Pe urmele lui Iisus

Prefaţă Supunerea, botezul în apă, rugăciunea, postul şi botezul cu Duhul Sfânt sunt câteva dintre subiectele admirabil abordate de episcopul Macedo în această carte, care vrea să scoată în evidenţă esenţa acestui sentiment sublim care se numeşte „credinţă’’.

Credinţa este cuvântul „magic’’, care este mereu prezent în cărţile sale, pentru că episcopul Macedo aspiră, respiră şi transpiră acest sentiment minunat care ne ridică, oferindu-ne parola pentru a penetra inima Stâncii Eterne.

Fără credinţă este imposibil să-L mulţumim pe Dumnezeu.

Episcopul Macedo a spus mereu: „Iată că mântuirea vine prin credinţă şi nu prin lucrări, care sunt roadele harului lui Dumnezeu în vieţile celor mântuiţi’’.

Autorul ne învaţă că este important să-L slujim pe Dumnezeu prin înnoirea duhului, venită de la adevărata credinţă care-i determină pe cei care vor să o deţină să se nască din Dumnezeu. Credinţa nu e doar o acceptare(o acţiune a minţii), ci şi o dispoziţie pusă de Dumnezeu în inima noastră, care ne dă încrederea totală cum că El, prin meritele lui Hristos, iartă păcatele noastre şi ne salvează. Acesta este marele adevăr scris în inima noastră recunoscătoare: nici un har nu e mai important

7

în viaţa unui creştin decât credinţa. Aceasta este omnipotentă şi prin ea Dumnezeu pune în noi propria Sa putere neschimbată şi infinită. „Credinţa ta te-a salvat’’ sunt cuvintele lui Hristos îndreptate către cel care L-a căutat să-i vindece trupul, primind de asemenea vindecarea sufletului, care este mai mai preţioasă. Prin credinţă ne întărim speranţa în lucrurile viitoare: mântuirea sufletului, viaţa eternă, coroana gloriei, un trup glorificat asemănător celui al lui Hristos.

Prin credinţă trăim în fiecare zi; prin credinţă obţinem minuni; prin credinţă, Dumnezeu ne ascultă rugăciunile.

Cu siguranţă că n-am avea spaţiu să enumerăm mai multe concepte despre credinţa, care trebuie să pulseze în inimile noastre şi să meargă cu noi pe tot parcursul vieţii, la fel ca o flacără care nu se stinge în sanctuarul inimii noastre.

Editorii

8

Introducere Scopul final al acestui studiu este de a pregăti bărbaţi şi femei pentru lupta spirituală care va fi dusă de aici înainte până la venirea Marelui Rege şi Domn - Iisus Hristos.

Am căutat să compunem un text mai uşor de înţeles, pentru ca toţi cititorii să poată fi nu doar edificaţi pe Stâncă, dar de asemenea să -i edifice pe cei pe care Domnul îi va trimite în drumului lor, cu scopul major de a le salva sufletele pentru Dumnezeu.

Cu toţii primim talente de la Dumnezeu: unii mai multe, alţii mai puţine şi mai devreme sau mai târziu, va trebui să dăm socoteală pentru ceea ce ne-a fost încredinţat.

Lucrarea lui Dumnezeu încă din trecut are o mare nevoieşi anume: de a folosi lucrători pregătiţi pentru a executa porunca semănării Cuvântului în inimile persoanelor. Domnul Iisus însuşi s-a adresat ucenicilor, zicând: „Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii!’’ (Matei 9:37) La aproximativ două mii de ani după ce aceste cuvinte au fost spuse de Iisus, Biserica Lui continuă să aibă aceeaşi necesitate, pentru că se vede cât de mare este lumea şi cât de puţini sunt lucrătorii dispuşi

9

să facă Lucrarea lui Dumnezeu. Din acest motiv, am elaborat această lucrare,care cu siguranţă vă va da mai multă capacitate şi discernământ spiritual pentru dezvoltarea cunoaşterii Domnului Iisus şi a voinţei Sale sfinte. „Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului.“ 2 Timotei 2:15

Edir Macedo

10

Capitolul 1

Originea haosului „La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul. Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu Se mişca pe deasupra apelor.“ Geneza 1:1,2 Marea noastră dorinţă este ca prin intermediul acestei cărţi să aducem la lumină motivul pentru care atâta lume suferă şi care îi face şi pe alţii să sufere, indicând de asemenea ieşirea din diverse tipuri de probleme. În plus, trezeşte credinţa cititorului, a.î., el să poată avea tot ce i se cuvine în faţa lui Dumnezeu-Tatăl prin intermediul numelui Domnului Iisus şi prin lucrarea şi mila Duhului Sfânt.

Putem observa în primele două versete din cartea Genesa care se referă la Creaţie, existenţa unei anume incoerenţe: în primul rând se afirmă că Dumnezeu a creat Cerurile şi Pământul. După care ni se arată că Pământul era fără formă şi gol.De aici înţelegem că Dumnezeu a creat ceva fără formă şi gol? Şi dacă l-a creat, de ce? Cu ce scop?

De fapt, când Dumnezeu a creat la început Cerurile şi Pământul acestea erau perfecte la fel ca El. Acest lucru este evident, pentru că fiind lucrarea mâinilor Lui, nu

11

putea avea defecte, luând în considerare că El e Dumnezeu şi nu om.

Pentru El nu există limite, având în vedere atotputernicia Lui, ominiprezenţa şi omniscienţa: „...Căci numai Numele Lui este înălţat: măreţia Lui este mai presus de pământ şi de ceruri.’’

Psalmul 148:13 Niciodată nu putem găsi imperfecţiune, pentru că este scris:

în Dumnezeul nostru vreo

„Cine a măsurat apele cu mâna lui? Cine a măsurat cerurile cu palma şi a strâns ţărâna pământului într-o treime de măsură?

Cine a cântărit munţii cu cântarul, şi dealurile, cu cumpăna? Cine a cercetat Duhul Domnului şi cine L-a luminat cu sfaturile lui?

Cu cine S-a sfătuit El, ca să ia învăţătură? Cine L-a învăţat cărarea dreptăţii? Cine L-a învăţat înţelepciunea şi I-a făcut cunoscut calea priceperii?

Iată, neamurile sunt ca o picătură de apă din vadră, sunt ca praful pe o cumpănă; El ridică ostroavele ca un bob de nisip.

Libanul n-ajunge pentru foc, şi dobitoacele lui n-ajung pentru arderea de tot.

Toate neamurile sunt ca o nimica înaintea Lui, nu sunt decât nimicnicie şi deşertăciune.

Cu cine voiţi să asemănaţi pe Dumnezeu? Şi cu ce asemănare Îl veţi

12

asemăna?“ Isaia 40:12-18 Toate acestea sunt doar o nuanţă a ceea ce este Dumnezeu întradevăr. Mintea noastră nu va putea niciodată să primească toată maiestatea, puterea şi gloria Sa, pentru că suntem foarte limitaţi. Acesta este motivul pentru care credem cu adevărat că atunci când Dumnezeu a creat Cerurile şi Pământul, ele erau perfecte aşa cum este El .

Când se face referire la al doilea verset din Genesa, deja se scurseseră milioane şi milioane de ani şi în această perioadă a fost căderea lui Lucifer, pe care o descrie Ezechiel: „Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: Fiul omului, fă un cântec de jale asupra împăratului Tirului şi spune-i: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Ajunseseşi la cea mai înaltă desăvârşire, erai plin de înţelepciune şi desăvârşit în frumuseţe.

Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu, şi erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe: cu sardonix, cu topaz, cu diamant, cu crisolit, cu onix, cu jasp, cu safir, cu rubin, cu smarald şi cu aur; timpanele şi flautele erau în slujba ta, pregătite pentru ziua când ai fost făcut.

Erai un heruvim ocrotitor cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu, şi umblai prin mijlocul pietrelor scânteietoare.

Ai fost fără prihană în căile tale, din ziua când ai fost făcut până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine.

Prin mărimea negoţului tău te-ai umplut de silnicie şi ai păcătuit;

13

de aceea te-am aruncat de pe muntele lui Dumnezeu şi te nimicesc, heruvim ocrotitor, din mijlocul pietrelor scânteietoare. Ţi s-a îngâmfat inima din pricina frumuseţii tale, ţi-ai stricat înţelepciunea cu strălucirea ta. De aceea te arunc la pământ, te dau privelişte împăraţilor.

Prin mulţimea nelegiuirilor tale, prin nedreptatea negoţului tău ţiai spurcat locaşurile sfinte; de aceea scot din mijlocul tău un foc care te mistuie şi te prefac în cenuşă pe pământ, înaintea tuturor celor ce te privesc.

Toţi cei ce te cunosc între popoare rămân uimiţi din pricina ta; eşti nimicit şi nu vei mai fi niciodată!”

Ezechiel 28:11-19 Tot acest episod al căderii lui Lucifer (care înseamnă „plin de lumină’’) s-a petrecut între cele două prime versete ale Genesei, pe care profetul Ezechiel le descrie. El a fost aruncat pe Pământ, făcând astfel să se creeze pe această planetă haosul total, acesta devenind fără formă şi gol.

Este de notat că în versetul al doilea nu se face aluzie la faptul că Cerurile au fost fără formă şi goale ci Pământul, pentru că a fost smuls şi expulzat heruvimul profanator şi toţi urmaşii lui, care au devenit mai apoi diavolul(acela care separă) şi demonii săi. Din acest motiv Cerurile au continuat aşa cum au fost create şi doar Pământul a fost transformat.

Ceea ce s-a întâmplat cu Pământul s-a întâmplat de asemenea cu omul. Biblia descrie astfel creaţia sa: „Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după

14

asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.

Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.“ Genesa 1:26-27 „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.“ Genesa 2:7 Are o profundă cunoştinţă că Iisus este Domnul lumii spirituale, dar în mărturisirea lui nu dă dovadă de o încredere salvatoare sau de o supunere voluntară. satana Îl respectă pe Hristos, dar acest respect nu vine din iubire ci din simplă inferioritate ce se manifestă cu ură şi cu resentimente.

Faptele celor demonizaţi arată că demonii în unele cazuri îi posedă în scopuri senzuale, folosind toate tipurile de impurităţi. Asta poate explica dorinţa celor posedaţi de a trăi în stadiul de nuditate, de a avea gânduri imorale (Luca 8:27) şi de a frecventa locuri indecente, asemănătoare mormintelor.

Natura vicioasă şi josnică a demonilor s-a arătat în dorinţa pe care au avut-o de a intra în porci(Marcu 5:12) şi în activitatea de proclamare a iubirii libere, prin distrugerea morală a unei societăţii ordonate (Romani 1:24).

Pe lângă inteligenţa lor supraomenească şi a moralului vicios, demonii posedă o forţă uimitoare. Au putere asupra corpului uman pentru a cauza:

15

1. Muţenie ( Matei 9:32-33) 2.Orbire (Matei 12:22) 3.Demenţă (Luca 8:26-36) 4. Manii sinucigaşe (Marcu 9:22) 5. Suferinţe fizice (Marcu 9:18) 6. Şi cele mai variate deformări fizice ( Luca 13:11-17) Nu există motiv ca să presupunem că diavolul şi îngerii lui nu mai acţionează astăzi la fel ca în timpul apostolilor. Apostolul Ioan a scris că „..lumea zace în cel rău.’’ (1 Ioan 5:19) În textul original găsim exprimarea că „toată lumea zace adormită în somnul celui rău.“ satana după ceea ce a fost arătat de Domnul Iisus Hristos ,acţionează ca un tată faţă de cei care îi aparţin; totuşi aşa cum Pământul a fost făcut perfect şi omul a fost perfect, căci Adam nu a avut un singur ochi şi cu atât mai puţin nu suferea de vreo boală. Nu! El a fost creat după chipul şi asemănarea Celui Preaînalt şi era perfect în toate sensurile.

Aşa cum satana (cuvântul semnifică în ebraică ’’duşman’’) a pătruns pe Pământ şi a devenit fără formă şi gol, la fel a pătruns şi în viaţa lui Adam şi a Evei. Subtil, i-a învăluit în aşa fel încât ei nu au mai ascultat de Cuvântul lui Dumnezeu, ci de satana.

Atunci a început marea tragedie a Umanităţii, haosul, pentru că omul nu s-a mai supus lui Dumnezeu şi a fost subordonat satanei.

Dumnezeu este lumină, ordine şi disciplină iar cu El nu poate locui păcatul, greşeala şi întunericul. De aceea a fost obligat să facă cu omul ce a făcut cu Lucifer: l-a exclus din prezenţa Sa. Natura colabora cu omul. Nu era nevoit să transpire pentru a scoate roade din pământ, ci din contră, pământul producea uşor tot ceea

16

ce avea nevoie pentru a se întreţine şi asta pentru că el şi pământul erau fraţi prin creaţia divină. Exista revoltă din partea naturii faţă de om, pentru că el s-a răzvrătit contra Creatorului său.

Astăzi observăm cât luptă omul pentru a extrage din pământ pâinea sa zilnică. De multe ori o face fără succes şi prin urmare este cuprins de foamete, mizerie şi nenorocire.

Neputincioasă, în exterior religioasă, ştiinţifică, cultă şi elegantă, lumea este dominată de principiile satanice. Sub aparenţa sa exterioară înşelătoare, este un cazan care clocoteşte de ambiţii naţionale şi internaţionale, rivalităţi comerciale şi lacrimi ascunse în spatele unui zâmbet.

Satana şi ierarhia de fiinţe spirituale ale răutăţii (Daniel 10:13; Efeseni 6:12). Sunt agenţi invizibili şi de aici se trage cauza reală a setei de putere şi inteligenţă malefică a dictatorilor şi a tuturor acelora care caută şă-şi folosească puterea pentru a face rău. Aceştia sunt liderii vizibili. Războaiele şi conflictele periodice care aduc moarte, vărsarea de sânge inocent şi violenţa extremă sunt însoţitorii indispensabili. În cadrul organizaţiei satanice, satana îşi exercită stăpânirea asupra duhurilor căzute care îl urmează în răzvrătirea sa originală.

Aceste duhuri, când au decis să-l urmeze, au fost confirmate iremediabil ca fiind rele şi abandonate în păcat, în loc să continue să-i fie loiali Creatorului lor. Astfel, stau în acord total cu principele lor şi îşi oferă voluntar serviciul pentru diferite sarcini şi poziţii, într-o împărăţie extrem de organizată ( Matei 12:25).

Decizia sa iniţială i-a legat pentru totdeauna de programul de înşelare şi de inevitabila sa condamnare.

17

Deşi cunoştinţa satanei este acută şi supranaturală, nu este o cunoştinţă sfântă şi salvatoare. Demonii săi cred şi se înfioară (Iacov 2.19) şi pentru că sunt ai răului, niciodată nu caută iertarea şi puritatea, ci un tată care nu are nici un pic de milă (Ioan 8:44). satana este recunoscut ca regele şi dumnezeul acestui secol. Împărăţia lui este cea a întunericului şi a morţii (Evrei 2:14; Iuda 1:9). O împărăţie spirituală rea, care lucrează în fiii neascultării, orbindu-le ochii ca să nu înţeleagă adevărul mântuirii care există în Iisus Hristos(Efeseni 2:2-3; 2Corinteni 4:3-4; 1Ioan3:10; Ioan12:31; 14:30;16:11; Faptele Apostolilor 26:18).

Diavolul continuă să exercite asupra celor necredincioşi aceeaşi putere prin care Adam s-a oferit când a păcătuit. Păcatul omului şi acţiunea satanei asupra lui sunt unite şi strâns legate între ele (1 Ioan 3:8). Necredinţa cu pedeapsa sa teribilă de condamnare Eternă (Marcu 16:16) este rezultatul lucrării rele a satanei în om (Efeseni 2:1-2; 2Corinteni 4:4; Matei 13:25). Toţi cei care refuză să creadă în Evanghelie, acţionează datorită instigării satanei, care îi ţine supt puterea lui (Faptele Apostolilor 26:18; Coloseni 1:13). Propria negare a existenţei unui demon personal este consecinţa lucrării diavolului în inima omului (2 Corinteni 11:14).

Acuzatorul înfruntă Biserica lui Iisus Hristos - a te opune voinţei lui Dumnezeu este principalul obiectiv satanic. În Biblie, de asemenea este numit: 1. „Adversar’’(Iov1:6; Matei 13:39; Zaharia 3:1; Petru 5:8) 2. „Diavol’’; „Acuzator’’ (Geneza 3:1,5; Iov 1:9,11; 2:4,5; Apocalipsa 12:10) Pătrunderea voinţei sale în voinţa divină a fost răzvrătirea care a avut drept consecinţă înălţarea de sine mai presus de tot ce se numeşte „Dumnezeu’’ sau de ce este vrednic de închinare (2 Tesalonicieni 2:4).

18

De la asasinarea lui Abel până la omorârea celor nevinovaţi de către Irod, se poate observa neîndurătoarea ură a satanei împotriva seminţiei promise şi opoziţia faţă de Mesia şi faţă de scopul divin care se realiza în El. Putem discerne imensa rezistenţă veninoasă a satanei şi a demonilor faţă de planurile şi scopurile lui Dumnezeu prin apariţia personală a satanei menit să-L ispitească pe Domnul Iisus în deşert, prin tulburări imense. Intenţia era aceea de a zădărnici ministerul Său public: prin trădarea lui Iuda, negarea de către Petru, oribila orbire şi înşelare a liderilor iudei. Acelaşi lucru putem observa în analele istoriei Bisericii până la ultima şi teribila coliziune dintre Dumnezeu şi demoni în Armaghedon( Apocalipsa 16:13-16) În parabola neghinei, Iisus a asemănat iarba rea cu diavolul (Matei 13:38,39) Furia satanei este îndreptată în special contra Bisericii lui Hristos: 1. Demonii lui caută s-o distrugă prin toate mijloacele posibile (Matei16:18) 2. Încearcă să-i împiedice pe cei care ascultă să accepte Cuvântul lui Dumnezeu (Luca 8:12) 3. Răspândeşte doctrine eronate (Matei 13:25; 1 Timotei 4:1) 4. Incită la persecuţii faţă de Împărăţia lui Dumnezeu (Apocalipsa 12:7) Este evident că aşa numita opresiune a diavolului este în mare parte lucrarea emisarilor şi a robilor săi, a demonilor. O mare parte din activitatea colosală a lui trebuie să fie atribuită demonilor, odată ce satana nu este omiprezent nici omnipotent, nici omniscient. Demonii fac umanitatea să sufere, făcând să aibă mintea perturbată prin posesie demonică. (Marcu 1:23-27; 5:1,20)

19

Focul etern pregătit pentru diavol şi îngerii lui (Matei 25:41) este eterna condamnare care îi aşteaptă. Aceasta a fost cea mai teribilă condamnare pe care demonii au avut-o în minte atunci când au strigat la Iisus: „...Ai venit aici să ne chinuieşti înainte de vreme?”

Matei 8:29 „Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne pierzi?...“ Marcu 1:24 Satana va fi aruncată în iazul de foc şi pucioasă, locul său de condamnare eternă, pentru a fi chinuit zi şi noapte în veci.(Apocalipsa 20.10) Nu există nici o îndoială că complicii lui în înşelarea Umanităţii, vor avea aceeaşi soartă. Toate duhurile rele vor fi prezente la Judecată în faţa tronului alb şi vor fi aruncate în flăcările eterne ale Ghenei.

(Apocalipsa 20:11-15) Dacă este departe de Dumnezeu, atunci este mai aproape de satana şi de aceea Umanitatea va suferi, după cum şi ştirile o spun. De exemplu: nu există înţelegere: părinţi sunt contra copiilor şi invers, lupta între clasele sociale, revoluţii şi războaie.

Lupta Umanităţii a fost, este şi va fi continuată până la a doua venire a Domnului Iisus Hristos, la fel ca şi o dispută între toţi vulturii pentru o singură bucată de carne în deşert. Foamea, durerea, războiul şi tot ce este rău au ajuns un lucru proeminent în această lume veche, făcând-o să fie fără formă şi din nou goală...

20

Dragă cititorule, poţi observa că toate greutăţile vieţii venite de la începutul existenţei fiinţei umane sunt cauzate de o scânteie de distrugere, apărută din cauza răzvrătirii omului contra lui Dumnezeu, Creatorul său. Din cauza prostiei sale spirituale, el nu a mai dat ascultare Cuvântului lui Dumnezeu şi l-a ascultat pe diavol. De aceea continuă să sufere în durere. Omul culege azi ce a plantat ieri şi va culege mâine ce a plantat azi. Totul depinde de om, această fiinţă rebelă şi proastă. Cât timp omul rămâne aliatul diavolului, va continua să sufere din cauza rebeliunii faţă de Dumnezeu.

Diavolul, vechiul Lucifer, nu a fost ferm în ciuda înţelepciunii sale.

Acum face eforturi pentru a face ca omul să nu fie ferm şi să se depărteze de Creator. Ce putem face în faţa acestor lucruri, pentru a nu avea parte de distrugerea la care această lume este supusă? Ce facem pentru a ne întoarce în Grădina Edenului? Cum putem menţine comuniunea cu Dumnezeu? Există vreo speranţă pentru noi?

Domnul Iisus ne-a garantat o viaţă din belşug. În următoarele pagini veţi găsi drumul sigur ca să trăiţi o viaţă reală, aici şi acum şi în lumea care va continua (viaţa eternă)!

21

Capitolul 2

Zece paşi spre mântuire La slujbele noastre au participat persoane care înainte erau învăluite cu droguri, demonizate, pierdute în lume şi fără speranţă.

Astăzi, după ce au frecventat slujbele noastre de eliberare, sunt în totalitate eliberate şi schimbate, pline de prezenţa Duhului Sfânt şi colaborează cu fidelitate cu Lucrarea Domnului.

Primul pas: a-L accepta pe Domnul Iisus ca Unic Mântuitor. AL accepta ca Domn şi Mântuitor, mai mult decât o hotărâre mentală. ’’A accepta’’ în sensul biblic, înseamnă a crede, a se încrede şi a urma. Mulţi spun că Îl acceptă pe Iisus, dar schimbă numele Lui cu al altora şi nu îşi pun toată credinţa în El. Spun că Îl acceptă pe Iisus, totuşi afirmă că “toate drumurile duc la Dumnezeu’’, se supun idolilor şi îşi pun încrederea în ei.

Spun chiar că: „Dumnezeu este bun, dar nici diavolul nu e rău’’ făcând astfel voinţa satanei. Astfel de persoane nu pot fi eliberate atâta timp cât gândesc aşa, pentru că Dumnezeu nu este confuzie. Adevăratul urmaş al lui Iisus nu poate fi între da şi nu; nu poate merge între două gânduri. Asta în ochii lui Dumnezeu este absurd. Nimeni nu poate sta la lumină şi la întuneric în acelaşi timp, pentru că ori lumina va risipi întunericul ori întunericul anihilează lumina.

22

A-L accepta pe Domnul Iisus înseamnă a abandona vechea viaţă, a întoarce spatele greşelii; a te supune lui Iisus prin Cuvântul Lui; a te lepăda de sine, a-ţi lua crucea şi a merge după El. Dacă va face aşa, persoana este pregătită pentru tot. Dacă va avea de înfruntat o mie şi una de bariere, ea va reuşi.

Chiar dacă trebuie să reziste unei lumi întregi, acest lucru nu va fi dificil. Imaginaţi-vă într-o barcă pe o mare agitată. Barca stă să se scufunde şi nu există nimic în jur. Dintr-o dată, apare cineva cu o barcă puternică şi vă întinde mâna. Cu siguranţă că veţi primi mâna de ajutor chiar dacă nu îl cunoaşteţi pe stăpânul Mâinii întinse. Întotdeauna îi veţi mulţumi mereu persoanei care în acel moment greu, când moartea vă înconjura, v-a salvat viaţa. La fel face şi Domnul Iisus cu noi. Chiar dacă cineva nu Îl cunoaşte bine, mâna Sa este întinsă pentru a o scăpa de la moarte. Acceptaţi-L ca Mântuitor, căci mâna Lui este întinsă pentru a vă scăpa de tot ce este rău, pentru a vă elibera complet.

Al doilea pas: Participarea la slujbele de eliberare. Participarea la slujbele din biserica noastră este un factor foarte important pentru cel care cu sinceritate doreşte să aibă o nouă viaţă, departe de influenţa duhurilor rele.

Există duhuri rele care nu se manifestă într-o slujbă, două...Sunt acelea care aşteaptă persoanele când ies pe stradă sau chiar acasă pentru că acestea sunt „încărcate’’. Există de asemenea cazuri în care persoana este dorită de sute de demoni şi ei luptă ca să o posede.

Să ştiţi că diavolul nu va fi satisfăcut niciodată cu pierderea unei lupte. El va căuta mereu să se reabiliteze şi acesta este unul dintre principalele motive pentru care cel care doreşte o eliberare completă nu poate renunţa să participe constant la slujbele de la biserică.

Al treilea pas: căutarea botezului cu Duhul Sfânt. Omul a fost

23

făcut de Dumnezeu ca să fie templul Duhului Sfânt. Cu toate acestea, prin rebeliunea sa, lasă ca duhurile demonice să-i domine corpul, mintea şi inima. Totuşi, Domnul încă dă Duhul Său aceluia care Îl caută.

Botezul cu Duhul Sfânt este considerat ca o a doua importantă binecuvântare, ce vine imediat după mântuire. După dăruire şi eliberare, persoana trebuie să caute cu ardoare acest botez.

Al patrulea pas: a merge în sfinţenie. Cuvântul „sfânt’’ semnifică într-o exprimare mai simplă „separat’’. Nimeni nu poate dori să fie eliberat de satana şi de demoni dar să continue să facă voinţa lor. Acela care doreşte să-L slujească pe Dumnezeu, trebuie să trăiască după voinţa Lui. Aşa cum a spus apostolul Ioan: acela care este în Hristos trebuie să meargă aşa cum a mers El. Este nevoie de o conduită sfântă şi ireproşabilă din partea aceluia care doreşte să-L urmeze pe Iisus.

Dacă tu, cititorule, doreşti într-adevăr mântuirea, nu accepta nici o legătură cu diavolul. Mergi cu capul ridicat fără să ai de ce să te ruşinezi; fii supus lui Dumnezeu de bună voie în mod spontan.

Al cincilea pas: Citirea zilnică a Bibliei „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.“ Psalmul119:105 Nu se poate avea o comuniune perfectă cu Dumnezeu fără a cunoaşte voinţa Sa sfântă. Când Iisus l-a învins pe diavol, a făcut-o folosind Cuvântul lui Dumnezeu. El este spada Duhului Sfânt. Când Îl folosim cu credinţă, nu există nimic în această lume care să ne poată

24

doborî, căci el penetrează străfundul fiinţei noastre, până acolo că poate despărţi sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva. Când este pronunţat de un rob al lui Dumnezeu, în numele Domnului Iisus, produce efecte extraordinare.

Acela care doreşte să-l învingă pe satana, trebuie să cunoască bine Sfânta Biblie, Cuvântul lui Dumnezeu. Sutaşul i-a zis Domnului Iisus să trimită doar un cuvânt şi robul lui va fi vindecat. Zis şi făcut! Cuvântul a ajuns până la robul sutaşului şi s-a înfăptuit o minune. Prin intermediul acestui minunat Cuvânt se întâmplă cele mai mari minuni. El pune credinţă în inimile noastre ca să putem rezista diavolului. Necesitatea de a-l cunoaşte devine imediat obligatorie.

Al şaselea pas: evitarea companiilor rele. Experienţa noastră ne face să credem că unul dintre punctele fundamentale pentru eliberare şi mântuire este ca persoana să se separe total de oamenii care nu au aceeaşi credinţă. Un vechi proverb spune: „spune-mi cu cine umbli, ca să-ţi spun cine eşti“. În realitate avem motive suficiente pentru a pune acest element în categoria celor de maximă importanţă pentru mântuirea cuiva. I-am văzut pe mulţi începând pe un drum glorios la biserică, şi la puţin timp după, fiind influenţaţi de companii rele, au sfârşit abătându-se de la comuniunea lor.

Căutaţi să vă faceţi prietenii cu persoane care au aceeaşi credinţă şi evitaţi toate discuţiile şi contactele care pun în risc mântuirea dvs..

Al şaptelea pas: să fii botezat. Toate binecuvântările lui Dumnezeu sunt promise aceluia care crede şi se va boteza. Asta trebuie să se întâmple imediat după ce persoana L-a acceptat pe Iisus Hristos ca Mântuitor personal. Botezul în apă este îngroparea vechiului „eu’’ şi renaşterea unei noi creaturi curate şi spălate pentru o nouă viaţă.

Când Îl acceptăm pe Iisus ca Salvatorul nostru, nu putem lăsa ca

25

mâniile, obiceiurile rele şi orice fapte ale firii pământeşti să tulbure relaţia noastră cu Dumnezeu. Acel comportament teribil, orgoliul, vanităţile, etc. sunt produse ale cărnii şi trebuie să fie abandonate. Cum să ne naştem din nou, dacă nu murim? Nu putem avea două naturi, una păcătoasă şi alta convertită. A muri cu Hristos semnifică că carnea noastră nu mai poate da roade. Trebuie să trăim urmându-L pe Duhul Sfânt în noua viaţă.

Al optulea pas: Frecventarea slujbelor de membri. Nu există nici cea mai mică îndoială că pentru a se converti la Hristos persoana are nevoie de indicaţii şi lămuriri ca să poată umbla pe drumul creştin.

Slujbele de la biserică unde membri se întâlnesc ca să-L lăude pe Domnul şi să înţeleagă Cuvântul Lui, sunt adevărate ape răcoritoare pentru creştinul însetat. Trebuie să ne alimentăm credinţa cu Cuvântul Adevărului, ca să ne înarmăm împotriva săgeţilor satanei.

Al nouălea pas: A fi fidel cu zeciuielile şi ofrandele. Când cineva îşi propune să-L urmeze pe Domnul Iisus, trebuie să trăiască urmând normele stabilite de El. Noi suntem cei care Îl însoţim pe Domnul şi de aceea trebuie să ascultăm vocea Sa. Biblia spune în Maleahi cap.3:10-11, că există un duh devorator, care cauzează toată mizeria, ruşinea şi haosul în viaţa acelora care Îl fură pe Domnul cu zeciuielile şi ofrandele.

Când Dumnezeu a creat omul, l-a făcut perfect şi l-a pus peste creaţia Lui. I-a dat dreptul şi privilegiul de a administra toate bunurile de pe Pământ. În organizarea de cult, totuşi, El a cerut a zecea parte din toată munca omului. El a făcut asta pentru ca noi, printre alte motive să-L recunoaştem ca Domn al tuturor lucrurilor şi de aceea să ne considerăm robii Săi.

26

Dacă suntem fideli faţă de Dumnezeu, Creatorul tuturor lucrurilor, cu siguranţă că şi El va fi fidel faţă de noi şi niciodată nu ne va lăsa să ducem lipsă de nimic; şi nici nu va permite ca duhurile devoratoare să acţioneze în viaţa noastră.

Astfel, drag cititor, Dumnezeu este glorificat cu primele roade din venitul nostru şi cei 90% cu El, vor valora mult mai mult decât cei 100% fără protecţia Lui. A da zeciuielile şi ofrandele înseamnă întradevăr a iubi lucrarea lui Dumnezeu şi a fi preocupat ca ea să meargă înainte: „Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor, şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare. Şi voi mustra pentru voi pe cel ce mănâncă (lăcusta), şi nu vă va nimici roadele pământului, şi viţa nu va fi neroditoare în câmpiile voastre, zice Domnul oştirilor.“ Maleahi 3:10,11 Al zecelea pas: rugaţi-vă fără încetare şi vegheaţi. Poate te gândeşti că acest pas este dificil, totuşi este important pentru eliberarea ta completă. A te ruga fără încetare, înseamnă a sta mereu în duh de rugăciune, mereu în contact cu Dumnezeu. De câte ori nu vorbim cu cineva şi în acelaşi timp ne rugăm ca problema ei să fie soluţionată?

Mâinile noastre pot fi legate, dar duhul nostru poate fi conectat cu Dumnezeu. Este clar că în această poruncă sunt de asemenea incluse rugăciunile în tăcere, rugăciunile în comun, împreună cu alţi fraţi, în genunchi, etc.

27

Atâta timp cât stăm în rugăciune, veghind mereu să nu fim înşelaţi, satana nu va găsi nici o breşă pentru a intra în viaţa noastră.

Biblia spune că diavolul dă târcoale şi răcneşte ca un leu, căutând să înghită pe aceia care dorm(spiritual vorbind). Când ne rugăm şi veghem, diavolul nu doar că se depărtează de noi, dar de asemenea se înclină în faţa generaţiei noastre. Nu există demon care să reziste la puterea care există în acela care duce o viaţă în rugăciune şi veghează stând în prezenţa lui Dumnezeu.

28

Capitolul 3

Cunoaşterea Cuvântului Dumnezeu nu va aproba niciodată pe cine nu cunoaşte Cuvântul Său sfânt, pentru că este scris: „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.“ Psalmul 119:105 Când o persoană cucereşte mântuirea prin intermediul darului negrăit al lui Iisus Hristos, simte imediat dorinţa de a transmite această binecuvântare celor care sunt pierduţi în această lume.

Condusă de Duhul Sfânt, începe lucrarea sa particulară de a câştiga suflete pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Dar, totuşi dacă suntem preocupaţi să ne câştigăm pâinea cea de toate zilele, trebuie să lucrăm şi doar cu sudoarea frunţii noastre vom răzbi. Ca să facem ceva în favoarea lucrării lui Dumnezeu, trebuie să „transpirăm’’ cu inimile noastre în faţa lui Dumnezeu, în căutarea voinţei sale sfinte. Acest lucru este posibil doar prin cunoaşterea Sfintelor Scripturi. Când cineva merge în căutare de suflete, trebuie să fie conştient de un lucru: el va lupta împotriva forţele spirituale rele.

29

Lupta sa nu se va purta pe câmpul material ci în exclusivitate pe câmpul spiritual, pentru că vor fi lupte contra duhurilor care domină această lume întunecată. Pentru ca lupta voastră să fie victorioasă, este nevoie să aveţi un mare bagaj de cunoştinţe despre Cuvântul lui Dumnezeu, care este unica armă pe care o avem la dispoziţie pentru a învinge armatele demonice: „Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.“ Evrei 4:12 Apostolul Pavel căutând „să înarmeze’’ creştinii, le dă reţeta armăturii lui Dumnezeu (Efeseni 6:10-18) şi vorbeşte de Cuvântul Său ca fiind o spadă a Duhului Sfânt.

Creştinul trebuie să ia seamă la acest Cuvânt, ca să-i folosească contra forţelor rele. Însuşi Domnul Iisus când a fost ispitit în deşert, a folosit doar Cuvântul Său. Este interesant de notat că satana ştiind asta, L-a ispitit pe Domnul, folosindu-se de acelaşi Cuvânt.

Domnul Iisus l-a folosit încă odată pentru a-l învinge pe satana (Matei 4:1-11). Tonicul victoriei Domnului Iisus în ispită a fost exclusiv „este scris’’ şi atunci cita un pasaj din Scriptură.

De multe ori, am avut oportunitatea să văd eficacitatea Cuvântului lui Dumnezeu, atunci când era rostit în rugăciuni pentru persoane perturbate. Îmi amintesc că odată o tânără era posedată puternic de o legiune de demoni. Eu aproape îmi epuizasem toate forţele fizice strigând îndelung numele lui Iisus, însă ea continua să fie posedată.

30

Atunci am citit un pasaj din Cuvântul lui Dumnezeu pentru demoni şi prin urmare le-am ordonat să iasă din acel corp definitiv, în numele Domnului Iisus. În acel moment, ea a fost eliberată într-adevăr de acele forţe rele.

Nu mereu când folosim numele lui Iisus pur şi simplu se rezolvă.

Uneori e necesar să apelăm la un citat biblic, pentru ca demonii să ştie că cine le porunceşte să iasă îşi cunoaşte drepturile date de Domnul Iisus.

Diavolul trebuie să fie sigur că creştinul nu este orice persoană care încearcă „să demonstreze’’ în faţa oamenilor lucrarea sa. Trebuie să-i arătăm satanei că suntem persoane ale lui Dumnezeu şi că El prin intermediul Domnului Iisus Hristos, ne apără de demoni; că suntem conştienţi de responsabilităţile noastre în faţa promisiunilor Domnului Iisus, pe care le păstrăm în inimile noastre. Îi sfătuim pe toţi să citească Biblia sfântă în totalitate.

Cum citim Biblia - multe persoane nu îndrăznesc să citească Biblia pentru că nu înţeleg nimic din ceea ce citesc. Sunt alţii care se pierd în genealogiile şi numerele prezentate în Vechiul Testament. „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire“ 2 Timotei 3:16 Totuşi, oricât de dificil, complicat sau chiar obositor ar fi studiul Scripturii, aceasta rămâne Cuvântul lui Dumnezeu şi ceea ce nu înţelegem acum, mâine ne va fi clarificat. Important este să Îl cunoaştem,pentru că mai devreme sau mai târziu ne va da răspunsul la problemele noastre.

Cititorul nu trebuie să se îngrijoreze din pricina faptului că nu

31

înţelege multe pasaje biblice, căci într-adevăr nu a existat niciodată vreun om în această lume capabil să interpreteze în totalitate Biblia.

Acesta este unul dintre motivele existenţei variatelor tipuri de biserici în această lume şi anume: pentru că fiecare interpretează Biblia în maniera ei.

Iată câteva sfaturi utile pentru a citi corect Biblia : 1. Cititorul trebuie să facă o rugăciune sinceră către Duhul Sfânt înainte de a deschide Biblia, pentru a-l lumina şi orienta în lectura lui.

2. Este bine să citiţi zilnic câte trei capitole din Vechiul Testament şi două din Noul Testament.

3. Locul unde citiţi Biblia trebuie să fie liniştit şi poziţia ideală este aşezat, niciodată culcat.

4. Niciodată nu trebuie să citiţi în grabă, ci din contră, trebuie să faceţi pauze şi să observaţi semnele de punctuaţie, pentru că sunt foarte importante pentru înţelegerea textului biblic.

5. Trebuie să luaţi aminte la verbe, pentru că ele vă indică acţiunile.

6. Notaţi cuvintele neînţelese şi apoi căutaţi semnificaţia lor în dicţionar. Înţelegerea Cuvântului Său trebuie făcută amănunţit, pentru că este unica ancoră în care ne sprijinim credinţa.

Cuvântul lui Dumnezeu este atât de important, încât în Psalmi este un capitol exclusiv care îl exaltă în fiecare verset: Psalmul 119. Însuşi Domnul Iisus a zis:

32

„Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.“ Marcu 13:31 Când regina Elisabeta a II-a a fost încoronată la Catedrala Westminster, i s-a înmânat un exemplar al Bibliei. Aceasta a fost partea cea mai emoţionantă a ceremoniei. Oferindu-i cadoul, oficialul i-a zis:’’Maiestatea Voastră, vă ofer lucrul cel mai preţios care vi se poate da.“ Un cadou regal, fără îndoială. Este într-adevăr lucrul cel mai de preţ care se poate oferi, pentru că este rezultatul inspiraţiei lui Dumnezeu. Înţelepciunea salvatoare - cei care caută cu sinceritate adevărul, nu pot renunţa niciodată să citească Biblia. În ea există o înţelepciune salvatoare, care nu există în nici o altă carte, pentru că creştinismul nu este bazat pe carte tipărită, ci pe Persoană vie. Scripturile „mărturisesc despre Mine’’, spune Iisus în Ioan 5:39. De fapt, unicul loc în care obţinem o cunoştinţă directă despre această Persoană şi despre învăţăturile Sale este Biblia. În primul rând: Scripturile sunt utile pentru a învăţa. Cuvântul ne pregăteşte pentru viaţă. Cu privire la lumina acţiunii lui Dumnezeu, Cuvântul Său ne educă şi ne învaţă despre calea adevăratei vieţi existente în Hristos. Este imposibil ca Biserica să existe fără revelaţia biblică a Cuvântului Domnului. El ne dă înţelepciune pentru viaţă; este un instrument al harului lui Dumnezeu şi ne învaţă să avem viaţă, aşa cum spune Tit: „şi ne învaţă (...)să trăim în veacul de acum...’’( Tit 2:12).

7.Citiţi în continuare, chiar dacă încă nu înţelegeţi, pentru că la momentul oportun, cînd veţi citi din nou acelaşi pasaj, vi se va părea mai clar.

8. Niciodată nu citiţi mâine ce puteţi citi azi. Amintiţi-vă că

33

diavolul va face tot ce îi stă în putinţă pentru ca dvs. să renunţaţi la citirea Bibliei, pentru că el ştie că, dacă dvs. continuaţi să citiţi, veţi fi mai pregătit şi veţi dobândi mai multă credinţă.

Unicul mod de a trezi credinţa în noi şi în cei ce ne ascultă e să vorbim despre pasajele biblice. Oricât de bună ar fi mărturisirea unei persoane, niciodată nu va echivala cu efectul propriului Cuvânt al lui Dumnezeu. Când folosim mărturisirea cuiva, obiectivul este de a anima şi entuziasma ascultătorii, pentru ca şi ei să aibă dorinţa de a se ruga şi de a căuta în Dumnezeu soluţia problemelor lor.

Doar când folosim Cuvântul lui Dumnezeu, reuşim să trezim şi să dăm mai multă credinţă persoanelor: „Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.“ Romani 10:17 Mulţi creştini au fost ridicularizaţi public, pentru că au citat pasaje biblice în mod eronat. De exemplu: deja aţi auzit vreodată pe cineva zicând că Duhul Sfânt s- a pogorât peste ucenici sub forma vântului? În realitate, El s-a pogorât peste ucenici şi sunetul care venea era asemănător cu cel al unui vânt impetuos. De aici, reiese marea necesitate de a cunoaşte într-adevăr Cuvântul lui Dumnezeu, după cum apostolul Pavel ne avertizează : „Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului.“ 2 Timotei 2:15

34

Cititorul care doreşte să crească în har şi cunoştinţă despre Domnul Iisus, pe lângă faptul că devine un „vas’’ ales de Dumnezeu, trebuie să aibă o mare grijă cu viaţa sa spirituală . În al doilea rând: Scripturile deservesc la mustrare. Cu alte cuvinte, sunt utile pentru a arăta căile greşite ale vieţii. Sunt valoroase pentru că ne conving şi ne arată calea dreaptă, drumul vieţii adevărate.

Biblia convinge omul în acelaşi timp de situaţia sa greşită şi că Dumnezeu este Viaţa. Prin acţiunea Duhului, El duce omul către convertire, călăuzindu-l la Hristos şi la găsirea unei vieţi pline şi abundente.

Cu câte persoane nu s-a întâmplat asta? Scriptura arată oamenilor calea lui Dumnezeu, pentru că în ea există o înţelepciune salvatoare (înţelepciunea care vine de la Dumnezeu). Nu există altă carte capabilă să transforme beţivi, prostituate, perverşi, hoţi, asasini, viciaţi sau maniaci în făpturi pioase, temătoare de Dumnezeu şi utile societăţii! În al treilea rând : Scripturile sunt utile pentru a corecta. Totul în viaţă: ideile, poziţiile, comportamentele, învăţăturile, teoriile, teologia, valorile morale, etc., trebuie să fie dovedite şi comparate cu învăţăturile biblice. Dacă sunt contra cărţii sfinte, trebuiesc respinse, deoarece Cuvântul lui Dumnezeu nu doar că corectează ideile, dar ne şi orientează către corectitudinea vieţii bărbatului, a naţiunilor şi a lumii întregi.

Cu toţii trebuie să ne dezvoltăm capacitatea intelectuală: să cunoaştem, să speculăm...Totuşi, totul trebuie să fie în lumina lui Hristos, fiind pus la probă în faţa mărturisirii totale a Scripturilor. Dacă se va întâmpla într-adevăr acest lucru multe din cele ce se întâmplă în vieţile persoanelor, în familie, în grupurile sociale, în relaţiile umane, pe plan naţional şi universal vor fi schimbate.

35

Cuvântul divin educă Umanitatea pe drumul dreptăţii, care este una din virtuţile care lipsesc cel mai mult din viaţa umană. Prin lumina Cuvântului lui Dumnezeu a cărui revelaţie finală este Hristos, ajungem la dreptate.

Se spune că Frederic, „Marele’’ rege al Prusiei, a pretins odată să-şi extindă limitele grădinii sale. Alături, era o proprietate care aparţinea unui morar. Funcţionarii de la palat l-au căutat pe modestul producător de făină, zicându-i că regele avea nevoie de pământul său şi l-a întrebat cu cât vroia să-şi vândă ţarina. Morarul i-a răspuns că nu îşi vinde proprietatea, pentru că moara era a lui, aşa cum Prusia era a regelui.

Frederic a poruncit să îl cheme şi a făcut, tot posibilul ca să cumpere locul. Morarul i-a răspuns că acolo murise bunicul său şi i se născuseră copiii. Nu vroia să vândă oricare ar fi fost preţul. Pierzându-şi răbdarea, puternicul monarh l-a întrebat: - Tu nu ştii că eu pot să-ţi iau pământurile şi fără să plătesc?

- Ai putea dacă nu ar exista dreptatea, a răspuns producătorul de făină.

Frederic, încântat de răspuns, i-a zis morarului: -Vecine, rămâi cu pământurile tale.

La un secol după aceea, un strănepot al morarului, având probleme financiare, a înştiinţat guvernul de atunci că era dispus să-şi vândă moara. Regele, descendent al lui Frederic, i-a trimis următorul bilet: „Dragul meu vecin, Moara nu este nici a mea şi nici a ta. Ea aparţine Istoriei. Este pentru noi. Astfel, pentru tine este imposibil să o vinzi şi pentru mine să o cumpăr. Totuşi, vecinii trebuie să se ajute unii pe alţii. Îţi trimit un ordin de plată, pe care tu îl vei putea primi de la Trezorerie.’’

36

Probabil că azi, după atâtea secole nu mai există acea moară,care a rămas în Istorie ca simbol al dreptăţii care trebuie să predomine în inimile marilor bărbaţi.

Dumnezeu este Dreptate. Cuvântul Său ne ghidează pe drumul unei vieţi în care va exista adevărata dreptate în relaţiile dintre Dumnezeu şi oameni; oameni şi oameni, între grupuri sociale şi între naţiuni. El este izvorul dreptăţii, ceea ce se traduce printr-un nou tip de viaţă şi relaţie.

Noi trebuie să-L studiem nu doar pentru edificarea noastră personală, dar şi pentru a deveni instrumente folosite de Dumnezeu cu scopul de a-i salva pe alţii, de a oferi comfort vieţii şi de a trezi omul pentru dreptate. Dumnezeu vrea să avem o viaţă în care să existe responsabilitate şi sensibilitate faţă de aproapele nostru.

37

Capitolul 4

Rugăciunea Rugăciunea este unicul canal de comunicare între om şi Dumnezeu. Prin intermediul ei, menţinem comuniunea cu Domnul nostru Iisus Hristos. Când facem o rugăciune sinceră şi ne deschidem inima în faţa Domnului şi această rugăciune este cea în duh şi în adevăr, aşa cum Biblia ne învaţă, ne dăm seama de marile noastre nevoi şi de cât de mult depindem de Dumnezeu. Asta în afară de faptul că ne dezvoltăm forţele spirituale care ne garantează victoria în ispite.

Pentru că rugăciunea este o exprimare a sufletului uman înaintea Creatorului său, nu este nevoie să fie învăţată sau sofisticată, conţinând cuvinte frumoase, pentru că Dumnezeu ştie exact cine suntem şi ce dorim. Rugăciunea trebuie să fie simplă şi obiectivă, îmbibată cu multă umilinţă.

Rugăciunea va fi eficace dacă atunci când vorbim cu Dumnezeu, avem siguranţa absolută că urechile Lui sunt atente la vorbele noastre.

Dacă nu facem asta în momentul în care ne rugăm, cuvintele noastre sunt în zadar. De aceea, ambientul în care ne rugăm trebuie să fie propice, a.î., să ne putem concentra la ceea ce facem, cu toată ardoarea inimii.

Când Domnul Iisus i-a învăţat pe ucenici rugăciunea „Tatăl

38

Nostru’’, intenţia Lui nu a fost aceea de a o folosi literalmente de fiecare dată când dorim să vorbim cu Dumnezeu. El a vrut să ne lase doar un model după care să comunicăm cu Tatăl nostru Ceresc.

Caracteristicile unei rugăciuni - rugăciunea are multe aspecte, dar le vom simplifica împărţindu-le în trei categorii: 1. Adorarea 2. Cererea 3.Mulţumirea 1. Adorarea este esenţială, pentru a putea intra în prezenţa lui Dumnezeu prin rugăciune. În afară de faptul că arată sinceritatea sufletului, ea îmbogăţeşte umilinţa noastră, onorându-L, magnificându-L mai mult pe Domnul şi Dumnezeul nostru. Când intrăm în prezenţa Domnului adorându-L, Îi recunoaştem sfinţenia.

Iată câteva exemple de rugăciuni care au atins acest obiectiv : Rugăciunea lui Ezechia ( 2 Regi 19:14-19) Rugăciunea lui Ilie (1 Regi 18:36) Rugăciunea lui David ( Psalmul 8) Rugăciunea Domnului Iisus( Matei 6:9-13) Rugăciunea Bisericii Primitive (Faptele Apostolilor 4:24-31) Rugăciunea leprosului (Matei 8:2) Rugăciunea femeii cananence (Matei 15:22) Rugăciunea lui Iair ( Marcu 5:22-23) În toate aceste rugăciuni, observăm că adorarea a fost primul lucru pe care l-au făcut cei mai sus menţionaţi. În această lume rea în care nu există nici o persoană perfectă, cei care se cred inferiori fac onoruri pentru superiorii lor. De exemplu, judecătorii sunt numiţi „onorată instanţă“,

39

preşedinţii, senatorii, deputaţii, guvernatorii, prefecţii, etc., sunt trataţi cu „excelenţă’’.

Cu atât mail mult trebuie să fim motivaţi în a intra în prezenţa lui Dumnezeu onorându-L, laudându-L şi glorificându-L pentru că El şi doar El este demn de toată adorarea noastră!

Adorarea noastră provoacă minuni extraordinare şi în viaţa noastră. Aşa cum s-a întâmplat şi cu apostolii Pavel şi Sila, când au fost prinşi şi încătuşaţi. Ei au început să se roage şi să cânte laude Domnului, în timp ce tovarăşii de închisoare îi ascultau. Şi dintr-o dată, s-a produs un cutremur care a clătinat temeliile temniţei, deschizându-se toate uşile şi rupânduse lanţurile celor care erau acolo (Faptele Apostolilor 16:24-26).

Adevărul este că laudele îndreptate către Dumnezeu sunt alimentul Său. Aşa cum parfumul florilor atrage albinele, lauda şi adorarea noastră, la fel ca tămâia, atrag prezenţa lui Dumnezeu asupra noastră. De aceea, este indicat ca înainte de a face orice cerere Domnului, să-L atragem cu laudele noastre.

2. Cererea - Domnul Iisus, înainte de a ne învăţa rugăciunea Tatăl Nostru a afirmat: „...căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să Îi cereţi voi.’’ (Matei 6:8) Într-adevăr, toate cererile noastre sunt cunoscute de Dumnezeu, înainte ca noi să le exteriorizăm, dar tot este nevoie să cerem, pentru că astfel ne trezim credinţa în căutarea unui contact mai mare cu Dumnezeu.

Când primim răspunsuri la rugăciunile noastre, Domnul este glorificat şi mai mult de noi. Cu cât cerem mai mult, cu atât mai mult

40

primim şi Îl vom glorifica şi mai mult pe Domnul. Acesta este motivul pentru care Domnul Iisus a zis: „şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul.“ Ioan 14:13 Cererile noastre Îl glorifică pe Tatăl nostru, prin Mântuitorul nostru, Iisus.

Ce să cer şi ce să nu cer - cererile noastre nu au nici o valoare în faţa lui Dumnezeu, dacă nu au un obiectiv. Trebuie să vedem în primul rând dacă ceea ce cerem îl va glorifica pe Dumnezeu sau dimpotrivă ne va îndepărta mai mult de El. Această cerere devenind astfel doar o plăcere a cărnii. Iacov ne avertizează în legătură cu acest lucru, zicând: „De unde vin luptele şi certurile între voi? Nu vin oare din poftele voastre, care se luptă în mădularele voastre?

Voi poftiţi, şi nu aveţi; ucideţi, pizmuiţi, şi nu izbutiţi să căpătaţi; vă certaţi şi vă luptaţi, şi nu aveţi, pentru că nu cereţi.

Sau cereţi, şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre.

Suflete preacurvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu.“ (Iacov 4:1-4)

41

De câte ori nu am insistat pentru vreun lucru la Dumnezeu crezând că este bun pentru noi şi când l-am primit ne-am căit?

Toate cererile pe care le facem către Dumnezeu trebuie să fie de acord cu Sfintele Scripturi şi conform cu voinţa lui Dumnezeu. De exemplu, vindecarea unei boli este voinţa lui Dumnezeu. Este hotărât în Biblie şi Iisus Însuşi a făcut acest lucru pentru atâţia câţi au ajuns la El. Viaţa financiară binecuvântată este o promisiune a lui Dumnezeu şi a Domnului Iisus (Maleahi 3:10; Ioan 10:10). Pacea este şi ea voinţa lui Dumnezeu pentru că El doreşte ca noi să ne bucurăm. Rezumând, putem vorbi cu Dumnezeu şi Îi putem cere tot ce se află între aceşti parametri: -Binecuvântare fizică - vindecare divină -Binecuvântare financiară - necesarul pentru nevoile noastre materiale -Binecuvântare spirituală - mântuirea eternă în Iisus Hristos.

Sunt mulţi cei care cer o binecuvântare şi o aşteaptă toată viaţa şi tot nu o primesc. De ce? În Biblie există mii de promisiuni şi dacă nu explicăm ce dorim într-adevăr, Domnul Iisus nu ne va da atenţie.

Dacă vrem un salariu mai bun, trebuie să-I spunem lui Dumnezeu: „Doamne, eu vreau un salariu de atât pe lună“. Dacă dorinţa noastră este ca Iisus să ne dea o maşină nouă, trebuie să stabilim marca şi modelul dorit. Trebuie să ştim să cerem, pentru ca mai apoi să ştim să primim.

3. Mulţumirea - Această parte atât de importantă a rugăciunii nu are nevoie de nici un comentariu, având în vedere un “mulţumesc lui Dumnezeu’’ niciodată nu le va lipsi acelora care experimentează binecuvântările Lui. Când Îi mulţumim lui Dumnezeu anticipat pentru

42

o cerere, Îi arătăm credinţa.

Nimic din ceea ce a fost explicat nu va avea valoare, dacă nu folosim cheia prin care să ni se da atenție: numele Domnului Iisus Hristos. Iisus a zis: „şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face...“ Ioan 14:13 Dumnezeu -Tatăl, ne dă atenție datorită numelui Fiului Său, Iisus.

Acest nume este secretul minunii noastre din fiecare zi!

43

Capitolul 5

Iertarea Cine dorește să meargă pe urmele Domnului Iisus nu poate ignora sau disprețui una dintre cele mai mari și mai sublime legi morale: iertarea. Creștinismul nu ar fi putut supraviețui și nici măcar venirea Domnului Iisus nu ar fi avut nici un sens, dacă duhul iertării nu ar fi fost funcţional în adâncul ființei umane.

Biblia ne învață că Dumnezeu poate înțelege eșecurile, greșelile și slăbiciunile noastre, dar niciodată nu poate să suporte pe cel care refuză să ierte la rândul său. Cu alte cuvinte, a nu ierta înseamnă a comite o nedreptate cu tine însuți, pentru că toți greșim. Inima iertătoare mereu va găsi o ieșire pentru a se reabilita în fața lui Dumnezeu și a oamenilor, dar cel inflexibil niciodată nu va fi mântuit!

Când păstrăm un resentiment împotriva cuiva, permitem ca sămânța răului să încolțească înăuntrul nostru și cu cât mai mult timp o lăsăm neatinsă, va fi mai dificil să o smulgem. Nu este de ajuns să căutăm să o uităm sau chiar să o acoperim cu fapte bune de caritate, pentru că mai devreme sau mai târziu îi va apărea frunzele și prin urmare roadele ei nocive. Acesta este unul din motivele în baza cărora afirmăm că iertarea, este mult mai mult decât o simplă virtute. Ea este o mare necesitate.

44

CREDITORUL NEMILOSTIV - Biblia abundă de pasaje în care Dumnezeu arată caracterul Său în fața eșecurilor și păcatelor umane.

Domnul Iisus, pe durata lucrării Sale, a dat exemple despre felul în care trebuie să ne comportăm unii cu alții; toate minunile Sale arată compasiunea față de cei păcătoși. La fel cum El s-a purtat cu oamenii, neavând nici o greșeală faţă de ei, de asemenea cere de la fiecare dintre noi aceeași atitudine în relația cu semenii noștri: „De aceea, Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat care a vrut să se socotească cu robii săi.

A început să facă socoteala şi i-au adus pe unul care îi datora zece mii de galbeni.

Fiindcă el n-avea cu ce plăti, stăpânul lui a poruncit să-l vândă pe el, pe nevasta lui, pe copiii lui şi tot ce avea, şi să se plătească datoria.

Robul s-a aruncat la pământ, i s-a închinat şi a zis: „Doamne, mai îngăduie-mă, şi-ţi voi plăti tot.”

Stăpânul robului aceluia, făcându-i-se milă de el, i-a dat drumul şi i-a iertat datoria.

Robul acela, când a ieşit afară, a întâlnit pe unul din tovarăşii lui de slujbă care-i era dator o sută de lei. A pus mâna pe el şi-l strângea de gât, zicând: „Plăteşte-mi ce-mi eşti dator.”

Tovarăşul lui s-a aruncat la pământ, îl ruga şi zicea: „Mai îngăduiemă, şi-ţi voi plăti.”

Dar el n-a vrut, ci s-a dus şi l-a aruncat în temniţă, până va plăti

45

datoria. Când au văzut tovarăşii lui cele întâmplate, s-au întristat foarte mult şi s-au dus de au spus stăpânului lor toate cele petrecute.

Atunci stăpânul a chemat la el pe robul acesta şi i-a zis: „Rob viclean! Eu ţi-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat.

Oare nu se cădea să ai şi tu milă de tovarăşul tău cum am avut eu milă de tine?” Şi stăpânul s-a mâniat şi l-a dat pe mâna chinuitorilor, până va plăti tot ce datora.

Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.”

Matei 18:23-35 Această parabolă ilustrează foarte bine cât de dificilă este legea iertării şi că este nevoie să fie practicată de fiecare urmaș al Domnului Iisus Hristos, oricât ar costa, oricât ar durea! Putem înțelege cu această învățătură, că niciodată nimeni nu va putea intra în Împărăția Cerurilor, dacă păstrează în inima sa un sentiment de ranchiună contra aproapelui său. Cu alte cuvinte, în modelul de rugăciune pe care Domnul Iisus ni l-a dat, afirmă: „şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri“ Matei 6: 12 Dacă dorim să fim iertați de Dumnezeu, trebuie să iertăm cele mai mici greșeli pe care alții le fac față de noi. Oricât de mare ar fi vina cuiva, mereu va trebui considerată minimă în fața eșecurilor pe

46

care le comitem împotriva lui Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul și Dumnezeu -Duhul Sfânt.

Datoria creștinului este aceea de a-și iubi întotdeauna dușmanul și să-l ierte. Dumnezeu Însuși ne dă cel mai mare exemplu de iertare: El, din cauza lui Hristos, a iertat oamenii, care ei înșiși nu merită să primească iertare.

Domnul Iisus ne învață cu privire la reconcilierea între o persoană și „fratele’’său care a rănit-o. Cuvântul „frate’’ se referă aici la un frate în credință și nu doar la un frate de sânge. Când învățătura a fost prezentată prima dată, se referea fără îndoială la reconcilierea între un iudeu și altul. Învățătura biblică continuă să fie valabilă, fiind un model de reconciliere între toți oamenii. În Matei 18:22, învățătura este atât de incisivă, că multor creștini le place să o ignore. În versetul 21, Petru întreabă plin de speranță: „Doamne, de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?”

Petru știa de necesiatea de a-și ierta fratele, dar spera să existe o limită pentru această iertare.

Câți creștini, în zilele de azi, nu doresc să existe o limită? Așa cum clemența divină este nelimitată, la fel trebuie să fie şi iertarea noastră.

Răspunsul lui Hristos pentru Petru a fost că limita nu era de șapteori, dar de șaptezeci de ori câte șapte sau de 490 de ori(versetul 22).

Acesta nu este un număr magic. Hristos nu i-a spus lui Petru că în cazul în care cineva îl ofensase a 491 oară el avea dreptul să se răzbune. Nu este vorba de asta. Învățătorul îl învăța că iertarea nu are limite.

47

O astfel de poruncă nu este ușor de primit și de practicat. În general, suntem dispuși să iertăm o persoană care ne face rău odată sau de două ori, dar dacă continuă să ne facă rău, începem să ne îndoim de înțelepciunea iertării. Începem să simțim că profită de „bunătatea“ noastră și avem dorința să o facem să plătească pentru răul comis împotriva noastră.

Dacă persoana se căiește și dorește sincer iertarea noastră, trebuie să i-o dăm. Asta nu era posibil dacă Dumnezeu l-ar fi lăsat pe creștin să lupte cu forțele proprii. Totuși, El a dat Duhul Său pentru a locui în viața robului Său fidel. Dacă acesta trăiește prin puterea Duhului, recunoaște adevărul cuvintelor lui Pavel către filipeni: „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea.“ Filipeni 2:13 Dumnezeu ne cere această plată pentru iertarea Sa. Viața veșnică este cadoul fără plată al Creatorului pentru toți cei care Îl caută (vezi Romani 6:23). Notați totuși, ce a făcut robul iertat din textul biblic examinat anterior (Matei 18: 28-30) .

Debitul său a fost iertat, dar el a refuzat să ierte o mică datorie a unui tovarăș. A refuzat chiar să-i dea o oportunitate de a lucra pentru a achita datoria, aruncându-l în temniță. Putem spune după citirea acestei parabole: „Ce rob nerecunoscător!’’ Observăm că el este un exemplu de creștin nemilostiv. În Hristos, Dumnezeu ne iartă în totalitate, dar ce facem în general?

Asemănător cu acel rob, liberi de pedeapsa pentru păcatele noastre prin iertarea lui Dumnezeu, refuzăm să-i iertăm pe frații noștri în Hristos pentru relele pe care ni le-au cauzat.

48

Dumnezeu nu cere pur și simplu ca creștinul să ierte greșelile oamenilor. El o face cu o condiție pentru iertarea Sa. Acest lucru este declarat cu o claritate indiscutabilă în Matei 6:14,15.

Creștinul trebuie să fie milos pentru a primi clemență. În afară de asta, pentru a primi iertarea trebuie să fie sincer. Nu este vorba de cuvinte, dar de ceva care vine din inimă (Matei 18:35).

Dacă această exigență pare dificilă pentru a fi împlinită, citiți întrebarea ucenicilor și răspunsul lui Hristos, în Matei 19:25-26.

Amintiți-vă că Dumnezeul care vă poate ierta este Același care: „...poate să vă păzească de orice cădere şi să vă facă să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale“ Iuda 1:24 Duhul de intoleranță nu a apărut într-o epocă recentă. El trăiește în ființa umană de la începutul timpurilor și continuă înnegrind istoria cu morți, războaie și o serie de rele.

Observăm că, frecvent, persoanele aparent creștine, adică, care își pun voalurile creștine cu scopul de a arăta lumii credința lor, trăiesc din păcate mereu căutând aici, acolo, pe dincolo, un cuvânt care să corespundă cu aspirațiile ei.

Ele au văzut alte persoane crescând în credință și în cunoștință despre Domnul Iisus, dar rămân paralizate în dezvoltarea credinței lor, pur și simplu pentru că nu exercită legea iertării; din contră, își mențin în rugăciunile lor sentimentul de ceartă contra unei persoane oarecare.

Acesta este motivul pentru care „credința’’ lor nu aduce nici un beneficiu pentru „viața’’ lor creștină.

49

Mâniați-vă și nu păcătuiți - într-o societate putredă, coruptă, nedreaptă este dificil să putem avea zile curate, fără nici o greșeală sau eșec. Trebuie să admitem că uneori suntem luați prin surprindere de sentimente de mânie și indignare, pentru că nu suportăm abuzurile sau amenințările nedrepte. Unii teologi numesc asta „dreapta indignare’’ prin care adevăratul creștin trebuie să treacă. Această „dreaptă indignare’’ poate fi din partea lui Dumnezeu așa cum a fost cazul Domnului Iisus: „Isus a intrat în Templul lui Dumnezeu. A dat afară pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în Templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei“ Matei 21:12 Poate veni din partea ființei umane, dar niciodată nu trebuie să servească drept scuză sau pretext pentru orice tip de mânie, aşa cum fac cei ce luptă carnal sau incredulii care se iubesc mai mult pe ei înșiși decât pe Dumnezeu.

De aceea, au tot felul de furii, datorită egoismului care domnește în inimile lor. Acest tip de mânie este diferit și nu este condamnat de Biblie. În postura de creștin, mă pot mânia pentru nedreptățile comise împotriva poporului lui Dumnezeu, pentru a apăra Lucrarea Sa datorită zelului faţă de Casa Sa, etc., dar niciodată ca să caut beneficii proprii. Nu puțini oameni sunt cei care spun că sunt ai lui Dumnezeu și totuşi denaturează adeseori scopul Cuvântului: „Mâniaţi-vă, şi nu păcătuiţi.” Să n-apună soarele peste mânia voastră“ Efeseni 4:26

50

Eu cred că mânia despre care vorbește Biblia este aceea arătată înaintea stării de mizerie și durere a poporului, aceea când auzim aberațiile satanei ce vorbeşte prin persoanele care se fac robi ai entităților infernale. Interiorul meu se umple de furie împotriva diavolului și demonilor lui.

Când citesc în ziar despre dorințele politicienilor de a face legi prin care obligă elevii să primească învăţături de la secte plătite, contrare Sfintelor Scripturi, atunci mânia crește în mine. Aceasta este mânia care ne este permis s-o simțim.

Martin Luther s-a confesat într-o zi: „Când sunt mâniat pot să scriu, să mă rog și să predic bine, pentru că tot temperamentul meu e trezit; capacitatea de a înțelege este intensă și toate preocupările și ispitele dispar.’’

Când mânia se abate de la modelele biblice, ea este izvorâtă din egoism și trebuie tratată cu grijă, pentru a nu permite ca aceasta să producă ranchiună evolutivă.

Din acest motiv, apostolul Pavel, ne avertizează să nu lăsăm ca Soarele să apună înainte de a o alunga din inimile noastre. În mod normal, el vrea să spună că dacă am fi asaltați de mânie, oricare ar fi motivul ei, trebuie să dureze puțin, pentru a nu ne face rău nouă sau celorlalți. Regele David, de asemenea ne sfătuiește: „Cutremuraţi-vă, şi nu păcătuiţi! Spuneţi lucrul acesta în inimile voastre când staţi în pat: apoi tăceţi.“ Psalmul 4:4 Sentimentul de mânie trebuie să dureze puțin; în caz contrar, va

51

construi un castel de rele, care va fi mult mai dificil de distrus prin iertare.

O doamnă a venit în cabinetul pastoral pentru a cere ajutor, spunând că a suferit mult în căsnicia ei.

Această suferință a fost şi mai mare după despărţirea de soț. Boli, dureri, probleme financiare și o serie de supărări și suferințe au înconjurat-o.

După trecerea câtorva luni, după ce a făcut multe serii de slujbe la biserică, ea prezenta ameliorări majore. Situația financiară a fost consolidată; bolile și durerile au dispărut, dar lipsea ceva, pentru ca ea să fie în totalitate fericită, potrivit cu voinţa lui Dumnezeu pentru viaţa noastră. Am întrebat-o dacă a trecut prin vreo supărare ce o făcea să păstreze ranchiună față de cineva.

Răspunsul fiind afirmativ, am sfătuit-o să scoată acel sentiment din inima ei, pentru că altfel nu avea cum să fie binecuvântată niciodată și pe deasupra va avea de înfruntat noi probleme, dacă nu scotea din inima ei acea mânie incubată. Atunci ea a răspuns: „Cum pot face asta?

Nu există în mine o dorință sinceră de a ierta.’’ Am sfătuit-o să ceară ajutorul Duhul Sfânt, pentru că El cu siguranță va face acest lucru.

Slavă lui Dumnezeu, ea nu doar și-a iertat soțul, dar a fost posibilă o împăcare între cei doi, după zece ani de separare. Acum fiii ei de asemenea au inimile întoarse către Dumnezeu. Azi, există bucurie, pace și o viață binecuvântată în acea familie, pentru că duhul iertării a făcut să devină posibilă acțiunea Duhul Sfânt în familia ei.

52

Capitolul 6

Supunerea Supunerea este un comportament umil în fața autorităților constituite. În cazul nostru, trebuie să avem o atitudine resemnată în fața autorităților spirituale constituite de Dumnezeu. Avem multe exemple în Biblie de autorități constituite de Dumnezeu și nesubordonări și rebeliuni ale unora care vroiau să dețină aceleași autorități fără minima direcție a Duhului Sfânt. Consecințele au fost drastice, așa cum putem vedea în cazurile ce urmează: Dumnezeu x Lucifer - „... voi fi ca Cel Prea Înalt’’(Isaia 14:14). Din cauza lăcomiei, Lucifer (care înseamnă „plin de lumină’’) a devenit satana sau diavol, din cauza revoltei și rebeliunii sale contra autorității supreme a lui Dumnezeu.

De aceea, consecințele au fost teribile în toate aspectele. Unul dintre ele a fost că a tras a treia parte din îngerii care erau în Cer pentru a fi pe Pământ, așa cum este relatat în Apocalipsa 12:4: „Cu coada trăgea după el a treia parte din stelele cerului şi le arunca pe pământ.“ Cel care urmează un rebel sau pe cel care nu se supune devine la fel

54

de rebel ca liderul său va primi aceaşi pedeapsă. Coada dragonului, adică a satanei, nu este altceva decât rebeliunea sa. Aceasta a luat captivi cu ea a treia parte din îngerii sau stelele din Cer care astăzi sunt denumiți demoni. Așa s-a întâmplat şi de-a lungul timpului. Cei care s-au răzvrătit împotriva autorității constituite de Dumnezeu, au făcut-o contra lui Dumnezeu Însuși și de aceea au cules roadele neascultării. Nu doar ei, dar şi toți cei care i-au urmat.

Moise x Maria - Moise a fost pus de Dumnezeu ca și autoritate peste tot poporul lui Israel, în ciuda faptului că a încercat să lupte ca să refuze conducerea pe care Domnul i-o impunea. Putem simți drama lui Moise în fața lui Dumnezeu în Exodul 4. În mijlocul deșertului, în mijlocul multor necazuri, probleme și dificultăți a avut loc una dintre marile rebeliuni contra robului Domnului.

Este interesant de notat că rebeliunile și nesupunerile se întâmplă exact când este mai multă nevoie de uniune și colaborare din partea tuturor. Moise înfrunta o mare problemă: poporul iudeu era obosit și sătul de mană; ei vroiau carne. În deșert nu exista nici un animal pe care ar fi putut să-l omoare și să-l mănânce, de aceea poporul a început să se plângă de Dumnezeu și de Moise, zicând că în Egipt, deși erau sclavi, dispuneau de pești(gratis) de castraveți, de pepeni, ceapă, praz, usturoi, etc. și că „Acum(...) nu mai este nimic! Ochii noștri nu văd decât mana aceasta.’’(Numeri 11: 5,6).

Maria și Aaron, profitând de problemele cu care se înfrunta Moise și de slăbiciunea lui (Moise luase o femeie etiopiană) au căutat să conducă poporul la o răzvrătire împotriva unsului Domnului, zicând: „Şi au zis: Oare numai prin Moise vorbeşte Domnul? Nu vorbeşte oare şi prin noi?...”

Numeri 12:2

55

Nesupunerile încep așa: „Dacă cutare are Duhul Sfânt, și eu am; atunci dacă Dumnezeu face Lucrarea prin el, o va face și prin mine. Nu trebuie să fiu la picioarele sale şi cu atât mai puțin să dau socoteală de faptele mele nimănui...’’

Dacă cineva nu este încă eliberat, imediat va da „unele sfaturi’’ inspirate de satana însuși. De acord cu cealaltă persoană, imediat mai vine cineva și apoi altcineva... Până când răzvrătirea sau nesupunerea începe să radieze efectele sale diabolice: „Deodată Domnul a zis lui Moise, lui Aaron şi Mariei: Duceţi-vă toţi trei la Cortul întâlnirii. Şi s-au dus toţi trei.

Domnul S-a coborât în stâlpul de nor şi a stat la uşa Cortului. A chemat pe Aaron şi pe Maria, şi ei s-au apropiat amândoi. Şi a zis: Ascultaţi bine ce vă spun! Când va fi printre voi un proroc, Eu, Domnul, Mă voi descoperi lui într-o vedenie sau îi voi vorbi într-un vis.

Nu tot aşa este însă cu robul Meu Moise. El este credincios în toată casa Mea. Eu îi vorbesc gură către gură, Mă descopăr lui nu prin lucruri grele de înţeles, ci el vede chipul Domnului. Cum de nu v-aţi temut deci să vorbiţi împotriva robului Meu, împotriva lui Moise? Domnul S-a aprins de mânie împotriva lor. Şi a plecat.“ Numeri 12:4-9 Orice procedură împotriva autorității constituite de Dumnezeu, chiar dacă a comis vreo greșeală, este periculoasă. De exemplu, dacă eu

56

sunt nedrept cu fiicele mele,ele sunt în continuare fiicele mele și eu sunt tatăl lor, am în continuare autoritatea de tată. La fel, dacă preotul a fost nedrept cu oile lui sau a comis vreun păcat continuă să fie „unsul’’ Domnului și va da socoteală de greșelile lui în fața lui Dumnezeu.

Nimeni nu are dreptul să se întoarcă împotriva autorității instituite de Dumnezeu, pentru că El Însuși este cel care ia măsurile corespunzătoare ca o persoană să iasă sau să continue în condiția de autoritate spirituală. Nimeni, niciodată, nu poate să gândească să se pună în locul lui Dumnezeu și să ia măsuri împotriva unsului Domnului! Cu atât mai puțin să facă comentarii negative legate de acea autoritate spirituală.

Observăm cazul poporului lui Israel. Fundamentele erau drepte, dar atitudinile luate de Maria și Aaron erau greșite. Răzvrătirea Mariei era justificată, pentru că Moise a greșit când a luat o femeie etiopiancă. În primul rând că el deja avea o femeie și în al doilea rând ea nu făcea parte din poporul lui Israel. Aaron și Maria s-au pus în locul lui Dumnezeu și l-au judecat.

Maria a ajuns să aibă lepră pe jumătate din corp și chiar după rugăciunea lui Moise, a fost nevoie să fie în afara satului șapte zile. Deși era sora lui Moise, a fost umilită din cauza intenției sale. Este absolut necesar ca creștinul să se mențină într-o totală și completă supunere, pentru că dacă el nu se poate supune aceluia pe care îl vede, cu atât mai puțin Domnului Iisus, pe care nu Îl vede!

Moise x Core- Core, Datan și Abiram împreună cu 250 de bărbați conducători ai adunării, s-au ridicat împotriva lui Moise și a lui Aaron, zicându-le: „Destul! Căci toată adunarea, toţi sunt sfinţi, şi Domnul este în

57

mijlocul lor. Pentru ce vă ridicaţi voi mai presus de adunarea Domnului?”

Numeri 16:3 Altă dată, Moise a mai avut probleme de nesupunere din partea poporului și încă o dată consecințele au fost teribile; pierderile de vieți au fost foarte mari. Eu cred că această a doua mare răzvrătire a avut începutul cu Maria, pentru că ea deja plantase sămânța nesupunerii în inimile multor persoane. Mai mult de 15 mii de persoane, inclusiv femei și copii care nu se implicaseră au pierit din cauza unei răzvrătiri contra robului Domnului.

Citiți capitolul 16 din cartea Numeri și concluziile vor fi notabile.

Găsim multe cazuri de rebeliune și nesupunere în Biblie care ne servesc pentru a nu comite aceleaşi greşeli.

Când Domnul Iisus a început să-i învețe pe ucenicii Săi, prima lecție a fost exact despre umilință: „Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor!“ Matei 5:3 Ce semnifică umilința, dacă nu o atitudine respectuoasă și supusă? Domnul Iisus știa că primul lucru pe care ucenicii trebuiau să-l învețe era umilința, adică, supunerea. Altfel, Lucrarea lui Dumnezeu nu putea să se extindă în această lume dacă nu exista o reverență umilă în a respecta ordinele autorităților instituite de El. Totuși, putem concluziona cu următorul verset: „...ci slujiţi-vă unii altora în dragoste.“ Galateni 5:13

58

Capitolul 7

Discreția Discreția este una dintre virtuțile care nu trebuiesc uitate când ne gândim la comportamentul spiritual pe care creștinul trebuie să și-l mențină în fața Domnului Iisus Hristos.

De fapt, dacă nu ar exista o relație perfectă între unii și alții -în acest aspect discreția este fundamentală- cu greu va exista o viață în perfectă comuniune a omului cu Dumnezeu, în toată plenitudinea sa.

Am abordat acest subiect într-o manieră restrânsă, totuși, va servi ca bază cititorului pentru a avea o viață plină de binecuvântările lui Dumnezeu.

Goliciunea lui Noe „Noe a început să fie lucrător de pământ şi a sădit o vie.

A băut vin, s-a îmbătat şi s-a dezgolit în mijlocul cortului său.

Ham, tatăl lui Canaan, a văzut goliciunea tatălui său şi a spus celor doi fraţi ai lui afară.

Atunci Sem şi Iafet au luat mantaua, au pus-o pe umeri, au mers

60

de-a-ndărătelea şi au acoperit goliciunea tatălui lor; fiindcă feţele le erau întoarse înapoi, n-au văzut goliciunea tatălui lor.

Noe s-a trezit din ameţeala vinului şi a aflat ce-i făcuse fiul său cel mai tânăr. Şi a zis: „Blestemat să fie Canaan! Să fie robul robilor fraţilor lui!”

El a mai zis: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Sem, şi Canaan să fie robul lui!

Dumnezeu să lărgească locurile stăpânite de Iafet, Iafet să locuiască în corturile lui Sem, şi Canaan să fie robul lor!”

Genesa 9:20-27 Goliciunea despre care se vorbește, ne avertizează cu privire la eșecurile și greșelile tatălui spiritual în interiorul comunității creștine, adică Biserica. Liderul spiritual, preotul sau oricine are autoritate spirituală are obligația de a fi un exemplu pentru persoanele pe care le conduc, așa cum Domnul Iisus a servit ca exemplu pentru ucenicii Săi.

Conducătorul spiritual al comunității îl reprezintă pe Iisus Însuşi și de aceea toate eșecurile, greșelile sau defectele niciodată nu trebuiesc evidențiate. În această narațiune, nu este judecată atitudinea lui Noe de a se îmbăta; cu atât mai puțin descoperirea goliciunii de către fiul mai tânăr, ci procedura lui cu frații lui. Ham niciodată nu trebuia să spună fraților că a văzut goliciunea tatălui său și același lucru nu ar trebui să se întâmple nici în interiorul Bisericii.

Nimeni nu trebuie să divulge erorile tatălui său spiritual sau ale

61

proprilor frați, chiar dacă sunt cei mai intimi. Dacă însă se întâmplă un incident așa cum a fost cu Ham, nu trebuie să-l facem cunoscut, niciodată pentru că nu toți au aceeași structură spirituală pentru a suporta o asemenea greutate.

Toți creștinii au propria lor goliciune; nimenu nu este și nu poate fi considerat perfect. Duhul Sfânt care locuiește în noi, știe perfect cine suntem și goliciunea noastră stă în fața ochilor Săi, dar chiar şi așa, El locuiește în noi. Atunci, cine crede că are dreptul de a dezvălui goliciunea noastră?

Putem verifica în pasajul biblic că Ham nu și-a mințit frații. Dar, chiar şi așa a comis un mare păcat, lăsând urmașilor ca moștenire un blestem. Acest fapt este menit să servească ca lecție pentru toți cei care, chiar dacă spun adevărul, au obiceiul ca la descoperirea unui eșec al fratelui său, imediat încep să-l răspândească.

Această situație este tipică persoanelor care, deși sunt pline de „credință’’, nu reușesc să-și controleze impulsurile limbii în fața oportunităților pe care satana le creează. Acesta este motivul pentru care multe persoane sunt în infern și nu sunt puțini cei care vor merge acolo din simplul motiv că au luat cunoștință de goliciunea altora.

Apostolul Pavel ne avertizează cu privire la păcatele limbii. E datoria noastră să ne înfrânăm: „Toţi greşim în multe feluri. Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvârşit şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul. De pildă, dacă punem cailor frâul în gură, ca să ne asculte, le cârmuim tot trupul.

Iată, şi corăbiile, cât de mari sunt, şi, măcar că sunt mânate de vânturi iuţi, totuşi sunt cârmuite de o cârmă foarte mică, după gustul cârmaciului.

62

Tot aşa şi limba este un mic mădular, şi se făleşte cu lucruri mari.

Iată, un foc mic ce pădure mare aprinde! Limba este şi ea un foc, este o lume de nelegiuiri. Ea este aceea dintre mădularele noastre care întinează tot trupul şi aprinde roata vieţii, când este aprinsă de focul gheenei.

Toate soiurile de fiare, de păsări, de târâtoare, de vieţuitoare de mare se îmblânzesc şi au fost îmblânzite de neamul omenesc, dar limba niciun om n-o poate îmblânzi. Ea este un rău care nu se poate înfrâna, este plină de o otravă de moarte.

Cu ea binecuvântăm pe Domnul şi Tatăl nostru, şi tot cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu.

Din aceeaşi gură iese şi binecuvântarea şi blestemul! Nu trebuie să fie aşa, fraţii mei!“ Iacov 3: 2-10 Domnul Iisus a zis: „Nu înţelegeţi că orice intră în gură merge în pântece şi apoi este aruncat afară în hazna? Dar, ce iese din gură vine din inimă, şi aceea spurcă pe om.“ Matei 15:17-18 Dacă Dumnezeu consideră limba umană ca fiind foc și o lume de nedreptate, atunci trebuie să filtrăm toate cuvintele noastre pentru a nu pune „recolta Domnului’’ în flăcările infernului. De aceea, este indicat ca fiecare dintre cei care se consideră creștini adevărați, în loc să pună mai multe „lemne pe foc’’, să stingă cu „Apa vieții’’, care locuiește în noi.

Este scris: „Cine acoperă o greşeală, caută dragostea, dar cine o pomeneşte mereu în vorbirile lui, dezbină pe prieteni.“ Proverbe 17:9

63

În realitate, când Biblia se referă la discreția asupra păcatului străin, o face pentru a nu pune în joc multe viețile care au fost salvate, cu prețul sângelui Mielului. Am văzut multe persoane care și-au abandonat credința creștină pentru că au luat seama la eșecurile sau păcatele fraților sau preoților, care într-un moment de slăbiciune au comis delicte serioase. Asta nu înseamnă că trebuie să căutăm să înțelegem greșelile lor, automat aprobăm atitudinile lor; din contră, pentru că nu le acceptăm, dorim să fie îngropate!

Goliciunea lui Noe a existat din totdeauna, există și va exista, simbolizând-o pe cea a omului care trăiește învelit în carne. Ea este imaginea primei nudități, a lui Adam. În această situație, Adam a ascultat vocea lui Dumnezeu în grădină și pentru că era gol i-a fost teamă și s-a ascuns (Genesa 3:10).

Dumnezeu a fost nevoit să omoare un animal, pentru a face haine din pielea lui pentru Adam și Eva(Genesa 3:10). Astăzi, goliciunea noastră este acoperită de sângele Mielului lui Dumnezeu, adică, Iisus Hristos. Aleluia! Nu trebuie să ne temem și nici să ne ascundem, atâta timp cât nu este nimeni interesat să ne-o dezvăluie pentru a ne face de ruşine.

Unicul interesat să ne facă de rușine în fața lui Dumnezeu și în fața lumii este satana. De aceea, trebuie să ne unim forțele și să căutăm să acoperim eșecurile semenilor noștri, în special ale fraților de credință, pentru ca diavolul să nu reușească să obțină nici o victorie prin intermediul urmașilor lui Iisus Hristos.

Când se divulgă o greșeală gravă a unui frate sau a unui preot întro comunitate creștină, această comunitate se va risipi și așa se va îndeplini ceea ce Domnul Iisus a zis:

64

„Orice împărăţie dezbinată împotriva ei însăşi este pustiită; şi orice cetate sau casă dezbinată împotriva ei însăşi nu poate dăinui.“ Matei 12:25 De fapt, dacă un frate sau un preot comite un păcat grav și acest păcat ajunge la urechile poporului, în mod natural el va avea din partea unora înțelegere și iubire, în timp ce din partea altora va apărea repulsie și indignare. De aici începe divizarea și în consecință distrugerea acelei comunități.

Dacă un frate sau un preot care a făcut păcatul, continuă în anonimat, cu siguranță Duhul Sfânt se va îngriji de repararea tuturor lucrurilor. Dumnezeu nu va permite ca fiul Său să rămână gol și să devină un motiv de poticnire pentru ceilalți fii. Va vorbi în inima lui, probabil prin Cuvântul Lui Sfânt, care penetrează într-un mod eficace, astfel încât să nu mai fie nevoie de ajutorul celorlalți.

Putem compara aceste atitudini condamnabile de comunicare a păcatelor străine, în mijlocul creștinilor, cu un joc de fotbal. Îi putem considera pe urmaşii Domnului Iisus o echipă care joacă împotriva echipei satanei. După atâtea încercări de a da gol, dintr-o dată un creştin dă gol împotriva propriei echipe. Pentru a reuşi să cucerească acea bătălie, efortul va trebui să fie mai mare şi uneori victoria ajunge să fie a diavolului. Aşa e, biserica se dizolvă şi fiecare o ia într-o parte şi Păstorul Iubit (Iisus) pierde numeroase oi.

Fraţii mei, să fim prudenţi cu felul nostru de vorbire, pentru că: „...Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvârşit şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul.“ Iacov 3:2

65

Să ne folosim gura exclusiv pentru a-l înruşina pe satana, duşmanul nostru şi pentru a binecuvânta numele Domnului Iisus Hristos prin proclamaţia Evangheliei Păcii în toată lumea, în numele Domnului Oştirilor.

66

Capitolul 8

Postul Este o renunţare totală sau parţială la alimente şi are ca finalitate afectarea corpului fizic, cu scopul de a primi mai multă forţă pentru corpul spiritual. Asta nu înseamnă că trebuie să pedepsim corpul, dar când facem post, corpul spiritual este mai detaşat şi în consecinţă, mai apt pentru a căuta o legătură intimă şi profundă cu Dumnezeu, care este Duh. Pe durata postului, duhul este în voia lui, pentru că dorinţele carnale sunt anulate prin forţa duhului. De aceea, considerăm postul ca fiind o rugăciune mai arzătoare decât cea făcută cu gura, deoarece în ea există gemete inexprimabile ale sufletului uman, în căutarea beneficiilor individuale sau colective.

Postul parţial este acela în care persoana face abstinenţă doar de alimente naturale, aşa cum a fost cazul lui Iisus, care în deşert, timp de 40 de zile şi 40 de nopţi nu a mâncat absolut nimic (Luca 4:2).

Deşi Biblia nu face referinţă dacă a băut, considerăm că El a băut apă; dacă nu ar fi băut apă, cu siguranţă evangheliştii ar fi făcut referinţă.

Acest post este parţial pentru că se bea apă. Postul este de asemenea numit parţial când persoana face abstinenţă atât de apă cât şi

67

de alimente, dar se întreţin relaţiile sexuale cu soţul sau cu soţia; este parţial şi atunci când se satisfac într-o măsură minimă plăcerile cărnii.

Postul total este acela în care persoana face abstinenţă de la tot ce are legătură cu corpul fizic. „Moise a stat acolo cu Domnul patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. N-a mâncat deloc pâine şi n-a băut deloc apă. Şi Domnul a scris pe table cuvintele legământului, cele Zece Porunci.“ Exodul 34:28 În postul total, există de asemenea o totală desprindere a duhului faţă de carne; iar în postul parţial există o desprindere parţială. Nu putem afirma că un post este mai important decât altul, pentru că depinde de fiecare persoană, conform credinţei sale şi a disponibilităţii inimii în faţa lui Dumnezeu.

Pentru noi, ambele sunt eficace când sunt făcute cu un scop, de acord cu voinţa lui Dumnezeu. Nu toate persoanele au condiţie fizică suficientă pentru a suporta un post complet şi în aceste cazuri sfătuim să facă un post parţial. Dacă persoana are sănătate şi vigoare, trebuie să facă un post total, de acord cu voinţa inimii sale.

Postul nu are nici o valoare, dacă pe durata practicării lui persoana nu stă în duh de rugăciune şi umilinţă în faţa lui Dumnezeu.

Cum va putea avea efect postul, dacă persoana practică pe parcursul lui un sport? Dacă ea caută să se amuze cu orice lucru, postul ei nu va fi decât o simplă practică fără valoare.

Mulţi oameni au făcut posturi complete până la moarte, fără să existe vreo valoare spirituală, pentru că l-au făcut ca o formă de protest

68

pentru a atrage atenţia mondială. Din contră, postul, fie că este parţial sau total, trebuie să aibă scopul de a sta mai aproape de Dumnezeu şi de aceea trebuiesc ignorate cât mai mult posibil lucrurile pământeşti.

Momentul şi ocaziile propice postului - postul nu trebuie început imediat după luarea unei mese, ci trebuie să fie după minim trei ore de la sfârşitul ultimei mese. De exemplu, dacă persoana vrea să facă un post de şase ore, trebuie să aştepte să treacă trei ore de la ultima masă şi atunci va începe postul să facă abstinenţă timp de 9 ore consecutive, imediat după ultima masă.

Respectarea postului se va face în situaţiile de mai jos : a) În calamităţi publice ( 2 Samuel 1:12) b) În vremuri de necaz pentru Biserică (Luca 5:3,35) c) Alte necazuri (Psalmul 35:13) d) În necazuri personale ( 2 Samuel 12:16) e) La apropierea pericolelor (Estera 4:16) f) În îndeplinirea misiunii date de Dumnezeu (Faptele Apostolilor 13:3,14:23).

69

Capitolul 9

Zeciuielile şi ofrandele Duhul Sfânt este Cel care învaţă Biserica calea pe care trebuie să o urmeze. Prin învăţăturile date creştinilor, El face Împărăţia lui Dumnezeu să fie cunoscută pe Pământ.

Totuşi, Biserica Domnului Iisus nu ar fi reuşit niciodată să facă cunoscută mântuirea eternă între popoare, dacă nu ar fi existat un instrument atât de indispensabil, care este banul. Din acest motiv, Dumnezeu a instituit în Biserică zeciuielile şi ofrandele, pentru ca, prin ele, Biserica să folosească toate mijloacele de divulgare şi să-L proclame pe Iisus Hristos, Mântuitor.

Duhul Sfânt ne ajută să înţelegem că banii, în Lucrarea Lui, reprezintă „sângele’’ Bisericii Domnului Iisus. Prin folosirea lor, face ca persoanele care se află acasă, la spital, la închisoare, să primească viaţă veşnică.

Milioane de persoane îşi vor petrece eternitatea în infern, pentru simplul fapt că nu s-a găsit cineva să le spună de mântuirea care există prin Iisus Hristos şi asta se datorează faptului că nu a avut cine să susţină financiar, prin zeciuieli şi ofrande, lucrarea predicatorului.

Dacă poporul creştin din lumea întreagă ar privi cu mai multă

70

iubire către cei pierduţi ai acestei lumi, nu i-ar mai fi atât de greu să dea o cantitate de bani pentru lucrarea lui Dumnezeu şi mijloacele de comunicaţie ale acestei planete nu ar mai fi în mâinile necredincioşilor.

Imaginaţi-vă în acest moment, dvs. care studiaţi Biblia şi care aveţi în inimă o credinţă puternică pentru a câştiga suflete pentru Iisus, cum ar fi dacă vi s-ar da condiţii de a vorbi prin intermediul unui post de radio sau de televiziune ce se poate auzi în toată lumea. Câte suflete nu aţi câştiga pentru Domnul Iisus Hristos?

Dar acest lucru nu este posibil! Şi de ce nu este posibil? Pur şi simplu pentru că nu există bani suficienţi pentru a plăti acest timp de emisie. Şi totul se datorează faptului că creştinii nu fac într-adevăr tot ce pot, pentru că dacă ei ar vrea , totul ar fi posibil. Apostolul Pavel a spus: „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.’’

Filipeni 4:13 Banul este fundamental în lucrarea lui Dumnezeu. El este capabil să transforme cursul acestei lumi, prin intermediul mesajului viu şi puternic al Evangheliei Domnului Iisus Hristos. Banul este atât de important în Lucrarea lui Dumnezeu, că ne dă condiţii de a-L pune la încercare exclusiv în sensul financiar.

Singura dată când El ne invită să-L punem la încercare este doar în ceea ce priveşte banii. (Maleahi 3:10). Toţi oamenii ar trebui să aibă dorinţa de a fi binecuvântaţi financiar, pentru a proba generozitatea divină şi pentru a verifica în vieţile lor că Dumnezeu este într-adevăr stăpân al tot aurului şi argintului care există pe faţa Pământului, aşa cum este scris în Evanghelie:

71

„Al Meu este argintul şi al Meu este aurul, zice Domnul oştirilor.“ Hagai 2:8 Când îi dăm zeciuiala lui Dumnezeu, El este obligat(pentru că a promis) să împlinească Cuvântul Său, mustrând duhurile devoratoare care distrug viaţa omului şi acţionează cu boli, accidente, vicii, degradare socială şi în toate sectoarele de activitate umane care fac omul să sufere.

Când suntem fideli cu zeciuielile, nu numai că vom fi liberi de aceste suferinţe, dar ne vom şi bucura de toată plenitudinea Pământului, avându-L pe Dumnezeu alături de noi, binecuvântândune în toate lucrurile. Zeciuiala, după interpretarea cea mai obişnuită, este a zecea parte, iar după Biblie, este a zecea parte din tot ceea ce primeşte o persoană, care trebuie să fie dăruită lui Dumnezeu.

Zeciuiala a fost introdusă de Domnul ca un fel de impozit pentru creaturile Sale. Cetăţeni din toate ţările au obligaţia de a plăti impozite guvernelor lor, cu scopul ca prin ele să beneficieze ţările lor. De asemenea, Domnul Iisus, prin zeciuielile noastre face ca aceia care sunt în întuneric, să beneficieze de difuzarea Evangheliei prin intermediul radioului, presei sau televiziunii în toată lumea. „ Lu c r u r i i mp or t ant e ’’ - z e c iu i a l a e s t e i mp or t ant ă pentruDumnezeu şi pentru Biserică. Biserica nu poate face nimic pentru a-i ajuta pe cei pierduţi fără banii atât de necesari într-o societate de consum ca cea în care trăim.

Acţiunea de a da zeciuială este de maximă importanţă pentru cine o face. Avraam, de exemplu, a început să fie binecuvântat doar după ce a dat zeciuiala lui Melhisedec. Doar după acest act de credinţă, supunere şi loialitate, Dumnezeu a stabilit alianţa Sa cu el, zicând:

72

„Voi face un legământ între Mine şi tine şi te voi înmulţi nespus de mult.

Iată legământul Meu, pe care-l fac cu tine: vei fi tatăl multor neamuri.“ Genesa 17:2,4 Astfel, Avraam a ajuns să fie tatăl unei mari naţiuni, Israel, şi în consecinţă, strămoş al lui Iisus, Mântuitorul nostru.

Zeciuiala este atât de importantă, încât a fost poruncită cu mult înainte de cele Zece Porunci ale Legii lui Dumnezeu; dacă era importantă înainte de Lege şi a fost pe parcursul Legii, de ce nu ar fi şi după Lege?

La un moment dat, Iisus i-a mustrat pe cărturari şi farisei în legătură cu formalismul cu care practicau Legea. El i-a învăţat că dreptatea, mila şi credinţa erau cele mai importante lucruri care izvorau din Legea lui Moise, dar chiar practicându-le, nu trebuiau uitate nici celelalte care sunt de asemenea importante. În cazul acestui pasaj, unul dintre’’lucrurile importante’’ , despre care Iisus vorbeşte, este nici mai mult, nici mai mai puţin acela de a da zeciuială: „Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute.“ Matei 23:23 Când vorbim de zeciuială, suntem mereu ţinta criticilor şi obiecţiilor unora dintre necredincioşi. Este clar că, dacă persoana nu

73

este luminată de Duhul Sfânt, chiar dacă înţelege semnificaţia ei, îi este greu să accepte faptul că ea trebuie să împlinească această hotărâre a Creatorului nostru.

Aceia care nu înţeleg sau nu sunt de acord cu Dumnezeu în acest aspect, vor avea mari dificultăţi de a accepta să ofere Bisericii 10% din salariul lor, câştigat de cele mai multe ori cu sacrificii, fără să ştie cu exactitate care va fi destinul lor. Totuşi, milioane de persoane au fost binecuvântate din belşug, datorită dedicării Domnului a zecea parte din tot ce primeau.

Dreptul stăpânului- pentru a ne lămuri mai mult asupra zeciuielii, să luăm următorul exemplu despre ceea ce se face în interiorul Braziliei.

Când cineva are o bucată de pământ necultivat, se obişnuieşte să fie arendat, făcându-se un acord astfel: arendaşul se obligă să cureţe terenul, să-l are, să distrugă insectele nocive, să semene şi să aibă grijă de pământ până la recolta finală.

După recoltare, arendaşul are obligaţia de a-i plăti proprietarului pământului o parte din recoltă, de acord cu contractul semnat între ei, care este în majoritatea cazurilor 50% din producţia care se obţine.

Aşa se procedează în ţara noastră. Proprietarul pământului nu face nimic, decât să aştepte roadele înţelegerii, care vor veni la timpul lor. Gândiţi-vă bine, când Dumnezeu ne cere10% din ce primim ca roade ale muncii noastre, El vrea mult mai puţin decât ne dă.

Viaţa noastră, inteligenţa noastră, energia noastră, pământul, ploaia, soarele, în fine, tot ce există pe faţa Pământului cât şi în Ceruri, aparţine lui Dumnezeu şi nu suntem decât simpli administratori a ceea ce este a Lui.

74

Dreptul de a primi- cine are dreptul de a-L pune la încercare pe Dumnezeu, de a primi de la El ceea ce a promis? Zeciuitorul! Unul dintre cele mai mari motive pentru care trebuie să dăm zeciuială este acesta. Putem şi avem dreptul de a-L pune la încercare pe Dumnezeu. El însuşi ne invită să -L probăm în Cuvântul Său: „Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor, şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare.“ Maleahi 3:10 Cunoaştem multe persoane faimoase, care L-au pus la încercare pe Dumnezeu în legătură cu zeciuiala şi au devenit mari milionari, la fel ca Dl.Colgate, Dl Ford şi Dl. Caterpilar. Oameni ca aceştia, nu numai că s-au ocupat de afaceri şi de acumularea de bogăţii, ci de asemenea s-au preocupat să dea cu fidelitate zeciuiala pentru Dumnezeu, fiind din ce în ce mai binecuvântaţi.

Prietene cititor, vă invit să fiţi un zeciuitor, pentru a pune la încercare iubirea lui Dumnezeu şi planul Lui în legătură cu banii.

Probaţi-L pe Dumnezeu în acest aspect şi veţi vedea ce se va întâmpla în viaţa dvs..Toţi vor fi surprinşi de prosperiatea dvs.. Banii niciodată nu vi se vor termina, din contră, se vor înmulţi în aşa fel, că dvs. veţi avea posibilitatea de a cumpăra ceea ce mereu v-aţi dorit. Nu vă va lipsi nimic, pentru că Domnul va fi cu dvs.

Când Dumnezeu l-a creat pe om, l-a făcut după chipul şi imaginea Sa, cu scopul ca el să menţină comuniunea cu El. Aşa cum a făcut legământ cu Adam, Moise, Avraam, Isaac şi Iacov, de asemenea vrea să facă cu noi.

75

Bazele „societăţii’’ noastre cu Dumnezeu sunt următoarele: ce ne aparţine (viaţa noastră, forţa noastră, banii noştri) trece în posesia lui Dumnezeu şi ceea ce este a Lui (binecuvântările, pacea, fericirea, bucuria şi tot ce este bun) ne aparţine. Ajungem să fim participanţi la tot ce este al lui Dumnezeu. Biblia spune că suntem co-moştenitori cu Hristos ai moştenirii lui Dumnezeu: „Aşa că nu mai eşti rob, ci fiu; şi, dacă eşti fiu, eşti şi moştenitor, prin Dumnezeu.“ Galateni 4:7 Unul dintre lucrurile ce mă impresionează mai mult, este interesul lui Dumnezeu faţă de om. În toată Biblia, găsim invitaţii ale lui Dumnezeu făcute fiinţei umane, dorind să menţină comuniunea cu ea pentru a o face fericită.

Dumnezeu a hotărât binecuvântarea Sa pentru toţi cei care Îl invocă în duh şi în adevăr. Când suntem aliaţii Lui, ne angajăm faţă de El şi El faţă de noi. Ne aparţinem unul altuia şi umblăm împreună, la fel cum Dumnezeu acţiona cu Adam şi Eva, înainte de a fi neascultători, dându-le o viaţă îmbelşugată şi comunicând zilnic cu ei.

Binecuvântările care decurg din darea zeciuielii sunt nelimitate, nu au sfârşit. Zeciuitorul fidel, mereu va primi binecuvântări, nu doar financiare,dar de asemenea fizice şi spirituale. Zeciuiala binecuvântează deplin persoana, pentru că a fost şi este o parte importantă a creaţiei lui Dumnezeu.

Când a creat Pământul şi tot ce era pe el, El a stabilit o zi de odihnă.

Această zi a fost zeciuiala. Când i-a lăsat pe Adam şi Eva în Grădina Edenului, le-a dat în posesie tot, mai puţin pomul cunoştinţei. Acel pom reprezenta zeciuiala.

76

Domnul Iisus Însuşi, este un exemplu de zeciuială, pentru că El de asemenea a fost dat de Dumnezeu, cu scopul de a avea parte de natura divină. Zeciuiala este fundamentală pentru viaţa fizică, spirituală şi financiară a creştinului fidel.

Diferenţa dintre zeciuială şi ofrandă- aşa cum există diferenţă între apă şi vin, la fel există între zeciuială şi ofrandă.

Zeciuiala reprezintă primele 10% din tot ce primim, adică din salariu, din vânzarea unui imobil, a unui lucru mobil şi chiar din banii pe care îi primim cadou. Din tot ce vine în mâinile noastre suntem obligaţi prin legile biblice, să dăm cele 10%.

Ofranda este opusul zeciuielii, pentru că nu există nici o obligaţie din partea celui fidel. Ea se dă printr-o dorinţă liberă şi spontană.

Binecuvântările care decurg din ofrande- binecuvântările care decurg din ofrande sunt multe, dar nu chiar atâtea în comparaţie cu cele ale zeciuielii, pentru că acestea sunt nelimitate. Binecuvântările ofrandelor au limite.

De exemplu: când Abel a adus ofrandele pentru Dumnezeu, a luat ce a avut mai bun din turma lui, adică primele roade ale turmei pentru Dumnezeu. Cain, de asemenea a adus o ofrandă Domnului din roadele recoltei. Ofranda lui Abel a fost acceptată, pentru că a fost aleasă, în timp ce a lui Cain nu a plăcut Domnului, pentru că nu fusese aleasă, adică, nu au fost primele roade.

De asemenea, văduva săracă când a dat doar 2 monede nesemnificative, a meritat lauda Domnului, pentru că din sărăcia ei, a dat tot. Adevărul despre acest subiect este: când cineva aduce o ofrandă

77

pentru Domnul, El nu se uită la cantitate, dacă e mult sau puțin, ci dacă este cea mai bună pe care persoana o are. Dumnezeu nu vede importanța lucrului adus de persoană în mâna ei, ci se uită la importanța lucrului lăsat în buzunar.

Există o evaluare din partea lui Dumnezeu care este făcută între ofranda dată și cea care putea fi oferită. Iisus a spus că văduva săracă a dat mai mult decât toți bogații care au oferit sume mari. De ce? Pentru că a dat tot ce avea. Acei oameni bogați au dat sume bune, dar erau ceea ce le rămânea în buzunare. Resturile de la mâncarea noastră obișnuim să le dăm porcilor. Indirect, acei oameni L-au tratat pe Dumnezeu ca pe un cerșetor, pentru că au dat doar resturile.

Ofrandele aduc binecuvântări când sunt date cu toată iubirea și dedicația; în maniera în care noi dăm, așa primim. Dacă plantăm puțin, puțin vom culege.Ele sunt atât de importante în viețile noastre, că apostolul Pavel dedică 2 capitole din cea de a doua epistolă către Corinteni, acestui subiect (2 Corinteni 8;9).

Prin zeciuieli, Dumnezeu vede fidelitatea noastră față de El în îndeplinirea obligatorie a datoriei noastre. În ofrande, El vede iubirea noastră și dedicația față de Lucrarea Sa. În ambele cazuri, Dumnezeu ne dă oportunitatea de a arata cât Îl iubim într-adevăr,fiindcă Domnul Iisus a zis: „Căci unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră.“ Luca 12:34 Așa cum sângele servește corpului omenesc, în aceeași proporție banul servește Lucrării lui Dumnezeu. Dacă Biserica are necesitățile sale financiare, este pentru că Dumnezeu le permite, cu scopul ca liderii

78

bisericii să învețe poporul să dea ofrandele și zeciuielile, pentru ca să poată primi la rândul lor. Iisus a zis: “Daţi, şi vi se va da; ba încă, vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura.”

Luca 6:38 Pentru ca poporul să primească o măsură bună, îndesată, clătinată, este nevoie să dea, pentru că la fel va primi. Apostolul Pavel dându-i instrucțiuni lui Timotei a zis: „Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri.“ 1 Timotei 6:10 Iubirea de bani nu este rădăcina tuturor relelor, ci iubirea banilor îi face pe oameni sclavi ai acestora. Cred că Dumnezeu dorește banul prin intermediul zeciuielilor și ofrandelor, pentru a proba natura iubirii fiilor Săi.

79

Capitolul 10

Originea Sfintei Cine „În ziua dintâi a praznicului Azimelor, ucenicii au venit la Isus şi Iau zis: Unde vrei să-Ţi pregătim să mănânci paştile? El le-a răspuns: Duceţi-vă în cetate la cutare om şi spuneţi-i: Învăţătorul zice: Vremea Mea este aproape; voi face Paştile cu ucenicii Mei în casa ta. Ucenicii au făcut cum le poruncise Isus şi au pregătit paştile.“ Matei 26:17-19 Această narațiune ne arată clar că ucenicii Domnului nu aveau o idee despre ce înseamnă Sfânta Cină și așteptau doar să participe la Paște, pentru că acea zi era dedicată în calendarul evreiesc comemorării sărbătorii Azimilor sau Paștele.

Paștele pentru evrei înseamnă sărbătoare. Este ziua în care se sărbătorește eliberarea Israelului de sub jugul egiptean. A fost instituită înainte de a se întâmpla cea de a zecea și ultima urgie pe care Dumnezeu a abătut-o asupra Egiptului.

Cu acea ocazie, Domnul a poruncit ca fiecare familie să ia câte un miel fără cusur sau un ied și să-l sacrifice. Cu sângele lui trebuiau unse pragul de sus și cei doi stâlpi ai ușii fiecărei case, apoi trebuia să mănânce carnea friptă cu pâine nedospită și ierburi amare. Fiecare participant la

81

acel paște trebuia să aibă mijlocul încins, încălțămintea în picioare și toiagul în mână. (vezi Exodul 12).

Tot ritualul Îl are în centru pe Mântuitorul Iisus Hristos. După participarea Sa împreună cu ucenicii, Iisus a luat o pâine, a binecuvântat-o, a frânt-o și le-a dat-o ucenicilor, spunând: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu.” Apoi a luat un pahar şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând: Beţi toţi din el; căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor.“ Matei 26: 26-28 Totuși, Domnul Iisus nu a făcut nici o paralelă între Paște și Sfânta Cină, pentru că El a participat prima dată la Paște și apoi la Cină. Putem să înțelegem că El a vrut să introducă o nouă liturghie, care să fi avut aceeași căldură spirituală ca a Paștelui, pentru toți cei care Îl acceptă ca Mântuitor.

Ca exemplu avem poporul evreu, care a avut în Paște semnul propriei eliberări. Pentru popoarele ne-evreiești, care L-ar accepta pe Domnul Iisus ca Mântuitor, care va fi semnul sau celebrarea liturgică pentru a exprima eliberarea lor de păcat și din infern? Cu acest scop Domnul Iisus a instituit Sfânta Cină.

SFÂNTA CINĂ ÎN BISERICA PRIMITIVĂ- Sfânta Cină semnifică comuniunea cu Domnul Iisus, de aceea este scris:

82

“Paharul binecuvântat, pe care-l binecuvântăm, nu este el împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem, nu este ea împărtăşirea cu trupul lui Hristos?“ 1 Corinteni 10:16 Asta explică necesitatea unirii întregii Biserici, pentru că toți participăm la aceeași pâine și noi înșine suntem ‘’o pâine unică’’, o unică natură, participând la natura Domnului Iisus, așa cum este scris în 1 Corinteni 10:17: „...noi, care suntem mulţi, suntem un trup; căci toţi luăm o parte din aceeaşi pâine.“ În cuvintele apostolului Pavel, putem simți spiritul care domnea în fiecare inimă a participanților la comuniune. Ținând cont de faptul că primii creștini erau evrei, ei au inclus în ceremonia Sfintei Cine sărbătoarea Paștelui, adică,erau obișnuiți ca înainte să participe la Sfânta Cină, la fel cum a făcut și Domnul Iisus să participe la o mare petrecere, care cândva se numea a Paștelui. La această petrecere,mâncau și beau din belșug, ajungând chiar să se îmbete, așa cum a fost a fost cazul bisericii din Corint și apoi participau la masa Domnului. Acesta a fost principalul motiv al apostolului Pavel de a face serioase avertizări acelei biserici, așa cum se poate vedea în 1 Corinteni 11:17-22: „Vă dau aceste învăţături, dar nu vă laud pentru că vă adunaţi laolaltă nu ca să vă faceţi mai buni, ci ca să vă faceţi mai răi.

Mai întâi de toate, aud că, atunci când veniţi la adunare, între voi sunt dezbinări. Şi în parte o cred, căci trebuie să fie şi partide între voi, ca să iasă la lumină cei găsiţi buni.

83

Când vă adunaţi, dar, în acelaşi loc, nu este cu putinţă să mâncaţi Cina Domnului.

Fiindcă atunci când staţi la masă, fiecare se grăbeşte să-şi ia cina adusă de el, înaintea altuia; aşa că unul este flămând, iar altul este beat.

Ce? N-aveţi case pentru ca să mâncaţi şi să beţi acolo? Sau dispreţuiţi Biserica lui Dumnezeu şi vreţi să faceţi de ruşine pe cei ce n-au nimic?“ Sfânta Cină în biserica din Corint a fost aspru criticată de apostolul Pavel, pentru că nu era comemorată în Duhul lui Hristos ci în cel al cărnii. Datorită acestui episod, apostolul Pavel a pus capăt petrecerii care era înaintea Sfintei Cine.

Masa Domnului este un adevărat banchet pentru corpul fizic și spiritual, așa cum am verificat mai înainte.

Semnificația Sfintei Cine- când Domnul Iisus a hotărât că pâinea binecuvântată și împărțită ucenicilor Săi era trupul Său, arăta sensul real al vieții Lui fizice, adică vigoarea Sa, sănătatea Sa, împărțită în favoarea tuturor celor care Îl acceptă ca Mântuitor, cu scopul de a fi participanți din propria Sa natură, bucurându-se de sănătatea Lui fizică. Din acest motiv, profetul Isaia afirmă: „Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui...’’

Isaia 53:4 Carnea Sa a atras toate bolile și durerile noastre.În consecință, nu mai este nevoie să mai fim bolnavi. satana nu mai are dreptul de a-și

84

exercita puterea asupra corpului nostru fizic, pentru că el are natura Domnului Iisus prin credință, prin participarea pâinii de la Sfânta Cină, despre care Iisus a zis: „...este trupul Meu’’. (Marcu 14:22). La fel vinul, după ce a fost binecuvântat, a fost dat de Iisus ucenicilor, zicând: „acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor.’’

Matei 26:28 Observați că nu putea exista sânge fără carne; de aceea noi îl considerăm atât de important ca și pâinea, deoarece se referă la dreptul la viața eternă, dobândit de toți cei care cred în Domnul Iisus.

Această nouă și ultimă alianță îl pune definitiv pe creștin în fața lui Dumnezeu-Tatăl, în poziția unui adevărat fiu, cu obligații dar de asemenea cu toate privilegiile. Între acestea este puterea de a se adresa lui Dumnezeu așa cum Domnul Iisus a făcut-o și în afară de asta, dreptul de a primi plenitudinea Duhul Sfânt.

Putem compara această alianță despre care vorbește Domnul Iisus cu cea pe care o fac mirii în ziua nunții. În acea zi, mirele renunță să mai fie stăpânul trupului său și mireasa la fel.Tânărul, în momentul alianței(nunții) cu mireasa lui, îi spune că de atunci viața lui va gravita în jurul ei; voința lui va fi a ei; că îi va fi fidel până la moarte. Fata, va lăsacasa părinților și se va uni cu soțul; i se va supune lui, va avea grijă de el mai mult decît de ea însăși. Asta cel puțin e ceea ce trebuie să se întâmple de acord cu legile creștine. Alianța pe care Domnul Iisus a făcut-o prin sângele Său, implică aceleași lucruri și încă mari responsabilități de ambele părți, atât a Domnului cât și a noastră.

Având în vedere aceste cunoștințe preliminare legate de Sfânta

85

Cină,trebuie să ne pregătim inimile pentru ca atunci când vom participa să avem un sentiment de bucurie în Duhul Sfânt, pentru tot ceea ce reprezintă pentru fiecare dintre noi.

Sfânta Cină anunță toată lucrarea glorioasă a Domnului nostru/ vindecările Lui, minunile Lui extraordinare; compasiunea și interesul pentru săraci și oprimați, în afară de marea și magnifica Sa victorie asupra diavolului și a tuturor demonilor, prin moartea și învierea Sa a treia zi.

Pe scurt, așa cum trupul Domnului Iisus, simbolizat prin pâine ne dă sănătate fizică totală, la fel și sângele Lui simbolizat prin vin ne dă sănătate spirituală.

Cine poate participa la Sfânta Cină?- apostolul Pavel, dând instrucțiuni despre Sfânta Cină, afirmă următoarele: „De aceea, oricine mănâncă pâinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic, va fi vinovat de trupul şi sângele Domnului.

Fiecare să se cerceteze, dar, pe sine însuşi, şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta.

Căci cine mănâncă şi bea îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacănu deosebeşte trupul Domnului.

Din pricina aceasta sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi, şi nu puţini dorm.“ 1 Corinteni 11: 27-30 Apostolul nu ne dă o clară definiție despre ceea ce înseamnă „în

86

chip nevrednic’’. Totuși, putem pricepe că pot participa la masa Domnului doar aceia ale căror vieți au fost spălate în sângele Mielului, adică aceia care îşi mențin conștiința purificată prin pacea lui Dumnezeu. Chiar Pavel, plin de Duhul Sfânt scrie: „Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre...“ Coloseni 3:15 Cei care practică această învățătură a apostolului Pavel au demnitate, pentru că Duhul Sfânt confirmă în inimile lor un loc la masa Mielului. Cei nedemni imediat sunt revelați prin conștiințele lor murdare de păcate. De aceea, este necesar ca înainte de Sfânta Cină persoana să facă o autoanaliză, căutând să verifice dacă viața ei este curată în fața lui Dumnezeu; dacă nu are de ce să se teamă în fața Duhului Sfânt care pătrunde chiar și gândurile.

Dacă nu există nimic care să o acuze în fața Domnului și dacă are siguranța deplină că păcatele ei deja au fost aruncate în marea uitării de către Dumnezeu, atunci persoana trebuie să participe obligatoriu, pentru că dacă este slăbită spiritual, va fi imediat întărită de Domnul Iisus.

Dacă persoana este convertită la Domnul Iisus și a comis greșeli care o determină să se simtă neliniștită, trebuie imediat să se corecteze în fața lui Dumnezeu, prin confesarea păcatelor, așa cum este scris: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.“ 1 Ioan 1:9

87

De aici rezultă importanța ca persoana să facă o autoanaliză și să ia decizia singură. Nimeni nu se poate așeza în poziția judecătorului pentru a hotărî dacă cineva poate sau nu să participe la masa Domnului.

Dacă din partea celui fidel există vreo urmă de îndoială dacă trebuie sau nu să participe la Cină, el trebuie să aștepte o altă oportunitate, pentru că este mai bine să nu participe, decât s-o facă cu îndoială, pentru că este scris: „Dar cine se îndoieşte şi mănâncă este osândit, pentru că nu mănâncă din încredinţare. Tot ce nu vine din încredinţare e păcat.“ Romani 14:23 Când o persoană ia Sfânta Cină în chip nevrednic, renunță să fie binecuvântată ca să fie blestemată, pentru că mănâncă și bea propria judecată, ocupând locul propriului vinovat, în judecata făcută Domnului, în moartea Sa. Aceasta este adevăratul motiv pentru care mulți care-și spun creștini sunt slabi spiritual și niciodată nu reușesc să crească în grația Domnului, pentru că se mențin rebeli față de Cuvântul Său și în chip nevrednic participă la masa Lui. Nu sunt puțini cei bolnavi și cei care deja au murit, pentru că nu au considerat la adevărata valoare trupul Domnului și sângele Lui. Aici găsim motivul de ce sunt atâtea persoane, care de mulți ani Îl cunosc pe Domnul Iisus așa cum Biblia ni-L arată și totuși, continuă să dea mărturisiri rele.

Sfânta Cină a Domnului nu este o ceremonie la care se poate participa cu un duh nesăbuit sau în joacă. Este ceva foarte serios și

88

adevărat, care cere de la participanții săi inimile pline de bucurie pentru că au un mare privilegiu de a se așeza la masă cu Domnul, de a mânca din carnea Lui și de a bea din sângele Lui, îm memoria vieții Sale, a morții și a învierii.

89

Capitolul 11

Botezul în apă Este un subiect fundamental pentru cei care doresc cu adevărat o viață nou în Hristos. Este atât de important că Domnul, când a apărut pentru ucenici după înviere, le-a dat porunci explicite, zicând: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.

Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit.“ Marcu 16:15-16 Matei, preia cuvintele Domnului zicând: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.“ Matei 28:19 Semnificația botezului în apă Așa cum înmormântarea este o ceremonie care arată ruperea legăturii dintre om și viața lui pământeană, prin botezul în apă există o

90

ruptură realizată public, de viața naturală a persoanei și persoana începe să trăiască adevărata viață creștină.

De fapt, botezul în apă este mai mult decât o mărturisire publică de convertire a unei persoane la Domnul Iisus. Prin el, suntem îngropați așa cum a fost Iisus, însemnând că viața noastră anterioară convertirii, pentru noi și pentru lume este definitiv moartă. Prin îngropare prin intermediul botezului, eul nostru pentru păcat nu mai există, el nu va mai avea putere asupra noastră, pentru că prin botez suntem deja morți pentru el.

De aceea, când persoana Îl acceptă pe Domnul Iisus ca și Mântuitor și imediat este botezată în apă prin scufundare, ea nu mai practică faptele păcătoase, pentru că voința sa nu mai are întâietate, pentru că acum este dependentă de voința lui Dumnezeu în viața sa.

Oricât de rău ar fi caracterul ei, după convertire, întărită prin botez, ea devine o persoană docilă și umilă, arătând celor care o înconjoară că un (o) rob(ă) al Domnului trebuie să meargă pe drumul opus celui pe care îl oferă lumea.

Acele persoane care nu reușeau să lase viciul, după ce L-au acceptat pe Domnul ca Mântuitor personal și s-au botezat, abandonează instantaneu viciul. Totuși, botezul face să existe alegerea unui nou mod de a trăi, pentru că simbolic, apa este elementul mai natural și purificator.De asemenea purifică persoana de păcate, motiv pentru care botezul este făcut în apă.

Când poporul evreu a ieșit din Egipt, indirect a trebuit să se boteze în apă pentru a trăi o viață nouă. Acest „botez’’ a fost trecerea prin Marea Roșie. Noe, la fel a fost “botezat’’ prin intermediul apelor potopului, pentru a fi patriarhul unei noi generații pe Pământ.

91

Pentru a trăi o viață nouă, este esențial să fim botezați în apă prin scufundare. Când Filip a ajuns în orașul Samaria și a predicat Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu în numele Domnului Iisus, mulțimile în unanimitate au fost botezate în apă, atât bărbați cât și femei (Faptele Apostolilor 8:4-12).

Pregătirea pentru botezul în apă- o persoană va fi pregătită să fie botezată în apă, doar după ce va fi sigură de căința de păcatele sale și de credința ei în Domnul Iisus. Acesta este marele motiv pentru care nu putem boteza copii.

Botezul este o ceremonie care cere din partea candidatului căința față de păcatele sale. Cum se va căi un copil de păcatele lui, dacă el nu le are? Copiii trebuie, asta da, să fie prezentați lui Dumnezeu, așa cum este scris: „Apoi i-a luat în braţe şi i-a binecuvântat, punându-Şi mâinile peste ei.“ Marcu 10:16 Când Petru a făcut primul mare discurs în legătură cu Împărăția lui Dumnezeu și cu Iisus, în Ierusalim, persoanele cu inimile străpunse, l-au întrebat pe el și pe ceilalți apostoli ce trebuiau să facă: „Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.“ Faptele Apostolilor 2:38 Căința este condiția de bază pentru ca o persoană să fie botezată.

Multe persoane se botează fără să se căiască. Rezultatul este existența în

92

mijlocul nostru a persoanelor „convinse’’ și nu „convertite’’ la Domnul Iisus Hristos. Ele mereu fac probleme pentru Biserică în general: sau discută cu unii, sau se ceartă cu alții, vorbesc de preot, de lucrători, în fine, niciodată nu sunt mulțumiți cu nimic, pentru că ambientul în care stau nu le aparține. Unele persoane continuă să trăiască sub puterea păcatului, deoarece dorințele carnale nu au fost îngropate.

Căința- căința este un sentiment de părere de rău sau o insatisfacție generată de o greșeală. Din punct de vedere creștin, căința include unele aspecte importante pentru cunoașterea noastră generală: Păcătosul trebuie să-și recunoască păcatul. Acesta este primul pas important pentru o căință sinceră și onestă, pentru că nimeni nu se poate căi de ceva ce nu recunoaște.

Păcătosul trebuie să urască păcatul.- Dacă nu simte repulsie față de păcatul său, până în punctul de a-l urî, cu siguranță îl va comite din nou și va deveni viciat în păcat.

Păcătosul trebuie să abandoneze păcatul- dacă noi nu întoarcem spatele pentru ceea ce este păcat, niciodată nu vom reuși să-l abandonăm.Nu ajunge să ne gândim că vom lăsa păcatul, fiind alături de el. De exemplu: uneori suntem invitați să fim alături de persoane care nu au aceeași credință ca a noastră și în mod normal, vor încerca să ne ducă în eroare și cu cât ne împotrivim mai mult, de multe ori ajungem să cădem.Păcătosul trebuie să uite păcatul definitiv- pentru a se completa credința este nevoie să se uite păcatul făcut, ca și cum el niciodată nu ar fi fost comis.

Botezul în apă prin scufundare - s-a discutat mult despre maniera de a se boteza persoanele.Unii cred că botezul trebuie să fi făcut prin

93

udare, adică, preotul ia puțină apă în mâini și o varsă pe capul candidatului. Alții cred că botezul trebuie să fie prin scufundare, dar doar în numele lui Iisus.

Noi, în Biserica Universală a Împărăției lui Dumnezeu, folosim forma mai coerentă posibil, din Biblia Sfântă: botezul este făcut în apă, doar prin scufundare și în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, așa cum a poruncit Domnul Iisus în Matei 28:19.

Botezăm persoanele prin scufundare, pentru că considerăm botezul un act simbolic de îngropare a corpului care a practicat păcatul.

Pe durata botezului, păcatul este îngropat prin scufundare pentru un moment, de candidatul la botez.

Botezul pe patul de moarte- e natural ca cineva să-L primească pe Domnul Iisus ca Mântuitor pe patul de moarte și chiar la un pas de moarte. În aceste cazuri, nu întotdeauna este posibil să se facă botez prin scufundare.

Avem un bun exemplu despre asta în Biblie. Este cazul hoțului care se afla lângă Iisus pe Muntele Calvarului, care știind că va muri, L-a recunoscut pe Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu și I-a cerut să-l salveze.

Domnul Iisus imediat i-a răspuns:

94

„Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.”

Luca 23:43 Hoțul a fost mântuit fără ca totuși să fie botezat în apă. În realitate, botezul în apă nu este util doar pentru persoanele care după ce se convertesc continuă să trăiască în această lume a păcatului.

Ca să nu se contamineze cu el, este necesar să fie’’îngropat’’ sau ‘’mort’’ cu scopul ca păcatul să nu mai aibă nici o putere asupra lor.

După aceste scurte explicații despre botezul în apă prin scufundare, trebuie să facem următoarea specificare: dacă cititorul simte că viața sa încă nu a fost complet schimbată în faptele și comportamentul cu prietenii și rudele chiar după botez, deși a fost vindecat de vreo boală sau a ajuns să aibă multe binecuvântări financiare, trebuie să se căiască de păcatele sale și să treacă prin apa botezului, convins că din acel moment va începe o viață nouă, perfectă în Iisus Hristos.

95

Capitolul 12

Duhul Sfânt Înainte de a discuta despre botezul cu Duhul Sfânt, trebuie să cunoaștem câteva lucruri despre Duhul Sfânt.

El este a treia Persoană a Sfintei Treimi, dar asta nu înseamnă că este pe locul al treilea în Divinitate. Tatăl, Fiul (Iisus Hristos) și Duhul Sfânt sunt pe acelaș plan. Tatăl este Dumnezeu, Fiul este Dumnezeu și Duhul Sfânt este Dumnezeu. Toate aceste trei persoane sunt distincte și totuși toate trei formează un singur Dumnezeu. Vedem că este un mister care nu se poate dezvălui. În acest caz este adevărată adunarea

1+1+1= 1 Duhul Sfânt are și alte nume: 1. Duh Bun (Psalmul 143:10 2. Mângâietor (Ioan 14:16) 3.Duhul (Efeseni 5:18) 4. Cel Sfânt (1 Ioan 2:20) 5. Duh de Înfiere ( Ioan 14:16) 6. Duhul de Adorare( Romani 8:15) 7. Duhul de Dragoste (2 Timotei 1:7) 8. Duhul de Cunoștință (Isaia 11:2) 9. Duhul de Sfat( Isaia 11:2)

96

10.Duhul lui Hristos (Romani 8:9) 11. Duhul lui Dumnezeu (Genesa 1:2) 12. Duh de Pricepere, Duh de Tărie, Duh de Înțelepciune, Duhul Domnului, Duh de Frică de Domnul (Isaia 11:2) 13. Duhul Adevărului ( Ioan 14:17) Duhul Sfânt este simbolizat de asemenea prin: - Apa Vie (Ioan 14:17) - Foc (Psalmul 78:14) - Ulei (Psalmul 23:5) - Porumbel (Matei 3:16) -Pecete (Ioan 6:27) - Vânt (Faptele Apostolilor.2:2) Acțiunea Duhului Sfânt în ființa umană este foarte mare, pentru că El este Autorul Vieții (Ioan 3: 5-8). El acționează în favoarea noastră sub următoarele forme: 1. Deschide Cerurile(Matei 3:16) 2. Mângîie (Ioan 14:16,17) 3. Ne convinge de păcat (Ioan 16:8) 4. Ne deschide calea spre Tatăl (Efeseni 2:18) 5. Ne face să dăm roade (Galateni 5:22,23) 6. Ne dă îndrăzneală de a vorbi de Iisus ( Faptele Apostolilor 4:31) 7. Va învia corpurile noastre moarte (Romani 8:11) 8.Revarsă iubirea lui Dumnezeu în inimi (Romani 5:5) 9. Învață (Ioan 14:26) 10. Curge în inimă (Ioan 7:38,39) 11. Folosit pentru a scoate demonii (Matei 12:28) 12. Îndrumă (Faptele Apostolilor 8:29) 13. Inspiră (2 Timotei 3:16)

97

14. Intervine pentru noi (Romani 8:26) 15. Locuiește în noi (Ioan 14:17) 16. Justifică (1 Corinteni 6:11) 17.Ne arată voința lui Dumnezeu în viețile noastre (Efeseni 3:5) 18. Sfințește ( 1 Petru 1:2) 19. Dovedește duhului nostru că suntem fiii lui Dumnezeu( Romani 8:16). În afară de toate acestea , Duhul Sfânt ne umple de bucurie,pace, locuind în noi, menține comuniunea cu poporul Său prin minuni și miracole realizate în mijlocul nostru, datorită omipotenței, omniprezenței și omnicunoașterii.

Duhul Sfânt marele dar al lui Dumnezeu!- Duhul Sfânt este cel mai mare dar al Domnului Iisus pentru cei care-L urmează.

Dumnezeu ar fi putut să ne trimită un înger, pentru a face în noi tot ce este realizat prin Duhul Sfânt, așa cum am relatat anterior. Totuși, El s-a dat pe Sine Însuși! Și dacă acest lucru s-a întâmplat, a fost datorită unui motiv foarte mare.De aceea avem dorința ca toți urmașii Domnului Iisus să fie botezați cu Duhul Sfânt.

Obișnuiesc să afirm că persoanele botezate cu Duhul Sfânt sunt mai privilegiate decât ucenicii lui Iisus, pentru că atunci când Iisus se depărta de ei ca să se roage sau să se odihnească, lor le era teamă (Marcu 4:38). dar cu noi nu este așa. Odată pecetluiți cu Duhul Sfînt, niciodată nu vom fi singuri, așa cum este scris: „Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; şi anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi,

98

căci rămâne cu voi şi va fi în voi.“ Ioan 14: 16,17 Botezul cu Duhul Sfânt ne face să fim diferiți în toate aspectele, pentru că începem să participăm la natura Domnului Iisus. Acest botez ne face să vedem lucrurile așa cum El le vedea,să gândim cum El gândea, să vorbim cum El vorbea, în fine, să acționăm la fel cum Iisus acționa.

Acest botez ne face să fim puternici pentru marea Lucrare a lui Dumnezeu . Este scris: „Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.”

Faptele Apostolilor 1:8 În concluzie, nimeni nu trebuie să se implice direct în Lucrarea lui Dumezeu, fără ca înainte să fi primit această putere promisă de Domnul Iisus. Este periculos pentru un începător (acela care este nou în credință, recent convertit) să încerce să facă vreun lucru fără pecetea Duhului Sfânt, pentru că lupta noastră nu este împotriva cărnii sau a sângelui,ci împotriva forțelor spirituale ale răului. (Efeseni 6:12) Dacă trebuie să înfruntăm forțele spirituale, avem nevoie de o armătură spirituală divină, pentru a obține victoria și nici o forță nu este mai mare decât puterea lui Dumnezeu: botezul cu Duhul Sfânt. Mai mult decât atât, chiar Fiul lui Dumnezeu a avut nevoie de acest botez pentru a-și începe Lucrarea.

Apostolii L-au primit, pentru a continua lucrarea Domnului; apostolul Pavel la fel, L-a primit după punerea mâinilor lui Anania peste el (Fapt. Apost.9:17). Din mai multe motive noi trebuie să primim

99

această pecete a lui Dumnezeu în viețile noastre.

Cunoștința despre Duhul Sfânt este vitală pentru credința oricărui creștin. El nu este doar o influență, o energie sau un duh oarecare „mai iluminat’’, „mai evoluat’’, etc..

Duhul Sfânt posedă în El Însuși elemente ale existenței sociale, proprietăți, calități și mari virtuți care îi atribuie acestei Ființe personalitate. El este o persoană, la fel cum sunt Iisus Hristos și Tatăl.

Lucrările și serviciile Sale sunt foarte variate și lucrul cel mai important este acela de a avea misiunea de a ne conduce la Iisus.

El are o mare dorință de a ne îndruma și de a ne umple cu plenitudinea Sa, ca să putem fi o unitate.Tot ceea ce Domnul Iisus a făcut și a realizat s-a datorat ungerii pe care a primit-o de la Duhul Sfânt care dorește să locuiască în noi.

Cel mai mare cadou al lui Iisus Hristos pentru urmașii Săi a fost puternica prezență a Duhului Sfânt. El L-a primit când a fost botezat de Ioan Botezătorul.

Apostolii L-au primit în sala Cinei cea de Taină; femeile care Îl urmau pe Iisus au primit Duhul Sfânt, fiecare din cei 120 care erau acolo a primit Duhul Sfânt; fiecare din cele 3000 de persoane care ascultau predica lui Petru în ziua Cinzecimii, a primit promisiunea umplerii cu Duhul Sfânt.

Toți aceștia au fost botezați cu Duhul Sfânt și aveau nevoie de El. Dacă aceste persoane aveau nevoie, atunci dvs. și eu, prietene cititor, de asemenea avem nevoie de această binecuvântare.

100

Fiecare persoană botezată cu Duhul Sfânt povestește propria sa experiență și fiecare este diferită de celelalte.

O persoană ca să aibă plenitudinea Duhului Sfânt, are nevoie înainte de toate să fie goală de ea însăși; goală de tradiții și preconcepte religioase, goală de tot ce împiedică o bună relație cu Dumnezeu. În viața fiecărui creștin trebuie să existe o dorință profundă de a fi îmbrăcat cu Duhul Sfânt.

Cel care caută Duhul Sfânt trebuie să aibă un scop stabilit. Trebuie să cunoască planul lui Dumnezeu pentru îndeplinirea acestei promisiuni. Duhul Sfânt a fost trimis pentru a-L substitui pe Domnul Iisus. Dacă cineva vrea să caute acest botez şi nu este dispus să-L urmeze, efortul său este inutil.

101

Capitolul 13

Botezul cu Duhul Sfânt Botezul cu Duhul Sfânt reprezintă plenitudinea lui Dumnezeu înăuntrul nostru. Pentru a-L primi, cititorul trebuie să ia în considerare câteva observaţii care, dacă sunt urmate corect, vor da candidatului fericirea şi bucuria de a primi botezul cu Duhul Sfânt. Iată paşii care trebuie urmaţi: 1. Nimeni nu poate umple un pahar cu apă pură atâta timp cât el este murdar. În acelaşi mod, nimeni nu poate primi Duhul lui Iisus atâta timp cât are în trup oricare alt duh, care poate fi de demoni,de invidie, mânie, lăcomie,bârfă,etc..

2. Nimeni nu poate primi Duhul Sfânt cât timp menţine în inima sa ranchiună faţă de altă persoană. Înainte trebuie să o ierte din toată inima pe persoana care a rănit-o, cu scopul de a primi de la Dumnezeu cea mai mare iertare. Atunci, Duhul Sfânt va găsi loc să intre şi să rămână.

3. Nimeni nu poate primi Duhul Adevărului cât timp umblă în minciună. Cuvântul dvs. trebuie să fie da sau nu. Sinceritatea noastră ne menţine puri prin intermediul Domnului Iisus.

4. Nimeni nu va putea primi Duhul Sfânt cât timp gândurile sale

102

sunt învăluite cu alte lucruri din lume.

5. Candidatul la botez, prin aceste sfaturi, trebuie să aibă siguranţa că nu există nimic care să-l acuze în faţa lui Dumnezeu; în caz contrar, trebuie să mărturisească cu gura ,Domnului Iisus şi să-I ceară iertare.

6. Este necesar să se rupă de toate preocupările, inclusiv ale rudelor, de datorii sau de orice alt lucru, căutând să se golească de tot chiar şi de sine însuşi.

7. În acest moment să înceapă să-L laude pe Domnul Iisus cu gura şi nu mental. Să-i spună că Îl iubeşte, că Îl adoră, că El este Persoana cea mai importantă în viaţa sa, şi că este pregătit să facă voinţa Sa sfântă.

8. Laudele aduse Domnului nu trebuie întrerupte cu cereri de vindecare, eliberare sau de orice altceva, ci se continuă lăudându-L neîncetat şi mereu cu gura.

9. Dacă în acel moment candidatul simte mâncărime, aude vreun zgomot sau orice alt lucru care încearcă să îi întrerupă lauda pentru Dumnezeu, să ştie că este aproape de a primi botezul cu Duhul Sfânt.

Asta este natural, diavolul va încerca să-l facă să-şi abată atenţia de la Domnul, ca el să piardă marea binecuvântare. Trebuie să continue săL laude pe Domnul din toată inima, de fiecare dată mai tare, ştiind că Iisus în acel moment aspiră lauda lui ca un parfum plăcut. Alimentul lui Dumnezeu este lauda noastră.

10. Deodată candidatul va simţi o bucurie care va creşte progresiv, până va simţi o bucurie inexplicabilă în tot corpul. Atunci, limbajul său va deveni diferit. El nu va înţelege nimic, dar chiar aşa, va continua să vorbească straniu şi nu va simţi dorinţa de a se opri. În acel moment el

103

este pecetluit şi botezat cu Duhul Sfânt!

Candidatul la botez nu trebuie să se teamă. Chiar Domnul Iisus a spus că dacă fiul îi cere tatălui o bucată de pâine, nu va primi o piatră (Luca 11:9-13). Tot aşa, dacă noi, fiii lui Dumnezeu Îi cerem Duhul Sfânt, El niciodată nu va permite să primim un alt duh.

Când cineva este botezat cu Duhul lui Dumnezeu, primeşte i imediat puterea lui Dumnezeu în viaţa sa pentru a lupta şi pentru a învinge orice tip de bătălie. Duhul Sfânt începe să coordoneze acţiunile noastre în aşa fel ca niciodată să nu mai lăsăm “portiţe’’ ca să fim atinşi de diavol. Devenim nelimitaţi pentru realizarea voinţei lui Dumnezeu.

Prietene cititor, dacă vreţi să fiţi botezat cu Duhul Sfânt, fiţi atent la cuvintele următoare scrise de d-na Gordon Lindsay:’’Cum poate cineva să fie plin de Duhul Sfânt? Să începem cu cel mai citat pasaj din Sfintele Scripturi, Faptele Apostolilor 2:4: „Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească.’’

Cine a început să vorbească? Unii au răspuns: Duhul Sfânt. Dar Scriptura nu spune acest lucru. Citiţi din nou versetul respectiv. El spune că ‘’au început să vorbească’’. Cineva a spus: ‘’Dacă eu sunt cel care vorbeşte, atunci este carnea cea care vorbeşte.’’

Exact! Cât timp dvs. veţi avea un corp care este muritor, carnea va fi cea care va vorbi. Când veţi merge în ceruri, nu veţi mai avea nevoie să vorbiţi în limbi. Aici intră supranaturalul: „după cum le da Duhul să vorbească’’.Dacă dvs. ar trebui să vă gândiţi la cuvintele care vor fi pronunţate, nu ar fi nimic supranatural.Totuşi, Duhul este cel care vă

104

pune cuvintele în gură.

Apoi trebuie să vă scoateţi din minte toate gândurile stranii, să vă concentraţi în rugăciunea pentru Domnul şi prin credinţă, să începeţi să pronunţaţi acele cuvinte care sunt în inima dvs.. Nu le veţi înţelege, dar nu are importanţă acest lucru.Să nu vă fie teamă de vocea dvs., deoarece cuvintele vi se vor părea stranii. La început vor fi ca ale unui copil care începe să vorbească. În Isaia 28:11 se spune: „Prin nişte oameni cu buze bâlbâitoare şi cu vorbirea străină va vorbi poporului acestuia, Domnul.’’

Nu mai aşteptaţi nimic şi pronunţaţi-le cu siguranţă. Spuneţi ce Dumnezeu v-a pus în inimă. Respiraţi adânc şi începeţi să vorbiţi în limbi, căci dacă dumneavoastră sunteţi mântuit, trebuie să vă amintiţi că Hristos este în viaţa voastră. Coloseni 2:9 ne spune: „Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii.’’

Credeţi că aveţi Duhul Sfânt. Nu trebuie să aşteptaţi ca Dumnezeu să facă ceva pentru dumneavoastră.

Când cineva vorbeşte,face uz de limbă, de dinţi şi de corzile vocale. La vorbirea în alte limbi, trebuie să faceţi acelaş lucru. Am văzut multe persoane care vor să fie botezate cu Duhul Sfânt, dar sunt foarte tensionate, nervoase. Buzele rămân închise şi nu pot vorbi nici măcar în propria limbă. Odihniţi-vă în Domnul. Relaxaţi-vă muşchii şi observaţi mişcarea iubitoare a Duhului în viaţa dumneavoastră.

Dacă vorbiţi în vreuna din limbile cunoscute, o veţi face doar odată. Dacă atunci când căutaţi botezul cu Duhul, insistaţi să folosiţi limba natală, puteţi să vă rugaţi lui Dumnezeu până în ziua Judecăţii de

105

Apoi şi tot nu veţi vorbi în alte limbi.

Pentru asta, lăudaţi-L pe Domnul câteva minute până veţi simţi mişcarea Duhului în inima dumneavoastră. Opriţi-vă să mai vorbiţi în limba maternă şi începeţi prin credinţă să o faceţi în altă limbă necunoscută. Ascultând, veţi avea inima inundată de o mare bucurie şi de Duhul Sfânt (Faptele Apostolilor 13:52). Acea bucurie se va simţi în aceeaşi zi în care primiţi Duhul sau mai târziu, când veţi învăţa să vă supuneţi Lui. În ce loc este mai uşor să se primească Duhul Sfânt? Majoritatea persoanelor Îl primesc în Biserică, pentru că, în acest loc prezenţa Domnului produce o atmosferă adecvată laudelor şi adoraţiei. Asta nu înseamnă că dumneavoastră nu-L puteţi primi în alt loc.

Un bărbat mi-a povestit că L-a primit când se afla în maşină şi bucuria lui a fost atât de mare, că s-a oprit în mijlocul traficului începând să salte de bucurie. Un altul, L-a primit în timp ce se bărbierea, altul, când se odihnea în pat. Câteva persoane ne-au scris că L-au primit în închisoare, o doamnă, în timp ce spăla vasele. Cei 120, L-au primit când erau aşezaţi în sala Cinei cea de Taină. ( Fapt. Apost.2:2).

Prietene, Dumnezeu nu are nici o preferinţă în particular, nici pentru poziţia corpului, nici pentru loc, în momentul primirii Duhului Sfânt.

106

Capitolul 14

Roadele Duhului Sfânt Chiar dacă considerăm roadele Duhul Sfânt ca fiind mai multe, Biblia vorbeşte doar la singular: „roada’’ (Galateni 5:22). Asta se datorează faptului că acele calităţi morale pe care Duhul Sfânt le însămânţează în fiinţa fiecărui urmaş al lui Iisus, reprezintă un tot complet, ca şi cum ar fi o virtute.

Cele nouă calităţi, sunt parte integrantă a unei dezvoltări spirituale, pentru ca un creştin să fie umplut cu plenitudinea lui Dumnezeu. (Efeseni 3:19). Este clar că roada Duhului Sfânt este o consecinţă sau un efect produs de către Duh în viaţa creştinului autentic, care se supune voinţei lui Dumnezeu. Nu este creştinul cel care prin propriile sale eforturi sau merite va produce roada Duhului Sfânt în viaţa sa, ci fructul este generat de o participare reciprocă dintre Duh şi creştin.

Duhul Sfânt nu va impune nimănui voinţa Lui, ci trebuie să existe o dispoziţie autentică a omului în căutarea voinţei supreme a lui Dumnezeu, pentru ca Duhul Sfânt să poată efectua transformarea radicală în cel mai profund colţ al fiinţei umane.

107

Fructul este răspunsul unei însămânţări şi poate să fie bun sau rău, totul depinzând de ceea ce s-a plantat, adică de sămânţa care s-a folosit. Dacă dorim ca viaţa noastră să producă roade spirituale sau roada Duhului Sfânt, trebuie să însămânţăm în inimile noastre gândurile divine care sunt în Biblie. Cuvântul lui Dumnezeu, care este mintea lui Hristos, are nevoie să fie înrădăcinat cât mai profund în vieţile noastre, pentru ca Însuşi Duhul Sfânt să poată acţiona în interiorul nostru şi să producă roade.

Acest lucru este asemănător cu ceea ce fac agricultorii, care aruncă seminţe pe pământ, pentru ca apoi, datorită pământului şi a agenţilor externi să se nască şi să producă fructul aşteptat. Această mare minune care se petrece prin reproducere se datorează acţiunii lui Dumnezeu în colaborare cu natura. Acelaş lucru, se întâmplă şi cu creştinul care atunci când moare pentru lume şi pentru voinţa lui, se naşte pentru Dumnezeu şi prin Duhul Sfânt produce roadele pe care le vom studia în continuare.

Dragostea Întrucât dragostea este baza fundamentală a celorlalte roade şi locul în care celelalte virtuţi se desfăşoară, vom încerca să ne concentrăm mai mult asupra ei. În esenţă, dragostea constă în a dori pentru ceilalţi tot ceea ce dorim pentru noi. Este dedicarea pentru aproapele tău. Este folosirea timpului şi a energiei în favoarea celorlalţi, în aceeaşi manieră în care am face-o pentru noi înşine. Chiar crucea Domnului a fost fundamentată pe iubirea pură şi adevărată.

108

Partea verticală, simbolizează iubirea noastră faţă de Dumnezeu şi braţul orizontal este iubirea faţă de semenii noştri. În dragoste se regăsesc cele două mari porunci ale Legii lui Dumnezeu: Iisus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. 39Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Prorocii.”’

Matei 22:37-40 Astfel, putem verifica că în iubire există o relaţie între părţi, care este mai mult decât un simplu sentiment de compasiune. În realitate, iubirea este definită ca sacrificiul cuiva care iubeşte fără să aştepte răspunsul persoanei iubite,deoarece cine iubeşte trebuie s-o facă fără vreun interes, întrucât ceea ce doreşte este să ofere iubire. Convingerea mea este că dragostea se poate defini aşa: iubire înseamnă a da.

Tipurile de dragoste sunt: a) Iubirea de sine- nu este condamnată de Biblie, dar trebuie controlată în totalitate, pentru ca să nu devină un egoism insuportabil. b) Iubirea lui Dumnezeu, a Domnului Iisus şi a tot ce este ceresc- care trebuie să ocupe un loc primordial în vieţile noastre. Este cea care se manifestă în sens vertical, prima poruncă a lui Dumnezeu dată fiinţelor umane. (Matei 22:37). c) Iubirea lui Dumnezeu pentru oameni- care este fântâna întregului bine omenesc, sentiment pe care trebuie să-l aibă şi oamenii

109

unii faţă de alţii. d)Iubirea omului faţă de apropiaţii şi semenii săi- care este impusă de Dumnezeu prin intermediul celei de a doua porunci (Ma tei 22:39).

Bucuria Bucuria este o expresie de mulţumire, satisfacţie, fericire sau relaxare. Bucuria, ca roadă a Duhului Sfânt, este mai mult decât o senzaţie pe care o simte un om pentru o viaţă adevărată, plină de fericire în suflet, datorită certitudinilor pe care Duhul Sfânt i le dă în sinea sa.

Bucuria este rezultatul Evangheliei înăuntrul nostru (Luca 2:10) şi al experienţei profunde a mântuirii. Bucuria creştinului este ceva care nu se termină niciodată, în ciuda necazurilor pe care viaţa ni le scoate în cale, în timp ce aceea a necredinciosului este artificială, obţinută prin intermediul glumelor şi se sfârşeşte repede, înnecându-se în tristeţile acestei lumi.

Marea bucurie dată de Dumnezeu, ne este oferită pentru ca să se vadă în poporul Lui diferenţa faţă de restul lumii şi pentru ca noi să mărturisim fericirea care există în interiorul nostru. Chiar Domnul Iisus a experimentat această senzaţie, fiindcă este scris: „...nu vă mâhniţi, căci bucuria Domnului va fi tăria voastră.’’

Neemia 8:10 Bucuria este o calitate a vieţii, caracterizată printr-o bunăstare

110

spirituală datorată existenţei unei bune relaţii cu Dumnezeu: este desfătarea în Duhul Sfânt. Dumnezeu nu apreciază niciodată mâhnirea, dimpotrivă, Cuvântul Său ne mustră: „Slujiţi Domnului cu bucurie, veniţi cu veselie înaintea Lui.“ Psalmul 100:2 „Făliţi-vă cu Numele Lui cel sfânt! Să se bucure inima celor ce caută pe Domnul!’’

Psalmul 105:3 Deci, porunca de zi cu zi este bucurie în Domnul aceasta fiind un har de la Dumnezeu pentru ca poporul Lui să recunoască că El se află pe tron şi că totul este sub puterea Sa. Această bucurie este încrederea în Domnul Iisus, este satisfacţia faptului că suntem vii în El.

Pacea Căderea în păcat a omului în grădina Edenului, a distrus pacea pe care o avea cu Dumnezeu, cu sine însuşi, cu generaţia sa, cu celelalte fiinţe, inclusiv cu propria sa natură. Prin mijlocirea crucii lui Iisus Hristos, Dumnezeu a instaurat din nou pacea, în conformitate cu ce este scris: „Deci fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.’’

Romani 5:1

111

Prin urmare, pacea semnifică mai mult decât o efemeră linişte intimă, rămânând puternică în ciuda furtunilor externe. Este o calitate spirituală produsă de reconciliere prin intermediul iertării păcatelor şi a transformării sufletului.

Odată, Domnul Iisus a spus: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea...’’

Ioan 14:27 Această pace este un dar ceresc şi în realitate este un contact al lui Dumnezeu cu sufletul, prin mijlocirea Duhului Sfânt. Pentru că aşa cum Duhul Sfânt ne învaţă despre Hristos, în acelaşi mod, ne dă calm, linişte şi siguranţă în momentele de restrişte.

De aceea, Duhul Sfânt este numit Mângâietorul, adică, Cel care în momentele dificile ne face să ne menţinem calmul şi liniştea, deoarece ne umple de încredere în Hristos Iisus şi în consecinţă, de pacea Lui minunată.

Pacea este opusul urii, al dezacordului. al luptelor, al conflictelor, al invidiei, în esenţă, a tuturor roadelor ce aparţin cărnii. Aşa cum copilul se linişteşte în braţele mamei, la fel se întâmplă cu creştinul, cât timp este în braţele lui Iisus. Asta înseamnă pace!

Nefericit este cel care nu caută pacea lui Dumnezeu! El ni L-a dat pe propriul Său Fiu, ca recompensă pentru a ne elibera de acela care este duşmanul a tot ce învăţăm. Pacea este un lucru preţios şi fericit pentru omul care o întâlneşte!

112

Toate creaturile caută pace în tot ce oferă această lume, dar trist este că n-o găsesc şi atunci se simt mai neliniştite şi confuze. Ceea ce a lipsit întotdeauna şi lipseşte în continuare din această lume,este pacea, armonia şi bunăvoinţa dintre oameni, chiar dacă Dumnezeu a poruncit altceva. În zilele noastre, trăim mai mult ca niciodată această tristă realitate.

Există organizaţii internaţionale, care spun că au programe de înţelegere şi cooperare între popoare, dar în realitate, chiar dacă sunt guvernate de bune intenţii, rezultatele sunt foarte slabe.Care este motivul? Dacă citim Cuvântul lui Dumnezeu, spre exemplu în Evanghelia lui Luca, capitolul 2, învăţăm că doar atunci când omul se supune lui Dumnezeu şi primeşte toată gloria, poate simţi pacea.

La naşterea lui Iisus, îngerii au cântat, exprimând voinţa divină: „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.” (Luca 2:14) Cât timp o să trăim departe de această comuniune totală, nesupunându-ne voinţei supreme a lui Dumnezeu, vom trăi în contradicţie, atât în exterior cât şi în interior. Cine trăieşte în dezacord cu Dumnezeu, nu va putea crea sub nici o formă armonie, deoarece pacea se naşte în interiorul individului, pentru ca mai apoi să influenţeze mediul lui.

Nimeni nu poate da ceea ce-i lipseşte, ceea ce nu posedă( Luca 4345). Pacea este ceva interior, o stare a sufletului care constă într-o relaţie de armonie cu noi înşine şi cu aproapele nostru. Dacă nu există pace în lume, dacă popoarele şi naţiunile nu se înţeleg, este doar o reflectare a relaţiei noastre cu Dumnezeu.

113

Noi ne înşelăm când credem că posedăm şi controlăm totul, că voinţa noastră este mereu îndeplinită, că persoana noastră este slăvită,etc.. Mulţi sunt cei care imploră Numele Domnului, dar în schimb se încred în propriile lor forţe şi în ceea ce ei pot să facă. Alţii caută în filozofie, în ştiinţă şi în alte discipline ale cunoaşterii umane, echilibrul interior.

Pacea este una dintre roadele Duhului Sfânt în noi. Fără Dumnezeu nu există adevărata pace! Fără prezenţa Prinţului Păcii, despre care Isaia a vorbit, nu există uniune şi iubire! Înainte de a se despărţi de ucenicii, Iisus le-a spus: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea.“ şi cu încredere în această moştenire, putem experimenta ultima parte a versetului respectiv: Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.“ Ioan 14:27

Îndelunga răbdare Îndelunga răbdare, înseamnă că persoanele trebuie să manifeste o toleranţă răbdătoare faţă de lucruri şi faţă de alte persoane.De exemplu, lunga răbdare, atunci când Îi este atribuită lui Dumnezeu, semnifică că El tolerează cu răbdare toate nedreptăţile omului, fără să se lase influenţat de explozii de furie sau de ură, ceea ce ar putea însemna distrugerea omului.

114

Astfel se manifestă iubirea, în faptul că oamenii sunt caracterizaţi prin greşeli şi păcate constante, dar chiar dacă se întâmplă aceste lucruri, Dumnezeu continuă să fie mărinimos, datorită deosebitei Sale milostiviri. Când arătăm acest rod, suportăm provocările străine, întrucât ştim că de asemenea, Domnul Iisus suportă păcatele noastre datorită îndelungii Sale răbdări.

Bunătatea Bunătatea înseamnă bunăvoinţă, facere de bine, etc.. Creştinul care posedă această virtute, are un caracter excelent deoarece este bun şi gentil faţă de toţi semenii săi, fără să se arate inflexibil şi nici exigent.

Este foarte normal ca cei proaspăt convertiţi să fie inflexibili în comportamentul faţă de alte persoane.

Când o persoană este bună, caută împăcarea, întrucât este indispensabil să fie docilă şi flexibilă, gentilă şi blândă la vorbă, pentru a da cea mai bună impresie celor care o înconjoară.

Facerea de bine Facerea de bine este foarte asemănătoare cu bunătatea, doar că persoana respectivă are un comportament generos faţă de ceilalţi. Cel care posedă această virtute, nu se uită la sacrificiul făcut pentru a ajuta şi pune în valoare forţa iubirii. Putem vedea un exemplu clar al acestei calităţi în naraţiunea Bunului Samaritean (Luca 10:30-35).

115

Ceea ce Duhul Sfânt pune înăuntrul nostru prin mijlocirea credincioşiei, depăşeşte orice barieră,sare peste orice obstacol contrar credinţei . Dumnezeu pune la încercare mereu credincioşia noastră faţă de El. Este bine ca toţi creştinii să-şi ţină ochii spirituali bine deschişi, pentru a nu pierde acest har deosebit al lui Dumnezeu.

Credincioşia Credincioşia, în textul original grecesc, înseamnă atât o atitudine de încredere cât şi de loialitate. Credincioşia este o demonstrare a caracterului loial şi credincios al Domnului Iisus, motivată de o încredere totală în Sfânta lui Persoană. Prin transformarea omului în Hristos, sufletul omenesc începe să fie dependent de El datorită dăruirii sale totale. Asta înseamnă încredere sau credinţă, care la rândul lor puse în practică, generează credincioşia propriu-zisă.

Mulţi creştini, la fel ca apostolul Petru în timpul vieţii sale alătuir de Domnul, Îi sunt fideli lui Iisus Hristos, câtă vreme le merge bine, cât timp vântul le este favorabil, cât timp nu le lipsesc banii, familia se bucură de sănătate,etc., dar când se abat necazurile, persecuţiile, când nu mai au resurse pentru a cumpăra cele necesare, renunţă să mai privească către Autorul şi Dătătorul de credinţă şi încep să analizeze condiţiile în care se găsesc. De aici, începe nemulţumirea, tristeţea, mâhnirea,etc mergând până la infidelitate, care este un semn de neîncredere şi incertitudine.

Este uşor să fim fideli, credincioşi, când totul merge bine. Când lucruirle încep să se clatine, fidelitatea, credincioşia sunt un sacrificiu.

Ceea ce Duhul Sfânt pune înăuntrul nostru prin mijlocirea credincioşiei, depăşeşte orice barieră,sare peste orice obstacol contrar

116

credinţei. Dumnezeu pune la încercare mereu, credincioşia noastră faţă de El. Este bine ca toţi creştinii să-şi ţină ochii spirituali bine deschişi, pentru a nu pierde acest har deosebit al lui Dumnezeu.

Blândeţea Domnul Iisus spune: „Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul!’’

(Matei 5:5) şi „Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.“ Matei 11:29 În ambele cazuri, vedem această atitudine de supunere a omului faţă de Dumnezeu şi faţă de celelalte fiinţe. În plus faţă de acest exemplu al Domnului Iisus, avem şi cazul lui Moise, despre care se spune în Numeri 12:3: „Moise însă era un om foarte blând, mai blând decât orice om de pe faţa pământului.’’

Blândeţea este rezultatul adevăratei umilinţe, prin faptul că se recunoaşte valoarea altora fără a ne considera superiori. Dacă Domnul Iisus nu ar fi avut această virtute, nu ar fi putut suporta niciodată provocarea acelora care îl insultau şi îşi băteau joc de El. Este necesar să

117

posedăm un spirit blând pentru a putea învinge tentaţiile.

Înfrânarea poftelor Este ultimul rod al Duhului Sfânt şi înseamnă autocontrol de sine în faţa impulsurilor cărnii care ne conduc la moarte. Orice creştin are nevoie să se autodisciplineze pentru a putea obţine victoria prin intermediul Domnului Iisus.

Creştinul trăieşte într-o lume ostilă, unde este văzut ca un nebun, el văzând la rândul său lumea ca fiind nebună. Suntem pe această planetă, dar nu îi aparţinem ; suntem obligaţi să-i îndeplinim legile chiar dacă sunt contrare Domnului. Deseori suntem puşi în situaţii ce Îl fac de ruşine pe Domnul Iisus. În cartea Proverbe16:32 (Vechiul Testament), găsim scris: „...şi cine este stăpân pe sine preţuieşte mai mult decât cine cucereşte cetăţi.’’

Nu există conflict mai teribil decât cel pe care îl duce omul cu sine însuşi pentru a-şi domina propriile instincte şi dacă nu ar exista acţiunea Duhului Sfânt în inima creştinului, acesta nu ar reuşi niciodată să se domine pe sine.

Când apostolul Pavel se referă la lupta cărnii împotriva Duhului şi invers (Galateni 5: 16-21), nu doreşte să spună că „praful’’ din care am fost făcuţi nu este bun. Nu! Ci că voinţa şi instinctele ‘’eu-lui’’ nostru sunt cele care luptă împotriva Duhului lui Dumnezeu. Şi această ‘’carne’’, numită voinţa omenească sau instinct, este cea care necesită să

118

fie dominată de propria persoană prin mijlocirea roadei Duhului, numită înfrânarea poftelor.

Biblia conţine două doctrine principale: a) Legea b) Evanghelia

Legea este doctrina Bibliei prin care Dumnezeu ne învaţă cum trebuie să fim, ce trebuie să facem şi ce trebuie să evităm. Asta vrea să spună că omul va fi mântuit prin meritele sale, dacă ascultă legile şi poruncile Vechiului Testament( a se vedea Leviticul 19:2-3 Deuteronomul 6:6-7).

Prin această doctrină nici un om nu poate să fie mântuit, căci dacă un om reuşeşte să împlinească toată Legea şi greşeşte doar într-o singură poruncă, îndeplinirea celorlalte se anulează, neavând nici un efect datorită acelei greşeli. Astfel, nimeni nu va obţine mântuirea. Avem multe exemple de biserici care sunt apărătoare înverşunate ale legii, adică, încearcă să aplice Legea pentru adepţii lor.

Prin ea, creştinii fideli sunt obligaţi să păzească ziua de sâmbătă sub orice formă, deoarece în Lege se găseşte o poruncă a Domnului care spune că trebuie respectată această zi.

Dacă Legea ar fi suficientă, atunci venirea Domnului ar fi inutilă.

Nu înseamnă că Legea este greşită sau că are erori. Legea a fost creată pentru a-L arăta pe Domnul Iisus şi pentru a disciplina poporul evreu, care era rebel şi cu o inimă dură.

119

Evanghelia este doctrina prin care Dumnezeu ne mântuieşte prin intermediul Domnului Iisus Hristos. Prin mijlocirea Evangheliei, omul este mântuit prin credinţa în Acela care a reuşit să îndeplinească toată legea fără să greşească în absolut nici o învăţătură a Sa, acesta fiind Iisus Hristos. Legea ne învaţă ceea ce trebuie şi ce nu trebuie să facem, dar Evanghelia ne învaţă ce a făcut Dumnezeu şi continuă să facă pentru om prin intermediul Fiului Său, Iisus.

Roada Duhului Sfânt provine din Evanghelie, care înseamnă slava lui Dumnezeu pentru toţi cei care îşi pun credinţa în Domnul Iisus, dat fiind că Însuşi Iisus este cel care ne dăruieşte Duhul Sfânt şi în consecinţă roadele şi harurile pentru creşterea Bisericii.

Aceia care umblă în baza Legii şi a poruncilor, nu pot produce roadele Duhului Sfânt, deoarece în conceptele lor trebuie să facă să predomine ‘’forţa voinţei’’ pentru a fi buni creştini, ceea ce este imposibil fără acţiunea efectivă a Duhului Sfânt prin credinţa unică şi exclusivă în Domnul Iisus.

120

Capitolul 15

Harurile Duhului Sfânt Înainte de a intra în studiul harurilorDuhului Sfânt, este necesar să înţelegem mai presus de toate, ce sunt harurile Duhului Sfânt. Prin acest lucru înţelegem că nimeni nu se poate considera stăpânul vreunui har. Mulţi creştini sinceri, fără o mare cunoaştere a Cuvântului lui Dumnezeu sau a învăţăturilor Lui, se cred stăpânii harului profeţiei doar pentru că într-o frumoasă zi au fost folosiţi pentru a prooroci ceva.

Asta nu înseamnă obligatoriu că sunt posesorii acestui har.

Dacă acest fapt ar fi adevărat, am limita lucrarea Duhului Sfânt în vieţile noastre, pentru că, dacă afirm că posed un anumit har, nu încape îndoială că acesta s-ar manifesta şi în altă persoană. Adevărul este că harurile Duhului Sfânt sunt dăruite de El fiecăruia, în funcţie de necesităţile Bisericii. Spre exemplu, eu cunosc un om loial lui Dumnezeu care de multe ori a fost folosit de către Duhul Sfânt pentru a prooroci ceva care s-a întâmplat mai târziu. În ciuda acestor fapte, ştiu că nu posedă deloc harul profeţiei.

Harurile Duhului Sfânt sunt dăruite chiar de Duh după sfânta Lui voinţă şi în deplin acord cu situaţia şi necesitatea. Asta se întâmplă datorită liberei şi spontanei Lui voinţe şi funcţionează conform necesităţilor Bisericii Domnului Iisus. Cineva care este folosit la un

121

moment dat pentru a spune un cuvânt înţelept, în altă situaţie poate fi folosit de acelaş Duh pentru a face minuni. Poporul lui Dumnezeu trebuie să înţeleagă că Duhul lui Dumnezeu este cel care îndrumă Biserica lui Iisus Hristos, cel care în acord cu momentul şi necesitatea alege pe acela a cărui inimă arată o grijă specială pentru lucrarea Sa şi atunci foloseşte această persoană în manifestarea vreunui har.

Domnul Iisus menţine controlul asupra Bisericii Lui prin intermediul Duhului Sfânt, care la rândul Lui alege persoane pline de o mare iubire cu scopul de a face să se arate lucrările harurilor Sale minunate.

Înţelepciunea Acest har generează abilitatea de a înţelege şi transmite lucrurile cele mai profunde ale Duhului Sfânt; ne ajută să înţelegem misterele creştine şi ne dă capacitatea de a transmite altora această cunoaştere.

Cuvântul lui Dumnezeu este Duh şi viaţă (Ioan 6.36) şi pentru a-L înţelege avem nevoie de acest har pentru a nu-L interpreta greşit, căci mulţi s-au abătut de la credinţa creştină datorită faptului că au ascultat de duhuri înşelătoare. (1 Timotei 4:1).

Duhul Sfânt prin intermediul acestui har, ne face să discernem care este voinţa lui Dumnezeu prin Cuvântul Lui şi să aplicăm înţelepciunea spirituală în judecarea chestiunilor dificile dintre membri comunităţii, cum a fost cazul lui Solomon, care a judecat cearta dintre cele două femei (1 Împăraţi 3:16-28). În acest caz, harul înţelepciunii i-a fost dat lui Solomon pentru a face dreptate în mijlocul poporului Său.

De aici rezultă necesitatea existenţei acestui har, pentru a face dreptate

122

poporului lui Dumnezeu.

Cunoaşterea Cunoaşterea la care face referinţă acest har, este cea învăţată, dobândită şi transmisă. Această cunoaştere nu este cea pe care ne-o dă lumea, pentru că, dacă ar fi aşa, nu ar mai fi necesar acest har al lui Dumnezeu, al Duhului Sfânt. Acest har reprezintă exact cunoaşterea sau ştiinţa lucrurilor ascunse omului obişnuit şi care sunt revelate celor care aparţin Împărăţiei lui Dumnezeu. Este ştiinţa care e transmisă urmaşilor lui Iisus zi după zi, câte puţin.

Verificaţi faptele petrecute şi redate în versetele Bibliei, care sunt făcute cunoscute celor care primesc respectivul har. Multe lucruri ascunse sunt descoperite doar prin căutarea însoţită de rugăciune şi post. În acele momente se face simţit harul cunoaşterii, dăruit de Duhul Sfânt celor care aspiră la o cunoaştere mai mare în beneficiul unei colectivităţi şi niciodată în alt sens.

Credinţa Acest har nu trebuie să fie confundat cu credinţa necesară justificării, conform cu ce este scris în Romani 5:1, ci este o manifestare de încredere deosebită în Dumnezeu, capabilă să facă imposibilul posibil prin acţiunea Duhului Sfânt în creştinul care analizează Cuvântul. Duhul Sfânt revarsă acest dar peste aceia care sunt ‘’umili în duh’’ pentru a accepta Cuvântul Lui din inimă şi să acţioneze conform

123

Lui, adică acelora care s-au întors împotriva oricărui tip de religie, care doar acceptă Biblia fără să dorească s-o aprofundeze mai mult.

De fapt, creştinul adevărat încearcă să accepte Cuvântul Lui Dumnezeu aşa cum este şi în maniera care se exprimă. Doreşte să-l îndeplinească indiferent de cât de greu ar fi, deoarece înţelege că odată spus este hotărâtă acţiunea sa, dar aşteaptă ca cineva, plin de acest har să vină să-l concretizeze.

Când Domnul Iisus s-a referit la smochin, a făcut uz de acest har (Marcu 11:14). Pentru a folosit şi el acest har în faţa ologului (Fapt.

Apost.3:6), Pavel a fost de asemenea folosit de Duhul Sfânt pentru a face ca un om „...neputincios de picioare, olog din naştere, care nu umblase niciodată...’’ (Faptele Apostolilor 14:8-10) să umble, să fie vindecat.

Harul credinţei nu există doar pentru a fi folosit în vindecări şi în minuni în general, ci de asemenea pentru ca un creştin să poată suporta nenorocirile acestei lumi, aşa cum le-a suportat Iisus.

Tot aici, se poate aminti şi de cazul lui Antipa (Apocalipsa 2:13) care conform istoricilor a fost introdus în interiorul unui bou de bronz şi aşezat în mijlocul unui mare rug. Antipa a suferit o moarte teribilă pentru iubirea faţă de Iisus Hristos. Împăratul Domiciţian a obligat popoarele epocii să-l adore ca şi cum ar fi fost vorba de Dumnezeu. Cei care refuzau să îndeplinească poruncile lui erau omorâţi în chinuri tragice. Antipa a fost una dintre victimele lui.

De-alungul secolelor, mulţi oameni ai lui Dumnezeu au schimbat cursul vremurilor datorită harului credinţei. „Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat

124

de ascuţişul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe.

Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi; unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea care li se dădea, şi au fost chinuiţi.

Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare; au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferăstrăul, chinuiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi ei, de care lumea nu era vrednică – au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului.“ Evrei 11:33-38 Aşa cum putem observa, harul credinţei este caracterizat prin acţiunea omului plin de Duhul Sfânt.

Vindecarea sau sănătatea Vindecarea sau sănătatea divină este un drept cucerit prin intermediul Domnului Iisus Hristos. Nu este o chestiune de credinţă, ci de acceptare din partea bolnavului a sacrificiului făcut pentru el de către Domnul Iisus pe crucea Calvarului, după cum este scris: „... prin rănile Lui suntem tămăduiţi.’’(Isaia 53:5).

Asta înseamnă că deja suntem sănătoşi, că nu este necesar să

125

cerem ceva ce deja posedăm, ceva care ne-a fost dăruit.

Harul vindecării sau al sănătăţii, este dăruit preotului pentru ca să poată „îndeplini’’ această slujbă, celor care sunt incapabili să creadă datorită faptului că nu pot auzi Cuvântul lui Dumnezeu, în cazul surzeniei sau din cauza altor factori care-i împiedică să primească drepturile lor în faţa lui Dumnezeu. Unul dintre exemplele care tratează acest har în lucrarea Domnului Iisus, este cel al bărbatului surd şi mut.

(Marcu 7:32-35).

Nu avea nici o posibilitate de a auzi vorbindu-se despre Împărăţia lui Dumnezeu şi binecuvântările ei şi prin folosirea harului sănătăţii, chiar Domnul l-a făcut să audă şi să vorbească cu facilitate.

Realizarea minunilor Acesta este al cincilea har al Duhului Sfânt, dintre cele 9 existente şi dacă observăm bine definiţia cuvântului ‘’minune’’-acesta înseamnă un fapt sau un act extraordinar, inexplicabil prin legile naturale. Vom vedea că toate celelalte haruri ale Duhului Sfânt sunt incluse în acest har, folosit de către robii lui Iisus Hristos.

Acest har a făcut lucruri deosebite chiar în natură. Ca exemple, putem cita câteva din Vechiul Testament: despărţirea apelor Mării Roşii (Exodul 14: 21), apele mării se îndulcesc (Exodul 15:15), apa din stânca Horebului (Exodul 17:6), apele de la stânca Meriba (Numeri 20:11), separarea apelor râului Iordan (Iosua 3:16), oprirea în loc a soarelui şi a lunii (Iosua 10:13), Ilie face să cadă foc pe Muntele Carmel ( 1 Împăraţi 18:38),etc.. Din Noul Testament putem cita apa transformată în vin

126

(Ioan 2:9), liniştirea furtunii (Matei 14:25), deschiderea uşilor închisorii (Faptele Apostolilor 5:19), Petru este eliberat din închisoare (Faptele Apostolilor 5:19),ş.a.m.d.

Putem vedea că acestea depăşesc legile naturii, deoarece sunt manifestarea reală a unui har de a face minuni ce sunt realizate numai prin voinţa lui Dumnezeu, pentru gloria şi onoarea Lui şi în deplin acord cu necesitatea existentă a acelui moment, aşa cum a fost cazul lui Iosua, care trebuia să cucerească cetatea Ierihonului (Iosua cap. 6). În acest caz ca şi în celelalte situaţii amintite în Biblie, trebuia să se întâmple o serie de minuni, deoarece nu exista altă manieră de a rezolva problema.

Proorocirea Acesta este harul cel mai cunoscut de majoritatea poporului evanghelic, în special de către aceia care încearcă cât mai mult să-l exercite în munca lor, cum sunt penticostalii. În realitate, lipsa cunoaşterii profunde a acestei chestiuni, a dus nu numai la distrugerea spirituală a mii de persoane ci de asemenea la distrugerea fizică, prin cuvinte spuse de falşi profeţi .

Eu cred că acest har este exercitat mai mult de femei, datorită simplului fapt că ele sunt mai perceptive la vocea răului. Aici o avem ca exemplu pe Eva, care l-a ascultat pe şarpe, pe Sara, care l-a dus pe Avraam să trăiască cu sclava Agar, pe Dalila, care i-a tăiat părul lui Samson, distrugându-i forţa. Cred că lipsa unei instruiri precise şi clare în legătură cu acest aspect, face ca multe persoane să fie o pradă uşoară

127

pentru duhurile rele şi înşelătoare. Trebuie să menţionez că acest har nu apaţine în exclusivitate omului, deoarece stăpânul acestui har este Duhul Sfânt. El foloseşte persoanele care Îi convin cel mai mult, după voinţa Sa. Harul proorocirii sau al profeţiilor, a fost foarte des folosit înainte, în constituirea poporului lui Israel ca naţiune. În acele vremuri, Dumnezeu se arăta poporului numai prin intermediul proorocilor Lui, care erau unşi în acest scop, aşa cum putem vedea în Evrei 1:1-2: „După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul ....’’ În acea epocă, era mult mai obişnuit să se consulte profeţii pentru a şti care era planul sau voinţa lui Dumnezeu în anumite situaţii. Regii Israelului obişnuiau să-i consulte pe proorocii vremii, dacă trebuia sau nu să intre în război împotriva unor popoare (a se ve-dea ca exemplu 2 Cronici 18:14). În vechime, era necesară consultarea proorocilor, deoarece nu era complet Cuvântul lui Dumnezeu şi nici nu exista Duhul Sfânt, care să-i îndrume pe oameni către adevăr (Ioan 16:13), dar astăzi, graţie lui Dumnezeu, nimeni nu mai are nevoie să caute revelaţia specială a lui Dumnezeu printr-un prooroc, pentru că Duhul Adevărului pe care Domnul Iisus ni L-a promis, ne-a dat deja această revelaţie, ca să nu ne pierdem în măreţia Cuvântul Lui şi să avem lumina Duhului Său în calea vieţilor noastre.

Cunosc un bărbat care timp de mai mulţi ani se tot aşeza pe o

128

bancă a bisericii, ascultând cele mai frumoase predici, aşteptând ziua în care preotul să-i proorocească ceea ce trebuia să facă. Mulţi ani el a trăit aşa, la marginea voinţei lui Dumnezeu, deoarece nu dorea să accepte profeţiile deja scrise în Sfânta Scriptură.

Diavolul generază o mare descurajare în candidatul care doreşte să facă lucrarea lui Dumnezeu, datorită dificultăţii de a şti ‘’ce vrea Dumnezeu de la el’’, când de fapt , acest lucru este foarte clar exprimat în Biblie.

Aceia care caută ‘’revelaţii personale’’ prin harul în discuţie, vor continua să fie demoralizaţi, deoarece creştinul ‘’trăieşte prin credinţă’’ (Galateni 3:11). Cuvântul lui Dumnezeu este o profeţie pură şi vie pentru toţi aceia care Îl acceptă prin credinţă şi aspiră să facă voinţa lui Dumnezeu, punându-l în practică.

Nu serveşte la nimic unei persoane o viaţă sfântă cu rugăciuni, posturi şi lecturi ale Bibliei, dacă nu pune în practică Cuvântul lui Dumnezeu. Chiar Domnul Iisus ne mustră în privinţa punerii în practică a Cuvântului Său, în Matei 7:24,27.

Eu cred din toată inima că dacă El ar vrea să trăim în baza profeţiilor particulare, atunci Cuvântul Lui nu ar mai avea valoare şi nu ar mai fi necesară existenţa lui. Acest lucru chiar este absurd! Îmi amintesc că într-o anumită biserică, era o doamnă care se sfinţea mereu cu posturi şi cu rugăciuni. În momentele de rugăciune, când pastorul îi permitea să se roage sau să conducă slujba, rugăciunile ei erau mai arzătoare decât ale celorlalţi şi întotdeauna după rugăciuni lungi şi câteva cuvinte stranii, emitea ‘’ profeţiile’’ sale.

129

Era o femeie foarte respectată în acea congregaţie, dar într-o anumită zi s-a descoperit că acea proorociţă era amanta unui necredincios. Imaginaţi-vă cîte persoane care ascultaseră profeţiile ei au fost înşelate de duhul necurat care, ca să spunem aşa, îndruma acea congregaţie.

Este foarte interesant, cum în general, oamenii doresc să vadă pentru a crede ceea ce se spune în legătură cu Cuvântul lui Dumnezeu, dar dau crezare oricărei profeţii dată de ghicitori în cărţi, în palmă, horoscopurilor,etc.. fără să ştie că acesta este domeniul preferat al satanei şi nu sunt puţine persoanele internate în ospicii şi sanatorii din cauza acestor prooroci ai diavolului.

Poate că cititorul o să creadă că suntem în totalitate contra profeţiei, dar nu este adevărat, căci cine suntem noi pentru a judeca Cuvântul lui Dumnezeu. Ceea ce se întâmplă este că profeţia sau harul ei există, dar în conformitate cu Biblia şi sub o disciplină cerească, ca toate celelalte lucruri ale lui Dumnezeu.

Profeţia înseamnă o predicţie a viitorului şi este realizată de un profet uns de către Dumnezeu sau printr-o persoană care este folosită de Duhul Sfânt într-o ocazie bine definită. Profeţia nu este niciodată împotriva Bibliei, deoarece cel care vorbeşte prin Biblie o face de asemenea prin intermediul robilor săi, folosind harul profeţiei.

Cel care spune că este profet uns sau care a primit acest har, nu va putea face niciodată o proorocire care este în dezacord cu Biblia. Pe de altă parte, cel care profeţeşte o face în beneficiul Bisericii ca trup al lui Hristos, pentru a o edifica, înflăcăra şi consola. Acestea sunt obiective primordiale ale profeţiei. ( 1 Corinteni 14:3).

130

Profetul sau acela care profeţeşte (pentru că nu toţi cei care proorocesc sunt profeţi, nici toţi proorocii proorocesc) nu va pronunţa niciodată vreun cuvânt profetic la nivel personal, deoarece întâlnim doar un exemplu de proorocie personală în Noul Testament (Faptele Apostolilor 22:11), dar nu serveşte pentru a generaliza.

Până aici, am încercat să vorbim despre profeţie în sensul ei cel mai strict, care este biblic, căci dacă am fi făcut-o în sens general, am fi atribuit ceva care nu este; pentru a prezice vreun eveniment nu este necesar să fim profeţi sau să fim inspiraţi de Dumnezeu, pentru că prin studii şi observaţii am putea obţine concluzii referitoare la viitor cu o marjă de eroare foarte mică. Acesta este cazul previziunilor meteorologice, economice,etc..

Profetul în sens biblic, este mai mult decât un individ care prezice viitorul. Este un om dotat din punct de vedere spiritual pentru a exercita harul învăţăturii şi când prooroceşte viitorul o face inspirat de către Duhul Sfânt. Amintim aici cazul profetului Agab, care a dat de înţeles prin Duhul Sfânt că va fi o foamete mare în lume (Faptele Apostolilor11.28), fapt pentru care se revelă profunda dorinţă a lui Dumnezeu de a sprijini poporul Său, anunţându-l despre ce va fi.

Chiar cartea Apocalipsei este o perfectă proorocire, în scopul de a pregăti poporul lui Dumnezeu, întărindu-l, animându-l şi consolându-l în evenimentele care se vor petrece înainte şi după a Doua Venire a lui Hristos.

Alt aspect al profeţiei este faptul că orice persoană care anunţă Evanghelia Domnului Iisus face proorociri, deoarece afirmă că Domnul Iisus vindecă orice boală, că îi eliberază pe cei asupriţi de diavol, prosperă, mântuieşte, etc.. Toate aceste lucruri se vor petrece în vieţile

131

tuturor celor care cred în aceste cuvinte profetice, adică în Cuvântul lui Dumnezeu.

Pentru a finaliza studiul acestui har, vom da câteva sfaturi utile pentru ca creştinii să poată recunoaşte dacă proorocirile pe care le aud şi care se înmulţesc pe zi ce trece sunt de la Dumnezeu sau de la diavol: a) Prima atitudine pe care trebuie s-o ia ascultătorul profeţiei este de a verifica dacă aceasta este în deplin acord cu Biblia, dacă serveşte pentru edificarea, înflăcărarea şi consolarea Bisericiii. b) Să vadă dacă proorocirea este pentru un grup de persoane sau numai pentru o persoană în particular. Dacă se încadrează în acest ultim caz, profeţia este complet falsă. c) După aceste observaţii se va aştepta pentru a vedea dacă se întâmplă ceva sau nu. Dacă se petrece înseamnă că este de la Dumnezeu, dacă nu se întâmplă ,este falsă şi demonică. d) O verificare mai profundă în legătură cu viaţa profetului sau a mesagerului , va ajuta la acceptarea profeţiilor sale. Este scris: „Păziţi-vă de prorocii mincinoşi! Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi răpitori. Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. Orice pom care nu face roade bune este tăiat şi aruncat în foc. Aşa că, după roadele lor îi veţi cunoaşte...’’

(Matei 7:15-20)

132

Diferenţierea duhurilor În vremurile Bisericii Primitive, existau multe persoane dotate cu puteri spirituale care nu aparţineau comunităţii creştine. Erau deseori folosite duhurile înşelătoare, care se manifestau la fel ca astăzi. Aceste duhuri înşelătoare intrau în persoane şi prin ele, oamenii făceau să se întâmple lucruri impresionante. Acelaş lucru s-a întâmplat în Egipt, când Aaron a aruncat toiagul din porunca lui Moise şi acesta s-a transformat într-un şarpe. Înţelepţii Egiptului, chemaţi de Faraon au făcut la fel şi toiegele s-au transformat în şerpi prin intermediul ştiinţelor oculte. ( Exodul 7: 10-11).

De aici putem observa că duhurile înşelătoare fac lucruri spectaculoase, în scopul de a capta nu numai atenţia persoanelor ci şi încrederea lor. În ideea de a da Bisericii o capacitate deosebită pentru a creşte pe o bază solidă de credinţă, Domnul Iisus a făcut posibil prin mijlocirea Duhului Sfânt ca urmaşii Lui să primească harul diferenţierii duhurilor, pentru a-i putea distinge pe aceia care vorbesc îndrumaţi de Dumnezeu sau de satana. Era şi este necesar să ştim să distingem ce este bine şi ce este greşit. Nu este întotdeauna uşor de îndeplinit acest principiu şi este nevoie de posedarea acestui har pentru a putea lua o decizie.

Biblia spune că inima omului este foarte înşelătoare: „Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine

poate s-o cunoască? 10Eu, Domnul, cercetez inima şi încerc rărunchii, ca să răsplătesc fiecăruia după purtarea lui, după rodul faptelor lui.“ Ieremia 17: 9-10

133

În multe ocazii am observat sinceritatea persoanelor în dorinţa de a face bine, dar după acel bine am văzut acţiunea duhurilor rele. Ceea ce este bun pentru noi, nu este întotdeauna bun şi pentru Dumnezeu. De multe ori credem că facem lucrurile potrivite, bune, dar mai târziu descoperim că nu era aşa. Tocmai de aceea avem foarte multă nevoie de acest har.

Apostolul Ioan ne mustră în legătură cu acest aspect: „Preaiubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi proroci mincinoşi.’’

1 Ioan 4:1 Într-o epocă în care spiritismul se propagă cu mare rapiditate în toată lumea, cred că mai mult ca niciodată este necesar acest har pentru a scoate la iveală toate planurile satanei şi în consecinţă lumina lumii prin puterea lui Dumnezeu cel Viu, prin mijlocirea Duhului Sfânt şi în numele Domnului Iisus Hristos!

Diversitatea limbilor Acest har relatează despre diversitatea limbilor stranii pe care persoanele le utilizează după botezul cu Duhul Sfânt şi sunt de două tipuri, conform cu ce este scris în 1 Corinteni 13:1: a) Limbi străine oamenilor în general- cele utilizate de îngeri

134

b) Limbi străine chiar persoanei care le vorbeşte în general, de asemenea celor care le ascultă.

Când cineva vorbeşte în alte limbi, adică în limbi străine, folosind acest har al Duhului Sfânt, chiar dacă nu le înţelege se edifică, conform versetului din 1 Corinteni 14:4.

Din acest motiv, este absolut necesar ca persoana să încerce să vorbească într-un mod disciplinat şi fără a-i scandaliza pe cei care nu înţeleg nimic, pentru că , din păcate, există destule persoane care în momentul în care vorbesc în alte limbi, dau frâu liber cărnii, adică atrag atenţia celorlalţi vorbind foarte tare, aproape strigând, tremurând, dând impresia că sunt posedate mai mult de diavol decât de Duhul Sfânt.

De aceea, dacă vorbeşti în alte limbi, încearcă să o faci mereu liniştit, încercînd să atragi atenţia lui Dumnezeu, în scopul de a-ţi întări propria viaţă.

Nu o face pentru a atrage atenţia celorlalţi. Nu manifesta un egoism diabolic, abătând atenţia celorlalte persoane candidate la botezul cu Duhul Sfânt. Dacă vorbirea în alte limbi serveşte la edificarea noastră, de ce s-o faci ca celelalte persoane să te audă?

Vorbirea în alte limbii produce un efect purificator, înălţător şi chiar transformator, acest lucru avantajând-o pe persoana învăluită de El. Imaginaţi-vă acum pe dvs., vorbind o limbă complet străină, inspirată de Însuşi Dumnezeu. În aceste clipe punem la încercare autenticitatea credinţei noastre, experimentând un contact cu Duhul Sfânt. Exact asta s-a întâmplat în ziua de Rusalii: „În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc.

135

Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde şedeau ei.

Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească.’’

Faptele Apostolilor 2: 1-4 Este bine de lămurit că nu toţi cei care vorbesc în limbi stranii sunt din Duh; nici toţi cei care vorbesc alte limbi nu sunt botezaţi cu Duhul Sfânt, nu sunt ‘’în Duh’’.Cunoaştem mulţi oameni ai lui Dumnezeu care chiar dacă nu au fost botezaţi cu Duhul Sfânt, trăiesc în mai multă sfinţenie decât mulţi care sunt botezaţi.

Ceea ce se întâmplă , este că atunci când cineva este botezat cu Duhul Sfânt, primeşte imediat harul vorbirii în alte limbi ca dovadă a botezului, motiv pentru care capacitatea lor de a vorbi straniu nu dispare din orice greşeală .

De multe ori au existat cazuri ale unor persoane care au comis un păcat grav, dar chiar aşa, după ce s-au rugat lui Dumnezeu au putut să vorbească în limbi, ca să se reedifice în Domnul Iisus. Rezumând, afirm pentru toţi cei interesaţi, că vorbirea în alte limbi nu este un semn de sfinţenie sau de respectare a ritualului, deloc! Vorbirea în alte limbi nu dovedeşte că persoana respectivă are o afinitate cu Dumnezeu.

136

Interpretarea limbilor Biserica Domnului Iisus va fi edificată numai prin intermediul limbilor, doar dacă va fi dată din partea cuiva interpretarea acestora.

Apostolul Pavel, a ajuns chiar să interzică vorbirea în alte limbi în cadrul reuniunilor publice, dacă nu exista cineva care să le interpreteze. Şi avea dreptate! (1Corinteni 14:27-28). Dacă limbile sunt rostite fără interpretare, nu servesc cu nimic Bisericii; astfel, că Dumnezeu a dat harul interpretării, pentru ca Biserica să fie întărită.

De puterea viziunii nu beneficiază doar ochii, ci tot corpul, la fel ca ascultarea. Asta se întâmplă cu toate harurile şi funcţiile pe care Duhul Sfânt le-a dăruit membrilor trupului lui Iisus, care este Biserica Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. El hotărăşte activitatea fiecărui membru şi îi dă capacitatea de a o face.

Diferenţa dintre roade şi haruri În capitolele anterioare am abordat în special subiectul roadelor şi a harurilor Duhului Sfânt. Acum, pentru a clarifica şi mai bine atât funcţiile cât şi obiectivele unora şi altora, credem că este convenabil să clarificăm următoarele: În toată istoria Bisericii Domnului Iisus au existat mereu probleme serioase care i-au scandalizat pe mulţi, care au abătut de la credinţă pe alţii şi au contribuit destul de mult la diviziunea şi neînţelegerea trupului lui Hristos.

137

Parte dintre aceste probleme se datorează lipsei de discernământ, de diferenţiere între roadele şi harurile Duhului Sfânt şi aceasta este una dintre raţiunile fundamentale pentru care există atâtea denumiri ecleziastice diferite, care la un anumit punct ajung chiar să se considere duşmane între ele. În acest aspect Biserica Domnului a fost sever pedepsită, chiar dacă a crescut spontan, având mereu ajutorul Duhului Sfânt, care depăşeşte barierele omeneşti şi politice, pe care chiar creştinul le impune.

Marea majoritate a persoanelor confundă folosirea roadelor cu cea a harurilor Duhului Sfânt; este cazul spre exemplu, al preotului, care, datorită faptului că este folosit de Duhul Sfânt pentru a vorbi de manifestările harurilor spirituale, ajunge să uite de roade. În exercitarea slujbei sale vindecă bolnavii, scoate demonii, predică mesaje inspiratoare, dar în acelaş timp este un rău exemplu în viaţa sa de familie, pentru prieteni sau părinţi.

Altfel spus, înăuntrul bisericii se comportă ca un sfânt şi în afara ei acţionează ca şi cum ar fi un necredincios. Aceasta este cauza pentru care multe persoane creştine nu reuşesc aproape niciodată să-şi atragă partenerul de căsătorie sau copiii către Biserică.

Ceea ce motivează această distanţă spirituală, este faptul că preotul, datorită folosirii sale intense de către Duhul Sfânt, ajunge să se creadă stăpân pe sine însuşi şi pe acţiunile în afara slujbei şi a muncii sale, cu aprobarea Duhului, crezînd că dacă este foarte folosit de către Dumnezeu prin harurile sale, are dreptul de a se purta aşa cum doreşte. În realitate, aceste lucruri nu au nimic în comun.

Dacă el este foarte folosit de Dumnezeu în faţa persoanelor care au nevoie, se datorează faptului că Domnul doreşte să ajungă la acele.

138

persoane şi să îndeplinească Cuvântul Lui. Preotul este folosit, dar asta nu înseamnă sau dovedeşte sfinţenia sa în faţa lui Dumnezeu.

Dumnezeu a folosit o măgăriţă pentru a-i vorbi lui Balam şi un corb pentru a-l hrăni pe profetul Ilie, dar nu din această cauză animalele erau pure şi sfinte.( a sevedea cartea Numeri 22:28 şi 1 Împăraţi 17:4).

Apostolul Pavel ne ceartă în legătură cu roadele şi harurile Duhului Sfânt, astfel: „Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor. Şi chiar dacă aş avea darul prorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa, aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.“ 1 Corinteni 13:1-2 Pentru Pavel era mai important felul de a fi decât fapta, adică, dorea să practicăm în propria viaţă iubirea, bucuria, răbdarea, bunăvoinţa, credinţa, bunătatea, blândeţea şi respectul în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor, pentru a trăi în Domnul Iisus în fiecare zi şi pentru a arăta marea Sa glorie acestei lumi! Aceasta este şi va fi întotdeauna voinţa cea mai deosebită a lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi.

Domnul Iisus spune: „Voi sunteţi sarea pământului...’’ (Matei 5:13) Nimeni nu poate fi creştin fără a-L urma pe Domnul Iisus, nici să fie sarea pământului, dacă nu trăieşte roadele Duhului Sfânt. Roadele Duhului Sfânt sunt manifestările eului nostru înaintea lumii, în timp

139

ce harurile sunt manifestările Duhului Sfânt prin mijlocirea noastră.

Dorinţa profundă a lui Dumnezeu nu este doar să facem lucrarea Lui în favoarea poporului, ci de asemenea să fim un viu exemplu al Domnului Iisus , aşa cum este scris: „Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.“ 1Ioan 2:6

140

Capitolul 16

Diavolul şi limbile stranii Blasfemia Din păcate multe persoane au fost înşelate din pricina limbilor stranii. Lipsa de claritate în legătură cu această chestiune a condus multe persoane către o viaţă de adevărat infern, mai rea decât cea pe care o trăiau înainte de a-L cunoaşte pe Domnul Iisus ca Mântuitor.

Care este cauza? Este următoarea: Demonii se arată persoanelor care doresc să acapareze atenţia, în general prin spiritism sau vorbind un limbaj straniu sau imitând persoanele botezate cu Duhul Sfânt în momentul vorbiririi acestor limbi originare de la Dumnezeu. Mulţi candidaţi se grăbesc să vorbească în limbi, pentru că sunt mai atenţi la celelalte persoane, spunând: ‘’Acela este mai nou la biserică dar deja vorbeşte, iar noi care suntem mai vechi în credinţă nu.’’

Aceste persoane doresc să fie botezate indiferent cum. În această situaţie uită să-L mai laude pe Domnul nostru Iisus cu puritate în inimă, încercând doar să vorbească în alte limbi. Diavolul, văzând o asemenea atitudine orgolioasă, vine asupra lor şi ele încep să vorbească, chiar să cânte în alte limbi. În faţa unei asemenea situaţii, cred că au fost botezate

141

cu Duhul Sfânt, dar mai târziu roadele putrede încep să-şi facă apariţia şi în loc să fie bucuroase şi fericite la slujbe, se arată nemulţumite de orice, reclamând la ceilalţi nu se ştie ce şi nu sunt niciodată satisfăcute de nimic. În concluzie, este o neghină care se ridică în mijlocul lanului de grâu. Şi dacă asta ar fi tot ceea ce fac, am fi mulţumiţi, dar încep să proorocească înăuntrul şi în afara bisericilor, vorbesc contra preotului, emit critici care dau naştere la rebeliune în sânul bisericii.

Limbile stranii există şi toate persoanele care sunt botezate cu Duhul Sfânt le vorbesc. Chiar dacă este aşa, insist spunând că nu toate persoanele care vorbesc alte limbi sunt botezate cu Duhul Sfânt.

Unul dintre harurile Duhului este discernământul spiritual. Noi, cei care mereu scoatem demonii din persoane, am avut nenumărate cazuri de persoane care erau înşelate de diavol.

Odată, o doamnă ne-a spus că era plină de Duhul Sfânt, dar chiar dacă ea se arăta ca fiind foarte bucuroasă, noi nu eram convinşi de ceea ce vedeam. Într-o zi, a început să cânte un imn foarte frumos, ca şi cum ar fi fost plină de Duhul Sfânt. Câteva zile mai târziu fiind bolnavă, neam rugat pentru ea, cerându-i lui Dumnezeu să o elibereze de tot răul şi mare a fost surpriza noastră când s-a manifestat în ea un demon, un spirit demonic, el fiind acela care o făcea să cânte în acea manieră.

Am avut multe contacte cu nenumărate persoane care spun că au fost botezate cu Duhul Sfânt, când de fapt erau posedate de vreun spirit al răului. Am observat, încercând să rezolv aceste probleme că era vorba de persoane înşelate în sinceritatea lor, care mai devreme sau mai târziu erau eliberate. Duhurile rele nu rezistă în prezenţa lui Dumnezeu şi sfârşesc prin a-şi manifesta adevărata personalitate şi în acel moment intrăm cu puterea lui Dumnezeu pentru a le îndepărta definitiv de

142

individ.

Un creştin botezat poate fi posedat?

Sfânta Scriptură nu vorbeşte clar în legătură cu acest aspect, adică, dacă este posibil ca o persoană care a fost botezată cu Duhul Sfânt să fie mai apoi posedată de demoni. Când o persoană primeşte plenitudinea Duhului Sfânt, ajunge să fie pecetluită de către Dumnezeu şi nici un demon nu va putea să intre în viaţa ei. Biblia afirmă că noi suntem templurile Duhului Sfânt şi astfel stând lucrurile, Duhul nu va accepta să împartă casa Lui cu nici un alt spirit diavolesc.

Botezul cu Duhul Sfânt este un act care-L lasă pe cel botezat într-o stare de graţie în faţa lui Dumnezeu. De aceea, dacă acea persoană va cădea în păcat şi în consecinţă Îl va nega pe Domnul Iisus, diavolul va avea o portiţă de intrare, deoarece Duhul lui Dumnezeu s-ar îndepărta de acea persoană. Acesta a fost cazul lui Saul, care plin de Duh, a pierdut toată graţia lui Dumnezeu datorită neascultării de Domnul şi astfel şi-a sfârşit viaţa într-un mod teribil, după ce a consultat un duh rău trimis de satana, care minţind i-a spus că era duhul lui Samuel.

Persoana care caută Duhul Sfânt din vanitate, este pusă în pericolul de a fi înşelată de un demon care se dă drept Duhul Sfânt.

La o slujbă de eliberare, mă rugam pentru un grup de persoane şi am poruncit ca demonii care se dădeau drept Duhul Sfânt să iasă din acele vieţi. Nu mică mi-a fost mirarea când am văzut cum multe persoane, cu aparenţă de creştini, miloşi, manifestau cu demoni teribili.

143

Totuşi, Biblia ne învaţă că pentru a putea primi Duhul Sfânt, persoana are nevoie să vorbească limbi stranii. Noi găsim în Biblie câteva referinţe care confirmă că cei botezaţi vorbesc alte limbi: a) Evreii în ziua de Rusalii ( Fapt. Apost. 2:4) b) Romanii în casa lui Corneliu ( Fapt. Apost 10:46) c) Grecii în Efes ( Fapt Apost 19:6) Atitudinea persoanei plină de Duhul Sfânt Am fost martor al multor persoane care prin intermediul botezului cu Duhul lui Dumnezeu au rămas pline în totalitate de iubire, pace, bucurie şi conştiente de ceea ce s-a întâmplat cu ele. Spun asta deoarece multe persoane sincere îşi pierd echilibrul emoţional în momentul botezului şi se aruncă la pământ tremurând şi atrăgând atenţia celorlalţi. Când are loc asta, botezul nu se întâmplă, ci este doar o manifestare carnală şi diabolică, care mai mult îngreunează procesul sincer al căutării şi primirii Duhului Sfânt de către aceia care doresc să primească prezenţa lui Dumnezeu.

Este normal să se plângă de bucurie, să se surâdă sau să se cânte, dar o manifestare ca cea amintită anterior este una diavolească, pentru că niciodată Duhul Sfânt nu ar face ca persoana să iasă din tiparele normale.

144

Capitolul 17

Ţelurile şi obiectivele Duhului Sfânt Când o persoană primeşte botezul cu Duhul Sfânt, îşi schimbă în totalitate atitudinile în societate, chiar şi obiectivele pe care şi le propusese. Se întâmplă acest lucru, întrucât cel botezat este o persoană chemată de Dumnezeu pentru a face voinţa Lui sfântă. Nimeni nu este marcat de Domnul Iisus ca să-şi continue propria viaţă, ci Dumnezeu are un ţel pentru aceasta.

Dacă va da ascultare chemării Lui şi va îndeplini idealul lui Dumnezeu va fi fericit şi prin mijlocirea mărturiei sale, alţii vor cunoaşte aceeaşi fericire alături de Iisus. Domnul se arată în această lume doar prin intermediul cuiva plin de Duhul Sfânt, acesta fiind obiectivul pentru care persoanele sunt botezate.

Unul dintre cele mai mari obstacole ale botezului cu Duhul Sfânt se arată atunci când scopul candidaţilor este contrar celui al lui Dumnezeu. Un mare număr de persoane caută acest botez fără să dorească o relaţie personală cu El. Altele îl doresc pentru a putea decide, pentru a îndruma şi pentru a avea putere în comunitatea creştină şi pline de mândrie spun că au fost botezate şi sunt la fel de spirituale ca celelalte.

145

Motivele pentru care dorim să primim Duhul Sfânt vor hotărî dacă îl vom primi sau nu. Când cineva caută de mult timp botezul, dar nu-l obţine, îl sfătuiesc să-şi revizuiască obiectivele şi scopurile, să vadă dacă acelea Îl mulţumesc pe Dumnezeu sau doar satisfac instinctele sale carnale şi diavoleşti, dacă o face în conformitate cu voinţa sa sau cu a Celui care îl cheamă.

Nimeni nu are un interes mai mare de a ne umple cu Duhul Sfânt decât Domnul Iisus, căci a spus: „Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare. El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi.’’

Ioan 16:13-14 Cu cât vor fi mai multe persoane pecetluite cu Duhul Sfânt, cu atât mai mult Îl va cunoaşte lumea pe Domnul Iisus şi sfânta Lui voinţă faţă de fiinţele omeneşti, ţinând cont de faptul că lucrurile divine se pot discerne numai din punct de vedere spiritual, adică prin intermediul Duhului Sfânt.

146

Cea mai mare dorinţă a celor pecetluiţi cu Duhul Sfânt Fără umbră de îndoială, noi putem spune că cea mai deosebită trăsătură de caracter a celui botezat cu Duhul Sfânt este iubirea faţă de celelalte persoane.

Această iubire este cel mai important principiu creştin care depăşeşte toate interesele noastre particulare. Este mai mult decât un simplu sentiment de prietenie sau cordialitate între persoane. Este o pasiune puternică şi neînfrânată în sensul de a aduce persoanelor mântuirea veşnică prin intermediul Domnului Iisus.

Este o dorinţă puternică şi profundă de a scoate oamenii din teribila dramă în care se găsesc în această lume, pentru a-i conduce către o viaţă nouă, de puritate şi sfinţenie veşnică, în comuniune constantă cu Dumnezeu.

Dacă candidatul la botez prezintă o sete puternică de a câştiga suflete pentru Împărăţia lui Dumnezeu, botezul se va face mult mai repede decât îşi imaginează.

147

Blasfemia împotriva Duhului Sfânt, păcatul de neiertat Duhul Sfânt este persoana care ne convinge de existenţa păcatului în viaţa noastră şi ne îndrumă către Mântuitor. Dacă cineva aduce o ofensă prin orice tip de blasfemie Duhului Sfânt, cu cuvinte care insultă Sfânta lui Persoană, nimeni nu-l va mai putea convinge de păcatele sale, deoarece Duhul Sfânt renunţă la el definitiv. În toate fiinţele omeneşti, fie ele religioase sau nu, există în colţul cel mai ascuns al inimii lor o foarte mică flacără de credinţă care îndreptată către Dumnezeul cel Viu va face să le curgă prin vene o viaţă plină în toate aspectele şi această mică flacără este pusă acolo chiar de Domnul Iisus, prin Duhul Sfânt.

Dacă cineva vorbeşte împotriva Duhului Sfânt, acesta se va îndepărta de acea persoană care va ajunge să cadă într-o totală răceală spirituală, altfel spus, nu va mai găsi nici un motiv pentru a căuta Duhul Sfânt, pe Dumnezeu. Pentru ea, Dumnezeu sau nimic este acelaş lucru.

Tocmai de aceea , Domnul Iisus ne mustră spunând: „Adevărat vă spun că toate păcatele şi toate hulele pe care le vor rosti oamenii li se vor ierta; dar oricine va huli împotriva Duhului Sfânt nu va căpăta iertare în veac: ci este vinovat de un păcat veşnic.”

Marcu 3:28-29

148

Păcatele comise împotriva Tatălui sau a Fiului pot fi iertate, pentru că Duhul Sfânt este Cel care ne conduce către căinţă. Dar dacă păcatul este împotriva Duhului Sfânt, iar El este Unicul care posedă această putere, cine ne va mai conduce către căinţă?

149

Episcopul Edir Macedo este fondatorul şi liderul Bisericii Universale a Împărăţiei lui Dumnezeu, biserică evanghelică ce a luat naştere în Brazilia, în anul 1977, iar astăzi este prezentă în mai mult de 80 de ţări.

Un respectat orator şi conferenţiar, episcopul Macedo este de asemenea scriitor, cu numeroase titluri publicate, multe dintre ele depăşind trei milioane de exemplare vândute. În câmpul teologic, s-a evidenţiat între ceilalţi preoţi evanghelici atât în Brazilia cât şi în lumea întreagă, ajungând să aibă gradul de Doctor în Divinitate (D.D), în Teologie (Th.D) şi în Filosofie Creştină (Ph.D).

Lucrările sale, după cum poate observa cu uşurinţă cititorul, sunt de un stimul inegalabil al creşterii în Cuvântul lui Dumnezeu.

În această carte inspirată de Duhul Sfânt, Episcopul Macedo, urmăreşte ca prin învățăturile practice să îi orienteze pe toți aceia care doresc să urmeze exemplul Domnului Isus și odată urmat, vor ajunge unde însuși Isus a ajuns, adică, în gloria lui Dumnezeu.

Cu siguranță aceia care se dedică cititului și practicării acestor învățături devin instrumente în mâinile lui Dumnezeu.