1 minute read

Ioan Enoiu> va fi atac puternic de musca cerealelor

Naturevo avertizeazå fermierii så se pregåteascå riguros pentru combaterea mu¿tei cerealelor, dåunåtor care ¿i-a fåcut deja apari¡ia acolo unde culturile au fost deja înfiin¡ate ¿i s-a produs råsårirea, precum în Transilvania.

“ Ne a¿teptåm la atacuri foarte puternice toamna aceasta de mu¿te ¿i de afide. Clima favorizeazå aceastå insectå. Se ¿tie cå au fost mai multe genera¡ii ¿i toamna trecutå ¿i în aceastå primåvarå. Reprezentantul nostru din Cluj ne-a trimis imagini - acolo deja e un zbor foarte intens”, spune Ioan Enoiu, patronul Naturevo.

Combaterea mu¿tei cerealelor este dificilå ¿i presupune folosirea mai multor produse, concomitent, pentru un real succes.

Cel mai important este så se combine un insecticid sistemic cu unul de contact, la aceea¿i trecere.

“Majoritatea insecticidelor de contact sunt piretroizi cu ac¡iune foarte scurtå, exceptând produsele încapsulate. Degradarea prin oxidare a piretroizilor este acceleratå de tempera- turile ridicate ¿i a radia¡iilor solare. Astfel, uneori chiar dupå douå zile, nu mai au efect. Cum zborul este pe o duratå mai lungå, efectul unei singure aplicåri de insecticid de contact este de 1020%”. ªi prepararea solu¡iei a devenit o provocare, fiindcå, din cauza secetei, apa are un con¡inut ridicat de såruri ¿i de cationi, care blocheazå substan¡ele active. Naturevo recomandå adjuvantul Evoright Plus, pentru corectarea calitå¡ii apei.

Dacå se folose¿te un insecticid sistemic, e necesarå aten¡ie la spuma generatå de coformulan¡i.

“Fårå un adjuvant care så înlåture spuma existå riscul ca o parte din tratament så se facå doar cu spumå. Noi recomandåm folosirea produsului Spuma Stop”.

În fine, e important ca insecticidul sistemic så transloce rapid, så ajungå så combatå ponta, pe care musca o depune chiar la baza plantei.

“Surfactantul Wetcit Neo asigurå fixare ¿i penetrabilitate, tranlocare acro ¿i bazipetalå”.

Robert VERESS

This article is from: