Seceta [i “hidrogenul verde”!

Secetele din ultima perioadå devin din ce în ce mai frecvente din cauza schimbårilor climatice, iar aceastå tendin¡å este posibil så se înråutå ¡eascå, potrivit studiilor.

O echipå de cercetåtori de la Universitatea din Southampton, Marea Britanie, a aråtat cå secetele rapide care se dezvoltå sunt “noul normal”, ceea ce face pregåtirea pivind impactul lor mult mai dificilå.

Secetele clasice au nevoie de luni de zile pentru a se dezvolta, dar secetele rapide din ultimii ani se pot dezvolta în câteva såptåmâni. Aceste secete sunt cauzate de un nivel extrem de scåzut de precipita¡ii combinat cu o evaporare ridicatå, ceea ce duce la eliminarea rapidå a apei din sol.

Cercetåtorii de la Universitatea din Southampton au vrut så evalueze modul în care se dezvoltå aceste secete rapide în diferite scenarii de emisie de carbon. Schimbårile climatice au gråbit efectiv debutul secetei, de¿i variazå între diferitele regiuni, iar în ultimii 64 de ani a existat o schimbare globalå cåtre secete rapide mult mai frecvente.

Tranzi¡ia de la secetå lentå la secetå rapidå este mai vizibilå în Asia de Est ¿i de Nord, Europa, Sahara ¿i coasta de vest a Americii de Sud. În zone precum estul Americii de Nord, Asia de Sud-Est

¿i Australia de Nord, aceste secete nu au fost atât de comune, dar, cu toate acestea, viteza de apari¡ie a lor a crescut. Autorii nu au gåsit nicio dovadå de secetå rapidå în Amazon ¿i Africa de Vest. De fapt, în Amazon, secetele lente au devenit mai frecvente în ultimii ani.

Pe måsurå ce ne îndreptåm cåtre un viitor mai cald, secetele fulgeråtoare devin “noul normal”. Cantitå¡ile de emisii mai mari ar duce la un risc mai mare de secetå rapidå cu debut mai rapid, care reprezintå o provocare majorå pentru adaptarea la climå, spun cercetatorii.

Aceste secete rapide pot afecta ecosistemele mai mult decât secetele lente, deoarece animalele ¿i plantele nu au suficient timp pentru a se adapta la o lipså bruscå de apå ¿i resurse. În plus, prognoza acestor secete este mai dificil de realizat, deoarece modelele actuale folosesc scale de timp îndelungate.

Avem nevoie de noi abordåri pentru a detecta aceste secete rapide cât mai curând posibil, precum ¿i de o mai bunå în¡elegere a modului în care mediul va fi afectat.

În urmå cu exact un secol, a fost propuså ideea producerii hidrogenului verde. Miliardele de euro “turnate” de Uniunea Europeanå nu pot schimba ¿tiin¡a, care timp de 100 de ani a împiedicat producerea acesteia.

În 1865, britanicul William Stanley Jevons din “The Coal Question” era îngrijorat pentru cå succesul motorului cu abur perfec¡ionat de James Watt, care consuma mai pu¡inå energie, avea så favorizeze înmul¡irea acestuia ¿i så provoace astfel o cerere tot mai mare de cårbune, ceea ce ar duce la epuizarea rezervelor britanice de cårbune (a¿anumitul paradox al lui Jevons).

Cincizeci ¿i opt de ani mai târziu, John Haldane, un genetician ¿i biolog britanic, a ¡inut un discurs în care a refuzat så accepte cå anun¡ul epuizårii minelor de cårbune din Marea Britanie ar putea duce la pråbu¿irea civiliza¡iei industriale. De¿i biolog, a vrut så propunå idei care vor fi denumite aståzi politicå energeticå pentru a contracara catastrofa anun¡atå la care se pare cå to¡i au cedat.

Vå aminte¿te asta de ceva?

El ¿i-a imaginat crearea unei re¡ele de turbine eoliene pentru a produce energie electricå prin care så se genereze hidrogen prin electroliza apei. A fost prima propunere concretå pentru un proces bazat pe combina¡ia de energii regenerabile ¿i hidrogen.

Un secol mai târziu, este fascinant så observåm cå problemele fuseserå deja bine identificate de Haldane, deoarece dificultå¡ile intrinseci ale sectorului hidrogenului sunt bine cunoscute ¿i preced de mult atât crizele petroliere din anii 1970, cât ¿i cadrul luptei împotriva schimbårilor climatice.

Haldane credea cå energia hidroelectricå nu este un înlocuitor valid pentru cårbune din cauza poten¡ialului såu scåzut în Marea Britanie, a fluctua¡iilor sezoniere ¿i a distribu¡iei sporadice. El a avut în vedere mai bine exploatarea vântului, care este inepuizabilå, de¿i a descris-o deja drept energie intermitentå. El a crezut cå problema electricitå¡ii în Anglia ar putea fi rezolvatå prin valorificarea vântului prin acoperirea ¡årii cu ¿iruri de turbine eoliene metalice care ac¡ioneazå cu motoare electrice care, la rândul lor, vor furniza un curent de foarte înaltå tensiune re¡elelor electrice mari. Asemenea germanilor de aståzi, care trebuie så-¿i gestioneze “excesul de electricitate”, profesorul de la Cambridge cåuta, prin urmare, o modalitate de a stoca energia într-o formå la fel de practicå precum cårbunele sau petrolul. El a crezut cå stocarea ar putea fi fåcutå folosind baterii de stocare ieftine, “care ne vor permite så transformåm energia eolianå intermitentå în energie electricå continuå”.

Vå aminte¿te asta de ceva?

Dar Haldane a fost mai convins de stocarea sub formå de hidrogen decât în baterii. El a propus så instaleze instala¡ii electrolitice de apå pentru a produce hidrogen ¿i oxigen, care atunci când sunt “lichefiate ar fi depozitate în rezervoare mari, probabil îngropate în påmânt”. El este, de asemenea, proiectantul de oxicombustie, care a redevenit la modå pentru o perioadå scurtå în jurul anului 2010, astfel încât CO2 generat de arderea combustibililor fosili så nu fie diluat în azotul din aer ¿i, a¿a, captarea CO2 ar fi mai u¿oarå pentru a fi depozitatå.

Un pionier, Haldane ¿tia cå

Sir William Grove a inventat celula de combustibil în 1838 ¿i s-a gândit så o foloseascå pentru a genera electricitate din hidrogen. Era prea devreme, pentru cå a durat pânå în 1932 ca Francis Thomas Bacon så construiascå prima pilå de combustibil cu hidrogen.

Vå aminte¿te asta de ceva?

Haldane era, de asemenea, con¿tient de provocarea densitå¡ii energetice a hidrogenului, uria¿å în stare lichidå ¿i scåzutå în stare gazoaså. Prin urmare, s-a gândit så-l depoziteze în rezervoare pentru a-l putea folosi într-o formå adecvatå. El încheie prezentarea viziunii sale futuriste despre hidrogen amintind “cå nu se va produce fum sau cenu¿å”. Asta este ceea ce ni se vinde aståzi ca un avantaj.

Acum un secol nu exista social media, dar circulau idei. Nazi¿tii au studiat conceptul futurist al lui Haldane. Cartea “Tehnologie ¿i economie în al treilea Reich” a dr. Franz Lawaczeck publicatå în 1933 prezintå conceptul de producere a hidrogenului din energia eolianå, dar îl respinge, deoarece arderea hidrogenului este un nonsens chimic, industrial ¿i economic.

În 1933, pre¡ul hidrogenului utopic, care încå nu se numea verde, era prohibitiv în compara¡ie cu energia produså industrial din cårbune, care era materia primå a chimiei.

Atunci, ca ¿i acum, arderea hidrogenului este ca ¿i cum ai arde o geantå Louis Vuitton pentru a te încålzi.

De la dezvoltarea extraordinarå a energiei nucleare în anii 1960, Comisia Europeanå a întreprins cercetåri în temeiul Tratatului Euratom la noul såu Centru Comun de Cercetare de la Ispra (Italia). Oficialul european Cesare Marchetti, strålucit fondator al cercetårii moderne pe hidrogen, a în¡eles rapid din câteva calcule elementare cå electroliza consumå mult prea multå energie pentru a disocia molecula de apå. Acest mod este o fundåturå.

Lawaczeck explicå chiar cå electroliza la temperaturå înaltå, care este acum prezentatå ca o posibilå modalitate de a depå¿i dezavantajele acestei metode de disociere a apei, este la fel de iluzorie.

Schimbårile climatice nu i-a fåcut pe ingineri de¿tep¡i; este chiar jignitor så pretinzi cå aståzi inginerii sunt mai de¿tep¡i decât cei din trecut. Legile fizicii ¿i chimiei sunt imuabile. Miliardele cheltuite de Comisia Europeanå pentru a produce hidrogen verde nu vor schimba nimic, fiind bani arunca¡i în vânt.

Ideile geniale ale lui John Haldane sunt încå valabile dupå un secol, a¿a cå hidrogenul va råmâne energia viitorului.