1 minute read

M\d\lina Fofirc\ este noul CFO al Agrinvest

Agrinvest, unul dintre principalii jucåtori din agribusinessul românesc, anun¡å numirea Mådålinei Fofircå în postul de CFO (chief financial officer sau director financiar). Prin ocuparea acestei pozi¡ii, Agrinvest finalizeazå proiectul de întårire a echipei manageriale, proiect început în ianuarie 2023.

“Experien¡a de peste 15 ani, profesionalismul, cât ¿i caracterul sunt valori care o recomandå ¿i suntem foarte ferici¡i cå, începând din aceastå lunå, Mådålina Fofircå este parte din echipa noastrå”, a declarat Daniel Florescu, CEOalAgrinvest

Absolventå de Finan¡e-Bånci, Mådålina Fofircå a ocupat pe rând mai multe pozi¡ii în banking, de la consultant financiar pânå la director zonal persoane juridice.

“Am învå¡at legi, proceduri, metode, mi-am consolidat principii solide, am format ¿i coordonat echipe, am cunoscut oameni, am stabilit, atins ¿i depå¿it obiective, am fost întotdeauna top perfomer. Toate provocårile ¿i situa¡iile parcurse, cu bune ¿i rele, au contribuit la consolidarea unei experien¡e valoroase”, declara noul director financiar al companiei.

Activitatea grupului Agrinvest se deruleazå pe mai multe linii, fiind un business ce acoperå distribu¡ia de inputuri, comer¡ul cu cereale, produc¡ia agricolå ¿i finan¡area pentru fermieri.

“Poten¡ialul de cre¿tere este evident. A deveni parte dintr-o organiza¡ie ca Agrinvest ¿i a ¡i se oferi ¿ansa de a putea contribui la evolu¡ia ei sunt argu- mente solide pentru orice profesionist pasionat de meseria sa. Am våzut în asta o provocare pe care nu am putut de cât så o îmbrå¡i¿ez”, sublinia Mådålina Fofircå.

This article is from: