Anul V Nr. 59 - Ianuarie 2010
INTERNET:
www.ianosel.com
Coordonator: Mihai Aurel Ianoşel
Centrul pentru persoanele suferinde de maladia Alzheimer, se doreşte a fi un real suport pentru familiile care au în îngrijire persoane suferinde de această maladie, mai ales în stadiile avansate ale bolii.
Da, a mai trecut un an şi odată cu el şi bucuriile şi necazurile iminente, de care vrând- nevrând avem parte. Ele reprezintă de fapt, „farmecul” vieţii noastre ... . Sfârşitul fiecărui an şi începutul unui an nou, ar trebui să constituie pentru fiecare dintre noi şi un prilej de bilanţ al celor întâmplate în anul anterior. Să conştientizăm unde am greşit şi ce se mai poate îndrepta sau repara. În ceea ce mă priveşte, am avut şi am în continuare puterea să discern şi să aleg drumul cel bun, în funcţie (şi) de aprecierile, opiniile, şi îndemnurile celor mulţi din jurul meu. În multe dintre articolele mele, am folosit sarea şi piperul. În unele cazuri poate, în cantităţi prea mari şi asta a deranjat. Am făcut-o însă de fiecare dată, cu intenţia de a pune degetul pe rană şi de a îndrepta lucrurile. În ce măsură am reuşit, veţi aprecia dumneavoastră, cititorii mei. Editând ziarul de patru ani încoace, mi-am asumat un risc. Întotdeauna cele prezentate, pe unii i-a mulţumit, iar pe alţii dimpotrivă. Marele filozof al Greciei antice, Platon, spunea cândva: „Calea spre nefericire e aceea în care încerci să ii mulţumeşti pe toţi!” ... Micul nostru colectiv redacţional, dorim să fim în continuare alături de dumneavoastră, cititorii noştri, prezentându-vă aspecte pe care le considerăm de interes. Vom rămâne receptivi la sugestiile dumneavoastră, aşa cum am făcut-o şi în multe alte situaţii anterioare. Vom fi şi critici atunci când va fi cazul, chiar dacă cei vizaţi îndeplinesc şi diverse ... „înalte fucţii”. În fond, aşa cum spunea cândva şi actualul preşedinte al ţării, „rolul presei este şi acela de a critica neîngrădit orice persoană aflată în funcţii publice, începând cu Preşedintele României”. Aşadar ... vânt la pupa „CETATEA CIACOVEI” !
În perioada următoare, vom reveni cu imagini şi aspecte din activitatea Centrului. Desigur, ca de fiecare dată în astfel de situaţii, numeroşi sunt cei care caută să-şi aroge „meritele deosebite” în realizarea obiectivului. E drept că în decursul celor 15 ani, mulţi au întins o mână de ajutor, dar ar fi nedrept să nu recunoaştem strădania depusă pe tot parcursul desfăşurării lucrării, de către două persoane pe care timpul cât şi unii localnici, au început deja să le aşeze într-un con de umbră. Numele lor: dr. Rebigea Corina Olga şi ec. Petrişor Rafila. Pentru ceea ce au făcut pentru comunitatea noastră, din partea semenilor care privim cu ochii minţii deschişi, tot respectul şi consideraţia! ... - Redacţia -
- Mihai Aurel Ianoşel -
La 3.12.2009, în prezenţa mai multor reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Timiş, ai Primăriei Ciacova şi ai Consiliului Local al oraşului Ciacova, a avut loc festivitatea de inaugurare a „Centrului pentru Persoane cu Handicap suferinde de maladia Alzheimer - Ciacova”. Cele 50 de persoane care vor fi internate aici, vor beneficia de serviciile calificate ale personalului unităţii, având asigurată o dotare ultramodernă, cu echipamente şi mijloace tehnice speciale, după cele mai înalte standarde în domeniul medical.
Doi veterani de război din Petroman, au depus o coroană de flori la monumentul lui Avram Iancu la Alba Iulia, de Ziua Naţională a României. Numele lor: Mîrşa Ioan şi Magiaru Iosif.