian imperial troops won the battle of „Valea Muierii” – „The Woman’s Valley”, in Giuvala, and at the 10th November in the same year, under the command of the prince of Coburg, they occupied Bucharest. During the campaign in Greater Walachia, to transport the hay and the oat, the Austrian army used only in Prejmer over 300 carts.

The social movements of 1848-1849 represented a reflection of the new tendencies of the European societies, a confrontation between the new and the ancient laws and social order. One of the fundamental problems was however

ǷǷ Zizin – Izvorul ,,Ferdinand” (desen Greguss János în Orbán Balázs, A szekélyföld leírása, VI, Budapest, 1872) ǷǷ Zizin—The spring ”Ferdinand” (drawing by Greguss János in Orbán Balázs, A szekélyföld leírása, VI, Budapest, 1872)

— 161 —

folosit numai din Prejmer peste 300 căruţe.

Mișcările sociale din 1848-1849 au reprezentat o reflectare a noilor tendințe ale societăților europene, o confruntare între noile nevoi și vechile legi și ordini sociale.

Una din problemele fundamentale a fost însă generată de lipsa omogenității între diferitele societăți; aceeași revoluție, aceleași idealuri, puteau avea, în diferite colțuri ale Europei, diferite interpretări. Cu același program, o mișcare putea fi revoluție undeva, iar în altă parte contrarevoluție. Acesta a fost și cazul Transilvaniei.

Mișcarea revoluționară din Ungaria s-a bucurat, într-o primă fază, de o lipsă de rezistență din partea Curții de la Viena. Revoluționarii maghiari doreau refacerea Ungariei la prestigiul de odinioară, acest lucru însemnând și includerea Transilvaniei — la acel moment mare principat — în noul stat ungar, refăcut, ca reflectare a națiunii maghiare. Aceste deziderate, perfect legitime pentru națiunea maghiară, au venit însă în contradicție cu aspirațiile altor națiuni din Transilvania, românii și sașii, care aveau propriile idealuri. În 1848, din localităţile Ţării Bârsei pe lângă ,,cerinţele furtunoase de reformă”, peste tot s-au organizat gărzi cetăţeneşti, care-şi alegeau ofiţeri şi efectuau exerciţii militare. În vara anului 1848, grădina cetăţii Râşnov a fost folosită şi ca loc de instruire a gărzii naţionale săseşti râşnovene, conduse de notarul J. Zigler.

Dacă saşii au fost împărţiţi în privinţa unirii Transilvaniei cu Ungaria, majoritatea românilor au organizat mari adunări populare în care s-au pronunţat exprimat împotriva unificării şi au depus jurământ ,,pentru împărat, patrie şi naţiune”. După a treia adunare (15-25 septembrie 1848, Blaj) românii au trecut la înfiinţarea prefecturilor, autorităţi politice româneşti, şi a legiunilor militare. La Braşov, s-a constituit Legiunea română a Ţării Bârsei, grupată în jurul unui escadron de călăreţi, compus în majoritate de tineri şcheieni. Prefectura Ţării Bârsei era împărţită în tribunate (Bran şi Săcele).

Pentru Ungaria revoluţionară cea mai importantă forţă militară în estul Transilvaniei au fost secuii. În marea adunare populară de la Lutiţa (octombrie 1848), secuii au hotărât să ducă război împotriva saşilor şi a românilor „rebeli".

Numărul trupelor imperiale în Transilvania era foarte redus şi cea mai mare parte - 7.000 de soldaţi sub conducerea lui Puchner – se aflau la Sibiu. În Braşov nu erau decât câteva sute de soldaţi imperiali. Pentru întărirea apărării oraşului, în ziua de 22 octombrie, trei companii ale gărzilor cetăţeneşti săseşti şi un detaşament imperial au trecut din Codlea, pe drumul vechi, peste cumpăna apelor „Gescheid" (pasul Perşani), pe lângă ruinele Cetăţii Negre spre Şercaia, pentru a lua din Făgăraş cinci tunuri. Spre marea bucurie a braşovenilor, tunurile au ajuns în oraş. Pentru apărarea tunurilor, acestea a fost însoţite din Făgăraş de un număr

generated by the lack of homogeneity between the various societies; the same revolution, the same ideals could have, in different corners of Europe, various interpretations. With the same program, a movement could be a revolution somewhere and a counterrevolution in some other part. It was the case of Transylvania too.

The revolutionary movement in Hungary benefited, in a first phase, the lack of resistance from the Wien Court. The Magyar revolutionaries wished render Hungary the bygone prestige, meaning the inclusion of Transylvania - at that time a great principality - into the new Magyar state, as a reflection of the Magyar nation. Those desiderata, perfectly legitimate for the Magyar nation, came however in contradiction with the aspirations of other nations of Transylvania, the Romanians and the Saxons, who had their own ideals.

In 1848, in all the localities of Tara Barsei, in addition to the „urgent requirements of reform”, citizen’s guards have been organized; they were choosing their own officers and were making military exercises. In the summer of 1848, the garden of Rasnov stronghold has been used as instruction field for the national Saxon guard of Rasnov, led by the notary J. Zigler.

While the Saxons had mingled opinions about the unification of Transylvania and Hungary, the majority of the Romanians organized big popular assemblages during which they expressed clearly their opinions against the unification and make oaths „for the emperor, the country and the nation”.

After the third assembly (15-25th September 1848, at Blaj) the Romanians started to establish prefectures - Romanian political authorities - and military legions. At Brasov, it was established The Romanian Legion of Tara Barsei, gathered around a riders' squadron constituted in its majority by young inhabitants of Schei neighbourhood. Tara Barsei Prefecture was divided into districts ruled by tribunes (Bran and Sacele).

FortherevolutionaryHungary,themostimportantmilitary force in the east of Transylvania were the local Magyars. At the great popular gathering of Lutita (October 1848), the local Magyars decided to go to war against the Saxons and the „rebel” Romanians.

The number of the imperial troops in Transylvania was much reduced and the most part of it - 7.000 soldiers under the command of Puchner - was quartered at Sibiu. In Brasov there were only a few thousands imperials soldiers. In order to strengthen the town’s defence, in October 12th , three companies of the Saxons citizens’ guards and an imperial squadron marched from Codlea, on the ancient road, over the watershed „Gescheid” (Persani pass), across the ruins of the Black Stronghold towards Persani, in order to take five cannons from Fagaras. To the great joy the inhabitants of Brasov, the cannons arrived in the town. 1000 people armed with scythes from the guard of Fagaras have escorted the cannons from the stronghold till Brasov.

In order to prevent the invasion of Tara Barsei by the

— 162 —

de 1.000 de oameni înarmaţi cu coase, din partea gărzii făgărăşene.

Pentru a împiedica invadarea Ţara Bârsei de armatele secuilor, miliţia săsească şi armata au ocupat linia Oltului.

Aici a şi căzut prima victimă săsească a revoluţiei, în ziua de 29 octombrie, un ,,miliţioner” din Râşnov. În ziua următoare, aproximativ 200 de secui au invadat Feldioara, părăsită de armată. Localitatea a fost jefuită şi incendiată şi au fost omorâţi şase locuitori. În schimb, la Vama Buzăului, secuii au fost respinşi de legiunea Ţării Bârsei (23 noiembrie 1848). În ziua de 5 decembrie câteva mii de soldaţi secui au forţat trecerea Oltului. Învinse, trupele imperiale (o companie a regimentului de grăniceri români, două companii de gărzi săseşti, în total aproximativ 500 de soldaţi şi 51 de călăreţi) s-au retras în grabă spre Hărman. Însă, împreună cu ei, în Hărman au intrat şi husarii, care au incendiat comuna. Un detaşament al trupelor imperiale s-a refugiat în biserica fortificată. ,,Cu o detunătura bine ţintită”, după cum povesteşte Heinrich Wachner, secuii au spart zăvorul porţii. Ultimul refugiu pentru grăniceri a fost turnul bisericii. Apoi, noaptea, ei au reuşit să se furişeze prin sat şi să fugă la Braşov. Secuii s-au retras după jefuirea satului. Pentru a nu fi incendiate, Prejmer, Bod, Sânpetru, Hălchiu, Măieruş, Rotbav şi Feldioara trebuiau să se predea secuilor şi să plătească o contribuţie imensă şi să livreze cantităţi mari de mărfuri. Totuşi, gărzile săseşti au reuşit să ocupe Hălchiu şi Bod şi să împiedice avansarea secuilor. În schimb, la 8 decembrie, secuii i-au atacat pe românii din Săcele. Heinrich Wachner susţine că ,,secuii comit multe crime odioase şi pleacă încărcaţi cu pradă”. Au urmat apoi acţiuni de răzbunare între români şi ceangăi, terminate cu gospodării arse şi măcelărirea multor localnici români şi maghiari. În timpul revoluţiei, râşnovenii au preferat să se refugieze cu avutul lor în spatele zidurilor cetăţii, speriaţi atât de armatele revoluţionarilor maghiari, cât şi de holera care apăruse în târg şi omorâse 46 de râşnoveni. În iulieaugust 1848, şi în Prejmer, holera a ucis 300 de localnici. Se povesteşte că în unele zile erau îngropaţi câte 8-9 morţi.

Ca urmare a veştii că generalul Bem se apropie de Braşov cu armata revoluţionară maghiară, în ziua de 21 ianuarie 1849, trupele imperiale din oraș, cu cea mai mare parte a voluntarilor braşoveni români şi saşi, s-au refugiat la Bran. Au revenit în oraş, în 26 ianuarie, când s-a aflat că generalul imperial Puchner l-a învins pe Bem la Sibiu.

Intrarea armatei tariste în Braşov, la 2 februarie, a fost primită cu ,,bucurie entuziastă de populaţia oraşului”. Însă secuii, cu 9.000 de soldaţi şi 500-600 de călăreţi, au înfrânt trupele ţariste la Hărman (4 februarie). La 19 martie, trupele austriece şi cele ruseşti au fost respinse de generalul Bem în lupta de la Codlea. În ziua următoare,

Magyars' armies, the Saxon militia and the army occupied River Olt's line. Here felt the first Saxon victim of the revolution, in October the 29th, a militiamen from Rasnov. The next day, approximately 200 Magyars invaded Feldioara, abandoned by the army. The locality was rubbed and burnt and six inhabitants got killed. Conversely, at Vama Buzaului, the Magyars were rejected by Tara Barsei's legion (October the 23rd 1848).

On December the 5th several thousand Magyar soldiers forced the river Olt’s crossing. Defeated, the imperial troops (a company of the Romanian militiamen squadron, two companies of Saxon guards, approximately 500 soldiers and 51 riders), rushed to withdraw towards Harman. Along with them, however, in Harman also entered the Hussars, who burnt the locality. A squadron of the imperial troops took refuge in the fastened church. „With a well-aimed shot”, as Heinrich Wachner narrates, the Magyars blocked the gate's bolt. The last refuge for the border militiamen was the church tower. Then they managed by night to insinuate across the village and leave Brasov. The Magyars withdrew after sacking the village. To prevent from being burnt, Prejmer, Bod, Sânpetru, Hălchiu, Măieruş, Rotbav and Feldioara had to surrender to the Magyars, pay a huge contribution and deliver great amounts of merchandises. The Saxon guards succeeded nevertheless to occupy Halchiu and Bod and foreclose the Magyars’ advancement. In exchange, at the 8th December, the Magyars attacked the Romanians of Sacele. Heinrich Wachner says that „the Magyars perpetrate horrid murders and leave loaded with pillage”. Retaliation actions followed between the Romanians and the Magyars (the so-called „ceangai”), ended with burnt households and the slaughtering of many Romanian and Magyar locals.

During the revolution, the inhabitants of Rasnov preferred to take shelter with all their goods behind the stronghold's walls, frightened by both the Magyar revolutionary armies and the cholera which started to infest the borough and had killed 46 people. In July and August of 1848, the cholera killed 300 locals at Prejmer too. The story goes that there were days when people were buried by eight or nine.

As the news spread that the General Bem was approaching Brasov with the Magyar revolutionary army, on the 21st of January 1848, the imperial troops quartered in town, along with the majority of the Romanian and Saxon volunteers from Brasov, took refuge at Bran. They came back in town, on 26th January, as they heard that the imperial General Puchner had defeated the General Bem at Sibiu.

The entrance of the tsarist troops in Brasov, on the 2nd February, was welcomed „with enthusiastic joy by the population of the town”. But the Magyars, with their 9.000 soldiers and 500-600 riders, defeated the tsarist army at Harman (the 4th February). At the 19th Martch, the Austrian and Russian troops were rejected by the general Bem during the battle of Codlea. The next day, the emperors' armies,

ǷǷ Codlea – Vedere din strada Lungă. În mijloc, pe deal, se vede biserica ortodoxă (foto Leopold Adler, aprox. 1900) ǷǷ Codlea—sight from Long Street. in the middle, on the hill, one can snotice the Orthodox church. (photo by Leopold Adler, approx. 1900)

de la Braşov peste pasul Timiş, armatele împăraţilor, împreună cu mulţi cetăţeni înstăriţi, s-au retras în Muntenia. Cavaleria ungară a ajuns ariergarda imperială în pasul Timiş şi a capturat 200 de care de bagaje. În faţa porţilor Braşovului, o delegaţie a magistratului, cu judele von Albrichsfeld în frunte, s-a îndreaptat cu un steag alb către armata revoluţionarilor maghiari. În piaţa oraşului, Bem a fost primit cu un „Vivat!". Generalul polonez nu a impus oraşului un impozit de război şi a ameninţat pe oricare hoţ cu pedeapsa capitală imediată. Însă, după plecarea sa, administraţia revoluţionară maghiară a impus Braşovului un impozit de război de 40.000 de guldeni şi a confiscat casele şi mărfurile celor refugiaţi. Comercianţii erau obligaţi să primească plăţile cu ,,bancnote Kossuth” fără acoperire. Marele clopot al Bisericii Negre, crăpat şi cu o greutate de 94 de chintale (1 chintal=56kg) trebuia să fie predat pentru a fi folosit ca material de tun. În timpul ocupaţiei armatei revoluţionare maghiare, Râşnovul a încartiruit o garnizoană. În afara alimentelor, râşnovenii au fost obligaţi să furnizeze trupelor maghiarosecuieşti 300 de cămăşi şi tot atâtea perechi de izmene.

Generalul Bem s-a reîntors la Braşov în 14 iunie 1849.

accompanied by many rich citizens, withdrew in Greater Walachia, from Brasov through Timis pass. The Hungarian cavalry gained ground on the imperial rear-guard in Timis pass and captured 200 carts of luggage. In front of the Brasov’s gates, a delegation of the magistrate, led by judge Albrichsfeld, went toward the Magyar revolutionary army, holding a white flag. In the town’s market, Bem was welcomed with a strong „Vivat!”. The Polish general did not impose a war tax to the town and menaced the thieves with the immediate capital penalty.

After his departure, the Magyar revolutionary administration imposed however the town a war tax of 40.000 guldens and confiscated the houses and the merchandises of the refugees.

The merchants were constrained to accept the payments in uncovered „Kossuth banknote”. The 94 quintals broken Black Church's great bell had to be handled in order to be used as cannon material.

During the occupation of the Magyar revolutionary army, Rasnov hosted a garrison. In addition to the victuals, the inhabitants were obliged to supply the Magyar troops 300 shirts and 300 pairs of drawers.

The general Bem returned to Brasov at the 14th July 1849.

He put the Citadel „in state of defence” and tried then to

— 164 —

A pus în ,,stare de apărare” Cetăţuia şi a încearcat apoi să împiedice trecerea trupelor ruseşti peste pasul Timiş. Deja în 19 iunie, ruşii sub conducerea generalului Lüders au împins trupele maghiare dincolo de Predeal şi Timişul de Sus spre Timişul de Jos. Pe dealul ce închide aici valea şi poartă şi astăzi numele de Dealul Ungurilor (Honvezilor), ungurii au rezistat. Numai după ce o companie de ruşi a ocolit dealul, trecând prin pădure şi peste munţi şi a atacat din spate, ungurii au fost învinşi. Această luptă a rămas legendară în moemoria maghiarilor din Țara Bârsei; pentru amintirea acestei „lupte de la Termopile”, peste aproape trei decenii, avea să fie ridicat un monument comemorativ.

La vestea apropierii inamicului, secuii s-au grăbit să părăsească oraşul într-o fugă dezordonată, însă la Blumăna, ruşii au fost primiţi cu bubuituri de tun dinspre Dealul Cetăţii. Trupele de aici au refuzat predarea cetăţii şi au rezistat focului ruşilor până au consumat toată muniţia. În dimineaţa zilei de 22 iunie, comandantul Sydlowsky, un căpitan de cavalerie pensionat a predat cetatea. În acelaşi timp, în pasul Bran, trupele ungare au fost învinse de ruşii comandaţi de generalul Engelhardt. Refugiaţii la Codlea, revoluţionarii ,,în cea mai mare grabă şi cu sabia trasă, storc de la populaţie bani, pâine şi slănină”. În Ţara Bârsei, ultimele lupte cu armata revoluţionară maghiară au avut loc la sfârşitul lunii iulie 1849. Generalul Bem strânsese în zona oraşului Sf. Gheorghe o armată formată din 12.000 de soldaţi şi 50 de tunuri pentru a intra în Ţara Bârsei. Locotenent-feldmareşalul conte austriac Clam-Gallas a trecut prin pasul Bran şi a înaintat către Bem prin Feldioara şi printr-un atac puternic l-a învins. După luptă, austriecii şi-au transferat tabăra la Sânpetru şi de acolo la Ilieni, apoi trupele imperiale au intrat în Ţara Secuilor.

Pentru Ţara Bârsei revoluţia se terminase. În 1857, braşovenii au decis să demoleze fortificaţiile porţii de intrare în cetatea medievală din strada Porţii (azi str. Republicii). Dincolo de argumentele urbanistice, măsura luată de administraţia oraşului simboliza pierderea rosturilor militare ale turnurilor şi zidurilor cetăţii şi ruperea cetăţenilor de trecutul istoric. În conştiinţa comunităţii încă nu exista respectul pentru vestigiile istorice şi nici interesul pentru valoarea lor economică prin transformarea în obiective turistice. În istoria militară a Braşovului un alt moment cu valoare de simbol s-a petrecut în 1873, când poarta Străzii Negre, cu fortificaţiile aferente, şi bastionul pielarilor, aflate în capătul nordic al străzii Negre (azi str. N. Bălcescu) din cetatea Braşovului, au fost demolate, iar în locul lor pentru trupele cezaro-crăieşti a fost ridicată ,,Cazarma Neagră”.

Cu ocazia războiului ruso-româno-turc din 1877-1878, între măsurile militare luate de administraţia militară austro-ungară în trecătorile Carpaţilor, remarcăm trecerea în ,,stare de apărare” a cetăţii medievale Bran. Acoperişul

obstruct the passage of the Russian troops trough Timis pass.

At the 19th June already, the Russians, under the command of the general Luders, pushed the Magyar armies over Predeal and Upper Timis toward the Lower Timis. The Magyars resisted on the hill that closes here the valley and bears even today the name The Magyars'’Hill. They were defeated only after a Russian company by-passed the hill, marching trough the forest and across the mountains and attacked them by behind. The fight is treasured in the legend and in the Magyars’ memory; in order to celebrate this „Thermopile's battle”, three decades later, a commemorative monument have been erected.

Gaining the wind of the enemy’s approach, the Magyars rushed to abandon the town in an irregular running but, at Blumana,theRussianswerereceivedwithcannonshotsfromthe Citadel Hill. The troops refused to surrender the stronghold and resisted the Russians’ fire until they wasted all the ammunition.

In the morning of the 22nd of June, the commander Sydlkowsky, a retired cavalry captain, surrendered the stronghold. At the same time, in Bran pass, the Magyar troops have been defeated by the Russians led by the general Engelhardst. Retired at Codlea, the revolutionaries „at a round trot and menacing the locals with their swords, sack money, bread and bacon”.

In Tara Barsei, the last fights against the Magyar revolutionary army took place at the end of June 1849. The General Bem had gathered near Sfantu Gheorghe borough an army constituted by 12.000 soldiers and 50 cannons to attack Tara Barsei. The lieutenant general field marshal Clam-Gallas , an Austrian count, marched trough Bran pass, advanced towards general Bem trough Feldioara and defeated him by a powerful attack. After the battle, the Austrians transferred their camp at Sanpetru and from here at Ilieni and then the imperial troops enter in Secuime (the Magyar territory). For Tara Barsei, the revolution had come to its end.

In 1857, the inhabitants of Brasov decided to dismantle the fortifications of the medieval stronghold gateway, located in The Gate Street (today Republicii Street). Aside the urbanistic reasons, the measure taken by the town’s administration symbolized the lost of the military purposes of the stronghold's towers and walls and the separation of the citizens from their historical past. In the community’s conscience there was not yet implanted the respect for the historical vestiges or the interest for their economic value by their transformation into touristic objectives.

In the military history of Brasov another moment with symbol value occurred in 1873, when the Black Street Gate, with the associated fortifications, and the skinners’ bastion, located at the northern side of the Black Street (today Nicolae Balcescu Street), of Brasov stronghold, have been demolished. In their place it was erected „The Black Casern” to host the double imperial and royal monarchy's troops.

On the occasion of the Russian-Romanian-Turkish war of 1877-1878, among the military measures taken by the Austrian-

— 165 —

ǷǷ Braşov (carte poştală, aprox. 1900) ǷǷ Braşov (postal card, approx. 1900)

fortăreţei a fost îndepărtat şi pe ziduri au fost aşezate f a ş i n e (maldăre de nuiele, peste care a pus pâmânt). În timpul Primului Război Mondial, Ţara Bârsei a fost teatru de manevre şi lupte. În prima zi a intrării regatului României în război (14/28 august 1916), la Fundata, prin Pasul Giuvala, au intrat primele trupe române în Transilvania şi tot aici a căzut la datorie primul ofiţer român (col. Ghe. Poenaru-Bordea).

O altă direcţie de înaintare a armatei române a fost prin Predeal şi Valea Timişului. O parte a locuitorilor Ţării Bârsei (saşi şi unguri) s-au refugiat înspre vest, dincolo de linia Oltului, în schimb, populaţia românească a sărbătorit intrarea armatei române în Braşov, la 29 august 1916.

Administrația săsească a orașului a părăsit Brașovul și s-a refugiat spre Budapesta. În cadrul contraofensivei armatei germane şi a armatei austro-ungare, bătălia Braşovului (24 septembrie/7 octombrie - 25 septembrie/ 8 octombrie 1916) a reprezentat un episod deosebit de dramatic. Bătălia a afectat toate localităţile Ţării Bârsei. Luptele decisive s-au dat în zona dintre Braşov şi Sânpetru. Rolul cel mai important în victoria rapidă a armatelor Puterilor Centrale l-a avut artileria germană. Tot acum s-a produs și dramaticul episod al luptei de la Bartolomeu, unde o companie

Hungarian military administration in the Carpathian passes, it is to be noticed the passage „in state of defence” of Bran medieval stronghold. The fortress’s roof has been removed from the walls and they put instead the so-called „fasine” (faggots with dirt on top).

During the World War I, Tara Barsei was the scene of military manoeuvres and fights. In the first day of the Romania's Kingdom entrance in war (14/28th August 1916), the first Romanian troops entered in Transylvania at Fundata, trough Giuvala Pass, where the first Romanian officer (colonel Gheorghe Poenaru-Bordea) felt in the line of duty.

Another advancement direction of the Romanian army was trough Predeal and Timis Valley. A part of the inhabitants of Tara Barsei (Saxons and Magyars) took refuge towards west, over the river Olt’s line, while the Romanian administration celebrated the Romanian army's entrance in Brasov, at the 29th of August 1916. The town’s Saxon administration left Brasos and rushed to take refuge towards Budapest.

Within the counteroffensive conducted by the German army and the Austrian-Hungarian army, the battle of Brasov (the 24th of September/the 7th of October – the 25th of September – the 8th of October 1916), represented a peculiarly dramatic episode.

The battle affected all the localities of Tara Barsei. Decisive fights occurred in the area between Brasov and Sanpetru. The most important part in the rapid victory of the Central Powers

— 166 —

românească, rămasă cu flancul descoperit, a fost decimată de mitraliorii inamici.

La 25 septembrie/ 8 octombrie 1916, ora 18.00, în faţa hotelului ,,Corona”, Fabricius, fostul ajutor de primar, destituit de armata română, l-a întâmpinat pe comandantul Brigăzii 200 honvezi, marcând finalul celor 40 de zile ale stăpânirii româneşti asupra Braşovului. În retragere, armata română a luat din arhiva veche a Brașovului privilegiile și scrisorile domnitorilor români adresate administrației brașovene din trecut. După retragerea în Moldova, împreună cu tezaurul României, au fost trimise la Moscova. Documentele au revenit în arhiva săsească după 1935. În toamna anului 1916, după bătălia Braşovului, luptele au continuat în pasul Predeal şi la Giuvala.

La sfârşitul războiului, în faţa anarhiei, pentru apărarea ordinii şi a avutului public şi particular, cetăţenii Ţării Bârsei s-au organizat după criteriul etnic în gărzi naţionale şi civile.

La 7 decembrie 1918, armata română a intrat din nou în Braşovul condus de primul primar român, dr. Gheorghe Baiulescu. La 3 ianuarie 1919 a sosit în Braşov şi generalul Berthelot, şeful Misiunii Militare franceze în România.

Pe terenul din faţa liceului ,,Andrei Şaguna”, generalul francez a ţinut o cuvântare, a primit diferite delegaţii şi apoi, după cum povesteşte Ioan Bran-Lemeny, ,,împreună cu românii care îşi serbează Victoria, joacă hora şi sârba, în plină veselie”.

Situată în inima României Unite, Ţara Bârsei a fost propusă să devină centrul vieţii politice şi administrative româneşti. În 1924, viitorul rege Carol al II-lea declara presei internaţionale că una din marile sale dorinţe ar fi să mute capitala României la Braşov. Dorinţa principelui moştenitor nu s-a realizat, însă, braşovenii nu vor uita aprecierea arătată de Carol şi, la 11 februarie 1932, într-o şedinţăfestivă ţinută în ,,Sala Sfatului” din Braşov, i-au înmânat actele de împroprietărire pentru Cetăţuia.

armies had the German artillery. It was then that occurred the dramatic episode of the Bartholomew's battle, when a Romanian company, which flank has been left uncovered, has been decimated by the enemy’s machine-gunners.

At the 25th of September/ the 8th of October 1916, in front of „Corona” Hotel, Fabricius, the former under-mayor, dismissed from the Romanian army, welcomed the commander of the 200 Brigade of the Austrian-Hungarian army, marking the end of the 40 days of the Romanian governance over Brasov. On its retreat way, the Romanian army took from the ancient archive of Brasov the privileges and the letters of the Romanian princes addressed to the by then Brasov’s administration. After the retreat in Moldavia, the manuscripts, along with the Romanian thesaurus have been sent to Moscow. It wasn’t until 1935 that the documents returned in the Saxon archives.

During the autumn of 1916, after the battle of Brasov, the fights continued in Predeal pass and at Giuvala.

At the end of the war, facing the anarchy, in order to ensure the discipline and defend the public and private possessions, the citizens of Tara Barsei organized themselves, according ethnical criteria, into national and civil guards.

At the 7th of December 1918, the Romanian army entered once again in Brasov, ruled by the first Romanian mayor, dr.

Gheorghe Baiulescu. At the 3rd of January 1919, arrived at Brasov the general Berthelot, the chief of the French Military Mission in Romania. On the field in front of the „Andrei Saguna” Highschool, the French general had a speech, received various delegations and, as Ioan Bran-Lemeny relates, „along with the Romanians celebrating the victory, he danced the round-dance, in the general joy” Located in the heart of the United Romania, Tara Barsei has been proposed to become the centre of the Romanian political and administrative life. In 1924, the future King Carol II declared the international press that one of this greater desires was to transfer the capital of Romania at Brasov. The desire of the inheritor prince didn’t’ become true, but the inhabitants of Brasov didn't forget the appreciation shown by King Carol and, at the 11th February 1932, during a festive assembly held in „The Council Hall” of Brasov, they handled the King the documents who made him the owner of the Citadel.

— 167 —

În Evul Mediu nu există evaluări de populație, astfel încât, doar aspecte de context pot da o indicație despre mărimea comunităților. Astfel, mărimea teritorială a localității, numărul și mărimea bisericilor, frecvența apariției documentare și rolul jucat pot da o imagine asupra numărului locuitorilor. Un element folosit frecvent pentru estimare îl reprezintă numărul capilor de familie cuprinși în registrele de impozite. În baza acestora, s-a estimat că, la începutul secolului al XVIlea, Țara Bârsei avea aproximativ 20 000 locuitori. Pe la mijlocul acestui secol, se presupune că Brașovul ajunsese deja la 8 000–9 000.

Evoluția demografică a așezărilor din Țara Bârsei a fost influențată de numeroși factori, de-a lungul timpului. Războaiele, bolile, perioadele de foamete — destul de frecvente în evul mediu — au fost tot atâtea ocazii de modificare a numărului populației. Satul Toindorf, de pildă, a fost distrus de invazia mongolă de la 1241. În schimb, după 600 de ani, în 1821, în contextul mișcării conduse de Tudor Vladimirescu, în Țara Bârsei s-au refugiat 70 000 munteni.

Ciuma şi bolile molipsitoare au golit de multe ori satele Ţării Bârsei de partea cea mai mare a locuitorilor.

Ciuma a pustiit în anii 1454, 1533, 1552, 1555, 1603-1604 şi 1670. În anii 1718-1719, în Ţara Bârsei ciuma a ucis 18.743 persoane, iar 1374 case au rămas goale. Cei mai mulţi au murit în Braşov (4509 persoane), Săcele (2961), Prejmer (1781), Zărneşti (1693), Râşnov (1161), Apaţa (811), Tohan (715), Hălchiu (553), Crizbav (537), Bod (448), Hărman (448), Cristian (420). Cele mai puţine victime au fost în Vulcan (20 persoane), Ghimbav (96) şi Codlea (188). 477 de morţi au fost găsiţi pe câmp şi în păduri. Cele mai multe case rămase goale au fost înregistrate în Săcele (567 case), Prejmer (188), Zărneşti (158), Tohan (110), Feldioara (70), Râşnov (57), Hărman (43), Cristian (39), Bod (36). Documentată în fiecare secol, ciuma oferă cifre cutremurătoare se păstrează din secolul al XVIII-lea. În epidemia din 1718, zilnic mureau în Brașov 50-60 de oameni; la Prejmer se spune că n-ar fi rămas decât 24 de familii şi că o gospodărie s-ar fi putut

In the Middle Ages there were not population assessments, so that only contextual aspects can give an indication about the dimension of the communities. Therefore, the territorial extension of the locality, the number and the churches' magnitude, the frequency of the attestations in the documents and the role played can give an image about the number of the inhabitants.Afrequentlyusedelementtomaketheassessment is the number of the householders reported in the tax registers.

On their basis, it has been estimated that, at the beginning of the XVIth century, Tara Barsei had approximately 20.000 inhabitants. Around the mid-century, Brasov is supposed to have reached about 8.000-9.000 inhabitants.

The demographic evolution of the settlements of Tara Barsei has been influenced by countless factors, across its history. The wars, the diseases, the periods of famine – pretty frequent in the Middle Age – have been occasions when the population's number drastically varied. The village Toindorf, for instance, has been destroyed by the Mongol invasion of 1241. Conversely, 600 years later, in 1821, in the context of the movement led by Tudor Vladimirescu, in Tara Barsei took refuge 70.000 inhabitants of Walachia.

The plague and the contagious diseases killed in several occasions the most part of the inhabitants of Tara Barsei's villages. The pestilence ravaged in 1454, 1533, 1552, 1555, 16031604 and 1670. During 1718-1719, in Ţara Bârsei the plague killed 18.743 persons, and 1374 houses were emptied. Most of them died in Braşov (4509 persons), Săcele (2961), Prejmer (1781), Zărneşti (1693), Râşnov (1161), Apaţa (811), Tohan (715), Hălchiu (553), Crizbav (537), Bod (448), Hărman (448), Cristian (420). The less victims were at Vulcan (20 persons), Ghimbav (96) and Codlea (188). 477 corpses have been found on the fields and in the woods. The biggest number of empty houses was registered at Săcele (567 houses), Prejmer (188), Zărneşti (158), Tohan (110), Feldioara (70), Râşnov (57), Hărman (43), Cristian (39), Bod (36). Documented in every century, the plague is attested by staggering statistics since the XVIIIth century. During the pestilence of 1718, 50-60 persons died every day; in Prejmer, remained allegedly only 24 families and a household could be bought with only 2-3 brandy barrels.

The extremely serious sanitary measures taken by the

— 168 —

achiziţiona cu doar 2-3 măsuri de rachiu.

Măsurile sanitare extrem de serioase luate de autoritățile austriece au făcut ca, după 1757, ciuma să fie eradicată ca risc demografic în zonă. Din punct de vedere etnic, populația Țării Bârsei a avut trei mari componente. Desigur, lipsa unor probe istorice indubitabile face dificil de stabilit etnicitatea populației pentru evul mediu. Satele de colonizare săsească au avut dominant populație germanofonă.

Unele dintre aceste așezări s-au constituit lângă așezări ale populației existente la acea dată în teritoriu, altele au suferit modificări demografice în timp. De pildă, este celebru documentul din 1456, din care rezultă că din Baciu, Turcheș, Cernatu și Satulung au fot alungați schismaticii, iar în locul lor au fost aduși „drept credincioși (catolici); este de presupus așadar, că a fost vorba despre o alungare a românilor și o înlocuire a populației cu populație maghiarofonă (după cum demonstrează și listele de impozit de la începutul secolului al XVI-lea).

La 1910, după limba maternă, situația etnică în Țara Bârsei indica următoarele procente: 44,95 români, 30,13 maghiari, 24,92 germani şi 1,04 alţii.

Austrian authorities helped, after 1757, to eradicate the plague as demographic risk in the area.

From an ethnical point of view, the population of Tara Barsei had three big components. Certainly, the lack of certain indisputable historical evidences makes difficult to establish of the population’s ethnicity in the Middle Age. The villages of Saxon colonisation had a dominant Germanophone population. Some of those settlements have been established near settlements of the by those times existing population in the territory, other have suffered demographical modification in time. It is famous, for instance, the document of 1456, attesting that the schismatic have been banished from the villages Baciu, Turcheș, Cernatu and Satulung; there were substituted by „true believers (Catholics); it can be supposed therefore that is was about a relegation of the Romanians and a their substitution with a Magyarophone population (as also attested by the tax lists dating back to the beginning of the XVIth century).

In 1910, according to the mother tongue, the ethnic reality in Tara Barsei indicates the following percentages: 44,95 Romanians, 30,13 Magyars, 24,92 Germans and 1,04 others.

ǷǷ Români şi unguri din Săcele (desen Gerhard Lajos în Orbán Balázs, A szekélyföld leírása, VI, Budapest, 1872) ǷǷ Romanians and Hungarians in Săcele (drawing by Gerhard Lajos in Orbán Balázs, A szekélyföld leírása, VI, Budapest, 1872)

— 169 —

Înflorirea aşezărilor meşteşugăreşti şi comerciale din Transilvania în secolele XIV-XV se datorează poziţiei geografice favorabile, obținerii de privilegii de la autoritatea centrală, autonomiei comunale, concretizată prin libertatea personală a locuitorilor, o libertate juridică și economică sporită, supunere doar faţă de regalitate.

Politica favorabilă oraşelor transilvănene, susţinută de regii angevini, Carol Robert şi Ludovic I, constituirea statelor medievale Ţara Românească (1330) şi Moldova (1359), care a permis expansiunea comercială spre noi teritorii, favorizează dezvoltarea economică a Braşovului, şi, îndeosebi, ascendenţa unor ramuri urbane: meşteşugurile şi comerţul.

După jumătatea secolului al XIII-lea, Brașovul capătă treptat o dezvoltare mai pronunțată decât celelalte așezări ale Țării Bârsei şi aşezarea evoluează într-un oraş înfloritor. Într-un cumul de factori politici și economici, Braşovul reușește să obțină o serie întreagă de privilegii regale, care îi accentuează puterea economică. Existenţa unui târg anual la Braşov este atestată încă din a doua jumătate a secolului al XIV-lea. Astfel, la 10 iunie 1364, regele Ludovic I al Ungariei acordă braşovenilor dreptul de a ține târg o dată pe an, organizat după modelul celui de la Buda. Locul de desfăşurare era piaţa centrală a oraşului (în prezent, Piaţa Sfatului), numită în 1520, Forum. Târgul era numai sub autoritatea judelui orașului. Toţi negustorii care veneau la acest târg erau scutiţi de plata vămilor interne. Potrivit unui document din vremea domniei lui Matei Corvin (1467), târgul anual braşovean era ţinut la 1 noiembrie, de Ziua tuturor sfinţilor.

La scurt timp după acordarea dreptului de târg anual, în 1369, Braşovul a obţinut şi dreptul de depozit pentru mărfurile aduse din centrul Europei (Stapelrecht). Acest din urmă drept presupunea că orice negustor venit din Europa Centrală și care dorea să își desfacă marfa la răsărit de Brașov, trebuia mai întâi să își expună timp de 3 zile mărfurile spre vânzare negustorilor locali; dacă după 3 zile rămânea marfă necumpărată de brașoveni, negustorii puteau terce mai departe. Dar, de obicei, negustorii brașoveni cumpărau marfa și o revindeau în spațiul

The flourishing of the handicraft and commercial settlements of Transylvania during the XIV-XVth centuries is due to the favourable geographic location, the procurement of various privileges from the central authority, the communal autonomy, expressed in the personal freedom of the inhabitants, an augmented juridical and economical freedom, the submittal only to the royalty.

The policy favourable to the Transylvanian boroughs, supported by the Kings of Anjou, Carol Robert and Louis I, the establishment of the medieval states Walachia (1330) and Moldavia (1359), which allowed the expansion towards new territories, favours the economical development of Brasov, and, in particular, the ascending of new urban branches: the handicrafts and the commerce.

In the second half of the XIIIth century, Brasov is gradually marked by a more evident development than the other settlements of Tara Barsei, and the borough turns into a flourishing town. Benefiting a plurality of political and economical factors, Brasov manages to obtain an entire patrimony of royal privileges, which emphasize its economical power. The existence of an annual fair at Brasov is attested since the second half of the XIVth century. At the 10th of June 1364, King Louis I of Hungary grants the inhabitants of Brasov the right to organize a fair once a year, held after the model of the fair hosted in Buda. The place was the town’s central market (today, the Council Square), called Forum in 1520. The Fair was held under the exclusive authority of town’s judge mayor. All the merchants came at the fair were exempted from the payment of the internal duties. According to a document dating back to the reign of Mathew Corvin (1467), the annual fair of Brasov used to be held at the 1st November, on All Saints Day. Shortly after it was granted the right to hold the annual fair, in 1369, Brasov also obtained the right to warehouse for the merchandise brought from the Central Europe (Stapelrecht). This right supposed that any merchant came from the Central Europe who wished to sell its goods at the east from Brasov, had first to expose it for three days on sale for the local merchants; if, after three days, the merchandise remained unsold, the merchants could pass over. But usually,

— 170 —

ǷǷ Braşov (desen Greguss János în Orbán Balázs, A szekélyföld leírása, VI, Budapest, 1872) ǷǷ Braşov (drawing by Greguss János in Orbán Balázs, A szekélyföld leírása, VI, Budapest, 1872)

oriental. Acest privilegiu a fost completat de regele Matei Corvin, la 1468, cu acordarea dreptului de depozit pentru mărfurile aduse din Țara Românească şi Moldova.

Periodic, s-au adăugat privilegii de comerț la sud și est de Carpați. În 1368, voievodul Ţării Româneşti, Vladislav Vlaicu i-a asigurat printr-o scrisoare pe braşoveni, ,,vecinii noştri foarte dragi şi prieteni”, de vechile lor libertăţi comerciale. Documentul reprezintă cel mai vechi document original emis de cancelaria Ţării Româneşti păstrat până astăzi.

Acest ansamblu de avantaje comerciale au oferit Brașovului funcția de centru comercial principal pentru tot comerțul înspre și dinspre zonele extracarpatice, asigurând dezvoltarea orașului la un nivel care îl făcea să fie, după unele opinii, „cel mai mare oraș dintre Constantinopol și Viena”.

Varietatea mărfurilor vândute şi cumpărate de braşoveni era foarte mare. Între mărfurile cumpărate apar stofe fine din Colonia (Köln), Flandra, Boemia şi Buda, peşte de Dunăre, vin din Ungaria şi Ţările Române, bumbac şi lână din Turcia, mirodenii din Orient, arme din Nürnberg şi Praga. Pentru export, în Ţara Bârsei, se prduceau ,,braşoveniile” (mărfurile breslelor), postav, pânză de in, curele, haine, arme, bijuterii şi alte produse din aur, argint şi cositor, hârtie, funii, săpun, cizme, ceară, miere, mied.

the merchandise is bought by the merchants of Brasov, who resell it then on the oriental markets. This privilege was completed in 1468 by King Mathew Corvin, who granted them the warehouse right for the merchandise brought from Walachia and Moldavia.

Other commerce privileges at the south and the east of the Carpathians have been granted periodically. In 1368, the voivode of Walachia, Vladislav Vlaicu, guaranteed through a letter the old commercial liberties of the inhabitants of Brasov, „our very beloved neighbours and friends”. The document is the oldest original document issued by the Chancellery of Walachia, conserved till nowadays.

This patrimony of commercial advantages offered Brasov the function of main commercial centre for the entire commerce towards and from the extra-Carpathian areas, ensuring the development of the town at a level which made of it, according to certain opinions, „the biggest town between Constantinople and Wien”.

The variety of the merchandise sold and bough by the inhabitants of Brasov was very impressive. Among the commodities bought there were fine tissues of Cologne (Köln), Flanders, Bohemia and Buda, Danube fish, wine from Hungary and Walachia, cotton an wool from Turkey, spices from the Orient, weapons from Nürnberg and Prague.

Tara Barsei used to manufacture for export the so-called

— 171 —

Celelalte așezări ale Țării Bârsei au fost, desigur, afectate în dezvoltarea lor de această evoluție puternică a orașului Brașov. Au existat atât implicații pozitive, un centru economic conducând la dezvoltarea întregii zone limitrofe, cât și negative, prin restricțiile pe care privilegiile brașovene le impuneau. Celelalte așezări săsești s-au dezvoltat în zona meșteșugurilor, comerțului (în limitele restricțiilor juridice) și agriculturii. În satele aservite, documentele indică drept activități economice principale agricultura, creșterea animalelor și cărăușitul.

Târgul săptămânal ţinut la Braşov era foarte important pentru populaţia Ţării Bârsei. Cu această ocazie, oraşul se aproviziona îndeosebi cu alimente. Potrivit arhivelor oraşului Braşov, în ierarhia afacerilor comerciale din Ţara Bârsei, la mijlocul secolului al XVI-lea, Râşnovul era principalul partener al oraşului Braşov.

O măsură a dezvoltării agriculturii locale este numărul mare de mori atestate pe teritoriul Ţării Bârsei. Spre exemplu, în registrul de venituri şi cheltuieli al castelului Bran, la mijlocul secolului al XVI-lea, este consemnat venitul castelului Bran provenit de la morile din Rotbav, Hălchiu, Codlea, Crizbav, Ghimbav, Râşnov, Vulcan, Tărlungeni. Între produsele agricole ale Ţara Bârsei foarte apreciate pe apreciate pe piaţa medievală remarcăm mierea şi ceara. Mierea a constituit un aliment de neînlocuit până la fabricarea zahărului din sfeclă, iar ceara era folosită pentru fabricarea lumânărilor. În documente din secolul al XIII-lea şi al XIV-lea muntele Lempeş de la Hărman apare sub numele de MonsMellis (Munte de miere), datorită faptului că pădurea sa de tei oferea hrană din belşug roiurilor de albine. Într-un alt document, din anul 1377, însuşi satul Hărman este atestat sub acest nume.

De asemenea, Prejmer, un alt ,,sat de fericiţi şi bogaţi stupari”, după cum este prezentat în 1938, era renumit pentru negoţul de ceară şi miere. Toponimul Stupinii Braşovului îşi are originea în păşunea Tilirechi, unde numeroşi stupari români sunt amintiţi în socotelile Braşovului din prima jumătate a secolului al XVIII-lea.

O parte din stuparii braşoveni erau veniţi din nordul Transilvaniei şi din Moldova. În privinţa comerţului intens cu ceară menţionăm o dispoziţie regală din secolul al XIV-lea, după care ceara adusă de peste Carpaţi trebuia să fie topită şi vândută la Braşov. În Imperiul otoman se exportau mari cantităţi de hidromel sau mied, o băutură preparată din miere fermentată.

Condiţiile naturale ale zonei Bârsei au fost mai puţin propice pentru cultura viţei-de-vie. De aceea, de secole, Ţara Bârsei şi-a procurat vinul atât din zona învecinată a Târnavelor, cât mai ales din Ţara Românească şi

„brasovenii” (the guild’s goods), felt, line, belts, clothes, weapons, jewels and other artefacts made of gold, silver and tin, paper, ropes, soap, boots, wax, honey, mead.

The development of the other settlements of Tara Barsei was certainly affected by this powerful evolution of Brasov borough. There were both positive consequences – as an economical centre ensures the development of the entire surrounding area - and negative ones, by the restrictions imposed by the Brasov’s privileges. The other Saxons settlements developed in the handicrafts area, the commerce (within the limits of the juridical restrictions) and the agriculture. In the submitted villages, the documents reveal as main economical activities the agriculture, the breeding and the carriage. The weekly fair held at Brasov was very important for the population of Tara Barsei. On this occasion, the town was mainly furnished with victuals. According to the archives of Brasov, in the hierarchy of the commercial business in Tara Barsei, at the mid XVIth century, Rasnov was the main partner of Brasov.

A testimony of the local agriculture development’s level is the considerable number of mills, attested on Tara Barsei territory. In the registry book of revenues and expenditures of Bran Castel, at the mid XVIth century, is registered the castle's revenue from the mills of Rotbav, Hălchiu, Codlea, Crizbav, Ghimbav, Râşnov, Vulcan, Tărlungeni.

Among the agricultural products of Tara Barsei, the wax and the honey were highly appreciated on the medieval market. The honey used to be an irreplaceable aliment till the fabrication of the sugar from the beet and the wax was used to manufacture candles. In the documents dating back to the end of the XIIIth and the XIVth centuries, mount Lempes of Harman is mentioned under the name MonsMellis (The Honey Mount), as the lime-tree forest growing in the area was ensuring abundant food for the bees swarms. In another document of 1377, Harman village itself was mentioned under the same name. Moreover, Prejmer, another „village of happy and rich bee breeders”, as described in 1938, was renowned for the wax and honey commerce. The toponym Stupinii Brasovului, (stup= beehive), has its origin in Tilireci meadow, were countless of Romanian bee breeders are recorded in the registry books of Basov in the first half of the XVIIIth century. Some of the bee breeders of Brasov came from the north of Transylvania and from Moldavia. As the intense wax commerce is concerned, it can be mentioned a royal disposition of the XIVth century, according to which the wax brought from across the Carpathians had to be melt and sold in Brasov. Huge amounts of hydromel or mead, a brewage prepared from fermented honey, were exported in the Ottoman Empire.

The natural conditions of Tara Barsei area were less favourable for the vineyard culture. This is why, from

— 172 —

Moldova. Viticultura s-a practicat doar în Vulcan, Codlea şi în Braşov (Şchei şi Dealul Cetăţii). Braşovenii aveau vii peste Carpaţi. În anul 1695, Constantin Brâncoveanu a scutit de impozite viile din Piteşti, Cernăteşti şi Dealul Topolovenilor, proprietăţi ale bisericii din Şcheii Braşovului. În anul 1813, din 200.000 vedre de vin pe care le cumpără Braşovul, 120.000 de vedre erau aduse din Muntenia.

Pe lângă jafurile armatelor, agricultura locală a fostafectată de molime şi invaziile de lăcuste. Cronicile amintesc prima mare molimă în anul 1286, când ,,în lipsă de cai şi boi oamenii, ba chiar şi nobilii au trebuit să se înjuge înşişilaplugşisăare,casă-şicâştigepâineaşisănumoarăde foame”. În 1603-1604, au murit caiişivitelecornute, ,,încât, încâte-un sat nu puteaigăsimăcar o singurăvită, din care pricinăoameniitrebuiausă se înjugeînşişi la jug, cu care ocazie, cum spunoameniibătrâni, cutoatămizeriaşijalea, oameniifăceaucele mai mari nebunii, nechezândînfelul cailorşiprefăcându-se ca ei”. ÎnPrejmer, în 1696 au murit toţicaii, iarînanul 1739, cronicaînregistrează o molimăîn care pelângămulte vite, au murit şiiepurii. Înanii 17441748, înŢaraBârsei au murit peste 12.000 vite cornute. În 1780 este consemnată o invazie de lăcuste de care localniciis-auapăratcuapăfiartă.

Dezvoltarea meşteşugurilor în Ţara Bârsei este ilustrată de organizarea breslelor. Documentar, avem

centuries, Tara Barsei bought the wine from the contiguous area of Tarnave, but especially from Walachia and Moldavia.

The winegrowing was practiced only in Vulcan, Codlea and Brasov (on Schei and the Citadel Hill). The inhabitants of Brasov had vineyards across the Carpathians. In 1695, Constantin Brancoveanu exempted from taxes the vineyards of Pitesti, Cernatesti and Dealul Topolovenilor, properties of the church of Scheii Brasovului. In 1813, from 200.000 wine pint pots bought by Brasov, 120.000 pint pots were brought from Modavia.

In addition of the sackings perpetrated by the armies, the local agriculture has also been affected by pestilences and locusts invasions. The chronicle mention the first big pestilence in 1286 when, „lacking the horses and the oxen, the people, even the nobles, had to yoke themselves at the ploughs to labour the fields, in order the make a living and prevent themselves from starving”. In 1603-1604, the horses and the cattle died, „so that in some villages not even a cow could been found and the people were forced to yoke themselves at the ploughs; the elders remember that, despite all the misery and the sorrow, people used to make crazy thinks, snickering like horses and pretending to act like them”. In Prejmer, in 1696, all the horses died; in 1739, the chronicle mentions a pestilence which killed non only many cattle, but all the rabbits too. In 1744-1748, in Tara Barsei perished over 12.000 horned cattle.

In 1780 is mentioned a locust invasion against which the locals defended with boiled water.

ǷǷ Râşnov (desen Greguss János în Orbán Balázs, A szekélyföld leírása, VI, Budapest, 1872) ǷǷ R âşnov (drawing by Greguss János in Orbán Balázs, A szekélyföld leírása, VI, Budapest, 1872)

— 173 —

atestată pentru prima dată o breaslă abia în anul 1408, de când ne parvine cel mai vechi registru de breaslă din Braşov (registrul blănarilor şi cojocarilor), dar avem menţionaţi la sfârşitul secolului al XIV-lea meşteri arcari şi tunari, ceea ce ne face să presupunem că organizarea breslaşă poate să dateze cel puţin de la sfârşitul secolului al XIV-lea. În secolul al XV-lea sunt atestate documentar bresle, care cuprind următorii meşteri: blănari (1420), lăcătuşi (1462), cizmari (1463), croitori (1476), pielari (1478), curelari (1478), fierari (1478), butnari (cca 1490), țesători şi mănuşari (1498), în plus o serie de alți meşteşugari. Cercetările au stabilit că în anul 1489, la o populație de circa 2000 de gospodării, meşteşugarii reprezentau aproape 37% din populația Braşovului. În secolul al XVI-lea procesul de diferențiere a meşteşugurilor şi de constituire a meseriaşilor în bresle continuă. Documentar, până la mijlocul secolului al XVI-lea apar atestate, pe lângă cele vechi şi alte bresle noi: arcari (1505), aurari (1511), arbaletieri (1514), măcelari (1518), frânghieri (1519), postăvari (1519), tâmplari (1520), strungari în lemn (1536), arămari (1542) şi bărbieri (1550). Între meşteşugarii din afara Braşovului remarcăm în mod particular, în anul 1429, un anume Johannes Teutonicus, organist şi constructor de orgi la Feldioara şi dezvoltarea fabricării sticlei, la Râșnov, atestată din prima jumătate a secolului al XVI-lea. În 1526, în listele de impozite apare un locuitor cu numele „DerGlaser” (Sticlarul), semn probabil că glăjeria râşnoveană funcţiona.

La 3 august 1573, sticlarul Alessandro Morosini a fosttrimis de principele Transilvaniei la Râşnov pentru a-i învăţa pe sticlarii locului să fabrice sticlă după model italian. După doi ani, la porunca principelui, sticlăriile Râşnovului au fost aprovizionate cu mercur.

Avem atestate numeroase comenzi făcute de armatele creştine din zona Carpaţilor breslelor armurierilor braşoveni pentru livrarea de arcuri, săgeţi, scuturi, săbii şi arme de foc. În anul 1454, cu ocazia luptei de la Chilia, Ioan de Hunedoara a comandat la Braşov 15 arcuri şi 2000 de săgeţi. În 1431, domnitorul Ţării Româneşti, Alexandru Aldea, a cerut braşovenilor ,,să mă ajutaţi cu arcuri”, iar în 1443, Vlad Dracul a solicitat ,,arcuri şi săgeţi cât puteţi de multe”. În cazul breslei arcarilor, meşeteşugul este atestat printr-un document din 1397, meşterul fiind senatoral oraşului (Nicolaus arcufex – iuratocivium). Statutul important al producătorilor de arcuri este demonstrat şi de alegerea unui arcar (Clemens Arcufex), la 10 ianuarie 1524, în funcţia de castelan de Bran. Şi branşa turnătorilor de tunuri exista la Braşov încă din prima jumătate a secolului al XV-lea. Apoi în prima jumătate a secolului al XVI-lea, în cetatea Braşovului sunt atestaţi 15 meşteri tunari. Între producătorii de arme, încă de la sfârşitul secolului al XV-lea, apar şi archebuzierii.

The development of the handicrafts in Tara Barsei is illustrated by the guilds organization. The first testimony of a guild attested by a document dates back only since 1408, when is mentioned the oldest fellowship's registry of Brasov (the skinners and furriers book) but, at the end of the XIVth century there are also mentioned archers and cannoneer masters, which allows us to suppose that the corporative organization could date back at least since the end of the XIVth century.

In the XVth century, several guilds are mentioned by the documents, encompassing countless handicraftsmen: furriers (1420), blacksmiths (1462), shoemakers (1463), tailors (1476), skinners (1478), beltmakers (1478), locksmiths (1478), barrel makers (around 1490), weavers and glovers (1498), and in addition a series of other handicraftsmen. The researches established that in 1489, from a population of about 2.000 households, the handicraftsmen represented almost 37% from the population of Brasov. In the XVIth century, the handicrafts' differentiation process and their organization into guilds continues. As the documents attested, until the mid XVIth century, in addition of the old guilds, other new corporations are also mentioned: bowmen (1505), goldsmiths (1511), arbalest makers (1514), butchers (1518), ropes makers (1519), drapers (1519), carpenters (1520), wood turners (1536), coppersmiths (1542) and barbers (1550).

Among the handicraftsmen of Brasov’s outskirts it is to be noticed, in particular, in 1429, a certain Johannes Teutonicus, organist and organ maker at Feldioara, and the development of glass manufacturing, at Rasnov, attested since the first half of the XVIth century. In 1526, in the tax lists there is the name of an inhabitant called „Der Glaser” (The Glassmaker), a proof that probably the glass factory if Rasnov was functioning at that time. At the 3rd of August 1573, the glassmaker Alessandro Morosini was sent the prince of Transylvania at Rasnov to teach the local handicrafts to manufacture glass after Italian models. Two years later, at the prince's order, the glass manufactories of Rasnov were supplied with mercury.

There are attestations of countless orders made by the Christian armies of the Carpathians area to the armourers' guilds of Brasov for various supplies of bows, arrows, shields, swords and gunfire. In 1454, on the occasion of the battle of Chilia, Ioan of Hunedoara ordered at Brasov 15 bows and 2000 arrows. In 1431, the prince of Walachia, Alexandru Aldea, requested the inhabitants of Brasov to support him with bows, and in 1443, Vlad Dracul requested „bows and arrows as many as you can”.

As about the bowmen' guild, the handicraft is attested by a document of 1397, the master being the town’s senator (Nicolaus arcufex – iuratocivium). The important status of the bows manufacturers is also attested by the election of a bow maker (Clemens Arcufex), at the 10th of January 1524, in the position of castellan of Bran.

— 174 —

ǷǷ Munţii Ciucaş - stâna de la Şanţu Vechi (desen Greguss János în Orbán Balázs, A szekélyföld leírása, VI, Budapest, 1872) ǷǷ Ciucaş Mt.—the sheepfold at Şanţu Vechi (drawing by Greguss János in Orbán Balázs, A szekélyföld leírása, VI, Budapest, 1872)

În 1471, Matei Corvin cerea braşovenilor 100 de puşti (pixidae), 5 chintale praf de puşcă şi 1000 de ghiulele.

Documentele arată că în 1536 praful de puşcă se fabrica la Râşnov; în 1544, ştim că fabricantul se numea Erasmus, şi praful de puşcă produs într-o moară era cumpărat de braşoveni.

Din a doua jumătate a secolului al XV-lea, în cadrul meşteşugurilor din Transilvania, s-au constituit asociaţiile calfelor (Bruderschaften). În Transilvania, primele frăţii au fost la Braşov şi Sibiu. În anul 1463, la altarul Sf. Crucii din biserica conventului dominican a fost instituită fraternitatea calfelor de cizmari, ,,cu ştirea şi voinţa” magistratului, a parohului Braşovului, şi a parohului din Ghimbav, fostul decan al capitlului Ţării Bârsei.

Ceremonialul de intrare a ucenicilor în rândul calfelor se sfârşea cu o masă, numită ,,paharul de tovărăşie”. Calfa cea nouă ţinea o cuvântare, apoi bea trei pahare de vin, unul pentru ţară, al doilea pentru oraş şi al treilea pentru breaslă. Odată recunoscută, calfa avea două posibilităţi: să rămână la meşterul de la care a învăţat meseria sau să ia drumul pribegiei, să-şi facă timpul de călătorie (Wanderjahre) în oraşele unde meşteşugul respectiv era mai dezvoltat, în scopul de a şi-l însuşi mai bine.

The corporation of the cannons manufacturers is attested too at Brasov since the first half of the XVth century. Later, in the second half of the XVIth century, 15 cannons makers are mentioned in Brasov's stronghold. Among the guns makers, the harquebusiers make their appearance since the end of the XVth century. In 1471, Mathew Corvin requested the inhabitants of Brasov 100 matchlocks (pixidae), 5 quintals of gunpowder and 1000 cannon balls. The documents attested that in 1536, the gunpowder was also manufactured at Rasnov; in 1544, we know that the manufacturer’s name was Erasmus and that the gunpowder produced in a mill was bought by the people of Brasov.

Since the second half of the XVth century, within the handicrafts corporations of Transylvania, there were established the mates’ associations (Brudershaften). In Transylvania, the first fellowships were at Brasov and Sibiu. In 1463, at the Saint Cross’s altar of the Dominical convent church, the fraternity of the shoemakers' mates has been established, „with the knowledge and favour” of the magistrate, of the parsons of Brasov and Ghimbav, the latter the former dean of Tara Barsei capitol.

The ceremony of the apprentices’ entrance into the mates' corporations ended with a supper, called the „fellowship cup”.

— 175 —

Odată cu întărirea economică a breslelor, ele devin şi o forţă socială şi militară importantă. De la sfârşitul secolului al XIV-lea, când Sigismund de Luxemburg a dispus fortificarea oraşelor, întreţinerea, înarmarea şi apărarea zidurile de apărare au fost încredinţate breslelor. Încă din 1491 exista un regulament, care, pe lângă prevederile interne ale fiecărei bresle cu privire la apărarea fortificaţiilor, prevedea obligaţiile cetăţenilor în timpul unui asediu. Fiecare bărbat era dator să posede următoarele arme: o archebuză, o sabie, un arc şi o lance de tipul celor care se foloseau la vânătoarea mistreţilor. Fiecare poartă urma să fie apărată de 50 de oameni cu armele lor, iar bastioanele din colţuri, de câte 10 oameni. La fiecare poartă şi la fiecare bastion era obligatoriu să fie prezent un meşter specialist în confecţionarea armelor de foc.

Odată cu intrarea Transilvaniei sub stăpânirea austriacă, regimul economic va începe să cunoască noi coordonate de dezvoltare. Pe de o parte, în primele decenii ale secolului al XVIII-lea, încartiruirile și contribuțiile vor împovăra economiile locale. De subliniat și marele dezastru urbanistic și economic produs prin incendierea Brașovului (1689). Pe de altă parte, politica economică imperială va încuraja tot mai mult o economie eliberată de constrângerile medievale.

La mijlocul secolului al XVIII-lea, privilegiul dreptului de depozit brașovean a fost eliminat, iar treptat, puterea comerțului brașovean a scăzut. Politicile demografice și de protecție sanitară vor contribui la o securitate a populației

The new mate made a speech and then drunk three cups of wine, one for the country, the second for the town and the third for the guild. Once recognized as such, the mate had two possibilities: either to remain near the artisan from whom he has learned the handicraft or the start wandering, making his travel period (Wanderjahre) in the boroughs where the handicraft was more developed, in order to better appropriate it.

Along with the guild’s economical strengthening, they become a both military and social important force. Since the beginning of the XIVth century, when Sigismund of Luxemburg ordered the towns' fastening, the maintenance, the arming and the defence of the defence walls have been entrusted to the guilds.

Since the 1491 there was a regulation which, besides the internal previsions of every single guild concerning the defence of the fortifications, stipulated the citizens' obligations during a siege. Every man must posses the following weapons: an harquebus, a sword, a bow and a spear, the kind used in the boars' hunting. Every gate should be defended by 50 men with their weapons, and the bastions on the corners, by 10 men each. At every gate and every bastion it was mandatorily required the presence of a handicraftsman specialized in manufacturing the gunshots.

Along with Transylvania’s entrance under the Austrian dominance, the economic regime started to conquer new development’s coordinates. At one hand, in the first decades of theXVIIIthcentury,thequarteringandthewarcontributions

ǷǷ Braşov – Poarta Vămii se afla în capătul străzii Vămii/Mureşenilor (aprox. 1895) ǷǷ Braşov—The Custom Gate, at the head Custom street (approx. 1895)

ǷǷ Braşov - Târg în Piaţa Sfatului (aprox. 1900) ǷǷ Braşov—Fair in the City Hall Square (approx. 1900)

mult sporită față de secolele anterioare. În ansamblu, se apreciază că Brașovul și comunele din Țara Bârsei aveau în jurul anului 1800 un bilanț economic pozitiv.

La 1760 breasla ţesătorilor număra la Braşov 130 de ateliere. În anul 1771, guvernul Transilvaniei aduce la cunoştinţa magistratului Braşov hotărârea imperială de a promova industria ţesutului şi torsului. Extinderea îndeletnicirii torsului şi ţesutului se remarcă in recensământul torcătorilor din 1832, făcut de guvern. În Satulung, ,,torcătoare sunt toate femeile din sat”, la Râşnov, ,,torcătoare pentru uz propriu sunt în toate casele”, dar pe bani lucrează numai 57 de persoane, la Prejmer s-au raportat 300-400 de torcători, la Hărman 600, la Cristian 280 etc. Torcătorii lipseau la Tohan şi Zărneşti. În anul 1798, numărul breslelor și al atelierelor meșteșugărești în Brașov era de 43 de bresle cu un total de 1227 ateliere. Pe lângă aceștia mai existau peste 700 meșteri, care nu erau incluși în bresle. Între meşterii din alte localităţi, remarcăm 39 de tăbăcari în Turcheș, 189 țesători de in în Codlea și 20 în Hălchiu. În ţinut mai existau 16 mori de orz și arpacaș și 20 de mori de pisat mei.

După H. Wachner, comercianții din Brașov dădeau la tors femeilor din satele Țării Bârsei, contra cost, 650.000

will encumber the local savings. It is also to be emphasized the big urbanistic and economic disaster provoked by the great fire of 1689. On the other hand, the imperial economic policy will encourage every day more an economy released from the medieval constraints. At the mid XVIIIth century, the warehouse right granted to the inhabitants of Brasov have been cancelled; gradually, the power of Brasov's commerce diminished. The demographic and sanitary protection policies will contribute to secure the populations at a level much higher than during the previous centuries. It is generally considered that Brasov and the localities of Tara Barsei had around 1800 a positive economic balance.

In 1760, the weavers’ guild had at Brasov 130 workshops.

In 1771, the Transylvania’s government communicates the magistrate of Brasov the imperial decision to promote the weaving and spinning industry. The extension of the weaving and spinning trade is also remarked in the spinners’ census of 1832, conducted by the government. At Satulung, „all the women in the village were weavers”, at Rasnov „one could find weavers on their own in every house”, but only 57 persons work for money; at Prejmer, 300-400 spinners were reported, 600 at Harman, 280 at Cristian, etc. There were instead no weavers at Tohan and Zarnesti.

In 1789, there were 43 guilds and handicraft workshops

ǷǷ Braşov - Târg în Piaţa Sfatului 67. În spate, Hala Negustorilor (aprox. 1900) ǷǷ Braşov - Fair in the City Hall Square. in the background, the Merchands’ Hall. (approx. 1900)

de fonti (1 font = 560 g) de bumbac și cantități mari de in și de cânepă. Pe firul canalului Timiș erau instalate multe pive și spălătorii de lână. Se pare că numele german al Timişului de jos, Rostbach, (Rost= a topi cânepa şi inul, bach= râu), provine de la topitul cânepii.

La fiecare din cele două târguri anuale, ce se organizau în Brașov, se vindeau aproximativ 12.000 de vite și peste 3.000 de cai. Transportul mărfurilor îl asigurau căruțașii din Hălchiu, Satu Nou, Codlea, Ghimbav, Prejmer, Sînpetru, satele săcelene, Şcheii Braşovului și mai ales din Zărnești, unde 112 gospodari erau căruțași. Ei transportau mărfurile cu care imense trase de 11-16 cai, până la Pesta și Viena.

Românii din Săcele și Bran erau renumiți ca fiind crescători bogați de oi, practicând transhumanța la sud de Carpați și în Dobrogea. H. Wachner susține că în anul 1815, un săcelean a vândut armatei bavareze 1. 200 de cai. În prima jumătate a secolului al XIX-lea se produc tot mai multe transformări care fac sistemul medieval de proprietate al pământului unul depășit. Desființarea iobăgiei la 1848 (după încercarea incompletă din 1786) va aduce schimbări importante, mai ales pentru satele aservite. În deceniile ce vor urma, se va reglementa așa-numita problemă urbarială, în urma căreia foștii locuitori aserviți de pe domeniul Brașovului își vor răscumpăra pământurile și

at Brasov, with a total of 1227 workshops. Besides those, there also were over 700 handicraftsmen, who were not included into the guilds. Among the masters from other localities, we notice 39 tanners at Turches, 189 linen weavers at Codlea and 20 at Halchiu. In the county there also were 16 barley and pearlbarley mills and 20 millet mills. According to H. Wachner, the women from Tara Barsei's villages were given by the merchants of Brasov, 650.000 pounds (1 pound = 560 g) of cotton and huge amounts of linen and hemp to weave for money. On Timis canal there were installed many mill machines and wool laundries. It seems like the German name of Lower Timis (Timisul de Jos), Rostbach, (Rost = to melt the hemp and the linen, bach = river), comes from the hemp's melting.

At the two annual fairs held at Brasov, about 12.000 cattle and over 3.000 horses were sold usually. The transport of the merchandise was ensured by the cartmen of Hălchiu, Satu Nou, Codlea, Ghimbav, Prejmer, Sînpetru, Sacele’s villages, Şcheii Braşovului and especially from Zărnești, where 112 householders were cartmen. They used to transport the merchandise in huge carts carried by the 11-16 horses, till Pesta and Wien. The Romanian from Sacele and Brasov were famous as rich sheep breeders, practicing the transhumance at the south of the Carpathians and in Dobrogea. H. Wachner says that in 1815, an inhabitant of Sacele sold the Bavarian army 1.200 horses.

— 178 —

pădurile. În aceeași perioadă apar semnele unor schimbări economice. Astfel, Casa de economii (Sparkasse) înfiinţată la Braşov în anul 1835 de către P.T. Lange a fost prima instituţie de acest gen în toată Transilvania şi Ungaria. În anul 1841, s-a înfiinţat şi Asociaţia meseriaşilor din Braşov, iar la 1851 Camera de Comerț și Industrie. La 3 octombrie 1854, Camera de Comerţ şi Industrie invita meseriaşii şi agricultorii din districtul Braşov la expoziţia din anul 1855, de la Paris.

Treptat, din prima jumătate a secolului al XIX-lea, au început să fie fondate stabilimente industriale. Astfel, la Brașov se pun bazele fabricii de postav „Wilhelm Scherg” (1823), fabricii lui Josef Franz Teutsch, prima fabrică braşoveană de maşini şi turnătorie de fier (1833), rafinăriei de petrol „Photogen” (1837) şi fabricii de chibrituri ,,Czell” (1851). La Zărneşti, comerciantul român Constantin Ioanovici deţinea o filatură de bumbac, cu o producţie anuală de 10.000 kg de fire. Fabrici mai mici de hârtie au fost înfiinţate la Braşov şi la Prejmer. Apoi, în doua jumătate a secolului al XIX-lea, dezvoltarea industrială a Ţării Bârsei a devenit intensă: Fabrica de hârtie Zărneşti S.A.R., 1857; Prima fabrică braşoveană de săpun - „Ioan Orendi”, 1860; Fabrica de piele „Fraţii Scherg” din Braşov, 1863; Fabrica de postav „Wilhelm Telmann&Comp.” din Braşov, 1864; Moara A. Seewalt, prima moară sistematică mecanică din Braşov, 1865; Fabrica de maşini şi metalurgică „Iulius Teutsch” din Braşov, 1868; Prima fabrică transilvăneană pentru mobile din lemn masiv curbat „Fraţii Hornung” S.A.din Codlea, 1871; Fabrică de postav fondată de către braşovenii Eduard Wächeter şi Fr. Dressnandtla Râşnov, 1869; Prima fabrică transilvană de parchete, Martin Copony,1871;Fabricadepetrol„C.G.Ioannides”dinBraşov, 1878; Moara „Martin Fromm şi Fii” din Braşov, 1880; Fabrica de maşini „Fraţii Schiel” din Braşov, 1880; Fabrica de drojdie şi spirt din Prejmer, 1888; Fabrica de zahăr din Bod, 1889; Fabrica de celuloză din Zărnești, 1889; Fabrica de ciment Portland din Valea Cetăţii-Braşov, 1891; Fabrica de bere „Friedrich Czell&Fiii” din Dârste, 1892; Fabrică de postav „Ştefan Papp şi fiul” din Râşnov; 1892, Fabrica de teracotă şi piatră ,,Fraţii Schmidt” din Braşov (care se va extinde și la Cristian), 1893; Prima fabrică de ciocolată şi produse zaharizate din Transilvania (ulterior, fabrica de bomboane ,,Hess”), 1899.

Dezvoltarea transporturilor și comerțului a accentuat concurența pentru producătorii din Țara Bârsei. Astfel, în anul 1839, braşovenii s-au plâns de un regres, chiar dacă exportul mărfurilor braşovene avea încă o valoare de peste 1 milion de guldeni. „Pălărierii nu mai confecţionau decât pălării grosolane, de ţărani, cele mai fine fiind ieftin importate. Fabrica de piele a lui Georg Duck trebuia să facă faţă concurenţei pielii importate din Pesta şi din Viena.

Firele toarse de maşini le înlătură pe cele toarse de mână,

In the first half of the XIXth century more and more transformations occurred, making the land property system become obsolete. The abolition of the serfdom in 1848 (after the incomplete attempt of 1786) will bring important changes, especially for the submitted villages. During the following decades, the so-called „urberial” problem will be settled, allowing the former submitted inhabitants of Brasov domains to redeem their lands and forests. In the same period show the signs of certain economical changes. The Savings House (Sparkasse) established at Brasov in 1835 by P.T. Lange was the first institution of its king in the whole Transylvania and Hungary. In 1841, the handicraftsmen Association of Brasov was set-up and in 1851 the Chamber of Commerce and Industry. On October the 3rd 1854, the Chamber of Commerce and Industry invited the handicraftsmen and the agriculturists of Brasov district at the exbihition of 1855, held at Paris.

Since the first half of the XIXth century, industrial establishments started gradually to be set up. Therefore, at Brasov are put the basis of the felt factory „Wilhelm Scherg” (1823) the Josef Franz Teutsch's factory, the first car factory and iron foundry of Brasov (1833), the „Photogen” oil refining plant (1837) and the matches factory „Czell” (1851). At Zarnesti, the Romanian tradesman Contantin Ioanovici had a cotton spinning factory, with an annual production of 10.000 kg of strands. Smaller paper factory has been set up at Brasov and Prejmer. Then, in the second half of the XIXth century, the industrial development of Tara Barsei became intense: The paper factory Zarnesti S.A.R., 1857; the first soap factory of Brasov - „Ioan Orendi”, 1860; „Scherg Brothers” leather factory of Brasov, 1863; the felt factory Wilhelm Telmann&Comp.” of Braşov, 1864; The A. Seewalt Mill, the first systematically mechanic mill of Brasov, 1865; The metallurgic machines factory „Iulius Teutsch” of Brasov, 1868; ; the first Transylvanian factory for furniture of massive curved wood „Hornung Brothers” S.A. of Codlea, 1871; the felt factory established at Rasnov by Eduard Wächeter and Fr. Dressnandt of Brasov, 1869; the first Transylvanian parquet factory Martin Copony, 1871; the oil factory „C.G.Ioannides” of Braşov, 1878; the Mill „Martin Fromm and Sons” of Braşov, 1880; the machines factory„Schiel Brothers” of Braşov, 1880; the yeast and alcohol factory of Prejmer, 1888; the sugar factory of Bod, 1889; the cellulose factory of Zărnești, 1889; the Portland cement factory of Valea Cetăţii neighbourhood of Braşov, 1891; the beer factory „Friedrich Czell&Fiii” of Dârste, 1892; the felt factory „Ştefan Papp and son” of Râşnov; 1892, the terracotta and stone factory ,,Schmidt Brothers” of Braşov (which will extend to Cristian too), 1893; the first chocolate and sugary factory of Transylvania (later, the candies factory ,,Hess”), 1899.

The development of the transports and the commerce emphasized the competition for the producers of Tara Barsei.

In 1839, the inhabitants of Brasov lamented a regress, although the export of the merchandise of Brasov still had a value of over 1 million guldens. „The hatmakers were manufacturing only

ǷǷ Curte de ţăran din Prejmer (foto Leopold Adler, aprox. 1900) ǷǷ Peasant courtyard in Prejmer (photo by Leopold Adler, approx. 1900)

ba chiar şi postăvarii suferau de pe urma concurenţei străine”.

După Wachner, la Brașov, în anul 1844 mai existau doar 38 de bresle cu 1256 de meşteri. În ansamblu, pentru meșteșugari situaţia devenea din ce în ce mai proastă. „Producţia de masă, ieftină de produse comerciale, realizate după ce s-a inventat maşina cu aburi, importate din Europa de vest în ţările de jos ale Dunării, transportate mai uşor pe noile căi ferate şi cu ajutorul societăţii de transport cu vapoare pe Dunăre, reprezintă pentru produsele meşteşugăreşti ale braşovenilor o concurenţă crescândă, mai ales pentru că aceste ţări au reprezentat cele mai importante pieţe de desfacere pentru braşoveni. Când, prin legea meșteșugurilor, s-au desființat breslele (1872), meşteşugul săsesc a fost greu lovit”.

Dezvoltarea oraşului în secolul al XIX-lea a fost influenţată şi de schimbările politice, care au frământat estul Europei. Deşi la hotarul sud-estic al monarhiei austriece şi cel mai îndepărtat oraş de capitală, Braşovul a prosperat câtă vreme şi-a putut împlini rolul de mijlocitor în comerţul dintre Răsărit şi Apus. Abia după războiul vamal cu regatul României, Braşovul a devenit un oraş de margine.

Războiul vamal cu România a izbucnit în anul 1886.

Conflictul a cauzat pierderi uriașe economiei din Ţara Bârsei prin reducerea exportului şi scumpirea materiilor prime.

Rafinăriiledealcoolşimorile,dependentedeporumbulşigrâul românesc, au fost nevoite să-şi reducă substanţial producţia.

Spre exemplu, în anul 1885 se expediaseră 23 290 de chintale alcool rafinat din Braşov şi în anul 1889 doar 6 180 de chintale.

Importul de lână din România spre Braşov a scăzut de la 17 373 de chintale în anul 1884 la 564 de chintale în anul 1889.

rustic hats, for peasants; while the most refined were imported at low prices. The leather factory of Georg Duck had to deal with the competition of the leather imported from Pesta and Wien. The strands weaved by the machines removed from the marked the strands weaved by hand and even the drapers were affected by the foreign competition”. According to Wachner, there were only 38 guilds with 1256 handicraftsmen at Brasov in 1844. For he artisans, the situation was getting worse as a general view. „The cheap mass production of commercial products, manufactured after the invention of the steam machines, imported from the western Europe in the Danube countries, easily transported on the new railways or trough the steamboats transport society on the Danube, represented a steadily rising competition for the products manufactured by the handicraftsmen of Brasov, especially because those countries used to be the most important outlets for the people of Brasov. When, by the handicraftsmen's law, the guilds were disbanded, in 1872, it was a painful blow for the Saxon handicraft”.

The development of the town during the XIXth century was also influenced by the political changes, which tormented the Eastern Europe. Although located at the south-eastern border of the Austrian monarchy and the most distant town from the capital, Brasov prospered as long as it could fulfil its part of intermediary between the commerce towards Orient and Occident. Only after the custom war against the kingdom of Romania, Brasov turned into a marginal town.

The custom war with Romanian blew in 1886. The conflict caused huge lost for the economy of Tara Barsei by the

Exportul de parchet şi de lăzi spre România s-a sistat total. „Greu loviţi au fost şi comercianţii en gros şi meşteşugarii români din Scheii Braşovului, care şi-au pierdut întreaga bază de existenţă. Gremiul comercial levantin, societatea de comerţ armeană şi compania grecească s-au dizolvat”.

De asemenea mulţi postăvari şi confecţionări de postav ordinar, împletitori de ciorapi şi pălărieri braşoveni au fost obligaţi să-şi închidă întreprinderile. O serie întreagă de meșteșugari și întreprinzători au emigrat în România și au fondat acolo stabilimente industriale. Astfel, apare fabrica de hârtie din Buşteni, înfiinţată de fraţii Schiel din Braşov, sau industria postăvăritului la Azuga. Mulţi tăbăcari, pantofari şi cizmari, curelari, lucrători de perii, care la Braşov nu mai aveau condiţii de trai, au plecat peste Carpaţi şi au deschis ateliere în România. Toate acestea au condus la dezvoltarea unei industrii concurente astfel încât, după încheierea războiului vamal la 1893, industria locală a Ţării Bârsei nu a mai putut reveni la situația dinainte.

Cu toate acestea, dezvoltarea și modernizarea economică nu s-a blocat în totalitate. Wachner povesteşte că Fabrica de postav Scherg, ,,mutată tocmai dintr-un local mic burghez în spaţiile unei fabrici noi şi mărite cu maşini noi, moderne, a reuşit să treacă neatinsă criza. Ea se orientează spre confecţionarea de stofe fine şi moderne, care în Ungaria îşi creează în curând o piaţă de desfacere erau de fapt primele stofe fine, care se confecţionau în ţară.

Pe de altă parte, o călătorie de afaceri reuşită a patronului găseşte în Bulgaria şi în Turcia o nouă piaţă de desfacere în locul celei pierdute în România. Nu durează mult şi acea firmă are un reprezentant în fiecare punct comercial mai important al Turciei, de la Trapezunt până la Smyrna, produsele ei se duc pe spinarea cămilelor până în Persia”. În perioada următoare, se înființează la Codlea prima seră de flori (Wilk Mihai), apoi o moară, fierăstrău şi fabrica de parchete (1902), Fabrica de unelte şi mărfuri de lemn „George Wenzel şi fratele” (1904) şi Fabrica de articole de lemn (1908).

Războiul vamal şi măsurile zootehnico-sanitare luate la graniţa sud-estică de către Austro-Ungaria au fost afectat puternic şi agricultura Ţării Bârsei. Importul austro-ungar de boi prin vămile ardelene, de la 9294 bucăţi, cât fusese în 1887, a scăzut brusc anul următor la 2 bucăţi.

Dificultăţile vamale din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi stabilirea mocanilor cu multe oi în satele unde-şi iernau turmele, de o parte şi de alta a bălţilor Ialomiţei şi Brăilei, în Bărăgan, Dobrogea şi chiar în zonele subcarpatice muntene, au determinat o scădere a ponderii oieritului în economia satelor săcelene. Astfel, în toate cele Şapte sate, în 1895, au fost înregistrate doar 4204 de oi, alături de 5283 porci, 6129 bovine, 1581 de cai şi 144 de capre. În jurul anului 1900, s-au produs tot mai multe modernizări și în activitatea agricolă din Ţara Bârsei. O

diminishment of the export and the rise of the row material's price. The alcohol refineries and the mills, depending on the Romanian wheat and corn, were constrained to consistently reduce their production. In 1885, for instance, 23.290 quintals of refined alcohol have been exported from Brasov while, in 1889, only 6.180 quintals. The wool export from Romania towards Brasov diminished from 17.373 quintals in 1884 to only 564 quintals in 1889. The export of parquet and wooden cases towards Romania was entirely suspended. „Hardly affected were the wholesale traders and the Romanian handicraftsmen of Scheii Brasovului, who lost their entire existence base.

The Levantine commercial corporation, the Armenian commercial society and the Greek company were dissolved”.

Moreover, many drapers and manufacturers of ordinary felt, the socks knitters and the hatmakers of Brasov were forced to close their factories. An entire series of handicraftsmen and undertakers emigrated in Romania and set up here industrial establishments such as the paper factory at Busteni, established

by Schiel Brothers of Brasov or the felt industry in Azuga. Many tanners, shoemakers, beltmakers and brush makers, who did not found here suitable living conditions migrated across the Carpathians and opened workshops in Romania. All this led to the development of a competition industry so that after the end of the custom war in 1893, the local industry of Tara Barasei could not recover their initial status.

Nevertheless, the development and the economical modernization were not entirely blocked. Wachner writes that the Scherg Felt Factory „relocated from a bourgeois little facility in a large new factory, endowed with new and modern machines, managed to survive undamaged the crisis. It specializes in manufacturing fine and modern tissues, which soon after create in Hungary a new market – there were actually the first fine tissues to be manufactured in the country.

On the other hand, a successful business travel of the owner finds in Bulgaria and Turkey a new market instead of the one lost in Romania. It doesn't take long until the new factory has its own representative in every single important commercial outlet of Turkey, from Trebizond to Smyrna, while its products arrive on camels' backs till Persia”.

In the following period, at Codlea is established the first flower greenhouse (Wilk Mihai), then a mill, a sawmill and the parquet factory (1902), the „George Wenzel and brothers” Tools and wooden articles Factory (1904) and the Wooden products Factory (1908).

The custom war and the sanitary zooculture measures take at he south-eastern border towards Austria-Hungary strongly affected the Tara Barsei’s agriculture too. The Austrian Hungarian oxenimporttroughthecustomsofArdeal,from9294headsin1887, diminished drastically at only 2 oxen the next year.

The custom difficulties of the second half of the XIXth century and the settlements of the shepherds with big flocks in the villages where they used to spend the winter, on the

ǷǷ Fabrica de zahăr Bod (aprox. 1900) ǷǷ The Sugar R efinery in Bod (approx. 1900)

agricultură „științifică” își face loc, astfel încât încep să se cultive plantele care corespundeau cel mai bine climatului local şi pământului: sfecla de zahăr, orzul, cartofii.

Suprafaţa cultivată în Ţara Bârsei cu sfecla de zahăr era înainte de 1914 de 3. 100 de pogoane. Astfel, la fabrica de zahăr de la Bod, la cea de spirt a lui Czell şi în fabricile de bere, producătorii puteau să-şi desfacă produsele lor direct şi la preţuri avantajoase.

Prima crescătorie de peşte din Transilvania a fost cea de păstrăvi din pădurea de la Crizbav (1860). Creșterea animalelor s-a concentrat pe introducerea de rase noi, cum ar fi rasa de vite Simmentaler şi rasa de porci Yorkshire. Ţăranii din Bod şi din Hălchiu au început să organizeze exportul de porci îngrăşaţi spre Budapesta, Viena şi Praga.

Gospodăriile țărănești s-au modernizat tot mai mult, prin achiziționarea de mici mașini industriale. În anul 1911, la Râşnov, s-a dat în exploatare prima uzină electrică din Ţara Bârsei. ,,Stabilimentul electric” era afacerea industriaşului braşovean Martin Copony.

Marea Unire i-a creat o situaţie nouă: din ţinut de graniţă a ajuns în inima ţării.

both banks of the ponds of Ialomita and Braila, in Baragan, Dobrogea and even in the sub-Carpathian areas of Walachia, caused a diminishment of the sheep breeding weight in the economy of Sacele’s villages. This is how that, in 1895, in all the Seven villages of the area, there were registered only 4204 sheep, 5283 pigs, 6129 bovines, 1581 horses and 144 goats.

Around 1900, modernization works have bee carried out in the agrarian activity of Tara Barsei. A „scientific” agriculture made its appearance, so that the farmers started to cultivate plants more suitable for the local climate and land: the beet sugar, the barley and the potatoes. Before 1914, the beet sugar was cropped in Tara Barsei on 3.100 acres. At the sugar factory of Bod and Czell Spirit factory as well as in the beer factories, the producers could find a direct market for their products, at convenient prices.

The first fishery in Transylvania was the trout hatchery of Crizbav (1860). The animal breeding focused on introducing new breeds, such as the Simmentaler cattle breed and the Yorkshire pig breed. The peasants of Bod and Halchiu started to organize the export fatted pigs towards Budapest, Wien and Prague. The rural households modernized every day more, trough acquiring small industrial machines.

In 1911, the first electric plant of Tara Barsei was put into operation at Rasnov. The „electric establishment” was the business of Martin Copony, an industrial undertaker of Brasov.

The Great Union created a new situation for him: he saw his business relocated from a border area in the country’s heart.

Lipsa documentelor nu permite reconstituirea cu precizie a vieții religioase ale începutului Evului Mediu în Țara Bârsei.

Se poate presupune existența a cel puțin două confesiuni creștine — cea ortodoxă şi cea catolică, care se puteau suprapune, în linii mari, și pe componenta etnică.

O primă informaţie despre organizarea bisericească în Ţara Bârsei se referă la privilegiul acordat de episcopul Wilhelm cavalerilor teutoni în 1213 şi se referă la dijma bisericească luată de la locuitorii de atunci şi de la acei viitori ai Ţării Bârsei. În epoca medievală, ca subordonare religioasă, parohiile catolice săsești au ținut de decanatul Țării Bârsei care, la rândul său, depindea de arhiepiscopia de Strigoniu. Parohiile locuitorilor catolici din satele aservite au depins de Capitlul de Alba Iulia. Parohiile ortodoxe erau sub autoritatea episcopului Ungrovlahiei.

O influenţă importantă în viaţa religioasă a catolicilor din Ţara Bârsei au avut-o ordinele călugăreşti catolice.

Prima menţiune documentară a Braşovului, în anul 1235, este consemnată datorită existenţei unei mănăstiri de femei a ordinului premonstratensilor. Tot în secolul al XIII-lea, îndeosebi după marea invazie a tătarilor din 1241, remarcăm prezenţa Ordinului cistercian, reprezentat de abaţia de la Cârţa. În anul 1240, avem prima atestare documentară a cetăţii Feldioara (Marienburg) şi a satelor Sânpetru, Hărman şi Prejmer, cu ocazia donării bisericilor din aceste localităţi de către regele Bela al IV-lea abaţiei de la Cârţa a ordinului călugărilor cistercieni.

Ordinul cistercian – fondat la sfârşitul secolului al XI-lea, de către Robert de Molesme, ca o reacţie faţă de fastul monahismului clunisian, a avut în Transilvania, singura abaţie la Cârţa, fondată la începutul secolului al XIII-lea, ca filie a abaţiei de la Igriş - jud. Timiş (abaţia de la Cârţa a fost desfiinţată în anul 1474, de către regele Matei Corvin, bunurile mănăstireşti revenind bisericii parohiale din Sibiu).

Bisericile călugărilor cistercieni aveau planul mult mai simplu şi podoaba arhitecturii redusă la minimum posibil. Mai ales după anul 1241, când cea mai mare parte a comunităţilor săseşti îşi refac bisericile arse şi dărâmate, rolul cistercienilor a fost precumpănitor, biserica lor devenind un punct de plecare şi o sursă de soluţii arhitecturale din cele mai utile. Spre exemplu, la Prejmer, biserica originală, databilă

The lack of documents does not allow to accurately reconstruct the religious life of the beginning of the Middle Age in Tara Barsei. It can be supposed the existence of at least two Christian confessions – Orthodox and Catholic – which could also be superposed, generally, on the ethnic component.

A first information about the church organization in Tara Barsei refers to the privilege granted by the bishop Wilhelm to the Teutonic Knights in 1213 and refers to the ecclesiastic tithe taken from the by then and future inhabitants of Tara Barsei.

In the medieval age, as ecclesiastic subordination, the Saxon Catholic parish was submitted to the administration of Tara Barsei which, at its turn, was depending on the the archbishopric of Strigoniu. The parishes of the Catholic inhabitants of the villages submitted depended on the Capitol of Alba Iulia. The Orthodox parishes were under the authority of the Bishop of Hungary-Walachia.

An important influence in the religious life of the Catholic believers of Tara Barsei had the Catholic religious orders. The first mention of Brasov in the medieval documents, dating back to 1235, is registered thanks to the existence of a nuns monastery pertaining to the Premonstratensian order. In the same XIIIth century, especially after the big invasion of the Tartars of 1241, it can be noticed the presence of the Cistercian Order, represented by the abbey of Carta. From 1240 dates back the first documentary attestation of Feldioara stronghold (Marienburg) and of the villages Sânpetru, Hărman and Prejmer, when the King Bela IV donated the churches of those localities to the abbey of Carta, under the authority of the Cistercian monks order.

The Cistercian order – established at the end of the XIth century, by Robert of Molesme, as a reaction against the ostentation of the Cluniac monachism, had in Transylvania only an abbey, set up at the beginning of the XIIIth century, as a subsidiary of Igris abbey - the department Timis (the abbey of Carta has been dissolved in 1474, by the King Mathew Corvin; all the monastic goods of the abbey were taken by the parish church of Sibiu).

The churches of the Cistercian monks had a simpler plan and the architectural adornments were reduced at maximum.

Especially after 1241, when the majority of the Saxon communities rebuild their burnt and demolished churches, the Cistercians involvement was preponderant; their church became an inspiration and a source of the most useful architectural

— 183 —

ǷǷ Braşov - Biserica evanghelică din Bartolomeu (desen Bicsérdy J. în Orbán Balázs, A szekélyföld leírása, VI, Budapest, 1872) ǷǷ Braşov - The Evangelical church in Bartolomeu (drawing by Bicsérdy J. in Orbán Balázs, A szekélyföld leírása, VI,

din ultimul sfert al veacului al XIII-lea, era de tip central cruciform, braţele crucii amintind ca forme şi sisteme de boltire de corul cu absidă al bisericii de la Cârţa. Cea mai apropiată din punct de vedere structural şi decorativ cu modelul de la Cârţa este biserica Sf. Bartolomeu din Braşov.

Dar vechea clădire, databilă din a doua jumătate a secolului al XIII-lea, a suferit o refacere substanţială în veacul al XV-lea. Partea originală, rămasă neatinsă, cuprinde corul şi încăperile adiacente acestuia, inclusiv cele două capele pătrate cu care se încheie, spre răsărit, braţele transeptului.

Restul a fost refăcut din secolul al XV-lea până în prima jumătate a secolului al XIX-lea – când a fost ridicat turnul, în locul celui vechi, prăbuşit.

Pioşenia medievală o putem remarca atât în stăruinţa cu care credincioşii şi-au reconstruit sau înfrumuseţat bisericile, cât şi în numeroasele donaţii. Astfel, în anul 1395, Sigismund de Luxemburg a dăruit sub titlul de nova donatio, lui Thomas, plebanul bisericii parohiale din Braşov, o treime din moşiile Tohan şi Zărneşti. În anul 1413, într-un documentemisdecapitlulŢăriiBârsei,seadevereştedonaţia

solutions. At Prejmer, for instance, the original church, dating back since the last quarter of the XIIIth century, was of central cruciform type; the cross arms remembered as form and vaulting system of the apse chorus of Carta's church. The closest from a structural and decorative point of view to Carta's model is the Saint Bartholomew Church of Brasov. But the old building, dating back to the second half of the XIIIth century, suffered a substantial restoration in the XVth century. The original part, remained undamaged, encompasses the chorus and the adjacent rooms, including the two squared extremities closing, towards east, the transept’s arms. The rest has been restored from the XVth century till the first half of the XIXth century - when the tower was built, to replace the old collapsed one.

The religious devotion can be remarked in the insistence with which the believers reconstructed or embellished their churches, but also in the countless donations. Therefore, in 1395, Sigismund of Luxemburg donated under the title of nova donatio, to Thomas, the provost of the parish church of Brasov, a third of the properties of Tohan and Zarnesti.

In 1413, in a document issued by Tara Barsei Capitol, it is

— 184 —

făcută capelei Corpus Christi din Ghimbav de către Michael, plebanul din Ghimbav, şi Margaretha, văduva lui Petrus Sadeler. Prin cele 78 jugăre de pământ arabil donate, capela trecea sub patronajul donatorilor, care îşi rezervau dreptul de a-i stabili menirea: liturghie perpetuă pentru mântuirea sufletească. Pentru construcţia bisericii parohiale din Braşov, în 1444, Ioan de Hunedoara, voievodul Transilvaniei, dona zece mărci de argint. Petrus Greb, fiul lui Anthonius Sander, fost jude al oraşului, fiind fără moştenitori direcţi, îşi lasă o parte din avere, încă din timpul vieţii, oraşului şi bisericii. În anul 1447, el a donat capelei Sf. Martin din Braşov, un loc de curte, iar în 1462, dăruieşte oraşului posesiunile Hopsifen şi Satul Nou. La moartea sa (1463), prin testament, jumătate din avere a revenit soţiei şi fiului adoptiv, iar cealaltă jumătate scopurilor pioase (100 florini pentru pelerinaj în Ţara Sfântă, 20 florini pentru construcţia bisericii parohiale, 20 de florini pentru săracii din hospital, 20 florini pentru leproşi etc). În secolul al XV-lea, în Transilvania, înflorirea economică a condus la dezvoltarea arhitecturii. S-au închegat şantiere de artişti şi meseriaşi specializaţi (arhitecţi, sculptori, zidari, dulgheri etc.). Între mijlocul secolului al XIV-lea

confirmed the donation made to the Corpus Christi chapel of Ghimbav by Michael, the provost of Ghimbav, and Margaretha, the widow of Petrus Sadeler. Trough the 78 acres of arable land donated, the chapel enters under the patronage of the donators, which reserved for themselves the right to establish its purpose: perpetual liturgy for the soul's salvation. For the construction of the parochial church of Brasov, in 1444, Ioan of Hunedoara, the voivode of Transylvania, donated ten silver marks. Petrus Greb, the son of Anthonius Sander, the former town's judge, with no direct heirs, has leaved a part of his fortune, since he was alive, to the town and the church. In 1447, he donated the Saint Martin chapel of Brasov a courtyard, and in 1462, he donates the town the possessions Hopsifen and Satu Nou. At his death (1463), by will, half of his fortune went to his wife and his adoptive son, while the other half was given to devoted purposes (100 florins for pilgrimage in the Holly Land, 20 florins for the construction of the parochial church, 20 florins for the hospital's poor, 20 florins for the lepers etc.).

In the XVth century, in Transylvania, the economical flourishing determined the development of the architecture.

Building sites have been established of artists and artisans

ǷǷ Curtea interioară a bisericii evanghelice fortificate din Prejmer (aprox. 1895) ǷǷ Inner courtyard of the Evangelical fortified church in Prejmer (approx. 1895)

— 185 —

şi sfârşitul secolului al XV-lea, toate centrele urbane importante ale Transilvaniei (Sibiu, Sebeş, Cluj, Braşov, Sighişoara, Mediaş, Bistriţa) s-au aflat într-o concurenţă, susţinută adesea cu mari cheltuieli, care a dus la înălţarea marilor biserici parohiale. La început, bisericile gotice transilvănene au fost construite cu sprijinul unor arhitecţi străini, în special instruiţi în cadrul marilor şantiere din ţările germanice, dar cu mână de lucru şi foarte curând cu meşteri formaţi pe şantierele locale. Pe lângă bisericile mari parohiale, s-au zidit sau au fost refăcute în această epocă în mai toate aşezările săseşti numeroase biserici şi mănăstiri. Toate au adoptat formele aceluiaşi stil de şcoală germană – unele de tip bazilical cu trei nave, altele de tip ,,biserică-hală” (Hallenkirche). În anul 1380, cu sprijinul episcopului de Esztergom, Braşovul a devenit sediul Capitlului Ţării Bârsei. Până atunci, primatul bisericesc aparţinea Feldioarei. După trei ani, în Braşov a început ridicarea unei biserici mari, care trebuia să ateste prestigiul şi puterea oraşului. Planul bisericii depăşeşte prin dimensiuni proporţiile bisericilor transilvănene. Pentru cei care ajutau la construcţia bisericii din Braşov, în 1385, arhiepiscopul de Strigoniu a acordat o indulgenţă. Se pare că, iniţial, la ridicarea clădirii au lucrat numai pietrari germani, care proveneau din atelierele Strasburgului, Kölnului şi Vienei. Noua biserică parohială săsească, terminată în anul 1477, a primit hramul Sfintei Fecioare Maria.

Disproporţiile între dimensiunile bisericii (corul are 31 m, în schimb nava are numai 42 m, înălţimea redusă a turnului) sunt puse pe seama neajunsurilor financiare ivite în perioada construcţiei, braşovenii fiind nevoiţi să aloce tot mai mulţi bani, în prima jumătate a secolului al XV-lea, pentru ridicarea fortificaţiilor oraşului..

Cel mai reprezentativ monument religios ridicat de practicanții cultului catolic din zonă a primit ulterior numele ,,Biserica Neagră”. Denumirea este legată de cea mai mare catastrofă urbanistică din istoria Braşovului: incendiul din 21 aprilie 1689. Atunci, după patru ore, flăcările au transformat cel mai bogat oraş al ţării într-o ruină fumegândă. În marele incendiu a ars biserica parohială, cu orga, altarul, covoarele preţioase, marele crucifix rămas din 1544, cele cinci clopote au căzut şi s-au topit. Marcus Fronius (1659-1713), viitor primpreot al Braşovului, povesteşte: ,,Noaptea, nu ştiu cum, focul a cuprins şi biserica cea frumoasă. Clădirile învecinate zăceau deja în cenuşă, astfel că biserica nu s-a putut aprinde de la ele. Ea a început să ardă din mijlocul acoperişului înalt, focul răspândindu-se încet, distrugând întreg acoperişul. Acesta căzând, prin greutatea sa mare a distrus bolta bisericii, foarte vastă şi înaltă, iar de aceea foarte subţire. În interior, flăcările au distrus nu numai tot

(architects, sculptors, masons, carpenters, etc.). Between the mid XIVth century and the end of the XVth century, all the important urban centres of Transylvania (Sibiu, Sebes, Cluj, Brasov, Sighisoara, Medias, Bistrita) were engaged in a vivid competence, often supported with consistent expenditures, which brought to the construction of the big parochial churches.

At the beginning, the Transylvanian gothic churches have been erected with the support of foreign architects, especially those formed within the big building sites of the Germanic countries, but using labour, and very soon, stone masters instructed on the local job sites. Besides the big parochial churches, countless churches and monasteries have been erected or rebuilt in those times in almost every Saxon settlement. All of them adopted the shapes of the same German school style - ones of basilica type with three naves, other of church-hall kind (Halenkirche).

In 1389, with the support of the bishop of Esztergom, Brasov became the seat of Tara Barsei Canonical Corpus. Until then, the ecclesiastic primacy was held by Feldioara. Three years later, Brasov became the erection of a big church, meant to attest and reflect the prestige and the power of the town. The church’s plan overtops by its dimensions the proportions of the Transylvanian churches. For those who helped at the construction of the Brasov’s church, the archbishop of Stregoniu granted an indulgence. It seems like, at the beginning, to erect the building only German stone makers worked, coming from the workshops of Strasbourg, Koln and Wien. The new Saxon parochial church, ended in 1477, was consecrated to the Holly Virgin.

The disproportions between of the churches (the chorus is 31 m long, the nave, instead, has is only 42 m long, the small high of the tower) are imputed to the financial problems emerged during the construction; the people of Brasov were forced to assign increasingly more money, during the first half of the XVth century, to erect the town's fortifications.

The most representative religious monument built by the members of the Catholic cult in the area received later the name of „The Black Church”. The name reminds the biggest urban catastrophe in the history of Brasov: the fire of April 21st 1689.

In four hours, the flames turned the richer town of the country into a smoking ruin. The big fire destroyed the parochial church, hosting the organ, the altar, the precious carpets, the big crucifix dating back to 1544, the five bells collapsed and melted down.

Marcus Fronius (1659-1713), the Brasov's first priest to be, kept a written recollection: „During the night, I don't know how, the fire swallowed our beautiful church too. The contiguous buildings were already just wreckages covered with ashes, so the fire could not come from them. The church started to burn from the middle of the high roof; the fire extended slowly and devoured the entire roof. While collapsing, its weight destroyed the church's vault, which was very ample and high and therefore very thin. Inside, the flames burned not only the wooden pieces, but attacked and destroyed the stones too”.

ǷǷ Braşov - Biserica Neagră (desen de Háry Gy., Die Österreichisch-Ungarisches Monarchie in Wort und Bild, VI, Wien, 1902) ǷǷ Braşov—the Black Church (drawing by Háry Gy., Die Österreichisch-Ungarisches Monarchie in Wort und Bild, VI, Wien, 1902)

ǷǷ Braşov - Biserica Neagră, portalul de vest (aprox. 1900) ǷǷ Braşov - the Black Church, Western portal (approx. 1900)

ce era din lemn, ci a atacat şi a distrus şi pietrele”.

Din cauza lipsei acute de bani, Biserica Neagră a fost renovată complet abia în 1772. În aceiaşi perioadă a fost refăcută şi Casa Sfatului (1774-1778).

O preocupare constantă a Bisericii Catolice din Transilvania a fost convertirea la catolicism a creştinilor ortodocşi. Astfel, în 1279, în sinodul de la Buda, convocat din iniţiativa legatului papal, confesiunea răsăriteană a fost scoasă în afara legii, interzicând ,,schismaticilor” construirea de biserici şi capele, preoţilor de rit răsăritean să oficieze slujbe, iar credincioşilor să participe la acestea. La câteva luni după Conciliul de la Buda, papa Nicolae al III-lea i-a cerut regelui Ladislau să-i alunge din regatul său atât pe eretici cât şi pe schismatici. Regele însă nu s-a grăbit să aplice hotărârile conciliului şi să dea curs îndemnurilor papale. Dimpotrivă, regele a lăsat libertate cultului ortodox.

După un secol, la 15 decembrie 1399, papa Bonifaciu al IX-lea a acordat o indulgenţă pentru grecii, românii, bulgarii, armenii din Braşov, care vor trece la catolicism. Acelaşi

Because of the acute lack of money, The Black Church was completely renewed only in 1772. In the same period (1774-1778) was refashioned The Council House too.

A constant preoccupation of the Catholic Church of Transylvania was to convert to Catholicism the orthodox Christians. In 1729, the Synod held at Buda, summoned by the initiative of the papal nuncio, declared illegal the eastern confession, forbid the schismatic to erect churches and chapels, the eastern rite priests to officiate religious ceremonies and the believers to attend them. Only few months after the Council of Buda, the Pope Nicholas III requested King Ladislau to banish from his kingdom the heretics and the schismatic alike. The king didn't hurry though to bring into force the council’s decisions and to listen to the papal urges. On the contrary, the king granted full freedom to the Orthodox cult.

A century later, on December the 15th 1399, Pope Boniface IX granted an indulgence for the Greeks, the Romanians, the Bulgarians and the Armenians of Brasov, who will embrace the Catholic faith. The same Pope bestowed a new indulgence, on

— 188 —

papă a acordat o nouă indulgenţă la 29 decembrie 1399 pentru ,,biserica Fecioarei Maria din târgul numit Corona sau popular Brascho, a cărei construcţie a fost plănuită şi începută într-un mod măreţ, şi are nevoie de multă muncă şi cheltuială”. În timp, au existat o serie de transformări religioase.

Pentru viaţa religioasă a saşilor, cea mai importantă a fost ruptura provocată de Reforma lui Martin Luther în Biserica Catolică.

După 1526, saşii au fost divizaţi de rivalitatea dintre comitele săsesc Markus Pemfflinger, adept al Reformei şi susţinător al lui Ferdinand I de Habsburg, şi judele Braşovului, Lukas Hirscher, adversar al Reformei şi aflat în tabăra lui Zapolya. Astfel, primele slujbe evanghelice în biserica parohială s-au ţinut de-abia după moartea lui Hirscher, în octombrie 1542.

Personalitatea decisivă în impunerea Reformei a fost braşoveanul Johannes Honterus. În anul 1543, Johanes Honterus a publicat Reformationsbüchlein für Kronstadt und das Burzenland („Cărticica de reformare pentru Braşov şi Ţara Bârsei"). Apoi, favorizat de senatul Braşovului, a realizat reformarea Bisericii catolice săsești în Ţara Bârsei, în sensul luteranismului augustan. Introducerea serviciului religios evanghelic în limba germană în comunele săseşti a fost decisă de Adunarea Ţării Bârsei, în decembrie 1542.

Mai mult, puterea și prestigiul Braşovului au trecut de la catolicism la noua confesiune și populația maghiară din satele aservite. Honterus este considerat, de altfel, reformatorul sașilor ardeleni, în întregul lor. Dorința de răspândire a noii confesiuni a fost atât de puternică, încât unii cercetători susțin că juzii primari brașoveni au stipendiat activitatea primului tipograf român, Diaconul Coresi, pentru răspândirea ideii Reformei în limba română, prin cuvânt tipărit.

Johannes Honterus a făcut din Braşov cel mai important centru al umanismului din Transilvania. A înfiinţat în 1539 o tipografie, care a tipărit, în primul rând manuale şcolare.

Mai întâi, o gramatică greacă şi o alta latină. În 1539 a tipărit primul manual de drept pe teritoriul României şi prima tipăritură muzicală din România, Odae cum harmoniis (1548), destinată uzului şcolar. Honterus a conceput o descriere a lumii (Rudimenta cosmographica), apărută în ediţie definitivă în anul 1542, la Basel. În perioada 1546-1602, acest manual a fost reeditat de 25 de ori. În anul 1541, din iniţiativa lui Honterus, şcoala orăşenească din Braşov a fost transformată într-o instituţie de învăţământ umanist şi a primit un sediu nou, în localul unei mănăstiri desfiinţate. În februarie 1544, cu puţin timp înainte de alegerea lui Johannes Honterus ca paroh (22 aprilie 1544) au fost îndepărtate tablourile din biserica parohială. A rămas numai altarul principal şi un crucifix mare lângă cristelniţă.

Din păcate tezaurul de artă medievală, anterioară secolului al XVI-lea, a dispărut atunci când Reforma a început

December the 29th 1399 for churches such as „The Virgin Mary of the borough called Corona or most popular Brasov, which construction has been planned and began in a so magnificent way and requires a lot of work and expenditure”.

Meanwhile, there have been a series of religious transformations. For the Saxons religious life, the most important was the fracture provoked by Martin Luther Reform within the Catholic Church.

After 1526, the Saxons have been divided by the rivalry between the Saxon administrator Markus Pemfflinger, an adept of the Reformation and supporter of Ferdinand I of Habsburgs and Brasov's judge, Lukas Hirscher, an Reform opponent and a partisan of Zapolya. The first Evangelic religious services in the parochial church was held only after Hirscher's death, in October 1542.

A prominent personality in implementing the Reform was Johannes Honterus from Brasov. In 1543, Johannes Honterus published Reformationsbüchlein für Kronstadt und das Burzenland („Reformation little book for Brasov and Tara Barsei”).BenefitingthefavoursofBrasov'sSenate,hesubsequently accomplished the reformation of the Catholic Saxon church in Tara Barsei, in Augustan Lutheran spirit. The implementation of the religious evangelic service in German language in the Saxon communes was decided by Tara Barsei Assembly, in December 1542. Moreover, the power and the prestige of Brasov passed from the Catholicism to the new confession and to the Magyar population of the vassal villages. Honterus is considered besides the Reformer of the Saxons of Ardeal, in their whole community. The wish to disseminate the new the new confession was so powerful that induced certain researchers to consider that the judges mayors of Brasov to support with money the activity of the first Romanian typographer, Deacon Coresi, for the dissemination of the Reformation's ideas in Romanian language, through the printed word.

According to the local tradition of Brasov, Honterus was born in a house of the former Black Street (today, 40, Nicolae Balcescu Street). The analysis of Brasov's taxes list showed that in the period 1494-1523 (Honterus was born in 1498), the house pertained to the skinner Jorg Austen Lederer, who can be allegedly considered Nonterus' father. Jorg Austen entered in the skinners' guild in the period 1486-1501. In addition to the house on Black Street, he had another house in „Corpus Christi” neighbourhood in a street called later „The Fish Fair”.

Johannes Honterus made of Brasov the most important centre of Humanism of Transylvania. He established in 1539, a typography that printed in the first place manuals for school.

First, two grammar books, one Greek, the other one Latin.

In 1539 he printed the fist law manual on the territory of Romania and the first musical print of Romania, Odae cum harmoniis (1548), destined to the scholastic use. Honterus conceived a world description, (Rudimenta cosmographica), which definitive edition was printed in 1542, in Basel. During the period 1546-1602, the manual has been reedited 25 times.

ǷǷ Şcheii Braşovului – Biserica ortodoxă ,,Sf. Nicolae” (desen Greguss János în Orbán Balázs, A szekélyföld leírása, VI, Budapest, 1872) ǷǷ Şcheii Braşovului—The ”St. Nicholas” Orthodox Church (drawing by Greguss János in Orbán Balázs, A szekélyföld leírása, VI, Budapest, 1872)

distrugerea imaginilor religioase. În anul 1608, sinodul bisericii luterane a condamnat picturile, care mai împodobeau bisericile. În Ţara Bârsei, până în prezent, s-au păstrat urme ale frescelor în bisericile evanghelice din Hărman, Prejmer, Râşnov şi Braşov (Biserica Neagră).

O resurecție catolică s-a produs odată cu venirea austriecilor, la începutul secolului al XVIII-lea. Astfel, armata și administrația austriacă au impus ca un anumit procent din funcționari să fie catolici şi au solicitat retrocedarea unor biserici care anterior fuseseră trecute la cultul evanghelic etc. În anul 1712, pe muntele Tâmpa, denumit până atunci Dealul Crucii (Kreuzberg), de la o crucea ridicată aici, s-a construit o capelă catolică şi Tâmpa a devenit Dealul Capelei (Kapellenberg).

La sfârșitul secolului al XVII-lea, în Ardeal s-a produs Unirea religioasă a unei părți a credincioșilor ortodocși cu Biserica Romei. Țara Bârsei nu a fost, în general, influențată de aceasta tendință, din cauza unui puternic mesaj ortodox transmis prin Biserica Sf. Nicolae din Șchei. Cu toate acestea, în procesul de formare a regimentelor grănicerești, satele Țânțari și Tohanu Vechi

In 1541, by Honterus’s initiative, the urban school of Brasov has been transformed into a humanistic instruction institution and received a new seat, within a disbanded monastery.

In February 1544, just before the election of Johannes Honterus as parson (April 22nd 1544), the paintings have been removed from the parochial church. Only the main altar remained and a big crucifix near the baptistery. Unfortunately, the medieval art thesaurus, previous to the XVIth century, vanished when the Reformation began the destruction of the religious images. In 1608, the Lutheran Church Synod condemned the paintings which still adorned the churches. In Tara Barsei, remains of the frescoes in the evangelic churches of Harman, Prejmer, Rasnov and Brasov (The Black Church) are conserved even today.

A Catholic resurrection occurred with the arrival of the Austrians, at the beginning of the XVIIIth century. The Austrian army and administration imposed that a certain percentage of the clerks should be Catholic and requested the retrocession of several churches that pertained in the past to the evangelic cult, etc. In 1712, on Mount Tampa, called since then The Cross Hill (Kreuzberg), after a cross erected here, a Catholic chapel was built and Tanpa became the Chapel’s Hill

— 190 —

au fost trecute la greco-catolicism.

După ce împărăteasa Maria Tereza a acceptat existenţa în Transilvania a unui episcop ortodox neunit, la 4 septembrie 1761, Braşovul a devenit oraş de reşedinţă episcopală ortodoxă, iar biserica ,,Sf. Nicolae” din Şchei, biserică episcopală.

Episcopul de origine sârbă Dionisie Novacovici a fost instalat de generalul baron Nicolae Adolf Bukow, comandantul forţelor militare din Transilvania şi viitor guvernator. Pe drumul către biserica episcopală, toată garnizoana Braşov era aliniată pentru onor. Generalul a citit decretul de numire în limba latină, iar episcopul a răspuns tot în latineşte. După instalare, românii l-au privit cu neîncredere pe episcop, crezându-l trimis de imperiali pentru unirea cu catolicii.

Protopopul Eustatie Grid al Braşovului l-a pus chiar să jure că va păzi ,,credinţa cea pravoslavnică a mărturisirii Răsăritului după legea grecească neunită cu a Romei”.

O altă decizie deosebit de importantă pentru viaţa creştinilor ortodocşi din imperiu a fost edictul de toleranţă, emis la 13 octombrie 1781, de către împăratul Iosif al II-lea, prin care a fost asigurată popoarelor necatolice libertatea cultului religios. Se îngăduia oricărei confesiuni, dacă avea 100 de familii, să-şi zidească biserică, să întreţină preot şi învăţător.

De acum, românii din satele Ţării Bârsei au început ridicarea bisericilor parohiale de zid, ajutaţi de negustorii ortodocşi bogaţi din Braşov (fraţii Ioan şi Radu Boghici în Codlea şi renovarea bisericii voievodale din Râşnov, Şandru Inaşu în Hălchiu şi Sânpetru, Ciurcul în Satu Nou, Barbu Cătană în Măieruş, Mihai Vilara şi Nicolae Ştefan în Braşovechi). În timpul vizitei în Transilvania, din vara anului 1783, la 7 iunie, fiind Rusaliile, împăratul Iosif al II-lea a participat la messa catolică în biserica parohială romano-catolică (str.

Mureşenilor), apoi a vizitat Biserica Neagră a protestanţilor saşi şi spre mirarea tuturor a participat şi la slujba din biserica ortodoxă ,,Sf. Nicolae” din Şchei. George Bariţ aprecia că ,,aşa voise Iosif să arate oamenilor, cum înţelegea el decretul de toleranţă (...) a ţine ca om de caracter la convingerile sale religioase, la biserica sa, a respecta însă şi convingerile altora”.

Prima atestare documentară a unei biserici ortodoxe în Braşov apare într-o indulgenţă emisă de papa Bonifaciu al IX-lea, în anul 1399, în care se vorbeşte despre ,,schismaticii ortodocşi”. Prima biserică de zid din Şcheii Braşovului a fost construită începând din anul 1495, cu acordul magistratului din Braşov, şi a durat aproape un secol. Se pare că primul ctitor al bisericii Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului, cel mai reprezentativ lăcaș de cult ortodox din Țara Bârsei, a fost domnitorul muntean Vlad Călugărul, deşi tradiţia, potrivit cronicarului braşovean Radu Tempea II, l-a reţinut pe domnitorul Neagoe Basarab, care într-adevăr a trimis pe şantierul din Şchei ,,daruri bogate şi mulţi meşteri lucrători”. În 1583, domnitorul Munteniei, Petru Cercel a sprijinit lucrările de mărire a bisericii. Apoi domnitorul Moldovei, Aron Vodă, a sprijinit finalizarea lucrărilor la biserică în 1594,

(Kapellenberg).

At the end of the XVIIth century, in Ardeal occurred the religious Union of a part of the Orthodox church-goers with the Rome’s Church. Tara Barsei wasn’t generally influences by this tendency, because of a powerful message transmitted through the Saint Nicholas Church of Schei. In constitution process a border regiments, the villages Tantari and Tohanu Vechi were nevertheless forced to embrace the Greco Catholicism0 After the Empress Marie Therese accepted the existence in Transylvania of an independent Orthodox bishop, on September the 4th 1761, Brasov became an Orthodox Episcopal residence town, an the Saint Nicholas Church of Schei a Episcopal Church. The bishop of Serbian origin Dionisie Novacovici has been installed by the baron general Nicolae Adolf Bukow, the commander of the military forces in Transylvania and future governor. On the road towards the Episcopal Church, the entire garrison was aligned to stand and salute. The general read the nomination decree in Latin, and the bishop answered at his turn in Latin. After the investiture, the Romanians considered with suspicion the bishop, thinking he has been sent by the Imperials to impose the union with the Catholics. The proto-presbyter of Brasov, Eustatie Grid, made him even swear that he will defend „the pravoslavnic faith of the Orient confession, according to the Greek law not united with that of Rome”.

Another particularly important decision for the life of the Christian orthodox believers of the empire was the tolerance Edict, issued on October the 13th 1781, by Emperor Joseph II, trough which it was ensured the freedom of the religious cult for the non Catholic peoples. Every confession of at least 100 families was allowed to build its own church, to maintain a priest and a teacher. It was now that the Romanians of the villages of Tara Barsei started to erect the parochial churches of wall, supported by the rich Orthodox merchants of Brasov (the brothers Ioan and Radu Boghici of Codlea and the renewal of the voivodal church of Rasnov, Şandru Inaşu at Halchiu and Sanpetru, Ciurcul at Satu Nou, Barbu Catana in Maierus, Mihai Vilara and Nicolae Stefan in Brasovechi). During his visit in Transylvania, on July the 7th 1783, on the occasion of the Pentecost, the Emperor Joseph II attended the Catholic religious service at the Roman-Catholic parochial church (on Muresenilor Street), then he visited the Black Church of the Saxon Protestants; to everybody's surprise he also attended the religious service held in the Saint Nicholas Orthodox church of Schei. George Barit considered that „this was how Emperor Joseph wished to show the people how he understood the tolerance decree (...) how to respect, as a man of character, its own religious beliefs and its own church, but also respect other people's convictions”.

The first documentary attestation of an orthodox church in Brasov appears in a indulgence issued by Pope Boniface IX, in 1399, talking about „the orthodox schismatic”. The first walled church of Scheii Brasovului has been erected starting with 1495, with the approval of the magistrate of Brasov, and took almost

ǷǷ Râşnov – Biserica ortodoxă veche ,,Sf. Nicolae” (aprox. 1900) ǷǷ R âşnov—The ”St. Nicholas” Old Orthodox Church (approx. 1900)

printr-o danie de 12300 de aspri pe an, bani cu care potrivit cronicilor s-a supraînălţat turnul şi ,,s-a zugrăvit biserica şi pe dinlăuntru şi pe dinafară cu mulţime de istorii ale sfinţilor”.

Prin datarea întemeierii în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, biserica ,,Sf. Nicolae” din Râşnov este cea mai veche biserică ortodoxă care ni s-a păstrat, cu elevaţie, din sudestul Transilvaniei. Tradiţia a pus înălţarea primei biserici ortodoxe a Râşnovului pe seama sprijinului material oferit de domnitorii Ţării Româneşti de la sfârşitul secolului al XIVlea. Edificiul a îndeplinit rostul de biserică parohială pentru cartierul Dobrice şi, în general, pentru populaţia de confesiune ortodoxă din Râşnov (români şi alţi etnici). Vechimea relativă a monumentului se bazează pe un grafit parietal, postmedieval, cu anul 1384, aflat la vedere în vechiul altar şi elementele gotice ale laturii de răsărit, probabil cea mai veche parte din arhitectura bisericii. De-a lungul funcţionării, lăcaşul a primit numeroase donaţii de la domnitori şi boieri din Ţara Românească (Mihai Viteazu, Radu Șerban, Matei Basarab, Ștefan Racoviță). Datorită acestor gesturi, şi tradiţiei despre ctitorirea sa de către Radu I Basarab, regăsim adesea biserica veche a Râşnovului drept „ctitorie voievodală”.

a century. Is seems like the first founder of Saint Nicholas church of Scheii Brasovului, the most representative orthodox halidom of Tara Barsei, has been the Walachian prince Vlad Calugarul (Vlad the Monk), although the tradition, according to the chronicler Radu Tempea II of Brasov, mentions the prince Neagoe Basarab, who indeed sent in the building site of Schei „rich presents and many stone masons”. In 1583, the Greater Walachia’s prince, Petru Cercel, supported the church's enlargement works. Subsequently, the prince of Moldavia, Aron Voda, supported the termination of the works in 1594, trough a donation of 12.300 Turkish silver coins per year; according to the chronicles, the money served to overincrease the tower and „the church was painted on the inside and on the outside with a lot a histories about the saints”.

As its establishment dates back from the second half of the XIVth century, Saint Nicholas Church of Rasnov is the most ancient elevated orthodox church conserved of the south-east of Transylvania. The tradition credited with the construction of the first orthodox church of Rasnov the material support offered by the Walachia princes of the end of the XIVth century. The halidom functioned as parochial church for Dobrice neighbourhood and, generally, for the population of orthodox confession of Rasnov (Romanians and other ethnics). The relative oldness of the monument resides on a post medieval parietal graffito, marking the year 1384, which can be seen in the ancient altar and the gothic elements of the eastern side, probably the most ancient part of the church's architecture. During its existence, the church has been given countless donations from the Walachia’s princes and boyars (Mihai Viteazu, Radu Serban, Matei Basarab, Stefan Racovita).

Thanks to those gestures and the tradition about its establishment by prince Radu I Basarab, the ancient church of Rasnov can often be recalled as „voivodal inception”.

În jurul anului 1400, când a început construcţia marii biserici parohiale catolice din Braşov, apare menţionată şi prima şcoală din Ţara Bârsei (1388). Insă interesul saşilor pentru instruirea cetăţenilor era mai vechi şi este demonstrat de lista studenţilor originari din Ţara Bârsei înmatriculaţi la Universitatea din Viena. Ea începe în anul 1385 cu ,,Johannis Philippi de Corona” şi până în anul 1450 au mai fost identificaţi încă 76 de studenţi la Viena. În tradiţia românească, odată cu începerea construcţiei bisericii ,,Sf. Nicolae”, în 1495 a fost întemeiată şi o şcoală ortodoxă. Însă, în registrele de impozite pentru cartierul Şchei, în 1480, apare menționat ,,Gheorghe grămăticul”, o informaţie care a fost interpretată şi ca o dovadă a existenţei unei activităţi didactice în Şcheii Braşovului. Instruirea românilor a fost necesară inclusiv administraţiei oraşului care plătea preoţii români pentru traducerea şi redactarea corespondenţei oficiale în limbile română şi slavonă. În multe cazuri, grămăticii îndeplineau şi misiuni diplomatice pe lângă Curţile Domneşti de peste Carpaţi. Însă aceşti cărturari români au avut şi meritul realizării unor cărţi bisericeşti. În anul 1558, prin prezenţa unor învăţători maghiari pe listele salariaţilor magistratului este consemnată prima menţiune documentară despre existenţa unui învăţământ în limba maghiară în Braşov.

Dacă prima școală este atestată în secolul al XIV-lea, primul gimnaziu din Țara Bârsei a fost înfiinţat de Johannes Honterus în anul 1542. După un an, Honterus a redactat ,,Constituţia şcolii din Braşov”, confirmată apoi de magistrul oraşului, preluată ca model pentru reorganizarea şcolilor din Transilvania după principiile umanismului. Lucrarea reprezintă primul regulament şcolar cunoscut în România. În prima parte, era stabilit regulamentul pentru profesori, partea a doua cuprindea norme pentru purtarea elevilor, preluate în parte din regulamentul şcolar al pedagogului Sebaldus Heyden din Nürnberg, iar partea a treia, ,,constituţia şcolară”, se ocupa de asociaţia elevilor.

Johannes Honterus a înfiinţat în 1547 şi prima bibliotecă şcolară de pe teritoriul României. În epocă se credea că după

Around 1400, when began the construction of the great parochial catholic church of Brasov, is also attested the first school of Tara Barsei (1388). But the Saxons’ interest in educating the citizens was even older and is attested by the list of the students came from Tara Barsei, registered at the University of Wien. It begins in 1385, with „Johannis Philippi de Corona”; until 1450, other 76 students in Wien have been mentioned.

In the Romanian tradition, the beginning of Saint Nicholas’s construction, in 1495, and the establishment of an orthodox church are contemporary. But in the tax registries for Schei neighbourhood, in 1480, is mentioned „Gheorghe the Scholar”, information that has been interpreted as a proof of the existence of a didactic activity in Scheii Brasovului.

Educating the Romanians was necessary including for the town’s administration, which used to pay Romanian priests to translate and edit the official correspondence in Romanian and Slavonic languages. In many cases, the grammaticians also accomplished diplomatic missions in the Princely Courts across the Carpathians. But these Romanian scholars have also the credit for having compiled ecclesiastic books.

In 1558, by the presence of certain Magyar teachers on the Magistrates’ employees lists, is registered the first documentary mention about the existence of a education in Magyar language in Brasov.

If the first school is attested since the XIVth century, the first gymnasium of Tara Barsei was established by Johannes Honterus in 1542. An year later, Honterus edited „The Constitution of Brasov’s school”, subsequently conformed by the town’s magistrate, taken as a model to reorganize the schools of Transylvania according to the humanistic principles.

The work represents the first scholastic regulation known in Romania. In its first part it was established the regulation for teachers, while the second section included the various norms for the students' conduct, partially inspired from the scholastic regulations of the pedagogue Sebaldus Heyden of Nünrberg.

The third part – the „scholastic constitution” - was dedicated to the students' association.

ǷǷ Braşov – Strada Neagră, nr. 40. Casa în care s-a născut Johannes Honterus ǷǷ Braşov—40 Black Street. The house where allegedly Johannes Honterus was born.

distrugerea bibliotecii de la Buda a regelui Matei Corvin (1526), biblioteca din Braşov era cea mai mare din fostul regat al Ungariei. Însă după 150 de ani, incendiul din 1689 a distrus în mare parte munca umanistului braşovean.

Gimnaziul braşovean a fost proprietar de case, grădini şi păşuni. Denumirea germană Schuler Gebirge (Muntele Postăvarul) şi Schulerau (Poiana Braşov) aminteşte de şcolarii gimnaziului care îşi ţineau acolo serbările. În 1741, preotul Thomas Tartler credea că ,,un principe român, cu numele de Negru Vodă al cărui chip este zugrăvit în biserica din Şchei (poate Neagoe Basarab –n.a.), a dat şcolii săseşti din Braşov muntele Postăvarul, pentru ca în schimb magistratul să dea voie, românilor să-şi facă o biserică”. În matricola începută în anul 1544 de către rectorul Valentin Wagner, în perioada 1544-1600, apar 1085 elevi, exclusiv elevi din ciclul superior, numiţi ,,studenţi” (studiosi), tineri înmatriculaţi la vârste variind între 17 şi 21 de ani.

Absolvenţii gimnaziului au devenit cadre didactice chiar la şcoala lui Honterus, rectori la Braşov, Bistriţa, Cluj, Sibiu sau Sighişoara, preoţi şi predicatori, notari şi secretari, medici, tipografi, muzicieni, poeţi. Dintre elevii gimnaziului săsesc remarcăm pe Mathhias Fronius, înmatriculat în 1544, autor mai târziu al ,,Statutelor municipale” ale saşilor din Transilvania (1583), Franz Davidis, înmatriculat în 1545, unul din întemeietorii bisericii reformate şi apoi ai celei unitariene din Transilvania, Gaspar Karoli, înmatriculat

Johannes Honterus also established in 1547 the first scholastic library on the territory of Romania. In the epoch people believed that, after the destruction of the library of Buda, property of King Mathew Corvin (1526), the library of Brasov was the biggest one of the former kingdom of Hungary. 150 years later, the fire of 1689 destroyed though the most part of the humanist of Brasov.

In the property of the gymnasium of Brasov there were houses, gardens and meadows. The German name Schuler Gebirge (Muntele Postavarul – The Draper Mountain) and Schulerau (Poiana Brasov – Brasov Glade) remind of the gymnasium's students who used to hold here their feasts. In 1741, the priest Thomas Tartler believed that „a Romanian prince, named Negru Voda whose portrait is depicted on the church of Schei (maybe Neagoe Basarab – n.a.) donated the Postavarul Mountain to the Saxon school of Brasov, in order that the magistrate can allow the Romanian to build a church of their own”.

In the register compiled in 1544 by the rector Valentin Wagner, during the period 1544-1600, there are 1085 pupils, exclusively pupils of the superior cycle, called „students” (studios), young students with ages between 17 and 21 years.

The gymnasium's graduates became later teachers to the very school of Honterus, rectors of Brasov, Bistriţa, Cluj, Sibiu sau Sighişoara, priest and preachers, notaries and secretaries,

— 194 —

ǷǷ Braşov - Liceul românesc, denumit mai târziu ,,Andrei Şaguna” (desen Greguss János în Orbán Balázs, A szekélyföld leírása, VI, Budapest, 1872) ǷǷ Braşov—The Romanian gymnasium, later called ”Andrei Şaguna” (drawing by Greguss János in Orbán Balázs, A szekélyföld leírása, VI, Budapest, 1872)

în 1549, traducător al Bibliei în limba maghiară, Georgius Ostermaier, înmatriculat în 1550, organist şi compozitor, Simon Massa, înmatriculat în 1557, rector şi apoi primpreot al Braşovului, autorul unei cronici privind istoria Transilvaniei, Ţării Româneşti şi Moldovei, Leonhardus Untsch, înmatriculat în 1564, poet laureat al principelui Sigismund Bathori, Christian Schesäus, cel mai mare poet al Transilvaniei din secolul al XVI-lea.

Primul elev ortodox al gimnaziului săsesc a fost în anul 1783 Radu Tempea al V-lea. După ce a continuat studiile la Buda, el a ocupat funcţia de director de şcoală (1786) şi a fost hirotonit preot în Şchei (1802). În anul 1796 a fost numit director al Şcolilor naţionale neunite din Transilvania. Un an mai târziu, Tempea a scris ,,Gramatica românească” destinată şcolilor.

Introducerea Reformei a determinat şi funcţionarea unei tipografii. La început, hârtia era adusă din străinătate, apoi, în anul 1546, în Stupinii Braşovului, lângă râul Ghimbăşel, a fost înfiinţată prima moară de hârtie din Transilvania. La începutul lunii martie 1546, meşterul polonez Ioannes Papyrarius a adus judelui primar şi magistratului prima hârtie confecţionată aici şi a primit ca recompensă suma de 2 florini. Conform unor calcule, în perioada 1546-1600, moara de la Braşov a acoperit aproape 40% din necesarul de hârtie al Transilvaniei. Pe

doctors, typographers, musicians and poets. Among the graduates of the Saxon gymnasium there are Mathias Fronius, registered in 1544, the future author of „The Municipal Statutes” of the Saxons in Transylvania (1583), Franz Davidis, registered in 1545, one of the founders of the reformed church and later of the unitarian one of Transylvania, Gaspar Karoli, registered in 1549, translator of the Bible in Magyar language, Georgius Ostermaier, registered in 1550, organist and composer, Simon Massa, registered in 1557, rector and than first priest of Brasov, author of a chronicle about the history of Transylvania, Walachia and Moldavia, Leonhardus Untsch, registered in 1564, a poet awarded by the prince Sigismund Bathori, Christian Schesäus, the biggest poet of Transylvania in the XVIth century.

The first orthodox student of the Saxon gymnasium was in 1783 Radu Tempea IV. He continued his studies in Buda and was later schoolmaster (1786) and he was ordained priest in Schei (1802) In 1796 he was appointed director of the un-united national Scholls in Transylvania. An year later, Tempea wrote „The Romanian Grammar”, meant for scholastic use.

The Reformation implementing also involved the establishment of a typography. At the beginning, the paper was brought from abroad; subsequently, in 1546, in Stupinii Brasovului, near Ghimbasel river, has been established the

— 195 —

lângă desfacerea locală, hârtia produsă la Braşov a devenit şi marfă de export.

Procurarea uşoară a hârtiei se pare că a fost una dintre cauzele mutării tipografiei diaconului Coresi de la Târgovişte la Braşov, în anul 1556. Coresi a lucrat în Braşov până în anul 1583, ca traducător şi editor de cărţi religioase cu litere chirilice dar în limba română, folosind graiurile din sudul Transilvaniei şi nordul Ţării Româneşti. Aşa au fost puse bazele limbii literare române scrise. Se pare că la început tipărirea cărţilor chirilice a fost finanţată de proprietarul morii de hârtie, Johannes Benckner. Câştigul din folosirea hârtiei şi vânzarea cărţilor era foarte bun. Astfel, spre exemplu, vânzarea unei ediţii a Psaltirii româneşti, din anul 1570, tipărită de Coresi în 400 de exemplare, a însemnat un câştig de 100 florini (în comparaţie, averea unui sas bogat era între 2000-3000 de florini). În anul 1837, comunitatea maghiară a înfiinţat liceul romano-catolic din Braşov. Limba de predare a fost limba latină până în 1847, apoi limba germană şi din 1861 limba maghiară. În absenţa liceelor româneşti, aproape jumătate din elevi erau români. În perioada 1857-1875, directorul liceului a fost profesorul român de latină Iacob Mureşianu.

Un alt profesor român al liceului a fost Andrei Mureşianu, autorul poezie Un Răsunet, devenită apoi ,,Deşteaptă-te române” — viitorul imn naţional al României.

La 17/29 septembrie 1851 a fost începută construcţia gimnaziului românesc, în prezenţa episcopului ortodox Andrei Şaguna. Liceul a fost terminat în 1856, beneficiind de donaţiile bisericilor româneşti şi ale negustorilor şi industriaşilor români. Episcopul Şaguna, al cărui nume va fi purtat de şcoală, a propus ca ,,Sfânta Mucenică Sofia”, sărbătorită de creştini la 17 septembrie, chiar în preajma deschiderii festive a anului şcolar, să fie patroana spirituală a liceului. Încă din primii ani de activitate, gimnaziul a atras elevi din toate zonele româneşti ale imperiului şi chiar din România. Mari personalităţi ale vieţii politice şi culturale româneşti au fost elevii liceului: Titu Maiorescu, Şt. O. Iosif, Aurel Vlaicu, Onisifor Ghibu, Ioan Lapedatu, Alexandru Lapedatu, Lucian Blaga, Sextil Puşcariu.

Un moment inedit în istoria liceului s-a petrecut la 8 octombrie 1909, când fostul elev Aurel Vlaicu a făcut în curtea liceului primele zboruri demonstrative cu aeromodelul său. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea apar şi primele şcoli de fete din Braşov: şcoala maghiară de stat pentru fete (1875) şi şcoala evanghelică (1876). Ţara Bârsei, prin oraşul Braşov, deţine pionieratul şi în domeniul educaţiei sportive şi turistice din România. În anul 1853, lângă Poarta Şchei, pe locul unui şanţ de apărare, astupat, a fost amenajată ,,Şcoala de gimnastică” (Turnschule), prima şcoală sportivă de pe teritoriul actual

first paper mill of Transylvania. At the beginning of March 1546, the Polish master Ioannes Papyrarius brought the judge mayor and the magistrate the first paper manufactured here and was given as reward the amount of 2 florins. According to certain calculations, in the period 1546-1600, the mill of Brasov ensured almost 40% of the paper necessities of Transylvania. In addition of being sold on the local market, the paper manufactured at Brasov became export merchandise.

As it was easy to procure the paper, the authorities decided in 1556 to relocate the typography of Deacon Coresi from Targoviste to Brasov. Coresi worked in Brasov until 1583, as translator and editor of religious books written in Romanian language with Cyrillic letters, using the idioms spoken in the south of Transylvania and the north of Walachia. There were established therefore the basis of the written Romanian literary language. It seems that, at the beginning, the printing of the Cyrillic books was financed by the owner of the paper mill, Johannes Benckner. The gaining obtained from the paper's use and the books' selling was very consistent. The selling of an edition of the Romanian Psaltery, dating from 1570, printed by Coresi in 400 copies, brought a revenue of 100 florins (for comparison, the fortune of a rich Saxon was of about 2000-3000 florins).

In 1837, the Magyar community founded the RomanCatholic lyceum of Brasov. The teaching language was the Latin until 1847, then the German language and, until 1861, the Magyar language. As there were no Romanian highschools, almost half of the students were Romanians. In the period 1857-1875, the Romanian Latin teacher Iacob Muresanu was appointed headmaster of the Lyceum. Another Romanian teacher of the highschool was Andrei Muresianu, the author of the poetry One Resound, later to become „Rise up, Romanian!” - the future national anthem of Romania.

On September the 17/29th 1851, began the construction of the Romanian gymnasium, in the presence of the orthodox bishop Andrei Saguna. The lyceum was finished in 1856, benefiting the donations of the Romanian churches and the Romanian merchants and manufactures. The bishop Saguna, whose name will be taken by the school, proposed the „Saint Martyr Sofia”, celebrated by the Christians at the 17th September, around the festive opening of the academic year, as the spiritual patron of the lyceum. Since its first years of activity, the gymnasium attracted students from all the Romanian areas of the Empire and even of Romania. Great personalities of the political and cultural Romanian life have been students of the lyceum - Titu Maiorescu, Şt. O. Iosif, Aurel Vlaicu, Onisifor Ghibu, Ioan Lapedatu, Alexandru Lapedatu, Lucian Blaga, Sextil Puşcariu.

A peculiar moment in the highshool's history occurred on September the 8th 1909, when the former student Aurel Vlaicu made in lyceum's courtyard the first demonstrative flights with his famous airplane.

— 196 —

al României. Tot saşii au introdus în Ţara Bârsei şi alte moduri organizate de petrecere a timpului liber, preluate din vestul Europei. Astfel, în 1873 a fost înfiinţată prima Asociaţie alpină din Braşov, integrată în 1882 în Societatea Carpatină Transilvană (SKV). A fost începutul practicării turismului în mod organizat în Ţara Bârsei. Asociaţia a stabilit şi a marcat primele trasee montane şi a ridicat primele adăposturi. La un an de la afilierea la SKV, asociaţia a construit o cabană pe muntele Postăvarul, prevăzută cu locuri separate pentru bărbaţi şi femei. La 14 aprilie 1884, braşovenii Berger şi Kühlbrandt (coautor al primei monografii despre cetatea Râşnov) au parcurs în munţii Bucegi primele trasee pe schiuri din România. În privinţa preocupărilor românilor pentru dezvoltarea turismului remarcăm îndrumarul turistic scris de Ion Turcu, ,,Excursiuni în Munţii Ţara Bârsei şi ai Făgăraşului”, editat în 1896.

In the second half of the XIXth century are established the first schools for girls in Brasov – the Magyar statal school for girls (1875) and the evangelic school (1876).

Tara Barse, trough Brasov town, used to be the pioneer in the sporting and touring field in Romania. In 1853, near Schei Gate, on the very spot of a embedded defence dike, it was established „The Gymnastic School” (Turnschule), the first sportive school on the actual territory of Romania. The Saxons also implemented in Tara Barsei other leisure modalities, inspired by the customs of the western Europe. In 1873 it has been established the first Alpine Association of Brasov, integrated in 1882 within the Carpathian Transylvanian Society (SKV). It was the beginning of the organized tourism in Tara Barsei. The Association choose and marked the first mountain routes and built the first shelters. After a year since the affiliation to the SKV, the association built a chalet on Postavarul Mountain, endowed with separate places for men and women. On April the 14th 1884, the inhabitants of Brasov Berger and Kühlbrandt (the co-author of the first monograph of Rasnov stronghold) travelled on skies on the first tracks in Bucegi Mountains, a first in Romania.

A proof of the preoccupation of the Romanians for the tourism' development is the touristic guide written by Ion Turcu, „Travels in Tara Barsei and Fagaras Mountains”, printed in 1896.

ǷǷ Piatra Craiului (Noul călăuz al streinului prin Braşov şi regiunea d'impregiur, Braşov, 1891) ǷǷ Piatra Craiului (copy from Noul călăuz al streinului prin Braşov şi regiunea d'impregiur, Braşov, 1891)

— 197 —

Surse legende

Burzenland ... , 193...

Siebenburgen ..., 18...

Legende ..., Editura Kriterion, ...

Seres András, Barcasági magyar népköltészet és népszokások, Editura Kriterion, Bucureşti, 1984 Silvestru Moldovan, Ardealul. I. Ţinuturile de pe Olt, Braşov, 1911 ,,Universul”, decembrie 1935 Primăria Săcele

Credit foto

Arhivele Naţionale Braşov Magyar Nemzeti Múzeum Budapesta Kriegsarchiv, Wien Siebenbürgen Institut Gundelsheim Nicolae Pepene Bogdan Florin Popovici Victor Ştefănescu Ştefania Ciubotariu

Reconstituire istorică grafică

Radu Oltean Friedrich Hottenroth, Trachten, Haus, Feld- und Kriegsgeräthschaften Völker alter und neuer Zeit,II. Band, Stuttgart, Verlag von Gustav Weise, 1940 Die Österreichisch-Ungarisches Monarchie in Wort und Bild, I-VI, Wien, 1902

— 198 —

Bibliografie 1. Lenk von Trauschenfels, Siebenbürgens lexikon, Wien, 1839.

32. Iosif Şchiopul, Cavalerii Teutoni în Ţara Bârsei, ,,Ţara Bârsei”, an VI, nr. 5, 1934.

61. A.A. Mureşianu, Vechimea şi importanţa Săcelelor, în ,,Viaţa săceleană”, an I, ianuarie 1930, nr. 1

2. Jahrbuch des S.K.V., 1882 - 1886

33. Géza Báko, Cavalerii teutoni în Ţara Bârsei, în ,,Studii”, X, nr. 1, 1957.

62. Nicolae Pepene, Bogdan-Florin Popovici, Gernot Nussbächer, Daniel Paşcu, Hălchiu: o istorie în imagini, Braşov, Editura ,,Suvenir”, 2007.

3. Noul călăuz al streinului prin Braşov şi regiunea d΄impregiur, Braşov, 1891.

4. Das sächsische Burzenland. Zur Honterusfeier, Braşov, 1898 5. Osztrák Magyar Monarchia Írásban és Képben, Budapest, 1901 6. Die österreichisch-ungarisches Monarchie in Wort und Bild, VI, Wien, 1902.

7. Quellen zur Geschichte der Stadt Brassó, vol. IV – VII, Braşov, 1903-1918.

8. Călători străini prin Ţările Române, vol. II, îngrijit de Maria Holban, Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1970.

9. Călători străini prin Ţările Române, vol. VII, îngrijit de Maria Holban, Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1973

34. Radu Popa, Ţara Bârsei, în ,,Magazin Istoric”, an XIX, nr.

9, septembrie 1985.

35. Bariţiu George, Părţi alese din istoria Transilvaniei, I, II, Sibiu, 1890.

36. Florin Salvan, Viaţa satelor din Ţara Bârsei în Evul Mediu (secolele XIII – XVII), Bucureşti, 1996.

37. Florin Salvan, Aservirea obştilor săteşti autohtone din Ţara Bârsei, în ,,Cumidava”, XIV, Braşov, 1989.

38. Florin Salvan, Situaţia social-economică a satelor dependente de oraşul Braşov în preajma anului 1848, în ,,Studii şi articole de istorie”, VII, Bucureşti, 1965.

39. Pavel Binder, Drumurile şi plaiurile Ţării Bârsei, în ,,Studii şi articole de istorie”, XIV, Bucureşti, 1969.

40. Alexandrescu Alexandrina, Contribuţii la cunoaşterea populaţiei autohtone în feudalismul timpuriu în Ţara Bârsei, în ,,Cumidava”, VII, Braşov.

63. Orbán Balázs, A Székelyföld leírása, vol. 6, Pest, 1867 64. Hermann Fabini, Rosenau în ,,Atlas der siebenbürgischsächsischen Kirchenburgen und Dorfkirchen”, Band. 1, Hermannstadt–Heilderberg, 1988 65. J. Gross, E. Kühlbrandt, Die Rosenauer Burg.

Herausgegeben vom Ausschuss des Vereins für Siebenbürgische Landeskunde. Wien, 1896 66. Hunfalvy J., Rohbock Lajos, Magyarország és Erdély eredeti képekben, Darmstadt, 1856.

67. Nicolae Iorga, Neamul românesc în Ardeal şi Ţara Ungurească la 1906 68. Fabritius Károly, Erdélynek Honter János által kéztett térképe 1532-böl, Budapest, 1878

41. C. Nicolăescu-Plopşor, Cercetări paleolitice în peşterile din Ţara Bârsei, în ,,Materiale”, VII, Bucureşti, 1966.

69. Constantin Kiriţescu, Istoria Războiului pentru Întregirea României 1916 – 1919, ediţia a II-a, vol. I, Editura Casei Şcoalelor, Atelierele ,,Cartea Românească”, Bucureşti, 1925.

42. C.A. Stoide, Dregătorii satelor din Ţara Bârsei, în ,,Studii şi articole de istorie”, II, Bucureşti, 1957.

70. László Kőváry, Erdély régiségei és történelmi emlékei, Cluj, 1892

43. I. Lupaş, Cronicari şi istorici români din Transilvania, ediţia a II-a, Bucureşti, 1941.

71. Georg Kraus, Cronica Transilvaniei. 1608-1665, Bucureşti, 1965

44. Franz Zimmerman, Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen in Siebenburgen, vol. II, Sibiu, 1897.

72. E. Kühlbrandt, Die Rosenauer Burg, în vol. Das Burzenland. IV/1, Kronstadt, 1929

15. Nestor Urechia, Drumul Braşovului, Instit. de Arte Grafice Carol Göbl, Bucureşti, 1913.

45. Gernot Nussbächer, Contribuţii la istoricul cetăţii Bran şi a domeniului ei în secolele XIV-XV, în ,,Cumidava”, IX, Braşov, 1976.

73. Gernot Nussbächer, Din cronici şi hrisoave. Contribuţii la istoria Transilvaniei, Editura ,,Kriterion”, Bucureşti, 1987.

16. Alexandru Petit, Monografia judeţului şi oraşului Braşov cu diverse tabele, însoţită de Călăuza oraşului Braşov şi împrejurimi, Editura Institutului Cartografic ,,Unirea”, Braşov, 1922.

46. Fritz Schuster, Geschichtkritische Bemerkungen zu I. Clincius Ausführungen über Burg und Dorf Marienburg in Burzenland, în ,,Mitteilungen des Burzenländer Sächsischen Museums”, vol III, 1938, nr. 3-4.

17. Ioan Podea, Monografia judeţului Braşov, Editura Prefecturii jud. Bv., Braşov, 1938.

47. Árvay József, A Barcsasági hétfalu helynevei (Toponimia celor şapte sate din Ţara Bârsei), Kolozsvár, 1943.

18. Nicolae Dunăre, Ţara Bârsei, vol. I, Editura Academiei,Bucureşti, 1972

48. Nicolae Iorga, Romanitatea din jurul Braşovului, în ,,Revista istorică”, an XXV, nr. 10-12, octombrie-decembrie 1939.

10. Călători străini prin Ţările Române, vol. VIII, îngrijit de Maria Holban, Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1973.

11. Anuarul SOCEC al României Mari, 1924.

12. Enciclopedia României, vol. II, Editura Imprimeriilor Naţionale, Bucureşti, 1939 13. Enciclopedia României, vol. III, Editura Imprimeriilor Naţionale, Bucureşti, 1939 14. Enciclopedia României, vol. IV, Editura Imprimeriilor Naţionale, Bucureşti, 1943

19. Florea Costea, Repertoriul arheologic al Judeţului Braşov, Muzeul Judeţean de Istorie Braşov, 1966.

20. Gernot Nussbächer, Caietele Corona. Contribuţii la istoria Braşovului, Caietul 1, Editura Aldus, Braşov, 2002.

21. Gernot Nussbächer, Caietele Corona. Contribuţii la istoria Braşovului, Caietul 2, Editura Aldus, Braşov, 2003.

22. Gernot Nussbächer, Caietele Corona. Contribuţii la istoria Braşovului, Caietul 3, Editura Aldus, Braşov, 2004.

23. Gernot Nussbächer, Caietele Corona. Contribuţii la istoria Braşovului, Caietul 4, Editura Aldus, Braşov, 2005.

24. Braşov. Monografie comercială, Braşov, Camera de Comerţ şi Industrie, 2004.

49. Nicolae Gh. Puchianu-Moşoiu, Colinde din Ţara Bârsei, Sibiu, 1998.

50. Cărturari braşoveni. Ghid biobibliografic sec. XV – XIX, Braşov, 1972.

51. David Prodan, Iobăgia în Transilvania în secolul al XVIlea, vol. I, Bucureşti, 1968.

52. Popescu Alexandru, Aspecte ale peisajului rural în legende şi tradiţii istorice, în ,,Revista de etnografie şi folclor”, tom 13, nr. 1, 1968.

53. O. Velescu, Cetăţi ţărăneşti din Transilvania, Editura Meridiane, Bucureşti, 1964.

74. Ioan Halmaghi, Prejmerul medieval, Editura ,,Lux Libris”, Braşov, 2001.

75. Nicolae Pepene, Victor Ştefănescu, Bogdan Florin Popovici, Florina Rusu, Râşnov. O istorie în imagini, Edit. ,,Suvenir”, Braşov.

76. Corina Popa, Arhitectura sătească şi orăşenească în Ţara Bârsei în anii 1820 – 1910, ,,Buletinul Comisiei Naţionale a Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor istorice”, an VII, nr. 1 – 2/1996.

77. Adrian Andrei Rusu, Castelarea carpatică. Fortificaţii şi cetăţi din Transilvania şi teritoriile învecinate (sec. XIIIXIV). Cluj-Napoca, 2005 78. Adrian Andrei Rusu, Identitate refuzată: satul dintre ziduri (locuirea târzie din interiorul cetăţii Râşnovului, în ,,Investigări ale culturii materiale medievale din Transilvania”, Editura MEGA, Cluj-Napoca, 2008 79. Iordan I. Tacu, Predealul cu împrejurimile – Monografie istorică-Geografică-Turistică-Pitorească-Descriptivă, Editura Asoc. Turing-Clubului României, 1927.

80. Maria Rodica Niculescu, Predeal, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1988.

81. Vasile Oltean, Alcibiade Kivu, Predeal. Monografie, 2001.

25. Braşov – 1900, Braşov, 1996.

54. Antoni B., Cetăţile bisericeşti săseşti din Transilvania, în ,,Boabe de grâu”, II, 1931.

26. Gh. Epuran, Ţara Bârsei, Editura Uniunii de Cultură Fizică şi Sport, 1961.

55. George Oprescu, Bisericile cetăţi ale saşilor din Ardeal, Editura Academiei RPR, 1956.

83. ,,Universul” (1920 – 1944)

27. Karl-Heinz Brenndörfer, Tatort Burzenland, Stuttgart, 2007.

56. Ionescu Grigore, Istoria arhitecturii în România, vol. I, Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1963.

85. ,,Ţara Bârsei” (2002 – 2009).

28. Thomas Nägler, Aşezarea saşilor în Transilvania, Editura Kriterion, Bucureşti, 1992.

57. Octav Şuluţiu, Braşov, Fundaţia pentru literatură şi artă ,,Carol II”, Bucureşti, 1937.

29. Emil C. Lăzărescu, Cavalerii Teutoni în Ţara Bârsei, ,,Ţara Bârsei”, an VI, nr. 4, 1934.

58. Sextil Puşcariu, Braşovul de altădată, Cluj-Napoca, 1977.

30. Emil C. Lăzărescu, Cavalerii Teutoni în Ţara Bârsei, ,,Ţara Bârsei”, an VII, nr. 2, 1935.

31. Iosif Şchiopul, Contribuţiuni la istoria Transilvaniei în secolele XII şi XIII, Cluj, 1932.

59. Nicolae Iorga, Braşovul şi românii, Bucureşti, 1905.

60. Nicolae Orghidan, Excursiuni în împrejurimile Braşovului, în ,,Anuarul Liceului de Fete Principesa Elena”, Braşov, 1925.

82. ,,Gazeta Transilvaniei” (1870 – 1944).

84. ,,Cumidava” (1970 – 1994).

— 199 —

— 200 —

Cuprins

Legendele Țării Bârsei

Histories from the land of Barsa

Floarea de Colţ Edelweiss Uriaşii din Țara Bârsei The Giants from Barsa Land Comorile The treasures Legenda Stânci Mâna Dracului I Legenda Stânci Mâna Dracului I Pietrele The Rocks Regele Sigismund The King Sigismund Vlad Tepes și Matia Corvin în Ţara Bârsei Prince Vlad the Impaler in Land of Barsa Creştini și Turci Creştini și Turci Arhitectul Invidios The Envious Architect Legenda lui Honterus Honterus’s Legend Hotarele Țării Bârsei Hotarele Țării Bârsei Principele Bathory Principele Bathory Balaurul De Pe Creastă The Dragon On Tampa Mountain Povestiri Hazlii Povestiri Hazlii

5

5 8 13 25 31 37 42 46 54 57 64 73 80 82

Privire generală asupra istoriei Tării Bârsei General Overview of the History of the Land of Barsa

89