MISIUNEA NOASTRĂ:
Preţuri din ce în ce mai mici, zi de zi. În fiecare zi lucrăm să scădem preţul produselor pentru a le face din ce în ce mai accesibile și astfel să oferim posibilitatea cât mai multor persoane să-și construiască sau să-și amenajeze căminul.
PROMISIUNEA NOASTRĂ DE PREŢ Avem preţuri mici zi de zi la toate produsele.
MISIUNEA NOASTRĂ: Mai aproape de tine
Chiar dacă nu suntem prezenți în localitatea ta, poți să te bucuri de prețurile noastre mici. Acum poți comanda o parte din produsele dorite la telefon. Răsfoiește catalogul! El conține multe produse din selecția noastra pe care poți să le comanzi telefonic. Sunt câțiva pași simpli de urmat: Urmărește semnul
Sună acum la
0374 409 966 pentru comenzi
*
Preţ Inegalabil. El semnalizează ce produse pot fi comandate telefonic. Sună-ne la
*
0374 409 966
Produs de sezon.
(număr de telefon cu tarif normal, apelabil din orice rețea de fixă sau mobilă)
de luni până vineri, între 9:00 și 18:00 *
După plasarea comenzii, operatorul va trimite un email de confirmare a comenzii cu produsele comandate, cantitatea și suma de plată care include și transportul. Produsele vor sosi la adresa indicată în termen de 2-3 zile lucrătoare în funcție de localitate ta, de destinație.
PELETI RASINOASE / FAG
13
Preţ special pentru produsele care se vând și la palet.
LEI
,40
Cumpărând la palet
Economisiți Preţ/palet:
925,40 lei
Preț pe bucată
12,60
Lei
13,22Lei
la achiziționarea unui palet de 70 de buc.
*
Controlăm în permanenţă preţul produselor noastre pentru a avea mereu preţuri mici.
finanţare
Obişnuieşte-te să plăteşti mai puţin cu LEROY MERLIN! *Preţurile de mai sus sunt cu titlu de exemplu şi pot varia.
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
Calendarul grădinii de legume* Activități
Martie 1 2 3
4
Aprilie 1 2 3 4
Seamănă semințe și plantează răsaduri Seamănă legume (morcov, salată, pătrunjel, mazăre,ridichi) Plantează cartofi Seamănă castraveți, pepeni, fasole, dovlecei Plantează răsaduri de tomate, ardei, țelină, vinete Fă lucrari de întreținere plante și de combatere a dăunatorilor Întreține culturile: sapă, plivește, udă, combate dăunatorii Plantează răsaduri de ardei, roșii, varză, țelină și vinete Plantează mirodeniile: mărar, cimbru, leuștean, tarhon Recoltează legumele timpurii - salata, ceapa verde, mazărea, plantele aromate Recoltează fasolea verde, dovleceii, castraveții Strânge semințe pentru anul viitor Strânge resturile vegetale după recoltă
Mai 1 2 3
4
Iunie 1 2 3
4
Iulie 1 2 3
4
August 1 2 3 4
Septembrie 1 2 3 4
Sună acum la
0374 409 966 pentru comenzi
*Legendă: 1 - prima săptămână din lună, 2 - a doua săptămână din lună, 3 - a treia săptămână din lună, 4 - a patra săptămână din lună. *Calendarul de mai sus este cu titlu orientativ.
finanţare
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
Semințe de legume SEMINțE legume
SEMINŢE LEGUME
SEMINŢE LEGUME
10725281
10347155
10358691
HOBBY DIVERSE soiuri
AGROSEL DIVERSE SOIURI
VILMORIN DIVERSE SOIURI
Sună acum la
0374 409 966 pentru comenzi
1,91 Lei
PREŢ INEGALABIL
5,79 Lei
0 86 Lei
CARTOFI DE PLANTAT
CULTURĂ CIUPERCI CUTIE
10812585
11304244 14,5 cm
9,99 Lei
cm ,5 19
5 cm 29,
Acum puteţi culege ciuperci produse de dumneavoastră!
arpagic alb
În doar 20 de zile puteţi avea propriile ciuperci, cu până la 5 valuri de recolte.
14-23 0,5 kg 10592281
4,79 Lei
Producţia: cantitatea diferă de la val la val, dar în general este în jur de 300-700 gr.
24,90 Lei
Cutia conţine: • 1 săculeţ de turbă (pământ de acoperit), • 1 săculeţ de compost, • instrucţiuni pentru cultivare Greutate: aproximativ 4,6 kg
Plantarea seminţelor Te poţi apuca de planificarea grădinii de legume. Poţi începe să pui la încolţit seminţele de legume pentru soiurile timpurii, precum varză, conopidă, salată, roșii, ardei şi castraveţi. Ai răbdare ca temperaturile să mai crească pentru a semăna afară morcovii, ceapa, ridichi, fasole, păstârnac, pătrunjel, mărar, ori profită de condiţiile mai agreabile din seră. Când cultivaţi legume în răsadniţă, puteţi obţine o recoltă timpurie și bogată. O răsadniţă funcţionează ca o seră miniaturală, în care plantele sunt protejate de ger și umiditate. Este făcută din lemn, plastic sau metal ușor, cu un acoperiș transparent care lasă să pătrundă lumina. Feţele laterale sunt înclinate. Acoperișul este prevăzut cu balamale, putând fi deschis pentru aerisire. Răsadniţele nu au fundaţie, putând fi mutate ușor.
finanţare
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
Protecție plante FOLIE COLOR
FOLIE NATUR
TUTORI METAL
TUTORI METAL
PLASĂ SUPORT castraveți
10484572
10484705
10429895
10430133
10931781
4000X0,6 mm
6400X0,1 mm
PLASTIFIAT VERDE
PLASTIFIAT VERDE
PLANTE TRELLINET 1,7X10 m
Sună acum la 0,9 m
M
4M
6,4
1,5 m
3,47 Lei
3,53
Lei/ml
Disponibilă și pe albastru
15,38 Lei
6,76 Lei
12,57
Lei/ml
0374 409 966 pentru comenzi
Rolă de 10 m H: 1,7 m
0,1 mm
0,6 mm
Tăviță răsaduri TABLETE TURBĂ
GHIVECI RĂSADuri
25 BUCĂȚI diam 4 cm
PLASTIC 9X9X10 cm
10429503
TAVĂ RĂSADuri 104 ALVEOLE 53X32 cm 11307534
10841782
9 CM
10 CM
9 CM
0,37 Lei
20,22 Lei
3,99 Lei
finanţare
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
Uneltele ce dau viață grădinii tale de legume
Folii PLASĂ MULCIRE 1,6X10 m
Fă-ți planul de bătaie, fă-ți toate măsurătorile și alege-ți uneltele potrivite pentru grădina ta. Cu puțin, foarte puțin, grădina ta de legume va prinde viață!
SAPĂ
CAZMA
10500581
10835573
CU COADĂ
18,87
21,3 c
m
22 cm
Mănuși
136 cm
17,32
pentru comenzi
Lei
ntat
u pla r t n e p e cial
Spe
MĂNUŞI GRĂDINĂ
MĂNUŞI GRĂDINĂ
10802190
10801560
TRICOT + PU GRI DELTA m 9
14,41
Lei
23 cm
67,64 Lei
10160703
149 cm
158 cm
129 cm
22,16
Lei
0374 409 966
CU COADĂ 12 DINŢI
DREAPTĂ CU COADĂ 10500560
Lei
Sună acum la
GREBLĂ
LOPATĂ
CU COADĂ
10428544
LATEX TRICOT VERDE HONEST
30,5 c
m
Primăvara în grădină - Săparea În această perioadă ar trebui făcută prima arătură, daca vremea permite. Săparea gradinii este importantă deoarece ajută la afânarea solului. Solul este vizibil îmbunătățit, apa va pătrunde cu o mai mare ușurință în profunzime și aerul va oxigena corespunzător rădăcinile. Săparea grădinii este deosebit de importantă și în procesul de îndepărtare a buruienilor.
3,86
5,79
Lei
Lei
MĂNUŞI GRĂDINĂ BBC+LATEX PORTO DELTA m 8 10801945
8,70 Lei
finanţare
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
Motosăpătoare electrică Recomandate pentru munci ușoare la straturi de legume sau flori din grădină
2400 W
SĂPĂTOARE ELECTRICĂ
750 W
MOTOSĂPĂTOARE
Motosăpătoarele
3,3 CP
750 w
Sunt recomandate pentru săpatul pamântului înainte de plantare, pe suprafeţe cuprinse între 100 şi 2000 m².
10937486
10940132
299,00 Lei
32,42
769,00 Lei
10 luni
Număr freze: 4 Lățime de lucru: 30 cm Adâncime de lucru: 20 cm Diametru freză: 22 cm
83,37
10 luni
1.429,00
1.749,00
Lei
MOTOSăPăTOARE RURIS 6,5 CP 10680852
MOTOSăPăTOARE
154,93
10 luni
6,5 CP Lățime lucru: 85 cm Accesorii - disc protecție plante, pinten frânare Viteze: 2 înainte + 1 înapoi
10905083
Sunt autonome, nefiind dependente de electricitate. Acestea pot ara suprafeţe între 2.000-4.000 m². Ele sunt echipate cu motoare cu puteri între 4,5 şi 6 CP, cu una sau mai multe viteze (modelele cele mai performante au şi marşarier).
2.199,00
Lei
ZIMBRU 6,5 CP
Motosăpătoarele termice (pe benzină)
Suprafețe > 2.500 mp ntru e p ă t a d Recomanricultori micii ag
ntru e p ă t a d Recomande legume culturi mestic şi uz do
Lei
MOTOSĂPĂTOARE
189,63
6,5 CP Lățime lucru: 56-83 cm Accesorii - roți de cauciuc 4.00-6, rariță Viteze: 2 înainte + 1 înapoi
RURIS 7,5 CP 10 luni
10905062
pentru comenzi
Pot fi folosite pe terenuri uşor de lucrat, deoarece acestea au puteri limitate.
Motosăpătoare-motocultoare Suprafețe 1.000-2.500 mp
0374 409 966
Motosăpătoarele electrice
CC: 141 Lățime de lucru: 36 cm Adâncime de lucru: 10 cm Diametru freză: 25 cm
Suprafețe < 1.000 mp
Sună acum la
238,42
10 luni
7,5 CP Lățime lucru: 90 cm Accesorii: - roți de cauciuc 4.00 - 8 și rariță Viteze: 2 înainte + 1 înapoi
Motocultoarele
Sunt mai puternice decât motosăpătoarele pentru lucrarea pământului în adâncime şi au mai multe viteze de lucru pentru a se adapta tuturor tipurilor de teren fiind recomandate pentru terenuri de peste 4.000 m². Pot avea între 2 şi 6 freze. Cu un motocultor poţi ara şi fâşii de 80 cm lăţime la o primă arătură.
Pentru un credit în valoare de 1.000 lei pe o perioadă de 10 luni (dobândă fixă aplicată la sold 18%, DAE 19,48%), rata lunară fixă va fi 108 lei, iar valoarea totală plătibilă 1.080 lei. Promoţia este disponibilă pentru cumpărături în valoare de minim 300 lei. Oney Finances SRL intermediază exclusiv credite oferite de Cetelem IFN SA, str.Clucerului nr. 78-80, sector 1, Bucureşti, J40/13611/2002, CUI RO 15104905, iar decizia de acordare a produsului financiar aparţine creditorului. Ofertă valabilă până la 30.09.2016.
finanţare
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
Sistemul de irigat prin picurare Irigare prin picurare 10 7
1
1
Robinet dublu
Sună acum la
2
Programatoare
3
Filtru sită
0374 409 966 pentru comenzi
4 Filtru reductor presiune
8
5 Conductă principală
2
6 Conductă de alimentare
6 3 4
Robinet dublu 1
9
5
Microduze (fixe)
8
Micro-aspersoare fixe
9 Picurătoare 10 Picurătoare cu autocompensare
Programatoare 2
Filtru sită 3
ROBINET DUBLU
TIMER ANALOG
PROGRAMATOR
FILTRU 3/4”
10811976
10159926
10159982
10755430
SERVICIU 3/8’
7
GARDENA
FLEX COMFORT
AZUD SITĂ, 120 MESH
Filtru reductor presiune 4 FILTRU REDUCTOR PRESIUNE
FILTRU REDUCTOR PRESIUNE
10160570
10160591
1000 L/H GARDENA
2000 L/H GARDENA
finanţare
12,48 Lei
124,83 Lei
13,53
10 luni
192,58 Lei
20,88
47,32 Lei
48,29 Lei
76,35 Lei
10 luni
Pentru un credit în valoare de 1.000 lei pe o perioadă de 10 luni (dobândă fixă aplicată la sold 18%, DAE 19,48%), rata lunară fixă va fi 108 lei, iar valoarea totală plătibilă 1.080 lei. Promoţia este disponibilă pentru cumpărături în valoare de minim 300 lei. Oney Finances SRL intermediază exclusiv credite oferite de Cetelem IFN SA, str.Clucerului nr. 78-80, sector 1, Bucureşti, J40/13611/2002, CUI RO 15104905, iar decizia de acordare a produsului financiar aparţine creditorului. Ofertă valabilă până la 30.09.2016.
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
Sistemul de irigare prin picurare Irigare prin picurare 10 7
1
8
1
Robinet dublu
2
Programatoare
3
Filtru sită
4 Filtru reductor presiune
Sună acum la
0374 409 966 pentru comenzi
5 Conductă principală
2
6 Conductă de alimentare
6 3 4
9
5
Microduze (fixe)
8
Micro-aspersoare fixe
9 Picurătoare 10 Picurătoare cu autocompensare
Conductă principală 5
Conductă de 6 alimentare
BANDĂ PICURARE
KIT PICURARE AQUA TRAXX 100 ml
10769094
CONDUCTĂ 1/2’
CONDUCTĂ 3/16’
10160563
10160311
GARDENA 15 M
10755290
Toate ele element incluse
GARDENA 15 M
46,93
Lei/buc.
Disponibil și la lungime de 50 m la prețul de 159,67 Lei/buc
7
28,16
Lei/buc.
Disponibil și la lungime de 50 m la prețul de 87,00 Lei/buc
0,25
Lei/ml
62,80 Lei
• bandă de picurare - 100 ml • dop picurare - 2 bucăți • robinet JOLLY TAPE - 2 bucăți
finanţare
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
Sistemul de irigare prin picurare Irigare prin picurare 10 7
1
1
Robinet dublu
2
Programatoare
3
Filtru sită
Sună acum la
4 Filtru reductor presiune
8
0374 409 966 pentru comenzi
5 Conductă principală
2
6 Conductă de alimentare
6 3 4
9
5
7
Microduze (fixe)
8
Micro-aspersoare fixe
9 Picurătoare 10 Picurătoare cu autocompensare
Microduze (fixe) 7
8 Micro-aspersor mobil
MINI ASPERSOR
MINI ASPERSOR
MINI ASPERSOR
MICRO-ASPERSOR
MICRO-ASPERSOR
MINI ASPERSOR ROTATIV
10160164
10160150
10160143
10160185
10160192
10160171
90° GARDENA
180° GARDENA
360° GARDENA
DUO GARDENA
GARDENA
360° GARDENA
finanţare
15,96 Lei
15,96 Lei
15,96 Lei
15,96 Lei
15,96 Lei
15,96 Lei
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
Sistemul de irigare prin picurare Irigare prin picurare 10 7
1
1
Robinet dublu
2
Programatoare
3
Filtru sită
4 Filtru reductor presiune
8
Sună acum la
0374 409 966 pentru comenzi
5 Conductă principală
2
6 Conductă de alimentare
6 3 4
9
5
7
Microduze (fixe)
8
Micro-aspersoare fixe
9 Picurătoare 10 Picurătoare cu autocompensare
Picurătoare
9
PICURĂTOR 2 L/H
DUZĂ IRIGAT
PICURĂTOR REGLABIL
PICURĂTOR 2 L/H
PICURĂTOR REGLABIL
10160542
10160556
10160521
10160486
10160472
INTERMEDIAR GARDENA
10 Picurătoare cu autocompensare
PICURARE GARDENA 4 L
GARDENA 0-20L/H
INTERMEDIAR GARDENA
INTERMEDIAR GARDENA
finanţare
30,00 Lei
36,67 Lei
30,00 Lei
41,51 Lei
30,00 Lei
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
Pompe de irigat
Bine de ştiut
Pompe de suprafață POMPĂ SUPRAFAŢĂ
POMPĂ SUPRAFAŢĂ
550 w
600 w
10864056
10732232
550 W
POMPĂ SUPRAFAŢĂ 1100 w
600 W
144,19
134,51
Lei Adâncime max. de absorbție: 3 m
14,58
Înălțime max. de refulare: 34 m Debit maxim: 3000l/h
15,63
10 luni
Adâncime max. de absorbție: 7m Înălțime max. de refulare: 50 m Debit maxim: 3600l/h
10 luni
Pompe submersibile
Motopompe
POMPĂ SUBMERSIBILĂ
MOTOPOMPĂ
TORRENT 750 w
4100 W
62,78
10868326
273,87 Lei
Lei
Adâncime max. de absorbție: 7 m Înălțime max. de refulare: 35 m Debit maxim:2100l/h
1100 W
10884244
29,69
10 luni
Motorizare: motor termic în 4 timpi Capacitate cilindrică: 163 cc Putere motor: 5.5 CP
10 luni
10377346
750 W inox 15m u l b a c
inclus
4100 W Înălțime max. de refulare: 60 m Debit maxim:4600l/h Toleranță impuritate: 30gr/mc
AICI
578,70
pentru mai multe informații despre pompe
Lei
Înălțime max. de refulare: 26m Debit maxim:36000l/h
62,74
10 luni
Sună acum la
0374 409 966 pentru comenzi
Criterii în alegere lSursa de captare - la ce adâncime se află sursa de apă lDebitul pompei - recomandăm să calculaţi numărul de consumatori simultani lPresiunea necesară – în funcţie de debit lDistanţa până la consumatori - se calculează pe verticală şi orizontală l În cazul evacuării apei – dacă apa este curată sau murdară şi dacă se evacuează din subteran sau suprateran
CLICK Lei
579,00
1. Pompele de suprafaţă / hidrofor Se montează deasupra nivelului apei: bazin, heleşteu, puţ, râu şi este în principal destinată udatului sau alimentării cu apă 2. Pompele submersibile Potrivite pentru captarea apei la o adâncime mai mare de 8 m. Forma sa tubulară permite introducerea în locuri strâmte. 3. Motopompele Față de celelalte pompe, au un debit foarte mare, putând în aceleași timp să fie transportate cu ușurință oriunde ai nevoie de ele.
Pentru un credit în valoare de 1.000 lei pe o perioadă de 10 luni (dobândă fixă aplicată la sold 18%, DAE 19,48%), rata lunară fixă va fi 108 lei, iar valoarea totală plătibilă 1.080 lei. Promoţia este disponibilă pentru cumpărături în valoare de minim 300 lei. Oney Finances SRL intermediază exclusiv credite oferite de Cetelem IFN SA, str.Clucerului nr. 78-80, sector 1, Bucureşti, J40/13611/2002, CUI RO 15104905, iar decizia de acordare a produsului financiar aparţine creditorului. Ofertă valabilă până la 30.09.2016.
finanţare
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
Îngrășăminte de legume ÎNGRĂŞĂMÂNT
ÎNGRĂŞĂMÂNT
UNIVERSAL
ÎNGRĂŞĂMÂNT
ORGANO-MINERAL ROŞII ŞI ARDEI
10748416
1 KG
ÎNGRĂŞĂMÂNT
LICHID TOMATE VILMORIN 500 ml
10748346
ORGANO-MINERAL LEGUME FLORIA 2,5 kg
10357760
1 KG
Nu uita de:
10145555
ÎNGRĂȘĂMÂNT KRISTALON CĂPŞUNI 10145380
Sună acum la
0374 409 966
2.5 KG
500 ML
pentru comenzi
0.5 KG
7,50
21,90
Lei
24,09
Lei
29,90
Lei
Lei
18,50 Lei
Substrat SUBSTRAT UNIVERSAL ECOSOL 40 l 10729614
SUBSTRAT DE GRĂDINĂ
SUBSTRAT UNIVERSAL
AGRO 20 l
UNIVZ 40 l
10145653
40 l
7,69
10144904
40 l
9,39 Lei
Primăvara în grădină - Fertilizarea
AGRO 50 l
10784340
20 l
Lei
SUBSTRAT DE GRĂDINĂ
50 l
9,90 Lei
28,50 Lei
Perioada de fertilizare a arbuştilor şi a plantelor veşnic verzi este de la jumătatea şi până la finalul lunii februarie. Foloseşte un fertilizant de tip acid pentru a hrăni coniferele, azaleele, rododendronii, cameliile şi plantele perene. În luna februarie trebuie să abordezi cu cea mai mare seriozitate problema îngrăşământului şi pentru plante. Acestea au nevoie atât de ingredientele primare, adică azot, fosfor şi potasiu, cât şi de cele secundare (sulf, magneziu, calciu). Udarea solului după fertilizare este foarte importantă.
finanţare
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
Calendarul îngrijirii viței de vie* Activități
Martie 1 2 3
4
Aprilie 1 2 3 4
Taie, leagă corzile de viță de vie Termină tăierea, revizuirea, leagă corzile tăiate Fă tratamente împotriva manei și moliilor de struguri Se coc deja soiurile timpurii Recoltează strugurii de masă Recoltează strugurii de vin
Mai 1 2 3
4
Iunie 1 2 3
4
Iulie 1 2 3
4
August 1 2 3 4
Septembrie 1 2 3 4
Sună acum la
0374 409 966 pentru comenzi
*Legendă: 1 - prima săptămână din lună, 2 - a doua săptămână din lună, 3 - a treia săptămână din lună, 4 - a patra săptămână din lună. *Calendarul de mai sus este cu titlu orientativ.
finanţare
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
Butași-viță de vie
Nu uita de:
BUTAŞI struguri de masă
BUTAŞI STRUGURI DE VIN
BUTAŞI DE STRUGURI
10544464
10780154
10912013
40 cm
30-50 cm
FOARFECA
SOIURI ROMÂNEŞTI
VIE BUILD X-ELL 10499734
25 CM
Sună acum la
17,51 Lei
Diametru de tăiere 20 mm
FOARFECE vie fiskars 10585876
7,94 Lei
7,94 Lei
8,70
0374 409 966 pentru comenzi
e uşoară Cu alunecare plantele) (nu răneşt
Lei
Diametru de tăiere 22 mm
Plantarea viței de vie normală (obişnuită) se execută în gropi cilindrice, cu diametrul de 30 cm și adâncimea de 50 cm. În cazul în care plantarea de viță de vie se face pe un teren în pantă de peste 4 – 6%, este bine ca la baza versantului vițele să fie plantate cu punctul de altoire mai sus de nivelul solului (cu circa 8 - 10 cm), iar în partea de sus a versantului, mai jos (cu 8 - 10 cm). Tot așa se procedează și în cazul plantării viței de vie pe terenurile amenajate în terase late.
36,77 Lei
finanţare
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
Calendarul livezii* Activități
Martie 1 2 3
4
Aprilie 1 2 3 4
Taie și curăță pomii Fă tratamente și întreține pomii Altoiește și plantează pomii Afânează solul Fă tratamente fito-sanitare Recoltează cireșe de mai Recoltează vișine, caise, piersice, zmeură Recoltează fructele coapte pentru restul soiurilor
Mai 1 2 3
4
Iunie 1 2 3
4
Iulie 1 2 3
4
August 1 2 3 4
Septembrie 1 2 3 4
Sună acum la
0374 409 966 pentru comenzi
*Legendă: 1 - prima săptămână din lună, 2 - a doua săptămână din lună, 3 - a treia săptămână din lună, 4 - a patra săptămână din lună. *Calendarul de mai sus este cu titlu orientativ.
finanţare
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
Arbuști fructiferi ARBUST FRUCTIFER
ARBUST FRUCTIFER
MUR 30-50 cm
AGRIŞ 30-50 cm
10780126
10780140
ARBUST FRUCTIFER
COACĂZ 30-50 cm 10780133
ARBUŞTI FRUCTIFERI
ARBUsT FRUCTIFER AFIN
ZMEUR, coacăz 40 cm
10812564
10544450
Sună acum la
0374 409 966 pentru comenzi
7,94
7,94
Lei
Lei
Dacă mai ai un pic de loc, câțiva arbuști vor colora locul. Cu puțin, foarte puțin, vei savura fructe din grădina proprie!
7,94 Lei
arbuști fructiferi
arbuști fructiferi
11304216
11304223
14,90 Lei
7,94 Lei
SCOARŢĂ AGRO 70 l
10145450
eala şi z e m u e n Menţi că creşterea împiedi ilor buruien
70 L finanţare
10,98 Lei
10,90 Lei
28,90 Lei
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
Pomi fructiferi CAIS ALTOIT
PĂR ALTOIT
piersic ALTOIT
10544534
10544520
10544562
YURTA 1-2 ani
YURTA 1-2 ani
YURTA 1-2 ani
POMI FRUCTIFERI
DIVERSE SORTIMENTE: MĂR, NUC, ALUN, CASTAN
Sună acum la
0374 409 966 pentru comenzi
10544506
11,94 Lei
13,29
11,94
Lei
13,29
Lei
Lei
prun ALTOIT
vișin ALTOIT
pomi FRUCTIFERI
10544576
10544583
11304251
YURTA 1-2 ani
YURTA 1-2 ani
LA CUTIE
Nu uita de: 5kg
ÎNGRĂŞĂMÂNT POMI FRUCTIFERI AGRO 5 kg
finanţare
10613302
13,29 Lei
13,29 Lei
12,90 Lei
23,90 Lei
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
Motocultor
Curățare lăstari FOARFECE
MOTOCULTOR
LONCIN LC75 6,5 CP 10901793
Curățare crengi uscate
Capacitate motor: 196 cm Putere motor: 4.779 W / 6,5 CP Lățime lucru: 80 cm Adâncime lucru: 20 cm Diametru freză: 25 cm Număr viteze: 3
4.779 W
FOARFECĂ NICOVALĂ
21 cm
3
nomic o g r e r e Mân confort şi pentru ă în mânuire uşurinţ
FISKARS
10372831
10719723
192,22
9,58
Lei
FOARFECE
tru n e p l a e Id omi p e d a d a liv
FOARFECE CRENGI
GEOLIA PRINCESS
10783136
1.730,00 Lei
olosită f i f e t a Po gaci n â t s e d șşi
39,90 Lei
99,90 Lei
Ferăstrău pentru tăiere ramuri groase și uscate 30 cm
10500476
pentru comenzi
entru p ă t a d n Recoma r şi uscat lemn du
CU NICOVALĂ GEOLIA 70 cm
10782786
FERĂSTRĂU POMI
0374 409 966
45,38
Lei
10 luni
Sună acum la
FERĂSTRĂU manual 10897005
Burghiu de plantat
FERĂSTRĂU GRĂDINĂ
BURGHIU MANUAL
10054534
10070431
FISKARS
13,53
PENTRU PLANTAT BUILD X-ELL
10 luni
finanţare
BRICEAG DE ALTOIT 10054562
124,83 Lei
UNIVERSAL FISKARS
52,74 Lei
4,34 Lei
10,54 Lei
• cuțit retractabil • eficient pentru tăiat lemn verde • mâner SoftGrip pentru o prindere sigură
53,12 Lei
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
Ferăstrău electric Tâmplărie / Bușteni mici (Ø < 10 cm)
Motoferăstrău
Tâmplărie / Bușteni medii (Ø max 20 cm)
FERĂSTRĂU ELECTRIC
FERĂSTRĂU ELECTRIC 40
1800 w
cm
10831205
Tăiat bușteni groși și doborât copaci (Ø max 30-40 cm)
MOTOFERĂSTRĂU
MOTOFERĂSTRĂU
10717616
10802890
BENZINĂ IMPACT
STERWINS 2 2000 w
0374 409 966
315,00
308,70
Lei
18,78
10 luni
Putere: 2 KW Lungime tăiere: 40 cm Viteză lanț: 13,5 m/s Greutate: 5,68 kg
,47 10 luni
10802743
10373265
153,87 Lei
16,68
10 luni
Putere: 1,2 KW / 1.6 CP Lungime tăiere: 35 cm Viteză lanț: 21 m/s Greutate: 4,5 kg
52,36
10 luni
închiriere
MĂNUŞI MOTOR DELTAPLUS m 9
34,15
Lei
Serviciile LEROY MERLIN
unelte
CAP METAL/PLASTIC PANOPLY
Putere: 2,2 KW / 3 CP Lungime tăiere: 45 cm Viteză lanț: 20 m/s Greutate: 7 kg
33 Serviciile LEROY MERLIN
închiriere Set de protecție SET PROTECŢIE
482,90
Lei
Lei
pentru comenzi
1200 W
2200 W
2000 W
173,22
Sună acum la
10743852
1800 W
Putere: 1,8 KW Lungime tăiere: 35 cm Viteză lanț: 13,5 m/s Greutate: 5 kg
STERWINS PCS38-2
unelte
Ai nevoie de unelte profesionale pe termen scurt? Închiriază 5,79 acum fără să plăteşti garanţie. Lei
Ai nevoie de unelte profesionale pe termen scurt? Închiriază acum fără să plăteşti garanţie. vezi condiţiile în magazine
10 luni
Pentru un credit în valoare de 1.000 lei pe o perioadă de 10 luni (dobândă fixă aplicată la sold 18%, DAE 19,48%), rata lunară fixă va fi 108 lei, iar valoarea totală plătibilă 1.080 lei. Promoţia este disponibilă pentru cumpărături în valoare de minim 300 lei. Oney Finances SRL intermediază exclusiv credite oferite de Cetelem IFN SA, str.Clucerului nr. 78-80, sector 1, Bucureşti, J40/13611/2002, CUI RO 15104905, iar decizia de acordare a produsului financiar aparţine creditorului. Ofertă valabilă până la 30.09.2016.
finanţare vezi condiţiile în magazine
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
Plasă antirozătoare PLASĂ ANTI-PĂSĂRI
PLASĂ ANTI-ROZĂTOARE
2X10 m 10429412
6 bucăți
DISPOZITIV ANTI-CÂRTIŢĂ 10875844
10429510
2M
ntru e p t a d n Recomaeţe de 700 mp supraf
Pulverizator
Balcon, terase, grădină Suprafețe < 200 mp
Suprafețe > 700 mp
PULVERIZATOR manual
PULVERIZATOR MANUAL
10890754
10500693
TUNION 4 l
BUILD X-ELL 16 l
Sună acum la
0374 409 966 pentru comenzi
36,67 Lei
14,41
20,22
Lei/rolă
Lei
Rolă de 10 m
57,96 Lei
6 bucăți
Atomizor ATOMIZOR
ATOMIZOR
KASEI 2,9 CP
A103S 3 CP
10901814
10905076
2130W
67,64 Lei
379
Lei
4L it Include kecţie de prot
16 L
Suprafețe > 700 mp
579,67 Lei
PULVERIZATOR MANUAL entă vă rezist GEOLIA 12 l 10645845
Cu iune la coroz
Mănuși
MĂNUŞI GRĂDINĂ PVC DELTA m 9
tru n e p e t a d Recomania mâinilor protecţpirea pomilor la stro
10373342
,00
finanţare
41,09
12 L
182,90 Lei
10 luni
Putere motor: 2130 W / 2,90 CP Capacitate rezervor lichid: 1,3 L Distanță pulverizare: 12 m
Putere motor: 3 CP Capacitate rezervor lichid: 1,4 L Distanță pulverizare: 12 m
8,70 Lei
62,85
10 luni
19,83
10 luni
Pentru un credit în valoare de 1.000 lei pe o perioadă de 10 luni (dobândă fixă aplicată la sold 18%, DAE 19,48%), rata lunară fixă va fi 108 lei, iar valoarea totală plătibilă 1.080 lei. Promoţia este disponibilă pentru cumpărături în valoare de minim 300 lei. Oney Finances SRL intermediază exclusiv credite oferite de Cetelem IFN SA, str.Clucerului nr. 78-80, sector 1, Bucureşti, J40/13611/2002, CUI RO 15104905, iar decizia de acordare a produsului financiar aparţine creditorului. Ofertă valabilă până la 30.09.2016.
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
Calendarul grădinii de flori* Activități
Martie 1 2 3
4
Aprilie 1 2 3 4
Tunde trandafirii și curăță arbuștii ornamentali Plantează trandafiri și alți arbuști ornamentali Seamană diverse soiuri de flori Plantează florile cu bulb: crini, gladiole, dalii Seamănă gazonul și repară gazonul vechi Udă și întreține solul Afânează solul și aplică ingrășăminte Scoate și pune la păstrare bulbii de lalele, zambile, narcise Plantează bulbii de zambile, lalele, narcise Se plantează trandafirii și arbuștii decorativi
Mai 1 2 3
4
Iunie 1 2 3
4
Iulie 1 2 3
4
August 1 2 3 4
Septembrie 1 2 3 4
Sună acum la
0374 409 966 pentru comenzi
*Legendă: 1 - prima săptămână din lună, 2 - a doua săptămână din lună, 3 - a treia săptămână din lună, 4 - a patra săptămână din lună. *Calendarul de mai sus este cu titlu orientativ.
finanţare
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
Trandafiri BUTAŞ TRANDAFIR
BUTAŞI TRANDAFIRI
BUTAŞ TRANDAFIR
SISII 50 cm
ALTOIŢI YURTA 40 cm
CASANOVA 50 cm
10921176
10544485
BUTAŞ TRANDAFIR
TRANDAFIRi 3 BUCĂȚI 11304265
MR. LINCOLN 50 cm
10921113
10921141
3 bucăţi
Sună acum la
0374 409 966 pentru comenzi
5,31
5,31
Lei
Lei
12,90 Lei
5,31 Lei
5,34 Lei
ÎNGRĂŞĂMÂNT LICHID
TRANDAFIRI ALTOIŢI
BUTAŞI TRANDAFIR
TRANDAFIRI AGRO 1l
ALTOIŢI YURTA TOP 40 cm
ÎNGRĂŞĂMÂNT
10145541
10422384
PENTRU TRANDAFIRI COMPO 1 kg
TRANDAFIRI FLORIA 2,5 kg
10145331
CU PORT ÎNALT
ÎNGRĂŞĂMÂNT ORGANO-MINERAL
10812571
10544471
2,5KG
1L
1KG finanţare
8,99 Lei
39,90 Lei
13,90 Lei
29,90 Lei
29,51 Lei
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
Flori diverse bulbi GLADiOLE
bulbi iris germania
pachet 4 bucăți 11304272
bulbi GLADiOLE
HIBISCUS
11304286
11304230
pachet 5 bucăți
pachet 1 bucăți
PREMIUM
Sună acum la
11304300
0374 409 966 pentru comenzi
11,90
Lei/buc.
2,38 Lei
7, 99
7, 99
Lei/pachet
Lei/pachet
Mănuși
Magnolie mix 11317292
MĂNUŞI GRĂDINĂ
TUTORI BAMBUS
DE DAMĂ
INTERMAS 2 bucăți
10354904
10429076
1,5 M
finanţare
3,08 Lei
39,00
Lei/buc.
19 cm
3,37 Lei
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
Material săditor THUJA BRABANT
THUJA SMARAGD
THUJA DANICA
ARBUȘTI ORNAMENTALI
ARBUȘTI gard viu
10911866
10911831
10911733
10544590
10592260
60/80 cm
90/110 cm
25/30 cm
YURTA
5 BUCĂȚI/PACHET
Sună acum la
0374 409 966
9,66 Lei
Disponibil și pe 100/120 cm
25-30 Cm
100-120 Cm
90-110 Cm
pentru comenzi
24,90 Lei
9,49 Lei
8,99
19,25
Lei
Lei
Disponibil și pe 80/120 cm
3L
SARE AMARĂ LICHIDĂ AGRO 3 l 10145471
23,90 Lei
Conifer Exclusive Mix
ghiveci diametru 30 cm 11314450
finanţare
75,90 Lei
30 cm
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
Săpăligă
Greblă gazon
SĂPĂLIGĂ CU FURCĂ
GREBLĂ DE FRUNZE
10835594
10132101
3 DINȚI CU COADĂ
GREBLĂ FISKARS
FOARFECE GARD VIU
SOLID M 10789716
FĂRĂ COADĂ
FOARFECE IARBĂ 10783066
10783052
Sună acum la
0374 409 966
19,25 Lei
8,27 Lei
76,45 Lei
Scarificator SCARIFICATOR electric 10836161
pentru t a d n a -800 mp Recom 0 0 3 e d ţa suprafa
386 • Putere motor: 1300W • Lățime lucru: 32 cm • Adâncime lucru: 0,3 cm • Volum sac: 25 L
ELECTRIC 2000 w 10872211
1500 W
10884300
41,86
u t pentr a d n a m Reco 800 mp > a ţ a supraf
Lei
,12 10 luni
pentru comenzi
• Putere motor: 1500W • Lățime lucru: 36 cm • Adâncime lucru: 1,2 cm • Volum sac: 45 L
TOCĂTOR RESTURI VEGETALE
TOCĂTOR CRENGI
STERWINS 1500 w
1300 W
19,25 Lei
Tocător resturi vegetale SCARIFICATOR ELECTRIC
1300 w
25,06 Lei
482
ELECTRIC STERWINS 2400 w
u t pentr a d n a m Reco sturi e r e d a tăiere e mici vegetal
10743691
2000 W
386,12
10 luni
• Putere motor: 2000W • Cuțit oțel •Dimensiune resturi de tocat: 38 mm
41,86
10 luni
2400 W
482
Lei
Lei
,90
52,36
entru p t a d n Recoma resturi de tăierea edii em vegetal
Lei
,90
• Putere motor: 2400W • Cuțit oțel •Dimensiune resturi de tocat: 45 mm
52,36
10 luni
Pentru un credit în valoare de 1.000 lei pe o perioadă de 10 luni (dobândă fixă aplicată la sold 18%, DAE 19,48%), rata lunară fixă va fi 108 lei, iar valoarea totală plătibilă 1.080 lei. Promoţia este disponibilă pentru cumpărături în valoare de minim 300 lei. Oney Finances SRL intermediază exclusiv credite oferite de Cetelem IFN SA, str.Clucerului nr. 78-80, sector 1, Bucureşti, J40/13611/2002, CUI RO 15104905, iar decizia de acordare a produsului financiar aparţine creditorului. Ofertă valabilă până la 30.09.2016.
finanţare
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
Aparat de curățat cu presiune Unelte grădină / Mobilier mic
APARAT CURĂŢARE
APARAT CURĂŢARE
APARAT CURĂŢARE
PRESIUNE 1650 w
Sterwins 1800 W
PRESIUNE 1850 W
10621513
173,22
260,32
Lei
18,78
28,22
10 luni
Terase mici / mobilier grădină
52,36 Presiune apă: 135 bari Debit apă: 420 l/h
10766000
10505012
10764061
10766014
Karcher K3 1600 W
Diverse ii accesor incluse
Presiune apă: 110 bari Debit apă: 360 l/h
49,88
lus[ă Perie inc
2500 W
Karcher K5 2100 W
Diverse ii accesor incluse
ȘTIAȚI CĂ?
2100 W
639,58
1.389,00 Lei
Lei
Presiune apă: 120 bari Debit apă: 380 l/h
10 luni
Sterwins 2500 W
1600 W
449,00
966,77 Lei
Presiune apă: 160 bari Debit apă: 470 l/h
71,00
10 luni
Faţade / Pavaje / Piscine APARAT CURĂŢARE
Lei
pentru comenzi
Presiune apă: 150 bari Debit apă: 460 l/h
10 luni
APARAT CURĂŢARE
Diverse ii accesor incluse
83,83
10 luni
APARAT CURĂŢARE
1400 W
0374 409 966 Lei
APARAT CURĂŢARE Karcher K2 1400 W
Sună acum la
773,22
Lei
Presiune apă: 135 bari Debit apă: 342 l/h
lus[ă
Perie inc
2300 W
482,90
Lei
Presiune apă: 105 bari Debit apă: 340 l/h Accesorii: bidon detergent
10764075
1800 W
1850 W
APARAT CURĂŢARE Sterwins 2300W
10884293
10884314
1650 W
Automobile
10 luni
104,82
10 luni
Presiune apă: 145 bari Debit apă: 500 l/h
154,33
Unitatea de presiune a apei este barul, iar aparatul de curăţat cu presiune acţionează că o forţă care permite curăţarea murdăriei. Cu cât presiunea va fi mai puternică, cu atât spălatul va fi mai ușor. Debitul favorizează rapiditatea spălării. Cu cât este mai mare, cu atât efectul presiunii este accentuat.
10 luni
Pentru un credit în valoare de 1.000 lei pe o perioadă de 10 luni (dobândă fixă aplicată la sold 18%, DAE 19,48%), rata lunară fixă va fi 108 lei, iar valoarea totală plătibilă 1.080 lei. Promoţia este disponibilă pentru cumpărături în valoare de minim 300 lei. Oney Finances SRL intermediază exclusiv credite oferite de Cetelem IFN SA, str.Clucerului nr. 78-80, sector 1, Bucureşti, J40/13611/2002, CUI RO 15104905, iar decizia de acordare a produsului financiar aparţine creditorului. Ofertă valabilă până la 30.09.2016.
finanţare
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
Gazon 17,73
Gazon universal GAZON UNIVERSAL
GAZON UNIVERSAL
GAZON UNIVERSAL
GAZON UNIVERSAL
10360322
10348793
10357613
10347946
ECONOMIC 0,9 kg
STARSEM 1 kg
0,9KG
ECONOMIC 4 kg
8,99
18,87
Lei
Gazon regarnisire GAZON REGARNISIRE
Lei
Gazon inteligent Gazon sport
GAZON RUSTIC
GAZON
GAZON
10899266
10388581
INTELIGENT 1 kg
SPORT 1 kg
at!
e ud i u b e r t Nu
10899175
10899231
azonului Pentru g a e r a t pă reîmpros
163,54
Lei
Gazon rustic WINSTON 1 kg
ANTIMUŞCHI
10KG
39,50
Lei
DESPRE GAZON ȘI PAVAJ
STARSEM 10 kg
4KG
1KG
10 luni
1KG
1KG 1KG
9,99
18,90 Lei
18,90 Lei
37,64 Lei
0374 409 966 pentru comenzi
Gazonul sport = suportă un trafic mai intens şi se foloseşte pentru terenurile sportive şi locurile de joacă pentru copii. Are o rezistenţă crescută la deteriorare şi se remarcă printr-o capacitate crescută de regenerare după călcare. Pavajul ecologic = este o soluţie inteligentă de a înierba suprafeţe cu trafic pietonal şi carosabil zilnic, suprafeţe pe care în mod normal gazonul sau orice altă formă de vegetaţie nu ar supravieţui. Rezultatul este o suprafaţă verde, perfect utilizabilă!
0,5KG
Lei
Gazon universal = este un amestec de mai multe soiuri de gazon, pentru amenajarea grădinilor, cu o instalare rapidă şi rezistenţă îndelungată în timp. Speciile care intră în componenţa acestui amestec de gazon sunt adaptate la diferite condiţii de climă dar preferă zonele cu soare sau parţial însorite.
Sună acum la
finanţare
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
Îngrășământ gazon
Unelte gazon
ÎNGRĂŞĂMÂNT GAZON
ÎNGRĂŞĂMÂNT GAZON
ÎNGRĂŞĂMÂNT GAZON
AGRO 3 kg
AGRO 10 kg
10145422
10145786
10422531
18
TĂVĂLUG
CU ACUMULATORI
10398346
10398276
COMPO 2 kg
Sună acum la
28,85
10KG
3KG
ÎNSĂMÂNŢĂTOR
10 luni
pentru comenzi
2KG
79
Lei
,90
Lei
,90
Pavaj ecologic PAVAJ ECOLOGIC
0374 409 966
33
Lei
,77
96,67
266,12
Lei
Lei
SEPARATOR GAZON 0,15X9 m 10429720
50X50 cm
M
50 C
15 CM
10508274
50 CM
12,09 Lei
finanţare
27, 96
Lei/rolă
Rolă: 9 m
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
Căsuțe de grădină CĂSUŢĂ CARAIMAN
CĂSUŢĂ PREDEAL
MOLID 1,98X1,98 m
MOLID 2,80X2,40 m
10078005
CĂSUŢĂ LOTRU
CĂSUŢĂ TARCĂU
MOLID 2,98X2,98 m
MOLID 2,48X1,98 m
10078012
10077984
10077970
Sună acum la
0374 409 966 pentru comenzi
162,52
1.499,00 Lei
10 luni
216,73
1.999,00 Lei
10 luni
238,42
2.199,00 Lei
10 luni
314,31
2.899,00 Lei
10 luni
Pregătește-ți din timp sistemul de irigare de suprafață FURTUN ECONOMIC 19 mm 25 m 10613596
FURTUN GEOLIA COMFORT
SET CONECTORI PLASTIC
ASPERSOR
ASPERSOR
ASPERSOR
ASPERSOR
10654504
10354610
10817310
10132374
10272892
10817303
19 mm 25 m
25m
DY8021 3/4’’
PULSATOR GEOLIA COMFORT
CU IMPULS DIN PLASTIC FLO
OSCILANT POLO 220 GARDENA
OSCILANT GEOLIA CLASSIC LM
25m finanţare
115,16 Lei
37,64 Lei
12,49
10 luni
8,70 Lei
28,93 Lei
9,61 Lei
61,83 Lei
43,45 Lei
Pentru un credit în valoare de 1.000 lei pe o perioadă de 10 luni (dobândă fixă aplicată la sold 18%, DAE 19,48%), rata lunară fixă va fi 108 lei, iar valoarea totală plătibilă 1.080 lei. Promoţia este disponibilă pentru cumpărături în valoare de minim 300 lei. Oney Finances SRL intermediază exclusiv credite oferite de Cetelem IFN SA, str.Clucerului nr. 78-80, sector 1, Bucureşti, J40/13611/2002, CUI RO 15104905, iar decizia de acordare a produsului financiar aparţine creditorului. Ofertă valabilă până la 30.09.2016.
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
PERGOLĂ METALICĂ
MINI SPALIER
10620932
10430126
2,3 X1X0,38 m
Jardinieră din lemn
37 cm
JARDINIERĂ
JARDINIERĂ PIN
RUSTICĂ 40X40X27 cm
RUSTICĂ 80X40X27 cm
10107545
10107552
40 cm 37 cm
2,3 M
240 Cm
189,00 Lei
1m
210X70X240 cm
Cm
6,76
48,29
Lei
Lei
PERGOLĂ LUNA 70
27 cm
m
210 C
40 cm
80 cm
40 cm
27 cm
Pergolă
49,90 Lei
Sună acum la
0374 409 966 pentru comenzi
76,90 Lei
m
C 38
10107510
20,49
10 luni
Bordură gazon BORDURĂ PIN
BORDURĂ PIN F
BORDURĂ PIN
10107104
10107475
10107496
SAUVAGE 40X110 cm
FOREST 5X20X180 cm
BOCAGE 30X55 cm
55 cm 30 cm
20 cm
40 cm
110 cm
12,90
5 cm
20,90 Lei
finanţare
Lei
Rolă: 1,8 m
6,99 Lei
Pentru un credit în valoare de 1.000 lei pe o perioadă de 10 luni (dobândă fixă aplicată la sold 18%, DAE 19,48%), rata lunară fixă va fi 108 lei, iar valoarea totală plătibilă 1.080 lei. Promoţia este disponibilă pentru cumpărături în valoare de minim 300 lei. Oney Finances SRL intermediază exclusiv credite oferite de Cetelem IFN SA, str.Clucerului nr. 78-80, sector 1, Bucureşti, J40/13611/2002, CUI RO 15104905, iar decizia de acordare a produsului financiar aparţine creditorului. Ofertă valabilă până la 30.09.2016.
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
Panouri de delimitare PANOU ÎMPLETIT
PANOU PIN
PANOU ÎMPLETIT
PANOU DREAPTA
10107195
10447724
10107181
10447710
NATURA 180X180 cm
LUCAS 180X180 cm
180 cm
NATURA 90X180 cm
180 cm
LUCAS 90X180 cm
90 cm
90 cm
Sună acum la
0374 409 966
109,00
44,90
Lei
Lei
Panou
PANOU ZINCAT FIR 3.5 mm 1230X2501 mm 10283735
180 cm
180 cm
180 cm
180 cm
pentru comenzi
12,11
Plasă PLASĂ SUDATĂ
ROLĂ 20 metri 10745392
Disponibil și pe: 1730x2501 mm 1530x2501 mm 2030x2501 mm
78,96
32,90 Lei
10 luni
69,90 Lei
Umbrire PLASĂ EXTRANET 2,00X50 m 10484334
9 ,04
Lei/m
Lei
46,45 Lei
2m
Pentru un credit în valoare de 1.000 lei pe o perioadă de 10 luni (dobândă fixă aplicată la sold 18%, DAE 19,48%), rata lunară fixă va fi 108 lei, iar valoarea totală plătibilă 1.080 lei. Promoţia este disponibilă pentru cumpărături în valoare de minim 300 lei. Oney Finances SRL intermediază exclusiv credite oferite de Cetelem IFN SA, str.Clucerului nr. 78-80, sector 1, Bucureşti, J40/13611/2002, CUI RO 15104905, iar decizia de acordare a produsului financiar aparţine creditorului. Ofertă valabilă până la 30.09.2016.
finanţare
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
Seria Igor 2,00 m (0,90-1,20 m)
PORTIŢĂ IGOR
POARTĂ IGOR
10737545
10737552
0,90 m (1,20-1,50 m)
3,00 m (1,20-1,50 m)
2
0374 409 966 pentru comenzi
1,2 m
1,2 m
1,2 m
3
0,9 m 1,5 m
1
Sună acum la
1,5 m
10737531
1 2m
124,83 Lei
13,53
0,9 m
189,00 Lei
20,49
10 luni
3m
499,00
Seria Taurus
10 luni
PANOU TAURUS
Seria Sagitta
PORTIță TAURUS
2,00 m (1,80 m)
DREAPTA/STÂNGA 0,90 m (2,00 m)
11313974
PANOU SAGITTA
PORTIŢĂ SAGITTA
POARTĂ SAGITTA
10814426
10814433
10814454
DREAPTA 90X170/200 cm
11314100
400X170/200 cm
1,8 m
200X150/180 cm
3
Lei
54,10
10 luni
2
279,00
2m
PANOU IGOR
299,00 Lei
Lei
269,00 Lei
29,16
10 luni
1,7 m 0,9 m
299,00 Lei
32,42
10 luni
4m
899
Lei
,00
97,47
0,9 m
32,42
10 luni
10 luni
finanţare
POARTĂ TAURUS 4X2 M 2m
2m
30,25
2m
1,8 m
1,5 m 2m
1,7 m
2m
11314121
849,00 Lei
10 luni
92,05
10 luni
4m Pentru un credit în valoare de 1.000 lei pe o perioadă de 10 luni (dobândă fixă aplicată la sold 18%, DAE 19,48%), rata lunară fixă va fi 108 lei, iar valoarea totală plătibilă 1.080 lei. Promoţia este disponibilă pentru cumpărături în valoare de minim 300 lei. Oney Finances SRL intermediază exclusiv credite oferite de Cetelem IFN SA, str.Clucerului nr. 78-80, sector 1, Bucureşti, J40/13611/2002, CUI RO 15104905, iar decizia de acordare a produsului financiar aparţine creditorului. Ofertă valabilă până la 30.09.2016.
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
Flori
Dahlia ‘Dahlietta’
KALANCHOE DOUBLE MIX
ghiveci diametru 10,5 cm 10955434
ghiveci diametru 9 cm 11304062
Sună acum la
0374 409 966 pentru comenzi
10,90 Lei
6,99
9 cm
10,5 cm
Lei
Dianthus
Dipladenia
10955462
11306743
ghiveci diametru 10,5 cm
ghiveci diametru 12 cm
Pelargonium peltatum - double
Petunia curgĂTOARE
11306792
10955511
ghiveci diametru 12 cm
Coleus
ghiveci diametru 12 cm 10955392
ghiveci diametru 12 cm
finanţare
10,5 cm
11,90
11,90
Lei
Lei
12 cm
11,90 Lei
11,90 Lei
12 cm
12 cm
12,90 Lei
12 cm
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
Verbena curgătOARE
Impatiens New-Guinea
10955581
10955476
ORHIDEE
BEGONIA BORIAS
11304020
10802400
11304034
ghiveci diametru 10.5 cm
ghiveci diametru 10,5 cm
ghiveci diametru 12 cm
rosa mix
1 TIjă 3/5 flori
ghiveci diametru 12 cm
Sună acum la
0374 409 966 pentru comenzi
12,90 Lei
12 cm
10,5 cm
Pelargonium peltatum (simple-Ville de Paris) Pachet 10 ghivece
16
13,53
19,25 Lei
10,5 cm
Pelargonium interspecific
Pelargonium
12 cm
LĂMÂI
ghiveci diametru 30 cm
ghiveci diametru 18 cm ÎNĂLȚIME 55 CM
11307156
ghiveci diametru 22 cm
11307226
Lei
,90
Lei
21,90
Lei
10802316
11307142
finanţare
39,90
45,90 Lei
Lei
21,90 Lei
22 cm
30 cm
96,67 Lei
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
Euonymus mix
Gazania mix
11314275
11314296
10-15cm
ghiveci diametru 17 cm
Buxus bush ghiveci diametru 10-15 cm
Primula mix ghiveci diametru 10-15 cm 11314345
11314261
5,99
18,90
Lei
10-15 cm
17 cm
8,99 Lei
Lei
11,90
10-15 cm
Lei
10-15 cm
Dianthus Pink Kisses 11314401
11314415
11315115
21,90 Lei
19,90
pentru comenzi
ghiveci diametru 20 cm
ghiveci diametru 10 cm
Lei
10 cm
0374 409 966
Euonymus Emerald Gold & Emerald Gaiety Mix
ghiveci diametru 20 cm
Campanula Addenda Mix
Sună acum la
31,90 Lei
20 cm Prunus laurocerasus Rotundifolia
20 cm
ghiveci diametru 50-60 cm
Citrus Calamondin
Pieris jap. Mix
11315122
Euonymus jap. Pierrolino
ghiveci diametru 20-25 cm 11314422
ghiveci diametru 30 cm
ghiveci diametru 20-25 cm
finanţare
11314233
11314373
41,90
38,90
Lei
Lei
20-25 cm
58,90 Lei
30 cm 50-60 cm
68,90 Lei
20-25 cm
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
Pământ SUBSTRAT PLANTE de cameră AGRO 5 l
SUBSTRAT MUŞCATE
SUBSTRAT MUŞCATE
10145044
10935925
PRIMAFLORA 20 l
20 L
10144925
AGRO 50 l
5L
Sună acum la
50 L
0374 409 966 pentru comenzi
29,90 Lei
4,99
12,90
Lei
Lei
Ghivece MASCĂ GHIVECI
ORHIDEE TRANSPARENTĂ PLASTIC 10841670 12,5 cm
MASCĂ GHIVECI
MASCĂ GHIVECI
MASCĂ GHIVECI
MASCĂ GHIVECI
10841873
10843210
10841635
10841642
PLASTIC RATTAN
plastic
39 cm
PLASTIC crem
30 cm
30 cm
2,89 Lei
16,35 Lei
16,35 Lei
57,2 cm
57,2 cm
24 cm
PLASTIC gri
163,54 Lei
17,73
10 luni
finanţare
163,54 Lei
17,73
10 luni
Pentru un credit în valoare de 1.000 lei pe o perioadă de 10 luni (dobândă fixă aplicată la sold 18%, DAE 19,48%), rata lunară fixă va fi 108 lei, iar valoarea totală plătibilă 1.080 lei. Promoţia este disponibilă pentru cumpărături în valoare de minim 300 lei. Oney Finances SRL intermediază exclusiv credite oferite de Cetelem IFN SA, str.Clucerului nr. 78-80, sector 1, Bucureşti, J40/13611/2002, CUI RO 15104905, iar decizia de acordare a produsului financiar aparţine creditorului. Ofertă valabilă până la 30.09.2016.
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
Îngrășământ flori ÎNGRĂŞĂMÂNT LICHID
ÎNGRĂŞĂMÂNT LICHID
ÎNGRĂŞĂMÂNT LICHID
ÎNGRĂŞĂMÂNT LICHID
ÎNGRĂŞĂMÂNT BATON
10145261
10145324
10447871
10422482
10145156
UNIVERSAL AGRO 0,5 l
FLORI BALCON AGRO 1 l
PLANTE UNIVERSAL
1L
PLANTE BALCON COMPO 1,3 l
30 BUC
1,3L
1L
UNIVERSAL AGRO 30 bucăți
Sună acum la
0374 409 966 pentru comenzi
0,5L
20,80
13,90
Ladă plante
27,00 Lei
Lei
Lei
MASĂ PLANTARE
RAFT RĂCHITĂ
11303173
11303166
FLORA 80X40 cm
7,79 Lei
100X42x40 CM
80 cm
u balcon r t n e p e it iv r t o P ior şi pentru exter
79,90 Lei
40 CM
finanţare
100 cm
9,99 Lei
49,90 Lei
40
cm
42
cm
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
Miniseră
Con de irigat ghivece
tru n e p t â t at a r cât d n a m o c ilo Re r o l f a e creşter adurilor lor sau şi a răs legumelor chiar a
SISTEM UDARE
AQUASOLO GHIVECI diverse dimensiuni
1,25 cm
10941336
SERĂ BALCONY 0,5X0,7X1,25 m
38,61 Lei
10428705
Sună acum la
0374 409 966
e
oar t ă r u c i p ine 4
Conţ
pentru comenzi
105,48 ,5 cm
Lei
0
11,44
10 luni
0,7 cm
Stropitoare
Pulverizator
STROPITOARE
STROPITOARE
10719002
10177125
INAPLAST 1,7 l
PULVERIZATOR
PULVERIZATOR
PULVERIZATOR
10909591
10645712
10118731
10890775
0,5 l
PERIND 10,5 l
1,7 L
PULVERIZATOR
10,5 L
GEOLIA 0,5 l
DVL 1 l
0,5 L
0,5 L
1L
4,34 Lei
13,45 Lei
TUNION 1,5 l
3,37 Lei
8,99 Lei
9,65 Lei
1,5 L
12,09 Lei
Pentru un credit în valoare de 1.000 lei pe o perioadă de 10 luni (dobândă fixă aplicată la sold 18%, DAE 19,48%), rata lunară fixă va fi 108 lei, iar valoarea totală plătibilă 1.080 lei. Promoţia este disponibilă pentru cumpărături în valoare de minim 300 lei. Oney Finances SRL intermediază exclusiv credite oferite de Cetelem IFN SA, str.Clucerului nr. 78-80, sector 1, Bucureşti, J40/13611/2002, CUI RO 15104905, iar decizia de acordare a produsului financiar aparţine creditorului. Ofertă valabilă până la 30.09.2016.
finanţare
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
Unelte mici plantare MINI FURCĂ
MINI GREBLĂ
MÂNER PLASTIC GEOLIA
MINI-SĂPĂLIGĂ
MÂNER PLASTIC GEOLIA
10782926
DREAPTA CU 3 DINŢI BUILD X-ELL
10782933
MINI SĂPĂLIGĂ MINI SĂPĂLIGĂ 34 cm
MÂNER PLASTIC GEOLIA
MINI SĂPĂLIGĂ
SET MINI UNELTE
10596173
10782905
10782912
10070473
MÂNER PLASTIC GEOLIA
BUILD X-ELL
Sună acum la
10070263
0374 409 966 pentru comenzi
21,19
23,12
Lei
6,76
Lei
8,70
Lei
19,25
Lei
Lei
Plantator
14,41 Lei
23,12 Lei
Mănuși
PLANTATOR CONIC
PLANTATOR BULBI
10783101
10783094
PLANTATOR
MÂNER PLASTIC GEOLIA 34 cm 10782870
PLANTATOR ÎNGUST MÂNER PLASTIC GEOLIA 34 cm
MĂNUŞI GRĂDINĂ
MĂNUŞI GRĂDINĂ
DE DAMĂ
10373314
10354904
10782884
ntru e p t a d n Recoma pini us plante c
finanţare
7,99 Lei
10,54 Lei
23,12 Lei
25,06 Lei
3,37 Lei
24,09 Lei
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
Relaxează-te în foișorul tău
MEMBRANĂ MEMBRANĂ CIMENT ANTIRĂDĂCINI BITUMINOASĂ CARPATCEMENT
Pași în construirea foișorului dorit
400GR/MP 1X20M 20MP
1
10874150
ÎN
3,90
Lei/mp
5
5,09 Lei
ÎN
PREŢ INEGALABIL
16 70 Lei
ROMÂNIA
Preț rolă: 50,99 Lei Rolă de 10 mp. Vânzarea se face la rolă.
Sună acum la
0374 409 966 pentru comenzi
Preț/palet 40 bucăți: 667,74 Lei
DUŞUMEA TERASĂ
10107111
10921372
2
10, 90
19, 90
Lei/buc
Cm
1
DALĂ PIN SARA
DALĂ PICOLA
MOCHETA GAZON
10586604
10478804
10641624
5
Grindă orizontală Grindă susținere acoperiș
7 8
Acoperiș
40 cm
6
Îmbinări
EVERGREEN 4 M 4m
finanţare
40 cm
4
Perete decorativ
GRI 40X40X3,8 CM
40 cm
3,8 cm
5, 99
Lei/buc
Grindă verticală
12
Lei/buc
Cm
40 cm
Podea
2,8 Cm
240 cm
40X40 cm, 24 mm
Fundație
PEDRO 2,8X12X240 CM
240 cm 1,9 Cm
Podea
3
DUȘUMEA TERASĂ
9,6
3
40kg RICAT FAB
DIEGO 1,9X9,6X240 CM
2 7
2
ROMÂNIA
Variante pentru podea 6
1
10888913
10MP
Preț/rolă: 78,00 Lei Vânzarea se face la rolă • Hidroizolant • Soluţie ideală pentru protecţia pereţilor de fundaţie după aplicarea hidroizolaţiei bituminoase
4
RICAT FAB
10941021
Fundație
8
CEM II 42,5 R, 40 KG
IMPACT V2
15, 38
Lei/buc
Preț/mp: 89,90 Lei Preț/palet 55 bucăți = 773,22 lei.
15,90
Lei/mp
Preț/palet 48 bucăți: 245,26 lei
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
2
Variante pentru podea
GRESIE EXTERIOR
GRESIE EXTERIOR
GRESIE EXTERIOR
GRESIE EXTERIOR
10905454
10889683
10907841
11288935
33X33CM S/P GRI DESCHIS
33X33CM STONE MARO
32.6X32.6CM VILIO MARO
7 mm
8 mm
PEI III
PEI IV
42X42CM TRAVERTINE BEJ
8,5 mm
9 mm
PEI IV
PEI V
Sună acum la
0374 409 966 pentru comenzi
RICAT FAB
ÎN
Calitate: I Conținut pachet: 1,66 mp Preț pachet: 33,51 lei
20,18
Lei/mp
Calitate: I Conținut pachet: 1,64 mp Preț pachet: 47,40 lei
28,90
Lei/mp
31,00
Lei/mp
Calitate: I Conținut pachet: 1,17 mp Preț pachet: 36,27 lei
Calitate: I Conținut pachet: 1,24 mp Preț pachet: 48,24 lei
GRESIE EXTERIOR 10862054
25 Kg
PEI 4
RICAT FAB
RICAT FAB
31,90
Lei/mp
GRESIE INTERIOR
33X33CM FLAVOURS MARO 10894016
PEI IV
7 mm
ROMÂNIA
Î N I TA L I A
Calitate: I Conținut pachet: 1,68 mp Preț pachet: 60,13 lei
35
Lei/mp
,79
10140354
8 mm
Î N I TA L I A
PEI II
Calitate: I Conținut pachet: 1,63 mp Preț pachet: 52,00 lei
INTERIOR/EXTERIOR 25 KG WEBER H20
RICAT FAB
7,4 mm
ÎN
38,90
Lei/mp
ADEZIV
33.5X33.5CM APIA MARO
RICAT FAB
ROMÂNIA
Calitate: I Conținut pachet: 1,45 mp Preț pachet: 59,31 lei
40,90
Lei/mp
GRESIE EXTERIOR 30X60CM PORFIDO MARO 10862103
ÎN
ROMÂNIA
finanţare
19,69 Lei
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
2
Variante pentru podea GRESIE EXTERIOR
GRESIE EXTERIOR
GRESIE EXTERIOR
GRESIE EXTERIOR
10907834
10889774
10905986
10889732
32.6X32.6CM EXTERIO GRI
42X42CM SUNROCK BEJ
33X33CM MELNIK MARO
45X45CM BARI MARO
Sună acum la 8,5 mm
9 mm
PEI IV
PEI V
0374 409 966 7 mm
8 mm
PEI III
PEI IV
pentru comenzi
RICAT FAB
ÎN
38,89
Lei/mp
Calitate: I Conținut pachet: 1,17 mp Preț pachet: 45,51 lei
ROMÂNIA
41,90
Lei/mp
Calitate: I Conținut pachet: 1,24 mp Preț pachet: 51,96 lei
43,38
Lei/mp
Calitate: I Conținut pachet: 1,44 mp Preț pachet: 62,48 lei
46,49
Lei/mp
Calitate: I Conținut pachet: 1,42 mp Preț pachet: 66,02 lei
GRESIE EXTERIOR
GRESIE EXTERIOR
GRESIE EXTERIOR
10889704
10130666
10130680
30X60CM OAK STRIP BEJ
30X60CM DORLION BEJ
8 mm
8 mm
8 mm
PEI IV
PEI IV
PEI IV
41,49
Lei/mp
Calitate: I Conținut pachet: 1,44 mp Preț pachet: 59,75 lei
30X60CM DORLION GRI
46,90
Lei/mp
Calitate: I Conținut pachet: 1,44 mp Preț pachet: 67,54 lei
53,00
Lei/mp
Calitate: I Conținut pachet: 1,44 mp Preț pachet: 76,32 lei
finanţare
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
3
4
Grindă verticală
5
Grindă orizontală
Grindă susținere acoperiș
RIGLĂ MUCHIE ROTUNJITĂ
RIGLĂ RĂŞINOASE
RIGLĂ RĂŞINOASE
10913056
10536855
10912783
80X80X3000 MM
80X80X3000 MM
46X46X3000 MM
Ușurează-ți munca i ucrăr l u r t n e p ă t i Potriv cultate medie, de difi ocazională utilizare
Sună acum la
8,31
22,74 Lei
47,41 Lei
Dimensiuni
Dimensiuni
10913050
Cod LM
100x100x3000 mm
Dimensiuni Cod LM
10913063
40x40x3000 mm
40x60x3000 mm
60x60X3000 mm
10912986
10912993
10913014
7
Îmbinări
VINCLU CONECTOR ÎMBINARE 90° 135° 90X90X65X2,5 mm
70X70X55mm
PAPUC REAZEM
10585134
10584441
10584672
134,51 Lei
MAŞINĂ DE GĂURIT 810W DEXTER IC810ID 10360511
6
pentru comenzi
Diametru găurire zidărie/oțel/lemn: 13/10/25 mm Greutate: 2,3 Kg
80x80x3000 mm
Cod LM
0374 409 966
tă i s o ș l o f i f e t Poa ă ca şurubelniţ
Lei
14,58
10 luni
Perete decorativ
RIGLĂ RINDELUITĂ 15X18X2000 MM 10912860
U 101X100 mm
2,11 Lei
finanţare
3,18 Lei
Grosime: 2,5 mm Lățime: 65 mm
3,23
15,96 Lei
Lei
Lungime: 70 mm Lățime: 55 mm
Dimensiuni Cod LM
15x28x2000 18x18x2000 15x30x2000 18x40x2000 mm mm mm mm 10912881
10912895
10912916
10912930
Pentru un credit în valoare de 1.000 lei pe o perioadă de 10 luni (dobândă fixă aplicată la sold 18%, DAE 19,48%), rata lunară fixă va fi 108 lei, iar valoarea totală plătibilă 1.080 lei. Promoţia este disponibilă pentru cumpărături în valoare de minim 300 lei. Oney Finances SRL intermediază exclusiv credite oferite de Cetelem IFN SA, str.Clucerului nr. 78-80, sector 1, Bucureşti, J40/13611/2002, CUI RO 15104905, iar decizia de acordare a produsului financiar aparţine creditorului. Ofertă valabilă până la 30.09.2016.
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
8
Variante pentru acoperiș
ŞINDRILĂ SOLZI
POLICARBONAT CLAR
IMPACT ROŞU 10874164
1,82 MP
1,82 MP
1.05X1M
10,05
10850553
Lei
3 MP 1,05 MP Preț placă: 18,30 lei Placă de 1,82 mp Vânzarea se face la placă.
4 MM
Preț placă: 65,39 lei Placă de 3 mp Vânzarea se face la placă.
21,79
TABLĂ CUTATĂ
13,72 Lei
Lei
Preț placă: 14,41 lei Placă de 1,05 mp Vânzarea se face la placă.
14,47 Lei
Preț placă: 26,35 lei Placă de 1,82 mp Vânzarea se face la placă.
Sună acum la
0374 409 966 pentru comenzi
TABLĂ CUTATĂ
H12 ZINCATĂ 0,25X910X2000 MM
H12 MAHON 0,30X910X2000 MM
10778404
10778390
Nu uita de sistemul pluvial! SCÂNDURĂ RĂȘINOASĂ
22X100X3000 MM
JGHEAB MARO 3M
BURLAN MARO 3M
10281180
10281222
9,18 Lei
67° MARO DIAM: 90 mm
25,35
20,70
22x120 mm
22x150 mm
Cod LM
10536862
10536820
10281215
COT SCURGERE MARO
38,51
Lei
CAPAC JGHEAB 10281201
Lei
finanţare
BRAȚARĂ BURLAN MARO
4,73 Lei
10280963
10281040 Dimensiuni
COLIER FIXARE JGHEAB MARO
10866583
Lei
10536911
RAMIFICAȚIE BURLAN
7,80 Lei
7,73 Lei
6,82 Lei
Sistem disponibil și pe roșu.
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
Accesorii pentru construcția foișorului Holșurub 8 mm, cu șaibă încorporată
Holșurub 10 mm, cu șaibă
HOLŞURUB
HOLŞURUB
Dimensiuni disponibile
8 x 100 mm
8 x 100 mm
8 x 120 mm
8 x 140 mm
8 x 160 mm
Cod LM
10661581
10661595
10386922
10661602
10384731
Preț/buc.
1,92 lei
2,40 lei
2,89 lei
3,37 lei
3,66 lei
Dimensiuni disponibile
8 x 180 mm
8 x 200 mm
8 x 220 mm
8 x 240 mm
8 x 260 mm
Cod LM
10386712
10384745
10661616
10384752
10661623
Preț/buc.
4,63 lei
5,79 lei
6,76 lei
7,73 lei
8,70 lei
2,6 MMX10 M
g Susţine 70 K
60 Kg Susţine max
10 MM x10 M
Cod LM
10384766 10384773 10384780 10384794
Preț/buc.
5,79 lei
11277000
0,27
grosime cablu: 10 mm lunigme: 10 m
1,86
DIAM 14 MM VRAC
Susţine max 43 Kg
Susţine max 1,2 t
11274655 10 luni
grosime cablu: 2 mm
11,51 lei
Sună acum la
0374 409 966 pentru comenzi
22,74
11277861
11277245
11,44
9,18 lei
10 x 280 mm
Lei/kg
COARDĂ CÂNEPĂ
GALVANIZAT 2 MM VRAC
STANDERS 105,48 LIZĂ PLIABILĂ ALUMINIU
7,73 lei
10 x 240 mm
Lei/ml
CABLU OŢEL
Lei
10 x 200 mm
Kg 0 5 8 x a m e n i Susţ
Lei/ml
grosime cablu: 2,6 mm lunigme: 10 m
10 x 160 mm
FRÂNGHIE POLIPROPILENĂ
CABLU USCAT RUFE 11277175
Dimensiuni disponibile
0,96
Lei/ml
2,99
Lei/ml
MIX ŞURUBURI LEMN VRAC
DIVERSE DIMENSIUNI 10540306
Pentru un credit în valoare de 1.000 lei pe o perioadă de 10 luni (dobândă fixă aplicată la sold 18%, DAE 19,48%), rata lunară fixă va fi 108 lei, iar valoarea totală plătibilă 1.080 lei. Promoţia este disponibilă pentru cumpărături în valoare de minim 300 lei. Oney Finances SRL intermediază exclusiv credite oferite de Cetelem IFN SA, str.Clucerului nr. 78-80, sector 1, Bucureşti, J40/13611/2002, CUI RO 15104905, iar decizia de acordare a produsului financiar aparţine creditorului. Ofertă valabilă până la 30.09.2016.
finanţare
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
Cum realizez instalația electrică exterioară? MYYM
COPEX 16MM
10808896
10863832
3X2.5 LA METRU
50M
TUB RIGID
16 MM 3 METRI 10914596
Sună acum la
0374 409 966
3M
pentru comenzi
65,58 Lei
3,37
17, 40
Lei/ml
1, 32
Lei/buc
Lei/buc
24
egru, n e p il ib n o p Dis de/galben r e v , u r t s a lb roşș u, a
0C
m
FY 2,5 HO7VU
100M DIVERSE CULORI 10774421
DOZA MODULARĂ SUB TENCUIALĂ GEWISS
TABLOU ELECTRIC
PENTRU 6 MODULE GUNSAN 10898671
ÎNTRERUPĂTOR
PRIZĂ SCHUKO SIMPLĂ
ETANȘ
10709230
CAPAC FUME PE TENCUIALĂ
10170951
10709195
0,54 Lei
DOZĂ APARAT FAGURE 10032386
finanţare
1,15 Lei
14,27 Lei
5,65 Lei
disponibil și dublu la 5,90 lei
2,73 Lei
disponibilă și dublă la 4,54 lei sau triplă la 7,40 lei
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
Cum îmi luminez grădina? APLICĂ EXTERIOR*
APLICĂ EXTERIOR*
ÎN JOS
CORP SUSPENDAT*
BALIZĂ*
ÎN SUS
10353476
Seria ALU NEGRU
10353560
BORNĂ* 10353595
EXTERIOR
10353455
10353623
92 CM
Sună acum la
0374 409 966
96 CM
pentru comenzi
65,00 Lei
26,61 Lei
26,61 Lei
26,61 Lei
Seria DIFF
Seria LIVIA INOX APLICĂ EXTERIOR
31,93 Lei
BALIZĂ
BORNĂ
10353490
10353504
E27 60W IP44 NEAGRĂ
E27 60W IP44 NEAGRĂ
10812970
10812991
100 CM
41 CM
45 CM
100 CM
10353441
APLICĂ
BORNĂ
finanţare
BALIZĂ
E27 60W IP44 NEAGRĂ
21,29 Lei
38,22 Lei
* Compatibile cu becuri din clasa energetică: A, A+, B, C, D, E.
62,41 Lei
49,90 Lei
85,00 Lei
10812984
59,00 Lei
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
Seria BRETANNIA APLICĂ*
LED30X3W IP54 DREAPTĂ
LED 30X3W IP54
LED 30X3W IP54
LED30X3W IP54 ÎNCLINATĂ
10813033
10813040
10813012
50 CM
Sună acum la 30 CM
10813026
BORNĂ*
BALIZĂ*
APLICĂ*
66,77
95,82
73,54
Lei
Lei
Lei
Seria MARINA APLICĂ* 11274235
,83
pentru comenzi
13,53
10 luni
* Compatibile cu becuri din clasa energetică: A, A+,B, C, D, E.
CORP* SUSPENDAT
E27 60W IP44 ÎN JOS
124
0374 409 966
Lei
E27 60W IP44
BALIZĂ* E27 60W IP44 11274242
108 CM
100 CM
11274256
finanţare
86,12 Lei
86,12 Lei
144,19 Lei
15,63
10 luni
Pentru un credit în valoare de 1.000 lei pe o perioadă de 10 luni (dobândă fixă aplicată la sold 18%, DAE 19,48%), rata lunară fixă va fi 108 lei, iar valoarea totală plătibilă 1.080 lei. Promoţia este disponibilă pentru cumpărături în valoare de minim 300 lei. Oney Finances SRL intermediază exclusiv credite oferite de Cetelem IFN SA, str.Clucerului nr. 78-80, sector 1, Bucureşti, J40/13611/2002, CUI RO 15104905, iar decizia de acordare a produsului financiar aparţine creditorului. Ofertă valabilă până la 30.09.2016.
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
Seria TAIPEI APLICĂ EXTERIOR
APLICĂ EXTERIOR
BALIZĂ
10724952
10724966
10724973
IP44 E27 100W ÎN JOS
IP44 E27 100W ÎN SUS
IP44 E27 100W 46 CM
CORP SUSPENDAT
BORNĂ
10724980
10724994
IP44 E 27 100W
IP44 E27 100W
Sună acum la
0374 409 966
79,00 Lei
79,00 Lei
79,00 Lei
119 CM
79,00 Lei
46 CM
pentru comenzi
129,00 Lei
16,68
10 luni
Fiecare element de iluminare are funcţia sa Aplice și corpuri Borne și balize suspendate
• Faţade • Acces în garaj
• Acces în garaj • Copaci, ziduri și peluze • Alei și terase
Spoturi
• Marcarea unui drum • Iluminarea unei terase • Copaci, ziduri • Trepte
Proiectoare
• Faţade, porţi, streașină • Copaci, ziduri și peluze • Acces în garaj
13,83
Disponibil și pe alb
finanţare
PROIECTOR
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine!
Lei
500W NEGRU 10539305
Detalii aici
Depozitez în grădină!
RAFT METALIC
RAFT LEMN
5POLX175KG 90X40X176CM ZINCAT
5 POLIȚE X 15 KG 80X30X170CM
10894954
10713451
DULAP PLASTIC TITAN LOW 80X44X100CM 10772314
Sună acum la
DULAP PLASTIC
0374 409 966 pentru comenzi
170 CM
JOLLY HIGH 68X39X163CM 10767043
57,09 Lei
179,03
279,67
Lei
19,41
Lei
30,32
pe o perioada de
10 luni
30
80 CM
CM
pe o perioada de
10 luni
LADĂ PLASTIC KARISMA
CUTIE PLASTIC
LADĂ ROBUSTO
10772293
10050761
10649002
119X40X58CM MARO
98,00 Lei
60X40X26CM 50L
60X40X32CM 64L
13,5 L
64 L
50 L
124,83
12,09 Lei
Lei
13,53
30
Lei
,87
pe o perioada de
10 luni
38
Lei
,61
CUTIE PLASTIC T-BOX 39X27X19CM 13.5L 10271632
Pentru un credit în valoare de 1.000 lei pe o perioadă de 10 luni (dobânda fixă aplicată la sold 18 %, DAE 19,48%), rata lunară fixă va fi 108 lei, iar valoarea totală plătibilă 1.080 lei. Promoţia este disponibilă pentru cumpărături în valoare de minim 300 lei. Oney Finances SRL intermediază exclusiv credite oferite de Cetelem IFN SA, str.Clucerului nr. 78-80, sector 1, Bucureşti, J40/13611/2002, CUI RO 15104905 iar decizia de acordare a produsului financiar aparţine creditorului. Ofertă valabilă până la 30.09.2016
finanţare
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
Bucătăria de vară
CHIUVETĂ MASCĂ
INOX 1 CUVĂ 40X50CM - 0,4 MM 10934154
50 CM
40 CM
40 cm Sună acum la
28 cm
Bucătărie
34,74 Lei
120 cm
1,2 m blat 80 cm inclus 10918376
50 cm
0374 409 966 pentru comenzi
BATERIE BUCĂTĂRIE MONOCOMANDĂ 10919622
80cm
24,60 Lei
8 5 , 2 9 1 Lei
120 cm
Chiuveta, bateriile, blatul, accesoriile și aparatele electrocasnice nu sunt incluse in preț. Prețul este calculat pentru ansamblul din imagine.
SUPORT BAMBUS 10717420
20,88
SUPORT TACÂMURI TOCĂTOR INOX BAMBUS 11270546
11270385
pe o perioadă de
10 luni
COŞ GUNOI
SUPORT VASE
CREM/GRI
CROMAT
10627883/ 10627715
11270581
87,00 Lei
Racord 1/2 flexibil, 40 cm inclus Cartuș ceramic 35 mm
2,89 Lei
9,18 Lei
17,32 Lei
42,58 Lei
62,80 Lei
Pentru un credit în valoare de 1.000 lei pe o perioadă de 10 luni (dobânda fixă aplicată la sold 18 %, DAE 19,48%), rata lunară fixă va fi 108 lei, iar valoarea totală plătibilă 1.080 lei. Promoţia este disponibilă pentru cumpărături în valoare de minim 300 lei. Oney Finances SRL intermediază exclusiv credite oferite de Cetelem IFN SA, str.Clucerului nr. 78-80, sector 1, Bucureşti, J40/13611/2002, CUI RO 15104905 iar decizia de acordare a produsului financiar aparţine creditorului. Ofertă valabilă până la 30.09.2016
BATERIE MONOCOMANDĂ VERTICALĂ 10373594
finanţare
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
Cum îmi fac alimentarea cu apă? Alimentare cu apă
Rețeaua de distribuție din PPR Alb
TUB APĂ
ŢEAVĂ PPR PN 20
DIAM 32 MM PN6 10561502
CAPAC PPR
10523415
10524045
DIAM 20 mm
DIAM 20 MM 4M
4M
MUFĂ PPR
0374 409 966
10523954
2,39
Lei/ml
pentru comenzi
5,77 Lei
Disponibil şi pe diametrul: 20, 25 şi 40 mm
0,21
Lei
COT PPR 90°
TEU PPR EGAL
CLEMĂ SIMPLĂ
ROBINET PPR
10523345
10523723
10524101
10523695
DIAM 20 mm
PPR 20 mm
8,88 Lei
0,26
Lei
Disponibilă şi: PPR cu aluminiu şi PPR cu fibră
20 mm DIAM 20 mm
Sună acum la
DIAM 20 mm
ŢEAVĂ PPR
SFERIC 20 MM
CU FIBRĂ PN 20 20 MM 4 M 10523940
0,26
0,38
Lei
0,16
Lei
10,83
Lei
Lei
Rețeaua de distribuție din PPR Gri MUFĂ GRI PPR
DOP GRI PPR
COT GRI 90° PPR
TEU GRI PPR
10259144
10259151
10259186
10259270
DIAM 20 mm PN20 SDR6
0,43 Lei
DIAM 20 mm PN20 SDR6
0,53 Lei
DIAM 20 mm PN20 SDR6
0,67 Lei
DIAM 20 mm PN20 SDR6
0,82 Lei
finanţare
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
Cum îmi fac alimentarea cu apă? Rețeaua de distribuție din PPR Verde ŢEAVĂ VERDE PPR D20X3,4mm PN20 SDR6 L4m
DOP VERDE PPR
COT VERDE 90°PPR
10259256
10259263
10259354
D.20 PN20 SDR6
10260453
4M
MUFĂ VERDE PPR
D.20 PN20 SDR6
D20 PN20 SDR6
TEU VERDE PPR D20 PN20 SDR6
Sună acum la
10259452
grosime: 3,4 mm
0374 409 966 pentru comenzi
13,64 Lei
20 mm
0,52
0,64
Lei
Disponibilă şi: PPR cu aluminiu şi PPR cu fibră
0,74
Lei
Rețeaua de distribuție din Cupru
Lei
1,00 Lei
ŢEAVĂ CUPRU MUFĂ 15x0.7 la 3m
INT-INT 15
COT
TEU EGAL
CAPAC INT
COLIER METALIC
10937171
10250345
10250352
10250184
10249841
10631425
15
15
CU DIBLU PT ŢEAVĂ CU Ø15
3M
INT-INT 15
24,15 Lei
grosime: 0,7 mm
0,45 Lei
0,74 Lei
1,61
1,22
Lei
Lei
0,69 Lei
15 mm
finanţare
Serviciile LEROY MERLIN
retur
marfă
Ai cumpărat mai mult decât ai nevoie sau te-ai răzgândit? Primim înapoi toate articolele în termen de 90 de zile de la cumpărare.
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine!
vezi condiţiile în magazine
Detalii aici
Curățenia de primăvară Lemn
Gresie de exterior
SOLUŢIE ALBIRE
SOLUŢIE CURĂŢARE
10450496
10345895
LEMN EXOTIC
PROFUNDĂ LEMN 4L
redă irea străluc lă natura i lu a lemnu învechit
39,90
SOLUȚIE
SOLUŢIE CURĂŢAT PIATRĂ ŞI GRESIE 0,5L
GRESIE/SUPRAFEȚE DIN PIATRĂ 1L
10830043
10233895
SOLUŢIE CURĂŢAT
SOLUȚIE MOBILA DE GRĂDINĂ 1L
MOBILĂ GRĂDINĂ 0,5L
Sună acum la
10233902
0374 409 966
10830120
pentru comenzi
ul t c spe a l i din ă a d re ţțial rulu ini bilie mo stic pla
Lei
109,09 Lei
Preț/l: 27,25 lei
PVC și rame geam SOLUTIE CURĂŢAT
SOLUŢIE CURĂŢARE
10830225
10697036
PVC 0,5L
Mobilă de plastic
11,90
26,03
Lei
Preț/l: 23,80 lei
Pavaje + mușchi și alge SOLUŢIE CURĂŢAT 10829686
MUŞCHI ŞI ALGE 0,5L pentru
26,03
Lei
Preț/l: 23,80 lei
Lei
Pete grase și rugină
SOLUŢIE ÎNDEPĂRTAT
PAVAJE 5L
RAME GEAM
11,90
Lei
SOLUŢIE ÎNDEPĂRTARE PETE GRASE 10450573
10830232
SOLUŢIE CURĂŢARE RUGINA PE MARMURĂ 10450342
t potrivi e ed aparat ub s curăţat e presiun
11,90 Lei
Preț/l: 23,80 lei
15,38
19,90 Lei
Lei
Preț/l: 3,98 lei
ează t r ă p e d în în mizeria e zim profun Preț/l: 23,80 lei
finanţare
11,90 Lei
19,90 Lei
29,90 Lei
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
Alte produse din selecția noastră RADIATOR OŢEL
22X600X1200 HOFMANN 10833354
GLET DE INTERIOR
SPUMĂ MANUALĂ
FP23 20KG 10291491
14,41
10614016
15
0374 409 966
ani
em Încălzeşt cluse n i j a t n o de m Accesorii
9,18 Lei
Preț /palet 48 bucăți: 657,09 Lei
RAIDER
p axim 20 m
10170594
Lei
COMPRESOR
2051W
Sună acum la pentru comenzi
231,00 Lei
sit p o v tru mflat n e p t i v i i, u labile c r i t m o P afețţe f n o g supr şi piscine roțţi
25,05
10 luni
CABINĂ DUŞ PALMIERI CĂDIŢĂ JOASĂ 90X90CM 195 cm
10775513
327,00 Lei
• Debit aspirat: 195 l/min • Debit refulat: 110 l/min • Putere: 2 CP • Putere debitată: 1500 W • Greutate: 16,7 Kg
36,62
367,00 Lei
39,79
finanţare 10 luni
10 luni
Pentru un credit în valoare de 1.000 lei pe o perioadă de 10 luni (dobândă fixă aplicată la sold 18%, DAE 19,48%), rata lunară fixă va fi 108 lei, iar valoarea totală plătibilă 1.080 lei. Promoţia este disponibilă pentru cumpărături în valoare de minim 300 lei. Oney Finances SRL intermediază exclusiv credite oferite de Cetelem IFN SA, str.Clucerului nr. 78-80, sector 1, Bucureşti, J40/13611/2002, CUI RO 15104905, iar decizia de acordare a produsului financiar aparţine creditorului. Ofertă valabilă până la 30.09.2016.
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
Alte produse din selecția noastră UŞĂ METALICĂ M1 2050X860X42 MM 10627022
ROLETĂ BAMBUS
VOPSEA LAVABILĂ INTERIOR
60X180CM 10864042
KRAFT ALBĂ 11316795
Sună acum la
u o d a c + 4l
15 L
0374 409 966 pentru comenzi
231,29 Lei
• Material toc: tablă 0,8 mm • Tip izolație: fagure • Securitate: 4 puncte închidere • Disponibilă cu deschidere stânga/dreapta
25,08
69,90 Lei
Disponibilă și pe alte dimensiuni
15,90 Lei
Preț /l: 3,67 lei Suprafața acoperită: 10-13 mp/l/strat
10 luni
PERDEA TIP SPAGHETTI
PARCHET LAMINAT MOKOLA
90X240CM AURIE 10912454
WENGE 8MM CLS31
COŞ GUNOI
INOX 3L BROSSE 10261650
10639391
29,90 Lei
24,90 Lei
19,25 Lei
Preț pachet: 59,34 lei Conținut pachet: 1,9845 mp Vânzarea se face la pachet.
Pentru un credit în valoare de 1.000 lei pe o perioadă de 10 luni (dobândă fixă aplicată la sold 18%, DAE 19,48%), rata lunară fixă va fi 108 lei, iar valoarea totală plătibilă 1.080 lei. Promoţia este disponibilă pentru cumpărături în valoare de minim 300 lei. Oney Finances SRL intermediază exclusiv credite oferite de Cetelem IFN SA, str.Clucerului nr. 78-80, sector 1, Bucureşti, J40/13611/2002, CUI RO 15104905, iar decizia de acordare a produsului financiar aparţine creditorului. Ofertă valabilă până la 30.09.2016.
finanţare
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
Delice Lemn Alb
Ansamblul din imagine DESCRIERE
a e r a r o p r o c n i e t i m Per e c i n s a c o de electr 3
5 6
7
e l i r u p r o c r a o d e g e l Poţi a e i o v e n i a de care
2
Chiuveta, bateriile, blatul, accesoriile și aparatele electrocasnice nu sunt incluse în preț. Prețul este calculat pentru ansamblul din imagine.
143,22 95,80 82,25
1
CORP BAZĂ 2 UŞI
10077606
80x80x50 cm
2
CORP BAZĂ CUPTOR
10743796
60x80x50 cm
3
CORP HOTĂ
10077634
60x60x30 cm
4
CORP MASCĂ CHIUVETĂ 2 UŞI
10077592
80x80x50 cm
134,51
5
CORP SUSPENDAT 80 CM 2 UŞI STICLĂ
10743761
80x65x30 cm
187,74
6
CORP SUSPENDAT 2 UŞI
10077613
80x65x50 cm
120,00
7
CORP TURN
10918383
60x220x50 cm
308
Lei
Lei
Sună acum la
Lei
0374 409 966 pentru comenzi
Lei
Lei
Lei
Lei
,70
Disponibil și în variantele:
1
4
COD LM DIMENSIUNI PREȚ L x l x ad
Lei
, 22 2 7 0 . 1 116,55
finanţare
Clasic
Vișiniu
Wenge
pe o perioadă de
10 luni
Pentru un credit în valoare de 1.000 lei pe o perioadă de 10 luni (dobândă fixă aplicată la sold 18%, DAE 19,48%), rata lunară fixă va fi 108 lei, iar valoarea totală plătibilă 1.080 lei. Promoţia este disponibilă pentru cumpărături în valoare de minim 300 lei. Oney Finances SRL intermediază exclusiv credite oferite de Cetelem IFN SA, str.Clucerului nr. 78-80, sector 1, Bucureşti, J40/13611/2002, CUI RO 15104905, iar decizia de acordare a produsului financiar aparţine creditorului. Ofertă valabilă până la 30.09.2016.
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici
POMI FRUCTIFERI
DIVERSE SORTIMENTE: MĂR, NUC, ALUN, CASTAN 10544506
Sună acum la
0374 409 966 pentru comenzi
11,94 Lei
finanţare
Ai un proiect? Avem soluția perfectă de finanțare pentru tine! Detalii aici