Casa lui Ptath

CYAN YELLOW MAGENTA BLACK

CEL

A CĂRUI PUTERE ESTE FĂRĂ MARGINI, CARE NU OBOSEŞTE, CARE NU CUNOAŞTE FRICA…

Acesta era Ptath, cel mai puternic dintre zeii născociţi vreodată de mintea omului. S-a întors, chiar dacă împotriva voinţei sale.

Zeiţa Ineznia, rivala lui de moarte, l-a azvârlit în lumea plină de primejdii a anului 200 000 000 d.H., în trup de muritor.

Va mai reuşi oare Ptath, cu puterile-i limitate de condiţia umană, să câştige lupta îndârjită cu Ineznia? Sau a rămas el, în taină, cea mai mare forţă din toate lumile şi toate timpurile?

UN

FANTASY CLASIC, SEMNAT DE UNUL DINTRE PĂRINŢII GENULUI SCIENCE-FICTION

Alfred Elton van Vogt (1912–2000) a fost primul mare scriitor de science-fiction canadian. La jumătatea secolului XX, în aşa-numita „epocă de aur” a SF-ului, figura, alături de Robert A. Heinlein, Isaac Asimov şi Arthur C. Clarke, în topul celor mai populari scriitori ai genului. Cartea lui Ptath (1947) este una dintre puţinele opere de fantasy scrise de Van Vogt şi, de fapt, singurul său roman de gen, fiind foarte apreciat atât de critici, cât şi de cititori.

F A N TA S Y ISBN: 978-973-102-228-4

LEDA , imprint al GRUPULUI EDITORIAL CORINT Designul copertei: Andreea Apostol Imaginea copertei © Peter Elson

www.ledabooks.ro www.edituracorint.ro

LEDA LEDA

CARTEA LUI PTATH

A.E. VAN VOGT

CARTEA LUI PTATH

Traducere din limba englez\ de LIGIA CARANFIL

L E D A GRUPUL

EDITORIAL

CORINT

Redactor: DANIEL PENESCU Tehnoredactare computerizat\: Cristina Gvinda A.E. van Vogt: THE BOOK OF PTATH Copyright © 1947 by A.E. van Vogt All rights reserved.

Toate drepturile asupra acestei edi]ii sunt rezervate Editurii LEDA, imprint al GRUPULUI EDITORIAL CORINT ISBN: 978-973-102-228-4

Descrierea CIP a Bibliotecii Na]ionale a României VAN VOGT, ALFRED ELTON Cartea lui Ptath / A.E. van Vogt; trad.: Ligia Caranfil. - Bucure[ti: Leda, 2009 ISBN 978-973-102-228-4 I. Caranfil, Ligia (trad.)

821.111(73)-31= 135.1

I

Întoarcerea lui Ptath EL ERA PTATH. NU C| S-AR FI GÂNDIT LA NUMELE LUI.

F\cea, pur [i simplu, parte din fiin]a lui, la fel ca trupul, ca bra]ele [i picioarele lui, la fel ca solul pe care c\lca. Ba nu, asta nu era adev\rat. P\mântul nu-i apar]inea. Exista o leg\tur\, desigur, între sol [i el, dar era de o natur\ ceva mai surprinz\toare. El era Ptath [i p\[ea pe p\mânt, p\[ea pe Ptath.

Se întorcea în cetatea lui Ptath, capitala imperiului s\u din Gonwonlane, dup\ o lung\ absen]\.

M\car atât îi era clar, atât putea accepta pe negândite, [i asta era important. Sim]i presiunea sub care se afla [i continu\ s\-[i iu]easc\ pa[ii, ca s\ vad\ dac\ nu cumva urm\toarea [erpuire a râului nu i-ar da posibilitatea s\ se îndrepte spre vest.

Spre vest se afla o vast\ întindere de iarb\, copaci [i dealuri pierdute în cea]a z\rilor albastre, iar undeva, dincolo de ele, era destina]ia lui. Iritat, î[i coborî privirile spre râul care-i 5

A.E. VaN VOGT

bara calea. Acesta tot [erpuia, r\sucindu-se f\r\ oprire, obligându-l din când în când s\ se întoarc\ pe propriile-i urme.

La început, asta nu p\rea s\ conteze. Acum îns\, da. Din toat\ inima [i adâncurile con[tiin]ei sale confuze, î[i dori s\ ajung\ cât mai repede spre dealurile dinspre vest, râzând, strigându-[i bucuria la gândul lucrurilor pe care avea s\ le g\seasc\ acolo.

Dar nu era chiar sigur ce anume avea s\ g\seasc\. El era Ptath [i se întorcea în mijlocul poporului s\u. Cum mai ar\tau oamenii aceia? Cum era Gonwonlane? Nu-[i putea aminti. Se încord\ ca un arc s\ afle r\spunsul care vibra dincolo de puterea gândului lui.

Trebuia s\ traverseze râul, m\car atât [tia [i el. De dou\ ori coborî în apele pu]in adânci din dreptul celui mai apropiat mal; [i de fiecare dat\ se trase înapoi, dezgustat, s\ simt\ ceva str\in. Sim]i prima durere a gândului deliberat, pe care îl avea în minte de când se întrupase din întuneric. Minunându-se, î[i arunc\ ochii spre dealurile care se a[terneau la orizont înspre sud, est [i nord. Asemeni celor din vest, cu o singur\ diferen]\ major\: pe el nu-l interesau. Î[i întoarse iar privirile spre dealurile vestice. Râu-nerâu, trebuia s\ ajung\ la ele! Nimic nu-l putea opri. }elul acesta vuia în el ca un vânt, clocotea ca o furtun\. Pe cel\lalt mal, îl îmbia o lume a gloriei. P\[i în ap\, se trase înapoi pentru o clip\, apoi înaint\ prin curentul învolburatelor unde întunecate. Râul îl tr\gea în bulboac\ [i p\rea s\ fie la fel de viu ca el însu[i. {i el înainta, prin acel t\râm, nef\când parte din el.

6

C A R T E A L U I P T AT H

Gândul i se curm\ când p\[i într-o groap\. Apele se adunau h\mesite acoperindu-i b\rbia, p\trunzându-i în gur\.

C\lâi, cu gust s\lciu. Agonia îi înjunghie pieptul. Se lupt\, lovind cu mâinile valurile, str\duindu-se s\ ajung\ la vadul mai înalt. R\m\sese în picioare, încruntându-se la apa care-i ajungea pân\ la piept. Nu-i era team\, pur [i simplu îi repugna, convins c\ nu era tratat cum se cuvine. Dorea s\ ajung\ la dealuri, iar râul încerca s\-l opreasc\. Dar el nu se l\s\. Dac\ trebuia s\-l doar\, foarte bine, atunci a[a s\ fie! P\[i înainte.

De data aceasta ignor\ suferin]a din pieptul lui [i merse drept înainte, prin chiar întunecimea apelor care-l înconjurau. {i într-un târziu, ca [i cum [i-ar fi dat seama de înfrângere, durerea disp\ru. Undele îl tot tr\geau, vrând s\-i smulg\ picioarele din mâlul moale de la fund, dar de fiecare dat\ când capul îi ie[ea la suprafa]\, vedea c\ înainta.

Junghiul sfredelitor din piept reveni, când ajunse într-un târziu la o adâncime mai mic\. Apa îi [iroia de pe buze. Tu[i [i v\rs\, pân\ când lacrimile îi înce]o[ar\ vederea [i, pentru o vreme, z\cu pe malul acoperit de iarb\, cu trupul contorsionat. Chinurile luar\ sfâr[it. Se ridic\ în picioare [i, pre] de un minut ce p\rea c\ nu se mai termin\, r\mase drept, cu privirile a]intite asupra cursului întunecat [i repede. Când se întoarse cu spatele la râu, era con[tient de un lucru: nu-i pl\cea apa.

Când ajunse în fa]a drumului, acesta îl buim\ci. Se întindea pe o linie aproape dreapt\ spre orizontul vestic [i tocmai aceast\ uniformitate a lui îl f\cea deosebit. Era evident c\ drumul, ca [i el, avea un ]el, dar nu se îndrepta de fapt nic\ieri. Încerc\ s\ se gândeasc\ la el ca la un râu în nemi[care, 7

A.E. VaN VOGT

dar nu sim]i nici o repulsie, nici o nepl\cere. Iar când f\cu primul pas, nu se scufund\.

Un zgomot îi întrerupse efortul gândirii. Venea dinspre nord, unde drumul disp\rea din vedere, [erpuind în spatele unui deal împ\durit. La început nu v\zu nimic, dup\ care acel ceva îi ap\ru în fa]a ochilor. O parte din trupul creaturii era la fel ca al lui. Acea parte avea bra]e, picioare, trunchi [i cap, aproape ca [i el. Fa]a îi era alb\, dar restul era în cea mai mare parte închis la culoare. {i toat\ asem\narea se oprea acolo. Dincolo de curioasa imagine a lui însu[i se afla o chestie din lemn cu ro]i, iar în fa]a aceleia, o fiin]\ cu p\rul lins, stacojie, pe patru picioare, cu un corn i]indu-i-se din frunte.

Ptath se îndrept\ direct spre jivin\, cu ochii larg deschi[i [i mintea atent\ la detalii. Auzi partea de sus a acelui ceva strigând la el, apoi cornul animalului îl împunse în piept. Se oprir\.

Se ridic\ indignat de pe pietri[. Partea uman\ a creaturii înc\ mai urla la el; [i nu se poate spune c\ n-ar fi în]eles ce-i spunea. Observ\ doar c\ f\ptura se afla în picioare, scuturând bra]ele spre el. Nu era ata[at. Ca [i el, era separat, diferit. Îl auzi r\stindu-se: — Ce te-a apucat, s\-mi s\ri a[a în fa]a unicornului? E[ti bolnav? {i care-i ideea s\ te plimbi pe aici gol-pu[c\? Vrei s\ te vad\ a[a solda]ii zei]ei?

Erau prea multe de în]eles, prea multe cuvinte se îngr\m\deau unele peste altele. Furia i se risipi, str\duindu-se s\ adune toate vorbele într-un ansamblu coerent.

— Apucat? repet\ el într-un târziu. Bolnav?

B\rbatul se holb\ la el curios.

8

C A R T E A L U I P T AT H

— Ia zi, îl lu\ cel\lalt u[urel, e[ti bolnav. Ai face mai bine s\ te urci aicea, lâng\ mine, iar eu am s\ te duc la templu, la Linn. Este la numai cinci kanbi distan]\. Ai s\ fii hr\nit acolo, ]i se va da [i ajutor medical. Hai, am s\ cobor [i o s\ te ajut s\ urci. În timp ce unicornul se punea în mi[care, omul îl iscodi: — Ce s-a întâmplat cu hainele tale?

— Haine? îi întoarse Ptath întrebarea, plin de curiozitate.

— Sigur.

B\rbatul se holb\ la el.

— Pe zardul din Accadistran, vrei s\ zici c\ nici nu [tii c\ e[ti despuiat? Dup\ mine asta-i amnezie.

Ptath se foi stingherit. Exista o nuan]\ în tonul b\rbatului care nu-i pl\cea, sugerându-i c\ ceva nu era în regul\ cu el. Indignarea f\cu s\-i scânteieze ochii [i rosti cu glas tare: — Despuiat! Haine!

— Nu te enerva!

Omul p\rea uimit. Se gr\bi s\-l l\mureasc\: — Uite — haine, ca asta!

Trase de haina lui aspr\, ridic\ un col] al acesteia. Mânia lui Ptath disp\ru f\r\ urm\. Îl scrut\ pe cel\lalt, încercând s\ în]eleag\ c\ tipul nu era de felul lui închis la culoare, ci c\ ceva întunecat îl acoperea. Trase mai tare de hain\ [i [i-o aduse mai aproape de ochi, ca s-o examineze mai bine. Se auzi un pârâit, [i r\mase cu o bucat\ de stof\ între degete. Omul începu s\ urle: — Hei, ce…?

9

A.E. VaN VOGT

Ptath î[i întoarse privirea buimac\ la individ. În sinea lui î[i spuse c\ fiin]a care f\cea atâta g\l\gie dorea ca el s\ nu se mai uite la hain\. Pierzându-[i dintr-odat\ r\bdarea, îi zvârli înapoi peticul smuls. Dar asta p\ru s\ nu fie îndeajuns. Ochii celuilalt se mic[orar\, buzele se strânser\, în vreme ce delibera cu voce tare: — Ai sfâ[iat stofa asta de parc\ ar fi fost hârtie. Nu e[ti bolnav. E[ti…

Hot\rârea îi în\spri tr\s\turile fe]ei. Mâinile îi zvâcnir\, mi[cându-se nervoase. Nu se putea opune rezisten]\ unei ac]iuni f\r\ sens, pân\ când nu se termina. Ptath lovi p\mântul cu o bufnitur\. Era prea nervos ca s\ dea aten]ie durerii.

Morm\ind, s\ri în picioare [i v\zu cum c\ru]a gonea de-a lungul drumului spre vest. Jivina cu un singur corn în frunte galopa în salturi mari. Iar omul st\tea drept în tr\sura lui, mânându-[i animalul cu h\]urile.

Ptath se târî de-a lungul drumului, gândindu-se la fiar\ [i la acel vehicul. Ar fi fost pl\cut s\ str\bat\ în acea c\ru]\ tot drumul pân\ la Ptath.

Trecu mult\ vreme pân\ când în fa]a lui ap\rur\ de departe fiarele uria[e. Le urm\ri [i sim]i pentru prima oar\ un interes intens fa]\ de b\rba]ii de pe spin\rile lor. Trucul, desigur, consta în a te apropia de c\l\re] [i a-l arunca repede la p\mânt, dup\ care s\ dispari cu iu]eala vântului. A[tept\, tremurând de ner\bdare. Nedumerirea îl cuprinse numai dup\ ce se apropiar\ cele patru animale.

Erau mai mari decât crezuse. Se în\l]au ca ni[te turnuri.

Erau de dou\ ori mai înalte decât el [i cu o constitu]ie 10

C A R T E A L U I P T AT H

robust\. Aveau gâturi lungi ce sus]ineau capete mici cu trei coarne [i cu ochi ageri. Galbenul-deschis de pe grumajii lor f\cea un contrast viu cu trunchiurile verzi [i cu violetul alb\strui al cozilor lungi, cu vârfuri ascu]ite. Galopau cu iu]eala vântului [i s\rir\ înapoi, oprindu-se în loc, într-un nor de praf.

— El este, sigur c\ da, zise unul dintre b\rba]i. }\ranul l-a descris întocmai.

— Chipe[ individ! constat\ al doilea. {i cum o s\-l lu\m?

Cel de-al treilea se încrunt\: — Parc\ l-am mai v\zut pe undeva! Sunt sigur de asta.

Doar c\ nu mai [tiu unde.

Veniser\ dup\ el, pentru c\ cineva le povestise despre el.

Omul cu c\ru]a, bineîn]eles, du[manul lui. Motivul celuilalt era mai presus de propria putere de în]elegere, dar asta nu f\cu decât s\-l înt\reasc\ în hot\rârea sa. Cozile lungi ce atârnau de-a lungul coapselor acelor animale îi ofereau cea mai bun\ metod\ de a se c\]\ra, dar în felul acela c\l\re]ul [i-ar fi dat seama de inten]ia lui. De fapt, cea mai bun\ abordare era o variant\ a ceea ce b\rbatul acela îi f\cuse lui.

Se rug\ de ei: — A]i putea s\ m\ ajuta]i? Mai sunt cinci kanbi pân\ la Linn, unde voi fi hr\nit [i mi se va da ajutor medical la templul de acolo. S\ coboare careva [i s\-mi dea o mân\ de ajutor. Sunt bolnav [i nu am haine.

Lui i se p\ru conving\tor micul discurs. A[tept\, observându-le reac]iile, atent la cel mai mic cuvânt sau gest, întip\rindu-[i în minte sintagmele pentru a le studia pe viitor, 11

A.E. VaN VOGT

urm\rindu-[i ]elul neab\tut. B\rba]ii se uitar\ unul la altul, apoi izbucnir\ în râs. Într-un târziu, unul îi r\spunse cu îng\duin]\: — Sigur, omule, o s\ te lu\m cu noi. De-asta am [i venit.

Un altul îl corect\, râzând: — Cred c\ ai încurcat pu]in distan]ele, str\ine. Linn este doar la trei kanbi dep\rtare, nu la cinci.

— Ai noroc c\ te-ai dovedit a fi inofensiv. Am crezut c\-i vorba de vreun rebel. Arunc\-i hainele pe care le-am luat cu noi, Dallird.

Un mald\r c\zu în iarba de la marginea drumului. Ptath îl scotoci curios, întinse fiecare pies\ pe iarb\, examinând cu col]ul ochiului felul în care ceilal]i erau îmbr\ca]i. Mai v\zu câteva obiecte, le examin\ [i, într-un târziu, le arunc\ deoparte, nefiindu-i necesare. V\zu c\ oamenii îl urm\reau, hlizindu-se cu gura pân\ la urechi.

— Tolomacule, începu unul deodat\, habar n-ai de îmbr\c\minte! Uite, asta e lenjerie de corp. Se pune pe dedesubt. Pe asta o îmbraci mai întâi.

Lui Ptath îi mergea mintea mai iute acum. Existau mai multe fapte pe care se putea cl\di un ansamblu. În]elese cuvintele într-o zecime de secund\ [i se îmbr\c\ în dou\ minute. Se apropie de unul dintre animale. Se prinse cu o mân\ de cel care se numea Dallird [i care-i aruncase hainele.

— Hai, îl îndemn\, ajut\-m\ s\ m\ urc!

Planul care îi trecu deodat\ prin minte era pe cât de simplu, pe atât de eficace. B\rbatul se aplec\ [i îi zise: — Ia-m\ de mân\ [i ]ine-te bine de [a.

12

C A R T E A L U I P T AT H

Asta era u[or. Totul era u[or. Ptath se trase în [a f\r\ efort, cu un singur bra]. Dallird scoase un strig\t ascu]it, ca un schel\l\it de câine, în timp ce fu aruncat la p\mânt. C\zu în genunchi [i se ghemui acolo, gemând [i înjurând, iar Ptath se a[ez\ mai bine în [a, prinse h\]urile [i î[i mân\ animalul în direc]ia vestului, a[a cum v\zuse la omul din c\ru]\.

Goana c\lare îl fascin\. F\r\ trepida]ii, f\r\ mi[c\ri în sus [i în jos, f\r\ leg\n\ri. C\ru]a cu unicorn îl mai zgâl]âise, galopul creaturii \steia avea un ritm de vis, parc\ plutea. F\r\ îndoial\ c\ numai în [a avea s\ fac\ tot restul c\l\toriei.

Urm\rea cum se mi[cau în galop copitele din spate ale jivinei [i felul în care coada, aparent grea, i se învolbura în aer, când în fa]a ochilor i se dezv\lui o por]iune din drumul l\sat în urm\. Acolo, la câ]iva pa[i, goneau celelalte trei animale, dintre care unul era c\l\rit de doi oameni.

Alc\tuiau un grup interesant, plin de culoare, în[irându-se în vâltoarea cursei. R\mase absorbit, urm\rindu-i cum se apropiau tot mai mult de el. Nu sim]i nici un fel de team\ [i nu avu nici un sentiment de implicare personal\. Într-un târziu, fa]a lui se întunec\ din cauza felului în care gurile acelor oameni se deschideau [i se închideau. Sunetul ]ipetelor lor ajunse pân\ la el în tropotul copitelor jivinei sale.

Strig\tele lor îl buim\cir\. Se ]ineau dup\ el [i nu era drept.

El nu-l urm\rise pe omul din c\ru]\. Începu s\ se întrebe dac\ nu f\cuse o gre[eal\.

Cu o repulsie tot mai mare urm\ri cum jivinele îl ajunser\ din urm\ [i goneau în linie dreapt\ cu el. S\ dea bice fiarei nu mai avea nici un rost. Nu era la fel de iute precum celelalte 13

A.E. VaN VOGT

sau oamenii aceia cuno[teau vreo modalitate misterioas\ de a face creaturile s\-[i m\reasc\ viteza. Dou\ dintre acele jivine mari, cu gâturile lor lungi, trecuser\ de capul animalului s\u, care încetini, mai f\cu câ]iva pa[i înapoi, dup\ care se opri.

Ptath r\mase în [a enervat [i n\uc. Situa]ia era cu totul nou\, diferit\ [i ciudat\. Dac\ nu-i venea imediat ideea vreunei ac]iuni drastice, acei oameni l-ar fi putut for]a s\ se dea jos de pe animal. Unul dintre ei spuse: — Ei bine, l-am încol]it. {i acum?

— L\sa]i-m\ s\-l pocnesc, mârâi Dallird. O s\-i umplu de sânge mutra aia a lui ar\toas\.

Ptath îl fulger\ cu privirea pe b\rbat. Nu era sigur ce voia s\ spun\, dar ideea unei noi lovituri se subîn]elegea, iar mu[chii gâtului i se încordar\ de indignare. Un plan care i se înfiripa vag în minte c\p\t\ dintr-odat\ contur. P\rea o solu]ie simpl\ [i satisf\c\toare.

Avea de gând s\-i trânteasc\ pe to]i acei b\rba]i la p\mânt, iar el s\ mâne celelalte jivine în fa]a lui, la o oarecare distan]\, în a[a fel încât s\ nu le mai permit\ celorlal]i s\ se ]in\ dup\ el, ba s\ mai trimit\ [i pe al]ii s\-l agaseze.

V\zu c\ unul dintre ei scotea la iveal\ o arm\ lung\, cu vârf ascu]it, dintr-o teac\ ]inut\ la spatele creaturii pe care o c\l\rea. Obiectul acela sc\p\r\, biciuind aerul.

— D\-te jos! url\ omul. Coboar\ imediat, c\ altfel î]i trag una-n cap cu suli]a mea.

— De ce n-o bagi în el? îl îndemn\ Dallird. Înva]\-l minte s\ se mai lege de solda]ii templului.

14

C A R T E A L U I P T AT H

În sinea lui, Ptath ardea de mânie, ceea ce-i înte]ea îndr\zneala [i hot\rârea nestr\mutat\ de a-[i atinge scopul.

Exista o cale, cuget\ el, de a-i trânti la p\mânt pe Dallird [i pe omul aflat cu el în [a. Fiara pe care o c\l\reau se afla la o arunc\tur\ de b\]. Ag\]ându-se de [a cu degetele, trecându-[i piciorul stâng peste ea [i cu o mi[care rapid\…

Asta l-ar expune atacului din partea omului cu suli]a [i a celuilalt de pe cea de-a treia jivin\. Dar era deja evident c\ trebuia s\-[i duc\ pas cu pas planul la îndeplinire. Cu o mi[care de alunecare, îi în[f\c\ pe cei doi. Un pumn îl izbi în fa]\. Sim]i un junghi, dar tocmai surpriza gestului fu ceea ce-l f\cu s\ riposteze, nu durerea. Falangele lui zdrobir\ fa]a b\rbatului de lâng\ Dallird. Oasele trosnir\, sângele ]â[ni.

Omul se d\du pe spate cu un singur strig\t [i c\zu moale, atârnând de [a. Era o metod\ atât de eficient\, încât Ptath o aplic\ [i pe Dallird. Omul se trase înapoi [i se pr\bu[i, alunecând din [a. R\mase acolo, ]ipând cât îl ]inea gura: — Altoie[te-l, Bir, nu-l ierta! L-a ucis pe San. Ptath se smuci înapoi în [a. În timp ce-l lovea pe-al treilea dintre ei, se a[tept\ s\ simt\ o durere în spate, dar nu se întâmpl\ nimic. Omul cu suli]a se dep\rta deja pe drum, disp\rând dup\ creasta unui deal. Ptath se încrunt\ [i î[i mân\ animalul înainte. Inten]ia lui era s\-l prind\ din urm\ pe individ. Dar, când ajunse la marginea unei v\i largi prin care drumul [erpuia la vale, v\zu crescând distan]a dintre el [i cel pe care-l urm\rea. Acela se f\cu nev\zut într-o dumbrav\ din dep\rtare.

15

A.E. VaN VOGT

Drumul continua s\ [erpuiasc\ u[or spre dreapta pe când Ptath începu s\ coboare la vale. Trecu pe lâng\ ni[te b\rba]i care lucrau câmpul întunecat, f\r\ nici un fir de iarb\, pe lâng\ ridic\turi din lemn [i piatr\ ce ar\tau bizar, în\l]ându-se printre copaci. Ajunse într-un târziu la pâlcul de arbori printre care se pierduse Bir [i de unde drumul se bifurca.

Uluit, Ptath trase de dârlogi, oprindu-se. Priveli[tea a ceea ce el ajunse s\ accepte ca fiind o r\scruce perfect obi[nuit\ a drumului care se desp\r]ea luând-o pe dou\ c\i de dimensiuni egale constituia un pas înainte important, [i îi lu\ câteva secunde pân\ reu[i s\ în]eleag\ asta. Tensiunea lui ced\ locul monotoniei. Cele dou\ drumuri i se întindeau în fa]\.

O por]iune continua în direc]ie dreapt\, cealalt\ se îndrepta spre vest, înspre o câmpie imens\, ce se întindea în dep\rtare, în stânga lui Ptath. Era de mult\ vreme pe drumul vestului, când un fo[net se auzi din cer.

Jivina înaripat\ trecu pe deasupra cre[tetului s\u, fluturându-[i zgomotos aripile imense, de un albastru cenu[iu, l\sându-[i capul triunghiular în jos [i privindu-l cu ochii ei vii, de culoarea focului. Abia când se întoarse din nou spre el, observ\ c\ unul dintre cei doi b\rba]i ce c\l\reau pe spinarea animalului era Bir. Ptath se îndrept\ în [a. Omul disp\ruse ca s\ revin\ cu aceast\ enorm\ creatur\ zbur\toare [i s\ continue s\-l h\r]uiasc\. Aceast\ urm\rire perseverent\ devenise de nesuportat. Ptath ridic\ pumnul spre pas\re [i url\, la fel cum c\l\re]ii de pe fiarele cu gât lung f\cuser\ în direc]ia lui. Jivina zbur\toare mai pluti o dat\ în cerc, deasupra lui, apoi se 16

C A R T E A L U I P T AT H

arunc\ înainte, cu o vitez\ ame]itoare. Deveni în curând o pat\ pe cer. Disp\ru în ce]urile alb\strii dinspre vest.

Ptath î[i continu\ drumul c\lare. Deodat\, soarele, pe care abia dac\ îl observare când se aflase sus, deasupra capului s\u, ap\ru coborând la orizontul vestic, str\lucind peste un nor de praf ce cre[tea tot mai mult. Norul de praf se apropie [i în cele din urm\ se dizolv\ într-un [ir lung de fiare la fel ca a lui, fiecare cu câte un c\l\re] în spinare. Deasupra animalelor în goan\, zburau o mul]ime de creaturi albastre-cenu[ii.

Marele alai n\v\li în fa]a lui. O mul]ime de jivine îl împresurar\. Ceva lung [i sub]ire, un fel de c\p\stru alungit, îl pocni ca un bici. Instantaneu, bra]ele îi fur\ legate [i el fu aruncat la p\mânt. Ateriz\ în genunchi [i în mâini [i, pre] de o clip\, confuzia fu complet\. Fiarele mi[unau în jurul lui.

Pretutindeni se auzeau strig\te, o întreag\ babilonie ce îi biruia gândirea. În sfâr[it, aproape indiferent, se ridic\ în picioare.

Smuci de lasou [i dintr-o singur\ mi[care îl arunc\ deoparte.

Eliberat din strânsoare, deveni con[tient c\ fusese din nou azvârlit din [a, c\ trebuia iar\[i reluat întregul proces de a-[i procura un alt animal. Î[i miji ochii, str\fulgerând printre gene fe]ele c\l\re]ilor care-l împresuraser\, c\utându-l pe Bir. Nu se afla acolo [i asta era bine. Însemna c\ ei n-aveau de unde s\ [tie de versiunea aceluia asupra încurc\turii. Se gândi un moment, cânt\rind cu încordare fiecare cuvânt pe care trebuia s\-l foloseasc\, din tot ceea ce auzise [i v\zuse. Apoi gr\i: 17

A.E. VaN VOGT

— Cineva s\ coboare [i s\ m\ ajute s\ m\ ridic în [a. Mai sunt doar trei kanbi pân\ la Linn, iar acolo îmi vor da de mâncare la templu [i ajutor medical. Eu… Se opri în acea clip\, c\ci privirea îi c\zu asupra unei fiin]e omene[ti… care nu era b\rbat. Creatura sem\na cu ceilal]i, dar, în loc de pantaloni, purta o lung\ rochie închis\ la culoare [i, în loc s\ [ad\ pe o [a prins\ de grumazul jivinei, ea c\l\rea într-un fel de cutie sub un baldachin, ce era legat\ pe spatele lat al unui animal gigantic. Femeia rosti cu o voce gutural\: — Domnul meu, este cea mai ciudat\ cuvântare ce mi-a fost dat s\ aud vreodat\. E nebun omul \sta?

Un b\rbat înalt cu p\rul de un cenu[iu ca fierul îi r\spunse: — M\ tem c\ da. Am uitat s\-]i spun, fata mea, c\ cel care zbura c\lare pe screer, [tiindu-ne în drum spre cas\, a venit s\ ne avertizeze c\ ne-am putea întâlni cu acest individ.

Se pare c\ deja a comis o crim\. C\pitane, s-o informezi pe prin]esa templului de toat\ situa]ia.

Ptath ascult\ explica]ia cu interes. Existau o groaz\ de lucruri uimitoare în ea, cuvinte pe care nu le putea asocia cu imagini, dar îi fu destul de limpede pentru ca denaturarea faptelor s\-i stârneasc\ mânia. Îns\ nu-i trecu prin minte s\ corecteze relatarea, sau m\car s\ se gândeasc\ la eventualele consecin]e care ar mai putea decurge din întreaga întâmplare.

Pur [i simplu, începând cu omul din c\ru]\, întâmpinase o serie întreag\ de obstacole în dorin]a lui de a c\l\ri. Era foarte agasant, dar num\rul celorlal]i era atât de mare încât, pentru moment cel pu]in, ar fi f\cut mai bine s\ accepte 18

C A R T E A L U I P T AT H

situa]ia. Avea s\-[i continue drumul pe jos. O dat\ hot\rârea luat\, se întoarse, se aplec\ sub burta mare [i verde a fiarei [i o porni la drum.

O briz\ blând\ [i r\coroas\ sufla, mângâindu-i obrajii în timpul mersului. Aducea cu ea un miros puternic, dar nu nepl\cut, de transpira]ie animalic\, cu u[oare miresme de iarb\, de copaci [i de câmpuri arate, de grâne abia încol]ite.

Totul se îmbina într-un amestec bogat, îmb\t\tor, ce îi u[ura sufletul. Armonia fu spart\ de un ]ip\t care despic\ aerul.

Animalele se înv\lm\[ir\, în zgomotul copitelor, dup\ care îl mai înconjurar\ o dat\. Femeia murmur\: — Chiar [i pentru un nebun, psihologia lui este bizar\.

Ce ai de gând s\ faci cu el, domnul meu?

B\rbatul ridic\ din umeri.

— Îl execut\m, bineîn]eles. Crima este crim\. Pune [ase oameni s\ descalece, se adres\ el c\pitanului, f\cându-i semn din cap. Duce]i-l în câmpul acela arat [i înmormânta]i-l. O groap\ de aproape un metru o s\ fie de-ajuns.

Ptath îi urm\ri curios pe b\rba]i. Cuvintele pe care cel numit „domnul meu” le spusese aveau un în]eles anume, dar aveau atâta noutate în ele, încât nu le putea asocia în mintea lui nici unei imagini. Iar seriozitatea foarte calm\ a tonului f\cea [i mai tulbure o situa]ie tot mai n\ucitoare cu fiecare secund\ ce trecea.

Se trezi brusc la realitate când doi b\rba]i pe care nu-i observase se apropiar\ de el pe la spate [i îl apucar\ de coate. Gestul era atât de intim încât se smuci cu violen]\ din strânsoarea lor. Oamenii zburar\ aterizând în noroi. Ptath se întoarse 19

A.E. VaN VOGT

iritat, în vreme ce al treilea se aplec\ s\-l apuce de genunchi. Se cl\tin\, când b\rbatul îl lovi cu um\rul, [i îl izbi cu toat\ puterea în cap. Acela se pr\bu[i la p\mânt, de unde nu se mai ridic\.

Ptath se îndep\rt\ de trupul c\zut [i fu apucat de trunchi [i de bra]e de doi dintre cei trei r\ma[i întregi. Al treilea îl prinse de picioare. To]i trei îl ridicar\ pe sus, ceea ce nu putea îndura. Dintr-o singur\ lovitur\ zdrobi fa]a omului care-l ]inea de picioare. Instantaneu, din nou pe picioarele lui, Ptath se desprinse cu brutalitate din strânsoarea celorlal]i doi, îi apuc\ [i îi ridic\ pre] de o secund\, ]inând în fiecare mân\ câte un trup care se zvârcolea, dup\ care îi zvârli cât colo cu mânie. Î[i ridic\ apoi privirile spre omul numit „domnul meu”, spre femeie [i iar spre b\rbat. Pentru prima oar\ se gândi c\ acela era pricina asaltului inexplicabil. Ochii lui îl s\getar\ pe individ, calculând distan]a dintre ei. Dac\ ar putea s\-l reduc\ la t\cere ca [i pe ceilal]i, ar pune cap\t acestei stupidit\]i.

Observ\ c\ femeia vorbea: — Mi se pare c\ l-am mai v\zut undeva. Str\ine, care-]i este numele? Întrebarea îl opri tocmai în momentul în care d\dea s\ se-arunce spre ei. Numele lui? Cum? Ptath, bineîn]eles. Ptath din Gonwonlane. De trei ori marele Ptath. Era uluit numai [i de faptul c\ cineva îi mai punea aceast\ întrebare. Î[i scutur\ capul, înt\râtat de strig\tele care împiedicau r\spunsul lui s\ ajung\ la urechile femeii. „Domnul meu” striga ceva în leg\tur\ cu ni[te s\ge]i [i, simultan, Ptath sim]i o durere ascu]it\ în piept.

20

C A R T E A L U I P T AT H

~[i coborî privirea [i fu uimit s\ vad\ un vârf sub]ire din lemn ie[indu-i prin partea stâng\ a pieptului. Se holb\ la el pentru un moment, apoi îl trase afar\ [i-l arunc\ în ]\rân\. Durerea îi disp\ru f\r\ urm\. O a doua s\geat\ îi fix\ bra]ul de trup. {i pe aceasta o smulse, apoi se mai întoarse o dat\ c\tre omul care îi f\cea atâtea necazuri. O auzi pe femeie strigând: — Domnul meu, opre[te-i, opre[te-i! N-ai auzit ce-a zis?

Nu vezi?

— Hm? se întoarse b\rbatul spre ea.

Ptath, luptându-se cu o indignare crescând\ s\-[i scoat\ cea de-a treia s\geat\, sim]i tonul n\uc din vocea lui.

— Nu pricepi? continu\ femeia. „El a c\rui putere este nelimitat\, care nu cunoa[te oboseala [i nu [tie ce-i frica…”

Se auzi vocea b\rbatului mustrând-o: — Ce prostii vorbe[ti? |sta este un mit pe care-l p\str\m viu în sufletul maselor. Ne-am în]eles de o mie de ori c\ zei]a Ineznia se folose[te de acest nume, Ptath, pentru propagand\. Se întrerupse: Cum, dar este imposibil!

Ea ]ip\: — F\-i s\ se opreasc\! S-a întors dup\ ce epoci întregi a fost contopit cu rasa uman\. Uit\-te mai îndeaproape! Vezi fa]a lui! Este exact statuia din templu!

— Seam\n\ mai degrab\ cu prin]ul Ineznio, iubitul zei]ei, ripost\ b\rbatul. Dar nu te îngrijora. Las\-m\ pe mine s\ m\ ocup de asta.

Semnele de isterie disp\rur\ de pe figura femeii, care-[i miji ochii.

— Nu aici, zise ea repede. Du-l la templu.

21

A.E. VaN VOGT

„Domnul meu” se sf\tui cu oamenii s\i, dup\ care îi spuse calm lui Ptath: — Vei veni cu noi la templul din Linn. O s\ te hr\nim [i o s\-]i acord\m asisten]\ medical\, dup\ aceea o s\-]i d\m un screer zbur\tor care te va purta unde vei dori.

Pe dat\ atacul de neîn]eles lu\ sfâr[it.

22

CYAN YELLOW MAGENTA BLACK

CEL

A CĂRUI PUTERE ESTE FĂRĂ MARGINI, CARE NU OBOSEŞTE, CARE NU CUNOAŞTE FRICA…

Acesta era Ptath, cel mai puternic dintre zeii născociţi vreodată de mintea omului. S-a întors, chiar dacă împotriva voinţei sale.

Zeiţa Ineznia, rivala lui de moarte, l-a azvârlit în lumea plină de primejdii a anului 200 000 000 d.H., în trup de muritor.

Va mai reuşi oare Ptath, cu puterile-i limitate de condiţia umană, să câştige lupta îndârjită cu Ineznia? Sau a rămas el, în taină, cea mai mare forţă din toate lumile şi toate timpurile?

UN

FANTASY CLASIC, SEMNAT DE UNUL DINTRE PĂRINŢII GENULUI SCIENCE-FICTION

Alfred Elton van Vogt (1912–2000) a fost primul mare scriitor de science-fiction canadian. La jumătatea secolului XX, în aşa-numita „epocă de aur” a SF-ului, figura, alături de Robert A. Heinlein, Isaac Asimov şi Arthur C. Clarke, în topul celor mai populari scriitori ai genului. Cartea lui Ptath (1947) este una dintre puţinele opere de fantasy scrise de Van Vogt şi, de fapt, singurul său roman de gen, fiind foarte apreciat atât de critici, cât şi de cititori.

F A N TA S Y ISBN: 978-973-102-228-4

LEDA , imprint al GRUPULUI EDITORIAL CORINT Designul copertei: Andreea Apostol Imaginea copertei © Peter Elson

www.ledabooks.ro www.edituracorint.ro

LEDA LEDA