Program monumentul 2015 final by Oana Marinache

Simpozionul Internațional MONUMENTUL TRADIȚIE ȘI VIITOR Ediția a XVII-a

Program

Iași - Chişinău - Cernăuţi 1-4 octombrie 2015

Organizatori: Ministerul Culturii din România Complexul Muzeal Național “Moldova” Iași – Muzeul Unirii Mitropolia Moldovei şi Bucovinei Primăria Municipiului Iași Direcția Județeană pentru Cultură Iași Institutul Național al Patrimoniului Bucureşti Uniunea Naţională a Restauratorilor de Monumente Istorice Universitatea “A. I. Cuza” Iaşi - Facultatea de Istorie Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova Institutul Naţional al Patrimoniului - Chişinău Centrul Cultural Român “Eudoxiu Hurmuzachi” Cernăuţi Primăria Cernăuţi

PROGRAM Joi 1 octombrie 2015 Deschiderea oficială a lucrărilor Simpozionului Mesaje de salut din partea organizatorilor principali și a oficialităților Prezentarea eseului cinematografic Trecere: regizor Violeta Gorgos TVR Iasi Angela Olaru - Apel pentru salvarea arhitecturii rurale Vlad Grigorescu – un cuvânt din partea unui elev olimpic la istorie Vernisaj expoziții: Restauratori români: Arhitectul Ion D. Trajanescu – 140 de ani de la naştere Curatori: Gheorghe Sion, Alin Saidac, Vasile Andrei - Institutul Naţional al Patrimoniului Monumente restaurate – mărturii ale patrimoniului naţional Curator: Călin Hoinărescu - UNRMI Strada Lăpuşneanu din Iaşi. Memoria monumentelor Curatori: Aurica Ichim, Sorin Iftimi - Complexul Muzeal Naţional ”Moldova” Comunicări pe secţiuni Vizită la monumente istorice din Iași * Palatul Culturii: - prezentarea vestigiilor Curții Domnești - Stela Cheptea - prezentarea lucrărilor de restaurare - Lăcrămioara Stratulat, Gheorghe Baean Lansări de carte: Oana Marinache, Cristian Gache: Cristofi Cerchez, un vechiu arhitect din București Oana Marinache, Cristian Gache: Arhiva de arhitectură 1830 - 1860 Sidonia Teodorescu: Mari arhitecţi bucureşteni: Ion D.Berindey Sorin Iftimi, Mădălin - Cornel Văleanu: Piața „Mihai Eminescu” din Iași - Repere istorice și cercetare arheologică * Mănăstirea Golia - prezentarea lucrărilor de restaurare a picturii Carmen Cecilia Solomonea * Biserica Banu - prezentarea lucrărilor de restaurare a picturii Grigore Negrescu

9.00

10.30

11.10 15.00

PROGRAM 18.00

20.00

7.00 10.30 15.00 7.00

9.00 15.00 17.00 18.00 19.00

Muzeul Unirii Lansarea volumelor: In honorem Mircea Ciubotaru prezintă: prof. univ. dr. Petronel Zahariuc Monumentul XVI prezintă: prof. univ. dr. Ion Giurcă Cu binecuvantarea IPS Teofan, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei Strada Lăpușneanu In memoriam: Ion Mitican: “Bătaia cu flori” pe Uliţa Lăpuşneanu Concert de fanfară Organizatori: Garnizoana Iași, Asociația ”Al. Lăpușneanu” Asociaţia Culturală ”Kasta Morrely” Iaşi Vineri, 2 octombrie 2015 Deplasarea la Chișinău Primirea la Academia Republicii Moldova Salutul oficialităților Întâlnire cu specialiști în restaurarea monumentelor Comunicări pe secțiuni Sâmbătă, 3 octombrie 2015 Vizitarea cetăților: Soroca prezintă lucrările de restaurare Andrei Atanasiu şi Eugen Bâzgu Hotin prezintă: Vasile Tărâţanu Duminică, 4 octombrie 2015 Centrul Cultural Român Cernăuți Salutul oficialităților Întâlnire cu specialiști în restaurarea monumentelor Deplasarea la Suceava Vizitarea cetății Suceava - prezintă: Gheorghe Sion Masa rotundă: Tehnici și tehnologii aplicate la restaurarea cetăților de la Soroca, Hotin și Suceava Închiderea lucrărilor Simpozionului Concluziile prezentate de moderatorii secțiunilor

Secţiunea A - SALA DE CONFERINŢE Viaţa monumentelor laice - istorie, arhitectură, arheologie

Joi 1 octombrie Iaşi

Moderatori: Ruxandra Beldiman Mircea Ciubotaru Ruxandra Beldiman, Conacul Ghika-Brigadier de la Budeşti (judeţul Neamţ) La origine curțile de la Budești - conacul și biserica (1664) sunt ctitoria marelui vornic Toma Cantacuzino (1593?-1666), așa cum este menționat în documentele epocii. În forma în care ne-a fost transmis până astăzi, conacul datează credem noi de la sfârsitul secolului al XVIII-lea început de secol XIX, fiind reconstruit probabil de către vornicul Nicolae Ghika (1807-1853), din ramura Budești. Fațadele decorate într-o formulă stilistică ce reunește elemente de stil baroc și clasicist, interioare cu pereți și plafoane decorate cu alegorii și motive geometrice pictate și parchetele de influența vieneză conferă edificiului o alură monumentală. Budeștii au fost în decursul timpului în proprietatea familiilor Cantacuzino, Racovitză, GhikaBudești și Ghika-Brigadier, fiecare dintre acestea aducându-și contribuția la renovarea sau conservarea conacului și înfrumusețarea curților.

11.10

Stela Cheptea, Bobi Apăvăloaei, Cele mai noi descoperiri arheologice din Iași: Pasajul Mitocul Maicilor și Parcarea Romtelecom Evoluția teritorială a Iașilor, veche capitală a Țării Moldovei începând cu a doua jumătate a veacului al XVI-lea, a interesat deopotrivă și pe istorici și pe geografi. Rapiditatea cu care s-a extins orașul spre nord, spre dealul Copoului ne indică intensitatea și calitatea vieții urbane din Iașii perioadei medievale. În acest sens descoperirile arheologice prilejuite de lucrările de reabilitare a zonei Piața Unirii - Str. Lăpușneanu - Pasajul Mitocul Maicilor sunt edificatoare.

11.30

Mircea Ciubotaru, Grădinile publice din Iași în secolul al XIX-lea. Grădina Aleilor și Grădina Domnească După Grădina Publică, unul dintre frumoasele locuri de pe platoul Copou a fost Grădina Aleilor, cu o istorie începută în anii 1851-1852, când Grigore IV Ghica-vodă a dispus amenajarea ca bulevard și grădină de promenadă drumul de la bariera Copou înainte, spre Breazu, plantând copaci și chiar îngrădind-o, cu alei pentru

11.50

Joi, 1 octombrie Iaşi

Secţiunea A - SALA DE CONFERINŢE Viaţa monumentelor laice - istorie, arhitectură, arheologie trăsuri, călăreți și „pedeștri” (pietoni). Pe traseu erau două ronduri pentru popasul trăsurilor (acelea existente până în prezent, la statuia lui Mihai Viteazul și la intrarea în Parcul Expoziției), unde cânta la ocazii diverse câte un taraf. Ea era puțin frecventată pe la 1913, devenind spațiul arboricol din stânga și din dreapta Bulevardului Copou. O fotografie cu un peisaj de iarnă și sănii restituie imaginea grădinii în această epocă. Numeroase documente inedite păstrează informații detaliate despre crearea și întreținerea acestei grădini publice. Un alt proiect edilitar al Eforiei Iași a fost refacerea fostei grădini domnești, părăsită odată cu abandonarea Curții după incendiul din anul 1827. În anul 1832, se propunea transformarea locului în târg și adunare de iarmaroace, iar în 1856 un proiect ambițios prevedea crearea unei grădini publice după modelul Grădinii Cișmigiu, cu iaz, feredeu și școală de înot. Acesta este începutul amenajării unui spațiu îndrăgit de ieșeni, ștrandul de mai târziu, devenit de curând locul de cea mai mare atracție a orașului, complexul Palas. Documente de arhivă reconstituie, cu interesante informații noi, un segment al activității edilitare din secolul al XIX-lea.

12.10

Radu Moţoc, Auguste Raffet (1804-1860) Litograful Raffet a făcut parte din echipa complexă iniţiată de prinţul Demidoff, care şi-a propus să studieze din mai multe puncte de vedere Rusia Meridională, în trecere prin Ţările Române. Rolul lui Raffet era să ilustreze volumul ce urma să apară, care conţinea toate datele ştiinţifice rezultate ca urmare a acestei expediţii efectuate în anul 1837. În trecere prin Ţările Române, litograful Raffet a surprins cu un rafinament demn de invidiat mai multe imagini precum: obiceiuri şi portul naţional, dar şi imagini de biserici, unele din ele dispărute sau restaurate din temelie. Ilustrarea acestor obiective constituie cu siguranţă un motiv de analiză comparativă a realităţii actuale cu imaginea vechilor edificii înainte de restaurare.

12.30

Ina Chirilă, Istoria ridicării bustului „Ion Creangă” din Copou În contextul procesului de modernizare a societăţii în ansamblul său, practica ridicării monumentelor publice s-a manifestat ca un fapt social, fiind adesea marcat de discursul şi atitudinea unor persoane oficiale sau particulare, care urmăreau să arate rolul

Secţiunea A - SALA DE CONFERINŢE Viaţa monumentelor laice - istorie, arhitectură, arheologie

Joi, 1 octombrie Iaşi

important pe care l-ar fi putut juca, în special statuile, în maturizarea ideologiei naţionale. Modelul francez adoptat în arealul românesc, mai cu seamă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a generat atracţia pentru „arta solemnă a marmurei şi bronzului”, în care „statuile purtătoare de ideologie” au jucat un rol esenţial. În România nu putem vorbi de existenţa unei „statuomanii”, deşi în fiecare oraş al ţării se iniţiase o „campanie” de ridicare a monumentelor în onoarea unor personalităţi locale politice sau culturale. Ridicarea statuilor unor lideri politici sau a unor personalităţi culturale, literare urmau etape standard: concursul de proiecte, formarea unor comitet diriguitor, subscripţia publică, comenzile de materiale, supravegherea lucrărilor, marcate de o implicare serioasă a grupării în numele omagiatului, mai ales în contextul inaugurării statuii. Pe modelul partidelor politice româneşti, care îşi sporeau legimitatea prin asocierea cu personalităţile lor defuncte, dar care transfomau bronzurile dedicate acestora în pretexte de a reactualiza disputele dintre putere şi opoziţie, în provincie fenomenul se transferă în plan cultural, apărând ca o manifestare a orgoliului local. Una dintre statuile cu o istorie aparte este aceea a lui Ion Creangă din grădina Copoului din Iaşi. Ne propunem să arătăm contribuţia unor personalităţile locale implicate în proiect, dar mai ales cum s-au petrecut lucrurile în jurul ridicării bustului celebrului povestitor, explicîndu-ne motivele tărăgănării unei asemenea opere de-a lungul a trei decenii (1902-1932), capitalul de resurse şi miloacele utilizate, precum şi problemele determinate de evenimentele perioadei. Ştefania Dinu, Cazinoul din Constanţa - un monument Art Nouveau la ţărmul Mării Negre Primul Cazinou care a fost ridicat pe faleza Mării Negre, în zona Farului Genovez în anul 1880, a dăinuit până în anul 1891, când a fost distrus de o puternică furtună. Un al doilea cazinou a fost ridicat începând din acel an, dar a fost mutat din zona Farului Genovez, spre zona portului, mai precis, spre locul actualului edificiu. Clădirea actuală a Cazinoului a fost ridicată între 1903-1910, după planurile, mai întâi ale arhitectului Petre Antonescu, şi mai apoi de arhitectul elveţian de origine română, Daniel Renard. Pentru că a fost construit în plină perioadă Belle Epoque, Cazinoul a fost proiectat în stil Art

12.50

Joi, 1 octombrie Iaşi

Secţiunea A - SALA DE CONFERINŢE Viaţa monumentelor laice - istorie, arhitectură, arheologie

Nouveau, specific arhitecturii acelei perioade. Cazinoul a reprezentat principala atracţie a oraşului Constanţa pentru turiştii care îşi petreceau vacanţa la malul mării, cunoscând o deosebită înflorire în perioada interbelică. În anul 1937 a fost restaurat chiar de arhitectul Daniel Renard. Din 1941, Cazinoul a devenit gazdă pentru trupele germane şi a avut de suferit de pe urma bombardamentelor, dar a fost renovat în anul 1951 cu ajutorul deţinuţilor politici de la penitenciarul Poarta Albă. Începând din anul 1948, Cazinoul a adăpostit Casa de Cultură a Sindicatelor, iar între anii 1960 şi 1989 a aparţinut ONT Litoral, fiind transformat în restaurant. Ultima reparaţie majoră a Cazinoului a fost făcută între anii 1986–1988, în urma unui proiect propus de ONT Litoral şi realizat de Institutul de Proiectare Judeţean Constanţa. Astăzi, Cazinoul din Constanţa, monument inclus pe Lista monumentelor istorice se află într-o avansată stare de degradare, aşteptându-şi salvarea de la autorităţile oraşului, pentru a-şi recăpăta strălucirea de odinioară. 13.10

Alin Spânu, Istoria unei clădiri: sediul Fundației Culturale Regale „Principele Carol” din București La început a fost un teren deținut de cineva și cumpărat de altcineva. La finalul Primului Război Mondial a devenit sediul unui minister, apoi a fost donat Fundației Culturale Regale „Principele Carol”. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial a fost rebotezată Fundația Culturală Regală „Regele Mihai” și așa a rămas până la desființare, în 1948. La început imobilul a fost pe strada Modestiei, apoi Kalinderu și în final Latină, care se menține și în prezent.

13.30

Dan Prisăcaru, Crucea eroilor neamului de pe muntele Caraiman. Monument reprezentativ al Războiului de Întregire Naţională 19161918 Construită între anii 1926-1928, din iniţiativa Reginei Maria şi a Regelui Ferdinand I al României, la altitudinea de 2291 m, pentru a cinsti memoria eroilor neamului căzuţi în Războiul de Întregire Naţională, Crucea de pe muntele Caraiman este un monument istoric de valoare naţională şi universală, clasat în grupa A potrivit Legii nr. 422/2001. Realizată din profile de oţel, cu o înălţime de 39,37 m şi

Secţiunea A - SALA DE CONFERINŢE Viaţa monumentelor laice - istorie, arhitectură, arheologie

Joi, 1 octombrie Iaşi

anvergură a braţelor de 14,97 m, montată pe un soclu de beton de 8 m, Crucea de pe muntele Caraiman a fost declarată în 2013 de experţii GUINNES WORLD RECORD drept “cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan”. Monumentul este opera arhitecţilor români Georges Cristinel şi Constantin Procopiu, a inginerilor Alfred Pilder şi Teofil Revici, care au realizat studiile de rezistenţă, a dirigintelui de şantier Nicolae Stănescu şi a şefului de şantier V. Bumbulescu. Lucrările au fost supravegheate îndeaproape de Regina Maria, iar inaugurarea şi sfinţirea monumentului a avut loc la14 septembrie 1928, de Ziua Înălţării Sfintei Cruci. În colecţia românească a ,,arhitecturii de fier", cele mai reprezentative unicate, inrudite prin aspiraţia lor către înalt, prin valoarea lor de simbol naţional comemorativ, prin calitatea lor de obiect de artă şi, nu în ultimul rând, prin caracterul lor exclusiv românesc sunt: COLOANA FĂRĂ SFÂRŞIT şi CRUCEA EROILOR NEAMULUI DE PE MUNTELE CARAIMAN. Liviu Brătescu, Evocări şi controverse la 1890. Inaugurarea statuii lui Gh. Asachi Într-un spaţiu cultural precum era cel ieşean, de la sfârşitul sec. XIX, evocarea lui Gh. Asachi avea pe bună dreptate un important impact în toate mediile sociale si politice. Redescoperirea lui Gh. Asachi prin inaugurarea unui monument dedicat acestuia avea să provoace reacţii dintre cele mai diverse, toate reflectând orgolii şi pasiuni greu de închipuit.

13.50

Joi, 1 octombrie Iaşi

Secţiunea B - SALA “DUBLEI ALEGERI” Viaţa monumentelor religioase Moderatori: Mihail Dim. Sturdza Petronel Zahariuc

11.10

Ştefan S. Gorovei, Doi boieri dorohoieni şi ctitoriile lor În plină epocă a circulaţiei uşoare şi rapide a informaţiilor de tot felul, organe de presă şi site-uri de internet – atât laice, cât şi bisericeşti – pun în circulaţie şi promovează cu insistenţă „fabule, bagatele şi impertinenţe” despre monumente vechi şi ctitorii lor. Poveşti şi născociri, de dată mai veche sau mai nouă, sunt răspândite, lăsate să circule în toată voia şi încurajate să pătrundă în sufletele şi în minţilor oamenilor dornici să cunoască trecutul ţării lor. Acest val de falsificare a istoriei atinge şi două monumente aflate azi în judeţul Botoşani, ridicate în secolul al XVIII-lea de înaintaşi ai autorului comunicării: Mănăstirea Gorovei şi biserica de lemn din Brăieşti. Într-un fel sau altul, adevărul despre începuturile acestor monumente este cu regularitate şi în chip metodic trecut sub tăcere, ocolit, fragmentat sau schilodit. Acest „fenomen” priveşte cu deosebire (şi nu fără explicaţie) ctitoriile boiereşti. În cadrul mai larg al cercetărilor sale despre familie, autorul crede că poate fi de folos oferind un mănunchi de informaţii istorice exacte, documentate, despre ctitorii celor două monumente: căpitanul Ion Gorovei şi cămăraşul Miron Gorovei, boieri din vechiul ţinut al Dorohoiului, a căror activitate publică şi viaţă privată i-a legat şi de târgul Iaşilor, unde cel de-al doilea şi-a găsit şi locul odihnei veşnice.

11.30

Petronel Zahariuc, Legăturile Moldovei cu mănăstirea Zograf de la Muntele Athos. Starea cercetării În perspectiva publicării arhivei româneşti din mănăstirea Zograf de la Muntele Athos este nevoie de o evaluare a stării cercetării relaţiilor dintre mănăstirea athonită şi Moldova din secolul al XV-lea până la secularizarea averilor mănăstireşti. În această comunicare ne propunem să identificăm şi să analizăm documentele publicate până acum; dintre documentele publicate cea mai mare parte se păstrează în copii în arhivele româneşti, iar altele, mult mai puţine, au fost editate după originalele păstrate în arhiva mănăstirii Zograf.

Secţiunea B - SALA “DUBLEI ALEGERI” Viaţa monumentelor religioase

Joi, 1 octombrie Iaşi

Aurica Ichim, Biserica Sfinții Voievozi-Rufenii. Ultima biserică de lemn din Iași Bisericile de lemn din județul Iași au beneficiat în ultimii ani de un interes deosebit. A rămas în uitare faptul că un asemenea monument a existat și în hotarul orașului Iași, supraviețuind până în epoca modernă. Este vorba despre biserica Sfinții Voievozi-Rufenii, din dealul Tătărașilor, înfățișată într-o binecunoscută stampă, din 1845, a lui J. Rey. În vechea arhivă a Comisiei Monumentelor Istorice de la București se păstrează un dosar care cuprinde rapoarte, relevee și fotografii privitoare la acest monument. Din aceeași sursă se știe că iconostasul bisericii se păstrează în biserica de la Ciurea, de lângă Iași.

11.50

Mihail Dim. Sturdza, Radu Creţianu: viaţa şi opera unui istoric de artă puţin cunoscut

12.10

Laurenţiu Chiriac, Biserica de lemn “Sf. Nicolae” a schitului Pârvești, jud. Vaslui - monument reprezentativ al artei populare moldovenești Schitul Pârveşti a fost creat pentru călugării din zonă, grupaţi în jurul bisericii de lemn “Sf. Nicolae”. Biserica a fost ctitorită de vornicul de poartă Apostol Talpeş, împreună cu nepoţii săi Ioan şi Simion Popescu, la 1666. Între 1816-1820, ea a fost refăcută de către ieromonahul Nicodim Popescu. Biserica era căptuşită cu dulapi de brad, acoperită cu şindrilă şi avea trei turnuri din lemn. Ea prezenta tipul clasic al planului triconc, cu pridvor la vest şi cu intrarea pe latura sudică, iar clopotniţa din lemn era detaşată, acoperită cu şindrilă şi avea trei clopote. Motivele populare ornamentale se axau pe reprezentarea în mai multe ipostaze a pomului vieţii, dar şi pe ornamente simbolice. Ele dovedesc că meşterii populari din zonă erau specializați în arta lemnului. Biserica a avut în interior şi o pictură religioasă, în strânsă legătură cu arta decorativă.

12.30

Attila István Szekeres, Stemele bisericii reformate de la Brâncovenești Biserica reformată de lângă castelul baronilor Keményde Gyerőmonostor de la Brâncovenești (județul Mureș) a fost construită și mobilată în intervalul anilor 1727–1770 sub patronajul familiei Kemény. Interiorul bisericii păstrează mai multe steme legate de

12.50

Joi, 1 octombrie Iaşi

Secţiunea B - SALA “DUBLEI ALEGERI” Viaţa monumentelor religioase familia amintită. Peretele este decorat cu patru plăci comemorative, fiecare fiind ornamentat cu câte o stemă. O placă poartă stema Kemény, pentru comemorarea baronului Simon (I) Kemény (†1722), alta pentru soția acestuia, Anna Vay (†1736), poartă stema familiei Vay de VajașiIbrány. O altă placă o comemorează pe contesa Druzsina Rhédey de Kisréde, mama baronilor István și Simon (II) Kemény. Apoi este o placă care îl comemorează pe István Kemény, care a decedat la Cremona. În 1768 la baza amvonului sculptat, s-a montat o placă, care comemorează construcția acesteia de către Simon (II) Kemény și soția sa, Polixena Wesselényi de Hadad (†1764), purtând stemele Kemény și Wesselényi în basorelief. Corul cu orgă este ornamentat cu o placă datată 1770, care comemorează terminarea edificiului, fiind decorată cu stemele soților Simon (II) Kemény și a celei de a 2-a soții, Kata Wass de Cege și Szentegyed. În fine, deasupra intrării sudice s-a plasat un monument sculptat, purtând o stemă, pentru comemorarea soției baronului János Kemény, Ágnes Szentpáli, care a decedat la vârsta de 20 de ani în timpul nașterii, în 1802. Autorul prezintă succint istoria construcției edificiului, punând accentul pe prezentarea stemelor din interiorul acestuia.

13.10

Marius Chelcu, Andrei Chiriac, Rămăşiţele unei ctitorii dispărute: biserica Sf. Dimitrie de la Tăuteşti (Iaşi) Către jumătatea secolului al XIX-lea, Dimitrie CantacuzinoPaşcanu şi soţia sa Pulheria, născută Beldiman, ca proprietari ai celei mai însemnate părţi a moşiei Tăuteşti, din preajma oraşului Iaşi, au ridicat acolo o biserică de zid. Cei doi sunt cunoscuţi mai cu seamă ca fondatori ai Spitalului „Paşcanu” din Tătăraşi. Construcţia de la Tăuteşti a fost terminată în anul 1848, când a fost sfinţită cu hramul Sfinţilor Dimitrie şi Pulheria de către arhiereul Meletie Stavropoleos, numit şi Burdujanul. După obicei, biserica a fost înzestrată de ctitori cu icoane, iconostas, veşminte, cărţi şi cu toate obiectele bisericeşti necesare oficierii cultului. Zidirea a avut o soartă tragică fiind distrusă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în timpul luptelor care au avut loc în preajma oraşului Iaşi în primăvara anului 1944. Astăzi, din ctitoria lui Dimitrie Cantacuzino-Paşcanu şi a Pulheriei se mai păstrează doar resturile unor ruine din cărămidă şi piatră şi câteva obiecte de cult pe care le-am regăsit în inventarul

Secţiunea B - SALA “DUBLEI ALEGERI” Viaţa monumentelor religioase

Joi, 1 octombrie Iaşi

actualei biserici, ce a fost ridicată alături, după război, din resturile celei vechi. În fondurile de arhivă am aflat câteva documente privitoare la destinul vechiului lăcaş, inclusiv cele ale unei ample renovări care a avut loc în anii 1892-1893. Adunând laolaltă toate aceste rămăşite, materiale şi documentare, încercăm să recuperăm, măcar în parte, destinul unei ctitorii dispărute. Costin Clit, Biserica cu hramul „Sfântul Nicolae” din municipiul Huși Biserica cu hramul „Sfântul Nicolae” din Huși, amplasată în preajma Școlii nr. 3 „Anastasie Panu” din Huși, străjuia partea de sud a târgului medieval, pe care îl delimitează de satul Broșteni, astăzi cartier al municipiului. Informația istorică pusă în circulație despre biserica Sfântul Nicolae este precară, căci lăcașul nu a constituit obiectul unei cercetări istorice temeinice. Actualul edificiu religios a fost construit în anii 1832-1834 de Zaharia și Ruxanda Sotir, negustori cu stare materială din Huși, imortalizați de mâna artistului în tabloul ctitoricesc. Prin studiul de față punem în evidență personalitatea lui Zaharia Sotir și etapele lucrărilor de construcție, prin documentele depistate în Arhivele Naționale din Iași, Vaslui și Huși. Biserica suferă reparații capitale interioare în perioada 1922-1925, iar în 1936 sunt realizate reparații exterioare. Cutremurul din 9/10 noiembrie 1940 provoacă avarii interioare și exterioare, restaurarea durând până în 1958. Cutremurul din 1986 a distrus biserica în proporție de 80 %. Lucrările de reparație, demarate în 1990, au fost continuate de reparațiile capitale din perioada 1995-2006, iar între 2006-2008 biserica a fost pictată. Lucrările de înfrumusețare și modernizare sunt finalizate în cursul anului 2015, iar la resfințire biserica a primit al doilea hram, anume „Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon”. Biserica a fost deservită de slujitori vrednici, cărora încercăm să le creionăm portretele și să le delimităm perioadele de slujire.

13.30

Joi, 1 octombrie Iaşi

Secţiunea C - HOLUL DE ONOARE Arhitecţi în an aniversar Moderatori: Ruxandra Nemţeanu Ioana Maria Petrescu

11.10

Ruxandra Nemţeanu, Expresia stilul neoromânesc în opera arhitecțior: Petre Antonescu, Cristofi Cerchez, Ion Trajanescu Începând cu jumătatea secolului al XIX-lea, centrul de greutate al teoriilor culturale face obiectul unei triple tendinţe: istorică, geografică şi socială, care permite fixarea naţionalului ca principiu generator al modernităţii. Cultura antichităţii greco-latine, exprimată prin clasicismul academic francez, este înlocuită cu epocile barbare, lumea mediteraneeană cu Europa nordică, saloanele elitei rafinate cu colibele rustice. Modernitatea unei naţiuni este legitimată de o naştere la fel de antică (la români: dacii și romanii) şi la fel de venerabilă ca aceea din care se trage clasicismul occidental. Evocarea activității celor trei arhitecți români: Petre Antonescu (1873 - 1965), Cristofi Cerchez (1872 - 1955) și Ion D. Trajanescu (1875- 1964) are un numitor comun și anume găsirea unui model cult, autohton, potrivit pentru arhitectura tinerii nații române, născută din grele lupte diplomatice. Evoluţia conceptului în proiectare şi în teoria stilului aplicat, de către fiecare dintre acești trei mari arhitecti, a fost marcată categoric de personalitatea fiecăruia, de studiului arhitecturii propriuzise, de mediul familial, de mediul social din care provenea, şcoala de arhitectură pe care a urmat-o, profesorii, primul atelier în care a lucrat, relația cu beneficiarii etc. Au impus cu un model propriu și au lăsat în urmă o manieră stilistică și arhitecturală de urmat.

11.30

Anca Filip, Arhitectul Ion D. Trajanescu - 140 de ani de la naştere Anul acesta se împlinesc 140 de ani de la nașterea arhitectului Ion D. Trajanescu (1875 – 1964), restaurator - membru al Serviciului Tehnic al Comisiunii Monumentelor Istorice (1908 – 1923), profesor al Școlii Superioare de Arhitectură (1920 – 1940), arhitect proiectant - autor al unor lucrări importante, membru al Comitetului Societății Arhitecților Români, cu o bogată activitate publicistică desfășurată în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, revistele Arhitectura, Urbanismul, Artele Frumoase. Dintre lucrările de restaurare ale lui Ion D. Trajanescu se pot enumera: mănăstirea Hurezi, biserica „Sf. Treime” din Corbii Mari, biserica Scaune din București, paraclisul Episcopiei Râmnicului, schitul Sărăcinești.

Secţiunea C - HOLUL DE ONOARE Arhitecţi în an aniversar

Joi, 1 octombrie Iaşi

Este autorul proiectelor pentru Liga Culturală Română din București, catedrala ortodoxă din Timișoara, biserica ”Sf. Dumitru” din Colentina, biserica ”Sf. Spiridon” – Spirea Veche, catedrala ortodoxă din Tecuci, biserica Madona Dudu din Craiova (co-autor, alături de arh. Sterie Becu), biserica ”Sf. Apostoli Petru și Pavel” – Belvedere, locuințele Casei Autonome a Monopolurilor ș.a. Constantin Bogdan Stanciu, Din activitatea publicistică a arhitectului Ion D. Trajanescu. Monumentele Olteniei Ion Trajanescu s-a afirmat datorită lucrărilor de restaurare la care a luat parte începând cu primii ani ai secolului al XX-lea, precum şi prin calitatea remarcabilă a lăcaşelor de cult proiectate în perioada interbelică. Activitatea sa nu s-a desfăşurat însă doar în domeniul practic, Trajanescu semnând un număr considerabil de studii de specialitate, multe dintre acestea aplecându-se asupra unor monumente din Oltenia şi în special din regiunea Vâlcei. Prezentarea urmăreşte să pună în evidenţă contribuţia arhitectului la cunoaşterea patrimoniului construit prin intermediul articolelor din periodicele de profil, insistând asupra acelor lucrări dedicate obiectivelor din dreapta Oltului.

11.50

Cătălina Macovei, Cele două caiete de schiţe "Istoria Arhitecturei Româneşti, ilustraţii" de Arhitect Ioan D.Trajanescu Caietele de schiţe, aflate în colecţiile Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Române, cuprind o parte din materialul adunat de arhitectul Ioan. D. Trajanescu, pentru volumul "Arhitectura", pe care acesta l-a publicat în 1916. Albumele de schiţe intitulate de autor "Istoria Arhitecturei Româneşti", cuprind desene în creion, pentru Capitolul I, Capitolul II şi Capitolul III al viitoarei cărţi. Autorul completează desenele cu cărţi poştale, fotografii şi chiar reproduceri ale monumentelor pe care arhitectul le ilustreză în volum.

12.10

Alin Saidac, Activitatea arhitectului Ion D. Trajanescu reflectată în Arhiva Comisiunii Monumentelor Istorice Motto: ,,Este timpul să atragem atenţiunea celor ce se ocupă cu sistematizarea oraşului, ori cu înfrumuseţarea lui, ca în noile tendinţe de continui prefaceri, să ocrotească vechile noastre monumente de cari sunt strâns legate istoria, arta şi credinţa strămoşească.” I. D. Trajanescu, Mitropolia din Bucureşti, 1913.

12.30

Joi, 1 octombrie Iaşi

Secţiunea C - HOLUL DE ONOARE Arhitecţi în an aniversar

12.50

Andreea Pop, Biserica Belvedere din Bucureşti – arh. I. D. Traianescu Biserica Belvedere a fost construită între anii 1934 – 1940, piatra de temelie fiind aşezată de patriarhul Miron Cristea. Proiectul a fost întocmit de către arhitectul Ion D. Traianescu. Elaborate într-o perioadă foarte scurtă de timp, proiectele, respectiv construcţiile celor două biserici – Catedrala din Timişoara şi biserica Belvedere – sunt foarte similare, obiecte de arhitectură aparte printre edificiile religioase din această perioadă. Silueta, volumul şi materialele utilizate pentru ambele lucrări sunt tuşa aparte a arhitectului. Studiul propune o prezentare a acestei lucrări a arhitectului Ion D. Traianescu, pusă în contextul întregii sale cariere. Întreg demersul realizării bisericii Belvedere, de la obţinerea terenului pe care este amplasată, la adunarea de fonduri prin vânzare de carte poştală şi parcurgând etape ale construcţiei şi ale intervenţiilor ulterioare, până la starea actuală a bisericii.

13.10

Viorel Gheorghe, Arhitectul Duiliu Marcu și construirea Pieții Centrale din Buzău La începutul anului 1934, primăria și consilierii locali din Buzău au căzut de acord că este nevoie de modernizarea pieții centrale a orașului, cunoscută în epoca ca ”Piața Sf. Îngeri”. Pentru realizarea proiectului a fost cerută colaborarea arhitectului Duiliu Marcu, recunoscut pentru valoarea sa. Acesta a acceptat și a realizat un prim proiect care cuprindea o hală de carne, una de pește, una de alimente, un restaurant, un chioșc pentru limonadă, o poștă, 66 boxe pentru zarzavaturi, etc. La 17 august 1934, Consiliul Comunal a aprobat executarea lucrărilor de construire a Pieții Centrale, după planurile întocmite de prof. arhitect Duiliu Marcu. Desemnarea firmei ce urma să construiască piața a avut loc pe 18 august 1934. La această licitație au participat cinci societăți ”de încredere”, iar oferta cea mai avantajoasă a venit din partea firmei bucureștene ”Edilitatea”. Lucrările au demarat imediat, iar pe 8 decembrie 1934, primăria constata că noua piață era aproape gata. Duiliu Marcu a realizat o piață ultramodernă, cu o arhitectură de tip cubist, ce a devenit imediat un punct de reper pentru oraș. Din păcate, după 1990, această piață a fost complet compromisă. Un monument de arhitectură a fost transformat întrun veritabil kitsch, de către niște autorități locale, complet indiferente față de comorile arhitecturale ale orașului.

Secţiunea C - HOLUL DE ONOARE Arhitecţi în an aniversar

Joi, 1 octombrie Iaşi

Ioana Maria Petrescu, Contribuţia lui Petre Antonescu la proiectul Arhivelor Statului Printre realizările de debut ale lui Petre Antonescu se numără şi modernizarea Arhivelor Statului de la Mihai Vodă. Arhitectul a preluat comanda în 1911, continuând, prin intervenţia sa, transformările făcute cu câţiva ani mai devreme sub conducerea lui Constantin Băicoianu, respectiv a lui Cristofi Cerchez. Intenţiile lui Antonescu în privinţa acestei lucrări finalizate în 1925, sunt descrise în amănunt într-o serie de documente din colecţia Arhivelor Naţionale ale României. Comunicare intenţionează să aducă în discuţie acest proiect ce încheie un şir de tentative, majoritatea eşuate, ce aveau ca scop dotarea Arhivelor cu un local corespunzător.

13.30

Daniel Niculae, Arhitectul peisagist Rebhuhn Fritz şi proiectele sale speciale pentru înfrumuseţarea monumentelor din Bucureşti (19181945) Născut la 28 aprilie 1883 în satul Gellerndorf, districtul Breslan-Germania, arhitectul peisagist Rebhuhn Fritz, după o activitate îndelungată în patria sa, primeşte o ofertă din partea şefului secţiei horticole a oraşului Bucureşti, în timp ce se afla la Expoziţia Mondială a Dendrologilor din Bruxelles din anul 1910. Deşi acceptă iniţial pentru un an, ramâne toată viaţa. O activitate de 32 de ani în slujba Serviciului Horticol al Capitalei, în care, cu toate că era arhitect peisagist, a iniţiat o serie de proiecte destinate înfrumuseţării monumentelor din Bucureşti.

13.50

Joi, 1 octombrie Iaşi

Secţiunea D - SALA REFORMELOR Tehnici şi tehnologii de restaurare Moderatori: Gheorghe Niculescu Virgil Polizu

11.10

Maria Urmă, Casa de pe cascadă, intervenţii de conservare şi restaurare Casa de pe cascadă, proiectată de Frank Lloyd Wright în anul 1935, cu structură din beton armat cu console succesive foarte adânci, a depăşit limitele tehnice din acea perioadă. De mari dimensiuni, cu multe încăperi, cu etaje şi terase decalate, casa are principala trăsătură că este construită pe o cascadă a unui râu, în inima pădurii. Consolele foarte îndrăzneţe au pus serioase probleme constructive încă de la început. Din acest motiv structura a necesitat în timp subconsolidari datorită apariţiei deformărilor. De asemeni, din cauza mediului umed, mucegaiul şi condensul s-au dovedit a fi iarăşi o problemă. Astăzi, datorită unui intens program de conservare şi restaurare, monumentul este complet consolidat şi restaurat atât ca structură cât şi ca finisaj, redându-i-se aspectul iniţial.

11.30

Alexandra Chiliman, Cezar Cozma, Restaurarea muzeului "Teodor Cincu" din Tecuci Casa “Teodor Cincu”, datorită valorii arhitecturii şi a decoraţiei interioare, care îi conferă şi o valoare de raritate şi unicitate, este singurul monument A din Tecuci. Acurateţea cu care sunt executate detaliile pune în valoare faţada. Casa împreună cu grădina sunt o prezenţă remarcabilă la stradă, alcătuind un ansamblu unic, caracteristic sfarşitului de veac al XIX-lea. Muzeul are şi o mare valoare memorial simbolică datorită familiei donatorului, Teodor Cincu, care a contribut la dezvoltarea oraşului, dar şi a evenimentelor importante din istoria noastră care au avut loc în această clădire. Muzeul de istorie este un reper pentru municipiul Tecuci. Colecţia care este expusă este rezultatul unor îndelungi cercetări şi este reprezentativă pentru istoria oraşului şi a judeţului Galaţi. Cladirea se afla într-o stare avansată de degradare, în special datorită umidităţii excesive. Au fost necesare lucrări de consolidare şi de restaurare la nivelul întregului ansamblu arhitectural, atât din punct de vedere structural, cât şi a componentelor artistice şi nu în ultimul rând al reechipării cu instalaţii şi dotări pentru buna funcţionare a acestuia. Intervenţii majore au fost la nivelul parterului şi a faţadelor, cu punerea în valoare a componentelor artistice, dar şi

Secţiunea D - SALA REFORMELOR Tehnici şi tehnologii de restaurare

Joi, 1 octombrie Iaşi

de modernizare a muzeului. Spaţiul util al muzeului s-a majorat, prin mansardarea podului şi introducerea acestuia în circuitul funcţional precum şi prin reevaluarea anexelor. Primăria Municipiului Tecuci a obţinut fonduri europene pentru această restaurare. Mircea Mironescu, Adrian Mircea Stănescu, Teodor Brotea, Radu Comănescu, Daniel Purdea, Mircea V. Stănescu, Intervențiile structurale după cutremurele din 10 noiembrie 1940 şi 14 martie 1977, la bisericile de rit ortodox din România. Învățăminte pentru viitor Comunicarea prezintă problemele legate de intervențiile structurale la bisericile de rit ortodox din România după cutremurele din 10 noiembrie 1940 şi 14 martie 1977. Sunt trecute în revistă stadiul cunoștințelor în domeniu pentru perioadele respective, conceptele de intervenții structurale în cadrul lucrărilor de restaurare, metodele de evaluare prin calcul, conformările și detalierile pentru aceste intervenții, ținând seama de acțiunile seismice dar și de celelalte acțiuni care pot conduce la stări de afectare structurală a acestor construcții, care sunt, multe dintre ele, monumente istorice de mare imporanță pentru patrimoniul nostru cultural.

11.50

Adrian Puişoru, Consolidare şi restaurare Colegiul Naţional – Corp B În anul 1926 se inaugurează căminul de elevi al Liceului Naţional (actualul Corp B), realizat prin contribuţia părinţilor elevilor, în prezenţa ministrului Instrucţiunii Publice, Ion Petrovici. Forma de U în plan a structurii era defavorabilă privind efectul de torsiune generală la acţiunea seismică. S-a observat că la intersecţiile tronsoanelor clădirii au apărut crăpături datorită concentrării eforturilor în zonele respective. Planşeele din lemn şi cele din bolţişoare de cărămidă pe grinzi metalice de peste demisol erau degradate şi nu puteau transmite o încărcare uniformă la pereţii demisolului. Lucrările de consolidare şi restaurare s-au executat în perioada 2012-2013.

12.10

Gheorghe Macarie, Restaurarea unui monument-Casa Burchi Zmeu Lucrarea impune câteva repere istorice din evoluția casei Burchi Zmeu din Iaşi integrate fiind neoclasicismului arhitecturii din

12.30

Joi, 1 octombrie Iaşi

Secţiunea D - SALA REFORMELOR Tehnici şi tehnologii de restaurare prima jumătate a secolului XIX. Se scot în evidență problemele ridicate din restaurarea ornamentelor exterioare ale clădirii.

12.50

Ana-Maria Vlad, Gheorghe Niculescu, Elemente pe bază de cupru - cauze de deteriorare şi metode de intervenţie Decoraţia unor faţade cu elemente pe bază de cupru a dus la apariţia unor probleme specifice, rar întâlnite în alte situaţii similare. Produşii de coroziune formaţi, ce alterau grav aspectul estetic, au fost atipici şi presupuneau existenţa unui mediu puternic alcalin. Cauza apariţiei acestui mediu s-a dovedit a fi aditivii adăugaţi în materialele de construcţie. Determinările au necesitat analize extinse prin fluorescenţă de raze X (XRF) şi difracţie de raze X(XRD). Funcţie de compoziţia produşilor identificaţi a fost stabilit procedeul de tratare pentru revenire la aspectul original şi înlăturarea cauzelor ce au dus la apariţia coroziunii pe suprafaţa decorată.

13.10

Nicoleta Vornicu, Cristina Bibire, Maria Geba, Cercetări privind degradarea biologică a structurilor la monumente istorice din Moldova Dintre factorii cu agresivitatea cea mai ridicată, identificaţi în studiul degradărilor monumentelor istorice şi a elementelor de patrimoniu mobil din interiorul acestora, factorul biologic ocupă primul loc. Indiferent de tipul de structură a monumentului (lemn, piatră, zidărie etc.) consecinţele sunt uneori iremediabile. Lucrarea prezintă aspecte ale degradărilor biologice la Biserica Mănăstirii Moldoviţa, Biserica Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul, Vaslui, Sinagoga Mare, Iaşi, Sf. Nicolae, Botoşani şi încearcă stabilirea unui numitor comun în evoluţia acestui tip de degradare.

15.00Palatul Culturii

Lăcrămioara Stratulat, Gheorghe Baean, Utilizarea bois-cement-ului inventat de Henri Coandă în ornamentația interioară a Palatului de Justiție din Iași (1925) Palatul de Justiție din Iași, opera arhitectului Ion D. Berindei (1925), este în prezent sediul Complexului Muzeal Național „Moldova” din Iași. Pentru o restaurare cât mai adecvată, materialele folosite la realizarea vechilor decorațiuni ale Palatului au făcut obiectul unor atente investigații. Intenția arhitectului I.D. Berindei a fost de a realiza o clădire

Secţiunea D - SALA REFORMELOR Tehnici şi tehnologii de restaurare

Joi, 1 octombrie Iaşi

cu aer de vechime și prestanță istorică, dar folosind materiale moderne, recent apărute pe piață, care își demonstrau astfel performanțele, reducând semnificativ costurile de execuție. Arhitectul Berindei era și reprezentantul firmei care comercializa materiale de construcții realizate după rețetele lui Henri Coandă, recent brevetate. Aceste materiale reprezentau, în epocă, un vârf al inteligenței tehnice românești, care dădea dovadă de creativitate și originalitate. Dintre aceste materiale, un interes deosebit a fost trezit de bois-cement, un material care reușea să imite foarte bine lemnul de stejar. Din acest material au fost realizate lambriurile principalelor săli din Palatul de Justiție. Punerea în valoare deosebită a acestui material s-a făcut în sala Curții cu Juri de la etajul I, care a și primit denumirea de Sala „H. Coandă”, pentru cinstirea memoriei inventatorului noului material (1925). Pentru a pune în valoare această realizare tehnică, a unui material care imită cu naturalețe lemnul, a fost ales ca model cea mai celebră structură de lemn medievală. Este vorba despre șarpanta în console de la Westminster Hall (Londra). La renovările din anii regimului de democrație populară, lambriurile și celelalte decorațiuni realizate din bois-cement au fost acoperite de un strat de vopsea maron, care a ascuns înfățișarea materialului original, timp de mai multe decenii. Lucrările de restaurare aflate în desfășurare au readus la lumină bois-cement-ul lui Henri Coandă, care a trezit interesul specialiștilor, atât din punct de vedere tehnic, cât și din perspectiva valorii estetice. Carmen Solomonea, Restaurarea picturilor murale din pronaosul bisericii mănăstirii Golia. Degradările generate de tehnicile de execuție din secolele XVII și XIX Biserica mănăstirii Golia din Iași, păstrează suprafețe decorate cu picturi murale din secolele XVII și XIX care au fost realizate în tehnica affresco și respectiv mezzofresco. În timp, biserica a suferit multe intervenţii, care au afectat diferenţiat picturile murale. Cercetarea detaliată a creat posibilitatea de a identifica relaţia directă dintre manierele de execuţie tehnică a picturilor şi formele de degradare care s-au produs, cauzate sau influenţate de acestea, efectele acțiunilor de repictare sau refacerile asociate cu

16.00 Mănăstirea Golia

Joi, 1 octombrie Iaşi

Secţiunea D - SALA REFORMELOR Tehnici şi tehnologii de restaurare acțiunile de spălare. Comunicarea prezintă elemente artistice şi stilistice caracteristice picturilor murale din cele două perioade, ale căror particularităţi tehnice conturează conceptul artistic specific epocilor. Intervențiile la nivelul arhitecturii, refacerile și repictările au contribuit masiv la modificarea stării de conservare a pigmenţilor şi preparaţiei picturilor. Recent s-au încheiat lucrările de conservare şi restaurare ale picturilor murale interioare din biserică, în cadrul cărora s-au eliminat refacerile și repictările, s-a stabilizat starea stratului de culoare a celor două tipuri de picturi și s-a recuperat aspectul original din punct de vedere estetic.

Secţiunea A Viaţa monumentelor laice - istorie, arhitectură, arheologie

Vineri, 2 octombrie Chişinău

Moderatori: Mariana Şlapac Sorin Iftimi Mariana Şlapac, Date noi cu privire la cetatea Ismailului Istoria cetăţii Ismailului în perioada otomană poate fi completată cu noi informaţii datorită izvoarelor epigrafice descoperite de autor în Arhiva Militară-Istorică a Rusiei din Moscova. Un interes deosebit prezintă desenul alb-negru („Steme şi inscripţii aflate pe Werk-urile cetăţii Ismailului”) realizat la 9 aprilie 1819 de locotenent-colonelul armatei ţariste Andrei Litov. Printre petroglifele desenate se evidenţiază reprezentarea stilizată a unui derviş surprins într-o ceremonie ritualică, cu mâinile lipite de piept, precum şi cea a „sabiei lui Ali”. Alăturarea componentei spirituale (dervişul) cu cea militară (sabia lui Ali) semnifică o relaţie strânsă dintre misticii şi ienicerii care s-au aflat odinioară în cetate. Alte reprezentări din desenul lui Litov sunt două tamgale cu caracter geometric, vârful de săgeată, semiluna şi soarele, arcul şi săgeata, tugraua sultanului Selim al III-lea, formula musulmană protectoare masha-Allah („aşa a vrut Dumnezeu”) ş.a. Prezintă interes un basorelief original, în care este plasată „mâna lui Fatima”, flancată de două tamgale în formă de şerpi încolăciţi – simboluri care ar putea aparţine emblemei vreunei orte ale ienicerilor staţionaţi un timp oarecare în fortificaţie.

15.00

Mihai-Bogdan Atanasiu, Conacul de la Deleni – ctitorie a boierilor Cantacuzini din veacul al XVIII-lea Ctitorie a celui mai de seamă Cantacuzin din veacul al XVIII-lea, marele logofăt Iordache, conacul de la Deleni este un monument plin de istorie. Construit după model occidental, conacul a constituit un loc predilect de retragere a Cantacuzinilor Deleni atât în vremuri bune, cât şi în altele de restrişte. Frumuseţea locului, precum şi ospitalitatea stăpânilor au făcut ca unii dintre domnii Moldovei să aleagă Delenii ca loc de recreere şi refugiu. Spre finele veacului al XVIII-lea, printr-un complex de împrejurări, întreaga moşie, cu conacul şi biserica din apropiere, au intrat în posesia familiei Ghica, atunci când hatmanul Costache a luat de soţie pe Maria, o fiică a Cantacuzinilor. După acest moment, amintirea vechilor stăpâni s-a pierdut încetul cu încetul, memoria lor păstrânduse doar în frumoasele steme cu imperialul vultur bicefal.

15.20

Vineri, 2 octombrie Chişinău

Secţiunea A Viaţa monumentelor laice - istorie, arhitectură, arheologie

15.40

Sorin Iftimi, Iași la 1848. Memoria clădirilor istorice Momentul revoluției de la 1848 pune în evidență capitala Moldovei ca fiind orașul cel mai estic în care s-a resimțit unda de șoc a acestei mișcări sociale înnoitoare. Generația implicată în revoluție este cea care a realizat ulterior unirea Principatelor Române (1859). Acest al doilea moment istoric este bine reprezentat la nivelul monumentelor de referință. În schimb, clădirile de la 1848, legate de desfășurarea revoluției, au fost mai toate demolate, fără o urmă de memorie sau de regret. Comunicarea se referă la Hotelul St. Petersburg (casa Ghika) unde a izbucnit mișcarea, și la cele două case din Copou: casa logofătului Costache Sturdza, în care a fost semnată Petițiunea-Proclamație, și casa Alex. Mavrocordat, în care au fost arestați principalii participanți la revoluție. Nici una dintre aceste clădiri nu mai există astăzi.

16.00

Alexandru Istrate, Călătorii de studiu desfășurate în Țara Românească în 1861 La finalizarea cercetărilor din toamna anului 1860, comisarii guvernamentali își dădeau seama că o bună parte dintre obiectivele stabilite de comun acord cu ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice nu fuseseră nici măcar tatonate. Rămăseseră prea multe locuri în care nici nu ajunseseră, darămite să mai inițieze vreo documentare. În alte zone, orarul poștalioanelor zoriseră pe cei patru colaboratori ai ministerului, obligându-i să sară peste analize punctuale. Un soi de nemulțumire generală plana la sfârșitul preumblărilor. Dar nu toate neîmplinirile le puteau fi imputate. Proiect ambițios, planificarea vizitării unui număr prea mare de așezăminte într-un interval de doar două-trei luni, lipsa resurselor financiare, șicanele făcute de către egumeni și autoritățile locale se constituiau în explicații plauzibile atingerii parțiale a scopurilor urmărite. Rămăseseră locații necercetate, iar o mulțime de obiecte cu valoare istorică selectate în fuga trăsurilor nu erau încă trimise la București. Se adăugau descoperiri inedite, trecute, în lipsa timpului, pe o listă de așteptare. Toate aceste eforturi păreau a nu fi produs nimic concret. Dorința reluării cercetărilor, condiționări imperative privind salvarea unor piese aflate într-o accentuată stare de degradare conturau premizele susținerii instituționale a unor noi voiajuri. În primele luni ale anului 1861, cei patru reprezentanți guvernamentali, Alexandru Pelimon, Cezar Bolliac, Dimitrie Papazoglu și Alexandru Odobescu, implicați în acțiunile derulate în

Secţiunea A Viaţa monumentelor laice - istorie, arhitectură, arheologie

Vineri, 2 octombrie Chişinău

vara precedentă, înaintau noi memorii către ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice. Cristian Căldăraru, Noi date privind casa domnitorului Al. Ioan I Cuza din Galaţi În data de 24 ianuarie 1939, la 80 de ani de la înfăptuirea unirii Principatelor Române, se inaugura la Galaţi Muzeul de Istorie Casa Cuza Vodă. A fost un ideal pe care gălăţenii l-au dorit realizat chiar din primul deceniu al secolului XX. Primul Război Mondial urmat de o serie de tergiversări ale autorităţilor locale, au dus la amânarea acestui moment până în anul 1937 când comunitatea locală gălăţeană a găsit toate fondurile pentru răscumpărarea casei din Galaţi în care a locuit, până la Unirea din 1859, Alexandru Ioan Cuza cu familia sa. O serie de acte noi de arhivă completează informaţiile ştiute până acum despre istoria acestui imobil.

16.20

Florentina Udrea, Conace boierești din Olt, mărire şi decădere. Studiu de caz - Conacul Argeşanu (Piatra Olt) În Lista Monumentelor Istorice (2010) din România, județul Olt are înscrise 25 de conace boierești ridicate în perioada cuprinsă între sfârșitul secolului XIX și început de secol XX. Acestea, ca si multe alte case si conace, care nu sunt monument istoric dar prezinta o importanță deosebită pentru comunitatea locală, au fost și sunt simbolul unei perioade efervescente ce a caracterizat Oltenia, în perioada de după războiul de independență și până la primul război mondial. Este o perioadă a construcțiilor fastuoase, elegante, expresie a stilului de viață, nivelului de educație coroborat cu dorința de a aduce suflul nou al modernității occidentale în materie de arhitectură; a respectării blazonului de veche familie boierească (Buzești, Darvari, etc.) completat de funcții noi în domeniul politic, militar, diplomatic. Din păcate, jumătate din conace sunt astăzi în stare avansată de degradare, chiar ruine. Conacul Argeșeanu (cod LMI: OT-II-m-B-08986) din oraşul Piatra Olt, cartier Criva de Sus, este unul dintre puținele conace ce a reușit să-și păstreze o stare de conservare relativ bună, deși este sediul unei mici fabrici de prefabricate. Conacul a fost ridicat la sfârșitul secolului al XIX-lea de către moşierul Constantin (Dinu) Marinescu, şi a ajuns în proprietatea familiei general Gheorghe Argeşanu, prim-ministru (septembrie 1939) în urma căsătoriei cu Ana Marinescu.

16.40

Vineri, 2 octombrie Chişinău

Secţiunea A Viaţa monumentelor laice - istorie, arhitectură, arheologie

17.00

Aurelia Trifan, Crama de la Bulboaca (raionul Anenii Noi, Republica Moldova): latura rațională și artistică Gospodăria vitivinicolă de la Bulboaca s-a înscris în istoria vinificaţiei basarabene ca una dintre cele mai impunătoare datorită proprietarului său – Constantin Mimi, care s-a evidențiat nu numai ca activist pe tărâm obştesc, fiind preşedinte al Upravei Zemstvei din judeţul Bender, iar ulterior – al Zemstvei Guberniale, dar și ca promotor al unei viticulturi moderne în Basarabia. Apariția cramei de la Bulboaca a însemnat, din punct de vedere artistic, racordarea la curentele vehiculate în țările europene la sfârșitul secolului al XIX-lea, și anume la cel eclectic. Arhitectura vinăriei are tangenţe cu tradiţiile arhitecturii cramelor chateaux-urilor din Franța, ce se explică prin faptul cercetării de către proprietarul moșiei a arhitecturii cramelor franceze și susținerea relațiilor cu personalități marcante din domeniul vitivinicol din această ţară. Clădirea a fost proiectată cu trei nivele, fiind una dintre cele mai mari fabrici de vinuri din Basarabia de la începutul secolului al XX-lea. La realizarea ei s-au utilizat atât materiale de construcţie tradiționale, clasice, precum piatra de calcar, cât și betonul armat – soluție inovatoare la acea perioadă. Păstrată până în zilele noastre, arhitectura cramei este un exemplu de pătrundere a stilurilor arhitecturale în arhitectura industrială din Basarabia. Se observă o preocupare specială pentru latura estetică: stilul și-a pus amprenta, dând valoare formei arhitecturale.

17.20

Alexandru Levinschi, Modele de dezvoltare a aşezărilor getice fortificate din spațiul pruto-nistrean În silvostepa dintre Nistru şi Prut la ora actuală sunt documentate aproape 50 de aşezări getice fortificate. Conform formelor de relief pe care ele sunt amplasate, circa jumătate (52,8 %) sunt de tip „promontoriu”, cele de tip „pe înălţimi” constituie o treime (30,5 %) şi restul (16,7 %) sunt de tip „mal abrupt”. Din punctul de vedere al complexităţii sistemului defensiv, printre aşezările de tip „promontoriu”, cu val şi şanţ în curbă dinspre câmp, sunt situri cu două până la patru linii fortificate dinspre calea de acces şi situri cu construcţii de tip bastion sau turn la intrare. Printre aşezările circulare de tip „pe înălţimi”, cu sistem defensiv de jur-împrejur, este cazul la Cigîrleni cu sisteme defensive duble în semioval, de o parte şi alta în lungul înălţimii şi urme de locuinţe în afara zonei fortificate. În cazul aşezărilor de tip „mal abrupt” – la Butuceni constatăm noi linii

Secţiunea A Viaţa monumentelor laice - istorie, arhitectură, arheologie

Vineri, 2 octombrie Chişinău

defensive de o parte şi alta a promontoriului cu mal abrupt şi zone locuite în afara incintelor fortificate, ca în cazul aşezării Saharna „La Revechin”. Astfel, prezenţa la aşezările getice a câtorva linii defensive complexe sunt mărturie a dezvoltării „planificate” a siturilor, iar existenţa unor zone locuite în afara incintelor – extinderea neplanificată a aşezărilor. Pauză de cafea

17.40

Vlad Vornic, Cercetări de salvare efectuate în cimitirul sarmatic de la Medeleni, com. Petrești, raionul Ungheni Cimitirul sarmatic de la Medeleni este situat în partea stângă a drumului Chișinău-Sculeni, la circa 1 km nord de râul Prut și la 1,3 km spre nord-nord-est de localitatea Medeleni. Semnalat în iarna anului 2015 cu prilejul lucrărilor de reconstrucție a sistemulului de irigare Blindești, situl a fost cercetat parțial prin săpături de salvare în primăvara acestui an. A fost explorată o suprafață de 864 mp, fiind descoperite cinci morminte de înhumație orientate nord-sud și un complex de cult delimitat de șănțulețe și prevăzut cu intrare în partea de sud. Toate mormintele au fost deranjate din antichitate, scheletele fiind răvășite parțial sau în totalitate. Potrivit inventarului și determinărilor antropologice, mormintele au aparținut unor persoane de gen feminin. Dintre complexe, se remarcă mormântul 1, care era prevăzut cu un inventar bogat ce consta din trei pandantive și 11 aplici vestimentare de aur, 13 mărgele de agat și o fusaiolă de lut. Analiza pieselor de inventar cu valoare cronologică și a altor elemente susține datarea complexelor descoperite în a doua jumătate a sec. I – sec. II d.Hr. Referitor la apartenența etnico-culturală, ritul, practicile funerare și inventarul de obiecte pledează pentru atribuirea necropolei de la Medeleni sarmaților.

18.00

Delia Bălăican, Mausoleul de la Mărăşti – cea mai importantă realizare a Societăţii Mărăşti Mausoleul de la Mărăşti, situat în satul Mărăşti, comuna Răcoasa din judeţul Vrancea cinsteşte memoria soldaţilor căzuţi în Primul Război Mondial. Mausoleul a fost ridicat prin eforturile Societăţii Mărăşti, după proiectul arhitectului Pandele Şerbănescu, cu sculpturi realizate de către sculptorul Aurel Bordenache. „Cea mai frumoasă operă înfăptuită de Societatea Mărăşti“ o reprezintă

18.20

Vineri, 2 octombrie Chişinău

Secţiunea A Viaţa monumentelor laice - istorie, arhitectură, arheologie „criptele-mausoleu a căror frumuseţe şi grandoare nu are egal în ţară şi, după arătările cunoscătorilor, ele sunt unele din cele mai frumoase din Europa“, se afirma în „Darea de seamă“ din 1941 a Societăţii. Organizaţia fondată în anul 1917 a avut ca obiective reclădirea satului Mărăşti, zidirea unei biserici, a unei şcoli şi ridicarea unei criptemausoleu dedicate jertfei ofiţerilor şi ostaşilor români şi străini. Propunerea fusese a generalului Alexandru Averescu, după ideea din timpul confruntărilor militare a generalului Mărgineanu, care a fost şi primul preşedinte activ al Societăţii Mărăşti (1917-1931), urmat de generalul G.A. Dabija (1931-1949). Piatra de temelie a mausoleului a fost pusă la 10 iunie 1928 în prezenţa Reginei Maria şi a unei impresionante asistenţe. Lucrările au fost finalizate în anul 1938. Mausoleul de la Mărăşti este un loc important al memoriei colective, un simbol al luptei românilor pentru unitate naţională.

18.40

Ana-Maria Gavril, Un monument uitat al eroilor din Primul Război Mondial Refacerea armatei române în Moldova, în 1917, a fost atinsă de o epidemie de tifos care a dus la moartea a sute de ostaşi. Locul multor cimitire militare din judeţul Vaslui a fost uitat, păstrându-se doar listele morţilor. S-a păstrat însă un monument, în curtea bisericii Sf. Treime din Dumeşti, care păstrează amintirea acelor vremuri.

19.00

Florin Şperlea, Spaţii publice bucureştene convertite sub influenţă sovietică Comunicarea vizează felul în care s-au organizat spaţiile publice pe axele E-V şi N-S ale Capitalei şi modul în care au fost distruse principalele monumente dedicate unor personalităţi ale istoriei moderne şi contemporane, după instaurarea regimului comunist. De asemenea, sunt prezentate avatarurile unor spaţii publice reconfigurate sub influenţă sovietică.

19.20

Cristian Scăiceanu, Un proiect utopic al sculptorului Spiridon Georgescu: statuia lui Ghiță Cristescu - Plăpumaru O scrisoare din 29 ianuarie 1972, trimisă de Spiridon Georgescu prietenului său Ghiță Cristescu Plăpumaru, ne dezvăluie un proiect inedit al sculptorului, care în ianuarie 1972 are o revelație, în urma unui articol din ziarul Scânteia. În acel moment sculptorul este cucerit de dimensiunea politică a lui Ghiță Cristescu Plăpumaru

Secţiunea A Viaţa monumentelor laice - istorie, arhitectură, arheologie

Vineri, 2 octombrie Chişinău

- primul secretar general al Partidului Comunist Român și unul dintre fondatorii acestuia din 1921 - și îi propune să-i facă o statuie ce urma să fie amplasată într-una din piețele mari ale Bucureștiului. Este remarcabil entuziasmul care l-a cuprins pe sculptor – să nu uităm că avea pe atunci 85 de ani – dar este surprinzătoare lipsa de evaluare a situației politice în care se afla Gheorghe Cristescu Plăpumaru, mai mult decât neglijat de către autoritățile comuniste. Un monument dedicat lui Gheorghe Cristescu Plăpumaru ar fi fost imposibil de realizat în acei ani. Elena Gherman, O reţea de alimentare cu apă din incinta reşedinţei mitropolitane Iaşi În spaţiul dintre reşedinţa mitropolitană şi biserica Sf. Gheorghe s-au executat două casete arheologice cu dimensiunea de 10x10 m necesare amenajări reţelei de drenuri. În ambele secţiuni s-a descoperit o reţea complexă de conducte din ceramică destinată alimentării cu apă a unei părţi din zona centrală a oraşului medieval. Cronologic aceaste conducte au fost utilizate între jumătatea secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XIX-lea.

19.40

Sergiu Musteață, Ion Tentiuc, Ion Ursu, Noi date privind arheologia cetății Soroca (campania 2015) Echipa Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” a continuat cercetările arheologice la cetatea Soroca și în această vară. În acest an săpăturile au fost efectuate în partea de nord-vest a cetății. Investigațiile din 2015 au avut obiectivul precizării configurației fortificațiilor de pământ și lemn, care au existat până la construirea cetății de piatră de la Soroca. Cel mai vizibil în cele două secțiuni cercetate (XII și XIII) s-a dovedit a fi stratul de construcție al cetății de zid, reprezentat de resturi de mortar și moloz, pietre de dimensiuni mici și medii. Printre puținele piese de import menționăm fragmente de vas acoperite cu smalț, dar și fragmente de pahar de sticlă din a doua jumătate a secolului al XV-lea. Fundamentul de piatră al cetății în secțiunea XII are o adâncime de 70-75 cm, iar în secțiunea XII de 90-95 cm. În afară de aceasta, în secțiunea XIII au fost identificate resturile unui șanț, săpat în sol steril, de la vechea fortificație de pământ și lemn. Acesta era adânc de circa 3,0 m. Pe fundul șanțului au fost descoperite două rânduri paralele de gropi de par. Prin această descoperire a fost identificată latura de vest a fortificației de pământ

Susţinere la Soroca

Vineri, 2 octombrie Chişinău

Secţiunea A Viaţa monumentelor laice - istorie, arhitectură, arheologie și lemn, situată la aproximativ 100 de metri de apa Nistrului. Latură de sud a fortificației de pământ și lemn a fost cercetată în 2013 și 2014. Prin cercetările arheologice de la cetatea Soroca din ultimii ani s-a reușit identificarea a două laturi (de sud și de vest) a fortificației de pământ și lemn care a precedat construcția cetății actuale de piatră. Pentru identificarea parcursului șanțului de nord a fortificației de pământ și lemn și a șanțului de est, paralel cursului Nistrului, sunt necesare noi sondaje arheologice.

Susţinere la Soroca

Tamara Nesterova, Cu privire la restaurarea cetăţii Soroca Implementarea proiectului transfrontalier „Bijuterii medievale: cetăţile Soroca, Suceava şi Hotin” de restaurare şi consolidare cu finanţarea Consiliului Europei, a trezit interesul faţă de Cetatea din oraşul Soroca, monument medieval fără repere cronologice sigure. Deşi de mulţi ani se află în atenţia istoricilor, arheologilor, criticilor de artă, cunoaşterea istoriei cetăţii n-a avansat substanţial, vehiculându-se periodic, ba ipoteza originii genoveze a constructorilor, lansată de istoricii ruşi, ba varianta de datare inspirată de tradiţia locală, ce atribuia cetatea lui Ştefan cel Mare, ba bazată pe o informaţie documentar-istorică, de unde iniţiativa ridicării cetăţii la Soroca ar fi fost a lui Petru Rareş în anul 1543. Ultima ipoteză este împărtăşită de mediile savant şi public, fără a se acorda atenţie arhitecturii, care la o atentă cercetare, este un indicator sigur al timpului edificării. Reeşind din analiza imaginilor istorice a cetăţii, a detaliilor păstrate şi a urmelor detaliilor pierdute, privite prin prisma evoluţiei fortificaţiilor europene, se prefigurează convingerea că arhitectura cetăţii Soroca a fost modificată, detaliile influenţând perceperea datării târzii a fortificaţiei. În intervenţiile care au avut loc la începutul sec. XX; în 1934; 1970-1975 şi 2013-2014, detaliile au fost neglijate, cu păstrarea modificărilor anterioare, la care s-au adăugat altele noi. În prezent nu corespunde arhitecturii iniţiale: paraclisul (boltirea, intrarea, cota pardoselii, fereastra mare, canatul portalului), turnul intrării (acoperire inventată, cota joasă a intrării şi a pasajului de trecere); înălţimea merloanelor, înălţimea acoperişurilor turnurilor cilindrice, etc. Neglijarea problemei datării cetăţii de la Soroca, lipsa cercetării arhitecturii în scopul elucidării schimbărilor structurale de către echipa de restauratori, care au desfăşurat intervenţii de proporţii în structura cetăţii, toate au condus la pierderea, în mare parte, a caracterului de document istoric al arhitecturii castelului de la Soroca.

Secţiunea B Viaţa monumentelor religioase

Vineri, 2 octombrie Chişinău

Moderatori: Aurica Ichim Emil Dragnev Manole Brihuneț, Biserica de tip „rotondă” Sf. Mare Mucenic Gheorghe din satul Ciuciulea, raionul Glodeni, Republica Moldova Noile abordări constructive şi tehnologice au îmbogățit tradițiile vechi din arhitectura ecleziastică, marcând evoluția arhitecturii moldoveneşti. În acest context vorbim de utilizarea pietrei în construcție, implementarea proiectelor - „tip”, racordarea la legislația imperială rusă din domeniul construcției. Un loc aparte în acest context revine bisericilor de tip „rotondă”. Avem documentate asemenea biserici în satele Valea Adâncă–Camenca (1831), Drujineni–Făleşti (1831), Zăzuleni–Râbniţa (1845), biserica cu hramul Tuturor Sfinţilor, ridicată prin anii 1818–1830 în Cimitirul Central din Chişinău. Biserica Sf. Mare Mucenic Gheorghe din satul Ciuciulea, raionul Glodeni, Republica Moldova, a fost ctitorită în anii 1820–1831 de către proprietarul moșiei Ciuciulea, asesorul colegial Gheorghe Leondari († 1835). În trecut tufecci-bașa în Principatul Moldovei, tot el a ctitorit și legendara biserică Sf. Haralambie din Iași (construită în anii 1799–1804 în memoria fratelui său Haralambie). În comunicarea de față, axată pe analiza aspectelor istorice, arhitecturale și artistice ale bisericii, pe baza documentelor inedite ne propunem să prezentăm argumente concludente, prin care să demonstrăm că ambele biserici (Sf. Mare Mucenic Gheorghe din satul Ciuciulea și Sf. Haralambie din Iași) înfrățite prin contribuția ctitorului comun, au atât forme arhitecturale (planimetria, decorația) cât și inventarul (iconostasul, clopotele ș.a.) asemănătoare.

15.00

Cătălin Hriban, Relaţii spaţiale între biserică şi ambient urban în Iaşi secolului al XVIII-lea. Interpretare a izvoarelor documentare şi cartografice Relația spațială dintre biserică și ambientul urban se manifestă atât sub forma spațiului gol care definește edificiul în raport cu clădirile înconjurătoare, cât și sub forma relațiilor de distanță, orientare și vizibilitate cu restul orașului, în ansamblul acestuia. Acest atribut spațial al bisericii urbane este foarte important în analiza și interpretarea istorică a spațiului și culturii urbane în Evul Mediu și perioada modernă timpurie.

15.20

Vineri, 2 octombrie Chişinău

Secţiunea B Viaţa monumentelor religioase În cazul orașului Iași, putem corobora informația documentară, publicată, cu sursele cartografice din secolul al XIXlea, care permite o plajă foarte largă de analize dimensionale și interpretări topografice, deschizând calea pentru concluzii importante pentru istoria urbană și cultura spațială, care ar fi dificil de obținut în alt mod.

15.40

Andrei Creţu, Biserica de zid „Sfântul Gheorghe” din satul Laza, județul Vaslui, ctitorie a comunității locale La începutul veacului trecut, biserica de lemn din satul Laza, construită la 1780, se afla într-o stare de degradare avansată. De asemenea, spațiul insuficient al lăcașului de cult, pentru o parohie formată din patru sate – Laza, Sauca, Râșnița și Bejenești – impunea, drept măsură urgentă, construirea unui edificiu care să corespundă nevoilor spirituale ale comunității. Primii pași, privind construirea bisericii de zid, s-au făcut în anul 1902. Au fost întâlniri ale comunității cu autoritățile și preotul și s-au stabilit obligațiile enoriașilor de a susține financiar proiectul costisitor al noului locaș. Deși semnaseră un contract prin care se angajau să doneze o anumită sumă de bani, membrii comunității s-au arătat la început destul de reținuți. Închiderea bisericii de lemn de către autoritățile eclesiastice a fost o măsură dură care a deșteptat conștiința credincioșilor din Laza și a declanșat acțiunea de strângere a fondurilor necesare. Construirea bisericii de zid a început în primăvara anului 1910. În toamnă era terminată bolta și se lucra la turle. Graba cu care s-a lucrat a generat anumite greșeli care au dus la năruirea mărețului edificiu. S-au reluat lucrările în anul următor și au continuat într-o perioadă extrem de dificilă, marcată de războaie și de boli care au secerat nenumărate vieți. Lucrările au fost finalizate în 1919, fiind sfințită, pe 27 octombrie, de arhiereul Iacov Antonovici, locțiitor de episcop al Eparhiei Hușilor.

16.00

Emil Dragnev, Câteva observații privind programele iconografice ale sistemelor de boltire ale naosurilor bisericilor moldovenești din ultimele decenii ale secolului al XV-lea – mijlocul secolului al XVI-lea Lucrările de restaurare la bisericile moldoveneşti din secolele XV–XVI, care au avansat sensibil în ultimele decenii, ne permit să revenim cu mai multe observaţii asupra conţinutului

Secţiunea B Viaţa monumentelor religioase

Vineri, 2 octombrie Chişinău

picturilor murale din această epocă. Până la demararea lucrărilor de restaurare menţionate, cel mai puţin cunoscute din acest punct de vedere, au fost picturile dispuse pe suprafeţele sistemelor de boltire. Cu toate că până astăzi, nu toate picturile din această epocă au fost degajate, în baza studiului monumentelor restaurate (Pătrăuţi, Voroneţ, Popăuţi-Botoşani, Neamţ, Bălineşti, Arbore, Probota, Sf. Gheorghe şi Sf. Dumitru din Suceava, Humor, Moldoviţa) vom încerca să schiţăm câteva observaţii privind concordanţele programelor iconografice ale acestor biserici, în spaţiul menţionat, cu practicile respective din epoca paleologă şi cea post-bizantină din Sud-estul european, precum şi trăsăturile specifice ale monumentelor moldave, evidenţiind şi cazurile de hapax, care apar în unele cazuri. De asemenea, o atenţie specială va fi acordată datelor epigrafice pe care le furnizează aceste monumente din aceiaşi perspectivă comparativistă cu monumentele anterioare sau paralele din alte spaţii. Lilia Zabolotnaia, Prima redare autentică a chipului Mariei (Lupu) Radziwiłł Prezenta comunicare are ca scop abordarea unor asocieri cu chipul Mariei (Lupu) Radziwiłł, reflectate în imaginile ilustrate. La baza demersului ştiinţific stau sursele picturale de epocă: frescele din biserica „Trei Ierarhi” (restaurate în anii ’80 ai secolului al XIX-lea) şi portretul realizat de Kornel Szleglu în 1851, ce a imortalizat imaginea frescelor menţionate, anterioare restaurării. Aceste două imagini extraordinare, prin măiestria lor, reprezintă cele mai veridice surse ale epocii, care ne permit să cunoaştem mai bine personajul studiat de noi, nu numai prin descriere, dar şi vizual. În realitate, portretizarea familiei lui Vasile Lupu în tabloul realizat de Kornel Szleglu reprezintă unica şi veritabila imagine, ilustrând frescele originale din secolul al XVII-lea. Imaginile vor fi supuse unui studiu proteiform, fiind examinate atât din punct de vedere artistic cât şi în calitate de componentă a patrimoniului cultural şi istoric.

16.20

Emanuela Cernea, Epitafuri insolite din necropola brâncovenească a Bisericii Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti Necropola domnească din Biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti se constituie şi se îmbogăţeşte de-a lungul timpului într-o discreţie desăvârşită, judecând după puţinele pietrele tombale de aici care nu pomenesc pe vreunul dintre membrii familiei Brâncoveanu.

16.40

Vineri, 2 octombrie Chişinău

Secţiunea B Viaţa monumentelor religioase Pornind de la aşa zisa descoperire de la începutul secolului al XX-lea a mormântului voievodului martir, Drăghiceanu deschide dosarul documentar al acestei necropole, completat astăzi cu o serie de obiecte din colecţia Muzeului Naţional de Artă al României sau din cea a Bisericii Sf. Gheorghe Nou. Broderiile sau argintăria epocii oferă informaţii inedite despre anii naşterii şi morţii unora dintre membrii familiei Brâncoveanu, confirmând înmormântarea aici a rămăşiţelor pământeşti ale voievodului. Ele susţin însă, în egală măsură, ipoteza repatrierii şi înhumării în biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti a trupurilor tuturor celor ucişi la Ţarigrad, în teribila zi de 15 august 1714, alături de ceilalţi membrii ai familiei Brâncoveanu, ale căror epitafuri se citesc doar în lumina vechilor candele ale bisericii.

17.00

Adelaida Chiroşca, Tipuri mariale consacrate în colecţia de icoane populare din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei Colecţia Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei deţine mai multe icoane populare ce conservează în câmpul lor modele mariale remarcabile – Maica Domnului de la Poceaev, Maica Domnului de la Mănăstirea Iviron, Maica Domnului „Maria a aflat har la Dumnezeu”, Maica Domnului „Mijlocitoarea celor păcătoşi” ş.a. Datate de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, icoanele provin din Basarabia şi din alte regiuni ale Imperiului Rus, inclusiv din spaţiile actuale ale Ucrainei şi ale Belarusului. Aceste lucrări reflectă în compoziţiile lor particularităţile artei iconografice şi elementele tradiţionale caracteristice zonelor unde au fost pictate. În mare parte ele reprezintă icoana casei, care împodobea odată colţişorul de rugăciune al creştinului şi se caracterizează printr-un stil naiv de interpretare. Icoana basarabeană cunoaşte în secolul al XIX-lea o scurtă perioadă de înflorire, exprimând pe de o parte iscusinţa zugravilor cu pregătire specială, pe de alta – aspiraţiile sincere şi inocente ale zugravilor amatori. În această perioadă devin din ce în ce mai frecvente icoanele realizate de meşterii populari, ele reprezentând o adevărată atestare de artă medievală basarabeană. Icoanele de provenienţă ucraineană şi belorusă, inspirate din prototipurile atestate, se remarcă prin expresii fine şi cromatică modestă. Trăsăturile distincte ale acestor icoane sunt decorul floral, sub aspectul trandafirilor stilizaţi din registrul superior, la fel şi stelele de

Secţiunea B Viaţa monumentelor religioase

Vineri, 2 octombrie Chişinău

mari dimensiuni, din veşmintele personajelor. Deşi icoana populară din colecţia muzeului se remarcă printr-o executare mai stângace, ea nu este mai puţin expresivă ca cea de o executare riguroasă. Anca Maria Zamfir, Biserici ortodoxe din orașul Săcele, județul Brașov Studiul își propune să prezinte bisericile ortodoxe din orașul Săcele, județul Brașov, ridicate în secolele XVIII–XX. O parte dintre acestea, ridicate între anii 1794 – 1819, își datorează existența, ca multe altele din Transilvania, Edictului de toleranță promulgat de Iosif al II-lea la 8 noiembrie 1781, prin care ortodocșii din Transilvania, ca tolerați care beneficiau de dreptul exercitării publice a cultului, au primit dreptul de edificare sau renovare a bisericilor de zid. Ridicarea, în aceste condiții, a câte unei biserici ortodoxe în fiecare dintre satele săcelene (în unele cazuri, pe locul unor biserici de lemn mai vechi) și împodobirea lor cu pictură murală, icoane, obiecte de cult și clopote s-au făcut cu ajutorul financiar al fraților întru credință din Țara Românească și Moldova și cu contribuția materială a locuitorilor satelor săcelene. Dacă din punct de vedere al planului și al decorației interioare ele se supun exigențelor cultului ortodox, în ceea ce privește decorația exterioară avem de a face cu o combinație de elemente decorative ale bisericilor din Țara Românească și elemente ale barocului provincial și ale neoclasicismului. Tradiția, moda și meșterii proveniți din medii culturale diverse și-au pus amprenta pe aceste monumente, care ilustrează legăturile săcelenilor cu românii din celelalte provincii românești, circulația meșterilor și a modelelor și deschiderea către soluții constructive și decorative noi, sinteza acestora determinând o tipologie specifică mediului transilvănean al epocii.

17.20

Pauză de cafea

17.40

Liliana Condraticova, Circulația clopotelor în Basarabia în secolul al XIX-lea – prima jumătate a secolului al XX-lea: între est și vest Alături de vase de cult, cruci și icoane de valoare din patrimoniul bisericilor și mănăstirilor din spațiul actual al Republicii Moldova, un loc deosebit revine clopotelor. Sursele de arhivă și documentările de teren ne aduc informații noi privind clopotnițele și clopotele mănăstirilor Bocancea, Hârjauca, Dobrușa, Cosăuți,

18.00

Vineri, 2 octombrie Chişinău

Secţiunea B Viaţa monumentelor religioase Cușelăuca, Noul Neamț ș.a. Nu mai puţin importantă era şi montarea lor, sursele relatând procedura de turnare şi instalare a clopotelor (pentru Catedrala Maicii Domnului din Chişinău clopotele au fost turnate din metalul tunurilor turceşti). Scopul comunicării constă în repertorierea clopotelor datate în secolul al XIX – prima jumătate a secolului al XX-lea și păstrate în lăcașele de cult basarabene, scoaterea în evidență a inscripțiilor ctitoricești și a ctitorilor principali, identificarea turnătoriilor de bază, furnizori ai bisericilor din Basarabia (fabrica lui Râjov, Finleandski, Oloveanişnikov, turnătoriile din Podolia, Arad, Viena ș.a.) și comercializarea prin intermediul saloanelor chișinăuiene (David Cara-Stoianov), determinarea materiilor prime (bronz, aramă), prețurile clopotelor, elementele decorative etc.

18.20

Mircea Tănase, Mănăstirea Răteşti – strălucire, suferinţă şi speranţă Cu o istorie, o viaţă monahală şi o activitate ecleziastică dintre cele mai impresionante, depozitară a unor preţioase colecţii de carte şi artă bisericească veche, dintre care multe pot fi apreciate ca făcând parte din tezaurul naţional, mănăstirea Răteşti, din judeţul Buzău, este una dintre cele mai cunoscute şi mai preţuite lăcaşuri de cult din această parte de ţară. Din nefericire, ploile abundente din primăvara şi vara anului 2014 au cauzat puternice alunecări de teren care au afectat grav clădirile acestui ansamblu monahal, inclusiv biserica mănăstirii. Lucrările de consolidare a terenului şi de refacere, chiar din temelii, a unora dintre clădirile acestui monument istoric necesită eforturi umane şi financiare considerabile, dar care se impun imperativ pentru salvarea şi redarea strălucirii unui punct de referinţă din spaţiul spiritual românesc.

18.40

Maria Popa, Biserica Sf. Gheorghe din com. Tăcuta, jud. Vaslui ctitorie a familiei Sturdza Ctitorie boierească, construită între anii 1839 – 1840 de către vornicul Gheorghe Sturdza şi soţia sa, Smaranda, ca paraclis de curte, biserica face parte din ansamblul conacului cu acelaşi nume. Din punct de vedere monumental, ilustrează evoluţia arhitecturii religioase din eparhia Huşilor, aflată la confluenţa dintre tradiţie (plan) şi inovaţie (asimilarea unor elemente din repertoriul neoclasic

Secţiunea B Viaţa monumentelor religioase

Vineri, 2 octombrie Chişinău

în plastica arhitecturală). Biserica are plan dreptunghiular, cu absida altarului semicirculară, nedecroşată, turn clopotniţă pe pronaos, intrare vest. Faţadele sunt decorate cu elemente din repertoriul neoclasic, ce subliniază structura edificiului şi-i dă supleţe (fronton susţinut de două coloane; pronaos marcat de nişe adâncite în zidărie, străjuite de două coloane; panouri rectangulare, pilaştri şi cornişă cu profiluri simple; ferestre cu deschideri în arc în plin cintru). Turnul-clopotniţă de formă prismatică cu acoperiş bulbat, este marcat de profiluri şi ferestre la fel ca la biserică. La interior, sistemul de boltire se sprijină pe pandantivi şi arcuri dublou (altar – semicalotă, naos – boltă teşită, pronaos – boltă în leagăn). Lăcaşul păstrează o parte din inventarul de cult, donat de ctitori: iconostasul, secolul al XIX-lea, ulei pe lemn, argintărie şi carte religioasă cu inscripţii şi însemnări ale vornicului Gheorghe Sturdza. Demir Dragnev, Bisericile din Basarabia: un proiect de perspectivă Importanţa unor studii enciclopedice, care scot în evidenţă numeroase aspecte ale vieţii religioase din Basarabia, este una apreciabilă. În seria lucrărilor de acest gen, dicţionarul enciclopedic „Bisericile Basarabiei”, primul volum al căruia a văzut lumina tiparului la Chişinău, în anul 2013, îşi ocupă locul binemeritat. Proiectul este bine gândit, în paginile celor şase volume planificate pentru ediţie, fiind realizată o trecere în revistă a istoricului sfintelor lăcaşe din ţara noastră (amplasate în ordine alfabetică), de la apariţie până la etapa actuală. Autorul volumului, Alexandru Cerga, aduce date importante despre istoricul fiecărei biserici şi mănăstiri, completate de descrierea arhitecturală şi artistică a edificiilor de cult. Consemnăm în acest sens şi valoarea informaţiilor aduse cu referinţă la succesiunea preoţilor de la prima documentare a bisericii până la ziua de azi, cu menţionarea contribuţiei aduse de fiecare slujitor etc. Apariţia unor lucrări de anvergură constituie un bun îndemn pentru cercetătorii din domeniul istoriei şi artelor spre continuarea muncii de adunare şi sistematizare a informaţiei pentru a fi accesibilă publicului larg, atât în format tradiţional, pe suport de hârtie, cât şi în format digital, moment care face mai atractiv procesul de studiere pentru tinerii cercetători.

19.00

Vineri, 2 octombrie Chişinău

Secţiunea B Viaţa monumentelor religioase

19.20

Lucian-Valeriu Lefter, Monumente ruinate, amintiri fotografice Degradarea și dispariția monumentelor istorice înseamnă distrugerea urmelor trecutului. Vechi biserici din lemn sau din piatră, bătrâne case boierești au ajuns ruine și au dispărut din cauza vitregiei vremurilor, dar, de cele mai multe ori, din nepăsarea și ignoranța oamenilor și a unor instituții. Avem în vedere câteva asemenea obiective istorice din cuprinsul județului Vaslui, precum bisericile din lemn de la Curteni (sec. XVIII), Laza (1780), Ivești (1840), Portari (1804), biserica din piatră de la Mânzați (1761), ori conacul de la Bârzești al familiilor Cuza și Vârnav și altele. Toate acestea au dispărut sau sunt în stadiu înaintat de degradare, încât doar imaginea fotografică mai este în măsură să readucă la viață locuri și zidiri de odinioară.

19.40

Adriana Natalia Bangălă, Monumente istorice în fotografiile lui Carol Popp de Szathmari, din colecţiile Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Române Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei Române păstrează în colecţiile sale trei albume de fotografii realizate de Carol Popp de Szathmari în perioda anilor 1866 -1870. Ele includ imagini din zona Munteniei, Olteniei, Argeşului, Munţilor Bucegi şi împrejurimile Bucureştiului, printre ele aflându-se şi imagini ale monumentelor istorice bisericeşti cum ar fi: Biserica Colţei din Bucureşti, ruinele cetăţii Târgovişte, Biserica Bistriţa, Biserica Cozia, Biserica Hurezi ş.a., ce se constituie într-o frescă istorică a artei româneşti din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, puse în valoare de tehnica exemplară fotografică a marelui artist român, Carol Popp de Szathmari.

20.00

Alina-Monica Popescu, Surse, influenţe şi tendinţe în arta sinagogală din Moldova Diversitatea modelelor arhitecturale şi de decoraţie interioară a sinagogilor din România reflectă surse tradiţionale provenite din ariile de origine (Rutenia, Polonia, Imperiul Otoman) ale comunităţilor evreieşti ce s-au aşezat aici, dar şi influenţele generate de curente culturale europene (Iluminism, Historism). Articolul îşi propune să analizeze aceste tendinţe estetice într-un context istoric mai larg, pentru a identifica acele trăsături dinstinctive ale artei sinagogale din Moldova.

Secţiunea C Arhitecţi în an aniversar

Vineri, 2 octombrie Chişinău

Moderatori: Dan Dumitru Iacob Narcis Dorin Ion Ion Giurcă, Arhitectul Petre Antonescu membru al Academiei Române Personalitate marcantă a arhitecturii românești, în calitate de arhitect, profesor, rector al Academiei de Arhitectură în perioada 1931-1938, Petre Antonecu a avut un binemeritat loc în rândurile membrilor Academiei Române. La 30 mai 1936 a fost ales membru de onoare al celui mai înalt for de știință și cultură al țării, iar la 19 mai 1945 membru titular, pe locul rămas vacant după moartea lui Liviu Rebreanu. Discursul de recepție a fost susținut la 5 iunie 1947, în prezența regelui Mihai I, răspunsul fiind dat de către Alexandru Lapedatu. În contextul epurării unor membri ai Academiei Române, când s-a prevăzut că ,,Nu pot fi membri ai Academiei Române persoane care, prin activitatea lor, s-au pus în slujba fascismului, reacțiunii, dăunând prin aceasta interesele țării și ale poporului", la 9 iunie 1948 a fost înlăturat din această prestigioasă instituție. A fost reprimit ca membru al Academiei R.P.R. în anul 1955, în cadrul căreia a activat până la decesul său, la 22 aprilie 1965.

15.00

Narcis Dorin Ion, Petre Antonescu – arhitectul favorit al familiei Brătianu Arhitectul Petre Antonescu (1873-1965) – care a dominat şcoala românească de arhitectură timp de mai multe decenii şi a proiectat unele dintre cele mai importante edificii publice şi private din Bucureşti – a adus contribuţii importante la dezvoltarea arhitecturii neoromâneşti în prima jumătate a secolului al XX-lea. Absolvent al Şcolii de Arte Frumoase din Paris (1893-1899), Petre Antonescu va deveni unul dintre marii profesori (1903-1938) şi rectori (1931-1938) ai Şcolii Superioare de Arhitectură din Bucureşti, membru marcant al Comisiunii Monumentelor Istorice (1904-1938), preşedinte al Societăţii Arhitecţilor din România (1912, 1919-1921, 1946-1949) şi al Societăţii Arhitecţilor Diplomaţi (1926-1932). Articolul de față își propune să prezinte reședințele pe care arhitectul Petre Antonescu le-a construit, la București și FloricaArgeș, pentru trei membri marcanți ai familiei Brătianu: Ionel, Dinu și Vintilă Brătianu. Adept al stilului neoromânesc, marele om politic Ion I. C. (Ionel) Brătianu (1864-1927), prim-ministru al României în

15.20

Vineri, Vineri, 2 octombrie 10Chişinău octombrie

Secţiunea C Arhitecţi în an aniversar mai multe rânduri, a găsit în arhitectul Petre Antonescu artistul talentat care va proiecta reședințele sale de la țară și oraș. Astfel, impunătoarea casă Brătianu din București, de pe strada Biserica Amzei nr. 5-9, a fost construită în anul 1908 de antrepriza inginerului Hugo Schmiedigen, după planurile arhitectului Petre Antonescu. Fratele lui Ionel Brătianu, Vintilă Brătianu (1867-1930), va apela tot la serviciile arhitectului Petre Antonescu pentru construirea – în anul 1920 – a casei sale din Bucureşti, situată pe strada Aurel Vlaicu nr. 19. Al treilea frate, Constantin (Dinu) I. C. Brătianu își va construi casa din București, de pe Calea Dorobanților nr. 16, tot după planurile arhitectului Petre Antonescu, optând însă pentru un stil eclectic de influență franceză. Arhitectul Petre Antonescu este şi autorul planurilor după care a fost extins și reamenajat conacul familiei Brătianu de la Florica, situat în oraşul Ştefăneşti (judeţul Argeş). Prima casă de la Florica a fost construită de Ion C. Brătianu în 1858, pe partea de moşie ce i-a revenit după succesiunea tatălui său. Amenajările şi construcţiile pe care Ionel Brătianu le-a făcut la Florica au durat, cu intermitenţe, din 1889 până în 1925. Marea renovare şi extindere a conacului a avut loc în anii 1905-1912, sub directa conducere a arhitectului Petre Antonescu. În 1925, Ionel Brătianu a hotărât construirea etajului al doilea al conacului, mai mult o mansardă, lucrare executată de către inginerul Iliescu. A doua componentă de bază a conacului de la Florica o reprezintă monumentala clădire a fermei, care este opera aceluiaşi arhitect Petre Antonescu, din anii 1905-1912, fiind construită pe două niveluri în stil neoromânesc. Tot arhitectul Petre Antonescu este cel care va proiecta și supraveghea construirea sarcofagelor de marmură din cripta bisericii de la Florica (zidită în 1898, după planurile arhitectului Lecomte du Nouy), în care sunt înmormântați Ion și Ionel Brătianu, făuritorii României Moderne și Mari.

15.40

Sidonia Teodorescu, Aspecte constructive în opera arhitectului Petre Antonescu Personalitatea lui Petre Antonescu (n. 29 iunie 1873, Râmnicu Sărat – d. 22 aprilie 1965, Bucureşti) a dominat activitatea arhitecturală din România în prima jumătate a secolului XX, numele său fiind întâlnit în primele colaborări dintre arhitecţi şi ingineri în ţara noastră.

Secţiunea C Arhitecţi în an aniversar

Vineri, 2 octombrie Vineri, 10Chişinău octombrie

Numeroase lucrări ale arhitectului Petre Antonescu sunt rodul colaborării sale cu ingineri prestigioşi şi inovatori ai acelor vremuri: Anghel Saligny (Silozurile de cereale din Constanţa, 19061909); Elie Radu şi Gogu Constantinescu (Palatul Ministerului Lucrărilor Publice, apoi al Primăriei Capitalei, 1904-1911); C.M. Vasilescu şi Emil Prager (imobilul Societăţii Politehnica, azi, sediul AGIR, 1925-1928); Dumitru Marcu şi Tiberiu Eremie (imobilul de birouri și locuinţe al societăţii de asigurare „Agricola Fonciera”, 1927-1930); Dumitru Marcu (Palatul Facultăţii de Drept, 19331936); Emil Prager (Corpul Funcţionarilor Casei de Credit P.T.T., azi, Teatrul de Comedie, 1915 şi Casa de Cultură a Studenţilor, 19351936). Preocuparea pentru latura constructivă (firmitas, la Vitruviu) a creaţiei sale este vizibilă şi în descrierile pe care însuşi autorul le face sistemelor de construire utilizate în imobilele sale, în lucrarea sa monumentală, „Clădiri. Construcţii, proiecte și studii”, apărută în anul 1963. Autorul menţionează în mod special folosirea betonului armat, atât la aceste clădiri publice, cât şi la numeroase alte construcţii: Cazinoul şi Hotelul „Palace” din Sinaia, Accademia di Roma, Palatul Administrativ din Craiova, Gara Fluvială din Galaţi, în Bucureşti: Institutul de Istorie Universală „Nicolae Iorga”, Arcul de Triumf, Muzeul Arhivelor Statului de la Mănăstirea Mihai Vodă, Banca Marmorosch-Blank, casele Geblescu, Mihail Oromolu, Dinu Brătianu, Ciru Iliescu, Nicolae Malaxa, Vintilă Brătianu etc. Marius Mitrof, Palatul Administraţiei Navigaţiei Fluviale Române Deşi Galaţii, la începutul secolului al XX-lea, era încă cel mai mare port al României, pe malul Dunării gălăţene se găseau doar agenţii de navigaţie străine. În anul 1890, s-a înfiinţat Societatea de Navigaţie Fluvială Română, cu sediul la Galaţi. Din păcate nu avea un sediu care să reprezinte oraşul, importanţa portului şi societatea înfiinţată. Problema construirii unui edificiu reprezentativ se pune deabia în anul 1909, lucrarea fiind atribuită discipolului lui Ion Mincu, arhitectul Petre Antonescu, cel care avea să devină în perioada interbelică rector al Academiei Române de Arhitectură, de numele acestuia fiind legate edificii reprezentative în România cum ar fi: Primăria Capitalei, Facultatea de Drept din Bucureşti etc. Edificiul construit de Petre Antonescu pentru Societatea de Navigaţie Fluvială Română, în Galaţi, a primit denumirea de Palatul

16.00

Vineri, Vineri, 2 octombrie 10 octombrie Chişinău

Secţiunea C Arhitecţi în an aniversar Navigaţiei. Această construcţie era unicat în zonă, cu un program de arhitectură determinat de destinaţie şi de natura terenului, având o decoraţie simplă, realizată cu motive specifice arhitecturii româneşti, elemente ce au determinat ca, peste ani, imobilul să fie clasat ca monument istoric.

16.20

Emanuel Bădescu, Ion Mincu în viziunea lui Toma T. Socolescu Fondatorul stilului naţional în arhitectură a avut în studentul său, Toma T. Socolescu, primul şi cel mai cuprinzător biograf. Textul, o dactilogramă de 190 pagini, deşi abundă în date şi precizări, are căldura proprie învăţăcelului impresionat de maestru, fiind totodată şi o mostră de cum trebuie scrisă o monografie, fiecare lucrare bucurându-se de reprezentare iconografică şi de o analiză atentă, iar când este cazul de un excurs comparatist în trecutul arhitecturii. Per ansamblu, lucrarea profesorului Socolescu are capacitatea de a evidenţia aportul stilistic al maestrului său la includerea în arhitectura europeană a tinerei şcoli de arhitectură româneşti.

16.40

Alla Ceastina, Arhitecți din Basarabia din prima jumătate a secolului al XIX-lea: nume inedite Acum zece ani, în istoriografia națională erau cunoscute cel mult 30 de nume de arhitecți, care au activat în orașele basarabene în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Astăzi, în baza surselor publicate şi a noilor documente depistate în arhivele din Rusia, Ucraina şi Republica Moldova, au fost extinse substanțial cunoștințele noastre și practic dublată această listă, fiind scoase din anonimat nume de referință pentru arhitectura autohtonă. Alături de arhitecți, care au elaborat proiecte ale bisericilor, clădirilor de menire socială etc., un loc aparte revine activității inginerilor cadastrali, care și-au adus contribuția în dezvoltarea urbanistică a Basarabiei. Prin creația lor, arhitecții și inginerii Mihail Ozmidov, Bogdan Eitner, Ivan Harting, G. Torriceli, A. Veisman, F. Boffo, A. Gleining, M. Lubencov, Anton Tirnberg, Andrei Rosițchi, Iosif Bettini, I. Melnikov ș.a. au marcat imaginea arhitecturală și istorică a orașelor Chișinău, Ismail, Tiraspol, Cetatea Albă, Cahul etc. Demersul nostru vine să prezinte o viziune panoramică asupra creației acestor arhitecți, despre activitatea cărora practic nu se cunoștea nimic, astfel fiind atribuite și unele monumente de arhitectură de valoare artistică și istorică, atât păstrate în orașe, cât și

Secţiunea C Arhitecţi în an aniversar

Vineri, Vineri, 2 octombrie 10 octombrie Chişinău

cele pierdute irecuperabil sau denaturate pe parcursul anilor din varia motive. Liviu Brătuleanu, Mergând spre obârșia arhitecturii bisericești, tipul planimetric triconc Triconcul ca tip planimetric cum aveam să o spun cu prilejul unui studiu de arhitectură comparată (destinat a completa Dosarul Neamţ), este cunoscut în tot estul Europei, desigur în mod diferit dar, nicăieri nu a avut o asemenea răspândire ca în Principatele Române, Moldova şi Ţara Românească. Bisericile de “plan triconc” aparţin exclusiv spaţiului cultural de sorginte bizantină; modelul este cel bizantino-balcanic. Triconcul simplu, specific întemeierilor dintâi a unor obşti mici, rod al unui misionarism monastic de propagandă ortodoxă şi grai slavon, s-a propagat cel mai probabil, pe “culoarele culturale” ce existau în evul mediu, dinspre sud, dinspre Ohridul lui Climent şi Naum către părţile de răsărit ale Europei şi apoi la nord de Dunăre către principatele dunărene. Sunt cunoscute cele două mici biserici Sf. Pantelimon și Sf. Naum întemeiate de aceștia pe malul estic al lacului Ohrid, dar la nivel de fundații, elevația acestora rămânând o necunoscută. Mai la sud, în Macedonia grecească, pe malul lacului Orestiada, vis a vis de orașul Kastoria, pe culmea unei coline se păstrează ruinată o biserică Metamorfosi contemporană celor de la Ohrid - construite la cumpăna veacurilor VIII-IX. Cu totul remarcabil este faptul că biserica Metamorfosi, deși grav avariată, prezintă întreaga elevație. Se pot măsura înălțimile până la cupola turlei, se poate vedea cum a fost realizată structura boltirii naosului. Și ceea ce o face mai valoroasă, este faptul că se păstrează etapa originară, fără transformări. În apropiere se văd urme care (sept. 2012) arătau că acolo fusese o mică comunitate monahală. După ce trecusem cu ani în urmă prin zona de obârșie a triconcului consacrat în lumea monahală de limbă şi alfabet slavon - altul decât cel din Bizanţul grecesc - unde se puteau vedea urme la nivelul “arheologic” aveam să văd exemplarul rămas în picioare al primei generații de naos croit ca un triconc (trilob) pe la începutul anilor 900.

17.00

Vitalie Malcoci, Arhitectura tradițională moldovenească – tradiții și inovații Arta tradițională moldovenească, una dintre cele mai

17.20

Vineri, Vineri, 2 octombrie 10 octombrie Chişinău

Secţiunea C Arhitecţi în an aniversar impresionante forme materiale din trecutul nostru, s-a înrădăcinat adânc în orizontul vieţii spirituale sătești, arhitectura constituind cea mai veche şi excepţională ocupaţie, furnizând forme constructive noi, neîntâlnite în arta altor popoare. În acest context, arhitectura tradițională din lemn și piatră din Republica Moldova deţine rolul hotărâtor, fiind unul dintre domeniile cele mai complexe ale patrimoniului cultural autohton. Dezvoltându-se de-a lungul mileniilor, ea a dus la formarea unor tradiţii în construcţia arhitecturii ţărăneşti, la alcătuirea şi evoluţia formelor arhitecturale noi şi la aplicarea ornamenticii şi decorului arhitectural. Comunicarea de față are ca scop descrierea tipologiei formelor arhitecturale țărănești, relevând semnificația ornamenticii şi decorului ca valoare artistică de excepţie a creaţiei populare în cultura tradițională românească.

17.40

Pauză de cafea

18.00

Tudor-Radu Tiron, Un ansamblu de arhitectură tradiţională din zona subcarpatică: comuna Pietroşiţa (judeţul Dâmboviţa) Atestată la finele veacului al XVI-lea, localitatea Pietroşiţa se află situată în partea de nord a judeţului Dâmboviţa, pe valea Ialomiţei. Amplasată pe vechiul drum comercial dintre Târgovişte şi Braşov, satul Pietroşiţa a fost multă vreme centrul vătafilor plaiului Ialomiţei. Bucurându-se, de-a lungul timpului, de o anumită prosperitate rezultată din poziţionarea geografică avantajoasă, precum şi din veniturile rezultate din stăpânirea mai multor munţi, moşnenii din Pietroşiţa au ridicat, între 1765-1767, o elegantă biserică din cărămidă – monument istoric „categoria A”, recent restaurat. Dezvoltarea constantă a comunităţii a avut ca efect ridicarea unui număr însemnat de imobile având funcţia de locuinţă, imobile a căror arhitectură este caracteristică pentru zona subcarpatică. În prezent, aproape 30 de imobile cu caracter laic de pe teritoriul comunei Pietroşiţa sunt înscrise în Lista monumentelor istorice (2010), fiind de remarcat faptul că o parte însemnată a centrului localităţii a fost înscrisă, în aceeaşi listă, ca zonă istorică de „categoria A”. Ideal amplasat în peisajul văii Ialomiţei, ansamblul de arhitectură tradiţională din Pietroşiţa suferă de pe urma inerentelor

Secţiunea C Arhitecţi în an aniversar

Vineri, 2 octombrie Chişinău

lucrări de modernizare, având ca rezultat pierderea irecuperabilă a specificului local. Dan Dumitru Iacob, Palatul Roznovanu din Iași la mjlocul secolului al XIX lea. Planurile clădirii și curții boierești Palatul de pe Ulița Mare din Iași a fost cea mai importantă reședință urbană a familiei Rosetti-Roznovanu și una dintre cele mai reprezentative locuințe boierești din Moldova secolului al XIX lea. Planurile orașului Iași din vremea respectivă, inventarul palatului din 1851, o copie inedită din 1883 a planului proprietății și palatului, reflectând însă o situație mult mai timpurie, și descrierile lui Dumitru C. Moruzi ne vor ghida în încercarea de reconstituire a structurii palatului și curții boierești. Vom insista asupra celor mai importante încăperi, dotări, funcții și servicii existente în palat și vom acorda o atenție specială și acelor elemente de arhitectură care nu se mai păstrează în prezent, precum paraclisul, turnurile de colț și balcoanele din spatele clădirii.

18.20

Valentin Arapu, „Alexandropol” – proiectul edificării unui oraş circular în sudul Basarabiei (începutul secolului al XIX-lea) Stabilirea lui Manuc Bei în Basarabia a fost urmată de lansarea unui proiect ambițios de edificare a unui oraș – Alexandropol. Pentru fondarea oraşului-port „Prințul Armenilor” solicita autorităților ruse să i se acorde terenurile de pământ din apropierea localității Reni, cuprinse în perimetrul Dunăre–Prut–Valul lui Traian–lacul Ialpug. Întreprinzătorul armean solicita şi acordarea unor privilegii de ordin economic şi social pentru colonişti, asumându-şi totodată cheltuielile pentru construirea oraşului şi întreţinerea administraţiei. Planul reprezenta un păienjeniş de străzi dispuse radial, seamănând mult cu cercul solar de la care în formă de raze pornesc străzile. În mijlocul acestui plan erau amplasate clădirile instituţiilor comunale şi reşedinţa lui Manuc Bei. Două dintre străzile centrale realizau legătura cu portul şi carantina. Casele-model care urmau a fi construite, trebuiau să aibă două nivele: la primul era amplasată prăvălia, iar la al doilea domiciliul propriu-zis. Proiectul oraşului, nefiind materializat din cauza decesului lui Manuc Bei (iunie 1817), are multiple similitudini cu planurile unor oraşe-model elaborate cu multe secole înainte. În partea centrală a oraşului, pe un promontoriu, urma a fi amplasată o piaţă în formă dreptunghiulară, pe

18.40

Vineri, 2 octombrie Chişinău

Secţiunea C Arhitecţi în an aniversar laturile scurte ale acestui dreptunghi urmau a fi edificate palatul principelui şi catedrala comunităţii, respectiv, pe laturile lungi proiectul prevedea construcţia instituţiilor administrative şi judecătoreşti. În centrul pieţei era prevăzut un bazin acvatic şi un turn de supraveghere. La intersecţia străzilor radiale cu strada, care forma cercul central, erau amplasate 16 pieţe: opt destinate comerţului şi opt pentru a găzdui centrele de cult şi bisericile.

19.00

Sergiu Tronciu, Pasajul comercial „Pocrovski” din Tiraspol, Republica Moldova Apariţia acestui studiu se datorează mai multor conjuncturi, cum ar fi lipsa unor articole ştiinţifice, cercetări urbanistice, monografii, privind constituirea arhitecturii oraşului fluvial Tiraspol, analizei amplasării edificiilor publice (în cazul dat – complexul comercial) în raport cu arterele principale: acvatică (râul Nistru) şi cea a transportului (strada 25 Octombrie 1917). Autorul determină mai multe etape de dezvoltare a urbei riverane şi fazele de existenţă funcţională a complexului: I – funcţia iniţială (raza de deservire, regimul de înălţime, relaţia plin–gol, stilul arhitectural, perioada edificării etc.); II – funcţia actuală (cu abatere, demolarea cartierului în vederea construirii noului complex locativ). Strada Pokrovskaia este cuprinsă între cetatea de Mijloc și Piața Teatrală. Are o lungime de 2,7 km, de-a lungul căreia au fost amplasate cele mai importante obiective ale vieții sociale, politice, economice și culturale orășenești cu compoziţii spaţial volumetrice vizibile dinspre Nistru. Cartierul cuprins între străzile Şevcenko şi Lunacearski reprezintă un Pasajshopping cu o lungime de cca 100 metri, construit în 1914 sub conducerea consilierului G. Olişevski. Pasajul a fost construit în stil eclectic, ce combină elemente din diferite stiluri, printre acestea se numără elementele clasicismului, detalii caracteristice arhitecturii antice: triglife, ghirlande, pilaştri.

19.20

Angela Munteanu, Peisajul arhitectonic în arta națională moldovenească Peisajul arhitectonic constituie un subiect important, abordat de pictori în timp și în spațiu. Vorbim în primul rând de gravurile de epocă și picturile, care transpun peisaje citadine sau rustice, ale fortărețelor istorice din Basarabia (Tighina, Soroca, Cetatea Albă) ș.a. Ajunse până în ziua de azi, aceste opere reprezintă o sursă interesantă de cercetare atât a construcțiilor arhitecturale ale vremii, cât și a

Secţiunea C Arhitecţi în an aniversar

Vineri, 2 octombrie Chişinău

evoluției artei naționale în ansamblu. Peisajul cuprinde vaste spaţii largi cu podgorii şi codri, sate şi oraşe, locul de frunte ocupând lăcaşele sfinte, care domină centrul compoziţional. Totodată, monumentele arhitectonice astfel imortalizate reprezintă un compartiment valoros al patrimoniului naţional. Scopul comunicării noastre este punerea în evidență anume a peisajelor cu imaginea mănăstirilor, inclusiv ale celor rupestre, a bisericilor, edificiilor sociale și culturale, caselor ţărăneşti din lut cu o prispă şi coloane din lemn sau piatră cu încrustaţii, acoperite cu stuf, cu o poartă la intrare. De menționat, că unii arhitecți au folosit ca sursă de inspirație la realizarea lucrărilor lor anumite elementele arhitecturale și detaliile reflectate în picturile vremii. Abordarea peisajului arhitectonic în lucrările plasticienilor (Porţile lui M. Grecu, Clopotniţa și Sfinţirea Clopotniţei de P. Jireghea, Mănăstiri rupestre de E. Brigalda-Barbas ș.a.) reprezintă o etapă însemnată nu numai în creaţia pictorilor, dar şi în istoria națională a artelor plastice. Lilia Dragneva, Protest prin apelare la memoria colectivă sau protejare prin deresemnificare Comunicarea vizează o descriere și o analiză a unui șir de intervenții artistice, realizate de artiștii vizuali locali și invitați în cadrul proiectului Chișinău – Artă, Cercetare în Sfera Publică (curatoriat de Ștefan Rusu), lansat în anul 2010 la Chișinău. O platformă transdisciplinară, care și-a propus să analizeze legăturile dintre simbolurile politice/culturale şi propagandă, şi impactul lor asupra mediului urban, interferenţa dintre naraţiunile personale şi ideologiile şi discursurile culturale importante, în relaţie cu sfera și spațiul public. Acțiunile și practicile artistice – intervenția Jocul cu memorii vizând schimbarea titlurilor monumentelor de Dumitru Oboroc, Arcul de Triumf suspendat de un copac de ziua Independenței de Ghenadie Popescu, acțiunea Romașca de Tatiana Fiodorova în căminul de familiști, lansarea Stației de Manipulare a Climei în fața Hotelului Național, acțiunea grupului Societe Realiste (Ferenc Grof și Jean-Baptiste Naudy) Steaua Paradisului pe fundalul lacului secat, Memorial pentru o casă demolată – un demers de marcare a unuia din multiplele acte violente față de patrimoniul arhitectural al Chișinăului cu implicarea autorităților publice, de Vladimir Us și altele – au punctat o serie de situații în raport cu politicile promovate de autorități, folosind un set de mijloace creative, care în ansamblu au creat interacțiuni cu alte sfere ale societății.

19.40

Vineri, 2 octombrie Chişinău

Secţiunea D Tehnici şi tehnologii de restaurare Moderatori: Maria Urmă Ioan Sasu

15.00

Alexandrina Cuțui, Restaurarea catapetesmei bisericii ,,Sf. Nicolae” Șoldănești Biserica monument istoric ,,Sf. Nicolae” din Șoldănești Fălticeni a fost construită în anul 1798, de către vornicul Andrei Bașotă. Catapeteasma nu este cea originală. Conform inscripției de pe Icoana Maica Domnului cu Pruncul Iisus, actuala catapeteasmă este făcută în anul 1802. Multiplele forme de degradare prezente la toate nivelele (suportul din lemn, policromie și icoane), au necesitat intrarea catapetesmei în restaurare în regim de urgență. Cele mai mari probleme au fost întâlnite la policromie. Variațiile de temperatură și umiditate, dar și îmbătrânirea liantului din componența grundului, au dus la desprinderi masive ale stratului policrom de pe suprafețele sculptate. Atacul insectelor xilofage au fragilizat lemnul din suportul catapetesmei. Brunificarea stratului de protecție aplicat pe suprafeţele pictate dar și repictările ulterioare au făcut ca procesul de restaurare al stratului pictural să fie și mai dificil. Lucrările de restaurare au fost efectuate în echipă, acestea desfășurându-se pe o perioadă de doi ani.

15.20

Ciprian Tocar, Biserica ,,Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Moara, județul Suceava Biserica cu hramul ,,Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” este situată în partea de sud a satului Moara Nica, din comuna Moara, județul Suceava. Aceasta a fost construită inițial în comuna Bosanci din lemn de stejar, în anul ,,al cincilea dila venirea muscalilor în Moldova” după cum spune inscripția, adică în ,,leat 7282 iulie 8”, deci în anul 1774, în preziua tragicului eveniment al raptului Bucovinei din trupul Moldovei. Biserica a fost construită de popor, din stejarii crescuți pe locul în care a fost amplasată construcția. Lucrările de construcție au fost conduse de către meșterii Kiril Ungureanu și Crăciun Cazac din Udești. După finalizarea lucrărilor, biserica a fost sfințită cu hramul ,,Sf. Gheorghe”. În anul 1920, biserica a fost mutată în Bulai – Moara. După reconstrucția ei, a fost făcută resfințirea, fiind schimbat și hramul. Noul hram primit a fost ,,Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil”. În timp, au fost făcute mai multe lucrări de restaurare. Starea actuală de

Secţiunea D Tehnici şi tehnologii de restaurare

Vineri, 2 octombrie Chişinău

conservare a bisericii este precară din cauza atacului biologic activ dar și al intervențiilor necorespunzătoare care s-au făcut asupra monumentului. Viorel R. Barbu, Diana Iuliana Barbu, Tehnici ale picturii religioase în secolul al XIX-lea – Biserica Sfânta Mare Muceniță Ecaterina din București Studiul “Tehnici ale picturii religioase în secolul al XIX-lea – Biserica Sfânta Mare Muceniță Ecaterina din București” s-a născut din necesitatea acoperirii într-o anumită măsură a unei carențe, în spațiul românesc, care din păcate, s-a perpetuat după anii 1990, prin faptul că domeniul restaurării picturii murale și pe lemn este destul de puțin prezent în publicațiile de specialitate. Dacă în cazul picturii murale în tehnica frescă reușim să întocmim o bibliografie de specialitate, în ceea ce privește pictura religioasă în tehnica ulei din secolul al XIX-lea, studiile de caz sunt aduse destul de rar în atenție. Pictura Bisericii Sfânta Ecaterina din București care este prezentată ca studiu de caz se numără printre cele mai reprezentative lucrări de artă religioasă din secolul al XIX-lea ce au beneficiat de conservarea în proporție mare (de peste 80%) a picturii murale originale și a catapetesmei, executate de Constantin Lecca și Mișu Popp și care, în prezent, suferă o restaurare făcută după cele mai recente norme în domeniu. De menționat că pe lângă rezolvarea problemelor de degradare fizică, chimică sau biologică, cea mai importantă contribuție a intervențiilor de restaurare o constituie fără discuție descoperirea imaginii autentice a reprezentărilor iconografice, imagini ce au fost ascunse mai bine de 100 de ani.

15.40

Olimpia-Hinamatsuri Barbu, Dan Mohanu, Caracterizarea in situ a picturii murale de la biserica Doamnei din București, utilizând microscopia, colorimetria, spectrometria XRF și analiza multivariată a datelor În această lucrare sunt prezentate rezultatele obținute prin aplicarea tehnicilor nedistructive în analiza in situ a picturii. Pentru crearea unei baze de date utile în identificarea pigmenților și de asemenea, pentru analiza picturii originale s-au utilizat un microscop digital, 20 - 230x, cu lumină UV și IR și sursa externă pentru VIS, un colorimetru și un sistem portabil de analiză prin fluorescență de raze X (XRF). Datele obținute au fost stocate, prelucrate și analizate

16.00

Vineri, 2 octombrie Chişinău

Secţiunea D Tehnici şi tehnologii de restaurare utilizând programe de specialitate (o aplicație creată de către secția Investigații a MNIR, în colaborare cu specialiști IT și programul Matlab. Analiza componentului principal (PCA) combinată cu analiza de clusteri a datelor spectrale s-a dovedit a fi o metoda eficientă în caracterizarea picturii, putând fi astfel identificați in situ pigmenții necunoscuți. Aproximativ 240 pigmenți de referiță (Kremer Pigmente) au fost utilizați în acest studiu iar obiectivul cercetat a fost biserica Doamnei din București, monument de secol al XVII-lea. Dintre pigmenții identificați în pictura originală se numară roșu cinabru, ocru galben, miniu, albastru azurit și verde de pământ. Rezultatele obţinute au fost confirmate de analiza prin spectrometrie FTIR-ATR pentru probele prelevate de ocru, miniu, azurit și verde de pământ.

16.20

Natalia Procop, Păstrarea şi restaurarea textilelor din colecțiile muzeale din Republica Moldova Patrimoniul plastic al țării are un rol incontestabil în procesul evolutiv al oricărui gen de artă. În domeniul artei textile bogate colecţii deţine Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală (covoare, costume populare, vestimentaţie orăşenească ş.a.), Muzeul Naţional de Arte a Moldovei (tapiserie, batik), Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei (haine de epocă, covoare ş.a.), Uniunea Artiştilor Plastici din Republica Moldova (tapiserie, batik). Demersul nostru vine să reflecte problemele legate de colecţia de textile din fondurile MNAM, colecţie de o certă valoare artistică, care ne permite să conturăm un tablou amplu cu privire la evoluţia artei naţionale. Actualmente, din lipsa fondurilor financiare, rămâne deschisă nu numai problema achiziţiilor noi, dar şi a creării condiţiilor păstrării şi restaurării obiectelor de patrimoniu.

16.40

Mariana Rusu, Restaurarea cărților de patrimoniu: abordări teoretico-conceptuale Un bun cu valoare deosebită al patrimoniului cultural îl constituie, fără îndoială, cărțile vechi – adevărate monumente ale istoriei, tradițiilor și evoluției unui popor. Pentru a prelungi durata de viaţă a documentelor de patrimoniu, se impune a se acţiona în două direcţii: conservarea preventivă – asigurarea unui microclimat corespunzător şi conservarea curativă – restaurarea documentelor deteriorate, scopul principal fiind redarea funcţionalităţii, precum şi

Secţiunea D Tehnici şi tehnologii de restaurare

Vineri, 2 octombrie Chişinău

prelungirea vieţii documentelor. Restaurarea cărților de cele mai multe ori este un proces ocazional şi impus de o necesitate stringentă, cauzată de starea de conservare a acesteia. Practica restaurării se bazează pe pregătirea ştiinţifică şi istorico-umanistă, pe sensibilitatea culturală şi tehnică a restauratorului. O primă tendință în procesul de restructurare a cărților vechi este axată pe restaurarea integrală a volumelor, restaurări de mare amploare. O altă tendință, mai apropiată de practica internațională, are la bază intervențiile mici asupra cărților, fără ca acestea să fie descusute, fiecare metodă avându-și justificarea sa. Ne propunem să facem o trecere în revistă a principalelor tehnici de restaurare a cărților vechi, referindu-ne la organizarea și funcționarea laboratoarelor de restaurare a cărții și documentelor grafice, prezentând dispozitive, mașini și utilaje, scule folosite în procesul de restaurare. Constantin Firtea, Lucian Soveja, Constantin Gavriloaia, Ionuţ Vasilachi, Florin Adomnoaie, Consolidare şi restaurare la Universitatea din Bucureşti, Corp A, Complex Panduri Ridicată în mai multe etape, construcţia a adăpostit fostul Azil Elena Doamna cu: Şcoală Normală, Şcoală pedagogică, Şcoală primară şi Şcoală profesională. Ulterior, destinaţia clădirii din şoseaua Panduri nr. 90, Bucureşti – corp A s-a schimbat în spaţii pentru învăţământ ale Universităţii Bucureşti, respectiv Facultatea de Chimie, precum şi spaţii închiriate. Construcţia a fost ridicată în ansamblul ei pe durata a 64 de ani începând în 1862 şi terminând în 1926. Procesul de construire a fost unul etapizat, alipindu-se câte un corp în lateralele primelor tronsoane ridicate (A0, A1, A2). Cu o lungime de 236 m, imobilul are o formă neregulată în plan, cu ieşinduri, intrânduri şi corpuri aşezate pieziş. Se menţionează că între tronsoanele executate în perioade diferite, cu rezolvări distincte din punct de vedere al concepţiei, nu există rosturi de separaţie. Imobilul are o structură de rezistenţă alcătuită din pereţi groşi din zidărie de cărămidă plină şi mortar de var, cu planşee din bolţi de cărămidă şi bolţişoare cu profile metalice, planşee din lemn (peste etaj) şi planşee din beton armat (la tronsonul A5). Având în vedere consideraţiile de mai sus, rezultatele măsurătorilor dinamice şi analizele statice liniare, decizia de intervenţie se bazează pe tronsonarea ansamblului în corpuri funcţie

17.00

Vineri, 2 octombrie Chişinău

Secţiunea D Tehnici şi tehnologii de restaurare de perioadele în care au fost construite, concepţia şi alcătuirea structurală şi consolidarea individuală a acestora conform caracteristicilor particulare pe care le prezintă. Soluţiile de consolidare constau în introducerea de elemente verticale din beton armat, introducerea de tiranţi în galerii verticale forate, suprabetonarea planşeelor şi consolidarea fundaţiilor prin eclisarea acestora cu grinzi din beton armat.

17.20

Ioan Sasu, Roxana Nechita, Lucrări de restaurare şi consolidare Ambulatoriul de specialitate – Maternitatea “Cuza Vodă Iaşi“ Monumentul istoric ,,Maternitatea Cuza Vodă”, datat la începutul secolului XX, este amplasat pe parcela deţinută, în Iaşi, str. Cuza Vodă, nr. 34, înregistrat în L.M. I., Cod L.M.I.- 2010 - IS-IIm-B-03847.02 (Clădirea C8-Ambulatoriu). Clădirea C8 - Ambulatoriul de specialitate a avut de la data execuţiei şi până în perioada anilor 2012 diverse modificări funcţionale, cuplarea a două corpuri de clădiri din care a rezultat forma si volumul actual şi diverse intervenţii structurale sau reparaţii. În urma cutremurelor severe suportate, dar şi a intervenţiilor la structura de rezistenţă, corpul de clădire Ambulatoriu de specialitate, a avut degradări majore (conform Expertizei tehnice). Construcţia a fost adaptată ulterior execuţiei, cu practicarea unor goluri în structura de rezistenţă, pentru diverse funcţiuni – în prezent Ambulatoriu Maternitate. Propunerile de restaurare, consolidare, compartimentare pod existent şi refuncţionalizare - prevăzute în proiect, urmăresc înlăturarea cauzelor care au contribuit la degradarea monumentului şi punerea în valoare a acestuia, în cadrul construit existent.

17.40

Pauză de cafea

18.00

Virgil Polizu, Stil neoromânesc, muzeu, parc istoric, restaurare, punere în valoare Vila Minovici - Bucureşti Muzeul Dr. Nicolae Minovici este o construcţie ridicată la partea de nord a capitalei în anul 1905 de către arhitectul Cristofi Cerkez la comanda prof. dr. Nicolae Minovici, medic, pasionat de artă populară românească. Clădirea a fost concepută în stil neoromânesc pe structura planimetrică a unei locuinţe - cula, dar cu funcţiunea de muzeu privat.

Secţiunea D Tehnici şi tehnologii de restaurare

Vineri, 3 octombrie Chişinău

În data de 17 iulie 1937, profesorul Nicolae Minovici donează muzeul şi parcul Comunei Bucureştilor. Donată Municipalităţii din Bucureşti, clădirea a funcţionat, cu perioade de întrerupere, ca muzeu public de artă populară până în anul 2004, an în care este închis ca urmare a avariilor structurale, fiind pusă în pericol siguranţa personalului şi a vizitatorilor. Prezentarea noastră îşi propune, ca pe baza unei analize şi a unui diagnostic a stării de degradare să descrie un concept de intervenţie pentru restaurarea muzeului şi a parcului istoric. Utilizând toate mijloacele moderne care stau la dispoziţia proiectanţilor şi constructorilor dar fără a schimba caracterul monumentelor şi stilul arhitectonic, toate intervenţiile fiind în spiritul regulilor restaurării şi conservării monumentelor istorice, am realizat nu numai protecţia si restaurarea monumentului dar şi valorificarea acestuia în relaţie cu incinta istorică şi cu contextul urban existent, rezultând un ansamblu reintegrat în circuitul social, cultural şi economic urban.

Note