Capitolul 3 Spiritualitatea Legii

„Am venit nu să stric, ci să împlinesc.” Matei 5, 17.

Domnul Hristos a fost Cel care a vestit Legea pe Muntele Sinai, în mijlocul tunetelor și văpăilor de foc. Slava lui Dumnezeu, asemenea unui foc mistuitor, se odihnea deasupra vârfului muntelui, și muntele se cutremura de prezența Domnului. Oștile lui Israel, zăcând cu fața la pământ, au ascultat înmărmurite cuvintele Legii. Ce contrast între scena aceasta și aceea de pe Muntele Fericirilor! Sub cerul de vară, fără nici un sunet care să tulbure liniștea, afară doar de cântecul păsărelelor, Isus înfățișa principiile Împărăției Sale. Totuși, vorbind poporului în ziua aceea, cu glasul plin de iubire, le descoperea principiile Legii vestite pe Sinai. {CMF 45.1}

Când a fost dată Legea, Israel, decăzut din cauza îndelungatei robii în Egipt, trebuie să fi fost uimit de arătarea puterii și maiestății lui Dumnezeu. Totuși, El S-a descoperit și ca un Dumnezeu al iubirii. {CMF 45.2}

„Domnul a venit din Sinai și a răsărit peste ei din Seir,

A strălucit din Muntele Paran, și a ieșit din mijlocul zecilor de mii de sfinți,

Având în dreapta Lui focul Legii.

Da, El iubește popoarele;

Toți sfinții sunt în mâna Ta.

Ei au stătut la picioarele Tale, Au primit cuvintele Tale”

(Deuteronom 33, 2-3.) {CMF 45.3}

Dumnezeu i-a descoperit Lui Moise slava Sa, în aceste cuvinte minunate, care au rămas ca o moștenire prețioasă tuturor timpurilor: „Domnul, Dumnezeu, este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie, care Își ține dragostea până la mii de neamuri de oameni; iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul.” (Exod 34, 6-7.) {CMF 46.1}

Legea dată pe Sinai era o vestire a iubirii, o descoperire a Legii cerului pentru pământul acesta. Ea a fost dată prin mâna unui Mijlocitor rostită prin Acela, prin a Cărui putere inimile oamenilor puteau fi aduse în armonie cu principiile ei. Dumnezeu a descoperit scopul Legii atunci când i-a spus lui Israel: „Să-Mi fiți niște oameni sfinți.” (Exod 22, 31.) {CMF 46.2}

Dar Israel n-a pătruns natura spirituală a Legii și, deseori, pretinsa lor ascultare nu era decât o înșiruire de forme și ceremonii, și nu o predare a inimii în brațele iubirii suverane. Când Isus, prin caracterul și lucrarea Sa, le înfățișa oamenilor însușirile sfinte, pline de bunătate și părintești ale lui Dumnezeu și prezenta deșertăciunea unei ascultări ceremoniale, conducătorii iudei nici n-au primit, nici n-au înțeles cuvintele Sale. Ei își închipuiau că El tratează prea ușor cererile Legii; iar când El le-a înfățișat însăși adevărurile care erau sufletul slujbei date lor de Dumnezeu, privind numai la cele de afară, ei, L-au acuzat că vrea s-o strice. {CMF 46.3}

Cuvintele Domnului Hristos, deși erau pronunțate liniștit, erau rostite cu seriozitate și cu o putere care răscolea inimile oamenilor. Ei se așteptau să asculte repetarea 47tradițiilor fără viață și a pretențiilor rabinilor, dar a fost în zadar. Erau „uimiți de învățătura Lui; căci El îi învăța ca Unul care avea putere, nu cum îi învățau cărturarii lor”. (Matei 7, 29.) Fariseii au observat marea deosebire dintre metoda lor de a-i învăța și aceea a Domnului. Au văzut că măreția, curăția și frumusețea adevărului, cu adânca și delicata lui influență, punea stăpânire pe multe suflete. Iubirea dumnezeiască a Mântuitorului și blândețea Lui atrăgeau inimile oamenilor la El. Rabinii au văzut că, prin învățătura Lui, toată învățătura pe care o dăduseră ei norodului era făcută de nimic. El dărâma zidul de despărțire care fusese așa de măgulitor pentru mândria și separatismul lor și ei se temeau că, dacă are să fie lăsat așa, are să ducă norodul departe de ei. Din cauza aceasta, ei L-au urmărit cu o ură neîmpăcată, nădăjduind să găsească vreun prilej oarecare pentru a-L face să cadă în dizgrația mulțimilor și, în felul acesta, să dea putință Sinedriului să se asigure de osândirea și uciderea Lui. {CMF 46.4}

Pe Munte, Isus era pândit de aproape de iscoade și, când explica principiile neprihănirii, fariseii au început să șoptească încoace și încolo că învățătura Sa era în opoziție cu preceptele pe care le dăduse Dumnezeu pe Sinai. Mântuitorul nu spusese nimic care să zdruncine credința în religie și rânduielile care fuseseră date prin Moise, pentru că fiecare rază de lumină pe care marele conducător al lui Israel o transmisese poporului său fusese primită de la Domnul Hristos. În timp ce mulți ziceau în inima lor că El a venit să înlăture Legea, printr-o vorbire limpede, Isus, le-a descoperit atitudinea Sa față de rânduielile dumnezeiești. „Să nu credeți”, 48zicea El, „că am venit să stric Legea sau Proorocii”. {CMF 47.1}

Cel care declara că nu are de gând să strice preceptele ei, era Creatorul oamenilor, Dătătorul Legii. Tot ce este în natură, de la firicelul de praf, care plutește în raza de soare, și până la lumile de sus, totul este sub lege. Și de ascultarea acestor legi depinde ordinea și armonia în lumea naturală. Tot așa sunt și marile principii de neprihănire, care cârmuiesc viața tuturor ființelor inteligente, și bunul mers al universului depinde de ascultarea de