Pagina Universala

Page 1

Pagina Universală

paginauniversala.ro

Decembrie 2011 Ediţia Nº 110

Duhul Sfânt conlucrează cu persoana pentru a exista o dezvoltare spirituală. Când există o dăruire 100% Pag. 4

...să nu păcătuim nicidecum împotriva Duhului Sfânt, pentru că un astfel de păcat nu are iertare. De ce nu mai există iertare... Pag. 8

zile

de dezintoxicare audio-vizuală

“...absenţa poluării cu vocea familiei, a prietenilor, a colegilor, în fine, absenţa poluării audio-vizuale a internetului, a televizorului, a radioului, a revistelor şi ziarelor, lasă loc pentru ca noi să putem asculta liberi Vocea lui Dumnezeu.”

Cancerul mamar

85% dintre femeile diagnosticate cu cancer de sân nu prezintă un istoric familial cu antecedente ale acestei boli.

Coplata, publicată în Monitorul Oficial.

Face cât un depozit întreg de medicamente

Câte 300 de grame de varză pe zi previn tumorile maligne şi anemiile..., în funcţie de sortiment.

Cum să ai un început de relaţie reuşit

Începuturile sunt atât de dulci şi pline de speranţă, încât îţi vine greu să te gândeşti la greutăţile...


2 Pagina Universala

paginauniversala.ro

\Social

Coplata, publicată în Monitorul Oficial: orice vizită la medic ne va costa

Românii vor plăti din 2012 o parte din costurile unor servicii medicale, contribuţie care nu poate depăşi a douăsprezecea parte din valoarea veniturilor nete anuale, de la acest sistem urmând să fie scutiţi aproximativ opt milioane de pensionari, elevi, studenţi şi unii pacienţi. Legea 220/2011 pentru modificarea şi completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, prin care este introdusă coplata pentru unele servicii medicale, prin intermediul unui “tichet moderator pentru sănătate”, a fost publicată în 30 noiembrie în Monitorul Oficial.Coplata, pe care noua lege o denumeşte “tichet moderator de sănătate” este o sumă de cel mult 600 de lei pe care pacientul o va plăti anual, pentru consultaţii, spitalizări,

Deşi pare incredibil, internetul este plin de site-uri care scot la vânzare seriile a sute de carduri. Sunt tocmai acele informaţii solicitate în momentul în care faceţi cumpărături online. Se vând liste întregi cu date personale iar cel care le-a cumparat le poate folosi ca să facă

analize de laborator sau investigaţii. Odată atins acest plafon valoric, avem dreptul la servicii medicale gratuite. Până atunci, o vizită la doctorul de familie ne va costa 5 lei, la un medic specialist 10, iar pentru o internare de o săptămână întrun spital de stat vom plăti 100 de lei. “Nu va face decât să dea naştere unei birocraţii în plus şi nu va ajuta pe nimeni. Vor fi pacienţi care chiar nu vor avea câte 5 sau 10 lei să meargă la medic sau un leu să îşi plătească o investigaţie de laborator”, spune Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor. Nu toate serviciile se vor plăti: 1.Categorii de servicii acordate bolnavilor cu afecţiuni incluse în Programele de sănătate, pentru afecţiunea de bază: şedinţele de chimioterapie, de radioterapie, de hemodializă şi dializă peritoneală, bolnavii cronici înscrişi în programele naţionale de sănătate vor beneficia de servicii şi tratament gratuite 2.Categorii de servicii acordate în situaţiile de urgenţă medicochirurgicală, până la stabilizarea bolnavului 3.Categorii de servicii acordate bolnavilor cu afecţiuni endemoepidemice Pentru naştere nu se încasează coplata. Nu toţi cetăţenii vor plăti aceste contribuţii: • Pensionarii sub 700 lei/lună • Copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani fără venituri • Bolnavii incluşi în programele naţionale de sănătate, dacă nu realizează venituri din muncă

Capcane online

Procesul încălzirii globale ar putea fi inversat

cumpărături pe internet. Efectul? Rămâneţi fără nici un leu în cont. Aşadar, dacă aţi cumpărat de pe o pagină de internet din România sau străinătate şi un hacker le-a furat baza de date, puteţi avea surpriza să constataţi că acum de sărbători contul s-a golit peste noapte. Băncile şi-au îmbunătăţit metodele de securitate. Alte instituţii de credit îşi sună clienţii când înregistrează un trafic prea mare în cont sau îi avertizează prin sms că a fost folosit cardul şi s-a efectuat o plată mai mare de 200 de lei.

Cercetătorii lucrează la răcirea artificială a planetei prin reflectarea luminii solare departe de Pământ, relatează dailymail.co.uk, citat de Mediafax. Teoretic, dacă ar fi reflectată o cantitate mică din lumina solară înapoi în spaţiu, înainte de a lovi suprafaţa Pământului, s-ar produce un efect imediat şi extrem de răcire.

Sinuciderea nu este cea mai bună soluţie pentru problemele tale

Prieteni 24h 021.255.73.00


Pagina Universala 3

paginauniversala.ro

\Social

Atitudine: Proiectează

1. Defineşte unde doreşti să ajungi – În primul rând persoana care are atitudine stabileşte dacă vrea să fie „patron” sau doreşte să crească în firma în care lucrează. Dacă doreşte să fie „patron”, trebuie să caute ramura care crede că o defineşte pentru a-şi deschide firma; dacă în schimb optează pentru „creştere în firmă”, trebuie să vadă dacă firma are suport pentru această creştere şi imediat să investească în ea însăşi pentru a avea capacitate, adică, ea nu pierde timpul!

2. Pregăteşte-te să ajungi acolo – Trebuie să existe o pregătire anterioară, de acord cu ramura sau aria definită, pentru că canditatul la impresariat sau viitor profesional va avea succes doar dacă cunoaşte acea ramură, aria pe care doreşte să o exploreze. Ceea ce defineşte o persoană de succes nu este „poarta deschisă pentru negociere” sau că lucrează într-o mare firmă. 3.Asumarea riscurilor – Toate proiectele pot avea riscul de a fi lucrative sau de a produce prejudicii, dar nu trebuie să aveţi teamă să faceţi pasul care vă poate schimba istoria economică, pentru că deja aţi luat decizia celor puternici, adică v-aţi hotărât că doriţi să fiţi o persoană realizată! Atunci, există şi riscul de a eşua, dar dacă nu eşti dispus să ţi-l asumi, nu vei ştii niciodată rezultatul final. Dacă totul va fi bine? Toţi cei care într-o zi au proiectat şi au avut succes, au trecut mereu prin acest risc.

Preţurile la alimente se vor majora cu 30% Dacă în acest an, agricultura a salvat economia ţării, în 2012 vom avea probleme, spun fermierii. N-a mai plouat de 4 luni, aşa că pagubele se anunţă uriaşe. Recolta ar putea fi cu 30 % mai mică decât în toamnă şi nu-i exclus ca preţurile alimentelor, în general, şi al pâinii, în mod special, să crească. Din august n-a mai căzut un strop de ploaie în câmpia Bărăganului, iar

pământul e tare ca piatra. Dacă anul acesta am avut legume, fructe şi cereale din belşug, pentru 2012 previziunile sunt negre. Pe lângă pământul uscat fără ploaie, Dunărea a secat şi ea. Nivelul fluviului a coborât cu aproape 40 de centimetri. Zeci de baraje staţionează în acest moment în apropiere de Cernavodă, iar pe Canalul Dunăre Marea Neagră pot trece doar ambarcaţiunile de tonaj mic.

sănătate pe masă

Face cât un depozit întreg de medicamente Câte 300 de grame de varză pe zi previn tumorile maligne şi anemiile. Beneficiile verzei diferă în funcţie de sortiment. Varza albă este puternic hidratantă, în timp ce varza creaţă previne guta şi gastrita. Varza roşie, de exemplu, are efecte depurative şi o valoare nutritivă mai mare decât cea albă. Cea de Bruxelles combate hipoglicemia mai eficient decât celelalte soiuri. În gastrită, colită şi gută, specialiştii recomandă consumul a trei-patru pahare de suc de varză creaţă, mult mai eficient decât cel obţinut din alte soiuri. Cercetările realizate în ultimii 20 de ani au confirmat faptul că un consum frecvent de varză crudă sau de suc are un efect benefic în prevenirea cancerului de colon

Varza albă este un aliment nutritiv, energizant, remineralizant, diuretic, antihemoragic, antiseptic, cicatrizant, antidiabetic şi antianemic. Consumul de varză de trei ori pe săptămână contribuie la completarea necesarului de vitamine şi de minerale în cazul bolnavilor de anemie. În cazul vârstnicilor, varza este revigorantă şi combate procesul de îmbătrânire prematură. Consumul de varză este indicat şi femeilor însărcinate, datorită acidului folic. Studiile au demonstrat că lipsa acestui acid din alimentaţie în timpul sarcinii duce la naşterea copiilor cu probleme neurologice. Varza grăbeşte procesul de vindecare a plăgilor, a entorselor şi a nevralgiilor. Cataplasmele cu multe frunze de varză, bine presate, sunt utile în durerile de lumbago, în panariţiu şi furunculoză.


4 Pagina Universala

\Transformarea

paginauniversala.ro

Vieţii Episcopul Julio

Scopul Duhului Sfânt Duhul Sfânt conlucrează cu persoana pentru a exista o dezvoltare spirituală. Când există o dăruire 100% din partea noastră faţă de El, atunci, Duhul începe să aibă scopuri cu noi. Sunt patru acţiuni ale Duhului Sfânt pe care dorim să le discutăm şi sunt tocmai acele lucruri pe care Dumnezeu vrea să le facă prin Duhul Sfânt: 1. Să edifice Dumnezeu vizează ca prin Duhul Său să ne edifice. A edifica înseamnă a construi, pentru că în general, atunci când venim la Dumnezeu, interiorul nostru este puternic avariat de traume, complexe, decepţii, înşelăciuni, diverse forme de probleme, etc. Atunci Duhul ne oferă voinţa de a trăi şi de a lupta pentru viaţa noastră şi în consecinţă începem să avem obiective şi dorinţa de a le atinge. Ceea ce este minunat este că acest prim pas al Duhului Sfânt este acela de a ne reconstrui interiorul care la rândul său, odată reconstruit va începe să dea roade la exterior. Ca să exemplificăm: să spunem că suntem posesorii unui mare teren care este viaţa noastră. Hristos este Constructorul, iar noi ca deţinători ai pământului trebuie să fim de acord ca Marele Constructor să realizeze această mare lucrare de edificare. Exact aşa trebuie făcut, noi trebuie să ne dăm acordul Duhului Sfânt pentru ca El să poată să-şi săvârşească lucrarea în noi. “Astfel, dar, după cum aţi primit pe Hristos Isus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El, fiind înrădăcinaţi şi zidiţi în El, întăriţi prin credinţă, după învăţăturile care v-au fost date...” Coloseni 2:6,7 2. Să ghideze. Dumnezeu vizează prin intermediul Duhului Sfânt să ne ghideze. El vrea să ne însoţească, să ne dirijeze, tocmai din cauză că vrea să ne arate drumul cel bun, deoarece ştie că fostul ghid

al nostru, diavolul ne-a dus pe drumuri greşite ceea ce aproape că ne-a adus în faţa propriului nostru sfârşit. Duhul Sfânt este Ghidul şi Orientatorul nostru atunci când trebuie să luăm atitudini şi decizii. Duhul Sfânt este Sfătuitorul nostru şi ne învaţă să trăim în această lume fără a-L întrista pe Dumnezeu. De aceea, ca persoana să poată rămâne în prezenţa lui Dumnezeu, trebuie să fie ghidată de Duhul Sfânt. Atenţie, Dumnezeu are ca scop să ne ghideze, însă nu obligă pe nimeni să se lase ghidat de El, fiindcă orice persoană are liberul arbitru şi dorinţele ei proprii, iar noi trebuie să decidem dacă ne lăsăm sau nu ghidaţi de Duhul lui Dumnezeu. “Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare.” (Ioan 16:13) 3. Să întărească Dumnezeu vizează ca prin Duhul Sfânt să ne întărească. Slăbiciunea vine de la cel rău, iar întărirea, vine de la Duh şi El ne întăreşte ca să depăşim necazurile, ispitele, fanteziile şi sentimentele distrugătoare. Care dintre noi nu trece prin momente grele? Cine nu trece prin probleme în viaţă? Totuşi, este nevoie ca în astfel de momente, Duhul Sfânt să-şi facă simţită prezenţa, să ne fie alături şi să ne dea forţa necesară pentru a învinge respectiva situaţie. De asemenea, asta este valabil şi atunci când trecem prin dificultăţi datorită credinţei noastre în Hristos. În acest timp în care suntem călători în această lume, doar cei puternici mai reuşesc să rămână în picioare şi să învingă totul. “Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite.” (Romani 8:26) 4. Să consoleze Dumnezeu vizează ca prin intermediul Duhului Sfânt să ne consoleze. Prin consolare, el ne aduce alinarea de care avem nevoie la momentul potrivit şi ne dă sprijinul necesar pentru a trece peste acel moment complicat fără a ne nega credinţa sau a ne uita înapoi. Nu putem compara consolarea Sa cu consolarea celor din familie sau a prietenilor, pentru că aceştia chiar dacă ne consolează durerea continuă, pe când consolarea Duhului Sfânt scoate toată durerea, suferinţa şi tristeţea din inima persoanei. “care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu...” 2 Corinteni 1:4


Pagina Universala 5

paginauniversala.ro

zile

de dezintoxicare audio-vizuală

Postul lui Daniel

Eveniment ce a marcat deja o lume întreagă Cu obiectivul de a-i salva pe cei căzuţi, încă o dată episcopii, preoţii, lucrătorii şi membrii Bisericii Universale vor fi în post, rugându-se timp de trei săptămâni pentru pogorârea Duhului Sfânt. Aşa cum ziua de 17 aprilie şi cea de 21 august a marcat începutul unei noi etape în viaţa celor care au participat la primul şi la al doilea Post al lui Daniel, cu siguranţă că

şi ziua de 1 ianuarie 2012 va fi o zi memorabilă pentru cei care doresc prezenţa Duhului Sfânt. Dacă şi dvs. vă doriţi cea mai mare bogăţie pe care fiinţa umană o poate avea, care este mântuirea, nu staţi deoparte! Pregătiţi-vă inima pentru ca ea să poată fi locuinţa lui Dumnezeu şi dvs. să puteţi declara cu bucurie “Ah, ce zi!”, aşa cum au făcut persoanele care deja au participat.

Momentul în care prezenţa Duhului Sfânt s-a pogorât în întreaga lume


6 Pagina Universala

paginauniversala.ro

Experienţe capabile să-ţi schimbe viaţa

Înainte să primesc Duhul Sfânt, eram o persoană foarte tristă, simţeam un gol în inima mea. Relaţia pe care o aveam cu tatăl meu nu era bună deloc, când îl vedeam cum o maltrata pe mama mă durea foarte tare, eram foarte nervos, mă certam din orice, atât cu persoanele apropiate, cât şi cu colegii de şcoală. Nu ştiam să mă controlez... Când am ajuns la biserică, din cauza problemelor de sănătate, am găsit 2 lucrători şi un părinte la biserică care m-au ajutat foarte mult. Îi vedeam foarte diferiţi de persoanele pe care le cunoşteam. Aşa că am început să frecventez biserica în fiecare zi, uneori ajungeam chiar şi cu 2 ore înainte de slujbă. Părintele a început să vorbească cu mine şi cu încă 5 tineri despre importanţa Duhului Sfânt şi a făcut o provocare cu noi, aceea de a căuta Duhul Sfânt în fiecare zi împreună cu noi înainte de fiecare slujbă. La aceste rugăciuni am început să am o dorinţă şi mai mare să primesc prezenţa Sa. Am început să fac din ce în ce mai des posturi, rugăciuni, să particip la campanii şi totul cu scopul de a primi Duhul Sfânt. Odată, după ce m-am întors de la biserică, m-am trezit în zori şi am început să caut Duhul Sfânt cu toată forţa sufletului meu şi în acel moment eu m-am dăruit trup, suflet şi duh lui Dumnezeu. Atunci am simţit o putere foarte mare în sufetul meu, ceva care scotea tot ce nu era bine din inima mea, am simţit cum toată tristeţea, toată durerea ieşea din mine. După aceea am simţit o mare bucurie în sufletul meu, o pace pe care nu am mai simţit-o până în acel moment, o siguranţă că Dumnezeu este cu mine. Nu am mai rezistat şi am început să plâng de bucurie, de fericire. Ce s-a schimbat? După acea zi, toată viaţa mea s-a schimbat, nu mai sunt trist, mi-am iertat tatăl, acum mă înţeleg foarte bine cu el, pot să mă stăpânesc, nu mai sunt nervos, şi am o mare dorinţă de a câştiga suflete pentru Domnul Iisus Hristos. - Părintele Adrian

Eu am primit Duhul Sfânt într-o slujbă foarte specială. Nu era destinată Duhul Sfânt, dar după rugăciunea de vindecare şi eliberare, părintele a chemat persoanele în faţă pentru a căuta Duhul Sfânt şi a zis: Cine nu este sigur că este eliberat, să fiţi eliberaţi acum! Îndoiala mi-a dispărut chiar în acel moment şi am început să caut cu ardoare Duhul Sfânt. M-am simţit atât de mică înaintea lui Dumnezeu, atât de nesemnificativă şi am început să plâng aşa cum nu am plâns niciodată în biserică. După aceea am simţit o uşurare, iar apoi o forţă de a căuta, de a-L glorifica şi cu sinceritate, am cerut ca Duhul Sfânt să intre în interiorul meu. Am simţit o pace interioară şi fără a mai ţine cont de cine era lângă mine am început să plâng, însă nu erau lacrimi de tristeţe ci de bucurie. Am simţit o prezenţă în interiorul meu care mă făcea fericită şi puternică.

Ce s-a schimbat? După ce am primit Duhul Sfânt s-a născut în interiorul meu o dorinţă de a-L servi pe Dumnezeu, de a câştiga suflete, de a vorbi de El lumii. Acea timiditate a dispărut, s-a schimbat felul de gândire, de a vedea lucrurile, de a acţiona în orice situaţie. Am început să văd persoanele diferit şi dorinţa mea este să ajut cât mai mult în Lucrarea lui Dumnezeu. - Dna. Celia

Transformarea Familiei

Duminică la orele 09:00 şi 15:00


paginauniversala.ro

“În trecut, Dumnezeu a vorbit în diferite ocazii şi în diferite moduri. El a folosit vise, viziuni şi profeţii să transmită voia Sa celor neprihăniţi. În zilele noastre, Duhul lui Dumnezeu este Cel care continuă să vorbească, dar nu prin vise, viziuni sau profeţii. El vorbeşte prin Cuvântul Său — Biblia Sfântă. Cum vorbeşte Duhul Sfânt? Cum poţi fi sigur că este vocea Lui? Cum poţi fii sigur că tu nu eşti înşelat de alte voci? Există doar o modalitate pentru a fi sigur: aceea de a te naşte din apă şi din Duh. Doar aşa vei putea înţelege Cuvântul Său. Doar cei care sunt născuti din Duh sunt capabili să recunoască atunci când Duhul Său vorbeşte prin Biblie. Dumnezeu vorbeşte. El vorbeşte copiilor lui. El vorbeşte prin Cuvântul Său scris. Vocea Lui dulce şi blândă se aude tare şi clar, atunci când trecem prin probleme. Cu cât mai singuri ne simţim, cu atât mai tare şi mai clar El ne vorbeşte.

Pagina Universala 7

Atunci când vă separaţi de familie, prieteni, de cuvintele care vă fac mai mult rău decât bine, atunci când vă deconectaţi de la poluarea audio-vizuală, de internet, televiziune, ziare, reviste, etc. atenţia dvs. este mult mai focalizată pentru a asculta Vocea lui Dumnezeu. Audio-vizualul este cel mai mare duşman care vă împiedică să ascultaţi vocea lui Dumnezeu. De aceea, noi vom posti în ultimele 21 de zile ale anului, vom posti începând cu 11 decembrie 2011. Acesta va fi al treilea Post al lui Daniel menit pentru cei care doresc să primească Duhul lui Dumnezeu. În tot acest timp ne vom abţine de la toate tipurile de audiovizual ce ne poate aduce divertisment. Gândurile noastre vor fi concentrate doar la ceea ce vine de sus. Cei care cred să meargă în faţă, cei care nu, să rămână în spate. Dumnezeu să-i binecuvânteze pe cei care cred.” Episcopul Macedo”

Eu am fost botezată cu Duhul Sfânt într-o duminică la o slujbă de lucrători şi candidaţi. Chiar fiind foarte tânără, la cei doar 14 ani ai mei, doream să-L am pe Duhul Sfânt în mine. În această slujbă s-a căutat puternic Duhul Sfânt pentru ca cei ce nu erau botezaţi, să fie. Atunci, eu L-am căutat cu toată inima, cu toată ardoarea dorind cu adevărat ca Duhul Sfânt să vină peste mine. La un anumit moment dat, am simţit înăuntrul meu o forţă, o bucurie, o pace şi diferite sentimente deosebite pe care e dificil să le exprimi. Nu m-am oprit ci am continuat să-L glorific pe Dumnezeu, cerându-I să mă pecetluiască cu Duhul Sfânt. Deodată, am început să vorbesc în limbi şi am continuat lauda. Am simţit efectiv că Dumnezeu este înăuntrul meu.

Ce s-a schimbat? Duhul Sfânt mi-a atras atenţia asupra păcatului de fiecare dată când eu eram pe cale să fac ceva greşit. El îmi arăta şi încă îmi mai arată şi azi drumul corect. Nu mă mai atrăgea nimic din această lume. În timp ce prietenii mei doreau să se distreze la petreceri şi prin distracţii de grup, căutând să facă ceva pentru a se bucura, eu mă simţeam fericită la biserică, atunci când făceam ceva pentru Dumnezeu. Bucuria mea nu mai depindea de a celorlalţi. Dumnezeu era bucuria mea. A crescut înăuntrul meu dorinţa de a salva suflete, de a evangheliza. După ce le vorbeam oamenilor de Iisus dându-le o scăpare, mă simţeam foarte fericită înăuntrul meu. Duhul Sfânt a schimbat felul în care eu vedeam lucrurile. El îmi dă direcţie şi nu mai trebuie să bâjbâi prin întuneric ca să găsesc drumul. - dna. Marlene

Înainte să fiu botezată cu Duhul Sfânt eram o persoană tristă, deprimată, aveam gânduri negative, eram invidioasă, nu comunicam cu persoanele din jurul meu. Din cauza problemelor familiale începusem să merg cu prietenii la terase, la discotecă, credeam că aşa voi reuşi să ating acea fericire mult dorită. Dar, când ajungeam acasă, deveneam din nou acea persoană închisă. Am început să vin la Catedrală pentru ca situaţia familiei mele să se schimbe, iar după un timp am început să-mi doresc botezul cu Duhul Sfânt. Participând la slujbe am înţeles că Prezenţa lui Dumnezeu este cel mai frumos lucru pe care îl poţi avea. Aşa că atunci când am auzit de Postul de 21 de zile de post şi rugăciune am decis să fac acest sacrificiu spiritual debarasându-mă de tot ce înseamnă audio-vizual (cărţi, reviste, televizor, radio). Iar pe data de 17 aprilie, în Primul post al lui Daniel, am fost cea mai fericită persoană. În acea slujbă minunată am fost botezată, Duhul Sfânt şi-a pus pecetea pe inima mea. Nu ştiam cum să reacţionez, îmi venea să râd, dar în acelaşi timp să plâng. În acea zi am găsit acea fericire care doar Dumnezeu o poate da, în acea zi am putut exclama cu siguranţă: “Ah! Ce zi”.

Din acel moment am devenit o persoană fericită, sociabilă, zâmbitoare şi am puterea de a trece mult mai uşor peste problemele ce apar. - Ramona


8 Pagina Universala

paginauniversala.ro

\Opinie Părintele Lucian

Nu există iertare pentru cel ce păcătuieşte împotriva Duhului Sfânt „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea, şi cine nu strânge cu Mine risipeşte. De aceea vă spun: orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată. Oricine va vorbi împotriva Fiului omului va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor.” Matei 12:30-32 Spunând aceste cuvinte, Domnul Iisus ne lasă clar cât de important este să nu păcătuim nicidecum împotriva Duhului Sfânt, pentru că un astfel de păcat nu are iertare. Întrebarea este următoarea: De ce nu mai există iertare atunci când păcătuim împotriva Duhului Sfânt? Imediat aflăm răspunsul în cartea Romani capitolul 8 versetul 26.

Din această cauză în timpul acestor douăzeci şi unu de zile ne vom sfinţi pentru ca cei care doresc din toată inima Duhul Sfânt să poată avea parte cu El. Acest post constă în renunţarea zilnică la orice tip de informaţie ca: televizor, radio, reviste, ziare sau orice alt tip de informaţie seculară. Adică vom sta separaţi de toate lucrurile acestei lumi pentru a fi mai aproape de Dumnezeu. Dumnezeu vă invită ca în aceste 21 de zile să vă abţineţi de la orice fel de informaţie seculară pentru a fi conectaţi doar la El. Acceptă această provocare!

„Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite” Când se păcătuieşte împotriva Duhului Sfânt, se păcătuieşte împotriva Unicului care poate mijloci pentru noi înaintea lui Dumnezeu; se păcătuieşte împotriva Unicului care ne poate îndreptăţi cu suspine negrăite înaintea Tatălui. În mod normal, păcătuim împotriva Duhului Sfânt atunci când refuzăm sau ignorăm propria salvare.

Urmăriţi emisiunea “Timpurile Actuale”, în fiecare zi la ora 06:30 pe postul OTV


Pagina Universala 9

paginauniversala.ro

\Credinţă

Urcând Muntele Sinai

Problema imposibilă pentru care dvs. aţi sacrificat, deja nu mai este a dvs., ci a lui Dumnezeu. Acest lucru înseamnă că este ca şi rezolvată, pentru că Dumnezeu nu acceptă ca nimic şi nimeni să vă înjosească. Acum trebuie să fiţi: 1.CURAJOŞI, pentru a trece peste toate limitele impuse, peste toate dificultăţile care încearcă să vă împiedice să fiţi persoana care Dumnezeu doreşte să fiţi. 2.ACTIVI, pentru a nu cădea în greşeala “aşteptării”, ca lucrurile să se rezolve de la sine. Dvs. trebuie să le provocaţi să se întâmple. 3.INSISTENŢI cu dvs. înşivă, îmbunătăţindu-vă cunoştinţele, terminând ceea ce aţi început. Părintele Lucian, preotul responsabil de România, a urcat pe Muntele Sinai cu rugăciunile tuturor românilor care au sacrificat pentru visul care până acum a fost imposibil de realizat. “Dacă dvs. aţi sacrificat, dacă aţi crezut, cu siguranţă şi Dumnezeu se va manifesta pentru a realiza cea mai mare dorinţă a dvs.”, acestea au fost cuvintele părintelui înainte

de a începe să urce muntele pe care Dumnezeu s-a pogorât în trecut.

Mă numesc Mariana Andrei. Când am ajuns la această Biserică, problema mea, a familiei mele era că nu puteam să am copii. Eram căsătorită deja de ceva timp, dar, acest mare vis al meu şi al soţului meu părea tot mai departe de realizat. Participând la slujbe, l-am auzit pe părinte vorbind de Campania Focul Sfânt din Israel. Dânsul spunea că Dumnezeu poate face imposibilul să devină posibil prin sacrificiu, aşa că am luat decizia să fac şi eu sacrificiul meu

de liberă practică. De aceea am participat cu aceaşi încredere că Dumnezeu poate totul. La o altă campanie am participat pentru fratele meu. El locuia într-o casă micuţă cu soţia şi copilul lor. După acest sacrificiu, Dumnezeu l-a binecuvântat cu o casă mare şi frumoasă, aşa cum eu am cerut pentru el. Mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate minunile pe care le-a făcut în viaţa mea şi ştiu că totul a

pentru ca Dumnezeu să mă binecuvânteze. Sacrificiul pe care l-am făcut a exprimat încrederea mea în Puterea Lui şi în faptul că doar EL îmi poate îndeplini această dorinţă. Această mare minune a vieţii mele s-a concretizat puţin mai târziu, iar acum sunt o mamă fericită a doi copii. Dumnezeu m-a binecuvântat şi Îi mulţumesc. Am mai participat la o altă campanie pentru că mereu miam dorit să ajung medic, vroiam să-mi iau licenţa şi dreptul

fost posibil datorită acestor campanii de rugăciune, pentru că dorinţele mele au ajuns pe Muntele Sinai, locul unde Dumnezeu s-a pogorât în trecut.

Slujba de dezlegare Credeţi că sunteţi victima unei probleme spirituale? Atunci, participaţi la această slujbă şi veţi trece prin Cruce pentru a fi dezlegat(ă)!

Vineri la orele 09:00, 15:00, 19:30 „orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.“ Iacov 1:17


10 Pagina Universala

paginauniversala.ro

\Dragoste

Cum să ai un început de relaţie reuşit

altul, nimic nu-i va tăia elanul mai rapid decât o discuţie despre căsătorie sau copii. Profită de ceea ce vă oferă prezentul!

Cucereşte-l în fiecare zi!

Jocul seducţiei n-ar trebui să ia sfârşit imediat după ce simţi că l-ai cucerit deja. De fapt, în fiecare zi ar trebui să vă recuceriţi cu un sărut, un „te iubesc”, să vă susţineţi în ceea ce faceţi şi să vă permiteţi să „respiraţi”, dovadă a respectului şi a încrederii pe care vi-o purtaţi. Bucură-te de fiecare moment alături de alesul tău şi construiţi o relaţie frumoasă împreună.

Terapia Iubirii Sâmbătă la ora 19:00 Începuturile sunt atât de dulci şi pline de speranţă, încât îţi vine greu să te gândeşti la greutăţile care vor apărea după ce trece euforia primelor întâlniri. Aşa că iată câteva ponturi ca relaţia voastră să continue pe făgaşul cel bun:

Fragilitatea începutului

Orice relaţie legată de puţin timp este supusă destrămării, de aceea este nevoie să o îngrijeşti ca pe o floare delicată şi unică. Comparaţiile cu iubirile trecute mai mult te vor încurca. Păstrează de la ele doar eventualele greşeli pe care ţi-ai propus să nu le repeţi. În rest, tratează-ţi noua dragoste ca pe una incomparabilă.

Cum să eviţi neînţelegerile

Certurile pot apărea din orice şi alungă entuziasmul începutului. Iată ce este de făcut pentru a preveni disputele inutile! - E mai bine să nu-l minţi. Până la urmă tot va afla adevărul despre tine şi nu vrei să rişti să-şi piardă încrederea în tine. - Oricât de mult l-ai iubi, nu-l sufoca telefonându-i prea des, controlându-l unde este şi cu cine. Fiecare dintre voi are nevoie de spaţiu vital, de timp petrecut şi cu familia sau prietenii. - Chiar dacă vă înţelegeţi de minune şi păreţi făcuţi unul pentru

Terapia Iubirii este slujba dedicată tuturor persoanelor care doresc o viaţă sentimentală fericită. Aici fiecare persoană învaţă să se roage pentru persoana iubită, învaţă că trebuie să aibă răbdare în viaţa de cuplu şi că trebuie să accepte şi defectele celuilalt dacă vor să fie fericiţi pentru că adevărul este că nu există şi nici nu va exista persoana perfectă. Iar pentru cei care nu şi-au găsit încă jumătatea alături de care să se simtă împliniţi, sunt făcute rugăciuni speciale ca Dumnezeu să scoată în calea lor acea persoană care nu îi va dezamăgi, acea persoană care îi va învăţa să o iubească aşa cum este ea fără nici un alt interes. Dacă doriţi să învăţaţi să fiţi fericiţi, dacă doriţi să învăţaţi să fiţi din nou iubiţi deşi au trecut ani buni de când v-aţi căsătorit sau dacă doriţi să vă rugaţi pentru ca Dumnezeu să vă binecuvânteze pe plan sentimental, atunci vă aşteptăm în fiecare Sâmbătă la ora 19:00 la această slujbă ce poate fi primul pas spre o viaţă binecuvântată de Dumnezeu.

paginauniversala.ro


Pagina Universala 11

paginauniversala.ro

\Sănătate

Cancerul mamar Ce este cancerul de sân? În fiecare lună, sânii unei femei trec printr-o serie de schimbări temporare asociate cu menstruaţia, care includ şi posibilitatea formării unui nodul. Deşi cea mai mare parte a acestor umflături nu sunt canceroase, orice nodul care apare ar trebui să fie examinat imediat de medic. Cancerul mamar este o afecţiune în care celulele care alcătuiesc sânii încep să crească anormal într-o manieră necontrolată. Cancerul mamar este cel mai frecvent tip de cancer la femei, deşi cancerul pulmonar rămâne cauza principală de deces atât la femei cât şi la bărbaţi. Aproximativ 1% din toate cazurile de cancer mamar apare la bărbaţii adulti. Simptomele unei afecţiuni mamare care necesită evaluarea unui medic specialist sunt: - un nodul la nivelul sânului sau axilei apărut de curând - o modificare a mărimii sau formei sânului - o modificare a pielii de pe sâni, cum ar fi o cută sau o pată - scurgeri sau sângerări la nivelul mamelonului care apar la strângerea acestuia - modificări ale mamelonului, cum ar fi retracţia sau inversia - cruste la nivelul mamelonului - modificări de culoare sau textură a pielii de pe sân sau o culoare mai închisă în jurul mamelonului - un nodul la nivelul sânilor la bărbaţi.

Slujba Vindecării Urgente

Marţi la orele 09:00, 15:00 şi 19:30

Riscul la care este expusă o femeie de a se îmbolnăvi de cancer la sân creşte dacă: • îi vine prima menstruaţie înainte de 12 ani • naşte primul copil după 30 de ani • are ultima menstruaţie după 55 de ani În ultimii ani, numărul deceselor a scăzut simţitor. Diagnosticat în faza incipientă poate fi tratat relativ uşor şi fără urmări, chiar vindecat. Apariţia unui nodul nu este întotdeauna un semn de cancer, dar este un semn care nu trebuie ignorat. Leziunile benigne sunt foarte comune, iar sânul este normal să se modifice pe parcursul vieţii. Cele mai multe leziuni de natură malignă nu dau simptome decât atunci când boala se afla în stadiu avansat. La fiecare 100 de femei care dezvoltă cancer de sân câte un bărbat se îmbolnăveşte de cancer de sân. 85% dintre femeile diagnosticate cu cancer de sân nu prezintă un istoric familial cu antecedente ale acestei boli. La fiecare 3 minute, undeva pe Glob o femeie este diagnosticată cu cancer de sân. Ecografia mamară şi examenul clinic sunt cele mai simple investigaţii care te pot asigura că sânii tăi sunt sănătoşi.

Cancerul la sân poate fi depistat cu ani de zile înainte de a se manifesta clinic. Trebuie doar să mergi regulat la control.


agendaSĂPTĂMÂNALĂ 09:00 | 15:00 | 19:30 Congres Financiar Şomaj, datorii, neajunsuri, firmă în faliment, lipsa locului de muncă

09:00 | 15:00 | 19:30 Sănătate Boli cronice, hepatită, cancer diabet, pareză, dureri

JOI

09:00 | 15:00 | 19:30 Familie Neînţelegeri, trădare, singurătate, certuri

MIERCURI

MARŢI

LUNI

VINERI

09:00 | 15:00 | 19:30 Dezlegare Insomnie, blesteme, depresie, vrăjitorie, nervozitate, vicii

09:00 | 15:00 | 19:30 Studiu Biblic Dezvoltaţi-vă viaţa spirituală citind şi înţelegând Cuvântul Său

SÂ MBĂTĂ

Lucruri Imposible-07:30 Ce este imposibil pentru dvs.? Terapia Iubirii – 19:00

DUMINICÃ: Transformarea Vieţii 09:00 | 15:00

CATEDRALA - LOCAŞUL CREDINŢEI Sos. Fundeni nr.11 Sector 2 Bucuresti (Vis-a.vis de Supermarketul XXL) paginauniversala.ro

Centrul de Ajutor Spiritual

SAU LA CENTRUL DE AJUTOR CEL MAI APROAPE DE DVS.


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.