Prin formula pusă în circulaţie, Nicolae Iorga a relevat supravieţuirea Bizanţului timp de câteva secole după căderea Constantinopolului. Pentru Iorga, Bizanţul înseamnă o continuitate a lumii antice târzii şi o supravieţuire a sa în lumea modernă. Pentru Iorga exista un Bizanţ real (330‑1453) şi un „Bizanţ” ideal, care se prelungeşte până în pragul veacului al XIX‑lea. Astfel, continuitatea bizantină este triplă: politică, de civilizaţie şi umană.
