„Până acum, oamenii n-au găsit alt drum spre adevăr, decât greşeala.”
NICOLAEIORGA
editura PIM Iași, 2021
Str. Luca Arbore nr. 10A
telefon: 0741-190974
email:sanmedicalcenter@gmail.com
Referendştiinţific:ȘtefanPopescu
Consiliereditorial:IoanPîrvulescu
Secretarderedacţie:ViorelDonțu
Culegereşicorectură:ConstantinCocea
Tehnoredactare:MihaiBotez
Coperta:FlorinG.Frunză
Editura PIM
Editură acreditată CNCSIS – 66/2010
Șoseaua Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 109, Iaşi –
Tel.: 0730.086.676, 0732.430.407
Fax: 0332.440.715
email: editura@pimcopy.ro
www.pimcopy.ro
700497
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României BOTEZ, MIHAI
Teoria abstractului sau sfârşitul lumii a avut loc deja / Mihai Botez, Constantin Cocea. - Iaşi : PIM, 2021
Conţine bibliografie
ISBN 978-606-13-6212-7
I. Cocea, Constantin
1
,,Unii oameni mor pentru o idee, alţii n-au idee pentru ce mor.”
THEODORPALADI
editura PIM Iași, 2021
,,Universul are proprietățile pe care le are și pe care omul le poate observa, deoarece, dacă ar fi avut alte proprietăți, omul nu ar fi existat pur și simplu.”
PAUL DIRAC
4
PREFAȚĂ
„În orice lucru, dacă natura nu ajută, este greu ca știința și silința să facă vreun progres.”
MONTAIGNE
Amplul studiu de excepție prezentat ,,TEORIA ABSTRACTULUI SAU SFÂRȘITUL LUMII A AVUT LOC DEJA” este conceput ca o punte de legătură într-o perspectivă istorică de asumat de omenirii cu privire la viitorul anticipat de acțiunile trecute și prezente ale științei, artei sau cunoașterii spre un viitor eventual asumabil civilizației lumii actuale. Declarați dinainte vinovați cu toții, de-a valma, noi, oamenii, printr-un mecanism național/internațional, vrând-nevrând democratic, evaluat de cea mai mare parte a opiniei publice mondiale ca legitim, constatăm că devenim zi de zi tot mai mult victimele propriilor idealuri și năzuințe; nu înseamnă că nu am putea fi vinovați de noi înșine, doar pentru că nu vrem sau nu putem mereu realiza eficient un mod mai echitabil de a supraviețui împreună, omul și natura, deoarece ca pentru oricine altcineva, și pentru noi, semenii contemporani, când prezumția de nevinovăție trebuie să funcționeze integral și nu ambiguu. Raporturile socio-economice spectaculoase, deși nu mereu aceasta a fost intenția celor care au inițiat acest joc nespectaculos al globalizării, ne-a cuprins pe toți, și niciodată nu vom putea cu adevărat să putem a evita influența ideologiilor, tradițiilor, obiceiurilor, religiilor, educației și culturii, modelelor economice atât de diverse, prin care s-a realizat într-un mod relativ civilizația actuală menită, iată, să justifice, aproape exclusiv interesele și, mai ales, puterea celor care aleatoriu se află la conducere, integral bogăția economică a lumii; a fost gândită aproape exclusiv ca un instrument, ce să asigure legitimitatea populară a celora ce domină la un moment dat jocul politic, pe plan internațional, iar Organizația Națiunilor Unite a creeat cumva și aspecte perverse, mai ales pe timp de criză. Iar Sfârșitul Lumii ar putea reprezenta o astfel de criză, o criză definitivă și ireversibilă, când nu mai contează că ești
5
oricine, un împărat, rege, dictator feroce sau președinte, de ce nu, un ultimul cetățean turmentat. De unde și senzația traumatizantă, în ultimă instanță, că lumea noastră, așa cum a fost legitimizată prin mecanismele instituționale cunoscute și acceptate mutual, din timpuri imemoriale, se prăbușește, prin prezența noastră efectivă și afectivă, ca un semn al îndoielii, nu departe de unul al întrebării, într-un incert absolut, iar când incertitudinea devine singura certitudine posibilă, atunci totul devine posibil. Cei care vor supraviețui următorilor ani și schimbărilor bruște petrecute la nivelul Planetei noastre, vor fi singurii, care vor mai avea șansa de a învăța câte ceva, este adevărat poate prea târziu, uneori, din propriile greșeli trecute și viitoare. Dacă mă întrebați pe mine, eu nu cred în noțiunea de Sfârșitul Lumii, dar încălzirea globală, poluarea, alimentația ultrarafinată ori foametea, apoi Internetul utilizat abuziv și intensiv, comerțul liber cu arme, răspândirea necontrolabilă a centralelor nucleare și a drogurilor, boala depresiei, ori sistemul speculativ al economiei mondiale, războaiele permanente pentru accesul la resursele energetice tot mai puține ale Pământului, inclusiv resursele de apă, alimente, lipsa permanentă a conștiinței lumii, când este vorba de ecosistem, fac să mă gândesc temător și plin de resentimente la viitor. Iar dacă nu vom ține cont de aceste avertismente, atunci toate predicțiile vechilor mayași, ale tuturor prorocilor mai mult sau mai puțin păgâni și ale oamenilor de știință au toate șansele să se îndeplinească, să devină o realitate sumbră, terifiantă, chiar fără a se fi îndeplinit la data sau ora fixată, indiferent de exactitatea, corectitudinea, modul mai mult sau mai puțin științific în care datele producerii efective au fost prognosticate, concepute, calculate, indiferent de cine și cum.
6
Universitatea Tehnică „Gh. Asachi “ – Iaşi,
Prof. univ. dr. Lorin CANTEMIR
România
de poţi să-ncătuşezi gându-ţi ucigaş şi laş... când toţi din jur capul şi-l pierdură inima-ţi înveninând cu lacrimile lor de ură...
de poţi în tine-ncredere să ai, în timp ce prietenii de altădată, neîndurători te-au părăsit demult, dar i-ai iertat, pentru ceea ce-au ajuns şi sunt...
de poţi s-aştepţi, făr' s-osteneşti în delăsare şi nici de minciună-ntinat, să nu dai frâu liber, mâniei tale...
de poţi s-arăţi, ceea ce eşti, nici un tu prea bun sau prea deştept, iar de visezi, din vis-stăpân legitim, tu nu-ţi faci adept, de viaţa-ntreagă şi clipa de moarte, poţi să le eternizezi, pe-acelaşi cântar să le aşezi...
de poţi adevărul, rostit de-al duşmanilor desfrânate oşti... răstălmăcit minţilor bolnave,
să-l auzi împletit cu-nşelăciunea, în curse uriaşe pentru proşti... de poţi să ai curajul a privi
7
ruina, ce întunecă privirea-ţi slabă, într-o ireparabilă toamnă veştejită de-atâta osteneală; veşnicie a bătrâneţii în sărăcia de senin, ce-mpotmolintu-te-a-n venin... având frântura-ndrăznelii, de-a te-ntoarce cu ochii largi spre cer, iar cu mâinile înţărânate, palate a ctitori din efemer...
de poţi pe-un mărgăritar-de-zar, averea-ţi, moştenită s-o rişti şi atunci, sfârşind în evaziv, să proclami, regatu-ţi: pierdut-definitiv, iar trupul vlăguit, sclav absolut...
să ţi-l mai biciuieşti năprasnic, rănind, în fapt, nimicul gras, ce-n lăcomie ţi-a rămas...
de poţi umple cântecul nemăsurat al infinitului acela de minut, măcar cu paguba-penumbre a zeităţii noi, din 61 de secunde, atunci al tău va fi PĂMÂNTUL
şi tot ceea ce există-n EL... ba, mai mult, vei şti în cele din urmă...
că eşti, într-adevăr, un om, un OM, atât...
şi nu o turmă!1 … 1 Alt „IF”, o parodie originală - dr. Mihai Botez (n.a.).
8
Cap. I. SFÂRȘITUL LUMII, O DATĂ OARECARE DIN ISTORIA UMANITĂȚII, O IMPRESIE SAU UN DEZASTRU ÎN PLINĂ DESFĂȘURARE
„Lumea va dispărea din aceeași cauză, punctuală, din care a apărut.”
1. Creștinismul, oracolele, Internetul și Sfârșitul Lumii
Istoria Creștinătății, după cum se știe, nu prevede o dată certă legată de Sfârșitul Lumii: „Dar despre ziua aceea și despre ceasul acela nimeni nu știe, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci doar Tatăl Nostru, Bunul Dumnezeu” - Marcu 13:31-32; în timp ce alte religii tradiționale nu aduc nici măcar vorba despre o cifră cât de cât exactă [7, 12], cu privire la Sfârșitul Lumii, au existat de-a lungul timpurilor numeroase încercări, mai mult ori mai puțin științifice, individuale sau colective, de prezicere a unei date sigure, de luat în seamă. Astfel, nu cu mult înainte de Naşterea lui Hristos (anul 4 î.H.), trăia într-o peşteră din Grecia Antică vestita sibilă Pythia, prezicătoare a lui Apollo, care îşi scria viziunile după ieşirea din transă, direct pe niște frunze de stejar.
,,Sibilele” erau femei considerate a fi înzestrate cu darul profeției, în general preotese ale zeului Apollo, iar numărul lor a variat în cursul timpurilor, de la 4 la 10. Cea mai vestită prezicătoare ar fi fost, se pare, Sibila din Cumae (Italia), care a trăit mult timp și, pe măsură ce îmbătrânea mai mult, se spune că devenea mică la trup, însă tot mai
înțeleaptă. Lucius Tarquinius Superbus a fost al șaptelea și ultimul împărat (!) al Romei, fiu al lui Priscus și ginere al lui Servius, era de origine etruscă. În timpul domniei sale etruscii au atins apogeul puterii lor. Spre deosebire de toți ceilalți regi de înaintea sa, Tarquinius a folosit violența, uciderea și terorismul pentru a menține controlul asupra Romei antice; a abrogat reformele constituționale antecedente creeate de predecesori; singurul fapt benefic Romei a fost tocmai completarea templului lui Jupiter, început de tatăl său, Priscus. A înlăturat și distrus
9
MIHAI BOTEZ
toate relicvele sabine de pe Stânca tarpeiană, înfuriind populația Romei. A ajuns pe tron printr-un asasinat, când s-a sprijinit exclusiv pe forța armelor. În încercarea de a slăbi puterea aristocrației a redus numărul senatorilor, a purtat lupte împotriva volscilor și a cucerit prin șiretenie orașul Gable. În vremea sa, se încheie asanarea mlaștinilor prin construirea marelui canal colector (Cloaca maxima) și este realizat marele templu de pe Capitoliu [5, 6], consacrat triadei Iupiter - IunonaMinerva; se menționează că exact lui Lucius Tarquinius Superbus2 i-ar fi fost oferite integral, cu reală încredere, toate ,,Cărțile sibiline”, între care erau adunate integral prezicerile despre viitor (oracolele), precum și o serie de alte prescripții religioase, atunci foarte respectate la Roma. În afara sibilei din Cumae au mai existat și alte sibile vestite la Delphi (Pythia), ca Dydima ori Samos etc., dar cea mai mare parte dintre previziunile menționate au fost colecţionate strict şi păstrate, în ceea ce a reprezentat Templul lui Jupiter3 . În una dintre viziuni, o prezicătoare grecoaică a anunţat, că viaţa pe Pământ va avea nouă perioade a câte 800 de ani, iar conform acesteia, omenirea tocmai traversează ultima
2 Plebea Romei nu au mai putut tolera domnia sa tiranică, când a permis violul Lucreției, o patriciană romană, de către fiul său. Rudă a Lucreției, Lucius Junius Brutus (strămoș al lui Marcus Brutus), a convocat Senatul și l-a expulzat pe Tarquinius și monarhia din Roma, în anul 510 î.H. După înlăturarea lui Tarquinius, Senatul a votat ca niciodată să nu mai fie permisă domnia unui rege și a reformat Roma într-un guvern republican, în 509 î.H., iar Lucius Junius Brutus și Lucius Tarquinius Collatinus, un membru al familiei Tarquinius și văduvul Lucreției, au devenit primii consuli ai noului Guvern al Romei. Acest nou guvern îi va conduce pe romani în cucerirea majorității lumii mediteraneene și va supraviețui pentru următorii cinci sute de ani, până la domnia lui Iulius Cezar și Augustus (n.a.)
3 Templul lui Iupiter Optimus Maximus, cunoscut și ca Templul lui Iupiter
Capitolinul, prima reședință a Primului dintre zeii romani, era situat pe vârful Capitoliului, colina de la poalele căreia, potrivit mitologiei, Romulus a hotărât să construiască Roma. Acest Templu roman, denumit Templul lui Iupiter cel Foarte Bun și Foarte Mare, era dedicat triadei Iupiter, Iunona și Minerva, dar denumit, prin prescurtare Templul lui Iupiter sau Templul lui Iupiter Capitolinul (n.a.).
10
perioadă6; pe lângă cele menționate, ea avea să prevadă ascensiunea fulminantă a Împăratului Constantin şi Naşterea lui Iisus Hristos, cu 20 de ani înainte de data producerii Evenimentului, și i-a îndreptăţit astfel pe foarte mulţi istorici să o considere, cu adevărat, o excepţională vizionară7 .
2. De la prorocii păgâni de pe tot cuprinsul Terrei, oameni de știință celebri, sociapați criminali, până la reprezentanți cu ranguri religioase mari, escroci veroși, de-a lungul Istoriei Omenirii, mulți au prorocit aparent argumentat, un punct de vedere privind
Sfârșitul Lumii
Secta eseniană a evreilor asceți a văzut revolta împotriva romanilor, din anii 66 - 70 d. H., ca fiind bătălia finală dinaintea venirii lui Mesia pe Pământ, s-a bătut și o monedă, pe care era descrisă mântuirea Israelului, la acea dată. Mai târziu, Hipolit din Roma, Sextus Julius Africanus și Sf. Irineu de Lyon au prezis [1, 4], dimpreună, Întoarcerea lui Iisus exact în anul 500, iar una dintre preziceri a fost bazată argumentat pe dimensiunile Arcei lui Noe8 . Și mai mulți mari clerici au
6 O perioadă calculată ulterior de istorici și arheologi, ce ar corespunde perioadei imediate, de după anul 2000 (d.H.) (n.a.)
7 „Există cu adevărat un cod al lui Da Vinci, însă nu este cel făcut celebru de Dan Brown”, a menționat Sabrina Sforza Galitzia. Potrivit cercetătoarei, acest „cod” al lui Da Vinci ar avea legătură cu semnele zodiacale şi folosirea celor 24 de litere ale alfabetului latin, pentru a reprezenta cele 24 de ore ale zilei
de înțeles, Sabrina Sforza Galitzia a studiat și manuscrisele lui Da Vinci iniţial, în calitate de cercetător la Los Angeles University of California (UCLA), iar acum lucrează chiar în cadrul arhivelor Vaticanului (n.a.)
8 Noe este un personaj din Biblia ebraică și din Vechiul Testament al creștinilor, al zecelea patriarh după Adam, despre care se relatează în Cartea Genezei (Facerea) și în Întâia Carte a lui Moise din Biblie. Nu se cunoaște cu siguranță dacă și când a trăit, dar ar fi viețuit în jurul anului 3300 î.H. Existența lui nu este dovedită, fiind la origine probabil un personaj mitologic sumerian (Ziusudra), preluat apoi de evrei și de alte popoare (n.a.)
11
–
Lumii, la o mie de ani de Creștinism (Apocalipsa Mileniului), între care și Papa Silvestru al II-lea, iar imediat au avut loc năucitoare revolte în Europa, iar zeci de mii de pelerini habotnici au început să se îndrepte agitați spre Ierusalim. Papa Inocențiu al III-lea, care a murit în 1216, a prezis că Lumea se va sfârși la 666 de ani, după răspândirea Islamului (1284). Un grup de astrologi din Londra (la 1 februarie, 1524) au prezis ca Lumea se va sfârși printr-o Inundație Imensă, ce va începe la Londra, iar bazându-se pe calcule riguroase făcute de ei, încă din luna iunie a anului precedent, preventiv, peste 20.000 de londonezi și-au abandonat locuințele și s-au îndreptat îngroziți spre zone mai înalte, de pe Insulă.
Miguel Servet (1511 - 1553) cunoscut și ca Miguel de Villanueva, a fost un savant umanist, iar preocupările sale cuprindeau numeroase științe, ca astronomia și meteorologia, geografia, juristprudența, studiile biblice, matematica, anatomia și medicina (în Medicină, Michel Servet a fost descoperitorul circulației pulmonare - Mica circulație), iar ca teolog a dezvoltat un protestantism radical, refuzând să accepte dogma Trinității (Sfânta Treime). În plină epocă a Inchiziției a exprimat și a argumentat convingerile sale [2, 7], că Tatăl, Fiul și Sfântul Duh sunt ființe separate, nu manifestări distincte ale lui Dumnezeu, publicând mai multe lucrări teologice: ,,Despre erorile Trinității”, ,,Dialoguri despre Trinitate” și ,,Despre justiția din Împărăția lui Hristos”. El a purtat o incitantă corespondență cu însuși Jean Calvin (promotor al Reformei protestante), exprimându-și deschis convingerile religioase, fapt care i se va dovedi fatal; în cartea sa intitulată „Restaurația Creștinismului”, un recunoscut reformist spaniol7 , aduce însă și o dată sigură la cunoștință Omenirii, că domnia diavolului în această lume a
7 Va fi denunțat Inchiziției, pe data de 17 iunie 1553, Marelui Consiliu de la Geneva, ce îl condamnă pentru erezie „..din cauza celor 17 scrisori remise Sfântului Oficiu, ca o pâră a lui Jehan Calvin, un predicator milostiv și supus din Geneva”; refuză să își renege convingerile, drept pentru care Miguel Servet a fost ars perugul format din propriile cărți, ce au ars până la ultima pagină scrisă, conform mărturiilor vremii, la Geneva, 27 octombrie, 1553 (n.a.)
12
început cu anul 325 d.H., adică o dată cu Consiliul de la Niceea8 și se va încheia după 1260 de ani, adică exact în 1585. La acest prim conciliu (sinod) ecumenic au participat, după unele mărturii 200, după altele 318 episcopi din tot ținutul creștin, mai puțin de la iudeii creștini și cei de la Biserica Mar Thoma. Deși protoortdocșii câștigaseră evident disputele anterioare, în urma definirii mai precise a ortodoxiei creștine, ulterior au fost învinși în secolele al IV-lea și al V-lea de succesorii reformiști, cu propriile arme, fiind în cele din urmă declarați eretici, nu pentru că ar fi combătut idei privite drept incorecte, ci pentru că poziției retrograde ideologice inițiale îi lipseau precizia și rafinamentul teologic cerut, pentru împăcarea unor teze contradictorii acceptate simultan de tot mai mulți teologi, inclusiv unele referiri la Sfârșitul lumii, pe care nu l-ar putea prezice Nimeni, altfel ar deveni proscris. Tot atunci, Sinodul a discutat [1, 2] în contradictoriu și problemele ridicate de Arius din Alexandria. Acesta susținea că Iisus din Nazaret nu ar fi fiul lui Dumnezeu născut din Veșnicie, ci doar o creeatură a lui DumnezeuTatăl, care în singurătatea Sa l-ar fi creeat pe Iisus și l-ar fi înfiat, ulterior. Discuția centrală a acestui Sinod se poartă în jurul termenului de ,,homoousios” (consubstanțial, de aceeași ființă). Arius propunea formula ,,homiousios” (de ființă asemănătoare), în sensul că Iisus ar fi primit o ființă asemănătoare Tatălui și nicidecum aceeași ființă. De asemenea, doctrina ariană susține că: ,,a fost o vreme când Fiul nu exista”, adică Fiul ar fi fost o creeatură superioară, dar totuși doar o ,,creeatură”. Exact acest lucru e lămurit de Sinodul I de la Niceea: Iisus Christos este,,de o ființă” (homoousious) cu Tatăl Ceresc. Fiul este ,,născut, iar nu făcut”. Primele opt articole ale simbolului nicenoconstantinopolitan reprezintă formula dogmatică adoptată de acest sinod. Din punct de vedere ecumenic ,,Credo”-ul (Crezul) de la Niceea
s-a exprimat împotriva ereticilor arianiști, pentru prima dată la nivelul
8 În 325 împăratul Constantin cel Mare a convocat Primul Conciliu ecumenic al Bisericii creștine, care a pus bazele dogmatice și canonice ale acestei religii, definind mai precis dogmele creștine drept răspuns la provocarea reprezentată de erezie.Toți episcopii prezenți s-au declarat de acord cu pozițiile teologice majore propuse de protoortodoxie, dat fiind că în acel moment alte forme de creștinism fuseseră „deja excluse, suprimate, reformate sau distruse”. (n.a.).
13
întregului Imperiu Roman și a apreciat necesitatea recunoașterii Sfintei Trinități (Dumnezeu, Iisus Hristos și Duhul Sfânt) ca Piatră de Temelie a religiei Imperiului Roman, Ortodoxismul catolic, iar arianismul era potrivnic acestei dogme și era adoptat doar de triburile germanice ce intrau în contact cu civilizația romană. A reprezentat unul din motivele ce-i determinau pe unii catolici din Roma anilor 500 să-i denumească pe arianiști ,,barbari”. Ar mai trebui de precizat că abia sub Theodosiu(s)-I în 380, la Tessalonic și în 381 (la Constantinopol) se va legaliza imperial (ecumenic) Ortodoxia Catolică. Theodosius va da în acest sens, în anul 380, Edictul ,,De fide catholica” ca un semn bun al sprijinului imperial pentru Orthodoxie. Se consideră că acest conciliu (Niceea) a fost prezidat de Alexandru, Papă al Alexandriei. În general este acceptat că au participat 318 episcopi, dar cifrele variază (Socrate Scolasticul, Epifanie de Salamina și Eusebiu de Cezareea vorbesc despre 250; Eustațiu de Antiohia: 270; Atanasie de Alexandria, circa 300; Gelasiu de Cizic, peste 300). Istoricii moderni sunt de părere că numărul de 318 episcopi este amplificat simbolic, probabil în legătură cu numărul bărbaților înarmați ai lui Avraam din Geneză (14,14). În lucrarea sa „Cartea Profețiilor” lansată în 1501, Cristofor Columb a prezis că Lumea se va sfârși curând, pentru că aceasta ar fi fost creeată în anul 5343 i.e.n., și va dura 7000 de ani, iar presupunând că nu exista anul 0, însemna că Sfârșitul Lumii [3, 11] ar fi trebuit să vină fix în anul 1658. Matematicianul Michael Stifel9 a calculat că Ziua de Apoi va începe la ora 8 dimineața a zilei, atunci și-a dat obștescul sfârșit, în zorii zilei când tocmai sfârșise calculul propus, efectuat pe parcursul a mai multor ani (19 octombrie 1533). Însuși Martin Luther 10 a prezis că
9 Michael Stifel (1487 - 1567) a fost călugăr german, profesor de matematică la Universitatea din Jena, reformator protestant și matematician, a devenit un susținător timpuriu și fervent al lui Martin Luther (n.a.)
10Martin Luther (1483 -1546), pastor și doctor în teologie, a fost primul reformator protestant ale cărui reforme au dus la formarea Bisericii Evanghelice-Luterane. Primele idei ale Reformei protestante au fost enunțate de Martin Luther în 1517, în calitate de preot catolic și profesor de exegeză biblică la Universitatea din Wittenberg; excomunicarea sa din Biserica Catolică a survenit în anul 1521 (n.a.)
14
Sfârșitul Lumii va avea loc nu mai târziu de anul 1600. Matematicianul Jakob Bernoulli a prezis că o cometă va distruge Pământul, pe 5 aprilie 1719. Parlamentul Statului Connecticut, din Noua Anglie (SUA) a decretat Sfârșitul Lumii pe 19 mai 1757, când văzduhul s-a întunecat relativ brusc, ceea ce a fost interpretat [1, 7, 9], inițial, ca un semn divin al sfârșitului vremurilor, ulterior cauza acestui eveniment ar fi fost interpretată ca fiind fumul și incendiile de pădure, vântul, o ceață deasă, adunate toate într-o formațiune noroasă teribilă (o tornadă majoră). În orașul Leeds din Anglia (1806), o găină a făcut ouă pe care scria
„Hristos va veni!”, dar ulterior s-a descoperit că a fost o farsă. Proprietara găinii, Mary Bateman, a scris textul pe ouă cu o cerneală corozivă, după care a reintrodus ouăle în oviductul găinii. Profeta Joanna Southcott, în vârstă de 64 de ani, a declarat că era însărcinată (!) cu copilul lui Iisus Hrisos, care se va naște pe 9 octombrie 1814 (ce coincidea în viziunea ei cu prima Zi de Apoi); femeia a decedat chiar în același an, iar necropsia a dovedit că nu era însărcinată. În anul 1730, Johann Albrecht Bengel11, când a declarat, că pe baza unui studiu atent a profețiilor biblice, Ziua de Apoi va veni în anul 1836, avându-l ca Papă pe Antihrist iar pe francmasoni, reprezentând astfel pe profeții falși din ,,Revelații”.
George Rapp, fondatorul societății americane „Armonia”, a predicat că Iisus Hristos se va întoarce în timpul vieții sale, mai exact în ziua în care și-a dat obștescul sfârșit, cuprins de o emoție deosebită (a făcut infarct), fix pe 7 august 1847, în ziua anticipată. Charles T. Russelle12 a
11 Johann Albrecht Bengel (1687 - 1752), cunoscut și sub numele de Bengelius, a fost un cleric luteran și un erudit savant, cunoscut pentru ediția ,,Noului Testament” grecesc și comentariile sale extrem de documentate (n.a.)
12 Charles Taze Russell, (1852 -1916) a fost un comerciant american din Pittsburgh - Pennsylvania care a pus bazele organizației religioase Martorii lui Iehova, este cunoscut ca fondatorul revistei religioase ,,Zion's Watch Tower and Herald of Christ's Presence” în 1879, respectiv ca inițiator și fondator al uneia dintre primele Societăți Biblice din Statele Unite, ,,Zion's Watch Tower Tract Society”, în 1881 (n.a.)
15
prezis întoarcerea lui Iisus Hristos în anul 1874, iar după această dată a reinterpretat predicția spunând că, de fapt, Iisus Hristos s-a întors într-o formă invizibilă. Camille Flammarion13 a prezis că apariția, din 1910, a cometei Halley „va impregna crunt atmosfera și va distruge viața de pe Planetă Noastră”, iar în acea perioadă guvernul francez a comercializat pastile anticometă, ce au fost vândute împotriva gazelor toxice, salvând bugetul țării pe acel an, considerat anterior compromis. După alții, Lumea Nouă avea să fie distrusă de inundații teribile, pe 21 decembrie 1954, susține lidera (Dorothy Martin) unei secte ce crede în OZN-uri, numită și „Frăția celor șapte raze”, iar la dezbinarea grupului - după ce predicția nu s-a adeverit - ea însăși a devenit eroina [2, 7] unei cărții publicată în 1956: „Când profeția nu se împlinește”. Charles Milles Manson (1934 - 2017) a fost lider criminal de sectă, un cetățean american (SUA). La mijlocul anului 1967, el a format ceea ce a devenit cunoscută sub numele de „Familia Manson”, o comunitate cu sediul în California. Secta Familia Manson este numele prin care a fost cunoscut grupul lui Charles M. Manson și adepții săi, în California anului 1960. Grupul era format din tineri din diferite părți ale Statelor Unite ale Americii, care trăiau în comunitate în diferite părți ale Los Angeles, pentru a se stabili ulterior pe o proprietate cunoscută sub numele de Spahn Ranch, dedicându-se în primul rând drogurilor, abstinenței și idolatriei față de conducător. Manson14 a prezis insistent, că un război rasist , unul Apocaliptic va avea loc în 1969, și a ordonat crimele TateLa Bianca într-o abominabilă încercare de a declanșa Apocalipsa, după
13 Nicolas Camille Flammarion (1842 - 1925) a fost un astronom și un scriitor prolific, cu peste cincizeci de titluri, incluzând lucrări de astronomie, multe romanenotabile de ficțiune timpurie, și lucrări despre cercetări psihice, subiecte conexe; a publicat revista L’Astronomie (începând cu 1882) și a subvenționat un Observator privat, la Juvisy-sur-Orge, Franța (n.a)
14 În august 1969, membrii grupului, ca urmare a ordinelor lui Manson, au comis o serie de crime în Los Angeles, cel mai cunoscut caz fiind cel al actriței Sharon Tate; după arestarea liderului și a ucigașilor, grupul a continuat să apară în Media americană pentru furturi și jafuri, atacuri comise, încă până prin anii 1970 (n.a.)
16
cum prorocise. Se pare că Manson și-a bazat predicțiile pe interpretarea complet arbitrară a versurilor [4, 9] din albumul omonim al trupei The Beatles15 . Dar fondatorul Brahma Kumaris, Lekhraj Kirpalani16, a făcut numeroase numeroase predicții false despre un alt Armaghedon al convingerilor sale religioase, numite intern - ,,Distrugere”, iar externpentru prozeliți - „Transformare”. În timpul Distrugerii, liderii Brahma
Kumaris spun că Lumea va fi perfect purificată, activând mai multe date „exacte”cu referire la Sfârșitul Lumii, când restul Omenirii va fi ucisă de războaie nucleare și/sau civile monstruoase, dezastre naturale, alte nenorociri, între care scufundarea tuturor continentelor, cu excepția Indiei, când toate celelalte religii vor fi de asemenea nimicite, cu tot cu enoriași, așa că doar credincioșii proprii vor supraviețui și vor moșteni
Pământul, pentru 2500 de ani; aceste predicții au fost în general ascunse [1, 11, 15] credincioșilor din afară, iar după ce nu s-au adeverit, au fost șterse (reinterpretate) în arhivele sectei.
15 Se pare că, în mod deosebit, John Lennon a afectat imaginea grupului The Beatles, el reprezentase un model pentru Manson, încă dinainte și mai ales după ce a afirmat, într-un interviu, că Religia Creștină este pe moarte, susținând că formația Beatles este mai populară decât Iisus Hristos; în cele din urmă, și-a cerut scuze, după ce a fost criticat foarte dur de largi mase religioase creștine, după ce albumele lor au fost interzise și arse în țări ale Americii de Sud și au primit repetate amenințări cu moartea din partea unor grupuri precum Ku Klux Klan (n.a.).
16 Lekhraj Kirpalani (1876 - 1969) - Kirpalani a început să predice sau să conducă propriile sale grupuri religioase, încă din 1936, atrăsese aproximativ 300 oameni în comunitatea sa, mulți dintre prozeliți fiind semeni foarte bogați. Conform afirmațiilor sale, aducea în orice discuție că reprezintă o ființă spirituală superioară (Shiv), care i-ar fi intrat în corp și vorbește prin el, iar comunitatea l-a acceptat ca pe un adevărat mijlocitor al lui Budha și, ca atare, vorbirea sa în dodii i-a oferit ulterior posibilitatea de a transmite reciproc mesaje de mare importanță, în cadrul sistemului său de credință și al mișcării religioase formate astfel; la un moment-dat (1950) a avut niște viziuni și s-a retras din activitatea religioasă autoimpusă, revenind la o existență exclusiv spirituală (n.a.)
17
Isaac Newton a fost unul dintre marii savanți ai lumii care au prorocit Sfârșitul Lumii, după anii 2000
Marshall Applewhite, lider al sectei Heaven's Gate (Poarta Raiului), a declarat, pe data de 26 martie 1997, că o navă spațială secretă s-ar afla pe coada cometei Hale-Bopp17 și a susținut că sinuciderea este „singura cale de a evacua onorabil Pământul”, încât și membrii sectei sale să poată să ajungă la bordul navei, iar de acolo să fie aduși la un „nivel existențial supra-uman”. După emiterea profeției M. Applewhite și încă 38 din discipolii săi s-au sinucis în colectiv. O prorocire atribuită lui Nostradamus, ce menționa că „Regatul terorii” va reveni din ,,Cer” în anul „1999 și 7 luni” a creeat o accentuată și surprinzătoare panică mondială, atunci înregistrându-se o creștere a mediei sinuciderilor în lume [7, 16], urmare a unei depresii generale creeate de presa ce a făcut cunoscută această interpretare a scrierilor secrete ale lui Nostradamus. Isaac Newton este savantul aflat la originea teoriilor științifice ce vor revoluționa știința, în domeniul opticii, matematicii și în special al mecanicii. În 1687 publica lucrarea ,,Philosophiae Naturalis Principia
17 Marea Cometă Hale-Bopp (C/1995 O1) a fost probabil cea mai urmărită cometă a secolului al XX-lea, și una dintre cele mai strălucitoare din ultimele decenii, a putut fi observată cu ochiul liber pentru o perioadă record de 18 luni. Hale-Bopp a fost descoperită încă din 23 iulie 1995, la o foarte mare distanță de Soare; deși previziunile cu referire la strălucirea cometelor este dificilă, Hale-Bopp a satisfăcut și depășit prezicerile, la trecerea la periheliu, pe 1 aprilie 1997 (n.a.)
18
Mathematica”, în care a descris ,,Legea atracției universale”și, prin studierea legilor mișcării corpurilor, a creeat bazele Mecanicii Clasice, a fost primul care a demonstrat că Legile Naturii (Legile Întâmplării, argumentate matematic și filosofic în lucrarea de față, prin Teoria Abstractului) guvernează atât mișcarea Pământului, cât și a altor corpuri cerești, intuind că orbitele pot fi nu numai eliptice, dar și hiperbolice sau parabolice. Tot el a arătat că lumina albă este o lumină compusă din radiații monocromatice, fiindcă Newton a fost fizician, înainte de toate. Laboratorul său uriaș a fost domeniul astronomiei, iar instrumentele sale geniale au fost metodele matematice, unele dintre acestea fiind inventate de el însuși, urmare a unei intuiții deosebite. Newton nu s-a lăsat antrenat de latura pur astronomică și matematică a activității sale, ci a rămas de preferință fizician [2, 19]. Totuși, însuși Isaac Newton18 a prezis în cartea sa, intitulată „Observații pe marginea profețiilor lui Daniel și a Apocalipsei după Ioan”, că Mileniul lui Iisus Hristos va începe o dată cu anul 2000.
Tynnetta Muhammad, redactor al ziarului „Nation of Islam” a prezis că sfârșitul lumii va fi în anul 2001. În perioada august-octombrie 2011, și în jurnale de prestigiu ale vremii, s-au exprimat alte temeri alarmiste, cu privire la cometa Elenin19, în traiectoria acesteia, dintre Pământ și Soare, ce va cauza notabile perturbări ale scoarței terestre, determinând cutremure masive și valuri seismice, iar alții au prezis chiar, că Elenin se va ciocni de Pământ, pe data de 16 octombrie 2011.
18 Isaac Newton (1643 - 1727) a fost un renumit om de știință englez, alchimist, teolog, mistic, matematician, fizician și astronom, președinte al Royal Society. În aceasta constă neobișnuita lui tenacitate și în economia gândirii proprii; până la Newton și după el, până în prezent, omenirea nu a mai cunoscut o manifestare a geniului științific de o forță și de o durată atât de mare (n.a.)
19Elenin (C/2010 X1) este o cometă descoperită de astronomul amator rus Leonid Elenin, la 10 decembrie 2010, prin intermediul observatorului astronomic robotizat (ISON) de lângă Mayhill, New Mexico, SUA. În momentul descoperirii cometa avea o magnitudine aparentă de 150.000 de ori mai slabă pentru a fi observată cu ochiul liber. Leonid Elenin a estimat că nucleul cometei are un diametru de 3-4 km (n.a.).
19
Un video viral [9, 13], pe YouTube, publicat și de cunoscutul canal SF „Profețiile sfârșitului de timp” a declarat, că lumea se va termina pe 29 iulie 2016, când s-a prezis o inversare bruscă a polilor Pământului, ceea ce ar cauza smulgerea instantanee a Atmosferei de pe suprafața terestră, ar rezulta un Vacuum, rezultând un „nor în cascadă” ce va acoperi Planeta, iar un mega-cutremur va definitiva Sfârșitul Lumii.
Sfârșitul Lumii s-ar produce prin căderi halucinante de meteoriți [13, 18], începând cu 2116, potrivit unor calcule făcute de oameni de știință germani, după date preluate direct din calendarul mayaș, iar altă profeție se referă la anul 2239, conform unor scrieri ebraice străvechi, când Mesia ar trebui să apară, la 6000 ani de la creearea lui Adam, atunci Lumea ar putea deveni cu totul alta, ulterior distrusă integral, fix după 1000 ani de chin cumplit. În sfârșit, după alte studii, anul fatidic
Final prorocit ar fi identificat cu 3797 - dată anunțată de Nostradamus
în lucrarea sa mult controversată: ,,Scrisoare către fiul meu Cezar”.
Acum 517 ani, pe 14 decembrie 1503, a venit pe lume Michel de Nostredame, cunoscut sub numele de Nostradamus, pe teritoriul de azi al Franţei [4, 19], dintr-o familie de evrei, ce s-au creştinat cu un an înainte de naşterea lui, din cauza persecuţiei la care erau supuşi de regele Ludovic al XII-lea. Deşi considerat de contemporani un şarlatan, Nostradamus a fost în primul rând un mare erudit al epocii, iar conform calculelor sale, data Apocalipsei este calculată (prezisă) exact în ziua de 1 octombrie 2436, de menționat că a studiat asiduu și limba latină, greaca, ebraica, matematica, astronomia şi astrologia; a susţinut teoria coperniciană potrivit căreia Pământul este sferic şi gravitează în jurul Soarelui, cu 100 de ani înainte (!) ca Galilei să fie persecutat pentru aceeaşi credinţă. Când avea 19 ani, s-a decis să studieze Medicina, s-a înscris la o celebră şcoală din Montpellier, dar înainte să apuce a-şi termina studiile, localitatea în care locuia şi împrejurimile au fost cuprinse de ciumă, iar Nostradamus a trebuit, în aceste condiții, să părăsească Universitatea, să înceapă a trata bolnavi, în plină epidemie. Încă de pe atunci, a aplicat o metode fitoterapeutice, pentru că nu era de acord cu tratamentele aplicate de ceilalţi medici contemporani, care practicau curent arta sângerării abundente a pacienţilor și clisma. Şi-a continuat apoi studiile, iar după 7 ani, a plecat din Montpellier, tocmai pentru că devenise acolo un medic controversat, prea revoluţionar, care
20
refuza să le provoace sângerări [5, 18] pacienţilor săi. În 1538, ciuma s-a răspândit şi în Agen, locul în care Nostradamus se stabilise împreună cu soţia sa şi cei doi copii. Deşi a tratat mii de pacienţi, Nostradamus nu a putut să-şi salveze propria familie, atât soţia cât şi copiii săi au fost răpuşi de ciumă. A urmat o perioadă total nefastă pentru Nostradamus și familia noii sale soţii, destul de înstărită, când Inchiziţia l-a acuzat de erezie, apoi s-a certat cu cel mai bun prieten al său, gazda sa din Agen, și a luat drumul pribegiei. Cam în această perioadă încep să apară primele sale profeţii, iar după mai mulţi ani, lui Nostradamus îi merge vestea de profet şi este chemat, în 1556, la curtea regală, de regina Caterina de Medici20. Se pare că regina a fost foarte impresionată de profeţiile lui şi mai ales de cele referitoare la soarta copiilor, adeverite după moartea soţului ei, regele Henric al II-lea. Trei ani mai târziu, în 1559, profeţia legată de moartea regelui se adeverise, iar regina i-a acordat câteva titluri nobiliare, o generoasă redevenţă lunară. Nostradamus suferea de gută şi de artrită şi se pare, din această cauză, că şi-a prezis chiar propria moarte, avertizându-şi valetul, când s-a dus la culcare, în seara zilei de 17 iunie 1566, că nu-l va mai găsi viu a doua zi, dimineaţa.
20Caterina de' Medici (n. 13 aprilie 1519, Florența - d. 5 ianuarie 1589, Blois) a fost regina Franței și soția regelui Henric al II-lea al Franței, precum și mamă a trei regi aparținând Casei de Valois. S-a născut în Italia, purtând numele de Caterina Maria Romola di Lorenzo de' Medici, iar mai târziu a trăit în Franța sub numele Catherine de Médicis. Mai întâi regină, apoi regentă a Franței, Caterina a fost o figură emblematică a secolului al XVI-lea, numele său fiind legat de războaiele religioase (n.a.)
21
Ultimul catren din Centenar – v. text
Nostradamus şi-a scris profeţiile în urma unor meditaţii pe un trepied de bronz, în timp ce privea fix către o flacără de lumânare. Catrenele sale, organizate în centenare, ce nu au nicio legătură cu perioada de 100 de ani, pe care o denumesc, se referă la seriile de câte 100 de catrene, pe care le conţin, sunt scrise în limba franceză, dar conţin multe cuvinte latineşti, greceşti şi ebraice, iar să le descifrezi [7, 15] este nevoie de foarte multe cunoştinţe, deseori interpretarea acestora reprezintă mai degrabă un hazard. Unii cercetători21 au observat că, în unele părţi, primele două versuri ale catrenelor se referă la o anumită perioadă, iar ultimele două, la o cu totul alta; nu este o regulă generală, dar este cert că profeţiile lui Nostradamus nu sunt scrise cronologic şi nici nu oferă date strict istorice. Sunt mai degrabă poezii, cu metafore şi figuri de stil, ce se referă la evenimente din viitor, foarte greu de identificat.
Nostradamus (1503 – 1566)
Totuşi, referindu-se la unele evenimente, Nostradamus oferă și date precise - an, lună, zile, iar pentru unele personaje dă chiar nume
21Timp de 3 ani, Nostradamus a scris peste 900 de catrene și centurii despre prezicerea viitorului. În aceste lucrări, Nostradamus prevestește despre viitorul lumii, 70% din acestea se apreciază ca fiind împlinite până în prezent.
Prevestește despre domnia lui Napoleon, despre al II-lea Război Mondial, despre ascensiunea lui Hitler, despre asasinarea Președintelui american John F. Kennedy, apoi despre aselenizare, într-un alt catren celebru, Nostradamus ne vorbește despre ,,cerul în flăcări”, ,,noul imens oraș”, ,,un trăsnet uriaș” și ,,doi frați răpuși”, iar mulți care au analizat acest catren au concluzionat că ar fi vorba despre atentatele din 11 septembrie 2001 (n.a.)
22
concrete (catrenele despre care se crede că s-ar referi la Hitler, de exemplu, unele conţin numele de Hister, pe care îl numeşte fiu al Germaniei). Dar profeţia care i-a sporit faima, în mod deosebit, lui Nostradamus s-a petrecut în anul 1700. După moartea Gânditorului, s-a crezut mult timp [7, 14] că în mormântul său se află un înscris cu cheia rezolvărilor tuturor enigmelor din ,,Profeţii”; a fost deshumat în anul 1700, dar înăuntru nu s-a găsit nimic edificator22. Este foarte greu de spus, care este ultima previziune a lui Nostradamus, pentru că profeţiile sale nu sunt redactate în ordine cronologică, iar pentru foarte multe evenimente nu se oferă niciun fel de dată; de unde o fi rezultat anul 3797, ca ultima dată prezisă de Nostradamus, nu se ştie, şi nici nu s-au studiat Profeţiile în amănunt, cel puţin până astăzi. Cert este că Nostradamus nu a prezis în niciun fel de Apocalipsă. Scrierile lui pur şi simplu se opresc într-un anumit punct.23 Că n-a previzionat mai departe de data respectivă sau că şi-a dat obştescul sfârşit înainte să vadă mai departe, situația o putem regăsi [7] în cea mai mare parte din catrenele lui Nostradamus, foarte bine organizate, cu facsimilul original, din primele ediţii (franceză) şi alăturat, traducerea în limba engleză; ultimul catren din ultimul centenar sună aşa (după compararea formei originale şi a traducerii din limba engleză):
Rivers, streams will be obstacles to evil, The old flame of anger unappeased: To run in France; this as of oracles, Houses, manors, Palace, shaven sect.
22 Cu o excepţie (!): pe pieptul scheletului său rămăsese o amuletă pe care era
înscris: 1700,,Eu am interzis, începând de azi, viitorul omenirii!”(n.a.)
23 În catrenele sale folosește noțiuni și denumiri folosite des în prezent, dar care nu existau la vremea respectivă. De exemplu, citind în ,,Centurii” numele unei țări ca Italia, pentru noi nu ar fi nimic ciudat, dar regatul Italiei ia ființă mult mai târziu, iar după Vlaicu Ionescu, cel mai renumit cercetător al operei și vieții Profetului; și despre România se pomenește, în termeni istoric inexistenți atunci (n.a.)
23
Râuri, fluxuri nu vor mai fi obstacole în calea răului, Iar vechea flacără, eternă a furiei nu se va mai opri Până în Franţa, aceasta este, iată, previziunea mea, Atunci case, palate pulverizate, totul în haos va sfârşi.
Mayașii ar fi prezis foarte exact [1, 7, 18], amănunte surprinzătoare, privind inclusiv (1498/20.09, 1707/28.10, 1896/15.06, 2011/11.03)
marele cutremure din Japonia, după cum afirmă un grup de cercetători niponi și Marea Criză Economică Mondială6, cutremurele din Japonia, ce vor provoca valuri mari ,,cât munții” și vor şterge așezăminte de pe hartă, Criză nucleară cubaneză, războiul din Libia, din 2011, dar mai ales datele despre Marea Criză economică, un alternativ Sfârșit al lumii, ce a reprezentat o perioadă cruntă de existență a lumii capitaliste, datorată mai ales supraproducției [4, 9, 15], din anii 1929-1933, ce s-a caracterizat acut, printr-o scădere dramatică a activității economice mondiale; deoarece Criza economică a avut niște efecte devastatoare, atât în țările puternic industrializate, cât și în cele mai puțin dezvoltate, ale căror economii depindeau în cea mai mare măsură de exporturile de materii prime, de nivelul comerțului mondial, ce a scăzut rapid, la fel cum au scăzut și veniturile personale, veniturile bugetare și profitul din afaceri. Orașele din întreaga lume au suferit puternic de pe urma Crizei, în special cele care depindeau de industria grea [7, 9], activitatea în construcții, care a fost practic oprită, iar zonele rurale au suferit în urma scăderii prețurilor mărfurilor agricole, peste 60%. Interesant este un alt subiect dezbătut în calendarul Civilizaţiei Maya, ce prevesteşte sfârşitul existenţei Umane, ulterior anului 2000, un moment în care ar începe Numărătoarea inversă pentru prima din cele şapte profeţii [24]. Astfel, susţinătorii fervenți ai acestei teorii macabre, arată cum deplasarea axei
6 Marea depresiune economică în diferite țări ale globului s-a încheiat în momente diferite. Societățile bazate pe democrația liberală au ieșit extrem de slăbite din criză și dictatori, precum Adolf Hitler au ajuns la conducerea unora dintre cele mai puternice state, și au pregătit condițiile politico-militare pentru declanșarea în 1939 a celui de-al Doilea Război Mondial (n.a.)
24
terestre sau cutremurul din Japonia25, urmare a îndeplinirii unei prime profeţii: ,,Pământul va fi afectat major și dezastruos de schimbările Soarelui, prin deplasări ale axei de rotaţie”. În ciuda unor coincidenţe ale predicţiilor, cu ultimele evenimente trăite de Omenire, adevărul este că mayaşii indică în scrierile lor, surprinzător pentru mijloacele tehnice disponbile, posibilitatea unor schimbări majore și ireversibile26 .
Din punct de vedere ştiințific, lucrurile par a fi simple, ca interpretare a scrierilor mayașe: spre sfârşitul anilor 2000, polaritatea actuală a Pământului urmează a se fi schimbat. Procesul de mutare a polilor a fost deja pus în evidenţă de sateliţii de observaţie meteo. Consecinţele constau în încălzirea regiunii Arctice prin creşterea temperaturii medii anuale cu 5˚C faţă de media generală a secolului trecut (UPI raportează această creștere încă din februarie - 2006), iar urmarea directă este topirea glaciară şi creşterea nivelului Oceanului planetar. În Australia, cercetătorii au constatat o creştere cu 19,5 cm, între 1870 şi 2004, până la sfârşitul secolului al XXI-lea, creşterea atingând peste 30 cm; cifra nu pare alarmant de mare, însă, dacă se ţine cont de faptul că nu este nevoie de o creştere decât cu un metru a Oceanului planetar, pentru ca Lumea să fie inundată, atunci observăm că problema este cât se poate de serioasă [18, 19]. Și tocmai acest fenomen este descris de vechii mayaşi în cartea lor fundamentală ,,Popol Vuh”, astronomii lor
25 Reamintim, ca urmare a cutremurului, NASA a calculat, că ziua s-a scurtat cu 1,8 μs din cauza rotației accelerate a Pământului; cutremurul din Tōhoku din 11 martie 2011 a fost un seism de magnitudine 9,0 MW, cu epicentrul în regiunea Tohoku din oceanul Pacific, iar tot datorită cutremurului s-a calculat că insulele Japoniei s-au deplasat cu 2,4 m față de poziția anterioară cutremurului (n.a.)
26 Inscripțiile arată că mayașii lucrau cu numere de până la sute de milioane, numere atât de mari încât era nevoie de mai multe linii doar pentru a le reprezenta. Ei au făcut observații astronomice extrem de precise; calculele lor privind mișcările Lunii și planetelor sunt egale sau superioare oricărei alte Civilizații, ce a folosit ca metodă de observare, ochiul liber. În domeniul construcțiilor cunoșteau piramida în trepte, au construit palate, și observatoare astronomice sau construcții religioase (biserici), ce serveau pentru diferite ritualuri, apoi terenuri pentru jocuri cu mingea (n.a.)
25
localizează cu atâta precizie trecerea de la a cincea Lume - la cea de-a şasea, după anii 2000/Cele şapte profeţii ale mayaşilor:
Prima profeţie: După anii 2000, Pământul aşa cum îl cunoaştem azi va fi complet distrus.
A doua profeţie: Vom trăi într-o altfel de lume - pe dos - a crizei absolute, plină de imprevizibil, nenorociri, patime și lipsuri.
A treia şi a patra profeţie: Schimbările climatice vor afecta planeta iremediabil.
A cincea profeţie: Atunci, în ultimul ceas, vom căuta să învăţăm din greşelile noastre, dar va fi prea târziu.
A şasea profeţie: O himeră (stihie) va anunţa o nouă formă de viaţă, alta decât cea umană, ce ne va podidi.
A şaptea profeţie (mai ciudată!). Omul şi Pământul vor învăţa să fie ca o singură fiinţă, şi ne vom reîntâlni cu noi înşine.
Eventualele teorii ale conspiraţiei prin intermediul HAARP (program ştiinţific american ce studiază proprietăţile ionosferei) au fost descrise şi de ziaristul Sharon Weinberger [7, 19], care a calificat acest program american (USA) de investigaţie drept un adevărat ,,Moby-Dick” al conspiraţiilor. Informaticianul David Naiditch a pus pe seama HAARP catastrofele naturale, ce au devastat ţări ca Afganistan sau Filipine în scopuri clar teroriste. În august 2010, mai mulţi fizicieni ruşi au dat vina pe SUA, că se află în spatele valului de căldură, ce le-a afectat ţara provocând incendii, ce au dublat indicele de mortalitate (menționăm că la origine, obiectivul HAARP [9] este de a potenţa, cu atât mai mult, progresele tehnologice ce favorizează radio-comunicaţiile şi sistemele de supraveghere din satelit, precum detectarea de rachete etc.)
26
Calendarul Solar (Haab) - un calendar solar asemănător cu al nostru, dar împărţit într-un ciclu de 365 de zile. Acest ciclu, sau anul mayaş, era împărţit la 18 luni compus din 20 de zile, iar acest calendar folosea la calcularea datei iniţiale a anului în calcularea numărătorii lungi - v. text
Un grup de oameni de stiinţă mexicani şi străini au respins, totuși, teoria că în textele stravechi ale civilizaţiei Maya s-ar regăsi profeţii privind sfârşitul lumii şi mari cataclisme, după anii 2000. În ediţia din mai-iunie - 2010 a revistei de Arheologie Mexicană, editata de Institutul
27
La Institutul Naţional de Antropologie şi Istorie (INAH), expertul Anthony Aveni analizează (în perspectiva anului 2012, ce se apropia atunci) conţinutul calendarelor mayaşe şi ne asigură că la examinarea datelor ştiinţifice şi culturale, predicţiile asupra unui cataclism [4, 15] se dovedesc foarte îndoielnice. Un mare specialist în astronomie şi antropologie de la Universitatea Colgate (New York), Anthony Aveni, şi autorul carţii The end of time: The maya mistery of 2012, susţine că lecţiile istorice şi progresele realizate de mayaşi - şi de alte culturi complexe ale Americii - au doar o atractivitate culturală, intrinsecă [7, 8]. Expertul american a amintit că, în ultimii ani au proliferat viziunile catastrofale atribuite mayaşilor potrivit cărora în 2012 (ulterior 2050) sistemul calendaristic al civilizaţiei Maya va reveni la anul zero (0), pentru a-şi reîncepe ciclul propriu (autonom) de 5.125 de ani. Înaintea de încheierea acestui ciclu, profeţii moderni prevestesc formarea unei găuri negre în centrul galaxiei Calea Lactee, prin alinierea planetelor în linie dreaptă, cu Soarele, ce va rupe echilibrul, emanând o mare cantitate de particule (pulstoni), iar axa magnetică a Pământului va fi modificată complet, și consecinţele vor fi nefaste. În cadrul unui interviu acordat, coordonatoarea Centrului Internațional de studii mayaşe, Carmen Valdez, a și subliniat: ,,Însă legat de scrierile civilizaţiei străvechi Maya, nu a existat niciun fel de profeţie directă cu privire la o eventuală Apocalipsă, după anii 2000!”, iar calendarul civilizaţiei Mayaşe se încheie, ca orice alte calendare, pentru a o lua de la capăt, iar potrivit acesteia, civilizaţia mayaşă avea o filosofie circulară a timpului, iar pentru ei istoria se repetă la un moment dat, după care începe o nouă ,,numărătoare inversă” [15,18]. Experta a explicat că înţelepţii acestei civilizaţii antice şiau calculat calendarul lor, ce expiră la 21 decembrie 2012, pe o perioadă de 5125 de ani, dar niciodată nu au arătat că după această perioadă va veni sfârşitul lumii. O părere similară are şi savantul german Nikolai Grube, de la Universitatea din Bonn, într-un articol despre civilizaţia mayaşă, el afirmă că ,,nu există predicţii despre sfârşitul lumii în scrierile mayaşe, iar oricine va analiza hieroglifele acestei vechi civilizaţii se va convinge fără drept de tăgadă, de absenţa vreunui avertisment scris privitor la o iminenţă posibilă a unui cataclism global, ce ar putea lovi planeta Noastră”.
28
Unii creştini din primul secol au crezut că Isus Hristos va reveni pe Pământ în timpul vieţii lor [14, 18], pentru că Isus a spus adepţilor săi să fie mereu în alertă şi gata în orice moment. Din această convingere a apărut doctrina iminenţei. În momentul în care Pavel s-a convertit la Tesalonic, creştinii erau persecutaţi de Imperiul Roman şi credeau că Sfârşitul lumii a început. Apocalipsa lui Ioan şi Evanghelia lui Ioan sunt astfel considerate de către savanţii moderni creştini, ca fiind scrise la cel puţin un deceniu după căderea Ierusalimului, în anul 70 d.H. şi în special în jurul 90 - 95 d.H.
,,Eu cred că, cu cât vom înainta spre sfârşitul lumii, în România, cu atât Dumnezeu va interveni mai mult în partea aceasta, unde vor rămâne puţini cu El. La început vor să fi mulţi habotnici şi mulţi tineri, care se vor apropia de El, dar până la urmă vor rămâne foarte puţini de partea Domnului Hristos. Cei care vor rămâne creştini până la capăt vor fi puţini, dar vor fi mai hotărâţi şi mai statornici în credinţa lor. Va fi multă dispută, multă îndoială, multă nesiguranţă şi lepădare de Dumnezeu. Mulţi vor da toate pentru una, adică vor renunţa la averi, la maşini pentru a-şi păstra credinţa. Ei nu vor mai avea decât atât cât le va trebui, să supravieţuiască, să nu moară de foame, iar alţii vor trăi prea mult huzur. Va fi multă intimidare şi multă frică, dar în rândurile celor care-L vor mărturisi pe Hristos, până la sfârşit va fi şi cu optimism şi mult curaj“(Arhimandrit Boghiu, 2002).
O cercetătoare de la Vatican susţine că Leonardo Da Vinci ar fi prezis că lumea se va sfârşi la 1 noiembrie 4006, scrie „Times Online“, iar Sabrina Sforza Galitzia a studiat pictura murală „Cina cea de taină”, realizată de Leonardo Da Vinci, pe un perete al Bisericii Santa Maria delle Grazie din Milano, şi a descoperit că opera de artă conţine un puzzle de matematică şi logică, ce l-ar fi descifrat. Astfel, cercetătoarea deduce că Sfârşitul Lumii va veni în urma unui „Potop Universal”, ce va începe pe 21 martie 4006 şi se încheie la 1 noiembrie, în acelaşi an, documentele pe care le-a descoperit italianca ar indica, că acest Potop devastator va reprezenta un Nou Început pentru Omenire. Dar pentru
Sfârșitul Lumii s-au avansat și cifre controversate, urmare a diferitelor metode de prorocire și modalități de calcul, dar în ceea ce privește [5,
29
7] Începutul Lumii, mai există încă multe necunoscute, începând cu autentificarea momentului în care ne aflăm, al prezentului27 , fără de care a avansa date calendaristice devine de neînțeles, dacă nu absurd. Astfel, de exemplu, stabilirea Începutului erei noastre (î.e.n.) s-a făcut în secolul 6 (d.H.) de celebrul Dionysius Exiguus 28 , după un calcul aproximativ al datei nașterii lui Iisus [1]. În calculul calendaristic s-a strecurat însă, de la început, o eroare de 7-8 ani. Iisus Hristos s-a născut
și a trăit în timpul împăraților romani Augustus (27 î.H.- 14 d.H.) și Tiberius (14-37 d.H.), dar numai pe baza Evangheliilor nu se poate determina exact anul nașterii. Matei (2,1) afirmă că Hristos s-ar fi născut în timpul domniei regelui iudeu Herodes cel Mare (perioada de domnie: 27-4 î.H.); înseamna că Iisus trebuie să se fi născut înainte de anul 4 î.H., anul decesului regelui Herodes cel Mare, iar în capitolul 2,2 - Matei29 amintește de o Stea cu o luminozitate neobișnuită, vizibilă în
27 Acum 3,2 milioane de ani, o creeatură unică și deosebită de celelalte specii de animale, pǎșea în ținuturile Etiopiei de azi. Numele ei era Lucia (Lucy) și provenea din specia Australopithecus afarensis, avea 25 ani, o înălțime de 1,07 m (cam cât un copil de azi, la 6-7 ani), cântărea aproximativ 28 de kg și avea un volum cranian redus (3–400 cm³). Principalele însușiri ale ei erau poziția bipedă, putând sǎ-și foloseascǎ membrele superioare pentru balans. Nu avea o locuință amenajată sau unelte, avea comportamentul unui prădător de talie redusă, cu o puternică înclinație spre vânătoarea în colectiv dar era și o culegătoare de fructe, ciuperci sau rǎdǎcini, poate fi consideratǎ astăzi a fi fost adevărata Eva - mama tuturor oamenilor, iar primul ei pas, din poziție bipedă, se pare că a reprezentat și primul pas enorm al omenirii pe Terra, începutul unei lungi călătorii a umanității spre contemporaneitate (n.a.)
28 Dionisie Exiguul (Dionisie cel Smerit, 470 – 545 d. H.) a fost un teolog din secolul al VI-lea, originar din Sciția Minor (Dobrogea de astăzi), care este cunoscut pentru propunerea numărării anilor, începând cu anul nașterii lui Iisus Hristos, sistem de numărare utilizat atât în calendarul iulian cât și în calendarul gregorian, prăznuirea lui se face pe 1 septembrie în calendarul ortodox și pe 4 octombrie în cel catolic (n.a.).
29Matei Evanghelistul (secolul I î.H., Israel -74 d.H., Etiopia) este în tradiția creștină autorul Evangheliei după Matei, una din scrierile Noului Testament. Un apostol a fost numit așa, „Matei” în „Evanghelia după Matei” (Matei 9:9),
30
anul de grație al nașterii lui Iisus, pe cerul Palestinei (Steaua din Bethlehem). În acei ani, pe cerul Palestinei au fost observate numai 2 (două) stele cu o luminozitate mai deosebită: cometa Halley (anul 12 î.H.) și conjuncția planetară dintre Saturn cu Jupiter (conjuncția s-a văzut de la latitudinea de 32° N, latitudinea Bethlehemului, de trei ori, în cursul anului 7 î.H. - la 25 mai, la 3 octombrie și apoi exact pe 4 decembrie). Luca 30 susține însă că Iisus s-ar fi născut în timpul recensământului populației (census) din vremea procuratorului roman
Publius Sulpicius Quirinus (Cyrenius) din Siria (6 - 7 d.H.), când împăratul Augustus [6, 7] a efectuat un amplu recensământ al populației
în toate provinciile Imperiului Roman, dar nu se știe dacă și în regatul vasal Iudeea - romanii efectuau astfel de recensăminte la 14 ani; istoricul evreu Flavius Josephus amintește de un census roman în anul 6 d.H., iar Luca afirma că Iisus a început să predice în al 15-lea an al domniei împăratului roman Tiberius, deci încă din anul 28 d.H., iar
dar și „Levi”, în Evangheliile după Marcu (Marcu 2:14) și după Luca (Luca 5:27). „Evanghelia după Ioan” nu-l recunoaște. Simbolul lui este un înger. Vameș din Galileea, în slujba tetrarhului Herodes Antipas, se spune că ar fi întreprins călătorii misionare în Persia și Etiopia. Tradiția susține că Apostolul Matei ar fi fost asasinat (străpuns cu o spadă, prin spate, în timp ce se afla lângă un altar), din ordinul regelui etiopian Eggipus, în urma unor intrigi de curte. Nu există niciun izvor istoric de încredere ce să arate că autorul Evangheliei după Matei s-ar fi numit în realitate Matei, Evanghelia lui fiind publicată fără nume de autor, în mod anonim (n.a.)
30
Luca Evangelistul este unul dintre cei patru evangheliști, fiind considerat de tradiția creștină autorul „Evangheliei după Luca” și a cărții „Faptele Apostolilor”și este menționat în trei din ,,Epistolele lui Pavel”, unde este descris de Apostol ca „prietenul nostru drag, doctorul”. Părinții Bisericii timpurii ca Ieronim și Eusebiu au afirmat că el este autorul „Evangheliei după Luca” și al cărții „Faptele Apostolilor”, acesta fiind punctul de vedere tradițional al Creștinismului. Lui i se atribuie în mod tradițional Evanghelia după Luca. Ar fi murit în anul 150 d.H., în Theba (Egipt). Totuși, nu există niciun izvor istoric de încredere ce să arate că autorul Evangheliei după Luca s-ar fi numit în mod real Luca, evanghelia lui fiind publicată fără nume de autor, în mod anonim (n.a.)
31
dacă se acceptă nașterea lui Iisus în perioada 6-7 d.H. și se ține seama de faptul că El și-a început activitatea în cel de al 15-lea an de domnie a împăratului Tiberius, înseamna ca Hristos ar fi avut la acea dată vreo 22 de ani, și nu 30 - 33 ani, cum se crede de cele mai multe ori. Ceilalți doi evangheliști (Marcu31 și Ioan32) nu amintesc nimic despre data nașterii lui Isus. După Matei, Iisus s-ar fi născut între anii 12-7 î.H, iar după
Luca, între anii 6-7 d.H. Datele lui Matei par, totuși, mai plauzibile, în acest caz, Iisus Hristos s-a născut în timpul domniei regelui Herodes cel
Mare, pare între anii 8-7 î.H., Dyonisius Exiguus fixând astfel cu 7-8 ani mai târziu data nașterii lui Iisus (ab incarnatione Domini), stabilind
începerea Calendarului Creștin în anul 753 al erei varonice (ab urbe condita), fiindcă Era varonica ab urbe condita fusese propusă anterior, pe data de 21 aprilie 753 î.H., iar calculul fusese efectuat în secolul I î.H., de Marcus-Terentius Varro și Titus-Pomponius Atticus, care au adăugat încă 244 ani (adică perioada de guvernare a primilor regi
31Marcu Evanghelistul a fost un evreu creștinat, din Ierusalim, devenit potrivit tradiției creștine misionar și episcop în Alexandria. Este considerat în mod tradițional unul dintre cei patru evangheliști, lui fiindu-i atribuită ,,Evanghelia după Marcu”. Simbolul său este leul. Relicvele sale se află în Domul San Marco din Veneția, iar Leul, ca simbol al Veneției, provine de la patronajul Sf. Marcu asupra orașului, dar nu există niciun izvor istoric de încredere ce să arate că autorul ,,Evangheliei după Marcu” s-ar fi numit în mod real Marcu, evanghelia lui fiind publicată fără nume de autor, în mod anonim (n.a.)
32Ioan Evanghelistul (10 d.H. – 98 d.H.) este numele convențional pentru autorul ,,Evangheliei după Ioan”. În mod tradițional a fost considerat una și aceeași persoană cu Apostolul Ioan, simbolul său este vulturul, iar datarea ,,Evangheliei după Ioan” între 90-120 d.H., precum și faptul că autorul textului nu cunoaște exact geografia Palestinei, a exclus posibilitatea ca autorul acestei evanghelii să fie o persoană din cercul ucenicilor lui Iisus din Nazaret. În timp ce dovezile asupra identității reale a autorului ,,Evangheliei după Ioan” lipsesc, unii cercetători cred că evanghelia a fost dezvoltată de o școală întemeiată de Ioan, spre sfârșitul secolului I d.H., școala fiind situată în Efes, dar nu există niciun izvor istoric de încredere ce să arate că autorul Evangheliei după Ioan s-ar fi numit în mod real Ioan, evanghelia lui fiind publicată fără nume de autor, în mod anonim (n.a.)
32
romani), la cei 509 ani trecuți de la întemeierea legendară a Cetății
Eterne [1, 2], în anul 753 î.H. Astfel, Era Creștina a lui Dionysius
Exiguus a început cu Anul Nașterii prezumtive a lui Iisus (post Christum natum). În țările vest-europene calendarul lui Dionysius
Exiguus a fost acceptat imediat, în timp ce în țările est-europene s-a introdus mai târziu, spre secolul al XIV-lea. Reconsiderarea anilor dinaintea nașterii lui Isus (ante Christum natum) s-a făcut în secolul al XVII-lea de Denis Petavius, fiind acceptată în Europa pe parcursul secolului al XVIII-lea. Recalcularea efectuată de Denis Petavius nu a luat însă în considerare anul 0, iar eroarea a fost corectată abia în anul 1740 de Cassini, care a adăugat un an suplimentar anilor ante Christum natum 33 . Iar acest mod de calcul, de măsurare a timpului a fost consacrat de către monahul Dionisie cel Mic, care a proclamat anul 754 de la întemeierea Romei, și drept anul naşterii lui Iisus Hristos. Aşadar, Iisus Hristos S-a născut înainte de anul 750 de la întemeierea Romei, adică înainte de primăvara anului 4 î.H.
În consecinţă, calendarul lui
Dionysius Exiguus este în urmă faţă de realitatea temporală, cu 3-4 ani. Din păcate, această greşeală continuă, de atunci, să se perpetueze și în Istoria modernă. Naşterea lui Hristos trebuie localizată în timp cu câţiva ani mai devreme decât prevede calendarul lui Dionysius, deoarece, evident, Dumnezeu nu a mai aşteptat anul 1 sau anul 0 și/sau căderea Imperiului Roman [2], nici sfârşitul Olimpiadelor pentru a-L trimite pe Fiul Său Cel Dintâi născut, în Lume. Cu toate acestea, este limpede că nu L-a trimis deloc „la întâmplare“, într-un moment oarecare de timp, ci făgăduit evident, „la împlinirea vremii“ (Gal. 4, 4).
Dacă vom pune în legătură mărturiile istorice cu cele evanghelice, vom ajunge la concluzii din cele mai sigure. Moartea lui Irod cel Mare este
33 Din punct de vedere istoric şi ştiinţific, acest aspect este înţeles şi judecat greşit, căci anul naşterii lui Iisus nu coincide cu anul 1 (nu există anul 1, î. H. şi nici anul 1 d.H., după cum nu există nici anul 0), iar anul naşterii lui Hristos este legat indirect de anul morţii lui Irod cel Mare, căci Iisus Hristos S-a născut, după cum scrie Biblia, „în zilele împăratului Irod cel Mare“ (Matei2,1, vezi şi Luca - 1, 5). Moartea lui Irod s-a petrecut „cu puţin timp înainte de Paştele“ anului 750 de la întemeierea Romei, adică în primăvara anului 4 î.H., după cum calculăm astăzi (n.a.)
33
legată de un eveniment astrologic, ce a avut loc aproximativ cu o lună înainte de Paştele anului 750, de la întemeierea Romei (anul 4 î.H.), este vorba de o eclipsă de Lună vizibilă de la Ierihon, eclipsă pe care astronomii moderni au localizat-o în preajma datei de 13 martie a anului 4 î.H. Despre acest fenomen astronomic ne informează şi Iosif Flavius34 , care semnalează că „în acea noapte, Luna lipsea de pe cer“; în acea zi mai trăia încă împăratul Irod, care la puţin timp după producerea Eclipsei, a ordonat uciderea Fiului lui Dumnezeu [2, 7], iar la cinci zile după acest ordin, a murit şi Irod. Paştele acelui an a fost sărbătorit în ziua de 11 a lunii aprilie, din anul 4 î.H. În conformitate cu aceste informaţii, moartea lui Irod ar trebui localizată între datele de 13 martie şi 11 aprilie ale anului 4 î.H. și cu cea mai deplină certitudine, la concluzia că moartea lui Irod a survenit între data de 20 martie şi 9 aprilie a anului 4 î.H. Alteori se impune să apropiem Evenimentul naşterii lui Iisus Hristos mai degrabă de moartea lui Irod decât de limita temporală impusă a „celor doi ani“. Aceasta înseamnă că Iisus S-a născut spre finalul anului 5 î.H. ori la începuturile anului 4 î.H., iar ca o imediată consecinţă, stabilirea pe 25 decembrie a Marii Sărbători a Crăciunului ne precizează, mai exact, tocmai ziua Naşterii Domnului
[3, 4], fără a preciza însă cu exactitate şi anul, deoarece Domnul nu S-a
născut în anul 754 de la întemeierea Romei (sau, după alte calcule, în anul 1), ci în anul 749 ori 750 de la întemeierea Romei, adică în anul 5
î.H sau 4 î.H ( pentru precizări, î.e.n. - începutul erei noastre - se referă la o dată aleasă convenţional, pentru începutul ,,erei noastre”, și folosirea pare în regulă; î.H./d.H. ar trebui însă să impună o decalare de 3 sau 4 ani, faţă de anul real al naşterii lui Iisus Hristos, deci nu este superpozabil total peste î.e.n., aşa cum este folosită azi în contextul calendaristic contemporan, când putem spune - a se aprecia cifric - fără
34 Iosif Flavius a fost un istoric evreu din secolul I (e.n.), de origine regală și preoțească, prizonier la romani și sclav la 30 de ani, a fost eliberat și promovat la rangul de sfetnic imperial roman, la 33 de ani. Opera sa este estimată a fi un important document-sursă al istoriei Iudeei, din primul secol al erei creștine, dar după primirea funcției imperiale, poporul său l-a considerat trădător, întrucât devenise colaborator, propagandist și negociator din partea Romei, în tratativele cu liderii evrei (n.a.)
34
să pară ciudat, atunci Evenimentul Naşterii lui Iisus Hristos35 ar fi avut loc de fapt în anul 5 î.e.n., când va părea paradoxal și/sau anacronic să menționăm, că Evenimentul Naşterii Mântuitorului ar fi avut loc în anul 5 î.H, înainte de a se fi născut Iisus Hristos; s-au făcut aceste precizări pentru că, după cum se poate constata facil, există în modul de exprimare contemporan, deja o diferență de 3-4 ani în evaluarea exactă și ca exprimare cifrică, ce ne determină să avem altfel rezerve de înțelegere socială, privind anul la care se referă azi un istoric sau oricare autor [4, 7], indiferent de specialitate, cu referință strictă la un alt domeniu temporal la care se referă eventual, în intenție, cu 0 maximă precizie - anul 036 , adică anul 1 î.H./d.H. etc.). Pentru a nu face vreo referință la Biblie, în anii comunismului se definea Era Noastră (e.n.), ca începând în al XXXI-lea an al domniei lui Octavianus Augustus, fără a se da vreo explicație a motivului alegerii acestui moment, pentru punctul zero (0) al numărării anilor. Atât „e.n.” cât și „d.C.” sau „d.H.” au însă exact aceeași semnificație temporală. „AD” este abrevierea expresiei latine Anno Domini, ce are astfel aceeași utilizare ca „e.n.”
35 În clipa în care Irod a fost înştiinţat de către magi de Naşterea Pruncului, până în ziua morţii împăratului, Iisus era în vârstă de o lună, în orice caz, avea mai puţin de doi ani, de vreme ce Irod a dat poruncă să fie ucişi „numai pruncii în vârstă de până la doi ani“(Matei 2, 16) (n.a.)
36 e.n. este o abreviere în limba română a expresiei „era noastră”/e.n. desemnează timpul de după începutul numărării anilor în calendarul gregorian. Conform tradiției, această numărătoare a început odată cu nașterea lui Iisus Hristos, care se consideră că a avut loc în „anul 1 e.n.”, și a ajuns actualmente la anul 2021. d.C. și d.H. sunt acronime ale expresiilor „după Hristos” sau „după Hristos”, abrevieri sinonime cu „e.n.”, cu utilizarerăspândită în lumea creștină, desemnând orice eveniment care a avut loc în timp după anul nașterii lui Iisus Hristos. În concordanță cu ideologia comunistă, această abreviere a fost înlocuită în România cu abrevierea „e.n.” după al Doilea Război Mondial, când România a intrat în sfera de influență a URSS. (n.a.)
35
Înțelepți din Lumea Veche încercând calcule calendare
și cercetând scrieri privind previziuni legate de destinul Omenirii
Perioada numită adesea Era Bizantină, întâlnită cel mai frecvent, sub forma temporal-exprimată de ani de la Facerea/Zidirea Lumii sau ani de la Adam, a constituit cronologia folosită oficial de Imperiul Bizantin
și în bisericile ortodoxe în general, iar în Patriarhia Ecumenică a stat în uz din anul 692 până în 1728. În Țările Române, Era bizantină a fost cu precădere utilizată până spre mijlocul secolului al XVIII-lea, fiind înlocuită treptat, spre mijlocul secolului al XIX-lea, cu era noastră –prescurtat e.n., pe care o socotim de la nașterea Domnului Iisus Hristos.
Însă, derivată din Septuaginta și din tradiția ebraică, Era bizantină/ greacă: Etos Kosmou și/sau Apo Kataboles Kosmou/ latină: Annus Mundi sau Ab Origine Mundi) a fixat data Creeației cu 5508 de ani înainte de Întruparea lui Iisus Hristos, iar astfel se calculează și anii de la Facerea lumii, data Creeației ori începutul Erei bizantine, ce a cunoscut, totuși, câteva corecții până a fost fixată, nu mult înainte de anul 692 e.n., de la primele încercări cunoscute încă din jurul anului 412 d. H.:
36
1. Întâia vârstă a lumii, de la Facerea lui Adam până la Potop, după Septuaginta - a fost de 2262 de ani;
2. A doua vârstă a Lumii, de la Potop până ieșirea fiilor lui Israel1632 de ani;
3. A treia vârstă a Lumii de la ieșire până la Zidirea Templului în anul al 4-lea al domniei lui Solomon – 601 de ani;
4. A patra vârstă a Lumii, de la zidirea Templului până la Risipire, robia Ierusalimului – 424 de ani;
5. A cincea vârstă a Lumii, de la Risipire până la Întâia venire a Domnului nostru Iisus Hristos – 589 de ani.
Deci au trecut 2262 + 1632 +601 +424 +589 = 5508, de la Facerea lui Adam până la Întâia venire a Domnului Iisus Hristos, iar dacă cifra 0 (zero) ar fi fost cunoscută de călugării medievali, calendarul nostru nu s-ar afla într-o asemenea încurcătură [3, 4, 11]. Într-adevăr, în Evul Mediu singurii europeni care studiaseră matematica fuseseră călugării creştini. Erau singurii învăţaţi care mai rămăseseră, iar ei aveau nevoie de matematică pentru două lucruri: stabilirea unor date pentru sărbători, slujbe etc. şi contabilizarea banilor. Pentru a număra bani, trebuiau să ştie aritmetică, iar pentru a se ruga, trebuiau să ştie ora şi data exacte. Drept rezultat, ţinerea evidenţei timpului era vitală pentru susținerea ritualurilor cotidiene, existau rugăciuni diferite, ce trebuiau spuse la ore diferite, ziua şi noaptea, nu în ultimă instanță, calcularea datei potrivite pentru sărbătorirea Paştelui, și nu era o sarcină facilă, din cauza unei nepotriviri între calendarele valabile. Biserica era condusă de la Roma, iar creştinii foloseau calendarul solar roman, care avea 365 de zile (aproximativ), dar Iisus Hristos fusese evreu şi folosise calendarul lunar evreiesc, ce are numai 354 de zile (aproximativ). Marile evenimente din viaţa lui Iisus fuseseră marcate în funcţie de Lună, în timp ce viaţa de zi cu zi se desfăşura în funcţie de Soare, astfel cele două calendare nu coincideau, de aceea era dificil să stabileşti sărbătorile. Astfel, o dată la câteva generaţii un călugăr era desemnat să calculeze datele, când avea
37
să cadă zilele de Paşte pentru următoarele câteva sute de ani. Și astfel, Dionysius Exiguus, născut pe teritoriul Dobrogei de astăzi, fusese unul dintre aceşti călugări și în secolul al VI-lea, Papa Ioan I i-a cerut să extindă tabelele cu anii de stabilire a datelor de Paşti [2, 4]. În timp ce traducea şi recalcula conștiincios tabelele, Dionysius37 a făcut câteva cercetări suplimentare; şi-a dat seama că putea să afle ziua exactă în care s-a născut Iisus Hristos și a ajuns la concluzia, precizată deja, că se afla, la momentul antecalculat, în al 525-lea an după naşterea lui Hristos și hotărăște, anul naşterii lui Hristos să fie numit 1 anno Domini și/sau primul an al Domnului (de fapt, Dionysius a spus că în ziua de 25 decembrie a anului anterior s-ar fi născut Hristos, dar şi-a început calendarul pe data de 1 ianuarie, pentru a se potrivi cu cel roman.); anul următor are 2 anno Domini etc. Însă exista o problemă, de fapt, chiar două, pe deoparte a lui Dionysius, care a determinat greşit data nașterii lui Hristos; sursele concordă când spun că Maria şi Iosif au fugit de mânia regelui Irod - deoarece Irod auzise de o profeţie despre un Mesia, pe atunci Nou-Născut. Însă Irod a murit abia în anul 3 î.H., cu câţiva ani înainte de presupusa naştere a lui Hristos și era evident că Dionysius se înşelase; astăzi majoritatea învăţaţilor cred că Iisus s-a născut în anul 4
î.H., deci Dionysius era cu câţiva ani în urmă, după calculele proprii. În realitate această greşeală nu a fost atât de gravă. Când se alege primul an numit dintr-un calendar, nu are prea mare importanţă care an este ales, atâta vreme cât, ulterior totul devine logic şi se potriveşte, iar o greşeală de patru ani pare nesemnificativă, dacă este constant comisă de toată lumea (convenție), în deplin acord, după cum s-a şi întâmplat dealtfel. Dar calendarul lui Dionysius ridica o problemă mult mai gravă: anul zero(!). În mod normal, nu ar fi trebuit să conteze, deoarece
37Dionisie este prezentat de biograful său, Cassiodor, ca fiind „de neam scit, dar de maniere întru totul romane, fiind foarte priceput la ambele limbi (latină
și greacă), cunoscător perfect al ,,Sfintei Scripturi” și al ,,Dogmaticii”. A intrat de tânăr într-o mânăstire dobrogeană, alăturându-se călugărilor sciți, iar ulterior ajunge la Constantinopol, pentru ca în anul 496 d.H. să fie chemat la Roma, unde a fost hirotonisit ca preot. A trăit mult timp în mănăstirea „Sfânta Anastasia”, dar a lucrat și în cancelaria papală; tot Cassiodor scria că Dionisie preda dialectica în mănăstireaVivarium (Calabria) (n.a.).
38
majoritatea calendarelor din acele timpuri începeau cu anul 1 (unu), nu cu anul 0 (zero). Dionysius nici nu prea avea alternative; nu ştia nimic despre cifra 0 (zero), fiindcă fusese educat după căderea Imperiului Roman, iar oricum romanii nu fuseseră niciodată niște genii ale matematicii. În anul 525, la începutul Evului Mediu, toţi cetățenii țărilor occidentale se agăţau de sistemul numeric incorect al romanilor, iar în acesta nu exista cifra 0. Astfel că, pentru Dionysius38, primul an al Domnului devenise, fireşte, anul I, anul următor - anul II, iar Dionysius a ajuns la această concluzie în anul: DXXV. În majoritatea cazurilor, lucrul acesta nu ar fi provocat probleme deosebite, mai ales că Dionysius nu a fost imediat apreciat pentru Calendarul pe care tocmai îl descoperise, căci încă din anul 525 d.H., intelectualii nu erau prea bine văzuţi de Biserică, iar Papa Ioan murise iar în momentul schimbării de putere ce urmase, toţi filosofii şi matematicienii fuseseră daţi afară din slujbele lor. În orice caz, noul Calendar a zăcut nefolosit timp de mulţi ani. Lipsa unui an 0 (!) a început să ridice deja probleme două secole mai târziu. În anul 731 d.H., în momentul în care tabelele lui Dionysius pentru sărbătoarea Paştelui erau pe cale să expire, Beda, un călugăr din nordul Angliei, atunci le-a extins încă o dată. Este posibil ca aşa să fi intrat el în contact cu realizările lui Dionysius, el a scris chiar o Istorie a bisericii din Britania [4, 5, 7], cu titlul Historia Ecclesistica Gentis Anglorum39 , unde Beda a utilizat noul calendar.
38 Între 2007 și 2012, Papa Benedict al XVI-lea a publicat trei volume, primele două numindu-se ,,De la botez la schimbarea la față” (2007) și ,,De la intrarea în Ierusalim la Înviere” (2011). Printre alte informații controversate, autorul afirmă că Dionysius Exiguus (Dionisie cel Smerit) a greșit, când a calculat calendarul, și că Iisus Hristos s-a născut de fapt cu câțiva ani înaintea datei de referință folosite în prezent, cel mai probabil între 6-4 î.H.(n.a.)
39 Istoria ecleziastică a poporului englez ( Historia ecclesiastica gentis Anglorum ), scrisă de Beda în jurul anului 731 d.H., este o istorie a Bisericilor creștine din Anglia și a Angliei în general; accentul său principal este pe conflictul dintre ritul roman pre-schism și creștinismul celtic, scrisă în latină, se crede că a fost finalizată în 731, când Beda avea aproximativ 59 de ani. Este considerată una dintre cele mai importantereferințe originale ale istoriei anglosaxone, a jucat un rol cheie în dezvoltarea unei identități naționale engleze. (n.a.)
39
Historia Ecclesistica Gentis Anglorum a avut un succes extraordinar, dar îi lipsea ceva cu totul și cu totul fundamental, deoarece Beda şi-a început Istoria din anul 60 î.H., deci cu 60 de ani înainte de anul de referinţă a lui Dionysius. Nedorind să renunţe la acest sistem de datare, a extins calendarul lui Dionysius40 înapoi, cu mult. Pentru Beda, care de asemenea nu era la curent cu cifra 0, înainte de anul 1 d.H. venea, evident, anul 1 î.H., și lipsea anul 0. La prima vedere, acest mod de a număra nu părea atât de eronat, dar cum s-a constatat, inadvertența devine începutul viitoarelor probleme pentru calcularea vârstei unei persoane născute în acele vremuri și/sau pentru numărarea secolelor. Şi aşa a rămas până în zilele noastre: anul zero nu există pur și simplu în Calendar [1, 4, 13], cel puţin nu în calendarul nostru, Creștin. Dar astronomii nu se pot juca cu timpul la fel de uşor cum o poate face restul lumii. Aceştia includ anul zero în calendarul Omenirii, iar astfel standardul ISO 8601 foloseşte numerotarea în funcție de Anul Astronomic, ce include anul 0 şi anii calendaristici sub formă negativă şi/sau pozitivă, iar în acest context, succesiunea normală a anilor
40Dionisie cel Smerit (Dionysius Exiguus) este recunoscut ca fiind cel care a stabilit principiul Anno Domini, folosit atât în calendarul Iulian cât și în cel Gregorian (n.a.)
40
Oracolul din Delphi
conform standardului41 ISO 8601 este: -0002, -0001, 0000, 0001, 0002 etc.
3. Alte Cărți Sacre și multe explicații, alte previziuni referitoare la un posibil Sfârșit al Lumii
Vestita scriere I-ching 42 sau „Cartea schimbărilor” era utilizată frecvent pentru previziuni şi sfaturi de natură socială. Citirea se făcea pe baza unor hexagrame formate din linii continue sau întrerupte existând 64 de combinaţii posibile, dar I-ching a devenit în ultimele secole și un fel de Carte a Apocalipsei. În ciuda faptului că astăzi se insistă pe aspectul filosofic al cărţii, lucrarea a fost utilizată din cele mai vechi timpuri, ca un adevărat oracol, unul ce oferă informaţii [19, 20] despre evoluţia evenimentelor în timp. Cartea era utilizată de suverani şi prinţi, iar importanţa acesteia ar fi atestată, în mentalul colectiv chinezesc, şi de faptul că a supravieţuit incendiului cărţilor ordonat de un împărat nebun, Chin Shih-Huang-Ti. Totul a pornit de la un cercetător scoţian, Mc Canon, care a realizat o reprezentare grafică matematică a celor 64 de hexagrame, ce compuneau I-ching, din care a
41 Organizația Internațională de Standardizare, cu numele scurt ISO, ce vine din limba greacă, unde ἴσος, isos, înseamnă „egal”; în engleză: International Organization for Standardization, o confederație internațională de stabilire a normelor în toate domeniile cu excepția electricității și a electronicii, ce sunt reprezentate de IEC (International Electrotechnical Commission), cu excepția telecomunicațiilor reprezentate de ITU (International Telecommunication Union), iar aceste trei organizații sunt unite în WSC (World Standards Cooperation) (n.a.)
42I-ching (Cartea schimbărilor) face parte din cele Cinci Cărţi canonice / Carte de căpătâi, ce constituie baza culturii şi tradiţiei chineze, mai mult, I-ching este cea mai veche Scrierea acestei cărţi fără pereche în lume este pusă pe seama lui Fu Hsi, strămoşul mitic, cel care ar fi inventat multe alte lucruri utile pentru antichitatea chineză, care ar fi fost martorul unui fenomen miraculos, ce l-a pus în contact cu cele 8 trigrame (Pa-kua), ce constituie structura I-ching (n.a.).
41
reieşit un soi de Hartă a timpului, el a recunoscut un tipar, ce ar fi rezultat din cele 64 de hexagrame pe care apoi le-a transpus într-un grafic, în care se regăseau date importante ale istoriei Omenirii.
Diagrama43 începe din anul 1000 î.H. [16, 20], momentul apariţiei cărţii de referinţă I-ching44, iar pe bună dreptate se afirmă că această Carte conţine esenţa doctrinelor şi mişcărilor culturale și spirituale chinezeşti, a influenţat tot ce s-a realizat ulterior, de unde și importanţa majoră a lucrării, pentru taoism, ce nu poate fi negată.
43 I-ching este o colecţie de 64 de hexagrame. Hexagramele sunt structuri liniare formate din şase linii continue sau discontinue. Liniile continue reprezintă principiul Yang, iar cele discontinue Yin. Cele 64 de combinaţii de linii poartă titluri diferite: Creeativul (Yang), Dificultatea iniţială, Vasul ritual, Mireasa, Progresul, Contemplaţia etc., ce descriu în general situaţii tipice de viaţă, fiecarehexagramă mai conţine câte o judecată (învățăminte), ce oferă indicaţii vizionare asupra Lumii şi Spiritului (n.a.).
44 Legenda spune că în timp ce se plimba pe malul Fluviului Galben, Fu Hsi a zărit ieşind din ape un dragon purtând pe spate semnele celor 8 trigrame pe care le-a copiat desenîndu-le cu degetul pe nisip. De la elaborarea I-ching până la forma de azi au mai participat Regele Wen şi prinţul Chou, care au adus contribuţii esenţiale: formarea hexagramelor, titlurile, judecăţile, concluzii, iar o foarte mare contribuţie a avut-o celebrul Confucius, care i-a ataşat comentarii diverse (n.a.).
42
Richard Wilhelm - celebrul traducător al ,,Cărţii Schimbărilor”
Daoismul este cea mai veche religie din lume. Fondatorul ei, LaoTseu (Lao Zi/Zhi), cel mai cunoscut şi mai important dintre înţelepţii daoişti, a scris un tratat intitulat Dao-Te-King, ce a constituit temelia celor 8 stâlpi ai daoismului [16, 20]. Această lucrare este considerată o reprezentare teoretică a daoismului. Formularea aspectelor practice şi funcţionale a fost făcută de alţi înţelepţi, în special de Marele Împărat Galben45. De asemenea, bătrânii învăţaţi46 chinezi au instituit unele tehnici, în scopul de a transforma şi imortaliza corpul fizic. Astfel au apărut cei opt stâlpi ai daoismului sau mai bine-zis cele opt ramuri ale gândirii şi practicii daoismului, reprezentate de cele opt trigrame PaKua47, simbolul daoismului timpuriu, ce fac referire la un sfârşit al Omenescului pe terestru.
45 Huangdi Neijing, cunoscut şi sub denumirea Canonul intern al Împăratului Galben sau Tratatul Interioarelor al lui Huangdi (Nei Ting ), reprezintă cea mai veche lucrare de medicină chineză, cel mai important text medical al Chinei antice, ce acoperă în mod sistematic toate cuceririle medicinei teoretice, filosofiei de până atunci, cuprinzând şi relaţii referitoare la Începutul şi Sfârşitul lumii (n.a.).
46 General doctor Emil Străinu susţine că avem deja trei semne îngrijorătoare, ce vor duce la un scenariu apocaliptic. Pe lângă toate acestea, Pentagonul scoate de la naftalină un raport, publicat încă de pe 22 februarie 2004, în renumitul ziar The Guardian, avertizând populaţia asupra problemei Încălzirii globale şi, bineînţeles, a poluării. Singura specie care va trece peste toate aceste schimbări climatice şi va reuşi să supravieţuiască este cea din vârful lanţului morfic. Numai că acolo nu se mai află omul, ci insectele! (n.a.)
47 Este în acelaşi timp o religie şi o meditaţie prin mişcare, practicantul încercând să fie mereu conştient de corpul său şi de mediul înconjurător, înconjurat de gânduri, conducând mişcarea cu mintea într-o stare de relaxare activă şi alertă. Formele practice, numite Tai Chi Chuan sunt destinate creşterii forţei naturale, creerii unei stări superioare de relaxare şi a unui răspuns intuitiv la lumea exterioară, dobândirea unor abilităţi de înţelegere a armonizării mediului cu cel care o doreşte şi a aducerii practicantului într-o stare superioară de focalizare, disciplină, echilibru în raport cu Universul (n.a.)
43
Cele opt trigrame (Pa-Kua) reprezintă cei opt stâlpi ai daoismului:
1. Dao al filosofiei.
2. Dao al revitalizării.
3. Dao al alimentaţiei echilibrate.
4. Dao al alimentelor uitate.
5. Dao al artei vindecării (terapeuticii)
6. Dao al înţelepciunii sexuale.
7. Dao al stăpânirii de sine.
8. Dao al succesului.
Qi-ul se manifestă sub două forme alternante şi/sau complementare: energia Yang (+) şi energia Yin (-).
În ,,Cartea mutaţiilor “(I Qing) se consideră Yang ca reprezentând [8] căldura, limpezimea, duritatea, rapiditatea, contracţia, masculinitatea, superficialitatea, superioritatea, stânga; în timp ce Yin reprezintă sânge, răceala, pasivitatea, obscuritatea, supleţea, lentoare, relaxare, feminitate, profund, inferior, dreapta. 48 Simbolul Dao49 este un ansamblu în
48 Excesul sau deficitul de energii Yang sau Yin stă la baza multor afecţiuni
și/sau stări, chiar şi a viselor, urmărindu-se prin anumite acțiuni, acupunctură de exemplu, diferite forme de relaxare echilibrarea info(bio)energetică. Este greu pentru mintea şi educaţia noastră europeană, să înţelegem refacerea unităţii dintre aceste doua energii complementare, pentru că nimic nu este
44
care se materializează şi vizualizează niște opoziţii, proporții alternante, complementarităţi şi oscilaţii universale50 . Polul Nord Magnetic (PNM) al Pământului este punctul de pe suprafața emisferei nordice în care câmpul magnetic al Pământului este îndreptat direct în jos [9, 20]. Deși geografic se află în partea de nord a planetei, acesta este, conform direcției liniilor de câmp magnetic, din punct de vedere fizic un „sud” magnetic (PSM). Polul Nord Magnetic nu trebuie confundat cu Polul Nord Geografic (PNG), și nici cu Polul Nord Geomagnetic (PNGM).
PNM se deplasează încet în timp datorită modificărilor magnetice din centrul Pământului. În 2001, poziția sa a fost determinată prin Studiul
Geologic al Canadei a fi lângă Insula Ellesmere din nordul Canadei, la 81.3°N 110.8°V81.3°N 110.8°V; în 2005, poziția a fost estimată la 82.7°N 114.4°V82.7°N 114.4°V. Întâlnim astăzi simbolul lui Dao peste tot, fără să gândim o clipa, ce univers de înţelesuri poartă51 . complet în natură decât raportul Yang/Yin, început/sfârşit, dextrogir/levogir etc. (n.a.)
49 În plan etic, conceptul Dao conduce la teoria non-acţiunii, deoarece înţelegerea adevărată a lui Dao se realizează prin extaz, prin contopirea individuală transraţională cu absolutul, iar de la filosofie se trece, astfel, spre misticism, ezoterism etc. (n.a.)
50 În 2009, PNM se deplasa către Rusia cu o viteză de 55-60 km pe an. Cu toate acestea, geologii nu au reuşit să descopere urme de distrugere în masă, în timpul deplasării actuale a polilor magnetici ai Pământului. De asemenea, nu sau descoperit în timpul cercetărilor nici urme de mutaţii ale florei /șisau faunei din cauza radioactivităţii crescute, inerente unui astfel de proces, ce se extinde de regulă pe durata a sute sau chiar mii de ani. Invocând studii cu privire la planeta Venus, ce nu are un câmp magnetic intrinsec, savanţii susţin că un scut protector magnetic se formează chiar în atmosfera propriu-zisă. Acest lucru a fost confirmat şi în urma unor calcule efectuate la NASA cu privire la Terra (n.a.)
51,,Orice sfârşit este un nou început” (Yang/Yin)(n.a.)
45
4. I-ching și cultura europeană
Cea mai importantă contribuţie la răspândirii acestei lucrări „Cartea schimbărilor” (I-ching) în Europa a avut-o Richard Wilhelm. Misionar creştin în China şi sinolog, Richard Wilhelm l-a cunoscut personal pe Lao-Nai Hsuan, un descendent al şcolii confucianiste, originare, care l-a ajutat efectiv la traducerea cărţii în limba germană. Mai mult decât o simplă traducere, Wilhelm a adăugat şi comentariile lui Lao la cele 64 de hexagrame. Ulterior, C. G. Jung este cel care propune o versiune în limba engleză [8, 20] realizată în cele din urmă de Carry F. Baynes52 . Tot Jung adaugă acestei versiuni o introducere substanţială, ce explică prin exemple modul cum poate fi consultată [7] și înțeleasă biblic „Iching” , ca o colecţie teribilă de oracole53 . Dar Jung nu se limitează la o prezentare simplă a ,,Cărţii Schimbărilor” şi stăruie în mod deosebit asupra interpretării acesteia nu numai ca o sursă de oracole. El aduce din nou în discuţie Teoria sincronicităţii54, evaluată de el în urma unor
52 Carry Fink Baynes (1883-1977) a studiat medicina la Universitatea Johns Hopkins, devenind o colaboratoarerespectată a lui C. G. Jung. În 1924 a lucrat la o transcriere a manuscrisului lui Jung - Liber Novus. Deși nu a terminat niciodată complet transcrierea, a avut discuții în desfășurare cu Jung despre publicarea posibilă, ce s-a realizat prin articole disparate (fragmente). De asemenea, ea a transcris și editat seminarul lui C.G.Jung, din 1925, când l-a întâlnit și pe asistentul lui Jung - Helton Godwin Baynes , cunoscut de prieteni ca Peter, la Conferința Jungian de la Swanage; s-au căsătorit în 1927, stabilindu-se în Hemel Hempstead - Anglia. Cei doi au colaborat la traducerea lui C.G. Jung în limba engleză, iar în 1929 Cary a întreprins și traducerea IChing a lui Richard Wilhelm, din limba germană (n.a.).
53 Se pare că este cea mai importantă contribuţie la explicarea practicii oraculare extremorientale pentru cultura occidentală modernă (n.a.).
54 Legea sincronicității este un principiu foarte vechi, deşi nu a fost cunoscut dintotdeauna sub acest nume. Unii îi spun jocul noroc/şansă sau coincidenţă și întîmplare. Cu toţii am învăţat la şcoală şi am auzit, citit prin cărţi, despre legea cauzei/efectului. Simplu spus, această lege postulează faptul că orice
EFECT din viaţa fiecarui om are la baza o CAUZĂ (sau mai multe). În plus, orice acţiune are o reacţiune sau mai multe (consecinţe). De aceea este necesar
46
experienţe parapsihologice din cabinetul lui de psihanalist55 . Această teorie, insuficient și/sau greşit asimilată cumva, în esenţă susţine ideea coincidenţelor temporale, ce ar activa secundar toate fenomenele psihice, fizice şi sociale ale umanităţii. Sincronicitatea explică astfel cum este posibil să obţii informaţii pertinente despre viitor utilizând beţişoarele ori monezi (de fapt o adevărată teorie a probabilităţilor, explicitată matematic prin clopotul lui Gauss, de exemplu).
C. G. Jung
Printre altele, C. G. Jung observase deja, că anul căderii Imperiului roman [3, 6, 20] sau cele două războaie mondiale apar marcate grafic, urmare a propriilor calcule, cu o linie descendentă, în vreme ce în dreptul datei descoperirii Lumii Noi56 exista o linie ascendentă. Însă
să urmărim ce efecte au acţiunile noastre de zi cu zi şi ce stă la baza succesului sau insuccesului prezenței noastre individuale noastre cotidiene sau epocale/sociale (n.a.)
55 În manifestările bizare ale întâmplărilor, C. G. Jung afirmă prezenţa constantă a ceea ce el interpretează viața individuală ca un arhetip (de fapt o funcţie vagă - evaluarea constant relativă a evenimentelor practic imposibil de evaluat obiectiv și de integrat unor algoritmi de esență fixă) (n.a.)
56 Un raport bazat pe date științifice riguroase realizat de un fost executiv mondial al industriei combustibililor arată concluzii devastatoare ale studiului realizat în 2018 - Brakthrough National Centre for Climate Restoration.
47
curiozitatea acestui tabel grafic este dată şi de faptul că se încheie în dreptul datei ce îi corespunde calendaristic anilor 2000. Un călugăr din secolul al V-lea, St. Nilus, a făcut profeţii scrise [15] despre secolul al XXI-lea: ,,După anul 1900, spre mijlocul secolului al XXI-lea, oamenii acelei vremi vor deveni de nerecunoscut şi vor înnebuni. Când va veni vremea sosirii Antichristului, minţile oamenilor nu se vor mai gândi decât la plăcerile carnale şi prafuri parfumate cu vise, iar dezonoarea şi lipsa de ruşine vor fi din ce în ce mai puternice. Atunci lumea va deveni de nerecunoscut. Figurile oamenilor se vor schimba şi va fi imposibil să distingi femeile de bărbaţi, pentru că vor fi lipsiţi de ruşine, în haine şi la păr. Morala şi tradiţiile Creştinismului şi Bisericii se vor schimba, iar falsitatea şi lăcomia vor atinge proporţii nebănuite. Adulterul, placerea, homosexualitatea, dorinţele secrete (?)
şi crima vor domina societatea. Oamenii vor zbura prin aer ca păsarile cerului şi vor coborî în adâncurile apelor ca peştii. Şi când vor ajunge la asta, aceşti nefericiţi vor trăi liniştiţi, fără să ştie, săracii, că de fapt sunt urmaşii Antichristului şi atunci se va apropia cu pași uriași Sfârşitul Lumii”, a scris St. Nilus.
Astfel, dacă nu luăm în serios măsurile de combatere a Încălzirii globale, în următorii 30 de ani planeta se va încălzi cu 3 grade Celsius, iar civilizația umană - așa cum o știm - se va autodesființa. Autorii spun că vom fi prinși într-un Pământ asemănător unei uriașe Sere, în care 55% din populația va fi supusă inițial la temperaturi letale, iar oamenii nu le-ar putea supraviețui, vreme de mai mult de 20 de zile pe an. În aceste condiții, ecosistemele se vor prăbuși, inclusiv recifurile de coral, Pădurea amazoniană și Antarctica.
Cantitatea de apă din râurile din Asia va fi redusă tranșant, fapt ce va afecta nu mai puțin de 2 miliarde de oameni. Mai mult, ploile din Mexic și America
Centrală se vor înjumătăți ca volum și frecvență, iar situația creeată va influența în mod direct agricultura. Fenomenul El Nino va fi aproape peste tot, iar în unele zone curenții letali de căldură se vor extinde până la 100 de zile pe an; acest scenariu oferă un indiciu spre o Lume de haos, drumul spre sfârșitul civilizației umane și a civilizației moderne, așa cum le știm - pentru a reduce acest risc și a proteja Civilizația umană, este nevoie de o mobilizare globală masivă de resurse în următorul deceniu, pentru a construi un sistem industrial cu 0 emisii și începerea restaurării astfel a unui Climat mai sigur (n.a.)
48
O altă prezicătoare care a trăit în Anglia la începutul anilor 1500, numita mama Shipton, despre care se spune că ar fi fost jumătate umană/fiinţă supranaturală, vine să susţină pildele/regulile din I-ching, prin oracole consemnate în scris. Ea a anticipat corect moartea lui Henric al VIII-lea, domnia reginei Victoria, Marea Ciumă 57 și/sau ororile celor două războaie mondiale şi Apocalipsa, când conform previziunilor ei, jumătate din populaţia Terrei va pieri spontan. Alois Irlmaier a fost un cetăţean german puțin scrântit, care în anii '50 a făcut predicţii despre al treilea Razboi Mondial. El a prezis ca acesta va începe în Orientul Mijlociu, iar forţele navale se vor desfăşura în Mediterana, unde vor avea loc confruntări violente [7, 12], însă apogeul va fi în Balcani, unde Irlmaier vedea ,,bălţi de sânge”, după ce ,,doi bărbaţi îl vor omorî pe un al treilea, Sus-Pus” . ,,Răzbunarea va veni de undeva, de peste o Apă mare, în acelaşi timp, un Dragon galben, va invada cu bani mulți Alaska şi Canada dar nu va ajunge prea departe.” spunea prevestitorul, cu privire la un presupus Sfârşit al Lumii.
Hildegard von Bingen58 a fost o preacuvioasă măicuţă din secolul al XII-lea, recunoscută pentru contribuţia la muzica religioasă de ritm clasic şi la literatură religioasă. Într-una dintre profeţiile sale a vorbit despre distrugerea Statelor Unite: ,,Înainte de a veni Cometa cea Mare, multe naţiuni, cu excepţia celor bune, vor fi roase de dorinţe malefice. Marea naţiune de peste ocean, cu oameni din triburi diferite, va fi devastată de un cutremur imens, furtuni şi valuri, va fi fărâmiţată iar o
57 Ciuma s-a răspândit rapid în Europa, în câţiva ani a cuprins întregul continent. Până în 1351 se estimează că a ucis puţin peste 25 de milioane de oameni, adică aproape o treime din populaţia lumii Vechi. Regi, bogaţi, săraci, preoţi, tâlhari, copii, nimeni nu era ferit de boală; oamenii încercau să fugă din calea bolii, neştiind că duceau cu ei germenul ciumei pe care îl răspândeau în locuri noi. Astfel, până în 1351 ciuma a pătruns până şi în nordul extrem al Europei (n.a.)
58 Hildegard von Bingen (1098 - 1179) a fost o călugăriță benedictină, stareță din 1136, fiind una dintre cele mai importante reprezentante a misticismului german. Cu toate că a fost femeie, a reușit în Evul Mediu să-și facă reputație și renume într-o lume dominată de un patriarhat accentuat, unde femeile aveau drepturi foarte puține. Gândirea care este exprimată prin operele ei ne conving și azi de potențialul de cercetătoare și de interpretare a unor fapte istorice a femeii din Evul Mediu timpuriu (n.a.).
49
importantă parte se va scufunda. Oceanul va inunda multe alte ţări, aşa că oraşele de pe coaste vor trăi în frică şi multe vor fi distruse, fiinţele vii vor fi omorâte, iar cele care vor scapa, vor muri curând de boli groaznice” Ea a prezis că pacea se va instaura când Franţa va avea din nou rege.
Baba Vanga era o bulgăroaică oarbă şi ciufută, care a trăit între 19111996, a devenit extrem de cunoscută datorită puterilor ei mistice.
Printre prezicerile sale se număra aceea că oamenii vor deveni [15, 18]
nemuritori până în anul 4599 şi 100 de ani mai târziu vor pactiza cu extratereştrii, de pe sutele de planete ce vor fi descoperite. Tot ea a spus că în 4509 oamenii vor comunica direct cu Dumnezeu printr-un Sistem, identificat ulterior cu Internetul. În 2221, în căutare de viaţă veșnică, extraterestră, vom intra în contact cu un fenomen teribil, dar nu a vrut să spună concret despre ce este vorba. Ea a prevăzut, că în 2012 orbita
Pământului se va schimba. Dar a spus şi că în 2010 va începe al treilea război mondial.
La 13 mai, 1917, frații Jacinta (7 ani) și Francisco Marto (11 ani), însoțiți de fetița Lucia dos Santos (10 ani) se aflau cu oile la păscut în apropiere de Fátima, în locul denumit local „Cova da Iria“ („Grota Sfintei Irina“), iar la un moment dat, ei ar fi văzut un fulger, după care ar fi apărut o lumină puternică. Apropiindu-se, copiii ar fi observat in mijlocul luminii conturul unei femei (,,Doamna de Lumină”), Ea i-ar fi îndemnat pe copii să se roage și să revină în același loc în ziua de 13 a fiecărei luni. La 13 iunie 1917 cei 3 copii au revenit, împreună cu alte 50 de persoane. După o oarecare așteptare, copiii au fost văzuți îngenunchind lângă un măslin și vorbind cu cineva nevăzut. La urmă, cu toții ar fi auzit o bubuitură, urmată de ridicarea unui nor deasupra măslinului, ce a dispărut curând, în înaltul cerului; la cea de-a treia apariție, din 13 iulie 1917, au fost prezenți deja 4500 de persoane. Ca și la 13 iunie 1917, martorii ar fi remarcat același nor alburiu, după care fetița Lucia dos Santos a spus că ,,Doamna de Lumină” ar fi promis un miracol pe data de 13 octombrie 1917. La ultima apariție, pe data de 13 octombrie 1917, au fost prezenți cca 70.000 de oameni. Pe 26 iunie
50
2000, al treilea secret al Fatimei59 a fost dezvăluit de celebrul cardinal Ratzinger, ulterior numit papa Benedict60 al XVI-lea. Era vorba despre omorârea unui papă şi despre un oraş important ajuns în ruină. Dar nu s-a spus atunci, se pare, totul. Benedict al XVI-lea, în latină Benedictus PP. XVI, născut Joseph Alois Ratzinger (n. 16 aprilie 1927) a fost al 265-lea Papă al Bisericii Catolice, ales la 19 aprilie 2005 în urma Conclavului din 2005, ca succesor al Papei Ioan Paul al II-lea. În același timp, a deținut funcția de episcop al Romei și suveran al statului Vatican. Este al 265-lea papă în istoria Bisericii Romano-Catolice și primul papă german după 482 de ani (ultimul papă german a fost Papa Adrian al VI-lea, în perioada 1522-1523). Înaintea alegerii sale ca Papă, între 1957 și 1977, Joseph Ratzinger a activat timp de douăzeci de ani ca profesor de teologie la universitățile din Freising-München, Bonn, Münster, Tübingen și Regensburg. Ceea ce nu se ştie este că porţiuni
59 Veniți din toate părțile Portugaliei, dar și de peste hotare, o mulțimea a așteptat miracolul, pe o vreme de ploaie neîncetată. Această ultimă apariție a ,,Doamnei din Lumină” ar fi fost precedată, ca de obicei, de un fulger uriaș, cei 3 copii au îngenunchiat în fața măslinului, vorbind cu Ființa Nevăzută de către ceilalți. ,,Minunea” s-ar fi produs după plecarea ,,Doamnei de Lumină”, ploaia ar fi încetat subit, iar norii grei s-ar fi risipit în câteva clipe. Potrivit relatărilor unora dintre cei prezenți, Soarele a apărut pe cer sub forma unui disc argintiu, ce a început să se rotească în viteză, proiectând fascicule intense policrome. Soarele s-ar fi oprit de trei ori și tot de atâtea ori și-ar fi reluat rotirea; rotirea Soarelui ar fi durat aproximativ 10 minute; pe acel loc s-a construit ulterior o biserică de pelerinaj (n.a.)
60 În anul 1977 devine Arhiepiscop de München și este ridicat la rangul de cardinal, de Papa Paul al VI-lea. În anul 1982 este chemat la Vatican și numit de Papa Ioan Paul al II-lea în funcția de prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței și președinte al Comisiei Pontificale Teologice
Internaționale și al Comisiei Biblice Pontificale, și din 2002 decan al Colegiului Cardinalilor. Aceste funcții le-a slujit până la alegerea ca Papă, în aprilie 2005. După anunțul retragerii, făcut pe 11 februarie 2013, a renunțat la funcție în data de 28 februarie 2013, ora 20.00 (CET), iar noul său titlu este acela de „Papă emerit”, moare 31 dec. 2022, la vârsta de 95 de ani, a anunțat Vaticanul, conform Reuters. (n.a.)
51
din acest secret, scăpat enoriașilor, a fost relevat prin intermediul Maicuţei Lucia; culmea, nu corespundeau nicidecum cu cele spuse în anul 2000, aşa că sunt mulţi cei care cred că Vaticanul a dat publicităţii un document fals [7, 18]. Se spune că adevăratul secret era acela că Papa îşi va pierde credinţa și va înnebuni (?)
Sora Shipton (1488-1561) este desigur considerată cel mai cunoscut profet de pe această listă prescurtată. ,,În jurul lumii - spune ea - vor zbura gândurile oamenilor, ca o sclipire a ochilor, apa va face minuni, ciudate, dar va fi adevărat.”, propovăduia măicuţa, care a prezis şi apariţia vapoarelor: ,,Fierul va merge pe apă, ca un vas de lemn, iar aur mult va fi găsit în pietre numeroase, într-o ţară muntoasă, ce nu se ştie deocamdată”; ,,în acele vremuri îndepărtate, femeile vor avea obiceiul nebun să se îmbrace ca bărbaţii, vor purta pantaloni, şi îşi vor tăia părul, apoi vor zbura prin aer, aşa cum o fac acum vrăjitoarele, pe cozi de mătură”.
Mitar Tarabich era un sârb hâtru, care a trăit între 1829 - 1899. El a prevăzut majoritatea evenimentelor importante din Serbia. ,,După Tito, ţara noastră va fi guvernată de un fel de comisie, dar nu va mai fi la fel. Chiar dacă oamenii vor uita de sărăcie şi foame şi le va fi bine, fraţii vor începe să se urască şi să se gândească la rău. Sârbii se vor separa unii de alţii şi vor spune ca nu sunt sârbi. Cel necredincios se va înfiltra în popor şi în pat cu surorile, mamele şi nevestele sârbilor. Se vor naşte numai oameni slabi şi nimeni nu va fi atât de puternic încât să nască din nou un erou adevărat. ” - spunea el. Bărbatul a prevazut şi apariţia televizorului: ,,Oamenii vor construi o cutie şi înauntru vor fi un fel de imagini ca adevărate, şi în relief, iar apoi va veni nemiluit Sfârşitul Lumii”.
Robert Nixon era un ţăran din Cheshire - Anglia, dinspre sfârşitul secolului al XV-lea. El vorbea rar, bâlbâit şi se bălăbănea serios în timpul expunerii, se credea că este nebun de legat Numai că i-a luat pe mulţi prin surprindere cu predicţiile sale: ,,Un vultur se va retrage întro insulă cu soare, unde frunzele sunt veşnic verzi. Acolo va întâlni o domniţă... ” a spus el. Se crede că este vorba despre Napoleon, a fost surghiunit pe insula St. Elena, în 1815, are și o altă predicţie, ce se pare
52
că se referă la ţigări61: ,,Oamenii vor da scântei pe gură și fum pe nas…”. Pe lângă acestea [7, 15], Nixon ar fi vorbit despre avioane, rachete, PC-uri, leptopuri și călătorii pe Lună: ,,Vor călători cu vase de metal plutind în aer, ce vor avea flame îndărăt şi aparate de înregistrat gândurile.” Când, adus cu forța, a ajuns la curtea regelui Richard al IIIlea a refuzat să mai facă profeţii, cu excepţia, că el însuşi va muri de foame, înainte cu 200 de ani de Sfârşitul Lumii. Supărat tare că Nixon nu vrea să-i prezică nimic, Regele l-a trimis să lucreze la bucătăria regală, unde ulterior din greşeală un servitor l-a încuiat într-o magazie dezafectată, îndepărtată a pavilionul central al palatului princiar, unde a murit de foame după o săptămână.
Alte prorociri, într-o anumită ordine, se referă și la o listă de 112 fraze scurte, atribuite Sfântului Malachy62. Lista cuprinde descrierea fiecărui papă, începând de la Papa Celestine al II-lea, ales în 1143, şi până la Papa numit Peter - Românul, al cărui pontificat se va încheia într-un mod nefericit cu distrugerea completă a oraşului Roma de o molimă cumplită, iar Papa Benedict al XVI-lea, ar fi trebuit să fie cel dinaintea lui Peter - Românul, și uite așa, potrivit altor profeţii, ne-am apropia de Ultima Apocalipsă, iar următorul Papă63 va deveni şi ultimul dinaintea Sfârşitului Lumii.
61 Spaniolii au introdus tutunul în Europa aproximativ în anul 1518, iar Diego Columb menționează un negustor de tutun din Lisabona, în testamentul său, arătând cât de repede s-a dezvoltat traficul cu tutun. Jean Nicot, ambasadorul Franței la Lisabona, descoperă proprietățile antimigrenoase și trimite frunzele de tutun la Paris în 1559 reginei mamă Catherina de Medicis, care devine o consumatoare ferventă, a tutunului de prizat; inițial francezii, spaniolii și portughezii menționează tutunul tranzacționat ca ,,plantă medicinală”(n.a.)
62 Sfântul Malachia (1094 - 1148) a fost un episcop de Armagh, căruia îi sunt atribuite mai multe miracole și profeții, printre care și lista cu următorii 112 papi; a fost primul sfânt irlandez canonizat de un papă (n.a.)
63 Papa Francisc, Jorge Mario Bergoglio, născut la 17 decembrie 1936, în Argentina, este al 266-lea episcop al Romei și Papă al Bisericii Catolice, ales pe 13 martie 2013 de către Conclavul cardinalilor; din 1998 a fost arhiepiscop de Buenos Aires și este primul papă neeuropean, după Papa Grigore al III-lea
53
Mormonii ştiu despre această profeţie interesantă, ce a fost facută încă din 1843 de Joseph Smith, fondatorul religiei [19]. Potrivit lui, descrisă în Apocalipsa după Sf. Ion, un Cal Alb uriaş va salva inițial Statele Unite aflate: ,,într-o criză teribilă, ce va avea loc în America, aşa cum n-a mai fost, iar ţara nu va mai avea Guvern, toţi vor înnebuni, iar tatăl se va întoarce împotriva fiului şi fiul împotriva tatălui. Vor fi scene crude, cu vărsări de sânge, crime şi violuri, foamete cumplită, nu cu mult înainte de Marele Vânt otrăvitor dinspre est, ce va cuprinde nimicitor lumea întreagă...”.
Polul nord magnetic (PNM) se deplasează cu aproximativ 55 de kilometri pe an. A trecut în 2017 de linia internațională a datei, linia de demarcație ce separă două date calendaristice consecutive, iar acum părăsește zona Arctică a Canadei, și se îndreaptă spre Siberia. Această schimbare constantă creează probleme busolelor din smartphone-uri, dar și unor ustensile electrocasnice. Atât avioanele, cât și navele se ghidează în funcție de PNM, deși folosesc această metodă drept una de rezervă. Navigarea prin GPS nu este afectată, întrucât datele sunt transmise prin sateliți, în schimb, armata SUA folosește navigarea prin PNM pentru săriturile cu parașuta, iar numele pistelor aeroporturilor sunt schimbate în funcție de direcția acestora față de PNM. Dar dincolo de oracole, propovăduitori, calendare futuriste, magicieni mai mult ori mai puțin talentați în preziceri sigure, ştiinţa modernă64 vine cu propria viziune asupra datei la care lumea va lua Sfârşit, iar Internetul din acest punct de vedere poate reprezenta mai mult decât un simplu
(731-741), de asemenea, este primul papă originar de pe continentul american și primul papă iezuit (n.a.)
64 Din 1831, când a fost măsurat pentru prima dată, în Arcticul Canadian, PNM s-a mișcat cu 2.300 de kilometri spre Siberia, iar din anul 2000, viteza de deplasare a sărit de la 15 kilometri/an la 55 kilometri/an. Motivul schimbării vitezei de deplasare este legat de turbulențele din lichidul din miezul exterior al Pământului (n.a.)
54
punct de referinţă [13] al previziunilor apocaliptice65 . Daniel Lathrop are numeroase cercetări în domeniul fizicii și geologiei, la Universitatea din California, la Universitatea Berkeley, iar din 1987 face un doctorat în fizică la Universitatea Texas, din Austin (1991). A predat la Universitatea Yale, și ca profesor-asistent la Universitatea Emory a intrat prin concurs la Universitatea din Maryland în 1997, anul când a primit un premiu pentru cariera prodigioasă, ca Președinte al Fundației Naționale de Științe, iar potrivit lui66, în miezul exterior, unul imaginat de el ca un Ocean perpetuu fierbinte din fier (Fe) topit și nichel (Ni), acolo au loc mișcări fundamentale, ce generează un câmp electric, unul meteorologic ce „se schimbă aproape similar vremii și am putea să denumim acest fenomen drept vreme magnetică”. În schimb, polul sud magnetic (PSM), menționează același autor, se deplasează mult mai încet. Oamenii de știință sunt însă de părere că acest câmp magnetic al Pământului (CMP) devine tot mai slab, ceea ce îi face să creadă că, la un moment dat, polii se vor inversa, asemenea unui imens magnet întors invers - acest fapt s-a întâmplat de mai multe ori în Istoria Pământului însă, atât de curând, ar fi pentru prima dată [11, 13], când se întâmplă, pentru ultimii 780.000 de ani67 - spre deosebire de
65 Cutremurul din Japonia (11.03. 2011) a avut 8,9 grade pe scara Richter şi a mărit viteza de rotaţie a Pământului cu 1,6μs , în timp ce cutremurul din 26.12. 2004 - din Sumatra - o scurtase cu 6,8 μs (n.a.)
66 Daniel Lathrop a fost profesor de fizică și de geologie la mai multe universități americane, membru de onoare al Societății Americane de Fizică. Cercetările sale în Grupul de dinamică neliniară din Maryland se concentrează pe fluxurile de lichide turbulente, geomagnetism și experimente cu heliu superfluid, el a ocupat și funcția de director al Institutului de Cercetări în Electronică și Fizică Aplicată a SUA (2006 – 2012), a primit Premiul Stanley Corrsin în 2012, de la Societatea Americană de Fizică, pentru o lucrare despre lichidele cuantice, distins profesor al Universității din Maryland USA (n.a.).
67 În general se deosebesc două feluri de an, în funcție de baza calendarului, după mișcarea de rotație a Soarelui sau după cea a Lunii, anul solar, de aproximativ 365 de zile și un sfert, număr ce poate fi obținut prin diferite combinări de luni; astfel în Egipt erau 12 luni a câte 30 de zile, cărora li se adăugau 5 zile suplimentare (n.a.)
55
calendarul gregorian (sau mai exact spus, calendarul iulian reformat), în care anul solar are 12 luni de câte 28/29, 30 și 31 de zile, anul lunar, ce era bazat pe luni selenare, de câte 29 de zile și jumătate, ceea ce contează, deoarece totalul este de numai 354 de zile; restul zilelor care se tot adună, în fiecare an, face imposibilă orice corespondență între lună și anotimp, astfel că luna se mută de la un anotimp la altul, an de an (așa cum este de exemplu luna „ramadan” în calendarul musulman și azi); să se evite această deplasare, deseori se folosea un an mixt: solar și lunar; corectându-se astfel decalajul (între 2 ani se intercala, din când în când, câte o lună suplimentară; de obicei weabib) astfel ca luna selenară să cadă mereu - mai mult sau mai puțin - în același anotimp. „Nu ne punem întrebarea dacă se vor inversa, ci când se vor inversa”, afirmă cu tărie Lathrop. Și, iată cum, Internetul devine un mijloc de transmitere a unor astfel de mesaje depresive ce, totuşi, nu mai aparţin de astă dată vreunei vrăjitoare care trăieşte într-o peşteră uitată de lume, şi nici unei Cărţi antice chinezeşti. Și profeţii înspăimântătoare au început să mai apară, dintr-o direcţie ce nici măcar nu este de natură umană, ci un „oracol virtual” denumit curent „web-bot”68, un program ca acesta scanează world wide web (sistem informațional de pe Internet ce permite interconectarea numeroaselor documente diverse prin legături de tip hipertext, permițând utilizatorului să caute trecând de la un document la altul, pentru a sorta strict informaţii legate de viitor (futurologie) [10, 15], având ca rezultat o serie de profeţii, care sunt în final la fel de ambigue ca oracolele Lumii antice, soft-ul încearcă însă să citească stările inconştiente ale omenirii, scanând masiv limbajul folosit în mii şi mii din site-uri web și limbi vorbite. Procesul implică utilizarea a mai multor programe numite
68 Web Bot este un program de calcul pentru Internet al cărui dezvoltatori susțin că este capabil să prezică evenimente viitoare, urmărind cuvinte cheie vehiculate în domeniul virtual. A fost dezvoltat în 1997, inițial pentru a prezice tendințele pieței bursiere, iar creeatorul proiectului Web Bot, Clif High, împreună cu asociatul lor George Ure, păstrează tehnologia și algoritmii în mare parte secrete și vând predicțiile prin Intermediul, pe un site comercial (n.a.).
56
„păienjeni” şi/sau „agenţi secreți”, ce citesc tot Internetul69 - termenul internet provine din împreunarea artificială și parțială a două cuvinte englezești: interconnected = interconectat și network = rețea. Substantivul propriu „Internet”/INTERNET (’NET) - scris cu majuscule desemnează o rețea unitară de calculatoare și alte aparate cu adrese IT, computerizate [7, 19, 20], interconectate conform protocoalelor de comunicare electronice „Transmission Control Protocol” și „Internet Protocol”, numite dimpreună, cu termenul de „stiva TCP/IP”. Precursorul Internetului datează încă din 1965, când Agenția pentru Proiecte de Cercetare Înaintate de Apărare - a Ministerului Apărării, Department of Defense și/sau DoD din SUA (Defence Advanced Research Projects Agency, DARPA) a creeat inițial prima rețea de computere interconectate sub numele ARPAnet. în căutarea unor cuvinte-cheie. Programul a fost conceput iniţial pentru realizarea unor previzuni financiare, legate de bursă şi de investiţii, dar începând cu 2001, unii programatori au observat că rezultatele obţinute erau - stupoare ! - mai mult decât simple informaţii financiare. Dar frazele au început să se lege, să se combine cu anumite date calendare exacte, începând să aibă un sens. Specialiştii şi-au dat seama că ar putea avea de-a face cu nişte predicţii legate de evenimente viitoare; unul dintre acele evenimente majore [16], pe care dezlegarea acestor fraze, neluate în serios, au putut prezice atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, iar dacă într-adevăr acest sistem funcţionează, atunci viitorul nu arată deloc roz: pe lângă alte calamităţi naturale, conflicte armate, molime, apar și date legate de anii 2000, când se prezice că niște catastrofe devastatoare vor lovi Pământul ca urmare a unor fenomene fizice și magnetice incontrolabile Omului.
69 Super-rețeaua Internet din zilele noastre, ce de mult a împânzit întreg globul pământesc, a rezultat din extinderea permanentă a acestei rețele inițiale Arpanet. Azi pe glob există un singur Internet, ce însă este uriaș, oferă utilizatorilor o multitudine de informații și servicii precum: e-mail, www, FTP, Găzduire web (web hosting) și multe altele, contra cost. Termenul „Internet” nu trebuie confundat însă cu serviciul internetic World Wide Web (www) (n.a.)
57
Dar bazându-se pe combinaţii între divinaţii70 şi calculele matematice, indienii maya aflaseră, încă de acum 4.000 de ani î. H., că din octombrie 2012 va începe alinierea Soarelui cu Ecuatorul Galactic şi stelele din centrul Căii Lactee. Astronomii moderni [7, 19] au confirmat că, într-adevăr, la data solstiţiului de iarnă, pe 21 decembrie 2012, când Soarele se va afla în aliniament galactic, pe aceeaşi linie cu Ecuatorul Galactic (linia ce împarte în două Calea Lactee, divizând-o în două emisfere, atunci centrul galactic este la 27º de Săgetător), calendarul Maya71 terminându-se la această dată – brusc. Sunt cercetători care susţin că mayaşii nu au mai înregistrat nici un eveniment dincolo de această dată fatidică (a Începutului Sfârșitului?)72, iar anumite rămăşițe arheologice ale culturii mayaşe vorbesc şi despre alte evenimente ce ar avea loc și după 2012, în general zbuciumate, iar pe ultima din tăbliţele inscripţionate, menţionate anterior - cea de la Palenque - apare o altă dată a calendarului, ca o erată, echivalentă datei de 21 octombrie, anul 4772, cu aproape 3.000 de ani în viitor (adică secolul al XXXI-lea), unde regele Pacal din Palenque - cunoscut și ca Pakal cel Mare - a fost
70 Practicile divinatorii au la origine mesaje spirituale, demonstrând că orice eveniment din planul material are o semnificaţie, şi ca urmare a unei interpretări corecte metoda devine artă divinatorie. Descifrarea viselor (oniromanţia), metoscopia (ghicirea viitorulului pe fruntea unei persoane) şi chiromanţia şi ghicitul în cărți etc. impun o atitudine specială pentru fiecare operator pentru a da o imagine cât mai adevărată despre şansele destinului (n.a.).
71 Inscripțiile Civilizației lor arată că mayașii făceau calcule cu numere de până la sute de milioane. Ei au făcut observații astronomice precise, privind mișcările Lunii și planetelor sistemului nostru Solar superioare oricărei alte civilizații, ce a folosit metoda de observare cu ochiul liber și au dezvoltat în mod independent conceptul de număr zero, în jurul anului 36 î.H. (n.a.)
72 În timpul domnie lungi de 68 de ani, a fost responsabil pentru construirea de așezăminte și realizarea de inscripții notabile, ce au dăinuit, arhitectură monumentală impunătoare, el a prezis că după 21 decembrie 2012 un important eveniment mayaş îşi va sărbători a 88-a aniversare, de fapt Pakal își exprimă indirect limitele de prezicere, raportându-se la noțiunea de timp a calendarului conceput și evaluat în dinamică de înțelepții mayași (n.a.)
58
un conducător al organizării politice Maya din Palenque, în perioada clasică târzie..
,,Popol Vuh”, textul sacru al mezoamericanilor73, prevede în viitorul previzibil (după anul 2000) un eveniment cataclismic, ce va marca fatal finalul civilizaţiei cunoscute în prezent, și naşterea unei Ere Noi. Ei credeau că timpul ,,curge” în cicluri ce se repetă periodic, iar la finele fiecăruia începe un nou timp (vuh). Calendarul Lung maya, ce se încheia în anul 2012, era întemeiat pe acest principiu al ciclicităţii. Organizarea tuturor grupurilor preistorice din această zonă era caracterizată de existența unei structuri statale și administrative foarte similare, constând din capitale mari de tipul unor orașe-state având un puternic rol administrativ, politic și religios înconjurate de sate cu o pronunțată economie agrară, ce furnizau hrană, dar și alte produse capitalei. Mesoamerica includea unele dintre cele mai complexe și avansate culturi ale celor două Americi, civilizațiile olmecă, zapotecă, maya, aztecă și cea a orașului Teotihuacan. Aceste culturi au creeat și perfecționat sisteme socio-politice și administrative complexe, atingând nivele sofisticate, tehnologice, științifice și matematice, participând la interacțiuni, cu alte civilizații sau rețele de societăți contemporane. Iar alinierea culminează, conform calculelor mayaşe - confirmate integral de savanţii moderni - în ziua solstiţiului de iarnă, 4 Ahau 3 Kankin (adică pe 13. 0. 0. 0. 0, mai exact 21 decembrie 2012, din calendarul gregorian). La această dată, lumina şi umbra se vor proiecta iminent pe ,,Şarpele cu pene” coborând pe treptele piramidei Chichén Itzá, ce are la baza un cap mare de şarpe sculptat în piatră. Acest fenomen se petrece de două ori în fiecare an, însă la solstiţiul de iarnă a lui 2012 (21
73 Mesoamerica (Mesoamérica) este o arie culturală (din America de Nord și Centrală) în care au luat naștere și s-au dezvoltat un anumit număr de culturi pre-hispanice atingând culmi de civilizație și rafinament, înaintea colonizării spaniole a Americilor. Această zonă culturală extinsă cuprinde integral statele suverane de astăzi Belize și Guatemala, respectiv zone parțiale ale altora, partea nord-vestică a Costei Rica, o parte din Nicaragua, El Salvador, partea centrală a Hondurasului și o parte semnificativă din Mexicul de azi, partea sudică și centrală având ca limite nordice râurile Rio Marina din Tamaulipas și Rio Fuerte din Sinaloa. (n.a.)
59
decembrie), ceva special se va întâmpla, iar fenomenul nu va mai avea loc, atunci la apus, ca de obicei, când umbra marginii de N - V a piramidei se va proiecta, ca un tipar, ca un halou [7], ce va îmbrăţişa şi ilumina capul de şarpe sculptat, încă de la baza scărilor (mod atipic de manifestare, confirmat ulterior), dată de la care va începe o Nouă Eră a Groazei, după care nu mai există nicio prevestire privind evoluția Omenirii (Începutul Sfârțitului Lumii?!).
5. Marile religii, ateismul ştiinţific, istoriografia şi Sfârşitul Lumii
Expertul creştin Kenneth Gentry în lucrarea lui: ,,Înainte de căderea Ierusalimului” argumentează cu ajutorul arheologiei şi a unor texte antice, inclusiv ,,Cartea Apocalipsei” ar fi fost scrisă în timpul domniei împăratului roman Nero, în anul 60 d.H. Tema profetică a Noului Testament este cea a Necazului, ca o oglindire a celei din Vechiul Testament. În Noul Testament, Isus Hristos se referă la aceasta ca la Marele Necaz, Nenorocirea şi Zilele Răzbunării și/sau Sfârşitul Lumii:
Matei 24:15-22 ,,De aceea, când veţi vedea urâciunea pustiirii, despre care a vorbit proorocul Daniel, aşezată în locul sfânt - cine citeşte să înţeleagă! - atunci, cei ce vor fi în Iudeea, să fugă în munţi; cine va fi pe acoperişul casei, să nu se pogoare să-şi ia lucrurile din casă; şi cine va fi la câmp, să nu se întoarcă să-şi ia haina. Vai de femeile care vor fi însărcinate şi de cele ce vor da ţâţă în zilele acelea.
Rugaţi-vă, ca fuga voastră să nu fie iarna, nu într-o zi de Sabat. Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum, şi nici nu va mai fi. Şi dacă zilele acelea nu ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa, dar din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate...”
Marcu 13:14-20 ,,Când veţi vedea, dezastrul pustiirii stând acolo unde nu se cade să fie - cine citeşte să înţeleagă! - atunci cei ce vor fi în Iudeea, să fugă în munţii înalţi. Cine va fi pe acoperişul casei, să nu se coboare, şi să nu intre în casă, să-şi ia ceva de-ale trebuinței. Şi cine va fi la câmp, să nu se întoarcă înapoi ca să-şi ia veșminte. Vai de femeile care vor fi însărcinate, şi de cele care vor da ţâţă în zilele acelea. Și vă rugaţi, ca lucrurile acestea să nu se întâmple iarna. Pentru că în zilele
60
acelea va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost de la începutul lumii încoace, pe care a făcut-o Dumnezeu, până azi, şi cum nicina nu va mai fi vreodată. Şi dacă n-ar fi scurtat Domnul-Dumnezeu zilele acelea, nimeni n-ar scăpa, El le-a scurtat din pricina celor aleşi...”
Luca 21:20-33 ,,Când veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oşti, să ştiţi, că atunci pustiirea lui este aproape. Atunci, cei din Iudeea să fugă în munţi, cei din mijlocul Ierusalimului să iasă afară, şi cei de pe ogoare să nu intre. Căci zilele acelea vor fi zile de răzbunare, să se împlinească tot ce este scris. Vai de femeile care vor fi însărcinate, şi de cele ce vor da ţâţă în acele zile. Pentru că va fi o strâmtorare mare
în ţară, şi mânie împotriva norodului păcătos. Vor cădea sub ascuţişul sabiei nemiloase, vor fi luaţi robi din toate neamurile, iar Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, până se vor împlini vremurile scrise și vor fi semne din Soare, din Lună şi din stele. Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, ce nu vor şti, ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor muntoase; oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor ce se vor întâmpla, căci puterile cerurilor vor fi clătinate. Atunci vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere plutitoare şi slavă mare. Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus, şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie. Iar El va spune tuturor: Vedeţi smochinul şi toţi copacii, când înfrunzesc şi-i vedeţi, voi singuri cunoaşteţi, că de acum vara este aproape. Tot aşa, când veţi vedea întâmplându-se aceste lucruri, să ştiţi că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape de noi pentru totdeauna. Adevărat vă spun, că nu va trece neamul acesta, până când nu se vor împlini toate aceste lucruri. Cerul şi Pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece de-a pururi...”
Cu două mii de ani în urmă, adepții Creștinismului L-au întrebat pe Iisus Hristos: „Și care va fi semnul venirii Tale și al sfârșitului de veac pe Pământ?” (Matei 24:3), iar Domnul Iisus a răspuns: „Veți auzi de războaie și vești de războaie. Vedeți să nu vă neliniștiți, căci aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar încă nu atunci va fi sfârșitul. Un neam se va ridica, împotriva altui neam și o împărăție împotriva altei împărății. Va fi foamete, vor fi molime crunte și cutremure în diverse
61
locuri. Dar astea toate sunt doar începutul de neluat în seamă al durerilor nașterii sfârșitului” (Matei 24:6-8).
Iar mulți oameni au citit aceste cuvinte în Biblie: „Iată, El va veni pe nori”(Apocalipsa 1:7). „Apoi ÎL vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu mare putere și slavă” (Matei 24:30). Dar în Scripturi, există și profeții despre venirea în secret (taină) a lui Dumnezeu, precum: „Iată, și Eu voi veni ca un hoț…”(Apocalipsa 16:15). „Iar la miezul nopții a răsunat un strigăt înspăimântător: ,,Iată Mirele! Ieșiți-i în cale!”(Matei 25:6). „Prin urmare, fiți pregătiți și voi, pentru că Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă așteptați!” (Matei 24:44). „Căci așa cum iese fulgerul și luminează de la o margine a cerului la cealaltă, tot așa va fi și cu Fiul Omului în ziua Sa. Dar mai întâi trebuie să sufere multe și să fie respins de această generație”
(Luca 17:24-25). Referirile scripturilor la „ca un hoț” și „la miezul nopții a răsunat un strigăt” indică faptul că, atunci când Domnul Iisus se întoarce, sorocul zilelor de pe urmă, El o va face atunci, într-o deplină liniște, să prorocească un Secret Absolut [1, 7]. Iar legat de sfârșitul nelămurit al lumii noastre, și Domnul Iisus
Hristos a spus: „Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteți înțelege. Însă când va veni, Duhul adevărului vă va călăuzi întrutotul sufletul, fiindcă El nu va vorbi de la Sine, ci va vorbi tot ceea ce va auzi, și vă va anunța lucrurile ce urmează să vină spre noi, sărmanii.” (Ioan 16:12-13), iar apoi tot El a zis: „Pe cel care Mă respinge și nu primește cuvintele Mele are cine să-l judece meritat. Cuvântul pe care l-am spus Eu, acela îl va judeca până în ziua de pe urmă. ” (Ioan 12:48). „Căci Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata I-a dat-o Fiul Său.” (Ioan 5:22), iar Biblia aduce la cunoștință, de asemenea (cu referire la momentul când începe
judecata fiecăruia): „Căci, da, este tot timpul, ca judecata lui
Dumnezeu să înceapă, încă din Casa lui Dumnezeu. Și dacă începe cu noi, cu noi va sfârșit, cu toți cei care nu dau ascultare Evangheliei lui
Dumnezeu?”(1 Petru 4:17). Aceste pasaje din Scripturi ne spun că
Dumnezeu Nostru din Zilele de pe Urmă vine, în principal, nu numai pentru a rosti niște cuvinte ,,de taină” , ci și pentru a săvârși
62
lucrarea de judecată, începând de la casa lui Dumnezeu (biserică) și până la cea rânduită tuturor oamenilor. Ca urmare, cei care acceptă Lucrarea lui Dumnezeu din Zilele de pe Urmă întâmpină, de fapt, cu dragoste Sosirea lui Dumnezeu [4, 7], spre mântuirea lor veșnică. Tuturor celor care acceptă cuvintele de judecată și de mustrare ale lui Dumnezeu, li se vor curăți și transforma trupurile sufletele corupte, și toți vor fi transformați în biruitori înaintea Marelui Necaz, apoi vor intra în Împărăția lui Dumnezeu, pentru a se bucura de fericire și mântuire eternă. Cei care nu încearcă deloc să audă glasul lui Dumnezeu în perioada în care El este întrupat și lucrează în secret, și nu acceptă Lucrarea de Judecată din Zilele de pe Urmă, Îl condamnă pe El (Iisus Hristos) și-L blasfemiază, vor fi expuși unei mari umilinței și ignorați total de Dumnezeu: „Iată, El va veni pe nori și orice ochi Îl va vedea, chiar și cei care L-au străpuns. Toate neamurile pământului se vor jeli din pricina Lui”(Apocalipsa 1:7);„Atunci se va arăta din cer semnul Fiului Omului și atunci toate semințiile pământului se vor jeli și-L vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere și mare slavă de învrednicire”(Matei 24:30), iar Lucrarea în Secret a lui Dumnezeu va ajunge astfel, în curând, la Finalul Împlinirii, după ce tot felul de mari nenorociri se vor abate asupra Pământului, iar la Sfârșit, Domnul Iisus avertizează: „Și Oile Mele Mă vor asculta, pentru că Eu le cunosc sufletul, numai ele Mă vor urma cu adevărat, întru mântuire veșnică”(Ioan 10:27). Aceste profeții apar, de asemenea, și în Biblie:
„Cel ce are urechi, să audă bine și cu folos, ce le zice Duhul, bisericilor!” (Apocalipsa 2:7). „Iată, Eu stau la ușă, și bat! Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el și voi mânca cu el, și el cu Mine” (Apocalipsa 3:20).
Sfârșitul lumii, Sfârșitul vremurilor, ori Sfârșitul Zilelor sunt termeni escatologici în cele trei religii avraamice (iudaism, creștinism și islam) și în scenarii ale judecății de apoi din diverse alte religii neavraamice. În religiile avraamice Sfârșitul lumii adesea este descris ca un moment ce precede cu mult marele necaz înainte de apariția (în iudaism) sau reîntoarcerea lui Mesia (în creștinism și islam), o Persoană care va conduce Împărăția lui Dumnezeu
care va pune capăt suferinței și
63
și
răului; diferite religii au și diferite convingeri escatologice, asociate cu sfârșitul Pământului. Apariția științei moderne în secolul al XVIII-lea, ar fi stabilit - reamintim că timpul t(s) este o noțiune falsă, introdusă de om, din cu totul alte considerente, mult mai pragmatice, decât a stabili data exactă a Sfârșitului Lumii - vârsta Pământului, la 4,54 miliarde ani și a universului, la 13,75 miliarde ani, a făcut ca termenul de Sfârșitul Zilelor Terestre din discursurile teologilor, să fie înlocuit de întrebările mult mai directe ale oamenilor simpli și de știință contemporani74 , referitoare la soarta finală a Universului. Astfel, în același mod, în care omul îndepărtează și distruge tehnologii vechi [7, 10], considerate inutile pentru a construi altele noi, o eventuală inteligență artificială near putea considera inutili și ar putea distruge civilizația noastră, fără a dori în mod explicit, pur și simplu, pentru că astfel a fost anteprogramată ,,să ne fie de folos, cu orice risc”, pentru a ne scuti pe noi, oamenii, de muncă, iar o dată cu atrofierea minților umane, din ce în ce mai iutile, din motive evidente, legate de progresul tehnic, dar mai ales prin schimbările de comportament ale populației umane, aceasta ar putea scădea treptat, numeric, generație după generație, și generalizarea fenomenului descris sub termenul prăbușire demografică ireflexibilă, o versiune „apocaliptică” a declinului demografic uman75, adică moartea prin atrofie cerebrală, urmată de o macerare spirituală consecutivă. Cei mai mulți dintre aceștia susțin că dovezile indică Sfârșitul lumii ca
74 După cum se știe, azi majoritatea resurselor terestre sunt gestionate de computer (electricitate, apă etc.), iar comunicațiile au devenit esențiale pentru supraviețuire. Dacă aceste rețele ar fi brusc scoase din funcțiune, umanității i-ar deveni practic imposibil a supraviețui, astfel că se speculează rațional, ca inteligența artificială să dăuneze umanității. (n.a.)
75 Potrivit comentariilor INS (România), procentul persoanelor care n-au dorit să fie recenzate era la 31 iulie, 2022, ultima zi de recensământ, a fost de 4,8% din totalul populaţiei recenzate. S-au declarat români 14.808,4 mii persoane (89,3%), populaţia de etnie maghiară înregistrată la recensământ a fost de 1.002,2 mii persoane (6%), iar numărul celor care s-au declarat rromi a fost de 569,5 mii persoane (3,4%), iar grupurile etnice, de peste 20.000, sunt ucrainieni (45,8 mii persoane), germani (22,9 mii persoane) şi turci (20,9 mii persoane) (n.a.)
64
având loc, în cele din urmă, peste câteva sute de miliarde de ani, odată cu moartea termică a universului (sau poate mai devreme, odată cu moartea Soarelui, dacă Omenirea nu va coloniza spațiul cosmic, până Atunci!).
Termenul de Tora (ebraică: הָרוֹתּ, tradus „Instruire”, „Învățătură” ori „Lege”) poate avea o serie de semnificații. De obicei, acest termen desemnează primele cinci cărți ale lui Moise (ce constituie Pentateuhul) din cele 24 de cărți ale Tanakhului, și este, de obicei, adnotat cu comentarii rabinice (perushim). Acest termen mai poate să însemne și continuarea povestirilor din Cartea Genezei, până la sfârșitul tanakhului (Maleahi), și se mai poate referi de asemenea și la totalitatea textelor evreiești religioase, derivate fie din texte biblice sau, mai târziu, din scrieri rabinice - axioma fundamentală a iudaismului este că Tora este divină, unică, eternă și supremă. Tora este formată din primele cinci cărți din Sfintele Scripturi ebraice și arameice scrise de Moise.
,,Pentateuch” este termenul grec referitor la primele cinci cărți ale lui Moise. Etimologic, noțiunea de Tora este ceva mai complexă și include
precum și un sens arhaic de
deoarece textul talmudic explică și aplicarea celor 613 porunci, ce formează Cultul Mozaic. Referindu-ne strict la Tora(h)76 şi Talmud77 ,
76 Un factor comun tuturor acestor definiții este că Tora descrie geneza poporului evreiesc: chemarea lor la Dumnezeu, relatări despre încercările și necazurile prin care au trecut, și legământul lor cu Dumnezeu, ce implică
65
רֶפֵס הָרוֹתּ - ,,Cartea Torei”
,,Înțelepciune” sau ,,Învățătură”,
,,Lege”,
mulţi oameni de ştiinţe biblice contemporane datează finalizarea Torei, precum Profeţiile şi cărţile istorice, nu mai devreme de perioada persană (539-334 î. H.), iar discuţii stiinţifice pentru o mare parte a secolului 20 au fost formulate în principal din punctul de vedere a unei ipotezei documentare, în conformitate cu care Tora reprezintă o sinteză a documentelor dintr-un număr mic, iniţial, de surse independente. În conformitate cu versiunea cea mai influentă a ipotezei formulate de expertul Julius Wellhausen (1844 -1918), Pentateuhul ar fi compus din patru texte individuale [13], identificabile ca atare, datând aproximativ din perioada lui Solomon78 . Aceste texte diferite au fost aduse împreună precum un singur document (cinci cărţi ale lui Moise, din Tora79) de către scribi [5, 10, 14], după exil.
urmarea unui mod de viață, ce să adere la un set definit al moralei și al obligațiilor religioase menționate în de legile civile (halakha) (n.a.)
77 Talmudul (în ebraică, „învățătură” sau „studiu”), numit în mod tradițional Shas (ס״ש, o abreviere ebraică a lui shisha sedarim, cele „șase ordine” ale Torei orale) este un text central al iudaismului rabinic, opiniile docte enunțate în Talmud vizează toate aspectele vieții umane prin perspectiva normativă a iudaismului. Prima tipărire a Talmudului a făcut-o creștinul Daniel Bromberg din Anvers, care a trăit între anii 1516-1549, la Veneția (n.a)
78 Solomon (în ebraică הֹמלְֹׁש se citește Shlomó; Greacă:Σαλομών, Σολομών = Solomón, Latină: Salomon (rex); Arabă: ناميلس, Sulayman) a fost fiu al lui David și al Batșebei, o figură identificată în Biblia ebraică, din scripturile Baha'i și Coran, ca rege al Israelului și fiu al lui David, conducător evreu antic, iar în scrierile biblice, ca rege al Israelului timp de aproape 40 de ani (971931), a avut o domnie intrată în legendă; după tradiția biblică a fost ctitorul Templului din Ierusalim; a rămas proverbială înțelepciunea sa, în rândurile locuitorilor evrei, musulmani și creștini ai Levantului, și apoi din întreaga lume, i s-au atribuit cărțile Ecleziastului, Cartea Proverbelor și Cântarea Cântărilor din Vechiul Testament (n.a.)
79Tora este primul dintre cele trei părţi ale Tanakh (Biblia ebraică), adică documentul scris, fondator al Iudaismului, şi este împărţit în cinci cărţi ale căror nume sunt preluate în lucrarea de față, din limba engleză, ca reper de traducere: Geneza, Exod, Levitic, Numeri şi Deuteronom (n.a.)
66
În Iudaism, Sfârşitul Lumii este asimilat noțiunii de aḥarit ha-yamim -
תירחא םימיה - expresie ce apare, se pare, de şapte ori în Talmud. După
Sfârşitul Lumii potrivit iudaismului urmează perioada numită: Olam
Haba (,,Lumea ce vine”) și multe evenimente tumultuoase, ce vor veni curând răstoarnă vechea ordine mondială, și sunt prezentate în diverse versete din Vechiul Testament din Biblie:
Deuteronom 4:29-39 ,,Şi dacă de acolo vei căuta pe DomnulDumnezeul tău, Îl vei găsi, dacă-L vei căuta din toată inima ta şi din tot sufletul tău păcătos. Şi după ce ţi se vor întâmpla toate aceste lucruri în strâmtorarea minții tale, în zilele acelea de pe urmă, te vei întoarce la Domnul, Dumnezeul tău, şi vei asculta glasul Lui, fiindcă Domnul, Dumnezeul tău, este un Dumnezeu plin de îndurare, care nu te va mai părăsi şi nu te va nimici niciodată. El nu va uita legământul pe care El L-a încheiat prin jurământ cu părinţii tăi. Întreabă vremurile străvechi, ce au fost dinaintea ta, din ziua când a făcut Dumnezeu pe om pe Pământ, şi cercetează când, de la o margine a Cerului la cealaltă a fost vreodată vreo întâmplare aşa de mare, şi s-a auzit vreodată, aşa ceva? A fost vreodată vreun popor, ce să fi auzit glasul lui Dumnezeu vorbind din mijlocul focului, cum l-ai auzit tu, şi să fi rămas viu? A fost vreodată vreun dumnezeu, care să fi căutat să ia un neam din mijlocul altui neam, prin încercări, semne, minuni şi lupte, cu mână tare şi braţ întins, şi cu minuni înfricoşate, cum a făcut cu voi Domnul, Dumnezeul vostru, din Egipt, sub ochii voştri? Numai tu ai fost martor la aceste lucruri, să cunoşti că numai Domnul este Dumnezeul Nostru şi că nu este alt Dumnezeu în afară de El. Din cer, te-a făcut să auzi glasul Lui, să te înveţe, iar pe Pământ te-a făcut să vezi focul Lui cel mare, şi ai auzit cuvintele Lui din mijlocul focului. El a iubit pe părinţii tăi, şi de aceea a ales din sămânţa lor, pentru tine El însuşi te-a scos din Egipt, prin puterea Lui cea mare. El a izgonit dinaintea ta neamuri mai mari la număr şi mai tari decât tine, să te ducă în ţara lor, şi să ţi-o dea în stăpânire, cum o vezi astăzi. Să ştii, deci, în ziua aceasta, şi pune-ţi în inimă, că numai Domnul este Dumnezeu, sus în Cer şi jos pe Pământ, şi că nu este alt Dumnezeu în afară de El, să te ducă la sfârșitul zilelor tale.”
67
Talmudul babilonian
Isaia 2:1-5 ,,În zilele ce vor veni atunci, muntele casei Domnului va fi înălţat peste vârfurile munţilor şi se va ridica deasupra dealurilor.
Toate popoarele se vor îndrepta într-Acolo. Multe popoare vor veni şi vor zice: Veniţi să ne suim pe muntele Domnului, la casa Dumnezeului lui Iacob, el să ne înveţe căile sale şi să umblăm pe cărările sale. Căci din Sion va ieşi Legea şi cuvântul lui Dumnezeu din Ierusalim. El va judeca neamurile şi va da legile sale multor popoare. Niciun neam nu va mai ridica sabia împotriva altuia şi nu se vor mai pregăti pentru războaie nimicitoare unul spre altul; îşi vor transforma săbiile în fiare de plug şi suliţele în seceri. Voi, cei din casa lui milostivului Iacob, veniţi să umblăm sub lumina Domnului!”
Mica 4:1-5 ,,În vremurile de pe urmă, muntele Casei Domnului va fi întemeiat tare ca cel mai înalt munte, se va înălţa deasupra dealurilor, iar popoarele vor veni grămadă adunate. Neamurile se vor duce cu grămada, şi vor zice: Veniţi, haidem să ne suim pe muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, să ne înveţe căile Lui, şi să umblăm pe cărările Lui! Căci din Sion va ieşi Legea, şi din Ierusalim Cuvântul Domnului. El va judeca între multe popoare, va hotărî între neamurile
68
puternice, depărtarea. Din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor cosoare; niciun neam nu va mai trage sabia împotriva altuia, şi nu vor mai învăţa să facă război; ci fiecare va locui sub viţa lui şi sub smochinul lui, şi nimeni nu-l va mai tulbura. Căci gura Domnului și oştirilor a vorbit, iar pe când toate popoarele umblă fiecare în numele dumnezeului său, noi vom umbla neabătut în Numele Domnului, Dumnezeului nostru, dintotdeauna şi în veci de veci!“ În alte scrieri, unul dintre înţelepţii din Talmud spune: ,,Să vină sfârşitul zilelor, dar poate noi nu vom trăi, să îl vedem, pentru că va fi plin de atât de multe conflicte şi suferinţe amarnice ” , iar potrivit unor tradiţii evreieşti, cei care vor prinde Sfârşitului Lumii vor vedea:
1. Sinagogile şi sălile de studiu, ce au fost în Babilon sunt stabilite în ţara lui Israel (Masechet Megillah, 29a);
2. Pământul (solul) din Israel va fi plin de vegetaţie. (Masechet Sanhedrin 98a);
3. Guvernul va deveni eretic (Sanhedrin 97a);
4. Ismaeliţii (arabii) vor împiedica pe evrei să se întoarcă în patria lor, până când meritul circumcişilor va dispărea. (Zohar, Vaera 32a);
5. Uciderea evreilor împrăştiaţi (Zohar, Vaera 32a);
6. Înfrângerea tuturor inamicilor Israelului (Zohar, Vaera 32a);
7. Construcţia (sau plasarea divină) a celui de-al treilea Templu din Ierusalim şi reluarea sacrificiilor şi a serviciilor Templului (Zohar, Vaera 32a);
8. Reînvierea morţilor (techiat hametim), sau Învierea (Zohar, Vaera 32a);
9. La un moment dat, Mesia va fi uns și rege al Israelului. El va împărţi pe evreii din Israel pe pământurile iniţiale ale celor 12 triburi, iar în acest timp, Gog şi Magog (Ezechiel 39a) vor ataca Israelul.
Gog și Magog (în ebraică גוֹגָמוּ גוֹגּ; în arabă جو ُ جأم و جو ُ ج ْ أي) apar în Cartea Genezei, Cartea lui Ezechiel, Cartea Apocalipsei sau în Coran. Ei sunt reprezentați diferit ca bărbați, ființe supranaturale (uriași sau demoni), grupuri naționale sau teritorii. Talmudul ne mai aduce direct
69
la cunoștință cum Magog80 va duce o nimicitoare bătălie, în care mulţi războinici vor muri de ambele părţi, iar Dumnezeu va interveni, în acest fel îi va salva de nimicire pe evrei [7, 17], iar această luptă este denumită Armaghedon/Armageddon. Iar Dumnezeu, care va învinge definitiv acest inamic Nenumit, va alunga concomitent şi tot răul din existenţa umană, creeind astfel un Nou Început. Respectând Talmud, chiar anul 81 2009 ar fi reprezentat împlinirea a 5769 de ani de la creearea lui Adam [17, 19]. După anul 6000 (calendarul evreiesc/anul 2240 - creştin), al şaptelea mileniu va urma o epocă de sfinţenie deosebită, și linişte, viaţă spiritualizată la maxim, cu pace în întreaga lume, denumită și Olam Haba (Lumea ce vine – Sfârșitul Lumii și/sau Lumea Următoare – Începutul Lumii), când toţi oamenii Îl vor cunoaşte îndeaproape pe Dumnezeu. Și Israelul va avea o porţiune din lumea ce are să vină de Dincolo - lumea viitorului s-ar referi de fapt doar la învierea morţilor, un Eveniment ce va avea loc exact după Epoca Mesianică82, ce tocmai a început.
80 Gog si Magog apar pe scară largă în mitologie și în folclor. După relatările lui Geoffrey de Monmouth (1155), cei doi ar fi fost odată un singur uriaș Gogmagog, fiind rupt în două, după ce a fost aruncat în mare, lângă Plymouth, de către Corineus, un invadator roman. În prezent, în lume există numai un singur set de astfel de statui ale acestor mari uriași, pot fi văzuți la Londra, în Guildhall, acolo unde marii uriași Gog și Magog au fost forțați să slujească în chip de ușieri regali (n.a.)
81 Calendarul ebraic este calendarul anual folosit în religia iudaică. Ca și calendarul chinezesc, este un calendar lunisolar, ce se bazează atât pe un ciclu lunar, cât și pe unul solar (ce definește anii). Aceasta contrastează cu calendarul gregorian, care sa bazează doar pe ciclul solar, sau cu calendarul musulman, ce este pur lunar (n.a.)
82 Mesianismul este o mișcare caracterizată prin credința într-un Mesia, un Salvator sau Răscumpărător. Multe religii au conceptul de Mesia, inclusiv evreii mesianici, creștinii, peHristos, și musulmanii, pe Mahdi, budiștii, pe Maitreya, hindușii, pe Kalki și zoroastriștii, pe Saoshyant Noțiunea exprimată prin cuvânt pare a reprezenta lipsa de Speranță, peste puterile concepției umanenormale, și necesitatea unei intervenții Divine directe și/sau indirecte,
70
Coranul a fost relevat într-o perioadă de 22 de ani, 5 luni şi 14 zile. Cel mai lung capitol (Surah) al Coranului este Suratul Baqarah cu 286 de versuri, iar cel mai scurt capitol este suratul de 108, Kevser (Belşug), ce are trei versuri şi a fost revelat cu puţin înainte de moartea marelui
Profet: ,,În ziua aceasta, am desăvârşit religia voastră şi am împlinit harul Meu asupra voastră, şi am încuviinţat Islamul ca religie pentru voi”.
Previziuni știinţifice miraculoase de precizat în Coran, Credinţa cea Dreaptă faţă de Allah, ce călăuzește omul prin intermediul trimişilor Săi, nu se înfăptuieşte oricum, decât o dată cu înfăptuirea încrederii oamenilor în trimişii lui Allah83 , pe care aceştia îl transmit. Dacă Allah
prin Cineva special, eventual un seamăn selectat aleatoriu și sprijinit de ceilalți oameni, ca ultimă speranță de mai Bine (n.a.)
83 Allah (în arabă: الله; transliterat: Allāh; pronunțat: [ɑɫˈɫɑːh]) înseamnă
Dumnezeu în limba arabă. Termenul desemnează noțiunea de Dumnezeu atât pentru arabii musulmani, cât și pentru arabii creștini. El este însă cunoscut mai ales prin religia Islamică, ce este religia majoritară a arabilor, fiind un derivat din al-ilah (dumnezeul), care sugerează unicitatea Lui. Utilizarea implicită a articolului hotărât în Allah indică deci unitatea divină. În ciuda numelui diferit dat lui Dumnezeu, musulmanii consideră că Dumnezeul, la care se închină, este același cu Dumnezeul iudeo-creștin. Totuși, musulmanii resping teologia
71
Coranul
nu ar fi creeat această încredere, nu ar exista nici adepţii. Încrederea se realizează printr-un lucru pe care trimisul îl aduce oamenilor şi care poartă numele de Dovadă (semn) şi aceasta demonstrează adevărul necunoscut al mesajului (minunea) adus de trimis. Fără acest semn, orice persoană ar putea pretinde că este trimis şi profet [5, 17]. AllahPreaînaltul a grăit în legătură cu aceasta: ,,Noi i-am condus spre voi, pe trimişii Noştri, cu semnele cele limpezi (57:25)”. Înainte de Profetul Muhammed, dovezile (minunile) s-au potrivit cu misiunea fiecărui trimis şi cu timpul fiecărui mesaj în parte: ,,Fiecare neam pământesc are un călăuzitor spiritual” (13:7). Fiecare mesaj corespunde unei anumite perioade de timp, după care Allah trimite un alt și alt mesager. Dar minunile anterioare ale Profetului Muhammed s-au caracterizat exclusiv prin faptul că au fost perceptibile şi se arătau neamurilor din vremea trimisului respectiv, fiind transmise aproape numai verbal, din generaţie în generaţie, aceleași, neschimbate, neinterpretate [17]. Însă înrâurirea acestor minuni (,,gânduri înțelepte”) nu se mai adaptau și la cerințele existenței, o dată cu trecerea timpului, iar o dată cu slăbirea înrâuririi minunii a slăbit şi credinţa, astfel oamenii s-au scindat în privinţa religiei şi s-au produs modificări şi mistificări. Atunci, Allah a trimis un nou mesager cu o nouă minune, prin intermediul căruia a îndreptat Religia. De aceea, minunile s-au repetat la diferite intervale de timp. Dar când Allah a încheiat şirul mesajelor, la Sfârşitul Lumii, o dată cu mesajul Profetului Muhammed, i s-a dăruit şi lui o minune, ce s-ar fi potrivit cu mesajul său permanent, până în Ziua de Apoi, şi care a fost veşnică şi neîntreruptă: ,,Dacă-l vei întreba pe adeptul oricărei religii, în afară de Islam, despre minunea trimisului său, va putea el oare să ţi-o arate? El nu va fi în stare să ţi-o arate, fiindcă acest lucru s-a întâmplat în trecut. Profetul Moise a avut un toiag, cu care s-a preschimbat într-o viperă ce alerga, cu voia lui Allah, şi avea o mână, ce se arăta a fi albă, fără să fie lovită de nicio vătămare, de asemenea, tot cu voia lui Allah. Coranul lumii islamice. (scris în arabă: نآرقلا alQur'ān, însemnând „ Carte de Citire”, derivat de la verbul qara’a „a
creștină privind doctrina Treimii, ce îl consideră pe Iisus ca pe Fiul lui Dumnezeu, văzând în aceasta o formă de politeism. Conceptul fundamental în islam este unicitatea lui Allah (tawhid); acest monoteism este absolut, nu relativ, și în orice sens al cuvântului exprimat (n.a.)
72
citi”, „a recita cu voce tare”) este cartea sacră a tuturor musulmanilor și cuprinde revelațiile făcute de Atotputernicul Dumnezeu (arabă: للهأ Allāh), prin intermediul îngerului Ğibrīl (Gavril, Gabriel), profetului Muhammad, direct prin intermediul limbii arabe. În acest sens, Coranul este considerat a fi însuși Cuvântul lui Dumnezeu (Allāh), ce se află din preeternitate cuprins integral în Umm al-Kitāb – „Maica Scripturii”
aflată în ceruri pe al-Lawh al-Mahfūz – „Tabla Păstrată”, după cum se arată chiar într-un verset coranic: Acesta este un preaslăvit Coran de pe ,,Tabla Păstrată”! (Coranul, LXXXV, 21-22). Și tot prin voia lui Allah, Iisus Hristos i-ar fi înviat pe morţi şi i-ar fi tămăduit pe orbi şi leproşi. Şi toate acestea au avut loc în trecut şi au fost asemenea unui băţ de chibrit, ce s-a aprins, şi după aceea s-a stins; cel care a fost de faţă l-a văzut aprins, iar cel care a venit după aceea nu a mai văzut flacăra scăpărării. Însă dacă îl vei întreba pe un dreptcredincios despre cea mai mare minune a Profetului Muhammed, el îţi va răspunde: Cine este cu cea mai mare mărturisire? Spune: Allah! El este Martor între mine şi între voi, mie mi-a fost revelat Coran84, să vă previn cu pe voi şi pe aceia la care va ajunge minunea scrisă și trăită și acum, pentru că Minunea Coranului este o minune prezentă, vizibilă, şi care va dăinui până în Ziua de Apoi - se menţionează în Coran (6:19).
Privind evoluția umanității, este un adevăr descoperit recent, că ar fi menționat în Scrierile musulmane, în legătură cu vulcanii de pe fundul oceanelor. Înainte de aceasta, musulmanii nu-şi putea imagina întâlnirea între apă şi foc, decât ca pe o alternativă la Sfârşitul Lumii. Ori, această realitate este menţionată în mai multe locuri din Coranul cel Sfânt. Allah Preaînaltul a jurat pe aceste lucruri, că pedeapsa Lui se va abate asupra necredincioşilor, când a grăit: ,,Pe At-Tur!/Şi pe Cartea scrisă/ Pe un pergament întins/Şi pe Casa cea locuită/ Şi pe bolta cea înaltă/Şi pe marea cea aprinsă(!)/Pedeapsa Domnului tău va veni!/ nimeni nu o
84 Pentru musulmani, Coranul nu este doar cartea sacră revelată de către Divinitate, definită ca o sumă de concepte în care se crede, o sinteză de precepte etice, o conduită de viață spirituală, un codice civil ce răspunde problemelor vieții cotidiene, „o inimitabilă simfonie a cărei sunete îi mișcă pe oameni până la lacrimi sau îi aduce pe culmile extazului”, cum spunea Marmaduke Pickthall, în prefața traducerii sale a Coranului, în engleză (n.a.)
73
va putea împiedica, nicidecum” (52:1-8). Allah jură aici pe Tormuntele lui Moise din Sinai, pe tabletele păstrate, pe casa cea locuită din al şaptelea cer, pe bolta cea ridicată şi, după aceea, pe marea cea aprinsă, iar expresia cea aprinsă din limba arabă înseamnă ceva care efectiv arde nimicitor [16, 17], iar pentru a se lămuri acest fapt Allah Preaînaltul spune despre necredincioşi, că în Ziua de Apoi vor arde în Vâlvătaie (40:72), adică vor fi mistuiţi de un Foc Imens. Aşadar, marea cea Mare aprinsă este aici o mare ce arde, fiind expusă nemilos focului. Dar unde este? Acest lucru a fost descoperit relativ recent de ştiinţă: este vorba de fundul mărilor și locul zăcămintelor de petrol. Deci este vorba despre o realitate ce a fost necunoscută oamenilor şi care ni s-a dezvăluit cu câteva decenii după, dintr-un mesaj de sute de ani vechime.
Oamenii au fost dintotdeauna curioşi să afle când se va sfârşi Lumea. Conform Bibliei, acest moment nu este ştiut de nimeni, decât de Dumnezeu. Cu toate acestea, în Cartea Sfântă sunt descrise detaliat câteva semene foarte importante. Apocalipsa ori Sfârşitul lumii a creeat adevărate psihoze în rândul unor persoane ori secte de sorginte creştină ce şi-au dedicat tot timpul calculării momentului cât mai exact, când Antihristul va veni pe Pământ. Cu toate acestea, toate datele lansate până acum în spaţiul public s-au dovedit a fi fost greşite. În Biblie se spune că „despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci doar Tatăl“ (Matei 24:36). Părintele Dumitru Stăniloae, în volumul său „Teologia Dogmatică Ortodoxă” notează cu acurațete că „deşi nu se va putea prevedea cu siguranţă momentul Sfârşitului Lumii, totuşi vor fi unele semne care pot să indice cu oarecare probabilitate apropierea sfârşitului. Desigur că şi aceste semne sunt supuse ambiguităţii. De aceea, Sfânta Scriptură spune pe de o parte că sfârşitul va veni pe neaşteptate, dar pe de altă parte, dă unele semne ale apropierii.”
Semnele Sfârşitului Lumii [1, 2, 7], conform Bibliei sunt:
1. Predicarea Evangheliei la toate popoarele lumii (Matei 24, 14); Convertirea poporului iudeu la creştinism (Matei 24, 10 şi 12);
74
2. Căderea multora de la credinţă, amăgiţi de prooroci mincinoşi (Matei 24, 4);
3. Înmulţirea războaielor şi a veştilor despre războaie (Matei 24, 67);
4. Mari catastrofe naturale (Matei 24, 7 si 29);
5. Venirea lui Enoh şi Ilie (Apocalipsa 19, 1);
6. Apariţia lui Antihrist (II Tesaloniceni 2, 3 - 11; I Ioan 2, 18), ce va săvârşi împreună cu apostolii săi mincinoşi tot felul de semene, să amăgească pe oameni, iar acesta se va substitui lui Hristos şi va prigoni cu furie pe aleşii Domnului (Matei 24, 5 si 11);
7. Arătarea pe cer a „semnului Fiului Omului” (Matei 24, 30), adică a Marelui Semn al Crucii Mântuitoare.
Multe semne ale Apocalipsei, spune Dumitru Stăniloae85, „Cuprind pe de o parte câte ceva misterios, pe de alta vor avea o aparenţă lipsită de echivoc. De aceea mulţi vor putea să le indice ca prezente, înainte de a se produce în realitate, şi mulţi vor putea contesta atunci realitatea, când se vor produce de fapt”. Sfântul Apostol Petru scrie că „Ziua Domnului va veni ca un far, când cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile arzând, atunci se vor desface, şi pământul şi lucrurile de pe el vor arde cu totul”
(II Petru 3, 3-4, 10), iar Sfântul Apostol Petru scrie fără tăgadă: „Ziua Domnului va veni, ca din senin, când cerurile vor pieri într-un vuiet mare de nepăsare, stihiile arzând vâlvătaie, se vor desface, şi pământul, dar şi toate lucrurile de pe el vor arde în ultima stihie a lumii” (II Petru 3, 3-4, 10). Iar dat fiind faptul că am scapat deja și de ultima ,,Apocalipsă”, putem să ne facem din nou griji,
85Dumitru Stăniloae (1903 - 1993) a fost preot, teolog, profesor universitar, specialist în dogmatică, traducător, scriitor și ziarist român. Este considerat unul dintre autoritățile proeminente ale teologiei europene din secolul XX și cel mai mare teolog român. A lucrat vreme de 45 de ani la traducerea lucrării Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii (în douăsprezece volume), membru titular al Academiei Române (1991) (n.a.)
75
puternice emoţii pentru următoarele. Și cea mai apropiată este şi cea din perioada ce începe fix cu anul 2020, prevăzută de mediumul Jeane Dixon (USA), care a susținut că Armaghedonul va avea loc în anul 2020, când Iisus se va întoarce pentru a învinge nesfânta Treime al lui Antihrist, Satana și profetul mincinos [16], între anii 2020 și 2037, deci nu mai avem mult de așteptat, până la finalizare, dar din topul celor mai periculoase şi/sau cunoscute apocalipse, unele definite ştiinţific, iar altele pur religioase, de unde aflăm că Lumea Noastră ar mai putea sfârşi și prin (rezumat al numeroaselor teorii legate de Sfârşitul Lumii):
1. Argumentul Judecaţii de Apoi
2. Apocalipsele abrahamice
3. Apocalipsa buddhistă
4. Sfarşitul lui Kali Yuga
5. Apocalipsa Zombilor
6. Moartea Soarelui
7. Batălia zeilor damnaţi
8. Marea încremenire
9. Cel de-al treilea război mondial
6.1. Argumentul Judecății de Apoi
Este cea mai periculoasă Apocalipsă dintre toate, multă lume crezând că Sfârşitul Lumii va veni relativ recent, imediat după anii 2000, bazată pe interpretările unui număr de învăţaţi, cercetători, ce au reinterpretat opiniile lui Newton sau scrierile mayaşe, de exemplu. Pământul nu va fi distrus, iar polii tereștri se vor inversa, atunci cei care vor supravieţui vor atinge la cu totul alt nivel de conştiinţă umană, mult mai înalt şi reprezintă cumva, însumat, cea mai mare parte a faptelor de faţă, în derulare informațională86 .
86 Doi cercetători au refăcut calculele din calendarul mayaş. Fraţii Bohm, doi oameni de ştiinţă din Germania, au reanalizat datele din calendarul mayaş şi au ajuns la concluzia că sfârşitul lumii va fi în anul 2116. Cei doi susţin că John Eric Sidney Thompson, cel care a concluzionat că, după anii 2000, se încheie calendarul mayaş, a greşit calculele şi a viciat retranscrierea acestuia în
76
Cam în același fel, un alt ateu britanic, pe nume A. C. Grayling, a redactat o versiune umanistă a Bibliei, intitulată „Biblia umanistă”. Prin această carte, noul ateism vine cu o viziune nouă, ce imită Biblia şi adună peste o mie de texte [4] din scrierile ale sute de autori, printre care Aristotel, Confucius, Francis Bacon, Charles Darwin, Ovidius, Benedict Spinoza, Voltaire și alții, reprelucrând materialul, astfel încât să fie cât mai ateist posibil, ca şi când ar fi fost scris, aşa cum apare în Biblie. „Biblia umanistă”, cum a intitulat-o el, are peste 600 de pagini, textul fiind aranjat în pagină, în stilul clasic al Bibliei: scris pe două coloane, textul împărţit în capitole (primul capitol al cărţii se intitulează chiar „Geneza”) şi cuprinde mai multe versete. Grayling a declarat că această imitare a Bibliei nu trebuie considerată un afront sau o parodie, ci: „ o recunoaştere a faptului că Biblia se bucură de un mare succes din cauza modului în care a fost redactată.” În comparație cu Biblia ce începe cu istoria omenirii de la Adam şi a Evei, Biblia umanistă începe cu marele Isaac Newton, cel care a descoperit legea gravitaţiei. Autorul Bibliei umaniste, Grayling, îl prezintă pe Newton într-o grădină, unde acesta observă un măr, ce cade din pom, fapt ce îi deschide omului de ştiinţă ochii asupra fenomenului gravitaţiei; reinterpretează şi „Cele zece porunci”, dar într-o formă tranșant umanistă, laică: ,,să iubeşti, să nu preacurveşti, să cauţi binele în toate lucrurile, să nu-i răneşti pe alţii, să gândeşti pentru tine însuţi, să fii responsabil, să respecţi natura, să faci tot ce poţi mai bine, să fii informat, să fii amabil, să fii curajos” . Astfel, autorul cărții se află printre reprezentanţii noului ateism, care resping religia şi, în special, creştinismul, neagă existenţa lui Dumnezeu şi susţin că Biblia, mai ales prin Vechiul Testament, prezintă numeroase atrocităţi, ce ar face din Domnul - Dumnezeu un susţinător fervent al genocidului, după cum notează publicaţia „The Telegraph”, atunci, la lansarea Cărții Unii dintre marii lideri religioşi din Marea Britanie, precum episcopul anglican Julian Cook şi teologul catolic Stephen Malley au susținut că lucrarea lui Grayling este „o
calendarul creştin. Conform noilor calcule, ce au luat în considerare perioadele în care oraşele mayaşe au fost ocupate de inamici, sfârşitul lumii ar fi valabil cu 104 ani mai târziu, în 2116 (n.a.)
77
încercare de-a dreptul puerilă, spre a demonstra că indivizii umani pot fi identificați ca oameni de treabă, educaţi, și fără să apeleze la religie”. În ultimele câteva decenii, dialogul pe tema ştiinţei şi a marilor religii a început să semene mai puţin cu o dezbatere savantă şi tot mai mult cu un scandal public. Credincioşi şi ateii se ceartă la radio, în publicaţii, Internet şi pe toate căile posibile. Miza este enormă: ,,Cine suntem noi? De unde vin oamenii?” Identitatea noastră umană ultimă, ca niște fiinţe conștiente, devine din ce în ce, mai mult, asemenea unui joc IT. Suntem oare copiii lui Dumnezeu sau niște accidente întâmplătoare, niște himere rătăcite într-un univers aparent? Cu alte cuvinte, este importantă existenţa noastră pentru Cineva mai presus de noi? În mijlocul acestor polemici aprinse, ceva cu totul remarcabil se naşte din grupul din ce în ce mai mare al oamenilor de ştiinţă [13, 15, 18] a căror dragoste şi preocupare pentru Universul în care trăim ar putea, în cele din urmă, doritori de consens, să lase deoparte aceste dispute. Descoperirea lui Hubble87 şi expediţiile spaţiale ne-au oferit imagini extraordinare, ce ne fac să ne minunăm de Universul din care facem parte: nebuloase incandescente din care se nasc stele şi/sau supernove strălucitoare, ce dau formă elementelor din care suntem alcătuiţi. Iar Universul devine extrem de vast, intens creeativ, mai frumos şi mai misterios decât şi-ar putea imagina cineva, iar măreţia realităţii în mijlocul căreia ne aflămvastele întinderi ale spaţiului informațional, împreună cu distanţele infinitezimale/imense parcurse de particulele subatomice şi expansiunea spaţialo-punctuală de pe durata a miliarde de ani-lumină - nu este mai puţin uimitoare. Un astronom, pe nume Carl Sagan88 a spus cândva: „O
87Edwin Powell Hubble (1889 - 1953) a fost un astronom și cosmolog american, fondatorul astronomiei extragalactice, a schimbat profund înțelegerea felului în care trebuie să concepem Universul prin demonstrarea existenței altor galaxii, altele decât cea a noastră, Calea Lactee (n.a.)
88 Carl Edward Sagan (1934 - 1996) a fost un cunoscut astronom și astrofizician american, care a adus o mare contribuție la promovarea și popularizarea științei, pionier al exobiologiei și fondator al programului de căutare a inteligenței în Univers (SETI - Search for Extra-Terrestrial Intelligence). El a fost căsătorit de trei ori și a avut cinci copii. Sagan a murit
78
religie care recunoaşte măreţia universului, aşa cum a fost revelată de de ştiinţa modernă ar putea fi sigur capabilă a smulge rezervele de veneraţie şi sentimentul de supusă evlavie autentică, ce este cu greu trezit în oameni de credinţe și confesiuni diferite, căci eu cred că mai devreme sau mai târziu numai o astfel de religie va triumfa.”; el este cunoscut în lumea întreagă datorită cărților sale cu temă științifică, dar mai ales datorită serialului de televiziune Cosmos: O călătorie în Univers, cel mai vizionat program al televiziunilor mondiale, înainte de 1990. O dată cu acest serial a fost publicată și o carte cu același titlu.
Sagan a scris și romanul Contact, ce a fost ecranizat în 1997, având-o în rolul principal pe actrița Jodie Foster, a fost de asemenea autor, coautor
și editor a peste 20 de cărți, și a publicat peste 600 de lucrări științifice sau articole. O mare parte din cariera sa și-a petrecut-o pe postul de profesor de astronomie la Universitatea ,,Cornell”, când s-a și ocupat de Laboratorul de Studii Planetare, unde a primit numeroase premii, printre care se număra și un Pulitzer pentru Non-Ficțiune, câștigat prin cartea sa ,,The Dragons of Eden” (Dragonii Edenului). Dar pentru ca o altfel de religie să ajungă să se consolideze în inimile oamenilor, ar trebui să ne spună, cum să reușim a ne raporta la această imagine nouă, copleşitoare pe care ştiinţa ne-o oferă zi de zi. Noi, ca oameni, unde ne integrăm ca atare? Suntem doar nişte simpli martori la spectacolul fascinant al Lumii, pe care ni-l oferă stelele și atât? Chiar şi oamenii de ştiinţă cei mai materialişti ezită în această privinţă [7, 18], considerând, aşa cum spunea și Sagan că, deşi Universul poate fi central pentru noi, reciproca nu este valabilă. Din acest motiv am fost destul de mult intrigaţi atunci când cartea lui Joel Primack şi Nancy Ellen Abrams,,Vedere din centrul Universului” (The View from the Center of the Universe) - un veritabil tur de forţă al Cosmologiei contemporane - a trezit un interes neobișnuit lumii. Aceşti autori susţin că fiinţele umane sunt de fapt centrale pentru cosmos şi că ultimele cercetări ale ştiinţei pot demonstra acest fapt. Ei nu vor să spună că ne situăm în centrul geografic al cosmosului, ci doar că avem un rol fundamental în cosmos, împreună cu o varietate de alte dimensiuni fascinante de a căror
din cauza unei pneumonii virale (20 decembrie 1996) la vârsta de 62 de ani (n.a.)
79
existenţă nu suntem complet conştienţi încă. Dinamica echipă formată din soţ şi soţie - dualismul sexual - este în mod unic capabilă să ne trezească o nouă viziune asupra cosmosului. Primack89, un fizician renumit în anii ΄90 a fost unul din marii iniţiatorii ai Teoriei materiei întunecate reci, ce este parte integrantă a înţelegerii comun acceptate despre felul în care structurile întunecate ale materiei ar forma integral universul, prin intermediul unei substanţe invizibilă (informaţie) ce, aşa cum arată Teoria lui, ocupă cea mai mare parte a cosmosului, și exercită o forţă gravitaţională asupra materiei pe care o vedem. În 1988, Primack90 a devenit membru al Societăţii Americane de Fizică şi a făcut parte dintr-o comisie a Academiei Naţionale de Ştiinţă pentru a defini următorul pas, pe care NASA [13] ar trebui să-l urmeze, spre cercetare. El a sugerat și modul global în care naţiunile lumii contemporane pot lua decizii politice inteligente în domenii în care cercetarea ştiinţifică este crucială și controversată totodată:„Dacă intenţionăm să parcurgem următoarea perioadă de tranziţie, prin care va trece Pământul, într-o stare de echilibru mintal relativ şi în spiritul dreptăţii și ordinii, va trebui să inspirăm integral celorlalţi o înaltă creeativitate, o profundă
89Joel R. Primack este profesor de fizică și astrofizică la Universitatea din California, Santa Cruz și este membru al Institutului Santa Cruz pentru fizica particulelor, doctoratul susținut la Universitatea Stanford (1970) se referă la teoria relativistă a câmpurilor, cosmologia și astrofizica particulelor. El este, de asemenea, implicat în simulările de supercomputere ale modelelor de materie întunecată, conduce Centrul de înaltă performanță al AstroComputing al Universității din California (UC-HiPACC) (n.a.)
90 ,, În ultimii 400 de ani, încă de pe vremea lui Newton şi Galilei, oamenii n-au mai putut gândi diferit. În viziunea newtoniană, Pământul este doar o planetă oarecare, a unei stele oarecare, într-un loc deloc special. Deci nu ne mai puteam vedea pe noi înşine ca fiind în centrul universului de acum încolo. Cu toate acestea încă avem religii, ce se raportează la imagini mult mai timpurii ale universului şi care au fost, într-o mare măsură, în contradicţie cu ştiinţa newtoniană. De câteva secole avem acest conflict între religii şi ştiinţa ce ne-a spus despre locul nostru în univers şi nevoia fiinţelor umane de a explica lumea în care trăiesc, într-un mod care să pună Omul în centrul universului şi prin urmare să dea aparent un sens viitorului nebulos al omenirii.” (n.a.)
80
responsabilitate şi cantităţi imense de entuziasm şi spe-ranţă, deoarece pentru a realiza ceea ce par a fi miracole, oamenii au nevoie de idei mari şi inspiratoare.” Conform definiţiei sale ,,A fi spiritual înseamnă cumva a experimenta continuu legătura noastră cu Universul prin intermediul înţelegerii ştiinţifice proprii conștiinței omului liber. Fiindcă niciodată numai uimirea pură în faţa miracolului existenţei umane, nu va sparge definitiv barierele cunoașterii, ducându-ne chiar dincolo, pe pământul Nimănui, iar numai exclusiv măreţia viziunii nu ne va pune în legătură cu acel fel de Minunare, pe care oamenii l-au asociat de-a lungul timpului, în mod fatal, aproape exclusiv cu tărâmul etern al transcendenţei.” Dar Cosmologia a mai fost timp de secole și o sursa de amuzament a oamenilor de ştiinţă, domeniul în care raportul dintre teorie şi realitate era practic zero. Existau o mulţime de teorii şi foarte puţine elemente, ce să ducă la validare. Acest lucru a fost valabil aproape pe tot parcursul secolului XX, până la mijlocul anilor '90; fizicienii au postulat astfel existența energiei întunecate, ca o constantă cosmologică, în cele mai simple modele gravitaționale, o modalitate de a explica accelerația, conform celei mai simple extrapolări a modelului cosmologic favorizat în prezent, adică modelul Lambda-CDM, această accelerație va deveni dominantă în viitor. Și tot în aceeași perioadă au început să apară date noi prin intermediul noilor instrumente - faimosul telescop spaţial Hubble91, apoi satelitul Hipparcos92, ce a permis datarea
91 Telescopul spațial Hubble (prescurtat HST, Hubble Space Telescope) este un telescop plasat pe orbită în jurul Pământului, numit după astronomul american Edwin Hubble. Este poziționat în afara atmosferei terestre, imaginile transmise nefiind perturbate de turbulențele atmosferice, telescopul putând capta informații și în spectrul ultraviolet, ale cărui lungimi de undă sunt în mod normal puternic atenuate de stratul de ozon al Pământului. De la lansarea lui în 1990 a devenit unul dintre cele mai importante instrumente din istoria astronomiei, iar astronomii au făcut numeroase observații, ce au dus la importante descoperiri în astrofizică, furnizează cele mai detaliate imagini în lumină vizibilă realizate vreodată, face parte din programul NASA Great Observatories (în română Mari Observatoare Spațiale), alături de Observatorul Compton pentru raze Gamma, Observatorul Chandra pentru raze X și Telescopul spațial Spitzer. Hubble este rezultatul unei colaborări între NASA și Agenția Spațială Europeană (ESA) (n.a.)
81
obiectivă și aflarea vârstei celor mai vechi stele [13, 18], iar de îndată ce aceste date au fost obținute, s-ar fi putut înțelege, că multe din presupunerile anterioare ar fi greşite. Astfel, deși relativitatea restrânsă ar interzice ca obiectele să se miște mai repede decât lumina în raport cu un sistem local de referință, în care noțiunea de spațiu-timp poate fi tratat ca plată și neschimbat, nu se aplică situațiilor în care curbura spațiu-timp sau evoluția în timp devin importante. Aceste situații sunt descrise de relativitatea generală, ce permite creșterea mai rapidă a separației dintre două obiecte îndepărtate, decât viteza luminii, deși definiția „separației” este diferită de cea utilizată într-un sistem inerțial. Acest lucru poate fi văzut când observăm galaxii îndepărtate dincolo de raza Hubble (aproximativ 14,7 miliarde de ani-lumină), atunci galaxiile au o viteză de îndepărtare mai rapidă decât viteza luminii –căci lumina se emite din galaxii și dincolo de orizontul evenimentelor cosmologice, aproximativ 16 miliarde de ani-lumină, și nu va ajunge niciodată la noi, deși încă putem vedea lumina, pe care aceste galaxii au emis-o, cândva, în trecut. Spre exemplu, distanţa dintre cele mai vechi stele şi chiar vârsta lacestora fuseseră supraestimate; a reieşit că vârsta celor mai vechi era de 12 miliarde de ani, nu de 16 miliarde, cum se credea anterior, apoi în 1997 şi 1998, două echipe independente au descoperit în mod surprinzător că Universul Nostru se afla în expansiune crescândă de pe parcursul a cinci miliarde de ani, iar acest fapt a condus la Teoria, cum trebuie să existe Ceva dincolo de ceea ce pare inteligibil, și face să se expansioneze rapid, așa-numita „energie întunecată” (informație), ca o intrinsecă93 , o particularitate a spaţiului,
92Hipparcos (High precision parallax collecting satellite) a fost o misiune științifică a Agenției Spațiale Europene (ESA), ce a fost lansată în 1989 și a fost operațională între 1989 și 1993. Acesta a fost primul experiment spațial dedicat astrometriei de precizie, prin măsurarea precisă a poziției obiectivelor (planete, meteoriți, sateliți etc.) de pe cer, iar acest lucru va permite determinarea cu precizie a mișcărilor proprii și paralaxelor stelelor pe baza cărora se vor calcula distanțele acestora și vitezele tangențiale (n.a.)
93 În iunie 2016, oamenii de știință ai NASA și ESA au raportat că Universul sa extins cu 5% - 9% mai repede decât s-a crezut anterior, pe baza studiilor care au folosit telescopul spațial Hubble. Datorită vitezei mari deexpansiune, este
82
printr-o contrarespingere punctuală a Spaţiului, din nou spre Spaţiu, ce accelerează astfel succesiv prin expansiunea Universului (ca o imensă pulsație, ce redevine punctuală, periodic/atemporal). Din acestea şi din multe alte dovezi s-a dedus că Universul este compus în parte din elemente invizibile: energie (materie luminoasă) şi informație (materie întunecată, Botez, 2005).
Oamenii de ştiinţă atei ajunseseră încă din anii ΄30 la concluzia că materia vizibilă nu este totul. Galaxiile se rotesc mult prea rapid pentru a fi ţinute laolaltă doar de forţa gravitaţională a materiei, ce este vizibilă ochilor noştri. Multe descoperiri, aparţinând unor oameni de ştiinţă ca Fritz Zwicky, Vera Rubin, Mort Roberts şi altora [13], ne-au arătat că cea mai mare parte a materiei, ce alcătuieşte galaxiile, este invizibilă. Este ceea ce numim materie întunecată, dilacerabilă (informație). Până
în 1990 existau puţine analize, ce să susţină lizibil această teorie. Prin noi cercetări însă, predicţiile detaliate ale teoriei materiei întunecate (reci) sunt confirmate, ca reprezentând o structură informațională prin excepție, urmare a demonstrației Teoriei relativității spațiului și masei (v. Legile întâmplării). Majoritatea galaxiilor au un diametru cuprins între câteva zeci și câteva sute de mii de ani lumină și sunt de obicei separate una de alta prin distanțe de ordinul câtorva milioane de ani lumină. Unele galaxii mari cuprind în structura lor complexă și un număr de galaxii mai mici, numite galaxii satelit. Cu toate că așa numitele materie (energie) întunecată reprezintă peste 90 % din masa majorității galaxiilor, natura acestor componente invizibile nu este încă bine înțeleasă. Cu privire la găurile negre (informație lacunară), din plină energie/materie, că există în centrul unor galaxii (probabil a tuturora), găuri negre imense. Spațiul intergalactic, spațiul dintre posibil ca distanța dintre două obiecte să fie mai mare decât valoarea calculată prin înmulțirea vitezei luminii cu vârsta Universului. Aceste detalii reprezintă o sursă frecventă de confuzie printre amatori și chiar fizicieni profesioniști. Datorită naturii non-intuitive a subiectului și a ceea ce a fost descris de unii drept opțiuni „neglijente” de formulare, anumite descrieri ale extinderii metrice a spațiului și a concepțiilor greșite, la care pot conduce astfel de descrieri, reprezintă o temă permanentă de discuții în cadrul educației și comunicarea conceptelor științifice actuale (n.a.)
83
galaxii, este aproape vid, având o densitate de mai puțin de un atom/m3 de gaz sau praf. În tot Universul vizibil probabil că există mai mult de 1011 galaxii. Edwin Hubble a clasificat galaxiile în trei grupe: eliptice, spiralate și lenticulare; în afară de aceste grupe generale mai există și tipuri particulare de galaxii, cum ar fi cele neregulate. Cu toate că această clasificare Hubble cuprinde toate galaxiile, se bazează numai pe aspectul morfologic vizibil, deci poate omite importanța anumitor caracteristici ale galaxiilor, cum ar fi rata de formare a stelelor. Galaxia noastră, Calea Lactee, uneori numită pur și simplu Galaxia (prima literă cu majusculă), este o galaxie în spirală cu bare de forma unui disc, având un diametru de aproximativ 100.000 ani-lumină și o grosime de aproximativ 3.000 ani-lumină, conține aproximativ 3·1011 stele și are o masă de aproximativ 6·1011 ori masa Soarelui; la galaxiile spiralate, brațele spiralei au forma asemănătoare cu spiralele [7, 9, 19] logaritmice, o structură ce poate rezulta în mod teoretic în urma unei dislocări, într-o masă uniformă de stele rotative; asemenea stelelor, brațele spiralei se rotesc și în jurul centrului punctual [16], aceasta întâmplându-se cu o viteză unghiulară constantă, înseamnă că stelele se deplasează în interiorul și în afara brațelor spiralei. Se crede că brațele spiralei sunt suprafețe cu densitate mare. Pe măsură ce stelele se mișcă în interiorul unui braț, încetinesc, creând astfel o densitate mai mare. Brațele sunt vizibile deoarece densitatea mai mare facilitează formarea de stele noi, adăpostesc multe stele strălucitoare și stele tinere. Nu există încă documente științifice (!), ce să nu concorde azi cu Teoria Big-Bang, cu distribuirea astfel și formarea galaxiilor94, iar predicţiile
94 O galaxie ( din limba greacă, de la γαλαξίας, galaxias, însemnând „cerc lăptos”, cu referire la Calea Lactee) este un sistem cu masă, unit de forțe gravitaționale, alcătuit dintr-o aglomerație de stele, praf/siliciu și gaz interstelar precum și energie întunecată (informație). În Univers există aproximativ 200 de miliarde de galaxii, galaxiile tipice conțin între 10 milioane (107 galaxiile pitice) și un bilion (1012 galaxiile gigante) și/ sau chiar mai multe stele, toate orbitând în jurul unui centru de gravitație comun; în plus față de stele singuratice și de un mediu interstelar subtil, majoritatea galaxiilor conțin un număr mare de sisteme stelare, de roiuri stelare și de tipuri variate de nebuloase. (n.a.)
84
acestei Teorii au fost realizate cu mult timp înaintea observării acestor fenomene, când observaţiile, pe măsură ce apăreau, se confirmau până în cele mai mici detalii. Este pentru prima oară când Cosmologia se află într-o astfel de situaţie. Acest fapt devine firesc pentru o ştiinţă avansată, unde se fac predicţii, ce se adeveresc ulterior [13, 18] - în cosmologie acesta este un fapt revoluţionar. Ceea ce este misterios, faptul că Universul este în cea mai mare parte alcătuit din informaţie (materie invizibilă), ce apare în universul numit timpuriu, cu foarte mici diferenţe de densitate, de la un punct oarecare la altul. Noi credem că acele diferenţe au fost cauzate de fenomene ce au apărut la nivel cuantic în etapele foarte timpurii ale Big-Bang-ului, numit principial „inflaţie cosmică absolută”. Gravitaţia 95 însă, amplifică foarte mult micile diferenţe în densitate, astfel o zonă ce este un pic mai densă, decât ceea ce este în jur, expansionează mult mai lent., iar o zonă ceva mai puţin densă, decât ceea ce o înconjoară, expansionează ceva mai rapid. În timp ce informaţia din acele zone, ce sunt puţin mai dense decât media, se extind o dată cu expansiunea Universului, acest fapt (acțiune) se petrece mai lent, astfel că aceasta devine mai dens decât ceea ce este în jur. Iar partea ce devine mai densă se retractă astfel mai puţin, şi devine un punct negru, pulsând lumină ce nu mai expansionează, în acest fel Universul continuă să expansioneze în jur, iar punctul regenerabil de informaţie se opreşte din expansionare doar când aspectul pulsatil trece din alb spre negru/sau invers, înăuntrul acelei zone materia luminoasă devine atrasă spre centrul informaţional (punctual), iar materia întunecată, în sens opus (contrabalansează), nu pot coexista, doar se înterpătrund periodic, moment numit de fizicienii contemporani [7, 13]
„conservarea momentumului unghiular”, ceea ce cauzează în acest fel rotaţia particulară (din inerție) a galaxiilor ce, în mod evident, se rotesc
95 Gravitația este cea mai slabă dintre cele cinci (v. Teoria relativității masei și spațiului) interacțiuni fundamentale ale fizicii, aproximativ 1038 de ori mai slabă decât interacțiunea tare, 1036 de ori mai slabă decât forța electromagnetică și 1029 de ori mai slabă decât interacțiunea slabă. În consecință, nu are nici o influență semnificativă la nivelul particulelor subatomice. În schimb, este interacțiunea dominantă la scară macroscopică și
este cauza formării, formei și traiectoriei (orbitei) corpurilor cerești (n.a.)
85
spiralat. De vreme ce Universul a fost într-o continuă cvasiexpansiune timp de milarde de ani, acele regiuni, ce încep să devină uşor mai dense se transformă în galaxii - sau grupuri de galaxii, pe o scară mai largă; acele regiuni devin tot mai puţin dense în comparaţie cu media ce se transformă în viduri sau regiuni informaționale, unde universul nu pare să aibă nicio galaxie. Informaţia face ca expansiunea să devină tot mai rapidă pe o scară şi mai largă și împiedică paradoxal expansiunea galaxiilor, protejează galaxiile de forţa distructivă a energiei nucleare, ce risipeşte tot într-un mod abuziv şi astfel informaţia menţine în viaţă galaxia noastră (Calea Lactee) şi pe toate celelalte. În aproape întreaga istorie a omenirii, nimeni nu a avut ştiinţă de aceste două lumi, a energiei/a informaţiei. Istoria mecanicii cuantice este o parte [7, 9, 18] fundamentală a istoriei fizicii moderne. Aceasta a început, în esență, cu un număr de diferite descoperiri științifice precum: descoperirea razelor catodice de către Michael Faraday în 1838, sugestia din 1877 a lui Ludwig Boltzmann cum că stările energetice ale unui sistem fizic ar putea fi discrete, descoperirea efectului fotoelectric făcută de Heinrich Hertz în 1887, enunțarea problemei radiațiilor făcută asupra corpurilor negre, de către Gustav Kirchhoff în iarna lui 1859-1860 și ipoteza cuantică din 1900, enunțată de Max Planck, care spune că orice sistem atomic radiant de energie poate fi, teoretic, împărțit intr-un număr discret de „elemente de energie” ε (epsilon), astfel încât fiecare dintre aceste elemente de energie este proporțional cu frecvența ν cu care fiecare radiază individual.
Apoi, Albert Einstein, cu scopul de a explica efectul fotoelectric raportat de către Heinrich Hertz in 1887, a postulat în concordanță cu ipoteza lui Max Planck, că lumina însăși este constituită din particule cuantice individuale ce, încă din 1926, au fost denumite fotoni de către Gilbert N. Lewis, de fapt pulstoni, denumire ce se impune o dată cu demonstrarea Legilor întâmplării [7]. O dată cu apariţia aparaturii şi teoriilor moderne, cum ar fi Teoria cuantică96, am putut fi în stare să
96 Expresia de „mecanica de tip cuantic” a fost folosită pentru prima dată în Germania, (Quantenmechanik) de către grupul de fizicieni Max Born, Werner Heisenberg și Wolfgang Pauli, la Universitatea din Göttingen la începutul anilor 1920, iar în anul 1924 a fost menționată în lucrarea lui Born, „Zur Quantenmechanik”. În anii următori, aceasta bază teoretică a început încet să
86
spunem „aşa este universul pe aceste scări diferite de mărime“. Astăzi suntem atât de dependenţi de domeniul infinitezimal al celulelor, al particulelor atomice (de la domeniul biologiei, bio/fizicii cuantice, până la cel al medicinii ecologice - homeopatiei), fiindcă ,,Din aceste particule suntem noi alcătuiţi, în acest diferit fel suntem formați, ca nişte mici dumnezei, acrobați a două lumi paralele, ce coexistă, dar după legi și cutume diferite, căci una fără alta nu se pot afla, precum sufletul fără trup și viceversa.” (Pîrvulescu, 2005).
6. 2. Apocalipsele abrahamice
Apocalipsele Abrahamice se referă la faptul că, deși Dumnezeu este Unic, recunoscut și de Neînlocuit, mai multe religii și-l dispută cu argumente scriptice paradoxale, atât de diferite uneori, iar separat existând interpretări confesionale diametral opuse, chiar în cadrul aceleiași Religii primare, în așa fel, încât mintea oamenilor va duce în timp la abdicarea drastică de la calea corectă a credinței, o consecință evidentă, pentru că nu există o dreaptă cunoaștere a cuvântului spus, decât de la fapta dreaptă [7, 19], și toate acestea duc la neînțelegeri și haos, dezbinare, gherilă, războaie, previzibil Sfârșitul Lumii, atunci când se pornește de la Dumnezeu-UNICUL, divinitatea supremă a celor trei religii monoteiste abrahamice: creştinism, iudaism ori islamism. În iudaism şi religia creştină, Dumnezeu este văzut ca fiind creeatorul Pământului şi al lumii. Se consideră că are atributele de sfinţenie (separat de păcat şi este incoruptibil), justeţe (are dreptate în toate), suveranitate (are voinţă proprie), omnipotenţă (atotputernic), omniştiinţă (atotştiutor), omnibenevolenţă (atotiubitor) şi ubicuitate (omniprezent). Religia creştină cunoaşte şi mărturiseşte trei persoane, sau ipostaze ale lui Dumnezeu, iar în Sfânta Evangelie după Ioan, Iisus Hristos însuşi a spus clar: ,,Eu şi Tatăl Meu una suntem” (Ioan 10:30), pentru ca mai apoi să menţioneze toate cele trei ipostaze:
se aplice în structura chimică, reactivitate și legături. Expresia „fizică de tip cuantic” a fost folosită pentru prima dată în lucrarea lui Johnston „Universul lui Planck în lumina fizicii moderne”(n.a.)
87
,,Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu.” (Ioan 14:26) Se înţelege din acestea, după cum Sfântul Grigore Teologul explică: Cele trei ipostaze sunt de fapt ,,o singură Fire în trei ipostaze, unicitate, înţelegere, desăvârşite, perfect existând prin ele însele, deosebite ca număr, dar nu deosebite în Dumnezeire” (Sf. Grigorie Teologul, Contra Arienilor şi despre sine, 16, Migne, P. G., XXXVI, col. 236 A). Această formă de triplă manifestare este numită în religia creştină Trinitate, nefiind însă recunoscută de adepţii iudaismului şi islamismului, ca Sfânta Treime, unde (co)există doar Dumnezeirea:
1. Dumnezeu Tatăl este, în religia creştină, una dintre cele trei Persoane ale Sfintei Treimi, alături de Fiul şi de Sfântul Duh. Dumnezeu Tatăl este nenăscut.
2. Dumnezeu Fiul este, în religia creştină, una dintre cele trei Persoane ale Sfintei Treimi, alături de Tatăl şi de Sfântul Duh. Dumnezeu Fiul este născut.
3. Dumnezeu Duhul Sfânt este, în religia creştină, una dintre cele trei Persoane ale Sfintei Treimi, alături de Tatăl şi de Fiul. Dumnezeu Duhul Sfânt Purcede din Dumnezeu Tatăl.
În marea majoriate a tradiţiilor diferite, creştine, iudaice sau islamice, Sfârşitul Lumii are prevăzute următoarele evenimente caracteristice: o perioadă tulbure, urmată de o mare bătălie dată între Bine şi Rău. Va fi momentul în care va apărea Mesia, cel ce îi va judeca pe cei vii şi pe cei morţi, şi va coborî Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ. Data la care acesta se va produce variază mult, de la o religie la alta [2, 7]. Viziunea tradiţională creştină susţine că Apostolul Ioan, despre care se susţine că ar fi scris Evanghelia după Ioan şi Epistolele lui Ioan, era exilat în Patmos în arhipelagul egeu în timpul domniei lui Domiţian, şi că ar fi scris acolo Apocalipsa. Cei care sunt în favoarea autorului Apostol arată către mărturia Părinţilor timpurii ai Bisericii şi spre similitudinile dintre Evanghelia după Ioan şi Apocalipsă. De exemplu, ambele opere sunt
88
soteriologice şi conţin o hristologie înaltă, afirmând partea divină a lui Iisus mai degrabă decât partea sa omenească, prezentă preponderent în evangheliile sinoptice. În Evanghelia după Ioan şi în Apocalipsă, Iisus este numit și „Cuvântul lui Dumnezeu” (Ὁ λόγος τοῦ Θεοῦ), deşi contextul Apocalipsei este foarte diferit faţă de cel din Evanghelie. Cuvântul din Apocalipsa (19: 13) este parte componentă din judecată în Ioan (1:1) imaginea Lui este folosită pentru a vorbi despre un rol în Creeaţia lumii şi în Mântuire.
Explicaţiile diferenţelor dintre operele lui Ioan oferite de cei care propun acelaşi autor, includ analiza motivelor şi scopurilor de la baza scrierilor [4, 18], dar și publicul diferit căruia i se adresează cărţile, colaborarea autorului și/sau utilizarea unor scribi diferiţi şi de vârsta înaintată la data când Apostolul Ioan a scris Apocalipsa. Charles Erdman (1866–1960) a apărat teza autorului apostolic şi a scris că numai Apostolul Ioan se potriveşte imaginii autorului desprinsă din text. Iar viziunile moderne despre metodele mai recente de cercetare, cum ar fi critica textuală, au fost foarte influente, în a sugera că Apostolul Ioan, Ioan Evanghelistul şi Ioan de Patmos au fost trei indivizi diferiţi. Diferenţele de stil, de conţinut teologic [3, 7] şi de familiaritate cu limba greacă, dintre Evanghelia după Ioan, epistolele lui Ioan şi Apocalipsă sunt apreciate diferit de unii cercetători, indicând trei autori diferiţi. Cercetătorul biblic englez Robert Henry Charles (1855–1931) a raţionat pe baza temeiurilor textuale interne, că această Carte ar fi fost editată de cineva care nu vorbea ebraica şi care dorea, prin urmare, să propovăduiască o teologie diferită de cea a lui Ioan, așa încât, totul de după (20:3), susţine el, a fost lăsat anapoda (simplificat), fără a mai încerca să structureze logic descrierea. Mai mult, se afirmă, că povestea înfrângerii celor zece regate a fost ştearsă şi înlocuită de (19: 9-10). Teologia castităţii lui Ioan a fost înlocuită cu teologia celibatului total, ce nu prea are înţeles apostolic, în timp ce biserica adevărată a lui Ioan este simbolizată prin soţia Mielului. Cel mai important, editorul a rescris complet teologia mileniului, a lui Ioan, „golind-o de orice înţeles”. John Robinson în Redating the New Testament (1976) a criticat aspru poziţia lui Robert Henry Charles şi a acceptat autorul ca fiind totuși apostolul Ioan, datând Evanghelia după Ioan înaintea asediului Ierusalimului din 70 d.H. El argumentează de
89
asemenea că limba greaca „săracă” a lui Ioan este un procedeu literar datorită faptului că galileenii erau renumiţi pentru cum vorbeau foarte bine limba greacă. El afirmă: „Greaca Apocalipsei nu este cea a unui începător ale cărei gramatică şi vocabular s-ar putea îmbunătăţi şi maturiza în cele ale evanghelistului şi este greaca vulgară a cuiva, care ştie precis ce trebuie să spună în cuvinte simple şi la obiect, pentru a fi astfel înțelese mai ușor”. S-a susţinut de asemenea că versetele cheie a cărţii, în general de la capitolul 4 - 22, sunt de fapt supravieţuiri ale mărturiilor despre profeţiile lui Ioan Botezătorul. Din acest punct de vedere, Mielul lui Dumnezeu şi alte puncte culminante ale Apocalipsei sunt corelate curent, cu ceea ce se cunoaşte despre Ioan Botezătorul, deşi trebuie mărturisit că nu se cunoaşteau prea multe despre el nici atunci. Apocalipsa lui Ioan (în greacă
, iar în traducere ,,revelaţia sau dezvăluirea lui Ioan”reprezintă ultima carte din canonul Noului Testament şi singura carte biblică aparţinând în întregime literaturii apocaliptice (cu excepţia cunoscută așa numita Ezdra canonica, pentru Biserica Ortodoxă Rusă şi pentru Biserica Ortodoxă Etiopiană), conform Apocalipsa (1: 9), iar autorul este ca fiind, cel mai frecvent, Ioan Teologul (uneori în mod controversat identificat cu Apostolul Ioan şi/sau Ioan Prezbiterul), iar locul scrierii este luat ca fiind Insula Patmos din Marea Egee, iar contextul scrierii pare a fi unul de persecutare a creştinilor, drept pentru care data scrierii este plasată, fie în anul 95 d.H., în timpul domniei lui Domiţian, fie în anii 64 - 69 d.H., în timpul sau imediat după domnia lui nebunului Nero. Mesajul cărţii priveşte în ultimă instanţă triumful escatologic al lui Iisus asupra duşmanilor săi şi ai Bisericii Creştine.
Se spune despre Apocalipsa budistă din cărţile de învăţătură budiste, că va aduce pacea când lumea va fi deja pierdută, atunci Sfârşitul lumii pentru budiştii este unul moral, ce se va petrece atunci când lumea îşi va pierde valorile spirituale și interesul pentru trup și suflet. Teoria budistă a Apocalipsei îşi are origina în credinţa lui Buddha, cel care spunea că învăţăturile sale vor fi deja pierdute în 5000 de ani de la moarte, iar atunci se va naşte un nou Buddha, adică Maitreya, va veni
90
Ἀποκάλυψις Ἰωάννου
6. 3. Apocalipsa budistă
pe Pământ, pentru a reînnoi învăţăturile proprii. Buddha Siddhattha Gautama s-ar fi născut într-o familie aristocratică, dar a renunțat timpuriu la viața laică. Conform tradiției budiste, după câțiva ani de meditație și asceză, el s-a trezit să înțeleagă mecanismul, ce ține oamenii prinși în ciclul nașterii și morții. Buddha a călătorit apoi pe toată câmpia Gangelui învățând și constituind o comunitate religioasă aparte. Buddha i-a învățat pe adepții săi Calea de Mijloc, undeva între îngăduința senzuală și asceza severă (cumpătarea – ca un gest final de urmat, pentru a te împlini sufletește și trupește, în căutarea liniștii absolute, Nirvana), o cale spirituală ce include instruire etică și practici meditative. De asemenea, Buddha a criticat practicile preoților brahmini, cum ar fi sacrificiul animalelor, iar la câteva secole după moartea sa, a devenit cunoscut prin atribuirea titlului de Buddha, ce înseamnă
Siddhattha au fost întocmite de comunitatea budistă din Suttas, ce conține integral discursurile, codurile sale pentru practica monahală, transmise în dialectele ariene din Orientul Mijlociu, exclusiv prin tradiție orală [2, 7, 19, 20]. Generațiile ulterioare au compus texte suplimentare, cum ar fi tratate sistematice, cunoscute sub numele de Abhidharma, biografii ale lui Buddha, colecții de povești despre viețile trecute ale lui Buddha, cunoscute sub numele de povești Jataka Momentan Maitreya97 aşteaptă în cer să se reîncarneze. Japonezii se vor îndrepta spre vechile tradiţii religioase şintoiste sau budiste în condiţiile în care sunt zeci de mii de morţi care trebuie înmormântaţi, după cutremurul de 8, 9 grade pe scara Richter, ce a lovit
97 Buddha (Gotama/Siddhārtha) a fost filosof, profesor spiritual și conducător religios, care a trăit în India antică (secolul V-IV î.H.). Este venerat ca fiind fondatorul religiei mondiale a Budismului, a propovăduit timp de aproximativ 45 de ani credința sa și a construit o mulțime de adepți, monastici și laici, care să se bazeze pe cunoștințele sale despre duḥkha („durerea spirituală”), ce sfârșește suferințele tuturor celor care aspiră, prin integrarea lor sufletească veșnică, atunci când vor primi cetățenia statului ideal al Nirvanei (n.a.)
91
„Trezit” sau „Cel Luminat”. Învățăturile lui Gotama
Japonia. „Niponii nu sunt deloc religioşi în felul în care americanii ori europenii sunt religioşi, ei oscilează între două sau mai multe tradiţii religioase, pe care le consideră instrumente potrivite pentru anumite situaţii”, susţine John Nelson, şef al catedrei de teologie şi de studii religioase de la Universitatea din San Francisco. „Pentru lucruri care au legătură cu viaţa, japonezii se vor îndrepta spre ritualuri sau interpretări specifice tradiţiei şintoiste. Dar, în legătură cu o tragedie sau o suferinţă, se vor îndrepta spre budism”, a precizat profesorul Nelson. Budismul japonez este numit şi „budism funerar” datorită preocupărilor speciale pentru ritualurile funerare. Budismul japonez are un specific aparte. În Japonia există numeroase şcoli de budism, în care învăţăturile cu privire la suferinţă şi ceea ce se întâmplă după moarte, cu trupul și sufletul, sunt destul de diverse:
„Sunt mai multe explicaţii budiste cu privire la calamităţi: de la o karma (vină) colectivă la interpretarea înmulțirii calamităţilor majore, ca semne ale Apocalipsei”, a declarat Jimmy Yu, un cunoscut profesor de budism şi de alte religii chineze, de la Universitatea din Florida. Conform tradiţiilor budiste, ritualurile funerare vor marca debutul unei perioade de 33 de ani în care vor fi îndeplinite strict diverse ceremonii comemorative. Şintoismul98 şi buddhismul se concentrează pe modul în 98 Șintoismul sau shinto (神道) este religia tradițională a Japoniei și o fostă religie de stat a acestei țări. Fiind o religie politeistă, implică venerarea unor zei numiți kami (神). Mulți kami sunt divinități locale și pot reprezenta spirite sau genii ale unor anumite zone geografice, însă există și unii zei care personifică monumente sau procese naturale majore: Amaterasu, zeița soarelui sau Muntele Fuji. Shinto este un sistem de credințe animist. Cuvântul Shinto este format prin alăturarea a două caractere japoneze (Kanji): "神" (shin), însemnând zei și spirite (când este singur, caracterul se citește kami) și "道" (tō), însemnând drum, cale filozofică (același caracter se folosește în scrierea chineză pentru cuvântul Tao). Astfel, Shinto se traduce prin Calea zeilor. După cel de-al Doilea Război Mondial, șintoismul și-a pierdut statutul de religie de stat al Japoniei. Deși câteva învățături și practici șintoiste au devenit proeminente în timpul războiului, nu mai sunt acum transmise generațiilor următoare, în timp ce altele cum ar fi omikuji (ghicirea destinului) și tradițiile de Anul Nou persistă până în ziua de astăzi (n.a.)
92
care oamenii reacţionează frecvent în faţa unei tragedii. 90% dintre japonezi sunt adepţi convinși ai budismului, şintoismului și/sau ai unei combinaţii dintre cele două cunoscute tradiţii religioase99 .
6. 4. Sfârşitul lui Kali Yuga
Este Apocalipsa hindusă, iar cărţile de învăţătură spun despre Timp că este împărţit în patru ere sau yugas, ce revin în cicluri. Era Kali Yuga este aceea a sfârşitului moral şi spiritual, când oamenii pierd legătura cu divinul și Divinitatea, se lasă fiecare pradă întreg păcatului. Majoritatea învăţaţilor, care interpretează scripturile hinduse cred că omenirea se află deja în Kali Yuga, numită şi Vremea întunericului veșnic, în prezent. În mod tradiţional, Kali Yuga ţine de 432.000 de ani şi a început cu moartea Marelui Krishna, o încarnare a zeului Vishnu, în anul 3101 î.H., iar bătălia finală se va da între Kali, zeul discordiei, ce stăpâneşte era noastră şi Kalki, adică Vishnu, reîncarnat la momentul potrivit [20] pentru a se lupta cu Kali, şi va da naştere unei noi ere de pace și înțelegere, Satya Yuga, după o perioadă, inițială, de Prăpăd apocaliptic. Hinduismul poate, în masură mai mare, decât orice altă religie, să reprezinte de fapt o colecţie de multe credinţe religioase. Astfel, conceptele spirituale ale triburilor ariene nomade, ce au invadat
99Buddha nu s-a prezentat niciodată ca fiind însuși Maitreya,
Învăţătorul Lumii
şi Capul Ierarhiei Spirituale pe care a generat-o, ci doar ca un simplu om, unul dintre noi. În acest fel, el ,,se asigura că oamenii îl urmează şi îl sprijină pentru adevărul şi sănătatea ideilor lui şi nu pentru statutul său de lider spiritual”. Buddha a vorbit pe Pământ, sincer semenilor săi, despre nevoia de pace și înțelegere, la care se poate ajunge prin creearea de justiţie şi punerea în comun a resurselor lumii, morale şi materiale. Milioane de oameni ştiu acum, că Învaţătorul care împlineşte toate aceste dorinţe, trăieşte deja printre noi. El este Maitreya, Inventatorul Lumii, care nu va venit singur, ci cu un grup de inţelepţi, să ghideze umanitatea pentru mult timp, iar cei care-l urmează se vor întoarce în lumea, zi de zi, din neființă, să ne ajute a ne rezolva cele mai critice probleme cu care ne-am confrunta. Dar Maitreya nu este numai un lider religios ci un educator în cel mai larg sens, misiunea sa deschisă, mereu contemporană, cu cei care-l împărtășesc în credință: ,, În curând, foarte curând, veţi vedea pe viu prezenţa mea şi veţi înţelege cuvintele mele pe deplin, nu mai este prea mult până la Sfârşitul Lumii.”(n.a)
93
continentul indian aveau să se amestece cu dogmele [7, 19], ce prevalau în Valea Indusului, formând o religie unică în sensul că, spre deosebire de altele, nu are un intemeietor singular, din această cauză bazându-se pe o confederaţie de zeităţi.
Simbolul universal al religiei hinduse
Hinduismul a apărut pe parcursul mileniului al II-lea precreştin, pe parcursul anului 1500 î.H., fiind fondat de casta brahmanilor, formată majoritar din preoţi. Potrivit credinţei hinduse, casta reprezintă un atribut înnăscut, fără de care un om nu-şi poate găsi locul în societate şi nu se poate căsători. Chiar şi în prezent brahmanii sunt singurii hinduşi care au dreptul de a citi din Vede, imnurile, versetele, incantaţiile, ce datează tocmai din perioada invaziilor ariene şi care sunt fundamentul invăţăturilor hinduse. Upanişadele100 reprezintă ample lucrări elaborate pe baza Vedelor și sunt de fapt un compediu de speculaţii metafizice şi filosofice puse în circulaţie în jurul anului 900 î.H., aceste texte conţin instrucţiuni asupra modului de viaţă acceptat de un adept fervent al hinduismului; potrivit textelor Vedice, destinul unui credincios hindus
100 Upanișadele (उपनिषद्, IAST) sunt o parte din Vede și formează Scripturile hinduse, ce discută în principal despre filozofie, meditație și ființa Divinității; formează principiul spiritual al hinduismului vedic, și considerate a fi contemplări mistice sau spirituale ale Vedelor, Upanișadele sunt cunoscute ca Vedānta (,,sfârșitul/punctul culminant al Vedelor”). Upanișadele au fost compuse timp de câteva secole, iar cele mai noi, Brhadaranyaka și Chandogya, au fost datate în jurul secolului al VIII-lea î.H., conținând următoarele domenii: teologie, cosmologie, psihologie, escatologie și etică. Mai multe tipuri de doctrine definesc Upanișadele, cum ar fi cele despre Dumnezeu (brahmavada), suflet (atmavada), transmigrație (karmavada), iluzie (mayavada) și eliberare (mokshavada) și se concentrează scriptic asupra unității dintre Dumnezeu și sufletul uman (n.a.)
94
este determinat de toate acţiunile sale şi de consecinţele acestora, de-a lungul fazelor succesinve ale existenţei proprii, iar destinul său este numit Karma. O viaţă corectă, cinstită, în prezent constituie garanţia unei existenţe bune mai târziu, iar o viaţă vicioasă acum, în prezent, va avea drept consecinţe reîncarnarea într-un animal inferior; acest ciclu continuu al naşterii şi morţii individuale este încheiat doar când sufletul atinge o stare de perfecţiune, printr-o viaţă ideală și nu există o referire anume privind Sfârșitul Lumii101 .
6. 5. Apocalipsa Zombilor
O apocalipsă ce-şi are originea prozaică într-un film, din 1968, al lui George Romero, intitulat ,,Noaptea morţilor vii”, iar de atunci a făcut, surprinzător, o extraordinară carieră în multe alte romane şi filme de ficțiune. ,,Apocalipsa dezgropaţilor” ne aduce la cunoștință că: ,,Morţii se vor ridica din mormintele lor şi vor începe să atace, fără o explicaţie certă, pe cei vii, iar rasa umană îşi va găsi sfârşitul de mâna propriiilor ei cadavre (un argument pentru incinerare a unor culte şi religii, atei etc.). Noaptea morţilor vii (1968) (în limba engleză Night of the Living Dead), cunoscut şi ca Noaptea cadavrelor, este un film independent alb-negru horror, regizat de George A. Romero102, iar printre titlurile luate în considerare iniţial, se numără Noaptea lui Anubis şi Noaptea devoratorilor de carne. Ben (Duane Jones) şi Barbra (Judith O'Dea) sunt protagoniştii năpăstuiți ai unei poveşti ciudate despre misterioasa reanimare a celor morţi recent şi eforturile acestora, alături de alţi cinci oameni vii, să supravieţuiască o noapte, închişi într-o fermă rurală din Pennsylvania. George A. Romero a produs filmul cu un buget de 114.000$, iar după un deceniu de relansări în cinematografe, a adunat
101 Coroborând mai multe surse, numărul creştinilor ar fi de 2,1 miliarde, al musulmanilor de 1,3 miliarde, al ateilor de 1,1 miliarde, iar al budiştilor circa 500 de milioane (n.a.)
102 George Andrew Romero (1940 - 2017) a fost un regizor de film, scriitor și actor american, el a devenit cunoscut datorită seriei de filmecu titlul Noaptea morților vii, ce înfățișa o apocalipsă cauzată de zombi și formula o serie de critici la adresa societății democratice contemporane (n.a.)
95
12 milioane $ în Statele Unite şi 30 milioane $ pe plan internaţional. La lansare, în 1968, a fost criticat aspru datorită conţinutului explicit103, iar ulterior, în 1999, Biblioteca din Congresul American a introdus filmul în National Film Registry, numindu-l un extraordinar film „important din punct de vedere istoric, cultural și estetic”. În credințele populare din Haiti unii preoți cunoscuți sub numele de bokor ar fi capabili să captureze o parte din sufletul omului cunoscută sub numele de micul înger păzitor; acest procedeu ducând la o stare de letargie, care-l face pe cel viu asemănător unui mort, iar ca urmare chiar dacă ar trece ani de zile, de la înmormântarea persoanei decedate, bokorii ar fi în stare ca, la exhumare (ritualică), trupul să-l transforme într-un sclav activ; trecerea unui flacon, ce conține acest îngeraș păzitor, pe sub nasul mortului l-ar putea trezi și l-ar trece sub controlul preotului. Conform unor tradiții, dacă zombii gustă sare, indiferent din ce motiv, atunci le revine conștiința proprie și ar fi iarăși în stare să vorbească. Micul înger păzitor reprezintă de fapt una dintre cele două părți ale sufletului și în credința Vaudou (Voodoo) semnifică noțiunea de zeu [7, 18]. Vaudou desemnează ansamblul zeităților sau al forțelor invizibile cu ale căror forțe omul încearcă să se reconcilieze și/sau de la care să capete bunăvoință, reprezintă afirmarea unei lumi supranaturale, dar și mulțimea procedurilor ce permit intrarea într-o relație supranaturală. Vaudou corespunde cultului yoruba a orisha (Africa), dar Vaudou este și un cult al spiritului lumii invizibile. La fiecare deshumare criptică (ritual), preotul cere ajutorul spiritului lui Papa Legba, pentru a deschide porțile celor două lumi, când Micul înger păzitor este imaginat
103 O excelentă referință din filmografie este formată din ceea ce este recunoscut ca fiind primul film de acest tip numit: ,,Zombii albi”, (White Zombie), în (1932), unde joacă marele Bela Lugosi. Zombi este, de asemenea, numele unui medicament menționat într-un roman scris de Robert A. Heinlein, cu acțiunea situată în viitor (virtual), numit ,,Ușă din vară “ (The door into the summer), în care eroul principal devine total subordonat falșilor săi prieteni, mari consumatori de droguri, deși el refuză îndărătnic să consume, pentru simplul fapt că respectivii îi spuneau niște povești ciudate din viitor, de care el era cucerit total (n.a.)
96
ca o particulă punctuală a forței vieții, ce este detașată la naștere din energia universală, pentru a intră în corpul persoanei vii, ca apoi, la moartea acesteia, să revină la Divinitatea supremă. Tot în Africa, „Zombi” reprezintă un alt nume dat șarpelui Voodoo (Vaudou); tot ,,zombi” este înrudit cu cuvântul ,,nzambi” [7, 11], ce în limba kikongo înseamnă ,,zeu”. În literatura occidentală mai veche erau cunoscuți cu numele de zombie, sclavii, ca victime ale drogurilor. Noaptea morţilor vii a avut un impact uriaş asupra așa-numitei culturi a Statelor Unite din perioada războiului din Vietnam, deoarece conținea critici la adresa societăţii americane a anilor '60; prea mulți filmografi americani l-au descris ca fiind „subversiv”, în mai multe atitudini critice. Cu toate că nu a fost primul film cu zombi, Noaptea morţilor vii devine actul de debut al Apocalipsei zombilor, influenţând decisiv prototipul zombilor moderni. ,,Noaptea morţilor vii” a fost prima serie, din 5 filme, iar serialul ,,Morţilor vii”, regizate magistral de Romero, fiind ulterior, în două rânduri refăcut, sub titlurile previzibile de ,,Noaptea morţilor vii” (1990), regizat de Tom Savini şi ,,Noaptea morţilor vii”, 3D (2006).
6. 6. Moartea Soarelui
Aceasta nu mai este doar o teorie, ci o realitate, iar Soarele nu va avea un destin diferit de cel al atâtor alte stele şi în cele din urmă va muri. Iar când se va întâmpla, Pământul va fi distrus, fie nu va mai fi în stare să susţină viaţa, din cauza frigului ori fierbinţelii extreme. Vestea excelentă este că Soarele nostru mai are de trăit vreo cinci miliarde de ani lumină, conform ultimelor calcule ştiinţifice, nu ştim dacă şi a societăţii umane, aşa cum o cunoaştem noi astăzi 104 . Aşa cum rotaţia
104Moartea Soarelui este o chestiune sigură, dar reprezintă un proces lent, ce mai are de parcurs câteva miliarde de ani lumină faţă de momentul de faţă. În ce priveşte anul 2012, este doar unul din anii pe care îi necesită trecerea grupului stelar din care face parte şi Soarele într-o nouă poziţie faţă de centrul Galaxiei noastre (Calea Lactee). Modificările de poziţie ale grupului stelar al Soarelui au drept efect printre altele şi o modificare a frecvenţei radiaţiei cosmice de fond, ce ne vine dinspre centrul Galaxiei; aceste modificări de frecvenţă a radiaţiei cosmice conduc din câte se pare la modificări ale ciclului
97
planetelor în jurul Soarelui generează anotimpuri (modificări ale climei planetare), dar şi alte modificări asupra planetelor respective, tot astfel rotaţia braţelor Galaxiei Noastre, la 21/22 decembrie 2012, este de presupus că ar produce anotimpurile galactice, dar nu ştim încă ce înseamnă acest fapt concret (neexistând vreun precedent) şi oricum, procesul acesta este lent relativ la viaţa unui om - se petrece în câteva zeci de mii de ani. Dar noi, oamenii, nu ştim cu precizie în ce an corect suntem potrivit calendarelor noastre actuale,aşa că dacă se mai introduce în calcul şi calendarul aztec sau cel mayaş, va ieşi o totală confuzie, pentru că nu putem cunoaşte cu precizie reperele acelor calendare, cum nici pe ale calendarelor proprii, ce încă nu le cunoaştem - astfel încât este complet hazardat să te apuci a face calcule cu titlu de precizie în situaţia în care nu ai stabilit nici măcar reperele de plecare sau cele fixe la care ar trebui să raportezi trecerea timpului. Aşadar, fenomenele cereşti, ce acompaniază mersul Soarelui alături de roiul stelar, din care facem parte, sunt fenomene reale şi periodice legate de schimbarea poziţiei unui anumit segment galactic faţă de centrul Galaxiei. Prin activitate solară a fost denumit ansamblul fenomenelor nestaționare ce au loc la suprafața și în atmosfera Soarelui, adică petele, erupțiile cromosferice, faculele, filamentele, protuberanțele, erupțiile de radiofrecvențe și de radiații X. Fiind mai ușor accesibile observațiilor directe, petele au fost primele fenomene descoperite (Galileo Galilei, 1610). Toate celelalte fenomene solare au fost descoperite în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și în prima jumătate a secolului al XXlea. Legitățile activității solare [7, 12] au fost stabilite ca urmare a îndelungatelor observații și statistici asupra petelor solare și asupra celorlalte fenomene solare.
În momentul unei erupții solare o cantitate enormă de energie care se află în cromosferă și coroană este eliberată spontan [18]. Materia este proiectată din coroană și particule de atomi accelerate până la viteze foarte mari și sunt expulzate în spațiul interplanetar. Aceste fenomene sunt însoțite de o emisie de raze X (Röntgen), de unde radio și, în cazul erupțiilor mai puternice, de lumină vizibilă, iar când ajung în apropierea
solar, greu de evaluat numai după ipoteze, astfel cum ele sunt înregistrate de către aparatura de control al activităţii solare. (n.a.)
98
Pământului și intră în Atmosferă, în special deasupra regiunii polului nord, particulele creează aurorele polare (boreale). De asemenea, concomitent perturbă propagarea undelor radio în jurul globului, alteori duc și la defectarea rețelelor de distribuire a electricității. Cu timpul, pe măsură ce instrumentele astronomice s-au perfecționat [7, 16 ], s-au putut observa amănunțit perturbațiile Soarelui: petele solare ale fotosferei - erupțiile solare, protuberanțele și filamentele cromosferei, jeturile de gaze ale coroanei solare, frecvența și intensitatea acestora variază ciclic pe o perioadă de circa 11 ani, iar în perioada menționată numărul petelor solare înregistrează un minimum și un maximum.
Următorul număr maxim este prevăzut în jurul anului 2022 105 . Activitatea solară a rămas suficient de învăluită în mister, dar se știe că aceasta este legată de magnetism și de rotația Soarelui. Indicii principali ai activității solare sunt: numărul mediu de pete și aria însumată a petelor. Cu ajutorul observațiilor existente, Rudolf Wolf 106 a reconstituit, începând din 1749, valorile lunare medii ale indicelui NW, iar aria petelor solare se măsoară, începând din 1874 la Observatorul din Greenwich107. În prezent, se utilizează ca indice al activității solare
105 Urmare a acestei perioade de 11,1 ani s-a speculat debutul Sfârșitul Lumii, la date periodice acesteia, ultima previzibilă, deoarece la intervale de 90 - 400 de ani apar modificări majore, ce ar putea influența fatal Terra (n.a.)
106 Johann Rudolf Wolf (1816 - 1893) a fost un astronom și matematician elvețian, cel mai cunoscut pentru cercetările sale cu referire la petele solare. Wolf s-a născut în apropiere de Zurich, a studiat la universitățile din Zurich, Viena și Berlin, a devenit profesor de astronomie la Universitatea din Berna, în 1844, și director al Observatorului de la Berna, în 1847. În 1855 a acceptat o catedră de astronomie atât la Universitatea din Zurich, cât și la Institutul Federal de Tehnologie din Zurich. Wolf a fost foarte impresionat de descoperirea ciclului de petele solare de către Heinrich Schwabe și nu numai că a efectuat propriile observații, dar a colectat toate datele disponibile despre activitatea petelor solare până în 1610 și a calculat o perioadă pentru ciclul de 11,1 ani. În 1848, el a conceput o modalitate de a cuantifica activitatea petelor solare, NW - numărul lui Wolf , cum este acum numit, rămâne în uz (n.a.)
107 Observatorul Astronomic a fost comandat în 1675 de regele Charles al IIlea, piatra de temelie fiind pusă la 10 august. Clădirea a fost adesea numită
99
și intensitatea radiației radio a Soarelui, cu lungimea de undă de 10,7 cm. În 1843, Samuel Heinrich Schwabe a descoperit variația ciclică a numărului NW de pete solare cu o perioadă de circa 10 ani, iar descoperirea a fost confirmată ulterior de statistica lui Wolf, care a arătat că această perioadă este de 11,1 ani, dar uneori poate fi o diferență de ±3 ani. Însă ar fi posibile perioade mult mai mari ale ciclului de activitate solară, de circa 90 - 400 de ani. O altă lege a activității solare, pusă în evidență de Gustav Spörer, arată că există o mișcare de derivă a petelor (respectiv a regiunilor de activitate solară)
în intervalul de 11 ani al unui ciclu; astfel, petele se formează dinspre latitudini heliografice de ±35−±40° la începutul ciclului, apoi acestea reapar spre latitudini heliografice mai joase, astfel încât la sfârșitul ciclului ajung aproape de ecuatorul solar. Ulterior, George Ellery Hale108 a aratat că semnul polarității magnetice a petelor din grupele bipolare revin periodic după 22 de ani, iar la fel cu petele solare, variază și ceilalți componenți ai activității solare, adică erupțiile, faculele, protuberanțele, deși uneori, după legi mult mai complicate, aria în care se manifestă activitatea solară maximă [13] compusă din centre de intensă energie pulsatilă, unde apar faculele, petele, erupțiile, protuberanțele etc. Când Soarele devine mai activ, suprafața acestuia se acoperă de pete și se observă mai multe erupții solare, atunci se eliberează o cantitate enormă de raze invizibile: X, raze UV, unde din frecvențele radio, însoțite de producerea unui flux intens de particule atomice, încărcate electric ce formează vântul solar. Cele care au mai multă energie ajung până la Pământ în câteva ore și/sau se strâng în
„Flamsteed House”, cu referire la primul său ocupant. Lucrările științifice ale Observatorului au fost relocate în altă parte, în etape, din prima jumătate a secolului al XX-lea, iar spațiul observatorului Greenwich de altădată este menținut ca muzeu, deși telescopul AMAT a devenit operațional pentru cercetarea astronomică încă din 2018 (n.a.)
108George Ellery Hale (1868 -1938) a fost un astronom american, cunoscut mai ales pentru descoperirea câmpurilor magnetice din petele solare și ca lider sau figură-cheie în planificarea sau construcția mai multor telescoape de top la nivel mondial (n.a.)
100
jurul Pământului; pătrunzând în Atmosferă, produc raze mobilizate, animate și policrome, aurorele polare109. În emisfera nordică acestea sunt numite și aurore boreale, iar în emisfera sudică sunt numite aurore australe, când au aspectul unor perdele mari, roșiatice și/sau verzui, ce unduiesc pe cer; variațiile activității solare influențează decisiv clima de pe Pământ. Astfel, dintre anii 1645 - 1715, nu s-a observat nicio pată pe Soare, iar această perioadă a coincis cu anii cei mai friguroși ai ,,micii ere glaciare”, o perioadă în timpul căreia temperaturile au fost anormal de scăzute în toată Europa, dar prin contrast, începând din 1900 - 1970 (evaluare ciclică teoretică/EVT), Soarele este mai activ și temperatura medie a Pământului a crescut ușor, iar din 1970 - 2040, se așteaptă un nou ciclu de încălzire (medie), în 2020 – 2023, aflându-ne aproximativ la mijlocul perioadei, astfel fiind descoperite proporțional multe legături energetice (LE) asemănătoare între activitatea solară și perioadele de frig și/sau de caniculă de pe Pământ110, decisive pentru perpetuarea existenței vieții pe Pământ sau Sfârșitul Lumii.
109 Aurora polară este un fenomen optic, ce constă într-o strălucire intensă observată pe cerul nocturn în regiunile din proximitatea zonelor polare, ca rezultat al impactului particulelor de vânt solar în câmpul magnetic terestru. Când apare în emisfera nordică, fenomenul e cunoscut sub numele de aurora boreală, termen folosit inițial de Galileo Galilei, cu referire la zeița romană a zorilor, Aurora, și la titanul care reprezenta vânturile, Boreas. Apare în mod normal în intervalele septembrie-octombrie și martie-aprilie. În emisfera sudică, fenomenul poartă numele de auroră australă, după James Cook, o referință directă la faptul că apare în sud. Fenomenul nu este exclusiv terestru, fiind observat și pe alte planete din Sistemul Solar, precum Jupiter, Saturn, Marte și Venus. Totodată, fenomenul este de origine naturală, deși poate fi reprodus artificial prin explozii nucleare sau în laborator (n.a.)
110Soarele este un astru de mărime medie și a ajuns deja la jumătatea perioadei sale de viață. Sfârșitul Soarelui va veni, când nucleul îi va rămâne fără hydrogen, ultima rezervă de hidrogen va fi epuizată, atunci în afara nucleului se vor declanșa reacții nucleare, determinând Soarele să se umfle într-o gigantică magmă roșie ce, în cele din urmă, va înghiți planetele Mercur și Venus, scenariul conturat de experții în astronomie, iar Soarele, în noua va pierde aproape jumătate din vechea masă, pe măsură ce straturile sale exterioare vor exploda, unul dup altul, iar nucleul se va încălzi rapid și va
101
6.7. Bătălia zeilor damnaţi
Ragnarok este numele apocalipsei din mitologia scandinavă şi alte legende etnice, prezisă în numeroase scrieri, fie prin poezie sau proză, unde s-ar putea traduce prin ,,amurgul zeilor” și/sau ,,pieirea puterilor”, ce se va produce pentru zei şi forţele răului, nu numai între marii zei Odin şi Thor111 , ci și între mulți zei mult mai mici. După Marea bătălie Soarele se va înnegri, stelele vor dispărea, iar oamenii vor pleca unde vor găsit cu ochii, căci pământul va fi înghiţit de mări și oceane. Totuși, mitologia scandinavă lasă o speranţă, nu consideră Ragnarok sfârşitul
Tuturor lucrurilor. Două fiinţe umane Unice vor supravieţui atunci112 şi
emana radiații de lumină UV, iar razele X ce ajung la straturile exterioare se vor focaliza într-un uriaș inel de plasmă, ce va străluci aproximativ 10.000 de ani pe măsură ce Soarele îmbătrânește, în maxim 2 miliarde de ani ar putea deveni suficient de fierbinte încât oceanele și mările vor ajunge să fiarbă, iar Pământul „nu va fi, prin urmare, un loc foarte plăcut de suportat” (Albert Zijlstra, 2018).
111 Thor este urmașul lui Odin în mitologia nordică. Zeu al naturii, dar și al fulgerelor și al războiului, el ar deține niște obiecte magice: o centură (Megingiord) ce îi conferă puterea divină, cât timp o poartă, niște mănuși de fier indispensabile pentru a ține și a folosi un ciocan fermecat, iar acest ciocan revine în mâinile sale după fiecare aruncare și simbolizează fulgerele, și se spune că acest ciocan nu și-a greșit ținta niciodată. Thor este fiul lui Odin și al lui Frigga, având-o ca soție pe Sif (cea cu părul de aur), o zeiță a fertilității, are și doi copii (Modi și Thrud). Thor se deplasează într-un car tras de doi țapi numiți Tanngrisnir și Tanngnjostr, este conducătorul oamenilor și a lumii, protector al tărâmurilor Asgard și Midgard, numele lui înseamnă ,,tunet” (n.a.)
112 În războinica societate vikingă, moartea în luptă era o soartă de admirat și acest fapt a fost transpus în venerarea unui panteon în care zeii înșiși vor fi într-o bună zi răsturnați la Ragnarok. Se știe exact cine cu cine va lupta și care va fi soarta participanților la această bătălie din baladele și poeziile popoarelor nordice. Voluspa (profeția lui Volvo - femeie șaman), prima parte din Vechea Edda, datând din jurul anului 1000 î.Hr., cuprinde istoria zeilor de la începuturile timpului până la Ragnarok în 65 de stanțe Noua Edda, scrisă două secole mai târziu de Snorri Sturluson descrie în detaliu ceea ce se întâmplă
înainte, în timpul și după bătălie (n.a.)
102
vor reproduce Pământul cu urmaşii lor, cu tot, iar un Soare Nou va răsări peste ceruri, o altă generaţie de zei va veni la putere, iar oamenii vor trăi în pace şi bună înțelegere până la sfârșitul vieții proprii și al Neamului Omenesc
6. 8. Marea Încremenire
Este opusul teoriei Big Bang-ului, iar aşa cum se afirmă, că Universul ar fi în continuă expansiune, teoria Marii încremeniri prezice strict nu numai oprirea duratei expansiunii, ci chiar implozia reversibilă a Universului, până în momentul când va deveni doar o nesemnificativă gaură neagră - punctuală; susținătorii estimează însă că acest lucru nu se va întâmplă mai devreme de 100 de miliarde ani, de acum înainte, sunt aceiași care resping ideea existenței planetei Nibiru113 și au depus ulterior eforturi pentru a informa publicul, că nu există nicio amenințare pentru Pământ. Ei subliniază că un astfel de obiect atât de aproape de Pământ ar fi ușor vizibil cu ochiul liber și ar creea astfel efecte vizibile pe orbitele planetelor dinspre periferie. Dar cele mai multe fotografii ce vor să prezinte obiectul „Nibiru” de lângă Soare sunt flăcări (artefacte) ale lentilelor, imagini false ale Soarelui create prin reflexii din interiorul obiectivului, iar o orbită ca cea a lui Nibiru, din cadrul sistemului nostru solar ar fi aflat în contradicție cu mecanica cerească. David Morrison114 ,
113 Unii au confundat-o cu Eris (inițial denumită 2003 UB313), ce este cea mai masivă planetă pitică din Sistemul nostru Solar. După masă, este al nouălea corp ceresc cunoscut din Sistemul Solar, ce se rotește direct în jurul Soarelui. Are cel puțin un satelit, numit Dysnomia. Eris este un obiect transneptunian din centura lui Kuiper, și a fost descoperit în 2003. Deoarece masa sa este mai mare decât cea a lui Pluton, a fost considerat de mulți ca fiind Planeta X (Nibiru), cea despre care se credea că este cauza unor perturbări în rotația planetelor Uranus și Neptun - pe 24 august 2006, în urma unei rezoluții a Uniunii Astronomice Internaționale, obiectul 2003/UB313 a primit statutul de planetă pitică (n.a.)
114 David Morrison este un astronom american, un om de știință de la Institutul Virtual de Cercetare a Explorării Sistemului Solar, Centrul de Cercetări Ames al NASA - din Mountain View, California, fost director al Centrului pentru
103
om de știință de la NASA [13], explică faptul că, după o eventuală singură deviație a Pământului, așa cum se susține, că s-ar fi întâmplat, încă din perioada sumeriană115, Pământul în sine, nu ar mai fi păstrat actuala sa apropiere de orbita circulară, ar fi fost posibil chiar, să-și fi pierdut satelitul natural, Luna. Deoarece acum Pluto este frecvent observat cu telescoapele din curte, orice planetă uriașă dincolo de Pluto ar fi ușor observabilă și de un astronom amator. Iar dacă un astfel de obiect ar exista în Sistemul nostru solar, acesta ar fi fost de trecut prin Sistemul Solar interior de un milion de ori, până acum. Astronomul Mike Brown observă că dacă orbita acestui Nibiru ar fi fost descrisă, aceasta ar fi rămas doar în Sistemul Solar timp de aproximativ un milion de ani, înainte ca Jupiter să îl expulzeze și, chiar dacă o astfel de planetă ar exista, câmpul său magnetic nu ar avea niciun efect asupra
Pământului. Cataclismul de la Nibiru este o presupusă întâlnire dezastruoasă între Pământ și un obiect planetar mare, urmată de o implozie instantanee, despre care anumite grupuri credeau că va avea loc la începutul secolului XXI. Cei care cred în acest eveniment, de zi cu zi, se referă de obicei la acest obiect ca Nibiru sau Planeta X. Ideea a fost lansată pentru prima dată în 1995 de Nancy Lieder, fondatoarea site-ului ZetaTalk. Lieder se descrie ca o persoană de contact cu capacitatea de a primi mesaje de la extratereștrii din sistemul stelar Zeta Reticuli printr-un implant în creier. Ea afirmă apoi, că a fost aleasă să avertizeze omenirea, că obiectul va trece prin Sistemul Solar interior în mai 2003 (deși
Studiul Vieții în Univers, de la Institutul SETI și al Institutului de Științe Lunare NASA, cunoscut pentru activitatea în evaluarea riscurilor de obiecte aflate în apropierea Pământului, cum ar fi asteroizii și cometele, iar asteroidul 2410 a fost numit și Morrison, în cinstea sa, a publicat 12 cărți și peste 150 de lucrări, în principal despre științele planetare, astrobiologie și obiectele din apropierea Pământului (n.a.)
115Sumerienii sunt un popor dintre cele mai vechi ale omenirii. Ei erau așezați geografic între fluviile Tigru și Eufrat (în prezent Irak), cu descoperiri în domeniul astrologiei și astronomiei (n.a.)
104
această dată a fost amânată, ulterior), determinând Pământul să sufere o schimbare fizică a polului ce ar distruge cea mai mare parte a umanității. Predicția s-a răspândit dincolo de site-ul web al lui Lieder și a fost îmbrățișată de numeroase grupuri, pe internet; afirmațiile lui116 potrivit cărora abordarea lui Nibiru ar face ca rotirea Pământului să se oprească sau axa acesteia să se deplaseze încalcă legile fizicii 117 , iar în ceea ce privește respingerea Pământului de Univers (a Lumii) a lui Immanuel Velikovsky, în coliziune cu Nibiru, sa făcut mereu aceeași afirmație [19], că rotirea Pământului nu ar putea fi oprită și apoi repornită, însuși Carl Sagan a menționat: „Energia absolut necesară pentru a frâna Pământul nu este însă suficientă pentru a-l și topi, ar rezulta o creștere semnificativă a temperaturii, iar temperatura oceanelelor ar fi ridicată până la punctul de fierbere al apei, dar Pământul n-ar mai putea reporni, rotind cu aproximativ aceeași
116 La sfârșitul anilor 2000, a devenit strâns asociat cu fenomenul din 2012, iar începând cu 2012, cataclismul de la Nibiru a reapărut frecvent în mass-media populară, legat de o cu obiecte astronomice, precum Cometa ISON sau Planet Nine - numele „Nibiru” este derivat din lucrările vechiului scriitor-astronaut
Zecharia Sitchin și interpretările sale, despre mitologia babiloniană și sumeriană, dar el a negat mereu, orice legătură între opera sa și diversele pretenții de prorocire a unei Apocalipse, în viitorul apropiat (n.a.)
117 Legile lui Newton (sau principiile fundamentale ale mecanicii) sunt trei legi ale fizicii, ce dau o relație directă, între forțele care acționează asupra unui corp și mișcarea acelui corp - au fost enunțate de Sir Isaac
Newton (bazate pe studiile lui Galilei), în lucrarea sa Philosophiae Naturalis Principia Mathematica (1687). Legile formează baza mecanicii clasice. Newton însuși le-a folosit pentru a explica multerezultate, privind mișcarea obiectelor fizice, iar în al treilea volum al textului, a arătat că aceste legi ale mișcării, combinate cu legea atracției universale, explică legile lui Kepler, adică mișcarea planetelor. Aceste principii sunt suficiente pentru a explica toate mișcările mecanicii clasice, adică mișcările, ce se desfășoară cu viteze mai mici decât viteza luminii în vid (3·108 m/s), însă dacă vitezele punctelor materiale se apropie de această viteză, atunci mișcările se supun principiilor relativității restrânse ale lui Einstein (n.a.)
105
viteză, nu ar putea s-o facă de la sine, ci numai datorită legii conservării momentului unghiular118”.
Într-un interviu din 2009 cu Discovery Channel, Mike E. Brown119 a menționat că, deși nu este imposibil ca Soarele să aibă un eventual însoțitor planetar îndepărtat, un astfel de obiect ar trebui să se afle foarte departe de regiunile observabile ale Sistemului Solar pentru a fi detectabile, și spre a avea un efect gravitațional suficient asupra celorlalte planete, iar un obiect chiar de dimensiunea planetei Marte ar putea fi de nedetectat la 300 UA120 (de 10 ori distanța de la Neptun); un obiect de dimensiune Jupiter la 30.000 AU etc. Pentru a călători 1000
AU în doi ani, un obiect ar trebui să se miște cu 2400 km/s, mai repede decât viteza de evacuare (expansiune) galactică, iar la această viteză, orice obiect ar fi împroșcat instantaneu din Sistemul Solar, apoi din Calea Lactee, instantaneu aruncat din spațiul intergalactic. 121
118 Momentul cinetic (momentul unghiular) denumit și momentul impulsului unui corp aflat în rotație este o mărime fizică ce exprimă cantitativ (masa) și calitativ (viteza), „cantitatea transportată”, iar în fizică în general, este mărimea de conservare la o transformare simetrică a rotației, conform cu Teorema Noether (n.a.)
119 Michael E. Brown (1965) este profesor de astronomie planetară la CalTech, codescoperitor al mai multor obiecte transneptuniene importante, între care Quaoar, Sedna, Orcus, Eris (Nibiru) și Makemake, rând pe rând calificate în ziare drept „cea de-a zecea planetă”, ultimele două fiind clasate drept planete pitice (celelalte fiind candidate la acest statut), el însuși s-a numit, cu umor ,,omul care l-a ucis pe Pluto”(n.a.)
120 UA este definită ca lungimea semiaxei mari a orbitei Pământului în jurul Soarelui, egală cu 149.597.870.691±30 metri, folosită în exprimarea distanțelor din interiorul și vecinătatea Sistemului Solar (n.a.)
121 Teoria Pulsației Universale sau Teoria Abstractului Botez-Cocea reprezintă un punct de vedere aparte, presupune coexistența Teoriei cuantice și Anticuantice, are acoperire filosofică și matematică și se bazează pe Legile întâmplării (Botez, 2005), adică Legea excepției și Legea compensației (n.a.)
106
6. 9. Cel de-al III-lea război mondial
Va aduce Apocalipsa nucleară, scenariile de desfăşurare a celui de-al III-lea război mondial arătând că, din disperare, una dintre părţile beligerante va face până la urmă uz de armele nucleare, iar dacă acestea nu vor face praf şi pulbere Pământul și Viața, efectele secundare tot îl vor distruge, lent şi ireversibil, este vorba despre radiaţii şi schimbările atmosferice presupuse. Al III-lea Război Mondial reprezintă o noţiune ce desemnează un eventual război global, ce ar urma să fie purtat la scară Planetară şi care ar avea loc [7, 16], printr-o continuare inerentă a celui de-al II-lea Război Mondial. Acest război a fost anticipat şi sugerat de autorităţile civile şi militare din mai multe ţări şi, de asemenea, este un subiect foarte des întâlnit în literatura de ficţiune - se presupune că se vor folosi arme atomice, ce vor duce la distrugerea Terrei; lumea care a rămas este dominată de o singură superputere, SUA. Această situație este, de regulă, descrisă drept hegemonie globală a SUA într-o lume unipolară, deși unii autori consideră că lumea actuală este multipolară, fiindcă statele central-europene și est-europene (ce timp de patru decenii, se aflaseră sub dominația sovieticǎ) s-au democratizat și au ales să se integreze în NATO și Uniunea Europeană (UE) În perioada conflictului dintre Statele Unite şi Uniunea Sovietică, denumit generic Războiul Rece, se credea că este posibil/probabil ca al Treilea Război Mondial să izbucnească din cauza rivalităţilor dintre aceste două superputeri. Dar și după încheierea Războiului Rece122 au mai apărut diferite evenimente interpretabile de
122 Războiul Rece (1947–1991) a fost o perioadă de tensiuni și confruntări politice și ideologice, o stare de tensiune întreținută, ce a apărut după sfârșitul celui de-al II-lea Război Mondial și a durat până la revoluțiile europene din 1989. În Războiul Rece s-au confruntat două grupuri de state, ce aveau ideologii și sisteme politice foarte diferite, dar s-a atenuat odată cu prăbușirea regimurilor comuniste din Europa Centrală și de Est, precum și din Mongolia, Cambodgia și Yemenul de Sud, urmată, doi ani mai târziu, în decembrie 1991, și de destrămarea Uniunii Sovietice. (n.a.)
107
unii specialişti că ar fi fost motive suficiente, unele evidente, plauzibile pentru izbucnirea unui viitor război123 mondial:
1. Războaiele din Golf, de pe 2 august 1990, Irakul, condus de Saddam Husein, a invadat emiratul Kuweit şi l-a anexat. O.N.U. a condamnat agresiunea şi a instituit un embargo comercial împotriva Irakului şi, faţă de refuzul Bagdadului de a-şi retrage trupele, a declanşat, la 3 ianuarie 1991, o operaţiune militară (Operaţiunea ,,Furtună în deşert”), grosul forţelor aeriene fiind asigurat de Statele Unite;
2. Conflictul diplomatic dintre Iran şi Statele Unite a generat câteva speculaţii în legătură cu posibilitatea declanşării unui ipotetic al Treilea Război Mondial, Statele Unite fiind deja implicate într-o luptă contra terorismului internaţional, purtată militar în Afganistan şi Irak, încercuind, de fapt, Iranul;
3. Lupta contra terorismului internaţional, pornită, oficial, de Statele Unite şi alte naţiuni, după atacul din 11 septembrie 2001 asupra World Trade Center şi altor clădiri oficiale americane;
4. Testele nucleare efectuate de Coreea de Nord. În 26 august 2009 Rusia decide să amplaseze rachete antiaeriene S-400 în Extremul Orient rusesc, pe fondul îngrijorărilor legate de testele nucleare şi de rachete efectuate de Coreea de Nord. Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) condamnă, periodic, testele efectuate de Coreea de Nord şi menţine regimul de sancţiuni;
5. La 23 noiembrie 2010, Coreea de Nord a atacat, cu obuze, o insulă sudcoreeană, a reprezentat un deosebit motiv de îngrijorare pentru opinia publică internațională, privind posibilitatea izbucnirii unui al III-lea război mondial, Federația Rusă a atacat Ucraina (24 februarie, 2022, ale cărei urmări le trăim din păcate, iată, astăzi etc.
123 Cel de-al II-lea război rece cunoscut de asemenea ca Noul Război Rece și este un termen folosit pentru a descrie o stare continuă de tensiuni politice, conflicte economice, cibernetice și militare, între blocurile de putere geopolitice opuse, unul condus de Rusia și China, iar celălalt condus de Statele Unite, Uniunea Europeană și NATO. Primul război rece din anii 1947-1991 a fost de fapt un conflict înghețat între Blocul de Vest condus de Statele Unite și Blocul de Est condus de Uniunea Sovietică, predecesorul Federației Ruse (n.a.)
108
Dacă vom considera că 60 de miliarde de oamenii s-au născut şi au murit până în prezent (Leslie, 2009), atunci putem estima că există o şansă de 95% ca numărul total de oameni N să fie mai mic de 20 × 60 miliarde = 1200 de miliarde. Presupunând că populația lumii se stabilizează la 10 miliarde de oameni şi că speranţa de viață este de 80 de ani, se poate estima că ceilalți 1140 de miliarde de oameni se vor naște în următorii 9120 de ani. În funcție de creșterea populației lumii în secolele următoare, estimările pot varia, dar principalul punct al argumentului, că este puțin probabil, ca mai mult de 1200 de miliarde de oamenii vor trăi vreodată pe Pământ, ceea ce determină maximul distribuţiei uniforme [0, N]. Iar argumentul ,,Judecaţii de Apoi” nu menționează, că umanitatea nu poate sau nu va supravieţui pentru todeauna, şi nu impune o limită superioară [7, 19], ce o poate atinge umanitatea, să pună la dispoziţie o dată anume, când Lumea ajunge la extincţie. O forma abreviată a acestui argument aduce aceste afirmaţii, facând confuzie între certitudine şi probabilitate (incertitudine), totuşi concluzia argumentului: ar fi 95% şanse de extincţie într-un interval de 9120 de ani. Argumentul ,,Judecaţii de Apoi” oferă astfel doar 5% şanse, ca în anul 11.125 să mai existe oameni pe Terra - aceste date se bazează pe presupunerea în cauză - numerele exacte variază în funcţie de anumite predicţii şi argumente. Dar se mai vehiculează în mediasocială și un raţionament matematic, extrasenzorial, 124 ce postulează soarta Omenirii,doar pe baza numărului total de născuţi, până în acest moment. A fost enunţat pentru prima dată de fizicianul Brandon Carter 125 în 1983 şi, conform calculelor sale, Omenirea se află la
124 Argumentul Apocalipsei nu prezice extincţia tuturor fiinţelor inteligente de pe Pământ, doar pe cea a oameniilor. Evoluţia poate produce o nouă specie inteligentă (neooamenii?), care prin definiţie nu sunt oameni. Oamenii vor muri, iar ,,neooamenii” ne vor înlocui, iar ,,Atunci”, în acel moment, cronometrul argumentului ,,Judecaţii de Apoi” va porni din nou, şi pentru noua specie de fiinţe gânditoare mult mai eficiente pentru propria existenţă (n.a.).
125 Brandon Carter - fizician și teoretician australian, cel mai cunoscut pentru studiile sale asupra proprietăților găurilor negre și pentru faptul că a fost primul care a numit și a folosit principiul antropic în concept contemporan, un
109
jumătatea vieţii sale şi are 95 % şanse să dispără în 9120 de ani. Fiinţa umană, din punct de vedere senzorial, este formată din trup şi psihic. După moarte trupul „se întoarce în pământul din care a fost luat”, iar sufletul liber „se întoarce la Dumnezeu, Care i l-a dat”. (Ecclesiastul 12; 7); după 40 de zile de la moarte are loc judecata individuală. Dacă în timpul vieţii omul a demonstrat [5, 7] că vrea destul de mult să se mântuiască (prin credinţă şi faptele bune) şi că merită să ajungă alături de Dumnezeu, acesta va ajunge în Rai, iar dacă nu, va fi trimis să sufere pentru păcatele sale, în iad. Această stare însă este temporară (limitată). Locul unde vom fi trimişi pentru totdeauna va fi hotărât de Dumnezeu la Judecata Universală. La a doua venire a lui Iisus Hristos va avea loc o nouă judecată - Judecata de Apoi - unde şi cei vii dar şi cei morţi vor fi judecaţi. Cei morţi vor învia, iar cei vii se vor transfigura, toţi având după preschimbare trupurile inițiale, ca al lui Iisus după Învierea Sa din morţi. O persoană nu poate fi apreciată pe deplin, decât în legătură cu toţi cei, pe care i-a influenţat până la sfârşitul istoriei. De aceea, de această dată sunt luate în considerare şi consecinţele faptelor noastre din timpul vieţii, adică felul în care i-am influenţat pe cei din jurul nostru (în bine sau în rău). De asemenea de foarte mare ajutor vor fi şi parastasele, precum şi rugăciunile celor vii. Cu toţii am auzit că trebuie să împărțim tuturor celor morți „pentru a avea, ce să mănânce pe lumea cealaltă”, şi nu se pot să greşească mai mult cei care gândesc în modul acesta. Sufletele celor morţi nu mai mănâncă, nu se mai îmbracă, ci trăiesc ca îngerii, neavând trebuinţă de toate acestea. Locul unde Lumea va sfârși definitiv și iremediabil, fără a mai putea fi salvată; în Sfânta Scriptură în pasajul din Apocalipsa lui Ioan, capitolul 13, Biblia
argument filosofic ce afirmă că observațiile din Universul fizic trebuie să fie compatibile cu principiile de viață ale celui care observă; susținătorii argumentului motivează, că astfel se explică de ce Universul are exact vârsta și constantele fizice fundamentale, ce fac posibilă apariția și găzduirea vieții conștiente. Principiul a fost formulat în 1961 de către astronomul Robert Dicke (1916-1997), care s-a bazat pe unele lucrări ale fizicianului englez Paul Dirac:,,Universul are proprietățile pe care le are și pe care omul le poate observa, deoarece, dacă ar fi avut alte proprietăți, omul nu ar fi existat pur-șisimplu” (n.a.)
110
numește astfel fiara din Apocalipsă, ce poartă un număr, pe care îi identifică prin oamenii răi din istoria umanității, notați, înregistrați cu același număr: 666. De-a lungul vremii, deismul iacobin și ateismul hebertist asociate cu Revoluția Franceză au săvârșit, începând cu anul 1793, așa numita „descreștinare”. Biblia și biserica au fost îndepărtate, cu dispreț și cu multă vărsare de sânge, iar ca înlocuitor, unii au proclamat cultul rațiunii, ce nu a durat prea mult; alții au proclamat cultul ființei supreme, ce însă nu a durat. Armata revoluționară a intrat și în Roma, a desființat Statul Papal în 1798 și toată lumea a înțeles, că se născuse o eră nouă, în care biserica nu mai putea avea rol dominant în societate. În secolul următor au apărut teoreticienii ateismului [19, 20] modern: Schopenhauer, Feuerbach, Karl Marx etc. și s-a lansat Manifestul Comunist (1848), a apărut evoluționismul (Darwin, 1859), iar în1888, filosoful german Friedrich Nietzsche, cu un an înainte de ași pierde mințile, scria Der Antichrist („anticristul”, sau „anticreștinul”), în care proslăvea spiritul bărbătesc, „dionisiac”, al păgânismului, al dorinței de putere, de viață și fericire, care nu cunoaște noțiunea de păcat - în contrast cu etica „bolnăvicioasă” a creștinismului, unde se idealiza mila, iubirea vrăjmașilor și răbdarea în suferință, ferirea de păcat; în același an, fostul fiu de pastor - care făcuse în tinerețe studii teologice - a publicat Ecce Homo (III, 2): „Eu sunt Antihristul”, ceea ce i-a făcut pe unii să creadă că Antihristul a fost Nietzsche. Regimurile comuniste au reușit să ucidă mai mulți oameni, decât orice alt sistem și orice război mondial: peste 96 milioane în toate țările în care și-a întins influența, dintre care 65 milioane numai în China, și 20 milioane în URSS. Unii îl identifică din acest motiv pe Antihrist cu o revoluție roșie. De fapt, mai mulți dictatori faimoși au avut această sinistră onoare, de a fi considerați, în generația lor, ca Antihristul așteptat. Lui Mussolini i s-a calculat numărul 666 (VV IL DVCE) din salutul adresat (,,Viva Il Duce”). Numele lui Adolf Hitler, cancelar și „Führer” al Germaniei în perioada 1933-1945, calculat după un anumit sistem, totalizează șase sute șaizeci și sase. Locul unde se va desfăşura Judecata de Apoi ar fi Pământul transfigurat la Parusie 126 , locul unde am
126 Mulți cred astăzi că Antihristul va fi un lider politic mondial, care va înșela lumea spre un război fatal. Acest scenariu se bazează pe profețiile despre Gog
și Magog din Ezechiel (capitolele 38 și 39). De-a lungul timpului, Gog a fost
111
împlinit sau nu poruncile lui Dumnezeu, şi locul unde a murit Iisus Hristos pentru păcatele noastre.
Nu se ştie, totuşi, cu exactitate, când va avea loc sfârşitul lumii: „iar despre ziua aceea şi despre ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii... ci numai Tatăl Ceresc” (Marcu 13; 32), dar ştim doar că va fi precedat de o serie de semne ce vor anunţa venirea Mântuitorului.
7. Teorie pură sau adevăr științific
Cu toate că, se pare, cam toate prorocirile majoritare s-au situat în jurul anilor 2000, totuși teoriile despre Sfârşitului Lumii cunosc, iată, în zilele noastre un neașteptat reviriment legat tocmai de anii ce vor urma, mai ales că, de la Isaac Newton [19] și mayași, încoace nimeni nu a făcut o prezicere prea exactă legată de Sfârșitul Lumii, ci mai degrabă de apariția unui fenomen extraordinar, aproape atemporal, intempestiv, fatidic, ce va confirma cumva o turnură nefastă, pe care lumea actuală, o va suporta după anii 2000, fără precizări concrete, însă sugerându-se constant perioade anterioare de impas și multe alte nenorociri, anterior suportabile127. Se pare că mai multe argumente surprinzător de diverse
identificat pe rând cu celții, goții, maghiarii, mongolii, turcii, rușii etc. În realitate, profeția se referea la forțe din zona Anatolia-Caucaz. Unii comentatori ai Apocalipsei cred că se va împlini totuși, la scară universală, dar numai după mileniul Marii Judecăți (Apocalipsa 20:8) (n.a.)
127 Mayașii dispuneau de un alfabet cu 800 de hieroglife, studiau matematicile superioare, astronomia și sistemele calendaristice. Manuscrisele descoperite, scrise cu hieroglife mayașe oferă indicii parțiale despre cunoștințele științifice în astronomie, iar calendarul dezvoltat de această Civilizațieeste foarte precis. Mayașii aveau abilitatea de a prezice cu exactitate eclipsele, precum și deplasările planetelor, fără a cunoaște aparatele optice sau unitățile de timp. Sistemul matematic se baza pe numărul ,,20” și folosea trei simboluri: o bară pentru cinci, un punct pentru unu și un cerc pentru zero (menționăm că cifra 0 nici nu era cunoscută de europeni, într-o perioadă comparabilă culturii mayașe), Calea Lactee era venerată de mayași, care o numeau Copacul Lumii, ce era reprezentat de un arbore înalt numit Ceiba, un arbore genealogic, cu Soarele în frunte, iar Venus fiind cea mai interesantă dintre toate planetele. Erau observatori perspicace, sensibili la ciclul natural al Soarelui și Lunii.
112
precum direcție de propagare (știință/religie) converg spre concluzia fulminantă, că în fiecare perioadă actualizată periodic, mai ales de religie și de oamenii de știință, ceva grav, cu totul surprinzător şi inimaginabil se va petrece o dată cu dispariția spontană și totală a Mapamondului şi implicit cu noi, oamenii. Unii semeni, se pare, că au plătit prematur cu viața observațiile lor precipitate, privind descoperirea unor cauze posibile ale Sfârșitului Lumii.
George Taylor Fulford „cel mai mare acționar al General Electric”, până la sfârșitul vieții a rămas convins că:
,,Unul dintre urmașii mei a fost ucis într-adevăr, era strănepotul meu, Benjamin Fulford, fost jurnalist al revistei Forbes din Japonia, a fost ucis într-o conspirație, de familia Rockefeller, deoarece și-a propus să finanțeze nemijlocit cercetările lui Nikola Tesla pentru Energia Liberă
și să publice documente secrete, cu privire la implicarea HAARP în economia mondială. ”
O altfel de interpretare, este cea a lui Benjamin Fulford, ziarist canadian naturalizat în Japonia, care încă din anul 2008 vorbea, anticipând, de o posibilă catastrofă, ce va lovi Japonia. Potrivit lui Fulford, insula avea să fie devastată de un cutremur provocat prin tehnologia HAARP (un cunoscut program cosmic american ce studiază proprietăţile Ionosferei, după unii utilizat mai mult pentru spionaj terestru), dacă guvernul nu se supune dictatelor [7, 19] oligarhiei mondiale. Cutremurul groaznic din 11 martie 2011 a fost un seism de magnitudine 9,0 MW, cu epicentrul în regiunea Tohoku din oceanul Pacific, cutremurul a provocat valuri țunami
în Pacific, de până la 10 metri în înălțime. Pe scara de intensitate seismică a Agenției Meteorologice a Japoniei (ce nu măsoară energia declanșată de cutremur la epicentru, ci doar intensitatea mișcărilor tectonice într-un anumit loc), seismul a fost evaluat la cota 7 (valoarea maximă a acestei scări). Cutremurul s-a produs în ziua de vineri 11 martie 2011 la ora 05:46:23. Hipocentrul
Mayașii scriau pe hârtie din scoarță de copac, numită codex, însădoar 4 dintre aceste codexuri au supraviețuit vicisitudinii vremurilor (n.a.)
113
acestuia s-a aflat în largul coastei de est a regiunii Tohoku, Japonia, la o adâncime de 24,4 kilometri. Inițial măsurat la 7,9 grade, magnitudinea a fost reestimată de serviciul de prospectare geologică a Statelor Unite de la 8,8, apoi la 8,9 grade Richter. Cutremurul este considerat [7, 16, 19] ca fiind cel mai mare din istoria Lumii/Centrul american pentru alerte de țunami în Pacific l-a măsurat inițial (!) la o intensitate marcantă, de 9,2, iar Agenția Meteorologică a Japoniei, la solicitarea imperioasă a USA, și-a rectificat ulterior aprecierea, de pe data de 13 martie, din 2011, de la măsurătoarea cutremurului, la 8,8, inițial, de la 9,0 pe scara Richter. Ca urmare a cutremurului, NASA a calculat, că ziua terestră s-a scurtat cu 1,8 microsecunde din cauza rotației accelerate a Pământului, iar tot datorită cutremurului s-a calculat că Japonia s-a deplasat cu 2,4 metri, față de poziția anterioară. Declarația video făcută de Benjamin Fulford, cu doi ani înaintea evenimentului prezis, este intens analizată și astăzi, după mulți ani, se corelează opiniile lui Fulford, legate de Sfâşitul Lumii, debutul Fenomenului, o dată cu 11.03.2011, ora 05:46:23
Evoluția stelară indică faptul că Soarele în timpul „vieții” sale pe secvența principală, crescându-și încet puterea cu o rată de 1% la fiecare 90 până la 100 de milioane de ani. În aproximativ 1 miliard de ani, clima asemănătoare Pământului nu va mai putea fi menținută și Pământul va deveni un cuptor . Apoi, vaporii de apă vor fi descompuși treptat de razele ultraviolete solare în hidrogen și oxigen, hidrogenul va scăpa în cele din urmă în spațiu și oxigenul se va combina cu rocile datorită temperaturilor ridicate ale suprafeței [7]. Pământul va cunoaște atunci o soartă similară cu Venus, „planeta sa soră” . La sfârșitul acestei creșteri lente a energiei solare, Soarele va părăsi apoi secvența principală și puterea sa va crește și mai repede, la fel ca dimensiunea sa. Va trece printr-o fază gigantică roșie și va vedea volumul său crescând considerabil. Soarele, care astăzi a trăit ~ 4,6 miliarde de ani din cei 10 (până la 12) miliarde de ani pe care îi va dura viața, va
114
sufla apoi atmosfera reziduală a Pământului (unde toată viața va fi dispărut de multă vreme).
Și în domeniul științelor umane, se dezbate astăzi, chiar susținut teama din cultura generală a prăbușirii civilizației actuale128 , și a dispariției umanității, o frică ancestrală, ce încorporează multe dintre cunoștințele științifice dobândite de-a lungul a trei secole, alte motive diverse, unele naturale, și independente de influența directă a umanității, legate aleatoriu, indirect de aceste multiple acțiuni indezirabile sau fie din cauze mixte129:
1. căderea unui asteroid mare ( dispariția cretacic-terțiară );
2. erupție vulcanică pe scară largă pe o perioadă lungă de timp (capcane siberiene sau Deccan );
3. episoade de anoxie oceanică globală (stingeri ale Devonianului sau sfârșitul Paleozoicului );
128 Suprafața pământului, descoperită, va începe treptat să se topească în fața gigantului roșu, care va crește până va cuprinde aproape întregul cer din timpul zilei. Ceea ce va rămâne din globul incandescent al ceea ce a fost odată
Pământul va depinde de frecare și de efectele mareelor din atmosfera externă a Soarelui, care a devenit un „gigant roșu”. Acest eveniment de transformare a Soarelui într-un gigant roșu este inevitabil.
129 Multe scenarii științifico-fantastice mai mult sau mai puțin plauzibile evocă o mutare a umanității către un alt corp ceresc mai îndepărtat (celelalte cinci planete ale sistemului solar, obiectele transneptuniene, chiar și o navă spațială nomadă sau o exoplanetă ). Un alt scenariu decât emigrația este acela de a agita rezervele de hidrogen ale Soarelui, care vor fi încă departe de a le fi epuizat în acest moment și, astfel, de a le reînvia pentru a-și întârzia soarta de gigant roșu. O astfel de ipoteză presupune, totuși, că omenirea a atins atunci cel puțin nivelul unei civilizații de tip II în sensul scării Kardashev și stăpânește tehnologia necesară. Cu toate acestea, dacă supraviețuirea până atunci a speciei umane nu este imposibilă din punct de vedere fizic, este atât de improbabilă încât este considerată în general nulă: într-adevăr, omenirea va trebui să traverseze sute de milioane de ani. De la era noastră, care reprezintă multe ocazii pentru apariția unei catastrofe care îi este fatală (n.a.)
115
4. glaciația generală ce afectează întreaga planetă: scenariul pământului cu bulgări de zăpadă (criogenian );
5. explozia unei supernove la mică distanță de sistemul solar ;
6. explozie de raze gamma orientată spre regiunea noastră a galaxiei.
7. proiecția în viitor a evenimentelor din trecutul istoric, amplificat și globalizat excentric:
8. efectele lăcomiei, violenței, ignoranței, fanatismului, lipsei de previziune, suprapopulării și supraexploatării tuturor resurselor disponibile, ce duc la un al treilea război mondial și anihilarea nucleară;
9. un efect disgenic globalizat și/sau o pandemie de origine artificială, accidentală ori criminală;
10. înlocuirea umanității cu inteligență artificială capabilă de învățare, de alegere și de auto-replicare, prin urmare cu roboți sau jeleu gri (vezi ecofagia).
11. o furtună magnetică majoră de la Soare sau o inversare a câmpului magnetic al Pământului, ce ar putea bloca funcționarea dispozitivelor electronice și a rețelelor de care economia mondială a devenit total dependentă, ducând la un accident global, ireversibil.
Poți manifesta orice fel de neîncredere [13], optimism, credință și/sau depresie, dar înainte de toate, a accepta ori a respinge definitiv aceste argumente, poate este mai bine să le cunoşti.
Bibliografie
1. Apopei Lucian, Când au fost scrise cărțile Bibliei, 2007.
2. Apopei Lucian, Unde au fost scrise cărțile sfintei scripturi, 2008.
3. Bautz Friedrich Wilhelm, Dionysius Exiguus din Biografii din bibliografia lexiconului bisericesc, 1975.
4. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 1997, Bucureşti.
116
5. Blainey, Geoffery, A Short History Of The World. Penguin Books, Victoria (2000), ISBN 0-670-88036-1.
6. Bowman K.. Alan, The Cambridge Ancient History. Vol. 10. Imperiul lui Augustus, Cambridge University Press, Cambridge, 1996.
7. Botez Mihai, Constantin Cocea, Viorel Donțu, Ioan Pîrvulescu, Anul 2012, între obsesie și impresie, Editura Pim, Iaşi, 2011.
8. Botez Mihai, Adrian Juverdeanu, Vasile Bodnar, Ioan Pîrvulescu, Acupunctură Integrală, Editura Bucovina, Iaşi, 2011.
9. Botez Mihai, Pîrvulescu Ioan, Gabriela Anastasiu, Vasile Bodnar, Homeopatia în tratamentul bolii Alzheimer, Editura PIM, Iaşi, 2008.
10. Cohen A. Talmudul, Editura Hasefer, București, 2001.
11. Drăgănescu, Mihai, Informaţia materiei, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1990.
12. Filip Ciubotaru Florina, Botez V. Mihai, Anastasiu Gabriela, Bodnar Vasile, Fitoterapia şi implicaţiile stresului oxidativ în patologia umană, Editura Junimea, Iaşi, 2006.
13. Flock Elizabeth, „Conspiracy Theorists Say Obama Engineered Hurricane Sandy”- US News & World Report, 2012.
14. G. Guțu, Dicționar latin - român, ediția a doua, revăzută și adăugită, Editura Humanitas, din București, 2003.
15. Luc Mary, Le mythe de la fin du Monde (Mitul privind Sfârșitul Lumii), editura Trajectoire, 2009.
16. Milică C., Biotehnologiile viitorului, Iaşi, Editura „I. Ionescu de la Brad”, 1999.
17. Mustafa Ali Mehmet, Coranul (Ultima Carte Sfântă), Istanbul, 2003.
18. Sturzu Constantin, Cum va fi Sfârșitul lumii, 2007.
19. Simmons J., 100 cei mai mari savanți ai lumii, Editura Lider, București, 1996.
20. Watson (1968), p. 8. Watson, Burton (1968). Complete Works of Chuang Tzu, New York: Columbia Univ. Press (UNESCO Collection of Representative Works: Chinese Series). p. 408.
117
Cap. II. REZONANȚA SCHUMANN, RELIGIILE ȘI SFÂRȘITUL (IM)PREVIZIBIL AL LUMII
,,Ideile mari pornesc întotdeauna din suflete mari.”
VASILE CONTA
1. Rezonanța Schumann, știință și conștiință, speculații mai mult sau mai puțin rezonabile, legate de extincția vieții pe Pământ
Rezonanța Schumann (RS) reprezintă manifestarea unor vârfuri de angulație energetică, dintr-o frecvență extrem de redusă a spectrului câmpului electromagnetic terestru (CET). Rezonanțele numite astfel, Schumann - implică în general constant prezența unor fenomene de oscilație a unui corp, datorită energiei primite de la un alt corp, ce oscilează cu o frecvență egală ori foarte apropiată - adică proprietatea unor corpuri sau spații limitate fizic, de a amplifica și prelungi sunetele, pe baza fenomenului descris, fără a avea nicicând certitudinea care dintre corpuri este generatorul și care reprezintă cu adevărat receptorul, astfel datorită conexiunii bilaterale, inverse (fead-back), instantanee, implicabile, și difuze, reprezentate de niște câmpuri electromagnetice (EMG) presupuse global, exercitate de descărcările fulgerelor în cupola formată [1, 9, 11], în dinamică, de suprafața Pământului și Ionosferăun fenomen general numit astăzi Radiație Schumann (RS), după numele unui important fizician și vizionar german, Winfried O. Schumann6 .
Fenomenele RS apar non-stop la nivelul spațiului (la interfața) dintre Pământ și Ionosferă, ce acționează strict în spațiul limitat, dintre solul
6Winfried Otto Schumann (1888 - 1974), omde știință, profesor de fizică la Universitatea din Jena și cercetător, din 1924, în laboratorul de electrofizică al Universității tehnice din München, el fiind acela care a prezis matematic fenomenele globale, ce au luat ulterior numele de RS, și care se succed indefinit la nivelul suprafeței terestre (n.a.)
118
a Terrei, unde se formează o adevărată cutie de rezonanță (o cavitate al cărei volum de aer este capabil să oscileze indefinit și în același mod, să amplifice sunete), unde EMG de frecvenţă extrem de joasă, ce rezonează la frecvenţe de aproximativ 8 Hertz și/sau multipli, mai ales în timpul furtunilor tropicale din Asia, Africa și/sau America. Această rezonanţă este un fapt natural, prezis teoretic şi dovedit experimental. Mecanismul intim prin care se produce RS, modul în care poate fi pus în evidenţă şi efectele, pe care le poate avea asupra fiinţelor vii, ar trebui judicios cunoscute, pentru că toate sunt reale, prognosticabile științific, validate experimental și, ca oameni, major implicându-ne mental. Undele creeate artificial sunt utilizate pentru comunicațiile radio, staționare și mobile, radiodifuziune sau radiocomunicații [2], comunicații prin satelit, organizarea rețelelor de calculatoare fără fir și alte aplicații numeroase. În funcție de valoarea frecvenței (lungimea de undă), undele radio se referă la o gamă specială de frecvențe radio (domeniul lungimilor de undă). De asemenea, este posibilă clasificarea undelor radio prin propagare în spațiu liber și pe Mapamond. Referindu-ne însă la partea inferioară a spectrului undelor definite astfel, EMG de foarte joasă frecvenţă, ce caracterizează de regulă furtunile tropicale (manifestate prin descărcări electrice intense şi extraordinare), generează fenomene continuu [2, 8] cu un spectru EMG extrem de larg, iar pentru cele de foarte joasă frecvenţă, spaţiul format, între suprafaţa Pământului şi Ionosferă, devine astfel un adevărat ghid de undă131 , prin care acestea se propagă pe distanţe terestre extrem de extinse, ajungând uneori să înconjoare Pământul, iar analizarea acestor unde, fenomenologic formează spectrul RS, devenind importante nu numai în Climatologie, deoarece se poate obţine o imagine la nivel global a fenomenelor meteorologice locale și generale extrem de
131 Spectrul de frecvențe radio este o parte a spectrului de frecvențe ale undelor EMG, ce se referă la frecvențele între 3 Hz și 3 THz. Pentru telecomunicații se folosesc unde ale căror lungime este mai mare de 1 mm, adică până la 300 GHz, peste această valoare, absorbția radiației EMG de către Atmosferă este atât de mare încât distanța pe care se poate face transmisia devine neglijabilă. Undele radio sunt unde EMG, ce se propagă în spațiul liber , cu viteza luminii, iar sursele naturale de undă radio sunt fulgerele și obiectele astronomice. (n.a.)
119
importante privind viața socială, economică și bio-psiho-socială a Umanității.
Capacitatea unui spațiu unde spre a înfășura obstacolele întâlnite și de a le difuza în jurul lor este cunoscută, fiind determinată de relația dintre lungimea de undă și dimensiunile obstacolelor; cu cât lungimea de undă este mai scurtă, cu atât difracția este mai slabă, din acest motiv difuzează foarte slab în jurul suprafeței Pământului și gama de distribuție a acestora, într-o primă aproximație, devine determinată de distanța pe care o prezintă unghiul de vedere (unda directă):
1. undele troposferice - undele radio ale benzilor VHF și UHF, ce se propagă din cauza împrăștierii prin neomogenitățile din Troposferă pe o distanță de până la 1000 kilometri;
2. radiațiile ionosferice sau radio-spațiale - mai lungi de 10 metri, propagându-se în jurul Terrei, până la distanțe arbitrare, datorită unei singure sau ale multiplelor reflectări dinspre Ionosferă și a suprafeței neregulate a Pământului;
3. unde direcționate - undele radio propagatoare în sisteme de direcționare (ghiduri de undă radio)
Conform datelor evaluate de ANTI a SUA (Administraţiei Naţionale de Telecomunicaţii şi Informare), undele electromagnetice ale căror frecvenţe132 sunt mai mici de 30 kHz sunt denumite unde EMG de foarte joasă frecvenţă (very low frequency), pe de altă parte, cele ale căror frecvenţă este mai mică de 3 kHz nici nu sunt atribuite adesea [6,
132Undele directe sunt undele radio propagatoare în spațiul liber de la un obiect la altul, de exemplu de la o navă spațială la alta, în unele cazuri de la o stație terestră la o navă spațială și între vehicule sau stații atmosferice. Pentru acest tip de unde influența Atmosferei, a obiectelor străine și a Pământului poate fi neglijată, suprafețele radioelectrice propagând de-a lungul suprafeței sferice a Pământului, parțial acoperind-o datorită fenomenului de difracție. (n.a.)
120
13] unei activităţi civile anume. Terminologia utilizată în lucrările ştiinţifice, cu referire la undele EMG de joasă frecvenţă (denumire utilizată internațional) le clasifică de regulă în modul următor:
a. unde electromagnetice de foarte joasă frecvenţă (very low frequency - VLF), cu frecvenţe cuprinse între 30 kHz şi 3 kHz;
b. unde electromagnetice de ultra joasă frecvenţă (ultra low frequency - ULF), cu frecvenţe cuprinse între 3 kHz şi 300 Hz;
c. unde electromagnetice de super joasă frecvenţă (super low frequency - SLF), cu frecvenţe cuprinse între 300 Hz şi 30 Hz;
d. unde electromagnetice de extrem de joasă frecvenţă (extreme low frequency - ELF), ale căror frecvenţe au valori sub 30 Hz.
Desele descărcări electrice, de exemplu, ce apar în timpul unor furtuni puternice creează unde EMG din domeniul ULF şi ELF ce, în cavitatea rezonantă formată global (CRG), cea dintre Pământ şi Ionosferă, pot produce o stare numită de rezonanţă electromagnetică (REM), ce a fost verificată de cercetătorii de pe tot mapamondul, inclusiv în mod experimental. Se știe că microundele nu fac parte din domeniul vizibil și sunt mai puțin contestate de ecologiști, ochiul uman nu le percepe, pot fi generate, ca şi undele radio, de instalaţii electronice, radiații electromagnetice, cu lungimi de undă variind de la un metru la un milimetru, cu frecvenţe cuprinse între 300 MHz (0, 3 GHz) şi 300 GHz. Henry Lai este un om de știință, cercetător și profesor de bioinginerie la Universitatea din Washington, redactor șef al revistei ,, Biologie și Medicină Electromagnetică”(USA), a publicat cercetări, în 1995, ce au concluzionat că radiațiile cu microunde la nivel scăzut au provocat daune ADN-ului din creierul șobolanului de laborator. Fenomenul cunoscut în literatură sub denumirea de ,,Rezonanţă Schumann” a fost prezis (teoretic) de fizicianul Winfried Otto Schumann, încă din 1952. Prin metode experimentale au fost puse în evidenţă frecvenţele
121
Rezonanței Schumann133, cu valori de la 7,83 Hz, 14,3 Hz, 20,8 Hz, 27,3 Hz şi 33,8 Hz. Dar aceste valori ale frecvenţelor de rezonanţă nu sunt deloc fixe, ci chiar flexibile, sunt influenţate temporal de condiţiile atmosferice, ce duc la modificarea înălţimii Ionosferei şi implicit [3, 10], de modificarea volumului numit ,,o cutie de rezonanţă terestră…”, iar amplitudinea undei electromagnetice rezonante se modifică în funcţie de numărul descărcărilor electrice atmosferice, din intervalul de timpul t(s) analizabil134; s-a constatat că în decursul unei singure zile pot apare trei maxime: una corespunzătoare furtunilor tropicale din Asia de sud-est (a), după 5 ore alt maxim datorat furtunilor din Africa (b), iar după încă 6 ore, un maxim corespunzător furtunilor din America de Sud (c). Analiza ştiinţifică a acestui fenomen (RS) ne poate oferi date importante referitoare la modificări climatice la nivel global, unele temporare și/sau altele definitive. Punând în evidenţă descărcările atmosferice (fulgere şi/sau trăsnete), analizând frecvenţa şi localizarea curentă, se poate obţine o imagine generală, deosebită, de un real folos în Climatologie și pentru activitatea umană de zi cu zi, indiferent de caracterul acesteia.
Astfel, undele electromagnetice din gama ELF pot fi recepţionate doar cu antene şi receptoare special concepute, având în vedere că lungimea de undă este extrem de mare şi nivelurile de câmp extrem de mici; un alt impediment legat de detectare este localizarea în apropierea (ca interval de frecvenţă) de câmpurile creeate de reţelele de distribuţie a energiei electrice, care în Europa operează pe o frecvenţă de 50 Hz, iar în multe alte ţări ale lumii, pe o frecvenţă de 60 Hz, iar de multe ori cercetătorii sunt obligaţi să extragă informaţiile utile tocmai din astfel
133 Deci în domeniul de rezonanță al principalelor unde cerebrale determinate prin măsurători EEG: γ, între: 40 - 70 Hz; β, între: 12 - 30 Hz; α, între: 8 - 12 Hz; θ, între: 4 - 8 Hz; δ, între: 0,5 - 4 Hz (n.a.)
134 Henry Lai și colaboratorii, de exemplu, apreciază că efectele radiațiilor cu microunde neionizante, aceleași ca tip cu cele emise de telefoanele celulare, de exemplu, au fost emise spre ADN-ul șobolanilor, chiar dacă s-a utilizat un nivel de radiație considerat sigur de standardele guvernamentale (USA), descoperă că ADN-ul din celulele creierului șobolanilor au fost deteriorate (n.a.)
122
semnale ,,înecate în mult zgomot parazit”. Acest fenomen numit curent de ,,ecranare” împiedică o comunicare radio bună, între o bază terestră şi submarinele, de exemplu, aflate în submersiune, iar într-o astfel de situaţie concretă, doar undele electromagnetice din tip gama SLF pot asigura legătura radio. Pe de altă parte, în cazul unor accidente miniere, când deseori echipamentele de telecomunicaţii prin cablu sunt distruse concomitent, apare necesitatea stringentă a unei căi de comunicaţie ,,fără fir”, între cei blocaţi în subteran şi echipele de salvare aflate la suprafaţă, și numai undele electromagnetice ULF pot penetra solul la adâncimi de ordinul zecilor și/sau sutelor de metri [1, 9, 10], fiind singurele ce pot fi folosite în astfel de situaţii limită; dar undele electromagnetice de joasă frecvenţă sunt generate şi de fenomene naturale, ce au efecte la scară mare şi globală.
În contextul menționat, apariţia unor unde electromagnetice de joasă frecvenţă (ULF sau ELF) poate anunţa un cutremur iminent, cu câteva zeci de minute bune înaintea unor mişcări telurice de suprafaţă. La fel, unele ,,fenomene meteorologice din spaţiul extraatmosferic”, cum ar fi exploziile solare, ploile de meteoriţi, fluxurile importante de particule elementare sau radiaţiile generate de surse de presupus extraterestre și extragalactice generează iminent unde EMG din domeniile ULF, SLF și/sau ELF, determină importante furtuni electromagnetice, perturbări ale comunicaţiilor radio și/sau scoaterea din funcţiune a unor sateliţi artificiali ai Pământului, a unor echipamente de radiocomunicaţii aflate pe sol. Deoarece, se cunoaște, frecvenţa undelor cerebrale este tot de ordinul hertzilor, există evident şi o anumită stare de influenţare
123
Winfried Otto Schumann
inestimabilă asupra psihicului uman135 . Psihicul definește personalitatea ca unitate comportamentală dotată cu percepție, intelectivitate și afectivitate. Caracteristica fundamentală a psihicului este starea de conștiență, cel mai complex operant și cea mai greu de înțeles funcție. Conștiența este proprietatea subiectului de a se identifica modal pe sine, ca entitate distinctă de ambient și a identifica toate identificările de sine. Prin conștiență omul se poate reprezenta și modela dinamic, intelectiv și afectiv, adică își poate construi descrieri lingvistice de stare. Conștiența asigură cuplajul permanent al omului cu realitatea, dar tot aceasta permite desprinderea subiectului de realitate și interacțiunea pentru transformarea virtuală a realității. O trăsătură importantă a individualității conștiente este intenționalitatea, definită ca autonomie comportamentală a subiectului, posibilitatea acestuia de a selecta [2, 5, 7], declanșa, întreține și finaliza acțiuni în orice ambient, prin propriile resurse informaționale și energetice. Conștiența este atât cauza cât și suportul continuu al psihicului, multiplică indefinit subiectul prin propria reconstituire de sine și numai pentru sine, realizând interacția individului cu sine însuși, cu realitatea, cu semenii. Psihicul generează personalitatea, generând un ansamblu de caracteristici informaționale autoexplicitante și/sau de autocontrol intențional, unitar prin conectare, orientate permanent spre definirea unei stări de fapt, exclusiv proprii fiecărui subiect uman (persoane).
Astfel, importanţa acordată mereu de NASA (National Aeronautics Space Administration) acestor aspecte ştiinţifice, unele tehnice sau
135 Psihicul și însușirile proprii au fost investigate cu milenii în urmă și este cercetat cu diferite mijloace și strategii în prezent, dar încă neînțeles funcțional pe deplin. Simplificat am putea distinge trei nivele constitutive ale psihicului:
1. percepția și reprezentarea realității;
2. limbajul și reconstrucția lingvistică a realității;
3. afectivitatea
Fiecare din aceste funcții are un rol important în unitatea psihicului, fiecare contribuie cu ceva la construcția și acțiunile subiectului (individului uman) (n.a.)
124
militare legate de generarea şi propagarea undelor electromagnetice de foarte joasă frecvenţă este subliniată prin lansarea proiectului numit ,,INSPIRE” (Interactive - NASA - Space - Physics - Ionosphere - Radio - Experiments), cu referire inclusiv asupra influenței acestor game de radiații Schumann (RS) asupra organismului uman, și nu în ultimă [1, 12] instanță asupra psihicului diligent și a capacităților moral-volitive ale speciei ,,homo sapiens”, în perspectiva evaluării calității și formei de supraviețuire a Omenirii în Univers.
2. De unde provin RS și consecințele dramatice ale existenței umane pe Pământ
Rezonanța Schumann este rezultanta unor mișcări extrem de diverse ale Pământului, iar una este reprezentată de Rotația Pământului, ce reprezintă deplasarea în jurul propriei axe (MRA). Pământul se rotește spre est (adică dinspre V spre E). Dacă este observat dinspre Steaua Polară (Alpha Ursae Minoris sau Polaris), Pământul se rotește în sens trigonometric, paradoxal în contrasens față de acele unui ceas cosmic (Legea excepției, 2005), iar sensul orar sau sensul acelor de ceasornic devine același, cu cel descris de limbile ceasului, adică: de sus - spre dreapta, jos – apoi, spre stânga și înapoi - ulterior sus, iar sensul opus rotirii în sens orar este numit și sens antiorar sau sens trigonometric, pentru că doar în trigonometrie poate fi definit un sens de rotație ca o traiectorie circulară, precum cel descris de ecuațiile (reprezintă ecuația unui cerc cu raza r):
x = r cos t (1) y = r sin t (2)
unde r este raza cercului, iar t este un parametru crescător în timp t(s)
Coordonatele carteziene x și y trebuie a fi crescătoare spre dreapta, respectiv în sus. Înainte de utilizarea ceasurilor se foloseau anumiți termeni referitori la evoluția Soarelui pe bolta cerească, iar din punct de vedere tehnic, termenii de orar și antiorar, ce se pot aplica facil unei mișcări de rotație, o dată ce este specificată direcția și planul rotirii, de unde este urmărită mișcarea de privitor. De exemplu rotirea diurnă
a Pământului, văzută de la Polul Nord (N), este antiorară, dar privită de
125
la Polul Sud (S) este orară, iar ceasurile urmează acest sens de rotație prin tradiție, datorită predecesorului lor, cadranul solar. Primele ceasuri au fost construite în emisfera nordică și erau făcute să funcționeze asemenea cadranelor solare. Pentru a funcționa (în emisfera nordică), un cadran de acest fel trebuie orientat spre sud. Astfel, când Soarele se deplasează pe cer (de la E, prin S, spre V), umbra lăsată de acul (țărușul) arătător se mișcă „în direcția opusă”, adică de la V, prin N, la E. Din această cauză, poziția orelor a fost trasată în acest mod, pe cadranele solare, iar ceasurile mecanice au numerele așezate în aceeași ordine, pentru că în trigonometrie unghiul plan se măsoară în sens antiorar. În navigație, indicatoarele busolei cresc în sens orar în jurul rozei vânturilor, pornind cu 0° în partea de sus a rozei, iar este interesant că distincțiile de „orar” și „antiorar” apar în Natură și la nivel social, tehnic diferit reprezentate [2, 4, 5], determinând conotații diferite și rezultate de calcul finale diferite fiindcă, deși reprezintă întrun fel sau altul o conotație temporală t(s), una introdusă de om, dar una artificială, falsă, este evaluată diferit în funcție de modul în care s-a realizat convenția inițială, spre înțelegerea părților, în funcție nivelul social-cultural și tehnic al înțelegerii între comunități de oameni. Uneori, ceasuri ale căror limbi indicatoare se deplasează în sens antiorar sunt vândute, în zilele noastre, ca a fiind niște rarități. În timpurile străvechi, unele ceasuri evreiești au fost construite să funcționeze în acest mod și s-a realizat concomitent, în acord cu sensul de citire, de la dreapta spre stânga, din limba ebraică. După alte principii (tehnice) același șuruburi și piulițe obișnuite (drepte) se slăbesc în sens antiorar și se strâng în sens orar, dacă elementul, ce este rotit, se află orientat spre privitor, iar conexiunile conductelor de gaze, fitingurile sunt „pe stânga” pentru ca astfel a împiedica interconectarea la sisteme pentru care nu au fost proiectate.
Pământul se rotește o dată la aproximativ 24 de ore, în raport cu Soarele și o dată la fiecare 23 de ore, 56 de minute și 4 secunde, în raport cu stelele. Rotația Pământului încetinește ușor cu timpul, astfel în trecut ziua era mai scurtă. Acest calcul matematic se datorează efectului gravitațional al Lunii asupra Terrei, fiindcă ceasurile atomice arată că o zi modernă este mai lungă cu aproximativ 1,7 milisecunde, decât în urmă cu un secol Analiza înregistrărilor astronomice istorice arată o
126
tendință de încetinire de 2,3 milisecunde pe secol, începând cu secolul al VIII-lea î.Hr.
O altă Mișcare a Planetei Pământ este reprezentată de Mișcarea de Revoluție (MRS), și se referă la deplasarea anuală a Planetei Noastre în jurul Soarelui. O rotație completă durează 365 de zile 6 ore, 9 minute, 9 secunde solare medii, valoare ce stă la baza definirii anului sideral, deoarece orbita are formă de elipsă, iar Pământul pe parcursul anului se află în puncte mai apropiate sau mai îndepărtate de Soare. Astfel, în ianuarie distanța dintre Pământ și Soare e de 147 000 000 de kilometripoziție numită periheliu, Pământul se află cel mai departe de Soare - la 152 000 000 de kilometri, moment numit afeliu. Între cele două corpuri cerești se menține astfel o distanță medie de aproximatix 150 000 000 de kilometri, iar traiectoria Pământului devine din punct de vedere [3, 5] geometric o elipsă cu valoarea semiaxei mari utilizată de oamenii de oamenii de știință la definirea curentă a unității astronomice considerată (UAC) = 149.597.870.700 de metri, când orbita reală a Pământului în spațiu se mai numește și ecliptică, iar mișcarea Pământului în jurul Soarelui se efectuează cu o viteză orbitală de circa 30 de kilometri pe secundă, în acest fel Planeta parcurgând, în fiecare an, circa 1 000 000 000 de kilometri. Văzut de la Polul Nord (PN) al Pământului, acesta își parcurge orbita în sens antiorar; această direcție este măsurabilă exact la amiază, dinspre punctul vest (V) al unui observator situat exact pe ecuatorul terestru. În acest fel, orbita Pământului se orientează spre zona locuibilă a Sistemului Solar ce permite excepțional, mai cu seamă, prezența apei sub formă lichidă, pe suprafața solului. Totuși, variația periodică, de-a lungul miilor de ani, a unor parametri ai orbitei și ai axei de rotație a Pământului au condus la Glaciațiuni mai mult sau mai puțin întinse, iar începând cu secolul al XVII-lea, orbita Pământului devine sursa realizării mai multor etaloane și/sau sisteme de referință terestre, când anul calendaristic este transformată în unitate astronomică (UA), valoarea parsecului136 și planul eclipticii.
136 Unitate de măsură a lungimii definită ca distanța de la care 1 UA se vede sub unghiul de 1" sau Pământul are o mișcare de paralaxă de 1", egală cu
3,26163626 ani-lumină, 206 264,806 UA sau 3,08568025 × 1016 m. Denumirea de parsec provine din expresia „paralaxa unei secunde”. Acesta a fost inventat în 1913, la sugestia astronomului britanic Herbert Hall Turner, iar
127
Caracteristici fizice ale orbitei Pământului
Caracteristici orbitale Unitate (J2000.0)
perioadă 365,256363004 de zile
viteză medie 29,78 km/s 107.200 km/h
perimetru 940 de milioane de kilometri
afeliu 152 x 106 km
1,0167 UA
periheliu 147 x 106 km
0,98329 UA
149,6 x 106 km
semiaxa majoră
1,00000261 UA
excentricitate 0,01671123
înclinație 1,578690° în raport cu longitudinea nodului ascendent 348,73936°
argumentul periastrului 114,20783°
Planeta Pământ efectuează un tur complet în jurul Soarelui, în maxim 365,256363004 de zile, ceea ce corespunde cu un an sideral, când viteza orbitală a Pământului este de 29,78 kilometri/secundă, suficientă pentru a acoperi diametrul Planetei (12.700 de kilometri) în șapte minute sau să parcurgă distanța Pământ-Lună (~384.000 km) în patru ore
Văzut de la polii N ai Pământului și Soarelui, Pământul se rotește în sens antiorar pe orbită și pe axă, tot așa cum și Soarele se rotește în sens
un parsec este distanța de la Soare la un obiect astronomic, ce are un unghi de paralaxă de un arcsecundă (n.a.)
128
antiorar pe axa proprie, potrivit acestui punct de vedere, iar acest parcurs urmează forma unei elipse cu o excentricitate de 0,0167. Orbita
Pământului nu este, prin urmare, un cerc perfect, având drept centru Soarele, ce devine defazat pe unul dintre focarele elipsei. Totuși, pe termen lung, caracteristicile fizice ale orbitei Pământului nu par stabile
și sunt influențate îndeosebi de interacțiunea gravitațională, pe care și-o exercită reciproc corpurile cerești. Astfel, se apreciază că ecliptica se deplasează cu circa 119 centimetri/pe secol [5], iar unii matematicieni
și astronomi celebri, Laplace, Lagrange, Gauss, Poincaré și/sau Jürgen
Moser au căutat să dovedească stabilitatea mișcărilor planetare, iar încercările lor au condus la numeroase dezvoltări matematice, ce ne arată o anumită stabilitate a orbitelor planetare din Sistemul Solar [8, 9]. Totuși, această problemă se asimilează problemei celor n corpuri, pentru care actualmente nu există o soluție exactă, iar pe de altă parte, un studiu al lui Jacques Laskar (1989), arată că Sistemul Solar, și îndeosebi Sistemul Solar Intern (format din planetele Mercur, Venus, Pământ și Marte), se deplasează complet haotic, aspect nesezizat de astronomi în momentul evaluării temporale limitate (!), raportat nu numai la o viața omenească, ci la generații întregi, pornind de la o scară a timpului de câteva zeci de milioane de ani, propus de măsurat cu durata lui Liapunov (matematician ucrainean, care a avut o mare contribuție la analiza stabilității sistemelor dinamice lineare și/sau nelineare) evaluată la o unitate de 5 milioane de ani [10].
3. Nucleul Pământului și forțele de balansare
Nucleul Pământului este reprezentat de partea Centrală, de fapt cea mai profundă parte a Pământului, este situată sub mantaua terestră și, probabil, este formată majoritar din fier (Fe) și nichel (Ni) solid, apoi un amestec de alte elemente siderofile; nucleul începe de la 5.150 kilometri de la scoarță (ST), are o grosime de 1.300 kilometri; nucleul terestru corespunde la 31,5 % din masa totală a Pământului și numai 16,2 % din volumul acestuia, având o densitate medie de 10 g/cm³, pe când densitatea medie a Globului este de numai 5,5 g/cm³ (peste 50%).
Stratul superior al nucleului Pământului este denumit zona de nucleumanta (NM) sau momentul de ,,discontinuitate Wiechert-Gutenberg”
129
din cauza plăcii turnante (interfața) plauzibile - solid/lichid, numită și Stratul-D (cu o grosime 200 – 300 de kilometri), adâncime cercetată la nivel, prin metode speciale - seismologice. Stratul nucleului intern (NI) situat central, în interiorul Pământului, întinzându-se în adâncuri, undeva între 5.100-6.371 kilometri. Nucleul Pământului este constituit astfel dintr-un amestec solid de fier (Fe) și nichel (Ni), iar presiunea din acest strat atinge milioane de bari, și temperaturi între 4000 și 5000°C, temperaturi foarte asemănătoare celor din petele solare137 . Petele solare sunt regiuni întunecate ce apar pe discul solar, apar întunecate deoarece au numai 4.500 K (grade Kelvin) în raport cu temperatura discului de aproximativ 6.000 K și apar în regiuni mici, fin dantelate, mai strălucitoare, numite facule. Petele nu sunt fixe pe suprafața solară, ci se deplasează, de la stânga spre dreapta, fapt care prezintă mișcarea de rotație a Soarelui în sens direct, cu o perioadă de 25 de zile la ecuator și circa 35 de zile, spre poli. Așadar Soarele nu se rotește ca un obiect solid, ci diferențiat, dovedindu-și astfel compoziția gazoasă. Petele solare și faculele sunt formații fotosferice în continuă evoluție, apar în urma unei erupții neregulate, apoi se rotunjesc, fiind înconjurate de penumbră, cu diametrul între 1.000 - 100.000 de kilometri, formează grupuri ce se transformă în perechi de pete până dispar. Formarea petelor se atribuie unor fenomene legate de câmpurile magnetice și rotația diferențiată a Soarelui, iar în urma câmpurilor magnetice, temperatura petelor este mai mică decât cea a fotosferei (deoarece câmpurile magnetice intense se opun transportului energiei [2, 5, 7] spre exterior). Unele ipoteze zic, prin reducere la absurd, că asemănător Soarelui și în centrul Pământului s-ar afla hidrogen comprimat, sub o formă solidă (având tot o structură metalică), ce ar putea proveni ca materie primă tocmai din Soare (imediat ulterior momentului Big-
137 Petele dispar după maxim trei săptămâni terestre, iar fenomenul cel mai important este periodicitatea numărului petelor, având perioada medie de 11 ani. Petele sunt înzestrate cu un câmp magnetic puternic; faculele sunt mai numeroase în jurul petelor, formând cu acestea regiuni active, iar aria ocupată de facule este de 2,5 ori mai mare decât aria ocupată de petele solare, au o viață mai lungă decât cea a petelor, dar mențin aceeași perioadă aproape fixă, de 11 ani (n.a.)
130
Bang), stratul nucleului extern fiind situat între 2.900 și aproximativ 5.100 de kilometri, se află într-o starea de agregare fluidă, constituit dintr-o lavă neomogenă de Fe și Ni, ce probabil conține urme [2, 9] de sulf și oxigen, la temperaturi de circa 2900°C, această Lavă metalică (organizată în Nucleu) fiind și un bun conductor electric, sub acțiunea unei imense Mișcări de Rotație a Pământului (MRP), fiind răspunzătoare concomitent și de Magnetismul Terestru (MT), deoarece, conform studiului „Equatorial anisotropy in the inner part of Earth’s inner core from autocorrelation of earthquake coda”(2015), nucleul interior al Pământului are și un miez mai dens, cu un diametru estimat la jumătate din total, adică la aproximativ 1200 de kilometri. Astfel, Câmpul Magnetic Terestru este creeat cu participarea Structurilor Interne ale Planetei (SIP), dar există și o concepție greșită, aparent științifică, ce ne poate duce în eroare, că CMT ar fi fost creat exclusiv din materialele feromagnetice aflate în miezului interior (ca un magnet permanent), cu toate că proprietățile feromagnetice ale fierului dispar la temperaturi peste punctul Curie (punctul Curie reprezintă temperatura caracteristică a unei anumite substanțe feromagnetice 138 , deasupra căreia această proprietate devine paramagnetică, adică nu mai are proprietăți magnetice) – feromagnetismul ca noțiune (incluzând și ferimagnetismul) este cel mai frecvent întâlnit și cel mai puternic tip de magnetism, responsabil pentru ceea ce sunt numite, în mod curent, fenomene magnetice. Geodinamica explică științific într-un mod pragmatic, esențial, formarea CMT – și tocmai Geodinamica, o ramură a Geologiei, studiază astfel modalitățile prin care omenirea se confruntă cu schimbările periodice de pe suprafața Planetei Noastre Comune - prin „Geodinamica externă”) și/sau cele din profunzimea Pământului - „Geodinamica internă”):
138 Nu toate substanțele sunt feromagnetice, ci doar anumite metale cum ar fi fierul, nichelul, cobaltul și majoritatea aliajelor lor, ce formează magneți permanenți, prin magnetizare sau sunt atrași de magneți; alte substanțerăspund foarte slab la câmpul magnetic sub acțiunea altor două forme de magnetism și anume paramagnetismul și diamagnetismul, dar forțele sunt atât de slabe, încât pot fi detectate doar cu ajutorul unor instrumente sensibile de laborator (n.a.)
131
1. Geodinamica internă - studiază procesele ce au loc sub scoarța terestră și cele care, indiferent dacă apar sau ba, la suprafața terestră, au origine internă (vulcanism, fenomene seismice, tectonice etc.);
2. Geodinamică externă - studiază procesele ce au loc la suprafața Pământului, în atmosferă, hidrosferă, biosferă, hidrosferă, fenomenele meteorologice rezultate din interferența geodinamică în desfășurare, reacții diverse biogeochimice, acțiunea curenților de aer și apă, influența temperaturii asupra rocilor, sedimentarea etc.
Potrivit Geodinamicii, un câmp magnetic (CM) se formează exclusiv datorită mișcării unui fluid conductiv electric din miezul exterior [6,7].
În acest fel, Polul Nord Magnetic (PNM) al Pământului devine punctul de pe suprafața emisferei nordice, în care CMP este îndreptat direct în jos, geografic se află în partea de N a Planetei, iar acesta apare astfel, conform direcției liniilor de câmp magnetic, din punct de vedere strict fizic, exact la S, din punct de vedere magnetic (deși informatic se află în același loc fix, cu polul N - fizic), fiindcă PNM nu trebuie confundat cu Polul Nord Geografic (PNG), și nici cu Polul Nord Geomagnetic (PNGM), căci PNM se deplasează încet în timp, datorită modificărilor magnetice din Centrul Pământului (CP). În 2001, de exemplu, poziția PNM a fost determinat printr-un studiu geologic efectuat de un grup de cercetători (Canada) și stabilit a fi lângă insula Ellesmere din nordul Canadei, la 81.3°N 110.8°V81.3°N 110.8°V; în 2005, iar poziția acestuia a fost estimată la 82.7°N 114.4°V82.7°N 114.4°V, iar în anul 2009, PNM se deplasa spre Siberia, cu o viteză impunătoare între 55-60 de kilometri/an, și corespondentul PNM, în emisfera sudică, este Polul Sud Magnetic (PSM). Deoarece CM al Pământului nu este reprezentat perfect simetric, cele două puncte nu sunt deloc antipolare (fiindcă o linie trasată de la unul la celălalt, nu trece prin Centrul Fizic al Pământului - CFP).
Cunoaștem din fizică, toți magneții au 2 (doi) poli, între care se face distincția, exact după direcția fluxului magnetic, iar pe baza folosirii magneților (în trecut), din busole, aceștia au fost numiți „polul nord” (adică polul orientat spre nord) - N, și „polul sud” (polul ce se îndreaptă
132
spre sud) - S, polul nord (PN) fiind cel ce se îndreaptă spre nord (N), deoarece este atras de polul nord magnetic al Pământului (PNM). Întrucât polii opuși se atrag, PNM al Pământului este de fapt un pol „sud”(S) magnetic [2, 3, 4], iar analog, Polul Sud Magnetic (PSM) al Pământului este, din punct de vedere fizic, un pol „nord”(N) magnetic. Prima expediție care a ajuns la PNM terestru a fost cea condusă de James Clark Ross139, care l-a descoperit tocmai la Cap Adelaide [1, 2] din Peninsula Boothia, la 1.06.1831, ulterior Roald Amundsen a găsit PNM într-o poziție ușor diferită, în 1903. A treia observație a fost efectuată de doi angajați ai Guvernului Canadei, oamenii de știință Paul Serson și Jack Clark, de la Dominion Astrophysical Observatory, care au găsit poziția PNM, ca fiind pe lacul Allen, de pe Insula Prințul de Wales, în 1947. Guvernul canadian a mai făcut de atunci alte și alte măsurători, ce arată că PNM se deplasează continuu către N-V, iar în 1996, o expediție bine dotată a certificat poziția exactă a PNM, cu ajutorul teodolitelor și magnetometrelor la 78°35.7′N.104°11.9′V,78.59 50°N104.1983°V etc., iar poziția estimată (2005), era tocmai la 82.7°N 114.4°V82.7°N 114.4°V, la vest de Insula Ellesmere din Canada.
În secolul al XX-lea, PNM se deplasase cu 1.100 de kilometri, iar din 1970, viteza de deplasare a crescut, de la 9 kilometri/an la aproximativ 41 kilometri/an, sau 1,3 milimetri/s (media măsurată a anilor 20012003). Dacă PNM și-ar menține viteza și direcția de deplasare actuale, va ajunge la nivelul Siberiei în aproximativ 50 de ani, iar această mișcare generală se suprapune peste o altă variație zilnică, prin care PNM descrie o elipsă, cu deviația maximă de 80 de kilometri, față de poziția medie, unde efectul menționat este cauzat de perturbațiile CGM venite de la particulele încărcate electric dinspre Soare, coroborat cu MRA și MRS, într-un ciclu aparent neregulat (după unii cercetători dea dreptul haotic!) influențat de deplasarea geodinamică a nucleului
139 James Ross, a fost fiul unui om de afaceri bogat, se prezintă deja la vârsta de 12 ani ca voluntar în marina regală engleză (Royal Navy), hotărârea lui a fost influențată de unchiul său John Ross (cercetător polar). James Clark Ross pornește în anul 1818 într-o expediție sub comanda lui William Edward Parry, de căutare a PNM și ulterior în călătorii de explorare a Oceanului Arctic, iar în 1834 este numit căpitan și continuă să întreprindă expediții de explorare a celor doi poli ai Pământului (n.a.)
133
terestru, cu toate perturbațiile posibile apărute concomitent, de la cele meteorologice la cele vulcanice, tectonice etc.
Polul Nord Magnetic [9] (2001) 81.3°N 110.8°V81.3°N
E)
Polul Sud Magnetic [11] (1998) 64.6°S
(2004 est) 63.5°S 138.0°E63.5°S
Prima echipă de exploratori care a ajuns la PNM a reușit acest fapt în 1996, avându-l în frunte pe David Hempleman-Adams. Din echipa de cercetători au făcut parte și prima englezoaică și prima suedeză care au ajuns la PNM, când echipa reușise să localizeze Polul Nord Magnetic pentru Universitatea Ottawa; ulterior, Cursa Automobilistică Polară a devenit un eveniment bienal, ce are loc între Golful Resolute, din nordul Canadei, și poziția certificată încă din 1996 a PNM, de la 78°35.7′N 104°11.9′V78.5950°N 104.1983°V. Dar abia pe 25 iulie, în 2007, Top Gear avea să realizeze un episod special, difuzat pe postul
TV/BBC 2, în Regatul Unit, atunci Jeremy Clarkson și James May au devenit primii oameni care au ajuns la Polul Nord Magnetic cu un automobil, astăzi un fapt ușor de realizat, pentru că direcția pe care se orientează acul unei busole este considerată a fi cea care arată nordul magnetic (NM). În general, această nu este însă exact direcția PNM (sau a oricărei alte direcții consistente orientativ), deoarece acul busolei se orientează de fapt exclusiv de-a lungul liniilor câmpului geomagnetic (CGM) din locul respectiv, ceea ce variază, într-o manieră complexă, cam pe toată suprafața Pământului, și care evoluează imprevizibil/s, iar diferența unghiulară de pe linia directoare dintre nordul (NM), sudul magnetic (SM) și axa de rotație a Pământului, în orice poziție anume,
134
110.8°V (2004
82.3°N 113.4°V82.3°N 113.4°V (2005
82.7°N 114.4°V82.7°N 114.4°V
E)
138.5°E64.6°S 138.5°E.
138.0°E
dar pe suprafața Pământului, definește declinația140, fiindcă majoritatea sistemelor de coordonate sunt bazate pe nordul real (geografic), dar de regulă în legendele hărților este specificată declinația magnetică, pentru a putea determina, cu mai multă precizie, nordul real [5], față de nordul indicat de busolă. Declinația magnetică a fost măsurată în mai multe țări. Linia de declinație 0 (zero - limita numită agonică) trece acum, în emisfera nordică, pe lângă orașul canadian Churchill, golful Hudson, la est, dinspre lacul Winnipeg, prin provincia Ontario, lacul Superior, apoi prin SUA, spre Golful Mexic, iar de-a lungul acestei linii, nordul geografic (NG) se confundă cu nordul magnetic (NM). La vest de linia de declinație zero, busola va arăta o poziție aflată ușor la E de nordul real (geografic), iar la E de linie, busola va arăta o direcție puțin deviată spre V. Declinația magnetică este încă importantă în anumite tipuri de navigație, ce prin tradiție utilizează curent busolele magnetice clasice, deoarece de-a lungul existenței terestre, orientarea CMT s-a schimbat de mai multe ori, PNM magnetic devenind PSM și viceversa, iar dovezi ale acestor evenimente importante, frecvent pot fi văzute și consemnate în dosarele oceanice de navigație, în zonele unde plăcile tectonice se mișcă în direcții diferite, iar fundul mării este încă plin de magmă, iar pe măsură ce magma se scurge din manta, particulele magnetice se orientează strict pe direcția CM, atunci exact în momentul când magma se răcește, apoi se solidifică, acestea toate indicând de fapt relativitatea
140 În geofizica Pământului, declinația magnetică reprezintă unghiul format de direcția acului magnetic al busolei cu direcția geografică nord-sud, datorită faptului că polii geografici nu coicid cu cei magnetici; dacă acul magnetic este rotit spre E față de direcția geografică N-S, declinația magnetică se numește pozitivă, în caz contrar - negativă. Aparatul folosit pentru măsurarea acestei mărimi se numește declinometru, iar variația declinației într-un punct al scoarței terestre este înregistrată cu ajutorul declinografului. Declinația magnetică prezintă o variație lentă în timp (diurnă, anuală, seculară) și o distribuție geografică diferită, mai ales în funcție de proprietățile magnetice ale diferitelor roci, unde acul magnetic poate suferi concomitent abateri din cauza unor fenomene solare (activitate solară) - în România, variația anuală a declinației magnetice este în prezent pozitivă, de 3′-6′ pe an (n.a.)
135
fenomenelor geologice, imprevizibilitatea prospectivă și științifică, intrinsec legate de viitorul omenirii.
4. Rezonanța Schumann implică o influențare decisivă a sistemului nervos central uman (SNC)
Creierul și/sau encefalul reprezintă o parte a sistemului nervos central (SNC) aflată chiar în interiorul craniului și controlează nu numai morfologic legătura cu numeroase funcții ale organismului [2, 5, 7], precum bătăile inimii, mersul, generarea gândurilor și emoțiilor etc. Creierul la animalele vertebrate este protejat de cutia craniană, fiind protejat cu o membrană (meninge), iar într-un creier uman, de exemplu, există între 85. 000. 000. 000 și 100. 000. 000. 000 de neuroni, fiecare având o medie individualizată de 10.000 de interconexiuni. SNC funcționează ca un sistem centralizat complex, ce simultan coordonează comportarea organismului în funcție de informațiile primite. De fapt, nu chiar toate informațiile de la nervii periferici ajung până la scoarța cerebrală ci, prin rețeaua nervilor (plexuri), sunt interconectate cu unii centri nervoși externi, precum cei din măduva spinării, iar altele, precum stimulii algici (durerea) sunt conștientizați difuz, de la nivelul talamusului (intră în component encefalului, subcortical), astfel se explică de ce la unele informații reacționăm inconștient (reflex!). Acest sistem nervos (SNC), autonom coordonează în mod rapid, ușurează activitatea creierului, ce ar fi altfel supraîncărcat cu informații, putându-se ajunge altfel la blocarea parțială sau totală a activității cerebrale generale (prin inhibiție corticală), printre reflexele controlate de sistemului nervos vegetativ (SNV) se controlează tot timpul zilei (circadian/24 de ore): respirația, activitatea cardiacă, digestia, excreția, apariția și/sau dispariția senzației de sete, reproducerea etc. Funcția creierului se realizează astfel printr-o rețea densă de neuroni, iar această activitate a SNC se poate măsura și înregistra de un aparat numit electroencefalograf, direct pe o EEG (electroencefalogramă), ce stabilește și marchează constant, în timp real intensitatea biocurenților produși la acest nivel. EEG reprezintă o prezentare grafică folosită
în Electroencefalografie (metodă grafică de înregistrare a potențialelor biocurenților generați de creierul uman, prin înregistrarea manifestărilor
136
- individuale - info-energetice neuronale specifice ale cortexului cerebral) generând scriptic un set de potențiale de câmp fluctuante, produse prin activitatea concomitentă a unui număr mare de neuroni, potențiale captate prin intermediul unor electrozi situați pe scalp (electroencefalograma/EEG este utilizată în diagnosticul epilepsiei, a encefalopatiilor etc., în monitorizarea activității cerebrale în timpul anesteziei și a pacienților aflați în comă, apoi pentru stabilirea exactă a morții cerebrale.
Richard Birmick Caton (1842 - 1926), un medic din Liverpool (GB) a prezentat descoperirea sa, în legătură cu fenomenele bioelectrice [7] ce se desfășoară la nivelul emisferelor cerebrale ale unor șoareci și maimuțe, în direct realizate, ca urmare a unor experimente efectuate pe viu, prin craniectomie, încă din 1875, iar germanul Hans Berger (18731941) se pare că a creeat primul electrocardiograf și a început studiile asupra electroencefalografiei pe oameni, din 1920. Diferențierea de presupus și structurală (morfologică), funcțională a celulelor nervoase, cu diferite ierarhii pe scara evoluției speciilor, s-a impus concluzia că se manifestă prin apariția inteligenței și a capacităților de a învăța adaptată condițiilor de mediu exterior. Manifestările electrice ale activității creierului uman/animal sunt reprezentate astfel prin undele cerebrale, iar aparatul (dispozitivul) ce măsoară și înregistrează aceste unde cerebrale este numit electroencefalograf, are 16 electrozi de contact (ce se aplică direct pe pielea capului/scalp) și sunt extrem de sensibili la curenții bioelectrici ai creierului; acești electrozi sunt amplasați pe arii (zone) prestabilite ale craniului, pentru a înregistra modificările de la nivelul creierului - frontal, central, parietal, occipital și temporal, iar înregistrările fiziologice sunt reprezentate în mod obișnuit de generarea următoarelor unde: γ/40 - 70 Hz; β/12 - 30 Hz; α/8 - 12 Hz; θ/ 4 - 8 Hz;
δ/0,5 - 4 Hz (n.a.)
Undele secundare (de obicei dintr-un domeniu ce poate friza limitele patologicului) prezintă modificări ale acestor tipuri de bază, spre exemplu alfa, α - variant lent, α - variant rapid, α - ascuțit, ritmul μ (miu - în arc), teta, θ ascuțit, apoi ritmul ι (iota), delta, δ - hipersincron, ritmul π (pi), unde de tip λ (lambda), fusurile de somn, complexul K etc.
137
Undele beta ( β, între 12 - 30 Hz) – caracterizează ritmul stării de veghe: creierul se focalizează preponderent asupra lumii exterioare și/sau spre a rezolvă probleme concrete de viață, diurne, specific, proprii activităților zilnice.
Undele alfa (α, între 8 - 12 Hz) - definesc undele creierului, ce încetinesc, ajung într-un domeniu de ritm mai coerent, şi pot fi remarcate pe EEG, ca un model dințat, regulat. Aceste unde sunt prezente adesea, când creierul se află în stare de alertă, nefocalizat, şi majoritatea oamenilor pot genera unde α (alfa) când au ochii închişi, chiar numai pentru câteva secunde - undele α sunt asociate cu starea de relaxare şi de calm (relative).
Undele theta (θ, între 4 - 7 Hz) - apar numai în starea de calm şi relaxare, având tendința în a se transforma cel mai frecvent în somnolenţă, atunci creierul trece la unde mai lente şi mult mai ritmice. Orice individ uman își poate (auto)genera acest gen de unde, cel puţin de două ori pe zi: deseori în acele momente pasagere, când trecem de la starea de veghe/la somn şi când trecem de la somn (reversibil) la starea de veghe întreruptibilă. Starea de undă θ este însoţită constant de imagini neaşteptate, unele imprevizibile, asemănătoare viselor, dar mult mai intense, incognoscibile, agresive (cunoscute de psihiatri și sub numele de imagini hipnagogice), imaginile apar uneori surprinzător de reale (iluzii) și sunt însoţite de amintiri intense, în special ca amintiri din copilărie, adolescență, de viață intimă, când s-ar putea caracteriza în acest fel. Undele θ oferă constant acces la subconştient, la reverie, de regulă la o vizualizare benefică (în sens pozitiv), adesea prin revelaţii neaşteptate și inspiraţii creeatoare (boeme), pot fi descrise ca o stare misterioasă pe care o derulează pe parcurs, derutantă uneori, cu un potenţial uneori creeator, înălțător, dar totodată pervers și egoist. Experimentatorii au întâmpinat adesea dificultăţi, când au vrut să o studieze mai în detaliu, pentru că este foarte greu de menţinut și înregistrat, oamenii având tendinţa de a adormi aproape instantaneu, ce încep să genereze suficient de multe unde θ (theta).
138
Undele gamma (γ, între 40 - 70 Hz) apar ca unde, și marchează legăturile continue de conexiune inversă (fead-beak), dar numai a grupurilor neuronale specializate, în vederea comunicării între diferite arii ale cortexului și formațiuni neuronale ale creierului, fiind associate de cele mai multe ori cu prelucrarea stimulilor, ce dau un sens cognitiv individului uman, ce caută mereu să se adapteze mediului, concomitent derulând și procese psihice simultane, subiacente unei înțelegeri umane subtile, iar prezența acestora presupune participare la realizarea efectivă a unor funcții motorii diverse, mai ales viscerale.
5. Cum influențează RS comportamentul și societatea omenească în prezent, din anii 2000
După cum se știe, în secolul trecut, PNM (polul nord magnetic) se deplasase cu 1.100 de kilometri, iar din 1970, viteza de deplasare a crescut de la 9 kilometri/an la aproximativ 41 kilometri/an, sau 1,3 de milimetri/s (reprezintă media anilor 2001–2003). Dacă PNM ar menține constant viteza și direcția de deplasare actuală, va ajunge în Siberia în aproximativ 50 de ani, iar această mișcare generală se va suprapune peste o altă variație zilnică, prin care PNM descrie o elipsă, cu deviația maximă de 80 de kilometri, față de poziția medie, unde acest efect cauzează alte și alte perturbații ale câmpului geomagnetic (CGM) venite dimpreună și generează niște particulele [5, 7] punctuale încărcate electric (vin din Soare); vom corobora datele privind MRA (mișcarea de rotație a Pământului în jurul propriei axe) și MRS (mișcarea de Revoluție a Pământului), dar într-un ciclu aparent neregulat (după unii cercetători, cum s-a precizat anterior, într-un mod de-a dreptul haotic) influențat de deplasarea geodinamică a nucleului terestru, cu toate perturbațiile inconstante și imprevizibile, posibile apărute concomitent, prin influențe caracteriale aleatorii, meteorologice spre unele imprevizibile, vulcanice, tectonice etc. Toate modalitățile de influențare infoenergetică a Pământului determină și o serie practic incalculabilă de forțe colaterale aleatorii (v. Legea compensației), ce se
139
cumulează și se anulează reciproc - parțial sau total (indefinit), RS fiind rezultanta cvasifinală a unui astfel de mecanism nesistematizat, aflat într-un echilibru instabil fizic, apreciat ca perpetuu, matematic141, ce asigură azi inclusiv posibilitatea unei existențe umane proprii (v. Legea excepției), în acest spațiu punctual, unul absolut și excepțional, altfel vag de identificat, poate axiomatic, cu altul, într-un Univers indefinit, Divin și paradoxal (v. Legile Întâmplării). O analiză a corelației între incidența tulburărilor ionosferice [1, 5, 7] și rata de internare la Spitalul de Psihiatrie Heathcote (Perth, Australia de Vest) pentru aproximativ un total de 3 ani a indicat că atunci a apărut o perturbare, când rata de admitere a fost modificată. Probabilitatea ca asocierea să fie aleatoare a fost de ordinul 2000:1 împotrivă. Cu toate acestea, faptul că uneori rata a crescut și alteori a coborât ne-a arătat că furtunile ionosferice au modificat rata incidenței tulburărilor mentale, într-un mod ce este în concordanță cu această schimbare, ce depinde de cauzele reale, legate de variațiile semnalelor de RS, iar în momentul când a descoperit acest fapt, celebrul cercetător, ing. Lewis B. Hainsworth, a decis tocmai să se concentreze pe încercarea de a obține unele lucrări de observație pentru măsurarea semnalelor RS, astfel confirmate faptic.
Toate modificările ciclice, de aspect constant, inconstant și/sau greu prognosticabile ori ba, ne influențează evident, deși unii ar putea fi și de o părere contrară. Numai dacă ne referim la terminologia utilizată în lucrările ştiinţifice, cu referire inițială la undele electromagnetice de joasă frecvenţă (denumire utilizează internațional) și le clasifică în modul următor:
unde electromagnetice de foarte joasă frecvenţă (very low frequency - VLF), cu frecvenţe cuprinse între 30 kHz şi 3 kHz;
141 Cercetarea lui Hainsworth a folosit o antenă de 2.000 de virați, 1 metru pătrat și alta de 1/3 metri pătrați, plus amplificatoare pentru a gestiona semnale de la 0 la 30 Hz, iar RS amplificate au fost analizate într-un laborator bine dotat. Cu o ocazie, semnalul a scăzut la amplitudinea zero (0), exact când a apărut o explozie solară și nu a reapărut pentru aproximativ o oră și jumătate, ulterior; semnalul a fost măsurat inițial, puțin sub 7 Hz, și a revenit apoi, puțin peste 6 Hz, deci influența există, și la acest nivel de cercetare, obiectivată cert (n.a.)
140
unde electromagnetice de ultra joasă frecvenţă (ultra low frequency - ULF), cu frecvenţe cuprinse între 3 kHz şi 300 Hz;
unde electromagnetice de super joasă frecvenţă (super low frequency - SLF), cu frecvenţe cuprinse între 300 Hz şi 30 Hz;
unde electromagnetice de extrem de joasă frecvenţă (extreme low frequency - ELF), ale căror frecvenţe au valori sub 30 Hz.
Tehnologia nu numai că se va schimba, este în schimbare continuă, și evoluția umană, doar o investigație extinsă a semnalelor RS, ce apar în mod natural va oferi un avantaj în a ne indica, ce rezultate ar putea apărea cumva, cândva. Creierul este o sursă masivă de semnale ELF, ce sunt transmise în întregul corp, prin sistemul nervos, sensibil la câmpurile magnetice. Undele cerebrale și bioritmurile naturale pot fi antrenate de semnale puternice ELF externe, cum ar fi undele staționare ale RS, iar implementarea tehnologiilor, sincronizarea și amplificarea promovează o activitate coerentă la scară umană largă, mai degrabă decât modificări tipice ale undelor cerebrale staționare ca manifestare, spre deosebire de cele apropiate ca frecvență, dar care ne pot influența tranzitoriu (sau definitiv?). Astfel, în creier apar unde rezonante, spre picioare, în condițiile fiziologice facilitează transferul bioinformațional intern și extern, prin intermediul undelor electromagnetice ELF; aceste unde RS, în ultimă instanță, deoarece identice, ca frecvență, au nu numai un caracter local, dar au și capacitate de influențare tranzitorie a comunicării nervoase proprii/SNC, aproape instantanee, fără a putea preciza niciun moment, o anumită direcție posibilă de propagare. Sub pretextul de a nu creea panică între semeni, multe organisme naționale și/sau internaționale, aflate deja pe culmile unui birocratism vetust, evită să aducă la cunoștința Populației Lumii, că una din cauzele [1, 9] evidente ale degradării personalității umane sunt exact fenomenele naturale, de tipul frecvențelor RS, sub pretextul că n-ar exista niciun fel de metode protective. Dar tocmai necunoașterea influențării noastre, ca oameni, de fenomene precum RS142 , numai transmiterea informațiilor în
142 Tot potrivit lui Hainsworth, care și-a dedicat viața studierii influenței semnalelor RS, în mod natural influențează evoluția modelului undelor creierului, și sunt valabile (există și sunt reale), arătă de ce câmpurile electrice
141
acest sens, poate duce la creearea de alternative fiabile, pentru a preveni și atenua modificările psihice, ce ne transformă altfel în niște victime sigure și irecuperabile din punct de vedere psihic, fizic și social, pe mulți, ca pe un adevărat lest pentru ceilalți membri ai societății, încă sănătoși, a unei societăți deja minoritare, ca pe o implicare reciprocă, formată de obicei tocmai din tinerii pe care-i educăm astfel într-un spirit josnic, irelevant și egoist. După cum putem remarca relativ facil, în contemporaneitate, deși Rezonanța Schumann este sublicitată de mulți cercetători (medici, psihologi etc.), suntem informați prea puțină și cu prea puțină rigoare, că exact undele provenite din nenumăratele forțe energetice cumulative și/sau separate, focalizează și de regulă ne influențează definitoriu, inclusiv în perimetrul dotărilor proprii, moralvolitive, umane. Astfel, după cum se poate constata cu ușurință, în cazul undelor ELF (extreme low frequency), cu valori implicabile, sub 30 Hz, prezența acestora presupune de fapt o influențare majoră a psihomului uman, ca și cele din domeniul undelor β (12 - 30 Hz), α (812 Hz), θ (4 - 7 Hz), δ (0,5 - 4 Hz), iar SLF (super low frequency), cu frecvenţe cuprinse între 30 Hz şi 300 Hz, și ne influențează psihic decisiv la nivelul undelor gamma (γ, 40 - 70 Hz).
Toate procesele psiho-somatice, de la modul de adaptare integral spre rezolvarea concretă a problemelor specifice, proprii activităților zilnice, ce devin cotidian inadecvate și pe care le rezolvăm din ce în ce mai dificil - dependent de undele β (12 - 30 Hz), devenim dominați de undele α (8 - 12 Hz), ce sunt prezente în creierul nostru în stare de alertă și adesea nefocalizat (când devenim adesea dezorientați psihoemoțional), iar cumularea acestora ne aduce la un nivel critic și/sau supracritic de stres, spre o evoluție adesea imprevizibilă a personalității individuale/colective, fie spre o incomensurabilă și redutabilă depresie, alternativă, către un comportament delictual/agresiv, dar cu posibilități
cu putere mică ar putea produce schimbări evolutive ale naturii umane. Câmpurile electrice produse de electro-tehnologia modernă sunt apoi posibile surse de schimbare. Trebuie luate în considerare caracteristicile unor forme ce ar putea rezulta astfel, pentru că unele câmpuri EM pot inhiba supraviețuirea formelor de viață existente, și tocmai din cauza lipsei datelor disponibile, lipsesc măsurătorile precise și, prin urmare, cele obținute periodic sunt astfel lipsite de valoare, incomplete. (n.a.)
142
extreme de limitate, privind integrarea completă și corectă psiho-socială alternativă, imposibilă încă, la limita de adaptabilitate vigilă oferită de modificările, uneori de-a dreptul halucinante, ce se desfășoară în jurul nostru.
Deoarece câmpul electromagnetic (CEM) reprezintă o însumare a forțelor, o consecinţă a câmpurilor variabile - electric şi magneticacesta se generează ân acest mod exclusiv prin jurul unui conductor parcurs de un curent (electric) variabil (de obicei). În conformitate cu ecuaţiile lui Maxwell, în principiu, orice corp, ce produce câmp electric și/sau magnetic variabil poate genera (radia) unde electromagnetice în spaţiu, însă radiaţia va avea efecte evident decelabile numai dacă vor fi îndeplinite următoarele condiţii:
frecvenţa câmpului (oscilaţiei) să fie suficient de ridicată pentru a atinge pragul minim necesar (cumulate) interpretării corecte, fără o intensitate deosebită, prin pierdere info-energetică și/sau câștig excesiv info-energetic, raportat la posibilitățile imediate de receptare a unui sistem modular, cu posibilități instantanee de adaptare proprii, între niște limite dinainte cunoscute (Legea excepției);
dimensiunile sistemului radiant să fie comparabile cu lungimea de undă, adică să fie compatibil cu gama de oscilații pe care le poate prelua și interpreta (identifica), fără a fi distrus sau inactivat (Legea compensației).
Undele electromagnetice reprezintă variaţii (periodice), în timp şi spaţiu ale CEM, sunt generate în jurul sistemelor de emisie - indiferent cum acestea se formează (natural și/sau artificial) devenind constant niște sisteme oscilante deschise, se propagă informațional în spaţiu [2, 5, 11], cu viteza luminii, caracterizate de o serie de parametri cunoscuți: intensitate, polarizare, lungimea de undă etc. Sursele de oscilație ale Radiaței Schumann sunt o reală rezultantă (interfață/Ionosfera) a tuturor frământărilor de la un moment-dat, ale forțelor implicabile, ce se desfășoară la nivel terestru extrem și extins, major, o rezultantă prin implicarea directă și/sau indirectă a unor mișcări imprevizibile, haotice
143
ca nivel de apreciere științifică, mai mult sau mai puțin explicabile din punct de vedere științific, din partea Soarelui, a MRS, a MRA și a migrației frecvente a PNM, a Lunii, Centurii de asteroizi, mișcărilor tectonice etc. Bioritmurile cerebrale umane şi animale sunt corelate de milenii cu vibraţiile naturale ale Planetei noastre. Orice modificare a RS, determină constant dezorganizarea funcţionalităţii organismelor vii, până la nivel molecular. Timp de mii și mii de ani, RS143 a avut, se pare, valoarea constantă de 7,8 - 8 Hz însă, începând din 1980, mai evident, s-ar fi constatat o accelerare. Astfel, s-a ajuns ca în zilele noastre, RS să aibă valoarea de 12 Hz, consecinţa directă fiind că 24 de ore actuale ar corespunde cu 16 ore reale, în termenii timpului terestru aniversat anterior modificării [2, 13]. Potrivit aceleiași Teorii, curgerea timpului terestru va decelera în continuare până spre ,,punctul 0”, ce ar corespunde fix inversării polilor magnetici ai planetei Pământ, iar fenomenul RS, de fapt, devine astfel un termen reactualizabil, periodic, de mulţi semeni, indiferent de nivelul educațional ori cultural propriu educației, fiind identificat curent cu apropierea iminentă a Apocalipsei, prevestită de Biblie, potrivit căreia Globul pământesc va fi cuprins de întuneric, timp de 3(trei) zile, iar tot conform acestei logici, în ,,momentul 0”, cele 24 de ore ale timpului terestru vor corespunde cifrei zero (0), adică ore efective, prin bulversarea acută a bioritmurilor circadiene cerebrale umane şi animale, ținând cont tocmai de faptul, că exact numitul Om a introdus noțiunea de timp t(s), și numai Omul o conștientizează (un animal nu știe că trăiește și că va muri - trăiește numai strict instinctual, spațial). Consecinţele acestui fenomen apar
143 Potrivit concluziilor lui Albert Einstein, spaţiul ar fi inseparabil de timpul t(s) introdus de Om, totuși perceperea subiectivă a timpului şi a spaţiului este extrem de importantă pentru viața de pe Pământ, fiecare organism viu percepe timpul și spațiul potrivit algoritmului cerebral propriu, doar creierul uman însă poate înțelege abstract timpul t(s), poate modifica perceperea subiectivă a scurgerii acestuia, în corelaţie cu factorii de mediu, de exemplu, pentru că timpul reprezintă în continuare o noțiune subiectivă, falsă, inventată de om, practic imposibil de măsurat într-un domeniu coerent, o convenție în ultimă instanță, interpretată diferit: biologic, biofizic, mecanic, psihologic, filosofic etc. (n.a)
144
astfel incredibile: Pământul şi toţi locuitorii acestuia ar trece într-o alta Dimensiune când, după trecerea de punctul 0, Soarele va răsări de la V şi va apune la E; cea mai mare parte a tehnologiilor actuale nu vor mai fi operaţionale, practic vom (pre)lua activitățile diurne, cu conștiința unui om civilizat, dar care trăiește la nivelul social-cultural și tehnic al Antichității, ori a Epocii de Piatră (iar dacă vom lua în discuție și disfuncțiile, ce inerent vor apare la nivel psihocognitiv, reprecursiunile vor fi extrem de grave, reacțiile paradoxale privind recunoașterea și interpretarea corectă a cunoștințelor obținute cu milenii în urmă, a scrierii, informaticii etc.), iar o data cu scăderea frecvenţei de vibraţie a Terrei ar apărea și alte efecte nefaste, nu numai asupra organismului oamenilor (v. Legea excepției), ulterior o elevare paradoxală a conştiinţei umane colective/corective (v. Legea compensației). Însă
cei care, reprezentând societatea umană actuală, din momentul apreciat al prefacerii instantanee 0 (zero), spre nivelul [1, 2, 7] minim de responsabilitate națională și mondială iau astăzi în derâdere aceste ,,zvonuri prostești”, deși multe au o bază reală, cu certitudine, sunt argumentate științific, și totuși Nimeni nu a pus încă problema stringentă, că toate aceste numite ,,bazaconii de Presa tabloidă, de cancan” reprezintă însăși faptul că fenomene (RS) se manifestă din plin, exact datorită faptului că RS, deja influențează atât de evident sistemul nervos central al semenilor, la nivel social, psiho-somatic, urmare din ce în ce mai accentuată, a timpului t(s) pierdut, nu numai la nivel de teribilism informatic, implicând, iată, astăzi populații întregi, nu numai la nivel socio-economic, psiho-emoțional, ce altfel eșuează în depresie și tulburări psihice majore, cognitive, toate irecuperabile. Și cât este de evident că, în condițiile în care undele cerebrale β, de exemplu, cu oscilații între 12 – 30 Hz (deoarece în prezența acestui tip de unde, creierul se focalizează exclusiv asupra lumii exterioare și/sau spre a-și rezolva curent probleme de viață concrete, multe particulare, specifice, majoritar proprii activităților zilnice), iar dacă valoarea va scădea sub 8 Hz, cetățeanul terestru va fi cu siguranță influențat în sens negative, în legătură cu desfășurarea activității zilnice, pentru că valori mai mici caracterizează cu totul alte tipuri de unde cerebrale, precum undele θ (4 - 7 Hz), ce apar numai în starea de calm şi relaxare, având tendința de a se transforma, cel mai frecvent într-un stadiu de somnolenţă, când
145
toți
creierul trece spre unde mai lente şi mult mai ritmice; orice individ uman își poate autogenera acest tip de unde, cel puţin de două ori pe zi, deseori în acele momente pasagere, când trecem de la starea de veghe/la somn ori când trecem de la somn (unul reversibil) la starea de veghe întreruptibilă - deci închipuiți-vă cum vom putea fi influențați de o astfel de Sursă (RS) exterioară, Una neîntreruptă, puternică de unde cu frecvențe de sub 8 Hz (θ = 4 - 7 Hz), dominați de reverie, iluzii, somnolență și depresie consecutivă, o lipsă de interes pentru problemele individuale, sociale și instinctuale [2, 12]. În aceste condiții Pământul s-ar putea cotidian transforma, mai repede decât am crede, într-un uriaș Ospiciu de Psihiatrie, iar domiciliul fiecăruia dintre noi, într-un autentic salon/rezervă de spital; trecerea spre o sursă de unde δ, situată între 0,5 - 4 Hz, aduc în discuție o altă frecvenţă extrem de scăzută, când undele δ (delta) fiind produse fiziologic doar în timpul somnului profund, unul fără vise, în mod normal prezenţa acestora este cel mai adesea asociată cu procesul complet şi amplu (fiziologic) al unei regenerări fizice/psihice și/sau al refacerii, diagnosticabil, de menţinere a sănătăţii, pentru ca ulterior a putea să ne integrăm mediului social, atât de stresant și plin uneori de un imprevizibil fatal; influențarea cronică, dintr-o sursă puternică, una Naturală, a acestui tip de unde δ ne poate face să credem intuitiv, că de la 4 - 0,5 Hz nu-i decât un pas spre o moarte cerebrală iminentă (0 Hz), ce constă în încetarea ireversibilă a tuturor activităţilor vitale ale creierului, iar funcţionarea celorlalte organe poate fi asigurată eventual prin mijloace artificiale, robotice. Încă din acest stadiu, când individual uman este considerat decedat144 , iar aparatele la care este conectat produc exclusiv aparenţa vieţii - și iată cum lumea ar putea deveni un imens teritoriu de asimilat unui serviciu stelar de terapie intensivă (ATI).
144 În medicină, o comă este definită ca o stare de inconștiență, ce durează mai mult de 6 (șase) ore. O persoană aflată în stare de comă, deși este în viață și procesele interne ale organismului continuă să funcționeze, nu poate să fie trezită, nu răspunde în mod conștient la durere, lumină sau sunet, nu inițiază nicio acțiune voluntară, și îi lipsește ciclul normal de somn/trezie. Individul comatos, chiar dacă poate să facă impresia de a fi treaz, nu simte, nu vorbește, nu aude și nu se mișcă în mod conștient și intenționat (n.a.).
146
Vibrațiile (oscilațiile) RS și altele nesistematizate concomitente pot induce modificări reglate redutabile145 , influențându-ne, de la unele pe care le putem numi stări subtile, spre altele extrem de grave, privind tabloul simptomatologic asupra organismului uman (Acsel Emil Farcaș, Mariana Arghir, 2015). Astfel, din punctul de vedere al tabloului clinic se descriu o serie de manifestări grupate în sindroame, ce depind direct de modul de acţiune propriu şi nivelul vibraţiilor:
Kinetozele (,,răul de mişcare“) sunt produse de vibraţii cuprinse între 0 - 2 Hz, se manifestă prin ameţeli, greţuri şi vărsături;
Vibraţiile cu frecvenţa între 2 - 20 Hz produc: sindromul digestiv superior (,,epigastralgia 4x4“) cu dureri intense localizate în epigastru, inapetenţă, greţuri, vărsături; sindromul coloanei vertebrale (,,low back pain“), presupune: dureri localizate paravertebral ca incidență, cu modificări radiologice asociate; sindromul renal cu microalbuminurie, hematurie şi risc de apariţie a litiazei renale;
Vibraţiile cu o frecvenţă cuprinsă între 20 - 200 Hz determină: sindromul osteo-musculo-articular, ce evoluează cu durere, tumefiere articulară, limitare a mişcărilor, iar imagistic se pune în evidenţă îngustarea spaţiilor interarticulare, la nivelul tendoanelor şi muşchilor apar fenomene inflamatorii; un sindrom vascular determinat (,,sindromul Raynaud“) este caracteristic şi constă în crize de spasm arteriolar, iar recent studiile experimentale au stabilit, că există o asociere certă între sindromul Raynaud şi apariţia tulburărilor de auz la persoanele expuse vibrațiilor, relaţie explicată prin mecanismele de
145 Un „sistem reglat” este format din cel puțin două oscillatoare cu frecvențe rezonante identice. Dacă un oscilator începe să emită, celălalt va fi activat de semnal foarte curând, în procesul de rezonanță, antrenare și/sau aprindere (declanșarea fenomenului de rezonanță dintre neuroni). Devine evident că în meditația profundă, când valurile de ritmuri α și θ se răspândesc pe întregul creier, astfel este posibilă o rezonanță reală, între ființa umană și Planetă.
Energia și informațiile ce sunt încorporate într-un câmp EM sunt transferate, iar Pământul comunică dimpreună cu noi, în acest limbaj primordial al frecvențelor (n.a.)
147
vasoconstricţie, ce afectează fluxul sanguin cohlear; sindromul neurologic caracterizat prin tulburări senzitive, motorii şi trofice, la care se pot asocia tulburări neurovegetative: cefalee, astenie, insomnie prelungită.
Expunerea prelungită a întregului corp și/sau a unor părţi întregi din corp la vibraţii poate duce la o serie de efecte adverse, numite simptome de frecvenţă, la care apare constant o senzaţie medie de discomfort, între 4 - 9 Hz, dureri de cap, de la 13 - 20 Hz, acuze algice la nivelul maxilarului inferior, între 6 - 8 Hz, probleme redutabile cu vorbirea, apoi spre 13 - 20 Hz, senzaţia de nod în gât, la 12 - 16 Hz dureri de tip anginos, iar la 5 - 7 Hz - colici abdominale, între 4 - 10 Hz, apare nevoia imperioasă de a urina, la 10 - 18 Hz dispnee, cu greutate în dinamica respiratorie etc.
După cum se poate remarca imediat, cu ușurință, apar în general unele simptome și sindroame, precum și adevărate boli cu simptomatologie in/completă, ce se pot confunda cu o perturbare aparte, numită de tip meteorosensibilitate, lombosciatică, reumatism cronic degenerativ ș.a. ale organismului uman supus unor frecvențe de joasă și/sau foarte joasă frecvență, unele eventual limitrofe domeniilor mediclae precizate, toate participând la o degradare sistemică accentuată și sistematică, intensă, ireversibilă a calității vieții omului numit modern. Cunoașterea acestor modificări și/sau accentuarea, în anumite condiții, vor putea impune evident alternative de profilaxie, terapii adecvate, mai ales în contextual sedentarismului, stresului, igienei precare indusă de poluare și dietele profund limitative [1, 5, 13], cu referire la consumul de fructe și legume proaspete (ecologice), în condițiile proscrierii utilizării insecticidelor, erbicidelor, pesticide etc., iar drumețiile sistematice, turismul ecologic (făcut ,,la pas”), exerciții fizice, somnul neindus prin medicație de sinteză146 , să fie obligatoriu pentru recuperarea integrală infoenergetică,
146 Între 10% și 30% din adulți au insomnie la orice moment al zilei și până la jumătate din oameni au insomnie într-un an dat, iar aproximativ 6% din oameni au insomnie, ce nu este cauzată de altă problemă, și durează mai mult
148
apoi igiena strictă a apei potabile, limitarea drastică a poluării solului, apei și aeruluimai ales147, reducerea drastică a Efectului de Seră148 etc. Acțiunea umană asupra atmosferei Pământului poate lua multe forme și Cauza principală a acestui Fenomen constă în acea cantitate enormă de CO2 și altor substanțe [2, 5, 12] cu Efect de seră, ce se acumulează în stratul aerian formând o zonă extrem de compactă. Substanțele care acționează frecvent: freonii, metanul, etanul, oxizii de azot, hidrogenul și apa. Proprietățile acestor substanțe sunt în așa fel că dau posibilitate razelor UV (ultraviolete) să treacă foarte ușor, ajungând la suprafața solului, aceste raze se transformă în energie termică, iar energia termică de la suprafața solului, prin acest strat trece mult mai greu în așa fel încât se creează situația - cu cât este mai groasă cu atât sub este mai cald pe Pământ. Acest fenomen, numit adesea Efect de seră, determină
de o lună. Persoanele cu vârsta mai mare de 65 sunt afectate mai frecvent, decât cei tineri, și femeile sunt mai mult afectate decât bărbații (n.a.)
147 Razele solare fac ca oxizii de azot și hidrocarburile să se combine și să transforme oxigenul în ozon, un agent chimic care atacă și cauciucul, rănește plantele și irită plămânii. Hidrocarburile sunt oxidate în substanțe care se condensează și formează o ceață vizibilă și pătrunzătoare. Majoritatea poluanților sunt eventual „spălați” de către ploaie, zăpadă sau ceață, după ce au parcurs distanțe mari, uneori chiar continente întregi, iar în timp ce poluanții se adună în atmosferă, oxizii de sulf și de azot sunt transformați în acizi, ce se combină cu ploaia, această ploaie acidă cade peste lacuri și păduri, unde poate duce la moartea peștilor sau plantelor și poate să afecteze întregi ecosisteme (n.a.)
148 Efectul de seră are și proprietăți pozitive, în absența acestor substanțe, ce provoacă efectul temperatura medie pe globul pământesc va fi -15 °C. Actualmente, cantitatea bioxidului de carbon este egal cu 0,03 %, iar dacă se presupune, că această cantitate va fi dublată, în această situație temperatura Globului pământesc poate să se schimbe cu 1,3 °C - 3 °C, iar această majorare a temperaturii poate provoca topirea ghețarilor, astfel că, nivelul oceanelor poate crește până la 6 metri (n.a.)
149
schimbări climatice globale, a existat de când oamenii au început să utilizeze focul în agricultură, pentru încălzire și gătitul alimentelor. Încă din timpul revoluției industriale (secolele XVIII și XIX), poluarea aerului a devenit o problemă majoră, încă de pe atunci, poluarea urbană a aerului este cunoscută și sub denumirea de „smog” - smogul reprezintă un amestec de monoxid de carbon și compuși organici [1, 11] proveniți din combustia incompletă a combustibililor fosili cum ar fi cărbunii și de dioxid de sulf de la impuritățile din combustibili. În timp ce smogul reacționează cu oxigenul, acizii organici și sulfurici se condensează sub formă de picături, întețind ceața. Până în secolul al XX-lea smogul devenise deja un pericol major pentru sănătate. Un alt tip de smog, cel fotochimic, a început să reducă și calitatea aerului deasupra orașelor mari cum ar fi Los Angeles în anii '30. Acest smog este cauzat de combustia din motoarele autovehiculelor și a avioanelor, adică exact combustibilul ce produce oxizi de azot și eliberează în atmosferă hidrocarburi din combustibilii nearși.
În natură există o varietate de oxid salin de fier (Fe3O4), numit curent magnetită ce atrage bucăţi de metal din familia fierului: Fe, Cr, Ni, Co. Magnetita se găseşte în munţii Norvegiei, Suediei, pe insula Elba, precum şi în alte zone ale scoarţei terestre. Nu orice oxid salin de fier are proprietatea de a atrage anumite metale şi nici nu orice metal menţionat poate fi atras de magnetită. De exemplu, cobaltul (Co) este atras de oxidul de fier doar dacă este răcit până la temperatura de -20ºC. Corpurile care, în anumite condiţii, atrag metalele din familia fierului se numesc magneţi, iar proprietatea acestora - au proprietate magnetică. Apropiind o bucată de fier de un magnet, fără a-l atinge, observăm că fierul este acţionat de orice capăt al magnetului. Interesant este faptul că de această bucată de fier se prind ace, cuie, unele monede etc. Cu alte cuvinte, bucata de fier capătă proprietăţi magnetice. Aceste experienţe demonstrează că în jurul magneţilor există un câmp al cărui proprietăţi
şi materialitate sunt scoase imediat în evidenţă, prin atragerea obiectelor din fier (Fe) şi prin orientarea piliturii de fier în apropierea magneţilor (Nicolae Balmuș, 2003). Acest câmp a fost numit câmp magnetic (CM).
Din antichitate se cunoştea faptul că la suprafaţa Pământului, acul magnetic se orientează strict într-o anumită direcţie, folosind această
150
proprietate unică a fost construită busola149 , ca instrument de orientare pe teren. Experimental s-a stabilit că orientarea acului magnetic al busolei strict pe o anumită direcţie şi intr-un anumit sens se datorează câmpului magnetic al Pamântului, numit şi câmp geomagnetic. La început se credea că acul magnetic se orientează spre polii geografici ai Pământului. Când magnetismul este produs de sarcini electrice libere, de exemplu în curentul electric, în plasmă și/sau în fluxuri de particule încărcate electric [5, 9], atunci fenomenul se numește electromagnetism (EMG), iar pulstonii (Botez, 2005), identificați altădată cu electronii aflați în mișcare orbitală, în atom, produc fenomenul numit magnetism; acesta este mai lesne de observat în magneții permanenți, de exemplu în mineralele naturale precum magnetitul (un oxid de fier, Fe3O4) sau în fier și unele aliaje ale sale (inclusiv o parte din oțeluri) care pot fi magnetizate. Magneții permanenți (materialele, ce pot fi magnetizate de un câmp magnetic extern, au proprietatea de a rămâne magnetizate și a emite câmp magnetic și după înlăturarea câmpului extern) dispun de câmpuri magnetice cauzate de efectul numit de regulă feromagnetismmagnetismul se manifestă și sub formă de lichide magnetice. Mai târziu s-a constatat că, de fapt, acul magnetic este orientat spre polii magnetici ai Pământului, ce nu coincid, cu polii geografici. Reprezentările despre magnetism150 sunt legate de numele savantului William Gilbert (1540-
149 Busola este un instrument de navigație utilizat pentru determinarea direcției relative a polilor magnetici ai Pământului. Cadranul busolei prezintă PN și PS magnetic, precum și direcțiile intermediare. Busola sau acul magnetic era deja cunoscută în timpul împăraților din China, pe atunci busola consta dintr-o piatră magnetică legată de un fir de ață pentru a se putea roti liber, ulterior apar formele de busole specializate. În Perioada Marilor descoperiri geografice portughezii au perfecționat busola. Alexander Neckam un savant englez menționează busola pentru prima oară prin secolul XII, în Europa, fiind adusă în anul 1190 de arabi. Forma busolei de azi este menționată prin secolul al XIII-lea probabil de un navigator italian din Amalfi, unde în port se găsește statuia lui Flavio Gioia, declarat „descoperitor al busolei” ca aparat (n.a.)
150 Magnetismul este unul dintre fenomenele care se manifestă prin forțe de atracție sau respingere între corpuri; forțele magnetice își au originea în mișcarea electronilor sau a altor particule cu sarcină electrică. (n.a.)
151
1603), care a clasificat mulţimea efectelor magnetice cunoscute și astăzi, utilizând unele concluzii formulate de Peregrin, încă din 1269, a publicat manuscrisul său despre polii magnetului şi interacţiunea acestora. În geofizica Pământului [13], declinația magnetică reprezintă unghiul format de direcția acului magnetic al busolei, cu direcția geografică N-S, datorită faptului că polii geografici nu coincid cu cei magnetici, iar dacă acul magnetic este rotit spre E, față de direcția geografică N-S, atunci declinația magnetică se numește pozitivă, iar în caz contrar - negativă. Încă din lucrarea sa „Despre magnet”, Gilbert a descris cercetările efectuate asupra magneţilor, inclusiv renumitul său experiment de determinare a câmpului magnetic terestru (CMT); Gilbert a confecţionat artizanal o sferă din minereu magnetic şi a cercetat acţiunea acesteia asupra unui ac din fier. El a stabilit că acul de fier are acelaşi comportament ca şi acul magnetic al busolei, la suprafaţa Pământului. Astfel, a fost formulată concluzia că Pământul (Iulia Malcoci, 2003) este de fapt un Magnet Gigantic. Călătorii care se orientează cu ajutorul busolei sunt nevoiţi să ţină seama de „variaţia magnetică”, să determine declinaţia magnetică, distanţa unghiulară dintre direcţiile spre „punctele” geografice şi cele magnetice (Nicolae Balmuș, Iulia Malcoci, 2003). Unghiul de corecţie măsurat este de circa 10 grade, ceea ce nu este puţin la scară geografică a omenirii. Pentru a identifica poziţia polilor magnetici ai Pământului şi a înţelege mai lesne orientarea acului magnetic, în orice punct de pe suprafaţa Pământului, vom reproduce definiţiile unor noţiuni bine cunoscute în domeniu. Meridianul magnetic este linia obţinută prin intersecţia suprafeţei Pământului cu planul vertical în care se află acul magnetic; în emisfera de N, meridianele magnetice se întretaie într-un punct, numit polul Smagnetic al Pământului, iar acest punct se află pe insula Melvill dintre Groenlanda şi golful Hudson (America de Nord). În emisfera de S, punctul respectiv se numeşte PNM al Pământului şi se află pe insula
Victoria, în sud-estul Australiei, dar meridianele magnetice nu sunt atât de periodice şi uniforme („drepte”), precum cele geografice și sunt reprezentate pe hărţi speciale, prin linii numite și izogone. Astfel, Ecuatorul magnetic (EM) este linia ce uneşte punctele de pe suprafaţa Pământului în care acele magnetice se află în planul orizontal.
Declinaţia magnetică este unghiul diedru orizontal format de meridianul
152
magnetic al punctului dat de pe suprafaţa terestră cu meridianul geografic al acestui punct. Pentru prima dată, declinaţia magnetică151 a fost observată în anul 1492, de Cristofor Columb în timpul navigaţiei spre America. Declinaţia magnetică a unui punct dat de pe suprafaţa Pământului se modifică pe parcursul anilor. Înclinaţia magnetică este unghiul ascuţit format de acul magnetic cu planul orizontal în locul dat. Dacă acul magnetic este lăsat să se rotească liber în jurul centrului său de greutate, atunci se observă, că acul nu rămâne în plan orizontal, ci se înclină spre suprafaţa Pământului Axa magnetică este dreapta, ce trece prin polii magnetici ai Pământului, dar se menționează că punctele de convergenţă a liniilor câmpului magnetic terestru nu se află la suprafaţa Pământului, ci în interiorul acestuia. Polii magnetici ai Pământului nu coincid cu polii geografici, iar axa magnetică nu trece de fapt prin centrul Pământului, iar ca urmare, axa magnetică [5, 11] nu coincide cu diametrul Pământului, ci trece la o distanţă de circa 430 km de centrul Terrei, în emisfera de E. Centrul magnetic al Pământului este deplasat faţă de centrul propriu-zis al acestuia, cu circa 430 kilometri. Poziţia polilor magnetici ai Pământului variază cu timpul t(s), de asemenea variază mărimile fizice ce caracterizează câmpul magnetic terestru în fiecare punct al globului terestru. Multe Centre Europene de observaţie au întocmit hărţi ample, ce reflectă observaţiile asupra variaţiilor seculare ale câmpului geomagnetic (CGM) efectuate timp de circa 400 de ani, de când s-au întregistrat modificări anuale, unele zilnice ale mărimilor, ce descriu acest câmp, iar asemenea variaţii mici se numesc variaţii anuale şi variaţii zilnice ale CGM, sunt variaţii periodice și au loc destul de lent, iar în anumite perioade, uneori chiar în timp de
151 Declinația magnetică prezintă o variație lentă în timp (diurnă, anuală, seculară) și o distribuție geografică diferită, mai ales în funcție de proprietățile magnetice ale diferitelor roci, mișcări tectonice etc., dar acul magnetic poate suferi concomitent abateri și din cauza unor fenomene solare (activitate solară), și trebuie cunoscută ca noțiune spre a ne explica de ce orice influențe aparent mai mult sau mai puțin importante alerelației Ionosferă, stratosferă, MRA, MRS, migrația PNM etc. influențează inerent viața pe Pământ, așa cum o concepem noi astăzi (în România, variația anuală a declinației magnetice este în prezent pozitivă, de 3-6 minute pe an) (n.a.)
153
numai câteva ore, parametrii CGM se modifică brusc şi suficient de puternic, iar astfel de fenomene poartă numele de perturbaţii (furtuni) magnetice și durează în medie 6-12 ore, apoi valorile magnetismului terestru revin la valorile obişnuite; numărul furtunilor magnetice diferă de la an la an, însă numărul maxim de apreciat se repetă maxim o dată la 11 ani.
După ce mii de ani au trăit pe Pământ, oamenii încă știu prea puține lucruri despre inversarea polilor geomagnetici [4, 11], iar cercetătorii în general doar informații aproximative152 , privind compoziția și structura miezului Pământului, ce ne generează câmpul magnetic (CM) - recent, în unele experimente de laborator ce simulează posibil condițiile din interiorul Pământului, oamenii de știință japonezi, mai exact, au stabilit că a treia componentă majoră ar fi siliciul (Si), ce ar ocupă aproximativ 5% din masa miezului Pământului, restul fiind Fe (85%) și Ni (10%).
Totuși, efectul CM recunoscut al Planetei Noastre reprezintă cea mai mare problemă geofizică, deoarece nu este pe deplin cunoscut modul în care Pământul își menține constant propria magnetosferă153, iar oamenii
152În anul 2004, David King a intrat în atenţia întregului mapamond, ministrul pe probleme ştiinţifice din Anglia şi un mare om de ştiinţă. El i-a făcut o vizită premierului Tony Blair, înainte de a publica articolul despre situaţia critică în care planeta Terra se afla, acesta din urmă spunându-i să păstreze tăcerea asupra subiectului. Considerând că devine o problemă destul de gravă, pe care întreaga omenire ar trebui să o cunoască, în ianuarie 2004, totuși, a publicat concluziile sale ştiinţifice în Jurnalul American de Ştiinţă: „După părerea mea, schimbările climatice sunt cele mai severe probleme, de care se loveşte întreaga umanitate, mult mai severe decât ameninţarea teroristă“. O lună mai târziu, s-a aflat că şi Pentagonul studia această problemă de câţiva ani. Studiul Pentagonului a durat până în octombrie 2003 şi a fost dat publicităţii sub numele: „Scenariul Schimbărilor Climatice Abrupte şi Implicaţiile Asupra Securităţii Naţionale a SUA“, scris în limba engleză pe 26 de pagini, menţionează o situaţie dezastruoasă a lumii determinată în mod special de poluare şi centralele atomice nesigure, menţionându-le în primul rând pe cele implementând tehnologie rusească şi japoneză (n.a.).
153 Magnetosfera unei planete este formată, când un Flux de particule încărcate electric, cum ar fi vântul solar, interacționează cu (și este deviat) de CM al unei planete sau al unui corp ceresc similar; Pământul este înconjurat de o
154
puternic, iar astfel de fenomene poartă numele de perturbaţii (furtuni) magnetice și durează în medie 6-12 ore, apoi valorile magnetismului terestru revin la valorile obişnuite; numărul furtunilor magnetice diferă de la an la an, însă numărul maxim de apreciat se repetă maxim o dată la 11 ani.
După ce mii de ani au trăit pe Pământ, oamenii încă știu prea puține lucruri despre inversarea polilor geomagnetici [4, 11], iar cercetătorii în general doar informații aproximative6, privind compoziția și structura miezului Pământului, ce ne generează câmpul magnetic (CM) - recent, în unele experimente de laborator ce simulează posibil condițiile din interiorul Pământului, oamenii de știință japonezi, mai exact, au stabilit că a treia componentă majoră ar fi siliciul (Si), ce ar ocupă aproximativ 5% din masa miezului Pământului, restul fiind Fe (85%) și Ni (10%).
Totuși, efectul CM recunoscut al Planetei Noastre reprezintă cea mai mare problemă geofizică, deoarece nu este pe deplin cunoscut modul în care Pământul își menține constant propria magnetosferă7, iar oamenii
6În anul 2004, David King a intrat în atenţia întregului mapamond, ministrul pe probleme ştiinţifice din Anglia şi un mare om de ştiinţă. El i-a făcut o vizită premierului Tony Blair, înainte de a publica articolul despre situaţia critică în care planeta Terra se afla, acesta din urmă spunându-i să păstreze tăcerea asupra subiectului. Considerând că devine o problemă destul de gravă, pe care întreaga omenire ar trebui să o cunoască, în ianuarie 2004, totuși, a publicat concluziile sale ştiinţifice în Jurnalul American de Ştiinţă: „După părerea mea, schimbările climatice sunt cele mai severe probleme, de care se loveşte întreaga umanitate, mult mai severe decât ameninţarea teroristă“. O lună mai târziu, s-a aflat că şi Pentagonul studia această problemă de câţiva ani. Studiul Pentagonului a durat până în octombrie 2003 şi a fost dat publicităţii sub numele: „Scenariul Schimbărilor Climatice Abrupte şi Implicaţiile Asupra Securităţii Naţionale a SUA“, scris în limba engleză pe 26 de pagini, menţionează o situaţie dezastruoasă a lumii determinată în mod special de poluare şi centralele atomice nesigure, menţionându-le în primul rând pe cele implementând tehnologie rusească şi japoneză (n.a.).
7 Magnetosfera unei planete este formată, când un Flux de particule încărcate electric, cum ar fi vântul solar, interacționează cu (și este deviat) de CM al unei planete sau al unui corp ceresc similar; Pământul este înconjurat de o magnetosferă, la fel cum sunt și celelalte planete cu câmpuri magnetice
155
de știință contemporani, din păcate nu pot oferi, azi, decât doar o simplă teorie privind viitorul nostru biologic: un geodinamism terestru - de referință. Conform acestei teorii, ar exista doar un miez metalic, o coajă tare și un centru de lichid, fix în centrul Terrei [9, 12], de unde datorită dezintegrării totale a elementelor radioactive, căldura proprie solului este generată periodic, ceea ce duce la formarea unui flux convectiv major, un fluid conductor, compus din forțele, ce tocmai au creeat CM al planetei.
Câmpul magnetic se caracterizează prin linii de câmp, iar acestea sunt curbe tangente, în orice punct la vectorul B⃗ , și spre deosebire de liniile câmpului electrostatic, acestea sunt curbe închise, totalitatea liniilor de câmp magnetic, ce străbat o suprafaţă reprezentând fluxul magnetic:
d
Φ = B⃗ dS⃗ = B dS cosα (1)
Φ = ∫SB⃗ ⋅dS⃗ (2)
Dacă integrala este extinsă la o suprafaţă închisă, deoarece numărul de linii de câmp, ce intră în suprafaţă, este acelaşi cu cel care iese din suprafaţă, atunci rezultă:
∮SB⃗ dS⃗ = 0 (3)
rezultă:
∮SB⃗ ⋅dS⃗ = ∫VdivB⃗ dV = 0 (4)
intrinsece: Mercur, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun. Ionosferele planetelor slab magnetizate, cum ar fi Venus și Marte, deviază parțial fluxul solar și nu au magnetosferă, astfel Pământul reprezintă o excepție între planetele teluriceMarte, Venus, Mercur, așa precum viața pe Terra (n.a.)
156
și
Relaţiile (3) şi (5) reprezintă (verificare, C. Cocea, 2020) în ultimă instanță Teorema lui Gauss pentru magnetism sub formă integrală, respectiv diferenţială.
Cu toate că teoria geodinamismului nu pare să aibă deloc alternative, aceasta solicită câteva observații, deoarece nu oferă o înțelegere exactă a mecanismelor prin care Pământul reușește cumva, autonom generarea efectului de CM propriu și nici anomaliile geomagnetice consecutive, precum migrația și inversarea polilor, deoarece geofizicienii cred că fluxul curentului geomagnetic8, ce a fost definit teoretic, relativ recent (Teorema lui Gauss - pentru magnetism), este responsabil și de creearea CMP, ceea ce ar duce astfel la posibilitatea de a prezice și din punct de vedere științific, previzibil, comportamentul CMP și posibile evaluări, cu referire strictă (?) la Sfârșitului Lumii, astfel asimilat imposibilității menținerii unei Magnetosfere proprii, de planeta Pământ, un timp t(s) fals, irecognoscibil integral la nivelul Universului.
Pământul este protejat de radiațiile cosmice prin CMP, ce deviază particulele nocive de Planetă, dar această șansă nu este constantă. În întreaga istorie a planetei, au existat cel puțin câteva sute de inversări ale CM, când polii N și S şi-au schimbat locurile. În timpul inversării polilor, CM îşi schimbă forma și slăbește. Pe parcursul acestei perioade, poate scădea până la 10% din puterea sa inițială și s-au format chiar și mai mult de doi poli, în medie, inversările de CM ar avea loc o dată la aproximativ un milion de ani, dar intervalul nu este perfect egal. Pe lângă inversările geomagnetice totale, au existat şi inversări parțiale în istoria Pământului, când polii magnetici s-au mutat spre latitudini mai joase, când au traversat Ecuatorul și s-au întors, iar ultima (!) inversare
8 Fluxul magnetic este o mărime fizică strâns legată de existența și descrierea unui CM. Ar putea fi comparat (prin analogie) cu intensitatea curentului electric, deoarece fluxul magnetic ia naștere ca urmare a unei tensiuni magnetice și trece (circulă) printr-un mediu, ce are o rezistență magnetică.
Deoarece un flux poate trece și prin vacuum, ce de asemenea prezintă o astfel de rezistență, rezultă că CM nu poate fi legat (condus) de un mediu anume (nu poate fi izolat de exterior, precum curentul electric) și este astfel determinat de valorile câmpului (câmpurilor) magnetic de care aparține (n.a.)
157 divB⃗ = 0 (5)
o unitate de timp geologică, un eon, în care viața animalelor și/sau a plantelor este abundentă, a început acum 541,0 ± 1,0 milioane de ani în urmă și încă nu s-a încheiat. Timpul dinaintea Fanerozoicului, numit supereonul Precambrian, este divizat în: Hadean, Arhaic și Proterozoic. Viața plantelor a apărut la începutul eonului Fanerozoic. Estimările numărului de extincții majore din ultimii 540. 000. 000 de ani variază între 5 - 20. Aceste diferențe decurg din pragul ales pentru a descrie o extincție în masă drept una ,,majoră”, cât și din datele alese pentru măsurarea diversității în trecut. Extincția în masă reprezintă o scădere pe scară largă și rapidă a biodiversității pe Pământ, iar un astfel de eveniment este identificat printr-o schimbare accentuată a diversității și a abundenței organismelor multicelulare. Apare când rata de extincție crește în raport cu rata de speciație, atunci majoritatea diversității și a biomasei de pe Pământ devine microbiană (bacterii și viruși), fiind astfel dificil de măsurat, dacă extincția în masă a unei specii are un efect redus asupra diversității totale și abundenței vieții, rar afectează componenta ușor observabilă a biosferei, deoarece o astfel de extincție are loc într-o rată neuniformă. Unele studii încearcă a face legătura inversărilor geomagnetice polare cu activitatea vulcanică și extincția în masă a populațiilor diverse156 a Pământului, dar se constată de stațiile seismice internaționale, că nu există nicio activitate notabilă [2, 11] a vulcanilor, de exemplu, în ultimele secole evaluabile, așa încât, cel mai probabil, omenirea nu va avea decât să se ocupe doar de protejarea expunerii la radiațiile EMG și poluarea proprie, ce să- dea bătăi de cap. Multe specii de animale au o anumită formă de magnetorecepţie, ceea ce le permite să simtă eventualele schimbări ale CM terestru, fiindcă animalele folosesc acest simţ pentru deplasările în timpul migrațiilor, și este notoriu faptul că oamenii antici au reușit să supraviețuiască în condițiile nefavorabile, limitative ale Evenimentului Laschamp (este un
156 Pe baza înregistrărilor fosile de până acum, rata de fond a extincțiilor de pe Terra este, până acum, de aproximativ 2 - 5 familii taxonomice de animale marine, la fiecare milion de ani; fosilele marine sunt utilizate în principal pentru a măsura ratele de dispariție datorită numărului superior de înregistrări fosile și a intervalului stratigrafic comparativ cu cel al animalelor terestre. (n.a.)
158
eveniment descoperit cercetători europeni, după o analiză amănunțită a sedimentelor din Marea Neagră, au ajuns la concluzia că, pentru o perioadă extrem de scurtă, în timpul Erei Glaciale, câmpul magnetic al CMP a suferit o schimbare bruscă ce a afectat Terra, mai mult, studiul a scos la iveală şi alte calamităţi ce au zguduit Planeta noastră în acea perioadă, iar în urma analizelor realizate pe sedimente prelevate și din apa oceanelor Atlantic şi Pacific, cercetători din Germania și Elveția (2012) au concluzionat, că acum 41.000 de ani, a avut loc o schimbare drastică şi completă [5, 12] a CM terestru, precum și alte fenomene de inversare a polilor geomagnetici - tranzitorii - de unde se poate deduce că, prin asociere estimativă (statistic), inversarea polilor geomagnetici ar fi posibilă și în următorii două mii de ani, calculați începând de mâine, (cu probabilitate maximă/în fiecare zi), însă fără ca momentul exact să poată fi prezis cu exactitate (aleatoriu), tot așa s-a produs fenomenul Polarității inversate, un fenomen ce a durat 440 de ani şi a fost asociată cu o forţă a CM ce reprezenta doar un sfert din forţa CM actual. Schimbarea în sine a durat doar 250 de ani, fiind considerată, din punct de vedere geologic, una extrem de rapidă. În acest timp, forţa CM a fost extrem de scăzută, echivalentul a doar 5% din cea de azi, iar ca o consecinţă a acestui fapt, Pământul aproape că şi-a pierdut integral scutul de protecţie împotriva radiaţiilor cosmice, ceea ce a dus la o expunere mai mult decât semnificativă la radiaţii. Evenimentul Laschamp a reprezentat o scurtă inversare a câmpului magnetic (CM) al Pământului, ce a avut loc acum 41.400 (± 2.000) ani, la sfârșitul ultimei perioade glaciare și a fost recunoscută, pentru prima dată, la sfârșitul anilor 1960, exact ca o inversare geomagnetică înregistrată în fluxurile de lavă descoperite în satul Laschamps din districtul Clermont-Ferrand, Franța. Inversarea polarităţii descoperită acum, în urma analizării sedimentelor magnetizate din Marea Neagră a fost postulată anterior, de peste 50 de ani, după un studiu realizat asupra unor fluxuri de lavă din apropierea satului francez Laschamp157 , de lângă Clermont-Ferrand, în
157 De atunci, de mai multe ori, deplasarea magnetică a fost demonstrată în arhivele geologice din multe țări ale lumii; perioada CM inversat a durat circa 440 de ani, iar tranziția ulterioară la CM normal a durat aproximativ 250 de ani. CM inversat a fost cu 75% mai slab, în timp ce puterea i-a scăzut la doar 5% din puterea actuală, în timpul deplasării. Această reducere a forței de CGM
159
Franţa. Acea caracteristică geografică este cunoscută sub numele de „evenimentul Laschamp”. Totuşi, în acea perioadă, nu doar inversarea câmpului magnetic a afectat Pământul. Oamenii de ştiinţă spun că analizarea sedimentelor din Marea Neagră a scos în evidenţă şi o serie de schimbări climatice apreciate ca deosebit de bruşte. Ei au sincronizat informaţiile obţinute din analiza datelor prelevate din Marea Neagră şi Groenlanda şi au constat că, acum 39.400 de ani, a avut loc cea mai mare erupţie vulcanică din ultimii 100.000 de ani, din emisfera nordică [3, 5]. Evenimentul a avut loc în apropierea regiunii italiene Campi Flegrei iar efectele s-au putut observa şi în sedimentele din Marea Neagră - o magmă de cenuşă a unei imense erupţii pulverizate, ce a ejectat spontan aproape 350 de km3 cubi de rocă şi lavă, și au fost distribuite pe teritoriul est-mediteranean, până în Rusia.
6. Sfârșitul lumii, marile religii și necuprinsa depresie a umanității
Sfârșitul Lumii devine în acest fel, de fapt, un termen escatologic pentru cele trei religii avraamice (iudaism, creștinism și islamism) și în alte diverse religii neavraamice. În religiile avraamice Sfârșitul lumii este descris frecvent ca un moment, ce precede Marele Necaz aflat încă dinainte de apariția omului ca ființă inteligentă (în iudaism) și/sau reîntoarcerea lui Mesia (pentru creștinism și islamism), a unei Unice Alte Persoane care va conduce Împărăția lui Dumnezeu și care va pune capăt suferinței și răului pe Pământ [11, 13]. Apariția științei moderne, în secolul al XVIII-lea, a stabilit matematic vârsta planetei Pământ, la 4,54 miliarde ani și a Universului la 13,75 miliarde ani, și a făcut ca termenul de Sfârșitul Lumii din discursurile teologilor să fie înlocuit de întrebările mult mai practice ale oamenilor contemporani, referitoare la soarta finală a Universului. Cei mai mulți savanți susțin constant, că dovezile indică deja, că Sfârșitul lumii având deja loc, de fapt este în deplină desfășurare… Astfel, an de an, o depresie majoră cuprinde
a avut ca rezultat, că mult mai multe radiații cosmice ajung pe Pământ, determinând o producție importantă de izotopi cosmogeni de Be10 și C14. Evenimentul Laschamp a fost prima mobilizare terestră de sorginte geomagnetică foarte cunoscută și rămâne printre cele mai bine studiate evenimente de acest fel (n.a.)
160
mulțimi de oameni, ca o tulburare afectivă/efectivă, inițial caracterizată prin două săptămâni de indispoziție relativă (numită cenestopatie), cum se prezintă aproape constant în majoritatea cazurilor, frecvent însoțită de o stimă de sine scăzută, pierderea interesului pentru orice tip de activitate, energie psiho-emoțională redusă și durere emoțională fără precizarea unei etiologii precise. În general, simptomele durează ceva mai mult de 2 - 4 săptămâni, dar cu o severitate, ce împiedică de regulă desfășurarea normală activităților zilnice curente. Se presupune că doar o mică parte din cei care suferă de depresie minoră (cenestopatică) ajung să conștientizeze această afecțiune, iar motivele sugerate, în lipsa unei informații prea corecte, stigmatizare socială, orgoliul și ignoranța se impun, ca răspuns relativ, apare dezorientarea, lipsa de participare reală la viața comunității, iar dacă persoanele suferinde se adresează medicului, imediat sunt tratate de obicei medicamentos, și devin aproape constant dependente medico-social, iar cei care nu se adresează centrelor medicale psihiatrice și/sau psihologilor, preoților 158 (pentru spovedanie) aproape toți iau calea efectivă a alcoolului, drogurilor, polipragmaziei, sinuciderii etc. Se estimează, că începând cu anul 2020 depresia va deveni a doua cauză de dizabilitate la nivel mondial, iar din 2025 - prima, dacă le asociem cu creșterea numărului bolilor psihice importante [1, 2], în general puse aproape exclusiv pe seama poluării și calității degradante, toxice a alimentației, foametei, drogurilor etc. În prezent depresia majoră afectează peste 121 milioane de oameni, pe tot Globul terestru. Spovedania sau pocăința este o taină (sacrament) și un ritual religios în creștinism, într-o mare parte a Bisericilor tradiționale, constă în mărturisirea păcatelor de către penitent, în fața unui preot,
158 Unele Biserici Reformate pun acest sacrament în centrul serviciului divin, sacrament ce implică o analiză autocritică și neipocrită a faptelor și vorbelor fiecărui enoriaș. Biserica de rit Catolic, se știe, condiționează participarea credincioșilor la actul Euharistiei (primirea hostiei) de actul prealabil al absoluțiunii prin intermediul unui preot - liturgistul Robert Taft vorbește despre pocăință, cu următoarele cuvinte: „Pocăința nu e o întoarcere spre sine, nici o concentrare asupra disciplinei personale, de genul unui atletism duhovnicesc, ci o deschidere spre o viață nouă, și printr-aceasta, o deschidere spre ceilalți semeni.” (n.a.)
161
primind dezlegare de la acesta din urmă, precum și confirmarea de reintegrarea în ,,trupul Bisericii”, de care omul se desparte doar prin păcat, în viziunea creștină. „Pocăința” („Penitența”) a fost introdusa de creștinii Catolici, având la bază cele spuse de evanghelistul Ioan (Ioan 20:22-23), în scop evident psiho-curativ. Reformații au interpretat altfel cuvintele lui Ioan, considerând că Iisus n-ar fi impus penitență pentru iertarea păcatelor; se compune din 2 faze: a) spovedania și b) iertarea păcatelor, de către preotul care acorda absoluțiunea, după impunerea unor canoane obligatorii (rugăciuni, mătănii etc). Bisericile Reformate nu recunosc calitatea preoților de a ierta păcatele oamenilor, iertarea acestora putându-se face numai direct de către Dumnezeu, prin căință personală, una adevărată și sinceră. În România, de exemplu, a fost depistată o creștere semnificativă a episodului depresiv major o dată cu vârsta, de la 2,1% - 2,6% (18 - 49 ani) la 4,4% - 5,2 % (peste 50 de ani), cu un ritm de creștere de 1,2 %, fiecare grupă de vârstă (50 – 64 de ani și peste 65 de ani).
Fenomenul adaptării este caracteristic tuturor formelor de viață, deoarece evoluția viețuitoarelor se face prin acomodarea continuă la noile condiții de mediu, iar una dintre problemele mult dezbătute ale biologiei moderne, în jurul căreia se desfășoară intense controverse, o reprezintă tocmai dilema cauzațională, între evoluționism/creeaționism; teoriile creaționiste susțin, că adaptarea este rezultatul unor mutații independente de condițiile de mediu și care întâmplător sunt favorabile organismului dat, se subliniază rolul selecției care, prin acumularea și accentuarea variațiilor utile transmise ereditar, conduce la apariția de caractere calitativ noi [2, 5, 13]. În procesul evoluției, caracterele adaptative se schimbă în permanență, pe măsura schimbării relațiilor dintre organism și mediu. Dar numai dacă acceptăm ca fiind dovedite fenomene ca mareele159 , apoi importanța frustă a fusului orar160 , și cât
159 Prin maree se înțelege o oscilație periodică a nivelului mărilor și oceanelor, în raport cu o poziție medie, datorată forțelor de atracție combinate ale Lunii și Soarelui; perioada de oscilație are o durată aproximativă: 12 de ore
și 25 de minute, astfel că în decurs de 24 ore și 50 minute (durata unei zile lunare) se vor produce următoarele faze, într-un punct al Oceanului sau Mării, iar ciclul se repetă în mod invariabil. Referindu-ne la întregul Pământ, Mareea este materializată ca un val uriaș, ce se propagă pe suprafața oceanelor, odată
162
de mult ne influențează, în bine sau rău, existența individuală, gândirea și modul social în care reușim a ne adapta la mediu, atunci vom putea înțelege și fenomenele descrise în Medicină dintotdeauna, ca modalități de adaptare161 , meteorosensibilitatea, răul de mișcare162 etc., de fapt orice fenomen extern, ce ne influențează pe noi, oamenii, într-un mod mai mult sau mai puțin subtil, atunci imunitatea reprezintă modalitatea prin care organismul uman, animal și/sau vegetal își modifică
cu MRA; în largul Oceanului Planetar amplitudinea Mareei nu trece de 80 centimetri, în timp ce în apropierea coastelor, în golfurile lungi, înguste și puțin adânci, ajunge până la 19,6 metri (n.a.)
160 Un Fus orar reprezintă o suprafață de pe Pământ în care este legal, în vigoare aceeași oră (același timp), unde timpul legal, în vigoare dintr-un anumit loc este numit timp, oră legală, oră oficială sau Fus orar. Un decalaj de Fus orar, în mod deosebit pentru persoanele care fac deplasări pe distanțe mari (sute/mii kilometri) produce insomnie, extenuare în timpul zilei, tulburări ale performanței cognitive și schimbări ale stării generale de-a lungul zilei, diminuarea condiției fizice individuale, ulterior presupune perioade de adaptare, o stare de somnolenţă, scăderea atenţiei, indigestie, greaţă, cefalee, o stare oboseală aparent inexplicabilă, dezorientare, insomnie prelungită, iritabilitate, depresie temporală, deshidratare - discomfort fizic şi psihic (n.a.).
161 În Biologie, adaptarea reprezintă capacitatea unui organism de a se modifica în raport cu schimbările intervenite în condițiile sale de viață și prin care acesta devine apt spre a-și îndeplini funcțiile. Schimbarea condițiilor de mediu atrage după sine modificări structurale complexe ale organismului (privind forma și mărimea corpului, diferitelor organe etc.) și modificări diverse (privind funcțiunile principale, comportamentul, temperatura corpului, presiunea osmotică etc.) (n.a.)
162 Răul de mișcare sau kinetosis este o tulburare medicală ce afectează unele persoane atunci când sunt supuse la mișcare, în timpul călătoriei cu un mijloc de transport, iar în funcție de mijlocul de transport, răul de mișcare poate fi: rău de mare - apare pe vapoare, ambarcațiuni, iahturi, submarine; rău de avion - în avioane, elicoptere; rău de mașină- în automobile, trenuri; alte mijloace în mișcare - diferite simulatoare, nave spațiale, în timpul folosirii anumitor dispozitive de realitate virtuală (n.a.)
163
metabolismul pentru a interfera cu mediului extern [5, 7], în așa fel încât acesta să nu producă modificări definitive, în incompatibiltate cu posibilitățile limitate de adaptare individuală și/sau colectivă (socială); vom accepta, în acest context, că orice modificări mai mult sau mai puțin importante induse de aceste fenomene extrem de diverse, unele meteorologice, ca mișcările tectonice, eclipse, radiații etc., ne pot influența la un moment dat sistemului de valori medii suportabile (!), fără a creea modificări ireversibile vieții noastre terestre în parametri corect/antecalculați, în funcție de datele cultural-științifice la dispoziție (SMT/C163) - cunoscute până atunci (locale/generale), cu pregnanță, și care ne vor influența decisiv existența, cu atât mai mult, cu cât se regăsesc într-o inevitabilă evoluție/involuție, cum se întâmplă, de exemplu, cu nivele (i)reversibile ale Geomagnetismului, definitorii pentru Pământ, precum Fauna și Flora, rezultante ale interferenței a numeroase forțe interconectate și diametral opuse, ce acționează asupra
Umanității.
Departe de a reprezenta exclusiv [5, 7, 9] zgomotul artificial rezultat din interacțiunea dintre Suprafața terestră și Ionosferă, implicând exclusiv furtunile cu fulgere, RS este o componentă principală decisivă a fundalului energetic EMG natural, între 6 - 50 Hz, iar RS fundamentală fluctuează între 7,0 Hz și 8,5 Hz (inclusă), iar astfel de frecvențe variază de la o zonă geologică ori geografică la alta, uneori pot apărea întreruperi, dar apărute în mod natural. Succesorul lui Schumann, dr. Herbert König164, a demonstrat pentru prima oară, se
163 Concentraţiile maxime admisibile (CMA) pentru parametrii aerului atmosferic investigaţi şi influenţa lor negativă asupra sănătăţii umane şi a mediului înconjurător (n.a.)
164 Herbert Wilhelm König (1908 - 1985 ) a fost fizician și inginer austriac, profesor în tehnologie de înaltă frecvență la Universitatea de Tehnologie din Viena, pionier al tehnologiei cu microunde și lasere din Austria. A devenit cunoscut la nivel mondial pentru lucrarea Teoria, privind tuburile electronice, pe care le-a dezvoltat exclusiv prin contribuție proprie, independent de Frederick B. Llewellyn și L. C. Peterson de la Bell Laboratories (autor al ecuațiilor Bell-Peterson, 1944), a examinat de asemenea zgomotul din tuburile cu microunde și echilibrul de energie instaurat la acest nivel, iar printre altele a
164
pare, că există o legătură între RS și ritmurile creierului, a comparat înregistrările EEG umane, cu anumite câmpuri EMG naturale, din mediul înconjurător și a ajuns la concluzia că 7,83 Hz este ritmul dominant al undelor cerebrale la toate mamiferele în starea α (!), adică între 8 - 12 Hz și/sau repaus. Când creierul rezonează cu energia RS, se transmit numai informații ce par să coordoneze și să rezoneze cu sistemele psihofizice, toate proprii adaptării, aflate cotidian la limita adaptabilității165 .
Robert C. Beck, cercetător american în domeniul mai puțin studiat al EMF (frecvențelor undelor electromagnetice/EM), a descoperit că organismul uman ar avea numeroase frecvențe specifice ce declanșează rapid producția de endorfine, β-endorfine, catecolamine, encefaline, dinorfine, proteine și ale celulelor-stem și a găsit aproximativ 250 de frecvențe esențiale diferite, ce stimulează organismul să-și producă propriile substanțe chimice spre autovindecare. El a studiat aproximativ 150 de dispozitive diferite pentru stimularea undelor cerebrale și a analizat efectele acestora, pe cale experimentală, inclusiv unde EMG de extrem de joasă frecvenţă (extreme low frequency - ELF), cu valori sub 30 Hz, pe când era profesor la UCLA166, ca fizician și cercetător foarte
propus un sistem cu radar laser pentru reglarea distanțelor, pentru căile ferate (n.a.)
165 Lewis B. Hainsworth, din Australia de Vest, a fost printre primii cercetători, care au identificat și confirmat legătura între frecvențele undelor cerebrale și semnalele ritmice care circulă, în mod natural, ale RS și a împărtășit aceste opinii cu dr. Robert O. Becker, renumit specialist în poluare electromagnetică, în cadrul unei colaborări ample, cu medici neurologi de la Harvard, încă din 1975 (n.a.)
166 University of California, Los Angeles (UCLA) desemnează renumitul sediu (campus) al Universității Californiei din Los Angeles, California, SUA. Este o școală superioară cu accentul pe cercetare, iar sediul se află în localitatea Westwood din zona urbană Westside, una dintre numeroasele suburbii ale Los Angeles, a fost înființată în anul 1919 drept al doilea dintre cele zece sedii ale sistemului universității de stat din California, oferă studenților peste 300 de feluri de diplome, pe un larg domeniu de specialități, anual se înscriu la UCLA circa 37.000 de studenți din SUA și întreaga lume (n.a.)
165
respectat, dar cu niște contracte guvernamentale, ce erau, imediat ce apăreau, apoi clasificate și scoase instantaneu din circuitul public de specialitate, propriu cercetărilor unei catedre universitare. Robert C. Beck a fost cunoscut pentru proiectele sale de vârf, și în măsurarea câmpurilor magnetice subtile, a câmpurilor de frecvență extrem de joasă. Ultimul său proiect de cercetare, de la începutul anilor 1980, ce s-a concentrat asupra creierului și a stărilor de modificare a conștiinței umane, a dus la proiectarea virtuală a unei tumori cerebrale, proiect ce i-a adus câștigarea unui premiu al Fundației ,,John Fitzer”, însă toate acestea s-au schimbat, când a citit despre un alt proiect de cercetare promovat de Colegiul de Medicină ,,Albert Einstein”, din New York. În martie 1991, revista Science News a publicat un scurt raport din care reieșea că: „Influențând virusul SIDA/AIDS cu un curent electric de joasă tensiune se poate elimina aproape total capacitatea acestuia de a mai infecta leucocitele din sânge, o dată cultivat în laborator” prezentat de dr. William Lyman și dr. Steven Kaali, iar această cercetare a stârnit interesul lumii științifice167 , al lui Robert C. Beck, deoarece făcea parte din aria sa pasională de cercetare, surprinzător a găsit însă ușile închise, când a încercat să obțină unele informații suplimentare, pentru a-și completa teoretic cercetările, iar observațiile sale, pe care le-a prezentat ulterior, cu referire la radiațiile Schumann au fost șterse, au dispărut, aparent surprinzător, din raportul Simpozionului. După ce a fost depus un brevet (Brevetul SUA nr. 5.188.738/1993 ), ce arată modul în care microcurenții neutralizează agenții cert patogeni, cum ar fi virușii și bacteriile, abia după aceea a fost acceptat, să obțină detaliile necesare,
167 Întrucât Ionosfera este un strat puternic încărcat, formează un așa-numit condensator uriaș cu Pământul, asta înseamnă că există o diferență între potențialul electric între Pământ/Ionosferă, Pământul fiind încărcat negativ și Ionosfera încărcată pozitiv, iar acest potențial variază și este de aproximativ 200 de volți pe metru (V/m), formează un tip fundamental de generator electric. Vânturile solare, ce interacționează cu rotația superioară a atmosferei, acționează ca un colector și periile unui generator, iar atmosfera inferioară poate fi asemănată cu o baterie de stocare, pentru acest potențial de gradient (n.a.)
166
fiindcă brevetul său se bazase pe utilizarea unei proceduri exclusiv medicale, constatând în a elimina eficient sângele și limfa168 (dializă) din organismul uman, pentru ca, ulterior, spre a-l trata cu microcurenți (ELF).
Itzhak Bentov169 , un cercetător evreu, care a descoperit într-un mod documentat, că și alte sisteme rezonante de interblocare din organism sunt activate în domeniul de undă reprezentat, între valorile de 7 - 8 Hz, din timpul efectiv al meditației umane comune 170, din partea superioară a corpului, ce dislocă spontan o frecvență rezonantă de circa 7 Hz, în condiții cvasinormale. El a menționat astfel și dovedit, că efecte de rezonanță suplimentare rezultă [9, 12], tocmai prin eliberarea din acest „fenomen de interblocare de fază” , cum l-a numit. Dar și alte sisteme în afară de undele cerebrale sunt afectate de RS, după cum menționează
Smith și Ludwig (1987), care au măsurat și comparat un număr mare de ritmuri ELF, la subiecți influențați de frecvențe rezonante, și prin unele remedii homeopatice, folosindu-se de un analizor171 de spectru. Bentov
168 Pe lângă influențarea sângelui cu ELF, dr. Robert C. Beck a conceput o metodă simplă de a produce argint coloidal, un antibiotic natural aproape uitat, iar Proiectul SIDA, la care a participat nemijlocit, i-a atras atenția asupra importanței sistemului limfatic și a necesității de a curăța și limfa de agenți patogeni, ce ar putea persista în stare latentă și ulterior să reinfecteze sângele (n.a.)
169 Itzhak Bentov (1923 - 1979) a fost un om de știință, inventator, mistic și autor original, originar din Cehoslovacia. Numeroasele sale invenții, inclusiv cateterul cardiac sigur, au ajutat mult industria ingineriei biomedicale. El a fost și un exponent timpuriu a ceea ce au fost numite ,,studii despre conștiință” și a scris mai multe cărți pe această temă interdisciplinară (n.a.)
170 Meditația este un fenomen mental (bio)fizic, descrie o stare de atenție asupra unui gând aleatoriu, deasupra conștientului, subconștientului sau inconștientului, ce implică de regulă exclusiv atenția spre gândirea însăși, dar fără a presupune ireversibilul momentului psihic determinat t(s) (n.a.)
171 Un analizator de spectru măsoară magnitudinea unui semnal de intrare raportat la frecvență, în intervalul complet al unui instrument de măsură,
167
a mai raportat că Schumann (RS) a calculat frecvențele (în limite numite normale) rezonante ale cavității Pământ-Ionosferă, ca fiind cuprinse între 10,6 - 18,3 și 25,9 Hz, și a raportat valori mai recentecalculate de Toomey și Polk, de la 7,8 - 14,1 - 20,3 - 26,4 - și de până la 32,5 Hz, iar alți cercetători au constatat, că ar mai exista și alte frecvențe (de adaptare) comune subiecților supuși unor experimente și că, într-adevăr, aceste frecvențe au legătură cu funcții fiziologice specifice - de exemplu, frecvența de 0,1 Hz are legătură cu sistemul circulator, cea de 7,8 Hz este legată de hipocampus, de exemplu, iar cea de 10 Hz aparține ritmurilor circadiene (24 de ore), cea de peste 33 Hz, de sistemul limfatic etc., și se afirmă, că se permite astfel o legătură naturală, între energiile vindecătoare și aceste ritmuri ale atmosferei terestre (Roffey Park Institute, 1946): „Robert C. Beck folosește unele înregistrări ale EEG pentru a studia activitatea undelor cerebrale la guru, vraci și vindecători din lumea întreagă, mediumuri, șamani, tămăduitori prin credință, și un kahuna din Hawaii, practicanți de wicca etc. Toți acești vindecători produceau, prin propria meditație, adevărate tipare EEG similare undelor cerebrale, când efectuau un act aparent firesc de vindecare psiho/fizică. Toți vindecătorii înregistrau o intensă activitate a undelor cerebrale, în medie, amplificată cu circa
iar utilizarea principală este măsurarea puterii spectrului de semnale cunoscute și/sau ne/cunoscute; semnalul de intrare, pe care îl măsoară cei mai comuni analizatori de spectru este unul electric; cu toate acestea, compozițiile spectrale ale altor semnale, cum ar fi undele de presiune acustică și undele optice, de lumină, pot fi luate în considerare, prin utilizarea unui traductor adecvat; există și analizoare de spectru pentru alte tipuri de semnale, precum analizoarele de spectru optic, tehnici optice directe, cum ar fi un modul monocromatic, a face măsurători, analizând spectrele semnalelor electrice, frecvența dominantă, puterea, denaturarea, armonicele, lățimea de bandă și alte componente spectrale ale unui semnal, ce poate fi observat, mai dificil detectabile în formele de undă, din domeniul timpului t(s) - parametrii sunt utili în caracterizarea dispozitivelor electronice, cum ar fi emițătoarele fără fir; afișarea unui analizor de spectru are frecvența notată pe axa orizontală și amplitudinea afișată pe axa verticală; pentru observatorul ocazional, un analizator de spectru arată ca un osciloscop, astfel unele instrumente de laborator pot fi asimilate, fie ca osciloscop/analizor de spectru (n.a.)
168
7,8 – 8,0 cicluri/secundă. Ulterior, Robert C. Beck a efectuat studii suplimentare asupra unora dintre subiecți și a constatat, că în anumite momente, evidente clinic, de tendință spre vindecare, undele cerebrale se sincronizează activ și reversibil, ca fază și/sau frecvență, cu micropulsațiile geoelectrice ale Pământului - deci cu RS.” Cercetările au arătat, că RS pot modula astfel indicatorii sănătății umane, cum ar fi tensiunea arterială (TA), ale unor boli cardiace și neurologice și timpul de reacție a omului (A. Enache, 2014)172, sensibilitățile neuroendocrine, stările de violență și/sau de calm. RS se corelează, de asemenea, cu activitatea petelor solare, cu excitabilitatea umană exacerbată, în masă, cu sociabilitatea, cu starea de panică și schimbările climatice, iar Suitbert Ertel173 (1997), într-o lucrare de referință intitulată „Exploziile de creeativitate se corelează curent cu activitatea solară”, a examinat
172 S-a stabilit că un timp de reacție complex este mai lung cu 20 până la 200 de milisecunde față de un timp de reacție simplu, la administrarea de stimuli obișnuiți. În general, modalitățile în care se manifestă stimulii pot scădea sau crește timpul dereacție. De asemenea, au fost relevate diferențele individuale ce există între subiecți, în ceea ce privește timpul de reacție, în funcție de profesie. De exemplu, sportivii au un timp de reacție mai scurt; depinde și de structura emotivă, de trăsăturile de personalitate, vârstă, sex etc. Oboseala subiectului, de asemenea, influiențează semnificativ valorile timpului de reacție (TR), precum există variații în cursul zilei ale TR: este mai scazut dimineața și mai lung după-amiaza; temperatura mediului ambiant nu pare să aibă efect asupra TR. Presiunea atmosferica, în schimb, crește durata reacției, la fel și procentul de oxid de carbon din aerul respirat (n.a.)
173 Suitbert Ertel (1932-2016), eminent psiholog , profesor emerit la GeorgAugust-Universitatea din Göttingen, un critic notabil al conjecturii lui Geoffrey Dean, potrivit căreia corelațiile planetare observate de Gauquelins au fost rezultatul unei manipulări de cifre, fără dovezi suficiente. El a reprezentat, se pare, modelul modului, în care un profesor de psihologie ar trebui să abordeze astrologia și alte științe obscure - cu un scepticism sarcastic, dar cu capacitatea de a accepta rezultate evidente, indiferent de implicațiile subiective; curajul și tenacitatea lui Ertel în salvarea dovezilor persuasive, din studii aparent ignorabile, de astrologie și parapsihologie, marchează o inspirație deosebită, în vederea renașterii de azi a psihologiei moderne, prin a face o legătură subtilă a științelor exacte cu religia, de exemplu (n.a.)
169
asocierea dintre activitatea solară și oscilațiile în creativitatea umană cotidiană, iar rezultatele au arătat, că în perioadele când activitatea solară era mai intensă, activitatea creativă umană atinge, de asemenea, puncte extrem de înalte. Al. L. Tchijevski174 a confirmat că influența [5, 7, 12] RS asupra SNC este mai mare în perioadele de vârf ale energiei emise de Soare și ale radiației Pământului (un fel de interferență de formă GPS)175, iar cercetările contemporane au confirmat, că există o legătură importantă, cu sănătatea umană și animală, participarea individuală și socială, cu bunăstarea psiho/fizică științific detectabile, fenomenele de percepție extrasenzorială și/sau psihospirituală, ce s-ar baza pe ipoteza potrivit căreia, organismele vii și mediul sunt inter/conectate și comunică prin câmpuri biologice proprii conștientului uman - radiațiile EMG.
Există afirmații precum că frecvența RS a crescut în ultimul deceniu, posibil amenințând întreaga Biosferă, bunăstarea umană și viitorul evoluției vieții pe Pământ. Deși există armonici ale acestei frecvențe, fundamentală (valoarea cifrică de la care se pornește) este frecvenţa de 7,83 Hz. Schumann a realizat o măsurătoare efectivă a acestei frecvențe în 1954, s-a descoperit ulterior aceeași valoare cu cea calculată de el,
174Al. L. Tchijevski (1897-1964), om de știință multidisciplinar care a fost interesat în special de relațiile dintre cosmos și biosferă, a fondat două noi discipline, ce vor integra ulterior câmpul mai larg al cronobiologiei:
„heliobiologia” (studiul influenței ritmurilor activității solare asupra biosferei)
și „aeroionizarea” (efectului de ionizare a aerului asupra organismelor biologice), el este cunoscut astăzi în principal pentru lucrările sale de „cosmobiologie”, a ritmurilor biologice din hematologie, unde se remarcă în special prin utilizarea tehnicilor de cercetare istorică („istoriometrie”), ce îi permit să facă legătura între ciclurile activității solare, climatul Pământului și activitățile umane circadiene, de-a lungul timpului t(s), secvențial evaluat (n.a.)
175 În 1977, acest Fenomen - legătura dintre ritmurile undelor cerebrale și spectrul de semnale naturale ELF (extrem de joase) ale Pământului devine bază pentru cunoscuta carte a lui Itzhak Bentov intitulată „Stalking the Wide Pendulum” (,,Urmărirea pendulului sălbatic”). El a sugerat totodată că legăturile geofizice afectează sănătatea fizică și mentală oamenilor, echilibrul emoțional și bunăstarea spirituală (n.a.)
170
teoretic. NASA a efectuat pentru prima dată măsurători în 1960 și a confirmat valoarea calculată de Schumann, aprobând și denumirea de „Rezonanță Schumann”. Pentru ca această frecvență să se modifice ar trebui să apară schimbări majore în Atmosfera terestră, fapt ce nu s-a întâmplat încă. Mai mult decât atât, de când s-a măsurat constant această frecvență pentru prima dată, NASA a monitorizat-o mereu și a construit sateliți speciali pentru a o măsura, și nu s-ar fi constatat nimic neobișnuit. Ceea ce nu s-a spus este că influența generală și rezultantă a tuturor forțelor menționate, și care influențează modul psiho-fizic în care noi, oamenii, putem efectua măsurătorile, capacitatea noastră de a ne adapta la felul în care suntem capabili să interpretăm datele oferite de niște aparate supuse, ca și noi, psihicului nostru, unor fenomene ce presupun adaptare mult și/sau mai puțin subtil, la o eroare (sistematică) de integrare (interpretare) dintr-un sistem, în care toate elementele sunt influențate concomitent, și care creează unele față de altele modalități de interpretare diferite, în funcție de domeniul cercetat și elementele pe care le obținem simultan, în condițiile în care nu am putut să dăm o explicație unui mișcări aparent banale, cunoscute demult, nici teoretic/ nici practic, aparent inexplicabilă, cum ar fi Mișcarea browniană176 .
Toate procesele biologice sunt o funcție a interacțiunilor câmpurilor electromagnetice. Câmpurile EM sunt veriga de legătură între lumea formei și tiparele rezonante ale Luminii, alături de apa primordială, unde se stochează toate tiparele informaționale ale existenței noastre biologice contemporane (coduri bară); puntea ce face legătura între rezonanțele sistemului solar și frecvențele creierului, se află în structura
176 La început aceste mișcări erau considerate o formă de manifestare a vieții, dar în scurt timp s-a descoperit că fenomenul observat de către Brown se manifestă și în cazul suspensiilor de mici particule anorganice. Mai mult, s-a arătat că intensitatea mișcărilor complet dezordonate ale particulelor crește odată cu temperatura și scade odată cu creșterea masei particulelor din suspensie. Ulterior s-a descoperit că fenomenul este prezent și în cazul unor particule solide, extrem de fine, dispersate într-un mediu gazos, inclusiv aer. Mișcarea browniană a găsit explicație o dată cu descoperirea Legilor întâmplării (v.Teoria abstractului) (n.a.)
171
elicoidală a ADN-ului nostru, cu care am coevoluat strict în mediul înconjurător reprezentat de Planeta Albastră.
Inginerul Lewis B. Hainsworth a fost printre primii care au sugerat că sănătatea umană este legată imuabil de parametrii geofizici prin ELFul177 lui Winfried Otto Schumann, și apare într-un mod natural. Ipoteza sa avea să identifice caracteristici, ce au loc în mod natural și determină spectrul de frecvență al ritmurilor undelor cerebrale umane (UCU): ,,frecvențele generale ale radiațiilor electromagnetice (EMG) apărute exclusiv natural”178, caree circulă în cavitatea RS, rezonantă electric, delimitată de Pământ și de Ionosferă, ce împreună au guvernat și/sau au determinat „evoluția” ori dezvoltarea frecvențelor de funcționare ale principalelor semnale interpretabile grafic ale undelor cerebrale. Ritmul α (8-12 Hz), în special179, este plasat în așa fel, încât nu poate niciodată
177 Se sugerează spre studiere a corelațiilor, schimbărilor ample ale modulărilor SR, să fie studiate în relația strictă cu microundele, semnalele ELF și HAARP, atât pentru consecințe imediate, cât și pe termen lung, la fel ramificările evidente ale unei astfel de poluări prin EM și modulările de la 10-50 Hz pentru sistemul nervos (SNC), după Miller & Miller, din lucrarea „Telepatia sintetică”, 2001 (n.a.)
178 Oscilatoarele modifică mediul ambiant în mod periodic, precizează Hainsworth în cercetările sale. Astfel, undele din picioare și corp, indiferent dacă sunt în timpul meditației /relaxării sau nu, pot fi conduse (controlate) de un semnal mai mare, iar formele de undă amplificate progresiv, creeate prin rezonanță, duc la oscilații mari, ce antrenează alte circuite ale corpului reglate la frecvențele respective. O ierarhie a frecvențelor, astfel, cuplează (bio)psihofizica umană la frecvența armonică a sarcinii electrice a Pământului, ce pulsează în mod natural, la aceleași frecvențe, și nu este o coincidență, deoarece noi, oamenii, suntem produse adaptabile ale mediului terestru (n.a.)
179 Toți acești factori ar putea determina în timp apariția unor boli „noi”, însoțite probabil de o scădere a rezistenței la multe infecții minore, de o creștere a condițiilor legate de dezvoltarea celulelor anormale, inclusiv cancer, teratogenitate și infertilitate, și o creștere în probleme de tulburări psihologice, de exemplu depresia generalizată a populației terestre, dependența de droguri și suicidul, alte situații la limita patologicului, psihobiologice existente în prezent, ce ar putea fi de așteptat să crească la scară planetară, mai ales prin abaterile de la ciclurile α „normale” , de la 10,4 Hz, cu modificările
172
să sufere o interferență prea extinsă, fără consecințe, din partea unor alte semnale apărute natural. Hainsworth a concluzionat, că frecvențele undelor cerebrale umane evoluează ca un răspuns tocmai la acest tip de semnale (RS). Dacă ipoteza lui este corectă, în condițiile proprii unor schimbări evolutive, în limitele normale (fiziologice), tiparele undelor cerebrale umane ar fost astfel demult stabilite, ca definitive, și ne vor fi caracterizat definitoriu180. În plus, variațiile acestor tipare pot produce modificări, de la ușoare până la dezastruoase, asupra sănătății sau ale comportamentului, în condițiile influențării agresive tehnice, actuale; locul de unde apare stimulului implicat/aplicat, face evident dificilă identificarea răspunsurilor, în mod direct, cum este cel mai probabil, apare sub forma unor stări legate de stres, de exemplu, iar prin urmare, inițial, subtil, apoi ca intensificări drastice, în ce privește tulburările mintale grave, pornind inițial de la un comportament antisocial, spre condiții psihosomatice influențabile dramatic, ca tulburări neurologice grave, patologice anatomic inclusiv, deoarece deja unele fenomene de câmp electric181au astăzi deja și au fost asociate cu creșterea anormală a
detectabile ale caracteristicilor psihologice și ale labilităților mentale predeterminabile social, anxietate și depresie (n.a.)
180Acest câmp electromagnetic din jurul Pământului poate fi privit ca un jeleu rigid, unde corpurile noastre se mișcă și vibrează, aceste mișcări sunt transmise de mediu și invers, aparent nu afectează fizic corpurile noastre, ci sarcinile electrice din interior. Când stăm pe Pământ, în condiții normale, suntem împământați, iar trupul nostru acționează, ca o chiuvetă pentru câmpul electrostatic, de fapt denaturează liniile de forță, dar corpul uman are și propriul său câmp electrostatic, unde liniile de câmp sunt rezultatul diferitelor reacții biochimice din organism, iar acest biocâmp rezultat este acela care ne cuplează cu câmpul izoelectric al planetei (Miller & Miller, 1981) (n.a.)
181 Efectul de descărcare Corona este rezultatul apariției de ioni în fluide neutre, cum este aerul atmosferic, sub influența câmpurilor electrice puternice, atunci pulstonii (v. Teoria Abstractului) sunt smulși din elementele componente ale aerului numit neionizat, atrași de conductori în timp ce particulele încărcate de aceeași polaritate sunt respinse (v. Legile întâmplării). Acest efect poate produce pierderi de putere însemnate, să creeze interferențe sonore și/sau de radiofrecvență, să genereze compuși toxici, cum ar fi oxidul
173
celulelor neoplazice și/sau scăderea ireversibilă a imunității (mai ales bolile autoimune).
Toți acești factori ar putea să conducă la apariția unor boli „noi”, probabil însoțite de o scădere a rezistenței [5, 7] la multe infecții aparent minore, o creștere a condițiilor legate de dezvoltarea aparent anormală (necontrolată) a celulelor, incluzând cancerul, unele mutații genetice, defecte congenitale infertilitatea, o intensificare a problemelor vizând grave tulburări psiho-psihologice, cum sunt dependența de droguri și suicidul sistematizat. Aceste problemele psihobiologice existente acum în societate ar putea crește direct proporțional, și să apară ca devieri de la ciclurile α „normale” spre unele limite superioare, însă mult peste 10,4 Hz, cu importante modificări mai mult sau mai puțin detectabile ale caracteristicilor psihologice proprii generațiilor viitoare ori abilităților psihice182 implicit contemporane.
7. Albinele, poluarea aerului, fonică și Sfârșitul Lumii
Albinele sunt responsabile strict de polenizarea a aproximativ 90% din plantele de pe Pământ, iar de prezența plantelor este strâns legată viaţa oamenilor şi a erbivorelor, cunoscând că circa 70% din producţia mondială de alimente depinde de polenizare, iar acest proces este grav ameninţat de faptul că poluarea industrială183 şi pesticidele, erbicidele de azot și ozonul. Efectul Corona în jurul liniilor de polaritate negativă față de Pământ poate genera considerabil mai mult ozon, decât cel din jurul liniilor de polaritate pozitivă și să genereze un flux de particule ionizate dinspre conductor, cu o potențială influență, atât de dăunătoare asupra sănătății (n.a.)
182 Fizicianului englez Paul Dirac spunea:,,Universul are proprietățile pe care le are și pe care omul le poate observa, deoarece, dacă ar fi avut alte proprietăți, omul nu ar fi existat pur-și-simplu”, nu ar mai conștientiza nici măcar instinctual propria existență animalică (n.a.)
183 Poluarea reprezintă contaminarea ambientului cu substanțe ce interferează sănătatea umană, calitatea vieții ori funcția naturală a ecosistemelor (organismele vii și mediul în care trăiesc); uneori poluarea mediului înconjurător este un rezultat al cauzelor naturale, cum ar fi erupțiile vulcanice, dar cea mai mare parte a substanțelor poluante provine din activitățile umane
174
utilizate în agricultură omoară albinele. Există multe ţări unde s-au pierdut peste 50% din coloniile de albine, iar încercările de a le reface au dat greş până acum. În România, pentru că nivelul de poluare din zonele rurale este ceva mai redus, s-a pierdut doar 5% din populaţia de albine. Albinele au un rol foarte important în existența noastră, și joacă un rol ce merge dincolo de beneficiile extraordinare ale mierii de albine. Iar pe lângă faptul că ne oferă un produs, ce nu trebuie deloc să lipsească dintr-o dietă sănătoasă, albinele sunt, cu certitudine, cei mai importanți polenizatori, după cum s-a precizat deja. Astfel, o lume fără albine ar fi una fără fructe, fără legume și fără semințe, situație în care nu numai lipsa mierii de albine ar fi cea mai mare problemă a omenirii. Unul dintre oamenii de știință cu un impact major asupra dezvoltării omenirii, Albert Einstein spunea că nu am putea supraviețui fără albine mai mult de patru ani, luând în considerare că peste o treime din mâncarea omului provine din plante polenizate de aceste insecte, iar 80% dintre aceste plante sunt polenizate exclusiv de albine. Așadar, am pierde legumele, fructele, semințele diverse pe care le consumăm în diferite forme [5, 7, 9]. Mai mult, industria textilă ar avea de suferit, deoarece bumbacul ar dispărea, iar bumbacul reprezintă 35% din industria globală, iar efectul dispariției albinelor asupra dietei noastre ar putea fi încă și mai profund. Fără polenizare, plantele nu ar mai reuși să facă fructe, privând animalele de o sursă de hrană și determinându-le dispariția, în ultimă instanță. Atât lipsa fructelor cât și a animalelor ar avea repercusiuni extrem de severe asupra dietei umane. Totodată, organismul albinelor este un bun asimilator de paraziţi şi viruşi, ce sunt recoltaţi de pe suprafaţa plantelor, iar în cazul în care albinele ar dispărea, aceşti paraziţi şi viruşi s-ar înmulţi vertiginos, aducând mari daune florei şi faunei terestre. Ştiinţific, eficientă și dovedită practic, încă nu s-a descoperit o modalitate de polemizare a plantelor de către
Om şi prin urmare viaţa albinelor devine astfel vitală pentru Umanitate, dar şi pentru întregul ecosistem; tehnologia actuală poate ar permite o
industriale și agricole. Se disting următoarele categorii: poluare fizică (incluzând poluarea fonică și poluarea radioactivă), poluarea chimică (produsă de diverse substanțe eliberate în mediu sub formă gazoasă, lichidă sau reprezentată de gaze, particule lichide și solide diverse), poluare biologică (cu germeni patogeni, substanțe organice de fermentație/putrescibile) (n.a.)
175
eventuală polenizare artificială, dar costurile ar fi enorme și nu pentru o producție agricolă nici măcar apropiată de cea realizată la ora actuală. ONU184 identifică un declin al coloniilor de albine la nivel internațional, fenomen ce ar putea avea, în contextul celor menționate, urmări foarte grave și ireversibile. Opinia dominantă este că încălzirea se datorează activității umane, în special prin eliberarea de CO2 în Atmosferă, prin arderea de combustibili fosili; grupul interguvernamental de experți în evoluția climei IPCC (Intergovernmental Panel on Climate Change) afirmă, că „cea mai mare parte a creșterii temperaturii medii în a doua jumătatea a secolului al XX-lea se datorează creșterii concentrației gazelor cu Efect de Seră (poluanții aerului în mod special), astfel se consideră că fenomenele naturale, ca variațiile solare și vulcanismul au avut un mic efect de încălzire, până în anii 1950, dar după care efectul a fost invers, de ușoară răcire, a determinat ridicarea nivelului Oceanului Planetar, determinând apoi extreme climatice, topirea ghețarilor, extincția a numeroase specii ale faunei și florei, modificări privind sănătatea oamenilor, prin apariția de boli ,,noi”, în special determinate de virusuri, extrem de versatile în condiții ,,acide” de evoluție a atmosferei terestre. Astăzi, unii cercetătorii studiază problema afectării populațiilor de albine, urmare a Poluării terestre, sunt vehiculate chiar teorii, ce pornesc de la identificarea certă a unei adevărate pandemii grave 185 ce atacă intens albinele, și continuă cu definirea cauzală a unui
184 Organizația Națiunilor Unite (ONU) este cea mai importantă organizație internațională din lume. Fondată pe 24 octombrie 1945, după cel de al II-lea Război Mondial, are astăzi 193 de state membre. Întemeierea a presupus semnarea, de către membrii fondatori, a Cărții Organizației Națiunilor Unite, iar potrivit acestui document, ONU are misiunea de a asigura „pacea mondială”, „respectarea drepturilor omului”, „cooperarea internațională” și „respectarea dreptului internațional”- sediul central al organizației este la New York (n.a.)
185 Este vorba de o combinație simbiotică, dintre o ciupercă și un virus, ce cauzează o coinfecție, între un virus iridescent, de tipul 6 (IIV-6) și ciupercă. Luate independent, niciunul dintre aceste organisme nu prezintă vreun pericol biologic, dar când ajung împreuna, distrug aparatul digestiv al insectelor, ce se hrănesc cu nectar de flori și polen, iar aceste infecții ale stupurilor de albine au decimat deja (2016) populațiile africane de albine în proporție de 50%, cele
176
fenomen catastrofal, precum Încălzirea Globală186 , ce va potența și mai mult declinului acestor minunate vietăți, prin utilizarea pesticidelor pe scară tot mai largă și/sau undele emise de rețelele de telecomunicații și de înaltă tensiune, ce reprezintă tot atâtea cauze înspăimântătoare de extincție. Albinele nu reprezintă, totuși, încă o specie strict pe cale de dispariție, dar continuând în același mod, atitudinea Omului față de Natură, potențialul actual al albinelor de a poleniza va scădea drastic, direct proporțional cu diminuarea numărului de colonii.
Ploile acide sunt precipitațiile ce au un pH mai mic de 5,6, cu un caracter acid pronunțat. Termenul de ploaie acidă a fost folosit pentru prima dată de chimistul britanic Robert Agnus Smith, în 1872, într-un tratat de 600 de pagini în care examina corelația dintre cerul cu smog de deasupra Manchesterului, din Anglia, și aciditatea ploilor din regiune.
Măsurată pe o scară chimică de la 0 la 14 pH (de la cea mai acidă - la cea mai alcalină), ploaia acidă este definită deci cu pH sub 5,6. În majoritatea zonelor industrializate ale Europei, precipitațiile sub formă de ploaie acidă au ajuns la un pH mai mic, 4,5 - 5,5, iar în unele regiuni ale Italiei (2020), de exemplu, s-au fost înregistrat cote și mai scăzute, până la 2,6 - cu o aciditate [2, 5, 10] mai mare decât a oțetului comestibil (utilizabil în industria alimentară), al cărui pH maxim admisibil este de 2,9. O ploaie obişnuită este un fenomen meteorologic absolut natural: vaporii de apă din atmosfera terestră se condensează formând nori, apa trecând din stare de vapori în stare lichidă, prin apariţia picăturilor de apă. Când picăturile de apă ating o anumită greutate, gravitaţia le trage pe pământ, sub forma ploilor. Orice tip de precipitaţii lichide, chiar şi cele din mijlocul teritoriilor sălbatice aflate la mare depărtare de zonele industriale și/sau oraşe, prezintă o uşoară aciditate a apei rezultate, dar când aciditatea depăşeşte cu mult limita
europene - 40%, americane - 30%, iar în Asia populațiile de albine au scăzut cu 25% (n.a.)
186 Temperatura medie a aerului în apropierea suprafeței Pământului a crescut în ultimul secol cu 0,74 ± 0,18 °C. Dacă fenomenul de încălzire observat este unanim acceptat de oamenii de știință, și există diverse explicații asupra cauzelor procesului. (n. a.)
177
obişnuită187, cu precădere din cauza poluării atmosferice produse de Om, avem cu adevărat de-a face cu ploi acide deosebit de ,,grave”, ce determină o afectare extremă, asupra mediului ambiant. Aciditatea crescută a ploilor este cauzată în mod special de emisiile de dioxid de carbon, oxizii de sulf şi oxizii de azot; moleculele acestor substanţe reacţionează astfel, cu moleculele de apă, producând adesea acizii responsabili de afectarea organismului uman, în mod deosebit la nivelul aparatului respirator, cu predilecție a pielii, ochilor, dar există și oxizii de sulf, bioxidul de carbon şi oxizii de azot, ce sunt poluanţi rezultaţi curent din gazele de eşapament ale vehiculelor şi folosirea majorității solvenţilor din industrie utilizați, în procesele tehnologice energofage; cu toate acestea, sursele principale ale acestor tipuri de poluanţi188, rămân mai ales procesele industriale, ce implică arderea combustibililor [5, 8, 11] fosili, de pildă producerea de electricitate prin intermediul arderii cărbunilor, gaze etc. E drept, că oxizii de azot pot apărea în cantităţi consistente în atmosferă şi în urma unor fenomene naturale, precum fulgerele, iar oxizii de sulf apar în concentraţii mai mari în urma erupţiilor vulcanice, însă acestea sunt fenomene izolate,
187 Apa curată nepoluată este slab acidă, cu un pH puțin mai mic decât 7, dar nu mai mică de 5,6. Precipitațiile acide apar de obicei în situațiile în care cantități mari de dioxid de sulf (SO2) sau de monoxid de azot (NO) sunt emise în Atmosferă, ce reacționează cu oxigenul din atmosferă formând trioxid de sulf (SO3) respectiv dioxid de azot (NO2); trioxidul de sulf (SO3) și dioxidul de azot (NO2) reacționează cu apa din nori formând acid sulfuric (H2SO4) și acid azotic (HNO3), iar soluția formată din restul de apă împreună cu acizii sulfuric și azotic formează ploaia acidă (n.a.)
188 În ziua de 30 martie 2011 în mai multe zone din N și S-E Bulgariei au căzut ploi acide. Cel mai ridicat nivel de aciditate (pH = 4,5) a fost atins în zonele orașelor Plevna, Dobrici, Montana, Șumen din nordul Bulgariei, la Sliven și Burgas, în S-E. Ploaia din zona orașelor Vidin (N-V, la granița cu România), Loveci (N) și Karnobat (S-E) a avut nivelul de pH = 4,9, iar cel mai probabil, acestea au fost cauzate de poluarea provocată de bombardarea Libiei (2011). Norii ce au adus ploaia acidă s-au format în zona Mării Mediterane și a Italiei, de unde decolaseră avioanele ce bombardaseră Libia; ploi acide căzuseră în cantitate mare și în Bulgaria, și în anul 1999, când NATO a bombardat Iugoslavia (n.a.)
178
minime, pe când poluarea datorată proceselor industriale și citadine (automobile) este o problemă cronică, majoră. Precipitaţiile acide pot apărea şi în cazul ninsorilor și/sau lapoviţei, dar frecvenţa cea mai mare s-a înregistrat în cazul precipitaţiilor, de regulă, lichide, sub formă de ploaie meteorică.
Prima mărturie istorică asupra ploilor acide datează din secolul al XVII-lea şi aparţine lui John Evelyn, un cronicar britanic care a scris despre efectul eroziv al ploilor asupra calcarului şi marmurii clădirilor şi statuilor. În anul 1852, în plină Revoluţie Industrială, când efectul distructiv al acestor fenomene era şi mai intens, Robert Angus Smith, un chimist scoţian de marcă a studiat în premieră legătura [2, 5, 11] dintre poluarea atmosferică şi ploile acide ce cădeau intens asupra oraşului Manchester. Cu toate aceste atenționări avizate, totuși forţa şi influenţa marilor companii industriale au stăvilit cercetările, ce ar fi putut duce la limitarea și combaterea eficientă a poluării şi a ploilor acide, pentru o perioadă de peste 100 ani; abia de prin anii 1960-1970 sa reînceput studierea și evaluarea ploilor acide, cu rezultate, din nefericire, toate negative, unele cu efecte ireversibile - atât pentru Natură, cât şi pentru oameni; apele cu concentraţii mari de acid, ploile industriale, au un impact devastator, în primul rând, asupra pădurilor, solului, cursurilor de apă şi apelor stătătoare, iar numeroase specii de insecte, nevertebrate acvatice, cu rol esenţial în habitatele respective, sunt ucise de aciditatea ploilor, în primul rând insectele, albinele, implicate major, fenomenal în supraviețuirea Umanității. Ploile acide, ce cad pe sol determină curent eliberarea unor cantităţi mari de aluminiu din compuşi, ce conţin acest metal, iar aluminiul astfel eliberat ajunge în ape, iar concentraţiile mari189, care cresc mult pe măsură ce
189 În condiții normale, consumul zilnic de aluminiu prin alimentație este în jur de 5-10 mg, și se elimină complet din organism. Excreția metalului se realizează prin filtrare glomerulară, activitate ce nu se realizează la pacienții cu insuficiență renală, atunci concentrația aluminiului în sânge crește, și apar manifestări toxice. Aluminiul nefiltrat se leagă de albumină și este dispersat în organism, cauzând anemie microcitară, respectiv depozitându-se în creier și oase. Depozitele cerebrale sunt corelate cu boli ca Parkinson, demența Alzheimer, iar bolile osoase înlocuiesc calciul în procesul de mineralizare, iar depozitarea osoasă a aluminiului limitează schimbul de calciu, element ce
179
scade valoarea pH-ului (o unitate în măsurarea acidităţii/alcalinităţii unei substanţe oarecare = potențialul de hidrogen) şi au efecte distrugătoare asupra populaţiilor de pești și alte animale, ce aparțin acestui areal. Spre exemplu, în apele cu un pH mai mic de 5, puietul de peşte nu poate ecloza, iar peştii maturi mor, în aceste condiții ploile acide elimină ireversibil insectele şi peştii din numeroase râuri, pârâuri şi izvoare. Solurile sunt afectate extreme de serios, deoarece procesele chimice și biologice au mult de suferit, astfel unele bacterii nu suportă schimbările drastice ale pH-ului, şi nu mai pot supraviețui, iar enzimele de adaptare ale unor bacterii sunt denaturate şi fîşi modifică funcţionalitatea, când ploile acide concentrează depunerile de aluminiu şi sărăcesc solul de nutrienţi şi mineralele esenţiale precum magneziul şi calciul. Alte ecosisteme, ce rămân foarte vulnerabile, sunt pădurile de mare altitudine, agresate de norii invizibili şi ceaţa acidă, frecvent în combinaţie cu alţi factori negativi precum seceta prelungită și/sau invaziile unor specii de insecte dăunătoare, acidorezistente, iată cum pot provoaca distrugeri de anvergură pentru suprafeţe întinse. Efectul ploilor acide asupra copacilor poate fi observat cu ochiul liber, îndeosebi primăvara şi vara, când numeroase frunze mor mult înainte de vreme, trecând de la stadiul verde direct la cel uscat, fără a se mai îngălbeni, un pericol constant şi la adresa clădirilor şi monumentelor istorice ridicate de om, în special statuile sau edificiile din marmură ori calcar, roci ce conţin cantităţi mari de carbonat de calciu (CaCO3) sunt afectate de aciditatea crescută a precipitaţiilor; acizii din picăturile de ploaie reacţionează în timp cu compuşii de calciu din aceste roci, ceea ce duce la apariţia unui strat de ghips190; nici metalele nu sunt cruţate: ploile acide distrug în timp straturile protectoare de vopsea şi corodează metalele, ce devin astfel vulnerabile la acţiunea picăturilor acide.
devine astfel inaccesibil reabsorbției în sânge (proces controlat de hormonul paratiroidian – PTH) și aparehiperparatiroidismul secundar (n.a.)
190 Ghipsul este un mineral incolor, cu forme intermediare de culoare, până la alb, având formula chimică: CaSO4 • 2 H2O (sulfat de calciu) - roca, printr-un un conținut ridicat în ghips, ușor solubil în apă, are și o duritate extrem de mică (n.a.)
180
Concentraţia crescută a particulelor de dioxid de sulf (SO2) și oxizii de azot (NO2) din aerul de sub norii, ce determină ploile acide induc direct inclusiv decompensarea sănătății oamenilor și animalor, mai ales a bolilor cardiace şi respiratorii191.Unul din principalele indicatoare ale poluării este prezenţa în aer a unor particule fine numite PM10 (particule poluante primare/PPP), limita maximă admisă, stabilită la nivel internațional fiind de 50 µg/m3; nivelul indicat nu ar trebui să fie depăşit în mai mult de 35 de zile pe an. O dată ce se depăşeşte limita de 35 de zile, organele locale implicabile, împreună cu primăriile orașelor afectate ar trebui să ia măsuri de urgență pentru a contracara poluarea (iminentă) a orașelor (zonei afectate). Dar există și o afectare indirectă, pe lângă aceea directă, din marile metropole și regiuni industrializate, precum cele din N Italiei, de exemplu, și anume inducerea [2, 5] astfel a slăbirii sistemului imunitar, coroborat cu dezvoltarea unor bacterii și/sau viruși, ciuperci microscopice, îndeosebi, ce se adaptează extrem de ușor, comparativ cu populația umană, la condițiile mediului, când este afectată rapid pielea, mucoasa oto-rino-faringiană, apoi traheea, bronhiile, aparatului respirator, cu repercusiuni extrem de grave în timp, asupra existenței umane integrale192 . Pe o hartă detaliată a zonelor cel
191 La Milano, în prima parte a lunii ianuarie 2020, de exemplu, nivelul de alarmă al PM10 a fost depăşit în nouă zile din zece (9/10), cu cifre maxime înregistrate peste 75 - 80 de µg/m3. Oraşul Torino este, potrivit datelor furnizate în primele zile ale anului, şi citate de mijloacele Media, cel mai poluat oraş din Peninsulă, în toate zilele, din intervalul luat în considerare, respectiv între 4 și 13 ianuarie - 2020, deja se depășise limita de 50 µg/m3, în trei zile consecutive, PM10 a depăşit cota de 75 µg/m3, dar recordul negativ fiind depășit încă de pe 9 ianuarie, când nivelul înregistrat a fost de 93µg/m3 (n.a.)
192 O parte importantă a unei explicații, de ce pandemia SARS Cov2 (Covid 19) nu a putut fi ținută sub control în Lombardia, că mediul acid a indus de ploile acide și nivelul de alarmă PM10 a fost depășit constant, apare evident pentru populația Lombardiei, iar în condițiile apariției unei bacterii și/sau a unui virus, ce se dezvoltă activ în mediul acid al nucleosolilor transmiși cu prepondrență prin aer, de la om - la om, prin intermediul mucoasei orofaringiene și respiratorii afectate astfel grav, în prealabil, de un Ph acid indus de atmosfera zonei industriale și poluarea excesivă (ceea ce ne face să credem
181
mai afectate de ploile acide, și pe plan mondial, unde se evidenţiază estul Statelor Unite, S-E Canadei, coasta de S-E a Chinei, precum şi cea mai mare parte a Europei de N-E, ce începe cu Polonia şi se extinde în N, spre Peninsula Scandinavă. Desigur, pandemia SARS COV2/COVID19, virusuri rezistente (cu referire la utilizarea dezinfectantelor) vă rămâne în Istoria Omenirii, iată putem aduce la cunoștința celor interesați și aspecte mai mult decât interesate privind noțiunea de mixovirusuri, spre exemplificare, ce se referă curent la virusurile ortomixoviridelor (denumite și „mixoviruși”) sau la grupele de paramixoviridae. În această familie, forma virionilor este similară și au o proprietate comună, mai exact capacitatea de aglutinare a globulelor roșii, în mediul acid. Iar acești viruși sunt transmiși prin aer (sub formă de nucleosoli). Infecția afectează de obicei copiii, dar poate apărea și la adulți, tineri (de obicei sezonier), iar în acest ultim caz, este asociat cu niște complicații notabile legate de pH-ul acid al zonei unde apare acest tip de gripă. O dată cu debutul infecției, virusul se înmulțește cu celeritate, exponențial în tractul respirator uman înainte de a atinge țintele glandulare și/sau nervoase finale (exitus). ARN-ul virionilor mirovirali are o greutate de 3.106 daltoni (1 dalton/Da sau o unitate de masă atomică unită - UAM - este unitatea de masă non-SI, ce este utilizată pentru indicarea masei la atomi, de molecule și particule elementare, este definită ca a fi a 12-a parte din masa unui atom neutru de C12 în stare proprie, la nivelul
că, dacă nu s-ar înlătura cauza, chiar în condițiile unui organism tânăr, mai rezistent, și adaptabil, șansa de a reveni afecțiunea Cov19, în rândul populației este practic perpetuă, asemănătoare unei gripe sezoniere/12 luni, dar la un interval egal cu cel propriu/4 luni, de celeritate a schimbării proprii SARS COV2/ARN. Iar explicația că sunt afectate cu preponderență persoanele în vârstă/cele tarate, indiferent de vârstă rezidă tocmai din utilizarea tratamentelor proprii vârstei a treia și/sau a celor cu alte tare (boli cardio-vasculare, boli reumatismale, boli autoimune etc.), prin utilizarea de preparate medicamentoase bazate pe acizi de sinteză (acid acetil salicilic, acid propionic etc.), aproape toate preparatele cu efect antalgic, antiinflamator, antireumatismal, antipiretic, unele anticoagulante etc., presupun în componență un preparat bazat pe acizi în diferite proporții, eventual cu alte substanțe, ce potențează efectul indus de mediul acid, un mediu complet impropriu vieții omului, faunei și florei în general (n.a.)
182
solului, iar 1 Da ≈ 1.66053 • 10⁻²⁷ kilogram), și este compus din opt segmente de polaritate exclusiv negativă, iar copia pozitivă o reprezintă mesagerul; particulele de virus sunt sferice, filamentoase și/sau de o formă neregulată, cu un diametru de aproximativ 100 nanometri (1 nm = 10-9 m), cuprinzând o parte importantă, centrală densă, ce conține acidul ribonucleic (ARN) asociat cu niște proteine, pentru a forma integral nucleocapside filamentoase, de simetrie elicoidală, de 6 - 9 nm
în diametru, înconjurată de un plic (înveliș) lipoproteic.
În comparație, malaria este o altă boală infecțioasă transmisă de țânțarul Anopheles, ce se manifestă prin friguri (frisoane) puternice și intermitente, reprezintă o boală infecțioasă larg răspândită în regiunile tropicale și subtropicale, între 300 - 500 de milioane de persoane fiind infectate anual/1 - 3 milioane mor în fiecare an, cei mai mulți fiind copii, în Africa subsahariană, și reprezintă una dintre cele mai frecvente boli infecțioase, o adevărată problemă de sănătate publică mondială, cauzată de paraziții din genul Plasmodium (regnul Protozoa). Cele mai grave forme ale bolii sunt cauzate de Plasmodium falciparum și/sau Plasmodium vivax, dar și multe alte specii înrudite (Plasmodium ovale și Plasmodium malariae etc.), ce pot infecta oamenii. Grupul de specii din genul Plasmodium ce produc boli la om au fost denumite „paraziți ai malariei” și sunt transmiși de femela țânțarului anofel [1, 9]; paraziții aceștia se înmulțesc în eritrocitele din sânge, cauzând simptome cum ar fi febra, anemia, simptome agravate de gripă sezonieră, iar în cazurile severe, coma și moartea. Infectarea poate fi prevenită, eliminând posibilitățile de a fi înțepat de țânțari în general (plase pentru țânțari, substanțe ce îi îndepărtează, sau asanarea bălților și locurilor de dezvoltare și înmulțire a țânțarilor). Din păcate, nu există un vaccin eficient pentru malarie. Pentru a reduce riscul infectării pot fi folosite de regulă (în mod continuu) anumite medicamente, dar acestea sunt prea scumpe pentru cei mai mulți dintre oamenii care trăiesc în zonele de risc. Malaria este tratată cu medicamente antimalarice cum ar fi hidroxiclorochina, ce este derivat de 4-aminochinolină, un medicament antimalaric al cărui acțiune schizontocidă rapidă, se asociază adesea cu activitatea gametocidă, reprezintă un antireumatic cu mecanism de absorbție întârziată, iar concentrarea hidroxiclorochinei în veziculele acide intracelulare determină mereu creșterea consecutivă a pH-ului
183
(inducerea caracterului bazic), ar explica atât efectele antiprotozoarice, cât și pe cele antireumatice, concomitente. Hidroxiclorochina se absoarbe repede, după administrare orală, biodisponibilitatea medie fiind de aproximativ 74%, este larg și ușor răspândită în tot organismul uman, se acumulează în celula eritrocitară, în țesutul hepatic, pulmonar, renal și ocular, apoi biotransformată parțial în ficat, în metabolitul etilat activ și este eliminată în principal pe cale renală, în proporție de 2325%, în formă nemodificată, dar și pe cale biliară, pe unde eliminarea este mai lentă, semiviața de eliminare finală fiind de 50 de zile (în sângele integral) sau de 32 de zile (în plasmă), când hidroxiclorochina traversează ușor bariera placentară, printr-un mecanism asemănător clorochinei, un alt cunoscut medicament folosit pentru tratamentul malariei, în zonele unde agentul etiologic - țânțarul anofel/femelă - nu a dobândit încă rezistență la acest tratament, dar utilizat frecvent și în tratamentul amoebiazei extraintestinale și/sao în artrita reumatoidă cronică 193 și lupusul eritematos 194 , datorită efectului imunosupresiv important, când se administrează oral, derivatul de 4-aminochinolină, se
193Artrita reumatoidă este o boală autoimună în care sunt afectate articulațiile, apare ca urmare a producerii de către sistemul imunitar a unor anticorpi ce atacă propriile țesuturi, ceea ce duce la inflamarea articulațiilor și ulterior a cartilajelor, tendoanelor, mușchilor, ligamentelor și oaselor; etiologia bolii nu este cunoscută, însă se crede că aceasta apare ca urmare a combinației dintre factorii genetici și de mediu (!) Tratamentul acestei afecțiuni are ca scop reducerea durerii și a fenomenelor inflamatorii, pentru a îmbunătăți viața pacientului, iar tratamentul medicamentos este adesea simptomatic și include analgezice de felul acizilor: acid acetil salicilic, acid propionic etc. (!), dar include și medicamente ca hidroxiclorochină, auranofin și metotrexat (n.a.)
194 Lupus eritematos este o noțiune ce reprezintă un număr de boli autoimune în care sistemul imunitar uman devine hiperactiv, își atacă propriile țesuturi sănătoase, iar simptomele acestor boli pot implica heterogen multe aparate și sisteme ale corpului, inclusiv articulațiile, pielea, rinichii, celule sanguine, inimă și plămânii - cea mai frecventă și mai severă formă este lupusul eritematos sistemic, iar tratamentul medicamentos este adesea simptomatic și include analgezice de felul acizilor acid acetil salicilic, acid propionic etc. (!), dar include și medicamente ca hidroxiclorochină, auranofin și metotrexat (n.a.)
184
elimină apoi prin laptele matern. Din păcate, în ultimul timp rezistența presupusă la aceste medicamente (mecanism similar, probabil, realizării rezistenței la antibiotice) este tot mai frecventă. 195 După cum se poate constata, în ambele boli, agentul etiologic direct și/sau prin interpușii toxici (de metabolism, adaptare ori reproducere), influențează în mod decisiv și fatal capacitatea de aglutinare a globulelor roșii (!), cauzând simptome grave de febră mare, frisoane intermitente, anemie, simptome intense de gripă (!). Singurul tratament ce ar rezulta ca fiind integrat ambelor forme de boală, la nivel comparabil (pentru malaria/gripa tip Covid 19), datorită similarității acțiunii agentului [11, 13] patologic implicat (pe eritrocit, ca mod de elecție) ar fi reprezentate de hidroxiclorochina (administrată pe cale orală), un tratament combinat de regulă cu soluții perfuzabile alcaline (bicarbonate), cunoscând, după cum s-a menționat deja, că pH-ul bazic influențează fundamental caracterul terapeutic și eficiența tratamentului hidroxiclorochinei (clorochinei), în profilaxie cu un regim adecvat, unul igieno-dietetic format din multe fructe, legume consumate, proaspete, sucuri freș (organismul uman, nu produce vitamina C196 , atunci trebuie asigurată
195 În tratamentul malariei, o metodă considerată eficientă este și combaterea înțepăturilor de țânțari, prin aplicarea pe haine a substanței dietiltoluamid, acționează asupra insectelor prin blocarea organelor de detectare a mirosului sau gustului. Astfel insectele nu mai pot detecta acidul lactic (!) sau dioxidul de carbon, prin care acestea (insectele) identifică sângele victimelor potențiale (n.a.)
196 Vitamina C (acid ascorbic) este un nutrient esențial vieții, solubil în apă, implicat în producția de glucocorticosteroizi și de anumiți neurotransmițători (substanțe ce permit transmisia influxului nervos), în metabolismul glucozei, al colagenului, al acidului folic și al anumitor aminoacizi, în neutralizarea radicalilor liberi și a nitrozaminelor, în reacții imunologice, ce facilitează absorbția fierului la nivelul tubului digestiv. În 1959, americanul J.J. Burns a arătat că motivul pentru care unele mamifere, inclusiv omul, sunt susceptibile scorbutului este imposibilitatea ficatului lor de a produce o enzimă activă, numită L-gulonolactonă oxidază, ce este ultima din cele patru enzime ce intervin la sintetizarea acidului ascorbic, iar biochimistul american Irwin Stone a fost primul care a exploatat vitamina C pentru proprietățile de conservare și a obținut patente pentru aceasta, el a dezvoltat Teoria conform căreia vitamina
185
prin aport extern, cu atât mai mult, cu cât vitamina C staționează, își face efectul doar 2-3 ore în organismul uman, fiind eliminată ulterior pe cale renală), cu hidratarea prin ape minerale bazice (minim 7,2/pH, în România/apă plată - nu carbogazoasă197: Izvorul Alb, Alcalia, Băile Tușnad, Borsec, Hera, Cheile Bicazului, Zizin). Iar ținând cont de pHul alcalin al sângelui, ce stopează efectul viral major al gripelor acidorezistente, când putem administra preventiv bicarbonat de sodium (alimentar), fără nicio dificultate și/sau riscuri deosebite; se dizolvă doza recomandata de bicarbonat de sodiu într-un pahar de apa rece și se bea amestecul realizat - recomandate de Arm & Hammer (SUA) pentru
răceală și gripă, încă din 1925.
Nu trebuie să uităm niciodată de mai marii titani Hipocrate198 și Hahnemann199 , corifei ai medicinii ecologice, când utilizăm încrezători
C este un nutrient esențial, deficitar la oameni, ca rezultat al unei erori genetice, ceea ce a afectat întreaga rasă umană și explică de ce câinele, de exemplu, nu este afectat de scorbut (deficiență majoră de vitamina C), pentru că aceste animale își produc singure vitamina C din organism (n.a.)
197 Apele minerale carbogazoase, de exemplu, au un caracter acid. CO2 se ,,dizolvă”, se formează acidul carbonic în apă și se ajunge să aibă un pH scăzut. Asta nu înseamnă că ar avea vreun efect nociv asupra sănătății noastre, pe când apa plată este alcalină cu un Ph/potențialul de Hidrogen, între 7 – 8, cu indicații terapeutice aparte referitor la anumite tipuri de tratamente (n.a.)
198Hipocrate sau Hippocrates din Kos (460 î.H. - 370 î.H., Grecia) a fost cel mai vestit medic al Greciei antice. Este considerat „Părintele medicinei”, ca recunoaștere a contribuțiilor sale de durată în domeniul Medicinei, fondator al Școlii Hipocratice de Medicină. Această școală intelectuală a revoluționat medicina Greciei antice, fixând-o ca o disciplină distinctă de alte domenii cu care a fost asociată în mod tradițional (filozofie), așadar stabilind medicina ca profesie. Numele lui este legat de Jurământul lui Hipocrate, un adevărat codice moral al unui medic, în exercitarea profesiunii sale, jurământ prestat și în zilele noastre, în multe universități de către absolvenții facultăților de medicină (n.a.)
199Christian Friedrich Samuel Hahnemann (1755 - 1843) a fost medic, scriitor și traducător german, creeatorul Homeopatiei. S-a născut la Meißen, după absolvirea școlii municipale, obține o bursă la școala princiară St. Afra din Meißen, el a studiat medicina doi ani la Leipzig și zece luni la Viena. În
186
preparatele simple (infuzii, decocturi, cataplasme etc.), nu numaidecât medicamente de sinteză/semisinteză, și să ne putem folosi astfel curent de fitoterapie și homeopatie200 , cu o eficiență clinică extraordinară201 , și fără multele efecte secundare presupuse, ale medicinii alopatice sau antipatică, unde implicabilă este sinteza medicamentoasă, cu efecte secundare multiple, contraindicații posibile etc., absente în condiții naturale202 , pentru întregul organism uman, atât din punct
octombrie 1777, baronul Samuel von Brukenthal îi oferă un post de medic personal. Hahnemann îl urmează pe Brukenthal la Sibiu (Hermannstadt), unde rămâne doi ani. A publicat pentru prima dată un articol despre abordarea homeopatică a bolilor, într-o revistă medicală în limba germană, în 1796. În urma unei serii de alte eseuri, a publicat în 1810 „Organon of the Rational Art of Healing”, după ani de practică, urmată de-a lungul anilor de patru ediții suplimentare intitulate The Organon/Arta Vindecării , primul tratat sistematic
și care conține toate instrucțiunile detaliate despre Homeopatie (n.a.)
200 Remedii homeopatice se administrează şi animalelor (homeopatia veterinară - Toma, 2002); incidenţa unor boli - mastita bovină, de exemplu - a scăzut în Marea Britanie ≥ 95%, şi nu s-a pus niciun moment în cumpănă faptul dovedit, că ar fi fost determinată de o sugestionare (efect placebo) a cornutelor [Taylor, 1986] (n.a.).
201 Este relevant că doar o foarte mică parte din substanţele conţinute în plantele medicinale (Fitoiatrie) au proprietăţi fitoterapeutice reale (0,5 mg% = 5 10-6g), denumite şi substanţe active (acţiunea asupra organismului uman are loc tot pe baza principiilor homeopatice - ale similitudinii şi diluţiilor infinitizimale - legea excepţiei/compensaţiei: infuzii, diluţia digestivă, cea sanguină etc.). Deosebirea este că în alopatie se administrează substanţe de sinteză (dextrogire) în cantităţi ponderale, iar în fitoiatrie (fitoterapie) cantităţi neponderale (levogire); organismul uman (animal) este obligat astfel, ca o cantitate mare de medicament administrat să fie obligat, inutil să-l metabolizeze (deficit energetic, alergii, stres, efecte teratogene, şoc etc.) (n.a.)
202 Din sutele de mii de plante răspândite pe tot Pământul au fost izolate aproximativ 60 000 substanţe active până în prezent Acestea sunt clasificate pe grupe, după compoziţia chimică, iar majoritatea au proprietăţi fizice cristaline şi/sau amorfe, iar peste 70 de elemente chimice intră și au un efect
187
de vedere simptomatologic [9, 11], cât și terapeutic, strict lipsite de riscul iatrogeniilor, al criptogeniilor devastatoare, ca în cazul, frecvent, al majorității medicamentelor de sinteză203 .
Vaccinurile homeopatice, de exemplu, stimulează deosebit de blând reacția imună, fără riscul unor perturbări imunologice, și astfel nu sunt deloc alergizante; produse cu administrare orală (sublinguală), se utilizeaza cel mai adesea in diluția CH30 (în vaccinoterapie) /sau în doze repetabile terapeutic și CH9 etc., când se administreaza curent în prize repetate, la 3-4 săptamâni, altele pe perioade mai lungi, zilnic (CH9), terapeutic, apoi se pot repeta în dozaje adaptabile, și se pot produce din tulpini virale din diferite regiuni, indiferent de forma pro/activă a mixovirusului Covid 19, funcționând, în acest mod, astfel terapeutic și profilactic, fără efecte secundare, pe toată perioada unei pandemiei, ca în acest caz (SARS COV 2); conferă imunitate specifică față de tulpina204 virală circulantă (un efect vaccinoterapeutic suficient și /sau
benefic/vindecător pentru structurile organismelor vii (inclusiv pentru oameni): enzime diverse, compuşi organici multipli şi/sau materie plastică (n.a.)
203 Sinteza chimică este procesul de a obține compuși chimici plecând de la substanțe mai simple, iar scopul principal al sintezei chimice, este de a produce noi substanțe chimice, și dezvoltarea de metode mai economice și eficiente pentru a sintetiza substanțenaturale, remedii și medicamente, deja cunoscute (naturale), cum ar fi de exemplu acidul acetilsalicilic (prezent în frunzele de salcie albă - Salix alba, și prelevate prin metode ecologice de firme profilate pe produse fitoterapeutice, vitamina C (acidul ascorbic), ce se găsește în mod natural în multe fructe și legume. De asemenea, sinteza chimică permite obținerea unor substanțe chimice, de exemplu medicamente, ce nu există în mod natural, în perspectiva creării unei noi posibilități de a flora patogenă rezistentă la unele antibiotice etc. În prezent, există peste 11 milioane substanțe chimice de sinteză catalogate și se estimează că, zilnic, se obțin cam 2000. Progresul științific a permis o dezvoltare mare a tehnicilor de sinteză chimică. Inițial aceste produse se obțineau ocazional deși, în prezent, este posibil să se efectueze simulări pe calculator înainte de a experimenta în laborator (n.a.)
204 ,,Studiile clinice și imunologice efectuate au dovedit o eficiență comparabilă cu a vaccinului injectabil, chiar dacă nivelul imunoglobulinelor produse la cei vaccinați homeopat este relativ scăzut, față de cei vaccinați
188
vaccinoprofilactic, având în vedere versatilitatea, transformările rapide, celeritatea, adaptabilitatea teribilă, pe care le suferă un virus de tipARN/Covid 19/SARS cov2); în caz de epidemii/pandemii, se poate administra ușor, tuturor grupelor de vârstă. Sunt medic și am folosit acest tip de vaccin homeopatic până prin anii 2007 - 2008, atât pentru mine cât și pentru familie și pacienții mei, cu foarte bune rezultate, produs anual (din tulpina gripală pe anul 2006 pentru anul 2007 etc.) la Plantextrakt - Cluj-Napoca/România. Se pare că a fost scos de pe piața românească din motive necunoscute, oricum a dispărut rapid, iar ulterior, la câțiva ani a trebuit să adopt alte tipuri de vaccinuri alopatice aduse din străinătate (pentru că între-timp au fost închise și Institutele Cantacuzino din România, ce produceau vaccin antigripal, polidin, IBC etc.), dar fiindcă mi-a apărut o alergie la vaccinuri, nu am mai utilizat ulterior aceste tipuri alopatice de vaccin, ce oricum aveau numai efect vaccinoprofilactic, suferind ulterior, anual de cel puțin un episod de viroză respiratorie/an, probabil și alte gripe/paragripe, pe care le tratam simptomatic, din ce în ce mai dificil, având în vedere înaintarea în vârstă.
La o populație de 20. 000. 000 de locuitori, România ar trebui să utilizeze aproximativ 10 lei (2020) de persoană vaccinată/revaccinată, sume ce sunt accesibile populației, chiar pentru mai multe repetări posibile (numai pentru efectul profilactic, ci și cel terapeutic), acest tip de vaccin se poate produce la Plantextrakt - Cluj-Napoca. S-a afirmat despre Homeopatie că este o escrocherie, magie, ar avea exclusiv efect placebo, că medicii care practică Homeopatia ar trebui deferiți justiției etc. Nu trebuie uitat însă că medicamentele homeopatice se găsesc în farmacii cu sutele/miile, inclusiv alte tipuri de homeoizovaccinuri205 ,
alopat, valorile conferă imunitatea specifică. Reactivarea focarelor ORL este mai redusă, la cei vaccinați homeopat și reacțiile imediate (cefalee, frison) se întâlnesc extrem de rar în cazul vaccinării homeopate” - din Revista Româna de Homeopatie nr. 4/1998 - ,,Eficacitatea vaccinului antigripal homeopatic”prof. dr. Gheorghe Bungetzianu (n.a.)
205 Herpes, Candida, Zoster etc. - pentru virusuri, ciuperci microscopice etc. (n.a.)
189
deci Statul Român ori în alte state europene (UE), astfel ar supune unui risc major populația țării lor, dacă ar fi așa, probabil este vorba de prejudecăți sau mercantilism. Remediile homeopatice au apărut, când nici nu se știa, că bolile infecțioase sunt determinate de unele bacterii patogene, viruși, ciuperci microscopice etc. Ca medic am utilizat astfel de remedii, și cred cu tărie în aceste tipuri de medicamente (remediile homeopatice), cu atât mai mult, că vaccinurile de acest fel se pot produce aproape imediat, se pot adapta (prin repetiție) la versatilitatea virusului Covid 19/altor tipuri posibile, există deja studii clinice și de laborator efectuate de medici prestigioși ai secolului trecut, (prof. dr. Gheorghe Bungetzianu, Prof.dr Pavel Chirilă), se pot administra extrem de rapid la populație, prin farmacii, la un preț extrem de mic, fără ca Statul să fie afectat economic, oricine putând avea acces la astfel de medicamente, într-un timp extrem de scurt și într-o paletă numeroasă, foarte mare de vaccinuri de tip Covid 19, SARSCOV2/Suceava sau/și /București/Iași etc., adaptate strict, la 2-3 luni versatilității unor virusuri ca cel menționat, și/sau se pot produce, lansa pe piață vaccinări prin metode încrucișate. Toate cele menționate deja nu înseamnă că cele mai importante metode de a ne feri de epidemii, nu înseamnă altceva decât a promova și menține un sistem igienico-dietetic adecvat, igiena individuală, colectivă206, a alimentelor, a apei etc. Nu trebuie să fii om de știință, să tragi concluzia, că dacă o substanță a fost folosită prima dată, ca armă chimică, încă din primul Razboi Mondial, cu numele de 206 Clorul (Cl) este un element chimic ce se regasește în natură, însă este prezent și în corpul uman în cantități foarte mici, fiziologice. Există o cantitate maximă (0,4mg/l), ce poate fi tolerată de organismul nostru. Cl este un oxidant puternic și este extrem toxic, mai ales în cantități mari. Nivelurile ridicate de clor din sânge pot, de asemenea, să crească glicemia la persoanele care suferă de diabet zaharat, și pot afecta transportul de oxigen din organism. În acest context, trebuie să evaluăm bine mediul în care poate fi transmis un virus și/sau o bacterie patogenă, în situația COVID19, trebuie să se aibă în vedere că este un virus acido-rezistent, prin urmare se va propune săpun lichid alcalin, la care virușii SARS COVID 2 sunt extrem de sensibili (sau detergent alcalin, pH peste 9) pentru spălarea străzilor și trotuarelor, de exemplu și/sau spațiile închise (spitale, magazine etc., cu maxim de eficiență), în detrimentul Cl sau alte soluții dezinfectante heterogene, extrem de toxice, biologic (n.a.)
190
,,gaz muștar”, trebuie să și aibă efecte negative asupra sănătății noastre. Indiferent în ce formă ajunge în organism, fie în stare gazoasă, cum este Imperita, fie în stare lichidă efectul este același, negativ. Iperita, de exemplu, are un miros de putregai sau de usturoi şi acţionează asupra ochilor, tractusului respirator şi a pielii, ca element iritant [2, 12], ca o adevărată otravă pentru celule organismului uman. Atunci când pielea este expusă acestui gaz, se înroșește și se crapă în numai câteva ore, de asemenea şi ochii se vor umfla concomitent, apar stări de tuse, greaţă, vărsături şi dureri abdominale severe. Intoxicația cu Cl poate rezulta din inhalarea sau ingerarea clorului din aerul contaminat și/sau prin consumul de alimente sau apă contaminată. Efectele Cl asupra sănătății umane depind de cantitatea de Cl prezentă, de durata și frecvența expunerii. Pentru fiecare individ, efectele pot varia, deși simptomele frecvent înregistrate includ în general dificultăți de respirație, pleurezie, edem pulmonar acut (EPA), arsuri ale mucoasei gurii, inflamații ale gâtului, dureri de stomac, dureri toracice, tuse, vărsături și melenă, iar prin consumul excesiv de Cl administrat accidental, prin alimente poate duce la o creștere bruscă a tensiunii arteriale (TA), iar la cei care suferă de insuficiență cardiacă, ciroză sau afecțiuni renale, pot suferi o acumulare de fluide în organism (edeme/anasarcă).
Însă, evident, nu numai poluarea exclusivă a aerului (prin modificarea însușirilor ecologice) contează numai, influențează decisiv Biosfera, ci și poluarea sonoră (acustică), cea generală a apei, apoi igieno-dietetică, vizuală, psihică. Astfel, Poluarea acustică, denumită și poluare fonică, reprezintă o componentă a poluării mediului, produsă prin zgomote. Zgomotul este definit curent, ca un complex anarhic de sunete fără un caracter periodic, un efect dezagreabil, durabil și aleatoriu, ce afectează starea psihică/fizică (cenestezie), biologică a oamenilor, a multor altor organisme din Natură (fauna207 și flora). Caracteristicile fizice și/sau
207 Pe 24 septembrie 2002, nave ale NATO au efectuat un exercițiu între Insulele Canare și strâmtoarea Gibraltar. În aceeași zi, 14 balene au eșuat pe plajele învecinate, iar la autopsierea acestora s-au constat leziuni la nivelul urechii interne; s-a apreciat că vinovații au fost sonarele militare de joasă frecvență, utilizate pentru detectarea submarinelor. Din anii 1990, mai multe eșuări, în majoritate a balenelor, au fost corelate cu exerciții navale în cursul
191
obiective ale unui zgomot privesc tăria, intensitatea sonoră, durata și frecvența. Intensitatea este caracterul cel mai important, ce depinde de caracteristicile intrinseci ale sursei sonore, de distanță și posibilitățile de transmitere, posibilitățile multiplicarea și se măsoară în decibeli (dB) sau foni208. Expunerea excesivă la zgomot intens și pe perioade lungi de timp determină ireversibil surditatea; în studiile despre poluare acustică, pentru determinarea aproape a oricărui tip de zgomot, în special pentru domeniile industriale, de protecție a mediului209 și zgomot aeroportuar, se utilizează de regulă sonometrele, ce măsoară nivelul de presiune acustică, iar cu ajutorul acestui aparat, prin măsurători repetate, se poate obține o adevărată hartă de deplasare a unui zgomot, într-o zonă/localitate anume, iar potrivit unui studiu (2015) publicat de OMS, poluarea acustică produsă de trafic (autovehicule, trenuri și avioane) stă sigur la originea unor boli grave, importante disfuncții și morți premature210. Zgomotul perpetuat, cronic, frecvent produs de mijloacele de transport citadine provoacă diverse tulburări majore, de la insomnie la infarct miocardic acut, probleme de învățare/de adaptare ori acufene psihofile. Potrivit aceluiași studiu, zgomotul provocat constant de traficul rutier este „al doilea factor de mediu favorizant al multor îmbolnăviri grave ”, după poluarea atmosferică. Efectele zgomotului
cărora au fost utilizate sonare de mare putere, iar concluzia a fost indubitabilă, sunetele foarte puternice provocă moartea marilor cetacee. (n.a.)
208Fonul este unitatea de măsură fiziologică de percepție de către urechea umană a celei mai slabe excitații sonore și s-a admis deja, că cifra 80 pe scara de decibeli, sau pe scara de foni, reprezintă pragul la care intensitatea sunetului devine nocivă (n.a.)
209 S-a constatat că vrăbiile își ajustează ciripitul, când trăiesc în mediul urban, folosind note mai înalte, față de suratele din mediul rural, pentru că altfel cântecul lor s-ar pierde în zgomotul de joasă frecvență a vieții urbane, de nevoie își modifică repertoriul de-a lungul vieții, astfel pentru a putea face față zgomotului urban (n.a.)
210 În anul 2015, aproximativ 10.000 de persoane au murit, în întreaga lume, din cauza afecțiunilor asociate poluării sonore din marile orașe (n.a.)
192
asupra omului constau adesea în spasme gastrice, tresărirea și apneea de somn211 - la copii însă apneea de somn poate fi [2, 5, 9] și o apnee obstructivă a somnului (OSA), în care respirația este întreruptă de un blocaj al fluxului de aer, apneea centrală a somnului (CSA), în care respirația obișnuită, inconștientă, pur și simplu se oprește instantaneu. OSA este cea mai frecventă formă, iar factorii de risc pentru OSA includ excesul de greutate, istoricul familial al afecțiunii, alergii, căile respiratorii mici anatomic, amigdalele mărite - apoi tensionarea musculaturii, dilatarea pupilelor (midriaza) și chiar moartea subită, dacă această poluare acustică depășește nivelul de 180 dB212 , când se poate estima, ca sigur și riscul de deteriorare maximă a auzului; trebuie luați în calcul trei factori extrem de importanți: timpul de expunere, frecvența (Hz) și presiunea acustică (dB). Timpul de expunere este măsurat pe o perioadă de 8 ore, pentru a simula un mediu de lucru standard, atunci este utilizat un filtru (dB), ce ține cont de curba de toleranță normală a urechii umane, și se asigură o estimare corectă a nivelului de risc. Zgomotele numite de frecvență înaltă, curenți de înaltă frecvență, 150.000 Hz - 30.000 MHz, iar curenții de joasă frecvență, 0 Hz - 1000 Hz, sunt (în mod direct), pentru ureche (auz) cele mai nocive și reprezintă (ca sursă directă) principalul motiv de
211 Apneea de somn , de asemenea, apneea sporită de somn , este o tulburare de somn în care o persoană are pauze în respirație sau perioade de respirație superficială în timpul somnului . Fiecare pauză poate dura câteva secunde până la câteva minute și se întâmplă de multe ori pe noapte. În forma cea mai obișnuită, aceasta urmează un sforăit puternic. Poate fi un sunet de sufocare sau sforăit, pe măsură ce respirația reia. Deoarece tulburarea perturbă somnul normal, cei afectați pot experimenta somnolență sau se pot simți obosiți în timpul zilei. Unele persoane cu apnee în somn nu știu că au afecțiunea. În multe cazuri, acesta este observat pentru prima dată de un membru al familiei. Apneea de somn este adesea diagnosticată cu un studiu de somn peste noapte. Pentru un diagnostic de apnee în somn, trebuie să apară mai mult de cinci episoade pe oră (n.a.)
212 La reuniunea de la Paris (1990), s-a stabilit că transporturile rutiere constituie principala sursă de zgomot în societatea modernă, circa 80% din poluarea fonică a unui oraș fiind zgomotul emis de autovehicule (!).
193
îngrijorare, pe când zgomotele de frecvență joasăsunt interpretate adesea ca mai puțin nocive, dar pot fi periculoase, deoarece acoperă vocea umană, semnalele de alarmă și pot cauza tulburări de echilibru și/sau greață; în general frecvențele joase sunt greu de blocat, chiar cu echipamente de protecție a auzului (corespunzătoare), deoarece pot fi transmise direct în urechea internă. Uniunea Europeană (UE) a stabilit o limită legală de 80 dB pe parcursul unei zile de lucru de 8 ore. Peste această limită trebuie luate măsuri de protecție, iar durata de timp pe care se poate accepta conform normelor menționate, în condiții de siguranță, într-un mediu oarecare, scade o dată cu creșterea nivelului de zgomot., iar expunerea timp de 8 ore la 80 dB este echivalentă cu numai 4 ore, pentru un nivel de 83 dB, pe când o creștere de 3 dB presupune o reducere a timpului petrecut în mediul respectiv cu 50 %, mai ales în absența unui echipament de protecție adecvat. Aceleași considerente sunt valabile și în cazul în care suntem expuși la două surse acustice similare, ce emit fiecare un zgomot de 80 dB, ce sunt echivalente cu un total de 83 dB, dar mai ales față de zgomotele nocive constante și pe termen mai lung, când vârfurile de zgomot pot fi la fel de periculoase (vârfurile de zgomot sunt de obicei cele emise de arme de foc, pocnitori, unelte cu aer comprimat etc. - deoarece creierul nostru are nevoie de aproximativ 0,3” pentru a estima amplitudinea și nivelul sunetului recepționat, vârfurile de zgomot mai scurte de atât pot fi extrem de periculoase pentru auz, mai precis, aceste vârfuri de zgomot pot afecta în mod iremediabil urechea internă în urma unei singure (!) manifestări.
8. Apa și sinergia naturii umane
Alte surse de apă sunt ploile şi apa din pârâiri, râuri şi lacuri. Apa de suprafaţă trebuie însă purificată înaintea de a fi consumată de către om, iar purificarea implică îndepărtarea substanţelor nedizolvate și/sau dizolvate, excluderea bacteriilor periculoase. 213 Coexistenţa stărilor
213 Cele mai folosite metode sunt filtrarea cu nisip, pentru îndepărtarea materiilor nedizolvate, clorinarea şi fierberea pentru uciderea bacteriilor periculoase, frecvent ozonificarea; distilarea îndeplineşte toate cele trei condiţii, dar se pierd sărurile extrem de utile organismului uman. Există şi
194
solidă, lichidă şi gazoasă a apei pe Pământ este vitală pentru originea, evoluţia şi continuarea vieţii pe Terra.
Totuşi, dacă s-ar schimba poziţia planetei faţă de Soare , cu o distanţă relativ mică (1.000.000 km), condiţiile ce permit existenţa simultană a celor trei stări nu ar mai fi posibilă, cu atâta uşurinţă. Masa Pământului permite atracţiei gravitaţionale să păstreze o atmosferă în jurul Planetei. Vaporii de apă şi bioxidul de carbon (CO2) din atmosferă creează şi un efect de seră, ce asigură o temperatură de suprafaţă relativ constantă. Dacă Pământul ar avea dimensiuni mai mici, o atmosferă mai subţire ar duce la temperaturi extreme, ce nu ar permite nici minim acumularea apei, decât în calotele glaciare din jurul polilor.
Punctele lui Lagranj, bazele poligonale ale piramidelor terestre şi transmiterea de informaţii de pe Pământ
Toate ţările prezente, inclusiv Statele Unite, ce nu au ratificat, până la urmă, Protocolul de la Kyoto, din anul 1997, sunt de acord asupra importanţei reducerii masive a emisiilor de gaze, cu efect de seră. Dar marii poluatori nu împărtăşesc nici pe departe aceeaşi opinie, când vine vorba despre metoda, ce trebuie adoptată. Prin urmare, Washingtonul refuză constant să mai discute despre cifre, SUA susţine chiar că includerea unui asemenea limbaj în documentul final poate afecta negocierile favorabile din următorii ani. „ Eu cred că tratatul ar trebui să fie definitivat, la Copenhaga”, a declarat Al Gore, un vicepreşedinte american, referindu-se clar la conferinţa ONU, pe tema schimbărilor climatice mondiale, ce avea loc în 2009, o atitudine însă mai mult decât discutabilă, privind viitorul imediat al omenirii.
tehnici mai avansate, precum osmoza inversă; desalinizarea apei sărate din mări şi oceane este o soluţie mai scumpă utilizată în climatele deşertice, aride, de coastă (n.a.)
195
Distanţa dintre Pământ şi Soare şi combinaţia dintre radiaţia solară primită şi Efectul de seră 214 creeat azi conjunctual în Atmosferei asigură ca suprafaţa Pământului să nu fie nici prea rece şi nici prea fierbinte pentru apa lichidă. Dacă Pământul ar fi mai depărtat, apa ar îngheţa, iar dacă ar fi mai apropiat de Soare, temperatura de suprafaţă, mai ridicată, ar împiedica formarea calotelor glaciare, sau ar cauza existenţa apei doar sub formă de vapori215; în primul caz, Pământul ar absorbi mai multă energie solară din cauza albedoului 216 redus al oceanelor, iar în al doilea caz ar rezulta un efect de seră scăpat de sub control şi condiţii neospitaliere similare celor de pe planeta Venus217diametrul planetei Venus este de 12,092 kilometri (cu numai 650 de kilometri mai puțin decât cel al Pământului), iar masa sa este 81,5% din cea a Pământului. Condițiile de pe suprafața venusiană diferă însă radical de cele de pe Pământ, din cauza densei atmosfere de dioxid de
214 Donald Trump avea să anuleze toate speranţele omenirii, 8 ani mai târziu (2017), iar de atunci nimic semnificativ nu se va întâmpla. Se speră într-o nouă atitudine, una responsabilă, din partea președintelui USA, Joe Biden (2023) (n.a.)
215 Calotă glaciară, sau Inlandsis, reprezintă masa de gheață care acoperă porțiunile mari în regiunile polare sau părțile superioare ale munților înalți, și depășește suprafața de 50.000 km2 astfel, cunoscut și sub numele de ghețar continental. Singurele calote glaciare din prezent se întâlnesc în Antarctica, Groenlanda și în insulele din Oceanul Arctic.Ghețarii situați în zonele marilor latitudini, ajungând până la nivelul bazinelor oceanice și marine, constituie în ansamblul lor ghețarii de calotă sau continentali. Cele două calote de gheață polare, ale Groenlandei și Antarticii, însumează 97% din volumul gheții de pe Glob, rezultă că numai 3% din această masă revine ghețarilor montani (n.a.)
216 Albedou reprezintă procesul de reflectare a radiaţiei luminoase în spaţiu de pe suprafaţa terestră (n.a.)
217 Venus este una din cele patru planete terestre (telurice) solare, iar mărimea și masa sunt foarte asemănătoare cu Pământul, adesea este descrisă ca „sora”
Pământului, ,,fratele geamăn”. (n.a.)
196
carbon. Atmosfera planetei Venus este formată din 96,5% CO2, restul de 3,5%, fiind N.
Înainte de lansare, sonda Phoenix (luni, 14 Aprilie 2008, 12h 33’, sonda a ajuns pe Marte) era căptuşită cu numeroase specii de bacterii, iar unele dintre acestea, se apreciase, că pot fi îndeajuns de rezistente pentru a supravieţui pe Planeta Roşie; câteva luni înainte de propulsarea sondei, în camera de asamblare se multiplicaseră peste 100 de soiuri de bacterii. S-a ajuns la concluzia că însăşi viaţa terestră218 păstrează niște condiţii aleatorii ce i-au permis supravieţuirea (v. Legile întâmplării)
Astfel, temperatura de suprafaţă a Pământului a fost relativ constantă de-a lungul erelor geologice în ciuda pulsaţiilor radiaţiei solare, fapt ce ar indica existenţa unui proces dinamic, ce guvernează temperatura Terrei, printr-o combinaţie dintre efectul de seră şi albedoul atmosferic de suprafaţă, iar această Stare poartă numele de Ipoteza Gaia219, iar aşanumitele puncte Lagranj susţin această ipoteză - Lagranj 220 a arătat că
3 corpuri pot fi aşezate în vârfurile unui triunghi echilateral, ce se roteşte în planul propriu. Dacă unul dintre corpuri este suficient de masiv, faţă de celelalte două, configuraţia devine aparent mai stabilă, pentru a emite ori recepţiona informaţii spaţiale (piramida triunghiularechilaterală - ideală). Astfel de corpuri [2, 5, 7] sunt denumite Troiani; (analizează desenul) primul vârf este punctul L4, al doilea este L5, colineare corpului masiv sunt şi L1, L2 şi L3, aflate în echilibru instabil (vârfuri posibile ale unor piramide poligonale), şi pot fi utilizate pentru
218 Cercetătorii au reuşit să le împuţineze şi spun că părţile navetei, ce vor intra în contact cu apa îngheţată, marţiană (singura capabilă să propulseze viaţa) ar fi fost atent sterilizate, diminuându-se şansele ca Planeta Roşie să fie colonizată cu viaţă terestră (n.a.)
219 Numită după zeiţa antică greacă a Pământului, această teorie îşi imaginează planeta noastră ca o entitate vie, ce respiră Cosmos şi se autoreglează prin Spirit Etern (n.a.)
220 Lagrange, Joseph Louis (1736-1813) matematician şi astronom francez de origine italiană (Giuseppe Luigi Lagrangia) şi-a adus oprobriul la studiul mecanicii corpurilor cereşti (n.a.)
197
plasarea de vehicule spaţiale, surse luminoase, observatoare cosmice221 etc.
Toate formele de viaţă cunoscute pe Pământ depind de apă81. Cantităţi semnificative de apă sunt utilizate de organism în digestie, iar unele bacterii şi seminţe de plante pot intra într-o stare criptobiotică (spori) pentru o perioadă nedeterminată, când sunt deshidratate, ca apoi să revină la viaţă, când (re)ajung într-un mediu umed (din spori), un mod de existenţă aproape anorganic, de adaptare ciclică, dar fără prezenţa apei nimic nu e posibil şi reversibil din punct de vedere biologic.
Aproape 72% din masa corpului uman fără lipide (grăsimi) este apă. Pentru o bună funcţionare, organismul uman necesită între doi şi cinci litri de apă pe zi pentru, spre a evita deshidratarea, cantitatea exactă depinzând de nivelul de activitate, temperatură, umiditate şi alţi factori (normal 1,5 -2,5 litri/24 ore). Oricum, pentru cei care nu au afecţiuni renale este dificil să bea prea multă apă/proteine, dar periculos să bea prea puţină, mai ales într-un ambient cald şi/sau umed ori în timpul exerciţiilor fizice. Se întâmplă totuşi ca oamenii să consume mult mai multă apă în timpul exerciţiilor fizice, decât este necesar, expunându-se astfel riscului de intoxicaţie cu apă, care de cele mai multe ori este fatală - obligativitatea consumării a opt pahare (200 ml) de apă pe zi de o persoană, nu este argumentată strict ştiinţific, astfel dieteticienii şi nutriţioniştii spun că aceasta ar fi cantitatea de apă recomandată să fie consumată pe zi222. Corpul uman are nevoie de apă ce nu conţine prea
221 Oamenii de ştiinţă de la Pierre Auger Observatory, de exemplu, au pus la punct un proiect ştiinţific menit să studieze cele mai importante radiaţii cosmice, detectorul acestuia va acoperi 3.000 de km2, este localizat la Malargue, în Argentina. Astfel, prima etapă este terminată deja, aceea a construirii unui mare Observator de radiaţii cosmice, pentru emisfera sudică. Partea a doua o va reprezenta construirea unuia similar pentru emisfera nordică; acesta va fi localizată probabil în statul Colorado, SUA (n.a.).
81 Apa este o parte vitală în toate procesele metabolismului din interiorul organismului uman (n.a.)
222 Ultimele rapoartereferitoare la regimul alimentar ale Consiliului Naţional de Cercetare National Research Council recomandă un consum pentru femei
198
multă sare sau alte impurităţi diverse, alte săruri, metale rare; printre impurităţile frecvent întâlnite se numără compuşi chimici şi/sau viruşi, bacterii periculoase diverse223 , unele substanţe sunt însă acceptabile şi chiar necesare ca prezenţă în apă, pentru intensificarea gustului şi pentru a fi asigurat necesarul de electroliţi (Ca++, Mg++, K+ etc.).
Datorită creşterii populaţiei terestre şi a altor factori de mediu, tot mai puţini oameni beneficiază de apă potabilă224 . Problema apei poate fi rezolvată prin creşterea producţiei, o distribuţie mai bună, şi nerisipirea resurselor deja existente. Din acest motiv, apa este o resursă strategică pentru multe ţări. Au existat de-a lungul timpului mai multe conflicte pentru accesulla apă şicontrolulacesteia, ocronologiea conflictelor legate de apă. Dar compuşii nondegradabili ca Diclor-Difenil-Tricloretan (DDT), apoi dioxine, difenili policrorurati (PCB) şi materialele radioactive pot ajunge la nivele periculoase de acumulare şi pot să urce în lanţul trofic prin intermediul animalelor. De exemplu, moleculele compuşilor toxici pot să se depună pe suprafaţa plantelor acvatice fără să distrugă acele plante. Un peşte mic, ce se hrăneşte cu aceste plante, acumulează o
de 2,7 litri de apă/24 ore în total (incluzând şi sursele de apă din alimente) şi 3,7 litri pentru bărbaţi. Apa se pierde din organism prin urină şi fecale, prin transpiraţie şi prin respiraţie (expiraţie de vapori) (n.a.)
223 Oamenii dispun de circa 100 bilioane sau 1014 celule (28,16 Bz); dimensiunea tipică a celulei este de 10 µm (-10,06 Bz), iar masa tipică a unei celule este de 1 nanogram (-18,1 Bz), un bărbat cu vârsta între 20 - 30 de ani, cu o greutate de 70 de kilograme şi o înălţime de 170 de centimetri (omul standard) posedă deci, concomitent 39 de trilioane de celule bacteriene, ce coexistă celor 30 de trilioane de celule umane propriu-zise, într-un raport de 1,3:1, în favoarea celulelor bacteriene - deci depindem mai mult de natură, decât suntem independenți, ca oameni (entități biologice distincte social) (n.a.)
224 O greşeală des întâlnită este aceea că se consideră apa un bun conductor de electricitate, dar proprietăţile electrice ale apei se datorează ionilor sărurilor minerale dizolvate şi CO2 dizolvat. Apa prezintă un fenomen ideal de autoionizare absolut excepţional (două molecule de apă se transformă într-un anion de hidroniu şi un cation de hidroxil), însă doar la un nivel aproape imperceptibil (n.a.).
199
cantitate mare din aceste toxine. Experţii prevăd mai multe conflicte viitoare din cauza creşterii populaţiei mondiale şi creşterii contaminării prin poluare225 şi încălzire globală226. Raportul despre dezvoltarea apei [UNESCO, 2003] din cadrul Programului de Evaluare a Apei pe Plan Mondial arată că, în următorii 20 de ani, cantitatea de apă potabilă disponibilă va scădea cu 30%, iar 40% dintre locuitorii lumii nu au apă curată suficientă pentru o igienă personală minimă.
Apa distilată (după Masaru)
Se prevede că apa ar putea deveni mai preţioasă decât petrolul sau gazele naturale, lucru ce ar face din Canada, ce are această resursă din abundenţă, de exemplu cea mai bogată ţară din lume.
Paradoxal, în 2005, în SUA preţurile mari ale benzinei au provocat îngrijorare şi au existat temeri pentru o criză globală, însă consumatorii nu ezitau, în același timp, să plătească preţuri duble pentru aceeaşi
225 Un peşte mai mare sau alte animale carnivore ce se hrănesc cu peşti mici pot să acumuleze o cantitate mai mare de toxine, iar acest proces se numeşte bioacumulare pe lanţul trofic (n.a.).
226 Peste 2,2 milioane de oameni au murit în anul 2000 de boli legate de consumul de apă contaminată sau din cauza secetei, un copil moare la fiecare 15” din cauza bolilor legate de apă, ce ar putea fi uşor prevenite (n.a.)
200
cantitate, pe apă îmbuteliată, așa cum fac europenii, iar din acest punct de vedere, România este cea mai bogată țară din U.E.
Apa potabilă 227 este mai valoroasă decât oricând în istoria noastră prezentă și viitoare, fiind folosită extensiv în agricultură şi industrie, şi primeşte din ce în ce mai multă atenţie pentru a fi folosită judicios pentru generaţiile viitoare. Reducerea risipirii apei, adică utilizarea eficientă a apei potabile [5, 7, 11] doar pentru consumul uman, ar fi o altă soluţie. În unele oraşe, precum Hong Kong, apa de mare este folosită pe scară largă, și la toalete, în scopul conservării resurselor proprii de apă potabilă. Poluarea apei ar putea fi cel mai mare consumator inutil de apă, risipind această resursă majoră, indiferent de beneficiile aduse poluatorului, medicamentele și alte substanțe chimice consumate de oameni ajung deseori în canalizare şi au efecte negative asupra vieţii acvatice, se acumulează şi nu sunt biodegradabile. Din punct de vedere biologic, apa are numeroase proprietăţi indispensabile proliferării vieţii pe Pământ, ce o deosebesc de celelalte substanţe. Apa îşi îndeplineşte acest rol, permiţând compuşilor organici să reacţioneze în moduri, ce să permită în cele din urmă replicarea, reprezintă un bun solvent şi are o tensiune superficială ridicată, admiţând astfel mişcarea compuşilor organici şi a organismelor vii. Apa proaspătă228 are densitatea maximă la 4°C, dar această
227 Distribuţia apei potabile are loc fie printr-un sistem de distribuţie, fie îmbuteliată în peturi, iar în multe ţări există programe de distribuire gratuită a apei în caz de necesitate (n.a.)
228 Apa distilată este un tip de apă demineralizată care este purificată folosind procesul de distilare pentru a elimina sărurile și particulele. De obicei, apa sursă este fiartă și aburul este colectat și condensat pentru a produce apă distilată. Apa sursă pentru distilare poate fi apa de la robinet, dar apa de izvor este cea mai frecvent utilizată. Majoritatea mineralelor și a altor impurități sunt lăsate în urmă atunci când apa este distilată, dar puritatea apei sursă este importantă deoarece unele impurități (de exemplu, organice volatile, mercur) vaporizează împreună cu apa (n.a.)
201
densitate scăzând pe măsură ce apa se răceşte, se încălzeşte și/sau îngheaţă, iar fiind o moleculă polară stabilă, dominantă în Atmosfera terestră, apa joacă un rol important în absorbţia radiaţiei luminoase, mai ales infraroşii, crucială în cadrul efectului de seră, fără de care temperatura medie la suprafaţa Terrei ar fi de - 18°C. Apa deionizată se face prin curgerea apei de la robinet, a izvorului sau a apei distilate printr-o rășină încărcată electric. De obicei, se folosește un pat mixt de schimb ionic cu rășini încărcate atât pozitive, cât și negative. Cationii și anionii din schimbul de apă cu H + și OH - în rășini, producând H2O (apă). Deoarece apa deionizată este reactivă, proprietățile sale încep să se schimbe imediat ce sunt expuse la aer. Apa deionizată are un pH = 7 când este formată, dar imediat ce intră în contact cu bioxidul de carbon din aer, iar CO2 dizolvat reacționează pentru a produce H + și HCO 3 - , conducând pH-ul mai aproape de 5,6 [4, 5, 7] . Dezionizarea nu îndepărtează speciile moleculare (de exemplu, zahărul) și particulele organice neîncărcate electric (adică majoritatea bacteriilor, virusurilor etc.). Deoarece este corozivă, apa deionizată nu este utilizată în situații ce implică un contact pe termen lung cu metalele. Deși unii oameni consumă apă distilată, din diferite motive, nu este într-adevăr cea mai bună alegere pentru a le fi apă de tip potabil, deoarece îi lipsesc mineralele găsite în apa de izvor și apa de la robinet, ce îmbunătățesc aroma apei și conferă beneficii pentru sănătate. Apa229 are de asemenea
229 Deși este bine să bei apă distilată , nu ar trebui să bei apă deionizată. Pe lângă faptul că nu furnizează minerale, apa deionizată este corozivă și poate provoca daune smalțului dinților și țesuturilor moi. De asemenea, deionizarea nu îndepărtează agenții patogeni, astfel încât apa deionizată nu poate proteja împotriva bolilor infecțioase. Cu toate acestea, se poate bea apă distilată, deionizată, dar după ce apa a fost expusă la aer, o vreme. Atenție! În cazul în care apa distilată, solvent pentru uz parenteral, este injectata intravenos fără a fi combinată cu alte substanțe active, apare hemoliza. Apa pentru preparate injectabile nu se va folosi ca solvent pentru substanțe insolubile în apă, substanțe uleioase și soluții alcoolice, săruri de argint și plumb. În cazul
202
o căldură specifică neobişnuit de mare, ce joacă multiple roluri în reglarea climatului global sau regional, precum a Curentul Golfului, permiţând astfel existenţa vieţii, deoarece absoarbe foarte mult infraroşiile (IR), și are o foarte uşoară nuanţă albastră, datorită eliminării unei mici cantităţi de lumină roşie, ce o traversează. Culoarea albastră poate fi observată numai când apa este în cantitate mare, de exemplu în lacuri, mări sau oceane. Apa este şi un foarte bun solvent, similar din punct de vedere chimic cu amoniacul, dizolvă multe tipuri de substanţe, precum diferite săruri şi zahărul, facilitează reacţiile chimice ale acestora, lucru ce permite prezența unor metabolismele complexe. Unele substanţe, totuși, nu se amestecă în apa230, cum este de exemplu petrolului, şi alte substanţe hidrofobe; membranele celulare compuse din lipide şi proteine profită de această proprietate, controlând interacţiunea cu mediul extern, această proprietate este uşurată de tensiunea superficială a apei. Intensitatea aderenței depinde de natura chimică a substanței corpurilor, rugozitatea suprafețelor cu care se vine în contact, temperatură, natura lichidului dintre cele două corpuri. În cazul unui corp solid în contact cu un lichid, adeziunea este rezultatul macroscopic al interacției între moleculele lichidului și cele ale solidului - notăm cu Fa rezultanta forțelor de adeziune și cu Fc a celor de coeziune. Dacă Fa >
diluției sau dizolvării unui medicament, trebuie verificată solubilitatea sau stabilitatea sa în apă, iar în cazul diluției sau dizolvării mai multor medicamente trebuie verificată compatibilitatea între acestea (n.a.)
230 Savantul japonez Masaru Emoto a reușit să vizualizeze aranjamentul moleculelor de apă în grupuri la congelarea apei după diferite tipuri de influențe. Cristalele de apă înghețată sunt aranjate într-un mod anumit. Emoto a adus dovezi concrete la aceea că energia vibrațională umană, gândurile, cuvintele, ideile și muzica, afectează structura moleculară a apei, aceeași apă care cuprinde mai mult de șaptezeci la sută din corpul uman matur (72%) și acoperă aceeași cantitate din planeta noastră, iar 75% constituie conținutul creierului; această schimbare structuralăde apă poate fi interpretată ca o formă de memorie a apei sau de acumulare a informațiilor diverse (n.a.)
203
Fc , atunci lichidul udă suprafața solidului; în caz contrar, acest fenomen nu se mai produce [2, 7] , iar unghiul de racord al meniscului (porțiunea curbă a suprafeței lichidului) este definit de suprafața solidului și suprafața tangentă la menisc; forma meniscului (concav sau convex) depinde de natura lichidului și a solidului aflate în contact; de exemplu: apă-sticlă- menisc concav, apă-ceară - menisc convex
Picăturile de apă sunt stabile datorită unei tensiuni superficiale mari, datorată puternicelor forţe intermoleculare numite forţe de coeziune. Acest fapt este evident, când mici cantităţi de apă ajung pe o suprafaţă insolubilă, atunci apa rămâne sub formă de picături. Totuşi, pe o suprafață de sticlă extrem de curată apa formează o peliculă subţire deoarece forţele dintre moleculele de apă şi ale sticlei (forţele de adeziune231) sunt mai mari decât forţele de coeziune; acest fapt este foarte important în cadrul transpiraţiei plantelor.
231 Adeziunea este în mecanică fenomenul ce se manifestă prin faptul că pentru a separa două corpuri de structură chimică diferită, ce au ajuns în contact nemijlocit trebuie să se exercite forțe perpendiculare, pe suprafața comună de contact. Fenomenul de adeziune este produsă de forțele de atracție, ce se exercită între particulele (atomi, molecule, ioni) de la suprafața celor două corpuri, iar rezultanta acestor forțe se numește forță de adeziune și acționează asupra fiecărui corp, perpendicular pe suprafața de contact și orientat spre corpul învecinat, forța de adeziune se mărește în cazul în care cele două
204
Schubert - AVE MARIA (după Masaru)
În celulele şi toate organismele biologice, apa se află în contact cu suprafeţele membranoase proteice ce sunt hidrofile, adică prezintă o puternică atracţie pentru apă. Langmuir232 a observat o puternică forţă de respingere între suprafeţele hidrofile. Pentru a deshidrata suprafeţele hidrofile este necesar o energie deosebită pentru învingerea acestora, numite forţe de hidraţie; aceste forţe sunt foarte puternice, dar valoarea lor scade rapid pe distanţele mai mici de un nanometru233. Importanţa lor în biologie a fost studiată de biologul danez Parsegian234 . Forța totală dintre două corpuri, fiecare alcătuită din multe molecule din teoria van der Waals este pur și simplu suma forțelor intermoleculare van der Waals, unde se presupune aditivitate pereche[ 2, 5, 12] . Adică forțele sunt însumate, precum fiecare pereche de molecule interacționează complet independent de mediul înconjurător (a se vedea forțele Van der Waals între obiectele macroscopice pentru un exemplu
corpuri ajung în contact prin intermediul unui strat de lichid, datorită acțiunii forțelor de tensiune superficială. (n.a.)
232 Irving Langmuir (1881 – 1957) a fost un fizician şi chimist american preocupat de distribuirea electronilor în atomi şi molecule (n.a.).
233 Un nanomentru prescurtat „nm” corespunde 1/miliard dintr-un metru: 1 nm = 10-9 m (-18,1 Bz), astfel nanometrul corespunde unui fragment de metal, ce conţine 4 atomi; sub microscopul clasic sunt vizibile particulele de dimensiuni cu peste 200 - 500 nm (n.a.)
234 Pentru a prezice corect forțele van der Waals ale materialelor condensate, este necesară o teorie care să ia în considerare răspunsul lor total electrostatic. Teoria macroscopică a teoriei lui van der Waals are multe validări experimentale. Dintre care, unele dintre cele mai notabile sunt Derjaguin (1960); Derjaguin, Abrikosova și Lifshitz (1956) și Israelachvili și Tabor (1973), care au măsurat echilibrul forțelor dintre corpurile macroscopice de sticlă sau sticla și mica; Haydon și Taylor (1968), care au măsurat forțele de pe bistrat prin măsurarea unghiului lor de contact; și în cele din urmă Shih și Parsegian (1975), care au investigat potențialele lui Van der Waals între atomii de metal alcalin greu și suprafețele de aur folosind deviația fasciculului atomic (n.a.)
205
de astfel de tratament). Prezintă importanţă în special, atunci când celulele sunt deshidratate, prin expunerea la atmosferă uscată sau la îngheţ extracelular, prin efectul de piramidă.
Cercetătoarele, chimistele Valeria Molinero şi Emily Moore (2019), de la Universitatea din Utah au reuşit să păstreze apa lichidă până la –48 de grade Celsius. Studiul lor, publicat în revista ,,Nature”, ar putea fi de folos cercetătorilor care studiază fenomenul încălzirii globale, pentru a înţelege temperaturile şi modul în care acestea influenţează îngheţarea şi cristalizarea apei. Astfel de informaţii le vor permite să prognozeze mai bine, cât anume din radiaţiile solare este absorbit de gheaţa şi apa conţinută de atmosferă. Apa lichidă este compusă din molecule de apă, fiecare având câte doi atomi de hidrogen şi unul de oxigen. Apa super-răcită a fost studiată experimental, până la -41 de grade Celsius, iar aceasta este o temperatură foarte apropiată de cea la care se petrece nuclearizarea omogenă, adică cea mai joasă temperatură la care rata de cristalizare a apei poate fi măsurată exact. Mecanismul complet de cristalizare a apei nu a putut fi însă înţeles pe deplin până acum, gheaţa cristalizându-se mult prea repede pentru ca proprietăţile lichidului să poată fi măsurate integral. Pentru a putea realiza astfel de măsurători, cercetătoarele Valeria Molinero şi Emily Moore au dezvoltat noi modele computerizate care să simuleze procesul de îngheţare al apei pure, iar în acest mod au descoperit că la o temperatură de – 48 de grade Celsius, mult sub temperatura de nuclearizare omogenă, structura moleculară a apei se schimbă, căpătând astfel o formă tetraedrică (cristalizarea sub formă de piramide triunghiulare), în care fiecare moleculă de apă se leagă strâns de alte patru molecule adiacente. O proprietate simplă, dar unică şi extrem de importantă pentru apă este că, în forma solidă, gheaţa pluteşte pe lichide; forma solidă a apei are o densitate mult mai mică decât a apei lichide, datorită geometriei punţilor de hidrogen, ce se formează doar la temperaturi mai joase 235 . Pentru aproape toate substanţele, pentru
235 Doamna Molinero susţine că „apa se transformă în altceva, foarte apropiat de gheaţă - această formă intermediară de gheaţă are o structură situată între structura completă a gheţii solide şi cea a lichidului”, de fapt un amestec de ,,formă cristalină tetraedrică, complexe de gheață tetraedrică interconectate”, ce plutește în forma cunoscută a apei ,,lichide”, în funcție de temperatură (n.a.)
206
toate6 celelalte 11 (unsprezece) stări neobişnuite ale apei, cu excepţia gheţii7, starea solidă este mai densă decât cea lichidă, iar apa proaspătă este cea mai densă la 4°C, şi se va scufunda prin convecţie, pe măsură ce se răceşte, la această temperatură, iar dacă se răceşte, în continuare va ascensiona8. Astfel, fundul unui lac, mare sau ocean este practic izolat de frig, permițând supraviețuirea speciilor de animale. Aproape toate celelalte substanțe chimice sunt mai dense în stare solidă și îngheață de la fund spre suprafață [3, 5, 7, 13]. Viața pe Pământ a evoluat și s-a adaptat acestor proprietăți ale apei. Existența formelor solidă, lichidă și gazoasă ale apei pe Pământ a reprezentat un factor important pentru apariția diferitelor medii ale planetei de către forme de viață adaptate variatelor, și adesea astfel, condițiilor de viață extreme [2, 5, 10].
6 Pentru aproape toate substanțele și pentru toate celelalte 11 stări neobișnuite ale apei, cu excepția gheții, starea solidă este mai densă decât cea lichidă. Apa proaspătă este cea mai densă la 4 °C, și se va scufunda prin convecție pe măsură ce se răcește la acea temperatură, iar dacă se răcește în continuare se va ridica. Datorită aceste proprietăți, apa de adâncime va fi mai caldă decât apa înghețată, de suprafață, astfel încât gheața se va forma începând de la suprafață și se va extinde în jos, iar cea mai mare parte a apei de dedesubt va rămâne constantă la 4 °C. (n.a.)
7 Datorită importanţei pe care o are (pentru omenire în general), apei i s-au dat diverse nume în funcţie de formele pe care le ia. Ploaia este cunoscută în majoritatea ţărilor, pe când alte forme sunt mai puţin întâlnite, şi pot fi surprinzătoare, când sunt văzute prima dată: grindina, zăpada, gheaţă, ceaţa, roua sau chiciura, iar un fenomen conex este curcubeul, întâlnit când lumina, atunci se refractă prin particulele de apă din atmosferă (n.a.)
8 Datorită aceste proprietăţi, apa de adâncime va fi mai caldă decât apa îngheţată, cea de suprafaţă, astfel încât gheaţa se va forma, începând de la suprafaţă şi se va extinde în jos, iar cea mai mare parte a apei de dedesubt va rămâne constantă, la 4°C. Astfel, fundul unui lac, de mare și/sau ocean va fi astfel practic izolat de frig, permiţând supravieţuirea speciilor de animale (n.a.)
207
Deşi acest comportament poate părea banal, trebuie subliniat că toate celelalte substanţe chimice sunt mai dense în stare solidă şi îngheaţă de la fundul vasului spre suprafaţă.
Viaţa pe Pământ a evoluat şi s-a adaptat acestor proprietăţi ale apei. Existenţa formelor solidă, lichidă şi gazoasă ale apei pe Pământ a reprezentat un factor important pentru colonizarea diferitelor medii ale planetei de către forme de viaţă adaptate variatelor condiţii de viaţă. În istorie, civilizaţiile s-au dezvoltat cu precădere pe malurile râurilor sau mărilor; Mesopotamia, aşa-numitul leagăn al civilizaţiei este situată între cele două râuri - aleatoriu numite Tigru şi Eufrat, după Vechiul Testament - Egiptul antic a înflorit pe malurile Nilului, iar marile metropole, precum Londra, Paris, New York şi Tokio etc., îşi datorează succesul în parte accesibilităţii oferite de situarea lângă apă, şi înflorirea comercială rezultată. Insulele cu porturi sigure, precum Singapore şi Hong Kong, s-au dezvoltat tocmai din acest motiv. În locuri precum Africa de Nord şi/sau Orientul Mijlociu, unde apa nu se găseşte din abundenţă, accesul la apă potabilă a fost şi este o mare problemă în dezvoltarea comunităţilor umane.
O greşeală des întâlnită este aceea că apa este un bun conductor de electricitate. Nu toate proprietăţile electrice ale ape se datorează ionilor
208
Ludwig van Beethoven - Pastorala (după Masaru)
sărurilor minerale dizolvate şi bioxidului de carbon (CO2) dizolvat. Apa reprezintă un fenomen unic de autoionizare (două molecule de apă se transformă reversibil, spontan, punctual într-un anion de hidroxil şi un cation de hidroniu) însă doar la un nivel excepţional, imperceptibil. Alături de gravitaţie, energie nucleară şi radioactivitate, energia magnetică (electromagnetismul) este una din cele cinci forţe [Botez, 2005] structurale ale Universului π. Electromagnetismul îşi găseşte corespondențe și în medicina tradiţională chineză, de exemplu, prin definirea conceptului qi, în cultura indiană ayurvedică, prin Prana, fiind considerate drept forţa reală a vieţii individuale și colective. Istoria magnetismului începe cu multe secole î.H. Cea mai veche menţionare a magnetului ca agent de vindecare se găseşte în tratatul antic de medicină reprezentând una dintre cele patru Vede - Atharvaveda. H2O are un mesaj foarte important pentru noi, oamenii239; apa ne spune să privim foarte adânc în noi înşine, iar când facem asta prin intermediul oglinzii apei, mesajul devine foarte clar. Ştim deja că viaţa omului este direct dependentă de calitatea apei, atât cea din noi cât şi cea din afara noastră; o parte din fotografiile şi informaţiile din acestă lucrare reflectă şi munca lui Masaru Emoto, un cercetător creeativ, unul vizionar, care a publicat lucrarea sa, „Mesajele apei”, rezultatele surprinzătoare ale descoperirilor proprii. Dacă te îndoieşti, că gândurile tale te afectează (afectează şi pe cei din jurul tău), rezultatele lui Masaru Emoto, pe care le expunem aici, îţi vor schimba părerea, convingerile, poate definitiv. Emoto Masaru240 ne dovedeşte neîndoielnic, prin experimente evident
239 De asemenea, locuitorii Egiptului antic erau aparent familiarizaţi cu proprietăţile forţelor magnetice, folosindu-le pentru îmbălsămarea mumiilor. Se spune că faimoasa regină Cleopatra ar fi purtat un magnet mic pe frunte, probabil pentru a-şi păstra frumuseţea, de aici obiceiul populaţiilor feminine indiene. Dar cele mai multe civilizaţii ulterioare investeau magnetul cu puteri magice; purtau magneţi pe post de amulete, pentru a scăpa de dureri, şi proprietăţile de vindecare, toate pornind de fapt de la necesitatea de a recepţiona - inconştient - informaţii (antimaterie) prin lumină, datorită dimensiunii magnetice a acesteia, alături de cea electrică (materie) (n.a.)
240 Masaru Emoto (1943 - 2014) fost un autor, om de știință japonez care a evaluat conștiința umană, ce ar avea un efect deosebit asupra structurii
209
ştiinţifice, că energia pulsatilă umană (gânduri, cuvinte, idei, trăiri şi muzică) afectează profund structura moleculară a apei, aceeaşi apă, ce compune corpul uman în proporţie de 72 % - interesant este şi faptul că suprafaţa oceanelor de pe planetă este aproximativ 72 % din cea totală.
Apa este sursa vieţii terestre, iar calitatea şi/sau integritatea acesteia sunt vitale pentru toate formele de viaţă terestră, ceva ce nu mai trebuie dovedit (axioma lui Masaru).
Apa241 este o substanţă subtilă, ce ia forma mediului în care se află (receptor); puneţi apă într-un pahar şi veţi observa că apa ia forma paharului. Dar acest comportament al apei, de a reflecta fidel mediul în care se află, se aplică şi la nivel molecular şi inframolecular, iar Emoto a demonstrat-o cu prisosinţă [4, 5, 7, 10]. Prin intermediul unor tehnici extrem de simple, aflate la îndemâna oricui, dr. Emoto Masaru a folosit fotografierea sub microscop a cristalelor de apă, ce se formează la dezgheţarea mostrei de apă analizate (timp efectiv de parcurs). Fiecare dintre noi a văzut cristale de apă, se numesc: fulgi de zăpadă - adică exact conjectura lui Emoto, ce a evoluat de-a lungul anilor, iar lucrările sale timpurii s-au rotit în jurul ipotezelor conform cărora apa ar putea reacționa la gânduri și cuvinte pozitive, că apa poluată poate fi curățată prin rugăciune și trăire pozitivă. Emoto s-a născut în Yokohama, Japonia și a absolvit Universitatea Municipală din Yokohama, după ce a urmat cursuri de relații internaționale, ca autodidact și cercetător în domeniul medicinii ecologice.
moleculare a apei. Cartea lui Emoto ,,The Hidden Messages in Water” publicată în 2004 a fost cea mai bine vândută carte de Medicină ecologică promovată de New York Times. (n.a.)
241 Apa este un lichid inodor, insipid și incolor, o substanță absolut indispensabilă vieții, indiferent de forma acesteia, fiind unul dintre cei mai universali solvenți. Apa este un compus chimic al hidrogenului și al oxigenului, având formula chimică brută H2O. Apa este una din substanțele cele mai răspândite pe planeta Pământ, formând unul din învelișurile acesteia, Hidrosfera, unde-și desfășoară Natura întreaga activitate, altfel nu s-ar desfășura viața pe Pământ (n.a.)
210
Zăpada cade pe pământ de milioane de ani. Fiecare fulg de zăpadă are forme şi structuri unice. Astfel, medicul japonez descoperea, cumva surprinzător pentru unii, că apa din izvoarele de munte are o structură geometrică bine cristalizată, foarte simetrică şi bine conformată; apa din zonele poluate industrial şi apa din bazinele de stocare are o structura evident distorsionată şi non-simetrică. Emoto a studiat de asemenea şi efectele muzicii asupra formei cristalelor apei242. Apoi a făcut experimente şi pentru a vedea influenţa cuvintelor scrise pe o bucată de hârtie, ce a fost lipită de recipientul ce conţinea mostra de apă analizată:
„Iubesc mult arta fotografierii. De-a lungul timpului, mi-a oferit de nenumărate ori prilejuri de exaltare, de inspiraţie şi contemplare. De când am descoperit, de curând, experimentele fotografice, am un nou motiv de bucurie. De fapt, bucurie este un cuvânt prea sărac. Imaginile descoperite şi povestea lor au funcţionat ca un fel de iluminare, o epifanie, ce îmi confirmă ştiinţific un crez mult mai vechi de-al meu”.
Experiențele lui Masaru Emotoau fost relativ simple, mai pe scurt, a luat o mostră de apă dintr-un izvor, a îngheţat-o până la: - 25º C, în condiţii de laborator, după care, sub un microscop puternic, în timp ce gheaţa se topea, i-a fotografiat structura. Apoi, aceeaşi mostră a oferit-o unui preot budist, care a binecuvântat-o, apoi a repetat experimentul.
242 Formula apei este cea menţionată, însă structura H2O nu este cunoscută, pentru că noi înşine (oamenii) suntem apă informatizată prin intermediul luminii (interfaţă). Dacă ar fi să luăm în consideraţie, comparativ, de exemplu, doar structura chimică a NaCl (sarea de bucătărie), cu o participare de 9g‰ la viaţa terestră (pelicula clăbucului) - în mod curent vorbim dematerie vieşi materiemoartă, organic anorganic. Paradoxal, domeniul an/organic există şi/sau trăieşte la fel de activ precum cel organic (vezi fenomenele energetice, perpetue ale orbitelor atomice, ce nu fac parte dintr-o celulă vie). Orientarea apei, spre domeniul organic sau anorganic se face polarizat (precum lumina laser): [H30]+ H2O [OH] – adică: acid H2O [H3O]+ + [OH] bază (n.a.)
211
Rezultatele au fost total diferite. A repetat ulterior experimentul în nenumărate feluri, cu apa introdusă în sticle pline cu apă, pe care a lipit diferite etichete inscripţionate prin cuvinte precum iubire, mulţumesc, dar şi Mi-e silă de tine sau Adolf Hitler. Spre surpriza generală, apa din sticlele inscripţionate cu cuvinte frumoase (Maica Tereza) a produs cristale absolut superbe, în timp ce apa din sticlele, pe care au fost scrise cuvinte urâte a produs cristale total deformate [2, 5, 7] şi hidoase. Rezultatele muncii lui au produs o carte cu un succes incredibil în Japonia şi Statele Unite, apoi Europa, numită ,,The message from the water”(„Modul de a gândi al Apei”). Astfel a dovedit el implicaţiile rezultate, ce afectează tot ceea ce ne înconjoară, modul în care privim şi ne relaţionăm cu lucrurile şi fenomenele naturale, cu semenii noștri, nu în ultimul rând, cu propria persoană, fauna şi flora. Forța totală dintre două corpuri, fiecare alcătuită din multe molecule, din teoria van der Waals este pur și simplu suma forțelor intermoleculare van der Waals, unde se presupune aditivitate pereche. Adică forțele sunt însumate ca și cum fiecare pereche de molecule interacționează complet independent de mediul înconjurător (a se vedea forțele Van der Waals între obiectele macroscopice); această presupunere este de obicei corectă pentru gaze, dar prezintă o problemă pentru multe materiale condensate, deoarece se știe că interacțiunile moleculare pot depinde, prin regulă, puternic de mediul interacțional243 .
243 De exemplu, într-un conductor, o sarcină punctuală (pulstonul), ce ar putea fi ecranată de alți pulstoni (evaluați anterior, ca electronii din banda de conductanță), polarizabilitatea unui material condensat, ce poate deveni astfel foarte diferită de cea a unei molecule individuale (un grup de pulstoni interrelațional constituit, tranzitoriu, ce se supun Legilor întâmplării), iar pentru a prezice corect forțele van der Waals ale materialelor condensate, s-a ivit a fi necesară o teorie, ce să ia în considerare răspunsul total, la nivelul electrostatic impus de conjunctura relației mediu-individual, corpuscular, implicabil (Teoria abstractului Botez-Cocea, 2020).
212
Dacă apa244 poate fi modificată la nivel celular de gândurile proprii, de cuvinte, de emoţii şi sentimente, gândiţi-vă doar la faptul că omul este peste 72%. Gândurile despre propria persoană, toate emoţiile noastre, aspiraţiile noastre influenţează starea de sănătate, direcţia în care ne orientăm, atât pe plan fizic, cât spiritual şi intelectual. Cuvintele pe care le adresăm celor din jur, modul în care ne relaţionăm la ei, prin sentimente, toate au un impact extraordinar.
Gândiţi-vă doar pentru câteva clipe la implicaţiile acestei descoperiri de excepţie, la responsabilitatea pe care o avem, din acest moment, asupra noastră, asupra celor din jur, asupra mediului, cum ne putem deveni reciproc medici şi călăi, deoarece Omul este un creeator, inclusiv cu puterea gândului propriu, dar nu am crezut, se pare, niciodată cu adevărat aceasta despre noi înşine: „Personal, chiar mi se pare, una dintre cele mai incredibile descoperiri ale secolului XXI, iar pentru cei care înţeleg cu adevărat implicaţiile, această revelaţie poate fi chiar transformatoare, probabil una fundamentală, definitorie pentru om şi omenire.”[Pîrvulescu, 2010]. Se înţelege că, poate, unii oameni nu conştientizează încă semnificaţia cuvântului și/sau conceptul major de Dumnezeu245 , dar cu cât vom înţelege mai mult noţiunea de apă246 ,
244 Teoria macroscopică a teoriei lui van der Waals are multe validări experimentale. Dintre care, unele dintre cele mai notabile sunt ale lui Derjaguin (1960), Derjaguin, Abrikosova și Lifshitz (1956) și Israelachvili și Tabor (1973), toți au măsurat prinmetode științifice echilibrul forțelor dintre corpurile macroscopice confecționate din sticlă sau sticla și mică; Haydon și Taylor (1968) sunt cei care au calculat forțele de pe bistrat, prin măsurarea unghiului lor de contact, confirmate în cele din urmă de Shih și Parsegian (1975), care au investigat cu succes potențialele lui Van der Waals între atomii de metal alcalin greu și suprafețele de aur, folosind deviația fasciculului atomic (n.a.)
245 „Dumnezeu” ca sintagmă prin care se face referire la divinitatea supremă a celor trei religii monoteiste abrahamice (iudaism, creştinism, islam), fie un termen sinonim cu acela de „divinitate, zeitate...". În general se poate determina la care dintre cele două sensuri se face referire, într-un text, prin faptul că în prima sa accepţiune termenul este scris cu majusculă, iar în cealaltă cu literă mică, iar primul sens, termenul de Dumnezeu corespunde tetragramei ebraice YHWH, ce este un acronim; transliterarea acestei tetragrame mai
213
cu atât ne va fi mai greu să negăm existenţa lui Dumnezeu (Luminăprin traducerea laică, evident metaforică a rebusului: YHWH). Ne-ar plăcea să medităm împreună, cu ceilalţi semeni asupra simţirilor, vrem să recunoaştem ori ba. Dar ceea ce ştii cu inima ta, că se poate, este într-adevăr posibil; voinţa noastră omenească [1, 5, 7] face ca totul totul să fie posibil; ceea ce ne imaginăm în minte devine lumea noastră de zi cu zi. Acesta este doar unul din nenumăratele aspecte, pe care le învăţăm cotidian de la apă. Fiecare dintre noi are puterea magică de a schimba lumea. Cu toţii am fost înzestraţi de către Dumnezeu, El devine astfel un Toţi format dintr-un singur Eu Iar dacă ne vom folosi la maximum această putere fundamentală, vom schimba lumea într-o
cunoaşte şi formele YHVH, JHVH sau JHWH. Din lipsa altor precizări, în vorbirea curentă cuvântul „Dumnezeu” desemnează Dumnezeul evreilor, al creştinilor şi al musulmanilor. Dar iudaismul, religia din care atât creştinismul cât şi islamul au preluat ideea de dumnezeu unic (monoteism) a trecut printr-o lungă perioadă (secole) în care YHVH era doar unul dintre zeii pe care evreii îi considerau a exista. Biblia poartă urmele acestei perioade, în Deuteronom găsim interzicerea idolatriei, Dumnezeu declarându-se gelos (Deut. 5:9, Deut. 4:24) deşi se pretinde totuşi Unic - explicaţia este că o lungă perioadă evreii nu au fost monoteişti; multă vreme populaţia regatelor Iuda şi Israel l-au venerat pe IHWH, un zeu tribal propriu, în schimbul speranţei unei protecţii din partea Acestuia, fără a nega însă existenţa Divinităţilor ţărilor vecine (n.a.)
246 Apa de la suprafaţa Pământului joacă roluri importante în evoluţia umană; râurile şi irigaţiile asigură aportul de apă pentru agricultură, sunt suport pentru transportul maritim și fluvial, fie comercial sau de agrement. O apă cu insuficienţi nutrienţi se numeşte oligotrofă. Scurgerea apei pe suprafaţa terestră este mecanismul prin care eroziunea sculptează mediul natural, duce la creearea văilor şi deltelor cu suprafeţe fertile favorabile dezvoltării de centre umane. De asemenea, apa se infiltrează în sol, ajungând în pânza de apă freatică. Această apă freatică ajunge din nou la suprafaţă sub forma izvoarelor, sau a izvoarelor termale şi gheizerelor. Apa freatică este de asemenea extrasă artificial prin puţuri şi fântâni. Deoarece apa poate conţine numeroase substanţe diferite, poate avea gusturi sau mirosuri foarte diferite. De fapt, oamenii şi animalele şi-au format simţurile pentru a putea evalua calitatea apei: de obicei, animalele evită apa cu gust sărat (apă de mare) sau putred, de mlaştină, preferând apa unui izvor montan sau apa freatică (n.a.)
214
clipă, magnific transformând-o în bine și/sau în rău. Acţiunea de a rosti cuvinte are această putere, deoarece cuvintele reprezintă și o expresie neaoșă a sufletului nostru, iar Apa oglindește fidel conştiinţa şi sufletul, are un mesaj perpetuu pentru umanitate: „Lumea trebuie să fie unită prin iubire şi recunoştinţă. ” Cuvintele iubire şi/sau recunoştinţă alcătuiesc principiile fundamentale ale Lumii în cadrul Legilor Întâmplării şi ale fenomenului vieţii terestre, ce ne transfigurează; acestea produc cele mai frumoase bijuterii, cristale unice, iar dintre toate (trăirea sinceră a sentimentului), și nu prin limba în care se exprimă persoana). Mesajele ascunse din apă prezintă munca revoluţionară a omului de ştiinţă [2, 5], japonezul Masaru Emoto, care a demonstrat evident ştiinţific, de ce apa are puterea de a reflecta gândurile, cuvintele, rugăciunile, sentimentele şi muzica. Prin cercetările sale, ştiinţa confirmă infailibil exact ceea ce tradiţiile spirituale susţin de milenii: suntem responsabili de Raiul sau de Infernul în care trăim, întrucât Oamenii şi Pământul sunt structurați în mare parte din apă, din Apă și Lumină247, iar mesajul pentru om este
247 Royal Raymond Rife (1888 - 1971) a fost un inventator american și exponent timpuriu al micrografiei cinematografice de mare viteză, cu mărire. Există puține informații de încredere care descriu viața și munca lui Rife. În anii 1930, el a făcut mai multe microscoape optice ansamblate de el, după ideile proprii, folosind și o camera video, a efectuat, preluînd secvențe de microscopie, realizând filme despre microbi (bacterii). A construit de asemenea microscoape ce includ polarizatoare. Rife a raportat, de asemenea, că un dispozitiv ,,cu rază de radiație” a invenției sale ar putea distruge agenții patogeni. Rife a pretins că a documentat chiar o ,,rază de oscilație mortală” pentru diferite microorganisme patogene, pentru a putea distruge organismele prin impunerea unei anumite vibrații proprii fiecărui tip de microbi. Potrivit Mas media vremii, Rife (1938) a renunțat să pretindă că ar putea vindeca vreun tip de cancer, dar a susținut că poate ,,devitaliza organismele bolii canceroase” în țesut viu, ,,cu anumite excepții”. Afirmațiile lui Rife despre raza fasciculului său nu au putut fi reproduse în mod independent, au fost discreditate de cercetători independenți, încă din anii 1950. Moare într-un mod penibil, agitat de eșecul dispozitivelor sale de a lămuri lumea științifică, acuzând respingerea cercetărilor sale, printr-o conspirație ce implică Asociația Medicală Americană (AMA) și Departamentul de Sănătate Publică al SUA (n.a.)
215
unul al luptei pentru sănătatea personală, al revigorării mediului la scară mondială şi al Păcii Universale, ce apare astfel numai prin cooperare, cu ajutorul și prin participarea fiecăruia dintre noi:
„Apa are puterea magică248 de a sta în acest fel memorabil la baza tuturor fenomenelor/lucrurilor şi de a păstra informaţia. În stadiul de embrion suntem aproape în totalitate apă - 99,9% (0,19% lumină), iar după naştere suntem peste 82 %, apoi suntem 72 %, pentru ca după vârsta de 60 de ani să devenim apă tot mai puţin apă și mai multă lumină. Ce se întâmplă când suntem doar 50 la sută apă? Simplu. Ne evaporăm, ne ridicăm la ceruri - informaţia din noi, transmisă prin lumină. Oare apa este sufletul nostru? De ce nu putem trăi fără apă? Pentru că aceasta reprezintă o interfață, și transformă (i)reversibil energia în informaţie. ”, iar experimentele lui Masaru demonstrează faptul că apa ascultă indubitabil rugăciunile noastre, modificându-și structura intimă.
248 Cea mai coerentă descriere a unui fenomen informaţional în ceea ce priveşte memoria apei este acela al „clatraţilor”, concept ce a fost dezvoltat în chimia fizică - un clatrat este o structură de molecule de apă ce se formează în jurul unei molecule solvate şi care este ţinută împreună, ca o entitate stabilă, prin legăturile de hidrogen (n.a.)
216
Muzică havy metal (după Masaru)
Emoto a prezentat, urmare a experimentelor sale, un eşantion de apă, de exemplu, ce a ascultat simfonia a IX-a a lui Beethoven, precum şi Lacul Lebedelor de Ceaikovschi. „Când apa din corp ascultă o muzică deosebită, frumoasă, se restructurează în corpul nostru, iar muzica devine astfel o formă de vindecare, este medicamentul cel mai ecologic, pe care l-a inventat specia umană vreodată, și va veni o vreme, cu siguranță, în care vom cumpăra de la farmacie muzică vindecătoare. ”a mai spus Emoto. Aşadar, trebuie să bem mai multă apă249 curată, trebuie să vedem imagini cât mai plăcute în jurul nostru, să ascultăm muzică vindecătoare250 şi să auzim multă liniște - atât de la propria
249 Rudolf Podgornik (Slovenia, 1955) fizician, profesor catedră la Universitatea Academiei Chineze de Științe (UCAS), profesor de biofizică la Facultatea de Medicină, Universitatea din Ljubljana, cercetător, expert în fizica materiei moi, fizica fluidelor și a interacțiunilor macromoleculare, teoria Lifshitz a interacțiunii de dispersie van der Waals și efectul Casimir și în special în fizica ADN-ului și a virușilor, împreună cu D. Harries, J. DeRouchey, HH Strey și V.A. Parsegian, a colaborat la capitolul „Interacțiuni în complexe macromoleculare utilizate ca vectori non-virali pentru modificarea genelor”, într-un manual extraordinar de terapie genetică, unde constată importanța structurii apei în apariția și dezvoltarea structurilor genetice de tip ADN/ARN non-virale: „Terapia genică: mecanisme terapeutice și strategii”, împreună cu N. Smyth - Templeton, Marcel Dekker, New York (2008), ediția III-a (n.a.)
250 Interesul pentru revendicările lui Rife, privind inclusiv calitatea vindecătoare a sunetelor, a muzicii în general, a fost reînviat în unele cercuri medicale, prin cartea ,,Cancer Cure That Worked”, din 1987 a lui Barry Lynes, ce a susținut că Rife a reușit să vindece cancerul, dar că lucrarea lui a fost suprimată de o explicită conspirație condusă de American Medical Asociația (AMA). După publicarea acestei cărți, o varietate de dispozitive ce poartă numele Rife (invenția sa reală, însă a murise se pare o dată cu autorul) au fost comercializate ca remedii pentru diferite boli, cum ar fi cancerul și SIDA. O analiză efectuată de Electronics Australia a constatat că un dispozitiv tipic ,,Rife” a constat dintr-o baterie de 9 volți, cablaj, un comutator, un temporizator și două lungimi scurte de tuburi din cupru, ce producea un curent ,,aproape nedetectabil”, ce puțin probabil să pătrundă în piele. Astfel de ,,dispozitive tip Rife” au apărut insistent în mai multe cazuri de fraudă de sănătate - S.U.A., reclamate obișnuit în jurul inutilității dispozitivelor și a
217
conştiinţă, cât şi de la cei din jur - cât mai multe cuvinte binecuvântate, calme, tămăduitoare. Şi trebuie să reţinem, dimpreună, că aceleaşi extraordinare experimente au arătat concomitent, că apa reproduce şi formele emoţionale ale diverselor alimente251 , pe care le mâncăm.
În 1996, japonezul Masaru Emoto a făcut un experiment extraordinar în cadrul perimetrului foarte poluat al unui lac, dintr-o zonă puternic industrializată din Japonia. Câteva mii de oameni s-au rugat să vadă ce efect are rugăciunea asupra luciului apei, ce se întâmplă acolo, cu apa în timpul rugăciunii [2, 5, 7] . Oamenii s-au adunat în grupuri, unii s-au rugat într-un templu, alţii pe lac, în bărci şi alţii pe malul lacului. S-a făcut şi o ceremonie cu lumânări, exact ca în unele ritualuri creştine. Masaru a prelevat apa din lac înainte de rugăciune şi după două ore de la rugăciune, a văzut la microscop cum s-a modificat structura apei în ambele situaţii; apa poluată era formată din particule haotice şi stranii, pe când apa prelevată, după două ore de rugăciune, avea structura unor cristale minunate, pure, în formă de flori - frumuseţea şi perfecţiunea acestor cristale de apă purificată prin rugăciunea participanților este absolut extraordinară în imaginile prezentate, ulterior. Testele au mers mai departe, şi Masaru Emoto s-a întrebat ce durată de viaţă are apa purificată prin rugăciune, iar constatarea extraordinară a fost aceea că structura cristalină a apei se păstrează, timp de o lună după rugăciune. Un alt experiment a fost făcut pe un lac poluat din Brazilia. A fost luată o mostră de apă din lac şi pusă într-o sticlă. Mai mulţi oameni s-au concentrat asupra sticlei şi s-au rugat în jurul acesteia. După rugăciune, s-a constatat că se purificase şi apa din lac, nu doar aceea din sticlă, cu toate că oamenii se concentraseră doar asupra sticlei, iar structura cristalelor de apă din lac devenise chiar mai pura decât aceea din sticlă, publicității grandioase, cu care sunt comercializate. Aparatele Rife sunt în prezent clasificate ca un subset de dispozitive radionice, ce sunt în general văzute ca aparatură pseudomedicală. Deși dispozitivele tip Rife nu sunt înregistrate de Administrația SUA, pentru Alimente și Medicamente, ziarul ,,Seattle Times” a raportat că peste 300 de persoane care mai participaseră la ultima Conferință Internațională de Sănătate ,,Rife”, din 2006 (n.a.)
251 De aici contraindicaţia aparentă de a nu utiliza cuptoarele cu microunde pentru a prepara alimentele (n.a.)
218
aşa încât constatarea a fost evident, că apa aflată în condiţii naturale se purificase. Cum trebuie să ne rugăm pentru a fi sănătoşi? Japonezul
Emoto s-a întrebat: Cum trebuie să ne rugăm pentru ca apa să aibă un efect maxim asupra corpului nostru? Testele, ulterior făcute de el arată
că mâinile trebuie ţinute împreunate în dreptul pieptului, cum ţin preoţii
mâinile în ritualul de rugăciune, iar rugăciunea ce a creeat cea mai
înaltă puritate a apei a fost aceasta: „Te rog să fii bună.” Testele arată
că mâinile ţinute în alt mod decât împreunate formează altă structură a apei, precum și alte tipuri de rugăciune. Astfel, apa răspunde rugăciunii noastre, deci conştiinţa umană poate schimba structura materiei. Faptul
că circa 72% din organismul omenesc este compus din apă este relevant
şi extraordinar, în acelaşi timp [4, 7] . Pentru că, devine limpede faptul
că, atâta vreme cât se purifică apa dintr-un lac, iar structura efectivă a acesteia devine cristalină şi vindecătoare, iar rugăciunea noastră poate avea efecte purificatoare asupra noastră, dar și asupra persoanelor pentru care ne rugăm. Iată de ce este foarte important felul în care ne gândim la alţi oameni, şi felul în care ne gândim la noi înşine. Fiindcă gândirea noastră este o formă de rugăciune, iar aceasta poate produce alte forme identice, vindecătoare pentru noi şi pentru cei din jurul nostru. Să nu lăsăm de izbelişte mintea şi sentimentele noastre, să facem tot posibilul pentru a ne schimba modul de gândire, modul de rugăciune şi de simţire, când ştim că acestea sunt însoţite de frică, atunci numai de suferinţă, de ură; să ne asumăm responsabilitatea de fiinţe creeatoare, să înţelegem că putem fi cântecul şi bucuria noastră şi a celor din jur, să înţelegem că simţim, gândim şi făptuim - nu doar pentru noi înşine, ci şi pe cei din jur. Mai departe, experimentele lui Emoto au arătat cum clorul împiedică apa să formeze cristale252. Totuşi, prin rugăciune, pulsaţia negativă a clorului (Cl-) a fost îndepărtată, iar cristalele s-au format în mod firesc, obişnuit; aceasta nu înseamnă că rugăciunea îndepărtează clorul ori îl distruge, ci este îndepărtată bioenergetic o informaţie distructivă, pe care clorul o aduce asupra organismului uman (apă moartă).
252 De aceea apa potabilă clorinată este proscrisă de fapt, iar filtrarea şi ozonificarea indicate pertinent pentru o societate omenească civilizată (n.a.).
219
În altă ordine de idei, Ralph Vornehm253 atrage atenţia asupra faptului că nu doar compoziţia fizico-chimică a hranei sau a apei contează, cât şi vibraţia, adică informaţia pe care o consumăm concomitent. Pare definit faptul că o mâncare preparată cu dragoste, cu plăcere, cu bucurie nu produce dureri abdominale, ori alte forme de tulburări la nivelul corpului fizic (vezi colicile pruncului, când părinţii se ceartă), pe când cea preparata cu gânduri negre are nevoie - dacă nu de schimbarea sentimentelor şi a gândurilor gospodinei - de rugăciunea de purificare a apei şi a hranei (rugăciunea dinaintea prânzului), deoarece apa se structurează emoţional, prin orice cuvânt (aureola afectivă). Mai mult, s-a constatat experimental, că apa memorează mesajele scrise pe sticlă şi le transformă în cristale, ce imită în mod extraordinar structura emoţională a cuvântului. Pe câteva pahare cu apă au fost lipite etichete, pe care au fost scrise diferite cuvinte: creştinism, islamism, hinduism, buddhism etc. Apa a format în toate cazurile cristale (ca niște fulgi) de o frumuseţe indescriptibilă, dar diferite diferit, ca arhitectură. Niciunul nu semăna cu celălalt - nu! - însă frumuseţea şi puritatea erau deosebite (recognoscibile de credincioşii cultului). Mesajul apei a fost: „Totul este frumuseţe, dar cu aspecte diferite. Frumuseţea se află, de fapt, în ochii celui care o priveşte, cu sufletul curat.” În mod asemănător, au fost scrise cuvintele Crăciun fericit în limba engleză şi în italiană, iar cristalele de apă ale Crăciunului englezesc arătau o frumuseţe distinsă, dar rece, pe când cristalele italieneşti apăreau ca într-un dans, ca într-o zvăpăiată nelinişte şi bucurie sacră; astfel, iată apa a desenat în sine temperamentul vulcanic al italienilor şi efectiv temperamentul răcoros al englezilor etc. Extraordinarele lui Masaru Emoto i-au adus de-a lungul timpului o recunoaştere mondială, ce va rămâne probabil înscrisă pentru totdeauna în memoria umanităţii. El a demonstrat că rugăciunea nu este doar un efect placebo, cât faptul că aceasta, plecată din conştiinţa noastră, schimbă structura materiei şi, în consecinţă, nu doar apa singură este un remediu extraordinar pentru corpul nostru, cât
253 Cercetătorul olandez Ralph Vornehm atrage atenţia asupra faptului că nu doar compoziţia chimică a hranei sau a apei contează, cât şi vibraţiile (de fapt pulsaţiile = vibraţii 3D), adică informaţia pe care o consumăm cotidian, din surse ecologice, influența parazită a poluării, ca o consecinţă improprie, relaţia cu Natura şi semenii tereştri, apoi interinfluențarea cu animalele, plantele, bacteriile, virusuri etc. (n.a.)
220
mesajul pe care i-l transmitem, noi, apei prin rugăciunea noastră. Apa nepurificată transmite corpului mesajul pe care îl conţine deja (cod bară - pentru apa impură, nu distilată); iar structura apei poluate sau a apei de la robinet poate transmite corpului mesaje haotice şi - probabilneprofitabile pentru sănătatea trupului nostru, în funcţie de puritate (şi modifică acel cod bară reprezentat în fond de formula cromozomială, şi explică atavic persistența genetică a bolilor dobândite, infecţioase bacteriene ori virale, opinia că microbii sunt de fapt părţi - fragmente informaţionale - din noi înșine, din animale şi plantele, ce coexistă efectiv atemporal, în lumile paralele - informaţională/materială.
Datorită proprietăţilor pe care le posedă, apa ocupă un loc deosebit de important în seria acumulatorilor bioenergetici, fiind elementul vital254 , comun tuturor organismelor vii, astfel apa şi lumina stau la baza vieţii terestre [2, 11] .
Prin metode speciale se poate obţine apă structurată, numită vie. Apa structurată (a nu confunda cu cea ionizată) este o apă biomagnetizată şi nu numai structurată propriu-zis (concomitent). Astfel, apa structurată stă la suprafaţa moleculelor din componenţa ţesuturilor vii, asigurând astfel conducţia electronică, transferul de energie la nivel de celulă.
Hidrogenul şi oxigenul din apă sunt elementele ce menţin în tipare lumea, pe care o locuim şi sunt întotdeauna într-o perpetuă confruntare (legile întâmplării - Botez, 2005). Prin „pase” asupra unui vas cu apă, vindecătorii bioterapeuţi cu har sau preoţii determină asupra acesteia din urmă o încărcare cu energie - sursa de viaţă limpede - ce poate fi stocată timp de câteva luni, în mod profitabil pentru bolnavi, care o pot
254 Apa se găsește sub diverse forme în natură: vapori de apă și nori în atmosferă, valuri și aisberguri în oceane, ghețari la latitudini mici sau altitudini mari, acvifere sub pământ, râuri sau lacuri. Circuitul apei în natură este fenomenul prin care apa este transferată dintr-o forma într-alta, prin evaporare, precipitații și scurgeri de suprafață. Pe măsura creșterii populației umane de-a lungul vremii și a folosirii intensive și extensive a resurselor de apă susceptibile de a furniza apă potabilă, problema apei utilizabile a devenit o problemă vitală a omenirii. Apa acoperă un procent 72% din suprafața Pământului, adică exact, proporțional, câtă apă se găsește în organismul uman, raportat la celelalte elemente (masă uscată) (n.a.)
221
folosi bând zilnic, echilibrat, câte o mică doză. 255 Sfânta Scriptura spune ,,că pământul s-a închegat, la cuvântul Domnului, din apă și prin apă” (II Petru, 3, 5). Tot cu ajutorul apei ,,și prin apă”, care este și materia Tainei botezului, Dumnezeu a creeat din nou Lumea, ce s-a regenerat, s-a născut de sus, din nou, ,,din apă și din Duhul luminii”
(Ioan, 3, 3, 5). Așadar apa, ca element fundamental al Creeației, fiindcă se folosește la spălarea și curățirea fizică a trupului uman, și/sau a celorlalte corpuri materiale, atunci este asociată și lucrării de curățire spirituală concomitent [2, 5, 11] ă, de spălare a urmelor lăsate de păcatele și fărădelegile oamenilor.
Pe Pământ, apa există în multe forme, în cele mai variate locuri. Sub formă de apă sărată există în oceane şi mări. Sub formă de apă dulce în stare solidă, apa se găseşte în enormele calote polare, în gheţari, aisberguri, zăpadă, dar şi ca precipitaţii solide ori ninsoare, apoi apa dulce, lichidă, se găseşte în apele curgătoare, stătătoare, în precipitaţii lichide, ploi şi ape freatice sau subterane. În atmosferă, apa se găseşte sub formă gazoasă alcătuind norii şi/sau fin difuzată în aer determinând umiditatea acestuia. Considerând întreaga Planetă, apa se găseşte într-o continuă mişcare şi transformare, evaporarea şi condensarea alternativă, apoi solidificarea şi topirea; această perpetuă mişcare a apei se numeşte ciclul apei şi constituie obiectul de studiu științific al meteorologiei şi al hidrologiei.
Apa ce este potrivită consumului uman se numeşte și apă potabilă. Conform standardului din ţara noastră, pentru ca apa să fie potabilă, sestonul256 nu trebuie să depăşească 1 mililitru/m³. Pe măsura creşterii populaţiei umane, de-a lungul timpului, şi a folosirii intensive a resurselor de apă susceptibile de a furniza apă potabilă, apa utilizabilă a
255 Lucrarea aceasta se face în primul rând prin apa Botezului, și apoi prin aghiazmă. Prin introducerea sistemelor de cristale dispuse levogir sau dextrogir şi rotind mâinile deasupra vasului (biolaser) cu apă şi în jurul acestuia creşte magnetismul apei respective, aceasta devenind mai mult magnetică (vie) sau mai mult electrică (moartă) (n.a.)
256 Prin seston se înţelege totalitatea elementelor libere din apă, curprinzând atât suspensiile inerte (abioseston), cât şi elementele biologice (bioseston) (n.a.)
222
devenit o problemă vitală a omenirii. Circuitul apei în natură este fenomenul prin care apa este transferată dintr-o forma într-alta, prin evaporare, precipitaţii şi scurgeri de suprafaţă. Datorită importanţei pe care o are (în agricultură, dar şi pentru Omenire în general), apei i s-au dat diverse nume, în funcţie de formele pe care le ia. Ploaia este cunoscută în majoritatea ţărilor, pe când alte forme sunt mai puţin întâlnite, şi pot fi surprinzătoare când sunt văzute prima dată; exemple sunt: grindina, zăpada, ceaţa, roua sau chiciura. Un fenomen deosebit, conex este curcubeul, întâlnit când lumina257 se refractă prin particulele de apă, atunci din atmosferă.
Apa de la suprafaţa Globului terestru joacă niște roluri importante în evoluţia umană; râurile şi irigaţiile asigură aportul de apă pentru agricultură, sunt suport pentru transportul maritim și/sau fluvial, fie comercial ori de agrement, dar este o apă cu insuficienţi nutrienţi, ce se numeşte oligotrofă. Scurgerea apei peste suprafaţa terestră reprezintă mecanismul prin care eroziunea sculptează mediul natural, duce la creearea văilor şi deltelor, cu suprafeţe fertile favorabile dezvoltării de centre umane, se înfiltrează în sol, ajungând în pânza de apă freatică, și ajunge din nou la suprafaţa solului sub forma izvoarelor, a izvoarelor termale şi gheizerelor; apa freatică este de asemenea extrasă artificial prin puţuri şi fântâni. Deoarece apa poate conţine numeroase substanţe diferite, poate avea gusturi sau mirosuri foarte diferite. De fapt, oamenii şi alte animale şi-au format simţurile pentru a putea evalua calitatea apei; de obicei animalele evită apa cu un gust sărat (apa de mare) ori putred, de mlaştină preferând apa unui izvor montan sau apa freatică, deci o apă curată informațional.
257 Învierea Domnului, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii, simbolizează renaşterea diurnă a vieţii terestre, reaprinderea „Luminii“ speranţei acolo unde norii grei ai dezamăgirii întunecă văzduhul vieţii. Este sărbătoarea în care Creştinul îşi deschide sufletul spre a primi căldura dragostei Divine. Învierea Domnului reuneşte creştinii într-o uriaşă biserică Unică, cea a Universului, de aceea este considerată o Sărbătoare a Comuniunii. În Noaptea de Paşte, peste lume se aude chemarea „Veniţi de luaţi Lumină!“, fiind adresată credincioşilor pentru a primi lumina cerească, lumina (informaţie) din Lumina lui Dumnezeu, fără de care omul trăieşte în întuneric şi moare. Sfântul Apostol Ioan spune: „El este Lumina cea adevărată ce luminează pe tot omul ce vine înspre lume.“ (n.a.)
223
Folosind tehnici fotografice de mare viteză, profesorul Masaru Emoto a constatat că aceste cristale, ce se formează treptat în apa îngheţată, se refractă holograf prin intermediul pulsaţiilor luminii, existenței noastre, din trăirile sufleteşti concentrate [Botez, 2010]; astfel s-a descoperit că apa din izvoarele limpezi, cea expusa cuvintelor de iubire prezintă [2, 5, 7] modele de cristale strălucitoare, frumoase, complexe şi viu colorate, în forma fulgilor de zăpadă. În schimb, apa poluată, cea toxică, din zonele industriale poluate, zonele intens populate, stătută, din conductele de apă şi din amontele barajelor de reţinere ori cea expusă gândurilor negative formează modele nedesavârşite, asimetrice, în culori lipsite de strălucire. Implicaţiile acestor cercetări implică și creearea unei Noi Conştiinţe Individuale a modului în care putem influența pozitiv asupra Pământului şi a propriei noastre sănătăţi. Când ne căutăm fericirea, ne căutam, de fapt, pe noi înşine, în totalitate; o putem căuta pe tărâmuri îndepărtate, dar o vom găsi, în cele din urmă, doar în propria conştiinţă. O inimă plină de iubire şi recunoştinţă este calea spre fericire. Toate acestea sunt învăţăturile izvorâte din viaţa secretă a apei: „Umpleţi-vă, sufletul cu iubire şi recunoştinţă, rugaţi-vă pentru această lume a noastră și împărtăşiţi mesajul iubirii cu cei din jur, apoi dorul de pace şi rugăciunile întru iubire, înţelegând că
gândurile şi cuvintele noastre au efect fast asupra lumii noastre, atunci vom înţelege că deţinem absolut toate mijloacele pentru a ne schimba viaţa în bine.“ În ,,Viaţa secretă a apei” - o altă lucrare crucială a lui, iar Masaru Emoto ne poartă fascinant, de-a lungul extraordinarei călătorii terestre a Apei, ca pe a unui personaj principal fascinant al piesei de teatru ,,Pământ”, continuând să dezvăluie omenirii viaţa secretă a apei.
El ne arată cum să aplicăm înţelepciunea apei în propriile vieţi; ne arată că învăţând să respectăm şi să preţuim apa, vom reuşi să facem faţă provocărilor secolului al XXI-lea - vom reuşi să ne regenerăm Planeta; apa are o memorie proprie, în care ne sunt păstrate gândurile şi rugăciunile. Cu toţii suntem apă, astfel încât, oriunde ne-am afla, rugăciunile noastre vor fi răspândite în întreaga lume [Botez, 2002]:
„Dacă vei căuta destul de bine printre amintiri, vei da peste o perioadă în care ai trăit o stare de candidă binecuvântare. Viaţa avea un sens atât de intens încât timpul va fi fost dat pur şi simplu uitării.
224
Urmează maturitatea, când ai lăsat de o parte, tot ce te preocupase până atunci, şi ai încuiat uşa venirii tale și trecerii prin lume. Se prea poate chiar, să fi uitat unde ai pus cheia, după ce ai trântit ușa amintiriilor, înfuriat de constatare. Dar acele sentimente de fericire nu s-au pierdut de tot. Cu puţină străduinţă ai putea descuia uşa metaforei, ai putea scoate din nou la iveală acele lucruri, despre care ai crezut că vor rămâne pentru totdeauna o parte a trecutului tău de neiertat. Dacă vei fi sincer cu tine însuţi, şi vei căuta să fii fericit, să faci ceea ce doreşti cu adevărat, viaţa îşi va relua sigur cursul firesc. Odată ce ai descoperit ceea ce ştii să faci, îţi dai seama că în direcţia aceea trebuie să-ţi îndrepţi paşii, te afli deja pe drumul ce duce înapoi, la stare de apoi, tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte. Iar de acolo nu mai este mult până să simţi că - da! - într-adevăr, că o mare schimbare are loc în viaţa ta, adică fericirea, fericirea ce se scurge, filtrându-ți printr-o lacrimă toate păcatele existenţei tale zbuciumate de până atunci, evaporând o lacrimă, apa minimă a gândurilor tale frumoase, ce îți va spăla veşnic lumina ochilor pierduţi dincolo de viitor, orbecăind haotic prin Lumina culminantă a veșniciei. “
Apa este considerată purificatoare în majoritatea religiilor monoteiste, incluzând ca puncte cardinale (N – S – E - V) hinduismul, creştinismul, islamismul şi mozaismul. Spre exemplu, botezul în bisericile creştine este făcut cu apă. În plus, o baie rituală în apă pură este făcută celor decedaţi în mai multe religii, incluzând iudaismul şi islamismul. În islamism, cele cinci rugăciuni zilnice pot fi efectuate doar după spălarea corpului cu apă curată (Wudu)258 . Dar dacă un cineva oarecare va
258 Ritualul musulman, ce presupune participarea apei ca element central, înseamnă încredinţarea că suntem puri, fapt ce se obţine prin îndeplinirea ritualului wudu. Etapele wudu’ sunt:
a. se începe cu niyyah (formularea interioară a intenţiei), spunându-se: „în numele lui Dumnezeu, cel milostiv, cel îndurător“;
b. se spală ambele mâini până la încheietura pumnului, de trei ori, veghind ca apa să ajungă printre degete;
c. luaţi apa în gură şi clătiţi-vă gura de trei ori;
225
executa corect un ritual wudu complet, înainte își scoate ciorapii, dar nu este nevoie să-şi scoată ciorapii, ori de câte ori îl repetă, în cursul aceleiaşi zile, este de ajuns să şteargă partea superioară a gambei. La sfârşitul ritualului se va spune: „Mărturisesc spășit, că nu există alt zeu, decât Dumnezeu, unic, fără pereche și acum mărturisesc că Muhamad este slujitorul şi mesagerul Lui.”, iar un nou ritual wudu ți se impune imperios necesar, și după:
a. săvârşirea nevoilor fiziologice;
b. scurgerea de sânge sau puroi, din orice parte a corpului;
c. vomă;
d. un somn profund.
Apa este menţionată în Biblie de 442 de ori, respectiv de 363 de ori, în versiunile englezești, inclusiv cele internaţionale (New International Version) şi în cea cunoscută sub numele de Versiunea regelui James (King James Version), încă de la secţiunea 2 Petru 3:5 (b) se afirmă și textual: ,, Pământul a fost format din Apă şi de către magma Apei, iar Oamenirea a apărut atunci, sub oblăduirea Luminii.”
d. aspiraţi apoi apa, pe nas, de trei ori, pentru a-l curăţa;
e. spălaţi-vă faţa de trei ori, de la urechea dreaptă până la urechea stângă, şi de la frunte până la gât;
f. spălaţi-vă antebraţul drept şi apoi pe cel stâng, de la încheietura pumnului până la cot, de trei ori;
g. treceţi-vă apoi palmele umede peste cap începând de la frunte până la gât;
h. curăţaţi, cu degetele umede, interiorul ambelor urechi, şi, de asemenea, treceţi cu degetul mare după urechi;
i. după aceea treceţi cu dosul palmelor umede peste ceafă;
j. în final, spălaţi-vă ambele picioare până la glezne, începând cu dreptul şi cu grijă ca apa să atingă toate părţile piciorului (n.a.)
226
Se crede deseori despre apă că ar avea niște puteri spirituale. În mitologia celtică, de pildă, Sulis259 este o zeiţa locală a apelor termale; în hinduism, apa este personificată ca o zeiţă, sub numele de Ganga260 Gangele este un fluviu al subcontinentului indian, ce curge de-a lungul câmpiei cu același nume din nordul Indiei, ajungând până în Bangladesh, al doilea mare fluviu de pe subcontinentul indian în ceea ce privește debitul, lung de 2.510 kilometri, izvorăște din ghețarul Gangotri, din provincia indiană Uttaranchal, din centrul munților Himalaya, se varsă în golful Bengalului, prin vastă deltă din Sunderban, considerat sacru de către hinduși și venerat sub forma personificată a zeiței Ganga. De asemenea, diferiţi zei pot patrona diferite izvoare, râuri sau lacuri [2, 5] . În mitologiile romană şi greacă, Peneus a fost numit și Zeu-fluviu, unul dintre cele 3.000 de oceanide261.Cunoscutul
gânditor antic grec Empedocles 262 a și elaborat o întreagă doctrină filosofică (un fel de teorie preatomistă a lumii) bazată pe cele patru concepte fundamentale ale Universului (crucea: N – S – E - V), ce erau
259 În politeismul celtic localizat practicat în Marea Britanie, Sulis era o zeitate venerabilă la izvorul termal din Bath (acum în Somerset ). A fost adorată de romano-britanici sub numele de Sulis Minerva, ale cărei obiecte votive și tabele de plumb inscripționate sugerează, că a fost concepută atât ca zeiță, mamă hrănitoare, care dă viață, cât și ca un agent eficient al blestemelor (n.a.)
260 Fluviul a fost, de asemenea, important din punctul de vedere istoric: multe din fostele capitale provinciale sau imperiale (cum ar fi Patliputra, Kannauj, Kara, Allahabad, Murshidabad, Baharampur și Calcutta) s-au situat pe maluri (n.a.)
261 În Grecia antică erau recunoscute ca nimfe ale apelor marine, fiicele cuplului Okeanos-Tethys (n.a.)
262 Empedocle (494 - c. 434 î.H.) filosof grec presocratic și un cetățean originar din Akragas, un oraș grecesc, din Sicilia Filosofia lui Empedocles este mai cunoscută pentru originea teoriei cosmogonice a celor patru elemente: apă, aer, foc, și pământ. El a imaginat, de asemenea, niște forțe pe care le-a numit
Αγάπη και μίσος (Dragoste și Ură), ce amestecă și separă elementele amintirilor recente, de cele îndepărtate și le transformă în simțiri recognoscibile, prin trăiri prezente (n.a.)
227
reprezentate în lumea reală, conform teoriei sale, de cele patru elemente fundamentale: apă (N), aer (V), foc (E) şi pământ (S). În filosofia rituală chineză, apa, ca element fundamental al filosofiei, era unul din cele cinci elemente constituente ale naturii, alături de pământ, foc, lemn şi metal.
Fulgi de zăpadă - după Wilson Bentley, 1902 (remarcaţi asemănarea cu structurile pozitive ale lui Emoto Masaru, precum cele genetice - nu există două identice pe lume), fiecare corespunzând posibil, unul matriceal, numeric, un cod bară irepetabil, ca şi cel uman, sorgintea irepetabilităţii genomice generale
228
Bibliografie
1. Botez Mihai, Nicoleta Evelin Stratica, Ioan Pîrvulescu, George Florin Frunză, Laserologie și Laserterapie clinică neinvazivă, editura Pim, Iași, 2018, ISBN 9-786061- 342662.
2. Botez Mihai, Constantin Cocea, Viorel Donțu, Ioan Pîrvulescu, Anul 2012, între obsesie și impresie, Editura Pim, Iaşi, 2011.
3. Clark, John, E.O. (2004). The Essential Dictionary of Science („Dicționarul esențial al științei”). Barnes & Noble. ISBN 0-76074616-8
4. Gribbin, John (2000). Q is for Quantum - An Encyclopedia of Particle Physics („Q de la Quantic - O enciclopedie a fizicii particulelor”). Simon & Schuster. ISBN 0-684-85578-X.
5. Leon Lederman: The God Particle: If the Universe Is the Answer, What Is the Question?, Dell Publishing, 1993. ISBN-13: 9780385312110 ISBN-10: 0385312113.
6. Martinus Veltman: Facts and Mysteries in Elementary Particle Physics, World Scientific Publishing, 2003. ISBN 981-238-148-1.
7. S. Gasiorowicz and P. Langacker: Elementary Particles in Physics, University of Pennsylvania, 2005 (accesat la 4 martie 2017).
8. K.A. Olive et al. (Particle Data Group): The Review of Particle Physics (2015) (accesat la 5 februarie 2017).
9. Stănciulescu T. D., Mihai Botez, G. Anastasiu, Homeopatie Integrală, 2005, editura Performantica, ISBN 973-730-013-081.22.
10. Ziman, JM (1972). „5.2: Impurități ecranate și pseudoatomi neutri”. Principiile teoriei solidelor (2 ed.) Cambridge: Cambridge University Press. ISBN 978-0521297332. LCCN 72-80250.
11. Kragh, Helge (14 martie 1999). Cosmology and Controversy: The Historical Development of Two Theories of the Universe. Princeton University Press. p. 259. ISBN 978-0-691-00546-1.
12. Cran, William; Loeterman, Ben (22 noiembrie 1998). „Apocalypse”. Frontline. Public Broadcasting Service. Arhivat din original la 13 ianuarie 2013.
13. Luc Mary, Le mythe de la fin du Monde (Mitul privind sfârșitul lumii, editura Trajectoire, 2009.
229
Cap. III. TEORIA ABSTRACTULUI, LEGILE ÎNTÂMPLĂRII, PUNCTUL STATISTIC ȘI SFÂRȘITUL LUMII
,,Punctu-acela de mișcare, mult mai slab ca boaba spumii, E stăpânul fără margini, peste marginile lumii...”
În fizica particulelor, o particulă numită elementară și/sau o particulă fundamentală, este o particulă despre care nu se cunoaște dacă are o substructură, ceea ce are semnificația faptului, că nu se cunoaște dacă este formată ori nu, din alte particule (componente).
Pe plan teoretic, Marea teorie unificată (GUT) propusă de Glashow263 prin unificarea interacțiunilor electromagnetică, slabă și tare, ca fiind manifestări ale unei singure forțe, are defectul, că ar propune un proton instabil (fie și cu o viață medie mai mare de 1033 ani = 66,38 Bz). O unificare a celor patru interacțiuni fundamentale [3, 5], ce ar putea dezvolta o adevărată Teorie a Întregului (ToE), una iluzorie, câtă vreme nu există nici măcar o teorie cuantică satisfăcătoare a gravitației. Alte teorii ce trec dincolo de modelul standard sunt Supersimetria și Teoria coardelor, dificil de evaluat dimpreună, dar poate din această cauză alt fizician, unul ca Martinus Godefriedus Veltman (premiul Nobel, 1999) comentează hâtru: „Ideile teoretice trebuie să fie susținute de fapte experimentale, deoarece nici Supersimetria, nici Teoria coardelor nu satisfac acest criteriu, sunt doar invenții ale gândirii teoretice.”, apoi adaugă și un citat din Wolfgang Pauli: „Nu numai că este incorect, dar nici măcar nu este fals.”
Universul (π) este infinit sau indefinit? Din ce este format? De aceea, în ceea ce numim curent fizica particulelor, atunci o particulă de acest fel, una elementară definește direct și/sau indirect o particulă despre care nu se cunoaște exact, dacă include și/sau nu o altă substructură, ceea ce înseamnă, că nu se știe, dacă este formată din particule mai
263 Sheldon Lee Glashow (n. 5 decembrie 1932, New York City, SUA) este un fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică, în 1979 (n.a.)
230
MIHAI EMINESCU
mici, deoarece pentru ca o particulă să fie elementară (una ce formează integral o altă particulă, participă direct la formarea Universului π), cu adevărat trebuie să nu aibă nicio alt[ substructură în componență, iar atunci se definește, efectiv/afectiv, ca unitate de bază a Universului (π), iar din astfel de particule [4, 6] sunt constituite toate celelalte particule universale (neelementare). Universul (π) nu s-a format în niciun fel, nu are început și sfârșit, există pur și simplu, iar noi suntem astfel limitați în gândire, și nu putem a demonstra acest fapt, deoarece, de consensual, suntem dominați de noțiunea falsă de timp - t(s), introdusă artificial, tot de oameni, cu intenția de a ne justifica inexplicabilul, prin intermediul proprietăților materiei, ce pot fi înțelese exclusiv pe baza celor cinci forțe fundamentale aflate concomitent în interacțiune, prin intermediul cele 5 (cinci) simțuri și rațiunea (axa), toate, însă, atemporale.
Universul U (π) – din momentul expansiunii punctuale (C), până la maximum de extensie (U), trecând constant (expansiune/inpansiune), prin media pulsatilă (P)
Cercetările fizice desfășurate secvențial, teoretice şi experimentale au arătat, că fiecărei particule îi corespunde o antiparticulă, adică o particulă cu aceeaşi masă, spin, timp t(s) de viaţă etc., dar cu o sarcină electrică de semn opus. Astfel de perechi particulă/antiparticulă sunt, aduse în discuție, ca electronul e- şi pozitronul e+, pionii π+ şi π, miuonii μ+ şi μ- etc. – cu precizarea că prima anti/particulă descoperită a fost pozitronul 264 ; producerea perechilor particulă/antiparticulă se
264Pozitronul este antiparticula asociată electronului, în fizica nucleară, pozitronul este numit și antielectron, are sarcina electrică +1 și spinul 1/2 și are aceeași masă ca a unui electron. Existența pozitronilor a fost prima dată
231
explică și formal, actual, pe baza teoriei lui P.A.M Dirac, a vidului, ce a introdus și funcția δ, ce îi poartă numele, pentru distribuții punctuale, cu un rol important în Teoria relativității.
Cu presupunerea principiului cosmologic, că Universul este omogen
și izotrop pretutindeni, o soluție specifică a ecuațiilor de câmp ce descriu matematic Universul prin intermediul tensorului metric, numit
și metricalul lui Friedmann-Lemaître-Robertson-Walker, unde evident parametrii aduși în discuție (r, θ, φ) corespund unui sistem de coordonate sferice (spațiu) - D3. În câmpul matematic al geometriei diferențiale, o definiție a unui tensor metric este un tip de funcție, ce ia ca intrare o pereche de vectori tangenți v și w, într-un punct al unei suprafețe (sau o colecție diferențiată de dimensiuni superioare) și produce un număr real scalar g (v , w), într-un mod ce generalizează multe dintre proprietățile cunoscute ale produsului punct al vectorilor din spațiul euclidian. În același mod, ca un produs dispus punctual, tensorii metrici sunt folosiți pentru a defini lungimea și unghiul dintre vectori tangenți, iar prin integrare, un tensor metric permite astfel definirea și calcularea lungimii curbelor. Un tensor metric este denumit definit, dacă atribuie o valoare pozitivă g (v , v) > 0 fiecărui vector nonzero v. O galerie echipată cu un tensor metric cu definiție pozitivă este cunoscută ca o varietate riemanniană265 . Pe un colector riemannian,
postulată de către Paul Dirac, în 1928, ca o consecință a ecuației Dirac. În 1932 pozitronii au fost descoperiți de către Carl D. Anderson, cel care a și botezat această particulă. Pozitronul a fost descoperit prin trecerea de radiații cosmice prin ,,camera cu ceață” (n.a.)
265 În geometria riemanniană, curbura scalară (sau scalarul Ricci) este cea mai simplă curbură invariantă a unei varietăți riemanniene, fiecărui punct al unei varietăți riemanniene, se atribuie un singur număr real determinat de geometria intrinsecă a varietății în apropierea acelui punct, anume. Curbura scalară reprezintă cantitatea cu care volumul unei mici bile geodezice, dintr-o varietate riemanniană, se abate de la cea a bilei standard, din spațiul euclidian. În două dimensiuni, curbura scalară este dublul curburii gaussiene și caracterizează complet curbura unei suprafețe. Cu toate acestea, în mai mult de două dimensiuni, curbura varietăților riemanniene implică mai mult decât o cantitate independentă funcțional. În relativitatea generală, curbura scalară este densitatea lagrangiană, pentru acțiunea Einstein-Hilbert. Ecuațiile Euler-
232
curba, ce leagă două puncte și au cea mai mică lungime poartă numele de curbă geodezică, iar lungimea proprie se identifică exact cu distanța, pe care un vector din galerie trebuie să o parcurgă pentru a merge dintrun punct în celălalt [1, 17]. Dotat cu această noțiune de lungime, o varietate riemanniană este un spațiu metric, ceea ce înseamnă că are o funcție de distanță d ( p , q ) a cărei valoare, de la o pereche de puncte p și q, este distanța de la p la q. În schimb, tensorul metric, în sine, devine astfel derivatul funcției de distanță (luat în mod adecvat), iar tensorul metric dă distanța infinitesimală pe galerie. În timp ce noțiunea de tensor metric a fost cunoscută demult și într-un anumit sens, matematicienilor, precum Carl Gauss, de la începutul secolului al XIXlea, nu le-a fost cunoscută, până la începutul secolului XX-lea, când proprietățile sale de tensor au fost înțelese și explicate de Gregorio Ricci-Curbastro și Tullio Levi-Civita, care codifică rațional [7, 15], pentru prima oară, noțiunea de tensor. Tensorul metric este și un exemplu de câmp tensor, iar componentele unui tensor metric, într-o bază de coordonate iau forma unei matrice simetrice ale cărei intrări se transformă covariabil [0,1] sub modificări ale sistemului de coordonate. Astfel, un tensor metric este un tensor simetric covariant. Dintr-un punct de vedere independent (oarecare) de coordonate, un câmp de tensiune metrică este definit ca fiind o formă bilineară simetrică nedegenerată, pe care fiecare spațiu tangent, ce variază lin, dintr-un punct în altul. Această metrică are numai doi parametri nedeterminați, adică un factor global de scalare de mărime adimensională R, ce descrie dimensiunea scării Universului în funcție de timp - o creștere a lui R reprezintă de fapt expansiunea Universului, iar un indice de curbură k îi descrie evoluția geometrică, unde indicele k este definit sufficient, încât să poată lua doar una dintre cele trei valori: 0, să corespundă geometriei euclidiene plane; 1, care corespunde unui spațiu de curbură pozitivă, și -1, corespunzător unui spațiu de curbură negativă (exemplu pseudosfera - pe care se poate modela geometria neeuclidiană
Lagrangepentru acest lagrangian, subvariații ale metricii, constituie ecuațiile lui Einstein în vid, iar metricile staționare sunt cunoscute ca metrici Einstein. Curbura scalară a unei n-varietăți este definită ca urmă a tensorului Ricci și poate fi definită ca n(n−1) ori media curburilor secționale într-un punct (n.a.)
233
a lui Lobacevski și Bolyai). Valoarea lui R (distanța de până la origine), în funcție de timpul t, depinde de k (curbura totală a spațiului Gauss) și de constanta cosmologică Λ - constanta cosmologică, ce reprezintă densitatea energetică a spațiului vid, și poate fi legată de energia găurii negre = informație, iar ecuația ce descrie modul în care R variază în timp este cunoscută și sub numele de ecuația lui Friedmann266 . Existenţa antiparticulelor pune în evidenţă tocmai simetria Naturii faţă de schimbarea semnului sarcinii particulelor, cunoscută inițial și sub numele de Principiul conjugării de sarcină; un atom emite lumină, când un electron trece de pe un nivel de energie mai mare, pe un nivel de energie mai mică, atunci un anti/atom emite lumina în același mod; corespunzător fiecărei particule subatomice, constant (legic) există și o antiparticulă cu masă egală, însă de sarcină electrică opusă (se face afirmația de fiecare dată, că unele particule ar identice cu antiparticulele corespunzătoare dar de semn invers) - pentru aceasta criteriu este necesar ca particula să nu fie încărcată deloc electric, și totuși nu toate particulele (paradoxal) de acest fel sunt identice cu anti-particulele [5] corespunzătoare. Pentru ca fiecare dintre particulele numite subatomice - electroni, protoni, neutroni etc. (alcătuiți, la rândul lor, din particule mai mici, numite cuarci), există corespunzător și câte o antiparticulă. Antiparticulele au aceeași masă ca particulele respective, dar le sunt opuse în ceea ce privește sarcina și alte însușiri. Astfel, antiparticula electronului, numită și pozitron, are o sarcină pozitivă, opusă sarcinii electronului; un atom de hidrogen este format dintr-un proton/pozitiv în jurul căruia, efectiv s-ar roti astfel, câte un alt electron, adică un atom de anti/hidrogen, și este definit ca format dintr-un antiproton negativ în jurul căruia se rotește un pozitron/pozitiv. Există particule ce sunt chiar propriile antiparticule; un exemplu în acest sens este fotonul, particula de lumină, deci lumina și anti/lumina sunt unul și același fapt. Iar șansa de a se descoperi mereu noi particule și anti/particule, se va perpetua nelegitim, eventual inclusiv pentru unele neutre/instabile, ceea ce complică înțelegerea, ne determină a propune introducerea unei alte
266 Ecuațiile Friedmann încep cu presupunerea simplificatoare că universul este omogen și izotrop spațial , adică principiul cosmologic ; empiric, acest lucru este justificat la scale mai mari de ordinul a 100 Mpc (n.a.)
234
noţiuni, complet noi, fundamentale, pentru o altă particula elementară unică, pulstonul (punctul statistic), ce ar reprezenta interfaţa tuturor celorlalte particule, şi a tuturor fenomenelor info/energetice, numite intermediare, înlocuind și multe alte particulele elementare menționate de-a lungul vremii (3C, 9P), apoi fermionii (1C, 1P), hadronii (1C, 2P), apoi se pot menționa și particulele ipotetice (imaginare/ce reies din anumite calcule făcute de diferiți autori etc.). În acest sens s-ar evolua, din punctul de vedere al fizicii aplicate, prin excluderea noțiunii false de timp t(s), ceea ce numai printr-o recuperare cognitivă ar fi posibil, înlocuind timpul t(s), de asimilat exclusiv ca element conjunctural, nu ca modalitate de exprimare convențională (internațională), rămânând valabile relațional doar teoriile și științele terestre, și numai cu referire la existența umană din Univers, în religiile, istorie, cotidian etc. [6, 9], ce au la bază noțiunea de timp t(s), devenită curent o unitate de referință absolută, una exclusiv pentru a ne înțelege, numai pentru când gândim diferit, atunci o vom putea face și excluzând noțiunea de timp t(s)267 , prin Legile Întâmplării (Botez, 2005), în mod absolut și nu relativ, așa cum s-a făcut până acum, ca urmare a acceptării Teoria relativității timpului, a celei mai (re)cunoscute și abordabile principial teorii a lui
Einstein:
E = mc2
adică: mc2 r2, r = 0 E = 0 unde mc2 r2 , 0 = defineşte punctul, adică un cerc având: r = 0, când: r = 0 E = mc2 0 (m, c, - constante universale: m – masa – pentru senzorial; π – pentru extrasenzorial; c – viteza luminii pentru interfaţa dintre primele două dimensiuni = tridimensionalitatea Universului π):
267 În fizică t = S/v, unde t este timpul t(s), S este spațiul și v este viteza, noțiuni ce se pot decela prin intermediul simțurilor, astfel că trecerea de la extrasenzorial (rațiune) la senzorial se poate face fără a schimba sensul și măsura lucrurilor (v. Teoria Cunoașterii) (n.a.)
235
E = mc2 = πr2
a) r =0 E=0 (definirea punctului)
b) r =1 E= π (definirea liniei)
c) r = π E= π3 (definirea spațiului)
1. Definirea punctului în fizică, o noțiune fundamentală în geometrie, desemnează o entitate fără nicio dimensiune, punctul geometric, adimensional (D = 0).
Pulstonul, punctul statistic, ca unitate a Universului π (Botez, 2005)
Pulstonul - limita O, r=0, punct statistic (definit, informație); limita proprie de pulsație, r= 2 , prin care trece obligatoriu, ce caracterizează (p) și îl definește (experimental) ca particulă diversă; limită pe care obligatoriu trebuie să o atingă, r= 2π, limita u maximă (indefinită) de pulsație (undă).
2. Dreapta, în geometria euclidiană, este linia ce poate fi definită ca având doar o dimensiune, adică o curbă perfect ,,dreaptă”, iar o
236
dreaptă este de lungime infinită, conține o infinitate de puncte, are grosimea 0 și curbura Gauss nulă. În geometria neeuclidiană (riemaniană) dreapta se poate concepe și ca un cerc fără un punct, este în corespondență bijectivă cu o dreaptă (C. Cocea, 1984). Deci putem concepe, că un cerc fără un punct devine prin proiecție, o dreaptă(D = 1).
Demonstrația geometrică pentru caracterul de dreaptă a unui cerc
Se știe, din geometria proiectivă (Desargues, 1643), că un cerc este o dreaptă fără un punct (un punct având dimensiunea 0) și se află în corespondență bijectivă cu o dreaptă, după cum arată desenul de mai sus. Deci putem considera că un cerc fără un punct devine, prin proiectare, o dreaptă [10, 16]. Așadar un cerc poate fi identificat cu așa-numita dreaptă încheiată, din geometria proiectivă (Pascal, 1645).
3. Spațiul geometric reprezintă o mulțime de puncte generate de deplasarea paralelă a unui plan de-a lungul unei drepte, iar dacă fixăm un reper tridimensional, spațiul se poate concepe prin produsul cartezian RxRxR, deci fiind mulțimea punctelor de coordonate (x, y, z), cu x, y, z = numere reale (D =3).
237
Fie ABC un triunghi echilateral, iar C un cerc interior triunghiului. Se demonstrează, că se poate forma un triunghi având laturile egale cu tangentele duse din vârfuri la cercul C (C. Cocea, 1984).
Observație importantă, ca o concluzie a demersului demonstrativ de mai sus, rezultă că ecuația unui punct de coordinate (a, b) este de fapt cercul de ecuație (x-a)2+(y-b)2 = 0.
Teorema Pompeiu-Cocea
Fie BN, CM, AP tangente din B, C respectiv A, iar U intersecția dreptelor BN și CM, iar D intersecția dreptelor AP și BC.
Avem:
(1) BN+CM > BU+CU > BC = l
(2) AP < AD < AC = l
Din (1) și (2) rezultă BN+CM > AP.
Analog se demonstrează încă două inegalități.
Observație importantă: Când cercul C degenerează într-un punct (r=0) obținem Teorema lui Pompeiu. Ideea Teoremei lui Pompeiu-
238
Cocea a apărut înlocuind punctul din teorema Pompeiu, cu un cerc și reciproc.
Dacă avem un sistem de axe perpendiculare, ecuația unui punct de coordonate, ecuația unui punct de coordonate (a, b) este cercul de ecuație (x-a)2+(y-b)2=0. Analog, într-un sistem tridimensional, ecuația unui punct de coordonate (a, b, c) este sfera de ecuație (x-a)2+(y-b)2+(z-
c)2 = 0. Deci dacă pornim de la formula sferei, care este (x-a)2+(yb)2+(z-c)2=r2, atunci rezultă că punctul este o sferă de rază r = 0.
r
Atunci, volumul sferei Vs =
, aria sferei As = 4πr2, rezultă Vs = 0
(fără a ține cont de unitatea de măsură268), dacă r=0, iar în cazul ariei r = 0, As = Vs = 0.
În contextul celora menționate se poate defini noua unitate de măsură universală (Bz), ce are la bază ecuaţia trigonometrică:
f) sin r – 1 = 0 (exprimarea matematică a primei legi a ÎntâmplăriiLegea excepției269, având ca soluție o pulsație, ce oscilează spontan, reversibil de la r=0, înspre r = 2π;
268 Denumirile particulelor subatomice sunt indicate simbolic printr-o literă din alfabetul grec sau latin, iar pentru antiparticula corespunzătoare, se utilizează același simbol, cu o bară deasupra. Pentru particulele ce au sarcină electrică, distincția dintre particulă și antiparticulă se face printr-un indice superior ce indică semnul sarcinii. Exemplu: electron e–, pozitron e+. În fizica subatomică energiile se măsoară în multipli ai electronvoltului (eV): 1 MeV = 106 eV, 1 GeV = 109 eV, 1 TeV = 1012 eV. În fizica energiilor înalte este utilizat sistemul de unități naturale în care viteza luminii în vid și constanta Planck redusă au valoarea 1, conform relației E = mc2, masele particulelor sunt măsurate astfel incomplet în unități de energie echivalente (n.a.)
269 Sinus (sin) este o funcție trigonometrică periodică, definită în contextul unui triunghi dreptunghic, reprezentând raportul dintre cateta opusă și ipotenuză. Este o funcție impară. Curba ce reprezintă grafic valorile funcției sinus se numește sinusoidă; definirea pentru valori ale unghiurilor mai mari de 180 de grade sau π radiani se face cu ajutorul cercului trigonometric (n.a.)
239
3
4 3
g) cos r – 1 = 0 (exprimarea matematică a celei de a doua Legi a Întâmplării - Legea Compensației270), având ca soluție o pulsaţie, ce oscilează spontan, reversibil, defazat, cu 2 de la r = 0, dinspre r=2π.
Legile întâmplării, o posibilă reprezentare (se remarcă oscilația între 0 și 1, aspectul de catenă ADN, în evoluția simultană, dar cu defazare), o oscilație identică mișcării undelor EM (electromagnetice)
1 Hz = 1 s-1 (o vibraţie), iar unitatea propusă (o pulsație), prin analogie, Bz271 , unitatea nou creeată reprezintă astfel o unitate definită
270 Cosinus (cos) este o funcție trigonometrică periodică, definită în contextul unui triunghi dreptunghic, reprezintă raportul dintre cateta alăturată și ipotenuză; definirea pentru unghiuri mai mari de 180 de grade necesită folosirea unui cerc numit cerc trigonometric (n.a.)
271 Până acum, în fizica energiilor înalte este utilizat sistemul de unități naturale, unitățile naturale fiind unități de măsură definite în funcție de una sau mai multe constante fizice universale dintr-un sistem de unități naturale propuse, iar constantele selectate în acest scop sunt normate la unitate, adică au valoarea 1; utilizarea unor unități naturale este avantajoasă în probleme ce comportă calcule laborioase ale unor expresii matematice complicate, însă prezintă dezavantajul că în expresiile calculate dimensiunile fizice nu sunt
240
prin: 1 Bz = 1b-1, unde 1 b = 1 bit, unde bit este unitatea de măsură a informaţiei, iar unitatea Bz, unitatea de măsură a pulsației = pulston, în acelaşi spaţiu complex U, când vibraţia (oscilaţia) se poate produce doar în plan, iar pulsaţia (oscilaţia), exclusiv în spaţiu complex. Astfel, unităţile de măsură [2, 11, 12] din domeniul (bio)fizicii se reduc astfel la unitatea fundamentală pentru pulsații (1 pulston/pls = 1 Bz = 1 botez). În metrologie, statistică și informatică, un bit (simbol: b) este unitate de măsură pentru cantitatea de informație. Un bit272 reprezintă astfel cantitatea de informație necesară pentru a reduce incertitudinea la jumătate. Pentru a defini unitatea de informație, exemplul ce ni se oferă curent este acela al unui zar aruncat aleatoriu, dar ne aflăm prea departe de perimetrul rostogolirii spre a vedea ce număr a ieșit; numărul (zarul cu 6 fețe) are doar 6 valori (1, 2, 3, 4, 5, 6), iar cineva ne spune că numărul afișat este sigur mai mic decât 4, de unde se deduce că numărul minim de valori posibile sunt trei: 1, 2, 3, astfel cantitatea de informație ce ne-a fost dată este de 1 bit, deoarece incertitudinea s-a înjumătățit: de la 6 la numai 3 valori posibile. Pe acest model de exprimare 1 bit -1 = 1 b -1 = 1Bz = log2 2 = 1 - menționăm că matematic orice logaritm într-o bază a (diferită de 1) din a este = 1. Adică log a a = 1, și echivalează cu probabilitatea realizării certitudinii în cazul experimentului (fenomenului) de mai sus. Pe de altă parte, ni s-ar fi spus că numărul ieșit este mai mare decât 4, atunci numărul variantelor rămase ar fi fost două, iar cantitatea de informație primită ar fi fost
evidente, întrucât simbolurile mărimilor respective sunt înlocuite prin valoarea numerică 1. În teoria cuantică relativistă se utilizează sistemul de unități naturale bazat pe constanta Planck redusă (ħ = 1) și viteza luminii în spațiu liber (c = 1) (n.a.)
272 Termenul a fost introdus de matematicianul și statisticianul american John Wilder Tuckey, o prescurtare combinată a cuvintelor engleze binary digit („cifră binară”), într-un articol din 1948, scris pe vremea când lucra cu John von Neumann, la proiectarea unor modele timpurii de computere. În același timp în limba engleză a bit înseamnă „un pic”, „puțin”, „o mică parte din ceva”; astfel pentru vorbitorii de limbă engleză cuvântul bit are și un sens intuitiv (n.a.)
241
log2(6/2), respectiv 1,584962500721156 bit, ceea ce înseamnă că incertitudinea este mai mică. Revenind la generalizare, putem afirma că orice fenomen, obiect sau punct reprezintă (strict matematic) o unitate pentru însăși unitatea, adică… log2 2 =… log a a (QED), cu excepția log1 1, ce nu este definit (Legea excepției).
În general, dacă avem n numere consecutive: 1, 2, 3… n și ne punem problema câte numere sunt mai mici sau egale decât un număr m, probabilitatea de realizare a evenimentului (în cazul unui zar cu n fețe) va fi P = m/n, iar cantitatea informației măsurate în unități Bz va fi –
log2 P = 1 log2 P , în virtutea proprietății loga b = 1 logb a .
Dacă avem în vedere formula - log2 P = log2 1 P , putem scrie 1Bz = log2 1 2 = log2 2-1. S-a introdus noțiunea de Bz și s-a dat definiția
matematică pentru a scoate din discuție noțiunea de timp, ce figurează de exemplu în definiția Hz - în definirea t(s), vitezei, accelerației etc.
Revenind, π = aria unui cerc r=1. Altfel spus, putem înlocui baza logaritmului cu π, astfel log π π = 1, atunci:
1 log1log21log22log
Se definește punctul π, ca fiind orice punct ce apare la intersecția oricărei tangente, indiferent de noțiunea de timp t(s), pentru cercul unitar - cercul de ecuație (x2+y2=1, adică cercul de arie π și circumferință 2 π). În condițiile în care S = πr2 rezultă că și punctul este un cerc de r = 0 a cărui ecuație într-un sistem de axe rectangulare este x 2+y2 = 0. Din acest moment, definind Bz, exprimat ca fiind - logπ P înseamnă că putem renunța la unitățile de măsură universale
deoarece, valabil universal, probabilitatea exprimându-se astfel, ca un raport dintre numărul de evenimente favorabile/numărul de evenimente posibile, dispare în acest fel unitatea de măsură corespunzătoare,
242
2
–
rămânând în schimb informația ca atare, indiferent de timpul t(s), măsurată acum, în unități Bz. Iar în condițiile evaluării unor cifre de natură exponențială, exprimarea în unități Bz se impune pentru că, indiferent că este vorba de timp, lungime, greutate, m/s etc. conceperea, mai ales cuantică a unității, decide ordinul de mărime a măsurătorii efectuate, indiferent de experiment și unitățile în care se exprimă. Universul π este format exclusiv dintr-un câmp pulsatoriu circular (spaţial) unitar, unde masa m (kg) devine unitate de măsură pentru senzorial, adică pentru ceea ce putem defini prin cele cinci simţuri (afectiv), lungimea l (m) unitate de măsură pentru câmpul energetic, interfaţă pentru masă şi timpul t(s) - element fals, introdus artificial de oameni, ce devine astfel unitate de măsură pentru extrasenzorial, încearcă să definească [1, 2, 17], ceea ce nu putem cunoaşte prin simţuri (raţiune), dar toate putând fi exprimate unitar în aceeași unitate de măsură (Bz).
Totodată, explicativ, propunem un spaţiul complex C (Botez-Donțu): fie ca un spaţiu cu o structură algebrică de adunare şi înmulţire, cu două inele, ce au proprietăţile:
- de comutativitate: a + b = b + a;
- de asociativitate: (a + b) + c = a + (b + c);
- element neutru: a + 0 = 0 + a = a;
- element simetric: a + (-a) = (-a) + a = 0;f
- distributivitatea înmulţirii faţă de adunare: a (b + c) = ab + ac.
Observația lui Constantin Cocea: Dacă am fi impus ca adunarea să fie distributivă, față de înmulțire, adunarea și înmulțirea nefiind neapărat operațiile curente, ci practic niște legi de compoziție, atunci Universul
π s-ar fi redus la un singur element, pe care-l putem identifica printr-un punct : E = mc2 = πr2, r =0 E=0 (din definirea punctului).
Legătura intimă dintre e - ce reprezintă baza logaritmilor naturali, numărul transcendent π și numărul imaginar i este dată de formula algebrică e πi = -1, ce aparține marelui matematician Euler, unde apare ca un caz particular al formulei e iφ = cos φ + i sin φ
În adevăr, pentru φ= π, din formulă obținem:
243
eiπ = cos π + i sin π = - 1 + i 0 = - 1
Nu există două lucruri sau fenomene identice în timpul ts - legea excepţiei - din cauza sistemului binar de referinţă extrasenzorial adoptat (0,1), domeniul de tangenţă dintre senzorial/extrasenzorial (când nu se găseşte o explicaţie – în extrasenzorial - sau o aplicaţie în domeniul senzorial, atunci psihOMul o găseşte în cel numit extrasenzorial şi invers, cu o singură excepţie senzorială: OMul şi/sau una extrasenzorială: DIvinitatea).
Concluzie: Universul (π) este un spaţiu concentric pulsatoriu ce se reduce la propriul conţinut (spaţiul complex C) oscilând între r = 0 şi r = π.
Limitele pulsației, între punct statistic (maxim de informație, r = 0), expansiune instantanee a Universului π, elementului fundamental unic (r = 2 ), ca particulă/pulston elementară și extensia (maxim de energie, r = 2π)
244
Fizica particulelor elementare studiază constituenții fundamentali ai materiei și interacțiunile acestora. O particulă elementară reprezintă și o particulă ale cărei proprietăți pot fi înțelese, fără a presupune că ar avea o structură oarecare (punctiformă). În dezvoltarea fizicii cuantice, unele particule subatomice inițial considerate elementare s-au dovedit ulterior a avea o structură proprie. Explorarea structurii materiei la scară din ce în ce mai mică a fost realizată experimental în procese de ciocnire la energii din ce în ce mai mari (fizica particulelor elementare este cunoscută astfel și ca fizica energiilor înalte).
Când Universului π are maxim de extensie (r =2π) , pulstonul are minim de intensie (r = 0) , și invers, iar recunoașterea, ca particulă elementară se poate realiza la r= 2 , toate celelalte particule fiind
variante ale pulstonului descoperite la alte nivele de inpansiune ori expansiune, aflate într-o corelație specială, una cu cealaltă/unul cu celălalt, în domeniul cuprins între C și P (domeniu microscopic) ori P și U (domeniu macroscopic), ambele domenii măsurabile în Bz
245
Rezultatele experimentelor și modelelor teoretice elaborate în ultimele decenii ale secolului al XX-lea au fost sintetizate în modelul standard, conform căruia particule elementare ar fi reprezentate de quarkuri și leptoni, împreună cu bosonii de calibrare (ar media interacțiunile electromagnetice slabă și tare), iar acestora [2, 6, 11] li se adaugă bosonul Higgs (postulat pentru a explica în acest mod masele diferite de zero ale unor bosoni de calibrare și confirmat experimental, ulterior, în anul de grație 2013). Gravitonul, postulat ca mediator al interacțiunii gravitaționale, a rămas deocamdată ipotetic și nu este inclus curent în modelul standard.
Confirmarea experimentală a bosonului Higgs a consacrat modelul standard. Dar există indicații experimentale și speculații teoretice privitoare la fizica particulelor elementare, dincolo de modelul standard. Existența a trei (probabil nu mai mult de trei) generații de quarkuri și leptoni, ca și proprietățile bosonului Higgs (în particular privitor la interacția cu gravitația), sunt probleme deschise pentru experimentatori. Instalațiile existente (ca Large Hadron Collider) sau proiectate (International Linear Collider)se speră că vor aduce probabil multe clarificări. Asimetria materie/antimaterie și materia întunecată (informație), ce umple cea mai mare parte din Univers, și nu se supune forței electromagnetice, sunt alte situații inexplicabile, explorate acum prin observații și experimente la scară galactică, terestră și în acceleratoarele de particule (până acum au fost descoperite 61 de particule elementare, definite și experimental, în modelul standard).
Informația experimentală acumulată în ultimele decenii ale secolului al XX-lea a condus la formularea unor teorii ce descriu corect, în primă aproximație, exprimare acceptătă de majoritatea fizicienilor structura materiei, până la o scară de ordinul 1/1000 din dimensiunile nucleului atomic, iar ansamblul acestor teorii constituie Modelul standard, iar proprietățile materiei pot fi înțelese pe baza a celor 5 (2+1+2) cinci forțe, numite și de interacțiune:
1. Forţe de interacțiune gravitaţionale, 0 până la …10-8 m (0 Bz… -16,09 Bz); interacțiunea gravitațională este dominantă pentru corpurile masive, la scară macroscopică și cosmică. Teoria relativității generale dă o descriere clasică „aproape perfectă” a
246
gravitației, însă o teorie cuantică, coerentă și renormabilă, este „foarte problematică”, iar gravitonul, bosonul de calibrare etc., ce ar media interacțiunea gravitațională, rămân deocamdată doar noțiuni ipotetice.
2. Forţe de interacțiune slabe, 10-8...10-10(-16,09 Bz… -20,11 Bz): interacțiunea slabă se manifestă, la scară nucleară, în dezintegrarea beta și dezintegrarea neutronului. La scară elementară, aceasta este resimțită atât de leptoni cât și de quarkuri; posedă simetrie SU(2), fiind mediată de bosonii vectoriali W+, W- și Z. Descrierea unificată a interacțiunilor electromagnetică și/sau slabă este dată de teoria cuantică a interacțiunii electroslabe.
3. Forţe de interacțiune informaţionale [Botez, 2005], nivel pulsatoriu de interfață, 10-11…10-16 (-22,12 Bz … -32,18Bz), între momentul când nu mai există materie/energie în diluţie (diferenţa dintre numărul lui Avogadro 46,26Bz şi constanta lui Planck -68,38Bz, adică -22,12 Bz), până la 10-16, ce se manifestă exclusiv între 10-
11… 10-16 (- 22,12 Bz și până la - 32,18 Bz; 1 m = λ = 339223140
10-14 m /nivelul - 28,16 Bz, unde spaţiul este interpretat ca o secvenţă de timp, 1 m = distanţa parcursă de lumină în vid în 1/299 792 458 dintr-o secundă, iar viteza luminii în vid a fost fixată prin definiţie la valoarea de 299 792 458 m/s - lumina ca interfaţă între informaţie și antimaterie sau energie și materie, de la nivelul 10-5 - 10-14, incluzând forțele de interacțiune anterioare, și excluzându-le pe următoarele, dar nu în mod absolut, valabile pentru toate particulele din Universul π, toate ideile ce aparent nu s-au dovedit, experimental, corecte și relativitatea rațională a individului uman care acceptă simbolurile în relațiile proprii, după niște criterii conjuncturale: da/nu, metafizică/dialectică, alb/negru, dextrogir/levogir, 1/0 etc.
4. Forţe de interacțiune electromagnetice, 10-17...10-20(-34,19 Bz…40,22 Bz): interacțiunea electromagnetică se exercită între particule ce posedă sarcină electrică. La scară elementară, aceasta se rezolvă sub forma de interacțiuni ale electronilor, mediate de fotoni. Teoria
247
corespunzătoare este electrodinamica de tip cuantic, cu simetrie U(1), consecință a invarianței la etalonare (calibrare) a proceselor electromagnetice.
5. Forţe de interacțiune tari, 10-21…10-23m(- 42,24 Bz…- 46,26 Bz… până la nivel pulsatoriu 1 Bz = 1 Pt/pulston, ca unitate perfect stabilă, unică informațional și irepetabilă energetic); interacțiunea tare apare, la scară nucleară, ca forța ce leagă protonii și neutronii în nucleele atomice, asigurând stabilitatea acestora. La scară elementară, se manifestă structura internă a nucleonilor (în general, a hadronilor): interacțiunea tare se exercită între quarkuri și este mediată de gluoni. Descrierea teoretică a acestei dinamici, ce posedă o simetrie SU(3), este dată de cromodinamică de tip cuantic.
Posibilitatea studiului tuturor sistemelor şi proceselor (bio)fizice se bazează pe principiul cauzalităţii conform căruia fiecare stare din lumea reală (senzorială) este efectul unor cauze, ce determină în mod univoc starea respectivă. În fizică(bio)fizică aceste cauze sunt interacţiile câmpurilor (info)energetice, ce determină nu numai procesele fizice, (bio)fizice şi (bio)logice intrinseci existenţei curente a sistemelor materiale/spirituale. Până în prezent, se considera că există cinci tipuri (numite fundamentale) de forțe interacţionale: tari, electromagnetice, informaţionale, slabe şi gravitaţionale - menţionate deja, iar acestea intervin la diferitele nivele de organizare ale materiei 273 : nivelul cosmologic (108m… 1050s, maximul pulsației din Univers 16,09 Bz…
273Sistemul internațional (SI) conține șapte unități fundamentale: metrul, kilogramul, secunda, amperul, kelvinul, molul și candela. Aceste unități sunt neredundante din punct de vedere al domeniilor mărimilor fizice măsurate. Din cele șapte unități de măsură fundamentale se pot deriva un număr nelimitat de unități derivate, ce pot acoperi tot domeniul fenomenelor fizice cunoscute. Unitățile SI derivate sunt coerente, adică la derivare nu trebuie folosit niciun factor de scară. Unitățile SI pot fi folosite și împreună cu unități ale altor sisteme, însă se pierde principalul avantaj, coerența, în acest scop se propune pentru valorile incomensurabile din microcosmos și macrocosm, Bz, ca unitate universală (pulstonul (v. axiomatica Botez-Cocea a determinărilor matematice din prezenta lucrare) (n.a.)
248
100,57 Bz), macroscopic (de ordinul metrului, 28,16 Bz), molecular (10-8 m/-16,09 Bz), atomic (10-10 m/-20,11 Bz), nuclear (adică 10-14 m/28,16 Bz) şi al particulelor elementare, identificate în lucrarea de față cu pulstonii (10-16 m…10-50m /-32,12 Bz… -100,57 Bz, minimul de pulsație în Universul π, 1Bz = 1Pt/pls = 1 punct statistic). Experienţe efectuate de-a lungul timpului de mai mulți cercetători, medici, fizicieni și biologi, au făcut ca cei mai mulţi medici alopaţi, să se îndoiască de necredinţa lor în legătură cu modul informatic în care acționează, de exemplu, homeopatia 274 , dar să aducă și informații deosebit de importante 275 , privind forțele de interacțiune, cât și a efectului diluțiilor infinitezimale dinamizate, iar una dintre primele efectuate a fost aceea a lui a lui Lopp şi Wurmser, cercetători francezi. Aceştia au injectat cobai cu arseniat de sodiu şi au observat, că într-o săptămână s-a eliberat prin fecale şi urină circa 34% din cantitatea introdusă, restul rămânând stocat în organism. S-a injectat astfel intraperitoneal arseniat de sodiu, în diluţie 7 CH/ -28,16 Bz = 10-14). S-a declanşat imediat o eliminare de arsenic prin urină şi fecale, de la 1
274,,Astăzi suntem în totalitate dependenţi de domeniul infinitezimal al celulelor şi din ce în ce mai mic, al particulelor atomice, de la domeniul biologiei, fizicii cuantice până la cel al medicinii - homeopatiei. De fapt din acest tip de particule suntem noi alcătuiţi, în acest diferit fel suntem formați, ca nişte „micii dumnezei“, acrobați între aceste două lumi paralele, ce coexistă, dar după legi şi cutume diferite, și una fără alta nu se pot afla, precum sufletul fără trup ori viceversa.” (Pîrvulescu, 2005)
275 Este relevant că doar o foarte mică parte din substanţele conţinute în plantele medicinale, de exemplu au proprietăţi fitoterapeutice reale (0,5 mg% = 5 10-6g), denumite şi substanţe active (acţiunea asupra organismului uman are loc tot pe baza principiilor homeopatice - ale similitudinii şi diluţiilor infinitizimale - legea excepţiei/compensaţiei: infuzii, diluţia digestivă, cea sanguină etc.). Deosebirea este că în alopatie se administrează substanţe de sinteză (dextrogire) în cantităţi ponderale, iar în fitoiatrie (fitoterapie) cantităţi neponderale (levogire); organismul uman (animal) este obligat astfel, ca o cantitate mare de medicament administrat să fie obligat, inutil să-l metabolizeze (deficit energetic, alergii, stres, efecte teratogene, şoc anafilactic etc.) (n.a.)
249
milion până la 100 milioane de ori mai mare, decît doza injectată, iar experienţa s-a repetat şi s-a confirmat cu bismut. Ulterior, s-au adus critici acestui experiment, considerîndu-se că numai simpla înţepare a peritoneului la cobai ar putea să declanşeze – reflex! - eliminările toxicului. Dar la injectarea încrucişată, adică injectând arsenic, la cobaii intoxicaţi cu bismut, şi arseniat de sodiu, la cei injectați cu bismut nu s-a obţinut nicio eliminare. Prin alt experiment, Guillemien a constatat că hipofiza izolată în vitro nu produce hormoni, dar dacă este pusă întrun lichid de experienţă cu ţesut hipotalamic, în doză de o milionime de gama, îşi reia producţia de hormoni. Alți cercetători, Sevaux şi Emar au administrat la 44 de bolnavi Phosphorus în diluţie de CH7 (10-14), astfel la 39 dintre ei, după 3 ore, fosforul sangvin a scăzut considerabil (s-a prăbuşit!). Și Feiler face, în 1931, o experienţă interesantă: tratează culturile de infuzori (clasă de protozoare), cu clorhidrat de chinină, întro diluţie de 10-8, ceea ce stimulează creşterea acestor microorganisme, iar crescând diluţia, dispare efectul, apoi crescând şi mai mult diluţia (spre 10-18) apare din nou efectul de stimulare a creşterii [7, 9].
Experienţa a fost făcută paralel cu probe placebo-albe (adică diluând solvent în solvent, sau cum am spune curent, cu lot martor), dar rezultatul a fost negativ. Persson, de la Institutul Botanic din Uppsala, a efectuat testări interesante asupra vitezei de reacţie enzimatică a ureazei, diastazei şi tripsinei; nitratul de Ag şi clorura de Au îşi încetează acţiunea la 10-10, clorura de calciu la 10-20 şi clorura de mercur la 10-60; în 5 luni s-au făcut 326 de serii de comparări între microdoze şi martori, şi 215 serii de comparări între martori și martori, pentru a nu exista absolut niciun dubiu. J. BOIRON cercetează acţiunea arseniatului de sodiu asupra respiraţiei coleopterelor de grâu şi constată că diluţia 10-3 , 10-4, 10-5 - o inhibă, iar diluţia 10-6 este indiferentă; diluţia de 10-7 stimulează, diluţia de 10-8 produce o puternică inhibiţie; la 10-12 - 10-14 acţiune indiferentă, iar la 10-18 din nou apare o stimulare puternică. Alți cercetători, precum Kolisko, adaugă în hrana şoarecilor albi276, nitrat de
276 Remedii homeopatice se administrează şi animalelor (homeopatia veterinară - Toma, 2002); incidenţa unor boli - mastita bovină, de exemplu - a scăzut în Marea Britanie ≥ 95%, şi nu s-a pus niciun moment în cumpănă faptul dovedit, că ar fi fost determinată de o sugestionare (efect placebo) a cornutelor [Taylor, 1986] (n.a.)
250
argint, în diverse diluţii; după două săptămâni, loturile s-au diferenţiat net, ca greutate - cea mai mică greutate a fost constatată la şoarecii care au primit nitrat de argint în diluţie de 10-20 (ceea ce înseamnă 1 gram nitrat de argint în 100 milioane litri de apă). Doctorul Robert administrează medicilor radiologici cu leucopenie (boală profesională) Ceanothus în diluţie 10-10 şi observă creşterea numărului de leucocite, iar zincul, administrat de acelaşi experimentator, în diluţia 10-10, a reuşit să inhibe culturile de staphilococcus aureus. M. Jenaer inoculează repetat, la şoarece, lichid peritoneal, cu 500.000 celule de ascită [1, 2] Landschutz (variantă a sarcomului Ehrlich) şi ARN în diverse diluţii. Fiecare lot cuprindea 13 animale, din lotul ce a primit CH4 au supravieţuit 8, din cei cu CH9 au supravieţuit 8, la CH15 au supravieţuit 6, iar la CH30 – 10 supraviețu-itori. În acest fel s-a ajuns la concluzia
că, în homeopatie dinamizarea, sucusiunea, agitarea soluţiei aduc proprietăţi şi efecte clinice deosebite în funcție de diluție, la organismele animale, vegetale și om. Alți cercetători precum Delore şi Londe au constatat o creştere a puterii reducătoare a apelor minerale277 prin agitaţie mecanică prelungită [Chirilă, 1983].
Dacă vom înlocui N = 1014 de exemplu, atunci vom raporta p = 14 1 10
(I) (adică 10-14 = diluţia de CH7 = 10-14, probabilitatea ca o cantitate infimă de substanţă să existe, şi există în mod absolut, pentru că o dată introdusă prin diluţii infinitezimale conform legii conservării energiei nu are altundeva să fie inclusă); acum vom înţelege de ce într-un remediu există de exemplu 10-14 concentraţie Nux Vomica, atunci de fapt nu există la acest nivel de percepţie (de cunoaştere senzorială)
277 Apa minerală este o apă potabilă provenită dintr-o sursă naturală (izvor), sau formată artificial (sondă) și care prin structura fizică și compoziția chimică, de obicei complexă, poate exercita efecte terapeutice, dispune de o compoziție chimică anume, raportată la fluctuațiile anuale - Food and Drug Administration (FDA, SUA) consideră că este apă minerală acea apă care conține cel puțin 250 de părți/ milion particule solide dizolvate în total (TDS) și provin de la un izvor (sau o sursă subterană) protejat geologic și fizic, niciun fel de minerale nu pot fi adăugate la această apă (n.a.)
251
decât informaţie (extrasenzorial); tratăm prin informaţie = tratăm ecologic, iar aruncând o privire istorică asupra diluţiei infinitezimale278 din homeopatie, realizăm astfel şi unele din propriile noastre limite de gândire, şi uneori lipsa de perspectivă ce i-a făcut pe mulţi medici (personalităţi marcante de altfel) să nu accepte homeopatia. Totuși, încă înainte de 1945, chimiştii reuşeau (cu metodele de atunci) să dozeze o substanţă diluată, până la 10-6. Au urmat apoi, metodele de fluorescenţă ce permit dozări de până la 10-9, iar metodele cromatografice, în faza gazoasă detectează diluţii de 10-10 .
În sfârşit, metodele de absorbţie atomică, găsesc substanţa diluată până la ordinul 10-14. Nimic nu ne îndreptăţeşte să credem, că lucrurile se vor opri aici. Dovadă, ulterior, că până în ziua de azi s-au obţinut rezultate deosebite cu diluţii mult mai mari, ceea ce era de neconceput (10-30) la începuturile medicinei ecologice [1, 8], a homeopatiei în mod special.
Teoria Abstractului (ce are la bază Legile Întâmplării - Botez, 2005)
își propune explicarea noțiunilor generale și particulare din cadrul relațiilor interumane, în vederea înțelegerii colective/individualizate (pentru diferite categorii sociale și interesate), diversificarea psihointelectuală sau ocupațională, prin modalități raționale interdisciplinare, științifice/efective (matematică, fizică, biologie etc.) și unele aparent iraționale/afective, limitrofe acestora (literatură, artă, medicină etc.), în vederea îmbunătățirii personale a evoluției ideo-profesionale și a obținerii de soluții proprii, referitoare obiectiv/subiectiv, uneori de-a dreptul surprinzătoare, la evoluția atemporală, atât de absurd limitată de timpul t(s), când inclusiv pe sine, individul se evaluează disciplinar, ca
278 De exemplu, CH7 reprezintă o diluţie identică (10-14) cu a celei de 1 m = λ = 339223140 m 10- 14 = 11Bz (ce reprezintă lungimea de undă în vid a radiaţiei emise), iar primele performanţe de calcul ale laserului cu He-Ne stabilite pe metan - cu formula chimică: CH4 - devin astfel importante pentru înţelegerea discontinuităţii materiei şi/sau prin raportul de contiguitate a informaţie/substanţă; în ultimă instanţă se dovedeşte că de fapt spaţiul, suprafaţa, lungimea (m) sunt tot timpi extrasenzoriali măsuraţi în fracţiuni de s (secundă) = timp astral, iar renunțând la t(s), la o unitate universală, Bz (Botez, 2005) (n.a.)
252
pentru a trage apoi o concluzie existențială, utilizând în acest scop, inclusiv rezolvarea unei situații de viață contemporană, prin reducere la abstract și simboluri logistice.
O posibilă interpretare axiomatică, fizico-matematică, a Teoriei abstractului și Legile întâmplării (Teoria relativității spațiului și masei)
1. Punctul reprezintă cea mai mică formă geometrică din Univers (Axioma nr.1, Botez).
Definirea punctului în fizică și geometrie reprezintă o noțiune fundamentală [1], desemnează o entitate fără nicio dimensiune, punctul geometric, adică adimensional (D = 0, în dimensiune geometricofractală).
2. Punctul reprezintă unitatea pentru el însuși (Axioma BotezCocea).
Pulstonul, r=0, ca orice punct statistic (informație), se află la limita propriei pulsații [2], iar considerând că orice număr real sau complex, poate fi reprezentat geometric printr-un punct:
E = mc2 (Einstein).
Dacă: mc2 r2, r = 0 E = 0 unde mc2 r2 , 0 = defineşte punctul, adică un cerc având: r = 0, când: r = 0 E = mc2 0 (c, - constante universale: m - masa; c - viteza luminii pentru interfaţa dintre primele două dimensiuni = tridimensionalitatea Universului):
E = mc2 πr2
a) r =0 E=0 (definirea punctului)
253
b) r =1 E= π (definirea liniei)
c) r = π E= π3 (definirea sferei)
Dreapta, în geometria euclidiană, este linia ce poate fi definită ca având doar o dimensiune, adică o curbă perfect ,,dreaptă”, iar o dreaptă este de lungime infinită, conține o infinitate de puncte, are grosimea 0 și curbura Gauss nulă. În geometria neeuclidiană (riemaniană) dreapta se poate concepe ca un cerc. Un cerc fără un punct este în corespondență bijectivă cu o dreaptă (C. Cocea, 1984), deci putem concepe, că un cerc, fără un punct, devine prin proiecție, o dreaptă (D = 1).
Demonstrația geometrică pentru caracterul de dreaptă a unui cerc
Se știe, din geometria proiectivă, că un cerc este o dreaptă fără un punct (un punct având dimensiunea 0) și se află în corespondență bijectivă cu o dreaptă, după cum arată desenul de mai sus. Deci putem considera, că un cerc (fără un punct) devine, prin proiectare, o dreaptă [3]. Așadar un cerc poate fi identificat cu așa-numita dreaptă încheiată, din geometria proiectivă (Pascal, 1645).
254
Spațiul geometric reprezintă o mulțime de puncte generate de deplasarea paralelă a unui plan de-a lungul unei drepte, iar dacă fixăm un reper tridimensional, spațiul se poate concepe prin produsul cartezian RxRxR, deci fiind mulțimea punctelor de coordonate (x, y, z), cu x, y, z = numere reale (D = 3).
Fie ABC un triunghi echilateral, iar C un cerc interior triunghiului. Se demonstrează [1, 4], că se poate forma un triunghi având laturile egale cu tangentele duse din vârfuri la cercul C (C. Cocea, 1984), iar ca o concluzie a demersului demonstrativ de mai jos, rezultă că ecuația unui punct de coordinate (a, b) este de fapt cercul de ecuație (x-a)2+(y-b)2 = 0.
Fie BN, CM, AP tangente din B, C respectiv A, iar U intersecția dreptelor BN și CM, iar D intersecția dreptelor AP și BC.
Avem:
(1) BN+CM > BU+CU > BC = l
255
Teorema Pompeiu-Cocea
(2) AP < AD < AC = l
Din (1) și (2) rezultă BN+CM > AP. Analog se demonstrează încă două inegalități.
Când cercul C degenerează într-un punct (r=0) obținem Teorema lui Pompeiu. Ideea Teoremei lui Pompeiu-Cocea a apărut înlocuind punctul din teorema lui Pompeiu, cu un cerc și reciproc.
Pulstonul, punctul, ca unitate a Universului U () (Botez, 2005)
În fizica-matematică un corp este identificat cu centrul său de greutate. În fizica particulelor, cât și în matematică (geometrie) punctul (pulstonul) reprezintă unitatea fundamentală (Axioma Botez) a Universului 279, iar pentru că este unitate pentru el însuși (Axioma Botez-Cocea) reprezintă și o unitate elementară în matematică, fizică, statistică etc.
279 Materia întunecată (informație) s-a adunat treptat, formând o structură sub formă de cod bară, în alternanță cu energia (materie), sub influența a ceea ce azi numim gravitație; posibil să vedem astăzi obiecte ce sunt acum la o depărtare de 13,799 miliarde de ani-lumină (56,6 Bz), deoarece spațiul însuși are o mișcare de pulsație (expansiune/inpansiune). Aceasta înseamnă că obiectele care se află acum la 46,5 miliarde de ani-lumină (57,66 Bz) distanță pot fi văzute în trecutul lor îndepărtat, pentru că în trecut, când lumina a fost emisă, acestea erau mult mai aproape de Pământ (n.a.)
256
1 Hz = 1 s-1 (o vibraţie), iar i2 = -1, unitatea de măsură propusă Bz (Botez-Cocea, 2005) nou creeată reprezintă astfel o unitate de pulsaţie: 1 Bz = 1b-1, unde 1 b = 1 bit, unitatea de măsură a informaţiei = pulston, în acelaşi spaţiu complex U. Astfel, unităţile de măsură din domeniul (bio)fizicii se reduc la unitatea fundamentală pentru pulsații (1 pulston = 1 Bz = 1 Botez); în metrologie, statistică și informatică, un bit (simbol: b) este unitatea de măsură pentru cantitatea de informație. Un bit reprezintă astfel cantitatea de informație necesară pentru reducerea incertitudinii. Termenul de bit a fost introdus de matematicianul american John Wilder Tuckey, ca o prescurtare [1, 8, 17] combinată a cuvintelor engleze binary digit („cifră binară”), într-un articol din 1948, scris pe vremea când lucra cu John von Neumann, la proiectarea unor modele timpurii de computere, în limba engleză a bit înseamnă „un pic”, „o mică parte din ceva”; astfel că, pentru vorbitorii de limbă engleză, cuvântul bit are și un sens intuitiv. Pentru a defini unitatea de informație, exemplul ce ni se oferă curent este acela al unui zar aruncat aleatoriu, dar ne aflăm prea departe de perimetrul rostogolirii spre a intui ce număr a ieșit; numărul (zarul cu 6 fețe) are doar 6 valori (1, 2, 3, 4, 5, 6), atunci cineva ne spune că numărul afișat este sigur mai mic decât 4, de unde se deduce că numărul minim de valori posibile sunt trei: 1, 2, 3, astfel cantitatea de informație ce ne-a fost dată este de 1 bit, deoarece incertitudinea s-a înjumătățit: de la 6 la numai 3 valori posibile. Pe acest model de exprimare 1 bit -1 = 1 b -1 = 1 Bz = log2 2 = 1 - menționăm că matematic orice logaritm într-o bază a (diferită de 1) din a este = 1 (log a a = 1), și echivalează cu probabilitatea realizării astfel a certitudinii, în cazul experimentului (fenomenului) de mai sus. Pe de altă parte, dacă ni s-ar fi spus că numărul ieșit este mai mare decât 4, atunci numărul variantelor rămase ar fi fost două, iar cantitatea definită de informație primită astfel ar fi fost log2(6/2), respectiv 1,584962500721156 bit, ceea ce înseamnă că incertitudinea este mai mică; dacă generalizăm putem afirma că orice fenomen, obiect sau punct reprezintă (strict matematic) o unitate pentru însăși unitatea (log2 2 =… loga a - QED, Legea compensației), cu excepția log1 1, ce nu este definit (Legea excepției).
În general (Axioma Botez-Cocea), dacă avem n numere consecutive: 1, 2, 3… n și ne punem problema câte numere sunt mai mici sau egale
257
decât un număr m, probabilitatea de realizare a evenimentului (în cazul
unui zar cu n fețe) va fi P = m n , iar cantitatea informației măsurate în
unități Bz va fi – log2 P = 1 log2 P , în virtutea proprietății loga b = 1 logb a .
Dacă avem în vedere formula - log2 P = log2 1/P, putem scrie 1Bz = log2 ½ = log2 2-1. Astfel s-a introdus noțiunea de unitate Bz (botez).
Revenind, π = aria unui cerc r=1. Altfel spus, putem înlocui baza logaritmului cu π, astfel log π π = 1, atunci: log π 2
= 1- logπ 2 =
Se definește punctul π (considerând că orice număr real sau complex, poate fi reprezentat geometric printr-un punct), ca orice punct ce apare la intersecția oricăror drepte diferite, indiferent de noțiunea de timp t, pentru cercul unitar - cercul de ecuație (x2+y2=1, adică cercul de arie π și circumferință 2 π). În condițiile în care S = πr2 rezultă că și punctul este un cerc de r=0 al cărui ecuație într-un sistem de axe rectangulare este x2+y2 = 0. Din acest moment, definind Bz (având în vedere proprietatea funcției logaritmice și indiferent de bază), exprimat ca fiind - logπ P - deoarece, valabil universal, probabilitatea astfel exprimânduse ca un raport dintre numărul de evenimente favorabile/numărul de evenimente posibile [2, 16], dispare în acest fel unitatea de măsură corespunzătoare, rămânând în schimb spațial informația ca atare, indiferent de timpul t (s). Precizăm, ca informație de ultimă oră, că matematicienii și informaticienii japonezi au creeat un computer, cu care au calculat valoarea lui π cu un număr de 18 trilioane de zecimale, un motiv în plus de a lucra matematic cu logaritmi în baza π (timpul de lucru pe computerul specializat a durat aproximativ 89 de zile, aducând-ne la un rezultat, https://ro.wikipedia.org/wiki/Pi#cite-mate-51,
258
2 1 log
încă din anii 1998 - 2000, când proiectul de calcul distribuit [1, 2, 15] de PiHex utilizase deja, ca o variantă de fapt spațială (independentă de timp) a formulei BBP dezvoltată anterior chiar 280 de Fabrice Bellard pentru a calcula bitul numărului de zecimale 1015 ale lui π). Iar în condițiile evaluării unor cifre de natură exponențială, exprimarea în unități Bz se impune pentru că, indiferent că este vorba de timp t(s), lungime, greutate, m/s etc. conceperea, mai ales cuantică a unității, indiferent care, decide conjunctural ordinul de mărime a măsurătorii efectuate, indiferent de experiment și unitățile în care se exprimă.
3. Universul281 este format dintr-un număr indefinit de puncte, particule fundamentale și elementare deopotrivă, ce acționează și reacționează împreună, conform Legilor Întâmplării, astfel producând/reproducând orice particulă/antiparticulă determinată experimental și/sau teoretic, descoperite până acum, în prezent, sau în viitor (probat/imaginar) (Axioma nr. 2, Botez).
În contextul celora menționate [1, 2] se poate redefini și noua unitate de măsură universală (Bz), ce are la bază ecuaţia trigonometrică:
280 1 an lumină = 9.460.730.472.580.800 metri (9, 460730472580800x1015 m = 32,14 Bz. Universul este totalitatea spațiului (efectiv) și timpului (afectiv), a tuturor formelor de informație și energie. În timp ce dimensiunea întregului Univers nu este cunoscută, universul observabil poate fi măsurat și este estimat în prezent la 93 miliarde de ani-lumină în diametru = 60, 23 Bz (n.a.)
281 Teoria Big Bang este descrierea cosmologică predominantă a dezvoltării Universului, pornește de la axioma că spațiul (energia) și timpul (informația) au apărut împreună cu 13,799 ± 0,021 miliarde de ani în urmă, cu o cantitate fixă de energie și materie care a devenit mai puțin densă pe măsură ce Universul s-a extins. După o expansiune inițială accelerată la aproximativ 10 32 s/-64,37 Bz și separarea celor 4 forțe fundamentale cunoscute (5, dacă menționăm și pe cea informațională - Botez, 2005 - interfață între primele 2 și ultimele 2, cunoscute), Universul s-a răcit treptat și a continuat să se extindă, permițând formarea primelor particule subatomice și a atomilor simpli. (n.a.)
259
f) sin r – 1 = 0 (exprimarea matematică a primei legi a ÎntâmplăriiLegea excepției282, având ca soluție o pulsație, ce oscilează spontan, reversibil de la r=0, înspre r = 2π;
g) cos r – 1 = 0 (exprimarea matematică a celei de a doua Legi a Întâmplării - Legea Compensației283), având ca soluție o pulsaţie, ce oscilează spontan, reversibil, defrazat, cu 2
de la r = 0, dinspre r=2π.
Legile întâmplării, o posibilă reprezentare (se remarcă oscilația între 0 și 1, aspectul de catenă ADN, în evoluția simultană, dar cu defazare), o oscilație identică mișcării undelor EM (electromagnetice)
282 Legea excepţiei: orice fenomen, oricât de complex, va cuprinde cel puţin o eroare, prima dintr-o succesiune, ce va determina o nouă lege transformând starea iniţială într-o excepţie punctuală şi/sau invers (Botez, 2005).
283 Legea compensației: un sistem oarecare aflat în stare de dez/echilibru se re/echilibrează prin utilizarea propriilor resurse declanşate de un reper (stimul punctual), exclusiv interior sistemului, dar care are întotdeauna cel puţin un punct de tangenţă (același) cu exteriorul (Botez, 2005).
260
Totodată, propunem spre explicare spaţiul complex U (Botez, 2005), un spaţiu cu o structură algebrică de adunare şi înmulţire, cu două inele, ce au proprietăţile:
- de comutativitate: a + b = b + a;
- de asociativitate: (a + b) + c = a + (b + c);
- element neutru: a + 0 = 0 + a = a;
- element simetric: a + (-a) = (-a) + a = 0;
- distributivitatea înmulţirii faţă de adunare: a (b + c) = ab + ac.
Dacă am fi impus ca adunarea să fie distributivă, față de înmulțire, adunarea și înmulțirea nefiind neapărat operațiile curente, ci practic niște legi de compoziție, atunci Universul [11] s-ar fi redus la un singur element, pe care-l putem identifica printr-un punct: E = mc2 = πr2, r =0
E=0 (Botez, 2005).
Când Universului U are maxim de extensie (r = 2π) , pulstonul are minim de intensie (r = 0) , și invers, iar recunoașterea, ca particulă elementară se poate realiza la r= π/2, toate celelalte particule fiind variante ale pulstonului descoperite la alte nivele de inpansiune ori expansiune, aflate într-o relație specială la momentul respectiv, una cu cealaltă/unul cu celălalt, în domeniul cuprins între C și P (domeniu microscopic) ori P și U (domeniu macroscopic), ambele domenii măsurabile în Bz
261
Legătura intimă dintre e - ce reprezintă baza logaritmilor naturali, numărul transcendent π și numărul imaginar i este dată de formula algebrică 1 i e , ce aparține marelui matematician Euler, unde apare ca un caz particular al formulei e iφ = cos φ + i sin φ , în adevăr, pentru φ= π, din formulă obținem:
eiπ = cos π + i sin π = - 1 + i 0 = - 1
Nu există două lucruri sau fenomene identice în timpul t - legea excepţiei - din cauza sistemului binar de referinţă extrasenzorial adoptat în prezenta lucrare (0,1), astfel domeniul de tangenţă (interferență informațională) dintre senzorial/extrasenzorial (când nu se găseşte o explicaţie – în extrasenzorial - sau o aplicaţie în domeniul senzorial, atunci psihOMul o găseşte în cel extrasenzorial şi invers, cu o singură excepţie senzorială/afectivă: Omul şi/sau una extrasenzorială/efectivă: DIvinitatea).
Universul U este format exclusiv dintr-un câmp pulsatoriu circular (spaţial) unitar, unde masa m (kg) devine unitate de măsură pentru senzorial, adică pentru ceea ce putem defini prin cele cinci simţuri (afectiv), lungimea l (m) unitate de măsură pentru câmpul energetic, interfaţă pentru masă şi timpul t, ce devine astfel unitate de măsură pentru extrasenzorial, încearcă să definească 284, ceea ce nu putem
284 Din studiul mișcării galaxiilor, s-a descoperit că universul conține mult mai mult materie decât este reprezentată de obiecte vizibile: stele, galaxii, nebuloasele și gazul interstelar. Această materie nevăzută este cunoscută sub numele de materie întunecată (întunecat înseamnă că există o gamă largă de dovezi indirecte puternice că există, de fapt: informație). Modelul unanim acceptat al universului, este acela prin care ni se sugerează, că aproximativ 69,2% ± 1,2% (2015) din masa și energia din univers apare ca o constantă cosmologică (sau, în extensie, alte forme de energie+informație, ce ar fi responsabilă pentru extinderea actuală din spațiu și aproximativ 25,8% ± 1,1% (2015) este materie întunecată. Materia obișnuită (barion) reprezintă doar 4,9% din universul fizic; stelele, planetele și norii vizibili de gaz formează doar aproximativ 6% din materia obișnuită, sau aproximativ 0,3% din întregul univers; până în prezent nu există date științifice suficiente, ce să accepte dacă universul este finit sau infinit, ceea ce putem măsura este universul observabil,
262
cunoaşte prin simţuri (raţiune), dar toate putând fi exprimate unitar în aceeași unitate de măsură (Bz).
Limitele pulsației, între punct statistic (maxim de informație, r = 0), expansiune instantanee a Universului U, elementului fundamental unic (r= π/2), ca particulă/pulston elementară și extensia (maxim de energie, r = 2π)
Concluzii: Universul U este un spaţiu concentric, punctual (cercul de rază nulă), pulsatoriu, ce se reduce la propriul conţinut (spaţiul complex U), oscilând între r = 0 şi r = 2π.
Bibliografie
1. Botez Mihai, Nicoleta Evelin Stratica, Ioan Pîrvulescu, George Florin Frunză, Laserologie și Laserterapie clinică neinvazivă, editura Pim, Iași, 2018, ISBN 9-786061- 342662.
2. Botez Mihai, Teodor Ardelean, Ioan Pîrvulescu, G. F. Frunză, Medicina Ecologică, editura Pim, Iași, 2018, ISBN 978-60613-3968-6.
3. Constantin Cocea, 200 de probleme din geometria triunghiului echilateral, editura Gh. Asachi, 1997.
nu depinde neapărat de tehnologia avută la dispoziție, ci de viteza finită a luminii și de inpansiunea/expansiunea continuă a spațiului, deci nu de timpul t(s), fals inventat de oameni, valabil, orientativ, terestru (n.a.)
263
4. Dan Brânzei, Sebastian Anița, Constantin Cocea, Spațiul euclidian, editura Academiei, 1986.
5. Einstein, A (1917). „Kosmologische Betrachtungen zur allgemeinen Relativitätstheorie”. Preussische Akademie der Wissenschaften, Sitzungsberichte. 1917. (part 1): 142–52.
6. Eliade, Mircea (1964). Myth and Reality (Religious Traditions of the World). Allen & Unwin. ISBN 978-0-04-291001-7.
7. Ellis, George F.R.; U. Kirchner; W.R. Stoeger (2004). „Multiverses and physical cosmology”. Monthly Notices of the Royal Astronomical Society. 347 (3): 921–36.
8. S. Webster, Metricile Kahler asociate cu suprafețe reale . Com. Matematica. Helv. 52 , 235- 50 (1977).
9. Clark, John, E.O. (2004). The Essential Dictionary of Science („Dicționarul esențial al științei”). Barnes & Noble. ISBN 07607-4616-8.
10. S. S. Chern și J. K. Moser, Hipersuprafețe reale în varietăți complexe, Acta Mat. 133 , 219- 70 (1974)
11. D. Burns și S. Shnider, Hipersuperfețe reale în varietăți complexe , Proc. Simp. pur. Matematica. 30 , 141- 167 (1977).
12. S. Kobayashi și K. Nomitzu, Geometrie diferențială, Vol. II (Interscience, New York, 1963)
13. Gribbin, John (2000). Q is for Quantum - An Encyclopedia of Particle Physics („Q de la Quantic - O enciclopedie a fizicii particulelor”). Simon & Schuster. ISBN 0-684-85578-X.
14. Kobayashi, S. și Nomitzu, K. Fundamentele geometriei diferențiale II. Interscience, 1969.
15. Leon Lederman: The God Particle: If the Universe Is the Answer, What Is the Question?, Dell Publishing, 1993. ISBN13: 978-0385312110 ISBN-10: 0385312113.
16. Martinus G. Veltman: Facts and Mysteries in Elementary Particle Physics, World Scientific Publishing, 2003. ISBN 981238-148-1.
17. Peebles, P.J. E.; Ratra, Bharat (2003). „The cosmological constant and dark energy”. Reviews of Modern Physics. 75 (2): 559–606.
264
Cap. IV. TEORIA BIG-BANG, UN MOD ȘTIINȚIFIC ȘI/SAU RELIGIOS PRIN A EXPLICA ÎNCEPUTUL ȘI SFÂRȘITUL LUMII
„Mereu, prea multe informaţii, îţi creează impresia de vid.”
JEAN PIERRE APRIL
1. De la cuante, la religie, un mod compatibil de a explica Începutul și Sfârșitul Lumii
Teoria Big Bang (Marea Explozie) prezintă un model cosmologic, ce explică azi condițiile inițiale și de dezvoltare ulterioară a Universului. Acest model este susținut de explicații recunoscute, complete și corecte din punct de vedere științific. Termenul de Big Bang [8], în general, se referă la ideea că Universul s-a extins de la o singularitate primordială fierbinte și densă, punctuală acum aproximativ 13 miliarde de ani.
„Teoria Big Bang” este modelul ce explică apariția materiei, energiei, spațiului și timpului, altfel spus ar fi declanșat existența Universului, așa cum suntem noi în stare să-l pricepem, în prezent, iar această Teorie
încearcă să explice de ce Universul se extinde permanent încă, de la apariție, și de ce pare a fi uniform în toate direcțiile (D3). Astronomul american Edwin Hubble descrie astfel Universul285, aflându-se într-o
285 În prima fracțiune de secundă a existenței universului, cele patru forțe fundamentale s-au separat, prin cea de-a cincea, ca o interfață între primele două și ultimele două (Botez, 2005). Pe măsură ce universul continua să se răcească de la starea de neconceput de fierbinte, diferite tipuri de particule subatomice au putut să se formeze în perioade scurte de timp cunoscute ca epoca quark, epoca hadron și epoca lepton. Împreună, aceste epoci au acoperit mai puțin de 10 secunde de timp, după Big Bang, iar acest proces, cunoscut sub numele de nucleosinteza Big Bang a durat aproximativ 17’și s-a încheiat la aproximativ 20’ după Big Bang, astfel încât au avut loc doar cele mai rapide și mai simple reacții. Aproximativ 25% din protoni și toți neutronii din Univers, în masă, au fost transformați în heliu, cu cantități mici de deuteriu și urme de
265
continuă extindere [9]. Hubble a descoperit un mod corect de aplicare al ,,Efectului Doppler” referitor la expansiunea Universului, numit în astronomie și cosmologie ca ,,Deplasarea spre roșu”. Efectul observat de Hubble286 , în modificarea spectrului electromagnetic al galaxiilor stabilește sistematic o proporționalitate reală între variația spectrului electromagnetic al unei anumite galaxii și depărtarea acesteia de planeta noastră, de Pământ. Această proporționalitate, ce a devenit cunoscută și sub numele de Legea lui Hubble, a definit și a măsurat științific [6, 7], ulterior, expansiunea Universului. El a pornit de la ideea că la Începuturi, cu circa 13,7 miliarde (20,39 Bz) de ani în urmă, Universul încă nu exista, ceea ce a existat a fost doar un punct (!) de o natură cu totul specială, o așa-numită singularitate definită ca ,,0”, ceva fără dimensiuni dar cu o energie infinită (în lucrarea de față o vom numi indefinită, pentru a evita introducerea factorului timp în definiție, unul fals, a altera înțelegerea în ansamblu a lucrării). La momentul ,,zero” acest punct a ieșit din starea lui de singularitate (unicitate), a manifestat
litiu. Orice alt element a fost format numai în cantități foarte mici. Ceilalți 75% din protoni au rămas neafectați, ca nuclei de hidrogen (n.a.)
286După terminarea nucleosintezei, Universul a intrat într-o perioadă cunoscută sub numele de Epoca fotonică (reevaluată azi, ca epoca PULSTONICĂ). În această perioadă, Universul era încă prea fierbinte pentru ca materia să formeze atomi neutri, conținea o plasmă fierbinte, densă și pâcloasă de electroni încărcați negativ, neutrini neutri și nuclei pozitivi. După aproximativ 377.000 de ani, Universul se răcește suficient încât electronii și nucleele ar putea forma primii atomi stabili, moment cunoscut drept recombinare Spre deosebire de plasmă, atomii neutri sunt transparenți pentru multe lungimi de undă ale radiației, astfel încât, pentru prima dată, Universul a devenit transparent. Fotonii eliberați (,,decuplați”) atunci acești atomi se formează, și pot fi văzuți și astăzi, când formează o radiație cosmică de fond. Pe măsură ce Universul se extinde, densitatea energetică a radiației electromagnetice scade mai repede decât cea a materiei, deoarece energia fotonului scade cu lungimea de undă. La aproximativ 47.000 de ani, densitatea energetică a materiei a devenit mai mare decât cea a fotonilor și a neutrinilor și a început să domine comportamentul la scară largă a Universului. Aceasta a marcat sfârșitul erei dominate de radiații și începutul erei dominate de materie (n.a.)
266
o uriașă energie, printr-o inimaginabilă explozie, a Big Bang-ul, ce mai continuă și în ziua de astăzi, și va sfârși programatic, dar fără o cauză definibilă, aceeași cauză din care a apărut, repetitiv, într-un spațiu pe care noi, oamenii, îl numim Univers. În primele etape ale Universului, fluctuațiile mai mici de densitate, ce au dus la formarea treptată a concentrațiilor de materie întunecată (de fapt, INFORMAȚIE). Materia obișnuită, atrasă de acestea prin gravitație, a format nori mari de gaze și, în cele din urmă, stele și galaxiile, acolo unde materia întunecată era cea mai densă și/sau vidul, unde era evaluativ mai puțin densă. Apoi, în 1940, fizicenii George Gamow, Ralph Alpher și Robert Herman, au lansat ideea287 extraordinară a unei explozii punctuale de materie și energie, la începuturile Universului. Numele teoriei ,,Big Bang” a fost dată astfel de astronomul englez Fred Hoyle, încă din 1950 și există patru indicii majore pentru veridicitatea Teoriei Big Bangului [6, 8]:
1. Vârsta celor mai bătrâne stele este de 12-13,2 miliarde de ani (20, 16 Bz – 20,27Bz), corespunzând aproximativ cu vechimea Universului.
2. Analiza luminii emise de galaxii indică faptul că obiectele galactice se îndepărtează unele de altele cu o viteză cu atât mai mare, cu cât sunt mai îndepărtate de Pământ, ceea ce sugerează că galaxiile erau altădată adunate într-o regiune unică a spațiului;
287 Primele stele au fost probabil foarte masive, luminoase, nemetalice și cu durată scurtă de viață, fiind responsabile pentru reionizarea treptată a Universului, aproximativ 200 - 500 de milioane de ani și 1 miliard de ani și, de asemenea, pentru însămânțarea Universului cu elemente mai grele decât heliul, prin nucleosinteza stelară. Universul conține, de asemenea - posibil un câmp scalar - numită energie întunecată (informație), a cărei densitatea este constantă. După aproximativ 9,8 miliarde de ani, Universul s-a extins suficient, astfel încât densitatea materiei a fost mai mică decât densitatea informației, ce a rămas constantă, marcând începutul erei dominante a informației (energie întunecată), iar această în această perioadă, expansiunea Universului se accelerează din cauza tocmai din cauza energiei întunecate (n.a.)
267
3. În ziua de azi, în toate regiunile Universului există o radiație de fond (,,radiație cosmică”) foarte slabă, un fel de fosilă, rămășiță de pe urma torentelor de căldură și lumină din primul moment punctual al apariției Universului.
4. În radiația cosmică de fond a fost detectat un model ce confirmă existența undelor gravitaționale asociate inflației cosmice, momentul de expansiune rapidă a Universului.
Astrofizicienii nu pot încă explica exact apariția Universului de la momentul ,,zero” (inițial/punctual). Ei iau ca punct de plecare, debut = 10 43 secunde (-86,49 Bz), cel de după explozia originară (Big-Bang). La aceast ,,moment 0” tot Universul vizibil era conținut într-o sferă de mărime infimă, subnucleară, de numai 10 34 mm diametru (nucleul unui atom are ordinul de mărime de 10 14 mm); iar temperatura, la acel stadiu de expansiune punctiformă, era însă inimaginabil de mare, de ordinul a 1032 de grade .
Teoria Big-Bang288 nu mai este aplicabilă/explicabilă mai devreme de ,,momentul 0” [1], 10 43 s (-86,49 Bz, deoarece contravine „modelului de zid al lui Planck”(știința actuală, pentru că nu a găsit modelul de a renunța la timp, ca noțiune falsă, introdusă arbitrar, este încă incapabilă
288 Starea inițială fierbinte și densă se numește epoca Planck, o scurtă perioadă care se extinde de la timpul zero la o unitate de timp Planck de aproximativ 10 43 secunde. În timpul epocii Planck, toate tipurile de materie și de energie sau concentrat într-o stare densă, iar gravitația - în prezent cea mai slabă dintre cele patru forțe cunoscute - este considerată a fi fost la fel de puternică precum celelalte forțe fundamentale, sau este posbil ca toate forțele să fi fost unificate. De la epoca Planck, spațiul s-a extins până la scala sa actuală, cu o perioadă foarte scurtă, dar intensă, de inflație cosmică, care a făcut ca universul să ajungă la o dimensiune mult mai mare în mai puțin de 10 32 secunde. Acesta a fost un fel de expansiune diferită de cele pe care le putem vedea astăzi în jurul nostru. Obiectele din spațiu nu s-au mișcat fizic; în schimb, s-a schimbat metrica definind spațiul în sine. Deși obiectele din spațiu-timp nu se pot mișca mai repede decât viteza luminii, această limitarenu se aplică spațiului temporal propriu-zis. Se crede că această perioadă inițială de inflație explică de ce spațiul pare a fi foarte plat și mult mai mare decât lumina ar putea călători de la începutul universului (n.a.)
268
să explice comportamentul atomilor, în condițiile în care forța de gravitație devine extremă, cum era cazul în Universul de 10 34 mm).
„Modelul Planck” reprezintă de fapt existența limitelor [9] minime fizice ale obiectelor, iar una din barierele fizice este reprezentat de „cuantumul de acțiune” sau așa-numita Constantă a lui Planck = 6,62 10 34 Joule secundă (-66,74 Bz), ce reprezintă astfel cea mai mică dintre cantitățile de energie existente în lumea noastră fizică, adică limita divizibilității spectrale și, prin aceasta, limita extremă a oricărei [4, 8] divizibilități posibile, iar prin analogie există și o „lungime ultimă” numită „lungimea lui Planck”, precum și „timpul lui Planck”, cea mai mică unitate de timp posibilă, teoretic.
Ilustrație pentru Teoria Big-Bang (Botez-Cocea) - cu precizarea că fiecare punct statistic de pe fiecare suprafață a sferei convergente concomitente, expansiv expulsate din punctul originar 0 (pulston), la distanță de un punct statistic, a pulsat concomitent, spontan de la r = 0 spre r = π și invers (impulsate), încât putem neglija noțiunea de timp și o păstrăm doar pe cea de spațiu și dimensiune spațială (1Bz)
Există numeroși fizicieni și matematicieni care, pe baza calculelor matematice, au cautat și caută să găsească explicații cuantificabile, tocmai asupra momentului 0289 al exploziei inițiale Big-Bang:
289 În teoria relativității generale, un pseudotensor moment - stres - energie , cum ar fi pseudotensorul Landau - Lifshitz , este o extensie a tensiunii nongravitaționale - tensor de energie ce încorporează energia - momentul gravitației. Permite definirea impulsului energetic al unui sistem de materie gravitativă. În special, permite ca totalul de materie, plus energia gravitatantă -
269
1. Teoria fizică a cuantelor a permis unor cercetători fizicieni să emită o serie de teorii referitoare la cauza ce a determinat BigBangul. Demonstrațiile făcute în cadrul și pe baza teoriei fizicii cuantice, conform cărora o particulă elementară poate fi detectată în două locuri în același timp (de unde și concluzia că particula este într-o permanentă pulsație), s-a generat astfel ideea că timpul este o abstracție (fals evaluativ), iluzie a gândirii omului limitat de cunoașterea instantanee, prin cele 5 simțuri
2. Există și teoria ,,supragravitației”, bazată pe faptul că forța gravitațională este mult prea slabă în raport cu forța electromagnetică și/sau cu alte forțe (deși în Univers aceasta se manifestă ca o forță deosebit de mare și atotcuprinzătoare, la fel ca o Divinitate), astfel s-a postulat că gravitația se scurge într-un ,,univers alternativ” paralel și că forța gravitațională, ce rămâne în universul nostru, este mult diminuată, în balansul invers.
Ambele teorii au condus spre dezvoltarea „Teoriei membranelor”
[2, 9] sau Teoria M și au permis concluzia, că în lumea reală trebuie să fie mult mai multe dimensiuni, decât cele trei din universul nostru, și că deci există mai multe universuri posibile. Într-un laborator din SUA s-a reprodus într-o experiență, pentru o milionime de secundă (10 7 s, adică
-14, 08 Bz, mai exact 1s = 14,08 Bz), modul cum ar fi fost starea materiei imediat după Big Bang. Ideea este că Big-Bangul a făcut să
momentul de a forma un curent conservat în cadrul relativității generale , astfel încât energia totală -moment care traversează hipersurfa (limita tridimensională) a oricărui hipervolume spațiu-timp compact (subdivizat astfel în 4 dimensiuni) se stinge. Utilizarea pseudotensorului Landau – Lifshitz, un pseudotensor de tensiune-energie-moment, pentru materia combinată
(incluzând fotoni și neutroni) plus gravitația permite extinderea legilor de conservare a energiei-moment, în relativitatea generală Scăderea tensiunii materiei - tensiune de energie - moment din pseudotensorul combinat are drept rezultat pseudotensorul gravitațional - energie
moment (n.a.)
270
–
explodeze punctul, ce conținea o enormă cantitate de energie și care, datorită condițiilor, a început să se transforme în materie [5, 7, 9]„supa primordială”, ce nici măcar teoretic nu a putut fi definită până acum. Materia rezultată imediat după Big Bang (supa primordială) a fost denumită plasmă; experimentul în care s-a obținut această plasmă a constat într-un bombardament continuu de particule de aur greu și de deuteriu (izotop al hidrogenului) [anunțat la BBC – într-o emisiune din 28.06.2003, ora 8:15 - www.bbc.ro].
Gamow și studenții săi au ajuns la concluzia că unele elemente chimice din universul de azi290 provin din primele timpuri ale formării acestuia. Unele radiații se presupune că datează din perioada Big Bangului și încă mai circulă prin univers. S-a mai descoperit că cele mai ușoare elemente, ca hidrogenul, deuteriul și heliul, au fost primele elemente în univers, iar celelalte elemente mai grele s-au format ulterior. Cercetătorii susțin că elementele mai grele decât heliul și mai ușoare decât fierul s-au format în procesul nuclear în stele, iar elementele mai grele decât fierul s-au format ulterior în urma unor explozii, în supernove. Iar două scenarii posibile au fost propuse pentru a descrie viitorul Universului:
1. în prima variant numită, Universul are un început la singularitate, punctuală, urmat de o fază de expansiune; dacă masa galaxiilor depășește un anumit prag, așa-numita masă critică, forța de gravitație va putea depăși inerția inițială și va duce în cele din urmă la încetinirea expansiunii, apoi galaxiile vor începe să se miște una spre cealaltă, Universul sfârșind printr-o contracție, într-o altă
290 Dintre cele patru forțe fundamentale, gravitația pare dominantă la scară astronomică și efectele acesteia sunt cumulative; prin contrast, efectele sarcinilor pozitive și negative tind să se anuleze, făcând ca electromagnetismul să fie relativ nesemnificativ, la scară astronomică. Celelalte două forțe rămase, interacțiunea slabă și interacțiunea tare, se diminuează foarte rapid, cu distanța; efectele lor se limitează în principal la scări de lungime subatomică. Universul pare de asemenea, să nu aibă nici un impuls net, nici un moment cinetic, ce urmează legi fizice acceptate dacă universul este finit, legi ca cea a lui Gauss și non-divergența pseudotensorului stres-energie-impuls (n.a.)
271
singularitate abstractă, eveniment numit curent și Big Crunch (adică Marea contracție).
2. altă posibilitate era ca masa materiei din Univers să nu ajungă la valoarea necesară pentru a învinge viteza inițială, în care caz expansiunea ar continua la infinit, intr-o rată tot mai lentă, dar care nu va ajunge niciodată la zero (0).
3. A treia teorie, numită și teoria Botez-Cocea, ce aduce la cunoștință că mișcarea de explozie și implozie a pulstonului (punct statistic) se efectuează spontan atât de repede, în ambele sensuri (expansiune/inpansiune), încât nu poate fi sesizată de oameni, iar ca o dovadă a existenței acesteia vine faptul perpetuu valabil, exclusiv că orice fenomen, obiect, idee etc. are două valențe existențiale, variind între 0 și 1, da/nu, levogir/dextrogir, informație/energie, ying/yang etc., în același moment detectat rațional/spiritual, și se pot exprima și explica matematic prin Legile Întâmplării (Botez, 2005).
Totuși, observații relativ recente [2, 4] arată că Universul cunoscut posedă o inestimabilă rată de expansiune, în continuă accelerație - altfel spus, se extinde din ce in ce mai rapid. Explicația pare a fi prezența unei forme de energie numită ,,energia neagră”, asociată adesea în lucrarea prezentată cu ,,informația” [Botez, 2005], ce nu a fost luată în calcul corect, până acum, de valoare egală, dar de semn opus. Astfel, Big Bang-ul este compatibil cu creearea punctuală a lumii, din nimic, 0 [3, 5], idee susținută și de Creștinism, începând cu secolul al II-lea d.Hr., și adoptată de iudaism [4]. Fizicienii atei s-au opus inițial, din acest motiv adoptării Teoriei, iar în acest fel, Big Bang-ul a fost propusă inițial doar ca ipoteză ecumenică, de preotul catolic Georges Lemaître, iar în 1951, Papa Pius al XII-lea a declarat entuziasmat chiar, că Teoria propusă de prelatul Lemaître validează științific Catolicismul. Ulterior, același Lemaître s-a opus vehement acestei recunoașteri, afirmând că Teoria sa este neutră, nu este nici în legătură, dar nici în contradicție cu religia Creștină [6, 7]. Când Lemaître și Daniel O'Connell, consilier științific al Papei, l-au sfătuit pe Papă, în cele din urmă, să nu mai menționeze Cosmogonia în public, Papa a fost de acord. Deși un catolic convins, autorul Teoriei Big-Bang era împotrivă amestecării științei cu
272
religia [8], și convins credea, totodată, că cele două domenii ale experienței umane nu se aflau, cel puțin în acest caz, în conflict [2, 7, 9].
Bibliografie
1. Botez Mihai, Constantin Cocea, Viorel Donțu, Ioan Pîrvulescu, Anul 2012, între obsesie și depresie, editura PIM, 2011.
2. Botez Mihai, Teodor Ardelean, Ioan Pîrvulescu, George F. Frunză, Medicina Ecologică, editura PIM, iași, 2017.
3. European Southern Observatory (ESO) (10 mai 2007). „A galactic fossil: Star is found to be 13.2 billion years old”. Phys.org. Accesat în 1 decembrie 2019.
4. Glanz, James (18 decembrie 1998). „BREAKTHROUGH OF THE YEAR: ASTRONOMY: Cosmic Motion Revealed”. Science Magazine. 282 (5397): 2156–2157. Bibcode:1998Sci...282.2156G. doi:10.1126/science.282.5397 .2156a. ISSN 1095-9203. OCLC 716906842. Arhivat din original la 26 octombrie 2000. Accesat în 1 decembrie 2019.
5. Howson, Colin (28 iulie 2011). Objecting to God. Cambridge University Press. p. 92. ISBN 9781139498562.
6. May, Gerhard (2004). Creatio ex nihilo [Creation from nothing]. Continuum International. p. xii. ISBN 978-0-567-08356-2. Accesat în 23 noiembrie 2009.
7. Kragh, Helge (14 martie 1999). Cosmology and Controversy: The Historical Development of Two Theories of the Universe. Princeton University Press. p. 259. ISBN 978-0-691-00546-1.
8. Soter, Steven; deGrasse Tyson, Neil (2000). Singh, Simon (2010). Big Bang. HarperCollins UK, p. 362. ISBN 9780007375509.
9. Singh, Simon (2010). Big Bang. HarperCollins UK. p. 362. ISBN 9780007375509. Crawley, William (10 iunie 2012). „BBC - Will & Testament: Father of the Big Bang”. bbc.co.uk. Arhivat din original la 21 iulie 2014. Accesat în 1 decembrie, 2019.
273
Mihai Botez Constantin Cocea
In particle physics, a particle that we call elementary or fundamental particle is a particle about which is not known if it has an substructure, meaning that it is not known if it consists of smaller particles [6, 7]. If an elementary particle really has no substructure, then it can be considered as representing the basic unit of the Universe, from which all the other particles are then constructed. In the standard model, elementary particles are now recognized to be fundamental fermions (including quarks, leptons, and corresponding antiparticles), then fundamental bosons (intermediate bosons, and Higgs boson). On the other hand, the notion of particle is a generic name for a fragment or amount of matter of small size in relation to the scale of measurement of the system under consideration (the Universe). In this context, the internal structure of a particle will appear irrelevant, but its own behavior in the main interaction with the other particles becomes important; such (elementary) particles would represent idealized objects, to which certain properties (mass, electric charge, etc.) are attributed in order to allow the study [3], especially experimentally, the behavior related to these properties, of said object, physically, one that can be considered a particle and/or particle system, depending on the context in which it is studied. The definition of an elementary particle becomes all the more difficult to produce, due to the concomitant, experimentally proven presence of antiparticles, which would highlight the very symmetry of Nature by changing the sign of particle charge, also known as the principle of charge conjugation; an atom emits light, when an electron passes from a higher energy level to a lower energy level, then an antiatom emits light in the same way. Corresponding to each subatomic particle, there is constantly an antiparticle with equal mass, but of opposite electric charge (it is stated that some particles are even identical to the corresponding antiparticles [3, 4] but of reverse sign) - taking into account this criterion it would be necessary for the elementary particle not to be electrically charged, however not all such
274
(summary)
ABSTRACT THEORY
particles are identical with the corresponding antiparticles; because each of the so-called subatomic particles - electrons, protons, neutrons, etc. are composed, in turn, of much smaller particles, called quarks, there is also an antiparticle, which has the same mass as the particles, but are opposite in terms of charge and other properties. Thus, the antiparticle of the electron, also called positron, has a positive charge, opposite to the charge of the electron; a hydrogen atom consists of a proton (positive) around which one electron rotates; an antihydrogen atom would be defined as consisting of a negative antiproton around which a positron rotates. There are particles that are their own antiparticles; an example in this sense is the photon, the particle of light, therefore light and anti-light are one and the same thing. Thus, the chance to discover new particles and anti-particles will somehow be perpetuated legitimately, possibly including some neutral / unstable ones, fact that determines us to propose the introduction of another notion, a new, fundamental one, valid for other elementary (unique) particles, the pulstone (a statistical point), which would represent [3, 6, 7], in this way, the interface of all other particles and of all info-energy phenomena, generally called interference, interface (intermediation), thus replacing many of the elementary particles mentioned over time (3C, 9P), such as fermions (1C, 1P), hadrons (1C, 2P); other particles may be mentioned, hypothetical ones (imaginary / resulting from certain calculations made by different authors etc.); in this sense it would evolve, from the point of view of applied physics, by excluding the equivocal, false notion of time t(s), which would be possible only through a cognitive recovery, replacing [1, 2] the time t(s), assimilable as a conjunctural element, not as a way of conventional (international) expression, remaining relationally valid only for terrestrial theories and sciences, and only with reference to human existence in the Universe; from the point of view of religion, history, everyday life etc., which already have as a base the notion of time t(s), time has almost inevitably become habitual and an absolute unit of reference, exclusively for us, to understand ourselves conventionally [1, 3, 7], whenever we think differently; we can do this by excluding the notion of t(s), through the Laws of Chance (Botez, 2005), in an absolute intsead of in a relative manner (as it has been done so far), as a result of the acceptance of the
275
Theory of relativity of time, the best known and affordable fundamental theory, based on t(s) (Albert Einstein):
E = mc2
That is: mc2 r2, r = 0 E = 0 where mc2 r2 , 0 = defines the point, i.e. a circle with:
r = 0, when: r = 0 E = mc2 0 (m, c, - universal constants: m - mass - for sensory; π - for extrasensory; c - speed of light for the interface between the first two dimensions = three-dimensionality of the Universe π):
E = mc2 = πr2
a) r = 0 E=0 (point definition)
b) r = 1 E= π (defining the line)
c) r = π E= π3 (definition of space)
4. The definition of point in physics, a fundamental notion in geometry, designates an entity without any dimension, the geometrical point, dimensionless (D = 0).
Pulston - limit 0, r = 0, statistical point (defined, information); its own pulsation limit, r = π / 2, through which it necessarily passes, which characterizes (p) and defines it (experimentally) as a diverse particle; limit that must be reached, r = 2π, the maximum (indefinite) u limit of pulsation (wave).
5. The line, in Euclidean geometry, is the line that can be defined as having only one dimension, i.e. a perfectly "straight" curve, and a line is of infinite length, contains an infinity of points, has a thickness of 0 and zero Gaussian curvature [2]. In non-Euclidean (Riemannian) geometry, the line can also be conceived as a circle without a point, it is in bijective correspondence with a line (C.
276
Cocea, 1984). So we can conceive, that a circle without a point becomes by projection, a line (D = 1).
Geometric demonstration for the line character of a circle
It is known from projective geometry (Desargues, 1643) that a circle is a line without a point (a point having the dimension 0) and is in bijective correspondence with a line, as shown in the drawing above. Therefore we can consider that a circle without a point becomes, by design, a straight line. Therefore a circle can be identified [2] with the so-called closed line, from projective geometry (Pascal, 1645).
6. The geometric space is a set of points generated by the parallel movement of a plane along a line, and if we fix a three-dimensional landmark [1, 2], the space can be conceived by the Cartesian product RxRxR, being thus the set of coordinate points (x, y, z), with x, y, z = real numbers (D = 3).
Let ABC be an equilateral triangle, and C a circle inside the triangle. It is shown that a triangle can be formed with equal sides [2] with the tangents drawn from the vertices to the circle C (C. Cocea, 1984).
277
An important observation, as a conclusion of the above demonstration approach, is that the equation of a coordinate point (a, b) is in fact the circle of equation (x-a)2+ (y-b) 2 = 0.
Pompeiu-Cocea theorem
Let BN, CM, AP be tangent from B, C and A, respectively, and U the intersection of the lines BN and CM, and D the intersection of the lines AP and BC.
We have:
(2) BN+CM > BU+CU > BC = l
(3) AP < AD < AC = l
From (1) and (2) results BN + CM > AP.
Two more inequalities are demonstrated by analogy [2].
If we have a system of perpendicular axes, the equation of a coordinate point, the equation of a coordinate point (a, b) is the circle of equation (x-a)2+ (y-b)2 = 0. Similarly, in a three-dimensional system, the equation of a coordinate point (a, b, c) is the sphere of equation
(x-a)2+ (y-b)2+ (z-c)2 = 0. So if we start from the formula of the sphere, which is (x-a)2+ (y-b)2+ (z-c)2 = r2, then it follows that the point is a sphere of radius r = 0. Then the volume of the sphere Vs = 4πr3/3, the area of the sphere As = 4πr2, results Vs = 0 (without taking into account
278
the unit of measurement), if r = 0, and in the case of area r = 0, As = Vs = 0.
Observation: When the circle C degenerates into a point (r = 0) we obtain Pompeiu's Theorem. The idea of Pompeiu-Cocea's theorem appeared by replacing the point in Pompeiu's theorem with a circle and vice versa. In the context of those mentioned above and of the Laws of Chance (Botez, 2005) the new universal unit of measurement (Bz) can be defined, which is based on the trigonometric equation:
f) sin r - 1 = 0 (mathematical expression of the first law of ChanceThe law of exception - any phenomenon, no matter how complex, will contain at least one error, the first in a sequence that will determine a new law, transforming the initial state, the rule, into a punctual exception or vice versa - having as solution a pulsation, which oscillates [1, 9] spontaneously, reversibly between r = 0 and r = 2 π;
Laws of chance, a possible representation (note the oscillation between 0 and 1, the appearance of the DNA strand, in simultaneous evolution, but with phase shift), an oscillation identical to the motion of EM (electromagnetic) waves
g) cos r - 1 = 0 (mathematical expression of the second Law of Chance - the Law of Compensation [1] - any system in a state of imbalance is rebalanced by using its own resources triggered by a
279
landmark, a stimulus inside the system, which always has at least one point of tangency, the same, with the outside), having as solution a pulsation, which oscillates spontaneously, reversibly, between r = 0 and r = 2π.
1 Hz = 1 s-1 (a vibration), and i2 = -1, the proposed, newly created, unit of measurement, Bz (Botez, 2005), represents a pulsation unit: 1 Bz = 1b-1, where 1 b = 1 bit, the unit of measurement of information = pulston = 1 pulston [Botez, 2005], in the same complex space C, when the vibration (oscillation) can occur only in the plane, and the pulsation (oscillation), exclusively in the complex space (C). Thus, the units of measurement in the field of (bio) physics are reduced to the fundamental unit for pulsations (1 pulston = 1 Bz = 1 Botez). In metrology, statistics and computer science, a bit (symbol: b) is the unit of measure for the amount of information. A bit is the amount of information [1] needed to halve the uncertainty. The term was introduced by the American mathematician and statistician John Wilder Tuckey, as a combined abbreviation of the English words “binary digit” in a 1948 article written while working with John von Neumann on the design of early computer models. At the same time in English “a bit” means "a little", "a small part of something"; thus for English speakers the word bit also has an intuitive meaning.
To define the unit of information [1, 3], the current example is that of a randomly thrown dice, but we are too far from the perimeter of the roll to see what number came out; the number (on a 6-sided dice) may have only 6 values (1, 2, 3, 4, 5, 6), then someone tells us that the displayed number is certainly less than 4, from which it follows that the minimum number of possible values is three: 1, 2, 3, so the amount of information given to us is 1 bit, because the uncertainty has halved: from 6 to only 3 possible values. On this model of expression: 1 bit -1 = 1 b -1 = 1Bz = log2 2 = 1 - we add that, mathematically, any logarithm in a base a (different from 1) from a is = 1. That is log aa = 1, and is equivalent to the probability of achieving certainty in the case of the above experiment (phenomenon) [1, 2]. On the other hand, if we had been told that the output number is greater than 4, then the number of remaining variants would have been two, and the amount of
280
information received would have been log2(6/2), respectively
1,584962500721156 bit, which means that the uncertainty is lower. Returning to generalization, we can say that any phenomenon, object or point represents (strictly mathematically) a unit for the unit itself, ie… log2 2 =… log a a (QED), except log1 1, which is not defined (Law of Exception).
In general, if we have n consecutive numbers: 1, 2, 3… n and we ask ourselves how many numbers are less than or equal to a number m, the probability of occurrence of the event (in the case of a dice with n faces) will be P = m / n, and the amount of information measured in Bz units will be - log2 P = 1/log p 2, by virtue of property loga b = 1/logb a.
If we consider the formula - log2 P = log2 1/P, we can write that 1Bz = log2 ½ = log2 2-1 . The notion of Bz was introduced and the mathematical definition was given in order to remove from the discussion the notion of time, which appears for example in the definition of Hz - in the definition of t (s), speed, acceleration, etc. Returning, π = the area of a circle r = 1. In other words, we can replace the base of the logarithm with π, so log π π = 1, then:
The point π is defined as any point that appears at the intersection of any tangent, regardless of the notion of time t (s), for the unit circlethe circle of equation (x2+y2=1, namely the circle of area π and circumference 2 π). Given that S = πr2 it follows that the point is also a circle of r = 0 whose equation in a system of rectangular axes is x 2+y2 = 0. From this moment, defining Bz, expressed as - logπ P means that we can abandon the universal units of measurement - because, universally valid, the probability being expressed thus as a ratio between the number of favorable events / the number of possible events, the corresponding unit of measurement disappears, leaving the information as such, regardless of the time t (s), now measured in units Bz [1, 2]. And in the conditions of evaluating some exponential figures, the expression in Bz units is necessary because, regardless of the time,
281
2 1 log1log21log22log
length, weight, m / s, etc. the design, especially the quantum of the unit, decides the order of magnitude of the measurement performed, regardless of the experiment and the units in which it is expressed.
The universe π consists exclusively of a unitary circular (spatial) pulsating field, where the mass m (kg) becomes a unit of measurement for the sensory, i.e. for what we can define by the five senses (affective), the length l (m) unit of measure for the energy field, interface for mass and time t (s) - false element, artificially introduced by humans, which thus becomes a unit of measurement for the extrasensory, tries to define what we can not know by the senses (reason), but all can be expressed as a unit in the same unit of measurement (Bz). At the same time, explanatory, we propose a complex space C (Botez-Donțu), either as a space with an algebraic structure of addition and multiplication, with two rings, which have the properties:
- of commutativity: a + b = b + a;
- of associativity: (a + b) + c = a + (b + c);
- neutral element: a + 0 = 0 + a = a;
- symmetric element: a + (-a) = (-a) + a = 0;
- distributivity of multiplication with respect to addition: a (b + c) = ab + ac.
If we had imposed that the assembly be distributive (C. Cocea), compared to multiplication, the addition and multiplication not necessarily being the current operations, but practically some composition laws, then the Universe π would have been reduced to a single element, which we can identify it with a point:
E = mc2 = πr2, r = 0 E= 0 (from the definition of the point).
The intimate connection between e - which is the basis of natural logarithms, the transcendent number π and the imaginary number i is given by the algebraic formula e πi = -1, which belongs to the great mathematician Euler, where it appears as a particular case of the formula e iφ = cos φ + i sin φ
Indeed, for φ = π, from the formula we obtain:
282
No two things or phenomena are identical in the t(s) time - the law of exception - due to the adopted extrasensory binary reference system [1] adopted (0,1), the tangential domain between sensory / extrasensory (when no explanation is found - in extrasensory - or an application in the sensory field, then the psychome finds it in the so-called extrasensory and viceversa, with one sensory exception: the human and / or an extrasensory one: Divinity).
Conclusions: The universe (π) is a pulsating concentric space that is reduced to its own content (complex space C), oscillating between r = 0 and r = π.
Pulsation limits, between statistical point (maximum information / minimum energy, r = 0), instantaneous expansion of the Universe π, the unique fundamental element (r = π / 2), as an elementary particle (pulstone) and the extension (maximum energy / minimum information , r = 2π)
Elementary particle physics studies the fundamental constituents [5] of matter and their interactions. An elementary particle is also a particle whose properties can be understood, without assuming that it has any
283 eiπ = cos π + i sin π = - 1 + i 0 = - 1
structure (punctiform). In the development of quantum physics, some subatomic particles initially considered elementary later proved to have their own structure (such as the issue of antiparticles). Exploration of the structure of matter on an ever smaller scale has been done experimentally in collision processes at ever higher energies (elementary particle physics is also known as high-energy physics).
When the Universe π has the maximum extension (r = π) , the pulstone has the minimum intension (r = 0) , and the opposite, and the recognition as an elementary particle can be done at r= π/2, all other particles being versions of the pulstone discovered on other levels of inpansion or expansion, in a special relationship at that particular moment, one with the other, in the domain between C and P (microscopic domain) or between P and U (macroscopic domain), both domains being measurable in Bz
The results of experiments and theoretical models developed [4, 7, 8] in the last decades of the twentieth century were synthesized in the standard model, according to which elementary particles would be the quarks (quarks) and the leptons, along with calibration bosons (would mediate weak and strong electromagnetic interactions); to these we need to add the Higgs boson (postulated to explain in this way the non-zero masses of some calibration bosons, results confirmed experimentally, later in the year of grace 2013); the graviton, postulated as a mediator of gravitational interaction, which has so far remained purely
284
hypothetical and is not currently included in the standard model [3, 6].
Experimental confirmation of the Higgs boson has established the standard model. But there are experimental indications and theoretical speculations about elementary particle physics, beyond the standard model. The existence of three (probably no more than three) generations of quarks and leptons [4, 6, 7], as well as the properties of the Higgs boson (particularly regarding the interaction with gravity), are still open issues for many experimenters. Existing installations today (such as Large Hadron Collider) or designed (International Linear Collider) are expected to bring much more clarification. Matter / antimatter asymmetry and dark matter, which would fill most of the Universe but are not subject to electromagnetic force, are other seemingly inexplicable situations, currently explored through galactic, terrestrial, and particle accelerator observations and experiments (so far 61 elementary particles have been discovered, both defined and experimental, in the standard model).
Bibliography
1. Botez Mihai, Nicoleta Evelin Stratica, Ioan Pîrvulescu, George Florin Frunză, Laserologie și Laserterapie clinică neinvazivă, editura Pim, Iași, 2018, ISBN 9-786061- 342662.
2. Constantin Cocea, 200 de probleme din geometria triunghiului echilateral, editura Gh. Asachi, 1997.
3. Dan Brânzei, Sebastian Anița, Constantin Cocea, Spațiul euclidian, editura Academiei, 1986.
4. Clark, John, E.O. (2004). The Essential Dictionary of Science („Dicționarul esențial al științei”). Barnes & Noble. ISBN 07607-4616-8.
285
5. Gribbin, John (2000). Q is for Quantum - An Encyclopedia of Particle Physics („Q de la Quantic - O enciclopedie a fizicii particulelor”). Simon & Schuster. ISBN 0-684-85578-X.
6. Leon Lederman: The God Particle: If the Universe Is the Answer, What Is the Question?, Dell Publishing, 1993. ISBN13: 978-0385312110 ISBN-10: 0385312113.
7. Martinus Veltman: Facts and Mysteries in Elementary Particle Physics, World Scientific Publishing, 2003. ISBN 981-238-148-
8. S. Gasiorowicz and P. Langacker: Elementary Particles in Physics, University of Pennsylvania, 2005 (accesat la 4 martie 2017).
9. K.A. Olive et al. (Particle Data Group): The Review of Particle Physics (2015) (accesat la 5 februarie 2017).
10. Stănciulescu T. D., Mihai Botez, G. Anastasiu, Homeopatie Integrală, 2005, editura Performantica, ISBN 973-730-013081.22.
286
1.
CUPRINS
1. PREFAŢĂ /Prof. univ. dr. Lorin CANTEMIR/5
2. Alt Dacă/7
Cap. I. SFÂRȘITUL LUMII, O DATĂ OARECARE DIN
ISTORIA UMANITĂȚII, O IMPRESIE SAU UN DEZASTRU ÎN PLINĂ DESFĂȘURARE/9
Cap. II. REZONANȚA SCHUMANN, RELIGIILE ȘI
SFÂRȘITUL (IM)PREVIZIBIL AL LUMII /118
Cap. III. TEORIA ABSTRACTULUI, LEGILE ÎNTÂMPLĂRII, PUNCTUL STATISTIC ȘI SFÂRȘITUL LUMII/221
Cap. IV. TEORIA BIG-BANG, UN MOD ȘTIINȚIFIC ȘI/SAU
RELIGIOS PRIN A EXPLICA ÎNCEPUTUL ȘI SFÂRȘITUL
LUMII/255
ABSTRACT THEORY (summary)/265
287