Cetatea Ciacovei nr 65

Page 1

Anul V Nr. 65 - Iulie 2010

INTERNET:

www.ianosel.com

De fiecare dată la redactarea articolului de fond, sunt pus într-o oarecare dificultate. Din multiplele aspecte pe care-mi doresc să le abordez, trebuie să aleg unul singur. Aşa voi proceda şi de această dată, referindu-mă la un aspect care m-a mâhnit în mare măsură (ca să nu folosesc un termen mai categoric: revoltat). Cu riscul de a deranja pe unii, voi repeta cele scrise în ziarul nostru din 1 Mai 2010, în articolul:

Coordonator:

Mihai Aurel Ianoşel Don’ doctor, s-a trezit din comă şi vrea să ştie dacă în Ciacova s-a creat vreun loc de muncă. Spuneţi-i Dvs. că eu n-am curaj!

OMAGIU PENTRU CAMPIOANA MONDIALĂ “Coordonatorul ziarului şi iniţiator al Proiectului de hotărâre privind acordarea titlului de „CETĂŢEAN DE ONOARE” d-nei profesor Ana Nemetz Schauberger, sugerează conducerii Primăriei să organizeze festivitatea de acordare a titlului în ziua de Chirvai - 30.05.2010, prin înmânarea acestuia unei rude apropiate, conform Regulamentului aprobat în acest sens”. Consiliul Local a aprobat în unanimitate Proiectul încă din luna iulie a anului 2009, urmând ca titlul să fie înmânat unui reprezentant al familiei (dată fiind imposibilitatea de deplasare a titularei, din motive de sănătate). Deşi frecvent a fost prezent în Ciacova dl. Iosef Nemetz (frate), conducerea Primăriei nu a găsit de cuviinţă să mişte un deget în cele 11 luni care au trecut. Am făcut o ultimă încercare prin articolul de mai sus. Domnul primar a avut la dispoziţie o lună de zile ca să completeze pe un formular tipizat, preţ de câteva secunde, doar ... un nume. Mâhnirea ce o resimt este cu atât mai mare cu cât la sărbătoarea de “Kirchweihfest” din 30 mai, au fost prezenţi în Ciacova: fiul, fraţii, cumnatele, nora şi nepoţii d-nei Ana Nemetz Schauberger. Deasemeni au fost prezenţi şi unii cetăţeni rezidenţi în Gemania, cândva locuitori ai Ciacovei. Închipuiţi-vă voi cititori ai acestor rânduri, cu ce încărcătură spirituală plecau acasă aceşti oameni şi ce impact avea asupra celor prezenţi, ca după slujba religioasă în biserică, domnul primar să fi înmânat titlul de “Cetăţean de Onoare”, fiului prezent la festivitate. Nu a simţit nevoia să o facă. Dacă era cuprins de emoţii şi mândrie în faţa micului ecran ca mulţi dintre noi cu ceva ani în urmă, pe vremea când Any Nemetz la doar 18 ani a făcut ca pe cel mai înalt catarg la Campionatul mondial de handbal să fie înălţat drapelul nostru naţional şi să fie intonat imnul României, probabil că altfel gândea şi proceda acum. Dacă era elev al Liceului din Ciacova în perioada în care campioana nostră mondială se afla la catedră ca profesor, nu uita acest lucru. Şi poate dacă conştientiza că trebuie să respecte şi opinia unui consilier local care (personal) are în spate aproape o mie de votanţi, ar fi făcut aşa cum a promis, adică ... ceea ce trebuie! M-am referit aici, la o perioadă în care erai fălos să afirmi că eşti ciacovean. Domnul primar era însă atunci pe alte meleaguri şi nu-i reproşez asta. Îi reproşez însă, că nu a îmbrăcat încă ... haina de ciacovean.

Mihai Aurel Ianoşel

Mulţumim pentru ziarul pe care ni-l trimiteţi periodic. Păcat că dvs. nu puteţi vedea reacţia unei citititoare la vârsta senectuţii, acea bucurie a cititorului care aşteaptă ziarul cu expresia simplă, onestă: „ - Aha, mi-ai adus Cetatea lu' Aurică!”. În aceste vremuri triste, am văzut un zâmbet pe faţa ei, pe care azi, eu unul nu i l-am putut aduce. Tocmai de aceea vă doresc să scrieţi în continuare, bucurându-vă de stima nostră! Cu respect, „D”. - 30 mai 2010 Mesaj primit în poşta electronică, pe website-ul personal în fişierul „Guest Book”. Se adaugă altor astfel de gânduri şi aprecieri la adresa ziarului nostru. Ele reprezintă satisfacţia unei împliniri. A faptului că munca micului nostru colectiv redacţional de cinci ani încoace, nu este în zadar. Că prin cele scrise, aducem o fărâmă de bucurie în casele unor oameni, iar acest sentiment nu-şi poate găsi echivalent în vreo răsplată materială ... . - Coordonatorul publicaţiei -

Începând din acest număr, vom prezenta fotografii ale celor ce pentru noi, cei mari, reprezintă florile şi sensul vieţii. Pentru început: Ana - 2 ani (împliniţi în luna mai). Nepoata coordonatorului publicaţiei noastre.


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.