Anul V Nr. 61 - Martie 2010
INTERNET:
www.ianosel.com
Probabil că nu este un locuitor al comunităţii noastre, care să nu fi fost vreodată la Ocico. Şi dacă nu a făcut-o încă, a auzit desigur, de renumita piaţă de vechituri din Timişoara. Curios este faptul că şi în alte comunităţi îndepărtate ale ţării, a fost adoptat acest termen, fiindu-le acordată denumirea, pieţelor cu aceeaşi destinaţie. Mulţi vă veţi întreba ce m-a determinat să abordez un subiect banal, care oarecum este în notă discordantă cu temele abordate anterior. Dar iată motivaţia: Recent mi-a fost dat să fac o deplasare de câteva zile, în Germania. Printre preocupările de sfârşit de săptămână ale celor plecaţi din România, este şi aceea de a merge duminica la ... Ocico. Nu că ar căuta ceva în mod deosebit, dar şi-au făcut un obicei din a se întâlni la această piaţă (în denumirea germană - Flohmarkt), pentru a mai sta la „givan”, la o halbă de bere şi un cârnăcior puternic condimentat. Din vorbă în vorbă, i-am întrebat cum se face că au păstrat în vocabularul lor acest termen şi dacă îi cunosc originea. Niciunul nu a fost capabil să-mi răspundă! În perioada copilăriei mele, eram tare fălos când părinţii îmi permiteau să rămân mai multe zile, la rudele din Timişoara. Dacă prindeam la mijloc şi o duminică, atunci în mod sigur mergeam cu văru-meu cu tramvaiul, la Ocico. Era o piaţă imensă în cartierul Fabrik. Găseai acolo tot ce nu-i era de trebuinţă omului prin casă. Erau expuse şi produse noi, aduse îndeosebi din Polonia. Acestea erau la mare căutare şi nu odată vânzătorul prin înlocuirea etichetelor, le prezenta ca fiind din ... America. Nu doresc să mă refer la varietatea lor, reţinându-vă atenţia cu alt amănunt. Denumirea reală a pieţei, era „Ocskó Tereza”. Era numele unei reprezentante de frunte a Partidului Comunist, care a trăit în perioada 1917 - 1940. Glück Jenő descrie în cartea sa apărută la „Editura politică” - 1978, că a murit în chinuri cumplite, refuzând să-şi trădeze tovarăşii. Pentru „meritele” sale, urmaşii doctrinari au găsit o modalitate la îndemână de a-i păstra vie, memoria. În Timişoara a funcţionat cândva, una dintre cele mai renumite fabrici de ciorapi, din ţară. Numele „eroinei” a fost atribuit şi acesteia. Era o practică, ca şi alte fabrici ori unităţi
economice importante ale acelor vremuri, să primească numele unor politicieni „merituoşi”. Amintesc aici doar faimoasa Fabrică de strunguri „Iosif Rangheţ” din Arad. Vom avea (oare) vreodată şi în Ciacova, un edificiu legat de numele unui politician local?! ...
- MIHAI AUREL IANOŞEL -
Coordonator: Mihai Aurel Ianoşel
În prima lună a primăverii - din 1977 încoace - pe 8 Martie, întregul mapamond serbează ziua femeii şi ziua mamei. Este ziua în care poate, femeia ar trebui ridicată pe cel mai înalt piedestal. În această zi deosebită, trebuie să fim mai mult ca oricând, alături de prietenele, soţiile sau mamele noastre. Să oferim aşadar fiinţei dragi, o felicitare, un buchet de flori sau orice altceva preţios sufletului ei. Să acordăm respect şi recunoştinţă, celor ce au menirea să perpetueze viaţa, iar acolo unde acest lucru nu mai este posibil, să-i respectăm şi să-i păstrăm aşa cum se cuvine, memoria! … - Redacţia NU MAI E MĂICUŢA Nu mai e măicuţa, Frunzele cobor, Singurei copiii Nu mai pot de dor. Şi-au pornit să caute Un zugrăvitor, Care să le-ntoarcă Pe măicuţa lor. Mari zugravi din lume, Iată c-au venit Şi pe albul casei O au zugrăvit. I-au scris ochii, faţa, Părul înflorit, Numai glasul mamei N-au mai reuşit … - Grigore Vieru -
CIACOVA: Maistor Mihaela Bianca - 03.03.; Miloş Ghiorghina - 03.03.; Preot Filip Dorin Iulian - 04.03.; Neamţu Ioan - 05.03.; Jurma Daniela - 10.03.; Kovacs Florica - 11.03.; Tudor (Neamţu) Manuela - 21.03.; Takacs Domnica - 22.03.; Semerean Cristian - 24.03.; Jurma Tiberiu - 27.03.; Jurma Ana Viorica - 29.03.; Popa Cristian Dorian - 29.03.; Bere Eugenia - 30.03.; Peiovici Violeta - 31.03. CEBZA: Treta Ioan - 01.03.; Zamfor Vasile - 15.03.; Ivan Niculae - 16.03.; Musteţiu Florin - 24.03.; Miat Ioan - 26.03.; Sângepan Silvia - 27.03.; Zamfor Ioana 29.03.; Zamfor Florin - 30.03. MACEDONIA: Minda Ioan - 11.03. PETROMAN: Cotuţiu Cornel - 10.03.; Ciucur Petru 18.03.; Doncea Ciprian - 19.03.; OBAD: Doţ Elisabeta - 01.03.; Popa Nicoleta - 01.03.; Oltean Ileana - 01.03.; Gale Viorica - 18.03.; Lazăr Teodor - 21.03.; Vădean Anica - 21.03. Tuturor, din partea redacţiei noastre:
ˆ_t ÅâÄà| tÇ|4Ê