Capitolul 4 Adevăratul Motiv în Slujire

„Luați seama să nu vă îndepliniți neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiți văzuți de ei.” Matei 6, 1.

Cuvintele rostite de Domnul pe Munte erau o expresie a învățăturii nerostite a vieții Sale, pe care oamenii nu ajunseseră s-o priceapă. Ei nu puteau să înțeleagă cum, având o așa mare putere, a neglijat s-o folosească pentru a câștiga ceea ce ei socoteau ca fiind lucrul cel mai bun. Spiritul, motivele și metodele lor erau cu totul contrare celor ale Sale. Cu toate că pretindeau a fi foarte plini de râvnă pentru cinstirea Legii, mândria deșartă era adevărata țintă pe care o urmăreau ei, și Domnul avea să le arate că iubitorul de sine este, de fapt, un călcător al Legii. {CMF 79.1}

Dar principiile nutrite de farisei sunt date pe față de oamenii din toate timpurile. Spiritul fariseismului este spiritul firii omenești. Și, cum Mântuitorul a arătat deosebirea dintre spiritul și metodele Sale și acelea ale rabinilor, învățătura Sa este tot așa de potrivită pentru oamenii tuturor timpurilor. Pe vremea Domnului Hristos, fariseii căutau să câștige favoarea cerului, pentru ca să-și asigure onoarea lumii și profitul personal, lucruri pe care le priveau ca o răsplată a virtuții. În același timp, ei făceau paradă de faptele lor de milostenie înaintea norodului, ca să-i atragă atenția și să capete o faimă pentru sfințenia lor. {CMF 79.2}

Isus le-a mustrat lăudăroșenia, spunând că Dumnezeu nu recunoaște o asemenea slujire și că lingușirea și admirația poporului, pe care ei le căutau cu atâta ardoare, erau singura răsplată pe care aveau să o primească vreodată. {CMF 80.1}

„Tu, dar, când faci milostenie”, zicea Domnul, „să nu știe stânga ta ce face dreapta, pentru ca milostenia ta să fie făcută în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti.” {CMF 80.2}

Prin aceste cuvinte, Isus n-a învățat că faptele de milostenie trebuie ținute totdeauna în ascuns. Apostolul Pavel, scriind prin Duhul Sfânt, n-a ascuns generosul sacrificiu al creștinilor din Macedonia, ci a vorbit despre harul pe care Domnul îl lucrase în ei și, în felul acesta, și alții au fost însuflețiți de același duh. Tot el scria și bisericii din Corint și zicea: „Râvna voastră a îmbărbătat pe foarte mulți dintre ei.” (2 Corinteni 9, 2.) {CMF 80.3}

Chiar cuvintele Domnului lămuresc ce a vrut să spună, anume că faptele de milostenie nu trebuie să aibă scopul de a câștiga lăudă și cinste de la oameni. Adevărata evlavie nu face nimic pentru a fi o priveliște. Aceia care umblă după cuvintele de laudă și lingușire și se hrănesc cu ele, ca și cu o dulceață, sunt creștini numai cu numele. {CMF 80.4}

Prin faptele lor bune, urmașii lui Hristos trebuie să aducă slavă nu lor înșile, ci Aceluia prin al Cărui har și putere au făcut toate acestea. Orice faptă bună este adusă la îndeplinire numai prin Spiritul Sfânt, și Spiritul este dat pentru proslăvirea Celui ce l-a dat, nu pentru a