In 1950, elitele îl ridicau în slăvi pe Stalin. În 1960, aceleaşi elite ne asigurau că decolonizarea va aduce fericirea în ţinuturile de dincolo de mări. În 1968, visau să suprime orice constrângere socială. În 1975, salutau victoria comunismului în Indochina. În 1981, credeau c-au părăsit întunericul pentru lumină. În 1985, proclamau că Franţa e datoare să-i primească pe dezmoşteniţii din întreaga lume. Iar în anii '90, aceleaşi elite afirmau că epoca naţiunilor, a familiilor şi a religiilor a luat sfârşit. Timp de 50 de ani, spiritele refractare acestui discurs au fost discreditate, iar faptele care-au contrazis ideologia dominantă au fost trecute sub tăcere. Acesta este terorismul intelectual. Practicând amal-gamarea, procesul de intenţie şi vânătoarea de vrăjitoare, acest mecanism totalitar a constituit un obstacol în faţa oricărei dezbateri reale asupra problemelor pe care le angajează viitorul.
