Noi Înșine17

Cuprins Acceptarea în dobândirea abstinenței.................................................................. 3 Povestea mea. povestea noastră.............................................................................. 6 Născut pentru consum... Abstinent acum ....................................................... 6 Parte a trecutului................................................................................................... 10 Tată nu știu .............................................................................................................. 12 Privind drumul către abstinență ................................................................... 15 Din viața AA-ului ....................................................................................................... 19 80 de ani de AA - Convenția de la Atlanta .................................................. 19 Gânduri din recuperare........................................................................................... 22 Să sap un șanț ......................................................................................................... 22 De vorbă cu mine................................................................................................... 22 Știu că există și oameni curați ......................................................................... 24 Din ciclul întâmplări adevărate ..................................................................... 25 Din istoria AA .............................................................................................................. 28 Evenimente AA ........................................................................................................... 30

2

12 pași

12 tradiții

1. Am admis ca eram neputincioși în fața alcoolului- că nu mai eram stăpâni pe viața noastră.

1. Este necesar ca prosperitatea noastră comună să se afle pe primul loc; restabilirea personală depinde de unitatea Comunității AA.

2. Am ajuns la credința că o Putere superioară nouă înșine ne-ar putea reda sănătatea mintală.

2 Întru atingerea scopului nostru comun, de grup, nu există decât o autoritate fundamentală: un Dumnezeu al iubirii așa cum se poate exprima El în conștiința noastră de grup. Liderii noștri sunt doar servitori de încredere; ei nu guvernează

3. Am hotarât să ne lăsăm voința și viața în grija unui Dumnezeu așa cum și-L închipuia fiecare dintre noi.

4. Am făcut fără teamă un inventar moral amănunțit al propriei persoane.

5. Am mărturisit lui Dumnezeu, nouă înșine și unei alte ființe umane natura exactă a greșelilor noastre.

3. Singura cerință pentru a deveni membru AA este dorința de a înceta băutul.

4. Este bine ca fiecare grup să fie autonom în toate privințele, cu excepția chestiunilor care afectează alte grupuri sau AA în ansamblu.

5. Nici un grup nu are alt scop primordial unic decât să transmită mesajul său alcoolicului care mai suferă.

6. Am consimțit fără rezerve ca Dumnezeu să ne scape de toate aceste defecte de caracter. 6. Este foarte necesar ca nici un grup AA să nu sprijine, să nu finanțeze și să nu intituleze ca AA nici un alt organism, 7. Cu umilință, I-am cerut să ne îndepărteze înrudit sau nu cu Alcoolicii Anonimi, ca nu cumva slăbiciunile. problemele de bani, proprietate sau prestigiu să ne distragă de la obiectivul nostru primordial.

8. Am întocmit o lista cu toate persoanele carora le-am făcut necazuri și am consimțit 7. Este bine ca fiecare grup AA să se autofinanțeze după să reparăm aceste rele. nevoi și să refuze contribuții din afară.

9. Ne-am reparat greșelile direct față de 8. Este important ca Alcoolicii Anonimi să rămână mereu acele persoane, acolo unde a fost cu putință, neprofesioniști, dar centrele noastre de servicii pot dar nu și atunci când le-am fi putut face angaja personal calificat. vreun rău lor sau altora.

9. Este bine ca AA, ca și comunitate, să nu aibă o 10. Ne-am continuat inventarul personal și organizare strictă vreodată, dar putem constitui consilii ne-am recunoscut greșelile, de îndată ce nesau comitete de servicii direct responsabile față de cei în am dat seama de ele. slujba cărora se află.

11. Am căutat, prin rugăciune și meditație, să 10. Comunitatea AA nu exprimă nici o opinie referitoare ne întărim contactul conștient cu Dumnezeu la vreun subiect exterior; este foarte important ca așa cum și-L închipuia fiecare dintre noi, numele AA să nu fie amestecat niciodată în controverse cerându-i doar să ne arate voia Lui în ce ne publice. privește și să ne dea puterea s-o împlinim.

11. Politica noastră de relații publice se bazează mai 12. După ce am trăit o trezire spirituală ca degrabă pe atragere decât pe reclamă; ne este rezultat al acestor pași, am încercat să întotdeauna necesară păstrarea anonimatului personal la transmitem acest mesaj altor alcoolici și să nivel de presă, radio*, film*. punem în aplicare aceste principii în toate domeniile vieții noastre.

12. Anonimatul este baza spirituală a tuturor tradițiilor noastre și ne reamintește neîncetat să plasăm principiile deasupra personalităților.

3

ACCEPTAREA ÎN DOBÂNDIREA ABSTINENŢEI

Când mă gândesc la cum a fost în perioada băutului este greu să spun că am fost unul din cei care au putut accepta situaţiile şi părerile altora. Dimpotrivă cred că am fost un personaj conflictual, neacceptând de cât ceea ce imi convenea, sau ceia ce credeam eu că este corect din punctul meu de vedere.

Aveam un dar de a contrazice pe toată lumea, mai ales sub influienţa alcoolului, dar si după. Acest comportament a dus la indepartarea multor prieteni, cunoştinţe sau colegi. Chiar şi atunci când imi dădeam seama că nu am avut dreptate, comportamentul şi egooul meu alcoolic nu-mi permitea să cer scuze.

Orgoliul era prea puternic ca să o pot face, deşi în aparenţă nu păream un om orgolios, arogant. Dimpotriva, păream un om linistit, modest cu bunsimţ în perioadele de nebăut. Totdeauna am fost convins că în mine locuiesc doi oameni, în funcţie de starea bahică în care mă aflam, pe cel sub influienta alcoolului nu l-am putut controla nicodată.

Cel mai important lucru pe care nu l-am putut accepta a fost că am probleme cu alcoolul, nimeni nu m-a putut convinge că am probleme, dimpotrivă, eu eram cel care le demonstram că realizarile mele profesionale, materiale, 4

familiale(oare erau numai ale mele, mai ales cele familiale?) îmi dau dreptul să fac ce vreau, deşi de multe ori în sufletul meu ştiam că au dreptate. Mai mult, încercam să le demonstrez că eu pot să fac ce vreau, să beau când vreau, si mai ales să mă opresc când vreau. Iluzii! Nu am reusit niciodată!

Atunci când am început să formez Grupul AA am aflat că prima condiţie pentru a reuşi să devii abstinent este să accepţi că ai o problemă cu alcoolul şi că vrei să o rezolvi. Acu ştiu că este aşa, atunci nu! Eram convins că nu eu sunt cel care are probleme. Alţii da! Eu nu!

Prin formarea Grupului AA doream să demonstrez celor care incepuse să nu mai dea doi bani pe mine cât de ,,grozav’’sunt. Puterea mea Superioară, un Dumnezeu aşa cum îl înţeleg eu nu m-a lăsat în neacceptarea şi orgoliul meu si m-a ajutat să duc lucrarea începută la bun sfârşit, poate chiar impotriva vointei mele de multe ori. Pentru aceea Doamne, iţi multumesc, pentru tot ce mi-ai dat, pentru tot ce mi-ai luat şi pentru tot ce mi-ai lăsat. Fie voia Ta şi nu a mea !

O dată ce am acceptat că am nevoie de programul Alcoolicilor Anonimi şi am început să-l parcurg pas cu pas , am descoperit că am nevoie să corectez foarte multe lucruri din comportamentul şi gândirea mea, că am făcut foarte multe greşeli pentru care a trebuit să-mi cer iertare, că va trebui să accept multe din problemele vieţii de zi cu zi, si mai ales ca va trebui să depun un efort deosebit în a mă schimba pe mine şi nu pe ceilanti. Schimbarea mea este importantă şi nu a lor. Eu am nevie de ea, nu ei.

Gândindu-mă acu la ce înseamnă pentru mine acceptarea, am conştientizat că nu este suficient să accept că am probleme cu alcoolul, că sunt alcoolic, ci că acceptarea este necesară întotdeauna în toate problemele vieţii zilnice, că pot fi pus mereu in situaţii sau probleme conflictuale, cu mine însumi sau cu ceilanţi, situaţii în care trebuie să dau dovadă de mult discernământ, întelegere şi o creştere spirituală fără de care nu pot face nimic. Plec dela ideea că o situaţie acceptabilă pentru mine poate fi inacceptabilă pentru altul, sau invers. Atunci ce-i de făcut? Va trebui să accept ceea ce nu pot accepta? Va trebui să accept poate jigniri, umiliri, nedreptaţi,etc. Nu ştiu! Fiecare situaţie trebuie anlizata, comparată, disecată cu sinceritate şi nu sub impulsul momentului. Orice situaţie ori cât de tragică sau fericita ar fi trebuie luată ca atare si nu cu exacerbări emotionale care nu ajută la nimic.De văzut cu ce mă poate ajuta sau nu acceptând. Care sunt limitele acceptării? Până unde pot ajunge acceptând.

Ce este normal pentru mine poate fi anormal pentru altul(sau invers), excepând regulile elementare ale bunului simţ. Cum rezolv conflictul? Cât şi cum accept? Cum evit conflictul interior care mă poate duce direct la 5

damingeană? Cât de smerit sau umil pot fi? Există o soluţie! Cred că Rugăciunea Seninătăţii mă poate ajuta: Doamne, da-mi seninătatea să accept ceea ce nu pot schimba, curaj să schimb ceea ce pot şi înţelepciunea să le deosebesc. Fie voia Ta şi nu a mea!

Cred că datorită acestei rugăciuni, a programului AA şi a GrupuluiAA am ajuns la o acceptare a tuturor situaţiilor, a oamenilor şi a mea. Am învăţat să mă accept pe mine şi pe ceilanţi aşa cum suntem, cu defectele şi calităţile lor şi a mele, dar, mai ales să-i iubesc şi să mă iubesc. În prioada băutului nu i-am iubit şi nici nu m-am iubit, din contra m-am autodistrus şi i-am distrus. M-am acceptat numai pe mine, astăzi accept pe toată lumea. Fiecare are ceva frumos în el, fiecare are ceva de dat. Planta cu cei mai multi spini are deobicei cele mai frumoase flori.

Rugăciunea mea a fost ascultată. Puterea mea Superioară m-a făcut să înţeleg multe, creşterea mea spirituală se face simţită pe zi ce trece şi pentru asta mulţumesc din suflet.

Pot spune Rugăciunea în orice moment? Cred că da! Chiar şi atunci când nu am probleme dacă îmi voi aminti de ea, Puterea mea Superioară, un Dumnezeu aşa cum îl înţeleg eu mă va ajuta, dându-mi in mintea şi în sufletul meu pacea, liniştea şi înţelepciunea să accept ceea ce nu pot schimba, curaj să schimb ceea ce pot şi înţelepciunea să le deosebesc.Pentru asta Îi mulţumesc şi vă mulţumesc, fondatorilor AA, membrilor AA din toată lumea şi din tară, membrilor GrupuluiAA ,,Speranţa’’ din Suceava şi mai ales mulţumesc cu recunostinţă D-nei Dr.Hasovschi Loreley pentru iniţiativa de a se forma acest grup şi la Suceava. Va multumim din suflet toţi cei care am ajuns la abstinenta, la o nouă viaţă fericită şi liniştită.

Constantin - Suceava

6

Povestea mea, povestea noastră...

Născut pentru consum... Abstinent acum...

Sunt Cristi, alcoolic abstinent. Am 37 de ani, cu 2 ani și jumătate în urmă, mam predat cu toată ființa mea în fața alcoolului. Greu sau ușor nu pot spune cum mi-a fost, dar la momentul actual vă pot spune, că în abstinență am câștigat lucrul cel mai de preț pentru mine și anume m-am regăsit pe mine însumi și viul din mine.

Primul meu contact cu alcoolul a fost în perioada adolescenței, momente în care, s-a produs o strânsă prietenie între mine și dânsul. N-aș putea spune, că îmi plăcea gustul, în schimb, efectul produs mi-a plăcut de la primele înghițituri.

Acum, știind multe despre boala mea, consider, că eram alcoolic de la primele mele beții. Scriu asta, deoarece nu cantitatea băută mă făcea alcoolic, ci legătura care o aveam cu substanța respectivă.

7

M-am născut într-o familie, în care consumul de alcool era ceva normal. Tatăl meu și cei doi frați mai mari consumau alcool într-un mod nesănătos. Îmi ziceam atunci – "eu, așa nu am să ajung"- dar, totul a fost invers ți odată cu trecerea timpului am început și eu să consum.

La început nu consumam mult, dar cu înaintarea în vârstă s-au mărit cantitățile, perioadele de consum compulsiv și autodistructiv. Distrugerea mea și a celor dragi mie.

Am făcut multe tâmpenii în timpul alcoolismului meu activ și a nebuniei din acele momente. De unele lucruri nu sunt mândru deloc, de altele îmi este rușine, altele le-am îngropat adânc în ființa mea, pe altele le-am scos la suprafață și prin prisma programului AA am învățat să mi le iert și să mă iert.

Consider, că fiecare alcoolic are povestea sa și multe de povestit despre al său trecut.

Eu unul, m-am regăsit în povestirile și mărturisirile multor alcoolici, uneori unele dintre ele, parcă trase la indigo!

“La început nu consumam mult, dar cu înaintarea în vârstă s-au mărit cantitățile, perioadele de consum compulsiv și autodistructiv“ Fiind și regăsindu-mă în copilul/adolescentul rebel, pe la 20 de ani m-am căsătorit pentru prima dată. Au fost 5 ani, în care s-au întâmplat multe. Pe atunci, încă nu devenisem sclavul alcoolului, dar cu siguranță, consumul său a avut un anume procent pentru sfârșitul acesteia.

A urmat a doua căsătorie cu actuala soție, având împreună un băiețel. Persoane dragi și minunate, care din pricina“prieteniei” dintre mine și alcool era să le pierd. Îmi aduc aminte, că într-un timp, chiar vroiamsă divorțez din pricina faptului că sunt un neînțeles. Eu, practic nu doream nimic altceva decât să fiu lăsat în pace să beau și să-mi satisfac ceea ce doream eu cel mai mult și anume să consum alcool, cât mai mult alcool, atunci când vroiam eu, cu cine vroiam eu, 8

fără să mi se țină contul la timp, bani și multe altele, care în nebunia acelor momente mi se parea ceva normal. Înainte de actuala abstinență a fost un adevărat război între mine și cei care îmi spuneau că nu este în regulă cu mine, cu modul meu de a consuma alcool și tot ce atrăgea acesta dupa sine.

Acceptam cu dragă inimă să mi se spună bețiv, dar sub nici o formă alcoolic. Începusem să recunosc uneori că beau cam mult și încercam din răsputeri sămi demonstrez mie și celor care aveau de comentat, că sunt un om normal.

Cu cât încercam mai mult, cu atât mă duceam mai jos. Alcolul pusese stpânire pe toată ființa mea, pe viața și toată existența mea. Devenisem sclavul său, devenise obsesia mea și făceam orice pentru al procura și al consuma.Mințeam, ascundeam, manipulam, păcăleam, făceam orice să beau și bineînțeles, negarea tuturor celor scrise mai sus făceau parte din acel sinistru tablou.

A venit un moment, în care am început să realizez, că ceva nu-i ok cu consumul meu de alcool. Astfel, mai mult împins de la spate și "ținut de mânuță" am ajuns la preot, psiholog, psihiatru, dar "orice minune ținea trei zile ".

“M-am ridicat, m-am scuturat și după ce am realizat că nu-i îndeajuns să încetezi băutul și atât, am început să lucrez la schimbarea mea. Mi-a fost dificil și greu să accept că trebuie să-mi schimb un comportament și un sistem de gândire defect, dobândite în ani, dar cu răbdarea de a trăi fiecare zi la rândul ei, am învățat sămi mențin abstinența.“ În August 2011 am avut primul contact cu A.A.-ul din orașul în care locuiesc.Am început să merg la sedințe, dar mintea mea bolnavă a început să distorsioneze 9

părți ale programului și după 4 luni de abținere am căzut crunt. Mi-a fost foarte greu să accept la 35 de ani că sunt alcoolic. Am negat și am încercat să mă conving de multe ori în trecut, ca nu am nici-o problemă și că dețin controlul, dar de fiecare dată alcoolul ieșea învingător. Toate motivațiile create de mine ori de alții picau una câte una în fața lui.

La începutul actualei abstinențe ceva se schimbase în mine, nu știam ce, dar obosisem să mă mai lupt, îmi era silă de mine, de mizeria în care ma bălăceam și astfel, motivația am fost eu.

M-am ridicat, m-am scuturat și după ce am realizat că nu-i îndeajuns să încetezi băutul și atât, am început să lucrez la schimbarea mea. Mi-a fost dificil și greu să accept că trebuie să-mi schimb un comportament și un sistem de gândire defect, dobândite în ani, dar cu răbdarea de a trăi fiecare zi la rândul ei, am învățat să-mi mențin abstinența.

Mulțumesc tuturor alcoolicilor cu care am interacționat, cât și celor cu care o fac în continuare și nu în ultimul rând sunt recunoscător pentru abstinența mea. În cazul meu, cel mai dificil nu mi-a fost să nu mai beau, ci să învăț să-mi mențin abstinența.

Mulțumesc cu recunoștință soției, că a fost lângă mine în cele mai grele momente din viața mea, atunci când totul părea sfârșit și fără rost, multumesc A.A.-ului și nu în ultimul rând, Puterii Superioare așa cum o ințelrg eu, pentru că nu mai sunt ceea ce am fost.

Cristi

10

Povestea mea, povestea noastră...

Parte a trecutului

Alcoolismul la mine probabil că este și genetic moștenit de la tatăl meu, cu părinții divorțati de la vârsta de 2 ani, 26 de ani fără nici o legătură cu el nici măcar salut până acum câteva luni când i-am făcut o vizită să îl cunosc. Încă un motiv să renunș pentru totdeauna, starea lui deplorabilă, fără să mai fie în stare să lege 2 cuvinte cursive doar cu un singur gând… unde e sticlă.

Binenţeles am băut cu el şi a reuşit să îmi povestească de la o beţie la altă cum şi-a distrus viaţă cum am apărut eu şi încă 4 printre beţiile lui de care povestea cu seninătate şi cu mai mare importantă decât noi 5 în total, bucuros că bea un pahar cu băiatul lui după 26 de ani... Şi de la cum îşi ascundea sticle pe la combinatul unde era inginer chimist până la cum se trezea pe ascuns să bea noaptea când era cu mama. Parcă m-am văzut pe mine şi am zis că nu vreau să ajung aşa, să îi calc identic pe urme, mă vedeam pe mine în prezent în poveştile

lui.

Mama l-a lăsat binenţeles din cauza alcoolului... în copilărie nu am dus lipsa de nimic deşi eram eu cu ea și avea un serviciu destul de bun... Nu are sens să povestesc de beţiile mele crunte nici nu le ţin minte numărul şi la fel cred că sunt la toţi. Pe la 10 ani am reuşit prima oară să fiu aproape de o comă alcoolică. Au urmat beţii moderate de la şcoală la liceu, normale vârstei, la fel că şi cele de la facultate... Cu chefuri normale weekend-uri întregi.

11

Îmi deschid şi propria afacere în domeniul IT, care îmi aducea un venit destul de substanţial pentru vârstă mea. Încep să curgă nopţile pierdute şi beau mai în fiecare seară fără să îmi dau seama de firul ăla invizibil pe care îl tot întind şi stă să se rupă iar eu o să trec de partea cealaltă. Cine mai era că mine nu aveam nimic a două zi şi beam din ce în ce mai mult chiar 2 sticle de vodka pe seară în weekend de nici nu ştiam cum ajung acasă, dar luni eram la muncă îmi facem serviciul ok clienţii mulţumiţi banii veneau. Apare o relaţie serioasă cu o faţă binenţeles eu continui să beau aproape zilnic chiar şi în timpul zilei. Apar şi certurile între noi să nu mai beau etc etc mă abţin poate decât seară un pahar 2-3 şi binenţeles pe ascuns să nu mă prindă.

“Ajung să beau vodka în loc de apă, chiar şi 2 litrii pe zi. Mă despart de prietenă după ce o bat, scandaluri cu ai ei cu poliţia şi de tot felul.“ Până acum 2 ani afacerea îmi mergea bine, cu prietenă mă înţelegeam bine, beam moderat dar puteam să mă opresc când era nevoie.Aflu că mama mea suferă de o boală incurabilă...alerg prin spitale prin ţară operaţii, tratamente fără răspuns(cancer). Ajung să beau vodka în loc de apă, chiar şi 2 litrii pe zi.

Mă despart de prietenă după ce o bat, scandaluri cu ai ei cu poliţia şi de tot felul. Mă retrag în casă şi vorbesc la telefon doar cu mama, care era prin spitale şi o vizităm. Singură persoană cu care mai aveam legătură era mama mea…şi sticlă. Magazinul îl neglijez total îl ţineau angajaţii în picioare. Acum un an moare şi mama... la scurt timp se termină şi cu afacerea...şi de atunci rămân eu cu mine şi cu dependenţă mea 5 zile beat 2 sevraj şi tot aşa de un an. În prezent tot ce îmi doresc e să pot să privesc cu indiferenţă un pahar şi să rămână ceva de domeniul trecutului. Cel care eram sunt conştient că nu am cum să mai fiu. Dar în schimb cred că fără alcool pot să fiu altcineva chiar mai bun.

Luchiano

12

Povestea mea, povestea noastră...

Tată, nu ştiu ce să îţi scriu...

Mult timp nu m-am gândit la tine, dar în ultima vreme, de câte ori mă gândesc îmi vine să plâng. Aveam atâta nevoie de tine, aveam nevoie să mă vezi, să ştii că exist. Aveam nevoie de dragostea ta, de o vorbă frumoasă, de o încurajare, aveam nevoie să mă ţii în braţe şi să mă aperi de toate durerile şi suferinţele; aveam nevoie de un pic de atenţie, aveam nevoie să mă IUBEŞTI. Tânjeam după o relaţie de tată-fiică.

Aş fi vrut să nu mă cerţi sau să mă pedepseşti aşa tare de fiecare dată când greşeam şi să vezi că făceam şi eu ceva bine, nu numai rău. Aş fi vrut să aud măcar un cuvânt de laudă, să fi fost măcar odată mândru că sunt fiica ta. În schimb, ce am primit de la tine...Şi acum îmi tresaltă sufletul când îmi aduc aminte de fetiţa care stătea ghemuită şi tremura, îi era o frică de moarte cu gândul la ce se va întâmpla ,cum se va sfârşi scadalul sau bătataia pe care o lua mama sau noi.

13

Da ...tot timpul mi-a fost frică de tine...încă mai simt suferinţa de atunci. Nu puteam dormi nopţi la rând din cauza fricii, că îţi vei pune în aplicare ameninţările că ne vei omorî.

Aş fi vrut să am mai mult curaj să te pot înfrunta şi să o apăr pe mama şi pe surorile mele, de violenţa ta.

Foarte mult rău ne-ai facut, tu chiar nu ai văzut asta?! Rău care pe mine m-a afectat şi în viaţa de adult, practic mi-ai furat copilăria, anii care trebuiau să fie cei mai frumoşi şi fericiţi. Nu am avut copilărie, nu mă lăsai în nici o excursie cu colegii, la nici o zi aniversară...nu putea să vină nimeni la noi acasă şi aşa, am fost marginalizată.

Te-am văzut un tată extrem de egoist, care numai la el se gândea: să fie îmbrăcat frumos, să nu îi lipsească băutura, să fie cu prietenii şi restul nu mai conta; că noi nu aveam cu ce să ne încălţăm sau haine bune, îmi era ruşine să mă duc la şcoală îmbrăcată cum eram. Nu ţi-ai sacrificat o ½ de oră să ne duci în parc sau să te ocupi de noi, nici măcar odată nu ne-ai verificat temele sau să ne ajuţi la ele; dar aveai pretenţia să avem note mari.

O, dar ruşinea prin care a trebuit să trec de atâta ori, când veneau vecinii la uşă să îmi zică “hai ia-l pe taică-tău de aici”!; erai căzut pe jos şi habar nu aveai de tine. Sau, oriunde mergeam, tot timpul aveai cu cine şi de ce să te cerţi .Ne-ai neglijat complet, nu ai avut deloc grijă de noi.

După ce ai plecat de la noi, dacă te vedeam, treceam pe partea cealată şi mă prefăceam că nu te cunosc; îmi era ruşine cu tine, dar şi groaza că îmi vei cere bani ca să bei.

“Sper, din tot sufletul, că acolo unde esti ţiai găsit liniştea şi nu mai suferi. Şi, dacă poţi, mai aruncă o privire şi asupra mea.“ Copilarie nu am avut şi îmi închipuiam că în adolescenţă va fi diferit, voi avea o “gaşcă”, mă voi distra....dar nici adolescenţă nu am avut; aveai aceeaşi putere asupra mea şi nu mă lăsai să ies cu prietenii. DE CE? 14

A trebuit să preiau eu treburile casei şi restul problemelor la care mama nu mai făcea faţă.

Anii au trecut şi nu am trăit ce a trebuit să trăiesc la vremea respectivă şi m-am trezit într-o căsnicie tot cu un alcoolic, cu tot calvarul bolii. Şi la ora actuală mă întreb unde sunt; am doi copii şi, la rândul meu nu le pot oferi o viaţă decentă şi o familie fericită.

Ultima dată când te-am văzut mi-a fost aşa de milă de tine; şi ruşine.... Ce a ramas din omul care era aşa de puternic şi “cine mi-s eu”...un om foarte slab şi amărât, timid, căruia îi era greu şi să cerşească, dar mă bucur că am reuşit să vorbim puţin şi să îţi cumpăr ceva de mâncare. Îmi pare tare rău că ai ajuns pe stradă şi ai murit singur, nu am putut să îţi fiu alături. Aş fi vrut să te pot îngriji şi să te mai pot strânge odată în braţe, să îţi mulţumesc pentru ziua în care nu te-ai dus la bere cu prieteni şi m-ai salvat de la aceea nenorocire şi pentru cel mai frumos buchet de flori pe care l-am primit vreodată - nu ai uitat, cum faceai de obicei, de majoratul meu.... Aş fi dorit să îţi spun că TE IUBESC cu toate astea!

Acum ştiu că ai fost foarte bolnav şi că ai avut dureri şi suferinţe şi, că boala asta a fost nemiloasă cu tine. Tu nu ai ştiut cum să ieşi din ea.

Sunt foarte recunoscatoare grupului că am învăţat toate aste lucruri, despre boală şi ce oameni minunaţi sunt alcoolicii. Ştiu că, într-o zi, voi învăţa să te iert, să nu mai simt mânie şi să mă pot gândi cu drag la tine.

Acum ştiu că nu ai vrut să ne provoci atâta suferinţă.

Sper, din tot sufletul, că acolo unde esti ţi-ai găsit liniştea şi nu mai suferi. Şi, dacă poţi, mai aruncă o privire şi asupra mea.

15

Povestea mea, povestea noastră...

Privind drumul către abstinenţă M-am născut în 1980 într-o familie cu un frate bolnav, chinuit de o boală incurabilă, o sora, tată alcoolic, iar mama o femeie devotată greutăţilor vieţii.

O priveam cât se chinuie şi nu caută soluţii, doar se plângea şi parcă nu putea trăi altfel. Parcă îi plăcea să sufere şi să se laude, cu fiecare suferinţă.

Eram retrasă, mă izolasem în sinea mea şi nu vroiam decât să cresc, să pot să mă eliberez de imaginea familiei mele. Mă torturau zilele ştiind că nu există decât foarte rare zilele în care tatăl meu să nu vină băut acasă. Eram fericită doar când bea şi nu făcea scandal. Era violent fizic şi verbal cu mama iar noi priveam neputincioşi cu frică şi cu speranţa că aud vecinii şi poate aşa o să scape mama de nebunia lui.

Plecăm de multe ori cu toţii de acasă pe la rude şi vecini cu zilele, în speranţa că o să-şi dea seama beţivul de ceea ce a făcut şi se va schimbă.

S-a repetat această scenă de multe ori. Am crescut mari dar el nici un semn să se schimbe. Mama deja se obişnuise cu o astfel de viaţă şi decât să-l părăsească să-l vadă că suferă, mai bine suferea ea şi noi să o apreciem că nu ne-a lăsat fără tată şi a îndurat atâtea pentru noi.

Fratele meu bolnav de la vârstă de 9 ani s-a stins la vârstă de 16 ani. Aveam 10 ani şi ştiam ce se întâmplă. Cu el împărţeam dormitorul şi mi-au lipsit orele dinaintea culcării, când discutăm despre orice sau când mă trezea să-l întorc pe o altă parte deoarece distrofia musculară îi topise muşchii şi nu se putea mişcă fără ajutor.

“Era alcoolic dar nimeni nu ştia, el nici atât.”

16

Părinţii mei, când aveam vârstă de 11 ani s-au mutat împreună în casă moştenită de la părinţii din partea tatălui meu în altă localitate iar eu am rămas în grijă surorii mele de 18 ani.

Venea doar mama în vizită la săptămâna, bătută sau abătută ,iar pe tatăl nostru nu-l mai vedeam decât dacă ne mai duceam noi la el.

La şcoală îmi dădeam toată silinţa, să pot ajunge independenţa financiar de tatăl meu, singurul care ne asigura traiul, să nu mai fie nevoie să-l văd vreodată fără voia mea. Colegii mei credeau că tatăl meu e mort, nu-l văzuse niciodată în toţi anii mei de şcoală.

Când se întâmplă să-l întâlnesc nu simţeam decât teamă şi nu schimbăm decât vorbe de salut şi câteva cuvinte sărace şi lipsite de importantă. Ştiam că mă iubeşte, eram preferată lui din toţi fraţii, deseori mă întreba dacă îl iubesc pe el cel mai mult şi tot timpul. Trebuia să zic că da altfel se enerva şi nu-i mai intră nimeni şi nimic în voie.

Am făcut totul pe placul tuturor, iar eu mă îngropasem de vie undeva, unde nici eu nu mai ştiam unde.

De câte ori mă aflăm în preajma lui, mă obseda consumul lui şi încercăm să-l controlez astfel încât să nu depăşească o anumită cantitate, să ocolească unele locuri şi să doarmă cât mai mult dacă se poate, să fiu eu sigură că se trezeşte.

17

Nu mişcăm, nu făceam nici un zgomot, nici măcar televizorul nu-l aprindeam sau uşa să o deschid. Când se trezea era mahmur şi nu vroiam să-i stau în cale sau să-l deranjez cu ceva. Nu-i lăsăm nici pe cei din casă să se mişte sau să vorbească dacă nici câinii de afară nu lătrau ...era totul perfect.

Am crescut şi m-am îndrăgostit în timp pe neştiute de cel care îmi este soţ acum de 11 ani. Odată cu dragostea a început partea a două a vieţii mele de codependenta.

Era alcoolic dar nimeni nu ştia, el nici atât.

Era un om deosebit, aveam încredere că o să fiu bine cu el şi îl iubeam atât de mult că oricum era şi ce făcea nu puteam respiră fără el. Deosebit când era treaz, ciudat când consumă.... mă derută ...nu ştiam dacă e bine sau nu .

A durat mulţi ani şi multe situaţii să-mi pun semne de întrebare. Am crezut că un copil pe care ni-l doream amândoi o să schimbe situaţia.Mi-a fost teamă, mam gândit mult că copilaşul nostru să nu aibă copilăria mea dar eram sigură că soţul meu nu va fi violent măcar niciodată cu unul din noi.

Copilaşul, un băieţel a venit pe lume dar situaţia noastră se schimbă în rău iar eu începeam să am o soarta asemănătoare mamei mele. Preluasem şi rolul de tată, încercăm să compensez lipsurile,să retuşez deraierile soţului, să maschez suferinţă mea. Plecăm noaptea unde apucăm fără bani că-mi cerea să-i împărţim până mă lipseam, cu un copilaş micuţ şi nu ştiam ce o să fac. Îl iertăm de fiecare dată după multe promisiuni că nu o să mai bea niciodată. Îl credeam de fiecare dată şi sufeream la fiecare dezamăgire şi mai mult oricât mă străduiam să mă obişnuiesc sau să devin indiferenţă. Dar trecând des prin astfel de momente nu mai suportăm să trăiesc cu grijă, teamă, suferinţă, amăgiri, fără speranţa şi nelinişte. Nu vroiam să mă mai chinui să mă obişnuiesc, nici să devin imună. Vroiam să trăiesc o viaţă a mea, în sfârşit a mea, nu a tatălui meu,nu a soţului meu. Îmi doream o viaţă în libertate.

La vârstă de 30 de ani am descoperit cauza suferinţei mele de o viaţă, Alcoolismul şi Codependenta. Mi s-a luminat mintea. Am privit la propria viaţă cu greu şi am văzut un tată alcoolic, o mama care devenise şi ea la rândul ei ceea ce a urat aproape o viaţă, un soţ alcoholic iar eu o codependenta perfectă, cu responsabilitatea de a creşte un copil normal.

De la bucurie am trecut la teamă că nu o să reuşesc să schimb nimic, nici măcar pe mine. Dar am zis că eu am cele mai multe şanse şi dacă eu nu sunt bine, cum 18

pot face bine altcuiva.Am început să lucrez la mine. Construiam, dărâmăm, nu ştiam cum să construiesc. Vroiam o construcţie solidă şi repede,dar fără să ştiu nimic.

Am început să mă informez, să mă descopăr, să încerc să fac altfel şi altceva.

Greu...mintea avea stilul ei de a gândi,emoţiile erau haotice...simţeam că nu o să pot niciodată să fac nimic. Am cerut ajutorul divinitatiii. Mă rugăm şi nu puteam să termin nici o rugăciune,g andurile mele zburau în toate direcţiile.

Soţul meu continuă să bea,d ar făcusem tot ce puteam face, pentru el, deja. Lam informat despre alcoholism îi dădusem cărţi îi spusesem de forumul alcohelp îl dusesem la grup AA...îl şantajasem cu despărţirea de prea multe ori că nu mă mai credea. Îl iertasem de n ori de ce nu aş fi continuat.

Dar iată că sufletul şi mintea, într-un moment ales de Dumnezeu au putut să-i transmită şi să-l pătrundă ,în sfârşit,când am zis Gata. Spusesem de multe ori acest cuvânt cu mii de cuvinte dar nu străbăteau până la el. Mi-a cerut ajutorul şi amândoi de mânuţe am pornit la drum pe un alt drum.

Dumnezeu ne-a iubit şi ne iubeşte, iar acum amândoi suntem pe drumul recuperării de mai bine de doi ani. În aceşti ani am simţit că sunt iubita de Dumnezeu şi că numai în puterea lui stau neputinţele mele. Viaţă mea e luminată de abstinenţă soţului meu,iar părinţii mei sunt o cauza pierdută. Acum îmi ştiu priorităţile şi învăţ zi de zi cum să trăiesc cât mai frumos şi să menţin ceea ce am dobândit în aceşti doi ani....seninătatea.

Sunt recunoscătoare pentru viaţă mea şi mulţumesc tuturor persoanelor care mă cunosc pentru contribuţia la menţinerea bunei stări din viaţă mea şi a soţului meu.

Singuri nu am fi reuşit!

19

Din viața AA-ului 80 de ani de AA - Convenția de la Atlanta

O participantă la C.I . AA de la Atlanta povesteşte: Participant singur, din altă ţară şi altă cultură O prietenă. de undeva din lume a participat la Convenţia Internaţională AA 2015 aici în Atlanta şi a semnalat că a fost un eveniment comunitar extraordinar. Ea a decis să participe la convenţie pentru că ea a fost abstinenţă pentru mai mulţi ani acum şi a lucrat în modul ei de la mulţimea de negări la participarea cu succes unele întruniri în regiunea ei de acasă în Canada.

Conferinţă de la Atlanta ar fi cea mai mare vreodată la care ea a participat.

20

”Singură şi - străină", ea nu era sigură de ce o aştepta vizitând Atlanta pentru prima dată, printre cei anticipaţi, 70.000 de participanţi. Camera ei de la Hilton Garden Inn era curată, spaţioasă şi la un preţ rezonabil în acelaşi timp fiind aproape de convenţie. În timp ce hotelul ei a fost la o uşoară distanţă de mers pe jos de toate activităţile convenţiei, alţii care stau în altă parte i-au spus că au fost navete disponibile pentru ei la toate activităţile.

Ne fiind un vorbitor nativ de engleză, ea a apreciat sălile speciale de întrunire pentru alte limbi. De asemenea s-a bucurat de felul în care Convenţia Internaţională a furnizat oportunitatea participanţilor AA de a adună în funcţie de ţară de origine, deşi nu acesta era scopul principal al Întrunirii Internaţionale.

Cu sesiuni ţinute cu 10.000 de oameni, a fost greu să relaţionezi cu alţii, dar vorbitorii au fost cu adevărat excelenţi.

Sesiuni foarte mari: 10000 de participanţi !

Ea a participat în intervalul 11:30 - 1:00 secţiunea de întâlniri maraton zilnic la sala de bal Centenară Hyatt Regency în prima zi. Uimită de o singură întâlnire cu peste 10.000 de oameni, trebuia să reconsidere planificarea ei zilnică. Că un introvertit singur dintr-o ţară străină, i-a fost greu pentru să-şi facă prieteni pentru că niciodată nu a văzut aceeaşi oameni mai mult de o dată.

Atât de mari erau mulţimile .

Petrecerea din Parc a avut loc la Centenarul Jocurilor Olimpice şi a fost bine asistată. Vineri ea a participat la "A.A. - o societate de alcoolici în Acţiune" 21

întîlnire ţinută la Centrul Congresului Mondial din Georgia, şi a fost înspiţată să devină mai implicată în sprijinirea altora de a-şi găsi o modalitate spre o viaţă Abstinenţă. Sesiunea "Smerenia: Această calitate preţioasă", de asemenea a avutloc la Centrul Congresului Mondial din Georgia .Vineri după-amiază, la 1:00, şi a emoţionat-o profund. Smerenia este de asemenea o parte importantă a culturii ei, chiar şi printre miile de participanţi, ea a apreciat cu adevărat fiecare cuvânt. Învăţînd despre Tradiţii, pentru a le servi mai bineSâmbătă după-amiază, sesiunea intitulată "A.A. şi popoarele native" a furnizat posibilitatea de a află mai multe despre problemele care afectează Primele Naţiuni (nume în Canada pentru Nativii americanii). Această sesiune a ajutat-o să înţeleagă mai bine cum să întindă o mâna şi să ajute alcoolicii Primelelor naţiuni din centrul Eastside din Vancouver, unde ea lucrează ea.

Marea reuniune mare de închidere s-a ţinut duminică seară la Georgia Dome doar îmi zbura mintea! a spus ea. Atât de mulţi oameni, fericiţi în abstinenţă, gata să întindă o mâna şi de a ajută pe alţii să realizeze viaţă mai bună doar, îmi"face să crească inima."

Cel mai memorabil eveniment pentru ea a fost sâmbătă seară Marea Întîlnire a Veteranilor de la Georgia Dome unde oamenii cu 50 de ani sau mai mult de Abstinenţă au vorbit. Aceştia au fost cu adevărat inspiratori şi singura ei dezamăgire a fost că fiecare orator era limitat la doar 5 minute pe scenă.

Oricare dintre ei ar fi putut ţine audienţă pentru mult, mult mai mult timp.

Departe de Convenţie, ea s-a mai bucurat de Skywalk la Grădina botanică dinAtlanta deşi a recunoscut nici ea nu s-a aventuate cu mult prea departe de ea hotel sau de convenţie.

Sigur şi bine venit, în Atlanta Ea a spus că s-a simţea întotdeauna în siguranţă în Atlanta, şi de fapt erau 4.000 de voluntari ajutând oamenii să se simtă confortabil şi găseşti prinprejur a fost de mare ajutor. Această poate să fi fost prima ei Convenţia AA Internaţională dar ea se gândeşte să participe la cît mai multe în viitor.

Traducere si adaptare-Fane B. Grup AA Phoenix Constanta

22

Gânduri de recuperare Să sap un șanț Dacă aţi hotărât că vreţi şi dumneavoastră ceea ce avem noi şi sunteţi dispus să mergeţi până în pânzele albe că să obţineţi acel ceva, atunci înseamnă că sunteţi pregătit să faceţi anumiţi paşi. Astăzi la grup mi-a fost adus aminte că aş fi făcut ORICE că să îmi păstrez proaspătă abstinenţă. Eram atât de disperat când am cunoscut Alcolicii Anonimi, încât m-am agăţat "cu ghearele şi cu dintîi" de ei. Am fost foarte conformist şi am făcut TOT ce mi-au spus: am mers la întâlniri, am citit literatură, mi-am luat un sponsor, am participat la întâlnirile tuturor grupurilor din Bucureşti, am fost "responsabil cu cafeaua", am moderat la grup studiul paşilor, ba chiar am intrat în Servicii că trezorier (s-a dovedit că nu a fost cel mai bun lucru, dar probabil că şi acesta mi-a folosit - doar sunt abstinent şi acum, nu?) . . .

Probabil am făcut şi altele şi nu-mi vin în minte acum.

Mai târziu, la întâlniri, împărtăşeam că dacă mi s-ar fi cerut să sap un şanţ de la Spitalul Obreja la Intercontinental, m-aş fi apucat de săpat, dacă asta ar fi însemnat să rămân abstinent. Ştefan - Bucureşti

De vorbă cu mine Când am aflat despre AA și programul său de recuperare am avut probleme considerabile, nu în înțelegere, dar în a găsi un mod de a-l aplica la propriul meu sine și propria mea viață.

După ce am ajuns la AA, în starea în care de obicei se ajunge, mi-a fost greu să gândesc rațional, și am fost nevoit să mă bazez pe membrii grupului meu, care erau capabili de a gândi clar, deși nici unii dintre noi nu lucrasem programul(toți eram la început). Această încredere, atât de necesară atunci, a devenit o parte din modelul meu de a trăi acum. De fapt, eu sunt sigur că așanumitul meu set de informații căpătate înainte de a AA m-a condus numai pe 23

căi greșite; Eu am fost și sunt acum fericit că pot permite celorlalți colegii să facă corecții în gândirea mea. În consecință, tot ceea ce am aflat în cadrul programului AA devine încet propria mea gândire, doar în măsura în care am acumulat si catalogat, pentru uzul meu, toate lucrurile pe care le-am auzit și citit în AA. Într-un sens ele ar putea să semene cu un fel de mers pe jos printr-un compendiu de citate familiale.

O fațetă obsesivă a alcoolismului meu au fost visele grandioase, dar nu făceam nimic pentru realizări, și știți de ce ? Toate visele erau sub influența alcoolului…ba, să nu mint, când eram treaz mă gândeam la câte lucruri ”mărețe” o să fac dacă nu voi mai consuma alcool ”niciodată”. Gândirea despre sine pare a fi o trăsătură umană destul de comună. Obsesia mea a fost că am crezut ceea ce gândeam. Am avut psihoza "geniu", cred. Oricum, nu mi-a făcut nici un bine. Aș putea recunoaște cel puțin că mi-a făcut mult rău.

Am început să cred că ”mântuirea” mea se afla în Pasul patru, vechea problemă "să te cunoști pe tine însuți" și alte chestii. Așa că am ros la Pasul patru ca un câine la os. Pot raporta că a avut efectul calculat. Am ieșit din acest episod întro stare de ”rău”. Când am citit ce am pus pe hârtie despre mine, am fost un specimen mai dezumflat al omenirii.

Când spun că a avut efectul calculat, nu spun efectul gândit ci efectul dorit în AA. Am umilință! A durut, până când am crescut și m-am obișnuit cu ea, dar a fost ceea ce aveam nevoie.

Având o privire onestă despre mine și recuperare mea am trecut la fazele următoare: încercarea de a repara prejudiciile produse altora. Aici este locul unde am dat prost. Am încercat de a reconstrui acest personaj care eram eu. Nu a funcționat. În cazul meu, cel puțin, nu se poate face o sită bună dintr-un ciur prost. Mi-a luat mult timp pentru a descoperi acest lucru și am suferit oarecum; dar din nou a avut efectul scontat. Când am aflat adevărul în cele din urmă, care a devenit evident pentru mine, am fost gata să-l accept. Acum eu știu cine și ce sunt , în loc de ceea ce am crezut că sunt.

Acum, că am învățat să mă accept pentru ceea ce sunt și să nu încerc să fiu ceea ce nu sunt, mi se pare că am un pic de liniște și pace. Sună paradoxal, nu-i așa?

Nu am de gând să încerc să explic cum a funcționat, pentru că eu nu pot, nu 24

știu. Tot ce știu e că Dumnezeu, Programul și comunitatea AA a lucrat și lucrează pentru mine. Voi fi veșnic recunoscător tuturor celor care m-au ajutat să mă accept așa cum sunt și nu așa cum mă credeam( și mă mai cred) că sunt.

Vă mulțumesc prieteni AA! Constantin Suceava

Știu că mai există şi oameni curaţi Oamenii au devenit extrem de răi, au devenit extrem de egoişti, nu le mai pasă de semenii lor, tot ce îi interesează e starea lor de bine. Ce e paradoxal e că în ziua de azi omul se simte bine când îl vede pe celălalt la pământ, i se citeşte satisfacţia şi împlinirea pe faţă. În ziua de azi răutatea oamenilor se exprimă prin indiferenţa „prietenilor” atunci când eşti lovit din plin de o problemă, atunci când ai vreo problemă nu primeşti ajutor, primeşti un şut în fund.

Majoritatea indivizilor încearcă şi fac tot posibilul să nu te vadă mai sus decât ei şi cum se iveşte ocazia încearcă să te lovească, astfel încât să-ţi taie aripile şi s-ajungi înapoi la pământ. Atunci când ei nu reuşesc asta intervine invidia.

Consider că oamenii au devenit mai răi ca niciodată, te loveşti de răutate, perverisate şi invidie la tot pasul.

Ca să nu mai zic de faptul că un om pe care odată l-ai ajutat şi l-ai ridicat de la pământ, deschizându-i ochii iţi reproşează că te-ai implicat şi l-ai ajutat şi implicit îţi devine inamic. Penibil.. Răutatea este cea mai pură formă de slabiciune deşi ei cred că prin asta devin importanţi şi puternici. Răul din tine îţi macină sufletul şi te ucide secundă cu secundă, devenind şi mai slab, fiind capabil doar să urăşti.

Când un om ajunge în stadiul asta nu va mai fi capabil să preţuiască o prietenie adevărată, iţi va fi prieten doar atât timp cât pentru el va fi un avantaj, cand avantajul nu mai există „prietenul” începe să-şi arate adevărata faţă.

Sincer mă bucur nespus că nu sunt un individ compleşit de ură şi invidie. Poate că şi eu am câteva persoane care mi-s antipatice însă nu-mi doresc s-ajungă rău, pur şi simplu sunt indiferenta, în rest caut şi fac tot posibilul să-i ajut pe cei din jurul meu, nu-mi place să văd un om suferind. Consider că-n inima mea nu este loc pentru ură şi invidie, prefer să am sufletul pur şi să fiu copleşit de 25

iubire. D-aia îi ignor pe cei care m-atacă sau mă invidiază, ce-i drept, de cele mai multe ori fără a avea vreun motiv real, ci doar pentru ca ei să se simtă bine sau pentru ca pur şi simplu lucrurile nu decurg aşa cum ei îşi doresc. Știu că mai există şi oameni curaţi sufleteşte și sufletişti.

Tot ce-mi doresc e să-i cunosc si să-i pot avea alături.

Daniel -AA București

Din ciclul întâmplări adevărate Programul AA recomandă de a trăi o zi la un moment dat, dar nu mi s-a spus și cum să fac când sunt tulburat din toate părțile și sunt obsedat de gândul băutului implementat de visele(ca să nu le spun coșmaruri) din cele opt nopți la rând. Am uitat sau din mândrie nu am apelat la ajutorul grupului, deși, am mers la întâlniri sau să apelez la terapia telefon.

Visam că am băut și umblam în continuare după băutură ca un turbat ca să-mi fac plinul. Mă trezeam și trebuia să mă dezmeticesc dacă a fost vis sau realitate, mă bucuram că fost numai un vis, mă uitam puțin la televizor și mă culcam din nou că să înceapă un nou coșmar.

De data aceasta era coșmarul sevrajului de nedescris, nu găseam nici o sursă de alcool, cât de mică, pentru a anihila răul produs. Nu cred că am suferit atât când beam(sau am uitat) ca în aceste vise.

Nopțile continuau cu zile trăite în irascibilitate, izbucniri nervoase, nemulțumiri de tot felul și ce era mai grav e că venea gândul pervers că un pahar de alcool mi-ar face bine.

La ședința de grup, care din motive obiective s-a ținut într-un bar(nu existau băuturi alcoolice expuse acolo) mi-am încleștat mâinile de scaun și am renunțat la unele acțiuni ce țineau de organizare pentru a nu da cu ochii de sticlele cu băutură din celălalt bar, nu cred că aș mai fi rezistat.

Nu mai spun de comportamentul meu nervos, a tot știutor din timpul întâlnirii, cred că nu trăiam în realitate.

26

Am două nopți în care am dormit liniștit cu ajutorul somniferelor, dar, va trebui să renunț la ele.

Alcoolul este descris ca fiind ceva viclean, derutant, puternic, acum sunt convins că nu este așa, alcoolul stă cuminte în sticla lui și nu poate face nici un rău dacă este lăsat acolo. Boala este vicleană, derutantă, puternică. Programul ne ajută să o stăpânim, cu condiția să ne ocupăm serios de abstinența emoțională, în primul rând, pentru a ne asigura abstinența fizică.

Nu pot da vina numai pe visele de coșmar, vina este și în neglijarea programului, în special Pasul patru, multe resentimente pe care le-am lăsat nerezolvate au ieșit la iveală, sentimentele au fost diferite și au acționat diferit.

M-am mai jucat și cu ieșirea la terasă Duminica cu membrii grupului la o bere fără alcool, ieșiri care m-au introdus în atmosfera de altă dată, când mi se părea că totul este frumos. În abstinență nu am avut doar sentimente, am avut, de asemenea, o lipsă a capacității de a ști ce să fac cu ele. Imaturitatea mea a ieșit la iveală, ideea mea veche a apărut la suprafață, că alcoolul va lucra la sentimentele mele și-mi vor da liniștea de care aveam atâta nevoie.

Chir dacă nu am băut, tot am fost nefericit în anumite momente. Asta atunci când ceva banal putea să mă determine să beau pentru că era ultima picătură de viață insuportabilă.

Fără ajutorul lui Dumnezeu și a programului nu aș putea ști niciodată că nu a fost vina nimănui, ci numai lipsa mea de sobrietate emoțională care era să mă ducă din nou la băut. În timp, această lipsă de sobrietate emoțională a devenit periculoasă, și am fost în pericolul de a bea, pericolul nu a mers mai departe pentru că eram în mijlocul unui grup AA. Prezența lor mi-a dat putere(chiar am mărturisit că prin prezența la grup mi-am găsit pentru moment liniștea, fără a spune și de ce sunt neliniști). Într-adevăr pot confunda numărul de ani abstinenți(15) cu un anumit grad de abstinență emoțională. Mă pot culca pe laurii abstinenței mele fără ca măcar să recunosc că-mi dezvoltam un anumit sentiment de mândrie(egoul meu abia aștepta să fie satisfăcut).

27

Atunci când am renunțat să-mi mai analizez resentimentele, atunci când am început să cred că sunt lucruri de neiertat, atunci când am început să fiu gelos pe succesul altuia, atunci când nu sunt dispus să-i ascult și pe ceilalți și de a-mi schimba gândirea mea, atunci când reacționez sever la critici și chiar mă felicit pentru o zi, o lună, un an, sau pentru mai mulți ani că nu am băut, eu nu numai că nu sunt abstinent emoțional, dar, de asemenea eu nu pot deveni din punct de vedere fizic abstinent. Acest lucru s-a putut întâmpla, cu toate că am avut o trezire spirituală și mulți ani de abstinență în spatele meu.

Programul mi-a spus să lucrez zilnic la ”egoism, necinste, resentimente, vinovăție și teamă” nu pentru că aceste emoții sunt moartea sinelui, ci pentru că mă blochează să acționez într-un mod matur, sobru emoțional. Pasul zece spune; ”atunci când aceste sentimente se vor ivi”, este un pariu sigur că timpul petrecut în program nu mă va face imun la aceste emoții negative și a reacțiilor mele negative ce vor urma.

Reacțiile mele negative mă pot determina să beau din nou, chiar dacă nu o să beau pot cauza probleme și durere în viața celor care mă iubesc și sunt alături de mine.

Cartea mare spune: ”Noi credem că un om care spune că abstinența este suficientă, spune ceva pripit”. De dragul altora, dacă nu pentru mine ar trebui să caut sobrietatea emoțională, aceasta o va susține pe cea fizică, pe care era să o pierd.

Când m-am lăsat condus de ”egoism, lipsă de onestitate, resentimente și teamă”, orice gândire sau acțiune fac, par a fi accidente, dar nu este așa, ele sunt dictate de sentimentele negative pe care le am, violente sau nu. În asemenea situații seninătatea este ceva evaziv în cel mai bun caz și inexistentă în cel mai rău caz.

Un prieten spunea că seninătatea o ai atunci când viața spirituală te ajută să rămâi netulburat, și la orice interacțiune negativă cu o altă persoană ai două soluții, ori ierți, ori te împaci.

Fac un progres real în abstinența emoțională, dacă, în cele din urmă îmi dau seama că nu trebuie să acționez la o ușoară atingere prin lovirea înapoi, și asta nu trebuie să o uit niciodată. Doamne ajută!

Constantin Suceava 28

Din istoria AA și modul în care BIG BOOK a fost creată O discutie cu Bill Wilson la Fort Texas-1954 Cred că sunt pe lista spectacolului din seara asta cu un discurs privitor la cele 12 de Tradiții AA. Dar știi, alcoolicii, ca și femeile, au prerogativa, sau cel puțin vor să profite de prerogativa de a-și schimba gandurile - Nu am de gând să fac nici un astfel discurs la naiba!

Pentru ceva foarte festiv cred că Tradițiile 1-12 ar fi un pic prea mohorât, ar putea să vă plictisească un pic.

De fapt , vorbind de Traditii, cand ele au fost scrise prima dată în 1945 sau 1946 ca un îndrumar provizoriu de a ne ajuta sa ne strângem la un loc și să funcționăm, nimeni nu a acordat nici o atenție cu exceptia câtorva „recidivisti” care mi-au scris si m-au întrebat ce naiba sunt ei acolo?

29

Nimeni nu a acordat nici cea mai mică atenție. Dar încetul cu încetul , în jurul acestor Tradiții am avut certuri de salon, neînțelegeri minore, si datorită acestor dificultăți s-a constatat ca Tradițiile într-adevăr reflectă experiența, si au fost principii directoare. Așa că, ei au inceput să se bazeze pe ele putin mai mult si putin mai mult așa că azi media AA-ului care intră pe ușă învață dintr-o dată ce sunt ei, în ce tip de echipă într-adevăr au aterizat și în ce fel principiile grupului său si AA luate ca întreg sunt reglementate.

Dar, așa cum am spus, la dracu , cu toate acestea. Aș dori doar să se rotească câteva povești si ele vor fi o serie de povesti ce se vor grupa în jurul pregătirii bunei, vechii biblii AA și când aud asta întotdeauna mă face să mă înfiorez deoarece tipii care le-au pus împreună nu au fost nici un pic biblici, la naiba.

Cred că, uneori, unii dintre bețivi au o idee că aceste veterane au mers de jur împrejur cu nimburi aproape vizibile și rochiile lungi și erau pline de dulceață și lumină. Oh doamne , cum au fost ei inspirati, oh, da. Dar așteptați până vă spun.Presupun că povestea cartii a început cu adevarat în camera de zi a lui Doc si Annie Smith.

După cum știți, am aterizat acolo în vara lui '35, agățat de un mic grup . Pe scurt l-am ajutat pe Smithy si el a fondat primul grup AA din lume.

Si, cu toate noile grupuri, a fost aproape toate eșec, dar când și când, cineva a văzut lumina și acolo a fost un progres. Răsfățat m-am întors la New York, un grup un pic mai experimentat a inceput acolo și aproape de anul 1937 , acest lucru a avansat dincolo de Cleveland și a început să se miște spre sud de la New York. Dar, era încă liniste, am considerat în acei ani, bâjbâind, o lumânare pâlpâitoare într-adevăr, care ar putea în orice moment să fie stinsă.

Deci, în această după-amiază toamna târzie în 1937, Smithy și eu vorbeam împreună în camera lui de zi, Anne stătea acolo, când am început să numărăm aderenții. Cât de mulți oameni au rămas ”uscati” ; în Akron, în New York, poate câtiva în Cleveland? Câti au rămas ”uscati” și pentru cât timp? Și când am adaugat la total, cu siguranta a fost o mână de, nu știu, 35-40, poate. Dar s-a scurs suficient timp în destule cazuri adevărate, chiar fatale de alcoolism, astfel încât să putem înțelege importanța acestor statistici mici.

Traducere si adaptare-Fane B. Grup AA Phoenix Constanta Continuarea pe site-ul revistei Noi insine www.noiinsine.ro 30

Evenimente ce urmează în acest an: - Convenții regionale 2016 ________________________________________________________________________________________

________________________________________________________________________________________

________________________________________________________________________________________

- Conferința Națională a Serviciilor AA din România - 7-9 Octombrie 2016

31