3 minute read
UE: cea mai slabå recoltåde porumb din ultimii 15 ani
Pre¡urile mondiale la alimente au continuat så scadå ¿i în septembrie
În luna septembrie 2022, indicele glo bal al pre¡urilor produselor ali men tare a scåzut cu 1,1% comparativ cu luna august, pânå la 136,3 punc te, fa¡å de valoarea revizuitå de 137,9 puncte atinså în luna august. Chiar dacå a scåzut timp de ¿ase luni la rând, acest indice este cu 5,5% mai mare decât în septembrie 2021. Scåderea pre¡ului alimentelor se datoreazå în principal unei reduceri de 6,6% a pre¡ului uleiurilor vegetale, cel mai redus nivel de dupå luna februarie 2021, potrivit FAO. De asemenea, pre¡urile la zahår, lactate ¿i carne au scåzut ¿i ele, chiar dacå este vorba de un declin mai mic de un punct procentual în toate cele trei cazuri. În schimb, pre¡ul cerealelor calculat de FAO a crescut cu 1,5% de la o lunå la alta, în condi¡iile în care pre¡urile interna¡ionale la grâu au revenit pe o cre¿tere de 2,2% ca urmare a incertitudinilor cu privire la seceta din SUA ¿i Argentina, a exporturilor rapide din Uniunea Europeanå, dar ¿i a incertitudinilor cu privire la prelungirea coridorului maritim din Marea Neagrå, care a permis tranzitul de cereale din Ucraina, dincolo de luna noiembrie.
Produc¡ia mondialå de cereale, mai micå cu 1,7% Organiza¡ia Na¡iunilor Unite pentru Alimenta¡ie ¿i Agriculturå (FAO) a revizuit ¿i prognoza privind pro duc¡ia mondialå de cereale în 2022 pânå la 2,768 miliarde de tone, de la 2,774 miliarde de tone, cât estima anterior. Noua estimare este cu 1,7% sub produc¡ia realizatå în anul de pia¡å 2021. Pe de altå parte, în cazul grâului, FAO ¿i-a îmbunåtå¡it estimårile în luna septembrie pânå la 787,2 milioane de tone, cu 1% mai mult decât produc¡ia din 2021, gra¡ie unor produc¡ii peste a¿teptåri în Uniunea Europeanå ¿i Federa¡ia Ruså.
UE> cea mai slab\ recolt\ de porumb din ultimii 15 ani
Recoltarea porumbului în Uniunea Europeanå este în plinå desfå¿urare, iar rapoartele la recoltare confirmå pagubele extinse produse de secetå care, conform anali¿tilor, ar urma så ducå la cel mai scåzut nivel din ultimii 15 ani al recoltei.
În România, care concureazå cu Fran¡a pentru titlul de cel mai mare producåtor de porumb din UE, recolta este afectatå în diferite grade.
“Porumbul a fost cel cea mai afectat de secetå anul acesta, de¿i în zonele unde am putut men¡ine temperaturi adecvate prin iriga¡ii randamentele sunt în regulå”, a declarat ministrul român al Agriculturii, Petre Daea, pentru Reuters. El nu a dat estimåri privind produc¡ia, dar a spus cå recolta ar putea acoperi necesitå¡ile interne ¿i ar permite exporturi reduse.
Seceta istoricå ¿i valurile succesive de cåldurå din Europa au afectat porumbul în timpul perioadei esen¡iale de cre¿tere din varå, iar ploile din ultima lunå au fost prea târzii.
“În Uniunea Europeanå, impactul secetei, în pofida unor reprize de ploaie, a fåcut ca perspectivele privind randamentul culturilor så fie slabe”, a avertizat organismul de monitorizare a recoltelor AMIS.
Såptåmâna trecutå, Comisia Euro peanå a înråutå¡it prognoza privind recolta de porumb a blocului comunitar la 55,5 milioane de tone, unii anali¿ti avertizând cå ar putea fi cel mai scåzut volum din 2007.
Cea mai afectatå ar putea fi Unga ria. Conform unui raport al Ministerului Agriculturii, se prognozeazå o scådere de peste 50% a recoltei fa¡å de 2021, la 3 milioane de tone.
Importurile totale de porumb ale UE în 2022/2023 ar urma så se situeze la 21 milioane de tone, cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani, a previzionat Comisia Europeanå
În Fran¡a, se a¿teaptå cea mai scåzutå produc¡ie din ultimele trei decenii, cele mai afectate fiind culturile neirigate, acestea reprezentând douå treimi din suprafa¡a cultivatå.
Såptåmâna trecutå, Organiza¡ia AGPM previziona o produc¡ie de 10 milioane de tone, în linie cu previziunile pie¡ei ¿i sub prognozele Ministerului Agriculturii, de 11,3 milioane de tone, care ar fi deja cel mai scåzut nivel din ultimii 32 de ani.
În Italia, datele indicå un declin de 40% al recoltei fa¡å de anul trecut, în timp ce unele câmpuri sunt abandonate din cauza secetei, a anun¡at Lorenzo Bazzanam, economist ¿ef la Coldiretti.
În Germania, unde recoltarea este aproape finalizatå, se estimeazå o scådere de 19%, la aproximativ 3,5 mi lioane de tone, sus¡in anali¿tii.
Doar în Polonia anali¿tii se a¿teaptå ca produc¡ia de porumb så depå ¿eas cå nivelul din 2021, datoritå cre¿terii suprafe¡elor cultivate ¿i a impactului moderat al secetei.