Orice fiinta este alcatuita in primul rand din energie. Iar energia este informatie, si invers. Corpul material este doar invelisul altor corpuri energetice. Omul se incadreaza si el, fireste, in organizarea universala. “Animal cu (oaresce) ratiuneâ€?, fiinta umana a fost inzestrata cu capacitatea de a avea o paleta larga de trairi, sentimente si ganduri. Dovada ca acestea sunt energii in stare pura ne este oferita de constatarile de-a lungul timpului si cercetarile stiintifice din ultimile doua secole. Trairile si sentimentele negative creeaza energia negativa, nefasta, iar gandurile se pot chiar si materializa, dupa cum s-a reusit in proiectul Montauk. Ca orice energie, sentimentele, trairile si gandurile umane au o anumita vibratie. O energie negativa nu poate avea, evident, decat o vibratie joasa, pe principiul universal al evolutiei. Universul nostru nu este unic in Mega-Cosmos. Exista Universuri "negative" (ca polaritate electrica, nu altceva) dar si universuri paralele (anticii scriau despre al7-lea, al 9-lea si chiar al 12-lea cer). Dezvoltarea Universului nostru dupa Big Bang demonstreaza ca atomul primordial era unul atat de inteligent incat ingloba in el intregul program de dezvoltare ulterioara a vietii! Deci, Creatorul Universului nostru apartine unui alt Univers! Cum a aparut, insa, Universul de origine al Mega-Cosmosului intrebati-l pe Creator‌
1
INGERUL CARE TE PROTEJEAZA IN FUNCTIE DE ZIUA IN CARE TE-AI NASCUT Încă de la naştere, fiecare fiinţă umană este lăsată sub protecţia unui înger care are sarcina precisă de a o asista în orice moment al vieţii sale, fără s-o abandoneze niciodată. Fiecare persoană are deci propriul său înger păzitor, indiferent de rasă, cultură sau religia de care aparţine. Chiar şi persoanele care spun că sunt atee, materialiste convinse sau cele care refuză să creadă într-o altă dimensiune decât cea terestră, au un înger personal. Îngerul nostru personal ne fereşte de pericolele care ne pândesc fără ca noi măcar să le bănuim ; ne îndeamnă să ne deschidem către ceea ce este bun şi să evităm răul ; are sarcina de a transmite mai departe rugăciunile noastre şi intervine neobosit pentru ca noi să primim întotdeauna dragostea divină. Ingerii sunt capabili de o intelegere profunda, ei cunoscand bine strafundurile sufletului uman si, in marea lor intelepciune, privesc si accepta slabiciunile noastre ca pe niste obstacole inevitabile pe parcursul existentei omenesti. Prin urmare, nu trebuie sa ne simtim stanjeniti fata de ei pentru toate imperfectiunile noastre pe care ni le-am “expune” intr-un dialog sincer cu ei, caci ingerii ne cunosc infinit mai bine decat ne cunoastem noi insine. Cand ne simtim cuprinsi de tensiuni si nelinisti, sa avem incredere in sfaturile binefacatoare ale ingerilor. Dimineata, inainte de a fi absorbiti de vartejul activitatilor cotidiene si seara, cand oboseala ne copleseste si ne simtim goi, putem sa ne adresam ingerului pazitor si sa-l rugam sa ne ajute sa redam sufletului nostru pacea si seninatatea. Ingerii pot face multe pentru noi. Este suficient sa le invocam ajutorul si pentru asta va poate fi de folos sa stiti numele ingerului vostru pazitor. Pentru cei nascuti: Duminica ingerul pazitor este arhanghelul Mihail, chakra corespondenta este chakra 1 iar piatra 2
protectoare este ochiul de tigru sau hematitul Luni ingerul pazitor este arhanghelul Gabriel , chakra corespondenta este chakra 2 iar piatra protectoare este citrinul , carneolul sau topazul auriu Marti ingerul pazitor este arhanghelul Camael , chakra corespondenta este chakra 3 iar piatra protectoare este piatra soarelui, chihlimbarul sau citrinul galben Miercuri ingerul pazitor este arhanghelul Rafael , chakra corespondenta este chakra 4 iar piatra protectoare este aventurinul , cuartul roz sau smaraldul Joi ingerul pazitor este arhanghelul Metatron , chakra corespondenta este chakra 5 iar piatra protectoare este lapis lazuli, turcoaza sau acvamarinul Vineri ingerul pazitor este arhanghelul Uriel , chakra corespondenta este chakra 6 iar piatra protectoare este ametistul , fluoritul sau azuritul Sambata ingerul pazitor este arhanghelul Cassiel , chakra corespondenta este chakra 7 iar piatra protectoare este cuartul de stanca sau diamantul
VARSTELE OMENIRII.
În tradiţia esoterică indiană, există 4 vârste ale omenirii (sau yuga): 3
1. Krita - sau vârsta de aur. Ea a durat, se spune, peste 1 mil de ani. (Tradiţia dă o cifră concretă, dar nu văd la ce ne-ar folosi.) Se spune că aceea ar fi fost copilăria omenirii, când oamenii "erau duşi de mână" de către zei. Raţiunea lor era în stadiu rudimentar, dar ei se aflau în legătură directă cu Sursa divină. 2. Treta - sau vârsta de argint. A durat şi ea tot peste 1 mil de ani, fiind totuşi mai scurtă decât prima. În această perioadă, omul începe să dezvolte conştinţa de sine, devine conştient că între sine şi divinitate există o limită. Este echivalentă coborârii omului în materie. Zeii încep să plece, apar semizeii. 3. Dvapara - sau vârsta de bronz. A durat peste 800.000 de ani. Separarea omului se accentuează, egoul său se întăreşte. Coborârea în materie este foarte avansată. În locul semizeilor, apar eroii. 4. Kali - sau vârsta de fier - trebuie să dureze peste 400.000 de ani. Noi ne aflăm încă în ea. Egoul este complet dezvoltat, ca şi raţiunea. Este epoca oamenilor, eroii au dispărut. Această "coborâre în materie"este atât un lucru pozitiv, cât şi negativ. Pe de o parte, omul pierde legătura directă cu Sursa divină, dar are posibilitatea să se cunoască pe sine, să îşi conducă viaţa. Desigur, e necesar ca el să refacă această legătură, şi acest lucru este mai greu acum, când egoul ridică piedici. Dar, şi răsplata va fi mai mare! După cum spune un mistic: " e mai preţioasă puritatea redobândită, decât cea originară." Inchei prin câteva versuri dintr-un important poem epic al umanităţii, care par să exprime destul de bine sensul profund al perindării acestor epoci ale umanităţii, ca şi ale fiecărui om în parte: "Condu-mă de la Ireal la Real, Din întuneric, spre Lumină De la Moarte, la Nemurire." (Upanishade AFLA SINGUR GRADUL DE EVOLUTIE SPIRITUALA CU CARE TE-AI INCARNAT Exista in numerologie un numar care ne arata gradul de evolutie spirituala cu care ne nastem in aceasta viata.Acest numar se poate afla adunand cifra zilei de nastere cu cifra lunii si cu ultimele doua cifre ale anului nasterii, rezultatul reducandu-l la o singura cifra. (Ex: Data nasterii 10 septembrie 1970 adica 10+9+70=89=17=8) Astfel, vom avea grade de evolutie spirituala incepand de la cifra 1 la 9. De la 1 la 4 putem vorbi de "Copiii Universului", care chiar daca vor face greseli 4
in acesta viata li se vor oferi alte si alte sanse pentru a-si invata lectia destinului. De la 6 la 9 vorbim de "Initiatii Universului" care si-au ales un destin incercat. Numarul 5 este un numar de echilibru , fiind o trecere intre cele doua categorii . Detaliind, putem spune despre fiecare grad de evolutie in parte, urmatoarele: Numarul 1 trebuie sa invete legile Universului si sa se descopere pe sine Numarul 2 are de invatat lectia relatiilor drept pentru care cele mai multe probleme vor veni din aceasta zona Numarul 3 lectia comunicarii , sa invete sa nu vorbeasca si sa promita mai mult decat poate Numarul 4 este o cifra karmica unde liberul-arbitru este redus la jumatate si care trebuie sa incerce prin tarie de caracter si forta morala sa-i determine pe cei din jur sa priveasca viata responsabil. De-a lungul vietii se pot lovi de persoane care iau totul in gluma si pe care nu se poate baza Numarul 5 un numar dificil care va avea parte de multe experiente,ei vor trebui sa invete sa-si stapaneasca temperamentul nelinistit Numarul 6 lectia iubirii , sa daruiasca iubire neconditionata , sa nu foloseasca iubirea manipuland pe cei din jur, multe din provocarile destinului vor veni din acesta zona Numarul 7 are de invatat lectia spiritualitatii (cu cat se va apropia mai mult de credinta cu atat incercarile din aceasta viata vor fi mai usoare) Numarul 8 lectia puterii si a banului (noblete si generozitate pentru binele celorlalti, nu numai al sau), numarul 8 ca si numarul 4 este un numar karmic dar spre deosebire de acesta liberul-arbitru ii va lipsi cu desavarsire Numarul 9 lectia liderului , o misiune grea in care trebuie sa invete sa daruiasca ce-i mai bun din el celorlalti.
5
INTREBARE: DATORITA SCHIMBARILOR RECENTE ALE PAMANTULUI, SE VA PRODUCE INALTAREA IN TIMPUL ANULUI 2012 ? Raspuns: Aceasta este o intrebare interesanta. Un eveniment nu il exclude pe celalalt. In acest moment, ambele sunt necesare si au fost programate in sistemul retelei Pamantului si in directivele legate de planeta, ce vin de la Sursa prin Centrul Galaxiei. Ambele evenimente au fost prezise atat in calendarul maias cat si prin simbolurile lor care au fost inscrise in temple si se regasesc in arta lor grafica. Intelegeti ca fiecare activitate, desi este conectata cu cealalta intr-o forma oarecare, reprezinta o activitate individuala. Schimbarile Pamantului se vor produce datorita unor motive diferite fata de ceea ce voi numiti Inaltare. Sa privim aceste schimbari din perspectiva a ceea ce se cere si este necesar si apoi din perspectiva activitatilor umane. Schimbarile Pamantului au fost si inca sunt declansate de imbatranirea sistemului de placi tectonice de pe tot globul. Ca un fermier care lasa cateva zone necultivate pentru a se revigora si foloseste cateva zone cultivate pentru nevoile zilnice, si planeta trebuie sa faca asa. De aceea, puteti gasi in inregistrarile voastre geologice, cand s-a intamplat ceva similar in trecut. Au existat mase de pamant care s-au prabusit si altele care s-au ridicat. Probabil ca cel mai bun exemplu, care exista inca in constiinta umana, este prabusirea Atlantidei sub ape. Infruntati asta in timpul viselor si uneori chiar in timpul meditatiilor, deoarece inca exista unele lucruri pe care oamenii trebuie sa le lamureasca referitor la acest eveniment. Nevoia de reintinerire a sistemului de placi tectonice poate fi regasita in modul natural de progres al planetei cat si datorita constiintei umane care nu s-a aliniat metodelor de pastrare a sanatatii planetei; de aceea, e nevoie sa fie inlaturata aceasta negativitate. Aceste activitati nu au nimic in comun cu Inaltarea, ci mai degraba se aliniaza fortei naturale de cultivare a resurselor planetei. Unele dintre schimbarile Pamantului sunt foarte mult conectate cu schimbarile viitoare ce sunt emanate de Centrul Galactic. In 1999 a existat o activitate solara neobisnuita, activitatea uzuala a electronilor din vantul solar s-a oprit pentru trei zile (10-13 mai). In aceasta perioada Pamantul a fost marcat de mesajele si directivele sosite direct de la TOT ceea ce ESTE, sau Sursa, Creatorul Primordial din Centrul Cosmosului. Acele directive au fost foarte mult legate de protocolul Inaltarii si asta a afectat intr-adevar schimbarile planetei.
6
S-a facut o schimbare in ADN-ul uman, care a declansat tot felul de schimbari in modelul uman, una dintre ele fiind schimbarea in celule, deplasand tipul fortei electrice de la cel bazat pe carbon, la cel bazat pe lumina sau pe structura cristalina. Acest lucru este foarte necesar pentru a imbunatati toate sistemele fizice. Aceasta explozie solara a schimbat de asemenea si tesatura de baza legata de lumea naturala. Deci asta a fost o aliniere a lumii naturale si o schimbare usoara a centrului planetei, in ceea ce voi numiti inima ei. Inima planetei are un Merkaba cristalin (acesta rotindu-se la fel cum ar putea si cel al vostru), rotirea acestuia a fost incetinita, permitand celui care a fost numit Punctul Zero, sa inceapa evolutia sa, care a afectat la randul ei clima. Puteti vedea cum schimbarile climatice au crescut exponential. Aceasta usoara schimbare din inima planetei a permis, sau poate a imputernicit lumea naturala sa initieze schimbari in modelele cutremurelor de pamant si ale eruptiilor vulcanice. Toate acestea sunt necesare Inaltarii planetei si de aceea adoptam pozitia ca ceea ce este necesar progresului ii vom permite sa progreseze si sa lucreze asupra echilibrarii schimbarilor planetei si a fiintelor umane. Dam directive de echilibru fortelor din centrul planetei cat si devasi-lor din natura si alte indrumari lamuritoare in lumea naturala. Pentru oameni oferim indrumari, cum ar fi informatiile despre Hara sau intrarea in forme geometrice sacre, pentru echilibrare. Va puteti imagina stand in configuratia Holonului (care este format din doua piramide cu bazele patrate suprapuse – formand un octaedru), stand in centru. Ambele exercitii (Hara si Holonul) sunt foarte puternice in a echilibra structura umana si in conexiunea cu creierul si, in cele din urma, cu mintea. Aceste evenimente s-ar intampla indiferent pana unde ar evolua spiritul uman. Unele dintre aceste activitati nu pot fi schimbate, dar noi, in lumea spirituala a ghizilor, putem intr-adevar sa ajutam la gasirea echilibrului in schimbari si noi facem asta. Urcarea in ceea ce voi numiti Inaltare este foarte legata de calendarul maias, care mentioneaza un timp in care planeta se aliniaza direct cu Centrul Cosmic. Acestuia i s-a dat numele unei perioade care exista in 2012. Dupa cum bine stiti, planeta nu se va autodistruge in acel moment, ci va ramane schimbata pentru totdeauna, deoarece in 28 Decembrie 2012, o mama va naste un copil, iar acesta va fi un reprezentant al sufletului pe care voi l-ati inteles a fi Isus. El vine in acel moment pentru a insufleti ADN-ul tuturor sufletelor care poarta ADN-ul cuplului cosmic, pe care il cunoasteti ca Pocalul Sfantul Gral, Isus si Maria Magdalena. Initializarea acestui ADN va da 7
nastere mijloacelor necesare sufletelor pentru a se Inalta in final impreuna cu planeta, care este intim legata de omenire.
7 SECRETE PENTRU A VA CUNOASTE SINELE SUPERIOR
Fiecare dintre noi este conectat cu Divinul. Sinele nostru Superior depaseste cu mult intelegerea pe care o avem noi , prin mintea noastra constienta. Aceasta este puterea pe care au accesat-o toate geniile si toti invatatii din istorie. Deasemenea este si locul in care se produc miracolele si toata magia din viata noastra. Iata in continuare sapte pasi pentru a ajunge sa va contactati Sinele Superior. 1. Credinta si Asteptarea: Transformati-va modul de a vedea lumea! Primul pas este SA CREZI ca ai un Sine Superior cu care sa poti stabili o comunicare! Apoi, in fiecare zi sa te astepti ca aceasta comunicare sa se imbunatateasca, pe masura ce tu te concentrezi cu sarguinta pe dezvoltarea interioara. Fara aceste doua cerinte esentiale, este greu sa obtii ceva in viata, chiar si la nivel fizic. Pentru cresterea interioara, aceste doua calitati sunt de baza. Asa ca stabileste-ti ca SCOP sa reusesti sa-ti contactezi Sinele Inalt , revino asupra acestui scop zilnic, si mentine-ti dorinta cu hotarare pana cand succesul e de partea ta. Suntem crescuti initial cu o perspectiva materialista asupra lumii care neglijeaza rolul Spiritului. Pentru a stabili o legatura stransa cu taramurile spirituale e nevoie ca intreaga noastra fiinta - constienta si subconstienta- sa fie adecvata SCOPului nostru. In orice activitate majora trebuie sa stabiliti intai regulile jocului si modul in care se va juca. La fel este si cu contactarea Sinelui Superior. De aceea cautati scrieri sau invataturi care sa va extinda intelegerea Universului ca fiind in mod fundamental un taram al Constiintei si al Mintii.
8
2. Singuratate si Meditatie In mod regulat faceti-va timp pentru voi, cand sa fiti complet singuri. De preferat intr-un loc linistit. Doar stati in liniste, fara nici un fel de asteptari. Nu faceti NIMIC. Va veti simti destul de neconfortabil si de ciudat, la inceput . Insistati,. Dati timp si loc pentru ca vocea interioara sa se poata face auzita. Si o veti auzi ori in timpul acela de tacere , ori mai tarziu, in cursul zilei. Un moment de sincronicitate se va produce; cineva va va spune exact ce aveti nevoie sa auzi sau veti avea o revelatie fulgeratoare. Toate geniile din istorie si-au gasit timp sa stea singuri, in liniste absoluta. Si tu ar trebui sa o faci. In timpul meditatiei lucrati ca sa va disciplinati mintea si sa reduceti la tacere sporovaiala permanenta care intervine in mod constant. Creati un vas pur pe care sa il umple Sinele Superior. Urmariea propriei respiratii este o disciplina de meditatie excelenta, la fel ca si concentrarea asupra flacarii unei lumanari. Sau puteti vizualiza o minge de lumina aurie in plexul solar care va inunda intregul trup cu energie si vindecare. Sunt multe practice pe care le puteti studia si folosi. 3. Jurnalul Tineti un jurnal cu trairile, emotiile, visele si intuiile pe care le aveti zilnic. Asta va v-a ajuta sa intrati in contact mai strans cu profunzimile intuitiei interioare. Aici puteti sa puneti intrebari Sinelui Superior si apoi sa notati orice raspuns sau intuitie primiti. Daca faceti lucrul acesta cu regularitate , avand credinta si asteptari pozitive, veti primi cu siguranta raspunsurile de care aveti nevoie. 4. Dialogul interior Purtati un dialog interior cu Sinele Superior. Pentru urmatoarele 40 de zile, hotarati-va sa fiti in legatura cu acesta pe parcursul intregii zile. Spuneti-ii : " Stiu ca esti acolo si as vrea sa te cunosc si sa iti accord atentia cuvenita. Te rog, incepe sa imi vorbesti si ghideaza-mi viata". Nu va ingrijorati ca la inceput dialogul se va desfasura doar intr-un singur sens. Amintiti-va ca nu ati mai comunicat de decenii! Are sa va ia un pic de timp sa indepartati panzele de paianjen ! Continuati cu acest dialog interior ca si cand ati vorbi unui prieten: palavragind, punand intrebari, impartasindu-va sperantele si apoi incepeti sa ascultati raspunsurile. Vor veni, fiti siguri! 5. Lectiile de viata Priviti viata ca pe o scoala a misterelor. Credeti ca intreaga voastra existenta - evenimentele, situatiile si oamenii- au fost structurate CU PRECIZIE pentru a va invata exact ceea ce trebuie sa stiti in acest moment. Abordati viata ca si cand intreaga creatie conspira pentru a va face bine voua! Ori de cate ori se intampla ceva in viata voastra, de bine sau de rau, intrebati-va care e lectia de invatat de aici. Chiar si personajele si situatiile mai neplacute au fost in mod deliberat puse in calea voastra ca o provocare care sa va ajute sa 9
va dezvoltati. Cand incepeti sa vedeti viata ca pe o piesa in care voi jucati rolul principal, atunci si rolul Sinelui Superior va deveni din ce in ce mai evident in viata voastra. Notati-va descoperirile in jurnal. 6. Visele Asteptati-va ca Sinele Superior sa va vorbeasca in vise. Inainte de a merge la culcare, faceti cateva miscari de gimnastica: intinderi, aplecari... ca sa va relaxati total corpul. Puneti Sinelui Superior o intrebare si asteptati-va sa primiti raspunsul in vis. Cand va treziti, amintiti-va tot ce puteti din visele voastre si scrieti in jurnal. Daca nu aveti abilitatea de a va aminti visele, a o capata necesita ceva timp si perseverenta. Cu toate acestea, cu rabdare, veti incepe sa va amintiti visele si sa primiti raspunsurile de la Sinele Superior 7. Constientizarea/ Atentia Concentrati-va din ce in ce mai mult pe clipa prezenta, pe ACUM. Cand mancati, fiti constienti de ce mancati. Singurul moment real este cel de acum - trecutul e pentru vecie dus, iar viitorul nu a venit inca. De aceea, lucrati pentru a va curata mintea de griji, iluzii si extrapolari. Alungati forfota mentala si creati spatiu pentru a fi umplut de Sinele Superior. Rabdarea este catalizatorul progresului ! Amintiti-va ca se poate sa va fi petrecut intreaga viata complet separat de Sinele Superior. De aceea va va lua ceva timp sa invatati cum sa restabiliti legatura. Orice lucru important, care merita a fi facut, necesita timp si antrenament. Fiti vigilenti si practicati cei sapte pasi zilnic si veti primi raspunsurile de care aveti nevoie. Nu uitati: Sinele Superior vrea sa fie in contact permanent cu voi. De fapt, chiar si numai a vorbi de el ca de ceva diferit de voi, este un lucru contradictoriu. Sinele Superior, de fapt, sunteti voi ! Voi cei adevarati. Asa ca, luati legatura cu VOI! Art.de: Prof. Dr. Asoka Selvarajah (autor al cartii : 7 Golden Secrets of Knowing Your Higher Self )
10
DOUASPREZECE SEMNE ALE TREZIRII TALE SPIRITUALE
Corpul manifestã durere si suferintã, mai ales în zona cefei, a umerilor si a spatelui. Acesta este rezultatul schimbãrilor intense ce apar la nivelul ADN-ului, pe mãsurã ce “Sãmînta lui Cristos” se trezeste din interior. Durerile vor trece. Sentimentul de profundã tristete interioarã, fãrã nici un motiv aparent. Îti eliberezi trecutul (din aceastã viatã si din celelalte), si aceasta este cauza sentimentului de tristete. Aceastã experientã este similarã cu cea pe care o ai atunci cînd te muti dintr-o casã în care ai trãit foarte multi ani în alta nouã. Oricît de mult ti-ai dori sã te muti în casa nouã, existã totusi o tristete legatã de lãsarea în urmã a amintirilor, energiei si experientei acumulate în vechea casã. Tristetea va trece. Plîngeti fãrã nici un motiv aparent. Motivatia este similarã cu cea de la pct 2. Este bine si sãnãtos sã lãsati lacrimile sã curgã. Ajutã la eliberarea vechilor energii din interior. Si aceasta va trece. O schimbare bruscã a locului de muncã sau a carierei. Un simptom foarte comun. Pe mãsurã ce tu te schimbi, lucrurile din jurul tãu se schimbã si ele. Nu-ti pune problema sã gãsesti locul de muncã sau cariera perfectã chiar acum. Si aceasta va trece. Tu te afli acum în tranzitie, si poate cã vei schimba mai multe locuri de muncã pînã cînd te vei stabili la unul care se va potrivi pasiunii tale. Retragerea din relatiile cu familia. Tu esti conectat cu familia biologicã prin intermediul vechii karma. Cînd iesi din ciclul karmic, legãturile din 11
vechile relatii sunt eliberate. Pare ca si cum vã îndepãrtati de familie si prieteni. Si aceasta va trece. Dupã o perioadã de timp, vei crea o nouã relatie cu ei dacã se potriveste sã fie. Totusi, relatia se va baza pe noua energie, fãrã legãturile karmice. Obisnuinte ciudate de somn . Este posibil sã vã sculati în timpul multor nopti între 2:00 si 4:00 AM. Multã muncã se petrece în interiorul tãu, si asta te face sã te scoli pentru a lua o “gurã de aer”, “a face o pauza”. Nu te îngrijora. Dacã nu poti sã adormi, scoalã-te si fã ceva, decît sã stai în pat si sã te îngrijorezi de anumite lucruri umane. Si aceasta va trece. Vise intense. Aceasta poate include vise despre bãtãlii si rãzboaie, urmãriri sau monstri. Pur si simplu eliberezi vechile energii din interior, si aceste energii ale trecutului sunt simbolizate prin rãzboaie, bãtãlii, fugã pentru a scãpa, sau oameni ciudati. Si aceasta va trece. Dezorientare fizicã. Uneori te simti foarte dezrãdãcinat. Vei fi “provocat spatial” de sentimentul cã nu esti în stare sã fii cu ambele picioare pe pãmînt, sau cã te afli între douã lumi. Pe mãsurã ce experimentezi tranzitia cãtre noua energie, corpul tãu s-ar putea sã rãmînã în urmã. Petrece mai mult timp în naturã, pentru a împãmînteni noua energie din interior. Si aceasta va trece. O “autoconversatie” mãritã. Te vei trezi vorbind cu tine însuti mai des. Dintr-o datã vei realiza cã ai pãlãvrãgit cu tine însuti în ultimele 30 de minute. Apare un nou nivel de comunicare, care se instaleazã în interiorul fiintei tale, si autoconversatia este doar vîrful icebergului acelei comunicãri. Conversatiile se vor înteti, si vor deveni mai fluide, mai coerente si introspective. Nu ai înnebunit, esti doar Shaumbra care se miscã spre noua energie. Sentimente de singurãtate chiar si în compania altora. S-ar putea sã te simti singur si desprins de ceilalti. S-ar putea sã ai dorinta sã fugi de grupuri si multimi. Ca Shaumbra, tu mergi pe o cale sacrã si solitarã. Pe mãsurã ce sentimentul de singurãtate îti creazã anxietate, devine mai dificil sã relationezi cu altii. Sentimentele de singurãtate sunt de asemenea asociate cu faptul cã Ghizii tãi au plecat. Au fost cu tine în toate cãlãtoriile tale, pe parcursul tuturor vietilor tale. Este timpul ca ei sã se îndepãrteze, ca sã-ti umpli spatiul cu propria divinitate. Si aceasta va trece. Golul din interior va fi umplut cu dragostea si energia propriei constiinte Christ. 12
13
Lipsa pasiunii. S-ar putea sã vã simtiti total lipsiti de pasiune, cu o foarte micã dorintã sau chiar fãrã dorinta de a face ceva. Este în regulã, aceasta este o parte a procesului. Acordã-ti timp ca sã nu faci nimic. Nu te lupta cu asta, pentru ca si aceasta va trece. Este similar operatiunii de rebootare a calculatorului. Este nevoie sã fie deconectat un timp pentru a instala noul si sofisticatul software, sau în acest caz noua energie a sãmîntei lui Cristos. O dorintã profundã de a merge Acasã. Aceasta este, poate, cea mai dificilã si provocatoare dintre conditii. S-ar putea sã experimentezi o profundã si complesitoare dorintã de a pãrãsi planeta si de a te reîntoarce Acasã. Acesta nu este un sentiment de “sinucidere”. Nu este bazat pe furie sau frustrare. Nu vrei sã faci un spectacol sau o dramã din asta, pentru tine sau pentru altii. Este o parte tãcutã a ta care îsi doreste sã meargã Acasã. Cauza principalã este foarte simplã. Þi-ai completat ciclul karmic. Ti-ai completat contractul pentru aceastã viatã. Esti pregãtit sã începi o nouã viatã în timp ce esti încã în corpul fizic actual. În timpul acestui proces de tranzitie, ai amintiri interioare despre cum este sã fii pe partea cealaltã. Esti pregãtit sã te înscrii pentru un nou tur de îndatoriri aici pe Pãmînt? Esti pregãtit sã îti asumi provocãrile intrãrii în Noua Energie? Da, întradevãr ai putea sã mergi Acasã chiar acum. Dar ai bãtut atîta drum pînã aici, si dupã multe, multe vieti anterioare, ar fi pãcat sã pleci înainte de sfîrsitul filmului. Si pe de altã parte, Spiritul are nevoie de tine aici pentru a-i ajuta pe altii în tranzitia lor cãtre Noua Energie. Ei vor avea nevoie de un ghid uman, ca si tine, care ai pornit în cãlãtoria de la vechea energie la noua energie. Calea pe care mergi acum îti oferã experienta care te face capabil sã devii un Profesor pentru Noul Om Divin. Chiar dacã uneori cãlãtoria ta poate sã parã întunecatã si solitarã, aminteste-ti cã nu esti niciodatã singur.
14
SUFLETUL PERECHE DIN ANALIZA ASTROGRAMEI PERSONALE
Sufletele care se iubesc cu o dragoste puternica, intensa, intr-o viata, este posibil sa se reintalneasca de-a lungul a mai multor vieti, datorita iubirii lor atat de puternice, incat energia pe care o creeaza tine sufletele impreuna pe durata acestor vieti. Uneori sufletele-pereche se reintalnesc intr-un moment critic al existentei lor, cand intervine un blocaj, care nu mai permite evolutia spirituala ; iubirea ii ajuta la deblocarea starii acesteia si astfel isi pot continua procesul de evolutie. Pentru ca scopul sufletelor-pereche este de a se ajuta reciproc in evolutia lor spirituala. Dar nu spunem suflete-pereche numai indragostitilor ; pot fi astfel de persoane cu legaturi de alta natura, cel mai simplu exemplu fiind acela al mamei cu copilul ei dintr-o viata anterioara, care se regasesc in aceasta viata ca fiind surori care se simt suflete-pereche. Saturn este foarte important in sinastriile ( compararea temelor natale a doua persoane ) unor intalniri karmice ; cand Saturn se suprapune pe Soare, Luna, Venus sau ascendent, este vorba de sufletepereche ; suprapunerea lui Saturn pe ascendentul celuilalt poate duce la o casatorie durabila. De asemenea, pozitia nodurilor lunare pot indica suflete-pereche, dar si Lilith ( Luna Neagra ), a carei suprapunere cu Venus, Marte, Luna si Soarele provoaca o atractie irezistibila si, daca este vorba despre o persoana de sex opus , se manifesta o atractie fizica instinctiva. De asemenea, Kiron este important, deoarece poate indica o regasire karmica a doua suflete-pereche, cand se suprapune pe Nodul Nord sau pe Soare ; suprapunerea cu Venus indica o puternica atractie senzuala si sentimentala. O legatura karmica deosebita poate fi atunci cand Soarele din tema unuia se suprapune pe casa VIII din tema celuilalt, in acest caz Soarele este o dragoste din alta viata pentru cel cu casa VIII. Sunt mult prea multe elemente care trebuie luate in considerare pentru a descoperi afinitatile dintre doua suflete, dar ce trebuie stim este ca, in pofida faptului ca am intalnit ( sau nu ) sufletul-pereche, a te crampona de o anumita legatura ( si am vazut ca este vorba si despre orice alta legatura decat cea 15
de dragoste ), poate fi uneori impotriva firii, caci, odata ce scopul reintalnirii karmice a fost atins, nu este imperios necesar ca cei doi sa ramana impreuna. Sa mai stim... Intalnirile karmice importante pentru evolutia noastra sunt planificate in Universul Spiritual, in perioada dintre doua vieti ; avem posibilitatea de a le trai in mod inconstient sau ( mult mai bine ) putem incerca sa intelegem ratiunea spirituala a vietii noastre. De multe ori cautam iubirea in sfere inalte sau, ma rog, in alte locuri, cand ea se poate afla undeva, aici, aproape, doar ca n-am vazut-o noi. Pentru a incerca sa intelegem aceea ratiune spirituala a vietii noastre, putem apela la astrologia karmica, la regresia emotionala sau hipnotica ; dar cea mai buna „metoda” este aceea de a apela la propria intuitie si la „bunul-simt” (spiritual). A trece cu „ochii inchisi” prin viata, figurativ vorbind, inseamna a ne condamna la reincarcarea karmei cu alte si alte datorii pentru viata viitoare, la ratarea ocaziilor de progres spiritual, la blocarea dezvoltarii personale si a evolutiei noastre spirituale. PROFEŢIA NUMELUI TĂU
Vechii greci credeau ca numele are puterea de a ne influenta destinul si foloseau ca metoda de predictie analiza primei litere a prenumelui. Onomantia (intalnita si ca onomomantie) este o arta divinatorie care se bazeaza pe analiza numelui. Denumirea deriva din greaca veche, unde “onoma” inseamna nume, iar “manteia” – profetie. Aceasta disciplina era intens practicata in vremurile de demult cu scopul de a descifra destinul omului si, uneori, chiar pentru a-l determina. Primii si cei mai inflacarati sustinatori ai onomantiei au fost adeptii lui Pitagora.
16
De la greci, practica a fost preluata mai tarziu de romani, care aveau chiar si un dicton – “Nomen omen” – care in traducere libera ar insemna “Numele atrage soarta”. Acestia erau atat de convinsi de puterea numelui de a influenta mersul lucrurilor, incat au extins aplicatiile onomantiei inclusiv asupra localitatilor. Geograful antic Pomponius Mela nota in lucrarea “De chorographia” ca autoritatile romane au schimbat numele unui oras ilir proaspat cucerit, pentru a-l face mai favorabil Romei (este vorba despre actualul port albanez Durres ). Prima litera a prenumelui Una dintre cele mai folosite metode onomantice este analiza primei litere a prenumelui uzual. Prenumele uzual nu este neaparat cel inscris in cartea de identitate, ci cel cu care ni se adreseaza zilnic rudele, prietenii, colegii. Puterea lui de influenta e foarte mare, iar dintre toate literele care-l compun, prima are cel mai mare impact. Ea aduce informatii pretioase despre caracterul si temperamentul nostru, despre felul in care reactionam la stimulii exteriori, la oportunitatile si obstacolele vietii. In linii mari, nota dominanta a reactiilor poate fi de natura fizica, mentala, emotionala sau intuitiva. Tind sa raspunda: fizic – cei ale caror prenume incep cu D, E, F, M, N, O, V, W, X mental – cei ale caror prenume incep cu A, H, J, Q, S, Z emotional – cei ale caror prenume incep cu B, C, K, L, T, U intuitiv – cei ale caror prenume incep cu G, I, P, R sau Y Influenta vocalelor Una dintre regulile onomantice mai putin cunoscute in ziua de astazi sustine ca daca numele contine un numar par de vocale, imperfectiunile fizice tind sa se manifeste pe partea stanga a corpului, in timp ce un numar impar de vocale conduce la imperfectiuni pe partea dreapta. Prima vocala Nu numai prima litera a prenumelui este importanta in onomantie. Prima vocala, de exemplu, ofera indicii interesante cu privire la reactiile instinctive pe care le avem in fata surprizelor, a schimbarilor neasteptate. Astfel: A – poate raspunde iritat sau agresiv, tinzand sa respinga ceea ce vine din exterior. E – primeste foarte bine noul, ba mai mult, atunci cand se plictiseste tinde sa-l provoace. I – reactioneaza intuitiv, dar cam ilogic si subiectiv, cu posibile regrete ulterioare. O – reactioneaza lent, este greu de scos din ale sale si cauta sa-si controleze foarte bine emotiile. U – raspunde cu pasiune, poate un pic teatral, si adesea diferit de cum te-ai astepta. 17
Cand prima litera a prenumelui se intampla sa fie chiar o vocala, persoana respectiva poate intampina dificultati in a separa logica de emotie, capul de inima. Ce spun literele despre tine: Litera A Imprima o atitudine plina de ambitie si curaj. Cei al caror prenume incepe cu A sunt oameni puternici, independenti si activi. Au o mentalitate de invingator, cauta sa-si impuna vointa si nu se dau batuti in fata capriciilor sortii. Sunt directi si urmaresc obiective precise. Le place sa actioneze pe cont propriu, in mod ferm si original. Sunt creativi, iubesc viata si natura. Defecte: Cele mai vizibile sunt impulsivitatea, agresivitatea, incapatanarea, lipsa de finete si egoismul. Uneori, mai pot aparea scepticismul, aroganta si critica. Litera B Imprima o atitudine discreta si moderata. Oamenii B sunt sensibili, emotivi, uneori timizi sau retrasi. Au insa un suflet insetat de dragoste si prietenie, sunt afectuosi, loiali si intelegatori. Lucreaza bine in colaborare si sunt mult mai eficienti in a desavarsi decat in a initia. Cauta pacea si armonia, apreciaza arta, muzica si frumusetea si sunt deseori dotati cu fantezie si talent. Defecte: Nehotararea si nesiguranta, mai ales atunci cand se incearca sa fie compensate prin lacomie si posesivitate. Lenea, lasitatea sau tendinta la compromis sunt alte cateva defecte ale lor. Litera C Imprima o atitudine inteligenta si sintetica. Cei al caror prenume incepe cu C sunt mandri, hotarati si ambitiosi. De regula au o minte scaparatoare si spontana si excelente abilitati de comunicare. Pot repera rapid esenta unei probleme si gasi cele mai eficiente rezolvari. Sociabili si foarte expresivi, au priza la public. Pun pret pe prietenie, fiind amici sinceri, generosi si devotati. Defecte: Neglijenta, nepasare, dezorganizare. Uneori, lipsa de rusine sau de scrupule. Avand multe interese, risca sa-si risipeasca timpul si energia. Litera D Imprima o atitudine practica si organizata. Cei ale caror prenume incep cu D sunt oameni cu o mare vointa, organizati si tenace. Capacitatea lor de a se focaliza asupra telurilor este uluitoare. Au autoritate, simt practic si financiar, sunt buni in pozitii de conducere sau in afaceri. Conceptiile lor sunt solide si conformiste, iar sentimentele, durabile. Multi sunt pasionati de plante si gradinarit. Defecte: In situatii tensionate pot deveni fixisti, radicali, incapabili de concesii, rigizi si uneori de o indaratnicie prosteasca‌ Tendinte la posesivitate, gelozie. 18
Litera E Imprima o atitudine indrazneata si inventiva. Oamenii de tip E sunt deschisi si adaptabili. Invata repede si au abilitati de comunicare. Nevoia de libertate este foarte mare – se simt bine cand pot sa-si largeasca orizontul: sa se miste, sa calatoreasca, sa acumuleze noi cunostinte. Sunt plini de resurse, talentati, creativi si originali. Au un puternic instinct sexual, sunt pasionati si seducatori. Defecte: Multe persoane al caror prenume incepe cu E tind sa fie iresponsabile, inconstante, frivole. Altele mai pot fi irascibile si aprige la manie. Litera F Imprima o atitudine energica si decisa. Oamenii de tip F sunt impetuosi, puternici si fasci nanti. Indiferent ca se remarca in bine sau in rau, nu pot trece neobservati. Le place sa uimeasca si sa fie admirati. Sunt inteligenti, au o logica excelenta, sunt harnici, priceputi si buni profesionisti. Au o sexualitate viguroasa si tanjesc dupa adrenalina. Sunt prieteni buni si statornici. Defecte: Pot avea reactii excesive si pot ajunge in situatii extreme. Desi au o personalitate forte, sunt predispusi la anxietate si depresie. Litera G Imprima o atitudine intreprinzatoare si perspicace. Oamenii al caror prenume incepe cu G au o parere buna despre sine si multa incredere in capacitatile proprii. Sunt hotarati, practici, perseverenti, ageri la minte si razbatatori. Au convingeri ferme, indrazneala si aptitudini de lider. Se pricep sa speculeze oportunitatile ivite, au adesea noroc de bani si cuceresc usor atentia sexului opus. Defecte: Li se reproseaza adesea tupeul, aroganta, incapatanarea si uneori lipsa de scrupule. Pot ascunde insa multe frustrari si framantari interioare. Litera H Imprima o atitudine autonoma si motivata. Cei al caror prenume incepe cu litera H urmaresc sa detina controlul, sa acumuleze putere si bani. Au o personalitate puternica si dominanta, dar sunt totodata prudenti, rezervati si abili. Dotati cu spirit de observatie si o gandire profunda, actioneaza in baza unor planuri chibzuite si nu renunta pana nu-si ating obiectivele. Iubesc natura si sportul. Defecte: Pot dezvolta tendinte obsesive si manipulatoare. In anumite situatii se inchid in sine sau devin sceptici, banuitori, ranchiunosi, extremisti, tiranici. Litera I Imprima o atitudine idealista si creativa. Oamenii de tip I sunt romantici si emotivi. Majoritatea au simt estetic si inclinatii artistice, iubesc armonia, eleganta si confortul. Sunt afectuosi si intelegatori cu cei din jur, dar nu le 19
place ca acestia sa interfereze cu libertatea sau cu planurile lor. Sunt inteligenti, insa le lipseste simtul practic si curajul. Au o buna rezistenta fizica. Defecte: Cand nu se simt in siguranta, pot avea caderi nervoase, schimbari bruste de stare de spirit, devin timizi, irascibili si se ofenseaza usor. Litera J Imprima o atitudine sincera si foarte bine intentionata. Persoanele al caror prenume incepe cu J sunt inteligente, au imaginatie si talent. Le face placere sa fie de folos si sa-i ajute pe ceilalti si se straduiesc sa se faca placute. Sunt increzatoare, optimiste si au aspiratii inalte, uneori chiar mai inalte decat le permit posibilitatile. Au o inima calda, sunt generoase si loiale celor dragi. Defecte: Isi gasesc greu o motivatie, riscand sa-si risipeasca talentele. Nu prea au simtul prevederii, ceea ce le expune la situatii neplacute. Litera K Imprima o atitudine ambitioasa si inspirata. Oamenii de tip K sunt intuitivi, creativi si vizionari. Au o minte scaparatoare, o gandire percutanta si rapida, capabila sa gaseasca solutii ingenioase. Pot avea talent in mai multe domenii. Sunt mandri si constienti de valoarea lor. Cauta succesul, il merita si cel mai adesea il obtin, capatand un plus de autoritate, respect si popularitate. Defecte: Latura negativa, pe care incearca din rasputeri sa o mascheze, este caracterizata de tensiuni nervoase, ezitari, temeri, lipsa de incredere. Litera L Imprima o atitudine increzatoare si sociabila. Cei al caror prenume incepe cu L sunt isteti, curiosi si comunicativi. Se misca mult, calatoresc frecvent, se muta in alte locuri etc. Nu suporta nici un fel de constrangeri. Sunt plini de resurse, au diverse aptitudini, dar le lipseste viteza de reactie necesara specularii oportunitatilor. Sunt senzuali, insa tind sa-si treaca emotiile prin filtrul mental. Defecte: Au tendinta de a acumula tensiuni, pe fondul carora pot dezvolta o tendinta la adictii si excese, predispusi la accidentari. Litera M Imprima o atitudine constructiva si optimista. Persoanele M sunt responsabile, tenace si muncitoare, dar stiu sa se bucure si de viata. Realiste si practice, acorda o mare importanta sigurantei financiare. Au insa o fire afectuoasa, sunt atasate de familie, dornice de dragoste, generoase si receptive la problemele celor din jur. Invata repede, au curaj si sunt capabile sa-si modeleze personalitatea. Defecte: Oamenii M sunt cam pripiti si iuti la manie. Pot avea accese de incapatanare si, in unele privinte, viziuni prea conservatoare.
20
Litera N Imprima o atitudine sociabila si comunicativa. Oamenii de tip N sunt facuti sa traiasca in cuplu, sa aiba multi prieteni si o activitate sociala bogata. Amabili, veseli si originali, atrag simpatia. Le place sa se distreze si pot da impresia de frivolitate, dar in realitate sunt inteligenti, abili, planificati si-si urmaresc bine interesele. Sunt norocosi, atrasi de mister si foarte senzuali. Defecte: Pot fi nelinistiti, disimulanti, derutanti si inclinati catre schimbari frecvente, purtarea lor dandu-le celor apropiati o senzatie de nesiguranta. Litera O Imprima o atitudine hotarata si responsabila. Oamenii de tip O au vointa, convingeri puternice, scopuri clare si simtul datoriei dezvoltat. Totusi, au o inima entuziasta, porniri erotice intense si pot ajunge in situatia de a trebui sa aleaga intre sentiment si datorie. Au nevoie de dragoste, dar vor sa-si pastreze independenta. Sunt inteligenti si dornici sa invete. Defecte: Pot avea tendinta de a le da celorlalti cam multe indicatii. Uneori actioneaza impulsiv. Sunt gelosi si posesivi. Litera P Imprima o atitudine inteleapta si stabila. Cei al caror prenume incepe cu P sunt oameni puternici, laboriosi si prolifici. Foarte inteligenti, sunt adesea inclinati spre studiu, cultura sau spiritualitate. Sunt insa firi mai retrase, care nu socializeaza cu prea multa tragere de inima si care-si selecteaza atent anturajul. Cu toate astea, fac impresie, au influenta, iar parerile lor sunt ascultate. Defecte: Pot fi distanti, aroganti, secretosi sau lipsiti de buna vointa si rabdare fata de ceilalti. Uneori sunt rigizi, lacomi sau foarte posesivi. Litera Q Imprima o atitudine ingenioasa si originala. Cei (putini, de altfel) al caror prenume incepe cu Q sunt plini de idei, intuitivi si inspirati. Multi dintre ei au preocupari neobisnuite, sunt atrasi de mistere si subiecte neconventionale. Au o personalitate puternica si capacitatea de a-i fascina si influenta pe ceilalti, dar sunt greu de cunoscut si de analizat. Se pricep la afaceri si atrag banii. Defecte: Pot fi dificili, complicati si ascunsi. Cand sunt stresati, creeaza multa tensiune in jur. Uneori vorbesc prea mult, plictisindu-i pe ceilalti. Litera R Imprima o atitudine determinata si reflexiva. Cei al caror prenume incepe cu R sunt profunzi, au spirit analitic si multa dorinta de cunoastere. Au un suflet bun, sunt milosi si gata sa puna umarul la indeplinirea unei cauze nobile. Interesele lor par a fi mai mult spirituale decat materiale. Sunt muncitori si seriosi, dar ating reusita doar in urma unei straduinte constante. Defecte: Au framantari interioare, tind sa fie fragili emotional, nervosi si iritabili‌ Pot fi expusi la pierderi de bani sau de posesiuni. 21
Litera S Imprima o atitudine instinctiva si incordata. Cei al caror prenume incepe cu S au sentimente puternice si ambitii inalte. Sunt ageri, patrunzatori, intuitivi si imaginativi. Ambitia ii motiveaza si ii ajuta sa-si focalizeze energiile. Destinul lor este adesea presarat cu obstacole, lupte si framantari.. O parte dintre ele ar putea fi generate sau intretinute de propria impulsivitate. Defecte: Emotivitatea si nervozitatea, care ii tensioneaza si-i imping la reactii neadecvate. Nestapanirea, subiectivismul, lipsa de tact si prevedere. Litera T Imprima o atitudine dinamica si sociabila. Oamenii de tip T sunt puternici, vivace, spontani, ingeniosi si constructivi. Nu pot sta pe loc; trebuie sa avanseze, sa evolueze, sa creeze, sa fondeze. Au initiativa, decizie rapida, aptitudini pentru organizare si comanda. Totusi, sunt dependenti de ceilalti, de afectiunea si sprijinul lor. Au mare nevoie de dragoste, familie, prieteni si colaboratori. Defecte: Au o tendinta spre agresivitate (mai ales verbala, dar nu numai) si isi pot pierde destul de repede controlul. Se ofenseaza usor. Litera U Imprima o atitudine metodica si superioara. Cei al caror prenume incepe cu litera U sunt organizati, muncitori, practici si performanti. Ii atrage insa si cunoasterea, spiritualitatea, misterul si pot avea talent artistic. Adesea sunt in impas, nestiind cum sa se imparta intre tendintele materialiste si cele idealiste, deopotriva de puternice. Au o parere foarte buna despre sine si le place la nebunie sa fie adulati. Defecte: Sunt egoisti, teatrali, ingamfati si laudarosi. Le place sa critice. Au o nesiguranta interioara care ii poate impinge catre adictii. Litera V Imprima o atitudine respectabila si impozanta. Cei al caror prenume incepe cu V au planuri marete, dar urmaresc implinirea lor in mod prudent, tenace si planificat. Dotati cu o inteligenta vie, intuitie si inspiratie, au o mare capacitate de anticipare, ce poate fi luata drept spirit profetic. Sunt responsabili, eficienti, loiali si onorabili. Au emotii puternice, pe care cauta sa le controleze. Defecte: Le lipseste flexibilitatea si se adapteaza greu la schimbari. Sunt acaparatori, posesivi si gelosi, iar uneori pot deveni chiar cruzi. Litera W Imprima o atitudine expresiva si adaptabila. Oamenii W sunt curiosi, prietenosi, plini de farmec, vioi, inteligenti si comunicativi. Sunt consecventi in urmarirea scopurilor, dar abili si flexibili in metodele aplicate pentru a le atinge. Defecte: pot fi dezordonati, delasatori, instabili si imprevizibili. 22
Litera X Imprima o atitudine inflacarata si senzuala, magnetism si un inepuizabil apetit erotic, vitalitate si spirit intreprinzator. Sunt creativi, comunicativi si lideri inascuti. Defecte: Inclinatia catre placeri si excese, dependente si risipa. Pot fi nepasatori, neseriosi sau iresponsabili. Litera Y Cei al caror prenume incepe cu Y sunt pasionali, independenti, dinamici si curajosi, dar si intuitivi, sensibili si creativi. Au inclinatii romantice sau idealiste. Sunt emotivi si romantici‌ Au o buna rezistenta fizica. Defecte: Pot avea dificultati in luarea deciziilor. Au reactii bruste si schimbari subite de dispozitie. Litera Z Imprima o atitudine increzatoare si combativa. Cei al caror prenume incepe cu Z sunt curajosi si competitivi. Cauta puterea si faima. Pot avea interese financiare sau politice, dar daca sunt motivati din punct de vedere psihoemotional, pot atinge succesul in orice domeniu, inclusiv artistic sau sportiv. Au instincte bune, o intuitie ascutita si o inteligenta iscoditoare. Sunt oameni pasionati, fascinanti si plini de forta. Defecte: Acestia au defectele comune firilor puternice: tind sa fie incapatanati, pripiti, nesupusi, impulsivi si inclina sa-i comande sau sa-i controleze pe cei din jurul lor, situatie care poate crea tensiuni
23
MENIREA SPIRITUALA A CELOR 12 SEMNE ZODIACALE
Într-o bună dimineaţă, Dumnezeu şi-a privit cei 12 copii întrebându-se ce le mai lipseşte. Deodată dorinţa de a-i înzestra cu voinţă omenească I-a luminat faţa. Unul câte unul, fii au păşit pentru a-şi primi darul divin: „Ţie Berbecule, îţi hărăzesc prima mea sămânţă pe care o poţi sădi cu onoare. Pentru fiecare sămânţă care va rodi, încă un milion va rodi în mâna ta. Tu nu vei avea timp să vezi crescând nici una dintre acestea pentru că tot ce însămânţezi va rodi cu prisosinţă. Tu vei fi primul care va sădi în mintea umană Ideea Mea. Dar nu este datoria ta să hrăneşti Ideea. Viaţa ta este acţiune şi sigurul tău scop este să-l faci conştient pe om de Creaţia Mea. Celui care îşi îndeplineşte menirea îi dăruiesc virtutea respectului de sine. Tăcut, Berbecul a păşit spre locul său. „Pe tine, Taurule, te înzestrez cu puterea de a preface sămânţa în substanţă. Munca ta este măreaţă şi are nevoie de răbdare. Tu trebuie să împlineşti tot ce a fost început, altfel seminţele vor fi risipite în vânt. Nu te vei îndoi niciodată de puterea ta, nu-ţi vei schimba gândul la mijlocul drumului şi nu vei depinde de alţii pentru a-ţi desăvârşi opera. Îţi ofer tăria, foloseşte-o înţelept! Şi Taurul reveni supus la locul său. „Ţie, Geamănule, îţi sunt sortite întrebările fără răspuns, ca să poţi arăta tuturor ceea ce vede şi simte omul în jurul său. Tu nu vei şti niciodată de ce
24
acesta vorbeşte sau ascultă, dar în căutarea înţelesurilor adânci ale lumii vei afla darul Meu: cunoaşterea. Iar Geamănul, îngândurat, plecă. „Pe tine, Racule, te investesc cu datoria de a-ţi învăţa semenii ce este emoţia. Tu vei stârni râsul sau lacrimile; astfel, tot ceea ce ei vor vedea şi vor gândi le va trezi mulţumire şi bucurie sufletească. Pentru aceasta primeşte în dar familia pe care tu o poţi înmulţi. Şi Racul se retrase timid. „Tu, Leule, ai menirea să arăţi întregii lumi creaţia Mea plină de strălucire. Dar să te îngrijeşti de mândria ta şi întotdeauna să îţi dai seama că este opera Mea, iar Creatorul este unic. Dacă vei uita aceasta, oamenii te vor dispreţui. Tu vei îndeplini totul cu ardoare şi orice vei face va fi spre binele tuturor. Pentru aceasta ai nevoie de nobleţea cu care te înzestrez. Leul păşi maiestuos spre locul său. „Ţie Fecioară, îţi este dat să cercetezi tot ceea ce omul a făurit în lumea pe care I-am dăruit-o. Tu vei scruta pătrunzătoare drumurile sale şi-l vei preveni când greşeşte. Astfel, creaţia poate atinge desăvârşirea prin tine. Pentru aceasta vei primi puritatea gândirii. Fecioara plecă privind atent în jurul său. „Tu, Balanţă, ai misiunea de a-l ajuta pe om să fie conştient de îndatoririle sale faţă de ceilalţi. Aşa, el poate învăţa să trăiască sentimentul fraternităţii şi va căpăta deprinderea de a descoperi faţa ascunsă a acţiunilor sale. Te voi trimite oriunde este dezbinare, iar pentru strădania ta infinită de a readuce semenilor ordinea şi calmul, îţi voi dărui dragoste. Şi Balanţa se retrase umilă spre locul său. „Tu, Scorpionule, ai o însărcinare foarte dificilă. Vei avea iscusinţa să pătrunzi minţile oamenilor, dar nu îţi va fi permis să vorbeşti despre ceea ce înveţi. De multe ori vei fi cuprins de amărăciune datorită celor pe care le descoperi. Aceasta te va apropia însă de Mine şi nu vei uita niciodată că acolo unde nu sunt Eu va fi doar pervertirea Ideii Mele… Tu vei vedea atât de mulţi oameni trăind asemeni animalelor şi vei lupta atât de mult cu instinctele lor, încât uneori vei păşi alături de cale. Totuşi, mai devreme sau mai târziu, te vei reîntoarce la Mine şi de aceea primeşte supremul dar al hotărârii. Scorpionul păşi ferm spre locul său. „Săgetătorule, tu ai misiunea de a-i face pe oameni să râdă, căci atunci când înţeleg greşit Ideea Mea devin posaci. Umorul tău le va reda speranţa şi astfel îşi vor întoarce privirea spre Mine. Vei trece prin multe încercări şi în fiecare existenţă vei cunoaşte neastâmpărul. Îţi hărăzesc darul infinitei abundenţe pe care o vei răspândi pretutindeni, iradiind lumină. Săgetătorul se retrase jovial la locul său.
25
„De la tine, Capricornule, vreau străduinţă şi sudoarea frunţii, pentru că tu ai menirea de a-i învăţa pe oameni să muncească. Misiunea ta nu este uşoară, căci vei purta toată truda oamenilor pe umerii tăi. Însă pentru jugul poverilor tale eu îţi dăruiesc întreaga responsabilitate a omului. Iar Capricornul plecă devotat spre locul său. „Tu, Vărsătorule, eşti vizionarul omenirii, privirea ta desluşeşte toate posibilităţile glorioase. Vei trăi însă durerea singurătăţii pentru că această viziune nu-ţi permite să personifici Dragostea Mea. Dar pentru a-i întoarce pe oameni către noile şanse primeşte darul libertăţii pentru a servi omenirea oricând va avea nevoie de tine. Vărsătorul păşi încrezător spre locul său. „Tu, Peşte, ai cea mai grea misiune dintre toate. Îţi cer să ridici pe umerii tăi toată suferinţa omului. Lacrimile tale sunt menite să fie lacrimile Mele. Durerea aceasta este rodul înţelegerii greşite a Odei Mele, dar tu exişti, ca să-i aduci omului compasiunea. De aceea îţi hărăzesc darul cel mai de preţ: vei fi singurul dintre cei 12 copii ai Mei care Mă va înţelege. Iar puterea cuprinderii divine este pentru tine felul în care te vei apropia de oameni şi vei răspândi credinţa. Şi Peştele se retrase emoţionat la locul său. Dumnezeu a spus: „ Fiecare dintre voi are o scânteie din Mine. Dar nu trebuie să luaţi partea drept întregul, să o nesocotiţi ori să o identificaţi cu Creatorul. Toţi 12 laolaltă sunteţi Unul. Creatorul însă este mai mult decât aceasta. Cei 12 copii au pornit să-şi îndeplinească menirea. Însă cum fiecăruia îi părea darul celuilalt mai atrăgător s-au întors la Dumnezeu. El le-a spus: „Fiecare din voi a crezut că darurile celuilalt sunt mai preţioase. De aceea vă permit să le schimbaţi. Şi pentru o clipă fiecare copil s-a entuziasmat imaginându-şi toate posibilităţile noii sale misiuni. Dar Dumnezeu a surâs şi a spus: vă veţi întoarce de multe ori la Mine să-Mi cereţi să vă eliberez de misiunea voastră şi de fiecare dată eu vă voi îndeplini dorinţa. Veţi trece prin nenumărate încarnări înainte de-a vă împlini misiunea iniţială pe care a-ţi primit-o de la Mine. Vă dăruiesc un timp nemăsurat pentru aceasta, dar numai când veţi duce la bun sfârşit menirea, voi veţi putea fi una cu Mine.
26
AXA DESTINULUI IN VIATA CORESPONDENTA CANALULUI ENERGETIC CENTRAL
Pe acest canal, cele sase chakre sunt proiectate pe diferita nivele ( vezi foto). Cea de-a saptea chakra numita Sahasrara nu apare in harta natala, si nici nu ar putea sa apara deoarece nu are legatura cu nivelul material, ci doar cu lumi cu un nivel spiritual inalt. Este transcendentala si reprezinta legatura noastra cu Divinitatea. Celelalte sase chakre sunt proiectate pe axa nodurilor dupa cum urmeaza: 1. Muladhara chakra sau chakra radacina este proiectata la o distanta de 30 de grade de Nodul Sud (SN) pe ambele parti. 2. Swadisthana chakra sau chakra sexuala este proiectata de la 30 de grade la 60 de grade de SN pe ambele parti. 3. Manipura chakra sau chakra solara este proiectata de la 60 de grade la 90 de grade de SN pe ambele parti. 4. Anahata chakra sau chakra inimii este proiectata de la 90 la 120 de grade de SN sau de la 90 la 60 de grade de Nodul Nord (NN) pe ambele parti. 5. Visshuda chakra sau chakra gatului este proiectata de la 60 la 30 de grade de NN pe ambele parti. 6. Ajna chakra sau chakra fruntii, mentala, este proiectata la 30 de grade de NN pe ambele parti. Planetele care se afla in zona proiectiei uneia dintre chakre vor influenta functionarea acestora conform cu natura lor si in functie de partea axei nodale in care ele se afla. Cele aflate in partea stanga (indepartandu-se de Nodul Sud) vor influenta partea si functia receptiva acelei chakre, in timp cele aflate in partea dreapta vor influenta partea si functia emisiva a acelei 27
chakre. Penru a intelege mai bine aceste influente ar fi util un un studiu esoteric teoretic si practic al chakrelor. Activitatea si functiile celor sapte chakre : chakra radacina sau Muladhara: - partea receptiva: energie fizica, materiala - partea emisiva: energie controlata, stabilitate in plan fizic chakra sexuala sau Swadisthana: -partea receptiva: sociabilitate, potential sexual - partea emisiva: seductie, controlul energiei sexuale chakra solara sau Manipura: - partea receptiva:ceea ca va da incredere - partea emisiva : puterea vointei, perseverenta, charisma chakra inimii sau Anahata - partea receptiva: ceea ce va place si ceea ce iubiti spontan - partea emisiva: dragoste emisa in mod constient chakra gatului sau Visshuda - partea receptiva:intuitie pasiva - partea emisiva:intuitie activa si contact cu alte lumi chakra fruntii sau Ajna - partea receptiva:interes mental , analiza, memorie - partea emisiva:logica, mental creativitate, sinteza chakra din crestetul capului sau Sahasrara - partea receptiva si emisiva: transcendenta - legatura cu lumile spirituale, cu DUMNEZEU Influentele planetelor asupra chakrelor: SOARE - daca se afla pe partea stanga a axei nodurilor lunare influenteaza functia receptiva a chakrei respective dand foarte multa energie de inalta calitate pe acel nivel, atat natala cat si primita de la altii in timpul vietii - daca se afla pe partea dreapta a axei nodurilor lunare va influenta partea emisiva a chakrei respective dand un control crescut si stapanirea acelui nivel LUNA - daca se afla pe partea stanga a axei nodurilor lunare influenteaza functia receptiva a chakrei respective dand receptivitate crescuta pe acel nivel, nativul absoarbe usor energii si informatii de la altii sau din natura (mediul inconjurator) - daca se afla pe partea dreapta a axei nodurilor lunare va influenta partea emisiva a chakrei respective dand sentimente profunde si o perspectiva interioara clara asupra energiilor acelui nivel MERCUR - daca se afla pe partea stanga a axei nodurilor lunare influenteaza functia receptiva a chakrei respective dand receptivitate mentala pe acel nivel, 28
nativul este energizat usor, fascinat de informatie specifica, atat citita cat si auzita de la altii - daca se afla pe partea dreapta a axei nodurilor lunare va influenta partea emisiva a chakrei respective dand control mental, intelegere, stapanirea acelui nivel VENUS - daca se afla pe partea stanga a axei nodurilor lunare influenteaza functia receptiva a chakrei respective dand interese / hobby-uri / pasiuni pe acel nuvel, intalniri cu persoane care ii ofera nativului ajutor psihologic, sentimentul de a fii iubit - daca se afla pe partea dreapta a axei nodurilor lunare va influenta partea emisiva a chakrei respective dand putere de seductie, erotism, folosirea cu succes a sentimentelor pentru a obtine controlul acelui nivel MARTE - daca se afla pe partea stanga a axei nodurilor lunare influenteaza functia receptiva a chakrei respective dand energie, dinamism, activitate pe acel nivel, prieteni curajosi - daca se afla pe partea dreapta a axei nodurilor lunare va influenta partea emisiva a chakrei respective dand curaj, actiune dinamica, bun control energetic JUPITER - daca se afla pe partea stanga a axei nodurilor lunare influenteaza functia receptiva a chakrei respective dand multa energie si resurse, interes pe acel nivel, exuberanta - daca se afla pe partea dreapta a axei nodurilor lunare va influenta partea emisiva a chakrei respective dand putere de a acumula energie, intelepciune, folosirea spirituala a acelei energii SATURN - daca se afla pe partea stanga a axei nodurilor lunare influenteaza functia receptiva a chakrei respective dand resurse putine si lipsa de energie - daca se afla pe partea dreapta a axei nodurilor lunare va influenta partea emisiva a chakrei respective dand manifestari foarte controlate, constrictie, strategie, economie URANUS - daca se afla pe partea stanga a axei nodurilor lunare influenteaza functia receptiva a chakrei respective dand izbucniri de energie alternate cu energie de nivel scazut, fluctuatii - daca se afla pe partea dreapta a axei nodurilor lunare va influenta partea emisiva a chakrei respective dand constiinta inalta, spirituala a energiei pe acel nivel, conectare cu energii superioare NEPTUN - daca se afla pe partea stanga a axei nodurilor lunare influenteaza functia receptiva a chakrei respective dand energie fizica scazuta, dar contact bun cu alte lumi - daca se afla pe partea dreapta a axei nodurilor lunare va influenta partea emisiva a chakrei respective dand folosirea spirituala a energiei pe acel nivel PLUTO 29
- daca se afla pe partea stanga a axei nodurilor lunare influenteaza functia receptiva a chakrei respective dand pasiune, intelegere profunda si simtirea energiei pe acel nivel - daca se afla pe partea dreapta a axei nodurilor lunare va influenta partea emisiva a chakrei respective dand potential transformator, interese oculte si folosirea energiei
VREMEA ACTIVARII ADN-ULUI INTERDIMENSIONAL
…channeling Kryon Stratul trei din ADN (Netah Merkava Eliyahu – (netah mer-ka-vá eli-iá-u) este “Stratul Inaltarii”. In orice caz, el este doar cel care ,,arata cu degetul" catre straturile interdimensionale care asigura, cu adevarat, statutul de inaltare. In numerologie, numarul trei este un ,,catalizator" si lucreaza cu stratul sase din ADN, stratul ,,Rugaciunii si comunicarii". Aceasta creeaza un 9 (3 + 6), care in numerologie inseamna ,,implinire". Conform lui Kryon, acest strat mai este asociat cu glanda pineala. ADN-ul are o adancime de 12 straturi. Fiecare strat de ADN are doua atribute majore care echilibreaza. Asadar, exista in total 24 de atribute. Stratul pe care il puteti vedea in realitatea voastra il vom numi numarul unu - stratul biochimic. Desi este imposibil sa listam numeric si sa enumeram lucruri interdimensionale, le vom numara totusi de la 1 la 12, pentru a va ajuta sa intelegeti. 30
In vreme ce stiinta voastra observa 11 dimensiuni, de fapt exista 12. Si le spunem din nou fizicianului si omului de stiinta: sunteti pe drumul cel bun, insa uitati sa il numarati pe zero. Zero nu este "nimic" si nu este "infinit" Este un numar intreg, care este interdimensional. Atunci cand veti incepe sa-l folositi in matematica voastra bazata pe 12, va fi magia de care aveti nevoie si cea care va va propulsa pana la stele. Pentru ca, intr-adevar, zero-ul din matematica bazata pe 12 este singurul numar care detine potentialul a ceea ce ar putea fi si a ceea ce a fost: un numar interdimensional. Nu exista nimic in matematica voastra curenta, care sa detina acest tip de energie. Matematica bazata pe 12 va va ajuta in fizica, care este in afara 4D. Este metoda de calcul a viitorului. Cele 12 straturi de ADN, atunci cand sunt vazute interdimensional, se grupeaza intr-un cub care se potriveste foarte frumos in interiorul formei geometrice identificata de voi ca fiind tetraedrul stelat. Asa il vedem noi, atunci cand va privim. Vedem programarea - vedem cine ati fost; vedem potentialele, lectiile de viata si programul cristalin - care toate sunt incluse in ADN. Atunci cand rostim cuvantul ADN ne referim la el in intregime, nu doar la genomul uman, pe care il stiti ca pe singurul strat ce poate fi vazut in realitatea voastra 4D. Vorbim despre toate cele 12. Astazi o sa vorbim despre primele trei. ADN-ul este structurat in patru grupe de cate trei. Fiecare grupa are un nume si un scop. In cadrul fiecarei grupe, fiecare dintre cele trei straturi are, la randul lui, un nume si un scop, insa exista o relatie pe care ar trebui sa o stiti intre unu, doi si trei. Cel de-al treilea strat din fiecare grupa este catalizatorul pentru primele doua. Este un catalizator al "ingaduirii schimbarii." Din nou, este dificil de explicat cum ar putea fi aceasta, insa o vom spune din nou: stratul trei din fiecare grupare este catalizatorul pentru straturile unu si doi. Prin urmare, al treilea strat din fiecare grup este cel mai important dintre cele trei. Am vorbit despre stratul doi ca fiind stratul fricii. Este mai mult decat atat, stiti? Este stratul emotional. Intr-adevar, interdimensional, acest al doilea strat este cel care transmite esenta si semintele emotiei umane. Dupa cum stiti, el poate afecta, in mare masura, stratul numarul unu, deoarece emotiile voastre va influenteaza deseori chimia corpului. Activarea stratului al treilea din ADN Stratul trei este catalizatorul pentru unu si doi. Este ceea ce am numit "stratul inaltarii". Este stratul care realmente este cel mai apropiat de Spirit. Celelalte straturi din ADN contin multe lucruri. Am discutat despre lectiile de viata care se afla acolo: ramasitele din viata trecuta care se afla acolo, contractele care se afla acolo, gata sa fie schimbate. Exista chiar un strat 31
care se aliniaza cu energia miscarilor planetare (stratul astrologic). Si apoi exista stratul cel mare - cel pe care il numim "strat calauzitor". Ceea ce voi numiti "ghizi" reprezinta parte din ADN-ul vostru interdimensional. O parte interdimensionala a fiecarei fiinte umane este Reteaua Cristalina Cosmica, esenta Divinitatii din acest Univers. Ei "fac act de prezenta" in perceptia voastra, drept ghizii si ingerii vostri protectori. ADN-ul vostru interdimensional si nu static. El se schimba in fiecare zi din viata voastra. Ce anume ingaduiti? Ce nu ingaduiti? Ce fel de vibratie preluati, sau pe care va opuneti sa o amplificati? ADN-ul raspunde si se schimba in mod corespunzator. Acesta a fost dintotdeauna un sistem dinamic. ADN-ul nu este batut in cuie. Planul stratului unu reprezinta "amprenta" voastra biologica, insa celelalte straturi sunt mereu in miscare. Daca le schimbati suficient de mult pe celelalte, atunci inclusiv stratul pe care il vedeti se va schimba. Stratul inaltarii este, de asemenea, asociat cu o parte din corp. Glanda pineala reprezinta comunicarea cu stratul inaltarii din ADN. Ceea ce se intampla cu stratul trei - prin intermediul glandei pineale, care comunica modifica stratul unu (stratul biologic) si stratul doi (stratul emotional). Acum, lemuriene, vreau sa vii cu mine si sa te privesti in oglinda! Capul tau este un pic diferit fata de cum era in Lemuria, deoarece pe atunci glanda pineala era uriasa. Acesta este modul in care a inceput, chiar daca exista unii savanti care se intreaba daca intr-adevar aveti nevoie de ea, acum. Aproape ca a disparut, spun ei. Si totusi…fiti atenti! Parte din evolutia omenirii se va inversa. Atunci cand incepeti sa conectati glanda pineala si atributele comunicarii ei, cu stratul al treilea, acea parte care a fost adormita va redeveni activa. Glanda pineala va incepe sa creasca din nou. Dar de data aceasta nu se va schimba forma capului, insa va spun ca ea va creste! Asa ca le spunem biologilor: “ Pe masura ce omenirea evolueaza in acest mileniu, luati aminte la glanda pineala marita”. O portiune din creier, la fel ca si ADN-ul, este consacrata lucrurilor din 4D. Mare parte din el, oricum, este consacrata lucrurilor interdimensionale. Din nou, e la fel ca ADN-ul. Cine sunteti voi? Cine ati fost? Ce se intampla? Acel procesor central pe care il numiti "creier" face multe – cu mult mai multe decat orice biolog considera sau poate masura in prezent. Si nu e intamplator faptul ca procesul sinapsei neuronale este electric. Vorbim acum despre magnetism. Nu e intamplator faptul ca reteaua magnetica a planetei s-a schimbat si s-a aliniat cu ADN-ul interdimensional, intr-o unitate de procesare interdimensionala, numita "creier uman". Aceasta explica si de ce exista zeci de mii de oameni pe Pamant, care incep sa-si puna intrebari spirituale: "Exista mai mult decat atat? Ce se petrece? Este Dumnezeu mai mare decat ni s-a spus? Vrem sa stim." Este epoca trezirii! Cu adevarat, este epoca aducerii aminte! 32
PROFETII DESPRE ROMANIA ANULUI 2011
Fragmente din cartea Pustnicii Nevăzuți ai Athosului, (pg. 150 – 154) : Pustnici cu vieţuire îngerească din Munţii Rarău şi Giumalău – jud. Suceava Munţii Rarău şi Giumalău (vârful Muntelui Rarău are o înălţime de 1651m, iar vârful Muntelui Giumalăul, de I857m) au fost, din străvechi timpuri, aleşi de pustnici, pentru sihăstrie şi desăvârşire, fiind mai îndepărtaţi de lume. Pustnicul N. Pustnicul N. se nevoia mai mult pe Muntele Giumalău. Avea darul lui Dumnezeu, de a se face nevăzut. În anul 2001, i-a spus fratelui I.: Peste două săptămâni, o să fie un eveniment important [Este vorba de atacul terorist din 11 septembrie 2001, asupra celor două blocuri turn gemene din New York, care, după cum spunea preşedintele Bush, a schimbat soarta lumii (în mai rău pentru creştinii ortodocşi)] într-o ţară îndepărtată. Efectul dăunător în România va fi în anul 2011. Ai să fii în Iaşi, să nu te sperii… Roagă-te lui Dumnezeu să nu te prindă anul 2011 în oraş, pentru că va fi mare vărsare de sânge. O să rânduiască Dumnezeu şi o să stai pe Muntele Rarău, în 2011. Fratele I. avea 60 de ani şi a întrebat: – Mai este mult până în 2011. O să trăiesc până atunci? – O să trăieşti. O să mă rog, ca să locuieşti pe Muntele Rarău. Cu un an mai înainte de a se muta la viaţa cea veşnică (Pustnicul N. s-a mutat la viaţa cea veşnică in anul 2002, fiind in vârstă de 105 ani), pustnicul N. i-a spus fratelui I. ziua în care să vină şi cum să-l înmormânteze. În ziua pe care o prorocise, a fost găsit adormit întru Domnul şi îngropat de fratele I. şi maica T., după obiceiul pustnicesc, pe Muntele Giumalău, în locaşul pe care şi l-a săpat singur. Pustnicul N. nu a vrut să i să pună cruce pe 33
mormânt, ca să nu ştie nimeni locul unde este îngropat şi i-a dat canon fratelui I., să nu-i spună nimănui numele. Pustnicul Zosima Despre pustnicul Zosima, am aflat că a fost monah la Mănăstirea Rarău. L-a cunoscut pe părintele Daniil Tudor – Stareţ la Mănăstirea Rarău, între anii 1954 – 1958. A plecat pe Muntele Rarău, fiind prigonit de autorităţile comuniste. Fratele I. l-a întrebat în anul 2007 pe Pustnicul Zosima: – Părinte, ce o să fie în România în anul 2011? – O să fie mare măcel în oraşe*. O să fie mai rău decăt ti-a spus părintele Pustnic N. Roagă-te să te păzească Dumnezeu, că este greu de scăpat de ce o să fie. Fratele I. a insistat să afle mai mult: – Ce o să fie, revoltă, război sau cutremur? Zosima i-a răspuns: – O să trăieşti şi o să vezi. Să te rogi lui Dumnezeu neîncetat. Sihastrul Zosima a spus să nu luăm documentele biometrice şi că este foarte bine că la mănăstirile de pe Muntele Rarău se slujeşte zilnic Sfânta Liturghie. * Este canonul românilor pentru cele peste 25.000.000 de avorturi şi alte mari păcate. Criza economică, foamea, pierderea a sute de mii de locuri de muncă, neplata integrală a salariilor, a pensiilor, a medicamentelor compensate, pierderea a sute de mii de case şi a multor maşini achiziţionate în leasing, fără a li se restitui banii plătiţi; patimile şi păcatele, vor scoate milioane de români în stradă, avănd loc acest mare măcel în Rornănia. Indrumăm pe creştini noştri, să meargă la Biserică şi la Sfintele Mănăstiri, să se roage pentru pace şi mântuire, să postească, să se spovedească şi Împărtăşcască şi să nu participe la aceste revolte. Sunt Părinţi care spun că Romănia va fi atăt de distrusă, încăt nu va mai prezenta interes pentru a fi angrenată de marile puteri, care se vor confrunta după puțin timp timp în cel de al III-lea Război Mondial, care va începe prin atacul armatei ruse asupra Turciei şi strâmtorilor Dardanele şi Bosfor. (eu personal nu cred ca se vor intampla atatea rele prevestite, in univers se stie ca binele invinge si mai ales dupa ce am citit si despre experimentul Siriusian din 1972 am convingerea ca asa va fi vezi pag. 50 cu rosu)
34
METATRON NE VORBESTE DESPRE 2012
Intrebare: Datorita schimbarilor recente ale Pamantului, se va produce Inaltarea in timpul anului 2012 ? Raspuns: Aceasta este o intrebare interesanta. Un eveniment nu il exclude pe celalalt. In acest moment, ambele sunt necesare si au fost programate in sistemul retelei Pamantului si in directivele legate de planeta, ce vin de la Sursa prin Centrul Galaxiei. Ambele evenimente au fost prezise atat in calendarul maias cat si prin simbolurile lor care au fost inscrise in temple si se regasesc in arta lor grafica. Intelegeti ca fiecare activitate, desi este conectata cu cealalta intr-o forma oarecare, reprezinta o activitate individuala. Schimbarile Pamantului se vor produce datorita unor motive diferite fata de ceea ce voi numiti Inaltare. Sa privim aceste schimbari din perspectiva a ceea ce se cere si este necesar si apoi din perspectiva activitatilor umane. Schimbarile Pamantului au fost si inca sunt declansate de imbatranirea sistemului de placi tectonice de pe tot globul. Ca un fermier care lasa cateva zone necultivate pentru a se revigora si foloseste cateva zone cultivate pentru nevoile zilnice, si planeta trebuie sa faca asa. De aceea, puteti gasi in inregistrarile voastre geologice, cand s-a intamplat ceva similar in trecut. Au existat mase de pamant care s-au prabusit si altele care s-au ridicat. Probabil ca cel mai bun exemplu, care exista inca in constiinta umana, este prabusirea Atlantidei sub ape. Infruntati asta in timpul viselor si uneori chiar in timpul meditatiilor, deoarece inca exista unele lucruri pe care oamenii trebuie sa le lamureasca referitor la acest eveniment. Nevoia de reintinerire a sistemului de placi tectonice poate fi regasita in modul natural de progres al planetei cat si datorita constiintei umane care nu 35
s-a aliniat metodelor de pastrare a sanatatii planetei; de aceea, e nevoie sa fie inlaturata aceasta negativitate. Aceste activitati nu au nimic in comun cu Inaltarea, ci mai degraba se aliniaza fortei naturale de cultivare a resurselor planetei. Unele dintre schimbarile Pamantului sunt foarte mult conectate cu schimbarile viitoare ce sunt emanate de Centrul Galactic. In 1999 a existat o activitate solara neobisnuita, activitatea uzuala a electronilor din vantul solar s-a oprit pentru trei zile (10-13 mai). In aceasta perioada Pamantul a fost marcat de mesajele si directivele sosite direct de la TOT ceea ce ESTE, sau Sursa, Creatorul Primordial din Centrul Cosmosului. Acele directive au fost foarte mult legate de protocolul Inaltarii si asta a afectat intr-adevar schimbarile planetei. S-a facut o schimbare in ADN-ul uman, care a declansat tot felul de schimbari in modelul uman, una dintre ele fiind schimbarea in celule, deplasand tipul fortei electrice de la cel bazat pe carbon, la cel bazat pe lumina sau pe structura cristalina. Acest lucru este foarte necesar pentru a imbunatati toate sistemele fizice. Aceasta explozie solara a schimbat de asemenea si tesatura de baza legata de lumea naturala. Deci asta a fost o aliniere a lumii naturale si o schimbare usoara a centrului planetei, in ceea ce voi numiti inima ei. Inima planetei are un Merkaba cristalin (acesta rotindu-se la fel cum ar putea si cel al vostru), rotirea acestuia a fost incetinita, permitand celui care a fost numit Punctul Zero, sa inceapa evolutia sa, care a afectat la randul ei clima. Puteti vedea cum schimbarile climatice au crescut exponential. Aceasta usoara schimbare din inima planetei a permis, sau poate a imputernicit lumea naturala sa initieze schimbari in modelele cutremurelor de pamant si ale eruptiilor vulcanice. Toate acestea sunt necesare Inaltarii planetei si de aceea adoptam pozitia ca ceea ce este necesar progresului ii vom permite sa progreseze si sa lucreze asupra echilibrarii schimbarilor planetei si a fiintelor umane. Dam directive de echilibru fortelor din centrul planetei cat si devasi-lor din natura si alte indrumari lamuritoare in lumea naturala. Pentru oameni oferim indrumari, cum ar fi informatiile despre Hara sau intrarea in forme geometrice sacre, pentru echilibrare. Va puteti imagina stand in configuratia Holonului (care este format din doua piramide cu bazele patrate suprapuse – formand un octaedru), stand in centru. Ambele exercitii (Hara si Holonul) sunt foarte puternice in a echilibra structura umana si in conexiunea cu creierul si, in cele din urma, cu mintea.
36
Aceste evenimente s-ar intampla indiferent pana unde ar evolua spiritul uman. Unele dintre aceste activitati nu pot fi schimbate, dar noi, in lumea spirituala a ghizilor, putem intr-adevar sa ajutam la gasirea echilibrului in schimbari si noi facem asta. Urcarea in ceea ce voi numiti Inaltare este foarte legata de calendarul maias, care mentioneaza un timp in care planeta se aliniaza direct cu Centrul Cosmic. Acestuia i s-a dat numele unei perioade care exista in 2012. Dupa cum bine stiti, planeta nu se va autodistruge in acel moment, ci va ramane schimbata pentru totdeauna, deoarece in 28 Decembrie 2012, o mama va naste un copil, iar acesta va fi un reprezentant al sufletului pe care voi l-ati inteles a fi Isus. El vine in acel moment pentru a insufleti ADN-ul tuturor sufletelor care poarta ADN-ul cuplului cosmic, pe care il cunoasteti ca Pocalul Sfantul Gral, Isus si Maria Magdalena. Initializarea acestui ADN va da nastere mijloacelor necesare sufletelor pentru a se Inalta in final impreuna cu planeta, care este intim legata de omenire.
2011-ANUL IEPURELUI DE METAL
2011 , anul Iepurelui de metal va debuta pe data de 3 februarie 2011 şi se va încheia pe 22 ianuarie 2012, când va începe anul Dragonului. Iepurele de metal sau Iepurele Alb aduce, în primul rând, linişte. Acest semn este unul senin, optimist şi cu încredere în viitor. Gata să muncească pentru a obţine ceea ce şi-a propus, nativul născut în semnul Iepurelui de metal beneficiază de multe ori şi de circumstanţe exterioare favorabile, Are o bună reputaţie şi de, obicei, reprezentanţii celorlalte semne din zodiacul chinezesc se simt onoraţi să îl aibă alături, ca prieten de încredere. 37
Toate aceste caracteristici se vor transmute şi anului 2011. Astfel , vom dobândi mai multă linişte, iar viaţa şi evenimentele din jur le vom privi cu mai puţină încrâncenare. Această relaxare ne va aduce - cu condiţia să nu se transforme în lene - mai mult noroc. Anul Iepurelui de metal pe plan internaţional Politica mondială va fi una liniştită, caracterizată de linişte şi pace. conflictele existente vor fi minore, fără să afecteze regiuni geografice întinse sau un număr mare de oameni. Chiar şi statele care au planuri agresive se vor mulţumi să pună la punct strategii, să se înarmeze şi eventual să facă exerciţii militare, însă nu vor lansa atacuri decisive pe parcursul lui 2011. Statele vor fi preocupate mai degrabă de îmbunătăţirea sau de consolidarea propriei imagini, cu sau fără logo-uri sub formă de frunză, plătite cu milioane de euro. Armele vor tăcea şi, în schimb, vor cânta muzele, se va pune accent pe evenimentele culturale, artistice şi pe spectacolele sportive de amploare. Un an bun pentru cinematografie, muzicieni, scriitori , pentru artişti în general. Anul iepurelui de metal şi viaţa de zi cu zi În viaţa de zi cu zi, 2011 va fi o perioadă potrivită pentru incetarea conflictelor vechi si consolidarea relaţiilor de prietenie. Se va pune un accent mai mare pe odihnă şi pe propriul confort. Fiecare dintre noi va investi sume frumuşele pentru a-şi cumpăra câte un obiect necesar în casă, care să îi facă viaţa mai confortabilă, sau câte o haină în acelaşi timp utilă şi frumoasă. În anul iepurelui de metal, vom rezerva mai mult timp hobby-urilor noastre, vom descoperi noi pasiuni şi metode de relaxare, care să ne scoată, măcar din când în când, din ritmul trepidant al vieţii contemporane. Un an potrivit pentru a face pregătiri şi planuri de viitor. Ceea ce semănăm acum, cu linişte şi înţelepciune, va da roade frumoase în viitor şi ne va fi de folos în perioade ceva mai tumultuoase.
38
UNDELE CEREBRALE SI FIZICA CUANTICA
….ploua afara din abundenta, se purifica pamantul, se armonizeaza sentimentele colective, omul isi schimba frecventa gandurilor, din beta ajunge in alfa, din alfa in theta-world…. contemplu aceasta scurgere divina de apa, aceasta revarsare de microcristale ce vine peste noi, din noi, purificandu-ne, inaltandu-ne, asemeni unei aripi de inger…. E liniste afara, e liniste si in noi…. e liniste deplina… pic pic pic…. am patruns in lumea THETA …..lumea meditatiei si a revelatiilor…. Undele theta ne ajuta sa eliberam secretele ascunse adanc in noi, de care nu suntem constienti ( noi nu stim ce se ascunde in subconstientul nostru, dar stim ca sunt arhivate amintiri, sentimente, emotii ce guverneaza comportamentul si credintele noastre..) suntem in lumea subconstientului, aceasta cutie neagra a corpurilor noastre, un spatiu atemporal de energie. Suntem un sistem complex alcatuit din materie, matrice energetica si informatie, rezonam, comunicam multilateral cu sisteme asemanatoare noua, prin transfer de energie, functia organismului este de a comunica neincetat. In fizica, Constiinta Universala este numita Camp de Torsiune sau Informatia Universala, acest camp de torsiune este un camp nemasurabil, nonherztian, care s-ar afla in a 5 a dimensiune… In epifiza, conul nostru drag de brad, se gaseste “nisipul cerebral” compus din microparticule minerale de forma sferica, cristale de cremniu, ce contin informatia holografica a tuturor vietilor noastre anterioare…. cum accesam aceasta informatie atemporala?…. ne spune chiar epifiza, acest traductor informational neuroendocrin, ce converteste semnalul fotoneural receptat de retina, in semnal hormonal, astfel ea moduleaza principalele secretii endocrine din corp ( h. sexuali, steroizi, oxitocina etc) si asigura adaptarea optima la conditii impuse de mediul exterior.
39
Rolul epifizei este de organizare circadiana, ritmica, sezoniera a functiilor cerebrale, a functiilor de reproducere si de reglare a starilor de veghe-somn, a ciclului menstrual si a homeostaziei, fiind un veritabil ceas biologic. Stim ca epifiza sau glanda pineala secreta melatonina, serotonina si vasotocina, iar somnul este o stare de repaus periodica a organismului in care acesta isi reface energia, in somn este implicata serotonina ( h. visului) prin acumulare in trunchiul cerebral, incepe visarea… Tot serotonina are un rol cheie in controlul emotiilor negative, scaderea sa din organism determina depresie, anxietate, agresivitate si apetit alimentar crescut pt. supravietuirea speciei… deducem de aici ca un somn bun, este sanatate de aur, prin secretie de serotonina normala… Celalalt hormon secretat de epifiza, melatonina, este secretat la maxim, la intuneric, noaptea, astfel lumina absorbita prin ochi inhiba secretia acestui hormon,iar secretia sa normala determina dezvoltarea armonioasa a SNC.-ului, a echilibrului postural de care depinde simetria pozitiei ortostatice, armonia corpului…. Prin meditatii profunde in intuneric artificial sau in noapte, se poate produce iluminarea spirituala, epifiza corespunde energetic chakrei coroanesahashrara, ce favorizeaza perceptiile multidimensionale, afectarea acestui portal energetic naste sentimente de inadaptabilitate si instrainare… Llegatura intre supraconstiinta si personalitate-ego se realizeaza prin puntea curcubeelor, puntea epifizo-hipofizara, puntea intuitie-corp fizic…melatonina ajunge astfel prin corpul calos in emisfera dreapta, feminina, cea a imaginatiei, a contemplarii interioare, a cunoasterii de Sine… O treime din informatia zilnica, receptata prin sistemul nervos central trece in subconstient, pentru arhivare, iar restul informatiei ajunge in corpul energetic in 3 zile, apoi in corpul fizic dupa alte 3 zile, deci dupa 7 zile de la primirea unei informatii pozitive sau negative se produce restartarea sistemului uman, integrarea totala a informatiei. Apa celulara preia informatia, o transmite mai departe din campul celular biologic in campul electro-magnetic al organismului, schimburile energetice se realizeaza inter si extracelular. Axa os sacru - atlas, a coloanei vertebrale se stie ca este axa celor 5 portaluri energetice, a chakrelor muladhara-vischuda, toate cele 33 vertebre produc campuri de torsiune, dupa fizica cuantica, care controleaza organele corespunzatoare nervilor spinali. Chakra inimii este chakra centrala, primele 3 chakre : muladhara, svadischtana, manipura, receptioneaza energiile telurice, stabilizeaza legatura cu Geea si controleaza emotiile primare, ele mai sunt numite chakre inferioare, fiind caracteristice omului primitiv. Dupa activarea chakrei 4, anahata, omul a progresat, a invatat ce este iubirea, dar nu cea cristica, compasiunea fata de ceilalti… Ultimile 3 chakre : vischuda, adschna si sahasrara sunt superioare, ele creand legatura cu cerul, prin ele intra energia cosmica. 40
Pe linga cele 7 chakre de baza mai exista 3 chakre suplimentare daruite dupa activarea sahasrarei, de catre Domnul Iisus Christos, dupa crucificare, in Marea Sa Bunatate si Iubire fata de oameni. Activarea acestor chakre coordonate direct de anahata, s-a produs in momentul care omul a constientizat si manifestat Christul din el. - chakra 8 este a Cunoasterii depline, prin constientizarea Adevarurilor divine; - chakra 9 este a Iubirii Divine sau chakra Crucificarii alcatuita din alte 3 chakre, 2 in palme, 1 deasupra fluierului piciorului drept pus peste piciorul stang, in momentul crucificarii sangele Sau s-a unit cu Pamantul, astfel aura pamantului, campul sau morfogenetic, a primit un impuls spiritual, s-a produs unirea dintre Cer si Pamant si un salt enorm evolutiv planetar; - chakra 10 este a Desavarsirii, formeaza biocampul Duhului Sfant, si ea demonstreaza ca omul a dobandit prin efort propriu sustinut atributele divinitatii, omul este acum divinitatea intrupata pe Pamant, poate face minuni, este un adevarat Maestru de Lumina ce poate sa plece si sa dizolve in Insasi Marele Creator; Aceste ultime 3 chakre suplimentare au fost activate la nivel planetar ca potentiale de inaltare divina, dar ramane ca noi, oamenii, sa le activam la nivel personal, pe rand, prin straduinta si credinta adevarata, prin Iubire Divina fata de Dumnezeu. Revenind la fizica cuantica, fizicieni avangardisti au studiat puterea mintii umane de a primi si emite unde de forma, unde cuantice, Starea de Constiinta Superioara permite nu numai receptia si interpretarea undelor cuantice, dar si emiterea lor, facand posibila o comunicare instantanee de la un creier la altul (telepatia). Mintea este capabila sa calatoreasca in timp conform fizicianului Patrick Drouot, asa se explica clarviziunea si psihometria, prin radiatiile, oscilatiile, vibratiile emise de minte circula mesaje, intentii, dorinte de la o persoana la alta, la distanta, direct de la minte la minte sau prin intermediul aparatelor electronice emitatoare de unde cuantice, de biorezonanta. “Informatia alaturi de materie si energie originala a Universului � Tom Stonier
este
o componenta
CUM ARATA DUMNEZEU IN CREIERUL TAU 41
Dr. Andrew Newberg, unul dintre cei mai controversati oameni de stiinta din prezent, acelasi savant care a propus infiintarea unei noi stiinte, neuroteologia, este convins ca a descoperit activitati nebanuite ale creierului, in timpul rugaciunilor si meditatiilor. In incercarea sa de a dovedi ca exista o legatura stransa intre creierul uman si teologie, el a examinat activitatea cerebrala a mai multor preoti budisti inainte si in timpul meditatiilor. Newberg a descoperit o activitate intensa in lobul frontal al meditatorilor, zona responsabila cu atentia si puterea de concentrare, efecte pe care cercetatorul le atribuie experientelor religioase. Cu toate acestea, mediul academic international nu a fost deloc impresionat de rezultatele omului de stiinta, sustinand ca acesta nu a descoperit decat o activitatea cerebrala legata, mai degraba, de meditatie decat de aspecte religioase. Si totusi, nu sunt primele cercetari de acest gen. Un studiu efectuat luna trecuta de catre oamenii de stiinta de la Universitatea din Oregon a demonstrat ca, prin meditatie si rugaciune, oamenii pot obtine un creier mai sanatos. Studiul s-a desfasurat timp de o luna, iar subiectii trebuiau sa mediteze circa jumatate de ora in fiecare zi. Un alt grup a trebuit sa experimenteze tehnicile de relaxare, fara vreo legatura cu religia. Diferentele au fost clare, in sensul ca membrii grupului de meditatori au prezentat o mai buna circulatie a sangelui in zonele cerebrale responsabile cu emotiile. Newberg a tinut sa mentioneze ca, desi studiile sale indica faptul ca religiozitatea este doar o experienta de natura biologica, el nu exclude existenta unei divinitati.
42
INTERVIU CU DUMNEZEU
-
Ai vrea să-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu. Dacă ai timp… i-am răspuns. Dumnezeu a zâmbit. Timpul meu este eternitatea… Ce întrebări ai vrea să-mi pui? Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a răspuns: - Faptul că: se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească… iar apoi tânjesc să fie copii; îşi pierd sănătatea pentru a face bani… iar apoi îşi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea; se gândesc cu teamă la viitor şi uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul, nici viitorul; trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit. Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp. Apoi am întrebat: - Ca părinte, care ar fi căteva dintre lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copii tăi? - Să înveţe că: durează doar căteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc… şi că durează mai mulţi ani pentru ca acestea să se vindece; un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puţin; există oameni care iubesc dar, pur şi simplu, încă nu ştiu să-şi exprime sentimentele; doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi că pot să-l vadă în mod diferit ; nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să ierte pe ei înşişi. - Mulţumesc pentru timpul acordat… am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să ştie? Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a spus: - Doar faptul că sunt aici... Intotdeauna.
43
EXPERIMENTUL SIRIUSIAN EXPERIMENTUL SIRIUSIAN DIN 1972 Pentru a putea incepe aceasta istorisire trebuie sa ne plasam in timpul in care Thoth si alti maestri inaltati au creat in mod sintetic matricea constiintei Christice pe planeta noastra pentru a anihila urmarile a ceea ce s-a intamplat intre martieni si pamanteni in Atlantida. cant maestrii inaltati au inceput construirea matricei (retelei), ei au facut o gaura in Egipt care se conecta la flacara vietii din Salile lui Amenti si activa prin geomantie toate punctele sacre din intreaga lume. Maestrii inaltati au calculat ca noi ne vom incadra in cea de-a patra dimensiune in primavara lui 1998 si in acel timp doar cativa oameni vor reusi sa realizeze acest lucru. Nu era nimic neobisnuit in legatura cu acest experiment de creare a unei matrici sintetice de constiinta Christica. Aceasta se realizeaza pe baze riguroase si ajuta planeta sa se situeze pe un nivel dimensional aflat mai jos sau mai sus. Nimeni din univers nu acorda o atentie particula acestui experiment, nu este ceva deosebit. In urma cu 200 de ani, siriusienii, care reprezinta aspectul nostru parental, au devenit constienti de o mare posibilitate pe care noi am putea sa o ratam. Ei au prevazut un eveniment care urma sa se intample in 1972 si au stiut ca noi trebuie sa fim pe cel de-al cincilea nivel de constiinta pentru a supravietui. Daca noi am fi fost la acel nivel in 1972 nu ar fi fost nici o problema dar, odata cu trecerea timpului s-a ajuns la concluzia ca nu vom putea ajunge la acel nivel.
Siriusieni nu au dorit sa vada cum lumea noastra se naruie. Noi suntem, intr-un sens propiu, copiii lor si ei au o iubire parinteasca fata de noi. Ei au inceput sa caute o solutie pentru rezolvarea acestei probleme dar nu au avut succes. Nu se cunostea nici o cale prin care 44
sa se aduca o planeta la nivelul respectiv de constiinta in urma schimbarilor care aveau sa se prefigureze. In trecut cand a existat posibilitatea sa se realizeze acest lucru, planeta a fost distrusa. Siriusieni nu s-au lasat si in cele din urma au descoperit ca cineva dintr-o galaxie indepartata a conceput o idee care ar putea sa mearga, dar care nu a fost niciodata pusa in aplicare. Nu exista siguranta totala ca noi vom reusi sa realizam saltul dimensional in mod constient si siriusienii au facut pregatiri pentru a putea preintampina cel mai rau lucru care ar putea sa se intample. Asa ca ei au inceput sa deruleze experimentul. Au creat un vehicul viu de circa cinci mile lungime, in forma de tigareta, negru, dintr-o singura bucata care prezenta in cadrul lui forme de viata atat pe baza de carbon cat si de silicon care formeaza o unicitate. Tot acest lucru reprezenta o unitate vie auto-constienta. Avea o zona transparenta la un capat si era manevrata de 300-350 de barbati si femei de pe cea de a treia planeta a lui Sirius. Ei purtau uniforme albe si embleme galbene. Dedicand cat mai mult timp posibil acestui proiect, ei au mai creat opt vehicule sau nave mici in forma de farfurii zburatoare cu un diametru de 3,5 - 6 metri. Siriusieni au asamblat toate aceste nave la un loc si apoi au asteptat. Intre timp, in 1972, Drunvalo a fost directionat catre Canada. El a trebuit sa legatura in secret cu un om numit David Suzuki. Suzuki este o persoana foarte disciplinata care lucreaza pe mai multe nivele. El studiaza genetica nu numai prin intermediul microscopului ci si al telescopului. El crede in principiul "ce este jos este si sus". El a privit la miscarile asteroizilor si a aplicat cunostintele care au fost obtinute in acest mod pentru a intelege genetica. Suzuki era foarte interesat si de activitatea soarelui nostru si avea o echipa de oameni care il supravegheau tot timpul. El stia ca intr-o anumita zi din 1950 cercetatorii au fost martorii unui fenomen care nu a avut precedent in experienta umana. O lumina spiralata care venea din Soare cu viteza foarte mare a trecut chiar pe langa Pamant. Ei nu aveau nici o idee despre ceea ce se intampla; era ceva foarte neobisnuit. In cadrul rotatiei Pamantului axa se clatina, creand numeroase cercuri apare astfel o procesiune de 25.920 de ani (cea mai mica) si o alta inclinare care oscileaza inainte si inapoi, cu un ciclu de 46.000 de ani. Mai sunt si alte procesiuni, una din ele dureaza de exemplu 40.000 de ani. Potivit lui Suzuki noi am fost in cel mai indepartat punct al acestei oscilatii in anul 1950. Cand spirala a trecut pe langa Pamant, zona care era in opozitie cu aceasta oscilatie a inceput sa se largeasca, ca si cum miscarea s-ar fi incetinit foarte mult. Cercetatorilor le-au luat 40 de ani sa ajunga la concluzia ca aceasta schimbare in oscilatie va duce la schimbarea polilor, dandu-i Pamantului un nou Pol Nord si un nou Pol Sud. In 1964 ei erau destul 45
de siguri de acest lucru.
Echipa lui Suzuki a studiat aceste date pentru alti patru ani de zile inainte de a prezenta concluziile. In 1968 ei erau convinsi ca schimbarea polilor era iminenta. Suzuki a publicat un material care a fost distribuit pentru inceput numai guvernului canadian, apoi si Statelor Unite si altor guverne, spunand ca noi urmeaza sa avem un nou Pol Sud si un nou Pol Nord. El a spus ca spirala din soare apare cu precizia unui ceas, odata la trei ani si de fiecare data creste in intensitate. Din calcule au estimat ca prin luma august sau noiembrie a anului 1972, nivelul energetic va fi atat de ridicat ca va avea loc o explozie pe suprafata soarelui, care nu are precedent pentru cunoasterea noastra. Ei au prezis ca va mai fi o alta explozie in 1984 si foarte curnd dupa aceasta va inteveni schimbarea polilor. Evenimentul a avut loc la data de 7 august 1972. Din observatia noastra -- si noi nu stim, bineinteles, daca siriusienii au intervenit -a fost cel mai mare lucru la care noi am fost martori. Anthony R. Curtis, in cartea sa Almanahul Spatial, a spus ca este "cea mai mare furtuna solara care s-a inregistrat vrodata". Potrivit Science News: "In primele zile ale lui august a avut loc o severa disturbatie pe soare care a produs patru mari flacari de pe 2 pana pe 7... Una inregistrata la inceputul lui august este una dintre cele mai mari care s-au inregistrat vreodata... Cea de-a saptea flacara a ajuns in gama razelor X..." Vantul solar care are o viteza de 500Km/sec., sau un milion de mile pe ora, a ajuns la o viteza de 2,5 milioane de mile pe ora in numai trei zile, apoi a coborat la 0,5 milioane de mile pe ora in alte 30 de zile. Acest lucru se considera a fi imposibil, totusi s-a 46
intamplat. Relatari despre acest eveniment au fost publicate in toata literatura stiintifica de specialitate a lumii si in ziarele importante, dar oamenii de stiinta nu au stiut ce inseamna aceasta; tot ceea ce au facut ei a fost sa publice aceasta informatie.
Dupa sase luni, David Suzuki, a organizat o intrunire stiintifica mondiala pentru a discuta implicatiile acestei explozii. Drunvalo s-a intalnit ultima oara cu Suzuki cu trei luni inainte de intrunire, astfel ca el nu stie ce s-a intamplat acolo. Ceea ce stie el este ca inainte de intalnire -- din august pana in noiembrie 1972 -- au aparut foarte multe informatii publicate si scrise despre acest subiect. Dupa intalnirea din iunie sau iulie 1973, s-a asternut o mare tacere, ca si cum marele eveniment nu ar fi avut loc niciodata. Daca siriusienii nu ar fi intervenit, explozia ne-ar fi ucis pe toti. Ar fi distrus orice forma de viata incepand cu cele de la nivelul microscopic. Ceea ce s-a intamplat a fost ca soarele nostru a fost pe cale de a expanda si a se transforma intr-o gigantica stea rosie pulsatila ale carei margini s-ar fi intins dincolo de orbita lui Jupiter sau ceva in genul asta. Acest puls ar fi durat 1000 de ani si apoi soarele s-ar fi intors la marimea sa normala. Daca noi am fi fost pregatiti pentru acest eveniment, adica daca am fi avut nivelul de constiinta Christica, ar fi fost o minunata calatorie pentru noi. Dar avand in vedere faptul ca noi am decazut in urma evenimentelor din Atlantida, in urma cu 16.000 ani, noi nu am fost pregatiti pentru acest lucru.
47
In acest timp 144.000 de rase diferite din alte nivele dimensionale au venit sa asiste. Pe la mijlocul lui ianuarie 1972, aproximativ 80.000 dintre ele sosisera deja. Ele au avut discutii intense asupra problematicii acestei stele rosii, iar 19.900 dintre aceste culturi au spus: "Nu exista nici o speranta, nici o cale, nici o rugaciune care sa-i poata salva pe oameni. Sa plecam de aici." Ei s-au indreptat catre casa pentru ca aveau o politica de noninterferenta. Alte cateva sute de culturi -- pleidienii, aldebaranii, arcturienii ai altii condusi de siriusieni -- s-au decis sa ramana si sa ne ajute. Siriusienii nu au avut toate lucrurile necesare pentru acest ajutor dar au avut ambasadorii lor. In momentul in care situatia a fost declarata fara speranta, ei au trimis ambasadori catre Comandamentul Galactic pentru a cere permisiunea de a efectua experimentul lor. Daca doar o singura persoana ar fi rezistat acestei explozii de pe Pamant, siriusienii ar fi fost refuzati. Avand in vedere ca nu se prefigura nici un supravietuitor, ei au primit permisiunea. Comandamentul i-a intrebat cati supravietuitori vor fi ca rezultat al acestui experiment. Ei nu au stiut cu precizie, dar au raspuns: "Probabil cel putin doi, dar nu mai mult de zece". O conditie cheie pentru a primi permisiunea era credinta ca va exista cel putin o persoana care va supravietui. Avandu-se in vedere ca niciodata nu s-a mai incercat un asemenea experiment radical, ei nu au stiut cati supravietuitori vor fi. Dupa ce au primit permisiunea, siriusienii s-au apucat imediat de lucru si in mai putin de 30 de zile aveau totul pregatit. Ei au lansat un obiect mare in forma de tigareta, la 44.000 de mile de Pamant si l-au plasat pe o frecventa superioara Pamantului astfel ca acesta sa apara invizibil pentru noi Pamantenii. Ei au plasat cele 8 mici farfurii zburatoare pe cele opt varfuri ale stelei tetraedrale care se afla in jurul Pamantului. Exista o stea tetraedrala inscrisa in Pamant si exista si una mai mare, la suprafata Pamantului. Varfurile ei constituie sistemul de chakre al Pamantului. Apoi, din nava in forma de tigareta ei au lansat o raza de lumina LASER, care tine de o tehnologie pe care noi pamantenii nu o avem. Raza avea 20 cm in diametru si era facuta din segmente diferite de lumina digitala colorata care se miscau cu viteza luminii. Aceasta lumina venea dintr-o lume dimensionala catre alta lume. Raza a intrat prin Polul Nord si a lovit micuta nava de tip farfurie zburatoare care se afla in punctul tetraedral. De acolo, cantitatea imensa de informatie inclusa in raza laser a fost translatata in trei raze primare - rosie, albastra si verde - care au fost indreptate catre 48
unrmatoarele trei nave. Aceste trei nave au repetat aceasta operatiune si au trimis raze catre urmatoarele trei nave, s.a.m.d pana cand razele s-au unit din nou la Polul Sud. La Polul Sud ele au fost din nou translatate in informatie si au fost directionate in centrul Pamantului. Din centrul Pamantului, prin refractie, informatia a fost transformata in miliarde de micute raze de lumina si toate s-au raspandit pe intreaga planeta. Ele au au realizat o conexiune cu toti oamenii si animalele de pe planeta. Tine-ti minte, siriusienii trebuiau sa ne protejeze de un zid de flacari si in acest mod au realizat ei acest lucru. Si nu numai ca ei trebuiau sa ne protejeze, dar ei trebuiau sa realizeze acest lucru intr-un asemenea mod ca noi nu trebuia sa stim ca suntem protejati. Daca stiam, s-ar fi schimbat complet ecuatia umana. Deasemenea, ei trebuiau sa grabeasca evolutia noastra astfel incat noi sa ajungem in punctul in care puteam sa ne descurcam in fata unui zid de flacari. Ei au stabilit un camp holografic in jurul Pamantului; apoi au stabilit un camp holografic in jurul fiecarui om si a fiecarui animal. Apoi au inceput sa programeze evenimentele in aceste campuri holografice. In primele luni nu au schimbat nimic, doar au preluat controlul. Apoi au programat cerul nostru ca o holograma in asa fel incat noi sa nu percepem nimic din ceea ce se intampla. Apoi au inceput sa programeze evenimentele din vietile noastre astfel incat noi sa evoluam cat mai rapid cu putinta. In acelasi timp, ei ne-au protejat de zidul de flacari. Din vara lui 1972 pana in vara lui 1974 noi ne-am miscat cu totul intr-o noua directie. Evolutia noastra a inceput sa se accelereze. Apoi a inceput sa capete o turnura neobisnuita; evolutia s-a accelerat de-a binelea. Acest experiment a fost mai mult decat un succes, mai mult decat ar fi putut sa-si imagineze cineva. In loc de aproximativ 10 persoane care ar fi putut sa supravietuiasca, numarul s-a ridicat la 1,5 miliarde care erau capabili sa treaca la urmatorul nivel. In mod evident noi am fost protejati de zidul de flacari; noi suntem inca aici. Interventia siriusiana a furnizat timpul necesar ca matricea (reteaua) de constiinta Christica sa fie completa. Aceasta matrice a fost terminata la data de 4 februarie 1989. In mod normal, cand o planeta trece prin constiinta Christica, numai cativa oameni reusesc initial sa traiasca si sa inteleaga noua realitate. Restul vor cadea pe un nivel mai jos de constiinta si numai dupa o perioada lunga de timp cei cativa vor reusi sa traga dupa ei intrega planeta. Exista diferite nivele ale constiintei Christice. Nivelele constiintei Christice in cea de a patra dimensiune sunt subdimensiunile 10, 11 si 12. Planeta are nevoie de o lunga perioada de timp pentru a evolua 49
prin aceste stagii. Cele mai joase subdimensiuni ale dimensiunii a patra contin planul astral, acolo unde mergem in timpul somnului, nivelul unde foarte multi oameni ajung dupa ce mor, locul unde vei gasi fiinte precum zanele si spiritele copacilor. Noi suntem condusi catre subnivelul 10 al celei de a patra dimensiuni in scopul de a capata constiinta Christica. Cenusiii nu pot ajunge acolo. Ei au acces numai la nivelele joase ale celei de a patra dimensiuni si de multe ori ajung in planul nostru astral. La inceput ei au luat legatura cu noi in planul astral. Geometria retelei de constiinta din jurul oricarei planete se schimba odata cu schimbarea planetei. Aceste schimbari sunt foarte rare. In mod normal, mici schimbari au loc odata la mii de ani. Schimbarile din reteaua de constiinta a Pamantului au loc foarte rapid in zilele noastre. Acest fapt a atras atentia fiintelor din toate partile galaxie. Este dificil pentru noi sa ne dam seama cu ce viteza ne miscam pentru ca ne aflam in interiorul sistemului. Schimbarile apar evindente pentru oricine care se afla in afara. Nu s-a mai auzit de ceva asemanator cu ceea ce se intampla aici; s-a ajuns la punctul in care ne-am transformat intr-o televiziune inrterdimensionala galactica. Din aceasta cauza cele doua subniveluri subdimensionale de deasupra noastra s-au transformat intr-un imens loc de parcare. Toti monitorizeaza evenimentele pentru ca ei stiu ca tot ceea ce ni se intampla noua ii afecteaza si pe ei. Viata de pretutindeni este afectata de aceste schimbari. Potivit lui Thoth, evolutia noastra se aseamana cu cea a unui bebelus care care devine un adult in 15 minute. Este un eveniment unic; nu exista exemple ale unor astfel de modele evolutionare nicaieri. Pare a fi experimentul care a inregistrat cel mai mare succes. Maestrii inaltati nu stiu ce va urma. Thoth a vrut ca Drunvalo sa fie foarte clar in legatura cu acest subiect. La inceput, Thoth si alti maestri inaltati au crezut ca planeta va atinge un punct critic in ultima saptamana a lui august 1990 si in primavara anului 1990 noi ne vom fi situat pe alt nivel dimensional. Maestrii inaltati au spus ca atunci ei se vor unii cu totii, vor parasi Pamantul in forma unei sfere de lumina si vor trece pe un alt nivel de constiinta. Acest lucru va ajuta in inaltarea fiecarei persoane. Asteptarile nu au fost rasplatite si in loc de ceea ce se prefigura sa aiba loc, in august 1990 Irakul a invadat Kuwaitul. Toate marile natiuni ale Pamantului au facut front comun... in pregatirile de razboi impotriva Irakului. Din aceassta cauza a intervenit o schimbare de plan pentru maestrii inaltati. Noi am creat o uniune planetara prin care toti ne-am alaturat pentru a ne impotrivi unuia singur. A fost un 50
lucru unic in istoria Pamantului. Niciodata, in trecut, nu s-a intamplat ca intreaga planeta sa se alieze impotriva unei singure persoane. Chiar si razboaiele mondiale au fost diferite de acesta. Din cauza razboiului din Irak, maestrii inaltati au pus la punct un nou plan prin care numai 22 din ei s-au pentru a realiza un grup merkaba si a parasi Pamantul. Astfel a parasit Thoth Pamantul la data de 4 mai 1991. Acest lucru ne va mai furniza putin timp care va compensa evolutia brusca ce se prefigura a avea loc. De fiecare data cand ei au realizat acest lucru a avut loc o expansiune rapida in constiinta noastra.
Inainte ca Thoth sa paraseasca Pamantul, i-a spus lui Drunvalo ca el crede ca noi nu vom mai trece prin schimbarea brusca de poli care insoteste de obicei schimbarile in constiinta planetara. Noi vom trece mai degraba cu ochii deschisi printr-o serie de etape si o vom face intr-un mod armonios. Maestrii inaltati sunt pe cale sa faca din aceasta evolutie a evenimentelor o schimbare controlata in nivelul constiintei. Druvalo crede ca toate previziunile anterioare care privesc Pamantul nu mai sunt valabile. Experimentul siriusian din 1972 a schimbat totul. Nostradamus a fost foarte precis in predictiile sale pana in anul 1972 si de atunci predictiile sale au dat gres. Suzuki a prezis o schimbare de poli in 1984; era sigur ca aceasta va avea loc. Cand a sosit 1984, noi ne aflam cu totul in alt loc. Thoth crede ca noi urmam sa trecem printr-un experiment unic. Inainte de sfarsitul secolului fiecare persoana ramasa pe planeta se va inalta catre urmatorul nivel dimensional. Vor fi oameni care vor muri pe tot Pamantul si toti cei care vor muri vor trece in constiinta Christica prin renastere. Aceasta schimbare in evolutia constiintei va avea loc ca si cum am fi mai evoluati cu un milion de ani. Multe aspecte mai inalte ale vietii vin pe Pamant, prin 51
nastere sau ca walk-ins pentru a experimenta aceasta transformare neobisnuita. Se pare ca noi ne-am descurcat foarte bine si in curand noi ne vom regasi mai chiar mai departe de cea mai inalta subdimensiune a dimensiunii a patra. La un anumit moment, cel mai precis in anul 2012, noi vom trece de octavele universale, ceea ce reprezinta un eveniment maret in istoria universului. UNDE VOM AJUNGE, NIMENI NU STIE. 12 NOPTI MAGICE
In ciclul sărbătorilor anului, există două perioade când cerurile se deschid şi orice om poate parcurge într-o clipă, distanţa care ne separă de ierarhiile spirituale. Aceste 12 nopţi magice încep imediat după momentele de solstiţiu, din vară – 21 iunie şi din iarnă – 21 decembrie. Din momentul cand Soarele intra în Capricorn, se marchează inceperea solstiţiului de iarnă si incepând din această noapte se derulează cele 12 nopţi magice în care cele 12 ierarhii spirituale de nivel 3 – Arhaii, ne dăruiesc privilegiul unei ”audienţe” directe. Arhaii sunt ierarhia spirituală a căror manifestare fizică este reprezentată de cele 12 zodii sau constelaţii care formează zodiacul. Cei 12 Arhai sunt identificaţi sub forma fizică a celor 12 constelaţii: Berbecul, Taurul, Gemenii, Racul, etc… În fiecare din cele 12 nopţi magice, una din cele 12 zodii ne acordă o întâlnire directă, în care putem aprofunda specificul zodiei respective, putem dezvolta şi amplifica percepţia noastră asupra calităţii zodiei respective sau putem vindeca defectul pe care ni-l evidenţiază zodia. Dacă vreţi să amplificaţi doza calităţii zodiei respective, inainte de a adormi, meditaţi un minut sau două la specificul zodiei şi rugaţi Arhaiul respectiv să 52
vă dea mai mult din esenţa zodiei respective să vă regleze percepţia în aşa fel încât să ajungeţi la trăirea corectă, justă, a zodiei respective. Ordinea în care se succed nopţile şi în care ne putem întâlni cu zodiile este următoarea: Prima noapte, cea din ziua în care Soarele intră în Capricorn, adica noaptea de luni 21 – spre marţi 22 decembrie este noaptea Peştilor. Urmează noaptea de marţi 22- spre miercuri 23 decembrie- noaptea Vărsătorului. Şi tot aşa parcurgându-se în fiecare noapte în sens invers fiecare zodie până la Taur şi Berbec. Ultima noapte este cea a Berbecului. Vă prezint în continuare o părere despre esenţa specifică fiecărei zodii. Noaptea – ZODIE – VERB – Esenţa specifică (calitatea sau defectul) 21-22 dec – Peşti – A cunoaşte (spiritual) – cunoaştere spirituală, manifestare spirituală, conştiinţă spirituală 22-23 dec – Vărsător -A cunoaşte(ştiinţific) – originalitate, inventivitate,altruism, lucru în echipă 23-24 dec – Capricorn – A exploata – pragmatism, rigoare, seriozitate, planificare, fire econoamă 24-25 dec -Săgetător – A înţelege – filozofie, religie, artă, simţ estetic, poziţie justă între frumos şi funcţional 25-26 dec – Scorpion – A dori – dorinţă ( a dărui dragoste) corectitudine, promptitudine, spirit justiţiar, pedeapsă 26-27 dec -Balanţă -A echilibra – artă, estetică, abilitate în comunicare, negociere, diplomaţie, interes acordat celorlalţi. 27-28 dec – Fecioară – A analiza(critica) – vânător de greşeli, perfecţionism, corectitudine, critică constructivă, 28-29 dec – Leu – A vrea – arta de a conduce. Să vrei eficienţă şi performanţă pentru tine dar şi pentru ceilalţi. 29-30 dec – Rac – A simţi – simţirea corectă, reală, nealterată, din care rezultă concluzia reală 30-31 dec -Gemeni – A gândi – gândirea vie, activă, constructivă, utilă, practică. 31-1 dec- Taur – A avea – simţul corect al proprietăţii (cât de mult trebuie să am ca să îmi ajungă?) 1-2 dec – Berbec – A fi – afirmarea de sine trebuie să fie o consecinţă, o rezultantă şi nu un scop, sau un obiectiv. Dacă fac ceea ce trebuie, atunci mă voi afirma şi oamenii îmi vor recunoaşte valorea. Cereţi în noaptea specifică fiecărei zodii să vă ajute să exprimaţi, să manifestaţi constructiv, ceea ce aveţi nevoie, atât cât aveţi nevoie, atunci când aveţi nevoie, din ceea ce reprezintă esenţa specifică acelei zodii. Cereţi şi veţi primi!
53
21 DECEMBRIE 2012 – ASPECTE ASTROLOGICE
In ultima luna a anului 2012 aspectul cel mai tensionat este creat de Pluto si Uranus. Numai ca cei doi astri sunt “incordati” inca din 2010 si vor continua sa se “incrunte” pana in 2016. Aceste planete simbolizeaza constiinta omenirii, procesele de gandire si transformare a paradigmelor colective. Cu alte cuvinte, relatia Pluto-Uranus ne indeamna sa apelam la un tip de gandire ce ne permite transformarea intregii noastre vieti si gasirea unor solutii la problemele globale ale existentei. Aceste solutii cer totala renuntare la un mod vechi de gandire, bazat pe separare, concurenta, competitie, discriminare. Aspectele tensionate marcheaza dificultatea de a accepta transformarea necesara in viata noastra, o modelare a conceptiilor de viata, mai ales a notiunilor de confort si utilitate. Astrologic vorbind, nu exista motive de ingrijorare in legatura cu anul 2012 sau cu luna decembrie a acestui an. Aspecte tensionate s-au produs de multe ori de-a lungul timpului. Astrologii catastrofici, fatalistii, propovaduitorii mantuirii cataclismice s-au autoconvins ca vad “semne” ale pedepsei divine sau ale unui sfarsit absolut. In 21 decembrie 2012 doar Jupiter este retrograd si in aspect benefic cu Uranus: protectie si inspiratie pentru cei ce accepta sa se adapteze invatand lucruri noi, aratandu-se deschisi si permisivi fata de noile informatii, acceptand o noua gandire. Relatia pozitiva Jupiter–Uranus sugereaza curajul si entuziasmul de a urma o noua viziune de viata, vazuta ca innoitoare, incitanta si ofertanta. Cei permisivi, creativi, curajosi, flexibili si adaptabili par sa inteleaga primii care este aceasta noua cale.
54
Cuadratura Pluto-Uranus , singura problematica, este repetabila la intervale mari de timp. Cel mai recent, aspectul a ocupat intervalul 1928-1934: perioada ascensiunii si instalarii nazismului. Cu Uranus in Berbec (ca acum): revolta, respingerea ierarhiilor, a ordinei instituite, dorinta de afirmare individualista (ca persoana fata de grup, ca grup fata de alte colectivitati, ca stat fata de alte tari). Cu Pluto in Rac: reconsiderarea modului de folosire a resurselor naturale, a bogatiilor de sol, a teritoriilor geografice si a statelor. La acea vreme ( 1928-1934), nivelul de constiinta atins de omenire a condus la o valorificare distructiva a mesajului celor doua planete, prin crearea si aderarea la un curent social si politic totalitar, bazat pe distrugere, respingere, negare, furie si razbunare. Dar energia celor doua planete putea fi folosita si in alt sens. Un sens pe care omenirea nu il vedea atunci pentru ca viziunea era una a exploatarii resurselor, a desconsiderarii celor slabi, a promovarii celor puternici, a dominarii, a cultivarii sentimentului de siguranta prin intermediul unui grup: familie, clasa, partid sau rasa. Acum, avem sansa repararii acelui moment din biografia umanitatii alegand acum, fiecare pentru viata lui, un alt drum - vindecator si transformator la nivel global prin rezultanta colectiva formata. Uranus este tot in Berbec, Pluto este in Capricorn. Putem folosi energia uraniana pentru a ne afirma viziunea indrazneata si originala de viata, prin initiativa de a trai conform convingerilor noastre, prin puterea de a ne sustine viziunea si de a crea secunda de secunda o noua varianta a viitorului. Capricornul simbolizeaza resursele materiale/energetic e si folosirea lor, indica institutiile statale si multinationalele, puterea mondiala, tehnologiile stravechi (nu neaparat primitive), istoria (ce se rescrie).
ASCENSIUNEA , CALEA SPRE UN NIVEL NOU DE CONSTIINTA
55
Ascensiunea este un proces lung şi complex de evoluţie spirituală. El a început cu mii de ani în urmă, în prezent ajungând în ultima sa etapă. De obicei planetele şi speciile de viaţă incarnate pe ele, ascend prin exeperimentarea de cataclisme naturale, adică prin ciclul moarte – înviere. De aceea încă din timpuri străvechi s-au făcut tot felul de profeţii despre dezastre teribile. Învierea reprezintă de fapt ascensiunea, prin care toate formele biologice încep viaţa din nou, la un nivel superior de conştiinţă, într-o dimensiune mai înaltă. Organismul este supus unui şir de transformări, ce au ca scop final uniunea dintre trupul fizic şi spirit, într-o singură fiinţă de lumină, care este perfectă. Încarnarea lui Isus a reprezentat un punct important în procesul de evoluţie şi ascensiune, deoarece El a preluat păcatele oamenilor (karma) transmutandu-le energia către lumină, deschizând astfel calea unei ascensiuni blânde. Acest proces se desfăşoară în etape, până când apariţia fiinţei de lumină devine posibilă. Primul pas a durat o mie de ani şi a început cu răscumpărarea făcută de Isus. Corpul de lumină a fost introdus ca un experiment, în anul 1988, la şapte luni după Convergenţa Armonică şi reprezintă un experiment, deoarece ascensiunea nu s-a mai făcut niciodată în acest fel. Metoda de creştere a luminii din trupurile fizice ale tuturor formelor de viaţă, precum şi a vibraţiei planetei, nu a mai fost aplicată în nici unul din universuri şi are scopul de a transforma carcasa fizică într-un vehicul capabil de a se uni cu Sinele Superior. Cu cât celulele sunt mai încărcate cu energie luminoasă, cu atât densitatea trupului este mai coborâtă şi corespunzător, spiritul are un nivel mai ridicat. Crearea corpului luminos are loc în douăsprezece etape. La sfârşitul fiecăreia dintre ele, schimbările vor fi perfect integrate în toate ariile vieţii şi spiritului. Între etape există perioade de gol, cauzate de moartea egou-lui, care pot da stări de depresie, sau un sentiment de inutilitate. Primii şase paşi au fost structuraţi pentru a crea o modificare gradată la toate nivelele, prin trezirea spirituală obişnuită, în paralel cu schimbările fizice, mentale şi emoţionale. De la nivelul al şaptelea la al zecelea, transformările se axează consecutiv pe câte o arie a experienţei personale. Corpul luminos de nivelul al optulea crează schimbări extreme în trupul fizic, ce duc adesea la simptome asemănătoare unei îmbolnăviri. Pe măsură ce tot mai multă lumină intră prin ochi şi urechi, pot apare dureri, sau înţepături şi adesea junghiuri în cap. Datorită scăderii densităţii celulelor, se intensifică transpiraţia şi e posibilă chiar şi apariţia diareei. Trupul uman are tendinţa de a-şi mări volumul, în scopul de a înmagazina fluxul crescut de energie spirituală, ce intră în el, având ca efect îngrăşarea. Singurul lucru posibil de făcut în acest caz, este exerciţiul fizic intens (ridicarea de greutăţi, alergarea, înotul, etc). Masa musculară astfel creată este singura capabilă de a proteja sistemul nervos de supraîncărcarea energetica la care este supus. Ţesutul adipos nu are aceeaşi capacitate, ci se arde, distrugând receptorii de insulină din celule, ducând la dereglări metabolice. 56
Reţeaua energetică a galaxiei transmite în permanenţă mesaje către toate formele de viaţă de pe Pământ. Aceste mesaje, ce vin sub formă de “pachete luminoase” (coduri), trebuiesc convertite apoi în gânduri conştiente, pentru a putea fi înţelese şi folosite în viaţa de zi cu zi. Ele se manifestă ca ţiuituri, sau bâzâieli în cap, ce pot deveni adesea foarte intense şi supărătoare. Nivelul lor de intensitate este reglat de ghizii spirituali, care emit aceste semnale în scopul trezirii conştiinţei. La nivelul al nouălea, schimbările spirituale (din nivelul al şaptelea) se integrează cu cele fizice (din nivelul al optulea). Preocuparea principală este cea a relaţiilor interumane, continuarea unei relaţii bazate pe control şi manipulare devenind intolerabilă. Odată cu apariţia noii identităţi se va schimba şi percepţia locului şi rolului în această lume. La începutul nivelului al zecelea, viaţa îţi va părea nouă şi te vei simţi ca renăscut, emanând în jurul tău dragoste şi tandreţe. Este începutul trezirii spirituale, ce te va conduce la masterarea abilităţilor adormite ale trupului şi ale spiritului. Pe măsură ce vei deveni din ce în ce mai conştient de energie, noi abilităţi vor începe să facă parte din viaţa ta obişnuită. Clarviziunea practic va lua locul vederii fizice şi vei începe să vezi imagini din dimensiunea a patra, ceea ce la început îţi va crea confuzie. Cu timpul însă vei învăţa cum să foloseşti această nouă peceptie. Vei învăţa cum să-ţi economiseşti energia nemaiconsumand-o inutil pe gânduri şi emoţii. Acest surplus de energie îţi va da posibilitatea să realizezi adevărate “miracole”, cum ar fi de exemplu, manifestarea imediată a gândului în realitate fizică. Nivelul al unsprezecelea apare ca o progresie naturală a celui anterior, tranziţia fiind atât de uşoară încât adesea trece neobservată. Abilităţile spirituale continuă să crească, iar trupul începe să-şi schimbe aspectul, devenind mai luminos. Prietenii s-ar putea să-ţi spună că ai ceva schimbat şi că ai întinerit. În acelaşi timp apar nivele mai profunde de procesare a emoţiilor şi vei crea cele mai adânci frici, pentru a le experimenta şi a te curăţa de ele. În fine nivelul al doisprezecelea, reprezintă ascensiunea, destinaţia acestui mare salt evolutiv! Ea este marcată de activarea completă şi mutarea vehiculului interdimensional luminos (Merkabah) în centrul trupului. Ascensiunea poate avea loc atât la nivel individual cât şi în grup. Este de fapt un proces foarte simplu, care se întâmplă într-o clipă, tu fiind tot aici, dar un altul. Diferenţa constă în abilitatea de a trăi şi simţi bucuria, extazul, uniunea cu Creatorul Universal. Tot ce ai de făcut în realizarea acestui obiectiv divin este să-ţi trăieşti fiecare clipă ca pe o capodoperă a bucuriei, devenind pe deplin responsabil de viaţa ta. Teodor Rosca 57
SCOALA SUFLETULUI IN SFERELE ASTRALE
Din punct de vedere hermetic, o persoana decedata nu mai este subiectul timpului si spatiului atunci cand intra in sferele astrale! Sufletul tanjeste dupa reintoarcerea pe pamant, nu numai pentru ca doreste echilibrarea, prin forta legii Karmei a cauzei si efectului si a erorilor comise in timpul vietii, dar, deasemenea doreste sa se intoarca, pentru a avea o alta sansa de a se dezvolta in lumea fizica si sa acumuleze noi experiente spirituale pentru a avea posibilitatea ascensiunii spre sfere spirituale mai inalte! Orice fiinta umana, dupa moarte, va intelege inca un aspect al lumii astrale, si anume acela ca, avand un nivel (grad) inferior de evolutie spirituala, se va afla in imposibilitatea de a comunica cu fiinte, care in timpul vietii au atins un nivel mai inalt de constiinta (de evolutie spirituala) - este ceea ce in mod naiv se numeste "iad" in terminologia diferitelor curente religioase-, deoarece aceste fiinte vor sta intr-o sfera subtila mai inalta a lumii astrale, iar cea mai inevoluata nu va putea calatori in sfera superioara luminoasa. Chiar daca va putea sa se miste in aceste sfere superioare, nu va putea suporta vibratia elevata a acestora si va cadea in sfera astrala careia ii corepunde nivelului lui (sufletului) de dezvoltare. O persoana (suflet omenesc) cu un nivel inalt de perfectiune, poate insa sa se aseze intr-o sfera astrala mai joasa, prin acomodarea vibratiei acelei sfere cu starea spirituala a sufletului sau!
58
Un spirit cu un nivel scazut de dezvoltare care doreste sa contacteze un spirit mai evoluat, prin forta imaginatiei trebuie sa ceara spiritului superior sa vina in sfera sa! (Insa LUMINA sta in intuneric...si intunericul nu o percepe!) Sunt spirite care vampirizeaza fluidul electro-magnetic (energia vitala) a corpurilor vii pentru a acumula in corpurile lor fizice abandonate energia vitala, crezand ca asa vor renaste. Un corp fizic parasit de o astfel de fiinta, nu putrezeste timp de sute de ani! Daca o fiinta umana se intoarce din lumea astrala in lumea fizica, se datoreaza faptului ca, banda(cordonul) dintre corpul astral si mental, induce moartea corpului astral pentru a se renaste in lumea fizica. Actul mortii astrale este similar cu cel al mortii fizice. Corpul astral nu mai este hranit de corpul mental cu impresiile lumii astrale. Procesul degenerarii corpului astral este mult mai indelungat decat cel al corpului fizic. Fiintele astrale care pot avea influenta pozitiva cat si negativa, sunt uneltele pentru ceea ce are loc in lumea noastra fizica. Ele sunt cauzele tuturor efectelor in corpul astral al fiecarei fiinte, nu conteaza daca este initiata sau neinitiata! Diferenta dintre un Elemental si un Om este aceea ca, prima fiinta este constituita dintr-un singur element, iar omul este compus din cele 4 elemente, plus al 5-lea (Etherul sau Principiul Akasha)! Providenta Divina sau Principiul AKASHA (etherul), este factorul determinant pentru ca o fiinta umana este capabila de reincarnare. O fiinta elementala nu poate face acest lucru de una singura. O fiinta Elementala se dizolva numai in propriul element; un corp astral uman se dizolva in cele 4 elemente. O alta diferenta este, ca o fiinta Elementala in momentul mortii va inceta sa mai existe, intrucat spiritul ei este muritor; omul care este similar unui mic microcosmos, fiind creatie a lui Dumnezeu, este nemuritor! Principiul Akasha al sferei astrale determina reincarnarea in lumea fizica a unei fiinte umane ce traieste in lumea astrala. Materialul astral al Luminii, numit de obicei Lumina Astrala, este cea mai divina emanatie in lumea astrala . Initiatul care vede principiul divin al lumii astrale - acest pricipiu al Luminii apare stralucitor ca Lumina Soarelui arzator sau Soarele insusi! Conceptia individuala despre Dumnezeu , determina de obicei locul reincarnarii , iar evolutia spirituala a fiintei umane in timpul incarnarii , determina pregatirea pentru viata in sfere astrale superioare . Destinul/soarta , avand obiectivul de a purifica spiritul omului in lumea fizica, ajutandu-l sa obtina experienta necesara pentru evolutia spirituala, este deja pregatit si determinat de Providenta Divina in lumina astrala , pentru fiecare 59
om, individual, in acord cu maturitatea si gradul de dezvoltarea spirituala inainte de intrupare (incarnare). Sufletul cunoaste tipul de invataturi pe care trebuie sa le acumuleze in lumea fizica, si nu numai ca e de acord cu ele, dar simte intens sa treaca prin aceste invataturi . In momentul nasterii, fiinta isi pierde cunoasterea despre tot ceea ce Providenta Divina a planificat pentru ea. Daca un individ care traieste in aceasta lume ar putea sti in avans tot prin ceea ce ar trebui sa treaca, atunci nu ar mai avea Liber Arbitru in lumea fizica. Astfel de individ ar fi ca un simplu robot in tot ceea ce intreprinde , iar misiunea ce trebuie indeplinita in acesta lume fizica ar deveni inpracticabila . Doar un Initiat de grad inalt , fiind maestru al propriei karme , care se afla deasupra cauzei si efectului , si simtindu-se egal familiar cu lumea fizica si astrala , este pregatit sa cunoasca totul in avans , fara a avea sa se teama de orice influente dezavantajoase asupra liberului sau arbitru . Un initiat nu este un filozof care a acumulat cunoastere teoretica, ci o persoana care si-a obtinut cunoasterea prin practica . Un Initiat si Invatator are misiunea sfanta de a ghida indivizii inferiori din punct de vedere spiritual . Impedimentele lumii materiale, intaresc spiritual si creaza dezvoltarea mult mai rapida din punct de vedere spiritual , decat ar fi posibil in lumile astrale! De aceea fiintele umane din astral sunt nerabdatoare se obtina reincarnarea in aceasta lume, pe cat de repede posibil, fiind pregatite sa accepte cele mai grele conditii pentru a putea sa-si continue EVOLUTIA SPIRITUALA .
60
TEMPERAMENTE SI DESTIN IN ASTROLOGIA IUDAICA
Astrologia iudaica este orientata nu numai asupra evenimentelor, dar si asupra sufletului unei persoane. Cu ajutorul ei, poti descifra caracterul unei persoane orientandu-te mai putin asupra profilului psihologic si mai mult asupra sufletului. Sufletul devine asadar cheia prin care se deschide adevarata personalitate a unei persoane si fiecare in parte se straduieste sa integreze fizicul, mentalul si emotionalul in spiritual. Conform calendarului iudaic , luna in care te-ai nascut indica o anumita trasatura pozitiva pe care este posibil sa o dezvolti in viitor sau un anumit defect pe care trebuie sa-l depasesti. Nicio persoana nu este prinsa insa in “personalitatea� unei singure luni deoarece in structura interioara a fiecaruia exista atat bine, cat si rau, atat calitati, cat si defecte. Acestea pot fi perfectionate sau corectate, una cate una, de-a lungul intregului ciclu al anului iudaic . Iata asadar care sunt lunile acestui calendar , semnificatiile acestora si trasaturile spirituale ce sunt asociate fiecarui nativ : Nissan -Prima luna a calendarului iudaic, Nissan, corespunde lunilor martieaprilie si este asociata inceputului de primavara. Nissan este guvernata de litera hei (h), fundamentul solid al comunicarii. Cei nascuti in aceasta perioada se afla asadar sub semnul puterii de comunicare si se disting de semenii lor prin maniera in care isi expun celor din jur gandurile lor cele mai intime. Sunt deschisi, capabili sa castige si sa farmece inimi cu cea mai mare usurinta. Au insa un stil haotic de a percepe lucrurile, dorindu-si sa realizeze totul in cel mai scurt timp posibil. 61
Iyar este cuprinsa in intervalul lunilor aprilie-mai. Iyar reprezinta luna aflata intre renasterea anuala in Nissan si noua maturitate in Sivan. In consecinta, litera acestei luni este transfigurata prin vav (v), simbolul adevarului pur. Nativii acestei perioade au dezvoltat un puternic simt al individualitatii si un devotament indarjit fata de adevar, o conditie sine qua non a maturitatii. Sunt dispusi sa accepte orice provocare atata timp cat rezultatul final dezvolta premisa initiala: adevarul. Sivan corespunde perioadei mai-iunie si i se mai spune si “luna alegerilor corecte”. Sivan este guvernata de litera zayin (z), care inseamna arma, deci lupta cu sinele. Daca te-ai nascut in aceasta perioada inseamna ca esti o persoana nehotarata, usor influentabila de cei din jur si de evenimentele externe. Esti intr-o permanta disputa cu tine insati si intotdeauna ai dificultati in a face alegerea corecta. Este necesara multa meditatie si munca interioara pentru a repurta victorii asupra propriei persoane. Tammuz este asociata cu intervalul dintre iunie si iulie. Aceasta luna se afla sub semnul literei chet (ch) care inseamna frica. Marea provocare a acestei perioade presupune utilizarea tuturor facultatilor de gandire, comunicare sau actiune astfel incat sa-ti depasesti frica si sa te feresti de situatiile nefaste care iti blocheaza adevarata constiinta. Ce trasaturi au cei nascuti in aceasta perioada? Impulsivitatea si energia sunt trasaturile care le domina pe toate celelalte, manifestandu-se uneori printr-o agresivitate vizibila. Pentru ca uneori teama si retinerea fata de evenimentele inopinate ating cote maxime, nativii acestei perioade se trezesc distrugand ceea ce au obtinut cu greu. Menachem Av presupune perioada iulie-august si este dominata de litera tet(t), litera care, din perspectiva iudaica , dispune de intelesul negativ de “schimbator”, “nestatornic”. “T” reprezinta pe de alta parte si prima litera a cuvantului “tov” care inseamna “bun”. Se poate ajunge asadar la cel mai inalt nivel spiritual prin transformarea aspectelor negative in unele pozitive. Cei nascuti in aceasta perioada de vara trebuie sa-si infiga adanc picioarele in pamantul pe care se sprijina daca vor sa nu-si piarda echilibrul. Elul este pusa in legatura cu perioada august-septembrie. Litera dominanta a acestei perioade este yud (y) insemnand “mana”, atentionandu-ne ca regretul pentru faptele anterioare si fermitatea deciziilor in legatura cu viitorul trebuie sa se reflecte indeosebi in actiuni. Nativii aceasti luni au un simt foarte ascutit in a percepe vibratiile celorlalti si in a descifra tainele care se ascund in sufletul acestora. Tishrei este cea de-a 7-a luna a calendarului iudaic . Corespunde lunilor septembrie-octombrie si constituie perioada cu cele mai multe sarbatori. In viziunea iudaica acest interval de timp este unul plin din punct de vedere spiritual. Exista cele mai sanse a regasiriii de sine si a atingerii unei depline 62
maturitati spirituale pentru nativii din Tishrei mai ales ca acestia isi doresc sa actioneze intotdeauna in propriul beneficiu spiritual. Cheshvan corespunde intervalului de timp octombrie -noiembrie, interval in care nu au loc evenimente neobisnuite si inedite. In acest interval nu au loc transformari majore si nici schimbari care sa aiba o semnificatie majora, insa acolo unde acestea nu exista, cei nascuti in Cheshvan incearca sa le gaseasca. Caci vor sa patrunda totul cu mintea lor ascutita, vor sa se agite, sa actioneze, sa puna lumea in miscare si ei sa se miste odata cu ea. Chiar si cand aceasta refuza sa o faca... Kislev este asociata in mod normal cu lunile noiembrie-decembrie. In aceasta luna, atentia trebuie sa se concentreze asupra relaxarii si meditatiei. Este momentul cel mai prielnic finalizarii unor actiuni concrete deoarece eforturile depuse au tendinta de se canaliza spre o directie buna. Cei aflati sub semnul lui Kislev au de partea lor o vointa iesita din comun si o ambitie ce nu cunoaste infrangerea. Tevet corespunde lunilor decembrie-ianuarie. In conformitate cu astrologia iudaica , in aceasta luna “controlul maniei” devine prioritar. Accentele de furie si instinctele trebuie controlate si evitate. Exista insa si un aspect pozitiv al acestei furii deoarece, prin intermediul ei, individul poate discerne mai usor intre lucrurile pe care trebuie sa le accepte pe viitor si cele pe care trebuie sa le respinga. In general insa, vor avea mult de suferit in viata daca nu isi modereaza izbucnirile total neasteptate ce le insotesc temperamentul vulcanic. Shevat este cea cea de-a XI luna din anul iudaic si corespunde perioadei ianuarie-februarie. Litera acestei luni Tzadik (tz) aduce un nou sens spiritualitatii prin purificarea atitudinilor legate de materialitate. Ochiul spiritual al acestor nativi trebuie mai intai sa treaca de suprafata materiala a lucrurilor. Senzatiile traite, simturile, lucrurile materiale si palpabile fac sa vibreze lumea interioara a acestor nativi. De asemenea, acesti nativi sunt niste personalitati sensibile, intelegatoare, pline de fantezie si viziune. Adar -Aceasta luna corespunde perioadei februarie-martie si reprezinta cea mai vesela luna a calendarului iudaic. Litera acestei luni kuf (k) inseamna “maimuta”, adica imitatie, veselie, traversarea unei perioade dificile cu seninatate si zambet. Prin “doza potrivita de ras”, sintagma specifica acestei luni, obstacolele sunt depasite si transformate in oportunitati. Celui nascut in aceasta perioda ii place sa rada si sa se bucure de aproape tot ce ii ofera viata. Exista insa si anumite imprejurari cand chipul sau, atat de deschis de obicei, devine intunecat , de nerecunoscut. Cand cei din jur il dezamagesc …
63
POARTA CATRE ALTE LUMI
“Nu exista cai logice catre aceste legi, numai intuitia care se sprijina pe o intelegere simpatetica a experientei poate ajunge la ele.” -Albert Einstein De cate ori nu am avut senzatia ca o voce interioara ne sopteste sa facem un anumit lucru, desi aparentele nu lasau sa se intrevada necesitatea realizarii acelui lucru, ulterior dovedindu-se ca am actionat corect? Cu totii am auzit indemnuri cum ar fi “asculta-ti inima”, “asculta-ti vocea interioara”, “ai incredere in ghidul tau interior”. Dar cati dintre noi fac acest lucru cu adevarat? Toti oamenii sunt inzestrati cu intuitie, dar aceasta poate fi mai mult sau mai putin dezvoltata. Nu numai marile genii si inventatorii celebri au intuitii. Si noi putem trai asemenea stari de “patrundere” in realitatea invizibila, iar tot ce avem de facut este sa ne dezvoltam aceasta inzestrare minunata ascunsa in fiinta noastra. Poarta catre alte lumi Intuitia este definita drept o cunoastere spontana, profunda si instantanee a realitatii, proces care nu depinde de ratiunea obisnuita. Este capacitatea de a percepe sau de a cunoaste lucrurile, adevarul, in mod direct, fara ajutorul mintii logice. Cuvantul “intuitie” provine din latinescul “intueri”, care inseamna “a vedea inauntru”. Intuitia pura este o poarta catre spiritualitate, iar dezvoltarea ei este un pas necesar pentru maturizarea interioara a omului. Intuitia este o modalitate de cunoastere care ne ofera un nivel de informatii care in mod obisnuit sunt inaccesibile partii analitice, logice si rationale a creierului. Ea reprezinta un instrument deosebit de valoros atunci 64
cand ii cunoastem si ii dezvoltam limbajul caracteristic. Intuitiile clare ne ofera o perspectiva esentiala si extrem de valoroasa asupra propriei noastre persoane, asupra prietenilor, societatii si lumii in general. Dar mai important decat acest lucru, ea ne ofera ghidarea necesara pentru cunoasterea de sine, pentru trezirea sufletului. De ce este important sa ne ascultam intuitia? Actionand in conformitate cu ghidarea noastra interioara, putem avea acces la o cunoastere superioara a lumii. Ea ne deschide calea catre o noua viziune asupra vietii noastre, viziune care porneste din inima. Intuitia ne ajuta sa descoperim linistea in mijlocul haosului, sa traim in armonie, sa ne linistim gandurile si ne da incredere pentru a actiona si a ne imbunatati viata. Ea ne conduce catre sufletul nostru. Dezvoltarea intuitiei este la fel ca dezvoltarea oricarei alte inzestrari, indiferent ca dorim sa cunoastem un nou program de calculator sau sa devenim un muzician desavarsit. Cu cat ne folosim mai mult intuitia, cu atat mai multe intuitii vom avea. Ea poate deveni a doua noastra natura. Pe masura ce ne antrenam pentru dezvoltarea intuitiei, putem ajunge la ceea ce se numeste “cunoasterea instantanee”. Al saselea simt devine astfel activ, real, si putem avea incredere in el pentru luarea deciziilor importante, cat si in viata cotidiana. Forme ale intuitiei Intuitia se poate manifesta in numeroase moduri: imagini, viziuni simbolice, vise, semne pe care le intelegem ca raspunsuri la cautarile noastre. De exemplu, un manager care este impresionat mai ales de imagini, poate “vedea” solutia la problema sa printr-o serie de imagini referitoare la acea problema. Impresiile intuitive se pot manifesta, de asemenea, ca emotii, sentimentul de “a sti” in mod direct, senzatii de rece sau de cald in corp sau un sentiment de bine interior. De exemplu, un terapeut poate “simti” care este tratamentul bun pentru pacientul sau. O alta cale de a primi informatii este cea verbala. Putem auzi cuvinte clare in minte care sa ne ghideze sau raspunsul la intrebarile noastre ne poate fi dat sub forma unor metafore sau simboluri. De exemplu, putem “auzi” indemnul interior sa o luam la stanga, desi nu ne propusesem acest lucru, si astfel sa ne intalnim exact cu persoana de care avem nevoie pentru rezolvarea unei probleme. Intuitia nu este acelasi lucru cu perceptiile extrasenzoriale, desi uneori se poate folosi de acestea. O persoana care are experiente extrasenzoriale, cum ar fi telepatia sau clarviziunea, nu este neaparat intuitiva. si unele animale pot avea perceptii extrasenzoriale, dar cu toate acestea nu le putem numi intuitive. Experientele extrasenzoriale sunt numai o extindere a perceptiilor 65
obisnuite, senzoriale, in timp ce intuitia reprezinta un nivel mai profund de constiinta, superior mintii logice. Pentru a intelege mai bine ce este intuitia, este necesar mai intai sa intelegem ca fiecare fiinta umana are mai multe niveluri de constiinta iar intuitia este capacitatea de a percepe ceea ce este dincolo de corp, emotii si minte. Ea este activa si usor de trezit la unii oameni, in timp ce altii nu o simt absolut deloc. Publicat de aniram
URANUS/JUPITER – SA ASTEPTAM O IMPORTANTA DESCOPERIRE STIINTIFICA IN VARA ACESTUI AN
Intre lunile mai – septembrie 2010 se contureaza puternica conjunctie dintre Uranus si Jupiter chiar la inceputul zodiei Berbecului, care va face posibila o importanta descoperire stiintifica sau un avans important in dezvoltarea unei tehnologii de ultima generatie. Cel mai probabil va avea legatura cu domeniul fizicii, comunicatiilor sau energiei. Parerea mea este ca vara acestui an , datorita acestei puternice conjunctii Uranus/Jupiter va aduce fie o mare descoperire CERN , fie aparitia primului computer cuantic fie prima reactie de fuziune la rece . Nu este exclus chiar un avans considerabil in domeniul internetului . De-a lungul timpului conjunctiile si opozitiile dintre Uranus si Jupiter au dus la importante descoperiri dar si la nemultumiri sociale. Astfel in : - 1990 opozitie Uranus/Jupiter in primele grade ale Capricornului , aparitia primului telefon mobil dar si proteste si revolutii sociale ’89-’90.
66
- 1969 conjunctie Uranus/Jupiter tot pe primele grade , dar in zodia Balantei , primul om care a pasit pe Luna - 1948 opozitie Uranus/Jupiter in zodia Racului , incidentul Roswell ( 1947) , inceputul Razboiului Rece - 1927 conjunctie Uranus/Jupiter in zodia Berbecului , prima racheta (1926), primul aparat TV ( 1928 ), primul zbor transatlantic, aparitia telefonului. Doi ani mai tarziu , Marele Crah si inceputul Marii Crize.
CELE 5 ENIGME NEEXPLICATE ALE UNIVERSULUI
Sta si azi in fata lumii o enigma nesplicata”... constata Eminescu la vremea lui. Peste timp, un consultant al prestigioasei reviste britanice New Scientist a sintetizat, pentru cotidianul londonez The Guardian nu mai putin de cinci enigme neexplicate inca (daca vor fi vreodata) ale Universului – fenomene carora oamenii de stiinta nu reusesc sa le gaseasca explicatia. In cazul unora dintre aceste enigme, Michael Brooks a incercat sa estimeze si revolutia stiintifica sau sociala pe care ar putea-o declansa-o solutionarea misterului. 1. Partea de univers “lipsa la inventar” In Univers nu exista decat masa si energie. Numai ca nici dintr-una, nici din cealalta categorie nu putem detecta decat un mic procentaj. Oamenii de stiinta estimeaza ca 96 la suta din Univers lipseste la apel. Partii care lipseste i s-au dat nume – “materie intinecata” si “energie intunecata” – dar cu asta nu aflam nimic concret despre natura acestei materii si acestei energii. Cu toate acestea, ar fi foarte important sa aflam mai multe – in definitiv, energia intunecata creaza incontinuu noi “teritorii” spatiale si temporale, iar despre “materia intunecata” se afirma ca face, prin forta gravitationala pe care o exercita, ca galaxiile sa nu o ia razna. 2. Viata 67
Fiecare dintre noi stie ca este mai mult decat o simpla adunatura de molecule. Intrebarea care se pune este: de ce? Tot asa, oricine stie ca un copac este viu, iar masa de acasa nu este vie. Iarasi, trebuie pusa intrebarea “de ce?”. Biologii aproape ca au renuntat sa defineasca fenomenul pe care il numim viata, incercand, in schimb, sa gaseasca metode de a “aduce la viata” diferite combinatii de molecule. In mod bizar, scrie Michael Brooks, “in limbajul chimiei, candidatul cel mai plauzibil la titlul de amestec chimic nascator deviate are o structura similara detergentului pe care-l folosim pentru spalatul rufelor... 3. Moartea In biologie, tot ceea ce este viu moare, la un moment dat – insa o explicatie buna a acestui fenomen lipseste. Exista ceva indicii – de exemplu, ca imbatranirea este reglata prin activarea si dezactivarea genelor, dar daca teoria evolutionista este corecta, aceste activari si dezactivari nu ar fi trebuit sa supravietuiasca selectiei naturale. De asemenea, se spune ca ceea ce este viu moare din cauza acumularii defectelor genetice. Cu toate acestea, exista o multime de balene si broaste testoase care imbatranesc ridicol de incet. Asadar, daca am reusi sa elucidam misterul mortii, ar fi o veste buna pentru generatiile urmatoare – desi, probabil, nu si pentru planeta Pamant. 4. Inmultirea pe cale sexuala Chiar daca Darwin a avut zece copii , el nu a putut intelege de ce aproape toate formele de viata biologica recurg la reproducerea pe cale sexuala, si nu la clonarea asexuata. La urma urmelor, reproducerea sexuala este o modalitate de reproducere foarte ineficienta. Dupa doua secole, tot nu cunoastem raspunsul. Explicatia cea mai raspandita, aceea ca amestecarea genelor ne face mai capabili sa facem fata unor conditii de mediu schimbatoare, pare plauzibila, dar dovezile clare sunt foarte putine la numar. “Pentru moment”, scrie Michael Brooks in The Guardian, “reproducerea sexuala pare sa existe doar pentru ca si masculii sa aiba un rol in viata”. 5. Liberul arbitru Specialistii in domeniul neurologiei sunt aproape convinsi ca liberul arbitru nu este decat o iluzie. Din experientele lor reiese ca creierul ne permite sa ne inchipuim ca ne controlam trupul, dar, in realitate, miscarile trupului incep cu o fractiune de secunda inainte ca noi sa luam decizia constienta de a face respectiva miscare. Au existat deja cazuri in care cercetatori au fost chemati la procese pentru a depune marturie ca acuzatii nu sunt vinovati de faptele lor. Viitorul justitiei este in mare pericol, daca stiinta va dovedi ca liberul arbitru este o iluzie. Publicat de aniram la 4/11/2010
68
SI IN CONCLUZIE AR MAI URMATOARELE : „Oamenii sunt deseori nerezonabili, ilogici şi egocentrici; Cu toate acestea, Iartă-i. Dacă eşti amabil, Oamenii pot să te acuze că ai motive egoiste sau că urmăreşti ceva; Cu toate acestea, Fii amabil. Dacă ai succes, vei dobândi câţiva prieteni falşi şi câţiva duşmani adevăraţi; Fii de succes oricum. Dacă eşti onest şi sincer, oamenii pot să te înşele; Cu toate acestea, Fii onest şi sincer. Ceea ce construieşti de-a lungul mai multor ani; cineva poate să distrugă peste noapte; Cu toate acestea, Construieşte. Dacă găseşti serenitatea şi fericirea, ei pot fi geloşi; Fii fericit oricum. Dă lumii ceea ce ai mai bun, şi poate să nu fie de ajuns niciodată; Cu toate acestea, Dă lumii ceea ce ai mai bun. VEZI TU, ANALIZA FINALĂ ESTE ÎNTRE TINE ŞI DUMNEZEU; NU A FOST ORICUM NICIODATĂ ÎNTRE TINE ŞI EI.”
69