Capitolul 19 Revenirea Domnului Hristos

Plaga a șaptea și învierea specială

Va fi „un mare cutremur de pământ, așa de tare cum, de când este omul pe pământ, n-a fost un cutremurașade mare”(Apocalipsa 16,17.18). Firmamentulparesăsedeschidășisă seînchidă.Slava de la tronul lui Dumnezeu pare să străbată cerul ca un fulger. Munţii se clatină ca trestia bătută de vânt și peste tot sunt împrăștiate bucăţi de stânci... Pământul întreg se agită și se umflă ca valurile mării. Scoarţa lui se rupe în bucăţi. Chiar și temeliile lui par să cedeze. Lanţuri de munţi se scufundă. Insule locuite dispar... Porturile mărilor, care au devenit asemenea Sodomei, prin nelegiuirea lor, sunt înghiţite de apele înfuriate... Mari pietre de grindină, fiecare „în greutate de un talant” (Apocalipsa 16,19-21), își fac opera de nimicire.

Mormintele se deschid și „mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii pentru viaţă veșnică și alţii pentru ocară și rușine veșnică” (Daniel 12,2). Toţi cei care au murit în credinţa soliei îngerului al treilea ies din morminte în slavă, ca să audă legământul de pace al lui Dumnezeu cu aceia care au ţinut Legea Lui. „Și cei ce L-au străpuns” (Apocalipsa 1,7), cei ce L-au batjocorit și au râs de chinurile Lui, cei mai cruzi împotrivitori ai adevărului Său și ai poporului Său sunt înviaţi, ca să-L privească pe Hristos în slava Sa și să vadă onoarea acordată celor credincioși și ascultători. – The Great Controversy, 1911, p. 636, 637.

Dumnezeu anunţă timpul venirii lui Hristos

Nori întunecaţi și grei veneau și se izbeau unul de altul. Cerul s-a împărţit în două și s-a făcut sul. Apoi, am putut să privim prin spaţiul deschis spre Orion, de unde vedea glasul lui Dumnezeu. –Early Writings, 1851, p. 41.

Curând, am auzit glasul lui Dumnezeu29, asemenea multor ape, care ne-a spus ziua și ceasul venirii lui Isus. Sfinţii în viaţă, în număr de o sută patruzeci și patru de mii, au știut și au înţeles glasul, în timp ce nelegiuiţii credeau că a fost un tunet și un cutremur de pământ. – Idem, p. 15.

Dumnezeu declara ziua și ceasul venirii lui Isus și pronunţa legământul veșnic cu poporul Său. El rostea o frază, apoi Se oprea, în timp ce cuvintele Sale se rostogoleau spre pământ. Israelul lui Dumnezeu stătea cu ochii aţintiţi în sus, ascultând cuvintele care veneau din gura lui Iehova și care ajungeau pe pământ asemenea zgomotului asurzitor al celui mai puternic tunet. Era înspăimântător de solemn! La sfârșitul fiecărei propoziţii, sfinţii strigau: „Glorie, Aleluia!” Faţa lor era luminată de slava lui Dumnezeu și strălucea de slavă, așa cum a strălucit faţa lui Moise când a coborât de pe Sinai. Nelegiuiţii nu puteau să-i privească din cauza slavei. Când binecuvântarea fără de sfârșit a fost rostităasupraaceloracareÎlonoraserăpeDumnezeuprinsfinţireaSabatuluiSău,aizbucnitunstrigăt puternic de biruinţă asupra fiarei și a chipului ei. – Early Writings, 1858, p. 285, 286.

Nu am nici cea mai vagă cunoștinţă cu privire la timpul pronunţat de glasul lui Dumnezeu. Am auzit data proclamată, dar, după ce mi-am revenit din viziune, nu am putut să mi-o reamintesc. Prin faţa mea au trecut scene atât de emoţionante și de solemne, încât nimic nu este în stare să le descrie. Pentru mine, totul a fost o realitate vie, pentru că, la încheierea acestor scene, a apărut marele nor alb pe care stătea Fiul omului. – Selected Messages, cartea 1, 1888, p. 76.

Groaza celor pierduţi

Când pământul se va clătina încoace și încolo, întocmai ca un om ameţit, când cerurile se vor clătina și ziua cea mare a lui Dumnezeu va veni, cine va fi în stare să reziste? Cuprinși de o spaimă de moarte, ei privesc spre acea scenă de care zadarnic încearcă să scape. „Iată că El vine pe nori. Și orice ochi Îl va vedea” (Apocalipsa 1,7). Cei nemântuiţi rostesc blesteme nesăbuite împotriva naturii neînsufleţite – dumnezeul lor: „Munţilor și stâncilor cădeţi peste noi și ascundeţi-ne de faţa Celui ce șade pe scaunul de domnie și de mânia Mielului” (Apocalipsa 6,16). – That I May Know Him, 1896, p. 356.

Când glasul lui Dumnezeu va întrerupe captivitatea poporului Său, va avea loc o teribilă deșteptare a acelora care au pierdut totul în marea luptă a vieţii... Câștigul unei vieţi întregi este pierdut într-o clipă. Cei bogaţi jelesc distrugerea caselor lor măreţe și risipirea aurului și a argintului lor... Nelegiuiţii sunt plini de părere de rău, dar nu din cauza indiferenţei lor păcătoase faţă de Dumnezeu și faţă de semenii lor, ci pentru că Dumnezeu a biruit. Ei se plâng pentru rezultat, dar nu le pare rău de nelegiuirea lor. – The Great Controversy, 1911, p. 654.

Isus coboară cu putere și cu slavă

Curând, apare la răsărit un nor mic și negru, cam de o jumătate de palmă. Este norul care Îl înconjoară pe Mântuitorul și care, de la distanţă, pare învăluit în întuneric. Poporul lui Dumnezeu știe că acesta este semnul Fiului omului. Într-o tăcere solemnă, ei privesc norul care, pe măsură ce se apropie de pământ, devine din ce în ce mai luminos și mai plin de slavă, asemenea unui nor mare și alb, având în partea de jos o slavă ca un foc mistuitor, iar deasupra, curcubeul legământului. Isus vine pe nor ca un biruitor puternic...

O mulţime nenumărată de îngeri sfinţi Îl însoţesc în drumul Său, intonând imnuri cerești melodioase. Cerul pare plin de forme strălucitoare – „zece mii de ori zece mii și mii de mii” (Apocalipsa 5,11). Nici o pană omenească nu poate descrie scena, nici o minte muritoare nu este capabilă să-și închipuie splendoarea ei...

Împăratul împăraţilor coboară pe nor, învăluit în foc strălucitor. Cerurile se înfășoară ca un sul de pergament, pământul tremură înaintea Lui și fiecare munte și insulă sunt mutate din locul lor. –Idem, p. 640-642.

Reacţia celor care L-au străpuns

Cei care au jucat rolul cel mai important în lepădarea și răstignirea lui Hristos ies din morminte pentru a-L vedea așa cum este, iar cei care L-au respins văd cum sfinţii sunt preamăriţi, fiind tocmai atunci transformaţi într-o clipă, într-o clipeală din ochi, și înălţaţi în văzduh pentru a-L întâmpina pe Domnul lor. Chiar aceia care L-au îmbrăcat cu haina de purpură și I-au pus pe frunte coroana de spini și cei care I-au bătut cuie în palme și în picioare Îl privesc și se jelesc. – Manuscript Releases, vol. 9, 1886, p. 252.

Ei își amintesc cât de dispreţuită I-a fost iubirea și cât de ponegrită I-a fost mila. Se gândesc cum a fost ales Baraba, un ucigaș și un tâlhar, în locul Lui, cum Isus a fost încoronat cu spini, lovit și răstignit și cum, în clipa chinului Său de moarte pe cruce, preoţii și conducătorii își băteau joc de El, spunând: „Să Se pogoare acum de pe cruce și vom crede în El. Pe alţii i-a mântuit, iar pe Sine nu Se poate mântui!” (Matei 27,42). Toate insultele și ura lor faţă de Hristos, toată suferinţa pricinuită ucenicilor Lui vor fi tot atât de proaspete în memoria lor ca și atunci când au fost îndeplinite faptele satanice.

Glasul pe care l-au auzit atât de des rugându-i și căutând să-i convingă va răsuna din nou în urechile lor. Fiecare nuanţă a chemării Sale îndurătoare va vibra în urechile lor, tot atât de limpede ca pe vremea când Mântuitorul vorbea în sinagogi și pe uliţe. Atunci, cei care L-au străpuns vor cere stâncilor și munţilor să cadă peste ei și să-i ascundă de faţa Celui care stă pe scaunul de domnie și de mânia Mielului. – Letter 131, 1900.

Deșteptaţi-vă, voi care dormiţi, și ridicaţi-vă!

Norii încep să se răsucească întocmai ca un sul de pergament și acolo se află, strălucitor și limpede, semnul Fiului omului. Copiii lui Dumnezeu știu ce înseamnă acel nor. Se aude sunetul muzicii și, când se apropie, mormintele sunt deschise și morţii sunt înviaţi. – Manuscript Releases, vol. 9, 1886, p. 251, 252.

„Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui și vor ieși afară din ele” (Ioan 5,28.29). Acest glas va răsuna în curând pentru toţi morţii, din toate generaţiile, și fiecare sfânt care doarme în Isus se va trezi și va părăsi temniţa mormântului său.

Ellen G. White Manuscris 137, 1897.

Morţii preţioși, de la Adam și până la cel din urmă sfânt care a murit, vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu și vor ieși afară din morminte la o viaţă nemuritoare. – The Desire of Ages, 1898, p. 606

În mijlocul cutremurului de pământ, al strălucirii fulgerelor și al sunetului tunetelor, glasul Fiului Omului îi cheamă afară pe sfinţii adormiţi. El privește mormintele drepţilor, apoi, ridicânduȘi mâinile spre cer, strigă: „Deșteptaţi-vă, deșteptaţi-vă, deșteptaţi-vă, voi care dormiţi în ţărână, și sculaţi-vă!”. De pretutindeni, din lungul și din latul pământului, morţii vor auzi acel glas și cei carel vor auzi vor învia. Întregul pământ va răsuna sub pașii acelei armate imense, din orice naţiune, neam, limbă și popor. Din închisoarea morţii, ei vor ieși înveșmântaţi în slavă nemuritoare și vor striga: „Oh, moarte, unde este boldul tău? Oh, mormânt, unde este biruinţa ta?” (1 Corinteni 15,55). Drepţii cei vii și sfinţii înviaţi își vor uni glasurile într-un lung și voios strigăt de biruinţă. – The Great Controversy, 1911, p. 644.

Din peșteri, ascunzișuri și temple

În fortăreţele munţilor, în peșterile și ascunzișurile pământului, Mântuitorul Își descoperă prezenţa și slava.

Încăpuţinăvreme,și Celcevineva veni șinu vazăbovi. OchiiLui, ca parafocului, vorpătrunde în temniţele cele mai bine închise și îi vor căuta pe cei ascunși, pentru că numele lor sunt scrise în cartea vieţii Mielului. Ochii Mântuitorului sunt asupra noastră și în jurul nostru, observând fiecare dificultate, sesizând fiecare pericol. Nu există loc în care ochii Lui să nu poată pătrunde, nici necazuri și suferinţe ale poporului Său, pe care compătimirea Lui să nu le poată ajunge...

La prima vedere a măreţiei lui Isus Hristos, copilul lui Dumnezeu va fi cuprins de spaimă. El va simţi că nu poate să trăiască în prezenţa sfinţeniei Sale. Dar i se va spune, așa cum i s-a spus lui Ioan: „Nu te teme!”. Domnul Isus Și-a pus mâna dreaptă peste Ioan. El l-a ridicat pe cel căzut cu faţa la pământ înaintea Sa. Tot așa va face și cu cei credincioși și încrezători în El. – That I May Know Him, 1886, p. 360, 361.

Moștenitorii lui Dumnezeu au venit din mansarde, din colibe, din temniţe și de pe eșafoade, din munţi și din pustiuri, din peșterile pământului și din cavernele mărilor. – The Great Controversy, 1911, p. 650.

Din adâncurile oceanului, din mine și din munţi

Când Domnul Hristos va veni să-i adune pe cei care I-au fost credincioși, ultima trâmbiţă va suna și va fi auzită pe întregul pământ, de la vârfurile celor mai semeţi munţi până la cele mai de jos galerii ale celor mai adânci mine. Morţii cei drepţi vor auzi sunetul ultimei trâmbiţe și vor ieși afară din mormintele lor, ca să fie îmbrăcaţi în nemurire și să-L întâmpine pe Domnul lor. – The Seventhday Adventist Bible Commentary, vol. 7, 1904, p. 909.

Insist cu plăcere asupra învierii celor morţi, care vor ieși afară din toate părţile pământului, din apele adâncului. Nici unul nu va fi trecut cu vederea. Fiecare va auzi glasul Său. Ei vor ieși afară în triumf și în biruinţă.

Letter 113, 1866.

Cepriveliște voroferiacești munţiși aceste dealuri(din Elveţia)când Domnul Hristos,dătătorul Legii, îi va chema afară pe cei morţi! Ei vor ieși din caverne, din temniţe și din fântânile adânci, în care au fost îngropate corpurile lor. – Letter 97, 1886.

Nelegiuiţii sunt nimiciţi

În lupta dementă a propriilor patimi cumplite și prin înspăimântătoarea revărsare a mâniei neamestecate cu milă a lui Dumnezeu, se prăbușesc toţi locuitorii pământului – preoţii conducători și poporul, bogaţii și săracii, cei mici și cei mari. „Cei pe care-i va ucide Domnul în ziua aceea vor fi întinși de la un capăt al pământului până la celălalt. Nu vor fi nici jeliţi, nici adunaţi, nici îngropaţi, ci vor fi un gunoi pe pământ” (Ieremia 25,33).

Lavenirea luiHristos,ceinelegiuiţivorfișterși depefaţaîntreguluipământ, mistuiţide suflarea gurii Sale și nimiciţi prin strălucirea slavei Sale. Domnul Hristos Își va conduce poporul spre cetatea lui Dumnezeu, iar pământul va fi golit de locuitorii lui. – The Great Controversy, 1911, p. 657.

„Dumnezeul nostru este un foc mistuitor” pentru păcat, oriunde s-ar găsi el (Evrei 12,29). În toţi cei care se supun puterii Sale, Duhul lui Dumnezeu va mistui păcatul. Dar, dacă oamenii se agaţă de păcat, ei devin una cu el. Atunci, slava lui Dumnezeu, care nimicește păcatul, va trebui să-i nimicească și pe ei. – The Desire of Ages, 1898, p. 107.

Gloria feţei Sale, care pentru cei drepţi este viaţă, va fi un foc mistuitor pentru cei nelegiuiţi.

Idem, p. 600.

Nimicirea nelegiuiţilor este un act de îndurare

Ar putea oare aceia ale căror inimi sunt pline de ură împotriva lui Dumnezeu, a adevărului și a sfinţeniei, să se amestece cu mulţimea din cer și să I se alăture în cântările de laudă? Ar putea ei să suporte slava lui Dumnezeu și a Mielului? Nu, nu! Lor li s-au acordat ani de încercare, în care să-și poată forma caracterul pentru cer, dar ei nu și-au educat niciodată mintea să iubească puritatea, n-au învăţat niciodată limbajul cerului, și acum este prea târziu. O viaţă întreagă de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu i-a făcut nepotriviţi pentru cer. Puritatea, sfinţenia și pacea din el ar fi un chin pentru ei, iar slava lui Dumnezeu ar fi un foc mistuitor. Ei ar dori să fugă din acel loc sfânt. Nimicirea va fi binevenită pentru ei, ca să poată fi ascunși de faţa Celui care a murit pentru mântuirea lor. Soarta nelegiuiţilor este hotărâtă de propria lor alegere. Ei singuri au contribuit la excluderea lor din cer, și acesta este un act de dreptate și de îndurare din partea lui Dumnezeu. – The Great Controversy, 1911, p. 542, 543.

Ne întoarcem acasă

Drepţii în viaţă sunt schimbaţi „într-o clipă, într-o clipeală de ochi” (1 Corinteni 15,52). La glasul lui Dumnezeu, ei sunt glorificaţi, făcuţi nemuritori și, împreună cu sfinţii înviaţi, sunt înălţaţi în văzduh pentru a-L întâmpina pe Domnul lor. Îngerii îi „vor aduna pe aleșii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă” (Matei 24,31). Copiii mici sunt aduși de îngerii sfinţi în braţele mamelor lor. Prietenii despărţiţi de mult timp prin moarte sunt acum reuniţi pentru a nu se mai despărţi niciodată și, cu cântări de bucurie, urcă împreună spre cetatea lui Dumnezeu. –Idem, p. 645.

Noi toţi am intrat în nor și am urcat timp de șapte zile spre Marea de Cristal. – Early Writings, 1851, p. 16.

În timp ce carul se înălţa, roţile strigau: „sfânt” și, în timp ce se mișcau, aripile strigau: „sfânt”; suita de îngeri sfinţi din jurul norului striga: „sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeul cel Atotputernic” și sfinţii din nor strigau: „Glorie, Aleluia”! – Idem, p. 35.

Oh, cât de minunat va fi să-L vedem pe Mântuitorul și să fim primiţi cu bucurie ca răscumpăraţi ai Săi. Am așteptat mult, dar nu trebuie să ne pierdem nădejdea. Dacă vom putea doar să-L vedem pe Împărat în toată frumuseţea Lui, vom fi fericiţi pentru totdeauna. Îmi vine să strig cu voce tare: „Ne întoarcem acasă!”. – Testimonies for the Church, vol. 8, 1904, p. 253.

Îngerii cântă: „Hristos a biruit!”

În ziua aceea, cei răscumpăraţi vor străluci în slava Tatălui și a Fiului. Îngerii, atingând harfele lor de aur, Îi vor ura bun venit Împăratului și trofeelor biruinţei Sale – aceia care au fost spălaţi și albiţi în sângele Mielului. Un cântec de biruinţă va răsuna cu putere și va umple cerul întreg. Hristos a biruit! El intră în curţile cerești, însoţit de cei răscumpăraţi, care sunt martorii Lui. Misiunea Sa de suferinţă și sacrificiu n-a fost în zadar. – Testimonies for the Church, vol. 9, 1909, p. 285-286.

Cu o iubire care nu poate fi exprimată, Isus le urează bun venit credincioșilor Săi „în bucuria Domnului lor”. Bucuria Mântuitorului este să vadă în Impărăţia slavei sufletele care au fost mântuite prin chinul Său de moarte și prin umilinţa Sa. – The Great Controversy, 1911, p. 647.

Ca rezultat al lucrării Sale, Domnul Hristos va vedea răsplata Sa. În acea mare mulţime, pe care nici un om nu ar putea-o număra, înfăţișată „fără prihană și plină de bucurie înaintea slavei Sale” (Iuda 24), El, al cărui sânge ne-a răscumpărat și a cărui viaţă ne-a învăţat, „va vedea rodul muncii sufletului Lui și se va înviora” (Isaia 53,11). – Education, 1903, p. 309.

Sfinţii vor primi coroane și harfe

Am văzut un număr foarte mare de îngeri aducând din cetate coroane slăvite – o coroană pentru fiecare sfânt, cu numele lui scris pe ea. Pe măsură ce Isus cerea coroana, îngerii I le prezentau și, cu mâna Lui cea dreaptă, blândul Isus punea coroanele pe capul sfinţilor. – EarlyWritings, 1858, p. 288.

Când am ajuns la Marea de Cristal, cei o sută patruzeci și patru de mii s-au așezat într-un careu desăvârșit. Unii dintre ei aveau coroane foarte strălucitoare, alţii mai puţin. Unele coroane erau pline de stele, în timp ce altele aveau doar puţine stele. Toţi erau foarte mulţumiţi de coroanele lor. – Idem, p. 16, 17.

Coroana vieţii noastre va fi strălucitoare sau va fi palidă, va scânteia cu multe stele sau va fi luminată doar de puţine mărgăritare, potrivit cu propria comportare. – The Seventh-day Adventist Bible Commentary, vol. 6, 1895, p. 1105.

În cer nu va fi nici un mântuit cu o coroană fără stele. Dacă veţi intra acolo, veţi întâlni în curţile slavei cel puţin un suflet care a găsit intrarea cu ajutorul vostru. – The Signs of the Times, 6 iunie 1892.

Înainte de a intra în cetatea lui Dumnezeu, Mântuitorul le dăruiește urmașilor Săi simbolurile victoriei și-i învestește cu însemnele demnităţii lor regale. Șirurile strălucitoare sunt aranjate sub formaunuipătratdesăvârșit,înjurulÎmpăratuluilor...Pecapulbiruitorilor,Isus,cu mânaLui dreaptă, așază coroana slavei... În fiecare mână este pusă ramura de palmier a biruinţei și o harfă strălucitoare.

Atuncicândîngeriicomandanţidautonul,fiecaremânăatingecoardeleharfelorcumultăîndemânare, făcând să răsune o muzică dulce în tonuri bogate