DIANA PIROGAN

SOCIETATE

DIANA PIROGAN

Absolventă la Universitatea de Medicină și Farmacie ,,Nicolae TESTEMIȚANU”

„MEDICINA, PROFESIA CARE NECESITĂ NU DOAR MUNCĂ CONTINUĂ”

Medicina este o meserie, care pe lângă multă muncă și perseverență perpetuă, necesită și pasiune, dăruire.Medicul trebuie să înțeleagă durerea pacienților și să facă tot posibilul să-I ajuțe. Cu dragoste. Diana PIROGAN, absolventă la Universitatea de Medicină și Farmacie ,,Nicolae TESTEMIȚANU”

Pentru a deveni medic trebuie să înveți toată viața, să te perfecționezi în permanență, deoarece este un domeniu care evoluează

continuu. Cu toate acestea ai decis să devii medic, să te dedici acestei profesii. Ce argument ai adus în favoarea acestei decizii?

În cazul meu totul a început cu o poveste. Pe când eram elevă în clasa a VII-a de liceu, am îndrăgit să-mi dedic timpul chimiei. La acea etapă, tăticul meu a fost acel imbold care m-a sfătuit să studiez temeinic chimia, căci îmi va prinde bine în viitor, atunci când va trebui să-mi aleg profesia. Ambii părinți fiind medici, eram motivată de acasă să îmbrăţişez domeniul Medicinei. Împreună analizam, discutam și când am ajuns în clasa a XII-a eram deja definitiv determinată să aleg Medicina. Aveam unele argumente proprii în susținerea acestei porniri sufletești. În primul rând, pentru că există o împlinire sufletească atunci când reușești să salvezi viața unui om sau cel puțin să îi alini durerea. Ce poate fi mai plăcut decât să vezi bucuria din ochii unui pacient, ce se uită la tine ca la ultima speranţă, pe care ți-o împărtășește pentru că l-ai ajutat. Bănuiam că Medicina este ceea ce îmi doresc să fac, iar după 6 ani de studii reiterez că am făcut o alegere corectă. Pe lângă aceste emoții plăcute, pe care le intuiai atunci când te gândeai la profesia de Medic, nu erau părerile părinților, medicilor de profesie, că este o muncă istovitoare, că uneori situația în care se află un pacient te poate depăși și un eșec să te urmărească toată viața? Riscul meseriei trebuie asumat, oricum. De multe ori vedeam cât de surmenați veneau părinții de la serviciu, le citeam în ochi și tristețea atunci când ceva nu era așa cum și-au dorit sau au sperat, dar acasă nu prea discutau despre careva nuanţe deranjante de serviciu. Uneori mămica îmi sugera să mă gândesc la o altă meserie, dar nu insista. Probabil, o făcea în momentele la care v-ați referit – nu era rezultatul scontat. În rest, îmi argumentau că bucuria fiecarui om ajutat îți reverbează în suflet. Era un argument convingător. Medicii de profesie pe care îi cunoşteam – rămâneau a fi exemplu pentru a mă ţine de calea Medicinei, am întîlnit Medici care într-adevăr se dedicau profesiei şi o făceau cu toată dăruirea de sine şi pasiune. Teoretic este frumos, dar la modul practic ce impresii ai? Activez deja în a doua instituție medicală. Am lucrat anterior în sfera pediatrică, dar acum lucrez cu adulții. Concluzia mea este că copiii sunt acei care îţi pot oferi cu siguranţă un feedback pozitiv şi să te încarce cu noi baterii solare, chiar dacă au suferinţe la moment, ei încearcă să te trateze doar cu priviri dulci. Desigur, de multe ori și un matur se bucură ca un copil când scapă de suferință. Întotdeauna există factorul psihologic, ceea ce te ajută să stabileşti contactul cu pacientul, ce la rândul său favorizează aprecierea unui diagnostic corect şi evitarea erorilor medicale. Mai bine de un an situația în medicină este complicată. Odată cu declanșarea crizei pandemice a crescut riscul profesiei.Cum apreciezi această situație? Da, este foarte drastică situația în domeniul Medicinii, dar acest fapt nu mă descurajează încât să regret că am îmbrățișat această profesie.Totuși, sper că vom depăși în curând această situație, dar trebuie să ne conformăm recomandărilor, respectând cele mai simple reguli – purtarea măștii, spălarea pe mâini, păstrarea distanței sociale, şi adresarea la timp la medic, să ne învăţăm să nu amânăm starea noastră fizică, ci să batem alarma la apariţia oricărui simptom suspect pentru SARS-Cov-2. Iar noi, medicii, trebuie să studiem particularitățile acestei pandemii şi să ne întărim – noi suntem acei care putem salva vieţi şi oferi şanse noi oamenilor. În această perioadă de timp despre medici s-a discutat în contradictoriu. Cei care au fost salvați i-au numit ,,îngeri în halate

albe”, cei care au pierdut rude, prieteni – i-au blamat, afirmând că nu au depus toate eforturile pentru a-i salva. Comentariile

negative nu te descurajează? Da, este frustrant să vizualizezi mesaje, comentarii care neagă existența infecţiei cu virusul COVID -19, chipurile acesta este un business sau că medicii nu fac tot ce este posibil în mâinile lor pentru a salva vieți omenești. Motivul de ce aşa se întâmplă este din cauza că cetățenii nu sunt informați, că unele rezultate nu se anunță pentru a nu fi înțelese eronat. Mesajul meu este să fim responsabili, să avem grijă de noi și de cei din preajmă, să realizăm că sistemul medical se află la limită, cît şi resursele de care dispunem se epuizează. Să nu ajungem pacienți cu COVID-19 ca apoi să ne dăm seama că am fi putut să ne protejăm, cât de cât. Și până la urmă care ar fi specialitatea în care ai vrea să te afirmi? A fost și rămâne pediatria, mai specific neuropediatria, specialitatea care mă dirijează în suflet. Mereu sunt necesari medici buni în acest domeniu. Impunător este că sunt omise patologiile neurologice care puteau fi prevenite din copilărie, crescând adulţi cu vocaţie sau măcar îmbunătăţindu-le starea lor de sănătate şi capacitatea muncii. Aici, în acest domeniu, mă văd muncind cu pasiune și dăruire, bucurându-mă de fiecare copil tratat şi părinte fericit.