Capitolul 21 Lucrarea îngerilor în Vesnicia cea Măreată

Când ajungem în ceruri

Am văzut un număr foarte mare de îngeri aducând din cetate coroane minunate o coroană pentru fiecare sfânt, cu numele lui scris pe ea. Când Isus a cerut să fie aduse coroanele, îngerii I le-au prezentat și, cu mâna Lui dreaptă, scumpul Isus a așezat coroanele pe capetele sfinților. În același fel, îngerii au adus harpele și Isus le-a prezentat, de asemenea, sfinților. Îngerii însărcinați cu aceasta au dat mai întâi tonul, iar apoi toate glasurile s-au unit în laudă plină de recunoștință și bucurie și fiecare mână atingea cu dibăcie corzile harpelor, răsunând astfel o muzică melodioasă, în acorduri desăvârșite și ample. Apoi, L-am văzut pe Isus conducând mulțimea răscumpărată spre poarta cetății. El a apucat poarta și a dat-o în lături în balamalele sale strălucitoare și a poruncit neamurilor care au păzit adevărul să intre. Early Writings, 288. {AÎ 283.1}

De pe buzele Împăratului slavei, binecuvântarea va veni asupra urechilor lor ca cea mai dulce muzică: „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu de moșteniți Împărăția care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii”. Astfel, cei mântuiți vor fi bineveniți în locașurile pe care Isus le pregătește pentru ei. Acolo ei nu vor mai fi disprețuiții pământului, ci aceia care, cu ajutor divin, și-au format caractere desăvârșite. Fiecare tendință spre păcat, fiecare nedesăvârșire a fost îndepărtată prin sângele lui Hristos; le este atribuită desăvârșirea și strălucirea slavei Sale, întrecând cu mult lumina soarelui în strălucirea lui de la miezul zilei. Iar frumusețea morală, desăvârșirea caracterului Său, strălucește prin ei, depășind cu mult, ca valoare, această splendoare exterioară. Ei sunt fără vină în fața marelui tron alb, împărtășind demnitatea și privilegiile îngerilor. The Watchman, 31 martie, 1908. {AÎ 283.2}

Cei mântuiți se vor întâlni și îi vor recunoaște pe cei care i-au condus către Mântuitorul cel preaslăvit. Ce conversații binecuvântate au cu aceste suflete! „Am fost păcătos” se va spune, „fără Dumnezeu și fără nădejde în lume, iar tu ai venit la mine și mi-ai atras atenția la scumpul Mântuitor, ca unica mea nădejde....” Alții vor spune: „Am fost păgân într-o țară păgână. Tu ți-ai lăsat prietenii și căminul confortabil și ai venit să mă înveți cum săL găsesc pe Isus și să cred în El, ca singurul Dumnezeu adevărat. Mi-am aruncat idolii și mam închinat lui Dumnezeu, iar acum Îl privesc față către față. Sunt mântuit, mântuit pentru veșnicie, ca să-l privesc veșnic pe Acela pe care-L iubesc....” {AÎ 284.1}