Carte

C O P I L D E S U F L E T

Suflet de copil

V

E

R

S

U

R

I

M O R O Ş A N

VA L E R I A

V E R S U R I

M O R O Ş A N VA L E R I A

Editura CHRISTIANA 1

2

M O R O Ş A N VA L E R I A

Suflet de copil

Ediţie îngrijită de Ema Moroşan, fiica autoarei.

Editura CHRISTIANA Bucuresti, 2015 , 3

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Moroşan, Valeria Suflet de copil : versuri pentru copii / Moroşan Valeria ; ed.: Ioana Moroşan. - Bucureşti : Editura Christiana, 2015 ISBN 978-973-1913-74-2 I. Moroşan, Ioana Emanuela (ed.)

821.135.1-93-1

4

DEDIC ACEASTĂ CARTE TAMAREI.

Turturele gânguresc, Albatroși din val răsar, Mugurii pe ramuri cresc, Arde soarele sprințar, Râde-n hohot primăvara, A zâmbit în somn Tamara!

5

CUVÂNT ÎNAINTE Cunoscută și apreciata în poezie şi epigramă, Valeria Moroșan, e câștigătoarea unor trofee literare și autoarea a două volume de poezie, „Vrăbiuța norocoasă” Editura Christiana București 2011, „Grădina viselor” Editura Christiana București 2012.

Lumea copiilor, cu gingășia, candoarea și întrebările ei nu îi este străină autoarei care încheagă în vers sfătos și părintește pilde și îndemnuri, sfaturi și născocite scene cu animale și prichindei.

Poezia pentru cei mici se desfășoară ca o dantelă, ce are țesute în ea fire de evlavie creștină, parfum de trandafiri, zvonul anotimpurilor. Soarele, primăvara, florile grădinii devin personaje în poezia aceasta a vârstei fragede și notele jucăușe risipite printre versuri îi vor încânta pe copii: “ Sus pe deal, o romaniță S-a-mbrăcat cu o rochiță Albă, răsfirată, fină, Parc-ar fi o balerină! ”

Romanița (mușețelul)

Spirit practic, dar și cetățenesc, autoarea apelează la exemple din viața de zi cu zi, când vorbește de bunele maniere, igienă, sfada copiilor, darurile cu care suntem fiecare înzestrați, copilul ascultător, atenția la capcane iscusite puse pe seama vulpiței sau mâței. Întîlnim și eroi ca Grivei, apărătorul puilor de găină, un căluț destoinic și neastâmpărat, Amur, castorul, inginer iscusit. Aceste animale și altele ca ele, vorbitoare sau nu, sunt înzestrate cu însușiri umane, poate alți copii deghizați în animăluțe, ca într-un joc de teatru pentru cei mici.

Poezia curge, ca o apă șopotitoare, simțim razele blânde ale soarelui, aerul de primăvară, miros de flori, un duh sfânt de dumnezeire care le însuflețeste pe toate, îngerași cu bucle blonde revărsând bunătate și har peste natura fizică și umană.Limbajul poetic este plăcut și ușor de asimilat de câtre copii, fără dificultăți de vocabular și artificiu de limbă.

6

”Suflet de copil” este o carte de versuri pentru copii, frumoasă și folositoare pentru hrana acestor suflete mici ce au nevoie de poezie, de optimism, de soare și inspirație divină. “ Credincioșie, zâmbet şi candoare, Cântări de slavă și livezi în floare, Când Domnul peste toate a suflat, Un suflet de copil el a creat.”

Suflet de copil

Prof. Elena Malec, februarie 2015

7

8

DESPRE AUTOARE

Valeria Moroșan s-a născut în satul Tansa, comuna Belcești, județul Iași, la data de 6-02-1962. Face primii ani de școală în satul natal, după care se înscrie la Liceul Mihai Eminescu din orașul Iași. Ultimii doi ani de liceu învață la Liceul „Victoria”. Este absolventă a unei școli postliceale de reflexoterapie și masaj. Pasionată de cuvântul scris chiar din copilărie, este nedespărțită de cărțile care îi vor dezvălui tainele acestei lumi. Începe să scrie versuri încă de pe băncile liceului. Dascăli de renume îi sădesc în suflet dragostea de frumos. Ideea de a scrie pentru copii i-a venit în timp ce și-i legăna pe ai săi, șoptindu-le versuri compuse pe loc, anume pentru ei, ca să le fie somnul lin și dulce. Prima carte de versuri pentru copii vede lumina tiparului în anul 2011, la Editura Christiana. Întitulată „Vrăbiuța norocoasă” este primită cu bucurie și interes de copilași. O a doua carte de poezii intitulată „Grădina viselor” apare la aceeași editură în anul 2012. În anul 2015 i se naște primul nepot, o fetiță pe nume Tamara, căreia îi dedică această carte.

CUVÂNT DE MULŢUMIRE

Țin să mulțumesc tuturor susținătorilor și sponsorilor mei, care au făcut posibilă apariția acestei cărți, respectiv: doamnei profesoare Elena Malec, doamnei profesoare Aspazia Lungulescu, doamnei profesoare Guga Tațiana, doamnei doctor Cecilia Tabarcea, doamnei doctor Sânzâiana Macsim, domnului primar Ilie Bonchiș, domnilor consilieri din cadrul Primăriei din Vatra Dornei și nu în ultimul rând, domnului Bugar Georg, un mare iubitor de poezie. Mulțumesc editorului Ema Moroșan pentru munca depusă și prietenilor mei, care îmi sunt mereu alături cu sfaturi și încurajări. Vă asigur pe toți, de tot respectul și de recunoștința mea.

9

10

CAPITOLUL I POEZII PENTRU BUNICI ȘI PENTRU COPII VOINICI, CUMINCIORI ȘI CURAJOȘI, BUNI, ASCULTĂTORI, FRUMOȘI.

11

12

SUFLET DE COPIL Credincioșie, zâmbet şi candoare, Cântări de slavă și livezi în floare, Când Domnul peste toate a suflat, Un suflet de copil el a creat.

L-a luminat cu razele de soare, L-a limpezit în susur de izvoare, L-a binecuvântat zâmbind din cer Și l-a sădit în trupul giuvaier.

E tot ce are lumea mai de preţ, Garantul viitorului măreţ.

Pe umeri duce-o pasăre albastră, E fericirea şi speranţa noastră.

Iar către zări când brațele-şi desface Întreaga lume e scăldată-n pace, În cântec, în lumină și iubire, Căci pașii săi conduc spre nemurire.

13

14

AMUR

Micuțului Ludovic Bonchiș Amur, căluțul meu frumos Și alb precum e neaua, E iute și vijelios Când tata-i pune șaua.

Nervos, cu nările în vânt, El joacă din copite, Pornind apoi, cu mult avânt, Pe plaiuri înflorite. Și trece-n zbor peste hotar, Cu coama răvășită, Sau maiestuos, cu pasul rar, Pe cale ocolită.

Un fulger alb peste câmpii Când pinteni-i dau ghes, În pas domol printre copii Când înainte-i ies.

15

Nechează fericit când vine Să îi ofer vreun dar Și se apropie de mine Cu pas ușor și rar.

Am totdeauna pentru el Ascunse-n buzunar Bomboane, dulciuri fel de fel Și cuburi de zahar.

Căluțul meu cel bun, aștept Să cresc odată mare, Ca să te strâng la al meu piept Și să pornim spre zare!

16

BĂIATUL ȘI PLOAIA -Ploaie, tu de unde vii Ca să uzi pământul?

-Vin din norii plumburii Ce îi mână vântul.

-Eu credeam că Dumnezeu Plânge ne-ncetat Și cu îngerașul meu Care-i supărat.

Iar m-au auzit spunând Vorbe cu păcat Și vreo două seri la rând Nu m-am închinat.

-Este drept că Dumnezeu Câteodată plânge, Când un copilaș mai rău Inima îi frânge.

Trebuie să-L rogi frumos, Ca să-ți dea iertare, Să faci lucruri cu folos, Să-i dai ascultare.

17

18

Noi toți ascultăm de El: Ploile și vântul, Firul ierbii, mititel, Soarele, pământul.

Fiindcă astăzi te-ai căit Pentru-al tău păcat, Domnu-n ceruri a zâmbit Și s-a bucurat.

O să-ți pun la El cuvânt, Dar de azi-nainte Când privește pe pământ Tu să fii cuminte.

Apoi, ploaia a plecat, Că e călătoare.

Florile au însetat, Câmpul vrea răcoare, Peste câmpul înflorit Ploaia e stăpână.

Băiețelul, fericit, I-a făcut din mână.

19

BĂNUȚII Printre ierburi, prin livezi, Peste câmpul cu cirezi, Pe la margini de ogoare, Prin grădinile în floare Primăvara cea isteață A trimis de dimineață Șapte îngerași micuți Să împrăștie bănuți.

Gălbenei lucrați din aur, De-al naturii meșter faur, Strălucind, când roua-i udă, Înșirați pe iarba crudă.

Par a fi din cei cu zimți Ce se încercau în dinți, Și-i purtau boieri-n pungă În călătorie lungă.

Banii ăștia, vă spun eu, Îi împarte Dumnezeu Ca pământul să-l răsfețe Cu-n potop de frumusețe.

Un copil, mirat, culege Și deodată înțelege: Toți bănuții din câmpie Sunt doar flori de păpădie.

20

BUNĂ DIMINEAȚA, SOARE! Bună dimineața, soare!

Din pătuț m-am ridicat, Repede la-nviorare, Apoi-iute la spălat.

Mic dejunul e pe masă, Rugăciunea am rostit, La măicuța mea duioasă Eu frumos i-am mulțumit: Sărut mâna pentru masă!

Ghiozdănelul mi-am luat Și-am ieșit voios din casă După ce am salutat.

Prin a zorilor răcoare Merg la școală fericit, Printre flori îmi fac cărare, Temele mi-am pregătit.

Buna mea învățătoare Ne așază câte doi, Și cu fața zâmbitoare, Ne învață lucruri noi.

Iar mă-ntorc cu note bune, Mama tare-i mulțumită, Tata cu mândrie-mi spune: -Munca mea e răsplătită!

21

22

CUCUL Nu-s nici rău și nici năuc, Dar sunt supărat pe cuc!

Vă voi spune pe-ndelete Toate faptele concrete: Zboară vesel primăvara De cu zori și până seara, Dar nu-i place, cum vă spui, Să-și ridice casa lui. Și se ouă (ce rușine!)

Prin cele cuiburi străine, Nu-ngrijește nici de pui, Umblă singur și haihui; Cântă, când n-am nici un ban Și-mi vestește an de an Că orice ar fi să fac Voi rămâne tot sărac.

Cucule-pasăre sură, Anul ăsta taci din gură...

Iar n-am bani, fir-ar să fie, Și-s sătul de sărăcie!

23

CURCUȚA MÂNIOASĂ O curcuță mânioasă S-a urcat pe-un vârf de casă Și cu moțul înroșit La pisică s-a răstit: -Nimenea ca mine nu-i!

Eu fac ouă cu pistrui Să scot douăzeci de pui, Dar tu pune-ți pofta-n cui!

Cioc puternic am și gheare, Ca să pot lupta cu fiare Și mai rele decât tine, Hămesite și haine.

24

DISPUTA Irina și Nicușor Admirau un puișor.

-Oare ce-a fost prima dată?

Găinuța cea moțată Sau ouțul țuguiat?

Până azi s-o fi aflat?

Eu cred că a fost găina!

Spune apăsat Irina.

-Ba eu cred ... c-un oușor!

Strigă tare Nicușor, Dar bunica îi oprește Și cu drag le povestește: -Dumnezeu nu știe vraja Oului să-i facă coaja.

Vraja asta, bat-o vina, O cunoaște doar găina, Însă El, cu mâna Lui, A făcut pe loc doi pui: Un cocoș și o puicuță Roșioară și micuță Ce-au crescut cât ai zis două.

Puica, iute, face ouă, Le-nvelește, le clocește, Uite-așa se înmulțește.

-Ei...păi după cum ne spui, La-nceput a fost un pui!

Poate n-ai dreptatea toată, Dar povestea-i minunată!

Chiar de n-o fi ca la carte, Viața merge mai departe, Cu povești și cu bunici, Și cu prichindei voinici.

25

DOMNIȘOARĂ PRIMĂVARĂ Domnișoară primăvară Dulce, veselă, sprințară, Cu veșmânt de muguri cruzi, Nu te face că n-auzi!

Adă florile pe ram, Razele călduțe-n geam, Hai, trezește-ne la viață, Cu privirea ta isteață!

Mâine în ai zilei zori, Să văd șiruri de cocori Și stoluri de rândunele Ciripind pe rămurele.

Domnișoară cu cercei Făuriți din ghiocei, Cu alai de gâze bete Și cu toporași în plete, Nu sta iarăși supărată, Ca o fată alintată, Hai odată când te strig Că am înghețat de frig!

26

FLOAREA SOARELUI Eu cunosc o mândră floare, Cu petale gălbioare Ce din zori, ca fermecată, Ochii soarelui îi cată.

Soarele îi dă putere Ca să fabrice-n tăcere În sâmburii mititei Cel mai căutat ulei.

27

28

GĂINA - GOSPODINA O găină sub o claie Îngâmfată se înfoaie, Lăudându-se de zor C-a făcut un oușor: Cotcodac cot-cotcodac, Ouă multe am să fac, Ș-am să le clocesc, să știi, Ca să am și eu copii!

Să fiu mamă-gospodină, Să scurm ziua în grădină După râme, viermișori Să le dau la puișori.

29

GHICI CINE E?

Lui Matei Tabarcea, un bărbat adevărat de numai șase anișori.

Cu năsucul fin în vânt, Ochii limpezi cu scântei, Numai zâmbet și cuvânt, Numai vise și idei.

Iute, ca argintul viu, Înventiv și dezghețat, Plin de farmec și hazliu, Cine este ? Ați aflat?

E prietenul Matei.

Bun, cinstit, manierat, Vesel, curajos cât trei, Zilele mi-a luminat!

30

Numai cântec, numai joc, Rază sprintenă de soare, Să-i dea Dumnezeu noroc, Har și binecuvântare! Îi doresc să crească mare Și cu mintea lui isteață, Drept să meargă pe cărare Și să schimbe-a lumii față!

31

ÎN GRĂDINA CASEI MELE În grădina casei mele Am covor de floricele, Pe tăticu-am întrebat: -Oare cine le-a pictat?

-Dumnezeu le-a colorat Cu penelul fermecat.

Dimineața, pe răcoare, A-nmuiat penelu-n soare Și-a pictat galbene flori Care strălucesc în zori, Mere, holdele-aurii, Pere, strugurii din vii.

Pentru tufa cu zorele Are alte acuareleBolta cerului albastră Și lumina din fereastră.

-Trandafirul înfocat, Cu ce oare l-a pictat?

-Pentru el a folosit Soarele la asfințit.

32

I-au împrumutat cerneală Aurora boreală, Stelele strălucitoare Și o sepie mai mare.

Cu toate au ajutat Florile de-au colorat, Cu răbdare, fir cu fir: Primu-a fost un trandafir.

Au urmat doi bujorei Roz ca obrăjorii tăi, Trei rochița rândunicii Ce le-au răsădit bunicii.

Chiar aici lângă cerdac, Patru flori de liliac; Lâng-un strat cu iarbă mare, Înfloresc cinci lăcrimioare.

Lâng-un prun mai mititel, Șase flori de mușețel; Frumușele și cochete, Număr șapte margarete.

33

34

Opt pansele râd în soare, Ce le-nveselește oare?

Chiar nu știți? Vă spun tot eu: Le-a-mbrăcat un curcubeu.

L-am văzut eu printre peri După ploaia cea de ieri: Un brâu mare și vărgat Peste boltă aruncat.

Nouă cupe de lalele S-au pudrat cu praf de stele Și sunt pline astăzi iar Cu polen și cu nectar.

Oaspeți vor avea în zori Zece fluturi călători, Zece tinerei galanți, Subțirei și eleganți, Cu haine de catifea, Tivite cu peruzea Ce vor poposi din zbor Pe al florilor covor.

35

36

GRIVEI Cățelușul meu cel drag Ce mă-ntâmpină în prag Este șef peste ogradă, La prieteni dă din coadă, Pe dușmani îi fugărește, Pantalonii le croiește, Mârâie, și-arată colții Și-i ține-ndărătul porții.

Toată casa il iubește Doar motanul îl bârfește Că de răul lui Grivei Șade cățărat în tei.

37

ÎN LIVADA DE PE VALE În livada de pe vale Locuiesc printre petale, Lângă gard, sub corcoduși, Trei prieteni spiriduși.

Unul cu ochi de safir Șade într-un trandafir.

Spiridușul cu scufiță Șade într-o garofiță.

Cel mai mic și cu beretă Șade într-o margaretă.

Toți trei sunt politicoși, Educați și serioși, Harnici, buni și curajoși, Darnici și prietenoși.

Le salută pe albine Care poartă coșuri pline, Oferindu-le în dar Câte-o cupă de nectar, Iar la fluturii galanți, Delicați și eleganți,

38

Le presară pe-aripioare Aur și mărgăritare, Fin polen și stropi de rouă Și-i îmbracă-n haină nouă.

Păsărilor le dau tonul, Cu bondarii țin isonulToți trăiesc în armonie, Pace și prietenie.

Dar la noi, la grădiniță, Un băiat și o fetiță Se tot ceartă, măi copii, Zilnic de la jucării. Țipă și vorbesc urât Și de-ar fi numai atât: Se lovesc, se păruiesc, Zile-ntregi nu-și mai vorbesc.

Că îmi vine, zău, acuș, Să ies Domnului în cale, Să mă facă spiriduș În livada de pe vale.

39

40

CASTORUL Sub o margine de cer, Într-un râu învolburat, Șade-un castor, inginer Priceput și inspirat.

Cu-n creion după ureche, Tot măsoară și notează, Iscusit fără pereche Stăvilare proiectează.

Frații săi, cu mare zor Cară lemne, le cojesc, Toți lucrează cu mult spor Și barajul construiesc.

Taie trunchiuri de copac Chiar cu dinții din dotare Și transform-apoi în lac Cursul râului cel mare.

Casă și-au zidit în mal Unde-au adunat mâncare Și au grijă ca vreun val Să nu-i măture la vale.

41

Dar, isteți precum îi știți, Ca dușmanii să nu-ncapă, (Toți constructori iscusiți), Au făcut intrarea-n apă.

Harnici, pricepuți, uniți, Au zidit o fortăreață Și-am rămas și noi uimiți De construcția măreață!

42

JOIANA Joienița mea cea bună Are un vițel de-o lună Și i-am pus, că îl ador, La ureche-un mărțișor.

Mie laptele îmi place.

Amândoi, de-o vreme-ncoace, Împreună cu Joiana, Colindăm toată poiana.

Azi am râs de Viorel, Un băiat mai mititel, Mi-a șoptit plin de mirare La amiază, pe cărare, Lâng-un stâlp de telegraf: -Știi cum faci laptele praf?

Ieri mi-a spus mie Ion! Urci cu vaca-n avion Și îi dai drumul de sus, Praf se face cum ți-am spus!

Ha! ha! ha! Te-a păcălit.

El cu tine a glumit.

Eu știu de la mama mare: Îl fac prin deshidratare, Îl conservă-n spații mici, Pentru bebeluși voinici, Doar Maria câteodată Cu el face ciocolată.

43

44

KUKY Kuky e un cățeluș.

Nu-i din vată, nici de pluș.

Este vesel și vioi Și isteț așa ca voi.

Cu urechile lăsate, Ochii-două nestemate, Negru, mititel, frumos, Doar un pic mai plângăcios.

De cu zori și până seara El aleargă după Mara, O minune de fetiță Ce merge la grădiniță.

Când o vede-n graba mare Iese în întâmpinare, Face tumbe prin ogradă, Sare, fuge, dă din coadă.

Nu e nici cât pălăria, Dar își face datoria Și când un străin sosește Latră de se prăpădește.

De aceea eu vă spun: Kuky e-un prieten bun, Iar când latră cu folos, Capătă un os gustos.

45

OMUL DE ZĂPADĂ -Oare cine ți-a dat viață Din zăpadă și din gheață, Morcov, mătură, tăciuni Și din fân ți-a pus perciuni?

-Copilași-n joaca lor Hărnicuți și cu mult spor M-au zidit azi în ogradă Din troianul de zăpadă.

Cu căciula pe-o ureche, Dreasă dintr-o oală veche, Eu privesc acum spre lume Cu ochi negri de cărbune.

Gerul vine în zadar, Că la gât mi-au pus fular Și am haină călduroasă Din zăpada cea pufoasă.

Am prieteni grijulii Cei mai înțelepți copii, De aceea îi iubesc Și de drag eu mă topesc.

Dar în fiecare iarnă, Pe când fulgii au să cearnă, Din covorul alb de nea Viață iarăși îmi vor da.

46

PĂȚANIA UNEI RĂȚUȘTE O rățușcă somnoroasă S-a trezit din somn botoasă, Traversând întreaga curte Iute, fără să salute: -Domnișoară! Strigă rața, Ai dat bună dimineața La curcuțe, la găini, La puiuții din vecini, La văcuțe, la căiuți, La bobocii cei micuți?

-Nu cred! glăsui gâscanul.

-N-a dat! mieună motanul.

-Așa este, nu a dat!

Zise porcul indignat.

Biata s-a trezit pe dată Și, simțind că-i vinovată, S-a întors și s-a scuzat, Ținându-și capul plecat.

Mama, fără vorbă multă,

47

48

Zice: „Hai, acum salută”.

Prin minune-nviorată, Salută ograda toată Cum o învățase rața: -Bună...bună dimineața!

O găină încălțată, Roșcovană și moțată, Un cocoș bătrân, gâscanul Și Azor, chiar și motanul Într-un glas, se înțelege, Spuseră:„Așa mai merge”.

Rața mamă mulțumită Lângă gardul de răchită, Sub aripă o primește Și cu drag o dojenește: -Când saluți, tu să știi bine, Te respecți întâi pe tine!

49

POVESTE DE CRĂCIUN Gerul pe ferestre-nvață Să picteze flori de gheață, Scârțâie sub pași zăpada Și pustie-i toată strada.

Doar un Moș cu renul său, Înfruntând frigul cel rău, Merg grăbiți pe ulicioară Spre căsuța de la moară Unde cinci copii cuminți Au rămas fără părinți.

Moș Crăciun iuțește pasul Și de geam lipește nasul.

La o margine de pat, Un copil a-ngenuncheat Și cu glas scăzut îi spune Domnului în rugăciune: -Doamne, eu am fost cuminte Și te rog acum fierbinte: Nu vreau dulciuri, jucării, Cum le dai la alți copii.

Eu o vreau pe mama mea Sănătoasă cum era Și îl vreau pe tatăl meu Să-l trezești din somnul greu.

50

Toți copiii spun Amin!

Cu durere și suspin, Moș Crăciun se întristează, Chiar și renul lăcrimează.

Iar când somnul se așterne Intră, ascunzând sub perne Cărți, hăinuțe și caiete, Rochițele pentru fete, Dulciuri, sănii și un brad Cu steluțe care ard.

Domnul ruga a-mplinit Și-o minune-a săvârșit.

Chiar în ziua de Crăciun Un om credincios și bun De copii s-a îndurat Și pe toți i-a adoptat. Împărțind cu ei căsuța, Laptele, mămăliguța, Tot ce-n lumea asta are Și iubirea lui cea mare.

51

52

PRIMĂVARA Primăvara îndrăzneață S-a trezit de dimineață Și-a pus salbă și cercei, Toporași și ghiocei, Părul împletit de soare L-a legat cu mărțișoare, Și-a pus rochie-nflorată Și-a pornit, înmiresmată, Cu trei stoluri de cocori Și papuci din mâțișori, Ca să nu o simtă zorii, Când ne pupă ochișorii.

53

PUFULEȚ Cu urechile pleoștite, Cu mustățile zburlite, Vine mieunând de zor Spaima soriceilor.

Vrând să fure toată slana Și-a prins laba în capcana Ce a pus-o Marinel Ca să prind-un șoricel.

Scuturând de zor lăbuța, Se plânge la Măriuța: -Pufuleț, îmi pare rău Că ești motănelul meu!

Vrei trai liniștit pe lume?

Papă lapte și legume Și tot neamul șoricesc Îți va spune mulțumesc!

-Măriuță, tu glumești Și vrei să mă necăjești!

Unde-ai mai văzut motan Lacto-vegetarian?!

54

PURCELUL SUPĂRAT În ogradă, un purcel Cu codița de cârcel, Rotofei și rozior Se certa cu-n puișor Care i-a intrat în troacă, Curățenie să facă: -Cum poți oare să te-nduri Să mă lași fără lături?

Tu te duci cu gușa plină, Eu rămân fără făină.

Doar a ta e toată vina!

Mi s-a subțiat slănina, Pielea mi s-a încrețit Și-s anemic și slăbit, M-ai lăsat fără mâncare Ziua în amiaza mare!

-Lasă, nu fi supărat Că te-or pune la-ngrășat Ș-ai să fii un răsfățat, Zise puiul cel moțat, Dar ascultă-mă pe mine: Traiul bun prea mult nu ține!

55

56

RĂȚUȘCA CEA CURATĂ Pe sub trestia înaltă, Trece rața către baltă, Apa tare mult îi place Și băiță zilnic face De o vezi pe înserate Tot cu penele curate.

Mac-mac-mac și mac-mac-mac!

Grăuncioarele îi plac.

Ciugulește-n graba mare, Apoi iute, la culcare.

Lipa-lipa spre coteț, La rățoiul cel isteț.

57

58

ROMANIȚA (mușețelul) Sus pe deal, o romaniță S-a-mbrăcat cu o rochiță Albă, răsfirată, fină, Parc-ar fi o balerină!

Se rotește-ntr-un picior Și se saltă-ncetișor, Lin danseaz-al verii vals Printre ierburi în balans.

Fețișoara gălbioară Se ridică și coboară Tot cu soarele odată, Că e floare fermecată!

De-o culegi pe înserate, Îți aduce sănătate: Romanița rotunjoară Toți microbii îi omoară!

59

SPIRIDUȘII Spiridușii, măi copii, Fac într-una jucării Cât e anul, din ajun Pân’ la celălalt Crăciun.

Fără recreație Muncă de creație; Sunt cuminți și hărnicuți Spiridușii cei micuți.

Unul planșe desenează, Celălalt le corectează, Alții toarnă-n mii de forme Soldăței în uniforme. Și coșari, și păpușele, Și mașini din cele grele, Avioane și căsuțe, Mingi, tacâmuri și văsuțe

60

Lei, girafe, urși de pluș...

Altul care-i jucăuș Croiește la opincuțe Să încalțe țărăncuțe.

Unul vesel zice-așa: -Ia tocmiți și o rindea, Un ciocan și un hârleț, Pentr-un copilaș isteț Ce va face zidărie, Plumb, o ață și-o mistrie, Cuburi din carton presat Să-și zidească un palat.

Spiriduși-s fericiți Când copii-s mulțumiți Și-l slujesc pe Moș Crăciun Că e darnic și e bun.

61

TIGRUL Ionel privind mirat Poza tigrului dungat, Mă întreabă curios: -Oare chiar e fioros?

Când îl vezi, la o adică, Seamănă cu o pisică.

-O fi semănând, zic eu, Doar că zgârie... cam rău!

E-o pisic-așa de mare Că, dacă te prinde-n gheare, Pentru dânsa, Ionel, Ești numai un șoricel.

Tigru-n Asia trăiește, Prin pui vii se înmulțește, I se spune carnivor Și-i un mare vânător.

Antilope, căprioare Nu prea au cu el scăpare Că-i feroce și isteț, Violent și hrăpăreț.

Să-nțelegi, că nu-i de joacă! Și pe oameni îi atacă!

Dacă ieși în calea sa, Sigur nu te va ierta!

62

UN BĂIAT ASCULTĂTOR Zice mama: „Nicușor, Nu sta la calculator!

Tatăl tău ți-a cumpărat Cuburi, cărți de colorat, Joacă-te cu jucării, Ieși afară la copii, Te așteaptă fericiți Colo-n parc să vă-ntâlniți.

Marinel face căsuțe Să hrănească vrăbiuțe, Du-te și le du grăunțe!

Nuci aduc vreo trei fetițe Să hrănească veverițe”.

Nicușor a ascultat Și la joacă a plecat, Iară seara fericit Mamei lui i-a mulțumit.

Tare bine-i în natură Când iubești orice făptură, Când te doare și îți pasă Și de cel ce n-are casă.

63

LECȚIA DE IGIENĂ De cu zori mă strigă bunul: -Treci aici, imediat!

Tu cu apa și săpunul S-ar părea că ești certat! Ține mâinile-amândouă, Nici pe ochi nu te-ai spălat!

Sau astepți, sperând că plouă, Ca să fii și tu curat?

Dă și pe urechi, băiete, Și pe gât, pe obrăjori, Spală-te pe îndelete Cu săpun din cel cu flori!

64

Îmi aduce de la grindă, Un prosop din cel vărgat Și mă duce la oglindă: -Iată ce frumos băiat!

Din oglindă se ivește Chipu-mi proaspăt, luminos Și bunicul îmi zâmbește, Mângâindu-mă duios.

A avut dreptate bunul, Chiar din inimă o spun: Eu cu apa și săpunul Am să fiu prieten bun.

65

66

MAMA GÂSCĂ Mama gâscă vine-n sat Cătinel și legănat.

Ga-ga-ga și ga-ga-ga!

Cu bobocii după ea.

De cumva te întâlnește, Sâsâie și te gonește, Cu aripile te bate De boboci să stai departe.

67

MOȘ MARTIN CEL PĂȚIT Măi copii, vă dau de veste Că-s deștept și chibzuit, Dar la Creangă-ntr-o poveste O rușine am pățit. Știți povestea și vă place, Vulpea strașnic m-a mințit! În loc să prind crapi, zglăvoace, Coada eu mi-am prăpădit.

Stau în mijloc de poiană Și mă-ntreb: cum o neroadă Trădătoare și vicleană Să mă lase fără coadă?

Ascultați, copii, la mine: Cât stați printre pământeni, Dacă vreți s-o duceți bine, Nu vă-ncredeți în vicleni!

68

MOȘ CRĂCIUN CEL GRĂSUȚ Cine intră în cătun Străbătând printre nămeți?

Sania lui Moș Crăciun Ce-o trag renii cei isteți.

Câinii latră, cornul sună, Moșul tare-i fericit.

Dorm copiii. Noapte bună!

Din Laponia venit, Vesel, roșu, rotofei Și cu sacul în spinare, Nu se teme de Grivei!

Pe căsuță iute sare.

Dar se-ntoarce, suflă-n corn Și ridică al său glas: -Rudolf, nu încap în horn!

Ce n-ai spus că sunt prea gras?

69

70

Renul zice: „Asta știm, Dar ca să slăbești e greu.

Trebuie să ții regim Ca să-ncapi în șemineu.

Pruncii nu sunt vinovați Că mănânci peste măsură Dulciuri, paste și cârnați, Pune-ți pavăză la gură! Și mai mergi și tu pe jos, Nu fă sania mai mare!

De vrei să fii sănătos, Ia să faci de azi mișcare!”

Strigă Rudolf cu năduf Și cu nasul tot mai roș, Avântându-se-n văzduh Ca să-ndese Moșu-n coș.

71

MUȘCATA Bulgăre aprins de jar În fereastră râde iar.

De ce s-o numi mușcată Floarea asta minunată?

Frunzele catifelate, Rotunjoare și zimțate Parcă ar fi fost mușcate De doi dințișori de lapte.

72

MAMA RÂNDUNICĂ O pisică mai bătrână, Cu blănița zdrențăroasă Stă de veghe la fântână Și privește pofticioasă Către streașina cea joasă De la un modest bordei, Unde-o rândunea frumoasă Crește puii mititei.

Rândunica o zărește Și tresare speriată, Indignată ciripește Și la luptă trece-ndată.

Săgetând aerul moale, Se coboară fără frică, Mai s-atingă pe spinare Hămesita de pisică.

Mâța mișcă lin din coadă Și clipește plictisită, Dar pândind atent să vadă Rândunica obosită.

Doar n-a-mbătrânit degeaba!

Când coboară rândunica, Iute fulgeră cu laba, Însă scapă mititica.

73

74

Și, făcând o larmă mare, Se înalță și coboară C-o viteză uimitoare, Apoi iute iarăși zboară Sus la cuib și protectoare Ține puii sub aripă, Pe vicleana vânătoare Din ochi n-o pierde o clipă.

Biata mâță plictisită De atâta gălăgie Se strecoară obosită Și intră-n bucătărie.

Viorica zâmbăreață Zice : „Nu am ce să-ți fac!

Rândunica cea isteață Iarăși ți-a venit de hac.

Milă mi-e că ești flămândă, Vino, să-ți dau mâncărică, Nu mai sta mereu la pândă Să prinzi mama rândunică.

Chiar de-i mică, ți-a fost teamă.

Deci mai pune-ți pofta-n cui, Căci cu dragostea de mamă, Bine e să nu te pui!”

75

RILĂ SOMNORILĂ Domnul Rilă Somnorilă, Văr primar cu iepurilă, Într-o scorbură adâncă, Deși-i ziuă, doarme încă.

S-a cam întrecut cu joaca, Iar măicuța lui, săraca, L-a pierdut din ochi o clipă Cât un zgomot de aripă. Îl tot strigă în zadar Că vulpoiul cel hoinar Chiar prin preajmă dă o tură, Tot cu gândul la friptură.

Când spăsit târăște coada, Gaițele încep sfada, Domnul Rilă se trezește Și-n pădure o zbughește.

A dormit, dar iepurește: Orice zgomot îl trezește, Gaițele cu guri sparte L-au scăpat și azi de moarte.

Iar vulpoiul cel bătrân O să ronțăie la fân, Rădăcini și iarbă deasă Cu vulpița lui frumoasă.

76

URSULEȚUL DE PLUȘ Ursulețul meu de pluș Toată ziua face duș: La- nceput se săpunește, Apoi blana își clătește Îndelung, cu multă apă, Nici o pată nu îi scapă. În prosop înfășurat, Strălucește de curat.

Mama-mi spune: „Ionel, Hai, să faci un duș cu el!

Veți fi amândoi curați Și când o să vă jucați Toți microbii uricioși Vor privi neputincioși!

Curățenia-i distruge!

Boala hâdă iute fuge”.

Nu vreau să mă-nbolnăvesc, Mai degrabă mă trezesc, Cu prietenul de pluș, Astăzi primul sunt la duș.

77

GHICI GHICITOAREA MEA? Fata veselă, zglobie, Cu cerceii ei brumați, Dulci ca mierea aurie Și de soare alintați Te îmbie să culegi, Ca să faci compot și vin, Ai de unde să alegi: Corzile de-abia mai țin.

Doar așa după cules E un pic mai ciufulită, Când pe deal și peste șes Vine toamna zgribulită.

78

LA VÂRSTA ÎNTREBĂRILOR -Cine are grijă oare De plăpânde căprioare Când afară viscolește Și mâncarea le lipsește?

-Pădurarii le-ngrijesc, Fân din vară pregătesc, Ei dau apă, fân și sare La cerbi și la căprioare.

-Dar de ce le pun și sare?

-Ca să aibă minerale, Sănătoase-apoi să crească, Munții să-i împodobească.

-Tare mult le mai iubesc!

Gata sunt să le-ngrijesc.

Când cresc mare, așadar, Mă voi face pădurar!

79

80

VULPEA CEA SMERITĂ Urșii din pădurea noastră Toți îmi fac reclamă proastă.

Că sunt șmecheră, vicleană, Cum nu-i nimeni din poiană Sau că umblu prin vecini Și dau iama prin găini.

Nu-i nimic adevărat!

Totu-i fals și inventat.

Eu sunt vulpe credincioasă, Sunt smerită, sunt pioasă Și de astăzi negreșit De furat m-am pocăit. Țineți câinele legat Și cotețul descuiat, Lacătul nu are rost Că de azi voi ține post.

Dar orice copil isteț A pus lacăt pe coteț, Câinii toți i-au dezlegat Și de vulpe au scăpat.

Măi, cu ăștia nu mai ține: Chiar sunt mai deștepți ca mine!

Nu mai pot să-i păcălesc!

Plec să mă călugăresc!

81

82

CAPITOLUL II POEZII PENTRU ȘCOLARI CARE ȘTIU CA SĂ CITEASCĂ, MINTEA SĂ-ȘI ÎMBOGĂȚEASCĂ ȘI S-AJUNGĂ CĂRTURARI.

83

DARUL ÎNGERILOR Când ne naștem, așadar, Îngerii ne dau un dar: Lili cântă, Dan pictează, Mărioara flori brodează, Ilenuța povestește, Surioara ei gătește, Mara și Ion dansează, Numai Viorel visează.

-Încă nu știu ce să zic, Dar nu-mi iese mai nimic, Spune bietul cu un of.

-Ai să fii un filozof, Zice-o fată șugubeață, Sprintenică și isteață, Toată ziua te gândești Și nu-ți place să muncești.

-Dar eu oare ce-am să fiu?

Spune-un copilaș zglobiu, Scotocindu-se-n ghiozdan.

-Vei fi politician!

Mult vorbești și cu avânt, Dar nu te ții de cuvânt.

Ne promiți marea cu sarea, De-am pierdut cu toți răbdarea.

84

Copilașul îmbufnat I-a răspuns intimidat, Cu năsucul în batistă: -Tu vei fi o ziaristă!

Curioasă, insistentă, Pretutindenea prezentă Și mereu în coasta mea Ca un fel de piază rea. Între ei, ocrotitor, Întervine Nicușor, Blând și binevoitor: -Eu voi fi moderator!

Cearta unde e stăpână, Cu eșecu-i mână-n mână.

Deci mânuțele vă dați Și vă rog să vă-mpăcați.

Noi nu suntem oameni mari, Președinți, parlamentari, Ca să ne certăm mereu, Fără nici un Dumnezeu.

85

OUĂLE DE PAȘTI Dan și Vasilică se-ntâlnesc în vale Și își spun năzbâtii ce le-aud pe cale, Primăvara râde de-ale lor povești, Totul strălucește, case și ferești.

-Dis-de-dimineață m-a-ntrebat poștașul: Zi-mi, ai fost cuminte?Vine iepurașul?

-Da! Și-aduce ouă în multe culori, Dar le-ascunde iute printre pomi și flori Căci găina mamă de le recunoaște Nu ne mai tihnește nici un ou de Paște!

Ni le ia pe toate! Doar sunt ale ei! Și va scoate-n taină puii mititei.

-Asta nu se poate, că doar sunt inerte!

Când sunt colorate, mai întâi sunt fierte. Însă iepurasul restul le-a lăsat, Găinușei care s-a ascuns sub pat.

Astăzi la bunica, mi-a șoptit Irina, A lăsat din ouă... Care-a fost pricina?

Când cuibarul moale i l-a scotocit, Cloșca înfoiată laba i-a ciupit!

De-atunci iepurașul ce-i în mare grabă Ouăle vopsește numai cu o labă, Dar vor fi destule pentru toți cei mici, Ca să crească vrednici, sănătoși, voinici.

86

POVESTEA DIN CÂMPIE Un pui de iepuraș fricos S-a încurcat în iarba deasă Și, tremurând neputincios, Nu nimerea drumul spre casă.

Cumătra vulpe cea roșcată A început să-i dea târcoale, Dar iepuroaica disperată Pe loc i s-a ivit în cale.

Vicleana vulpe, hămesită, Când o văzu cât e de grasă, Căzu pe dată în ispită, Gândind la masa cea gustoasă.

Ființa mică și plăpândă Ce-n fața vulpii tremura La cât era ea de flămândă Nu i-ar ajunge pe-o măsea.

Deci se porni ca vijelia Să pună laba pe vânat, Însă cu toată viclenia De data asta s-a-nșelat Și a rămas de bună seamă, În urma celei alergate Căreia dragostea de mamă I-a dat puteri nemăsurate.

87

88

Fugea de n-atingea pământul Și, ocolind printr-o grădină, S-a-ntors mai iute decât vântul Să-și ducă puiu-n vizuină.

Iar vulpea plină de mânie, Flămândă și debusolată, Lătră de ciudă pe câmpie: „Am să te prind eu altă dată!” Și s-a grăbit spre codru verde, Că doi copoi de la o turmă Ce strașnic alergau, se vede, Că-i și dăduseră de urmă.

89

90

TRANDAFIRUL Tatăl cel Ceresc lucrează Și cu mâna Lui brodează În grădini și în vâlcele Fel de fel de floricele.

Inspirat, de dimineață A făcut o izmă creață, Mai apoi niște lalele, Crini, bujori și viorele. Împletind raze de soare, Stropi de rouă și culoare, Pe un lujer ca un fir A brodat un trandafir.

Raiul tot s-a luminat, Îngeri-au aplaudat, Doi, cât două ghemotoace L-au cerut ca să se joace.

Dumnezeu i-a refuzat, Trandafirul a luat Și-a chemat pe serafimi Ce l-au înarmat cu spini.

Ni l-a dăruit și nouă, Îmbrăcat în stropi de rouă, Însă țepii i-a lăsat, Ca să-l știe protejat.

91

ULIUL PEDEPSIT Colo-n vale, în grădină, Într-un petic de lumină Se scăldau doi puișori Sub corola unei flori.

Alții toropiți de soare Dorm cu ciocu-n aripioare; Unul prinde un gândac, Altul zboară în cerdac, Restul scormonesc de zor Sub o tufă de mohor.

Mama cloșcă devotată Îi tot cheamă disperată, Se înfoaie, se rotește, Cârâie și cloncăiește, Printre ierburi scotocește Și cu râme îi hrănește.

Spre amiază, deodată, Apăru pe cer o pată.

Coborât din înălțimi Să dea iama prin găini, Uliul-vânător vestit, Se avântă-n zbor rotit Peste casă și livadă Cu ochi ageri după pradă.

Păsările alarmate Strigă cu voci ridicate.

Toată gloata păsărească Fuge să se-adăpostească Prin boscheți, prin buruieni, Pe sub gluga de coceni.

92

Curca de năucă ce-i Intră-n cușcă la Grivei Care iese enervat Să vadă ce s-a-ntâmplat.

Cloșca, dezorientată, Strigă puii disperată, Speriată se agită Lângă gardul de răchită.

Uliul o ochi din zbor Chiar pe mama puilor.

Dar Grivei nu pierde-o clipă, Prinde uliul de-o aripă Și îl strânge-așa de tare, De scapă cloșca din gheare.

Cloșca fuge, puii-și strigă Și-i ascunde sub cotigă.

Câinele-ntr-un gând cu mine, Jumulește uliul bine.

Când se-nalță din ogradă, Îi sar penele din coadă.

Uliule, fii fericit C-ai scăpat doar jumulit!

Noi avem câine bătrân În ograda lui stăpân.

De mai vii după vreun pui, Nimerești în colții lui!

Zboară deci în munți silhui, Și mai puneți pofta-n cui!

93

94

TOȚI ÎMI SPUN CĂ SUNT SĂRAC Toți îmi spun, pe când eu tac: -Bă, tu ești copil sărac!

Dar eu nu mă simt așa Cât îmi bate inima, Cât mi-e trupul sănătos, Chipul proaspăt și frumos, Ochii parcă-s ciob de stea, Toată lumea e a mea!

Am o minte sclipitoare, Mâini puternice, picioare, Mamă, tată, iubitori, Frați voinici și trei surori, Soarele mă încălzește, Îngerașul mă păzește, Harnic sunt și iscusit, De ce m-or fi poreclit?

E sărac fără scăpare Cel ce inimă nu are, Nu-nțelege ce-i iubirea Și nu știe împărțirea.

95

POVESTEA CELOR ȘAPTE ANI DE-ACASĂ Un copilaș, complet nedumerit, Cu doamna-nvățătoare s-a-ntâlnit: -Doamnă învățătoare, Vasilică A îmbrâncit pe stradă o bunică.

Aceasta s-a întors foarte nervoasă Și i-a strigat: „ N-ai șapte ani de-acasă!”

El s-a rotit în loc și una două, Ia zis: „ Ba să știți bine că am nouă!

De când pe lumea asta am venit, De-acasă prea puțin eu am lipsit”.

El a spus drept că are-acuma nouă, Dar bunicuța i-a mai zis vreo două Și a plecat la fel de supărată.

-Ia loc, Ionele, îți explic îndată: Ia să vedem acum, aici în clasă, Câți dintre voi au șapte ani de-acasă?

-Păi, doamna, eu vă spun, am numai cinci!

Că m-au lăsat părinții la... bunici.

-Iar eu acas-am stat doar doi sau trei,

96

Că am crescut cu verișorii mei! Și trist șoptește-apoi un băietan: -N-am stat acasă nici un singur an!

Părinții mei la Domnul au plecat Și am crescut la un orfelinat.

Zâmbind cu ochii plini de duioșie, Pe creștet doamna vine și-i mângâie.

-Cei șapte ani de-acasă, dragii mei, Cei mai frumoși sau poate cei mai grei, Sunt primii ani ce i-am trăit pe lume.

Contează cum și nu unde anume.

De i-am trăit feriți de orice rău, Lângă părinți și lângă Dumnezeu, Lângă bunici ori poate la o masă Întinsă de cei cărora le pasă. Însă de-am fost cumva prea alintați Și am crescut complet needucați, Chiar dacă viața ne-a părut frumoasă, Am irosit cei șapte ani de-acasă, Când este timpul ca să învățăm Cum trebuie-ntre noi să ne purtăm,

97

98

Cu-nțelepciune și politicos, Să fim curați și să vorbim frumos, Să fim cuminți, miloși și de-ajutor.

Orice copil din lume e dator Să își cintească țara și părinții Și să urmeze pilda ce-o dau sfinții, Să fie sincer, bun și de onoare.

Atunci noi vom vedea cu toți că are (Îndiferent cu cine-a stat la masă), Cu siguranță, șapte ani de-acasă.

Dar Vasilică, tare rău îmi pare, Cei șapte ani de-acasă nu-i prea are, Dacă s-a repezit, la o adică, Izbind-o fără milă pe bunică.

Iar răul ce-a făcut să îl repare, Va merge ca să-i ceară azi iertare.

-Vă mulțumesc, acum am înțeles!

Voi fi atent cu cei ce-n cale-mi ies, Iar ca să îl ajut pe Vasilică Vom căuta-o astăzi pe bunică, Să-i demonstrăm cu fapte că ne pasă, Și că avem cei șapte ani de-acasă.

99

MĂGĂRUȘUL OFENSAT Într-un hambar grijit cu var, Scăldat în lacrimi, un măgar Mi-a povestit ce întâmplare L-a deranjat așa de tare.

Vecin cu el, un băiețel Înalt, voinic și frumușel Părinții des își supăra, La școală nu prea învăța, Mereu era întors pe dos, Obraznic, nepoliticos, Cont nu ținea de nici un sfat, Ba era și dezordonat.

Părinții i-au tot explicat Să-și facă-n cameră curat, Să-nvețe, să se poarte bine, Să nu îi facă de rușine.

Lui pe-o ureche îi intra Și pe cealaltă îi ieșea.

Văzând că totu-i în zadar, Tatăl i-a spus : „Nu fi măgar!”

100

Dar din hambarul văruit Bietul măgar l-a auzit...

De-atunci e-așa nefericit, Pentru c-a fost nedreptățit.

-Eu sunt cam încăpățânat!

Dar presupun că ați aflat: Are această etichetă Orice măgar ce se respectă.

Dar sunt foarte politicos, Stăpânilor de mult folos.

Când mă-ntâlnesc cu cineva, Salut frumos, spunând i-ha!

Sunt harnic și cu voioșie Eu fac mereu cărăușie.

Vă-ntreb de-aceea cu uimire: A fi măgar e o jignire?

De ce i-au spus atuncea doar Când face rele că-i măgar?

De ce să-mi pună mie-n spate Atâtea fapte necurate?

101

102

Așa a mai trecut un an, L-am tot văzut pe băietan Și nu mai am nici eu habar De câte ori i-au zis măgar.

Deci trec să văd îngrijorat Măgarul dacă-i supărat, Dar chiar la fel, ca-n primul rând, Bietul de el păștea plângând.

-Ce-ai mai pățit de plângi cu-amar?

Iar i-au spus puștiului măgar?

-O nu, nu plâng acum de asta, Din nou m-a urmărit năpasta!

Pe când pășteam pe îndelete, Stăpânul m-a strigat... băiete!

Ce i-am făcut eu nu știu, zău, Să mă jigneasc-așa de rău?

Să fie-atât de supărat, Încât să-mi spună că-s... băiat?

Așa soi de măgar n-aș vrea Să fiu vreo dată-n viața mea!

103

COȚOFANA Sunt coțofana, pasărea isteață, Prietenoasă și cam vorbăreață Și sunt așa... un fel de verișoară Cu corbul ager și smolita cioară.

Al meu veșmânt e sobru, ce e drept, Dar am și pene albe chiar pe piept.

Sunt greu de depistat din depărtare Când păsărarul iese la plimbare Și face rotocoale pe câmpii Să prindă pui și iepurași zglobii.

Iar domnii toți ce sunt din neamul meu Sunt îmbrăcați la fel cum sunt și eu, Doar uneori, galanți precum îi știi, Cuibul ni-l umplu cu bijuterii Și alte frumuseți strălucitoare Ce-n ochii noștri capătă valoare. În felul ăsta își aleg soția După ce-mpodobesc gospodăria. Și suntem harnice, folositoare, Lucrând cu spor, cât e ziua de mare, La turmele de vaci și de mioare, În secția de deparazitare,

104

Sărindu-le cu drag în ajutor, Noi ne hrănim cu paraziții lor, Care încearcă zilnic să profite, Sugând din sângele acestor vite.

Prietenie mare-i între noi Și ne iubesc și vaci, și oi, și boi Că uite-așa micuțe, ne-nsemnate Noi le salvăm de chinuri și de moarte.

Când hrană pe câmpie văd că nu-i Pentru perechea mea și pentru pui Mai fur un ou sau un boboc de rață Și voi îmi spuneți coțofana hoață, Dar noi furăm să supraviețuim.

Nu adunăm și nici nu risipim, Cum fac de obicei oamenii toți Și nimeni nu le strigă că sunt hoți.

Chiar unii adunând peste măsură Le iau la alții pâinea de la gură.

De aceea eu le strig acum din zbor Să vadă bârna cea din ochii lor Și plec la cuib să-mi văd de puișori, Că sunt micuți, golași și flămânjori.

105

NUCUL Maiestuos în mijlocul grădinii Și-a adumbrit cu fală toți vecinii.

Merii, un prun, un zarzăr, chiar și părul Se-apleacă zilnic să zărească cerul.

Dar nucul își întinde umbra deasă Peste livadă, peste flori și casă, Ținându-și cu mândrie fruntea sus, Nepăsător de-al ierbilor apus Ce s-au gândit la trunchiu-i să răsară Când umbra lui fusese încă rară.

El stăpânind o nepătrunsă vrajă Îmbracă fructu-i delicios în coajă Și protejează-n strașnică armură Un fel de creier în miniatură Să ne învețe adâncă-nțelepciune, Că-i greu de-ajuns la lucrurile bune.

Fiind copil, mișcând din foi agale, Mă legăna-ntre ramurile sale; Drept binemeritată mulțumire, Prin versul meu va trece-n nemurire.

106

PRUNUL Alb ca o mireasă, sub fereastră prunul, Gâze călătoare îi sărută floarea; Zumzet blând se-nalță către Tatăl-Bunul Care-și va trimite binecuvântarea.

E atâta pace, cântec și parfum, Simți al purității val cum te-mpresoară; Copleșit de farmec, te oprești din drum Să primești în suflet înc-o primăvară.

Deodată vântul suflă jucăuș, Crengile-adormite lin le înfioară Și din palma-i caldă strânsă în căuș, Roiuri de petale pe pământ presară.

Iar din urmă rodul binecuvântat, Aromat și dulce crește cu răbdare.

Crengile-nfrunzite le-a îngreunat, Gâzele grăbite zboară către zare.

Cu uimire-n suflet, martor la minune, Îi cuprind în brațe trunchiul îngurzit.

Mângâiat de soare, încărcat de prune, Către ceruri prunul râde fericit.

107

108

VIȚA DE VIE Mlădioasă, răsfirată, Cu cercei de chihlimbar, De lumină alintată Și de vântul cel hoinar, A îmbrățișat aracii Subțirică și zglobie Și-au roșit pe rând toți macii, Admirând-o din câmpie.

Tainic, soarele-o mângâie Și o umple de dulceață De la cap pân’ la călcâie Cu privirea o răsfață.

Peste dealuri răvășite Verzi i-s pletele rebele, Corzile de rod trudite Dorm adânc, visând sub stele.

Vița mândră ca o doamnă Gingașă, plină de har, Ne va răsfăța la toamnă Cu must dulce în pahar.

109

O PILDĂ PENTRU SUFLET Un om bogat din unul dintre sate Ce-l dăruise Domnul cu de toate Disprețuia și nu-i era pe plac Să vadă-n fața lui un om sărac.

El le spunea vorbindu-le răstit: -Eu am atâtea pentru c-am muncit!

Deci... poposea la ușa lui în van Vreun om bolnav ori poate vreun sărman.

Era haspsân, răutăcios și-n silă Privea la cei bolnavi fără de milă Și, plin de sine, se credea vreun zeu, Disprețuind chiar și pe Dumnezeu.

-Dacă-L iubiți așa de mult, vezi bine, Mergeți la EL, de ce veniți la mine?!

Vă sunt cumva vreunuia dator?

La muncă toți și vă urez mult spor!

Nu-nțelegea de fel că Dumnezeu Îi încerca prin ei sufletul său.

Dar într-o zi când vizita ogorul, Sărind un șanț, își fractură piciorul.

Deci, disperat și singur pe ogor, Țipă din răsputeri dup-ajutor.

Un om sărman care păștea un cal Îl auzi târziu din vârf de deal Și îi veni curând în ajutor, Legându-i osul frânt de la picior.

Apoi, s-a aplecat pe înserate, L-a sprijinit, l-a ridicat în spate

110

Și l-a cărat o vreme pe rănit Până-ntr-un loc unde au poposit, L-a întrebat apoi dacă-i e foame Și i-a întins din sân câteva poame, L-a învelit cu haina lui săracă Și l-a săltat cu grijă ca să-l treacă Peste un râu, ce se ivise-n cale, Peste un deal și încă peste-o vale.

Bogatul îl privea de tot uimit: Pe omul ăsta, el l-a umilit, Strigându-i că-i sărac de tot și prost, De asta n-are-n lume nici un rost Și îl mira privirea lui cea bună, Nu-nțelegea de ce nu se răzbună.

-De ce-ai venit când am strigat plângând?

-Să nu te afle vreun lupan flămând.

-De ce nu m-ai lăsat în faptul serii?

-Pentru că știu de mult gustul durerii.

-De ce împarți cu mine-aceste poame?

-Pentru că știu cum e să-ți fie foame.

-De ce-mi dai haina ta când stai covrig?

-Pentru că știu cum e să-ți fie frig.

-Cum poți să fii atât de bun, străine?

-Pentru că Domnul a fost bun cu mine.

-Cum a fost bun? Ai doar un biet bordei, Unde te-așteaptă țâncii mititei!

E un bordei, dar e al meu palat, Unde-s dorit, iubit și așteptat; Chiar dacă au picioarele murdare,

111

112

Cu dragoste îmi ies cu toți în cale!

Tu mă consideri un sărac lipit, Eu sunt bogat și foarte fericit!

Că am acasă, ca o floare-n glastră, Femeie blândă, harnică nevastă.

Cu mine e la bine și la rău, Chiar dacă jugul nostru e mai greu.

Nu aș schimba nicicând așa o casă Cu tot ce ai, cu tot ce pui pe masă.

Bogatul care n-avea nici o lege, Într-un final păru că înțelege: -Tu ai dreptate, ești mai fericit!

La mine nimeni nu e mulțumit!

Nici pruncii, nici nevasta și nici eu Nu știm să mulțumim lui Dumnezeu.

Prietene, credeam că am trăit, Dar când te văd așa de mulțumit Încep să mă trezesc din adormire Și să pricep că totul stă-n iubire.

-Dac-ai dormit, fă bine.. te trezește Că Dumnezeu pentru că te iubește Și nu te vrea în Iad cu mâna goală Azi te-a înscris la cea mai bună școală, Cea a durerii și a neputinței Ce-ți vor deschide ușile credinței.

El pentru tine a făcut minunea Și ți-a descoperit înțelepciunea Și calea către marea fericire Ce izvorăște, tainic, din iubire.

113

GINGAȘĂ FLOARE Gingașă floare cu priviri măiestre, Împodobești grădini, câmpii, ferestre, Păduri și lunci, și primăveri, și glastre, Împodobești și sufletele noastre, Fragilă, fină, cu mesaj subtil, Zâmbești cu drag în mână de copil Ce-arată mamei sau la-nvățătoare Recunoștința printr-o mândră floare.

Dar cei mai mulți nu-ți înțeleg menirea Ce ai primit să-mpărtășești iubirea Și te-au adus, interesați, în grabă Să fii vândută-n piață la tarabă.

Ai devenit o marfă oarecare, Înmiresmată și ochioasă floare!

Te cumpără pe-un leu de la mătușă, Sperând să le deschizi ușor vreo ușă

114

Sau te sufocă în vreun celofan Să capete intrare la chiolhan; Ori cei fără o iotă de credință, Te dau să cumpere bunăvoință.

Mai sunt din cei ce dăruind o floare Gândesc să capete ușor iertare Pentr-un păcat unde și Dumnezeu Pe gânduri stă îndepărtat de rău.

Iar peste toate, toamna nemiloasă Îngroapă-n lut corola-ți luminoasă.

Plăpândă floare, chipul tău în stele Îl răsădesc cu lacrimile mele.

115

MĂRIA SA, POETUL

(Omagiu adus domnului Eminescu) Măria sa, Poetul cu pletele rebele, Statornicit în sufletele noastre, Pe cerul lor curat, tivit cu peruzele, Mai luminează încă printre astre.

Măria sa, Poetul cu pana ascuțită A apărat eroic a viselor cetăți, Dorind ca să trezească o țară adormită De șoapta otrăvită a unor nulități.

Plătit-a cu viața pentru aprinsa-i fire, Plecând la cei ce poți ușor să-i numeri, Care s-au strămutat cuminți în nemurire Să țină neamul românesc pe umeri.

Măria sa, Poetul cu sceptrul de lumină Mai sperie pe unii orbiți de strălucire, Dar îi călăuzește pe cei ce vor să vină, Să-și stâmpere arsura cu cântec și iubire.

116

Cine-a gustat din stihu-i ca apa de izvor Și a visat sub teii înveșmantați în floare Și-a primenit ființa, înțelegând ce dor A măcinat Poetul cât a trăit sub soare.

Românu-nstrăinat îl are drept făclia Ce-i luminează calea și-l umple de avânt, La loc de mare cinste îi ține poezia Rostind-o cu trăire ca pe un legământ.

Lui i-a adus Poetul divină mângâiere, I-a dăruit speranța, puterea de-a lupta, Pentru un grai mai dulce ca fagurul de miere, Pentru identitate și pentru țara sa.

Acei ce vor să-l uite, să-l piardă, să ni-l ia Și bâiguie cuvinte rostite în zadar Să știe că Poetul nu șade-n „debara”, În inimile noastre noi i-am zidit altar!

117

STARE DE FAPT Avem o țară ruptă din Eden Ce a ajuns pe mâini nepotrivite, A celor care au doar un îndemn: Să fure, să înșele, să profite. Și nu-s puțini cei fără demnitate Ce au făcut din furt un mod de viață, Nu mai țin cont de tată sau de frate, Dacă le merge îi înșală-n față.

Un șchiop fură altuia o proteză.

Toți precupeții fură la cântar.

Elevii fură teme și notele la teză, Iar pe bețivi îi fură„ un hoț de cârciumar”.

Copilul fură din cuibar un ou.

Părinții-s bucuroși „cică, promite”.

Când va fi mare va fura un bou ...Și va avea doar zile liniștite.

Un tânăr fură fetei a buzelor dulceață Și un țăran recolta de pe-un ogor străin,

118

Un ins îi fură geanta unei femei la piață, Iar altu-ți ia valiza privindu-te senin.

Săracul fură-o pâine, că e lihnit de foame.

Iar statul, promt, își face datoria: De boschetari săraci, de hoți mărunți și poame, Ne este astăzi plină pușcăria.

Se fură cu știință, se fură tot ce este, Cât nu te duce mintea și nici nu ai habar: De la idei la funcții și până la neveste, De am ajuns cu toții cu cușmele în par.

Le-om arunca în vrăbii dac-or mai fi pe luncă Și n-or pleca cu toate zburând spre alt hotar Unde găsi-vor oameni care nu fug de muncă, Lucrând cinstit s-adune grăunțele-n hambar.

Ne-ar folosi să credem a moșilor povești, Că banul nemuncit e risipit ușor.

Dar cel care muncind din greu îl dobândești Vei ști să-l prețuiești și va avea mult spor.

119

ÎNDEMN Te mânie, românule, și du-te, Să ceri pământul țării înapoi, Cu ape, cu păduri, cu cerbi și ciute, Cu oase de martiri și de eroi!

Moldova, floarea fără nici o vină, Cântată de poeți cu mare har Și dulcea, mult dorita Bucovină, La pieptul Maicii să se-ntoarcă iar!

Te mânie, românule, și du-te!

Nu zăbovi căzut în adormire, Urmează-i pe acei ce vor să lupte Pentru dreptate și reîntregire!

Tu cu credință patria slujește, Îmbracă-te în cinste și lumină, Cu dor de frați la drum acum pornește Și întregește mândra ta grădină.

Chiar dacă spini răni-vor a ta mână, Chiar dacă vântul va aduce nori, Cu dragostea în inimă stăpână Fă să răsar-ai libertății zori.

Te mânie, românule, și du-te Cu foc în suflet și cu brațe tari Să reînvii speranțele pierdute, Să dai ființă ROMÂNIEI MARI!

120

PRIETEN DRAG

La moartea marelui poet Dumitru Matcovschi Prieten drag, ne mor poeții ca grâul secerat devreme Și vom rămâne fără pâinea cea sfântă din a lor poeme, Îndurerați ne mor poeții și îi jelim cu lacrimi grele, Puțini care mai știm să plângem și mai știm calea către stele.

Din codrul cel vestit de oameni cu suflet cald și vorbă bună Ne pleacă rând pe rând poeții, căzând ca brazii în furtună; Când ei să spună adevărul, cu îndrăzneală mai cutează, Vin hoardele din întuneric și fără milă îi retează. În încercarea disperată nu-i vor putea strivi pe toți.

Lumina lor cea preacurată arde în fii și în nepoți; Arde ca-n mândre catedrale în inimi ce se vor făclii, În moarte vor avea putere mai mare decât toți cei vii!

Iar Dumnezeu ce îi iubește îi va reînvia oricum Din florile de pe câmpie, din pietrele căzute-n drum, Spun astăzi cu credincioșie că eu te pot simți cum arzi, Din dorul tău de Românie va naște Domnul iarăși brazi.

Prieten drag, îți scriu cu lacrimi că rămânem tot mai puțini Să prețuim cum se cuvine aceste pașnice lumini Ce ne arată calea dreaptă, cea de iubire și de dor, Ne duc de mână și ne-adapă la cel mai limpede izvor.

121

DE-AM ÎNSETA DUPĂ UNIRE De-am înseta după unire, Tot Prutul care ne desparte Noi l-am seca dintr-o sorbire, Sfidând împotriviri și moarte.

De-am înseta după unire, Nu ne-ar putea opri nici vântul Și n-am ști altă fericire, Decât să ne-ntregim pământul.

De-am înseta după unire, Uniți prin rugăciuni cu cerul, Uniți în cuget și-n simțire, Am fi mai tari decât e fierul.

Purtați de dragoste frățească, Nici viforul cu-a lui pornire N-ar îndrăzni să ne oprească, De-am înseta după unire.

122

Bărbați cu România-n sânge, Cu dor și fulgere-n privire Sub neputință nu s-ar frânge, De-am înseta după unire.

Româncele fiii și-ar crește În dragoste și în sfințire, Cu toți să simtă românește, De-am înseta după unire. Și-o țară mândră-nfloritoare Ei ar primi drept moștenire, Când tot românul de sub soare Ar înseta după unire.

123

124

CÂNTA-VOI Doar pe românul vrednic, cu inimă de leu Ce și-l doresc dușmanii căzut în agonie, Românul cu onoare, neînfricat mereu Îl voi cânta în versuri, drept pildă să ne fie; Românul care ține pe umeri temelia Acestei țări frumoase precum un colț de rai, Cel care își cinstește strămoșii, neamul, glia Și portul, și credința, și cântecul din nai; Cel ce cu dăruire își pune-n slujba țării Ființa iubitoare și inima sa bună, Se zbuciumă de grijă ca valurile mării, Ca frunzele pădurii lovite de furtună; Pe cel ce-și crește fii în dragoste de țară, Sădindu-le în inimi iubirea de frumos, Cel care poartă-n suflet o mândră primăvară, Românul cu dreptate, cinstit și generos, Cel ce sfințește locul primit pe astă lume, Ogorul îl lucrează cu palmele crăpate, Învârte hora mare, doinește, spune glume, În fața lui eu astăzi mă-nclin cu pietate.

Iar fraților, acelor ce și-au uitat menirea Și-au rătăcit pe cale, luând a lor răsplată, În mâna care-n taină conduce omenirea, Îi las înspre căință sau înspre judecată.

125

OPINII ALE CITITORILOR:

Ruxanda Niţă

Am avut onoarea să citesc și să recitesc creațiile Valeriei Moroșan, împreună cu tatăl meu.

Suntem de părere că prima sa carte pentru copii, „Vrăbiuța norocoasă”, ar trebui să devină una din cărțile didactice, deoarece este educativă din toate punctele de vedere.

Valeria Moroșan, prin cuvintele “casa sfântă a tinereții mele“ din poezia „Rondel cu flori de tei”, ne aduce în minte casa bunicilor și simțim parfumul buchetelor de busuioc, tei si mentă de sub grindă, vedem curtea bunicilor noștri cu mâinile bătătorite de muncă, care duminica emanau parfum proaspăt de levăntică și flori de câmp, pe care le duceau ca ornament la icoana Sfintei Fecioare împreună cu ceilalți săteni, la bisericuța mică din cătun. Dragostea pentru stramoșii ei transpare în duioșia vorbelor alese, pe care le folosește pentru noi și ne face să le simțim ca ale noastre.

Doar o persoană de mare sensibilitate poate să creeze cuvinte, care să ajungă direct în sufletul nostru, într-o comunicare între generații, esențială pentru a nu ne pierde rădăcinile, tradițiile, atât de importante pentru echilibrul 126

nostru emoțional.

Valeria Moroșan nu utilizează cuvinte poetice doar pentru a scrie poezii, ea vorbește utilizând imagini poetice fără să facă vreun efort.

Acum câteva zile o întrebam cum este vremea si ea mi-a raspuns așa: “ avem zăpadă, dar de câteva zile nu mai ninge decât peste gândurile noastre cu vise de primăvară “.

Poezia “ O, vino iar! “ este o călătorie în timp, unde disperarea în fața timpului trecut, așa de comună mai devreme sau mai târziu pentru fiecare dintre noi, se trasformă într-un sentiment de nostalgie și acceptare, de înțelegere a rolului pe care îl avem în Univers.

Cu mare artă,Valeria Moroșan reușește să transforme lacrimile noastre în sentimente de dragoste, ca unică soluție de a ne salva, de a obține echilibrul psihologic atât de important azi. Citind cuvintele sale, depresia cauzată de neintegrarea socială într-o societate aridă și fără sentimente, dispare ca prin farmec.

Cuvintele sale sunt magice, prin ele reușind să comunicăm, deschizindu-ne inima catre un sentiment de dragoste frățească, unica posibilitate pe care o avem de a fi în echilibru, condiție sine qua non pentru a fi cu adevarat sănătoși.

De multe ori, vedem persoane ce depind de pastile toxice, care mai devreme sau mai târziu își arată efectele letale. Intre timp, Valeria Moroșan, cu modestia unei furnici, lucrează fără repaus pentru noi, nefiind apreciată întotdeauna la justa și imensa sa valoare. De aceea, mă simt obligată moral de a evidenția efectul curativ al vorbelor sale.

Noi cu toții avem obligația de a promova și înălța tratamente cu adevarat curative. În acest caz, poezia este una dintre terapiile sufletului, ușor accesibilă și de mare efect. Aceste cărți ar trebui citite bătrânilor și tinerilor, caci toți avem o parte infantilă, la care se adresează Valeria, reușind să ne înduioșeze, să ne atragă, să ne trateze și să ne stimuleze creativ, ceea ce face cu mine, cu tata și cu toti cei pe care îi întâlnește în drumul ei.

Prin cuvintele sale, învățăm că iubirea este unica posibilitate pe care o avem, pentru a trăi în armonie cu noi înșine si cu Universul în care conlocuim, ca elemente mici, dar importante, dacă producem flacăra nestinsă a iubirii, a cărei scânteie a fost desprinsă din focul sacru al Duhului Sfânt. Valeria Moroșan reușește să aprindă această lumină în sufletele noastre, prin comunicare directă, stimulantă cum numai cineva cu inspirație divină o poate face. Ea nu ne vede defectele ci doar calitatile, pe care le promovează, le cultivă cu grijă, alimentând cuvânt dupa cuvânt spiritualitatea din noi. Este un mesager care sună la ușa

127

noastră cu o scrisoare importantă și ne spune că avem un rol în Univers, si că trebuie să ne facem datoria. Îmi imaginez copiii care ar putea să beneficieze de aceste vorbe de duh, de învățăturile și de modelele de viață prezentate într-un mod jucăuș, dar plin de înțelepciune.

Această poetă este o creatore de emoții cu efect curativ pentru orice vârstă. Tata, ascultând versurile sale, își amintește învățămintele primite de la bunicii săi, retrăiește sentimente din trecut și își alină dorul de cei absenți.

Genialitatea și talentul său constau în faptul că ceea ce eu încerc să exprim în două pagini, ea face cu ușurință în trei cuvinte: “ Bună dimineața, Soare!”

Valeria Morosan este un Dar, pentru care trebuie să mulțumim Cerului.

Dr. Constantin Niță-Iași Dr. Petronela Niță-Ancona-Italia

Pe lângă cuvântul domnului Covalciuc din Cernăuți, care îi face doamnei Moroșan un portret complex, definind-o ca pe o poetă sensibilă la tot ce o-nconjoară, plină de inspirație și eu adaog, plină de har. Poezia doamnei Moroșan este o poezie caldă, care mă duce cu gândul la o altă poetă delicată, Magda Isanos.

Literatura română cunoaște asemenea condeie înzestrate care formează lirica feminină: Otilia Cazimir, Elena Farago, etc. Îmi plac toate poeziile. Sunt scrise cu emoție intelectuală, tratează teme variate cu ușurință. O felicit din toată inima pe doamna Moroșan și mă bucur că există asemenea femei în țara mea.

Prof. Victoria Rusu- Pitești

Poeziile doamnei Moroșan sunt scrise cu multă sensibilitate și sunt de o frumusețe ce-ți încântă sufletul. Toate poeziile sunt minunate, nu mă mai satur să le citesc și recitesc. Dumnezeu să-i dea pe mai departe inspirație divină, pentru a ne mângâia inimile.

Asistent farmacie Aurelia Teodoreanu- Neagra Șarului -Suceava

128

Ne alăturăm cu deosebită bucurie, binemeritatelor aprecieri ale unor cititori avizați, cu privire la volumele de poezii ale talentatei poete Valeria Moroșan care și-a găsit în Vatra Dornei orășelul adoptiv. Ținem să subliniem cu mândrie faptul, că ascultându-i vocea melodioasă cu care ne-a recitat din versurile sale, am încurajat-o și am susținut-o să publice, așa cum o sfătuise înaintea noastră poeta Antonia Amatti-alias profesoara Mioara Nicolau din Brăila. Întâlnirile noastre sunt o adevărată delectare sufletească, datorită bogăției imaginilor, frumuseții limbajului, a muzicalității versurilor și a profunzimii sentimentelor.

Natura, iubirea, patriotismul sunt teme de bază ale liricii ei, iar copiii, cărora le este dedicat ultimul volum, vor găsi printre pagini, pe lângă conținutul jucăuș, învățături și modele de viață. De altfel și poeta noastră, ca om, este o persoană dăruită aproapelui, modestă, un exemplu de caracter. Poezia Valeriei Moroșan se citește cu ușurință și pătrunde în sufletul oricui. Ne încântă, ne mângâie și ne vindecă.

Prof. Tațiana Vlad Guga Prof. Aspazia Lungulescu-Vatra Dornei

129

CUPRINS CUVÂNT ÎNAINTE 5 DESPRE AUTOARE 7 CUVÂNT DE MULȚUMIRE 7 CAPITOLUL I SUFLET DE COPIL AMUR BĂIATUL ȘI PLOAIA BĂNUȚII BUNĂ DIMINEAȚA, SOARE! CUCUL CURCUȚA MÂNIOASĂ DISPUTA DOMNIȘOARA PRIMĂVARĂ FLOAREA SOARELUI GĂINA GOSPODINA GHICI CINE E? ÎN GRĂDINA CASEI MELE GRIVEI ÎN LIVADA DE PE VALE CASTORUL JOIANA KUKY OMUL DE ZĂPADĂ PĂȚANIA UNEI RĂȚUȘTE POVESTE DE CRĂCIUN PRIMĂVARA PUFULEȚ PURCELUL SUPĂRAT RĂȚUȘCA CEA CURATĂ ROMANIȚA SPIRIDUȘII TIGRUL

130

11 13 15 18 19 21 22 23 24 25 27 29 31 35 36 39 41 43 44 45 48 51 52 53 55 57 58 60

61 62 65 66 67 70 71 74 75 76 77 79

UN BĂIAT ASCULTĂTOR LECȚIA DE IGIENĂ MAMA GÂSCĂ MOȘ MARTIN CEL PĂȚIT MOȘ CRĂCIUN CEL GRĂSUȚ MUȘCATA MAMA RÂNDUNICĂ RILĂ SOMNORILĂ URSULEȚUL DE PLUȘ GHICI GHICITOAREA MEA! LA VÂRSTA ÎNTREBĂRILOR VULPEA CEA SMERITĂ

CAPITOLUL II 82 DARUL ÎNGERILOR 84 OUĂLE DE PAȘTI 85 POVESTEA DIN CÂMPIE 89 TRANDAFIRUL 90 ULIUL PEDEPSIT 93 TOȚI ÎMI SPUN CĂ SUNT SĂRAC 94 POVESTEA CELOR ȘAPTE ANI DE-ACASĂ 98 MĂGĂRUȘUL OFENSAT 102 COȚOFANA 104 NUCUL 105 PRUNUL 107 VIȚA DE VIE 108 O PILDĂ PENTRU SUFLET 112 GINGAȘĂ FLOARE 114 MĂRIA SA POETUL 116 STARE DE FAPT 118 ÎNDEMN 119 PRIETEN DRAG 120 DE-AM ÎNSETA DUPĂ UNIRE 123 CÂNTA-VOI 124 OPINII ALE CITITORILOR

131

132

De aceeaşi autoare: Ipostaze lirice, Brăila, 2010 Vrăbiuţa norocoasă, Editura Christiana, 2011 Grădina Viselor, Editura Christiana, 2012

133

134

Editura CHRISTIANA Str. Theodor Sperantia nr. 104 bl. S26, sc. 3, parter, ap. 66 interfon 966, cod postal 030939 sector 3, Bucuresti, Romania Tel.: 021/3225798 Tel.: 031/4190676 Fax: 021/3225798

135

C O P I L D E S U F L E T V E R S U R I VA L E R I A

136

www.pixelsinlove.com

M O R O Ĺž A N

Fotografii realizate de fiica autoarei,Ema Morosan.