RAPORTUL SĂPTĂMÂNII NAȚIONALE A VOLUNTARIATULUI
Ediția a XII‐a, 13‐19 mai 2013
1
SNV este un eveniment naţional anual menit să mobilizeze cât mai multe organizaţii şi voluntarii pe care aceştia îi implică, pentru a sărbători împreună voluntariatul, pentru a atrage sprijinul comunităţii pentru acesta şi pentru a recunoaşte public activitatea voluntarilor. În 2013 SNV a ajuns la cea de-a douăsprezecea ediţie şi s-a desfăşurat sub sloganul “Voluntariatul ne aduce împreună!” Activităţile SNV sunt iniţiate şi derulate de către partenerii locali ai evenimentului, care doresc astfel să îşi aducă aportul la rezolvarea problemelor comunităţilor lor, să promoveze mişcarea de voluntariat, să atragă atenţia presei, autorităţilor locale şi a concetăţenilor lor asupra importanţei implicării în viaţa comunităţii prin voluntariat. Fie că este vorba despre târguri de oportunităţi de voluntariat sau despre campanii de informare, campanii şi acţiuni sociale, activităţi de voluntariat public, dezbateri pe tema voluntariatului, activităţi de igienizare sau reamenajare, colecte de cărţi, samd., SNV reuneşte an de an un număr din ce în ce mai mare de participanţi.
SNV 2013 în cifre Nr. parteneri locali (organizatii / institutii care au derulat evenimente) - conform inscrierilor in calendarul national 191 - conform rapoartelor primite 151 Nr. de judete (inclusiv mun. Bucuresti) in care s‐au derulat evenimente - conform inscrierilor in calendarul national 38 - conform rapoartelor primite 37 Nr. de localitati in care au avut loc activitati in SNV 2013 (conform calendarului) 110 * Numar de activitati derulate in SNV 2013 453 * Numar de voluntari implicati in echipa de organizare a evenimentelor 3 876 * Numar de voluntari din comunitate mobilizati pentru activitati (altii decat organizatorii) 12 028 * Numar total ore de voluntariat desfasurate de toti voluntarii implicati 25 119 * Valoarea muncii voluntarilor (prin raportare la salariul minim) RON 462 061 * Numar de organizatii, institutii, companii cu care ati colaborat 665 * Numar de sponsori si finantatori 596 * Buget total al activitatilor locale RON 169 668 - din care valoarea sponsorizarilor este de RON 77 015 * Numar beneficiari directi 48 544 * Nr. parteneri media pentru activitatile 173 * Numar aparitii media (presa scrisa, radio, TV) 239 * Numar personalitati publice participante la evenimente 291 * Cifrele sunt bazate pe rapoartele primite de Pro Vobis de la 151 de parteneri locali implicați în coordonarea activităților locale dedicate SNV.
Raport financiar SNV 2013 (investiția Pro Vobis) Materiale promotionale Taxe postale expediere materiale promotionale Cheltuieli de personal (6 luni) Costuri administrative si echipamente (20%) TOTAL
RON 23 758,40 RON 117,96 RON 10 950,00 RON 4 219,99 RON 39 046,35
2
JUDETUL ALBA Gradinita cu Program Normal, Vinerea Pentru a infrumuseta curtea Gradinitei cu Program Normal Vinerea, jud. Alba, si a o face cat mai frumoasa, ecologica si atractiva, copiii gradinitei, 10 parinti si 4 bunici au organizat vopsirea unor anvelope uzate timp de doua ore, folosind vopsele de diferite culori, in care au plantat flori. Fiecare s‐a implicat cum a putut mai bine, unii au smuls buruienile de pe langa anvelope, pentru ca acestea sa se vada mai bine, altii au plantat flori in pamantul pus in anvelope, altii au vopsit anvelopele aduse in curtea gradinitei noastre. A fost vopsita cu vopsea lavabila de exterior si bordura gradinitei, respectiv a trotuaturlui, in doua culori, rosu si alb. Activitatea a fost promovata prin fotografii si in revista on line cu ISSN inregistrata la Biblioteca Nationala a Romaniei ,,Primavara copilariei” nr. 24. JUDETUL ARAD Gradinita Pn. Nr. 15, Arad In toamna anului scolar 2012/2013 Gradinita PN.15 Arad s‐a mutat intr‐o cladire noua cu etaj, iar la parter au fost repartizate clasele pregatitoare. Cu ajutorul parintilor, a sponsorilor, a cadrelor didactice au desfasurat actiuni de voluntariat privind igienizarea salilor, personalizarea claselor, pictarea peretilor, dotarea cu mobilier, covoare,perdele etc. In primavarea aceasta, in saptamana SNV, ei au continuat cu amenajarea spatiului de joaca, activitati care se vor derula si in continuare fiind sprijinti de parinti, primarie, departamentul spatii verzi, conducerea Liceului German Arad. De munca lor de voluntariat se bucura 100 de copii din grupele prescolare si clasele pregatitoare. Liceul Tehnologic de Industrie Alimentara , Arad Clasa X C de la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentara Arad a participat la o actiune de ecologizare a zonei Port Arthur, pe Malul Muresului. Actiunea s‐a realizat cu sprijinul SC Polaris, consilier Costin Ionel, prin asigurare de saci, manusi si transport, iar reprezentantul Asociatiei nautice Port Arthur a sponsorizat plimbarea voluntarilor cu barcile asociatiei si un meci de fotbal la final. JUDETUL ARGES Scoala Gimnaziala „Ion Minulescu”, Pitesti Activitatea „VOLUNTAR IN SCOALA MEA” a fost o actiune de ecologizare a curtii Scolii Gimnaziale „Ion Minulescu” Pitesti si a vecinatatilor sale, la care au participat ca voluntari 75 de elevi si 3 profesori. Elevii au fost sprijiniti de
3
parinti care s‐au implicat punand la dispozitia copiilor saci menajeri si manusi de plastic pentru protectia mainilor, iar depozitarea celor peste 100 kg de deseuri s‐a realizat intr‐o maniera selective, in scopul responsabilizarii elevilor pentru protejarea mediului inconjurator si dezvoltarii spiritului lor civic. Elevii voluntary au fost cei care au promovat ideea acestei actiuni de curatenie de primavara, au initiat‐o si s‐au implicat cu daruire, pentru ca 700 de colegi din scoala sa beneficieze de un spatiu curat de joaca si relaxare in recreatii si comunitatea locala de privelistea unei scoli curate. JUDETUL BACAU Asociatia de Tineret ONESTIN, Onesti „Voluntar pe bune” este actiunea care s‐a desfasurat in curtea Scolii „Ghita Mocanu” din Onesti cu 32 de elevi din clasele a VII‐a si a VIII‐a. Alaturi de 15 voluntari Onestin, timp de 2 ore, acestia au purtat discutii despre mentorat si voluntariat, au desfasurat jocuri de cunoastere, de dezvoltare personala, jocuri de incredere, de creativitate si competitii sportive. Actiunea a avut ca scop o mai buna intelegere a importantei contributiei voluntarului la solutionarea problemelor comunitatii si a voluntariatului ca modalitate de responsabilitate sociala individuala, dar si ca mod de manifestare a cetateniei active. „Cer deschis” este activitatea pe care Asociatia de Tineret Onestin a desfasurat‐o in Saptamana Nationala a Voluntariatului cu 14 tineri din Centru de Reeducare Tg. Ocna in Parcul Municipal Onesti. Timp de 4 ore 16 voluntari Onestin au antrenat tinerii din centru in activitati si concursuri pe diverse teme, au discutat si cautat solutii problemelor cu care se confrunta tinerii in general. Activitatea s‐a vrut ca o demonstratie a convingerii ca sta in puterea noastra sa ne facem viata mai frumoasa, sa ne valorificam potentialului uman existent la nivelul fiecarei comunitati, dar si ca voluntariatul este o metoda de participare activa si de educatie nonformala. Fundatia de Sprijin Comunitar, Bacau Fundatia de Sprijin Comunitar a organizat sambata, 18 mai, Targul Voluntarilor. Actiunea s‐a desfasurat in Parcul Catedralei si au fost prezente 12 organizatii care si‐au prezentat „oferta” de voluntariat tinerilor din orasul Bacau. Atmosfera a fost intretinuta de voluntari care au cantat, au dansat, au modelat baloane si au facut face‐painting. La eveniment au participat peste 150 de tineri voluntari de la organizatiile din Bacau.
4
Coordonatorul voluntarilor FSC s‐a deplasat vineri, 17 mai, in orasul Buhusi pentru a prezenta voluntariatul unui grup de 30 de voluntari. In urma aceste intalniri cativa dintre elevi au devenit voluntari in cadrul unei organizatii din Buhusi. Tot vineri, 17 mai, un numar de 20 de voluntari FSC s‐au deplasat in orasul Comanesti pentru a ii ajuta pe cei de la Habitat for Humanity sa amenajeze o casa. Tinerii voluntari au lucrat impreuna pentru a ajuta 4 familii sa aiba conditii mai bune in care sa isi creasca linistite copiii. Astfel, de la varuit pana la carat lemne si orice alta mica treaba de pe santier, voluntarii au reusit sa indeplineasca orice sarcina cu brio. JUDETUL BIHOR Club Sportiv Ulpianum, Oradea Actiunea de voluntariat "Fapte pentru comunitate" derulata de Clubul Sportiv Ulpianum Oradea cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Bihor s‐a derulat pe parcursul a doua zile astfel: Vineri, 17 mai, un grup de 12 voluntari din cadrul Jandarmeriei Bihor, impreuna cu membri ai asociatiilor „Grigore Alexandru Ghica‐filiala Bihor” si Ulpianum Oradea au ecologizat spatiul verde si arbustii din zona terenului de sport din cadrul institutiei mai sus amintite, incercand sa fie un exemplu de urmat pentru ceilalti membri ai comunitatii. Au fost varuiti pomii fructiferi iar resturile vegetale adunate au fost utilizate pentru realizarea compostului necesar atelierului de permacultura. Sambata, 18 mai, la sediul organizatiei, un grup de 14 voluntari ai Ulpianum Oradea, Fundatia People to People si din Grupul de Lobby Bihor au facut curatenie la locul de joaca destinat copiilor, au reparat toboganele si minicetatea, i‐au invatat pe cei mici diverse jocuri cu mingea si la trambulina. Unii au zugravit si au facut curatenie in salile clubului (aflat in renovare), altii au sortat jucarii, realizand pachete cu cadouri pentru cei mici iar cei mai sportivi au trecut la activitati non‐formale. Au fost colectate PET‐uri si ambalaje de hartie si cei prezenti au invatat sa colecteze selectiv deseurile. Atmosfera calda a fost intretinuta de muzica iar la final, multi din copiii prezenti au dat si ei o mana de ajutor. Clubul de Astronomie si Stiinte Spatiale, Oradea Pentru a introduce elevii in minunata lume a astronomiei, Clubul de Astronomie si Stiinte Spatiale a organizat doua activitati extracurriculare in zilele de 14 si 15 mai 2013. Astfel, elevi a doua clase pregatitoare si ai clasei IA din Scoala Gimnaziala Dacia Oradea, au invatat lucruri interesante despre planeta Pamant, Luna si Sistemul Solar. Dupa
5
o „calatorie in jurul Pamantului”, elevii au calatorit virtual spre Luna, pentru a descoperi formele de relief de pe satelitul natural al planetei noastre (cratere, munti, „mari”, locuri de aselenizare a modulelor lunare din cadrul programului Apollo). Activitatea s‐a incheiat prin formarea unui Sistem Solar, in care Soarele si planetele au fost copiii care au dat cele mai frumoase raspunsuri pe tot parcursul activitatilor. Gradinita cu program prelungit nr. 53, Oradea Din cadrul Gradinitei GPP nr.53, au desfasurat activitati in saptamana SNV doua grupe de copii, in curtea gradinitei, respectiv spatiul de joaca al copiilor. Activitatile au avut ca scop protejarea si infrumusetarea mediului inconjurator, respectiv a spatiului de joaca al copiilor. In acest sens s‐au desfasurat trei actiuni: ecologizarea, igienizarea spatiului verde din curtea gradinitei; plantarea si ingrijirea florilor in jardiniere pentru infrumusetarea mediului apropiat; amenajarea gropilor cu nisip de joaca pentru copii. Actiunea a fost sprijinita de parintii din cele doua grupe, iar de rezultatele muncii lor s‐au bucurat toti copiii din gradinita, parintii ori bunicii care ii aduc la gradinita fiind intampinati inca de la intrare de frumoasele flori din jardiniere.Copiii s‐ au bucurat si de tricouri declarandu‐se pe tot parcursul saptamanii „micii ecologisti”. Scoala Gimnaziala Nr.1 , Sacadat Scoala Gimnaziala nr.1 Sacadat a desfasurat in SNV 2013 un numar de trei activitati dupa cum urmeaza: „Un zambet, o bucurie” – activitatea a fost desfasurata de elevii claselor I‐IV de la Scoala Gimnaziala nr.2 Sabolciu, structura a scolii Sacadat si a constat in realizarea unor gustari de catre micii bucatari, care au fost oferite copiilor din localitate, cu o situatie precara. Voluntarii au adus paine, unt, salam, cascaval si multe fructe din care au pregatit pentru cei 14 copiii beneficiari sandvis si salata de fructe. Copiii s‐au bucurat de cele oferite iar volunarii s‐ au aratat dornici de a mai initia astfel de actiuni. Scoala Gimnaziala nr. 1 Sacadat impreuna cu Asociatia Down Oradea Romania au desfasurat o actiune menita sa dezvolte dorinta de a fi voluntar in randul fiecarui cetatean responsabil. Astfel un numar de 25 de voluntari, elevi ai claselor a V‐a, a VI‐a si a VII‐a insositi de 3 cadre didactice au pornit spre Centrul de zi Iedera al ADOR unde au sustinut pentru tinerii centrului cu sindrom Down un spectacol intitulat „Traditii din satul meu!”. De asemenea s‐ au realizat ateliere de creatie pentru confectionat lumanari, margele sau pentru pictat figurine ornamentale care au permis socializarea tinerilor de la centru cu elevii. Beneficiarii acestei actiuni au fost cei 15 tineri ai centrului, care s‐au aratat incantati de spectacolul vazut.
6
Activitatea „Vrem sa traim intr‐un sat curat!” a fost defasurata de eleviii clasei a VIII‐a de la Scoala Gimnaziala nr.1 Sacadat, structura Sabolciu, si a avut drept scop ecologizarea parcului si a principalelor strazi din localitate. Cei 10 voluntari au reusit la sfarsitul actiunii sa adune nu mai putin de 4 saci mari cu gunoaie, in nici 2 ore de activitate, contribuind astfel la curatenia din satul lor. Scoala Gimnaziala Nr.1, Cuzap Cu scopul de aduce un zambet pe fetele celor 50 de varstnici de la Caminul medico‐ social Popesti, 12 elevi ai Scolii Gimnnaziale Cuzap au facut o vizita acestora oferindu‐le decoratiuni de camera realizate de elevi la scoala si au prezentat un scurt pogram artistic de poezii, cantece, ghicitori si glume, care au bucurat sufletele celor 50 de varstnici din camin. Scoala Gimnaziala Nr.11‐ Structura Gradinita Nr.41, Oradea Prescolarii si scolarii, personalul si parintii copiilor de la Gradinita 41 au participat la igienizarea parcului „Lacul Rosu”, curtea gradinitei, si au plantat flori amenajand locul de joaca. Fiind finalizata actiunea de ecologizare, s‐au organizat activitati, jocuri, promovand un stil de viata sanatos. Copiii alaturi de voluntari si parinti au jucat fotbal, tenis, elastic si s‐au bucurat impreuna de o zi productiva si frumoasa. JUDETUL BISTRITA –NASAUD Fundatia Inocenti, Bistrita Editia a‐VII‐a a Olimpiadei Inocentilor a avut loc joi, in data de 16 Mai 2013, intre orele 13:30 ‐ 17:30, in zona pietonala din centrul Bistritei. Scopul evenimentului a fost acela de a pune in valoare potentialul copiilor/tinerilor cu dizabilitati, de a combate marginalizarea si de a dovedi astfel, ca integrarea lor sociala este posibila. La eveniment au participat cca.380 de copii, tineri si adulti cu dizabilitati de pe raza judetului Bistrita‐Nasaud; au fost implicati un numar de 167 de voluntari: elevi din orasele Bistrita, Nasaud si Beclean (din judetul Bistrita – Nasaud), angajati ai Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Bistrita Nasaud, 2 voluntari SEV din Franta, si 2 voluntari adulti din Olanda veniti de asemenea special pentru eveniment.
7
Scoala Generala „Mihai Eminescu”, Nasaud „Reporteri voluntari” ‐ Un grup de 10 voluntari din clasa a VIII‐a au urmarit activitatile din SNV, au intocmit jurnale si au scris articole in presa si la revista scolii „Plus”. Tot ei au realizat un album cu cele mai reusite momente surprinse in timpul activitatilor. „Joc si voie buna”‐ zi de joaca ‐ Elevii voluntari din clasele a III‐a, a IV‐a si a VI‐a, impartiti pe grupe de cate 10 au petrecut cate o ora la CSEI Lacrima, alaturi de cei 30 de copii care se afla aici, s‐au jucat in aer liber, au pictat, au desfasurat intreceri sportive. Toti participantii au fost recompensati cu diplome si dulciuri. Copiii s‐au simtit bine, s‐ au bucurat si au daruit timp din timpul lor, oferind cateva clipe de bucurie semenilor de aceeasi varsta. „Calatorie in lumea povestilor” ‐ Timp de 3 ore, elevii din clasele a III‐a si a IV‐a au purtat copiii de la gradinitele din oras in lumea minunata a printilor si printeselor, a nazdravaniilor lui Nica, cu scopul de a trezi dragostea pentru lectura, pentru carte in general, viitorilor cititori. Au prezentat apoi scenete in care i‐au provocat si pe cei mici la scurte replici recent ascultate. Micii gradinari au fost impresionati si s‐au bucurat foarte mult. „Cea mai frumoasa scoala‐cei mai gospodari elevi” ‐ Aceasta activitate a avut drept scop infrumusetarea salilor de clasa si a coridoarelor, dar si ecologizarea curtii scolii si a imprejurimilor. Au participat toti elevii si parintii celor din clasele I si grupele pregatitoare. A fost premiata cea mai frumoasa clasa. „Suntem buni crestini”‐ Toti elevii scolii, sprijiniti de familiile lor si de Liga Tinerilor Crestini Ortodocsi au donat produse alimentare si de igiena, care au fost distribuite unor familii nevoiase. Organizati in grupuri mici, elevii voluntari au dus acasa produsele celor 15 familii, care au fost identificate cu ajutorul Departamentului de Asistenta Sociala din cadrul Primariei orasului Nasaud. „Miscarea inseamna sanatate” ‐ Aceasta a fost convingerea celor 200 de participanti la intrecerile sportive organizate pe terenul de sport, in salile de sport si salile de clasa. Unii in calitate de concurenti, altii de suporteri, au participat la jocuri de handbal, fotbal, baschet, tenis de masa si sah, insotiti de profesorii de sport si diriginti. Castigatorii au fost rasplatiti cu diplome si aplauze, dar adevaratul castigator a fost miscarea impreuna. „Maialul elevilor nasaudeni”‐ Si anul acesta s‐a onorat participarea la aceasta sarbatoare de traditie seculara, dedicata elevilor. Toti elevii si profesorii voluntari ai Scolii Gimnaziale „M. Eminescu” Nasaud au participat la acest eveniment imbracati in frumoase costume populare din zona, iar ansamblul „Mugurasul” si grupul vocal „Flori nasaudene”, conduse de profesori voluntari, au sustinut programe artistice.
8
Scoala Gimnaziala Tureac, Tiha‐Bargaului La Scoala Gimnaziala Tureac s‐au desfasurat activitati in fiecare zi din cadrul SNV, dupa cum urmeaza: Luni, 13 mai 2013, un grup de 15 elevi de la Scoala Gimnaziala Tureac au ecologizat pe o portiune de 1km drumul de acces spre Pepiniera Heniu ‐ Prundu‐Bargaului si paraul care curge pe langa drum, com.Prundu‐Bargaului, adunand 40 de saci de deseuri. Activitatea s‐a desfasurat in parteneriat cu Pepiniera Heniu Prundu‐Bargaului, iar la final elevii voluntari au primit o gustare din partea conducerii Pepinierei. Marti, 14 mai 2013, un grup de 12 elevi au ecologizat pe o portiune de 1 km calea ferata si partile aferente de la limita cu com. Bistrita‐Bargaului, adunandu‐se 37 de saci de deseuri, iar joi s‐a ecologizat cu un grup de 11 elevi paraul Bozgani din Tureac, com. Tiha‐Bargaului, pornind din centru si pana in dreptul zonei Bozgani, aprox. 1,2km, strangandu‐se aprox. 30 de saci de deseuri. Joi, 16 mai 2013, incepand cu orele 19 s‐a desfasurat activitatea Seara filmului educational, in biblioteca Scolii Gimnaziale Tureac. S‐a vizionat filmul Pay it forward (Da mai departe), film prin care elevilor „li s‐a pus in brate” posibilitatea de a schimba lumea. La jumatatea filmului s‐a facut o mica pauza, iar cei care au venit la film au fost serviti cu suc si biscuiti. Vineri, 17 mai 2013, incepand cu orele 19, un grup de elevi a realizat activitatea Recital de cantece si poezii, pentru a le aduce un strop de bucurie in suflet batranilor de la Caminul de Batrani din Susenii‐Bargaului, activitate care s‐a desfasurat pe parcursul a doua ore. Tot cu aceasta ocazie fiecare elev a adus cu el cateva produse alimentare, obtinute in propriile gospodarii. Sambata, 18 mai 2013, un grup de 12 elevi din cadrul Scolii Gimnaziale Tureac au realizat activitatea de ecologizare din com. Bistrita‐Bargaului, mai precis pe marginile drumului ce duce de la Fabrica pana in locul numit Baraj sau in Colonie, pe o distanta de 5km. S‐au adunat in jur de 45‐50 de saci de deseuri. La activitatea au mai contribuit ca voluntari din partea comunitatii, lucrand cot la cot cu elevii, d‐l primar al com. Bistrita‐Bargaului,si d‐l viceprimar. La final conducerea primariei a recompensat grupul de elevi voluntari, oferindu‐le cate o gustare calda si suc. Duminica, 19 mai 2013, s‐a desfasurat activitatea „Viata sanatoasa intr‐o natura curata” – o iesire in verde. Elevii care au participat ca voluntari la cel putin o activitate in cursul saptamanii 13‐18 mai 2013 au fost recompensati printr‐o iesire intr‐un loc cu verdeata si cu izvor cu apa rece, unde s‐a pregatit un gratar, din care s‐au servit toti voluntarii, iar apoi au strans cu atentie toate resturile, punand si cu aceasta ocazie in practica principiile de baza ale educatiei ecologice.
9
JUDETUL BOTOSANI Asociatia Culturala ARLECHIN, Botosani Societatea Cultural Artistica “ARLECHIN” Botosani, Gradinita PP „ SOTRON ” si Centrul Judetean de Voluntariat Botosani ( CJV – BT) in colaborare cu BOTOSANI SHOPPING CENTER , a organizat in perioada 13 – 19 mai 2013, in cadrul SNV, Campania Umanitara „Din dragoste pentru comunitate ”. Aceasta s‐a desfasurat sub forma unor workshop‐uri umanitare (dans, teatru, muzica, gimnastica, fotografie, face painting),„Voluntar pentru comunitate” si a unei colecte de carti „Daruieste o carte pentru un copil”. Tot in cadrul acestui proiect, in data de 16 Mai 2013, a fost inaugurat Centrul Judetean de Voluntariat Botosani – Filiala Saveni. Asociatia B‐Right Media, Botosani Grupul Informal Evolution Crew si Phoenix Dance School, in parteneriat cu Asociatia B‐Right Media‐ Centrul de Voluntariat au organizat in cadrul SNV 2013, in data de 15 mai, pe Pietonalul Unirii, un moment de animatie stradala, denumit "Voluntari prin dans". Au fost mobilizati peste 100 de tineri, copii si parinti, care s‐au prins in dansul sincron pregatit pe hitul "Pic pic" al trupei Voltaj. Evenimentul face parte din proiectul "DANCE ‐ Dansati cu Evolution Crew", implementat la Botosani cu sprijinul Comisiei Europene, prin Programul Tineret in Actiune, Actiunea 1.2., Initiative ale tinerilor. Asociatia Culturala Vis De Artist, Botosani Asociatia culturala Vis de Artist a desfasurat proiectul „Comunica prin arta, implicandu‐te!”, editia a V‐a, care a inclus: Campania ”Fii voluntar pentru cultura!” – mobilizarea si atragerea tinerilor interesati de actul de cultura, precum si inscrierile voluntarilor noi; Atelierul de creatie literara ‐ promovarea celor mai frumoase poezii in Revista Vis de Artist online si varianta tiparita, implicare in Revista Momentum; Atelierul copilariei – desene si alte jocuri destinate copiilor, cu sprijinul Mischa Kids; Atelierul de dans, cu sprijinul d‐lui prof. Constantin Dicu, si care a reunit aprox. 100 de voluntari din organizatiile partenere. Proiectul a culminat cu Festivalul Vis de Artist, editia a doua, care a reunit 40 de momente artistice variate: muzica usoara, folk, muzica populara, poezie, monolog, sceneta, dansuri populare, dans modern, care s‐au desfasurat in aer liber, pe parcursul a trei ore si jumatate. Proiectul a fost realizat in colaborare cu aceasta institutie si in parteneriat cu Clubul Mischa Kids, Clubul copiilor Dorohoi, Scoala Gimnaziala nr.1 Lunca, Scoala Gimnaziala ”Ion Bojoi” Flamanzi, Liceul Tehnologic ”Nicolae Balcescu” Flamanzi, Scoala Gimnaziala ”Dan Iordachescu” Hlipiceni, Asociatia B‐Right Media.
10
Asociatia IHTIS, Dumeni Pentru a semnala comunitatii existenta a 1.621 copii si tineri sub 18 ani din Jud. Botosani ramasi in afara sistemului educational, Asociatia IHTIS a organizat, in toate cele 7 zile ale saptamanii SNV, Campania “Absent – Dar – Nu din vina mea”. Cele 10 institutii de invatamant de masa si speciale si ONG‐uri partenere din 4 zone ale judetului, au informat in localitatile lor (la nivel de clase, primarii, dar si stradal) despre actul discriminatoriu existent, strangand 700 Adeziuni de sustinere a unui Memoriu cu propuneri legislative privind educatia la domiciliu a copiilor si tinerilor nedeplasabili, formandu‐se zilnic grupuri din cadre didactice si elevi de toate varstele – aproximativ 60 de voluntari. Campania initiata in cadrul SNV 2013, va continua printr‐o petitie online, pana la solutionarea problemei semnalate. JUDETUL BRAILA Fundatia Pro Homini, Braila Cat mai mult verde, cat mai multa sanatate! ‐ Activitate sportiva organizata pentru a promova metode de a trai sanatos prin activitati fizice si jocuri, impreuna cu elevii Scolii Nr.29 Mihail Sadoveanu, activitate destinata educarii celor mici dar si a privitorilor. Sa povestim despre voluntariat – Activitati interactive cu elevii scolii Mihai Eminescu, unde voluntarii au impartasit din experienta lor de voluntari si din activitatile organizate in anii anteriori, pentru a dezvolta si insufla elevilor dorinta de voluntariat. Bucurii pentru tample argintii – Activitate intergenerationala cu scopul de a aduce o raza de bucurie persoanelor care din diferite motive nu isi pot imbratisa nepotii. Activitate de sensibilizare prin momente artistice (dansuri, jocuri de rol, cantece si poezii) alaturi de elevii scolii Mihail Sadoveanu si ai Colegiului Ana Aslan. Impreuna pentru un oras mai curat – Activitate ecologica menita sa infrumuseteze orasul si sa serveasca drept exemplu pentru cetateni prin organizarea unui picnic unde copiii au combinat distractia cu educatia privind cum sa ne comportam intr‐un mediu care trebuie protejat si curatat, alaturi de elevii scolii Mihail Eminescu. JUDETUL BRASOV Asociatia Colors, Brasov Asociatia Colors a organizat in Brasov, in cadrul SNV 2013 un photo city quest intitulat Mission Colors: Bike Challenge. Tinerii brasoveni au fost invitati sa‐si ia bicicleta si camera foto si sa fotografieze obiective faimoase din oras, precum strada Sforii, orientandu‐se dupa o harta si indiciile colorate oferite. 11 tineri au avut astfel ocazia sa
11
petreaca o dimineata facand miscare, distrandu‐se cu prietenii, descoperind orasul si afland mai multe despre voluntariat chiar de la voluntarii Colors care au organizat jocul. Asociatia Edu For All, Brasov Asociatia Edu For All a colaborat si sprjinit in cadrul SNV 2013 mai multe institutii partenere care au organizat diverse activitati in SNV, dupa cum urmeaza: Scoala Gimnaziala Nr.31, Brasov S‐au initiat activitati de constientizare a copiilor privind protejarea mediului, utilizandu‐si palmele in desenarea copacilor, in intervalul de 2 ore. Aceasta activitate a avut rol de realizare conexiunii intre perceptia copilului fata de mediul inconjurator si perceptia pe care realitatea i‐o creaza acestuia. Tot la Scoala Nr.31 a avut loc si activitatea „Mai curat, mai sanatos”, care a presupus o actiune de ecologizare in Parcul de joaca din cartierul Triaj, in cadrul careia s‐au colectat 30 saci menajeri de gunoaie. Actiunea a fost precedata de realizarea de ecusoane si flyere de catre elevi, iar dupa finalizarea activitatii ,voluntarii au informat membrii comunitatii prezenti in parc despre importanta actiunii lor si despre necesitatea pastrarii curateniei pentru sanatate. Au oferit flyere cu mesaje eco Gradinita cu PP Nr.15, Brasov Gradinita a desfasurat activitatea intitulata „Daruind vei fi mai bun!”, care a contat intr‐o colectare de hainute, jucarii, rechizite si carti pentru 40 de copiii defavorizati. Rezultatele au fost pe masura entuziasmului elevilor si parintilor donatori, strangandu‐se 100 kg de haine, 97,5 kg jucarii, 15 kg carti si rechizite. Gradinita nr. 17 S.G. Brasov – Micii voluntari impreuna cu adultii coordonatori s‐au ocupat de curatarea si varuirea copacilor; plantarea unor rasaduri de flori; toaletarea gardului viu, si curatarea gunoaielor din curtea gradinitei. Grup informal AntipaBvSNAC, Brasov Voluntarii grupului informal AntipaBvSNAC de la Colegiul de Stiinte”Grigore Antipa” Brasov au sarbatorit SNV 2013 prin proiectul ”Voluntariatul‐stop cadru!”, la Biblioteca Judeteana Bv‐sectia pentru copii si tineret. Cei 30 de voluntari din clasa IX A(15‐16 ani) au prezentat proiectele de voluntariat ale grupului, timp de 2 ore prin proiectare de filme si metode de animatie socio‐educativa celor 30 elevi din clasele VI A a VII D(12‐13 ani) de la Scoala
12
Gimnaziala27”Anatol Ghermanschi” Bv. Atat voluntarii cat si elevii Scolii Gimnaziale, dar si personalul bibliotecii au apreciat filmele si jocurile nonformale prezentate si au participat cu entuziasm alaturi de voluntari. Colegiul National „Radu Negru”, Fagaras Intitulate „Micii gospodari”, „Harnici si gospodari” si „Si harnici si darnici”, activitatile au constat in actiuni de curatare a parcului central, strangerea deseurilor din parc si sortarea lor, si distribuire de pliante, in care copiii implicati ca voluntari au invatat sa pastreze curat mediul inconjurator; au fost un model demn de urmat pentru cei mici si mari si au inteles ce inseamna sa fii voluntar. Scoala Speciala cls. I‐X, Fagaras voluntarii au desfasurat activitati de curatenie in curtea colegiului, contribund astfel la un mediu mai curat si mai placut. Scoala Gimnaziala Ovid Densusianu, Fagaras Elevii scolii au desfasurat activitatea de colectare a deseurilor, sortarea si reciclarea acestora, in parcul din municipiul Fagaras. Gradinita Voinicelul, Fagaras Copiii clasei a II‐ a de la Colegiul National „Doamna Stanca” s‐au deplasat la Gradinita „ Voinicelul” si de aici impreuna cu copiii grupelor mijlocii si mare au mers in cartierul Campului Nou unde au colectat gunoaie aflate in cartier si pe terenul viran din apropiere. Clubul copiilor “CINCART‐fantezie, suflet si culoare”, Cincu Activitatea
intitulata
“Curatenia
este
si
responsabilitatea noastra!” a implicat 40 de copii voluntari impreuna cu 3 cadre didactice, care au participat cu entuziasm si harnicie la desfasuararea unor activitati de curatenie pe strazile din comuna. Gradinita cu Program Normal, Cincu Gradinita a implicat in activitatea „Suntem mici dar responsabili” 30 de voluntari care au contribuit la curatarea spatiilor verzi si plantarea de flori si arbusti in curtea gradinitei si in spatii special amenajate
13
Scoala Gimnaziala Nr. 5, Sacele Elevii clasei I B din scoala Gimnaziala nr 5 Sacele au fost mobilizati intr‐o activitate de ecologizare in curtea scolii si pe langa gardul exterior al scolii. Scopul a fost implicarea elevilor intr‐o activitate practica care sa ii sensibilizeze vizavi de necesitatea pastrarii curateniei si aruncarea deseurilor in locurile special amenajate. Au fost implicati un numar de 30 elevi si s‐a folosit ca metoda concursul pe grupe. Curtea scolii si gardul exterior au fost curatate, iar evenimentul a fost vazut de parinti, profesori, elevi prin expozitia de fotografii din holul scolii. Scoala Gimnaziala, Sanpetru In cadrul Scolii Gimnaziale SANPETRU s‐au implicat cu mic si mare elevii de diferite varste in activitati de voluntariat in cadrul Saptamanii Nationale a Voluntariatului 2013. Astfel, pentru a inveseli un numar aproximativ de 20 copii aflati intr‐un centru de ingrijire / orfelinat , prescolarii gradinitei au adunat jucarii de plus pe care le‐au donat ulterior cu ocazia Zilei Copilului. Pentru a curati imprejurimile scolii, elevii clasei I‐a si a IV‐a au desfasurat o actiune de ecologizare a zonei din apropiere prin adunarea de deseuri menajere nereciclabile, si avand ca rezultat colectarea a 7 saci mari cu reziduuri. Clasa a V‐a si a VI‐a cu numar de 19 voluntari au realizat o alta actiune de ecologizare prin curatenie si colectarea de deseuri menajere intr‐o alta zona a localitatii, in care au adunat 9 saci mari cu reziduuri menajere, avand ca scop atat pastrarea curata a spatiului verde cat si dezvoltarea simtului civic al elevilor. Din partea comunitati locale s‐a implicat in actiune un reprezentant al politiei locale, care a asigurat si paza . MUNICIPIUL BUCURESTI Asociatia ”Foisorul De Foc = Voluntariat Si Parteneriat Pentru Viata”, Bucuresti Activitatile desfasurate in cadrul SNV 2013 de catre Asociatia „Foisorul de Foc=Voluntariat si Parteneriat pentru Viata” au debutat in prima zi a SNV cu un stand de promovare a voluntariatului si a organizatiei, plus un atelier de masurare a tensiunii arteriale, in care au participat aprox.40 de persoane de varsta a treia. Au continuat activitatile prin realizarea unei expozitii de fotografii si rularea unui film documentar despre Garda Civica Voluntara, la Centrul (seniori) ”Sfintii Mihail si Gavriil si la Centrul de persoane varstnice ”Ion Creanga”. In Parcul Obor, Garda Civica Voluntara Sector 2 (10 persoane), a derulat o campanie de atragere de voluntari, prin care au fost recrutati in vederea selectiei cca 50 de persoane adulte; In data de 16.05.2013, simultan in Parcul Obor si la sediul asociatiei s‐au desfasurat sedinte de instruire sanitara de acordare a primului ajutor cu resuscitare cardio‐pulmonara, de
14
catre Detasamentul de prim ajutor al Garzii Civice Voluntare in colaborare cu voluntari de la Societatea de Salvare Bucuresti, prin care au fost instruite cca. 50 de persoane aflate in trecere prin cele doua locatii. De asemenea, tot in cadrul SNV, asociatia a participat la Targul Economiei Sociale (ONGFest 2013), precum si la Noaptea Muzeelor, cu o echipa de voluntari, organizati in ture. Scoala Gimnaziala Little London, Bucuresti Pentru a reda frumusetea unei parti a padurii Baneasa, elevii Scolii gimnaziale Little London au creat placarde de constientizare pe tema „STOP aruncarii la intamplare a ambalajelor”. Ei au ecologizat liziera padurii, dupa care au montat
o
placarda,
urmand
sa
monitorizeze impactul acesteia asupra celor care aruncau diverse ambalaje la intamplare. Scopul activitatii a fost redarea frumusetii padurii, uratita acum de abalaje aruncate la intamplare, iar cei 40 de voluntari implicati au facut un prim pas pentru rezolvarea unei probleme a cartierului Greenfield din zona Baneasa. JUDETUL BUZAU Asociatia de Tineret Youth Xperience, Ramnicu Sarat Asociatia de Tineret Youth Xperience a organizat marti, 10 mai 2013, in piateta din fata Centrului Cultural Florica Cristoforeanu, un flashmob menit sa promoveze activitatea de voluntariat in comunitate si sa atraga atentia. Tinerii voluntari care s‐au implicat in organizare au data startul activitatii impreuna cu elevi ai liceelor si scolilor gimnaziale din localitate, reusind sa trezesca interesul si entuziasmul celor prezenti pentru activitatile de voluntariat. Asociatia de Tineret Cultura si Educatie „Speranta Ramniceana”, Ramnicu Sarat ATCE Speranta Ramniceana a organizat o actiune de voluntariat in parteneriat cu IPJ Buzau – Compartimentul Analiza si Prevenirea Criminalitatii, CPECA Buzau – Consiliere antidrog si Politia Municipiului Ramnicu Sarat, de prevenire a infractionalitatii, a inselatoriilor, de combatere a violentelor si a consumului de droguri si etnobotanice. Activitatea s‐a desfasurat pe parcursul a 6 ore in Scolile Gimnaziale 1, 2, 5 si 6 din Ramnicu Sarat, unde reprezentantii politiei si ai centrului antidrog Buzau au discutat cu elevii de la clasele a VII‐a si a VIII‐a cu privire la masurile de prevenire a situatiilor de delicventa juvenila si a consumului de droguri.
15
ederatia Organizatiilor Ramnicene de Tineret Educatie si Sport (FORTES), Ramnicu Sarat Federatia FORTES a organizat o activitate de promovare a voluntariatului in cadrul Colegiului National Alexandru Vlahuta in data de 13 mai 2013, si una in cadrul Liceului Teoretic Stefan cel Mare in data de 16.05.2013. Activitatile au constat in realizarea de intalniri intre voluntarii Fortes, elevii liceelor mentionate si ai scolilor gimnaziale din Ramnicu Sarat pentru prezentarea ofertei de voluntariat si pentru promovarea voluntariatului la nivelul orasului. Aici s‐a discutat despre activitatea de voluntariat, felul cum tinerii se pot implica activ in comunitate, s‐au distribuit pliante si s‐au realizat energizere si joculete nonformale, coordonate de voluntarii permanenti ai FORTES. Activitatea a implicat un numar total de 770 de voluntari. Sambata, 18 mai 2013, a fost organizat un treasure hunt cultural, cu implicarea a peste 150 de voluntari din liceele ramnicene. La finalul acestei activitati au fost lansate lampioane, apoi in cadru festiv, in incinta Muzeului Municipal Ramnicu Sarat, a fost realizata o gala a voluntarilor, in care au fost premitati toti cei prezenti. S‐a trecut apoi la vizitarea muzeului (in cadrul noptii muzeelor 2013), dupa care tinerii au mers in club Milion la o petrecere a voluntariatului ramnicean. Fundatia “ADOLESCENTA”, Buzau Vineri, 17 mai, Fundatia „Adolescenta”a organizat impreuna cu Casa Corpului Didactica Prahova (CCD) Prahova, „Gala Tinerilor Voluntari”, eveniment care a avut ca motivatie si scop celebrarea voluntariatului si trecerea in revista a activitatilor de voluntariat a scolilor partener participante la actiunea „SUNT VOLUNTAR, VREAU SĂ AJUT”. Copiii acompaniati de profesori au prezentat pps‐ uri tematice: „Sigur info” Colegiul Teh . „T. Socolescu”, ,,Atelierele hand made” Colegiul Ec. „V.Madgearu”, „Sunt liber sa aleg” prezentat de Asociatia elevilor Ateens de la Colegiul N. „N. Stanescu”. De asemenea, elevii au recompus si etalat panouri expozitionale cu obiectele lucrate hand made care au bucurat publicul participant deoarece liceenii au oferit colegilor de la sc. speciala si profesorilor mici cadouri (bratari, tabloute etc) si au povestit din secretele lucrului de mana, urmare carora chiar si parintii au fost atrasi la activitati. Tinerii de la Colegiul N. „J. Monnet” au prezentat revista „Inima pentru inima” si posterul „Eu, voluntarul” realizate cu ocazia SNV purtand ca moto cuvintele lui Tiberiu Capudean: „Voluntariatul inseamna responsabilitate. Iar simplul fapt ca nu esti remunerat pentru activitatile prestate, nu‐ti da dreptul sa fii iresponsabil”, de asemenea „copaci alegorici” continand exemple de buna practica in voluntariat, postere si logo‐uri pentru concurs. La Gala Tinerilor Voluntari s‐a pus bazele unui Grup de initiativa pentru constituirea Centrului de Voluntariat CIVIC.RO.
16
Fundatia Adolescenta s‐a implicat de asemenea in SNV impreuna cu partenerii lor principali, Colegiul Economic “Virgil Madgearu” si Colegiului National „Jean Monnet” din Ploiesti: La Colegiul Economic “V. Madgearu”, Ploiesti, s‐au desfasurat doua activitati principale: Copiii clasei aIXa, sub coordonarea profesorilor implicati, au realizat la scoala postere si un pliant tematic prin care au promovat actiunile de voluntariat desfasurate in acest an, activitati care au fost prezentate si apreciate de colegii de la scolile participante in cadrul Galei Voluntariatului, de pe 17 mai 2013. Pe parcursul intalnirii, cei 20 de elevi participanti au fost implicati si atrasi sa isi exerseze si talentul de fotografi, pentru a pastra in imagini lucrarile lor, dar mai ales atmosfera de deschidere si bucurie. In cadrul programului “Sa stii mai multe, sa fii mai bun”, dedicata activitatilor extracurriculare, profesorii de la catedra de limba franceza din Colegiul Economic “Virgil Madgearu” Ploiesti, a organizat activitatea numita “Atelierele HandMade”. Activitatea a fost popularizata la nivelul scolii prin afise si discutii directe cu elevii, astfel incat toti elevii talentati, iubitori de frumos, au avut ocazia sa‐si demonstreze maiestria. Obiectele decorative mestesugit realizate, bratari impletite sau din piele, bijuterii din margele si Fimo, sticle si masti pictate, origami si quilling, colaje si picturi, au incantat privirea vizitatorilor prezenti la expozitia deschisa in ultima zi a activitatii. Expozitia a fost reluata cu succes in cadrul Galei Voluntariatului de la sediul Inspectoratului Scolar Prahova, cu ocazia Saptamanii Nationale a Voluntariatului dar si la Targul Ofertelor Educationale 2013, unde Colegiul a obtinut un merituos loc I pentru calitatea standului, conform voturilor exprimate de vizitatorii targului. La C.N. „J. Monnet”, Ploiesti Saptamana Nationala a Voluntariatului a gasit elevii Colegiului National „Jean Monnet” din Ploiesti si membrii Asociatiei Elevilor Iuventa pregatiti sa se implice in activitati multiple, pentru a promova voluntariatul. Peste 20 de elevi implicati, impreuna cu profesorii coordonatori, au creat logouri si desene care sa ateste dorinta de implicare a lor in munca voluntara, au organizat intr‐un newslatter toate materialele de la toate activitatile desfasurate in colegiul lor pe aceasta tema, si au spus povesti despre cat de minunate au fost clipele petrecute impreuna, pentru a ajuta natura sau pentru a‐si ajuta semenii, organizand si prezentari si dezbateri in orele de dirigentie. Voluntarii Colegiul National „Jean Monnet” din Ploiesti si membrii Asociatiei Iuventa au avut posibilitatea de a invata intr‐un cadru non‐formal despre ce inseamna biodiversitatea, raspunzandu‐se intrebarii „de ce este asa de important sa protejam natura?” Pe 18 Mai, de Ziua Internationala a Muzeelor, au vizitat cele mai importante muzee din Bucuresti, realizand diferenta reala dintre „atunci” si „acum”, descoperind daunele pe care ni le‐a adus
17
defrisarea in masa, poluarea continua a Pamantului si alte activitati nocive ale omului. Cei 15 elevi participanti au realizat importanta de a spune „DA” voluntariatului, pentru a incerca sa salvam ceea ce a mai ramas de salvat, pentru a trai intr‐o lume curata si pentru a fi sanatosi! La Sc. Gimnaziala Scarisoara si in com. Cislau, jud Buzau La Scarisoara, voluntarii Fundatiei ”Adolescenta”, prin a organizat un flash‐mob in comuna Cislau, pentru informarea localnicilor despre importanta voluntariatului si a‐i sensibiliza. Au participat 23 copii de la clasele primare si secundare care au purtat pancarte cu mesaje: „Voluntariatul Inseamna Mai Mult”, „Ajuta Si Tu!” Elevii si cadrele didactice au distribuit pliante. Activitatile culturale, la care au participat 23 copii au constat in prezentarea unor scenete cu tema „Faptele Bune”, unde elevii au creat diverse machete sugestive. Ajutorul pentru sateni a fost sustinut de 15 prescolari de la Gradinita Scarisoara, care au impartit paine batranilor bolnavi.. Alte activitati ale Fundatiei Adolescenta includ lucrul cu peste 100 de elevi de la: Sc. Gimnaziala „I.A.Bassarabescu”, Sc. Gimnaziala „ Radu Stanian”, C.N. „N. Stanescu”, C.T. „T.Socolescu”, in care voluntarii au animat activitatile, au realizat filmulete, pps‐uri, postere cu mesaje si au impartasit din munca lor, logo‐uri, fluturasi cu mesaje SNV, au fost realizate newslatere si reviste pentru Gala Tinerilor Voluntari, jocuri alegorice, ateliere hand made, expuneri tematice si dezbateri, albume cu imagini de voluntariat s.a, ce au fost distribuite in scoli pentru promovarea voluntariatului. Gradinita cu Program Prelungit Nr.9, Buzau Prescolarii de la Gradinita cu Program Prelungit Nr. 9 Buzau impreuna cu si parintii acestora si cu educatoarele, au organizat o colecta de dulciuri, hainute si jucarii pentru copiii defavorizati din Casutele de tip familial ,,Floare de colt’’ si ,,Floarea soarelui”. Astfel ca in ziua de 14 mai 2013 un grup de 25 de copii si parinti s‐au deplasat la centrele mentionate pentru donarea celor colectate, oferindu‐le o bucurie celor aflati in suferinta. In acest fel,scopul actiunii a fost atins, copiii invatand sa daruiasca din putinul pe care il au celor care sunt in nevoie. Scoala Gimnaziala „Nicu Constantinescu”, Buzau 18 elevi de la Clasa I de la Scoala Gimnaziala Nicu Constantinescu, sponsorizati de comitetul de parinti si coordonati de educatoarea lor, au oferit jucarii si dulciuri copiilor cu dizabilitati din cadrul Asociatiei De Sprijin A Copiilor
18
Handicapati Fizic‐Romania, filiala Buzau. Intalnirea a avut loc in ziua de 17.05.2013, in parcul de la sediul Asociatiei, intre elevii voluntari insotiti de parintii lor, si 25 de copii cu handicap sever grav impreuna cu insotitorii lor. Alti 21 de elevi voluntari, de data aceasta din Clasa a II ‐a, Scoala Gimnaziala Nicu Constantinescu, sponsorizati de Comitetul de parinti si coordonati de educatoarea lor, au pregatit un scurt program artistic pe care l‐au sustinut in fata copiilor cu dizabilitati din cadrul ASCHF‐R. Dupa prezentarea programului artistic a urmat momentul in care, sub titlul ,,Sufletul cartii pentru sufletele noastre”, copiii voluntari au oferit carti celor 25 de copii cu dizabilitati, i‐au imbratisat , au legat prietenii , au facut fotografii cu acestia, au servit impreuna dulciuri. Copiii voluntari din cele doua activitati si beneficiarii ASCHF‐R au legat prietenii, s‐ au jucat, au spus poezii, au facut fotografii si au stabilit ca, de 1 Iunie, impreuna, sa se joace in Parcul Crang, parcul central al orasului. Voluntarii au primit si ei din partea membrilor Asociatiei ecusoane lucrate manual cu sigla ASCHF‐R si pliante cu prezentarea activitatilor derulate de aceasta. Scoala Gimnaziala”George Emil Palade”, Buzau Bucurie in lumea tacerii ‐ Vineri,17 mai 2013,in cadrul SNV 2013, cei 25 de elevi ai clasei a IV‐a de la Scoala Gimnaziala ”George Emil Palade” Buzau, impreuna cu invatatoarea lor, au mers in vizita la Centrul Rezidential pentru Copilul cu Deficiente de Auz din oras, pentru a aduce bucurie in sufletele copiilor cu deficiente de auz. Micii voluntari au oferit copiilor din centru dulciuri si baloane, procurate prin efortul financiar al familiilor lor, alaturi de reviste scolare pentru copii publicate la Editura Mekki,Cluj Napoca,care au fost cumparate de invatatoarea clasei. Copiii voluntari au beneficiat de un tur al institutiei, iar cele mai atractive dintre salile vizitate au fost Cabinetul de audiologie si Cabinetul de compensare, unde scolarii au avut prilejul sa invete cateva semne. Aici au inteles de ce micutii care primisera donatia, in momentul cand ne pregateam sa plecam, au asezat la unison mana dreapta pe inima: deoarece asa spun ei „Va iubim!” JUDETUL CALARASI Asociatia Dunare.EDU, Oltenita Pentru a atrage tinerii catre voluntariat si educatie nonformala, Asociatia Dunare.EDU impreuna cu copiii de la Scoala Generala Nr 2, Scoala Generala Nr. 6, Liceul Nicolae Balcescu, Liceul Neagoe Basarab si Trupa de dansuri X‐
19
treme au organizat, sambata,18 mai, o activitate in care s‐au imbinat mai multe metode ale educatiei nonformale. Actiunea a avut loc la sediul Asociatiei, din parcul mare al orasului Oltenita, si a constat in plantarea unor flori de vara in rondul din fata Casutei, a continuat cu jocuri specifice educatiei nonformale, iar la final voluntarii au desfasurat flashmob. Flash mob‐ul a transmis in pasi de dans mesajul ca ,,Voluntariatul ne aduce impreuna” si impreuna putem face lucrurile sa se intample. Pentru activitati viitoare, o echipa de 5 ciclisti a participat intr‐o cursa de recunoastere a unui traseu pe care sa il marcheze pentru urmatoarele activitati. Scoala Gimnaziala „Gheorghe Manu”, Budesti „Voluntari, tineti ritmul!” a fost prima actiune oganizata in cadrul SNV 2013, pe 13.05.2013, de catre Scoala Gimnaziala Gheorghe Manu Budesti in parteneriat cu Complexul de Servicii Comunitare Oltenita. Echipa de dans a scolii formata din 20 voluntari a prezentat un spectacol in care spectatorii au fost invitati sa doneze alimente, jucarii, hainute , obiecte de care ei se puteau lipsi pentru a fi donate copiilor cu handicap sever de la Centrul de Servicii Comunitare Oltenita. S‐au strans 150 kg alimente (zahar, orez, ulei, fasole, paste fainoase, conserve), 100 kg fructe si legume, hainute, jucarii, care au fost duse la copiii de la centrul mai sus amintit, copii cu care s‐au desfasurat si activitati de socializare. “Sportul te mentine tanar” ‐ in data de 15.05.2013, 30 de elevi voluntari au realizat afise, pliante si au organizat pe raza localitatii Budesti un flashmob in care au promovat practicarea sportului. Activitatea a avut un impact neasteptat. Celor 30 de elevi voluntari li s‐au alturat inca 50 de elevi ai scolii , tineri din localitate, chiar si varstnici. Actiunea s‐a incheiat cu un cross care i‐ a determinat pe oameni sa propuna ca in fiecare zi de vineri la ora 17.00 sa se intalneasca la “Crossul de la ora 5”. “Lumina pentru suflet”‐ 15 elevi voluntari au organizat un spectacol de teatru interactiv la Caminul de batrani Sfantul Gheorghe Oltenita, aducand bucurie si zambete printre cei 40 de batrani de la azil. Copiii au inteles ca valoarea unui om rezida in ceea ce este capabil sa dea si nu in ceea ce este capabil sa primeasca, si au invatat totodata sa fie responsabili, receptivi la problemele celorlalti, empatici si umani. Ziua voluntariatului corporatist a avut loc pe data de 17.05.2013 si a constat intr‐o dezbatere pe tema “Pastilele de slabit versus suplimentele alimentare”. Doua farmaciste voluntare de la farmacia “Vio” Srl Budesti au condus dezbaterea, prezentand elevelor si adolescentelor prezente materiale video, mai multe alternative sanatoase pentru situatia in care cineva are o greutate peste normal si trebuie sa ia atitudine, precum si efectele nesanatoase ale pastilelor si suplimentelor de
20
slabit. Castigul a fost de ambele parti, atat al angajatelor, care au simtit satisfactia si bucuria voluntariatului, cat si pentru adolescentele prezente, care au inteles si internalizat o atitudine sanatoasa si corecta. Scoala Primara nr.2 Prozanic, Vasilati Activitatea de voluntariat „Scoala – gradina infloritoare” a fost derulata de elevii claselor I‐IV, ai Scolii Primare Nr.2 Prozanic, Vasilati, Jud. Calarasi, si s‐a desfasurat in curtea scolii, timp de doua zile. 23 de voluntari au fost implicati in activitatile care au inclus diverse metode: sapat, greblat, plantat si pictat, cu scopul de a crea un spatiu placut, prin plantarea de copaci, flori si decorarea cu diverse obiecte de gradina. Toti elevii sunt incantati de micul parculet creat in curtea scolii. Scoala Gimnaziala Nr. 1, Cuza Voda „Voluntar scolar in imagini”‐ Elevii clasei a VI‐a au realizat un colaj de fotografii care prezinta o parte dintre activitatile
desfasurate
„Saptamanii
in
cadrul
Nationale
a
Voluntariatului”, iar elevii clasei a VII‐a au realizat afise si pliante care popularizeaza
aceste
activitati.
Panourile au fost amenajate in holul scolii, unde au putut fi vazute de parinti si membri ai comunitatii, iar scopul acestora a fost prezentarea rolului voluntariatului pentru mediu si societate. In cadrul activitatii au fost realizate afise, pliante, ecusoane, fluturasi publicitari, iar imagini ale activitatii sunt publicate pe site‐ul scolii din cadrul site‐ului didactic.ro. „Voluntar florar”‐ „Florile sunt simboluri frumoase ale naturii, prin care aceasta ne arata cat de mult ne iubeste (Goethe)”. Cu acest citat in minute, elevii voluntari din clasele V‐VIII au desfasurat impreuna cu parintii activitatea de plantare si ingrijire a florilor din ghivece. Florile au fost o parte oferite prin donatie, altele au fost obtinute prin inmultirea plantelor din ghivecele existente in clase. S‐au obtinut 40 de ghivece cu flori care infrumuseteaza holurile scolii si salile de clasa si care bucura privirile tuturor acelora care vin in contact cu scoala. „Cu mic, cu mare, haideti la plantare”‐ Si anul acesta, elevii scolii au plantat salcami si pomi fructiferi in curtea scolii. Alaturi de elevi, au participat parinti, care au pus la dispozitia scolii materialul saditor si oparte din uneltele agricole, iar la activitate a participat in calitate de consultant si un reprezentant al Agentiei pentru Protectia Mediului Calarasi. Sub indrumarea cadrelor didactice, elevii au realizat plantarea copacilor in spatiul destinat acestora, respectiv 25 salcami in lotul scolar si 5 pomi fructiferi in livada scolii. Prin realizarea acestor activitati elevii din invatamantul gimnazial au dorit sa fie un exemplu pentru colegii lor din invatamantul primar, dar si sa
21
participe la mentinerea unui mediu curat si sanatos. Imagini ale activitatii sunt publicate pe site‐ul scolii din cadrul site‐ului didactic.ro. JUDETUL CARAS‐SEVERIN Scoala: Colegiul Economic al Banatului Montan, Resita Profesori si elevi de la Colegiului Economic al Banatului Montan Resita au desfasurat in data de 17 mai 2013 o actiune de igenizare a unei zone din cartierul Govandari, Traseul a avut ca si punct de plecare Gara de Nord si s‐a finalizat in Parcul Intim. Atat elevii cat si profesorii au curatat spatiile verzi si Parcurile, colectand in saci gunoaiele aflate pe jos, avand ca rezultat final 5 saci de gunoaie adunate (hartii, pungi, deseuri) etc. Tot in cadrul SNV, doi profesori voluntari de la Colegiu au desfasurat o actiune de promovare a voluntariatului in fata a 25 de elevi de clasa a X‐a, prin prezentarea unor ppt‐uri si apoi conducerea discutiilor libere. Grup Local de Tineret ARCUS, Resita Grupul Local de Tineret Arcus in colaborare cu Biblioteca Judeteana Paul Iorgovici a organizat un curs de initiere in tainele calculatorului. Orele au fost destinate cursantilor seniori si s‐au desfasurat la Casa de Cultura a Sindicatelor, in cadrul Centrului de formare Biblionet al Bibliotecii Judetene ,,Paul Iorgovici” Resita. Voluntarii Grupului Local de Tineret Arcus Resita in numar de 20, au sprijinit participantii (in numar de 20), invatandui sa scrie un text in Word, sa navigheze pe internet, sa trimita si sa primeasca mesaje prin Yahoo Mail si Yahoo Messenger. Activitatea s‐a rerulat pe parcursul a 3 zile, iar la sfarsitul cursului 80% dintre participanti au stiut sa foloseasca yahoo mail‐ul si sa caute informatii pe internet. Liceul Teoretic „Mircea Eliade”, Resita Centrul de voluntariat „Mansarda” a invitat elevii clasei a IX a C de la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din Resita in scopul informarii si mobilizarii acestora pentru a se implica in activitaati de voluntariat. Tema activitatii a fost „Importanta voluntariatului in formarea tinerei generatii” si s‐a desfasurat pe parcursul a doua ore. Dupa expunerea subiectului, elevii au participat la diferite activitati organizate de centrul de voluntariat: escalada, ping‐
22
pong, pictura, realizare de bratari si maasi. Elevii au socializat cu reprezentantii centrului de voluntariat si si‐au exprimat dorinta de a deveni voluntari. O alta activitate de voluntariat a constat in igienizarea arealelor din jurul izvoarelor cu apa potabila situate in Lunca Barzavei, cartierul Govandari, cu scopul de a constientiza elevii despre importanta pastrarii unui mediu curat. Elevii clasei a IX a C de la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din Resita au adunat gunoaiele in interval de o ora, in special pet‐ urile aruncate in apropierea izvoarelor din zona Reng si Cimitirul nr 8. Colectarea deseurilor s‐a realizat selectiv, iar sacii cu deseuri au fost depozitati la cel mai apropiat container de gunoi. Activitatea de voluntariat cu tema ”Eu si prietenii mei” s‐a desfasurat la scoala, timp de o ora, si a implicat elevii clasei a VII‐a B. Activitatea a fost realizata pentru a promova reguli de comportament civilizat si responsabil. Elevii au primit informatii referitoare la subiectul abordat, apoi au completat chestionare. Ulterior au participat la o activitate interculturala ‐ dialog in limba franceza si limba romana, au consultat dictionare si au prezentat reguli de comportament civilizat din Codul bunelor maniere colegilor. In plus, Elevii clasei a IX‐a D au participat la o dezbatere pe tema voluntariatului. Scopul activitatii a fost de a promova voluntariatul in randul tinerilor. Activitatea s‐a desfasurat in liceu pe parcursul unei ore. Elevii participanti la dezbatere au argumentat beneficiile implicarii in activitati de voluntariat, astfel incat sa convinga un numar cat mai mare de elevi sa se implice in asemenea activitati. Liceul de Arte „Sabin Pauta”, Resita Toti elevii din ciclul primar ai Liceului de Arte „Sabin Pauta” Resita (150 de elevi) au realizat joi, 16 mai, intre orele 10 00 ‐ 11 00, sub indrumarea invatatoarelor lor, desene prin care au aratat ca ei sunt prieteni ai naturii si si‐au exprimat dorinta de a trai intr‐un mediu curat. Cu cele mai reusite lucrari elevii au realizat, intre orele 11 00 – 12 00, expozitia „Un mediu curat, o viata sanatoasa” in Galeria Lyceum. Au fost invitati, sa vizioneze lucrarile expuse, elevii de la sectia de arte vizuale din unitate, din gimnaziu si liceu, iar profesorii de arte plastice sa aprecieze munca depusa si sa le premieze pe cele mai reusite. Intre orele 12 00 – 13 00, toti elevii din ciclul primar, imbracati in tricouri personalizate cu mesaje ECO, au iesi cu manusi si saci in Parcul Tricolorul si in jurul liceului si au participat la o actiune de curatenie. Pentru ca in scoala se desfasura proiectul „Deseurile prind viata”, cu o zi inainte, in 15 05 2013, au fost predate la SC Biomar SRL 265 kg de plastice, 460 kg de hartie si 86 kg doze de aluminiu.
23
Organizatia Salvati Copiii – Filiala Caras Severin, Resita Fii ca noi! Fii voluntar! ‐ In saptamana premergatoare demararii SNV, la fel ca si in prima zi a acesteia, luni, 13 mai, voluntarii Organizatiei Salvati Copiii Caras‐ Severin, au avut mai multe intalniri de lucru pentru pregatirea activitatilor din SNV: confectionare de fluturasi, afise, alte materiale de promovare. La intalnirile de la sediul organizatiei, au participat 32 voluntari confectionand 500 fluturasi pentru promovarea voluntariatului, 100 de baloane inscritionate, 50 de afise; pentru urmatoarea activitate de promovare a lecturii s‐au confectionat 400 fluturasi, 30 de afise, 5 carti uriase ilustrate, pentru copii. Implica‐te! Fii voluntar! ‐ Pentru a accentua importanta si beneficiile implicarii in activitatile de voluntariat, voluntarii organizatiei au desfasurat pe parcursul SNV, 2 activitati de promovare voluntariatutului distribuind 500 de fluturasi, 100 de baloane si 50 de afise. De asemenea, o activitate de promovare a voluntariatului si a site‐ului www.evoluntar.ro, au desfasurat vineri, 17 mai, pentru elevii de la Liceul Banatean Otelu Rosu si de la Colegiul Economic al Banatului Montan. Activitatile au fost organizate de 18 voluntari, avand ca beneficiari 130 elevi si 9 cadre didactice. In urma acestor sesiuni, un numar de 12 tineri si‐au exprimat dorinta de a se implica in activitatile derulate de organizatie. Indemn la lectura ‐ Joi, 16 mai,intre orele 13 – 17, un numar de 43 de elevi din clasele a – II‐a si a‐IV‐a de la Scoala Gimnaziala Nr 2 Resita, impreuna cu 27 de parinti, bunici si 9 voluntari Salvati Copiii, fiind insotiti de profesorii lor, s‐ au adunat in Parcul din Centrul Civic al orasului si au citit impreuna povesti, din cartile proprii, dar si din carti uriase confectionate de voluntari; s‐a prezentat o mica sceneta si s‐a organizat un concurs, prin toate acestea transmitandu‐se
comunitatii
locale
indemnul de a sprijini lectura in randul tuturor
categoriilor
de
varsta.
Activitatea a avut un impact deosebit asupra copiilor si bunicilor, parintilor care erau in trecere si care s‐au alaturat tinerilor si mai varstnicilor cititori. Activitatea s‐a incheiat cu distribuirea a 500 de fluturasi si 30 de afise care promovau lectura. O activitate similara s‐a desfasurat miercuri, 15 mai,orele 12‐ 15, in Parcul Tricolorul de catre cei 24 de copii din Centrele Salvati Copiii si 13 voluntari. Lectura la ea acasa ‐ Ziua de 18 mai i‐a reunit, timp de 2 ore, pe 12 dintre cei mai tineri voluntari Salvati Copiii la Libraria Diverta unde au confectionat semne de carte cu mesaje de indemn spre lectura, pe care apoi le‐au oferit cumparatorilor, indemnandu‐i sa citeasca. Au fost distribuite 50 de semne de carte.
24
Scoala Gimnaziala ”Romul Ladea”, Oravita ”Traim sanatos intr‐un oras frumos” a fost o actiune de voluntariat initiata de Scoala Gimnaziala ”Romul Ladea”, Oravita in parteneriat cu Primaria si Consiliul Local Oravita, marti, 14 mai 2013. Voluntarii (280 de elevi, 20 de cadre didactice, 8 reprezentanti ai administratiei locale) au ecologizat spatiul verde aferent orasului, timp de 2 ore, deseurile fiind colectate in saci si transportate la centrul local de depozitare, comunitatea locala s‐a putut bucura in continuare de o campie igienizata si curata. ”Suflet pentru suflet” ‐ In spiritul dialogului intergenerational si al schimbului de experienta pozitiv, voluntarii scolii gimnaziale ”Romul Ladea”, Oravita (160 elevi, 8 cadre didactice, parinti) au efectuat o vizita la cei 50 de batrani ai Centrului Social Sfantul Iosif, Oravita, joi, 16 mai 2013. Atat varstnicii, cat si ceilalti voluntari implicati, au primit cu bucurie spectacolul oferit de elevi, materializat in cantece si recitare de poezii, cu care au reusit sa creeze o atmosfera placuta si plina de zambete. JUDETUL CLUJ Centrul de jocuri Mirakolix, Cluj‐Napoca Cu scopul de a promova invatarea prin joaca in randul celor 18 de copii de la gradinita si scoala primara din satul Stolna, jud. Cluj, 3 voluntari ai asociatiei Centrul de jocuri Mirakolix au organizat in miercurea saptamanii SNV (in data de 15 mai 2013) 2 ateliere de jocuri pentru cele doua categorii de varsta. Timp de 2 ore, elevii din ciclul primar au participat la jocuri interactive de grup pregatite de voluntarii asociatiei. Ca urmare a acestor jocuri, elevii si‐au dezvoltat abilitatile de comunicare, au invatat sa coopereze, au aflat mai multe despre animale si au experimentat un mod atractiv de invata la scoala. In cadrul atelierului de joaca destinat copiilor de la gradinita, beneficiarii au incercat jocuri de constructie, puzzle‐uri si jocuri de dexteritate. Cei 3 parinti care au participat la activitati si cele 2 cadre didactice au apreciat si ei atelierele, propunand continuarea sau reluarea unor astfel de actvititati. Centrul de Voluntariat Cluj‐Napoca Luni, 13 mai 2013 a avut loc VOLUNTEXPO – traditionalul targ de oferte de voluntariat. 21 institutii publice si organizatiile neguvernamentale care implica voluntari au participat cu un stand de prezentare a ofertei de
25
voluntariat in P‐ta Muzeului, intre orele 10:00‐17:00. Peste 600 de trecatori s‐au putut informa si au putut afla detalii referitoare la oportunitatile de voluntariat disponibile la nivelul comunitatii locale chiar de la sursa. Marti 14 mai 2013 a avut loc workshop‐ul stradal THIS ABILITY, workshop care a urmarit cresterea gradului de constientizare a dificultatilor intampinate de persoanele cu dizabilitati in viata de zi cu zi. Trecatorii au fost invitati de membrii si voluntari din 7 institutii si organizatii de profil, sa experimenteze prin jocuri de rol si exercitii practice barierele intampinate de persoanele cu dizabilitate prin parcurgerea unui traseu in scaun cu rotile sau cu bastonul pentru nevazatori, intelegerea unui mesaj simplu transmis prin limbajul semnelor, descifrarea unui text editat in Braile, realizarea unei sarcini prin comunicarea nonverbala (fara utilizarea cuvintelor). 45 de persoane interesate au avut ocazia de a experimenta pe propria piele lumea prin ochii persoanelor cu dizabilitati. Miercuri, 15 mai 2013, a avut loc atelierul TAKE CARE. 6 Voluntari au organizat pentru beneficiarii Clubului copiiilor gazduit de Asociatia Familia Regasita un atelier de dezvoltare personala si dezvoltare a empatiei. Prin exercitii si activitati interactive, beneficiarii asociatiei au fost incurajati si sprijiniti sa isi dezvolte abilitati de relationare empatica, de intelegere a perspectivei celorlalti, de decodificare a sentimentelor celorlalti etc. Atelierul a avut ca si participanti un numar de 15 copii si tineri provenind din familii cu dificultati socio economice. Miercuri, 15 mai 2013, a avut loc evenimentul EXPRESSIONS 4 GENDER EQUALITY– eveniment menit sa promoveze egalitatea de gen prin mijloace creativ‐artistice. In acest
sens
in
cadrul
evenimentului, invitatii au facut legatura intre exprimarea prin arta,
tematica
drepturilor
femeilor si garantarea acestora in comunitatile noastre. Pe langa voluntari, la eveniment au mai fost prezenti 8 invitati care au facilitat crearea legaturii dintre zona artistica spre domeniul de interes
al
evenimentului‐
drepturile femeii. Joi, 16 mai 2013 a avut loc actiunea de amenajare a unui teren de fotbal din zona de agrement La terenuri, Manastur, actiune de voluntariat urmata de campionatul de fotbal al voluntarilor ‐ PLAYING FOR CHANGE . Evenimentul impartit in cele doua etape a adunat 22 de voluntari care au lucrat impreuna la amenajarea zonei (igienizarea zonei, marcarea terenului, amplasarea plaselor, vopsirea portilor, repararea gardului). A doua parte a zilei a fost dedicata campionatului de fotbal la care au participat 4 echipe mixte (baieti si fete de culturi si nationalitati foarte variate).
26
Vineri 17 mai 2013 s‐a sarbatorit Ziua voluntariatului corporatist in cadrul GIVE AND GAIN DAY. Alaturi de 5 voluntari din cadrul companiei MDM Group, 6 voluntari internationali au pregatit o masa pentru 120 de persoane fara adapost din cadrul Asociatiei Prison Fellowship. Dupa pranz voluntarii au pregatit jocuri si activitati ludic‐ educative pentru beneficiarii centrului care s‐au bucurat astfel de o masa copioasa si de o activitate dinamica de socializare. Sambata, 18 mai 2013, a avut loc intr‐o zona centrala a orasului, evenimentul CROSSING BORDERS ‐ un eveniment multicultural ce a prezentat culturile diversilor voluntari internationali gazduiti in Cluj‐Napoca intr‐un mod creativ‐ artistic. Jocuri interactive, picturi gigant si dansuri specifice, au fost prezentate celor peste 550 de vizitatori care au avut ocazia de a intelege si aprecia diferentele culturale intr‐o lumina noua. Duminica 19 mai 2013 a avut loc evenimentul MORE COLOURS – reprezentat de o actiune concreta de voluntariat in beneficiul a doua sectii de pediatrie ale Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii din Cluj‐Napoca, actiune prin care s‐a urmarit imbunatatirea mediului in care sunt spitalizati copiii, prin zugravirea si pictarea a 5 saloane din cadrul celor 2 sectii. In eveniment au fost implicati 19 voluntari, 8 voluntari locali si 11 voluntari internationali. Asociatia Ecouri Verzi, Cluj‐Napoca Refacere poteci marcate pentru drumetie in Muntii Fagarasului ‐ Poteca turistica de la cabana Barcaciu pana in creasta principala a Muntilor Fagaras, ce a fost marcata cu cruce galbena de voluntarii Potecatoria fost blocata in 2013 in cateva locuri de doboraturi. De asemenea, poteca ce urca la Cabana Barcaciu de la Poiana Neamtului, marcata cu cruce rosie, a fost invadata in cateva locuri de resturile unor taieri haotice de lemne. De aceea, 22 de voluntari de la Asociatia Ecouri Verzi / Potecatorii si cabanierul de la Barcaciu au muncit timp de doua zile si au curatat potecile de doboraturile de vant, de vegetatia care acoperea potecile, de gramezile de crengi lasate vraiste de cei care au construit drumuri forestiere, au refacut momai cu marcaje si au vopsit marcaje noi. Au fost refacuti 7 km de poteci marcate. JUDETUL CONSTANTA Asociatia copiilor si tinerilor cu diabet din judetul Constanta Sweet Land, Constanta Asociatia copiilor si tinerilor cu diabet din judetul Constanta Sweet Land in parteneriat cu Scoala Spectrum Constanta si Scoala Petre Ispirescu Constanta a desfasurat in doua zile in cadrul SNV, activitatea intitulata:
27
„Sanatatea din farfurie” – constand in educatie de nutritie pentru elevi, pentru un stil de viata sanatos. S‐au implicat tinerii voluntari care au urmat anul trecut, cursuri de educator in diabet, voluntari care s‐au deplasat in scoli constantene pentru a avea intalniri interactive cu elevii, in care sa le creasca nivelul de contientizare si informare cu privire la acest subiect. Centrul de Voluntariat CENTRAS Constanta SNV la CENTRAS Constanta a debutat pe 13 mai 2013 cu o Conferinta de presa, in care s‐a adus in atentie evenimentule realizate organizatiile nonguvernamentale inscrise cu activitati de voluntariat din cadrul SNV si importanta lor in intreaga comunitate. Pe 15 mai 2013 s‐a desfasurat Targul ONG urilor, unde au participat organizatii importante din Constanta venite sa se faca cunoscute prin ceea ce fac in randul elevilor de la scolile si liceele prezente. Tot in aceeasi zi a avut loc “Voluntariatul pentru mine este….”‐ un concurs pentru scoli si licee, unde elevii formati din echipe de cate cinci au desenat si apoi au prezentat ce reprezinta voluntariatul pentru ei. De asemenea in paralel s‐a facut si un catren din cuvinte date specifice voluntariatului. Elevii au primit la final diplome, sucuri si dulciuri, declarandu‐se incantati de activitati. Pe 16 mai 2013, “Buna voie in SNV!” ‐ voluntarii Centrului de Voluntariat au antrenat copiii din cadrul centrului de plasament Antonio la jocuri si divertisment. S‐a inceput prin citirea unei povestioare in care copiii au fost antrenati sa intervina in povestioara cu cate ceva. S‐a continuat cu jocuri de diferite feluri in care atat copiii cat si voluntarii nu au facut diferenta de varsta. Pe 17 mai 2013, de Ziua Voluntariatului Corporatist, Inspectoratul de Jandarmi Judetean Constanta si Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Constanta au donat pachete cu haine ( copii si adulti) pentru familii fara posibilitati materiale din Albesti si Cernavoda. Angajatii celor doua institutii au raspuns cu bucurie la activitatea propusa iar rezultatele au fost pe masura. La Lantul uman “SNV 2013”, din data de 18 mai 2013, pe Plaja Modern au participat peste 200 de persoane. Tot in aceeasi zi s‐a desfasurat si activitatea “Pot sa ajut in fiecare zi!”, in care voluntarii au impartit pachete cu dulciuri si sucuri copiilor din familii cu situatie precara din Cernavoda. Colegiul Tehnic „Tomis”, Constanta Pentru a ne apropia de proprii nostri elevi si colegi de la Colegiul Tehnic Tomis, Constanta, elevii si profesorii liceului au organizat o activitate de colectare de haine si rechizite pentru cei care au o situatie materiala precara. Coordonatorii activitatii au mediatizat prin liceu despre scopul si desfasurarea activitatii, s‐au ales voluntari de la clasa a XII‐a si timp de 5 zile s‐au strans haine si
28
rechizite. Din donatiile facute de elevi si profesori s‐au putut face 10 pachete cu haine pentru elevii cu nevoi reale, atat fete cat si baieti. In cadrul acesteia, voluntarii au strans si au selectat pachetele, acestea fiind oferite de catre dirigintii claselor celor care au nevoie. Elevii s‐au bucurat de initiativa acestei activitati care ne‐a dat sentimentul ca suntem utili si uniti cu un mic efort. Comitetul National Roman Pentru Drepturile Copilului, Filiala Constanta 14 mai 2013 – „De la mine pentru tine”‐ actiune de colectare. Urmarind o traditie, voluntarii si alti membrii ai comunitatii, au organizat la sediul organizatiei o actiune de colectare de rechizite, haine, carti,
jucarii
necesare
sustinerii
proiectelor sociale in derulare, iar astfel de actiuni au loc in fiecare luna. Au participat 20 voluntari si s‐a obtinut un rezultat final de: cca 100buc rechizite (caiete,agende), cca 30buc jucarii, cca 25buc carti, si cca 10kg haine. 16 mai 2013 – „Sanatate cu lingurita” ‐ copiii de la grupa mare a gradinitei si elevii din clasele primare ai Scolii Wh.Moldovan Constanta au participat la o discutie interactiva despre importanta alimentatiei sanatoase in dezvoltarea lor viitoare. Dupa o expunere adecvata virstei lor, a urmat o ora de dezbateri, intrebari‐raspunsuri, ocazie cu care am constatat din nou interesul si participarea celor mici la probleme care ii privesc. Dezbaterile si prezentarile au fost conduse de doi voluntari si au participat 30 de copii. 17 mai 2013 – „Zile si seri de poveste – Casa Florii” ‐ Activitatea s‐a desfasurat la Centrul de Primire Minori in Regim de Urgenta „ALUNIS” Constanta si s‐a inscris in cadrul proiectului amplu desfasurat de organizatie in parteneriat cu Dir.Jud.Prot.Copilului Cta si Centrul „ALUNIS”. Actiunea CASA FLORII din luna mai,luna „florar”,a constat in desfasurarea unui concurs de desene pe asfalt in curtea centrului,cu tema: flori si ambiente florale. Copiii din centru au lucrat in echipe de concurs, s‐au acordat premii si mentiuni. La final a urmat socializarea obisnuita intre voluntari si copiii din centru, emotionanta ca de fiecare data. Copiii au primit dulciuri si fructe si au legat o prietenie frumoasa cu cei 17 voluntari. Corpul Voluntarilor Garzii Nationale De Mediu, Constanta Pentru a informa si a promova voluntariatul, CVGNM impreuna cu Universitatea Maritima din Constanta a ales ziua de 13 mai 2013 ca deschidere a evenimentului „Timpul meu in slujba noastra”. In cadrul acestuia 15 voluntari au prezentat diverse activitati desfasurate de‐a lungul anului si au promovatat voluntariatul. Evenimentul a constat in dezbaterea diferitelor teme si in discutii libere cu privire la SNV si voluntariat.
29
Pe data de 15 mai 2013, s‐a desfasurat activitatea “Fii cetatean voluntar“, in care un numar de 6 voluntari ai organizatiei au participat la o dezbatere publica cu privire la depunerea raportului privind impactul asupra mediului pentru proiectul “Prospectiune Seismica 3d In Perimetrul XV Midia situat pe Platoul Continental Romanesc al Marii Negre. Pe data de 17 mai 2013 voluntarii au desfasurat activitatea „Fii gardianul citadelei”, ce a constant in deplasarea acestora la Primatria orasului Mangalia pentru a promova voluntariatul si in randul institutiilor publice. La eveniment au participat un numar de 5 voluntari si toti angajatii primariei Mangalia (inclusiv primarul). “Putin cate putin se face cosul plin”‐ campanie de colectare ce s‐a desfasurat cu ajutorul Hypermarketului Auchan in zona de reciclare unde a fost plasata o urna in care cetatenii ce au reciclat peturi si doze la tonomat au donat bonurile primite pentru copiii de la Centrul de Primire in Sistem de Urgenta Constanta. Campania a avut un real succes, ceea ce a determinat decizia directorului Auchan de a prelungi aceasta campanie pe o perioada nedeterminata. „Doua tari, doua limbi o singura actiune” – evenimentul a constat intr‐o excursie tematica la Balcic, Bulgaria unde un numar de 25 de voluntari au vizita zonele de interes ecologic si au promovat voluntariatul Aceasta activitate este mai deosebita, fiind “rasplata”voluntarilor pentru un an de munca.
Liceul Tehnologic ,,Gheorghe Miron Costin”, Constanta Elevii de la Liceul Tehnologic Gheorghe Miron Costin, Constanta, au derulat pe 16 mai 2013, activitatea de ecologizare a parcului si a spatiului limitrof liceului. Timp de 2 ore,aproximativ 200 de elevi au strans deseurile si au igienizat parcul de pe Strada Caraiman. Au fost curatate si caile de acces in parc, precum si spatiul de langa scoala. Scopul activitatii a fost acela de a dezvolta spiritul civic si de voluntariat. Liceul Teoretic „Ovidius”, Constanta Pentru a ajuta elevii de gimnaziu sa iasa din rutina zilnica si pentru a redescoperi bucuria de a se juca , elevii de liceu din Liceul Teoretic „Ovidius” Constanta au desfasuratin incinta liceului, in miercurea saptamanii SNV o activitate ludica, din cadrul proiectului national „ Sa invatam sa ne jucam”, in parteneriat cu Scoala Generala Nr. 18
30
Constanta, AGLT, filiala GLT Tineri Mereu Constanta. Cei 10 voluntarii, alaturi de cei 35 de micuti s‐au distrat timp de 3 ore descoperind totodata, in mod non‐formal, ce inseamna competitia si lucrul in echipa. Sigur.Info Constanta Pentru a face cunoscuta problematica sigurantei pe internet si a utilizarii acestuia cu multa responsabilitate, elevii de la Colegiul National Pedagogic „Constantin Bratescu” Constanta, voluntarii Centrului de Voluntariat Sigur Info Constanta, au distribuit flyere‐ „Dependenta de internet” si „ Imaginea ta online” In Tomis Mall Constanta, in cadrul SNV 2013. Voluntarii au distribuit membrilor comunitati locale in jur de 200 de flyere si, in acelasi timp, o data cau stat de vorba cu tineri, dar si cu adulti (parinti), punand accent pe valorizarea informatiilor de pe internet, pe cunoasterea avantajelor, dar si a riscurilor asociate internetului. Scoala gimnaziala nr.40 „Aurel Vlaicu”, Constanta Marti,14.05.2013, 25 de elevii ai clasei I, insotiti de 10 parinti si coordonati de d‐na invatatoare, au plantat in gradinita din fata scolii pomisorii si florile, pe care le‐au primit din partea Primariei Constanta, creand un mic parculet verde chiar in curtea scolii. Pe data de 16 mai 2013, pentru a inveseli persoanele varstnice de la Centrul de ingrijire si asistenta Poarta Alba, Constanta, 20 de elevi din clasele I‐IV si preotul paroh de la biserica Sf. Nectarie, au organizat o vizita la centrul mentionat. Elevii au prezentat cateva poezii despre primavara, despre pasti, iar parintele le‐a tinut o mica slujba urmata de un cuvant de invatatura care i‐a emotionat pe toti cei prezenti.: batrani, voluntari, personalul angajat. La final cele 102 persoane varstnice au primit cozonaci, pasca, oua, prajituri, fructe si sucuri, si s‐au bucurat alaturi de copiii voluntari in atmosfera creata. Scoala Gimnaziala nr. 39 „Nicolae Tonitza”, Constanta In Scoala Gimnaziala nr.39 „Nicolae Tonitza” din Constanta, activitatile au fost diverse: copiii impreuna cu cadrele didactice implicate au confectionat obiecte (papusi din materiale reciclabile, felicitari), au facut o colecta in cadrul scolii, si apoi au mers sa distribuie obiectele adunate impreuna cu fructe si dulciuri catre 30 de copii dintr‐un centru de plasament. Copiii voluntari au beneficiat de un instructaj inaintea realizarii activitatii, precum au participat si la sesiunile de feedback si discutii ulterioare.
31
Scoala Gimnaziala Nr. 43 Ferdinand, Constanta Cei 15 voluntari ai Scolii nr. 43 Ferdinand si cei 10 ai Scolii nr. 10 Mihail Koiciu au organizat o activitate in aer liber pentru 25 de copii din ciclul primar din cele doua scoli. S‐au organizat jocuri pe plaja, cei mici fiind deja obisnuiti cu activitatile desfasurate in cele doua scoli partenere. Atat cei mici cat si cei mari au apreciat timpul petrecut impreuna. Scoala Gimnaziala nr. 7 „Remus Opreanu”, Constanta Joi, 16 mai 2013, 30 de elevi din clasele II‐IV, insotiti de doamnele invatatoare, au mers la Scoala Gimnaziala Nr. 3 Nazarcea, unde au oferit celor 60 de copii pachete Happy Meal si rechizite scolare (donate de elevii scolii). Elevii din Nazarcea au fost foarte incantati de darurile primite si au oferit, la randul lor, un scurt program artistic, interpretand cantece si poezii cu tema copilariei. Vineri, 17 mai 2013, opt voluntarii AGLT din scoala, animatori in cadrul proiectului national „Sa invatam sa ne jucam”, insotiti de un trainer local AGLT si de un profesor coordonator, s‐au deplasat in comuna Crucea pentru a sustine cateva ore de joaca la cei aproape 80 de copii din ciclul primar ai Liceului Tehnologic din localitate. Copiii au invatat jocuri colective si s‐au distrat impreuna cu voluntarii, transformand activitatea intr‐o adevarata sarbatoare. Tot vineri, elevii din clasa I B, insotiti de cativa parinti si de doamna invatatoare, s‐au deplasat la scoala din Satu Nou, structura a Scolii Gimnaziale din comuna Mircea Voda, pentru a oferi celor 95 de copii nevoiasi rechizite, dulciuri si hainute achizitionate in urma unei actiuni de strangere de fonduri desfasurate in scoala (cca 4000 lei). Copiii din clasele a V‐a B si a VI‐a A, indrumati de profesorul coordonator al Cercului de Horticultura din cadrul Palatului Copiilor din Constanta, au ingrijit spatiile verzi ale scolii, plivind buruieni si plantand flori. Unii copii, organizati in grupe, au „adoptat” cate o parcela de care se vor ingriji pe mai departe. In sambata SNV, Noua voluntari AGLT din scoala, animatori in cadrul proiectului national „Sa invatam sa ne jucam”, insotiti de un profesor coordonator, s‐au deplasat la Centrul de plasament „Delfinul” din Agigea, unde au impartit pachete cu haine si cu jucarii si au desfasurat ore de joaca la cei 50 de copii institutionalizati. Copiii au fost incantati de darurile primite si, mai ales, de jocurile organizate de voluntari.
32
Scoala Gimnaziala nr. 37, Constanta Pentru a arata elevilor de la clasa 0 ca elevii clasei a VIII‐a stiu sa se joace frumos, 25 de voluntari, coordonati de profesoara lor, au organizat o ora de joaca pentru cei mici in curtea Scolii gimnaziale nr. 37 din Constanta. Elevii mari au impletit bratari pentru cei mici. Incantarea a fost de ambele parti, legandu‐se intre ei chiar prietenii. Scoala Gimnaziala "Gala Galaction", Mangalia Prima actiune a avut loc sambata, 11 mai 2013, cand intr‐o sala de clasa a Scolii Gimnaziale Gala Galaction Mangalia a avut loc atelierul Maini indemanatice, cu tema ”cuiburi de pasari”. Invitatul special, prof. Luminita Carstea a oferit un model de cuib, iar parintii si elevii au realizat 12 casute pe care le‐au asezat in copacii din Parcul Sanatoriului Balnear. A urmat cursul gratuit Managementul voluntarilor in context TiA, organizat prin programul Tineret in Actiune la solicitarea Asociatiei Parintilor Gala Galaction Mangalia (13‐15 mai 2013). Formatorii voluntari au pregatit 16 persoane dornice sa se implice in realizarea de proiecte de voluntariat pentru tineri, iar la finalul celor trei zile de curs, s‐a format un grup omogen, s‐au impartasit impresii si s‐a concluzionat: mai este nevoie de un astfel de curs la Mangalia. Marti, 14 mai 2013, peste 50 de persoane au raspuns invitatiei asociatiei de a participa la seminarul cu tema “E timpul sa fim altfel! Fii voluntar!. Dezbaterea a fost moderata de presedintele Asociatiei Parintilor Gala Galaction Mangalia si au luat cuvantul o serie de alti invitatiprintre care si scriitorul si omul de afaceri canadian Benjamin Kubassek, care a vorbit despre puterea si importanta iubirii si a daruirii fata de semeni. Tinerii prezenti la seminar s‐au aratat foarte interesati de posibilitatile de a desfasura activitati de voluntariat in tara, dar si in strainatate. Liceul Tehnologic “Ion Banescu”, Mangalia Activitatea “Cum putem preveni infectarea cu HIV/SIDA?” s‐a desfasurat in data de 17 mai, timp de 3 ore, celebrand Ziua Voluntariatului Corporatist. 35 de elevi din clasele a IX‐a A,E au participat la seminarul interactiv despre problematica SIDA, obtinand de la partenerii din cadrul Fundatiei Baylor‐Marea Neagra informatii corecte privind mecanismele de aparare si modalitatile de percepere/reprezentare a bolii, modalitatile de transmitere/protectie, testul HIV (unde se poate face, cine ar trebui sa‐l faca. Activitatea a indemnat elevii sa devina responsabili cu privire la propria sanatate.
33
Activitatea “Scoala, familie, comunitate – Impreuna facem voluntariat!” s‐a desfasurat in data de 18 mai, avand ca parteneri Asociatia Parintilor si Consiliul local. 40 de voluntari (5 profesori diriginti, 14 parinti, 16 elevi, 5 pers. comunitatea locala) au participat la ecologizarea si infrumusetarea curtii liceului, prin amenajarea unor spatii unde au plantat flori si arbusti ornamentali. Activitatea a fost sustinuta financiar de sponsorizarile primite din partea parintilor din cadrul Asociatiei de Parinti. Cu acelasi prilej, al marcarii Saptamanii Nationale a Voluntariatului, parintii si elevii au colectat deseuri: mase plastice si hartie. Biblioteca „Pontus Euxinus”, Navodari Biblioteca Pontus Euxinus din Navodari , elevii claselor a IV‐a B si a II‐a C din cadrul scolii Tudor Arghezi si Grupul de voluntari ,,Prietenii bibliotecii’’ si‐au dat intalnire vineri, 17 mai, la orele 13, in parcul din centrul orasului pentru a indemna populatia la lectura. Copiii au impartit materiale promotionale confectionate de ei prin care era promovata imaginea bibliotecii, lectura cat si voluntariatul. Li s‐au alaturat o multime de oameni aflati in parc. Pe banci sau pe iarba, copii, parinti , bunici au ascultat povesti si la randul lor au devenit voluntari citindu‐le altora povesti. Cartile au fost vedete, iar Voluntariatul ne‐a adus impreuna la o intalnire atat de speciala. Liceul
Tehnologic
„Lazar
Edeleanu”,
Navodari Tinerii voluntari au colectat carti, haine, dulciuri
si
jucarii
si
le‐au
donat
beneficiarilor Centrului de Recuperare si Reabilitare Neuropsihiatrica Navodari. Au organizat doua ore de joaca impreuna si pe ritmuri de cantec, joc si voie buna, au reusit sa ii faca pe beneficiarii CRRNP sa uite pentru o clipa de boli si insingurare. Activitatea s‐a derulat in curtea CRRNP. Liceul Tehnologic, Cogealac La Liceul Tehnologic Cogealac activitatile desfasurate in cadrul SNV constau in: Activitate de colectare, sortare si donare de carti, jucarii si haine pentru 7 copii de la Scoala Gimaziala Rimnicu de Jos. Cu sprijinul profesorilor si elevilor voluntari au fost donate cateva hainute, carti si jucarii, iar ceilalti copii ai scolii au primit bomboane. „Voluntar in comunitatea mea” Activitatea s‐a realizat prin ecologizarea curtii scolii si a parcului comunitatii Cogealac. Au participat elevii voluntari si s‐au strans 10 kg de deseuri. Realizarea a 3 articole pe tema voluntariatului ce vor fi publicate in numarul anual al revistei scolii Arcade.
34
Primaria Municipiului Medgidia – Serviciul De Asistenta Sociala Comunitara, Medgidia SNV‐ul la Primaria Medgidia a inceput cu o Conferinta de presa prin care s‐a deschis oficial Sapamana Nationala a Voluntariatului 2013, si a continuat cu o distribuire de pliante in comunitatea locala – voluntarii din cadrul scolilor si liceelor din Medgidia au discutat cu membrii comunitatii si au promovat voluntariatul in cadrul comunitatii. In a doua zi de SNV, voluntarii au petrecut o zi impreuna cu copiii cu dizabilitati ce beneficiaza de recuperare in cadrul Centrului de Recuperare din cadrul Spitalului Municipal Medgidia. Miercuri, 15.05.2013, s‐a desfasurat activitatea ,,Sa oferim un zambet persoanelor varstnice” – un concurs/ spectacol oferit catre 80 de persoane varstnice din Municipiul Medgidia de catre Primaria Medgidia, Serviciul de Asistenta Sociala Comunitara si 59 de copii din scolile si liceele din municipiu. Tot in cadrul acestui eveniment s‐a desfasurat si activitatea „Privilegiul de a imbatrani”, in care 20 de persoane varstnice au beneficiat de o intalnire, jocuri interactive, relationare si discutii cu un doi psihologi voluntari, cu scopul de a evidentia faptul ca poti imbatrani frumos, si totodata te poti bucura de anumite avantaje fiind pensionar. Joi a fost ziua dedicata ecologizarii orasului ‐ ,,Orasul meu cel mai curat,, ‐ o activitate de ecologizare a unor parcuri din Municipiul Medgidia, la care au participat 200 de copiii si cadre didactice de la 8 scoli si licee din Municipiul Medgidia. Vineri s‐a sarbatorit voluntariatul corporatist, prin activitatea intitulata ,,Sa facem o familie fericita!”, in care trei familii cu o situatie materiala precara au primit alimente, imbracaminte, incaltaminte, dulciuri si alte produse alimentare de la reprezentanti a trei firme din Municipiul Medgidia. Angajatii au fost atat de impresionati de poveste de viata a celor trei familii incat au promis ca vor continua munca de voluntar
demarata
in
saptamana
voluntariatului, in continuare, lunar, trimestrial. SNV‐ul s‐a incheiat intr‐un mod festiv, cu premierea voluntarilor implicati in activitatile din timpul saptamanii, si in final cu o excursie de care s‐a bucurat 16 elevi si cadrele didactice insotitoare, la Manastirea „Ioan Casian”, Constanta. JUDETUL COVASNA Grupul informal ,,Prietenii naturii”, Sf. Gheorghe Pentru a avea parcul din apropierea gradinitei cat mai curat, voluntarii grupei mijlocii “Step by step”, Gradinita “Csipike”, au dorit sa contribuie, dupa puterile lor, la curatarea si ingrijirea parcului. Asadar, au cumparat saci, manusi ecologice si au organizat aceasta actiune care s‐a dovedit de un real folos, atat pentru cei mici care isi
35
formeaza deprinderi constiente de a pastra si a iubi natura, cat si pentru cei mari care vor avea mai multa grija, vor fi atenti atunci cand arunca o hartie la voia intamplarii. Speram ca vor ramane “prietenii naturii” si de acum incolo! Grupa „Fluturasilor”, Gradinita cu PP „Arvacska”, Sf. Gheorghe Actiunea desfasurata in cadrul Gradinitei cu program prelungit „Arvacska” Sf. Gheorghe, jud. Covasna a avut loc sub egida „O gradinita mai curata”. Prichideii din grupa „Fluturasilor” au participat in zilele de 14 si 15 mai la activitati de strangerea si colectarea deseurilor din curtea si din jurul gradinitei, fiind ajutati de colectivul de parinti. Pentru a infrumuseta incinta gradinitei, copiii au fost impartiti in echipe pentru a planta flori, a amenaja rondelurile de flori. JUDETUL DAMBOVITA Colegiul National „Vladimir Streinu”, Gaesti “Volunteer for your inner‐self” a avut un scop bine conturat inca de la inceput, si anume acela de a crea o legatura intre tanara generatie si cei varstnici, avand ca grup‐tinta membrii Centrului pentru Persoane Varstince, precum si elevii voluntari ai Colegiului, si oferindu‐le atat unora cat si celorlalti sansa de a interactiona intr‐o maniera frumoasa si constructiva pentru ambele parti. Activitatiile performate in cadrul acestui proiect de voluntariat al liceenilor Colegiului National “Vladimir Streinu”, s‐au concentrat pe nevoia de atentie, sprijin moral si reactualizare a preocuparilor varstnicilor, prin diverse lectii educativ‐demonstrative, privind tehnologia informatiei si comunicarii, conversatie in diverse limbi straine, astronomie, dar si activitati recreativ‐distractive, la fiecare activitate fiind implicati 14 elevi voluntari, 4 voluntari din comunitatea locala, 2 profesori coordonatori, si 11 pensionari din grupul tinta. Astfel, “Sing as you’ve never sung!” a reprezentat pentru elevi oportunitatea de a‐si etala talentul, deoarece tinerii au interpretat melodii care au starnit admiratia pensionarilor, in timp ce pentru cei varstnicii s‐a concretizat intr‐un moment de‐a dreptul emotionant prin constatarea ca muzica veche nu este uitata, ca melodiile fredonate in anii 70 sunt bine cunoscute si apreciate de acesti adolescenti. “Win as you’ve never won!” le‐a permis atat adolescentilor, cat si persoanelor in varsta, interactiunea prin joc (jocul de carti, sahul), iar “Speak as you’ve never spoken!” a fost o experienta inedita pentru adolescentii ce s‐au erijat in profesori de limba engleza sau franceza, germana sau italiana, impartasindu‐le celor care nu au avut sansa de a studia alte limbi, cunostintele lor. “Score as you’ve never scored!” s‐a concretizat intr‐o activitate desfasurata pe terenul tinerilor, adica in sala de sport a Colegiului National „Vladimir Streinu”, unde reprezentantii ambelor generatii s‐au simtit excelent, dovedindu‐si pasiunea si spiritul inca tanar printr‐o competitie sportiva de baschet, la care, contrar multor asteptari, scorul a fost unul foarte
36
strans.“Experience as you’ve never done!” a mutat invitatii (pensionarii) de pe terenul de sport in sala multimedia a Colegiului, unde au facut cunostinta cu noua tehnologie si noile schimbari produse in scoala, iar activitatea intitulata “Free as you’ve never been!” a avut drept scop o exprimare a libertatii de miscare, care, indiferent de varsta, aduce acel sentiment de autonomie, de independenta. Prin urmare, atat tinerii cat si varstnicii s‐au bucurat din plin de acesta activitate, organizand competitii de ciclism, in timp ce elevii au demonstrat abilitati de utilizare a rolelor (roller skates), spectacol cu totul inovativ pentru pensionari. “See as you’ve never seen!”, probabil cea mai apreciata initiativa din cadrul proiectului de voluntariat, s‐a bucurat de un real succes in randul pensionarilor, fascinati si dornici sa descopere tainele telescopului si a lumii astrelor. Sub atenta indrumare a catorva elevi, pasionati de domeniul astronomic, pensionarii si‐au insusit principii de baza ale utilizarii telescopului, activitate ce a condus la dezbateri fructuoase pentru ambele grupuri. Elevii participanti vor continua derularea proiectului “Volunteer for your inner‐self”, o prima intalnire cu cei carora li s‐a adresat acest voluntariat avand loc cu ocazia Zilei Internationale a Persoanelor Varstnice, pe data de 1 Octombrie 2013. De doua ori pe luna, elevii implicati in proiect vor oferi acestora un recital de muzica cat si o continuare a activitatilor ce au fost prezentate mai sus. JUDETUL DOLJ Asociatia Culturala a Liceului de Arte „Marin Sorescu” (ACLA), Craiova Activitatea “INFO‐Voluntar” (13‐14 mai) ‐ au fost implicati elevii de la clasele VI ‐ XI prin realizarea de prezentari PowerPoint, flyere in Publisher si postere in Photoshop (in laboratorul de informatica din Liceul de Arte „Marin Sorescu” Craiova) cu informatii privind termenul de voluntariat si cu exemple de activitati realizate de voluntari. Beneficiari ai acestor materiale au fost toti elevii liceului (peste 700) si cadrele didactice si nedidactice (peste 200). Scopul activitatii a fost acela de a creste interesul elevilor pentru activitatile de voluntariat, iar ca rezultat al activitatii este consemnat interesul a 12 elevi din anii terminali de liceu privind activitatile de voluntariat si modul in care acestia se pot implica si participa. Activitatea “Expo‐Voluntar” (15 mai). In urma cu o saptamana, elevilor de la clasele I– XII, li s a dat ca tema realizarea de lucrari artistice in diferite tehnici de lucru, urmat de expozitia acestora sub titlul “Voluntariatul in imagini”. Lucrul si expozitia s‐au desfasurat in cadrul atelierelor din Liceul de Arte „Marin Sorescu” si in holul liceului, iar 30 de lucrari, din cele mai reusite, au fost donate „Centrului de persoane varstnice Craiova”.
37
Activitatea “ECO‐Voluntar” (16 –17 mai). 15 elevi ai claselor IX‐X au participat la o activitate de reciclare a hartiei. Activitatea a avut loc in Liceul de Arte „Marin Sorescu” si au fost stranse peste 300Kg de hartie si cartoane si duse apoi la un centru de reciclare. Activitatea “ART‐Voluntar”(17 mai). Ca o incununare a activitailor, in cadrul claselor IX‐XI a fost realizata o strangere de fonduri iar din banii obtinuti au fost cumparate fructe si dulciuri care apoi au fost donate “Caminului pentru persoane varstnice” Craiova. Tot aceasta institutie a fost beneficiara unui spectacol artistic de aproape 2h, in care elevii de la clasele de muzica au incantat auzul varsnicilor cu muzica clasica, usoara si populara. Asociatia Andrei, Craiova Pentru a atrage atentia celor 28 de elevi din clasa a IV‐a din Scoala Gimnaziala Nicolae Romanescu, cu privire la voluntariat si implicatiile acestuia pentru societate, a fost desfasurata activitatea cu titlul „Promovam voluntariatul” in cadrul careia au fost prezentate materialele multimedia: “Ce este un voluntar?”, “Exemple de activitati de voluntariat”. Activitatea “Voluntariatul in imagini” a fost adresata tot elevilor din clasa a IV‐a si a constat in realizarea unor desene pe hartie cu activitati imaginate de copii privind voluntariatul. Lucrarile realizate au fost expuse pe panouri in holul scolii, la ele avand acces toti elevii scolii si parintii acestora, precum si cadrele didactice si nedidactice. In final, prin activitatea „Ecologizarea spatiilor verzi”, elevii au participat la strangerea gunoiului (in special hartii si PET‐uri) din zona Lunca Jiului. Orizont Cultural T, Craiova Orizont Cultural T, in parteneriat cu Scoala Gimnaziala ''Mihai Eminescu'', Scoala Gimnaziala Traian si Scoala Gimnaziala Elena Farago au desfasurat activitatea “Impreuna ‐ voluntari pentru un mediu mai curat”, in care pe parcursul intregii saptamani SNV elevii voluntari au adunat aprox.20 de saci de deseuri din zona scolilor, gradinilor, terenuri sportive ale scolii, pe strazi si in parc. Totodata, voluntarii au organizat dezbateri pe tema incurajarii voluntariatului si Drepturile omului in perspectiva Anului European al Cetateniei Active. In data de 14 mai 2013 au fost organizate dezbateri cu tema: “Seniorii sustin valorile culturale oltenesti” ‐ Formatia de cantece si dansuri populare a prezentat un spectacol pentru comunitate, voluntarii seniori in parteneriat cu tinerii implicati in proiectul de voluntariat Elder Solidarity in Local Communities. Pe data de 15 mai 2013 voluntarii impreuna cu elevi de la scolile partenere au organizat un spectacol pentru cetatenii orasului, intitulat “Impreuna prin sport, dans si muzica”. Aprox 200 de voluntarii au prezentat pe esplanada Teatrului
38
National Craiova, jud. Dolj dansuri sportive‐artistice si melodii instrumentale si voce pentru a atrage atentia cetatenilor asupra nevoii de a deveni activ intr‐un mod placut prin voluntariat. Pe 16 mai 2013 s‐a desfasurat o campanie de promovare a voluntariatului in cartierul Brazda lui Novac, precum si o dezbatere pentru promovarea egalitatii de sanse – urmata de spectacol de muzica usoara. In aceeasi zi Orizont Cultural T a organizat in parteneriat cu Asociatii si ONG‐uri din Craiova, Targul ONG‐urilor, in care ONG‐urile au fost invitate sa isi prezinte activitatea si sa recruteze voluntari. Pe 17 mai 2013 a avut loc spectacolul “Daruieste, canta, zambeste!” ‐ Spectacol artistic in care aproximativ 200 de persoane varstnice de la Centrul pentru persoanele varstnice, Craiova, s‐au bucurat de spectacolul organizat de cei 100 de voluntari din organizatiile si liceele mentionate. Un urmatoarea zi, 200 de voluntari din comuna Castranova si comuna Teasc, Dolj, sub egida sloganului “Voluntari pentru un mediu natural, sanatos”, au plantat 500 de pomi, organizand apoi dezbateri despre beneficiile unei vieti active
si
o
campanie
pentru
imbunatatirea solului prin utilizarea ingasamintelor naturale, cultivarea produselor natural si hrana bazata pe produse vegetale. JUDETUL GALATI Fundatia „Impreuna”, Galati Voluntariatul ne aduce Impreuna! ‐ deschiderea “oficiala” a SNV 2013 la Galati. Targ de prezentare a organizatiilor si institutiilor locale care promoveaza si incurajeaza voluntariatul, expozitie de fotografie cu si despre actiunile voluntarilor, lansare de carte, spectacol sustinut de copii de la Centrul Cultural “Dunarea de Jos”, persoane care activeaza in cadrul altor organizatii si cluburi pentru persoane cu dizabilitati din Galati. “Impreuna pentru comunitate!” – spectacol caritabil pentru membrii comunitatii aflati in nevoie oferit de copii si seniorii Fundatiei Impreuna si copii de la Ansamblul “Estrada Copiilor” ce functioneaza in incinta Casei de Cultura a Sindicatelor. Copii au cantat si au dansat iar senorii au dat viata personajelor lui Caragiale din D‐l Goe si Care de Dame. “Concuram si ne distram impreuna!” – Initial, actiunea a fost gandita ca o zi dedicata activitatilor in aer liber – sport, joaca, miscare, interactiune, prietenie. Elevii de liceu au facut copiilor din clasele mai mici o surpriza – au venit cu puieti de visin care au fost apoi plantati in gradina din fata liceului. Colegii lor mai mari au sapat gropile iar cei mici i‐au rasadit – i‐au udat, dar mai ales le‐au dat nume si, cu candoarea specifica copilariei, le‐au spus povesti
39
si le‐au cantat cantece de leagan. Au fost implicat 15 voluntari – elevi din clasele mari ale Liceului Teoretic “Mircea Eliade”, 20 scolari de la clasa a III‐a a aceluiasi liceu si 20 de copii din clasele I‐IV ce frecventeaza centrul de zi al Fundatiei Impreuna. “Daruieste sanatate!” – ed. a III‐a. Tinerii voluntari de la Asociatia Filantropica Medical Crestina "Christiana", elevi ai Scolii Postliceale Sanitare, au grija atat de sanatatea copiilor de la Centrul de zi “Impreuna” cat si de cea a varstnicilor membri ai Clubului Seniorilor. "Daruieste sanatate!" este deviza lor si anul acesta, 30 de tineri voluntari, viitori asistenti medicali, au facut periodic vizite la sediul fundatiei si s‐au asigurat ca sanatatea membrilor Clubului Seniorilor este in parametri satisfacatori. Seniorii s‐au simtit rasfatati iar tinerii voluntari pe langa diplome de merit au fost rasplatiti de seniori cu melodii populare interpretate cu drag, snoave si povestioare cu talc. „Ne jucam Impreuna!” – doua doamne invatatoare de la Scoala Gimnaziala nr. 38 din Galati si‐au indemnat elevii din clasa I, dar si pe parintii acestora sa stranga jucarii si rechizite pentru copii care au fost mai putin norocosi ca ei. Ideea a prins iar copii au reusit sa stranga multe jucarii, jocuri, mingi, etc. pe care le‐au adus si daruit cu mare drag copiilor care frecventeaza centrul fundatiei. „Voluntariatul nu are varsta!” ‐ Copiii si tinerii de la Centrul de zi "Impreuna", insotiti de voluntarii pensionari au petrecut momente placute impreuna cu varstnicii de la Caminul pentru persoane varstnice "Stefan cel Mare si Sfant", Galati, oferindu‐le surprize "dulci" si un program artistic prin care s‐a dorit dezvoltarea relationarii intre generatii. Atmosfera create a fost plina de emotie si bucurie, la un moment dat un bunic, cu ochii licarind, i‐a alintat pe copii spunandu‐le "mugureii lui tata", iar copiii la randul lor au inteles ca fiecare om poate darui ceva important, cum ar fi atentia si timpul sau. La final cei prezenti s‐au reunit intr‐o hora moldoveneasca – copii, bunici, tineri, senori laolalta – incheind activitatea cu o imagine de neuitat. „Zambete si voie buna la Fundatia Impreuna” –SNV – 2013 la Fundatia Impreuna din Galati a fost o saptamana plina si bogata in evenimente frumoase, incarcate de emotii si trairi deosebite. O astfel de saptamana nu se putea incheia decat printr‐o dupa amiaza dedicata cantecului, dansului si mai ales o dupa amiaza petrecuta impreuna – cu mic cu mare. Felicitari tuturor!
40
Scoala Gimnaziala ,,Grigore Moisil”, Galati "Invitatie la joaca"‐ Cu scopul de a inveseli copiii care‐si petrec ziua la Fundatia „Impreuna”, elevii claselor IA si ID, ale Scolii Gimnaziale „Grigore Moisil”, impreuna cu profesorii coordonatori, au organizat o campanie de donare de jucarii. Activitatea a avut drept scop cultivarea unei atitudini tolerante in randul elevilor si al parintilor fata categorii sociale defavorizate financiar, precum si intelegerea de catre elevii de 7‐8 ani a notiunii de voluntariat, a implicatiilor si a rezultatelor obtinute. Cei 50 de voluntari au adunat 2 saci de jocuri si jucarii pentru cei 15 copii institutionalizati, cu care s‐au jucat timp de 90 de minute. Activitatea s‐a incheiat cu realizarea in comun a unui poster‐ „Inima prieteniei” si cu vizitarea fundatiei. "Din suflet pentru suflet" a fost activitatea in care elevii claselor a‐II‐a B si a‐II‐a D din Scoala Gimnaziala ,,Grigore Moisil”, indrumati de profesorii lor, au organizat o activitate de donare de jucarii pentru copiii defavorizati din satul Costi, comuna Vanatori, judetul Galati. Activitatea s‐a desfasurat in Gradinita de copii a satului Costi cu scopul de a face o bucurie copiilor in apropierea zilei de 1 Iunie. Parintii si cei 48 de elevi ai claselor mentionate au strans jucariile, le‐au impachetat si le‐au daruit celor 50 de copii de la 2 la 6 ani din sat. Evenimentul s‐a incheiat cu desfasurarea unor jocuri distractive comune. Activitate de ecologizare in curtea scolii – realizata de elevii clasei I B, coordonati de profesoara lor, si cu ajutorul parintilor, care au sponsorizat echipamentele specifice: manusi, saci menajeri, saci gunoi. Actiunea si‐a indeplinit dublul scop: familiarizarea elevilor cu astfel de activitati si constientizarea efectelor actiunilor negative ale oamenilor asupra mediului. "Familia prin ochi de copil" ‐ Elevii claselor I‐IV, impreuna cu profesorul coordonator, au desfasurat o campanie de promovare a Zilei Internationale a Familiei in randul comunitatii locale. Elevii scolii au realizat compuneri, eseuri, colaje, desene, postere, pe care le‐au expus pe holurile scolii. Membrii comunitatii locale au fost invitati sa vizioneze expozitia si sa discute despre beneficiile vietii intr‐o familie organizata. "Invatam sa ne jucam!"‐ Elevii clasei a IV‐a A, in numar de 28, coordonati de profesoara lor, au facut o vizita prescolarilor de la Gradinita Nr. 56, Galati, in ziua de 17 mai 2013, avand ca ca scop sa‐i invete pe prescolari jocuri in aer liber. Voluntarii pregatiti cu mingi, corzi, creta alba si colorata, sotron din pvc, palete de badminton, dulciuri i‐au invatat pe prescolari diverse jocuri: “Țara, tara vrem ostasi!”, „Ratele si vanatorii”, „Țarile”, „Foc‐Apa”, „Statuile”, badminton, sotron, etc. Copiii de la gradinita au invatat jocuri noi si au aflat ca e mai sanatos sa te joci in aer liber decat in casa, in fata calculatorului sau a tabletei. La finalul activitatii prescolarii au fost serviti cu dulciuri de catre voluntari.
41
"Din suflet pentru suflet" ‐ Pentru a inveseli batranii de la centrul pentru varstnici Fundatia de Sprijin a Varstnicilor – Casa Varstnicilor din localitatea Galati ‐ dintre care multi sunt persoane fara apartinatori, elevii clasei a V‐a B au organizat in ziua de marti 14 mai 2013 a saptamanii SNV o vizita la centru, au prezentat un program artistic de cantece si poezii de 15 min, urmata de socializare cu beneficiarii acestuia. Atat prezentarea cat si darurile aduse de elevi ( dulciuri , sucuri , fructe , prajituri , etc. ) au fost foarte apreciate de cei 20 de varstnici, dar si de voluntarii implicati, care au promis ca vor mai participa la astfel de activitati. Scoala Gimnazială ,,Maria Grecu”, Odaia Manolache Pentru a inveseli parcul din curtea scolii si trotuarul de la strada principala, cei 29 elevi ai claselor a III‐a si a IV a, condusi de doamnele invatatoare, au organizat in saptamana SNV o activitate de plantare ce copaci (salcii si salcami) procurati din surse proprii. Elevii au adus 40 de puieti de acasa si, ajutati de parinti au sapat gropi, au plantat copaceii, i‐au varuit, i‐au udat pe durata a 4 ore, pentru ca sa se bucure de frumusetea lor cat mai mult timp. De asemenea au desfasurat si o activitate de ecologizare a curtii scolii si a santurilor imprejmuitoare. Activitatea s‐a finalizat cu o drumetie in imprejurimile satului unde s‐au organizat jocuri si concursuri in aer liber. Scoala Gimnaziala "Ion Petrovici", Tecuci Sub sloganul SNV 2013, „Voluntariatul ne aduce impreuna", elevii si cadrele didactice ale Scolii Gimnaziale „ Ion Petrovici”‐Tecuci au adoptat un comportament ecologic prin numeroase activitati si campanii de informare ‐ promovare a voluntariatului in scoala. Astfel, in prima zi, voluntariatul a primit o dimensiune europeana prin prezentarea intitulata „Cum e sa fii voluntar?”. In zilele urmatoare au predominat activitatile de tip eco, acordandu‐se o importanta sporita curatarii, colectarii deseurilor menajere si igienizarii diferitelor spatii verzi din curtea scolii. Elevii au lucrat cu insufletire, iar la final au fost incantati de rezultatul muncii lor, de aspectul curtii scolii dupa interventia lor constiincioasa, si au reprezentat un exemplu pentru ceilalti elevi ai institutiei. JUDETUL GORJ Asociatia pentru Turism, Sport si Ecologie Hai‐Hui, Targu‐Jiu Pentru a constientiza populatia gorjeana de necesitatea unui mediu mai curat, Asociatia pentru Turism, Sport si Ecologie Hai – Hui si‐a propus sa desfasoare in Judet trei activitati ample. Pentru aceasta Asociatia Ha‐ Hui a inceput sa informeze populatia prin impartire de fluturase, jocuri eco distractive si prezentari de filmulete despre cum ar
42
putea sa arate lumea noastra peste 50 de ani daca nu pastram mediul mai curat. Filmuletele au fost prezentate in scoli iar impartirea de fluturase s‐a desfasurat in centrul Orasului Tg‐ Jiu si Orasul Rovinari din Judetul Gorj de catre 15 voluntari din asociatie impreuna cu elevii de la scolile partenere. Aceste activitati au fost apreciate de populatia gorjeana, atingand obiectivul propus.
Scoala Gimnaziala „Gheorghe Tatarascu”, Targu‐Jiu In vederea sprijinirii copiilor din Centrul de Ingrijire de Zi, Serviciul de Monitorizare, Asistenta si Sprijin al femeii gravide predispuse sa‐si abandoneze copilul, Tg‐Jiu, 21 de elevi ai clasei I ai Scolii Gimnaziale ”Gheorghe Tatarascu” au participat la campania „Targul voluntarilor”, prin care au daruit hainute, jucarii si dulciuri acestor copii defavorizati. Implicarea copiilor in activitate a fost un castig pentru ei, ei s‐au apropiat mai mult si si‐au facut noi prieteni. JUDETUL HUNEDOARA Colegiul Tehnic de Transport Feroviar Anghel Saligny, Simeria In data de 13.05.2013, in cadrul SNV 2013, copiii din clasele primare au desfasurat o actiune de strangere de fonduri pentru un elev din clasa a II‐a a scolii, care este bolnav de leucemie si este internat la Cluj, pentru tratament. S‐a adunat o suma de 623.55 de lei, care prin Centrul de Voluntariat VOLSIM au fost depusi in contul deschis pe numele mamei baiatului. In data de 15.05.2013, elevii claselor primare impreuna cu coordonatorii lor, au participat la activitatea de plantare de Tuia, impreuna cu elevii Scolii Primare “Samuel” din Deva. Puietii de Tuia au fost sponsorizati de ICAS Simeria , iar pentru –plantarea lor in curtea scolii au fost ajutati de personalul scolii. Fiecare copacel a fost “adopat” de cate doua clase, pentru a se putea ocupa de ingrijirea lor. Au paticipat 10 clase, cu un numar de aproximativ 200 de elevi. Societatea Nationala de Cruce Rosie Romana, Filiala Hunedoara‐Deva, Subfiliala Simeria In perioada 16‐18 mai 2013, a avut loc in centrul orasului Simeria, in cortul voluntarilor de la Subfiliala de Cruce Rosie Simeria, o activitate de masurare gratuita a tensiunii arteriale a populatiei simeriene. La activitate au participat aproximativ 20 de voluntari, iar beneficiari au fost 113 cetateni simerieni( tineri si varstnici). S‐ au impartit 150 de pliante, a caror scop a fost
43
preventia asupra unor boli cardiovasculare, cancerul de col uterin, hipertensiunea arteriala, etc.In data de 18 mai 2013 avut loc, o activitate de masurare gratuita a glicemiei populatiei simeriene. La activitate au participat 10 voluntari iar beneficiari au fost 50 de voluntari simerieni (tineri si varstnici)..S‐au impartit un numar de 50 de pliante, cu carcater informativ , privind prevenirea diabetului in cadrul populatiei. Scopul campaniilor a fost constientizarea populatiei de a‐si proteja sanatatea si de a se deprinde cu controlul medical periodic. Clubul Impact „Pride of Petrosani”, Petrosani Proiectul „Cantam pentru viata”a fost coordonat si organizat de Clubul Impact ”Pride of Petrosani” de la Scoala Gimnaziala „I.G.DUCA”Petrosani, si a fost anul acesta deja la cea de‐a doua editie. Activitatea a constat din doua etape: prima etapa, in data de 14 mai, cu ocazia Zilei Internationale a Familiei, un spectacol caritabil ale carui incasari au fost folosite in cea de–a doua etapa, in data de 1 Iunie, Ziua Internationala a Copilului, atunci cand au donat la Sectia de Neonatologie a Spitalului de Urgenta din Petrosani, 12 trusouri pentru nou‐nascutii din familii dezavantajate din punct de vedere socio‐economic si pentru micutii abandonati la nastere in spital. Proiectul a fost un real succes si datorita ajutorului dat de partenerii si sponsorii avuti in acest proiect. Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida, Petrosani La Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida Petrosani, s‐a desfasurat, a 3‐a oara consecutiv, Saptamana Nationala a Voluntariatului. In cadrul acestei saptamani, elevii scolii, impreuna cu profesorii lor si‐au propus sa se ocupe de infrumusetarea si ecologizarea incintei scolii si a imprejurimilor. Ca urmare a implicarii celor 35 de elevi voluntari si a profesorilor coordonatori, curtea scolii a capatat o alta fata, mai frumoasa si mai luminoasa. Acest lucru a fost mediatizat in media locala, prin aparitia de articole in Afaceri de Valea Jiului si un reportaj prezentat pe postul local de televiziune Mondo TV Petrosani. CTMV Scoala Gimnaziala Nr.5, Vulcan Arta din materiale reciclabile ‐ Pentru a pregati copiii pentru activitate, acestia au participat intai la o activitate in care au vazut si “citit” imagini cu ape curate si poluate, au dezaprobat nepasarea oamenilor si indiferenta lor, si au inteles sensul cuvantului “poluare”. Au fost organizate ateliere TEHNOEcoArt – in care au fost reutilizate materialele considerate deseuri pentru a crea obiecte de arta si obiecte ce pot fi folosite in viata de zi cu zi. Activitatea propriu‐zisa a demarat prin colectarea de materiale reciclabile de la elevi si profesori (cutii metalice, peturi de diferite culori, dopuri de plastic, de pluta,
44
hainute care nu mai sunt folosite, CD‐uri, placi, borcane si alte obiecte care nu mai sunt utile in gaspodarie) si selectarea de imagini cu obiecte realizate din materiale reciclabile. Elevii si profesorii participanti la activitate au lucrat cu entuziasm, fiecare venind cu cate o idee, una mai creativa ca alta. De cate ori ne‐am gandit ca o cutie de conserva poate deveni un suport de creioane, un pet poate deveni o pusculita, un dop de pluta poate deveni o bratara, sau un obiect decorativ? Voluntarii au invatat cum sa refoloseasca materialele reciclabile, au invatat ca timpul liber poate fi folosit intr‐un mod creativ si util, au dobandit abilitati si indemanare, si s‐au bucurat ca obiectele create au fost apreciate de ceilalti elevi si profesori. Scoala Gimnaziala, Gurasada La Scoala Gimnaziala Gurasada, SNV a mobilizat 110 voluntari, care s‐au implicat in trei activitati desfasurate pe perioada celor sapte zile, astfel: Elevii claselor I‐VIII, sub indrumarea prof. coordonator, au demarat o actiune in folosul mediului si parcului din localitate. Sub sloganul „Tinerete fara batranete si viata fara de moarte… naturii”, voluntarii si‐au demonstrat interesul pentru pastrarea unui mediu inconjurator curat prin strangerea gunoaielor din parc si reciclarea lor selectiva. Apoi, elevii voluntari au vopsit bancile din parc, redandu‐le frumusetea. In urma activitatii, voluntarii participanti au realizat panouri cu desene
si
indemnuri
privind
protejarea mediului inconjurator, ce au fost afisate in cadrul scolii. Treizeci si patru de elevi voluntari ai scolii, in colaborare cu Primaria Comunei Gurasada, au organizat o activitate de colectare de alimente, jucarii si imbracaminte, pe care le‐ au donat copiilor si batranilor cu situatie materiala precara din comuna. Ultima zi s‐a desfasurat sub sloganul „Copacul meu”. Astfel, beneficiind de sprijinul Ocolului Silvic Ilia, tinerii voluntari au contribuit la infrumusetarea spatiului din jurul scolii prin semanarea ierbii, crearea rondourilor de flori, varuirea bordurilor, a trunchiurilor copacilor si la plantarea unui numar de 50 de puieti (salcami, brazi, nuci, frasini, plopi). Scoala Gimnaziala I.D. Sirbu, Petrila Sa traim verde! – Sub sloganul “Sanatatea omului depinde de sanatatea mediului!”, scopul acestei activitati a fost constientizarea pastrarii unui mediu sanatos prin amenajarea si curatarea spatiilor verzi din jurul scolii si din
45
parcurile din apropiere, si plantarea de flori si arbusti de catre elevii Scolii Gimnaziale I.D.Sirbu impruna cu profesorii si parintii, in total participand cateva sute de voluntari. ,,Mai aproape de natura!”‐ Copiii au realizat o expozitie de desene si fotografii realizate impreuna cu parintii, unde au fost expuse lucrari cu teme legate de mediul inconjurator, expozitie care a avut un impact puternic asupra comunitatii. Scopul activitatii, acela de spori interesul fata de mediul inconjurator si admiratia fata de frumusetea naturii, a fost atins. Simpozionul National ,, Mai aproape de natura!”, care a avut loc pe 17/05/2013 a cuprins prezentarea unor exemple de bune practici privind ocrotirea naturii: planuri de lectii, referate, proiecte,parteneriate. Concursul orasenesc intitulat “Chipul orasului meu!” a avut ca scop intarirea relatiei dintre elevi si parinti, intre scoala
si
comunitate,
prin
amenajarea gradinii din fata scolii si gradinile din fata blocului sau a casei. In cadrul acestei activitati, elevii impreuna cu parintii au infrumusetat exteriorul scolii cu jardinière in care au plantat muscate, iar la final activitatea a fost premiata cu obiecte practice pentru gradina si sala de clasa. JUDETUL IALOMITA Asociatia Handicapatilor Neuromotori Ialomita, Slobozia Asociatia Handicapatilor Neuromotori Ialomita a mobilizat 40 voluntari din cadrul asociatiei si din comunitate pentru a planta flori si arbusti in cartierul din centrul orasului Slobozia. Scopul activitatii a fost de a infrumuseta spatiul verde si a bucura privirea prin culoarea florilor. Cei prezenti, cu mic cu mare, au curatat, au sapat, au plantat flori, au udat si au fasonat gardul viu. Rezultatele au fost multumitoare, constand in 80 fire de flori si 4 arbusti plantati. Dupa plantarea florilor voluntarii au participat la o demonstratie de autoaparare oferita de Clubul sportiv Olimpia Slobozia. Cei mai activi voluntari au primit diplome de merit din partea organizatorilor. JUDETUL IASI Asociatia AdsisTineri, Iasi Am marcat Saptamana Nationala a Voluntariatului cu un spectacol caritabil numit „Zambetul Inimii”. Spectacolul din acest an a marcat a 4 editie, si a avut ca scop intarirea relatiilor din grupul propriu si strangerea de fonduri
46
pentru organizarea a doua Scoli de Vara pentru copii din zone rurale. De spectacol s‐au bucurat 40 de participanti plus copiii de la Ansamblul Mugurasii din Iasi, care au avut si un moment de dans in cadrul spectacolului. Calea Vietii Iasi si Liga Studentilor USAMV, Iasi Pe 15 mai 2013 a avut loc activitatea “Ai invatat dintr‐o carte, da‐o mai departe”, in care 40 de voluntari din cele doua organizatii partenere au mers la Centrul De Zi Sf. Arhangheli Mihail Si Gavril, Sat Crucea, Com. Lungani, Iasi, cea mai saraca comunitate din S‐E Europei, si au infiintat o biblioteca pentru ce 25 de scolari care isi desfasoara activitatea acolo zilnic, acesta fiind al doilea an in care le asigura rechizitele, hainele, jucariile si o patre din alimente.Tot in acesta zi au facut donatii de carte de specialitate si manuale pentru biblioteca Colegiului Agricol si de Alimentatie Publica Iasi, pentru a fi folosite de elevii interni care au o situatie materiala precara. Pe 16 mai 2013, in activitatea denumita ”Impreuna sa oferim un zambet”, grupul de voluntari s‐a ocupat de un grup de 13 elevi cu situatie materiala foarte dificila si care sunt gazduiti in caminul de la Colegiului Agricol si de Alimentatie Publica Iasi. Pentru acestia, 20 de studenti voluntari au organizat o zi de vizita la muzeu, vizita la Complexul Palas Iasi si i‐au dus la pizza, oferidu‐le un alt tip de masa decat cel de la cantina scolii. Tot pentru elevi, voluntarii au facut prajituri de casa care au fost foarte bine apreciate. La sfarsitul vizitei elevii au primit cadou rechizite si obiecte de imbracaminte. A treia zi de SNV, 10 voluntari s‐au deplasat la Centrul De Zi Sf Arhangheli Mihail Si Gavril, Sat Crucea, Com. Lungani, Iasi, unde au dus cadouri pentru cei 25 de copii: un calculator si cd‐uri cu povesti si jocuri, haine, jucarii, alimente. Deasemeni au dus prajituri si sucuri pe care le‐au oferit celor 25 de copii din clasele I‐IV din centru, dupa ce au facut origami impreuna si au cantat. Organizatorii au avut surpriza sa vina alaturi de ei la centru de zi si o familie din Franta, care au auzit de asociatia lor si au dorit sa vada ce fel de activitati desfasoara, daruind copiilor haine aduse din Franta. Asociatia VOICE, Iasi In cadrul SNV, Asociatia VOICE a derulat in Iasi 2 activitati de training dedicate tinerilor cu varste intre 18‐25 de ani, care au domiciliul stabil sau viza de flotant in Iasi si care sunt in cautarea unui loc de munca. Aceste traininguri au fost parte a proiectului Tineri angajabili, proiect finantat de catre Comisia Europeana prin programul Tineret in Actiune. Trainingul de Managementul timpului a avut loc in perioada 14‐15 mai, iar Trainingul de Public speaking a avut loc in data de 19 mai, ambele avand o durata de cate 8 ore. Folosind metode specifice educatiei nonformale (simulari, dezbateri, studii de caz, energisere, jocuri de
47
rol, icebreakere, joculete de cunoastere), cei 35 de beneficiari ai ambelor activitati au avut atat oportunitatea de a socializa intre ei, de a cunoaste persoane interesate de acelesi oportunitati de dezvoltare personala si de a dobindi o serie de abilitati practice care ii vor ajuta in viitoarea lor viata profesionala. Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog, Iasi In vederea promovarii activitatii de voluntariat ca alternativa de petrecere a timpului liber la consumul de droguri, specialistii CPECA Iasi impreuna cu 2 voluntari ai Centrului au organizat la sediul CPECA, in zilele de 13 si 14 mai 2013, 2 activitati de informare. La aceste activitati au participat 40 de tineri studenti ce si‐au manifestat interesul pentru diverse activitati de voluntariat. La activitati au fost prezentate atributiile si activitatile Agentiei Nationale Antidrog, respectiv CPECA Iasi iar voluntarii centrului au informat participantii cu privire la tipurile de activitati de voluntariat in care s‐au implicat in decursul ultimului an. Tinerii au fost informati, prin prezentari si discutii non‐ formale, cu privire la efectele consumului de droguri si la modalitatile prin care consumatorii pot fi sprijiniti in vederea renuntarii la consumul de droguri, dar si cu privire la modalitatile de prevenire a consumului de droguri licite si ilicite. Ca urmare a acestor activitati, tinerii au cerut informatii despre modalitatea de inscriere ca voluntar in cadrul CPECA Iasi, iar 2 dintre ei si‐au depus ulterior
dosarele
in
vederea selectionarii ca voluntari antidrog. Centrul de Cariera al Universitatii "Alexandru Ioan Cuza", Iasi Cafeneaua publica “Cu si despre voluntariat” ‐ Continuand traditia de anul trecut de a sarbatori SNV‐ul, Centrul de Cariera al Universitatii “Alexandru Ioan Cuza” din Iasi a organizat joi, 16 mai, o cafenea publica de doua ore pe tema voluntariatului: “Cu si despre voluntariat”. Scopul acestui eveniment a fost conturarea unei imagini complexe cu privire la activitatea de voluntariat in mediul iesean. La eveniment au participat aproximativ 30 de persoane – voluntari, fosti voluntari, coordonatori de voluntari, precum si tineri care intentioneaza sa se implice in activitati de voluntariat in viitor. Evenimentul a avut la baza metoda de educatie nonformala numita world cafe (cafenea publica), iar temele de discutie au fost: Ce anume ii motiveaza pe oameni sa faca voluntariat; Cum se desfasoara sau ar trebui sa se desfasoare voluntariatul in cadrul unei organizatii; Cum este recunoscut voluntariatul.
48
Asociatia Crestin – Umanitara Slujirea Vietii, Valea Lupului Pentru a informa comunitatea privind nevoile si drepturile tinerilor cu dizabilitati, Asociatia Crestin – Umanitara Slujirea Vietii din Valea Lupului, Judetul Iasi, a organizat sambata 18 mai si duminica 19 mai, in Parcul Copou din Iasi campania “Spune Nu Indiferentei”. Pe perioada derularii evenimentului, cei 15 voluntari au desfasurat mai multe activitati: face painting, modelaje din baloane, concursuri cu premii, biblioteca vie, au distribuit baloane, si pliante si au oferit donatorilor flori obtinute in sera proprie si obiecte confectionate in timpul ateliereleor de creatie), interactionand cu peste 500 de persoane. JUDETUL MARAMURES American International School of Transylvania, Baia Mare Pentru a promova importanta voluntariatului in randul tinerilor din Baia Mare si pentru a le prezenta acestora oportunitatile din cadrul Serviciului European de Voluntariat, Asociatia American International School of Transylvania a organizat o serie de intalniri informale cu liceenii din Baia Mare. Intalnirile au avut loc la sediul liceelor, unde au avut loc prezentari si discutii despre Serviciul European de Voluntariat, avand ca rezultat constientizarea tinerilor in legatura cu importanta voluntariatului atat in comunitatea din care fac parte cat si in afara Romaniei prin programele europene de voluntariat, in special SEV. Activitatile au fost conduse de un voluntar SEV din Danemarca si au fost secondate de un membrul al asociatiei, iar beneficiarii au fost elevi de liceu din clasele a X‐a, a XI‐a si a XII‐a. Asociatia Autism Baia Mare Asociatia Autism Baia Mare a organizat o serie de activitati atat
pentru
voluntarii
asociatiei cat si pentru tinerii din comunitate care au dorit sa se implice. Una din activitati, „Atelierul de creatie”, a avut loc la edificiul istoric Bastionul Macelarilor unde voluntarii asociatiei impreuna cu doua clase de la Scoala Generala Alexandu I. Cuza si Scoala Simion Barnutiu, au creat obiecte handmade, care urmau sa fie vandute in cadrul „Bazarului caritabil” din ziua urmatoare, iar banii obtinuti din vanzarea obiectelor au fost folositi pentru plata terapiei a 5 copii din cadrul asociatiei. Dupa fiecare activitate voluntarii au primit diplome de participare.
49
Asociatia Ymca Baia Mare Si Federatia Ymca Romania, Baia Mare Asociatia YMCA Baia Mare si Federatia YMCA Romania au organizat prima editie a Bibliotecii Vii in Baia Mare, in data de 17 mai, la Biblioteca Judeteana “Petre Dulfu”. Cartile Vii (rrom, persoana cu dizabilitati, fost consumator de droguri, musulman, orfan, spaniol, voluntar strain, activist de mediu, rocker, profesor de religie) au intrat in dialog cu cititorii, scopul evenimentului fiind promovarea drepturilor omului, demnitatea umana, sa atraga atentia asupra diversitatii in toate formele ei, sa stimuleze dialogul intre oameni, sa sparga stereotipii si prejudecati. Evenimentul a fost organizat de catre voluntarii locali si straini (SEV) al celor doua organizatii, asumandu‐si diferite responsabilitati si roluri (intalniri cu cartile invitate, realizarea de materiale promotionale, crearea catalogului cartilor, bibliotecari, dictionare vii, aspecte ce tin de logistica, media, evaluare, etc). Club Sportiv Supersport, Baia Mare Clubul Sportiv Supersport, in parteneriat cu Colegiul Tehnic Aurel Vlaicu din Baia Mare a desfasurat o campanie pentru o viata sanatoasa prin sport. A fost realizat un material care a cuprins informatii despre SNV si actiunile de voluntariat si cateva videoclipuri care promovau sportul. Acest material a fost prezentat claselor de educatoare din liceu, iar dupa vizionare au urmat discutii si dezbateri pe tema sportului si ce inseamna o viata sanatoasa. La sfarsit elevele au fost indemnate sa disemineze informatiile si la nivelul celorlalte clase din liceu. Tot in cadrul SNV, Clubul a desfasurat 3 sesiuni gratuite de promovare a sportului si a badmintonului in special. Astfel au participat un numar de 20 de copii si 15 adulti care au venit la orele oferite de club pentru initiere in Badminton. Orele s‐au desfasurat in sala de sport a Liceului Teoretic Emil Racovita din Baia Mare, voluntari fiind membrii clubului Supersport din Baia Mare – 6 copii si 5 adulti. Clubul a oferit totodata posibilitatea de informare pentru cei care doresc sa se initieze sau sa participe la competitiile de badminton. Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu”, Baia Mare La Colegiul Tehnic Aurel Vlaicu din Baia Mare, SNV a fost structurat in 3 mari activitati, asa cum urmeaza: 30 de elevi din clasele a XIIa si 5 profesori din cadrul
50
Colegiului au fost mobilizati pentru donarea de sange. In urma donarii au fost obtinute bonuri valorice cu care au fost cumparate alimente pentru a fi donate familiilor nevoiase sau persoanelor varstnice cu venituri reduse din oras. Astfel au beneficiat de pachete cu alimente un numar de 20 de familii cu venituri reduse. Elevii claselor a Xa din cadrul scolii au fost mobilizati pentru a ecologiza parcul scolii si zona din imprejurimea scolii. Astfel elevii au constientizat ce inseamna o zona verde si pastrarea acesteia curata . Activitatile derulate au avut un impact deosebit asupra elevilor si profesorilor, care au devenit astfel mai constienti ca voluntariatul poate fi un mod de viata si poate produce schimbari de atitudine pentru viata. Colegiul Tehnic Aurel Vlaicu din Baia Mare, in parteneriat cu Clubul Sportiv Supersport, au desfasurat o campanie pentru o viata sanatoasa prin sport. A fost realizat un material care a cuprins informatii despre SNV si actiunile de voluntariat si cateva videoclipuri care promovau sportul. Acest material a fost prezentat claselor de educatoare din liceu, iar dupa vizionare au urmat discutii si dezbateri pe tema sportului si ce inseamna o viata sanatoasa. La sfarsit elevele au fost indemnate sa disemineze informatiile si la nivelul celorlalte clase din liceu. Team for Youth Association, Baia Mare Activitatile organizate de Asociatia Team for Youth au avut loc in zilele de 17‐19 mai 2013, in incinta cladirii Team for Youth. Vineri, 17 mai, a avut loc deschiderea oficiala a Centrului de Voluntariat intern Team for Youth, cu scopul de a ajuta la o colaborare mai buna intre organizatii si pentru a ajuta viitori voluntari de a gasi mai usor locul si proiectul dorit pentru a face voluntariat. Programul a inclus spre final “seara de filme educative”. In gradina Team for Youth a fost montat un ecran si s‐a difuzat timp de o ora si jumatate filme educationale TED, motivationale si de constientizare. Sambata, 18 mai, s‐a deschis Targul de voluntariat, in care partenerii si‐au prezentat organizatiile si posibilitatile de voluntariat prin diferite metode: flipchart, flyere, brosuri informative etc. Incepand cu ora 17:00 a avut loc o discutie in plen (open‐space) si o prezentare a Serviciul European de Voluntariat folosind metoda "Biblioteca Vie”. Aceasta prezentare a avut scop (pe langa promovarea programului TIA si SEV) sa ofere o imagine mai “prietenoasa” a voluntariatului. Seara au organizat un tur al muzeelor cu ocazia Serii Internationale a Muzeelor.
51
Duminica, 19 mai, s‐a dat startul atelierelor de quilling, de impletit bratari, de origami si de format diverse modele din lut. Aceasta activitate a fost cea mai iubita. Copii impreuna cu parintii lor si cu copii de la casele de tip familial impreuna cu educatoarele au participat in aceste activitati, care au avut un scop recreational si educativ, de a ne bucura de activitati manuale si de a ne distra. Scoala Gimnaziala, Basesti Pentru a ecologiza comuna Basesti, elevi si prescolari de la Scolile si gradinitele comunei Basesti judetul Maramures au organizat in joia saptamanii SNV o activitate de ecologizare intitulata „Ecologizam impreuna de la mic la mare”. In cadrul acesteia, voluntarii au ecologizat parcul si curtea scolii iar mai apoi au ecologizat centrul comunei si strazile laterale adunand aproximativ 300Kg de gunoaie . Activitatea a fost pregatita de cadrele didactice si Consiliul local al elevilor in parteneriat cu Primaria Basesti si care a fost foarte apreciata de viceprimarul si secretarul comunei, dar si de voluntarii implicati, care au fost intervievati ulterior de un jurnalist de la ziarul local. JUDETUL MEHEDINTI ProIMPACT – Liceul Tehnologic Halinga ProIMPACT este un grup de initiativa comunitara, format din 15 voluntari, elevi ai Liceului Tehnologic Halinga – Mehedinti, ce activeaza de 3 ani. Anul acesta in SNV ei au initiat o masa rotunda cu tema „Voluntariatul in comunitatea locala”. Pentru inceput, a avut loc o prezentare despre ce inseamna SNV si ce este voluntariatul, pe parcursul unei ore. Apoi, cei 20 de voluntari au format 4 echipe, fiecare grup propunandu‐si sa povesteasca cate o activitate la care au participat anterior, pregatita si prezentata intr‐o ora. Activitatea a fost un exemplu de buna practica si cu siguranta participantii au plecat cu multe idei pentru activitati viitoare. JUDEȚUL MUREȘ Voluntari PAPI Saschiz, localitatea Saschiz Activitatea de igienizare, in data de 14.05.2013, derulata de Voluntari PAPI Saschiz in colaborare cu Scoala Gimnaziala Ion Dacian Saschiz, la care au participat aprox. 15 elevi din clasele I‐VIII, a avut loc in parcul central al comunei si pe malurile paraului Valea Scroafei. Organizatorii au distribuit pungi pentru protectia mainilor si saci
52
menajeri, iar la finalul activitatii au fost depozitati in curtea primariei 6 saci cu gunoi pentru a fi ridicati , a doua zi, de firma de salubrizare. In data de 15.05.2013, 12 voluntari PAPI Saschiz cu varste cuprinse intre 14 si 18 ani insotiti de un padurar s‐au deplasat intr‐o parcela de la marginea satului unde, cu sapele aduse de acasa, au efectuat lucrari de intretinere a culturilor silvice: prasit si mobilizari de sol in jurul puietilor de stejar, acat, brad, etc. Activitatea din data de 17.05.2013 a constat intr‐un Atelier de lucru ‐ confectionare produse reprezentative pentru localitatea Saschiz din punct de vedere al traditiilor, obiceiurilor si sarbatorilor locale. La atelier au participat 9 voluntari, fete cu varste cuprinse intre 12 si 23 de ani. Pentru insusirea deprinderilor de a coase pe etamina a fost invitata o doamna educatoare pensionara, care a petrecut 2 ore cu voluntarii in biblioteca. Fetele (voluntari) au deprins „bazele” cusutului, cum „sa scoata” modele pentru cusut iar atelierele de lucru au continuat si dupa finalizarea acestei activitati din cadrul SNV. Expozitia foto "Turist in satul meu” ‐ In perioada 14‐17 mai 2013 s‐au primit aprox. 50 de fotografii pe adresa de email a organizatiei de la 5 persoane din comunitate, imagini sugestive pentru potentialul turistic al comunei Saschiz. Regulamentul activitatii a fost postat pe pagina de Facebook a Voluntarilor PAPI Saschiz si in randul elevilor de la scoala generala din comuna. In final au fost selectate 10 fotografii care au fost imprimate pe hartie fotografica si expuse in biblioteca comunala Saschiz. Ultima activitate din SNV, in 18.05.2013, a constat intr‐un minicampionat de fotbal ‐ activitati sportive pentru promovarea unui stil de viata sanatos. Voluntarii PAPI au pregatit afisele, Regulamentul si diplomele, iar cu sprijinul Primariei Saschiz au fost achizitionate tricouri imprimate cu SNV 2013 pentru a fi purtate de echipa orgnizatorilor competitiei si cupe – 6 bucati (locurile I, II si III + 3 mentiuni,
toate
echipele
participante fiind rasplatite la final). Activitatea s‐a desfasurat pe terenul sintetic de sport al comunei. JUDETUL NEAMT Asociatia Sofiaman Pentru Comunitate, Brusturi Asociatia
Sofiaman
Comunitate
in
pentru
parteneriat
cu
Primaria Brusturi, Primaria Draganesti, Primaria Raucesti, Scoala Draganesti, Scoala Brusturi, Scoala Raucesti au derulat actiunea “Verde pentru valea Moldovei” , o actiune de ecologizare a raului Moldova, realizata de catre aprox. 50 voluntari din organizatie si de la scolile din comunele Brusturi, Draganesti, Raucesti, jud. Neamt. Actiunea
53
s‐a desfasurat in perioada 15‐17/05/2013, orele: 11‐14, pe albia raului Moldova si lunca Moldovei, Brusturi si Draganesti, Neamt. Actiunea din 16/06/2013, desfasurata de Asociatia Sofiaman pentru Comunitate in parteneriat cu Primaria Boroaia Suceava, Primaria Brusturi, Primaria Draganesti‐Neamt, si intitulata “Impreuna cu seniorii nostri”, a constat intr‐un eveniment de socializare derulat la Centrul Social multifunctional al asociatiei din com. Brusturi jud. Neamt. Au fost invitati aproximativ 30 beneficiari varstnici, singuri sau in situatii de dificultate. Actiunea “Punte verde intre Valea Moldovei si Valea Nechitului”, desfasurata in parteneriat cu Asociatia Femina 2012, a constat intr‐o actiune comuna de educatie ecologica si promovare, in centrele comunelor Brusturi, Draganesti, Borlesti, Brusturi, Draganesti, Brolesti, Neamt, in perioada 14‐15/05/2013. Actiunea „O zi impreuna” a constat in desfasurarea de servicii voluntare de ingrijire la domiciliu pentru persoane varstnice. Tineri voluntari au ales persoane varstnice dintre cei 125 beneficiari ai organizatiei, pe care sa le viziteze si sa le sprijine in activitatile zilnice, sub coordonarea asistentului social si
ingrijitorilor
la
domiciliu.
Actiunea a adus unor persoane varstnice nevoiase bucurie in suflet, acompaniere dar si cate un pachet cu produse strict necesare. Actiunea s‐a desfasurat in perioada 14‐18/05/2013, orele: 9‐15, la domiciliul Brusturi,
beneficiarilor Draganesti,
din
Raucesti,
Boroaia, Neamt si Suceava. Asociatia Dezvoltare Durabila Pentru Romania, Agapia Asociatia Dezvoltare Durabila pentru Romania in parteneriat cu Asociatia Eco Land au derulat actiunea “Voluntari pentru mediu‐ voluntari pentru viata”‐ actiune de ecologizare a zonei turistice Agapia, din aria parcului Natural Vanatori Neamt, cu sprijinul elevilor si tinerilor. Actiunea s‐a desfasurat in zilele de 13‐15/05/2013 orele: 9‐14, pe albia paraului Agapia. O actiune desfasurata pe parcursul intregii saptamani SNV a fost actiunea intitulata: “Marturii‐voluntari alaturi de batranii nostri: actiuni de ingrijire la domiciliu, acompaniere si interviuri cu varstnicii satelor“.Actiunea s‐a desfasurat in zilele de 13‐18/05/2013 orele: 10‐14, la domiciliu, in centrul localitatilor Agapia, Cracaoani, Vanatori si Neamt, si a fost realizata de Asociatia Dezvoltare Durabila pentru Romania in parteneriat cu Asociatia Eco Land, Primaria Agapia si Scoala Agapia.
54
Actiunea “Voluntari pentru copii cu CES”, derulata de Asociatia Dezvoltare Durabila pentru Romania in parteneriat cu Asociatia Eco Land, a constat in actiuni de promovare si incurajare a participarii copiilor cu participarii copiilor cu CES sau/si familiilor acestora la actiuni comunitare, jocuri in aer liber CES sau/si a familiilor acestora la actiuni comunitare, jocuri in aer liber coordonate si supravegheate de catre asistenti sociali si animatori specializati, voluntari, actiune realizata in data de 18/05/2013, in parcul orasului Tirgu Neamt, Neamt. Sarbatorirea Voluntariatului Corporatist a fost posibila si la Agapia, Asociatia Dezvoltare Durabila pentru Romania in parteneriat cu Primaria Agapia deruland actiunea: “Cu mic cu mare‐responsabilitate sociala in beneficiul comunitatii” – o actiune comuna prin implicarea salariatilor din firmele mici si mari din mediul rural, in beneficiul comunitatii, in data de 17/05/2013, pentru 2 ore , in centrul comunei. Asociatia Musatinii, Roman “Romanul verde” ‐ Luni, 13 mai 2013, 4 voluntari ai Asociatiei "Musatinii" Roman in colaborare cu voluntarii Fundatiei Pentru o Viata Demna au infrumusetat un parculet pentru copii din zona blocurilor ANL din orasul Roman plantand 10 copacei (puieti de tei) pe marginea acestuia. Actiunea a fost observata cu atentie de o parte dintre copiii prezenti la joaca in parculet, care s‐au alaturat muncii voluntarilor. Puietii au fost oferiti de catre Primaria orasului Roman. ”Musatinii vs. restul lumii”‐ Marti, 14 mai 2013, s‐a disputant un meci de volei cu titlul ”Musatinii vs. restul lumii” in colaborare cu catedra de sport a Colegiului National "Roman‐Voda", in sala de sport a colegiului. Actiunea la care au participat 8 voluntari si‐a propus sa incurajeze sportul in randul adolescentilor. "Strada nu e play‐station!"‐ Miercuri, 15 mai 2013, a avut loc o activitate de preventie rutiera in colaborare cu Inspectoratul Judetean de Politie Neamt si Politia Roman. Dupa o prezentare multimedia in sala de biblioteca a Colegiului National "Roman‐Voda" a urmat un „freeze” si simularea unui accident rutier in Piata Roman‐Voda, la care au participat 40 de voluntari. "Zona libera de manele"‐ Joi, 16 mai 2013, a avut loc un miniconcert de muzica de chitara sustinut de voluntarii
Asociatiei
in
Parcul
Municipal al orasului. Actiunea si‐a propus sa promoveze tinerii talentati si muzica de calitate. Cei 30 de voluntari au oferit un concert in aer liber trecatorilor.
55
“Muzica si dansul contemporan. Evolutie sau involutie?”‐Vineri, 17 mai 2013, s‐a derulat Concursul judetean interdisciplinar Web‐Historia, editia a V‐a: “Muzica si dansul contemporan. Evolutie sau involutie?” in bibilioteca Colegiului National "Roman‐Voda". Concursul este o combinatie de istorie si IT si isi propune sa promoveze aptitudinile multidisciplinare ale elevilor. „Cauta comoara!”‐Vineri, 17 mai 2013, s‐a derulat un concurs sportiv intitulat „Cauta comoara!” destinat elevilor de gimnaziu de la Scoala „V. Alecsandri” Roman. Evenimentul a avut in Parcul Municipal si si‐a propus sa incurajeze miscarea in aer liber printr‐un minicros cu diverse probe intermediare. Fundatia pentru o Viata Demna, Roman “Romanul verde”‐ Luni, 13 mai 2013, 6 voluntari ai Fundatiei Pentru o Viata Demna au infrumusetat un parculet pentru copii din zona blocurilor
ANL
din
orasul Roman, plantand 10 copacei (puieti de tei)
pe
marginea
acestuia. Actiunea a fost
observata
cu
atentie de o parte dintre copiii prezenti la joaca in parculet, care s‐au alaturat muncii voluntarilor. Puietii au fost oferiti de catre primaria orasului Roman. Centrul de Voluntariat si Resurse pentru Comunitate din cadrul Fundatiei Pentru o Viata Demna a organizat pe data de 15 mai 2013 o masa rotunda pe tema ”Managementul voluntarilor”‐ impreuna cu 5 reprezentanti ai asociatiilor si institutiilor publice locale. Scopul intalnirii a fost nevoia de consultare a organizatiilor in ceea ce priveste instrumentele de lucru cu voluntarii, precum si alte aspecte importante precum recrutarea, selectia si motivarea voluntarilor. Te‐ai jucat? Da mai departe!‐ 7 voluntari ai Fundatiei au colectat in perioada 13‐15 mai 2013 jocuri si jucarii pentru beneficiarii asociatiei „Iubire si Speranta“ din Roman, in cadrul careia functioneaza un centru de zi pentru copii provenind din familii cu mari dificultati materiale. Pe data de 16 mai, voluntarii au oferit jucariile colectate unui numar de aprox. 20 de copii, dupa care au socializat cu acestia.
56
Scoala Gimnaziala Nr.1, Raucesti Elevii clasei a III‐a impreuna cu invatatoarea lor, au efectuat diverse activitati in folosul comunitatii in cadrul SNV, dupa cum urmeaza: actiuni de colectare de alimente neperisabile, imbracaminte, incaltaminte, rechizite, jucarii in valoare de 300 lei, care au fost donate la trei copii din Iasi, cu o situatie dificila si o poveste de viata zguduitoare. Produsele au fost inmanate bunicii de 83 de ani precum si celor trei nepoti. Tot elevii clasei, impreuna cu trei oameni de serviciu, au plantat in fata scolii 15 braduti. Actiunea s‐a numit ,,Un om ‐un pom”. Cei 27 de elevi au organizat cu invatatoarea lor, o actiune de ecologizare a apei Sarata si o actiune de strangere a unor ambalaje din centrul comunei Raucesti, pe o lungime de 1Km, in urma carora s‐au strans in total 11 saci menajeri mari de gunoaie. Totodata s‐au efectuat actiuni de udare a celor 101 braduti plantati in curtea bisericii parohiei, de catre un grup de 10 cetateni beneficiari de ajutor social. JUDETUL OLT Fundatia Pentru Tineret Elmi, Slatina Voluntariat‐
prezent
si
viitor!
‐
workshop la care tinerii din 3 licee au fost invitati la sediul fundatiei, pentru a discuta despre voluntariat: implicatii, cunoastere si diseminare pentru comunitatile locale. Pentru aceasta, 5 voluntari au pregatit materiale informative despre voluntariat, iar prin discutiile create in timpul activitatii s‐au clarificat anumite notiuni despre voluntariat, munca platita, comunitate, munca in folosul comunitatii. Colegiul Tehnic „Matei Basarab”, Caracal Elevii Colegiului Tehnic Matei Basarab impreuna cu celelalte 3 licee din oras au deschis saptamana voluntariatului pe platoul din fata Primariei unde au impartit stegulete si fluturasi promovand ideea de voluntariat la nivelul comunitatii si invitand persoanele aflate in trecere la activitatiile viitoare din cadrul SNV. „Pas cu pas spre o scoala fara fumatori” a fost o activitate derulata de elevii clasei 12 C, care au impartit pliante colegilor din liceu cat si profesorilor fumatori pentru a promova un stil de viata sanatos fara tutun. O activitate de orientare profesionala coordonata de profesorii scolii impreuna cu AJOFM si doi profesori psihologi a vizat 100 de elevi din scoala care au benficiat de realizarea unei diagrame a profesiei potrivite si consiliere profesionala in incinta Colegiul Tehnic Matei Basarab.
57
Crosul voluntarilor a fost o activitate ce a implicat 100 de elevi de la Scoalile Generale Nr. 2 si Nr. 7 intr‐un cross cu premii organizat de elevii Colegiului Tehnic Matei Basarab in Parcul Central. Tot elevii Colegiului Tehnic Matei Basarab, impreuna cu profesorul coordonator au vizitat Scoala Generala Nr. 2 unde au tinut prezentari in care au incercat sa evidentieze importanta continuarii studiilor liceale pentru o viitoare egalitate de sanse pe piata muncii sau pentru continuare ulterioara a studiilor superioare. In data de 16 mai 2013 a avut loc actiunea „Tinerii vad Tinerii”‐ o actiune de reponsabilizare a tinerilor din oras in mod special cat si a cetatenilor prin impartirea in Parcul Central de cornete pentru seminte realizate de elevi in dorinta pastrarii unui oras cat mai curat. „Noua de pasa!” a fost o actiune de voluntariat in care 10 profesori ai Colegiului Tehnic Matei Basarab au mers in vizita la casutele de plasament unde au impartit dulciuri si fructe celor 30 de copii aflati acolo, unii dintre acestia fiind chiar elevii Colegiului. In ultima zi a SNV a avut loc o actiune de plantare de arbori in curtea Liceului, la care au participat atat reprezentanti ai Primariei si Consiliului Local cat si angajati ai firmei Iazaky, care au dorit sa voluntarieze o zi alaturi de instiutia educativa si astfel au obtinut indentitatea Colegiului. Saptamana Nationala a Voluntariatului s‐a incheiat cu festivitatea de final in care toate persoanele din interiorul institutiei cat si cei care au voluntariat alaturi de noi au primit diplome onorifice. JUDETUL PRAHOVA Asociatia „Tinerii Voluntari – Valea Calugareasca”, Valea Calugareasca Prima
activitate
asociatiei Voluntari
a
"Tinerii ‐
Calugareasca"
Valea
din
cadrul SNV‐ului s‐a numit "Implica‐te! Fii voluntar!" si a constat intr‐o campanie prin care s‐a dorit promovarea voluntariatului si a SNV‐ului in randul studentilor din cadrul Universitatii de Petrol si Gaze Ploiesti. In mai putin de doua ore de la incepere, peste 200 de studenti au vizitat expozitia cu fotografii din activitatile asociatiei, s‐au informat despre cum pot deveni voluntari si poate cel mai important lucru, cu totii au aflat ca este SNV. In cadrul workshop‐ului "Studentilor le‐ar sta bine voluntari?", pornindu‐se de la definitia voluntariatului, s‐a trecut in revista evolutia acestuia la nivel national si international, s‐a precizat rolul voluntariatului in dezvoltarea individuala si comunitara, s‐au dat raspunsuri la intrebarile: Cine poate voluntaria? De ce sa fim voluntari? Care sunt beneficiile voluntariatului?, si s‐a prezentat
58
cadrul juridic si legislativ si exemple de buna practica. Cei 45 de participantii au fost provocati pentru cateva minute sa vina cu propuneri de proiecte/activitati din toate domeniile voluntariatului, iar ideile au fost multe si diverse, una
dintre
ele
urmand
a
fi
chiar
pusa
in
practica
de
catre
studentii
participanti.
In cadrul activitatii "Vorbitul in public: o consecinta a educatiei nonformale?", 15 studenti au luat contact cu metodele de educatie nonformala si au aflat despre avantajele si dezavantajele educatiei nonformale. S‐au atins subiecte ca: de ce este vital sa vorbim bine in public, dar si despre regulile de prezentare orala si pasii ce trebuie parcursi pentru a crea un discurs. Membrii Asociatiei „Tinerii Voluntari–Valea Calugaresca” au desfasurat campania de promovare a patrimoniului prahovean in randul comunitatii, intitulata “Tinerii recunosc adevaratele valori”. In acest context, impreuna cu elevii de la Colegiul Agricol “Gh. Ionescu Sisesti” Valea Calugareasca, au organizat timp de trei zile, in cadrul Primariei Valea Calugareasca, o expozitie de fotografii ale muzeelor si caselor memoriale din judetul Prahova. Echipele de voluntari au asigurat permanenta la stand, oferind vizitatorilor informatii despre obiectivele istorice prezentate. Actiunea care s‐a derulat sub titulatura „Fii cool si fa o alegere buna: Cultura!” a dorit sa readuca in memoria tinerilor personalitati culturale prahovene, organizand pentru tinerii din mediu rural un cadru favorabil pentru a se intalni si a invata despre persoanele care de‐a lungul timpului au avut functii importante in viata politica, sociala, culturala
si
cele
mai
importante opere/creatii ale acestora. Cu aceasta ocazie, s‐ a realizat si un schimb de experienta intre cei 60 de participanti si un voluntar al Corpului Pacii, despre rolul pe care
il
are
cunoasterea
trecutului in formarea elevilor – vazuta si din perspectiva tinerilor americani. In ultima activitate, „Calator prin muzeele Bucurestiului”, care a avut ca scop cresterea consumului cultural in randul tinerilor prin vizitarea unor obiective incluse in patrimoniul national, voluntarii studenti dar si elevi s‐au reunit la Bucuresti pentru a vizita Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul National de Istorie a Romaniei, Palatul Voevodal Curtea Veche, Muzeul Bellu, Casa Memoriala Tudor Arghezi. Cu aceasta ocazie voluntarii au surprins pe pelicula fotografica aspecte din interiorul acestora.
59
Asociatia Un Strop De Fericire, Ploiesti Dupa ce in prima parte a zilei de 15 mai voluntarii s‐au implicat intr‐o actiune de plantare alaturi de Scoala Sanatoriala Busteni, seara au derulat tot in beneficiul copiilor internati la Sanatoriul de Copii Busteni, un atelier de pictura, in scopul decorarii salii de activitati educative. S‐au implicat atat copii cat si adulti, care participand la acest atelier au sprijinit atat crearea unui spatiu special dedicat activitatilor recreative si educative la care copiii nu aveau acces, dar au dat si o dovada de solidaritate fata de copiii defavorizati proveniti in special din centre de plasament, care stau internati perioade indelungate in Sanatoriul de Copii Busteni Colegiul National „Nicolae Grigorescu”, Campina Activitatea sportiva „Miscarea inseamna sanatate fizica si mentala” a avut loc in lunea din saptamana SNV, in sala de sport a Colegiului National „Nicolae Grigorescu”, Campina. 26 de adolescenti din Campina si din localitatile invecinate au descoperit cu entuziasm beneficiile unei ore de aerobic, oferite de o persoana competenta. La sfarsitul orei, i‐au propus d‐nei profesoare sa organizeze saptamanal astfel de activitati. Activitatea „Si ei sunt copii!” s‐a desfasurat in vinerea saptamanii SNV la Scoala Speciala Profesionala, Breaza. Voluntarii si copiii din Centru au desfasurat diverse activitati: au cantat, au dansat, au povestit, au servit prajituri. Ulterior, mai multi elevi si‐au exprimat dorinta de a fi voluntari si pentru activitatile din anul viitor, fiind incantati de ceea ce s‐a intamplat anul acesta. Liceul Teoretic ,,Serban Voda”, Slanic La Slanic, Saptamana Voluntariatului a fost marcata de elevii Liceului Teoretic ,,Serban Voda,, prin doua activitati, desfasurate in parteneriat cu Primaria Orasului si Biblioteca Comunei Bertea. Astfel: Miercuri, 15.05.2013, s‐a desfasurat actiunea de voluntariat ,,Impactul deseurilor asupra mediului din zona orasului Slanic”, si ecologizarea spatiului verde din curtea scolii. Elevii au igienizat si au distribuit in oras flyere si afise cu mesaj ecologic, aceasta fiind o modalitate de promovare in comunitate a practicii voluntariatului dar si de valorificare a potentialului uman existent. Sambata, 18.05.2013, s‐a desfasurat in comuna Bertea cea de a doua activitate, ”Tezaurul traditiilor populare stramosesti lasate mostenire urmasilor din zona Vaii Slanicului”, unde a avut loc o sezatoare –aceasta constituie un obicei important in viata sociala a satului deoarece ii educa pe copii in spiritual valorilor stramosesti, dezvoltandu‐le dragostea pentru frumos si pentru obiceiurile stravechi.
60
Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu”, Mizil Pentru a infrumuseta saloanele sectiei de pediatrie a Policlinicii Mizil (Spitalul Sfanta Filofteia Mizil) voluntarii, indrumati de profesorul coordonator, au realizat desene in format A1 in acuarela si ornamente origami pe care le‐ au donat sectiei. Au desenat personaje indragite din desene animate precum Alba ca Zapada sau Mickey Mouse. Micutii pacienti si cadrele medicale au fost incantati de initiativa voluntarilor si au propus sa se repete actiunea in viitor. Scoala Gimnaziala Nr.1, Mizil La Scoala Gimnaziala Nr.1 Mizil, Prahova, SNV a insemnat activitati diverse, dupa cum urmeaza: 1.Pentru a avea o viata sanatoasa intr‐un mediu sanatos, 15 elevi de la Scoala Gimnaziala Nr.1 Mizil, Prahova, coordonati de prof. diriginte, au demarat proiectul,,Voluntariada” in saptamana SNV. Acestia au realizat postere si fluturasi pe tema poluarii cate o ora pe zi timp de patru zile(in scoala), iar in a cincea zi au expus lucrarile lor la centrul cultural din localitate invitandu‐si colegii, profesorii, parintii la expozitie. Cu aceasta ocazie s‐au impartit fluturasii cu sloganuri ecologice. 2. Elevii clasei a VII‐a A, indrumati de prof. coordinator, s‐au oferit sa ii indrume pe elevii clasei a V‐a B spre a cunoaste notiuni de utilizare a calculatorului, respectiv in a lucra cu Office Word. Rezultatele obtinute au fost pe masura, la final elevii fiind capabili sa realizeze invitatii la evenimentele desfasurate cu ocazia zilei copilului 3.Pentru a atrage cat mai multi colegi in lumea mirifica a lecturii, elevii clasei a V‐a B au selectat cateva fragmente din ,,Charlie si fabrica de ciocolata” de Roald Dahl si le‐au dramatizat. In vinerea din saptamana SNV, cei 8 voluntari au organizat o activitate literar‐artistica de 4 ore pregatita de ei in saptamanile anterioare in cadrul clubului de lectura al scolii, avandu‐i ca beneficiari pe elevii claselor primare. Pe langa dramatizarile ce s‐au bucurat de un real succes, voluntarii au confectionat din materiale ecologice personajele acestei carti, personaje cu care elevii claselor primare au putut purta un dialog. In urma acestei activitati, numarul membrilor clubului de lectura s‐a marit. De asemenea, la cererea celorlati diriginti din scoala, voluntarii vor relua aceasta activitate si in saptamanile viitoare. Scoala Gimnaziala „Sfantul Nicolae”, Mizil Pentru a‐i ajuta pe copiii din scoala– in majoritate elevi de etnie roma, sa uite de problemele lor cotidiene, elevii clasei a V‐a A, de la Scoala Gimnaziala „Sfantul Nicolae” Mizil, impreuna cu prof. diriginte, au organizat in miercurea
61
din saptamana SNV 2013 o activitate care i‐a avut ca beneficiari pe elevii de la clasa I A. 2 dintre voluntari s‐au costumat in clovni si au prezentat o scurta scenta pentru cei mici, iar ceilalti voluntari au realizat pictura pe fata pentru toti copiii prezenti la activitate. Activitatea prezentata a fost apreciata de colegii lor mai mici, voluntarii fiind raspaltiti cu cate o calda strangere in brate. Pentru a‐i atrage pe elevii de la clasa a III‐a A sa citeasca cat mai multe opere din literatura romana, in vinerea din saptamana SNV2013 a avut loc o activitate care i‐a avut ca beneficiari pe elevii clasei pregatitoare. 4 dintre voluntari au prezentat un mic spectacol de teatru – „Bubico” de I.L.Caragiale, iar dupa terminarea spectacolului copiii prezenti au realizat o pictura care avea desenata pe ea o imagine reprezentativa piesei de tearu vizionate de elevi. Activitatea a fost bine primita de colegii lor mai mici, voluntarii fiind rasplatiti cu multe aplauze. Scoala Gimnaziala „Regina Elisabeta”, Busteni, Scoala Sanatoriala Busteni Pentru a infrumuseta curtea scolii si Sanatoriului de Copii Busteni si de a implica elevii in activitati de integrare, comunitare si de voluntariat, in data de 15 mai 2013 a avut loc amenajarea spatiului de plantare (ronduri, gropi pentru copaci, saparea rondurilor, inprejmuire cu pietre), apoi plantare si udare. A urmat un program de socializare si un scurt program artistic oferit sponsorilor de catre copiii internati, iar apoi li s‐a aplicat copiilor un chestionar cu 5 intrebari legate de voluntariat. La activitati au participat 90 de voluntari elevi, cadre didactice, cadre medicale si voluntari –persoane fizice din Busteni si Ploiesti. Scoala Gimnaziala, Strejnicu Elevii Scolii Gimnaziale sat Strejnicu s‐au mobilizat pentru a organiza o ampla expozitie cu titlul ECO‐ART, care sa surprinda cu cele mai frumoase momente si cele mai frumoase lucrari din editiile anterioare, si la care au participat reprezentanti din aproximativ 25 de scoli prahovene, membri ai Cercului Pedagogic Consiliere si Orientare din cadrul Inspectoratului Judetean Prahova, autoritati locale si nu numai. Prin cele trei sectiuni ale sale ‐ fotografie, pictura, obiecte hand‐made confectionate din materiale reciclabile‐ expozitia a vizat atat sensibilizarea opiniei publice cu privire la importanta educatiei ecologice in mediul rural, cat si promovarea cooperarii interscolare cu scopul de a incuraja implicarea elevilor, parintilor si cadrelor didactice in actiuni de voluntariat.
62
Asociatia Viitorul Tinerilor, Ploiesti In ziua de luni, 13.05.2013, Asociatia “Viitorul Tinerilor” in parteneriat cu CCD PH, DJST Prahova, Centru de Mediere Ploiesti, Consiliul Judetean Prahova si Asociatia Europerspective, au deschis SNV 2013 cu o Conferinta de presa, in care au lansat activitatile ce au urmat in zilele saptamanii 13‐19 mai, anume: oferirea unei portii de supa calda instant pentru categorii vulnerabile‐ donate de AVT catre beneficiarii Centrului de Noapte fara Adapost, beneficiarii AVT, si beneficiari persoane de etnie roma; participarea la Targul ONGFest impeuna cu Federatia ONG Muntenia. Zonta Club Ploiesti Zonta Club Ploiesti a organizat activitati diverse in cadrul SNV, impreuna cu partenerii lor, dupa cum urmeaza: Actiunea „Spune NU violentei” a avut loc la Scoala Ajutatoare nr. 2 Ploiesti, in zilele de 13 si 14 mai 2013, cand au avut loc dezbateri de cate doua ore cu tema eradicarii violentei in familie, la serviciu, in scoli. Dezbaterea a fost condusa de doamna psiholog Elena Taranu si au participat 12 parintii ai copiilor cu handicap. Sub acelasi titlu si cu aceeasi tema, s‐a organizat pe data de 15.05.2013 la Scoala Generala Corlatesti, o masa rotunda la care au fost prezenti profesori si elevi din clasele V‐VIII. La Scoala Generala Apostolachem Prahova a avut loc pe data de 16.05.2013 o dezbatere pe aceeasi tema, dezbatere la care au participat 7 profesori si 25 elevi. Participarea la Targul Economiei Sociale ONGfest Bucuresti a insemnat ca in perioada 17‐19 mai 2013, voluntarii Zonta Club au participat in centrul evenimentelor cu urmatoarele activitati: ‐ Au fost expuse in toata aceasta perioada, diverse lucruri executate manual de mamele copiilor de la Scoala Ajutatorare nr.2 Ploiesti; ‐ Au fost sustinute momente cultural‐artistice: ‐ Muzica populara interpretata de tinerii voluntari ai asociatiei ’’Traditii Prahovene” si muzica clasica ” Viori pentru suflet”. In acelasi context a fost lansata cartea de poezie motivationala ”Esti cel mai bun” de Cornelia Ciocioc, care se adreseaza in special tinerilor pentru a indrazni sa‐si atinga potentialul. JUDETUL SATU MARE Centrul de Voluntariat – Asociatia Organizatia Caritas a Diecezei Satu Mare Pentru oferirea unei zile mai „altfel” beneficiarilor de la „Casa Prieteniei” (Centru de zi pentru Copii aflati in risc social), pe data de 13.05.2013, un grup de voluntari de la Liceul Sportiv s‐a
63
deplasat la Centrul de Zi si au prezentat un program artistic (recital de poezii si interpretare de cantece), care s‐a continuat apoi cu un meci de fotbal si unu de baschet (dupa preferinte) dintre cele 2 echipe ‐ copii si voluntari. Pe 15 mai, la Centrul Social „Sf. Paul” Caritas, a avut loc un minicurs de animatori pentru voluntari, cu scopul ca voluntarii sa insuseasca metodele de: modelare, formare de figurine din baloane, pictura pe fata, diferite modele si putina gustare din metodologia artei de scamatorie clowni. Cunostintele acumulate de voluntari, vor fi folosite in continuare de a da mai departe experienta dobandita altor voluntari si vor mai fi prezentate cu ocazia diferitelor evenimente, actiuni. Trainerii au fost patroni de firme si 2 voluntari din Wolfenbuüttel cu diploma de clowni. Pe 16 mai a avut loc un curs de salsa pentru tinerii cu dizabilitati de la Centrul de Resurse pentru Persoane cu Dizabilitati. Pentru a oferi o zi mai deosebita beneficiarilor Casei „Perla” din localitatea Homorodu de Jos, Jud. Satu Mare, managera firmei „Passion 4 Salsa”, impreuna cu voluntarii, in sala lor de dans, au tinut un curs de salsa tinerilor cu dizabilitati. Inima tinerilor beneficiari s‐a umplut de bucurie si voie buna, incat dupa ora de curs au urmat 2 ore de distractie, dans, suc, fursecuri. Pe 17 mai s‐a sarbatorit Ziua voluntariatului corporatist. Scopul acestei zile a fost de a implica companii intr‐o actiune comunitara. Directoarea bancii ING Satu Mare, a citit o poveste copiilor de la sectia romana a Gradinitei „Don Bosco” (Gradinita pentru Copii aflati in risc social). In acelasi timp, la sectia maghiara a gradinitei managera firmei „Passion 4 Salsa” impreuna cu copii dansei au sustinut o piesa de teatru de papusi. Dupa programul de poveste si teatru de papusi, a urmat o binevenita joaca. JUDETUL SIBIU Centrul de Voluntariat Medias Parada Voluntarilor: Costumati in diferite personaje, aproximativ 10 tineri ai Centrului de Voluntariat Medias au facut un tur al centrului istoric al orasului, din dorinta de a atrage atentia asupra lor si asupra ideii de voluntariat, pentru stimularea implicarii tinerilor in activitati de voluntariat si promovarea unor modalitati sanatoase a timpului liber pentru tineri prin activitati in aer liber. Programul manifestarii a inclus si distribuirea de materiale de promovare realizate de organizatiile si institutiile mediesene care desfasoara activitati de voluntariat. Vol Hour: O alta campanile initiata in cadrul SNV la Medias este ”VOL – HOUR”, in cadrul careia reprezentantii Centrului de Voluntariat Medias au fost prezenti in unele dintre unitatile de invatamant locale, unde intr‐un cadru
64
non formal au prezentat si promovat conceptual de voluntariat in randul elevilor, precum si invatarea in context nonformale, oferite de voluntariat. Doneaza Sange: Voluntarii Centrului de Voluntariat Medias au fost prezenti la Centrul de Transfuzii Sangvine Sibiu in cadrul Campaniei ,,Pic cu Pic se‐aduna viata”. Un numar de 17 persoane au fost donatori in cadrul campaniei initiate de catre Centrul de Voluntariat Medias, iar beneficiile culese in urma acestei campanii vor face obiectul unor donatii catre cazurile defavorizate ale comunitatii. Work shop – Naseste Un ONG: Sub sloganul “Companiile ar trebui sa vada ONG‐urile ca pe niste parteneri”, Centrul de Voluntariat Medias a organizat un workshop la care au participat un numar de 8 reprezentanti ai institutiilor, companiilor, filialelor si subfilialelor ale agentiilor multinationale, cu scopul formarii unui curent local prin care companiile sa vada ONG‐urile ca pe un partener, cu beneficii clare, cuantificabile de ambele parti. Au fost prezentate si dezbatute subiectele fiscale si financiare ale implicarii companiilor in campaniile sociale, respectiv redirectionarea unui procent de 2% din impozitul pe profit datorat de companii statului catre diverse cauze sociale. Societatea Nationala de Cruce Rosie din Romania, subfiliala Agnita SNV‐ul a inceput la Agnita cu o campanie stradala de informare, distribuire de pliante si recrutare a membrilor, sub sloganul “Implica‐te”. In urma actiunilor, care s‐au desfasurat in fiecare zi de SNV, au fost cooptati 7 noi membri. Activitatea “Dintisori” a insemnat realizarea unei expozitii cu desenele realizate de copii cu tema igienei dentare. 18 copii de la Gradinita cu program prelungit nr.3 Agnita, grupa “Prietenii lui Aricel”, au invatat tehnicile unui periaj dentar corect si regulile igienei dentare de la un medic stomatolog invitat, iar apoi au desenat si colorat lucruri pozitive sau negative despre dinti, pentru expozitie. “Vreau sa fiu VOLUNTAR” – Voluntarii Crucii Rosii au fost prezenti in fata elevilor clasei a XI a A a Colegiul Tehnic "A.T.L" Agnita, unde, cu scopul de a recruta membri noi, au prezentat un film legat de ideea de baza a Miscarii de Cruce Rosie, urmat de o prezentare succinta legata de istoricul, misiunea si viziunea CR, despre activitatilor Subfilialei Agnita, iar spre final a existat o discutie libera legata de cum privesc elevii notiunea de voluntar. In urma
campaniei
au
fost
cooptati 5 noi membri "Fa si TU miscare" ‐ In cadrul
65
acestei actiuni au participat 25 de tineri cu varste cuprinse intre 7 si 17 de ani, elevi ai Liceului Tehnic "A.T.L" Agnita, care au realizat un mars pe biciclete pe cele mai importante strazi ale orasului Agnita impreuna cu voluntarii CR, pentru promovarea miscarii in randul tinerilor. Pe intreg parcursul traseului au beneficiat de sprijinul Serviciului Circulatie din cadrul Politiei Orasului Agnita care au insotit coloana de biciclisti. “Un final fericit” ‐ Voluntarii CR impreuna cu participantii la actiunile desfasurate in SNV au analizat punctele bune si punctele slabe ale activitatilor desfasurate si au propus solutii si idei pentru actiunile viitoare, dupa care au luat parte la un mini‐carnaval. Serviciul de Voluntari Agnita Padurea fara PET‐uri: Deja la a 5‐a editie organizata de Serviciul de Voluntari Agnita, curatarea parcului si a padurii Steinburg are scopul de a constientiza populatia despre faptul ca locul gunoiului nu e in natura. Din pacate vremea posomorata si faptul ca a fost o zi lucratoare in sistemul public a facut ca doar 4 voluntari sa fie prezenti la activitate. In total s‐au strans 11 saci mari de gunoi, voluntarii au incercat sa preselecteze din gunoiul strans, apoi l‐ au depozitat in pubele, separat. JUDETUL SUCEAVA Scoala Gimnaziala „Grigore Ghica Voievod”, Suceava „Nepoti pentru o zi” – 45 de batrani de la Caminul de batrani „ Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava s‐au bucurat de vizita a 30 de copii de la Scoala Gimnaziala ” Grigore
Ghica
Voievod”
Suceava,
organizati de un grup de trei profesori ai scolii. Scopul activitatii a fost de a‐i familiariza pe copii cu activitatile de voluntariat si de a‐i invata sa empatizeze cu suferinta altor oameni, si de asemenea a vizat crearea unei comuniuni cu batranii. Tmp de o ora elevii au sustinut un program artistic urmarit de batraniii care au putut fi transportati in sala de mese, cei care erau bolnavi, au fost bucurati de copii chiar in chilia in care locuiesc. Ajutoarele materiale au completat activitatea, iar la final o batrana de 102 ani, fosta invatatoare, a tinut o lectie de istorie si de limba romana elevilor. Fascinanta a fost luciditatea si dragostea cu care vorbea despre lectura, despre limba romana si despre ideea de patrie, ea fiind originara din Cernauti si avand experienta razboiului. Copiii au fost sensibilizati, si‐au exprimat dorinta de a mai participa la alte activitati de voluntariat si au fost foarte deschisi.
66
Asociatia „ALECS GROUP” si Asociatia de ajutorare a copiilor si tinerilor dotati, talentati si din sistemul de protectie a copilului aflat in dificultate „EUROACTIV” Suceava Asociatia „ALECS GROUP” si Asociatia „Euroactiv” Suceava, in parteneriat cu Inspectoratul de Politie al Judetului Suceava, Inspectoratul de Jandarmi Judetean Suceava, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Suceava, Serviciul Judetean de Ambulanta, Palatul Copiilor si 13 unitati de invatamant din municipiul Suceava au organizat joi, 16.05.2013, un mars de prevenire a accidentelor rutiere, impotriva consumului de alcool la volan, a traversarilor neregulamentare, impotriva drogurilor, tutunului si violentei in scoli, la care au participat un numar de 830 elevi. La sfarsitul marsului au simulat un accident rutier in centrul orasului, la care au participat masini de descarcerare si ambulanta, masini de stingere a incendiilor, politier, Crucea Rosie, pentru a limita efectele accidentului rutier si de a oferi elevilor participanti la mars, dar si populatiei, masurile de prim ajutor ce se impun la un astfel de eveniment. Aceasta s‐a desfasurat in cadrul proiectului „Romania – alege viata”, iar scopul proiectului a fost acela de a aduce la cunostinta populatiei riscurile si mai ales consecintele sociale si economice ale accidentelor rutiere produse din diverse cauze, prin actiuni de informare si popularizare a celor mai eficiente mijloace si masuri de prevenire si evitare a acestora GLT Aripi in europa, Falticeni GLT Aripi in Europa a organizat 2 activitati in cadrul SNV 2013. Pe 16 mai voluntarii au mers la o casa de tip familial si s‐au jucat cu copii care au dizabilitati, iar pe 17 mai au promovat voluntariatul si am incercat sa explicam oamenilor ce inseamna sa fii voluntar. Scoala Gimnaziala, Corocaiesti Pentru a oferi un mic dar si pentru a aduce zambetul pe buzele unor copilasi de la CSEI SUCEAVA‐dintre care unii nu au niciun parinte‐ elevii clasei a III‐a B si a VII‐a B au organizat o activitate de strangere de fonduri pentru a le face o surpriza celor 20 de copilasi de la acest centru, cu ocazia zilei de 1 Iunie. Cei 30 de elevi au realizat felicitari si postere ce au cuprins informatii despre SNV si despre surpriza pe care doresc sa o faca acelor copii. In perioada 14‐17 mai, au distribuit pliantele atat in scoala cat si in satul Corocaiesti, solicitand ajutorul prietenilor si a cunostintelor pentru a strange o suma minima de 200 ron.
67
JUDETUL TELEORMAN Liceult Teoretic, Videle Prima activitate, Alatura‐te in schimbare!, s‐a constituit in elaborarea de flyere si postere cu mesaj ecologic, si informatii privind campania de strangere de maculatura organizata de Liceul Teoretic Videle. Flyerele care au strans cel mai mare numar de voturi au fost multiplicate si impartite la sediile principalelor institutii din oras. Atat organizatiile contactate cat si mare parte din localnici au raspuns pozitiv apelului facut de cei 12 elevi ai liceului, astfel ca au solicitat sa revina pentru a colecta maculatura disponibila. In acest fel s‐au colectat in jur de 900 kg hartie reciclabila doar de la partenerii externi. A doua activitate, “Impreuna pentru un viitor mai curat”, a reprezentat campania propriu‐zisa de colectare de maculatura. Pe langa cele 900 kg adunate de la colaboratorii externi (populatie si institutii) elevii liceului s‐au mobilizat si au mai strans din propriile contributii inca aproximativ 500kg de hartie. In actiunea de colectare, depozitare, si tot ce inseamna organizare a activitatii s‐au implicat 14 elevi si 3 profesori coordonatori. Acestia au reusit, cu ajutorul partenerilor, sa valorifice 1440kg maculatura, iar cu banii stransi, echipa implicata in proiect a stabilit sa cumpere, in toamna, puieti de pomi fructiferi care vor fi plantati in curtea bibliotecii orasenesti. JUDETUL TIMIS Asociatia Crestina For‐Help, Timisoara 7 voluntari impreuna cu 15 copii din cadrul Asociatiei Crestine For Help, beneficiari ai proiectelor sociale desfasurate de centrul For Help, au adus un plus
de
ajutor
pentru
comunitate si in special pentru caminul de batrani din serviciul de ajutor Maltez din Timisoara, pentru care au pregatit un program artistic pentru a‐i inveseli si a le aduce zambetul pe fata. De asemenea copiii s‐au bucurat de jocuri si intreceri sportive si de o zi speciala numai pentru ei in care au fost adoptati de catre voluntari. In aceea zi, toata atentia voluntarilor a fost centrata pe copii, oferindu‐le lucruri si plimbari in locuri pe care ei nu au avut posibilitatea de a le vizita.
68
Centrul Scolar pentru Educatie Incluziva „Paul Popescu Neveanu”, Timisoara Activitatea de voluntariat a constat in plantarea de flori de catre prescolarii din grupa mijlocie B de gradinita din cadrul Centrului Scolar pentru Educatie Incluziva Paul Popescu Neveanu din orasul Timisoara Judetul Timis. Prescolarii ajutati de profesorul organizator al activitatii de voluntariat de la nivelul scolii, au plantat flori in parcul din curtea scolii. Prescolarii au fost pregatiti in saptamanile premergatoare activitatii in ceea ce priveste armonia din natura, frumusetea si importanta florilor precum si despre modul in care florile pot sa‐i bucure pe oameni si pe copii. Activitatea a avut un efect benefic asupra prescolarilor, care au participat cu foarte multa bucurie la aceasta activitate, fiind foarte atenti la indicatiile date si avand grija foarte mare de flori atunci cand au fost ajutati sa le planteze. Centrul Voluntariat Sigur Info, Timisoara Voluntarii Centrului de Voluntariat Sigur.Info Timisoara au desfasurat activitati informative‐educative pentru elevii Scolii Gimnaziale Nr. 16 „Take Ionescu” din Timisoara, pe diferite teme privind siguranta online. Echipe de cate 2 voluntari au mers la 4 clase diferite din scoala si i‐au invatat pe cei aproximativ 89 de elevi (clasele II‐V) despre: expunerea la continut illegal si/sau daunator (au fost invatati cum trebuie evitate site‐uri cu continut negativ sau ilegal, precum si cum sa acceseze site‐ urile utile, portaluri interesante sau distractive, urmand reguli simple, prezentate si explicate prin exercitii de catre educatori), despre hartuirea online/cyberbulling (ce inseamna, ce trebuie sa faca in asemenea situatii), si despre protectia datelor cu caracter personal. Asociatia ALTERNATIVED, Lugoj „Alege Voluntariatul!” ‐ Campanie de promovare a voluntariatului in randul liceenilor. Pentru a promova voluntariatul in randul liceenilor, 10 voluntari Alternatived au organizat timp de 4 ore, o campanie in trei dintre liceele lugojene. Cu aceasta ocazie voluntarii au impartit materiale informative , au purtat discutii cu liceenii, au realizat chestionare si au proiectat filmulete SNV si SEV. Aceasta campanie a fost apreciata de cei 120 de liceeni participanti precum si de cadrele didactice din oras. „Calatorie in lumea povestilor!” ‐ 8 voluntari Alternatived, costumati in personaje din povestile indragite de copii, au pregatit o activitate – concurs in parcul „G.Enescu” din Lugoj. Pe parcursul celor 2 ore petrecute in parc, cei 150
69
de prescolari si scolari insotiti de 8 cadre didactice, au cautat personajele preferate ascunse in parc, au ascultat povestile citite de acestea si au raspuns la intrebari intr‐o atmosfera de basm. Televiziunea locala a intervievat voluntarii si copiii implicati in activitate. „Voluntari pentru seniori!” ‐ Activitate de socializare pentru seniori Complexului de Servicii pentru Persoane Varstnice „Sf.Nicolae” Lugoj. 10 voluntari Alternatived au organizat o vizita cu durata de 2 ore, urmata de socializarea cu beneficiarii complexului. Acestia i‐au invitat pe cei 60 de varstnici la karaoke cu melodii mai vechi si mai noi din repertoriul romanesc. Acesta a fost urmat de un spectacol de dans si un concurs de interpretare a unor romante si melodii populare propus chiar de seniori. „Copil ca tine sunt si eu!” ‐ Zi de joaca pentru prescolarii grupei mari de la Centrul Scolar pentru Educatie Incluziva „Al.Rosca” Lugoj si prescolarii grupei mijlocii B de la Gardinita cu program prelungit nr.4 Lugoj. Cei 12 voluntari Alternatived au organizat o serie de activitati creative si recreative la C.S.E.I. „Al.Rosca” pentru prescolarii celor doua grupe dar si numeroase jocuri distractive in compania clownului Timy. La activitate au participat 25 de prescolari de la Gradinita si 15 prescolari cu handicap intelectual de la C.S.E.I. „Al.Rosca”. Copiii s‐au imprietenit si au socializat timp de 2 ore. „Outdoor Fun! Pe locuri!...Fiti gata!...Start!”
‐
Competitie
sportiva impreuna cu tinerii rezidenti ai Casei de Tineret Clementina Lugoj. In parcul din comuna Ohaba Forgaci, judetul Timis, cei 22 de voluntari Alternatived impreuna cu 20 de tineri rezidenti ai Casei de Tineret Clementina Lugoj, au organizat o competitie sportiva. Jocuri, concursuri, intreceri, si multa voie buna i‐au insotit pe cei prezenti de‐a lungul celor 3 ore petrecute in natura. S‐a socializat, s‐au legat prietenii si s‐au facut promisiuni de a face cat mai multe actiuni impreuna. „Bucataria pentru toti!” ‐ 30 de voluntari Alternatived impreuna cu 15 membrii ai Asociatiei Handicapatilor Fizic din Lugoj au organizat un atelier culinar la sediul Handilug SRL. Cele 4 echipe formate ad‐hoc au gatit dupa retete traditionale romanesti si internationale, intrecandu‐se in prepararea mancarurilor dar si in modul de prezentare a acestora. Dupa degustarea tuturor bucatelor, toate echipele au fost premiate. „Descopera Lugojul! Treasure Hunt” – 40 de elevi din clasele a V‐a A si a V‐a B de la Scoala Gimnaziala nr. 2 Lugoj si clasa a V‐a B de la Colegiul National „C.Brediceanu” Lugoj s‐au intrecut intr‐o cautare de comori culturale si istorice
70
ale orasului, organizata de 25 de voluntari Alternatived. Pe parcursul celor 4 ore, elevii impartiti in 4 echipe, au descoperit 10 dintre cele mai reprezentative obiective, au raspuns la intrebari, au dezlegat ghicitori, au urmat indiciile care i‐au dus la mult ravnita comoara, dar si mai mult au invatat ce inseamna prietenia, colaborarea, increderea si spiritul de echipa. SNV‐ul la Lugoj s‐a incheiat cu „Seara Voluntarilor!”, o actiune de evaluare si recunoastere a meritelor voluntarilor. Intr‐o atmosfera relaxanta , timp de 4 ore, s‐a facut evaluarea activitatilor desfasurate si recunoasterea meritelor voluntarilor implicati in SNV. S‐au proiectat filmulete si poze din toate actiunile iar cei 58 de voluntari au fost premiati, subliniindu‐se importanta continuarii voluntariatului in comunitate. JUDETUL TULCEA Asociatia Centrul European pentru Diversitate, Tulcea In data de 15 mai 2013, Asociatia Centrul European pentru Diversitate si Organizatia CELISEA Tulcea au organizat o vanatoare de comori la Biblioteca Judeteana „Panait Cerna”. Evenimentul a
avut
drept
scop
promovarea
parteneriatului public‐societatea civila, familiarizarea cadrelor didactice cu o metoda specifica educatiei non‐formale, promovarea importantei activitatii voluntarilor in diversificarea activitatilor organizate de biblioteca. Vanatoarea, organizata de 5 voluntari, a angrenat 50 de copii de la Scoala Gimnaziala Eleana Doamna si Scoala Gimnaziala Constatin Gavenea din municipiul Tulcea, insotiti de 3 cadre didactice. Traseul vanatorii a parcurs toate sectiile bibliotecii si a inclus teste de cultura generala, indemanare si aptitudini artistice. In data de 18 mai 2013, in Piata Civica din municipiul Tulcea a fost organizat un targ al voluntarilor tulceni, la care au participat diverse organizatii din judet. Evenimentul a avut drept scop promovarea activitatilor de voluntariat realizate in municipiul Tulcea dar si promovarea unui stil de viata sanatos, prin activitati in aer liber. A fost organizat un flash‐mob, s‐a facut pictura pe fetele copiilor prezenti in Piata Civica, s‐au facut jocuri in echipa si s‐ au distribuit brosuri si pliante editate de organizatiile participante. La eveniment au participat circa 200 de persoane,care au primit materiale informative sau au fost angrenate in activitatile desfasurate de voluntari. Echipa de voluntari a fost formata din 70 de persoane apartinand entitatilor implicate in organizarea evenimentului.
71
JUDETUL VALCEA Organizatia de voluntariat a Liceului Tehnologic Bratianu, Dragasani Activitatea desfasurata anul acesta in Saptamana Nationala a Voluntariatului in cadrul sectiunii „Stil de viata sanatos” a fost intitulata „Alimentatia sanatoasa si activitatea fizica in randul elevilor”. In prima zi din cadrul saptamanii SNV, voluntarii au realizat afise, pliante si fluturase cu mesaje care promoveaza sportul in randul elevilor, necesitatea consumarii zilnice a fructelor si legumelor si obligativitatea zilnica a consumarii micului dejun. Afisele au fost expuse la intrare in liceu si in oras, iar pliantele si fluturasii au fost oferiti pe strada si in curtea liceului in special elevilor. In fiecare zii din cadrul saptamanii SNV, voluntarii au realizat in recreatii exercitii de gimnastica aerobica, in curtea scolii, atragand de partea lor mai multi elevi. Joi si vineri, profitand si de faptul ca in scoala s‐a sarbatorit ziua liceului, echipa de voluntari a oferit fructe( elevilor, parintilor, profesorilor, invitatilor de onoare), participanti la festivitate. In fiecare zi din cadrul saptamanii SNV, voluntarii au luat micul dejun la cantina liceului intr‐un cadru organizat, atragand atentia tuturor elevilor din scoala. In vinerea saptamanii SNV, echipa de voluntari a prezentat un program artistic de o ora cu dansuri si muzica
specific
romaneasca.
Spectacolul a fost apreciat de elevi si profesori din Turcia, Germania, Portugalia si Slovenia aflati in scoala cu ocazia unui proiect multinational aflat in desfasurare. Spectacolul s‐a finalizat cu o seara distractiva. Activitatea a fost televizata si transmisa pe postul TV local. JUDETUL VASLUI Centrul Scolar de Educatie Incluziva, Negresti Activitatea desfasurata in SNV a fost de ecologizare a parcului mare din oras. Impreuna cu 10 voluntari de la Liceul Tehnologic”N.Iorga” Negresti si 20 elevi cu cerinte educative speciale de la C.S.E.I.‐Negresti, voluntarii, timp de 4 zile, au strans gunoaie, au pregatit straturi pentru flori, au plantat flori, au ingrijit copacii. Impreuna cu 7 angajati de la Primaria Negresti si cu d‐ul viceprimar, vineri,17 mai, acestia au curatat si plantat straturi cu flori in spatiile amenajate din oras. Scopul activitatii a fost de a trage un semnal de alarma cetatenilor orasului ca si elevii cu cerinte educative speciale pot realiza lucruri frumoase si vor sa traiasca intr‐un oras frumos si aerisit.
72
Gradinita cu P.N., Barzesti „Sa traim sanatos!”‐ In prima parte a activitatii au fost prezentate de catre organizatori doua materiale PPT unde s‐ au exemplificat modele de alimentatie sanatoasa si viata echilibrata. In fata elevilor si parintilor, medicul de familie din localitate impreuna cu prof.de biologie, au prezentat si au explicat pe intelesul tuturor ”Piramida alimentelor”. Activitatea s‐a incheiat cu un „Cros al piticilor”, unde au participat copiii de la gradinita, elevii din clasa pregatitoare si clasa aV‐a, la finalul caruia s‐au acordat premii si diplome. „Fii mai bun cu cei din jur!”‐ Dorind sa arate ca, desi sunt mici, au un suflet mare, copiii de la grupa mare si de la clasa pregatitoare, ajutati de colegii lor din clasa a‐V‐a au prezentat, in fata invitatilor (parinti, elevi, profesori), sceneta interactiva:”Iedul cu trei capre”. Spectacolul a fost antrenant fiind rasplatit cu multe aplauze. Dupa derularea celorlalte activitati: ”La magazin” (joc de rol) si „Patania lui Sorinel”(studiu de caz), participantii au redescoperit sensul magic al unor expresii cum ar fi:”iti multumesc!”,”Iarta‐ma!”,”te rog!”. Spre final, fiecare copil a confectionat cate o inimioara pe care a daruit‐o unui coleg pe care l‐a suparat candva. Scoala Gimnaziala ”Ion Agarici”, Muntenii de Sus ”Ziua verde” a fost prima activitate in SNV 2013 la Muntenii de Sus, in care 60 de elevi ai claselor a V‐a si a VI‐a A si B au decis sa improspateze aspectul curtii si gradinii scolii, apoi au iesit din acest spatiu, strangand gunoaiele de pe strazile limitrofe, inclusiv centrul satului. Astfel, s‐au adunat selectiv gunoaiele de orice fel in 6 saci de plastic, iar scopul preconizat, educatia ecologica, a fst atins. Printr‐un flash‐mob, 30 elevi ai clasei a VIII‐a au incercat sa atraga atentia asupra lipsei
unui
spatiu
amenajat
corespunzator pentru petrecerea pauzelor, necesitatea existentei mai multor banci si a unor masute potrivite pentru consumarea pachetului zilnic, pentru jocuri de dezvoltare a abilitatilor (sah, scrabble, rummy, etc.), pentru studiu. In cadrul actiunii ”Suntem aici pentru… Tine!”, 28 de elevi din clasa ai clasei a IV‐a de la Scoala Satu‐Nou au colectat in timp carti, jucarii, rechizite, articole vestimentare, alimente. Activitatea de strangere a inceput mai din timp, caci au impartit intai pliante cu mesaje pentru cei ce vor sa ajute copiii defavorizati din comuna si au realizat un spatiu de depozitare a obiectelor si produselor. In ziua stabilita micutii s‐au deplasat in satul vecin, Muntenii de
73
Sus, unde ii asteptau copii de gradinita cu situatie materiala precara, carora le‐au fost daruite obiectele colectate in trei saci, aproximativ 20 kg. ”Daruind, vei dobandi” este genericul sub care s‐a desfasurat colectarea de bunuri materiale de catre elevii claselor a VI‐a si a VII‐a (aprox. 40 elevi) si cadre didactice: haine, jucarii, alimente, care au fost depozitate in cele doua centre de colectare disponibile (Scoala Gimnaziala „Ion Agarici” si Primaria comunei Muntenii de Sus), in vederea ajutorarii unor familii cu posibilitati materiale reduse din comunitate. Copiii s‐au intrecut pe sine, aducandu‐si jucariile pe care nu le mai folosesc pentru a le dona. S‐au adunat aproximativ 35 kg. de imbracaminte, incaltaminte si jucarii, in 4 saci pe care i‐au transportat la Primarie unde, cu ajutorul asistentei sociale, s‐au identificat 8 familii care sa aiba nevoie sa beneficieze de aceste obiecte. 12 elevi ai clasei a VII‐a A au ingrijit Monumentul eroilor din curtea Dispensarului Muntenii de Sus, maturand, curatandu‐l, reamenajand spatiul verde din jur, reconditionand coroana. O parte din grup (5 elevi) a propus sa continue la monumentul din curtea bisericii Muntenii de Sus pentru a fi pregatit locul la sarbatoarea apropiata a satului. Scoala Gimnaziala Nr. 1, Blagesti Pentru ajutorarea unor copii saraci, voluntarii din Blagesti au derulat mai multe activitati care au constat in: confectionarea unor tablouri si comercializarea lor, iar cu banii obtinuti au fost cumparate 12 pachete cu alimente pentru cei mai saraci copii, au fost ajutati la treburile gospodariei un numar de 8 varstnici, si a fost ecologizat cursul paraului Liscov. Scoala „Mihai David”, Negresti Din respect pentru natura, voluntarii de la Scoala „Mihai David” din Negresti si‐ au propus, in parteneriat cu Primaria orasului Negresti, sa infrumuseteze si sa ecologizeze parcurile din oras nu inainte de a realiza o ecologizare a intregului
oras.
Impreuna
cu
reprezentanti ai primariei, cei 50 de elevi au colectat deseuri menajere din oras si au plantat plante decorative si arbori in parcurile deja amenajate. In cadrul acestei actiuni, voluntarii au plantat puieti si plante decorative in parcul din centrul orasului.
74
JUDETUL VRANCEA Colegiul Tehnic Auto ”Traian Vuia”, Focsani Elevii cl. a XI‐a D de la Colegiul Auto din Focsani am hotarat, impreuna cu profesorul coordonator, ca o activitate in aer liber, respectiv intr‐un foisor din parcul public, ar inveseli pentru cateva ore atmosfera parcului. Astfel elevii au interpretat scene din piesele de teatru ale lui I.L.Caragiale, incercand sa intre cat mai bine in rolurile alese, spre amuzamentul cetatenilor aflati in parc. Cu aceasta ocazie, atat elevii, cat si cetatenii aflati in parc s‐au familiarizat cu arta dramatica si piesele marelui dramaturg roman. Grupul „Mici dar voinici”, Gradinita Ruginesti si Grupul „Micii ecologisti”, Scoala Gimnaziala Ruginesti Copiii Gradinitei Ruginesti, impreuna cu elevii clasei a VIII‐a si dirigintele lor, au desfasurat munca de voluntariat in parcul gradinitei, prin plantare de pomi. Elevii din clasa a VIII‐a au sapat gropi, iar prescolarii de la gradinita au ajutat la plantarea si udarea pomilor saditi. Aceasta activitate a fost desfasurata cu sprijinul Primariei si a primarului, care a ajutat chiar la saparea gropilor. S‐au sadit 20 puieti in parcul gradinitei, care vor asigura mediul prielnic pentru desfasurarea actiunilor in aer liber a prescolarilor. Impreuna cu elevii Scolii Gimnaziale, voluntarii din grupul „Mici dar voinici” au participat la igienizarea vaii Domositei. Aceasta este o vale inundabila care se umple mereu de gunoaie (peturi,haine vechi) aduse de ape de la deal. Aceasta activitate nu a fost noua sau grea pentru elevi,
deoarece
au
mai
participat si in anii anteriori la igienizare, iar anul acesta li s‐ au alaturat si prescolarii de la Gradinita, pentru care desi activitatea a fost mai dificila, s‐au descurcat si au povestit cu mandrie parintilor despre actiunea aruncarea
lor
si
despre
gunoaielor
pe
unde nu trebuie. Grupa „Voiniceii”, Gradinita Cotesti 40 de voluntari prescolari de la Gradinita Cotesti, impreuna cu cadrele didactice coordonatoare si cu sprijinul Primariei pentru materialele necesare, au desfasurat o actiune de plantare de copacei in curtea gradinitei, si o actiune de plantare de tuia, flori si strangerea gunoaielor in parcul comunal. Scopul actiunilor, de a incuraja
75
localnicii de a se implica mai mult si la alte actiuni pentru comunitatea lor, a fost atins prin exemplul dat de voluntari. Liceul Tehnologic, Odobesti Pentru a‐i scoate din rutina cotidiana si pentru a aduce un zambet pe chipul rezidentilor de la Caminul de batrani din orasul Odobesti, trupa de teatru a Liceului Tehnologic a interpretat pe data de 13 mai piesa de teatru „Doua loturi” in fata acestora, varstnici cu dizabilitati sau fara apartinatori. La activitate li s‐a alaturat si un grup de copii de la Gradinita cu PP nr 1 Odobesti, care a cantat si a spus poezii. Voluntarii au reusit sa readuca veselia in sufletul si pe chipul rezidentilor. Cea de‐a doua activitate a elevilor voluntari a fost ecologizarea spatiului aferent liceului: au curatat de gunoaie, au sapat si aranjat curtea liceului si spatiul inconjurator aferent. In sprijinul activitatii lor a venit Primaria Odobesti care, prin serviciul de salubrizare, a ridicat toate gunoaiele adunate. Ultima activitate desfasurata a fost in data de 15 mai, cand un grup de 18 elevi a mers in Parcul civic al orasului pentru „O invitatie la cultura”. Ei au citit poezii incercand sa surprinda esenta mesajului si sa invite trecatorii la o lectura critica si constructiva a poeziei. Trei dintre elevii implicati au realizat desene grafice ilustrand centrele de interes ale tinerilor. Bucuria tuturor a fost ca trecatorii au intors capul spre ei sa vada ce se intampla, iar cei interesati li s‐au alaturat pentru a asculta.
76
77
SNV este un eveniment anual, derulat în fiecare primăvară, menit să mobilizeze cât mai multe organizații și cât mai mulți voluntari care să contribuie la dezvoltarea comunităților lor și să atragă sprijinul celorlați factori interesați pentru activitatea voluntarilor și recunoașterea meritelor acestora. www.voluntariat.ro/snv
Inițiator și organizator al SNV la nivel național
Pro Vobis – Centrul Național de Resurse pentru Voluntariat Tel/Fax: 0264 412897 E‐mail: programe@provobis.ro Web: www.provobis.ro www.voluntareuropean.ro
Cu sprijinul financiar al:
78