Poeme liturgice
PETRU DINVALE
• POEME LITURGICE (vademecum doxologic)
1
Petru Dinvale
Editura NAPOCA STAR Piaţa Mihai Viteazul nr. 34/35, ap. 19 tel: 0264/432.547, 0740/16746
e-mail: dinuvirgil2000@yahoo.com voichita_veres@yahoo.com http://www.napocastar.ro
Director: Dinu Virgil-Ureche Redactor şef: Voichiţa Vereş
© Autorul, 2010
ISBN 978-973-647-729-4
2
Poeme liturgice
PETRU DINVALE
POEME LITURGICE (vademecum doxologic)
Napoca Star 2010 3
Petru Dinvale
Conţine CD cu 16 videopoeme! Vizitează: http://reteaualiterara.ning.com/profile/PetruBlaj http://petrublaj.blogspot.com
4
Poeme liturgice
PROLOG
5
Petru Dinvale
6
Poeme liturgice
7
Petru Dinvale
(tatălui meu) Mi-e dor de o planetă pentru noi Să-i înviem din versuri pe cei dragi Plantându-i cum ştim bine amândoi Hrănindu-ne cu chipul lor de magi. Apropiaţi secundă după clipă Îmi aureşti pe frunte tot destinul La Dumnezeul nostru nu se ţipă Genunchii tăi de tată spun aminul Şi dacă noi trăim printre eresuri Sfârşitul ni-e în numele din stele Vom învia la rându-ne din versuri Iubite dătător al vieţii mele. 23 martie 2009 Paul Blaj
8
Poeme liturgice
I. GENEZE CU ŞI FĂRĂ EXOD
9
Petru Dinvale
10
Poeme liturgice
11
Petru Dinvale
(cântec) Florile dorm, iar izvoarele curg Ziua se-ascunde încet în amurg Marea clipeşte-n oglinzi de cleştar Stele pe boltă apar. Numai cuvântul creat prin Cuvânt Omul de lut modelat din pământ Viu prin suflarea venită de sus Contemplă primul apus. Apele-s clare pământu-nverzit Soarele trece pe deal, nedormit. Viaţa pulsează pe-ntregul cuprins Stelele bolţii s-au stins. Numai cuvântul născut prin Cuvânt Omul de lut modelat din pământ Alb de lumina din rouă şi flori Vede uimit primii zori. Astfel s-au scurs după seri dimineţi Şi pe pământ au trecut multe vieţi Ce-n mersul lor au apus aşteptând Un Răsărit mai curând. Numai cuvântul venit prin Cuvânt Omul de lut modelat din pământ Trece prin ceruri de nuntă gătit În zbor de înger… grăbit.
12
Poeme liturgice
13
Petru Dinvale
S-a oprit un ceas din mers Însă timpul nu se-opreşte Cuibărit în Univers El tot creşte sau descreşte. S-a născut cândva un pui Într-o lume ca a noastră. S-a născut la timpul Lui Şi la vremea Sa cerească. Atunci, timpul… s-a oprit Ca şi cum ar lua aminte. S-a oprit şi s-a-mpărţit: După prunc şi… înainte. Înainte de Christos Descreşteau lună de lună. După El, timpul s-a-ntors. Anii cresc şi se adună. Fie noapte, fie zi Timpul tuturor ne cere De „a fi, sau a nu fi” Adunare sau scădere. S-a ascuns pe cer o stea Sau s-a stins pierzând cărarea. Timpul trece pe la ea Şi-i măsoară destrămarea. Se va stinge… rând pe rând Fiecărui om făclia. Timpul trece măsurând Fiecărui veşnicia. 14
Poeme liturgice
………………………… Doamne, timpul nostru-l ştii An de an, lună de lună. Dintre două veşnicii Nouă dă-ne-o pe cea bună!
15
Petru Dinvale
16
Poeme liturgice
Câţi ani ai? zice spre mine Cineva din întâmplare. Dacă am?... atunci e bine! Însă… nu prea am, se pare. Am avut câţiva… se ştie Dar azi nu mai am nici unul. Se numeau: copilărie Şi s-au risipit ca fumul. Alţi câţiva ardeau în lava De adolescent, fierbinte Dar s-au spulberat ca pleava Şi ca vorba în cuvinte. Nu mai am nici anii tineri. I-am pierdut cum pierdem toate. Azi e luni… mâine e vineri. Spuneţi-mi că n-am dreptate! Câţi ani ai? e o-întrebare Însă nu prea înţeleaptă. Anii… nimeni nu-i mai are. Anii... numai se aşteaptă. Tu ce-aştepţi cu-nfrigurare? Anul nou? Uite-l că vine! Trece pe la fiecare Dar la nimeni nu rămâne.
17
Petru Dinvale
Numai clipa... ea rămâne. Sigur ştim, o ştim cu toţii. Dacă laşi de azi pe mâine O să-ţi fure anii hoţii. Mâine nu îţi aparţine. Chiar acum măsoară-ţi gestul. Timpul este pentru tine Numai clipa… nu şi restul. Doamne, timpul fuge-n pripă Încotro… nimeni nu ştie. Fii cu noi în orice clipă! Clipa este v e ş n i c i e.
18
Poeme liturgice
19
Petru Dinvale
Să mai treacă o zi, să mai fac un popas Să mai dorm şi să uit câte-n urmă-au rămas Apoi iar să-mi ridic pelerina de ploi Să mă scol şi să plâng ce-am lăsat înapoi La un pas. Numai zilele vin, anii toţi au plecat. Sunt grăbit să ajung într-un loc minunat Dar sunt prins şi-nvârtit de o roată prin timp Şi cu fiece pas parcă iarăşi mă simt Mai schimbat. Cu planeta alerg, după ea mă rotesc Şi ca ea îmi înclin tot ce am pământesc. Cu planeta răsar, cu planeta apun. Ca pământul ce-l calc pot să fiu rău sau bun Omenesc. …………………………………………. Drumul vieţii-i cotit ca o roată de car Îl sfârşesc an de an şi-l încep iar şi iar Cu mai grele poveri şi cu paşi mai mărunţi Poposesc tot mai des şi pornesc către munţi Tot mai rar. Anii trec ca un vis, dar pe faţă-mi rămân. Astăzi sunt om matur, mâine poate-s bătrân Şi ca iarba pe câmp şi ca norul pe sus Fiecare din noi vom avea un apus Rând pe rând.
20
Poeme liturgice
Şi de ce să nu sper că va fi-n infinit O fărâmă de zori şi un nou răsărit Cu un nou calendar ce începe cu-o zi Ziua marii-nvieri, timpul marii vecii Nesfârşit. ……………………………………. Pune Doamne hotar, roata vremii să stea Şi opreşte din mers şi pe cel ce nu vrea Ca să-ncepem un nou calendar cu Iisus Undeva-n Univers, într-o ţară de sus Ţara Ta.
21
Petru Dinvale
22
Poeme liturgice
În murmurul pornit de valuri În nesfârşita lor mişcare În adierea de pe dealuri În toate este o-nserare. În cântul sferelor astrale În mintea celor ce s-au dus În plânsul vorbelor de jale În toate este un apus. În templul ridicat de timpuri În vatra vechiului altar Într-ale vremii anotimpuri În toate este un hotar. În bucuria omenirii În timpul zilelor de ură În răzvrătirea oarbă-a firii În toate este o măsură. Dar fără margini şi hotare Fără măsură-n apogeu Fără apus şi înserare E Numele lui Dumnezeu.
23
Petru Dinvale
Un nume ce cuprinde zarea Luminii Sale-n cerul sfânt Ne-aduce-n rug aprins chemarea Lui Însuşi: „Eu sânt Cel ce sânt!”. Şi fiindcă-avem de-atunci un nume Reînnoit în Buna Veste Să ne-nchinăm Celui ce fi-va Celui ce-a fost, Celui ce este!
24
Poeme liturgice
II. IISUS ÎN OGRADA NOASTRĂ
25
Petru Dinvale
26
Poeme liturgice
27
Petru Dinvale
Nu s-a găsit un pat Iisuse Să fie-al Tău când Te-ai născut? În loc de leagăn Ţi-au fost puse Mai multe paie… aşternut. În casa-n care poposiră Atâţia alţii-n somnuri dulci Doar pentru Tine nu găsiră Un pat în care să te culci. Tu spus-ai mai târziu de păsări Că ele cuiburi au cu pui Că vizuină are vulpea Doar pentru Tine casă nu-i Nici leagăn cald lângă fereastră În vatra celei ce-a născut. Tu ai venit în lumea noastră Culcat în iesle de-mprumut. Era mai bine-ar fi zis Naso Ovidiu Publius cândva Să fii venit în ţara asta Şi noi Ţi-o dam să fie-a Ta. Te-am fi primit cum se cuvine Ca pe poetul exilat În toate casele române De la bordei până-n palat.
28
Poeme liturgice
Era mai bine-ar fi spus Naso Să fii venit aici la noi Căci pe străin noi l-am pus rege Şi l-am culcat pe perne moi. O, cum nu Te-am fi pus pe Tine Şi rege şi-mpărat şi Domn Născut în scutecele noastre Şi legănat de noi în somn! Să-ţi mulţumim n-aveam cuvinte Dar Ţi-am fi dat tot ce aveam. Am fi lăsat hrisoave sfinte Să fim ai Tăi din neam în neam! ………………………………….. Era mai bine-ar fi zis Naso… Dar dacă n-ai venit atunci Te naşte-acum în noi bătrânii Şi fă-ne iarăşi să fim prunci Să creştem Doamne-a doua oară Mai altfel decât am crescut Să fie-al Tău şi neam şi ţară… Să nu mai fie de-mprumut. Să ai un leagăn, pat şi casă Împărăţie şi curteni Să stăm cu toţii la o masă: Şi Dumnezeu şi pământeni.
29
Petru Dinvale
30
Poeme liturgice
Dinspre ceruri spre o stea S-a iscat cândva furtună. Domnul nu era în ea Căci furtuna nu e bună. Dinspre dealuri spre Betel S-a pornit apoi cutremur. Domnul nu era în el Căci: „sunt îngrozit şi tremur”. Dinspre văi spre-un singur loc Foc aprins s-a-nvârtit roată. Domnul nu era în foc Deşi-n rug fusese-odată. Dinspre ceruri către noi S-a ivit „un susur blând” Şi-ntr-un staul lângă oi S-a născut un prunc plângând. Stea de îngeri călători Stea mănunchi de soli cereşti S-a oprit lângă păstori S-a ivit pe la fereşti. ………………………… Doamne, Tu, Emanuel Fă-mă azi un leagăn sfânt Şi pe Tine prunc în el Să Te leagăn şi să-ţi cânt!
31
Petru Dinvale
32
Poeme liturgice
(Isaia 53.1-8) A crescut înaintea Dumnezeului Său cum cresc după ploi apele din fântână, ca un lăstar ce răsare cu greu printre bulgării arşi de ţărână scăldată în râul vieţii cândva. A venit apoi cu făptura Sa tăcută şi blândă în faţa omenirii întregi care de mii de ani aştepta. N-avea nici strălucire nici altceva la înfăţişare să trezească uimire interes, încântare sau chiar o privire care să alunece lin peste capul Lui încoronat cu ofrandă din spin. ……………………
33
Petru Dinvale
Când a fost chinuit şi asuprit deloc n-a deschis gura Lui, ca o oaie mută ce la munte o sui înaintea celor ce o tund şi ca mielul de blând ce îl duci la tăiat n-a strigat… n-a chemat… şi la câte batjocuri şi hule I-au zis gura nu şi-a deschis n-a deschis… …………………… Iar noi rătăceam colindam printre drumuri şi căi precum turme de oi risipite din staul printre crânguri şi văi… şi cine din cei de atunci a ştiut şi câţi dintre ei braţul Domnului au cunoscut?! …………………….
34
Poeme liturgice
Şi câţi dintre noi biete oi ce prin crânguri şi văi rătăcim, câţi mai ştim că lăstarul acela crescut din pământul uscat ne-a salvat … că pedeapsa aceea ce nu ne atinge-n vreun fel a căzut peste El… că prin rănile Lui rănile ce le aveam au găsit al iubirii balsam?!.. …………………………… Câţi mai ştim… auzim… sau s i m ţ i m???
35
Petru Dinvale
36
Poeme liturgice
Smulsă parcă din abis Crucea Lui spre noi plecată Poartă-n ceruri a deschis Poarta-ntoarcerii spre Tată Între infinit şi noi Prin Christos străpuns de cuie Drumul ce ducea-n noroi E schimbat în drum ce suie Crucea Lui în zare stând Ridicată peste lume Înspre ea invită blând Fiecare om pe nume Când străpuns mă simt de cui Şi cu inima prea plină Din durerea Crucii Lui Şi durerea mea se-alină Chiar şi când va fi să mor Lângă trupul ce se duce Voi avea ocrotitor Tot din Crucea Lui o cruce
37
Petru Dinvale
38
Poeme liturgice
Ţin în mâna mea coroană De-mpărat cum nimeni altul. Nu-i din aur sau rubine Ce-ar străfulgera înaltul, Nici din perle sau smaralde Cu nuanţă străvezie, Ci-i din spini cu ace groase Ce pătrund în carne vie. Ţin în mâna mea ofrandă Oferită dintre neamuri Cu ţepi duri de spini sălbatici Răsăriţi stufos pe ramuri Nu cumva să nu străpungă Toată carnea ce-o atinge Nu cumva să fie locuri Ne-ncrustate-n stropi de sânge. Ţin în mâna mea simboluri Ca un rod al împletirii. Ţin iubirea pentru oameni Dar şi ura omenirii. Simt pe degete durere Suferinţă şi prigoană Îndurare şi iubire Împletite-ntr-o coroană. Doamne, iartă-ne păcatul Şi purtarea abătută… Iartă-ne pentru coroană… Iartă… că-i din spini făcută! 39
Petru Dinvale
40
Poeme liturgice
Frumoase mâini ţinute strâns la piept În miez de noapte şi în zi cu soare Voi sunteţi steaua după care-ndrept Destinul vieţii mele trecătoare. Frumoase mâini la glasul rugii stins O dragoste fierbinte vă desparte Pe lemnul crucii singure v-aţi prins Frumoase mâini cu-a voastre palme sparte. Frumoase mâini cu lacrimi de rubin Ce curg pe lemnul înroşit de sânge Durerea voastră se destramă lin Frumoase mâini prin care cerul plânge. Prin marea voastră rană cu noroi Printre ciocan şi lemn şi printre oase Mi s-a deschis un drum spre cer prin voi Frumoase mâini, eterne mâini frumoase.
41
Petru Dinvale
42
Poeme liturgice
Castelul ascetului soare Aruncă-n zenit veselia Sub bolta cu stele fugare Pământul aprinde făclia Curg raze, potop ce porneşte O sete de-avânturi, de doruri Văzduhul e plin de-osanale De harpe, de flaute, de coruri. Ca sulul de carte e cerul În Cosmos e trasă cortina Spre Terra se scurge năvalnic: Viaţa, iubirea, lumina O mare de oarbe îndemnuri Furtună de vii năzuinţe Un vifor nebun de luceferi Pleiadă de aştri… fiinţe De-atâta lumină gândirea Se-ncurcă, iar capul de vise Se simte-nfăşat ca în cercuri De largi curcubeie închise.
43
Petru Dinvale
Cu falnicu-i braţ Orionul Îşi saltă cupola de aur Să treacă-Împăratul Măririi Purtându-şi cununa de laur Şi-un strop din lumina creată În ziua dintâi, înainte De a se scurge în zare Mânată de dorul fierbinte Mai poate să vadă feeric O nuntă: mireasă şi mire Planeta albastră şi cerul Cuprinşi în eternă unire.
44
Poeme liturgice
III. FAMILIA CA O PECETE
45
Petru Dinvale
46
Poeme liturgice
47
Petru Dinvale
(familiei Elly şi Giani Dan) Comorile iubirii sunt daruri moştenite Ce trebuie-mpărţite întotdeauna-n doi. Aşa ne-au spus-o alţii, aşa v-o spunem noi. Sunt multe-n jurul vostru ce se numesc ispite. Comorile iubirii vor trebui păzite! Iubirea-i o grădină cu merele de aur Iar paznicul cel tânăr e-n voi în amândoi Să nu lăsaţi s-ajungă toţi pomii trişti şi goi Lăsând iubirea voastră pentru cununi de laur. Iubirea-i o grădină cu merele de aur. Căminul este colţul de rai ce v-aparţine El este doar al vostru cu tot ce are el Şi nimeni n-are dreptul să-l tulbure-n vreun fel Chiar dacă ar pretinde că vrea să facă bine. Căminul este colţul de rai ce v-aparţine. Aceasta nu înseamnă a fi în izolare Şi nici de oaspeţi sinceri a nu fi primitor Ci casa să vă fie şi loc de ajutor Şi poate pentru unii chiar mijloc de salvare. Aceasta nu înseamnă a fi în izolare. În suflet niciodată nu veţi putea căuta Ca-ntr-o cutie scumpă sau una oarecare Căci dragostea din suflet este cu mult mai mare Şi toată niciodată n-o veţi putea afla. În suflet cu sfială să cauţi când vei căuta!
48
Poeme liturgice
Comunicaţi adesea, deschis, fără reţineri Precum la voi acasă se cade ca să fiţi. Iubiţi-vă căminul mai mult decât gândiţi Aceasta vă ajută ca să rămâneţi tineri. Comunicaţi adesea, deschis, fără reţineri! Să nu uitaţi să râdeţi, că râsul face bine Şi fericirea voastră constă în bucurie Şi asta toată lumea se pare că o ştie Dar fiţi atenţi « ce râdeţi »şi mai ales « de cine ». Să nu uitaţi să râdeţi, căci râsul face bine! Să practicaţi iertarea mai mult decât se cere Dar preferaţi mai bine să nu greşiţi prea des Căci vorbele pe buze din inimă vă ies Şi s-ar putea s-aducă de multe ori durere. Să practicaţi iertarea mai mult decât se cere! Lăsaţi pe « totdeauna » pe « iar » pe « niciodată » Căci nimănui nu-i place să fiţi cicălitori Dar « te iubesc » să spuneţi chiar de mai multe ori Încât să nu mai doară cuvântul « altădată » Şi veţi avea o casă mult binecuvântată. Fiţi mulţumiţi cu ceea ce viaţa vă oferă Dar nu-n fel oarecare bătând pasul pe loc Căci viitorul vostru e implicat în joc Şi doar de voi depinde de scade sau prosperă. Fiţi mulţumiţi cu ceea ce viaţa vă oferă! ................................................................
49
Petru Dinvale
Să nu uitaţi părinţii, căci ei vă aparţin. Iubirea pentru dânşii nu poate fi schimbată În nicio-împrejurare şi sigur niciodată Căci ei părinţi ai voştri pe viaţă vă rămân. Să nu uitaţi părinţii, căci ei vă aparţin! Şi... mai presus de toate, să nu uitaţi pe Domnul! El este partea voastră pe veci cea mai de preţ Prin el tot ce veţi face e-într-adevăr măreţ. El vă conduce paşii... El vă veghează somnul. Deci... mai presus de toate, să nu uitaţi pe Domnul!
50
Poeme liturgice
51
Petru Dinvale
Omul e scopul şi raţiunea Oricăror fapte şi acţiuni. El e măsura, dimensiunea În lucruri simple şi în minuni. Omul din leagăn este pendula Ce oscilează între nevoi, Şi până moare caută formula Sau elixirul vieţii de-apoi. Privit în mare, după precepte Omul rămâne indefinit, Un „sui generis” urcă în trepte Din punctul zero spre infinit. „Iş” în ebraică, bărbat înseamnă. „Işa”, femeia, un sens ar avea: Ceva ce e înrudit cu bărbatul Sau mai degrabă egala sa. Işa numise Adam femeia Până în clipa când deveni Eva, adică „viaţa eternă” Mamă a tuturor celor vii. …………………………
52
Poeme liturgice
Vrednică Evă, iubit Adame, Dumnezeu vă-ntreabă ca la-nceput El se-adresează la fiecare Cu: „Unde eşti?” şi „Ce ai făcut?” Voi ce-aţi muşcat din fructu-amăgirii, Fructul amar şi dulce la gust, Voi ce cunoaşteţi cu propria minte Ce e-nşelare şi ce este just Alegeţi astăzi, ştiind că scopul Şi raţiunea oricărui „Eu” Nu-i pendularea între rău şi bine Ci reîntoarcerea la Dumnezeu. Alegeţi viaţa! Dublând puterea Unind curajul şi tot ce vreţi. Faceţi din casă şi căsnicie Un loc de cinste, de mare preţ. ………………………………. Tot ce veţi face, voi veţi culege Fie că-i mare sau mic interes. Maria şi Marta vă sunt exemple. Voi, ”partea cea bună”să fii ales.
53
Petru Dinvale
54
Poeme liturgice
Mă întreb dacă-mi simţi Oare fiorul năvalnic al inimii Când trupul tău strâns Intre caldele-mi braţe Apasă pe pieptul meu, capul Nourat de multele-i vise? Atunci va rămâne în noi Noaptea uitării de sine Arătând timpului că ne iubim.
2 dec. 1973
55
Petru Dinvale
56
Poeme liturgice
Extratereştrii de-ar sosi Din universul lor bătrân Un singur lucru i-ar uimi: O mamă cu un prunc la sân. Şi curioşi de s-ar uita Că avem cruce pe sicriu Cu dragoste le-am arăta: O Mamă-n braţe cu un Fiu. Iar dacă-ar vrea ce ei nu au Să aibă-n lumea lor de zei Într-un tablou am să le dau: O mamă-n mâini cu pruncul ei. Chiar Dumnezeu de-ar întreba De-avem pe lume ceva drept Noi am aduce-n faţa Sa: O mamă cu un prunc la piept.
57
Petru Dinvale
58
Poeme liturgice
(fiului meu) Când răsăreai „Luceafăr auriu” La noi în casă nu pe bolta rece Mi se părea că timpu-n care scriu Se-opreşte-n loc şi nu mai vrea să plece. Dar vremea-i schimbătoare ca şi noi Adună ani scurtându-ne din viaţă Iar când pe cer apar luceferi noi E semn de seară nu de dimineaţă. Poate de-aceea-n drum ne-am întâlnit Cu noaptea lumii ca o răzbunare A beznelor pe orice răsărit Ce străveziu şi limpede apare. Azi când te ştiu mai tânăr ca oricând Cu pumnii plini de gânduri în foneme Cu fiecare clipă adunând Miracole de viaţă în poeme Aş vrea spre tine sufletul să-mi plec Ca-n ziua-ntâi când te-am ţinut de mână Şi peste anii care vin şi trec Destinul nostru veşnic: să rămână! 25 august 2005
59
Petru Dinvale
60
Poeme liturgice
N-o ştiţi pe mama, nu puteţi s-o ştiţi Cum noi copiii ei o ştim de-acasă. Ea-n jurul sobei şi cu paşi grăbiţi, Noi aşezaţi ca puii toţi la masă. Când ne punea mâncare-n farfurii Spunea câte-un cuvânt la fiecare Ca un maestru de ceremonii Pornit să-mpartă daruri de mâncare. Apoi la treabă ne mâna grăbit Să ştim că viaţa dă, dar ne şi cere Iar noi credeam că totu-i gratuit Aveam şi punctul nostru de vedere. Nu ne bătea prea rar, dar nici prea des Atât cât socotea ea că-i nevoie Şi nu uita să ierte mai ales Dorind s-o ascultăm de bunăvoie. Altfel femeie simplă, cu bun simţ Ascultătoare chiar în umilinţă, Dar neînduplecată ca un prinţ Atunci când era vorba de credinţă. N-o ştiţi pe mama, numai noi o ştim Aşa cum ea a fost şi încă este: Un înger păzitor, un heruvim Sau poate Zâna Bună din poveste.
61
Petru Dinvale
62
Poeme liturgice
(tatălui meu) Port chipul tău când râd sau când mă doare Şi tot la fel ca tine şi iubesc: Livezi, păduri, fâneţe şi ogoare Şi portul nostru mândru jienesc. Te văd venind spre mine în oglindă Cu lama pe obraz alunecând Pornită-n barba deasă s-o desprindă De chipul tău rămas la fel de blând. Vreau să mă ierţi că n-am dat mai departe Întregul chip pe care mi l-ai dat Însă din duh i-am dăruit o parte Nepotului ce-n suflet l-ai purtat. I-am dat ce am avut la îndemână Iubire, simplitate şi cuvânt Ca-n miezul firii noastre să rămână Tot chipul tău purtat în alt veşmânt.
63
Petru Dinvale
64
Poeme liturgice
Păşesc în brazda proaspăt răsturnată De plugul tras de cai şi nu de boi Şi glasul holdelor de altădată… Străbunii mei, vă cheamă înapoi. Vă cheamă stânele cu oi puţine Şi strunga răvăşită în apus. Din drumul vostru nimeni nu mai vine Să pot să-i spun ce aş avea de spus. Vă strigă ciobăneştii care latră, Livezile prin fânul necosit, Poienile cu rănile de piatră Şi câmpul ars de soare-n asfinţit. Vă cheamă grebla, sapa şi toporul Şi coasa care nu mai ştiu s-o bat. Dinspre grădini mă-ntâmpină cuptorul Şi vântul ce vă caută-n lung şi-n lat. Vă cheamă uliţa de voi uitată Potecile cu iarbă şi noroi… Păşind în brazda proaspăt răsturnată Străbunii mei, mi-e tare dor de voi!
65
Petru Dinvale
66
Poeme liturgice
IV. ECCLESIA LUCRURILOR NESCRISE
67
Petru Dinvale
68
Poeme liturgice
69
Petru Dinvale
Ca un vulcan ce lava Spre soare o aruncă Şi totuşi ca o blândă Şi albă-ntruchipare Ca torţă-n întuneric Sau ca un mal de stâncă Această casă- templu Un prag de lume pare. Fără miros de cedru Sau de măslin sălbatic Sculptat în flori deschise De crini şi rodii coapte Fără misterul unic De templu asiatic Această casă pare O stea lucind în noapte. Fără pridvor cu stâlpii Şi marea de aramă. Fără luciri de aur Pe lemn de chiparos Această casă-templu La închinare cheamă La cel mai scump tezaur Al vremii: la Christos. O stea lucind în noapte Un prag de lume pare Un drum către lumina Frumosului deplin O punte către poarta Cetăţii de scăpare Un loc de siguranţă Al celor care vin. 70
Poeme liturgice
71
Petru Dinvale
De-am auzi a inimilor rugă Şi-am asculta de glasul lor tăcut Am înălţa spre ceruri osanale Celui ce Universul a făcut. Şi glorii am cânta în coruri multe Uniţi cu alte mii şi zeci de mii De heruvimi şi îngeri întru slava Aceluia ce lumea o zidi. Dacă-am putea trimite bucuria Şi fericirea noastră înapoi La cel ce pe pământ şi sus în ceruri A pregătit locaşuri pentru noi I-am spune azi că nu avem unelte Spre-a măsura ce-n suflete simţim Şi nici îndeajuns n-avem cuvinte Pe cât de mult am vrea să-I mulţumim. Că gândul nostru înflorit de haruri Ca trandafirul prins în vas de lut Se-nalţă către tronul de lumină De unde apa vieţii a băut De unde roua sfântă se revarsă Rodind în noi curate bucurii Pe care le purtăm în suflet astăzi Şi le vom duce până-n veşnicii.
72
Poeme liturgice
73
Petru Dinvale
Înspre pământ cade firul de plumb Simplu cum lacrima simte ţărâna. Schele mai plâng picături de mortar Smulse de vânt, adunate cu mâna. Varul nestins se albeşte-aşteptând Smoala uitată e neagră de ciudă. Ploaia de toamnă acoperă blând Marea de frunze ce jalnic le udă. Toate uneltele suferă-n drum Cei ce-au deprins mânuirea lor cântă. Templul de glasuri răsună acum Îngeri înalţă cântarea lor sfântă: Doamne, e vremea ca azi să cinstim Numele Tău înainte de toate. Doamne, e timpul ca azi să slăvim Sfântul Tău Nume prin tot ce se poate. ……………………………………… Doamne, e timpul ca azi să slăvim Sfântul Tău Nume prin tot ce se poate.
74
Poeme liturgice
75
Petru Dinvale
Mă depărtez să pot vedea mai limpede şi mai curat. Să-mi satur privirea şi ochii şi inima de tot ce mâna de lut a durat. Şi laud şi Te laud şi măresc şi Te măresc Doamne de tot ce ne-ai dat. Privesc de aproape detaliu cu detaliu lumină lângă lumină piatră peste piatră şi cânt şi plâng şi plâng şi cânt liniştit. Şi laud şi Te laud şi slăvesc şi Te slăvesc Doamne că atât de mult ne-ai iubit. Aud de departe şi de aproape 76
Poeme liturgice
cuvinte de laudă osanale şi glorie pentru har după har pentru îndurare după îndurare pentru puterea ce nu o măsoară decât credinţa. Şi laud şi măresc şi Te iubesc Doamne cu toată fiinţa.
77
Petru Dinvale
78
Poeme liturgice
Am ridicat luminii sfinte o făclie cu mâini curate înălţând-o către cer. Am pus în ea inima noastră jertfă vie. Din focul ei am scos de aur giuvaer. De am avut sau nu, vreodată întristare sau Marea Roşie ca Moise de-am trecut până ce n-am păşit cu-ncredere în mare în nici o parte ape nu s-au desfăcut. Ca Abraam nădăjduind toată fiinţa jertfind cu drag un început noi am înscris iar Dumnezeu ne-a măsurat prin el credinţa şi porţi în ceruri de-ndurare ne-a deschis.
79
Petru Dinvale
Har după har ne-a revărsat spre-ncurajare şi ne-a purtat pe aripi sfinte îngereşti. Ne-a oferit pentru izbândă braţu-I tare ce-a sprijinit mereu, eforturi omeneşti. Am ridicat luminii sfinte o făclie. Cu mâini curate înălţând-o către cer. Am pus în ea inima noastră jertfă vie. Din focul ei am scos de aur giuvaer.
80
Poeme liturgice
81
Petru Dinvale
Măreţ în această clădire Nu-i zidul ce fost-a zidit. Măreţ este numărul celor Ce drumul spre cer au găsit. Înaltă-n acest edificiu Nu-i bolta spre care privim Înalte-s dorinţele noastre Pe Domnul Iisus să-L slujim. Puternic în astă lucrare Nu-i fierul – beton temelii Puternică-I Stânca de veacuri Pe care-am zidit pietre vii. Sfinţită-n această zidire Nu-i marmura albă de nea Sfinţită e inima noastră Când templu zidi-vom din ea. De preţ nu e lemnul şi luciul Ce noi îl vedem pe pereţi Ci fiii acestei biserici Ei sunt pentru Domnul de preţ Şi veşnic nu-i singur doar templul Din pietre tăcute făcut Ci veşnică-i dragostea care În templul din noi s-a născut. Înalt şi măreţ şi puternic Şi veşnic de preţ şi sfinţit Rămâne poporul acesta De braţul iubirii zidit. 82
Poeme liturgice
83
Petru Dinvale
(tânărului păstor Iacob Stelian) 1 Tim.4.11-16 Nu fii nepăsător, cuvântul spune De darul care-n tine a fost pus Prin punerea de mâini şi rugăciune A celor ce la Domnul te-au adus! Şi nimeni să nu îţi dispreţuiască Frumoasa vârstă plină de avânt Ci fă ca-n toate pilda ta să crească În dragoste, putere şi cuvânt. Fii cu luare aminte întâi la tine Asupra învăţăturii ce o dai La îndemnare să iei seama bine Atunci când mustri: vorbe dulci să ai! Pune-ţi pe inimă acestea ţie Şi îndeletniceşte-te aşa Pentru ca-naintarea ta să fie Văzută-n orice loc te vei afla. Să predici cu putere Vestea Bună Şi pe Christos pe cruce, pe calvar. Să duci în orice casă o cunună Şi pacea lui Iisus s-o laşi în dar. Să duci în lume blânda Lui chemare Şi să rosteşti ca El acel „Veniţi!”. Să le împarţi din dragostea cea mare Ce poate face oameni fericiţi. 84
Poeme liturgice
Nu pregeta să duci solia sfântă În orice loc şi nu din când în când. Durerea nu ţi-o plânge, ci ţi-o cântă Ca Pavel şi ca Sila orişicând. Rosteşte blând cuvântul mântuire Şi chiar cu lacrimi numele I i s u s Vesteşte cea de-a doua Lui venire Şi ce se pregăteşte-n ceruri sus. ………………………………….. Nu fii nepăsător, cuvântul spune De darul care-n tine a fost pus! Prin punerea de mâini şi rugăciune Eşti uns cu Duhul Sfânt chiar de Iisus.
85
Petru Dinvale
86
Poeme liturgice
Clepsidra vremii s-a rotit în timp Să-şi cearnă-n prafuri clipele rotunde. Coboară anotimp în anotimp Iar ziua-n întuneric se ascunde. N-ajunge ora timpului ascuns De pânza trecerii ce ne-înconjoară Nu e nici săptămâna de ajuns Atunci când destrămarea ne-o măsoară. Poate nici luna şi nici anul chiar Nu-s de ajuns pentru purtări nefaste Căci puse-a noastre fapte pe cântar Multe-s perverse şi puţine caste. Nici o lumină ochii nu-mi mai sorb Ne spune Martorul sătul să-ndure Creştini ce cred că Dumnezeu e orb Copaci ascunşi la mijloc de pădure. De ani de zile sunteţi tot uscaţi Cu scorburi negre şi cu trunchiuri roase Cu idealuri strâmbe şi mascaţi De zâmbet «dulce» şi priviri «duioase». Îmbogăţiţi ca Iacob la Laban În chip slugarnic şi prin servitute Fără ruşine aţi făcut din ban Cărarea cea mai largă spre virtute. Azi nu-i în Ofra înger sub stejar Nu mai sunt vremuri pentru Ghedeon Ci-i timpul celor ce din somn tresar Al celor ce-au ieşit din Babilon 87
Petru Dinvale
O, ploi târzii cădeţi pe Madian Căci Israel e gata să se-nece Şi-a-întins pe iarbă lâna-n acest an Şi-aşteptă acum ca apele să sece. Mai vrea şi-un vis cu-o turtă de orez Şi-n mâini ulcioare sparte şi-o făclie. Cât sunt de orbi doar Tu Iisuse vezi Dar pentru ochi ei nu cer alifie Nici pentru goliciune fir de in Nici aur încercat pentru sfinţire De-aceea nu e pace sub măslin Şi poate de aceea nu-i iubire. ………………………………. Şi… vine vremea, chiar a şi venit Poate că-i azi, sau poate că e mâine Iar tu rămâi mereu… nepregătit „În mână cu-n toiag şi cu o pâine”.
88
Poeme liturgice
V. APOCRIFE ŞI ANAGHINOSCOMENA
89
Petru Dinvale
90
Poeme liturgice
91
Petru Dinvale
Odată pe cuţite de amnar rămasă cu un zâmbet peticit sub felinar în vălătuci suflare s-a-nnodat muiată-n nuci precum un graur prescurtat. Coloană urlătoare surdă-n top idee prinsă-n şa de un oblânc e sufocată verde de ciclop şi strigă pe logatăr fără scop când vede către role parastas. Ospăţ catapultat ce-a mai rămas şi ferezar din vreascuri de dogar măcrişi adulmecat de oameni rar. Ajunge-n disperare uliţarnic lepşitul lumii-n şcarpă de cimpoi poncişi în tufe de arnici în doi. ………………..
92
Poeme liturgice
Sub felinar, în vălătuci suflare s-a-nnodat muiată-n nuci precum un graur prescurtat atunci. Glosar: • şcarpă = teren accidentat, râpă, prăpastie • ferezar = rumeguş • logatăr = persoană fără ocupaţie, teleleu
93
Petru Dinvale
94
Poeme liturgice
Nu e nici soare nu-i nici primăvară în al tău zâmbet liber pe cărare nu poartă-ntrânsul o lumină rară nici ce-mi alină nici din ce mă doare. Nu-ţi simt comoara liberului gând cuprins în portativele din cânturi căci din repausul vorbelor de rând mi-am făurit în suflet anotimpuri Şi când îmi plouă temerile viaţa deşi e toamnă care stă să moară ascunde iarna luminiş de gheaţă în ritmul inimii bătut de vară.
95
Petru Dinvale
96
Poeme liturgice
Miere de ochi aburind tău printre stânci agăţat ceară cu unt de prin sat stau fără grabă la rând. Lotru nuntit fără rost pâine în stoluri pe raft carte de sfânt nesărat tot ce mirare a fost. Treier în vânt până când streaşină-n lemne te-aş da bogdaprostit lunecând voce de basm în lulea. Pinten purtat străveziu geană de sticlă pe ger ladă de zestre te cer plită roşcată-n târziu. Dansuri de iele pe zid crater cu vreascuri în drum faguri de rugi îmi închid zarea în zdrenţe de fum. Prânzul de somn e-ndulcit casa din deal s-o aduci poartă la vremuri s-o pui ca un ştergar la răscruci. ………………………
Vino să cânţi Şi apoi să te duci!
Glosar: • capleuz = buimăcit, neîntreg • bogdaprostit = iertat de Dumnezeu • tău = lac
97
Petru Dinvale
98
Poeme liturgice
Păstorul t r e a z păzeşte turma adormită. Din prânzu-i cald ţâşneşte aburul topit. Sub cerul curb tremură frunza obosită pierzând din timp la fiecare nou clipit. Mai trece-un vânt un nou curent, orientare. Pădurea-l ţese între crengi împodobit. Pământul simte adiere de răcoare. Turma veghează iar păstoru-i a d o r m i t.
99
Petru Dinvale
100
Poeme liturgice
Port roba dreptăţii Neagră în lumină Adevărul arde Ca un miez de zi Pentru întuneric Soarele-i de vină Căci apune ritmic Fără-a se opri. Port cămaşa nopţii Peticită-n spate Găuri de lumină Tot mă urmăresc Pentru nedreptate Luna e de vină Că-are două feţe Şi aspect ceresc.
101
Petru Dinvale
102
Poeme liturgice
VI. CÂNTAREA CÂNTĂRILOR MELE
103
Petru Dinvale
104
Poeme liturgice
(Iubirea ca atitudine) În limba greacă, simţămintele sufleteşti, poartă denumiri diferite după cum exprimă un instinct, o emoţie, un sentiment, o dispoziţie sau o atitudine. Astfel iubirea, ca şi ura, tristeţea, bucuria etc., are expresii particulare conform celor cinci posibilităţi de trăire: - iubirea ca instinct poartă denumirea de EROS (amor) - iubirea ca emoţie pe cea de STORGE (tandreţe, duioşie) - iubirea ca sentiment este exprimată de PHILIA (prietenie, apartenenţă) - iubirea ca dispoziţie este numită PHILOSTORGE (afecţiune) Iar iubirea ca atitudine poartă frumoasa denumire de AGAPE (dragoste), de unde verbul AGAPAO (a iubi necondiţionat, fără a pretinde ceva în schimb) sau numele mănăstirii AGAPIA, sau „agapele” ca mese creştine din vremea apostolilor. Iubirea ca atitudine (dragostea), care salvează de egocentrism, implicând ca în Mc.12.30 întreg psihismul (conştiinţă, voinţă, afectivitate) a fost descrisă magistral de Sf. Ap. Pavel în prima lui scrisoare către cei din Corint în capitolul 13, prima parte, iar eu am aşezat acele rânduri de o rară frumuseţe literară şi lingvistică, în versuri sub titlul „Imnul DRAGOSTEI”. Poezia „Agape” exprimă într-un scurt periplu, rolul şi influenţa dragostei ca atitudine.
105
Petru Dinvale
106
Poeme liturgice
(1 Cor.13.1-8 şi 13) Dacă-aş vorbi în limbi străine tuturor Chiar îngereşti… şi dragoste nu aş avea Ca o aramă sunătoare aş suna… Sau şi mai rău ca un chimval zângănitor „Chiar de-aş vorbi în limbi străine tuturor”. Şi prorocia, dar divin, de-ar fi a mea Şi aş cunoaşte toate tainele ce sunt Credinţă s-am să mute munţii pe pământ Nu sunt nimic de n-am în toate dragostea „Chiar prorocia, dar divin, de-ar fi a mea”. Şi chiar averea de aş da-o la săraci Şi trupul propriu ars să fie de l-aş da Nu-mi foloseşte nici aceasta le ceva Căci fără dragoste degeaba-i orice faci „Chiar şi averea de ţi-ai da-o la săraci”. Mult, îndelung de răbdătoare-i dragostea De bunătate este plină orişicând. Nu pizmuieşte, nu se laudă alergând Şi nu se umflă de mândrie pentru ea „Căci îndelung de răbdătoare-i dragostea”. Necuviincios ca să se poarte n-ar putea Căci nici nu caută dragostea folosul său Ea nu se mânie gândindu-se la rău Ci adevăru-i toată bucuria sa „Necuviincios ca să se poarte n-ar putea”.
107
Petru Dinvale
Ea crede totul şi acoperă oricât Nădăjduieşte suferind orice-ar veni Căci dragostea în veci de veci nu va pieri Chiar dacă limbi şi prorocie au sfârşit „Ea crede totul şi acoperă oricât”. Dacă-n întregul univers vor rămânea Numai credinţa şi nădejdea şi-a iubi Între aceste trei virtuţi care vor fi Doar una singură coroană va avea „Căci cea mai mare dintre ele-i DRAGOSTEA”.
108
Poeme liturgice
109
Petru Dinvale
Un sărut şi o îmbrăţişare Fac din trupul nostru o poveste Cel ce nu le dă, nici nu le are Cel ce le oferă le primeşte. Un sărut şi o îmbrăţişare Spun cuvintelor din noi să tacă Şi atunci când nouă ni se pare Că e vorba numai de o joacă. Un sărut şi o îmbrăţişare Au mult farmec în prietenie Desfiinţează inimi solitare Iar pe cele moarte le învie. Un sărut şi o îmbrăţişare Pot crea în jur o lume nouă Unde-i bine pentru fiecare Ce le portă-n suflet pe-amândouă. Un sărut şi o îmbrăţişare Fac din viaţa noastră o poveste Cel ce nu le dă, nici nu le are Cel ce le oferă le primeşte.
110
Poeme liturgice
(Iubirea ca dispoziţie) Iubirea ca dispoziţie, numită PHILOSTORGE (afecţiune) este, după cum o spune şi numele: philia + storge (vezi Rom. 12.10 trad. Cornilescu lit.2001) un amestec de emoţii şi sentimente încă nelămurite, uşor confuze ce creează o stare de confort sufletesc, dar şi puţină nelinişte, nesiguranţă, manifestată totuşi prin disponibilitate, bunăvoinţă, îngăduinţă cu oarecare vădită căldură, dar şi reţinere. Această dispoziţie afectivă, descrisă mai sus, cred că am surprins-o în poeziile „Rugă de iarn㔺i „Amărui şi crud”pe care le ofer spre lectură.
111
Petru Dinvale
112
Poeme liturgice
Moto: „Alintul tău mai bun e decât vinul.” (Cânt. Cânt.1.1 trad.BVA)
Mă-mprejmuieşti din ochi în tainic dor Precum lumina-n calea ei un nor. Mă prinzi de mâini, mă laşi deşi n-ai vrea Să mă retrag cumva din preajma ta. Te strâng cu braţul peste umeri lin Sunt îmbătat de tine ca de vin. Te ţin de mâini, te las, nu te-aş lăsa Dar n-am cum scrie altfel soarta mea. Mă tem de mine şi de gândul meu. Ascunde-mă de frig cu trupul tău Şi pune-ţi degetul pe gura mea Să pot să tac, când n-aş putea tăcea.
113
Petru Dinvale
114
Poeme liturgice
Moto: „Că tare precum Moartea e Iubirea şi crudă precum Iadul e Ardoarea: i-s aripile aripi ca de foc, cărbuni aprinşi sunt flăcările ei.” (Cânt.cânt. 8.6 trad. BVA) Iubirea-i o fărâmă de hazard Mortală ca un fulger ce te-a prins E bocetul frisoanelor când ard Şi doina suferinţei ce s-a stins. Iubirea-i ţesătură-n fir de jar Ce-mbracă forme fără căpătâi Cu rătăciri în felul ei bizar Născute-n marea dragoste dintâi. Iubirea-i caldă ca un val de pluş Bogată-n ispitiri cu noutăţi Lăsând durerea frântă pe arcuş Înşiruire între joc şi plăţi. Iubirea-i darul vieţii ce va fi Răvaş de friguri nedeschis şi ud Găsit din întâmplare într-o zi În fructul Evei, amărui şi crud.
115
Petru Dinvale
(Iubirea ca sentiment) În mijlocul trăirilor sufleteşti, la egală distanţă de instinct şi de atitudine, se situează iubirea ca sentiment, numită greceşte PHILIA şi se traduce prin cuvintele: prietenie, siguranţă, apartenenţă, exprimate atât de frumos de Romain Rolland în „Jean Christophe” astfel: „Am un prieten! Calda fericire de a fi găsit un suflet în care să te ghemuieşti în toiul vijeliei, un adăpost… să dormi când el veghează, să veghezi când el doarme…”. Sentimentul prieteniei este un sentiment complex, bazat pe conştiinţa morală, bogat în trăiri sufleteşti profunde, uneori dureroase, greu de suportat mai ales când este implicată depărtarea, etichetată adesea ca un blestem (vezi Floare de nuc) şi denumită numai în limba noastră „dor” care este „boală grea” (vezi Adagio), ce nu se vindecă decât prin întâlnirea celor în cauză. Sentimentul prieteniei este atât de puternic uneori, încât poate dura toată viaţa.
116
Poeme liturgice
Sinceritatea, încrederea, părtăşia, bucuria timpului petrecut împreună, respectul… sunt câteva din trăsăturile acestui sentiment de iubire ce poate să înfrumuseţeze viaţa oricui. Vă ofer cu drag următoarele două poeme care, încearcă să exprime în cuvinte unele din aceste trăiri, greu de exprimat.
117
Petru Dinvale
118
Poeme liturgice
Moto: „O, pune-mă pe inimă pecete pecete vreau să fiu pe braţul tău!” (Cânt.cânt. 8.6 trad.BVA)
Blestem mi-apasă sufletul seara Când doarme-n faşă floarea de nuc Poteci de gânduri urcă pe scara Ce eu o cobor şi mă duc Când ziua-şi pierde mantia albă Iar râul cade-n albie gol Aş vrea din stele galbenă salbă Să-ţi legene paşii domol Şi să mai văd blestemul cum moare Ca un torent de gânduri în vis Sau ca furtuna înfrântă-n mare Când simte că-i cerul deschis Iar de-ar pieri şi dorul ca ceara În somnul florii de nuc topit M-aş strânge-n matca cerului seara Pe margini de nor aurit
119
Petru Dinvale
120
Poeme liturgice
Moto: „Mi-ai răpit inima numai cu o privire a ochilor tăi, numai cu un lănţişor al gâtului tău!” (Cânt.cânt.4.9 trad. Cornilescu lit.)
Mi-ai spus aproape-n şoaptă c-ai să vii Mai des decât eu însumi ţi-aş fi spus Să-mi dai o sărutare-n zori de zi Sau o îmbrăţişare spre apus. Şi n-au fost zori şi seară fără nor Cu umbra lui răsfrântă-n asfinţit Să nu-mi trimită gânduri ce mă dor Şi să nu-mi fure clipe de dorit. Te văd în poze ca într-un album De amintiri frumoase, fără glas În care desluşesc abia acum Că nu pot să te uit, nici să te las.
121
Petru Dinvale
(Iubirea ca emoţie)
STORGE reprezintă iubirea ca emoţie, ce cuprinde trăiri născute din vecinătatea instinctului, total iraţionale, ce nu au vreo explicaţie, sau vreo logică, accentuând tot ce e legat de persoana iubită: privire, zâmbet, sărut (chiar dacă e vorba doar de o nevinovată atingere a buzelor, nu de sărutul pasional ce precede erosul), îmbrăţişare, mângâiere etc. Iubirea ca emoţie „este ca tusea, ea nu se poate ascunde” (Ileana Vulpescu) şi dă farmec legăturii de dragoste prin gesturi de tandreţe şi duioşie, gesturi aproape ludice, la fel de intens trăite în plan emoţional precum amintirile din copilărie. Dacă cel îndrăgostit trăieşte emoţional iubirea nu doar în preludiul actului sexual, atunci acesta iubeşte cu adevărat şi poţi avea încredere într-o astfel de dragoste, sau chiar persoana însăşi poate deveni conştientă că iubeşte şi nu va forţa în nicio împrejurare voinţa celei iubite. STORGE devine astfel asemănător unui preludiu prelungit, în care îndrăgostitul se dă de gol prin gafe, mai mari sau mai mici, etichetat de cei din jur cu sintagma „e îndrăgostit/ă”. Această stare din preajma erosului e atât de puternică sufleteşte încât îmbracă uneori aspect „de cult”, de laudatio, de rugăciune, cu referire la iubit/ă, fapt uşor surprins în poemul:„Rozariu de chihlimbar”, unde încă din titlu (rozariu presupunând un şir de rugăminţi) răspunsurile prin sărut, surâs, îmbrăţişare, sau privire copleşesc prin emoţii încât sunt descrise hiperbolizat.
122
Poeme liturgice
„El condor pasa” însă, exprimă atât iubirea cât şi dorul de libertate, de-a te bucura de iniţiativă, de-a atinge înălţimile ameţitoare ale simţurilor, vraja tăriilor văzduhului, în deplină concordanţă cu ale inimii.
123
Petru Dinvale
124
Poeme liturgice
Motto: „Cât eşti tu de frumoasă şi de dulce iubita mea în tot ce te desfată! (Cînt.cânt.7.6 trad.BVA) Sărutul tău înmiresmat de zei Cu flori de liliac şi flori de tei E pentru mine mir de nard curat Din vas de alabastru revărsat. Surâsul tău, izvoare de fiori Scăldat în soare de mai multe ori E ca un stol de rouă ce s-a pus Pe câmpul vieţii noastre spre apus. Îmbrăţişarea ta cu iz de foc Ce-mi ţine respiraţia pe loc E pentru mine leac de înnoptat Când clopotele lumii nu mai bat. Chiar ochii tăi, mărgele din şirag Găsesc în ochii mei acelaşi drag Şi-acelaşi dor ce-n mână ţi-l aduc Cu flori de liliac, de tei, de nuc.
125
Petru Dinvale
126
Poeme liturgice
Motto: „Tu, cel iubit al sufletului meu, o, spune-mi tu în ce păşuni îmi eşti cu turma şi unde-i faci odihna de amiază?” (Cânt.cânt.1.6 pp.trad.BVA) Trecea condorul ca fugit din stele Cu aripile prinse de văzduh Şi îmbrăcat în straie cu dantele Învăluia pământul ca un duh. Trecea condorul ca un dor de soare Printre zăbrele de eter mişcat Alunecând pe margini de răcoare Precum pe valul mării un pirat. Trecea condorul ca un hoţ în codrul Pătruns în viaţa lui nedespărţit Cum mi-ai furat cu-o sărutare dorul Ce-n calea vieţii tale s-a oprit. Trecea condorul ca o vrajă nouă Ce se dezmiardă-n suflete duios Când le cuprinde-n sine pe-amândouă Precum o noapte într-un vis frumos.
127
Petru Dinvale
ερως (Iubirea ca instinct)
Eros (tradus prin cuvântul AMOR), în cadrul iubirii, este erijarea unei dorinţe umane la rangul de forţă cosmologică şi relevă amploarea cu care acţionează în natură principiul „atracţiei”. De la Parmenide până la Freud erosul e descoperit ca „daimonul ce totul călăuzeşte” după sintagma mărturisită: „nu ştiu nimic în afară de eros”. Cu alte cuvinte, iubirea toată converge atât de la agape spre eros cât şi de la eros spre agape dând naştere în ambele sensuri la trăiri copleşitoare, trăiri ce subjugă nu doar conştientul ci şi subconştientul după expresiile de dragoste din „Cântarea Cântărilor” biblică: „adormisem dar inima îmi veghea… este glasul iubitului meu … înnebuneam când îmi vorbea… m-am sculat să-i deschid… l-am căutat dar nu l-am găsit… l-am strigat dar nu mi-a răspuns… am căutat noaptea în aşternutul meu… am căutat pe iubitul inimii mele… l-am căutat dar nu l-am găsit...” Există (după Biblie) trei elemente ce aparţin erosului fie în realitate fie numai în imaginaţia îndrăgostitului:descoperirea formelor trupului iubit prin mângâieri, îmbrăţişarea culcaţi pe iarbă sau în ţinerea pe genunchi şi sărutul pasional: „să-şi pună mâna stângă sub capul meu şi să mă îmbrăţişeze cu 128
Poeme liturgice
dreapta lui… trupul lui este un chip de fildeş… picioarele lui sunt ca nişte stâlpi de marmură albă… cerul gurii lui este numai dulceaţă şi toată fiinţa lui este plină de farmec… ce frumos eşti preaiubitule, ce plăcut eşti!.. verdeaţa este patul nostru… ce frumoasă eşti iubito, ce frumoasă eşti!..trupul tău este un snop de grâu încins cu crini… marginile rotunde ale coapsei tale sunt ca nişte lănţişoare de pus la gât… sânii tăi sunt ca doi pui de cerb… miere şi lapte se află sub limba ta şi mirosul hainelor tale este ca mirosul Libanului…” (Cântarea Cântărilor, trad. Cornilescu). Erosul propriu-zis, ce cuprinde descătuşarea ameţitoare a simţurilor, în Biblie este doar sugerat prin imagini erotice, dar decente ca: „vino iubitule, haidem să ieşim pe câmp… să vedem dacă a înmugurit via, dacă s-a deschis floarea şi dacă au înflorit rodiile… acolo îţi voi da dragostea mea (sânii mei)…” (Cântarea Cântărilor). În poeziile „Preludiu” şi „Aniversare” cred că am surprins din elementele amintite.
129
Petru Dinvale
130
Poeme liturgice
Moto: „Un mănunchi de mir este preaiubitul meu pentru mine; el va petrece noaptea între sânii mei. (Cânt.cânt.1.13.trad.Cornilescu lit.)
Forma trupului tău de ninsori Mă inundă prin vene tăcut. Când se-nchid ochii tăi de fiori Gura larg se deschide-n sărut. Te aşezi pe genunchii mei reci O Demetra şi alt Dionis. Peste braţele mele te-apleci Şi întrebi dacă-i glumă sau vis. Îţi răspund surâzând că aş vrea Să asculţi ceasul strâns între noi Şi să numeri din dragostea mea Ritmul inimii-ntors înapoi. Mă ascund printre bucle voit Cu obrazul lipit de al tău Să-nnoptăm amândoi într-un mit Unde Eros e marele zeu.
131
Petru Dinvale
132
Poeme liturgice
Moto: „Apele mari iubirea n-o pot stinge nici râurile vor putea s-o-nece.” (Cânt.cânt.8.7 pp. BVA)
Vroiam să fiu fântână-n calea ta Iar tu asupra ei plecată, vie Cu chip frumos, răsfrântă blând în ea Să râzi în undele robite ţie. Fântână, doar fântână lângă sat Curată, limpede şi-n lanţ de zale Cu braţul ei de roată legănat Să-ţi toarne-n palme apa vieţii sale. Fântână-n faţa ta aş vrea să fiu Ca în tablou pictat cu spic de ceară Mister în luciul apei străveziu Când bei din ea… să-ţi fie sete iară.
133
Petru Dinvale
134
Poeme liturgice
VII. TERRAE FILIUS
135
Petru Dinvale
136
Poeme liturgice
137
Petru Dinvale
Decembrie 1989 Căzuseră-n orbire pe cer luminătorii Ori întuneric mare venise pe pământ? Nu-şi mai vedeau icoana nicicând închinătorii Sau nu-şi mai găsea cartea de rugăciuni vreun sfânt? Intrase frigu-n oase, sau viforu-n odaie? Crăpase vântul sticla ferestrelor din zid? Urcaseră nămeţii pe case cât o claie Sau gerul îngheţase pe mese ciorba-n blid?! Atunci de ce pe ruguri aprinse în pieţe Aţi grămădit demonic fiinţe ca şi voi? De ce-aţi făcut din trupuri de oameni nişte beţe Zvârlite-n focuri « sacre » şi-n urmă... la gunoi? Îşi terminase lumea ultimul combustibil? Fusese ars şi paiul din ceai sau din cafea? Şi tot materialul de foc, neconvertibil Se încăpăţânase şi nici nu mai ardea?! Atunci, de ce din semeni aţi născocit cărbune Mai mineral probabil şi în carbon mai dens?! De ce pe limbi de flăcări turnat-aţi raţiune Cu gândul diabolic de-a arde mai intens? Grăbite purgatorii aţi instalat în lume Uitând că mai există o viaţă de apoi. Ne miră « modestia » şi « bunul vostru nume » Că tehnica « sfinţirii » nu s-a-început pe voi!
138
Poeme liturgice
Când nu se-ntunecase nici soarele, nici cerul Şi nu-ngheţase ciorba pe masă în castron Când nu se terminase nici lemnul şi nici fierul... Ce-aţi fi făcut, de pildă, cu-o bombă – neutron? ................................................................... Nu aveţi ce răspunde, căci sunteţi morţi cu toţii Şi chiar dacă în viaţă aţi fi, n-aţi regreta Că ce-au pierdut bunicii, au câştigat nepoţii Experţi în randamente şi... alte câteva. Nu disperaţi, că astăzi nepoţii ştiu consemnul: Să ardă numai OMUL şi să le scape LEMNUL!
139
Petru Dinvale
140
Poeme liturgice
De s-ar muta pădurile-n zăvoi Şi apele de s-ar urca pe dealuri Mi-aş ocroti cu palma munţii goi Şi trupul, apelor l-aş face maluri. De ar seca izvoarele în chei Iar soarele de-ar arde-n juru-i stele Uda-voi plaiul drag din ochii mei Şi-l voi scălda în lacrimile mele. De-ar coborî durere peste voi Şi zilele s-ar face toate rele Aş învia-nainte de Apoi Să fiu cu voi în ceasurile grele. Iar când pământul ne-ar ruga să-i dăm Din zestrea noastră pentru veşnicie Din lutul lui ce încă îl purtăm Vom plăsmui o ţară veşnic vie.
141
Petru Dinvale
142
Poeme liturgice
Decembrie 1989
„La locul meu de strajă m-am suit” (Scria profetul poate pentru tine) Ca să observ ce fel de vreme vine Şi ce se va ivi la Răsărit. De vor ieşi nori albi ţesuţi din fulgi Pe firmament, ca iedera pe case E semn că niciodată n-ai să smulgi Căldura celui ce nu vrea s-o lase. De va fi cumulus, un beduin Tivit cu bronz şi străbătând înaltul Să şti că mare o să-i fie saltul Va fi belşug, dar nu va fi senin. Când fi-va orizontul înnegrit Cu nori sălbatici, ascuţind cuţite Vei înţelege că s-au pregătit Să facă praf planeta sub copite. Iar dacă ROŞU soare s-ar ivi Cu discu-i GALBEN aurind în sine Pe cer ALBASTRU, vei putea ghici Că vom avea lumină, va fi bine.
143
Petru Dinvale
144
Poeme liturgice
Poem lăsat de Dumnezeu la noi Brânduşe dalbe prin ogrăzi de jad V-aţi revărsat ca apele din ploi Ce nu fac albie pe unde cad. Mirese desfăcute în alai Feciori înveşmântaţi pentru colind Sobor în liturghie fără strai Prin faţa cerului călătorind. Noian de fire blânde şi cuminţi Încolonate-n oaste de pribegi Sau pelerini prin munţii noştri sfinţi Rugându-te de iarnă să-i dezlegi. Poem uitat de Creator din rai Pe culmi de munţi, ca Voroneţ de rar Albastru-violet ce tu ni-l dai E ametist în cupe de nectar.
145
Petru Dinvale
146
Poeme liturgice
Gara mea cu preşuri de beton Printre linii lucii deşirate Porţi acelaşi zgomot monoton Ca de fiară-n fiare ce se zbate Şi acelaşi vechi şi greu peron Rezemat în băţ de căi ferate. Gara mea cu tineri şi bătrâni Chioşcuri, table de parcurs şi ceas Geamantane şi poşete-n mâini Amintirea ta mi-a mai rămas Ca un aer proaspăt în plămâni Ce mă însoţeşte pas cu pas. Azi te văd în poză şi mi-e dor Parcă să-mi adun cu greutate Toate lacrimile ce mai dor Peste dale de ciment vărsate La urcări şi coborâri de zor Pentru-mbrăţişări întârziate. Gara mea, vroiam să-ţi spun cândva Că n-am cum să pierd vreun tren în tine Nici să mai aştept... în sala ta Ore-ntregi un altul care vine... Rătăcind... prin hălţi, pe undeva ............................................................ Căci... de mult... tu m-ai pierdut pe mine.
147
Petru Dinvale
148
Poeme liturgice
Nu-i nici un nor Singur să ştie când plouă Ceaţa prin văi Seamănă lacrimi de rouă. Noaptea mai stă Până să cadă în vale Ziua-n amurg Urcă şi pleacă agale. Caii foşnesc Frunze zdrobind sub picioare Cerbii se duc Florile plâng după soare. Toate adorm Ude-n parfumuri de seară Mierea-n salcâm Leagănă vise de ceară. Patimi se nasc Libere-n somnuri confuze Vântul la geam Şoapte-mi aduce pe buze. Cântă de vrei Cântecul nopţii ce vine Mâine-i pe drum… Mâine-o să fie mai bine! Singur ascult Ce ar putea să îmi spună Lumea sub cer Speră o vreme mai bună. 149
Petru Dinvale
150
Poeme liturgice
(testament) Vreau să mă-ngropaţi într-o livadă Pe sub crengi de măr mai lângă trunchi Înspre Dunga Dealului să cadă Sălcii plângătoare în genunchi. Când voi fi rămas a morţii pradă Pentru nopţi de vifor sau de foc Muguri somnoroşi or să prevadă Pat de humă-n strai de busuioc. Vreau să mă-ngropaţi într-o livadă Între un pârâu şi … un izvor Ca o zestre aşezată-n ladă De mirese pentru mirii lor. Vreau să mă-ngropaţi într-o grădină Lângă moşii şi strămoşii mei Ce-aşteptau pe Domnul să revină Când vom învia să fiu cu ei.
151
Petru Dinvale
Iar de-oi fi uitat ca frunza-n câmpuri Peste care anii se petrec Mă voi strămuta din vers în cânturi Ele ca şi mine vin şi trec. ………………………………….. Când voi fi… pământ… într-o livadă În adâncul ei de somn regesc Cine mă aşteaptă o să creadă C-am plecat şi încă zăbovesc.
152
Poeme liturgice
EPILOG
153
Petru Dinvale
154
Poeme liturgice
155
Petru Dinvale
nu ştiu acum nici ultimul tău gând trăiesc însă speranţa că-l voi şti îmi eşti prea mult pentru a nu-mi mai fi prea luminos cu zâmbetul prea blând cuvântul tău îmi este de ajuns ca să aprind o boltă în apus probabil te-ai întors şi nu te-ai dus voi îngâna până în piept împuns acele vremuri însă parcă-s ieri da, te voi pierde pentru un minut în care vei primi fără să ceri coroană pentru tot ce n-ai făcut şi dacă voi privi acel moment cu lacrimi mari voi îngâna că da, acesta este tatăl meu advent găsind în Domnul tot ce aştepta.
23 martie 2010
Paul Blaj
156
Poeme liturgice
BIOGRAFIE LITERARĂ PETRU BLAJ (pseudonim literar, ca poet, PETRU DINVALE) Născut la 23 martie 1951 loc. Petroşani, jud. Hunedoara; Părinţii: Ileana şi Dumitru Blaj; Căsătorit cu Ana Blaj (fostă Mocian); Copii: Paul Octavian Blaj, cunoscut ca Paul Blaj, scriitor; Studii: 1966-1970 – Liceul de cultură generală Petroşani; 1970-1972 – Şcoala tehnică postliceală de asistenţi medicali de laborator, loc. Hunedoara; 1972-1978 – Facultatea de medicina generală, loc. Craiova; 1979-mai – septembrie Şcoala de ofiţeri de rezervă, loc. Bacău; Profesia: medic primar M. G. la S.C Laboramus Med. S.R.L. şi medicină de familie la C.M.I. Dr. Blaj Petru, cu sediul în Tecuci, jud. Galaţi; Studii post-universitare medicale: acupunctură şi echografie; Activităţi şi distincţii teologice: Diplomă de Evanghelist Diplomă de onoare jubiliară, oferită de „Societatea Evanghelică Română”, Bucureşti, 1991; În perioada 1990-1993 – membru, cu drept de vot în Consiliul Mondial Coordonator al Bisericilor creştine A.Z.Ş pentru Europa şi Africa, ce îşi desfăşurau lucrările la Berna şi Jogny în Elveţia. Activităţi literare: - în cadrul cenaclului „Ion Petrovici” - sporadic în cenaclul „Calistrat Hogaş” 157
Petru Dinvale
- în proaspătul cenaclu „Ştefan Petică” - redactor la „Calea Adevărul şi Viaţa” 1990-1993 - redactor la „Tecuciul Cultural”2006-2007 - redactor şi director executiv la „Tecuciul Literar Artistic” de la înfiinţare. În plan medical: evidenţiat cu Diplomă de excelenţă de către Colegiul Medicilor din jud. Galaţi
I. Publicaţii: Debut în perioada liceană în revista de cultură „Mărturisiri literare”, nr.1 din dec. 1969, Petroşani, cu o pagină de poezie şi o recenzie la romanul „Adela” de G. Ibrăileanu; Publicat în revistele: „Mărturisiri literare” nr.3, 1970, Petroşani; „Pro patria” numerele din august şi septembrie1979, Bacău; „Calea, Adevărul şi Viaţa” 1990-1993 Galaţi; „Kairos” 2003 Tecuci; „Tecuciul Cultural” 2006-2007 „Curierul A.Z.Ş.”, iulie 2006, Bucureşti; „Tecuciul Literar Artistic” 2007-2010 (versuri, recenzii, interviu, reportaj, eseuri, omilii) „Moldova Literară”, nr. 3 din 2010; „Dunărea de jos”, nr. 100 din 2010. Poezii apărute sporadic în volume de alţi autori şi pe Reţeaua literară, Dialog european. Publicat CV în volumele „Nasc şi la Tecuci oameni” de scriitorul Vasile Ghica şi „Valori spirituale tecucene” de Traian Nicola.
158
Poeme liturgice
II. Volume: „Creştinismul părinţilor noştri” – antologie de citate paleo şi neocreştine, apărută în patru ediţii: - prima ediţie 1995 – Ed. Viaţă şi sănătate – Bucureşti; - ediţia a II-a 2002 – Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca; - ediţia a III-a 2006 – Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca; - ediţia a IV-a 2008 – Ed. Viaţă şi sănătate, Bucureşti; „Eseuri despre omul-OM” – Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca 2008 „Antologie de poezie” – 55 poeţi contemporani (pagini alese) coordonată de Valentina Becart edit. Arhip Art, Sibiu 2010. „Poeme liturgice” – vademecum doxologic, Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca 2010 În lucru: „Copilăria, draga mea” – povestiri autobiografice; „Lumea celor nemuritori” – eseuri critice. III. Referinţe critice la cartea „Creştinismul părinţilor noştri”: – 1995 – Prof. Nelu Dumitrescu (licenţiat al Institutului Teologic Ortodox, Bucureşti) – 2006 – Ionel Necula, scriitor, profesor de filozofie; – citată de revista,, THEOLOGIA ORTHODOXĂ”, nr. 1 din 2007 (Studia Universitatis „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca) – citată în teza de doctorat „Relaţia bisericilor româneşti cu statul, în Transilvania şi Banat între 1848 -1919” a lui Ardelean Gheorghe, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca.
159
Petru Dinvale
IV. Referinţe critice la cartea „Eseuri despre omul-OM”: – 2008 – Ionel Necula în Porto Franco şi Observator T; – 2009 – A.G. Secară în Tecuciul literar-artistic; – 2010 – prezentată pe Speranţa TV la emisiunea „Dincolo de cuvinte”. V. Referinţe critice la cartea „Antologie de poezie – 55 poeţi contemporani”: – 2010 – Cezarina Adamescu în „Întâlniri romantice într-o oază de poezie” republicată pe 24 apr. 2010 de Bianca Marcovici. – 2010 – prof. Cella Negoiescu în „Slova creştină” din 3 mai 2010.
160
Poeme liturgice
POEME LITURGICE (vademecum doxologic) Prolog ......................................................................................... 5 Al vieţii mele.............................................................................. 7 I. Geneze cu şi fără exod........................................................... 9 A fost o seară............................................................................ 11 Timpul...................................................................................... 13 Anul nou................................................................................... 16 Arc peste timp .......................................................................... 19 Numele lui DUMNEZEU ........................................................ 22 II. Iisus în ograda noastră ...................................................... 25 Christos Unul Născut ............................................................... 27 Emanuel ................................................................................... 30 Iisus .......................................................................................... 32 Admirând un tablou ................................................................. 34 Coroana de spini....................................................................... 36 Mâinile lui Iisus ....................................................................... 38 Ram de finic ............................................................................. 42 III. Familia ca o pecete ........................................................... 45 De nuntă ................................................................................... 47 Alege viaţa ............................................................................... 51 Acrostih.................................................................................... 54 161
Petru Dinvale
Minunea lumii noastre ............................................................. 56 De ziua ta ................................................................................. 58 Mama ....................................................................................... 60 Port chipul tău .......................................................................... 62 Trânii noştri.............................................................................. 64 IV. Ecclesia lucrurilor nescrise .............................................. 67 Această casă ............................................................................. 69 Dacă ......................................................................................... 71 Ecclesia lucrurilor .................................................................... 73 Laudă........................................................................................ 75 Istorie ....................................................................................... 78 Valori ....................................................................................... 81 Hirotonire ................................................................................. 83 Pentru Laodiceea...................................................................... 86 V. Apocrife şi anaghinoscomena............................................ 89 Diversiuni de şcarpă................................................................. 91 Anotimpuri ............................................................................... 94 Cântec capleuz ......................................................................... 96 Sublimare ................................................................................. 98 Vină şi lumină ........................................................................ 100 VI. Cântarea Cântărilor mele .............................................. 103 (iubirea ca atitudine) ................................................. 105 Imnul dragostei ...................................................................... 106 Agape ..................................................................................... 109 162
Poeme liturgice
iubirea ca dispoziţie) ....................................... 111 Rugă de iarnă ......................................................................... 112 Amărui şi crud........................................................................ 114 iubirea ca sentiment) .................................................. 116 Floare de nuc.......................................................................... 118 Adagio.................................................................................... 120 iubirea ca emoţie).................................................... 122 Rozariu de chihlimbar............................................................ 124 El condor pasa........................................................................ 126
ερως (iubirea ca instinct) ...................................................... 128 Preludiu .................................................................................. 130 Aniversare .............................................................................. 132 VII. Terrae filius ................................................................... 135 Protest între rug şi crematoriu................................................ 137 Graiul martirului .................................................................... 140 Meteoro-logică ....................................................................... 142 Eminesciană ........................................................................... 144 Nedeie cu nectar..................................................................... 146 Poem pentru gara mea............................................................ 148 Într-o livadă............................................................................ 150 Epilog ..................................................................................... 153 Cu 60 în pragul meu............................................................... 155 Biografie literară ..................................................................... 157
163