Carte Copii 'Invatatoarea mea' by Petrut Nedelcu

BucureČ&#x2122;ti, iunie 2019

© Această carte s-a născut datorită imaginației copiilor din cadrul Clasei Floricelelor (Clasa a IV-a F a Școlii Nr. 97 din București). Reproducerea parțială, chiar și a unei propoziții din volum, se face doar cu acordul autorilor sau al „muzei” care a inspirat acest proiect, doamna învățătoare Raluca Maria Văcăreanu. 112 de pagini, format 145x210 Tipar executat de C.N. Poșta Română – Sucursala Fabrica de Timbre Mulțumim pentru ilustrații Cristianei Radu.

Doamnei învățătoare Raluca Maria Văcăreanu, cu dragoste, din partea primei sale generații de elevi.

Privim cu emoție în urmă și cu speranță și încredere spre viitor Ne apropiem cu pași rapizi de momentul în care ne vom lua rămas-bun de la anii de școală primară ai copiilor noștri. Se vor împlini în curând cinci ani de când am pășit, de mână cu micuții noștri, în Școala nr. 97. Unii dintre noi, pentru prima oară, alții, mai experimentați, dar toți cu emoții mari în suflet. Au fost cinci ani în care am redescoperit lumea prin ochii copiilor noștri, cititul, scrisul, adunarea, înmulțirea, împărțirea, semnele de punctuație și câte și mai câte! Fiecare semestru, fiecare serbare, testare, concurs, excursie sau tabără au fost și pentru noi un eveniment, iar în centrul activităților, alături de copiii noștri dragi, s-a aflat de-a lungul acestor ani, dăruind dragoste, căldură și înțelepciune, doamna învățătoare Raluca Maria Văcăreanu. 5

Privim cu emoție în urmă și cu speranță și încredere spre viitor. Copiii noștri vor construi, cu siguranță, edificiul vieții lor de adulți pe bazele solide de cunoștințe și abilități pe care și le-au format sub îndrumarea doamnei învățătoare. „Profesia de dascăl este minunată, fie și numai pentru că oferă posibilitatea de a fi părtaș la bucuria copiilor, la curiozitatea lor infinită” – sunt cuvintele doamnei învățătoare, și sunt minunate. Am putea adăuga doar că profesia de dascăl nu este numai o meserie, ci o vocație, pe care doamna învățătoare Văcăreanu o dovedește zi de zi, la fiecare oră de clasă, cu fiecare copil. Scumpă doamnă învățătoare, vă dedicam cu mult drag acest volum, în care am pus o mică parte din sentimentele noastre, alături de dragii noștri copii. Vă dorim din suflet sănătate și să aveți parte numai de bucurii de la toți copiii din generațiile viitoare, pe care știm că îi veți călăuzi cu aceeași căldură. Cu prețuire, Colectivul de Părinți al Clasei Floricelelor

Mihnea Ștefan Barbu

unt Mihnea-Ștefan Barbu și, într-o zi frumoasă de vară din 2008, am ales să apar în viața părinților mei. De atunci, am început să văd ce este frumos în viață, să zâmbesc, să fiu fericit și curajos. Am început să descopăr entuziasmat lumea, să fiu fascinat și curios cu privire la orice. Pe drumul meu în viață, m-am întâlnit cu un dascăl minunat, care m-a ajutat să capăt răspunsuri la micile mele curiozități și de la care am învățat ce înseamnă generozitatea, compasiunea și răbdarea. Acest dascăl este doamna învățătoare Raluca Văcăreanu. Copilăria este cadoul pe care mi l-a dat viața! Copilăria va rămâne mereu proaspătă în memoria mea!

septembrie 2014 a fost o zi interesantă și emoționantă pentru mine, la fel cum cred că a fost pentru toți copiii. Atunci am văzut-o pentru prima dată pe doamna învățătoare. Noi suntem primii copii pe care doamna învățătoare i-a avut ca elevi. Eu am avut noroc să dau de o astfel de persoană încă din prima zi de școală. Încă țin minte că, după ceremonia de deschidere a anului școlar, am mers împreună cu toți colegii mei în sala de clasă. Nu a fost o deschidere de an școlar prea plăcută sau distractivă. A vorbit doamna director de s-au plictisit toți copiii, după care a mai vorbit cineva, dar nu îmi mai aduc aminte exact persoana. Oricum, alte discursuri lungi… Într-un final, doamnele învățătoare au luat copiii și au plecat spre clase, într-o îmbulzeală de nedescris.

În clasă a venit, însă, partea frumoasă. Ne-am așezat în bănci, fiecare după cum am apucat, iar doamna învățătoare ne-a urat bun-venit. Pe bănci, fiecare dintre noi am găsit un balon, o coroniță din flori și o insignă roșie pe care scria „Clasa Floricelelor”.

La începutul primei zile de școală, nu am fost prea vesel, pentru că se terminase vacanța de vară, dar partea bună a zilei a fost că doamna ne-a făcut o mare bucurie. Bucuria a fost că am stat doar o oră la școală. Atunci mi-am spus că totuși nu e chiar atât de rău la școală! În prima oră de școală mi-am cunoscut colegii și am aflat multe lucruri despre doamna. Colegii de clasă mi-au devenit rapid prieteni și buni parteneri de joacă. 10

Din 2015 până în clasa a patra, adică până în 2019, doamna și-a serbat întotdeauna zilele de naștere împreună cu noi, copiii din Clasa Floricelelor. Pentru noi, acele zile însemnau doar joacă, distracție, sucuri și multe prăjituri. Deci, se înțelege, că erau fără lecții, în special fără „mate”. Îmi aduc aminte cu plăcere de multe alte lucruri făcute împreună cu doamna, printre care de excursiile și taberele de vară. În tabăra din clasa a treia am fost la Mina Roșia Montană. Acolo, mă așteptam să văd aur pe toți pereții, dar nu a fost așa, am văzut doar pirită. Când am văzut pirita cum strălucea, am crezut că este aur. Un miner de acolo ne-a spus că, dacă ieși din mină cu pirită crezând că este aur, ești un miner absolut nepriceput. Îmi aduc aminte că totuși am văzut o bucățică de aur extras din acea mină. Minerul care ne-a arătat-o a spus că valorează cât autocarul cu care veniserăm noi în tabără. Oare așa o fi? În acea tabără am cumpărat un pietroi de pirită, pe care și acum îl am pe birou, ca amintire din tabără.

În cei cinci ani de scoală, doamna a organizat serbări cu ocazia fiecărui Crăciun și a sfârșitului de an școlar. Pot spune că distracția a fost cea mai plăcută activitate a mea și a colegiilor mei din Clasa Floricelelor! Serbarea mea preferată a fost cea a Crăciunului din 2018, pentru că m-am jucat până la epuizare alături de colegii mei, că am cântat o mulțime de cântece pentru părinți și, nu în ultimul rând, că am primit cadoul dorit de la Moș Crăciun.

Când am cunoscut-o pe doamna învățătoare în clasa pregătitoare, am sperat că va fi o persoană minunată și un dascăl excelent. După cinci ani petrecuți alături de doamna, pot spune că într-adevăr așa a fost! A fost o perioadă frumoasă din viața mea, pe care o să mi-o amintesc cu drag și doresc tuturor copiilor să aibă parte de o doamnă învățătoare așa cum am avut eu.

Maria Bianca Brătescu

unt o fată născută pe 11 mai 2008, într-o frumoasă zi de duminică. Am părul lung și șaten şi stau în ultima bancă de la geam. Pasiunile mele sunt: desenatul, cititul şi muzica. Îmi place mult să mă joc cu prietenii mei, iar în clasă sunt în grupul „Mariilor”. Sunt veselă, mai ales când îi am pe cei dragi alături.

eşi sunt copil încă, îmi aduc aminte cu nostalgie de prima zi de şcoală şi de ai mei colegi, dar cel mai mult de prima întâlnire cu al dumneavoastră chip blând şi luminos. Ulterior, după ce am auzit şi vocea dumneavoastră, mi-am dat seama că veți fi pentru mine o a doua mamă. Chiar din primele zile am început să vă iubesc. Vă mulțumesc pentru răbdarea cu care m-ați învățat să scriu şi să citesc. Ați reuşit să-mi cultivați dorinţa de cunoaştere şi astfel eu, prin curiozitate, am fost atrasă spre lectură şi spre domeniul ştiinţei. Tot datorită dumneavoastră am reuşit să mă exprim independent şi să păşesc cu mult curaj pe Tărâmul Cunoaşterii. Drept urmare, aveți rezervat un locşor în inima mea.

De asemenea, îmi amintesc cu drag şi de tabăra din clasa a III-a, când ne-ați permis să intrăm în piscină şi să ne bălăcim. Atunci am fost foarte fericită. Nu cred că-mi va fi uşor să mă despart de o ființă dragă ca dumneavoastră, după cinci ani petrecuți împreună.

Sunt sigură că toate învățăturile dumneavoastră mă vor ajuta să reuşesc în viață! Încă o dată, mii de mulțumiri!

Fabius Tiberiu Buțiu

ă numesc Fabius și am 10 ani. M-am născut pe data de 12 august 2008, la ora opt și cincizeci și șase de minute. Am o familie formată din mama (Anca), tata (Lucian), sora mea (Letiția) și eu. Numele meu este puțin mai rar, dar asta mă face să mă simt special. La grădiniță am fost destul de cuminte, dar la grupa mică educatoarele erau mai obraznice decât mine. Adevărata lume socială și educațională a început de-abia în clasa pregătitoare, când v-am întâlnit pe dumneavoastră și am pornit această frumoasă călătorie numită ciclul primar.

ând v-am văzut prima oară, am știut că am nimerit într-o clasă în care o să învăț multe lucruri și chiar aşa a fost, însă, din păcate, călătoria va continua fără dumneavoastră. Ora mea preferată, de fapt sunt două, mă fac mai deștept și mai perseverent în fiecare zi. Acestea sunt limba și literatura română și istoria. Dintre aceste două materii, cel mai mult îmi place ora de istorie, deoarece aflu lucruri despre țara mea și tot timpul învăț cu plăcere. Uneori mai discut cu tatăl meu despre ce ne-ați predat, pentru a înțelege mai bine lecția respectivă sau mă mai interesez pe internet. Lecția mea preferată este cea despre Regele Ferdinand, care mi s-a părut un monarh foarte curajos, bun strateg și mai ales un om care a iubit mai mult România decât țara lui natală, Germania.

Ceea ce admir la dumneavoastră este că mereu găsiți o cale să ne placă ceea ce învățăm, făcându-ne să fim mai activi la oră și să învățăm mai bine teoria predată. Un alt lucru pe care îl admir la dumneavoastră este că ne încurajați atunci când nu obținem rezultatele pe care le dorim. De exemplu, atunci când nu luăm o sută de puncte la concursul „Gazeta Matematică Junior” sau la concursul „Comper”, chiar dacă acesta din urmă este unul mai simplu și ni se cere doar să încercuim răspunsul corect, dar trebuie atenție deoarece poți să scrii corect pe foaie, dar să copiezi greșit pe grilă. De asemenea, în tabere sau excursii, când suntem bolnavi sau ne simțim mai rău, aveți multă grijă de noi. Un exemplu este din excursia din anul 2018, din Saptămâna „Școala Altfel”, când am avut febră sau hipertermie și mi-ați dat o pastilă Nurofen și m-ați dus până în camera mea, m-ați 15

învelit cu o pătură, iar peste jumătate de oră mi-a trecut febra și nici că s-a mai întors. Pentru toată această grijă vă sunt recunoscător și vă mulțumesc din tot sufletul meu pentru ceea ce ați făcut pentru mine!

Într-un fel, vreau să înceapă clasa a cincea, deoarece este un nou capitol al sistemului școlar, în care voi descoperi materii noi, cum ar fi limba franceză, biologia sau fizica și vom avea profesori pentru fiecare materie pe care o vom face, însă, din alt punct de vedere, nu este deloc ușoară despărțirea de dumneavoastră. Ultimul lucru pe care l-aș vrea este să mă despart de dumneavoastră, dar vă promit că o să încerc să vă vizitez la școală cât de des voi putea.

Ați fost o învățătoare minunată în acești cinci ani. Ați fost ca o mamă pentru noi și o prietenă atunci când am avut nevoie de un sfat sau de sprijin. Elevii care ne vor urma vor fi fericiți să vă aibă alături în primii lor cinci ani de școală. Vă mulțumesc pentru tot ce ați făcut pentru mine și pentru ceilalți colegi, care sunt convins că au pus la fel de mult suflet, cum am pus și eu în scrierea acestor rânduri pentru dumneavoastră!

Dragoș

Călărașu

unt un copil norocos, din toate punctele de vedere: m-am născut în București, într-o familie norocoasă să mă întâlnească, pe data de 22 ianuarie 2008. În primă fază, am întâlnit-o pe mama, apoi pe tata, pe bunici, străbunici, veri, unchi, mătuși şi nași. Primele ființe care mi-au dat de furcă în viața asta au fost doamnele de la grădiniță. Însă magnifica mea poveste a vieții a început cu adevărat când am ajuns la școală și am întâlnit-o pe doamna învățătoare, iar împreună ne-am petrecut cinci ani din viață.

ând v-am văzut prima dată în clasa pregătitoare, am știut că sunteți o persoană bună. Mai țineți minte când, în tabăra de la Moeciu de Sus, din clasa a doua, în seara în care am avut discotecă, am făcut febră, mi s-a făcut rău și mi-ați pus oțet în șosete? Seara aceea a fost de neuitat pentru mine și mi-ar plăcea să nu o uitați nici dumneavoastră. Ați avut grijă de mine, mi-ați făcut ceai, iar ziua următoare m-am simțit mult mai bine. Mi-a plăcut întotdeauna la dumneavoastră că aveați grijă de noi și mă simțeam în siguranță, dar uneori simțeam că vă panicați prea tare.

Noi am fost Clasa Floricelelor, dar ceea ce eu nu știu este ce floare preferată aveți dumneavoastră. Eu vă spun sincer că vă asemăn cu un bujor, deoarece această floare transmite, la fel ca dumneavoastră, valori precum dragostea și frumusețea. Cel mai mult îmi place ora de istorie, pentru că ne prezentați multe informații interesante care nu apar în manual. De la dumneavoastră am învățat multe lucruri utile și interesante. Îmi place ora de desen, pentru că de fiecare dată găsiți cele mai frumoase subiecte de desenat. Îmi doresc ca dumneavoastră să nu mai fiți emoționată la serbările următoarei clase pe care o veți avea.

Vreți să vă spun un secret? O să vă spun de ce rod creioane. Eu rod creioane când mă plictisesc și le mai rod pentru că-mi place gustul. Datorită dumneavoastră am încercat să mănânc prima dată iaurt cu miere și mi-a plăcut mult, iar acum mănânc în fiecare zi. Mi-ar plăcea să am copii și să fie elevii dumneavoastră, iar din primul meu salariu aș vrea să vă invit să mâncăm o prăjitură împreună. Sper să iubiți următorii dumneavoastră elevi la fel de mult cum ne-ați iubit pe noi și să-i învățați multe lucruri. 18

Clara Maria Dăianu

mi place să cred că sunt un copil destul de obișnuit, m-am născut în București pe data de 27 februarie 2008 cu numele de Clara Maria Dăianu. Nu-mi amintesc cam nimic dinainte de școală, deci cred că pot spune că viața mea a început cu adevărat în ziua în care mi-am cunoscut colegii și pe doamna învățătoare. În prezent, îmi place să mă dau cu rolele pe rampe în Tineretului și Herăstrău! Sunt chiar și la școala de role! Am și un VideoBlog!

ncă din sala de sport, când v-am cunoscut pentru prima dată, am știut că veți fi o doamnă învățătoare excelentă! Eu, în acești cinci ani petrecuți împreună, pentru faptul că vă vedeam aproape în fiecare zi, am început să vă consider familie. Ați avut grijă de noi ca de propriii dumneavoastră copii! Ca atunci când i-a fost rău Maiei sau când a avut Dragoș febră în seara de disco și ați stat să-l ajutați! Avem și foarte multe amintiri frumoase împreună: prima tabără, rezervația de urși, pădurea, salinele... Și acestea sunt doar câteva din multele amintiri frumoase pe care le avem împreună toți 33! Ar fi frumos dacă am putea sta cu dumneavoastră până la absolvire! Așa, am avea timp să facem și mai multe lucruri împreună! Dar, chiar dacă nu putem să mai creem noi amintiri, să știți că eu le voi prețui pe cele pe care le avem deja! Eu cred că sunteți cea mai bună învățătoare din școală, dar câteodată vă panicați MULT PREA TARE! Dar faptul că mai țipați la noi din când în când înseamnă doar că vă păsa și că aveți grijă de noi. Ar trebui să o lăsați mai moale cu următoarea dumneavoastră generație. Ora mea preferată este cea de istorie, deși nu învăț foarte mult, îmi place ideea de a ne spune povești o oră întreagă! Îmi place, de asemenea, foarte mult ora de desen, mereu alegeți ceva diferit și interesant să pictăm/desenăm/decupam/lipim! În plus, îmi place să fiu și eu, în sfârșit, bună la ceva și să și pot să îi ajut pe alții! Matematica... îmi place când înțeleg ceva, câteodată chiar e interesantă! Româna… și ea este interesantă, dar doar la partea de creație... nu prea mă descurc cu părțile de vorbire și de propoziție. O să-mi fie dor de dumneavoastră, o să NE fie dor de dumneavoastră! Și, dacă o să vă simțiți vreodată tristă, să vă amintiți că aveți această carte, că vă iubim și că o să vă iubim mereu!

Teodor Mihai Dănilă

acă ar fi să mă caracterizez, m-aş descrie ca un copil fericit şi plin de idei, nebunatic, sprinten, inteligent și, să nu uităm, puţin cam prea atras de calculator. În toţi aceşti ani, am fost fericit, am fost surprins şi am fost învăţat foarte multe lucruri. Dar, după părerea mea, cel mai important a fost că am stat împreună cu colegii mei, care mi-au devenit prieteni, alături de doamna!

e zice că leii își aruncă puii în râpă și îi cresc doar pe cei care ies, dar nu e așa – eu am spus asta doar pentru că dă bine la început. Voi povesti despre cum m-am distrat și am învăţat în aceşti ani de şcoală, împreună cu doamna și colegii mei.

În clasa zero, pentru că, da, am avut și clasa zero, totul era super, ușor, mergeam la școală să vorbesc, nu aveam ce face. Deja știam tot ce învățam, deoarece, când eram mic, bunica mea m-a învăţat să scriu, să citesc, să scad, să adun, să înmulţesc și multe altele. În a treia zi din clasa zero, mi-am făcut primul prieten. Îl cheamă Nicolas. Încă de pe atunci, mă știau toți ca „ăla cu glume, care vorbește non-stop”. Apoi m-am împrietenit cu Dari, un băiat mic, atunci cred că avea cam 15 kilograme, căruia îi plăceau, ca şi mie, jocurile pe calculator, vorbeam pe Skype ore întregi și ne jucam Minecraft. Era perfect. Apoi, împreună, ne-am mai făcut un amic, pe Nicolas, un alt coleg cu același nume. Ne-am împrietenit pentru personalitatea și umorul lui.

Așa a trecut timpul și a venit clasa întâi. Nu s-a schimbat mare lucru, doar că acum aveam teme, dar erau foarte uşoare. Următorul nostru prieten a fost Dragoş, era la fel ca noi, ne jucam mult împreună.

În clasa a doua am avut cea mai frumoasă tabără dintre toate. O țin minte şi acum. Când am intrat în cameră, am descoperit că nimeriserăm în cea mai bună: avea jacuzzi. După ce am fost la piscină, am urcat în cameră să facem baie în jacuzzi. Eram cu Nicolas, am dat drumul la apă şi, dintr-odată, el urla parcă de nicăieri, de fapt, urla jacuzzi-ul . Ca să nu mai spun „jacuzzi”, voi spune „Maricica”. Maricica 22

dădea cu toată forța în noi, chiar era dureros. Am luat un prosop, am astupat două găuri, încă trei prosoape, am astupat și celelalte găuri. Le țineam, pentru că altfel apa țâșnea și mai tare. Dar nu era despre noi, era despre săraca baie, care avea apă și pe tavan. Urlam noi acolo, când intră brusc Dragoş: „Ce faceţi, mă, aici?”. Nu am mai putut să o ţinem pe „Maricica”, deci i-am dat drumul, presiunea a făcut-o să țâșnească şi mai tare. L-am udat și pe Dragoş. Am oprit repede jacuzzi-ul și a intrat şi Dari. Ne-am pus toţi pe curăţat, cu prosoapele. Au ajuns şi doamna cu mama lui Dari, Ana, la noi în cameră. Le-am explicat că nu am știut că acel jacuzzi funcționa doar la comandă vocală și au început să râdă. Apoi a venit și clasa a treia. În vremea aceea eu mă jucam des pe calculator cu Marc. Marc era un băiat de la altă clasă, care avea mai mulți prieteni la noi în clasă. Într-o bună zi, el s-a mutat la noi în clasă. Trupa „de şoc”s-a mărit. Şi aşa am ajuns în clasa a patra, acum, când scriu asta. Eu nu prea cunosc florile, dar pe doamna aş asocia-o cu un trandafir, e singura floare care îmi place dintre toate. Mereu o să îmi amintesc cum o întrebam pe doamna: „Cum puteţi avea grijă de fiecare copil în parte?”, iar ea mereu râdea.

Ana Maria Dobre

u sunt Dobre Ana-Maria. Prietenii îmi spun „Anian”, părinții îmi spun „Ana” sau „Anușca”, iar doamna învățătoare îmi spune ori „Ana”, ori „Anița”. Îmi place foarte mult să pictez și să desenez. Viața mea a început pe data de 8 ianuarie 2008, iar zodia mea este Capricorn.

iața mea a început în anul 2008, partea de grădiniță a fost interesantă și educativă, dar a devenit mult mai distractivă în anul 2014, când am început școala; la festivitatea de deschidere, am stat cu altă clasă și mă uitam îngrozită la învățătoarea clasei. Când am realizat că stau cu clasa greșită și v-am întâlnit, m-am liniștit. De cum v-am văzut, am știut că sunteți la fel de bună ca mama, ca tata sau ca sora mea. Așa a început aventura școlii pentru mine. În fiecare zi veneam acasă de la școală și povesteam ce lucruri noi aflam, ce bine era la școală, coloram, cântam, ne jucam și toți colegii eram prieteni buni datorită dumneavoastră. În clasa I, după o perioadă, ați început să ne dați teme. Deja școala nu mai era atât de interesantă... Am crezut că este ceva izolat, dar dumneavoastră ați insistat cu temele și atunci am mers acasă și, foarte supărată pe mama, i-am reproșat că mi-a ales o școală greșită, unde se dau teme! Mama a râs și, îmbrățișându-mă, mi-a spus că numai învățând voi realiza ceva în viață. Am trecut peste, mi-am făcut temele și am parcurs cu bine acești cinci ani. Ora mea preferată este cea de arte vizuale și abilități practice: chiar dacă o facem mai rar, la această materie îmi plac foarte mult ideile dumneavoastră și cât sunt ele de provocatoare. Vă mulțumesc pentru toate mărțișoarele făcute la oră, felicitările pentru mama pregătite de 8 Martie, toate au făcut-o fericită. Ornamentele de Crăciun realizate stau în fiecare an în bradul de Crăciun și mă gândesc cu tristețe că de acum nu o să mai vin acasă cu nici un „zorzon” făcut de mine. 25

Cercul de matematică este distractiv și educativ, ați tras de noi ca să fim buni la concursuri, sper că v-am adus bucurii și noi. Era bine pe vremea când primeam și dulciuri la cerc, aproape că de-aia veneam, dar mama mi-a spus că bine faceți că nu ne mai dați dulciuri, țineți la dantura noastră și la siluetă! Sau poate nu mai merităm?!!! Serbările au fost mereu prilej de bucurie pentru noi și pentru părinți, nu știu dacă și pentru dumneavoastră, că erați tare stresată! Dar au ieșit bine mereu sau cel puțin așa ne-au spus părinții. Anul acesta, eu și Cristina am încercat, și câteodată am și reușit, s-o facem pe Clara să își facă temele. Din păcate, nu am putut face multe cu partea de a învăța, dar încă suntem cu toții mândri de acel „-FB” de la geografie și sper că după ce citiți asta să fiți mândră de mine. Am ajutat un prieten cât de mult am putut. Am învățat împreună, dar ne-am și distrat. Țin minte foarte bine, și sper că și dumneavoastră, că eram într-una din tabere, în prima noapte ați intrat în camera în care eram eu, Ioana, Briana, Iulia și Cristina și ne-ați întrebat dacă dormim; și am zis toate în cor „da”, iar apoi nici nu ne-ați mai verificat. Ne-ați crezut pe cuvânt! Poate v-am supărat uneori, sau mai des, dar așa ne ținem minte unii pe alții, cu bune și cu rele. Asta îmi aduce aminte de ziua de 1 aprilie, când unii băieții au pus lipici pe scaune. Noi ne-am amuzat, dumneavoastră, nu. Pot să spun că sunt norocoasă, am avut o învățătoare foarte bună. Cei cinci ani petrecuți împreună au fost duri, frumoși, cu suișuri și coborâșuri, cu râs și plâns. Cu drag! 26

Rebeca Andreea Dragomir

ăscută în Joia Mare, toată lumea a zis că sunt un copil binecuvântat, însă eu am realizat asta mult mai târziu, prin faptul că am o familie aşa cum visează orice copil. M-am născut cu patru dinţişori, care le-au cam dat de furcă părinţilor mei, dar tot răul spre bine, la 8 luni aveam deja toată dantura, plus o măseluţă de minte şi deja mâncam foarte bine, iar la 9 luni deja făceam primii paşi. Când am împlinit șase ani, odată cu intrarea în clasa zero, am aflat că voi avea surioara mult visată, care este exact aşa cum mi-am imaginat-o eu. Acum înțelegeţi de ce am zis că sunt un copil binecuvântat şi iubit, aşa cum numai eu ştiam până acum. 27

Pentru mine, desenul şi cititul sunt punctele forte; în schimb, matematica încă e ceva abstract şi foarte plictisitor. Am scris trei cărţi de poezii, pe care mama mi-a promis că o să le publice, însă încă nu sunt pregătită să împărtăşesc pasiunea mea altora.

upă doi ani traumatizanţi de grădiniţă, am pornit timid în lungul drum de şcolăriţă. În dimineaţa cu pricina, am mers cu părinţii mei să luăm un buchet de flori pentru cea care urma să-mi fie călăuză timp de cinci ani. Am păşit cu emoţii mari, dar imediat aţi apărut dumneavoastră, parcă mai timidă şi plină de emoţii ca mine. V-am înmânat timid buchetul de flori şi mi-aţi oferit un pupic plin de căldură, zâmbindu-mi. Atunci m-am liniştit şi mi-am zis că totul o să fie bine. În clasă ne-aţi oferit o coroniţă cu flori, pe care mărturisesc că o mai am şi acum. Imediat, m-am împrietenit cu Izabela, cea care avea să-mi fie prietenă mulţi ani de atunci şi totul a devenit uşor de suportat. Am avut momente în care voiam să ridic mâna să zic că nu am înţeles la matematică, o materie alambicată şi de neînţeles pentru mine, dar, din cauza timidităţii excesive, nu am făcut-o niciodată. Mi-aş fi dorit să îmi încurajați calităţile, şi nu defectele. Mi-aş dori să vă fac o promisiune, anume că peste ani vă voi căuta să vă zic că sunt cineva important, care ajută oamenii în suferinţă şi că din această evoluţie

faceţi parte şi dumneavoastră. Ştiu ce misiune grea aţi avut în aceşti ani alături de noi, câte lacrimi aţi vărsat pentru fiecare serbare sau despărţire şi apreciez răbdarea, dragostea, hotărârea şi puterea de care aţi dat dovadă faţă de noi şi mi-aş dori ca generaţia următoare să vă găsească la fel şi tot aşa până veţi pune condeiul în cui şi veţi participa la petreceri de 20 sau 30 de ani de la absolvire. Generaţia viitoare sper să fie la fel de bună ca noi, poate puţin mai cuminţi, însă un colectiv care să aducă la fel de multă emoţie şi dragoste precum v-am adus noi. Vă mulţumesc pentru momentele când m-aţi încurajat şi mi-aţi mai explicat încă o dată ce nu am înţeles şi mărturisesc că nu mi-aş fi dorit altă doamnă învăţătoare pentru nimic în lume.

Anii s-au scurs frumos pentru mine, iubesc școala – fărăăă matematică! –, am învăţat foarte multe de la dumneavoastră şi de la colegii mei.

Elena Rucsandra Dumitru

ă numesc Elena Rucsandra Dumitru. M-am născut pe data de 5.06.2008, într-o familie unită, fără secrete şi frumoasă. Îmi place să cânt, să dansez, să înot, să mă joc în apă şi să fac atletism. Îmi doresc să devin doctor la propriul meu spital şi asistentă la un doctor sau doctoriţă de ortopedie. De mică mi-am ascultat părinţii şi am încercat (am reuşit) să îi fac mândri de mine şi să nu îi fac de ruşine. Părinţii mei mi-au spus că primii mei paşi făcuţi au fost la mare, de aceea cred că îmi place atât de mult apa.

n prima zi când am întâlnit-o pe doamna noastră învăţătoare, am avut o impresie minunată, deoarece îmi exprima blândeţe. În momentul în care am intrat în clasă, doamna ne-a explicat cum o să fie în clasa zero şi ne-a spus că această clasă se va numi „Clasa Floricelelor”. În prima excursie, doamna ne-a arătat multe locuri minunate pe care mi-ar placea să le revăd cândva. Îmi amintesc că, într-o mini-tabără, colegii mei Dari şi Tudor şi-au vărsat punga cu „cipsuri” în cap, iar doamna, după ce a auzit, a venit la noi şi ne-a certat, iar după aceea, supărată şi dezamăgită, ne-a trimis în camerele noastre, iar noi ne-am amuzat de această seară. În fiecare an, doamna şi colegul nostru Matei îşi sărbătoresc ziua de naştere, iar doamna noastră ne aduce prăjituri, însă anul acesta (2019) ne-a adus pizza. La doamna îmi place că este calmă, ne explică foarte bine ce ne predă şi reia informațiile, atunci când nu înţelegem ceva. Doamna a încercat şi încearcă să organizeze cele mai frumoase tabere şi excursii, iar eu îi mulţumesc pentru asta. Mi-aş dori să mai am un an cu doamna, deoarece îmi este greu să mă despart de dumneaei. Mi-aş dori ca, atunci când voi creşte şi eu suficient de mare, să ne vedem la o cafea şi o prăjitură. Sper ca viitorii dumneavoastră elevi să vă iubească la fel de mult, aşa cum v-am iubit noi pe dumneavoastră. 31

Sincer, mă bucur că v-am avut şi încă vă am ca învăţătoare. Mereu m-am bucurat că încep şcoala şi, mai mult de atât, că v-am avut ca învăţătoare. Îmi place la doamna că este sinceră, ne spune când greşim, că ne ajută să înţelegem materiile, ne amuză câteodată şi, atunci când este ziua noastră, nu ne dă teme. Doamna are prea multe calităţi ca să le pot povesti, cred că, dacă le scriu, ies mai mult de trei pagini. În fiecare tabără, doamna ne lasă să facem aproape tot ce vrem şi cam mereu ajungem să vină şi să ne spună să ne culcăm. În tabăra mare de anul trecut (2018), la prânz, după ce am mâncat, eu, Clara şi Matei Hiera ne-am dus în trambulină, deşi nu aveam permisiunea doamnei. Nu ştiu cum ne-a fost norocul, dar… doamna a ieşit pe blacon şi ne-a strigat, ne-a spus să mergem în cameră, iar drept pedeapsă, că nu o să avem voie în piscină. Cu toate acestea, când toţi copiii au intrat la bălăceală, doamna a şi uitat de trăsnaia noastră şi ne-a lăsat şi pe noi în piscină. Mă bucur foarte mult că v-am cunoscut şi că mi-aţi fost învăţătoare. Vă mulţumesc că ne-aţi iubit. Vă mulţumesc că ne-aţi învăţat bine orice lecţie şi, câteodată, ne-aţi pus chiar şi pe videoproiector diverse materiale sau vidoclipuri, ba chiar şi unele poezii foarte frumoase. Vă mulţumesc că aţi fost o învăţătoare model, drăguţă, amuzantă, fidelă. Vă mulţumesc că mi-aţi fost învăţătoare! NU O SĂ VĂ UIT NICIODATĂ!!! 32

Maria Izabela Eana

aria Izabela Eana – „Maia” Sunt Maria Eana. Colegii mă cunosc drept Maia, o fetiță veselă și ambițioasă. Pasiunea mea este dansul și îmi place să dansez de câte ori am ocazia. A, și-mi mai plac animalele pufoase, mai ales pisicile. Mai am și alte pasiuni cum ar fi: vacanțele la mare, petrecerile și shopping-ul. Dar ce îmi place cel mai mult este școala, deoarece am o super doamnă. Dacă nu ar fi ea, nu cred că aș veni cu plăcere la școală. Chiar cred că ar fi foarte mare plictiseală. Așa că mă bucur că o am ca doamnă învățătoare!

mi amintesc sentimentul pe care l-am avut în prima zi de școală. Eram bucuroasă, pentru că începeam un nou capitol și știam că îmi voi face noi prieteni, ceea ce s-a și întâmplat. Am devenit prietenă foarte bună cu Sophie, Dora și Sara, cu care petrec foarte mult timp la școală. Avem multe amintiri împreună, dar și multe amintiri ce ne leagă de doamna noastră și pe acestea nu le voi uita niciodată. Mereu protectoare și atentă la nevoile noastre, ne-a plimbat prin toată țara, să ne cunoaștem istoria, dar și frumusețile acesteia. Bine-nțeles că cel mai mult îmi amintesc distracțiile din tabere! Mai țineți minte acea tabără în care noi, fetele, am făcut echipă de majorete pentru echipa de fotbal a băieților? Sau concursul de Miss și Mister? Sau bălăceala din piscină? Au fost momente minunate și sper să nu le uităm.

De asemenea, o să-mi fie dor (și sunt convinsă că nu doar mie) de zilele de naștere ale doamnei. Practic, erau zile de joacă, în care doamna ne răsfăța cu pizza, suc și prăjituri delicioase, pe care le devoram cu plăcere. Lăsând la o parte amintirile, chiar aș vrea să-i adresez o întrebare „foarte serioasă” doamnei mele învățătoare: „Veți face tot atât de multă matematică și cu următoarea generație de elevi?”. A, da, și aș vrea să le spun ceva viitorilor elevi ai doamnei mele: fiți cuminți și prețuiți-o, deoarece doar cei mai norocoși copii ajung să fie elevii acestei doamne minunate. 34

Acum să nu uităm că trebuie să-i dăm și-un sfat doamnei Văcăreanu și acela este: Nu vă schimbați niciodată! Fără dumneavoastră, învățatul nu ar mai fi așa distractiv! Și să știți că toți elevii dumneavoastră vă iubesc, chiar dacă faceți multă matematică. Dacă doamna mea ar fi o floare, această floare ar fi un mac, deoarece este roșcată și are o iubire și o bunătate infinită!

Vlad Alexandru Gașpar

m 10 ani și m-am născut în București, pe 29 Decembrie. Sunt un băiat vesel, ușor timid, dar prietenos. Îmi plac mult câinii și mi-aș dori mult unul. Deocamdată, mă mulțumesc cu cățelul bunicilor mei, Billy, cu care mă joc de fiecare dată când am ocazia. Vacanțele de vară îmi place să le petrec la mare, să stau toată ziua în apă și să mă bag pe sub valuri, iar vacanţele de iarnă îmi plac la munte, unde vreau să schiez, să construiesc tuneluri prin zăpadă, să fac oameni de zăpadă și să mă bat cu bulgări.

hiar dacă nu împlinisem șase ani, iar doamna educatoare i-a recomandat mamei să mai stau un an la grădiniță, eu mă bucur că am început școala un pic mai devreme, pentru că așa am avut ocazia să vă întâlnesc pe dumneavoastră, doamna învățătoare. Încă din clasa pregătitoare ați avut grijă de noi, de „floricelele” dumneavoastră, și ne-ați îndrumat primii pași în viața de școlar. Ne-ați învățat să ne purtăm frumos unii cu alții, să ne iubim părinții și să-i ascultăm, să fim respectuoși cu toți oamenii. Materia mea preferată este matematica, iar cel mai mult îmi place la Cercul de Matematică, pentru că la finalul orei ne răsplătiți cu bomboane și nu mai primim teme pentru acasă. Îmi place foarte mult și ora de Arte Vizuale și Abilități Practice, pentru că am adunat, în cei cinci ani petrecuți împreună, foarte multe amintiri ca picturi, colaje frunze, felicitări etc. Această colecție de amintiri vreau să o păstrez mereu, pentru că o să-mi fie cu siguranță dor de acești ani petrecuți împreună cu dumneavoastră și colegii mei. Mai țineți minte când v-am întrebat dacă următoarea clasă se va numi tot „Clasa Floricelelor”? Dumneavoastră ați spus că se vor numi tot așa. La început, am rămas surprins de răspunsul dumneavoastră, pentru că am crezut că doar noi suntem „floricelele” dumneavoastră, dar apoi mi-am dat seama... Dumneavoastră iubiți copiii la fel cum iubiți și florile! La început, eram doar niște boboci, ne-ați oferit toată atenția, răbdarea și grija dumneavoastră, așa cum florile au nevoie de oxigen, apă și căldură, și am devenit cele mai frumoase flori. În curând trebuie să preluați o nouă clasă de copii, alți boboci…

Vă doresc să aveți parte de niște copii frumoși, ascultători și mai puțin năzdrăvani ca noi…

Dacă dumneavoastră ne asemănați pe noi, copiii, cu niște flori, să știți că și eu vă asemăn pe dumneavoastră cu o floare. Floarea cu care vă asemăn eu este violeta, pentru că se spune despre ea că are un spirit emoționant și afectuos, așa ca dumneavoastră.

Briana Gușanu

ună, sunt Briana şi mi-am început viaţa în familia cea mai bună pentru mine! Am doi părinţi excepționali, care ar face totul pentru copiii lor! Eu, sincer, nu ştiu cum am reuşit să fiu atât de norocoasă, dar este bine să fii norocos, nu? Sora mea este cu cinci ani mai mare și, deși nu o arată, știu că în adâncul inimii ei mă iubește nespus de mult! Două pisici completează căldura din casa mea, deci ce mi-aș mai putea dori? Sunt veselă, îmi place să desenez, să fotografiez tot ce este frumos, să creez filmulețe de toate felurile și, în general, să experimentez.

proape de începerea clasei pregătitoare eram foarte speriată, când am văzut cât de mare este clădirea școlii și am crezut că o să mă rătăcesc printre culoare, dar nu a fost așa. Chiar am reușit să găsesc clasa, din prima încercare (evident cu ajutorul mamei). Când am intrat în clasă, dumneavoastră ne-ați primit cu flori și ne-ați spus că noi, la rândul nostru, suntem niște flori. De atunci am fost „Clasa Floricelelor”. Trebuie să vă mai spun că, la fiecare serbare, cântecul meu preferat avea refrenul: „Cele mai frumoase flori / Nu-s panseluțele nici trandafirii, / Cele mai frumoase flori / Apar pe lume în grădinile iubirii”. La mine, grădina iubirii e atât de mare, încât ajunge până în clasa noastră!

De când ne-ați primit cu o floare și cu zâmbetul dumneavoastră cald, am știut că ne veți iubi și uite că, și după cinci ani, în ciuda tuturor năzbâtiilor noastre, încă ne iubiți! Mereu ne-ați predat cu răbdare fiecare lucru învățat, iar dacă nu înțelegeam ceva, stăteați cu noi și ne explicați iar și iar, chiar dacă dura toată ora! Îmi amintesc cu plăcere că în prima tabără ne-ați dus pe o pajiște și am cules flori, apoi cu toții am învățat cum să facem coronițe din flori! Am iubit acea zi!

Nu cred că ați uitat cum, în 2018, de ziua dumneavoastră, ne-ați spus că vreti să învățați „El Meneaito” și „Macarena” și ne-ați lăsat pe noi să vă fim profesori pentru o zi. 40

Ne-ați mai și apostrofat, însă mama mi-a explicat de mică câtă dragoste punea ea într-o ceartă. Așa că știu că, de fiecare dată când ne ziceați „vreo două”, o făceați din suflet și vă durea la fel de tare ca pe noi. Tot ce vreau să spun de fapt este că vă iubesc și vă mulțumesc mult că ați fost alături de mine tot timpul și că m-ați învățat nu numai ce e legat de școală, dar și cum să fiu mai bună pentru mine și pentru ceilalți!

Matei Alexandru Hiera

unt Matei, am 10 ani și sunt născut pe data de 4 octombrie 2008. Sunt un băiat vesel, care stă de fiecare dată în ultima bancă. Îmi place să mă joc jocuri video, inclusiv Fortnite, alături de prietenii mei. Îmi mai place să mă joc cu câinele meu Otoo, care are un un an și zece luni. Sunt un copil foarte norocos, deoarece m-am născut într-o familie norocoasă și foarte bună (îmi cumpără ce vreau, nu neapărat în acel moment).

dor clasa noastră, deoarece sunt copii buni și pentru că doamna nu ne dă „multe teme” și nu țipă la noi, cum poate o fac alţii. Chiar dacă nu am fost în această clasă de la început, m-am adaptat foarte bine în Clasa Floricelelor. Cu fața mea de „îngeraș”, recunosc că nu am fost tot timpul cuminte și mereu pus pe șotii. Vă doresc mulți ani sănătoși, veseli și plini de reușite! Este doar o fărâmă din ceea ce vă doresc! Și să aveți, doamna învățătoare, mulți copilași cuminți și ascultători. Meritați tot ceea ce este mai bun pe lume, vă mulțumesc pentru toată munca depusă de dumneavoastră pentru a mă determina să afirm „VĂ VOI PREȚUI ÎNTOTDEAUNA”.

Doamna învățătoare, vă aduceți aminte momentul în care am fost la Curtea de Argeș? Când am desenat suporturile de ouă, acum 4 ani, era înainte de Paști, alături de dumneavoastră și de colegii mei. După ce am terminat de pictat, am fost să ne plimbăm cu bilele pe apă, când ne-am udat, majoritatea dintre noi, deoarecere acele bile erau sparte. După aceea, ne-am dat cu tiroliana, în care ne duceam cu viteza luminii și ne opream în fân. Am foarte multe amintiri de-a lungul a celor cinci ani!

Cristina Ioana Ionescu

ună! Mă numesc Cristina și am 11 ani. M-am născut în data de 25 martie 2008 și sunt zodia Berbec. Nu sunt aşa de fericită și nu îmi place să fac multe chestii. Dacă aş putea, aş da legea să avem patru zile weekend și trei, școală (sau invers, dar vreau mai mult weekend). Din câte puteți vedea în continuare, nu prea îmi place școala, dar nici nu îmi displace

a vârsta de patru ani, părinții mei m-au dus la grădiniță și îmi amintesc și acum că, de fiecare dată când aveam prăjituri sau dulciuri la prânz, doamnele bucătărese o rugau pe doamna educatoare să mă lase să mai mănânc niște prăjiturele. Pe scurt, eram un fel de VIP.

Mă rog, destul cu grădinița, acum vine școala! În clasa pregătitoare, mami a întâlnit-o pe doamna învățătoare, au mai vorbit despre una, despre alta, am luat cărțile și am plecat acasă, sperând că nu este așa rău la școală. În următoarea zi am început să comunic cu ceilalți copii și să îmi fac prieteni. S-a prezentat și doamna învățătoare, apoi am început să facem bastonașe, liniuțe. Din păcate, nu mai țin minte multe din clasa pregătitoare.

Clasa I a venit și atunci a fost prima tabără (cred). Eu nu am participat, țin minte și acum că m-am supărat foarte tare că nu am mers și eu. Ei bine, în clasa a II-a am fost în prima mea tabără. Îmi aduc aminte și acum că m-am mutat în cameră cu Ioana, Ana, Briana, Iulia. În prima seară, ne-ați întrebat dacă dormim și noi am răspuns toate în cor: „da!”. Doar că, după ce ați ieșit din cameră, am și început să râdem. Pentru mine, sunteți cea mai bună învățătoare de pe pământ! Și nu spun asta doar pentru că trebuie, ci pentru că este adevărat! Dumneavoastră mi-ați făcut viața mai bună! Nu știu cum voi putea să rezist în continuare, deoarece vor veni mulţi profesori, fiecare cu pretențiile lor. Sper să mă descurc și de aici înainte.

Maria Alexandra Lovin

ă numesc Maria-Alexandra Lovin, am 10 ani și m-am născut vara, într-o zi călduroasă de 30 august 2008. Sunt o fată inteligentă și cuminte. Îmi place să merg la școală, deoarece învăț lucruri noi, ador animalele și îmi place foarte mult să citesc.

arcă mai ieri eram în clasa a II-a și pășeam cu emoții în prima zi de școală în Clasa Floricelelor, îndrumată de doamna învățătoare Raluca Maria Văcăreanu. Când v-am întâlnit prima oară, am simțit că sunteți o persoană foarte bună, pentru că m-ați prezentat în fața clasei cu atâta căldură și bucurie. Întotdeauna aștept cu nerăbdare prima zi de școală, pentru că dumneavoastră mereu ne dăruiți câte o floare diferită în fiecare an, subliniind încă o dată că suntem Clasa Floricelelor, o clasă plină de copii veseli și inteligenți. Sunteți minunată, pentru că mereu ne predați cu multă căldură, însuflețire și dăruire, pentru ca fiecare dintre noi să înțeleagă din clasă lecția din acea zi. La toate materiile (română, matematică, științe, istorie, geografie etc) ne predați cu mult suflet, pentru că îndrăgiți fiecare materie în parte. La fiecare oră de desen, ne ajutați și ne explicați foarte mult, pentru a rezulta niște mici opere de artă, deosebite. Vă mulțumesc pentru apropierea dumneavoastră de mine, încă din prima zi de când v-am întâlnit, pentru perseverenţa dumneavoastră ca eu să ajung să particip alături de colegii mei la cele mai grele concursuri, având rezultate foarte bune, că alături de dumneavoastră, am petrecut trei ani frumoși și minunați și că ați fost ca o mamă pentru mine cât timp eram la școală. Datorită dumneavoastră voi fi foarte bine pregătită pentru clasele ce vor urma și sper să fiți mândră de mine și în viitor. Doamna învățătoare, sunteți o persoană bună, caldă, blândă, modestă, inteligentă, răbdătoare, apropiată de fiecare copil în parte și iubitoare. Vă iubesc din toată inima mea!

Matei Mareș

ă mă prezint: sunt un puşti în vârstă de zece ani şi câteva luni, sensibil, sufletist, încrezător, amabil, respectuos, ambiţios şi cel mai tânăr elev din clasa noastră, faimoasa clasă a IV-a F (Clasa Floricelelor). De asemenea, sunt pasionat de moto – enduro – şi de baschet, dar mai ales de Fortnite.

n urmă cu cinci ani, am început clasa pregătitoare la Şcoala 97. Nu ştiam cine ne va îndruma paşii în următorii cinci ani din viaţă, ştiam doar că sunt în clasă cu colegii mei de la grădiniţă, Dari şi Sophia.

Am plecat spre şcoală, desigur cu părinţii şi bunicii mei – bunica Ella a venit special din Sighetu Marmaţiei pentru acest moment unic pentru mine. Am intrat în clasă, unde parcă eram pe un câmp de Floarea-Soarelui. Pe fiecare băncuţă era aşezată frumos câte o Floarea-Soarelui. La intrarea în clasă ne aştepta doamna învăţătoare, o fire caldă, blândă, vizibil emoţionată şi dânsa – ulterior am aflat că suntem prima sa generaţie de elevi. Încă de la început, am plăcut-o foarte mult pe doamna mea, astfel că îmi doream să ajung primul în clasă, pentru a petrece mai mult timp cu dânsa. Împărţeam cu ea prăjiturile şi dulciurile pe care mi le punea mama la pachet. Ştiind că îi plac foarte mult florile, îi ofeream deseori, fără un motiv anume.

Doamna este atentă cu noi, ne explică lecţiile cu multă răbdare, iar atunci când nu înţelegem ceva nu se supără dacă o rugăm să ne explice din nou. Deşi este exigentă, iar uneori ne ceartă dacă nu învăţăm suficient, calificativele pe care le primim sunt corecte şi îndreptăţite. Ne cunoaşte aşa de bine, încât ştie când suntem fericiţi sau supăraţi. 49

Doamna noastră învăţătoare este şi o persoană sensibilă. Nu de puţine ori ne-a vorbit despre modul în care trebuie să ne comportăm cu părinţii noştri: să-i iubim, să-i ascultăm să-i respectăm şi, încă din copilărie, să încercăm să-i menajăm, dar mai ales să-i ajutăm, după puterile noastre. De fiecare dată când ne vorbeşte despre părinţi, îi mijeşte în colţul ochilor câte o lacrimă. Îşi alungă tristeţea imediat, după care continuă, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat.

Îmi place când ne predă, ne spune multe lucruri pe care nu le găsim în carte, lucruri fascinante. Pentru părinţi, are întotdeauna câte o surpriză plăcută, iar noi muncim cu drag pentru ei, ştiind cu câtă emoţie aşteaptă fiecare părinte acest lucru. Doamna le trimite părinţilor nostri filmuleţe şi multe poze cu lucrările noastre, acompaniate de muzică.

Am multe amintiri plăcute din taberele şi excursiile organizate de dânsa, am vizitat împreună locuri frumoase, în care ne-am distrat cu toţii şi ne-a oferit ocazia de a ne cunoaşte mai bine. În clasa a lll-a, în prima excursie, eu, Dragoş, Dari, Teo şi Marc ne-am cumpărat cuţite foarte periculoase şi ascuţite, cu care ne puteam accidenta. Doamna ni le-a luat şi ni le-a dat la sfârşitul excursiei. Zilele trecute, mama mi-a zis:

– Matei, mai este puţin şi începe vacanţa mare! Te bucuri? 50

Am simţit un nod în gât şi, trist, i-am răspuns:

– Mama, înainte de vacanţa mare ne despărţim de doamna şi nu vreau asta!!!

Îmi vor rămâne veşnic în minte zilele noastre de naştere. Fiind amândoi născuţi la începutul lunii februarie, le sărbătoream împreună la şcoală. Eu serveam colegii cu bomboane, iar doamna învăţătoare cu prăjituri făcute de dânsa sau cu alte bunătăţi şi pizza. Simţeam o plăcere deosebită să fiu cu doamna în faţa colegilor mei, care ne cântau veseli şi ne urau cu mult drag la mulți ani. Nu știu cum, dar eu voi face în aşa fel încât şi următoarele zile de naştere să le petrecem împreună!

Ioana Mihaela Mocanu

alut! Mă numesc Ioana. M-am născut pe data de 4 noiembrie, într-o zi de duminică. Sunt în zodia Scorpion şi majoritatea caracteristicilor generale ale acestei zodii mi se potrivesc perfect. Una dintre acestea este seriozitatea faţă de lucrurile pe care le fac, iar la instinctul de lider încă mai lucrez. Oamenii din jurul meu spun că sunt silitoare, veselă şi părinţii îmi spun adesea că sunt enervantă. Îmi place matematica, îmi place să citesc, să mă uit cu mami la filme, să scriu povești despre ce îmi trece prin cap, să desenez şi să ascult muzică.

De la mami am moştenit culoarea ochilor, temperamentul şi simţul umorului, iar de la tati părul, mâinile şi gesturile. Sunt înnebunită după mâncarea de la Chopstix şi după ciorba de perişoare făcută de mamaia. Consider că unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-au întâmplat este acela că părinţii m-au dat în această clasă.

ereu v-am considerat o persoană bună, veselă şi iubitoare care m-a ajutat să trec de lucrurile grele din aceşti cinci ani. Sunt în clasa a patra, ceea ce înseamnă că acest an este unul bun, deoarece cifra 4 este cifra mea norocoasă. Chiar vorbesc serios! M-am născut pe 4 noiembrie, stau pe strada Lebedei numărul 4, constelaţia Casiopeea (constelaţia mea preferată) are 4 stele, învăţ în sectorul 4 etc. Poate nu mulţi copii au şansa de a fi într-o asemenea clasă. Aici, suntem ca o familie şi îmi pare rău că trebuie să ne despărţim. Dar… dumneavoastră ne-aţi învăţat să fim optimişti, aşa că voi privi partea bună. Întotdeauna în sufletul nostru va fi la fel. Nu vă vom uita, cum de altfel cred că nici dumneavoastră nu ne veţi uita pe noi. Înainte să închei, vreau să vă mai mulţumesc pentru câteva lucruri. În primul rând, vă sunt recunoscătoare deoarece m-aţi îndrumat către matematică. De când eram mică, îmi plăceau cifrele şi făceam calcule cu ajutorul degetelor, însă când am venit la şcoală şi mi-aţi arătat ce este cu adevărat matematica, m-am îndrăgostit total de ea. 53

Al doilea lucru pentru care vă mulţumesc este acela că mereu ne-aţi ţinut aproape unul de celălalt şi nu aţi încurajat conflictele. Al treilea, şi cel mai important, este că ne-am simţit iubiţi, susținuţi şi încurajaţi de către dumneavoastră. Trebuie să recunosc faptul că îmi va fi dor de orele dumneavoastră, de tabere, de glume şi, până la urmă, de toate lucrurile pe care le facem cu dumneavoastră. Dar haideţi să nu ne întristăm şi să privim spre viitor, deoarece nu există niciun sfârşit. Este doar sfârşitul vremurilor trecute şi începutul vremurilor noi.

Alexander Darian Nedelea

renumele meu, DARIAN, vine de la Darnic, Arătos, Realist,

Iubitor, Ambițios, Norocos sau... Năzdrăvan. Sper că sunteți

de acord! Cred despre mine că sunt o persoană amuzantă, căreia îi place să facă glume, să râdă și, mai ales, să se deghizeze. Sunt un băiat căruia îi place școala, dar să se joace pe calculator – și mai mult. Mai nou, învăț să creez jocuri. În cei cinci ani pe care i-am petrecut la școală, cel mai mult mi-au plăcut orele de matematică, pentru că problemele care păreau grele erau, de fapt, foarte ușoare și pentru că îmi plăcea să mă contrazic cu doamna. Îmi va fi tare dor de acele momente!

ra odată, în cartierul Tineretului, o școală mare cu multe săli de clasă. Dar toate aceste clase erau întunecoase și reci, căci nu erau locuite.

Într-o zi, însă, într-o toamnă călduroasă, o Zână a poposit și a atins cu bunătatea ei toate obiectele dintr-o sală și acestea s-au transformat într-o „grădină” tare frumoasă. Iar în grădina fermecată au început să crească treizeci de floricele. Una era mai înaltă, alta mai scundă, unele aveau mai multe petale, altele mai puține, însă toate erau colorate și foarte parfumate. Dar, cel mai important, erau tare fericite, căci Zâna care avea grijă de grădină le îngrijea cu gingășie și multă iubire. An de an, Zâna le purta de grijă, le „uda” și le așeza la rădăcină „substanțe magice” care făceau floricelele să știe mai multe și, mai ales, să se simtă în siguranță. Printre aceste floricele, creștea una mai agitată, mai vorbăreață, dar căreia îi plăcea matematica. Își aduce cu drag aminte că într-o zi, la școală, pe când aștepta să se termine pauza, i-a venit ideea să compună probleme foarte grele, pe care doar niște copii foarte buni la matematică să le poată rezolva. După ce a compus câteva, i le-a arătat, iar Zâna i-a spus așa: „Dacă ești pasionat să faci probleme bune și grele în aceleași timp, poți deveni profesor la un liceu foarte bun”. Iar floricica a fost tare mândră de apreciere.

Într-o altă zi, floricica a adus la școală o carte interesantă: „Spune-mi CÂND se întâmplă?”, iar Zâna i-a propus să o prezinte colegilor. 56

La sfârșitul orei, după multe întrebări și răspunsuri, aceasta i-a spus că ar fi un profesor bun, când învățătoarea ar fi obosită. Tare împlinită și mândră a mai fost floricica atunci! Uneori, floricica vorbea cam mult în timpul orelor, se mai contrazicea cu Zâna, dar simțea că aceasta o acceptă așa cum este, că o îndrăgește, chiar dacă mai greșește. Alteori, dormea atât de profund, încât Zâna chema „ajutoare”, pentru că se temea că floricica este bolnavă.

Zilele au trecut una după alta, floricelele din grădină au crescut mai mari, mai drepte, iar culorile lor parcă au devenit mai aprinse. Deși timpul s-a scurs, floricica știa, simțea că Zâna va fi mereu în grădina fermecată, alături de floricelele ei care o iubesc, care își vor aduce mereu cu drag aminte de lecțiile predate, de excursiile și taberele în care au colindat țara în lung și-n lat dar, mai ales, de momentele în care au râs și s-au distrat.

Teodora Nicolae

u sunt Teodora, am 10 ani şi sunt elevă în clasa a IV-a. Nu pot spune că sunt un om sociabil, dar nici foarte retras. Îmi place să cânt, chiar dacă nu o fac prea serios şi am făcut pian şase ani. La şcoală iau note destul de bune, dar nu mă laud cu asta. Fac karate şi mă descurc destul de bine. Când eram mică, îmi plăcea foarte mult să desenez, acasă şi la şcoală, în ore şi în pauze. Mai demult, îmi plăcea să mă joc cu prietenii în parc şi cu jucăriile. Acum mă atrag mai mult magazinele cu haine şi să mă joc cu prietenii pe telefon.

sosit momentul să fac şi această temă, la libera alegere şi în acelaşi timp dificilă, după primii cinci ani petrecuți la Şcoala nr. 97: scrisoare de „rămas-bun” pentru doamna învățătoare.

Îmi aduc aminte de prima zi de şcoală. Eram cu toții mici şi nu ne cunoşteam deloc. Ne-am adunat în sala de sport, căutându-ne din priviri doamna învățătoare şi colegii. După ce am ascultat discursul de bun-venit, ne-am îndreptat spre clasa noastră de boboci, care avea deja un nume: Clasa Floricelelor. Atunci dumneavoastră ne-ați spus, cu vocea plină de emoție, că ați vorbit cu o Zână Bună şi ați rugat-o să-i aducă în clasa dumneavoastră pe cei mai frumoşi copii şi că ați observat că exact aşa se întâmplase. Tot atunci, ne-ați spus că tot ce vă doreați mai mult era să aveți o clasă de copii fericiți şi acest lucru s-a adeverit în toate lunile şi anii care au urmat. Îmi aduc aminte când vă făceam felicitări de ziua dumneavoastră sau la câte un sfârşit de an şcolar. Vă bucurați mult, de fiecare dată, dar cel mai mult v-ați bucurat când v-am făcut acea felicitare foarte lungă. Şi pentru mine a fost o mare plăcere să v-o scriu. Alte amintiri deosebit de plăcute din aceşti ani de şcoală sunt legate de serbările de Crăciun şi de sfârşit de an şcolar. Acel moment îl aşteptam cu toții, deoarece nu numai că ne distram foarte bine şi venea Moş Crăciun, dar ne şi bucuram de apropierea vacanței. Ne plăcea să ne pregătim pentru serbare: noi, fetele, să ne alegem rochița, să ne repetăm rolurile şi să pregătim surprize pentru părinți,

sub îndrumarea dumneavoastră. Cel mai mult mi-a plăcut serbarea de Crăciun din clasa a III-a, la care foarte mulți copii din clasă au prezentat numere de spectacol, aşa cum şi-au dorit, iar eu am dansat cu prietena mea cea mai bună. Mă bucur că ne-ați fost învățătoare în aceşti cinci ani. Am învățat atâtea de la dumneavoastră şi am rămas cu multe amintiri frumoase! Vă mulțumesc pentru tot ce ați făcut pentru noi!

Bogdan Andrei Nicolescu

ă numesc Nicolescu Bogdan Andrei, am 11 ani și fac parte din Clasa Floricelelor începând din clasa a doua. Sunt un băiat amuzant și inteligent. M-am născut într-o zi de primăvară din luna martie, într-o minunată familie. Îmi plac mult animăluțele, am o pisică, un șoricel și un peștișor.

u am fost în acest colectiv de la început, am sosit în Clasa Floricelelor începând cu clasa a doua: colegi noi, emoții multe, însă pe doamna învățătoare o știam de ceva vreme, din clasa pregătitoare. Clasa dânsei era exact lângă clasa mea și, de fiecare dată, venea la mine în clasă și mă întreba ce mai fac. Știam că este un om minunat și că va avea grijă de mine să mă integrez în noua clasă cât mai bine. A fost destul de greu la început, deoarece erau deja formate prietenii, dar încet-încet mi-am câştigat câțiva prieteni foarte buni, acum totul este bine. Îmi aduc aminte prima mea tabără de la sfârșitul clasei a doua, a fost foarte frumos și am rămas cu multe amintiri plăcute. Vă mai amintiți când v-am rugat să o sunați pe mama ca să vorbesc cu ea? Eu nu aveam telefon la mine și, într-o seară, îmi era așa dor de mami, încât dumeavoastră ați sunat-o, ca să pot vorbi cu ea. Pe mine m-a impresionat tare mult, pentru că mi-ați înțeles suferința și ați fost aşa bună. O altă întâmplare nostimă în care dumneavoastră m-ați sprijinit a avut loc în tabăra de la sfârșitul clasei a treia, când am crezut că mi s-a rupt patul, panicându-mă, crezând că eu am făcut o boacănă, când, de fapt, era o scândură mai scurtă. Îmi plac activitățile din saptămăna „Scoala Altfel”, pentru că de fiecare dată găsiți locuri frumoase de vizitat și mă întorc mereu cu amintiri plăcute. Îmi place să cheltuiesc bani pe suveniruri în excursii.

Îmi plac orele de desen, pentru că facem creații frumoase și le păstrez cu mult drag, să-mi aduc aminte de acele momente. Îmi amintesc de acea creație „copacul cu flori de măr”, florile fiind floricele de porumb 62

și normal că am furat (mâncat) câteva… mai multe… toată punga. Îmi plac zilele în care „uitați” să ne dați teme, pentru că am mai mult timp să mă joc. Aș vrea să nu vă schimbați niciodată, să rămâneți același om deosebit, cu suflet mare, în care să aibă loc toți copiii. Vă mulțumesc că mi-ați fost alături pe parcursul acestor ani și că mi-ați îndrumat pașii, având atâta răbdare cu fiecare dintre noi. Să știți că știu care este floarea dumneavoastră preferată: este vorba de frumoasa floare de margaretă.

Sophia Maria Otobâcu

ă numesc Sophia Maria Otobâcu şi am 11 ani. Sunt o fetiţă activă, veselă şi sociabilă. Uneori, din cauza grabei, mai pun răbdarea celorlalţi la încercare. Cel mai mult îmi place să practic gimnastica ritmică, în timpul meu liber. Am observat că, datorită acestui sport, am devenit mai rapidă, mai complexă şi mai disciplinată. Cum, însă, educaţia fizică nu este totul, adevărata pregătire pentru viaţă a început acum cinci ani, când am început clasa pregătitoare, alături de doamna învăţătoare Raluca Văcăreanu.

mi aduc aminte de excursia la parcul de distracţii de pe vremea când abia începusem şcoala: am plecat devreme, la ora 07.30 dimineaţa, iar afară era mai frig decât m-am aşteptat. Când am ajuns la destinaţie, frigul m-a izbit în faţă, de când am coborât din autocar, drept urmare am început să dârdâi. Doamna, văzându-mă în ce stare eram, cum tremuram toată, mi-a spus iniţial să-mi pun un hanorac pe mine. Însă, atunci când am căutat în bagaj – stupoare! –, îmi uitasem haina mea cea mai groasă acasă. Ce să mă fac acum? Doamna, însă, fiind atentă la mine, a observat acest lucru şi, de unde de neunde, mi-a adus o bluză groasă, pe care am pus-o imediat pe mine. Daaa, era mult mai bine aşa. Mi-am revenit aproape instantaneu. I-am zâmbit doamnei şi am sărit într-un picior de bucurie.

Dar, staţi, că asta nu este tot! După toată distracţia de care am avut parte în acea zi, cu alergături, carusele, vată de zahăr, clovni şi alte lucruri atât de minunate şi dragi mie, am revenit super-obosită la autocar, pe scaunul meu de pe rândul al doilea, de la geam. La un moment dat, după ce am plecat spre casă, mi-am adus aminte că am să-i spun ceva extrem de important colegei mele Maia. Aceasta fiind la trei rânduri în spatele meu, m-am ridicat să-i spun ceea ce doream să-i transmit. Doamna m-a văzut şi m-a rugat să nu mă ridic, deoarece putem cădea pe podeaua autocarului, dacă șoferul frâna brusc. Însă eu nu am ascultat, considerând că Maia trebuie neapărat să afle ceea ce doream eu să-i transmit (da, nu râdeţi, chiar era superimportant!). 65

M-am ridicat rapid şi am sărit direct pe culoarul despărţitor din autocar. Nu am apucat să fac doi paşi, că autocarul şi-a redus brusc viteza, făcându-mă să-mi pierd echilibrul şi căzând lângă scări. Nu o să vă vină să credeţi ce am păţit: mi-am muşcat limba şi mi-am învineţit ochiul stâng, în acelaşi timp (cel puţin aşa cred, căci nu-mi mai aduc aminte care nenorocire s-a întâmplat prima). Ce mi se pare mai important este că doamna a fost imediat lângă mine, ca o zână, cu o mângâiere şi o compresă. Nu a durat mult şi m-am simţit mai bine: parcă-mi luase durerea cu mâna. Am privit-o puţin ruşinată, pentru că nu-i ascultasem sfatul. De atunci, însă, am învăţat că adulţii dau sfaturi bune şi că nu ar fi o idee rea să le ascult, cel puţin din când în când.

Nicolas Alexandru Pristăvescu

ă numesc Nicolas, m-am născut în Bucureşti, într-o zi de vară, în data de 19.06.2008. La un an şi zece luni am fost nevoit să mă prezint la creşă. În prima zi, am fost foarte fericit că mă duc undeva. Nu am fost încântat că trebuie să mă duc şi a doua zi, dar m-am obişnuit. La grădiniţă, în grupa mică a fost minunat, dar la grupa mare nu mi-a plăcut doamna educatoare. Abia aşteptam să încep şcoala, unde am întâlnit-o pe doamna învăţătoare, alături de care am petrecut cinci ani minunaţi.

rima dată când v-am întâlnit, aţi venit la noi acasă să-i spuneţi mamei că în toamnă trebuie să merg la şcoală. Am făcut ochii mari când mi-aţi spus că încercaţi să mă luaţi la dumneavoastră în clasă. În prima zi de şcoală am rămas plăcut surprins că sunteţi doamna învăţătoare. Nu aţi fost doar doamna învăţătoare pentru noi, aţi fost şi mamă, atunci când mergeam în tabere. În fiecare excursie, ne distram, cântam, ne jucam şi eram foarte fericiţi că suntem împreună.

Noi am fost Clasa Floricelelor, dar niciodată nu am ştiut ce floare iubiţi mai mult. Eu vă asemănam cu un trandafir, deoarece această floare transmite, la fel ca și dumneavoastră, valori precum dragostea şi frumuseţea. Aţi fost şi blândă şi dură atunci când a fost cazul, precum trandafirul cu spini. Cel mai mult îmi place ora de română, iar felul cum explicaţi mă face să învăţ mai uşor înţelesul cuvintelor şi gramatica. Mi-au plăcut surprizele pe care le făceam împreună părinţilor în fiecare an.

Geografia este o materie care mă pasionează şi am străbătut o mică parte din ţară cu dumneavoastră. Am fost încântat să aflu că sora prietenului meu de la fotbal vă doreşte ca învăţătoare.

Au trecut foarte repede acești cinci ani petrecuţi cu dumneavoastră şi o să regret despărțirea, pentru că sunteţi o persoană înţelegătoare cu 68

noi, iar clasa a V-a mă sperie puţin. Aţi făcut din Clasa Floricelelor o clasă exemplară pentru şcoală, deoarece toate inspecţiile se ţineau la noi şi pentru asta vă mulţumesc.

Peste ani, o să-mi amintesc cu mare plăcere de primii cinci ani de şcoală din viaţa mea.

Albert Daniel Pungă

unt un copil din România, mai exact din București, un copil câteodată curajos, căruia îi place compania altor copii de vârsta lui. Îmi place să mă distrez jucându-mă, dar și uitându-mă la filme. Sunt blond cu ochi albaștri și încă nu am împlinit unsprezece ani. Sportul meu preferat este fotbalul și materia mea preferată este matematica. Pasiunea mea cea mai mare este arta, desenez și pictez foarte mult. Îmi doresc să devin IT-ist când voi fi mare, pentru că îmi place să programez calculatoare. Când voi ajunge în clasa a V-a, îmi veți lipsi, doamna învățătoare. Pentru că nimeni altcineva nu va avea răbdarea pe care ați avut-o dumneavoastră cu mine.

veam șase ani când dumneavoastră ne-ați întâmpinat cu plăcere în clasa pregătitoare. La început, nu știam să-mi scriu numele și mi-l scriați dumneavoastră, pentru că erați drăguță. Până la urmă, m-ați învățat să scriu și să citesc.

Apoi, materia a devenit din ce în ce mai grea și temele din ce în ce mai multe. În clasa a doua am avut atât de multe teme, încât nu-mi amintesc mai nimic altceva din acea perioadă. Totuși îmi amintesc răbdarea dumneavoastră, care aveați grijă ca toți să înțelegem materia, dar și tabăra de la Euro-Park. A fost preferata mea de până acum. Mi-a plăcut mult faptul că aveam teren de fotbal, că mâncarea era foarte bună și aveam și piscină. A fost prima dată când am mâncat pește. Era delicios. Vă mulțumesc că aveați grijă de noi chiar și atunci când făceam năzbâtii!

În clasa a III-a, când făceam cercul de matematică, la finalul orei, dumneavoastră ne serveați cu biscuiți, bomboane și alte dulciuri care ne făceau să zâmbim. Probabil așa am prins dragoste de matematică. Iar când era ziua dumneavoastră ne lăsați să ne jucăm pe telefon sau tabletă și ne serveați cu pizza și sucuri. Acum, în clasa a IV-a, dumneavoastră ne-ați învățat multe alte lucruri importante la geografie; istorie și mi-a rămas ca favorită istoria. Cel mai mult mi-a plăcut de Vlad Țepeș. Era un domnitor care făcea dreptate.

Îmi cer iertare pentru momentele în care am fost obraznic și, în loc să fiu atent la ore, am preferat să mă amuz la glumele colegilor. Sunt sigur că următorii elevi ai dumneavoastră vă vor iubi la fel de mult cum am făcut-o și noi, pentru că vă dăruiți priceperea întotdeauna. E ca la cozonac: dacă puneți mult suflet, aceștia vor crește mari, cum am crescut noi. I-am spus mamei că sunteți specială, așa cum este și ea. Întotdeauna v-ați gândit la mamele noastre și ne-ați ajutat să facem lucruri frumoase pentru ele În viitor, ne vom mai întâlni pe holurile școlii sau în drum spre școală. Veți afla cum ne descurcăm și vom putea să vă spunem cât ne este de dor de dumneavoastră. Sper să vă facem mândră de rezultatele noastre în anii următori. Și mai ales de OAMENII care vom deveni. Mulțumim frumos!

Anca Rebleanu

unt un copil fericit și împlinit, și asta pentru că îmi iubesc foarte mult familia, care este numeroasă, îmi iubesc prietenele și, nu în ultimul rând, pe doamna învățătoare. M-am născut pe data de 17 iulie 2008, în București, și îmi place foarte mult locul în care trăiesc.

ă știți că sunt o fată norocoasă: toată viața voi considera că am avut cea mai bună învățătoare din câte există. De când am început clasa pregătitoare și s-a prezentat „Raluca Văcăreanu” la clasa noastră, am avut o mare surpriză: am realizat că eu pe această doamnă o știam din vedere încă de la grădiniță. Am întâlnit-o adesea în parc, plimbându-și cățelul: cu ochii blânzi și cu vocea hotărâtă, m-a făcut să o admir încă din prima zi. Îmi voi aminti cu drag toate momentele frumoase petrecute împreună și, mai ales, ajutorul pe care mi l-ați acordat de câte ori am avut nevoie. Chiar dacă au fost zile în care nu am putut să îmi fac temele, nu am avut toate materialele necesare sau am întârziat la școală, întotdeauna am găsit înțelegere și vă sunt recunoscătoare pentru aceasta. Probabil că, în sufletul dumneavoastră, ați știut dintotdeauna că sunteți o a doua mamă pentru noi, dar ați avut o grijă deosebită în a acorda atenție și părinților noștri, prin serbările pe care le-ați organizat în fiecare an și prin surprizele confecționate cu diferite ocazii. Într-una din excursii, o parte dintre noi am răcit, ne durea gâtul, așa că, și atunci, dumneavoastră ați dovedit o dragoste aparte și ne-ați tratat ca un adevărat părinte, cu pastile de tuse. Cel mai mult m-au amuzat „expresiile” specifice pe care le foloseați: spre exemplu, eram în timpul orei de pictură și am ținut minte să nu desenez urât, pentru a nu avea „picturi de cacao”.

Acestea sunt doar câteva dintre întâmplările care m-au marcat plăcut pe parcursul celor cinci ani și care, cu siguranță, m-au ajutat să mă formez, în primul rând, ca om. 74

Izabela Maria Sala

unt Sala Izabela. Prenumele meu se scrie cu „z”, de la faptul că ador ca în fiecare zi să văd fețe zâmbitoare, și nu cu „s”, pentru că nu-mi place să întâlnesc oameni supărați. Sunt conștientă că pentru acest lucru am și eu un rol foarte important: încerc să zâmbesc mereu, pentru că întotdeauna zâmbetele atrag zâmbete. Uneori, după ce îmi termin temenele, dar mai ales în vacanță, îmi place să citesc. Cartea mea preferată este MINUNEA, deoarece August, personajul principal, reușește să aibă o viață frumoasă, deși soarta nu a fost prea darnică cu el.

mi amintesc prima zi de școală. Mai țineți minte că în clasa pregătitoare ne-ați așteptat emoționată cu Floarea-Soarelui pe fiecare bancă? Ne-ați spus să căutăm permanent lumina cunoașterii, așa cum Floarea-Soarelui se îndreaptă cu fața spre Soare. Oare ce floare vi s-ar potrivi mai bine decât Floarea-Soarelui? Dumneavoastră reprezentați pentru mine calea Adevărului și a Cunoașterii! Dacă ar fi să dau un sfat copiilor care încep clasa pregătitoare, acela ar fi să fie atenți la fiecare oră, deoarece fiecare materie este importantă în felul ei. Când vor începe clasa întâi este important ca temele să fie făcute din timp, pentru a le fi mai ușor. Îmi doresc ca la viitoarea clasă de elevi să rămâneți la fel de creativă, dedicată și iubitoare. Nu-mi vine să cred că au trecut atât de repede cinci ani de școală alături de dumneavoastră! Sunt sigură că au trecut atât de repede, pentru că fiecare zi a avut ceva special și activitățile propuse de dumneavoastră m-au surprins de fiecare dată: „Prima mea cărticică”, când m-am imprietenit cu numerele și le-am transformat în personaje, „Zâna Marțișor” din clasa a treia, „Căsuța de Crăciun” cu poza mea alături de părinți, brățara în culorile mărțișorului pe care mama mea a purtat-o cu drag de 1 Martie. Deși am muncit mult la fiecare activitate propusă de dumneavoastră, rezultatul a fost peste așteptări, de fiecare dată. Și știți de ce? Pentru că dumneavoastră ați pregătit cu multă răbdare și minuțiozitate toate materialele necesare pentru aceste activități extraordinare! Va mulțumesc frumos pentru răbdarea cu care ne-ați învățat să scriem, să citim și să socotim! Îmi va fi foarte dor de zilele de școală alături de dumneavoastră! 76

Sofia Alexia Sava

ă cheamă Sava Sofia și sunt foarte fericită, deoarece am o familie minunată și o învățătoare, la fel. M-am născut în București și am unsprezece ani. Am petrecut cinci ani plini de bucurie cu doamna mea învățătoare și îmi va fi dor de ea. Îi doresc multă sănătate și fericire. Sper ca următoarea clasă pe care o va primi va fi liniștită și iubitoare. Îi sunt recunoscătoare pentru tot ce a făcut pentru mine!

ă iubesc foarte mult și dumneavoastră știți asta. Prima oară când v-am văzut, am știut că sunteți o persoană optimistă, blândă, cu un suflet mare. De fiecare dată când spuneați că ne sunați părinții deoarece v-a supărat unul dintre noi, nu puteați să o faceți, pentru că ne iubeați prea mult. Aveți un fel de spirit în dumneavoastră care face ca totul să fie bine.

Nu ne-ați învățat doar matematică sau română, ne-ați învățat să fim respectuoși și ne-ați făcut persoane mai bune. În toată Clasa Floricelelor iubirea e ca un foc care nu se stinge niciodată. Se mai întâmplă să se mai certe copiii, dar dumneavoastră mereu rezolvați situația. Fiecare oră este minunată, deoarece ne instruiți, ne oferiți idei foarte interesante, care ne vor ajuta în viitor. Îmi doresc să am copii care vor veni la dumneavoastră în clasă. Promit că vă voi vizita în clasa a V-a. Sper că voi putea avea a 100-a aniversare a mea, deoarece ați zis că vreți să ajungem la vârsta aceea și să ne amintim de dumneavoastră.

Mereu când vă văd, mă faceți să zâmbesc, orice ar fi. Consider că sunteți o floare frumoasă, gingașă și iubitoare, dar astfel de minunate flori nu există în afară de dumneavoastră. Clasa noastră nu arată ca un câmp cu flori multe, ici colo, mai degrabă arată ca un copac plin de flori, legate prin iubire, formând o familie mare. Sunt foarte norocoasă că am ajuns în clasă la dumneavoastră.

Mai țineți minte când am făcut serbarea în care fiecare copil era o floare? A fost deosebită! M-am distrat de minune! Eu nu iubesc școala, dar dumneavoastră o faceți minunată! Copiilor mei o să le povestesc cum am câștigat foarte multe concursuri, deoarece m-ați ajutat foarte mult să reușesc. Vă iubesc foarte mult și nu vă voi uita niciodată!

Tudor Andrei Săvulescu

umele meu este Săvulescu Tudor Andrei, acum am 11 ani şi câteva luni, sunt în clasa a IV-a F, Clasa Floricelelor, a cărei învăţătoare este doamna Raluca Maria Văcăreanu.

Sunt născut pe data de 2 ianuarie 2008, copil dorit al mamei şi tatălui meu, nişte părinţi grozavi.

Sunt norocos, pentru că am întâlnit până acum şi alţi oameni grozavi care m-au susţinut în situaţii dificile. Una dintre aceste persoane sunteţi dumneavoastră! Am petrecut împreună cinci ani minunaţi, timp în care ne-am cunoscut între noi, colegii, v-am cunoscut pe dumneavoastră, ne-aţi încurajat şi îndemnat să învăţăm atâtea lucruri frumoase şi folositoare! 80

ând am primit această misiune, de a scrie un mic text despre primii mei ani de şcoală şi despre doamna mea, am fost un pic temător… „Mama, dar, eu ştiu matematică, la compuneri nu mă prea pricep!”, am protestat. Dar recunosc, cu ajutorul întrebărilor mamei, am reuşit să îmi aduc aminte atâtea lucruri frumoase şi amuzante din toţi anii de şcoală de până acum. Mama mi-a fost „secretară”: eu dictam şi mama scria. Mi-a plăcut, ce să zic!

Ce pot să spun mai mult decât că am avut un mare noroc cu doamna noastră? Un om tare bun cu noi, cu răbdare şi înţelegere pentru toate prostioarele noastre… ohoo, şi câte au mai fost! O învăţătoare tare blândă, miloasă şi iubitoare. Şi, m-am gândit mai mult… pe doamna o asemăn cu un trandafir roşu, pentru că are părul roşu şi, tot timpul când ne întâmpină la şcoală, are bujori în obraji.

Ea mi-a dat prima poreclă, de „Duracell”, şi cam aşa mi-a rămas… pentru că, da, recunosc, am aşa… un zvâc şi o energie neconsumată. Dar, să ştiti, niciodată n-am vrut să vă supăr. Mai ştiţi de visul meu? Toţi ne-am amuzat de copacul meu în care să crească chiftele. Aşa, ar mai scăpa şi mama de făcut chiftele.

Vă mulţumesc că v-a fost milă de mine şi nu mi-aţi dat „Insuficient” la muzică, pentru că, bineînţeles, îmi uitasem xilofonul acasă. Dar ştiţi când mi-am dat seama că sunteţi un om bun? În fiecare tabără sau excursie aţi avut grijă de mine sau de colegii bolnavi, exact ca mamele noastre. Ne-aţi dat medicamente, ne verificați temperatura cu termometrul, ne puneaţi oţet în şosete, vă trezeaţi noaptea să ne verificaţi dacă suntem bine. Doar aşa fac şi mamele, nu?

Vă rog să rămâneţi la fel de inventivă şi cu următorii copii. Toate surprizele pentru părinţi, pentru mame, mai ales, au fost extraordinare. Mama tot timpul se emoţionează când îmi vede creaţiile! Şi serbări mai frumoase ca ale noastre nu au fost! Dansul băieților cu mamele lor şi al taţilor cu fetele au fost grozave! Cât priveşte următorii norocoşi, să fiţi calmă, chiar dacă fac gălăgie, până vă veţi obişnui şi cunoaşte cu ei şi să faceţi activităţi – excursii, tabere – prin care să vă cunoaşteţi mai bine. Iar, pentru ei, am câteva sfaturi (deh, sunt mare acum!): să nu fie timizi, pentru că doamna este inimoasă şi, dacă aveţi un moment mai prost, să vă lase să vă calmaţi şi să vă respecte ca pe un părinte. Ei, iată că am reuşit şi eu să compun ceva pentru dumneavoastră. Şi mai am ceva de spus: vă mulţumesc şi vă iubesc!

Marc Stănescu

m 11 ani, sunt un băiat vesel, plin de viață și mai sociabil decât întreaga mea familie la un loc. Ador jocurile video, în special cele „co-op”, pentru că-mi satisfac nevoia constantă de a comunica. Atunci când mai pică internetul sau sunt obligat, citesc cu mare plăcere, ba chiar încearc să creez povești la rândul meu. Sunt un bun înotător și, deocamdată, îmi plac ședințele de taekwando. Părinții spun despre mine că sunt genul de copil care luminează camera în care intră, dar îți poate pune și nervii la încercare. Sunt fericit că soarta m-a adus în Clasa Floricelelor, îmi va fi tare dor de doamna învățătoare.

iața mea de școlar s-a schimbat total pe data de 6 noiembrie 2017. Este ziua în care m-am mutat în Clasa Floricelelor. Știam din poveștile colegilor de la after-school că doamna învățătoare este un om cald și înțelegător, însă întâlnirea cu ea mi-a depășit așteptările. Doamna învățătoare mi-a părut o doamnă foarte bună de când am văzut-o. Ne dădea teme foarte puține și școala era o plăcere pentru toată lumea, deși lucram foarte mult în clasă. Când m-am mutat în Clasa Floricelelor, eram mai încet. După o vreme, însă, am prins viteză și am reușit să rezolv exerciții din ce în ce mai complicate la mate. Destul de repede, am început să iau 100 de puncte la toate testele, la „Comper” sau la „Gazeta Matematică Junior”. În Clasa Floricelelor, în fiecare zi eram mai fericit. Până să mă mut, nu știam că poți să mergi la școală fără să-ți fie teamă. Chiar și când am greșit, doamna mi-a luat apărarea în fața părinților, până când am învățat să nu mai fiu neglijent, ca să nu-i supăr pe nici unul.

De multe ori am avut sentimentul că doamna învățătoare este chiar mai bună decât mama, deși știu că mama mă iubește mai mult decât orice pe lumea asta. Cu ajutorul doamnei învățătoare, nu doar volumul de informații noi a crescut, ci și talentele mele actoricești. De fiecare dată când am simțit nevoia și să mă alint, doamna învățătoare m-a înțeles și m-a lăsat să fac spectacol. De multe, ori, doamna învățătoare îmi spune în glumă „actorul”. Iar asta mă face să mă simt iubit și înțeles. 84

Doamna învățătoare a știut de fiecare dată să găsească răbdarea de a mă înțelege și stimula și aș vrea să îi mulțumesc mult pentru asta. Alături de doamna învățătoare am descoperit materii noi care-mi plac acum mai mult chiar decât cele vechi: istoria, geografia. Până și la muzică, unde nu mă pricep deloc, am început să mai prind notele. Iar pentru asta aș vrea să îi mulțumesc mult și domnului profesor Lucian Nicolae. În fiecare tabără sau excursie în care am fost cu doamna învățătoare, m-am distrat așa de bine, încât aș fi vrut să nu se mai termine.

Copiilor din următoarea clasă a doamnei învățătoare le urez să aibă încredere. Știu că, la fel ca noi, o vor adora pe doamna învățătoare.

Sara Maria Strătilă

unt o persoană foarte norocoasă că m-am născut în București, într-o familie numeroasă. Prima persoană pe care am văzut-o a fost mama, apoi tatăl, verișorii și străbunicii.

Povestea vieții mele a început când am intrat în clasă la prima lecție și, bineînțeles, când m-am întâlnit cu doamna învățătoare, care mi-a dat un sentiment de liniște și iubire, sentiment ce a alungat toată frica și teama.

unt Sara și vreau să vă spun că am plecat cu foarte multă timiditate către clasa pregătitoare, pentru că nu știam cum va fi doamna învățătoare. Nici nu știam bine ce înseamnă „învățătoare”. Însă totul a fost foarte bine, am trecut împreună cu doamna peste timiditate.

Mai știți când vă rugăm în fiecare tabără să facem discotecă? Mi-a plăcut foarte mult la dumneavoastră că aveți grijă de noi, vă pasă foarte mult cum ne simțim și știți să ne îmbunați atunci când avem cea mai mare nevoie. Mai știți când am avut amândouă mâna ruptă? Amândouă am venit cu ghips la școală – m-a făcut să mă simt un pic mai bine, având un partener de suferință, ați știut să transformați durerea într-un lucru plăcut. Asta pentru că aveți o inimă atât de mare și de frumoasă! Am fost Clasa Floricelelor, așa că prima oară când am avut prima noastră lecție am fost niște floricele foarte mici, apoi am crescut și, cu atenție din partea dumneavoastră, ne-ați udat cu grijă și căldură ca a soarelui, și am ajuns să atingem maximum.

Aveți o frumusețe de nedescris și cred că sunteți cea mai frumoasă doamnă. Cel mai mult îmi place ora de istorie, deoarece ne învățați lucruri noi și minunate, îmi place și ora de desen, deoarece alegeți cele mai frumoase picturi. Aveți un talent special de a face copiii să se simtă ascultați și să scape de timiditate. 87

Eu eram timidă, deoarece îmi era frică că aș putea să spun un răspuns greșit. „Dar dacă nu ai mai fi speriată de probleme, le-ai da de cap”, așa îmi spuneți mereu și am să încerc să vă ascult. Acum sunt o altă fată, mai îndrăzneață. Nu mai sunt speriată și îmi place să încerc lucruri noi.

Mi-ar plăcea ca următorii dumneavoastră elevi să fie așa cum doriți dumneavoastră: ascultători, inteligenți, dornici să exploreze lucruri noi. Mi-ar plăcea să ne mai întâlnim, să vă cunoaștem viitorii elevi, care sper să vă iubească la fel de mult cum vă iubim noi. Vă mulțumesc pentru tot și vă iubesc! Cu drag!

Sara-Maria Strătilă

telefon.

Iulia Maria Ștefan

m zece ani şi sunt în zodia Scorpion. Materia mea preferată este matematica, iar cea mai puţin preferată este istoria. În timpul liber îmi place să mă uit la televizor și să mă joc pe

Sunt o fată veselă şi curioasă. Deşi câteodată sunt dezordonată şi aiurită, sunt foarte dornică să învăţ. Îmi place să fac experimente şi să încerc lucruri noi. Mi se spune uneori că sunt prea slabă, dar mie îmi place aşa cum sunt.

La şcoală învăţ foarte bine şi doamna spune că sunt isteaţă. Îmi mai plac vacanţele petrecute cu familia la mare sau la ţară, la bunici. 89

Prima mea întâlnire cu lumea de afară a fost la grădiniţă, când nu prea înţelegeam ce mi se întâmplă, dar, când am ajuns la şcoală şi am întâlnit-o pe doamna învăţătoare, mi-a plăcut de ea din prima secundă. Mi s-a părut mereu o persoană caldă şi sufletistă.

La şcoală s-a comportat cu noi ca şi cum ar fi fost prietena noastră. Mi-a plăcut că nu ne dădea teme excesive, ca alte doamne învăţătoare. A ţinut cont de problemele noastre, nu ne-a ignorat şi a încercat să ne ajute. Mie mi-a spus mereu că scriu foarte urât şi s-a chinuit să mă corecteze; din păcate, nu a prea reuşit. La orele de AVAP a venit mereu cu idei interesante, din care au ieşit tot felul de lucrări frumoase, de care îmi voi aminti mereu. În clasă, uneori, noi, copiii, am mai supărat-o, pentru că făceam gălăgie sau vociferam când ne dădea teme. Chiar dacă s-a răstit la noi şi ne-a certat, după aceea a început să glumească pe seama noastră, semn că i-a trecut supărarea, şi toată clasa s-a înviorat. În tabere şi excursii, doamna a avut multă grijă de noi, deşi mi s-a părut că se speria cam repede. Ne-a lăsat să ne cumpărăm tot ce am dorit, cu o singură condiţie: să nu exagerăm cu mâncatul de alimente nesănătoase, lucru pe care noi nu prea l-am respectat. În a doua tabără, mie şi Ioanei ni s-a făcut rău şi am plecat în cameră. Doamna ne-a observat lipsa şi a venit după noi. Ne-a găsit pe

amândouă cu febră. Ne-a pus pe fiecare în patul ei, ne-a învelit şi ne-a dat medicamente. A stat cu noi până am adormit si s-a asigurat să avem linişte pentru odihnă, la fel cum ar fi făcut şi mama mea. Ziua următoare, eu şi Ioana am mâncat pâine prăjită cu ceai de mentă și brânză şi ne-am simţit mai bine.

Această întâmplare mi-a rămas în minte tocmai de la vârsta aceea și nu o voi uita niciodată. Când voi creşte mare şi voi avea copii, aş vrea ca ei să aibă o doamnă învăţătoare la fel ca a mea, care să îi iubească şi să îi înveţe multe lucruri bune. Şi aş mai vrea să îi spun că pentru noi, „florile” din Clasa Floricelelor, dânsa va fi mereu grădinarul care ne-a udat şi ne-a îngrijit când eram mici.

Nicolas Tamaș

unt un puști amuzant, simpatic și foarte vorbăreț, uneori, prea vorbăreț. Îmi place să citesc și vreau să devin arhitect, doamna Văcăreanu mi-a sugerat acest lucru. Îmi plac foarte mult și jocurile pe calculator, m-aș juca zi și noapte. Din păcate sau din fericire, nu știu încă exact, mă pot juca doar în weekend. Mama se cam supără uneori pe mine, deoarece sunt dezordonat și pot lăsa în urma mea un adevărat haos, pare că a trecut cel puțin o tornadă pe unde am fost eu. Acesta sunt eu, Nicolas Tamaș.

n toți acești ani de școală, am învățat foarte multe lucruri de la dumneavoastră, DOAMNA, așa cum nouă, copiilor, ne place să vă spunem. Cred sincer că sunteți minunată. O persoană bună la suflet, amuzantă și prietenoasă. Am simțit mereu că mă iubiți și că am un loc în inima dumneavoastră. Sincer, vă mărturisesc că sunt foarte trist căci trebuie să ne despărțim. Îmi aduc aminte cu plăcere de foarte multe lucruri făcute împreună, mai ales în afara orelor de la școală. Am iubit taberele și excursiile cu dumneavoastră. Dar și multe altele. Mi-a venit în minte acum o întâmplare haioasă din clasa I. La un test, în loc de „licuricii”, am scris „licurcuricii”. Și eu, și dumneavoastră, și restul clasei am râs în hohote.

Nu știu cum, dar reușeam de foarte multe ori să îmi uit lucruri acasă. Au fost momente când v-ați supărat cam tare pe mine, dar, de fiecare dată, am simțit că m-ați iertat. Vreau acum să vă cer iertare pentru „drăcoveniile” făcute în anii de școală. Cel mai probabil, deja ați făcut asta. Îmi mai aduc aminte cu plăcere de unele porecle pe care le-ați dat copiilor, cu toții ne-am amuzat, chiar și cei porecliți. Geli/Boci – Marc Scriitorul – Fabi

Gură-Mare – Dari Uită-Tot – Eu

Fratele meu este încă mic și tare îmi doresc să intre mai târziu în clasa dumneavoastră. Va fi cu un an mai mare decât ar trebui în mod normal, dar cine știe? Copiii care vor urma să învețe în clasa dumneavoastră sunt foarte norocoși. Am și un sfat mic: să continuați să încurajați copiii, fără comparații, și să îi iubiți pe toți, așa cum ați făcut cu noi. În anul în care am fost mutat la o altă clasă, v-am simțit lipsa în fiecare zi. Îmi era dor de blândețea dumneavoastră și de felul amuzant în care ne predați. Am fost extrem de fericit că am putut reveni în Clasa Floricelelor. La final, vă mulțumesc pentru tot ce m-ați învățat și pentru tot ce ați făcut pentru mine. Veți rămâne mereu doamna mea! Promit să vă vizitez din când în când, așa cum făceam și atunci când am fost în cealaltă clasă.

Dora Maria Țone

unt fata aia roșcată, cu părul lung și ondulat, cu pistrui, cea care stă în prima bancă pentru că are ochelari și nu vede bine la tablă. Scriu încet și-s poreclită „Melcul scrisului” sau „Portocalia”. Fac parte din grupul „Marițelor”. Îmi place să „baletez”, să desenez și să călătoresc. Sunt veselă și mă bucur de prezența prietenilor încă de când eram mică. Nu îmi imaginez niciun weekend fără cei dragi alături.

Aș vrea să nu cresc și să rămân copil pentru totdeauna. Numele meu e Dora. Dora-Maria Țone.

Prima zi de şcoală a început timid, aşa cum cred că a fost şi pentru alţi copii, deci nimic special. Ţin minte că eram îmbrăcată în sarafan bleumarin, cu eşarfă galbenă la gât şi că, atunci când am văzut-o pe doamna învăţătoare, parcă şi ea era copleşită de acest început. Poate că era chiar mai emoţionată decât noi, copiii.

Eu speram ca învăţătoarea să fie ca mama, pentru că urma să petrecem multă vreme împreună. Şi anii următori chiar aşa a fost: grijulie, iubitoare, atentă la fiecare, astfel încât să ştie ce calităţi avem, ce slăbiciuni şi să ne încurajeze mereu. Nu vreau să scriu cât de „genială” sunt eu, întotdeauna am avut impresia că lăudăroşilor le pasă doar de ei. Nu ştiu din ce motive, poate pentru că mi-am dorit să o fac să fie mândră de mine, am vrut să îi dau mereu doamnei învăţătoare răspunsul potrivit la orice materie. Cred că îşi aminteşte şi astăzi de stresul meu de la evaluarea din clasa a doua, când eu credeam că voi rămîne repetentă dacă nu iau punctajul maxim. N-am rămas, de vreme ce scriu textul ăsta.

Înainte de prima tabără, ţin minte că părinţii nu prea voiau să mă lase să plec, pe motiv că-s foarte mică şi nu mă voi descurca. Doamna i-a sunat atunci şi i-a convins să mă lase alături de colegii mei. A fost prima dată când mi-am dat seama că vrea să fim mereu împreună. Alături de Sophie, Sara, Maia, Maria, Iza am descoperit cum e să ai prietene, parcă semănăm, nu ne certăm niciodată. Nici măcar atunci

când am făcut o băltoacă cât toate zilele în baie, în prima tabără, la Conacul de pe Deal. Ne-am unit, am strâns toate prosoapele, şi am strâns apa, înainte să ajungă pe mocheta din cameră.

Cu Sophie şi Maia am fost chiar şi la colind la doamna, în preajma Crăciunului. Am băut ciocolată caldă şi am mâncat cozonac. Noi cântam „Legănelul lui Isus”, iar Daisy, căţelul doamnei, fura cozonacul de pe masa din sufragerie. Îi promit că nu o să scape de noi nici în următorii ani. O să ţin minte mereu orele de desen şi cele de arte vizuale în care doamna găsea cele mai frumoase idei pentru oră, cum a fost atunci când am făcut brăţara din hârtie şi sfoară pentru mame, de Mărţişor, felicitarea cu brăduţul care ieşea în relief şi multe altele.

Cred că am fost norocoşi fiind primii elevi ai doamnei Văcăreanu, pentru că făcea glume cu noi, era foarte prietenoasă şi nu aveam impresia că suntem la şcoală. Mai puţin când ajungeam acasă şi ne dădeam seama câte teme aveam pentru a doua zi. Pe care nu puteam să nu le facem. Am spus doar, e prietenoasă şi glumeaţă, nu o puteam dezamăgi. Ce sfat i-aş da învăţătoarei mele? Cine sunt eu să îi dau un sfat doamnei? Mai degrabă aştept eu unul de la dânsa.

Ce sfat le-aş da viitorilor elevi? Să fie uniţi ca noi, să se bucure de fiecare zi şi să fie siguri sută la sută că se pot baza mereu pe doamna, ca şi cum ar fi unul dintre părinţii lor.

Fiind în Clasa Floricelelor, eu mă consider o lăcrămioară pentru că sunt o timidă, iar pe Doamna o asemuiesc cu o floare elegantă, o gerbera portocalie. Țin minte minte că am primit odată o astfel de floare, iar dânsa ne-a spus că fiecare petală este un an de şcoală. Este tipul de imagine despre care nu poţi spune motivul pentru care o păstrezi în memorie.

Mă preocupă o întrebare: simt că noi suntem iubiţi, dar oare doamna are suficientă dragoste şi pentru următoarea generaţie? Dar pentru următoarele. Unde se găseşte atâta dragoste? E bine de ştiut.

100

101

102

103

104

105

106

107

108