Aquí nací y moriré / Manuel Orestes Nieto by Manuel Orestes Nieto

Manuel Orestes Nieto

Aquí nací y moriré

Manuel Orestes Nieto

Aquí nací y moriré

Diseño y maquetación Salomón Vergara Zárate Ilustración de la portada e interiores Miguel Elías Edición al cuidado del autor

Para Helena, Ethielt EthielĂn e Ivana.

Traducción Alemán: Nely Iglesias-Beate Igler Árabe: Abdul Hadi Sadoun Búlgaro: Violeta Boncheva Chino: Huaping Han Croata: Željka Lovrenčić Estonio: Helina Aulis Francés: Víctor y Grégoire Bergasa Gallego: Pepa Baamonde Guna: Ologwagdi Inglés: Miriam Borham Italiano: Stefanía Di Leo Naso: Rayalef González Neerlandés: Miek Van Goethem Portugués: David Leite Rumano: Carmen Bulzan Turco: Irfan Güler-Pepa Baamonde

ENTRE ÁRBOLES, PECES Y MARIPOSAS

Entre dos océanos está mi patria. En el filamento ístmico llamado Panamá, en el centro continental americano, en la angostura, en la estela y la fugacidad. Nací frente a las olas y moriré en la bajamar. Todos los días -como un milagro acuático- las aguas se van a los confines y vuelven puntualmente entre espumas, sal, ecos y noticias. En este borde de mar la vida está envuelta en un aroma salitre y su piel está tostada por un sol oblicuo y su singular luz. Este tropical recinto es nuestra morada, la casa natal, el arco de nuestro horizonte. “Aquí nací y moriré” es el poema epilogal de un cuaderno poético escrito entre los años 2011 y 2012, titulado: “El deslumbrante mar que nos hizo.” Aquí está ahora publicado en 17 lenguas. Mi gratitud al poeta Alfredo Pérez-Alencart y al artista plástico Miguel Elías, quienes desde la entrañable Salamanca y su generosa amistad, acudieron a mi llamado para hacer este volumen. Con una coordinación de filigrana y relojería, Miguel hizo las imágenes sutiles que evocan los versos del poema y Alfredo invitó con entusiasmo y éxito a catorce traductores, amables y sensibles, a quienes agradezco tanto la delicada transportación de los versos a otras lenguas; otros dos participaron, en lenguas indígenas de Panamá, completando esta polifonía literaria, a partir del poema escrito en español. Así fue posible realizar esta primera edición multilingüe, como voces que reverberan en el dulce corazón de los océanos, en el pergamino acuático de la dulce memoria. ✤

Aquí nací y moriré

Aquí nací, en un diminuto grano de sal que flotó a la deriva y se aposentó en la placenta aguamarina de mi madre. Ella nació de la abuela quien, a su vez, fue hecha de la piel escamada de aquellos que vinieron desde las aldeas distantes en las costas de África. Aquí crecí, en el estallar de las olas contra las rocas y los deshechos de las playas; entre el óxido del hierro que hirió la pureza de las finas arenas.

Aquí nací y moriré

Con maderas añejadas hicimos la casa y las cruces, el muelle de las bienvenidas y de los adioses, nuestras canoas que nos llevaron tan lejos y perduraron tanto como el tiempo transcurrido por el joven guerrero que se hizo anciano. Fui libélula y volé entre un majestuoso mar de mariposas multicolores y fue estremecedor el despliegue del carmesí, del violeta y el bermejo, en las orillas virginales de las playas sin daño. Apiñé los años oyendo el latir de corazones engarzados que aún retumba en los tambores que se descosen y se desguazan; en las caderas sudorosas de las madres que se abrieron como flores pariendo hijos.

Manuel Orestes Nieto

Fue un tiempo muy largo, casi la eternidad en salmuera, entre la pobreza agridulce de la niñez y la longeva concavidad de mis huesos roídos por el rumiar de los días; por años sin dientes que ya no me mordieron el alma. Retornaré a la diminuta bahía de la infancia, a la muralla donde se estrellaba el mar, a las calles de la ciudad ultramarina donde chorrearon amaneceres y atardeceres en el gris de los aguaceros, al charco en la acera y a la puerta de madera. El celeste fue mi vértigo y mi ternura; vi transcurrir un tiempo irrepetible, con destellos lapislázulis, que me colmó de inmensas dichas, insoportables pérdidas y devastadoras ausencias. Caeré lentamente en la refulgencia del agua donde nadé dentro del velo de la libertad.

Aquí nací y moriré

Moriré en la tarde sin poder ver la siguiente aurora; cuando la pizca de sal que fue mi origen se evapore, inevitable, solitaria, pulverizada en átomos errantes y vencida en la luz; cuando la última ola que vean mis ojos se desparrame en la playa y se inicie la resaca que me llevará como un tronco maltrecho, un caracol partido, una espina de pez quebrada, una momia húmeda envuelta en harapos de algas, sin un alarido, sin una queja, con las vísceras hechas añicos y el corazón triturado en una molienda de agua salada y tierra dulce. Naufragará el barco de papel que hice de niño y perdí; pero no lloraré como entonces,

Manuel Orestes Nieto

seguiré trotando junto con los caballos de mar en los jardines del agua, como la segunda infancia, como repasar los años y recoger las sueltas alegrías de la inocencia. Llegarán otros hijos, vendrán las madres de otras madres, y ésta será también su patria sagrada. Aquí estará por siempre el lugar donde nací. Este delicado hilo de luminiscencia que entró a mis pupilas al nacer y salió al morir, en este privilegiado y amoroso filamento de tierra, entre dos prodigiosos océanos.

Alemรกn 16

Hier bin ich geboren und werde ich sterben Traducciรณn : Nely Iglesias y Beate Igler

Hier bin ich geboren, in einem winzigen Salzkorn, das kenterte und sich niederließ in der aquamarinblauen Plazenta meiner Mutter. Sie wurde geboren von der Großmutter, die, ihrerseits, aus der schuppigen Haut derjenigen gemacht war, die von den fernen Dörfern der Küsten Afrikas kamen. Hier wuchs ich heran, mit dem Brechen der Wellen an den Klippen und dem Gerümpel an den Stränden; zwischen dem Rost, der die Reinheit der feinen Sandkörner verletzte.

Aquí nací y moriré

Aus abgelagertem Holz bauten wir das Haus und die Kreuze, die Hafenmauer des Willkommens und des Abschieds, unsere Kanus, die uns gar weit brachten und so lange hielten wie die Zeit, die verging, bis der junge Krieger zum Greis geworden war. Ich war Libelle und flog in einem majestätischen Meer bunter Schmetterlinge, und ergreifend war die Entfaltung von Karminrot, Violett und Scharlachrot an den jungfräulichen Ufern der unversehrten Strände. Ich schichtete die Jahre aufeinander, während ich das Klopfen aneinandergereihter Herzen hörte, das noch in den Trommeln nachklingt, deren Nähte platzen und die vermodern; in den schweißgebadeten Hüften der Mütter, die sich wie Blumen öffneten beim Kindergebären.

Manuel Orestes Nieto

Es war eine sehr lange Zeit, fast die Ewigkeit in Salzlake, zwischen der süß-sauren Armut der Kindheit und der lang andauernden Verformung meiner abgenagten Knochen vom Wiederkäuen der Tage; von zahnlosen Jahren, die mir nicht mehr in die Seele bissen. Zurückkehren werde ich in die winzige Bucht der Kindheit, an die Mauer, an der das Meer sich brach, in die Straßen der Stadt in Übersee, wo Morgen- und Abenddämmerung im Grau der Regengüsse, in die Pfützen auf dem Gehsteig und an die Holztüre flossen. Das Himmelblau war mein Rausch und meine Zärtlichkeit; ich sah eine unwiederholbare Zeit verrinnen mit lapislazuliblauen Strahlen, die mich mit großem Glück, unerträglichen Verlusten und verheerenden Entbehrungen erfüllte. Gleiten werde ich langsam in den Glanz des Wassers, wo ich im Schleier der Freiheit schwamm.

Aquí nací y moriré

Sterben werde ich am Nachmittag, ohne den nächsten Sonnenaufgang sehen zu können; wenn die Prise Salz, die mein Anfang war, sich auflöst, unausweichlich, einsam, in umherirrende Atome zerstäubt und im Licht besiegt; wenn die letzte Welle, die meine Augen erblicken, sich am Strand ausbreitet und die Katerstimmung beginnt, die mich mitnehmen wird wie einen übel zugerichteten Klotz, eine kaputte Schnecke, eine zerbrochene Fischgräte, eine feuchte, in Algenfetzen gewickelte Mumie, ohne Geschrei, ohne Klage, mit zerfetzten Eingeweiden und dem in einer Mühle aus Salzwasser und süßer Erde zermalmten Herzen. Schiffbruch erleiden wird das Papierschiffchen, das ich als Kind bastelte und verlor; doch ich werde nicht weinen wie damals, ich werde weiter neben den Seepferdchen hertrotten

Manuel Orestes Nieto

in den Gärten des Wassers, wie in zweiter Kindheit, wie im Rückblick der Jahre und die losen Freuden der Unschuld einsammeln. Es werden andere Kinder kommen, es werden Mütter von anderen Müttern kommen, und dies wird auch ihre heilige Heimat sein. Hier wird er für immer sein, der Ort, an dem ich geboren bin. Dieser zarte Faden des Lichts, der bei der Geburt in meine Pupillen fiel und sie verließ, als ich starb, auf diesem privilegierten und liebevollen Stückchen Erde, zwischen zwei wundervollen Ozeanen.

ร rabe 22

Traducciรณn : Abdul Hadi Sadoun

Aquí nací y moriré

Manuel Orestes Nieto

Aquí nací y moriré

Manuel Orestes Nieto

Aquí nací y moriré

Manuel Orestes Nieto

Búlgaro 30

ТУК СЕ РОДИХ И ЩЕ УМРА Traducción : Violeta Boncheva

Тук се родих, в едно мъничко зрънце от сол, което плуваше неуправляемо в плацентата от аквамарин на моята майка. Тя е родена от баба ми, която на свой ред бе създадена от люспестата кожа на ония, които са дошли от села далечни по бреговете на Африка. Тук пораснах, в прибоя на морето в скалите и от ненужните неща, изхвърляни по плажовете, между ръждата на желязото, която раняваше чистотата на фините пясъци. 31

Aquí nací y moriré

От старо дърво направихме къща и кръстове, кей за посрещане и за сбогуване на нашите лодки кану, които ни отведоха толкова далече и дълго издържаха, като времето изминало за младия войник, един ден, който остарява. Бях водно конче и летях в едно море величествено от разноцветни пеперуди, и беше стряскащ размаха тъмночервен на виолетката и златисто червеното сред вълните девствени на плажовете. Нанизах годините, слушайки биенето на сърцата, смесено с други хора и то отекваше още във тамбόрите, които се разпарят и разпадат 32

Manuel Orestes Nieto

по ханшовете потни на майките, които се разтварят, като цвете, когато раждат своите деца. Беше време продължително, то беше сякаш време в саламура между сладко-киселата бедност от детството и вдлъбнатината стара на моите кости прегризани от преживяното през дните, заради беззъбите години, които вече не хапят душата ми. Ще се върна назад при малкия залив на детството, до стената, в която се разбиваше морето, на улиците на града ултрамаринен, където тичаха разсъмванията и залезите, между сивия цвят на водите в локвата на тротоара и вратата от дърво.

Aquí nací y moriré

Небесносиньото бе моя лудост и моя нежност. Видях как отминава едно неповторимо време, рисувано с блестящо сини моливи. То ме изпълни с неизмерно щастие, непоносими загуби и липси опустошителни. Ще падна бавно върху сиянието на водата, където плавах под платна свободни. Ще си отида от света привечер, без да мога да съзра лицето на зората идваща, когато щипка сол, която бе рода ми, се изпари необратимо и самотно на атоми блуждаещи,

Manuel Orestes Nieto

когато победена от светлината вълна последна, в очите ми застанала, се разлее на плажа и започне обратната вълна. Ще ме вземе, като някой пън недоодялан, един охлюв преминаващ, шип от разпрана риба, една влажна мумия, омотана в дрипа водорасли, без нито един жален вик, без хленчене, с вътрешности, направени на парчета и смачкано сърце в мелницата от вода солена и земя тъй сладка. Ще се разбие корабът хартиен, който някога като дете направих и изгубих,

Aquí nací y moriré

но няма да плача, както тогава – ще продължа да скитам заедно с морските коне в градини от вода, като във второ детство, като повторно преминаване през всичките години, за да събирам изпуснатите радости на невинността. Ще дойдат други деца, ще дойдат майките на други майки и това ще бъде също твоя свята родина. Тук завинаги ще бъде мястото, където се роди. Онази деликатна нишка на просветлението, която влезе в зениците ми, когато се раждах и изчезна, когато умирах,

Manuel Orestes Nieto

на тази привилегирована и обичана жилка земя, между две чудеса, океаните.

Chino 38

在这里降生，死去 Traducción : Huaping Han

我，在这里出生，在一颗偏离航向微不足道的盐粒里它投落在我母亲宝石蓝色的胎盘上。她来自我的祖母而，我的祖母来自布满鳞片的皮它们从非洲海岸遥远的村庄漂来。我，在这里成长，在那些海浪冲撞砂岩的拍打声中还有那些已经退去的沙滩；在侵蚀着细小砂砾的纯净的铁的蒸发中。

Aquí nací y moriré

用陈旧的木头我们建造了房子，制成了十字架，欢迎和道别的修饰品，我们的小船把我们带去很远的地方，持续了很久就好像时间飞逝了随着年轻的战士老去。我曾是一只蜻蜓飞翔在庄严的五颜六色的海一般的蝴蝶群中红色，紫色还有棕色是那么的让人颤抖，在沙滩上原始的河床上。日积月累倾听着心脏波动的脉搏声至今回荡在耳边慢慢地散开；在这些母亲汗淋淋的胯间像花儿开放一样分娩着生命。

Manuel Orestes Nieto

时间是那么的久，就像饱和盐水中的永恒, 在童年滞涩的贫穷和凄惨瘦骨的凹凸不平中咀嚼着每一天；多年没有了牙齿，以至它们已经不能在啃噬我的灵魂。再回到童年稚小的港湾，回到击退大海的城墙，回到深蓝色城市中的街巷在灰色的暴雨中那里有黎明与黄昏的雨滴，回到人行道的积水处和木门前。蓝色的天空曾让我迷失，让我倍感亲热；我看到了一去不返的时光飞逝，伴随着青蓝色的光，我脑海充满了无数的说法，无法忍受的失去和令人绝望的空缺。我慢慢的落在波光粼粼的水面上在自由的纱幔中，我畅游着。

Aquí nací y moriré

我会死在下午不能再见到下一次曙光；当我生命的那一点盐分蒸发，不可避免，不由自主，在不定的微粒中喷散在灯光中退去；当我眼睛看到的最后一朵波浪在沙滩上散去波浪回旋把我带走，像被摧残的树桩，像没有硬壳的蜗牛，像折断的鱼刺，像包裹在海藻中潮湿的木乃伊，没有哀声，没有抱怨，内脏在变成碎片心，在破碎在一间咸水的磨房和甘甜的土地。我童年做的那个丢了纸船终究会沉落；我将和海中的马一起策马奔跑

Manuel Orestes Nieto

在水的花园中，像第二次童年，像重回那些年找回那些散落的童年乐趣。其他的孩子们会到来，其他母亲的母亲们的会来，它，也会成为你圣神的祖国。它将永远在那里我出生的地方。这根发光的细线进入我的眼中生根走出来去寻求死亡，在这片被偏爱，温柔的纤细之乡，在两片奇妙的海洋之中。

Croata 44

Tu sam rođen i tu ću umrijeti Traducción : Željka Lovrenčić

Tu sam rođen; u sićušnom zrnu soli što je plutalo prepušteno moru i smjestilo se u majčinu posteljicu boje akvamarina. Njezina majka, moja baka, imala je grubu kožu kao i svi oni koji su stigli iz dalekih sela na afričkoj obali. Tu sam odrastao, uz udare valova o stijene i snažne oluje na plažama; među zarđalim željezom koje je narušilo čistoću i finoću pijeska.

Aquí nací y moriré

Od staroga drveta napravili smo kuću i križeve, mol za dobrodošlice i oproštaje, kanue koji su nas nosili u velike daljine i bili trajni kao prolaz vremena u kojemu je mladi ratnik postao starac. Bio sam vilinski konjic i letio među veličanstvenim morem šarenih leptira. Bilo je jako dirljivo vidjeti kako se po obalama očuvanih djevičanskih plaža šire grimizna, ljubičasta i crvena boja. Nagomilao sam godine slušajući kucanje bliskih srdaca koje još uvijek odjekuje u istrošenim bubnjevima koji se raspadaju, u znojnim bokovima majki koje su se, rađajući djecu, otvorile kao cvjetovi. Jako sam dugo, gotovo čitavu vječnost, živio u rascjepu između gorko-slatkog djetinjstva 46

Manuel Orestes Nieto

i starih iskrivljenih kostiju nagriženih dnevnim preživljavanjem i godinama kad sam bio bez zuba da mi više ne ujedaju dušu. Vratit ću se u maleni zaljev svojega djetinjstva, do zida o koji udara more, na ulice prekooceanskoga grada gdje teku svitanja i sutoni, u sivilo pljuskova, u lokve na pločniku, i pred drvena vrata. Nebesko plavetnilo me je opijalo i raznježivalo; gledao sam kako vrijeme, uz sjaj kamena lazura koji me je ispunjavao beskrajnom srećom i uz nepodnošljive gubitke i odlaske što su pustošili moju dušu, nepovratno prolazi. Lagano ću pasti u sjajnu vodu u kojoj sam plivao pod velom slobode.

Aquí nací y moriré

Umrijet ću poslijepodne - i neću moći ugledati slijedeću zoru kad ishlapi moje podrijetlo, neizbježna i samotna mrvica soli, i pretvori se u atome što lutaju; kad je pobijedi svjetlost, kad se na plaži raspadne posljednji val koji vide moje oči i kad se od obale ponovno počne odbijati valovlje koje će me, kao oštećeno deblo, kao prepolovljenu školjku, kao slomljenu riblju kost, kao vlažnu mumiju obavijenu u krpe od algi, rascjepkane utrobe i samljevenoga srca, bez krika i jauka, odnijeti na mjesto gdje se miješaju slana voda i slatka zemlja. Zaplovit će papirnati brod koji sam napravio kao dijete i izgubio ga; ali neću plakati kao tada.

Manuel Orestes Nieto

I dalje ću kaskati zajedno s morskim konjicima u vodenim vrtovima kao da preživljavam neko drugo djetinjstvo, kao da obnavljam godine i skupljam raspršene djetinje radosti. Pojavit će se druga djeca, majke drugih majki, a ovdje će biti i njihova sveta domovina. Tu ću ostati zauvijek; u mjestu gdje sam rođen. U toj profinjenoj svjetlosnoj niti koja je ušla u moje zjenice kad sam se rodio i nestat će iz njih kad budem umro; u tome povlaštenome i ljupkome komadiću zemlje, između dva čudesna oceana.

Estonio 50

Siin sündisin ja suren Traducción : Helina Aulis

Siin sündisin tillukesest soolaterast, mis hulpides triivis ja jäi pidama mu ema meresinises üsas. Ema sündis vanaemast, kes aga oli tehtud soomustega kaetud nahast, mis kattis neid, kes tulid Aafrika ranniku kaugetest küladest. Kasvasin siin, kus lained pekslevad kaljude vastu ja paljastub rannariba ning kus roostejäljed rikkusid peene puhta liiva.

Aquí nací y moriré

Kulunud puidust tegime maja ja ristid, tervituste ja hüvastijättude muuli, oma kanuud, mis viisid meid nii kaugele ja kestsid sama kaua nagu aeg, mis möödus, kuni noorest sõjamehest sai vanaätt. Ma olin kiil ja lendasin värviliste liblikate majesteetlikus meres ning mu hinge mattis verekarva, violetne ja ruuge virvendus puutumata ranna neitsilikel kallastel. Kogusin kokku aastad, kuuldes kokkuliidetud südamete tuksumist, mis müriseb veelgi trummides, lahti hargnevates ja laiali lagunevates, ning emade higistes puusades, mis avanesid lapsi ilmale tuues nagu õied.

Manuel Orestes Nieto

See aeg oli väga pikk, peaaegu igavik soolases vees, lapsepõlve kibemagusa vaesuse ja minu juba ammu õõnsate kontide vahel, mida on mäletseja kombel näsinud päevad ja hambutud aastad, mis enam mu hinge ei hauganud. Naasen lapsepõlve tillukese lahe äärde, müürile, mille vastu peksles meri, kauge linna tänavatele, kus koidikud ja videvikud langesid alla hallides vihmavalingutes; kõnnitee lompide ja puidust värava juurde. Taevasina oli mu peapööritus ja mu kiindumus; nägin lasuriitsiniste sähvatustena möödumas kordumatut aega, mis külvas mind üle ääretu õnnega, talumatute kaotustega ja hävitava eemalolekuga. Langen aeglaselt sädelevasse vette, kus ujusin vabaduse looris.

Aquí nací y moriré

Suren õhtul, nägemata järgmist koidikut; kui haihtub soolakübe, mis oli minu algus, vältimatult, üksikuna, pihustudes uitavateks aatomiteks ja hajudes valguses; kui viimane laine, mida mu silmad näevad, hääbub rannal ja saab alguse allhoovus, mis kannab mind nagu pehkinud ronti, katkist merekarpi, murdunud kalaluud, vetikaräbalatesse mähkunud märga muumiat, karjeteta, ühegi halinata, sisikond teradeks tehtud ja süda peeneks jahvatatud soolase vee ja magusa mulla veskis. Upub paberist laevuke, mille lapsena tegin ja ära kaotasin; ent ma ei nuta nagu toona,

Manuel Orestes Nieto

jooksen edasi koos merihobukestega veeriigi aedades, nagu teises lapsepõlves, nagu aastaid üle vaadates ja süütuse aheldamata rõõme kokku korjates. Tulevad teised pojad, tulevad teiste emade emad, ja sellest saab ka nende püha isamaa. Siia jääb alatiseks minu sünnipaik. Selle helenduse habras niit, mis tuli minu silmadesse sündides ja lahkus sealt surres, sellel erilisel ja armastusväärsel maaribal kahe ääretu ookeani vahel.

Francés 56

Ici je suis né, je mourrai ici Traducción : Víctor y Grégoire Bergasa

Je suis né ici, plongé dans un grain de sel infime qui flottait à la dérive. Il prit place et siège souverain dans le placenta aigue-marine du sein de ma mère. Ma mère naquit de ma grand-mère, fut engendrée sous la peau écaillée de gens venus de villages éloignés des côtes africaines. Ici j’ai grandi, bercé par l’éclat des vagues contre les rochers au milieu des déchets qui jonchent les rives; sur des sables purs blessés par l’oxyde de fer.

Aquí nací y moriré

Nous avons fait nos maisons des vieux bois et nos croix, et le quai des accueils et des adieux, et nos pirogues aux longs voyages des espaces-temps du jeune guerrier devenu vieux. Libellule je fus sur des mers majestueuses aux papillons multicolores, assourdissant flamboiement cramoisi, du violet et du vermeil, sur les rives virginales des plages sans blessure. J’entassai les années écoutant le battement des cœurs enchâssés qui résonne encore dans les peaux des tambours qui se déchirent et s’émiettent dans les hanches en sueur des mères ouvertes comme des calices, qui mettent au monde des fils.

Manuel Orestes Nieto

Ce fut un très long temps, une éternité saumurée, entre la pauvreté aigre-douce de l’enfance et la longue caverne de mes os rongés déglutis par les jours; des années édentées qui ne purent plus mordre mon âme. Je reviendrai vers la toute petite baie de l’enfance, la muraille où s’élançait la mer, les rues de la ville d’outre-mer, où ruisselaient les levants et les couchants dans la grisaille des averses. Je reviendrai... vers la flaque du trottoir, et la porte en bois. J’eus, pour vertige et tendresse, l’azur aux éclats de lapis-lazuli, là, je vis passer un temps sans retour, qui me combla de joies immenses, d’insupportables pertes, d’absences dévastatrices.

Aquí nací y moriré

Je plongerai avec délice dans les eaux éclatantes où, jadis, je nageais ceint de liberté. Je mourrai un soir sans voir pointer l’aurore nouvelle; quand la pincée de sel de mes origines s’évaporera, inévitable, solitaire, pulvérisée en atomes errants, vaincue dans la lumière; quand la dernière vague que verront mes yeux se répandra sur la plage, quand commencera le ressac qui m’emportera tel un tronc malmené, un escargot rompu, une arête de poisson brisée, momie humide enveloppée d’algues effilochées, sans hurlement, sans plainte, les viscères en lambeaux, le cœur broyé dans une mixture d’eau salée et de terre douce. Le bateau égaré que je fis enfant, fera naufrage; mais je ne pleurerai pas comme alors, 60

Manuel Orestes Nieto

je trotterai toujours à côté des chevaux de mer dans les jardins d’eau, comme pour une deuxième enfance, pour remémorer les années et rassembler les joies éparses de l’innocence. Viendront d’autres fils, les mères d’autres mères, et celle-ci, sera aussi leur patrie sacrée. Ici sera pour toujours, le lieu où je naquis. Ce délicat fil lumineux qui perça à ma naissance mes pupilles vierges et sortit au moment de ma mort, dans cette amoureuse et privilégiée frange de terre entre deux océans de prodige.

Gallego 62

Aquí nacín e morrerei Traducción : Pepa Baamonde

Aquí nacín, Nun diminuto gran de sal que flotou á deriva e apousentouse na placenta augamariña de miña nai. Ela naceu da avoa quen, á súa volta, foi feita da pel escamada daqueles que viñeron dende as aldeas distantes nas costas de África. Aquí medrei, No estalar das ondas contra as rochas e nos desfeitos das praias; entre o óxido e o ferro que feriu a pureza das finas areas.

Aquí nací y moriré

Con madeiras avellentadas fixemos a casa e as cruces, o peirao das benvindas e dos adeuses, as nosas canoas que nos levaron tan lonxe e perduraron tanto como o tempo transcorrido polo mozo guerreiro que se fixo ancián. Fun libélula e voei entre un maxestoso mar de bolboretas multicolores e foi estremecedor o despregamento do carmesí, do violeta e o vermello, nas beiras virxinais das praias sen dano. Apiñei os anos oíndo o latexar de corazóns engarzados que aínda resoa nos tambores que se descosen e se despezan; nas cadeiras suorentas das nais que se abriron como flores parindo fillos.

Manuel Orestes Nieto

Foi un tempo moi longo, case a eternidade en salmoira, entre a pobreza agridoce da nenez e a lonxeva concavidade dos meus ósos roídos polo rumiar dos días; por anos sen dentes que xa non me morderon a alma. Retornarei á diminuta baía da infancia, á muralla onde se estrelaba o mar, ás rúas da cidade ultramariña onde chorrearon amenceres e anoiteceres no gris das treboadas, ao charco na beirarrúa e á porta de madeira. O celeste foi a miña vertixe e a miña tenrura; vin transcorrer un tempo irrepetibel, con escintileos lapislázulis, que me colmou de inmensas ditas, insoportábeis perdas e devastadoras ausencias. Caerei lentamente na refulxencia da auga onde nadei dentro do veo da liberdade.

Aquí nací y moriré

Morrerei na tarde sen poder ver o seguinte abrente; cando o chisco de sal que foi a miña orixe se evapore, inevitábel, solitario, pulverizado en átomos errantes e vencido na luz; cando a última onda que vexan os meus ollos se esparexe na praia e se inície a resaca que me levará como un tronco maltreito, un caracol partido, unha espiña de peixe quebrada, unha momia húmida envolvida en farrapos de algas, sen un alarido, sen unha queixa, coas vísceras esnaquizadas e o corazón triturado nunha moenda de auga salgada e terra doce. Naufragará o barco de papel que fixen de neno e perdín; pero non chorarei como entón, seguirei trotando xunto cos cabalos de mar 66

Manuel Orestes Nieto

nos xardíns da auga, como a segunda infancia, como repasar os anos e recoller as soltas alegrías da inocencia. Chegarán outros fillos, virán as nais doutras nais, e esta será tamén a súa patria sagrada. Aquí estará por sempre o lugar onde nacín. Este delicado fío de luminescencia que entrou nas miñas meniñas ao nacer e saíu ao morrer, neste privilexiado e amoroso filamento de terra, entre dous prodixiosos océanos.

Guna 68

We neggweburgi an gwalulesa geb we neggweburgi an burgwebaloe Traducciรณn : Ologwagdi

We neggweburgi, an gwalulesa demar burba abaryagi, we balu burba binna seleali geb an nangi sigisa e burbaga guega. An nan an muugi daniggi an muudi neg diggasur danigusa Africa nagga aggar. We neggweburgi an dunguali, demar aggwa abin yoledii an daggdigude. 69

AquĂ nacĂ y morirĂŠ

Anmar na urgo sergangi neg sobde, urgo sobde bia anmar urmar nague. An mormorgagusa an demar dummaganba guggudigusa, yer an neg daggdigusa, arad, ginnid demar gaggaba. Deob an dungude gwagemar goled iddodi sun anba dambormar goled iddolege eba nangan gwirmagde igi e mimmigan egi gwalulede. Ibamar anga sergude, yoguednaga, an mimmigun geb 70

Manuel Orestes Nieto

emisgwade, emidi an uaya aggudmoga ibamar nadabbidba. Gannar an agbirsoggali an mimmigun bia an daggsa demar dubganbo abingunai, bia anga neg oibodago bia anga neg sedoguo diwied abargi. Ibagwengi, we neggweburgi yer an iddodigusbalina auggi, ibagwendi wileged dummad iddodigus bali. Binnasdiggi an argwan maguoe dii burbaba, bia an ibagwen yer iddodigusa.

AquĂ nacĂ y morirĂŠ

Dad argwanedba an burgwemaguoe neg oiboged daggosuli balu daggeyob, an binnasdiggi binyemaguoe, walagwen, degi, an yoggumaguoe nabbi demar daggsa, igi udurun demarba binna selemaguoe, deob an yoggumoguoe. An garda ur bibbi an mimmigun sobsadi, anibe yoggusa an abina bar bosuli, an yer iddonadabboe bergwable demar ibdurganba, igi dule gannar gwalulesayobi alledidigudoe. An sorba, mimmigan baidmala nonimaloe baid nangan nonimarmogoe 72

Manuel Orestes Nieto

geb e nandummadgan deobmo we neggwebur e Nabbgwanaga gumogoe. Andi an we neggwegurgi gudigoe, bia an gwalulesa. E Dad Ibe an daggsadi an gwalulesgu, deob angi nabaloe an burgwisar, we sabgued nabbagi demar abaryagi naid.

InglĂŠs 74

Here I was born and here I will die TraducciĂłn : Miriam Borham

Here I was born, in a tiny grain of salt that floated adrift and lodged in the aquamarine placenta of my mother. She was born from the grandmother who, in turn, was made of the scaled skin of those who came from the distant villages on the coasts of Africa. Here I grew, in the clash of the waves against the rocks and the waste of the beaches; amidst the rust of the iron that wounded the purity of the fine sand.

AquĂ nacĂ y morirĂŠ

With aged wood we built the house and the crosses, the dock of welcomes and goodbyes, our canoes that bore us so far and lasted as long as the time it took for the young warrior to become an old man. I was a dragonfly and flew amid a majestic sea of multicoloured butterflies and the display of crimson, of violet and russet, in the virginal shores of the unharmed beaches was heart-rending. I piled the years hearing the beat of the mounted hearts that still resounds in the drums which are unstitched and dismantled; in the sweating hips of the mothers who opened like flowers giving birth to their children.

Manuel Orestes Nieto

It was a long time, almost eternity in brine, between the bittersweet poverty of childhood and the long-lived concavity of my bones gnawed by the chewing of the days; by toothless years that no longer bit my soul. I will return to the minute cove of my childhood, to the wall against which the sea clashed, to the streets of the ultramarine city where dawns and dusks gushed in the grey of the downpours, to the puddle on the curb and the wooden door. Azure was my vertigo and my fondness; I saw an unrepeatable time go by, with lapis lazuli sparkles, that showered me with immense joys, unbearable losses and devastating absences. I will slowly fall in the brilliance of the water where I swam within the veil of freedom.

AquĂ nacĂ y morirĂŠ

I will die in the evening unable to see the following dawn; when the pinch of salt that was my origin evaporates, inevitable, solitary, pulverized in errant atoms and defeated in the light; when the last wave that my eyes see is spilled on the beach and starts the undercurrent that will take me like a battered log, a cracked snail, a broken fishbone, a humid mummy enveloped in seaweed rags, without a cry, without complaints, with my guts torn to pieces and a crushed heart in a milling of salt water and sweet soil. Wrecked will be the paper boat that as a child I made and lost; but I will not cry as I did then, I will continue to run with the seahorses in the gardens of water,

Manuel Orestes Nieto

as a second childhood, reviewing the years and collecting the sporadic happiness of innocence. Other children shall arrive, the mothers of other mothers shall come, and this shall also be their sacred homeland. The place where I was born shall forever remain here. This delicate thread of luminescence that entered my pupils at birth and left in death, in this privileged and loving strand of earth, between two prodigious oceans.

Italiano 80

Quì sono nato e quì morirò Traducción : Stefania Di Leo

Quì sono nato, in un piccolo granello di sale che galleggiò alla deriva e si ripose nella placenta acquamarina di mia madre. Lei nacque dalla nonna, a sua volta, fatta di pelle squamata di quelli che vennero dai borghi distanti dalle coste dell’ Africa. Quì crebbi, nell’ espandersi delle onde contro le rocce dei detriti delle spiagge; fra l’ ossido di ferro che ferì la purezza di fine arene.

AquĂ nacĂ y morirĂŠ

Con legni vecchi fecimo casa e croci, nel molo dei benvenuti e degli addii, le nostre canoe che ci portarono cosĂŹ lontano e durarono molto come il tempo trascorso dal giovane guerriero che si fece anziano. Fui libellula e volai in un maestoso mare di farfalle multicolori e fu tremante la distribuzione del rosso, del violetta e del vermiglio, nelle rive vergini delle spiagge senza danno. Affollai gli anni ascoltando il battito di cuori pressati che ancora ronza nei tamburi che si scuciono e si rompono sui fianchi sudorosi delle madri che si aprirono come fiori partorendo figli.

Manuel Orestes Nieto

Fu un tempo molto lungo, quasi un’ eternità nella salamoia, fra la povertà agrodolce della fanciullezza, e la longeva cavità delle mie ossa rosicate, per il ruminare dei giorni, per anni senza denti che ormai non mi morsero l’ anima. Ritornerò nella piccola baia dell’ infanzia, nella muralla dove si sbatteva il mare, nelle strade della città ultramarina dove gocciolano albe e tramonti nel grigiore degli acquazzoni, la pozzanghera nella banchina e la porta di legno. L’ azzurro fu la mia vertigine e la mia tenerezza; vidi trascorrere il mio tempo irripetibile, con lampi lapislazzuli, che mi colmò di immense fortune, insopportabili perdite e devastatrici assenze. Cadrò lentamente nel fulgore dell’ acqua dove nuotai nel velo della libertà.

Aquí nací y moriré

Morirò nel meriggio, senza poter vedere la seguente aurora; quando un pizzico di sale che fu la mia origine evapori, inevitabile, solitario, polverizzato in atomi erranti e vinta nella luce; quando l’ ultima onda che vedono i miei occhi si sparga nella sabbia ove inizi la risacca che mi porterà come un tronco malandato, una lumaca rotta, una spina di pesce bruciata una mummia umida avvolta in stracci d’ alghe, senza un grido, senza un lamento, con le viscere fatte brandelli con il cuore triturato in una poltiglia di acqua salata e di terra dolce. Naufragherá la barca di carta che feci da bambino e persi; ma non piangerò come allora, continuerò a trottare come cavallo di mare 84

Manuel Orestes Nieto

nei giardini dell’acqua, come la seconda infanzia, come ripassando gli anni a raccogliere le sciolte allegrie dell’ innocenza. Arriveranno altri figli, verranno madri d’altre madri, e questa sarà pure la loro patria sacra. Questo sarà per sempre il luogo ove son nato. Questo delicato filo di luce che entrò nelle mie pupille nascendo ed uscì morendo, in questo privilegiato ed amoroso lembo di terra, in questo privilegiato ed amorevole filo di terra, fra due prodigiosi oceani.

Naso 86

Tjä weno ega shinmokë nã Traducción : Rayalef González

Tjä weno nã, Dłungna akwowa kjing, E Jëkto pjola dłung kjing, Ga pjono ööto bor mekë roy. E weno tjëtë shwoy dbayo, Pogło ña wen tjwe oba kjok pjola África nobgayo, tjwe dłung sorgo włenῖ. Tjä kuno nã, Dłung pjë ako wokso go shko, Ła włiwłi shko; Dröng sho diow tjrëko, Łago drëpdrë amẽ shko. U Iworowa kjorkjwan wołëso go, Sbö ñagło iyak, e míga łëy bi pjeiga kong shtoyo;

Aquí nací y moriré

Jöłö łëy enkong enido e bi kjiong, Shi söra pjolae, e beno łok bitjok woyo jey shëme, Bi ënkjwaga mite e ööto tjłabła kῖshko. Tjä posgono sriöng, Tjä dbukto akjuenta wołëso dłüng tjrëko, Dbukto łok dłung sorgo, no ar shëm shko ga: Bayo srësrëng, dinding, błisbłis, inor ga tjä sëya shëm era. Łü shtorot, Shung tëyo iwe łok wołëso kotso go ga, Bi mekë nana włeni siëk shoria uara, Bi ãwã wẽña tjwe kłüng ëre kjingo wło. E kjok wop arae, sira obi ga sbö dbar włeni, Songkono kjwosirwa shü włeni, dbar jek ga: Dbogło dbo ame, ługo ga kowo drete, Ba pjługwo ue kuga ame. Tjä to iron bor chida dbario shko, Dłung pjë ako wokso go obi, Irbo wołëso kjok srila shtoyo shko,

Manuel Orestes Nieto

Shünio shrono kjok srönto, kjok sën Bayo sãsã, shrik shrik shko, Dibang beno kjersłong, irbo sorgo kjok shko obi. Tjä chida shko ga ding ding e or bor Tjörsłong ega bor jarsłong, e dbario to jek pjire, Inor amẽ, ñagło ra beno łok borgo, Tjä opino, kjimtara ara, genῖo shëbo jerot ara. Wor ga tjä jet łon di roy obi, Tjä dëna wono jek woidorot shko, Shëme łaga ërë shëm shko. Kjok sen ga tja brik na dbayo Dlo kala wen bon in ame, Dlung bor wenga diano dret, she e beno ame shko, la dlungyo in pjir betshko. Tja ame shko ga tja soya lok kjor wleni Rengkwa sag bey wleni Tja taiwe lok, kjlosho diyroso go Tja kowe ame, tja slar ame, Bor pjlugwo klak bu pjit she e kuya ame. 89

Aquí nací y moriré

Kjibokwo kjionwã shariorot tjä chida shko, Jerot to, e pir łëp de. Genῖo tjä slar amẽ, tjä to jëk mã dłüng no so tjok, Nana diyroso tjrëko, shariotot tjä dwłasłë shko dik, Łüyo shtët ga, tjä robie ga, e dbario ga tjä chida, Tjä son e shë e mider shëm obishko. Wapga obłë tjwe Mekëga wen tjwe mite, bi shtoshko, Bi pak shariey tjwłõ ara ëre ber bakong. Łü jek ga bor kjok ëre, Tjä weno shko ber nã, e pjir amẽ. Kji ëre ña bayo dło kãłã włenῖ, Tjä chida ãwã shko ga robiono bor bokwo roy E to brik botjok tjä shinmokë dbario shko, Kłün wołëso ëre ber bu dłung kësbang tjrëko.

Manuel Orestes Nieto

NeerlandĂŠs 92

Hier ben ik geboren en zal ik sterven TraducciĂłn : Miek Van Goethem

Hier ben ik geboren in een piepklein korreltje zout dat stuurloos afdreef en onderdak vond in de zeeblauwe placenta van mijn moeder. Zij werd geboren uit de oma die op haar beurt gemaakt was uit de argwanende huid van hen die kwamen van de afgelegen dorpjes aan de kusten van Afri ka. Hier ben ik opgegroeid waar de golven uiteenspatten tegen de rotsen en de brokstukken van de stranden; tussen het roest van het ijzer dat de puurheid aantast van het fijne zand.

Aquí nací y moriré

Met oude stukken hout bouwden wij het huis en de kruisen, de kade van verwelkoming en afscheid en onze kano’s die ons zover wegbrachten en zolang meegingen als een jonge krijger tijd doorloopt tot hij ouderling wordt. Ik was een libel en fladderde tussen een majestueuze zee van veelkleurige vlinders en huiveringwekkend was de ontplooiing van karmozijn, violet en vuurrood op de maagdelijke oevers van de ongeschonden stranden. Ik stapelde de jaren op en hoorde het kloppen van aaneengesloten harten dat nog weerklinkt in de tamboerijnen die zich de vrije loop laten en kapotgaan op de zweterige heupen van de moeders die zich openden als bloemen om kinderen te baren.

Manuel Orestes Nieto

Het was een heel lange tijd, bijna de eeuwigheid in de pekel, tussen de zoetzure armoede van de kindertijd en de langjarige holheid van mijn gebeente, aangevreten door het gepieker van de dagen, door tandeloze jaren die mijn ziel al niet meer beten. Terugkeren zal ik naar de kleine baai van mijn kindsheid, naar de ringmuur waartegen de zee opspatte, naar de straten van de overzeese stad waar ochtendgloren en zonsondergang kletsnat waren in het grijs van de plensbuien, naar de plas op de stoep en naar de houten poort. Het hemelsblauw was mijn duizeling en mijn tederheid, ik zag een onherhaalbare tijd verlopen met sprankels van lazuursteen, die me overstelpte met onmetelijk geluk, ondraaglijke verliezen en verwoestende afwezigheden. Langzaam zal ik vallen in de schittering van het water waarin ik zwom onder de sluier van de vrijheid.

AquĂ nacĂ y morirĂŠ

Sterven zal ik in de namiddag zonder de volgende ochtend te kunnen zien; wanneer het snuifje zout verdampt dat mijn oorsprong was, onvermijdelijk, eenzaam, verpulverd in dwaalatomen en overwonnen in het licht; wanneer de laatste golf die mijn ogen zullen zien zal uitwaaieren over het strand en het water zich begint terug te trekken en me meevoeren zal als een gehavende boomstam, een stukgeslagen slakkenhuis, een gebroken vissengraat, een natte mummie gehuld in lompen van algen, zonder gekrijs, zonder klacht, met kapotgereten ingewand en het hart vermalen in een gruis van zout water en zoete grond. Het papieren bootje dat ik maakte als kind en verloor zal schipbreuk lijden, maar ik zal niet wenen zoals toen,

Manuel Orestes Nieto

ik zal blijven draven met de zeepaardjes in de tuinen van het water, als een tweede kindsheid, alsof ik de jaren herhaal en opnieuw de vrolijke momenten beleef van de onschuld. Andere zonen zullen aankomen, en de moeders van andere moeders zullen komen, en dit zal ook hun geheiligd vaderland zijn. Voor altijd zal hier de plaats zijn waar ik ben geboren. Deze tere lichtgevende draad die mijn ogen binnenkwam toen ik geboren werd en ze verliet bij mijn sterven op dit bevoorrecht en lieflijk streepje grond, tussen twee geweldige wereldzeeĂŤn.

Portugués 98

Aqui nasci e morerei Traducción : David Leite

Aqui nasci, em um diminuto grão de sal que flutuou à deriva e aportou na placenta água-marinha de minha mãe. Ela nasceu da avó que, por sua vez, foi feita da pele escamada daqueles que vieram desde de aldeias distantes das costas da África. Aqui cresci, Em meio ao estalar das ondas contra as rochas e os desleixos das praias; entre o óxido do ferro que feriu a pureza da fina areia.

Aquí nací y moriré

Com madeiras curtidas fizemos a casa e as cruzes, o cais das boas-vindas e das despedidas, nossas canoas que nos levaram tão longe e perduraram tanto como o tempo transcorrido por o jovem guerreiro que se fez ancião. Fui borboleta e voei entre um majestoso mar de mariposas multicolores e foi comovedor o realce do vermelho, do violeta e do rubi, nas margens virginais das praias incólumes. Passei os anos ouvindo o batido de corações conjugados que ainda retumba nos tambores que se descosem e se desfazem; nos quadris suados das mães que se abriram como flores parindo filhos.

100

Manuel Orestes Nieto

Foi um tempo muito longo, quase a eternidade em salmoura, entre a pobreza agridoce da meninice e a longeva corcunda de meus ossos roídos pelo ruminar dos dias; por anos sem dentes que já não me mordem a alma. Retornarei à diminuta enseada da infância, à muralha onde o mar açoitava, às ruas da cidade ultramarina onde salpicavam amanheceres e entardeceres no cinza dos aguaceiros, ao charco da calçada e à porta de madeira. O firmamento foi meu ápice e minha ternura; vi transcorrer um tempo impar, com brilhantes lápis-azul, que me encheu de imensas sortes, insuportáveis perdas e devastadoras ausências. Cairei lentamente no fulgor d’água onde nadei dentro do véu da liberdade.

101

Aquí nací y moriré

Morrerei na tarde sem poder ver a seguinte aurora; quando a pitada de sal que foi minha origem se evapore, inevitável, solitária, pulverizada em átomos errantes e vencida na luz; quando a última onda que veja meus olhos se espalhe na praia e comece a resaca que me levará como um tronco maltratado, um caracol partido, uma espinha de peixe quebrada, una múmia úmida envolta em farrapos de algas, sem um alarido, sem una queixa, com as vísceras em pedaços e o coração triturado em uma moenda de água salada e terra doce. Naufragará o barco de papel que quando menino fiz e perdi; mas não chorarei como então,

102

Manuel Orestes Nieto

seguirei trotando junto com os cavalos do mar nos jardins d’água, como a segunda infância, como repassar os anos e recolher as dispersas alegrias da inocência. Chegarão outros filhos, virão as mães de outras mães, e esta será também sua pátria sagrada. Aqui estará para sempre o lugar onde nasci. Este delicado fio de luminosidade que entrou em minhas pupilas ao nascer e saiu ao morrer, neste privilegiado e amoroso filamento de terra, entre dois prodigiosos oceanos.

103

Rumano 104

Aici m-am născut şi voi muri Traducción : Carmen Bulzan

Aici m-am născut, dintr-un mic bob de sare care plutea în derivă şi s-a aşezat în placenta acvamarină a mamei mele. Ea s-a născut din bunica ce, la rândul ei, a fost făcută din pielea descuamată a acelora care vor fi venit din satele îndepărtate de pe ţărmurile Africii. Aici am crescut, în spargerea valurilor de stânci şi deşeurile plajelor; în rugina fierului ce a rănit puritatea nisipurilor fine.

105

Aquí nací y moriré

Cu lemne maturate am făcut casa şi crucile, digul de bine aţi venit şi la revedere, bărcile noastre ce ne-au purtat atât de departe şi au durat atâta, ca timpul care s-a scurs pentru tânărul războinic ce a îmbătrânit. Am fost libelulă şi am zburat într-o mare maiestuoasă de fluturi multicolori şi a fost înfiorătoare desfăşurarea carminului, violetului şi roşcatului, la ţărmurile virgine ale plajelor neatinse. Am îngrămădit anii ascultând pulsul inimilor ondulate care încă bubuie în tobe ce se desfac şi se demontează; în şoldurile transpirate ale mamelor care s-au deschis ca florile dând naştere copiilor.

106

Manuel Orestes Nieto

A fost un timp foarte lung, aproape ca veşnicia în saramură, între sărăcia amăruie a copilăriei şi longeviva concavitate a oaselor mele roase în rumegatul zilelor; prin ani fără dinţi care încă nu mi-au muşcat sufletul. Mă voi întoarce la micul golf al copilăriei, la zidul de care se lovea marea, pe străzile oraşului ultramarin unde şiroiau răsărituri şi apusuri în griul ploilor, la balta de pe trotuar şi la poarta de lemn. Cerul a fost vertijul şi febleţea mea; am văzut trecând un timp ireversibil, cu clipiri de lapislazuli, ce m-a umplut de infinite beatitudini, insuportabile pierderi şi devastatoare absenţe. Voi cădea încet în strălucirea apei unde am înotat în vălul libertăţii.

107

Aquí nací y moriré

Voi muri la apusul soarelui fără a putea să văd următorul răsărit; când bobul de sare ce a fost originea mea se evaporă, inevitabil, solitar, pulverizat în atomi rătăcitori şi învins de lumină; când ultimul val pe care îl văd ochii mei se risipeşte pe plajă şi începe retragerea valului înspumat ce mă va purta ca pe un trunchi maltratat, un melc spart, un os de peşte stricat, o mumie umedă înfăşurată în zdrenţe de alge, fără un strigăt, fără a mă plânge, cu viscerele spulberate şi inima zdrobită într-o măcinare de apă sărată şi ţărână dulce. Va naufragia barca de hârtie pe care am făcut-o de copil şi am pierdut-o; dar nu voi plânge ca atunci,

108

Manuel Orestes Nieto

voi urma la trap caii de mare în grădinile apei, ca într-o a doua copilărie, în retrăirea anilor culegând zburdalnicele bucurii ale inocenţei. Vor sosi alţi copii, vor veni mamele altor mame, şi aceasta va fi la fel patria lor sfântă. Aici va fi mereu locul unde m-am născut. Acest delicat fir de lumină ce a intrat în pupilele mele la naştere şi iese la moarte, în acest privilegiat şi iubitor fir de ţărână între două uimitoare oceane.

109

Turco 110

Burada doğdum ve öleceğim Traducción : Irfan Güler-Pepa Baamonde

Burada doğdum, Başıboş yüzen Ve gelip annemin Rahmine yerleşen Küçücük bir tuz tanesinde. Onu doğuran anneannemin Derisi pulluydu doğduğunda Uzak köylerindendi Afrika kıyılarının. Burada büyüdüm, Kayalara karşı gümbürdeyen dalgalarda Ve atıklarla kaplı plajlarda; İnce kumların saflığını bozan Paslı demirler arasında.

111

Aquí nací y moriré

Eskimiş tahtalardan Yaptık evimizi ve çarmıhları Gidenleri ve gelenleri selamlayan iskeleyi, Bizi çok uzaklara taşıyan ve Yaşlanan genç gerillanın Geçirdiği zaman kadar Dayanan kayıkları. Yusufçuk oldum Ve uçtum arasında kocaman Kelebek sürülerinin Ve sarsıcıydı kırmızının, Morun ve kızılın gösterisi El görmemiş plajların bakir kıyılarında. Yılları biriktirdim Dinleyerek kavgaya tutuşan kalplerin atışını Ki hala yankılanmakta Kırık ve sökük tamburlarda; Çiçekler gibi açıp Çocuk doğuran annelerin Terli kalçalarında.

112

Manuel Orestes Nieto

Uzun bir zaman oldu, Neredeyse salamuradaki sonsuzluk kadar, Çocukluğumun mayhoş yoksulluğu ile Kamburlaşan kocamış kemiklerimi kemiren Birbirini tekrar eden günler ve Artık ruhumu ısırmayan dişsiz geçen yıllar arasında. Geri döneceğim çocukluğumun küçücük körfezine Denizin vurduğu kale duvarına, Kasvetli sağanaklarında Gün doğumu ve batımının fışkırdığı Deniz aşırı şehrin caddelerine, Yaya kaldırımındaki su birikintisine Ve ahşap kapıya. Mavi gökyüzüydü başımı döndüren ve beni mest eden; Benzersiz bir zaman geçirdim, Lacivert taşının ışıltılarıyla, Boğdu beni mutluluğa, Dayanılmaz kayıplara ve kasıp kavuran yokluklara. Yavaşça kayacağım suyun ışıltısına Yüzdüğüm özgürlük perdesinin içine.

113

Aquí nací y moriré

Bir akşamüstü öleceğim Sonraki şafağı görmeden; Kökenime sebep tuz buharlaştığında, Kaçınılmaz şekilde, tek başına, Yolunu kaybetmiş atomlarda toz haline geldiğinde Ve ışığa mağlup olduğunda; Gözlerimin gördüğü son dalga Plajda dağıldığında Ve kıyıya çarpan dalga geri çekilmeye başladığında Hırpalanmış bir kütük gibi sürükleyecek beni, Parçalanmış bir salyangoz, Bozulmuş bir balık, Su yosunu paçavrasına dönüşmüş ıslak bir mumya gibi, Feryatsız, iniltisiz, Küçük parçalara dönüşmüş iç organlarım Ve tatlı toprak Ve tuzlu suyla öğütülmüş Paramparça olmuş kalbimle. Batacak kâğıt gemi Çocukken yaptığım ve kaybettiğim; Fakat o zamanki gibi ağlamayacağım, Denizatlarıyla dörtnala koşmaya devam edeceğim

114

Manuel Orestes Nieto

Su bahçelerinde, İkinci çocukluğummuş gibi, Yılları yeniden yaşar Ve masumlukta atılan sevinç çığlıklarını toplar gibi. Başka çocuklar varacak, Başka annelerin anneleri gelecek, Ve burası onların da kutsal vatanı olacak. Sonsuza dek burada olacak Doğduğum bu yer. Bu narin ışık parçası Doğduğumda gözbebeklerime giren Ve öldüğümde çıkan İki olağanüstü okyanus arasındaki Bu ayrıcalıklı ve sevgi dolu İnce uzun vatan.

115

116

117