VLADIMIR GHIKA
Monseniorul Vladimir Ghika Viața, pătimirea și martiriul unui „om internațional” „În condiții de maximă persecuție, pe care noi o demonstrăm, fără a-și salva neapărat viața – deși putea să plece de două ori, a renunțat – Vladimir Ghika a continuat să slujească Biserica, punânduși viața în pericol în mod conștient. Această carte va permite fiecărui cititor să descopere că aici e vorba de un martir”. Cu aceste cuvinte a descris Emanuel Cosmovici volumul semnat de tatăl său, Pr. Horia Cosmovici, și intitulat „Monseniorul. Amintiri și documente din viața Monseniorului Ghika în România”, operă prezentată sâmbătă, 26 noiembrie, la standul Editurii Galaxia Gutenberg în cadrul Târgului de carte Gaudeamus. Cartea, a explicat Emanuel Cosmovici, „cuprinde reeditarea a ceea ce a scris tatăl meu, cu înfrigurare, imediat după ce a fost eliberat – a doua oară – din închisoare: a scris repede tot ce a știut despre Vladimir Ghika. După aceea, a făcut o carte și noi am publicat-o. Horia Cosmovici a scris despre Vladimir Ghika până în momentul în care
Gaudeamus: Prezentare cărții „Monseniorul – Amintiri și documente…” de H. Cosmovici
a fost arestat; nu știa exact ce s-a întâmplat mai departe”. Ce s-a întâmplat cu acest „om internațional” – cum l-a numit Emanuel Cosmovici pe Monseniorul Ghika, datorită călătoriilor și activităților sale care l-au purtat în întreaga lume – avea să se descopere mai târziu, într-un mod chiar nefiresc: „ca și cum Providența ar fi avut grijă să apară arhive, martori, fotografii…”. Emanuel Cosmovici a cercetat cinci ani Arhivele Securității, în diversele sedii ale CNSAS: în total, optzeci de dosare, „care dau actele martiriului”. Au apărut apoi martorii - paisprezece la număr -, „care au dat mărturie despre încarcerarea lui Vladimir Ghika la Jilava și care ne-au dat ceea ce se cheamă Passio, patima martiriului”. La acestea s-au adăugat apoi agende și fotografii pe care Monseniorul le lăsase în custodie familie Murgescu, care le-a păstrat cu sfinţenie. Toate aceste documente inedite au fost adăugate la volumul Pr. Horia Cosmovici, făcându-l și mai valoros. Alte documente urmează a fi date publicității, în cadrul volumelor ce urmează a fi publicate. „Azi suntem pur şi simplu copleşiţi de cantitatea de documente nou apărute”, declară Emanuel şi Mihaela Cosmovici în prefaţa cărții. Cristina GRIGORE
30 Actualitatea Creştină decembrie 2011
Sâmbătă, 26 noiembrie 2011, la standul editurii Galaxia Gutenberg din cadrul târgului de carte Gaudeamus a avut loc prezentarea cărții „Monseniorul – Amintiri și documente din viața Monseniorului Ghika în România”, îngrijită de Emanuel Cosmovici. Volumul cuprinde biografia Monseniorul, scrisă de Horia Cosmovici, fiul spiritual al Monseniorului Ghika; Anii de rezistenţă şi închisoarea, o biografie documentată a perioadei 1948-1954, realizată în urma desecretizării arhivelor Securităţii şi după înregistrarea a numeroşi martori din închisoarea Jilava; Agendele, viaţa cotidiană a Monseniorului notată între anii 1945-1947; Arhivele Vaticanului, cel mai complet „Curriculum vitae” al lui Vladimir Ghika (1930); Fotografii inedite şi facsimile. La eveniment au fost prezenți ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București; PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de București; PS Mihai Frăţilă, Episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba-Iulia şi Făgăraş, cu sediul la Bucureşti; ÎPS Francisco-Javier Lozano, Nunţiu Apostolic în România; Francisca Băltaceanu, biblist, specialist în limba și literatura clasică; Monica Broșteanu, biblist, specialist în limba și literatura clasică; Emanuel Cosmovici, cercetător.
VLADIMIR GHIKA
Martiriul nu se improvizează Francisca BĂLTĂCEANU Avem în această carte „Monseniorul. Amintiri și documente din viața Monseniorului Ghika în România” descrierea acțiunilor Securității, a arestării, a morții Monseniorului. O carte foarte documentată, bazată pe luni și ani de cercetări în arhive și pe adunări de mărturii. Dar prima parte, cea biografică, agendele, restul documentelor, îi arată viața, care a fost încununată – putem spune fără teamă – de martiriu. Așteptăm ca Biserica să se pronunțe oficial. Moartea lui a fost o încununare a unei vieți întregi de credință, de trăire a prezenței lui Dumnezeu, de trăire cu o generozitate fără limite pentru aproapele. Tocmai pentru că Horia Cosmovici își propune să nu scrie decât ceea ce știe direct, ceea ce a trăit lângă sau auzit direct de la Monseniorul, el oferă un portret foarte real al Monseniorului, al cărui discipol a fost, pe care l-a înțeles profund și pe care îl redă cu o deosebită acuitate, inteligență și simț al umorului. De ce a fost arestat, condamnat și, de aici, de ce a murit? Deja personalitatea lui, activitatea spre binele oamenilor, extraordinara lui influență, iradiere spirituală, care contracarau programul comunist de ateizare – practic, de îndobitocire, până la urmă, a oamenilor –, deja influența pe care el o avea în societate, ar fi fost suficiente ca să fie considerat un „dușman al poporului” – cei mai în vârstă își aduc aminte de expresie – și tratat ca atare. Dar declanșarea s-a datorat, după cum am văzut, eforturilor lui de a ține legătura cu Roma, de a sprijini conducerea legitimă a Bisericii locale, ca să poată comunica cu Vaticanul, cu Papa. Nu e vorba aici de „subordonare”, cum s-a exprimat cineva la un moment dat. Eu am trăit în acele vremuri și aduc mărturia unui copil care auzea ce se vorbește – se presupune că un copil nu înțelege, dar el înțelege foarte bine și reține –, deci un copil care auzea și pricepea câte ceva. N-aș fi știut să formulez atunci în cuvinte aceste lucruri, o spun însă cu mintea de acum: era vorba, în această relație cu Vaticanul, și de aspectul Bisericii ca instituție, dar în primul rând de aspectul ei de comuniune, al cărui principiu, dincolo de cele bune și cele rele ale oamenilor, este Duhul Sfânt. După atmosfera de teroare lăsată atunci – după cuvintele Monseniorului – ca o „mantie de plumb”, știam deja că multe lucruri nu trebuie spuse, că nu trebuie să le povestesc la școală, auzeam zilnic de arestări, aveam un întreg cod ca să vorbim despre Liturghie sau despre Spovadă, nu știam în cine să avem încredere… Din atmosfera aceea, din ce știam că nu e voie, din aceea simțeam mai tare nevoia unei legături cu Părintele, Papa. Mergeam cu mintea la el, ne rugam pentru el, ne lipeam urechea de radioul din care străbătea mai mult bruiajul programat de Securitate, ne bucuram de orice informație care reușea să spargă zidul de beton care ne înconjura ca să nu străbată nimic din afară sau de la noi
spre în afară. Și mă întreb dacă astăzi, acum, când se poate, pentru că suntem liberi din acest punct de vedere, nu ne-am obișnuit oare atât de mult cu deschiderea, încât toate acestea nu ne mai spun foarte mult. Dacă l-am putut urmări cu gândul pe Fericitul Ioan Paul al II-lea în că-
lătoriile sale apostolice și dacă l-am putut primi la noi în țară, dacă am putut citi ceea ce avea de spus Bisericii, dacă astăzi nu avem decât să intrăm pe internet sau întro librărie – în librăria care trebuie – ca să putem intra în comuniune cu viața Bisericii, ca să putem citi ce ne scrie Papa Benedict nouă, astăzi, acest lucru se datorează faptului că oameni au murit pentru asta. Mă întreb dacă ne dăm seama că mai ales pentru noi, în țările post-comuniste, acel sentire cum Ecclesia, după vorba celor vechi, adică a trăi, a simți, a gândi în comuniune cu Biserica, este și o esențială formă de exercitare a libertății, pentru care s-au jertfit unii, ca Monseniorul Ghika. Alocuțiune la prezentarea cărții „Monseniorul. Amintiri și documente din viața Monseniorului Ghika în România”, Editura Galaxia Gutenberg, 2011 București, 26 noiembrie 2011 Târgul de carte Gaudeamus decembrie 2011
Actualitatea Creştină 31