Literar ing CERCUL SCRIITORILOR INGINERI DIN AGIR Supliment literar al revistei UNIVERS INGINERESC - Publicaţie trimestrială, Anul 3, Nr. 8 - 2015 Lansare de carte la Literar ing
"Universul este ciclic, omul la fel, doar Dumnezeu ne vrea exponenţiali" Nicolae VASILE
APARE PĂMÂNTUL!...
16 decembrie 2014
Marilena CARAGHIAUR
Natura îşi desena noi contururi, infinitul se reconfigura, timpul deschidea noi orizonturi, într-un cod, neştiut, cineva nota.
Nicolae VASILE
UNIVERSUL CICLIC (1) GENEZA (1)
UN NOU ÎNCEPUT! ... Spaţiul infinit, distanţă din care oricât vom parcurge, ce ne mai rămâne-n faţă cu nimic nu se restrânge! Timpul infinit, oricât am gândi, de unde vine sau se duce, nimic din el nu a trecut, mai mult mai are-a curge! Nu au un sfârşit, dar nici început, capetele lor sunt de neconceput, materia le urmează din trecutul infinit, şi se duc cu toate spre nesfârşit! ... O permanentă transformare a materiei, fără sens unic, atât de la mic la mare, cât şi de la mare la mic. Un haos de particule au fost, venind din zări necunoscute, păreau că nu au niciun rost, dar deveneau tot mai multe! Particule neînţeles de mici, ale infinitului furnici, rapide, venite din nesfârşit, au alergat, s-au tot ciocnit. O primă divină întâmplare, a materiei moarte coagulare, multe nimicuri la un loc, ”big-bang” şi au făcut un tot! A rămas acelaşi univers,... doar că s-a umplut de stele, printre ele, ceva de ne-nţeles,… găuri negre s-au numit ele!... Universul părea acum mai mare, un infinit de umbre şi lumini, fiind într-o continuă schimbare, şi totuşi fix în ciclicitatea lui!... Stelele ce lumea o veghează, simboluri ale risipei de lumină, periodic ele apar şi luminează, vestind ceea ce avea să vină! Găurile negre sunt de vină, ţin atâta energie concentrată într-o închisoare de lumină, nu o lasă afară să răzbată!... Dualele contrare entităţi, venite din adânci eternităţi, n-au fost şi nu vor fi mereu aşa, ci permanent se vor schimba!
Universul îşi schimba structura, un nou echilibru se-ncerca, dar totul se schimba într-una, orice, venea, pe loc şi dispărea! Apare o nouă fază de sinteză, la altă temperatură şi viteză, se-apropie particulele şi se unesc, corpurile mici cresc, tot cresc! Atracţia universală lucrează, împotriva hazardului, materia se coagulează dând alt început timpului. Corpuri cereşti au apărut, aşa ne duce gândul, mari sau mici, cum s-a putut, apărea ... şi Pământul!...
APARE VIAŢA!... Şi s-a dus timpul,… s-a tot dus, materia s-a adunat şi s-a distrus, noi forme, fără viaţă, s-au impus, dar şi acestea au trecut şi au apus. Natura moartă nu este-un trup, ci părţi cu energie şi mişcare, care se ciocnesc şi se tot rup, pentru că ... materia nu doare! Altă divină întâmplare, în apă, căldură şi chimicale, particule-n continuă schimbare, se-adună altfel ... şi viaţa apare! Şi particulele noi, de viaţă, se nasc, cresc şi apoi dispar, dar altele apar în faţă, nu a fost totul în zadar!...
Constantin MIRONESCU Dooor
Iarna
Oameni, şi noi avem suflet şi ne doare!
CUVINTE Cuvinte sunt şi lungi şi scurte, Cuvinte sunt strigate, mute, Cuvinte sunt de dor, de duh, Cuvinte sunt şi de năduf! Cuvinte, voi ca să aleg, Din multe ce-s, eu să culeg, Pe cele vesele şi-n foi, De versuri şi de ritmuri noi. Să le culeg şi să le-mbin, Să fie de imbold şi-alin, Să cânte fără portativ, Să plângă fără de motiv. Să le găsesc şi să le-mbin, Cu miere numai, nu venin, Să spună-n limbile ce sunt Fără să-nveţi vreun cuvânt! Să prindă lumi şi ţeluri noi, Pentru-mbrăcaţi şi pentru goi, La ştiutori şi om de rând – O horă cu-n întreg Pământ! Iar ţie, suflete rebel, Să îţi găsesc cuvântul cel, Ce fără har meşteşugit, Spre tine drumul a găsit!
Selectând ce-i bun şi ce-a putut, este greu, chiar şi pentru ştiinţă, timpul a trecut şi a cernut, şi a apărut în univers prima fiinţă! Codul genetic ce s-a adunat le-a ajutat să se perpetueze, şi-n lupta cu materia, n-au stat, fiinţele început-au să conteze!... (va urma)
CUM M-AM PRICOPSIT CU INVENŢIILE
Întâmplător sau nu, în cartea mea de muncă este trecută data de 1.04.2001 (ziua păcălelilor!), deci aproape 14 ani (!) de când, în urma ieşirii la pensie a unui coleg care se ocupa numai de invenţii, acesta având şi salariul mai mare, am preluat neoficial, într-o doară şi această funcţie. În acea perioadă se înregistrau, la instituţia la care lucrez, de la aprox. 150 de ingineri în cercetare, câteva cereri pe an şi mai erau pe flux alte câteva din ultimii 4-5 ani. După ce am început să răspund la zeci de notificări şi se vede treaba că am făcut-o bine, s-a pus problema delegării unui reprezentant în corespondenţa cu OSIM care să facă şi un curs de perfecţionare. După curs, examen de dobândire a calităţii de consilier în proprietate industrială – modulul brevete. Luat. Consilierii PI sunt grupaţi în Camera naţională a acestora. Grupat şi eu. Aici, pe lângă cotizaţie, se participă la acţiuni de genul adunări generale, simpozioane, workshop-uri, conferinţe, alegeri, reînnoire statut, regulamente de funcţionare etc. continuare în pag. 2
El este convins că are o menire, că are de executat o misiune primită de la Dumnezeu şi este tare mândru de acest lucru. Şi el chiar crede – naivul – că ceea ce a scris îi interesează pe contemporani, başca pe cei din viitor. În realitate, cărţile sale nu-i interesează decât pe cei din familie şi pe prieteni, pe colegii de breaslă (nici măcar pe aceştia toţi) şi pe câţiva cititori împătimiţi. Dar poetul crede în continuare în menirea sa şi scrie, scrie şi ... scrie, în primul rând pentru sufletul său.
Constantin ENESCU
RONDELUL BLÂNDULUI EMIN Mirabil fiu fără de moarte, Ai înflorit suav Cuvânt, L-ai aninat în Pomul Sfânt, I-ai dăruit arome-aparte. L-ai veşmântat spre-al nostru-ncânt Cu-nţelepciune din departe, Mirabil fiu fără de moarte Ai înflorit suav Cuvânt. O, blând Emin, îmi eşti drag, foarte, Pogoară, dar, înspre pământ Să cânţi din Preaslăvita Carte Şi te-om mări în dulce cânt, Mirabil fiu, fără de moarte!
LUCEAFĂRUL Ioan GANEA-CHRISTU
Poetul care este încredinţat că are de transmis ceva contemporanilor, ba chiar şi viitorimii, scrie, scrie şi iar scrie ...
Maria NICULESCU
Viaţa, ceva ce n-a mai fost, părţi cu durere şi simţire, ciocnirile venite fără rost, nu le mai stau acum în fire. Ele se adună, se-nmulţesc, sunt mai atente cu ce este-al lor, un mod de trai chiar dobândesc, noul cod creşte, cu ceea ce le dor.
POETUL ŞI CĂRŢILE SALE
Din aur, lacrimi, cu parfum de floare Se-nnoadă râu în barba Firii : "Vină, Te cheamă Codrul, Vântul, Unda lină, Renunţă la-ntunericul ce doare!" "Străluce-a fi, pe veci, a mea lumină Imensul poleind; sunt, grăitoare, A Cerului şi-a Mării, întrupare, Iar lumea voastră nu îmi e străină. Ci nu voi lacrimi, nu voi nici suspine, În zori de zi şi, iar, în miezul nopţii Am fost, voi fi şi-n lumea care vine. Aşa căzură zarurile sorţii : Vis argintiu voi să'nălţaţi spre mine, Argint pe vis v-aştern, din pragul Porţii".
PRIN NEGURA REFORMEI Prin negura reformei De un pătrar de veac, Cu ochi închişi ai dogmei M-am străduit să tac. Dar în tăcerea-mi mută Un ochi am redeschis Şi pe-a reformei rută, Multe-am cules şi scris. Am întâlnit minciuna Cu-ntreaga ei pleiadă, Ce a umplut tribuna Cu zgomot de tornadă! Corupţia la vârfuri Nu poate fi oprită Şi dur aruncă prafuri În biata noastră pită! Hoţia, grea năpastă, De lege-i apărată Şi a născut o castă Nocivă şi ingrată! Au demolat o ţară Făcând-o colonie, Săracă şi murdară În prag de agonie. Prin negura reformei Cu geamul ei opac, Deplâng durerea formei Care ne-a pus capac! * Aforisme: În Parlament intră numai aceia care au plătit intrarea; Hoţul „cinstit” se declară sărac. Alergăm pe glob să găsim fericirea uitată acasă. În clepsidra politicii curg promisiunile deşarte. AGIR, 20 ianuarie 2015
urmare din pag. 1 An după an, odată cu “inventarea” articolelor ISI, non-ISI, citate, indexate sau “factorizate” cu influenţă, s-a ridicat stacheta de evaluare a cercetătorilor, care trebuie să publice articole şi cărţi în edituri acreditate şi recunoscute, să depăşească planul de brevete/cap de inginer, naţionale, europene, triadice, citate şi ele prin Australia, cu toate că n-au fost aplicate nici în ţară şi cu alte toate, că a scăzut numărul de cercetători şi interesul acestora pentru inovare, ca să nu mai scriu de şansele de aplicabilitate. Actualmente păstoresc peste 150 de invenţii aflate în diferite stadii de examinare (personal fiind autor/coautor al 12 brevete şi al altor 30 de cereri aflate în curs de brevetare) care presupun corespondenţă, plăţi, răspunsuri la notificări, contestaţii, reexaminări, premieri ..., multe lucrări având autorii pensionaţi sau transferaţi. Mai mult, cu aceste brevete se participă la Saloane internaţionale de invenţii care necesită propuneri pentru selecţia din partea unei comisii speciale ministeriale a fişelor transmise on-line, musai până în ziua şi la ora H, bilingv sau trilingv, plus pe suport hârtie în plic sigilat, apoi rezumate, postere, filme, înscrieri, participări efective cu susţineri în faţa juriului internaţional, premieri, gestionarea diplomelor şi a medaliilor ş.a. De la aceste câteva saloane internaţionale la care am participat am adunat o frumoasă colecţie de premii şi medalii având şi ocazia de a „socializa” cu inventatorii care au ce spune şi expune. Mulţi dintre aceştia sunt inventatori particulari cu preocupări în domeniu care apelează la consultanţă şi la ajutorul instituţiei la care îmi desfăşor activitatea. Nu se termină aici: trebuie ţinută evidenţa statistică pentru numeroasele raportări, a diplomelor/ medaliilor/ an/ trimestru/ om/ vârstă/ sex/ grad/ ... Mai sunt drumurile, cu timpii necesari pentru multiplicarea şi semnarea documentelor, întocmirea dosarelor, casieria noastră, decont, transport, ghişeele de registratură, casieria lor, examinatori, arhiva de recuperare a brevetelor returnate de poştă, ... Nici un procent la salariu pentru efortul depus în a face faţă, fără alt ajutor, numărului crescut şi impus al cererilor din care trebuie să iasă ceva nou, majoritatea depuse în ultimele zile ale anului, sub presiunea timpului şi spre “bucuria” angajaţilor OSIM. Am cerut, timid, în câteva rânduri apelarea la formula de “cumul de funcţii” dar în loc de cumul la retribuţie am primit doar ... alte funcţii. Este adevărat că îmi place domeniul, mi se potriveşte şi chiar am făcut o pasiune din această “pricopseală”, care implică un exerciţiu al minţii în plan tehnic, juridic şi lingvistic. Dar există şi o limită a dăruirii, a puterii, a satisfacţiei sarcinii împlinite ... Şi nici asta nu e totul! M-a atras ca un magnet sau ca vârtejul unei vâltori şi m-a pus „necuratul” să muşc din fructul interzis, numit „concurs pentru ocuparea unor posturi vacante” la instituţia cu pricina. Am prezentat un dosar, credeam eu „beton”, crezându-mă chior în ţara orbilor, mulţi candidaţi nefiind în acelaşi timp, inginer, doctor în domeniul mecanicii, inventator multi-medaliat şi consilier în proprietate industrială. Mi-a fost dat să constat că ingineria sistemelor biotehnice, actuala denumire a facultăţii de mecanică agricolă pe care am absolvit-o, e percepută acolo ca fiind chimie-farmacie ... şi nu mi s-a îngăduit să schimb subiectul cu unul de mecanică! Cine să aibă dreptate în această contradicţie?! Şi la ce ar mai folosi?!
Marilena CARAGHIAUR
Laurenţiu ORĂŞANU
Corneliu CRISTESCU
ULTIMUL TANGO LA MAMAIA Cad razele lunii piezişe ca ploaia, Şi plopi fără număr veghează Mamaia, Uitat, tonomatul îşi cântă romanţa, Un ultim tango răsună-n Constanţa. Pe plaja pustie se strâng pescăruşii Şi plâng un delfin, cum pe-un rege supuşii, În bocetul lor timpu-şi varsă păstaia C-un ultim acord de tango la Mamaia. Tot mângâie vântul, cu degete fine, Contururi lăsate de coapse febrile, Ce-n seara de toamnă, cu martor doar ploaia, Ca-n vechiul tango, s-au iubit la Mamaia.
IARNA ÎN LECTURĂ
Min DRĂGHICI
A nins, troiene sunt Fulare colorate peste gură Şi frunţi ascunse sub căciulă. Ne afundăm în epica lectură, Curaj au ochii şi citesc Ultima cifră din factură!
Pierdem timpul toată viaţa, Pierdem tot ce-i de pierdut, Pierdem noaptea, dimineaţa, Pierdem tot ce am avut. Ce-am avut şi ce-am pierdut! Pierdem timpul pe la cozi, Pierdem timpul chiar lucrând, Timpul nu mai poţi să-l ’nozi, Timp noi pierdem aşteptând. Timp noi pierdem chiar şi stând! Pierdem timpul stând cu alţii Care n-au nimic să spună, Pierdem timpul cu ... prelaţii O dată pe săptămână, Dar te-alegi c-o vorbă bună! Pierdem timpu-o viaţă-ntreagă, Viaţa o trăim în pripă, Pierdem chiar-o fiinţă dragă, Viaţa-i lovită-n aripă. La final, mai vrem o ... clipă!
Nicu DOFTOREANU
Ore întregi, se pierde timpul Privind la televizor, Zile, luni şi anotimpul, Fug, pe lângă noi, în zbor. Uităm că suntem muritori!
TANGOU PROHIBIT Motto: Cel din urmă Tangou Ţi-am cântat la fereastră Pentru dragostea noastră Care-acum s-a sfârşit Gică Petrescu – Cel din urmă tangou
TOT ŞI NIMIC
- Catinca, Lili a mea se mărită. Te vrem cu noi la nuntă şi mai mult: să laşi văgăuna ta şi să rămâi lângă noi. - Păi cum, dragă soră? - Uite-aşa. Ai să stai în garsoniera Lilichii, care-i pe scară cu mine. - Dar ea unde va locui? - N-o avea pe ea în grijă. Mirele are acareturi cât cuprinde: apartament mare şi casă la mamă-sa care-i singură, văduvă, ba unde mai pui că-şi construieşte o vilă la Slănic. - Care dintre ele – Moldova sau Prahova? - Habar n-am, da’ e vilă, ce mai. - Bine, Eleonoro, mă gândesc. - Nu, mie îmi răspunzi pe loc, că avem de mutat lucruri. - Cum, soră dragă? - Aşa. N-ai căţel, n-ai purcel, n-ai grădină. Dacă toată ziua citeşti şi scrii, sau mai uzi florile din geam, asta o faci şi la noi! Hai, da? Spune DA! - Dar voi chiar mă vreţi? - Da’ cum, Doamne iartă-mă! Că doar nu te-aş amăgi şi n-aş spune ceva ce nu s-ar cuveni. - Când să vin? - Păi, trimit copii să te ia sâmbătă. - Cu bagajele? - Cu tot ce vrei. Vin cu maşina mare, care-i cât un tanc. Poţi să pui în ea şi de la vecini. - Iau şi florile. - Ia ce vrei. Doar ce ai de suflet, că de restul ai aici şi ce ţi-oi mai pofti îţi luăm noi. - Dar, dacă nu mă acomodez, plec! - Stabilit, pleci. Da’ stai întâi trei luni ca să vezi cât de rău îţi e. - Bine, Eleonoro. Şi-a ajuns Catinca, din sihăstria ei în capitală. Profesoara care a educat o viaţă întreagă, era acum învăţată să se îmbrace modern, să suporte spectacole care o asurzeau şi să-şi uite obişnuinţele alimentare. Ieşeau toţi patru şi nu de puţine ori, la întoarcere, biata Catinca lua bicarbonat şi îşi liniştea creierul cu comprese reci pe frunte. Avea tot felul de aparate. Primea instrucţiuni de folosire de la nepoată sau pe viu, de la sora Eleonora care, una două, cobora la ea şi o tot îndruma. Şi cu calculatorul s-a dat pe brazdă. Net-ul nu mai avea secrete. Se apropia ziua ei de naştere. Catinca pregătise împreună cu Eleonora o mulţime de minuni din vegetale după cartea unui nutriţionist renumit. Rochia! Eh, rochia pe care nepoata i-o luase era aşa de frumoasă, dar ... nu-şi putea închipui cum se va arăta cu ea. - Tanti, eşti bine? Eşti gata? i-a telefonat nepoata Lili cu câteva ore înainte de sărbătorire. - Da, nepoată dragă. Am ajuns performeră. Voi fi la înălţime. Sunt as. Ştiu şi pot tot, tot! Dar n-a mai fost nici o petrecere. Simplu şi banal: au găsit-o moartă. Se curentase de la o priză! Undeva a rămas, pentru totdeauna părăsit, acel colţ de rai unde nu era tras curentul electric dar, unde soarele lumina şi râdea muşcatelor din ferestre. TOT a devenit NIMIC!
TIMPUL PIERDUT
Pot spune că-s încolţit: Timpul gata! ... M-a boţit! Şi iubesc doar în cuvinte Când le regăsesc în minte! Asta-nseamnă c-am pierdut? Clipa chiar să-mi fi trecut!? Astăzi nimeni nu mai ştie Ce-i aia ... copilărie, Când emoţia se-ntinde Şi o simţi cum îţi cuprinde Visul primului sărut, Greu azi de recunoscut, Fiindcă timpul i-a trecut Printre degete ... de-adult. Eşti de nerecunoscut! Dispărut uşor ... uşor Lăsat doar c-un ajutor: Ai rămas doar cu lumina Ce-aşteaptă să tragi cortina! Unica modalitate ... de-a-nchide vina din toate! De-asta sunt nedumerit Că mă-mpingi la nesfârşit Spre albastrul infinit Unde zboru-i prohibit Când nu ştii de ce-ai venit!
Timpul trebuie folosit, Să nu scape printre pleoape, Alergăm spre ... infinit, Precum valul peste ape, Dar finalul e pe-aproape! Viaţa, însă, este scurtă, Timpul este limitat, Când rămâne-o ciozvârtă, Te întrebi ce-ai câştigat, Când nimic nu ai lăsat! Dacă pierzi într-una timpul Şi nimic nu ai creat, Când se-apropie ... Olimpul, Viaţa s-a cam terminat. Timpul tău te-a devorat! Şi-n final, când înţelegem Ce comoară am avut, Noi nu mai putem s-alegem, S-a-ntâmplat ce ne-am temut. Timpul nostru e pierdut! Noi în zadar vom căuta, Ca şi PROUST, timpul pierdut, Când se-ntâmplă aşa ceva, Chiar când asta ne-a durut, Nu ne-ntoarcem în trecut! Ni s-a scurs viaţa întreagă, Regretăm acum eroarea, Oricât ea ne-a fost de dragă, Timpul şi-a-nceput lucrarea. Ne aşteaptă destrămarea! Am trăit misterul vieţii, Apărut printr-o-ntâmplare, Când moartea şi-arată colţii, Mai sperăm în revelare. Doar prin ... aneantizare!
Membrii cercului nostru au avut privilegiul să participe în ziua de 16 februarie 2015, în Sala de festivităţi AGIR, la lansarea publicaţiei INDEPENDENŢA ROMÂNĂ, fondată în anul 1874 şi renăscută acum, în serie nouă sub egida Fundaţiei Literar Istorice „STOIKA” împreună cu Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România. „INDEPENDENŢA ROMÂNĂ, ca periodic, îşi propune să-i adune pe români pentru a-şi apăra valorile, istoria, credinţa şi datinile sale, să fie un stindard celor care cred în perenitatea fiinţei naţiei române” a spus la lansare, preşedintele fundaţiei şi directorul publicaţiei, Florian Laurenţiu STOICA. Apreciind calitatea articolelor şi a formei grafice deosebite, felicităm colectivul redacţional şi îi dorim succes deplin pe piaţa culturală românească! I.G-C
Colectiv de redacţie: Redactor şef: Nicolae VASILE Redactori: Lucian GRUIA Cornelia POPESCU Tehnoredactare: Ioan GANEA-CHRISTU Conţinutul materialelor publicate în Suplimentul literar aparţine în exclusivitate autorilor Toate numerele Suplimentului literar sunt postate pe site-ul: www.agir.ro